You are on page 1of 23

Abstract

Această lucrare a urmărit să evidenţieze diferenţele dintre femeile care au născut pe cale naturală
şi cele care au născut prin cezariană în ceea ce priveşte nivelul depresiei postnatale,
ataşamentului matern, a sentimentelor de vină şi anxietate. Studiul a constat într-un eşantion de
30 de femei care au născut natural şi 30 care au născut prin cezariană cu copii până la un an.
Conform ipotezelor, femeile cu naştere naturală au un nivel de ataşament matern, anxietate şi
sentimente de vină mai ridicat decât cele care au născut prin cezariană, în timp ce femeile care au
născut prin cezariană au nivel mai mare de depresie postnatală decât cele cu naştere naturală.
Rezultatele obţinute nu sprijină nici una din ipoteze, datele fiind nesemnificative statistic.

Cuvinte cheie: naştere naturală, naştere prin cezariană, depresie postnatală, ataşament matern,
anxietate, vină.

1

Introducere
Importanţa temei studiate
Naşterea unui copil este un eveniment cu un mare impact asupra ambiilor părinţi, dar mai ales
asupra mamelor. Schimbările in plan social, psihologic şi biologic prin care mamele trec în urma
naşterii unui copil au fost subiectul multor studii, dar foarte puţine studii s-au axat pe modul în
care tipul de naştere influenţează sentimentele şi gândurile femeilor în raport cu propria persoană
si copil.
În acest studiu vom cerceta diferenţele în ceea ce priveşte nivelul depresiei postnatale,
sentimente de vină, anxietate si de ataşament matern între femeile ce au născut pe cale naturală şi
cele care au născut prin cezariană. Procesele fiziologice si emoţionale ce au loc in în timpul
sarcinii au un impact major asupra relaţiei dintre mamă si copil, în acelaşi timp aceste schimbări
creează o stare de vulnerabilitate psihică a mamei. Prevalenţa depresiei postanatale la nivel
mondial este între 10 şi 15%, iar 50 % din mame trec prin „tristeţea de după naştere”, care apare
la o zi sau două după naştere şi poate dura maxim 3 săptămâni (Rauh, Beetz, Burger, et al. 2012).
Deşi studiile pe depresie postnatală şi modul în care este influenţată de tipul de naştere sunt
contradictorii, în cazul de faţă ne concentrăm atenţia exclusiv pe influenţa negativă pe care o are
naşterea prin cezariană asupra nivelului depresiei postnatale (Hergunner et al. 2014; Yang et al.
2011; Clement, 2001; Carter, Frampton, Mulder, 2006; Petrosyan et al. 2011) Dintre multiplele
aspecte psihologice şi emoţionale care se schimbă la femei în urma naşterii, sentimentele de vină
şi anxietate sunt în prim plan, mai precis modul în care acestea sunt influenţate de tipul de
naştere (Wiklund, Edman, Larsson & Andolf, 2009). Creşterea numărului de naşteri prin
cezariană face ca cercetarea posibilelor efecte negative asupra nivelului lor de ataşament faţă de
copil să fie de maximă importanţă (Lobel, DeLuca, 2007; Hergunner et al. 2014).
Obiectivul lucrării
Principalul obiectiv al lucrării de faţă este de a identifica diferenţele emoţionale şi ataşament
matern specifice între mamele ce au născut pe cale naturală si cele ce au născut prin cezariană.
Cercetarea este una diferenţială, urmând măsurarea simptomelor depresiei postnatale, precum şi
2

noile mame sunt susceptibile de a se dispreţui şi au percepţia că şi cei din jur împărtăşesc acest sentiment. Identificarea diferenţelor la nivelul ataşamentului matern al mamelor care au născut natural sau prin cezariană. satisfacţie scăzută în rolul de părinte şi sentimente de vină. În practică. totuşi datele privind influenţa 3 . Griffiths. Bennett. astfel ezită să caute ajutor. Evaluarea diferențelor dintre mamele care au născut natural sau prin cezariană la nivelul sentimentelor de vină. ceea ce înseamnă că multe din ele nu au timpul necesar pentru a merge la şedinţe de psihoterapie sau la doctor. O problemă ar fi faptul că multe mame refuză să ia antidepresive în timpul alăptării din frica efectelor secundare care ar putea să le aibe copilul. Christensen. Nu în ultimul rând. Este o tulburare foarte comună care are efecte profunde atât asupra mamei cât şi asupra copilului. Femeile au o stare generală proastă. majoritatea clinicienilor au crescut perioada de debut până la primele 12 luni după naştere. Evaluarea diferenţelor la nivelul anxietăţii mamelor care au născut natural sau prin cezariană. 3. Crezând că pot fi considerate „o mamă rea” . În vederea atingerii scopului propus. lucrarea îşi propune următoarele obiective: 1. 2013). Altă probemă majoră este faptul că mamele au un program foarte strict cu puţin timp liber.nivelul de ataşament matern. 4. Deşi mulţi factori de risc au fost descoperiţi in meta-analize. Elwood. Prezentarea aspectelor teoretice relevante obiectivului ales Depresia postnatală este definită ca fiind un episod depresiv major declanşat in primele 4 săptămâni după naşterea copilului de către Manualul de diagnostic si statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV). pot refuza tratament sau chiar şi diagnosticul (Jones. Ca şi în cazul altor tulburări depresive există o multitudine de tratamente eficiente precum medicamentele antidepresive şi psihoterapia. 2. Evidenţierea diferenţelor existente între mamele care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană în privinţa simptomelor pentru depresie postnatală. Rata de incidenţă a depresiei postnatale este de aproximativ 13%. Bennett. al sentimentelor de vină şi al anxietăţii. dar din păcate există multe bariere care împiedică implementarea tratamentelor pentru depresie postnatală.

