MANAGEMENT FINANCIAR-BANCAR Prof. univ. Dr. ILIE MIHAI 1.

CONCEPTUL DE MANAGEMENT În elegând managementul ca fiind „acel proces prin care se coordonează, se conduc, se planifică şi se controlează activită ile desfăşurate într-o organiza ie astfel încât să se asigure atingerea scopurilor acesteia cu maximum de eficien ă”1), putem accepta caracterul universal al managementului, în sensul că, acesta poate fi aplicat la orice entitate, economică, publică, socială, militară etc. Din punct de vedere al nivelurilor de management, managementul firmei este cel mai important şi dezvoltat nivel al managementului, fiind considerat nivelul de bază fundamental al managementului. Considerând managementul firmei ca fiind nivelul de bază al managementului, există: a) Niveluri de management care exced pe cel al firmei cum sunt: managementul grupurilor de firme; managementul unor sectoare, subramuri economice; managementul unor ramuri economice; managementul economiei na ionale. b) Managementul unor procese, activită i din cadrul firmei sunt: managementul activită ii de aprovizionare; managementul produc iei; managementul costurilor; managementul desfacerilor (clien ilor); managementul financiar; managementul resurselor umane etc. Cunoaşterea şi în elegerea func iilor managementului în mod aprofundat constituie un factor important pentru utilizarea eficientă în practică, a sistemelor, metodelor, tehnicilor, procedurilor şi modalită ilor de exercitare a acestei „meserii”. Aceasta este „meseria” managerului, care, bizuindu-se pe informa ii şi pe oameni, pe metode şi tehnici ştiin ifice, combinată însă şi cu o anumită intui ie, abilitate, fler, poate realiza obiectivele cerute de ac ionari. În privin a func iilor managementului, specialiştii converg spre cinci func ii de bază: previziune; organizare; coordonare; antrenare; control/evaluare. De men ionat că, între func iile managementului este o interdependen ă puternică în cadrul procesului general de management al firmei. Cuvinte cheie: previziune, organizare, coordonare, antrenare, control/evaluare Test de autoevaluare: 1) Ce include managementul proceselor? 2) Care sunt func iile de bază ale managementului? Test grila: 1. Func iile de baza ale managementului sunt: a) previziune b) organizare c) coordonare d) redistribuire
1)

I. Ceauşu – Dic ionar Enciclopedic Managerial – Ed. Academică de Mangement, Bucureşti, 2000.

2.

e) control Niveluri de management care exced celui al firmei sunt: a) managementul proiectelor b) managementul resurselor umane c) managementul grupurilor de firme d) managementul unor ramuri economice e) managementul economiei na ionale. 2. ROLUL ŞI FUNC IILE COMPANIEI ÎN DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Potrivit legisla iei româneşti în vigoare2), în vederea efectuării actelor de comer , persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societă i comerciale. În economia de pia ă capitalistă este folosită mai larg expresia de companie sau de firmă. Compania reprezintă, de regulă, o entitate economică de mari dimensiuni, constituită sub forma de trust cu caracter industrial, comercial, de transport, turistic, media etc., care poate de ine controlul unei ramuri/subramuri economice. No iunea de firmă parcurge o perioadă de tranzi ie de la conceptul de element de identificare a unei societă i comerciale, sub care un comerciant este înregistrat la Registrul Comer ului3), la cel de societate comercială de orice fel (trust, companie mare, IMM etc.). Produc ia, fie că este vorba de produc ia de bunuri materiale sau de servicii, este scopul esen ial al oricărei firme. Dar, firmele nu produc de dragul de a produce, ci cu scopul de a vinde rezultatul muncii şi de a ob ine un profit în cadrul tipului de economie care func ionează: - economie de subzisten ă; - economie predominant agricolă; - economie industrială şi post-industrială; - economie bazată pe cunoştin e etc.; Rolul (obiectivul) companiei. Compania, ca organiza ie economică înzestrată la constituire şi pe parcursul func ionării cu factori de produc ie, pentru fabricarea şi vânzarea de bunuri şi servicii, se caracterizează prin trei elemente4): • asocierea factorilor de produc ie necesari (capitalul, munca, natura); • asumarea riscului întregii afaceri (de profit sau de pierdere) de către întreprinzător; • organizarea întregii activită i economice şi lucrative pentru atingerea unui scop lucrativ coerent şi motiva ional pentru toti participan ii la afacere. Rolul (obiectivul) major al companiei poate fi definit diferit în func ie de pozi ia participan ilor la afacerea respectivă astfel: a) maximizarea profitului ca sursă principală pentru creşterea valorii întreprinderii, exprimată în cazul, companiilor cotate la bursă, prin maximizarea capitalizării bursiere; b) maximizarea func iei de utilitate din punct de vedere al conducerii companiei, exprimată prin creşterea cifrei de afaceri sau a activului bilan ier total. atingerea unui prag minim de rentabilitate, de cotă de pia ă, de productivitate etc. c) armonizarea intereselor dintre diferitele categorii de participan i la activitatea companiei: ac ionari, manageri, salaria i, creditori. d) maximizarea valorii de pia ă a investitorilor de capital (ac ionari, bănci, cumpărători de obliga iuni). Obiectivul fundamental al companiei poate fi unul sau altul din cele enumerate, în func ie de pozi ia din care sunt privite, oscilând între maximizarea profitului şi maximizarea valorii de pia ă a investitorilor de capital.
2) 3)

