Introducere

Traim intr-o lume ale carei mutatii au un ritm extrem de rapid, surprinzatoare chiar si pentru cei
ce le-au generat. Dezvoltarea continua a tehnologiei si a stiintei este o evidenta ce afirma
progresul umanitatii spre fericire si bunastare materiala. Era moderna si civilizatia tehnologica au
fost considerate drept sursa fericirii oamenilor. Descoperiri fara precedent, inventii ce pareau nu
cu multa vreme ca tin de domeniul fantasticului au intrat acum in viata cotidiana a multor
locuitori ai planetei. Insa omul contemporan traieste o profunda criza interioara.
De ce trebuie un slujitor al Sfantului Altar, dar si oricare dintre credinciosi, sa fie informat asupra
pericolului pe care-l reprezinta drogurile? Pentru ca atat producerea cat si consumul de droguri
fac parte din relele specifice veacului al XX-lea cat si inceputului noului veac, al XXI-lea. Pentru
ca preotul trebuie sa stie a-si feri turma cea cuvantatoare, iar enoriasii sa stie la randul lor cum sa
se pazeasca si cum sa-i ajute pe altii. Deoarece drogurile ating, invaluie si paralizeaza indeosebi
unul din segmentele cele mai insemnate ale societatii: tineretul. Adica, viitorul unei natiuni.
Drogul, in acceptiunea sa cea mai larga, este prezent in viata omenirii de foarte multa vreme.
Asa-zisa placere produsa de consumul sub orice forma al substantelor din gama drogurilor de tot
felul tine, din punct de vedere religios, de sfera pacatului.
Secolul al XX-lea este marele vinovat de proliferarea semnificativa a consumului de droguri. Or,
consumatorii sunt veriga ultima, inaintea acesteia fiind cei ce-l cultiva natural sau il produc pe
cale de sinteza, sau cei ce-l transporta, sau cei ce-l distribuie. Asadar un lant destul de lung si in
acelasi timp destul de complicat. Tinand seama de toata filiera, drogurile nu mai sunt o problema
nationala si nu numai a unei singure institutii.
Se impune acum sa facem o precizare. Drogurile despre care vorbim sunt evident cele ilicite,
celelalte intrand in sfera medicala si care nu fac obiectul studiului nostru.
Nu putem sa nu ne intrebam: ce sta la originea consumului de droguri? Raspunsul vine de la
sine: ispita, acea tentatie, pornita din Paradis, incriminata de la inceput, dar prezenta in viata
oricarui om.
Ca sa combati un rau trebuie sa-l cunosti, si nu sub forma unei experiente directe. Este necesar sa
fii informat. Prevenirea este un atribut al activitatii umane in relatia ce implica munca cu omul.
Consumul de droguri este in crestere, asa cum in crestere este si numarul celor ce, de dragul unor
castiguri usoare si foarte consistente, se lasa antrenati in segmentele ce constituie intreaga retea a
drogurilor.
Dependentul de consumul de droguri produce un dublu handicap in societate, al consumatorului
si al celor ce sub o forma sau alta sunt in legatura cu el: personal sanitar, organe din justitie,
politie, cler, mass-media etc. Iata ca raul produs de drog nu este doar o problema a cuiva. Sub o
forma sau alta, drogul face parte din viata fiecaruia, macar prin stirile difuzate in presa si audiovizual despre fapte si date legate de lumea drogurilor, cu toate implicatiile si increngatura

existente in tara, dar si pe intregul mapamond. In acest context nu putem sta de-o parte, adica
fara o opinie personala si de atitudine fata de acest adevarat flagel.
Computerul a intrat si continua sa intre in casa multor oameni. Comunicarea moderna este de
neconceput fara computer. Marea majoritate a institutiilor, mai mici sau mai mari, nationale sau
internationale, nu mai pot fi concepute fara computer, fara banca lor de date, fara facilitatile de
comunicare prin internet, fara accesarea aproape instantanee la documente si evidente pe care
numai aceasta tehnologie moderna ne-o aduce pentru o informare rapida si usoara. Dar sa nu
uitam ca omul a facut computerul si nu invers. Sa nu uitam ca omenirea n-a scapat de pericolul
unei catastrofe globale, catastrofa ce este inca prezenta prin armele nucleare pe care omul le-a
inventat, o catastrofa ce inca pune in pericol intreaga planeta. Dezechilibrele provocate, cum este
cel in sfera ecologiei, al consumului exagerat al resurselor naturale, poluare, al supra-popularii
Terrei, manipularea genetica, pot de asemenea cauza urmari nebanuite, si asta intr-un viitor nu
prea indepartat. Omul contemporan a ajuns sa vada ca tot ceea ce s-a construit pentru om poate fi
folosit si impotriva lui.
Intr-o astfel de lume traim, intr-o astfel de lume se afla si crestinii. Institutii existente de veacuri,
si printre acestea si Biserica, au trebuit sa sufere un fenomen de adaptare, de asa-zisa acomodare
la realitati care, cum aratam mai inainte, erau de neimaginat nu cu multi ani in urma. Acomodare
si adaptare nu inseamna pentru Biserica insa renuntare la principiile de baza ale invataturii
crestine.
Ne-am putea pune intrebarea: cand a fost mai greu, cand ereziile macinau trupul tinerei Biserici
si cand sangele martirilor nu mai contenea a uda pamantul, sau acum, cand Biserica este
convulsionata atat de ereziile moderne (sectele si sectarii), cat si de cei ce, avand putina credinta,
ori neavand-o deloc, cauta adevarul in afara Revelatiei, adica a Descoperirii dumnezeiesti, si
uneori chiar impotriva acesteia. Timp pentru turnat vitei de aur a fost intotdeauna. Pagubitor este
sa opui stiinta religiei, dar si religia stiintei. Nu atat ratacitorii pe cai straine credintei trebuie sa
ne ingrijoreze cat dorinta acestora de a-si face ucenici.
Daca cineva va cauta intr-o Concordanta biblica problema drogurilor si a pozitiei luate fata de
acestea in Sfanta Scriptura va avea surpriza sa constate ca nu este mentionat acest subiect.
Explicatia este simpla, drogurile sunt, pentru vremea cand apare Evanghelia, o aparitie tarzie.
Oricum, ulterioara scrierii Bibliei.
Dar, lucrand prin analogie, daca betia este condamnata de Sfanta Scriptura, cu atat mai mult sunt
drogurile care au efecte distrugatoare mult mai mari decat cele ale consumului de alcool. De
altfel intre cele doua rele exista o legatura. Nu de putine ori consumul exagerat de alcool duce
catre drog.
Din punctul de vedere al Bisericii, drogurile ar trebui situate in categoria pacatelor foarte grele
intrucat raspandirea si consumul de astfel de droguri sunt un atentat la insasi viata omului. Viata
este un dar divin. Omul a fost facut dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu, lucru spus de
Biblie in Cartea Facerii. De multe ori drogul ucide, sau grabeste moartea. inca de timpuriu
Dumnezeu a oprit uciderea.