Grupul de control era format din 272 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani.4%. Engel. 2011). în timp ce alte studii nu au descoperit diferenţe semnificative statistic între cele două categorii (Herguner.7% din femeile care au născut prin cezariană sufereau de depresie postnatală. efecte negative în sferele emoţionale. Taherian. Ors. Petrosyan. Rauh. Cicek. Armenia s-a pus problema diferenţelor culturale şi sociale datorate situaţiilor de criză din Armenia din ultimele 2 deceniu. Abbaszadeh. Dacă un ataşament securizant nu este stabilit între mamă şi copil în primul an de viaţă. Herguner. cu copii între 1 si 3 luni. Beetz. În meta-analiza elaborată de Carter et al. Într-un alt studiu privind corelaţia între naşterea prin cezariană şi riscul pentru depresia postnatală elaborat de Xie et al. Nivelul de ataşament al mamei faţă de copilul ei este unul din cei mai importanţi factori in dezvoltarea sănătoasă a copilului. John Bowlby (1907-1990) a elaborat teoria ataşamentului susţinând faptul că imediat după naştere se construiesc structuri de ataşament în primul rând cu mama. Annagur. Acest fapt este un element fundamental al naturii umane. iar grupul cu femei care sufereau de depresie postnatală cuprindea 63 de subiecţi.tipului de naştere asupra depresiei postnatale sunt contradictorii. China 21. Annagur. iar acest fapt a făcut ca ataşamentul să fie un subiect intens studiat de-a lungul timpului. Lepper & Pearson (1996) şi Lobel & DeLuca (2007) care au 4 . 2014. 2012. Rezultatele studiului au confirmat faptul că naşterea prin cezariană era un factor de risc. psihice. Burger. Arzoumanian. fizice şi sociale pot apărea (Herguner.9% din ele sufereau de depresie postnatală. În urma studiilor elaborate de DiMatteo. Relaţiile de ataşament stau la baza existenţei noastre. (2006) care cuprinde 24 de studii nu a fost descoperită o corelaţie între depresia postnatală şi naşterea prin cezariană. Acest studiu fiind făcut în Zerevan. (2011) pe un eşantion de 534 de femei din Changsha. Masoudi. Orz. dar diferenţele privind prelevanţa depresiei postanatale nu au fost semnificativ diferite faţă de cea din alte societăţi. Karimian. Herguner. Morton. Diferenţele cele mai semnificative între naşterea prin cezariană şi cea naturală la scorurile pentru depresie postnatală au fost la primele zile după naştere şi la 4 luni după naştere. unele atribuind simptome ale depresiei postnatale naşterii prin cezariană. 2014. În studiul elaborat de Petrosyan et al. dar numai in cazul femeilor cu vârsta de 25 de ani sau mai mică. Cicek. (2011) prelevanţa depresiei postnatale era de 14. iar mai apoi cu tatăl şi alţi oameni. 2014). iar in cazul femeilor care au născut natural doar 10. Kafaei.

care este un hormon asociat cu comportamentul matern. Tulman. în timp ce anxietatea este un sentiment de durată care este axat pe viitor. pe când la bărbaţi este de doar 19. Herguner & Ors (2014) au vrut să descopere dacă întradevăr tipul de naştere afectează ataşamentul matern. Hedahl. În ceea ce priveste diferenţa dintre sexe la prevalenţa anxietăţii. Frica este un sentiment cu durată redusă. acesta putând fi un alt motiv pentru nivelul mai ridicat al ataşamentului matern in cazul femeilor ce au născut pe cale naturală în contrast cu cele ce au optat pentru naşterea prin cezariană (Kendrick. 25% din oameni suferă de anxietate într-o anumită perioadă a vieţii şi ar avea nevoie de tratament pentru aceasta. Cicek. specificitatea ameninţării şi direcţia în care sunt conduse acţiunile. Conform datelor epidemiologice tulburările anxioase luate împreună au prevalenţă mai mare şi decât tulburările depresive. difuz.evidenţiat efectele negative ale naşterii prin cezariană asupra stilului de ataşament al mamei faţă de copil. talamusul. Diferenţele între frică şi anxietate pot fi împărţite în 4 categorii: duraţia sentimentelor. acestea fiind considerate cele mai des întâlnite tulburări conform părerii generale (Kessler şi colab. 2000). femeile sunt cele mai afectate. 2013). 1983.2% (Stanley & Beck. focusată pe prezent. Aceştia au descoperit că mamele care au născut prin cezariană simţeau mai puţină plăcere în interacţiunea cu copilul lor şi erau mai ostile faţă de aceştia în perioada postnatală (Cranley. Rezultatele studiului au confirmat faptul că nivelul de ataşament matern este mai scăzut la femeile cu naştere prin cezariană decât la femeile cu naştere naturală. de tulburare. dar daca durează prea mult şi este prea intensă poate sa devină tulburare anxioasă (Arlington. Annagur. Anxietatea este foarte des intâlnită. În timpul naşterii naturale este eliberată oxitocina. 1994). iar alţi 25% suferă de o anxietate mai puţin severă (Călinescu. Swain et al. momentul în timp pe care se pune accentul. hipotalamusul şi amigdala) creşte la mamele cu naştere naturală faţă de cele cu naştere prin cezariană atunci când copilul plânge. 2006). (2008) a mai demonstrat că activitatea cerebrală în zonele responsabile de comportamentul matern (girusul temporal. îndreptată către o ameninţare specifică şi facilitează fuga de ameninţare. Presupunerea este că naşterea prin cezariană influenţează negativ ataşamentul matern din cauza diferenţelor fiziologice din timpul naşterii. rata de prevalenţă la femei fiind de 30. 1986). 2000). 5 . Anxietatea este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate. Anxietatea este un răspuns natural la anumite situaţii de viaţă. Herguner.5%.