Legea nr. 31/16.11.1990 republicată în M.Of. nr. 953/27.10.2005, art. 1 I. Ceauşu – Dic ionar Enciclopedic Managerial – Ed. Academică de Management, Bucureşti, 2000, pag. 199 şi pag. 350 4) Ion Stancu: Finan e, pie e financiare şi gestionarea portofoliului, investi ii reale şi finan area lor, analiza şi gestiunea financiară a intreprinderii, Ed. a treia , Bucureşti, Ed. Economică, 2002, pag. 34, 35,39.

Cuvinte cheie: companie, firma, economie de subzisten ă, industrială, post-industrială, economie bazată pe cunoştin e. Test de autoevaluare: 1. Care este rolul (obiectivul) major al companiei? 2. Care sunt factorii care supun activitatea şi structura companiilor unui proces de transformare? 3. BANII ŞI SISTEMUL BANCAR Apari ia banilor a adus după sine şi necesitatea creării unor institu ii specializate care să se îndeletnicească cu gestionarea lor, consacrate sub numele de bănci. În acest context, existen a băncilor este legată de apari ia activită ii de intermediere între cei care au resurse băneşti temporar disponibile (deponen i) şi cei care au nevoie temporară de resurse băneşti suplimentare (împrumuta i). Fiecare ară dispune de un sistem bancar na ional constituit în general pe două paliere: • Banca centrală (na ională) a ării respective cu rol de emisiune, de control al stabilită ii pre urilor, de men inere a puterii de cumpărare a monedei na ionale, de reglementare şi autorizare a celorlalte bănci din sistem etc.; • Băncile comerciale care sunt răspunzătoare de îndeplinirea func iei de intermediere pe care o are sistemul bancar. În sens larg, ansamblul sistemelor bancare na ionale formează sistemul bancar interna ional (mondial). 3.1. Conferin a de la Bretton Woods, desfăşurată în perioada 1-22 iulie 1944 în SUA, care a avut ca scop sus inerea reformei economiei mondiale. În cadrul conferin ei, s-au plasat în centrul sistemului monetar interna ional dolarul SUA împreună cu aurul, deoarece s-au stabilit parită i fixe ale monedelor şi cursurilor valutare, monedele na ionale având o valoare paritară stabilită în aur sau în dolari (1 USD = 0,8886 g aur fin la 1 iulie 1944) . De asemenea, au fost puse bazele Fondului Monetar Interna ional şi Băncii Interna ionale pentru Reconstruc ie şi Dezvoltare. 3.2. Tratatul de la Maastricht Principalele ări europene, care nu au fost favorizate prin aplicarea sistemului monetar adoptat la Bretton Woods au pus în 1979 bazele sistemului monetar european, iar mai târziu a unei uniuni economice şi monetare prin semnarea la 7 februarie 1992 a Tratatului de la Maastricht. Conform deciziilor ărilor membre ale Uniunii Europene începând de la 1 ianuarie 1999 a fost introdusă şi utilizată moneda unică – euro ca monedă de cont a statelor membre ale Uniunii Economice şi Monetare Europene. De la 1 ianuarie 2002, euro a devenit şi monedă efectivă, înlocuind practic monedele na ionale din ările care au aderat la Uniunea Economică şi Monetară, unele cu tradi ii multiseculare (drahma grecească, francul francez, peseta spaniolă, marca germană etc.). 3.3. Globalizarea pie ei financiare Sfârsitul celui de-al doilea mileniu a adus omenirii o nouă problemă, cea a globalizării. Acest fenomen a cuprins ca o caracati ă în tentaculele sale toate sferele vie ii economice, sociale, de mediu, cultura etc. Mişcarea liberă a capitalurilor a făcut ca fenomenul globalizării să cuprindă în primul rând lumea finan elor, detinătorii marilor capitaluri financiare fiind interesa i în a putea transfera rapid şi fără oprelişti fondurile dintr-o zonă în alta, dintr-o ară în alta, spre a le pune la adăpost de crize, devalorizări, confiscări, decizii ale autorită ilor na ionale şi alte pericole. Globalizarea finan ei interna ionale se realizează nu numai geografic, la scară planetară, dar şi structural, marile grupuri financiare interna ionale fiind adevărate conglomerate care includ pe lânga bănci, societă i de asigurare-reasigurare, fonduri de investi ii ori de pensii, activită i pe pia a de capital, leasing, capabile să ofere aşa-numite servicii financiare integrate.