Intre cele 10 porunci din Decalog, aflam pe locul cinci porunca: "Sa nu ucizi" (Ies. 20, 13). Pe
vremea Mantuitorului aceasta porunca era folosita de El pentru a arata superioritatea Legii celei
Noi, adica a Evangheliei. Hristos nu desfiinteaza preceptele Vechiului Testament. Daca-i ataca pe
farisei si pe carturari, ii ataca pentru felul ingust in care aplica prevederile Legii Vechi.
Mantuitorul Iisus Hristos largeste sfera pacatului, aducand in planul greselii fapte care nu erau
considerate grave. Iata, pornind de la porunca a 5-a a Decalogului, ce ne invata cat de grav poate
deveni un pacat cum este acela de a te mania pe cineva: "Ati auzit ca s-a spus celor de demult: Sa
nu ucizi; iar cel ce va ucide, vrednic este de judecata. Eu insa va spun, oricine se manie pe fratele
sau, vrednic va fi de judecata" (Matei 5, 21-22).
Pe de o parte, Mantuitorul nuanteaza gama pacatelor fata de aproapele nostru, iar pe de alta da o
greutate si mai mare acestei porunci prin care se opreste uciderea. Pentru ca, daca va fi judecat
cel care doar se manie pe fratele sau, cu atat mai mult va veni la judecata cel care savarseste
pacatul omuciderii?!
Desigur ca venirea Mantuitorului si intreaga Sa activitate vor fi centrate mai ales pe afirmarea si
explicarea poruncii divine a iubirii aproapelui, mergand chiar pana la iubirea vrajmasului. Or,
drogul, in chip agresiv, este tocmai negarea acestei iubiri a aproapelui, falsificarea adevaratului
rai si indepartarea omului de Dumnezeu spre o lume care, daca n-are cum sa aiba o legatura cu
imparatia Acestuia, sigur are o legatura cu lumea raului, in ultima analiza cu iadul cel vesnic.
Participarea omului la actul pacatului presupune o participare dubla, trup si suflet sau mai exact
suflet si trup, pentru ca in acest act sufletul are primordialitate, si ca initiativa si ca participare.
Un eseist si remarcabil filozof roman contemporan scria aceste randuri intr-o nu mai putin
remarcabila lucrare: "Pacatul inteles ca forma de destrupare vicioasa, ca o relatie cu corpul
pervertita prin iluzii zamislitoare intretinute in afara ei, este forma omeneasca a pacatului: ea
duce, in extremis, la pierderea vinovata a corpului". Drogul face sa esueze trupul omului, dupa ce
acest naufragiu s-a facut din initiativa sufletului, pacat savarsit mai intai in camara sufletului.
Ca viata omului este pretuita de Dumnezeu stau ca marturie zecile de vindecari minunate de
bolnavi pe care le-a savarsit Mantuitorul, plecand de la infirmitati mai mici si pana la invieri din
morti. Minunile descrise de sfintii evanghelisti si savarsite de Mantuitorul, cel mai adesea in fata
multimii de oameni, nu numai in prezenta apostolilor, dovedesc pretuirea data omului ca
persoana fizica, omul luat in integralitatea sa ca trup si suflet.
Actul intruparii, adica al intrarii Dumnezeirii celei necuprinse in limitele unui corp a insemnat
cel mai important act al Sfintei Treimi fata de om, dupa cel al crearii lui. Mantuitorul Iisus
Hristos "S-a degradat pe Sine, prin smerenie, de dragul celui ce se degradase pe sine prin pacat".
Omul putea fi mantuit si in alt mod, direct prin vointa lui Dumnezeu. Calea aleasa, adica
intruparea Unicului Sau Fiu, ne dovedeste cat de mult l-a iubit Dumnezeu pe omul cazut in
umbra pacatului.
Ce putem face pentru salvarea lumii de astazi care si-a pierdut dimensiunea ei spirituala? Cata
violenta, cata nesiguranta. Drogatul este un mic copil fata de fanaticul terorist. Dar amandoi sunt

in sfera raului. O societate macinata din interior, cum face drogul, este o societate mai
vulnerabila. Nu putem nega o legatura intre drog si fanatism. Pentru ca fanaticul ia raul pe care-l
va face altora drept bine si bun pentru cauza sa; precum face si drogatul care se da pe mana
placerii celei inchipuite adusa de drog, cand in realitate el este de fapt sclavul patimii sale.
O persoana informata - o persoana mai putin vulnerabila drogului
Multa lume foloseste cuvantul drog. Pentru multa lume drogul, sau substanta stupefianta, se
materializeaza in cuvantul heroina, opiu sau hasis, marihuana sau canabis, cocaina, morfina,
extazy etc.
Plantele (adica materia prima vegetala) din care se pregatesc drogurile, au o existenta
multimilenara. Plantele cu continut halucinogen sunt asadar in natura de cand le-a facut
Dumnezeu. Daca aceste plante sunt batrane ca existenta, lupta contra traficului ilicit de droguri
nu are nici macar 100 de ani.
Pentru ca in plan international aceasta lupta a fost reorganizata incepand cu anul 1909. Cativa ani
mai tarziu, Conventia internationala a opiului, instituita in anul 1909, a pus bazele actualului
regim juridic international. Este vorba de prima manifestare internationala care in anul 1912, la
Haga, a dus la incheierea primei conventii internationale in materie de stupefiante, cu denumirea
de mai sus. insemnatatea acestei prime conventii internationale a constat in faptul ca obligatiile
pe care si le-au asumat la Haga statele participante au incetat sa mai fie doar o obligatie morala,
ele devenind obligatii de drept international.
Comisia consultativa a traficului de opiu si a altor droguri vatamatoare, creata in 1920 de fosta
Societate a Natiunilor a jucat un rol important in combaterea traficului ilicit de droguri. Ea a fost
"aceea care a atras atentia pentru prima data ca, in statele care fabricau droguri cat si cele de
materie prima vegetala, traficul si consumul ilicit de droguri constituie o grava problema
sociala".
In anii ce au urmat, legislatia juridica internationala a facut progrese si, in ciuda unor obstacole
create uneori de state importante, s-a ajuns ca organismul special creat prin Conventia
internationala a opiului, sa devina primul organ de control international, cu puteri depline. Acesta
a fost Comitetul central permanent al opiului a carui sarcina a fost sa examineze statisticile pe
care statele le trimiteau periodic cu privire la productia de materie prima din care se extrag
drogurile naturale, precum si la fabricarea, importul, exportul, consumul, stocurile si cantitatile
provenite din importurile sau exporturile ilegale de droguri.
Din pacate, cu toate reglementarile internationale in materie de droguri si a unor succese
realizate in asigurarea unui control asupra drogurilor, totusi traficul ilicit si toxicomania au
continuat sa ia amploare la nivel mondial.
I. Riscurile mobilitatii din societatea contemporana in consumul de droguri
Se discuta mult de activitatea de preventie. La nivel de buna intentie procentajul participantilor la
o astfel de activitate este impresionant. Concret lucrurile sunt sensibil diferite. Intr-o lume