Scopul studiului acestora era de a examina schimbările de personalitate de la ultimele luni de sarcină până la primele luni dupa naştere la femei care au născut un singur copil prin naştere naturală sau prin cezariană.ameninţarea nu este una specifică. facilitând prudenţă exagerată care intervine în copingul constructiv cu ameninţarea (Sylvers et al. Larsson & Andolf (2009). Anxietatea reflectă defapt capacitatea noastră de a ne adapta şi planifica viitorul (Vrasti. Frica este un răspuns emoţional la ceva perceput ca fiind ameninţător. iar nivelul lor de anxietate era mai ridicat înainte faţă de femeile cu naştere naturală. 2001). 2008). ci una difuză. iar Sigmund Freud a susţinut că acest fapt este rezultatul luptei între Eu şi Supraeu. travaliu si cezariană. Gale Group . Acesta considera obstacolul unui sentiment de vinovăţie inconştient ca fiind cel mai mare obstacol care stă în calea recuperării. 2011). presupunanduse că femeile ce au născut prin cezariană au avut sentimente mai intense legate de naştere. acestea au fost studiate împreună de către Wiklund. Inc. Vina este o experienţă cognitivă sau emoţională care apare atunci când o persoană realizează sau crede (cu acurateţe sau nu) că a încălcat un standard moral sau propriile standarde de comportament şi preia responsabilitatea pentru acestea (Strickland. O explicaţie clară asupra acestor descoperiri nu a putut fi dată. Este un sentiment care nu dispare cu uşurinţă. astfel naşterea însine a diminuat sentimentele negative extreme. Studiul acestora a identificat diverse schimbări în personalitatea mamelor până la 9 luni după naştere. în timp ce anxietatea apare în situaţii care par de neevitat sau necrontrolat. Atât femeile din grupul naşterii naturale cât şi cele din grupul naşterii prin cezariană aveau tendinţa de a fi mai impulsive şi retrase social la 9 luni după naştere. În ceea ce priveşte sentimentele de anxietate si de vină. deşi nu sunt aşa. 6 . Femeile cu naştere naturală aveau tendinţa de a deveni mai anxioase şi aveau sentimente mai ridicate de vinovăţie faţă de cele cu naştere prin cezariană în primele 9 luni din perioada postnatală. Edman.

Participanţi În cadrul cercetării au participat 60 de femei toate având vârsta între 25 şi 35 de ani. operaționalizate prin scorul obținut la chestionarele aferente. 4. 33 au condiţie socioeconomică foarte bună ( venituri peste 400 de lei/ membru de familie). iar a copiilor lor este de 7 luni. Nivelul de ataşament matern este mai scăzut la femeile care au născut prin cezariană faţă de cele care au născut pe cale naturală. 24 au condiţii bune (venituri între 200 şi 400 de lei/ membru de familie) şi 3 au condiţie precară ( venituri sub 7 . Variabila independentă este de tip etichetă și este reprezentată de modul în care au dat naștere participantele.depresia postnatală. ataşamentul postnatal şi sentimentele de vină. 2. prin cezariană sau prin cale naturală. Media de vârstă la femeile care au născut prin cezariană este de 30 de ani. Metodologie Design Designul studiului este unul non-experimental de tip comparativ. Sentimentele de vină sunt mai crescute la femeile care au născut natural în comparaţie cu cele ce au optat pentru naşterea prin cezariană. 3. Femeile care au născut prin cezariană au un nivel mai mare de depresie postnatală în comparaţie cu femeile care au născut pe cale naturală. cu copii între 2 luni şi 11 luni. iar 48 din mediul urban. unde variabilele dependente sunt anxietatea. Dintre subiecţii participanţi la studiu 12 proveneau din mediul rural.Ipotezele urmărite În scopul atingerii obiectivelor urmărite s-au formulat urmatoarele ipoteze de lucru: 1. Anxietatea este mai crescută la femeile care au născut pe cale naturală decât la cele care au născut prin cezariană. iar la femeile care au născut natural media lor de vârstă este de 29 de ani cu media vârstei la copiii lor tot de 7 luni.

