You are on page 1of 360

Cartea dintre doi tâlhari

5
Darie Ducan

Prefaţă
Oricând existenţa a doi tâlhari iscă între ei o carte
doar prin faptul că cei doi pot citi unul în celălalt după cum
şi o carte îşi iscă mediul ambiant, adică tâlharii. Se
potenţează reciproc, cartea e răsfoită de inverşunarea
tâlharilor şi ei, răsfoind-o, sunt motivaţi să atârne în cuiele
lor. Oricând există astfel de vecinătăţi, unul nu se lasă
asimilat de cei doi, dar doi de unu, da, după cum nici
vârfurile cuielor tâlharilor nu ajung să pună punctele
frazelor din carte şi nici punctele cărţii nu împing în mâini
cuiele tâlharilor sub presiunea mâinii care scrie.
Uneori nu e nevoie nici măcar de tâlhari în jurul
cărţii, uneori mâinile cititorilor care judecă fără a şti, dau
sentinţe fără a înţelege şi fixează pedepse din degetul mic,
sunt nişte tâlhari
Fie-vă această carte ridicarea la cer, fiecare filă
dată să fie o desprindere de carne pentru ca următoarea să
poată fi o privire înapoi. După ce o veţi citi priviţi-vă
mâinile să vedeţi dacă nu cumva v-au apărut găuri în
palme. Dacă da, aruncaţi în ele seminţe de arbori din care
cineva să facă hârtie, iar dacă nu, mai citiţi o dată, încă o
dată şi încă o dată, până vă vor sângera palmele. Atunci o
veţi fi înţeles.

Darie Ducan

6
Cartea dintre doi tâlhari

7
Darie Ducan

RĂSTIGNIREA IN VITRO

8
Cartea dintre doi tâlhari

9
Darie Ducan

Secolul XXI
Raţiuni debusolate explodează iarbă,
Doar firul de păr pe mâini, de spaimă ridicat
Mai ţine loc de ac de busolă.
În noi ca în chilie mucegăieşte-un leat,
Prin spuma de la gura noastră Dumnezeu trece-ntr-o iolă.
Urlă căi lactee sus, de se-aude până-n urdă,
Drumurile merse sunt vinete ca limbile de morţi,
Crisparea noastră e atât de surdă
Că azi-ul din ridurile noastre-şi face bolţi.
În care parte s-o apuci? Frunza din pom cade cu hartă,
Hartă în care şi reperele se mută,
Străzile se trag în şerpi, creşte păr pe cer în jos
Cum i-ar creşte chiar pe spate la maimuţa cea mai slută,
Fugi în stânga, fugi în dreapta, fugi doar fugi,
N-ai direcţie nici cât un vânt
Să mai cazi de pe picioare,
Degeaba-i balustradă ridul din cuvânt,
El nu te mai ţine, parc-o moleşeală
-ţi răsuceşte negii ca pe un zăvor,
Ca dup-o malignă expulzie fetală,
Se limpezeşte mâlul din sudoarea ta de muritor.
În sudoarea ta se fac şi perle mari
Cât poamele uitate în creştere, de sine,
Într-un dans apocaliptic, legându-şi mânecile
Cămăşilor de forţă polii se prind şi li-i bine.
Direcţia aproape nu există
Ca într-un spaţiu supt şi tridimensional,
Barjele ne ancorează în batistă
Cu ancora înfiptă în regnul vegetal.
Încalţă gropile în fuga ta, copile

10
Cartea dintre doi tâlhari
Altminteri chiar şi caşul de la gura ta
E luat din cel al căilor lactee
Prin care hoinărim spre-a exista.
Luceferii muraţi stau în borcane
Prin cămările vremelniciei seci,
Destinul e-o cămaşă care pute,
-n sudoarea ei ţi-e dat să te îneci.
Ca şi cum cărbunele de pictor
Cu care mâzgăleşte pe hârtii s-ar sparge
Şi din el scoica Venerii-ar ieşi,
Tot aşa şi părul lui Noe, însămânţat pe arce
Din partea fluturării busolă-ar putea fi.
Miroase-a saturaţie de puncte-n orice parte,
De bulimii de linii şalele ne dor,
Şerpii se torc pe fusul vizuinii
Şi năpârlirea lor e cel mai amplu cor.
În hărmălaia de direcţii tot dispare,
Păsările-şi ies din minţi şi mor,
Socrate chiar, atât de-n fugă-şi bea cucuta
Încât Meletos: moartea e-un pasager decor
Va spune chicotind şi înjurând,
Direcţia se scaldă în plecăciunea noastră,
De-atâtea muşcături de măr nu ne-auzim
Chiar de-am urla. Şi bolta e albastră
De-atâtea vânătăi făcute între noi,
Ţânci mizerabili, bube puturoase,
Eu pe Giordano Bruno în piaţă l-am surprins
Cu o brichetă-n mână, i-am zis să nu se lase
Nici de-ar crăpa, să îşi dea singur foc,
Netrebnicii nici vreme n-au de ruguri,
Ne scufundăm după coralii scuipatului,
De acri, umbra noastră face struguri.
Picioarele nu mai dialoghează-n veci,
Dă stângu-n dreptul ca un retardat,

11
Darie Ducan
Sub unghiile lor pute pământul
În care stăm închişi deşi n-am decedat.
De ce să mai încep cu-alte-amănunte,
Mirarea se-amputează şi fuge-n tomberon.
Ce moarte micită zace în munte?
Ce câini murdari ne scurmă în fiece atom?
Mizerie prea mare, chiar sfinţii patriarhi
Cu tomberonu-n cap, în loc de mitră
Se-nchină unui Dumnezeu naiv
Ce plânge şi sughite şi se-agită.
Firul de păr ce pe mâini se ridică
De spaima ăstui secol de mari dinţi
E acul busolei. Groaznic. Băncile emit
Doar câte treizeci de arginţi,
E inutil să bată-n plus câţiva,
Ăştia ajung pentru aşa nevoi,
Dar mă-ngrozesc când văd pe undeva
Se unge, Ioane, viitorul cu puroi
Şi intră-n noi, azil politic cere-n bube
Şi mierea stă deoparte râzând ca un neghiob,
Glonţul e spermatozoidul lumii noastre
El face copilul stăpân sau poate rob.
Cădem în cap de pe un fir de praf,
Lume pierdută, călătoare-n hazna,
Din cele şapte piei ce le-ai avut mata
Zece sunt genţi ce fură din tine cu-o mare oca.
Mă minunez, totuşi, şi urlu ca un prost
De se tulbură mierea şi-şi iese din matcă,
Ea dulce niciodată nu a fost,
În veacul douăşunu am aflat că
Albinele după ce-o fac, se duc
Şi mor, ea toată, groaza, le termină,
În pipota unui cocoş năluc
Stă dimineaţa scobind într-o măslină,

12
Cartea dintre doi tâlhari
Chiar din antichitate până-acum
Copaci, simbolul vieţii, dau cozi pentru lopeţi,
Aşa că nu se ştie încotro-i un drum,
Nici săgetaţii nu ştiu de und’ le vin săgeţi.
Se descompune lumea în mii de embrioni,
Apostoli ai morţii şi-ai vieţii de bazar,
Când lumea-i un ghiveci de plasturi şi daimoni
Coatele noastre sunt colţuri de zar.
Dar ce să fac, să facem, când lira nu ajută
Nici măcar ca pieptene, pe cineva,
Iau coardele ei şi-mi fac gura cusută
Şi urlu-apoi în drum cât oi putea
Până când, poate, oi exploda în mine
Şi m-oi împrăştia în mii de părţi.
Din cărni, ficaţi s-or face iar planete
Nedepistabile pe nici un fel de hărţi
Şi nimeni nu va şti ce am fost eu
Înainte ca moartea să mi se adape,
Când a înnebunit lumina cea dintâi
Păşind pe dezmăţ ca pe ape.

22 august 2007

Primăvara de apoi
Liliecii vin noaptea, dragă,
Să ne polenizeze rănile cu beznă
Spre Primăvara de Apoi.

Nici nu mai ştii sudoarea


Mişcării cărui deget va fi declarată Lethe,
Nici nu mai ştii că haina luată
Pe tine poate fi ultima.

13
Darie Ducan

Lilieci vin noaptea


Să ne polenizeze rănile cu beznă,
Ne doare luminos această germinare.
Femeie, te sărut şi urlăm
Amândoi în timpul sărutului,
Ca să atenuăm şocul

Ca să nu se sperie Echilibrul.

13 iulie 2007

Dimineaţă la mare
Plecând pe mal, în despărţirea mea de tine,
Mi-am târât piciorul anume ca
Să sap o brazdă în nisip,
Lungă, imensă, cât e marea,
Fiind convins că tu vei arunca în ea
Sămânţa unei calde revederi, ca sarea.
Avem mâinile despărţite de trup
Pentru că demult, aproape niciodat’
Au trasat şi-n noi nişte brazde
Apele ce s-au despărţit de uscat.
13 iulie 2007

Levitaţie
Noi ne iubim cu o mie de braţe,
Cu o mie de trupuri,
Efervescenţa trupului se simte ca o înaripare

14
Cartea dintre doi tâlhari

Dar suntem ca şi cum şerpilor,


De sub pielea lucioasă
Aripi de îngeri le-ar izbucni
Şi li s-ar adânci veninul,
Moartea sărind mai în amănunt.

Noi ne iubim cu o mie de braţe,


Înscrişi în celălalt ca omul vitruvian,
Arzând sub pielea celuilalt
Tăciunele aşteptării în focul apei,

Apa spălând-o cu somn vegetal


Până când tulpini groase
De uitare vor izbucni din amândoi,
Fără de liane între ele.

Efervescenţa sângelui se simte ca o


Înaripare. Semnele-ntrebării au ulcer
De-atâta muncit, de-atâta-ntrebat şi iubit.

Ştim cum se purifică toate,


Ultimul stinge lumina,
Dar pe ultimul, cine îl stinge?

11 iulie 2007

Creion
L-am surprins pe Dumnezeu
Într-o dimineaţă sărutându-mi picioarele
Cu pasiune, cu multă pasiune.

15
Darie Ducan
Nu ca să se înjosească,
Ci ca să bea roua de pe ele,
De care eram ud după
O dimineaţă de fugă de mine,
Fiindcă în mine nu mai era El.

1 iulie 2007

Dălţi de carne
Mai şterge şi tu moarte
Viaţa ca pe-un praf.
Sufletul meu e prefaţat de bolovani
Care aşteaptă ivirea unei lumi
Cu dălţi de carne.

Toate lucrurile, oamenii


Se bucură că trec, numai eu nu,
Până şi vulturii-şi înmuguresc picajul,
Numai eu nu, picaj de jos în jos
Nu se concepe.

Fluturi imenşi şi negri


Stau striviţi între ochiul meu şi pleoapă,
Pudra lor probabil cere apă
Sau lacrimile mele sunt doar
Sudoarea lor zbătându-se?

Toată lumea e o carte-nchisă,


Sufletul meu e prefaţat de bolovani
Din prundul timpului uitat aduşi
Unde somnul ne-mpinge –n
Bărbii înapoi firele de barbă crescute pe noi.

16
Cartea dintre doi tâlhari

Ascultaţi-mă, prieteni!
Ascultă-mă moarte!

Va fi o vreme când punctul


Ce-i va fi pus acestei lumi
Va fi spart dinăuntru ca un ou
De ciocul unui cocoş ce va cânta.

29 iulie 2007

Destin
Va fi o dimineaţă limpede,
Limpede ca un ochi de delfin.
Voi păşi pe malul mării
Bătrân şi-mpestriţat de sare.

Pe urma paşilor mei cineva


Va trimite o radieră, să-i şteargă.
Şi-i va şterge, numai că radiera însăşi
Va lăsa pe nisip tot paşii mei.

28 iunie 2007

Ploaie de vară
Eram aşa frumoşi
Şi cât eram de doi
Sub lupa unui strop de ploaie
Se omogeniza fericirea pe noi
Şi florile răcneau reînflorite

17
Darie Ducan
În pălăriile de paie.

Fluturii treceau grei ca nişte cădelniţe


Pe deasupra – nu ştiu – a noastră sau a lor,
Eram aşa frumoşi încât ne aminteam un viitor.

Era o noapte straşnic de albastră


Şi, muţi, auzeam părul depărtării-ncărunţind,
Părea o liană pentru viaţa noastră,
Către copacul din care venim cu-atâta jind.

Eram frumoşi , aşa frumoşi eram


Sub lupa ploii calde ce nimic nu scapă,
După ce ne-am îmbrăţişat s-a deschis cerul
Şi Dumnezeu ne-a încercat cu degetul ca pe o apă.

1 iulie 2007

Glosa nimănui
Iarăşi suntem ai nimănui,
Timpul ne trece vieţile pe caiet,
Ca băutura-n birturi.
Zăpada se depune din
Cloaca metafizică precum un ou.
Îţi vine, omule, să-ţi dezlipeşti pansamentul
Şi să ţi-l botezi ca pe copilul tău.

Parcă Dumnezeu ne mângâie cu ştreangul


Şi-n debaralele-ntrebărilor
Ne mută ieslea noastră de născut,
Cuiul crucii, ieşind pe cealaltă parte
Împinge firul ierbii ca periscop

18
Cartea dintre doi tâlhari
Între fiinţă şi neant absolut.

Stabilopozi pe marginea ceasului de mână,


Stabilopozi pe marginea văduvei de război,
Albinele-n stupi depun jeturi de sârmă
Pentru mierea de garduri ce e între noi.

Iarăşi suntem ai nimănui,


Pielea de pe mână se ia singură
Şi pleacă de nebună, când vede că
N-avem ce mângâia,
Pleacă să se-angajeze mănuşă undeva.

Vai de arca acelui ce ne-o lua şi pe noi


Ea pluteşte pe potopul sudorii
Noastre iubindu-ne cândva.
Azi suntem atât de goi,
Că sângele ne trece prin lozul
Din buzunar i el îl pompează
Mai departe în noi.

E zadarnic orice-ai face,


Tristeţea calcă-n oameni ca din pod,
Cele din urmă oase ale ultimilor oameni
Oasele ultimilor viermi le rod.
Şi amintirea celor din urmă viermi
Amintirea ultimilor oameni o va ronţăi
Cu ultimele rămăşiţe de speranţe
Care se vor intitula copii.

20 iulie 2007

19
Darie Ducan

Senzaţie de lipsă
E gol în lume, mare gol,
Trec secole împinse de la spate
Ca sticlele goale, doborâte de vânt,
Singur golul pe cruce se bate.

Nu e nimeni şi nu e nimic,
E-atâta gol încât stă vidul salbe,
Atât de tare nu s-a întâmplat ceva
Că ziarele apar cu toate filele albe.

11 februarie 2008

Oare sângele?
Oare sângele nostru
Care trece de mai multe ori
Prin inimă nu e
Un şarpe ce se-ndreaptă spre
Un măr şi de fiecare dată
Ezită să instige lăsând
Mereu instigarea pentru următoarea dată,
Şi se-nvârte şi trece pe lângă măr
Ezitând din nou şi din nou să instige?

30 iunie 2007

20
Cartea dintre doi tâlhari

Cea mai fără metru odă


Trăiască poezia!
Ea e cocoşul ce ne cântă dimineaţa pe casă,
Întors cu ciocul spre un alt mileniu,
Cu ciocul înfipt în dopul de plută
Al vinului de sfârşit de lume, ca un tirbuşon!

Trăiască poezia!
Ea e ADN-ul spiralei moarte şi spiralei viaţă,
Între ele cineva păşeşte pe tăceri.
Între ele, de atâta linişte, liniştea transpiră,
De unde şi apă pentru a păşi acel cineva.

Trăiască poezia!
În limita coacerii pâinii între fibră şi timp.
În miezul nucii din peretele plângerii
Şi-n colţul batistei care, de-atâtea lacrimi, a făcut omizi.

Trăiască poezia!
Ea e cocoşul întors pe casă tocmai din supă
Să-şi facă datoria în condica sufletului,
Cu ciocul înfipt în pluta vinurilor
Făcute din apă, apă, făcută la rândul ei din viaţă.

26 iunie 2007

Păsările mai ciudate


Femeie, ciorchine de semnificaţii,

21
Darie Ducan
Iubită, copilă, prietenă şi mamă,
Tu nu-nţelegi de ce îţi par bătut mereu:
Sunt vânăt de căderea frunzelor în toamnă.

Oricare-ai fi nu pui mătasea broaştei


Pe ape ce se rup în mame, însă eu
Sunt vânăt de lăsarea unei pleoape
Pe care n-am lăsat-o eu.

Sunt vânăt seara de-nchiderea florilor


Până dimineaţa, a doua zi, sedus.
Dar frunzele ce cad din copaci mă-nvineţesc
Pân’ la moarte ca pe merele bătute de căderea de prea sus.

Femeie, ciorchine de semnificaţii,


Arac de necesităţi. Iau toate boabele
Tale de sensuri. Spărgându-le în teascul
Supremei voluptăţi.

Mai bine să mă bată hoţii-n tren,


Pungaşii-n colţ de stradă să mă bată, decât ei
Mai vânăt mă face căderea unei frunze,
Atât de vânăt voi fi, făr’ să pier

Că păsările mai ciudate vor zbura în mine,


Toate crezându-mă cer.

20 iunie 2007

Împuşcat cu sfârcuri de femeie


Când mă nasc, un glonţ pentru mine
Se termină de lustruit, ca într-un perpetuum mobile

22
Cartea dintre doi tâlhari
Ce se întrerupe la noi şi continuă după noi.
Moartea e ca o lăsare la vatră,
De aceea mai cred în dragoste ca în salvarea lumii,
Şi nu ca în gunoiul ce rămâne după ce
Ascuţi un creion cu care chiar viaţa ţi-ai putea-o trasa.

Ea poate creşte ca un pom,


Simt asta din celule şi, de frumuseţea naturii,
Mai da-mi , doamne, o vată-n urechi ,
Să nu surzesc de răsărirea ierbii,

Să uit manualele de prostie ale lumii,


Compendiile de laşitate, tomurile de nelinişte
Prăfuite ca podurile vechi care scârţâie cardiovascular.

Dragostea ţine de măduvă în oase, nu e pornografia


Zilei de mâine a norilor care dispar în anumite poziţii,
Ea e desprăfuire de mit, sinteză de voluptate latentă,
Adio căzând din buza săgeţii.

Glonţul acela nu vine din senin şi nici nu e


Doar o urmare a naşterii mele, e sfârcul iubitei
Cu care am rămas în gură după ultima noapte de făcut amor
În mototolirea vieţii, în fuga ei, mai ceva decât de marş.

Eu sunt un salariat al curcubeului care pleacă din sânii tăi,


Veritabile teascuri pe timp de război, iar pe timp de pace,
felinare.
Natura se învârte sub puntea de noroi ce e între noi.

Cuierul în care îmi agăţ haina, perdeaua prin care mă uit când
vii

23
Darie Ducan
Către mine, scaunul pe care şed, cămaşa mea pătată de lumina
zilei,
Toate se simt ale tale şi atomii lucrurilor se desfac în
molecule, toate, dar
Absolut toate se fac mari ca nişte fântâni, ca să bei tu din
lucruri
Sub purul patrafir al mâinii mele alunecând languros pe trupul
tău,

Pe şolduri şi pe nimic mai mult, pe ceruri, pe aripi şi pe


cadavre,
Pe funiile pe care le facem să fugim din Eden, din năpârlirile
Şarpelui legate, împletite precum cozile tale de fată.

Toate nădejdile dragostei în care cred se termină cu semnu-


ntrebării,
Omul însuşi nu se trage nici din maimuţă, nici din Dumnezeu,
Ci se trage din semnul întrebării. Semnului i-au crescut coaste,
A fost aghesmuit cu dragostea binemeritata şi faţă de cerşetori
Şi faţă de Beethoven, şi faţă de punctul pus în ghips după
crăpare,
Ca să îi fie lui Arhimede util.

Dumnezeii ei de dragoste, cum ne învârte ea,


Dumnezeii ei de dragoste, sertar închis şi deschis doar când
vrea el,
Dumnezeii ei de dragoste, lepră a îngerilor curaţi,
Natură dirijată cu colţul gurii,
Cu limba şi cu obositoarele voluptăţi de înger masiv.

Cred în dragoste ca în salvarea lumii, corpul tău mă face,


Am impresia, să am bretele prinse la spate nu de pantaloni,
Ci de minerale, de maimuţă, de cerul de cealaltă parte a lumii,
De semnul întrebării din care ne tragem cu fastul

24
Cartea dintre doi tâlhari
Cu care moare-un câine.

Toate schijele dragostei supurează adânc, dragostea e atunci


Când ne-ar dojeni o bombă ca o bunică ce creşte pisici.
Dumnezeii ei de dragoste, numai ea a ţinut să nu cădem de pe
cruce,
De pe erotismul lemnului care se excita sub fecundare de cui.

Iubesc femeia , te iubesc, pot da energie pentru luminarea a trei


străzi
Când eşti lângă mine, derulezi eruperile vulcanilor,
Câinele de la Pompei să poată veni să mă muşte, să sângerez
Numai ca să mă poţi tu pansa.

Dragostea ţine loc de balama la uşă, fără ea n-am putea


Nici gânguri , de aceea mă alăptez din umbra trupului tău
Şi îţi cer coasta înapoi ca să văd dacă se potriveşte rupturii
De unde se presupune că mi-a fost ruptă.

Dacă se potriveşte, urma crăpăturii o doresc nesudată,


E o urmă, o fractură, seamănă cu un râu de pe-o hartă,
În el mă voi boteza, adu-ţi Ioanii-ncoace!

Dragoste nu ca în scrieri indiene sau de altundeva,


Ci trunchi lângă trunchi stând în pădure secole întregi,
Flaşnete de mit lângă noi să se-nvârtă,
Trunchi lângă trunchi, chiar şi de ne-or face mobilă,
Să stăm în aceeaşi cameră noptieră lângă noptieră,
Să ne transpire furnirul de cât ne-ntindem
Să ne-atingem, dar în zadar, iar stăpânii dimineaţa să creadă

Că s-a spart tavanul şi-a plouat peste noapte pe ei.


Iubirea nebună, pasională vâsleşte-n amonte la fel de firesc
Cum ne trezim a doua zi în tinereţe.

25
Darie Ducan

Dragostea face totul,


Dragostea supune, ucide şi buzunăreşte şi pe cei goi puşcă,
Ea cară molozul urii şi păsării Phoenix îi pune aripa ruptă-n
atele,
Ea e primul foc apărut şi prima roată-nvârtită,

Te iubesc ca acel nebun grădinar care, din dragoste pentru


Iarba din grădina sa, s-a sinucis să vadă cum e să stai sub ea.
Ştiu că mi se vor întoarce cu toţii împotrivă,
Vor hrăni câini să mă mănânce şi să mă vomită,
M-ar arde pe rug, da-i prea scump chibritul,

Ar tocmi călimări să se golească


Şi gonaci de inspiraţie-ar plăti, dar e-n zadar câtă vreme
Suflu în duet cu tine şi acest duet nu e un trio, un cvartet,
Sau mai rău, un solo, solo…Solomon,
Căzând adânc, mai jos de moarte pe umeri
Cu năpârliri de pilde ca epoleţi.

Facă-se voia mea, dragostea noastră turbulentă


Încărunţeşte călimările şi trupul tău fierbinte se împăunează
Arcuindu-şi sânii ca grotele de eremiţi, ca să cădem
În păcatul ce e deviza lumii în singurătatea curată a patru
pereţi.

Dumnezeii ei de dragoste, ce e iarba asta decât părul de pe


Trupurile noastre năduşite ca la turnat asfalt, când ne iubim?
Aruncaţi în patul vârstei ca cu furca, ca cu crucea.
Dumnezeii ei de dragoste, ceruri trucate să pară mai jos,
Mâini trase din umeri să pară mai sus,
Cădem, cădem şi nu ştim unde, nu ştim unde,
Purtăm dragostea ca pe-o cocoaşă, ca pe-o carapace.

26
Cartea dintre doi tâlhari
Mă vor condamna cu toţii fără preget,
Vor da în mine cu pietre anume căutate cele ce dor mai mult
Vor umfla cu pompa spinii ce mi-i vor pune pe frunte,
Să fie siguri că îi simt, mă vor pune la zid şi vor trage în mine,
Dar tu vei şti că te iubesc ca acel nebun grădinar care, din
dragoste pentru
Iarba din grădina sa, s-a sinucis să vadă cum e să stai sub ea.

Şi atunci le voi spune şă taie sfârcuri de femei,


Groase şi negre, iritate de lapte ca de roata lumii sabotul frânei
Să le taie, să le pună în puşti pe post de gloanţe
Şi-apoi să mă ciuruiască până când nu mai au ce,
Să se ştie că eu atâta am iubit femeia încât am murit de ea.
…………………………………………………………….

Iar apoi, după execuţie, din gloanţele-mprăştiate prin carne,


Prin pereţii ciobiţi, din gloanţele-sfârcuri va ţâşni ca din
cişmele, lapte
Pruncii din mulţime vor sări cu gurile lor curate de dragoste,
Să se hrănească şi amintirea mea atunci va striga:

-Lăsaţi copiii să vină la mine!

06 ianuarie 2007

Armonizarea apelor
Spune-mi, în toată tornada aceasta
De ghilimele luate de pe bârfele despre mine,
Cum putem face să ne armonizăm,
Cum putem face să ni se acompanieze tot ce avem,
Să ni se lase stereo pleoapele pe ochi,
A ta, a mea? Să adormim deodată, ca într-o lăsare

27
Darie Ducan
Pe fundul unei ape?

Niciodată paşii lăsaţi de noi nu se pot transforma în


Aceeaşi clapă a două piane, niciodată nu ne ţinem minte
suficient
Încât la despărţire să punem între noi un simbolic semn de
carte,
Să ştim când ne reîntâlnim de unde să ne continuăm.

Dacă nu eşti, din pielea ta aş spinteca o bucată,


Să îmi fac mănuşă, şi, când mă ating cu ea, să cred că eşti cu
mine,
Asta nu mai e senzualitate, gardul curţii mele, uneori,
Cred că trece de cer, atunci când eşti plecată.

Şi tu dusă eşti mereu, pământul nu mai cultivă răsaduri de


pasul tău,
Cum să ne armonizăm, cum să facem să fim noi marea
Care să se iubească-atât, încât nici chiar Moise să nu o poată
despărţi,
Şi să cadă în dizgraţia publică.

Nu ne putem armoniza, treaptă cu treaptă orice am face,


Ne curge iubirea din suflet din senin, ca sângele pe nas,
Ca râul pe care frunzele ce suntem sunt duse.
Cum să ne armonizăm să suflăm stereo,
Să murim şi să iubim stereo, sângele să ne curgă stereo
În corpurile astea ce-s nişte călimări în faţa cărora
Un mare scriitor nevăzut stă inhibat şi nu poate scrie?

Oasele noastre care scrâşnesc stereo au în ele fântâni adânci de


fatalitate,
Fatalitatea e nămolul cu care ne dăm, iubirea neagră, murdară
Mistuie oamenii astfel încât ne flagelăm noi cu noi,

28
Cartea dintre doi tâlhari
Ne interzicem unul altuia spre a ne putea apropia apoi până la
ambigen.

Să ne armonizăm fiecare pe pieptul celuilalt,


Croitoria gândului şi-a sunetului să stea tiv în tiv,
Noi, mare atât de ferecată , atât de una, că n-au putut-o
despărţi.
Mâlul în mine se depune deodată cu mâlul tău în tine,
Pământul se depune peste tine deodată cu pământul peste mine

9 ianuarie 2007

Ultimul botez
Sângele din oameni,
Când mor la casele lor,
Se ridică-n pod
Ca să cadă,
Aruncându-se-n ei
Ca-n ultimul botez, în căldare,

Ioan al sângelui, Botezătoare!

23 iunie 2007

Recurenţă
Cum ar fi dacă de-atâta
Învălmăşeală de ani,
De-atâta agitaţie a trecerii timpului
Sângele ne-ar transpira?

29
Darie Ducan
Vor zice unii: -Uite!
Deci se poate face apă!
Da, dar în ea nu va fi nici un peşte,
Va fi o apă ce va exista
Numai cât timp pe ea se păşeşte.

23 iunie 2007

Adiere
E-atât de frumoasă,
E-atât de frumoasă
Încât se-ntoarce-n copaci
Lemnul care-a ajuns masă,
Să-i simtă adierea când trece prin păduri

Şi scaunele toate, se întorc din teatre


Să fie copaci şi să-i simtă curgerea ei
Ca o cursivitate.

Lumina, vântul ce-l face prin păduri


Când îşi mişcă şoldul şi îşi cădelniţează
Tămâia nevăzută a primilor săi nuri

O fac atât de frumoasă,


E-atât de frumoasă
Încât sticla paharelor de pe masă
Se-ntoarce să fie nisip,
Să fie plajă sub ea,
Să stea caldă, încinsă,
Ca sub un scalp de stea.

E-aşa frumoasă,

30
Cartea dintre doi tâlhari
E-aşa frumoasă
Că fuge inul feţelor de masă
Când trece ea prin câmp
Să-l onduleze şi să-l culce la pământ
Cu parfumul ei copleşitor

Care îmbată şi cântecul în ţapi


Şi dragostea din care te adapi.

19 iunie 2007

Spirale
A-nţepenit nisipu-n cădere în clepsidre
Cât timp ai fost plecată şi nu ai fost a mea
Şi totul a fost sterp şi însuşi Caron
S-a stors de-o lacrimă să aibă unde naviga.

Şi setea uitase că îi este sete


Şi stelele se făcuseră ulcere pe cer.
Cu rănile saci căram munţi de sare
Şi Dumnezeu îmi mirosea a efemer.

Dar ştiu că azi mi-ai repătruns în sânge,


De mână vom fi şi în minereu,
Drumurile noastre se intersectează
Ca două spirale din ADN-ul lui Dumnezeu.

27 iunie 2007

Vina Eminescu

31
Darie Ducan
Eminescu scrie spre sfârşitul vieţii într-o scrisoare
Că pe corp i-au apărut nişte pustule, nişte bube
Datorate tratamentului prost şi mizeriei în care se afla
În sanatoriul făcut din cărămizile, în al căror
Lut ne aflam tot noi, morţi, dar cu câteva vâsliri inverse de
ceas.

I se refuza cerul coborât mai jos, ca o treaptă de tren,


I se refuzau nucile cu miez chiar dacă acestea ar fi
Fost puse bile din rulmenţii stabilităţii sale.

Degeaba ne răstignim după fiecare ieşire din baltă


Pe diagonalele cărţii lui şi sângerăm formol
Pentru distanţe. Suntem zadarnici câtă vreme gravitaţia
Nu e un pleonasm de-al lui sau vreo cacofonie.
Nu ne scuză oasele, nu ne îndârjesc scările rulante
Care doar urcă rulant, devenind tobogane la coborâre.

Lui Eminescu îi apăruseră pustule. Bubele lui ar trebui


Să le avem pe steag aşa cum în vechile steme avem
Spice de grâu, în acestea, noi, să avem spice de grâu
Care, ca boabele să aibă pustulele lui.

Cu grâu din ele să se hrănească poporul


Timp de un stadiu de maimuţă. Vina noastră e aceea
Ca apa vie să-i fi fost în pustule şi aceea
Ca sudoarea călăilor să-i fi fost în alte pustule.

Eminescu bolnav, faţa lui groaznică, gotică, încremenitoare,


S-o punem pe stemă, nu aceea de la 19 ani, când
Încă mai nu-şi tăiase buricul.
Iar drept cute între frunţi să avem urmele
Mulajul cadavrului său luat din cearceaf
După 33 de zile cu ziua având 12 luni.

32
Cartea dintre doi tâlhari

Cei cu piciorul mai mare decât al lui


Să-i poarte pantofii, iar cei cu el mai mic la fel, să i-i poarte!

Ar trebui să sponsorizăm planeta cu lopeţi


Ca să se-ngroape ei şi pulsul să bată a cădere de
Bulgări de pământ asupra cosciugului lui.

Nu plimbatul prin lunci, melancolic, ci


Căderea-n mojarul galaxiei, unde limba unui
Câine lătrând ţinea de pistil şi-l pisa.

Pavlovian, cu limbile atârnând l-am muşca


Şi carnea lui vânătă de viaţă, ca merele când
Cad ne rămânea în guri şi între dinţi ne putrezea
Noaptea şi puţea literar, iambic şi trohaic.

Pustulele lui ar trebui puse pe drapel,


Măcar drept ciucuri, dacă nu ca lauri
Şi bătăturile de la mâinile lui scriind, sparte,
Trebuie declarate mări cu porturi navale
Şi comerciale şi litoral pe-o plajă cât logoreea mutului,
Din care-am apărut.

Monedele se uzează tot trecând din mână în mână,


Se subţiază. V-aţi întrebat, materialul lor lipsă, ce se
Pierde prin uzare, unde e? E pe umerii lui Eminescu
Şi pletele lui sunt unsuroase de dârele târârii
Noastre de viermi.

Pustulele de pe picioarele lui când l-am lăsat să moară


Ar trebui să crească-n lanuri ca boabe de grâu pe spic
Şi să ne facem pâine din ele şi prescură-n biserici,
Să sângereze sudoarea lui care i-ar fi o haină

33
Darie Ducan
Prea mare lui Iisus.

Cum arăta: avea hainele roase de molii crescute


De subconştientul nostru şi pe câmpurile cu in
De unde s-a luat in pentru hainele lui, noi am urinat
Intenţionat şi-acum spunem c-aşa a fost soarta să moară de lup.

Azi transpirăm şi la o răsfoire şi cresc


Subraţuri între fiecare două pagini ale cărţii lui
Şi-acolo transpirăm cu toţii.

Cămăşi de forţă i-au fost cutiile noastre craniene prea mici.


Nici n-ar trebui să mai ieşim pe stradă de ruşinea
De a-l fi lăsat să moară şi acum ne lăudăm că
Plopilor cu soţ le-am inventat soacre
Care să-i despartă, să fie fără soţ.

Nu ne stă-n gât rădăcina teiului sau când bem ceai


De tei, vezi, Doamne, şi cu lămâie?
Cărămida cu care i s-a dat în cap are în lutul ei
Bunicii, părinţii noştri, care ne-au transmis
Caracterul pe cale genetică.

Pe străzile pe care punem plăci cu numele lui


De sub cuiele bătute-n plăci curge sânge şi
Placa denumirii străzii spune: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce
fac!”.

Ne înfiază bălţile prin care trecea cu trăsura canalia


De C.A.Rosetti şi barba lui Maiorescu îi bate cuiele
În sicriu împinsă ca o daltă de barba noastră
Zicând că e cosciugul lemn de sculptat, nu cosciug.

Nimeni nu i-a tras clopotele când l-au îngropat,

34
Cartea dintre doi tâlhari
Doar cearşaful ud, transpirat al patului în care murise,
S-a stors, a ieşit din spital şi a intrat în biserică
Spre a-i trage clopotele,
Fiindcă cu el făcuse Eminescu transplant de duh.

De ce l-am dat pe mâna hârciogilor în fracuri,


De ce l-am dus în saloane şic când lui îi
Sângera a pod de casă cu blănuri de mioriţă în ele?

Ar trebui dacă donăm undeva sânge, asistenta


Să ne spună: nu, sânge de român nu, nu e bun!
-De ce?
-Eminescu! L-aţi omorât şi aparatele vi-l consideră apă!

Moment în care apa, sărind din borcane înjură


Cu jetul întrebându-ne de ce-o jignim şi promiţând
Să nu mai vină veci în ţara noastră,
Râurile abţinându-se să curgă.

Cred că dacă nu l-ar avea pe Caragiale lângă el


Şi-n mormânt ar urla, de nu s-ar auzi
Hârâiturile lopeţilor, săpând să-ngroape pe alţii.

Pustulele bolii lui, pentru care suntem vinovaţi


De la Zamolxe pân’ la râme, ar trebui puse pe
Steag şi pocnetul lor, când plesnesc, să fie imn
Naţional onomatopeic uman.

E un jug ce-l purtăm, numit Eminescu


Şi negii pe umeri ne cresc cârni de ruşinea
De a-l fi omorât, tras pe o roată cu spiţe fiecare,
Eu, tu, el, ea, ăla, celălalt, ei, ele…

Îi facem casă memorială cu rudele pietrei cu care

35
Darie Ducan
I s-a dat în cap, în timp ce piatra cu care i s-a dat
În cap se înmulţeşte prin prunduri, printre pietrele
De pavaj, ca iepurii şi multiplică ucigaşii
Şi li se pierde urma.

Piatra trece din pat în pat, din aşternut în aşternut,


Ca o curvă versată şi bisericile
Se surpă pe şoldurile ei în timp ce şi cerul
Mestecă mere cu tot cu meri şi pământul
În care-au fost plantaţi.

E vina noastră, puneţi deci pustulele, buboaiele lui


Pe stemă şi steag, aşa cum stau în spic boabele de grâu,
Şi chiar şi în lanuri să fie bubele lui despre care vorbeşte
În corespondenţă, că nu i se mai vindecă, şi să ştiţi că sucul
din ele
E sudoarea voastră transpirând în timp ce-i faceţi rău, porcilor.

31 mai 2006

Joc de-a lanţul trofic


Ce ar fi dacă ne-am lua pe rând
Şi ne-am mânca. Tu m-ai mânca pe mine
Şi eu pe tine, concomitent.

Nu-i aşa că ne-am coase gurile, să nu ne vomăm,


Pentru că asta înseamnă despărţire?
Şi am prefera să ne înecăm unul cu altul
Decât să ne despărţim?

30 aprilie2007

36
Cartea dintre doi tâlhari

Psalmul apei
Atât de tare cred în destin şi în soartă
Cum pe oasele mele e carnea mea,
Nu pot să beau nici un pahar cu apă
Fără să simt urme de paşi în ea.

Simt dungile tălpii cuiva în pahare


Cum simt viermii în carne, şi ei, lunguieţi,
Aceste dungi din tălpi sunt sforile cu care
Îmi vor lăsa în groapă sicriul, să vedeţi

Cu câtă poftă beau această apă


Divin de înfectată de păşit,
Simt unghia cui a păţit, crescând şi o aud
Şi-n setea mea ca un hârciog, tunel ea şi-a scobit.

Dar beau cu sete-acestă apă,


În oul piciorului cui a păşit
E oul ce-mpinge lopata spre groapă,
Apa ploii numai e bună de păşit.

Şi scap din mână tot ce am


Acvatica sete mă-mpinge spre-un dedesubt ultim
Al fiinţei mele ce coboară-n trunchi.
Şi dacă paharul se sparge,
Cioburile cad în genunchi.

21 ianuarie 2007

37
Darie Ducan

Hrană terestră
Ce e Cina cea de taină
Decât sfada celor
12 luni dintr-un an
Care hotărăsc cu ce
Ne-am ales din ele.

Ca să ne ajute în următoarele 12.


Fiecare lună bea din noi,
Mănâncă din noi
Vinul, pâinea, peştele, răbdarea,
Ale cărei oscioare le înţeapă în gingii,
Cu aluzie la coasta lipsă.

Lunile mănâncă pâinea, vinul,


Răbdarea, iau asupra lor durerea
De spini ca pe o roabă.
În timp ce lunile ne mănâncă,
Iisus descreşte dintre ei, piere
De pe scaun, forma i se goleşte de conţinut
Şi ochii lui cad şi se pierd
Printre ochii peştilor
Pe care lunile i-au mâncat la masă
Şi încă îi mai mănâncă.

Această cină, prin natura ei


Provoacă seara să vină.
Unde e Iisus?
Unde e Iisus?se întreabă toţi
Iar Iisus e în burţile lor.
S-au hrănit cu el.
Iisus suntem noi

38
Cartea dintre doi tâlhari
Care, mâncându-l,
Ne mâncăm pe noi.

Şi nu ne terminăm niciodată
Fiindcă ne e mai mult sete de alţii
Decât foame de noi.

Şi oare monedele în palmă


Zuruie mai puţin decât
Maţele noastre, hrăniţi cu el, ghiorăie?

26 ianuarie 2007

Variaţiuni pe o temă anterioară


Lui Iisus nu îi erau cuiele, cuie,
Ci aceia erau viermii daţi să îl roadă,
Ca pe oricare om, căci fiecăruia
Ne vine moartea odată şi-odată, la coadă.

Dar viermii nu şi-au dat nici măcar silinţa


De a se târî, mândri că sunt viermii cuiva.
Şi-atunci au trebuit să-i bată
Împinşi de la spate de ciocanul Aşa.

29 martie 2007

Prin urechile ierbii


Iarba ce tot iese şi tot intră
Face ce face şi dă senzaţia mereu
De ac în perpetuă coasere

39
Darie Ducan
La haina imensă ce e Dumnezeu.

Prin urechile ei am fost scăpaţi ca din mame,


Roua lichid amniotic era,
Stoguri de fân ne priveau caii,
Fiecare încet se automânca.

Mă duc spre firul ierbii cu sfială


Şi mă aplec cu tot polenul firii
Ca să întreb pe cineva-n ce fel
Lumina carne-i e desăvârşirii?

Îi iau un interviu lui Dumnezeu


Şi, fiindcă tace, îmi răspund tot eu.

10 aprilie 2007

Imn femeii
Iubesc femeia când bat
O etajeră între două stele
Ca să aşez un pahar cu apă
Pentru setea ei.

Femeia o iubesc doar oamenii


Din pâine, dar cum se face
Că piatra se prelinge de pe fesele ei
Precum sângele din picioarele
Unui Iuda fugind?

Plutesc uimit în sudoarea mlăştinată


De frunte şi îl văd pe Iisus
Întins, răstignit pe sistemul ei

40
Cartea dintre doi tâlhari
Reproducător, cu mâinile bătute
În ovare,
Buricul ei vâltoare de spini devenind.

Cuiele, piroanele au fost căutate anume


Din fier care nu se topeşte
La o emoţie prea mare,
Cuiele şi-au mărturisit găuri
Dinainte ca nimbul lui Cristos
Să fie un por de femeie la maximum lărgit.
Pe piatră încă mai cresc negi de pâine,
Pe pâine mai cresc negi de piatră,
Femeia e negul ce i-a ieşit cerului,
Negii sunt lăzi de zestre adânci,
Cufere prăfuite cu carne.
Plutesc vâslind cu mlaştina în vâslă
Către femeie. Cu crucea-n lichid
Amniotic vâslesc 9 luni,
Pân' la 9 pământuri

Şi-l văd pe Iisus cu palma stângă sângerând,


Bătută-n cuie în ovarul stâng,
Cu palma dreaptă în cel drept
Al femeii,
Iar mai jos un coş cu întrebări
Sub un robinet de sânge retoric.
Palmele sale şi-au creat delte
Cu faună şi floră de tăceri.
Răstignit pe ovare nu va fi
Niciodată între doi tâlhari.
17 septembrie 2006

41
Darie Ducan

Ritual ateu
Nu cred în nici un patrafir,
Degeaba ne punem patrafirele
Pe cap şi spunem tot,
Nu mai e nimic de făcut!

Nu cred în vorbele spuse sub


Patrafir şi mai ales nu cred
În iertarea lor prin mărturisire

Devreme ce însuşi materialul


Din care e făcut patrafirul, e vopsit,
Singurul patrafir sub care
Ce ai mărturisit se iartă
E capacul de sicriu sub care stai,
Până-acolo, numai interese.

10 ianuarie 2007

Înţeles
Am înţeles ce însemni pentru mine,
Ştiu că te iubesc atât de mult,

Că şi dacă ar pieri tot ce-i viu,


Animale, plante, oameni
Şi ţi-ar fi sete, aş trece noaptea
Pe ascuns din ierbar în ierbar,
Să storc plantele acelea moarte
De puţină rouă, ca să îţi dau să bei.

42
Cartea dintre doi tâlhari
Aş trece din ierbar în ierbar,
Ca un vagabond hugolian
Urmărit mereu, să îţi aduc
Rouă, să bei, când nu mai e nici
Ce, nici cine să se lase băut.

16 ianuarie 2007

Dimineaţa cifrei unu


Sunt singur,
Sunt atât de singur,
Stau aici, la acest birou
Şi scriu despre dimineaţa
Cifrei unu, care va începe mâine.

Ferestrele casei mele dau toate


În dosul pernei tale.

Stau şi mă închin nimbului ultimului chibrit


Pe care răstignesc şira spinării mele,
Aici până şi praful îşi pune valiza la uşă,
Până şi uitarea pleacă alunecând
Pe ca(l)viarul peştilor ce-noată
În apa ce sunt.

Sunt singur şi amputez


Fericirea din două mişcări.
Sunt singur încât nu pot scrie
Decât pe o foaie,
Dacă scriu pe a doua, acea hârtie
Respinge literele,
Scriu singur despre dimineaţa

43
Darie Ducan
Cifrei unu şi cifra unu aşteaptă să fie.

Scaunul pe care şed,


Ca să îmi pară singurătatea mai mare
Mai are doar unul din cele patru picioare,
Fitilul lumânării la care scriu se
Deşiră, să nu fie din două fire îmbrăţişate,
Împletite, şi arde numai unul
În ceara unei singure albine.

Sunt singur şi singurătatea


Mă face curat:
Cred că mai e puţin şi
Săpunul se spală cu mine.

Stau singur şi creierul meu


Mimează o fereastră zidită de la sine,
Ferestrele casei mele dau toate
La o faţă întoarsă de pernă
Pe care tu nu mai dormi.

În dimineaţa cifrei unu mă mir


Cum cocoşul cântă de trei ori,
Se pare că două cântări o vor
Omorî pe a treia pe la spate,
Cu toporul, a cărui coadă e
Din lemnul arborelui meu
Singuratic şi genealogic

În dimineaţa cifrei unu,


Mort de singurătate mai mult
Decât de topor.

17 ianuarie 2007

44
Cartea dintre doi tâlhari

Rugă către un Dumnezeu fierbinte


Stau acum şi mă rog către un
Dumnezeu fierbinte.
Mă rog scriind la masa mea de scris
Cu-atâta pietate, cu-atâta sos inefabil al credinţei,
Încât din cele patru picioare ale scaunului
Pe care şed, unul se rupe, urcă, se îndoaie
Şi mi se aşază în locul coastei lipsă
-şi nu mă dezechilibrez-

Mă concentrez, mă vărs prin fântâni singulare,


Lepăd umbră din umbra lucrurilor
Şi tocmesc mâini care să mă vândă.
Fierbinţeala terestrului îngheaţă magma mea
Şi facerea scârţâie după mine ca o uşă neunsă.

Mă rog cu credinţa că de scrisul meu


Pământul sub şerpi e mai greu de târâre.
În timp ce scriu, cele trei picioare
Ale scaunului pe care şed şi mă rog
Se unesc precum trei degete în făcutul crucii.

Şi stau aşa, unite, duse spre pământ,


Care e singura frunte la care îmi fac cruce.

24 ianuarie 2007

Bună ziua
Încep tot mai mult să cred
Că nu inima e cea care

45
Darie Ducan
Ne pompează sângele înspre organe,
Ci simplul bună-ziua
Dat unuia sau altuia,

Normal, firesc, uman.