actuala in care sportul, mai ales pentru cei tineri, este un fel de noua religie, putem apela la o
comparatie luata din lumea sportivilor. Am putea spune ca lumea sportiva poate fi o alternativa
pentru absorbtia unei parti a populatiei tinere din sfera ispitei drogurilor. Marile performante, dar
si o existenta confortabila fizic si psihic, se realizeaza in primul rand prin efort. Acestuia i se
asociaza o viata de echilibru, pe multe planuri, de infranare. Sportivul adevarat este in felul lui
un ascet. Nu-l vei vedea pe sportivul adevarat, care doreste sa aiba performante personale,
consumand alcool, tigari, mancare in exces etc. Realizarile in sport s-au facut pe fondul unei
munci sustinute, perseverente, aceasta munca fiind insotita de numeroase privatiuni, de o viata de
echilibru.
Ce legatura au acestea cu potentialele victime ale drogului? Este vorba de controlul energiilor
care la un tanar sunt in stare de presiune cvasi-permanenta pentru a nu cadea rob patimilor sau
instinctelor. Sa luam exemplul discotecii, locul unde nu de putine ori s-au gasit laolalta furnizori
de droguri, dar si consumatori, precum si potentiali consumatori.
Distractia, dansul, fac parte din viata noastra. Tentatiile dintr-un astfel de loc sunt mari si
interdictia sub orice forma mareste banala curiozitate, dar si indarjirea cu care unii tineri se
inarmeaza in fata parintilor lor. Nu putem nega, nu putem ignora conflictul dintre generatii.
Conflictul este mai acut si cu forme mai vizibile intre generatia foarte tanara si cele mai
varstnice. La un tanar se pot distinge si perioade mai critice, cum ar fi adolescenta.
Conflictul dintre generatii nu este rezultatul epocii actuale. Poate ca acum este mai vizibil, si intrun fel, mai complex, iar audio-vizualul focalizeaza si potenteaza aspecte ale acestui conflict.
Trebuie sa recunoastem ca ierarhia autoritatii in familie se cam clatina, ca raporturile fiu-parinte
nu mai au incarcatura de odinioara cand hotararea parintelui era aproape litera de lege.
Pornind de la aceste realitati trebuie sa reconstruim aceste raporturi in beneficiul tuturor partilor
implicate si mai ales sa avem in vedere necesitatea unei educatii trainice, stabile, cu repere
morale sanatoase.
Ideal este ca orice copil sa aiba o familie, ca aceasta familie sa fie ea un model pentru acel copil,
ca scoala sa realizeze un program complet si complex de educatie, de formare de adevarate
caractere.
Familia are granite de varsta. Ramai in familie, legat de familie, mai mult sau mai putin, dar la
un moment dat, tanarul sau tanara devin independenti. La randul lor isi vor intemeia sau nu o
familie, cert este ca rostul educational al familiei trebuie preluat din timp de scoala. Ce te faci
insa cu cel care abandoneaza scoala de timpuriu, sau se limiteaza la un numar redus de ani de
studiu.
Cei ce intra in contact cu lumea drogurilor provin din medii diferite, uneori n-au familii, sau
familiile sunt departe de cadrul minim de comportament decent in familie si-n afara ei. Oricat lam ocroti pe un tanar de tentatiile castigurilor spectaculoase de pe urma drogurilor, si oricat i-am
explica ce face drogul dintr-un om, uneori efortul devine zadarnic si raul isi intinde plasa sa
nevazuta si-l prinde in aceasta betie a lumii ce nu exista decat in mintea celui ce a primit in
trupul sau dulcea otrava.

Parintii nu sunt numai cei ce i-au adus pe lume pe copiii lor si care au obligatia doar sa-i faca
mari. in mod oarecum paradoxal parintele, atunci cand are unul sau mai multi copii, trebuie la
randul lui sa se autoeduce, sa se informeze despre cum trebuie sa-si creasca copilul, cum trebuie
sa-l educe si cum trebuie sa se comporte tinand seama de profilul emotional, temperamental, de
structura psiho-fizica a acestuia, cu tot ce presupune ea.
Un cercetator american, cu o indelungata experienta in domeniul consilierii familiale, Dr. Ross
Campbell, afirma urmatoarele: "Cercetarile au aratat ca familiile stranse, educatia parinteasca,
afectiunea parinteasca si disciplina autoritara sunt asociate indeaproape cu lipsa
comportamentului antisocial si a abuzului de droguri. Pe de alta parte, controlul autoritarist,
pedepsele coercitive si educatia putina au fost legate de comportamente mai putin dezirabile".
Aceasta lucrare face dovada unei experiente de exceptie, dovedindu-se un adevarat manual
pentru parintii care doresc sa-si ajute copiii lor, atat ca preventie, cat si in cazuri dificile, ca sa nu
spunem chiar disperate.
Scaderea numarului de consumatori duce, in mod inevitabil, la scaderea numarului de
distribuitori din acea zona. Societatea civila trebuie angrenata in cvasitotalitatea ei pentru ca
rezultatele negative ale acestui flagel sa fie stagnate si, pe cat posibil, in regresie. O mobilizare
de fond cu repere trainice in forul interior al fiecaruia, adica, fara constrangeri exterioare, pe
fundamentul unei acceptari individuale cu nota de dominare caracteristica unei convingeri
sincere ca aceasta implicare este in beneficiul fiecaruia si al tuturor.
Din punct de vedere crestin ortodox, Taina Spovedaniei sau a Marturisirii este o cale de
vindecare. Pentru ca spovedanie adevarata inseamna si cainta adevarata, inseamna o determinare
de a porni pe un drum, altul decat cel de pana atunci.
Caderi vor mai fi, dar cel asaltat de tot felul de ispirte stie la ce poarta sa bata, daca doreste
indreptarea. Foarte sugestiv mi s-a parut raspunsul dat de un om al vietii pustnicesti, acum multe
veacuri in urma, la intrebarea unui oarecare: "Exista cu adevarat iertare pentru orice pacat?"
Pustnicul, pe nume Zenon, si-a dat seama ca este vorba de un pacat mare si raspunsul sau nu a
intarziat: "Cel care se pocaieste pe masura pacatului, obtine iertarea".
Nu trebuie sa ignoram faptul ca sunt medii, grupuri formate din persoane ce scapa in totalitate
controlului societatii, a organismelor societatii. Acele persoane traiesc intr-o lume a lor, cel mai
adesea la marginea societatii, se simt ignorati, se simt frustrati. Si la drept vorbind ei pot fi
socotiti in categoria celor ignorati si cu frustrari majore din partea familiei lor, dar si a societatii.
Marile aglomerari urbane, asa-zisele metropole sau city, si care sunt o creatie a secolului al XXlea, creeaza un mediu extrem de propice pentru lumea drogurilor. Pentru ca aceste aglomerari de
populatie favorizeaza lumea anonimatului, lume atat de potrivita celor ce doresc sa li se piarda
repede urma, o lume unde si posibilitatile de desfacere si consum ale drogului sunt mai mari
pentru a se desfasura, dezvolta si in ultima instanta, de a antrena o parte a populatiei.
Traficantii prefera marile aglomerari urbane pentru ca acolo oferta lor este supralicitata, numarul
de consumatori fiind mult mai mare. Si consumatorii prefera marile metropole, acolo li se pierde