• • • • • • •

a) b) c) d) e) f) g) h) i) j) k)

Prin Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară şi Legea nr. 34/1991 privind statutul Băncii Na ionale a României, s-au pus bazele creării în România democratică a unui sistem bancar pe două paliere: a) Banca Natională a României, ca bancă centrală cu atribu ii de emisiune, control si supraveghere, men inerea stabilită ii pre urilor; b) Sistemul băncilor comerciale, care func ionează ca bănci de afaceri, universale ori specializate. În anul 1998 s-a ajuns la un număr de 45 de bănci autorizate să func ioneze în România, din care, 32 de bănci erau constituite cu capital integral sau majoritar românesc. Func iile principale ale unei bănci centrale sunt următoarele: func ia de emisiune de bancnote care, deşi ca semne ale creditului ies din circula ia comercială propriu-zisă şi intră în circula ia generală ca mijloace de plată legale; concentrarea rezervelor băneşti ale băncilor şi acordarea de credite, ca împrumutator de ultimă instan ă acestor bănci; influen area directă sau indirectă a costului creditului în ara respectivă; acordă împrumuturi statului şi păstrează tezaurul statului; elaborează şi aplică politica monetară în ara respectivă; veghează asupra circula iei băneşti şi stabilită ii nivelului pre urilor; sprijină creşterea economică şi asigură echilibrul extern etc. Rolul şi func iile băncilor comerciale. Rolul fundamental al băncilor comerciale este acela de a asigura intermedierea bancară. În cadrul rolului fundamental de intermediere bancară, băncile comerciale îndeplinesc următoarele func ii (opera iuni) tradi ionale consacrate prin lege: acceptarea de depozite; contractarea de credite, factoring, scontarea efectelor de comer etc.; emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit; plă i şi decontari; leasing financiar; transferuri de fonduri; emiterea de garan ii şi asumarea de angajamente; tranzac ii în cont propriu al clien ilor cu: intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate de acestea; administrarea de portofolii ale clien ilor, în numele şi pe riscul acestora; custodia şi administrarea de valori mobiliare etc.

