Dumitru Dădălău

Inimă de licean

Editura Măiastra
2008

1
2
 OMUL SFINŢEŞTE LOCUL

De ce acest titlu pentru rândurile ce urmează, datorită primirii din Gorj a unei
ediţii speciale a publicaţiei „Murmurul Jilţului”? Pentru că multe din iniţiativele
culturale ce se înfăptuiesc în comuna Mătăsari se datorează unui om adevărat,
un pasionat profesor de limbă şi literatură română, Dumitru Dădălău. Pentru că
el, prin faptele sale, a dovedit că omul sfinţeşte locul. Această „ediţie specială”
consemnează manifestările prilejuite de Sărbătoarea „Fiilor Jilţului”. În fapt,
a fost un complex de manifestări care a marcat manifestarea a 18 ani de la
înfiinţarea liceului din localitate şi a 14 ani de la darea în folosinţă a Grupului
Şcolar Industrial Minier, culminând cu Sărbătoarea “Fiilor Jilţului”, aceasta
fiind onorată şi de prezenţa unor importante notabilităţi judeţene. Asemenea acte
de cultură sunt datorate, aici la Mătăsari, în primul rând Fundaţiei „Murmurul
Jilţului”, al cărei preşedinte este acelaşi entuziast profesor de română, Dumitru
Dădălău, fundaţie larg sprijinită de cadrele didactice din comună, de conducerea
exploatării minieră din zonă, de primăria comunei, de părinţi ai elevilor şi de alţi
localnici.
Vom menţiona doar ritmicitatea activităţilor iniţiate de Cenaclul „Scorpion”
din care am remarcat 2 tineri poeţi ( Cornel Bălescu, autor al volumului
„Suferinţa stelelor” şi pe delicatul şi sensibilul Alin Dobromirescu), care nu
demult a organizat expoziţia de pictură „Culorile libertăţii” şi a editat numărul
8-9 al revistei „Murmurul Jilţului”, dar, mai ales, marea realizare a acestui an:
inaugurarea „Muzeului Jilţurilor”, într-o sală spaţioasă din incinta liceului din
localitate. El este rodul muncii elevilor acestui liceu, îndrumaţi cu competenţă şi
entuziasm de preşedintele fundaţiei. Documente originale, fotografii din ultimele
două secole, frumoase costume de sărbătoare din zonă, obiecte de uz casnic din
lemn, cu ingenioase încrustaţii (furci de tors, căuce, linguri, cobiliţe, meliţe,
vârtelniţe, suveici, sucale, un război de ţesut etc.) sau din fier (dărace, zăbale,
plug), monede şi bancnote, obiecte de vestimentaţie obişnuită, din dimie sau
pânză ţesută în casă, într-o expunere inspirată, se constituie într-o expresivă carte
de vizită a îndeletnicirilor şi obiceiurilor localnicilor.
Începutul fiind făcut, muzeul poate fi – şi va fi, fără îndoială – îmbogăţit cu
noi exponate. La o asemenea necesară şi merituoasă iniţiativă, ca şi altele ce se
vor ivi, e de aşteptat şi contribuţia activă a Ligii „Fiilor Jilţului” recent fondată,
care şi-a propus să lupte pentru „dezvoltarea continuă a satelor Jilţului, civilizaţie
şi cultură, dezvoltarea învăţământului, salvarea valorilor locale şi impunerea lor
3
pe plan naţional”. Asemenea deziderate sunt încă un semn de normalitate şi o
confirmare a adevărului că „omul sfinţeşte locul”, chiar şi în vremuri mai dificile,
parcă improprii pentru acte culturale ce-şi propun să depăşească mercantilismul
clipei.

NICOLAE DRAGOŞ – Revista

„Ordinea”, numărul 45, Bucureşti

Premieră absolută

Vineri, 30 mai 1997, ora 1200, în sala sportului Grupului Şcolar din Mătăsari,
într-o atmosferă de sărbătoare, incendiară, în prezenţa elevilor şi cadrelor
didactice, domnul profesor Dădălău Dumitru, preşedintele Fundaţiei cultural-
ştiinţifice “Murmurul Jilţului”, afirmă:
„Iubiţi prieteni, în urmă cu câţiva ani buni organizam la nivelul judeţului
Gorj, o serie de manifestări cultural-artistice şi educative cu rezonanţe adânci în
rândul tinerilor, printre care aş aminti: “Olimpiada elevului cimentist, “Drum de
glorii”, “Viitor de aur ţara noastră are” şi “Olimpiada tineretului muncitoresc”,
concursuri între tinerii din liceele şi unităţile industriale ale Gorjului; am tipărit
printre altele împreună cu domnul Titu Rădoi, profesorul meu de română de la
liceu, o antologie de versuri intitulată simbolic “’Ritmuri incandescente”.
Atunci, ca şi acum, aveam satisfacţia faptului împlinit, că mi-a fost dat
să fac lucruri frumoase cu şi pentru tineri. După 1989, în viaţa mea a fost un
moment de tăcere... şi mi-am adus aminte că şi morţii se dezgroapă după 7 ani, şi,
atunci, la îndemnul prietenilor mei pe care-i vedeţi aici şi susţinut îndeaproape de
voi toţi, copiii mei scumpi şi dragi, am făcut faţă şi vom face la tot ceea ce-i mai
frumos pe lumea asta în domeniul învăţământului, ştiinţei, culturii.
Iată de ce cred că sunt în asentimentul vostru şi al dumneavoastră, distinşi
profesori, care aţi avut plăcerea să ne onoraţi aici - să zic lin “Bun venit”:
domnului director al Centrului de îndrumare a creaţiei - prof. Costică Popescu
- reprezentantul unic al inspectoratului de cultură, domnului doctor Doru V.
Fometescu şi nu în ultimul rând, domnului Ion Popescu - poet, jurnalist de la
ziarul “Gorjeanul”.
Pentru a ne putea înţelege şi văd că sunteţi dornici să vă întâlniţi cu oameni
de spirit, oameni care au organizat acţiuni la nivelul judeţului Gorj, fiind şi
participanţi, dar şi organizatori, deci, ca să ne putem înţelege, v-aş ruga să păstraţi
o perfectă linişte, şi în continuare, permiteţi-mi să dau microfonul domnului
director Popescu:
Costică Popescu: “Aş dori, în primul rând, să mulţumesc domnului profesor
pentru frumoasa prezentare pe care ne-a făcut-o. Vă mulţumesc dumneavoastră,
stimate gazde, domnilor profesori, şi vouă, elevilor. Momentul este dedicat unei
4
frumoase iniţiative a colectivului de intelectuali - puternicului colectiv care a dus
la înfiinţarea Fundaţiei cultural - ştiinţifice “Murmurul Jilţului”. În judeţul Gorj,
fiinţează mai multe societăţi culturale cu o intensă activitate. A dumneavoastră
este într-adevăr cea mai tânără, dar îi dorim din partea forurilor culturale ale
judeţului nostru, “spor la treabă” şi ‘’Bun venit” în rândul societăţilor culturale.
Centrul judeţean al creaţiei se înscrie în rândul instituţiilor culturale ale judeţului,
aşa cum de altfel am sprijinit şi pe celelalte, cu mai multă vechime,în sensul că
putem să sprijinim tipărirea unei reviste proprii(avem editură, redacţie calculator,
tot ce trebuie). Avem nevoie numai de forţă intelectuală pe care cred că liceul
Mătăsari şi prin celelalte cadre, cealaltă parte a intelectualităţii, să ne-o ofere. Am
terminat cu capitolul “societate culturală”.
Să vă zic ceva despre oaspeţii pe care-i avem: domnul Dădălău v-a prezentat
pe cei doi. Nu pot să-i prezint pe amândoi odată, deci nu pot să le dau cuvântul
la amândoi odată. Încercăm un dialog între dumneavoastră şi noi cei de aici,
din faţă. Mai cunoscut cred că vă este domnul Ion Popescu de la cotidianul
“Gorjeanul”. De ce zic mai cunoscut? Pentru că aproape nu există număr al
ziarului, al cotidianului şi să nu scrie câte ceva. Bănuiesc că a scris şi despre
localitatea dumneavoastră şi vă este cunoscut măcar la scris.
Scrie mult, dar nu foarte mult, scrie mult, dar bine, aşa că îl cunoaşteţi. Nu
numai la cotidianul “Gorjeanul” scrie, se află acum în curs de apariţie al zecelea
volum personal – volum de versuri. Deci, este un scriitor prolific, un scriitor
adevărat.
Il las acum pe domnul Ion Popescu să-l prezinte la rândul său pe domnul
doctor Doru V. Fometescu - conducător, de asemenea, al altei societăţi rurale
asupra căreia vom reveni. Deci, rămânem în continuare pe linia dialogului.
Ion Popescu: “În urmă cu vreo 11 ani, ziarul „Gorjeanul”, fragil şi atunci ca şi
acum, lansa pe domnul doctor Doru V. Fometescu.
După ‘90, domnul Doru V. Fometescu şi-a scris prima carte intitulată
“Sentimentul, punctul de sprijin”. A obţinut un mare premiu – premiul naţional
pentru literatură “Tudor Arghezi”. Este primul laureat al acestui concurs.
Volumul i-a apărut la editura din Târgu-Jiu a doctorului şi ex-senatorului Ion
Mocioi, după care, în maniera aceasta barocă, pentru că este un poet de aceeaşi
factură, deci după ce l-a învăţat bine, bine pe Macedonski şi pe alţi poeţi de
aceeaşi manieră, a venit şi s-a impus în cultura românească. Vreau să vă spun,
stimaţi oaspeţi, că vinerea trecută la librăria “Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu a
avut loc anunţarea în mod festiv a existenţei în judeţul Gorj a Şcolii de literatură
de la Târgu-Jiu. Eu sunt criticul literar care a promovat această idee în 1990 în
revista “Literatorul” sub patronajul academicianului Eugen Simion şi a poetului
Marin Sorescu. Era redactor acolo, la revistă Nicolae Diaconu. Deci, rolul meu se
limitează deocamdată la această contribuţie, de a face cunoscută această Şcoală
de Literatură care a înfiinţat şi o Asociaţie de scriitori la Târgu-Jiu, deocamdată
5
modestă, alcătuită din cinci membri. Dar, probabil că aceştia vor pregăti alţi cinci
şi să ajungem la nivelul Şcolii de literatură de la Târgovişte, dacă nu al celei de
la Sibiu, Iaşi sau Cluj. Acum, revenind la Doru V. Fometescu, care face parte
din această şcoală, trebuie să spunem că a scos de curând o carte de eseuri, se
numeşte “Cum să-l ajut pe Dumnezeu”, care cuprinde şi un ciclu de poeme.
Este vorba de a demonstra prin rândul scris şi prin cugetările asupra omului, că
într-adevăr omul, prin cultură, se formează în jurul valorilor supreme, iar valorile
supreme se numesc: bine, adevăr şi frumos. Demonstrează vocaţia de constructor
de bine şi frumos şi adevăr al omului, vocaţie care se găseşte în cea mai bună
carte a sa, “Cuget prin suflet” – o carte pentru care a fost premiat de fostul UTC.
Referitor la suflet, un mare filosof spunea că “nimic nu există în Cosmos fără a
avea în el un sâmbure de suflet”. Să ştiţi că avea dreptate.
Pe lângă marile edituri gorjene, iată o nouă editură, a domnului Doru V.
Fometescu, căruia de data aceasta îi dau microfonul:
Doru Fometescu: “Mulţumesc prietenului Ion Popescu care mi-a dat un
Dumitru, care întreţine acest climat extraordinar.
Ce se întâmplă aici este efectiv un eveniment cultural pentru că dumneavoastră
sunteţi gata să ne receptaţi şi să participaţi la actul creator. Eu cunosc de la
liceul Mătăsari pe Alin Dobromirescu, care apare pentru a patra oară în “Fluidul
roditor”. La Festivalul ‘Tudor Arghezi” nu ştiu dacă a luat menţiune sau ce s-a
întâmplat cu el. Atmosfera de aici este deosebită şi ne face o mare plăcere. Eu
sunt editor care încearcă să sprijine tinerele talente, să le creeze acel climat
cultural. Revista pe care o conduc, „Fluidul roditor”, a pătruns de mai multe ori
aici, la dumneavoastră. Dar revista “Murmurul Jilţului”este una dintre cele mai
interesante, la concurenţă cu revista liceului Gheorghe Magheru, “Cuget liber”.
Pe Alin Dobromirescu l-am cunoscut abia acum câteva săptămâni, deşi el apărea
frecvent în paginile “Fluidului roditor”. Apreciez poezia modernă a acestui
prieten care sigur va obţine importante premii literare şi va continua această cale
de poet. Rămânem încântaţi de acest cadru organizatoric. Încă o data îi mulţumim
prietenului nostru Dumitru Dădălău”.
Domnul profesor Dădălău: „Despre domnul doctor Fometescu aş putea
să completez, în afara planului intelectual, că este tatăl Ariadnei, studentă la
Facultatea de medicină din Timişoara şi al Casianei, studentă la A.S.E. în acelaşi
oraş. În plus, este ginerele învăţătorului Vlad din Dragoteşti, cel care a publicat
în revista noastră nr. 3.
Acum, daţi-mi voie să vă prezint pe unii din elevii noştri, o parte dintre ei
membri ai colectivului de redacţie, să recite câteva poezii proprii:

6
 Ţara mea

Ai oameni buni şi grânele bogate

Şi dacă mă gândesc le ai pe toate,

Ai munţi ce stau şi veghează

Şi pe turişti îi impresionează

Oamenii tăi, ce au muncit din greu,

Îl au lângă ei pe Dumnezeu,

Ai mulţi eroi ce s-au jertfit

Şi pentru tine au murit.

Orice turist de s-ar apropia

Şi frumuseţea să-ţi admire-ar sta,
N-ar mai pleca din astă frumuseţe
Căci oamenii-l tratează cu blândeţe.
Bălan Lavinia Ionela, clasa a VI-a A

De ce?

M-ai făcut Doamne o formă

După înfăţişarea Ta,
Pentru ca să am o noimă
Că eu sunt lucrarea Ta.

M-ai făcut Doamne fiinţă

Ca eu să pot să trăiesc,
Dar mereu, să am ştiinţă
Căci o să îmbătrânesc.
Doamne nu zic nu
La tot ce-ai fi ştiind,
Dar în mintea mea
Un lucru cuprind:
Dacă eu oglinda chipului tău sunt
7
De ce mi-ai dat, Doamne,
Faţă pe pământ?
Popescu Mugurel

Clipe dragi

Peste satul meu de vatră

Cu case mari de lemn şi piatră,
S-aşterne o pânză albăstrie
Şi-a dimineţii rouă argintie.

Şi-n mijlocul lui eu văd

Casa ce mi-e mie drag
Şi-n clipe dulci aievea cad,
Suavă armonie ce-i sunt roabă!

Sunt gânduri dragi ce mă dezmiardă

Ca pe un prunc la sânul mamei,
Ce se teme să nu-l piardă
Că-i părul alb şi anii grei...

În aer umbreluţe zboară

Dintr-un fir de păpădie
Printre care se răsfaţă bondăriţa bălăioară
În rochiţa-i străvezie.

Peste crini, peste lalele

Ce-n grădină se deschid
Străbat gândurile mele
Ce-n petale se desprind.
LOREY, clasa a X-a A

Toate florile din lume

Toate florile din lume

Nu le-aş compara cu tine,

8
Ele toate au un nume

Sunt mai multe, nu pot spune.

Toate florile din lume

Numai ţie ţi le-aş spune,

Trandafiri şi ghiocei

Toporaşi şi cocoşei.

Sunt florile care-mi plac

Care le admir cu drag

Ele dau lumină vieţii

Şi soarele dimineţii.

Bălan Mariana Elena,

clasa a VI-a A

Vara

Soarele-şi înalţă
Bolta-i limpezită
Peste munţi şi peste
Ţara mea iubită,
Aurind pe câmpii
Grâul şi secara,
Soarele în aur
Îmi îmbracă ţara.
Iar apoi pe dealuri

9
Repede se-ascunde
Părăsindu-mi bolta
Şi lăsându-mi luna
Să-mi lumineze ţara
Şi să treacă timpul
Venind dimineaţa
Şi să bată vântul.
Alexe Marina Mădălina, clasa a VII-a B

Toamna
Toamna frunzele colindă,
Păsările nu mai cântă,
Iarba verde s-a uscat;
Vine timp de semănat.

Păsările cântătoare,
Zboară-acum în depărtare:
Au plecat din astă ţară
Lăsând-o pustie, goală.
Frunzele sunt ruginii,
Şcolile cheamă copii,
Păsările au plecat,
Afară-i vânt şi e-nnorat.

Au rămas prin cuiburi goale,

Pene fluturând agale
Florile s-au ofilit,
Totul pare părăsit.

Bruma muşcă flori gingaşe,

Iar prin luncile golaşe,
Suflă vânt de vreme rea,
Şi se vaită-o turturea.

Doar o singură furnică

Amărâtă, mititică,
10
Merge să-şi strângă mâncare,
Chiar şi-n zi de sărbătoare.

Animalele se strâng
Nu mai merg acum la câmp
Stau în grajduri, gem şi dorm,
Dorm al toamnei dulce somn.

Cadrul plânge pustiit

Amărât şi ruginit,
Peste dealuri, munţi şi văi,
Se aşează straie noi.

Bud Ana Maria, clasa a V-a B

O lume de copil

E frumoasă lumea mea,

Şi partea ei mă înconjoară
E frumoasă liniştea
În care supravieţuim.

Hai veniţi cu zâmbet cald

Într-o lume de smarald,
Strălucesc steluţe mici
În lumea în care sunt copil.

Nu-i uşor să dai iubire,

Un copil e-un fir subţire
Fericit ar vrea să fie,
În lumea în care s-a născut.

Doar un copil încearcă azi să zboare,

Zbor uşor , pe-o aripă de vis
Doar un copil încearcă azi să zboare,
Ca un fulg de Crăciun.
Oae Marilena, clasa a X-a B
11
Început de toamnă

Treceam pe lângă pomul ruginit

Ce nins era de frunze moarte
Nostalgic, trist şi gânditor
Priveam în drum, departe.

Natura s-a schimbat deodată

Nu mai este ca altă dată
Acum tot peisajul a-ngălbenit,
Un galben aspru, ruginit.

În depărtare se zăreau
Doi licurici ce mult se chinuiau
Să mai zboare încă trei, patru zile
Căci frigul acum vine, vine.

Aşa păţesc în fiecare an

Al vieţii fir mereu se întrerupe,
E viaţa grea şi soarta e-mpotrivă
Căci pune punct şi-apoi se rupe.
Krysty Radu, clasa a X-a A

Jilţule

Jilţule cu viaţă făr’ de sfârşit

Apa-ţi vine, apa-ţi trece
Mâlul ţi s-a smălţuit
Nisipul ţi s-a aurit.

Jilţule cu dale multe

Clipa vine, clipa-mi trece
Şi-ntr-un afund de asfinţit
Tu te reverşi la infinit.
12
Guriţoiu Silviu

Reîntoarceri

Prin veşnica pierzanie

A focului nestins
Mai trece o amintire
Prefăcându-se în vis

Şi luând întruchipare
În plânsete de jale
Mai vin şi eu o dată
A mea dragă fată.
Guriţoiu Silviu

Buimăceală

Eşti acum pe o cărare

Care se numeşte viaţă,
Şi te-ai trezit mergând pe ea
Din zori de zi, de dimineaţă.

Mai întâi ai fost un fulg

Acum, poate eşti o stea
Şi în anii ce urmează
Vei fi doar ce tu vei vrea.

Tot înaintând în viaţă

Buimăcită de uimire,
Ai călcat, din neatenţie,
Într-o baltă… „fierbinte”.

Tot din neatenţie apoi

Te-ai împiedicat de-un ciot
Şi-ai aflat şi cum se cheamă,
Ciotul se numea „noroc”.

Ai mers prin viaţă, ai tot mers

Doar cu noroc şi fericire
Însă pe drum ai luat o floare
Cu nume mândru de „iubire”.
13
Şi-acum ai noroc, eşti fericit
Eşti om la casa ta şi eşti iubit
Şi-n viaţă înainte mergi cântând,
Dar mâine parcă mori şi n-ai mai fost nicicând!
Fuiorea Anca Elvira, clasa a VII-a B

Copilăria

Ce-i aia ură, ce-i aia răzbunare

Când totu-i asemănător
Cu-n crâng, cu-n murmur de izvor,
Cu-n soare blând şi arzător.

Ce-i aia ură, ce-i aia răzbunare

Când noi avem copilăria
Ca un miros de tămâioare,
Ca un izvor ce-adapă glia.

Ce-i aia ură, ce-i aia răzbunare

Când pasul nostru e condus
De buna doamnă învăţătoare
Către izbândă, tot mai sus.

Avem copilăria ca o mamă

Ce-i trece pragul pe cei mici,
Ne ocroteşte şi ne-ndeamnă
Să fim puternici şi voinici.

Vom fi puternici, temerari

Vom reuşi să-nvingem ura
Vom creşte, ne vom face mari
Şi vom munci întotdeauna.
Pasăre Anca Andreea, clasa a VII-a B

Toamna

Toamna frunzele doboară

Peste câmpuri aurite
Peste dealuri podobite
Peste munţii înnegriţi.
14
Păsările călătoare
Zboară acum de pe ogoare,
Plecând din astă ţară
Lăsând-o pustie, goală!

Peste mări şi peste ţări

Nu se mai aud cântări
Peste fluvii, peste mări
Trec bărci cu navigatori.

Frunzele sunt aurii

În livezi se strâng copii,
Pe ogoare şi pe văi
Murmură mici vrăbioi.

Frunze, flori, fluturi, pisoi

Se trezesc în zori
Pentru a întâmpina pe iubita toamnă
Ce începe să se-aştearnă.
Udrea Adriana, clasa a V-a B

Facerea de bine

Ca un râu să curgă-ntr-una
A ta facere de bine
Eşti sărac, dar câţi sunt oare,
Mai săraci cu mult ca tine.

Dacă vrei să ajuţi un suflet

Şi să mângâi un suspin
Din puţin vei face parte
Celui ce-are mai puţin.

Bogăţiile de frunte,
Sunt ca apa cea de munte
Astăzi curge şi îneacă
Mâine scade ş-apoi seacă.
Petrescu Sidonia, clasa a IX-a B

15
Aduceri aminte

Pe cerul senin şi plin de stele

Ochii mei albaştrii se plimbă
Mă uit Doamne către Tine
Căci în astă mare lume
Tu mi-ai dat o bucurie
Dar nu m-am putut bucura
Nu ştiam cum va fi soarta
Mi-ai dat Doamne Tu viaţă
Dar în schimb ai luat o alta
Tatăl meu cel bun
L-ai luat la Tine sus
Oare el de-acolo, de unde este
Ştie că în zilele ce-au trecut
Ar fi trecut în a 38-a zi
Din viaţa lui?
Ţahman Mihaela, clasa a XI-a A

Eu am un vis

Eu sunt o fată mică

Ce doreşte tare mult
Să fie laolaltă
Cu poeţii de demult.

În galaxia poeţilor preferaţi

Aş vrea să fiu şi eu
Împreună cu cei uitaţi,
Asta e dorinţa ce o visez mereu.

Eminescu, luceafăr între stele

La mulţi poeţi le-a dat lumină,
Doresc să dea lumină şi poeziilor mele
De-atâtea ori, când este întuneric ca într-o mină.
Ciobanu Mihaela, clasa a VII-a B

Ce bine ar fi…

Ce bine ar fi, dacă în astă lume,

Vom fi şi noi mai înţelepţi
16
C-avem şi noi o inimă şi-un nume
Şi tineri suntem şi anevoioşi.

S-avem şi noi dreptul la replici,

Să ne-nţeleagă de greşim.
Căci viitorul ţării suntem
Mai buni, mai răi
Suntem urmaşii acestei ţări.

Poate nu suntem, cu toţii genii,

Ca Eminescu, ca Arghezi şi ceilalţi
Dar gânduri ştim să depănăm,
Chiar dacă suntem încă tineri,
Şi de aceea spunem tuturor:
Ce bine ar fi!

Stănescu Mihaela, clasa a X-a A

Pământul ca luna

Viaţa e grea pe pământ

Am obosit, deşi,
Mult m-am muncit,
Sunt frântă şi învinsă,
N-am vlagă, doar durere,
Şi-aş vrea să mor
Să nu fi existat
Nici eu şi nici nimic,
Pământul ar fi semănat cu luna,
Numai că, el, n-ar lumina într-una
Şi ar fi negru ca tăciuna,
Dar existăm!
Ce-i rău în asta?
E chiar mai bine
Noi facem ca pământul
Să lumineze,
Creăm lăstare-n calea vieţii,
Şi vrem să facem numai bine.
Buzărin Geta, clasa a XI-a A

17
Galbeni, roşii, albi sau bruni

Galbeni, roşii, albi sau bruni,

dacă toţi într-o simţire
ne-am uni, am fi mai buni
şi-am trăi în fericire

Ne-ar fi anii luminoşi

nu ne-am teme de măceluri
dac-am fi mai omenoşi
şi-am nutri aceleaşi ţeluri.
Turturea Camelia Iuliana

Rugă

Doamne, dacă ţii ascuns

Înţelepciuni şi cuvinte
Descoperă-mi nepătrunse
Înţelesuri sfinte!

Doamne, de mi-ai dat un rost

Să birui ce-i rău,
Lasă-mi suflul adăpost
În adâncul Tău!

Doamne-stăpân peste gânduri

Stropeşte-le cu iasmă,
Foii să-i umplu rânduri
Cu-a crinului mireasmă…
D. Bisericanu, clasa a XI-a A

Încă mai sunt un copil

Încă mai sunt un copil

Şi-s cuprins de-o lungă durere
Că va trebui umil
S-alung astă părere.

Timpul mă-mpresoară
Şi mă-ndeamnă gândul,
Pentru-a nu ştiu câta oară
18
Să-mi isprăvesc rândul.

Pierd nopţile târzii

Pentr-o tainică bucurie
Scriind poezii
Dintr-o copilărie.

Încă mai sunt un copil

Şi nu cunosc dureri,
Sufletu-mi fragil
Păstrează tăceri.

Frământ idei tăcute

Zvâcnind precum o undă,
Forma cugetării mute
Se vrea a fi rotundă.

Încă mai sunt un copil

Şi-aş vrea să rup durerea,
De-ai fi nevoit umil
Să alung părerea…
Dobromirescu Alin

În taină

În taină se cutremură
Azurul nopţilor
Iar visătoarele stele
Plâng raze
Pe curcubeul infinitului

Dintr-o genune a timpului

Răsar maiestuos
Eternele gânduri
Revărsându-se în cascadă
Pe mintea tuturor.
În taină
Paşii zorilor
Destramă vălul nopţii
19
De preludiu ce împresoară
Tăcerea

Petrecându-se multe, în taină

Dar noi nu le vedem
Sau să le ascultăm mersul
Acoperit de mantia
Timpului neiertător

În taină picură în suflet

nemurire.

Boceanu Dumitru, clasa a XII-a A

Dor fără margini

Căutare divină

Dor fără margini

Se răsfrânge în minte

Şi câte imagini

Şi câte cuvinte

animă.

Icoană lumină
Dor fără margini
Stihuri sfinte
Căzute în morminte
îmbină.

Eternă visare
Dor fără margini
Ce nu vrea s-ajungă
20
Ca lumea în paragini
Cade într-o lungă
întristare.

Falnică urare
Dor fără margini
Ce răzbate în mine
Pagini şi imagini
De farmec sunt pline
şi căutare.

Cântare divină

Dor fără margini

Icoană lumină

Zei şi imagini

Toate-s o ruină.
B. Dumitru, clasa a XII-a A

Dimineaţă de vară

Limpezi ca oglinda
Tremurând se scurg
Lacrimi mari de ploaie
De pe frunzele de nuc.

Legănându-şi cupele
In răcoarea dimineţii
În poiană, florile
Îşi reiau farmecul vieţii.

Gâzele şi fluturaşii
Se trezesc în zori de zi
Şi-şi aşteaptă copilaşii
Să alerge pe câmpii.

Alexandra Gorun, clasa a III-a B

21
 Serile la Brădiceni

Dl. prof. Dumitru Dădălău: “Vreau să vă spun că am în faţă o xerocopie a unui

proces verbal de inspecţie semnat de Nicolae Iorga în 1905 în localitatea în care
s-a născut, poate cel mai mare poet al Gorjului - Ion Popescu, din Peştişani, din
Brădiceni. Nu-i dau citire acum pentru că o veţi citi în numărul 4 al revistei”.
Dl. Ion Popescu: „Dragi copii, vreau să vă recit un poem la care ţin foarte,
foarte mult. Este o dramă din viaţa bunicii mele al cărei soţ, adică bunicul meu,
a murit pe undeva în Crimeea, fiind împuşcat drept în frunte în timp ce săpa
tranşeea:

El s-a dus să lupte

Şi-a murit acolo,
brusc mirat (o mirare de copil
din flori), împuşcat drept în frunte
pe undeva prin Crimeea,
în timp ce-şi săpa
adăpostul (înconjurat de fluturi
şi de mărăcini săraci)
Îi spusese femeii sale,
care rămăsese acasă,
În Brădiceni: “Am să-ţi scriu
la fiecare trei zile
câteva rânduri: dacă nici a şasea zi
n-o să-ţi vină scrisoarea mea
să ştii cǎ eu voi fi pierit”.
Într-o bună zi
obişnuita carte poştală
n-a mai fost adusă de poştaşul
cu picior de lemn (pe cel adevărat
şi-l pierduse în primul război mondial)
Şi ea a izbucnit într-un plâns
sfâşietor
Şi s-a tânguit aşa trei zile şi trei nopţi în şir,
după care s-a dezmeticit
şi-a plecat să-ntrebe de soarta
omului drag prin satele din jur,
mergea pe drum, smulgându-şi pǎrul din cap
şi izbindu-şi fruntea de toţi
stâlpii de telegraf,
bocindu-şi brusca intrare
22
în singurătate
A traversat, astfel, îndurându-şi semenii,
şapte comune în căutarea
câte unuia proaspăt întors de pe front
îl găsea şi-l întreba: “Pe
bărbatul meu l-ai văzut,
poţi să-mi dai veste despre el?”
“Mă, femeie, ştire despre Vasile al tău
eu n-am, fiindcă eram mulţi,
şi risipiţi şi chinuiţi de nesomn,
de foame, de frig, de ger, de sete, de rănile
căpătate în bătălii”.
Un vag semn i l-a dat un sublocotenent
fără o mână, din Bâlta; “L-am cunoscut
pe omul tău, vrednic soldat, supus şi viteaz,
dar a căzut, parcă pe frontul Crimeei prizonier,
aşteaptă-l deci, o să se-ntoarcă la tine şi la
copii, îmi vorbea uneori despre voi, cu ochii
sclipindu-i de mândrie şi cu lacrimi
în colţurile pleoapelor
pe care le lăsa să i se prelingă pe obraz
până în barba neagră
şi aspră, de ţăran
din tatǎ-n fiu”.
Însă, pǎrându-i rǎu de ea
ofiţerul acela o minţise
ca să-i prelungească iluzia
şi sǎ-i aline crunta
suferinţă. Au trecut trei săptămâni
şi într-o dupǎ amiază, pe la orele cinci,
a primit, totuşi, o carte poştală
- ultima -
în care i s-a comunicat, oficial,
ca soţul ei căzuse eroic, la datorie,
iată cum
în orice epocă soarta cuvintelor este să anunţe
tragedii şi să nu le poată acoperi.
Nu ştia să citească, slovele i le-a desluşit
invalidul poştaş, cum pe celelalte i le silabisise
naşa ei, după scăpătatul soarelui,
în răgazul dintre zi şi noapte.
23
 A simţit atunci că-i seacă sufletul
ca un izvor după o lungǎ vară fierbinte,
că i se usucă pe trupu-i subţire
carnea-mpietrită,
lacrimile din ochi i se terminaseră,
s-a aşezat pierdută, pe o treaptă a scării
şi-a murmurat: “Sunt văduvă,
ce-o să se întâmple cu mine
şi cu copiii
în vremurile astea grele?”
După alte trei săptămâni,
i s-a înapoiat lădiţa lui de campanie
şi valiza de brad
pe care i-o-ntocmise
cumnatul său, Ion, înainte de-a lua calea
veşniciei, primăvara, la nici
nouăsprezece ani împliniţi,
mângâind, cu degetele-i galbene-vieţii, un
buchet de liliac
(se îmbolnăvise de plămâni,
după o ploaie zdravănă
ce-l prinsese, în câmp, la cosit)
Dar corpul, corpul nu i-a fost
returnat, a îngropat în pământ
valiza de brad şi lădiţa de campanie
de-o bârfea lumea că-nnebunise.

Autoportret
Sunt FIUL TOAMNEI, singur la părinţi,
şi ochii mei vor focul din izvoare.
M-aşez temeinic într-un luminiş
şi rod un fir de iarbă între dinţi.

Dl. prof. Dumitru Dădălău: “II invităm din nou pe domnul Popescu - director
al Centrului de creaţie şi din clipă în clipă îl aşteptăm şi pe domnul Viorel Gârbaciu
- consilier şef al culturii gorjene.
Dl. Costică Popescu: “Aş vrea să spun încă vreo două cuvinte despre D.V.
Fometescu. Să ştiţi că în Târgu-Jiu există o adevărată pornire de creaţie, în afară
de domnul doctor prezent aici, vreau să recomand cu toată căldura un alt medic
- Grigore Lupescu epigramist cunoscut nu numai în Gorj, ci în întreaga ţară. În
24
Târgu-Jiu a luat de curând fiinţă Liga de creaţie care poartă numele regretatului
Nicolae Hasnaş. Vreau să mai zic că doctorul D.V. Fometescu conduce şi o
societate culturală şi literară, “Dăruie vieţii farmec”. Societatea îşi desfăşoară
activitatea nu numai în localitatea natală, la Ciuperceni, ci şi la Târgu - Jiu.
Domnul doctor este foarte activ în rândul şcolilor. Vrea să cunoască colaboratori
tineri, îi apreciază, îi atrage în revista dânsului în care publică nu numai creaţii
literare, ci şi gânduri intime. De aceea noi îi apreciem mult activitatea literar-
culturală (pe cea profesională i-o apreciază clienţii în spitale).
Dl. Doru V. Fometescu: “Dragi prieteni, aş zice că a fost foarte potrivită
această întâlnire. 0 să fie mulţi colaboratori şi la ‘’Murmurul Jilţului” ca şi la
“Fluidul roditor”. Ce remarc la tânăra generaţie? Că este foarte preocupată de
culegerea de folclor, de datină şi ai putea prinde acel elan al vieţii de a savura din
propriile aspiraţii. Aş vrea să vă povestesc o întâmplare: eram cu Viorel Gârbaciu
şi mi-l prezintă pe D. Popescu (Oamenii de cultură vorbesc foarte puţin, eu am
spiritul ludic, ceea ce ar însemna că încă mai bat la porţile culturii). Am zis D.V.F.
Se uită D.R.P. la mine, şi după aceea înţelege semnificaţia mesajului “dăruie vieţii
farmec”. Încep să discut cu el într-ale eseului şi cercetării medicale. Aici era încă
un critic de literatură Ion Pecie, discutam de relaţia de periferie la nivel de corp
uman şi alte lucruri interesante. Plec şi D.R.P. face remarca faţă de criticul literar:
“-Băi, ăsta-i un băiat deştept, un medic deştept, mi-a plăcut de el”; Cam atât
despre D.R.P. şi D.V.F”.
Dl. Costică Popescu: “Pentru că tot suntem în discuţie şi domnul doctor a adus
vorba de D.R.P., aş vrea să spun că anul acesta D.R.P. a fost laureatul Festivalului
Naţional de Literatură “Tudor Arghezi”, desfăşurat la Târgu-Cărbuneşti. Este un
nume de referinţă în literatura română, dar cred că şi europeană, şi el se înscrie
ca al doilea laureat al nostru, al judeţului Gorj. Primul pe care l-am premiat noi,
acum doi ani, a fost un alt nume de referinţă - Marin Sorescu - nu mai e în viaţă,
însă domnului D.R.P. îi dorim viaţă îndelungată şi îl considerăm poate cel mai
mare prozator român în viaţă.
Dl. Doru V. Fometescu: “Când am scris cartea “Cum să-l ajut pe Dumnezeu”,
am stat foarte mult să reflectez dacă e bine sau rău să aleg acest titlu. La prima
impresie pare o impietate, însă eu sunt gorjean cu rădăcini în arealul mânăstirii
Tismana, unde viaţa mea se leagă de aceste stări de spiritualitate ortodoxă. Are un
ţel răscolitor care încearcă să fie un salvator al căderii umane la sentimentul unei
intrigi sufleteşti. Deci l-am ales ca titlu ca sǎ mire o lume care nu ştie ce vrea şi
nu se miră deloc”.

Cum să-l ajut pe Dumnezeu?

Cum să-l ajut pe Dumnezeu

în bătrâneţea-I milenară?
25
decât să trag fără resteu
La jugul numelui de ţară!

Cum să m-ajute Dumnezeu

la aşa cale trecătoare?
decât lăsându-mi rostul meu
să fie-n vremi, tainică boare!

Cum să-l ajut pe Dumnezeu

în aspra lui singurătate?
decât prin cugetul arheu
însufleţind porunci uitate...!

Cum să m-ajute Dumnezeu

In sensul curgerii astrale?
decât ferind un dublu eu
de orb alunecuş la vale...

Cum, să-l ajut pe Dumnezeu

în truda-i către armonie?
decât printr-un lăuntric zeu
care cu azimut se-mbie...

Cuget prin suflet...

Nu-mi plac lucidităţile încrivăţite,

cum, nici jarul văicărelii...

Spirit şi suflet

le vreau îngemănate...

Suntem îndatoraţi limbii române

26
 hai să plătim datoriile tot în cuvinte,

ori în alte forme

ţintind sfera creaţiei -

Gânduri asimetrice
Caută rotunzimi,
în timp ce
proaspete simţiri copilăroase
flutură arome de cuget prin suflet...

Criza de speranţă
macină unitatea fiinţei,
totuşi,
cum să fii OM,
dacă nu respiri adevărul prin iubire?!

Dl. prof. Dumitru Dădălău: “V-aş propune să fiţi de acord să facem un

legământ solemn între fundaţia noastră şi fundaţiile celor doi invitaţi ai noştri
şi să mutăm “serile de la Brădiceni” la Mătăsari c-avem şi noi destul cărbune
care a ars mulţi conducători ai judeţului, pe d-lor cred că n-o să-i ardă, iar dacă-i
încălzeşte, îi incită să ne spună poezii şi lucruri interesante.

Eu v-aş ruga ca în continuare să daţi voie să urmărim programul pe care ni

l-am propus. Domnul doctor şi cu domnul profesor Popescu şi-au adus creaţiile
dumnealor şi cred că aşa cum îi stă bine unui tânăr studios, n-ar fi lipsit de interes
ca în biblioteca fiecăruia dintre dumneavoastră să fie o carte cu autograf în ideea
că poate vreodată şi copiii dumneavoastră să ştie că pe aceste locuri au trecut
oameni de talia dumnealor.

Am să vă propun ca toţi care vreţi să luaţi cărţi şi să aveţi autograf din partea
dumnealor să vă prezentaţi aici la Cătălina, cea care ţine reportofonul şi care
vreţi să aveţi cărţile, le luaţi şi ne descurcǎm pe urmă. După ce va completa
domnul doctor cu “Serile la Brǎdiceni”, vom urmări un scurt montaj literar-
muzical realizat de clasa a VII-a B, un grup vocal pregătit de clasa a XI-a , o
suită de dansuri populare pregătite de clasa a VI-a A, sub îndrumarea doamnelor
profesoare Dădălău Floarea, Dădălău Luminiţa, Ceauşescu Zizi.”

Dl. Doru V. Fometescu - “Trebuie neapărat să vă spun că va fi un nume

de revelaţie în viaţa cultural-artistică a Gorjului pentru că aici va fi ‘”Festivalul
27
internaţional de poezie”.

Dl. prof. Dădălău: -”E o mare cinste pentru grupul nostru şcolar şi pentru
Mătăsari că astăzi avem în mijlocul nostru pe marele om de cultură - prof. de limba
română - Viorel Gârbaciu - pus de câteva săptămâni şef peste cultura Gorjului,
poate să fie alături de noi astăzi, aici şi acum şi dintotdeauna pentru că din nou (eu
sunt omul cu mărturisirile), amândoi ne-am suplinit la nivelul jud. Gorj. Roata
vieţii se-nvârteşte. Vă raportez, domnule consilier-şef, că totul a decurs normal şi
că vă aşteptăm să le spuneţi copiilor ceea ce aveţi de spus.

Dl. Viorel Gârbaciu: - “Dragi gazde, dragi copii, sunt extrem de onorat că
sunt aici în mijlocul dumneavoastră, în mijlocul unor oameni înzestraţi cu multe
calităţi spirituale şi intelectuale. Ştiu de la bunul meu prieten Dumitru Dădălău
că acţiunea de astăzi este organizată cu prilejul înfiinţării Fundaţiei cultural-
ştiinţifice “Murmurul Jilţului”, un lucru minunat pe care l-aţi făcut, precum şi
această revistă şcolară la ora aceasta şi cred că tot ce e mai bun pentru dvs. (mă
refer atât la cadrele didactice, cât şi la copii) va putea fi scos la iveală. Acum
vreau să vă pun că în ceea ce priveşte Inspectoratul de cultură al jud. Gorj, toate
instituţiile subordonate inspectoratului vă vor sta cu mare drag la dispoziţie. Vă
mulţumesc şi vă urez să vă trăiască această mulţumire”.

Dl. Dumitru Dădălău: - “Îi mulţumesc domnului consilier-şef care a făcut

în aşa fel încât să fie în mijlocul nostru. Şi acum, trecem la programul stabilit, la
vernisajul expoziţiei de pictură: “Copilărie, te iubim”. După aceasta vă doresc să
vă distraţi cum ştiţi voi mai bine. Succes.

La Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari s-a desfăşurat festivitatea de

înfiinţare a Fundaţiei cultural-ştiinţifice “Murmurul Jilţului”. Ne-au fost oferite
emoţionante momente de artă şi cultură, precum şi pilduitoare mărturii de
educaţie şi disciplină. Dar mai presus de orice ne-au smuls aplauzele şi aprecierile
la superlativ creaţiile lirice, epice şi eseistice ale tinerilor condeieri din ţinutul
Jilţurilor: Anca Pasăre, Sorin Popescu, Alexandra Gorun, Floriana Popescu,
Mihaela Stănescu, Geta Buzărin, Mari Oaie, Alin Dobromirescu, Elena Ghiţan,
Ancuţa Fuiorea. I-am felicitat, din tot sufletul, pe intelectualii locului, între care
se disting Dumitru Dădălău şi Ion Gr. Dădălău. Ca invitaţi de onoare, au fost
de faţă scriitorul Doru V. Fometescu, domnii Viorel Gârbaciu, consilier-şef la
cultură şi Constantin Popescu, director al C.I.C. Gorj.

Gorjeanul nr. 2138, miercuri, 18 iunie 1997

28
 Autografe pe genunchi

de Ion Popescu
* Elevei Ghiţan, redactor şef peste o mare revistă de suflet, cu iubire confraternă,
acest micropoem:
“Libertatea-mi de zâmbiri
Nu-i un fluviu, nu-i un dubiu
Ci-i un cer cu stele mari
Peste crini mărgăritari”.
* Poetului Alin Dobromirescu, această carte a noastră, întru cinstea talentului
său de excepţie, asigurându-l că-l vom promova fără preget. Cu prietenie.
* Floridei Popescu, această carte tot de la un Popescu, acesta din urmă
unul, dar vrednic slujitor al literelor şi al artelor. Cu libertatea de a fi.
* Nicoliţei Lupşoiu, această carte, un testament al nostru despre sinele-mi
liberat de daimon. Cu încredere.
* Lui Dădălău Nicolae Dumitru, această carte cu încredere în steaua fiinţei
sale. Cu prietenie.
* Lilianei Enăştescu ad-hoc, aceste versuri, cu bucurie absolut mirifică: “Viaţă,
crin şi foc de aur,/ Suntem, înşine, tezaur”.
* Lui Cristian Radu, confrate întru presă, redactor deci şi spirit viu, această
carte. Cu prietenie.
* Elevei Şerb, această carte şi acest gând: Iubeşte ca să fii iubită/ Apropie-te
de flori ca sa le culegi cu sufletul ca ele. Cu iubire.
* Domnului Moisescu, din 7 de început de iunie, un cântec, rază, pasăre,
petunie, cu bucurie.
* Domnişoarei Pitaru, acest vers ca amintire a unui timp ideal: “Drum de stele
dedesubt/ într-un râu cu care lupt”. Cu iubire,
* Domnişoarei Pamfiloiu, această carte cu aducere aminte a copilăriei. Cu
bucurie.
* Domnului Buzărin, această carte scrisă cu sentimentul regăsirii paradisului
pierdut. Cu mulţumiri.
* Domnişoarei Nicolovici, acest semn pe-o carte de poezie, de fapt, de
frumuseţi, strânse într-un topos întemeietor de nouă eutopie. Cu dragoste.
* Domnişoarei Enăştescu, aceste poeme, dorindu-i cale de împliniri în viaţă şi
iubirea celor mari şi mici. Cu iubire.
* Domnului Giurescu cu bucurie această carte. 5 iunie 1997 - Târgu-Jiu, ora
7°°.
* Domnişoarei Bălan, aceste versuri, întru amintirea unei voinţe unice: iubirea
e un crin, şi ce-i în crin?/ Sunt anii, plini, ai mei!” Cu iubire.
* Domnişoarei Stancu, această carte sub semnul benefic al poeziei, în vară de
sfârşit de mileniu. Cu bucurie.
29
 de Doru V. Fometescu
* Elevei Ghiţan, pentru posibilităţile literare şi poetice, cu prietenie şi
încredere.
* Lui Alin Dobromirescu, pentru reuşita lui pe frontul literei, prin aplomb
sufletesc!
*Domnişoarei Giontu, pentru memorabila zi 30.05.’97, prilej de revelaţie şi
tainică înţelegere. Cu prietenie.
* D-lui Drăgotoiu, pentru entuziasm şi posibile încercări literare. Cu
prietenie
*Adolescentei Petrescu, din Mătăsari, îi doresc saltul de la inteligenţă la
înţelepciune.
* Domnişoarei Tutilă, nişte vibraţii benefice în sfera conlucrării şi reuşitei în
viaţă. Cu prietenie.
* Bibliotecii Liceului Mătăsari, gest de împlinire sufletească, graţie
momentului literar-artistic organizat impecabil de fraţii Dădălău, la 30.05.1997.
Cu prietenie.
* Lui Ciutureanu pentru părţile sale nevăzute, dar esenţiale potenţial
creatoare.
* Getei Buzărin pentru regăsirea identităţii lăuntrice, în căutarea sensului
poetic-sufletesc.
* Mihaelei Ţahman, acest „freamăt” al contemplaţiei divine pentru descoperirea
propriei călduri sufleteşti, aşteptare a horelor, într-ale muzicii.
* Domnişoarei Pampu, această carte, sub semnul încrederii reciproce acest
vers, ad-hoc: “Palma mâinii mele, stă să înflorească sub un soare preschimbat în
zeu”. Cu bucurie.
*Domnişoarei Ciutureanu, această carte cu dragoste şi aceste versuri ad-hoc:
“Fiinţă, tu în valea plângerii nu intra, pe acolo focuri nu mai ard, şi umbre nu se
văd./ Întoarce-te aşa sub luna grea, de mersul îndărăt”. 5 iunie1997.
* Lui Sorin Lebădă, cu bucurie şi încredere, acest vers ad-hoc:
“Vis de domn şi vis de om/ Ca să nu pierdem un somn,/ Ci să credem că vom
fi păsări din alte ţări”.
*Getei Buzărin, această carte şi acest scurt poem ontologic şi nedus la capăt:
“Fire dară mii de iţe/ Iţe care şiruri sunt/ Între umbra pe pământ/ Şi ochii mei
furaţi de vânt” Cu iubire.
* Deliei Corega, pentru reuşite producţii literare şi continuitate în curgerea
“Murmurului Jilţului”.
* Feliciei Grecu, nişte sensibilităţi poetice, baraj în calea torentului uitării.
* Cristinei Mihaela Nebunu, pentru sfiala în faţa datinei şi a frumosului
nume.
* Getei Copăcescu, încredere şi realizare fructuoasă.
* Adolescentului Stăniloiu, frumoase gânduri pentru revenirea înspre idealul
30
propriu. Cu bucurie.
* Domnişoarei Negrilă, nişte mirări poetice, cu posibile rosturi benefice.
* Domnişoarei Lupşoiu, nişte gânduri sănătoase pentru un posibil alt orizont
de înţelegere şi clarificare în relaţiile umane.
* Lui Claudiu Giurescu pentru un mod nonşalant de a fi printre ceilalţi şi
îndreptarea prin entuziasm creator.
* Lui Alin Dobromirescu pentru profunzimea creaţiei sale şi vocaţiei poetice.
Cu prietenie.
* Domnului Popescu, entuziasm şi încredere în forţele proprii.
* Domnişoarei Turturea pentru calitatea de martor ocular la frumoasa şezătoare
literar-artistică de la Mătăsari din 30 mai 1997. Cu prietenie.
* Domnişoarei Ciobanu, un mesaj de bucurie şi...”înălţare prin tăceri”.
* Lui Rotariu (mi-ar fi plăcut să-i transcriu prenumele) pentru afinităţi literare
cu bucuria cunoaşterii indirecte.
*Domnişoarei Cruceru pentru înclinaţia către sfera inefabilului artistic care
optimizează trăirile...Cu bucurie.
* Mihaelei Stăniloiu. această carte spune despre ieşirea spre universalitate,
despre relaţia om-zeitate tutelară. Cu bucurie.
* Mihaelei Ţahinan, această carte, cu încredere, dorindu-i să ajungă poetă
între Ana Blandiana şi Roxana Lupescu. Cu iubire.
* Lui Cristinel Racoceanu, ca de la bărbat la bărbat, această carte despre
omenire, fericire şi biruinţă. Cu drag.
* Lui Ovidiu Grama, această carte cu încredere, urându-i drum de aur. Cu
prietenie.
* Ionelei Tănăsoiu această carte, cu vina de a fi crezut că, scriind, l-a ajutat pe
om să se afle, înc-odată, pe sine însuşi între senzaţiile lumii. Cu dragoste.
* Alinei Spariu cu bucurie pe această carte un vers scris ad-hoc şi altele: “Timp
căzut, în înger ca să fiu eu să nu sânger în macii care-mi sunt timpurii”.
* Cameliei Purdescu această carte a noastră şi acest poem ad-hoc dăruindu-
i-l: “Dacă-i dor, nu-i trecător, Trandafirii, toţi mă dor./ Mi-a zis muma că-s dator/
Eu i-am spus, mumă-s fecior/ de din Brădiceni şi ştii/ Că mi-s zilele: marii”/ Cu
iubire.
* Mihaelei Teslici, această carte a noastră, împreună cu aceste versuri, ad-
hoc, scrise, ca memento: ‘’Astăzi, sub lună, drum de fluturi/ Imn şi văi de polen/
Aprige scuturi/ Iubi-voi pururea”.
* Tatianei Sperlea, această carte a-nzeirii noastre pentru poezie, îi jur pre
sufletul meu! Cu dragoste
* Runei Gheorghescu, această reflecţie ad-hoc, cu iubire: Am ieşit în lume ca
să binecuvântăm lucrurile, însă mai ales oamenii”.
* Mihaelei Stănescu pe această carte dragă nouă am eternizat un spaţiu sacru,
acest poem: “De vrei să creşti să afli totuşi/ Că suntem crini şi suntem lotuşi/ Şi
31
înmulţindu-ne ca grâul/ Nu suferim, ci umplem râul”.
* Marilenei Oaie, “acest poem” pe această carte de rânduri, împlinirea tuturor
proiectelor sale: ‘’Cată să-mi rămâi în urmă/ uite-mă venit din turmă ca, pe/ prag
să-ţi pun un crin/ Tu să-mi dai, în schimb anin”. Cu iubire.
* Lui Gabriel Şcheau, această carte a noastră, în care, mărturisim, am încercat
să-l descriem pe om în deplinătatea fiinţei sale. Cu bucurie pură.
* Lui Nicolae Iovan această carte în care nefiind acest vers, îl adăugăm acum:
“Să coborâm spre rădăcini, precum spre ţărmuri/ pe care zeii poposesc mereu”

* Deliei Corega, această carte a noastră cu încredere, bucurie, întru iubirea de

frumos.
* Se dăruie această carte a noastră bibliotecii cabinetului de limba şi literatura
română, întru sensul pe care devenirea românească şi l-a asumat la modul absolut
într-un Grup Şcolar Industrial Minier din Mătăsari, înălţat întru sacralitatea
culturii. Cu bucurie.
* Se oferă această carte a noastră Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari
în polenul de maci, când macii inundaseră grâul. Cu bucurie, cu libertate.
* Se dăruie această carte a noastră în care am năzuit să-l regăsim pe om în
plinătatea fiinţei sale, Fundaţiei cultural-ştiinţifice „Murmurul Jilţului”de la
Mătăsari întru neuitarea zilei de 30 mai 1997, condusă sub semnul spiritualităţii
româneşti; s-au pus bazele unei construcţii nepieritoare: mod de a fi mobil şi
pururi tânăr. Cu bucurie.
* Se oferă cu prietenie, întru neuitarea unei zile de 30 mai 1997,profesorului,
omului de cultură, spiritului revenit întru libertatea sa funciară, Dumitru Dădălău,
ca să nu se piardă dreptul la înzeire. Cu prietenie.
* Ramonei Dragotoiu, această carte, în care am năzuit să-l identific pe
Dumnezeu în om şi pe om în Dumnezeu. Cu iubire.
* Lui Sorin Popescu, iată frate de nume, cu noi aceasta carte în care aflând noi
că omul a apărut pe pământ, am căutat să-l cercetăm în spiritualitatea sa sacră.
Cu prietenie.
* Se oferă această carte a noastră profesorului Ion Dădălău cu încredere, cu
fire, întru libertatea spiritului creator. Cu prietenie.

Săcelu, 25 octombrie 1997

Scrisoare deschisă

Domnule profesor Mitică,

Ne-a surprins plăcut atât faptul că nu ne-aţi uitat şi mai ales ocupaţia
dumneavoastrǎ din totdeauna faţă de formarea omului.
N-am uitat nicio clipă că şi la Liceul de Materiale de Construcţii Târgu-Jiu, cel
32
care totdeauna era gata să modeleze elementul copil era Dumitru Dădălău.
Şi pentru că ne aflăm în ajunul zilei de Sf. Dumitru, familia Cazan vă urează
sănătate şi tot binele din lume, dvs. şi familiei.
Nu ne-am mai văzut de multǎ vreme. Noi avem necazurile noastre. În luna
octombrie a.c. Nicu a fost din nou în spital. Nu a terminat recuperarea. A început
frigul şi îmbrăcarea lui merge greu.
Mulţumim lui Dumnezeu că am scăpat numai cu atât.
Pensionarea noastră n-a venit cu odihnă; ca tot omul învăţat să muncească,
facem ce putem şi cât putem în mica noastră gospodărie. În plus, eu continui să
pictez. După revoluţie am făcut cinci expoziţii în Bucureşti, patru în Craiova şi
momentan vernisăm una la Muzeul Judeţean Gorj - în 27 octombrie. Prin 1996 am
participat la o expoziţie în Mineappolis - S.U.A., asociaţia CIVA a cărei membră
sunt. Aşa se face că figurez, în catalogul 1997-1998, printre pictorii internaţionali.
Meritul este al soţului care totdeauna a susţinut iubitorii de frumos. El a expediat
zece tablouri, el m-a ajutat să pictez făcându-mi rame şi lăsându-mi timp pentru
aceasta.
Dacă ar vrea Dumnezeu, când o să putem, dorim din suflet să vedem lucrările
elevilor de la Grupul Şcolar Mătăsari.
Ne-am bucurat că pe lângă literaţii şcolii, există şi mânuitori ai penelului. O
deosebită realizare s-a obţinut prin atragerea elevilor (cei mai buni) în activităţile
Fundaţiei Culturale din şcoală.
Că ce altceva poate să fie mai frumos pentru un elev sau pentru un părinte
decât să lucreze cu sufletul şi cu mintea fără a deranja colectivul în care trăieşte.
Dacă în scriere folosim peniţa, în pictură folosim pensula pentru că şi arta
plastică este un fel de scriere cu pensula, dalta, ciocanul etc.
Consultând câteva din revistele publicate sub titlul – „Murmurul Jilţului” - (ce
minunat sună!), ne-am dat seama că în şcoala dvs. sunt o mulţime de talente demne
de luat în seamă. Putem spune ca ele nu mai murmură ci, precum lucrătoarele
albine din stup, ştiu precis ce au de făcut; condeierii, pictorii, matematicienii şi
de ce nu, micii psihologi de azi vor ajunge (suntem siguri) oameni de valoare în
societatea atât de zbuciumată astăzi.
Toate aceste haruri venite de undeva, îndrumate de colectivul revistei în frunte
cu preşedintele, vor face cinste judeţului nostru şi României.
Nu putem crede că a fost uşor de realizat această revistă şi mai ales să continuaţi
existenţa ei. De aceea noi vă felicităm din toată inima pentru această reuşită şi
dorim să auzim tot lucruri frumoase despre colectivul ei şi despre corespondenţii
care dau viaţă tânără acestei “fundaţii”.
Nu alegem nume. Ar fi foarte greu şi nedrept să cităm câţiva corespondenţi.
Copiii pentru părinţi sunt la fel de iubiţi, de aceea noi nu facem deosebire între
materie sau artele frumoase.
Încă odată felicitări şi drum bun fără ocolişuri şi mai ales fără întoarcere!
33
 Cu toată dragostea pentru iubitorii de bine şi frumos, pentru conducerea şcolii
şi colectivului redacţiei.
Dacă cineva din colectivul dvs. trece prin Târgu-Jiu până în 10-15.11, vă
rugăm să vizitaţi şi expoziţia de pictură O. Cazan de la Muzeul Judeţean.
Mulţumesc.
Familia Nicolae şi Octavia Cazan

Revenirea in vârsta de aur

Ce este poezia? Poezia este cum. Dar cum este poezia? Poezia este zeu, infern
si paradis, mediteranǎ şi metafizicǎ despre unde şi când se transfigureazǎ fiinţa
omului, separându-se în trei  :soma, psyche şi nous. Aşadar de ce e nevoie de
poezie? Pentru cǎ, scria Martin Heidegger, prin ea omul se mǎsoarǎ cu divinitatea.
Prin poezie, omul construieşte un sens vieţii. Dar care este esenţa poeziei ? Este
oglindirea de sine din cauza sǎrǎciei sentimentului de plinǎtate a lumii. Poetul
cu opera sa obţine adevǎrul pentru poporul sǎu. Esenţa poeziei este salvarea din
moarte prin imaginea sa rǎsfrântǎ din limbajul ei asupra fǎpturii pieritoare, lumina
care o transmutǎ pe aceasta în absolut.
De aceea -adicǎ din motivul cǎ rostirea poeticǎ este una privilegiatǎ şi produsǎ
de cei aleşi, cei hǎrǎziţi cu daimonul propriu în sens orfic, de redobândire a unitǎţii
pierdute şi de revenire în vârsta de aur, mǎ pronunţ cu încredere în faţa oricǎrei
întreprinderi finalizate într-o antologie liricǎ, fie ea şi de debut colectiv al unor
posibile promisiuni literare. Mai ales cǎ întrezǎresc deja câteva voci ce-ar putea,
cândva, lua forma cu adevarat auctorialǎ. Iniţiatorul unei asemenea ,,aventuri
estetice’’ şi etice deopotrivǎ are în el însuşi o generozitate sacrǎ, o voinţǎ de a
impune mirajul muzei (fie ea Euterpe, Melpomene, Erato sau Calliope) în locul
unei realitǎţi şi cotidiane devorante.
Pentru Cornel Bălescu, zorii consacrǎrii au rǎsǎrit. El stihuieşte cu talent ,
iubeşte dulcele stil clasic, nu refuzǎ tentaţia peisajului exterior, dublându-l
stilistic cu unul interior. Modelele, uneori recognoscibile (Bacovia, Blaga,
Pillat, Eminescu întâi şi-ntâi, Arghezi), au fost retopite în pasta nouǎ, aducând
prospeţime şi cutezanţǎ, frumuseţe ontologicǎ şi iubire de cuvânt.
Alin Dobromirescu, în care Doru V. Fometescu a intuit primul germen edenic
al poeziei, tânǎr fiind, are toate şansele sǎ evolueze spre un liman scriitoricesc.
Voluptǎţi filosofice se ţes în alcǎtuiri inefabile. Textul, decupat cu sobrietate din
trunchiul masiv al tradiţiei româneşti interbelice, rezistǎ critic. Acest poet in nuce
are vânǎ bogatǎ, lecturi selective şi curajul necesar unei asemenea experienţe
de-o viaţǎ.
Luminiţa Elena Dǎdǎlau apasǎ, conştientǎ, pe clapele pianului numit sentiment
ori, cu o finǎ ironie, cu un sarcasm temperat, îşi încearcǎ pana inteligenţei în
fabulǎ. Ba, cu un civism de o tulburǎtoare exprimare oratoricǎ, îşi anunţǎ dreptul
34
la a zice lucrurilor pe nume.
Ar mai fi multe nume asupra cǎrora cititorii volumului de faţǎ meritǎ sǎ-şi
aplece privirile. Ne bucurăm, cu sinceritate, cǎ, la anul 1998, în Mǎtǎsari, într-o
citadelǎ a învǎţǎmântului gorjean, se dǎ o mare lecţie de asumare a culturii, de
implicare în educarea unei generaţii. Consemnam cu dragoste, un fapt de culturǎ,
pornit dintr-un loc al lui Dumnezeu, dintr-o oazǎ spiritualǎ locuitǎ, în chip poetic,
de nişte bǎieţi şi de nişte fete minunate, adǎpându-şi setea de fericire din izvoarele
sacrosancte ale literaturii române şi universale.
Aşadar, ce este poezia ? Poezia este precum. Un precum similar timpului care
tezaurizeazǎ monadele. Un precum ca al pajiştilor de crini din Eleusis. Poezia
este gǎsirea echivalentelor dintre fonduri şi forme, dintre obiecte şi sensurile lor,
dintre omul întreg şi Celǎlalt din el. Poezia este axa lumii care reuneşte principiul
masculin cu cel feminin. De ce este nevoie de poezie ? Pentru cǎ numai graţie
ei rasa umana se deosebeşte de animale. Pentru cǎ numai prin ea românul şi-a
confirmat vocaţia de homo eminescianus.

Târgu-Jiu, 26 ianuarie 1998

Ion Popescu, Poet
Ziarist la cotidianul ,, Gorjeanul’’ Târgu-Jiu

Poezia începe (şi) de la Mătăsari…

În timp ce inspectorii şcolari îşi văd de indemnizaţii, de rotirea până

la ameţeală a directorilor , centrifugă din care mai întotdeauna sunt date afară
valorile, să nu uităm că inspectorii mai au pe cap şi aranjarea de titulari şi
suplinitori, toate acestea având numele sfânt de REFORMĂ, în timp ce rar mai
vezi câte un profesor (de alte categorii intelectuale ce să mai vorbim, căci „nu se
mai există”!?) la un simpozion ştiinţific sau la o lansare de carte, treburile astea
nefăcând – nu-i aşa? – parte din profesiune, în timp ce orele de meditaţii în şcoală,
cercurile şcolare pentru elevii cu aptitudini deosebite, activităţile educative şi,
de ce nu, distractive au dispărut aproape cu totul în favoarea meditaţiilor acasă,
în timp ce în sfârşit reforma asta a învăţământului românesc aduce mai mult a
mahmureală, iată, la liceul din Mătăsari, un ultim mohican dintr-o specie pe cale
de dispariţie, profesorul Dumitru Dădălău, ne arată că mai există totuşi, dascăli
rari, care asemenea înaintaşilor, îşi fac din meserie apostolat.
De fapt, a aşeza între coperţile unei cărţi primele poezii şi desene ale
unor posibili viitori poeţi şi plasticieni este activitate didactică propriu-zisă,
nu îndeletnicire extraşcolară, cum este taxată acum. De fapt de aici trebuie să
înceapă reforma: de la a înţelege că elevii trebuie să înveţe ce pot şi ce le place.
În Danemarca, bunăoară, unde, în ciuda marelui Will, nimic nu este putred, doar
35
trei discipline sunt obligatorii: limba daneză, calculatorul şi o limbă străină. În
rest se mizează pe discipline opţionale, pe activităţi educative, pe dezvoltarea
aptitudinilor şi creativităţii. De-aia o duc danezii mai bine decât noi, dar în
Danemarca nu se scuipă şi nu se înjură pe stradă. Nici măcar atunci când se face
grevă. Şi încă ceva: în Danemarca precum în toate ţările nordice, unde este cel
mai ridicat standard de viaţă din Europa, este, de vreo cincizeci de ani incoace,
regim politic social-democrat.Toată lumea este bogată, nu există nici săraci, dar
nici miliardari. Se vede treaba că oamenilor cu cât sunt mai aproape de Polul
Nord, cu atât le merge mintea mai bine…
Dacă dl. Dumitru Dădălău ar fi profesor la un liceu din Danemarca, ar
face tot ce face la Mătăsari: ar preda cu strălucire limba şi literatura maternǎ, ar
încuraja şi s-ar ocupa special de elevii cu aptitudini deosebite, în lungi ore de
cenaclu literar, publicându-le în cele din urmă creaţiile într-o revistă sau într-o
carte.
Însă eu nu cunosc decât vreo doi-trei profesori în Gorj care mai cultivă
asemenea utopii daneze…
Poate că unii dintre tinerii autori publicaţi în această carte nu vor deveni
ei înşişi autori de cărţi, adică scriitori de meserie (e, de altfel cea mai prost plătită
meserie din lume şi din toate timpurile. Scriitorii provin din vechii scribi şi de
vreo şapte mii de ani încoace trăiesc tot în sclavagism). Dar în mod sigur vor
fi cititori de carte şi un cititor de carte este întotdeauna superior unui necititor,
pentru că el, cititorul de carte este asemenea cititorului în stele: vede lucruri pe
care ceilalţi nu le văd.
Îi salut aşadar, pe aceşti tineri condeieri şi plasticieni din Mătăsari,
asigurându-i că, potrivit unei vechi legende, aurul curat al destinului este, ca
şi norocul, întotdeauna aproape şi nu trebuie decât să-l cauţi. Au deja un atu: ei
scriu mai bine decât scriam noi la vârsta lor. Poate pentru că au mai mult talent,
poate pentru că au un profesor mai bun . . .

Nicolae DIACONU,
Directorul Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Tg. Jiu, 1998

SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS BUN!

E toamnă. E anotimpul strângerii recoltelor bogate. E început de an

şcolar. E timpul adevărului. E bucurie în sufletele noastre. Începe o nouă etapă
în învăţământ, se aplică reforma, sistemul se schimbă din temelii. Fiecare dintre
noi ne facem tot felul de calcule şi, încet-încet, începem să aplicăm în viaţă ceea
ce stabilesc mai-marii noştri. Împreună descifrăm noi termeni, aflăm de structura
anului şcolar, de aplicarea noilor planuri de învăţământ, de îmbunătăţirea sistemului
36
de notare, de perfecţionarea pregătirii personalului de învăţământ, de avalanşa de
ordine ale Ministerului Educaţiei Naţionale, de câte şi mai câte lucruri pe care
trebuie să le înfăptuim. Avem multe de făcut, mai ales că în această toamnă,
mai precis în luna octombrie vom sărbători 14 ani de când s-a dat în funcţiune
complexul şcolar în care ne desfăşurăm activitatea, această uzină cu foc continuu
care foloseşte ca materie primă inteligenţa creatoare a tinerelor vlăstare din Valea
Jilţurilor.
Să fim mândri că în reţeaua învăţământului din Gorj, liceul din Mătăsari
se înalţă maiestuos, ca o coloană a infinitului, pentru că dispune de o bază
materială de invidiat, de un corp profesoral în plin proces de perfecţionare, tot
mai stabil, bine intenţionat în pregătirea elevilor pentru muncă, pentru viaţă, în
obţinerea unor rezultate meritorii în toate competiţiile organizate pe plan naţional
şi judeţean.
Aşadar, ne pregătim să organizăm, pentru prima dată, Zilele Liceului
din Mătăsari, în perioada 26-31 octombrie 1998, o acţiune de anvergură care
antrenează toţi factorii educaţionali şi decizionali de pe plan local şi judeţean. Sub
girul Fundaţiei cultural-ştiinţifice „Murmurul Jilţului” din cadrul grupului Şcolar
Industrial Minier, vom organiza, cum se cuvine momentelor aniversare, sesiuni
de comunicări ştiinţifice ale cadrelor didactice şi elevilor, dezbateri de probleme
ale rolului tineretului din epoca contemporană, întâlniri cu oameni politici şi de
cultură; secţiile Fundaţiei îşi vor arăta realizările, cenaclul Scorpion va scoate
la rampă noi talente în creaţia literală şi picturală; se vor desfăşura majoratul şi
balul bobocilor, campionatul de fotbal pe cicluri de învăţământ, precum şi alte
activităţi sportive şi distractive.
Toate acestea vor atinge o cotă maximă pe 31 octombrie 1998, prima
zi de vacanţă, când toată suflarea din cele patru localităţi componente comunei
noastre – Mătăsari, Croici, Brădet, Runcurel – se va întâlni, la Liceul din
Mătăsari, la „Sărbătoarea Fiilor Jilţului”. Atunci ne vom da mâna unii cu alţii,
tinerii şi vârstnicii, cei plecaţi cu cei rămaşi în vatra părintească, vom depăna
amintirile din tinereţe, vom petrece şi vom sărbători împreună clipele revederii,
ne vom întâlni cu conducătorii administrativi şi parlamentarii de Gorj. Atunci
Fundaţia „Murmurul Jilţului”, în colaborare cu Primăria şi Consiliul local
Mătăsari, cu sprijinul Prefecturii, Consiliului Judeţean Gorj, Inspectoratului
Şcolar, Inspectoratului pentru Cultură, Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport,
Centrului Judeţean de Îndrumare a Creaţiei, Muzeului Judeţean vor prezenta pe
marea scenă din curtea liceului, spectacolul muzical-coregrafic dat de Ansamblul
Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, programe cultural-artistice susţinute
de formaţiile de la grădiniţă, învăţământul primar, gimnazial şi liceal, o gală de
box, campionatul de fotbal organizat pe sate şi la Grupul Şcolar, dotat cu cupa
„Fiii Jilţului”. Cu emoţie în suflet vom participa la inaugurarea a două obiective
social-culturale: Primăria Mătăsari şi Muzeul Jilţului.
37
 În cursul serii vom face o retragere cu torţe pe strada principală din
Mătăsari, după care, la flăcările unui foc al prieteniei, amenajat în curtea liceului,
într-un permanent joc de artificii, vom face o noapte albă, minunat prilej pentru a
ne distra, spunând poezii, cântând, jucând la hora satului sau dansând pe o muzică
tinerească. Vom petrece ca în basme. Această atmosferă de veselie şi sărbătoare
va fi asigurată de către unităţile din zonă, care vor aduce pentru toate vârstele şi
gusturile un bogat sortiment de mărfuri industriale, alimentare, băuturi spirtoase
şi răcoritoare.
Vă aşteptăm cu nerăbdare să fiţi alături de noi la această mare sărbătoare
a oamenilor din Valea Jilţurilor.
DUMITRU DĂDĂLĂU

Fereastra deschisă a sufletului sincer de copil

„Fereastra sufletului” este o antologie însumând peste 250 creaţii în

versuri scrise de 53 autori, în majoritate elevi ai şcolilor din Mătăsari. Antologia
poartă pecetea infantilismului creatorilor, atât tematic, cât şi compoziţional.
Versurile şcolarilor din clasele primare, chiar gimnaziale şi liceale, nu sunt
altceva decât exteriorizarea trăirilor alături de jucării, fiinţele dragi ori de începutul
descoperirii talentelor cunoaşterii.
Unele dintre creaţiile elevilor din clasa a III-a (înv. Viorica Buruiană) par a
fi compuneri ritmate în care autorii în mod concentrat încântă prin sinceritatea
inocenţei vârstei.
Poeziile liceenilor „trădează” fiorul primelor iubiri, dar şi cântările răspunsurilor
la multe din întrebările cunoaşterii ori ale trăirii.
La maturitatea volumului au contribuit şi maturii Cornel Bălescu, Luminiţa
Elena T. Dădălău şi vârstnicul C. Purdescu. Pentru ca elevii să fie incluşi în
această antologie, merite deosebite au avut dascălii, care i-au sensibilizat încât
să-i determine la exteriorizarea sufletului prin versuri ori culoare.
Profesorul Dumitru Dădălău a izbutit să facă simţit în peisajul literaturii
gorjene „Sufletul sumă” a 53 suflete şi să îl deschidă pentru însetatele suflete ale
iubitorilor de poezie. Dacă din acest „suflet unitar”, care este prezenta antologie,
se vor desprinde suflete având propria trăire în volume, gândul editorului este
„S-APUCE ÎNAINTE, S-AJUNGĂ CÂT MAI SUS!”
Ager, 69/1998.

38
 •RADIO”OLTENIA”Craiova Transmite
De vorbă fără catalog

Bună ziua, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, vă spune la această oră

a după amiezii Liliana Hinoveanu. Împreună timp de 30 de minute vom sta de
vorba fără catalog despre învăţământul românesc.
Olimpiade, lucrări de control, examene pentru ocuparea posturilor de directori,
inspectori, inspecţii la clasă şi control, ar fi doar câteva dintre activităţile care se
desfăşoară în această perioadă.
Dar activitatea este cu mult mai complexă dacă o privim din interior. Aşadar,
doamnelor şi domnilor, vom poposi la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari,
Gorj, unde interlocutorii noştri ne vor spune ce se mai întâmplă într-o astfel de
şcoală, şcoală cu aproape o mie şi jumătate de elevi, o şcoală cu mulţi profesori,
unii titulari, alţii suplinitori, şcoală cu probleme. Dar pentru început s-o ascultăm
pe doamna prof. Elena Lupuleţ, director al acestei unităţi şcolare:
Elena Lupuleţ: Liceul datează cam aproximativ de 15 ani ca liceu; a fost
construit cu sprijinul Inspectoratului şcolar, Consiliului popular din zonă,
întreprinderilor miniere din zonă, cu sprijinul domnului director Ion Dădălău,
care a fost un mare bărbat pentru această localitate şi pentru acest liceu. Liceul
- este grup şcolar - cuprinde profilul profesional, ucenici, clase de informatică
şi electronişti. Avem 61 de clase, cu învăţământ seral şi maiştri. Avem profesori
calificaţi atât la informatică şi electronică; învăţământul tehnic - profesionala şi
ucenicii - este încadrat cu ingineri de specialitate,care îşi desfăşoară activitatea
teoretică în cadrul grupului şcolar, iar activitatea practică la Atelierul şcoală şi
la Întreprinderea Minieră de la Dragoteşti în cadrul atelierului mare, unde îi
pregătesc ca adevăraţi muncitori pentru viitoarea lor meserie.
R.: Aveţi un număr însemnat de elevi aici dacă aveţi 61 de clase.
Elena Lupuleţ: Aproximativ 1600 de elevi. Aici învaţă şi clasele
I-VIII. Aproximativ 1600 elevi care sunt conduşi de profesori şi învăţători.
R.: Cunoaştem că aici este o zonă minieră şi că, în ultima perioadă, au fost
disponibilizaţi foarte mulţi oameni din minerit. Ce se va întâmpla cu absolvenţii
acestui grup şcolar?
Elena Lupuleţ: E adevărat, au fost prin Ordonanţa 22 mulţi oameni
disponibilizaţi aici. O parte din ei a rămas în zonă, chiar dacă şi-au luat ce li
s-a cuvenit. Elevii frecventează în continuare. Cele două cariere, Nord şi Sud,
se dezvoltă în continuare, chiar zilele astea domnul ing. director al sucursalei,
Predoiu, ne-a cerut situaţia cu absolvenţii claselor din anii ‘96-‘97, spunând că o
să angajeze cel puţin 300 de persoane.
R.: Ceea ce este un lucru foarte bun...
Elena Lupuleţ: Da, ne-a spus că aici, zona de suprafaţă în special, se va dezvolta
şi... băieţii vor avea de lucru. Mai rău este cu fetele.
39
 R.: Ce vor face fetele?
Elen Lupuleţ:Felele, probabil, ne-am gândit cu inspectoarea de specialitate, ca
din acest an şcolar să începem nişte cursuri de calificare de scurtă durată, mai ales
în domeniul panificaţiei, cofetăriei, frizeriei, croitoriei, sǎ aibă şi ele de lucru.
R: Deci meserii care se caută în aceasta zonă şi nu numai în această zonă şi
sunt foarte mulţi care nu sunt calificaţi.
Elena Lupuleţ: Da, şi am hotărât şi se ocupă mai întâi de băieţi, în cadrul
grupului de excavatorişti, şi apoi şi de fete.
R.: Să înţeleg că elevii Grupului Şcolar Minier din Mătăsari sunt avantajaţi să
urmeze cursurile acestui liceu.
Elena Lupuleţ: Da, sunt avantajaţi din toate punctele de vedere şi cei care
vin de la distanţă foarte mare, că avem elevi care vin de la Peştişani, Slivileşti,
Bolboşi, li se asigură transportul, întreprinderea minieră nu a făcut deosebire că
sunt elevi sau muncitori, i-a luat de la domiciliu şi i-a dus la şcoală, de la şcoală
acasă, ceea ce o ducem noi puţin mai greu este că nu avem cantină-şcolară. Dar
să sperăm că în viitor o să deschidem şi cantină.
R.: Şi unde mănâncă elevii care locuiesc în căminul pe care îl aveţi?
Elena Lupuleţ: Mănâncă, unii la cantina UACC- ului - cu bon de masă, iar
alţii, mai ales fetele, îşi pregătesc ele. Chiar ieri am fost în internat şi am văzut
că fetele bune la şcoală sunt şi bune gospodine. M-am bucurat şi ele chiar erau
încântate că le-am apreciat aceste calităţi.
R.: Ce alte greutăţi mai întâmpinaţi, doamnă E. Lupuleţ aici, în activitatea
dumneavoastră de conducere şi nu numai de conducere, ci şi profesională, pentru
că presupun că aveţi şi ore?
Elena Lupuleţ: Am şi ore. Eu am catedra întreagă pentru că am fost numită
director cu delegaţie, în 27 noiembrie. Fiind profesor de ştiinţe umane - prin
plecarea unei alte profesoare - mi-au căzut în sarcină şi aceste ore pe care nu
pot să le las pentru că elevii sunt a XII-a, vor da bacalaureatul la filosofie,
geografie. Întâmpinăm greutăţi, mai ales am prea puţin timp pentru îndrumare
şi control în această şcoală. Cu toate că stau de dimineaţa şi până la orele 20,
pentru învăţământul liceal am prea puţin timp pentru îndrumare şi control. Dar
sper să mi-l planific de aşa natură încât să fac faţă şi sarcinilor de îndrumare
şi control. Mai avem greutăţi aici, în iarna aceasta, cu încălzitul. Dar nu este o
problemă numai a liceului. Este o problemă a întregului bazin. Nu există presiune
mare. Ne dau dimineaţa şi seara. Când este frig la noi, este frig şi la dânşii. Nu
este presiune. Când se va da în funcţiune bazinul tocmai de la Cerna, atunci
presupunem că vom avea. în anul viitor, m-au asigurat că n-o să mai tremurăm
de frig în şcoală.
R.: Da, dar până anul viitor trebuie să trecem această iarnă care văd se
prelungeşte, deşi la dumneavoastră aici nu prea a fost zăpadă. Sau s-a topit?
Elena Lupuleţ: Nu, n-a prea fost, a fost, dar nu multă. Am luat, aşa, măsuri pe
40
plan local, ca în fiecare clasă să fie o temperatură necesară ca elevul să poată să-şi
desfăşoare activitatea.
R.: Cum vă descurcaţi cu baza materială?
Elena Lupuleţ: Liceul este dotat, are un laborator de informatică, de limbi
moderne, un atelier bine dotat de instruire practică, un cabinet de limba română
condus de domnul prof. Dădălău Dumitru, un înflăcărat, un mare om al literaturii
române, deţine foarte multe volume din donaţie de carte în laboratorul respectiv,
conduce şi revista “Murmurul Jilţului”, conduce şi un cerc al copiilor, mai bine
zis, de poezie, dânsul se ocupă extraordinar de mult, avem şi un cabinet de
matematică, şi un laborator de fizică, chimie, biologie, mai puţin pe la engleză şi
geografie.
R.: Spuneaţi, la începutul interviului nostru, d-na directoare Elena Lupuleţ
că aveţi şi cadre calificate şi cadre mai puţin calificate. Cum vă descurcaţi cu
procesul instructiv - educativ în acest sens?
Elena Lupuleţ: Într-adevăr avem foarte multe cadre şi calificate, dar avem cadre
necalificate. Cei care sunt necalificaţi au fost îndrumaţi, ajutaţi de către ingineri,
mai ales la partea tehnică, de către inginerii cu mare vechime în învăţământ.
La celelalte discipline franceză, engleză, nu sunt probleme, sunt ascultători,
întreabă profesorii, mai ales responsabilii de comisii care sunt profesori calificaţi
cu gradul I, II, cu vechime de peste 20 de ani la catedre, îşi întocmesc proiecte
de tehnologie, participă la cursurile de îndrumare ale suplinitorilor de pe lângă
Inspectoratul Şcolar în ziua metodică, mai asistă şefii de catedre şi să sperăm că
vom reuşi să facem faţă...
R.: Şi că la anul va fi mai bine cu încadrarea.
Elena Lupuleţ: Să sperăm, avem asigurarea că la anul va fi o încadrare mai
puternică la grupul nostru şcolar. Avem promisiuni că ne vor da mai multe cadre
calificate, nu ni le vor lua. Să sperăm că anul viitor Inspectoratul Şcolar să ţină
seama că şi elevii de la grupul şcolar din Mătăsari au nevoie şi ei de cadre bine
pregătite. Noi ne dăm silinţa ca şi de aici de la Mătăsari să fie elevi admişi în
învăţământul superior, să fie cadrele de rezervă ale zonei. Ei sunt cei care o să
preia ştafeta.
R.: Aţi ascultat-o pe doamna Elena Lupuleţ, director al Grupului Şcolar Minier
din Mătăsari. De fapt, la Mătăsari am purces într-o frumoasă zi, la invitaţia
domnului prof. Dumitru Dădălău, despre care amintea şi d-na directoare. D-l
prof. Dumitru Dădălău predă limba şi literatura română la liceul din Mătăsari şi
are preocupări multiple. Dumnealui a creat o fundaţie “Murmurul Jilţului” – a dat
naştere revistei “Murmurul Jilţului”, Şi dumnealui a crescut poeţi. De ce spun că
a crescut poeţi? Pentru ca, iată în ziua în care noi am fost prezenţi la Mătăsari a
avut loc o lansare de carte, o lansare de carte la care au participat poeţi adevăraţi
cum ar fi Spiridon Popescu, Ion Popescu, Nicolae Diaconu şi Adrian Frăţilă.
De asemenea au participat poeţii care fac parte din liceul de la Mătăsari, elevi
41
din diferite clase şi de asemenea au participat profesori şi oameni de seamă din
localităţile din Mătăsari şi din jur , a fost o sărbătoare şi ne bucurăm că am avut
posibilitatea să participăm la această sărbătoare şi îi mulţumim domnului prof.
Dumitru Dădălău că ne-a invitat. De fapt, pe dumnealui o să-l auziţi imediat
pentru că l-am invitat la microfon să ne motiveze înfiinţarea Fundaţiei „Murmurul
Jilţului” şi, de asemenea tot ce este legat de partea de creaţie literară a elevilor de
la Grupul Şcolar de la Mătăsari. Să-l ascultăm pe domnul prof. Dumitru Dădălu.
Dumitru Dădălău :Pe data de 17 februarie 1997, un grup de invitaţi format
din prof. Dumitru, Floarea şi Ion Dădălău, din elevii Bebe Ciutureanu, Elena
Ghiţan şi Alin Dobromirescu, împreună cu contabila Eugenia Bărbăcioru şi-a pus
semnătura pe un act care venea să consfinţească înfiinţarea în localitatea Mătăsari,
în cadrul Grupului Şcolar , a Fundaţiei cultural – ştiinţifice “Murmurul Jilţului”.
Cu aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean , cu 10 zile în urmă, Tribunalul
Judeţean Gorj consfinţea faptul ca în baza legii 21 din 1924 să se înfiinţeze această
fundaţie care să aibă sediul în Mătăsari şi să ocupe de dezvoltarea învăţământului,
ştiinţei şi educaţiei în rândul elevilor de la Grupul Şcolar şi a tuturor oamenilor
care trăiesc în cele 7 jilţuri.
R: Care au fost realizările timp de un an ale Fundaţiei ?
Dumitru Dădălău: Să spunem că cea mai mare realizare a Fundaţiei a fost
revista „ Murmurul Jilţului” care începând cu data de 1 decembrie 1996, când
preşedintele Emil Constantinescu îşi depunea jurământul faţă de ţară , noi, în
Mătăsari , lansam primul număr al revistei . Timp de un an de zile, trimestrial
, din 2 în 2 luni de zile , la grupul şcolar apărea câte o revistă . Cea mai mare
satisfacţie a noastră, a celor care lucrăm pe tărâmul şcolii. este aceea că am reuşit
să înmănunchem gândurile sfinte şi curate ale elevilor noştri , să nu-i lăsăm
deloc să le lâncezească mintea , să-i punem să gândească , să fie lângă noi şi să
demonstreze că dacă vor , pot să înveţe carte în Mătăsari ca în oricare liceu din
ţară.
R: Şi iată că , astăzi , la Mătăsari s-a întâmplat o lansare de carte . Este vorba
de o antologie lirică „ Fereastra Sufletului” şi în această „fereastră” se regăsesc
sufletele tuturor acelora care iubesc şi scriu poezie din Mătăsari şi nu numai
aici. V-aş ruga pe dumneavoastră să ne spuneţi , în amănunt despre ce copii este
vorba.
Dumitru Dădălău :” Fereastra sufletului” este o antologie lirică în coperţile
căreia publică 53 de elevi care se ocupă de pictură , o antologie prefaţată de
poetul Nicolae Dragoş….
…Aş vrea să cunoască toţi ascultătorii că în Mătăsari există o dorinţă deosebită,
o emoţie artistică de nedescris în sensul că am reuşit de la ciclul primar şi până la
nivelul liceal să atragem nu numai elevii, ci şi cadrele didactice şi pe toţi care au
suflet faţă de actul de cultură. Eu sunt convins că toţi cei care au publicat peste
200 de poezii vor ajunge mari poeţi, dar satisfacţia este cu atât mai mare cu cât le-
42
am dat lor posibilitatea să scrie şi să publice , să-şi vadă numele tipărit . Şi aceasta
în tinereţe , este un mare lucru . Faptul că la această adunare festivă de astăzi şi-
au dat mâna şi au venit aproape toţi dascălii din zona Jilţurilor, de la Motru până
la Turceni , au fost reprezentanţi de la organismele judeţene , de la unităţile din
zonă, faptul că toţi copii au venit să-şi vadă poeţii liceului din Mătăsari, aste cu
atât mai benefic cu cât noi trăim pentru ei şi considerăm că munca pe care o facem
în această şcoală o facem cu pasiune, cu dragoste, cu pricepere, cu dăruire.
R: E foarte greu să vezi cuvântul publicat pe o foaie de carte . Cine v-a ajutat
în realizare ?
Dumitru Dădălău: Cel mai mare ajutor este cel pe care ţi-l dai singur, dar
după cum aţi observat, prietenii noştri au fost alături de noi, ne-au ajutat, au fost
de acord cu ceea ce facem, ne-au dat asigurări că demersul nostru este valabil
şi atunci noi am făcut o muncă pe care noi o considerăm normală , firească ,
o activitate care ne umple sufletul , ne face să fim mereu oameni, să trăim în
mijlocul copiilor.
R.:Ce alte surprize mai rezervă Fundaţia „ Murmurul Jilţului” elevilor şi
cadrelor didactice de la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari?
Dumitru Dădălău : Spre deosebire de alte fundaţii care funcţionează la nivelul
jud. Gorj şi în afară de una de la Liceul de chimie din Târgu –Jiu, fundaţia noastră
are o arie largă, adică depăşeşte spaţiul şcolii şi noi încercăm prin ea să realizăm
tot ce este vechi , tot ceea ce a fost tradiţional, să aducem prin paginile revistei
noastre şi prin acţiunile care le organizăm preocupările oamenilor băştinaşi din
aceste locuri, locuri care de-a lungul timpului au suferit o serie de transformări.
După cum bine ştiţi, mineritul din această zonă a întors nu numai pământul, dar
şi oamenii şi dacă oamenii nu sunt canalizaţi , educaţi, atraşi permanent de un act
de cultură, vin alţii şi se ocupă de educaţia lor şi atunci rolul acestei fundaţii este
de a-i atrage şi a-i pune pe ei să facă ce le place. Şi cum vă spun, este o datorie a
mea ca om , dascăl al acestor locuri să fac ceea ce poate n-au făcut înaintaşii mei
în această zonă şi poate să deschid gândurile şi sufletele celor care mă urmează
să menţină făclia culturii , a viitorului . Suntem hotărâţi în acest an să organizăm
pentru prima dată în această, zonă, un muzeu al Jilţurilor pe care să-l inaugurăm
odată cu organizarea unei mari acţiuni de suflet prin care vrem să strângem pe toţi
cei plecaţi în lumea largă, la o întâlnire, la o sărbătoare de zile mari pe care noi
am intitulat-o „Fiii Jilţului”. În altă ordine de idei , aş vrea să mulţumesc în acest
cadru elevilor mei de liceu care, timp de 4 luni de zile la sfârşit de săptămână, au
acţionat împreună cu mine pentru a cunoaşte ceea ce sa întâmplat în învăţământul
din Mătăsari, timp de peste o 100 de ani. Prin fundaţie mai suntem hotărâţi să
organizăm în fiecare localitate din zona noastră de activitate o subredacţie a
revistei „ Murmurul Jilţului” şi să avem câte o filială a Fundaţiei noastre cultural
– ştiinţifice.
R: A fost domnul prof. Dumitru Dădălău, profesor de limba română la liceul
43
din localitatea Mătăsari şi din cele spuse de dumnealui, din vorba dulce cred că
v-aţi dat seama că este un împătimit de literatură, de frumos şi a avut mare noroc
pentru că a găsit şi colegi şi elevi care să-i urmeze eforturile. Vă spuneam eu mai
devreme că la această mare întâlnire ce s-a desfăşurat în sala de sport a liceului
din Mătăsari, au participat foarte mulţi elevi ai liceului, s-a derulat şi un program
artistic alcătuit din dansuri populare, frumoase ca şi costumele elevilor, din dans
modern, de o trupă tânără şi inimoasă condusă de o profesoară tot atât de tânără,
de inimoasă.
De asemenea s-au spus poezii, s-au cântat cântece de către corul liceului, a
fost o atmosferă foarte plăcută şi invitaţii la această sărbătoare a Mătăsarilor,
spuneam eu că au fost câţiva poeţi, câţiva poeţi care au scos în evidenţă faptul
că a scrie poezie este un lucru minunat şi că aceşti copii care iată au început să
scrie poezie şi care poate că nu vor fi poeţi însemnaţi şi ai ţării îşi vor aminti
că, eu ştiu, cu câţiva ani în urmă si - au pus numele pe o filă de carte, şi această
carte se numeşte „Fereastra Sufletului”. Ce titlu, iată inspirat, ales de domnul
profesor Dumitru Dădălău, pentru că prin această fereastră a literaturii au privit
şi privesc şi elevii grupului şcolar din Mătăsari. De fapt am înregistrat şi câteva
creaţii literare, dar timpul nu ne mai permite să le difuzăm astăzi, poate mâine
în emisiunea „Învăţământul Preuniversitar” deşi şi această emisiune are o durată
destul de mică şi noi am înregistrat alte interviuri la Grupul Şcolar din Mătăsari.
Dar vom încerca mâine să vă suscităm interesul pentru creaţia elevilor din această
şcoală şi, de asemenea, să constituie această apariţie editorială un exemplu pentru
fiecare şcoală din România.
18.02.1998

INVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

R:Bună ziua doamnelor şi domnilor, vă spune la această oră Liliana Hinoveanu

, împreună până la ora 15:00 .
„Poezia începe de la Mătăsari” am putea titra noi titlul primului subiect pe
care vi-l propunem astăzi în cadrul „Învăţământului preuniversitar”. V-am rămas
datoare de ieri cu prezentare unor materiale pe care le-am realizat la Grupul
Şcolar Industrial Minier din Mătăsari. Iată că acum a sosit momentul să le punem
în undă . Dar, mai întâi aş citi un fragment din ceea ce domnul Nicolae Diaconu,
poet al Gorjului , scria în postfaţă la lucrarea „Fereastra sufletului”- o lucrare de
versuri în care şi-au deschis sufletul mulţi elevi de la liceu despre care tocmai
vă vorbeam. Iată ce scrie, foarte frumos , d-l Nicolae Diaconu. Dumnealui îi
aparţine şi titlul „Poezia începe (şi) de la Mătăsari”:
“ …în timp ce în orele de meditaţii în şcoală , cercurile şcolare pentru elevii
cu aptitudini deosebite, activităţile educative şi, de ce nu, distractive au dispărut
aproape cu totul în favoarea „meditaţiilor acasă „, în timp ce , în sfârşit , reforma
44
asta a învăţământului românesc aduce mai curând a mahmureală, iată, la liceul din
Mătăsari, un ultim mohican dintr-o specie pe cale de dispariţie profesorul Dumitru
Dădălău ne arată că mai există, totuşi, dascăli rari , asemenea înaintaşilor , ce fac
din meserie apostolat. De fapt, a aşeza între coperţile unei cărţi primele poezii
şi desene ale unor posibili viitori poeţi şi plasticieni este activitatea didactică
propriu-zisă, o îndeletnicire „extraşcolară”, cum este taxată acum. De fapt, de
aici trebuie să înceapă reforma, de la a înţelege că elevii trebuie să înveţe ce pot
şi ce le place.
În Danemarca, bunăoară, unde, în ciuda marelui Will, nimic nu este putred,
doar trei discipline sunt obligatorii:limba daneză, calculatorul şi o limbă străină. În
rest se mizează pe „disciplinele opţionale”, pe activităţi educative, pe dezvoltarea
aptitudinilor şi creativităţii…
De aia o duc danezii mai bine decât noi, dar în Danemarca nu se scuipă şi nu
se înjură pe stradă.
Nici măcar atunci când se face grevă. Şi încă ceva, în Danemarca precum
în toate ţările nordice, unde este cel mai ridicat standard de viaţă din Europa, este,
de vreo 50 de ani încoace, regim politic social democrat.
Toată lumea este bogată, însă fără extreme, nu există nici săraci dar nici
miliardari. Se vede treaba că oamenilor cu cât sunt mai aproape de Polul Nord,
cu atât le merge mintea mai bine …
Dacă domnul Dumitru Dădălău ar fi profesor la un liceu din Danemarca,
ar face tot ce face în Mătăsari: ar preda cu strălucire limba şi literatura maternă,
ar încuraja şi s-ar ocupa special de elevii cu aptitudini deosebite, în lungi ore de
cenaclu literar, publicându-le în cele din urmă creaţiile într-o revistă sau într-o
carte .
… „Un cititor de carte este întotdeauna superior unui necititor”, spunea
domnul Nicolae Diaconu, poet, directorul Fundaţiei şi Editurii „Constantin
Brâncuşi” – Tg. Jiu .
Şi vă spuneam eu ieri că v-aş propune şi câteva poeme ale creatorilor
printre care se numără Cornel Bălescu, Anca Fuiorea , Alin Dobromirescu,
Alexandra Gorun şi bine înţeles că mai sunt şi alţii care îşi spun versurile foarte
frumos.