26 ianuarie 2007

Psalmul facerii

Por, por, por, por, por,


Por virgulă por virgulă por.

Doamne, de ce ne construieşti sacadat?


Sau ai în a ne construi mereu o ezitare?

27 ianuarie 2007

Topica ploii
Istoria, întâmplările
Nu înţeleg de ce ocolesc.
Fac ce fac dar ocolesc lucruri,
Trag de timp ca de-un joagăr.

De ce nu ne putem prescurta
Miturile, să nu mai pierdem
Atâta timp să le suportăm,
Că plouă din pansamentele uitate
Care se fac nori când nu le vede nimeni.

46
Cartea dintre doi tâlhari
De ce nu putem prescurta miturile,
Spre exemplu cuiele lui Hristos
Să i le fi bătut direct în sperma lui Iosif?,
Fiind prea grăbiţi să-l aşteptăm să se nască,
Doar avem şi noi serviciu,
Suntem oameni extrem de ocupaţi.

De ce nu putem să ne contragem
Până la pântecul mamei ca să-l lovim
Puternic, să nu fi fost?
Nu înţeleg de ce ocolim atât
Şi ne scărpinăm cu mâna dreaptă
La urechea stângă, peste cap.

Ploaia, ploaia, nu-i tot un fel de cuie?


Ploaia nu naşte nimic, de ce ocolim atât,
De ce mergem pe rute ocolitoare?
Patrafir peste ovare –
Patrafir peste sămânţă.

Cuiele lui Hristos ar fi trebuit


Bătute în sperma lui Iosif,
Am fi prescurtat drumul,

Dar drumul până la noi


E el însuşi un cui proaspăt scos.

25 decembrie 2006

Ca şi cum
Ca şi cum un scriitor
Cu un picior de lemn ar fi pus

47
Darie Ducan
Să aleagă dacă să mai aibă piciorul
Acela de lemn, sau, în plină criză
De hârtie, să-i mai facă două file din el.

Aşa şi eu sunt pus să aleg


Între două dureri, una cu trepte de piatră,
Alta cu trepte de lemn.
Aşa şi eu sunt pus să aleg
între a fi a mea şi a fi a morţii.
Acel scriitor, în disperarea lui
Probabil ar fi dorit pământul
Să se rupă şi să îl înghită
Dar pentru mine şi moartea e prea puţin
Fiindcă eu şi dincolo de moarte sunt dilematic,
Şi dincolo de moarte te vreau,
Pentru mine nici miturile nu sunt
Suficient de încăpătoare,
Mereu îmi iese cămaşa din ele,
Ca din pantaloni.

Sunt pus să aleg şi


Gloanţele se ling pe buze deja
De mine, deşi încă nu s-a tras.
Sunt pus să aleg şi pământul
Nu mă vindecă, oglinda se face
Că eu sunt oglindă şi ridică din umeri.

Ca şi cum un scriitor
Cu un picior de lemn ar fi pus să aleagă
Dacă să mai aibă piciorul acela de lemn
Sau, în plină criză de hârtie,
Să-i mai facă două file din el în fabrici.

Aşa sunt pus să aleg, dacă acele două foi

48
Cartea dintre doi tâlhari
Vreau să fie testament sau actul de naştere
Al unei mari iubiri, decisiv de decisivă.

3 februarie 2007

Golum
Dacă Ioan n-ar fi trecut
Pe-acolo, din plictis,
Probabil, pustia s-ar fi sinucis.

Aşa şi nouă, oamenilor,


Mâinile care ne mângâie
Sunt locatarii trupurilor noastre
Păienjenind cu oase,
Pustia-i tot mai mare,
Parcă depune icre în mâlul
Sudorii de când ne iubim,
Pustia parcă-i cusută de lume
Ca o pătură cu care ne-nvelim.

Suntem atât de-nchişi,


Asceţi siniştri,
Că lacătele de pe noi au şi nepoţi
Şi cheile din ele se mărită
A treia oară după inventarea unei roţi.

Se perfecţionează jungla de unul singur,


Nu mai avem nici ce iubi,
Nici ce tăcea, nimic,
Ne sărutăm doar prin
Cât lingem cleiul de pe plic
Trimiţând scrisori, dar ce scrisori?

49
Darie Ducan
Şi cui?Într-un pustiu total.
Probabil, deşertul, văzându-l pe Ioan
S-a putut crede mal.

Vântul însuşi, bătând


Prin pustia tot goală
Repetă spre-a nu înnebuni:
Eu sunt, tu eşti, el este,
Noi suntem, voi sunteţi, ei sunt.
Şi astfel aude-n el icra,
Se-aude pe sine pământ.

Degeaba, e ridicol de târziu


În liturghia-mpreunării noastre,
Să dăm sudori numai să-şi depună
Pustiu-n ele icre pentru când
Faţa mi se va spovedi sub patrafirul mână.

Să nu fugi vreodată prin pustiuri desculţ,


Şi spinii sunt târfe, împung pe mai mulţi.

4 februarie 2007

Ultimul cuvânt
Iubita mea,
Ultimul cuvânt pe care ţi l-aş spune
Aş vrea să fie de genul masculin
Ca să poată da o coastă pentru următorul.

30 martie 2007

50
Cartea dintre doi tâlhari

Iisus către Maria Magdalena, azi


Iubito, când facem dragoste
- vrând sau nevrând -
Pe corp să ne crească păr de măgar
Pe Sinai-ul coatelor noastre urcând.

Şi se rescrie Biblia-ntr-o doară,


Neagră, făcută din murdărie
De sub unghiile de cerşetor,
Corpul meu spre tine e-o şapcă întinsă,
Dă-mi moneda sfârcului de cupru, te implor.

Pe dinăuntru să te laşi pictată


De bidineaua de zugrav nebun,
Să se rescrie mitul, înapoi, pân’ la piatră,
Umil la picioarele tale mă pun.

Când dintre ele izvorăşte-un Iordan,


Botează-mă-ntre maluri de picioare,
Numai atunci să mă nasc,
Deodată cu pomul crucii viitoare,

Tocmai din care creşte fruct oprit


Ca o perfectă, ciclică înlănţuire
Şi fructu-acela, ca sâmburi va avea
Monedele trădării, aşa, să nu ne mire.

Botează-mă şi pân-atunci încerc


În sutienul tău să coc pâinile Cinei
Şi peştele să-l pescuiesc aş vrea
Cu undiţa calmă-a raţiunii
Din sudoarea noastră când ne-om împreuna.

51
Darie Ducan

Ca sâmburul măslinei eşti centrul meu acum,


În găurile palmei îşi depun ouă cucii,
Scări rulante, de-aş vrea, nu pot să pun
Între pântecul mamei şi strigătul crucii.
Apuc să cred că ea însăşi le bate,
Direct cu burta, respirând
Şi că spinii pe frunte îmi cresc
Împinşi de laptele rânced al ei alăptând.
Dar lasă-te pictată pe interiorul tău
Să mă botez în tine totodată,
Aş fi onorat crucea pe care stau
Să fie din lemnul patului tău de fată.
Dar îmi e dat să mor ca orice om dacă
M-am bucurat ca orice om de dumneata,
Chiar şi moartea are-un etc.
Iar etc-ul are spini pe fruntea sa.
17 martie 2007

Sonet teoretizat
Sudoarea lui Dumnezeu e şi aceea
A unui sonet care transpiră
Să rămână sonet,
Care transpiră să aibă numai 14 versuri
Şi nu 15.
Şi aceea e sudoarea lui Dumnezeu,
În ea se spală picioarele metrice ale proscrişilor.
27 februarie 2007

52
Cartea dintre doi tâlhari

Câinele
Ce biserică mai bună vreţi
Decât să mă rog într-un câine?
În genunchi în el mă pun şi mă rog
Cum cu palmele una peste alta
Cu ziua de azi peste ziua de mâine.

În el, în câinele acela


În care daţi toţi pe şosea,
Pe care-l scuipaţi, pe care-l loviţi,
Potaia mocirloasă vă va sângera.

Pe lângă că-i bătut ca un ciumat


Cu pietre şi cu bâte, eu
În el mă rog pentru că
În cei mai înjosiţi există Dumnezeu.

Mă pun în genunchi în burta de câine


Şi refluxul stomacului lui îl ascult,
Meduzele foamei şi ale fricii
Îngălat înoată, dar sacru ca un cult.

Dumnezeu locuieşte în câinii din stradă,


În aceia loviţi de noi toţi însutit,
Câinele acela în care mă rog,
De şase ori tuşise şi-apoi s-a odihnit.

16 aprilie 2007

53
Darie Ducan

Elegie de început fertil


Dacă după un cataclism galactic
Aş mai găsi o geană, o sprânceană a ta,
L-aş orbi pe Dumnezeu
Cu bună ştiinţă, ca să o creadă coastă
Şi să facă o nouă lume din ea.

M-aş face pământ fertil din care


Să crească doi copaci care s-ajungă
Până la ochii lui.
Şi geana ta ar fi coasta lumii,
Femeie, credinţă şi palmă pentru cui.
Cataclismul va trece cu vederea
Un fir de iarbă ca să aibă umbrele
Noastre la umbra cui sta,
Dar cum genele tale sunt coaste
Şi cu corpul meu clipeşti dumneata.
Probabil, dacă ar fi fost eu să dau lumii
Începutul după cataclismul spus,
La cât aş fi ars în aşteptarea ta
În loc de coastă o scară de incendiu mi-ar fi pus.
18 aprilie 2007

Uitările de mână
Aşa cum este scris de mână
Şi scris de tipar,
Aşa este şi uitare de mână
Şi uitare de tipar.

54
Cartea dintre doi tâlhari

Ce te vei face tu dacă eu


Te voi uita de mână şi n-ai
Să înţelegi că te-am uitat?
Dar nu pot să te uit de tipar,
Ar fi prea rece, prea oficial,
Prea-nstrăinat.
Te-aş uita de mână,
N-am ce să fac, nu mai
Am cerneală nici de-o uitare
Şi te uit cu sângele meu
Luat din călimările lui Dumnezeu.
22 aprilie 2007

Vamă de ani
La revelionul petrecut fără ea
Nici dopul şampaniei nu sare,
Se ia singur jos de la sticlă,
Se leagă singur în cămaşa de forţă,
Se duce în colţul cel mai umbros al încăperii,
Se pune jos şi se dă cu capul de ziua de mâine
De parcă ar ieşi din ou.

Flux erotic
Şi, uneori, când ne uităm
Unul la altul, iubito,
Plângem cu lacrimi vechi

55
Darie Ducan
Ca lăzile de zestre.
Nu prea mai înţelegem
Ce e cu noi şi cine suntem
Şi de ce aceşti patru pereţi
Se poartă cu noi ca şi când
Ne-ar fi faşe.
Ne uităm unul la altul
Şi moartea ne ţine loc de coastă,
Dar plângem un timp
Şi sarea lacrimilor se usucă
Pe sticla ceasurilor precum clorul pe pahare.
Nu ştim dacă moartea
Nu ne-a pătruns şi în sămânţă,
Dar vechi doruri se rearticulează, se redor.
Uneori ochii nu ne ajung pentru privit
Şi ne privim cu cuştile de câini.
Mai depărtaţi ca nişte câini,
Mai străini ca oricine.
Se pun poşte-n lătraturile de câini
Ca noi să fim la multe poşte depărtare
Unul de celălalt.
Atât de departe, atât de departe,
Că şi dac-am trimite scrisori
Ele să nu ajungă la celălalt
Decât după ce se vor îngălbeni
Şi limba în care au fost scrise
Nu se va mai vorbi.

25 aprilie 2007

56
Cartea dintre doi tâlhari

Iisus păşeşte
Nu, niciodată nu se întâmplă nimic!
Nu, niciodată nu se întâmplă nimic!
Niciodată nimic nu se întâmplă!

Femeile când nasc sunt o cauză,


Nu se rupe nimic, nu vine sorocul:
Iisus păşeşte pe apa din mame.

2 mai 2007

Pâinea corigentă
Sunt ca o pâine corigentă la dospire,
Din pasăre a mai rămas numai căderea
Firimiturile din burta păsării
Le digeră numai vrerea.

Cerul zboară-n pasăre cu lesă,


Lacrimile plânse lucesc a cui întors,
Din gura oamenilor lâna baladei
Se tunde pe strofe şi se-apucă de tors.

Ne-ntoarcem în aşternut ca în mamă


Să odihnim odihnirea, puterea,
Dumnezeu e stomacul în care
Ne digerăm existenţa şi vrerea.

13 mai 2007

57
Darie Ducan

De fapt
Eşti atât de frumoasă, încât
Tind să cred că Dumnezeu
În a şaptea zi nu s-a odihnit,
Ci noaptea a fugit desculţ,
Spre atelier, să te termine.

Nu a vrut să se afle că a muncit


Atât de mult la tine,
De fapt el nu s-a odihnit,
Ci a asudat, lucrând la tine.

Să nu te-ntrebi oceanele ce sunt,


Sunt sudorile lui, lucrând din greu la tine.

13 mai 2007

Se mizează
Se mizează pe faptul
Că suntem apă
Când se dă în noi
C-o piatră.

Nu ne duşmăneşte nimeni,
Nu vrea nimeni să murim,
Vrea numai să facem cercuri,
Unde, ca un lac sublim.

Se mizează pe faptul
Că suntem apă:

58
Cartea dintre doi tâlhari
Frunza morţii pluteşte pe noi.

13 mai 2007

Elegia valizei
Suntem atât de călători prin lume,
Că până şi-n sămânţa ce-o lasă-n femei
Bărbaţii îşi trimit mai departe
Valizele care la naştere-au venit cu ei.

Vântul însuşi e-un plic de scrisoare deschisă


De un foarte orb destinatar.
Trăim şi viermuim în găurile caşului
Din laptele Căii Lactee, amar.

Acolo, sus, la stâna întrebării


Ne vedem atât de trecători, luăm
Valizele şi li le prindem de cozi
Seminţelor din care evoluăm.

De-aceea fiii noştri pun urechea


Pe noi cum pus-o-am şi noi cândva, zglobii,
Se pare că vor să audă, s-asculte
Pielea de şarpe a valizei cum începe-a năpârli.

Şi tot cărând valize, ne trezim că ne creşte


În ceafă câte-un mâner la fiecare,
Doamne-al neghinei, ce cari în noi
Ce fel de haine şi cât de murdare?

Suntem atât de călători prin lume,


Încât, vorbind, glasul ne sună a-ncuietori

59
Darie Ducan
Pe care le deschizi la o valiză,
Din sămânţă suntem călători.

Dar fiii cum ascultă pielea de valize


Ştiind că e de şarpe şi că va năpârli,
Vor fi bucuroşi şi optimişti să vadă
Că timpul ca un măr se va rostogoli.

16 mai 2007

Drumul nostru
Drumul nostru e unul foarte lung.
Suntem Iisuşi doar pe perioada bălţilor
Şi-avem palma găurită pe unde
Arginţii au căzut, topind-o mai întâi.

Drumul nostru e când suntem duşi


Şi niciodată când suntem veniţi,
Probabil ar trebui inima să ne bată
Numai când umblăm.

Iar când stăm, în ea să crească


Lemn atât de trist cât să fie bun numai
De noptiere ce stau lângă paturi în care se plânge.

Lângă locul în care stăteam


S-a întâmplat cândva să fie o nuntă,
Mare veselie pentru ceilalţi, chiote, dezmăţ
Ca-n pânzele lui Dali,
Ei bine, eu, de concentrat, auzeam putrefacţia
Viorilor lăutăreşti şi ondulările cariilor
Ce le rodeau, şoldurile lor ca riviera franceză.

60
Cartea dintre doi tâlhari

Probabil drumurile noastre adevărate


Sunt cele pe care avem curajul să le avem.
Pentru asta ne trebuie păşire în fugă pe bălţi
Şi dacă se poate ele să se evapore în urma noastră,
Să nu ne imite nimeni. Absolut nimeni.

Fug, tocmai de aceea ca să nu mor,


Încerc să fiu optimist, să nu dor.
Dar mă rup de mine, ca să vin spre mine

Şi, venind spre mine, mă simt viitor.

18 mai 2007

Maximum
Să te iubeşti cu cineva aşa de tare
Încât de sudoarea voastră cearşaful
De sub voi, din ce-a fost in
Să îşi continue creşterea vegetală
Şi să vă treziţi năpădiţi de buruieni, ce sublim.
Să te iubeşti cu cineva aşa de tare
Încât de-atât de-nalte buruieni
Te miri c-ar trebui să-ţi fie teamă,
Dar fiindcă ea e lângă tine nu te temi.
Să te iubeşti cu cineva aşa de tare
Încât în perne fânul să dea-n floare
Şi, greieri renăscuţi, în saltul mare
Să îi pricinuiască morţii-o deflorare.
18 mai 2007

61
Darie Ducan

Androginul
Când clipeşti
Genele tale sunt o lopată
Ce excavează din mine carne, ca pământ.

Îmi dai senzaţia că vrei


Să te îngropi în mine, greu.

Dar după patruzeci de zile


Te vei înălţa la cerul, care sunt tot eu.

20 mai 2007

Caligrafia lui Dumnezeu


Eşti albă, eşti pură, femeia mea,
Din aburii de cal ai rochii de mireasă,
Julită la genunchi de steaua ta
Eşti, c-au agăţat ghiocul de ea ca să

O facă să cadă în păcat,


Dar nu îţi fie teamă, nu se ştie
Decât că Dumnezeu când te-a creat
Umbla la cursuri de caligrafie

Cu vene virgine încă de sânge,


Stângaci, copilandru curat,
Miroase-a măr în casă când se plânge
Şi ochiul e o gură de muşcat.

Te scrie numai cu litera a,

62
Cartea dintre doi tâlhari
Mai departe să plece, nu vrea.

15 martie 2008

Răsplata
E-atâta jertfă în aceşti oameni ai străzii,
E-atâta tristeţe şi sfâşiere
În aceşti cerşetori cu mâinile întinse
La colţurile străzii, peste tot.

E-atâta sfinţenie în ei
Şi-atâta speranţă
Că le-arunci monede-n palme
Şi orice-ai face, ele cuie, cad

Ca o răsplată emigrând din plată

18 martie 2005

Livadă arzând
A ars undeva o livadă de meri
Şi au fost căutaţi cei cu numele adam,
Au fost căutaţi de chibrituri,
De brichete, cu duritate,
Cu răceală, cu abuz.

A ars undeva o livadă de meri


Şi au fost căutaţi cei cu numele adam
Sub zâmbetul care îi etichetase deja
Ca fiind vinovaţi.

63
Darie Ducan

Au fost căutaţi, dar nimeni, nimeni


N-a întrebat de eva nimic,
N-au căutat-o, n-au pus-o
Să-şi vomite buzunarele în
Care sucul gastric al proprietăţii
Mai produce destul acid.

Au găsit numai chibriturile


Şi în jurul lor au inventat un Adam
Până când lemnul chibriturilor
A făcut o frunză.

17 martie 2008

Curent
Există comunicare-n lume,
Există telepatie transcendentă,
Senzaţii precise
Şi curent deplasabil prin miere

Dar nimic nu e mai sfânt


Decât curentul creat
Între găurile din palmele lui Cristos
Şi găurile din buzunarele celor săraci

Ca între două ferestre paralele, deschise.

18 martie 2008

64
Cartea dintre doi tâlhari

Femeia brută
Femeie, femeie atât de sălbăticită
Că între picioare îţi creşte cucută,
Nu-i de mirare că mă pun în genunchi
Şi mănânc sorbind acei ciorchini
Ca un însetat ce sare-n teasc
Să-ntâmpine vinul cu setea direct.

Păstrează-te-n sălbăticie, ruptă de lume,


Fă visul să ia forma stâncilor care îţi ţin de pernă
Şi lasă să crească brute, netăiate
Şi nealtoite tufele lichidului senect.

Păstrează-te brută, cu păr pe trup


Ca o ţărancă, asemeni unui cer nebărbierit,
Tăciunele în sine să ardă lent şi tandru,
Să mă aplec şi să muşc cucuta,
Neaşteptând s-ajungă în pahar.

S-o muşc cu tot cu stâncă şi cu frunze,


Cu-omizi, ca să te doară între coapse,
Semn că trag din tine moartea mea
Cum scoţi un schelet dintr-un peşte.

Mă pun în genunchi în faţa ta


Să mă acoperi cu tufa de cucută
Precum cu un patrafir, să mă-nfrupt
Din muzica infinită a morţii mele.

M-aşez în genunchi, femeie barbară


Că între stâncile tale de coapse a crescut
Moartea mea, prima mea boare de desăvârşire,

65
Darie Ducan
Primul meu crivăţ de sete de cald.

18 martie 2008

Andante
Am tăcut atâta
Cât nu s-a mai putut
Că mi s-a umplut gura
Şi diezii muţeniei mi-au spart obrajii, ieşind.
Ce pietate m-a făcut să tac?
Cine m-a făcut să telegrafiez
Doar cu sângele ce voiam să transmit?
Tăceam etern, tăceam ancestral
Şi negii mei se aşezau do-uri sub portative.
Tăceam colosal. Tăceam
Cu toată dragostea de cântec,
Dar numai când cucii
Şi-au făcut cuiburi pe găurile din obraji
Am învăţat cât de total se tace.

7 martie 2008

Căutare
Când ţi-a murit iubita
Ţi nu mai ai nimic din ea,
Să-ţi aminteşti că-ntr-o seară
În parc, vântul i-a smuls un fir de păr,

66
Cartea dintre doi tâlhari
Du-te încotro bate vântul, să-l cauţi,
Caută-l toată viaţa,
Umblă după el, mulează-te
Pe şoldurile aerului
Şi gândeşte-te logic pe unde
Putea să se ducă.

Caută-l, dac-ai pierdut-o,


Caută-l, ca s-o refaci
Sau ca să-ţi priponeşti
De lungul fir de păr
Caii eternităţii la hanul împlinirii.

7 martie 2008

Tors
Vai, senzaţie de gol universal,
Aici, la sfârşitul lumii,
Nu a fost nimic, nu s-a-nâmplat nimic,
Nimeni nu a fost, nimeni n-a strâmbat din nas,
Dacă mă uit înapoi aud
Citoplasma curgând în frunzele primilor oameni

Şi-aud intenţia omizilor de-a apărea!


Ce gol, ce senzaţie de gol.
Dacă ascult mai atent
Aud şi mâna ridicându-se de pe cei doi
Şi frecându-şi chipul
Până când moartea îşi va lua arama
Ca să şi-o dea pe faţă.

8 martie 2008

67
Darie Ducan

Din perspectiva scrumului


Iubito, iubito,
Te-am descoperit
Şi totuşi n-am frecat două lemne.

Femeie, femeie,
Te-am descoperit
Şi totuşi n-am ciocnit două pietre.

Încă nu puteam rupe pomii,


De ei atârnau mere cu sfârcuri curate,
Încă nu puteam dărâma munţii,
Zăpada lor scotea din lebede karate.

Şi te-am descoperit
De parcă ţi-ai pus umbra pari
Să nu mă laşi să plec până te naşti.

22 martie 2008

Dacă o respingi
Să te iubească o femeie
Până la a muri cumva
Pentru-a creşte din ea plante
Pentru perna pe care dormi
Şi-o visezi tot pe ea.

Să te iubească o femeie
Până la a-şi tăia venele amare
Să-i auzi sângele curgând

68
Cartea dintre doi tâlhari
Dacă eşti stresat şi n-ai
De-auzit alte izvoare.

Să te iubească o femeie
Până la a muri spre a vrea
Să crească din ea copacii pentru
Hârtia pe care vei scrie despre ea.

Să te iubească o femeie
Atât de tare încât dac-o respingi,
Să vrea să se evapore, să se facă apă
Şi să ningă pe tine, chiar dacă tu nu ningi.

23 martie 2008

Cine fără de mese


Am visat nopţi de-a rândul
Cine fără de mese.â
Am visat taine de-a rândul
Cine fără de mese.

Toţi mâncau pe genunchi.


Toţi mâncau pe genunchi.
Toţi mâncau pe genunchii
Lor sau pe genunchii altora.
Toti mâncau din genunchi,
Toţi mâncau din genunchi,
Îşi mâncau reflexul cu hapsânătate,
Să nu fie nevoiţi să trădeze.

Şi şi aşa se abţineau cu greu


Nopţi de-a rândul,

69
Darie Ducan
Taine de-a rândul.

30 martie 2008

Singura mea calitate


Singura mea calitate e că vin de departe,
Sângele meu s-a tocit de atâta curs
Sau se crede chiar circuitul apei în natură.

Singura mea calitate e că vin de departe,


Ochii mei şi-au făcut din gene tălpi de sănii
Ca să îi tragă câinii de departe
Prin zăpada luată din pubertatea pietrelor.

Singura mea calitate e că vin de departe,


De unde cântecele calde pleacă
Spre a ajunge în urechi schelete.

Singura mea calitate e că vin de departe,


De la schisma sensurilor pe un cuvânt,
De unde păsările încă se-ntreabă
De ce nu zboară începând cu coada.

Singura mea calitate e că vin de departe,


Eu, aproapele. De vrei să vezi de unde vin,
Du-te pe sânge-ncolo până-n prima zi.

2 aprilie 2008

70
Cartea dintre doi tâlhari

Ca şi cum
Ca şi cum
Ar exista o prună
Atât de tare că
Ar rămâne neatinsă
Şi sâmburele-n ea
S-ar face pom deja,
Rămânând neatinsă ea,
Aşa şi femeia,
Un pântec de cântec
Îţi umflă-n urechi
Cu pomii ei pe dinăuntru
Scuturaţi cu parii
La trompele-uterine,
Să cadă poama dulce
Ce-ntreabă de-unde vine.

Şi i se răspunde
Prin sunetul de pârg.

2 aprilie 2008

Cu fiecare zi
Cu fiecare zi ce trece
În inima mea se scumpesc bătăile
Ca laptele pe unde nu mai este mamă.

Dă-mi, îngere, dă-mi, îngere


Câteva gonguri încă de trăit,
Câteva tobe încă cu pielea mea de împlinit,

71
Darie Ducan

Să poată anunţa sfârşitul lumii


Când moartea-i petecită cu cocoşi amari
Şi poate se vor ieftini bătăile
În lumea de dincolo, în rai
Sau poate vor fi gratis, bătând în sens contrar.

Cu fiecare zi ce trece
În mine se scumpesc urmaşii
Ca seminţele când pământul le-aşteaptă, cu paşii.

4 aprilie 2008

Aşa ne-a fost scris


Un câine fugind hăituit
Scrie cu labele-n praful drumului
Caligrafia destinului nostru
– „aşa ne-a fost scris”

Conjuncturile se termină în cozile seminţei


Şi nimic din ce doare nu are de ce.
Ne doare mai tare locul din care-am
Luat piatra spre-a da cu ea
Decât învineţirea locului lovit.

Câine, câine, fugi mai caligrafic, strigăm


Şi el se sperie mai tare şi fuge prin bălţi
De parcă ar nimeri-n placente.

Cine l-a fugărit? – întrebăm.


Cine l-a fugărit? – ni se răspunde.

72
Cartea dintre doi tâlhari
A fugit prin noroaie, sufletu-i
Ieşea din piept cum centrul dintr-un cerc
Atârnând de-atâta învârtire.

Murdar de noroi l-au luat


Şi l-au înecat într-un borcan cu miere.
Cam asta e viaţa –
„Aşa ne-a fost scris!”

4 aprilie 2008

De veghe
Părem atât de nedormiţi cu toţii,
Oraşul face baie cu cafea,
E-un gust amar şi-o grindină de boabe,
Ca să alunge somnul ei au vrut aşa.

Şi stăm, umblăm de două mii de ani,


Nedormind, cu paturile neatinse
În oraşul unde plouă cu cafea
Şi cu măcinată iernile sunt ninse.

Nu dormim, anume, nu cumva


Să se mai nască unul ca acela
Şi să-l ratăm, dormind, că n-am băut cafea,
Să-i batem crucea, să-i apretăm tăcerea.

Şi uite-aşa stăm nedormind deloc,


Tot dăm cu ochii-n iesle s-o facem să ia foc.

4 aprilie 2008

73
Darie Ducan

Fata morgana
Ea vine de atât de departe,
De atât de departe fuge spre mine chiar acum.
De atât de departe încât e tânără
Şi eu desfac braţele şi tocmai atunci
Sunt împroşcat în ochi
Cu cenuşă apropiată, caldă.
Ce frumoasă eşti, iubita mea!

9 aprilie 2008

Drum fără sens


Am impresia că între noi e o imensă fugă.
Am impresia că suntem un ac de ceas
Ce fugăreşte o oră în cadran
Sau un vultur atât de singur
Încât îşi scoate ochiul, măcar aşa
Să îl privească cineva.
Pământul e gol, e tot mai gol şi
Mai steril. Plecăm unii spre alţii
Uzi, să vedem dacă ne uscăm.
Şi, dacă da, să spunem
Că vine căldura din celălalt.
Plecăm, plecăm şi nu mai ajungem
Unul la altul. Plecăm noi,
Bărbaţii spre nenăscute femei,
Mergem, mergem până ne tocim
Şi rămânem doar coastă.

74
Cartea dintre doi tâlhari

Când rămâne doar coasta din noi şi duhul


O ia la pas mai departe, din coasta
Lăsată ca o geantă-n drum, se naşte
Femeia căutată, care merge de unde-am venit.

Şi astfel nu ne întâlnim niciodată


Şi rămânem vulturi atât de singuri
Încât îşi scot ochii şi îi pun unul
În spatele celuilalt, ca unul
Să îl privească şi celălalt
Să constate că primul l-a privit.

9 aprilie 2008

Când facem dragoste


Când facem dragoste asudăm.
Când facem dragoste asudăm,
Sudoarea noastră e apa unui nou potop
Iscat de cifra doi, iscat
De locurile jugului din Arcă.
Ne iubim, ne iubim fără încetare
Până când se vor fi schimbat generaţiile
Şi pe toţi îi cheamă Noe.
Ei cred că vor salva lumea de sudoarea noastră,
A noastră, care ne vom fi vărsat contururile
De-atâta iubit, a noastră care
Tăcând mai apoi atât de profund
Am transformat corabia în scorburile copacilor iniţiali.
9 aprilie 2008

75
Darie Ducan

Arginţii
El a întins palmele avide
Ca nişte ochi scoşi din orbite,
Cu liniile vieţii umflate, păstăi
Gata să plesnească.

Îi ieşea destinul din orbita dungilor sale,


Monedele-i cădeau în palme
Şi fiecare dădea la o parte o fâşie
Din marea filă a cărţii.
Ban după ban a căzut pe dungile umflate
Ca pe pernele pisicii,
Excitând grăsimea de dedesubt
Până la cea de pe tălpile săniilor nefolosite.

Banii cădeau de la cumpărător


Spre vânzător cu o seninătate a
Sângelui scuipat de muribund.

Monedele au ajuns în palmă,


Multe, unii spun că ar fi fost 30,
Alţii spun că mai multe,
Dorinţa te face să vezi întotdeauna mai mult.

Paplmele calde ce le-au primit


Au început să transpire,
Să fumege de pasiune şi delir.
Monedele au început să facă amor cu palma,
Sărutând-o cu luciul argintului,
Gemând cu clinchetul vesel,
Ejaculând cu amintirea mâinilor
Care le-au atins, mângâind cu

76
Cartea dintre doi tâlhari
Devalorizarea, strângând în braţe cu inflaţia,
Bând sperma caldă a mâinii, scursă
Din mănuşi şi zgâriind cu unghiile
Zimţilor de pe margine, totuşi tociţi.

Hiperbole de aburi şi plăcere


Înnegreau argintul cum face pielea rea
Cu bijuteriile albe.
Aşternuturile gemeau de acuplări
Fructoase, de mere moi
Sau de livezi de pomi care fac coapse.

Monedele intrau în palme,


Parcă provocau nişte urme de cuie ca ale altuia
Şi intrau în ele, îşi săpau ca hârciogii
Drumuri erotice spre orgasmul de Apoi.

Nu ştiam dacă pe sudoarea arginţilor


Pluteau lebede sau spermă caldă,
Nu ştiam câtă iubire era sub
Arama pasiunii, sub dorinţă şi instinct.

Monedele insistau cu palmele de-a valma,


Cu palmele care îşi rupeau păstăile
Şi îşi despuiau ADN-ul să lase
Banii pe spirala lor să urce.
Porii palmelor, deschişi, îşi izbeau
Ferestrele deschise de atâta patimă caldă,
Se făcuse între trupuri curent.

Iată marea iubire dintre arginţi


Şi mâini, iată marea orgie,
Marele extaz care ar face şi cel mai
Crâncen punct să izbucnească-n linii.

77
Darie Ducan
Arhangheli treceau călare prin măduvă
Şi poame se coceau în căuşul plăcerii.

De atât amor şi acuplare scârţâiau


Şi copacii ce încă nu ajunseseră pat
Şi scorburile lor îşi accentuau scursori
Şi diacritice pentru urlet
Dulci ca plăcerea de pe urmă,
Sărate ca marea când e retorică-n scoici.

E de neînţeles, e de neexplicat,
Cade „ q.e.d.” de pe firmamentul lumii
Şi ajunge buruieni oarecare.
Nu mai contează ce a făcut şi cine,
Nu mai contează că-n grădini
Măslinele martori au albit,
Au devenit ochi de orbi
Şi sâmburii-n ele plâng la veioză,
Nu mai contează decât plăcerea carnală,
Obsesia mirungerii cu sudoare de bani.

Ca şi cum, ca şi cum tot amorul


Ar fi doar un apendice al trădării
Şi nu o determinare a lui,
Ca şi cum gemetele mâinii şi ale
Banilor s-ar auzi şi-n oasele
Mâinii şi-n topirea argintului,
Animalic, ca un urlet pe cruce.

12 aprilie 2008

78
Cartea dintre doi tâlhari

Grei de veghe
Stăm grei de veghe şi de acuplare,
Mai grei ca toate volumele Plumb la un loc,
Mai obosiţi şi mai contrariaţi
Ca toate toamnele trăite deodată.

Prin pielea subţire ne ies nu oasele rupte,


Ci podurile netrase de la mal.

Stările fac parte din noi carnal,


Unele deja ne prind nuclee
Şi din noi totul începe să se
Dezintegreze în fumurile rătăcirii.

Ne plimbăm singuri, mereu fără ţintă,


Grei de amintirea iubirii
Şi din noi doar cearcănele mai ajung la balamuc.

12 aprilie 2008

Alungatul
Eu, alungat şi din cetatea voastră
Mai iscălesc pe stelele mizere
Cu tot scuipatul dur al limbii mele,
Salinitatea lui o să mureze astre!

Eu, alungat, voi da dovadă încă


Picioru-n fund că nu-i mulţumitor,
Firimituri am adunat din cina lor
Că m-au trădat bureţii pe când eram stâncă.

79
Darie Ducan

Sunt alungat şi din cetatea asta,


În mine daţi cu pietrele din ea,
Însă ea vine după mine-aşa,
Oricât m-aţi alunga, rămâne ţeasta

De zdrobit, altfel, nu daţi în mine, deci


Cu pietre din cetate niciodată,
Nu m-alungaţi, cetatea după mine-i luată
Cum câinele după căruţă-n veci.

14 aprilie 2008

Ancoră
De atâta dormit singur în acest pat,
Coasta mi-a ieşit prin piele
Şi s-a agăţat de aşternuturi
Ca un cârlig, ca o cheie în buzunar
De căptuşeala-ntoarsă de la stele.

Ca un corn de mamut a ieşit coasta


Şi m-a tras, nu m-a lăsat să plec,
-Hai, dă şi pagina la viaţă,
Răsfoieşte şi carnea. Tu eşti ancoră. Eu trec.

14 aprilie 2008

Hai să ne iubim
Hai să ne iubim,
Hai să fim unul peste altul

80
Cartea dintre doi tâlhari
Ca două palme de copil
Când îşi spune rugăciunea de seară.

Să fim doar căldura unei rugăciuni


Şi răceala unei nevoi
În aşternuturile astea calde
Ca un fund de mare.

Hai să ne iubim sub percuţia


Părului de pe trup
Până cuiva noi înşine îi părem tobe.

Ca un ritual abstract,
Ca o rugăciune. Fii palma cealaltă
Pe mine, să-i dăm căldurii
Din linia vieţii contur.

Şi să ne fie porii solniţe adânci


De unde urcă înspre ceruri ningeri,
Hai să ne iubim până coboară
Sângele prin noi ca trepţii unei scări.

Hai să ne iubim,
Hai să fim unul peste altul
Ca două palme de copil
Când îşi spune rugăciunea de seară

Şi când îşi face cruce să ne


Spulberăm în cele patru puncte cardinale!

17 aprilie 2008

81
Darie Ducan

Obsesia cinei precedente


Oamenii când se spală pe mâini
Înainte de cină, nu se spală pe mâini
De murdăria oarecare, ci de murdăria
Banilor cinei precedente.
De aceea ne spălăm pe mâini
Mereu şi mereu înainte de masă,
Avem cu toţii obsesia cinei precedente
Şi vrem să nu transmitem microbii
De la cină la cină ca târfele
Sifilisul din aşternut în aşternut.

18 aprilie 2008

Phoenix lichid
Cenuşa apei arzând
Mi-am amintit-o
În dimineaţa în care ne-am iubit.

Cea de când am dat foc potopului


Ca să se extindă incendiul până la arcă,
Să ardă eventualele omizi
Iscate de-nverzirea ei.

Ce apă arde oare-aşa adânc


În sine încât s-apară
Păsări Phoenix peşti?

19 aprilie 2008

82
Cartea dintre doi tâlhari

Pastel
Cristos atâta umbră
Lăsa fiind pe cruce,
Că-ntr-însa speranţa
-n carii se-nnora
Şi-ncep să cred
Chiar şi rugina de pe cuie
Că era roşie fiindcă
Sub greutatea umbrei se vasculariza.

19 aprilie 2008

Circuit în carne
Fată, femeie, eşti atât de tăcută,
Devastată ca o grădină în acest pat,
Întoarsă îintr-o rână mereu sau minereu,
Aproape aud cum în sânii tăi laptele repară ceasuri.

Vino şi întinde-mi carnea


Mai îmbătrânită cu fiece lăsare de pleoapă,
Vino şi lasă-mă să-ţi aud
Ceasul cărnii cum picură ore.

Eşti singura umbră în care mai


Este apă, eşti singurul lucru
La care mai pot fi mal.

Tăcută femeie, grădină de portocali cosiţi,


Menstruaţie a duhului în faptă,
Semn că după ea începe moartea,

83
Darie Ducan
Se repară ceasuri în tine fără să ştii
Şi se sparg altele fără să ştii,
Au şi ele un circuit al lor în carne.

23 aprilie 2008

Negare
S-a minţit în istorie,
S-a minţit îngrozitor
Şi continuă să se mintă.

Nici Iisus când umbla pe ape


De fapt nu pe ape călca
Ci pe aura icrelor depuse cândva,

Pe aura icrelor ce-şi aşteptau devenirea


A călcat ca pe pietre, pe lumina lor,
Fă-mi şi mie, Doamne, scări de iscre

Să urc în podul palmei cerşetorilor


Căci au sudoarea doldora de icre,
Ei, care niciodată nu vor prinde peşti.

25 aprilie 2008

Răgaz între potopuri


Uneori între bărbaţi şi femei
Coasta putea fi considerată un curcubeu
Sau chiar o clanţă. Şi asta încă din
Vremurile când pruncii rămâneau

84
Cartea dintre doi tâlhari
Atârnaţi în lapte la pieptul mamelor lor.

Uneori există lumi în care trăim


Şi-o lume îi e coastă alteia,
Un lanţ de coaste ca un pieptene
Cu care Dumnezeu şi-a dat prin păr
Şi, părul lui rupând dinţii, ne-a născut.

Alteori ne place să rezumăm planeta


La un pat şi să stăm în el decade,
Sori, lumi, toată vârsta planetei,
Să se uzeze somnul şi să ceară apă.

Să stăm într-un pat până când


Lemnul lui putrezeşte, până cariile
Îmbătrânesc şi sexele calde se transformă
În pietre imense, în stâlpi de granit.

Să stăm în pat cât ţine planeta


Şi Dumnezeu să fie cearşaf sub noi,
Să bea din leoarca noastră apă să nu moară,
Să îi udăm seminţele de lume
Cu-mpreunarea noastra minunat-amară
În amvoanele spiralelor ADN,
De unde se predică vidul încet.

Să stăm în pat, să ne iubim până


Ne tocim unul pe celălalt de piele,
Strat cu strat până la cele şapte
Şi apoi vom transpira cu oasele iubindu-ne
Şi dumnezeu va sta sub noi cearşaf,
Să bea cum stau iezii la ţâţa vacii.
Vai, câtă iubire vom fi,
Vom isca un potop de-atâta acuplare,

85
Darie Ducan
Un potop întrerupt doar de patul nostru,
Ceilalţi vor crede că-i o arcă,
Dar e patul nostru vechi şi descleiat,
Cu umbrele noastre vâsle.
Ceilalţi vor crede că suntem un om,
Dar suntem doi, încleiaţi, nouă înşine arcă.

27 aprilie 2008

Genunchii căzând
Îţi alunecă genunchiul în faţă ca o piatră
Să te împiedici de propria ta mobilitate
Şi îţi spui fă-mi, Doamne, grei genunchii,
Ancore fă să-mi fie, să nu plec de la ea o veşnicie.

De la ea care îşi altoieşte umbra pe umbra mea


Anume ca s-o facă mai grea,
Şi-anume s-o facă mai uşoară când o ia.

Îţi alunecă genunchiul în faţă ca o piatră


Să te împiedici din mers ca de grâu,
Dau, Doamne, în viitor cu pietre
Să ai peste ce susura tu, ca râu.

27 aprilie 2008

Via Dolorosa
Ce o zgâriau, ce o zgâriau pe Maria
Când era sămânţă Iisus
Spinii de pe fruntea acestuia,

86
Cartea dintre doi tâlhari

Ce o zgâriau în uter, parcă


Viitorul trist ei i-l arau,
Îi săpau o via dolorosa, o machetă,
Un culoar pe unde poţi să dori.

El cu spinii aplecat pe frunte


Încă de când oamenii ejaculau ninsori.

26 aprilie 2008

87
Darie Ducan

SCÂRBA TRANSCENDENTALĂ

88
Cartea dintre doi tâlhari

89
Darie Ducan

Voce
O voce m-a strigat
Şi m-am întors. Mi-a spus:
-Dă-te jos din scârbă,
nu te poţi căţăra atât de sus!

26 aprilie 2008

Afară din cină


E-atâta taină că mă dă afară din cină
Prezenţa ta, femeie,
De aceea nici nu mai mănânc seara,
Ci mă hrănesc doar cu conturul tău
Care îmi mângâie sângele ca pietrele râul.
Nu ieşi din tine niciodată,
Fii o matcă pentru tine însăţi,
Păstrează-ţi taina numai miez,
Împinge-mă cu taina afară din cină,
Te voi iubi, răvăşito, la micul dejun.

26 aprilie 2008

Foamea
Sunt dimineţi în care miroşi a pâine caldă,
Sunt dimineţi în care aş vrea să fiu cuptor,
Aud în tine lanuri cum răvăşeşte vântul,

90
Cartea dintre doi tâlhari
În scutecul de taină, ca de incubator.

Sunt dimineţi în care îmi este foarte foame


Şi ţie îţi e sete din ce sunt eu pahar,
Dumnezeul din noi are de celălalt foame,
Unge noaptea cu zi, c-un minutar.
E nemâncat ca după o fugă prin ninsoare,
Evadat din casa de nebuni,
Să îmi fii slugă vreau şi de picioare
Să te târăsc în foame luni şi luni.
Şi în sete să te ţin cu anii
Şi deodată ţie să mă dau,
În atâta cină n-ar apărea duşmanii
De jena că arginţi destui nu au.
Eşti pâine rece şi te ceri în aburi,
Sunt apă caldă şi mă cer în sloi,
Ne completăm într-un stomac imens
Şi Dumnezeul gastric e-ntre noi.
Sunt dimineţi în care tu digeri
Lumina zilei, ruptă şi aş vrea
Iubirii măcar să nu îi fie foame,
Dau apa câtă sunt, dă pâinea ta,
Cineva ţine post la a fi altceva.

28 aprilie 2008

Fă-mă, Doamne, virgulă


Fă-mă, Doamne, virgulă
Să te opreşti din lume la mine
Cât să îţi iei aer să mergi mai departe,

91
Darie Ducan
Virgulă din virgula embrionară
Şi apoi punct, pentru moarte.

Virgulă pârguită la teama că e punct


Şi că îşi are coada doar din inerţie.
Fă-mă, Doamne, virgulă, să poţi
Respira, citind vremelnicie.

Să fiu bucata ta de popas


În fraza întunericului tare,
Chiştoc germinativ aruncă-n lucruri,
Când tu fumezi, omul e fumul mare.

Fă-mă virgulă, să pot s-am carnea


Incidentală între virgule cumva,
Fă-mă umbra virgulei,
Să fiu înainte de virgula mea

Şi să mă pot prevedea.

28 aprilie 2008

Album cu poze
Sperma-n mine e pe terminate,
Îşi scrie nostalgiile, memoriile,
Se uită la poze vechi
După ce s-a specializat o viaţă
Uitându-se-n urmă.

Când iese din mine priveşte-n urmă,


Lin şi alb, adânc şi trist.

92
Cartea dintre doi tâlhari
Îşi scrie memoriile,
Se zvârcoleşte în somn şi
Cade în raţiune. O dor oasele,
Atât de subţirii, că frizează sforile facerii.
Îşi aminteşte multe trăiri,
Recită din Minulescu
Şi se plimbă prin parcuri. Are un Cişmigiu al ei.

Dar când iese ultima, stinge lumina


Şi se uită-n urmă, coboară de pe asin
Şi privirea ei se-mplântă până-n tată
De îl aud cum urlă înainte să fiu.

28 aprilie 2008

Simetrii erotice
Sunt zile în care încep să mă gândesc
Ce mi-e mai drag: crăpăturile
Mâinilor muncite de ţărani sau
Crăpăturile sexelor femeilor pe care le-am iubit.

Care ţi-l oferă mai deplin pe Dumnezeu?


Ce erotism o fi oare mai mare?
Am în mine hormoni de mărimea
Cepelor din Vatra Dornei
Dar şi de mărimea sânilor unei bacante.

Cad pe gânduri şi le rup.


Dea Domnul să bată vreun vânt
Şi să depună seminţe în crăpăturile
Muncitelor mâini de ţărani,

93
Darie Ducan
Să crească pomi direct pridvoare.

29 aprilie 2008

Bătrânul şi marea
Nu mai am nimic să fac;
Mă ghemuiesc în scoică şi
Aştept să mă explodeze ecoul.

Îmi scot mina de creion de sub piele,


Împlântată cândva şi scriu
Pe toţi pereţii scoicii diacritice pentru ecou.

Altfel marea nu-nţelege.