În ceea ce priveşte nivelul de educaţie 21 de subiecţi au studii medii.200 de lei/ membru de familie). GASP conţine 2 sub-scale pentru sentimentele de vină. Scala a fost construită de Condon şi Corkindale în 1998 pentru a măsura aspectul afectiv al relaţiei dintre mamă si copil în primul an de viaţă a celui mic. Chestionarul a fost finalizat în urma unui interviu nestructurat cu 10 femei a căror copii aveau vârsta sub un an. Trei din ele nu au putut fi folosite datorită faptului ca subiecţii cât şi copiii lor depăşeau limita impusă de vârstă a studiului. Guilt and Shame Proneness Scale). iar 2 nu erau completate în întregime. Pentru a măsura sentimentele de vinovăţie am folosit scala predispoziţiei pentru vină şi ruşine (engl. pentru a determina experienţa subiectivă a gândurilor şi sentimentelor mamelor legate de ataşamentul lor faţă de copil. iar în cercetarea de faţă este de 0. fiecare cu 4 itemi care măsoară evaluarea negativă a comportamentului şi tendinţa de de a repara greşeli în urma transgresiunilor şi 2 sub-scale pentru sentimentele de ruşine care 8 măsoară evaluarea negativă proprie şi tendinţa de retragere în urma transgresiunilor expuse . Într-un final scala a rămas cu 19 itemi. SEDP (Scala Edinburgh de Depresie Postnatală) şi STAI (State-Trait Anxiety Inventory for Adults). iar 25 locuiesc cu familia extinsă. dintre care 65 au fost returnate. Coeficientul de consistenţă internă a scalei conform autorului fiind de 0. Au fost distribuite 70 de chestionare. GASP (Guilt and Shame Proneness Scale). toate femeile fiind căsătorite. 32 au studii superioare şi 7 au studii postuniversitare. Pentru a măsura nivelul de ataşament matern am folosit scala pentru ataşament matern postnatal (engl. Scala a fost construită de Cohen şi Wolf în 2011 pentru a măsura diferenţele individuale în predispoziţia de a simţi sentimente de vină şi ruşine în diferite situaţii de transgresiune. Instrumente Pentru a atinge scopurile cercetării au fost aplicate următoarele instrumente: MPAS (Maternal Postnatal Attachment Scale). Conceptul de bază al acestui test a fost similar celui pentru scala de ataşament antenatal construită tot de Condon în 1993. Maternal Postnatal Attachment Scale).78. fiecare din ei având între 2 şi 5 variante de răspuns reflectând frecvenţa experienţei respective.91. 35 locuiesc cu familia nucleu.

Scala constă în 10 propoziţii scurte. Pentru a construi această scală Cohen şi Wolf au elaborat 2 studii. iar altele în public. O parte din întrebări sunt cotate invers (3. În total scala are 16 itemi fiecare cu 7 variante de răspuns. ajungând la .71.1.6% şi simptome specifice în proporţie de 92. şi anume faptul că răspunsurile 1. pentru a diferenţia mai bine cele 2 concepte. Scala a fost construită de Spielberger. iar un scor peste 13 indică o depresie serioasă. O precizare trebuie făcută în ceea ce priveşte itemul numărul 10 al chestionarului. Pentru a măsura sentimentele de anxietate am folosit inventarul pentru anxietate (State-Trait Anxiety Inventory for Adults). Un scor de până la 10 puncte este considerat normal. transgresiunile ipotetice folosite au fost alterate pentru ca unele să fie în privat. unde 1 semnifică foarte improbabil. Holden şi Sagovsky în 1987 pentru a ajuta medici şi psihiatrii în detectarea mamelor care suferă de depresie postnatală. cât şi prin contextul situaţional în care se petrece transgresiunea (privat sau public). În al doilea studiu. iar o evaluare mai amănunţită este recomandată înainte de părăsirea biroului psihiatrului sau doctorului. în timp ce un scor între 11 şi 12 indică o predispoziţie pentru depresie de 76. Scorul final este calculat adunând scorurile de la fiecare item.62 pentru tendinţa de a repara greşeli. Rezultatele indică faptul că predispoziţia către sentimente de vină şi ruşine pot fi măsurate atât prin răspunsul la transgresiune.90. Gorsuch şi Lushene ca 9 fiind o metodă de evaluare a celor două tipuri de anxietate.71 pentru evaluarea negativă a comportamentului şi de 0.1. Pentru a măsura nivelul depresiei postnatale am folosit scala Edinburgh pentru depresie postnatală (engl.0). o tulburare care durează mai mult decât tristeţea de după naştere.2 şi 3 la acest item indică faptul că mama este un pericol pentru ea şi pentru copil.public. Coeficientul de consistenţă internă în cercetarea de faţă este de 0. fiecare cu 4 variante de răspuns cotate cu 0. iar în studiul de faţă fiind de 0. iar 7 semnifică foarte probabil. În primul studiu participanţii au completat un inventar al sentimentelor de vină şi ruşine bazat pe diferite concepţii teoretice asupra diferenţelor dintre vină şi ruşine. Această scală a fost concepută în Livingston şi Edinburgh de către Cox.5%.2. formă şi trăsătură. Conform autorilor coeficientul de consistenţă internă este de 0.2 şi 3 în funcţie de severitatea simptomului. Edinburgh Postnatal Depression Scale).