de asemenea si lor urma, sunt mai liberi, pot scapa mai usor de parinti si rude, de cunoscuti si
prieteni.
Sa retinem ca lupta impotriva drogurilor se desfasoara pe doua fronturi, unul, al efectului si
celalalt, al cauzei.
Cele precizate mai sus sunt numai o parte din aceste mutatii generate de lumea moderna in care
traim. De aceea, intr-un program, intr-o politica adecvata adoptate de lumea drogului, trebuie
avute in vedere in permanenta situatiile nou create si ceea ce ne pandeste ca posibil rau. Legea
incadreaza fapta, dar mecanismele cauzale, cele care duc la aparitia si proliferarea lumii
drogului, cu toata incarcatura respectiva, scapa, evident, in cea mai mare parte, legii.
De aceea si lupta impotriva drogului nu este numai lupta omului legii. Implicarea multiimensionala a tuturor factorilor societatii este o necesitate de prim ordin daca vrem ca raul pe
care-l produce drogul sa fie limitat, sa fie ingradit. Si pentru ca drogul este inamicul de moarte al
adolescentilor trebuie sa subliniem inca o data rolul determinant, in cele mai multe cazuri, pe
care trebuie sa-l aiba parintii pentru a-si apara copiii de acest rau, sau pentru a-i ajuta si a fi
alaturi de ei, daca ei au cazut in capcana drogului. in acest sens mai citam din Dr. Ross Campbell
un pasaj care face pretioase clarificari, absolut necesare a fi stiute de parinti:
"Putini oameni inteleg toate motivele ce stau la baza consumului de droguri, cum ar fi depresia,
anxietatea, furia si bolile mintale-neurologice. Lipsa de intelegere este motivul principal pentru
care parintii si alte persoane implicate esueaza in a-i ajuta pe copii sa depaseasca problemele cu
drogurile. De prea multe ori am vazut persoane tinere care sunt tratate doar pentru dependenta lor
fiziologica, in timp ce cauzele fundamentale ale problemei lor cu drogurile sunt ignorate. E doar
o aparenta ca acel copil a fost ajutat. Curand el se va intoarce la droguri, spre groaza si disperarea
parintilor".
O lupta complexa, cum este aceea cu lumea drogului nu poate fi formata numai din succese. Cine
se angajeaza intr-o astfel de lupta trebuie sa stie ca infrangerile nu sunt numai inevitabile. Latura
pozitiva a insuccesului consta tocmai in mecanismul de mobilizare cat mai hotarata in aceasta
batalie cu lumea raului pe care o cauzeaza drogul ca procurator de placere.
Drogul - pacat multiplu
Lupta impotriva drogului are doua componente care opereaza cu mijloace oarecum diferite, dar
scopul este comun celor doua. Consumul de droguri este pacatul savarsit. Producerea, transportul
si plasarea drogurilor se constituie de asemenea ca un pacat savarsit, dar in acest al doilea caz
avem de-a face cu circumstante agravante.
Ambele componente sunt in sfera pacatului, dar cea de a doua fata de prima este precum o
picatura in fata unui izvor. Picatura este cel ce-si consuma doza, izvorul este cel care are deja
consumatori, fiind totodata in cautare de potentiali consumatori. Piata nu o largeste
consumatorul, ci traficantul de droguri; uneori cu ajutorul celui care consuma. Ne intoarcem la
notiunile de ispitit si ispititor.

Drama drogatului este drama pacatosului, in sensul celui statornic in pacat. Normalitate
inseamna dor de viata, anormalitate inseamna afundare pe caile intunecate ce duc catre moarte;
de aceea, cel ce are exercitiul drogului ajunge in timp sa nu mai doreasca viata, sa vada viata nu
ca un dat divin, ci ca o povara, de care vrea sa scape. Ajunge sa lupte impotriva vietii facandu-se
astfel fiul pierzarii.
Daca viata in sufletul unui drogat nu mai are valoare, ce sa se mai gandeasca acesta la ideea
dorului nestins al vietii cu corolarul acestui dor care este acela al nemuririi. Astfel drogatul
singur se exclude cercului celor care au apartenenta vietii in Hristos, a vietii nu spre moarte, ci
spre imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu.
De aceea, trebuie mai mult decat pentru alte categorii de suferinzi, ca acei crestini care sunt in
jurul lui sa refaca in acest suflet invadat de rau legatura cu Dumnezeu la Care este nadejde si
salvare din pacat. Se uita prea adesea ca omul a fost zidit spre nemurire.
Lupta andi-drog este o lupta dificila, care necesita programe bine elaborate, si pe termen lung.
Aria specialistilor a trebuit sa fie largita: medici si psihologi, asistenti sociali si fundatii de profil,
specialisti in drept penal si duhovnici, dar si parinti care au in familiile lor cazuri de drogati.
A aparut o literatura de specialitate care vine cu un real folos in sprijinul tuturor celor angrenati
in aceasta lupta. Sunt greutati considerabile, de la cele financiare la cele de ordin etic. E greu sa
vindece societatea ceea ce familia si scoala n-au facut indeajuns si la timp. Dar vinovatii nu
trebuie localizati in niste organisme sau institutii pentru ca fenomenul consumului si dependentei
de droguri ilicite are multe cauze, multe necunoscute, plecand uneori de la persoane cu anumite
inclinatii catre morbid, accese de teribilism si pana la fenomenul inofensiv in aparenta a cedarii
la tentatia drogului.
In ceea ce priveste fenomenul consumului la adolescenti, uneori aflati la varste destul de mici,
aici, cu adevarat, familia poarta o parte din vina si scoala intr-o oarecare masura. Si vina
respectiva porneste in primul rand de la o lipsa totala de informare, sau o informare insuficienta.
Desigur ca cei mai vinovati sunt traficantii de astfel de substante. Uneori chiar ei insisi,
consumatorii, dar indiferent din ce categorie ar proveni, la acestia prevaleaza, inainte de toate,
dorinta unui castig mare si rapid. Ceea ce poate parea surprinzator este faptul ca pe cei mai multi
nu-i sperie ideea privarii de libertate pentru ani buni. Nu se gandesc la faptul ca atunci cand intri
intr-o structura de acest tip, comparabila, pe drept cuvant, cu o caracatita, ai putine sanse sa te
mai si opresti.
Biserica si lupta impotriva consumului de droguri
De ce Biserica trebuie sa se implice in problema dificila si spinoasa a traficului de droguri si a
consumului de droguri? Raspunsul este extrem de firesc: pentru ca Biserica trebuie sa devina mai
activa si sa raspunda provocarilor provenite din partea societatii contemporane secularizate.
Biserica Ortodoxa trebuie sa fie o Biserica vie si activa, deschisa catre societate, slujind-o din
interior: "Este foarte bine ca se vorbeste despre Sfintii Parinti, dar este necesar ca lectura

acestora sa ne influenteze astfel incat sa fim contemporani lumii in care traim. Trebuie sa tinem
cont de faptul ca Parintii vorbeau in contextul lumii mediteraneene din Antichitate, in vreme ce
noi vorbim in contextul intregii planete".
Oliver Clement, autorul acestui fragment este adeptul hotarat al reconsiderarii multor teme, spre
a arata ca apartinem secolului in care traim, dar seva existentei noastre ca crestini nu se rupe de
acea minunata Traditie a Bisericii.
Iata un alt citat din interviul din care am luat si textul de mai sus: "Cu siguranta ca Sfintii Parinti
nu-si puneau, de exemplu, problema drogurilor, a erotismului sau a sectelor. Toate aceste
probleme ne iau astazi cu asalt. S-ar putea spune ca, de la Dostoievski incoace, si o data cu
psihanaliza am descoperit profunzimi ale sufletului omenesc pe care Parintii le banuiau, dar
asupra carora aveau o alta viziune, decat a noastra".
Crestinismul a invins in lumea in care a aparut prin superioritatea invataturii sale. Cristalizarea
doctrinara a invataturii in zorii timpurii ai acestui crestinism a lasat loc mai intai propovaduirii
moralei lui Hristos si a principiilor acesteia. Hristos cel Rastignit a invins lumea si a atras
multimile spre Altarul invierii Sale. El a coborat in moarte spre a ne inalta spre inviere. Iar scara
pe care a coborat in lume a fost aceea a nesfarsitei Sale iubiri pentru fiinta pe care Dumnezeu a
creat-o: omul.
Lupta lui Hristos a fost cu pacatul, cu raul produs de pacat. Mantuitorul Iisus Hristos a murit
pentru pacat, asa cum foarte frumos sesizeaza Sfantul Apostol Petru in prima sa epistola: "Pentru
ca si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepti ca sa
ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul".
Condamnarea pacatului cuprinde implicit, condamnarea atat a consumului de droguri cat si
comercializarea, sub orice forma, a drogului.
Asa cum aratam in capitolul precedent si cel ce face trafic de droguri si cel ce le consuma
pacatuiesc, desigur pacatele sunt diferite ca gravitate, asa cum diferita este si pedeapsa ce se da
de catre autoritatea in drept. Pe noi ne intereseaza pacatul celui ce consuma droguri, dar nu
putem sa nu mentionam celalalt pacat, mult mai grav, legat de producerea, transportul si
comercializarea de droguri.
Ca sa intelegem mai bine gradul de culpabilitate al traficantului de droguri sa nu uitam ca acesta
devine copartas pentru fiecare consumator, devine "solidar" cu raul pe care-l face fiecarui
consumator. L-am putea asemana pe traficant folosind in sens negativ imaginea semanatorului,
nu de samanta cea buna, ci de neghina.
Daca in clasica parabola a semanatorului, acesta raspandeste samanta cea buna tuturor oamenilor,
dar numai la unii ajunge sa rodeasca, in cazul semanatorului de neghina, deci de rau, samanta
aceasta este aruncata si nu se prea risipeste. Luand lucrurile astfel am putea fi inclinati sa
consideram raul ca mult mai usor de realizat. Oare nu calea cea fara de oprelisti este calea
pierzaniei?!? Poteca raiului este stramta, asa cum stramt este si pamantul pe care rodeste samanta
cea buna.