1 mai 2008

Puls despre himere


Parcă bate-un puls dincolo de himere
Şi iarba ce voi fi este deja ierbar,
Mă jefuiesc albinele de miere
Ca şi cum nici n-aş fi aşa amar.

Şi strâng în mine-un potpuriu de gusturi,


Mă usuc, ce timbru e carnea pe un duh,
În mine înving răspântii de musturi
Nehotărârea asta pe care o apuc.

Dincolo de himere mă traduc pereţii


În radiografia de a despărţi,

94
Cartea dintre doi tâlhari
Mă bărbieresc pe pietre cu dinastia ceţii
Spre a tăia ce păr ar mai putea ieşi.

Sunt ultimul mutant la mine-n rană,


Voi ieşi la lumină cândva şi voi şti
Cât mi-a fost durerea de timpană,
C-a auzit n-ainte de-a vorbi.

Parcă bate-un puls de dincolo de fire,


Animalul suflă înspre ce sunt om,
Magma tăcerii arde cimitire,
Punctele fată în frazele din tom.

Mă jefuiesc albinele de miere,


Furnicile de câtă pâine-aş fi,
Sunt Turnul Babel văruit cu fiere,
Am ziduri de jeleu, da, ale plângerii.

Accept ce îmi dă carnea către moarte


Şi tavă de se face sub ceva mai vechi,
În cariile dinţilor îmi cresc gogoşi de fluturi
Să zboare vorba către flori urechi.

Limba nearsă doarme în cenuşă


Şi i se-aude logoreea fumegând,
În mine moartea stă ca o căpuşă
Şi înţelege noaptea doar din cocoşi cântând.

Bate prelung un puls dinspre himere,


Sunt jefuit de orice amănunt,
Ierbare rupte ning la mine în artere
Şi când se topesc voi fi ajuns pământ.

Degeaba, sunt amar chiar şi în moarte,

95
Darie Ducan
Polemizează morţii şi dulce mă traduc,
Sunt heruvimul care cârpeşte şi imparte
Golurile lumii cu aripi de cuc.
19 aprilie 2008

Gropile albe
Săpam cu schimbul către adevăr,
Seva călca pe urmele noastre, înceată
De parcă din inerţie am luat-o-nainte
Să ne prevadă ea, ca o răsplată.
Săpam cu schimbul fiindcă oboseam,
Nu speram deloc să dăm de apă,
Dar încercam în ceea ce aveam
Să obosim odihna, ca să-nceapă.

Mirosea a spume de ploaie peste tot


Ca luate de la gura unui nebun,
Ne-au înfrunzit ştreangurile pe gâturi,
Să aibă cânepa un destin mai bun.

Săpam cu schimbul către adevăr


Şi astupam apoi, dar nu-ncăpea
Pământul înapoi de unde-l luasem
Şi altă groapă vrusem a săpa.

Dar nici în ea nu încăpea pământul,


Nici în a treia, mereu rămâne-n plus,
Eram atât de goi în suflet
Încât pământul rămas acolo l-am dus.

1 mai 2008

96
Cartea dintre doi tâlhari

Neînţelesuri
Nu-nţeleg nimic din problemele lumii,
Hamlet stă cu craniul în ulcerul glumii

Şi nu incerc să aflu şi să desluşesc,


Cu şchiopătarea piciorului doar iscălesc

În drumul ce nu ştiu unde mai duce,


Punctul spre punct vrea să apuce.

Durerea începe de sus în jos, vine,


Îşi face cruce durerea cu mine.

Nu înţeleg nimic din toată tragedia,


Eu admir cortina, broderia.

Cât trăiesc şi mor in nuce


Moftul mă suie pe cruce.

Drama-mi pune timbru de spini


Şi mă trimite în rădăcini,

Facere a lumii ce te opreşti la mine,


Cerc ce alungi compasul, ca pe Oedip în sine..

1 mai 2008

Memento mori
Încerc să înţeleg lumea
Şi să o pot trata,

97
Darie Ducan
Umblu prin toate farmaciile
Spânzurate pe sudoarea busolei.

Umblu încercănat şi caut


Răspunsuri cu plasa plină de la piaţă,
Molfăind din Kant sau Kent.

Aud îmbrânceli în sperma mea,


Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa?

Cum să vindec lumea asta-aşa


Grăbită când rănile de-abia dacă au nord,
De-abia dacă ştiu că urmează cimitire
Până chiar cu puţin după placente

Bătrânii îşi descarcă privirile-n gol


Ca pe puşti. Miroase peste tot a
Măr muşcat şi s-au făcut şi parfumuri
Cu acest miros, exportabil pe altă planetă.

Departe, undeva, se-aude speranţa putrezind


Şi muzele adună piele din năpârlirea lirei.
Nebuni străbat marea şi se roagă
Până la celălalt mal să treacă
Prin rechini, să-şi poată de coastele
Lor spânzura ultimele tendinţe de Eve.
Nu se mai împuşcă nimeni de atâta
Dezamăgire. Gloanţele înseşi se pun în genunchi
Şi se roagă să-şi păstreze virginitatea
Până ce moartea va sângera.

Memento mori zic, nu bună ziua, vecine,


Când intru în pielea mea unde mai sunt doi,
Ei îmi dau bună ziua şi mă întreabă de ce

98
Cartea dintre doi tâlhari
Nu pot face-o minune să scap.

Aş vindeca lumea dar totul e haotic,


Chiar numai Gânditorul de la Hamangia
Nu şedea pe un Turn Babel,
Noi azi avem mai multe decât
Ciorchini de haos ar încăpea pe genele noastre.

Aud îmbrânceli mereu în sperma mea,


Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa?

Generaţii trec, se schimbă toţi


Pe sub aceeaşi hârtie de 100 lipită pe frunte,
Nici n-a ieşit mânzul din iapă
Şi lăutarii cântă cu coada lui ajunsă arcuş,
Negii punându-şi-i do-uri sub portativ.

Zilnic ne lepădăm de câte o piele,


Zilnic umplem pubelele cu părinţi
Şi cu stele belite ca taurii.

Cum să vindecăm lumea când


E imună la orice şi prin curcubeu
Sar greieri ca printr-o şiră a spinării secată..

Ţăranii îşi pun căpestre pe


Globulele din sânge, să nu le fugă mai spre apă,
Orăşenilor li s-au lipit stomacele
De afişele electorale iar copiilor
Le bate alert inima, fiind concepuţi în criza cafelei.

Dumnezeu nu s-a mai uitat demult


Pe fereastră. Sau ea s-a făcut mată
La concurenţă cu pietrele care

99
Darie Ducan
Suferă de autism la câte n-au voie să spună.

Nu mai dă nimeni în nimeni cu pietre


C-ar însemna să dea c-o taină-n celălalt
Iar sărăcia face oamenii
Să-şi cearnă duminicile şi fecalele
Să mai recupereze ceva, ceva.

Eu mă târăsc senin şi-ncerc să fac lumea


Să-şi priponească-asinii de ridurile
Frunţii mele şi să plece pe jos,
Dansând dacă se poate către deşerturi,
Către pustiuri tandre ca adevărul.

Vor mânca din cutii de conserve,


Se vor spăla fiecare cu sudoarea celuilalt,
Ca să dea dovadă de altruism
Iar femeile lor vor aştepta să nască
Prunci vii doar ca să transpire şi să aibă apă,
Că dacă ar fi morţi ar trebui să soarbă
Parcă din gâtul unui înecat.

Unde să faci o farmacie, că doar


Toţi trecem şi luăm pastile, pietre
Ca să cârpim cetatea, să nu ne vadă
Moartea veghea şi teama unui sânge răsculat.

Se zbiară muteşte. Se urlă prin semne


În acest haos în care copiii-şi
Violează mamele doar din dorinţa de
A reintra în ele, spre-a scăpa de tot ce văd.
Ce bine era în burta lor! În marsupiul
Acela cald în care ninge cu fior de preabine.

10
Cartea dintre doi tâlhari
Încerc să înţeleg lumea şi să văd cine
Dă file din noi, necitite, ce leac
Ne-ar trebui să stăm mai lent.

Aud mereu îmbrânceli în sperma mea,


Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa?

Minusul e rege-n matematică


Dar e-o omidă-n viaţă, se târăşte păros
Pe greieri, pe oameni, pe case, pe câini,
Cu şoldul mamei, devenit săpun
Mă spăl pe faţă de paricid.
Iată cum, ca ploaia, totul se-nvârte,
Coircuitul apei în natură îmi e roată la car.

Din lacăte curge placentă şi


Spre rai ne căţărăm pe
Mânecile cămăşilor de forţă ale fugiţilor
De acolo, fiindcă mereu există un acolo.

Unde să stai? Miroase-a Charlie Chaplin


Şi înotăm în sudoarea lui râzând
Iar bărbaţii prin spărturile buzunarelor lui
Îşi însămânţează femeile, noaptea.
Ne-apar balcoane la subraţ
În care Julieta-i moartă
Şi ni le taie doctorii cuminţi
Răsfoindu-şi manualele încă neparcurse.

Unde vă grăbiţi cu toţii? Unde ne grăbim?


Se hohoteşte îndestulător, Caragiale trânteşte
Halba cu bere pe spinii mântuitorului Iisus
Şi vârful ancorei lui Noe împinge
Viermele să iasă din măr.

10
Darie Ducan

Memento mori spune când se naşte


Pruncul ieşind ca un punct de sfârşit
Din femeia uitată cu faţa
În clipa fatală ca într-o mască.

Caut farmacie după farmacie


Dar mă lovesc de dâlmele cocoşaţilor
Şi mă botez în noroaie
Având ca Ioan un bocanc uitat.

Clepsidrele curg de-a latul,


Tot curg, tot curg şi nu ştim cine toarnă,
Cu ce găleţi, din ce fântâni de sâmbete?

Aud mereu îmbrânceli în sperma mea,


Hei, unde naiba vă grăbiţi aşa?

O fi şi-acolo un război, un haos,


Cum e peste tot începând de la greva
Fluturilor din gogoaşă şi până la
Sângele meu curs la bărbierit, care
Irigă pielea curelei de la pantaloni,
Neirigata de foarte mult timp piele.

În sămânţa mea e ca în gară,


Se aşteaptă trenuri de două mii de ani,
Peroanele ceasului sunt pline ca ochii
Ucigaşilor, de remuşcări.
Lopeţile-mplântate după atâtea-nmormântări
Pot servi drept pari de vie
Pentru ţări în care se bea mult.

Cine să se pogoare când cerul e

10
Cartea dintre doi tâlhari
Mai mult decât o flegmă cu un duh?
Cine să mântuiască pe cine
Când în curând vom mai fi doar
Schelete bune de arătat în muzeu?

Departe, undeva, se-aude speranţa putrezind


Şi Dumnezeu din ea mai duce ceva carne,
Să dea şi el la câini, să nu îi moară,
Putrezeşte tare, deranjant
Şi nu vreau să mă-ntreb dacă-i
Mai gălăgioasă decât îmbrâncelile seminţei mele.

Prea lungă a fost măduva în oase


Ca să fie o taină uşor de tradus,
Prea goi ne plimbăm în oraşe,
Ca viermii-n carne, trişti şi ei,
Prea des ne uităm în spate, aproape
Fizionomic ne-apar cearcăni în cefe
Şi fluiere de-arbitri în rănile de pe trup.

Farmaciile se sprijină pe bubele ciumaţilor,


Candid, ca să nu se spargă.
În ele uimirea şi realismul îşi dau
Mâna ca să facă-o pastă.

De abia mai avem ochi, sau ce or fi,


De abia mai avem mâini, sau
Şi-alea oase, mierea curge din
Genunchii sparţi şi din coatele sfărâmate
Şi vin urşii pădurilor de întrebări
Ca să dea cu labele lor noroioase
Până sapă scorburi în semnul de-ntrebare.

Ultimul om s-a născut azi

10
Darie Ducan
Şi primul se va naşte mâine,
Lumea o ia de la-nceput întoarsă,
Există nasturi şi pentru plânsul fetelor mari,
Şi perntru voma beţivilor jalnici,
Toate se-ncheie ca o vestă ce ne ţine de cald.

Animalele abia mai privers înnebunite


Omul împietrit ca umbra lor.
Plantele abia dacă îşi lasă umbra pe noi
Fără să ne lase cucuie,
Ne grăbim toţi de parcă prin vene
Ne-ar curge secundar.

Nimeni, de la rege la slugă nu scapă


De nebunia de a-şi pune pe tăcere dinam,
Aşa ard stelele pe cer, de cât se tace,
Aşa ard tainele la mese, de trădare,
Aşa ard rugurile-n pieţele de ieri
De se extind până la plasa de-un leu, umplută azi.

Gălăgioşi suntem în moartea noastră,


Umili dărâmători de farmacii
Fiindcă nu ne ştim vindeca de nimic,
Pe flori de cui trec fluturi de ziar
Şi iau boabe de rugină, calde.

În sperma mea se stă la coadă


La facturi, nenăscuţilor, mai plătiţi!
Ce aşteptaţi? Staţi la mâncare?
Se dau cu-mprumut ochi albaştri
Sau cântaţi ode cărnii de ţestoasă
Fiindcă voi aţi învăţat să fugiţi?

Undeva, departe, speranţa e doar oase

10
Cartea dintre doi tâlhari
Şi Dumnezeu nu mai are ce lua,
Se roagă pe sine să fie,
El însuşi îndoindu-se de el.

În mine sunt doar eu acuma,


Ceilalţi doi s-au dizolvat
În simpla lor ambianţă.

În sperma mea se tace insistent,


Se-aud doar buruienile de pe morminte
Cum cresc şi trec de alb.
Şi-acolo s-a murit şi s-a-ngropat,
Mai jos de chircirea de frig a atomului,
Mai jos de ultimul strigăt al Ioanei DArc.

Ne coasem unii de alţii şi ne


Spunem că ne iubim, ca să fie asta salvarea,
Să fie acesta medicamentul.

Ne coasem unii de alţii şi


Urlăm că ne iubim cu toate gurile,
Dar flutură timpane sparte în urechile de ac,
Timpane sparte şi în bernă.

3 mai 2008

De la stânga la dreapta
Scriem de la stânga la dreapta,
Mereu de la stânga spre dreapta, mereu,
Scriem cu instrumentul picior,
Fugim de moarte sau de ceva mai greu.

10
Darie Ducan
Fugim, nu ştim de ce, poate de noi,
Ne urmăreşte-n albul foii-un lup felin,
Şi cu toate că scriem de la stânga la dreapta,
Unii scriem de la dreapta la stânga
Şi pasta din pix se dă jos de pe-asin.
18 iulie 2008

Ludens
Aştept să mi te naşti mai insistent, iubito,
Ca să poţi să mă amâni ca pe o moarte,
Întotdeauna există un dar,
Întotdeauna aştept o părere
Care să vină ca ultima.
Întotdeauna aştept să vină la mine
Din senin un căţel, să se aşeze
Şi să moară la picioarele mele.
Aştept să mi te naşti mai insistent
Ca să poţi să mă amâni ca pe o moarte.
Întotdeauna există un dar,
Un cârlig întotdeauna există,
Ca şi când ar fi cuiul lui Pepelea
Bătut în palma lui Iisus.
Aştept să mi te naşti mai insistent, iubito,
Ca să poţi să mă amâni ca pe o moarte,
Să ne privim şi dar-ul să geamă sub noi
În gama în care cearşafurile se subţiază.

4 mai 2008

10
Cartea dintre doi tâlhari

M-a violat ninsoarea


M-a violat ninsoarea într-o seară
Când treceam singur pe străzi,
Ca un animal în călduri răcoroase,
Mi-a rupt hainele dar cred că întâi mă muşcase.

M-a violat ca o nebună,


Mi-a mişcat sângele în tristul trup,
Feroce m-a violat cu neruşinare,
S-ar putea să mai găsesc nişte zăpezi de altădată
Dacă mai caut în sufletul dintre picioare.

M-a violat zăpada lui Villon, de altădată


Când mă-ntorceam singur spre casă, cândva.
Şi totuşi nu ştiu ce s-a născut
Din acel viol. Deşi se născuse ceva...

5 mai 2008

Dumnezeule, ai grijă
Dumnezeule,
Ai grijă, te rog!

Nu e bine în cer, ştiu,


Nu e bine în rai, sunt conştient.

Dar pentru tine,


Dumnezeule, te rog, ai grijă:

Îţi cad diacriticele singurătăţii

10
Darie Ducan
Şi plouă pe noi.

5 martie 2008

Atât
Arginţii, tot trecând
Din mână-n mână
S-au tocit atât de mult încât
Au rămas sămânţă umană,
Un spermatozoid chircit, atât.

5 martie 2008

Pe dimprejur de sâmburi
M-autoflagelez cu umbra ta prin parcuri
În fiecare zi când nu te am,
Îţi cresc măslini pe muntele lui Venus,
Ca pe-un deal pe care mă predam

Că nu am pârguit destul de bine taina,


Pe dimprejur de sâmburi nu m-am dat,
Sub nasturii răbdării îmi înfrunzeşte haina
Până ce prinde scorburi de-atâta îmbrăcat.

M-autoflagelez cu umbra ta prin parcuri


Şi sângerează mută umbra mea
Ca şi când pe bici mai mult îl doare
Decât o doare pe carnea mea cea grea.

Nu ştiu ce fel de sânge e acesta

10
Cartea dintre doi tâlhari
Ce-n el cuprinde greieri morţi,
Dar câtă iarbă-am fost noi poate
Crescând sălbatică la porţi -

Se spală sângele cu ceva umbră


Precum cu un săpun s-ar mai spăla
Mâna ce-a ajuns picior şi umblă
Să pipăie pământul pe-unde păşeai cândva.

6 martie 2008

2 Nebuni
2 Nebuni,
Buni de dat la câini.

M-ai da la câini,
Te-aş da la câini.

Totul e să fim siguri


Că acei câini vor fi împreună.

6 mai 2008

Nepereche
Nu mai vrea nimeni pereche,
Ultimele cupluri fac foc
Cu ultimele resturi de la Arcă,
Nimeni nu mai vrea să fie cu nimeni,
În burţi au început să crească buruieni.

10
Darie Ducan
În lume pluteşte haosul, deznădejdea,
Curcubeul apare după strănut,
De-a-ndăratelea sunt toate şi singurătăţile
Se înmulţesc singure, prin tăiere, ca râma.
Nimeni nu mai vrea pereche,
Nimeni nu-l mai vrea pe celălalt lângă el,
Aşa de tare s-au depărtat unii de alţii
Încât femeile dau spargeri la băncile de spermă
Să facă, cum Maria, singure copii.
12 mai 2008

Cvartet solemnis
Tu ai apărut, Doamne
Ca o postfaţă a rănii tale,
Eu sunt un text scris în gând,

Sunt o vină ce încerc să mă


Transcriu în faptă.
Te citesc, Doamne şi las un rând necitit,
Curiozitatea mea să-ţi potenţeze taina.
***
Miroşi, miroşi,
Miroşi a gânduri de după cine de taină,
Tu, floare cu pistilul cui,
Umple-te şi, când transpiri să crezi
Că te-ai lepădat de mine,
C-ai dat afară apa pe care am păşit.
Şi atunci, dar şi atunci
Vei mirosi a gândul la mine.

11
Cartea dintre doi tâlhari

***
Tac.Tac.Tac
Şi mă umplu de mine
Ca şi cum aş voma cu gura cusută.

Ce nemaipomenită alteritate
Are şi cercul când sângerează
Tocmai în compas.

Eu tac în centrul lui,


Săşesc pe hârtie- şi e mai greu ca pe apă
Şi el atunci devine spini.

***
Mâinile se strâng la fel
În rugă sau îmbrăţişare,
Însă decât taina, carnea e o taină mai mare.
De unde putere, de unde pricepere?
La amintirea ta ţin post,
Avem atâtea seri pentru cinele
Atâtor taine câte au fost.
14 mai 2008

Dezintegrarea
Mă simt atât de vinovat
Că dacă m-aş dezintegra
Şi-aş exploda-n particule, ele ar fi măsline
Ce au văzut o capturare şi-au tăcut

11
Darie Ducan
Într-o grădină plină de ruşine.

Desfă-mă, Doamne, de pe sâmburi,


Ca pe măsline ia-mă de pe duh
Şi dă-mi atâta cale câtă
Nu pot vreodată să apuc.

Aruncă un lut foarte alb peste mine,


Să-mi pară mâna ta, sunt vinovat,
Liniile vieţii îmi năpârlesc în palme
Pe dimprejur de cuie ce singure se bat.

Şi cuiele fac deodată toate mere,


Dezintegrează-mă şi-mprăştie-mă ca pe spori,
Din mine vor creşte alţii şi alţii,
Din mine vor creşte măslini viitori.

Şi, ca să prescurtăm tot ce există,


Nu ucidem lucruri, nu mumificăm spermatozoizi,
Ci cresc spini direct din măsline
Şi apele umblă pe oameni lichizi.

19 iulie 2008

Joc fecund
Ne uităm la un bec şi el atunci se stinge,
Lumea nu prea ştie în ce să mai creadă,
Când ducem mâna la frunte să ne facem cruce,
Unghia ni se crapă şi o ia-n două părţi,
Ca şi cum cristos s-ar vărsa în tâlhari.

Erupem din vulcanii noroioşi ai deşertăciunii,

11
Cartea dintre doi tâlhari
Cetăţile antice nu mai spun nimic
Şi nimburile îngerilor senini sunt
Numai urma ceştii cafelei poeţilor insomniaci.

Pe unde am păşit cresc tufe de-apostroafe


Pentru tăcerea barbară dintre doi oameni,
Pe unde păşim se iscă tăceri
Şi, naturii umane prescurtate, de singurătate
Îi cresc dinţi jur-împrejur de timpan,
Să-şi satisfacă vorbirea şi-auzul
Într-o sfârşiatică suficienţă.

O ia unghia-n părţi când ne închinăm la ceva,


Se coc apostroafele-n pomi, fermentează
Şi devin acre spre amare.
Lumea mănâncă şi se-ntreabă,
Se hrăneşte cu poame şi scuipă sâmburii lor
Care, retroactiv, de seminţe îl împing
Pe cel ce a gândit, spre cupă.

23 iulie 2008

Ancora
Dacă ne-am iubi s-ar insinua zăpada
În topire, mereu în trupuri, mereu.
Dacă ai sta deasupra mea
Ţi-aş mânca strugurii coatelor
Până la a spune că
Această nepăsare ar fi dintr-un an bun.

Nu o să avem unde să dormim,


Vom străbate străzile rupte ca buzunarele

11
Darie Ducan
Şi, neavând nicio cheie,
Stomacurile noastre striate de foame
Se vor răsuci în yale, să dormim barem în gări..

Ne vom asculta genunchii ca pe difuzoare


În spatele cărora guri nu mai spun nimic
Şi din ei vom auzi doar greierii echilibrului.

Dacă ne-am iubi s-ar rezolva


Toate de la sine şi Noe şi-ar da seama
Că ancora sa e prea crâncenă în îndoire
Ca să mai fie cruce, dar, de fapt cu toţii
Iubind, nu ne facem cruce,
Ci ancora lui Noe.

23 iulie 2008

Coaserea rănii
Priveşte taina dată, femeie,
Acuma scâncet, mâine minereu,
Intrăm şi ieşim din pământ
Ca o aţă ce coase rana lui Dumnezeu.

Nu se mai ştie cine-a făcut-o,


Dacă s-a împiedicat de obosit
În a şaptea zi sau dacă
S-a tăiat decojind fructul oprit.

Nu se mai ştie dar se resimte


Supurarea rănii, proaspătă mereu
Până se face crustă, iute
Devenim din scâncet iarăşi minereu.

11
Cartea dintre doi tâlhari

Dar coasem, coasem, ca în chirurgie,


O parte-a aţei tu şi una eu
Tot intrând şi ieşind din pământ
Albastra rană a lui Dumnezeu.

Asta vom face doar, toată viaţa,


Vom rămâne-o cicatrice-n plus,
Lumea se va învârti pe roţi de mere
Şi pe cotoarele lor mai presus.

28 mai 2008

Şters
Aş vrea în iarna mare
În care nimeni nu mai speră,
Ninsoarea să mă şteargă
Ca o radieră.

Eu voi fi fost creion


Cu care cineva
A desenat sau a notat ceva.

Să mă şteargă, să nu fiu citit,


Ca o radieră, marea mea ninsoare,
Pentru asta eu girez de pe acum
Cu iarna viitoare, cu moartea viitoare.

31 mai 2008

11
Darie Ducan

Defectiv de plural
Atât de singur sunt pe-acest pământ,
Atât de singur sunt pe-acest pământ,
Atât de singur, încât

Mă întorc la divizarea celulei mele,


Ca măcar aşa să pot avea plural.

31 mai 2008

Rezumat
Femeie, - mi urci
În atâtea versuri
Că te-aş putea sintetiza
Doar în Mahabharata.

2008

Omniabsenţa
Mă ridic din viaţa mea
Ca o piatră, să văd dacă nu e sub mine,

Ridic umbrele oamenilor să o caut încet,


Ridic seminţele căzute-n delirul încolţirii,
În miezul pietrelor intru să dau de ea.

Scormonesc în nasturi după fildeş,

11
Cartea dintre doi tâlhari
Să dau de memoria de elefant.
Caut, caut, sec piatra de duritate,
Sec piatra de arbitrar şi înţelepciunea de pasăre.

Îmi ridic alternanţa carne pământ


Şi mă uit dacă nu a strivit-o-n rotire,
Ridic arta duminicii mai sus,
Eternităţii îi pun ghilimele de cimitire

Şi-atunci arunc cu coaste care nu-ncolţesc.

3 iunie 2008

Psalm
Să oboseşti iubind
Şi să-ţi botezi copiii
În acea sudoare

Într-o crisatelniţă făcută


Din doage de semne de-ntrebare.

Să oboseşti iubind
Şi să-ţi botezi copiii
În acea sudoare

Într-o cristelniţă făcută


Din linişte de sare.

Să oboseşti iubind
Şi să-ţi botezi copilul
În acea sudoare

11
Darie Ducan
Până o dublează cu a lui
Când moare.

3 iunie 2008

Dimineaţa vinului
Vin de departe, de foarte departe,
Din copilăria vinului vin,
Doamne, tu mi-ai dat prea multă moarte,
Eu ţi-am dat viaţă mult prea puţin.

Din bula de săpun a adevărului


Mă nasc, vai ce pântec îmi e,
Îmi subtitrez creşterea părului
Să mi-o-nţeleagă cel ce nu mai e.

Vin de departe, vin de departe,


Din dimineaţa vinului vin,
Roua îmi face mărgele pe moarte
Ca ţuica fiartă în arama dată pe faţă divin.

Doamne, te cânt cu gura plină de vin,


Cu grupa sanguină-a unui dar,
Din stânele ideii ning sublim,
Torc lâna vârstei pe un fus orar.

Doamne, tu mi-ai dat prea multă moarte,


Eu ţi-am dat viaţă mult prea puţin,
Vin de departe, de foarte departe,
Din copilăria vinului vin.

8 iunie 2008

11
Cartea dintre doi tâlhari

Jeux d enfants
Neprihănită eşti şi pură,
Eşti o livadă permanent umblând,
Sânii tăi sunt coatele lui Dumnezeu
Când stă în cer spunându-şi rugăciunea
Şi el către dumnezeul lui

cu mâinile apropiate, ca un copil cuminte.


Aşa ţii şi tu picioarele strânse
Când anotimpul cărnii vrea
Şi ai între picioare menstruaţii de cireşe

Ce chiar şi frunza Evei, din vechime, -o scot.

8 iunie 2008

Andante prea trist


M-ai amânat ce m-ai amânat
Şi ca şarpele pielea m-ai părăsit apoi
Deşi ţi-am ţinut de cald şi de foame.

M-ai amânat şi m-ai părăsit


Cu toată carnea, trăgând aura după tine,
Tu, scară de trup către vers.

M-ai rănit, m-ai cusut şi m-ai


Îngenunchiat. M-ai cusut cu aţă otrăvită,
Dar m-ai cusut. M-ai îngenuncheat
Pe miere, dar m-ai îngenuncheat.

11
Darie Ducan
Toată tarantela sufletelor cine s-o mai joace,
Umbrele nu pot sări prea departe de trupuri
Iar trupurile sunt bătute în alte cuie,
În alte cuie, în altele.

M-ai părăsit ca într-o joacă frumoasă,


Ca zidul fugind din jurul Anei,
M-ai părăsit, dar mai grav este că
Mi-ai intrat în criterii,
Cu toată rana, îngenuncherea, cu totul.

Zidul trece, Ana a rămas!

12 iunie 2008

Cântec de credinţă
Ai plecat când te iubeam, aşa
Cum ar pieri religia, dar nu credinţa mea.

Tu, apostolul cel mai plin


De toată pasta acestui destin,

Omogenizată de curentul creat,


Eram două ferestre paralele, deschise în leat.

Vântul timpului şi al cărnii ne bătea,


Balamaua mea cu sângele tău, a ta cu sângele meu se ungea

Şi scârţâiam cum scârţâiau


Roţile lui Dumnezeu când la facerea lumii lucrau.

Treceau prin noi vânturi, zvonuri de timp rupt,

12
Cartea dintre doi tâlhari
Fiecare arătam ca un sân supt.

Mai degrabă ar pieri însăşi religia


Decât eu să nu mai cred în ea.

Cer mâini împrumut, să mă închin la tine


Sau mâinile-mprumut mă cer pe mine.

Apostolul meu cel mai aproape,


Cad în mine să fac unde, îmi eşti ape,

Îmi croşetez armură din şirele spinării


Ale celor ce nu i-au scăpat mării.

Dar ai plecat când te iubeam, aşa


Cum ar pieri religia, dar nu credinţa mea,

Ferestre deschise am fost noi cândva,


Balamaua mea cu sângele tău, a ta cu sângele meu se ungea.

11 iunie 2008

Aţe
La cât se înşală pe lumea asta,
La cât nu ştim cine, ai cui suntem, de unde venim,
Dacă mama noastră e chiar mama noastră,
Dacă tatăl nostru e chiar tatăl nostru,
Încât cred că pentru siguranţă ar trebui
Să desfăşoare seminţele pe drum
Bobine imense de aţă, ca-n pădure,
Ca să ştie drumul.

12
Darie Ducan
Să avem aţe între noi şi mame,
Între ele, taţi şi noi, bunici,
Mătuşi, strămoşi, ca o păienjenire,
Dar nu prea e păienjenire fără părăsire.
12 iunie 2008

Cu fiecare
Cu fiecare sunt dispus să lupt pentru tine,
Un atom din întregul Sfânt Gheorghe,
Dispus să lupte cu tot balaurul, sunt.
Nu dau înapoi nimic,
Nici senina încrâncenare a ninsorii
Trupului tău peste sarea vătămătoare a mea.
Degetele au cearcăni de neatingere,
Lupta se poartă cu nevăzutul, mereu,
Fiece por al tău e-un colac de salvare
Şi, totuşi, se-aud înecaţii plutind
Ca nişte poame dulci în zeama lor cu spume.
Dacă mă vei înjunghia chiar tu,
Rana mi se va face gură ca să te sărute
Cu tot sângele, până la gata,
Când ultima picătură va privi înapoi
Şi va auzi încruntarea ecoului, bătrână.
Nu va mai avea ce să curgă,
Nu te-am putut scoate din tine, voi zice,
N-ai năpârlit de-a nu mă mai dori...
12 iunie 2008

12
Cartea dintre doi tâlhari

Nocturnă roşie
Atât de sfântă e iubita mea
Când are noaptea menstruaţie-n pat,
Unde i-au bătut lui Cristos cuie-n picioare,
Parcă vaginul ei a continuat

O eternă sângerare a plăcerii,


Când durerea poate avea orgasm, şi ea,
Din fruntea ei a-nceput cursul mierii,
Spin zaharisit de ce moarte căra.

Noaptea sângerează line arhaisme,


Se mută tot patul pe un deal,
Trăiesc vinovăţia cuiului
De-a se chirci pe după ideal.

De aceea atingând moale pereţii


Simt gaura de cui, procent de Dumnezeu
Al zidului care şi-a sângerat asceţii
Spre himenul roşu al abisului meu.

12-13 iunie 2008

Cântec de gură cusută


Ce e etern nu e bun,
Moartea, frângerea uneori sunt utile,
Uneori zbuciumul e un motor
Şi calmul e o singurătate perfidă.
Uneori păsările cad sub cuib şi mor
Numai ca acesta să le fie nimb,

12
Darie Ducan
Numai ca sufletul lor să defloreze moartea.
Ne plac rupturile fiindcă ne place
Să ne lamentăm că ne dor,
Ne place fragilitatea zmeurei din pădurile firii
Pe care mergem des să o culegem în doi.
Se rupe totul ca pâinea,
Sinceritatea are himen până la absolut.
Chiar şi cercul se rupe, ca să îşi poată
Da mâna, partea desprinsă.
Ce e etern nu e bun, calmul e o singurătate perfidă,
Dumnezeu cântă cu gura cusută cu o iarbă rea.
17 iunie 2008

Iată de ce
În fiecare nucleu al celulelor tale
Ca pe nişte farfurii, Dumnezeu a pus
Câte-un pahar cu apă.
Să ne astâmpere setea mie şi lui
Sau ca să-şi ţină seara proteza în ele?
Ce vârstă are Dumnezeu, ce vârstă au celulele tale?
Ele, cu toate rămân fără de vârstă,
Numai apa îmbătrâneşte cu vârstele
Peştilor preistorici din ea.

Iată de ce îmi e sete de tine


Şi, câteodată, semnez Dumnezeu.
15 iunie 2008

12
Cartea dintre doi tâlhari

Variaţiune pe fata morgana


Umblam şi paşii mei depuneau icre
În scuipaţii celor ce-n faţă mă scuipau,
Icrele se sfârşeau poate în Sfântul Petru
Sau poate-n ultimul din şirul ce-o să-l dau.

Înaintam şi toţi ai mei erau


Un fel de solzi ce atârnau pe mine,
Călcam pe scuipaţi ca pe pietre,
Să nu mă murdăresc de drum când vine.

Scuipaţi, băieţi, scuipaţi, scuipaţi,


Doar îmi pietruiţi drumul şi-mi pasă,
Nu mă scârbesc, ci mă gândesc că poate
Cu gurile-alea-aţi sărutat o femeie frumoasă.

Umbra zace priponită de secundă


Şi acum, ca şi atunci, mereu,
Icrele-ajungeau la peşti când apa era undă
Împinsă de scalda lui Dumnezeu.

Dar azi cine mă scuipă mai rămâne,


Calc cu icre blânde şi apoase,
Dar nu ies peşti şi îmi e teamă
Că gurile nu-s smulse din femei frumoase.
19 iulie 2008

Mahomed
Muntele a mers la Mahomed
Şi i-a bătut la uşă cu o avalanşă,

12
Darie Ducan
Dar Mahomed erau atâţia
Încât a trebuit să se rupă-n
Pietre să-l găsească.

Nici rupt în pietre nu i-a dat de urmă,


Prea mulţi fiind aceştia,
Numiţi Mahomed.

S-a spart apoi în praf,


În pulbere, să îl găsească.
Şi-aşa a apărut pustia,

Din disperarea unei căutări.

20 iunie 2008

Simulacru
Aţa atârna de răni
De parcă rănile ar fi ceva la care urci.

Era un craniu de găsit pentru


A fi ţinut în mână,
Cum ne ţineam de fusta mamei mici fiind.

Ce criteriu de nemişcat,
De parcă rădăcinile îi pleacă
Din Apoia unei judecăţi.

Aţa atârna să coboare urcarea


Mai pe pământ, mai pe pământ,
Iisus îşi aproindea ţigara
La scânteile baterii cuielor sale.

12
Cartea dintre doi tâlhari

O scrumieră, ceva ?!

20 iunie 2008

Stele reci
Lume, tu nu mai ai stele,
Nu mai ai aştri de soi,
Găurile buzunarelor lui Chaplin
S-au mutat pe cer şi strălucesc la noi.

Izvorăsc destin amar, de miere,


Ele nici nu vor cădea măcar,
Ci se vor lăţi ca de un ulcer
Ce-l face ceasul la ceasornicar.

Fiecărui om îi corespunde
Câte-o gaură în buzunar, mutată
Sus în cer, pe alte unde
De care nu se face vinovată.

Astfel, Chaplin, coase-ţi fin


Buzunare sparte, că ne dai destin.

21 iunie 2008

Balanţe
Dădea chimia din picioare-n mine,
Desculţă, ca fugită drept din somn.
-Ce ai visat? îi spun, imaterială.

12
Darie Ducan
-Am visat balanţe toată noaptea, toată materia
am visat balanţe.
-Şi cum erau înclinate în vis?
-Ciudat e, ciudat e că-n mijloc erau înclinate.
-Cum se poate-aşa ceva? Cum oare?
-Au vrut să fie drepte şi au sângerat
la mijloc, de sub şuruburi, de-ncordare.
2 august 2008

Undeva, la sfârşitul răbdării


Undeva, la sfârşitul răbdării
Înfloresc toţi merii din busole,
Cazane cu minţită iubire
Atârnă la capăt de ore.
Ieşi din vârtelniţă ca să vezi, nu să simţi
Cum se învârte toată obscuritatea,
A înfrunzit delirul pe-un fosfor de chibrit
Ce nu-şi poate atinge scrumul cu etatea.
Livezile sunt pline de cărări zemoase
Ca şi cum din vârste ne-ar cădea,
Oglinda e spălată cu scuipat de iudă,
Parcă să ne vedem mai clari în ea.
Să nu cazi, suflete, în pervertire,
Mărul păşeşte cu sâmburii din el,
Sunt mlaştini întregi de iubire minţită,

Păşeşte pe noroi, tot are apă-n el.

21 iunie 2008

12
Cartea dintre doi tâlhari

Puncte de-ncheiere
Unele lucruri e mai bine să nu le cauţi,
Unele lucruri e mai bine să nu le cercetezi,
Uneori e mai bine să nu scoţi din răni
Perle perfect rotunjite. Nu tinde spre Iov.

Nu cerceta nimic până la căptuşeală,


Lasă sămânţa în pământ chircită, nu-i fă loc,
Ea e singura ce naşte din puţinătate.

Uneori e mai bine să umblăm


Cu timbre la noi, mereu, să aibă o utilitate limba,
Dacă nu ştim săruta, nici vorbi, nici scuipa,

Măcar să udăm timbre pentru scrisorile


Celor care îşi scriu doar trei puncte de suspensie
Şi semnează direct cu prăbuşirea pe foi.

20 iunie 2008

Schiţă de testament
Scriu enorm şi văd monstruos,
Scriu enorm ca să nu văd monstruos,
Scrisul e o închidere de ferestre
Dar şi o transformare a sticlei lor
Înapoi în nisip, până mai simţi marea,
Până mai poţi să te bucuri de ea.

Scriu enorm şi scriu disperat


De parcă foile multe mi-ar fi

12
Darie Ducan
Straturi de piele contra marelui frig.

Cu umbra sângelui scriu,


Acolo curenţii sunt mai mari,
Lutul te prinde ca o femeie uitată
Şi nu mai este rost de dat înapoi

Deşi există atâta cale-ntoarsă pe pământ


Că fruntea şi ceafa au verighete ochii.

21 iunie 2008

Psalm în metru saphic


Dumnezeule, îţi cad în genunchi,
Rotulele mele sunt învelite
În foile bibliei precum cepele.

Plâng cu genunchii, să nu se
Risipească apa de la ochi până jos
La râmele tale cu umbre albastre.

Îţi cad în genunchi cu toată mişcarea,


Se coc virgulele-n pomii minţii mele
Să fie puse pentru corectitudinea sufletului tău.

Cu zgârcenie privesc lumina zilei,


Ea pleacă din fitilul lipsă al unui om nesalvat,
Că n-a avut de ce se prinde, să nu cadă.

De jos, de cel mai de jos, Doamne,


Îşi cad în genunchi până-n subsolul ecoului,
Atât de-adânc îngenunchez în faţa ta

13
Cartea dintre doi tâlhari
Până îmi vei crede rotulele stele căzătoare.

21 iunie 2008

Miraj sibilin
Îmi consum ca pe un măr singurătatea
Încet, tăcut, cu gura plină
Şi, până s-o termin

Din sâmburii ei alta se face,


Alta şi alta şi alta se face,
Încolţesc în apa poftei mele,
În ce stropesc de sete de ea.

Alta şi alta până la ultima


Care ca sâmburi are ochi,
Îndărăt să se poată uita.

22 iunie 2008

Pe nepusă masă
Fericirea vine pe nepusă masă,
Se ascunde după firimiturile de ieri
Sau între scândurile podelei.

Să nu o aşteptăm cu lauri,
Ci măcar cu câinii legaţi,
Cu tăcerea adâncă, dar verde.

Ea vine uşoară, că poate păşi

13
Darie Ducan
Pe smântâna laptelui de pe masă,
Fără să se scufunde.

Să n-o aşteptăm, ea vine


Oricum, ea se aşază
Ca un scaun la masa tăcerii, neobservat

Cum o oră din alte galaxii


Ar veni şi ni s-ar adăuga în trup
Şi n-am simţi că-mbătrânim departe.

Să nu o aşteptăm cu lauri,
Ci măcar cu câinii legaţi
De cozile seminţelor ce au fugit în mame.

23 iunie 2008

Întruparea femeii
Am început să-l refac pe Dumnezeu după tine,
Să refac natura după chipul tău, pas cu pas,
Te-aş fi refăcut din luturi,
Dar era secetă şi te-ai fi sfărâmat,
Te-aş fi putut face din frunze
Dar toamna nu putea fi sărită.
Am inventat roata până când
Se identifica numai cu sfârcurile tale
Şi osiile laptelui se zdrăngăneau
Ca de drum pietruit.
Tu eşti curenţii când moartea e-un râu
Şi caldă e ca picioarele tale.

Am început să-l refac pe Dumnezeu după tine,

13
Cartea dintre doi tâlhari
Porii tăi sunt punctele de la psalmi,
Aburii tăi sunt o dare de duh absolută,
Cum să nu salveze lutul pentru a mai face oameni,
Dumnezeu, cum să nu umple casa de bani cu chirpici?

Am început să tai spaţiul şi să te mângâi


Cu trei degete doar, să ţină loc de facerea crucii,
Nu te pot reface din frunze, din secetă nu te pot întrupa,
Fac baie în dârele melcilor, ca să găsesc corali
Şi perle şi chiar arca în care zaci cumva.

23 iunie 2008

Nihil sine
Ieri migrau cântecele din guri în urechi, ca păsările,
Ieri ne făceam statui de iarbă sub ochii calului
Şi din liniile palmei brodam sfoară
Să coborâm unul în altul adânc de tot.

Ieri, mâncând, lingurile ni se bifurcau


În drum spre gură, să ia şi celălalt
Şi mărul adamic se mânca singur
Mai la vale de rosturi, mai la deal de nevoi.

Azi, Dumnezeu constată că are faţă şi are pernă,


Că-i place să trăiască în prezent
Şi că adoră să privească prin nucile peretelui ca prin ferestre.

26 iunie 2008

13
Darie Ducan

Din foame-n foame


Singurătate, cum miroşi tu a pâine,
Poate ai în tine grâu autist,
Boabe exilate unde foamea devine credulă.

Singurătate, cum miroşi tu a pâine,


A coajă şi, încet-încet a miez.
Câtă drojdie a umbrei îţi trebuie să fii?

Câtă drojdie a umbrei îmi trebuie să nu mor?

Vomit de-atâta bine, stomacul meu pleacă în căutarea ta


Şi întreabă oamenii din foame-n foame.

26 iunie 2008

Îngroparea cuvintelor
Femeie, du-te, pleacă departe,
Adio nespus în limbă-şi sapă groapă
Şi trage toate gusturile peste el.

Morminte de adio avem cu toţii-n limbă


Şi barba ce ne creşte nouă, bărbaţilor
Sunt acele cruci ce-ncearcă să iasă,
Dar le tăiem, ies crucile în sus.

Du-te departe, du-te mereu,


Îmi voi face vinovăţia mireasă
Şi-n noaptea nunţii o voi iubi
Şi-ţi voi striga numele de la dreapta la stânga,

13
Cartea dintre doi tâlhari

Ca şi cum asta te-ar aduce înapoi.

28 iunie 2008

De-acum putea
De fapt l-au căţărat acolo sus,
De fapt nici nu ştiau de ce,
De fapt nici nu ştiau pentru cine,
De fapt el s-a lăsat urcat,
El s-a lăsat durut,
El s-a lăsat scuipat.

Măsline dădeau ochii peste cap


De-şi atingeau cu pleoapele sâmburii interiori
Şi tresăreau că reci sunt precum banii.

De fapt l-au exilat în înălţime,


De fapt l-au pus să se continue cu nime’,
De fapt nici nu ştiau de ce,
Unii se şi-ntrebau ce e sau cine e.

Dar a sângerat menstrual din palme


Şi din picioare-a sângerat menstrual,
De-acum putea atinge,
De-acum putea păşi,

Putea îmbrăţişa. Şi-apoi putea fugi.

2 august 2008

13
Darie Ducan

Lumea fără mâine


Rămân aici, rămân pământ,
Felină de humus şi uitare,
Într-o lume fără mâine
N-am de ce mă lovi cu fruntea,
Somnul îmi împinge bărcile în mare.
Păsări surde zboară şi orbind,
Aiurite, îngenuncheate, cu goluri mari gestante,
Cerul are himenul mai jos,
Îl ating cei care se târăsc
Sub stelele numai în jos flotante.
Nu este mâine, orice obiect
Conţine ieri şi azi ca agregare
Şi oamenii, doar umbre mai încet
Şi duh cu duh, şi cuc cu cuc
Îşi sapă gropi, neştiind care moare.
În cuiburi părăsite nişte pui
Se-nchid înapoi în cojile de ouă,
Nu mai există pâine nici cât să fie cui,
Să ne batem în cruci imense,
De focul iadului noi asudăm azi rouă.

Rămân aici, rămân pământ,


Doar el e mâine, cum e ieri,
Va bate-un ceas cu acele ca nişte
Mâini cu perfuzii care iau morfină

Într-un spital târziu, de nicăieri.

28 iunie 2008

13
Cartea dintre doi tâlhari

Ce par şi ce sunt
Se iau de braţ ce par şi ce sunt
Şi pleacă-n mine să mă dumirească,
Încep să par ceea ce sunt
Şi ce nu par începe să mă nască.

De zeci de ani arunc cu dinţi pe casă,


Noroc să-mi poarte, trei regnuri am ştirbit,
De-atâta cină singur a putrezit o masă
Şi taina însăşi s-a călugărit.

Ce par şi ce sunt braţ la braţ mi se plimbă


Afară din corp, înăuntru, în el,
Eu sunt acela ce şi-a făcut din rană casă
Şi din etcetera căţel.
Şi-l pune să alerge pe marginea lumii,
Pe cercul ei, nimb de mormânt,
Nu sunt ce sunt, ce par mă naşte,
Dinţii pe casă devin mori de vânt.
Se iau de braţ ce par şi ce sunt,
Vorbesc despre mine, ceva pun la cale,
Să nu fiu nimic, nici ce sunt, nici ce nu-s,
Etcetera ce priponeşte nişte ţoale.
28 iunie 2008

Oameni şi câini
Câinii cu covrigi în coadă,
Oamenii cu Dumnezeu în ei,

13
Darie Ducan
Câinii cu covrigi în coadă,
Oamenii cu Dumnezeu în ei.

Nu ştim câţi, cine sunt ei,


Oamenii cu Dumnezeu în ei,
Nu ştim cine şi din ce baladă
-s câinii cu covrigi în coadă.