Procedura Datele au fost colectate prin intermediul unui chestionar. iar în cazurile în care chestionarul a fost înmânat direct. până la 4. 19 şi restul de 13 itemi sunt cotaţi direct. iar celelalte 20 măsoară anxietatea ca şi trăsătură. 20 care evaluează anxietatea ca şi formă.Femeile care au născut prin cezariană prezintă risc mai mare pentru depresie postnatală în comparaţie cu femeile care au născut pe cale naturală. 15. Este importantă ordinea în care cele două părţi ale scalei sunt completate. solicitându-se întrebări din partea subiecţilor astfel încât să se asigure că sarcina a fost înţeleasă. 6. 19. fie prin intermediul reţelelor de socializare.trăsătură are 7 itemi cotaţi invers: 1. prima fiind cea care măsoară anxietatea ca şi trăsătură. Itemii sunt evaluaţi pe o scală Likert de 4 puncte variând de la 1. Ipoteza nulă postulează că diferenţele dintre mamele ce au născut prin cezariană și cele ce au născut pe cale naturală se datorează 10 . Rezultate Ipoteza 1. 10. Chestionarele au fost trimise prin email împreună cu instrucţiunile aferente sau abordate la domiciliu unde au fost explicate instrucţiunile. Instrumentele psihilogice prezentate au fost aplicate în cele 60 de cazuri. 20.aproape niciodată. Scala A-stare este balansat cu 10 itemi cotaţi direct şi 10 itemi cotaţi invers: 1. Iar Scala A. 2. instructajul a fost făcut şi verbal. iar chestionarul a fost completat la momentul respectiv în aproximativ 15-20 de minute. 13. Participantele au fost contactate fie telefonic. Pentru fiecare test psihologic aplicat exista un instructaj specific care a fost explicat în scris. Instructajul a fost acelaşi pentru toate participantele. 10.aproape întotdeauna. 7.forma finală în 1983.81. 16. În acest caz coeficientul de consistenţă internă este de 0. Tuturor participantelor la studiu li s-au aplicat toate cele 4 teste în aceeaşi zi. Chestionarul are 40 de întrebări. Este o ipoteză unidirecţională de tip comparativ. 5. 11. 16. 8.

165 Mean Differen ce -.93472 1. Astfel.994 t-test for Equality of Means t -.00139 11 Testul F al lui Levene indică o dispersie omogenă.hazardului.969 .983 -.98317 57.983 58 Sig.68716 Independent Samples Test Levene's Test for Equality of Variances SEDP Std. peste pragul de semnificaţie de .70317 2.96667 .05.76371 . la un p>. (1tailed) . fiind nesemnificativ statistic.00137 -2.938 .8000 3. Deviation F .165 -. Am aplicat un test t pentru variabile independente cu scopul de a verifica această ipoteză. ceea ce indică faptul .05.8333 3. Rezultatele sunt vizibile mai jos: Group Statistics Q_6 tip de nastere SEDP N Mean Equal variances assumed Equal variances not assumed Std.00 natural 30 9.85141 .00 cezariana 30 8. . putem observa că t(58)= -.93470 Upper 1. Error Differen ce .000 Sig. Error Mean 1.98317 df 95% Confidence Interval of the Difference Lower -2.96667 Std.

28020 df 95% Confidence Interval of the Difference Lower -4.00 natural 30 76. Rezultatele sunt vizibile mai jos: Group Statistics Q_6 tip de nastere MPAS N Mean Std. sunt nesemnificative statistic. putem observa că t(58)= . fiind nesemnificativ statistic.06667 Std.49936 Upper 8.26859 2.266 Mean Differen ce 2.891 . Error Mean 1.05. (1tailed) . Deviation Std.Nivelul de ataşament matern este mai scăzut la femeile care au născut prin cezariană faţă de cele care au născut pe cale naturală. Am aplicat un test t pentru variabile independente cu scopul de a verifica această ipoteză.916 Sig.63296 12 Testul F al lui Levene indică o dispersie omogenă. mamele care au născut prin cezariană și cele ce au născut pe cale naturală. în concluzie ipoteza de lucru H1 este respinsă şi se acceptă ipoteza nulă. Ipoteza 2.630 .4667 12. Error Differen ce 3.28020 57.97673 2.630 . peste pragul de semnificaţie de .49962 8. ceea ce indică faptul . Ipoteza nulă postulează că diferenţele dintre mamele ce au născut prin cezariană și cele ce au născut pe cale naturală se datorează hazardului.5333 12.06667 3.00 cezariana 30 78.36922 Independent Samples Test Levene's Test for Equality of Variances MPAS Equal variance s assumed Equal variance s not assumed F .342 t-test for Equality of Means t . . Este o ipoteză unidirecţională de tip comparativ.05.63269 -4. la un p>.266 2.că diferenţele dintre cele două grupe. Astfel.630 58 Sig.42559 2.