La ora actuala consumul de droguri nu are o etichetare clara din punctul de vedere al moralei
crestin-ortodoxe. In manualul de Teologie Morala Ortodoxa, sunt prezentate pe larg felurimea
pacatelor, dar nicaieri nu se vorbeste in mod limpede de locul pe care-l ocupa in ierarhia faptelor
rele consumul de droguri. De fapt, pacatul consumului de droguri nu este mentionat sub nici o
forma.
Dupa expunerea privind pacatul sunt prezentate alte doua categorii pe care le regasim de fapt tot
ca pacate, anume patima (viciul) si obisnuinta rea. in aceasta ultima categorie este introdus
fumatul. Descriindu-se faptele care pot fi etichetate in categoria patima (viciul), citim aceste
randuri in care regasim caracteristici ale acestui flagel, ale consumului de droguri: "Calauzit
numai de placere, patimasul ignora toate aspectele realitatii, afara de cel interesat, si, astfel
cunoaste realitatea in mod unilateral si fragmentar patima aserveste cu deosebire vointa, din care
face o roaba, redusa la rolul de a-i executa orbeste poftele. Caci patima este in fond, o robie
ingrozitoare".
Amploarea pe care a luat-o consumul de droguri in multe tari din lume impune includerea
nominala a acestei patimi in randul pacatelor care atenteaza la viata omului, cu efecte atat de
devastatoare pentru fiinta umana, pentru familie in sens strict, dar si marea familie care este
societatea. Totodata se impune si analizarea din punct de vedere teologic a acestui flagel in plina
ascensiune printre tineri.
Din punctul de vedere al moralei crestin-ortodoxe, in antiteza cu patima, cu viciul, deci cu
pacatul in ultima instanta, sta virtutea. Si desi virtutea este cea folositoare, cea care zideste,
patima este cautata si preferata. In intreaga invatatura a Bisericii, incepand cu cele ce sunt
consemnate in Sfintele Evanghelii, dar si in toata Sfanta Traditie a Bisericii, in toata practica ei,
cele doua sunt in opozitie clara, declarata, fara echivoc.
Chiar de la primele scrieri ale crestinismului, si as mentiona aici pe langa scrierile Noului
Testament, invatatura celor Doisprezece Apostoli si mai toate scrierile Parintilor Apostolici, sunt
prezentate cele doua cai: a vietii si a mortii. in aceste scrieri sunt enumerate: "Toate virtutile
insumate in calea vietii si luminii, si toate categoriile de pacate, insumate in calea mortii si
intunericului".
O pezentare concisa si plastica a opozitiei virtute-patima (pacat) am intalnit-o la unul din cei mai
mari Parinti ai Bisericii crestine, Sfantul Ioan Gura de Aur. Iata chiar cuvintele sale: "Ca atata
vreme cat patimile ne stapanesc, socotim virtutea istovitoare, grea, cu urcus anevoios, iar viciul
placut si foarte dulce; dar daca ne desprindem putin de patimi vedem ca viciul este respingator si
urat, iar virtutea usoara, lesnicioasa si de dorit. Si aceasta o poti afla de la cei care au dus o viata
virtuoasa. Asculta de Pavel care spune ca patimile ne sunt o rusine chiar dupa ce ne-am departat
de ele, spunand: "Ce roada ati avut atunci de pe urma celor de care acum va rusinati?" (Rom. 6,
21).
Si pacatul, patima sau viciul precum si virtutea sunt efecte ale libertatii cu care omul a fost
inzestrat de Dumnezeu de la inceput. De fapt libertatea este o dovada a grijii lui Dumnezeu
pentru om. Aceasta grija a lui Dumnezeu fata de sanatatea omului "este o insusire a lui

Dumnezeu care nu-i limiteaza fiintei umane libertatea, ci o tine in stare de veghe asupra
sufletului".
A fi liber este un mare risc: "Noua nu ni s-a oferit un destin confortabil. Faptul de a fi inzestrati
cu libertate este, in fond, ca un blestem, am vrea parca uneori sa ne rugam lui Dumnezeu sa nu
ne mai faca asa de liberi. Sa ne mai ia din libertate, o libertate cu care nu stim ce sa facem.
Dumnezeu ne da o viata finita, capacitati interioare finite, si ce ne da in mod infinit? Libertatea!
Cum sa rezolv eu, cu facultatile mele finite si inauntrul unei vieti finite, o problema de ordinul
asta?... Dar aceasta este miza crestinismului, uriasa voluptate a lui Dumnezeu de a crea o fiinta
libera, chiar in raport cu El, cu riscurile ce decurg de aici".
Folosirea acestei libertati in sens negativ duce la pacat, la patima, la raul pacatului, la acceptarea
ispitei vrajmasului; in vreme ce dobandirea virtutii este calea pozitiva, de accedere la darurile
promise de Dumnezeu omului.
Virtutile sunt legate intre ele, o legatura organica, o articulare fireasca ce face ca progresul moral
al omului sa capete forma clara, sa aiba o logica neintalnita in cazul pacatului, al patimei. Iata
cuvantul Sfintei Scripturi care sustine clar ideea ca virtutile sunt legate intre ele si pot izvori una
din alta spre cresterea armonioasa a sufletului celui ce le are si le practica.
"Puneti si din partea voastra toata sarguinta si adaugati la credinta voastra: fapta buna, iar la fapta
cunostinta; la cunostinta infranarea, la infranare rabdarea, la rabdare evlavia, la evlavie iubirea
frateasca, iar la iubirea frateasca dragostea. Iar cel ce nu are acestea este cu vedere micsorata si
stinsa si a uitat de curatirea pacatelor lui de demult." (II Petru 1, 5-9).
Consumul de droguri are evident o latura extrem de perversa deoarece drogul nu numai ca
patrunde in corpul omului, dar atunci cand efectul dispare, se iveste necesitatea unei noi doze. in
cel ce a experiat o data drogul, se naste dorinta puternica de a-si procura acea stare de exceptie,
acea stare de fericire, in care simte senzatii placute nemaiintalnite altcumva. Numai ca drogul
supraliciteaza trupul si sufletul celui in cauza atat prin obtinerea trecatoare a acestei stari, cat mai
ales si prin ceea ce urmeaza cand efectul de extaz al drogului a trecut.
Caderea aceasta este abrupta, extrem de directa. De pe piscurile starii de extaz in acea stare de
apatie, durere fizica, lipsa de dorinta de viata. Singura dorinta in acele momente este numai aceea
de a se intoarce cu orice pret, intoarcere in acel paradis inchipuit din care a iesit.
Se creeaza astfel un lant vicios: o noua doza de drog, reintrare in falsul paradis, caderea in sevraj,
daca nu intervine o noua doza etc. Un ciclu care, daca se continua duce la moarte fie prin
supradozare, fie prin secatuirea trupului. Pe un astfel de trup vlaguit gasim terenul ideal pentru ca
o serie de boli grave precum sida, cancerul, ciroza, boli mintale etc. sa se instaleze. Observam un
lant al raului. Drogul face casa buna cu alte rele, cum sunt bolile de mai sus. Solidaritatea in rau
cu toate consecintele ei este teribila.
Biserica, in principal prin clericii ei, este abilitata sa lupte impotriva drogurilor, in special pentru
salvarea celor dependenti de droguri, prin insasi pozitia pe care ea trebuie sa o aiba fata de cel