Câinii cu covrigi în coadă,


Oamenii cu Dumnezeu în ei,
Câinii cu covrigi în coadă,
Oamenii cu Dumnezeu în ei,

Să vedem în cine rezistă mai mult sarea!

28 iunie 2008

Drumuri de om
Cum să nu fie ca o cădere ieşirea în lume
Când nu mai ai casă, nu mai ai familie,
Nu mai ai nimic?

Cum să nu te doară şi locul unde


Ai putea să sângerezi, deşi nu sângerezi?

Cum să nu-ţi doreşti de pragul de sus


Al casei să te mai loveşti;
Ţi s-ar face laur pe frunte?

Cum să nu fie ca o cădere ieşirea în lume


Când nu ai casă, numai singurătatea ta
Şi şi pe aia doar coajă?

13
Cartea dintre doi tâlhari

Cum să nu-ţi pară ca o cădere totul


Atunci când pleci de-acasă om
Şi te întorci ecou?

29 iunie 2008

Gramatica prăbuşirii
Unde eşti, gramatică a prăbuşirii,
Morfologie a ajungerii cel mai jos?
În fundul prăpastiei
Se duce masa în genunchi şi se-aşază
Pentru o cină de taină.

Unde eşti tu insistenţă a prăbuşirii,


Să îmi spui cum să cad?
Morfologie a ajungerii jos, unde eşti,
Să-mi spui să conjug carnea în picaj
Ca s-o îndepărtez de mine?
(eu, tu, el, ea, noi, voi, ei)

Unde exişti? Pe unde zaci?


Vino şi articulează-mi sângele,
Pune-i baze clare şi porturi de frig.

Eu cad perpetuu, căderea-i limba mea,


Vreau gramatici s-o autorizeze,
Vorbirea mea nici urlând nu-i destulă.

Tu nu vezi că de-atâta cădere


Masa s-a dus singură în fundul prăpastiei,
Îşi aşteaptă spre cină taina şi mesenii,

13
Darie Ducan
Cu arginţi sub cele patru picioare, să nu joace

Şi nu vine nimeni fiindcă şi aşa e prea sus?

29 iunie 2008

Singurătatea poetului de pe Marte


Cânt singurătatea poetului de pe Marte,
A celui de pe pământ măcar are umbră,
Măcar se poate lipi de ea şi tăcea.

Pe Marte, poeţii au o singurătate roşie,


Tac în ei, băltesc în ea,
Sunt stătuţi şi fac cercuri când înghit în sec,
De parc-ar da cineva în ei cu o piatră.

Pentru că ei sunt apă. Ei sunt apă.


Se exilează singurătăţile poeţilor de pe Pământ să bea,
Dar gurile li se-nvârtesc în continuare-n jurul soarelui,
În acelaşi sens ca pe Pământ.

1 iulie 2008

Opţiune de pat
Deodată m-am apucat să-mi fac pat
Dintr-o piele lepădată de un şarpe,
Găsită la o margine de lume,
Unde tot ce atingi se preface-n etcetera.

Deodată m-am apucat să-mi fac pat

14
Cartea dintre doi tâlhari
Din ea, să mă aşez confortabil,
Să-mi adâncesc somnul până la pricipii
Şi mi se părea foarte normal

Să-mi fac pat de dormit


Dintr-o piele lepădată de un şarpe,
Ştiam că ea nu mai poate lepăda,

Ea e ultima treaptă a lepădării,


Profunda fidelitate. –Somn uşor!

1 iulie 2008

Proiect de Arcă
Mare forfotă undeva pe pământ,
Stă receptarea cu poarta deschisă.
Se anunţă o Arcă, un mare proiect.
Se vor salva câte două obiecte,
Câte două fiinţe din fiecare,
Doi din doi se vor salva, se vor îmbarca.

(...)

Prin pieţele publice se vorbea despre asta,


Femeile, fericite, îşi îndesau copiii înapoi
În pântece, ca să îi poată lua.
Era o veselie mare că se va pleca,
Nu pentru că se anunţa un pericol,
Ci pentru că nu se mai putea sta.

Se luau provizii, lumea se îmbrăţişa,


Nu ştiau dacă o să se mai vadă,

14
Darie Ducan
Pe garduri, peste tot atârnau afişe
Ce anunţau marea Arcă. Afişe lipite
Parcă tocmai cu cleiul derival din oasele
Celor ce nu vor fi niciodată pe Arcă.

În pieţele de peşte, în miros de aburi,


Vânzătorii pământeni se-mbrăţişau
Cu mâinile pline de solzi.
Afişe atârnau peste tot, se cheltuiau mulţi bani
Pentru ele. Se anunţa construirea unei Arce.

Au lipit afişe pe oameni, pe case, pe geamuri,


Oricum oamenii intrau în Arcă sau în pieire,
Casele rămâneau depopulate iar prin geamuri
Nu mai avea cine să privească.

S-au lipit afişe pe fiecare bob de grâu chiar,


Pe atom şi pe centrul atomului,
Chiar sângele mielului tăiat curgea
Cu hematii cu afişe pe ele.

Oraşul era într-o petrecere colosală,


De final. Adio se rânjea. Cu soarta pe buze,
Se râdea savuros. Se râdea nebuneşte şi se
Puneau afişe în continuare, pe ochi, pe iubire,
Pe metafizică, pe intuiţie, pe spini,
Pe aburii cailor lungi şi-nfrunziţi.
Pe acul de ceas ce, când atinge sfârcul mamei
Dă adevărata oră exactă.

Ulcioarele se înecaseră în vin


Şi mai plutea în ele duhul celor din lut,
Ca o drojdie pură. Erau Bacanaliile sfârşitului,
Urma înscrierea pentru Marea Arcă.

14
Cartea dintre doi tâlhari

Tocmai de aceea cei ce doreau să facă Marea Arcă


Pentru a pleca din lumea aceasta în largul
Unei prăvăliri de rouă, au investit mult în publicitate,
Au făcut afişe. Fiecărui mugure care stătea să pocnească
I-au pus o trompetă pentru când va pocni.

Nimic nu se mai tipărea neavând loc


De atâtea afişe care anunţau Arca.
Lumea petrecea înainte de toate,
Vinul curgea în devălmăşie săpându-şi
Albie în raţiune şi-n limite. Chiar sângelui
Îi devenise afluent. Şi mai era puţin până la mare,
Şi mai era puţin până la apă. Puţin. Foarte puţin.

Se aduceau tot mai multe afişe care


Anunţau construirea Arcei,
Dar, la un moment dat, de atâtea afişe
Care vesteau măreţul proiect, n-a mai fost lemn
Pentru Arcă şi oamenii nu au mai putut pleca
Nu pe mare, ci de acolo,
Nu câte doi, ci câte toţi.

Au început printre ulcioarele cu vin,


Printre bărbile ude şi mâzgoase
Să ardă afişele de furie şi sfârşeală.
Plângând, au scormonit apoi în scrumul lor,
Când au văzut cum din pulberea neagră
Se înălţa un catarg, ca un fir de iarbă numai bun
Să-ţi priponeşti de el speranţa.

9 februarie 2008

14
Darie Ducan

Femeia ca spaţiu
Femeia nu e un spaţiu de încredere,
Femeia e doar un spaţiu după adevăr,
Eva, prima femeie, era (şi ea) o târfă,
De nu era Adam ar fi făcut-o şi cu viermele din măr.
Cine să-i spună ei: dacă te-aş atinge
Amprentele mele pe tine s-ar numi versete
Când ea e doar matematică oarbă,
Când ea e doar pilire de catete?
Ea nu aştepta să cadă frunzele,
Că nu aştepţi toamna pentru iubit,
Femeia e un fel de bancă de odihnă
Între un vierme limax şi un mit.
Hormonii sunt în stare să bată ca un clopot,
Nărav de carne, frunze cer omizi,
Sunt numai două omizile, însă
Rod şi frunzele de care-i vorba în colinzi.
Femeia nu e un spaţiu de încredere,
E doar ghiulea de-un ac de ceas legată,
Dar ea îţi dă încredere în moarte,
Numai umbra mărului ei ţi-e lopată.
7 februarie 2008

Dosul măştilor
Dacă mimica feţelor s-ar conserva
Măcar pe dosul măştilor
Am putea recupera

14
Cartea dintre doi tâlhari
Un întreg jurnal ars din viaţa noastră.
Şi am putea chiar să ne bucurăm
De hărmălaia sugarilor
Reînviatului Câine din Pompei.

Dacă mimica feţelor s-ar conserva


Măcar pe dosul măştilor
Tot am putea recupera
Puţin din memoria obrajilor loviţi
De vânturile hăituirilor de lume.

Măcar din ele să salvăm


Ce n-am avut curajul să avem,
Să le recoltăm din măşti, o adevărată
Agricultură a teatrului să fie.
S-ar putea salva multe, ca şi când
Dând cu grebla prin scrumul tău
Ai putea găsi ghilimelele care arată că
Nici măcar nu ţi-ai aparţinut.

8 februarie 2008

Din pricina luminii


Cum mă bronzam la soarele care erai
Mi se decojea pielea, parcă era linţoliu,
Moartea îmi ieşea din trup, pleca,
Se ridica la cerul ei ca un suflet în doliu.

Ce mă făceam eu fără moartea mea,


La ce porţi să fi bătut să primesc ceva viaţă?,
Există un arc ce-mpinge sufletele la cer,
Ele nu se ridică. Îmi trebuia doar aţă

14
Darie Ducan

Să-l leg, să poată moartea sta


În mine ca în strâmtă matca sa,
Dar mi se dezlipea pielea, se dezlipea,
Linţoliu după linţoliu îmi pleca

Şi mă-ntrebam şi mă-ntrebam aşa


Sub soarele ce erai tu ori o-ntrebare
Cât de retorică e carnea mea
De nu i se răspunde nici când doare?

Dar mi se dezlipea pielea, se dezlipea,


Linţoliu după linţoliu îmi pleca,
Se ridica la cer, se ridica, se ridica

Şi eu mă întrebam terminându-mă:
-Ce sunt în afară de moartea mea?
Şi locul golit, s-a întrebat terminându-mă:
-Ce e în afară de moartea sa?

12 februarie 2008

Ultima
Mi-ai alungat în păduri sufletul,
Să sufere în scorburi,
Să-i fie atât de teamă cât să stea
În spatele iepurilor.

Nu ştiu cât mai pot să suport,


Sunt prea grav ca să pot râde
În faţa a ce-a fost.

14
Cartea dintre doi tâlhari
Dar te-am iubit ca o sfârşeală
Şi tu parcă ai alungat alfabetul
Mângâierii acolo unde doar piatra dă de înţeles.

Aş vrea să te şterg din memorie,


Ba chiar mă gândesc de la o vreme
Să-mi trimit ecou în vene
Să le cureţe şi de ultima picătură
De sânge cu care te-am iubit.

14 februarie 2008

Ci numai
Prin univers se simte
Un miros de lesă.
Măcar de abator de s-ar simţi, dar nu de lesă.

Şi noi umblăm cu nările


Ca nişte găuri de cuie
Atât de vechi că au văzut cuiele putrezind.

Mă simt mic şi-mi caut umbra


În punga de icre a lui Dumnezeu
Pe care-ar vrea să o golească
În udul mâinii asudate vânzând.

Din criterii ies viermi sfioşi


Ca din prune
Şi mimica sâmburelui
O duc cu retina afară în lume.

De ea se simte un miros de lesă,

14
Darie Ducan
Prin univers se simte un miros de lesă,
Am coborât pe pământ şi nu umblau oameni,
Ci numai gâturile lor. Atât.

14 februarie 2008

De fiecare dată
De fiecare dată când sunt bătut
Şi când se dă în mine, nu mi-e greu
Fiindcă vânătăile mele sunt delfinii
Ce au condus corabia lui Dumnezeu.

Abia când voi fi oase voi merge către cruce,


Abia când voi fi oase, dar măduvă sigur,
În mine tăcerea ca un ulcer usuce
Tot ce trăiesc, tot ce mor împrejur.

Din icoană-n icoană sar pe cozi de maimuţă,


Alte liane mai umane n-am găsit,
Suliţa împungerii, c-un fel de vină
În sucul bătăturii drumului o am călit.

Aşez puţin din umbră sub fiecare piatră,


Mă chinui veşnic nu să scap de ea,
Ci fac asta cu vinovăţia că poate cu-acea piatră
S-a lovit în cuie mai demult, cândva.

Umbra mea sub pietre ca râma se târăşte


Şi cu cât înaintez în urmă-o las,
Ea întoarce capul şi se uită
Cu câte game tăcerea a scăzut în glas.

14
Cartea dintre doi tâlhari
Nu mi-e greu, urma bâtei nu doare
Cum nu mă doare existenţa de delfini
Ce au condus corăbii pe vestita mare
Şi frunţi întregi pe un arhipelag de spini.

Abia când voi fi oase voi merge către cruce,


Târându-mă prin praf, eu şi mai praf fiind,
Voi fi atâta cântec că gurile din mine
Ca din fântâni găleţi vor lua un cer murind.

Mă vreau bătut, de fiecare dată


Când se dă în mine, nu mi-e greu
Fiindcă vânătăile mele sunt delfinii
Ce au condus corabia lui Dumnezeu.

11 februarie 2008

Dies irae
Nu-mi arăta un cui,
Că încărunţesc.
Precum câinele lui Pavlov,
Dacă îmi arăţi un cui, încărunţesc,
Acesta este felul meu de-a saliva,
Îmi atârnă limba după moartea mea.

Am fost cândva cana


Din care a băut Dumnezeu
Şi pe care-a spart-o aruncând-o în oameni.

15 februarie 2008

14
Darie Ducan

Căderea în sine
Am căzut în carnea mea
Aruncat ca o piatră în baltă,
Am făcut atâtea cercuri
Că şi le-au luat roţi pentru care
Cei de pe lumea cealaltă

Şi le-au luat copiii, să le ducă în băţ,


Dar nu ştiu de unde-am căzut,
Care m-a pierdut dintre virginităţi?

Sunt doar moarte şi ceva-n plus,


Un fitil în capătul morţii mele,
Luminez cât mă simt juxtapus
Pe un sac de simţuri, pe un vraf de piele.

Am căzut în carnea mea


Aruncat ca o piatră în baltă,
Suflete, drumeţule, zi-mi câte trupuri
Am de umplut până-n lumea cealaltă?

Mă torn din trup în trup ca o substanţă


Din eprubetî-n eprubetă, după duh,
În care femeie va viscoli cu coaste
Ca să urmeze primăvara unui trup?

Cum e cutră carnea astă


Şi nu-mi poate fi fereastră.
Am căzut în mine-mpins
Şi am stropit în jur, dar dinadins

Aşa cum face-ntr-un năvod

15
Cartea dintre doi tâlhari
Un peşte mare care este prins.

15 februarie 2008

Viziune
Doamne, ce infertilă e lumea
Şi totuşi câtă voinţă avea!
Doamne, ce infertilă e lumea
Şi totuşi câtă voinţă avea,

Astfel corabia lui Noe


Mergând pe mări de spermă n-o pot imagina.

16 februarie 2008

Guernica păsării
Am adunat cenuşa păsării Phoenix
Cu o lopată, cu grijă, cu pietate
Şi am dus-o la un multiplicator.

Nu aş fi putut să o copiez de mână,


Oază cu oază, cută cu(-)cută,
Caligrafia morţii des dă greş! –

Am adunat-o şi mâinile îmi


Erau pline de moartea sa, de praf,
Nu puteam să le spăl cu apă, aşa că mi le-am
Curăţat în ceva lapte prelingându-se
De pe ţâţa maicii mele, ca din stalactita
Ce-l picura pe Platon până-n adevăr.

15
Darie Ducan

Am adunat-o şi eram numai o îngenunchere


De sus până jos. Cu grijă, cu încetineală
Am adunat-o fir cu fir, de parcă aş fi
Aduna icrele unor anti-peşti cu grija
Să nu pierd niciuna, că putea fi aia cea cu ecou.

Am păşit şi paşii mei lăsau urme de ouă,


Am turnat cenuşa în aparat,
Am multiplicat-o, dar
Când să mă uit pe hârtii,
În ele a apărut pasărea
Direct în picaj,
Ca şi când toată viaţa ei
A ţinut cât lumina aparatului
Şi s-a desfăşurat chiar atunci.

17 februarie 2008

Atunci când
Eşti atât de frumoasă
Că m-aş uita la tine până-aş orbi

Şi apoi, orb fiind, m-aş gândi


La vremea când te priveam.

Când nici nu m-aş mai putea gândi


La asta şi ochi nu voi mai fi avut demult,

Subconştientul meu va începe să te admire.

18 februarie 2008

15
Cartea dintre doi tâlhari

Gamă joasă
Niciodată nu ştim
Şi nu putem da reţete în iubire
La fel cum nu ştim în ce gamă
Se zbârcesc merele
Atunci când păcatul nostru le întrece vârsta.

Niciodată nu putem încorda braţul


Aşa de tare cât să devină aripă
Chiar dacă sângele-n el s-ar închega
Brusc şi-ar pocni spre plutire.

De la pahar încolo creşte Socrate,


Întâi dinţii şi-apoi el complet,
Stropii de băutură ce se preling
Devin spini în rostogolire.
Niciodată nu ştim
Şi nu putem da reţete
Despre viaţă şi iubire când
Unora li s-a dat din căni să bea moartea
Iar unii au băut din căni ca să trăiască doar,
Câtă vreme apa care a clătit acele căni
Nu-i tulbure de întrebări şi unde.
21 februarie 2008

Demult
Nu mai scriu demult,
Am trecut peste nefericirea mea

15
Darie Ducan
Precum Cristos pe ape.

De-acum sunt scris eu


De mimica lumii
Din aproape-n aproape,

Cu rictusul sunt scris,


Cu renunţarea.
Se pune dată şi se semnează
Cu plecarea.

17 februarie 2008

Cântec eşuat în sare


În ţara asta sfântă şi nu mare
Ghilimelele sunt înhămate la sudoare,
Aşa numai, pe cărnuri doar cu sare
Faci pântecul să dea ecou ca scoica-n mare.

Ca o plantă care creşte numa-n nări,


Să fie numai mirosită. Şi doar în albine,
Mă nasc direct în continuarea vârfului de creion rupt,
Al compasului ce lumea a trasat-o de la sine.

Am în mine foi de indigo


Care multiplică tăceri încet, ateu,
Una câte una, de la mineral la Dumnezeu,
De la gămălie la bombeu.

După şutul dat în dos de moarte


Mă simt o biată taşcă de poştaş bătrân,
În ţara asta a fi e prea departe,

15
Cartea dintre doi tâlhari
În scoici, să nu se spargă perla, punem fân.

O roată de licheni etern se-nvârte,


Ei trăiesc şi chiar nu au habar
Că toate, toate căile lactee
Se află-n sfârcurile fetei de olar.

Ghilimele de oase, cranii de câlţ,


Un guru este-n lume întrebarea,
Ce perlă e înghiţitul în sec
Atunci când noi pe noi ne credem marea.

În ţara asta sfântă, fiecare


Cu apă sfinţită se spală pe picioare
Şi cercurile gravitează de-un milion de ori
În jurul pietrelor căzute deseori.

Fie-n apă. Fie-n carne sau în orice altceva,


Un compas stafie umblă să-şi verifice măsura,
Oricare creion îi suntem, mai pe rând, mai altcumva
Până va veni chiar moartea să îşi dreagă corectura.

23 februarie 2008

Pleonasm
Nu ştiu cum se face
Dar noi doi ne identificăm până la pleonasm,
Pieile noastre împreună
Abia dacă sunt una a lui Dumnezeu,
Femeie, adică umbră şi minereu.

Nu ştiu cum se face că sub pământ

15
Darie Ducan
Păsările zboară ca o sentinţă,
Ca o scăpare de ciocan
În tribunalul căruia îi spunem năzuinţă.

Că nu pot să-ntind spre tine-o mână


Fără să nu creadă unii că-i intenţie de gard,
Suntem pleonasm, lingviştii fac fonetic
Analiza adierii scrumului din cei ce ard.

Ce să mai încerc când apa chiar


Pluteşte ea pe lebede moarte,
Face valuri sinoptice în ele şi unde
Ale căror centre sunt ţintele noastre spre departe.

Nu ştiu cum ne facem pleonasm,


Ce asonanţă suntem în tăcere,
Dumnezeu îşi mută criteriile la noi în orgasm
Şi Sfântul Petru-şi înmoaie cheia în miere.

Se bifurcă scrumul când ai ars,


Partea rea din tine va fi vânturată,
Partea bună va rămâne,
Ou pentru un Phoenix să se poată.

29 februarie 2008

Liantul
Fila de indigo, vechea,
Fila de indigo nu e decât o
Foaie de hârtie vânătă,
Vânătă de-atâta bătut, de-atâta înjosire.

15
Cartea dintre doi tâlhari
Doar prin ea se face comunicarea
Între alte două foi, doar prin ea
Se inprimă scrisul şi pe a doua foaie,
Ca o continuitate, ca o ereditate.

Dumnezeu e comunicare
Şi Dumnezeu e în cei bătuţi întâi şi-ntâi,
În cei mai trişti şi mai injosişi e el, liantul,
Acolo se scrie cu ochii închişi,
Să se vadă apoi şi să nu se recunoască.

23 februarie 2008

Strada mea
De mâine anunţ că nu mai am stradă,
De mâine anunţ că locuiesc
Pe o parte sau pe alta a laptelui mamei,
La casa prima imediat după colţu’ firesc.

De mâine mă mut şi voi locui


La o adresă unde se vor jena cu toţii să-mi scrie,
Voi avea gard chiar cu laptele mamei
Şi pasărea de pe el va sta cu ciocu-nspre copilărie.

Mă voi muta acolo şi voi locui,


Lebădă plutind pe saliva unui timbru rupt,
Voi locui cot la cot cu topica
Juliturilor copilului abrupt.

De mâine anunţ ca să ştiţi că mă mut,


Toate facturile să îmi vină transformate-n mângâieri,
Nu căutaţi strada, a secat demult

15
Darie Ducan
Dar încă în mine mâine-le bea din ieri.
24 februarie 2008

Numai în mit
Lui Socrate când au vrut a-l termina
I-a fost sete şi cucută mai cerea,
Îngroziţi, atenienii n-aveau de unde-i da,
N-aveau din ce mit împrumuta
Fiindcă alt Socrate nu mai era,
N-aveau din ce mit împrumuta,
Al doilea are apă din ce bea,
Primul niciodată, setea e a sa.

Şi de-atunci cucuta din câmp a împietrit


Şi-a început să crească numa-n mit.
23 februarie 2008

O pasăre cândva
Între mine şi tine
A murit o pasăre cândva,
Înjunghiată de privirea înapoi a cuiva.

Te-ai uitat tu înapoia ta?


M-am uitat eu înapoia mea?
Drumul a fost orb şi nu ştia,
Poate l-a orbit etcetera.

A murit o pasăre cândva

15
Cartea dintre doi tâlhari
Şi nu ştim cine-a privit înapoia sa,
Fiecăruia, apoi, nevrând să recunoască
A început ceafa să îi clipească.
30 august 2007

Menstruaţia timpului
Noi, oamenii, suntem
Menstruaţia timpului:
Sângele nostru se scurge
Din când în când în eternitate.

Sângele-n vene ni-l împinge


Doar uitarea-napoi,
Doar privitu-napoi, să-l vedem
Pe celălalt dacă se uită-napoi,
Un întreg domino de priviri înapoi.

Ne scurgem din când în când


În nefiinţă, în transparenţă,
Suntem la fundul oricărui pahar cu apă.

Dar privim înapoi, atâta


Privim înapoi, că însăşi
Înapoia priveşte-napoi
Şi dă de noi care privim înapoi.
1 septembrie 2007

15
Darie Ducan

Un gir pentru durere


În fuga lor primară
Oamenii-n pielea goală
Lasă mai mult ecou.

Hainele lumeşti înăbuşe


Undele, amintirea,
Nemurirea e mai şleampătă
Atunci şi acolo.

Adam şi Eva îşi dau jos pielea


Şi rămân doar sânge,
Sudorii de duminică a lui Dumnezeu
Fiindu-i afluenţi.

Se-nroşeşte apa de-afluenţi


Aşa cum corpul ni s-ar murdări de mână,
Ecoul e zgzduitor
De parcă cineva ar bate ultimul
Cui la Arcă
Şi ar ieşi prin dosul mâinii lui Iisus.
2 septembrie 2007

Punct stabil
Ce cerc e ăsta, Doamne?
Niciodată nu ajung de unde plec!

Ce viaţă e asta, Doamne?


Niciodată nu trăiesc de unde mor!

16
Cartea dintre doi tâlhari

Ce compas e ăsta, Doamne


Cu care ne scrii vieţile?
Ce compas e ăsta, că n-are punct stabil?
Cum poţi să spui tu că singurul
Punct stabil al lui e mâna care-l ţine?
2 septembrie 2007

Bagaje
Bagaje, bagaje,
De 2000 de ani bagaje
Ar trebui să ne facem,
Să punem numai gândurile bune,
Cu care putem muri,
Apretate la adevăruri,
Cu realităţile vârâte în găicile lor.

Să avem camerele pline


De valize mari,
Cu multe compartimente,
Desfăcute straşnic,
Încăpătoare, rezistente.

De 2000 de ani
Bagaje, bagaje ar trebui
Să facem aşteptând,
Bagaje, bagaje şi numai
Când murim sau ne naştem
Să ne oprim din făcut bagaje,
De 2000 de ani,
De 2000 de ani.

16
Darie Ducan

Să punem doar binele


Călcat la dungă, virtuţile
Împăturite, butonii, puncte fixe.
Şi, când sunt gata valizele,
Încruntaţi şi răzbunători
Să batem piroane în ele.

25 septembrie 2007

Paharul
Dragii mei contemporani,
Înainte de a bea apă sau
Orice altceva din orice cană,
Pahar, potir sau ceaşcă,
Spălaţi recipientul, căci
S-ar putea să mai fi rămas pe fundul lui otravă
Nicicând nu putem şti din care a băut Socrate!

Chiar şi paharele noi trebuie verificate,


Nu se ştie niciodată. Cert e însă
Că paharul nu s-a spart căzând
Din mâna osânditului nostru.

Eu le verific totdeauna,
Mi-e teamă sa nu fiu şi eu
Victima atenienilor de Atunci.

În fiecare noapte mă pun


Devreme să dorm, ascult
În tăcerea nopţii,

16
Cartea dintre doi tâlhari
Pe paharul de pe noptieră

Gura lui cum nu se apăra.

25 septembrie 2007

Schismă
Ce-ai zice dacă
Ţi-aş spune
Că tu eşti singura
Religie în care cred,
Un rit întocmai?

Ce-ai zice dacă


Ţi-aş săruta sânii
Ca pe icoane şi-n
Măreţia lor m-aş mântui?

Să ştii că de fapt Moise-a


Trecut prin salivele noastre
Unite-n sărut, despărţindu-le,

De aceea ne-am rupt unul de altul.

4 octombrie 2007

Prea jos, prea jos


Nu l-am putut vedea pe Dumnezeu
Cu toate semnele venite pe pământ.
Şi-atunci, întâiu-a zis, cu greu:
-Vi-l dau pe fiul meu cel sfânt.

16
Darie Ducan

Dar totuşi, Doamne, mult prea jos


Te-ai gândit să-l laşi cu adevărul,
Face parte doar dintr-al tău os,
Nu trebuia pe ape, putea păşi pe zărul

Laptelui galaxiei, deci nu atât de jos,


După cum vezi prea jos l-ai coborât.
Şi-l omorâră, ucigaşii pe ceafă-având sudoare,
Ei, chiar şi după ce l-au omorât,
Iisus pe ceafa lor păşea – pe-acea sudoare,

Tocmai acol’ păşea, ca o cicatrizare.

14 octombrie 2007

Şpalt
Suflet ca un balon spart
În ghilimelele dragostei
Că te citează alţii,

Ţine-te sensibil, nici lui Cristos


Nu i s-au adus spini să-şi verifice
Şpalturile, şpalţii.

21 ianuarie 2008

Apă pentru sete


Mi-a plâns Cristos
Atât de mult pe-un umăr

16
Cartea dintre doi tâlhari
Încât din negul umărului
Mi-au ţâşnit asini.

Vino, tu, să bei ca din cişmea


Absolvirea aceasta de vini.

Nu te jena chiar dacă


De cealaltă parte a oglinzii
Copite ai s-auzi scurmând,
Bea fără jenă dacă ţi-e sete,
Apa stă la tine, la rând.

24 ianuarie 2008

Taină
Între noi, iubito,
Între noi a fost ceva.
Între noi a fost un aer cald,
Amănunţit de cald.

Între noi a fost o cină cea de taină,


Atât de tainică încât nici Iisus nu ştia,
Atât de tainică încât
Nici Iisus nu ştia, necum Iuda.

24 ianuarie 2008

16
Darie Ducan

VERSURI DE, DOAMNE, IA-


MĂ!
(CLASICE)

16
Cartea dintre doi tâlhari

Prolog
Mă uit la cer ca să
Vorbesc cu Dumnezeu între patru ochi,
Văd cerul nelimitat,
Deci un singur ochi.
-Doamne, care e nasul, adică
ceea ce desparte un ochi de alt ochi ?
-Tu eşti, fiule, prin tine respir !

16
Darie Ducan

Haina
Şi uite, Doamne, c-am ajuns
Să mă îmbrace haina,
Să-mi zică ăştia-s nasturi
Şi-apoi să mă spele cu săpun de casă,
Săpun cu ferestre de casă în el,
Minut pe minut, leş în leş ne apasă,
Cadavrele tac biciuite cu cer.

Şi din ele se-aud oseminte de preşuri,


Ne bagă ploaia teul prin răni
Să cureţe tot ce avem în ele,
Bălăria durerii crescută spre căni.

Şi, mamă, uită-te, ce ai născut devreme


Are moartea mai adâncă decât un puţ,
M-ai trântit pe bucăţi în beciuri diurne,
Scrâşnesc la nisip în măsele
Încât în el e loc şi pentru-un cap de struţ.

E rugăciunea mea mototolită


Şi-n tomberonul cărnii tale aruncată,
Şi spinii trandafirilor îşi iau pe ei căciuli,
De frig, să zgârie nu or să poată.

Mă-mbracă haina zi de zi,


Mă ia din cuier, buzunărind oglinda de privire
Şi mânecile, care eu îi sunt,
Croite sunt din bezna a patru cimitire.

Şi, uite, Doamne, c-am ajuns


Să mă îmbrace haina şi să îi vin bine,

16
Cartea dintre doi tâlhari
Şi să m-arunce-atunci când i-oi rămâne mic
Şi plin de molii lehuze de coline.

Şi , poate dacă nu i-oi mai fi bun


Şi altora, ca pe o zdreanţă nu o să mă dea,
Mă va face cârpe de spălat pe jos,
Are şi cerul probabil podea.

Din bucata mea de mâine


Din bucata mea de mâine
Am hrănit un om şi-o pâine
Şi apoi am răsucit proverbele în uşi
Ca pe zăvoare,
Ochi închişi ai celui ce moare.

Trag după mine zilnic prin zăpezi


Saci de cărbuni, ca să îţi fac cărare
Şi barba îmi creşte din cărbunii căzuţi,
Peste sudoarea mea vei păşi ca pe mare.

Din cina mea, firimituri de cer


În rănile tale-or să se rostogolescă
Şi după ce-or vedea că duc moloz de ani
Cu spicul în genunchi or să-ncolţescă.

Mă va durea căderea unei păsări


Şi cineva-mi va spune cam aşa,
Într-o zi după ce m-a prăşit tristeţea:
Du mâna la groapă, când de obosită,
Moartea-ţi va căsca.

Fosilizându-mi visul ca un strigoi bătrân,

16
Darie Ducan
Mă spăl cum cu săpun cu rame de icoane
Şi-n hoitul meu cad oasele-n genunchi,
Curate ca nişte ionice coloane.

Din bucata mea de mâine,


Câinii ce mă muşcă-s pâine
Şi eu pentru tristeţe fac toasturi şi
Fiere –a unui veac de omenire-aş bea,
Deşi sunt iad timid de oseminte,
Transpir pe frunte apă ce-a curs din cer cândva.

În ceafa mea asudă constelaţii


Şi Dumnezeu urlă ghilotinat,
De ce eşti laş, Doamne, l-am întrebat
Când din bucata mea de câine
Eu ţi-am dat şi ţie mâine?

De ce eşti laş şi ne prefaci noroi,


Cu gene ruginite de plâns să mă ştiu
Şi genele mele să fie tot cuie
Pe care ţi le-au bătut în sicriu.

Umblă pe drumuri de bine şi rău


Şobolani graşi cu sutane de slană,
Stă cerul agăţat de noi
Cum stă în corpul păsării o pană.

Din bucata mea de mâine


Am hrănit mai mult un ieri
Şi pe catalige de pocaluri
Am fugit în nicăieri.

Subţire ca un hoit, ca o închipuire,


De nu îmi e furtuna haină, nu mă simt deloc,

17
Cartea dintre doi tâlhari
Cu rănile văd, nu cu ochii
Şi plâng mai roşu decât orice foc.

Pietrele cu care
Şi pietrele cu care daţi în mine,
Până să mă ajungă devin ceruri
Şi mă căptuşiţi cu dumnezei,
Încât de-abia am loc să-mi strecor nasul
Ca să pot respira printre ei.

Respiră apa cu nările altuia,


Flacăra lumânării, dacă se apleacă,
Poate ca un umăr dărâma-nchisori,
Când unii mi-ar pune botniţe pe lacrimi,
Şobolanii, cu cozile lor mi-ar croşeta stări.

Mamă, timbrează-mă c-o viaţă pentru-o moarte,


Eu sunt un ăla licărind din măr
Şi iarba ce-o paşte conştiinţa mea-i din cuie
Şi, precum caşul, visul lasă zăr.

Nu mai loviţi cu pietrele în mine,


Şi Dumnezeu, umil şi hăituit
Cu fruntea-ntre copacii strânşi ca pumnii, tare,
Ne sapă muşuroaie în zenit,
Termite de lumină vin la înfruptare.

Trebuie să-mi intre bine-n cap


Atunci când rana doare mult mai greu,
Pentru recoltele de şei de cai
Trebuie să plantezi Dumnezeu,

17
Darie Ducan
Reîntemeiază lumea, maimuţă, ce ai
Ca oase ramele icoanelor creştine,
Prea bine ştii că ăia care dau acum cu pietre
Or să dea şi la sfârşitul lumii-n mine,

Dar ei nu ştiu cu câtă jertfă


Îmi răsufla prescura turbulent
Când eu, cu puţa în ţărână
Am iscălit un continent.

Cu cerurile lipăind pe mine


Ca bălţile în corp cad în genunchi cât sunt
Şi, luându-mi capu-n crengi şi lumea între cruci,
Trag singur peste mine dealul de pământ.

Spini de trandafiri
Eu nu mă trag, Doamne, din trandafiri,
Eu mă trag din regnul omului, ştii bine,
Dar nu-nţeleg de ce-au crescut
Atâţia spini pe corpul meu, pe mine.

Sunt spini sau sunt mici pâlnii-ntoarse


Prin care vreau să mă vărs în afara mea,
Părul ce-mi creşte pe trup e harpoane încete,
Trase către balena Cuiva.

Dar atâta-s de timide şi se-ndoaie


Aşa uşor că nu-nţeleg de ce am spini
Şi spre ce balenă tragem din corăbii
Şmotruite pe punte cu pâine şi vin.

Un testament aş scrie cu paşii prin nisip,

17
Cartea dintre doi tâlhari
C-o miere-aşa tăcută încât e scorburoasă
Şi firele de păr de pe trup Dumnezeu
Le crede sfori de fântâni şi vrea să scoată apă
Din mine ca la el acasă.

Dar nu mai sunt din niciun regn


Şi oamenii sunt ca şi trandafirii,
Doar cât au rădăcini sunt vii,
În rest sunt morţi sub zodia spăşirii

Şi vor veni florari să mă culeagă,


N-o să pot sta lângă o fată deseori,
Ar fi un pleonasm, fiindcă aşa e
Atunci când laolaltă stau câte două flori.

Şi Dumnezeu coboară chiulind de la albastru,


Ştiind că eu sunt trandafir, nu să mă ia,
Ci să se-nţepe doar în spinii mei,
El e o mare, balena-i altceva.

A cere iertare

În ţara şobolanilor obezi


Nu am cui cere o iertare
Şi de-aia mă omor pe mine,
Ca tot mie să-mi cer iertare,

Tot înjurând, tot înjurând,


Am înlocuit vâslind cu înjurând,
În ţara şobolanilor obezi
Care trăiesc cu umbră de pământ,

17
Darie Ducan
Apa sforăie în noi şi în pahare,
Poate-şi doarme-acum somnul cel mare
Şi de-aia mă omor pe mine
Ca tot mie să-mi cer iertare.

Trăim doar de la mână pân la gură


Şi trist, posomorât şi necusut,
Întorc faţa spre lume ca spre un aşternut,
Branhiilor peştilor ca să le cer iertare
Că apa-n care-noată este a mea sudoare

Şi loc de os mi-ar ţine ploaia,


Ploaia căpruie, dar nu-mi trebuie os,
Că, pentru a mai cere o iertare,
Chiar ţie, e mai indicat de jos!

Mă pălmuiesc, mă-njur, mă fur,


Mă las vânăt, de mă vărs pe toate,
Dar ies din mine, îngenunchez în faţa mea
Şi-mi cer iertare pentru toate.

Sare-n iarna rănilor


Mai sunt încă locuri pe pământ
Unde sarea ţine loc de oameni.
Şi de-aia rănile nici nu apar pe ea,
Fiindcă fug de tot ce li-i sare
Cum fug oamenii de un ciumat,
Aşa, ca să se facă iarnă pentru alţii
Oasele din mine-au dezertat.

Dă-mi-le, Doamne, nu mi le mai folosi


Ca iarnă, c-o s-ajung să cad în mine

17
Cartea dintre doi tâlhari
Şi mi-e teamă că de-o fi aşa,
Te voi trage şi pe tine.
Ştii că sarea toată iarna, chiar dacă-i
Din oameni, tot o va topi,
Dă-mi oasele, nu ţi le face iarnă,
Derdeluşuri ele nu pot fi.

Sunt încă lucruri pe pământ


Pe care vrem a le cunoaşte,
Da-n toată sarea ce suntem,
Ne ploconim cu un răspăr de moaşte
Şi vine vârsta să ne dea în cap
Cu o cazma de iarnă de la noi din oase,
Desigur că noi vom cădea
Câtă vreme oasele ni-s scoase.

Dar tăcând mă voi duce să mut


Macazul amintirii pe pânze de păianjeni,
Cum le mută vatmanii pe-un mare bulevard,
Îngheaţă dimensiunea până s-ajungă-n lupe
Şi corpul îşi scoate iarna de pe card.
Voi fi timid cum sunt dinţii de lapte,
Dă-mi, doamne, oasele, nu le mai ţine ierni,
Că de-atâta alb al lor pe pleoape
Nici chiar tu n-o să ne mai discerni,

Şi voi veni înălbit de moarte la tine,


Bătându-te pe umăr să-ţi spun că eu sunt
Şi tu, furios pe mine îmi vei spune:
Marş în uniforma ta cea de pământ!
Mai sunt încă locuri pe planetă
Unde ţine loc de oameni sarea
Şi rănile nici nu apar pe ea
De teama că o să le vindece-ntrebarea.

17
Darie Ducan

Însă ele nu ştiu un lucru,


Că rănile sunt de-ntrebări făcute
Şi nimeni nu le vindecă, mai mult,
Cine să le vindece vrea,
Le adânceşte mai mult, atât de jos, încât
De arunci o piatră în ele, ecou
După un secol poate îţi va da.

Întocmirea citită printre rânduri


Cam de câte veacuri ne-am trântit sărutul,
Cam de-atâtea lucruri este începutul,
Gurile noastre au praguri de case drept buze
Şi-oricâte mâini am ridica,
Tot nu prindem scara de aţă
Pe care sperăm că ne-o va lăsa.

Aţa ei e dată spre a se coase da-ul de nu


Şi spre a coase în războaie proaspăt răniţii,
Nu mai stă în noi, oricât am vrea,
În niciun fel întocmirea lumii, grea.

Ochii ţin de tălpi şi umblă până fac bătături


În ghete de zare,
Berzele aduc morminte în ciocuri,
Mâinile licitează cuie cu strigare

Şi nu mai ştiu ce ban să mai pun,


Pe ce tejghea,
Fără să se considere a treizecea parte
Din vânzarea sa.

17
Cartea dintre doi tâlhari
O să mă spânzur de-nceputuri,
De-acolo voi ierba-ntr-un alt sfârşit
Şi sper, de-atâta iarbă ce voi fi
Că mă va paşte un asin nenorocit

Şi-n burta lui voi pune-n rând planete,


Ca negi scârboşi pe mâna mea,
Dar ea o să învârtă roata,
Graţie ei veţi respira!

Aşa că, vreme, dacă nu ai timp de noi,


Lasă-ţi secretara, care-s eu,
Să-ţi dactilografieze oameni
La maşina de scris – Dumnezeu.

Damnarea, la o adică
Mă vor însămânţa cu dezastre,
Îmi vor pune belciuge în pori,
Drapele de drojdii cu ei va trebui să-nalţ,
De voi face altfel, mi-au spus – ai să mori!

Cu sufletul mustind a lanţuri


Aş vrea să am un trecut nou
Când plouă de sfârşitul lumii,
Tălăzuind cu coji de ou,

Şi va tuna, s-o rupe lumea


Ca o apă de mamă născută-n răspăr
Şi nu-mi voi da seama când vor trage în lume
Tunuri cu gălăgia firului de păr.

Pe umeri, pe morminte şi pe idealuri

17
Darie Ducan
Îmi va creşte o iarbă de fontă albastră,
Voi muri şi din pieptul meu va creşte-un copac
Din lemnul căruia alţii vor face-o fereastră

În care va sta orbind un geam


De cât priveşte-n casă cum aşteaptă
Ultimul om al planetei,
Care de cocârjat e confundat c-o treaptă…

Dar oare ce aşteaptă decât să vină moartea


Şi să-i bage sicriul, căluş în gura pământului,
Eu am murit deja şi-acum nu sunt aer
Nici cât să zburlesc pomeţii vântului.

Pe treapta care e acel om doar se coboară,


Pe mine coboară o fontă albastră,
M-au închis în pământ, dar din piept
Îmi va creşte-un copac cu crengi vii
Din lemnul căruia alţii vor face-o fereastră,

Prin care, însă, se vor uita copii .

Căutarea
Apa umblă-n mine, fără să se afunde-n mine,
N-am teasc, Doamne, degeaba anii -mi trec ciorchine,
M-ai bea la mese, cu toţii laolaltă,
De la savanţi pân la beţivi viermoşi,
Şi totuşi, Doamne, mâna mea cea caldă,
Nu miroase-a trădare, poţi s-o miroşi.

Iernos, cu gâtul sec aştept ca-n alte dăţi


Să umble peste mine apa, desculţă şi murdară,

17
Cartea dintre doi tâlhari
Eu însă nu-n biserici te caut şi te strig,
Ci-n ultimul beţiv ce stă pe-o bancă-n gară,

Lui, dacă Dumnezeu îi este dincolo de dop


Şi sticla îi e goală, atunci ţâşneşte din iconostas
O creangă, lungă, precum o mână lină
i-l urmăreşte până-n gară,
Ca să-i aducă-o sticlă plină.

Eu tac şi strig, să înţeleagă lumea:


Calendarul rupe file din noi, însă , Doamne,
De trist ce sunt îmi fac cruce
În loc de trei degete, cu trei toamne!

Apa umblă-ncălţată cu tălpi,


E drumul otravă când umbli desculţ,
Ştii bine că, să se înfileteze oasele luminii
De-o beznă căruntă plâng lacrimi de câlţ.

Iernos te mai caut în viori sfărâmate,


La capătul curcubeului fuge un câine hăituit ieri,
N-am teasc, degeaba –mi trec anii ciorchine,
Dă-mi cana să-ţi dau nişte must de tăceri!

Poarta spre zar


Fiecare spune: ăsta e drumul meu!
Doamne, eu n-am drum şi urma pe care-o lasă
Şobolanii cu coada, mie îmi ţine de drum,
Dacă sunt mai graşi, îmi sapă mai adânc destinul,
Dacă sunt mai slabi, trăiesc puţin,
Fior al harponului altoit pe coaste,
Rechin în marea de lacrimi îţi sunt,

17
Darie Ducan
Vânează-mă sub grohotişuri albastre,
Aruncă-mi năvoade de negru pământ.

Va trebui să pun monoclu pe lăcate,


Să vadă gaura unde bagi cheia , ce-i afar,
Drumurile nu-s unde închizi,
Ci-unde deschizi larg porţile spre zar.

Unde am drumul încrustat,


Din ce mileniu pe vreo placă funerară,
Primului turist ce va veni,
Numele meu ca un cosaş în ochi o să îi sară ?

Tălpile ce sar pe ochii mei, să îi stoarcă de cer, sar întruna,


Îi spun ateului din mine: de ce nu înţelegi
Că sâmburii măslinelor de unde l-au prins pe Iisus
Îmi bat noaptea la uşă voind să-mi fie negi !

Şi, uite că n-am drum, fiind eu însumi drumul,


Voind să mă corupă, fiece duşman,
Văzându-mă îmi spune persuasiv şi negru:
-Degeaba strigi spre cer, nu vezi că-i spart ca un timpan?

Şi mă tot bat în cuie, tot dându-mă jos,


Amintindu-mi c-am uitat să sărut ceva,
Tălpile celor ce m-au bătut în cuie
De când se-ncepe lumea de la naşterea mea.

În mările de lacrimi în care vieţuiesc,


Deşi n-am drumuri, paşii mi-s întregi
Si sâmburii măslinelor de unde pe Iisus l-au prins,
Imi bat noaptea la uşă:- Ne laşi să îţi fim negi ?

18
Cartea dintre doi tâlhari

Încerc să te conving
Doamne, încerc să te conving că nu îţi suntem de folos,
De ce ne chinui, nelăsând pe vreunul să spere,
Nu-ţi dai seama ce faci? Doamne, visele
Ne descleiază amintirile ca pe nişte recamiere !

Sămânţă în noi e destulă, vino cu tot neamul tău,


Veniţi cu ghivece cu toţii să luaţi ce nu vă e de folos,
Pe noi, ca pe beţivi, praful ne adună de pe jos
Şi zice - Hai acasă, bărbate!