Cuvinte cheie: sistem bancar, moneda euro, banca centrală, bănci comerciale Test de autoevaluare: 1) Care sunt principiile şi criteriile de convergen ă generate de Tratatul de la Maastricht? 2) Care sunt func iile Băncii Centrale? 3) Care sunt func iile tradi ionale ale băncilor comerciale? Test grila: 1. Func iile Băncii Centrale sunt: a) păstrează tezaurul statului şi acordă împrumuturi statului b) stabileşte caracteristicile produselor bancare oferite popula iei c) elaborează şi aplică politica monetară a statului d) emite bancnotele statului respectiv e) acordă consultan ă agen ilor economici. 2. Func iile tradi ionale ale băncilor comerciale sunt: a) emit bancnotele statului respectiv b) închiriază casete de siguran ă c) emit garan ii pentru asumarea unor angajamente d) acorda consultan ă financiar-bancară e) administrează portofolii ale clien ilor în numele şi pe riscul acestora.

4. INTERMEDIERE BANCARĂ 4.1. Opera iuni bancare privind atragerea de resurse Opera iunile de acceptare de depozite sunt principala categorie de opera iuni prin care societă ile bancare îşi atrag resursele necesare desfăşurării activită ii de intermediere pe pia ă. Prin depozit se în elege o sumă de bani încredin ată în următoarele condi ii: să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă şi orice alte facilită i, la cerere sau la un termen convenit de către deponent cu depozitarul; să nu se refere la transmiterea proprietă ii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garan ii. Principalele categorii de depozite: 1. Contul curent în lei/în valută , care are următoarele caracteristici principale: prin contul curent se pot efectua opera iuni de alimentare în numerar sau prin virament; eliberare de sume în numerar la cererea şi în favoarea deponentului; opera iuni de plă i prin virament în limita soldului disponibil; pentru disponibilitatile existente în cont, deponentul primeşte dobândă fixă sau variabilă; 3. Contul de depozit la termen în lei valută are următoarele particularită i: retragerea sumelor se face după expirarea scaden ei, în caz contrar clientul putând beneficia numai de dobânda la vedere; termenele uzuale de constituire: 1, 3, 6, 9, 12 şi 18 luni; plata (bonificarea) dobânzii se poate face lunar sau la scaden a depozitului, într-un cont separat de unde poate fi retrasă de titularul contului, sau poate fi capitalizată, în sensul că, titularul depozitului, poate opta ca, la scaden ă, dobânda cuventită pentru suma depusă să fie adăugată acestei sume, constituindu-se astfel un nou depozit. 4. Certificatul de depozit reprezintă un titlu de credit pe termen emis de bancă, prin care se atestă depunerea unei sume de bani, pe baza căruia, la scadenta, se poate încasa atât suma depusă, cât şi dobânda aferentă, având următoarele caracteristici: cupiura diferă de la o societate bancară la alta; termenele uzuale sunt de 3 şi 6 luni, sau chiar un an; dobânda este fixă şi se înscrie pe certificat la data cumpărării lui; certificatele de depozit pot fi nominale sau cu parolă. 5. Certificatul de depozit cu discount, care este un instrument bancar ce oferă posibilitatea cumpărătorului să intre în posesia unui astfel de titlu plătind o sumă mai mică decât valoarea lui nominală care se va încasa la scaden ă. 4.2. Opera iuni bancare privind plasarea resurselor În cadrul activită ii de intermediere, opera iunile de acordare de credite au un rol foarte important, acestea fiind principalele opera iuni de activ ale băncilor. Principalele tipuri de credite şi pre urile de creditare Băncile acordă clien ilor lor credite în lei şi valută pe termen scurt (< 1 an), mediu (între 1 şi 5 ani) şi lung (peste 5 ani). Durata de creditare, cuprinde: - perioada de tragere, în care creditul se angajează integral; - perioada de utilizare, dintre angajarea (tragerea) integrală a creditului şi data primei rate scadente. În cadrul acesteia poate exista o perioadă de gra ie (nu se rambursează); - perioada de timp în care creditul se rambursează; - perioada de întârziere. Categorii de împrumuta i şi documenta ia necesară pentru ob inerea creditelor şi a scrisorilor de garan ie bancară Împrumuta ii, cunoscu i şi sub denumirea de clien ii băncii, pot fi: - persoane juridice (corporate banking), indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, înregistrate în România, care desfăşoară activită i legale şi au conturi deschise la bancă;