prins in capcana acestui rau. Pentru ca Biserica are obligatia de a intinde o mana celor bolnavi.
Or, drogatul este un astfel de bolnav, si fizic si psihic.
Dependenta de drog este boala sa, o dependenta care, asa cum aratam mai inainte, devine in cele
din urma ucigatoare. Consumatorul de droguri este o persoana bolnava, in primul rand bolnava in
sufletul ei. Bolnava de pacatul care se naste din consumul de drog producator de placeri nefiresti.
Nu intamplator am folosit termenul de obligatie pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos a fost foarte
transant cu fariseii ce-i reprosau ca sta la masa cu vamesii si pacatosii.
In acest sens, El spune foarte clar si raspicat: "Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei
bolnavi" (Matei 9, 12). Si ca sa nu dea loc la interpretari intareste aceste spuse, zicand imediat:
"n-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta" (Matei 9, 13).
Nu era singura data cand Domnul preciza poporului ales scopul venirii Sale. El, Fiul lui
Dumnezeu, S-a intrupat pentru a invinge pacatul. Intreaga Sa invatatura, toate minunile Sale au
fost indreptate impotriva pacatului. Spre eliberarea omului de raul pacatului. Nu a fost prilej pe
care Mantuitorul sa-l iroseasca in ilustrarea invataturii Sale.
Una dintre cele mai frumoase parabole lasate de Hristos contemporanilor sai dar si intregii
omeniri, prin care arata grija Sa pentru cel in suferinta pacatului este Pilda fiului risipitor. Fiul a
devenit un simbol al risipei necugetate, dar si al indreptarii prin pocainta. Este exemplul cel mai
clar prin care Hristos arata ca iesirea din marasmul bolii pe care o produce pacatul este posibila,
iar bucuria intoarcerii celui cazut este foarte mare pentru ceilalti.
In acest sens, Domnul Hristos vazandu-i pe farisei si carturari, care carteau: "Acesta primeste la
Sine pe pacatosi" (Luca 15, 21), vine cu amintita pilda, dupa ce mai inainte spusese multimii alte
doua parabole legate de acelasi subiect: Pilda oii ratacite si a drahmei pierdute; si concluzioneaza
dupa cele doua pilde cu spusele: "Zic voua, asa se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un
pacatos care se pocaieste" (Luca 15, 10).
Drogatul aflat in cura de dezintoxicare trebuie sa cunoasca si medicamentul numit rugaciune.
Dublarea medicatiei cu balsamul credintei este o cale mai sigura de recuperare. Fara indoiala,
Cuvantul Evangheliei si sfatul preotului lucreaza la cel bolnav care are dorinta insanatosirii.
Rezultatele credintei la cel bolnav sunt prezente in zecile de vindecari facute de Mantuitorul Iisus
Hristos. In toate aceste vindecari esentiala a fost credinta. Acel celebru "mergi in pace, credinta
ta te-a mantuit" este in actul vindecarii dovada conlucrarii dintre bolnav si Marele Tamaduitor
care este Hristos.
Dimensiunea grozaviei pe care o produce consumul de droguri ne-o da implicarea negativa
produsa prin acest consum pe mai multe paliere ale existentei umane. Pentru ca efectele
dependentei de droguri sunt ingrozitoare pe toate planurile: personal, familial si social.
Indiscutabil, cu totii dorim rezultate pozitive in efortul de recuperare a consumatorilor de
droguri. Or, acest lucru nu se poate obtine daca acest efort nu are la baza conlucrarea. Pe cat de
cooperant va fi cel aflat in aceasta suferinta a dependentei de droguri, pe atat rezultatele vor fi pe
masura. Este insa o cooperare de lunga durata, in care virtutea rabdarii incalzita de flacara

dragostei crestine poate aduce rezultate pozitive. Nu vrem sa vedem marginile si limitele
medicinei, iar propriile noastre limite, ca pastori sufletesti, sa le ignoram.
Ca o ironie a vietii si drogatul si Biserica folosesc o notiune ce numai semantic este comuna
celor doi. Notiunea de rai, pe care Biserica o asociaza cu imparatia lui Dumnezeu, cu intreaga
noastra lupta de aici impotriva pacatelor si patimilor de tot felul, drogatul insa ii da un alt
continut. Un continut pe care el afirma ca-l si materializeaza prin consumul de droguri.
Acel paradis efemer in care drogul il transporta pentru scurt timp intr-un "paradis" al raului, daca
se poate spune asa. Pentru ca in invatatura noastra crestina paradisul pierdut de primii oameni are
durata vesniciei, pe cand raiul drogatului este mai mult decat efemer. in imparatia lui Dumnezeu
nu intri decat cu faptele bune, cu un suflet curat.
In paradisul drogatului curatenia sufletului s-a pierdut prin insusi consumul drogului, un consum
ce murdareste fiinta umana, un consum care nu de putine ori il trimite pe cel in cautarea de
placeri inchipuite sa faca rau mergand pana la crima uneori. In munca de recuperare, argumentul
legat de nemurire devine considerabil subtire, chiar inconsistent, pentru mintea celui care tocmai
a iesit din paradisul placerii nefiresti, din raiul ce s-a materializat prin starea de extaz.
Daca vrem rezultate, daca vrem sa-l scapam din ghearele mortii, aici trebuie sa intervina tactul
duhovnicului. La prima vedere sufletul consumatorului de droguri pare precum o stanca neteda,
de o inaltime ametitoare, pe care trebuie sa o escaladeze, fara accesorii, pastorul duhovnicesc. O
situatie imposibila la prima vedere dar care nu este de nerezolvat. Cati se incumeta, si mai ales,
cati izbandesc?! O intrebare fara raspuns daca vrem sa prezentam procente sigure de reusita.
Omul modern a facut multe descoperiri, a obtinut progrese incredibile, a reusit sa patrunda in
mecanismul genetic, a plecat in cosmos etc, dar care este bilantul sau in construirea unei societati
caracterizate de bunastare materiala si confort, care insa nu i-au adus fericirea. Omul
contemporan traieste intr-o profunda criza interioara.
Explorarea sufletului unui consumator de droguri este o adevarata aventura, cu mai multe
necunoscute. Ce simplu ar fi daca sufletul omului ar avea niste coordonate stricte asemenea
matematicii. insasi derularea vietii fiecaruia dintre noi este imprevizibila, cu atat mai mult
sufletul omului. Spunea frumos un mare teolog al Bisericii noastre: "Orice om trece in viata lui
pe la raspantia unde se incruciseaza cele doua cai: a binelui si a raului si unde se hotarasc viata si
plata lui, dupa calea pe care o urmeaza, adica dupa chipul in care se foloseste de libertatea voii
sale de a alege ori binele, ori raul".
Din punctul de vedere al Bisericii si al invataturii moralei crestin-ortodoxe recunoastem in cei ce
au de-a face cu drogurile neputinta consimtita a omului in fata pacatului, a raului. Cel ce
furnizeaza este potrivit acestei morale, asa cum aratam mai inainte, ispititorul. Este sub alt chip,
ucenicul diavolului. Iar cel ce consuma este ispititul, cel care a consimtit sa guste nu din fructul
oprit ci din fructul cel cu otrava. O otrava "dulce", pentru ca si pacatul este "dulce" la inceput.
intre cele doua pacate, cel al ispititorului si cel al ispititului exista diferente, pe care le face
evident si legea. Pentru ca una este sa fii solidar cu raul pe care-l raspandesti si alta in postura de
victima, de cel ce a consimtit sa savarseasca pacatul.