în concluzie ipoteza de lucru H2 este respinsă şi se acceptă ipoteza nulă.33191 2.00 cezariana 30 39. Astfel. Am aplicat un test t pentru variabile independente cu scopul de a verifica această ipoteză.00 natural 30 41. Error Differen ce 1.59389 -5. mamele care au născut prin cezariană și cele ce au născut pe cale naturală. peste pragul de semnificaţie de .6000 7.153 . .16667 Std.25686 1.16667 1. Ipoteza 3.Anxietatea este mai crescută la femeile care au născut pe cale naturală decât la cele care au născut prin cezariană.127 -2. (1tailed) .05.823 t-test for Equality of Means t -1.59389 13 Testul F al lui Levene indică o dispersie omogenă.050 Sig. Este o ipoteză unidirecţională de tip comparativ.4333 7.127 Mean Differen ce -2.că diferenţele dintre cele două grupe. Deviation Std.998 .87867 57. fiind nesemnificativ statistic. putem observa că t(58)= -1. Ipoteza nulă postulează că diferenţele dintre mamele ce au născut prin cezariană și cele ce au născut pe cale naturală se datorează hazardului.29517 1. ceea ce indică faptul . Error Mean 1.92723 Upper 1.05.92723 1.32492 Independent Samples Test Levene's Test for Equality of Variances STAI Equal variances assumed Equal variances not assumed F . Rezultatele sunt vizibile mai jos: Group Statistics Q_6 tip de nastere STAI N Mean Std.153 95% Confidence Interval of the Difference Lower -5. la un p>.153 58 Sig.87867 df -1. sunt nesemnificative statistic.

Deviation Std.06304 .că diferenţele dintre cele două grupe.29092 . Error Mean 1.00 natural 30 5.19408 2. Rezultatele sunt vizibile mai jos: 14 . Am aplicat un test t pentru variabile independente cu scopul de a verifica această ipoteză.00 cezariana 30 5. mamele care au născut prin cezariană și mamele care au născut pe cale naturală.Sentimentele de vină sunt mai crescute la femeile care au născut natural în comparaţie cu cele ce au optat pentru naşterea prin cezariană.2542 1. în concluzie ipoteza de lucru H3 este respinsă şi se acceptă ipoteza nulă. Ipoteza nulă postulează că diferenţele dintre mamele ce au născut prin cezariană și cele ce au născut pe cale naturală se datorează hazardului. Ipoteza 4.23569 Este o ipoteză unidirecţională de tip comparativ. Group Statistics Q_6 tip de nastere GASP N Mean Std. sunt nesemnificative statistic.5542 1.

30531 55.983 .942 . Astfel.05.983 58 Sig. mamele care au născut prin cezariană și mamele care au născut pe cale naturală. Error Differen ce .229 Equal variances not assumed t-test for Equality of Means t .Independent Samples Test Levene's Test for Equality of Variances GASP Equal variances assumed F 1. în concluzie ipoteza de lucru H4 este respinsă şi se acceptă ipoteza nulă.91115 -.478 Sig. putem observa că t(58)= -.165 Mean Differen ce .05. sunt nesemnificative statistic. (1tailed) .165 .30000 .31115 Upper . .91163 Testul F al lui Levene indică o dispersie omogenă.31163 . peste pragul de semnificaţie de . 15 .983 . la un p>.30000 Std.30531 df 95% Confidence Interval of the Difference Lower -. ceea ce indică faptul că diferenţele dintre cele două grupe. fiind nesemnificativ statistic.

(2011) în studiul său pe un eşantion de peste 1897 de femei. Clement (2005) a descoperit un efect neglijabil al naşterii prin cezariană asupra depresiei postnatale. Rezultate similare au fost obţinute şi de Sword et al. Rezultatele obţinute. iar la cele care au născut natural de 10. riscul pentru depresie postnatală la femeile care au născut prin cezariană fiind de 21. Totuşi studiile lui Yang et al. (2005) relevă aceleaşi descoperiri în studiul său pe 10.Discuţii Principalul scop al lucrării de faţă este de a evidenţia diferenţele între femeile care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană privind nivelul depresiei postnatale.7%. Studiul lui Petrosyan et al. suportul social scăzut şi evenimente stresante de viaţă. În meta-analiza care cuprindea 24 de studii a lui Cartel et al. al sentimentelor de vină şi anxietate.934 de femei. (2006) sunt furnizate dovezi conform cărora nu există o legătură între naşterea prin cezariană şi depresia postnatală. (2011) au descoperit existenţa unei legături între depresia postnatală şi naşterea prin cezariană. datorat în mare parte altor factori externi precum existenţa depresiei în istoricul personal. nivelul ataşamentului matern. relevă faptul că nu există o diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte nivelul depresiei postnatale între femeile ce au născut natural şi cele care au născut prin cezariană. Patel et al. în cazul primei ipoteze. doar în situaţia în care femeile aveau vârsta de 25 de ani sau mai mică. Nu s-a descoperit nici o legătură între depresia postnatală şi naşterea prin cezariană la a şasea săptămână după naştere. Invalidarea celei de a doua ipoteză arată că nu există o diferenţă semnificativă statistic al nivelului ataşamentului matern între cele două grupe de femei. relevă o diferenţă majoră între cele două grupe. rezultatele studiului efectuat de Xien. astfel fiind invalidată prima ipoteză. Ba mai mult. (2011) şi Xie et al.9%. . Rezultatele obţinute în urma prelucrării datelor. (2011) relevă faptul că riscul pentru depresie postnatală este mai mare la femeile care au născut prin cezariană decât cele care au născut natural. în cazul celei de a doua ipoteză arată că diferenţa dintre femeile care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană în ceea ce priveşte 16 nivelul ataşamentului matern este neglijabilă.