-

persoane fizice (retail banking) române sau străine rezidente sau nerezidente în România, în vârstă de cel pu in 18 ani. Documenta ia pe care clien ii din categoria corporate banking o prezintă băncii în vederea ob inerii de credite, trebuie să cuprindă: cererea de credite; bilan ul, raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, încheiate pentru ultimii ani; situa ia prognozată a plă ilor şi încasărilor (cash-flow), lista garan iilor propuse băncii, planul de afaceri şi altele. Analiza, determinarea şi acordarea creditelor Determinarea necesarului total de credite pe termen scurt, în lei si valuta, al clientului, persoană juridică, se efectuează de către bancă pe baza analizei fluxului de lichidită i (cash flow - arată evolu ia încasărilor şi plă ilor) şi a capacită ii de rambursare. În cazul creditelor destinate persoanelor fizice, analiza documenta iei de credit presupune stabilirea a 4 elemente de bază: a) volumul creditului solicitat; b) nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti, cunoscând faptul că volumul maxim al unei rate totale lunare de rambursat nu poate fi mai mare de 1/2 din veniturile nete lunare realizate de împrumutat împreună cu so ia/so ul acestuia; c) numărul de rate lunare în care urmează să se ramburseze creditul; d) nivelul dobânzii în func ie de categoria de credit solicitată şi de op iunea clientului de a contribui sau nu cu surse proprii. Principalele categorii de credite şi principalele lor caracteristici - Utilizari din deschideri de credite permanente (linii de credite), care functionează după sistemul revolving, prin care banca se angajează ca, pe o anumita perioada de timp (maxim 365 de zile), să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod frac ionat, în functie de nevoile acesteia, în limita unui nivel global de credit. - Credite pentru finan area cheltuielilor şi stocurilor temporare se acordă pentru finan area opera iunilor cu caracter temporar pe baza documenta iei prezentate, din care să rezulte situa ia stocurilor şi cheltuielilor respective. - Creditele de scont. Scontul reprezintă opera iunea prin care, în schimbul unui efect de comer (cambie sau bilet la ordin), banca pune la dispozi ia posesorului crean ei, valoarea efectului, mai pu in agio (dobânda şi comisioanele aferente), înainte de scaden a efectului respectiv. - Factoringul este un contract încheiat între o parte denumită “aderent”, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii şi o bancă, denumită “factor”, prin care aceasta din urmă asigură finan area, urmărirea crean elor şi protec ia riscurilor de credit, iar aderentul cedează crean ele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. - Creditele pentru facilită i de cont reprezintă credite pe perioade scurte şi foarte scurte de timp, pâna la 30 zile calendaristice, acordate agen ilor economici care din anumite cauze justificate economic nu pot face temporar fa ă plă ilor. - Creditele ipotecare se pot acorda pe termen de minim 5 ani persoanelor juridice române, care au ca obiect de activitate construirea, reabilitarea imobilelor, persoanelor juridice care doresc să construiască locuin e de serviciu pentru salaria ii lor. 4.3. Opera iuni de trezorerie şi opera iuni interbancare Pe lângă capitalurile proprii şi depozitele atrase de la clien ii persoane fizice şi juridice, în completarea resurselor necesare desfăşurării şi dezvoltării activită ii proprii de intermediere, băncile pot apela pe termene mai scurte sau mai lungi la împrumuturi ori depozite atrase de la banca centrală sau de la alte institu ii bancare de pe pia a internă sau interna ională. Pia a pe care băncile se împrumută între ele, în special pe termen scurt, fără a depă i cel mult 12 luni, este denumită pia a monetară. -