Oamenii nu se gandesc la acea lectie din rai, devenita mai mult decat clasica si bine stiuta. O
lectie pe care au primit-o primii oameni, aceea de a nu intinde mana catre ce este interzis. Scuza
curiozitatii, a nestiintei, a determinarii unei singure incercari etc, palesc in fata grozaviei
consecintelor in cazul consumului de droguri.
Tratand atat distribuirea cat si consumul de droguri ca pacate, primul fiind evident mai grav
decat cel de-al doilea, Biserica are fata de aceia care au sub o forma sau alta legatura cu drogurile
atitudinea pe care Mantuitorul ne-a recomandat-o fata de cel pacatos. Raul nu se indreapta decat
prin cainta, iar cainta nu inseamna sa-l repeti.
Poate niciun pacat nu este reluat asa de rapid precum consumul de droguri. Dam vina pe
dependenta, si intr-o oarecare masura lucrurile stau asa, dar cati din cei care doresc sa-si schimbe
viata, sa renunte la acest nociv obicei apeleaza si la medicamentul numit rugaciune? Ajutorul lui
Dumnezeu nu vine nici automat, nici nechemat. Astfel, primul pas trebuie sa fie al celui ce
doreste sa scape din latul raului, al drogului. Si acest prim pas trebuie sa inceapa prin cunoasterea
patimei sau constientizarea raului. Cum frumos spunea Sfantul Grigorie de Nazianz: "Cel care nu
vede cat de pierzator este pacatul este orb cu ochii".
In lupta cu cei care ajung sa aiba legatura cu drogurile trebuie sa discernem. Pentru ca scopul
principal din punct de vedere al atitudinii Bisericii trebuie indreptat catre victimele acestui flagel.
Si mai putin catre distribuitori care vor avea timp, cand vor fi prinsi si condamnati, sa se caiasca
pentru pacatele lor, daca nu vor fi cu inimile impietrite.
Trebuie asistati, indrumati, ajutati, cei care au ajuns victime. Este aici mai ales munca
specialistilor dar si a celor din alte segmente ale societatii. Evident ca Biserica are si ea un rol
important in salvarea lor. Grija ce trebuie aratata consumatorilor de droguri nu trece intr-un plan
secund fata de grija pentru cei ce pot ajunge ca acestia. Cel victimizat este, atunci cand a fost
descoperit, sub supravegherea autoritatilor abilitate, pe cand potentiala victima are o libertate
primejdioasa si primejduita.
Ca pastori de suflete, clericii trebuie sa inteleaga ca in ultima instanta parohia si problemele ei
trebuie sa se identifice cu misiunea lor.
Punctul forte al trairii crestin-ortodoxe comunitare trebuie sa il constituie, fara indoiala, viata
liturgica in biserica, cu precadere in actul euharistie, dar si in afara ei. Sa nu uitam ca Sfintele
Taine se administreaza cele mai multe dintre ele in biserica!
Tehnica moderna L-a adus cumva pe Dumnezeu in casele noastre prin radio, prin televiziune,
prin computere? Dumnezeu a venit in casa noastra fizica, dar, din pacate in casa sufletului nostru
il intalnim mai rar. Putem auzi la radio, sau vedea la televizor o slujba "la domiciliu". Exista
emisiuni religioase prin care crestinul negresit se imbogateste sufleteste. Nu mai vorbim de o
intreaga literatura religioasa, accesibila atat celor mai putin instruiti cat si celor cu pretentii
intelectuale.
Cat de frumos si daca vreti, cat de pilduitor este, cand incepi ziua cu cuvantul Domnului. in acest
sens, postul national de radio este un fericit si graitor exemplu. Astazi crestinul obisnuit se poate

intalni cu Dumnezeu si in afara lacasului de cult, dar electronica, si toate inventiile sale, nu pot
inlocui trairea actului liturgic, oriunde s-ar savarsi acesta. Sa nu uitam ca administrarea harului
nu are posibilitati de transmitere pe unde hertziene, decat numai in biserica intr-o atmosfera
liturgica cuviincioasa.
Pe vremuri, adica in urma cu circa 50-60 de ani, ritmul cotidian al existentei umane, cel putin in
Europa, nu cuprindea activitati care sa ingusteze timpul alocat de om vietii si experientelor sale
duhovnicesti. Un exemplu: duminica era atat o zi de participare liturgica, precum si, efectiv, o zi
de odihna. Pentru multi, duminica este sinonim astazi cu ore bune petrecute in fata televizorului,
sau exclusiv recreerii sportive sau de alt gen, cum ar fi audieri audio etc. Aparent nimic grav in
aceasta. Astazi ne miscam, intrucatva, in alti parametri temporali, dar si de imagine, cu
incarcaturi ce nu pot fi ignorate. Si preotul este supus asediului pe care arsenalul extrem de
puternic al audio-vizualului si al presei scrise il creeaza in intreaga societate umana.
In relatia interumana a aparut o noutate care a dus la scaderea frecventei legaturilor intre oameni,
a dialogului personal, al vizualizarii relatiei. Tihna de familie este pe cale sa devina legenda.
Revin asupra dilemei de care am amintit mai inainte: las tehnica sa ma acapareze cu totul si in
zone ce altadata erau rezervate trairii spirituale? Si, daca o fac, oare cu ce costuri, atat pentru
timpul prezent cat si pentru cel viitor?
Trebuie precizat faptul ca viitorul lumii spre care ne indreptam este, din nefericire, o lume a
secularizarii, ceea ce se traduce cel mai bine de fapt intr-o lume a indiferentei si instrainarii de
Dumnezeu si de Biserica. Aceasta este mai periculoasa decat ateismul. Deoarece cu ateul poti
purta un dialog, poti avea speranta sa-l intorci de la ideile sale, pe cand pe un indiferent cel mai
adesea, nu.
Tentatiile lumii de astazi sunt infinit mai multe si mai variate. Adica ispitele de tot soiul; oare
pacatul in lume n-a aparut prin acceptarea de catre om a fructului cel dulce al ispitei? De sagetile
tentatiilor de tot soiul nu se scapa usor. Iata lupta noastra, iata o componenta insemnata a
misiunii noastre, iata, in ultima instanta, problematica cea mare a vietii de parohie astazi, fie ea la
oras, fie la sat.
Problematica drogului cu tot ceea ce inseamna aceasta ca un rau major in viata societatii nu
trebuie ignorata. Sa reflectam la faptul ca consumul de droguri este un pacat grav. Asta mai ales
ca drogul aduce cu sine, atrage cu sine alte pacate. Consumatorului de droguri i se pare normal sa
fure din casa, chiar sa jefuiasca in cautarea de fonduri pentru alimentarea patimii sale. El iese din
circuitul persoanelor valide de munca, devine o povara pentru familie si societate, chiar daca este
tanar si poate presta o activitate utila lui si societatii.
Daca viata cotidiana este supusa la tot felul de agresiuni specifice epocii contemporane, aceasta
inseamna ca avem timp mai putin pentru suflet, ca timp de zidire spirituala.
Avem sansa libertatii, cu avantajele, dar si dezavantajele ei. Paradoxal, dar foarte adevarat, este
ca in lipsa libertatii randurile se strang, cu rezultate pozitive pentru calitatea vietii religioase. Nu
mai exista ingradire religioasa impusa. Ne pandeste totusi ingradirea pe care, poate in parte cu
totul involuntar, o punem noi insine ca timp de rugaciune, publica sau particulara, ca vreme de