SUFERINTA STELELOR
Cuvânt inainte

De la o vreme, în vǎile Jilţurilor, se manifestǎ o autenticǎ mişcare

culturalǎ. Sufletul ei este dascǎlul de limba românǎ Dumitru Dǎdǎlǎu,revenit
pe plaiurile natale ale Mǎtǎsarilor pentru a sfinţi locul. Neastâmpǎrat din fire,
domnul profesor nu se poate opri la activitatea de la catedrǎ şi la ceea ce rezultǎ
din calitatea de cadru didactic, pentru cǎ simte cǎ are o menire superioarǎ, ce
45
izvorǎşte din spiritul sǎu altruist, aceea de a scoate la lumină noi şi noi comori.A
întemeiat o fundaţie, a înfiinţat o revistǎ, a editat cǎrţi.Şi ,dupǎ cum îl cunoaştem,
va merge mai departe.
Iatǎ, acum, îşi ia curajul sǎ arunce în arena poeziei pe tânǎrul Cornel Bǎlescu,
prin volumul de faţǎ, tânǎr care, la randul-i, îşi asumǎ riscul şi responsabilitatea
de a scrie versuri în condiţiile în care mulţi cred cǎ marea poezie a fost deja scrisǎ
şi în care maniera pragmaticǎ de abordare a lumii pare a fi atotcuprinzǎtoare.
Probabil, Cornel Balescu este, în viaţa de zi cu zi, o fiinţǎ mediativǎ,
interiorizatǎ, cǎreia îi face plǎcere sǎ cocheteze cu probleme veşnic actuale ale
filosofiei, mai cu seamǎ ale antologiei,cum sunt chiar existenţa şi condiţia umanǎ
şi,apoi cu sine,spaţiul fǎrǎ margini ce îi inspirǎ viziuni cosmice,celeste, care ar
putea provoca alinǎri ale sufletului zbuciumat.
Creatorul acesta pǎmântean este un fruct al Terrei,încǎtuşată “de cer nesfârşit”;el
cunoaşte dezamǎgirile inevitabile şi,dintr-un elementar simţ al supravieţuirii
,n-are altǎ soluţie ,ci numai pe aceea de a se revolta.”Injur/Si blestem/Cumplit/
Tot ce am/Si am iubit” vă spune ,în momentele de furie,poetul ,pe care stelele şi
timpul îl dor.
Am spus poetul,spre a atrage luarea-aminte asupra celui ce ne dǎ versurile
pe care le rǎsfoim.El demonstreazǎ ,prin multe altele,cǎ este depozitarul unei
serioase şi sistematice lecturi.Nu ne propunem sǎ gândim la sursele acesteia.El
e ,în acelaşi timp,posesorul unei intuiţii profunde,al unor aptitudini care cresc,se
dezvoltǎ şi se revarsǎ într-un talent ce te pune pe gânduri. Un asemenea talent
e “asortat”cu stǎpânirea regulilor de bazǎ ale prozodiei,cu tentaţia cǎutǎrii
modalitǎţilor penetrante cǎtre suflet,cu încrederea cǎ între sfarşit şi început nu
este nimic altceva decât un fapt convenţional.Pentru cǎ :”Din fiecare -apus se
naşte/Arzând mereu un rǎsǎrit”.Cele afirmate îşi aflǎ confirmarea în robusteţea şi
ineditul versificaţiei ,de-a dreptul de invidiat,Sǎ alegem un exemplu:
“Cerul îşi scaldǎ nimicul în apǎ /visele plouǎ-n miraje identice/Sonuri
galactice duc câteodatǎ/sacrele murmure în lumile veşnice”.Si câte nu s-ar mai
putea alege!Unul din momentele qusianonime pe care poetul şi le revendicǎ este
acela al ascetului,al omului retras la vreo sihǎstrie spre a se adăpa din “pǎduri
tibetane,din ape şi raze”pentru a da ucenicului rǎspunsuri la tulburǎtoarele întrebǎri
existenţiale.Bǎnuiam cǎ tânǎrul poet întruchipeazǎ laolaltǎ atât personalitatea
înţeleptului pustnic,cât şi pe aceea a doritorului de cunoaştere,care e ucenicul.
Acest ucenic nu pare descumpǎnit în faţa inexorabilului sfarşit:”In moarte nu
cred,dar ascult în tǎcere/Un foşnet în curgere cu fluturi de stele,/Cu sufletul
pierdut înspre alte ere....”
Iertându-i unele naivitǎţi şi licente poate inerente perioadei de debut,ca de
pildǎ-”visând eter şi infinit”,sǎ pot ca sǎ o schimb”,”aş vrea ca sǎ fiu”,precum şi
unele pretiozitǎţi de vocabular (ascleptic,sonuri)care ,de altfel,au corespondent
în realitate,subliniem cǎ,pe ansamblu,poezia lui Cornel Bǎlescu se aşeazǎ bine
46
în structura sufletelor visǎtoare de care este întotdeauna nevoie,ca(poezia)
constituindu-se într-un perpetuu cântec pe care nu se poate sǎ nu-l
îndrageşti:”Suferinţa stelelor /Plânsetul izvoarelor/Sunt coşmarul viselor/Din
somnul fecioarelor”sau “La izvorul unui lac,/Unde pietre albe zac...”.
Cine poate şti de cǎtre ce urmaşi ai creaţiei universale s-a simţit atras Cornel
Bǎlescu ?Nimeni!Pentru cǎ el nu aratǎ explicit acest lucru.Traspare ,poate,ecoul
cugetǎrii lui Nietzsche,atunci când interogaţia pune stǎpânire pe sine,îndemnându-i
sǎ strige:”Unde-i Domnul?Ori muri?”.
Lectureazǎ,stimate cititor,poezia ce urmeazǎ şi nu vei regreta .Mai degrabǎ te
vei regǎsi.

Nicolae Brânzan

SUFERINŢA STELELOR

Acum când nimeni nu mai citeşte pe nimeni, când lansarea unui volum de
versuri abia dacă se înalţă peste efemerul spectacol unui subtil joc de societate,
Fundaţia ‘’Murmurul Jilţului” îşi scoate talentele la rampa, consacrând pe tânărul
Cornel Bălescu.
“Suferinţa stelelor”este o carte în condiţii grafice deosebite, 104 pagini de
poezie pe care poetul “însetat de lumină ca un sugar după lapte ‘’o oferă cititorului
cu reţinerea caracteristică fiecărui „nabab” care abia - abia se încumetă să-şi rupă
din bogăţie spre a da semenilor săi.
Cornel Bălescu scrie, şi o face cum poate el mai bine; poezia lui rezistă “la
margine de timp şi moarte”, poezia lui este „un cântec inegal cu sufletul omului
pur”. Retras într-o clepsidră, poetul meditează la rigorile şi dezamăgirile pe care i
le oferă societatea şi nu găseşte altă modalitate decât aceea de a se revolta: “înjur/
Şi blestem/Cumplit/Tot ce am/Şi am iubit”.

Dădălău Dumitru (preşedintele fundaţiei): Doamnelor, domnişoarelor şi

domnilor profesori, dragi elevi! Participăm astăzi la un eveniment deosebit în
viaţa şcolii, al treilea ca mărime pe care l-am desfăşurat de la începutul anului
1998 şi până acum. Credem că vă sunt vii în memorie întâlnirile pe care le-am avut
în cadrul Decadei culturii gorjene în care, o parte din scriitorii Gorjului, care au
publicat în editura “Punct” ,au venit cu multă plăcere să-şi prezinte cărţile în cadrul
Grupului Şcolar din Mătăsari. Punctul de vârf al acţiunilor noastre de educaţie
iniţiate de Fundaţia “Murmurul Jilţului” s-a întâmplat pe data de 13 februarie
când, împreună, am participat la lansarea antologiei “Fereastra sufletului”; iată şi
al treilea eveniment în care noi astăzi suntem părtaşi la lansarea cărţii “Suferinţă
stelelor’’ a fostului nostru elev Cornel Bălescu şi apariţia numărului 7 al revistei
“Murmurul Jilţului’’. Iată că, după o perioadă de mai puţin de 30 de zile, fundaţia
47
noastră a reuşit să tipărească o revistă în 500 de exemplare cu un număr de 110
pagini, în al doilea rând, publică şi cărţi ‘’Fereastra sufletului” şi “’Suferinţa
stelelor”, care ne onorează. Daţi-mi voie să vă spun că, timp de 25 de ani m-am
străduit ca în cadrul Grupului Şcolar să invităm oameni deosebiţi de la nivelul
judeţului şi iată că astăzi avem aici în carne şi oase pe dl. prof. universitar de la
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Nicolae Brânzan, care a scris
şi în revista noastră şi a scris şi prefaţa cărţii “Suferinţa stelelor”. De asemenea,
la acţiunea noastră, participă un nelipsit om al activităţilor culturale din Gorj,
poetul, ziaristul, publicistul şi şeful “serilor de la Brădiceni”, lon Popescu; în
imediata apropiere a lui îl avem pe stimatul domn profesor Al. Doru Şerban,
redactorul şef al ziarului “Ager” şi şeful umoriştilor gorjeni. A răspuns cu plăcere
invitaţiei noastre dl. prof. ing. Dumitru Bunoiu şi mai aşteptăm şi alţi oaspeţi.
Spre deosebire de alte dăţi, astăzi participă la activitate întreg consiliul local
din Mătăsari şi în acelaşi timp participă oameni de vază ai localităţii noastre:
Constantin, dl. prof. Pamfiloiu, dl. înv. Dădălău în Bolboşi, ne onorează dl.
primar Ciciu împreună cu directorul şcolii dl. Polixenie Creţan şi cu dl. prof. de
matematică. Printre noi, cu noi, câteodată şi pe noi, poliţia din Mătăsari. Acestea
fiind zise îl rog pe dl. prof. N. Brânzan să ne vorbească:
„Dragi elevi, am venit în comuna Mătăsari, în această frumoasă aşezare de
dragul comunităţii şi de dragul unor oameni pe care îi cunosc de câteva decenii
aş putea zice, cu care întotdeauna, în ciuda greutăţilor inerente ale vieţii, ne-am
împăcat foarte bine. Se pare că de la o vreme comuna Mătăsari atrage atenţie,
o atrage îndeosebi printr-un element care se petrece aici, acela al reactivării
spiritualităţii locale care se întinde încet - încet, devine zonală, judeţeană şi după
cum observ din revistă şi din cărţile care se publică aici devine naţională şi poate
să devină mult mai bine. Este aceasta încă o dovadă a faptului că în judeţul Gorj
fiinţează o viaţă rurală sănătoasă care are rădăcini în trecut şi care se îmbogăţeşte
mereu. Nu mă îndoiesc că şi cei mai tineri elevi de aici cunosc că de la începutul
civilizaţiei umane au existat popoare care atunci când nu au mai păstrat esenţa
culturală, au dispărut. Există popoare ale antichităţii de care vorbim la timpul
trecut tocmai pentru că n-au putut să-şi conserve cultura specifică. Pe de altă
parte există neamuri care au cultivat viaţa spirituală proprie, şi-au dezvoltat
cultura, au venit până în zilele noastre şi vor merge şi mai departe; ne mândrim
că facem parte dintr-o asemenea categorie de popoare. Eu ştiu foarte bine ce se
întâmplă aici şi mi se pare că al doilea fenomen demn de luat în seamă pe lângă
cel al tumultului vieţii culturale este unul de natură sociologică. Şi anume acela
al mutării centrelor de spiritualitate dintr-o zonă în alta, dintr-un loc în altul. Să
zicem metropolele sau marile aşezări cedează încet-încet locul aşezărilor mai mici.
Probabil dintr-o nejustificată plictiseală, dintr-o saturaţie la fel de inexplicabilă,
în unele oraşe viaţa culturală începe să lâncezească. Este salutar şi benefic pentru
noi că apar astfel de localităţi cum este cea a dumneavoastră. Nu pot să scap şi o
48
altă idee fără a o revela aici. Noi am vorbit multă vreme şi cred că şi elevii ştiu
despre un raport între mulţime şi elită, între masă şi personalitate. Nu negăm teza
potrivit căreia masele făuresc istoria dar trebuie să spunem că masele singure nu
o pot făuri. Trebuie ceea ce se cheamă personalităţi, elite, şi fără elite nu se poate
face nimic”
Acest raport între cei mulţi şi cei puţini se schimbă evident în favoarea
celor puţini. Este şi ceea ce ni se prezintă astăzi în faţă. În Grupul Şcolar al
dumneavoastră există cadre didactice destoinice care ştiu să sfinţească locul, care
de la o vreme fac tot ceea ce trebuie făcut pentru tânăra generaţie şi nu numai. Pe
Miticǎ Dădălău şi pe ai săi îi cunosc de mult şi ştiu ce pot face. Dar, iată ce este de
luat în seamă: nu se limitează şi caută să ridice şi pe alţii. Am făcut cunoştinţă prin
câteva poezii cu acest tânăr care este în stânga mea, Cornel Bălescu, într-adevăr
am şi scris un cuvânt înainte şi m-a frapat profunzimea scrisului, a meditaţiei pe
care acest tânăr este capabil să o facă. Nu l-am cunoscut,am şi scris aici că mi-l
închipui ca pe un tânăr timid care trăieşte mai mult în sine, care se interiorizează şi
care se revarsă înspre Univers. L-am cunoscut fizic astăzi şi aflu cu mare bucurie
că este student la facultatea de Filosofie şi jurnalistică a unei universităţi din
Bucureşti. Eu aş zice aşa: orice cuvânt din aceste poezioare, poezii şi poeme, este
încărcat de metafore, de sensuri, de parabole. Despre carte trebuie scris pentru că
mi-am dat seama că omul fiind student la Filosofie, a îmbrăţişat modalitatea
cea mai simplă a filozofului de raportare la lume şi anume meditarea. Eu cumva
sunt aici, “singur printre poeţi” şi las de aceea celorlalţi posibilitatea să vorbească
mai mult de prozodie şi felul de a fi al acestei cărţi. Am reţinut câteva idei cu
iz de meditaţie filozofică,deoarece Cornel pune în această carte tulburătoare şi
eterne teme existenţiale, adică ale ontologiei. Vom găsi aici întrebări, unele cu
răspuns, altele fără, pe care şi le pune toată lumea. Iată, este impresionant că
prietenul nostru Cornel Bălescu face apel la elemente primordiale vitale pe care
nu le slăbeşte absolut deloc din atenţie. Vom găsi în poezia lui vorbindu-se despre
elementul vital lut, adică pământ din care, cum singur spune, provine şi în care,
cum iarăşi spune, vom merge; vorbeşte despre apă, despre soare, despre foc.
Regăsim aici marii gânditori ai antichităţii Thales, Anaximandru, Anaximene,
Heraclit, dovadă că prietenul nostru Cornel citeşte. Că citeşte se vede din fiecare
poezie înainte de a intra aici, acum, spune, cu oarecare îngrijorare, că nu-i prea
mai place cartea. Eu am citit multe cărţi şi cred că sunteţi de acord că fiecare
carte, dacă ai ambiţie, trebuie depăşită. Şi privind exigent, ca la un copil, parcă
ţi se pare uneori că mai are nişte carenţe. Aşa i se pare şi lui despre această carte.
Eu zic că este o carte foarte bună şi nu trebuie să gândească la negarea ei, deşi
negarea este un fapt real şi element al progresului. Veţi vedea în această carte cum
povesteşte în limbaj poetic C.B. despre veşnica curgere a lumii dinspre pământ
spre cer, dinspre aici - dincolo, dinspre acum spre întotdeauna adică o intuire a
eternităţii. El spune undeva că timpul este netimp, ceea ce ne trimite cu gândul
49
la ideea că partea aceasta de timp ce ne este dată face parte din timpul etern şi
merită să ne raportăm la el.
Probabil, această concepţie a lui Cornel provine şi dintr-o asimilare, ideile
facerii biblice invocă dragostea, iubirea într-un mod implicat, frumos. Cornel
Bălescu trăieşte viaţa aşa cum este, undeva înjură, se revoltă împotriva fiinţării şi
este foarte interesant acest lucru.
Este în acest volum un apel aproape constant la un tip de armonie. Bănuiesc
că vă amintiţi că un mare filosof al antichităţii, Pitagora, spunea că totul este
număr şi armonie, armonia universului se răsfrânge asupra omului, gândurile îl
presează, dar această armonie emanată de muzică trăieşte clipa cu alte cuvinte,
ea face raportul dintre eul pur, dintre existenţa lui şi eul general, existenţa totală,
existenţa universului ca univers. Şi de aici rezultă tentaţia luptei, lupta pentru sine
şi pentru alţii.
Mai sunt câteva poezii la Cornel Bălescu care aduc în prim plan pe bătrânul
ascet, omul care lasă plăcerile vieţii la o parte, se retrage undeva, la un schit şi
meditează asupra lumii, caută adică înţelepciunea care este modul fundamental
de existenţă al omului gânditor. Şi atunci când vine ucenicul să întrebe şi să
ceară înţelepciune îi răspunde: “nu ştiu/ pentru că de tânăr o caut şi eu”. “0 caut
de tânăr” pare o resemnare potrivită pentru că de la un punct te poţi înălţa spre
culmi. Cornel ştie să folosească în poezie şi sper să ştie să folosească şi în viaţă
întrebările fundamentale pe care le pune Kant: ce pot şti, ce trebuie să fac, ce
pot să sper pentru a cunoaşte această lume în folosul meu, în folosul altora. Ca
să sfârşesc şi să nu răpesc timpul celorlalţi, aş vrea sa vă mai atrag atenţia doar
asupra unei chestiuni care se găseşte în mai multe locuri. Poetul se gândeşte pe
sine ca o clepsidră; clepsidra este un instrument care măsoară scurgerea timpului
prin scurgerea nisipului sau a apei. Această clepsidră este şi momentul de ajungere
la bază, dar si momentul de vârf pentru că viaţa este făcută din urcuşuri şi din
coborâşuri. Îmi permit să îl felicit pe Cornel Bălescu, pe profesorii săi, cei care
l-au format în viaţă şi să vă doresc celor care bateţi la poarta consacrării prin
această frumoasă revistă sa deveniţi autori de carte. Mulţumesc!».
Dumitru Dădălău: Să-l ascultăm acum pe ziaristul, publicistul şi nu în ultimul
rând poetul, prietenul nostru, Ion Popescu:
«Dragi prieteni, stimaţi contemporani, această formulă protocolară se rosteşte
de regulă la lansările de cărţi care se fac în lumea noastră literară. Aveţi în faţa
voastră iată încă un scriitor contemporan cu voi, plecat din rândul vostru, Cornel
Bălescu. Acum două săptămâni, trecând pe la “România literară”, am schimbat
câteva cuvinte cu doamna Constanţa Buzea chiar despre poet. Din păcate n-am
avut această carte să i-o arăt; a rămas, să nu zic consternată dar, foarte, foarte
mirată, punând întrebarea, pentru ea într-adevăr inexplicabilă, cum se face că se
găsesc bani acasă la noi, în provincie, iar noi aici în Bucureşti nu putem scoate
cărţile deşi iată, crema scriitorimii se află în Bucureşti. I-am răspuns cam în doi
50
peri întrucât prietenia noastră s-a stricat mai de multă vreme, dar nu contează
că pe la noi pe acasă se mai găsesc bani şi pentru reviste şi pentru festivaluri şi
pentru premii ş.a.m.d. Vreau să vă spun că în această carte “Suferinţa stelelor”
este vorba despre povestea unui om. Povestea unui om începe cu naşterea lui.
Naşterea lui ieşirea din acest paradis embrionar, deci iată din trupul mamei pentru
a fi azvârlit într-o lume care dintr-un început îi pare străină. Aceasta ieşire din
acest paradis extraordinar, de protecţie care este trupul mamei, îl azvârle pe prunc
în lume. Acum trebuie să ia în stăpânire un limbaj, care trădează tot ce domneşte
şi fiinţă şi om, şi lucru si animal ş.a.m.d.
Despre acest limbaj, luarea în posesie a acestui limbaj, trezeşte în fiinţa umană
sentimentul de ruşinare, apoi de detaşare bruscă faţă de acest limbaj. Lucian
Blaga n-a putut vorbi până la 4 ani, era mut ca o lebădă. De ce? Pentru că el însuşi
spune că deşi mama îl învăţase limbajul, el nu voia să-l ia în posesie. Pentru
că luând în posesie limbajul lua în acelaşi timp şi păcatul neamului omenesc,
păcatul lui Adam, de a fi ieşit din Paradis în al doilea Eden, ca acolo să devină
omul problematic, omul care trebuie să existe, să-şi ia în stăpânire propria normă
şi în acelaşi timp limită.
Asta înseamnă spaţiu şi timp, spaţiu matrice şi timp ciclic. Aceste două idei
fundamentale le abordează Cornel Bălescu în această carte. lată acest om a ieşit în
lume, a luat în posesie limbajul şi apoi până în 20 de ani, entuziast fiind, strigă:
“voi munţilor, lăsaţi-mă să vă îmbrăţişez; Voi zărilor, lăsaţi-mă să mă deschid
către voi” ca apoi el să-şi dea seama că este stăpânul lumii, dar a unei lumi a
arhetipurilor, a unei lumi străvechi, a unei lumi care-i asigură statornicia pe acest
pământ şi nu dincolo zice-se, care de fapt nu-i aparţine şi nu-i va aparţine decât
la modul esenţial, adică fiind el chiar o monadă.
“Poetul este o monadă” zice Leibnitz în care se reflectă întreaga lume şi în acest
timp această monada reflectă întreaga lume, dându-i un tipar, o formă, o evoluţie
proprie şi aici i-am adus corectura de vigoare poetului care este totuşi un fost
romantic urmând probabil să descopere el însuşi cealaltă lume care încă nu i s-a
dat şi să revină cu o a doua carte pe care o sperăm noi adusă în postmodernitate.
Iată am atins un subiect fierbinte: postmodernitatea. Poeţii moderni au impus o
anumită concepţie această spune clar: limbajul poetic ca să poată exista trebuie să
revină asupra lui însuşi, să reducă din arbitrar. Poetul pleacă de la această formulă
foarte bine cunoscută în morfologia limbajului şi încearcă să reapropie limbajul
acesta al nostru prin care noi ne înstrăinăm chiar de noi înşine [...]. Poeţii încearcă
să redescopere limbajul prim, cel al lui Dumnezeu. Aceasta este o misiune ce îl
înnobilează pe orice poet. Nichita Stănescu prelungeşte ideea lui Blaga - ”mister”
şi zice “necuvânt”. Poezia trebuie să renunţe la orice cuvânt şi să devină necuvânt,
tăcere, pentru că Dumnezeu când a tăcut lumea a făcut-o tăcând, n-a vorbit. Dar
atunci, zicem noi, terminând cu limbajul, nu mai vorbim? Şi ne înţelegem numai
din priviri, din lumina din ochi” zice Lucian Blaga. Această lumină este lumină
51
de la facerea dintâi. Aceasta a fost partea omului care s-a născut pentru a renaşte,
a renaşte în poet, în altă viaţă, din fiu al mamei, din fiu al omului în fiu al faptei,
din fiu al faptei în fiu al poetului. Limbajul poetic şi cu asta închei este un limbaj
care prin magia verbului şi prin imagine; prin acest apel la poveste care asigură
saltul omului din el însuşi în acel propriu eu care asigură propria fiinţare. Îl felicit
pe poet din toată inima, şi-l asigur că, aşa cum este acum nemulţumit de această
carte, aşa va fi şi de-a doua şi de a treia pentru că eu însumi sunt nemulţumit de
toate cărţile pe care le-am scos până acum şi închei mulţumindu-i public d-lui
N. Brânzan pentru onoarea de a fi prefaţat o nouă carte, o carte de interviuri,
deci aveţi în faţă un alt ucenic al d-lui N. Brânzan. Eu vă felicit pentru ceea ce
se întâmplă aici, lucruri frumoase, foarte bune, asta înseamnă practic cultură,
instruire, educaţie, ieşire spre lumea frumuseţii».
Dumitru Dădălău: Îl rog pe dl. redactor şef de la “Ager”, pe dl. Al. Doru
Şerban:
«După prezentările competente făcute de d-nii Brânzan şi lon Popescu eu nu
vreau să mă dezic a fi şeful umoriştilor din Gorj şi activitatea dumneavoastră o
voi aprecia prin trei catrene:
Concluzia nu-i greu de tras
Având în pagini scris de toate.
E murmurul schimbat în glas
Care cu larg ecou răzbate.
Al doilea catren, închinat “Ferestrei sufletului”:
Fereastra a fost deschisă
Să privim în ritm dactil
într-o lume compromisă
Suflet curat de copil.
Fiindcă postfaţa la acest volum este scrisa de lon Popescu, Octavian Vede.
Nicolae Diaconu, Adrian Frăţilă şi Viorel Gârbaciu; le-am făcut un catren:
Neam POPESCU precum se VEDE
E cu DIACONU FRĂŢILĂ
Li se-nchină cine crede
Iar GÂRBACIU le e pilă”.
Şi cum e epigrama o creaţie care înţeapă, am făcut un catren şi pentru cartea
care se lansează:
“Suferinţa stelelor
A dorit-o autorul
Dar din slova filelor
Suferă doar cititorul.
Eu vă mulţumesc, vă mulţumesc şi pentru invitaţie şi sper să mai revin cu
multă plăcere şi mult drag în rândul dumneavoastră».
Dumitru Dădălău - Invităm la microfon pe dl. prof. inginer Dumitru Bunoiu,
52
directorul adj. al Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu.
„Stimaţi elevi, dragi invitaţi, eu sincer să fiu am acceptat cu mare bucurie
invitaţia domnului prof. Dumitru Dădălău de a veni mijlocul dumneavoastră la
această festivitate şi dacă n-aş fi venit, sincer să fiu, mi-ar fi părut foarte rău.
Eu vin aici, în mijlocul dumneavoastră din mai multe motive. În primul rând
că eu sunt copil al acestor văi ale Jilţurilor şi orice acţiune, orice activitate de
aici pe mine n-are decât sa mă bucure. Îmi face deosebită plăcere să constat că
tradiţia marii profesoare din această zonă, regretata prof. Vlad, a minunatului şi
distinsului soţ al dânsei, înv. Vlad, pe când eram elev la Şcoala din Slivileşti, este
continuată astăzi de aceşti nebuni, scuzaţi-mi cuvântul, că numai un nebun se
apucă să facă ceea ce face prof. Dădălău aici la Mătăsari şi este bine că face aşa
(I. Popescu şi d-ul Bunoiu la Liceul nr. 1). De mult n-am mai văzut atâţia copii
într-o sală la o acţiune culturală, am văzut mulţi în sălile de discotecă sau în alte
săli, dar pe mine sincer mă bucură acest lucru pentru că aceasta se întâmplă aici,
la Mătăsari. Această revistă vine să încununeze o activitate şi o muncă titanică,
să ştiţi. Ceea ce face prof. cu această Fundaţie aici cred că şi-a câştigat mai mulţi
duşmani decât avea. Am venit aici şi din alt motiv. EU vreau să spun că poate e
primul, dar nu ultimul din poeţii care scriu din zona noastră şi m-a bucurat sincer
când am aflat că Bălescu este de la Slivileşti. Să dea Dumnezeu să vă înveţe
poeziile copiii copiilor lor, fetele să cânte pe versurile d-voastră şi noi toţi să
ne bucurăm că Bălescu este de-al nostru de la Slivileşti. Este lăudabilă părerea
d-voastră că nu este ceea ce aţi fi dorit şi sunt convins că veţi face totul ca în cel
mai scurt timp să apară o altă carte mai bună. E normal când faci ceva să-ţi doreşti
mai bine. Eu aş vrea să vă asigur că în ceea ce mă priveşte, dl. prof. Dădălău, că
dacă d-voastră veţi binevoi sa colaborăm în continuare, să ne sprijinim reciproc,
o voi face cu toată plăcerea. Mă bucur că am venit astăzi aici şi am auzit atâtea
cuvinte frumoase».
Dumitru Dădălău: Vreau să-i spun d-lui Bunoiu că vom păstra colaborarea
în continuare, ne vom întâlni la cele două tabere naţionale de jurnalistică şi a
revistelor şcolare din Moldova, de asemenea îi promit că răspund invitaţiei lui,
de a trimite un grup în această vară în Delta Dunării şi să facem un schimb de
experienţă între colectivele de redacţie ale revistelor, dar şi cu colectivele de
conducere ale celor două fundaţii. D-le Bunoiu, vă mulţumesc în modul cel mai
sincer pentru venirea d-voastră aici la noi, în localitatea noastră, Mătăsari..
Să dăm acum cuvântul prof. Zenovie Cârlugea, directorul liceului “Ecaterina
Teodoroiu” din Târgu-Jiu, preşedintele Societăţii de ştiinţe filologice - filiala
Gorj.
„[...]Încă de la intrarea în Mătăsari am remarcat că avem de-a face cu o
localitate cu oameni aşezaţi, gospodari, în general o localitate gata să ne ofere
surprize foarte interesante. Găsim aici un centru cultural şi acest policentrism
cultural, viaţa culturală nu se face numai la Târgu-Jiu. lată, găsesc aici o mişcare
53
culturală. Este creată forma, fiinţează o fundaţie, apare o revistă, au început să
se tipărească şi cărţi, deci forma este creată. În toata această formă trebuie turnat
şi un fond pe măsură şi e foarte bine că apare întâi forma care cheamă fondul
care formează. De fapt, este o veche teorie în istoria criticii literaturii româneşti,
elevii din clasa a XI-a ştiu că mă refer la E. Lovinescu, la Teoria formelor, care
vine mai de demult chiar de la Titu Maiorescu. Eu am citit revista d-voastră cu
10 zile în urmă, cineva mi-a adus-o de la cultură. Am găsit-o interesantă, şi am
găsit-o nu centrată şi fixată pe o idee. lată, ea a ajuns la nr. 6/7 şi nu este o revistă
închisă, o revistă închistată. Dl. prof. Dădălău ştie prea bine că pentru a face o
revistă interesantă şi valoroasă trebuie să aduci în ea şi valori din afară. Găsim
aici scriitori de factură naţională de la Bucureşti, dar şi scriitori gorjeni. Aceasta
este deschiderea pe care o realizează “Murmurul Jilţului”, o promisiune foarte
valoroasă pentru următoarele numere. Vin de la un liceu cu peste 1500 elevi,
50 de clase, am preluat direcţia recent, din ianuarie. în săptămâna 25-29 mai vă
invit, d-le prof. Dădălău, să fiţi în mijlocul nostru, avem zilele liceului “Ecaterina
Teodoroiu”. Trebuie să ştiţi că acolo la noi apare un număr al revistei “Studium”
- n-a mai apărut de 3 ani un număr al revistei; se află sub tipar, tot cam în 110
pagini. Eu vă propun un triumvirat. Vorbiţi de colaborarea între Mătăsari şi nr. 1,
vă propun ca în acest triunghi sa fie şi “Ecaterina Teodoroiu”, să facem schimb de
experienţă, să colaborăm între noi. Eu zic - apropo de ce spunea dl. Bunoiu- că nu
e vorba de nebuni, ci de nebunii marilor oraşe, frumoşii nebuni ai marilor oraşe.
Aceştia sunt oamenii spiritului, oamenii cauzei culturale şi mă bucur că găsesc în
prof. vostru Dumitru Dădălău un pasionat.
Mesajul meu este un mesaj de salut, de colaborare, un îndemn să facem
cultură adevărată. Deja ştim că există aici câteva talente care au pătruns şi în
presa judeţeană, în sensul acesta; am cunoştinţă de un tânăr Alin Dobromirescu,
care am văzut că participă şi pe la festivaluri de creaţie şi ştim că mai avem o
Alina mai mică, Alina Bădoi şi n-aveţi decât să cultivaţi aceste tinere talente
pentru a le forma. Mă bucur că “Suferinţa stelelor” a văzut lumina tiparului şi tot
cu costisitoare sacrificii. D-ul Brânzan a intuit - în prefaţă - foarte bine, spiritul
poetului. Este o carte de debut, ce merită atenţie, o carte care probabil se va
aşeza în rafturi după ce şi altele vor apărea, o carte care astăzi îl reprezintă pe
Cornel Bălescu. Fiţi încredinţaţi că oamenii de cultură vă citesc, că aceste reviste
şi publicaţii circulă, fiţi încredinţaţi că sunt ochi care să vă urmărească, să vă
citească, în consecinţă fiţi foarte atenţi, în gesturi culturale. Eu n-am decât să
vă urez succes în continuare şi să ştiţi că ideea de colaborare nu vine aşa că
sunt pentru prima dată aici, d-le Dădălău vă aştept pe 25 mai, liceul meu e în
sărbătoare».
Dumitru Dădălău: Mulţumim d-lui director pentru cuvintele frumoase şi calde
pe care le-a rostit. D-le director vreau să vă spun cu emoţie că atunci când v-am
văzut intrând pe uşa liceului unde muncesc eu acum, mi-am adus aminte ca în
54
urmă cu 23 de ani v-am întâlnit director al şcolii din Prigoria şi, atunci ca şi acum,
aţi avut ce spune despre eforturile şi munca pe care aţi desfăşurat-o pe tărâmul
învăţământului, al ştiinţei şi culturii. În ce mă priveşte, şi voi, cred că, dragi elevi
sunteţi de acord să colaborăm cu toţi cei care ne întind mâna dar depinde de
modul în care voi ştiţi să ne urmaţi.
Dar să dăm cuvântul prietenului nostru Nae Diaconu, membru al Uniunii
Scriitorilor, preşedintele Fundaţiei “Constantin Brâncuşi”:
«Eu am primit de la prietenul meu Dădălău revista şi cartea şi le-am dat
prietenului meu Cârlugea să le citească, între timp el le-a citit mai bine decât
mine, eu le-am răsfoit în maşină pe drum încoace. Despre revistă aş putea spune
ca îi lipseşte pagina de gardă, sumarul, ca obiecţiune critică. Un lucru pozitiv al
revistei este că arată foarte bine, din punct de vedere al concepţiei îmi place cum
este alcătuită pentru ca sunt lucrări de-ale elevilor, apoi tot felul de puncte de
vedere exprimate cu diverse prilejuri şi transcrise de pe banda de reportofon.
Mă voi cita tot pe mine: “cine vrea să scrie trebuie să vrea să fie poet naţional”.
Ca să vrei să fi poet naţional trebuie să citeşti tot ce s-a scris în materie de poezie
în limba română, ba mai mult să mai citeşti şi nişte literaturi cu care literatura
română a avut de-a lungul timpului contacte. Acei care doresc să scrie trebuie să
ştie că au mult de furcă în ceea ce priveşte lecturile. Spun aceste lucruri pentru
că noi avem zilele următoare Festivalul “Tudor Arghezi” şi avem acolo autori
care sunt la vârsta lui Dobromirescu sau Bălescu care participă la acest festival şi
dovedesc prin curajul cu care scriu că ei deja au trecut prin aceste lecturi. Vedeţi,
literatura este o competiţie. Or atât în poeziile publicate în revistă cât şi la Cornel
Bălescu este o prea mare cuminţenie. Deci este de avut mai mult curaj şi o mai
multă muncă în ceea ce priveşte cunoaşterea. [...] Nu putem intra în conştiinţa
epocii fără curaj. Este o concurenţă ca şi pe piaţă numai ca în literatură nu se
poate învinge cu pile. Eu mi-am permis să fiu puţin mai critic pentru că dacă până
acuma la Mătăsari a funcţionat acel dicton ‘’scrieţi, copii, numai scrieţi”, de acum
încolo trebuie impusă o anume grilă critică în discutarea şi acceptarea textelor.
Personal chiar aş merge mai mult cu revista pe probleme ştiinţifice: probleme
de etnografie, istorie. În felul acesta s-ar putea da o dimensiune în mod sigur de
valoare a acestei reviste. Este un poet talentat aici, care participă la Festivalul
“Arghezi”, e acolo în viziunea juriului, s-ar putea să fie şi premiat dar vreau
să-i spun chiar lui Dobromirescu că sunt acolo vreo 10 autori care pot să zici de
ei că sunt nebuni, aşa de buni sunt. Trebuie puţină nebunie, cu pile nu rezolvi
nimic Este foarte bine că dumneavoastră v-aţi făcut vatra d-voastră culturală şi
noi putem veni doar în vizită. Urez succes, ca şi data viitoare, fundaţiei d-voastre
care văd că merge bine şi nu are de ce să nu meargă înainte».
Dumitru Dădălău: Întrucât “Fereastra sufletului” a rămas deschisă chiar dacă
unii au vrut s-o închidǎ,, prin ea a zburat Cornel Bălescu. Iată-l pe membrul
cenaclului -SCORPION”.
55
 «În primul rând vreau sa mulţumesc foarte mult d-lui profesor Dumitru Dădălău
şi întregii familii. Dumitru Dădălău pentru că m-au ajutat în editarea acestui
“Paşaport de Poet” cum ar zice un mai tânăr poet al cenaclului “SCORPION”,
d-lui Nicolae Brânzan pentru cuvintele minunate spuse în prefaţă, dumneavoastră
celor care aţi venit aici şi sper că, în curând, să vă dăruiesc o altă carte pe care s-o
apreciez mai mult si pe care şi voi s-o iubiţi mai mu!t».
În încheiere, fiindcă soarele a început să râdă pe cer, luând parcă şi el parte
la bucuria noastră, ne-am înfruptat cu toţi din cartea lui Cornel Bălescu, poet
scorpion care astăzi, iată, păşeşte pe altarele de jertfă ale poeziei. De ce de jertfă?
Pentru că, poezia este o jertfă adusă strămoşilor, pământului, o jertfă adusă lui
Dumnezeu. Bucură-te, Cornele, pentru că astăzi te desprinzi de noi, zbori cu
propriile-ţi aripi spre zori de permanenţe aselenizatoare. Pe tronul pe care te
aşezi, spre laurii spre care tinzi, noi, confraţii tăi de inspiraţie, nu putem decât să-
ţi urăm un îndrăzneţ “SUCCES”. Dea Domnul ca sufletul tău “Mic ca un bob de
nisip,/ Din alte timpuri, din alte ere/ Se-adună tainic cântecele mele...”.
19 mai 1998
A consemnat şi transcris după bandă magnetică, A. D.

AUTOGRAFE ÎN SCHIMBUL III

XI A
Elevei Vladu Ramona, nu e nimic şi totuşi; Elevei Pamfiloiu Mirela, spre
mai înalte aspiraţii; Elevei Bălăn Ramona, cu un îndemn spre meditaţie; Elevei
Stănescu Mihaela, cu tentaţia unui etern răsărit; Elevului Schintee Sergiu, cu
îndemnul căutărilor binelui; Elevei Ciutureanu Corina, cu prietenie; Elevei
Patrici Anca, cu îndemnul de a adăuga puţină poezie vieţii; Elevei Popescu
Florida, cu simpatie; Elevei Nicolovici Eugenia, cu prietenie iubeşte frumosul;
Elevei Stancu Daniela, poezia, fiorul cel dintâi, gândul de pe urmă; Lui Dădălău
Nicolae, gândul, un veşnic gladiator; Elevei Şerb Elena, frumuseţea şi eleganţa
minţii:, Domnişoarei Oana Corega, succes şi dăruire în ceea ce faci!
XI B

Elevului Ţandără Nelu, ce gust are mărul discordiei’?; Elevului Iovan Nicolae,
încearcă să iei locul lui Atlas; Elevului Popescu Sorin, nenumărate împliniri;
Elevului Corega lulian, lumina cu inerţia; Elevei Nebunu Cristina înlănţuirea
vorbelor cu fapta; Lui Detculescu Marius, optimismului celor cu credinţă; Elevului
Gican Marius, iluminarea interioară; Elevului Curelea Aliodor, o judecată se zbate
într-un cerc; Elevului Scheau Gabriel, cum picătura bate-n stâncă; Domnişoarei
Mariana Giontu, nimeni nu-i singur în această lume.

56
 XA

Domnişoarei Adriana Purcel, sa mângâi cuvântul cu condeiul, ca pe-o floare

cu buzele; Elevei Vasilica Lupulescu, o iubire adevărată începe cu o lacrimă;
Elevei Mutu Rusalina, pâinea şi poezia, amândouă pentru a hrănii; Elevei Denisa
Luca Mihaela, nevoia de armonie a lumii; Elevei: Mirabela Lupşoiu cunoaşte-te
pe tine însuţi; Elevului Gigi Hândea. dăruie celuilalt sufletul tău; Elevei Alina
Pagnejer, iertarea celuilalt ca o eliberare; Elevei Gigi Eupşoiu, timpul n-are loc şi
somn; Elevei Cocoşatu Maria, visează frumos şi gândeşte lucid.

XB;
Elevei Nica Ramona, cealaltă faţă a lumii; Elevului Goşa Marius, poetul,
frumosul nebun al marilor oraşe; Elevului Moisescu Adrian, reconstuirea
pardoselei pierdute a cugetului lumii; Elevei Negrescu Aurelia, suferinţa stelelor
din somnul fecioarelor; Elevului Popescu lon, păsările au salvat Cetatea; Elevului
Gridan Gheorghe peticit dar înţelept, gândul este un ascet; Elevei Berci Maria,
în fiecare moarte este o viaţa; Elevei Bâldea Cristina, simfonii în florile de mai;
Elevei Ghiorghiţă Mariana, urcând pe trepte, spre lumină; Elevului Buzărin Florin,
fiecare avem un Dumnezeu în noi; Elevei Stanciu Daniela, plecaţi cu luntrea, fără
vâsle; Elevei Iancu Nicolae, un zâmbet în eternitate; Elevei Petrescu Sidonia.
cântec de magie-ntre erori; Elevului Turturea Marius, speranţa din noi şi în noi;
Elevei Păun Ramona, cultivă interesul dezinteresat; Lui Forlafu Mircea, cum
gândul împreună sufletul; Elevei Văcaru Eugenia, aprinde-ţi focul intim; Elevei
Purdescu Camelia, salvarea şi sprijin în artă; Elevei Burueană Laura, rostul vieţii,
visăm împlinirea; Domnişoarei Delia Corega, cu simpatie şi urări de succes.
VII A
Elevului Coandă Ionuţ, să te simţi ca MĂRUL DE LÂNGĂ DRUM!; Elevei
Guşă Cristina, spre a gândi, ardem la foc mărunt; Elevului Boştinaru Petre,
purtăm în noi milenii de TĂCERE; Elevului Dondera Claudiu, cuminţenia
pământului, părere despre darul lui Dumnezeu; Elevei Stoichiţoiu Andreea, pune
frumosul în cuvinte; Elevului Lupulescu Daniel, trăieşte clipa; Elevei Merei
Georgiana, fericirile tinereţii amintiri frumoase; Elevului Purcel Ciprian, istoria
clipei pierdute să-nveţi; Elevei Panaitescu Corina, axa lumii, lunecă azurul în
noi; Elevului Persu Laurenţiu, rime şi flori de sărbători.
XII A
Elevei Staniloiu Mirela, lumea, mereu o minune; Elevei Spariu Alina, drumu
duce în ambele sensuri; Elevei Radu Ileana, câteodată, sinceritatea stă în tăcere;
Elevului Racoceanu Cristinel, sculptează dar nu distruge marmura altuia; Elevei
Oprică Raluca, apa izvorului limpede ca gândul; Lui Ovidiu Grama, exilul naşte
57
poezia; Elevului Claudiu Giurescu, să stai cu Prometeu de vorbă; Elevei Ghişa
Emilia, dor de albastru; Lui Epure Gheorghe, braţ de piatră şi gând de trestie; Lui
Cârstenoiu Gheorghe, noroc şi iubire; Lui Ciorobea Claudiu, veşnica fiinţare,
ideea; Lui Bălan Constantin, cu urări de bine şi vânt bun la pupa.
IX A
Elevei Anton Mariana, trăinicia primelor iubiri; Lui Duţan Alin, mirajul clipei;
Lui Onofrei Daniel, cu fiecare zi un pas spre fericire; Lui Ailoaie Ştefăniţă, setea
de veşnicie ca o inerţie; Lui Dragotoiu lon, viziuni celeste; Elevei Roşu Cristina,
spre adâncimile magiei; Elevului Popescu Cristi, cu dedicaţia: „Ascultă, liniştea,
cum curge!”; Elevei Pârjol Daniela, ca sărutul clipei cu azurul; Elevei Negrea
Ramona, să nu crezi visul realitate şi invers; Elevei Purdescu Elena, să faci din
fiecare zi o minune; Elevei Bărbăcioru Corina, lung e drumul spre succes; Elevei
Licărete Loredana, să ai sinceritatea de a fi; Elevei Zăbulică Vasilica ai mai multă
încredere în tine.
IX B
Lui Zăvoianu, preaplinul oglinzilor fântânii; Elevei Vulpie Elena, râul iubirii,
izvor de viaţă; Elevului Teslici lonuţ, fata Morgana, certitudinea că eşti poet;
Elevului Solomon Adrian, prezenţă de spirit în singurătate; Elevului Sorea Robert,
Sisif este strămoşul nostru; Elevei Popescu Ana- Maria, Dumnezeu se află lângă
noi; Elevului Pătraşcu Adrian, cristale de lumină-n cuget; Lui Negomireanu
Ionuţ, probează-ţi trăinicia faptei; Elevului Nebunu Silviu, fraternitatea omului cu
moartea; Elevei Măgureanu Laura, în fiecare arde un răsărit; Elevei Lupu Oana,
eu cred că veşnicia s-a născut la sat; Elevului Lăutaru Nicuşor, vârsta marilor
căutări; Elevei Cârstenoiu Adriana, renunţarea înţeleptului la izvoare; Elevului
Drulă Daniel, a pătrunde cu mintea dincolo; Elevului Drăguţ Elvis, plăcerea
de-a filosofa; Elevului Dănescu lonuţ, latenţele înţelepciunii; Elevului Buzner
Mihăiţă, chinurile facerii versului; Elevei Bivolaru Mariana, rodnicia gândului;
Elevului Achim Ovidiu, poezia, muzica abisului.

VIII B
Elevei Turturea Camelia, freamăt roditor şi drumul spre înalt; Elevei Purcel
Oana, cu speranţa realizării; Elevului Purcel Mitică, iubeşte ideea; Elevei Popescu
Claudia, cu încredere; Lui Trăsnea Marius, cu bucurie; Elevei Brebu Mirela, spre
tentaţia începuturilor; Elevei Tămârş Cristina, cu îndemnul: urmează-ţi talentul!;
Elevei Pitaru Valeria, cu prietenie; Lui Ionuţ Dădălău, cu încredere în valenţele
lui îndătinează-ţi binele.
II D
Elevei Vladu Dorina, respectul celor ce învaţă; Elevului Solea Nicolae, lumina
din cuvânt; Elevei Spariu Oana, neîntinată prima desluşire; Elevului Sârbu lon,
sărutul soarelui cu marea; Elevei Miron Atena, cuvântul celui ce gândeşte;
58
Elevului Croitoru Daniel, mirajul întâlnirii cu poezia; Elevului Cătălin Ninel,
fericirea sufletului adolescentin; Elevului Băzăvan Cosmin spre roua înaltelor
esenţe.
II C
Elevei Bertea Maria, solitar în mijlocul prietenilor; Elevei Vâlcu Elena, geniul
şi deşertul; Elevei Apetroaie Alina, tot femeie a fost şi Afrodita; Lui Negoiţă
Toma, din noroi se-nalţă nuferi; Elevei Jianu Eugenia, lespezi de suflet rămase
prin cărţi; Elevului Popescu Gheorghe, câteodată vorbim fără cuvinte; Elevului
Ricea Sergiu, în fiecare zi ne naştem; Elevului Guriţoiu Nicolae, libertatea fără
credinţă nu există; Elevului Tănăsoiu Grigore, mirarea ca o rodnicie; Elevului
Ghiţan Nicolae, miere în fapte, dulceaţă în priviri; Elevului Bertea Silviu să
încălzeşti necunoscutul; Elevei Stăic Dumitra, rostul de-a fi; Elevului Ruşeţ lon,
limpezimea pornirilor din suflet; Elevei Toader Ionela, sinceritatea costă dar e
ceva nobil.
CORNEL BĂLESCU

SINCERE APRECIERI

GHIŢAN ELENA, XI A
Reminiscenţe din lăcaşul sufletului. “Frumos” este un cuvânt care poate şi-a
pierdut puterea de redare a realităţii, poate din cauza frecvenţei cu care este
folosit în orice împrejurare; a devenit un cuvânt banal. De aceea vom spune că
ceea ce s-a întâmplat la Mătăsari într-o memorabilă zi de 19 mai 1998 nu a fost
frumos, ci GRANDIOS. Căci nu e lucru uşor ca la o vârstă atât de fragedă să-ţi
lansezi primul volum de versuri, să îndrăzneşti sa dai piept cu critica necruţătoare
şi să păşeşti în lumea celor aleşi. Dar iată că un tânăr a avut cutezanţa aceasta şi
sufletul său - o stea în speranţă - s-a deschis pentru noi toţi, prin volumul intitulat
atât de profund ‘’SUEERINŢA STELELOR”, iar numele tânărului poet gorjean
nu e altul decât CORNEL BĂLESCU, căruia îi urăm cu toţii realizări şi muza
inspiraţiei să-l slujească cu devotament,
Poemele volumului “SUFERINŢA STELELOR” scot în evidenţă talentul
incontestabil al lui Cornel Bălescu, adâncimea gândurilor, frământările lăuntrice
şi modul deosebit de receptare şi metamorfozare a realităţi.
“Mărgăritarele lumii nu mai plouă în noi,
Gheaţa îşi creşte cristalele-n mizerii;
Trei paşi mai nesiguri, plus doi înapoi,
Ne-afundă cu-ncetul în aspre decenii”.
Prezente la lansare, marile personalităţi ale scrisului gorjenesc, şi nu; numai,
i-au adus elogii tânărului poet, care dincolo de micile “timidităţi”, se anunţă un
poet de mare profunzime, un poet mare.
“FRUMUSEŢEA, ÎNCÂNTAREA ŞI DEMNITATEA - acestea au fost cele
59
trei zeiţe care au vegheat la căpătâiul zilei de 19 mai 1998. Tot atunci a avut loc
şi lansarea nr. 6-7 ale revistei “Murmurul Jilţului” - revistă ce-şi câştigă fani tot
mai mulţi şi mai valoroşi.
Am sărbătorit deci un dublu eveniment ce ne-a lăsat în odaia sufletului armonie,
mulţumire pentru ceea ce facem, o vrajă albă de binecuvântare.
Cuprinsul nr. 6-7 ale revistei m-a impresionat, dându-mi prilejul să descopăr
lucruri foarte interesante: «“ADRIAN PUNESCU - “Eram o ţară în curs de
dezvoltare şi suntem o ţară în curs de colonizare»”; “C. rădulescu – MOTRU
- «Ideea unei metafizici pe bazele filozofiei Kantiene»” eseul -OMUL - SFÂNT
ŞI GENIU” al lui I. Popescu, “primăvara ÎNDOLIATĂ” - fragment din romanul
“Cuibul cu pui mulţi”. De fapt eu cred că nu există pagină a revistei care să nu
prezinte interes. Poate că nu este o revistă desăvârşită, dar este totuşi o revistă
bună ce ne acordă şansa ieşirii din anonimat, a afirmării tinerelor condeie, un
exemplu de necontestat fiind chiar CORNEL BÂLESCU.
Să nu ignorăm însă realitatea, căci realitatea este dură şi în cadrul fundaţiei
“Murmurul Jilţului”, manifestându-se mai ales prin lipsa sponsorilor, deci a
fondurilor. Câte lucruri frumoase s-ar putea realiza la Mătăsari dacă nu s-ar simţi
această lipsă?
Există suflete mari, există bunăvoinţă şi dăruire, dar acestea nu sunt întotdeauna
de ajuns... Şi totuşi, chiar şi aşa, la liceul din Mătăsari s-au făcut, se fac şi se
vor face lucruri frumoase. Aceşti oameni ştiu să facă istorie, dar în primul rând
ştiu să facă act de cultură, în pofida tuturor intemperiilor vremurilor. Şi ce mai
vremuri!...
GHEORGHESCU RUNA - MARIA
Nu de mult, pe băncile noastre a fost pusă revista “Murmurul Jilţului” numerele
6-7. Ca şi în celelalte numere ale revistei, eram curioasă să aflu noutăţi, să citesc
poeziile compuse de colegii mei, sa citesc articole publicate atât de elevi cât şi de
domnii profesori şi altele
Chiar pe data de 13 februarie am sărbătorit un an de existenţă, un an de
muncă, un an în care atât colegii mei, cât şi domnul profesor de limba şi literatura
română, domnul Dumitru Dădălău, au depus un efort enorm pentru apariţia
acestei reviste.
La data de 19 mai, a avut loc un eveniment important şi anume lansarea cărţii
“Suferinţa stelelor” a lui Cornel Bălescu. La acest eveniment au luat parte elevii
claselor de liceu şi profesională, domnii profesori ai liceului nostru precum şi
domni profesori şi directori ai liceelor din judeţul Gorj.
Acolo, l-am văzut pentru prima oară pe tânărul poet, plecat să caute drumul
fericirii în poezie, Cornel Bălescu. Poeziile tânărului poet sunt foarte frumoase.
Urez în continuare domului Cornel Bălescu multă inspiraţie pentru poezie,
realizări imense şi îndeplinirea tuturor dorinţelor.
COREGA ELENA-OANA, XI A
60
 “Suferinţa stelelor” o carte deosebit de frumoasă, cu poezii interesante în care
apare melancolia poetului, iar dacă citeşti doar câteva dintre poeziile lui Cornel
Bălescu reuşeşti să-l caracterizezi pe poet fără să-l cunoşti, ca fiind visător.
melancolic, mereu contemplând lucruri neobişnuite şi o lume mult mai bună, pe
care o găseşti doar în sfera
poeziei sale.
Dacă nu exista revista “Murmurul Jilţului”, dacă nu exista cenaclul “Scorpion”,
nu era posibil să apară cele două volume de versuri “Fereastra sufletului” şi
“Suferinţa sferelor”. Numai cu ajutorul acestora s-a însufleţit poezia din Valea
Jilţului.
STANCU NICOLETA, X A
“Suferinţa stelelor” mi-a lăsat o impresie foarte bună Această carte dovedeşte
că cel care a scris-o are talent şi voinţă. Eu urez în continuare atât lui Cornel
Bălescu, cât şi redactorilor „ Murmurul Jilţului” mult succes şi cât mai multe
numere.

GAVRILESCU I. X A
Cel mai important rod al fundaţiei a apărut în ziua de 19. V. 1998 când a fost
lansată cartea “Suferinţa stelelor” a unui tânăr absolvent al liceului nostru, Cornel
Bălescu, în vârstă de numai 23 de ani, Acest lucru a fost posibil sub îndrumarea
fundaţiei noastre, a tuturora. Au fost prezenţi oameni de seamă ai Gorjului, poeţi
premiaţi la diferite concursuri naţionale premiaţi şi numeroşi fii ai Jilţului. într-un
cuvânt impresiile nu pot decât din categoria celor mai bune.
PURCEL, ADRIANA, X A ‘
Am aflat şi despre alţi poeţi pe care nu-i cunoaştem dar le cunoaştem sufletul
şi durerea din ei, citindu-le poeziile gândind ceea ce gândesc ei, încercând măcar
să-i înţelegem. Cum “Fereastra Sufletului” a rămas. deschisă, a zburat prin ea şi
un oarecare Cornel Bălescu, un simplu om ca noi toţi, care a scris o carte cu nişte
versuri minunate.
LUPŞOIU MIRABELA, X A
Despre “Suferinţa stelelor” de Cornel Bălescu aş vrea să spun că acest tânăr are
mult talent. Poeziile sunt foarte frumoase şi îi doresc mult succes în continuare,
iar următoarea carte să cuprindă mult mai multe poezii.
GÂRBAC MIHAELA, X A
Despre “Suferinţa. stelelor” nu pot decât să-l felicit pe domnul Bălescu Cornel
pentru munca lui care acum a dat roade şi sper să ajungă unul dintre marii poeţi
ai noştri.
LUCA DENISA, X A
Cartea “Suferinţa stelelor” a lui Bălescu Cornel promite multe. Cred că autorul
acestei cărţi nu se va opri aici iar şansele sale sunt foarte mari pentru a reuşi. Eu îi
urez mult succes, să persevereze şi să reuşească tot ce doreşte,
61
 Urez revistei cât mai multe numere şi să continue să ne impresioneze cu
articolele sale. Mult succes.
PURDESCU CAMELIA, X B
Cornel Bălescu, cu o mare experienţă de poezie, a putut urca pe cele mai înalte
trepte ale creaţiei. Cartea lui este foarte interesantă şi bogată în versuri evocate
din ce este mai scumpă şi mai preţioasă “viaţa”. La lansarea acestor mari poeme
şi versuri au venit cei mai de seamă oameni din viaţa gorjeană începând cu Ion
Popescu şi încheind cu directorul liceului “Ecaterina Teodoroiu”, un mare poet
cu o adevărată cunoaştere asupra
poeziei. “Suferinţa stelelor” a marcat pentru mine un semn bun şi o mare idee
şi ambiţie spre a-mi continua şi eu scrisul în revista şcolii.
ENACHE CAMELIA. X B
Volumul de versuri “Suferinţa stelelor” a lui Cornel Bălescu, membru al
cenaclului “Scorpion” este, de asemenea, o realizare foarte importantă, atât
pentru liceul nostru, pentru noi înşine, cât şi pentru autorul acestei cărţi, care pe
mine m-a impresionat profund. Cornel Bălescu este un scriitor de mare talent,
care dacă o să continue aşa o să ajungă un şi mai bun scriitor care, poate, cândva
va ajunge în cărţile de limba şi literatura română şi pe care noi îl vom învăţa cu
mare plăcere. În încheiere urez cât mai multe apariţii ale revistei şi cât mai multe
volume de versuri.
NIŢU ALINA, X B
Îmi pare foarte rău că nu am putut să cumpăr această carte, dar în schimb
am întrebat câţiva colegi care au citit-o şi cred că şi despre această carte am o
impresie foarte bună. Am citit câteva poezii frumoase din această carte care mi-
au plăcut foarte mult. Sper să mai apară şi alte cărţi interesante. Vă mulţumesc!
BURUIANĂ LAURA, X B
Despre poeziile lui Cornel Bălescu pot să spun că a fost ceva deosebit de
frumos nu ne aşteptam că vreodată un fost elev al şcolii să se întoarcă un mare
poet, şi să ne împărtăşească şi nouă dragoste a sa pentru poezie.
Am fost foarte entuziasmată când am aflat că voi putea să am şi eu o carte
scrisă de Cornel Bălescu intitulată “Suferinţa stelelor”. Această carte a fost şi este
ceva care reprezintă frumosul, ceva care te face să te simţi cu adevărat bine.
Sperăm ca în continuare să mai avem prilejul să cunoaştem şi alţi poeţi la fel
de buni, ca până acum.
BÎLDEA ELENA, X B
În „Suferinţa stelelor” sunt poezii foarte frumoase, scrise de un poet care a
urmat cursurile şcolare la Grupul Şcolar Industrial Minier, un poet tânăr,numindu-
se Cornel Bălescu.
TURTUREA MARIUS, X B
Despre această revistă care are două numere într-un singur volum are în
compoziţia sa tot ce se poate cuprinde.
62
 Această ultimă apariţie a revistei are foarte multe întâmplări povestite care
s-au întâmplat în comuna Mătăsari. Cartea “Suferinţa stelelor” are unele poezii
care sunt de o rară frumuseţe şi de un ritm inestimabil. Cred că acest poet pe
nume Cornel Bălescu are în faţa sa o mare carieră.
Acest poet ar trebui să înceapă un nou volum de poezii fiindcă cred că este
un urmaş al poetului Octavian Goga cât şi al lui George Coşbuc. În continuare îi
doresc mult noroc şi multe surprize plăcute în cariera sa de poet.
PÂRJOL ILEANA, IX A
Astăzi, 19 mai 1998, ne aflăm la o a doua mare sărbătoare din incinta liceului
nostru şi anume lansarea unui volum de versuri al lui Cornel Bălescu intitulat
‘’Suferinţa
stelelor”. Este al treilea mare eveniment înfăptuit în liceul nostru care a început
să fie cel mai cunoscut din micile comune ale Gorjului.
Cornel Bălescu, fost elev al liceului din Mătăsari şi acum student al Facultăţii
de Jurnalistică din Bucureşti a fost prezent aproape în toate numere revistelor (7),
în volumul de poezii ‘’Fereastra sufletului” precum şi la alte festivaluri. Cornel
Bălescu a afirmat că poezia este însăşi existenţa lui, să scrii este ca şi cum ai bea
apă sau ai mânca. După titlul cărţii, ne dăm seama că acela care l-a ales este un
om genial care doreşte să dovedească ca orice stea are o mică suferinţă. Prezenţa
unui “public” numeros (nu chiar ca la lansarea primului volum de versuri) şi
participarea unor invitaţi de onoare ne-a marcat pe toţi ţi ne-a dat curajul să
credem că suntem cineva.
PÂRVU IULIANA, IX A
Începând de astăzi, 19 mai 1998, revista şcolii noastre, pe care până acum
am aşezat-o cu mare încredere înaintea tuturor evenimentelor din şcoală, îşi face
din nou apariţia prin lansarea volumului de versuri, cu un nume care exprimă o
durere adâncă, în sufletul poetului, şi anume “Suferinţa stelelor”.
Prin această lansare, revin la revista scolii, pe care o admir foarte mult şi,
odată cu această lansare, încep să mă bucur şi mai mult, ca şi ceilalţi elevi ai
şcolii, pentru că aceasta este o revistă renumită a acestui judeţ,
Cum a mai declarat şi domnul nostru diriginte, apariţia acestor volume de
versuri nu se dezminte, ci dimpotrivă începe să continue, nu în ultimul rând cu
apariţia acestui volum de versuri “Suferinţa stelelor” a lui Cornel Bălescu, fost
elev al acestui liceu din Mătăsari.
Din vorbele domnului diriginte Dumitru Dădălău, am înţeles că poetul Cornel
Bălescu, zboară prin “Fereastra sufletului” şi nu în ultimul rând este foarte
entuziasmat, odată cu deschiderea acestei manifestări, în care acesta este rolul
principal. În faţa acestei cărţi “Suferinţa stelelor”, acum un fapt împlinit, un vis
al autorului, încep şi eu să mă minunez şi îmi exprim impresiile acestea ca şi
ceilalţi colegi.
Începând să citesc această carte, mi-am dat seama că poetul Cornel Bălescu
63
descrie prin versurile sale “Suferinţa stelelor”, sau mai bine spus, suferă împreună
cu stelele. Cartea este foarte bună, care, cum s-a mai spus şi la lansarea acesteia,
a fost scoasă în condiţii deosebite de tipărire.
Ca şi la toate evenimentele şi lansă rile din liceu, cuvântul de început, cum
s-ar spune, îl ia domnul diriginte Dumitru Dădălău, un om cu suflet mare, care
s-a străduit din răsputeri ca acest volum de versuri “Suferinţa stelelor” să iasă
la “suprafaţă”, volum în care se arată în mai toate versurile sale, poetul Cornel
Bălescu, suferă, cum s-a mai spus, împreună cu “stelele”.
Putem spune despre poet că este un mare prieten al nostru,care scrie despre
noi, despre om, deoarece a ieşit de curând din băncile acestui liceu, care şi-a
scos propria carte de poezii, despre care am o părere foarte buna. în încheiere,
pot spune că mi-a plăcut volumul de versuri “Suferinţa stelelor” şi sper că în
curând, domnul diriginte prin fundaţia pe care o conduce, să-şi facă apariţia cu
alte lansări. Succes în continuare!
ŞERBAN NICULINA ALEXANDRA, IX A
Este 19 mai, o zi frumoasă din ultima lună de primăvară şi iată că avem
posibilitatea să răsfoim cu inimile pline de bucurie filele unui nou număr al revistei
“Murmurul Jilţului” precum şi a unei cărţi “Suferinţa stelelor” scrisă de faimosul
poet Cornel Bălescu, fost elev al liceului in G.S.I.M. Mătăsari. Impresia mea
despre această carte cât şi despre noul număr al revistei liceului nostru este foarte
bună. Cu toate că liceul Mătăsari are puţină faimă în judeţul Gorj şi în ţară, prin
lansarea acestei reviste cât şi a acestei cărţi, el dă de înţeles că nu contează faima
pentru a îndeplini ceva, ci contează să-ţi doreşti acest lucru, aşa cum a făcut-o
şi poetul Cornel Bălescu. Este ceva superb ca acest “om” să fie ajutat de OMUL
care 1-a învăţat în tot liceul ceea ce trebuia pentru a ajunge ceva în viaţă, şi cu
aceasta mă refer la sprijinul acordat de domnul diriginte prof. Dumitru Dădălău
de a scoate această carte pentru ca visul acestui elev să devină realitate, invitând
în această zi de mai, personalităţi marcante, pentru a-l felicita pe fericitul poet.
Poate pentru mulţi această carte nu înseamnă nimic, poate pentru alţii doar ceva
ce în curând se va uita, însă unii cred că această trebuie să-şi continue drumurile
spre viitor, aducând limbii noastre o mare însemnătate. Deşi trece timpul foarte
repede, eu cred, că, cu ajutorul domnului diriginte, prof. Dumitru Dădălău, vor
mai ieşi foarte multe numere ale revistei “Murmurul Jilţului”, precum şi cărţi
de mare importanţă, însă pentru aceasta trebuie acordat şi sprijinul nostru ca
elevi, pentru a ne îndeplini visul, aşa cum şi l-a îndeplinit şi faimosul poet Cornel
Bălescu, de aceea eu urez fundaţiei: Mult noroc şi succes în continuare!
BOURCEANU MIHAELA, IX A
Un fost elev al acestui liceu şi-a publicat o carte numită “Suferinţa stelelor”.
Am o părere foarte bună despre această carte şi mă bucur foarte mult de acest
liceu, care va deveni unul din cele mai bune licee din judeţ. 0 asemenea carte
nu cred că vor reuşi şi alţii să facă. Un volum de poezii nu se face chiar aşa de
64
uşor.
Această carte nu este reuşită numai din aceste puncte de vedere ci şi prin faptul
că a dat posibilitatea tinerelor talente din liceul Mătăsari. Când s-a făcut lansarea
revistei dar şi lansarea cărţii “Suferinţa stelelor” scrisă de Cornel Bălescu au
fost invitaţi unii poeţi mari ai Gorjului care au fost foarte impresionaţi de cele
întâmplate şi văzute în acest liceu. Doresc ca în continuare Fundaţia “Murmurul
Jilţului” să aibă un număr infinit de cărţi, iar în acest liceu să se mai publice şi alte
cărţi. Succes în continuare!
DRAGOTOIU ION-ALIN, IX A
Cartea “Suferinţa stelelor” nu este prima carte de versuri publicată la noi în
liceu şi de aceea m-a impresionat foarte mult.
Cartea este o lucrare tipărită în condiţii deosebite, în ea ai posibilitatea să vezi
pentru prima dată cuvântul tipărit de un fost elev al acestui liceu.
Nu sunt poet şi nici critic literar să critic sau să laud, dar cred că versuri
“Suferinţa stelelor” a pătrunsîn sufletele dar şi în memoria noastră.
De aceea, uniţi, în aceeaşi chemare cu actul de cultură, urăm fundaţiei împliniri,
iar celor care publică în volum le dorim să-şi găsească propriul eu, doresc cât mai
multe cărţi şi reviste aşa cum spunea Nicolae Dragoş la o întâlnire anterioară:
“Dacă într-o şcoală sunt atâţi poeţi, înseamnă că în toată ţara va fi drumul plin de
poeţi”.
La mai multe!
DRULĂ DANIEL, IX B
Primul volum de carte “Suferinţa stelelor” scrisă de Cornel Bălescu cuprinde
numeroase poezii frumoase, poezii foarte mari cu cuvinte metaforice şi titluri
dezvoltate, fiind o adevărată carte de poezii, iar scriitorul acestei cărţi, Cornel
Bălescu, poate deveni un poet de mare clasă, dacă îşi continuă activitatea de poet.
A citi poezii scrise de Cornel Bălescu înseamnă a descoperi drumul de-a pătrunde
dincolo, în lumea poeţilor mari, de a înţelege poetul de-a i se citi pe faţă că este
poet cu o capacitate un infinit de poezii diferite. Imaginea poetului vine de la sine,
poate să fie reală sau chiar poate să fie doar în imaginaţia sa. Sărbătorirea cărţii
‘’Suferinţa stelelor” şi revistei „ Murmurul Jilţului” a avut loc la data de 19 V
1998, la care au participat elevii ai acestui liceu, reporteri, poeţi de mare clasă ai
judeţului Gorj, oameni mari ai Gorjului, dar în ultimul rând participând la această
aniversare şi televiziunea din Târgu-Jiu. A fost o zi extraordinară pentru elevii din
Mătăsari deoarece am auzit cuvinte de laudă despre acest liceu şi despre cartea
“Suferinţa stelelor” scrisă de un fost elev al acestui liceu, Cornel Bălescu care
deja a pătruns în miezul poeziei.
MĂGUREANU LAURA, IX B
Nu ştiu cu ce să încep şi cu ce să termin, nu ştiu cum încep şi de unde.
Încerc să-mi amintesc lucrurile care cu puţin timp în urmă au avut loc. Să
vorbesc sau să vă destăinui ce gândesc despre revista “Murmurul Jilţului.” este
65
destul de greu, este ca şi cum aş vorbi despre un izvor, un izvor care din adâncu-i
începe a ieşi la iveală nişte mici şi geniale idei. Să vorbeşti despre lucrul care îl
au în mână numeroşi elevi de la noi din liceu şi din alte licee având fiecare în
mica sau marea bibliotecă, să vorbeşti despre cartea, despre revista care a făcut
liceul din Mătăsari care a făcut cunoscuţi copiii de toate vârstele care au scris în
revistă.
După “Fereastra sufletului” avem acum o suferinţă cerească, o “suferinţă a
stelelor”. Deşi nu am înţeles bine titlul acestei cărţi semnifică un fapt că: “fiecare
dintre noi este o stea”, o stea. care cu greu se stinge fiind făcut din lut “ceresc”.
Cartea ‘’Suferinţa stelelor” este scrisă de Cornel Bălescu, fost elev al liceului
Mătăsari.
După ce a debutat în revista “Murmurul Jilţului” a făcut şi o mai mare surpriză,
publicând propria carte. La acest mare eveniment au participat poeţi din judeţul
Gorj din Târgu-Jiu, poeţi care şi-au exprimat impresiile faţă de carte şi de revistă.
S-au dat autografe din care pe fiecare carte scria “în fiecare arde un răsărit”, acest
autograf a fost scris şi pe cartea mea.
Având titlul pe care vreau eu să-1 numesc „autografe în schimb de noapte”
Sunt mândră că învăţ în acest liceu ca şi ceilalţi colegi ai mei. Succes!
IOVAN NICOLAE, XI B
Despre numărul trecut al revistei pot spune că este cel mai reuşit număr de
până acum, care alături de cartea “Suferinţa stelelor” a lui Cornel Bălescu a avut
parte de o lansare cum se cuvine unei mari reviste. Legat de cartea de poezii
“Suferinţa stelelor” poetul Cornel Bălescu a demonstrat că cine este înzestrat cu
puterea creatoare trebuie
să lupte şi să-şi facă un drum cât mai neted către succes.

DEŢCULESCU MARIUS, XI B
Legat de cartea “Suferinţa stelelor” a lui Cornel Bălescu trebuie să îi mulţumim
acestui „domn” pentru că, fost elev al acestui liceu, datorită talentului său s-a
făcut remarcat în judeţul nostru şi poate în toată ţara. Este lăudabil faptul că un
elev al Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari a intrat în cercul poeţilor, un
cerc “atât de strâns”astăzi. Poeziile lui exprimă starea sa sufletească, sunt poezii
frumoase, cu rimă, demne de apreciat.
Personal, îl felicit pe acesta pentru talentul şi îndrăzneala de care a dat dovadă,
atunci când a luat iniţiativa scoaterii unei cărţi proprii de poezii.
AILOAIE ŞTEFAN, IX A
Cartea “Suferinţa stelelor” este scrisă de Cornel Bălescu, membru al cenaclului
Scorpion. Cu un mare talent Cornel Bălescu a scris poezii care străpung fiinţa
omenească, ajungând până la suflet. în cuvântul înainte, Nicolae Brânzan spunea:
“Probabil, Cornel Bălescu este, în viaţa de zi cu zi, o fiinţă mediativă, interiorizată,
căreia îi face plăcere să cocheteze cu probleme veşnic actuale de filosofie, mai cu
66
seamă ale ontologiei cum simt chiar existenţa şi condiţia umană şi, apoi cu sine,
spaţiul fără margini care i inspiră viziuni cosmice, celeste care ar putea provoca
alinări ale sufletului zbuciumat”. Realitatea este că şi eu cred acelaşi lucru despre
autor, îl cred timid, cu o gândire profundă.
Alături de carte, cele două numere din revista “Murmurul Jilţului” reprezintă
o muncă “diabolică” şi obositoare pe care cei care scriu şi publică în revistă o duc
până la capăt.
Şi citându-l din nou pe dl. Nicolae Brânzan; “Lecturează, stimate cititor, poezia
ce urmează şi nu vei regreta. Mai degrabă te vei regăsi”.