2008). Oxitocina este un hormon asociat cu comportamentul matern. Hedegaard. fiind mai îngrijorate decât femeile care nasc natural. iar nivelul de ostilitate era mai crescut faţă de copil. aceasta fiind adeseori asociată cu anxietatea. Deasemenea Herguner et al. nu există diferenţe între femeile care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană în raport cu sentimentele de vină. în timpul naşterii naturale. datorită stimulării vaginocervicale şi a contracţiilor uterine. (2009) a descoperit o diferenţă în ceea ce priveşte sentimentele de anxietate între femeile care au născut prin cezariană şi cele care au născut natural. ipoteza a fost invalidată. . astfel ipoteza numărul 3 fiind invalidată. Studiul a mai descoperit că nivel de anxietate la femeile care au născut prin cezariană din timpul sarcinii până la 6 luni după naştere era relativ constant. Femeile cu naştere naturală erau mai anxioase decât cele cu naştere prin cezariană până la 9 luni după naştere. Un posibil motiv pentru nivelul mai crescut de anxietate la femeile care au născut natural faţă de cele care au născut prin cezariană ar putea fi faptul că sentimentele legate de naştere pe care le au femeile care urmează să nască prin cezariană sunt mai intense. nu există diferenţe semnificative statistic între femeile care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană în ceea ce priveşte sentimentele de anxietate. în comparaţie cu femeile cu naştere naturală. iar la 9 luni postpartum diferenţele între cele 2 grupe dispar. După naştere aceste sentimente se stabilizează. este eliberată oxitocina. 17 Conform rezultatelor obţinute la cea de a patra ipoteză. Într-un alt studiu elaborat de Kuo. Acest fapt ar trebui sa ducă la un nivel de ataşament mai mare faţă de copil în cazul femeilor care au născut natural. Frica de naştere din timpul sarcinii este foarte comună la femeile care nasc prin operaţie cezariană electivă (Fuglenes et al.În studiile lui Cranley (1983) şi Tulman (1986) a rezultat că femeile cu naştere prin cezariană aveau mai puţină plăcere în interacţiunea cu copilul. Chen şi Tzeng (2014) s-a descoperit un nivel crescut al anxietăţii la femeile cu naştere prin cezariană. 2010). În contrast cu naşterea prin cezariană. (Laursen. după care nu mai existau diferenţe între cele 2 grupe la această subscală. Studiul elaborat de Wiklund et al. Conform rezultatelor obţinute în cazul celei de a treia ipoteză. Johansen. Diferenţa fiind nesemnificativă statistic. (2014) a descoperit că nivelul ataşamentului matern era semnificativ mai mic la femeile cu naştere prin cezariană.

studiul elaborat de Wiklund et al. provenind din medii diferite.30 astfel pentru ca rezultatele studiului să poată fii extrapolate ca fiind reprezentative pentru populaţia din care au fost extrase ar trebui un număr mult mai mare de subiecţi (n=60). În primul rând studiul este unul nonexperimental. sunt greu de preconizat. Chen. Subiecţii au fost aleşi aleatoriu. Desigur mai putem lua în calcul şi faptul că prevalenţa depresiei postnatale.În ceea ce priveşte sentimentele de vină. comparativ. 18 Concluzii . iar diferenţele în ceea ce priveşte anxietatea şi sentimentele de vină între femeile care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană dispar la 9 luni după naşterea copilului. propunându-şi să descopere diferenţele în ceea ce priveşte nivelul depresiei postnatale. a anxietăţii atinge cotele maxime la 1 lună după naştere (Kuo. 2014). studiile anterioare utilizând eşantioane care variau între câteva sute şi câteva mii de subiecţi. Astfel rezultatele din Romania. motiv pentru care există rezultate contradictorii în unele aspecte. ataşamentului matern. o ţară care cu doar 24 de ani în urmă a devenit o ţară democrată. Tzeng. Deasemenea studiile anterioare sunt elaborate atât în culturi occidentale cât şi orientale. Deasemenea puterea statistică la toate cele 4 teste utilizate a fost sub 0. Este dificil de explicat de ce au diferit scorurile celor 2 grupe. Limitări Este important să menţionăm şi limitările cercetării. 2009). al sentimentelor de anxietate şi de vină între femeile care au născut natural şi cele care au născut prin cezariană. dar o posibilă explicaţie ar fi faptul că femeile care au născut prin cezariană aveau scoruri mai ridicate la subscala sentimentelor de vină înainte de naştere. (2009) a indentificat o creştere a acestora în rândul femeilor care au născut natural în comparaţie cu cele care au născut prin cezariană la care scorurile subscalei de vină au scăzut. cu condiţii socio-economice diferite şi nivel de studii diferite. acestea fiind legate de sentimentele lor legate de travaliu şi operaţia de cezariană (Wiklund et al.