meditatie asupra vietii noastre sufletesti. Sa nu ajungem ca in Vest, unde scaunele de spovedanie
tind sa devina piese de muzeu.
Nicio schimbare majora in viata unei societati nu aduce numai beneficii. Dar, daca nu se studiaza
la timp fenomenul cu efect negativ in planul vietii, cu precadere spirituale, si nu se iau si
masurile corespunzatoare, atunci raul prinde radacini adanci si devine din pacate foarte greu sau
chiar imposibil de indepartat din viata noastra.
Preotul nu mai are doar altarul, acestuia i se adauga si catedra, amvon catre tineri, loc de formare
si de transformare a sufletului celui tanar, elev sau student. Dubla ipostaza a preotului, de parinte
duhovnicesc, dar si aceea de dascal, trebuie exploatata in lupta impotriva pacatelor, deci si in
combaterea consumului de droguri.
Preotul, fie in calitate de dascal de religie, dar si in calitatea sa de preot mai ales, trebuie sa ajute
scoala in stradania acesteia de a forma un tineret cat mai moral, un tineret care sa aiba un crez
sanatos, cu repere clare in planul etic. Sa nu uitam ca pericolul cresterii consumatorilor de
droguri are in scoala, deci printre elevi, mari sanse.
Scoala este poate cel mai vulnerabil loc sub raportul castigarii de potentiali consumatori. Elevul
este mai expus prin lipsa de experienta, prin tentatia unei noi experiente, prin intelegerea gresita
a fenomenului de emancipare, prin fronda afisata, prin ascunderea unor frustrari, prin sensibilitati
de ordin afectiv asociate cu stari de anxietate etc. Uneori parintii sunt cei care contribuie, prin
banii dati copiilor, la procurarea de droguri.
Drogul demoleaza, drogul paralizeaza, drogul poate duce chiar la crima, drogul rapeste societatii
un potential lucrator, drogul produce handicapuri ale caror costuri se rasfrang pe umerii celor
sanatosi. Iata suficiente situatii care trebuie sa ne mobilizeze. Costurile pe care societatea le
plateste pentru ravagiile facute de consumul de droguri sunt mari, de durata.
Din punct de vedere crestin nu putem sa nu precizam ca este hotarator ca activitatea Bisericii pe
taramul preventiei, dar si al recuperarii celor prinsi in mreaja drogului, trebuie sa aiba la temelia
ei dragostea fata de om, iubirea fata de aproapele. Cel ce are dragoste pentru aproapele are
partasia comunicarii cu Hristos. Poti avea o armata de mercenari, poti avea o multime de
specialisti pe care sa-i platesti pentru programe de stabilizare a societatii, dar nu poti avea o
dragoste platita.
Referitor la dubla calitate a preotului, aceea de pastor de suflete, dar si de dascal de religie,
trebuie sa subliniem ca nu este deloc usor. Sa amintim opozitia din unele scoli, chiar din partea
unor cadre didactice fata de ora de religie si de prezenta preotului printre elevi. Sa nu uitam insa
ca Mantuitorul este Cel ce a zis ucenicilor Sai, si prin aceia si noua: "Iata Eu va trimit pe voi ca
pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii" (Matei 10,
16).
Concluzii

Din punctul de vedere al configuratiei confesionale a lumii consumatoare de droguri, putem

observa ca ea apartine cu precadere popoarelor crestine. Poate pentru ca sunt mai bogate decat
celelalte, poate pentru ca aici ideea libertatii de optiune individuala il face pe om sa-si traiasca
viata personala dupa propria lui socotinta si lege.
Nu ne propunem sa intram in domeniul unei analize ce-ar tine mai mult de domeniul sociologiei,
dar in acelasi timp nu putem sa nu ne punem urmatoarea intrebare: De ce crestinii a caror
diversitate confesionala la randul ei este destul de consistenta, nu vor sa invete ceva din greseala
primilor oameni? Anticii stiau ca nu e bine sa deschizi cutia Pandorei.
Pornind de la realitatea pacatului, a prezentei in lume a ispitei si ispititorului, vom intelege mai
bine felul in care omul este luat in stapanire de pacat. Consumul de droguri nu are ca factor de
pornire doar curiozitatea. Riscurile curiozitatii ii pot arunca pe consumatorii de droguri intr-o
lume a raului din care unii scapa iesind din aceasta viata pe usa mortii nefiresti, altii raman ani de
zile robiti acestei patimi ucigatoare, iar cei ce se smulg din acest rau, nu vor nicidecum sa-si
aminteasca macar ce au patimit. Desi acestia din urma ar fi cei mai buni luptatori in fata celor ce
nu se pot smulge din acest rau.
Omul a inregistrat victorii deosebite asupra unor boli grave. Avem un arsenal bogat pentru a
interveni in cazuri extreme, si numai mentionarea grefelor de tot felul, a transplantului de organe
si ar fi suficiente pentru acest tablou al cunoasterii umane actuale in beneficiul propriei sanatati
fizice, in plan mental, in plan de comportament, in plan spiritual, lucrurile n-au inregistrat astfel
de progrese. Nu era posibil pentru ca fortele irationale din fiinta omului nu le mai poate controla.
Omul a pierdut constiinta pacatului si nu mai poate face distinctie intre bine si rau, si pierde
astfel controlul vietii interioare.
Crestinismul arata, mai mult ca oricare alta religie, ca este posibil progresul moral. Omului ii este
mai la indemana sa faca raul, sa apeleze la placeri. Recunoastem in aceasta aplecarea omului
catre pacat, catre fapta care-l umbreste pe om. In acel moment omul intuneca in propria sa fiinta
acel chip originar pe care Dumnezeu l-a sadit in el dintru inceputuri. Dar caderea nu desfiinteaza
indreptarea. Cu alte cuvinte greseala nu este fara remediu.
Biserica pune la indemana celui aflat in mrejele pacatului cai de indreptare, de recuperare. in
terapia sufletului ceea ce ofera Biserica prin Sfintele Taine, cu precadere prin Sfanta Taina a
Spovedaniei, sunt arme sigure impotriva raului. Nu-i mai putin adevarat ca Biserica devine
neputincioasa prin si in fata refuzului pe care cel aflat in staruinta in rau, in patimi de tot felul, il
arata fata de mana ce i se intinde. Mana aceasta n-ar trebui refuzata daca vedem in ea insasi
mana lui Hristos.
Biserica Ortodoxa intr-o societate moderna si secularizata trebuie sa adopte o atitudine de
angajare si slujire a lumii, nu de resemnare in fata problemelor lumii. In acest sens, ea trebuie sa
se situeze intr-un raport viu cu societatea. Biserica nu trebuie sa fie concentrata doar in Sfanta
Liturghie si viata sacramentala, ci si sa-si afirme fara echivoc responsabilitatea pentru viata
lumii.

Puterea terapeutica a Sfintelor Taine trebuie sa se manifeste asupra intregii lumi aflate in
suferinta. Biserica nu poate ramane indiferenta la suferintele de tot felul ale oamenilor. Ea trebuie
sa le ofere mijloacele de lupta impotriva raului si posibilitatea mantuirii si a nemuririi lor.
Biserica poate ajunge la inima omului contemporan atat de bolnav sufleteste, dandu-i Painea
Vietii.
pr. Virgil Dimitrie Ionescu