Cum poţi trăi fără eu, mă întreb întruna,


Fără un contur, în care să ştii că te simţi cineva,
Cum poţi să imprimi pe discuri creşterea ierbii
Fără să ştergi încărunţirea ta?

După ce ai mers pe drum, ai luat frunzişul


Ce pe Golgota a crescut, pe cruce,
Ca să-ţi faci mătură şi să-ţi ştergi urma,
Cei ce vin să nu vadă că înspre tine duce.

Nu îţi suntem de folos, nu te mai tocmi cu noi


Precum cu noroiul de sub unghii, precum cu precupeţii,
Cuiele din mâinile lui Iisus, astăzi, noi le-am bătut
Ca să ne ţină portretele pe toţi pereţii,

Şi, culmea, ramele lor sunt făcute


Tocmai din crucea pe care a stat
Fiul tău în cearşafuri de ziare, spălate cu clorul
Luminilor ce orbul cu ochii le-a arat.

Nu ne mai chinui şi nu ne mai da viaţă,

18
Darie Ducan
Ce naiba nu-nţelegi, ai şapte facultăţi,
Ştiu că în a şaptea te-ai odihnit,
Dar totuşi, Doamne, seama dă-ţi,

Chiar trebuie să punem în pat


Între bărbat şi femeie ziduri de cărămidă
Ca să nu mai facă urmaşi ce nu-ţi sunt de folos
Fiindcă uşa ce-o ai ei nu ştiu s-o deschidă…..?

Îţi vând un pont, Doamne, ştiu, mai ştrengăresc,


Pe planeta bărbatului şi-a femeii,
Dacă ei nu ştiu să-ţi deschidă uşa,
Intră şi tu, Doamne, pe gaura cheii !

Află de la genunchiul ce ruga o-ncheie,


Sămânţa noastră se numeşte cheie.

Devenirea apei
Aşa-s de rece eu în sinea mea,
Că, să se răcorească o fântână m-ar bea,
În apa ce sunt, probabil zac acum corăbii,
Poate şi arca lui Noe pe mine-a trecut,
Când pluralul încă nu era turnat
Şi trecuse pe-acolo doar ca drumul
Pe care va veni să mai fie bătut.

În adâncul meu veţi găsi corali de oase


Şi cutii de conserve desfăcute şi aruncate
După ce a cinat Dumnezeu destine,
Luaţi şi beţi ca din izvoarele de munte,
O să vă priască sulful ce-i în mine.

18
Cartea dintre doi tâlhari
Sunt apă, apă, pe aia din pahar
De-o strigaţi pe numele meu mic, vă răspunde.
Oamenii ce beau apă sunt canibali,
Fiindcă ei sunt apă ce bea apă,
Credeţi că de n-am fi apă, Dumnezeu ne-ar bea?
Pe fiecare cum moare în paharul lui îl scapă.

Poate că sunt apă ce-a fost cândva potop


Sau poate apă transformată-n vin pe la vreo masă,
Am spălat faţa murdară a lumii cu lumea cealaltă,
Cu cordonu-ombilical, când m-am născut
Ca de-o mamă eu am fost legat de-o baltă,

Dacă atingeţi buletinul meu, vă udaţi,


Dumnezeu însuşi coboară să se scalde-n mine,
Ca-ntr-un ştrand pe zi ce trece mai sărat
Datorită sării vârstei care vine.

Sunt rece şi sunt apă, ca şi voi,


Iubitele, dacă vor să ne mângâie, vor trebui
Să spargă-o copcă şi să bage mâna,
Lichizi şi reci apoi spre-a ne simţi.

În mine sunt corăbii scufundate,


Dar, ca să nu mă-nec în mine, apă cât mai sunt,
Şi după scufundarea lumii eu înot, ca pe o plută
Pe o bucată de cuvânt.

Sunt mândru că sunt apa pe care poate


Corabia lui Noe a trecut ca o cratimă,
Habar n-aveţi cât m-ar fi onorat
Să fi fost lacrimă.

18
Darie Ducan

Cum să câineşti în cuşca unui om


E-atât de frig, că în curând
Vom trece la regnul lumânărilor,
Mai dă-ne scânteia care să ne-aprindă,
Că am crescut mai mari decât un ciob de praf,
Cu pieptenul în mână, în noi se piaptănă o oglindă,
Îmi pare iarna nuntă că-mi vine să chem un taraf.

Ne-arunci şi ne îndeşi cu cotul în uitare,


E prea cald pentru-o iarnă, curios ne-om încălzi,
Vom trece la regnul lumânărilor
Şi mamele vor naşte lumânări-copii !

E iarnă şi tu ne cam uiţi prin gheţari,


E frigul câteodată atâta de mare,
Încât chiar tu, Doamne, ceri haine de pământean
Şi te-ncălzeşti la lumânare,

Dar unde ne uiţi, ce zăvoare


Au înţepenit de frig între noi ?
E iarna asta o nuntă care doare,
În cuşca unui om vom câini noi doi.

Cum să câineşti în cuşca unui om,


De-atâta zăpadă nici nimburile nu ni se mai văd,
Blănurile fug din magazinele de blănuri,
Să-şi cumpere alte blănuri, să se-mbrace,
Ia-ţi şi tu lumânări să te-ncălzeşti
Şi vezi chipul cioplit cum chip cioplit îşi face.

Şi lumânarea-şi ia o lumânare să se încălzească,


Aşa suntem noi, Doamne, lumânări încălzindu-se reciproc,

18
Cartea dintre doi tâlhari
Lumânări aplecându-se una spre alta, mereu,
Dar ce ne vom face dacă ceara prelinsă va plămădi un ateu

Mai bine ne-aplecăm în părţi opuse, Doamne,


Fiecare cu sfeşnicul lui, ca să ştii,
Că a câini în cuşca unui om e logic
Ce-i om şi ce e câine să poţi deosebi.

Vom trece la regnul lumânărilor, dar eu,


Eu vreau să ard singur, până la moarte,
Aşa că, de dragul nunţii acestei ierni,
Te rog frumos eu, Doamne, să arzi în altă parte !

Umăr degeaba
Când am căzut, tu, Doamne,
Cu mâna ta ai luat rame de icoane,
Să le faci din ele tărgilor mânere,
Dar găsesc că e degeaba câtă vreme
Salvarea ce mă duce se-nvârte pe mere.

Eu sângerez şi-mi mut jetul în spatele stelelor,


Ce departe urlu dacă mă doare aici,
Încât pivniţele cele mai adânci ale rănilor
Nu se lovesc de cad mai jos fiindcă au
Perne de aer ca nişte pisici.

Ai spălat cu mir fiert tânga mea către moarte,


Muşchi de copaci de mi-ar creşte pe os
Atâta nord aş arăta pentru cei ce n-au busole
Încât i-aş face-n cer la tine să vină până şi pe jos.

Degeaba arunci în mine credinţă

18
Darie Ducan
Cum aruncă ţiganii pe mal lut pentru chirpici,
Trec ceruri pe deasupra de n-apuc să le număr,
Pământuri numărate se-nvârt prin cicatrici.

Eu te-am văzut smulgându-mi aţele din rană


După ce mi-au cusut-o ca doar tu să mă-nveţi
Cum e să mi se coase rănile cu iarbă
Până durerea lor va fi şi dat pomeţi.

Degeaba tu din rame de icoane


Mi-ai făcut o targă să îmi dai putere
Dacă salvarea în care m-ai băgat
Se-nvârte deja pe cotoare de mere.

Transcedenţă
Mă-ntreb, Dumnezeule, dacă exişti
De ce nu bagi, întreagă, -aşa cum este ea
Lumea într-un borcan cu formol
Şi s-o scoţi chiar înainte c-un pic de moartea sa ?

Ar sta-n borcan frumos şi stroboscopic,


Aşa, ca o oglindă spartă de tăceri de frunţi,
Mă simt de parcă-n lumea asta aş vedea
Glazură de fiere pe torturi de nunţi

Nu ştiu dacă pe fundul borcanului cu formol cresc alge,


În sângele nopţii e ceva din sângele meu cu nori
O agoră imensă îmi e fiece rană,
Durerea se transformă în ele-n oratori .

Dar algele ce poate cresc din boluri


Împing capacul bolului mai devreme

18
Cartea dintre doi tâlhari
Şi lumea iese din formol
Cu mult înainte ca vreun om s-o cheme.

Mă-ntreb eu, în ultimul borcan rămas nespart,


Stând ghemuit cu gura dinte pentru dinte,
Cât machiaj mai ai de folosit ?
Cât dai înapoi ca să ai înainte?

Degeaba ne dai aripi dac-atunci când zburăm


Ne tragi cerul ca pe-o faţă de masă,
Moartea noastră mustră strune stranii,
Moartea stă în noi că n-are casă.

Unge-te cu miruri, noi, cu cuarţ,


Dacă vei dori la noi să vii-n poveşti,
Sună la soneria borcanului cu formol,
Sigur acasă ai să ne găseşti,

Algele nu ne-au eliberat deloc,


Sarea lor la răni nu ne-ar fi căzut bine,
Dar s-au reconvertit şi toate
Cresc încet din mâlul din mine.

Mierea simfonică
Iau un borcan de miere şi după ce îl vărs
Îi spun mierii - Viola mai tare, başii, nu se-aud başii!
Rândul trei, ăsta nu-i allegro, mai cu viaţă !

Ce polifonie teribilă, albinele au bâzâit cândva


Şi-acum se-aud din miere
Cor, contrabaşi, violoncele,
S-au imprimat, mierea are memorie, mierea are memorie,

18
Darie Ducan
Ce e miere îşi aduce aminte chiar şi c-a fost fiere .

Dar cântă simfonic şi diabolic precum Liszt,


Se-aud contrabaşilor descleindu-li-se grifurile
Sub presiunea arcuşurilor dure, berbeceşti,
Iar părul lor se-aude-ncărunţind, pe foştii cai,
Ia mierea cât mai eşti
Şi du-o la ureche, vei auzi anii trecând prin dirijor
Aşa cum crema de mâini intră prin fiecare por.

Sună adânc, de piatră, etern, de nemişcat încât chiar


O-urile oftaturilor ies gotice, ca intrările în catedrale
Şi te zgârie până te doare în alţii.

Mierea aproape simfonică n-ar fi fost cu capacul


Închis, pentru că mierea liberă e mai fluidă.

-Doamne, nu mai da concerte în borcanele cu miere,


Fiindcă viorilor scufundate în miere nimeni nu le va aminti
Că ele sunt din lemnul salcâmului care
A dat flori pentru mierea simfonică mare !

Spălarea picioarelor
De ce bătrân mi-e drumul încărunţeşte iarba
Şi bâtele luminii mă cotonogesc,
Îmi spăl picioarele cu umbra de la mere
Precum cu apă caldă, ca să le dezmorţesc.

Mi s-a tot spus şi încă mi se spune


Că firele de păr cu cât îmi cresc din cap
Împing de fapt cuiele în sicriul meu,
Bătute-ndoit să nu devină cumva

18
Cartea dintre doi tâlhari
Picioare de cal tocmai bune de trap .

Mă tot întreb: am mâini sau am cişmele


Din care curg unghii, apă a cuiva ?
Nu m-ar mira deloc în negi, precum în ceruri
Dacă ce las în spate mi s-ar înnora.

Ca de o naftalină păstrez intact trecutul,


Din punctele de zaruri cresc rădăcini în răni,
Eu ştiu că dacă părinţii-ajung în luturi
Unghiile le cresc din toartele de căni.

Eu de-aia-mi spăl piciorul cu umbra de la mere


Şi viermii rod în cârje în conţinutul lor,
Eu nu o să-mi port crucea, fiindcă de întind mâinile
Devin eu cruce cu piroanele bătute, ca acţiunile, la purtător.

Şi drumul vieţii mele când merg pe el se înnoadă


Ca maţul burţii unui nou-născut,
Nu ştiu, nodul mă prinde-năuntru sau afară,
E gordian ca moartea sau bun de desfăcut ?

Aşa suntem toţi, avem o chică de pământ


Care atârnă şi ne ţine de cravată,
Mai bine am îngenunchea lanurilor de in
Să facă o cămaşă de forţă pentru planeta toată.

Dacă smulgi luna se scurge tot cerul


Ca şi cănd ai scoate dopul de la cadă.
Dacă smulgi originea din noi,
Mergem la canal şi viermii n-apucă să ne roadă.

Insă prin ceea ce noaptea noi dormim


Moartea, ca sportivul încălzirea-şi face

18
Darie Ducan
Si-apoi ne ambalează în lemn şi iată-ne,
Inchis stă vidu-n jurul nostru
precum nuca pe care nu o poţi desface.

Trecutu-n urma noastră râncezeşte,


Picioarele îmi curg ca lumânări,
Nu le mai spăl cu umbra de la mere,
Am tălpile pe sfeşnice călări.

25 martie 2006

Cuie foileton
De mi-aţi bătut în palmă un cui ieri,
Bătut adânc fiind, va zgâria în mâine,
Şi toţi cei de mâine îşi vor agăţa haina în el,
Crezându-l cuier al vreunui Pepele de poimâine,

Dacă m-aţi răstignit pe grâul care creşte,


Eu voi ajunge-n pâine, neputând fugi,
Şi-mi veţi mânca din giulgi la fiecare masă
Iar cuiul mâinii mele în pâini va amurgi

Dar gaura lăsată de cuiul vostru-n mână


Se va întoarce ca să vă fie nimb
Şi setea va veni să desfiinţeze apa
În durerea prin care ca printr-un parc mă plimb

Da, cuiul ce-l veţi bate va intra adânc


Aşa cum iarba se-nfige în aer când creşte,
Vă daţi seama, la câtă e de jos în sus
De câte ori cineva pe alţii-i răstigneşte!

19
Cartea dintre doi tâlhari
Şi cuiul va juli în mâine,
Cei ce stau la graniţa cu azi se vor răni
Şi pistilurile coşciugelor ne vor fi degete
Să vadă de mai suntem carne, de-aia doar ne-or pipăi.

Dar spuneţi-mi măcar când mă veţi răstigni,


Să ştie cel de mâine găuri să-şi intuiască
În care până-atuncea să cazeze viermi
Care să stea şi moartea s-o boncăluiască.

Urmaşul meu va râde de mine,


Va vedea că intră în mâine un cui,
Îl va folosi drept cuier fără să ştie
Că prin palma mea a trecut cu rugina-n vânt, şui

Sau dacă l-aţi bate mai tare, mai cu ură


În mine, cel de azi, cuiul va ieşi
Ca o rădăcină ce sparge gingia
În prima zi a lumii cu dinţii plini de tartrul a nu fi.

Când mă răstigniţi, vă rog, daţi-mi răgaz de câteva zile,


Până-n urmaşi m-aţi răstigni, ca să-i daţi urii ton,
Aţi măsura cu manometrul creşterea părului de pe cap
Şi a ierbii de pe morminte, dar vreau atât, să-mi cumpăr cuie
foileton

Da, ştiu că-n mine am o genă ereditară


Ce duce-ntre celule-o căldare cu pământ,
Aşa cum aduc ţărăncile la oraş lapte
Şi de cu seara Dumnezeu le lasă sticla
În faţa uşii închise ce sunt.

Şi gena se prinde de cui cu nişte membre


Ca viermii de pereţi intestinali, la cei betegi ,

19
Darie Ducan
Când mă răstigniţi în mâini vreau să îmi bateţi
Cuie foileton sau jeturi de cişmele săpate în negi.

23 martie 2006

Nirvana tălpilor
Dincolo de somn aud cum se-nvechesc dinţii
Şi cum trebuie să ieşim tot la două minute în vid,
Să luăm o gură de aer la ce densitate are cerul,

Dincolo de somn sunt numai tălpi ude ce-aşteaptă


Să se usuce. E o Nirvana a tălpilor şi unghiile lumii
Cresc la matineu pentru ca direct de gongul bătând ora
Douăsprezece să fie tăiate.

Acolo degetele tăiate îşi caută degetele pereche,


Copacii au nervii întrerupţi de câte o bancă, iar capetele
Tăiate medieval se rostogolesc crescându-le trupul ca la râme.

Dincolo de fileu stă ceaţa cu paharul la zid să ne-asculte


Cum anume să-şi spele geamurile, voindu-se mai clară
Decât pereţii ce nu se plâng, ci doar se curbează din
Lipsă de ferestre şi îi ţin tablourile-n baston.

Dincolo de somn e foarte ud iar planetele apar


Spre a-şi ţine de urât şi cad scăfârliile oamenilor în trezie
Ca merele invers, din şanţ în pom

Şi sângele nostru, care e-ntărit se îndoaie-n noi


ca un cârlig spre a ne fi cuiere.
Nu există pereche şi cuşmele ni le-agăţăm
Pe întoarsele semne de întrebări ale existenţei noastre.

19
Cartea dintre doi tâlhari

Nici măcar în ştreang nu atârnăm drepţi


Şi dincolo de somn, Nirvana tălpilor ude mută potopul
Peste gard la vecini, unde merele mărului nostru
Cad întotdeauna mai dulci.

Somnul ar trebui delimitat cu cretă,


Ca victimele unei crime şi în conturul lui ar trebui săpat,
Din groapa aia să ne vadă şi ultimul mormânt şi
Ridicându-se pe vârfurile picioarelor
De ale căror unghii pântecul mamei e încă zgâriat.

Somnul e format doar din tălpi ude, a căror apă


Ne picură în guri şi de pe ea se preling drumuri,
Ne mâncăm paşii, şerpi ce-şi înghit coada şi
Râme ce şi-ar înghiţi-o dacă s-ar fi regenerat aşa rapid.

Ne-nfigem crucea unde ştim că vom merge,


Dar ne-o aşezăm cu puţin după locul unde vom sfârşi,
Iar cenuşa noastră cu ochiu-închis se va vedea polen
Căzut de pe pistilurile ce nu vom vedea că-s lopeţi

Cu care somnul şi-a tăiat cordonul ombilical prin


Care s-a hrănit din moarte fără a vedea
Că noi am născut sfori spre a-l captura.

27 martie 2006

Psalm pentru sfere


Din câte drumuri a făcut natura
Câte sunt greşite, câte sunt doar de-ntors
Dacă buretele care e omul

19
Darie Ducan
Este de mâna destinului stors?

E ora, e ora şi viaţa la care


Pe ramele tablourilor se depune pâine, nu praf,
Ce să fac pe lume, Doamne,
Să nu simt moartea-n faţă teanc, stivă sau vraf?

Sigur că nu cresc ciuperci după ploaia apei din mine,


Sigur că pe corpul meu se asociază tot câte trei
Fire de păr spre-a-şi face cruce, spre a ţi se-nchina,
Degeaba aveam pâinea şi cuţitul în mână
Când nu-mi era foame şi el nu tăia!

Mai bine anunţă-ţi toamna din mine,


Cu gonguri de carne putridă, fastuos,
Apa Lethei curge-n duet cu sângele meu
Pun poduri de sfoară pe măduva din os.

Undeva, nevăzut cresc muşchi ca pe copaci


Ca să arate nordul morţii, prn busole de oase
Amintirea a ceea ce-am fost
Va porni spre casele noastre,
În paturile noastre va dormi, va vegeta şi va iubi!

Iarba ni-i trecută în acte ca părinţi,


E ora la care nu-i nicio oră
Şi biciuiţi de-am fi pe rând de hoţi
Am sângera cu toţii pomeţi şi auroră.

Dacă buretele care e omul


Este de mâna destinului stors pân´ la tare,
Mai rămâne moartea după noi să umple
Sacii cu cenuşă şi să-i pună-n hambare.

19
Cartea dintre doi tâlhari
Dar, Doamne, ce mâini, ce picioare ne dai
De nici nu pot da altoi ele-ntre ele cândva,
În viaţă degeaba aveam pâinea şi cuţitul
Când nu ne era foame şi el nu tăia.

17 iunie 2006

19
Darie Ducan

LINIŞTI BESTIALE

19
Cartea dintre doi tâlhari

19
Darie Ducan

Singura înălţare
Ne-am trezit cu lingurile-nfipte-n masă,
Inexplicabil, paradoxal şi ne întrebam cu toţii
De ce sunt lingurile înfipte-n masă.

Neputându-le scoate în tainica seară,


Am început să mâncăm cu mâinile
Nedumeriţi. Înghiţeam o bucătură
Şi ridicam din umeri.
Înghiţeam o bucătură şi mişcam din sprâncene,
Înghiţeam o bucătură şi sângele deja ne obosea,
Roşu, ca o interdicţie de lungă durată, până la apă.

Trăiam şi-mbătrâneam ca şi când


Clipele pe măsură ce treceau deveneau zale,
Dar mâncam cu mâinile miraţi
De lingurile împlântate-n masă.
Înghiţeam, înghiţeam mai greu ca via crucis,
Sufletul nostru visa că urcă şi se
Scutură de trup cum cuvintele unei rugăciuni
S-ar scutura de diacritice, să ajungă impersonale.

A apărut la un moment dat


Un om lungit pe una dintre linguri,
Din foamea noastră s-a născut.

Dar, totuşi, singura noastră înălţare


Era că ridicam din umeri. Atât.

10 iulie 2008

19
Cartea dintre doi tâlhari

Posibilitate
Nu s-a iscat potopul,
Cum zice-un adevăr,
Ci doar prea zemos
A fost primul măr.

Din el sigur a curs,


După muşcare,
Din glandele lui
Potopul cel mare.

Cu sâmburi anume
Ce valuri sporeau,
Perechile ca două jumătăţi
De măr se alegeau.

Cât de frumos începe


Să fie-ăst adevăr:
Arca lui Noe plutind
În zeama primei muşcături de măr.

De-acum când merg


În piaţă să iau mere,
Muşc şi-aştept o arcă
În colţul buzei mele

Şi dacă ea nu vine,
Mărul nu este măr,
Şarpele-ntârziase
Poate la adevăr.

Strigă Noe, strigă Noe,

19
Darie Ducan
Tare, în răspăr:
N-avem colace
De salvare pentru măr!

Nici nu muşcase bine


Acela ce muşcase,
Că-n zeama fructei
Arca lui Noe eşuase.

S-a adâncit potopul


Cel mult istovitor;
Acum nu îl mai caut,
Noe rindeleşte la cotor.

3 iulie 2008

O mie şi una
Suntem laşi de o mie şi una ori pe zi,
Cu noi înşine, cu ceilalţi, cu viaţa
Ca şi cum am fi laşi o mie şi una de nopţi
Şi-am zice nu femeii iubite.

Ca şi cum anul s-ar număra în laşităţi


Şi nu în zile şi o laşitate în plus l-ar face bisect.

Poate c-ar trebui să-i punem laşităţii noastre,


Fiecăreia, o glandă care să secrete apă,
Să aibă profeţii pe ce păşi îndărăt...

7 iulie 2008

20
Cartea dintre doi tâlhari

Muzică lentă
Ce muzică intrauterină se creează,
Mamă, de la atâtea mori de vânt.
În burta ta ne învârtim
Sub vântul zvonului oarecare.

Mâncarea ce vine din tine spre noi


Prin cordonul care ne leagă,
Vine pe un măgar.

Morile de vânt, iată,


Îşi au duşmanii ca hrană,
Numai că există le ţine în viaţă.

Ce muzică intrauterină se creează,


Notele se fac ulcere pe partituri
Prefaţând parcă golul ce-l lăsăm pe lume.

7-8 iulie 2008

Matcă vinei
Prin atâtea locuri mi-am dormit somnul,
C-ar trebui să-mi strâng de-o moarte măcar,
Ar trebui să fac chetă,
Să-ntind şapca sau ovarele maicii,
Cu borurile trase până unde dispar.

În faţa bisericii voi sta cu ea întinsă,


Cu un ochi se va vedea şapcă
Şi cu unul ovar.

20
Darie Ducan
Sărată e apa iertării şi matcă
Pâinii vinei. Bunvenit, aşadar!

Mi-am dormit în multe locuri somnul,


Cu sânge-nfăşurat ca funia în vis,
Firimituri de somn au căzut
Şi contactul cu aerul
Le-a transformat în pietriş.

Întind şapca să primesc sau întind


Ovarele maicii, la o luxoasă intrare,
Dar toţi cei ce-mi aruncă, din gaura palmei
Monede sângerează sub sistole de gol mare.

10 iulie 2008

Uitarea sunetului
„Peşteră, te schimb în bucium al plecării mele”
L.Blaga

Mă caut bine prin buzunare,


Se poate să nu fi luat tot.
Mă scotocesc bine în toate buzunarele,
Până în căptuşelile sufletului ajung căutând.

Ceva sigur am uitat la plecare,


Ceva sigur am uitat, am uitat,
Nu ştiu ce, dar am sentimentul acesta.

Trăiesc cu el şi îi dau de mâncare,


Formăm un cuplu uneori fără să vrem,

20
Cartea dintre doi tâlhari
Ce am uitat, Doamne, sau cine oi fi tu
Acolo deasupra, ce am uitat?

Poate nici nu era în plan să iau,


Dar am uitat. Nu e în niciun buzunar.
Am ieşit din peşteră şi am uitat
Să iau ecoul pentru când am să mă-ntorc.

E ca o subtitrare, să înţeleagă ceilalţi,


Că eu nu pot pleca nicăieri fără
Să iau cu mine ecoul întoarcerii mele,

Fiindcă fără el n-am să pot să mă-ntorc


Cum nici urechea nu se caţără pe cântec
Însă trăieşte din ecoul lui.

13 iulie 2008

Presentiment
Presimt că va veni ceva, ceva,
Presimt că din pereţi va coborî un abur,
Presimt sudalma imensă a aflării că simt.

Presimt că simt şi acest „simt” cuiva îi e argint,


Presimt că porii se vor lăsa fecundaţi de o umbră,
Presimt că vor sta deschişi spre cai troieni.
Nu ştiam că există cai troieni care se pot pulveriza!
Dar presimt că am aflat, presimt.

O iau la pas, mă plimb pe mal de ape,


Pe câmpii şi pe şolduri de deal,
Dar nimeresc în livezi cu pomi care fac puncte

20
Darie Ducan
Şi sâmburii lor sunt tot puncte şi ei.

13 iulie 2008

Avem de
Avem multe de rezolvat în iubirea noastră,
Trebuie să modificăm ferestrele încăperii
Şi în loc de geamuri să întindem
În rame timpane, să fie totul şoaptă,
Să fie totul fior, a şi cum ne-ar vasculariza pe noi, aici
Căderile sporilor de ferigi, în pădure, departe, acolo.

Avem de rezolvat multe în iubirea noastră,


De corectat, de pus diacritice,
De subliniat şi de îngroşat multe
Până ieşim pe cealaltă parte, nu a foii, ci a copacului.
Avem multe seve de îndreptat,
Frunze veştede de căzut, rugându-ne gravitaţiei,
Avem de mutat pereţii şi de rămas aceiaşi,
Avem de refăcut tencuieli, căptuşeli, tavane.
Avem de pus punctul pe i,
Ce de i-uri văduve de puncte,
Parcă le-au fost punctele-n război!
3 iulie 2008

Te deum
Nu, Dumnezeu n-are picioare să fugă din mine,
N-are pietre pe care călca

20
Cartea dintre doi tâlhari
Fiindcă eu mă termin numai în ochii celorlalţi
Şi nu poate să-i zdrobească, să-i orbească.

Nu, Dumnezeu n-are picioare să fugă din mine,


Nu ştie drumul fiindcă eu sunt o ajungere
Şi nu un punct de plecare. Şi de unde-a
Venit el nu e făină, să fi presărat, ci numai pâine.

N-are picioare să fugă din mine


Şi nu poate fugi, nu se poate rupe de mine
Pentru că nu s-a văzut piatră
Din care să fugă umbra şi ea să rămână uşoară.

3 iulie 2008

Maluri
Te am lângă mine, aşa, de departe,
Ferestrele stau de-a dreapta timpanului,
Poate vii, sunt numai ochi şi urechi.

În restul corpului putrezesc,


Numai ochii şi urechile îmi rămân neatinse,
Mai agere cu cât mă-ndes în moarte.

Poate vii, poate totuşi vii,


Te aştept cu timpanele-afară, profilate pe uşă,
Cu ochii mutaţi ca gutuile-n geam

Şi cu trupul râu între-aceste două simţuri-maluri.

12 iulie 2008

20
Darie Ducan

Panopticum
Nu îmi pot închipui nimic
Decât o serie de largi rămâneri în urmă,
O lume de bliţ-uri ale vieţii,
O lume de cişee traversând.

Nu îmi pot închipui nimic,


Durerea mea îşi face prefaţa postfaţă,
Traversez trupuri cu sufletul
Şi calc pe negi, că-s mai stabili.

Îngeri alungaţi, la subsuori asudă miere,


Cain şi Abel se mângâie cu umbra, de fapt,
Lumea ne dă monstruos de mici proporţii
Şi suntem virgule între două rămâneri în urmă.

Nu îmi pot închipui nimic,


Vedem cum cuiului lui Cristos, după batere,
Pe cealaltă parte îi creşte unghie groasă.

9 iulie 2008

Inimă de piatră
Ce remediu să-i găsesc suferinţei?
Îmi trimit inima în epoca de piatră,
Să înveţe să devină de piatră,
Să i se predea tăcerea şi îndurarea intensiv,
Să vadă multe dar să nu ştie nimic,
Să o rotunjească ape sau zvonuri
Dar să n-o spargă nimic.

20
Cartea dintre doi tâlhari

Îi voi da o bursă în epoca de piatră,


O voi pune-n gazdă-n prundul
Vreunui râu, ca să devină piatră.

Asta trebuie, să stocheze mai multe amintiri,


Să le contragă până când umbra ei,
Fiindcă a devenit piatră,

Se va bifurca precum o limbă de şarpe.

7 iulie 2008

Pietre aruncate
Pietrele-aruncate de voi îmi ning pe spate,
Mă fac mai alb, mai plin de pubertate,
Ning toate pietrele şi toate-au şapte vieţi,
Când ning pe mine, Maria Magdalena e deja nămeţi.

Ceva din mine tranzitează spaţiul


Locurilor ce ierni nu au în veci,
Timpii-şi scot timpanele la poartă
Ca să nu te-audă cum treci.

Femeie caldă, care dai şi tu


În mine cu pietre şi ele devin vetre,
În mine cu lumi şi ele devin pruni,
Să facă prunele drept vânătăi,
Durerea are sâmburi, tăcerile stau clăi.

9 iulie 2008

20
Darie Ducan

Cină în mişcare
Nu există umbre care nu trădează,
Toate printre noi apar cu mâini fierbinţi,
Sângele are mimica trează
Şi drept leucocite îi curg treizeci de-arginţi.

Servim cu toţii cina normală,


Cina de taină, nu pe o masă, nu,
E prea stabil criteriul să nu fugă,
Ci pe o căţea care tocmai născu.

Mâncăm pe biata javră jigărită,


Udă toată, slăbită de puteri,
Pâinea ni se udă, vinul se botează,
Se bate-o nouă zi precum arginţii ieri.

Luăm vămile pe cap ca pe-o căciulă,


Trecem din umbre-n trup şi ne trădăm,
Iubirea nu era-n căţeaua-aceea,
Ci doar instinctul să ne continuăm.

E pâinea udă de parc-a stat sub arcă,


E vinul plâns, parc-a plouat în el,
O drojdie-a reţinerii ne-ncearcă,
Naşte câini căţeaua, ca un ecou, altfel.

Servim această cină pe o caldă căţea


Ce ne-ncălzeşte pâinea şi-n cupe fierbe vinul,
Pântecul ei e-un cer, căpuşa stea
De el se prinde să-i latre tot destinul.

Nouă în sânge ne curge trădarea,

20
Cartea dintre doi tâlhari
Nu plâns, ci numai clocot şi numai foame îi,
Cinăm pe o căţea ce îşi emană sarea,
Arginţii au forma găurii de cui.

9 iulie 2008

In nuce
S-a învârtit ce s-a învârtit.
S-a învârtit cotorul de măr
După muşcare
Până când a săpat
Direct groapa de-ngropare.
S-a învârtit cotorul de măr
Ce s-a învârtit.

De aceea când omul


Duce degetele să-şi facă cruce
Acestea îi devin brusc
Fişicuri de arginţi
Şi i se-mprăştie,
Ultimul căzând
Ca un extaz. In nuce.

28 august 2008

De parcă
Aproape-am ajuns,
Nu ştiu cum se face,
Să pescuim ape
De atâta măreţie de peşti.

20
Darie Ducan

Să fie-atât de mulţi încât


Să se sufoce şi numai
Transformarea cozii lor
În trifoi cu patru foi
Să-i mai ţină în viaţă.

Am început să pescuim ape


Şi tot nu înţelegeam de ce
Cârligul se prinde atât de des de noi
Şi din ce pricină cele trei vârfuri ale sale
Se unesc într-unul.

De parcă noi am fi doar frunte şi atât.

9 iulie 2008

Râuri spre mare


Mă iau prin noapte după-o stea
Ca un câine după o trăsură,
Cuta cearşafului e o buză crăpată în frig,
Vânătaia ei a fost cândva arsură.

Felinarele luminează cu voaluri,


Din năvoade ies femei fără mări,
Ating încet nişte mere pe-o masă,
Patul curge şi se face râu de stări.

Curge ca s-ajungă la o mare,


Unde se-ntâlnesc toate paturile de zăcut,
Unde se-ntâlnesc şi cele de iubire
Cu trecuturi şifonate-n aşternut.

21
Cartea dintre doi tâlhari

După-o noapte de dragoste sau de boală,


Curg şi-şi taie albie prin hol,
O iau pe casa scărilor, s-ajungă,
E undeva o marea lor.

Plesnesc cu volbură de aşternuturi,


Cu perne boţite de-atât oftat,
Toate paturile din lume curg după o noapte
Pe-un prund de noptiere cu mere de muşcat.

Ce le face oare astfel să curgă


În susur de somn şi matcă de vis?
Baraje nu au şi nu pot să îşi pună,
Curentul iubirii le-a luat şi proscris.

De-a valma pe scări şi blocuri bătrâne


Curg printr-o deltă, ca un fior,
Toate izvorăsc din dormitoare
Şi se termină-ntr-o mare a lor.

7 august 2008

Himera dintre pahare


Stau în cameră anume cât să
Ţin rece paharul cu apă de pe noptieră,
Anume cât să satisfacă un om fugit
În maraton până la sine.

Nu ies nicăieri şi simt în jurul meu


Cum se strâng pereţii ca degetele-n rugăciune
Sau ca vaginul femeii când timidă este.

21
Darie Ducan

Tu, care eşti aceea, de ce eziţi să vii,


Aş fi dispus să te aştept până
Apa din pahar reface-un circuit
Al ei în natură şi se întoarce iar în pahar,
Târându-se pe brâncii setei.

E o religie a aşteptării ce fac eu,


De aceea stau între două pahare cu apă,
Pline şi calde, eu, golul şi recele.

Aşa cum tu stai să alegi între INTRI şi INRI


Şi nu ştii să intri sau să inri mereu.

2 iulie 2008

Te deum faustic
Câtă pătimire e-n păstori
Astăzi şi la propriu şi-n idee,
Găurile caşcavalului ne-arată
Cuiele lui Cristos că s-au bătut
Adânc, până în căile lactee.

Vârfurile lor şi-acum ating


Himenul durerii ancestrale,
Tot ceea ce ning, de fapt mening,
Creier, de fapt, tot ce şale.
Când priveşti în spate, brusc se fac
Retinele toate arginţi, cad în palmă,
Când n-avem la automatele de suc
Putem privi-napoi cu sete calmă.

21
Cartea dintre doi tâlhari
Cuie încă mari ca nişte păsări
Trec prin cosmos lapte devansând,
Câtă durere şi pe ce cântec
Cuiele-n palme or fi dansând?

Sânge împins din spate de mere,


Multă tăgadă şi multă pricepere,
Încă sunt urme în ce mâncăm,
Încă miroase mortu-a concepere.

6 august 2008

Şi totodată
Priviţi cum ne zbatem ca vârful de chibrit,
Fugim şi de catran ne este drumul,
Ne-a făcut Cervantes mori de vânt
Să aibă de la ce să ne adie scrumul.

Şi e semn că şi aşa suntem


Alungaţi şi după ce ajungem spuză,
Mamele din burţi nasc un punct,
Acela după care eşti doar scuză.

Uită-te în urmă, vraf de vânt,


Totul se face ultima dată, â
Bate-ţi sperma-n cuie pe o cruce,
Drumul să-l scurtezi şi, totodată

Să faci roata nimb şi nimbul roată.

6 august 2008

21
Darie Ducan

Citirea femeii
După ce te-a plămădit din atâta moarte
Şi, schiţând la tine, -a pătimit,
Între picioarele tale mă pune semn de carte
Dumnezeu, să ştie până unde te-a citit.

Cu atenţie te-a pus pe noptieră


Şi-n seri de frig a stat la taina ta,
Acum se culcă şi nu mai citeşte,
Să ţin semn lecturii timp de o moarte-aş vrea.

Eu stau să despart două file


Unde se opresc ochii lui Dumnezeu
Când se-odihneşte după oboseala
Rând cu rând de-a te citi, din greu.

„Culcă-te, Doamne, pune-o pe noptieră


Cu mine cuibărit adânc în ea,
Voi sta să o păzesc de toate cele
Şi voi citi şi jumătatea ta.”

9 iulie 2008

Să te am
Când cad de pe bloc
Şi vertebrele mele se izbesc de beton
Sună exact ca tocurile tale pe ciment.

Îmi vine să plâng când mă gândesc


Ce sunt capabil să fac ca să te imit,

21
Cartea dintre doi tâlhari
Să te imit ca, măcar aşa, să te am.

17 noiembrie 2007

Adieri
Nu ştiu ce ne bagă în mâncare,
Dar, când nu mâncăm
Ne iubim mai profund,
Ne ţinem unul altuia de pâine,
Ne suntem unul altuia cuptor
Şi facem salturi unu-n altul
Până când ne ardem de tot.

Vor vedea în curând două


Grămezi de scrum plimbându-de
Prin parc şi-n loc de mâini
Îşi vor da adierile.

17 noiembrie 2007

Nud crescendo
Mi-e frică de tine ca de moarte,
Mi-e frică să mă apropii de tine,
Să-ţi ating sânii aceia frumoşi şi perfecţi
Pentru cî îmi pare că după forma lor
S-au făcut cupele din care
Lui Socrate i-au dat să bea.

Mi-e frică şi fac un pas înapoi,


Să-i ating cu patimă? Sau cu ură?

21
Darie Ducan
Fug de tine ca de moarte,
Trup balansând între ghilotine şi aripi,
Fug de tine ca de moarte şi încep
Să cred că şi Socrate s-a înecat, de fapt,
Cu sfârcul tău şi de aceea a murit.
Tot te voi avea, mereu mai mare
Cu cât se zvântă cupele mai mult.
19 noiembrie 2007

De mic copil
De mic copil am învăţat să am temeri.
Aşa mi s-a dictat. Aşa mi s-a spus la şcoală.
Mi-e teamă să-mi
Privesc sângele fie şi dacă mă înţep
Pentru că oricând s-ar putea
Transforma în apă şi nu ştiu să înot.

De aceea nu stau deloc în mine,


Ci în alţii, fac totul pentru alţii,
Sunt un bun creştin,
Îmi fac cruce cu perenitatea celulelor.

Mi-e teamă să-mi privesc sângele,


Mi-e teamă pentru că aşa am învăţat de mic,
Voi muri fără să mă privesc,
Voi fi tot un sânge transformat

Şi bisturiul de autopsie
Moise va fi pentru mine.

1 ianuarie 2008

21
Cartea dintre doi tâlhari

Alma mater
Mamă,
Suprema jertfă
Pe care aş putea-o face
Pentru tine
Ar fi să fiu răstignit
Pe un jet de lapte
Care-ţi iese din sân,
- Lapte cu care tu mă hrăneai –
Şi să gângur
Că sunt pe-o Golgotă
Pe care n-am suit eu crucea,
Ci ea a apărut
Deodată sub mine.

1 decembrie 2007

Bolero sobru
Noi trăim de pe-o zi pe alta,
Parcă suntem case eliptice de duminică,
Parcă suntem cocori decolând
De pe ultima literă Z.

Nişte mâini întinse


Îşi picură amprentele pe lucruri
Dar ele se stafidesc şi se chircesc
Şi praful pe lume se pune la loc.

Femeile stau goale-n pat şi prăfuite


În aşteptarea bărbaţilor

21
Darie Ducan
Şi praful pe ele prefigurează negi,
Semn că există părinţii prafului.

Niciodată nu sunt locuri


În care să sune mierea perfect,
În care extazul dulcelui să nu poată fi contrariat.
Ne izolăm în litere ciudate,
Uitând că A şi Z îşi pot da mâna,
Cu degetele opozabile să se atingă
Ca două fântâni frecându-şi cumpenele
Să facă focul ce le provoacă setea.

Parcă suntem case eliptice de duminică,


Suntem familii închegate ca sângele,
Închegate ca aerul unui blestem,
Pe ultimul om îl cărăm în spate
Şi, fără să vadă, îi furăm coaste pentru următorul,
Ne temem de sfârşit, dar trăim cu el,
De atâta lipsă de destin şi zarurile
Noastre sunt mai slabe şi raza lunii
Şi-o bagă-n alte puncte, îşi strâng cureaua, deci.

Vom renunţa curând, vom renunţa


Cum renunţi uneori la viaţă ca să fumezi o ţigară.

22 decembrie 2007

Vorbele suspendate
Într-un oraş cu te iubesc-uri suspendate,
Uitate-n bulele celor ce-au fugit din laşitate,
Cu praful de trei degete pe ele
(Degetele cu care se făcea cruce),

21
Cartea dintre doi tâlhari
Eu, mă întreb regretând şi plângând,
Îmi pun întrebări ce şi-au făcut
Din semnul întrebării cocoş de pistol suicidal.

Într-un oraş în care toată lumea


A fugit de sub vorbe, ca de sub bombe,
Într-un oraş în care toate străzile sunt pustii
Mă pun sub vorbele suspendate, pe rând
Şi-i port celuilalt mie
Diverse sentimente.

26 noiembrie 2007

Realişti cu soarta
Aşa destin puţin avem sub cer,
Nu are rost să ne minţim,
C-a început să ne slăbească zarul
Şi de-l atingem coastele-i simţim.

Îi auzim stomacul ghiorăind


Ca pe un madrigal de sărăcie,
Cenuşa ne-o vom auzi bocind
Că nu a fost ce-ar fi putut să fie.

Putem să facem gesturi de bravură,


Putem să umplem talerul mai greu,
Suntem atât de goi că are ulcer steaua
Căreia ne-a dat în grijă Dumnezeu.

Şi câinii ne-ar fi plâns de milă


Dacă n-ar fi avut să-i plângă pe ai lor,
Aşa puţin destin avem că şi-o ferigă

21
Darie Ducan
Împrăştie pe lume un mult mai potent spor.

Mai avem ceva de măsurat,


Groapa noastră pentru un mormânt,
Suntem atât de pesimişti că negii
Dacă ni-i vom sparge, va ieşi pământ.

23 decembrie 2007

Balada lucrurilor prost înţelese


Sunt mulţi pe-această lume
Care se bagă-n seamă
Şi adevărul în iţe-l descos,
Sunt în stare chiar să bată
Cuiul lui Pepelea în palma lui Cristos

Şi să vină-apoi să îşi agaţe haina


Când li-i cald ori când se văd comozi,
Pune-şi-ar pe malul nesimţirii
Reci armate de stabilopozi.

Nu avem timp de animale triste


Şi nici de mâncători de fier,
Însă nici nu vrem s-ajungă
Palmele lui Cristos vreodată cuier.

Sunt oameni ce confundă deseori


Utilitatea cu însemnătatea a ceva
Şi îşi bat cui în palme doar să pună
Moară pe debitul a ce vor sângera.

Lumina adevărului irigă lumea

22
Cartea dintre doi tâlhari
Mai ceva decât un felinar sadea,
Ar trebui să afle şi aceia
Ce urcă pe Golgota paltonul să şi-l ia.

Vor face-o garderobă-ntre tâlhari


Nebunii lumii ce nu vor a şti
C-a sângera spre ochii lumii mari
În primul rând înseamnă pleoapă a le fi.

21 decembrie 2007

Ultima
Amurgurile au căzut triste,
Cu urme de ghips pe ele.
Nu se mai poate nici lătra,
Totul e închis şi cheile topite,
Totul e ascuns şi lacătul uitat,
Tot ce era de iubit a fost iubit,
Sinuciderea are tot mai multă
Vasalitate faţă de viaţă.

Ugerele morţii sunt secate până la ecou


Şi ecoului i se-aude
Părul pe mâini sculându-se de teamă,
Totul e închis şi dosit în vârste,
Totul se termină şi i se-aude punctul
Ca o plonjare în apă, ultima.

Mineralele din oameni


Sunt ultima mijire a ierbii,
Osemintele amintirilor
Sparg praful şi ies şi zic că ies din pupe,

22
Darie Ducan
Regretele încep să fie borne de plecare,
Ultimii oameni încep să aibă licheni.
Ne adeverim trişti, ne adeverim
Pâinea lui Goliat luată de foamea
Lui David. Mizeria noastră
Înfloreşte cu fiecare speranţă a noastră
Şi bubelor noastre de pe trup
Le punem cilicii, ca să nu răbufnească
Şi să ne dea de gol.
Unde eşti speranţă minimă,
Guernică din maici Tereza?
Sufletul nostru se calcă-n picioare
Singur, deşi n-are picioare,
Nu se mai poate lătra!
Nu se mai poate plânge.
Cică s-au auzit cândva
Încărunţind perciunii de gâde
Şi cineva a orchestrat asta
Şi a dansat pe ea.
Se vede soarele doar
Prin găurile de glonţ.
Dar şi-n acelea se bagă vată,
Suntem ăştia care suntem
Şi fiecare atim din noi ţine
Pe genunchi câte o carte de Cioran.
21 decembrie 2007

Explozia păsării
A explodat o pasăre în zbor
De-atâta tristeţe şi singurătate

22
Cartea dintre doi tâlhari
Şi schijele s-au întors din drum înapoi,
Dându-şi seama că nu pot fi mai multe
La cât de singură era ea.
Astfel, pasărea a explodat în zbor
Cu o singură schijă. Tot ea.

23 mai 2007

Măcar ea
Singur, trist,
Alungat, fără serviciu,
După o masă în parc
Am venit acasă şi
Am privit pereţii goi.
Într-unul era bătut un cui,
Oarecare. Îl bătusem acolo
Doar ca să isc în gând o mână
Sub el care să işte o tendinţă
De a mă mângâia. Măcar ea.
Măcar ea.

11 iunie 2007

Incantaţia şarpelui
Cu cât dă şarpele prim
De pe el jos o piele
Cu atât Golgota ultimă e mai scundă.
Câte piei poate avea un deal?
Câte straturi de adevăr are un munte?
Un şarpe năpârleşte de un deal,

22
Darie Ducan
Un spin mai năpârleşte de o frunte.

Şarpe care mergi în drum spre măr,


Să treci prin multe, să năpârleşti atât de tare,
Chiar în minus de tine dac-ai năpârli,
Cât s-aduci Golgota sub nivelul lumii
Ca, de sus, cu toţii să o putem privi.