Prof. D. Dădălău

Activitate metodică – LA SEZĂTOARE

D-lor profesori, dragi părinţi, aţi avut posibilitatea să participaţi la o lecţie

deschisă de dirigenţie ce a avut ca temă „La şezătoare”.
După cum ştiţi, părinţii elevilor din clasa a X-a A se întâlnesc să afle ce
fac copii lor la şcoală, în ultima vineri din lună, la ora 12,00. În cadrul comisiei
metodice a diriginţilor pe luna februarie a fost planificată această activitate. Vă
spun acest lucru pentru a înţelege că a fost o oră de educaţie şi nu de spectacol.
Pe noi ne-a interesat şi ce spun copiii, cum spun, dar am vrut mai ales o lecţie
de viaţă. Este cunoscută activitatea desfăşurată în zona noastră. La o privire de
ansamblu asupra clasei observaţi că majoritatea este reprezentată de fete. Într-un
viitor apropriat se vor întoarce acolo unde le este scris. Copiii aceştia pe care i-aţi
ascultat astăzi, mâine, poimâine, vor fi ceea ce suntem noi acum. Şi prin acest
lucru am dorit să-i învăţăm şi să-i obişnuim de acum; am toţi părinţii prezenţi şi
participă şi responsabilii comisiilor metodice, dar şi profesorii clasei. Am făcut
această activitate aici, în muzeu, pentru a înţelege că ceea ce am făcut noi aici în
această unitate este o activitate şcolară şi că aceşti copii au venit să se desfăşoare
în ceea ce ştiu ei mai bine în mijlocul obiectelor pe care cu ajutorul dvs. le-au
strâns şi-au înfiinţat acest muzeu cu câteva luni în urmă.
Iată că această activitate modernă nu este singura. Ea vine şi încununează un
şir de alte manifestări ce a avut loc nu numai în acest an şcolar. Şi, fie-mi îngăduit
să vă aduc aminte de zilele liceului, de sărbătoarea Fiilor Jilţului, de întâlnire cu
Nicolae Dragoş, marele spectacol şi activitatea de 1 Decembrie când am tipărit
o ediţie specială a Murmurului Jilţului; am tipărit apoi un album de pictură, în
aşa fel încât munca noastră şi a copiilor a fost necontenită, ca în luna ianuarie
am reuşit să scoatem nr.10 al „M.J.” revistă care la vremea actuală concurează
cu cele 2 sau 3 câte mai sunt până la nivelul celor 28 de licee din Gorj. În prima
săptămână a lunii februarie am contactat T.V. Tg-Jiu pentru o emisiune de 45 de
minute despre şcoala din Mătăsari, despre muzeu, despre rădăcinile şi tradiţiile
67
acestei localităţi.
Iată că acum, la sfârşit de februarie, ne întâlnim să gustăm roadele
pământului. S-ar putea să existe fel şi fel de interpretări. Ceea ce a fost în capul
nostru a fost o singură dorinţă de a vedea aceşti copii şi pe dvs. viitori gospodari
de frunte şi că cea mai mare satisfacţie a unui om este că atunci când invită pe
cineva în casa lui, pentru că acest muzeu, sală, loc ambiental în care suntem, nu
e nimic altceva decât casa noastră şi că omul este bine să se întâlnească şi cu alţii
şi să-şi pună roadele pământului pe masă.
Mulţumesc copiilor că m-au ascultat şi lăsând la o parte greutăţile,
supărările, mulţumesc şi părinţilor că au fost alături de copiii lor.
Mă bucur că aţi răspuns prompt la ceea ce am vrut noi să facem. Aţi observat
că această lecţie a fost structurată pe 3 tablouri. O parte se referă la faptul că aceşti
copii au fost puşi să meargă în satele de unde vin şi să culeagă poveşti, întâmplări
adevărate de la bătrânii ce mâine, poimâine nu vor mai fi. Tot acest tablou ne-a
adus la atmosfera veche a oamenilor când se întâlneau la clacă şi făceau să
fie iarna mai blândă şi mai scurtă. Am trecut de aici la o viaţă şcolărească, la
curiozităţi, pentru că interpreţii sunt copiii noştri dornici să afle cât mai multe
din cât mai multe domenii de activitate atmosfera de sărbătoare, bună dispoziţie,
tot ei au găsit maxime, glume, proverbe, zicători, să facem haz în acest sfârşit
de săptămână. Ceea ce aţi ascultat acum la copii sunt materiale care mie îmi vin
la revista liceului şi pe care eu de doi ani de zile nu le public pentru că mai sunt
apărute şi prin alte publicaţii şi eu am avut o credinţă a mea : să nu fac publicaţii
din publicaţii. Eu nu spun că nu ceea ce am făcut aici trebuie să faceţi toţi, dar
trebuie să ieşim din aceste şabloane şi ceea ce aţi văzut aici e indicat de unele
documente publicate în ultima perioadă de M.E.N. Copiii sunt copii. Dv., părinţii,
sunteţi mândri că i-aţi auzit astăzi vorbind. D-nii profesori sunt mândri că predau
la asemenea copii şi noi păstrăm totuşi ora la care aţi participat. Vă reamintesc,
sunteţi la o oră de dirigenţie în cadrul comisiei metodice a dirigenţiilor de la
liceu. Rog pe d-nii profesori ai clasei, pe d-nii diriginţi să vă spuneţi părerea.
Nu am întocmit proces verbal, este pe bandă şi fac o singură hârtie în care
spun data şi că se găseşte pe casetă, înregistrată la Fundaţia „M.J.”
În calitatea pe care o am, şi ştiţi care este, vă adresez respectuos rugămintea
să vă spuneţi cuvântul. Banda se învârte. Aşteptăm.
Doamna profesoară Zizi Ceauşescu:
„Chiar dacă nu fac parte din comisia diriginţilor de la clasele liceale, sunt
fericită c-am fost invitată la această activitate, pentru că într-adevăr, n-am simţit
bine, copiii de la clasa a X-a ne-au făcut să ne simţim bine, ne-au scos din
atmosfera tipic de clasă, ne-au creat impresia că practic nu suntem la o oră de
dirigenţie, la o oră de curs si într-adevăr copiii noştri nu sunt elevi, ci sunt băieţii
şi fetele care se întâlneau cu plăcere în serile de iarnă şi îşi rezolvau problemele
casnice, torsul, adunatul pe vârtelniţă, pe răşchitor…
68
 Cred că într-adevăr activitate are un rol deosebit. În primul rând trebuie
să recunoaştem că într-adevăr, copiii noştri, mulţi dintre ei nu ştiu, pentru că-n
marea majoritate a gospodăriilor noastre nu se mai află aceste ustensile necesare
într-o gospodărie a unui om într-adevăr gospodar şi de moment parcă şi eu nu
mi-am amintit cum se cheamă răşchitorul.
Cu toate că, deci fiind copil, mămica mea mă punea să fac exact ceea ce
Licărete a încercat să facă. Probabil că starea emotivă, cel puţin pentru mine,
nu ştiu pentru ceilalţi, apare şi din această atmosferă în care s-a desfăşurat
activitatea. Rolul educativ, deci, s-a stins în toate direcţiile. Faptul cum domnul
diriginte a reuşit să structureze ora, este încă o dovadă că acţiunea este foarte
eficientă. Probabil că eu nu m-aş fi gândit de moment, şi-ntr-adevăr, şi curiozităţile
ştiinţifice, deci prima parte cu ceea ce copiii au cules, care trebuie să rămână de
la o generaţie la alta, pentru că sunt poveşti, legende care sunt legate de zona
noastră şi din ceea ce au trăit poate părinţii, poate bunicii sau străbunicii noştri.
Prezentarea de curiozităţi ştiinţifice şi după aceea maximele şi cugetările, care
într-adevăr trebuie să rămână întipărite în memoria copiilor, deoarece, noi formăm
prin ei viitorii oameni de care societatea noastră are nevoie. Şi ce poate să stea la
baza unui caracter şi a unui adevăr bine format, decât să respecte acele maxime
şi cugetări care dăinuie din generaţie în generaţie la românii noştri.
Mă opresc aici că probabil şi-aşa am vorbit prea mult şi sunt atâţia colegi
care vor să vorbească.
Doamna Popescu, părinte:
Vieţile strămoşilor noştri, ale părinţilor, ale bunicilor, care trebuie păstrate şi
pentru viitor, şi această oră a fost un prilej pentru a face cunoscut copiilor noştri
felul în care strămoşii noştri, bunicii, părinţii, la fel cum am spus mai înainte îşi
petreceau serile, unele din serile de iama, seri care le aduceau o notă de bucurie
de linişte, de mulţumire sufletească.
Încă o dată vă mulţumim dumneavoastră ca diriginte care depuneţi tot efortul
şi faceţi foarte mult pentru copiii noştri.
Domnul profesor Pamfiloiu Constantin, pensionar, fost director:
În primul rând, în mod sincer aş dori să aduc mulţumiri iniţiatorului,
organizatorului acestei activităţi didactice, respectiv, aşa cum am relatat, elevului
de ieri şi elevului de azi, domnului profesor Tică Dădălău. Desigur prezenţa mea
la o astfel de activitate didactică, nu poate să-mi fie indiferentă atâta timp cât am
desfăşurat activitate didactică, deci activitate pe tărâmul şcolii aproape de 40
de ani şi întreruperea să zic aşa sau schimbarea, precum şi momentele acestea
de reluare, sigur nu-mi pot fi indiferente. Aş dori să apreciez în modul cel mai
sincer, modul cum a fost concepută, cum a fost organizată şi în final cum a fost
realizată o asemenea activitate didactică ieşită puţin din şabloanele obişnuite, o
asemenea oră care a reuşit într-adevăr să îmbie în mod foarte armonios, să asigure
o interdependenţă bine reuşită într-o activitate practică şi o activitate didactică,
69
teoretică. Este o lecţie într-adevăr de viaţă, este o lecţie care. pentru unii readuce
în imagine, pentru alţii, deşi poate constituie premieră, faptul de a participa la o
asemenea şezătoare, care într-adevăr cândva îşi găsea desfăşurarea aproape în
mod cotidian. Dar modul cum a fost realizată, arată preocuparea pe care a avut-o,
atât domnul profesor, dirigintele clasei şi elevii respectivi, de a prezenta, de a
analiza, de a cânta, nu-i uşor să vii aici, pentru că acest lucru nu s-a făcut aşa
acum. Aţi observat dumneavoastră cu câtă înşiruire logică au urmat toate aceste
intervenţii ale elevilor, căutările care le-au făcut pentru diferite, eu ştiu, pasaje
din literatură, din basme, din domeniul ştiinţelor, curiozităţi, explicarea ştiinţifică
a unor fenomene ale naturii care ne-au fost prezentate.
lată deci o îmbinare armonioasă între activitatea practică şi activitatea
teoretică.
Eu, în mod sincer apreciez că aceasta semnifică ideea că într-adevăr domnul
profesor Tică Dădălău este în mod cert şi nu cred că greşesc, un împătimit al
folclorului, al păstrării tradiţiei. De fapt, mediul ambiant în care ne găsim este
opera exclusivă domnului Dădălău şi eu îi doresc multă sănătate şi succes
deplin, pentru ca asemenea activităţi să mai aibă loc, pentru ca tradiţiile acestea
culturale să se menţină şi să se dezvolte în această parte, în această vatră a satului
românesc.
Profesorul GRECU:
Incercăm s-o facem în clase atât prin ora de dirigenţie cât şi prin alte clase dar
cu toată supărarea i-aş spune domnului Tică Dădălău - este un om care are foarte
multe lucruri frumoase, dar domeniul în care lucrează îl face cam egoist faţă
de noi, mai în vârstă sau mai puţin în vârstă, şi eu ştiu, decât prin activităţi din
acestea poate face să ne aducă la momente care sunt frumoase. Aşa e rece faţă de
noi şi faţă de ceilalţi. Suflet are, dar nu ştiu de ce are răceala asta faţă de noi. Să
nu se supere. Le mulţumim!
Profesorul D.Dădălău:
Să fugi de la etajul III cu catalogul şi să vii în cancelarie, să laşi şi să iei
iarăşi catalogul, nu mai e timp de discutat şi noi când suntem la muncă suntem
ca minerul: intrăm în şcoală şi nu trebuie să ne mai vadă nimeni până ieşim din
şcoală.
Domnul profesor Toma Cornel:
Doresc să apreciez această activitate, aş vrea să vă spun că, aşa cum, în modul
în care s-a desfăşurat această activitate, ne-a amintit de anii când am fost copii.
Cei mai în vârstă decât mine au prins poate mai multe astfel de activităţi, mă
refer la şezători, la clăci şi aşa mai departe. Eu personal nu am prins decât câteva
pentru că anii după aceea au modificat şi au schimbat modul oamenilor de a privi,
de a păstra aceste tradiţii şi de a desfăşura aceste activităţi involuntare, create
numai prin tradiţie şi în timp, acestea pur şi simplu au dispărut. Cel puţin din zona
din care eu mă trag. Insă îmi amintesc, şi această activitate mi-a reamintit, m-a
70
transfigurat undeva, în anii copilăriei în care, fiind copil am participat la astfel de
activităţi involuntar, îmi amintesc de şezătorile, dar mai ales de clăcile pe care le
aveau bunicii, şi-mi amintesc una dintre ele ce probabil mi-a rămas întipărită în
minte, când bunicii mei, deci în casa bunicilor mei, împreună cu alţi vecini stăteam
în prispă şi era, presupun toamnă la depănuşat de porumbi, iar modul în care s-a
desfăşurat această activitate, a copiilor de astăzi, pur şi simplu a fost o reamintire
a acelor activităţi. Efectiv poveştile pe care le spuneau bunicii, întâmplări pe care
le povesteau oamenii de acolo, modul în care s-a desfăşurat activitatea atunci, a
fost ceva care mi-a rămas întipărit, iar această activitate de astăzi mi-a reamintit
de cele ce s-au desfăşurat la vremea respectivă. Personal apreciez activitatea
întregii clase atât a domnului diriginte cât şi a copiilor. Copiii s-au străduit să
readucă acele momente în actualitate şi modul în care s-au descurcat ei zic c-a
fost onorabil. A fost bine pentru ei, au avut ceva emoţii inerente unei astfel de
activităţi, ar fi absurd să avem pretenţii să aibă emoţii când au văzut atâta lume
aici în jurul lor şi părinţi şi dascăli, şi nu au fost câţiva, ci au fost mulţi, ba chiar
mai mulţi decât ei, dar activitatea în sine a fost de departe reuşită. Mulţi colegi
poate în mod direct sau indirect au zis-o, unii au fost de acord, alţii nu au fost
de acord, eu personal întotdeauna am apreciat-o. Şi n-am apreciat-o pentru că,
să zicem să-i dau satisfacţie, sau dintr-un spirit de linguşire faţă de nu ştiu cine,
dar este o activitate culturală şi educativă, care, zic eu, aţâţă pe toată lumea şi
este folositoare tuturor. Chiar şi acest muzeu înfiinţat aici înseamnă ceva pentru
această localitate şi personal sper ca domnul profesor să nu renunţe la această
activitate, la aceste activităţilor, mai concret şi să dezvolte ceea ce a început.
Probabil, şi eu mă gândesc uneori, că dacă dânsul s-ar opri uneori şi n-ar
mai desfăşura această activitate, cine s-ar înhăma la aşa ceva? Nu ştiu dacă ar mai
fi cineva. Este ceva care trebuie să rămână. Şi tot legat de această activitate eu
am considerat că omul pe lase ceva în urma lui. Din acest punct de vedere iarăşi
apreciez activitatea domnului profesor şi sper să rămână cât mai mult ceea ce
dânsul a început.
Doamna profesoară Nişulescu Elisabeta:
Din alt punct de vedere, eu consider că domnul profesor a organizat foarte
bine lecţia în acest cadru, în acest muzeu, sunt o dovadă a muncii domniei sale
şi în acelaşi timp ne redă curiozitatea pentru tot ceea cea fost şi poate pentru
ceea ce va fi. Din alt punct de vedere, lecţia aceasta consider că are şi un scop
educativ, în acest sens m-am gândit că, copiii noştri lucrând la acele mături, la
războiul de ţesut, la aceste ocupaţii de demult, mă gândesc prin criza financiară
prin care trecem acuma, am zis că nu e rău, ca fetele să aibă ocupaţii ca acestea
acasă, şi băieţii, mă gândesc la băiatul domnului Popescu care a reuşit să termine
o mătură într-o oră, n-am fost atentă de la început dacă era mătura începută, şi mă
gândeam la preţul actual al unei mături, dacă el ar face într-o zi măcar 5 mături,
ar câştiga câte ceva. Şi mai mult, multe ocupaţii acolo care cred că nu sunt de
71
luat aşa în serios, adică pentru mine, o parte dintre noi le ştim, pentru că părinţii
ne-au pus, pentru că nu aveam şosete în picioare, nu aveam o vestă sau un flanel
şi trebuia să le lucrăm că altfel eram dezbrăcaţi. Dar nu asta, totul este că aceşti
copii au avut un îndemn pentru lecţia respectivă, au adunat material şi cu poveşti,
şi cu ocupaţii, cu îndeletniciri de mult şi eu spun cinstit că lecţia şi-a atins scopul
propus şi pe viitor eu consider că nu este ruşinos ca aceşti copii să aibă preocupări
în acest domeniu.
Doamna profesoară Popescu Adriana:
Nu am mai participat la o astfel de activitate. Pot să spun că după ziua de
astăzi mi-am îmbogăţit experienţa, a fost un moment deosebit de plăcut, m-a
impresionat foarte mult momentul când am intrat, oferirea de ghiocei, primii
vestitori ai primăverii, modul în care am fost aşezaţi la masă, bucatele care au fost
puse şi pot să spun nu m-aşteptam să fie atât de multe în zi de post. Sunt foarte
mulţumită şi încântată că am avut prilejul să particip la astfel de activitate, mai
ales că v-am spus, este prima dată când văd efectiv aşa ceva.
Domnul învăţător Dădălău Nicolae:
Pentru mine este emoţionant pentru faptul că poate sunt cel mai în vârstă. La
76 de ani, nu gândeam c-am să asist la o aşa manifestare, manifestare care ne
aduce în minte momente trăite de noi şi de mine personal acum 60-70 de ani. Nu
m-aş fi gândit că aceşti elevi care prezentară astăzi programul iniţiat de domnul
Tică Dădălău, fostul elev căruia i-am pus creionul în mână, astăzi să fi transpus în
viaţă şi să ne readucă în minte unele din tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor noştri.
Poate că ceea ce m-a frământat şi pe mine, dar n-am realizat, iată sunt mândru că
dânsul este cel care a reuşit să transpună în viaţă gândurile mele deşi nu i-am spus
niciodată, dar totuşi cred că m-a urmărit, a văzut ceea ce am făcut într-o perioadă
de 14 ani ca director de cămin cultural şi începuturile mele din anul 1978, iată că
s-au cristalizat prin acest muzeu şi iată că acuma, tot aici, să putem participa cu
toţii la o manifestare care nu face altceva decât să continue pe cât se poate o parte
din tradiţia moşilor şi strămoşilor noştri. Eu n-am decât să-1 felicit pe domnul
profesor, n-am decât să felicit elevii şi atâta timp cât voi mai fi aici, voi fi alături
de dânsul, voi fi alături de elevi, pentru ca să transmitem mai departe din ceea
ce cunoaştem, din ceea ce am trăit, şi din ceea ce trebuie să facem pentru noua
generaţie.
Domnişoara directoare Mariana Popescu:
De când am început să ne planificăm activitatea comisiilor metodice, noi
ne-am zis de adică, poate e şi timpul destul de ocupat cu serviciul, cu celelalte
activităţi cotidiene, şi mai puţin, noi ni le cumpărăm. Eu aş zice şi m-aş bucura
enorm de mult dacă şi celelalte ore pe care le avem să se desfăşoare cu o altă tentă
faţă de orele ţinute la clasă. Zic eu că e un început promiţător şi poate că domnul
profesor va orienta comisia diriginţilor în aşa fel încât să avem şi alte ore la fel
de plăcute, ca cea de azi. In ceea ce priveşte elevii noştri, ei, am văzut că s-au
72
străduit extraordinar de mult ca totul fie perfect. NU era nici o problemă dacă se
întâmpla să se intimideze. Era firesc să vedem ceva spontan, aşa. Se vede totuşi la
voi reţinerea voastră când vedeţi cadre didactice adunate în jurul vostru. Dar aici
nu sunteţi la ore. Aici trebuie să fiţi fireşte. Voi, aşa cum sunteţi.
Domnul Tică Dădălău:
“Aţi avut cuvinte de laudă asupra activităţii desfăşurate în această zi, şi să vă
asigur că atât cât vom fi pe aci prin zonă vom încerca să atragem în jurul nostru
colectivul de cadre didactice şi să facă ceea ce trebuie făcut. Pentru că am reuşit
să filmăm această activitate, mâine noi vrem să facem sărbătoarea mărţişorului şi
cu bal, cu program artistic, nu ştiu dacă reuşim mâine, dar în cursul săptămânii
viitoare când vom avea şi decada culturii gorjene scrise, vom aduce în şcoală iar
autori de carte, vom face cunoştinţă cu ei, cu scriitorii aşa să reuşim să prezentăm
filmele şi de la “Sărbătoarea Fiilor Jilţului”, şi acea emisiune făcută de televiziunea
din Tg-Jiu, intitulată “Rădăcini” şi această activitate care s-a desfăşurat astăzi, la
care vom invita toţi elevii de liceu, şi poate pe cei din ciclul gimnazial, cu toate
cadrele didactice, în aşa fel încât să reuşim să determinăm pe toţi cei care au
gânduri bune să-şi desfăşoare o activitate mai bună.

Întâlniri de Suflet Cenaclul Scorpion

“Nu-i ambiţie măruntă să vrei să intri în sufletul oamenilor” spunea Flaubert.

Şi pentru ce ne trebuie nouă să intrăm în sufletul oamenilor? Îmi aduc aminte că
legea convieţuirii este... comuniunea.
Bunăoară, în liceul din Mătăsari, s-a “ctitorit” - am putea spune - rampa
de lansare a celor care vor să zboare. Îndrăznesc să afirm şi eu -”Nu-i ambiţie
măruntă să vrei să zbori”. Iar pentru aceasta îţi trebuie mai întâi cineva care să
te înveţe să baţi din aripi. Aşa la noi! Fundaţia “Murmurul Jilţului”, prin secţiile
şi cercurile pe care le promovează, descoperă, stimulează şi înalţă pe cei dornici
de afirmare.
Mai ieri, proaspeţii cenaclişţi ai liceului din această Vale a Jilţului, s-au întrecut
pe sine. Întruniţi sub oblăduirea aceluiaşi om de suflet, profesor şi mereu dătător
de speranţe, Dumitru Dădălău, într-o “şedinţă” spirituală unde poezia a vibrat la
unison cu muzica, participanţii au plecat mai încrezători în viitor, în steaua lor de
reuşită. Desigur scopul acestor întâlniri este de a şlefui acolo unde este nevoie.
Am avut marea onoare de a ne bucura auzul cu versul murmurat al preotului
Constantin Purdescu din Parohia Brădet. Domnia sa, după ce ne-a îndemnat
păstoreşte “să ne mândrim că a apărut cenaclul în Mătăsari”, ne-a purtat prin
ţinuturile mirifice ale Băilor Herculane, pentru ca, mai apoi, să se lase purtat de
valul nostalgiei şi să-şi aducă aminte de îmâmplări din armată, expuse melodios
în vers şi ritm.
73
 Cornel Bălescu a fost apoi cel care ne-a recitat din pleiada-i de versuri suave,
serioase am putea spune. Prin “Tăcere” şi “Stropul magic”, poetul, după ce
face mărgăritarele să plouă şi ascunde diamantele în munte este preocupat de
ascensiunea spre infinit. De aceea, el vrea “să soarbă nemărginit a cerului albastră
undă” şi caută mereu adevărul din spatele perdelei.
Marea cântăreaţă de muzică populară Irina Loghin este şi ea prezentă în
mijlocul nostru prin voce incontestabilă a Getei Buzărin, tânără poetă şi ea, care
aspiră spre un ideal destul de încrezător.
Este rândul acum ca poezia spiritualistă a lui Gheorghe Eftenie să-şi facă loc.
Poetul vrea să moară cu sticla aproape, similitudine cu Eminescu care mai avea
un singur dor: “să fie lăsat să moară la marginea marii, alături de natură”.
Totul se încheie apoi prin încă o “reprezentaţie vocală” a talentatei Geta
Buzărin. Superb! Fără nici un alt comentariu.
Şi pentru că timpul îi preocupă mereu pe poeţi - şi nu numai, permiteţi-mi
să închei cu vorbele marelui Eminescu, care descoperise nemurirea omului:
“Numai poetul.
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului”.
Alin Mirescu

CERCUL PROFESORILOR DE LIMBĂ ŞI LITERATURĂ ROMÂNÂ DIN

LICEELE GORJULUI LA GRUPUL ŞCOLAR TEHNOLOGIC MĂTĂSARI –
26 MAI 2000

Doamnelor şi domnilor profesori, vă zic bine aţi venit în această instituţie a

învăţământului românesc. Vă aşteptăm de 20 de ani. De atunci există această
unitate de învăţământ şi este pentru prima dată când se organizează acest cerc al
profesorilor de română din liceele Gorjului. lată-ne, aşadar, în Muzeul Jilţului,
inaugurat pe 3 oct. 1998 în prezenţa prefectului de Gorj, conferenţiar universitar
Pantelimon Manta, a profesorului dr. Nicolae Mischie, a conducerii inspectoratului
nostru şcolar, a altor cadre de la nivelul Gorjului şi a oamenilor care au plecat în
lumea largă şi s-au întors să-şi vadă casa părintească şi pe cei dragi. I-am primit şi
atunci cum vă primim şi pe dumneavoastră ca fii ai acestor meleaguri gorjeneşti,
să veniţi, să priviţi o casă ţărănească, pregătită în straie de sărbătoare, să admiraţi
cele cinci surori: satele Croici, Mătăsari, Brădet, Brădeţel, Runcurel, să vedeţi
ceea ce au reuşit să facă aceşti copii timp de câţiva ani şi să aducă aici tot ce este
vechi în localităţile noastre. Am dorit să facem acest muzeu şi din câte ştiu eu, nu
vreau să mă laud, dar la nivelul unităţilor de învăţământ din Gorj nu există aşa
ceva, în afară de muzeul doctorului Fometescu axat pe unelte agricole pe care l-a
74
inaugurat în iarna aceasta. Am vrut să redăm gospodăria ţărănească aşa cum este
ea cu tot ceea ce poate să ia contact ochiul copilului şi-am vrut să se întâlnească
cu obiecte, despre care ei nu ştiu ce-i furca, ce-i natra, ce-i spata şi multe alte
lucruri care le găsiţi în gospodăria ţărănească. A fost o muncă infernală, nu e
simplu să priveşti aproape 2000 de obiecte, să le inventariezi pe bază de proces
verbal, să le faci o clasare, cât de cât ştiinţifică, inventariată într-un dosar, să-i pui
să semneze şi să înţeleagă toată lumea că s-a dat ceea ce s-a dat aici, de bună voie
şi nesilit de nimeni, pentru că în ziua de astăzi te poţi aştepta la orice, şi atunci
tot ceea ce am făcut aici, de la familia modernă pedistă a domnului Şofei de la
Ţicleni despre care unii din colegii noştri au zis că e o familie de aşchilopaţi care
au alocaţia de stat pentru copii mult prea mică, - până la alaiul de nuntă şi până la
acest mobilier care valorează peste 26.000.000 lei care este primit prin donaţie de
la Rostramo Tg-Jiu şi câteva vitrine pe care le-am obţinut de la Muzeul Judeţean
din Gorj. Vă spun cinstit că aş fi putut să fac tot parterul acesta numai un muzeu
al Jilţului, dar m-am oprit aici, m-am oprit atunci când am vrut să dotez această
cameră ţărănească cu o icoană. Oamenii au fost în stare să-mi dea maşini, care,
boi, să-mi dea tot ce au ei mai bun în suflet, dar nimeni nu mi-a dat o icoană şi-am
fost nevoit să-o aduc de la casa mea bătrânească şi am adus-o.
Fratele meu a fost director 18 ani şi prima discuţie, prima reacţie care am
avut-o atunci cu el, a fost aceea că de ce am luat icoana la care m-am închinat
când am fost copil, şi i-am dat răspunsul că alte posibilităţi nu mai sunt să mai
stau în casa părintească. Facem ceea ce trebuie să facem; restul îl vedeţi aici, de
la copilul cel mic, până la ghiozdanul pe care 1-am purtat cu 43 de ani în urmă,
călimara mea, cărţile, revistele, penarul şi chiar opincile din piele de porc pe care
le-am purtat.
După ce vizităm acest muzeu ne deplasăm în cancelarie şi acolo vom face
programul pentru care suntem pregătiţi, după aceasta ne mutăm în cabinetul de
română şi vom avea o discuţie asupra modului cum se desfăşoară activitatea în
cadrul catedrei de română. Eu, personal, m-am preocupat să pregătesc material
didactic, să-1 punem la dispoziţia copiilor, ca ei să înveţe carte.
Domnul inspector general prof. Gheorghe Gămăneci m-a rugat ieri să facem
de aşa natură încât în jurul orei prânzului să fim cu toţii la Biblioteca Judeţeană
unde se face o întâlnire cu toţi scriitorii participanţi la Festivalul Naţional “Tudor
Arghezi”, la care participă şi preşedintele Uniunii Scriitorilor. In ceea ce mă
priveşte, eu aş vrea să fim cu toţii acolo, dar vom discuta la timpul potrivit.
Vă rog să veniţi în cancelaria G.S.T. Mătăsari, unitate, aşa cum spuneam,
înfiinţată cu 20 de ani în urmă, care are 27 săli de clasă, 15 laboratoare, un efectiv
de 1160 elevi, din care o treime sunt în ciclul primar, alţii în ciclul gimnazial,
liceu, şcoală profesională. După această structură am putea să ne numim şi noi
colegiu, dar nu avem actul de constituire deşi nu funcţionăm. Dumneavoastră
veniţi aici să vedeţi activitatea acestei instituţii de învăţământ despre care mulţi
75
ani s-a vorbit mult, s-au spus multe, vrute şi nevrute, şi s-a creat o imagine
defavorabilă corpului profesoral care numără aproape 100 cadre didactice. Aici,
cu tot ce avem în satele înconjurătoare, suntem 2000 de suflete, deci o unitate care
se străduieşte să facă paşi rapizi pe frontul acesta al tranziţiei. N-am să mă mai
refer la şcoală întrucât pe parcurs am să vorbesc de câteva realizări pe care noi le
avem în acest domeniu începând din această toamnă. Din 1996 am înfiinţat aici o
Fundaţie Cultural-ştiinţifică, asemenea celei de la Gheorghe Magheru, care, de-a
lungul anilor, ca organizaţie nonguvernamentală, şi nonprofit, a organizat o serie
de activităţi educative menite să crească nivelul de pregătire al elevilor noştri.
Această Fundaţie, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, cu Inspectoratul pentru
Cultură, Biblioteca Judeţeană, Arhivele Statului, cu Muzeul Judeţean, de-a lungul
anilor s-a preocupat de educaţia copiilor noştri. 0 serie de cercuri printre care aş
aminti doar unul. Unul este acela de informatică în care noi pe lângă dotarea
pe care o avem din 1992 încoace, în această iarnă, în ianuarie am cumpărat 10
calculatoare noi, ultra performante pe care, în cursul zilei de ieri le-am conectat
la reţeaua de internet şi astăzi, dacă Romtelecomul ajunge, deşi am văzut maşina,
n-am mai avut timp să mă ocup de treaba aceasta până la sfârşit, reuşim să vedem
subiectele de bacalaureat apărute la minister, pentru că mi s-a spus că astăzi le
transmit prin internet şi ar fi o plăcere să plecaţi cu aceste subiecte de aici din
Mătăsari. Pentru a moderniza baza materială a şcolii, cu trei săptămâni de zile în
urmă am cumpărat în această şcoală 30 de televizoare, câte unul pentru fiecare
clasă, pentru a face televiziune cu circuit închis, să le predăm lecţii elevilor şi să
facem o treabă serioasă aici. Am la ora actuală în şcoală 10 şantiere care lucrează
pentru dotare şi pentru modernizare. Tratativele noastre sunt înaintate şi urmează
ca în următoarele săptămâni, până la începerea capacităţii, bacalaureatului să ne
legăm cu aceste televizoare pentru care am adus mobilă comodă pentru fiecare
clasă că să aibă posibilitatea să fie aşezată aşa cum trebuie. Prin această Fundaţie
ar trebui să mai cunoaşteţi că de câţiva ani buni în care noi ne ocupăm aici de
tipărituri, am zis că tot ceea ce facem să rămână scris pe coala de hârtie într-o carte
şi revistă. La 1 decembrie 1996, când preşedintele ţării depunea jurământului,
aici în Grupul Şcolar, lansam primul număr al revistei „Murmurul Jilţului”, o
revistă de 30 de pagini şi am mers până la numărul 10 cu format A4, când am
observat că nu ne mai ţin curelele, că nu mai putem s-o plătim, pentru ca revista
este o marfă şi în ziua de astăzi nu lucrează nimeni pe ochi frumoşi şi pe bună
ziua şi toată lumea nu vede în faţa ochilor decât bani. Am renunţat la acel format
A4 care presupunea nişte lucrări tipografice în plus. care necesitau alte cheltuieli
şi pe care noi şi copiii noştri de aici nu le mai putem suporta şi începând cu anul
şcolar 1998-1999 am revenit la format A3 pe 16 pagini, acesta pe care îl aveţi toţi
în faţă.
0 revistă pe care am reuşit să o tipărim în cele mai multe numere în Tg-Jiu;
începând din această toamnă, am tipărit patru numere de revistă, numere care au
76
fost trimise la etapa naţională a concursului de reviste şcolare din ţară pentru că
această publicaţie a noastră a obţinut locul 1 la etapa judeţeană, la capitolul literar
artistic printre celelalte reviste care există la nivelul judeţului. în cursul anului
trecut noi obţinusem locul III pe judeţ şi am participat la etapa naţională unde
am obţinut locul II pe ţară. Ei, dumneavoastră ca specialişti, ca oameni care vă
ocupaţi de toate şi ştiţi ce înseamnă această muncă, eu nu aş vrea să vă spun pentru
cei care nu cunoaşteţi că a face o revistă înseamnă a uita de casă, a uita de familie
şi în ultimă instanţă a uita şi de tine. Să culegi de la copii şi să le dai senzaţia că ei
sunt poeţi, că ei sunt prozatori, că ei sunt scriitori, că tot ce fac ei, că tot ce scriu
ei e bine şi să le mai dai încredere că tu vei publica revista şcolii şi este o mare
cinste, că şi Coşbuc şi Eminescu au început, tot de acolo din revista, şi Nichita
Stănescu tot de acolo şi cutare şi cutare tot de acolo, să creezi această emulaţie în
mijlocul copiilor, în rândul lor, îi determini să scrie. Ei bine, nu e simplu, aşa ar
fi să fie pe post de culegători şi să umpli buzunarele ar fi uşor dar când le strângi
pe toate şi găseşti maldărul mare şi că trebuie să citeşti ca un nebun, nu citeşti
odată, de două ori, de trei ori să vezi ce vrea să spună ăsta aici. Ce mesaj are ăsta,
ce idee vrea să scoată în evidenţă. Trecem peste asta, o dai la dactilografiat pentru
că în tipografie nu discută nimeni cu tine dacă nu-i materialul dactilografiat, cu
heroglifele pe care le scriu copiii noştri şi modul cum scriu ei şi nici noi nu le
putem înţelege scrisul unii după alţii, noi ca dascăli şi atunci dactilografa şi ea
pricepe ce pricepe din scrisul respectiv şi apoi le iei aşa şi le duci la tipografie şi le
dai la cules. Deci vă explic tehnica această din dorinţa de a avea mai multe reviste
la nivelul judeţului şi mai mulţi coechipieri în sistemul de întrecere.
Ajungem la tipografie, în sfârşit, se culege, deci urmează partea de
tehnoredactare, unde şi aici trebuie să te duci. Ca să vă spun mai concret aşa ca
să scot o revistă la 3 luni de zile, fac drumul de 19-20 ori până la Tg-Jiu. Pentru
fiecare articol, pentru fiecare titlu, pentru nu ştiu care pagină mă sună nu ştiu care,
îi sun la fel, ce făcuşi? şi aşa mai departe, deci este o muncă extraordinar de grea,
dar am făcut-o cu plăcere. dar atunci când faci din dragoste de meserie tot ţi se
pare uşor, consideri că lucrurile sunt normale. Această revistă este şi rezultatul
altei activităţi pe care o mai desfăşuram în şcoală şi anume, avem aici înfiinţat
cenaclul pe care l-am intitulat Scorpion. I-a zis aşa pentru că este botezat în zodia
aceasta a Scorpionului, perioada de toamnă, pe care o ştiţi şi dumneavoastră,
octombrie-noiembrie.
Acest cenaclu are în componenţa sa copii de la toate formele de învăţământ şi
l-am planificat la 2 săptămâni de zile, dar nu ne putem ţine de el pentru că lucrurile
sunt extraordinar de grele şi se precipită de multe ori, dorim să le culegem ceea ce
vin ei să prezinte la cenaclu. Aici au avut posibilitatea să se întâlnească cu poeţii:
Nicolae Drâgoş, George Ţămea, cu toţi ai noştri din Tg-Jiu, membri ai Uniunii
Scriitorilor- vedeţi-l pe Diaconu, vedeţi-l pe Adrian Frăţilă, vedeţi-l pe Spiridon
Popescu, Spirache care m-a înjurat în câteva numere. nu mi-am revenit câteva
77
luni, după ce fusese aici şi l-am primit regeşte, a găsit ceva ce nu i-a convenit lui
şi sub impulsul maiestăţii sale a împroşcat cu noroi munca pe care o desfăşuram
noi aici. Deci acest cenaclu ne-a ajutat pe noi să scoatem produse literare care
vor rămâne în istoria publicisticii gorjene, pentru că aş vrea să reţineţi că, tot
ceea ce tipărim noi aici, pătrunde în primul rând la instituţiile care au menirea de
a reţine acest lucru: Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană, Arhivele Statului,
Inspectoratul Judeţean, ziare, posturi de radio, televiziune, deci la toată lumea. ca
s-o facem cunoscută. plus la conducătorii unităţilor din această zonă. Dar, revista
este suportată de copii. Eu pe baza acestui , cenaclu, aş vrea să vă spun că după
20 de ani, în 1978, am scos această carte de versuri a copiilor care, de-a lungul
anilor poate îşi vor reaminti că în Grupul Şcolar s-a tipărit această carte de 178
de pagini. aici sunt 52 copii cu poeziile lor. îmi pare rău că nu am putut s-o mai
dau aici pentru că n-am avut-o. Asta costa 10.000 de lei, carte pe care în 1998
am dat 4.000.000 lei pe ea. Am scos în cadrul cercului de pictură un album cu
creaţiile cu care am avut posibilitatea să organizez şi expoziţii cu toţi cenacliştii
aceştia şi cu pictorii şi cu cei care au înclinaţii spre literatură, m cursul vacanţei
de primăvară a anului trecut, în luna mai, i-am dus o săptămână la Sǎcelu. S-au
întâlnit cu pictoriţa Cazan care este membră a Uniunii Artiştilor Plastici, membră
a unei instituţii din America, cea care a făcut Expoziţie de pictură în Gorj, la
Craiova, în Bucureşti şi în America, şi au avut posibilitatea să se întâlnească pe
viu cu creatorii lor mai mari, de unde să se inspire, să se facă un adevărat schimb
de idei în domeniu.
Echipa Antenei 1 condusă de doamna Aura Stoienescu se află printre noi şi
sperăm că de această activitate la care participaţi astăzi să mai auzim.
Aura Stoienescu. Pentru că m-aţi adus aici aş vrea să fac o precizare, adică
recunosc că în ultimul număr al revistei Murmui-ul Jilţului nişte catrene, poate
epigrame, spuse de Gheorghe Dănescu, cu privire la adresa noastră şi aş vrea să-l
cunosc pe acest băiat.
Dumitru Dădălău: Este un coleg de-al nostru de română, a fost inspector la
Inspectoratul Şcolar, fost director coordonator din Crasna, şi am trecut cu vederea
să vă spun una din calităţile acestei reviste, e că am reuşit să împânzesc tot judeţul
şi să atrag noi colaboratori cu care am avut de-a face de-a lungul vieţii. Aici veţi
găsi poezii scrise de Vasile Zmeu, cel care a semnat hârtiile noastre de numire în
învăţământ şi scrie aici. Aici veţi găsi pe fostul inspector general adjunct Cinteză,
pe Liviu Poenaru de la Floreşti, pe Alexandru Doru Şerban cu care dumneavoastră
faceţi emisiuni foarte dese.
Aura Stoienescu. Mă bucur, eu credeam că scriu numai elevi în această
revistă.
Dumitru Dădălău: Nu, nu! Aici a scris doctorul Grigore Lupescu, şeful secţiei
cardiologie Tg-Jiu, cel care ştiţi că este lăudat de mulţi academicieni din lumea
asta, deţinător al mai multor premii care a spus: domnule, scriu cu plăcere în revista
78
dumneavoastră, aici publică şi fata dumnealui, fosta elevă la Tudor Vladimirescu,
autoarea cărţii Bau-Bau, în prezent medicinistă la Tg-Mureş.
Aura Stoienescu. Eu aş vrea să-l cunosc pe domnul Lupescu, să-l invit la
Societatea Umoriştilor. Dumitru Dădălău. îi spun eu.
Aura Stoienescu. Şi aş vrea s-o invit pe domnişoara, care a citit primul material
să vadă ce înseamnă o zi de ştiri la Antena 1. Deci, când vrea ea în vacanţă, eu o
invit să meargă la noi la redacţie şi să vadă.
Dumitru Dădălău. O trimit şi acum. A fost în tabăra de jurnalistică o săptămână
la Ciric laşi şi vă spun că articolul acesta este publicat în Independentul de laşi, eu
l-am preluat şi l-am publicat în revista noastră, că ziarul Independentul se pierde,
dar asta a noastră rămâne. Eu aşa sunt, apropiat de ei, mă iubesc chiar dacă sunt
al dracu, mă iubesc aşa cum sunt. Deci în 1998, un elev pe care îl bănuiam în
timpul liceului că scrie poezie, după ce a dat bacalaureatul a venit la mine cu
un teanc de poezii din care am selectat cele mai bune şi a apărut această carte
„Suferinţa Stelelor”. El este aici, fostul meu elev, student în anul II la Jurnalistică
la Bucureşti, la fără frecvenţă, şi ca să îşi câştige existenţa, munceşte aici cu bani
buni în minerit. Dragă Cornele, iată că domnii profesori intrară în posesia cărţii
tale, ţie ţi-am făcut ceea ce ţi-am tăcut acum doi ani de zile. În cursul anului
trecut termina liceul din Mătăsari un tânăr pe nume Alin Dobromirescu pe care îl
veţi mai întâlni în revista noastră sub numele de Dobromir Alinescu, Alin Popa,
el este un tânăr care provine dintr-o familie de cinci fraţi, cu tatăl din Orşova şi
mama localnică de aici şi care, de-a lungul timpului, a publicat în Gorjeanul, în
revistele doctorului Fometescu, Fluidul Roditor, Prosens, în revista Liceenii, şi
foarte multe apariţii aici la noi. El este într-o stare de căutări, întreaga lui poezie
are ca tematică iubirea şi se doreşte a fi un om de sticlă care mănâncă reforma pe
pâine şi care vrea să aibă paşaport de poet. Dumneavoastră când o să parcurgeţi
această carte o să vă daţi seama că el vrea să se autodepăşească, să râdă de unul
singur, să fie în permanentă criză de identitate şi să ne spună nouă, versuri cu final
fericit. lată că Alin al nostru. participând la o petrecere cu doi şerpi a reuşit, să-şi
creeze o avere spirituală, frumoasă, şi, cred că în anii care vor urma, vom mai auzi
de el. Aş vrea să vă mai spun că datorită creaţiei sale acest tânăr în cursul anului
trecut a primit premiul din partea lui Dumitru Radu Popescu, fostul preşedinte
al Uniunii Scriitorilor timp de peste 20 de ani, premiul naţional la Festivalul de
literatură Tudor Arghezi. Aceasta m-a determinat să fac un efort şi material şi
spiritual ca să putem să-l publicăm. Această carte a apărând editura Constantin
Brâncuşi, acum cu câteva zile în urmă, într-un tiraj de 350 de exemplare, o carte
care, datorită faptului că noi suntem colaboratori apropiaţi ai tipografiei şi tipărim
permanent la ei, a fost scoasă cu suma de 3500000 de lei, pe care noi am reuşit
să o luăm prin generozitatea unor oameni din zonă, care ne stimează, ne ajută, ne
sprijină, ne fac să ieşim din anonimat.
Această carte are 125 pagini, este structurată pe 10 capitole, are poezii frumoase
79
şi mai frumoase, dar pentru toate astea l-am ruga pe domnul Sanda pentru că a
avut posibilitatea să-l cunoască mai bine, a fost odată cu dumnealui într-o tabără
a Ministerului Educaţiei Naţionale la laşi, să ne spună mai multe cuvinte.
Domnul lon Sanda este omul de cultură printre noi, care este mereu tânăr şi
totdeauna cu poftă de muncă.
Prof. lon Sanda, Grupul şcolar Gheorghe Magheru:
- Distinse gazde, dragi colegi, îngăduiţi-mi să-mi exprim bucuria de a fi
prezent astăzi împreună cu dumneavoastră la o înaltă sărbătoare, o numesc aşa
pentru că cred şi mă credeţi, trăiesc emoţiile unei înalte sărbători; după vreo
patru ani revin aici în Mătăsari şi, vă rog să mă credeţi, că rămân uimit de ce-mi
văd ochii. Am încercat şi la Herculane împreună cu domnul profesor Trancău o
chestiune de eseu, dar daţi-mi voie să-mi exprim acest gând şi aici la Mătăsari, în
faţa dumneavoastră.
În aceste vremuri la sfârşit de mileniu, atât de sărace, când verbul se conjugă
strâmb şi se scuipă printre dinţi, în această lume încovoiată sub povara imposturi,
a ipocriziei şi a zgârceniei, în această lume în care infanteria prostiei, a subculturii,
a violenţei, a prostituţiei, a drogurilor, a tâlhăriei, atacă din toate părţile şi
răstigneşte o întreagă societate umană, iată că încă se mai găsesc oameni capabili
să se bată pe adevăr, pentru dreptate, pentru frumos, pentru binele semenilor lor,
aşa cum este acest minunat profesor director Dumitru Dădălău, aşa cum sunt toţi
colegii dumnealui de la această catedră de lumină, aşa cum a numit-o domnia sa
când a păşit pe uşile acestui lăcaş de cultură. Toate acestea desigur s-au făcut cu
multă trudă şi acest lucru ne aduce aminte un proverb:
„Că nimic în viaţă nu este uşor, şi nimic nu este greu, totul este posibil, totul
se va înfăptui dacă vrem şi acţionăm”.
Iată că aici la Mătăsari s-a vrut, s-a acţionat şi fără discuţie, dumnealor au
reuşit să obţină rezultatele pe care le-au şi pe care le vedem cu toţii.
Mă bucur şi vreau să numesc această întâlnire de aici de la Mătăsari şi o
sărbătoare a spiritualităţii o sărbătoare de spirit a locurilor şi vreau să mulţumesc
Inspectoratului Şcolar, ca modest profesor de limba şi literatura română dar nu
în cele din urmă ca om care a condus peste 20 de ani destinele judeţului Gorj, ca
o paranteză vreau să vă spun că am fost omul care a fost la cârma culturii şi pe
vremea lui Ceauşescu, şi pe vremea lui Iliescu şi pe vremea lui Constantinescu,
eu am fost pe vremea celor trei dictaturi, din păcate una mai proastă decât alta,
mă rog aşa nu, nu sunt lucruri pe care pe noi o să ne împiedice să facem lucruri
frumoase.
Am căutat să trec prin şcoală, de aceea am venit ceva mai târziu în această
sală, am căutat să trec prin fiecare clasă, mulţumesc doamnei profesoare Dădălău
Floarea, care m-a însoţit, vă spun că am rămas forte impresionat de ceea ce am
văzut.
În această şcoală, într-o asemenea localitate, meritul este al întregului colectiv
80
de cadre didactice de aici, toţi cei care au sprijinit, merită felicitări din toată inima;
facem o propunere domnului inspector, să transmită conducerii inspectoratului
şcolar şi nu numai inspectoratului şcolar să imortalizeze pentru eternitate nu cu
bani, nu ştiu eu cum, dar dacă ar putea şi cu bani, n-ar fi rău, în orice caz să
găsească o modalitatea de a tipări o diplomă de excelenţă pentru aceşti oameni
minunaţi. Am venit cu această propunere pentru că e bine să se consemneze
această clipă pentru vremurile care vin. Eu cu acest prilej vreau să-mi cer scuze
faţă de domnul director, de domnul profesor Dădălău pentru că de fiecare dată
m-a rugat să-i dau materiale pentru această revistă. Să mă ierte pentru că i-am
promis de fiecare dată şi nu vreau să caut acum scuze, însă, sunt şi eu atât de
ocupat cu multe lucruri. Atâta timp cât trăim pe pământ, fiecare se străduieşte să
lase după el ceva ,să lase o dâră de lumină în primul rând, spun asta din punctul
meu de vedere, eu am şi eu sub tipar câteva volume de poezii, le am şi la mine,
şi sper că, dacă ajung la dumneavoastră, să vă placă, aveţi tot dreptul să mă
înjuraţi. Dar nu despre mine vreau să vorbesc, mă bucur că am ajuns aici. Înainte
de a vorbi de lansarea acestei cărţi a lui Alin Dobromirescu întâmplarea face, nu
intenţionat, domnul director ne-a pus, aici, pe masa, la fiecare, mă rog, tot ceea ce
au reuşit dumnealor să tipărească, şi găsesc în mapa mea acest volum de versuri
“Suferinţa Stelelor” semnată de Cornel Bălescu. am şi întrebat cine este, acum îl
văd, este aici, vreau să-l felicit şi să-i doresc din toată inima succes şi doresc să
citesc trei strofe din acest volum al lui Cornel Bălescu ca să demonstrez cât de
convingătore este prin versul său; el nu trebuie să se oprească la acest volum, el
trebuie să trudească, în continuare, să scoată la lumină tot ceea ce Dumnezeu i-a
dat pentru acest lucru.
Voi prezenta câteva versuri din Glasul magic:
„La izvorul unui lac/Unde pietre albe zac;
Curge parcă dintr-un semn;/ Lumina de untdelemn
O şopârlă din adâncuri,/ Trece veacul în alt veac,
Dăruind printre frânturi; /Vorbe de mister şi leac
Vin profeţii să-nţeleagă/ Glasul ei cu scrisori multe
Şi culeg ce lumea-ntreagă/ Vrea din gura lor s-asculte.”
Felicitări, Cornel Bălescu, eu te consider deja poet consacrat. Mi-aduc aminte
cu trei ani, cred că s-au scurs trei ani, Alin, tu să mă corectezi dacă greşesc
cumva, abia plecasem de la cultură eliberat din funcţia de consilier şef politic şi
nu vreau să plictisesc, dar e o chestiune toarte importantă şi se leagă de viaţa şi
opera acestui tânăr şi am primit de la Inspectoratul Şcolar încredinţarea aceasta
a echipajului Judeţului Gorj la Tabăra de Jurnalistică de la laşi. Am avut elevi
de la Tudor, de la Ecaterina, de la Gheorghe Magheru, de la liceul din Mătăsari,
elevi extraordinari, nu i-am cunoscut, pentru prima dată, i-am cunoscut pe unii
atunci în tren când a trebuit să-mi iau echipajul în primire. Timp de două zile, a
fost o fată şi un băiat de la Mătăsari, acest băiat nu a scos un cuvânt. Stăteam şi
81
mă gândeam:
„Doamne” ce se întâmplă cu acest copil care-i mut sau nu, nu scotea o vorbă,
nu înţelegeam, eu vorbeam numai prin semne şi tot ce spuneam, el acţiona, aşa
că am răbdat şi, după două zile, după ce ne-am aşezat în tabără respectivă, când
am primit programul, îl văd pe acest copil ţinând cu sine nişte foi de hârtie scrise,
în mâna care îi tremura şi zice:
Domnule profesor, am şi eu nişte versuri dacă vreţi să vă uitaţi peste ele”. Le-
am luat. le-am citit. am trecut nenumărate volume de poezie şi proză prin mâna
mea şi când am citit aceste poezii de pe hârtia lui Alin Dobromirescu, am zis că
vrea să mă păcălească şi l-am întrebat: Măi, copile, nu vreau să-ţi spun cine sunt,
spune cinstit, le-ai luat de la vreun scriitor ca până la urmă să descopăr că sunt ale
tale; am avut grijă să nu înceapă să plângă.
- Domnule profesor, sunt ale mele. M-a uluit, şi-am spus un lucru; îţi interzic
să citeşti viaţa lui Eminescu de G. Călinescu. Se uita la mine şi el zice: de ce ? De
ce? Pentru că voi citiţi tot ce vi se interzice. M-am bucurat atunci că mi-a prins
gluma. Nu vreau să mă întind la vorbă lungă, este esenţial ceea ce vă spun pentru
destinul acestui scriitor. împreună cu el şi cu celălalt echipaj, se află şi acum la
inspectoratul şcolar într-un dosar pentru gradaţia de merit, nu neapărat pentru
bani, era vorba de diplomă, ştiţi că la şcoală la mine nici diriginte n-am luat, nici
ore în plus. Îmi trebuie timp liber.
Însă vreau să vă spun că am pus acele diplome în original, le-am pus în dosar,
din 37 de echipaje câte am fost la laşi, din toată ţara, am reuşit să facem cel mai
bun ziar din România.
În câteva zile, după ce am prezentat ziarul aceşti copii minunaţi, Alin a
scris deci un ziar de format A2, vă daţi seama foarte mare .,24 de ore” se intitula
şi am crezut că are el ziarul, îl aduceam eu dacă ştiam, dar şi din clipa aceea când
am apărut cu ziarul, el a scris o pagină şi jumătate aproape şi ceilalţi la fel. Ne-
am făcut programul tot şi în două zile ziarul a fost gata. I-am uluit pe toţi acolo,
n-a avut nici o replică academicianul. marele academician Constantin Ciopraga,
nu s-a mai despărţit de noi din clipa aceea. Venea dimineaţa în tabără, întreba de
echipajul de la Gorj dacă s-a trezit cumva şi mai spunea, printre altele, dacă nu,
lăsaţi-i, dacă îi vedeţi, să le spuneţi că sunt aici.
A fost o mândrie şi o cinste pentru noi să ne urcăm pe podium, vă rog să mă
credeţi, am trăit nişte emoţii, împreună cu ei, nu vi le puteţi explica acum. A
fost o chestiune nemaipomenită, aş fi vrut în clipa aceea să fie tot Gorjul lângă
mine şi să vadă ce pot face aceşti copii minunaţi dacă le acorzi încrederea, nu-i
subestimezi şi eşti lângă ei şi ştii să-i pui la treabă; aceşti minunaţi copii sunt în
stare să scoată perle, să scoată diamante aşa cum au făcut atunci. Mă bucur, Alin a
continuat truda sa şi iată mă bucur că mă aflu la lansarea volumului său de poezii:
„Îngerul cu călimară”, volum din care daţi-mi voie să citesc:
Iubire:
82
 „Iubire, pasăre de noapte,
naiadă, cu solzii de argint,
îngropată până la brâu într-un
rai pierdut în catifea,
nu-ţi cer decât
o lacrimă
să topească
zăpada mea de patimă.
Sub ochii mei
pietrele se-mperechează şi nasc
şi-o stea
îşi dezveleşte sânii
goală-n apa miresmată
şi raiul e pierdut în catifea
oare când iubirea
va fi pururi a mea?
Bravo lui Alin Dobromirescu, felicitări, succes, prevăd în tine unul din marii
scriitori ai ţării noastre.
Dumitru Dădălău - Îngerul cu Călimară - Alin Dobromirescu:
Stimaţi invitaţi. în primul rând încerc a mulţumi familiei Dădălău. în special
domnului profesor Dădălău, fostul meu profesor de limba şi literatura româna
pentru faptul că m-a ajutat până astăzi şi pentru faptul de a fi mai mult decât
un simplu profesor al doilea părinte şi cel mai bun prieten. Am urmat cursurile
primare şi gimnaziale în această instituţie, iar pentru liceu mă îndreptasem iniţial
spre alte şcoli însă cineva de acolo de sus a vrut să urmez acest liceu; sincer vă
mărturisesc că atunci mi-a părut rău, acum după ce anii de liceu au rămas în
urmă. mă bucur enorm de mult că nu am plecat din această şcoală care are meritul
de a fi făcut din mine om printre oameni. Aici am întâlnit persoane care nu le-aş
fi întâlnit în altă parte, aici mi s-au deschis ferestre spre ceruri. Am luat parte la
editarea unei reviste, Murmurul Jilţului, la înfiinţarea cenaclului Scorpion, care
mi-a oferit posibilitatea editării creaţiilor mele, care m-au ajutat enorm de mult.
Am început să scriu versuri pe băncile acestei şcoli, mai încet la început, apoi
cu sprijinul oamenilor de aici m-am apropiat tot mai mult, păşind domol. lată-
mă astăzi în ipostaza debutului. Spun drept. am încercat să găsesc o modalitate
de a scăpa de cotidian. Am încercat printr-un enunţ scurt, expresiv. uşor retoric,
printr-un comentariu uşor narativ şi o concluzie paradoxală, să sfidez cât mai
mult realitatea, perceptivul şi iperisabilul. Nu ştiu ce-a ieşit cu adevărat, şi de
aceea vă las dumneavoastră ultimul cuvânt, dumneavoastră sa fiţi cei care veţi
judeca meritul acestei cărţi. dacă există merit, drept să vă spun. acum, când îmi
arunc privirea peste această carte, mă cuprinde un sentiment de nemulţumire. Îmi
asum curajul să vin în faţa dumneavoastră cu acest volum, care conţine creaţii
83
ce nu mă mai mulţumesc în momentul de faţă. Deşi am încercat să fiu în pas
cu moda, cred că nu am folosit culorile potrivite. Nu ştiu, poate este firesc să
fie aşa, dar de aceea aştept criticile dumneavoastră. Cert este că eu sunt acelaşi
biet copac bătut de vânt şi privit de un trecător, dar la umbra căruia se aşeză
un înger cu călimară care m-a atins cu degetul şi mi-a zis să rodească ramurile
tale, cuvinte frumoase, cuvinte pe care le împărtăşesc astăzi în rândurile acestei
cărţi. Pentru a nu deveni plictisitor, încerc să închei. mulţumindu-vă din inimă,
pentru prezenţă nu înainte de a mulţumi în mod sincer domnului Nicolae Dragoş
care deşi nu este printre noi acum, a avut dorinţa de a scrie prefaţa acestei cărţi.
Mulţumesc sponsorului că a făcut posibilă editarea acestui volum şi tuturor celor
care mi-au fost aproape. Închei, mulţumindu-i încă o dată domnului Dădălău,
omul din spatele camerei,care a dus în spate toată munca publicării cărţii mele.
Sunt conştient de faptul că fără dumnealui n-aş fi fost astăzi probabil decât un
simplu autor de versuri. Şi pentru că întotdeauna ceea ce ne rămâne este un strop
de speranţă. sper şi eu, ca scriitor, să nu vă dezamăgesc şi să revin cu altă carte
care să vă mulţumească şi pe dumneavoastră şi pe mine mai mult
Autocaracterizare:
Sunt eu cel ce scriu,
Ca o frunză galbenă de toamnă
Cu cuvinte mai deformate ca un
soldat venit din război.
Sunt eu nebănuitul,
Povârnişul de dor, cu foaia mea
mai albă ca o curva bolnavă în spital

Cabinetul de limba română. Prof. Dumitru Dădălău

Am schimbat puţin aerul şi am venit aici. Am venit aici ca să vedeţi în primul

rând de unde eu voi ieşi la pensie dacă n-o fi înainte de termen - altceva. V-am
adus aici să vedeţi acest cabinet de română înfiinţat în 1992 despre care prietenul
nostru şi răposatul inspector, lon Andriţoiu, când a venit încoace a zis: măi, Mitică
de unde ai luat astea şi ce ai făcut cu ele, discuţia a urmat cum a urmat, dar eu
vreau să vă spun că, ceea ce am făcut aici este tot cu efortul copiilor şi o să vedeţi.
în primul rând am o bibliotecă cu 3500 de volume, aceasta a cabinetului, care nu
are nici o legătură cu biblioteca şcolii, şi aceea numără 15000 volume. Ce este
sau ce trebuie să ştim este că aceste volume au fost procurate prin donaţii de către
elevi, adică elevii pe care i-am avut şi cu care am lucrat timp de 4 ani de zile la
clase. Am discutat cu ei şi-am strâns de-a lungul anilor, câte o carte de elev pentru
fiecare an de studiu. Am avut necazuri, interpretări, răuvoitori oameni care au
încercat să ponegrească acest mod de a se învăţa dar până la urmă noi am învins
şi copiii m-au ascultat, m-au urmat şi au făcut ceea ce le-am zis eu.
84
 Deci, am făcut acest lucru, cunoaşteţi, că şi la dumneavoastră la bibliotecă nu
găseşti un număr necesar de cărţi pentru un scriitor. La început, am luat cu de-a
valma ce mi s-a adus. După aceea am intrat pe selecţii şi zic că e o mare reuşită
să poţi să pui la 20 de copii un scriitor pe masă şi să faci analiza pe text cu cartea
în mână.
Plec de la ideea că aceşti copii ai mei din zonă nu au posibilităţi să aibă o
bibliotecă acasă. Auzirăţi ce spuse fata aia la început în articolul său, noi de astă
toamnă şi până acum avem 350 de oameni în greva foamei. Este greu să pătrunzi
prin acest păienjeniş şi să determini pe toţi să gândească cum vrea Dădălău în
Mătăsari.
Timp de 2 săptămâni de zile eu aici am avut un război pe viaţă şi pe moarte, am
convocat toţi părinţii, 1160, toţi elevii, toţi profesorii şi fiecare diriginte şi fiecare
prof. de la clasa a raportat în faţa Consiliului de administraţie care este situaţia la
învăţătură şi ce se prevede să facă pentru a îmbunătăţi sistemul, adică vreau să vă
spun că am avut un zid greu prin care trebuia să trec şi acesta este zidul părinţilor.
Copiii sunt de partea mea, profesorii la fel, dar mentalităţile pe care le-au aceşti
oameni care au mai rămas pe aici dar să nu înţelegeţi că au plecat toţi. Am avut
57 de clase în 1997 şi am rămas cu 51 de clase, atâtea avem la ora actuală. Am
pierdut peste 300 de copii. Vreau să vă spun că din septembrie încoace încep să
vină toţi. S-au dus în Moldova de pe unde au venit, s-au dus în Buzău, de pe unde
au venit, şi acum vin înapoi.
Au reînceput angajările şi aşa că, comparaţia aceea pe care vi-o spusei eu
dumneavoastră, că noi suntem colegiu fără firmă, noi avem ce măcina aici.
Deci, din punctul acesta de vedere făină există de a face pâine, să vedem cum o
facem dar şi noi aici, ca şi dumneavoastră, lucrăm cu materialul clientului. Dacă
materialul e prost nu poate ieşi costumul bine făcut şi atunci noi încercăm să-l
cizelăm, să-l călcăm, ca să iese dunga bine. V-am pus aici pe masă ca să vedeţi
reviste: Limba şi literatura română, România literară, Adevărul literar şi artistic,
Luceafărul. De ce am făcut acest lucru? Să-i determin să citească şi din 1990
încoace îi tot pun să vină pe trimestru cu 10 articole din ziare, din reviste, de
unde le-or găsi şi eu pe alea le-am pus. E o muncă titanică. Vacanţe pierdute după
amiezi state aici cu copiii, să ştiţi că nu toţi se aliniază şi totul merge ca pe roate,
cum vreau eu. Au şi ei greutăţi, unii sunt legaţi de maşini, de navete, am reuşit să
fac abonamente. Domnule inspector, aceste mape tematice la care noi am trudit
de astă toamnă încoace, eu le fac de opt ani încoace aici cu copiii. Am reuşit şi-am
strâns, să nu vă speriaţi de cifră, aproape 40000 de articole, despre scriitori, astea
merg odată pe un dosar cu scriitori. după aceea se fac tematici. Acestea se publică
acum şi s-au publicat şi după 1990 încoace iar cine vrea să înveţe, să meargă la
olimpiade, să cunoască, să participe la alte concursuri, vine la cabinet, îi dau, are
tot ce-i trebuie. Vin copii, vă rog să mă credeţi, vin copiii noştri şi învaţă! Veţi
zice: ba tu faci pe dracu aici, nu faci nimic, că tu ai nişte proşti. Vă dau un singur
85
exemplu: luăm o singură clasă, o clasă care o învăţat 4 ani de zile în prima clasă
de acolo unde intrarăţi dumneavoastră în cabinetul de matematică, cu 24 copii.
16 au plecat la Tg-Jiu, 6 sunt în Economic, 4 Pedagogic, 4 la Tudor, 2 la nr.2, a
fost unul la Sportiv şi a venit aici, şi n-a mai rămas decât cu 8 copii din care 6 au
rămas la liceu, 2 la profesională. Asta e situaţia. Am schimbat structura liceului
din toamnă, noi am mers cum suntem, majoritatea pe industrial şi cu aprobarea
Inspectoratului am reuşit să luăm pe lângă cele 2 clase de industrial alte 3 clase -
filologie, chimie-biologie şi matematică informatică.
Celelalte clase sunt de profesională şi în felul acesta avem posibilităţi şi în
această zonă, avem 329 de absolvenţi în toate comunele care sunt arondate
Centrului nostru de Execuţie Bugetară.
Cu mult efort, pentru aceşti oameni şi astă iarnă, înainte de vacanţe, am făcut
un Moş Crăciun, înalt de vreo 6 metri, şi-am adus copii aceştia cu autobuze şi
le-am dat la fiecare cadou şi i-am adus încoace, am făcut întâlnire cu conducerea
grupului, întâlnire cu profesorii, ne-am deplasat la ei, să-i lămurim, să popularizăm,
ceea ce facem acum.
Facem eforturile acestea care le vedeţi, care costă miliarde, spuneam domnului
inspector, jos, şi v-aş ruga, când terminăm, „după asta mergem la masă, să daţi
pe la cabinetul de informatică, sper să-l conecteze la internet, să vedeţi biblioteca
peste drum şi după aceea ce mai găsiţi în cale, vedeţi şi dumneavoastră. Deci toate
uşile sunt deschise aşa ca noi să facem eforturi serioase. vrem să împrejmuim
incinta unităţii, cea mai grea problemă din zonă asta a fost, problema încălzirii,
noi aici nu avem apă, căldură, gaze, într-o lună şi jumătate am făcut centrala
termică pe care o vedeţi în spate, deci, într-o lună şi jumătate, urmând ca de
săptămâna următoare să vină partea de cazane, arzătoare, partea de montaj deci,
construcţia este făcută, numai centrala costă 2000000000 lei. Centrala nu ne va fi
suficientă pentru că avem toată instalaţia termică din şcoala terminată. Liceul are
20 de ani, noi la toamnă sărbătorim acest eveniment odată cu sărbătoarea Fiilor
Jilţului şi am schimbat toate caloriferele, în toată şcoala şi am adus calorifere din
Austria. De aproape o lună de zile copiii nu au grup social i-am dus pe toţi în
grădiniţa unde aţi fost să-şi facă nevoile şi am schimbat toate grupurile sociale,
faianţă, gresie. Vom face şcoala boboc până la toamnă şi domnule inspector, dacă
veţi mai rămâne, domnule Cornel, care îmi veţi fi şef, eu vă invit să veniţi mai des
încoace. Mai multe eu nu vă spun dumneavoastră, vă daţi seama sunt şi greşeli.
Cu această ocazie eu închei ceea ce avusei de spus. Vă mulţumesc din suflet
că venirăţi, că aveţi acum-o imagine despre ceea ce înseamnă Mătăsari şi să
înţelegeţi odată pentru totdeauna că şi colegii mei de aici din Mătăsari au aceleaşi
drepturi la viaţă ca şi dumneavoastră. Aceleaşi drepturi şi în învăţământ. Să ştiţi
că noi aici în Mătăsari, la copiii ăştia, nu educăm numai proşti, avem şi noi copiii
noştri cu care să ne mândrim, aşa cum sunt ei:
Vă mulţumesc încă odată.
86
 Domnul prof. Sanda lon, Grupul Şcolar Gheorghe Magheru Tg-Jiu.
Pentru că este prinsă în programul cercului şi această chestiune vă rog să-mi
îngăduiţi, să-mi daţi voie şi mie să mă laud şi eu cu ceea ce facem, noi, cu Grupul
Scolar de la Gheorghe Magheru Tg-Jiu. De aproape cinci ani Grupul Scolar
Magheru din Tg-Jiu are o revistă care deţine locul 1 pe ţară. Datorită activităţii nu
numai a colectivului de redacţie cât şi al întregului corp profesoral şi bineînţeles
al colaboratorilor noştri. Aceasta revistă “Cuget Liber” nu apare numai în Gorj,
nu apare numai în România, această revistă trece şi peste hotarele ţării noastre
apare şi în America şi în Australia, este trimisă la toate Ambasadele din România.
Pe noi ne-au vizitat foarte mulţi scriitori, toate aceste întâmplări literare sunt
cunoscute în această revistă “Cuget liber” şi de foarte puţin timp am avut bucuria
de a avea o delegaţie de scriitori la noi la liceu. Aşa cum noi am rămas încântaţi
de ceea ce am văzut la liceul Mătăsari, să ştiţi că şi scriitori din Chişinău şi alţii,
bineînţeles, au rămas încântaţi de ceea ce au văzut la liceul Gheorghe Magheru
din Tg-Jiu şi am aceste două reviste Glasul Naţiunii în care pagini întregi scriu
despre Gorj, despre revista noastră Cuget liber, despre noi care trudim în acest
liceu. Şi anul acesta revista Cuget liber a ocupat locul 1 pe ţară.
Din alte puncte de vedere, vis-a-vis de catedra de limba şi literatură română
pentru ca şeful meu de catedră este aici şi colegii mei sunt aici şi mi-au dat mandat
de a vorbi eu, să ştiţi că ne străduim şi noi să fim în pas cu noul, acolo unde
consideram că avem greutăţi, nu ne este jenă să ne ducem la inspectoratul şcolar
să cerem sprijinul domnului inspector. Eu vă mulţumesc, domnule inspector, vă
mulţumesc şi dumneavoastră pentru că mi-aţi acordat acest răgaz.
Doamna profesoară Navolan Rodica, Grupul Şcolar Materiale de Construcţii
Tg-Jiu:
Activităţile pe care le-aţi prezentat, prin ţinuta copiilor, prin ţinuta dascălilor,
ţinuta acestor cabinete, m-au impresionat foarte, foarte mult, m-au impresionat
cei doi tineri poeţi,debutanţi care au fost într-adevăr o surpriză pentru noi şi mai
ales pentru mine, că, la Mătăsari. deci, aşa este, vă spun, n-am crezut că o să se
ridice nici un copil la nivelul elevilor din Tg-Jiu, de la Tudor sau Pedagogic.
Dădălău Dumitru, directorul liceului: Iertaţi-mă, Alin a luat 8,70 la olimpiada
de română, vedeţi şi dumneavoastră după cum bine ştiţi eu nu am fost la nici una.
Asta e nota lui 8,70.
Bine, şi vă spun acum de ce credeam eu că la Mătăsari nu există aşa copii
buni, pentru că eu acum doi ani de zile am găsit la Turceni la bacalaureat şi am
avut copii de la Mătăsari şi sincer să vă spun patru sau cinci au fost mai bunicei.
Deci am avut clase de seral şi o clasă de la zi, nu au fost foarte bine pregătiţi,
seralul nici nu se punea problema deci aşa mi-am format eu această părere.
Din momentul în care am venit aici am văzut ce s-a făcut aici, ce este aici şi
munca aceasta titanică, ziarele, cu mape tematice, plus interiorul acesta m-au
impresionat, plus cei doi poeţi pentru că nu le pot spune scriitori adevăraţi, sunt
87
de lăudat şi este un merit într-adevăr şi al şcolii şi al profesorului de română şi
al profesorului director Dădălău Dumitru, care într-adevăr a muncit în această
şcoală pentru a-i ajuta pe copii. Pentru că e foarte greu să obţinem în ziua de
astăzi un han, să poţi să faci reviste, să poţi să publici cărţi, eu nu continui mai
mult. Vă mulţumesc foarte mult. Am avut o mare satisfacţie astăzi.
Domnul profesor Tilea lon - liceul Novaci:
Era o introducere, un preludiu, o ceea ce trebuia să ne aşteptăm aici la Mătăsari,
dacă eu nu am fost niciodată la Mătăsari nu ştiam că domnul coleg, profesor
de limba română Dădălău ne-am întâlnit la olimpiadă parcă şi mi-a zis vino la
Mătăsari, să vezi ce am şi eu acolo.
De la intrare mi-am dat seama că într-adevăr e ceva de văzut. Lucru care
poate fi probabil mai bine la fel nefiind a doua condiţie în Mătăsari. Apoi ne-a
întâmpinat curăţenia. toată lumea a observat acest lucru, ordinea fie ea şi de un
oarecare sensibilism, ca prin şoapte, dar era o sărbătoare pentru mine că veneau
colegi de limba şi literatura română şi mulţi alţii cei care trebuiau să li se afirme
astfel de ocazii frumoase, de ordine, de disciplină. Ce m-a impresionat, cu ce plec
eu nou ca să revin la ce constituie de fapt substanţa preocupării cercului nostru.
Munca nu de ieri , de alaltăieri, ci de ani de zile. Dincolo, din umbră spuneam
cuiva. de pasiunea, de patima domnului profesor Dădălău şi a colaboratorilor
dânsului şi mai ales rezultatele acestei munci care după mine înseamnă chiar
imortalitate, adică, dânsul a pronunţat un cuvânt, a scris ceea ce facem noi şi spre
a nu se da uitării, înseamnă totuşi o conştiinţă a ceea ce facem, a scrisului sigur,a
împletirii, a îmbinării şi sunt nişte rezultate poate paradoxal decât aşteptările între
această muncă aproape de generaţii măsurate şi mă gândeam cum noi la Novaci
am putea face lucruri asemănătoare, posibil măsurabile. Ceea ce s-a organizat
aici o să vină cine o veni din urmă şi să facă pe tărâmul acesta, fie şi prin chemare,
chestiuni cu care întradevǎr să impresioneze şi care vor să le cunoască. Deci
fapte, aprecieri caut aproape consemnările unele faţă de această muncă şi faţă de
rezultatul ei şi faţa de copiii aceştia pentru care totuşi se face mult. Copiii chiar
i-au cerut domnului profesor să-mi lase şi mie o carte de suflet, un exemplar
din aceia antologie a copiilor. E o mărturie a faptului petrecut la Mătăsari, care
actualmente sunt în şcoală şi copii care au fost în şcoală, şi care vor rămâne în
paginile cărţii în memoria scrisă şi sigur pierderi rămase printre nişte oameni care
au trecut şi ei au rămas în domeniul acesta al culturii şi educaţiei.
Sigur că legat de baza materială, cum glumeam cu colegul nostru, domnul
profesor Sanda, atâtea miliarde, precis are legături cu Adrian Costea, dar în criza
asta de bani să poţi face atâtea lucruri utile timpului prezent şi mai ales celui
viitor, cu nişte probleme de ordin cetăţenesc şi gospodăresc, au fost rezolvate,
înseamnă ceva, o altă latură, a unor calităţi de excepţie a oamenilor care trăiesc
aici şi nu trăiesc degeaba. Să nu lungesc vorba că nu avem timp.
Dumitru Dădălău zice că se răcesc sarmalele.
88
 Fiecare se grăbeşte, s-ar putea să nu convină cuiva, dar asta-i adevărul, mă
simt mulţumit că am făcut ce am făcut.
Eu am pierdut autobuzul de la Tg-Jiu şi am venit cu ocazie la Mătăsari. li
felicit pe colegii noştri de catedră de la Mătăsari şi pe toţi ceilalţi colegi din
învăţământ care lucrează în această şcoală şi îşi pune amprenta pe ceea ce fac şi
mai ales cum fac.
Domnul Sanda
Legat de primul punct pe care l-am vizitat, muzeul este o trudă a muncii
colosale, să aduci în acest colţ muzeul pentru că îmi place să-i spun colţ muzeal
fiindcă noi suntem Muzeul. L-aş ruga pe domnul director Dădălău să ia legătura
mai des cu cei de la Muzeul Judeţean, să ceară sprijinul pentru că este păcat faţă
de comorile pe care le aveţi acolo să nu le aşezaţi aşa cum trebuie este de fapt,
un colţ muzeal, mozaic, dar puteţi face o bijuterie, să daţi exemplu nu numai
Gorjului d şi ţârii întregi cu ceea ce aveţi acolo. Din alte puncte de vedere aşi
face apel şi la colegii mei şi domnul inspector, chiar dumneavoastră, la întâlnirile
pe care le aveţi la nivel de judeţ, să nu se uite un lucru, suntem într-un pericol
extraordinar de mare la ora actuală ca aceste comori datorită unor impostori, unor
bandiţi, care vin şi cumpără pe nimic, inclusiv scoarţele noastre vechi, am văzut
maşinile de călcat acelea de tuci de prin sate, ţăranii se bucură pentru nu ştiu ce
lighean din acelea de plastic sau o căntuţă şi se scurg aceste valori în afară. Au
tot interesul să ne lase fără aceste dovezi când îi vedeţi prin sate pe unde îi găsiţi
luaţi legătura cu oamenii şi să se împotrivească şi ştim eu să facem ceva pentru
că am văzut cu ochii mei aceste lucruri şi mă doare.
E bine să ne readunăm în locuri aşa cum am făcut-o aici la Mătăsari. Să ştiţi că
pare o chestiune neînsemnată, dar vă spun că e atât de subtilă chestiunea încât nu
vă puteţi închipui şi am fost încolo având prilejul de a trece de multe ori dincolo
de graniţă să vedeţi cum trec cu ele în sacoşă. nici grănicerii noştri nu le bagă în
seamă. încep să râdă. nu-şi dau seama că acestea sunt comori extraordinare, deci
ăsta e interesul lor să ne lase tară aceste comori.
Domnul profesor Cornel Ivănescu, inspector la Inspectoratul Şcolar Judeţean
Gorj: In această şcoală, tematica cercului pedagogic s-a împletit armonios cu
activitatea practică care ne-a încântat pe fiecare, totul a fost remarcabil aici,
memorabil aş putea spune, de la elevii aceştia, naturali, nesofisticaţi prin
comportamentul lor propriu. zicem nu prin faţa harurilor. prin discotecă, până
la domnul director, hai să zicem profesorul modest cu personalitate puternică pe
care l-am întâlnit.
Nu aveam o imagine a liceului din Mătăsari pe care au avut-o alţii pentru că
cineva m-a convins că aici se face treaba serioasă şi că, culegerile acestea de
poezii mi le-au înmânat de multe ori şi pe care le-am citit, mi-au dat convingerea
că aici se munceşte foarte mult. în orice caz cred că în judeţul Gorj sunt puţini
oameni cu vocaţie pedagogică. vocaţia muncii. Cu acest prilej observ un contrast
89
în atitudinea pe care o au, în comportamentul acesta şi ţinuta aceasta modestă
sub care se ascund datele unei valori autentice. în această prismă recomand unor
colegi de ai mei care au observat astăzi pentru că cercurile nu sunt facultative
sunt obligatorii. Şi o rog pe doamna profesoară Duţescu de la Colegiul Naţional
Tudor Vladimirescu Tg-Jiu să-i anunţaţi pe profesorii noştri că au avut astăzi ce
vedea la Mătăsari. au avut ce pierde. .
Aş merge mai departe şi aş spune că legat de această idee, de exprimatul
acesta, este remarcabil, au ajuns la o idee că toţi care predau ne aflăm într-un
impas moral. având în vedere câ ascultăm o singură aventură. Mă întreb câţi
dintre elevii de azi vor mai citi aşa din curiozitate România Literară, Luceafărul,
Adevărul artistic şi literar, măcar prin modul de a pune în tema reformei care a
avut implicaţia privind concepţia de predare şi trebuie să nu lipsească din mâna
elevului. Din acest punct de vedere cred eu şi cabinetul acesta care are o dotare
deosebită să zic că rivalizează cu marile cabinete din marile licee ale ţării. Am
văzut cândva cu ani în urmă un cabinet la Blaj, o şcoală cu tradiţie pedagogică şi
nu erau mari diferenţe în ceea ce văd astăzi la Mătăsari.
Deci marile licee ale ţării nu se pot considera superioare cu ceea ce am văzut
astăzi aici. Privind acest impas moral la care toţi cei prezenţi aici asistăm la
această deteriorare în cadrul elevilor, dar noi avem misiunea de a orienta cât de
cât gustul acesta care a luat forme aberante prin cunoaşterea din mass-media care
a influenţat pe fiecare elev şi cât de cât a ne orienta spre valorile fundamentale
ale culturii româneşti. Ne aşteaptă nişte evenimente importante este vorba de
examenul de bacalaureat care trebuie privit să amintim ca o experienţă amară
anilor trecuţi când s-a exagerat m privinţa corectării la anumite licee. Din acest
punct de vedere, colegial să se ţină la prestigiul nostru, sunt convins că mulţi dintre
noi hotărăsc structura lor morală, competenţele altor oameni care se străduiesc
să înveţe. Sera autentică a datoriei noastre, există şi m alte localităţi nu numai
în centrele judeţene. Atâta am vrut să spun. Aşa s-a încheiat marea sărbătoare a
spiritualităţii învăţământului liceal din Gorj. De la primirea caldă făcută de către
elevii noştri. îmbrăcaţi m uniforma de liceu, care i-au primit pe toţi profesorii
cu flori în mână şi bucurie în suflet, la vizita complexului nostru şcolar, până la
masa prietenească din sala de sport, cu lăutarii lângă noi. totul a fost superb, de-o
măreţie de nedescris.
Vă aşteptăm mai des la Mătăsari, că aici nu mai este locul unde nu s-a întâmplat
nimic.
Au consemnat:
Ileana Pârjol şi Ileana Purdescu

90
 “Ingerul cu calimarǎ”

Când un autor de versuri scrie:”Si viaţa şi moartea ,douǎ zâmbete diafane”şi
« Sunt eu cel ce scriu,/ca o frunzǎ galbenǎ,de toamnǎ/cu cuvinte mai desfrânate
ca un /soldat/venit din rǎzboi  –versuri de delicatǎ şi profundǎ frumuseţe,de
concentratǎ emoţie,el devine mai mult decât un autor de versuri,înfǎţişându-se
lumii ca POET.
Si sunt multe momentele în care sensibilitatea şi inteligenţa liricǎ ale poetului
Alin Dobromirescu s-au întâlnit într-o armonioasǎ rezonanţǎ cu vorbele potrivite
dupǎ ritmurile insondabile ale stǎrilor de graţie,singurele nǎscǎtoare de poezie
adevaratǎ.Stǎri de graţie în care sfâşietoarele meditaţii asupra ireversibilitǎţii
trecerii timpului şi vieţilor,momentele de exuberanţǎ stabilǎ ale iubirii,revelaţiile
descifrǎrii în peisaj a unor semne ce nu-şi pot afla matca decât în vocaţia întru
divinitate (posibilǎ nu doar în lumea animatǎ,ci şi în ipstazele mineralizate ale
materiei)vin de te miri unde şi când nu te astepţi,fiindcǎ înainte de orice,poezia
este rodul miracolului întalnit cu imprevizibilul,de unde şi şansa originalitǎţii ei.
L-am cunoscut,cu ani în urmǎ,la Liceul din Mǎtǎsari,pe Alin Dobromirescu ,elev
pe atunci şi am remarcat cu mare bucurie datele ce-l propuneau unui destin liric,cu
toate stângǎciile şi candorile inerente primilor paşi pe potecile argintate de cuvinte
ce nǎzuiau a deveni cântec veşnic.Azi ,când îşi « aduna numele pe carte »,acele
momente ale devenirilor au rǎmas în urmǎ, poetul arǎtându-se intr-un portret liric
complex,mǎrturisindu-se în ipostaze memorabile interogative,elanurile vârstei
tinere fiind dublate de priviri lucide şi câteodatǎ sceptice asupra întâmplǎrilor
lumii,ce îndeamnǎ la exclamaţii lirice ultimative  :  »Strângeţi-vǎ trecutul în
bagaje/şi ieşiţi pe strǎzi/într-un imens /hohot de râs/Cutremurul e pe cale de a
începe ».
Poate şi de aceea ,cum cu spontanǎ sinceritate scrie :’Uneori mi se face dor
de putinǎ tristeţe  ».Iar dacǎ meritǎ o apreciere ştie sǎ audǎ şi sǎ înţeleagǎ ce
înseamnǎ ,în adâncuri ,versuri memorabile cum ar fi  :  »Imi curg secundele pe
tâmple/ca şi cum ar trece dintr-un veac în altul/zgomotul lor ».,atunci e sigur cǎ el
a intrat,fiind întâmpinat cu speranţa unor mari izbânzi lirice,în Imperiul Poeziei.
Intr-o lume în care –cum avertizeazǎ îndemnând sǎ se priveascǎ întotdeauna
cu atenţie-«  realitatea este în renovare  »poetul va avea,desigur,multe de vǎzut
şi multe de caligrafiat în metaforele poemelor sale viitoare.Dar ca un veritabil
« înger cu calimarǎ »va şti sǎ afle drumurile drepte şi adevǎrate spre a fi mereu la
înǎltimea harului ce i s-a dat.
91
 Ii doresc ca toate acestea sǎ se împlineascǎ şi sunt temeiuri numeroase în
poemele întaiei sale cǎrţi de poezie cǎ aşa va fi.
Pentru ca « sǎ nu se lepede/clipa cea repede/ce ni s-a dat ».

7 aprilie 2000
NICOLAE DRAGOS

Lansare de carte – „Îngerul cu călimara”

Zilele liceului organizate cu prilejul sărbătoririi a 35 de ani de la absolvirea

primelor promoţii de 8 clase,20 de ani de la terminarea învăţământului general
obligatoriu de 8 clase şi totodată 20 de ani de învăţământ liceal în Mătăsari au
făcut ca în această zi de marţi.17 octombrie
2000 să se întâmple la Mătăsari lucruri absolut minunate.
Astfel,elevii acestei unităţi de învăţământ au luat parte,alături de cadrele
didactice la lansarea primului volum de versuri al unui absolvent al acestui liceu,
Alin Dobromirescu.
Printre cei prezenţi enumerăm pe distinsa realizatoare de emisiuni de la Radio
Oltenia Craiova, doamna Liliana Hinoveanu, prezentă atât în calitate de reporter
cât şi de autor de versuri la rândul dumneaei. De asemenea, tot de la Radio
Craiova, domnul Horia Ionescu şi alţii care, împreună au reuşit să ne redea un
moment de mare sensibilitate în care poezia a fost pusă la mare rang.
Doamna profesoara Luminiţa Dădălău şi dânsa creator de versuri, a condus
ostilităţile şi a făcut o prezentare asupra cărţii “Îngerul cu călimară” a lui Alin
Dobromirescu. Au fost apreciate sobrietatea,tonul serios şi grav din versurile
acestui volum, care ne redă imagini uşor impersonale dar cu un conţinut ce
reflectă o evidentă tensiune lăuntrică.
Elevul Mircea Boulean de la clasa de filologie, un cunoscut şi prieten al
autorului, a ţinut să prezinte câteva impresii despre carte,scoţând în evidentă
tristeţea şi singurătatea – ca un măr zemos - din versuri, caracteristică autorilor
de carte, adesea - cu capul în nori - să spunem aşa.
Au mai vorbit despre carte doamna Liliana Hinoveanu, remarcând faptul că,
aici la Mătăsari este o întreagă pepinieră de poeţi din care astăzi a zburat prin
Fereastra Sufletului încă un tânăr absolvent al liceului din această localitate.
Redactorul şef al revistei “Murmurul Jilţului”, domnişoara Elena Ghiţan,
care a conlucrat de-a lungul celor patru ani de liceu cu autorul, l-a felicitat la
rândul ei şi i-a dorit succese şi realizări pe mai departe. S-au citit versuri, s-au
pus întrebări,s-au dat răspunsuri şi s-au împărţit aplauze cu foarte mare dragoste.
Florile au fost şi ele prezente ca să încununeze acest frumos botez poetic al lui
Alin Dobromirescu, in aceste zile când liceul din Mătăsari şi tot Mătăsariul se
pregăteşte de marea Sărbătoare a Fiilor Jilţului,ajunsă în acest an la cea de a III - a
92
ediţie. La sfârşit s-a dat cuvântul autorului.
Dragilor,
Iată-mă astăzi în faţa voastră în postura inedită de autor de carte de această
dată,în timp ce în urmă cu ceva vreme eram alături de voi,în rândul vostru, elev
ca voi şi priveam cu jind spre cei din faţa mea,autori de carte, oameni realizaţi,
care îşi încrustaseră numele asupra acestor timpuri, pentru vecie.
Iată-mă astăzi în faţa unui vis împlinit,la lansarea primului meu volum de
versuri “Îngerul cu călimară” care nu este altul decât acel strop de divinitate, pe
care fiecare om îl are într-însul este inspiraţia divină,forţa latentă care te face să
te sensibilizezi peste măsură şi să scrii lucruri pe care nu-ţi imaginezi că le vei
putea scrie.
Vreau să vă spun, dragilor, că această carte se adresează în primul rând
vouă,acelora la vârsta când sunteţi în stare să vă îndrăgostiţi de tot ceea ce este
frumos. Este cartea, dacă vreţi, a unui îndrăgostit de absolut tot ceea ce este bine
şi adevăr şi frumos, este cartea unui sentiment dar în aceeaşi măsură este cartea
unui răzvrătit împotriva ironiilor soartei, cartea unuia care sfidează realitatea,
periodicul.
Uşor impersonale, imaginile conţin şi reflectă o evidentă tensiune lăuntrică.
Tonul este serios şi grav. Expresia concentrată, intenţionat prozaică, foarte
sarcastică ori critică, cum spunea cineva.
Structurat pe 10 capitole,volumul - cu o prefaţă a marelui Nicolae Dragoş -
căruia, chiar dacă nu este de faţă,nu pot pierde ocazia spre ai mulţumi din nou,
cuprinde poezii de dragoste,meditaţii filosofice asupra trecerii timpului,a vieţii.
Asemeni omului primitiv - om cu o conştiinţă care a căutat răspunsul şi o
oarecare explicaţie la evenimentele şi întâmplările din viaţa sa – aşa şi autorul
care vă vorbeşte a căutat a-ţi explica şi răspunde la cele mai mari întrebări ale
existenţei umane.
Cunoaşteţi, fără îndoială,credinţa în zei a vechilor popoare,pe seama că
soarele – primul zeu,soarele. La care doar pentru că răsare înseamnă bine,
începutul vieţii,naşterea iar când dispărea însemna răul. Astfel, a ajuns Soarele,
zeul binelui şi aşa pentru că omul primitiv nu şi-a pus atunci problema raportului
dintre necesitate şi întâmplare,mai târziu şi asta a fost prima lui mare izbândă în
planul credinţelor,a înţeles bipolaritatea, mişcarea spre bine sau spre rǎu.
Astăzi însă,când omul a trecut peste credinţa în mituri şi a descoperit filosofia
se schimbă total datele problemei. Filosofia,ştiinţa ştiinţelor, vine să dea aplicaţii
la cele mai arzătoare neînţelesuri ale existentei umane.
Astfel,”îngerul cu călimară” înfăţişează un autor într-o permanentă criză de
identitate care se vrea un om de sticlă în ţara tuturor posibilităţilor. Certitudinea
cu care trebuie să plecaţi de aici este că autorul rămâne acelaşi biet copac la
umbra căruia s-a oprit cândva un înger cu călimară, l-a atins cu degetul şi i-a
prezis să rodească pe ramurile sale cuvinte frumoase,cuvinte de care să se bucure
93
trecătorii. Sper ca şi voi să vă bucuraţi,dragilor,de aceste cuvinte şi să găsiţi o
strofă un vers măcar care să vă reprezinte.
Mulţumesc, în încheiere, familiei Dădălău, nişte oameni minunaţi şi în special
domnului profesor Dumitru Dădălău, despre care nu trebuie să vă mai spun ce
fel de om este.
Mulţumesc şi dumneavoastră celor prezenţi care aţi avut răbdarea de a mă
asculta, închei cu speranţa de a reveni cât de curând cu o altă carte care să vă
bucure pe dumneavoastră şi pe mine mai mult!
Vă mulţumesc!
A. Mirescu

Gânduri despre profesorul meu

De circa cinci luni de zile, liceul din Mătăsari are un nou director prof. Dumitru
Dădălău,”un ultim mohican dintr-o specie pe cale de dispariţie”. Dascălul Dădălău
era cunoscut in mediul şcolar mătăsărean încă dinainte ca unul dintre acei dascăli
rari care, asemeni înaintaşilor, îşi făcuse din meserie apostolat. Înfiinţarea unei
Fundaţii cultural-ştiinţifice sub oblăduirea căreia se născuse o revistă şcolară, a
unui muzeu cu specific pur ţărănesc, a unui cenaclu de poezie şi o serie de cercuri
şcolare pentru elevii cu aptitudini deosebite, activităţile educative şi, de ce nu,
distractive, punerea în rit a unei sărbători a Fiilor Jilţului, sunt doar câteva dintre
realizările dascălului Dumitru Dădălău încă de pe vremea când era un simplu
profesor de limba şi literatura română.
Cu nimic nu avea să se dezmintă odată ajuns director. Realizarea unei săli
de lectură, a unui bufet pentru elevi, ridicarea unei centrale termice, refacerea
gardului ce împrejmuia liceul, cumpărarea unei maşini a şcolii, înfiinţarea unui
cinematograf chiar in sala de sport a liceului şi multe altele îi aduc fală. Nu
credem nici o secundă, din viaţa noastră efemeră, că profesorului Dădălău nu are
cine-i mulţumi. Îi mulţumesc locuitorii acestei văi a Jilţului, părinţii dar mai ales
generaţiile care i-au trecut şi-i vor trece prin mâini.
Vânt bun la pupă, dragă domnule profesor!

ALIN DOBROMIRESCU,
articol publicat in cotidianul „GORJEANUL” ,2000

94
 PROFESORULMEUDE
LIMBAROMÂNĂ

Clasa a XII-a A, 1997/1998

Fiind ultima mea lucrare din viaţa de licean la română, când nu mai există
constrângeri de nici un fel, vreau mai întâi să mulţumesc lui Dumnezeu că m-a
ales şi mi-a hărăzit să învăţ carte în Mătăsari. Practic această şcoală a fost pista
de pe care mi-am luat aripi. Mulţumesc, Doamne ! Mulţumesc că nu m-ai lăsat
să mă desprind de aceste meleaguri. Ştiai Tu ce ştiai, că doar aici voi putea să-mi
construiesc aripi din aşchii de eben.
Veţi spune acum că vă vorbesc în van sau că nu ştiu ce spun. Nu este
nimic din toate acestea. Dar, să mă axez pe temă :
Profesorul meu de limba română !!
Numai semne de exclamare, nici măcar unul de întrebare. Ce-aş putea să
spun eu despre profesorul meu ? Ştiam de mult că voi da această « compunere
», să-i spun aşa. Mă gândeam ce-aş putea spune şi-mi veneau în minte o serie de
idei, gânduri, eram invadat de sentimente. Acum însă parcă mi-am pierdut raniţa
cu gânduri de pe umăr. Da. Le-am pierdut pe drum ! Of, Doamne, îţi mulţumesc
că m-ai ţinut aici. Dar acum de ce trebuie să mă despart de aceşti oameni?
Profesorul meu de limba română ??? Profesorul meu de limba română
este !!!.... un om plin de suflet, un om care face totul din dorinţa de se revărsa
asupra altora, un om care iubeşte viata, semenii.
Şi cum fiecare are câte un cusur şi profesorul meu de română uită câteodată
parcă că şi noi suntem oameni, şi noi suntem sensibili şi noi punem la suflet şi
odată ce ai câştigat (sau ţi se pare) încrederea unui om, când acesta îţi spune
o vorbă grea, suferi. Însă un părinte dacă nu-şi bate şi nu-şi dojeneşte copiii,
inseamnă că nu-i iubeşte.
Profesorul meu face totul calculat. E un om cu principii şi cu suflet
primordial ce se scaldă mereu în poezie.
“Domnule profesor, de ce n-aţi încercat niciodată să scrieţi poezie” ?” Eu
consider că prin tot ceea ce fac, fac poezie.” Aşa spunea el, profesorul meu.
Dar nu mai am ce spune. Ciudat ! Credeam că pot spune mai multe. dar
acum nu mai pot spune nimic. Doar că îi mulţumesc din nou Cerului că mi-a
hărăzit să fiu în preajma celui care – fără doar şi poate - mi-a dat viaţă şi aripi
să zbor. Iar când zic viaţă, zic pentru că, înainte, eu, deşi trăiam, eram lipsit de
viaţă.
În încheiere, nu ştiu ce să mai zic,îi mulţumesc profesorului meu că există
95
şi că eu l-am întâlnit. Poate ar trebui.... dar n-ar mai trebui nimic.
Profesorul meu ?!!? Un om fără de care eu n-aş mai fi acum cel ce cred că
sunt.
Dobromirescu Alin

De la începutul unei vieţi, ce începea acum patru ani de zile, aveam să

cunoaştem un nou profesor de limba română care, prin metoda de abordare a orei,
neobişnuită până atunci pentru mine, mi se părea a fi puţin cam dur.
Orele ce ni se predau erau foarte concludente şi bine apreciate.
Domnul meu profesor de limba şi literatura română a fost şi este acelaşi,
Dumitru Dădălău. Orele la care am luat parte durau patruzeci de minute, ca de
altfel toate orele, dar ceea ce vreau să scot în evidenţă este precizia domnului
profesor la aceste ore. Mi se pare şi firesc acest lucru, căci obiectul limba română
este obiectul la care niciodată o discuţie pornită nu se poate opri sau dura un timp
limitat, ea poate continua mult timp, oricând se pot aduce noi şi noi elemente
impunătoare.
Îmi exprim şi bucuria, dar şi satisfacţia ce o port domnului profesor pentru
felul în care îşi preda materia, pentru modul în care îşi făcea datoria ce o are faţă
de noi, elevii săi.
Probabil, dar mai mult ca sigur, intenţia dânsului a fost aceea să ne
stimuleze să învăţăm obiectul de limba română, dar şi aceea de a depăşi limitele
cărţii şi a trece la o amplă documentare, la o cât mai marc aprofundare. Pot
spune că a fost mentorul care a încercat să ne arate o lume mai deschisă, mai
complexă.
Ne-a plimbat, de-a lungul anilor, nu numai prin literatura româna, ci şi
prin cea universală şi acest lucru numai pentru ca noi să facem comparaţie, să
avem părerile noastre, concepţiile noastre, chiar personalitatea noastră despre
viaţă şi abordarea unui subiect.
A fost un liber progresist dacă mă pot exprima aşa, sunt mulţumit că am
cunoscut în special modelul dânsului de predare, care mi-a schimbat viziunea
asupra viitorului şi chiar mi-a schimbat viaţa.