Femeile trec prin diferite schimbări fiziologice. 2014. ataşamentului matern. Studiul de faţă a adus o contribuţie cu privire la diferenţele emoţionale şi de ataşament matern între femei în funcţie de tipul de naştere. prevalenţa depresiei postnatale este foarte mică. pentru a găsi diferenţe semnificative statistic între cele 2 tipuri de naşteri s-ar putea creşte puterea statistică prin utilizarea unui eşantion mai mare. Sentimentele de anxietate şi vină deasemenea nu sunt afectate de tipul de naştere. psihologice şi sociale în urma naşterii unui copil.În ciuda acestor limitări. nivelul de ataşament matern rămâne acelaşi. 2014). iar în studiul lui Wiklund (2009) s-a descoperit că sentimentele de anxietate şi vină sunt la un nivel mai ridicat decât la femeile care au născut prin cezariană. s-a descoperit că acesta este mai crescut la femeile care au născut pe cale naturală (Herguner et al. ele fiind la acelaşi nivel atât în cazul femeilor care au născut prin cezariană. sentimentelor de vină şi anxietate al mamelor în primul an de viaţă al copilului. dar deşi tristeţea de după naştere este foarte comună în rândul acestora. cât şi în cazul celor care au născut natural. unele din ele descoperind o legătură între depresia postnatală şi naşterea prin cezariană. acesta este unul din puţinele studii care ia în considerare efectele tipului de naştere asupra nivelului depresiei postnatale. indiferent de tipul de naştere. Xie et al. În cercetările ulterioare. În ceea ce priveşte ataşamentul matern. Totodată. iar în altele asocierea era neglijabilă (Herguner et al. 19 Bibliografie . iar tipul de naştere nu este un factor care influenţează simptomatologia acesteia. Cercetările anterioare sunt contradictorii. 2011).

S. Kahn KL.M.J. Frampton GM.. B. K. Bennet. J. 85SpecNo:lll-124. DeLuca R. Hannah P. Garney MF... Operative delivery and posmatal depression: a cohort study. Morton SG. A. Chen S-R. Damush TM. E.M. Birtli 1990. J. Gesarean childbirth and psychosocial outcomes: a meta-analysis. Glover V. Bennett. 2272-2284. Vol.Lobel. R. BMC Psychiatry.. British journal of psychology (1987). Sandier M. Christensen. Vol 150. Kuo S-Y. PLoS ONE 9(1): e86653. 68:321-330. Lee A. 782-786. Edinburgh postnatal depression scale.L. Exp Physiol 2000. Holden. S.. Murphy DJ.0086653 . Maternal postnatal attachment scale. C. and psychological outcomes of childbirth: a prospective study of 825 women. Pegg SH. 15-20 Jones. Annagur.(1998) Cox. A. Psychological aspects of caesarean section. BMJ 2005.Condon. 330:879. Women's perceptions of vaginal and cesarean deliveries. A. 64. Gesarean section and postpartum depression: a review of the evidence examining the link. Pearson M.. Ors. perceived social support and maternal attachment. J. Oxytocin. doi:10. R. Nurs Res 1983: 32:10-15..1371/journal. M.1371/journal.. Mulder RT. Green J. Kitzinger J.. Hedahl KJ.T. 15:303314. Goupland V. Herguner. 20 Patel RR. Ellwood. Corkindale. Tzeng Y-L (2014) Depression and Anxiety Trajectories among Women Who Undergo an Elective Cesarean Section...0086653e86653. Best Pract Res Glin Obstet Gynaecol 2001. Peters TJ. Adams D. DiMatteo MR. Expectations.A.pone. Glement S. Psychosom Med 2006. Psychological sequalae of cesarean delivery: review and analysis of their causes and implications. Sagovsky. Lepper HS.. 15:109-126... Br J Psychiatry 1992. K.. Social science & medicine (2007).. D. . experiences. 17:15-24. Herguner. Links between early post-partum mood and post-natal depression. Garter FA. doi:10. (2014) Association of delivery type with postpartum depression. Cranley MS. H. Kendrick KM. Online cognitive behavior training for the prevention of postnatal depression in at-risk mothers: a randomized controlled trial protocol. motherhood and bonding. 160:777-780. Health Psychol 1996. Cicek.pone. Griffiths..

P..and postpartum depression. F. Interaction of maternal age and mode of delivery in the development of postpartum depression in Yerevan. Andolf E. A. Jacobs.. D. Jul2011. Volume 20. Edman G.L. C.M. A. Vagg. Spielberger. Vol. Kafaei.. Xie. Journal of women’s health.. Mayes EC. Feldman R. Delivery mode and the course of pre. S-N. Beckmann. Journal of affective disorders. C-W. 135. Wen S-W. Lei J. 7p. Burger.K... Eeckman JF. Faschingbauer.... D. Z. Arch Gynecol Obstet (2012) 286:1407–1412..... The delivery mode and seasonal variation are associated with the development of postpartum depression. 1636-1644. L-J. Xie H. Kornhuber. Journal of advanced nursing 2009. A.. P.. Larsson C.. Armenian H. Swain JE. T.... J... R. I.A. Armenia. Ping. Constable RT.. Lushene. Vol.N. State-trait anxiety inventory for adults (1983). 2011.. Arzoumanian. Number 12.. Sadat. Vol 40.W. G. Engel. Goecke. Masoudi.. T. Effect of mode of delivery on postpartum depression in Iranian women.. A. Abbaszadeh F. L.. Beetz. A. Fasching. Gorsuch. First-time mothers and changes in personality in relation to mode of delivery.W. Maternal brain response to own baby-cry is affected by cesarean section delivery. Haberle.. 1881-1885 Yang. Chien.A. 172-177. Wang S. Z. Y-C... Cesarean section and postpartum depression in a cohort of chinese women with a high cesarean delivery rate. The journal of obstetrics and gynaecology research (2014). Shen. 49:1042-1052. Wiklung. K. Journal of affective disorders (2011). Tasgin E. J Child Psychol Psychiatry 2008. p158-164. 21 ..R..... Wang. P. 77-81 Rauh. Taherian.. R-h.. Walker M. Karimian. 132 Issue 1/2... M.Petrosyan. R.