Să ne pară că-i o mare rană


Numai ca să credem că s-ar cicatriza,
În fiecare tăietură e o cruce,
Mereu în coastă ne împunge Nimenea.

Şarpe, să fie-atât de joasă răstignirea


Încât ca din fântână, ecou de cui bătut
Să poată fecunda ovarele de mame
Şi să se nască prunci cu sens interzis spre trecut.

Dar niciodată, şarpe care treci


Spre mărul din gât sau spre cel din grădină,
Să nu-nţelegi acel ecou ca şi cum
Ţi-ar fi picioarele ce-ar trebui să vină.

18 iunie 2007

De rerum
Mi-a obosit mâna mângâindu-te,
Ca după şapte mii de pagini scrise,
La ultima mie m-am odihnit,
Ca Dumnezeu după ce construise.

Lumea din ape şi din noroi

22
Cartea dintre doi tâlhari
Mi-a obosit şi-o să cadă
Peştele înoată-n noroi,
Pasărea zboară-n zăpadă.

Leul fuge din steme,


Să năpârlească prin vreun ghetou,
Mâna îmi amorţeşte ca moartea,
Ce-ar sparge cu unghia ultimul ou.

Mi-a obosit mâna şi pot jura


Că nu-i mai obosită după mângâiere,
Decât chiar a lui Dumnezeu era,
După ce-a făcut lumea din clopote şi fiere.

Şapre mii de pagini parc-am scris,


Şapte mii de pagini pe carnea ta divină,
În tine ca în cerc sunt circumscris,
Punct final din care creşte o stamină.

13 martie 2008

Ca orice plecare
Ca orice plecare în galben de vârste
Miroase întinsul a oase de somn
Crustele liniştii se desprind de pe buze
Să se întoarcă omul de la lepros la domn.

Din pântecul mamei pot sări direct greieri


Nu îmi mai pasă deloc ce va fi,
Noaptea, ca ţuica, face mărgele
-n fereastră, de deasă ce e şi va fi.

22
Darie Ducan
Timpul îmi creşte ca o credinţă,
Gri convingător şi galben supt,
Compozitori, puneţi-mi pe note ultima suflare
Să mor de multe ori, chiar fiind dedesubt.

Ca orice plecare în galben de vârste


Traduc gri-uri tot mai aproape,
În toate sunt singur, singur,
Păşesc pe sperma mea ca şi Cristos pe ape.

27 februarie 2008

Submultipli ai prăbuşirii
Şi prăbuşirea are submultipli
Ca o monedă-a unui stat de oase,
În disperarea noastră se aud coroane
Puse pe darea înapoi a racului, cu pietre preţioase

Şi sceptru pe atâta nostalgie,


Ce ţară! – bunăstarea prin căderi de frunze
Aici se măsoară şi-atât o să fie
Cât după veri sunt toamnele ascunse.

Pinten se pune la baza nervilor,


Firul ierbii se bifurcă şi are venin,
Prăbuşirea e recolta orbilor,
Degetele-s gene pentru ochiul pas, când păşim.

Şi prăbuşirea are submultipli


Când suntem siderali şi prea buimaci,
Apunem în izvorul unui ţipăt
Cu ceafa noastră care naşte raci.

22
Cartea dintre doi tâlhari

Ce de bani ne dă toamna, salariu,


Avem deja averi câteva morţi,
În noi umbra roade ca un cariu

Lemnul pielii care dă spre Porţi.

22 august 2008

Foamea de din nou


Dă-ne, Dumnezeule, aluat să plângem
Până creşte de drojdia motiv,
În noi e o scoică de linişte,
Membrele pe lângă corp ne sunt un portativ

Ce ţine poate o linişte mai adâncă


Decât detonarea iluziilor în gol,
Decât chiar pierderea speranţei
Şi decât aruncarea raiului în formol.

Dă-ne aluat să plângem, moale, moale,


Ceva scurmă cu gheara adânc în noi şi,
Cand o scoate, cu inima noastră în ea o scoate
Dar nu sângerează sânge, ci

Sângerează ieri, alaltăieri şi niciodată,


Ne hrănim doar din ecoul unei lumi căzând,
Ecoul nostrum nun e-ajunge
Nici să ne vedem rănile supurând.

Toate muzicile sunt doar ecoul,


Se constituie orchestre numai din ecou,

22
Darie Ducan
Dă-ne, Doamne, aluat să plângem,

Să nun e fie foame de din nou.

26 august 2008

Prefaţă pentru pustiire


Dacă o să se-nchine cumpăna sudorii
Neliniştea va fi şi mai presus,
Sunt zidul ce şi-a îmblânzit dărâmătorii
Zidindu-şi o fereastră cât mai sus.

Voi investi mai mult în solitudini


Cusute-ntre ele cu drumuri de plecare
Şi mă voi pustii, ca rămăşag m-oi pieptăna
Cu coastele voastre, ale lui fiecare.

Singărătăţile şi marile stafii se-adapă


Din sudoarea mea ca în pădure cerbii,
Voi auzi râmele-mpingând
Cât verde pot ele pentru creşterea ierbii.

Boceşte minereul din pământul ce eşti!


Îmi spune oglinda cu gura închisă,
Sunt zidul condamnat la dărâmare
Şi ultima dorinţă e o fereastră deschisă.

Dar pare-mi-se că din cărămida


Mea ce se sfărâmă când sunt dărâmat,
Praful roşu, de-albinele uimirii
Ca polen ritualic este luat.

22
Cartea dintre doi tâlhari
Ceaţa îmi dospeşte-n pustiire
Ca-ntr-un cuptor, covata sunt tot eu,
Sunt receptaculul neliniştilor lumii
De la viermele-slugă până la Dumnezeu.

Sămânţa cade-n urmele de ochi,


În golurile fostelor orbite, -n nedospire
Şi cerul cade până-n mineral
Şi golul e-n genunchi, se-nchină în neştire.

Pe sub pământ mă-ntind pustiu şi tandru,


Îmi sap culoarul pe unde să pier,
Sunt zidul ce şi-a îmblânzit dărâmătorii
Făcându-şi cărămida din bucăţi de cer.

De-ar vrea să nu mai fiu, le cer


În loc de cărămidă ferestre să-mi pună,
Iubesc această fericire imens,
Dărâmarea mea ca o facere sună.

20 aprilie 2007

De la Ana la Caiafa
Ana, te iubesc de la tine până la Caiafa,
Dar ninge pe domino-ul ce-l vei intui,
Cu cât ai să îmbătrâneşti
Eu tot mai mult te voi iubi,

Deşi e mai puţin pân’ la Caiafa


Dacă Ana merge înspre ea,
Noaptea voi fugi pe-ascuns
Ca să împing Caiafa mai departe,

22
Darie Ducan
Până afară din religii, până-n locul neajuns.

Şi după ce va fi să mori,
Eu, bătrân, voi fi văzut
Cum voi trage Caiafa-nhămat
S-o-ndepărtez de Ana care m-a durut.

24 iunie 2007

Onirică
Merg prin vis, păşesc şi accept,
Calc atât de-adânc până în ulcerul morţii,
Dar oare tălpile mele nu-l vindecă
Fiindcă-am păşit cu ele în roua ta când asuzi?

Spune, copilă, cântec al nimănui,


În stomacul morţii cum să merg haihui?
Aerul acolo e atât de gastric că poate să mă
Digere ca rugina pe-un cui.

Păşind îl vindec, iubito, oare nu


Tărâţe moi ning iarna pe o devenire?
Oare nu râturile stelelor de sus
Se-mping spre troaca noastră de neliniştire?

Merg tăcut, păşesc şi accept,


Calc atât de-adânc până în ulcerul morţii,
Dar oare tălpile mele nu-l vindecă
Fiindcă-am venit cu ele spre tine ca
Muntele spre Mahomed,
Piatră cu piatră făcându-şi bagajul,
Râu cu râu prinzându-se cu un mic portjartier,

23
Cartea dintre doi tâlhari
Animal pe animal luând în marsupiul uimirii.

Şi tot păşind mă-ntreb


De ce, de ce nu îl pot vindeca,
Doar, deşi sângeram, iarba
Mi-a împins coasta tălpii rănite,
Mă iau pe mine-n braţe şi mă duc
Spre second hand-uri de stele apuse/răsărite.

21 iunie 2007

Dezertarea spre trecut


Ne-au dezbrăcat în pielea goală
Şi au pus pe noi duşuri reci,
Eram în secolul XXI şi
Voiau să vadă dacă putem
Urla până în secolul XX.

Ne-au controlat de toate măruntaiele pudorii,


Au ştampilat aerul cu cicatricile noastre,
După care, din duşuri au început să curgă
Oasele line-ale apei rămase.

Ne-au inregimentat la firul ierbii


Şi ne-au dat un borcan de dulceaţă de epoleţi
Să îl gustăm cu familia,
În tranşeea dintre sânii iubitei
În care noaptea stăm cu săgeţi.

Şi nu ştiam care sân e mai inamic,


Care ridică în semn de pace un jet de lapte
Şi-acum auzim omizile frunzei lui Adam

23
Darie Ducan
Cum ne-nfulecă bărbăţia noapte de noapte.

Hainele, cumpărate din talciocurile


Lui minus infinit,
Cu protezele moliilor încă înfipte-n ele
Ni le-au aruncat în oala de noapte-a lui zenit
Şi-n geanta de-armată cu care pleacă oamenii-n stele.

Am zis futu-i şi nu futu-i!,


Păroase vremuri, Doamne,
Chiar şi tu ai putea să-ţi laşi părul scurt,
Se va acri viaţa noastră,
Cale lactee – iaurt!

Dumnezeule, uită-te într-o scrumieră


Sau zi-i femeii să se pună-n duşuri
Şi să fie ea apă,
Coada de maimuţă din care ne tragem
A ajuns până şi în adresele de e-mail
Ale fericirii, şi sapă.

Din ce mai e în noi om


Ne-au dat la popotă să ne mâncăm unii pe alţii,
Numai femeia savura în cantina de priviri
Formele unor cicatrici de toamnă, ...
În cărţi năpârlesc liniile de dialog
Şi pielea lor se-aude ca un „urmează-o vamă!”

Eram atât de mici încât ne-au


Pus un scaun ca să putem spăla pe jos
Şi ei ne spălau cu duşurile,
Ca şi când noi eram un jos.

Din facere duhnim a uniformă militară

23
Cartea dintre doi tâlhari
Şi iată-ne acum în prefacere numai os,
Luleaua lor fuma punctele
De pe zarurile ce ei le aruncară.

Na, viţeii moi trebuie să ne mântuie,


Vino şi tu, căţea, femeia mea de noapte,
Cu coada, umbră a cozii maimuţei,
Îţi telegrafiez o mângâiere prin iarbă,
Îţi scriu pe hârtia igienică a unui mormânt,
Tu nu vezi că, mai mult ca noi
Excrementele strigă: -Evrika, sunt!?

8 iunie 2007

Conjuraţia ochiului
Mă duc şi ning în partea nevăzută a lunii
Şi-mi caut stelele prin care să respir,
Aud dezintegrându-se placenta mumii,
Cum face viermi în orice cimitir.

Mi se stinge setea şi se-aprinde


Ca o lumânare cu fitilul smuls,
Crucea se bifurcă la gât precum un şarpe,
C-un zaiafet de glande de otravă, muls.

Departe fug, prin irişii spoielii


Şi mă bifurc numai să pot să-mi sprijin
Umbra de ceva. În mine intră pîinea îndoielii
Şi vinul pentru care gură n-am a-l bea.

Alung fereşti cu tot cu ochi, departe,


Mă las purtat de vânturi tot mai aspre,

23
Darie Ducan
Pe tărgi de semne de-ntrebare-s dus,
Cortegiul meu e o ninsoare castă
Care cu sarea astrelor s-a suprapus.

Cocoşii-n cântec duc osânză de vecernii


Şi drob de amintire ducem interior,
Are femeia nişte maţe ale iernii,
Nişte ovare-amvoane unde tăcem sonor.

Îngenunchează tocul pe hârtie


Şi bisturiu-n carne cade în genunchi,
Hârtia de scris are ulcer de câţi cuci
Stau în ea de când era doar trunchi.

Îşi face cruce lehamitea în oameni


Cu şapte mâini din care şase dor,
În bubele lui Iov bat clopote de pâine
Şi cad firimiturile sonor.

Rămâne matca dimineţii caldă


Şi seara cade-n oameni tot mai des,
Ne naştem atârnaţi în nimburi
Ca în cuiere ce haine ne-au înţeles.

Abstractă carne se cojeşte-n spaţii,


Planetele pornesc dintr-un chibrit,
Miroase Dumnezeu a constelaţii
Mai mult decât a setea ce apă ne-a băltit.

Din toate teritoriile fricii


Ce pun pe hărţi de la scuipaţi la regi,
Miroase a mirungere în orificii
Revolverul care trage negi.

23
Cartea dintre doi tâlhari
Ce pasăre mai zboară drept în sine
Ca să-şi mănânce amintirea unui cuib?
Şi cine s-ar face cămaşă peste burta
Rănitului pe care cu trupul meu l-îmbuib?

Ce nenţeles se culcă cu-o părere


Şi ies din ei copii de rezolvări?
Şi sperma caldă tot se crede miere
În femininele atâtor reci aflări.

Chiar de la râme până la maimuţe,


De la maimuţe pân’ la omul fum
Pluralităţile produc tărâţe
Şi doar singurătatea grâul bun.

Găsim mereu locuri de întors capul,


Ne-am boteza copiii şi-n lada de gunoi,
În ochii lor ne-am răstigni scuipatul
Ce-a poposit cândva pe-obraz la noi.

Dar iată-ne mai singuri decât pruncul


Ce stă să încolţească-n mama ce nu-l vrea,
Suntem atât, o zgaibă, un furuncul,
Prin moartea noastră ne vom extirpa.

Să stăm în partea nevăzută-a lumii,


Să ningem acolo până devenim leproşi
Şi până în grădini apucă febră prunii
Că sâmburii li-s ochii noştri scoşi.

Singurătatea poate-i mai perfidă


Când îţi faci turnuri pe bubele lui Iov,
Când îţi faci mansardă-n vârful spinilor
Şi din albastu cobori pe scări de mov.

23
Darie Ducan

Altoi pe-argintul fugit din moneda


Trădării suntem cu toţii acum,
În uterul lumii ne stă anatema,
Ne naştem din ecouri întoarse din drum.

Copiii ni se nasc cu scoici în loc de ochi,


Cu frunze-n loc de gură şi de sexe,
Urechile le sunt meduze moarte
Şi oasele în ei adorm convexe.

Ce mai rămâne decât starea râmei


Ce-ajunge-n faţa unei icoane s-o avem,
Când se desparte-n trei, să-şi facă cruce
Cu degetele-adânc băgate, până în Eden?

Ce mai rămâne decât starea plantei?


Prin citoplasme să vâslim cu apăsare,
Ca un nebun ce, de gura infantei,
Îşi usucă iarba direct la ea-n ovare?

Poate ajungem pân la giulgiul pietrei


În care ne-auzim rostogolind,
Între opţiunea ştreangului şi-a pletei
Crucea se topeşte, din lumânări fiind.

Dar sus este un Dumnezeu turcoaz


Ca marea când tăcerea şi-o reprimă,
Delfinii sar pe punte în extaz
Şi ne-ntrebăm: -Dar Noe, la ce cuvânt e rimă?

Se cade să lăsăm steaua mai jos


Decât pleoapa chiar poate să cadă,
De-a lungul buzei veninul naşte os

23
Cartea dintre doi tâlhari
Şi-o carne pe el se pune din zăpadă.

Trăim şi vieţuim ca un săpun


Ce-alunecă prin mâini şi prin pendule,
Ele nu-l prind nu că-s alunecoase,
Ci că sunt găurite de cuie nesătule.

De-aceea spaţiul nu poate suporta


Şi îngeri dar şi gheare laolaltă,
De-aceea trage o prăpastie pe ea
Ca mască, fiinţa ce se vrea cealaltă.

De-aceea avem casă-n locul care


Se sfârşeşte tocmai în gheţari,
De-aceea visu-i pâine, moartea sare,
Nu-i sângele globule, ci doar ferestre mari.

Cain şi Abel se iubesc în taină


Sub tencuiala unei uri ce-a fost,
Unul se-aşteaptă iarbă pentr-o haină
Să aibă altul cald şi adăpost.

În loc de reci planete-n cosmos urcă


Mari creieri care se-nvârtesc,
E-o axă mare-ntre sărut şi bube,
Purgatoriul are recepţie(glumesc).

Se mai rezervă camere în joacă


De către cei ce s-au iubit mai des
Şi florile parcă se nasc în teacă
Să poată să le aibă polenul înţeles.

Ce lumi de măşti, ce cavernoase feţe,


Ca nişte uşi de peşteri, ca nişte reci intrări,

23
Darie Ducan
Toată planeta miroase a hârleţe
Şi-a corpuri cu hormonii- depărtări.

Iluzia îmbrăţişării ninge,


Percepţia iubirii moare-n ea,
Morile de vânt ancorează-n meninge,
Mama sângerează scrum când se taie-n ceva.

Coboară pe pământ un Dumnezeu turcoaz


Cu stelele snopite şi invineţite,
Ne bea doar lacrimile de necaz,
Cu ale bucuriei hrăneşte numai vite.

Se înţelege că în întrebări
Ne depunem icrele raţiunii,
C-am avea şi bărci, dar n-avem mări
Decât scuipatul Iudei, cu mal chiar steaua lumii.

Ce se mai poate înţelege din urlat?


Mai rămâne să vină cineva şi să-l creadă icoană,
Tăcem adânc, scorburos şi uitat,
După milenii dai ecou dacă îţi cazi în rană.

Nu-i nicio palmă pentru un întins,


Nu-i nicio mână care să mai poată,
Liniile palmei se-apucă de nins
Pe-un sicriu de linişte-nchegată.

Rostul nostru s-ar sfârşi aici


De n-ar fi lumina izbăvirii,
Măslinele se răsucesc în pomi
Ca-n pleoapele de aer ale-nvinovăţirii.

Presiunea sângelui inhibă tot,

23
Cartea dintre doi tâlhari
Păr din coada maimuţei ne urcă în artere,
Cândva ne-am tras din ea, prin sperma ei înot
Am ajuns astăzi la marea de miere.

Uitate stele, cariate ca dinţii


Spânzură-n spaţii, albe fiind,
Noi suntem doar ghilimelele cu care părinţii
Şi-au citat iubirea, lecuind.

Dar cu puterea noastră de a fi,


Când nimeni nu ne-ntinde-o mână,
Rămânem nişte mese la care poţi să scrii,
Tu scriitor de cruci, romancier de nopţi dese.

Prieten nu-i să-ţi dea o mână,


O îmbrăţişare sau ceva,
Numai maimuţa din care te tragi,
Omule, -ţi întinde coada sa.

Întoarce-te prin regnuri către pietre,


Ia-l şi pe Dumnezeu, ca singur să nu fi,
Acolo se târăsc râmele cele
Albastre şi-ndesate de zorii de zi.

Rămâi al tău, priveşte doar în urmă


Cu singularitatea scorburii ce-o ai,
Ai scoici în loc de ochi, ai blană de la turmă,
În spinare, probabil un deochi

Te paşte şi te mântuie deodată


Cu toate steagurile fricii, zise spini,
Se bat monede numai să-şi dea plată,
Orbesc planete ca să îţi dea lumini.

23
Darie Ducan
Aceasta-i şansa de a fi în lume,
De a muta oglinda, zodiile, tot,
De-a te muta cu totu-n casă nouă
Unde poştaşii ajungerea n-o pot.

Unde nici moartea poate n-ajunge


Decât ca împlinire, altcumva,
Pe cruce atârnă doar splina de la fugă
Şi spinii care au inflorit abia.

Atunci din om o să se işte ploaia


Şi moartea îşi va lua alt chip şi croi,
În univers va fi mototolită foaia,
Recursul judecăţii de Apoi.

14 august 2008

Invocaţie sării
Am săpat adânc,
Am săpat adânc în pământ
Ca să dau de sare,
Am dat de sare , multă,
Albă, curată, tăcută.

Ziduri de mină imensă,


Ziduri de gust uman, ziduri de sare,
Dar ziduri cu găuri de târnăcoape în sus,
Urme de oameni în urcare,

Găuri negre şi- adânci


În urma târnăcopului
Sau măsline vinovate în urma urcării?

24
Cartea dintre doi tâlhari

Ce târnăcop e ăla,
Doamne, ce lasă-n urmă
Măsline vinovate
Şi ce cădere le disculpă?

10 august 2008, Praid

Să nu rămână semn

Aş lua dacă aş putea


Toate liniile vieţii din palmele
Femeilor pe care le-am iubit,

Le-aş pune cap la cap cu răbdare,


Le-aş face ghem cât ochiul
Unui Dumnezeu uimit, de mare.

Viaţa de moarte cu ele s-o cos, aşa -


Sperând c-această rană se va cicatriza
Astfel încât să nu rămână semn,

Că am trăit, c-am fost, să nu rămână semn!

29 martie 2008

Carne şi adio
La felu-n care ştii să părăseşti
Cred că eşti numai carne şi adio,
Dar de fapt toată carnea putrezind

24
Darie Ducan
Se aude ca un adio rostind,

Numai că adio e de două ori adio


Faţă de o carne putrezind.

30 ianuarie 2008

Cucută
Cucută abdicând de la Socrate
Sunt eu care mă las să plec de vrei,
Tufa răsărind departe de cetate
Acoperea naşterea lui cu sunetul creşterii ei.

E albă liniştea şi ionică tăcerea,


Nu ar fi demn deloc să nu fiu eu,
Eu îţi fac răul scuzabil, însă
Ce rău ţi-ar fi de n-aş fi eu!

Amar e totu-n jur de parcă


Marginile galaxiei cupei i-ar fi contur,
Îţi sunt otravă care te înţarcă
În limitele vieţii şi-ale celor din jur

Căci tu trăieşti pe bază de otravă,


A nu te otrăvi de fapt îţi face rău,
Cucută-s care plec din gura lui Socrate
Să redevin o tufă într-un hău,

Un hău ce-aduce cu o cicatrice,


Un hău ce tace cum ar zice.

31 ianuarie 2008

24
Cartea dintre doi tâlhari

Misiune
Am înţeles că aerul ia forma ta,
Am înţeles că fizica nu acceptă,
Am înţeles că aerul ia forma ta.
Nici chimia am înţeles că nu acceptă.

Am înţeles că aerul ia forma ta


Şi numai plămânii mei zic: da
Convinşi de inima mea
Ce e-ntre ei ca-ntre tâlhari.
1 februarie 2008

Rost şi lucarnă
Uneori uiţi să exişti
Şi ţi se citeşte pe indiferenţă faţa,
Te răstigneşti pe peţioluri de frunze
Numai când ştii că ele vor cădea,
Ah, fată sau femeie sau crucea mea,
Uneori carnea ta acompaniază ceaţa,
Te descompui de-n pocnet stele-atingi
Şi ai în tine doar ruptă lumină
Şi-n măduva ta parcă ningi.
Uite-mă departe de-orice iarnă
Ce vine după toamna cărnii, rece,
Tu nu eşti de fapt decât o lucarnă
Prin care îl văd pe Dumnezeu cum trece.
1 februarie 2008

24
Darie Ducan

Gând
Orele sunt ouă după ouă după ouă,
Minutele sunt ouă mai mici
După ouă mai mici după ouă mai mici.

De ce măsurăm în ouă distanţa


Până la moarte? Sau toată viaţa
E de fapt numai ouăle depuse de moarte?

1 februarie 2008

Nu ar strica
Nu ar strica uneori
Pentru un minimum de respect de sine,
Să-ţi jupoi pielea şi să mă îmbrac cu ea,
Să mă iubesc cum te iubesc pe tine,

N-ar strica măcar atâta demnitate


Şi după ce o-mbrac şi-o port destul
Pe a ta lipită de a mea s-o smulg
Dând-o unui om umil ce-a plâns destul.

2 februarie 2008

Toată liniştea
Cred în toată liniştea sonoră
A amurgului clanţei de cupru, după plecare,
După trântirea uşii,
24
Cartea dintre doi tâlhari
Când gemetele iubitei intră la
Genuri muzicale între
Simfonie şi fluierat din frunză.

Atunci încep să pun pe note


Descreţirea picioarelor ude după potop,
Atunci îmi sap culoar pe unde
Să-mi şiroiască adevărul
Şi port trena de sulf a lavei ambiţiei mele.

Toată liniştea se acordează


În funcţie de unduirile trupului ei
Care striveşte clipele ca pe insecte,
Care devine muzicală sub mine şi cântă
Ca o lebădă, ca şi când după dragoste
Ar urma o moarte împinsă,
Mai-mai să se ciocnească de ou.

2 februarie 2008

Facultatea mintală
Suntem în facultatea mintală,
Ne aflăm pe holurile ei,
Ne aflăm în amfiteatrele ei,
Am adunat teancuri de cursuri nepredate,
Teancuri de piei neatinse şi nemângâiate.

Ne-am văzut rar colegii,


Nu ne prea ştim pentru că
Nu prea mergem la facultate decât seara
Când se stinge căldura cuielor din uşi
Şi coastele devin legate în serie.

24
Darie Ducan

Sesiunea ţine două mii de ani,


De la Cristos încoace învăţăm pentru
Examenul răstignirii pe trupul femeii de lângă noi

Şi nu ştim dacă o să-l luăm sau îl vom pica


Pentru că de fiecare dată materia e alta.
2 februarie 2008

Rugă
Fă-mă duminica ta,
Fă-mă duminica ta şi posteşte în mine,
Mănâncă numai apă din ploile lui Ilie
Şi firimituri de tine.

Fă-mă duminica ta,


Fă-mă duminica ta şi posteşte în mine,
Rupe carnea ta când rămân fără umbră
Şi pune-o ca pe-o umbră pe mine.

Să-mi ţină de cald la omoplaţi


Ca un pulover ţesut cu răspunsuri
La care nici nu au fost întrebări
Din jena că sunt mult prea multe ascunsuri.
Fă-mă duminica ta,
Fă-ţi săptămâna picior târât către mine,
E ziua când suntem cărbuni în tăceri,
E ziua când odihneşte odihna-n muncime.

Fă-mă, fă-mă duminica ta,


Din şapte-n şapte să flutur în calendare,

24
Cartea dintre doi tâlhari
Posteşte în mine ca doar carnea mea
Să te ţină în viaţă, fiindu-ţi mâncare.

Roade-mă pe dinăuntru cum credinţa


Roade chilia unui ascet,
Fă-mă duminica ta şi apoi
Lasă-ţi duhul să mă digere încet.
17 februarie 2008

Oare, oare?
Atunci când cade
O sămânţă-n apă,
Undele iscate
Nu sunt oare
Solii care merg s-anunţe moartea
Că o să vină-o viaţă viitoare?
Nu delimitează în spaţiu o monedă
Care nu ştim a câta-i şi din ce vânzare?
21 februarie 2008

Respirarea febrilă
Îl văd pe Noe,
Iubito, în corpul meu,
Trist, neştiind ce plămân
Pentru Arcă s-aleagă.
Cu care oare
Te-am respirat mai mult?

24
Darie Ducan
Nu poate alege şi-i ia pe amândoi,
De aceea fiinţele
Se iau câte două,
Fiindcă te-am respirat atât de mult, încât
Atunci când voi muri
Mirosul tău din plămânii mei
Îl va acoperi pe cel al putrezirii mele.
3 octombrie 2007

Primăvară duală
E-atât de multă înviere,
E-o primăvară mare
Că praştia-nfrunzeşte
Între tragere şi încordare.

Piatra cu care loveşti, aruncată


De fapt e o explozie mustind,
Într-un delir de verde se înoată,
Vezi bărci de flori cu un pistil vâslind.

Dezmăţ de trupuri în desperechere,


Ţâşneşte jet de muguri lovindu-se de nimb,
Spinii de pe frunte, înfrunzind, putere
Au să se împingă, ieşind din frunte, -n schimb.
Înfrunzesc răspunsurile uneori,
Omizile, însă, apar pe întrebări.
4 octombrie 2007

24
Cartea dintre doi tâlhari

Efigia arderii
Doamne, Dumnezeule,
Ce faci tu în această noapte
Când flacăra lumânării arde
Atât de- aplecată, că i se-aud spinările trosnind?

Ce faci? De ce mă-nveţi că nu-i


Trosnesc spinările şi că ceea ce-aud ar fi
Nasturii ce nouă ne plesnesc de-atâta bine?

De ce cântecul tău sună doar a surpare


Şi hematiile-n sângele nostru sunt ale golului
Ce trece prin noi urme de paşi, de picioare?

Li se-aud spinările trosnind,


Se-aud octavele mimicii mărului zbârcind
Şi între zbârcituri, tu, Doamne
Dormi ca-ntr-o cuşetă de vagon .

Rapsodia plecării
Plecăm.
Vorbim pe drum.
Gesticulăm abundent,
Parcă vâslim cu mâinile
În tristeţe şi în crispare.
(care dintre ele o fi mai limpede?)

Plecăm.
Vorbim neîncetat despre orice,
Scaune, trecut, mese pline,

24
Darie Ducan
Chiote la ele cândva,
Săgeţi dresate să-şi rupă gâtul
Singure înainte de ţintă.

Plecăm.
Tot ce vorbim se aude la fel,
Masă, foame, masă se-aud.
Cântec, cântec se-aude,
Numai acasă nu are ecou,

În locul lui vine un om cu spatele.

6 octombrie 2007

Elegie arbitrară
M-ai lăsat
Atât de trist, plecând acum,
Încât încep să cred
Că-s trist de când mă ştiu,
Că-n laptele supt de la mamă
Au căzut frunze,
Gestante cu două toamne deodată,

Că ele căzând au făcut cercuri,


Au făcut unde, care, prin vibraţii
Au tras cuiul punctului
De sfârşit al lumii, pentru mine.

16 octombrie 2007

25
Cartea dintre doi tâlhari

Hysichia
Curând,
Singurătatea va fi atât de mare
Încât cartografii n-o vor mai putea ignora.

Vor dezbate, vor analiza,


Cu mânecile suflecate,
La birouri scorojite de timp,
În faţa unor ceşti de cafele
Cu zaţul atât de uscat
Că-n el aproape-nmugureşte moina.

Vor discuta, se vor crispa


Şi vor constata că n-au ce face,
Că nu pot ignora, că nu pot nesocoti
Singurătatea care e atât de mare
Că se dau zodiile mai încolo, spre a-i face loc.

Cartografii n-o vor mai putea ignora,


Vor da coordonatele ei geografice,
Iar pe intersecţia paralelei cu meridianul,
Unde este ea cea mai adâncă,
Vor veni poeţii să se bată-n cuie.

17 octombrie 2007

Tăriile amărăciunii
Nebuno, frumoaso, copilo, femeie,
Din sfârcurile tale, ca jeturi albe
Ies degetele subţiri ale lui Dumnezeu

25
Darie Ducan
Şi umplu lumea de seninătate.

Unde e împlinirea pietrelor


Pe lângă a oamenilor? Unde?
Unde se termină zidul plângerii?
În care ochi? Şi ce el vede?

Ultimele firimituri de bine pe care


Le mai are lumea se fac trup comun
Să te devină ca venind înspre o poftă
Pentru care niciodată nu eşti prea sătul.

Tăriile amărăciunii sunt smulse


De albul tău ireversiubil în altceva.
Nebuno, corpul tău e-o avalanşă
Ca şi cum s-ar vasculariza zăpada şi s-ar durea.

Mă şi-ntreb, femeie, seninătatea mea,


De ce m-am născut doar o dată
La atâta bine cât am?

26 octombrie 2007

Pronunţarea apei
E-o vreme mizerabilă afară,
Parcă plouă cu chei ce nu deschid nimic,
În noi e fierea mai amară
Cu înc-o rugă ce n-a rezolvat nimic.

E toamnă-n oameni şi în animale,


Frunzele se-nvârt şi-n burţile de cai.
În ce stomac al întrebării suntem?

25
Cartea dintre doi tâlhari
Ce gastric Dumnezeu ne macină şi vai

Cum să pronunţ eu apa care plouă?


Pe mine cine apă mă va pronunţa?
Am stări de agregare numa-n carne,
Din ţurţuri simpli nu pot picura.

Înnebuneşte ceasul pe perete,


În cămăşi de forţă acele-am să-i pun
Ca să le înnod în metafizic...
Când orgasmul zării începe din lăstun.

Cum să pronunţ eu apă bunăoară,


Sunt starea de-agregare a toamnei nebuneşti,
În mine donează sânge ce-o să piară
Spre irigarea a ceea ce mai eşti.

Nu pronunţa apă, omule, copile,


Niciodată apă să nu zici
Că te vei auzi pe tine născându-te
Ca ecou al unei cicatrici.

27 octombrie 2007

Înţelegerea sfârşitului
Nu am să stau să-mi înţeleg dezastrul,
Sunt mai discutabil decât sfărşitul lumii,
Îmi iubesc părinţii până îmi cresc
Din negi fitile.

Îmi iubesc durerea până aproape


De-a n-o mai simţi. De a mă anunţa

25
Darie Ducan
Numai c-a fost, formal, prin poştă:
-Vă informăm că aţi avut o durere!

Pe unde-ai căpiat tu, îngere păzitor?


Ţi s-a intimidat melancolia. Ai început să exişti
Ţi laşi să-ţi crească păr, ascuns pe sub albeaţă.

Cineva veşnic ne urmăreşte în spate.


Sub fiecare pas făcut e o sămânţă
Care ne va sparge urma.

Atunci cum să nu îmi iubesc sfâşierea,


Cum să nu ascult sfâşierea pielii de pe mine
Ca englezul „God save the king”.

Îmi dau seama de laşitatea şi răceala


Omului. Asta e, mă voi bronza la un pietroi.

29 octombrie 2007

Icar
Lui Sabin Bălaşa

Din sămânţă a trăznit spre sus


Duhul fir spre călătorul fus -

Plecat cu geamantane de genomi


S-ajungă până unde fac stelele pomi,

Plecat cu un alai de nebuloase,


Atât de dârze că parcă au oase.

25
Cartea dintre doi tâlhari
S-a descusut sub nori ploaia căzând
Zidită cândva c-o mistrie de gând.

A trăznit sămânţa în sus c-o vagă vină


Şi waţii spinilor parcă dădeau lumină,

Păsările s-au altoit pe ea ca nişte negi,


Ca nişte afluenţi pe care-i înţelegi.

Şi au venit cu aripi care genunchi au prins,


Apa genunchilor să se facă zăpadă de nins,

Reflex cosmic sub zboruri în sus,


Ţipăt ancestral înfăşurat pe fus.

Bolboroseşte carnea pe fusul părinte


Apă minerală a galaxiilor, fierbinte

Numai când aude cât ecou lăsa


Retroactiv duhul pe care-l înfăşa.

Zaţuri de cafea se ling între ele


De lipsa somnului flegmei între stele.

Trece prin nori un fuior de moarte,


Bâtă ce apa Styxului o împarte,

Toiag vertebral cu măduva secată


De liniştea suspectă, consolată.

Pe aripile lui încă se simt pereţii


Uterului matern, de dinaintea vieţii,

Se-aude mimica urechii ascultând

25
Darie Ducan
Prin acel perete, de dincolo de gând.

Şi seva trece prin trifoi rataţi


Ca Iov prin viaţă, ca un şir de ciumaţi.

Înaintează tainic, plin de ape mari,


Cu regnuri de undiţe, cu regnuri de pescari.

Un trăznet analitic, o pungă de lipomi,


Puroi mieros de stele şi atomi

Zboară până-i creşte iarbă-n cerul gurii


Şi roua ei îi stinge setea, ochii, nurii.

Din sfârcurile lui ies viermi de mere,


Din părul de pe piept curg erecţii de fiere.

Dar a trăznit spre sus şi se înalţă


Până unde se-apleacă Dumnezeu de se descalţă.

Catran de zăpadă e pe arderea sa,


Miroase a fosfor de câţi peşti căra,

Însă zbura duhul, zbura acest fus,


Zbura până unde nu mai era sus

Şi-atât de jos căzut-a el dintre eterni


Că l-au găsit urmaşii abia-n colon la viermi.

Şi încolţea acolo să zboare viermi de soi


În largul vânătăii cărnii de pe noi...

1 aprilie 2008

25
Cartea dintre doi tâlhari

Pielea mea
Pielea cu care te-am
Atins astă noapte, iubito,
Nu pot să-mi imaginez
Că va putrezi cândva.

Aproape că-mi vine să


Mă-ntorc pe dos,
Măcar să putrezească ultima.

6 noiembrie 2007

Transfer
E eribil de frig
Şi ne-am maturizat rapid,
Hainele transpiră de oboseala
De a ne suporta.

E teribil de frig
Şi am început să îmbătrânim:
Dintre labile găicii
Unde un nasture nu s-a închis de timid,
Curge un sânge gros
Cu mici bucăţi de carne.

Ne-au luat-o hainele-nainte!

8 noiembrie 2007

25
Darie Ducan

Stele omnivore
Ne-am născut din stele şi, priviţi,
Lichid amniotic încă picură din ele
Ca din scocurile casei lui Dumnezeu,
Îţi place ploaia, Doamne, că ne ţii,
Pesemne eşti un trist, nici n-ai cum să nu fi.

Picurăm din tine dup-o mare ploaie


Care şi-n uitare a pus un nou rost,
În ou auzim cum picuri vămuirea
Cu fiinţa ce suntem din fiinţa ce-am fost.

Ne-am născut din stele omnivore


Şi ar trebui să şzim în primul rand
Că, de grabă, sudoarea mamei ce ne naşte
E aceeaşi cu-a groparului săpând.

8 ianuarie 2008

Raport către Charles Darwin


Din păcate ăştia rămânem,
Nu ne putem schimba,
Din ce ne tragem încă se vede,
Se vede vopseaua de pe cranii
Prin aceste cărnuri grii.

Prin frunza care cade


Ne vedem ca la radiografie
Şi taine create devin curve de contur.
Ce-am fost intră în noi ca tirbuşonul,

25
Cartea dintre doi tâlhari
Rând pe rând redevenim maimuţe,
În şir indian, cu număr de ordine fiecare.

Ni se stinge şi ultima putere,


Peşterile ne cheamă ca nişte guri de mame,
Cei doi tâlhari încep să cred
Că între ei aveau o îndoială,
Fiindcă nimicul este categoric doar.

Se face current ca prin ferestre


Paralele deschise între un nimb căzut
Şi-o gaură în pantof.

Crudă e orice finalitate cât


Verde e orice moarte.
În loc de vene în trupuri avem
Fire de telefoane la care oameni şi-au tăcut.

Ca orbii ne uităm la iubire


Şi faptul c-avem doi ochi
Nu ne spune nimic.

Trăim prin fotosinteza


Bulelor de deasupra noastră,
Cele în care nu scrie nimic.

Animalele se simt la noi


În adâncuri, în măruntaiele
Noastre mai scurmă, în atrii,
Părul ne iese prin mâini şi picioare
Ca nişte paie prin care maimuţa din noi ar respire.

Adânc în noi auzim


Frecarea pietrelor pentru scânteie

25
Darie Ducan
Şi asta ne ţine de puls.

Talantul l-am primit


Numai în subdiviziuni,
Părul de pe spate, doar, întreg.
Nu ne mai putem ascunde,
Pe colţii noştri se vede încă sângele
Primei prade, uscat, negru chiar.

Dar mirosul lui e mai puternic


Decât un parfum făcut ieri,
Darwin, prietene, ieşi din cârciuma ta preferată,
Nu mai bea de necaz.

Nici tu nu credeai că ai dreptate,


Nu mai bea, că în tot acest
Carnaval n-o să ni se mai lipească
Măştile de feţe de atâta păr
Prin care maimuţele ar respire.

Du-te şi culcă-te sau poate


Găseşti o femeie frumoasă,
Dimineaţă va fi altfel,
Dimineaţă va fi şi mai rău.

5 februarie 2008

Am auzit
Am auzit că îngerii păzitori
Stau în dreptul firelor de păr,
Să nu se vadă
Şi cresc deodată cu ele.

26
Cartea dintre doi tâlhari

Acum înţeleg de ce când sunt tuns


Mă simt automat mai singur,
Singurătatea e ca o armată,
Numai la moarte ea ajunge general.

3 decembrie 2007

Trup
Vor pica grădinile, mamă,
Vor pica grădinile,
Se vor suge înapoi
În frunza ce le-a căzut
Dintre picioarele primilor oameni.

Toate grădinile ne-au înmulţit pudismul,


Toate pădurile, mamă,
Că ai ajuns să te înmulţeşti
Cu un spirit şi să naşti cu un trup.

Vor pica grădinile, mamă,


Vor pica pădurile,
Se vor reabsorbi în ce au fost
Ca să privească lumea pe dinăuntru.

Un pansament voi pune de-a lungul


Crucii şi-l voi bate-n cuie.
Apoi îmi voi impune
Să mi se pară că a foşnit.

23 noiembrie 2007

26
Darie Ducan

Am speranţa
Ne vorbim atât de rar,
Că între cuvinte s-ar putea face
Depozite, debarale.
Mai pune şi tu o ladă,
Mai pune şi tu o pereche de pantofi vechi,
Depozitează cartofi.
Am speranţa că lor le vor creşte
Crengile şi ele vor trage cuvintele
Mai aproape unele de altele.
14 noiembrie 2007

Muntele Venus
Muntele Venus e gol, iubito,
Niciun uliu nu-l mai străbate,
Nicio solemnitate nu-l mai face reper,
Nici timpul nu-l mai suie,
Arborii lui sunt găuriţi
Şi n-au ce face decât tristeţe.

Muntele Venus trăieşte singur,


Nu e trecut în hărţi, în el
Nu mai schiază decât pasiunile nebune,
Am să îi dau foc într-o zi singurei
Cabane pe care o mai are.

Muntele Venus e gol, îl voi umple


Cu ninsoarea mea albă,
Iarna trupurilor să poată exista,

26
Cartea dintre doi tâlhari
Mai ales că, de atâta frig şi singurătate
Ejaculez oameni de zăpadă, direct.
18 noiembrie 2007

Via Dolorosa
Între ce eşti ş ice sunt
E un loc pe unde să-ţi scoţi cămaşa,
De aceea când urc pe tine să ne iubim
Îmi pare că urc o Golgotă.

Te urc şi ne rostogolim împreună


Cu sudoare, cu cercuri, cu cruce de-a valma,
Cu urmele de sfârcuri, adânci, din trupul meu.
Dumnezeu îşi scoate cămaşa prin rănile mele,
Albă ca o speranţă spălată din greu.

Ne rostogolim în devălmăşie, cu patimă,


Languros trupurile noastre-mbobocesc,
Suntem verzi şi omizile prind de ştire, între fiecare
Două straturi de piele sunt bătrâni ce cerşesc.

Noi ne iubim şi n-auzim de ei,


Nebuni într-un pat cald ca o sobă,
Suntem în pupa unei vremelnicii,
Fluturii zboară sadici, în robă,

Dar între noi fie vorba, durerea


Pe care-o simt când urc pe tine, -mi ţine cana
Ca să se verse-n ea melancolia,
Îmi iau zborul bătând din cruce, spre Nirvana.
12 noiembrie 2007

26
Darie Ducan

Urmele
Cuiele, bătute-n lemn adânc,
Dintr-odată au început să ofteze,
Să aştepte mereu, să aştepte
Şi apoi să vorbească-ntre ele,
Să tacă, pe ele cu sânge curgând
Ca o mimică de cuie-nţelepte.

Numai din prviri îşi vorbeau,


Mai calde fiind sau mai îndoite,
Mai adânc tăceau decât puteau fi bătute,
Florile lor au petale reci şi tocite.
Dispărând undeva lăsau urme,
În urma lor ca de acul albinei, gaura murea,
Mierea neagră ce se făcea mai sus de ele
A luat ca polen pudra cu care Irod se dădea.
Cuiele-adâncite şi răsucite-n linişti
Urlau pe răstigniţi, în palmele perechi
Şi invidiau oarecumva acele de cusut
Pentru faptul că ele au urechi.

Şi după-nmormântare din urmele de cuie


Ale crucii, timpane sparte-au curs ca din urechi.
16 august 2008

Calul şi Noe
Ca să nu-mi fugă calul
Am mers prin furtună

26
Cartea dintre doi tâlhari
Şi de ultimul fir de păr
De pe pieptul lui Noe l-am legat
Era ud şi el şi tânăr şi acum
Hormonii lui cât clopotele bat.

Cu cât plecam, calul


Venea după mine cuminte, ceremonios,
Nu puteam să-l priponesc
De osul divinităţii
Nici să-l fac să se uite în jos.

Atât de tare a fost firul de păr


În zbaterea calului vrând să-l rupă,
Încât calul fugind a plecat cu el
Trăgând şi inima din piept după.

2 martie 2008

Vecernia omului
Oamenii îşi cară-nserarea ca o carne,
S-ar face somn dar nimenea nu doarme.

Toţi stau cu veghea pe ţeavă mereu,


Şi ochi şi ţintă este Dumnezeu.
Cetăţile au viscere de piatră
Şi oamenii au cărămizi din os să poată.
Trec vârstele prin noi ca ţesela prin cai,
Căpuşă veac te du, căpuşă clipă stai.
Sar ţăndări de iluzii şi carnea atonală
-n vârtelniţe se culcă, dar oase doar se scoală.

26
Darie Ducan

De înserare macră e vânătă şi veghea,


Lumina-şi vede umbra să creadă că-i perechea.
Se duce infinitul pe sine-n cârcă des
Şi-i oboseşte numai lipsa de înţeles.
Suntem fantastici, de-aceea pentru fiecare
Căderea este pururi şi aplaudare.
1 martie 2008

Porniri
M-au pedepsit pornirile din mine
Şi-au bătut cu ciocanul
În mesele de judecată, de fapt în pielea mea –

M-au condamnat să beau


Din cupele sânilor iubitei
Cucuta plăcerii, cucuta orgoliului,
În pritaneu să mă hrănesc de setea mea.

S-a dezbrăcat lin şi crisalid


Ca o ieşire-a viermelui suav spre viaţă,
Mi-a poposit pe tâmple gândul că mai pot
Face ceva să nu-mi stea moartea-n faţă.

Dar mai bine accept moartea de două ori


Decât să fi avut ea numai un sân,
Din cupele lor sorb cu gura şi palma
Ce altădată sorbeam să rămân.

Fost-am immoral, poate de-aceea

26
Cartea dintre doi tâlhari
Potirul l-au schimbat chiar cu cupele ei,
Mor astfel cu moartea dublă
Şi moartea mea-i face sânii mai grei.

17 august 2008

Închinare
Orice carne la o carne se închine,
Fibra himerei este crudă-n sine,

Nici Dumnezeu nu se conştientizează, in nuce,


Timpanul spart, cu pielea flască-şi face cruce.

Uneori bubele se-nchină cu jetul de puroi,


Carnea leproşilor de curge se face pumn în rugă şi la noi,

Adoarme sufletu-ntre două trupuri


În translaţie, din cochilii ies lucruri.