Grama Ovidiu

Cu evlavie în suflet şi în minte, încep să gândesc acum spre trecutul meu de

licean şi, cu regret în suflet, încep a desluşi câteva idei în ultima mea compunere
la limba şi literatura română. Aceste emoţii îmi vibrează acum prin suflet şi mâna
îmi tremură pe acest pix, iar regretul meu, emoţia mea şi toate sentimentele mele
de acum sunt datorită profesorului meu de limba şi literatura română, căruia ţin
să-i mulţumesc nespus de mult că-mi este profesor, prieten deoarece, pentru mine
96
aşa va rămâne mereu şi nu în ultimul rând va rămâne ca un tată care tot timpul
şi la orice pas ne-a învăţat numai de bine, ne-a arătat calea cea bună exact ca un
adevărat părinte.
Toate sfaturile atât la învăţătură cât şi la celelalte lucruri, sincer mărturisesc
acum că, le-am primit ca de la un adevărat părinte şi pentru mine vor rămâne o
călăuză în viaţă. Îmi amintesc acum prima oră când a intrat în clasă, părea un om
mare, un om învăţat şi sincer să vă spun un om rău pentru că aşa îl descriseseră
colegii mei mai mari. Cu trecerea celor patru ani s-a dovedit a nu fi aşa cum
spuneau ei: prin cuvântul rău, ei înţelegeau altceva sau îi făceau pe ceilalţi să
gândească aşa.
Mii de mulţumiri îi aduc domnului profesor, Domnului, Marelui, bunului
şi minunatului profesor Dădălău Dumitru (Tică). Domnul Tică, aşa a fost pentru
noi şi aşa va rămâne, pentru că ne mărturisea dânsul că cine îi zice aşa este
prietenul dânsului.
Eu voi rămâne mereu eleva dumnealui oriunde voi ajunge, oriunde mă
vor purta paşii prin viaţă şi niciodată nu voi putea uita clipele trăite împreună şi
mai ales ale primelor şi ultimelor, care nu se vor uita niciodată.
Dacă vreodată o să am nevoie de un sprijin, sfat sau orice altceva sunt
sigură că dânsul mi le-ar putea da prin sufletul şi învăţătura dumnealui, două
lucruri esenţiale în viaţa unui om de mare valoare. Uneori, elevii nu se stăpânesc
şi nu gândesc, când îl vorbesc de rău, căci nu au dreptate. Pentru mine va rămâne
mereu profesorul ideal, corect şi sfătuitor, bun la toate. Îi mulţumesc sincer din
suflet.

Buzărin Geta

Îmi amintesc cu mare bucurie dar şi mare emoţie în suflet prima zi în care
am păşit pragul clasei a IX- a de liceu.
A trecut ceva timp până m-am acomodat cu profesorii, mai ales cu domnul
profesor de limba română Dădălău Dumitru.
Ceea ce a făcut dumnealui pentru noi nu cred că ar putea să aibă preţ.
Dumnealui a ştiut când să fie sever cu noi şi când să fie blând, cu toate că unii
elevi şi chiar dascăli spuneau numai lucruri rele. Şi-a făcut meseria cum trebuie
şi eu îi doresc din tot sufletul multă putere de muncă şi sănătate pentru a-şi face
şi în continuare ceea ce are de făcut. Pot să spun că mă despart cu multă durere
în suflet de banca în care am stat patru ani de zile, dar tot aceleaşi păreri de rău le
am şi pentru despărţirea de neobositul şi nepreţuitul domn profesor Dădălău.
Au mai fost şi alţi dascăli care ştiau să ne asculte durerile şi necazurile,
dar un suflet atât de nobil ca al dumnealui nu puteam întâlni în întreaga şcoală.
Ne asculta de fiecare dată cu multă atenţie şi ne înţelegea durerile şi-
97
necazurile pe care unii dintre noi le înfăptuiam.
Nu poate spune nimeni, bineînţeles dintre cei ce-l cunosc pe domnul
Dădălău, că dânsul nu este un om nemaipomenit, care la orice oră din zi şi din
noapte se gândea la fiecare elev sau se gândea la ceea ce dumnealui avea de
făcut.
În ultimele clipe de şcoală, clipe fericite pe care niciodată nu le voi mai
întâlni, eu îl rog pe domnul profesor să ne ierte pentru tot ceea ce am făcut noi în
aceşti patru ani de şcoală, ani pe care nu cred că cineva îi va uita aşa de uşor.
« Domnule profesor vă mulţumesc pentru sfaturile şi silinţa pe care v-aţi
dat-o pentru pregătirea mea ca om al zilei de mâine şi vă doresc multă sănătate,
fericire şi mult succes ».
Rămas bun, domnule profesor Dădălău Dumitru !

Spariu Alina Elena

Profesorul meu de limba română este un om foarte deosebit faţă de
celelalte cadre didactice deoarece a dat tot ce a fost bun nouă tuturor. Pentru
mine a însemnat foarte mult deoarece m-a îndrumat (învăţat) tot ce e mai bun să
pot ajunge şi eu în viaţa mea cineva.
Cu toate supărările pe care le-am produs eu, dar nu numai eu ci şi ceilalţi
colegi ai mei, a dat mare dovadă că ţine foarte mult la noi iar eu pentru toate
eforturile dumnealui îi mulţumesc mult.
Cu toate că am avut note de 3 la dumnealui, m-a înţeles, am învăţat, iar
până la sfârşitul trimestrului mi-a ieşit media de trecere 5(cinci).
Cu toate eforturile pe care le-a pus dânsul recunosc că am fost şi eu
obraznică, deoarece nu am învăţat sau nu mi-am scris tema.Chiar astăzi în ziua
de 12-05-1998 la ora 7,20 la pregătire pentru bacalaureat nu am învăţat nimic iar
dumnealui s-a supărat pe mine. Chiar dacă dumnealui a fost şi bun şi rău eu nu
am încetat niciodată să-l stimez pe profesorul meu de română.
Dumnealui a fost întotdeauna alături de noi, ne-a ajutat, ne-a înţeles, iar
când noi nu ştiam dânsul începea să ne explice totul.
Trebuie recunoscut faptul că dânsul a făcut multe pentru acest liceu, dar
adevărul pur este că dacă nu era dânsul puţin mai exigent cu noi acest liceu se
ducea pe râpă. Mi-a plăcut întotdeauna cum ne preda lecţia, cum ne povestea,
cum ne explica despre viaţa unui scriitor sau despre o operă pe care noi nici nu o
citisem sau nu o obţinusem deloc.
A fost un om bun la suflet, un om care a dat tot ce-i mai bun, un om iubitor
de copii spre deosebire de alte cadre didactice care băteau copiii, dumnealui nu a
dat niciodată în nici un copil. Toate astea le ştiu eu, după patru ani făcuţi în acest
liceu şi cred că nimeni nu mă poate contrazice.
Aş mai avea multe de spus, dar dacă le-aş aduna pe toate grămadă aş face
98
un colier cu multe nestemate.

Tănăsoiu lonela

Nu ştiu ce să scriu şi totuşi sunt atât de multe. Tot ce îmi vine acum în cap este
faptul că profesorul meu de limba română e un om extraordinar, care ne-a ajutat
cât a putut de mult,ne-a învăţat carte şi care pune suflet în tot ceea ce face şi face
lucruri extraordinare atât pentru noi, elevii, cât şi pentru şcoală .
Îmi aduc aminte de prima oră de română, ce emoţii aveam, dar vine în faţa
noastră un om cu o privire emoţionată şi blândă,care parcă te făcea să ai încredere
în tot ceea ce spune şi făcea. Acea voce blândă care ne întreba cum ne cheamă,
ne arăta ce fel de om este persoana din faţa noastră. Voce care ne certa când nu
învăţam şi care ne lăuda atunci când ştiam.
Îmi pare rău şi cred că nu numai mie ci tuturor colegilor mei că nu am putut să
vă dăm nici un sfert din ceea ce ne-aţi oferit dumneavoastră şi ne-aţi oferit destul
de multe.
Îmi pare rău dacă v-am supărat vreodată, am greşit fără voia mea. Vreau să vă
mai spun că vă respect şi cred că sunteţi o persoană extraordinară atât ca om dar
şi ca profesor.
Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine.

Cîrstenoiu Gheorghe

Profesorul meu de limba română este domnul Dădălău Dumitru. A fost

profesorul meu din clasa a IX-a până în clasa a XII-a de liceu. Este un profesor
care are nişte reguli pentru elevi mai dure de aplicat pentru a învăţa, fapt ce îl
scoate în evidenţă faţă de alţi profesori.
În general, se spune că este un profesor mai exigent, dar nu este chiar aşa
cum cred alţii. Este mai exigent faţă de elevii care nu învaţă şi au multe absenţe.
Doreşte ca elevii care termină liceul în Mătăsari să ajungă şi ei cineva în viaţa.
În timpul a patru ani de liceu domnul profesor Dădălău Dumitru a creat pentru
liceu şi revista “Murmurul Jilţului”. Prin aceasta liceul din Mătăsari a devenit
cunoscut în Gorj. De aici ne dăm seama că el este şi un om creator care vrea să
lase posterităţii ceva. Este un om care va rămâne în istoria liceului.
În mintea noastră va rămâne si bun şi rău. Depinde cum îl vede fiecare.

Racoceanu Cristi

Numele profesorului meu de limba română este Dădălău Dumitru. Dânsul

vrea ca toţi elevii să înveţe pentru că numai aşa poţi ajunge ceva în viaţă. Este
un profesor căruia îi place disciplina, respectul faţă de alţi profesori. Domnul
99
Dădălău Dumitru este un om corect în ceea ce priveşte învăţătura. Dânsul vrea
ca noi să învăţăm ceea ce este corect. Ne-a învăţat o mulţime de lucruri. Dânsul a
făcut multe lucruri pentru liceul nostru din Mătăsari pentru ca elevii care vin aici
să aibă toate condiţiile necesare.
Este şi va fi un om bun şi corect. Pot spune că toţi ar fi mândri să aibă un
asemenea profesor.

Bălan Constantin

Era în toamna anului 1994, pe data de 15 septembrie. Un an nou şcolar,

un nou pas spre viitor. Aveam în faţa mea un necunoscut, intram în clasele de
liceu pe care trebuia să-l termin cu bine dacă eram în stare. Căci cineva spunea că
„liceul ni se face cu una cu două. Liceul îl face cine poate şi-l termină cine poate”.
Acel cineva a devenit pentru mine, începând cu clasa a IX a, domnul profesor
de limba şi literatura română, Dumitru Dădălău. Nu spun că eram speriată, ba
dimpotrivă îmi era frică de dânsul după spusele altor elevi mai mari ca mine. Că
este un profesor rău, că dă note mici, când te ascultă, trebuie să stai în poziţie de
drepţi, nu vorbeşti la dânsul la oră. Trebuie să-ţi faci temele altfel iei nota 2 sau
dacă ai noroc 3. Trebuie să porţi uniformă şi cămaşă. Dacă asculţi aceste vorbe la
început te ia groaza şi-ţi zici „cu un astfel de profesor este greu să termini liceul.
Eu nu vreau să am de-a face cu dânsul. Dar după doi ani de liceu m-am obişnuit.
Eu întotdeauna am fost la şcoală îmbrăcată în uniformă şi cămaşă albă şi astfel
am fost dată exemplu şi celorlalţi. Mi-a părut bine deoarece aşa cred eu că am
păşit cu dreptul, cum se spune.
Domnul profesor nu este chiar aşa cum se spune. Este exigent, dar este foarte
bine, acest lucru prinde bine elevilor. Are şi o inimă bună şi un suflet bun. De câte
ori am avut probleme, eu sau alţi colegi, ne-a înţeles şi ne-a susţinut moral. Îmi
pare foarte rău că trebuie să-mi iau rămas bun de la dumnealui pentru că în aceşti
ani am învăţat multe şi-mi este ca şi un părinte. Ţin foarte mult la domnul profesor
şi sper ca şi pe mai departe să am ocazia să-l întâlnesc. Aceste clipe sunt unice,
nu le întâlneşti decât o singură dată în viaţă. Să fi licean este o bucurie. Alături
de profesorul de română am trăit clipe frumoase, dar şi rele. Asta din cauza mea,
căci dânsul nu a avut nici cea mai mică vină pentru ceea ce mi s-a întâmplat la
ore. Sper ca Dumnezeu să nu scurteze viaţa acestui mare domn şi mare profesor
pe care nu am să-l uit toată viaţa. A făcut multe pentru noi, dar din păcate noi l-am
supărat cam de multe ori ceea ce-i pune viaţa în primejdie. Domnule profesor, eu
îmi cer scuze pentru tot răul şi pentru toată supărarea pe care v-am pricinuit-o. Vă
mulţumesc pentru că existaţi.

100
 Ţahman Mihaela

În toţi aceşti ani de liceu profesorul de română a avut perioade în care era şi
bun şi rău. Era bun cu noi atunci când venea în clasă şi începea să ne povestească
câte ceva, iar noi stam aţintiţi cu ochii asupra dânsului ascultând tot cea ce ne
povestea, timpul trecând parcă pe nesimţite.
Rău, se poate spune că era atunci când venea în clasă şi începea să ne asculte
şi luam note mici.
La începutul anilor de liceu auzisem despre dânsul că este o persoană cinstită
şi corectă cu toţi şi s-a dovedit a fi aşa.

Popescu Ioan Cosmin

Profesorul meu de limba şi literatura română din clasa a IX-a şi până în clasa a
XII-a a fost profesorul Dumitru Dădălău. Un profesor cu multă încredere de sine
care a vrut să ajute orice elev, să-l determine să înveţe cât mai mult. Profesorul
Dumitru Dădălău a făcut pentru liceul din Mătăsari lucruri importante, fapte care
alţi profesori până la dânsul şi după aceea nu o să realizeze.
Pentru liceul din Mătăsari profesorul Dumitru Dădălău, cu ajutorul copiilor
care scriu poezii, articole, desenează, a scos revista, care a avut succes şi va avea
în continuare. Profesorul Dumitru Dădălău este întotdeauna un profesor bun, care
vine în clasă şi vorbeşte cu atâta înţelepciune pentru a înţelege orice elev.

Ciorobea Claudiu

Despre profesorul meu de limba română, domnul Dumitru Dădălău pot spune
că este un om cu caracter deosebit. Pentru mine a însemnat mult, deoarece dânsul
este un om care ajută elevii cu probleme. Când am venit la şcoală, în clasa a IX-a
şi mi s-a spus că facem cu domnul Dădălău Dumitru, drept să spun mi-a fost frică
deoarece am auzit pe mulţi că este un om rău, dar după 4 ani de liceu am observat
că nu a fost cum au zis alţii.
Eu îl consider un om cu suflet bun, nu am văzut la dânsul decât demnitate.
Cât am stat în liceul din Mătăsari, domnul Dădălău Dumitru, adică profesorul
meu de limba română, s-a ocupat de această şcoală, a înfiinţat revista „Murmurul
Jilţului”, cartea „Fereastra sufletului” şi sunt mândru că plec cu ceva din şcoala
în care am învăţat eu. Dânsul a făcut pentru şcoală, ce nu au făcut alţii. Îi doresc
domnului profesor multă sănătate, să aibe multe realizări în viaţă şi să fie fericit
alături de familia dânsului şi sper să ne mai revedem.

101
 Ghişa Emilia

Cu patru ani în urmă, când am reuşit să promovez clasa a IX-a a Liceului

Industrial Mătăsari, am avut prilejul de a cunoaşte profesorii care urmau să
ne predea la diferite obiecte. Aproape la sfârşitul primei săptămâni de şcoală
apare în orar prima oră de limba română. Atunci am cunoscut pentru prima oară
profesorul de limba şi literatura română care urma să ne predea pe parcursul a
patru ani. La prima oră de limba română am avut mari emoţii deoarece auzisem
că domnul profesor era puţin cam exigent. Dar până la urmă m-am obişnuit cu
dânsul şi cu ideea că este spre binele meu şi al colegilor mei să fie exigent pentru
că după patru ani urma să dăm examenul de bacalaureat.
Era bun, înţelegător şi în cazul în care aveai o problemă te înţelegea, nu dorea
altceva decât să învăţăm carte deoarece era spre binele nostru. Făcea pregătire cu
noi, ne explica cum să învăţăm, împreună cu dânsul am hotărât să facem o oră pe
săptămână de pregătire suplimentară, ceea ce nu au făcut mulţi profesori în liceul
Mătăsari.
Împreună cu elevii liceului a dat fiinţă la revista şcolii „Murmurul Jilţului” pe
care o apreciez ca cel mai reuşit eveniment din istoria liceului.

Epure Gheorghe

Distinsul meu profesor de limba română este domnul Dădălău Dumitru. Am

primit foarte multe clipe împreună în cei patru ani de liceu şi nu pot să nu-mi
exprim toate sentimentele şi toate cuvintele de laudă pe care le am pentru distinsul
şi marele om de literatură română pe care îl are această şcoală.
Îi mulţumesc domnului profesor pentru tot ceea ce ne-a învăţat în toţi aceşti
ani, şi toate evenimentele de mare bucurie pe care ni le-a adus în sufletele noastre
de elevi. Este un om dur pe dinafară aşa cum îl consideră mulţi elevi, poate şi
profesori ai acestui liceu, însă pot spune cu mâna pe inimă că are un suflet rar
întâlnit în zona noastră a Jilţului, un suflet în care poate să cuprindă şi buni şi
răi.
Acum, la sfârşit de an, după ce am terminat liceul, doresc ca toate lucrurile
bune rezolvate pe parcursul a patru ani să nu fie uitate şi să fie aduse aminte de
generaţiile următoare ce vor învăţa în „acest liceu”. Cu durere în suflet mă despart
de marele om al Jilţului domnul profesor Dădălău Dumitru, care ne-a îndrumat
întotdeauna spre calea cea dreaptă. Îmi amintesc cu durere de unele clipe pe care
le-am avut în toţi aceşti ani şi supărările pe care le-am făcut domnului profesor
însă sper ca toate acestea vor aparţine de domeniul trecutului.
Doresc ca domnul nostru profesor să aibă multe succese în continuare, aşa
cum a avut şi până în prezent. Domnule profesor, doresc să vă spun şi să vă urez
102
sănătate şi în special la mai mare.
Cu stimă şi respect, al dumneavoastră elev.
Giurescu Claudiu

Părerea mea despre domnul profesor de limba română este foarte bună. Din
punctul meu de vedere mi s-a părut un om foarte corect, atât la şcoală cât şi în
alte împrejurări.
Este un om deosebit pentru că a reuşit să realizeze tot ceea ce şi-a propus şi
a reuşit să facă ceea ce alţii nu ar fi făcut niciodată. Chiar dacă eu nu am fost de
la început aici la şcoală, pe parcursul celor doi ani de şcoală care i-am învăţat
în acest liceu şi pentru noi şi îi doresc în continuare multe realizări la tot ce îşi
doreşte dânsul.
Cu ajutorul domnului profesor şi al altor colegi am reuşit să scoatem câteva
numere ale revistei pe care eu o consider reuşită pentru că am găsit în ea multe
lucruri utile.

Radu Ileana

Clasa a XII-a A, 1998/1999

Aflându-mă acum în faţa acestei coli albe gândurile îmi par suspendate
undeva în afara conştiinţei mele şi doar inima îmi palpită, simţind în aproprierea
ei un tumult de sentimente ce sunt pe punctul de a se revărsa din infinitatea
gândurilor.
Nu... nu este deloc uşor pentru mine să vorbesc despre profesorul meu de limba
română. Şi asta nu pentru că nu ar exista cuvinte care să descrie un profesor, ci
pentru că îmi vine greu să le aleg, căci cel cu care am învăţat tainele limbii şi
literaturii române este cu mult mai mult decât un simplu profesor. Voi încerca
însă,cu ajutorul amintirilor să redau nu atât imaginea exterioară, cât mai ales
imaginea interioară a acestui om, care, pentru mine a fost un adevărat mentor
spiritual, un guru sufletesc.
“Nu caut vorbe pe ales”, cum spune poetul, căci ceea ce fac acum, domnule
profesor, nu fac din complezenţă sau pentru a vă face să vă simţiţi măgulit, căci
nu de asta aveţi nevoie, ci doresc să vă mărturisesc cele mai adânci sentimente
ale mele pe care, de-a lungul a 4 ani de zile mi le-aţi trezit... sentimente, pe care
le-aţi făcut pentru noi, în primul rând, pentru şcoală, pentru societate, pentru
umanitate.
Aceste rânduri le scriu acum, în aceste clipe, când dumneavoastră ne vorbiţi
„cu mâna pe inimă” despre intenţiile şi rezultatele noastre în timpul celor 4 ani.
Vă rog să mă iertaţi pentru că nu vă respect întru totul cuvintele, însă ele, unul
câte unul picură în auz, chiar dacă în timp aşez şi aceste rânduri însă în acelaşi
103
timp aşez şi aceste rânduri pe această coală de hârtie.
Mi-am dat seama că pentru dumneavoastră sunt o carte deschisă. Sunteţi
singurul om care a reuşit să înţeleagă ceea ce simt cu adevărat. Nu am posibilitatea
să închei aceste rânduri, însă cred că ştiţi foarte bine ceea ce aş vrea să spun.
Vă mulţumesc din suflet! Şi sper să nu vă dezamăgesc.

Lory Ghiţan

Când l-am întâlnit pentru prima oară, eram la începutul clasei a IX-a,
chiar în prima zi de şcoală. Eram împreună cu tatăl meu şi cu mai mulţi
elevi care urmau să-mi fie colegi.
Cunoscându-1 pe tatăl meu a venit la noi, l-am salutat, după care m-a
strâns la pieptul dumnealui de om, de profesor, de părinte. Nici până în ziua de
astăzi nu am uitat acel sentiment de ocrotire. Pe parcursul acestor patru ani am
ajuns sa-l cunosc destul de bine. Sunt multe cuvinte care ar descrie un profesor,
dar pentru profesorul meu de limba şi literatura română, trebuie alese cele mai
bune cuvinte, este un om minunat, un om care lasă amintiri plăcute, un om care
merită respectat pentru ceea ce a făcut, pentru cea ce face şi pentru, cea ce va face
pentru noi în continuare.
Mulţi elevi îl urăsc pentru severitatea dumnealui, pentru faptul că lasă
elevi corigenţi şi chiar repetenţi, dar noi trebuie să înţelegem de ce o face. Pentru
noi, pentru binele nostru, pentru viitorul nostru. Dacă dumnealui nu ar fi fost în
acest liceu sunt sigură că s-ar fi ales de mult praful de el.
Cine ar mai fi făcut Muzeul «Jilţului » ?Cine ar mai fi scos revista «
Murmurul Jilţului »Cine ar mai fi organizat întâlniri cu oameni renumiţi şi
multe altele ? Cine s-ar mai fi ocupat de toate acestea ? Nimeni. Totul ar fi trecut
simplu.
Prin această coală de hârtie am ocazia pentru a-i mulţumi domnului
profesor pentru tot. Vă mulţumesc, domnule profesor Dumitru Dădălău pentru
tot ceea ce ati făcut pentru mine şi vă rog să mă iertaţi dacă v-am supărat vreodată
cu ceva, deşi ştiu că nu am învăţat.
Cei patru ani de şcoală petrecuţi cu dumneavoastră si cu colegii mei au
fost cele mai minunate momente pe care n-o să le uit în viaţa mea. Pentru noi aţi
fost ca un părinte care ne-a lipsit în timpul orelor de curs şi un diriginte care ne-a
lipsit încă din clasa a IX-a.
In final, vă doresc multă sănătate, fericire şi îndeplinirea tuturor
dorinţelor.
Cu stimă şi respect
Dumnezeu să vă ajute !

104
 Gheorghescu Runa

Profesorul meu de limba română cu care am făcut ore în aceşti ani pe

care i-am petrecut la GSTM Mătăsari a fost unul dintre cei mai cinstiţi şi stimaţi
profesori pe care i-am întâlnit în viaţa de elev pe care am petrecut-o pe băncile
şcolii.
La venirea mea în acest liceu, ceilalţi elevi ai acestui liceu şi colegii mi-
au spus dinainte de prima oră de limba română că domnul profesor de limba
română Dădălău Dumitru este un om rău şi neprietenos cu elevii. Dar mai târziu
mi-am dat seama că nu este aşa cum spuneau ceilalţi, ci că este o personalitate de
seamă a acestei instituţii de învăţământ. Poate că fără dânsul, printre noi nu s-ar
fi înfiinţat o revistă a liceului, nu s-ar fi înfiinţat un muzeu al satelor din Valea
Jilţului pe care au venit să-l viziteze personalităţi de seamă din lumea culturală,
politică, economică ş.a.m.d.

Huz Florin

Se spune că anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţa ta,îmi amintesc şi
acum cu ce emoţie am întâmpinat prima zi a anului şcolar 1995 - 1996, zi în care
am făcut cunoştinţă cu noii mei colegi de clasă,precum şi cu acei care urmau să
ne fie dascăli şi îndrumători pe parcursul celor patru ani de zile.
Încă din prima zi de şcoală,cel care avea să ne fie profesor de limba
română, domnul Dumitru Dădălău ne-a făcut o vizită. Auzisem multe despre
dânsul şi anume că este prea exigent cu elevii săi. Pe parcursul celor patru ani
de zile mi-am dat seama că domnul profesor este un om drept cu elevii săi,un
sufletist.
Dacă învăţai erai apreciat de dânsul. Cu sprijinul şi ajutorul său nemărginit
liceul nostru se bucură cu revista “Murmurul Jilţului” care aşa cum am spus nu
ar fi fost posibilă fără intervenţia domnului profesor Dumitru Dădălău. Datorită
dânsului am putut vedea în liceul nostru diferite personalităţi literare, precum şi
lansări a unor cărţi.
Nu-l vom uita niciodată pe cel care ne-a fost profesor de română.

Corega Oana

Chiar dacă au fost grei sau uşori,aceşti patru ani de liceu,au trecut însă,chiar
cu condiţiile ce le aveam aproape în fiecare zi,dar cred că nici unul dintre noi n-a
uitat prima zi a noastră ca elevi ai acestui liceu.
Cu domnul profesor de română Tică Dădălău am făcut cunoştinţă încă din
primele zile de liceu. Ţin minte emoţiile ce le-am avut în clipa care a intrat pe
105
uşă, emoţii ce m-au urmărit aproape zi de zi în decursul celor patru ani. Aflând
de la alţi elevi fel de fel de lucruri despre dânsul,îmi era tare frică dar dumnealui
ne-a zis că nu trebuie să ne fie frică că toţi cei care învaţă, vor promova.
În aceşti patru ani în care l-am avut ca profesor,am ajuns la concluzia că acel
profesor rău şi fără inimă cum spuneau alţii nu era astfel in realitate, ci este
un om cu totul deosebit dorind să facă ceva din acest liceu,dare se îndreaptă
spre prăbuşire,aducându-i un renume prin revista noastră,a liceului, “Murmurul
Jilţului”.
Doresc să vă mulţumesc domn profesor pentru răbdarea pe care aţi avut-o
cu noi in aceşti patru ani şi să ne iertaţi pentru greşelile făcute, poate, fără voia
noastră, pentru că, cum mulţi au spus eram nişte copii şi nu realizam atunci ceea
ce dumneavoastră ne învăţaţi nu vroiam sau nu puteam să realizăm că era ceva
serios şi acum poate regretăm că nu v-am urmat întru-totul sfaturile.
Vă mulţumesc, domnule profesor pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi în
aceşti patru ani.

Stancu Daniela

Când am venit prima dată în acest liceu mai bine zis în prima zi de şcoală în
clasa a IX-a,am auzit că o să facem româna cu profesorul Dădălău Dumitru, fapt
ce s-a adeverit. La prima oră cu domnul profesor dânsul şi-a expus părerile iar noi
eram foarte speriaţi de la prima vedere şi dacă ne luam după zvonuri părea un om
rău, dar în realitate nu este aşa.
Domnul profesor este exigent la învăţătură, lucru pentru care foarte multe
persoane îl condamnă, dar foarte puţine persoane îşi dau seama că este exigent
doar pentru a face copii să înveţe.
La obiectul limba română are aproape anumite reguli când predă, când ascultă,
în general la ora de română. La început acest mod în care decurg orele de română
pare aproape de netrecut, dar cu timpul copiii se vor obişnui şi nu li se va părea
aşa de greu.
La notare domnul profesor ne dă note cam mici dar cu ajutorul acestei notări
copiii vor învăţa măcar pentru a lua nota minimă.
Domnul profesor este o fiinţă blândă, încearcă din toate puterile să facă elevii
să înveţe. Este un om iubitor de aceea tot ce face în tot felul de moduri, o face
doar pentru elevii săi îşi face datoria de profesor,pe care toţi profesorii ar trebui
să şi-o facă.

106
 Stănescu Mihaela

După cei patru ani de liceu, cu toate că este cel mai exigent, profesorul de
limba română a ştiut cum să facă să iasă în evidenţă şi cum să facă să nu îl putem
uita.
Cu toate că mai face mişto de noi, ceea ce supără pe mulţi şi cu toate că am
avut probleme la limba română, eu unul nu i-am purtat pică niciodată şi nici nu
o să-i port.
Eu cred că dacă nu ar fi el în această şcoală, aceasta cred că s-ar şi desfiinţa.
Un profesor bun înseamnă să fie exigent şi trebuie să ştie să comunice cu elevii
pentru a învăţa de drag nu să înveţe de frică.

Brebu Claudiu

Cu doar patru ani în urmă păşeam cu teamă pe treptele acestui liceu. Auzisem
foarte multe (mai multe rele decât bune),despre domnul ce urma să-mi fie şi mie
pe parcursul a patru ani. La sfârşit de clasa a VIII- a, fiecare se gândeşte şi se
îndrumă într-acolo unde crede el că are posibilitatea sau capacitatea de a face faţă
unui ciclu de învăţământ liceal sau şcoală profesională. Aşa am fost şi eu în urmă
cu patru ani când a trebuit să mă decid unde voi merge mai departe şi am hotărât
să rămân la Mătăsari, nu pentru că nu făceam faţă în altă parte dar pentru că nu
aveam posibilitatea să fiu la o şcoală mai departe de casă.
Auzeam într-acele momente că dacă dau examen aici am să mă izbesc în şcoală
de învăţăturile şi educaţiile unui profesor care prea puţini îl agrează şi un profesor
ca domnul Dădălău Dumitru care nu te învaţă numai literatură ci te învaţă cum să
te comporţi în viaţa de zi cu zi, cum să faci faţă în unele momente când greul tine
la picioare şi cum să respecţi pentru ca să fi respectat în societate, nu ai să mai
găseşti niciunde, doar poate unul la o sută de profesori. Un om care ştie ce vrea,
un om care pune suflet în tot ceea ce face, a încercat să facă din noi oameni poate
cu unii chiar a reuşit să-i îndrume într-acolo unde sufletul lor era atras de ceva.
Dacă la început auzeam despre dânsul vrute şi nevrute, ca şi acum,să ştiţi că
nu este aşa,dânsul este un om care s-a dedicat cu totul muncii pe care o face şi a
făcut din liceul din Mătăsari„un trandafir” care zace într-o „groapă de gunoi”.
Singur a făcut cât o sută alţii,a ştiut tot timpul ce şi unde să îndrume elevii pe
care i-a învăţat carte. Eu unul mă întreb cum şi când se gândeşte la toate planurile
pe care şi le pune în minte să le facă şi de unde are atâta răbdare şi calmul de care
are nevoie în acele momente.

107
 Şerb Elena

Clasa a XII-a A

În aceşti 3 ani de zile petrecuţi în liceu cu domnul profesor de limba română,

Dădălău Dumitru, acesta a fost un profesor bun, a încercat să ne facă să învăţăm
carte şi ne-a îndemnat la tot mai mult bine cu toate că eu personal l-am mai
supărat, dar dânsul nu a ţinut cont şi a ţinut la noi ca la nişte copii. Îmi aduc
aminte de prima zi de şcoală din acest liceu când alţi colegi din alte clase mai
mari, mai mici ne spuneau că este rău.
În prima oră de limba română domnul profesor a venit în clasă, am făcut
cunoştinţă cu dânsul, ne-a strâns mâna şi ne-a sărutat, ne-a explicat că dânsul
vrea doar să învăţăm carte, să ajungem şi noi ceva în lume. Nu ştiu dacă mai
există un alt profesor care a făcut în alt liceu ce a făcut domnul Dădălău Dumitru,
adică să înfiinţeze o fundaţie, să facă un muzeu, să organizeze spectacole şi să
aducă în acest liceu personalităţi adică scriitori şi alţi oameni pe care noi poate
nu-i vedeam niciodată. Pe domnul profesor l-am considerat ca un tată cu toate
că ne certa, dar şi noi l-am supărat. Acum la sfârşitul clasei a XII-a îmi cer scuze
pentru tot ce am făcut în aceşti ani şi vă rog frumos să mă iertaţi.
În continuare vă doresc multă sănătate şi tot ce vă doriţi dumneavoastră.
Cu multă stimă şi respect.
• Scînteie Sergiu

Profesorul meu de limba română este domnul Dădălău Dumitru, prima oară
când l-am întâlnit a fost în clasa a IX-a, pe trimestrul I.
Domnul profesor este bun cu elevii, înţelegător, dar şi exigent atunci când
trebuie. Primele ore de română au fost minunate deşi noi de la colegii mai mari
înţelesesem că domnul profesor era foarte rău, dar dânsul ne-a arătat că nu era aşa
cum spuneau ceilalţi colegi.
De-a lungul celor 4 ani de liceu dânsul ne-a explicat şi ne-a învăţat ce e bine
să facem, ne-a îndemnat să învăţăm,
ceea ce noi nu am ascultat, a fost lângă noi, ne-a încurajat.
Cu ajutorul domnului profesor am scos o revistă care a adus în rândul elevilor
o mare bucurie. Revista se numea „Murmurul Jilţului”, tot în cadrul acestui liceu
a avut loc sărbătoarea „Fiilor Jilţului” şi deschiderea „Muzeului” care a fost făcut
tot cu ajutorul şi din iniţiativa domnului profesor.
În final vreau să-i mulţumesc domnului profesor pentru toate bucuriile pe care
le-a făcut colegilor mei.
Pampu Nicoleta

108
 Profesorul meu de limba română este Dădălău Dumitru, este un profesor
bun uneori exigent. Meseria de profesor este grea dar frumoasă. L-am cunoscut
pentru prima dată în clasa a IX-a, la început toţi învăţam de frică să nu rămânem
corigenţi, până la urmă ne-am obişnuit cu dânsul.
În cursul celor 4 ani de zile dânsul a fost lângă noi şi ne-a explicat ce e bine
şi ce e rău, să învăţăm căci învăţăm pentru noi nu pentru dânsul. Împreună am
realizat multe activităţi precum: am scos o revistă a şcolii „Murmurul Jilţului”,
tot în cadrul şcolii a avut loc şi întâlnirea cu Fiii Jilţului, tot domnul profesor de
limba română a adus în această şcoală mari personalităţi ale literaturii precum
poetul Ion Popescu.
În finalul compunerii mele vreau să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru
mine şi pentru colegii mei, şi îi urez viaţă lungă, să rămână acelaşi profesor pe
care l-am cunoscut.
Pamfiloiu Dumitru
Domnul Tică Dădălău a fost profesorul de limba şi literatura română al clasei
a XII-a A, clasă din care şi eu am făcut parte.
Eu, personal mă bucur că am avut la catedră 4 ani de zile pe acest dascăl.
Este un om deosebit. Este un adevărat profesor, este un om cu o inimă de
„aur”
Domnul Tică Dădălău pune suflet în tot ceea ce face. A intrat cu bucurie în sala
de clasă ca să-şi înceapă cursurile. A fost întotdeauna punctual, cel mai punctual
profesor din liceul Mătăsari. Îşi desfăşura orele de română aşa cum trebuia. De
mult ori, noi, elevii clasei a XII-a, cei veşnic puturoşi, îl supăram, datorită faptului
că nu învăţam, ne prezentam aproape întotdeauna nepregătiţi.
Mulţi spuneau că domnul Tică este un „dur”, fără suflet, dar mi-am dat seama
încă din prima clipă că nu este aşa.
Toate eforturile pe care domnul Tică le-a depus pentru ca noi să învăţăm nu
au fost zadarnice.
Îi mulţumesc pentru că m-a trecut în toţi aceşti 4 ani, deşi eu nu meritam.
Multă sănătate.
Ciutureanu Corina
Ce pot spune despre domnul profesor de limba romană decât să-i mulţumesc
că m-a învăţat carte şi că nu pot uita niciodată clipele petrecute împreună şi-l voi
respecta pe oriunde îl voi întâlni, întotdeauna.
Imi aduc aminte de toate ne-cazurile pe care i le-am făcut în decursul acestor
ani şi doresc foarte mult să-i mulţumesc că le-a îndurat pe toate şi a putut să le
uite.
Parcă încă din ultima zi de şcoală îmi este dor de clipele şi mai bune şi mai
109
rele pe care domnul profesor le-a trecut cu vederea. Vreau să-i mulţumesc încă
odată pentru strădania pe care a depus-o pentru a face din mine un om şi fiind
sincer mi-am dat seama că domnul Dădălău nu este un om rău, este un om care
doreşte să-şi facă meseria şi cred că depune foarte mult suflet. Nu pot să uit nici
clipa cea de la sfârşitul clasei a X-a când am fost corigent dar acest moment, m-a
determinat să mai pun mâna pe carte.
Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine şi nu voi uita niciodată
ce aţi făcut pentru noi cu revista şcolii. C. Buzărin
Clasa a XII-a B, 1998/1999

Au trecut patru ani de când am intrat prima dată în această şcoală ca elevă de
liceu, dar parcă a fost mai ieri.
Atunci singura mea teamă era faptul că o să fac româna cu domnul Dădălău,
zvonurile care circulau, au ajuns şi pe la mine. Se spunea că este cel mai exigent
profesor din toţi profesorii de la Mătăsari, şi poate că aşa şi este, dar nu cred că în
cel mai rău sens al cuvântului pentru că pe noi ne-a ajutat această exigenţă, ne-a
determinat să învăţăm măcar la română.
Trebuie să recunosc că multe momente nu au fost prea plăcute în legătură cu
domnul Dădălău, dar cred că cea mai bună parte din vină am purtat-o eu. De ce
? Pentru că eu nu prea m-am putut împăca cu felul de a fi al domnului profesor,
mi se părea că este prea dur şi prea necorect cu mine, nu pot nici acum după 4 ani
să-mi dau seama dacă este sau nu aşa.
Uneori îmi doream enorm să nu mai am niciodată de a face cu dânsul, dar
au fost şi momente în care mi-am dat seama că dânsul are un suflet mare, îmi
dădeam seama că tot ceea ce face dânsul face pentru noi şi pentru această şcoală,
se zbătea şi suferea mult pentru tot ce vroia să realizeze, cum s-a întâmplat cu
revista şcolii, Muzeul Jilţului, etc.,care fără dânsul nu ar fi existat.
De multe ori am fost jignită de vorbele domnului profesor, dar poate că puţin
am meritat, pentru că nu am fost o elevă prea bună. Acum când anii de liceu s-au
dus si când viaţa mea va deveni alta, nu pot să-mi dau seama dacă regret sau dacă
îmi pare bine că n-o să mai îmi fac probleme legate de domnul de română.
Poate ar fi multe lucruri pentru care ar trebui să îi mulţumesc dânsului, dar eu
nu mă rezum decât la unul faptul că totuşi e o materie la care ştiu că am învăţat şi
eu cu adevărat în 4 ani de zile - româna.
În rest acum toate momentele sunt nişte amintiri mai bune sau mai rele, care
vrând-nevrând să rămân undeva în sufletul meu şi rămâne şi imaginea dânsului
printre toate amintirile din anii de liceu.
Giontu Mariana

110
 Timp de 4 ani de zile a fost cel care ne-a arătat cum să obţinem ce vrem din
viaţă şi anume ne-a îndemnat la tot pasul să punem mâna pe carte că fără carte nu
vom ajunge nimic în viaţă.
Când a păşit pentru prima dată la noi în clasă toţi ne întrebam dacă este adevărat
ce se auzise despre dânsul cum că ar fi un profesor rău care ne va termina încă din
primul an. Dar timpul a demonstrat ce mai trebuia demonstrat, că domnul Tică a
fost,este şi va rămâne un dascăl bun, exigent, care ştie cum să te facă să pui mâna
pe carte, un profesor care doreşte ca învăţământul din localitatea noastră să nu
decadă în ochii altora, un profesor care cu toate că a avut şi greutăţi în aceşti patru
ani a ştiut să le lase deoparte atunci când intra la ore, ca elevii să rămână cu ceva
de la dânsul şi anume: învăţătura.
Eu unul consider că domnul profesor. domnul Tică, este un om cu un caracter
puternic, care a luptat cu greutăţile vieţii, un om care a pus suflet în tot ceea ce a
făcut şi nu puţine fiindu-i realizările.
Acum la sfârşitul celor patru ani eu vă doresc domnule profesor multă sănătate
şi multă poftă de muncă, ca să puteţi învăţa si mult mai multe generaţii de elevi.
Vă mulţumesc, domnule profesor Tică Dădălău .

Iovan Nicolae

Profesorul nostru de limba română este unul dintre profesorii care ne-a
determinat timp de patru ani să învăţăm pentru a ajunge ceva în viaţă. Noi,
adolescenţii acestei generaţii neluând spusele dânsului în serios am învăţat în
aceşti ani de liceu mai mult de frică, dar această învăţătură cu frica ne ajută
foarte mult căci ne aşteaptă un examen atât de greu, dar care pentru unii nici n-ar
exista.
Profesorul de limba română este un profesor foarte sever dar cu un suflet mare
care ne-a înţeles de fiecare dată dar apoi urmau reproşurile, dar au trecut căci
noi nu le luam în seamă. La sfârşitul acestor patru ani de liceu ne dăm seama
că profesorul de limba română nu este un om rău, dânsul a dorit din suflet să
scoată oameni din noi, nu să rămânem nişte inculţi. Dacă n-ar fi existat dânsul ca
profesor în acest liceu nu cred că elevii învăţau la limba română atât de mult. Dar
oricât de mult am învăţa noi tot nu îl putem mulţumi pe domnul profesor de limba
română, dânsul doreşte ca noi să învăţăm toţi la fel de mult pe cei mai buni, dar
nu toţi au aceeaşi capacitate de a învăţa, la fel de mult dezvoltată ca ceilalţi, dar
cu mici indulgenţe am fost promovaţi toţi.
Prin oameni ca domnul profesor de limba română acest liceu va avea un viitor
măreţ şi un renume căci acest profesor a avut dorinţa de a înfiinţa în acest liceu
o revistă, o fundaţie un mu zeu, ceea ce a dus şi la bun sfârşit dar şi cu sprijinul
nostru al elevilor care am contribuit cu obiecte pentru muzeu, cu poezii pentru
revistă.
111
 Acum când am terminat şi cel de-al patrulea an de liceu dar şi cel de-al
doisprezecelea an de şcoală în acest liceu sunt mulţumită şi mulţumesc acelor
profesori care s-au ocupat de noi.
Coman Camelia

Profesorul meu de limba şi literatura română se numeşte domnul Dădălău

Dumitru un om cu suflet mare, dânsul mi-a fost profesor timp de 4 ani, în acest
timp am învăţat foarte multe lucruri bune de la domnul profesor.
Domnul Dădălău Dumitru este un profesor bun, îşi depune toată silinţa pentru
a scoate ceva din elevii ce trec prin această instituţie, dânsul nu doreşte nimic
altceva de la noi decât să învăţăm, pentru că învăţând ne uşurăm munca în viaţă.
Domnul profesor mi-a fost în aceşti 4 ani de zile ca un al doilea părinte, ne-a
învăţat cum să lucrăm în această societate, ne-a învăţat ce este bine şi ce este rău,
cum trebuie să respecţi, dacă vrei să fii respectat.
Toţi elevii cei care vor trece prin acest liceu sunt convins că vor rămâne cu o
părere bună despre domnul Dădălău Dumitru.
Geamănu Dumitru

Încă de la început trebuie să vă spun, că, eu unul nu mi-a fost “frică” de

dumneavoastră, deoarece eu cred că dacă înveţi nu îţi poate face nimeni nici un
rău chiar dacă ar vrea.
Dumneavoastră, stimate domnule profesor Dumitru Dădălău nu mi-aţi făcut
nici un rău, ba dimpotrivă, m-aţi îndemnat cu un sfat părintesc pe mine şi pe
colegii mei să învăţăm, deoarece în vremurile de azi numai dacă
suntem bine pregătiţi pentru război în lumea bună, putem să ne integrăm şi noi
într-o societate.
Chiar dacă aţi fost mai exigenţi faţă de ceilalţi domni profesori, mie unul mi-a
părut sincer bine. Acest lucru nu ne poate crea decât avantaje acolo unde ne-om
duce pe mai târziu.
Aţi încercat ca un adevărat părinte să ne explicaţi frumosul şi nu urâtul că
trebuie neapărat să învăţăm. Tot dumneavoastră aţi fost acela care a înfiinţat
revista “Murmurul Jilţului” care va duce pe mai departe numele acestui liceu
minier care este privit cu sfială de unii dintre noi (elevi care au urmat alte licee
mai bune din Tg-Jiu)
Eu, elevul dumneavoastră Detculescu Marius, vă mulţumesc sincer pentru tot
ceea ce aţi făcut pentru mine, şi vă promit că nu vă voi uita.
Să ne trăiţi, domnule profesor!
Detculescu Marius

112
 îmi voi aduce cu mare plăcere şi bucurie aminte de anii de liceu şi mai ales de
domnul profesor de limba şi literatura română. Domnul profesor a fost, este şi va
fi pentru mine şi cred şi pentru alţii „un al doilea tată”;
când am păşit prima oară în acest liceu toţi îmi spuneau să învăţ la limba şi
literatura română că domnul profesor este rău.
Dar eu nu am crezut. Pentru mine a fost cel mai bun profesor.
M-a ajutat foarte mult, m-a îndemnat pe drumul cel mai bun în viaţă.
Ştiu că poate 1-am supărat dar îmi cer scuze şi iertare pentru întâmplările
triste pe care i le-am făcut în timpul celor patru ani de studii. Sper că domnul
profesor va uita de amintirile neplăcute din clasă. Îi mulţumesc încă odată pentru
tot ce a făcut pentru noi. Va rămâne pentru mine şi cred că pentru mulţi alţi elevi
un profesor care m-a ajutat mult, care a arătat care este diferenţa dintre bine şi
rău. Eu nu am cuvinte să-i mulţumesc şi cred că n-o să pot să-i arăt cât îi datorez
pentru binele care l-a făcut.
Îi mulţumesc acuma şi îi voi mulţumi toată viaţa. Vă mulţumesc domnule
profesor de limba şi literatura română, voi face tot ce îmi stă în putere să mă
mândresc că am învăţat în acest liceu şi, l-am avut pe domnul profesor Dădălău
Dumitru ca profesor de limba şi literatura română.
Anii au trecut şi am ajuns la drumul de maturitate. Domnul profesor a fost un
om care suferea pentru alţii care nu se realizează în viaţă.
Vă mulţumesc.
• Nebunu Cristina

Am avut ocazia să întâlnesc diferiţi oameni, care la început mi se păreau blânzi

cu un suflet bun, iar alţii îmi erau atât de ne dragi la inimă dar nu este aşa.
În cadrul acestui liceu am întâlnit un cadru didactic mai aparte. La început
auzisem numai vorbe grele despre persoana sa dar timpul a trecut şi eu mi-am dat
seama că nu este adevărat.
Profesorul meu de limba şi literatura română era de o talie mijlocie, avea
fruntea lată, cu ochi umezi care ne priveau cu o duioşie, cu blândeţe, avea un
suflet curat.
Nu aş putea spune că acest domn profesor nu a greşit faţă de elevii săi; da a
greşit, poate noi elevii am plecat de la o părere greşită despre dânsul,
poate ni s-a părut greşită că între elevi şi dânsul face separare.
Timpul a trecut; am ajuns la sfârşitul unui capitol din viaţa noastră, am ajuns
în pragul maturizării şi am putut să facem deosebirea dintre bine şi rău.
Acum la sfârşit nu mai putem spune că a fost rău, putem să-i mulţumim căci
datorită dânsului putem trece peste un obstacol din viaţa noastră. Orele pe care
le-am petrecut erau foarte serioase, găseam mereu un subiect de discuţii pe tema
de literatură.
113
 Erau momente când aveam emoţii şi aşteptam să, treacă ora cât mai repede,
dar erau ore când aproape doream să se sfârşească. Acum când suntem în pragul
examenului nu am putea spune că am învăţat pentru ca să recuperăm orele pe care
nu le-am fi făcut.
La acest obiect am avut doar să le recapitulăm şi să mai dobândim alte
cunoştinţe.
Omul “rău” dispare din sufletul nostru; devine “îngerul” pe care noi îl aşteptăm
mereu, devenind persoana care ne ajută mereu.
• Nebunu Mihaela
După spusele, unora profesorul Tică Dădălău era unul dintre cei mai exigenţi
profesori din liceul Mătăsari. În primul an de liceu ne mai cunoscându-l deloc
pe actualul meu profesor aveam o frică mare, deoarece nu ştiam cum să fac o
comportare bună la ora dânsului. Cum am făcut şi ce am făcut în acel an de
liceu am şi rămas corigent la obiectul română iar în al treilea an de liceu încă o
corigenţă şi un mare pas pentru a rămâne repetent.
Părerea mea este că nu este un profesor foarte exigent, deoarece dacă era nu
mai apucam anul patru de liceu, dânsul a vrut să ne facă să învăţăm în perioada de
liceu pentru a ne fi mai uşor la bac, deoarece avem două probe la obiectul română
(scris şi oral).
A făcut pregătire cu noi la acest obiect deoarece ştia că nu învăţăm acasă, dar
unii dintre noi nu l-am ascultat şi la bac nu ştiu ce o să facem.
Câteodată era înţelegător cu noi, glumea dar când i se punea dânsului „pata”
pe noi intram toţi într-o serie de 2-3 rar câte un 4-5, şi nu aveam ce-i mai face.
În vacanţele mari dacă noi nu-l vizitam pe dânsul, el ne spunea că de aceea ne
lasă corigenţi, ca să mai venim pe la şcoală să-l mai vedem.
Porodan Aristică
Înainte de a ajunge pe băncile liceului, se spunea despre domnul profesor de
limba română că este un om rău, dar în cei patru ani petrecuţi în acest liceu ne-a
dovedit că nu este adevărat acest lucru, totul fiind spus.
Unii elevi înţelegeau prin exigent a fi rău, dar nu era aşa, domnul profesor
dorea ca elevii săi să înveţe carte, să aibă un viitor, ca această localitate să nu se
facă de râs în viitor.

Purcel C. Cristian
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la profesorul meu de limba
română simt o bucurie în suflet pentru că îi port o mare stimă şi îl respect pentru
tot ceea ce a făcut bun pentru mine. În marea majoritate eu nu am fost înţeles mai
114
deloc şi poate uneori nedreptăţit. Când am încercat să mă fac remarcat am fost
nedreptăţit în comparaţie cu ceilalţi şi de aceea m-am demoralizat. Dar să uităm
părţile mai puţin frumoase din cei trei ani în care am avut profesor de limba
română pe stimatul şi venerabilul domn Dădălău Dumitru.
Am avut mare încredere în profesorul meu de română şi nu m-a dezamăgit, a
încercat să facă din noi oameni, dar noi poate nu ne-am dat seama mai devreme.
Când era vorba de distracţie sau de spectacol cu domnul Dădălău începeau şi
se terminau tot cu dânsul.
Nu cred că aş avea chiar atât de multe de reproşat domnului Tică Dădălău,
excepţionalului profesor de limba română, pentru că dânsul tot ceea ce făcea,
făcea cu pasiune şi depunea mult suflet în toate activităţile pe care le desfăşura.

Corega Iulian Claudiu

Clasa a XII-a A, 1999/2000

Îmi aduc aminte de clipa în care v-am văzut prima oară,impresia mea despre
dumneavoastră a fost una nu foarte bună, credeam că sunteţi un om rău, lipsit
de inimă dar pe parcursul celor 4 ani în care mi-aţi fost profesor părerea mea s-a
schimbat total.
Nu ştiu care este impresia dumneavoastră despre mine dar vreau să vă spun că
dacă nu eraţi aşa cum sunteţi nu aş fi ajuns niciodată aici unde sunt acum,nu aş fi
avut cunoştinţele pe care le am acum,încrederea pe care o am în mine însumi.
Chiar daca uneori aţi fost mai aspru cu noi,mai exigent,chiar dacă ne-aţi lăsat
corigenţi de atâtea ori aceasta a fost tot din cauza noastră,ne-aţi arătat că trebuie
să învăţăm să trăim pe propriile picioare fără ajutorul nimănui şi aceasta fără a fi
pregătit nu se poate.
De multe ori când eram cu moralul la pământ dumneavoastră veneaţi la oră şi
ne arătaţi că ne putem sprijini pe ajutorul dumneavoastră, că vă zbateţi să faceţi
totul pentru a reuşi şi noi în viaţa, pentru a face această şcoală să aibă un renume
pentru ca noi să nu mai fim respinşi în altă parte datorită locului de unde venim.
Să nu credeţi că vă învinuiesc că m-aţi lăsat corigentă pentru ultima oară, dacă
învăţam suficient nu rămâneam, deşi mă simt un om fără speranţe, fără visuri în
această clipă, aceasta se datorează superficialităţii cu care am tratat învăţătura.
Vă mulţumesc din suflet că aţi fost alături de noi în aceşti ani,aţi fost un model
demn de apreciat, vă rog să mă iertaţi de câte ori v-am greşit cu ceva şi vă doresc
multă sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor!

Dobromirescu Adrian

Cu patru ani în urmă, aproape de sfârşitul primei săptămâni de şcoală apare

115
în orar ora de română şi la oră apare după recomandarea sa, profesorul Dădălău
Dumitru, parcă văd şi acum costumul albastru pe care-1 purta, după care începe
o scurtă discuţie cu recomandarea elevilor şi locul de provenienţă al lor. Cu o
oarecare stare depresivă ascultam cum ne spunea despre ce se spune despre
dumnealui - în rândul elevilor şi începea astfel “în rândul elevilor să se vehiculeze
despre ca şi cum...’’
Pentru mine persoana profesorului de română a fost la prima vedere persoana
autoritară căruia îi place ca lucrurile să iasă indiferent de procedură bine.
Perioada de acomodare a trecut după care dându-mi seama de posibilităţile mele
intelectuale am încercat să dovedesc aceasta dar nu pot să mă laud că am luat
vreodată lucrurile în serios.
Aş putea spune că am prins o oarecare deprindere spre obiectul limba şi
literatura română aceasta datorându-se în exclusivitate acelui considerat de mine
mentor spiritual şi omul, profesorul de limba română. Poate că atunci nu mi-am
dat seama şi poate nici acum îndeajuns de valoarea şi însemnătatea dumnealui
spre formarea noastră.
Sunt aproape sigur că valoarea mea ca om care o am,până acum ar fi fost mult
diminuată dacă nu aş fi avut în preajmă un om priceput de mulţi şi dezapreciat de
alţii, dându-ne o nouă viziune asupra vieţii.
Manolache Florentina

Profesorul meu de limba şi literatura română încă de la începutul acestor patru

ani de liceu a fost domnul Dumitru Dădălău, încă din şcoala generală auzeam
colegi de-ai mei că domnul profesor de română era rău, drastic, dar când am
început aceşti ani de liceu, din prima oră am observat că, colegii mei se înşelaseră
amarnic asupra dânsului. Este un om bun,atât ca profesor cât şi ca persoană,
dornic să înveţe copiii carte, ca să ajungă ceva în viată, încă din primele ore
domnul profesor ne-a dovedit că trebuie să învăţăm mult, ne-a pus la dispoziţie o
bibliotecă cu toate cărţile şi toţi scriitorii care trebuie să-i studiem.
Orele dânsului erau foarte concludente şi la obiect. Când nu învăţam
domnul profesor se supăra pe noi, ne dădea note pe drept, nu cum ne dau unii
profesori note pe nedrept. Aceşti patru ani au fost cei mai frumoşi ani de liceu,
mai ales atunci când venea ora de română, aveam emoţii şi aveam o frică nespusă
la început dar cu timpul m-am împrietenit cu dânsul. Aveam o frică atunci când
mă asculta şi nu ştiam şi luam notă mică şi îmi era ruşine de dânsul pentru că
pentru munca dânsului nespus de mare noi veneam la şcoală şi nu ştiam nimic.
Acum când sunt la sfârşitul celor patru ani de liceu petrecuţi cu dânsul vreau
să-i mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, pentru materia, pe
care o preda în metoda dânsului pentru cum îşi făcea datoria şi să ne ierte pentru
toate greşelile noastre.
Îi urez din toată inima multă sănătate şi spor la muncă în continuare. Vă urez
116
mult noroc în continuare.

Purcel Adriana

Timp de patru ani de zile petrecuţi în cadrul liceului din Mătăsari am avut ca
profesor de limba română pe domnul Dădălău Dumitru. Un om cu suflet nobil
care a ştiut întotdeauna ce trebuie să ceară unui elev. Destul de exigent la ore dar
nu în zadar ci în scopuri bine definite. Dacă a dat un doi, un trei, a fost doar pentru
că a vrut binele nostru, al elevilor. Personal îi mulţumesc din suflet pentru modul
cum a reuşit să mă facă să învăţ la obiectul de limba română. Nu ştiu dacă i s-ar
putea reproşa ceva acum la sfârşit de liceu. A fost omul care a dat totul, a pierdut
poate zile şi nopţi întregi pentru faima şi binele acestui liceu.
Modul de lucru cu elevii, metodele sale de a face elevii să înţeleagă că trebuie
să înveţe dau dovada unui om cu bogate calităţi. Deşi în patru ani de liceu, la
limba română am avut decât o medie sau două de şase, restul fiind de cinci, nu
pot să-i reproşez nimic deoarece vina a fost numai a mea, nevrând să învăţ. Din
nou simt nevoia să-i mulţumesc pentru tot, în special pentru efortul depus pentru
a face pregătire în fiecare săptămână, îi mulţumesc pentru că m-a învăţat carte.
Spor la treabă în continuare, domnule profesor!
Lazăr Marian

Nici nu ştiu ce aş putea să vă spun. Au trecut patru ani în care ne-aţi predat
limba şi literatura română. Chiar dacă uneori aţi fost cam aspru cu noi, abia acum
mi-am dat seama că întotdeauna ne-aţi vrut doar binele şi că vreţi să ne croim şi
noi un drum în viaţă. Acum, ce pot spune, e că aţi fost pentru mine un adevărat
părinte, m-aţi învăţat tot ce este bine, chiar dacă eu nu învăţam întotdeauna, dar
să ştiţi că tot timpul ne-aţi susţinut şi tot timpul aţi ştiut când este mai bine pentru
noi. Mă bucur din suflet că am avut un profesor de română ca dumneavoastră.
Poate că dacă nu erau acele probleme familiale, învăţam şi eu mai bine, dar însă
tot timpul am fost prinsă în mijlocul lor şi atunci când învăţam nu mă gândeam
la ele. Dar sper ca într-o zi să se termine totul şi va fi bine. Acum să las toate
problemele mele deoparte şi să vorbesc despre dumneavoastră. Sunteţi un om
capabil de orice sacrificiu, aţi făcut din şcoala aceasta un adevărat castel de care
sunt mândră şi mă bucur că am terminat liceul la Mătăsari în ciuda a tot ceea ce
a fost spus despre liceul nostru. Să ştiţi că aţi fost un părinte atât pentru mine, cât
şi pentru colegii mei. Eu cred că sunteţi cel mai bun profesor şi vă doresc pe mai
departe, în tot ceea ce gândiţi şi în tot ceea ce faceţi, multe împliniri.
Vă mulţumesc din suflet pentru tot chiar dacă în anii de liceu îmi mai dădeaţi
şi câte un trei, dar dacă nu era el, eu sincer să vă spun poate nu ştiam atâtea.

117
 Lupulescu Vasilica

Pentru mine, domnul profesor de limba şi literatura română, a fost un adevărat

dascăl, un om corect, sincer. Chiar dacă uneori era mai dur cu noi, a făcut-o pentru
ca noi să învăţăm carte, pentru binele nostru. S-a purtat aşa, ca să ajungem şi noi
„ceva” în viaţă. Este deosebit de toţi ceilalţi profesori începând de la predare,
ascultare până la sufletul pe care îl are, un suflet de neegalat. A fost alături de noi
întotdeauna la bine şi la rău.
Nu se răzbuna niciodată pe noi pentru că nu îl ascultam, se supăra dar până la
urmă tot copiii dânsului rămâneam. Ne-a iubit şi noi l-am iubit pe dânsul, pentru
că a fost un exemplu pentru noi. La această materie pe care o preda dânsul învăţam
de drag, unii dintre noi, iar alţii poate şi de frică dar ne-a prins bine pentru că am
rămas şi noi cu ceva. Ne jignea uneori dar asta avea prea puţină importanţă pentru
că într-adevăr meritam. Noi nu am dat dovada de a-l fi respectat dar vrem să ştie
că nu l-am urât şi-l vom păstra în sufletele noastre pentru totdeauna.
Lupşoiu Eugenia Maria

Mă aflam înaintea primului examen serios din viaţa mea, examenul de admitere
la liceul din Mătăsari. Pentru mine aş putea spune că era chiar o legendă. Ştiam
că se numea Tică Dădălău şi auzisem deja multe despre dânsul. Mi se povestise o
grămadă de lucruri de către vecini, prieteni, care erau elevii dânsului, cum că este
prea exigent, dă note mici, pe nedrept doar de dragul de a le da, sau că nu trebuie
să se mişte în faşa dânsului.
Pe de o parte, abia aşteptam să vin în clasa a IX-a, pentru a-l cunoaşte personal.
Pe de altă parte însă, mi-era frică, credeam că o să rămân corigentă, poate
repetentă. M-am convins însă, că domnul Dădălău nu era aşa cum îmi fusese de
atâtea ori descris. Trebuia doar să înveţi. La început când a intrat în clasă simţeam
în primul rând o frică neobişnuită pentru dânsul, însă treptat, cu trecerea anilor,
am ajuns să-l cunosc mai bine, să-i înţeleg acţiunile şi să-l respect din ce în ce mai
mult. S-au spus adesea, şi se vor mai spune încă, multe lucruri rele despre domnul
profesor de română, care s-a străduit să ne ducă cât mai departe cu putinţă.

Stancu Nicoleta

Profesorul meu de limba română, în cei 4 ani de liceu, a fost domnul Dădălău
Dumitru. Domnul profesor a fost, este şi va fi un profesor şi un directo foarte bun.
În cei patru ani de liceu ne-a considerat ca şi copiii dânsului şi a fost alături de
noi la bine şi la rău. Dânsul a fost un profesor foarte bun şi ne-a învăţat carte. În
afară de activitatea de profesor de limba română a mai făcut şi alte lucruri, care
au făcut ca liceul din Mătăsari să aibă un prestigiu în judeţ şi în afară. Dânsul este
un profesor puţin cam exigent, dar această calitate a dânsului a făcut ca noi să
118
învăţăm carte.
De când am început clasa a XII-a domnul profesor de limba română mai
îndeplineşte şi funcţia de director. În calitate de directo, dânsul s-a preocupat
foarte mult pentru şcoală, astfel: - a adus calculatoare pentru laboratorul de
informatică; a amenajat clasele şi holurile şcolii şi multe altele care se văd la
liceul de la Mătăsari.
Nu am să uit niciodată profesorul meu de limba română din anii de liceu. Nu
cred că mai există profesor de limba română mai bun ca domnul Dădălău Dumitru
din Mătăsari. În timpul liceului, domnul profesor ne-a mai certat, dar nouă ne-a
prins bine în viaţă, pentru că trebuie să ne învăţăm şi cu greul în viaţă.
Cocoşatu Maria

Cu toate că o să pot avea şi eu o şansă în viaţă acum mi s-au spulberat toate că

nu credeam că o să se întâmple acest lucru. Nu pot să îmi dau nici o părere, chiar
dacă sunt corigentă vă respect în continuare, şi sper să am parte de noroc şi să
aibă domnul profesor parte de sănătate, fericire şi tot ce îşi poate dori de la viaţă
şi îi mulţumesc că totuşi a fost înţelegător cu noi, timp de 4 ani de zile.
Îmi amintesc totuşi prima mea zi de liceu când profesorii ne-au fost prezentaţi
nu mi-a rămas în minte decât imaginea domnului profesor de limba şi literatura
română care s-a prezentat cam în felul următor:
„Mă numesc Dădălău Dumitru, port la pantof nr. … la cămaşă …, iar vârsta
mea este asta care este”. Au fost 4 ani frumoşi şi cu greutăţi. Îmi pare rău că nu
am putut să fiu aşa cum dumneavoastră vă doreaţi dar asta a fost şi nu se poate
schimba absolut nimic. Am fost fericită să vă am ca profesor şi sunt mândră că
totuşi am avut un profesor care acum îşi merită funcţia pe care o are datorită
lucrurilor pe care le-a făcut pentru liceu şi în special pentru noi elevii. Însă noi
nu am fost la înălţime pentru a lăuda această şcoală după numeroasele eşecuri.
Domnule profesor, nu vă doresc decât forţă de muncă în continuare şi să reuşiţi să
faceţi tot ce vă propuneţi să faceţi pentru acest liceu şi pentru celelalte generaţii
de elevi care vor mai veni de-a lungul anilor.

Mutu Rusalina
Cu lacrimi în ochi mărturisesc: niciodată în aceşti 4 ani cât l-am avut profesor
de limba română pe Dumitru Dădălău, nu mi-am dat seama cât de mare poate fi
sufletul dânsului. De abia acum am realizat că domnul Dădălău nu este un profesor
ca oricare altul, dânsul este un profesor care şi-a dedicat întreaga activitate acestei
şcoli, pe care mulţi o cred o şcoală fără rezultate. Eu am ajuns ia concluzia că
tot ce ne-a spus domnul profesor este adevărat. Noi nu am luat în serios spusele
dânsului dar acum a sosit clipa adevărului. Acum când mai sunt câteva zile până
la examenul de bacalaureat eu cel puţin aş vrea, ca toţi elevii dânsului, să facem
o mare bucurie domnului profesor şi să trecem cu bine acest examen important
119
din viaţa noastră. În cei 4 ani am trecut prin multe, am învăţat foarte multe lucruri
bune de la domnul profesor şi cred că cea mai mare bucurie pe care am putea-o
oferi dânsului este să ne vadă pe toţi cu diplome de absolvenţi de liceu promoţia
2000. Şi să ducem mai departe prestigiul acestei şcoli. În final, îi doresc domnului
profesor Dumitru Dădălău mulţi ani de zile în învăţământ şi numai succese şi noi
vă promitem că nu vă dezamăgim şi că aceşti patru ani nu i-am făcut împreună cu
dumneavoastră fără rezultate. Multă sănătate.
Gican Daniel
Timp de trei ani de zile, cât am făcut liceul în Mătăsari am avut ocazia să
cunosc un profesor de limba română, profesor pe care-l cunoşteam de mic copil.
Profesorul meu este un om remarcabil, om care depune un efort nelimitat să ne
aducă la cunoştinţă tot ceea ce se poate şti despre limba şi literatura română, om
care este trup şi suflet alături de elevii săi. La că vedere ţi se pare un tip dur cu
sânge rece, dar petrecându-ţi câteva clipe împreună cu dumnealui vei ajunge la
concluzia că aparenţele înşeală. Dânsul ca profesor ar vrea ca elevii să poată să-i
întreacă cunoştinţele pe care le-a adunat de-a lungul anilor, pentru a se putea
mândri şi dumnealui, dar acest lucru nu cred că s-a întâmplat vreodată. În ultimul
an de liceu, numit în funcţia de director al liceului dânsul nu şi-a lăsat nici o clasă
la care preda, de aici ne dăm seama cât de mult îi iubeşte şi îi adoră pe elevi. Vine
câteodată la ore supărat, supărare care dacă n-ar putea fi controlată ar distruge pe
toţi elevii din clasă. Dar cel mai frumos este atunci când îl ascultă pe câte un elev
şi glumeşte pe seama lui sau îl ridică pe altul în picioare, lăsându-l pe cel care îl
ascultă să tragă cu coada ochiului în caiet sau în carte. Este un om care ajuns în
funcţia de director, îşi sacrifică timpul liber numai în şcoală făcându-şi planuri
măreţe pe viitor, om care a dotat şcoala cum nimeni altul n-o putea face. Eu unul
am rămas cu o impresie foarte bună despre dânsul.
Popescu Sergiu
Încă de la început, de când am venit în clasa a IX-a, toată lumea zicea să plec
din Mătăsari, că domnul Dădălău este rău, că lasă copii corigenţi şi repetenţi,
acest lucru m-a întristat foarte tare şi m-a speriat. Sincer să fiu în clasa a IX-a
îmi era tare frică de domnul profesor, credeam că este rău aşa cum auzisem, dar
trecând anii mi-am dat seama că nu este aşa, Domnul Dădălău are totuşi un suflet,
dânsul voieşte să facă ceva din elevii pe care îi învaţă, şi aşa este. Fără dânsul,
nu ştiu unde ar ajunge şcoala aceasta; datorită dânsului am putut avea mai multe
condiţii de a învăţa, prin modernizarea laboratoarelor şi a claselor în care învăţăm.
Îmi pare foarte rău că termin, deoarece o să îmi fie dor de acest domn profesor
Dumitru Dădălău de la care am învăţat multe. Şi-a pierdut timpul liber al dânsului
pentru a face pregătire cu noi şi pentru a ne învăţa carte pentru a ajunge cineva. Îi
mulţumesc domnului profesor prin intermediul acestei compuneri pentru efortul

120
pe care l-a depus dânsul pentru a ne învăţa carte pentru a fi cineva şi a cunoaşte
mai mult. Vă mulţumesc.
Hîndea Gigi Ilie
De când am venit în clasa a IX-a am avut o părere bună despre dumneavoastră.
Ceea ce admir la dumneavoastră este ambiţia cu care vă luptaţi pentru ca acest
liceu să însemne ceva în judeţul Gorj şi că ceea ce vă propuneţi duceţi la bun
sfârşit.
Mitoi Dumitru

Clasa a XII-a B, 1999/2000

Când am început clasa a IX-a, toţi vorbeam despre domnul profesor de limba
română. domnul Dumitru Dădălău, că este un om toarte exigent, foarte rău, care
lasă foarte mulţi corijenţi.
Dar după ce am absolvit liceul, mi-am dat seama că nu este aşa, domnul
profesor lasă corigenţi numai pe cei care nu învaţă. EI este un om cu o inimă
mare, foarte preocupat de această instituţie de învăţământ,mai ales în acest an în
care a fost director, modernizând această instituţie de învăţământ, ajungând una
dintre cele mai bune şcoli din Gorj ca bază materială.
Prin aceasta vreau să-i mulţumesc domnului profesor pentru tot ce a făcut
pentru noi şi pentru această şcoală care a ajuns una dintre cele mai bune din Gorj,
a adus faima localităţii în care trăim şi muncim în fiecare zi şi asta datorită unui
singur om, domnul profesor Dumitru Dădălău.

Niţu Alina

Acum la sfârşit de an când se încheie şi un capitol din viaţa noastră stau şi mă

gândesc la anii care au trecut, parcă nevăzuţi, pe lângă noi. Tocmai acum îmi dau
seama că o să ne despărţim de colegi, de prieteni şi de profesorii care au muncit
din greu pentru ca la terminarea liceului să putem să privim viitorul altfel.
De asemenea îmi dau seama că nu degeaba se mai supăra domnul profesor
Dumitru Dădălău - profesorul nostru de limba română atunci când veneam cu
lecţiile nescrise sau neînvăţate. Domnul profesor a dorit ca prin noi liceul Mătăsari
să fie cunoscut în judeţ şi în tară şi a dorit să ne creeze o viziune mai bună asupra
viitorului nostru.
Nu am prea luat în serios spusele domnului profesor dar acum îmi dau seama
că dacă am fi făcut-o nu ne-ar fi teamă de loc, iar dacă s-ar întoarce anii, alta ar fi
situaţia şi altfel ne-am comporta şi noi. Domnul profesor încearcă cu toate forţele
sale şi facă ca liceul Mătăsari să fie văzut ca un liceu în care se învaţă carte, un
liceu care să concureze alături de cele mai bune licee din judeţ şi chiar din ţară.
121
 De la domnul profesor am avut de învăţat numai lucruri bune şi sperăm că
dânsul să fie mulţumit de noi prin rezultatul obţinut la cel mai important examen
din viaţa noastră de care depinde viitorul nostru. Nu regret decât că aceşti ani au
trecut foarte repede şi îi doresc domnului profesor multă sănătate pentru a putea
lupta să ducă reputaţia acestui liceu cât mai departe cu putinţă.

Pişoi Costică

Deşi am fost eleva dumneavoastră trei ani de zile, mi-au plăcut orele de
română, era singura oră în care îmi era frică cu adevărat. Mi-a plăcut felul în care
predaţi având mereu în tonul dumneavoastră exigenţa. Întotdeauna ne-aţi vrut
binele, aveţi un suflet extraordinar de bun, un suflet mare în care încape oricine
merită. Chiar dacă nu am învăţat aşa cum ar ti trebuit acum îmi pare rău.
Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi, începe deja să-mi pară
rău că nu voi mai fi la şcoală dar mai ales că nu veţi mai fi profesorul meu.
Întotdeauna aţi fost apreciat şi respectat de mine pentru felul dur în care ne-aţi
tratat şi aţi făcut bine.
Sunteţi un profesor foarte bun şi un om extraordinar, vă doresc multă sănătate
si să faceţi tot ce v-aţi propus.

Bîldea Elena

Nu ştiu cu ce să încep, dar cred că întotdeauna am dorit să vă spun un lucru:

Sunteţi cel mai apreciat profesor de mine, nu pentru că m-aţi trecut clasa ci
pentru ce aveţi în suflet. Poate că am fost si eu supărată pe dumneavoastră, dar
întotdeauna în sufletul meu v-am purtat un respect deosebit.
Acum tremur puţin şi nu prea pot să scriu tot ce doream să vă spun. Şi nu în
ultimul rând vă mulţumesc pentru că mi-aţi înţeles problemele şi faptul că aţi
avut răbdare cu noi, şi ne-aţi adus până aici. Sper să nu vă dezamăgesc prea rău.
Cred că n-am să uit niciodată cum tremuram la orele dumneavoastră.
Cu drag eleva dumneavoastră, Petrescu Sidonia.
Aveţi grijă de dumneavoastră şi nu lăsaţi ceea ce aţi clădit cu greu -
ŞCOALA.
Petrescu Sidonia

Când am început clasa a IX-a toţi colegii aveau putină teamă de domnul
profesor Dumitru Dădălău. Mulţi dintre viitorii mei colegi vorbeau despre domnul
profesor că este puţin prea exigent dar cu timpul toţi elevii ne-am obişnuit cu
dânsul. După ce am absolvit liceul ne-am dat seama că domnul profesor ne-a
vrut doar binele. De abia acum la sfârşitul celor patru ani de liceu ne dăm seama
ce frumoasă este viaţa de licean. Pe această cale vreau să-i mulţumesc domnului
122
profesor pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, ca liceul din Mătăsari să se afle în
fruntea celorlalte licee din Gorj.
La liceul din Mătăsari avem o bază materială de invidiat şi asta datorită
domnului profesor actual director Dumitru Dădălău pentru care am toată stima
şi tot respectul.
Forlafu Ion Mircea

Clasa a XII-a B
Prima dată când am păşit în acest liceu am auzit de la elevii mai mari că în
acest liceu este un domn profesor de română foarte sever, bineînţeles că m-am
speriat şi eu şi toţi ceilalţi de altfel, dar mai târziu făcând ore cu dumnealui m-am
convins că tot ce se spunea despre minu-natul meu domnul profesor de română
nu era deloc adevărat.
Toţi cei cărora nu le plăcea să înveţe îl vorbeau numai de rău, dar în realitate
domnul prof. Dădălău Dumitru este un om cu sufletul de aur care înţelege şi ajută
pe toţi cei ce au nevoie.
La sfârşit de an şi de liceu pot să spun că am avut cel mai minunat domn
profesor de română şi cel mai înţelegător om din câţi am întâlnit.
Până la sfârşitul zilelor mele îmi voi aduce aminte cu drag de învăţăturile date
de domnul prof. de limba română. A fost şi va rămâne cel mai bun profesor şi om
totodată.
Peste ani îmi voi aduce aminte cu plăcere de cel ce a fost şi va rămâne veşnic
în inima mea domnul meu profesor de română.
Buruiană Laura

Acum, pe ultima 100 de metri îmi dau seama cât de mult avea dreptate bunul
nostru profesor de limba şi literatura română domnul Dumitru Dădălău.
Cu câteva ore în urmă poate în mintea noastră nervoasă îl înjuram pe ascuns,
fiindcă stăteam cu frica în sân, ne va băga în bac sau nu.
Dar bunul nostru profesor care acum este şi în funcţia de director al liceului,
care munceşte, pentru a crea un spaţiu unic pentru a putea aştepta noi elevi cu tot
ceea ce este necesar pentru un an mai bun, şi pentru a putea da note mai bune la
învăţătură.
Dacă domnul profesor nu era aşa exigent pot spune drept că nu aş fi înţeles
o boabă din literatura română care este destul de bogată în poeţi, prozatori cu o
valoare deosebită.
Doresc prin această caracterizare a bunului nostru profesor a-i mulţumi şi
trimite bunele mele urări şi sănătate pentru tot ceea ce a făcut pentru noi atât prin
materia predată de dânsul cât şi prin revista fundaţiei, pe care unii o privesc cu
dispreţ chiar o înjură zicând: iar trebuie să o cumpărăm; dar dacă şi-ar da seama
de valoarea acesteia şi de munca depusă şi-ar schimba total părerea.
123
 Vă doresc mulţi ani de zile în continuare în învăţământ şi o întinerire pre o
bătrâneţe frumoasă.
Marius Turturea
Prima dată când am venit aici în liceu pot să spun că aveam o frică enormă
de profesorul meu de română. Această frică s-a datorat zvonurilor pe care le-am
auzit despre domnul Dădălău. Toţi elevii pe care i-am cunoscut îmi spuneau că
este un om rău.
Aceasta a fost şi prima mea impresie dar, mi-am dat seama acum că nu este
adevărat şi îmi pare rău pentru ce credeam atunci.
Pe parcursul acestor patru ani pe care i-am petrecut la acest liceu şi avându-l
alături pe profesorul Dădălău mi-am dat seama că domnul profesor are dreptate
dânsul nu vrea altceva decât să înveţe elevii carte.
Eu apreciez foarte mult ceea ce a făcut domnul profesor pentru liceul Mătăsari.
Faptul că, a făcut tot posibilul să dăm bacul la Mătăsari, este un miracol. Când am
aflat prima dată despre dorinţa domnului profesor, de a da bacul la Mătăsari, eu
nu am crezut că această dorinţă poate fi îndeplinită.
Apreciez foarte mult aceste eforturi pe care domnul profesor le-a făcut pentru
noi elevii şi pentru acest liceu.
Cu ocazia acestei compuneri vreau să-i mulţumesc din tot sufletul domnului
profesor Dădălău pentru că a fost un profesor extraordinar de corect şi pentru că
a depus un asemenea efort pentru şcoala în care am avut şi eu această imensă
onoare de a învăţa.
Îi doresc domnului profesor ca de acum înainte, toată viaţa să aibă parte de
cât mai multe bucurii şi multă sănătate. Mă bucur foarte mult că am avut această
ocazie, de a-l cunoaşte pe domnul profesor Dădălău “un om minunat”. Aş vrea să
mai adaug că am fost foarte sinceră în afirmaţiile mele de mai sus şi mă bucur că
am avut ocazia de a-mi exprima aceste gânduri.
Văcaru Eugenia
Pe profesorul de limba română îl cunosc încă din clasa a IX-a B şi impresia
pe care am avut-o despre acest mare profesor care este totuşi om nu s-a schimbat
deloc în decursul celor patru ani.
Cred despre domnul profesor, Dumitru Dădălău că este un profesor cu un
suflet mare şi deschis pentru elevii dumnealui pe care îi considera ca pe copiii săi
dar în acelaşi timp este un profesor care îşi practică meseria de profesor cu foarte
mare pricepere în ceea ce face.
Este un profesor care merită respectul tuturor elevilor care au trecut prin
acest liceu şi care la rândul lor l-au considerat un bun profesor. Mă consider un
elev fericit deoarece am avut marea onoare şi marea cinste să cunosc un mare
profesor.
Acum, la sfârşit de an, când se încheie un capitol din viaţa mea şi aceea de
124
elev îi doresc domnului profesor ca şi toţi ceilalţi elevi să îl îndrăgească la fel de
mult ca mine.
Gridan Gheorghe

Încă de când am luat aici şi am fost în clasa a IX-a toţi colegii din acest liceu
îmi spuneau să am grijă cu profesorul de română că este foarte rău. Prima dată
fiindcă am fost înfruntată mi-a fost frică, dar după ce mi-a trecut, pentru că ce se
spusese nu era adevărat dar pe domnul Dădălău ce-l făcea să fie mai dur eram noi
care îl necăjeam tot timpul. Bineînţeles, ca toţi oamenii avea şi el suflet dar când
el ne asculta şi nici unul nu ştiam nimic, nu avea cum să ne dea note mari şi pentru
asta pentru unii era foarte rău. Acum profesorul de română este director, s-a lucrat
şi amenajat foarte mult în această şcoală şi ajungem la concluzia că dacă nu era
domnul profesor această şcoală poate arăta mai rău de cum era înainte.
Nica Ramona

Pe profesorul meu de limba română îl cheamă Dădălău Dumitru şi este unul

dintre cei mai buni profesori ai acestei şcoli. Pe acest profesor îl cunosc din clasa
a X-a când am venit prima dată în acest liceu. Profesorul de limba română este
cel mai corect profesor în acordarea notelor.
Deşi este şi director vine la fiecare oră. Cred despre acest profesor că este un
profesor cu un suflet mare şi cel mai potrivit profesor în această meserie.
Goşa Marius Daniel

Clasa a XII-a, an scolar 2001/2002

În cei patru anii de liceu cred că cuvântul profesorul meu de Limba şi

Literatura Română înseamnă ceva pentru mine, adică un suflet părintesc,un sprijin
la care de câte ori aveam nevoie puteam apela cu orice problemă.
În cei patru ani de zile petrecuţi împreună,foarte greu mi-am dat seama ce
înseamnă să fii profesor, adică să ai ambiţie şi voinţă de fier ca să lupţi cu tot felul
de elevi şi cu tot felul de gură cască,am ajuns la concluzia că părerea celorlalţi
despre dânsul este radicală pentru că pe unde mergeai copiii îl caracterizau ca pe
un om rău, ceea ce nu este adevărat.
Îmi aduc cu drag aminte primele ore în care domnul profesorul, în acelaşi
timp îmi era şi diriginte,venea în fiecare oră ce o avem cu dânsul mângâindu-ne
şi spunându-ne să fim cuminţi şi să învăţăm. Noi elevi , la această vârstă nu ne
dădeam seama şi-l supăram.
Domnul profesor Dumitru Dădălău a fost şi va rămâne un simbol în viaţa mea.
În ani ce au trecut,au fost şi timpuri bune dar şi timpuri rele dar cum eşti ajutat
de cineva care ţine la tine şi nu te lasă la greu pot să spun că ai putea să spargi
125
şi munţii în două. Când eşti ajutat de un om simplu îi zici doar mulţumesc dar
când eşti ajutat de “Domnul tau Diriginte”care este exact ca şi un părinte, poate
mai bine pentru că trei sferturi din timpul de când erai elev îl petreceai la şcoală
cu dânsul,un simplu mulţumesc nu este de ajuns.Îmi aduc aminte că domnul
Diriginte venea şi discuta cu noi tot felul de probleme,ne lua de după cap şi ne
întreba care este supărarea şi chiar dacă voiai sau nu să spui tot îi spuneai pentru
că ne vorbea cu zâmbetul blând de părinte,care ştia cum să fie un elev,ştia să se
coboare la nivelul fiecăruia pentru a discuta probleme pe care părinţii nu le ştiu.

