You are on page 1of 1

Hrană pentru suflet

Şi dacă Dumnezeu a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoşi,cine
suntem noi să judecăm pe aproapele nostru?
E foarte greu să iertăm pe cineva. Cel puţin din punctul meu de vedere, parcă e
mai uşor a judeca decât a ierta. Vorbeam deunăzi cu o dragă prietenă şi am atins
şi acest subiect al iertării. Fie că vrem sau nu, mereu rănim persoanele din jur şi
la rându-ne suntem răniţi. E mult mai uşor să vedem aşchia din ochiul lor, decât
bârna din ochiul nostru. Deşi ispita e mare, adeseori încerc să fiu mai bună, să nu
judec atât de mult, pentru că la urma urmei cu ce mă ajută pe mine toate
acestea? Iartă şi vei fi iertat. Problema e că drumul iertării este unul greu şi
anevoios şi presupune o îndelungată lucrare lăuntrică, e nevoie de multă iubire în
suflet, credinţă şi dorinţă de ispăşire. E mult mai uşor să îţi spui că dacă cel
apropiat te-a rănit, să îl răneşti înapoi, decât să îl ierţi şi să laşi de la tine, dar cel
mai important să uiţi ceea cu ce ţi-a greşit. Dacă noi iertăm şi uităm păcatele
aproapelui şi Dumnezeu le uită şi le iartă pe ale noastre.
Un alt subiect a fost cel a prieteniei. În ziua de azi prietenia a devenit mai mult un
fel de schimb, parcă ar fi o afacere. Îmi oferi, îţi dau. Dar dacă nu îmi oferi, nici eu
nu îţi dau. Am ajuns să ne privim prietenii mai mult ca pe nişte bunuri. Le oferim
dragostea noastră dacă şi ei ne-o oferă şi dacă nu primim la schimb ceea ce
dorim, le cerem socoteală. Răbufnirile egoismului nostru pot fi înlăturate doar
dintr-o prietenie izvorâtă din dragoste fără de interes. Iar pentru că sunt oameni
pe care noi poate că nu îi plăcem prea mult, asta este pentru că nu am găsit în el
virtuţile pe care le vedem în Dumnezeul nostru.