Nimeni, nimeni nu îşi mai face cruce,


Toţi se închină ca şi cum s-ar duce,

Numai ziarele mototolite-n piaţă, -aşa,


Duse de vânt se-adună trei şi parc-ar vrea…
17 august 2008

Irigarea ciocanului
Se iriga ciocanul judecăţii de Apoi din greu
Prin canalele de lapte-nfundate

26
Darie Ducan
Ale femeii ce-a avortat mereu.

Nu mai era lapte, ci era doar ecou


Ce trebuia să hrănească dreptatea
Şi s-o pună ca pe capul tăiat, pe platou.

Iriga, iriga acest mare organ


Ecoul rugii ca sentinţa
Să nu fie cumva una în van.

Ca o mamă nenorocită mereu


E sentinţa care ne naşte
Pe uşa tribunalului, crăcită pe-o masă din greu.

Prin canalele de lapte vagabonda ecou,


Ecou întors din drum,
După strigăt schimbat din nou.

Abia după sentinţă spunem mamă fiind


Şi gângurim pe rand, dar eu atunci
Precum furia laptelui mă simt murind.

17 august 2008

Mod natural
Iubirea e o luptă cu un înec,
Vâslim către cosmos
Cu limba-n celălalt,
Ca ridicarea unui suflet la cer,
La mai sus de cer.

Vinovăţia devine vâslire,

26
Cartea dintre doi tâlhari
Malul spre care ajungi se trage în spate,
Vâsleşte cu limba-n celălalt până când
Amândouă se fac o limbă bifurcată de şarpe
Şi, treptat, treptat tind spre una de om,

Din oameni prin şarpe, înapoi către om!

17 august 2008

Rugăciune scrisă cu cuţitul


Sufletul, sufletul e-o preoţie,
Nimeni nu ştie rugăciunea lui
Dacă e scrisă cu cuţitul,

Nimeni nu ştie, - a folosit


Cât sânge drept cerneală?

A răsucit-o-n trupuri cu un urlet


Şi i-a tăcut amin-ul c-un ţipăt de cocor,

Această rugăciune se învaţă


Ca ploaia de un trup uscat, izbăvitor.

Sufletul, sufletul e-o preoţie,


Nimeni nu ştie rugăciunea lui
Dacă e scrisă cu cuţitul

Şi dacă el în carne de-atâta învârtire


Nu a făcut vârtelniţă deja.

Nimeni nu ştie rugăciunea lui


Şi nici cum lama cruce cu vârful îşi făcea.

26
Darie Ducan

Sufletul, sufletul e-o preoţie,


Nimeni nu ştie rugăciunea lui,
Se culcă seara-n pat
Şi dimineaţa se trezeşte într-o palmă cui.

8 martie 2006

Copita credinţei
Copita credinţei mele loveşte
În craniul fericirii voastre naïve,
Suntem abia prefaţa sâmburelui nostrum
Ce stă în noi şi se citeşte.

Logodiţi cu tot ce va urma


Prin inelele de pe spatele viermilor
Suntem şi aşteptăm noaptea nunţii
Prin starea de humus să vină cumva..

Copita credinţei mele loveşte


În tot ce aude că gândeşte tamp,
Suntem mărul azvârlit pe camp
Ce de atâta profetism se-acreşte.

20 iunie 2008

Urme
Unde calci când pleci tu laşi burice cusute,
Cineva s-a hrănit din tine, interior,
I-ai dat, acum, independenţa morţii.

27
Cartea dintre doi tâlhari

Plecând, continui să naşti şi să lepezi


Totul, totul, ca pe o piele de şarpe.

Unde calci când pleci tu laşi burice cusute


Să nu dai de mâncare nimănui,
Să ţină toţi post la moarte.

23 mai 2008, Iaşi

Liniştea rămasă
Urc, urc
În foamea mea
Şi dau de un om răstignit
Între două cotoare de mere.
Ele scuipă seminţe în om
Şi-n el ajung cuie.

El scuipă cu rugi
Şi-n ele ajung vindecările.
Ar fi putut să-i bată-n mâini omizi,
Dar el ear fi trebuit să fie frunze,

Şi e foarte neplăcut să-ţi zboare


La un moment dat fluturi din răni,
Ei trăiesc doar o zi, iar durerea ta e mai mare.

De atunci începi cumva să trăieşti


În liniştea rămasă cotoare.

18 august 2008

27
Darie Ducan

Zodia cocoşului
Ioana DArc,
Giordano Bruno,
Galileo Galilei,
Nicolaus Copernic,
Arşi sau nearşi,
Fripţi sau nefripţi
De către un Torquemada generic,
De fapt au fost arşi
Nu pe un rug de flăcări,
Ci pe crestele cocoşilor
Unei noi dimineţi.
Calde, înfocate, bătrâne şi versate,
Semeţe, radicale, ţinându-se în sus.

Pe crestele cocoşilor, pe crestele cocoşilor,


Să avem pungi sub ochi de-atâta dimineaţă.
29 iulie 2008

Poetul
Îngerii lui Rilke beau cafea
Sugrumaţi de coapsele Mariei,
Nu-i izbăvitoare nicio nea,
Ninge alungarea entropiei.

Ning încet părţi componente de câini,


Lătrat neconsumat, descărcat în gol se aude,
Trandafirul încearcă a-şi face cruce cu spinii
Încă din vremea ciumei sale ude.

27
Cartea dintre doi tâlhari

Limba se rostogoleşte pe piper,


Îngeri negri-o introduce în teacă,
Maria n-a găsit un staul
Şi-ntr-o papilă gustativă a născut
Şi i se făcea semn ca ăla mic să tacă.

Dar se-adâncea în gust până la apă,


Ningea pe limba scoasă a cuiva,
Ningea pe staul, pe limba vorbită de toţi,
Dar el pe saliva limbii păşea,
Dar el privea spre lume şi ningea.
24 iulie 2008

Peisaj din stepă


Nu ştiu cum se face
Că mă îndrăgostesc numai de triste,
Din inima mea înjunghiată de ploaie
Curge răcoare ca dintr-un samovar,
Rusia e departe, în estul fiinţei mele
Şi nostalgia pungilor de sub ochi,
Ca nişte buzunare pline cu ruble
Îmi goleşte stomacul, ca să-mi îngreuneze ochii.

Departe urlă lupii şi ceaiul e cald,


Departe săniile lasă în spatele lor
Direct ridurile bătrânilor,
Prin pâine trec profeţi neînţeleşi
Şi-n urma lor se fac pietrele râme.
Nu ştiu cum se face că pot iubi numai

27
Darie Ducan
Pe mucegăirea frunzelor, pe ceaţă deasă ca scândura,
Atunci trec prin mine patimi înjunghiate,
Dar senine, rupte şi jupuite până la lapte
Ca Rasputin cu faţa barbară ca ninsorile când nu se-aud.
28 iulie 2008

Chimie în doi
Care cină de taină
Are mai multă chimie în doi
Decât una servită pe noptieră?
Tu aduci ceva pâine coaptă în forma sânilor tăi,
Eu aduc nişte peşti prinşi în lacrima mea,
Atunci se retrage sfârşitul în ochii magilor
Şi pielea parcă nu vrea să se smulgă de tot din sămânţă.
Care cină de taină e mai de taină
Decât una servită pe noptieră,
În doi, mereu în doi, ca şi când totul
Ar fi numai Iisus şi contra-Iisus.
Mâncăm pe noptieră şi, încet-încet
Vedem cum lemnul noptierei se altoieşte pe pat
Cu vasele împreunându-şi-le pentru seve.
28-29 mai 2008, Iaşi

Cântec mut
Suntem un cântec mut,
Suntem un cântec mut amândoi,

27
Cartea dintre doi tâlhari
Orice por al nostru e un bulb de notă joasă,
Oricare tăcere e-o simfonie scrisă pe săpun de casă.

Am spovedit gura punând timpane peste ea,


Din sânge ne-am supt umbra cu paiul
Şi ne-am împreunat târziu în moarte
Cum ai pune-un semn de carte într-o carte.

Nimeni nu a fost ca noi şi nu este,


Pieile de pe creierii noştri dansează orgasmic pe cer,
Suntem născuţi pe unde pielea pisicii
A fost cusută de trecerea şoarecelui prin rastel.

Papagali se aşază trăgând după ei


O religie a zburătăcelii albastre,
Suntem un cântec amândoi şi avem
Găurile fluierelor făcute de surpări de astre.

Suntem o foame ştirbă anume,


Suntem o sete fără de guri,
Noi ne-aşezăm pe scaune la mese
Şi ele, brusc, sub noi, devin păduri.

17 iulie 2008

Dialect carnal
Nu ştiu ce a mai rămas,
Toate steagurile fâlfâie în bernă,
Fanfara toarce-n pisică,
Duminicile pleacă din noi
Una câte una cu sâmbetele-n spinare.

27
Darie Ducan
Oamenilor, de nemângâiere
Le-a crescut copită.

Aş vrea să-mi declare unghia


Monument care creşte
In memoriam mângâierilor
Cu care te-am bucurat,

Asemeni Teiului lui Eminescu.

23 iulie 2008

Drumuri prin zăpadă


Trec oameni singuri prin zăpadă
Ca nişte bisturie
Şi taie-n urma lor în carne vie,
Drumul în faţă e-o autopsie.

Înaintarea în toate e-o moarte,


Cercurile sferelor îşi nasc compasul
Undeva, într-o ladă de gunoi, departe.

Din pieliţa de pe creier a părinţilor


Fetele mari îşi fac voaluri de nuntă, se vor
Poate mirese-nspre singurătatea tuturor.

Trec oameni tot mai singuri prin zăpadă,


Parcă taie deltă în tăceri,
Se-aude timpanul receptând înaintea vorbei,
Poţi să te caţări numai în căderi.

Trec oameni singuri prin zăpadă

27
Cartea dintre doi tâlhari
Ca nişte bisturie
Şi pasul lor taie în carne vie,
Drumul în faţă e-o autopsie,
Mintea amână ce cordul nu ştie.

Toţi vom pleca pe drumuri grele,


Tăind în ninsoare nervuri de zodie,
Trec oameni singuri prin zăpadă,
Şi Odiseu mergând e o autopsie.

23 iulie 2008

Sub zodia descumpănirii


Din nervii mei nefolosiţi îmi sap,
În ei îmi scobesc cu lentoare o barcă,
Se pare că va trebui să plec acolo unde
Sângele-şi pune marşarier pe hematii, să se întoarcă.

Da, voi tăia cocoşii cu câte patru gâturi,


Cu creastă ca lumânările de nuntă, - n sus,
Nefolosiţi sunt nervii şi-şi croşetează golul
Ca pe giulgiu-n care să fie pus Iisus.

Am mâinile-amorţite, mierea face frunze,


În depărtări coralii cresc în sanscrită,
Eu scobesc o barcă să pot pleca
Până unde ceafa morţii nu mai e privită.

Luaţi nervii mei ca paiele de bambus,


Faceţi bărci, plecaţi şi voi de-aici,
Moalele capului doare cu frâna trasă,
Zimţii materiei sunt încă mici.

27
Darie Ducan

Nu e nimic de trades, nu ascunde


Spaima nimic, zodii amare dulci,
Dulgherii apei pun rindea în unde,
Apa însăşi e-o barcă, sunt apă, curg, te culci.
29 iulie 2008

Ca altădată
Mi-e dor de ţară, de sânii de fân ai fetelor,
Unde greieri de lapte susurau fără prund,
Urc în vers aşa, ca altădată bunicul în pod
Şi sevele tari şi amare ca omizile
Se întorc în origini şi se fac nod.
Urma în care-am călcat în pământul moale
E tot acolo, mereu, dar e tare acum,
Pot călca prin aceleaşi locuri,
Bătăturile tălpilor mele pun seminţe, duium.
Păşesc cum ai răsfoi o biblie
Prin aceste locuri tăcute şi ale mele,
Copiii poartă pendule în nări
Şi toate bat dinspre vârstele lor înspre vârstele mele.
Sunt mai bătrân cu o uitare-n urmă,
Muşchii tâmplei noaptea caută spini,
Seva lor să se-apuce de muls
De parcă ar fi o sursă de lumini,
De parcă cineva m-a-mpărtăşit cu puls.

Sunt tot mai bătrân şi mi-e teamă


Ceea ce nu fac să nu fie ultima dată,
Urc în vers aşa, ca altădată bunicul în pod

27
Cartea dintre doi tâlhari
Şi nu mă maid au jos vreodată.
21 iulie 2008

Rugă în miezul pietrei


Mă pun în miezul pietrei în genunchi
Şi-aştept să vină clima învierii,
De-atâta dat lumină lumina prinde muşchi
Şi îşi ridică duhul peste putinţa vrerii.

Aştept să vină clima să dezgheţe


Această piatră-n care stau, acest trist
Punct de psalm tăcut.
Cine eşti tată-ţintă, cel pentru care
Mă fac săgeată deşi arc aş fi putut?

Ridic din mine staminele răbdării,


Din floarea plânsului, sălbatică mereu,
Se coace piatra-n jurul rugii mele,
Vai, ce sâmbure-i pot fi chiar eu.

Şi ce delir de must urlă vecernii


Peste supunerea mea, ce suc dulce-amar,
Atât de-adânc mă rod în rugă
Că fac ulcer la umbră şi din contur dispar.

Dar ruga mea îmi vindecă şi umbra


Şi muşchii vrerii devin aşa uşori,
Încât rotund din mine de iese-un strop de sânge,
Crezând că-i ou voi spune:- Ei, vei putea să zbori!

22 iunie 2008

27
Darie Ducan

Aşa cum tu…


Aşa cum tu-ţi aştepţi ciclul,
Aşa te-aştept eu pe tine,
Aşa ne-aşteaptă Dumnezeu pe noi,
Noi suntem ciclul său, care arată
Că-i pregătit să treacă la coacere.
Te-aştept, hai, vino,
Hai, vino, fruct zemos
Al aflării ca om,
Curgi din triunghiul cu ochi
Până devine piramidă.

Va da ecou fructul în coacere


Că sâmburii ne vor soma cu supleţea,
Aşa şi noi, în aşteptarea ciclului,
Ciclicităţii, cercurilor, vom fi puncte,

Centre niciodată, pentru că nouă


Ne vine ciclul de afară-năuntru
Ca şi când lumea ar fi pregătită de noi.

22 iunie 2008

Prânzul exiguu
Adam o iubeşte pe Eva,
Adam o iubeşte pe Eva cu poftă.

Noaptea, ziua, mereu,


Că-I e milă de biata femeie
Şi lui Dumnezeu.

28
Cartea dintre doi tâlhari

De la un timp începe
Să o mănânce cu poftă,
Flămând, pasional, nemâncat,

Până când mai rămâne din ea doar coasta


Pe care şi-o pune la loc…
Ca şi cum nimic nu s-a-ntâmplat.

23 iunie 2008

Albiile adevărului
Vino în albiile adevărului,
Exişti prin ceea ce părăseşti,
În urma ta tristeţea face feţi
Şi tu să facă alţii îi înveţi.

Laşi ulcere de aer în urmă,


Noduri în gât pe aţe mari,
Părăseşte, ca să fii,
Alungă, ca să nu dispari.

Acum înţeleg din ce osii


Îţi hrăneşti drumul şi cum,
Înţeleg totul, deviza ta-i:
Părăsesc, ergo sum,

Părăseşti, ergo scrum.

24 iunie 2008

28
Darie Ducan

Închinare
Ne-nchinăm,
Credem în ceilalţi,
Suntem cuminţi,
Suntem pâinea lui Dumnezeu.

Ne rugăm tăcut,
Cu smerenie sfântă,
Cu puritate de prunc.

Dar punctual de sfârşit


Al rugăciunii e o piatră de dat.
Nici n-am început rugăciunea
Şi auzim sângerarea unui cap.
19 august 2008

Stampă
Pe plămânii mei sunt urme de paşi,
Profeţi mici umblă, le încearcă rezistenţa,
În ochii lor sunt un potenţial înecat.

În faţa tuturora sunt un potenţial înecat,


Pereţii plîmânilor mei discută:
-Vine sau nu vine?
-Eu cred că vine.
-Trebuie să vină, că de atâta aer
Am început să devenim mori de vânt.
Pentru toţi sunt un potenţial înecat,

28
Cartea dintre doi tâlhari
De aceea sunt ferit de umezeală,
Nu sunt lăsat nici să ridic un deget.

Tot felul de profeţi exersează păşiri pe mine,


Se mai julesc de bronhii,
Se mai împiedică de saci pulmonari.

-Lăsaţi morile de vânt să vină la mine!

30 iunie 2008

Nocturnă divină
Într-o noapte a băut,
Într-o noapte a fumat,
Şi-a pus întrebări
Şi a scrumat drept răspunsuri.

A tăcut prelung, cu mimica în jos


De parcă saci cu nisip
Şi-ar fi legat de buze.

Într-o noapte a băut,


Într-o noapte a fumat, s-a drogat.
A tăcut şi s-a înjurat pe sine în gând,
A plans şi a bocit în pumn.

A frământat perna până


Mai avea puţin şi devenea pâine,
A luat cuţitul şi s-a înjunghiat.
Atunci, din el, au curs oameni.

30 iunie 2008

28
Darie Ducan

Poem despre negi


Nu rupeţi negii,
Ei sunt ulcioare
La care apa vine de două ori.
Ei sunt noduri pescăreşti
Ale primilor pescari,
Păstrate-n oameni, muritori,
Ca să ştie-n veci, din fire
Cât s-a pescuit până la pescuire.
Ei sunt puncte cardinale ale
Grămezii de carne, monumentului de-a fi,
Sunt bumbii de care haine astrale
Se prind nevăzut, cald spre-a ne fi.

Nu rupeţi negii, nu scoateţi


Clanţele uşilor către voi, nicidecum,
Există în toţi balamaua iertării,
E trist când vrei să intri şi ea devine fum.
19 aprilie 2008

Veghe
Nu mai e nimic pe lume fix,
Rănile sunt doar hamacuri unde putrezeşte veghea,
Din om doar pielea s-a urcat pe crucifix,
Carnea stă-ntr-un colţ ţi trage cu urechea.
Putrezeşe-n multe foi, cum ceapa,
Putrezeşte vie şi plângând,
Ea e ochiul, mântuirea este pleoapa,

28
Cartea dintre doi tâlhari
Moare cu ochii deschişi în curând.

Alţii vor deschide ochii doar să


Arunce spori de orb, de noapte grea,
În bubele lui Iov m-au ca din fântână,
Spre cruce strig, aia nu-i pielea mea!

Dar ea atârnă flască, sus pe cruce,


Ca sinusul în nas de moribund
Şi veghea putrezeşte, ea se duce
Să fie pleoapă peste un pământ rotund.

7 aprilie 2008

Măr feminin
Atunci când te dezbrac
O fac grăbit, să ne iubim grăbit,
Cu toată graba, ca adolescenţii.

Mi-e teamă ca nu cumva,


Dezgolită fiind să te oxidezi
Ca mărul imediat după muşcare.

De aceea mă grăbesc,
Plus că vârsta nu aşteaptă,
Să nu te oxidezi.
Fii măr doar când atârni
De mine ca de creangă.
Şi când ai flori pentru care
Îmi inventez nări.
5 aprilie 2008

28
Darie Ducan

Gaură-n cer
Nu forţa mai mult ce e,
Nu le pune roţi la nori
Că atunci vor sta. Ei pleacă
Doar când sunt lăsaţi să treacă.
Nu căuta să înfrumuseţezi,
Nu căuta să schimbi femeia,
Ea este paiul care ţi-e băgat,
Prin care Dumnezeu îţi suge fierea.
Să vadă cât de bine lui i-ar sta
Să mai fie im, zice c-ar merita,
Fie şi numai pentru ea,
Amar s-ar tăvăli prin orbitoarea
Lumină, atât de orbitoare
Că ar decolora axa planetei
Şi-ar face-o albă, baston de orb, mai mare,
S-ar tăvăli-n amar şi ar şi geme
Că nu merită ea supliciul lui,
Da-i bea lapte din sfârcuri, ploşniţe-n anateme
Apar să-i roadă-n palme rugina de pe cui.
Şi-atunci îi curge moartea prin maluri labiale
Şi-n uterul ei ţine prescura la păstrat,
Acolo-i făina din care coci moartea
Şi când te-ntrebi în beznă laşi urme ca-n aluat.
Se-aduc pe masa lui carafe-ntregi de fiere
Şi el le bea c-o sete de deşert,
Cu gura arsă, fugită din femeie
Ar cere să rămână Dumnezeu un sfert
Numai pentru că – gândeşte el aşa:
Dumnezeu e şi-n viermii care o rod pe ea.
1 aprilie 2008

28
Cartea dintre doi tâlhari

Alegorie
Tu, care vii vaporoasă de vină,
Miroşi a timpul în care au fost făcuţi gheţarii,
Miroşi a birocraţia nervilor
Foindu-se ca mrejele pescarii.

Eşti un cadavru-n care înfloresc cireşii


Şi viitorii sâmburi şi-i aud încolţind
În humusul ce vei fi imediat,
Dacă nu chiar fugind.

Fug din vise prin zloată de miere,


Tu vii ca un abur osificat
Şi îţi desfaci picioarele de parcă
Dintre ele-un stup de linişte s-a răsculat.

Aruncă-te pe pat ca vâslele-ntr-o barcă


Şi hai pe mări de fiere, pleca-vom
Să fim pierduţi, să fim busole
Ale căror ace suferă de Parkinson.
Ne-om întâlni cândva şi cu gheţarii
A care tu miroşi, ca să-i topeşti
Între sânii tăi calzi ca nervii
De încordaţi când marea chiar tu eşti.
31 martie 2008

Pietre, pietre
Pietrele voastre nu, nu sunt
Un fel de grăsime cu care daţi
În mine ca să scăpaţi de ea.

28
Darie Ducan

Nu daţi cu carnea voastră în


Mine ca să fiu eu mai mult
Sau măcar să durez în plus,
Având mai mult de putrezit
Până la gata.

Nu daţi în mine cu voi nici


Ca să scăpaţi de voi, cid oar
Ca să aveţi o traiectorie
Măcar ca pietre.

Ce să fac dacă unde fluier eu


Se fac biserici numai ca să se spună
C-am fluierat în biserică?

Ce să fac? N-am întrebat


Făcători de biserici din pietre de dat.

23 martie 2008

În faţă
El se întoarce-napoi
Să vadă dacă nu a uitat adevărul.
Şi adevărul se uită-atunci în urmă,
Să vadă cine mai priveşte-n urmă, după el

Fiindcă umbra priveşte, totuşi, în faţă.

17 martie 2008

28
Cartea dintre doi tâlhari

Curând
Să fie-o lume atât de pustie,
Să fie-o lume atât de pustie,
Atât de pustie lume să fie

Că să găseşti un chiştoc de ţigară pe drum


Şi faptul că are urme de ruj
Motiv să nu mori să îţi fie,

Atât de pustie ca şi când


Ai trăi cu rujul mai departe, sânge
Şi veşnicia s-ar face curând.

10 martie 2008

Aceeaşi cantitate
Mirosim a direcţii fără ţinte precise,
A săgeţi care pleacă săgeţi
Şi-nainte de ţinte devin, brusc, râme
În umezeala laşităţii lor.

Ne mai rămâne să privim piatra


Cu-atâta profunzime încât
Să devină dicotiledonată.

Piatră curată de prund, ovă albă,


Ou de veşnicie coagulat tacit.
Ieşi, daimonule din creierul meu mic
Şi lasă-n locul tău să intre lumina,

28
Darie Ducan
Aceeaşi cantitate de lumină
Cu cea a vinei care a ieşit.

6 martie 2008

Vârste şi mări
Sunt oameni atât de bătrâni pe lume
Că li se-aud solstiţii din încheieturi,
Le-au amurgit căţeii pe staminele
Rozei vânturilor.Vârstele fac păduri.

Aoleu latră câinii, aoleu, latră câinii,


Ne sculptăm cu lătraturile lor ca o piatră,
Ne cad embrioni de sub unghii,
Dăm ecou de fântână căzând în niciodată.
Sunt şi ei, bătrânii, o şansă în plus
De-a dezlega cerul de iarbă, să plece,
Norii tac şaibă la cuiul lui Iisus,
Placenta e o toacă bătută până trece.
Latră câinii, mereu latră câinii
Şi noi ne compunem din limbile lor,
Ne divulgăm neşansa având vârste,
Spermatozoidul ce-am fost e baston de om choir.
Au amurgit căţeii pe crusta ruptă-a lumii,
Vârstele fac drojdii şi în mare iar,
Val pe val reciproc se fecundează
Voind să se fase gravizi cu un mal.
Bătrâni, câini, mare şi durere,
A rămas înţepenit în scurgere nisipul

29
Cartea dintre doi tâlhari
Scurs printre degetele picioarelor lui Hemingway
Şi pe el ca proptea ne stă chipul.
7 martie 2008

Pax eterna
N-am ştiut niciodată să uit
Dar am învţat să uit
De la a nu fi piatră.

Atâta s-a dat în mine


C-am început să fiu, deşi blând,
Prund la tot ce-i dat să treacă,
Nicio apă n-a avut atâta piatră
Cât să nu mă curgă, cât să nu mă treacă.

Piatra e mai mult o teamă de-a fi apă,


Am început să ştiu deşi nu mi s-a spus
Că ne repetă apa şi ne ştie piatra
Ca pe ceva ce nu-i de spus.

Piatra e-o acumulare de tăcere,


E udul aripilor de care nu poţi să zbori,
Speranţa noastră:gălbenuşul pietrei,
Eternal pace-nsămânţând când mori.

9 martie 2008

Aşteptarea la peşteră
Erau mulţi oameni, foarte mulţi,
S-au adunat la gura peşterii ca la minune,

29
Darie Ducan
Cineva zvonise că va ieşi un om,
Că va ieşi o minune din acea
Peşteră în care cu toţii au stat închişi.
Gura peşterii era o gură ca oricare alta,
Dar totuşi era o gură de peşteră,
Se-auzeau amigdalele în fundul ei
Şi parcă unde se terminau ele începea Dumnezeu.

Umbre, flăcări, fâstâceli, frisoane,


De toate se aflau înăuntru,
Dominate de digestia întrebării.

Nu ieşea nimeni decât unde


Aşteptarea lor îşi ivea sfârcuri,
Să aibă nepătrunsul de unde să sugă
Cu gura arsă de înghiţit în sec.

Aşteptau din gura de peşteră


Să iasă o limbă. Cerul gurii peşterii
Era pătat de întuneric şi puţinătate,
Stelele căzuseră în splinele urşilor calcinaţi.

Aşteptau din gura de peşteră


Să iasă o limbă, căci era gură.
Îi pregătiseră pâine şi sare, dulce, acru şi amar.
Pregătiseră pentru fiecare papilă gustativă
Să pună o coroană, ca să încoroneze bunul gust,
Gustul trândav- amar al izolării.

Ei au ieşit cu toţii din peşteri,


S-au obişnuit afară, ştiu deosebi
Iarba de propriile lor picioare
Atunci când vânează şi ştiu că
De zâmbet e capabil doar omul.

29
Cartea dintre doi tâlhari
Aşteptau limba peşterii, aşteptau limba
După ce tăcuseră atât, aşteptau limba.

Dar a ieşit un om, unul tot ca ei,


Cei ce se obişnuiseră cu lumina.
El vedea lumina prima dată şi-atunci
Ei i-au scos ochii cu degetele
Şi-n orbite i-au băgat humus
Cu lingurile, să-i meargă privirea-nainte.

26-27 martie 2008

De neatins
Atât de departe te simt,
Atât de neverosimilă,
Atât de ne a mea
Că sudul se răsuceşte ca
Un zăvor de uşă
Şi mă întreb dacă Intră!
A spus cineva?

Cu sigurenţă că doar mi se pare,


Ninge miere parcă din senin,
Mă vreau mumificat în miere
Şi conservat ca-n chihlimbar în chin.

Tu poate că acuma eşti departe,


La o cină de taină stau
Celulele mele moarte,
Moarte că acea parte de piele
Nu te-a atins.

29
Darie Ducan
De aceea poate că acuma
Departe s-a făcut de neatins.
23 ianuarie 2008

Pasărea
Am lustruit toată noaptea colivia,
Dimineaţa am lustruit colivia,
Seara am lustruit şi pregătit colivia.
Şi, ca să vezi, la sfârşit am găsit
Doar părul pensulei cu care-o curăţau arheologii.
23 ianuarie 2008

Până ce
Miroşi aşa
Cum iarba-ar face cruce
De când ar răsări
Până de coasă-ar da.
Umbra fiecărui om
E pentru altul patrafir,
Numai sub umbra ta
Nu pot să mă deşir.
Ea-i prea grea,
Mă apasă, mă apasă
Până mă face drum
Spre casă.
5 noiembrie 2008

29
Cartea dintre doi tâlhari

Ca şi cum
Ca şi cum în dimineaţa
În care ai pleca definitive
m-aş duce la chiuvetă să mă spăl
şi din robinet arc urge apa
cu tot cu vâslele lui Caron.

Ca şi cum ele s-ar mai zbate


Parcă având în continuare
Nişte mâini, din inerţia vâslirii.

Ca şi cum, ca şi cum, ca şi cum.


Sângele crede acest ca şi cum vene
Şi-ncepe să curgă prin el.

6 noiembrie 2008

Lipsa sării
Nu mai e sare,
Nu mai e sare,
Nu mai e sare nici în renunţare,
Abia dacă mai pot munţii să se-mprumute
De la rănile mele sărate şi durute.

Fiecare îşi trece umbra ca strada,


Ne facem cruce la cozile unor şobolani
Ce se intersectează şi aşteptăm să sângereze din senin,
Nu mai are cine din noi să se-mprumute,
Nimeni nu pleacă, ci cu toţii venim.

29
Darie Ducan
Toţi sporim alienabila sare
A rănii de fier pe care-o avem,
În măruntaie stă pitit albastrul
Şi Dumnezeu întinde gard electric în Eden.

Miroase a umbra cuvântului totuşi,


Nările instabilităţii noastre simt,
Nu mai e sare şi-n corpul nevoii
Se-aud vertebrele spre omuşor şerpuind.

Doar cântecul mai e năvod probabil,


Lujeri de ţigări se sting în destin
Ca şi cum m-ar fi răstoignit în palme
Bătându-mi, nu cuie, ci jeturi de vin.

6 noiembrie 2008

Circuit în natură
Mă bronzez la trupul tău
Şi sudoarea lui o iau în palme
Ca să îmi clătesc faţa
După depresie şi după viaţă, femeie.

Iau apa aceea în care văd urme,


Cute ale fostelor scoici
Ce capete de adevăr făcut-au şi nu perle,
Mă spăl cu ea până nu mai rămâne
Nimic din mine, decât noroiul
Rezultat din ea şi pământul din care mă trag.

Dacă o viaţă nu e udată cu acea apă


Nu merită trăită, neudată fiind

29
Cartea dintre doi tâlhari
Nu mai creşte nimic şi moartea
Îşi poate întinde languros sămânţa.

Voi sări, femeie, disperat în


Sudoarea ta. Nu-ţi fă griji,
Nu am să mă-nec, mă voi prinde
Ca de un colac de salvare
De circuitul meu în natură.

1 noiembrie 2008

Mângâiere în fugă
Rea dimineaţa!

Singura mângâiere pe care-o mai am


E făcută de câinii hăituiţi,
Cu blana lor, în fugă, se freacă de mine.

În rest singurătatea mea


Se-ngraşă precum cerealele care
Se umflă în noi.Voi pune un pasaj peste sânge
Ca să conteze numai restul.
Am ieşit în lume asemeni
Unor rădăcini de dinte uitate în carne
Pe care trupul le elimină
Ca pe un corp străin.
Măcar să nu-mi împuşte câinele,
Puricii lui sunt singura mea
Posibilitate de plural.
7 noiembrie 2008

29
Darie Ducan

Cădere genetică
Sunt oameni care cad
Atât de în ei,
Că înşişi copiii
Le vin ca ecou.

Voi, fără urmaşi,


Cât mai aveţi de căzut?
Câtă singurătate
Puneţi la stătut?

Cât mai aveţi de căzut?


Ecoul vostru vă va fi religie,
De va veni, de va veni,
Ca Mesia, pentru noi,
De la suprafaţă, va fi.
Sunt atât de singur,
Atât de singur mi-e dat să trăiesc,
Că se călugăresc desinenţele
De plural ale cuvintelor ce le vorbesc.
Sunt oameni care cad în ei
Şi nu dau ecou,
Ci ei sunt daţi de ecou, ca ecou.
4 octombrie 2007

Alfabet
Mi-aş învăţa iubita ca pe-un alfabet
Ca să-l învăţ pe Dumnezeu să scrie

29
Cartea dintre doi tâlhari
Pe cerul alb de atâta senin,
Mai alb ca foaia de hârtie.

Să-i scot consoane dintre cute,


Vocale din fântâni de pori,
Să fie ca un alfabet
În limba căruia să crească flori.

L-aş învăţa pe Dumnezeu să scrie


Caligrafii din trupul tău răsfrânt
Şi să îţi strângă sânul cum ar contrage-o frază
În care verbul e deja pământ.

Aş şcoate-abecedare apoi cu trupul tău,


Unduirea ta să-mi ţină de sintaxă,
Să fii un alfabet din literele cui
E scrisă ordinea lumii pe axă.

Te-aş vorbi încet, gramatical,


Muşchi cu muşchi lăsând să se conjuge
În limba-n care îl învăţ pe Dumnezeu
Cum se râde, cum se tace, cum se muge.

Corpul tău de litere imense


De-ar avea deasupra mâna mea,
Ea ar fi ca un accent anume
Pus corect spre a se intona.

L-aş învăţa pe Dumnezeu să scrie,


Ca o analiză în frază ai fi
Şi el te va-ndrăgi ca pe o limbă
Şi-apoi, de dragul tău poet va deveni.

6 august 2008

29
Darie Ducan

Pastel cu coaste
Coaste, coaste, coaste, coaste,
Toată noaptea a nins cu coaste,
Cu coaste date,
Cu coaste naufragiate
În femei uitate.

Oraşul ca după
O vânătoare de elefanţi părea
Şi ningea şi ningea şi ningea,
Coastele păreau când fildeşi, când coaste.
Şi ningea trist, m-am speriat:
-Nu cumva toate femeile şi-au lăsat
coastele date şi-au plecat?

1 august 2007

Mariaj cu trecutul
Suntem datori să ascultăm
Ce ne cer cei care ne hrăneau
Când nu eram, când stam să apărem
Şi poate-ar trebui să şi urmăm.

Să ne răstignim splina pe noptieră


Ca să fugim din suferinţa femeii
De lângă noi, pe ascuns.
Şi ea să sângereze tăinuit, la ţâţâni,
Să se creadă că se-aşteaptă de uns.

Să ne aplecăm din când în când după pietre

30
Cartea dintre doi tâlhari
Şi să le masăm la umbră pentru când
Cineva va da cu ele-n noi,
Să le facem datoare c-o porţie de bland.

Să ne aflăm între o suferinţă mare


Şi un pahar cu apă, să avem de ales,
-Ce uşor vei învăţa să dori sete
Şi să-ţi astâmperi setae c-un pansament ales.

Suntem datori să ascultăm


Ce ne zice iarba, ce ne zice tăcerea,
Ce ne zic părinţii şi spuma laptelui fiert,
Ar trebui să ne însurăm cu trecutul,

Să băgăm degetu-n buricele mamelor noastre


Ca-n verighete, până dăm de deşert.

20 august 2008

Cale
Mi-ai dat cale, Doamne, cale,
Ce să fac cu-atâta cale?
Să vând, Doamne ?
Să-mprumut?

Să dau gratis toate drumurile tale


Merse din ce nus spre ce sunt?

Ce să fac, Doamne, cu atâta cale


Sub atât de singuri doi paşi?
Unde să mi se julească văzul?
Pe unde să mai fugă laşi?

30
Darie Ducan

Ce să fac, Doamne, cu atâta cale?


Pielea mea abia îşi duce
Năpârlirile rafale.

Ce să fac, Doamne, cu atâta drum?


Cât să-l duc înainte
Să nu fie înapoi nicicum?
8 august 2008

Probarea iluziei
De când au auzit că scriu,
Toate femeile lumii îmi trimit,
Pe ascuns, să nu le vadă bărbaţii lor,
Coasta prin poştă.
O pun într-un plic, o timbrează
Şi eu o găsesc în cutia mea poştală.

Toate speră că a lor e,


Toate au speranţe ascunse
Că rupture mea cu rupture lor
Se sudează perfect.
Le probez pe toate pe rand,
Cu asta mă ocup,
Mă plimb şi plâng cu capul în mâini,
Niciuna nu e bună, niciuna.
Nici num ă gândesc să încerc curcubeul
De teama unei himere.

20 august 2008

30
Cartea dintre doi tâlhari

Totdeauna mai mult


Un copil cu un cerc,
Un copil cu un cerc
Îmi alungă sângele prin vene,
Cine e, Doamne? Şi de ce face asta?
De ce îmi tot fuge cu cercul acela prin vene?

-El fuge să-ţi alunge sângele


Ca să aibă loc să-ţi vină ecoul,
Ecoul vine totdeauna mai mult..

20 august 2008

Chihlimbar
Orice s-a păstrat în chihlimbar,
Orice. Şi ce trebuie ş ice nu trebuie.
Numai un fir de păr de-al lui Adam, nu!

Am fi putut astfel, în toiul


Unei catastrophe, când toate
Clapele valizelor sună deodată halucinant
A închidere de ducă, pentru că vine sfârşitul,

Am fi putut astfel
Din acel fir de păr să refacem
Primul om şi astfel lumea să reînceapă.

Nu ne-am gândit, nu puteam da clapele


Valizelor închizându-se care sunau în continuu, obsesiv.

30
Darie Ducan
Ce păcat că n-am ştiut să
Transformăm clapele valizelor în greieri,
Să sune o noapte-ntreagă şi numai
Pentru a şti că după asta vine dimineaţa.

Ce păcat! Ce mare păcat!

20 februarie 2008

Matinală
Eşti atât de proaspătă în dimineaţa asta, parcă
Miroşi a sânge necurs încă prin cineva.
Dacă tăcerile vor fi organe,
Ce muţenii tu vei iriga?

Distanţa de la bivol pân la şoaptă


Şi de la clopot pân la protozoar
E degetul întins cu unghia coaptă,
Lovit de uşa-nchisă a sistemului solar.

Eşti proaspătă ca piatra care secretă rouă


Atât de neatinsă parcă de nimic,
Că parcă Dumnezeu şi-ar fi lăsat bagajele în grabă
Şi s-a dus să se culce nemaifăcând nimic.

Eşti atâta albie pentru un râu indecis,


Culoar al curgerii spre ce o să se poată,
Râul ce eşti de se va întări
Când mor poate să-mi fie coadă la lopată.

Dar nu voi plânge fiindcă el a fost


Cursive pe pietre şi pe faţa ta,

30
Cartea dintre doi tâlhari
Dacă tăcerile vor fi organe,
Ce morţi albastre tu vei iriga?

10 februarie 2008

Nimic. Numai noi credem asta


Ne plângem de monotonie,
Ne învinovăţim de toamnă.

Bocim aerul de vânătăi


Dar sunt momente când
Ne credem tari, ne batem cu pumnii
În piept ţi am putea stârni şi-o avalanşă.

Nu suntem noi stăpâni pe noi, deşi ne credem,


Suntem gaura lăsată de compass
În urma perfecţiunii.

Nu suntem stăpâni pe noi, deşi aşa credem,


Altfel de ce paşi întorcându-se
Sună ca paşi plecând, dacă nu pentru că
Şi întoarcerea a fost prevăzută.

Nimic nu i-a scăpat, numai noi credem asta.


13 februarie 2008

Marele orb
Zilnic mă pun la punct
Două sfârşituri de lume,

30
Darie Ducan
Inima mea din nou slăbeşte
Cu o virgulă pusă între două depărtări.
Se întâmplă să nu ne vedem
Şi ochii să aibă-n ei aerul unui
Sfârşit planetar.
Merg de mână nu ştiu cu cine,
Eu îl duc sau el ma duce,
În timp ce tu faci o rotaţie completă unui fruct
Şi te dezvălui tot la câte două arame
Date pe faţă, în dreapta şi-n stânga.
Cârtiţele au şi ele duh,
Pământul e putred de duh peste ele
Şi smalţul banilor lui Iuda,
Sărind atunci, ne sfârtecă acum ca nişte alice,
De nici nu ştii de unde-ncepi să dori.

Durerea e mai oarbă decât tine,


Tălpile secretă numai drum nemers
Şi fiecare lacrimă, la rândul ei
Se desparte-n două.
Peste toate ne înălţăm în scrumul
Unui chibrit aruncat poate-aseară,
E orb trupul, sufletu-i orb,
Dar şira spinării e băţul de orb.
7 februarie 2007

Lăsaţi plecarea să vină la mine


Lăsaţi plecarea să vină la mine,
Eu sunt un poet al plecării mereu,

30
Cartea dintre doi tâlhari
Probabil au fost nişte roţi de ducă
Ovarele mamei din care mă trag eu.

În mine e numai nevrotică plecare,


Mimează a amar trotuarele din lumi,
Sunt atât de singur încât numărul
Meu de telefon e 111111, poţi să mă suni.

Şi peste mine dau făgăduială


Nimănui sau vreunui om normal
Că nu mă las nicicând, halal iubire,
Halal plural, halal halal.

8 februarie 2008

De ce sunt singur?
Oare de ce-am rămas atât
De singur încât de cum mă
Urc pe bicicletă,
Brusc ea are numai o roată?

Oare de ce-am rămas atât


De singur încât de cum mă
Urc în tren, brusc
El începe să circule numai pe-o şină?

Oare de ce-am rămas atât


De singur încât din copacul meu
Plantat nu văd nicio tentativă de creangă?

Oare de ce şi cei treizeci de arginţi


Din buzunarul meu sunt unul?

30
Darie Ducan

-Lasă, măi, că şi Dumnezeu e numai unul!

10 februarie 2007

Cuminţenia pământului
E goală lumea asta de tine,
E goală camera de tine
Ca nişte stomacuri de cerşetori,
Se freacă-n gol, până la ulcerul lipsei.

E goală lumea asta de tine,


Ultima frunză îşi face cruce şi cade
Pe un pământ care el însuşi îşi face cruce şi cade.

Paturile îşi leagă visele de stinghii cu cătuşa,


Lipsa ta afânează pământul în care voi fi,
Într-o lume săracă, fără niciun ban
Că nici n-ar avea cine să-ţi plătească-o trădare.

Coada ce-ar fi trebuit s-o avem noi în spate


Ne-a luat-o Dumnezeu şi a făcut-o coadă la carne.

Unde te-ai dus să îţi sapi


Chilii în lacrimi?
Pe unde arzi prin nu ştiu care rug?
E goală lumea de tine
Şi sângele se ridică noaptea din mine
Şi ridică telefonul din furcă,
Să nu-i spună alţii cum să curgă
Şi peste ce pietre cu care dau în mine,
Eu, ca să m-aud răcnind.

30
Cartea dintre doi tâlhari

Nu am bani nici de ultimul glonţ,


Stau la coadă la carne
Dar primesc oase şi câini meditativi.

E goală lumea de tine, vindecato,


E goală lumea de tine ca o gheată,
Ca un bocanc, piciorule înfigându-şi
Tocul exact înapoi prin ţeava puştii
Prin care ar fi trebuit să crească iarba.

Într-o ţară săracă şi tristă,


Cu oameni care se mai bucură
Că peste noapte n-au devenit cearşafurile
Negre de gânduri, ultima frunză
Îşi face cruce şi cade pe un pământ
Care şi el îşi face cruce şi cade.

Aştept să devin eu.


Uneori mă văd stând la coadă la mine.

16 februarie 2007

Armonica sării
La ieşirea din mare, noaptea, pe mal,
Când adormi în hău,
Ascult cât de afon
Se usucă sarea pe trupul tău.

Se usucă fals, nu după partitură,


Micronii urechii mele-o aud,
De pace serafică, eu, atent la geneze

30
Darie Ducan
Peştii în larg cum asudă-i aud.

Şi mă deranjează, mă bruiază
Tonul scoicilor, ce sună ocupat,
L-oi lua din furca-ntrupării Venerei,
Din crestele muntelui ei dărâmat.

Dospeşte micimea în plase pierdute,


Se-mpiedică dimineaţa de noi stând pe mal,
Dau cioc cu noi cănile de cucute,
Ne doare riftul cărnii aproape vegetal.

La ieşirea din mare erupe tăcerea


Şi simţi cum te loveşte puternic în ţest,
În mâlul din fund răsculat pân la piatră,
Din om mai rămâne un gest,

Acela doar, după iubire, ăla


În care ridică mâna, viguros ca-n război
Şi-şi milcă spre cer degetul opozabil,
E om, deci maimuţă de rangul doi.

Dar iubirea din mare mă face să aud


Şi pe el îl face să audă
În liniştea sării căzând de pe noi
Peştii în larg cum, de icre, asudă.

21 februarie 2007

Copilărie
Aş vrea să-mi piară tristeţile toate
Şi să iau din nou o roabă de bucurii,

31
Cartea dintre doi tâlhari
Să botez pământul în Iordanul genunchilor mei
Sângerând în jocul copilăriei mele.

Fiecare crăpare de ochi şi atunci – ca şi acum –


Bifa o zi din calendar, dar eu nu simţeam,
Eu îmi răcoream palmele aprinse de joacă
La umbra firului de iarbă care creştea.

Aş vrea să fiu din nou copil, să nu-mi


Pun întrebări şi să le fiu răspunsul, cu dinţii
De lapte acriţi de persistenţa purităţii.

Ah, Dumnezeule, câteodată mă doare


Plastilina cu care mă jucam, copil fiind!

6 aprilie 2007

Mângâierea de azi
Te mângâi de departe
Cu degetul mic,
Nici nu te ating bine,

Nici nu transpir bine


Decât la degetul mic
Şi Noe e prezent deja!

-Am fugit cât am putut!


-De ce, prietene Noe?
-S-a dat alarma de potop,
Între atâtea crime
O mângâiere e un atentat,
Pentru un sărut trebuie

31
Darie Ducan
Permis de port-armă!
24 februarie 2007

Jurnal subiectiv
Mâinile noastre-n cădere
Se descarcă de atingeri,
S-a spus la radio
Cât de spontan ţi se ridică
Părul pe mâini când te-ating.
S-a spus la radio
Cum se ridică iarba după vânt –
Vor umbla pe covoare ţesute din părul nostru,
Pe ce-am mângâiat eu vor umbla
Cu picioarele. Pe ce-am sărutat eu
Vor intra încălţaţi şi vor scuipa
Mucuri de ţigară.
Unde îmi sunt mâinile cărora le-au
Crescut limbi atârnânde de câini, de dorinţă?
Unde îmi sunt dimineţile în care
Transpiram peste tine şi tu ziceai
Că l-ai văzut păşind pe sudoarea noastră pe Iisus?
27 februarie 2007

Nesiguranţă
Uneori chiar cred
Că Iisus nu era sigur

31
Cartea dintre doi tâlhari
Că era Iisus.

Uneori şi el se
Îndoia de sine
Şi a cerut să păşească
Pe cuburi de gheaţă
Ca să nu se facă de râs
În eventualitatea în care va cădea.