Popescu Doru
Să vorbeşti despre profesorul de limba română este ceva destul de greu,
pentru că nu vorbeşti despre un simplu profesor, ci despre domnul profesor,
Dumitru Dădălău.
De-a lungul celor patru ani în care fiecare zi a fost vegheată de un om cu
suflet mare, acesta a depus un mare efort pentru ca noi să putem să ne cream, de
care să fim cu toţii mândri. Sper ca după tot efortul pe care l-a depus pentru ca noi
să ne îmbogaţim de cunosţinte, să ştim cum să ne creăm un viitor şi niciodată să
nu-l dezamăgim.
Îmi aduc cu drag aminte de primele ore de limba română în care domnul
profesor Dumitru Dădălău a încercat să ne introducă în atmosfera de liceu. Pentru
mulţi dintre noi a fost destul de greu să ne acomodăm, dar cu timpul cred că am
reuşit.
Deşi unii cred că domnul director este un perfid, greşesc enorm deoarece
aceia care afirmă acest lucru nu îl cunosc nici pe departe şi trebuie să cunoşti
foarte bine lucrurile când te crezi în stare să afirmi aceste cuvinte.
Eu cred că este puţin sever şi nu în sensul rău al cuvântului, deoarece
severitatea face parte din determinarea unora să înveţe, că fără carte este destul
de greu în zilele noastre.
Pentru mine a fost un adevărat om care m-a ajutat foarte mult, mi-a fost
ca un părinte.
Era 15 septembrie 1997, când l-am întâlnit prima dată pe domnul
profesor care urma să-mi fie diriginte.
Domnul diriginte Dumitru Dădălău, din prima zi a clasei a`IX`a şi până
astăzi, când ne aflăm în prag de despărţire, ne-a fost un adevărat exemplu de
urmat. Ne-a dat curajul să fim optimişti. Să aspirăm spre lucruri de valoare,
niciodată să nu ne lăsăm copleşiţi de necazurile care ne încearcă.
Anii de liceu reprezintă anii cei mai frumosi ai vieţii, anii acumulărilor de
cunostinţe noi, dar dacă nu ai pe cineva care să te îndrume în realizarea acestor
obiective, degeaba treci prin viaţa de licean. Eu pot spune însă că m-am putut
bucura de faptul că am avut alături de mine un om cu suflet mare care m-a ajutat
foarte mult şi nu este altcineva decât domnul diriginte Dumitru Dădălău.
126
 Mi-amintesc şi chiar mş face să zâmbesc, metodele prin care domnul
diriginte ne determina să facem curăţenie prin clasă. Una ar fi că am fost puşi să
ştergem praful cu mâinile, apoi ne-am pictat unii pe alţii pe faţă. A fost ceva hazliu,
dar am încercat să nu se mai repete, deşi noi nu am fost niciodată perfecţi.
L-am supşrat de foarte multe ori pe domnul diriginte, dar nu am făcut-o
de dragul de a-l supăra, ci pentru simplu fapt că nu ne dădeam seama de acest
lucru. Aceşti patru ani au trecut ca vântul şi astfel am ajuns în prag de despărţire.
Acum când se încheie un capitol în viaţa mea şi anume acela de licean, vreau să
vă mulţumesc, domnule diriginte, pentru tot ce aţi facut tot timpul puntru mine şi
sper ca relaţia elev-diriginte să nu se încheie aici.
Cu multă stimă, a dumneavoastră elevă
Barbacioru CORINA

Domnul Dumitru Dădălău a fost profesorul meu de limba si literatura

română timp de patru ani. Domnul profesor mi-a fost ca un al doilea părinte,
ne-a învăţat cum să ne descurcăm în societate, cum trebuie să respectăm pentru
a fi respectaţi. Nu putem spune că a fost mai dur cu noi, căci acum în prag de
bacalaureat suntem bine pregătiţi.
Orele de română vor rămâne de neuitat căci domnul profesor a ştiut cum
să creeze o atmosferă placută în timpul orei, să ne povestească lucruri frumoase
referitoare la lecţia respectivă.
Prima oră a decurs normal unde noi stăteam cuminţi, tăcuţi şi aşteptând
parcă să ne zică ceva să ne scoată din amorţăeala în care ne aflam. De-a lungul
timpului am descoperit că acest profesor este de o existenţă rară. Îmi aduc şi
acum aminte prima zi de şcoală, când am intrat în clasa, când porneam pe drum
nou, un drum care să-mi deschidă calea spre viitor.
De dimineaţă, la careu, am aflat că domnul profesor Dumitru Dădălău
va fi dirigintele meu timp de patru ani. Intrând în clasă împreuna cu părinţii şi
având în frunte pe domnul diriginte, am fost impresionaţi de clasa în care urma
să învaţ.
Îmi aduc aminte şi acum aminte cum ne povestea lucruri frumoase trăite
cu atâta intensitate, amintiri povestite cu atâta precizie, care i-au rămas întipărite
în minte precum ,,memoria unui calculator”.
Domnul diriginte este un model pentru mine cât pentru mulţi alti elevi, un
om care nu îşi doreşte decât sănătate.
Aceste întâmplări vor rămâne memorabile în mintea mea.
Vă mulîumesc
Dragotoiu ALIN
Ne aflăm în prag de despartire. Acum ne vom despărţi pentru totdeauna de
orele de română, nu vom mai fi la anul, nu vom mai fi niciodată. Ne vom despărţi
de dascălul de limba română, domnul Dumitru Dădălău, care timp de patru ani a
127
fost mereu alături de noi.
Timp de patru ani aţi vegheat asupra noastră, ne-aţi îndrumat paşii spre
drumul cel bun, aţi fost pentru noi cea mai bună călăuză... aţi fost totul pentru
noi.
Este un om perfect.
Şi anii au trecut... Au trecut patru ani. Au trecut pe lângă noi, cum trece
vântul dupa o furtună puternică.
Prima lecţie de dirigenţie am avut-o în prima zi de şcoală, când fiecare
eram cu părinţii lângă noi, stăteam şi ascultam cu mare atenţie fiecare expresie,
fiecare amintire pe care dânsul ne-o povestea cu foarte mare entuziasm.
Am făcut aceşti patru ani de zile ore de dirigenţie cât n-am făcut în ceilalţi
ani şi toate aceste ore au fost făcute în folosul nostru.
În fiecare vineri de dimineaţă stătea în faţa noastră un ,,Om” foarte emotiv,
cu un suflet mare, un om pe care uneori lacrimile îl trădau atunci când ne povestea
cele mai frumoase şi mai dragi clipe din copilăria dânsului.
Vreau să vă mulţumesc pentru că aţi fost alături în momente grele din
viaţa mea, că m-aţi îndemnat pe drumul cel bun. Mi-aţi oferit sprijinul de care
aveam nevoie, m-aţi susţinut aproape în tot ce am făcut. Nu cred că voi putea
să vă mulţumesc vreodată îndeajuns pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine şi
colegii mei.
Vreau să vă mulţumesc ,,CĂ EXISTAŢI”
Pirjol Elena DANIELA

Profesorul meu de limba română este şi dirigintele meu. Acesta este

domnul profesor Dădălău Dumitru. La început auzisem multe vorbe grele despre
dânsul dar în timpul celor patru ani de liceu mi-am dat seama că nu e deloc aşa.
Domnul profesor este un adevărat cadru didactic care îşi dă toată silinţa de a
scoate din elevi tot ce-i mai bun.
Era într-o zi de 15 septembrie anul 1997, când am venit în clasa a IX-a
unde în curtea liceului se organiza careul pentru a vedea fiecare elev dirigintele
lui.
Aceşti ani de liceu împreună cu domnul diriginte, au fost cei mai frumoşi
din viata noastră şi care nu se pot uita niciodată. Dirigintele, pentru noi elevii,
este ca un părinte aşa cum l-am considerat eu pe dânsul pentru că am avut multe
de învpţat de la dânsul, ne-a spus tot ceea ce un părinte acasă poate neglija, dar
dânsul niciodata nu a uitat să ne înveţe ce e rău şi ce e bine.
Acum când anii au trecut şi noi trebuie să ne despărţim de domnul diriginte,
este foarte greu pentru noi.
Acum la încheiere, vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi la bine şi la
rău.
Vă mulţumesc!
128
 Licarete LOREDANA

Ceea ce a însemnat pentru mine profesorul meu de limba română a fost

ceva unic în viaţa mea de liceu, ceva care vă dăinui în mintea mea pe tot parcursul
vieţii, ceva pe care mi-ar plăcea foarte mult să-l mai întâlnesc măcăr odată.
Pentru mine, profesorul de limba română a fost un om care merită toată
stima şi lauda pe care niciun profesor din liceul acesta nu o merită.
Profesorul meu de limba română este un profesor pe care eu l-aş recomanda
tuturor elevilor care vor urma un liceu şi cred că nu numai eu aş face această
recomandare.
Pentru mine, profesorul de limba română a fost şi va rămâne un om cu
bune iniţiative, un om cu suflet mare, un om pe care nici dacă ai dori nu l-ai putea
uita.
Ceea ce îi doresc din tot sufletul, acum, la sfârşit este mult, mult succes în
tot ceea ce întreprinde dânsul şi familia sa şi nu în ultimul rând multă sănătate de
care cred că are multă nevoie.
Pentru mine domn diriginte a fost şi va rămâne un om la care te poţi gândi
cu plăcere, care se poate numi în adevăratul sens al cuvântului ,,Diriginte”.
În toţi aceşti ani dânsul a fost alături de noi şi la bine şi la greu şi ne-a luat
pe fiecare în parte analizându-ne problemele şi încercând pe cât se poate să ne
ajute în rezolvarea lor.
Uneori simţeam că plesnesc, că nu pot să-mi spun părerea dar mă resemnam
şi acceptam faptul că eu nu mă prea număr printre elevii îndragiţi lui..
Pentru mine, domn diriginte a fost un om în adevăratul sens al cuvântului,
un bun organizator deoarece ştia cum să dirijeze diferite programe în scopul
educaţiei noastre, a elevilor.
Le voi putea povesti cu plăcere poate şi copiilor mei şi copiilor copiilor
mei de acest om pe care am avut norocul să-l cunosc şi să-mi pot petrece toţi
aceştia patru ani alături de dânsul.
Va rămâne una din amintirile mele cele mai plăcute.

Anton MARINA

Da, îmi amintesc de aceşti ani de liceu dar mai ales de orele petrecute
alături de domnul profesor de limba română, Dumitru Dădălău.
Ore care au fost unele plăcute altele mai puţin plăcute, spun mai puţin
plăcute gândindu-mă la momentele când eram ascultaţi şi când intram toţi într-o
serie de 2 şi de 3, de nu ne vedeam.
Toate acestea sau întâmplat alături de domnul profesor, de omul care a fost
aproape de noi mereu. Cel care a reuşit să aducă această unitate de învăţământ pe
cele mai înalte culmi.
129
 Este omul ce a înfiinţat „ o revistă a noastră, a elevilor, o Fundaţie, cel
care a organizat tot ce s-a întâmplat în liceul nostru în ultimii ani.
De la dânsul avem multe de învăţat. Este omul cu suflet mare, care iubeşte
elevii ca pe copii dânsului.
Acum, când suntem pe ultima sută de metri, înaintea bacalaureatului tot
domnul profesor este cel care ne încurajează mereu. Nu pot să cred că este ultima
oră de română alături de dumnealui.
O să-mi fie dor de dânsul şi de locul în care dânsul a stat patru ani.
Sunt mândră că am avut plăcerea să fac ore cu dânsul, cred că este un om
care ştie ce vrea în viaţă.
Mai am multe de zis dar mă opresc aici. Aţi fost extraordinar.
Vă mulţumesc domnule profesor!
Îmi voi aduce aminte cu mare plăcere şi bucurie de anii de liceu. De anii
aceştia cu care cred că nu mă voi mai întâlni toată viaţa. Ani pe care i-am petrecut
cu colegii şi nu în ultimul rând cu domnul meu diriginte. N-au fost mulţi, decât
patru , patru ani în care am avut prilejul şi bucuria să avem alături de noi (spun
alături de noi referindu-mă la toţi colegii) un om care a fost totdeauna cu sufletul
apropiat nouă. Până în acea zi auzisem despre dânsul că este un om rău, exigent,
dar am înţeles atunci că tot ce se spune despre dânsul sunt numai vorbe, vorbe în
vânt.
Acest om despre care vorbesc acum este domnul meu diriginte, cel care a
fost alături de noi din clasa a IX A, exact de atunci când este nevoie să întâlneşti
un om, să te înveţe lucruri noi şi multe altele, exact atunci când te întâlneşti cu
viaţa de licean.
În acest an am realizat minunate ore de dirigenţie, ore pe care nu le voi uita
niciodată. Dânsul a fost cel care ne-a încurajat mereu spre a învăţa să ajungem
ceva în viaţă.
Tot dânsul a contribuit la liceu nostru să fie cunoscut de întreaga ţară ţi
multe alte lucruri pe care nu le mai enumăr aici.
Acum, când am venit de dimineaţă la şcoală mi-am amintit că este ultima oră,
da ultima oră de dirigenţie şi mă întreb în gând „Doamne” este chiar ultima oră?
Da, este ultima oră, şi realizez că de acum în acolo totul se schimbă, că
n+o să mai am parte niciodată să discutăm ce discutam cu domnul diriginte.
L-am supărat mult şi stau şi scriu aceste lucruri gândindu-mă la dânsul cum ne
caracteriza pe fiecare în parte, cum ne povestea despre copilăria dumnealui si
multe alte lucruri pe care cred ca nimeni nu ni le vai spune vreodată.
A fost pentru mine un al doilea părinte, un părinte pe care la-m avut mereu
aproape, cel care ne-a învăţat lucruri pe care nu le ştiam, cum să aranjăm o masă,
cum să organizăm o petrecere şi multe altele.
Deci, într-un cuvânt, a fost omul potrivit la locul potrivit. Scriu această
mică compunere, dacă o pot numi aşa cu lacrimi în ochi pentru că sunt conştientă
130
că toate aceste nu se mai pot repeta şi nu ştiu dacă voi mai întâlni vreodată un om
ca dumneavoastră domnule diriginte.
În aceste clipe mă gândesc la dânsul la vorbele pe care mi le-a spus în
banchetul de săptămâna trecută vorbe pe care nu cred că pot să le uit vreodată şi
nu numai vorbele acelea dar şi altele.
Dânsul spune că nu mai este dirigintele nostru eu vreau însă să-i demonstrez
că nu este adevărat că pentru mine şi nu numai ci şi pentru colegi nu este cu spune
dânsul fostul diriginte este şi va rămâne simplu „Domnul diriginte”.
Nu cred că după ce ne vom despărţi şi întâlni pe stradă nu vom merge să
vorbim cu dânsul şi să îl salutăm.
Asta este părerea mea şi nimeni nu mă poate face să renunţ la ceea ce
spun. Ştiu, am greşit mult şi nu mai pot să îndrept ceea ce am făcut, doar un
lucru pot să spun „Îmi pare rău” da „îmi pare rău” domnule Diriginte pentru toate
necazurile pe care vi le-am făcut eu.
Mai sunt multe de zis despre dumneavoastră dar mă opresc aici. Să ştiţi
că nu vreau să vă laud pentru că tot ce am scris mai sus este adevărat „ credeţi-
mă”.
Eu personal sunt mândră ca am avut deosebita plăcere să am alături un
diriginte „un exemplu” pentru alţi diriginţi. Pentru că de la dumneavoastră avem
ce învăţa.
În final mai am doar câteva lucruri să vă spun:
“ Să vă dea Dumnezeu sănătate” şi
“ Vă mulţumesc”, “ vă multumesc <Domnule Diriginte> pentru
tot ce aţi făcut pentru noi.

A Dumneavoastră elevă,
Purdescu Ileana

Era o zi mohorâtă de toamnă când împreună cu părinţi păşeam pentru

prima oară pe porţile liceului. Totul îmi era străin şi parcă ciudat, clădirea înaltă
spre deosebire de şcoală nu prea severă de la care veneam.
Primul om care ne-a întâmpinat a fost domnul profesor Dumitru Dădălău,
fiind în acest timp profesorul de limba şi literatura romană, chipurile că ar fi
aspru dar spre uimirea mea, faptele au demonstrat contrariu, acest om este un om
deosebit atunci când intră în sufletul mare şi bun.
Vorbele acestui om cu suflet mare au fost pentru mine ca vorbele unui tată
în special în momentele grele pe care le-am trecut.
Din momentul în care ne-a sărutat obrajii înfierbântaţi de emoţii udate de
ploaie mi-am dat seama că este un om deosebit.
Datorită domnului profesor de limba română care este dornic de a face
oameni din toţi care au trecut prin acest liceu, am învăţat şi chestiuni de viaţă care
131
ne-a ajutat şi ne vor ajuta pe parcursul acestei vieţi.
Mă numesc Negrea Ramona, eleva acestui liceu cu oameni buni şi dornici
de a scoate ce este mai bun din aceşti copii ce calcă pragul şcolii.
Unul dintre aceşti oameni cu suflet de aur domnul Dădălău Dumitru, care
ne-a fost timp de patru ani omul ce a avut grijă să nu simţim prea greu obstacolele
de care ne împiedicăm toţi în viaţă.
Sunt mândră că am avut în preajma mea un astfel de diriginte care să ne
ţină loc şi de profesor şi de prieten şi nu în ultimul rând, de tată, care ne-a adoptat
sufleteşte timp de patru ani.
Datorită domnului diriginte acum ştiu mult mai multe lucruri despre viaţă,
care mă vor ajuta.
Îmi pare rău că va trebui să mă despart de domnul diriginte care a fost bun
şi blând, şi omul ce ne-a înţeles şi aspru dar această asprime nu venea din suflet ci
doar pentru a înţelege noi că în această lume nu este numai bunătate şi blândeţe
ci şi asprime şi răutate.
Domnul diriginte a fost singurul om care ne-a arătat lucrurile de care
poate unii nu vor mai avea parte să le vadă, ne-a dus prin locuri minunate şi ne-a
arătat multe de care nu aveam habar că sunt aşa de încântătoare.
Este bine în această lume să ai pe cineva lângă tine, să te îndrume la
lucruri bune să te facă să înţelegi ce e bine şi ce e rău.
Domnul diriginte, vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru mine şi sper
ca pe viitor să ajung şi eu cineva şi să mă considere oamenii un om bun cum de
astfel sunteţi dumneavoastră.
Cu stimă şi respect a dvs. elevă,
Ramona Negrea

Profesorul meu de limba română? Nu mai ştiu pur şi simplu ce să spun despre
domnul Tică Dădălău. Ştiam de mult că va trebui să dau această „lucrare” să
fac această compunere la sfârşitul celor patru ani de liceu, când nu mai sunt
constrângeri de nici un fel, acum în pragul despărţirii, şi îmi veneau în minte o
mulţime de idei, de gânduri, eram invadat de sentimente.
Este foarte greu de vorbit despre domnul Tică, pentru că este un om deosebit,
un om în toată puterea cuvântului.
Şi-a făcut întotdeauna meseria de profesor, aşa cum trebuie, cum ar trebui
să şi-o facă toţi dascălii. A avut mereu metode pentru a-i determina pe copii să
înveţe carte, să l insufle dragoste de învăţătură.
A fost mereu punctual la ore, poate cel mai punctual profesor din şcoală, chiar
şi după ce a acceptat funcţia de director.
Meseria de profesor este grea, dar frumoasă; este foarte greu să lucrezi cu
copii, să-i înţelegi pe fiecare în parte, să-i vorbeşti fiecăruia pe înţelesul lui.
Domnul Tică le-a făcut pe toate acestea. Sunt rare cazurile când un profesor se
132
leagă emoţional de elevii săi.
Se spune deseori că domnia sa este foarte exigent, că lasă mulţi copii corigenţi,
repetenţi. Vina este a copiilor că nu învaţă carte, dumnealui îsi face doar meseria.
Auzisem încă de când am venit aici la şcoală, de al diferite persoane aşa zisa
exigenţă a dumnealui, dar nu am băgat niciodată în seamă, pentru că nu mă mai
iau decât după fapte.
Ne-a plimbat de-a lungul celor patru ani de studii liceale atât prin literatura
română, cât şi prin cea universală şi pot spune că dacă nu ar fi fost dumnealui nu
aş avea astăzi, dragostea pe care o am pentru citit, pentru literatură nu aş avea
cunoştinţele pe care le am, lucru pentru care îi mulţumesc foarte mult.
Ştiu că poate l-am mai supărat câteodată, când n-am învăţat, nu din rea voinţă,
aşa a fost să fie. Pentru tot ceea ce am făcut, am avut totdeauna un motiv bine
întemeiat. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine şi vă doresc multă
sănătate, fericire, împlinirea tuturor dorinţelor şi spor la muncă în continuare.
Viaţa este un drum lung pe care ne trezim mergând fără a ne da seama unde
şi cum am ajuns. Nu mai sunt copilul de altădată „ răsfăţat, nerăbdător” „buricul
pământului”, ca să spun aşa. Am ajuns deodată, şi parcă prea repede, adolescent.
Totul s-a schimbat într-un timp mult prea scurt, iar eu peste noapte am devenit
altcineva. Nu mai sunt copilul de odinioară, ci un om ce se îndreaptă spre calea
maturităţii, unul car-şi caută cu nelinişte un drum în viaţă, pentru a ajunge un om
de valoare în societatea atât de zbuciumată astăzi.
S-au scurs patru ani de când am păşit pentru prima dată pragul acestei şcolii,
pe atunci liceu, şi am fost dat în grijă celui ce avea să-mi fie diriginte domnul
Dădălău Dumitru. Acum, aflâdu-mă în faţa acestei coli albe pentru a aşterne câteva
gânduri, despre domnul meu diriginte, la sfârşit de liceu, gândurile îmi par parcă
suspendate în afara conştiinţei mele, pentru că nu este deloc uşor pentru mine să
vorbesc despre dirigintele meu, domnul Tică (căci spunea, cine îi spune aşa este
prieten cu dumnealui), care mi-a fost în cursul celor patru ani de studii, nu numai
diriginte, ci şi profesor de limba şi literatura română, şi un adevărat părinte, un
mentor spiritual, atât pentru mine cât şi pentru colegii mei căci, sincer mărturisesc
acum, pe mâna pe inimă, toate sfaturile primite, mi le-a dat ca un adevărat părinte
şi va rămâne pentru mine o călăuză în viaţă. Oricum, vă mulţumesc pe această
cale pentru strădania pe care aţi depuso pentru a face din mine un om şi pot spune
că munca dumneavoastră nu a fost în zadar.
Domnule diriginte nu spun aceste lucruri pentru a vă face să vă simţiţi măgulit,
căci ştiu că nu aveţi nevoie de mulţumiri de la nimeni.
Sunteţi un om calculat, un om cu principii şi indiferent de ce s-ar spune, sub
masca dumneavoastră de falsă duritate se află un suflet de aur. Au mai fost şi alţi
dascăli care ştiau să ne asculte durerile şi necazurile, dar un suflet atât de nobil ca
al dumneavoastră nu puteam întâlni în întreaga şcoală. Sunt rare cazurile când un
profesor se leagă emoţional de elevii săi.
133
 Se spune că cel care nu are duşmani pe lume nu este om. În orice caz, sunteţi
ca şi mine, omul faptelor, nu vă luaţi după vorbele aruncate în vânt. Nu este uşor
să tii frunte sus şi pieptul înainte pe baricade; pentru că sunteţi un om cu caracter
puternic care a luptat cu greutăţile vieţii, aţi pus suflet în tot ceea ce aţi făcut nu
puţine fiindu-vă realizările, pentru că domnul Tică a făcut cât alţii o mie, a ştiut
tot timpul ce şi unde să îndrume elevii pe care ia învăţat carte.
Vă rog pentru tot ceea ce v-am greşit în aceşti patru ani atât eu cât şi colegii
mei să ne iertaţi şi să încercaţi să uitaţi de toate prostiile cu care am reuşit să vă
supărăm.
Vă mulţumesc că aţi adus bacalaureatul în Mătăsari sunt mândru că am avut
onoarea să vă cunosc, că sunteţi dirigintele meu (nu fostul pentru mine veţi fi
mereu actualul), şi nimeni nu-mi poate lua această mândrie.
Vă mulţumesc că existaţi şi vă aduc din nou mulţumiri pentru tot ceea ce
faceţi, pentru că ne înţelegeţi, şi vă rog să ne sprijiniţi în continuare.
Peste ani, îmi voi aduce aminte cu plăcere şi bucurie în suflet de cel care a fost
şi va rămâne veşnic în inima mea, omul cu inimă de aur domnul Tică Dădălău.
Vă urez din tot sufletul, multă sănătate, fericire noroc şi spor la muncă în
continuare.
Cu stimă şi respect, al dumneavoastră elev:
Chisega Mihăiţă Claudiu

Au trecut cei patru ani de liceu, a trecut şi ziua când l-am cunoscut pe noul
meu diriginte şi profesor de limba română, domnul director Dumitru Dădălău.
Mi-aduc aminte că în prima oră de limba română am făcut cunoştinţă cu noul
meu profesor, după care ne-a dat de făcut o compunere, cu ce am citit noi pe
vacanţă, iar după ce s-a terminat ora s-a semnat pe caietele noastre până unde
scrisesem şi apoi ne-a zis să continuăm acasă.
De multe ori se supără pe noi pentru că nu învăţăm, şi în catalog erau note
rele.
Ştiu că odată ne-a dat să facem acasă cinci nuvele de Ioan Slavici şi mulţi
dintre noi am făcut doar două sau trei nuvele şi când ne-a întrebat dacă ne-am
făcut tema şi a văzut că nu am făcut cinci, ne-a dat la majoritatea câte un trei. Iar
acest lucru ne-a determinat să facem tema altădată.
Note mici luam şi atunci când la diferiţi scriitori nu le citeam operele care
acum îmi dau bine seama, în prag de Bacalaureat că, faptul că odată domnul
profesor de limba română insista să citim cărţile se datora faptului că ne era mai
uşor la examenul de Bacalaureat.
Dar am luat şi note mari, de exemplu în clasa a IX-a, când eram la tragedia
„Antigona”, şi ca să vadă dacă citim din manual, a zis că ne dă zece dacă ştim
cine era mama lui Antigona, iar un coleg de al meu a dat răspunsul corect şi a luat
zece, şi note de acest gen au luat mulţi din clasă datorită faptului că au învăţat.
134
 Alături de domnul profesor Dumitru Dădălău, am avut zile fericite şi bucurii.
Ceea ce am scris mai sus sunt întâmplări trăite de mine în aceşti patru ani de
liceu şi am avut parte de foarte multe întâmplări.
Ne-a învăţat tot ce era nevoie pentru a lua cu brio Bacalaureatul, şi cred eu că
şi-a făcut datoria de profesor cum niciun alt profesor nu ar fi făcut .
În curând voi termina clasa a XII-a şi nu-mi vine să cred cât de repede s-au
scurs cei patru ani de liceu, în care l-am avut ca diriginte pe domnul director,
profesor Dumitru Dădălău. Mi-aduc aminte bine, când am intrat în cabinetul de
Limba şi Literatura română (clasa dânsului) şi s-a prezentat ca viitor diriginte şi
profesor de limba română al clasei noastre.
Nu-l cunoscusem până atunci pe acest OM, OM despre care mulţi au zis că
este rău , însă eu de la bun început am crezut că acea remarcă făcută de unii la
adresa OMULUI pe care l-am cunoscut pe parcursul a celor patru ani de liceu
este deplasată.
Pentru noi, domnul diriginte a fost ca un al doilea părinte. Încă din clasa a
IX-a ne-a dovedit-o prin faptul că se îngrijea de fiecare în parte. Pe mulţi dintre
noi, care, aveam părinţii plecaţi de acasă (în diferite locuri datorită ordonanţei din
1997), ne întreabă diferite lucruri : dacă am mâncat, dacă avem bani, dacă ne-au
trimis ceva părinţii noştri şi multe altele.
De multe ori venea la noi în pauze şi ne povestea câte ceva, sau ne mai certa
pentru că nu era clasa în ordine.
Altădată a văzut florile neudate şi a zis că dacă nu le udăm, ne plimbă cu ele
în mână până în Carieră şi înapoi.
Domnului meu diriginte nu i-a plăcut omul dezordonat şi de multe ori când
vedea că nu avem uniforma completă, ne trimitea acasă după ea, şi aşa l-a trimis
pe un coleg de-al meu, de mai multe ori, după cravată până la Runcurel şi i-a dat
un anumit timp la dispoziţie, pentru a se învăţa minte altădată, iar într-o zi ne-a
trimis pe toate fetele acasă după cămăşi.
Aveam un coleg care a venit la şcoală cu pantofii deschişi la catarame, iar
domnul diriginte l-a întrebat de ce merge cu ele aşa, iar el a spus că degeaba le
închide că ele se desfac, şi domnul diriginte nu l-a crezut, aşa că l-a pus să le
închidă şi i-a zis să se plimbe prin clasă până se desfac să vadă dacă minte, şi
într-adevăr a minţit.
O altă amintire ar fi aceea când domnul diriginte a organizat o tabără de creaţie
la Săcelu, unde au mers mai mulţi elevi de la diferite clase de liceu şi gimnaziu,
unde ne-am distrat de minune.
În clasa a XI-a şeful clasei a făcut 18 ani, iar ca să nu zică şi el că nu a făcut
ceva deosebit de ziua lui şi să-i rămână o amintire frumoasă, m-a pus pe mine
să-l iau de mână şi să mă plimb cu el pe baza sportivă şi să numărăm cărămizile
(care erau necesare pentru centrală), şi după ce ne-am întors şi i-am spus câte sunt
ne-a întrebat dacă ne-am ţinut de mână sau nu, şi totuşi ca să se convingă că noi
135
chiar ne-am ţinut de mână ne-a mai trimis să ne plimbăm pe aleea din faţa şcolii
şi aşa a pus pe cineva să vadă dacă ne ţinem de mână sau nu, după care ne-a spus
că intenţia dânsului nu este de a ne simţi prost deoarece suntem doar colegi, şi
aşa era, este şi va rămâne o amintire plăcută din liceu, deoarece dacă nu rămâi
cu amintiri degeaba ai trecut prin liceu. Iar amintirile mele din timpul anilor de
liceu sunt multe, iar una pe care am omis-o ar fi aceea când am luat trei sau patru
cataloage în cap, deoarece nu am ştiut numărul de la scaun.
Nu am scris aceste lucruri aici ca să jignesc pe cineva, sau să interpreteze ceva
rău din ele deoarece pentru mine aceste „lecţii” au însemnat o mai bună purtare,
o colaborare mai amplă cu colegii, şi multe alte lucruri bune.
Pentru mine, personal, domnul diriginte a fost tatăl pe care eu nu prea l-am
avut, deoarece cu tatăl meu nu am aşa amintiri plăcute, ci din contră am avut
amintiri triste, deoarece viaţa nu este întotdeauna prea frumoasă pentru toată
lumea.
Pe mine, acest om, m-a învăţat ce înseamnă viaţa, cum să o trăieşti şi mi-a
rămas în minte îndemnul dânsului „Învăţaţi pentru a ajunge departe”.
Eu îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru noi şi pentru mine în special, şi
doresc ca pe viitor să fie sănătos pentru a putea face acelaşi lucru şi cu alţi elevi.
Mă rog la Dumnezeu să fie bine!

Şerban Niculina Alexandra

Clasa a XII-a B, 2005/2006

Ţinând cont că mi-a fost profesor timp de patru ani pot spune că îl cunosc
destul de bine.Cred că este omul care merita mai multe aprecieri din partea mea
şi a tuturor pentru tot ce a realizat la liceul din Mătăsari.Pentru acest lucru ocupă
şi merituosul post de director al acestei instituţii.După parerea mea şi nu numai,
acesta a realizat lucruri ce se pot realiza doar dacă ai suflet mare şi multă ambiţie
.Deşi sunt unii care vorbesc lucruri urâte despre acesta,aceştia le vorbesc în
necunoştinţă de cauză.Acum, în ultimul an de liceu,cand se încheie şi ultimul
an dintre cei mai frumoşi ai unui elev,îmi dau seama că domnul Tică nu ne-a
fost doar profesor ci şi un model demn de urmat în viaţă.Când începea să ne
povestească,vorbea cu atâta drag despre scriitorii preferaţi încât se observa în
colţul ochilor câte o lacrimă ca un strop de rouă pe o floare,iar noi ascultam cu
atâta drag şi abia mai clipeam pentru ca nu cumva să-l întrerupem.Vă doresc
numai bine şi să vă dea Dumnezeu sănătate să puteţi face în continuare ce aţi
reuşit să faceţi în Mătăsari !
Va multumim, Domnule profesor !

136
 Bălan Daniel

Cu ocazia încheierii anului şcolar şi absolvirea cursurilor liceale,vă rog să-

mi îngăduiţi a vă mulţumi că mi-aţi fost alături de-a lungul acestor patru ani.
Vă felicit din toată inima,pentru modul în care aţi ştiut să vă îndepliniţi meseria
de dascăl pe care aţi exercitat-o fără probleme de-a lungul acestor ani.Eu, cel
care am avut prilejul de-a vă avea ca dascăl, nu voi uita niciodată orele de
limba română în care m-aţi învaţat să preţuiesc frumosul, în care am trăit emoţii
sublime,în care ne-aţi învăţat numai despre bine,în care ne-aţi făcut să râdem,
să râdem,să ne bucurăm,să fim trişti atunci când aţi fost bolnav.Vă felicit pentru
calităţile dumneavoastră morale şi sufleteşti care au constituit pentru mine un
mare exemplu demn de urmat. Îmi pare nespus de rău căci ne despărţim acum
mi-aş dori să fiu la începutul clasei a noua dar nu se mai poate,viaţa merge mai
departe şi îi mulţumesc prea stimatului domn profesor pentru ceea ce a făcut
pentru noi.

Olaru Viorel

Profesorul meu de limba şi literatura română este domnul Dumitru Dădălău.

În cei patru ani de zile petrecuţi în Colegiul Tehnic Mătăsari,domnul profesor a
fost pentru mine şi pentru colegii mei nu numai profesorul de română ci a fost şi
un adevarat părinte,un exemplu demn de urmat.De câte ori am avut probleme,eu
şi colegii mei,dânsul cu inima şi sufletul său bun ne-a înţeles şi ne-a ajutat să le
trecem cu bine.Dânsul ne-a iubit şi ne-a învaţat ca pe copiii săi.Chiar dacă la prima
vedere pare un om dur,petrecându-ţi câteva clipe împreună cu dânsul vei vedea
că are un suflet minunat.Cu un suflet nobil,domnul profesor a ştiut întotdeuna ce
vrea de la elevi.Chiar dacă uneori era mai exigent cu noi a facut-o pentru ca noi
sa învăţăm carte,pentru binele nostru.Domnul profesor şi-a dorit ca noi să putem
să-i depăşim cunoştinţele sale,pentru a putea fi mândru de noi,însa acest lucru nu
cred s-a întâmplat vreodată şi nici nu cred că se va întâmpla datorită cunoştinţelor
sale adunate de-a lungul anilor.Tot ceea ce vroia de la noi nu era altceva decât să
învăţăm carte,pentru a ne putea crea un viitor.Domnul profesor este o persoană
capabilă de orice sacrificiu,o persoană care depune un efort imens pentru a aduce
elevilor la cunoştinţă tot ceea ce se poate şti despre limba şi literatura română.
Este deosebit de toţi ceilalţi profesori începând de la predare,ascultare până la
sufletul pe care îl are,un suflet de neegalat.Este omul care a dat totul,a pierdut zile
şi nopţi întregi pentru faima şi binele acestui colegiu.

Diaconescu Marian

137
 Profesorul meu de limba română se numeşte Dumitru Dădălau care este şi
directorul liceului CT Matasari,unde eu timp de patru ani de zile am făcut cursuri,
am învăţat şi am fost educat cum domnul profesor a ştiut mai bine.Pentru domnul
profesor,şcoala este a doua casă deoarece şi-a dedicat cea mai mare parte din
viaţă aici,şi sunt convins că nu ar putea vreodată să-şi părăseasca meseria pe care
o cunoaşte şi o stăpâneşte cu desavârşire.Mă simt onorat să pot să vorbesc despre
acest distins domn.Încă de la începutul clasei a noua mi-am dat seama că este o
persoană cu suflet mare, un om de mare caracter civilizat care a trecut şi prin bine
şi prin rău,ajungând aici sus,punând suflet în tot ce face.Cei patru ani petrecuţi
alături de domnul profesor au trecut foarte repede, despărţirea de dânsul o să fie
foarte grea deoarece mie şi colegilor mei ne-a fost ca un tată spiritual ajutându-ne
şi educându-ne ca pe copiii dânsului că este o persoana exigentă cu acea privire
a dumnealui pătrunzătoare,dar după ce am început să ne cunoaştem mai bine
mi-am dat seama că m-am înşelat.Întotdeuna ne-a fost alături la evenimentele
petrecute pe parcursul acestor ani, a organizat excursii şi multe altele pentru ca
noi să ne simţim mai bine.Îmi pare nespus de rău că ne despartim acum, mi-aş
dori să fiu la începutul clasei a noua dar nu se mai poate,viaţa merge mai departe
şi îi multumesc prea stimatului domn profesor pentru ceea ce a făcut pentru noi.
Va multumesc Domnule “Profesor”.

Ciută Ilie Dorin

Un asemenea om se naşte unul la un miliard şi asta datorită capacităţii sale

de a rezolva problemele în cel mai deosebit mod posibil.Nimic nu rezolvă până
nu simte dânsul pulsul şi de fapt implicându-se întotdeauna trece peste dar cel
mai sufleteşte deoarece tot ceea ce a realizat acest om dacă nu avea un suflet şi
o inimă mare nu avea atâta farmec.Om cu un suflet atât de dulce nu cred că voi
mai întâlni pe această lume care pe zi ce trece e tot mai acră devenind din ce în ce
mai rea deoarece a devenit sclava banilor şi a avatarilor materiale lăsându-şi de
o parte ce e mai scump şi anume sufletul.Acel ceva al acestui om constă în faptul
că nu poate începe o lucrare fără să o finalizeze după bunul plac al său, suflet care
este de o frumuseţe îmbătătoare asta demonstrându-mi-o timp de patru ani cât
mi-a fost profesor.Ceea ce îmi place şi îl admir pentru ambiţia dumnealui de a
face lucrurile să meargă la voia dânsului şi cum ar trebui să meargă .
Domnul profesor Dumitru Dadalau este cel mai bun profesor de limba română
pe care l-am avut chiar dacă terminăm liceul să nu ne uitaţi,chiar daca vom creşte
mai mari.
Vă multumesc, domnule profesor.

138
 Motoc Vasilica

Întâmplarea face ca profesorul meu de limba română să fie şi directorul liceului

Mătăsari,dumnealui spune că la această funcţie ar renunţa oricând dar la meseria
de dascăl nu poate renunţa niciodata,pentru că dacă nu aţi fi voi (elevii) eu nu
aş mai trăi nici o lună de zile.Domnul profesor spune că trăieşte pentru şcoală
şi că elevii îl ţin în viaţă,domnul profesor este cel care a facut ca învaţământul
din Mătăsari să progreseze atât de mult încât şcoala să fie pusă printre cele
mai bune unităţi de învăţământ din judeţ.Totul din colegiul nostru se roteşte în
jurul domnului director.Revista şcolii care este recunoscută în ţară,planurile de
şcolarizare care sunt printre cele mai bune şi care au din Mătăsari cel mai mare
centru de şcolarizare de la ţară,pe lângă toate astea domnul Dumitru Dădălău face
ca marea problema a mătăsărenilor să nu fie şi marea problemă a liceului punând
la punct un proiect bine întemeiat şi făcând ca fluidul uitat să curgă tot timpul la
robinetele pompelor de apă din incinta liceului.Domnul profesor făcând parte din
cea mai bună clasă de elevi a liceului Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu vrea ca
şi noi să devenim cei mai buni şi după ce terminăm cu şcoala să ajungem oameni
mari .Orele de limba română se desfăşoară într-o armonie foarte plăcuta domnul
profesor fiind mai tot timpul cu zâmbetul pe buze,într-o tactică a orelor care este
una foarte bună pusă la punct de-a lungul anilor ,se merge dupa criterii care s-au
întipărit în memoria noastră şi dascălilor din Mătăsari.
Cu mult stres dar şi cu multe bucurii cei patru ani au trecut. Acum fiecare
dintre noi ne vom îndrepta spre un viitor ...pe care normal ni-l vom face cu
mâinile noastre...dar cu siguranţa pentru orice viitor care ni-l vom face avem de
mulţumit domnului profesor deoarece dânsul ne-a îndrumat şi ne-a îndreptat spre
lucruri numai bune pentru noi şi viitorul nostru ...
Vă mulţumesc, domnule profesor că aţi fost un om extraordinar pentru
noi, vă multumim !

Milca Adina

Profesorul meu de limba română se numeşte Dumitru Dădălau care este şi

directorul liceului CT Mătăsari,unde eu timp de patru ani de zile am făcut cursuri
am învăţat şi am fost educat cum domnul profesor a ştiut mai bine.Pentru domnul
profesor,şcoala este a doua casă deoarece şi-a dedicat cea mai mare parte din
viaţă aici,şi sunt convins că nu ar putea vreodată să-şi părăsească meseria pe care
o cunoaşte şi o stăpâneşte cu desăvârşire.Mă simt onorat să pot să vorbesc despre
acest distins domn.Încă de la începutul clasei a noua mi-am dat seama că este o
persoană cu suflet mare, un om de mare caracter civilizat care a trecut şi prin bune
şi prin rele,ajungând aici sus,punând suflet în tot ce face.Îmi amintesc cu plăcere
că am discutat foarte deschis cu dumneavoastră şi pe lângă faptul că am discutat cu
139
directorul şcolii,cu profesorul meu de limba română,m-aţi ascultat ca un adevarat
prieten, ca un tată aşa cum de multe ori vă plăcea să ne spuneti ca suntem copiii
dumneavoastră.Doresc să vă spun că îmi va face plăcere să vă am în amintiri
şi-n inimă doar amintirile frumoase şi bune care adeseori ne dau avânt şi putere
pentru a merge mai departe.O să închei cu simple cuvinte care ascund un suflet
remarcat de tot ceea ce aţi făcut dumneavoastră pentru mine şi pentru colegii
mei,şi aşa cum multe generaţii la rând au încheiat,probabil cu un limbaj cât mai
sensibil sau cât mai simplu dar care cuprinde o sinceritate reală,doresc să vă spun
domnule profesor că nu o să vă uit niciodată şi totodată vă respect şi vă consider
un om deosebit.Şi ca răsplătire pentru efortul dumneavoastră pe care l-aţi depus
pentru noi şi pentru generaţie la rând să nu cunoasteţi ce-i necazul şi întristarea
şi Dumnezeu să vă dea pace şi sănătate şi puterea de a face în continuare oameni
aşa cum aţi făcut cu generaţii la rând.Doresc acum să vă mulţumesc căci numai
cu ajutorul dumneavoastră am ajuns aici şi totodată să devenim oameni mari de
care familia şi societatea sa fie mândri iar dumneavoastră aveţi un rol important
în toate acestea.Cu tot respectul si consideraţia.

Vladu Ana Denisa

Îmi amintesc când am intrat pentru prima dată la ora de limba şi literatura
română,cu câtă teamă a trebuit să mă confrunt.Ştiam,de fapt auzisem că domnul
profesor este un profesor plin de pretenţii şi chiar foarte dur,însă în cursul acestor
ani,am realizat că imaginea aceasta era total diferită de realitate.Orele de limba
română au fost de multe ori un eşec pentru mine,căci se întampla să mă pregătesc
însă în momentul când urma să fiu ascultată uitam totul pur şi simplu.Bineînteles
că nu am fost mândră de aceste lucruri,ci dezamăgită şi profund descurajată,dar
domnul profesor de multe ori ne făcea morală,mai exact ne învăţa cu dragoste
parintească,să îndrăgim literatura, aceasta m-a motivat să fiu mai ambiţioasă să
citesc mai mult şi să învăţ nu din obligaţie ci din dragoste.Domnul profesor este o
persoană capabilă de orice sacrificiu,o persoană care depune un efort imens pentru
a aduce elevilor la cunoştinţă tot ceea ce se poate şti despre limba şi literatura
română.Este deosebit de toţi ceilalţi profesori începând de la predare,ascultare
până la sufletul pe care îl are,un suflet de neegalat.Este omul care a dat totul,a
piedut zile şi nopţi întregi pentru faima şi binele acestui colegiu.Vreau să vă
mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine şi vă urez multă sănătate.

Dascalu Luiza

Profesorul meu de limba româna se numeşte Dumitru Dădălău care este şi

directorul liceului CT Mătăsari,unde eu timp de patru ani de zile am făcut cursuri
am învăţat şi am fost educat cum domnul profesor a ştiut mai bine.Pentru domnul
140
profesor,şcoala este a doua casă deoarece şi-a dedicat cea mai mare parte din
viaţă aici,şi sunt convins că nu ar putea vreodată să-şi părăsească meseria pe care
o cunoaşte şi o stăpâneşte cu desăvârşire.Mă simt onorat să pot să vorbesc despre
acest distins domn.Încă de la începutul clasei a noua mi-am dat seama că este o
persoană cu suflet mare, un om de mare caracter civilizat care a trecut şi prin bine
şi prin rău,ajungând aici sus,punând suflet în tot ce face.Cei patru ani petrecuţi
alături de domnul profesor au trecut foarte repede, despărţirea de dânsul o să fie
foarte grea deoarece mie şi colegilor mei ne-a fost ca un tată spiritual ajutându-ne
şi educându-ne ca pe copiii dânsului că este o persoană exigentă cu acea privire
a dumnealui pătrunzătoare,dar după ce am început să ne cunoaştem mai bine
mi-am dat seama că m-am înşelat.Întotdeuna ne-a fost alături la evenimente
petrecute pe parcursul acestor ani, a organizat excursii şi multe altele pentru ca
noi să ne simţim mai bine.Îmi pare nespus de rău că ne despărţim acum, mi-aş
dori să fiu la începutul clasei a noua dar nu se mai poate,viaţa merge mai departe
şi îi multumesc prea stimatului domn profesor pentru ceea ce a făcut pentru noi.

Dobreci Cristina

Profesorul meu de limba română se numeşte Dumitru Dădălău şi este directorul

Colegiului Tehnic Mătăsari. Locul în care timp de patru ani de zile a ştiut să ne
îndrume paşii spre un viitor sigur şi plin de realizări.
Domnul profesor este unul dintre cei mai calmi profesori ai şcoli , a stiut să
ne asculte şi ne-a înţeles de foarte multe ori.
Este un profesor autoritar, puţin exigent privind materia de limba română,
încercând să ne înveţe totul despre literatură.
A ştiut să vorbească neobosit şi cursiv ca un mare actor în faţa unei săli
fascinante.
Profesorul meu de limba română este un profesor foarte pregătit , ştie să
vorbească ore întregi despre un anumit subiect.
A făcut multe sacrificii pentru noi, a încercat să ne ofere toate condiţiile
necesare pentru a ne desfăşura activitatea într-o atmosferă prielnică.
Pentru tot ce a făcut pentru noi, ţin să-i mulţumesc din tot sufletul .
Majoritatea timpului o petrece la şcoală , aceasta devenind o a doua casă
pentru dânsul.
Deşi primele ore petrecute împreună cu domnul profesor m-au făcut să tremur
puţin, temându-mă că nu voi reuşi să parcurg cu succes cei patru ani de liceu ,
cu timpul am ajuns să mă obişnuiesc cu felul său de-a fi şi a devenit unul dintre
profesorii mei preferaţi.
Mă bucur că am avut ocazia exrtaordinară de a face parte dintre aceia care au
avut parte de un profesor deosebit cum este dânsul .
Voi rămâne în suflet cu imaginea vie a unui profesor extraordinar şi voi fi
141
mândru când voi vorbi despre profesorul meu.

Coraga Adrian

Domnul profesor spune că trăieşte pentru şcoală şi că elevii îl ţin în viaţă,

domnul profesor este cel care a făcut ca învăţământul din Mătăsari să progreseze
atât de mult încât şcoala să fie pusă printre cele mai bune unităţi de învăţământ
din judeţ.Totul din colegiul nostru se roteşte în jurul domnului director. Revista
şcolii care este recunoscută în ţară, planurile de şcolarizare care sunt printre
cele mai bune şi care fac din Mătăsari cel mai mare centru de şcolarizare de la
ţară,pe lângă toate astea domnul Dumitru Dădălău face ca marea problema a
mătăsărenilor să nu fie şi marea problemă a liceului punând la punct un proiect
bine întemeiat şi făcând ca fluidul uitat să curgă tot timpul la robinetele pompelor
de apa din incinta liceului. Domnul profesor făcând parte din cea mai bună clasă
de elevi a liceului Tudor Vladimirescu din Targu-Jiu vrea ca şi noi să devenim
cei mai buni şi după ce terminăm cu şcoala să ajungem oameni mari. Orele de
limba română se deşfăşoară într-o armonie foarte plăcută domnul profesor fiind
mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, într-o tactică orelor este una foarte bună pusă
la punct de-a lungul anilor ,se merge dupa criterii care s-au întipărit în memoria
noastră şi dascalilor din Mătăsari. Domnul profesor este omul din spatele unor a
activităţi ce se desfăşoară în liceul din Mătăsari este stâlpul cel mai bun din liceul
nostru,având şi o strategie foarte bună indiferent de activitatea ce se desfăşoară
în liceu.

Guritoiu Camelia

Om cu un suflet atât de dulce nu cred că voi mai întâlni pe această lume care pe
zi ce trece e tot mai acră devenind din ce în ce mai rea deoarece a devenit sclava
banilor şi a avatarilor materiale, luându-ţi de o parte ce e mai scump şi anume
sufletul. Acel ceva al acestui om constă în faptul că nu poate începe o lucrare fără
să o finalizeze după bunul plac, al său suflet careeste de o frumuseţe îmbătătoare
asta demonstrându-mi-o timp de patru ani cât mi-a fost profesor. Ceea ce îmi
place şi îl admir pentru acest lucru este că gândeşte pe termen lung deoarece
fiecare sfat care mi l-a dat mie şi colegilor mei chiar dacă nouă nu ne-a convenit
pe moment, cu trecerea timpului s-a dovedit a fi benefic pentru fiecare dintre noi.
Este o persoană care nu a crezut în somn, iar atuurile principale ale dânsului sunt
munca şi punctalitatea, iar un lucru care pe mine m-a marcat a constat în faptul că
la nicio întâlnire la care a participat nu s-a întâmplat să întârzie, ba chiar îşi face
simţită prezenţa cu o jumatate de oră ,o oră mai devreme decât se stabileşte şi asta
nu din orgoliu ci din simplul fapt că îşi doreşte să nu lase probleme nerezolvate
la timp.Iubeşte foarte mult copii, asta dovedeşte că are un suflet curat şi o inimă
142
mare şi ca urmare a acestei iubiri şi-a dedicat o mare parte din a sa viaţă pentru a
avea în mijlocul unui oras fantomă o şcoală de mândrie naţională.
Vă mulţumesc, domnule profesor!

Tanasoiu Cristian

Au trecut patru ani de când pentru prima oarâ am venit la acest liceu, patru
ani care pentru mine au însemnat mult. Când aţi venit pentru prima oară la ora
noastră şi aţi început să ne vorbiţi, noi eram foarte atenţi, ne era frică şi aveam
emoţii. Aşa a fost mult timp până când mi-am dat seama că sunteţi un om vesel,
un om care iubeşte copii, chiar pentru noi aţi creat toate condiţiile pentru ca noi să
învăţăm şi să avem rezultate excelente. Toate vorbele pe care le auzisem înainte
despre dumneavoastră s-au schimbat în bine. Atunci când aţi fost bolnav eu
împreună cu ai mei colegi ne-am făcut griji, cel puţin eu. Când v-am vizitat şi am
observat că sunteţi bine, sănătos, dar totuşi ceva vă lipsea şi anume orele pe care
dumnevoastră le petreceaţi în şcoală şi mai ales orele noastre. Prin intermediul
acestei compuneri vreau să-mi cer scuze şi chiar vă rog să mă iertaţi pentru
momentul în care n-am conştientizat că ceea ce fac nu e bine. De asemenea,
îmi pare rău că nu am fost la aşteptările dumneavoastră şi că v-am dezamăgit.
Dăcă ar fi să dau timpul înapoi şi să revin pe aceste banci şi să vă am tot pe
dumneavoastră profesor de limba şi literatura română nu v-aş mai dezamăgi. Ştiu
că pentru dumneavoastră obiectul de limba şi literatura română este aerul pe care
îl respiraţi şi de aceea când ne vorbeaţi despre un autor, toţi stăteam cu sufletul
la gură şi vă ascultam. Mă bucur enorm că v-am avut profesor deoarece am avut
multe de învaţat de la dumneavoastră care o să-mi fie utile în viaţă. Sper să mă
iertaţi din tot sufletul şi chiar dacă dumneavoastră credeţi că vă urăsc, să ştiţi că
nu este aşa, ci din contră ţin la dumneavoastră ca la un părinte. Vă mulţumesc că
mi-aţi fost profesor şi sfatuitor în toţi aceşti patru ani.

Munteanu Geanina

Ţinând cont că mi-a fost profesor timp de patru ani pot spune că îl cunosc
destul de bine. Cred că este omul care merită mai multe aprecieri din partea mea
şi a tuturor pentru tot ce a realizat la liceul din Mătăsari. Pentru acest lucru ocupă
şi merituosul post de director al acestei instituţii. După părerea mea şi nu numai,
acesta a realizat lucruri ce se pot realiza doar dacă ai suflet mare şi multă ambiţie
.Deşi sunt unii care vorbesc lucruri urâte despre acesta, aceştia le vorbesc în
necunoştinţă de cauză. Timp de patru ani mi-am dat seama că este un om de la
care am de învăţat foarte multe, lucruri care te pot ajuta în viaţă. Probabil că nu o
să-l uit niciodată şi o să-mi aduc aminte cu plăcere de toate orele de română. La
orele de română au fost unele momente hazlii, dar momente în care noi râdeam
143
pe pielea noastră pentru că luam şi note mici acestea fiind însă luate pe merit.
Acesta este felul dânsului de a fi, ştie cum să rămână întipărit în mintea fiecăruia,
dar nu cu o impresie proastă, ci cu unele lucruri care te fac să te admiri. Sunt
destui aceia care îi poartă pică dar probabil că nu îl cunosc suficient de bine sau
îl invidiază. Acesta este profesorul meu de română şi mă mândresc pentru că fac
parte din aceia care au avut parte de un professor extraordinar cum este dânsul.

Becheanu Silviu Catalin

Întâmplarea face ca profesorul meu de limba română să fie şi directorul liceului

Mătăsari, dumnealui spune că la această funcţie ar renunţa oricând dar la meseria
de dascăl nu poate renunţa niciodată, pentru că dacă nu aţi fi voi (elevii) eu nu
aş mai trăi nicio lună de zile. Domnul profesor spune că trăieşte pentru şcoală
şi că elevii îl ţin în viaţă, domnul profesor este cel care a făcut ca învăţământul
din Mătăsari să progreseze atât de mult încât şcoala să fie pusă printre cele mai
bune unităţi de învăţământ din judeţ.Totul din colegiul nostru se roteşte în jurul
domnului director. Revista şcolii care este recunoscută în ţară, planurile de
şcolarizare care sunt printre cele mai bune şi care fac din Mătăsari cel mai mare
centru de şcolarizare de la ţară,pe lângă toate astea domnul Dumitru Dădălău face
ca marea problema a mătăsărenilor să nu fie şi marea problemă a liceului punând
la punct un proiect bine întemeiat şi făcând ca fluidul uitat să curgă tot timpul la
robinetele pompelor de apa din incinta liceului. Domnul profesor făcând parte
din cea mai bună clasă de elevi a liceului Tudor Vladimirescu din Targu-Jiu vrea
ca şi noi să devenim cei mai buni şi după ce terminăm cu şcoala să ajungem
oameni mari. Orele de limba română se deşfăşoară într-o armonie foarte plăcută
domnul profesor fiind mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, într-o tactică orelor
este una foarte bună pusă la punct de-a lungul anilor ,se merge dupa criterii care
s-au întipărit în memoria noastră şi dascalilor din Mătăsari. Domnul profesor
este omul din spatele unor a activităţi ce se desfăşoară în liceul din Mătăsari este
stâlpul cel mai bun din liceul nostru,având şi o strategie foarte bună indiferent
de activitatea ce se desfăşoară în liceu. Acum când cursurile sunt pe sfârşite,
când în cer pluteşte tensiunea examenelor ce urmează, domnul Dumitru Dădălău
ne arată că nu este doar un director bun şi un dascăl foarte bun, ci că este şi un
psiholog foarte bun, el dându-ne curaj şi încredere în noi pentru a trece cu bine de
examenele ce urmează şi de examenele vieţii, ce vor urma. Sper ca şi la întâlnirea
organizată la cei zece ani de la terminarea cursurilor domnul director să fie la fel
şi să păstreze aceleaşi obiceiuri şi să ni-l ţină Dumnezeu cum îi place domnului
să fie “Veşnic tânăr şi puternic”

Dutan Sorin

144
 Cu ocazia încheierii anului şcolar şi absolvirii cursurilor liceale,vă rog să-mi
îngăduiţi a vă mulţumi că mi-aţi fost alături de-a lungul acestor patru ani. Vă felicit
din toată inima, pentru modul în care aţi ştiut să vă îndepliniţi meseria de dascăl
pe care aţi exercitat-o fără probleme de-a lungul acestor ani. Eu, cel care am avut
prilejul de-a vă avea ca dascăl,nu voi uita niciodată orele de limba română în care
m-aţi învăţat să preţuiesc frumosul, în care am trăit emoţii sublime, în care ne-aţi
învăţat numai despre bine, în care ne-aţi făcut să râdem, să ne bucurăm, să fim
trişti atunci când aţi fost bolnav. Vă felicit pentru calităţile dumneavoastră morale
şi sufleteşti care au constituit pentru mine un mare exemplu demn de urmat.Aflat
la o vârstă matură, între tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii
mari mai pot schimba firea cuiva,dumneavoastră sunteţi un om raţional, învăţat să
duceţi o viaţă independenta, ce ne-aţi umplut ochii de lumină şi căldură. Prizonier
al propiilor principii şi al încrederii, aveţi puterea de a înfrunta chiar destinul,
rămâneţi independent până la sfârşit, aşa cum doar un învingător ştie să o facă.
Devotamentul şi pasiunea dumneavoastră pe care ni le-aţi dovedit de-a lungul
anilor în cadrul liceului sunt demne de urmat .Sper ca distanţa dintre noi, după ce
ne-am despărţit, să nu fie o piedică în calea păstrării legăturii cu dumneavoastră.
Vă doresc multă sănătate şi împliniri şi vă rog să primiţi,mult stimate domnule
profesor, expresia celui mai profund respect.

Strat Emil Ilie

Desigur îmi aduc cu drag aminte de anii frumoşi de liceu, cu toţi profesorii
mei dragi, de domnul profesor de limba şi literatura română Dumitru Dădălău.
Toate orele petrecute alături de domnul profesor au fost foarte plăcute şi în
folosul nostru. Este omul care a pus baza acestei şcoli, urcând-o pe cele mai
inalte culmi. Orele cu dânsul au fost plăcute, unele mai puţin plăcute deoarece
eram nepregătiţi. De la dânsul am avut foarte multe de învăţat. Este omul care a
organizat tot ce s-a întâmplat în liceul nostru cu mulţi ani în urmă şi în prezent.
Acum, pe ultima sută de metri, domnul profesor este alături de noi din toate
punctele de vedere şi tot domnul profesor ne încurajează mereu, se bazează pe
noi să avem rezultate bune la examenele viitoare. În toţi aceşti ani, toate orele de
literatură au fost realizate minunat, ceea ce nu voi uita niciodată. De la dânsul am
învăţat multe: să fim puternici, drepţi, alte multe calităţi. Acum sunt convinsă că
o să-mi fie dor de dânsul şi de şcoala unde am învăţat 12 ani. Chiar nu-mi vine să
cred că mai am de petrecut foarte puţin timp alături de această şcoală minunată
şi de profesorul meu de limba şi literatura română. Domnul profesor este un om
care a ştiut şi ştie ce vrea în viaţă şi mş simt mandră că am avut plăcerea de a face
ore cu dânsul. Eu cred că uneori este puţin sever dar severitatea dânsului constă
în determinarea dumnealui să ne facă să învăţăm pentru că fără carte în zilele
145
noastre este foarte greu.

Postelnicu Madalina

Cei doi ani de liceu pe care i-am petrecut la Colegiul Tehnic Mătăsari am avut
distinsa plăcere de a-l avea din nou ca profesor de limba şi literatura română pe
domnul Dumitru Dădălău. Domnul profesor este cel mai bun profesor pe care
l-am avut, ne-a iubit ca pe copii lui, şi-a dedicat întreaga viaţă şcolii, a dotat-o
cu calculatoare în fiecare sală de curs, a făcut laboratoare de informatică, a făcut
Colegiul Tehnic Mătăsari să fie cel mai bun liceu din judetul Gorj. Pentru domnul
profesor, şcoala este ca a doua casă,aici la şcoală îşi petrece majoritatea timpului,
domnul profesor ne-a ajutat foarte mult mai ales la română, am facut pregătire
cu dânsul pentru bacalaureat . Născut pe meleagurile Gorjului, tatăl a două fete
pe care le iubeşte foarte mult ceea ce l-a facut să ne iubească şi pe noi ca pe
copiii lui. Domnul profesor Dumitru Dădălău este cel mai bun profesor de limba
română pe care l-am avut chiar dacă terminăm liceul să nu ne uitaţi, chiar dacă
vom creşte mai mari.
Vă mulţumesc, domnule profesor!

Popescu Emil

Un asemenea om se naşte unul la un miliard şi asta datorită capacităţii sale

de a rezolva problemele în cel mai deosebit mod posibil.Nimic nu rezolvă până
nu simte dânsul pulsul şi de fapt implicându-se întotdeuna trece peste dar cel
mai sufleteşte deoarece tot ceea ce a realizat acest om dacă nu avea un suflet şi
o inimă mare nu avea atâta farmec.Om cu un suflet atât de dulce nu cred că voi
mai întâlni pe aceasta lume care pe zi ce trece e tot mai acră devenind din ce în
ce mai rea deoarece a devenit sclava banilor şi a avatarilor materiale luându-şi
de o parte ce e mai scump şi anume sufletul.Acel ceva al acestui om consta în
faptul că nu poate începe o lucrare fără să o finalizeze după bunul plac al său
suflet care,este de o frumuseţe îmbătătoare asta demonstrându-mi-o timp de patru
ani cât mi-a fost profesor.Ceea ce îmi place şi îl admir pentru acest lucru este că
gândeşte pe termen lung deoarece fiecare sfat care mi l-a dat mie şi colegilor mei
chiar dacă nouă nu ne-a convenit pe moment,cu trecerea timpului s-a dovedit a
fi benefic pentru fiecare dintre noi. Este o persoană care nu a crezut în somn iar
atuurile principale ale dânsului sunt munca şi punctalitatea iar un lucru care pe
mine m-a marcat a constat în faptul că la mie de întâlniri la care a participat nu
s-a întâmplat să întârzie, ba chiar îşi face simţită prezenţa cu o jumătate de oră ,o
oră mai devreme decât se stabileşte şi asta nu din orgoliu ci din simplul fapt că
îşi doreşte să nu lase probleme nerezolvate la timp. Iubeşte foarte mult copii asta
dovedeşte că are un suflet curat şi o inimă mare şi ca urmare a acestei iubiri şi-a
146
dedicat o mare parte din a sa viaţă pentru a avea în mijlocul unui oraş fantomă o
şcoală de mândrie naţională.Ceea ce îmi doresc acum domnule Tică Dădălău ca
despre dumneavoastră este vorba să aveţi în continuare o viaţă energică şi plină
de împliniri atât pe plan profesional cât şi familial.
Bertea Ion

Profesorul meu de limba română se numeşte Dumitru Dădălău care este şi

directorul liceului Mătăsari,unde eu timp de patru ani de zile am făcut cursuri am
învăţat şi am fost educat cum domnul profesor a ştiut mai bine.Pentru domnul
profesor, şcoala este a doua casa deoarece şi-a dedicat cea mai mare parte din
viaţă aici, şi sunt convins că nu ar putea vreodată să-şi părăsească meseria pe care
o cunoaşte şi o stăpâneşte cu desăvârşire.Mă simt onorat să pot să vorbesc despre
acest distins domn.Încă de la începutul clasei a noua mi-am dat seama că este o
persoană cu suflet mare, un om de mare caracter civilizat care a trecut şi prin bine
şi prin rau, ajungând aici sus,punând suflet în tot ce face. Cei patru ani petrecuţi
alături de domnul profesor au trecut foarte repede, despărţirea de dânsul o să fie
foarte grea deoarece mie şi colegilor mei ne-a fost ca un tată spiritual ajutându-ne
şi educându-ne ca pe copii dânsului, că este o persoană exigentă cu acea privire
a dumnealui pătrunzătoare,dar după ce am început să ne cunoaştem mai bine,
mi-am dat seama că m-am înşelat. Întotdeuna ne-a fost alături la evenimente
petrecute pe parcursul acestor ani a organizat excursii şi multe altele pentru ca noi
să ne simţim mai bine. Îmi pare nespus de rău că ne despărţim acum mi-aş dori
să fiu la începutul clasei a noua dar nu se mai poate,viaţa merge mai departe şi îi
mulţumesc prea stimatului domn profesor pentru ceea ce a făcut pentru noi.

Istrati Mihai

Profesorul meu de limba şi literatura română este domnul Dumitru Dădălău.

În cei patru ani de zile petrecuţi în Colegiul Tehnic Mătăsări,domnul profesor a
fost pentru mine şi pentru colegii mei nu numai profesorul de română ci a fost şi
un adevărat părinte,un exemplu demn de urmat.De câte ori am avut probleme,eu
şi colegii mei, dânsul cu inima şi sufletul său bun ne-a înţeles şi ne-a ajutat să
le trecem cu bine. Dânsul ne-a iubit şi ne-a învăţat ca pe copii săi. Chiar dacă la
vedere pare un om dur, petrecându-şi câteva clipe împreună cu dânsul vei vedea
că are un suflet minunat. Cu un suflet nobil,domnul profesor a ştiut întotdeuna ce
vrea de la elevi. Chiar dacă uneori era mai exigent cu noi a făcut-o pentru ca noi
să învăţăm carte, pentru binele nostru.Domnul profesor şi-a dorit ca noi să putem
să-i depaşim cunoştintele sale,pentru a putea fi mândru de noi,însă acest lucru nu
cred s-a întâmplat vreodată şi nici nu cred că se va întampla datorită cunoştinţelor
sale adunate de-a lungul anilor.Tot ceea ce voia de la noi nu era altceva decât să
învăţăm carte,pentru a ne putea crea un viitor.Domnul profesor este o persoană
147
capabilă de orice sacrificiu,o persoană care depune un efort imens pentru a aduce
elevilor la cunoştinţă tot ceea ce se poate şti despre limba şi literatura română.
Este deosebit de toţi ceilalti profesori începând de la predare,ascultare până la
sufletul pe care îl are,un suflet de neegalat.Este omul care a dat totul,a piedut
zile şi nopti întregi pentru faima şi binele acestui colegiu.Vreau să vă mulţumesc
pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine şi vă urez multă sănătate.

Burau Dumitru

Îmi amintesc când am intrat pentru prima dată la ora de limba şi literatura
română,cu câtă teamă a trebuit să mă confrunt.Ştiam,de fapt auzisem că domnul
profesor este un profesor plin de pretenţii şi chiar foarte dur,însă în cursul acestor
anii,am realizat că imaginea aceasta era total diferită de realitate.Orele de limba
română au fost de multe ori un eşec pentru mine,căci se întâmplă să mă pregătesc
însă în momentul când urma să fiu ascultată uitam totul pur şi simplu.Bineinţeles
că nu am fost mândră de aceste lucruri,ci dezamăgită şi profund descurajată,dar
domnul profesor de multe ori ne făcea morală,mai exact ne învăţa cu ce dragoste
părintească,să îndrăgim literatura aceasta m-a motivat să fiu mai ambiţioasă, să
citesc mai mult şi să învăţ nu din obligaţie ci din dragoste.Acum îmi pare rău că
trebuie să se sfârşească .Anii de liceu - momente unice în viaţa fiecărei persoane.
Alături de profesori şi de colegi am găsit în liceu nu numai locul care ne formează
caracterul şi care ne face oameni ci şi o a doua familie, locul unde ne-am aceptat
aşa cum suntem cu defecte şi slăbiciuni.Acum fiecare dintre noi suntem nevoiţi
de către destin,de către viaţa însăşi să urmăm drumul pe care Dumnezeu ni l-a
croit fiecăruia.Pot spune că în unele lucruri aţi fost un exemplu pentru mine,spun
asta pentru că eu trăiesc cu concepţia că nici un om nu e perfect. Deşi mulţi
au încercat să mă sperie şi să mă descurajeze dramatizând situaţia cu privire
la dumneavoastră,am înţeles că ascundeţi un suflet mare,atât de mare încât ne
cuprindeţi pe toţi.Pe lângă toate aceste lucruri am remarcat prin felul în care aţi
reacţionat în diferite situaţii că sunteţi un om milos drept şi întradevăr puternic.
Căci Dumnezeu v-a dat o putere să treceţi peste orice obstacol,să nu cunoaşteţi
înfrângerea,chiar dacă aveţi responsabilităţi foarte mari,ne-aţi demonstrat
că sunteţi un adevărat luptător.Îmi amintesc cu plăcere că am discutat foarte
deschis cu dumneavoastră şi pe lângă faptul că am discutat cu directorul şcolii,cu
profesorul meu de limba română,m-aţi ascultat ca un adevărăt prieten ca un tată
aşa cum de multe ori vă plăcea să ne spuneţi că suntem copii dumneavoastră.
Doresc să vă spun că îmi va face plăcere să vă am în amintiri şi-n inimă doar
amintirile frumoase şi bune care adeseori ne dau avânt şi putere pentru a merge
mai departe.O să închei cu simple cuvinte care ascund un suflet remarcat de tot
ceea ce aţi făcut dumneavoastră pentru mine şi pentru colegii mei,şi aşa cum
multe generaţii la rând au încheiat,probabil cu un limbaj cât mai sensibil sau
148
cât mai simplu dar care cuprinde o sinceritate reală,doresc să vă spun domnule
profesor că nu o să vă uit niciodată şi totodată că vă respect şi vă consider un
om deosebit.Şi ca răsplătire pentru efortul dumneavoastră pe care l-aţi depus
pentru noi şi pentru generaţie la rând să nu cunoaşteţi ce-i necazul şi întristarea
şi Dumnezeu să vă dea pace şi sănătate şi puterea de a face în continuare oameni
aşa cum aţi făcut cu generaţii la rând.Doresc acum să vă mulţumesc căci numai
cu ajutorul dumneavoastră am ajuns aici şi totodată să devenim oameni mari de
care familia şi societatea să fie mândri iar dumneavoastră aveţi un rol important
în toate acestea.Cu tot respectul,

Brebenel Lavinia Violeta

Cei trei ani de liceu pe care i-am absolvit la Colegiul Tehnic Mătăsari mi-au
adus bucuria de a-l avea ca dascăl de limba română pe domnul Dumitru Dădălău.
Acesta a copilărit într-o atmosferă de respect pentru semeni primind o educaţie
aleasă,a urmat studii medii şi superioare ,astfel devenind profesor de limba
română.Acesta şi-a iubit nespus familia lucru ce l-a facut să se întoarcă acasă
şisă profeseze meseria în localitatea Mătăsari.Domnul profesor este un om cu o
înaltă ţinută morală şi civică,disciplină şi învăţătură sunt reguli stricte în liceul
pe care îl conduce de ani de zile.Este un bun exemplu pentru colegii săi,este un
soţ şi tată a două fete care i-au ascultat sfaturile şi au urmat drumul cunoaşterii.
Dumnezeu i-a dat voinţă si umeri destul de puternici ca să poarte pe ei toată
greutatea şi destul de moi să fie confortabili.I-a dat forţa de accepta respingerea
şi tăria care-i permite să continue când toată lumea pare să-l abandoneze.Tot
Dumnezeu i-a dat sensibilitatea de a-şi iubi elevii cu o dragoste necondiţionată
chiar şi atunci când îl rănesc cumplit, i-a dat tăria de a-i suporta în căderile lor
şi de a le rămâne alături,de a se bucura când aceştia dăruiesc din plin roadele
muncii lor.Domnul profesor este un luptător cu grijă de familia sa, de şcoală
în pofida bolilor şi a oboselii. Dumnezeu i-a dat suflet larg şi lacrimi să plângă
atunci când simte nevoia.Bunătatea şi frumuseţea nu stau în veşmintele sale,ci in
ochi,aceasta e poarta către inima sa,locul unde se adăposteşte dragostea.Şi adesea
lacrimile sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.Acesta are o inimă mare cât
un munte şi tot atât de voios şi de tare,pe care noi cu nesăbuinţa noastră am
îmbolnăvit-o.Abia acum realizăm că morala pe care am primit-o e constructivă
şi ca dorinţa domnului profesor este aceea de a pleca de pe băncile şcolii cu un
bagaj de cunoştinţe şi cu un comportament de oameni educaţi.Vă mulţumim din
suflet fiindcă aţi fost un profesor de seamă.

Neamţu Cosmin Florin

Îmi aduc şi acum aminte de prima oră de limba română,ca şi cum ar fi fost
149
ieri,venisem în clasa a-IX-a şi abia făcusem cunoştinţă cu noii mei colegi când
am aflat că o să facem româna cu domnul Tică,la început mi-a fost puţin teamă
pentru că nu-l cunoşteam dar după prima oră când am făcut cunoştinţă şi s-a
prezentat vorbindu-ne aşa frumos despre dânsul,mi-am dat seama că este un om
deosebit care iubeşte copii mai presus de orice.Acum, în ultimul an de liceu,când
se încheie şi ultimul an dintre cei mai frumoşi ai unui elev,îmi dau seama că
domnul Tică nu ne-a fost doar profesor ci şi un model demn de urmat în viaţă.
Când începea să ne povestească,vorbea cu atâta drag despre scriitori preferaţi
încât se observa în colţul ochilor câte o lacrimă ca un strop de rouă pe o floare,iar
noi ascultam cu atâta drag şi abia mai clipeam pentru ca nu cumva să-l întrerupem.
Noi,cei care am avut privilegiul de a-l avea ca profesor nu vom uita niciodata
minunatele ore de limba română în care ne-a învăţat să preţuim frumosul şi în
care am trăit emoţii sublime.Sper ca peste ani, când voi reveni la Mătăsari să-l
caut pe domnul profesor şi să-l găsesc la aceeaşi catedră, cu noi elevi pe care să-i
înveţe ca şi pe noi şi multe alte generaţii înaintea noastră,limba română,să fie la
fel de tânăr,în ciuda anilor trecuţi şi cu poftă de viaţă ca şi acum.

Brujan Alina

Îmi face o deosebită plăcere şi o datorie de recunoştinţă de a scrie această

epistolă, celui mai bun profesor de pe meleagurile noastre. De câţiva ani buni
încoace profesorul meu de limba română, domnul Dumitru Dădălău este
directorul Colegiului Tehnic Mătăsari dar mai presus de toate este omul de suflet
şi inspiraţie care le degajă încredere şi înţelegere deplină elevilor .Profesorul meu
de limba română este un om unic, un profesor ca dânsul nu-l întâlneşti dintr-un
capăt de pământ până la celălalt capat.Eu îi mulţumesc din suflet pentru că a fost
profesorul meu de limba română trei ani de zile şi îi doresc multă sănătate şi să
ducă o viaţă fericită, o viaţă cum ştie dânsul mai bine.

Nebunu Ion Marian

Începând cu clasa a IX-a,din cauza vorbelor am crezut că va fi foarte greu la

orele de română,deoarece credeam că domnul profesor este un om rău,un om dur.
Însă, cu timpul mi-am dat seama că nu este deloc aşa.Mi-am dat seama că este un
om cu un suflet mare.Este un profesor inteligent ,nu prea înalt de statură şi solid.
Deşi este un om cu un suflet mare,viaţa i-a oferit foarte multe probleme din care
a reuşit mereu să iasă cu bine,şi să învingă de fiecare dată boala de care suferă.
La începutul clasei a-XII-a,domnul Dădălău a avut probleme mari cu sănătatea
din care a reuşit să iasă cu bine aşa cum zicea domnul “Am învins boala ca să mă
întorc la voi pentru că nu puteam să vă las singuri”.Deşi dânsul ne-a oferit tot ce
a fost mai bun,nu am ştiut să respectăm dorinţele dânsului de a-i oferi rezultate
150
bune,însă sper că şi aşa dânsul să nu ne uite şi să îşi aducă aminte şi de noi ca şi
de ceilalţi cu bucurie şi cu multă satisfacţie.Nici nu ştiu cum au trecut 4 ani de
zile şi trebuie să ne luăm rămas bun.Deşi mulţi spun că este un om rău, vreau
să menţionez că dacă nu era dânsul nu se făcea ceea ce s-a făcut în Colegiul
Mătăsari.Prin insistenţele dânsului a făcut din Colegiul Mătăsari un mare colegiu
pe care mulţi îl invidiază, a realizat ceea ce cred că nu se realizase niciodată în
Mătăsari dacă nu era dânsul.A reuşit să facă două laboratoare de informatică
cu 28 de calculatoare,un amfiteatru şi multe altele.Ar mai fii multe de spus însă
închei aici spunând nu în ultimul rând că îi mulţumesc pentru tot ceea ce a facut
pentru noi şi că este un exemplu de urmat în Colegiul din Mătăsari.

Turcu Mircea Cătălin

DIRIGINTELE - prietenul nostru

Era o zi mohorâtă de toamnă, zi în care sute de elevi, părinţi, profesori, se

adunaseră în curtea Liceului pentru începerea anului şcolar.
În acea mulţime ne aflam şi noi, elevii clasei a IX-a A, profil informatică,
aşteptând cu emoţii să ne cunoaştem noul nostru diriginte şi pe viitorii profesori.
Printre noi treceau domni şi doamne profesoare şi ne întrebam care dintre
dânşii vor fi noii noştri profesori. Ne întrebam care, cum o să fie noul nostru
diriginte, după ce auzisem despre dânsul vrute şi nevrute, plăcute şi neplăcute,
dacă o să ne înţelegem bine şi multe altele.
Peste puţin timp câţiva dintre noi eram într-un grup pentru că ne
cunoscusem.
Din şcoală a ieşit un om între două vârste, cu un caracter blând. Ne-am dat
seama că dânsul va fi noul nostru diriginte care ştiam că se numeşte Dumitru
Dădălău.
S-a apropiat şi ne-a spus să mergem, în clasă. Intrând în şcoală emoţionaţi,
domnul diriginte ne-a condus într-o sală de clasă care nu era alta decât cabinetul
de limba română.
Nu mai intrasem niciodată şi după ce ne-am uitat uimiţi, ne-am dat seama că
totul era deosebit de celelalte clase. Aici ne-am cunoscut mai bine cu dânsul şi
atunci a avut loc prima şedinţă cu părinţii la care am putut viziona filmul despre
liceul nostru intitulat “Mândrie şi perseverenţă”, pe care îl putem compara cu
liceele cele mai bune ale Gorjului. Pe parcursul acestor luni de şcoală, domnul
nostru diriginte ne-a dovedit că nu este aşa cum credeam noi, că dumnealui îi plac
copiii şi că ne vrea numai inele, să învăţăm ca sa putem ajunge ceva în viaţă.
Ne-a spus ce avem de făcut iar ca beneficiari ai acestui cabinet de română,
care este ca şi nou după 7 ani şi aşa trebuie să rămână. Noul nostru diriginte ne-a
dovedit că este ca un părinte, face multe acţiuni în afara programului şcolar, cum
151
puţini profesori o fac prin liceu.
Într-o zi ne-a anunţat că pe data de 24 octombrie 1997, va fi următoarea întâlnire
cu părinţii dar va fi una deosebită, o întâlnire de suflet la care vor fi invitaţi toţi
diriginţii de liceu şi şcoală profesională, profesorii clasei şi în mod evident va
participa împreună cu noi toţi şi domnul director al acestei şcoli, domnul profesor
Ion Dădălău.
Unii dintre colegii noştri au avut onoarea ca noi să-i chemăm pe domnii
profesori cât şi pe domnul director. Acea zi de 24 octombrie a fost o zi de neuitat,
o zi la care nici nu ne aşteptam. La ora stabilită cei care au fost invitaţi, împreună
cu domnul diriginte, părinţii şi noi elevii eram emoţionaţi de ceea ce se va întâmpla
la o asemenea întâlnire care nu se face deseori prin liceu. După ce i-a întâmpinat
pe oaspeţii noştri cu căldură, domnul diriginte a arătat auditorului printre altele
că în această clasă au fost admişi 25 de elevi, din care au plecat prin transfer 25%
provin din familii dezorganizate, 50% au părinţi beneficiari al O.G.22/1997şi
provin din alte judeţe din ţară, 39% sunt navetişti,30% sunt băieţi.
Făcând o analiză temeinică a rezultatelor obţinute în ciclul gimnazial în care
fiecare dintre noi au obţinut medii generale de peste 7.00 la examenul de admitere
numai doi elevi au avut media până 7.50: 2 între 6 şi 7 şi restul între 5 şi 6.
De asemenea, ne-a reliefat pe bază de statistici că numai doi dintre noi au
participat la etapele judeţene ale olimpiadelor şcolare, că nu citim şi nici nu avem,
abonamente la revistele de română, matematică, fizică, chimie, că nu acordăm
suficient timp învăţăturii, că, deşi unii dintre noi au văzut marea şi muntele
împreună cu părinţii, totuşi sunt o parte din elevi, care n-au intrat până în prezent
într-un teatru sau cinematograf.
Tot aici am putut afla despre unii colegi de-ai noştri că preferă să mănânce
sarmale cu piftii şi turtă, prăjituri, că vor să călătorească cu trenul, vaporul sau
avionul, ce ziare şi reviste citesc, că n-au luat nicio carte de la bibliotecă până
la jumătatea acestui trimestru, sau că vor să devină informaticieni, profesori,
ingineri etc.
Am mai reţinut de la domnul nostru diriginte că noi suntem ca o echipă de
fotbal pe teren, încurajată pe de o parte de părinţi iar pe de alta de profesori şi,
împreună cu “antrenorul” nostru trebuie să ieşim victorioşi. Dar câte nu ne-a putut
spune încât am rămas cu toţii uimiţi de unde ştie domnul diriginte atâtea lucruri
despre noi într-o perioadă atât de scurtă şi ne-am răspuns singuri că numai printr-o
dăruire totală şi o iubire de nedescris faţă de copii şi meseria de dascăl poate să
facă ceea ce face şi ne este, într-adevăr, un părinte şi un prieten adevărat.
Toate acestea au fost completate de discuţiile domnilor profesori Dădălău
Floarea, Lupuleţ lon, părinţilor Licărete Dumitru. Popescu Elena, Negrea Ion, şi
nu în ultimul rând de aprecierile şi cuvintele calde ale domnului director, profesor
Ion Gr. Dădălău, care, la unison, ne-au cerut să învăţăm carte şi să fim la înălţimea
bazei materiale de care dispunem şi a profesorilor care ne dau lumină din lumina
152
dumnealor. Pentru a întări reuşita activităţii noastre redăm mai jos gândurile unei
foste colege care au fost scrise pe 23.10.1997, când a poposit pentru o lună în
Mătăsari.
Sfârşitul verii se apropia cu paşi repezi, parcă prea repezi, şi, ca in fiecare an,
se apropia încet toamna, anotimpul tristelor mele întâmplări. Ştiam că nu mai era
mult, şi de aceea îmi era mai multă teamă ce se va întâmpla în curând la începerea
şcolii. În general, acest eveniment trebuia să fie pentru mine un motiv de bucurie,
sau cel puţin de curiozitate, mai ales că nu mai eram o simplă elevă de generală,
ci păşeam spre o nouă treaptă, aceea de licean. Însă pentru mine acest pas pe
care urma să-i fac la toamnă, mi se părea un coşmar. Motivul pentru care nu am
început şcoala în Bucureşti, acum când realizez cât am greşit, este tot din vina
mea. Spun “din vina mea” nu pentru ceea ce făcusem, i se putea întâmpla oricui,
poate şi vârsta aceasta critică de care sunt conştientă, ci “din vina mea” deoarece
nu am vrut să-mi ascult adevărata familie de acasă atunci când am greşit, n-am
ştiut să mă opresc la timp, şi am crezut că fiind mai aproape de tatăl meu, voi
avea mai multă înţelegere şi libertate. însă nu am găsit ce am sperat, înţelegerea
şi iubirea paternă, însă în afară de aceste lucruri, vitale pentru mine pe atunci,
nici măcar ajutor material. Practic, eram singură într-un loc unde nu cunoşteam
pe nimeni, unde oamenii erau parcă prea preocupaţi de problemele lor pentru a
putea primi vreun ajutor. Nu mai ştiam ce să mai cred, începusem să mă gândesc
la casa mea, la camera mea, la familia mea, la prieteni - ca la ceva ce nu va mai
fi, ca un vis îndepărtat, un lux, ce nu mi-l mai puteam permite. Eram abandonată
în acest loc, unde am simţit pe pielea mea durerea umilinţei, alungării, văzusem
ce înseamnă cu adevărat o viaţă desfrânată, ceea ce până atunci nu văzusem decât
în filme. Cu şcoala îmi era foarte greu. Doream să învăţ, însă parcă nu aveam
suficientă putere, simţeam că mi se cere prea mult şi nimeni nu mă înţelege,
nimeni nu ştie ce simt şi ce mi se întâmplă mie. Fiind singură, tentaţia de a face
efectiv ce voiam, necunoscută până atunci în totalitate m-a făcut să cunosc mai
bine viaţa, să înţeleg mai multe şi să observ că lumea nu este chiar aşa de bună şi
inocentă cum o credeam eu.
Până când a venit una dintre cele mai semnificative zile ale vieţii mele, ziua în
care m-am hotărât să rup tăcerea, să mă destăinui cuiva, căci greutatea ce mă apăsa
devenise insuportabilă, încât mă simţeam atât de goală sufleteşte încă îmi doream
moartea. Însă cineva, un om cum puţini cred că mai există în lumea aceasta,
dirigintele meu (astăzi fostul diriginte) mi-a demonstrat contrariul. În acea zi,
când îmi pierdusem, credeam, definitiv, încrederea în oameni, dumnealui mi-a
demonstrat, cu înţelegere şi dragoste părintească, că mă înşel, şi că întotdeauna
se va găsi un sprijin, pentru cei care au nevoie şi îl cer cu sinceritate.
Acest om nu numai că este un dascăl minunat, este şi foarte apropiat de elevii
săi, înţelegându-i şi dându-le sfaturile cele mai potrivite. Poate unii vor spune că
exagerez sau că vreau să devin mai interesantă prin cele spuse, însă nu-mi pasă,
153
căci vorbesc din experienţă proprie. În acea zi am înţeles că niciodată nu trebuie
să-mi pierd speranţa în oameni şi în forţa binelui. Domnul diriginte m-a ajutat
întâi să-mi regăsesc liniştea sufletească şi asigurându-mi un cămin liniştit. În
câteva zile parcă eram altă persoană, eram dornică să învăţ. să citesc o carte, cu
alte cuvinte devenisem parcă altă persoană, acum însă sunt din nou acasă, m-am
transferat la un liceu din Bucureşti, mi-am regăsit familia, prietenii, adevăraţii
mei prieteni, colegii, locurile copilăriei mele şi tot ceea ce îmi era drag şi dintr-
un moment de pierdere totală am dorit să părăsesc. Însă de un lucru sunt sigură,
niciodată nu voi uita această lună petrecută la Mătăsari, care nu o voi lua niciodată
ca pe un coşmar, nici măcar ca pe o amintire urâtă, ci ca pe o experienţă de viaţă.
Şi mai sunt sigură de un lucru: că niciodată nu n voi uita pe domnul Tică, singurul
care a fost alături de mine în momentele de grea cumpănă ale vieţii, omul care
m-a ajutat cel mai mult, eternul dascăl, în care, unde sub masca de falsă duritate,
se ascunde un suflet de aur, UN OM.

Au consemnat,
ZABULICĂ VASILICĂ
POPESCU CRISTINEL
NEGREA RAMONA

DIRIGINTELE NOSTRU – OMUL CU SUFLET DE AUR

În cei patru ani de liceu cred că cuvântul vorbele profesorului meu de Limba
Română înseamnă ceva pentru mine adică un suflet părintesc, un sprijin care de
câte ori aveam nevoie puteam apela cu orice problemă.
În cei patru ani de zile petrecuţi împreună foarte greu mi-am dat seama ce
înseamnă să fi profesor, adică să ai ambiţie şi voinţă de fier ca să te lupţi cu tot felul
de elevi şi cu tot felul de gură cască, am ajuns la concluzia că părerea celorlalţi
despre dânsul este radicală pentru că pe unde mergeai copiii îl caracterizau ca pe
un om rău ceea ce nu este adevărat.
Îmi aduc cu drag aminte de primele ore în care domnul profesor care în acelaşi
timp îmi era şi diriginte venea în fiecare oră care o aveam cu dânsul mângâindu-
ne şi spunându-ne să fim cuminţi şi să învăţăm.
Noi elevi la acea vârstă nu ne dădeam seama şi îl supăram.
Domnul profesor Dumitru Dădălău a fost şi va rămâne un simbol în viaţa
mea.
În anii ce au trecut au fost şi timpuri bune şi timpuri rele dar când eşti ajutat
de cineva care ţine la tine şi nu te lasă la greu. Pot să spun că ai putea să spargi şi
munţii în două. Când eşti ajutat de un om simplu îi zici doar mulţumesc şi pleacă
dar când eşti ajutat de „Domnul tău Diriginte” care este exact ca şi un părinte,
poate mai bine pentru că trei sferturi din timpul cât eşti elev îl petreci la şcoală

154
cu dânsul, un simplu mulţumesc nu este de ajuns. Îmi aduc aminte cum Domnul
Diriginte venea şi discuta cu noi despre tot felul de probleme, ne lua de după cap
şi ne întreba care este supărarea şi chiar dacă vroiai sau nu să spui tot o spuneai
pentru că ne vorbea cu zâmbetul blând de părinte, care ştia cum este să fie un elev,
ştia să se coboare la nivelul fiecăruia pentru a putea discuta, poate scurt probleme
discutate cu dânsul pe care părinţii nu le ştiu.
Popescu Doru

Să vorbeşti despre profesorul de limba română este ceva destul de greu,

pentru că nu vorbeşti despre un simplu profesor, ci despre domnul profesor
Dumitru Dădălău.
De-a lungul celor patru ani în care fiecare zi a fost vegheată de un om cu
suflet mare, care a depus un imens efort pentru ca noi să putem să ne creăm un
viitor, de care să fim cu toţii mândrii. Sper ca după tot efortul pe care l-a depus
pentru ca noi să ne îmbogăţim de cunoştinţe, să ştim cum să ne creăm un viitor şi
niciodată să nu recunoaştem la ceea ce este al nostru, să nu-l dezamăgim.
Mi-aduc cu drag aminte de primele ore de limba română în care domnul
profesor Dumitru Dădălău a încercat să ne introducă în atmosfera de licean.
Pentru mulţi dintre noi a fost destul de greu să ne acomodăm dar cu timpul cred
că am reuşit.
Deşi unii cred că domnul profesor Dumitru Dădălău este un perfid,
greşesc enorm deoarece aceia care afirmă acest lucru nu îl cunosc nici pe departe
şi trebuie să cunoşti foarte bine lucrurile când te crezi în stare să afirmi asemenea
cuvinte.
Eu cred că este puţin sever şi nu în sensul rău al cuvântului, deoarece
severitatea face parte din determinarea unora să înveţe, că fără carte este destul
de greu în zilele noastre.
Pentru mine a fost un adevărat om care m-a ajutat foarte mult, mi-a fost
ca un părinte.
Era 15 septembrie 1997, când l-am întâlnit prima dată pe domnul profesor
Dumitru Dădălău care urma să-mi fie diriginte
Deşi acea zi a fost mohorâtă, noi am putut să ne bucurăm de o zi cu soare în
viaţa noastră.
Domnul diriginte Dumitru Dădălău din prima zi a clasei a – IX –a şi până astăzi,
când ne aflăm în prag de despărţire, ne-a fost un adevărat exemplu de urmat. Ne-a
dat curajul să fim optimişti, să aspirăm spre lucruri de valoare, niciodată să nu ne
lăsăm copleşiţi de necazurile care ne încearcă.
Anii de liceu reprezintă anii cei mai frumoşi ai vieţii, anii acumulărilor de
cunoştinţe noi, dar dacă nu ai pe cineva care să te îndrume la realizarea acestor
obiective, degeaba treci prin viaţa de licean. Eu pot spune însă că m-am putut
bucura de faptul că am avut alături de mine un om cu suflet mare care m-a ajutat
155
foarte mult şi nu este altcineva decât domnul diriginte Dumitru Dădălău.
Mi-amintesc şi chiar mă face să zâmbesc metodele prin care domnul diriginte
ne determina să facem curăţenie prin clasă. Una ar fi că am fost puşi să ştergem
praful cu mâinile, apoi ne-am pictat unii pe alţii pe faţă. A fost ceva hazliu dar am
încercat să nu se mai repete deşi noi nu am fost niciodată perfecţi. L-am supărat
de foarte multe ori pe domnul diriginte, dar nu am făcut-o de dragul de al supăra
ci pentru simplul fapt că nu ne dădeam seama de acest lucru.
Aceşti 4 ani au trecut ca vântul şi astfel am ajuns în prag de despărţire. Acum
când se încheie un capitol în viaţa mea şi anume acela de licean, vreau să vă
mulţumesc domnule diriginte pentru tot ce aţi făcut tot timpul alături de mine şi
sper ca relaţia elev-diriginte să nu se încheie aici.