5 martie 2007

La o plimbare cu Dumnezeu
Doamne,
Dacă tot ne plimbăm prin acest parc frumos,
Cu păcate înflorite şi tufe dese de adevăruri,
Cu înţelesuri fără formă şi cu mâini
Existente doar să spele picioare.

Doamne, dacă tot ne plimbăm,


De ce nu vrei tu să o luăm – de exemplu –
Pe cărarea aceea sau pe cealaltă?

-Nu, o vom lua pe cărarea aceasta mare,


Împreună cu şiroirile de sânge înnodate,
Sau ce, tu chiar vrei să ajungem în degetul tău mic,
În minus infinitul mâinii tale?

Nu mi te-nfige, Doamne, prea-n cărare


Că-mi iese piciorul tău pe partea cealaltă
A mâinii, ca un cui.

10 aprilie 2007

31
Darie Ducan

Lege
Noi, oamenii, suntem puşi
În pământ orizontal,
Cineva să ne ia drept coastă
Şi să-şi nască fericirea

Sau amintirea noastră,


Pentru orice, pentru oricine
De după noi putem fi coastă.

Unii lângă alţii, torace imens,


Var stins de teama de noapte,
Tot acest cerc se face după un fund de potir.

Toţi suntem coaste pentru


Lucrurile mari de după noi,
Coastă pentru zâmbet,
Coastă pentru ploi.

De viu, draga mea, m-aşez în pământ


Să fiu coasta din care se va plămădi
Fericirea ta. Şi din ea
Să mă bucur că râzi şi că te pot privi.

10 aprilie 2007

Nevoia de ploaie
N-am fost, Doamne, frate cu Noe,
Nu sunt, Doamne, frate cu Noe,
Dar tristeţea mea ne mută specia-n dezastru.

31
Cartea dintre doi tâlhari

Nu ştiu această tristeţe de unde vine,


E, cred, atmosfera unei alte planete mai vechi,
Sunt ciuruit de paşii unei plecări departe
Şi sângerez acut, cu nori greoi şi roşii.

N-am fost, Doamne, frate cu Noe


Şi nici nu sunt, dar dă ploaia
Ca s-alunge seceta din mine,
Să se răcorească îngerul căzut în mine,
Să mai spele de sfinţenie
Şi să devină om până la vulgaritate.

O ploaie care să alunge tristeţea mea


Perpetuă şi continuă ca ura,
Perpetuă şi continuă ca infinitul.

Şi, Doamne, dă o ploaie-atât de mare


Încât să ne rămână vânătăi.

10 aprilie 2007

Stare de plutire
Totdeauna lemnul a însemnat
Pentru mine o renaştere a simţurilor.
Mirosul acela minunat de brad tăiat,

-Deşi nu are nimic cu bucuria


De a vedea pe cineva căzând -

E o încântare meticuloasă a celulelor mele,


O ascuţire a simţurilor până la firul de păr ca tăiş.

31
Darie Ducan
Lemnul, la-nceput se scufunda în apă, ca orice obiect,
Buştenii se duceau pe fundul râurilor.

Numai de la răstignire încoace


Lemnul pluteşte pe apă.
12 aprilie 2007

Stână în doi
Fiinţă suplă cu albii reci în fire,
Nu ştiu din mine care parte-o vrei,
Eşti frumoasă ca o mânăstire
Pictată de iarbă în creşterea ei.
Eşti frumoasă ca durerea
Când mă flagelez cu priviri de copii,
Lumina se încheagă ca un sânge
Când din oul lumii vei ieşi.
Mă mână-un dor pizmuitor de moarte,
Fiinţă sfântă, înger decăzut,
Corpul tău e streşina din care
Ia Dumnezeu apă când n-are de băut.
Nu te descriu, las asta în seama perfecţiunii,
Ci te iubesc şi te desfac de foi
Ca pe o ceapă ce cu mâna-o sparg ciobanii
La stâna judecăţii de apoi.

Am chef de-o dragoste naivă, de-o idilă,


Aşa, ca-n poezia pentru proşti,
În stânele din vârful sfârcurilor tale
-mi vreau oile simţirii, şi-astfel să mă cunoşti.

31
Cartea dintre doi tâlhari

În toată splendoarea orgasmului cosmic


Şi a extazului de-a mai iubi murind,
Că eşti frumoasă ca o mânăstire
Pictată doar de iarbă răsărind.
13 aprilie 2007

Cenuşa câinelui
Singura iubire care ne poate salva
E aceea vulcanică.
În urma erupţiilor ei,
Cum dă din coadă, de fericire, poţi vedea
Cenuşa câinelui de la Pompei.

Şi pe sub scrum trec fluturii armate


Şi zboară cu gogoaşele încă pe ei,
Firul ierbii până la rouă se zbate
Să crească-n loc de spadă direct în teci la ei.

Singura iubire salvatoare


E aceea a câinelui faţă de zgarda liberă de el.
În urma-mbrăţişării se naşte ciocanul
Ce bate cuiul în palmă la el.

Cenuşa câinelui te fredonează, fată


Şi gura vântului cântă prin ea împrăştiind-o,
Ca miezul nucii-n nucă noi hibernam în mame
Când el fugea şăgalnic, lumina asmuţind-o.

Singura iubire care ne poate salva


E aceea, doar aceea de a exista

31
Darie Ducan
Şi-aceea ce-l face pe om să-şi ceară iertare
Glonţului fiindcă s-a pus în faţa sa.

Iar glonţul acela, ca praf în el purta


Cenuşa câinelui care lătra, iubea, lătra.
12 aprilie 2007

Ars amandi
Nu mai am timp nici
Să constat că iarba-i iarbă,
Te iubesc în toate limbile
Pământului, chiar şi în
Limba în care se usucă
Sarea pe trupuri la ieşirea din mare
Chiar şi în limba raţiunii în care
Nechează caii de şah.
Nu vreau să ajung o vârstă
Mai mare decât numărul casei tale,
Oricare ar fi el.
Şi eu nici nu ştiu unde stai.
Oriunde-ai sta, mută-te mai
În fundul străzii sau ia ca stradă
Trunchiul unui pom şi urcă tu ca sevă
De la rădăcini până la fruct.
Voi împlini numărul casei tale
Pentru că-n toate limbile te iubesc,
Numai pe noi, altcineva în
Limba de ceas ne iubeşte.
28 septembrie 2006

31
Cartea dintre doi tâlhari

Osificare
Fiecărui os al meu
Am să îi cumpăr un câine.

Toate sunt gata,


Lipsa mea fuge călare
Şi pintenii lovesc nu în cai,
Ci în clevetitori.

Mă spăl pe faşă cu-ntrebări,


Nu cu apă, oftatul este busola mea.

Câinii mă latră mâncându-mă,


Câinii mă latră mâncându-mă,
Moartea de-acum poate-nsemna orice
Fiindcă teoriile pică precum ceara.

M-am lepădat, m-am lepădat


şi nu ştiu de cine!
Orice aş face, peste mască
Îmi ceşte faşa lui Petre.

13 februarie 2007

Ultima dorinţă
Şi, după ce mă părăseşti, aş vrea,
În timp ce ieşi pe uşă,
Uşile să se multiplice halucinant
Şi să le-aud pe toate închizându-se,
Trântindu-se una după alta,

31
Darie Ducan
Ca-n tocuri de uşă, la mine-n timpan.

-În ritmul închiderii lor mi-ar


Curge sângele de atunci începând –

Iar după ce chiar pleci, imediat,


Uţile multiplicate să devină
Picături care curg dintr-un robinet obsedant.

- În ritmul lor m-aş prelinge


Spre dincolo, eternul dincolo -

12 aprilie 2007

Punct fix
Tu m-ai învăţat cum e să cred,
Tu m-ai învăţat cum să îmi fac
Religie din suflecarea mânecii
Şi să îmi las pe spate paianjenii cu cruce
Numai ca să mă simt Iisus.

Te-ai pus în spatele durerilor mele


Şi cum sângele uneia se închega
Mi-l şi făceai măslină ca să zici – Uite!

Sudoarea măslinei se rostogolea şi se făcea zăpadă


Până la tălpile recurenţei zbârcite
De apa înotului în burţi.

Cu grijă mi-ai predat seninătatea


Şi voluptatea pielii albe
Ca pe-o aţă viitorului spânzurat

32
Cartea dintre doi tâlhari

Când, brusc, ţi-a răsărit o troiţă în colţul gurii


Ca la o întretăiere de drumuri.

22 august 2008

Lanţul unui câine


Cât ţine lanţul unui câine cărat prin univers
În fiecare za m-aş lua să-mi fac chilie
Ca să mă rog cumva de steaua mea
Să-şi mute cuşca până când adie.

În orice za palmele rugii mele


S-ar face punct, al cercului mijloc
Şi, hăituit prin zăruri lacteice, rebele,
Zalele-ar fi orbite, să văd în văz de ochi.

Ce lung e lanţul unui câine


Ce cară-n univers un orb pierdut,
În fiecare za a lui îmi pun un mâine,
Briza rugii să bată din trecut.

Îmi las un os în fiecare parte,


În fiecare cerc, să pot eu măsura
Cât de lungă e de fapt distanţa
Până la iubire, adică pielea mea.

Hau! Hau! înainte ca bună ziua,


Strugurii stelelor de zodii dau must,
În zale ruga ulcere sapă
Adâncite de-atâta lipsă de gust.

32
Darie Ducan
Departe-i câinele de orbul care-l poartă
Ca frunza Evei de cea căzută-acum
În toamna-n care căderile se poartă
În tine ca într-o fântână-n drum.

Mă rog cumva de steaua mea


Să-şi mute cuşca până când adie,
Eu sunt papila gustativă a amarului şi-aşa
Mie-orice nod în gât îmi e chilie.

23 august 2008

Aflarea chipului
Dumnezeu ne-a căptuşit cu pori
Ca din cupe cu care-şi bea otrava,
Cucuta respirării noastre
Îi socratizează prudenţa dar şi slava.

Bea cu gura plină, nesătulă,


Devine albastru cu cât va gusta,
Pulpa morţii cu fibrele cântă
Coruri din amvonul a-ului din da.

El ne-a căptuşit cu moartea sa,


Astfel să ne poată da chiar chipul,
Nu-n noi se toarnă, ci secretăm otrava sa
Cu glanda ce clepsidra o-mpinge cu nisipul.

Prudenţa noastră bălteşte-n altă parte


De-a ne mişca otrava să nu aibă reflux,
Ar trebui să strângem gurile la cupe,
Să ne forţăm, până când

32
Cartea dintre doi tâlhari

Să ai un chip va fi un lux.
22 august 2008

Vânătoare
Descarcă şoapta-n gol ca o armă,
Timpanul meu invizibil va sângera,
Tu înjunghii cu respiraţia
Şi învârţi cuţitul cu unda pe care
Mişcându-te o laşi în sudoarea fluturilor ce zboară.

Descarcă şoapta-n gol, fără frică,


Voi sângera puţin de înţelesul ei,
Voi uda puţin faţa de pernă
Şi apoi ea va prinde rădăcină şi va
Pleca spre tine, înapoi, ca trunchi.
Trage în mine cu şoapte făţiş,
Mai târziu vor veni mângâieri de frunze,
Abia când vor fi şi frunze şi omizi
Să crezi că m-ai şi ucis şi nu.

Oricum, după asta vor păşi minusurile-n locul meu.


22 august 2008

Cor nocturn
Aceasta e noaptea când toate se schimbă,
Aceasta e noaptea când în vertebre
Curge limbă bifurcată.

32
Darie Ducan

Întoarce-te, să-ţi prevezi scrumul,


Priveşte în urmă, să semnezi în condica neşansei,
Se irită pielea pe unde trece viaţa,
Adoarme sângele alunecând pe măr.

În noaptea asta se vor adânci proverbele


Până sensul lor va ieşi pe cealaltă parte a palmei.
Neştiut, gustul lumii va ieşi
Din limbile oamenilor şi din papilele lor gustative
Va rămâne doar scrumul păsării nerenăscute.

Aceasta e noaptea când toate se schimbă


Şi se cântă cântece cu gaura-njunghierii,
Tare şi asurzitor, ca şi cum
În noaptea asta sângele ar fi un cântec
Şi toate rănile ar trebui să-l atace ca un cor.

21 august 2008

Nu ne cunoaştem
Eu şi Dumnezeu nu ne cunoaştem
Decât din auzite,
Decât din pipăite
Şi zburând, de fâlfâirea
Stomacurilor în gol, de nehrănite.

Eu şi Dumnezeu nu ne cunoaştem
Decât din bănuite,
Decât din neprivite,
Din nepipăite
Şi din nemurite.

32
Cartea dintre doi tâlhari

Nu ne cunoaştem, chiar dacă


Ne-am fost prezentaţi la început,
El a întins prima celulă,
Eu pe a doua.
Ne-am zâmbit şi
Unul pe altul prin moartea
Celuilalt ne-am trecut.

Eu şi Dumnezeu nu ne cunoaştem,
Nici măcar nu ne-am sinchisit,
Omul nu apucă să se cunoască
Până când se are de murit.

Şi Dumnezeu e-n ce îi mai rămâne,


Distanţa dintre cui şi ce-i de ruginit.

23 august 2008

Mea culpa
Când fructele îşi schimbă pulpa-n culpă
Şi zeama în acreala de sfârşit,
Sâmburii lor devin genunchi de rugă
Şi viitorul pom face doar fruct oprit.

E numai miez de adevăruri timpul,


Nervurile ne lasă gust amar
Doar pentru că ele cară nimbul-
Contur de farfurie, moartea mănâncă rar.

Mea culpa – mea pulpa, numai


Când recunoaştem carnea retorică aflată,

32
Darie Ducan
Suntem zemoşi de vini şi fermentăm
Un urlet care-şi e ureche totodată.

Când fructele îşi schimbă pulpa-n culpă


Pasiunea îşi reintră în temei
Şi el atuncea face sua pulpa
Direct până în foamea ei.

23 august 2008

Mai goi
Ne bănuim mai goi decât suntem,
Decât chiar ce-ar delimita golul, mai goi,
Singura umbră pe care-o avem
E umbra umbrei de la ploi.

Ne bănuim adânci şi uneori


Nu-ncape-n noi o piatră oarecare,
În pulpa pietrei ar încăpea nori
Din ploaia ce suntem stârnită pe mare.

În momentul când iubim creierul ninge,


Din golul nostru ninge, din senin,
Orice fulg e-un dinte ce alt dinte-mpinge
În guri de prunci de lapte şi venin.

Ne bănuim mai goi decât suntem,


O goală în cădere e o lume,
Aproape continente îi apar şi mări,
Cioburi de smalţ, Iisus, Moise, -şi dau nume.

Ne bănuim mai goi decât suntem

32
Cartea dintre doi tâlhari
Şi ne adeverim plini de pustiuri,
Se aude ceaţa din Eden
Cum tace-n noi împăturită pliuri.

Atunci când iubim creierul ninge,


Departe de globule, de sânge şi de tot,
Noi tocmai printr-o flacără care se stinge
Am găsit să mergem către noi înot.

23 august 2008

Sentimentul
Sentimentul se măsoară în fiecare dimineaţă
Prin picioarele lungi pe care le dezveleşti
De sub omătul patului care arde.

Când cobori din pat rotulele-ţi scrâşnesc


Şi sar din ele sâmburi de mere:
Câte păcate va naşte plecarea?
Ce vinovaţi de rămânere suntem uneori,

Nu-i de mirare că odată şi-odată


Carnea se ia de pe oase şi pleacă
Nelăsând nicio adresă, un telefon, nimic.
26 august 2008

Va trebui cândva
Va fi o vreme când
Nu vom mai putea fi împreună

32
Darie Ducan
Şi va trebui să mă refaci
După limba cu care ţi-am mângâiat
Pereţii gurii, aşa cum
Restaurezi pensula plecând de la
Urmele ei suave lăsate cândva
Pe pereţii unei mânăstiri.
26 august 2008

Şir
Va trebui cândva
Să ne rezemăm unii de alţii, ca să nu cădem,
Tristeţile noastre se vor prinde zale de tristeţile lor,
Sinceritatea ne face lanţ pe toţi,
Toţi ne rezemăm de cineva,
Numai de primul om din şir
Se sprijină Moise mergând
Pe divizarea celulei, ca într-un toiag.
26 august 2008

Sculptură antică
Acordurile tăcerii tale
Îmi urcă scările
Şi îmi stau în faţa uşii
Şi o silesc până la răşină.

Nu mai există nici milă,


Nici Millo,
Venus se naşte cu mâini,

32
Cartea dintre doi tâlhari
Dar cu ambele ocupate,

Ţine în ele două


Lipsuri de mâini
Care la rândul lor ţin două
Năpârliri de mâini fugite.
26 august 2008

Rug pentru pietate


Daţi-mi un rug pios,
Un rug aşa pios că nici nu poate arde,
Vreau să transpire de ruşine când i se cere să ardă
Şi sub jar să-i intuiesc aripi împăturite
Şi pe cutele lor să urc scările.

Să transpire flăcările dar să ardă,


Să trebuiască mai tare să ardă decât să transpire,
Ca să nu se stingă.
Să fie un rug pentru pietate,
Un rug simplificat, sintetizat,

Constând doar în lipsa celor arşi pe el.


26 august 2008

Mâna
Mâna mea năştea
Şi-am trântit-o pe foaie,
Năştea, ea, aici,

32
Darie Ducan
Copaci în creştere, acolo, -n pădure.

Ea împingea aici pe foaie,


De rădăcini acolo parcă-i împingea,
Mai avea puţin şi-i înfigea în păsări
Şi pe ele-n cer le înfigea
Ca pe nişte cuie în mâinile cuiva.

Împinge, mână, împinge, îi ziceam,


Până îţi creşte unghie care
Să ne-mpingă afară din secol, din lumi.
26 august 2008

O călărire în zori
Calul ne-a-nghiţit pe amândoi,
Ne-a mâncat pe rând
Sau ne-a mâncat deodată,
Dar ne-a înghiţit pe amândoi.
Bine măcar că suntem amândoi, ne-am zis
Privind în urmă, să vedem viitorul.

Calul ne-a-nghiţit pe amândoi.

După o clipă lungă l-am văzut pe Moise


Trecând prin balega de cal să despartă
Ce trebuia mâncat de ce nu trebuia mâncat.

Bine măcar că eram împreună, ne zicem


Privindu-ne ochi în ochi să mai salvăm ceva din trecut.

26 august 2008

33
Cartea dintre doi tâlhari

Rugăciunea făcută din piele de cot


Mă piele întunericul de ceva timp pe-aicea,
Fiece zi vine ca un pansament schimbat,
Oricare por al nostru e nodu lunei cămăşi de forţă
U care cineva pe altul l-a legat de pat.

Şi Dumnezeu nu vine, e mut şi e absurd,


E angajat cu ziua sau doarme într-un câine
Ca într-un sac de dormit
Cu fermoarul tras de la coadă spre mâine.

Noaptea iarăşi cade, orbecăie şi ea


Într-o noapte mai mare, ca-n burta cuiva
Ce o mai ţine-nainte de Marea Digerare
În sucul gastric al aflării sale.

În toată pielea dar şi-n toată noaptea


Plâng apa ce-o beau cu câinii-n şanţ
Şi lacrima mea cade în zgarda unui câine
Şi-nsămânţează golul unei verigi din lanţ.

Şi, iată primii oameni ai beznei absolute,


Tot aerul e gastric când vine moartea-n noi,
Ne naştem împrumutându-ne copacii
Să stea în locul nostru mai drepţi decât stăm noi.

Şi Dumnezeu nu vine, e mut şi e absurd


Şi linişti bestiale ne-aruncă-n somnuri dese
Şi de la eu la noi loc de-o amprentă nu-i,
N-au degetele carne în care să apese.

Mă trezesc mângâiat de lanţ,

33
Darie Ducan
Unde eşti, Dumnezeule, unde?
Mă piele întunericul şi fiecare por
Al meu e roata unui car de ducă,
Unde eşti, Dumnezeule, unde?
Mă digeră aerul ca pe-o nălucă.

Şi-ajung încet-încet cruce să-mi fac


Ducând mâna nu la frunte piept şi umeri,
Ci la nodurile cămăşilor de forţă,
Cardinalele noduri pe care mi le numeri.
Un nod se ridează şi se gândeşte,
Mâini de prieteni simt pe ceilalţi doi
Iar în al patrulea pompează
O inimă ce-mpinge-n scocuri apa de la ploi.

20 martie 2007

Alter ego
E-atâta singurătate în lume,
Singurătate făţişă, monstruasă,
Ca o malformaţie a realităţii sau a fatalităţii,
Ca o malformaţie a aerului de a
Se închide la nasturi într-un singur om.

Duşumele plesnesc de lipsă de paşi,


Adoarme măduva, în echilibrul ei, în oase
Şi totul se stinge scobindu-şi umbra până la căptuşeală
Dar în spatele ei tot nu e nimic.

E-atâta singurătate în lume că,


Vai, Dumnezeule mare, dispar ghilimelele
Dintre semnele de puctuaţie. Nu sunt doi,

33
Cartea dintre doi tâlhari
Cât să ai pe cine cita.

Dar singurul om le foloseşte, totuşi,


Citându-se pe sine din simpla nevoie de alteritate.

11 iulie 2008

Rugăciune cosmică
Îngerul îşi smulge rând pe rând din aripi,
Vrea să revină cu totul pe pământ,
Vâsla se-aude-naintând, pe-o parte Lethe,
Pe alta lichid amniotic valsând.

Nervii lui consumă prea rupestru


Explozia contrasă până la smochină,
Taina se-apropie ca un cheag
În vena noastră orbitoare de lumină.

Coboară-te durere, înger schimonosit,


Un lucifer pudrat cu praf depus din veghe,
Îngerule, haide, o cămaşă am
Pe sudoarea ei păşeşte cam o leghe.

Îngerul îşi smulge carnea lin zâmbind,


Nu mă mai ascultă şi, nesocotind
Îl vom prinde cu câlţi în rana noastră
Prin care nu se zboară că-i dureros de-albastră.

Din abatoare de seninătăţi


Lumina se-mpâineşte sub o taină,
Sub patrafire de sevraj plutim,
Urechea ce ne-ascultă, din ciocănel îngaimă

33
Darie Ducan

Ca un judecător albit şi nebulos


Al judecăţii de Apoi în care
Sentinţa e desertul, la câte ne-au durut
Cine trecute şi cine viitoare.
Pe-o parte Lethe, pe alta lichid,
Vâsla se retrage ca şerpii-n vizuină
În copacul din care-a descins,
O vină mijind după cârduri de vină.
26 iulie 2007

Tăceri cu asini
Noi ne-am iubit în pat aşa de tare
Încât ca după Moise mările, s-a rupt
Şi ne-au trecut fiorii grei pe dedesubt
Şi şoaptele precum nişte popoare.

Şi, iată-ne deschizători de drumuri


În paturi loeoarcă, ce-aproape făceau peşti,
În apa ce sunt zace icra ce eşti...
Şi ce atunci au fost acum sunt scrumuri.

Ce mare stâncă eu oare-am lovit?


Ce sensibilităţi am dus la apogeu
Încât am rupt ce altul din lemn greu
Într-o tâmplărie ca pat a întocmit?

Şi uite cum încolonate sub pat ieri


Treceau alături de asinii lor, tăceri.

27 august 2008

33
Cartea dintre doi tâlhari

Elegie
Plecând, ai închis uşa direct
În rama creierului meu.
A asimilat-o cu cenuşa,
I-a dat piele şi a obişnuit-o
Cu aerul care ajunge la creier şi cade.

Ştii bine, adio e mai amar


Ca o aspirină zdrobită cu dinţii,
Tăcerea e o otravă mai tare
Decât pot alchimiştii şi ura.

Ai închis uşa şi ai plecat


Cu nori, cu pietre, cu miere şi cu arderi.
Eu am scos clanţa uşii pe dinăuntru,

Mi-am potrivit-o în locul


De unde-ţi dădusem o coastă cândva
Apoi m-am culcat cu perna pe cap ca un nor.

27 august 2008

Tăcere de apoi
Tăcem cu toţii în noaptea mare,
Zăvorâţi până la Dumnezeu.
Nu vorbim de sfoară nicăieri
Fiindcă peste tot s-a spânzurat cineva.
În noi atârnă ştreanguri cumsecade,
Alese în verticalitatea lor ca ploaia.

33
Darie Ducan
Tăcem, tăcem, tăcem,
Primul tăcem e Tatăl,
Al doilea tăcem e Fiul,
Al treilea tăcem e Sfântul Duh
Iar noi suntem tăcerea mare, de apoi.

7 aprilie 2007

33
Cartea dintre doi tâlhari

STUDII TRANSCENDENTALE

33
Darie Ducan

33
Cartea dintre doi tâlhari

Studiu transcendental I
Omul nu e decât un câine
Ce are la gât lanţul trofic.
Nu este diferenţă între zgardă
Şi mâner, nu este niciuna,
Dar dacă arunci o sămânţă
În lasoul mânerului
Nu-ncolţeşte, pe când
Dacă o arunci în zgardă,
Ca-ntr-un ovar, da!

Gheara-n gât şi gâtuirea


Nasc mereu câte ceva.

Studiu transcendental II
Dac-am pleca prin labirintul
Dungilor din palmă,
Toate măştile s-ar vrea mănuşi.
Firimituri de pâine ne-ar cădea
Precum pietrele în posade,
Ca într-o foame de noi.

Firul de păr ce ne iese din cap,


Creşte viguros şi demn, dar se apleacă
Uneori, ca să-şi devoreze rădăcina.

33
Darie Ducan

Studiu transcendental III


La ultimul Crăciun nu s-a născut decât ploaia.
Ploua caligrafic şi evolutiv,
Femeile îşi scoteau ovarele la poartă
Ca pernele mari pe ferestre.
Femeile îşi scoteau ovarele la poarta - valize deschise-
Ploua-n ele ca-n scocuri>>>>>maimuţă, du-te de te usucă
Cu foenul unei guri de grotă!
Mai are mult natura până la realismul
De a ploua cu oameni pe oameni,
Podul firii noastre nu stă pe bile, ci pe-un măr…
Ploua şi noroiul se despărţea de noroi.
Mâinile, picioarele, ochii, nasul au început să se retragă în
trup,
Liniştea a început să fie indescifrabilă ca o semnătură.
S-a ajuns cerşetorul. Şapca din faţa lui întinsă e ovarul unei
posibile fericiri,
Se va naşte ceva peste un timp, toţi aruncă monede, dar mai
mult poze, scrisori,
Orice e rotund poate fi ovarul a ceva frumos, ne poate naşte să
rămânem
Cu gurile rumene de perfecţiune,
Perfecţiunea până la care între cer şi pământ nu e loc decât de
un timbru.

Studiu transcendental IV
Spune Darwin ! şi numaidecât pe tine
Acest cuvânt va fi piele,

34
Cartea dintre doi tâlhari
Acest cuvânt va fi prima spălare pe ochi.

Spune Darwin! Şi-ai s-auzi foile bibliei


Retrăgându-se în lemnul copacului din care provin,
Copacul retrăgându-se-n pământ,
Pământul, sub un pas în fugă.

Studiu transcendental V
Ce naiba nu înţelegem?
Porii pielii noastre sunt puncte,
Puncte de-ncheiere, un depozit
De puncte de-ncheiere, de puncte de final.
Cineva insistă să termine ceva,
Parcă s-a răzbunat punând multe puncte.

De sus ne vedem un punct.


Între puncte e emoţie lichidă,
Punctele asudă şi se fac dreaptă
- dungă de orizont –

Studiu transcendental VI
Să ai un ceas tatuat pe mână,
Minutarele să arate 23: 55.
Cu anii, pielea se usucă, se zbârceşte,
Se întinde şi minutarul e dus
De la sine să arate ora 12.
N-a sunat ceasul!
A sunat carnea! Noapte bună!

34
Darie Ducan

Studiu transcendental VII


Şi, brusc, firul de păianjen face fotosinteză,
Realitatea crede că spaima l-a albit.

Studiu transcendental VIII


Îmi surzesc urechile
De ruperea apelor.
Timpane pocnesc odată cu naşteri.
Ne retragem cu toţii în ou,

Marş înainte, marş înapou!

Studiu transcendental IX (Divizarea celulei)


Ca şi cum, când te-ai juca de-a Dumnezeu,
Dumnezeu s-ar juca de-a noi doi, ca de-a unul.

Astfel ţi-ai da seama ce profană


E divizarea celulei şi ce înjurătură
E să ne naştem
Pe lângă mângâierea de-a nu fi.

Studiu transcendental X
Vai de noi, mirosim a ducă,
Totul se desparte de tot,
Hăul de hău,

34
Cartea dintre doi tâlhari
Hăt-ul de hăt.

Prin lacrima noastră


Tăiată în două
Trece un orb c-un baston,
La fel şi prin rouă.

Şi-n roua ajunsă


În burta calului ce-a păscut
Se-aude roua supurând tăiată-n două,
Chiar şi-n salamul
Ce din acel cal a fost făcut.

Totul se desparte,
Ca de un cuib al său
Şi ne despărţim
Ca divizarea celulei-ou

Sub microscop de lumi


Ce or să caşte
Dar, din despărţirea noastră,
Oare cine se naşte?

Studiu transcendental XI
Ar trebui, prea poate, pe ovarele
Din care descindem, cineva
-cine vrea să prescurteze-
să pună o pereche de ochelari
ca pe nişte ochi oarecare.

Să vadă ele moartea mai clar


Şi să renunţe, să se dea bătute.

34
Darie Ducan
Asta ne-ar prescurta chiar cât
Să nu se spună că n-am trecut prin viaţă

Studiu transcendental XII


Doamne, de ce-mi dai
Singurătatea? Ca pe-o plată a ce?

Până şi râma, Doamne, până şi râma


Se taie în două de singurătate –
Şi are pereche.

Eu dacă mă tai în două nu mai


Sunt nici măcar eu;
Dacă mă tai în două, mor
Oare chiar să fie moartea perechea mea?
Oare chiar să fie râma stăpâna mea
Şi subalterna ta?

Studiu transcendental XIII


Mă gândesc la tristeţea păduchilor
Care stau în perucile unui teatru.
Nu au nici măcar privilegiul de a sta
Într-un păr natural. Sunt trişti pentru că sunt trădaţi.

Ei văd starea în părul cuiva ca pe-o căsătorie,


Iar actorii îi schimbă odată cu rolul.
Sunt aruncaţi prin recuzită şi tristeţea lor
Roade hainele, nu moliile.

Aceşti păduchi au o tristeţe mai adâncă

34
Cartea dintre doi tâlhari
Decât minereul. Se închid în ei şi se pişcă pe sine.
Stau prinşi de la o vreme în însuşi părul lor
Care are o rădăcină şi mai adâncă-
La fel de adâncă precum locul unde
Ne pot duce femeile în extaz.

Mă gândesc la ei, la noi, care stăm


În părul aerului, cădem pe spate şi aşa rămânem.

Studiu transcendental XIV


Am început să mă spăl
Insistent cu săpun.
Mă frecam cu săpun necontenit.
L-am terminat, am luat altul,
L-am terminat şi pe acela.
Altul la rând, altul la rând
Ca bărbaţii la uşă la târfe.
Mă spălam cu toate săpunurile
Din lume, cu aproape toate.

Aproape dispărusem de cât mă spălasem,


Era să mă curăţ de tot, când,
Un strigăt: Evrika!
În sfârşit, frecând săpunul de mine,
M-a zgâriat un vârf de cui
Care ieşea din el.
Ah! Mi-a dat sângele!
Sângele meu se unise cu amintirea
Sângelui lui, care încă se mai vedea întărit.

Între noi, numai oameni murdari!


Apoi, după sânge, din rana de cui

34
Darie Ducan
A-nceput să curgă lumină;
O lumină murdară de-o şi mai lumină.

Studiu transcendental XV
De-atâta vreme
E Dumnezeu plecat
Că a crescut barbă
Din punctele de zaruri.

Şi frunzelor plutind pe ape
Le cresc degete opozabile
Pe peţioluri…şi acum.

Studiu transcendental XVI


Am găsit şlapi
În nisipul din clepsidră,
Probabil se merge la plajă
Şi-n el. Cineva se bronzează
La lumina timpului,
Pe malul dintre el şi el.

Studiu transcendental XVII ( Ecce tempus)


Văd în clepsidră nisipul şifonat.
Probabil, pe el ieri au stat doi iubiţi,
Văd urmele de haine pe care au stat
Şi-aud, de duc urechea la timp,
Cum inul acestora continuă să crească,

34
Cartea dintre doi tâlhari
Văd urmele de degete interpuse
Şi-aud pe ele mângâierea năpârlind
Ca o piele, solz spre solz fiind o mână-ntinsă,
Să ceară pomană să năpârlească primul.

Văd, chiar văd în clepsidră nisipul şifonat


De dunga şederii a doi iubiţi,
Atât de doi, că au lăsat o singură urmă,
Un fel de pas al lui Dumnezeu pe pământ.
Le mai aud mângâierile-n clepsidră câteodată
Şi încordarea muşchilor când se îmbrăţişează.
Ei stau pe plajă, aerul e la reflux,
Dar cum se face că, totuşi, când clepsidra se sparge
Marea dă pe mine, ca un ghioc?

Studiu transcendental XVIII


Bătrâni, tineri, copii,
Să coasem de secunde bumeranguri,
Aşa anii s-or întoarce la noi.

Aşa, vieţile noastre vor fi ce-au fost,


Să ne grăbim cu toţii, să ne grăbim,
Mijeşte deja barba pietrelor cu care s-a dat.

Studiu transcendental XIX


A dormi sub lacustre
E ca si cand ai dormi sub lamelele
Unui microscop.
Ambele spatii atât de goale sunt
Încât echilibrul se simte

34
Darie Ducan
Cu burta la gură.

Fiecare por al materiei


Are o pieliţă albă,
Cum are oul sub coajă,
Apa ei e a botezului tău.

În ea sunt icre
Ale înjosirii la care
Poate ajunge un om.

Studiu transcendental XX

Lui Iisus, când urla pe cruce,


Mai tare decât urletul său
Se-auzeau în cariile dinţilor
Săi oxidându-se resturi de măr.

Muşcase dintr-un fruct oprit!

Studiu transcendental XXI


Am auzit delfini
În laptele de mamă,
Cum căutau să
Eşueze pe un mal.

Şi malul laptelui ei
Nu era decâ
T moartea mea.
La moartea mea
Delfini vor eşua.

34
Cartea dintre doi tâlhari

Ancore ale credinţei


Aruncate la mal, că nu mai poate,
M-am circumscris durerii,
Ea e cel mai cerc dintre toate.

Studiu transcedental XXII


Dacă avem şapte piei pe noi,
Numărate începând din afară,
La a şaptea în noi e odihnă:

Vidul se odihneşte din încrâncenare.

Studiu transcedental XXIII


Aş vrea uneori să scriu prefaţa
Unei cărţi de telefon plină de numere
La care nu răspunde niciodată nimeni.

Receptoare care s-au altoit pe furca telefoanelor


Şi care zac punându-şi pe pereţi
Laringe şi urechi cu nimburi.
Aş vrea să scriu prefaţa, capodopera mea.

Studiu transcedental XXIV


Lui nu i-au bătut nimic în mâini,
Ci pietrele cu care voi aţi dat
În noi ne-au făcut nouă cucuie

34
Darie Ducan
Care singure au intrat în palmele lui,

Împinse de ura cu care loveaţi,


De inerţie şi de fizica întrebării,
Împinse de moravurile apei de a curge
Şi de a i se părea că e normal să curgă.

35
Cartea dintre doi tâlhari

Epilog
Rămâi tu, cititorule, cu conştiinţa trează
Că dacă nu te doare şi nu te frământă nimic,
Dacă nu te macină nimic
Şi nu ai ce semne de-ntrebare
Să-ţi tragă noaptea plapuma la gât precum o mamă,
Între cei doi tâlhari nu are cum să fie
O carte, deşi pielea cristosului se poate răsfoi,
Deşi sângerarea lui poate fi aldină sau cu litere normale,
Ci doar un semn de carte
În aşteptatea unei cărţi ce se va scrie
Direct cu cuiele pe foaia de hârtie,
Săpându-i matcă durerii mai mult.

35
Darie Ducan

Cuprins:

Prefaţă/5

Răstignirea in vitro

Secolul XXI/9
Primăvara de apoi/12
Dimineaţă la mare/13
Levitaţie/13
Creion/14
Dălţi de carne/15
Destin/16
Ploaie de vară/16
Glosa nimănui/17
Senzaţie de lipsă/19
Oare sângele/19
Cea mai fără metru odă/20
Păsările mai ciudate/20
Împuşcat cu sfârcuri de femeie/21
Armonizarea apelor/26
Ultimul botez/28
Recurenţă/28
Adiere/29
Spirale/30
Vina Eminescu/30
Joc de-a lanţul trofic/35
Psalmul apei/36
Hrană terestră/37
Variaţiuni pe o temă anterioară/38
Prin urechile ierbii/38
Imn femeii/39

35
Cartea dintre doi tâlhari
Ritual ateu/41
Înţeles/41
Dimineaţa cifrei unu/42
Rugă către un Dumnezeu fierbinte/44
Bună ziua/44
Psalmul facerii/45
Topica ploii/45
Ca şi cum/46
Golum/48
Ultimul cuvânt/49
Iisus către Maria Magdalena, azi/50
Sonet teoretizat/51
Câinele/52
Elegie de început fertil/53
Uitările de mână/53
Vamă de ani/54
Flux erotic/54
Iisus păşeşte/56
Pâinea corigentă/56
De fapt/57
Se mizează/57
Elegia valizei/58
Drumul nostru/59
Maximum/60
Androginul/61
Caligrafia lui Dumnezeu/61
Răsplata/62
Livadă arzând/62
Curent/63
Femeia brută/64
Andante/65
Căutare/66
Tors/66
Din perspectiva scrumului/67

35
Darie Ducan
Dacă o respingi/67
Cine fără mese/68
Singura mea calitate/69
Ca şi cum/70
Cu fiecare zi/70
Aşa ne-a fost scris/71
De veghe/72
Fata morgana/73
Drum fără sens/73
Când facem dragoste/74
Arginţii/75
Grei de veghe/78
Alungatul/78
Ancoră/79
Hai să ne iubim/79
Obsesia cinei precedente/81
Phoenix lichid/81
Pastel/82
Circuit în carne/82
Negare/83
Răgaz între potopuri/83
Genunchii căzând/85
Via Dolorosa/85

Scârba transcendentală

Voce/89
Afară din cină/89
Foamea/89
Fă-mă, Doamne, virgulă/90
Album cu poze/91
Simetrii erotice/92
Bătrânul şi marea/93
Puls despre himere/93

35
Cartea dintre doi tâlhari
Gropile albe/95
Neînţelesuri/96
Memento mori/96
De la stânga la dreapta/104
Ludens/105
M-a violat ninsoarea/106
Dumnezeule, ai grijă/106
Atât/106
Pe dimprejur de sâmburi/107
2 Nebuni/108
Nepereche/108
Cvartet solemnis/109
Dezintegrarea/110
Joc fecund/111
Ancora/112
Coaserea rănii/113
Şters/114
Defectiv de plural/115
Rezumat/115
Omniabsenţa/115
Psalm/116
Dimineaţa vinului/117
Jeux d enfants/118
Andante prea trist/118
Cântec de credinţă/119
Aţe/120
Cu fiecare/121
Nocturnă roşie/122
Cântec de gură cusută/122
Iată de ce/123
Variaţiune pe fata morgana/124
Mahomed/124
Simulacru/125
Stele reci/126

35
Darie Ducan
Balanţe/126
Undeva, la sfârşitul răbdării/127
Puncte de-ncheiere/128
Schiţă de testament/128
Psalm în metru saphic/129
Miraj sibilin/130
Pe nepusă masă/130
Întruparea femeii/131
Nihil sine/132
Din foame-n foame/133
Îngroparea cuvintelor/133
De-acum putea/134
Lumea fără mâine/135
Ce par şi ce sunt/136
Oameni şi câini/136
Drumuri de om/137
Gramatica prăbuşirii/138
Singurătatea poetului de pe Marte/139
Opţiune de pat/139
Proiect de Arcă/140
Femeia ca spaţiu/143
Dosul măştilor/143
Din pricina luminii/144
Ultima/145
Ci numai/146
De fiecare dată/147
Dies irae/148
Căderea în sine/149
Viziune/150
Guernica păsării/150
Atunci când/151
Gamă joasă/152
Demult/152
Cântec eşuat în sare/153

35
Cartea dintre doi tâlhari
Pleonasm/154
Liantul/155
Strada mea/156
Numai în mit/157
O pasăre cândva/157
Menstruaţia timpului/158
Un gir pentru durere/159
Punct stabil/159
Bagaje/160
Paharul/161
Schismă/162
Prea jos, prea jos/162
Şpalt/163
Apă pentru sete/163
Taină/164

Versuri de, Doamne, ia-mă!

Prolog/166
Haina/167
Din bucata mea de mâine/168
Pietrele cu care/170
Spini de trandafiri/171
A cere iertare/172
Sare-n iarna rănilor/173
Întocmirea citită printre rânduri/175
Damnarea, la o adică/176
Căutarea/177
Poarta spre zar/178
Încerc să te conving/180
Devenirea apei/181
Cum să câineşti în cuşca unui om/183
Umăr degeaba/183
Transcendenţă/185

35
Darie Ducan
Mierea simfonică/186
Spălarea picioarelor/187
Cuie foileton/189
Nirvana tălpilor/191
Psalm pentru sfere/192

Linişti bestiale

Singura înălţare/197
Posibilitate/198
O mie şi una/199
Muzică lentă/200
Matcă vinei/200
Uitarea sunetului/201
Presentiment/202
Avem de/203
Te deum/203
Maluri/204
Panopticum/205
Inimă de piatră/205
Pietre aruncate/206
Cină în mişcare/207
In nuce/208
De parcă/208
Râuri spre mare/209
Himera dintre pahare/210
Te deum faustic/211
Şi totodată/212
Citirea femeii/213
Să te am/213
Adieri/214
Nud crescendo/214
De mic copil/215
Alma mater/216

35
Cartea dintre doi tâlhari
Bolero sobru/216
Vorbele suspendate/217
Realişti cu soarta/218
Balada lucrurilor prost înţelese/219
Ultima/220
Explozia păsării/221
Măcar ea/222
Incantaţia şarpelui/222
De rerum/223
Ca orice plecare/224
Submultipli ai prăbuşirii/225
Foamea de din nou/226
Prefaşă pentru pustiire/227
De la Ana la Caiafa/228
Onirică/229
Dezertarea spre trecut/230
Conjuraţia ochiului/232
Invocaţie sării/239
Să nu rămână semn/240
Carne şi adio/240
Cucută/241
Misiune/242
Rost şi lucarnă/242
Gând/243
Nu ar strica/243
Toată liniştea/243
Facultatea mintală/244
Rugă/245
Oare, oare? /246
Respirarea febrilă/246
Primăvară duală/247
Efigia arderii/248
Rapsodia plecării/248
Elegie arbitrară/249

35
Darie Ducan
Hysichia/250
Tăriile amărăciunii/250
Pronunţarea apei/251
Înţelegerea sfârşitului/252
Icar/253
Pielea mea/256
Transfer/256
Stele omnivore/257
Raport către Charles Darwin/257
Am auzit/259
Trup/260
Am speranţa/261
Muntele Venus/261
Via Dolorosa/262
Urmele/263
Calul şi Noe/263
Vecernia omului/264
Porniri/265
Închinare/266
Irigarea ciocanului/266
Mod natural/267
Rugăciune scrisă cu cuţitul/268
Copita credinţei/269
Urme/269
Liniştea rămasă/270
Zodia cocoşului/271
Poetul/271
Peisaj din stepă/272
Chimie în doi/273
Cântec mut/273
Dialect carnal/274
Drumuri prin zăpadă/275
Sub zodia descumpănirii/276
Ca altădată/277

36
Cartea dintre doi tâlhari
Rugă în mirzul pietrei/278
Aşa cum tu/279
Prânzul exiguu/279
Albiile adevărului/280
Închinare/281
Stampă/281
Nocturnă divină/282
Poem despre negi/283
Veghe/283
Măr feminin/284
Gaură-n cer/285
Alegorie/286
Pietre, pietre/286
În faţă/287
Curând/288
Aceeaşi cantitate/288
Vârste şi mări/289
Pax eterna/290
Aşteptarea la peşteră/290
De neatins/292
Pasărea/293
Până ce/293
Ca şi cum/294
Lipsa sării/294
Circuit în natură/295
Mângâierea în fugă/296
Cădere genetică/297
Alfabet/297
Pastel cu coaste/299
Mariaj cu trecutul/299
Cale/300
Probarea iluziei301
Totdeauna mai mult/302
Chihlimbar/302

36
Darie Ducan
Matinală/303
Nimic. Numai noi credem asta/304
Marele orb/304
Lăsaţi plecarea să vină la mine/305
De ce sunt singur/306
Cuminţenia pământului/307
Armonica sării/308
Copilărie/309
Mângâierea de azi/310
Jurnal subiectiv/311
Nesiguranţă/311
La o plimbare cu Dumnezeu/312
Lege/313
Nevoia de ploaie/313
Stare de plutire/314
Stână în doi/315
Cenuşa câinelui/316
Ars amandi/317
Osificare/318
Ultima dorinţă/318
Punct fix/319
Lanţul unui câine/320
Aflarea chipului/321
Vânătoare/322
Cor nocturn/322
Nu ne cunoaştem/323
Mea culpa/324
Mai goi/325
Sentimentul/326
Va trebui cândva/326
Şir/327
Sculptură antică/327
Rug pentru pietate/328
Mâna/328

36
Cartea dintre doi tâlhari
O călărire în zori/329
Rugăciunea făcută din piele de cot/330
Alter ego/331
Rugăciune cosmică/332
Tăceri cu asini/333
Elegie/334
Tăcerea de apoi/334

Studii transcendentale

Studiu transcendental I/338


Studiu transcendental II/338
Studiu transcendental III/339
Studiu transcendental IV/339
Studiu transcendental V/340
Studiu transcendental VI/340
Studiu transcendental VII/341
Studiu transcendental VIII/341
Studiu transcendental IX/341
Studiu transcendental X/341
Studiu transcendental XI/342
Studiu transcendental XII/343
Studiu transcendental XIII/343
Studiu transcendental XIV/344
Studiu transcendental XV/345
Studiu transcendental XVI/345
Studiu transcendental XVII/345
Studiu transcendental XVIII/346
Studiu transcendental XIX/346
Studiu transcendental XX/347
Studiu transcendental XXI/347
Studiu transcendental XXII/348
Studiu transcendental XXIII/348

36
Darie Ducan
Studiu transcendental XXIV/348

Epilog /350

36

You might also like