Cu multă stimă şi respect a dumneavoastră elevă

Bărbăcioru Corina

Ne aflăm în prag de despărţire. Acum ne vom despărţi pentru totdeauna

de orele de română, nu vom mai fi la anul, nu vom mai fi niciodată. Ne vom
despărţi de dascălul nostru de limba română – domnul profesor Dumitru Dădălău
care timp de patru ani a fost mereu alături de noi.
Timp de patru ani aţi vegheat asupra noastră, ne-aţi îndrumat paşii spre
drumul cel bun, aţi fost pentru noi cea mai bună călăuză…. aţi fost totul pentru
noi.
Îmi este foarte greu să fac o descriere amănunţită, dar cred că nimeni nu
poate să-i facă dânsului cea mai potrivită caracterizare.
Este un om perfect.
Şi anii au trecut… Au trecut patru ani. Au trecut pe lângă noi, cum trece vântul
după o furtună puternică.
Au trecut patru ani de când domnul Dădălău Dumitru îmi este diriginte.
Parcă ieri păşeam pentru prima dată cu o mare emoţie în suflet pragul acestei
minunate instituţii în calitate de liceană.
Prima lecţie de dirigenţie am avut-o în prima zi de şcoală, când fiecare
eram cu părinţii lângă noi, stăteam şi ascultam cu mare atenţie fiecare expresie,
fiecare amintire pe care dânsul ne-o povestea cu foarte mare entuziasm.
În primele săptămâni de şcoală până ne-am acomodat cu dânsul, mi se
părea un om foarte dur, foarte distanţat de elevi dar timpul m-a făcut să-mi dau
seama cât de mult mă înşel, m-a făcut să-mi dau seama că este al doilea părinte
care ţine locul de „mamă” şi „tată” atât timp cât suntem la şcoală, m-a făcut să-mi
dau seama că-i face foarte mare plăcere să lucreze cu copiii, să stea foarte mult în
mijlocul lor; m-a făcut să-mi dau seama că o astfel de persoană nu mai există în
nici un colţ din această ţară.
Am făcut în aceşti patru ani de zile ore de dirigenţie cât n-am făcut în
156
ceilalţi ani şi toate aceste ore au fost făcute în folosul nostru.
Am vorbit la orele de dirigenţie lucruri pornind de la cel mai mic detaliu în
legătură cu igiena noastră, reguli de circulaţie, cum se realizează o masă festivă,
despre prietenii noştri şi până la realizarea noastră pe plan profesional, cum trăim
în această societate etc., lucruri pe care mulţi dintre noi nu le-am discutat cu
părinţii noştri.
În fiecare vineri de dimineaţă stătea în faţa noastră un „Om” foarte emotiv
cu un suflet foarte mare, un om pe care lacrimile îl trădau uneori atunci când
ne povestea cele mai frumoase, cele mai dragi şi plăcute clipe din copilăria
dânsului.
Vreau să vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de mine în momente grele
din viaţa mea, că m-aţi îndemnat pe drumul cel bun. Mi-aţi oferit sprijinul de care
am nevoie, m-aţi susţinut aproape în tot ceea ce am făcut. Nu cred că voi putea
să vă mulţumesc vreodată îndeajuns pentru tot ceea ce a-ţi făcut pentru mine şi
pentru colegii mei.
Vreau să vă mulţumesc pentru faptul „CĂ EXISTAŢI”

Pîrjol Elena Daniela

Domnul Dumitru Dădălău a fost profesorul meu de limba română timp de

patru ani. Domnul profesor mi-a fost ca un al doilea părinte, ne-a învăţat cum să
ne descurcăm în societate, cum trebuie să respectăm pentru a fi respectaţi.
Nu putem să spunem că a fost mai dur cu noi, căci acum în prag de
bacalaureat suntem bine pregătiţi. Orele de română vor rămâne de neuitat, căci
domnul profesor a ştiut cum să creeze o atmosferă plăcută în timpul orei, să ne
povestească lucruri frumoase referitoare la lecţia respectivă.
Prima oră a decurs normal unde noi stăteam cuminţi, tăcuţi şi aşteptând
parcă să ne zică ceva să ne scoată din amorţeala în care ne aflam. De-a lungul
timpului am descoperit că acest profesor este de o existenţă rară, un om care ştie
cum să se scoată din amorţeala în care ne aflam.
Îmi aduc şi acum aminte prima zi de şcoală, când am intrat în această clasă,
când porneam pe un drum nou, un drum care să-mi deschidă calea spre viitor. De
dimineaţă la careu am aflat că domnul profesor Dumitru Dădălău va fi dirigintele
meu timp de patru ani. Intrând în clasă împreună cu părinţii şi având în frunte pe
domnul nostru diriginte am fost impresionat de clasa în care urma să învăţ.
În clasă domnul nostru diriginte ne-a spus vorbe mângâietoare, vorbe care
ne-a scos din amorţeala în care ne aflam, exprimând gândurile şi ideile pentru
perioada care urma. În toţi aceşti ani petrecuţi alături de domnul Diriginte am
învăţat lucruri noi, lucruri pe care altcineva nu ni le spunea, a fost alături de noi şi
la bine şi la rău, învăţându-ne cum să păşim în viaţă. Eram la vârsta întrebărilor,
la vârsta adolescenţei unde am găsit răspuns prin, domnul diriginte. În cei patru
157
ani petrecuţi împreună am făcut ore de dirigenţie pe care nu le voi uita niciodată,
ore de dirigenţie care mă vor ajuta în viaţă. În fiecare vineri ne întâlneam cu acel
domn profesor emotiv, cu un suflet mare, un suflet care rar mai poţi găsi la un alt
om.
Îmi aduc şi acum aminte cum ne povestea lucruri frumoase trăite cu atâta
intensitate, amintiri povestite cu atâta precizie, care i-au rămas întipărite în minte
precum „memoria unui calculator”.
Domnul Diriginte este un model pentru mine cât şi pentru mulţi alţi elevi,
un om realizat în viaţă, un om care nu îşi doreşte decât sănătate pentru că dacă
este sănătate celelalte vor veni de la sine. Îmi amintesc când am fost după cămaşă,
cravată acasă. Aceste întâmplări vor rămâne memorabile în mintea mea.
Vă mulţumesc.
Dragotoiu Alin

Profesorul meu de limba română este şi dirigintele meu. Acesta este

domnul profesor Dădălău Dumitru. La început auzisem multe vorbe grele despre
dânsul dar în timpul celor patru ani de liceu mi-am dat seama că nu e deloc aşa.
Domnul profesor este un excelent cadru didactic care îşi dă toată silinţa de a
scoate din elevii care îi trec prin mână oameni utili societăţii. Domnul profesor
Dădălău Dumitru actual director al aceste instituţii încearcă să ridice prestigiul
acestui liceu prin elevii care-i pregăteşte. Au fost ore în care datorită emoţiilor
mari abia aşteptam să treacă ora dar au fost şi ore în care în care îmi doream ca
ora de limba română să nu se mai sfârşească.
Atât în calitate de profesor, de diriginte şi director, dânsul s-a dovedit a
fi un om foarte bun şi un om care şi-a dedicat timpul petrecut cu noi pentru a ne
face un solid bagaj de cunoştinţe.
Prin oameni ca domnul diriginte acest liceu va avea un viitor măreţ şi
un renume datorită voinţei dânsului de a ţine pe picioare o revista, o fundaţie
culturală şi un muzeu.
Acum la finalul celor patru ani de liceu şi celor doisprezece ani de şcoală
vreau să-i mulţumesc domnului profesor pentru tot ceea ce a făcut pentru noi.

Acum la ultima oră de dirigenţie îmi amintesc că în urmă cu patru ani

pe data de 15 septembrie pe o vreme ploioasă domnul director Dădălău Ion a
anunţat că diriginte al clasei a – IX-a A, unde mă aflam şi eu este domnul profesor
Dădălău Dumitru. Am privit la cei prezenţi lângă mine şi am văzut că unora nu le
convenea; iar alţii spuneau că este un om rău; însă cei care îl cunosc pe domnul
meu diriginte ştiu că nu e deloc aşa. Domnul diriginte ne-a luat, împreună cu
părinţii şi ne-a chemat în sala de clasă. Când am intrat în clasă „surpriză”, era cea
mai frumoasă sală de clasă în care intrasem vreodată, parcă era o „farmacie”, în
comparaţie cu ce văzusem eu pe la sălile de clase de la etajul 3.
158
 Îmi amintesc despre prima noastră oră de dirigenţie; oră la care au
participat toate cadrele didactice care predau la clasa noastră. Tema acelei ore de
dirigenţie a fost „Dirigintele prietenul meu”, ora s-a desfăşurat foarte frumos şi
chiar a fost publicat în revista Murmurul Jilţului un articol al colegilor mei care
descrie exact cum s-a desfăşurat ora.
De-a lungul timpului au urmat alte ore de dirigenţie care de care mai
interesante şi care au avut aplicaţie directă în clasă. Îmi amintesc de testul dat
în una din orele de dirigenţie, test ce cuprindea întrebări referitoare la situaţia
materială, la cea familială şi diverse întrebări despre noi.
Aproape fiecare lecţie de dirigenţie era pentru noi o lecţie de viaţă. De
exemplu în clasa a – IX-a când am dansat cu Vasilică Zabulică în faţa întregii
clase sau atunci când un coleg al meu a venit cu bocancii desfăcuţi spunând că
s-au desfăcut singuri. Domnul diriginte l-a pus să se închidă la ei şi l-a pus să
meargă prin clasă o oră pentru a-i demonstra că bocancii nu aveau cum să se
desfacă singuri.
Domnul diriginte a fost mereu alături de noi şi ne-a dat sfaturi bune şi
lecţii de viaţă pe care nu le vom uita niciodată. Acum la final de drum ţin să-i
mulţumesc din suflet pentru tot ce a făcut pentru noi.
Nu vă vom uita niciodată, domnule diriginte. Vă mulţumesc.

Duţan Alin

Ceea ce a însemnat pentru mine, profesorul meu de limba română a fost

ceva unic în viaţa mea de liceu ceva care va dăinui în mintea mea pe tot parcursul
vieţi, ceva pe care miar plăcea foarte mult să-l mai întâlnesc măcar odată.
Îmi dau seama acum la sfârşit datorită faptului că nu am fost o elevă
silitoare, că nu l-am meritat nici pe departe pe acest om care a încercat din toate
puterile, ceea ce cu unii dintre noi aproape a reuşit să ne formeze pentru un viitor
care se prevede a nu fi întocmai pe măsura aşteptărilor noastre, să ne educe spre
a putea păşi în viaţă mai siguri pe noi şi mai învăţaţi.
Pentru mine profesorul meu de limba română a fost un om care merită
toată stima şi lauda pe care nici un profesor din liceul acesta nu o merită.
Îmi voi putea aduce aminte cu plăcere de acest om, cu toate că am rămas
corigentă, ca de un om care a ştiut unde este locul lui în societate, care a ştiut
unde să se implice şi când şi care a procedat în modul cel mai eficient pentru ca
elevul să poată să acumuleze cât mai mult într-un timp cât se poate de util.
Profesorul meu de limba română este un profesor pe care eu l-aş recomanda
tuturor elevilor care vor urma un liceu şi nu cred că nu numai eu aş face această
recomandare.
Ceea ce mă întristează acum este faptul că nu l-am mulţumit câtuşi de
puţin cu notele mele la învăţătură şi că nu m-am putut număra printre elevii pe
159
care dânsul îi avea la suflet.
Pentru mine profesorul de limba română a fost şi va rămâne un om cu bune
iniţiative, un om cu suflet mare, un om pe care nici dacă ai dori nu l-ai putea uita
vreodată.
A îndeplinit toate calităţile pe care trebuia să le aibă un profesor, ba chiar le-a
depăşit, într-un cuvânt a fost „omul potrivit la locul potrivit”.
Ceea ce îi doresc din tot sufletul acum la sfârşit este mult, mult succes în tot
ceea ce întreprinde dânsu’ şi familia sa şi nu în ultimul rând multă sănătate de
care cred că are multă nevoie.
Încă din primele mele zile de liceu, când ca orice „boboc” aşteptam cu
nerăbdare să-mi întâlnesc dirigintele am putut descoperi un om pe care nu cred
că l-aş putea uita vreodată.
Pentru mine domnul diriginte a fost şi va rămâne un om la care te poţi gândi cu
plăcere, care se putea numi în adevăratul sens al cuvântului „diriginte”.
Pot să spun că în aceşti patru ani de liceu, chiar mi-a surâs norocul deoarece eu
nu l-am meritat pe acest om care a ştiut să se poarte cu elevii săi şi mai ales să-i
educe spre un viitor neprevăzut care-i aştepta.
În toţi aceşti ani dânsu’ a fost alături de noi şi la bine şi la greu şi ne-a luat aşa
pe fiecare în parte analizându-ne problemele şi încercând pe cât se poate să ne
ajute în rezolvarea lor.
Ceea ce m-a durut însă în tot acest timp a fost că deoarece nu am fost o elevă
silitoare nu aveam cuvânt în faţa dânsului.
Uneori simţeam că plesnesc, că nu pot să-mi spun şi eu părerea dar mă
resemnam şi acceptam faptul că eu nu m ă prea număr printre elevii îndrăgiţi de
dumnealui.
Ceea ce m-a surprins în mod plăcut la acest om a fost faptul că parcă avea
ochi ce pătrundeau în inima ta, deoarece de câte ori era supărat vreunul dintre
noi dânsul observa şi încerca să ne descoase şi să ştie cât mai mult ce se petrece
cu noi.
Pentru mine domnul diriginte a fost un om în adevăratul sens al cuvântului,
un bun organizator deoarece ştia cum să dirijeze diferite programe în scopul
educaţiei noastre, a elevilor.
Pentru mine domnul diriginte a fost un om cu suflet mare pe care nici timpul
şi nici nimic pe lumea asta nu l-ar putea îngropa în mintea mea.
Le voi putea povesti cu plăcere poate şi copiilor mei şi copiilor copiilor mei de
acest om pe care am avut norocul să-l cunosc şi să-mi pot petrece toţi aceşti patru
ani de liceu avându-l ca profesor de română şi diriginte.
Dumnezeu să-l întărească pe mai departe să mai poată petrece mult timp de
acum încolo în acest liceu şi să mai poată învăţa multe generaţii aşa cum numai
dumnealui ştie.
Va rămâne una din amintirile mele cele mai frumoase.
160
 Anton Marina, (XII A)

Astăzi este ziua în care noi elevii ne vom despărţi de Domnul nostru profesor de
limba română. Domnul profesor de limba română a fost pentru mine un adevărat
om care m-a ajutat foarte mult din toate punctele de vedere.
Profesorul meu de limba română a fost domnul Dumitru Dădălău care a fost
un om care ne-a ajutat pe noi elevii cel mai mult în viaţă.
Era într-o zi de dimineaţă, ziua de 15 septembrie anul 1997 când am venit în
clasa a IX-a unde în curtea liceului se organiza careul pentru a vedea fiecare elev
dirigintele lui.
La sfârşitul acelui careu domnul diriginte ne-a chemat la dânsul şi ne-a spus
să îl urmăm; când am ajuns la etajul 1 unde domnul diriginte ne-a deschis clasa
şi ne-a spus să intrăm, am observat că avea o clasă mai deosebită decât cele clase
din liceu. Din ziua aceea domnul nostru diriginte a fost alături de noi şi la bine
şi la rău, ne-a învăţat numai lucruri bune: cum să ne purtăm la şcoală cu cadrele
didactice, să fim punctuali la ore, cum să ne purtăm acasă cu părinţi şi cum să
discutăm pe stradă.
Aceşti ani de liceu împreună cu domnul diriginte au fost cei mai frumoşi ani
din viaţa noastră şi care nu se pot uita niciodată. Dirigintele, pentru noi, elevii
este ca un părinte aşa cum l-am considerat eu pe domnul meu diriginte pentru
că am avut multe de învăţat de la dânsul, ne-a spus tot ceea ce un părinte acasă
poate neglija să nu ne spusă dar dânsul nu a uitat niciodată să ne înveţe ce e rău
şi ce e bine.
Acum când anii au trecut şi noi trebuie să ne despărţim de domnul diriginte,
este foarte greu pentru fiecare dintre noi.
Acum la închidere, vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi la bine şi la
rău.
Vă mulţumesc!

Licărete Loredana

Da, îmi amintesc de aceşti ani de liceu, dar mai ales de orele petrecute alături
de domnul profesor de limba şi literatura română Dumitru Dădălău.
Ore care au fost unele plăcute, altele mai puţin plăcute; spun mai puţin plăcute
gândindu-mă la momentele când eram ascultaţi şi când intram toţi într-o serie de
2 şi 3 de nu ne vedeam.
Toate acestea s-au întâmplat alături de domnul profesor de omul care a fost
aproape de noi mereu. Cel care a reuşit să aducă această unitate de învăţământ pe
cele mai înalte culmi.
Este omul ce a înfiinţat o revistă a noastră a elevilor, o Fundaţie, cel care
participat şi organizat tot ce sa întâmplat în liceul nostru în ultimii ani.
161
 De la dânsul avem multe de învăţat. Este omul cu suflet mare care iubeşte
elevii ca pe copiii dânsului.
Acum când suntem pe ultima sută de metri înaintea bacalaureatului tot domnul
profesor este cel care ne încurajează mereu. Nu pot să cred că este ultima oră de
română alături de dumnealui.
O să-mi fie dor de dânsul şi de locul în care am stat de patru ani şi nu numai.
Sunt mândră că am avut plăcerea să fac ore cu dânsul, cred că este un om care
ştie cea ce vrea în viaţă.
Mai sunt multe de zis dar mă opresc aici. Aţi fost extraordinar.

Vă mulţumesc domnule profesor

Îmi voi aduce aminte cu mare plăcere şi bucurie de anii de liceu. Cu ani ca
aceştia nu cred că mă voi mai întâlni toată viaţa. Ani pe care i-am petrecut cu
colegii şi nu în ultimul rând cu domnul meu diriginte. N-au fost mulţi, decât
patru, patru ani în care am avut prilejul şi bucuria să avem alături de noi (spun de
noi referindu-mă la toţi colegii) un om deosebit, un om care a fost totdeauna cu
sufletul apropiat nouă. Până în acea zi auzisem despre dânsul că este un om rău,
exigent, dar am înţeles atunci că tot ce se spune despre dânsul sunt numai vorbe,
da, vorbe în vânt.
Acest om despre care vă vorbesc acum este domnul meu diriginte, cel care a
fost alături de noi din clasa a IX A exact de atunci când este nevoie să întâlneşti
un om să te înveţe lucruri noi şi multe altele exact atunci când te întâlneşti cu
viaţa de licean.
În acest an cu acest om am realizat minunat orele de dirigenţie, ore pe care nu
le voi uita niciodată. Dânsul a fost cel care ne-a încurajat mereu spre a învăţa şi
să ajungem ceva în viaţă.
Tot dânsul a contribuit ca liceul nostru să fie cunoscut de întreaga ţară şi multe
alte lucruri pe care nu le mai enumăr acum.
Acum când am venit de dimineaţă la şcoală mi-am amintit că este ultima oră,
da, ultima oră de dirigenţie şi mă întreb în gând „Doamne, este chiar ultima
oră ?”
Da, este ultima oră, şi realizez că de acum încolo totul se schimbă, că n-o să
mai putem niciodată să discutăm ce discutam cu domnul diriginte. L-am supărat
mult şi stau şi scriu aceste rânduri gândindu-mă la dânsul cum ne caracteriza pe
fiecare în parte, cum ne povestea despre copilăria dumnealui şi multe alte lucruri
pe care cred că nimeni nu ni le va mai spune vreodată.
A fost pentru mine un al doilea părinte, un părinte pe care l-am avut mereu
aproape, cel care ne-a învăţat lucruri pe care nu le ştiam, cum să aranjăm o masă,
cum să organizăm o petrecere şi multe altele.
Deci într-un cuvânt a fost omul potrivit la locul potrivit. Scriu această mică
162
compunere dacă o pot numi aşa cu lacrimi în ochi pentru că sunt conştientă că
toate acestea nu se mai pot repeta şi nu ştiu voi mai întâlni vreodată un om ca
dumneavoastră domnule diriginte.
În aceste clipe mă gândesc la dânsul la vorbele pe care mi le-a spus în banchetul
de săptămâna trecută vorbe pe care nu cred că pot să le uit vreodată şi nu numai
vorbele acelea dar şi altele.
Dânsul spune că numai este dirigintele nostru eu vreau însă să-i demonstrez că
nu este adevărat că pentru mine şi nu numai ci şi pentru colegi nu este cum spune
dânsul fostul diriginte este şi va rămâne simplu „Domnul diriginte”.
Nu cred că după ce ne vom despărţi şi întâlni pe stradă nu vom merge să
vorbim cu dânsul şi să îl salutăm.
Asta este părerea mea şi nimeni nu mă poate face să renunţ la ceea ce spun.
Ştiu, am greşit mult şi nu mai pot să îndrept ceea ce am făcut, doar un lucru spun
că „Îmi pare rău ” da, „Îmi pare rău ” domnule Diriginte pentru toate necazurile
pe care vi le-am făcut eu.
Mai sunt multe de zis despre dumneavoastră dar mă opresc aici. Să ştiţi că nu
vreau să vă laud pentru că tot ce am scris mai sus este adevărat, credeţi-mă.
Eu personal sunt mândră că am avut deosebita plăcere să am alături un asemenea
diriginte „un exemplu” pentru alţi diriginţi. Pentru că de la dumneavoastră avem
ce învăţa.
În final mai am doar câteva lucruri să vă spun:
„Să vă dea Dumnezeu sănătate ” şi
„Vă mulţumesc”, „Vă mulţumesc, Domnule Diriginte,” pentru tot
ce aţi făcut pentru noi.

A dumneavoastră elevă Purdescu Ileana

Profesorul meu de limba română ? Nu mai ştiu pur şi simplu ce să

spun despre domnul Tică Dădălău. Ştiam de mult că va trebui să dau această
„lucrare”să fac această compunere la sfârşitul celor patru ani de liceu,când nu
mai sunt constrângeri de nici un fel,acum în pragul despărţirii,şi îmi veneau în
minte o mulţime de idei,de gânduri ,eram invadat de sentimente.
Este foarte greu de vorbit despre domnul Tică,pentru că este un om
deosebit,un om în toată puterea cuvântului.
Şi-a făcut totdeauna meseria de profesor,aşa cum trebuie ,cum ar trebui
să şi-o facă toţi dascălii. A avut mereu metode pentru a-i determina pe copii să
înveţe carte,să le insufle dragoste de învăţătură.
A fost mereu punctual la ore,poate cel mai punctual profesor din şcoală
,chiar şi după ce a acceptat funcţia de director.
Meseria de profesor este grea ,dar frumoasă;este foarte greu să lucrezi cu
163
copii,să-i înţelegi pe fiecare în parte,să-i vorbeşti fiecăruia pe înţelesul lui Domnul
Tică le-a făcut pe toate acestea. Sunt rare cazurile când un profesor se leagă
emoţional de elevii săi.
Se spune deseori că domnia sa este foarte exigent,că lasă mulţi copii
corigenţi,repetenţi. Vina este a copiilor că nu învaţă carte, dumnealui îşi face numai
meseria .Auzisem încă de când am venit aici la şcoală ,de la diferite persoane de
aşa zisa exigenţă a dumnealui,dar nu le-am băgat niciodată în seamă,pentru că nu
mă mai iau decât după fapte.
Ne-a plimbat de-a lungul celor patru ani de studii liceale atât prin literatura
română,cât şi prin cea universală ,şi pot spune că dacă nu ar fi fost dumnealui nu
aş avea astăzi dragostea pe care o am pentru citit,pentru literatură nu aş avea
cunoştinţele pe care le am ,lucru pentru care îi mulţumesc foarte mult.
Ştiu că poate l-am mai supărat câteodată,când n-am învăţat ,nu din rea
voinţă ,aşa a fost să fie. Pentru tot ceea ce am făcut,am avut totdeauna un motiv
bine întemeiat. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine şi vă
doresc multă sănătate,fericire,împlinirea tuturor dorinţelor şi spor la muncă în
continuare.
Viaţa este un drum lung pe care ne trezim mergând fără a ne da seama unde
şi cum am ajuns. Nu mai sunt copilul de altădată ,răsfăţat,nerăbdător,”buricul
pământului”,ca să spun aşa. Am ajuns deodată,şi parcă prea repede ,adolescent.
Totul s-a schimbat intr-un timp mult prea scurt,iar eu peste noapte am devenit
altcineva. Nu mai sunt copilul de odinioară,ci un om ce se îndreaptă spre calea
maturităţii,un om care-şi caută cu nelinişte un drum în viaţă, pentru a ajunge un
om de valoare în societatea atât de zbuciumată astăzi.
S-au scurs patru ani de când am păşit pentru prima dată pragul acestei
şcoli,pe atunci liceu,acum colegiu naţional,şi am fost dat în grija celui ce avea
să-mi fie diriginte,domnul Dădălău Dumitru. Acum ,aflându-mă în faţa acestei
coli albe pentru a aşterne câteva gânduri,despre domnul meu diriginte,la sfârşit
de liceu,gândurile îmi par parcă suspendate în afara conştiinţei mele,pentru că nu
este deloc uşor pentru mine să vorbesc despre dirigintele meu,domnul Tică (căci
spunea ,cine îi spune aşa este prietenul dumnealui),care mi-a fost în cursul celor
patru ani de studii,nu numai diriginte,ci şi profesor de limba şi literatura română
,şi un adevărat părinte ,un mentor spiritual,atât pentru mine cât şi pentru colegii
mei,căci ,sincer mărturisesc acum cu mâna pe inimă, toate sfaturile primite, m-i
le-a dat ca un adevărat părinte şi vor rămâne pentru mine o călăuză în viaţă.
Oricum vă mulţumesc pe această cale pentru strădania pe care aţi depus-o
pentru a face din mine un om, şi pot spune că munca dumneavoastră nu a fost în
zadar.
Domnule diriginte, nu spun aceste lucruri pentru a vă face să vă simţiţi
măgulit, căci ştiu că nu aveţi nevoie de mulţumiri de la nimeni. Ocupaţia
dumneavoastră dintotdeauna a fost formarea copiilor; ei sunt viaţa dumneavoastră.
164
Chiar dacă aţi acceptat funcţia de director al şcolii, nu v-aţi depărtat nici o clipă
de noi, aţi fost mereu punctual la ore, cel mai punctual profesor din şcoală.
Sunteţi un om calculat, un om cu principii, şi indiferent de ce s-ar spune,
sub masca dumneavoastră de falsă duritate se află un suflet de aur. Au mai fost
şi alţi dascăli care ştiau să ne asculte durerile şi necazurile, dar un suflet atât de
nobil ca al dumneavoastră nu puteam întâlni în întreaga şcoală. Sunt rare cazuri
când un profesor se leagă emoţional de elevii săi.
Sunteţi un om iubitor, de aceea tot ce faceţi în diferite moduri o faceţi doar
pentru elevii dumneavoastră, vă faceţi datoria de profesor, meserie grea de altfel,
pe care toţi dascălii ar trebui să şi-o facă aşa cum trebuie. Nu voi uita niciodată
orele de română, şi mai ales orele de dirigenţie pe care dumneavoastră le făceaţi
într-un stil aparte, ca un domnu’ Trandafir al zilelor noastre.
Nu ştiu exact ce părere aveţi despre mine, îmi spuneaţi deseori că sunt „al
dracului” . ştiu că vi se spune multe despre mine, mai mult rele decât bune, aşa
cum auzeam şi eu despre dumneavoastră când am venit la acest liceu, dar nu le-
am dat crezare, cum bănuiesc că nici dumneavoastră nu le-aţi băgat în seamă pe
cele auzite despre mine; toate acestea pornesc din invidie, ură, nu ştiu.
Se spune că cel care nu are duşmani pe lume nu e om. În orice caz, sunteţi
ca şi mine, omul faptelor, nu vă luaţi despre vorbele-n vânt. Nu este uşor să
zămiliseşti
Ceva trainic. Nu este uşor să ţii fruntea sus şi pieptul înainte pe baricade;
pentru că sunteţi un om cu caracter puternic, care a luptat cu greutăţile vieţii, aţi
pus suflet în tot ceea ce aţi făcut nu puţine fiindu-vă realizările, pentru că domnu’
Tică a făcut câţi alţii o mie, a ştiut tot timpul ce şi unde să îndrume elevii pe care
i-a învăţat carte.
Vă rog, pentru tot ceea ce v-am greşit în aceşti patru ani atât eu, cât şi
colegii mei să ne iertaţi şi să-ncercaţi să uitaţi de toate prostiile cu care am reuşit
să vă supărăm.
VĂ MULŢUMESC CĂ AŢI ADUS BACALAUREATUL ÎN MĂTĂSARI !
De asemenea, vreau să vă mulţumesc pentru înţelegerea şi bunăvoinţa de
care aţi dat dovadă, de grija pe care aţi avut-o faţă de mine când am fost bolnav,
când soarta ne-a pus în faţa unor grele încercări care mi-au schimbat radical
viaţa.
Aş putea scrie la nesfârşit dacă ar fi să mă gândesc la toate lucrurile pe
care le-aţi făcut pentru noi, în primul rând, pentru şcoală, pentru societate, pentru
umanitate.
Sunt mândru că am avut onoarea să vă cunosc, că sunteţi dirigintele
meu(nu fostul,pentru mine veţi fi mereu actualul), şi nimeni nu-mi poate lua
această mândrie.
Vă mulţumesc că existaţi, şi vă aduc din nou mulţumiri pentru tot ceea ce
faceţi, pentru că ne înţelegeţi, şi vă rog să ne sprijiniţi în continuare.
165
 Peste ani, îmi voi aduce aminte cu plăcere şi bucurie în suflet de cel care
a fost şi VA RĂMÂNE VEŞNIC ÎN INIMA MEA, OMUL CU INIMĂ DE AUR,
DOMNUL TICĂ DĂDĂLĂU.
Vă urez din tot sufletul, multă sănătate, fericire, noroc şi spor la muncă în
continuare.

Cu stimă şi respect, al dumneavoastră elev:

CHISEGA MIHĂIŢĂ CLAUDIU

Era o zi mohorâtă de toamnă când împreună cu părinţii păşeam pentru prima

oară pe porţile liceului. Totul îmi era străin şi parcă ciudat clădirea înaltă spre
deosebire de şcoală nu prea severă de la care veneam.
Primul om care ne-a întâmpinat a fost domnul profesor Dumitru Dădălău,
fiind în acest timp profesorul de limba şi literatura al clasei la care urmam să învăţ
şi începând din acea zi tată de suflet al inimilor şi al sufletelor noastre.
La început pot să spun că îmi era teamă de cea ce se spunea înainte de a păşi
pragul şcolii, despre domnul profesor de limba română, chipurile că ar fi aspru
dar spre uimirea mea, faptele au demonstrat contrar, acest om este un om deosebit
atunci când intră în sufletul mare şi bun.
Vorbele acestui om cu suflet mare au fost pentru mine ca vorbele unui tată în
special în momentele grele pe care le-am trecut.
Din momentul în care ne-a sărutat obraji înferbântaţi de emoţii udate de ploaie
mi-am dat seama că este un om deosebit.
Datorită domnului profesor de limba română care este dornic de a face oameni
din toţi cei care au trecut prin acest liceu, am învăţat şi chestiuni de viaţă care
ne-a ajutat ne vor ajuta pe parcursul acestei vieţi.
Mă numesc Negrea Ramona elevă a acestui liceu cu oameni buni şi dornici de
a scoate ce este mai bun din aceşti elevi ce calcă pragul şcolii.
Unul din aceşti oameni cu suflet de aur este domnul Dădălău Dumitru , care
ne-a fost timp de patru ani omul ce a avut grijă să nu simţim prea greu obstacolele
de care ne împiedicăm toţi în viaţă.
Sunt mândră că am avut în preajma mea un astfel de diriginte care să ne ţină
loc şi de profesor şi de prieten şi nu în ultimul rând tată care ne-a adoptat sufleteşte
timp de 4 ani.
Datorită domnului diriginte acum ştiu mult mai multe lucruri despre viaţă care
mă vor ajuta .
Îmi pare rău că va trebui să mă despart de domnul diriginte care a fost şi bun
şi blând ,şi omul ce ne-a înţeles şi aspru dar această asprime nu venea din suflet
ci doar pentru a înţelege noi că în această lume nu este numai bunătate şi blâdeţe
ci şi asprime şi răutate .
Domnul diriginte a fost sigurul om care ne-a arătat lucruri de care poate unii
166
nu vor mai avea parte să le vadă, ne-a dus prin locuri minunate şi ne-a arătat
lucruri de care nu aveam habar că sunt aşa de încântătoare.
Este bine în această lume să ai pe cineva lângă tine , să te îndrume la lucruri
bune să te facă să înţelegi ce este bine şi ce este rău .
Domnul diriginte vă mulţumesc pentru ce aţi făcut pentru mine şi sper ca pe
viitor să ajung eu cineva şi să mă considere oamenii un om bun cum de altfel
sunteţi dumneavoastră acestei şcoli.
Cu stimă a dvs. elevă, Ramona Negrea

Au trecut cei patru ani de liceu, a trecut şi ziua când l-am cunoscut pe noul
meu diriginte şi profesor de limba română domnul director profesor Dumitru
Dădălău.
Mi-aduc aminte că în prima oră de limba română am făcut cunoştinţă cu noul
meu profesor, după care ne-a dat de făcut o compunere, cu ce am citit noi pe
vacanţă, iar după ce s-a terminat ora s-a semnat pe caietele noastre până unde
scrisesem şi apoi ne-a zis să continuăm acasă.
De multe ori se supăra pe noi pentru că nu învăţam, şi în catalog erau note
rele.
Ştiu că odată ne-a dat să facem acasă 5 nuvele de Ioan Slavici, şi mulţi dintre
noi am făcut doar două sau trei nuvele, şi când ne-a întrebat dacă ne-am făcut
tema şi a văzut că nu am făcut cinci, ne-a dat la majoritatea câte un trei. Iar acest
lucru ne-a determinat să facem tema altădată.
Note mici luam şi atunci când la diferiţi scriitori nu le citeam operele care
acum îmi dau bine seama, în prag de Bacalaureat că, faptul că odată domnul
profesor de limba română insista să citim cărţile se datora faptului că ne era mai
uşor la examenul de Bacalaureat.
Dar am luat şi note mari, de exemplu în clasa a IX-a când eram la tragedia
„Antigona”, şi ca să vadă dacă citim din manual, a zis că ne dă 10 dacă ştim cine
era mama lui Antigona, iar un coleg de-al meu a dat răspunsul corect şi a luat 10.
şi note de acest gen au luat mulţi din clasă datorită faptului că au învăţat.
Alături de domnul profesor Dumitru Dădălău, am avut zile fericite şi bucurii.
Ceea ce am scris mai sus sunt câteva exemple trăite de mine în aceşti patru ani
de liceu şi am avut parte de foarte multe amintiri.
Ne-a învăţat tot ce era nevoie pentru a lua cu brio Bacalaureatul, şi cred eu că
şi-a făcut datoria de profesor cum nici un alt profesor ar fi făcut.

În curând voi termina clasa a XII-A şi nu-mi vine să cred că aşa de repede s-au
scurs cei patru ani de liceu, ani în care l-am avut ca diriginte pe domnul director
profesor Dumitru Dădălău.mi-aduc aminte bine, când am intrat în cabinetul de
Limba şi Literatura română (clasa dânsului) şi mi s-a prezentat ca viitor diriginte
şi profesor de limba română al clasei noastre.
167
 Nu-l cunoscusem până atunci pe acest OM, OM despre care mulţi au spus că
este un OM rău, însă eu de la bun început am crezut că acea remarcă făcută de
unii la adresa OMULUI pe care l-am cunoscut pe parcursul a celor 4 ani de liceu,
este departe.
Pentru noi domnul diriginte a fost ca un al doilea părinte. Încă din clasa a
IX-a ne-a dovedit-o prin faptul că se îngrijea de fiecare în parte. Pe mulţi dintre
noi, care aveam părinţii plecaţi de acasă (în diferite locuri datorită ordonanţei din
1997), ne întreba diferite lucruri: dacă am mâncat, dacă avem bani, dacă ne-au
trimis ceva părinţii noştri, şi multe altele.
De multe ori venea la noi în pauze şi ne povestea câte ceva, sau ne mai certa
pentru că nu era clasa în ordine.
Odată mi-aduc aminte că la o oră de dirigenţie, a văzut praf pe o bancă şi l-a
pus pe elevul de serviciu să şteargă cu mâna şi apoi să-l murdărească şi pe colegul
lui, după care drept pedeapsă ne-a pus pe toţi să ştergem praful cu mâna şi să ne
murdărim unii pe alţii pe faţă, pentru ca altădată să facem curăţenie.
Altădată a văzut florile neudate şi a zis că dacă nu le udăm, ne plimbă cu ele
în mână până la Carieră şi înapoi.
Domnului meu diriginte nu i-a plăcut omul dezordonat şi de multe ori când
vedea că nu avem uniforma completă ne trimitea acasă după ea, şi aşa l-a trimis
pe un coleg de-al meu de mai multe ori după cravată până la Runcurel şi i-a dat
un anumit timp la dispoziţie, pentru a se învăţa minte altădată, iar într-o zi ne-a
trimis pe toate fetele acasă după cămăşi (la care ne lipseau).
Aveam un coleg care a venit la şcoală cu pantofii deschişi la catarame, iar
domnul diriginte l-a întrebat de ce merge cu ele aşa, iar el a spus că degeaba le
închide că ele se desfac, şi domnul diriginte nu l-a crezut, aşa că l-a pus să le
închidă şi i-a zis să se plimbe prin clasă până se desfac să vadă dacă minte, şi
într-adevăr a minţit.
O altă amintire ar fi aceea când domnul diriginte a organizat o tabără de creaţie
la Săcelu, unde au mers mai mulţi elevi de la diferite clase de liceu şi gimnaziu,
unde ne-am distrat de minune.
În clasa a XI-a şeful clasei a făcut 18 ani, iar ca să nu zică şi el că nu a făcut
ceva mai deosebit de ziua lui şi să-i rămână o amintire frumoasă, m-a pus pe mine
să-l iau de mână şi să mă plimb cu el pe baza sportivă şi să numărăm cărămizile
(care erau necesare pentru centrală), şi după ce ne-am întors şi i-am spus câte
sunt, ne-a întrebat dacă ne-am ţinut de mână sau nu, şi totuşi ca să se convingă
că noi chiar ne-am ţinut de mână ne-a mai trimis o dată să ne plimbăm pe aleea
din faţa şcolii şi aşa a pus pe cineva să vadă dacă ne ţinem de mână sau nu, după
care ne-a spus că intenţia dânsului nu e de a ne simţi prost, deoarece suntem doar
colegi, şi aşa era, este şi va rămâne o amintire plăcută din liceu, deoarece dacă
nu rămâi cu amintiri degeaba ai trecut prin liceu. Iar amintirile mele din timpul
liceului sunt multe, iar una pe care am omis-o ar fi aceea când am luat 3 sau 4
168
cataloage în cap deoarece nu am ştiut numărul de la scaun.
Nu am scris aceste lucruri aici ca să jignesc pe cineva, sau să interpreteze ceva
rău din ele, deoarece pentru mine aceste „lecţii” au însemnat o mai bună purtare,
o colaborare mai amplă cu colegii, şi multe alte lucruri bune.
Pentru mine personal domnul meu diriginte a fost tatăl pe care eu nu l-am
prea avut, deoarece cu tatăl meu nu am aşa amintiri plăcute cum am avut cu
domnul meu diriginte, ci din contră am avut amintiri triste, deoarece viaţa nu este
întotdeauna prea frumoasă pentru toată lumea.
Pe mine acest OM m-a învăţat ce înseamnă viaţa, cum să o trăieşti şi mi-a
rămas în minte îndemnul dânsului „Învăţaţi pentru a ajunge departe”.
Eu îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru noi şi pentru mine în special, şi
doresc ca pe viitor să fie sănătos pentru a putea face acelaşi lucru şi cu alţi elevi.
Mă rog la Dumnezeu să fie bine!
Şerban Niculina Alexandra

Domnule diriginte,
Pârvu Iuliana

Încă din primele mele rânduri vă pot anunţa că nu o duc prea bine. Vă rog din
suflet să mă iertaţi că nu v-am scris până acum deoarece am avut foarte multe
probleme, atât familiale cât şi în viaţa de zi cu zi. Aici nu o duc prea bine. Eu şi
sora mea stăm în gazdă, pe parcursul anului şcolar.
Am fost internată atât eu cât şi sora mea care are probleme cu inima.
Dumneavoastră ce mai faceţi? Să ştiţi că îmi este dor de dumneavoastră cât şi
de foştii colegi de clasă.
Am primit (prin sora mea ) de la Alexandra, revista „Murmurul Jilţului” despre
care am o părere foarte bună. Să dea Domnul să aveţi parte de multe numere şi
din în ce mai frumoase.
Cu sănătatea cum o duceţi? Ştiam că şi dumneavoastră sunteţi bolnav, aveţi
probleme cu inima. Vă mai supără elevii dumneavoastră? Vă rog din suflet să nu
le mai puneţi pe toate la inimă, pentru că o să vă înrăutăţiţi starea de sănătate.
Eu vă doresc din toată inima să aveţi parte de sănătate. Doamna profesoară ce
mai face? Îmi este dor de dânsa, cât şi de toţi profesorii.
Cu şcoala o duc bine. Aici ne ducem la şcoală îmbrăcaţi cu ce vrem noi, ceea
ce nu este prea bine pentru că unele fete din clasele mai mari vin îmbrăcate
ca şi doamnele şi domnişorele profesoare, fustiţe scurte, ştiţi şi dumneavoastră
cum este moda acum. În şcoală nu este linişte niciodată, nici măcar când avem
inspecţie, deoarece atât fetele cât şi băieţii fluieră, zbiară, vorbesc urât şi multe
altele.
Orele nu le facem într-o singură clasă ci ne mutăm din clasă în clasă, care este
mai liberă. Aşadar pot spune despre liceul din Mătăsari, că este cel mai bun liceu
169
pe care l-am întâlnit vreodată.
Aici la şcoală chiulesc elevii cum şi când vor ei, deci şcoala noastră nu are
prea multă importanţă, deşi mai sunt unele clase de informatică care sunt bune şi
foarte bune.
Unii se duc şi la olimpiade,ceea ce în şcoală aceasta nu este prea „normal”.
Pot spune despre noua noastră clasă a X-a că este cea mai bună clasă din toată
şcoala,după spusele profesorilor noştri.
Aici nu se dă prea mare importanţă profesorilor, exemplu, când suntem
ascultaţi stăm pe scaune (ceea ce eu nu fac ) şi citim lecţia în batjocoră, ceea ce
nu este un lucru normal.
Pot spune despre profesori că ne predau pe înţelesul tuturor şi de acea înţelegem
cu toţii despre ce ne învaţă.
M-am acomodat foarte repede cu noii colegi de clasă cât şi cu noii profesori.
În şcoală mai sunt şi profesori exigenţi care ne pun pe toţi la punct.
De exemplu, când un elev acumulează un anumit punctaj de absenţe, nu se
exmatriculează ci i se dă ca pedeapsă să facă curăţenie în curtea şcolii în funcţie
de absenţele fiecăruia o zi, două, trei etc.
Această pedeapsă noi o numim „suspendare”.
În încheiere aş vrea să le transmiteţi foştilor colegi că îmi este dor de ei şi că
le mulţumesc pentru cele câteva rânduri pe care mi le-au trimis.
Vă rog din tot sufletul să nu fiţi supărat pe mine, pentru că nu v-am scris până
acum.
Îmi este dor de dumneavoastră,în special, şi de tot ceea ce ne-a înconjurat până
la vârsta de 16 ani.
La revedere şi sănătate multă!

Domnule profesor,
Kristy Cristian Radu

Este mult timp de când am plecat de pe meleagurile gorjene şi este mult timp de
când am plecat din locurile „unde nu s-a întâmplat nimic”şi totuşi s-au întâmplat
multe. S-au întâmplat multe lucruri durabile şi acestea realizate numai de oamenii
de suflet. Un exemplu foarte bun sau chiar cel mai bun sunteţi dumneavoastră,
un om atât de simplu, dar atât de deosebit, aţi ştiut mai bine ca nimeni altul să
îndreptaţi întreaga suflare gorjeană şi în special cea din văile Jilţurilor pentru
păstrarea şi transmiterea tradiţiilor, conservarea şi valorificarea mediului gorjean,
în care din fericire mi-am petrecut şi cu o mare parte din viaţă (aproape 13 ani )
locuri unde am crescut şi m-am format ca un veritabil fiu al Jilţului, deşi ulterior
am fost nevoit să le părăsesc.
A trecut un an şi ceva de când mi-am luat rămas bun de la de la colegi,
profesori,şcoală şi prieteni şi dorinţa reîntoarcerii nu a dispărut nici măcar o
170
clipă, aşa că în urmă cu câteva zile dorul mi-a fost alinat şi cu fericire şi emoţie
am venit pe aceste meleaguri atât de dragi. Fiecare pas făcut îmi amintea câte
şi mai câte lucruri plăcute. Reîntâlnirea cu prieteni de odinioară, momente cu o
încărcătură sufletească deosebită mi-au produs un puternic sentiment de fericit şi
mulţumire.
După ce am vizitat şi locurile plăcute lipsea un singur lucruri frumoase, un
„Domn Trandafir”sau mai simplu, domnul Dădălău Dumitru, profesor de limba
română din timpul anilor de liceului.
Aşadar, domnule profesor, dumneavoastră sunteţi cel pe care îl căutam în
ultimele momente ale şederi mele în frumosul nostru orăşel numit atât de melodios
„Mătăsari”.
Din fericire v-am întâlnit pe dumneavoastră şi tot la fel cu emoţie şi prieteni
ne-am strâns mâna. Apoi m-aţi întrebat cine sunt…?!şi aş fi vrut să vă răspund.
Sunt cel care a venit pe lume
Dornic să-ţi facă un renume
Sunt un simplu om
Şi-apreciez din toate
Cinstea, iubirea şi speranţa
Pe scurt doar lucruri minunate
…dar am răspuns mult mai simplu”Cristi Radian”aşa cum obişnuiaţi
dumneavoastră să-mi spuneţi.
A urmat o scurtă discuţie, mi-aţi oferit o carte de versuri a unui fost elev al
dumneavoastră, elev cu care întregul Mătăsari se poate mândri, despre care s-au
spus multe lucruri frumoase dacă aş încerca să spun şi cu ceva, ar fi ca o pictură
într-un ocean şi mi-aţi mai oferi un număr al revistei „Murmurul Jilţului”,de fapt
număr dublu, apărut cum când se împlinesc doi ani de la lansare şi pentru toate
acestea vă mulţumesc mult domnule profesor, doresc să vă felicit pentru că în
marea parte este munca dumneavoastră, să vă felicit pentru realizarea volumului
de versuri „Fereastra sufletului ”, pentru înfiinţarea cenaclului „Scorpion” pentru
că şi eu sunt un scorpion şi mă simt mândru că am lucrat cândva cu dumneavoastră
şi nu în ultimul rând doresc să vă felicit pentru ideea de a scoate un ziar cu acelaşi
nume şi pentru tot ce faceţi.
În final doresc să adresez urări de bine dumneavoastră, profesorilor care timp
de aproape unsprezece ani m-au îndrumat pe drumul cel bun al vieţii şi nu în
ultimul rând colegilor prietenilor din Mătăsari,
Cu dragoste şi respect, al dumneavoastră Kristy Cristian Radu

171
 SĂ CREZI ÎNSEAMNĂ SĂ-ŢI ADUCI AMINTE

Este greu să scrii despre ceva care te marchează. Şi mai greu este sǎ scrii
despre fapte şi oameni.
Eram la sfârşitul unei săptămâni de muncă. Era o zi obişnuită ,o zi de vineri.
Zi de muncă pentru mine - zi de muncă şi pentru un om care trebuia sǎ fie în
concediu.
Am trăit douǎ ore de viaţă. Despre aceste douǎ ore vreau să scriu pentru că din
ele am învăţat că a avea amintiri înseamnă să crezi. Mi-am dat seama că adevărata
poveste a mintii omeneşti nu se păstrează în volume erudite, ci în organismul
mental viu al fiecărui om. Există oameni care au amintiri cât pentru zeci de vieţi.
Un om cu o viaţă ca o carte este cel care mi-a inspirat aceste rânduri. Este OMUL
DUMITRU DĂDĂLĂU.
Bogăţia sufletului acestui OM s-a stocat memorie. De fapt cred ca aşa se
probează caracterul unui om - nu dăcă un om urmează moda zilei, ci dacă trecutul
e viu în prezentul lui.
Povestea celor douǎ ore a plecat de la cuvintele «Ultima datǎ ».Au fost amintiri
despre ultima coasǎ, ultima sapǎ, ultimul mers cu vacile la câmp ultimul drum cu
bicicleta.,etc.
Au fost amintiri despre părinţii pe care i-a respectat prin muncǎ şi fapte demne
despre fratele care era prezent în aproape toate faptele povestite despre învăţătorul
care l-a condus la internat când a luat la liceu sau despre profesorii care l-au
aşteptat la poarta unei scoli când a dat examen de admitere pentru a vedea ceea
ce a făcut.
Au fost fapte care au marcat viaţa dar toate începuturile au plecat de la eşecuri
si de la ambiţii.
Toate arată că este un OM care nu a ştiut să piardă în viaţă. Altfel nu-mi explic
de ce toate eşecurile s-au încheiat cu un început. Pentru mulţi alţi oameni un eşec
înseamnă predare.
Pentru OMUL DUMITRU DĂDĂLĂU viaţa a însemnat muncă. Muncă şi
dorinţă de autodepăşire. Dorinţa de a dovedi oamenilor că totul este posibil.
Am momente când cred că nu există alt om pentru care să fie valabile cuvintele
MEMORIA ESTE MĂRTURIA sufletului în faţa unei minţi schimbătoare.M-au
ajutat enorm pentru viaţă clipele petrecute şi munca alături de o minte atât de
ordonată ca a domnului director.
A avea amintiri însemna că ai trăit. Numai spiritele imitatoare, numai oamenii
care se tem să fie recunoscători şi sunt prea slabi ca să fie loiali trăiesc doar în
prezent. Pentru o fire nobilă ca a OMULUI Dumitru Dădălău amintirile sunt o
bucurie, sfânta recunoştinţă e o emoţie copleşitoare.
Este un OM de la care am învăţat ca din toată experienţa noastră e valoros numai
172
ce merită să ţinem minte. Amintirea e piatra de încercare a tuturor acţiunilor.
Nu putea trăi frumos decât cu o familie alături.Un om care are amintiri deosebite
este cel care a fost lăsat să trăiască pentru alţii,a fost înţeles când a plecat de
acasă, a fost înconjurat de vorbe calde şi credinţa că face ceea ce trebuie. Este un
OM care a trăit alături de alt OM.
Nu scriu aceste lucruri forţat.Au venit de la sine.Este normal ,dacă eşti realist,
să te mire că mai există oameni care mai mult trăiesc pentru alţii decât pentru
ei.
Oare cei care sunt refractari la ceea ce face domnul director nu-şi dau seama
că secretul înţelepciunii este să nu te laşi stăpânit de o dispoziţie sau de o pornire
de moment, să nu te lepezi de prietenie din cauza unei supărari momentane, să nu
pierzi din vedere valorile perene din cauza unui episod trecător.
În acea zi de vineri am avut pentru câteva clipe împlinirea unor gânduri. De
multe ori sunt
fericită că am avut onoarea de a învăţa să muncesc lângă OMUL Dumitru
Dădălău. De multe ori am suferit că am fost judecată greşit dar ştiu că lucrurile
care traversează viaţa noastră de zi cu zi trebuie evaluate după gradul în care
ne îmbogatesc sau nu rezerva interioară. Experienţa trăită de mine mi-a întărit
ideea că sunt momente în viaţă rare .Pentru unii sunt ca stelele căzătoare - trec
fără să lase nicio urmă. În alţii aprind o lumină care nu se mai stinge niciodată.
Amintirile povestite şi loialitatea faţă de unele răspunsuri din acele clipe sunt
forţele pe care se reazămă credinţa noatră.OMUL DUMITRU Dădălău nu este
mulţumit de sine decât atunci când face ceva mai mult decât puterile sale.Crede
că progresul moral al oamenilor este posibil din cauza insatifacţiei faţă de diferite
obiceiuri şi moduri de comportament.
Tot ce este creator se naşte dintr-o sămânţă de veşnică nemulţumire. Am
învăţat de la acest OM că cea mai mare problema nu este cum să continuăm să
trăim ci cum să ne înălţăm existenţa.Am învăţat că cea mai mare problema a
noastră nu este cum să mergem mai departe, ci cum să ne întoarcem. Acesta este
sensul existenţei: să împaci libertatea cu slujirea ,ceea ce este trecator cu ceea ce
durează,să împleteşti firele vremelniciei în pânza veşniciei.
Domnul Director a înţeles că cea mai mare înţelepciune pe care o poate atinge
omul de a şti că soarta lui este să ajute, să slujească.Trebuie să cucerim pentru a
ceda, să dobandim pentru a renunţa.
Sper ca viaţa să-i fie lungă pentru a putea şi alţii să trăiască ceea ce am trăit
eu în acea zi. Sper să rămână acele amintiri imortalizate cândva, pe hârtie. Ar
însemna puţin dăcă nu sunt cunoscute şi de alţii.Multumesc lui Dumnezeu că
există astfel de oameni.
Pădureţ Carmen

173
“EU NU CER ALTCEVA DECÂT ORDINE ŞI DISCIPLINĂ”
(Interviu cu dl. prof. Dumitru Dădălău, directorul Colegiului Tehnologic
Mătăsari).

R: -Sunteţi mereu activ şi plin de iniţiativă, domnule director?

D.D.:-Eu sunt obişnuit să şi aştept, dar mai ales, eu sunt omul care face bine
treaba şi apoi am plecat!

R: -Să ştiţi că le-am povestit colegilor mei din ţară, că la noi în Gorj există un
liceu cu săli de clasă şi laboratoare unde gândeşti că nici nu învaţă elevi, cu bănci
fără nici o zgârietură!

D.D.: -“Eu nu cer altceva decât ordine şi disciplină, curăţenie şi respect pentru
valorile din această şcoală”. Dacă nu ştii să păstrezi ce ai…

R:-Cum ati reuşit, domnule director?

D.D. - Cu mult curaj, cu muncă până la extenuare, cu relaţii până la cel mai
înalt nivel, ca să pot obţine fonduri!

R: -Care a fost reacţia colegilor dvs? Cei din şcoală!

D.D.: -A fost extraordinară, pentru că dintr-o şcoală cu pereţii jupuiţi, s-au

trezit în săli de clase cu pereţii cu lambriuri, cu mese noi, cu televizoare, cu
calculatoare etc.!

R: -Cum staţi cu evaluarea?

D.D.:-Am avut cam 250 de elevi la etapa judeţeană a concursurilor şcolare

iar anul şcolar vrem să-l încheiem cu promovabilitatea de 98% la învăţământul
primar, 95% la gimnaziu, 85% la liceu zi, 75% la seral ca şi la arte şi meserii, cum
se va spune în viitor!

R:- Cum staţi cu populaţia şcolară, cu profilele solicitate?

D.D: -După primele măsuri luate, clasele se fac sută la sută, chiar mai am
nevoie de două clase, iar profilele solicitate sunt de filologie, informatică, protecţia
mediului, economic, iar la arte şi meserii- mecanic de carieră la suprafaţă, croitorie
la fete!
174
 R: -Oricum, la un eventual control, aveţi ce arăta şi nu vă este teamă!

D.D: -Mie nu mi-a fost teamă de ceva în viaţă, am trecut prin multe, iar o
brigadă de control, spre exemplu , dacă vine la noi, trebuie să ne arate direcţia în
care să mergem, pentru ca să fie mai bine!

R: -Ca un manager educaţional de excepţie în învăţământul gorjean, consideraţi

că sunteţi sprijinit de către factorii de decizie?

D.D: -Domnule inspector, conduc un colectiv de 120 de cadre didactice şi

peste 20 de cadre nedidactice, iar dacă am realizări înseamnă că am alături de
mine colegii mei din şcoală, care mă iubesc, mă urmează, iar sprijinul din partea
factorilor de decizie este o condiţie a succesului în activitate!

R:-Ce vă doriţi pentru viitor, domnule director?

D.D: -Multe îmi doresc eu , domnule inspector! În primul rând sănătate, cât
are toată lumea la un loc, şi să mă ţină curelele să-i trag pe toţi după mine ca
un buldozer (!!), pentru a aduce Colegiul de la Mătăsari, la nivelul celor mai
prestigioase licee de la oraş, nu de la sate!

R:-Numai dacă veţi fi, în continuare, sprijinit şi urmat de către colegii

dumneavoastră!

D.D: -Armata care nu îşi urmează conducătorul, este sortită pieirii! Colegii,
cred că văd în mine omul care îşi pune în valoare experienţa de viaţă! Trebuie să
îi învăţăm pe copii carte şi să facem din acest liceu un adevărat centru metodic!

R: -Mi-aţi arătat până acum punctele “tari”, dar nu aveţi şi puncte “slabe” în
activitatea dvs., domnule director?

D.D: -Da, mai am şi puncte “slabe”, când zic uneori că iau măsuri administrative
cu unele cadre care nu-şi prea fac meseria, dar eu mai las cu… nevederea şi unele
greşeli!

R: -Suntem aici la Tismana, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu!

D.D: -Cred că este locul care ne ajută să fim mai buni, mai drepţi şi mai hotărâţi
în muncă! Am venit pentru concursul judeţean al revistelor şcolare şi pentru cel
dedicat creaţiilor elevilor, atât de frumos numit : “Tinere condeie”!

R: -Exact ceea ce spuneaţi, sunteţi omul care îşi face datoria, apoi pleacă! Vă
175
doresc succes domnule director!

Gorjeanul 3650/ 6 iunie 2003

Omul şi şcoala
Portet de
Suflet

De câţiva ani buni profesorul Dumitru Dădălău este directorul Colegiului

Naţional Tehnologic din Mătăsari, dar mai presus de toate este omul de suflet şi
inspiraţie, care degajă încredere şi înţelegere deplină, prin ceea ce face în ograda
şcolii. Am avut onoarea de a-mi lansa cartea « Tranzienţe liceene » în această
şcoală, împodobită ca un brad frumos de sărbătoare, într-o sală arhiplină, de peste
2.500 de oameni, unde s-a desfăşurat un spectacol al Pomului de Crăciun, pentru
elevi, de către elevi, pentru părinţi şi cadre didactice, într-o derulare complexă şi
semnificativă a unor tradiţii specifice zonei Jilţurilor, a unor obiceiuri moştenite
din străbuni, cu o costumaţie impecabilă, desprinsă parcă din poveştile de la ţară.
Si am văzut, o, Doamne, lacrimi de bucurie în ochii copiilor care primeau la
sfârşitul spectacolului minunaţii piţărăi, plăsuţele cu cadouri pentru elevi, dăruite
pe clase, de către educatoare, învăţători şi diriginţi. Dar lacrimile cele mai fierbinţi
le-am văzut în ochii Domnului Director DUMITRU DĂDĂLĂU, izvorâte din
privirile acelea încercănate de trecerea nemiloasă a timpului, ca o neasemuită
oglindă în care se răgăseşte sufletul mare al omului care îşi respectă colegii şi
îi pune la treabă, care nu cere decât ordine, disciplină, competenţă şi pasiune
pentru menirea de dascăl. Dacă nu l-aş fi cunoscut pe acest om, cu ani în urmă,
tânăr şi entuziast, poate nu aş avea temeiul puterii sale de muncă şi de dăruire,
dar dincolo de spiritul analitic şi de subtilitate al descrierii acestui om, poate chiar
romantic în singurătatea sa şi deosebit de delicat, oricine poate surprinde un gen
de inteligenţă şi de talent moral, pe care imprecaţiile circumstanţiale cu conotaţie
morală, nu de puţine ori le converteşte în fluxuri şi refluxuri ale adevărului, cu
aceea metaforă irepetabilă a clipei, cu un gen de patologie a virtuţii, pe care
fiinţa o degajă în momentele sublime ale existenţei sale. Cuvintele acestea se vor
mai mult decât un portret de suflet, iar dacă ele au numai puterea de sugestie şi
percepţie subiectivă, pot fi considerate şi o invitaţie de a călca pragul unei şcoli, în
care privitorul este nu numai un oaspete primit cu bineţe, dar şi un prieten pe care
directorul ştie să şi-l apropie, să-l facă să simtă ceva din patosul destăinuirii şi al
sărbătorii. M-am despărţit de dl. Director şi de Moş Crăciunul din curtea şcolii,
cu imaginea unei zile pline de relevanţă pentru un om care iubeşte şi preţuieşte
activitatea educativă, în primul rând prin acea senzaţie ciudată a lucrului bine
făcut.
176
 « La mulţi ani », domnul director, pentru dumnevoastră, pentru familia
de acasă, dar şi pentru marea familie de la şcoala unde puneţi atâta pasiune, dar
şi dăruire, competenţă şi înţelepciune, pe care nu le poate avea decât un suflet
mare!
Vasile G. Gorjeanul, 24 decembrie 2003

Un luptător care cântă

Dulcele stil modern domină C.T. din Mătăsari şi te face să simţi că intri într-o
instituţie de cult unde nu numai că domină liniştea şi înţelegerea, dar cultura
renaşte. Se naşte prin fiecare elev, îndrumată de Directorul acestei instituţii
domnul Dumitru Dădălău, profesor de limba şi literatura română, care-şi rupe
o bucăţică din timpul său preţios pentru a ne dezvălui nouă o parte din dânsul:
Colegiul Tehnologic, viaţa şi cariera dânsului.
Era 18:15, când am trecut pragul spre un alt univers decât cel de până acum,
decât cel cu care eram obişnuiţi. Ne aşezăm sfioşi pe canapea şi pătrundem într-o
altă lume: aceea pe care ne-o descrie domnul Director: plină de fascinaţie şi
cultură.
Tăcerea care pusese stăpânire pe noi părea că spune mult. Priveam fix si
întrebători parcă, omul care acum îşi deschidea sufletul şi lăsa să zboare amintirile
pentru a dăinui peste ani şi ani.
Tonul în care purtăm discuţia este cald şi ne atrage din ce în ce mai mult, ne
face să fim foarte curioşi de ce va urma.
Aveam în faţă un „luptător care cântă”, o persoană care toată viaţa şi-a făurit
un ţel înalt, mult prea greu de atins... dar totuşi nu imposibil, un om care a vrut
tot, vrea şi va vrea tot ce este mai bun pentru cei din jur şi implicit pentru sine;
un om care a înfruntat toate greutăţile vieţii şi s-a luptat cu morile de vânt...
câştigând. Se dedică întru totul nouă şi aşteaptă de la noi să-l răsplătim învăţând
şi ridicând numele acestei instituţii pe cele mai înalte culmi, astfel încât, când
Colegiul îşi ridică fruntea, Statuia Libertăţii să-l vadă. Vizita făcută de Karen
Martin Colegiului nostru, modul în care aceasta a fost primită: ca şefii de stat - cu
pâine şi sare, coloană de flori, orele petrecute cu elevii, şezătoarea literară de la
Muzeul Jilţului, masa ţărănească cu dovleac copt, cu sâmburi de nucă, seminţe,
colivă, sarmale şi toate cele specifice rusticului gorjenesc; cântecele pline de
veselie şi voie bună, cancelaria plină de profesori şi mobilată modern, toate au
avut un impact puternic asupra ei. Suvenirul ce i l-am oferit la sfârşit, ştergarele
vechi gorjeneşti, costumele naţionale cu o vechime de 100 de ani, maramele
gorjeneşti, globul pe care scria C.T. Mătăsari 18 februarie 2003 a bucurat-o şi
mai mult şi a plecat cu ele strângându-le la piept.
Toate acestea ne-au fost relatate de domnul Director şi în aşa fel descrise încât
toate imaginile s-au reconstruit în mintea noastră până la cel mai mic detaliu.
177
 Părerea despre Colegiu nu am putut s-o aflăm de la ea, ea fiind o fire reţinută,
dar gesturile şi mimica au trădat-o făcându-ne să realizăm că a plecat foarte
mulţumită şi fericită.
Tot ceea ce acest Colegiu şi-a propus, a realizat. Nu negăm că, munca şi truda
au fost pe măsură sau poate chiar mai mari, dar mulţumirea sufletească a fost
deplină.
Făgăduinţele din trecut ale domnului Director: realizarea unui schimb de
experienţă cu elevii dintr-o scoală a unui alt stat, nu au fost uitate. Acest proiect
este în fază incipientă, urmând să fie înfăptuit.
„Elevii Colegiului sunt elevi cu un potenţial mare” ne-a mărturisit dânsul, şi
vor să-şi clădească un viitor... un viitor cu o bază solidă. Sunt dornici să înveţe şi
vor chiar să se depăşească pe ei. Rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare - de la
7 la 9 – fazele judeţene au ambiţionat elevii să înveţe şi mai mult, să dovedească
adevărata lor valoare. Greşelile ce le fac îi determină să fie mai atenţi în viitor şi
poate astfel se voi putea apropia de perfecţiune.
Colegiul tinde să se dezvolte, având propuneri pentru a înfiinţa o filială
a Universităţii din Tg-Jiu - Constantin Brâncuşi, dar, cu durere în suflet ne
mărturiseşte domnul Director, că puterea financiară este scăzută şi că nu ar rezista.
Astfel, copiii care nu au posibilităţi materiale să meargă la o facultate într-un
oraş, dar sunt dornici să deprindă o meserie şi să aibă o diplomă, vor continua să
trăiască în condiţiile mizere care le au, neputând să-şi creeze un viitor strălucit. În
antichitate, ţăranul trebuia să fie bine crescut, să dea dovadă de disciplină, curaj
şi îndrăzneala apreciată, doar dacă nu erau exagerate.
O clasă de-a XII-a, terminând bacalaureatul, li s-a organizat de către domnul
Director un banchet; banchet pentru care dânsul s-a zbătut foarte mult.
Trecând de ora 24:00, câţiva elevi şi-au invitat profesorul de limba şi literatura
română surprinzându-l în mai multe ipostaze: predând Blaga, Preda, ascultându-i;
realizând toate gesturile făcute de dl. Director în anii în care le-a predat. A fost
atât de amuzat domnul Director încât, ne-a spus că aceasta constituie cea mai
amuzantă întâmplare de-a lungul carierei dânsului. Curajul de care au dat dovadă
elevii nu a constituit un motiv de supărare pentru dl. Director; o persoană veselă
dispusă să se recunoască în tot ceea ce elevii-i prezentau.
Asemenea momente rămân întipărite în subconştientul domnului Director şi-
şi va aduce aminte cu plăcere de ele. Orele petrecute în compania dânsului ne-au
binedispus şi ne-au făcut să ne dorim să mai avem asemenea întrevederi.
Maria - Alexandra Boulean

Colegiul este „Viaţa mea”

A venit, în sfârşit, şi unica oportunitate, aceea de a intervieva o mare

personalitate a Colegiului Naţional Tehnologic Mǎtǎsari, un maestru al literelor,
178
domnul director, profesor Dumitru Dădălău. Mă pregătisem cu multe zile
înainte, iar emoţiile mele nu mai erau atât de mari, deşi sinceră să fiu mă mai
agasau câteodată. Aveam marea convingere că domnul director va lăsa deoparte
problemele generale ale Colegiului şi va fi alături de noi, fapt care s-a şi întâmplat,
pentru că nu a mai durat mult timp şi am fost chemaţi în biroul dânsului. Nu pot
să exprim ceea ce au simţit colegii mei, doar ei ştiu. Cert este că a sosit clipa
decisivă, clipa în care cel puţin eu, voi afla câte un pic din bucuriile, tristeţile,
realizările şi proiectele de viitor ale distinsului nostru domn director, profesor
Dumitru Dădălău.
Nu a fost nevoie de multe cuvinte, totul a decurs degajat, dar de fapt văzând
expresia domnului director, pe faţa dânsului se citea o adevărată bucurie de
a împărtăşi câte ceva, câte un pic, câte un strop dintr-o „magică dezlegare de
lumină şi culoare”. La unul dintre răspunsuri am descoperit o sensibilitate fără
margini, sensibilitate şi durere izvorâte din pierderea părinţilor de tânăr. Numai
cum vorbea de părinţi mi-am dat seama, şi nu numai eu ci şi ceilalţi colegi, cât
de mult i-ai iubit. Doresc ca mulţi copii să-şi iubească părinţii la fel de mult ca
domnul director.
M-a impresionat răspunsul la întrebarea : „Se poate face pe calculator, în
afară de informatică, şi alte discipline cum ar fi geografie, biologie, fizică, chimie
ş.a.m.d.?” unde am avut fericitul prilej de a primi un „buchet de cuvinte” pe care
numai un suflet plin de devotament, care poate merge până la sacrificiu, poate
să-l dea. La această întrebare am înţeles din cuvintele dânsului că face tot ce-i
stă în putinţă ca nu numai noi, elevii, să devenim mai buni, să avem rezultate
deosebite dar şi profesorii noştri să fie deosebiţi. Unul din „parametrii” constă
în „antrenarea” a mai puţin din jumătatea cadrelor didactice pe calculator. Alt
răspuns care m-a impresionat a fost dat la întrebarea „Ce înseamnă acest liceu
pentru dumneavoastră?”, pe care numai o persoană ca domnul director, care
s-a sacrificat şi se va sacrifica pentru liceu poate să-l dea, şi anume: „VIAŢA
MEA”.
În concluzie Colegiul este parte integrantă din viaţa domnului director. În
sufletul meu de copil mă bucur că domnul director, profesor Dumitru Dădălău
este în orice moment alături de noi şi nu numai atât, s-a sacrificat şi se va sacrifica
pentru ca şcoala noastră să fie cea mai bună.
Dorinela Lupu

Toată viaţa am fost şef

Să întorci timpul înapoi este o încercare sortită eşecului. Să te întorci însă în

timp, aproape de izvoarele vârstei, e un lucru interesant, promiţător de frumuseţe.
În prezenţa a şase elevi de la liceu, domnul director a lăsat pentru moment grijile
şi problemele ce-i dădeau târcoale şi s-a reîntors cu mulţi ani în urmă, în copilăria,
179
adolescenţa şi în perioada următoare a adolescenţei dumnealui. Atunci ne-a povestit
câteva momente importante din viaţa dumnealui care ne-au marcat şi ne-au făcut
să vedem viaţa cu alţi ochi. Fermecaţi de mirajul vorbelor domnului Director,
ne-am lăsat şi noi purtaţi în atmosfera anilor trecuţi, am încercat să simţim ceea
ce domnul Director simţea atunci: nostalgia anilor trecuţi. Încă de la început am
fost plăcut impresionată de citatul ,Sunt un luptător ce cântă, nu un cântăreţ ce
luptă” citat ce i se potriveşte de minune domnului director. S-a născut în Croici,
unde şi-a petrecut copilăria, o copilărie fericită alături de familia dumnealui, cea
mai preţioasă comoară pentru domnul Director. Era un copil obişnuit, ce mergea
cu vacile la păscut, se trezea dis-de-dimineaţă, dar era un copil ce aspira sus - în
vârful piramidei: „mă gândeam la evoluţia ştiinţei şi-mi doream o vacă, care să
meargă singură la păscut, iar eu să comand totul dintr-un buton”. Dorinţa de a
ajunge în vârf, dorinţa de a depăşi condiţia de ţăran l-a determinat să înveţe şi a
fost un elev silitor şi apreciat: „încă de mic am fost obişnuit cu şefia: eram şeful
pionierilor, am fost şef de clasă iar mai târziu în facultate am fost şef la tineret”.
A fost un băiat cu plăcerea vorbei şi era mereu îndrăzneţ, astfel într-o seară, după
o piesă de teatru jucată pe scena căminului cultural din Mătăsari, într-o sală fără
curent electric, doar cu câteva lămpi a pupat fata popii care era mai mică decât
dânsul. Anii au trecut, şi la îndemnul părinţilor şi împins de dorinţa de a „nu
mirosi a motorină, de a avea mâinile pline de vaselină, de a fi mereu curat şi de
a nu-l bate vântul” a plecat la Bucureşti plin de speranţă şi entuziasm. A plecat
să se facă dascăl. A intrat din prima la facultatea de Limbă şi Literatură Română,
repetându-şi mereu în gând plin de mândrie:„Sunt student, sunt student”. A
absolvit facultatea şi atras de o forţă magică s-a întors pe plaiurile natale:„când
alţii plecau la oraş, eu m-am întors” pentru a atrage copiii din aceste zone în lumea
minunată a cărţilor. Momentul care l-a marcat profund a fost moartea părinţilor
dumnealui - un moment tragic despre care Domnul Director vorbeşte întotdeauna
cu lacrimi în ochi iar durerea ce invadează sufletul i se citeşte pe chip. A fost
profesorul acestei minunate instituţii, un profesor ce dorea şi doreşte de la elevi
seriozitate şi cât mai mult entuziasm pentru a învăţa lucruri noi şi inedite. Anii
au trecut şi dintr-un profesor extraordinar, a ajuns un director exemplar, respectat
pentru munca depusă în această instituţie. Este o persoană hotărâtă, ce îşi respectă
întotdeauna cuvântul dat: „asupra unei decizii luate, nu trece decât în cazuri
extreme. 0 hotărâre rămâne hotărâre”. Aparent pare un om dur, un om nemilos,
dar atunci când începem a sta de vorbă ne dăm seama că avem în faţă un om cu
un suflet mare, un om sensibil, un tată extraordinar pentru cei aproape 2.100 de
elevi. Întreaga viaţă a unui om este o luptă continuă, dar un luptător este acela ce
triumfă - iar Domnul Director a triumfat. Faptul că în liceu sunt copii olimpici,
elevi deschişi spre concursuri între licee şi chiar concursuri internaţionale îl umplu
de bucurie şi speranţă. A făcut totul pentru a transforma această instituţie într-un
Colegiu şi a reuşit. Acest lucru ne demonstrează că domnul Director posedă o
180
tărie de caracter demnă de invidiat. Tot ceea ce domnul Director realizează este
pentru noi, elevii, dânsul face totul ca această instituţie să aibă un prestigiu atât
în ţară cât şi peste hotare. Una din marile realizări ale dumnealui este fundaţia şi
revista „Murmurul Jilţului” care alături de Cenaclul Scorpion au ajutat la lansarea
unor tineri poeţi din zonă - foşti elevi ai şcolii noastre şi afirmarea unor viitori
poeţi de la noi din şcoală. Acum, la peste 5 ani de la apariţie „fetiţa” domnului
Director este pe primele locuri la concursurile judeţene şi naţionale, iar acest lucru
i se datorează în mare parte domnului Director. Pentru domnul Director această
instituţie înseamnă VIAŢA – iar viaţa înseamnă totul, deci noi elevii suntem totul
pentru dânsul - suntem copiii dânsului, această instituţie este „casa” dânsului,
iar cadrele didactice - membri ai acestei imense familii. Pentru viitor domnul
Director are planuri mari: doreşte aducerea în şcoală a câtorva retroproiectoare
şi sunt sigură că tot ceea ce-şi propune se va realiza, în scurt timp. Să ne trăiţi,
domnule Director mulţi ani, iar aceşti ani să vă fie, încununaţi cu fericire, sănătate
şi multe realizări. „Omul sfinţeşte locul” - dumneavoastră, Domnule Director
sunteţi omul care a sfinţit acest loc!
Vă mulţumim că existaţi!
Simona Baboi

O dată în viaţă...

În data de 18 Martie 2003 era ziua cea mare. împreună cu cinci colege de la
clasele mai mari, doream să încercăm marea cu degetul. Era ziua în care domnul
director al Colegiului Naţional Tehnologic, Dumitru Dădălău se afla la dispoziţia
noastră, se hotărâse să ne răspundă tuturor întrebărilor cu care noi îl atacam.
Ora la care noi trebuia să începem acest interviu se apropia iminent. Noi toţi ne
fâstâceam pe la uşă, ne întrebam ce o să se întâmple, ne verificam pentru ultima
dată întrebările. în sfârşit, am fost poftiţi în biroul dânsului, ne-am făcut comozi
pe un colţar. După o mică discuţie am început cu întrebările. Acestea erau de
toate genurile, începeau cu copilăria dânsului şi se sfârşeau cu proiectele sale
de viitor şi cu realizările sale de până în prezent. Copilăria sa a fost una destul
de grea, ocupându-şi timpul cu munca la câmp şi îngrijirea animalelor, iar mai
târziu lucrând ca salaor la construcţiile din Motru, pentru a-şi putea cumpăra
cele de trebuinţă pentru a face liceul în Tg-Jiu. Când era copil, bunica dânsului îl
trezea în fiecare dimineaţă cu noaptea în cap, pentru a se duce cu vitele pe câmp,
la păscut; atunci avea o singură dorinţă: să inventeze ceva pentru ca dânsul să nu
trebuiască decât să apese pe un buton şi vacile să plece singure la păscut, să se
mulgă singure, să se adape singure, laptele să se fiarbă singur sau să se facă singurǎ
brânza, numai să-i vină dânsului pe tavă lângă pat. Acesta este unul din motivele
care l-au determinat să-si continue mai departe studiile şi să devină profesor. Pur
şi simplu nu-i plăcea mirosul urât al animalelor şi nu-i plăcea să umble încălţat
181
în cizme de cauciuc sau să miroase după dânsul a vaselină şi a motorină. Dânsul
şi-a dorit altceva de la viaţă, să fie un om respectat, luat în calcul, să fie tot timpul
curat, îmbrăcat la costum şi cravată. Şi a reuşit. Atunci când a terminat liceul, însă,
era într-o mare dilemă: nu ştia ce să aleagă: meseria de judecător sau pe cea de
profesor, dar a ascultat sfatul tatălui său şi a ales să fie profesor, pentru a-i învăţa
pe copiii din satul său carte, pentru a le da şi altora puţin din lumina sa. După ce a
dat viaţă acestui colegiu, sau mai bine zis, după ce a scos apă din piatră seacă aici
în Mătăsari două mari realizări ale sale, care i-au dat speranţa că mai poate să facă
ceva în Mătăsari sunt formarea primei clase de matematică-informatică aici în
Mătăsari şi tipărirea primului număr al revistei „Murmurul Jilţului”. Prima clasă
de matematică-informatică din Mătăsari a fost formată în 1993, într-un moment
în care trebuia să fi cineva pentru a-ţi fi acordată atenţie, deoarece mai era foarte
puţin timp până la începerea anului şcolar. Şi totuşi cu multă ambiţie şi puţin
noroc, în Mătăsari a apărut prima clasă de matematică-informatică. Este o mare
realizare să începi în 1993 cu o singură clasă de matematică-informatică iar 10
ani mai târziu să existe în acest colegiu câte o clasă de matematică-informatică în
fiecare an, începând cu anul l şi terminând cu anul IV.
În privinţa viitorului acestui colegiu dânsul este foarte optimist, fiind convins
ca acesta va avea un viitor frumos atât timp cât se va menţine deasupra tuturor
colegiilor din zonă.
În acea seară domnul Dădălău Dumitru a demonstrat că este un om al literelor
şi al cărţii, care îşi merită renumele în acest judeţ. Cred că odată în viaţă ai şansa
să stai de vorbă cu un asemenea Einstein al literelor.
Dumitru Cristian Tănăsoiu

Nu mi-a plăcut vaselina pe pâine

Cum „omul este măsura tuturor bunurilor” şi cum „nimic nu este mai lung de
cât timpul, deoarece el este măsura veşniciei, nimic mai scurt, fiindcă lipseşte la
toate proiectele noastre, nimic mai iute pentru cel care se bucură, nimic mai încet
pentru cel care aşteaptă”, aşa se manifestă şi dorinţa nemărginită de a-ţi cunoaşte
aproapele. Această dorinţă creşte din ce în ce mai mult pe măsură ce petrecem
mai mult timp împreună. Astfel, cu toate că am petrecut aproape doi ani, alături
de domnul director, nu l-am cunoscut decât în postura de „domnul profesor de
română”, şi niciodată nu am avut prilejul să-i cunosc trecutul. Oferindu-mi-se
acest prilej, nu l-am putut rata pentru nimic în lume. Nimic nu m-ar fi împiedicat
să-1 cunosc mai bine pe omul pe care persoanele din jurul nostru, îl critică, pe
omul despre care se spunea că e de piatră, că nimic şi nimeni nu-1 poate mişca.
Toate acestea s-au dovedit a fi decât simple vorbe, din momentul în care am
intrat în cabinetul dânsului. 0 teamă „plăcută” m-a învăluit, însă nu a durat mult
timp şi aceasta a dispărut, înlocuită fiind cu un minunat sentiment de bucurie,
182
de curiozitate şi oarecum de uimire. Într-o atmosferă plăcută, plină de căldură,
domnul profesor, a rechemat timpul de altă dată pentru a-şi revedea copilăria,
când juca hora cu sălbii de aur şi zăvelei muiate-n fluturi, hora fetelor frumoase,
hora în care se primeau şi se dădeau săruturi. Curiozitatea noastră l-a bucurat şi
acest lucru ni l-a demonstrat prin sinceritatea şi căldura cu care ne-a vorbit. După
fiecare întrebare adresată, se ivea curiozitatea de a-i afla răspunsul si acesta era
de multe ori cum nu ne aşteptam: scurt, însă la care nu mai trebuia adăugat nimic,
pentru că spunea totul. Pe parcursul a patru ore am ascultat cea mai frumoasă
poveste de viaţă, care ne putea fi spusă vreodată. Am înţeles atunci că un exemplu
mai bun de urmat în viaţă nu există. Să vrei să urmezi o carieră de profesor
pentru că „niciodată nu mi-a plăcut să miros a motorină” şi pentru că „n-am vrut
să mănânc vaselină pe pâine”, să fi o persoană cu un caracter atât de puternic,
asemeni domnului director, care deşi şi-a luat soarta în mâini de la o vârstă destul
de fragedă, este şi a fost un şef, cum dânsul a spus: „Toată viaţa am fost şef”, este
într-adevăr un scop greu de atins pentru o persoană aşa cu slabă voinţă. În viaţa
dânsului, ca în viaţa fiecărui om, au existat şi momente plăcute însă şi momente
triste. Unul dintre cele mai plăcute momente, a fost acela când a intrat la Facultate.
Bucuria de atunci, a împărţit-o cu noi în acele ore şi tonul pe care povestea, era
ca un cântec de care nu te saturi ascultându-l. „Sunt student! Sunt student!” îşi
spunea atunci şi acest lucru, ne-a insuflat dorinţa de a rosti şi noi acelaşi lucru
peste câţiva ani. însă până atunci vom continua să fim elevi, să învăţăm în aceeaşi
şcoală, să facem parte din viaţa dânsului, pentru că la întrebarea: „Ce reprezintă
pentru dumneavoastră şcoala pe care o conduceţi?”, dânsul a răspuns:
„Viaţa mea”. Acest răspuns m-a convins pe deplin: cunoscusem o parte
a domnului profesor, pe care puţini o cunosc. Am înţeles atunci că dacă vrei
să duci la bun sfârşit un lucru mare, trebuie să cauţi a te deprinde mai întâi în
lucruri mărunte şi mai uşoare. Viaţa domnului profesor este asemenea celui
unui „luptător care cântă”, iar principalii participanţi în luptă suntem noi, elevii.
Noi suntem parte, o parte din dânsul, şi dânsul este întregul. Este omul nostru,
înflorit în marea lumină a vieţii, care se pleacă cu reculegere spre pământul unde
dorm strămoşii noştri, din tăria cărora s-a născut dânsul, omul nou, ca florile din
pulberea florilor vechi.
Ionela Postelnicu

Cel mai iubit

Este foarte bine de ştiut faptul că noi, tinerii avem întodeauna nevoie de
modele, de cineva pe care să-l privim şi să ne spunem“ aşa îmi doresc să ajung şi
eu cândva “.
Aceste modele sunt de regulă pentru majoritatea tinerelor persoane
publice: fie cântăreţi, fie actori, fie sportivi. Câteodată însă tinerii îşi aleg ca
183
modele profesorii de la şcoală.
Aşa mi s-a întâmplat şi mie cu trei ani în urmă când am trecut în clasa
a IX-a şi urma să am profesor de limba şi literatura română pe directorul şcolii,
domnul Dumitru Dădălău. Această veste m-a bucurat pe de-o parte însă m-a şi
speriat pe de altă parte deoarece, auzisem despre dânsul că este un om exigent,
dur, un om dintr-o bucată, care rar acordă cea de-a doua şansă. Aveam însă să-mi
dau seama mult mai târziu că profesorul de limba şi literatura română este un om
cum nu de multe ori îţi este dat să întâlneşti în viaţă. L-am urmărit îndeaproape în
cei trei ani de zile şi iată, pot afirma astăzi că mi-aş dori să ajung şi eu ca dânsul
cândva. Domnul profesor este un om bun, un prieten al elevilor, o persoană care
a ştiut să ne înţeleagă întotdeauna şi un profesor de la care avem ce învăţa.
Ceea ce a făcut dânsul în această şcoală, faptul că şi-a pus viaţa în slujba
elevilor, care sunt « copiii dumnealui » este un lucru care pentru mine l-a ridicat la
rangul de model. Sunt sigură că domnul profesor de limba şi literatura română nu
este un model doar pentru mine ci pentru toate generaţiile de elevi ale dânsului.
Aşa cum a spus este un luptător care cântă, iar cel care n-a luptat n-a trăit în
viaţă.
« Succesul şi insuccesul sunt noţiuni deosebit de elastice. Depinde întotdeauna
în ce direcţie tragi de ele, cât de tare şi mai ales cine le trage » (V. Pârvan).
Cred că sunteţi un om cu adevărat incredibil, şi că dumneavoastră aţi ştiut
drumul pe care trebuie să mergeţi, şi nu v-aţi abătut nici măcar cu un pas.
« Cel ce nu se întoarce din drum ajunge departe ».
Ştiu că viaţa pentru dumneavoastră nu a fost uşoară, dar numai iubirea
imensă pe care-o nutriţi pentru noi « copiii dumneavoastră », pentru dascăli şi
pentru liceu vă face mai puternic, mai dornic de viaţă.
Viaţa este scurtă, de aceea este şi scumpă. Preţul vieţii a apărut de la
puţinătatea ei, iar toată viaţa noastră a oamenilor este asemenea unui meteor:
străluceşte în noapte şi apoi se transformă în cenuşă.
Dumneavoastră sunteţi o persoană pe care lumea o invidiază, pentru că aţi reuşit
să faceţi tot ceea ce v-aţi propus, iar dacă oamenii vă pizmuiesc, denotă neputinţa
lor de a se ridica în vârful piramidei-acolo unde sunteţi dumneavoastră.
Cea mai slăvită capodoperă a omului e viaţa trăită cum trebuie, iar
dumneavoastră aveţi două capodopere: viaţa şi prestigiul acestui liceu. Ceea ce
aţi făcut aici, ceea ce continuaţi să faceţi pentru noi, elevii şi pentru acest liceu
mă face să-mi aduc aminte de o vorbă înţeleaptă «  Omul sfinţeşte locul  » şi
dumneavoastră aţi ştiut să fiţi om întodeauna, iată de ce, şi vă spun că nu numai
pentru mine, dumneavoastră, domnule director, sunteţi de vreo trei ani încoace şi
veţi rămâne toată viaţa « Cel mai iubit dintre pământeni » - cel mai iubit profesor,
cel mai bun tată pentru 2000 de suflete.
Vă mulţumesc că mi-aţi dat posibilitatea să vă cunosc şi să descopăr că nu
sunteţi aşa cum credeam la început.
184
 « Începutul greu duce la un sfârşit bun ».
«  Cel mai măreţ lucru în acest univers este omul bun care cu restriştea dă
piept; şi totuşi este unul şi mai măreţ, şi anume omul bun care o înlătură » (Oliver
Goldsmith).
Adela Lupu, clasa XI-B

110 ani de învǎţǎmânt în Mǎtǎsari, Gorj

Apariţia acestei cǎrţi, cu ocazia aniversǎrii a 110 ani de învǎţǎmânt în Mǎtǎsari ,

a Zilelor Colegiului şi a sǎrbǎtorii Fiilor Jiltului , în perioada 1-19 octombrie 2003,
constituie un minunat prilej de recunoştinţǎ adus înaintaşilor noştri care,timp de
peste un secol, au învǎţat carte în şcolile de pe Valea Jilţului ca sǎ devinǎ oameni
de nǎdejde ai acestor locuri pline de amintiri,încǎrcate de istorie,de o frumuseţe
neasemuitǎ,cum rar se mai poate întâlni în alte pǎrţi.
Ne-am facut o datorie de cunoştiinţǎ atunci când,de ziua poetului nepereche,
Mihai Eminescu , la 15 ianuarie a.c.,prin legǎmânt solemn , ne-am propus sǎ
tipǎrim o carte despre învǎţǎmântul din Mǎtǎsari , sǎ lǎsǎm urmaşilor urmaşilor
noştri numele dascǎlilor şi elevilor lor care , pe pǎmântul strǎbun , au menţinut
aprinsǎ flacǎra culturii ştiinţei şi progresului .A urmat o muncǎ extraordinar
de grea, sǎ strângem toate documentele şcolare din instituţiile de învǎţǎmânt
ale satelor componente comunei noastre , sǎ le arhivǎm la Colegiul Naţional
Tehnologic conform legilor în vigoare,sǎ stabilim mǎsurile tehnico-organizatorice
pentru punerea în valoare , sǎ fim tot timpul conectaţi la cea mai înaltǎ tensiune
ca sǎ tipǎrim cartea cǎrţilor-Biblia de la Mǎtǎsari.
Dumnezeu ne-a ajutat,mulţi prieteni ne-au îndemnat şi au apreciat demersul
nostru temerar,ne-au fǎcut sǎ avem încredere în propriile forţe şi sǎ scoatem la
luminǎ,din negura vremurilor,pe toţi cei care şi-au petrecut viaţa între coarnele
plugului,la munca câmpului,cu arma în mânǎ în cele douǎ rǎzboaie mondiale,la
ţesut cârpǎ de borangic sau la torsul caierelor de lânǎ în nopţile cu lunǎ plinǎ,la
construcţia unor obiective economice social-culturale şi pe bǎncile şcolii,acolo
unde s-a zǎmislit dragostea de ţarǎ,de popor,de glia strǎmoşeascǎ,unde s-a primit
luminǎ din lumina celor luminaţi de carte.
Ei reprezintǎ pentru generaţiile de astǎzi şi pentru cele care vor urma nestemate
puternice aşezate cu grijǎ în mǎnunchiul de flori alese.
Aducem,pe aceastǎ cale,prinosul nostru de mulţumire elevilor clasei
a X-a-profil matematicǎ-informaticǎ,celor 70 de profesori,secretariatul
Colegiului,tuturor celor care n-au precedat niciun moment,sacrificându-şi timpul
liber,vacanţa,concediul,pentru a tipǎri acest dar a lui Dumnezeu care va rǎmâne
peste veacuri încrustat cu litere de aur ca simbol al recunoştinţei ca strungari în
suflete ai uzinei cu foc continuu din Cetatea Luminii din Mǎtǎsari şi-au adus
obolul lor faţǎ de înaintaşi şi viitorime.
185
 Profesor Dumitru Dǎdǎlǎu
Directorul Colegiului Naţional Tehnologic Mǎtǎsari
GÂNDIREA CREATOARE ŞI RESPONSABILITATE

Ca slujitor pe ogorul şcolii timp de 40 de ani – din care 30 în această localitate

– am considerat că personalitatea profesorului este dată de unele calităţi dintre
care aş menţiona : competenţă, efort continuu de autoperfecţiune, autocontrol,
echilibrul caracterului, gândire creatoare, simţ psihologic ascuţit, capacitatea
organizatorică, răbdare, responsabilitate, tact, entuziasm, dragoste de copii,
capacitatea de adaptare, ironie constructivă.
Desigur pentru mine, posibilitatea de a participa la un asemenea eveniment,
reprezintă o împlinire sufletească în postura mea de profesorul profesorului D.
Dădălău şi al mai multor alţi colegi prezenţi, precum şi al mai multor ingineri,
economişti, medici, maiştri, muncitori cu înaltă calificare şi responsabilitate
socială, la care mi-am adus şi eu modesta contribuţie.
Omului de la catedră i se cer asemenea calităţi ştiut fiind faptul cǎ eventualele
abateri sau greşeli în procesul educaţiei nu se pot evalua în lei, litri, metri sau
kilograme, ci ele înseamnă talente, aspiraţii, frumuseţi şi posibilităţi ucise din
faşǎ - motiv pentru care omul de la catedră, nu are nevoie nici să obosească, nici
sa îmbătrânească.
Am făcut referiri la asemenea cerinţe ale educatorului, pentru a localiza
personalitatea domnului profesor D. Dădălău, referindu-mă doar la unele
din calităţile menţionate, considerând cǎ îşi găsesc aplicabilitatea deplină în
activitatea domnului profesor şi anume: - competenţă, - entuziasm, - capacitate
organizatoricǎ. Orice om de bună credinţă, meditând adânc doar asupra acestor
călităţi îşi poate da seama cǎ la baza multiplelor acţiuni organizate la nivelul
acestui grup şcolar, precum: - organizarea de întâlniri ale profesorilor; - editarea
revistei şcolare, ce se bucură de apreciere la nivel naţional; - apariţia volumului
‘’ Fereastra sufletului” şi nu numai; - organizarea şi desfăşurarea întâlnirii cu fiii
Jilţului, care a căpătat deja caracter de permanentizare - anual în luna octombrie
- aceasta fiind precedată de săptămâna “ zilele liceului” pe baza unui amplu
program de activităţi ştiinţifice cultural artistice şi sportive, toate acestea - şi nu
numai – reprezintă o dovadă elocventă a calităţilor atribuite domnului profesor.
Desigur multe ar fi de spus la un asemenea eveniment de suflet, mă rezum doar
la atât, asigurându-1 pe domnul profesor D. Dădălău de toată stima, consideraţia,
onoarea şi respectul meu şi al soţiei - foşti profesori ai domnului profesor -
urându-i multă sănătate şi putere de muncă, considerând că, în numele vârstei, în
numele viitorului, nu ai voie nicio clipă să te mulţumeşti cu ceea ce ai dobândit,
focul viu al căutărilor, al dorinţei de împlinire, trebuie să te macine neîncetat zi
şi noapte, acasă ori la locul de muncă. călăuzit de ideea că, “ mintea dacă merge
186
în gol, se auto-macină”

Prof. Constantin Pamfiloiu

Domnule Profesor,
Vă scrie un absolvent al Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari,
avându-l la catedră pe domnul director Dumitru Dădălău

Intrând pe poarta Colegiului Tehnologic din Mătăsari acum patru ani

în urmă pe 1.IX.2002 cu o emoţie sufletească ştiind că-l voi avea la clasă ca
profesor de Limba Română pe domnul director Dumitru Dădălău, auzind numai
lucruri frumoase despre dânsul, intrând în sala de clasă, neştiind cine sunt colegii
mei, cine îmi va fi diriginte, ce profesori o să am la clasă, m-au încercat multe
emoţii.
Emoţiile au trecut repede ştiind că-l voi avea ca diriginte pe domnul
Purdescu Claudiu, profesor de istorie, care a terminat facultatea de istorie de
la Craiova. Ştiind că voi fi pe mâini bune timp de patru ani de zile, având ca
profesoară de matematică pe doamna Floarea Dădălău, soţia domnului director.
Aceştia sunt doar unii dintre cei mai buni profesori din Colegiul Tehnic Mătăsari.
Primii ani au trecut repede, parcă era ieri greul pentru noi.
Prima oră de Limba Română a fost curioasă. Parcă mi-o amintesc şi acum,
când domnul profesor ne povestea lucruri importante din viaţa sa cum ar fi ce
număr purta la pantofi, câte kilograme avea şi altele.
Ştiind că ne aşteaptă Bacalaureatul, încercam să ne pregătim mult ca să
avem rezultate, nouă însă ne era frică, dar domnul director ne spunea că examenul
de Bacalaureat era o „nimic toată” însă noi să ne gândim mai departe la ce facultate
să mergem.
Liceul cred că a fost cel mai frumos lucru din viaţa mea atunci când aveam
în faţa mea un om deosebit, unicul profesor de pe „meleagurile olteneşti” care
se plimba cu noi prin literatura română dar întotdeauna ne demonstra că nu ştim
nimic.
Aşteptam şi sfârşitul ultimului an liceal dar în ultima oră de română aveam
o misiune foarte frumoasă care ne-o dăduse domnul profesor, o compunere în care
să caracterizăm „profesorul meu de limba română”. Începutul acestei compuneri
a fost foarte greu pentru că voiam să fac o compunere specială încât să nu-l
dezamăgesc pe domnul profesor.
Am fost al doilea din clasă când am citit compunerea, dar am citit-o
tremurând şi cu lacrimi în ochi ştiind că va fi ultima oră de română. Timpul a
trecut dar cele mai frumoase ore au rămas cele de română, chiar dacă luam câte
un 2 câte un 3, dar îl luam cu zâmbetul pe buze.
187
 Cu respect îmi voi aminti de Colegiul Tehnologic Mătăsari ştiind că de
acolo m-am format şi am ajuns mai departe unde mi-am dorit.

Cu stimă şi respect al dumneavoastră

fost elev, Ion Marian NEBUNU,
student la Facultatea de Inginerie
şi Transporturi din cadrul Univ. Politehnice Timişoara

DE LA UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCUREŞTI

Domnule profesor,,
De la începutul acestei scrisori vǎ pot spune că sunt sănătos lucru pe care vi-l
doresc şi dumneavoastră.
În cele din urmă am reuşit să găsesc un loc la cămin, dar este ceva mai mult
de mers cu maşina până acolo însă cu timpul o să mă acomodez. Trebuie să
recunosc că aici este totul diferit faţă de programul de la şcoală, dar cel mai greu
este cu predarea pentru că nu înţeleg mai nimic. Orarul s-a schimbat până acuma
în fiecare săptămână.
Am încercat să scriu ceva pentru revistă dar nu cred că mi-a reuşit pentru că,
ştiţi, nu mă pricep la compuneri.

“Vă salută din Bucureşti, un fost elev al G.S.I.M. Mătăsari, pe nume Taman
Cosmin Laurenţiu, student la Facultatea Matematică - Informatică în cadrul
Universităţii “Spiru Haret”.
Vreau să vă istorisesc cum am ajuns student după terminarea liceului, eu
făcând parte din promoţia 1996-1997.
Am fost un elev al liceului din clasa I fapt de care sunt mândru. Dintre absolut
toate materiile, singura care mi-a plăcut a fost matematica pentru că era o materie
la care se învăţa cu logică.
Şi referitor la acest lucru, vreau să mulţumesc doamnei profesoare de
matematică Dădălău Floarea pentru faptul că mi-a insuflat dorinţa de a învăţa
matematică în perioada în care dânsa mi-a fost profesoară 8 ani de studii.
Abia acum am realizat faptul că este foarte important ca un elev să îşi aleagă
din clasa a IX-a materiile care îi vor trebui dacă vrea să urmeze o facultate. Eu
personal, ştiu că în fiecare an îmi schimbam materiile pentru că doream să urmez
o altă facultate cu totul deosebită de cea din anul trecut, la sfârşitul liceului
realizând că nu sunt destul de pregătit pentru a urma o facultate. în consecinţă am
ales o facultate la care, baza era matematica, ea fiind singura “ materie pe care
mi-am menţinut-o.
Părinţii au considerat că ar fi bine să urmez câteva ore de pregătire, fapt care s-a
şi întâmplat pentru că am fost trimis la Târgu-Jiu la “completarea studiilor”. Eu,
188
fiind foarte devotat pregătirilor, nu frecventam orele, banii folosindu-î în scopuri
personale. În cele din urmă am hotărât ca să îmi încerc şansele la Universitatea
Politehnică Bucureşti, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare - unde am
fost respins cu media 6,42. Apoi după o săptămână au urmat nişte zile de chinuri
pentru că veneam o dată la două zile în Bucureşti pentru a-mi face cereri pentru
redistribuire. Mai exact în urma repartiţiilor care se făceau puteam fi admis cu
media respectivă la alte facultăţi, unde nu s-au ocupat locurile. Dar şi de această
dată m-a urmărit ghinionul. Văzând că nu mai există şanse, am abandonat ideea
de a mai deveni student şi am început să îmi fac alte planuri de viitor.
La insistenţele fostului meu diriginte, domnul Dădălău Dumitru, un om cu un
suflet mare şi căruia ţin să-i mulţumesc din toată inima, am revenit la Bucureşti
pe data de 2 octombrie pentru a-mi încerca şansele la Universitatea “Spini
Haret”. Această zi a fost foarte importantă pentru mine deoarece când una dintre
secretarele pe care am întrebat-o dacă mă pot folosi de faptul că am primit nota
6,42 la Universitatea Politehnică, mi-a spus pe neaşteptate - eşti student -. La
auzul acestor vorbe vă
mărturisesc că pur şi simplu când mi s-a înmânat un formular de completare
îmi uitasem numele de emoţiile pe care le trăiam. Fusesem admis fără examen pe
baza adeverinţei cu medii obţinută la Politehnică.
Acum totul a intrat în normal cu toate că aici nimic din ceea ce este nu se poate
asemăna cu liceul din punct de vedere al organizării. Aici, departe de casă, mi s-a
făcut dor de toţi cei de acolo şi cred că revederea va veni cât de curând.
Le mulţumesc tuturor dascălilor mei pentru ceea ce au făcut şi le doresc o
activitate cât mai îndelungată plină de satisfacţii şi bucurii, iar colegilor mei, cei
care mai sunt sau nu mai sunt în liceu, mult succes în viată şi împlinirea tuturor
dorinţelor”,
Adresa mea este: Bulevardul Energeticienilor, Nr. 9-11, Secta 3, Bl. M-5, sc.A,
Et 1, camera 27. Loc. Bucureşti, cod. 74568
Domnule profesor, dacă va apărea ceva în revistă vă rog mult să trimiteţi şi
adresa pentru că poate unul din colegi să îmi scrie. Atunci când o să vin acasă,
pentru că acum nu pot o să vin sigur pe la dumneavoastră să vă vizitez.
Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine vă rămân îndatorat.

“Cosmin”

Scrisori de dragoste

Dulcea şi draga mea iubire,

Stau acum singur şi mă gândesc la chipul tău, aşa cum erai atunci când te-
am cunoscut prima dată. Iţi scriu încet şi mă îndeletnicesc fără să mă satur cu
vizionarea succesivă şi nesfârşită a imaginii tale. Mă opresc din scris. Ceva
189
diafan, nespus de frumos, pluteşte în jurul meu, peste hârtie, peste mâna cu care
îţi scriu... Se aude o şoaptă tulburătoare şi văd ochii tăi deschişi pe jumătate
asupra mea şi-ţi văd gura zâmbind... Este ispita raiului?! Raiul nu ispiteşte, el nu
se oferă ca o ispită.
fiind ceva curat şi luminos.
Încă de la prima întâlnire a noastră tu m-ai făcut să mă îndrăgostesc de ochii
tăi mari şi fiinţa fa fermecătoare. Acum când au trecut câteva zile de când nu
te-am văzut, te vreau lângă mine, să mă iubeşti, să-ţi simt trupul tău în braţele
mele, aproape de mine, să te sărut neîncetat pe buzele tale dulci şi să fim ca doi
îndrăgostiţ, nedespărţiţi pe totdeauna.
Nu merse deloc greu creionul, parcă visez, nici nu ştiu, nu-mi dau seama cum
de îmi ies de sub el cuvinte pe care niciodată nu le-am spus cuiva.
Tu eşti parfumul proaspăt de dimineaţă, ce-mi alungă tristeţea, eşti totul pentru
mine: fericirea şi bucuria mea fără de care nu m-aş putea despărţi. De acum tu vei
fi stăpâna mea şi te voi urma în lumea întreagă.
Acum, în încheiere, vreau să-şi spun că te-am iubit şi te voi iubi mereu.
Alin

Scumpul meu,

Distanţa şi timpul şi-au pus pecetea pe sufletul meu prea plin de dragoste şi
dor.
Eu, victima, suspin după buzele tale, după îmbrăţişările tale şi după vorbele pe
care mi le spuneai şi mă alintai în fiecare seară cu ele.
Încă din primele rânduri vreau să-ţi spun că mi-e dor de tine şi iubesc cum
n-am mai iubit pe nimeni şi aştept cu nerăbdare să vină ziua în care noi doi ne
vom revedea.
Stând şi gândindu-mă la tine, până seara târziu, m-am apucat să-ţi scriu câteva
rânduri, pe această coală albă ca simbol al dragostei ce-ţi port.
Aşa cum petalele unui trandafir se deschid la prima rază de soare, tot aşa îmi
deschid şi eu
Inima, pe această coală albă, ca să-ţi spun cel mai frumos şi cel mai de preţ
cuvânt “te iubesc “.
Cum roua dimineţii se aşterne peste florile din grădină, tot aşa dragostea ta s-a
aşternut
peste sufletul meu. Noi ştim amândoi, că iubirea nu se cumpără şi nu se vinde
în acelaşi timp, deoarece la noi există o iubire unică, adevărată, pe care sper să-o
împărţim tot restul vieţii noastre.
Şi acum îmi aduc aminte de clipele de neuitat petrecute împreună, de nopţile în
care priveam cerul cu stelele lui care păreau ca nişte candele cu mii de lumânări
aprinse. Oriunde ai fi, aici sau departe, eu nu te voi uita şi îmi voi aduce aminte de
190
privirea ta, de îmbrăţişările şi sărutările tale şi de tandreţea cu care mă cuprindeai
în fiecare seară, preţuind fiecare clipă petrecută alături de tine.
O scumpul meu, cu toate că eşti departe eu nu am să te uit când scriu pe
această coală albă, nu-mi vin în gând decât amintirile frumoase şi tot ce este legat
de iubirea noastră care s-a aprins într-o seară precum se aprinde o ţigară.
Ştiu că eşti departe de mine, şi-mi este dor de tine, de ochii tăi care mi-au intrat
adânc în sufletul meu, dor ce mă face să mă gândesc la tine sau mai bine zis, la
noi.
Opreşte-te o clipă din preocupările tale de zi cu zi şi ascultă ecoul îndepărtat al
inimii mele care zace în linişte şi în tăcere de când nu te-am mai văzut.
Acum e seară şi valurile nopţii coboară dinspre Tine asupra mea... Nu-mi vine
să mă
opresc dar poate te vei plictisi citind prea mult această scrisoare.
În încheiere, vreau să-ţi spun că te iubesc şi te sărut, de zeci de mii de ori,
dragostea mea. Geanina

Iubito,

Plimbându-mă astăzi prin oraş, chipul tău mi-a apărut în minte, chipul dulce
pe care nu l-am văzut de două zile, două zile care au trecut ca două veacuri,
zile în care toată suflarea mea s-a zbătut precum o pasăre a cerului în colivie, în
clipa asta aş dori să te strâng în braţe, să te sărut, să te iubesc. Ochii tăi albaştri,
pătrunzători şi limpezi, ca un izvor al paradisului, mă fac să tresar, să suspin, să
îmi pierd echilibrul, Aş vrea acum să privesc în ei, să mă pierd în ei, să mă înec
tot în ei. Un fior îmi trece prin tot corpul îmi străpunge inima, numai la gândul că
o să ne vedem doar peste
treizeci de zile, când tu te vei întoarce de la Cluj.
Privesc pierdut în zare, neştiind ce să îţi mai scriu, orice cuvânt părându-mi-
se mult prea ridicol pentru a-ţi fi adresat ţie, Privirea îmi este captată de zborul
a două păsărele care în zborul lor parcă descriu o idilă, o poveste de dragoste,
şi încerc să fac o transpunere să îmi imaginez că suntem noi în Jocul lor de
dragoste. Te vreau lângă mine, vreau să te iubesc. Un zgomot îmi tulbură liniştea
şi mă face să mă trezesc din visare, să revin la realitate, să reintru în normalitate.
Privesc în jurul meu: totul este pustiu, viaţa fără tine îmi pare o nebunie. Totul
emană dragoste, peste fot văd chipul tău.
Este ca un spirit, un spirit care mă urmăreşte, mă pândeşte, care mi-a pus jar
pe inimă, făcând-o să tresară la fiecare zgomot.
În casă încă mai dăinuie mirosul parfumului tău, mirosul trupului tău, miros
care mă face să intru în delir. Pentru prima dată de sub stiloul meu ies cuvinte pe
care nu le-am spus nimănui, niciodată.
191
 Cu dragoste şi respect îţi trimit sărutări calde!
Cristi

Lacrima mea.

De ce să plâng când ştiu că tu nu mă vrei ?

De ce să-ţi spun că te iubesc mai mult decât orice pe lume dacă tu nu vrei să-
nţelegi?
De ce oare stelele mi-au pecetluit inima străpunsă, aducându-mi-te în viaţa
mea şi făcându-mi-te puterea slăbiciunii mele?
Sunt atâtea întrebări la care numai tu mi-ai putea da un răspuns. Îmi aduc
aminte şi acum când m-ai sărutat întâia oară, într-o seară frumoasă de iunie, când
ne-am apropiat faţa unul de cea a celuilalt şi ne-am oferit reciproc răsuflarea care
mi-a străpuns inima.
De ce oare am suferit atât după tine când ne-am despărţit?
Vrei să-ţi dau un răspuns... Bine, ţi-l dau: “am suferit pentru că te iubeam, ca
o nebună, te iubeam şi te voi iubi mereu” Dacă tu mi-ai furat inima, cum alţii nu
au reuşit să o facă, doar la atingerea ta simt că înnebunesc.
Mi-aş dori să mă iubeşti şi tu, să mă iubeşti la disperare, aşa cum o fac eu, să
mă ţii în braţe la nesfârşit.
Tu eşti durerea care cugetă să mă ucidă, tu eşti singurul lucru care îmi dă putere,
eşti flacăra înfiripată în inima mea ce numai un sărut al tău îl poate stinge.
De ce mă minţi că mă iubeşti.
Când tu nu ţi la mine.
Îşi place ca să mă priveşti cum sufăr pentru tine?
De ce nu vrei să mă iubeşti.
Cum ai iubit pe alta ?
Eu „sunt urâtă”, tu „frumos eşti”
Dar... ce vrei ? Asta-i soarta.
Nu mă pot ascunde şi niciodată nu voi putea. Când mă trezesc noaptea, privesc
la singurul martor al suferinţei mele ..Luna”. Doar ea ştie cât am suferit, doar ei
i-am spus ce mult te-am iubit. Dacă aş mai avea o singură zi din viaţă de trăit şi
mi-ai cere-o, cu toată inima ţi-aş da-o. Dar nu, tu nu vrei asta, vrei să-mi faci zile
amare. De ce? Cu ce ţi-am greşit?
Te-am iubit prea mult? Poate...
Crede-mă, speranţa mea nu s-a spulberat încă, tu eşti mereu în gândul meu, şi
nici drumul către tine nu 1-am uitat.
Cum ceara lumânării se topeşte atunci când flacăra este aprinsă, aşa au căzut şi
lacrimile mele pe obraji, neîncetat, până nu am mai avut. Atâtea lacrimi şi atâtea
suspine fără rost, pentru tine.
Poate că nu meriţi dragostea mea, dar îmi place să ţi-o dăruiesc, pentru
192
că nu totul este perfect, fiindcă nici cerul nu merită tot ce are, toate stelele şi
„Luceafărul”... O! Luceafărul acela eşti tu. Eşti Luceafărul vieţii mele, tu îmi dai
lumina, dar de ce nu vrei să-mi dai dragostea?
Mi-ai spus să te iert, te-am iertat, mi-ai spus să te uit, te-am uitat, mi-ai spus
să nu te mai iubesc, însă asta nu am putut-o face, nu m-am putut opri să nu te mai
iubesc. Am plâns pentru tine, şi inima mea a plâns.
Inima mea nu vrea să nu te mai iubească, ea nu mă lasă chiar dacă aş
încerca...
Nu pot să-mi închipui cum ar fi viaţa mea fără fine: ar fi aşa ca o scânteie sărită
dintr-un foc, ce se stinse în câteva clipe, şi dacă ar fi aşa, dacă ar fi să mor în acest
târziu de noapte în patul în care stau acum, aş avea o singură dorinţă:
un sărut să-mi dai şi atunci când te voi întreba ceva tu să-mi închizi gura şi
să-mi dai măcar atunci, dragostea ce-am dorit-o, să-mi spui şoapte fierbinţi care
să-mi aline durerea şi care să cuprindă şi cele două cuvinte sacre: „Te iubesc”
Chiar dacă sufăr nu te voi uita niciodată,
Mădălina

Ne scriu absolvenţii liceului

PAŞI SPRE MATURITATE
„Nu e carte să înveţi Şi de toate pătimeşte
Ca viaţa s-aibă preţ Şi-ai s-auzi cum iarba creşte”
Ci trăieşte, chinuieşte Mihai Eminescu
„În zadar în colbul şcolii”

Ca să întorci timpul este o tentativă sortită eşecului. Ca să te întorci însă în

timp, aproape de izvoarele vârstei, e un lucru interesant, promiţător de frumuseţe.
Filoanele de minereu pe lângă care ai trecut cândva indiferent ţi se oferă acum
într-o strălucire inedită, îmbietoare. Strălucirea lor este cu atât mai palpitantă cu
cât le vezi prin optica experienţei vârstei pe care ai acumulat-o.
. Cu intenţia redescoperirilor şi a revederilor am notat această numărătoare
inversă cu sprijinul generos al domnului profesor Dădălău Dumitru, cel care a
făcut posibilǎ existenţa acestei reviste. Aflată la început de drum, care nu va fi
deloc uşor, doresc revistei “Murmurul Jilţului” şi colaboratorilor săi, să urce cât
mai multe trepte, căi mai multe realizări şi împliniri. Încerc acum prin câteva
rânduri să-mi fac o scurtǎ prezentare: mă numesc Tudorache Iuliana, fostǎ elevă
a Liceului industrial Minier Mătăsari, liceul unde am studiat timp de patru ani,
alături de profesori pe care nu-i voi uita niciodată, profesori care mi-au îndrumat
paşii spre viitor, îmi amintesc cu nostalgie de clipele petrecute în liceu, cea
mai importantă perioadă de trecere spre maturitate, de prima zi de şcoală când,
timidǎ, păşeam pentru prima dată în liceu, dornică de a descoperi noi materii, de a
cunoaşte noi colegi şi noi profesori. Fiecare dintre profesori şi-au adus contribuţia
193
mai mult sau mai puţin în dezvoltarea cunoştinţelor mele aflate ce-i drept atunci
la început de drum.
Unul dintre profesorii care m-au îndrumat spre cariera mea a fost domnul
profesor de geografie Ileanu, care prin vocaţia sa de iubitor de natură şi de frumos
a ştiut că mă va atrage prin felul său unic de dascăl. Vreau să-i mulţumesc, pentru
că atunci, aflată la o vârstă în care vezi şi visezi totul în roz, a ştiut să trezească în
mine dorinţa de a cunoaşte natura şi frumuseţile patriei noastre. Vă mulţumesc,
domnule profesor.
Actualmente sunt studentă în anul al III-lea la Universitatea “Mihai Eminescu”,
facultatea de Management turistic şi hotelier din Timişoara. A fi student înseamnă
foarte multă muncǎ, foarte multă înţelegere şi încredere în oameni. Le recomand
tuturor elevilor din anii terminali şi care vor să urmeze facultate, indiferent
de profilul pe care îl optează, să înţeleagă că a urma o facultate trebuie multă
seriozitate şi foarte mult studiu. Le doresc tuturor elevilor din acest liceu să aibă
şansa de a fi admişi la facultatea pe care ei doresc sa o urmeze dar mai întâi de
toate mult succes la bacalaureat. De asemenea, mulţumesc încă odată domnului
profesor Dădălău Dumitru dar şi tuturor celor care mi-au fost profesori şi vreau
să le transmit ca nu-i voi uita niciodată.
Iuliana Tudorache, studentă anul III, Universitatea
“Mihai Eminescu”, Timişoara, facultatea de management
turistic şi hotelier
Ne scriu absolvenţii liceului
„ANII MEI TINERI, AU SUNAT A CÂNTEC...”
În ritmurile muzicii lui Bach, “muzica fiind cea care trezeşte regretul de a nu
fi ceea ce ar fi trebuit să fim, iar magia ei ne încântă pentru o clipa transpunându-
ne în lumea noastră ideală, în lumea în care ar fi trebuit să trăim” (Emil Cioran),
ascult cum timpul merge, i-aud pasul iute şi pe cel potolit, iar eu sunt în aşteptare
să devin trecut, să mă îngrop în amintire.
Dacă m-ai întreba străine
cum arăt
ţi-aş spune că sunt înaltă,
că sunt albastră
şi sunt compusă din mii de
cioburi
şi fărâme de existenţă.
Am ochii trişti
şi plini de speranţă,
am gânduri înalte şi
întortocheate,
am mâini verzi
şi buze albastre.
194
 Dar să facem cunoştinţă, mă numesc Ruhn Ioana, sunt o fostă elevă a GSIM
Mătăsari şi sunt extrem de mulţumitǎ pentru ocazia care mi s-a dat de a-mi aşterne
gândurile pe foaia albă de hârtie pentru revista “Murmurul Jilţului”. Foarte pe
scurt m-aş caracteriza astfel: sunt o fire veselă, melancolică, iubesc literatura,
teatrul, muzica, dansul, excursiile pe munte şi îmi doresc sa îmi cunosc ţara şi să
înţeleg oamenii.
Acum, de un an de zile, locuiesc la Braşov, în oraşul de la poalele Tâmpei,
unde se emite supoziţia că însuşi Mihai Eminescu ar fi petrecut 140 zile în Braşov
cu ocazia turneelor trupelor de teatru, a lui Mihai Pascali, în 1868. Referindu-
se la patriotismul scrierilor transilvănenilor, Mihai Eminescu scria în revista
„Convorbiri literare” într-o scrisoare adresată în Viena lui Iacob Negruzzi: “arată-
mi la noi un oraş patriotic ca Braşovul”.
Deşi am părăsit de 2 ani liceul, ce ne-a fost părtaş la emoţiile cu care şcoala
ne confirmă ascultări, lucrări, teze, mi-amintesc şi acum, cu nostalgie, cum parcă
mai ieri, boboci fiind, păşeam pragul unui liceu, în care am adunat tristeţi şi
bucurii, lacrimi şi zăbrele, speranţele şi enigmele specifice adolescenţei, am
crescut şi ne-am format. “Am învăţat să scriu pe nisipul ud cuvinte eterne, am
învăţat ce e Viaţa, ce e bine, ce e rău şi le-am cuprins pe toate într-un singur
cuvânt: „ADOLESCENŢA.”
În liceu am plăsmuit o lume a noastră, o lume minunată a tinerilor optimişti şi
plini de viaţă, adesea imprevizibili şi dominaţi de prea multă exuberanţă.
Dorinţa noastră de absolut, de a deveni Dumnezeu, demoni sau nebuni, toată
ameţeala în căutarea altor veşnicii şi setea după luni nesfârşite (Emil Cioran).
Aici, în liceu, s-au înfiripat prietenii trainice şi ne-am cunoscut mai bine pe noi
înşine. Aici am găsit un răspuns la multe întrebări ce poate ne-au frământat zi şi
noapte.
Am încercat să găsim calea de acces spre inimile dascălilor căutând cu ardoare
stabilirea unei legături afective, dublată de un puternic liant spiritual şi spre
norocul meu şi a celor care învaţă şi au învăţat în liceul de la Mătăsari, am avut
parte de profesori care au căutat să sădească în sufletul nostru corectitudinea,
indiferent de complexitatea condiţiilor generale de viaţă.
Un lucru extrem de valoros în liceu şi sub îndemnul domnului Dădălău Dumitru,
aşa cum se vede şi în revista „Murmurul Jilţului”, a fost pentru noi urmărirea de
aproape a folclorului românesc, punându-ne pe toţi în parte să strângem cât mai
multe cântece, balade şi obiceiuri de la oamenii bătrâni de la sate, pentru a nu le
lăsa să piară.
B.P. Haşdeu afirma: „Nu vom uita niciodată că sublima sorginte a oricărei
literaturi se află pururea vie chiar în gura poporului, mai ales când acesta posedă
colosala vigoare de fantezie a naţiunii române”. Folclorul fiind prezent şi
“fundamental” în istoria şi cultura unui popor.
Timpul însǎ, cu neobosita lui repeziciune, şi-a urmat nepăsător cursul vieţii. Din
195
bobocii visători, stingheri şi optimişti, iată că azi am ajuns în pragul maturităţii,
răspândindu-ne fiecare în valurile tumultoase ale vieţii imprevizibile.
Şi astfel, cu emoţie în suflet şi în priviri, ne-am luat la revedere de la cei mai
misterioşi ani.

P.S. Tineri, citiţi, iubiţi,

cultivaţi-vă, fiindcă timpul nu iartă.
Ruhn Joana,
Banca “Transilvania”, Braşov

Ne scriu absolvenţii liceului

Bălescu Cornel
Glasul magic

La izvorul unui lac

Unde-pietre albe zac,
Curge, parcă dintr-un semn,
Lumină de untdelemn,

O Sybilă, din adâncuri,

Trece veacul în alt veac,
Dăruind, printre frânturi,
Vorbe de mister şi leac.

Vin profeţi să înţeleagă

Glasul ei cu sensuri multe
Şi curg ce lumea-ntreagă
Vrea din gura lor s-asculte.

Am stat şi m-am minunat

De cele ce am aflat:
La izvorul unui lac
Curge, parcă dintr-un semn,
Dintr-o piatră mare, albă,
O lumină de zăpadă.

Am pornit pelerinaj
Spre magia cea ascunsă,
Cu toiagul drept bagaj,
Îmbrăcat în strai de pânză.
…………………………..
196
Trebuia s-aştept. Aşa,
Am plecat înspre pădure,
Apă din belşug era
Şi-am mâncat un pumn de mure,

Şi aşa, de săptămâni,
Stau şi-ascult lângă izvor,
Cu nădejde, c-o veni
Glasul purificator.

Am slăbit precum o fiară,

Sunt asemeni unei stihii,
Rădăcini de demâncare;
Frunze, flori precum colibri.
……………………………

Noaptea, blândă armonie,

Astăzi nu mai are lună;
Curge-o dulce poezie,
Cânt-un greier în surdină…

De-ntuneric învelit,
Stau în ierburi temătoare.
Reflectând nedumerit
La nisipuri mişcătoare.
……………………….
Iată cum ţâşnesc din pietre
Flăcări albe, şoapte, sete!
Lumini ameţitoare
Vin acum să mă-mpresoare…

Ce mângâietor e focul
Ce învăluie tot locul
Joc de raze şi de crini
În petale de lumini.

Glasul magic, teamă, şoapte

Stihiilor ne-mblânzite,
În minunea lumii coapte,
De lumină învelite:
197
- Ai venit ca să mă cauţi
Şi să-ţi dau înţelepciune?
Vin aici şi surzi şi muţi,
Sunt proroci. Vor o minune.

Eu le spun, ei pleacă-n lume

Să-mi împartă-n zări cuvântul
Şi se duc. Aşa de bine.,
N-ar putea vesti nici vântul.

Eşti poet. În lume cauţi

Visul, muzica-minune;
Ca şi-asceţilor din munţi.
Eu nu-ţi dau înţelepciune.

—Stea de nea, tu cine eşti?

Ce minune, ori ce soartă?
Tu spui drept, ori mi-aminteşti.
Visurile de-altădată?
………………………………
Dar e lasă iar tăcere;
Cerurile se perindă
În măreţe emisfere,
Veşnicia să cuprindă,

Se deschid. Ca într-o carte

Pot ghici, ca magii-n stele,
Depărtarea ce străbate
Cale visurilor mele.

Arunc lacomă privirea

Ca zaraful în pungi grele,
Când revarsă-n taină, -n palmă
Icuşari şi mahmudele.

Văd o stea cu chip bizar,

Din adâncuri izvorâtă
Ca să se întoarcă iar
În adâncuri, pe volută.

198
Este parcă o făptură
Cu petale-n loc de gură
Şi obrazul i-e de crini,
Părul, raze şi lumini.

Glasul m-a trezit din vis

Şi am ascultat surprins:
—Ea e o reprezentare
Pentru orice întrebare.

—Spune, mag, ce te-ntreb eu:

Steaua este Dumnezeu?
Cerul, floarea, ori furtuna
Cu icoanele sunt luna?

- Vis eşti tu şi vis sunt eu

Cum e vis şi Dumnezeu,
Arta-i vis şi visu-i artă
Ca o floare increată.

Care stă în gând la tine,

Care e în vis la mine.
Tu o vezi. Dar umbra-i floare;
Visul razelor de soare.

Toate sunt cum boarea-i boare.

Şi sunt vântu-i alchimie;
Veşnice şi trecătoare,
Supărare-n veselie.

Lângă floarea care-i umbră,

Stă copacul, vers din frunză;
Iarba e răcoare-n gând,
Apa şipot de descânt;

Păsări, gânduri îndrăzneţe,

Cerurile-s tinereţe;
Aştrii, ochi neobosiţi;
Luna, fată s-o săruţi...

Tu poet trăind din vise,

199
 Nu privi la aptitudini;
N-ai nevoie-n căi deschise.
De atare certitudini.

Tu, magicianul vorbei,

Ai şi ape, ai şi stele,
Lumea s-o prefaci tu lumii
Din cuvântul clipei mele.

Ea, din carte şi din veste,

Să-nţeleagă ce-aş vrea eu,
Numai tu să ştii că este
Vis etern, fără de zeu,
………………………
Am plecat nedumerit:
Sunt şi om şi sunt şi vis
Călător în necuprins,
Am ceva, ori n-am nimic.

Plăsmuind, cu mare artă,

Un răspuns la întrebare,
Glasul magic ne arată
Lumea pentru fiecare.

Şi mă tem că fiecare
Vede, poate, altă piesă
Preschimbată dup-un rol
Care stă să se strecoare
Printre ţeluri de actori.

Dar o clipă, eu minunea

Am uitat-o, n-o mai ştiu
A rămas pe cer doar luna
Strâmbă, în cerul pustiu.

CASA TINERETULUI DIN TG-JIU LA 25 DE ANI

Preocuparea, neliniştea, frământarea, gândirea, răspunderea şi hotărârea unui
inimos colectiv de « tineri de odinioară » cum îi flatează ziaristul George Manoniu
în « Gorjeanul » « ce-i drept şi ei de acum cu ghiocei la tâmple »de a organiza
întervederea de astăzi cărora le mulţumim şi-i felicităm în acelaşi timp pentru
200
iniţiativa, care ne oferă prilejul unei duble satisfacţii.
Sărbătorirea a 25 de ani de la inaugurarea Casei Stiinţei şi Tehnică pentru tineret
şi activitatea acesteia prezentată de directoarea în funcţiune şi REVEDEREA
(Dacă putem să-i spunem aşa) între colegi, prieteni, tovarăşi de muncă şi
colaboratori, care au avut şansa să lucreze în structurile de tineret.
Putem spune cu certitudine şi fără rezerve că aici în traiul tinereţii s-au format
pentru viaţă, au reuşit să-şi croiască un drum în societate să-şi contureze un
destin, o familie.
Desigur s-au maturizat şi s-a dezvoltat spiritul responsabilităţii acestora
dăruindu-se organizării şi desfăşurării activităţilor specifice atât educative cât şi
formative în rândul tuturor categoriilor de tineri din şcoli, din intreprinderi şi
instituţii, din agricultură etc.
Cu permisiunea dv. îmi îngădui să fac o remarcă ce se referǎ în timp la aceşti
oameni.
Repet cu atât mai mult, trebuie să apreciem această iniţiativă, cu cât ne dăm
seama că unii dintre noi ne revedem după ani de zile, cu unii nu ne cunoaştem
încă, deşi toţi am fost înrolaţi într-o activitate de mare responsabilitate la diferite
nivele, militind pentru acelaşi scop, având acelaşi ţel în rândul tineretului din
aceasta zona a Gorjului, frumoasă şi cu specificul şi frământările inerente.
Având posibilitatea să văd, din timp, listele invitaţiilor şi privind acum în
sală îmi îngădui să subliniez că localităţile, intreprinderile, instituţiile, unităţile
de învăţământ şi în general judeţul s-au bucurat de aportul celor ce au crescut la
şcoala tineretului dacă putem să-i spunem aşa.
Am să rog să nu se supere unii, pe care nu-i nominalizez sau îmi scapă pe
moment dar îi păstrez în sufletul meu, şi am să mă refer la o parte dintre cei care,
datorită responsabilităţii – pregătirii lor, spiritului întreprinzător , cinstit şi loial
au îndeplinit sau îndeplinesc înalte funcţii în structurile sociale de învăţământ, în
presă etc.
Aşa cum sunt N. Iacobescu şi P. Săceleanu cu o menţiune în plus pentru faptul
că au revenit în Gorj şi prin experienţa acumulată la nivel central au contribuit la
organizarea tineretului după reforma administrativ-teritorială din 1968.
Apoi, Maria Alexandru, Pârâianu Marian, Ciurez Ghoerghe, C.Dobromir,
Grecoiu Ion, Secotă D, Ion Tâlvescu, N Brânzan, Dădălău Dumitru, Cărăbişi
Ion, Traşcă Petre, Simescu Eugen, Plăstoi V, Lupulescu V. sau “neastâmpăratul”
Ilie Răuţescu.
Desigur mulţi pe care nu-mi permite spaţiul să-i nominalizez sun astăzi şefi de
servicii, directori de şcoli, şefi ai unor domenii din administraţia publică în diferite
instituţii şi agenţii, în sectorul privat etc. dovadă că ne putem pune sprijinul în
foştii noştri colegi şi tovarăşi de muncă - putem fi mândrii de ei , precum şi de
faptul că tineretul din Gorj – a dat om şi pentru cea mai înaltă treaptă a tineretului
din ţară, în persoana „tânărului P Găvănescu (pe care-l salutăm).
201
 Personal orice aş vrea nu pot să-mi ascund emoţiile , făcând o privire
retrospectivă asupra activităţii mele desfăşurate în rândul tineretului . Mă mai
despart doar câteva luni , deci la anul , în 2004 să pot spune că de aproape 50
de ani organizarea , pornind de la aşa zisa joacă de activitate în rândul celor ce
purtau cravatele roşii , (o parte dintre ei mi-au devenit colegi , tovarăşi de muncă
în activitatea mătăsăreană ).
De atunci şi până la „Despărţirea graniţelor Tineretului” , am desfăşurat
activitatea la diferite nivele, cu diferite responsabilităţi , la Tg-Jiu şi Croici… (
desigur cu unele urcuşuri şi coborâşuri mai mult sau mai puţin spectaculoase).
Activitatea respectivă îmi permite să spun că nu a fost deloc uşoară şi aceasta
o ştiţi fiecare dintre voi . Au fost necesare sacrificii , dăruiri , eforturi , muncă
nenormată , unele neîmpliniri …dar frumoasă . Frumuseţe ce se găseşte doar în
sufletele noastre sau în diferite inscripţii , documente , sau plăci comemorative .
Sigur sunt şi lucruri – specifice tinereţii, hazlii, amintiri deosebite, unele
frumoase, altele nu, uneori dure, greşeli, nedreptăţi, improvizaţii, unele intime…
pentru care ne rezervăm posibilitatea de a le depăna în partea a doua a acestei
întâlniri -
Un ultim cuvânt despre Casa Tineretului – aş vrea să spun că a apărut ca o
necesitate pentru tineretul din Tg-Jiu. Iniţial a fost proiectată la Hotel Parc –
unde este grădina - de vară, de 10 nivele. Datorită unor hoteluri, lucrările au fost
amânate 12 ani, timp în care a apărut ideea amplasării ei, aici unde este azi şi
motivată pentru tineretul din zonă ( în centru, în acelaşi timp se construia şi Casa
de Cultură )
Acum, la ceas aniversar – ne dăm seama că activitatea Casei a oferit posibilităţi
multiple unui număr însemnat de tineri, aşa cum prezenta directorul Casei,
doamna Brînzan, pentru a se forma sau a se desăvârşi sau a se perfecţiona în
cadrul unor Cercuri funcţionale, a se regăsi şi manifesta în cadrul unor activităţi
cultural – educative şi distractive , sau a-şi pune în valoare talentul şi pasiunile
îndrăzneţe ale vârstei . Ca dovadă a cadrului organizat al preocupărilor tineretului
– îl reprezintă în prezent faptul că această Casă a tineretului oferă găzduire pentru
circa 1200 de studenţi care-şi desăvârşesc studiile universitare , şi cu mândrie
…se poate spune că şi aici – este ca prorector domnul Bojincă – unul dintre cei
formaţi alături de dumneavoastră în activitatea cu tineretul .
Iată de ce trebuie să felicităm pe toţi cei ce au contribuit la desfăşurarea
activităţii acestei Case şi să le urăm succes deplin în continuare .
Cu permisiunea celor din generaţia mea , să vă spunem că vă
aşteptăm cu regrete în rândul pensionarilor unde vă vor rămâne , ca şi nouă -
doar amintirile.

Prof. Gelu Berca

202
 Scrisori de la cititori

Domnule Director,
În calitate de părinte, vin cu rugămintea prin intermediul acestei şcoli, şi
totodată de a vă cere sprijinul de a mă ajuta să aflu despre situaţia fiului meu
pe nume Răileanu Claudiu Valentin, fiul lui Răileanu Marian şi Popa Maria
Mioara.
În anul 990, în urma detaşării mele în comuna Mătăsari împreună cu concubina
mea, am dat naştere minorului sus menţionat. Menţionez că la data respectivă nu
m-aş fi gândit că nici în cele mai urâte visuri căsnicia noastră să eşueze. Pentru
că destinul nu este de multe ori aşa cum ne dorim, viaţa ne-a jucat o festă fiindu-
ne „Tardivă” şi despărţindu-ne unul de celălalt. Eu ajungând aici unde mă aflu,
unde pentru mine personal, viaţa nu ar însemna nimic, resemnându-mă şi privind
înapoi, păcatele sorţii, trebuie învinse şi eliminându-mă de cele rele mă menţine
acest copil, care are nevoie în viaţă de un sprijin şi ajutor. Iar toate acestea nu le
poate primi decât de la mine.
Nu vreau să fac pe „Lupul Moralist” (nici să cerşesc milă ca un om putincios şi
ducând în eroare lumea din jur). Apelez la „morala” dumneavoastră în speranţa că
ştiţi sentimentele faţă de un copil şi nimic nu poate egala o iubire părintească.
Nu aş vrea să vă plictisesc şi nici să vă răpesc din preţiosul dumneavoastră timp
pe care îl aveţi. rămân cu speranţa aşteptării şi sufleteşte vă rog să-mi răspundeţi
despre situaţia lui şcolară, şi nici o fericire mai mare pentru mine nu ar fi decât să
primesc în răspunsul dumneavoastră două rânduri scrise cu mânuţa lui, deoarece
mama lui la toate insistenţele mele nu vrea să-mi dea curs relaţiei noastre între
tată şi fiu de aceea am ajuns la concluzia de a apela la dumneavoastră ca fiind for
al învăţământului şi tot odată „Mentor” al educaţiei copilului.
Din clipa în care am început să aştern aceste rânduri pe această coală de
hârtie, am avut sentimentul cert, că voi primi răspuns din partea dumneavoastră
şi bineînţeles numai prin intermediul dumneavoastră şi două rânduri din partea
lui. Mai apelez la înţelegerea dumneavoastră şi totodată vă cer consimţământul
din momentul în care îmi veţi da răspunsul, dacă pot coresponda prin intermediul
dumneavoastră să pot coresponda cu fiul meu.
În speranţa că cele relatate de mine vă vor resemna şi îmi veţi înţelege
sentimentul de părinte nu îmi rămâne decât să vă mulţumesc din inimă.
Cu deosebit respect,
Răileanu Marian Nicolae
Adresa mea: Rileanu Marian Nicolae; Penitenciarul Brăila; Strada Carantinei
nr. 14; Jud. Brăila; Cod 6100
Menţionez că fiul meu este elev în clasa a III-a, la şcoala dumneavoastră.

203
 Domule Răileanu,
Îţi spun astfel fiindcă nu te cunosc şi nici nu vreau să te cunosc.
Mi-e ruşine că îţi port numele. Scrii în scrisoarea de la şcoală că mama vrea să
mă depărteze de tine. Nu este adevărat, pe mine nu mă interesează. Mai sunt copii
ce părinţii lor sunt despărţiţi dar le trimit un ban pe fiecare lună. Pentru mine tată
este cel care m-a crescut nu cel care m-a făcut.
Tatăl meu adevărat mă creşte de la vârsta de 4 ani. Mă hrăneşte, mă îmbracă,
mă educă. Nu mai trimite scrisori la şcoală şi nici acasă la mama sau mamaia căci
nu-ţi mai scriu. Aceasta este prima şi ultima scrisoare. Să nu crezi că mama mă
influenţează cu ceva, am 10 ani şi scriu ceea ce gândesc singur.
Tu nu-mi creezi decât probleme pe viitor.
Vreau să dau când voi fi mare la o şcoală de poliţie şi trecutul, prezentul şi
viitorul tău mă împiedică.
Cum am crescut până acum aşa voi creşte şi de acum încolo.
Numele tău nici nu vreau să îl mai port. Mi-aş dori foarte mult să port numele
tatălui care mă creşte.
Dacă tu nu vei fi de acord când voi fi mare şi mă voi însura îmi voi schimba
numele cu cel al nevestei.
Eu sunt fericit alături de mama. Mai am trei fraţi. Te rog nu fi supărat dar nu
mă mai deranja. Îmi creezi numai probleme.
Acum mi-e ruşine la şcoală căci îmi vor spune colegii că am tatăl puşcăriaş.
Dacă vei ajunge miliardar vreodată donează-l unei biserici să te ierte de păcate,
eu n-am nevoie, până acum nu am dus lipsă de nimic.
Doi ani de grădiniţă i-am făcut aici la Mătăsari, clasa I la mamaia, iar clasa a
II-a şi a III-a aici la Mătăsari. Nu mai îmi trimite nici o scrisoare la şcoală că nu
îmi trimiţi tu vreun ban la şcoală.
Mai sunt oameni despărţiţi ce nu se mai interesează de copiii lor. Închipuie-ţi
că nu exist căci pentru mine nu exişti.
Mi-e silă când aud de tine şi nu încerca să faci vreun rău cuiva din familia mea,
dacă doreşti să fiu fericit. Aici am casă, masă şi un viitor asigurat. Tu nu ai ce să-
mi oferi decât liniştea ce ţi-o cer de acum încolo.
Îmi spunea mamaia că vrei să o omori pe mama. Pentru ce ? Că mă făcut şi mă
creşte? Să nu ne mai deranjezi. Nu te vreau în viaţa mea. Nu ne strica fericirea
familiei.
Dacă susţii că mă iubeşti nu mă mai căuta.
Cu stimă, Claudiu!

204
 Adio

P.S. De voi avea nevoie de tine te voi căuta când voi fi la casa mea. Tu alături
de noi n-ai nicio şansă.
Şi atunci poate într-o vizită scurtă de o oră, nu am ce învăţa de la tine.
Îţi doresc numai bine, întemeiază-ţi o familie o familie şi nu mă mai căuta. Îţi
mai poţi face copii, creşte-ţi-i pe aceia eu sunt foarte fericit aici cu mama. Nu mă
face să-mi pară rău că m-am născut.
Adio, domnule Răileanu.

Domnule Răileanu,
Scrisoarea a fost primită la Colegiul Naţional Tehnologic de domnul director
Dumitru Dădălău.
Dânsul a purtat o discuţie cu soţia şi copilul dumneavoastră, aducându-le la
cunoştinţă cele semnalate în scrisoare, cu rugămintea ca băiatul să vă scrie câteva
rânduri.
Vă facem cunoscut că Răileanu Claudiu este elev la Colegiul Naţional
Tehnologic Mătăsari în clasa a III-a. Este cuminte, ascultător şi silitor.
Mai multe detalii le aflaţi din scrisoarea scrisă de el. Vă trimitem situaţia la
învăţătură pe semestrul I, an şcolar 2000-2001 cu următoarele calificative: Limba
română – bine; Limba franceză – suficient; Matematică – bine; Ştiinţe – suficient;
Ed. civică – suficient; Religie – bine; Ed. plastică – foarte bine; Ed. muzicală –
bine; Ed. fizică – bine; Ed. tehnologică – foarte bine; Matematică distractivă –
suficient; Purtare – bine.
Învăţător: Bobocu Marcela

O întâmplare haioasă
Manole Alin

Sfântul Valentin este la data de 14 februarie. Pentru tinerii îndrăgostiţi Sfântul

Valentin este cea mai frumoasă sărbătoare din ultima lună a iernii. Această
sărbătoare este împrumutată din America. Ea mai este cunoscută şi sub denumirea
de ziua îndrăgostiţilor. În această zi, toţi băieţii trebuie să dea o mică atenţie
persoanei iubite.
În ziua Sfântul Valentin chiar mie mi s-a întâmplat, la şcoală, o întâmplare
hazlie.
După a doua oră am întâlnit-o pe prietena mea care trecea spre clasa ei. Eu
când am văzut-o am intrat în clasă am luat floarea care urma să i-o dăruiesc. Am
plecat cu gândul să-i dăruiesc floarea. Din grabă când s-o ajung m-am împiedicat.
205
În acel moment domnul director a intrat în holul etajului unu. Dumnealui ne-a
luat de gât şi ne-a îndreptat spre cancelarie. Până să ajungem, dumnealui m-a
criticat că nu ştiu să ofer o floare unei fete. O dată ajuns în cancelarie domnul
director m-a învăţat cum se oferă o floare unei fete.
După aceste reguli spuse de dumnealui i-am oferit floarea spunându-i câteva
cuvinte şi am sărutat-o pe obraz.
Domnul director ne-a pupat pe amândoi şi ne-a dat voie să plecăm …

Un gest frumos
Săftău Oana

De Sfântul Valentin, zi a lui Cupidon, băieţii fac mici atenţii fetelor.

Pe data de 14 februarie, când a fost sărbătoarea Sf. Valentin, am primit o floare
de la un băiat care a mai făcut atenţii fetelor cât şi mie.
Când treceam spre clasă Alin a alergat să mă prindă să-mi dea floarea când
domnul director tocmai a intrat la etajul I.
Domnul director a văzut că Alin a vrut să-mi dea o floare şi l-a criticat că aşa
îmi dă o floare? Ne-a luat în cancelarie ca să-mi dea floarea. După ce mi-a dat
floarea, domnul director ne-a pupat pe amândoi.
Fetele din clasă au început să râdă de faptul că domnul director ne-a luat în
cancelarie.
Mie mi s-a părut un gest frumos din partea lui.

Ziua îndrăgostiţilor
Bădoi Alina

14 februarie – Ziua în care toţi îndrăgostiţii au sărbătorit.

Şi cum era să lipsească această zi din calendarul şcolii noastre? Afişele care
ne anunţau un SUPER PROGRAM au împânzit şcoala încă din primele zile ale
săptămânii.
Multă muzică, distracţie şi concursuri peste concursuri. Programul a început
cu un grup de recitări dedicate lui Brâncuşi, între clasele a VI-a.
Au fost puse 10 întrebări, fiecare răspuns corect primind 10 puncte.
Juriul (format din domnul prof. Teodor Golumbeanu, doamna prof. Carmen
Pădureţ şi domnul profesor Ion Săceanu) au desemnat câştigătorii astfel:
Locul I – clasa a VI-a A: Bădoi Alexandra, Pamfiloiu Adelina, Tămârş Luiza,
Dodenci Roxana – dirigintă Ceauşescu Zizi – cu 99 de puncte.
Locul II – clasa a VI-a B – dirigintă Graure Domnica.
Locul III – clasa a VI-a C – dirigintă Fotescu Elena
Locul IV – clasa a VI-a D – dirigintă Filip Elena
Câştigătorii au fost felicitaţi de profesori şi de colegii lor, după ce fuseseră
206
susţinuţi cu aplauze în timpul concursului.
A urmat concursul de Miss pe clasa a VII-a, participând 12 concurente:
Gionea Ionela, Munteanu Geanina, Postelnicu Mădălina, Bădoi Alina, Rusu
Oana, Pamfiloiu Mădălina, Dăescu Daniela, Filip Elvira, Uţă Mirela, Drăghescu
Ancuţa, Petraru Oana, Rămescu Ileana.
Au existat cinci probe, însă concursul s-a bazat pe inteligenţă, frumuseţe,
discuţie, eleganţă.
Şi dacă proba de cultură generală (la care emoţiile şi-au pus amprenta) a fost
cum a fost, iată că la proba de dans fetele (care mai de care) se fâţâiau prin faţa
juriului, dansând după ritmurile manelelor.
Următoarea probă a fost cea de recitări, ultima fiind proba la care fetele au
fost puse să spună definiţia dragostei. Asta s-a întâmplat pe scenă, dar oare ce s-a
întâmplat în culise?
Sus, între vestiarul fetelor şi ce al băieţilor se aflau cei doi D.J. (Mircea şi
Dragoş) care se ocupau cu muzica.
Între probele concursului, fetele aveau câteva minute pentru a se schimba într-
unul din cele trei costume (de zi, seară şi sport).
În vestiare pe bănci zăceau tot felul de haine, truse de machiaj, pantofi, iar
parfumurile pluteau în aer.
Cu toate astea, toate participantele au reuşit să fie gata într-un timp foarte
scurt.
La sfârşit, juriul, (format din domnul profesor Săceanu Ion, domnişoara prof.
Cîrstea Loredana şi 3 elevi din clasele a VIII-a) ajutat de cele două frumoase
prezentatoare (Popescu Alexandra şi Vlădeanu Ancuţa) a ales câştigătoarele:
Locul III – Postelnicu Mădălina – VII A
Locul II – Bădoi Alina – VII B
Locul I – Rusu Oana – VII B
Cu toţii am sărbătorit mai târziu la Balul Îndrăgostiţilor.

Lansare de carte

A consemnat Maria Alexandra Boulean

O perpetuă reeditare a tradiţiei ce nu va muri niciodată, pentru că există oameni

în permanentă care o ţin vie, chiar mai mult, care trăiesc pentru a o duce mai
departe. Sufletul ei se află încă viu şi printre noi:
“Dragi elevi, ne aflăm în cea de a zecea zi în care noi continuăm să sărbătorim
“Zilele Liceului”, care va preceda cea mai scumpă sărbătoare a oamenilor din
Jilţ “Sărbătoarea fiilor acestor ţinuturi”. Sărbătoarea este cu atât mai mare, cu
cât astăzi avem fericitul prilej să avem în mijlocul nostru un militar de carieră,
un om care şi-a dedicat întreaga viaţă creşterii si educării tineretului, un om care
207
mai bine de cincisprezece ani a studiat Arhivele Ministerului Apărării Naţionale,
şi a reuşit ca a venerabila vârsta de 77 de ani, să ne dea alături de cele 5 cărţi o
nouă carte cu mare valoare istorică, literară, artistică pe care, a intitulat-o aşa de
frumos : “Nemuritorii - Generalii gorjeeni, valori ai neamului românesc”.
Vă mărturisesc în modul cel nai sincer, că-1 cunosc pe acest distins domn de
peste 25 de ani. I-am urmărit cariera, îl ştiu din cărţi şi din ceea ce a făcut de-a
lungul vieţii, multe lucruri despre care o să vorbim la timpul potrivit, sau îl lăsăm
pe dumnealui să vă mărturisească:
Dar un lucru m-a emoţionat foarte mult, atunci când unul din colegii noştri
m-a ameninţat că în cea mai mare clădire a Gorjului, acolo unde cu ani în urmă nu
intra nici musca, s-a întâmplat o acţiune deosebită în preajma multor personalităţi
gorjeene.
Autorul acestei cărţi apărută în două volume, îşi făcea titlu de glorie, dacă mai
este nevoie, să-i prezinte Gorjului şi întregii ţări o asemenea nestemată. Fericirea
a făcut ca eu să apelez la distinsa dumnealui personalitate şi profitând de acţiunile
cultural - educative pe care le organizăm în această “Cetate a luminii”, să-1 invit
şi să vină la Mătăsari şi să pună în mâna dascălilor şi a elevilor noştri o asemenea
carte. N-am sa intru în detalieri, pentru că acest lucru o să facă distinsa dumnealui
personalitate şi n-am să prezint decât ceea ce a scris dumnealui în frontispiciul
acestei cărţi. Aici a vorbit despre 110 generali şi ne-a anunţat că atunci când vor
apărea şi cele două numere cu cei 58 de generali ai Gorjului, cu care aţi luat
cunoştinţă din expoziţia aflata la etajul unu “Vitejii Gorjului”.
Distinşi invitaţi, mi-ar plăcea să mă credeţi ca orele de dirigenţie din această
săptămână s-au efectuat vizionând expoziţia şi având ca temă acest manual, ce a
fost şi prezentat.
Vă spuneam ca sunt un om sensibil, şi nu pot să rămân nemişcat atunci când ai
posibilitatea să ţii în mână o carte de o asemenea valoare. Nu poţi să fii indiferent
atunci când citeşti cuvinte de acest gen care nu pot să iasă din mintea luminată a
unui om de cultură, care să fie şi să exprime gândurile în sentimentele unui brav
oştean al ţării, care a ştiut în momentele de restrişte ce trebuie făcut şi a adunat
de-a lungul anilor în aceste minunate pagini ce le-a închinat acestei cărţi, întrucât
numărul de exemplare a fost insuficient pentru elevii de liceu şi gimnaziu, daţi-
mi voie să vă prezint aceste cuvinte din primul volum ca să vă puteţi da seama cu
ce om avem noi de a face în ziua de azi:
“Aceşti bravi comandanţi au iubit cu pasiune cariera armelor şi în dragostea
lor pentru acest meşteşug nu au şovăit să meargă până la capăt. Au păşit prin
moarte în fruntea muniţiilor, în mijlocul ostaşilor. Unii dintre ei sugerând eroic
înainte de a se despărţi de camarazii care-1 călăuziseră la izbândă. Ei au dovedit
că sufletul românesc e viteaz, e capabil de entuziasm şi de jertfe pentru un ideal
înalt. Cum este mai presus de toate acela concretizat în noţiunea de patrie. Va
putea oare cineva vreodată să înăbuşe elanul şi credinţa acestor comandanţi? Nu
208
va fi cu putinţă pentru că numele a intrat şi va rămâne în istorie alături de numele
acestui colonel în rezervă, căruia nu i-am prezentat numele până în prezent:
Constantin Ispas - acestuia Asociaţia Veteranilor de Război din România, filiala
Gorj, al cărui preşedinte este, a făcut demersurile necesare pentru ca şi domnia sa
să fie alături de generalii de care vorbeşte în aceste cărţi.
Aici la Mătăsari se întâmplă multe lucruri frumoase şi de ne-uitat, şi de aceea
am ţinut să fie prezentă la întâlnirea noastră -Liliana Hinoveanu - prietena noastră
de nedespărţit. Alături de dumneaei se află printre noi un om căruia îi port un
respect deosebit şi cu care am lucrat de-a lungul anilor, poetul, publicistul,
consilierul editorial al acestei cărţi, profesorul Viorel Gîrbaciu.
Nu pot să trec cu vederea şi să spun că în programul nostru aţi văzut că la
această, acţiune de astăzi v-aţi întâlnit şi,cu reprezentanţii Şcolii de Literatura din
Tg. Jiu. lată că după o absenţă de mai bine de 2 ani, un fost absolvent de liceu din
Târgu Jiu, care nu luase la Facultatea de Filologie din Cluj şi care lucra la I.J.I.L,
peste pod, piese pentru export, găsit de un alt publicist al radioului craiovean,
Horea Ionescu, aflat în dreapta mea, un gazetar desăvârşit, un om deosebit
condeier, care lucrează la “Gorjeanul”, şi este Lector Universitar Doctor al Univ.
“Constantin Brâncuşi” şi deţinător al titlului de Doctor în Ştiinţe Filo-logice -
Ion Popescu Brădiceanu, I.P.B, sufletul marii acţiuni “Serile de la Brădiceni din
Peştişani”.
„Domnul Viorel Gîrbaciu s-a ocupat de tipărirea cărţii.
“D-le director, d-lor profesori, dragii mei, prieteni tineri.
Nu pot rata ocazia ca înainte de a vorbi de evenimentul cultural şi editorial de
astăzi, să vă transmit în numele organismelor culturale gorjeene, şi fireşte al meu,
un salut plin de căldură şi felicitări, cu adevărat sincere pentru activitatea care se
petrece aici la Mătăsari, “Zilele Liceului”, adică a celei mai prestigioase instituţii
de învăţământ, din mediul rural. Nu sunt vorbe’ de complezenţă, ele vin dintr-o
apreciere sinceră a extraordinarului efort al conducerii, si voi elevii, îl faceţi
pentru spiritualitatea gorjeană şi internaţională. Ne cunoaştem ca prieteni, am fost
de multe ori aici şi de fie-care dată am fost uimit de câte lucruri se realizează aici.
De la editarea unei reviste şcolare din topul naţional, până la superbul muzeu,
antologii şi cărţi scoase sub egida “Murmurul Jilţului”.
Vă felicit dragii mei şi vă urez şi eu şi toţi colegii mei să o ţineţi tot aşa
şi sa fiţi generaţia de care are nevoie “România de mâine”, mai bună decât
generaţia noastră. Sunt acum la Centrul creaţiei populare Gorj” unde am avut
posibilitatea să cunosc pe acest om excepţional, pe colonelul în retragere – domnul
Constantin- Ispas, un om deosebit, pentru că în fiinţa domniei sale se întâlnesc
două personalităţi: aceea a militarului de cariera, a conducătorului din armată şt
cea a dascălului, pentru că mai bine din Jumătate din viaţa profesională, domnia
sa a fost profesor la Academia Militară, unde s-a ocupat de plămădirea lăstarilor
româneşti: Din cele două calităţi a ieşit o personalitate cu adevărat excepţională,
209
un om care a îmbrăţişat cariera armelor, dar care nu a uitat nici un moment tot
ceea ce a fost frumos, eroic, patetic în
existenţa poporului român. Trebuie transmis generaţiilor următoare spre pildă
şi neuitare.
Daţi-mi voie să vă spun un citat din Nicolae Iorga, “care nu ştie istorie riscă
să dispară”. Spuneam că domnul Constantin Ispas înainte de a se apuca de
scrierea acestei lucrări, a reuşit un lucru deosebit, a editat la Gorj singura revistă
de popularizare a locului din România, o foaie superbă editată de Asociaţia
Veteranilor de Război “Tudor Vladimirescu” Gorj şi o revistă ce se intitulează
“Onoare şi jertfă”.
Jertfa milioanelor de soldaţi ai neamului care şi-au dat viaţa pentru libertate
şi onoare, pe care generaţiile de astăzi trebuie să-l respecte. Am lucrat la cartea
“Nemuritorii”, însemnând vreo 604 de pagini, vreme de două luni împreună cu
colega mea doamna L. Teodorescu, multe nopţi şi zile. Munca a fost epuizantă,
însă de o mare satisfacţie pentru că lucram cu conştiinţa realizării unui eveniment
in istoria noastră ă Gorjului şi chiar a Olteniei. Gorjanul prin fire poet, artist, a
fost mai mult decât oricare altă vatră a neamului românesc, parcă plămădit pentru
cariera armelor şi de ce nu aceea de conducător de oşti. O să vă explic că ţara lui
Litovoi, cum îi spunem din, a dat Ţării Româneşti mai mulţi generali, miniştri de
război, decât a dat un Banat întreg, o Oltenie.
De aici, din Gorj, au plecat personalităţi militare excepţionale, lucru ce l-a
menţionat autorul, aceşti oameni ce au fost în stare să-si jertfească tot pentru
binele neamului, fac acum parcă o notă discordantă cu ce se întâmplă în România
de azi. Aceşti oameni au plătit un tribut extraordinar pentru ţara aceasta şi de
multe ori au sfârşit în sărăcie.
Am citit şi eu lucrarea aceasta şi am avut impresia că citesc un roman
extraordinar deoarece am găsit personalităţi cu adevărat fascinante.
Această carte luaţi-o în mână şi citiţi-o, studiaţi-o, este o carte de căpătâi şi ne
arată cine am fost, care ne sunt tradiţiile şi încotro trebuie să ne îndreptăm, pilda
cui trebuie să o urmăm, nu a unora care au devenit peste noapte bogătaşi, ci a
oamenilor care şi-au dat viaţa pentru ţară.
Va mulţumesc! Să dea Dumnezeu ca voi să fiţi generaţia care să ne arate noua
că România mai are multe de arătat în lume”.
Domnul ...
“Dragii mei elevi, stimaţi profesori, iubiţi invitaţi, am avut bucuria să urmăresc
culegerea pe calculator a acestei cărţi, care s-a făcut în laboratoarele Centrului
judeţean de creaţie Gorj. Pentru că sunt un om de carte, îmi place să citesc şi chiar
mai scriu din când în când o carte, i-am întâlnit cu d-l colonel Ispas, căruia i-am
urat putere de muncă şi i-am transmis nerăbdarea mea că această carte să vadă
lumina tiparului mai repede. Dânsul nu s-a grăbit, deoarece cărţile se tipăresc
încet, dar sigur, mă refer la conţinutul cărţii intitulat cu un frumos titlu de film
210
făcut de un mare regizor şi patriot Sergiu Nicolaescu. (Domnul Viorel Gîrbaciu,
mi-a şoptit ci S. Nicolaescu este gorjean, lucru ştiut şi de mine). Scriitura cărţii
îmbină în maniera unor ilustre cărţi din galeria “Portrete sacre ale literaturii de
specialitate, stilul ştiinţific cu acela beletristic
Vreau să vă spun că acest mesaj este foarte dificil, el a fost utilizat de un V.
Pârvan, în “Getica” venind mai încoace, de un Giurăscu, un Iorga, sau şi mai mult
de Daicovici, tată si fiu.
“Dacii” este o carte în care stilul ştiinţific şi beletristic se îmbina armonios.
Domnul colonel Ispas, care a fost profesor, deci un maestru în domeniu, a ştiut
acest lucru şi a optat pentru imaginea artistică, dar şi pentru informaţia foarte
exactă. Cu alte cuvinte stilul obiectiv şi cel subiectiv au reuşit să meargă mână
în mână şi sa vă ofere o carte, “O carte monumentală”. D-l colonel porneşte în
relatarea fiecărui personaj, al acestei cărţi, de la temelie şi până la vârsta armelor,
la vârsta aceasta ironică.
Mi-aduc aminte de acel extraordinar general Eremia Grigorescu, cel ce a căzut
la datorie pe valea Oltului, urmându-1 eroina Gorjului, Ecaterina Teodoroiu, ce
a rămas sublocotenent, dar, dacă trăia, ar ţi fost prima femeie general a Armatei
române din istoria Gorjului. Îi urez domnului Constantin Ispas să dea următoarele
volume, căci noi le-am citit pe acestea şi le urmează încă 4-5 volume, pentru că
documentarea dânsului este mult mai complexă şi suntem convinşi că Dumnezeu
îi va da sănătatea de rigoare şi sponsori generoşi care să duce la tipărirea acestui
demers editorial, care este acum restrâns la două volume, dar care este mult mai
vast.
„Mulţumesc”.
Domnul director Dumitru Dădălău vorbeşte:
“Cu bucurie în suflet îl invit pe domnul colonel să ne împărtăşească ceea ce
au făcut “nemuritorii” pentru gorjeeni şi pentru ţară”.
Domnul colonel în rezervă Constantin Ispas: “Domnule director, stimate cadre
didactice ale acestei şcoli, îmi cer scuze pentru emoţii şi să nu vă supăraţi pe
mine, dar să înţelegeţi, de ceea ce eu sunt cuprins în prelegerea pe care am omis
să o fac.
Astăzi pentru mine a fost o zi minunată, ieri pentru mine a fost o zi de doliu,
pentru că ieri, nimeni din oraşul Târgu Jiu nu a sărbătorit bătălia de la Jiu, din
14 octombrie 1916, când peste 15 mii de oameni au murit aici la Târgu, Jiu, şi
mai marii de la Târgu Jiu ori li s-a pus ceaţă pe minţile lor, ori Sfânta Paraschiva
nu l-a luminat ce au de făcut. De aceea vă mulţumesc că mi-aţi adus în suflet o
bucurie mare.
Dragi copiii, despre carte o să vă interesaţi singuri dacă vreţi, vreau dragii mei
vă vorbesc ceva despre dumneavoastră ceea ce nu mi-am propus dar poate că veţi
reţine ceva, rugându-vă să vă deşteptaţi şi să intre în sufletul vostru dragostea
de neam şi de ţară, mândria că sunteţi gorjeeni. Şi pentru aceasta vă voi da un
211
exemplu personal care cred că vă prinde ceva în sufletul vostru.
Dacă până la vârsta de 15 ani dintr-o familie în care nu a ştiut carte, nici
tata, nici mama, eu am fost tot timpul la şcoală premiant, m-a luat un căpitan şi
m-a dus la Bucureşti. Mama care nu a ştiut carte i-a spus: “Domnule Traian, eu
nu ştiu unde îl duceţi, dar eu nu pot să dau opincile astea, să meargă acolo în oraş
desculţ, pentru că acolo nu sunt mărăcini pe trotuar”, aşa a zis mama şi, mi-a mai
dat un sfat:
“Oaia care întră în mărăcini îşi pierde lâna”. Atunci nu am înţeles sfatul mamei,
dar pe parcursul vieţii am încercat să-i urmez integral poveţele. Plecat de acasă
într-o cămaşă de cânepă, fără izmene, desculţ, încins cu brâul roşu la Bucureşti,
iar în toamna anului 1938, la un spectacol dat în faţa regelui Carol al II-lea,
regele a întrebat: “Dar ce pregătire au copiii aceştia?”. După două săptămâni de
la acest concert, un decret regal hotăra ca cei 13 elevi să dea examen la Academia
de Muzică şi Artă Dramatică. Directorul M. Jora, şi toţi profesorii începuseră
cursurile din toamnă: “Las că-i trimitem”, dar pentru că noi eram extraordinar
de pregătiţi, am reuşit şi aşa am studiat la Academia Regală de Muzică şi Artă
Dramatică.
În întreaga mea activitate am urmărit un lucru : “nu există copii deştepţi şi
copii proşti, ci copii bolnavi şi copii sănătoşi. Copiii bolnavi sunt bolnavi, cei
sănătoşi i-am împărţit în două: copii cu voinţă şi copii fără voinţă.
Cei fără voinţă ratează. Cei cu voinţă merg mai departe. Aici iară două categorii:
cu talent şi mai puţin talent. Cei cu voinţă care nu se îndrăgostesc la 16 - 17 ani,
până la 22 de ani reuşesc mai departe, cei care se îndrăgostesc, capotează.
Iată dragi copii, nu vă jucaţi cu viitoarea carieră, şi puneţi mâna pe carte şi
învăţaţi. Daca pe la 14- 15- 16 ani aţi intrat câte doi în fiecare an la Academia
Regală de Muzică, a venit războiul şi la vârsta voastră am plecat pe front doi ani
şi jumătate. Ce ne-a trimis pe front?
Dragostea de ţară, pentru că dascălul meu din Turcineşti, pe data de 14, ne-a
urcat pe un deal, la marginea satului şi ne-a spus: “Copii ce este sub picioarele
voastre?, Iarbă, pământ, frunze, sare, petrol. Mi-aţi spus totul, voi staţi cu picioarele
pe oasele şi cenuşa strămoşilor voştri, pe care nu trebuie să-i uitaţi niciodată”.
Iată acest imbold dat de dascăl, m-a făcut ca eu la 16 ani şi jumătate, să plec pe
front până în Crimeea. Viaţa de război la vârsta aceea, deşi grea nu m-a dat înapoi
şi am să povestesc un episod foarte crunt de atunci: “Comandantul meu, care
era într-un adăpost mi-a zis - Măi Costică, eşti mic n-o să te vadă nemţii de pe
malul celălalt, erau la două – trei sute de metri, du-te tu şi adu o găleată de apă,
căci eu sunt chemat la postul superior de comandant. în drum spre apă am găsit
comandantul diviziei a II-a rănit de dimineaţă, fără picioare, trăia încă.
Dacă mai stăteam cădea, se rostogolea şi se îneca. Am întârziat până am chemat
ajutoare şi l-am salvat. Când am ajuns la postul de comandă, 28 de oameni erau
tăiaţi cu săbiile, atunci mi-am pus întrebarea: “Iată ce este soldatul” şi nu m-am
212
întrebat: “Cine ne-a trimis şi de ce ne-a trimis ?” Eu ştiam ca am venit pentru a
apăra ţara.
Am scăpat cu viaţă atunci şi eu şi comandantul. Am plecat mai departe, a venit
războiul şi am avut unele probleme cu plămânii, dar am avut voinţă: “Eu trebuie
să trăiesc”.
Dragii mei, indiferent de necazuri de nemulţumirile pe care le aveţi în viată,
trebuie să aveţi voinţă, sa trăiţi, să luptaţi, să Învăţaţi. Eu , am terminat Academia
Militară, a doua facultate, m-am înscris după aceea la cibernetică, la 45 de
ani şi la 50 de ani am terminat-o. (Copiii mei amândoi nu au nici o facultate
pentru că nu au avut voinţă). Reprezentând ţara în diferite cercetări matematice
şi ştiinţifice, în conducerea trupelor am fost cândva într-o sală la Drezda, unde
erau 500 de cadre militare, ofiţeri germani, polonezi, ruşi, maghiari, bulgari,
români. Atunci în momentul când prezentam conceptul Armatei Române despre
sistemele informaţionale, am văzut cum aplaudau şi mi-am amintit de spusele
mamei: “Costică
să nu uiţi că oaia care intră în mărăcini îşi pierde lâna”. Puteam atunci să devin
spion, atât în răsărit cât şi în apus, să am acum vilă, eu ştiu pe unde în lumea
aceasta. Nu, am venit la mine acasă şi mă simt mândru.
Şi încă o chestiune, fiind profesor în Academie timp de 15 ani, mă duceam la
fiecare examen de admitere, şi îi notam pe toţi cei veniţi din Gorj. Când intram
la ei în clasă, stăteau câte 2-3 ore la tablă, erau gorjeeni. La mulţi dintre ei le-am
urmărit cariera militară, şi era unul de la Săcelu căruia i-am pus o pilă, şi i-am
urmărit pe fiecare, pentru că i-am citit şi le-am spus că nu trebuie să le fie ruşine
că sunt gorjeeni.
Acestea sunt problemele. Voi cei mici nu mă înţelegeţi suficient, dar cartea
respectivă este o bază de date, dacă profesorul vrea să explice ceva în plus, faţă de
manualul alternativ, vor găsi în carte că doi comandanţi de divizie de la Războiul
de Independenţă, 3-4 infanterie au fost la vremea respectivă colonei şi au ajuns
generali gorjeeni.
Amândoi sunt veri cu Marcel Anghelescu, mare actor al României. Dacă erau
în Primul Război Mondial, ieri-astăzi, bătăliile ce s-au dus şi au împins armata
germană până sus la tablă, au făcut ca Machensen şi generalii nemţi să aibă
pauză de câteva săptămâni, să-şi regrupeze forţele de la Olt şi să în-ceapă o nouă
ofensivă pe la Frânceşti.
Din familia Dimitriu, familie de generali, locotenentul Mircea du-cea
lupte pe la Hărăboru, tatăl său era general de brigadă, pe Valea Oltului Dimitriu
Sava, iar Romului Dimitriu lupta undeva lângă Braşov. Ce însemnează pentru
noi aceşti oameni, mari şi bravi ostaşi, patrioţi deosebiţi. Am mers după dosarul
unuia dintre ei şi pe la Timişoara, şi cred că am dat atâtea ciocolate pe la fetele de
la arhive, pentru a găsi informaţii... O muncă ce nu m-a obosit, ci am ieşit după
15 - 20 de ani de muncă mai înviorat.
213
 Munca n-a dezonorat pe nimeni niciodată. Blaga a spus un lucru deosebit:
“Pe noi oameni de astăzi ne apasă două mari greutăţi: aerul şi istoria”. lată de ce
trebuie să iubim şi să luptăm pentru ţara aceasta.
Mergeam mai departe şi vedeam că armata română a fost condusă de Gen.
Culcer, Gen. Cornicioiu, care au spus când s-a cedat Ardealul: “Daţi-mi voie d-le
Ministru, şi în doua săptămâni sunt cu armata la Viena”, n-a reuşit căci trebuia să
execute ordinul, iar Antonescu a fost destituit din funcţie, pentru a nu ceda acea
bucată din Ardealul ţării. Dacă vrem să vedem când s-au pus bazele acţiunii de
la 23 august, lovitura de stat, veţi găsi în această carte. Vreţi sa ştiţi care a fost
ultima discuţie între Hitler şi Antonescu? Poziţia lui Hitler care zicea: “Când vine
Antonescu îl apucă durerile de măsele”.
Mă bucură enorm de mult că am reuşit să împărtăşesc experienţa rea de viaţă
si revin cu ce de fapt am început, nu uitaţi cei cu voinţă, căci ceilalţi nu mă
interesează, citiţi, învăţaţi, mer-geţi mai departe, căci reprezentaţi o generaţie de
gorjeeni, să se vorbească şi despre voi, cum vorbim noi despre aceşti generali daţi
uitării, pentru că nimeni nu s-a gândit şi n-a putut să se gândească şi h-a putut să
vorbească de aceşti generali, i-au
considerat burghezi, ghiauri, 42 dintre ei au fost arestaţi şi con-damnaţi, morţi
pe la Jilava, Adjud, Gherla şi aşa mai departe. Va trebui să le aducem cândva
osemintele la ei acasă. Conduce-rea să se gândească, le datorează ziua de astăzi.
Vă mulţumesc !”
Doamna Liliana Hinoveanu:
“Mă simt onorată căci acum ca şi de fiecare dată, când vin la “Sărbătoare”,
cunosc oameni importanţi ai Gorjului, şi pot spune că: “nu-i român precum
olteanul, şi nici oltean precum gorjeanul”. Vă doresc să duceţi mai departe
spiritul gorjenesc şi vă mărturisesc că mă simt şi eu puţin gorjeancă, nu numai
aici ci si când sunt la radio Craiova. Va transmit salutările colegilor mei, să aveţi
parte numai de împliniri, aşa cum vă doresc cei de aici, de la această masă a
prezidiului, să-i zicem aşa. încă o dată la mulţi ani şi sărbători fericite”.
Domnul director Dumitru Dădălău:
Ne apropiem de final. Ne-au trecut fiorii simţirii de neam şi sperăm că, ceea
ce am săvârşit aici la Mătăsari, ne va rămâne de-a pururi în amintiri şi la vârsta
în care veţi ajunge, si noi nu vom mai fi, să nu uitaţi că aţi cunoscut un mare om
al Gorjului, un brav oştean al acestei ţări, şi să facem acum legământ cu ceea ce
dumnealui spunea la începutul volumului întâi:
“Voi eroi ai neamului / Zecilor de mii de bărbaţi gorjeeni vă prezint onorul /
Şi va ofer floarea alea-să a recunoştinţei / Aşezaţi la mormântul vostru sfinţit / Ce
străjuiesc de-a lungul veacului, drumul gloriei voastre / Datorită vouă Dumnezeu
ţine mereu aprinsă / Floarea sacră / A iubirii de neam şi de ţară”.
Domnule colonel, să vă dea Dumnezeu sănătate, şi ani mulţi de viaţă, să veniţi
aici la aceşti copii minunaţi care sunt dornici şi setoşi de acest act de cultură. Să
214
trăiţi.”

CASTELUL AMINTIRILOR

Pe pragul de aur al fiecărei toamne, o emoţie nouă şi totuşi, mereu aceeaşi,

îmbracă aidoma iederei, castelul secret simţămintelor, reveriilor şi amintirilor
noastre: începe şcoala!
Nu-mi vine să cred că sunt aici, dar cel mai trist lucru este că am început pentru
prima dată altfel, departe de draga mea şcoală, de colegi, de domnii profesori,
cărora le sunt recunoscătoare pentru munca depusă în stabilirea cunoştinţelor
mele.
Timpul a alergat destul de repede printre noi. M-am trezit la mai mult de un an
de când nu mai sunt elevă a Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Oare ce
s-a întâmplat atunci? lată o întrebare fără rost, pentru că nu ştiu tot ce întâmplat,
numai că mi-e foarte greu să las mărturie tiei toate câte au fost. Important este
faptul că în tot acest timp, eu m-am considerat încă eleva dumneavoastră, şi
depărtarea mă lăsa să cred că nu mai am nici o legătură cu locul unde am învăţat
să ţin stiloul în mână, să scriu şi să citesc primele cuvinte. A fost greu, am urcat
cu paşi mărunţi, timizi, dar sunt sus, aproape sus de tot.
N-o să uit niciodată prima zi de şcoala. departe de ai mei, când după terminarea
orelor m-am aşezat pe o bancă umedă şi rece, copleşită de tristeţe şi mult timp
am ascultat glasul acelei ciudate sirene, care se cuibăreşte în străfundul fiinţei şi
cântă uneori când nu te aştepţi. Ce singură m-am simţit atunci, nu cunoşteam pe
nimeni şi oamenii, lucrurile, tot ce există le vedeam pentru prima dată. Şi multe
amintiri pe care le credeam uitate, le revedeam atunci cu ochii minţii zâmbind...
Dar ce zâmbet amar!
Zilele, trimestrele au trecut şi eu duceam în permanenţă o luptă grea: aceea
de a cuceri noi orizonturi, de a da mai multă importanţă celor din jur, de a mă
desprinde de universul adolescenţei şi copilăriei mele. Am sperat că nu tocmai eu
să cad rănită în această bătălie; am învins în mare parte, dar niciodată cei doi ani
pe care îi petrec aici nu pot echivala zece.
Cum se întâmplă mereu în viaţă, având ceva nu-ţi dai seama de adevărata sa
valoare până nu pierzi şi pierzând, poate nu vei recupera niciodată.
Degeaba deschid fereastra sunetului spre trecut, trecutul rămâne aşa cum este
şi nu mai pot schimba nimic. Păstrez doar amintirea şi dragostea pentru liceul
meu, unde mi-am petrecut cea mai frumoasă parte a vieţii.
Revistei noastre îi doresc ani mulţi, să poată “creşte” mulţi poeţi.
Cu multă recunoştinţă, o fostă elevă
OAE MARILENA
Com. Giubega - sat Galiciuca, jud. Dolj

215
 Un strigăt de durere

Dragă domnule diriginte şi scumpi colegi,

Chiar dacă destinul a fost aşa de crud, chiar dacă Domnul Dumnezeu a dat ca
eu să plec de-acolo, dintre cele mai dragi fiinţe pe care le aveam, dintre cei mai
buni prieteni, colegi şi profesori, eu nu am uitat şi m-am gândit să vă scriu o mică
scrisoare din care puteţi afla că eu sunt sănătoasă iar cu şcoala o duc bine.
Aflaţi despre mine că am început şcoala şi o duc bine, stau la internat unde
nu prea sunt condiţii. Învăţ la şcoala mica din comuna Truseşti unde nu-mi place
deloc dar stau aici aşa ca să fac un liceu.
Aceasta şcoală este un nimic pe lângă şcoala ce o aveam acolo, este o şcoală
pe care eu aş dărâma-o, o şcoală care are puţini profesori şi pe care îi urăsc chiar
dacă unii sunt profesori cu facultate-vreo 2 sau 3.
Profesorii de aici nu se compară cu profesorii de-acolo, cu profesorii de-
acolo pe care eu îi iubeam ca pe părinţii mei.
Şcoala asta nu are laboratoare, nu are sală de sport şi nu are clase ca la noi
în şcoală, mai bine zis ca la dumneavoastră în şcoală căci de-acum nu mai pot
să zic că este şcoala mea.
Aş vrea, aş da totul să mă reîntorc în acea şcoală, în mijlocul oamenilor
prietenoşi care locuiesc acolo.
Îmi pare rău din tot sufletul că am plecat de-acolo, dintr-o şcoala unde se
făcea carte, unde erau oameni prietenoşi şi serioşi.
Şi tot aici în scrisoarea asta an să vă trimit şi o poezie pe care am scris-o
când stăteam şi mă gândeam la dumneavoastră dragă domnule diriginte şi la voi
scumpi colegi pe care vă iubesc foarte mult.
Să ştiţi că mi-e dor de banca mea (a patra de pe rândul de la geam) mi-e dor
de orele predate de profesori de acolo, mi-e dor în special de dumneavoastră
domnule diriginte, căci sunteţi o persoană extraordinar de bună şi un profesor
excelent; mi-e dor şi de d-na profesoară de matematică (d-na Cicel) căreia aş
vrea să-i transmiteţi mulţumirile mele pentru orele pe care le-a predat la clasă,
lecţii din care aţi învăţat multe.
Aici am la matematică şi la română nişte profesori de pe mâna cărora sigur
va ieşi nimic. Sunt nişte profesori prostănaci care vin la oră şi în loc să predea
lecţiile, ei vorbesc despre alte bazaconii.
Aici la şcoală nu mai fac franceza şi engleză şi fac RUSĂ - LATINĂ şi
FRANCEZĂ
Vă spun şi încă vă mai spun, nu-mi place deloc aici şi mi-e dor de dvs. domnule
diriginte şi de voi dragi colegi.
Dacă aţi observat, eu încă vă spun diriginte şi colegi, deoarece nu vreau şi
încă nu pot să înţeleg de ce s-au petrecut toate acestea. De ce tocmai mie? De ce?
216
Oare o să mă întorc înapoi vreodată? Oare o să mă. mai întâlnesc cu dvs. domnule
diriginte? Cu voi dragi colegi? Aş vrea din tot sufle tul să vă mai văd, să vă simt
aproape.
Dvs. ce mai faceţi domnule diriginte? Cum o duceţi cu sănătatea? V-aţi
obişnuit cu noua clasa la care sunteţi diriginte?
Mi-e dor de momentele, de orele, de pauzele în care dvs. eraţi tot timpul lângă
noi.
Să ştiţi că pe deoparte îmi urăsc viaţa, pentru mine nu mai are nici un sens.
Am venit aici între nişte oameni pe care nu pot sa-i sufăr. Nu am ochi nici
pentru colegi şi nici pentru profesori.
Un lucru aş vrea din tot sufletul: Să nu mă uitaţi, nici dvs. domnule diriginte
şi nici voi scumpi şi dragi colegi. Mi-e dor de uniforma pe care o purtam în acea
şcoală, uniforma pe care acum o păstrez cu mare drag şi-mi aduc aminte, căci cu
ea am fost îmbrăcată timp de 8 ani de zile, în acea şcoală în care aş vrea să mai
calce mulţi de-acum înainte.
Această scrisoare v-o scriu in timpul meu de meditaţie, căci avem 4 ore pe zi,
meditaţie.
Cu lacrimi pe obraz şi cu inima care bate sperând că o să ne mai reîntâlnim
vreodată va jur din toata inima că va iubesc şi nu vă voi uita niciodată.
Dumneavoastră domnule diriginte vreau să vă mulţumesc pentru orele pe care
le-aţi predat la clasa noastră şi din care eu am înţeles şi-am învăţat multe.
Va rog dragă domnule diriginte să faceţi o poză cu clasa şi să mi-o trimiteţi.
Cu dragoste a dumneavoastră elevă, colegă şi prietenă,

TUDORACHE

INALT PREA SFINTITE

PĂRINTE MITROPOLIT TEOFAN,
Cu voie de la Dumnezeu, mă adresez, cu smerenie şi pioşenie, distinsei
Dumneavoastră personalităţi, să iertaţi îndrăzneala şi demersul nostru, de a vă
invita, cu plecăciune, deosebit respect şi înaltă consideraţie, la o întâlnire de
suflet cu cei 1848 elevi şi 120 cadre didactice din Colegiul Naţional Tehnologic
Mătăsari, judeţul Gorj, care, în perioada 17-19 decembrie 2001, organizează,
ca în fiecare an, un complex de manifestări dedicate obiceiurilor şi tradiţiilor
Sărbătorilor de iarnă. Manifestându-mi speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre
de a veni în această Cetate a Luminii din Valea Jilţurilor, pe unde aţi mai trecut,
mă rog ca bunul Dumnezeu să vă dea numai sănătate şi fericire, să vă deschidă
calea şi să vă găsiţi timpul necesar de a fi în mijlocul nostru, să vă cunoaştem, să
vă iubim, să vă îmbrăţişăm cu căldură, ca pe un părinte iubitor de oameni, cu o
largă deschidere spre educaţia tineretului studios.
Cu multă recunoştinţă,
217
 Prof. Dumitru Dădălău
Director Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari

“Ce este un Mitropolit?”

“Mitropolitul?”, “Ce v-ar spune acesta?”, „La noi?”, “Pentru cine a vorbit?”,
etc. S-ar putea mulţi dintre voi să fiţi pentru prima dată la o întâlnire cu Mitropolitul
Olteniei, pentru că sunteţi prunci majoritatea, poate pe acolo prin spate sunteţi
puţini mai în vârstă. Sunteţi de toate vârstele. Ce aş putea să vă spun decât că mă
bucur că sunt aici cu voi, că domnul director mi-a făcut poftire aici şi poftirea
domniei sale nu numai mă onorează dar stă în puterea obligaţiei mele, ca Mitropolit
aici, în Oltenia, să trec prin toate bisericile Olteniei şi cum noi nu mergem prea
des la biserică, dar nu într-un număr aşa de mare ştiţi foarte bine. Încât am acuma
posibilitatea să vă vorbesc, să vorbesc la un număr de copii pe care nu-1 pot
strânge decât în multe biserici, aş vrea să vă spun ceva, despre colind, despre
Crăciun, despre Anul Nou, despre Bobotează, despre credinţă, despre Hristos,
despre colindă în primul rând. Poate acestea sunt lucruri interesante, sunt lucruri
folositoare, cred însă că, profesorii noştri de religie şi sper că aveţi aici şi toate
acestea poate le-aţi învăţat de la profesorii voştri, din cărţi, sau la biserică - eu
însă sper să vă fac înţeleşi şi să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce înseamnă
religia, credinţa, dar de multe ori, întâlnindu-mă cu un număr aşa de mare, am
primit întrebarea: “Dar ce este părinte un Mitropolit?”
Şi primind întrebarea atât de direct, care să fie răspunsul: “Ce este un
Mitropolit?”
Am întâlnit de dimineaţă la un liceu in Turnu Severin, unde erau mult mai
puţini, unde s-a relatat un fapt care vreau să vi-1 relatez şi vouă: profesorii de
religie dintr-o şcoală din Craiova, anul trecut, au organizat o întâlnire aproape aşa
cum a reuşit domnul director astăzi şi profesorii de religie i-au îndemnat pe copii
să vină a doua zi la întâlnirea cu părintele Mitropolit, încercând să explice: “Ce
este Mitropolitul ?”, iar un copil, în nevinovăţia şi în candoarea lui, în inocenţa
lui, dar şi puţină recunoaştere, s-a adresat domnişoarei profesoare de religie şi i-a
pus următoarea întrebare „Bine, bine, vine mâine Mitropolitul, dar cum vine viu
sau mort?” - îl credeau pe Mitropolit aproape ca o mumie aşezată pe o targă adusă
în faţa elevilor, să vadă ceva venit din alte timpuri, din alte vremuri, consemnat
probabil într-un laborator şi să se întâlnească copiii cu el. Şi după cum vedeţi şi
Mitropolitul este un ca şi voi, ieşit dintr-o şcoală ca aceasta, mai puţin numeroasă,
doar de asemenea, totuşi frumoasă, erau clase paralele pe timpul orelor, dar din
fericire văzându-vă pe voi aici, mi-am dat seama că şi din punct de vedere al
pregătirii toţi sperăm îmbunătăţiri spre viitor şi vreau să vă spun acum ce înţeleg
eu sau ce aş încerca să vă fac pe voi să înţelegeţi “Ce este un Mitropolit”.
Vedeţi că am în mână acest baston, poate v-aţi întrebat voi dacă Mitropolitul
218
n-ar fi atât de bătrân, are el barba albă dar merge destul de repede, poate m-aţi
văzut intrând, chiar neştiind pe unde-i scara şi vă întrebaţi de ce îl ţin în mână.
L-am primit în momentul când părintele patriarh, anul trecut, m-a aşezat pe
tronul mitropolitului Olteniei şi dându-mi-l în mână mi-a spus următoarele două
lucruri: “să-l păstrezi părinte, ca să fie spre povaţă, spre îndemn pentru cei cu
inima curată şi bună; iar pentru acei certaţi cu disciplina, să-l întrebuinţezi pentru
certare, pentru mustrare şi de 13 luni încoace încerc să-i văd împlinind aceste
două sarcini, pentru că voi cu aproximativ 2 milioane de ortodocşi din Oltenia,
faceţi parte din această instituţie numită Mitropolia Olteniei.
Nu ştiu dacă sunt aici domnule director prea mulţi ciobani - probabil aveţi prea
mulţi mineri ca să mai aibă loc să pască şi oile pe aici, pe colo - eu vin dintr-o
regiune de ciobani din munţii Carpaţi, partea dinspre Făgăraş, dar chiar dacă
sunteţi prunci de mineri în marea voastră majoritate aici, aţi văzut o mică turmă,
nu cred că nu aveţi în zonă aşa ceva măcar pentru o fotografie, o imagine, aţi
văzut întotdeauna că ciobanul merge uneori în fruntea turmei şi oile merg după
dânsul, iar alte ori se aşează în spatele oilor, ca văzând când pe una, când pe alta
rătăcită, ciobanul aleargă cu toiagul după ele din când în când îşi mai foloseşte şi
toiagul, bastonul lui de păstor, pentru că sunt atâţia lupi câte o dată, mai sunt şi
acum prin munţii, care atacă turma. Aceasta este imaginea dragi copii, a ceea ce
în cele din urmă, pe înţelesul vostru, al tuturor, înseamnă un Mitropolit. Voi faceţi
parte din Mitropolia Olteniei. Mitropolitul şi preoţii, în cazul nostru Mitropolitul
se aşează în faţa voastră, ţine bastonul în mână şi voi ar trebui să urmaţi calea pe
care v-o arată sfânta biserică şi ce poate spune biserica: să fim buni români, să fii
bun oltean, să fii bun miner, să-ţi respecţi părinţii, să crez în Dumnezeu, şi atunci
Mitropolitul merge în faţa voastră şi voi mergeţi după dânsul, privind la bastonul
care-l poartă, ca un far care luminează calea sau ar trebui să o lumineze. Depinde
şi de el ca Mitropolit şi de preoţi. Dar cum spuneam înainte: ciobanul mai stă şi
în spatele oilor. Mitropolitul foloseşte acest baston şi pentru a vă certa uneori,
când vede pe cineva că fură, când aude un copil că minte, când vede un adult că-
şi trădează fidelitatea sa faţă de ţara care 1-a crescut, atunci Mitropolitul încearcă
prin folosirea acestui baston să vă aducă pe calea cea dreaptă.
Iar acum sunt şi ei în domeniul credinţei şi cred că aveţi şi aici în Mătăsari din
păcate lupi care atacă turma şi vă atacă pe voi sau pe părinţii voştri, Mitropolitul
este chemat să întrebuinţeze de acela, de asemenea, nu în modul vizibil, să simtă
omul pe spinarea lui, dar prin cuvântul lui, al preotului, al bisericii, al lui Hristos,
lupul care vrea să răpească din turma noastră ortodoxă şi românească, la început,
să fie îndemnat să plece, rugat a doua oară, a treia oară, a patra oară, în cele din
urmă să simtă îndemnarea care nu se lasă călcată în picioare. Nu ştiu dacă prin
aceste câteva cuvinte v-am ajutat puţin să înţelegeţi ce este un episcop, în cazul
nostru ce este un Mitropolit.

219
 CRONICA UNEI REVISTE

Deunăzi,am intrat în posesia nr.29 al Revistei “Murmurul Jilţului”, apărut

la 1decembrie a.c. de Ziua Naţională a României. Aşa cum afirmam şi cu alte
prilejuri, este o adevărată încântare să lecturezi articolele publicate în această
revistă; acestea sunt scrise cu talent şi temeinicie, autorii lor tratând probleme
majore, care se află în centrul preocupărilor colectivului de elevi şi cadre
didactice. În primele pagini este reflectat modul de organizare şi desfăşurare
a manifestărilor prilejuite de «  Zilele liceului   », de aniversarea a 110 ani de
învăţământ în Mătăsari şi Sărbătoarea Fiilor Jilţului. Cum era şi firesc, prima
pagină începe cu un articol despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, semnat
de prof. Purdescu Claudiu.
Este redat mesajul plin de căldură sufletească al conf. univ. dr. Nicolae Mischie
– preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, în care, aducând un elogiu dascălilor
« care au pus sufletul şi au dat ce au avut mai bun pentru a face din generaţiile de
azi generaţii responsabile şi apreciate », denumeşte Colegiul Naţional Tehnologic
din Mătăsari – « una din cele mai reprezentative şcoli din România ».
Citind cuvântul de salut adresat participanţilor la întrunirea de suflet de eleva
Simona Baboi, preşedintele Consiliului elevilor de la CNT Mătăsari, nu poţi să
nu te bucuri şi să nu exclami: Ce copii minunaţi avem! în paginile revistei sunt
preluate unele articole apărute în ziarul  «  Gorjeanul: nr.3737din 7decembrie
2003 (“Zilele liceului la Mătăsari” şi “Ştafeta generaţiilor la Mătăsari ’’, semnate
de înv. Irina Stoichescu de la şcoala din Brădet); nr.3734 din 2 octombrie
2003 («  110 ani de învăţământ la Mătăsari  »), nr.3740 din 10 octombrie 2003
(«  Dezbaterea la Mătîsari  ») si «  Un nume adunat pe - o carte ...  », toate trei
semnate de Marius Becherete - jurnalist la  «  Gorjeanul  ».Interesante prin
conţinutul lor sunt articole « Şcoala acum 60 de ani » de dr. Dumitru Joavină
-Constanţa;  «  Sărbătoarea majoratului  » de prof. Ion Dădălău-director adj. al
CNTM şi « Brumărel de Mătăsari » de prof. Dima Loredana.
Demnă de toată lauda este iniţiativa colectivului de redacţie care a realizat în
paginile revistei astfel de rubrici cum sunt: « Gânduri, la început de carieră în
Mătăsari  » ( unde îşi exprima opiniile profesorii: Tîrca Alina, Caşotă Monica,
Andreescu Mădălina, Arjoca Cristian şi Elena Lori) şi « Dialog între generaţii
- întâlnire cu foştii elevi ai CNTM  » ( purtat cu elevii actuali de profesorii
Dobromirescu Alin, Purdescu Claudiu, Dima Elena, şi Dobreci Daniel, foşti elevi
CNTM ).
Un număr mare de elevi prezintă diverse teme, făcând dovada maturităţii în
gândire şi dobândirii unor cunoştinţe temeinice în domeniile acordate: Cioclei
Marina Maria, IX B (« Despre creatie »); Oţelea Suzana XII A (« Ce este viaţa ? »
şi « Dragul meu » - o scurtă scrisoare adresată băiatului pe care-l îndrageşte);
Tănăsoiu Cristian X B («  Scoala de presă pentru tinerii jurnalişti  »); Monea
220
Ana Elena X E (« De ce ne facem jurnalişti »); Ciciu Dan Gabriel XI E («  Am
fost « circar » ); Boulean Alexandra XI A (« Ce vor fetele de la...a XI A ?! »);
(Vâlceanu Ramona XI A (« Şcoala-izvor de realizare » şi « Nesfârşit... de iubire »);
Marcu Alina Cornelia (« Arc peste timp »); Ruşet Mirabela XII B (« Cine a pus
bazele geometriei »); Maftei Mădălina XI D (« Unii cetăţeni au devenit duşmani
ai naturii »); Hobeanu Rodica-Valentina XII B (« David Emanuel - întemeietorul
Şcolii matematice Româneşti »); Vlădeanu Ana-Maria XI D (« Caracterul dual al
domeniului tehnic - pregătire generală - calificare profesională »); Nebancea Doru
Dumitru IX B (« Despre Dumnezeu »); Milodin Aneta-Mariana XII B (« Galileo
Galilei ») şi Dădălău Dumitru IX B (« Existenţa lumilor paralele »).
În încheiere, după ce am savurat pur şi simplu articolele din acest număr al
revistei “Murmurul Jilţului “, unul mai frumos ca altul, scrise parcă a ne face încă
o dată dovada frumuseţii limbii române, a nesecatelor ei posibilităţi de exprimare,
putem afirma că pe merit, cu plin temei: Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari
este una din cele mai reprezentative şcoli din România cu dascăli minunaţi, cu
elevi silitori la învăţătura si dornici să devină cetăţeni de nădejde ai ţării.

TITU PÂNIŞOARA G 3782/2003

Un „Regal Spiritual” la… sala de sport a Colegiului din Mătăsari

Marţi, 14 ianuarie 2003, la Colegiul Tehnologic Mătăsari a fost o sărbătoare

deosebită, în preziua omagierii datei de naştere a Domnului Mihai Eminescu:
cunoscuta jurnalistă şi reporter al studioului de radio „Oltenia” din Craiova,
Liliana Hinoveanu şi-a lansat cel de-al patrulea volum de versuri intitulat „Perfuzii
cu cerneală”. N-o să vorbim despre conţinutul cărţii, deoarece n-am apucat s-o
aprofundăm, ci doar despre atmosfera lansării.
Am scris în paginile acestui ziar de mai multe ori despre colegiul din Mătăsari
ca despre o unitate etalon a învăţământului gorjean sub conducerea domnului
profesor Dumitru Dădălău.
Cei peste 2.000 de elevi şi cele 130 de cadre didactice de la acest liceu au
condiţii deosebite pentru efectuarea actului didactic şi tocmai de aceea poeta
Liliana Hinoveanu a ales să-şi lanseze cartea aici.
În Sala de sport a colegiului, arhiplină de elevi şi cadre didactice, a fost
prezentă la lansare numai lume bună: Mircea Pospai - directorul postului de
radio „Oltenia” din Craiova; loana Dinulescu, cunoscută poetă dar şi redactor la
acelaşi post de radio; Stelian Ursu - director în Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
Nicolae Mergea - inspector general în Inspectoratul Şcolar Gorj; lon Sanda –
directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al
221
judeţului Gorj, Elena Miniş Trancă - îndrăgită solistă de muzică populară din
judeţul Mehedinţi (con-judeţeană cu autoarea volumului, care este fiica unui alt
mare poet contemporan, llarie Hinoveanu); Theodor Dădălău - artist fotograf cu
multiple expoziţii în ţară şi străinătate şi alţii.
Domnul director Dumitru Dădălău, în deschiderea manifestării, a spus despre
volumul Lilianei Hinoveanu că „este o mare cinste şi o mare onoare să aduci
din şpalt o carte, care să fie lansată, nu în mijlocul Craiovei, nu în alt municipiu
al Olteniei ci în Mătăsarii Gorjului, care a fost portdrapel al ziariştilor gorjeni”,
amintind numele unor jurnalişti care s-au ridicat de pe aceste meleaguri, inclusiv
pe cel al directorului cotidianului „Gorjeanul”, domnul profesor Constantin
Băleanu. lată şi cuvintele frumoase rostite la adresa poetei Liliana Hinoveanu şi
a cărtii acesteia:
loana Dinulescu: „Liliana Hinoveanu cochetează cu poezia încă din tinereţe,
iar tatăl cu ochii albaştri a învăţat-o încă din copilărie să iubească cuibul cu
guguştiuci din faţa casei, pentru a scrie în limba română versuri neasemuite.
Cuvintele scrise pe hârtia de şpalt sunt o stare de fapt, iar cartea care se lansează
azi reprezintă doar un tir de nisip în clepsidra timpului”;
lon Sanda (care a vorbit fără microfon, cu vocea-i puternic sonorizată,
amplificată de fonicitatea sălii): „Este o adevărată bucurie ca, în preziua sărbătorii
Domnului Mihai Eminescu să fie lansată o carte de poezie a unuia dintre cele mai
iscusite condeie ale gazetăriei româneşti, care aduce în dulcele dor universal o
poezie de rang universal(...). Eu, dacă aş fi un legiuitor, aş numi oficial ziua de
15 ianuarie „Ziua Naţională a limbii şi literaturii române”, sărbătoare pe care aş
intitula-o „Domnul Eminescu”. Despre directorul Colegiului, Mitică Dădălău,
reamintim proverbul cu „Omul sfinţeşte locul”, domnul Ion Sanda a spus că „este
un mare merit al acestuia să ridice activitatea didactică pe culmile performanţei
dar este şi mai greu să te menţii în vârful piramidei”.
Mircea Pospai: „N-am venit aici doar pentru a mă ţine de cuvânt fată de
Dumitru Dădălău, ci am luat-o ca pe o datorie faţă de aceste locuri, care şi-au
schimbat înfăţişarea. Despre aceste meleaguri şi oamenii lor am şi scris două
cărţi, iar ideile de atunci, cuprinse în volumele mele şi-au lăsat amprenta asupra
întregii mele activităţi ulterioare şi sunt bucuros că o bună parte din acele gânduri
exprimate atunci şi-au găsit materializarea în fapte, ca un arc peste timp. Colegiul
din Mătăsari este doar o filă importantă din frumoasa carte a sufletului meu”.
Nicolae Mergea: „Cu ocazia lansării de carte de aici, inaugurăm astăzi o suită
de manifestări care celebrează împlinirea a 110 de ani de învăţământ în Mătăsari.
lată că elevii acestor locuri nu trebuie să meargă departe pentru a învăţa carte,
pentru că se pot forma ca oameni ai viitorului şi aici, la Mătăsari, dacă este
voinţă”.
Stelian Ursu: „De zona judeţului Gorj mă leagă meseria mea de inspector şcolar
în Ministerul învăţământului şi Cercetării. Am avut şi am în domnul inspector
222
general Nicolae Mergea un bun prieten şi un ajutor de nădejde, împreună am
elaborat câteva manuale de fizică din care învaţă inclusiv elevii din colegiul de
la Mătăsari (...). Despre cartea Lilianei Hinoveanu nu pot să vorbesc pentru că aş
deveni subiectiv”.
După aceste alocuţiuni, un grup de elevi de la Colegiul mătăsărean (Nebancea
Dănuţ, Postelnicu Mădălina, Mogârzan Monica şi Burău Alin) au recitat şi cântat
din versurile Lilianei Hinoveanu, apărute în cărţile anterioare, o surpriză plăcută
fiind vocea cultivată a lui Nebancea acompaniindu-se la chitară. La închiderea
fragmentului literar-muzical, domnul director lon Sanda a luat din nou cuvântul,
anunţându-i pe spectatori „o veste minunată”: reluarea activităţii Atheneului
Naţional „Constantin Brâncuşi” care n-a mai fiinţat de peste 15 ani, invitându-l
pe Dănuţ Nebancea să facă parte din acest cenaclu-atheneu. Totodată, dumnealui
a amintit numele unui poet şi cenaclist format la liceul din Mătăsari, domnul Alin
Dobromirescu, care este acum profesor la această unitate şcolară.
În finalul manifestării, îndrăgita solistă Elena Miniş Trancă a susţinut un
potpuriu de melodii populare din zona Mehedinţului şi Gorjului, în timp ce Liliana
Hinoveanu împărţea autografe pe cartea recent lansată. N-am scăpat prilejul de
a-i adresa două întrebări: „1 .Ce raţiuni v-au determinat să vă lansaţi cartea la
Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari şi nu în Craiova sau în altă parte?”.
Şi, „2. Ce le doriţi cititorilor cotidianului «Gorjeanul?»”.
lată răspunsurile primite:1 .„La Mătăsari mă simt ca acasă. Spiritul mehedinţean,
care mă caracterizează, se îmbină fericit cu cel din Gorj şi poezia este bine
primită în acest loc datorită celor care, la Mătăsari, au înţeles că forţa cuvântului
este primordială. Îi mulţumesc domnului director Dumitru Dădălău pentru
generozitatea sa şi pentru că este un creator extraordinar de momente culturale!”.
2.„Le doresc tuturor gorjenilor să fie iubiţi şi, la rândul lor, să iubească poezia!”
Nicolae GIORGI, «Gorjeanul»,
nr. 3556/ 18-19 ianuarie 2003

« Murmurul Jilţului » - în straie festive

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie, Colegiul Naţional

Tehnologic Mătăsari a editat un număr festiv al prestigioasei reviste şcolare
«  Murmurul Jilţului  ». Parcă îmbrăcată în straie de sărbătoare, cuprinzând şi
câteva pagini de policromie, publicaţia « se deschide » cu un editorial intitulat
« 85 de ani de la Marea Unire », semnat de profesorul Claudiu Purdescu. Sub
genericul « 110 ani de învăţământ în Mătăsari » apar articole semnate de: conf.
univ. dr. Nicolae Mischie – preşedintele Consiliului Judeţean Gorj (« Colegiul
din Mătăsari – cea mai reprezentativă şcoală din România  »); Simona Baboi
– preşedinta Consiliului elevilor CNT Mătăsari (Aurul sufletelor noastre); dr.
Dumitru Joavină – Constanţa (Şcoala, acum 60 de ani) ş.a. Alte materiale de
223
o indubitabilă valoare documentaristică şi publicistică sunt semnate de cadre
didactice ale CNT Mătăsari, precum Dumitru Dădălău – directorul acestei
instituţii, Ion Dădălău, Loredana Dima, Mădălina Andreescu, Alina Ţârcă, Vasile
Smeu, Lavinia Bălan, Alin Dobromirescu etc.
Dar, nici elevii acestei instituţii şcolare – singurul Colegiu Naţional din
România amplasat în mediul rural – nu sunt mai prejos. Excelând în creaţii poetice,
informaţii şi reportaje din viaţa de adolescent, tinerii studioşi se străduiesc să
demonstreze că au înclinaţii pentru arta cuvântului scris.
Puţine instituţii şcolare se pot lăuda cu o publicaţie proprie care să
fie apreciată la nivel naţional, printre care şi Colegiul Tehnologic Mătăsari.
Chiar putem afirma că, prin calitatea materialelor, prin aşezarea în pagină
şi prin formatul grafic, colectivul editorial(Simona Baboi – redactor şef, Alin
Dobromirescu redactor şef adjunct, Alexandra Boulean – secretar de redacţie,
Dan Ciciu, Monica Mogîrzan, Elena Monea, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia
Pădureţ, Ilie Pârvu, Cătălin Bănică- redactori) dă dovadă de profesionalism şi ar
putea da lecţii multor jurnalişti de duzină făcuţi « la apel de seară »,care editează
nişte « fiţuici »pe care, probabil, doar ei le citesc ! N-ar fi nici-o surpriză dacă,
dintre numele uitate peste câţiva ani, acestea să apară sub articole din importante
ziare naţionale sau pe coperţile unor cărţi de prestigiu. Sincere felicitări tânărului
colectiv redacţional şi la cât mai multe editări!
N.Giorgi, G.3780/2003

Farmecul Vieţii Noastre

După cum ne-a obişnuit conducerea Colegiului Naţional Tehnologic

Mătăsari a început anul cum nu se poate mai bine. Lăsăm de o parte toate
lucrurile frumoase care s-au întâmplat aici de la începutul anului şi până la
apariţia acestui număr, lucruri care merită deopotrivă amintite pentru că ne-am
propus să discutăm, în rândurile ce urmează, despre ceva şi mai frumos, şi mai
misterios şi cu mai mult farmec. Preocupat de prosperitatea marii familii pe care
o conduce, neastâmpărat din fire într-un mod plăcut şi benefic-după cum îl ştim,
d-nul director al Colegiului, profesor Dumitru Dădălău a iniţiat în noul an o serie
de intâlniri de suflet între conducerea şcolii, cadre didactice şi elevi ai claselor
terminale.
Astfel, ziua de miercuri, 21 ianuarie a fost rezervată întâlnirii cu cadrele
didactice încadrate la 01 septembrie 2003. Totul a început intr-o atmosferă foarte
plăcută: a fost servită cafeaua, după care d-nul director şi-a început cuvântul,
motivând că nu se vrea o întâlnire de lucru, o alocuţiune, un discurs. Se vrea mai
mult o întâlnire de suflet, o întâlnire de la om la om, în care fiecare să-şi spună
of-urile şi să se caute rezolvare la problemele existente. A fost o destindere totală
şi cei dornici să înveţe au avut ce auzi pentru că atât cât a durat întâlnirea au
224
fost date sfate de geniu: “Un dascăl atunci când iese de la ore trebuie să-i dea
lacrimile de fericire că şi-a făcut ora cum trebuie”. “Un dascăl atunci când intră
în şcoala lui, îşi lasă problemele personale la uşa şcolii”.
S-a enunţat un fapt real: acela că la Mătăsari, există trei categorii de cadre
didactice: -un număr mic de pensionari, foşti inspectori, dirtectori, cadre didactice
de valoare, adevărate modele de comportament. Apoi, cadrele didactice titulare,
calificate de mai mulţi ani, care au prins mersul activităţilor în această instituţie
şi cei de faţă, cadre didactice la început de drum, dornice să înveţe, dornice de
afirmare. S-a pus problema unităţii, în diversitatea, a nevoii de a fi împreună cei
tineri, cei mai puţini tineri şi cei mai în vârstă pentru a face faţă celor mai puţin
bine intenţionaţi, pentru a păstra această redută greu de cucerit, această citadelă
a învăţământului românesc-Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari-o unitate
etalon, o Cetate a Luminii în această Vale a Jilţului.
S-a vorbit despre cei trei piloni pe care se sprijină reuşita celor de la
Mătăsari, averea de care dispune colegiul şi nu trebuie să mai amintim că în
fiecare sală de clasă este mobilier nou, televizor, despre cabinetele de informatică,
română, matematică, fizică, chimie, despre Muzeul Jilţului, televiziunea prin cablu
şi multe altele. Puterea-al doilea pilon, care a fost câştigat prin forţa celor mulţi-
peste 120 cadre didactice plus personal auxiliar şi nedidactic, peste 2100 elevi
în ciclurile de învăţământ. Iar cel de-al treilea pilon şi poate cel mai important
spiritualitatea, inteligenţa, modul de a reuşi să facem treaba să meargă. În această
privinţă s-a făcut apel la implicarea mai serioasă a cadrelor didactice tinere
care trebuie să se pregătească zi de zi pentru reuşita muncii ce o depun. Avem
nevoie să ne recâştigăm locul fruntaş între şcolile judeţului în ceea ce priveşte
concursurile şcolare, olimpiadele, rezultatele la BAC, capacitate şi admitere.
Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari a participat dintotdeauna la concursurile
pe meserii, olimpiade de limba şi literatura română, concursuri gen Kanguru,
Micii Sanitari şi revistele şcolare şi a obţinut premii binemeritate. A avut elevi
care s-au făcut remarcaţi, în viaţa literară, publicând cărţi şi obţinând rezultate
îmbucurătoare la admitere în instituţiile invăţământului superior. Toate acestea
au împlinit cu succes munca depusă de dascălii lor. Avem clase, printre puţinele
şcoli din judeţ sponsorizate de C.N.L.O. unde majoritatea elevilor beneficiază de
peste 1.000.000 de lei: avem profile destul de diversificate: filologie, matematică-
informatică, ştiinţe ale naturii, economic, electronică, şcoala de arte şi meserii,
protecţia mediului şi altele.
Lucrurile acestea obligă pe cei tineri, cadrele didactice la un efort mai
mare pentru coalizarea elevilor cu anumite înclinaţii spre o afirmare demnă de
luat în seamă.
Să nu ne pierdem în greutăţile vremii, să nu cedăm în faţa perisabilului,
să ne facem meseria, pe care însuşi ne-am ales-o, cu drag şi devotament, cu
responsabilitatea pentru că avem ca materie primă omul, caracterul lui şi acest
225
lucru ne obligă şi mai mult.
Suntem într-un fel răspunzători pentru actele lor de mânie.
În final, cadrele au fost invitate la cuvânt şi parcă mesajul a fost înţeles,
parcă unitatea a început să prindă radăcini pentru ca toţi, au vrut să fie mai buni
la catedră, mai uniţi în probleme, mai prezenţi atunci când şi unde este nevoie şi
să se remarce cu rezultate.
Din perspectiva ochiului care observă pentru a aşterne pe hârtie spre a
cunoaşte şi ceilalţi, vă dorim să fiţi mereu tineri, mereu cu iniţiativă, să nu vă
ramoliţi şi să fiţi dascălii de altădată, specii din ce în ce mai rare.
Societatea românească şi individul are nevoie de oameni ca voi, are nevoie de
conştiinţă. Să fiţi mereu cei dintâi şi să faceţi din copiii aceştia cetăţeni cu simţul
răspunderii, adevăraţi Oameni printre oameni.
La mai bine !
Reporter “M. J.”

ISTORIA UNUI VIS DEVENIT REALITATE

A început într-o zi de octombrie, mai întâi ca un vis, ca o dorinţă a unor

tinerii imoşi de a-şi surprinde profesorul, de a face un cadou cel mai iubit dintre
dascăli, profesorului lor de limba şi literatura română de atunci, devenit mai apoi
mentorul lor, directorul lor pe linie redacţională, la revistă iar, în prezent, director
al Colegiului Naţional Tehnic din Mătăsari, singurul Colegiu din mediu rural.
Câţiva tineri elevi au îndrăznit mai mult, au vrut mai mult pentru liceul lor.
Au vrut o revistă, un ziar în care să imortalizeze evenimentele din viaţa şcolară,
au vrut să iese din necunoscut, au vrut un mijloc prin care să strige: „suntem şi
noi, aici şi trebuie să ne luaţi în seamă”. Au conceput pe calculator câteva foi
cu gânduri, idei pe care le-au prezentat sub formă de cadou profesorului lor cu
ocazia sărbătoririi zilei de naştere. Acesta, cu mâna tremurândă, cu lacrimi în
ochi, profund impresionat de gestul elevilor săi a citit proiectul, le-a mărturisit
că se gândea de mult la ideea înfiinţării unei reviste a şcolii şi i-a chemat alături
pentru a înfăptui un lucru frumos.
Aşa s-a născut „Murmurul Jilţului”. Au fost selectaţi, pentru formarea
colectivului de redacţie tinerii cu înclinaţii spre publicistică, spre creaţie, a fost
cerută părerea tuturor elevilor şcolii pentru a se găsi un nume demn de o aşa
realizare. Fiecare elev a trimis numele pe care-l vedea el cel mai potrivit. Şi astăzi
păstrăm acele materiale care reprezintă istoria noastră, începutul.
Îmi aduc aminte de prima şedinţă de redacţie din cabinetul de limba
română al şcolii, dotat cu o bibliotecă extraordinară. Eram 11 elevi acolo care
am format şi primul colectiv de redacţie al revistei „Murmurul Jilţului”. Cred că
îndeplinesc o datorie de onoare amintindu-i pe cei dintâi, pe primii, pe cei care au
meritul de a fi conceput ceea ce ţineţi voi în mână, astăzi:
226
 -Elena Ghiţan – redactor şef
-Alin Dobromirescu – redactor şef adjunct
-Bebe Ciutureanu – secretar de redacţie
-Covaci Ramona, Kovaci Adela, Copăcescu Georgeta, Oana Corega,
Radu Cristian, Oaie Marinela, Purcel Adriana şi Fuiorea Anca,
Redactori.
A urmat o muncă extraordinară la care participam cu drag. Am strâns
materiale şi într-o zi simbolică pentru România pe 1 decembrie, în prezenţa
oficialităţilor gorjene, a jurnaliştilor de prestigiu ai Gorjului şi a altor oameni de
valoare a fost lansat primul număr al revistei.
Eram fericiţi că visul nostru devenise realitate, fără să ne dăm seama că
era doar începutul unei munci fără sfârşit, aceea de a ne menţine pe piedestalul
pe care urcasem. Am înfiinţat, îndrumaţi de mentorul nostru care a fost ales şi
director apoi, Fundaţia apolitică şi nonprofit, cu scopul de a promova cultura şi
de a edita revista cu nume omonim. Au luat fiinţă Cenaclul „Scorpion”, cercuri de
pictură, matematică, muzică, sport şi altele. Îmi aduc aminte că lucram sâmbetele
şi duminicile în cadrul fundaţiei cu drag. La prima întâlnire a cenacliştilor am pus
bazele editării unei antologii de versuri pentru tinerii creatori ai liceului, apărută
mai târziu sub numele de „Fereastra sufletului”. Pictorii liceului au avut bucuria
de a-şi face nemuritoare creaţiile printr-o antologică carte „Culorile primăverii” la
apariţia căreia au contribuit printre alţii, pictori de seamă ai ţării precum Octavia
Cazan sau AlinaMladin.
Cu o dragoste neasemuită, care ne-a unit întotdeauna am înfiinţat „Muzeul
Jilţului” în care găseşti întreaga istorie a acestor locuri şi unde sălăşluiesc cu
seamă cele 4 fiice ale Jilţului.
Fundaţia a organizat şi organizează în fiecare an „Sărbătoarea Fiilor
Jilţului” devenită tradiţie şi prilej pentru cei plecaţi de a se întoarce în locurile
dragi, de a se revedea cu cei apropiaţi.
Revista „Murmurul Jilţului” a fost mereu o rampă de lansare pentru
cei înzestraţi. Mulţi şi-au publicat creaţiile de început în paginile noastre şi au
devenit mai târziu scriitori cu cărţi publicate. Amintim pe Cornel Bălescu, fost
elev al liceului care şi-a făcut debutul publicistic cu sprijinul Fundaţiei şi revistei
publicând cartea sa de poezie „Suferinţa Stelelor” şi a devenit apoi unul dintre
redactorii prestigiosului ziar „Gorjeanul”.
De asemenea, pentru cel care semnează această istorisire, revista
„Murmurul Jilţului” l-a găzduit în paginile sale, l-a ajutat să se descopere pe sine
şi tot cu sprijinul Fundaţiei a Publicat şi prima sa carte „Îngerul cu călimară”.
Mulţi dintre scriitorii de marcă ai judeţului şi ai ţării şi-au lansat cărţile
aici. Amintim doar o parte: Nicolae Dragoş, George Ţărnea, Adrian Frăţilă,
Ion Popescu, Costel Dobriţescu, Liliana Hinoveanu şi mulţi alţii. Un prieten al
revistei noastre a fost şi va rămâne pentru totdeauna Doru V. Fometescu, poetul,
227
eseistul şi doctorul de renume al Gorjului.
Cu sprijinul revistei am participat la concursuri, festivaluri de creaţie,
poezie ca cele de la Florerşti, Târgu Jiu sau Târgu Cărbuneşti, unde elevi ai
liceului, tineri poeţi s-au făcut remarcaţi câştigând premii în cadrul Festivalului
Naţional de Literatură „Tudor Arghezi”.
Am participat în tabere de jurnalistică, naţionale de reviste şcolare ca cele
de al Ciric-Iaşi, Muncelu-Paşcani sau Tismana-Gorj, unde „Murmurul Jilţului” a
obţinând locul II pe ţară, încununând panoplia de trofee a şcolii noastre.
Am publicat în acest an cartea emblematică „110 de învăţământ în
Mătăsari” o ofrandă adusă începutului învăţământului pe aceste meleaguri.
Dar iată că anii au trecut ca clipa şi revista noastră a ajuns la numărul
„30”. Îmi vin în minte versurile marelui Marin Sorescu „Vine o vreme când/
Trebuie să tragem linie/ Şi să facem socoteală…”.
Poate că acum este un astfel de moment pentru noi. Să ne gândim de câte
lucruri frumoase am avut parte, să ne gândim câţi tineri am ajutat să se descopere,
pe câţi i-am făcut nemuritori publicându-le creaţiile.
Personal, pot spune că aici, în cadrul „Murmurului Jilţului” s-a format o
adevărată şcoală de presă pentru că redactorii noştri au ştiut întotdeauna să fie cei
mai buni.
Astăzi, când împlinim o vârstă, să ne aducem aminte de început, să
ridicăm o cupă de şampanie pentru viitor, să facem o promisiune. Aceea că nu ne
vom opri din drum, cǎ la Mătăsari cerneala va continua să curgă, că vom primi
mereu pe cei dornici în paginile noastre.
Pentru că, ce este mai frumos decât să-şi fie apreciată munca, să ţi se
inspire încrederea! Şi „Murmurul Jilţului” a ştiut să aprecieze şi a ştiut şi mai
bine să inspire încredere tuturor, chiar şi celor care nu meritau. Am primit şi am
publicat pe mulţi, convinşi că timpul şlefuieşte. Şi pentru asta, măcar pentru asta,
mulţi îţi vor aduce aminte de noi şi mulţi vor spune odată cu noi, în acest moment
aniversar:

<Mulţumim, „Murmurul Jilţului”!>
La cât mai multe numere!

Alin Mirescu

AVERE, PUTERE, SPIRIT

Mătăsari…
Nume venit din negura vremilor, poate odată cu mătasea orientală, sau poate
din valoarea şi rafinamentul oamenilor din aceste locuri asemuit cu inegalabilul şi
mult râvnitul material produs cu migală şi răbdare de fiinţe necuvântătoare. Poate
228
de aici să se fi transmis, ca un fir de mătase, tradiţiile de hărnicie şi cuminţenie ale
oamenilor de peste două milenii, sau în alt fel zis, generaţie de generaţie a adunat
rodul hărniciei, bob cu bob, sporind averea Mătăsarilor.
Averi materiale, averi spirituale izvorâte din pricepere şi muncă, din
demnitate şi respect pentru vatra străbună, din caracterul dârz şi neabătut din faţa
oricăror vicisitudini pe care le-au depăşit de-a lungul acestei lungi şi nemaiştiute
perioade.
Mătăsari…Localitate ascunsă între două şiruri de dealuri domoale, cu
păduri şi locuri golaşe, a fost blagoslovită, parcă, de Dumnezeu să dea oamenilor
atâta avere pe măsura credinţei şi hărniciei lor:”aurul negru”, „aurul verde”, rodul
pământului, podoaba viilor şi a pomilor, libertatea animalelor domestice…
Dar una dintre cele mai scumpe averi ale mătăsărenilor este şcoala. Şcoala
unde de peste o sută treizeci şi doi de ani ei au deprins tainele universului vieţii
oamenilor, au desluşit cu uimire misterele naturii, atât de darnică cu ei, dar tot
atât de ascunsă.
Unsprezece localuri, cu nouăzeci de săli de clasă, cu laboratoare moderne,
cu baze sportive şi ateliere găzduiesc peste două mii de elevi, de la grădiniţă,
până la liceu şi şcoala de arte şi meserii, vegheaţi cu grijă de o sută douăzeci
de cadre didactice. O avere de mii de miliarde de lei, aflată pe mâna celui mai
gospodar şi mai ager cârmuitor, care, întocmai poetului îşi apără „sărăcia şi
nevoile şi neamul”. Fireşte, nimeni din Mătăsari, sau din judeţ nu mai are nevoie
de destăinuirea numelui acestui urmaş, poate, al lui Litovoi, sau Basarab, sau
Mircea sau Mihai…
De unde vine puterea? S-ar putea oricare cititor al acestor modeste rânduri,
dar şi-ar răspunde singur: din acest grup uriaş de elevi şi cadre, strânşi ca într-un
mănunchi, ce nu poate fi destrămat de nimeni.
Dascăli tineri, dascăli maturi au înţeles această „chemare”, venită parcă
din istorie să treacă din averea spirituală, ca o ştafetă, tinerilor din ziua de azi, cu
un îndemn şoptit, parcă la ureche, testamentul sfânt al străbunilor lor.
Puterea vine din nobleţea şi dăruirea unor dascăli cu nume simple, dar cu
fapte mari: Dumitru, Floarea, Ion, Luminiţa Dădălău, Zizi Ceauşescu, Carmen
Pădureţ, Ion şi Otilia Săceanu, Cornel Toma, Elena Dima, Maria-Cecilia Popescu,
Maria Udrişte şi mulţi alţii. Puterea vine din „furnicarul” de elevi: Ilie Pârvu,
Oana-Maria Velica, Miruna-Mihaela Ivan, Ramona Mihaela Ciortan, Andra
Lazăr, Ionela Stăniloiu care au înţeles că şcoala este un „sanctuar”, o „cetate” a
ştiinţei, „un loc sfânt de aflare a adevărului despre lume şi viaţă”.
Puterea vine din unitatea de monolit în gândire şi în fapte în jurul unui om
care nu-şi precupeţeşte zilele şi nopţile pentru un ideal, pentru o oaza de fericire
şi de cunoaştere.
Averea şi puterea mătăsărenilor duc inevitabil la un spirit sănătos, o
minte limpede, o raţiune şi un caracter aparte. Aici, în acest „atelier” de călire
229
intelectuală şi morală, pe băncile „colosului”din Mătăsari mii de tineri vin în
contact cu fapte, fenomene, idei, acţiuni de o mare profunzime. Aici desprind
adevăruri incontestabile, pricep roata lumii şi viteza învârtirii ei în timp şi în
spaţiu, aici desprind în două: binele de rău, frumosul de urât, iubirea de ură,
dreptatea de nedreptate.
Priviţi din interior, cu ochiul sincer şi îngăduitor, copiii noştri se transformă
cu fiecare clipă. Îi văd adesea cum se întristează, cum se bucură, cum te privesc,
poate, ca pe un miracol, sau, poate, ca pe un obstacol nedorit, dar totdeauna
trecând uşor de la o stare la alta. Mă întreb atunci, privind în urmă, câţi ochi ne-au
privit cu drag şi câţi cu unele rezerve. Nu e nevoie de un calcul; viaţa confirmă
sau infirmă multe taine…
Spiritul mătăsărean, înţeles ca societate în întregul ei, cu oameni consideraţi
ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale, face cinste locurilor pe
mai multe spaţii geografice interne sau externe. Mă refer aici la unele nume de
excepţie, trecute prin acest „sanctuar”: Joavină…, Constantin Panfiloiu, Nicolae
Dădălău, Ion Căruntu, Dumitru Băleanu, Constantin Băleanu şi mulţi alţii.
„Averea, Puterea şi Spiritul „din Mătăsari au atras atenţia multor
străini, care au văzut aici ”o uzină vie”, „un laborator spaţial”, „o unitate cu
foc continuu”. Este de ajuns să amintim cuvintele calde ale oaspetei americane
Karen Martin din statul Ohio, care spunea:”Este magnifică…este peste aşteptările
mele… este fără egal”…Cuvinte de preţuire a avut şi Înalt Prea Sfinţitul Teofan,
mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei – unul dintre cei mai culţi şi mai
sinceri reprezentanţi ai bisericii noastre care a văzut în Mătăsari adevăratul loc de
creştinătate, demnitate şi preamărire Dumnezeiască.
Nu ştiu dacă vorbele mele vor fi supuse îndoielii, dar ştiu că toţi care ar
vizita această unitate, ar pleca plini de satisfacţii şi de convingeri la faţa locului.
Călătoresc zilnic spre Mătăsari, dar de fiecare dată parcă vin întâia oară şi
mă minunez de acest „cuib” de locuitori inegalabili.

Prof. Gheorghe Lungan

CĂTRE ASOCIAŢIA FIII JILŢULUI, DIN COMUNA MĂTĂSARI, JUD.

GORJ
ÎN ATENŢIA DOMNULUI DIRECTOR GENERAL PROFESOR
DĂDĂLĂU DUMITRU
COLEGIUL NAŢIONAL TEHNOLOGIC MĂTĂSARI

230
 ANUL 2004, AN ANIVERSAR ŞI DE REGLEMENTĂRI CONTABILE
PENTRU ASOCIŢII ŞI FONDAŢII

Cu 80 de ani în urmă, respectiv în anul 1924, autorităţile vremii emiteau

primele reglementări cu privire la asociaţii şi fundaţii, reglementări care au stat în
vigoare timp de 76 de ani, respectiv până-n anul 2000, când prin OG nr.26 a fost
abrogată legea 21/1924, astfel că anul 2004 poate fi considerat aniversar când se
împlinesc cei 80 de ani de la primele reglementări în acest domeniu.
Cu începere de la 01-01-2004, asociaţiile şi fundaţiile sunt supuse
unor reglementări destul de complexe prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.
1829/22-12-2003 publicat în M.O. F. nr.66/2004, reglementări care se aplică
obligatoriu pentru asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide
politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi pentru altele
asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale în scopul desfăşurării de activităţi
fără scop patrimonial.
Asocierea se realizează, de regulă, printr-o comunitate de idei şi interese
potrivit unui anumit scop cuprinzând un număr de membrii fondatori care se
modifică în timp sub diverse forme şi fiind cunoscută ca un fenomen natural de-a
lungul timpurilor.
La data de 1 februarie 1924, Adunarea deputaţilor din acea vreme, a votat
pentru prima dată în România o Lege pentru atribuirea calităţii de „persoană
juridică” la ASOCIAŢII ŞI FUNDAŢII adoptată apoi de către Senatul României
la 2 februarie 1924 şi promulgată prin Decretul numărul 452/1924. La 19 aprilie
în acelaşi an s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 87 „Regulamentul de aplicare a
dispoziţiilor Legii pentru persoane juridice, ASOCIAŢII ŞI FUNDAŢII ”.
Legea nr. 21/1924 pentru persoane juridice (ASOCIAŢII ŞI FUNDAŢII) a
rezistat aproape 76 de an, şi a fost abrogată prin art. 86 din Ordonanţa nr. 26/2000,
care la rândul ei, a fost modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.
37/2003.
Încă de la emiterea acestor reglementări legale cu privire la asociaţii
şi fundaţii, s-au prevăzut modalităţi şi proceduri pentru dizolvare, lichidare şi
radiere a acestora, ştiut fiind faptul că nimic nu este veşnic şi orice început trebuie
să aibă o finalitate.
Între timp au apărut şi alte legi sau reglementări legale cu privire la
asociaţii cum ar fi: Legea nr. 77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor
conducerii societăţii comerciale care se privatizează, precum şi alte asemenea
asociaţii de persoane fizice şi juridice sau organizaţii în diverse federaţii.
Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane
care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia
materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi,
231
în interes general, sau după caz, comunitar.
Federaţia este constituită din două sau mai multe asociaţii sau fundaţii.
Revenind la Ordinul 1829/2003, al MFC se precizează că se constituie
obligaţia potrivit legii de a conduce probabilitatea în partidă dublă şi de a întocmi
situaţii financiare anuale. Prin acest ordin s-a abrogat OMFP nr.1591/1998 privind
aprobarea planului de conturi pentru persoane juridice fără scop lucrativ şi NM de
utilizare a acestora publicat în M.of. nr. 480 bis din 14-12-1998, cu modificările
şi completările ulterioare.
Pentru manifestările ce se realizează de către asociaţia Fiii JILŢULUI,
trebuie avut în vedere şi aspectul de aniversare de la apariţia reglementărilor
mai sus prezentate, respectiv 80 de ani, precum şi complexitatea obligativităţii
unor reglementări contabile care se aplică începând cu acest an universitar
2004-09-28.

BĂLESCU SEVASTIAN

LACRIMI PENTRU O ICOANĂ

Cu ani în urmǎ,l-am cunoscut pe Alin Dobromirescu,autorul tulburǎtoarei

cǎrţi de poezie “Rugǎ cǎtre mama “,carte pe care am avut bucuria tristǎ_de a o
fi citit in manuscris.Scriu “bucuria tristǎ”-o sintagmǎ oximoronicǎ pe care voi
încerca a o explica spre sfârşitul acestei colegiale prefeţe.
L-am cunoscut pe autorul cǎrţii la vârsta când pentru el toate zǎrile
lumii se adunau în privirile adolescentului,când lumea îşi concentra minunile
ei,întâmplate şi încǎ reîntâmplate,precum în petalele trandafirilor se adunǎ
miresmele fragedului boboc,greu de sugerat pânǎ şi prin miracolul împerecherii
cuvintelor .Era elev al Colegiului Naţional Tehnologic din Mǎtǎsari ,prestigioasǎ
şcoalǎ a Gorjului ,care pe atunci încǎ nu avea în titulatura ei distinctivǎ şi onorantǎ
calitatea de azi ,aceea de colegiu.Ajunsesem în aceastǎ şcoalǎ ,împreunǎ cu
minunaţi colegi gorjeni ,uniţi de nobila îndeletnicire a potrivirii cuvintelor în
cadenţe lirice ,la invitaţia împǎtimitului de comorile limbii române ,de tainele
metaforelor din carţile iluştilor noştri înaintaşi ,profesorul Dumitru Dǎdǎlǎu.
De atunci şi pânǎ azi ,am rǎmas legat sufleteşte de aceastǎ parte a
Gorjului ,pe care o aşez între reperele geografice cele mai apropiate ,alǎturi de satul
Cleşnesti din Glogova ,unde mi-a fost dat sǎ întâlnesc pentru întâia oarǎ lumina
vieţii şi de Târgu-Cǎrbuneşti unde ,îndatǎ dupǎ absolvirea facultǎţii ,vreme de doi
ani ,în calitate de profesor ,m-am dedicat predǎrii limbii şi literaturii române unor
tineri gorjeni care-prin inteligenţǎ ,voinţǎ şi disponibilitǎţile lor pentru vorba de
duh-veneau sǎ confirme ,din perspectiva unei noi generaţii ,scrisele de preţuire
argheziene ,ce se vor constitui într-un permanent şi memorabil elogiu adus
mândriei şi unicitǎţii celor ce-şi poartǎ cu semeţie podoabele unui povǎţuitor
232
trecut istoric ,încrezǎtori în obârşiile lor şi nǎzuind cu aristocraticǎ simplitate la
un prezent menit sǎ îngǎduie continuarea în cinste şi sǎ nu dezmintǎ nicicând
virtuţile unei tradiţii istorice si spirituale.
Prezent cu versuri în revista ,,Murmurul Jilţului’’ în grupaje
definitorii ,Alin Dobromirescu, scriindu-şi câteodatǎ prenumele fǎrǎ sufixul
,,escu’’ ,ce-l aşeazǎ în comuniune româneascǎ pe purtǎtorul lui, fǎcea dovada
unor disponibilitǎţi imaginative remarcabile, a unor voluptǎţi metaforice cu
impevizibile rezultate ,versul sǎu dibuindu-şi drumul propriu ,dar cǎlǎtorind încǎ
pe cǎrǎrile ademenitoare ale poeţilor ce-l impresionaserǎ pe tânǎrul învǎţǎcel şi
,desigur ,mare iubitor de poezie .Intâlnindu-i numele ,Alin Dobromir nu puteai a
nu remarca îngemǎnarea muzicalǎ a silabelor ce-l alcǎtuiau ,precum şi sugestiile
poetice ale numelui  :Alin trimite gândul spre verbul de delicatǎ frumuseţe  ;a
alina îndemnând spre asocierea cu fapta generoasǎ a alinǎrii suferinţelor ,dar
şi spre alinul dorului ,a cǎrui prezenţǎ poate fi nǎscǎtoare atâtor nuanţate stǎri
sufleteşti .Despǎrţind cel de al doilea cuvânt compus ,de sorginte slavǎ ,în
cuvintele alcǎtuitoare –dobro_şi mir- şi potrivindu-le pe româneşte se poate
ajunge la ,,bunǎ pace’’ expresie istoricǎ sub pavaza spiritului cǎreia şi Mircea
cel Mare ,din Scrisoarea _Eminescului , îl întâmpinǎ pe cotropitor cu demnitatea
(resemnatǎ doar aparent) a înţeleptului pǎtruns de adevǎrul cǎ vrerea destinului
e mai presus de vrerea individului (,,cât suntem încǎ pe pace,eu îţi zic :bine-ai
venit’’).Aşadar ,tânǎrului din Mǎtǎsari îi dǎruise destinul un nume predestinat
poeziei.Iar prin evoluţia sa avea sǎ se dovedeascǎ îndreptǎţit sǎ-l poarte.Dincolo
de registrele lirice diverse,pe care – împrumutându-le de la înaintaşi ,clasici şi
contemporani,Nichita Stǎnescu pǎrând a-i fi atunci maestrul tutelar îşi înstrunǎ
la începuturi trǎirile poetice,se întrevedeau calitǎţile şi înzestrarea celui ce se
avânta în aventura potrivirii cuvintelor în ritmurile versului ,cu finaluri ce se
dovedesc adesea greu de anticipat. Am întâmpinat cu emoţie şi bucurie prezenţa
lui Alin Dobromirescu în pagina de carte .Mai întâi în antologia ,,Fereastra
Sufletului’’,apǎrutǎ prin dǎruirea de constructor Dumitru Dǎdǎlau ,iar mai apoi ,în
prima carte ce-i înfǎţişa multiplele disponibilitǎţi,vocaţia pentru poezie:,,Ingerul
cu calimarǎ’’,carte în care un abur misterios şi diafan ,de marcatǎ puritate ,proprie
poetului tânǎr, se îngemǎna cu surprinzǎtoare descifrǎri metaforice ale unor stǎri
şi gânduri de profunzime.
De atunci şi pânǎ azi ,elevul de altǎdatǎ al Scolii din Mǎtǎsari a strǎbǎtut
drumul spre maturitate ,a absolvit o Facultate de Drept – şi nu demult s-a retras ca
profesor la şcoala în care a aflat întâiele încurajǎri şi recunoaşteri a vocaţiei sale
pentru poezie.În aceastǎ ipostazǎ l-am regǎsit în primǎvara acestui an, 2005 mai
sǎ nu îl recunosc în cel trecut într-o altǎ vârstǎ, a maturitǎţii ,pe elevul de altǎdatǎ.
Aveam sǎ constat cǎ exuberanţei adolescentine pe care i-o remarcasem şi când
,ca reporter al revistei şcolii, participa la manifestǎrile anuale ale Festivalului
Naţional ’’Tudor Arghezii’’ îi luase locul o îngândurare pretimpurie. Acum, când
233
mǎ aflu învǎluit de sfâşietoarele strigǎte de durere , barbǎteşte înǎbuşite ,din
noua sa carte,’’Rugǎ cǎtre mama’’,carte ce nu peste multǎ vreme se va muta
în pagina tipǎritǎ ,am şi explicaţia acelei îngândurǎri.I-a fost dat poetului ca,
la numai 45 de ani ,mama sa sǎ cǎlǎtoreascǎ pe tǎrǎmurile de dincolo de viaţa
pǎmânteascǎ ,în lumea îngerilor ,lǎsându-l sǎ-i poarte prin tristeţe amintirea şi
icoana inconfundabilǎ,lui,cel ce se imaginase cândva a fi ,,îngerul cu cǎlimarǎ’’.
Aceastǎ îndelungǎ rugǎ are parcǎ darul de a aşeza cuvintele în tuburile
unei orgi invizibile ,încǎrcându-le cu ecourile unei dureri nicicând vindecabile
,cel mult demolate de alinurile sufleteşti aduse de o înţeleaptǎ resemnare
mioriticǎ.’’Celei prea devreme plecate , mamei ’’,fiul îi picteazǎ din cuvinte nu
un portret fizic ,ci unul sufletesc ,aşa cum a rǎmas sǎ veşniceascǎ prin amintire.Işi
va aminti scena repetatǎ în timp cu aceeaşi tristǎ duioşie :’’îmi mângâiai obrajii
/ cu lumina ochilor tǎi întorşi / şi-mi ascundeai cǎ frunzele toate / au început sǎ
cadǎ / cǎ a venit toamna /cǎ ,pur şi simplu ,o sǎ pleci ’’.Pentru totdeauna plecatǎ
,mama şi-a lǎsat pentru fiu chipul într-o imagine ce va dǎinui dincolo de timp :

’’In fiecare dimineaţǎ
de atunci
la fereastra mea
rǎsare soarele
cu obrajii mari,
roşii,
rotund şi vesel,îi vorbesc
şi mǎ mângâie ,în fiecare dimineaţǎ
de atunci,
la fereastra mea
Soarele
are chipul tǎu.’’
(Chipul mamei)

Într-o rugǎ de o îndureratǎ sobrietate ,celei plecate ‘’fǎrǎ sǎ spunǎ

o vorbǎ’’ îi trimite fiul scrisoare de pe ’’tǎrâmurile înverzite, pline de culoare
şi viaţǎ’’ implorând-o doar atât :’’vino,mamǎ,vino s-o luǎm de la început !’’.El
descoperǎ amǎgitorul ,tragicul joc (‘’de-a v-aţi ascuns’’,cum l-a numit genialul
Arghezi într-un antologic poem) în care n-a avut încontro şi a trebuit sǎ se lase
cuprins :’’fǎrǎ sǎ-mi dau seama cǎ paşii tǎi/ s-au transformat / în pǎsǎri cǎlǎtoare
şi cǎ eu / nu pot decât pǎşi sfios / din clipǎ-n clipǎ / pe-o gurǎ de tǎcere’’. Inţelege
,îndurerat ,cǎ îi rǎmâne sǎ desluşeascǎ semnificaţiile adânci ale învǎţǎturilor
esenţiale care i-au fost lǎsate drept zestre de cǎtre mama plecatǎ pe drumul fǎrǎ
întoarcere.
Sunt încredinţat cǎ toţi cei ce vor citi aceastǎ rugǎ cǎtre o mamǎ prea
234
devreme ,mult prea devreme plecatǎ ,vor înţelege de ce ,la începutul acestor
rânduri de colegialǎ întâmpinare ,scriam cǎ am avut ‘bucuria tristǎ’’de a cunoaşte
în manuscris tulburǎtoarele poeme nǎscute din lacrimile unui poet adevǎrat şi ale
unui fiu credincios, Alin Dobromirescu,sǎ devinǎ mai puternice şi mai presus de
trecerea clipei.

27iunie 2005
NICOLAE DRAGOS

MESAJE - URĂRI

Cǎtǎlin Cornea: Anul ce tocmai s-a nǎscut sǎ vǎ fie mai bun, mai plin de
îndepliniri,lǎsând în urmǎ doar amintirile frumoase ale anilor trecuţi! La mulţi
ani!
Carcalicea: Anul nou sǎ vǎ aducǎ numai bucurii şi multǎ sǎnǎtate! La mulţi
ani!
Dan Iulian:Un An Nou cu sǎnǎtate şi multe bucurii!
Burciu:Noul An sǎ vǎ aducǎ multe bucurii,sǎnǎtate,realizǎri familiare şi
profesionale.”La mulţi ani”
Relu Popescu:La cumpǎna dintre ani,când din florile vieţii timpul a mai furat
o petalǎ, sǎ privim în urmǎ cu iertare şi înainte cu speranţǎ .La mulţi ani cu
sǎnǎtate,fericire şi prosperitate .
Viorel Lupulescu:Anul nou …o bucurie viaţa toatǎ sǎ vǎ fie …
bani,maşinǎ,fericire,sǎnǎtate şi iubire …nu-i de ajuns sǎ le doreşti …ţipǎ,luptǎ,dǎ
din coate aşa le obţii pe toate … Sǎrbǎtori fericite
Vǎcaru Ion:Fie ca noul an sǎ vǎ aducǎ bucurie în casǎ şi în suflet,sǎnǎtate şi
fericire.La mulţi ani!
Lungan:Sunt daruri care nu prisosesc nicicând:sǎnǎtatea,dragostea,prietenia
adevaratǎ,norocul,bucuria,succesul.Fie ca în anul 2008 sǎ le primiţi pe toate! La
mulţi ani!
0749270958:La mulţi ani 2008
Bibanu Loredana:Sǎrbǎtori fericite,La mulţi ani!Sǎ vǎ aducǎ anul nou multe
realizǎri,sǎnǎtate şi îndeplinirea tuturor dorinţelor .
Manolache:Vǎ doresc multǎ sǎnǎtate,fericire,fie ca tot ce vǎ doriţi sǎ vi se
împlineascǎ şi un an 2008 mult mai bun decât 2007!La mulţi ani !
Cinciulescu:Noul an sǎ vǎ aducǎ binecuvântarea sfintei colinde româneşti de
sǎnǎtate şi bucurie în suflet.La mulţi ani!
Gîrjoabǎ :Când ultimele ore se scurg,în miile de calendare,se-aprind steluţe-n
crengi de brad ca semn de mare sǎrbǎtoare,când toţi ureazǎ celor dragi cuvinte de
iubire ,la fel vǎ urez şi eu :Sǎnǎtate şi Multǎ Fericire! La mulţi ani!
0752277331(…)fericire,belşug şi împliniri!La mulţi ani!
235
 Danciu:Cu ocazia Anului Nou vǎ urǎm fulgi de bucurie,bulgǎri de noroc,steluţe
de împliniri,munţi de sǎnǎtate şi tot binele din lume .La mulţi ani!
Liviu Andrei:Fie ca noul an 2008 sǎ vǎ aducǎ tot binele din lume,sǎnǎtate şi
fericire, alǎturi de cei dragi!La mulţi ani!
Ursu : Fie ca magia sǎrbǎtorilor de iarnǎ, cu zvon de cântece şi clopoţei, sǎ vǎ
aducǎ fericire,sǎnǎtate şi bunǎstare în cǎminul vostru.La mulţi ani!
Tǎnǎsoiu:Fiorii aşteptǎrilor şi spiritul de nerǎbdare ne creeazǎ sentimentul
cǎ,prin gerul aspru şi necruţǎtor ,mult aşteptatele Sfinte Sǎrbǎtori dǎ iarnǎ nu mai
sosesc ,deşi ne despart doar câteva momente de cadourile Domnului….Fie ca
aceste podoabe sacre, ce se ivesc la orizonturi cu melodii de clopoţei şi colinde
neasemuite ,sǎ vǎ aducǎ linişte în suflete , bucurii în casǎ,sǎnǎtate şi realizarea
tuturor dorinţelor …..La mulţi ani!
Gârbaciu Viorel :Raza stelei preacurate/Sǎ v-aducǎ de Crǎciun:/Pace-n suflet
, sǎnǎtate /Si pe masǎ tot ce-i bun.La anu’ şi la mulţi ani!
Pamfiloiu:Moş Crǎciun bate la uşǎ, scoate mâna din mǎnuşǎ şi va da din
palma lui darurile cerului ,lângǎ brad şi lângǎ foc sǎ vǎ umple de noroc.Crǎciun
Fericit!
Chiliban:Naşterea Domnului sǎ vǎ aducǎ în casǎ şi în suflet bucurie , speranţe
dar şi sǎnǎtate ,putere de muncǎ şi realizǎri profesionale , spiritual şi material.La
mulţi ani!
Nagara:Sǎrbǎtorile de iarnǎ sǎ vǎ aducǎ sǎnǎtate, bucurii şi numai împliniri.
Crǎciun fericit
Tavi Ceauşescu:Moş Crǎciun cu suflet bun,sǎ vǎ aducǎ în Ajun, Carduri VISA
Diamant , Carnavaluri pe la RIO , brazilience-n custodie ,sǎ vǎ fie coşul plin şi
paharul plin cu vin.Crǎciun fericit!
Gore Dǎdǎlǎu:Sfintele sǎrbǎtori sǎ vǎ aducǎ bucurii câte poate Moşu’ sǎ
adune , fericire cât pot spiriduşii sǎ care şi iubire cât pot renii sǎ zboare.Crǎciun
fericit!
Mircea Pospai:Mulţumesc frumos pentru urǎri.Crǎciun fericit alǎturi de cei
dragi,belşug în casǎ şi linişte în suflete! La mulţi ani!
Ungureanu:Sǎrbǎtori fericite,sǎnǎtate şi numai bine.La mulţi ani!
Bunǎiaşu :Crǎciun fericit cu sǎnǎtate şi împlinirea tuturor dorinţelor .
Marius Brînaş:Sǎrbǎtori fericite şi un An Nou minunat.La mulţi ani!
Cinciulescu:Crǎciunul sǎ vǎ aducǎ multǎ sǎnǎtate şi fericire ,cǎldura sufleteascǎ
şi multǎ bucurie ! Crǎciun fericit!
Ion Elena:Sǎnǎtate ,bucurii şi mult noroc.Crǎciun fericit! La mulţi ani!
Bucǎlae:Crǎciun fericit!
Burciu:Crǎciun fericit, sǎrbǎtori fericite şi la mulţi ani!
Copaci S:Fie ca sfânta sǎrbǎtoare a Naşterii Domnului sǎ vǎ gǎseascǎ în
deplinǎ sǎnǎtate ǎi bunǎstare ,iar bunul Dumnezeu sǎ vǎ cǎlǎuzeascǎ paşii şi
gândul pe cǎrǎrile însorite ale vieţii alǎturi de cei pe care îi iubiţi.La mulţi ani!
236
 Gîrjoabǎ:La ceas de sǎrbǎtoare când anul are templele ninse,iar colindele ne
încǎlzesc sufletul cu bucuria Crǎciunului ,vǎ dorim sǎnǎtate ,linişte sufleteascǎ şi
prosperitate.
Purcel Puiu:Colind minunat ,Brad încǎrcat, Moş bogat, Crǎciun Luminat,Gând
împlinit ,An Nou Fericit !La mulţi ani!
Carcalicea Ion:Vă mulţumesc pentru mesaj şi vă urez Crăciun fericit şi multă
sănătate întregii familii!
Gorun A. :Crăciun fericit, linişte în suflet şi deosebite realizări alături de cei
dragi.
Pecingină:Fie ca magia Sărbătorilor de iarnă,cu zvon de cântece şi clopoţei să
vă aducă fericire ,sănătate şi bunăstare în casă.Crăciun fericit şi La mulţi ani!

Ionela Girjoabă:un gând curat,un fulg frumos ,catifelat,o rază de soare şi o

caldă îmbrăţişare,la marea noastră sărbătoare.Un Crăciun fericit alături de cei
dragi.
Gh. Porumbel:De Crăciun,tot ce-i mai bun şi de Anul Nou la fel.Cu drag.
Buiurea-VIN:Sfintele sărbători ale naşterii Domnului să vă aducă
sănătate,noroc şi fericire alături de cei dragi.
Dan Armaşoiu:În noaptea asta sfântă, mi-e dor de Betheleem,de magi,de
staul,de îngeri,dar mai presus de toate, mi-e dor de ele ,sărbători binecuvântate.
Noroc Ileana:An de an Crăciunul înseamnă renaşterea speranţelor şi a
bucuriilor.Vă doresc un an mai bun decât cel care se va încheia curând,cu realizări
şi bucurii alături de cei dragi,tot ceea ce vă propuneţi să vi se întocmească cu
success.
George Cutezătorul:În sfânta noapte de Crăciun, atunci când vă veţi aduna
cu toţii în jurul mesei îmbelşugate,bunul Isus să vă strecoare în suflet căldura
,iubirea şi puterea de a trece peste tot ce e rău în lumea asta. Fie ca în puţinele zile
ce au rămas din an să puteti umple cu bucurie sufletele semenilor voştri.
Purdescu Claudiu:În dulcele glas de colindă al Crăciunului şi în clinchetul
cristalin de zurgălăi al Anului Nou,adugăm urările noastre de sănătate şi
împliniri.
Ciobotea Dumitru:Miros de brad,parfum de flori lipesc pe cer mii de culori,fiţi
fericiţi de sărbători ,acum şi în anii următori.Crăciun fericit!
Maruţă tribunal:Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou îmi oferă prilejul de
a vă transmite sincere urări de sănătate,fericire şi prosperitate alături de cei dragi.
La multi ani!
Bălan Popa:La mulţi ani,sărbători fericite şi multe impliniri.
Buzianu C:Lumina sărbătorilor de iarnă să vă călăuzească paşii către
success,fericire şi împliniri.Crăciun Fericit!
Dădălău Doru:Numirea iubirii,iertării şi speranţei ,să vă lumineze casa,să vă
mângâie sufletul,bucuraţi-vă a venit Crăciunul.Theodor Dădălău
237
 Fane Răcoceanu:De sfintele sărbători ale naşterii Mântuitorului şi cumpăna
dintre ani vă urez din toată inima,ani mulţi şi fericiţi,sănătate,credinţa,belşug şi
împliniri alături de cei dragi.Sărbători fericite.La mulţi ani!
Groşanu D:Unii oameni se urează ,uneori sau zi de zi,dar Crăciunul ce
urmează să vă aducă bucurii ,multe şi nenumărate ,masa plină de bucate,bani,multă
sănătate.Crăciun fericit!
Sidonia Petrescu:Frumuseţea iernii cu dulcele ecou al colindelor si cu
imaginea celor dragi în suflet,să vă aducă împlinire,iubire şi fericire.Sărbători
fericite!
Somacu Cornel:Sfintele sărbători să vă aducă tot ce e mai sfânt pe lume.La
mulţi ani!
Mărtoiu M:Vă mulţumim de urări,aceleaşi gânduri frumoase,cu
sănătate,bunăstare şi bucurii împreună cu familia.Sărbători fericite.La mulţi ani!
Daniela Brâncuş:Astăzi în vremea colindelor, vremea bucuriei ,când
minunea naşterii Mântuitorului ne cuprinde sufletele şi le înobileaza ,vă urez
ca magia sfintelor sărbători,zvon de cântece şi clopoţei,să vă aducă fericire în
suflete,sănătate,în familie,bucurii şi împliniri.
Cioancă Cornel:Vă dorim Crăciun fericit şi un sincer La mulţi ani.
Fam. Bălan:Crăciun fericit!
Gigi Gorun:Crăciun fericit.Dumnezeu să vă ocrotească.
Mirel Pătraşcu:Un bătrânel cu chipul drag, va veni la voi în prag,să nu-l
goniţi,că-i Moş Ajun şi vă doreşte Crăciun bun.
Mija:Sărbători fericite alături de cei dragi.
Hilarie şi Doina Păsăreanu:Sfintele sărbători ale naşterii Domnului să vă
aducă sănătate,noroc şi fericire alături de cei dragi.Crăciun fericit!
Dancau:În pragul sfintelor sărbători şi al Anului Nou vă urăm multă sănătate
şi noroc,împlinirea tuturor dorinţelor alături de cei dragi.La mulţi ani!
Florin Lungan:Spiritul Crăciunului să vă umple sufletele de linişte şi pace
,casa de veselie şi bucurii,iar în anul care vine să fim mai buni, mai iubitori,mai
sănătoşi.
Istudor Ion:De sărbători sufletul să vă fie plin de bucurie În clipele petrecute
cu cei dragi şi să luaţi cu voi în fiecare zi o amintire.Crăciun fericit!
Panduroaica Ion:Moş Crăciun bate la uşa,scoate mâna din mănuşă şi vă
dă din palma lui darurile cerului,lângă brad şi lângă foc şi vă umple de noroc.
Crăciun fericit!
Doctor Băleanu Vasile: Cu ocazia naşterii Domnului să privim înapoi cu
iertare,inainte cu speranţă,în sus cu recunoştiinţă şi peste tot iubire.Crăciun
fericit!
Sorin Isj:Bucuria sfintelor sărbători de iarnă să vă aducă numai fericire şi
sănătate din belşug.Crăciun fericit!
Frunzaru Iermina:Fie ca acest Crăciun să vă aducă în suflet şi cale doar
238
bucurii şi fericire.Crăciun fericit!
Bărbieru Cornelia:Magia naşterii Domnului să vă învăluie şi sfintele sărbători
să vă scuture peste casa bucurii,bunătate şi gânduri bune.Crăciun fericit!
Săceanu Ion:Fie ca steaua Crăciunului să vă lumineze viaţa,să vă aducă
fericire,sănătate şi multe bucurii.Crăciun fericit!
M.0727226490:La cumpăna dintre ani ne amintim cu drag de oameni deosebiţi
din viaţa noastră si mulţumim lui Dumnezeu că există.La mulţi ani!
Senator Florescu Ion:Un nou an fericit .La mulţi ani!
Oliviu Arsenie:La mulţi ani!
Popescu Mili:Gânduri frumoase şi urări de bine vă transmitem în prag
de nou an 2008 la al cărei porţi batem cu sfială şi încredere.La mulţi ani şi
împliniri!Andra,Relu şi LP
Danciu Rodica:Vă doresc atâtea clipe fericite câţi fulgi de nea într-o iarnă
ca-n basme.Un nou an mai bun cu pace şi linişte în suflet şi cu multă dragoste în
inimă .
Ancuţescu Silviu:Vă dorim un an nou îmbelşugat,bucurii,sănătate şi mult
noroc.La mulţi ani!
Cristi Gârdu:La mulţi ani!
Popescu Vasile:Fie ca noul an 2008 să vă aducă în casa dumneavoastră numai
bucurii,fericire şi sănătate sufletească şi trupească.
Grivei G:Anul 2008 să vă aducă sănătate ,fericire,bucurii şi prosperitate.
Stăniloiu Chivuţa:Noul an să vă aducă sănătate,fericire ,alături de întreaga
familie şi împlinirea tuturor viselor.La mulţi ani!
Onu Popescu:Să aveţi parte de un an plin de împliniri şi multă sănătate.
Carmen Pădureţ:Noul an să vă aducă sănătate,armonie ,strălucirea şi lumina
pe care le meritaţi din plin.La mulţi ani!
Dorel V Dădălău:Noul an să vă aduca mai multe zâmbete decât împotriviri,mai
multe reuşite decât înfrângeri şi mai multe împliniri decât v-aţi gândi vreodată.
Sorin Băluţescu:La mulţi ani cu sănătate .Domnul să vă dea de toate ,poate
un fulg de iubire,poate un fulg de fericire,poate unul de noroc,poate toate la un
loc.
Copaci Gh:Anul nou să vă aducă belşug şi bunăstare în casă,pace şi liniste în
suflet.La mulţi ani!
Negrea Carmen:Va doresc din tot sufletul la mulţi ani.
Daniela Brancuş:Acum când trebuie să te gandeşti la cei dragi vă doresc ca
anul care stă să vină să vă aducă numai fericire,sănătate şi împliniri.
Purdescu Claudiu:La răscrucea dintre ani vă doresc multă sănătate,împliniri
şi viaţă îndelungată,un nou an cu bucurii şi multe împliniri.La mulţi ani!
Stăniloiu Silviu:S-aveţi parte de un an plin de împliniri pe toate planurile,
multe succese,tot ceea ce v-aţi propus să devină realitate.La mulţi ani!
Gaspar Gh:Acum când vremea stă să-şi împartă trupul între vechi şi nou,când
239
colindul îşi pregăteşte cu emoţie armoniile ,când magii străbat distanţa.
Gaspar Gh:Cu ocazia noului an vă transmitem cele mai alese gânduri, sincere
urări de sănătate,fericire,prosperitate şi împlinirea tuturor dorinţelor.
Sorin Copaci:Noul an ce bate la uşă să vă aducă multă sănătate,fericire,linişte
şi împliniri.La mulţi ani!
Bucalae Gh:La mulţi ani,sănătate şi multe bucurii în 2008.
Mitica Stoichiţoiu:Anul nou să vă fie prilej de bucurie şi să vă aducă multă
sănătate şi numai împliniri alături de cei dragi.La mulţi ani!
Panduroaica Ion:Fie ca bucuria şi liniştea aduse de sfintele sărbători să vă
însoţească pe parcursul anului ce va urma.
Istudor Ion:Anul nou să vă fie prilej de bucurie, să vă aducă multă sănătate şi
numai împliniri alături de cei dragi.
Purcel Puiu:Ultimele moment ale anului sunt gata să treacă prin clepsidra
timpului. Anul 2008 este aproape să îşi deschidă primele file albe necunoscute
.Vă doresc sănătate,bucurii,împliniri şi un nou an fericit.
Balan Gh. Buc:Un an nou fericit .La mulţi ani!
Fane Răcoceanu:Tot ce-i bun şi luminos şi în viaţă de folos ,să dea bunul
Dumnezeu să-ntâlniţi în drum mereu, mult noroc şi fericire,la mulţi bani(ani).
Manoliu Florin:Un an nou cu sănătate ,bucurii şi împliniri.
Cristi Nicolovici:La răscrucea dintre ani vă doresc multă sănătate ,împliniri şi
viaţă îndelungată,un nou an bun cu bucurii.La mulţi ani!
Cristina şi Mihaela Nebunu:Fie ca noul an să vă aducă mai multe zâmbete
decât încruntări,mai multe reuşite decât eşecuri şi mai multe împliniri decât v-aţi
gândit vreodată.
Doru Fometescu:Vă dorim sănătate,linişte sufletească,noroc,împliniri şi
deschidere spre împliniri.La mulţi ani!
Modoran Gh.:Cu ocazia sărbătorilor de iarnă va urăm un sincer la mulţi ani,
multă sănătate,fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor.
Chiliban Denisa:Noul an să vă aducă sănătate,viaţă
lungă,fericire,bucuri,realizări mii şi mii.La mulţi ani!
Mărtoiu Mihai:Urări de bine şi multă sănătate.Anul nou 2008 să fie mai bun
şi prielnic îndeplinirii tuturor dorinţelor.La mulţi ani!
Simescu Eugen:Anul 2008 să vă aducă sănătate ,bucurii,prosperitate, multe
împliniri alături de cei dragi.La mulţi ani!
Drăgoiescu Alex:Noul an să vă aducă belşug şi sănătate în casă ,linişte şi
lumină în suflet ,bucurii şi împlinirii în viaţă.Aura de spirit a sărbătorilor să vă
miluiască sufletul la mulţi ani cu consideraţie.
Lungan Gh.:Noul an să aducă cele mai mari împliniri în viaţa ,sănătate,fericire
şi noroc ,bucurii şi voie bună dumneavoastră şi întregii familii vă urează cu
sinceritate Lungan.La mulţi ani!
Bunhăiaşu grigore:An nou cu sănătate plin de satisfacţii,bucurii şi lumină în
240
suflet alături de cei dragi.
Pasăre Ion Turceni:Noul an să vă aducă sănătate,bucurii şi împliniri la mulţi
ani!
Noroc Ileana:Noul an să vă aducă sănătate ,împliniri alături de cei dragi .La
mulţi ani!
Popescu Gabi:La multi ani şi un an nou fericit alături de cei dragi!
Minodora Pârvulescu:Anul 2008 să vă umple viaţa cu împliniri pe toate
planurile ,linişte în suflet.
Brânzan Nicolae:Începutul de an nou aduce infinite speranţe, vă dorim ca ele
să se împlinească .La mulţi ani!
Cocârlă Ana:Noul an să aducă sănătate,bucurii,împliniri alături de cei dragi.

Generalii Gorjului, la Mătăsari

O întâlnire de suflet cu dascălii de seamă ai învăţământului

gorjean a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Mătăsari.
Acţiunea, inspirat denumită „Generalii Gorjului“ a făcut parte din complexul
de acţiuni ştiinţifice, cultural educative şi sportive organizate de Colegiul
Tehnic Mătăsari, cu ocazia zilelor liceului. Au fost prezenţi distinşii profesori,
foşti inspectori generali ai învătământului gorjean în diferite perioade,
Emanoil Cinteză, în vârstă de 89 de ani, Ion Grigoriu, de 85 ani, Mihail
Mărtoiu, precum şi mai tinerii lor colegi, Ion Lica, Ion Chiriac, Gh. Gămăneci.

Zilele liceului se vor încheia vineri, dar sărbătoarea va continua la Mătăsari şi în

acest week-end, cu ocazia desfăşurării celei de-a X-a ediţii a „Sărbătorii Fiilor
Jilţului“. Profesorul Dumitru Dădălău, directorul Colegiului Tehnic Mătăsari,
ne-a informat că sâmbătă vor avea loc un Tedeum, paradă a tinereţii, o întâlnire
cu conducătorii politici şi administrativi ai judeţului şi cu parlamentarii de
Gorj, precum şi spectacole prezentate de ansamblurile artistice Doina Gorjului,
Maria Lătăreţu,Tisa din Tismana, Fluieraşii din Negomir şi Dragoteşti, Rapsozii
Gorjului. Tot sâmbătă va fi lansat numărul 43 al revistei „Murmurul Jilţului“.
Duminică, de „Ziua Recoltelor Bogate“ vor avea loc slujbe religioase în toate
bisericile din Mătăsari.

 Z. F.
Ziarul Gorjului,
nr.56- 17/23 oct.2007

241
 Elevii COLEGIULUI TEHNIC MĂTĂSARI ÎN VIZITĂ LAPARLAMENTUL
ROMÂNIEI

În ziua de 12.XII.2007, rǎspunzând invitaţiei Secretariatului General al

Camerei Deputaţilor, o delegaţie formatǎ din 50 de elevi şi cadre didactice de
la Colegiul Tehnic din Mǎtǎsari, judeţul Gorj, a efectuat o vizitǎ la Palatul
Parlamentului, în cadrul programului de vizite organizate de Centrul
educaţional.

Cum se cere din ce în ce mai mult conlucrarea instituţiilor statului în vederea

obţinerii de performanţe, recent Secretariatul general al Camerei Deputaţilor
din cadrul Parlamentului României a trimis Inspectoratelor Şcolare Judeţene o
adresǎ prin care anunţa cǎ s-a deschis programul de vizite educaţionale la Palatul
Parlamentului, adresat elevilor claselor primare, gimnaziale şi de liceu.
O iniţiativǎ onorantǎ, întru-cât, şcoala româneascǎ şi, mai ales elevii au nevoie
din ce în ce mai mult, în ultima vreme, sǎ îşi gǎseascǎ motivaţia pierdutǎ de-a
lungul unor ani de încercǎri. Colegiul Tehnic din Mǎtǎsari, judeţul Gorj este o
şcoalǎ care a ştiut sǎ depǎşeascǎ o perioadǎ de tranziţie cu brio, o şcoalǎ care a
devenit europeanǎ încǎ de când noi, românii, ne doream sǎ intrǎm în Europa.
Desfǎşurând în fiecare an Sǎrbǎtoarea Fiilor Jilţului şi Zilele Liceului,
conducerea Colegiului din Mǎtǎsari a anunţat cǎ fiecare elev care va obţine cele
mai bune rezultate în perioada derulǎrii respectivelor evenimente, va face parte
dintr-o delegaţie care va vizita Palatul Parlamentului României, cea mai mare
cladire din lume dupǎ Pentagon. Iatǎ o motivaţie care a fǎcut ca elevii CNT
Mǎtǎsari sǎ se întreacǎ în a obţine cele mai bune note.
Astfel, în dimineaţa zilei de 12 decembrie, un grup însoţit de cadre didactice
de la Colegiul Tehnic au ajuns la Parlamentul României pentru a vedea la lucru
pe cei care trudesc pentru soarta unui întreg popor.
Au luat parte la o adevǎratǎ lecţie de democraţie, prin intermediul cǎreia au aflat
informaţii despre modul de funcţionare a Camerei Deputaţilor, despre procesul de
vot şi reprezentare, rolul deputaţilor, procesul legislativ şi altele. Au efectuat un
tur al Palatului în linişte, dovadǎ de respect pentru cǎ alǎturi de desfǎşura şedinţa
de buget a Camerei. Au putut afla cǎ acest Palat al Parlamentului, fostǎ Casǎ a
Poporului şi-a început construcţia în anul 1984 şi au muncit pentru el 700 de
arhitecţi, 20 000 muncitori şi s-au cheltuit circa 3,3 miliarde de dolari, la vremea
respectivǎ. O clǎdire impresionantǎ pe pereţii cǎreia se regǎsesc picturi ale lui
Sabin Bǎlaşa iar în interior sǎli pentru conferinţe, spectacole de muzicǎ clasicǎ,
întâlniri cu diplomaţi strǎini, sǎli care poartǎ denumiri ale unor personalitǎţi
marcante ale istoriei naţionale : Nicolae Iorga, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae
Bǎlcescu şi alţii.
242
 În prezent, Palatul Parlamentului reprezintǎ imaginea simbol a Bucureştiului
şi a României, mai ales datoritǎ proporţiilor sale uriaşe. Sala de intrare este
dominatǎ de portretele în bronz ale celor mai importante personalitǎţi politice şi
militare ale românilor, care au luptat pentru independenţa şi unicitatea poporului
român : Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mihail Kogǎlniceanu, Gheorghe Doja,
regele Carol I, regele Ferdinand I Întregitorul.
Toate acestea au fǎcut ca elevii Colegiul Tehnic din Mǎtǎsari sǎ îşi doreascǎ
sǎ înveţe mai mult, mai sârguincios pentru ca, într-o zi sǎ ajungǎ sǎ lucreze şi ei
într-o astfel de clǎdire.
Totodatǎ s-a mai vizitat fostul sediu al “Comitetului Central”, Biblioteca
Naţionalǎ, Universitatea, Palatul telefoanelor, Casa Armatei, Banca Naţionalǎ a
României, Banca Comercialǎ a României, Teatrul Naţional, Parcul Herestrǎu şi
altele.
Lǎudǎm, mǎcar pentru aceasta, iniţiativa Secretariatului General al Camerei
Deputaţilor şi ne dorim cât mai multe astfel de colaborǎri.

Alin Dobromirescu,
Ziarul Gorjului, nr.66/27 dec. – 08. ian.08

243
244