-

Împrumuturile şi alte facilită i de la Banca Centrală Banca Centrală intervine deseori pe pia a monetară, fie pentru preluarea excedentului net de lichidită i, fie pentru injectarea de lichidită i în scopul acoperirii deficitului net rezultat din opera iunile interbancare ale băncilor.De asemenea, Banca Centrală pune la dispozi ia băncilor împrumuturi şi alte facilităti în calitatea sa de „împrumutător de ultimă instan ă”. 1. Facilitatea de creditare Băncile comerciale pot apela la facilitatea de creditare – credit lombard – acordată de BNR, care se acordă practic pe 24 de ore (overnight), pe baza unor garan ii cu active eligibile (titluri de stat şi alte categorii). 2. Alte facilită i oferite de Banca Centrală - Cumpărari reversibile (REPO). BNR cumpără de la băncile comerciale interesate active eligibile pentru tranzac ionare (titluri de stat sau alte active stabilite de Banca Centrală), cu angajamentul ferm al acestora de a-şi răscumpăra respectivele active la o dată ulterioară stabilită de comun acord şi la un pre prestabilit. - Cumpărările de active eligibile pentru tranzac ionare. În scopul injectării de lichidită i pe pia a, Banca Centrală poate cumpăra efectiv active eligibile pentru tranzac ionare oferite de băncile comerciale. Opera iuni între bănci (interbancare) Din necesită i de asigurare a unor resurse suplimentare ori de plasare a excedentelor temporare de lichidită i, societă ile bancare intervin activ pe pia a monetară nu numai prin raporturi cu Banca Centrală, dar şi prin opera iuni cu alte bănci (interbancare), atât pe pia a internă, dar şi pe pia a interna ională. 1. Tranzac iile pe pia a interbancară. Tranzac iile interbancare pe pia a monetară în lei şi valută se derulează prin compartimentele de arbitraj ale unită ilor bancare, care sunt organizate pe 4 sec iuni specializate, aferente principalelor categorii de instrumente tranzac ionabile: sec iunea de pia ă valutară interbancară (Foreign Exchange Desk), unde se efectuează atât tranzac ii valutare la vedere (spot), la termen (forward) şi swap; sec iunea de pia ă monetară interbancară (Money Market Desk), unde se efectuează opera iuni de atragere/plasare disponibilită i în lei şi valută; sec iunea de clientelă (Customer Desk), tranzactionează cu clientela, toate categoriile de instrumente specifice pie ei valutare şi pie ei monetare; sec iunea de opera iuni cu titluri de stat (Fixed Income Desk). 2. Liniile sau conven iile cadru de finan are - reprezintă acorduri încheiate între bănci, de regulă pe pia a interbancară interna ională şi permit încadrarea mai multor contracte individuale, pe măsura încheierii lor, a căror valoare trebuie să nu depăşească plafonul conven iei. 3. Acordul de finan are individual (Individual Loan Agreement). Cuprinde numai elementele definitorii ale unei anumite tranzac ii comerciale, care întruneşte condi iile necesare încadrării pe acordul/linia-cadru. Cuvinte cheie: comer cu bani, opera iuni de capital, depozite, cont curent, corporate banking, retail banking, pia a monetară, pia a valutară Test de autoevaluare: 1) Ce includ opera iunile de activ ale băncilor comerciale? 2) Ce includ opera iunile de pasiv ale băncilor comerciale? 3) Care sunt facilită ile pe care banca centrală le oferă băncilor comerciale? 4) În ce constau cumpărările reversibile (REPO)? Test grila: 1. Operatiunile de pasiv ale bancilor comerciale includ: a) conturi de depozit ale clientilor b) imprumuturi primite de la clientela financiara c) imprumuturi primite de la banci

d) e) a) b) c) d) e)

depozite primite de la banci imprumuturi primite de la banca centrala. 2. Documentatia necesara unei banci pentru analiza acordarii unui credit persoanelor juridice cuprinde: extrasul de cont al contului curent bilantul, raportul de gestiune, contul de profit si pierdere incheiate pentru ultimii ani situatia prognozata a incasarilor si platilor (cash flow) aferenta perioadei de creditare proiectul graficului de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor planul de afaceri. 5. OPERA IUNI BANCARE PROPRII

Principalele componente ale pasivului unei bănci sunt capitalurile proprii şi depozitele atrase de la clientelă. Opera iuni de capital şi legate de acesta Pentru a putea func iona legal, orice societate bancară trebuie autorizată de Banca Na ională a României, iar pentru aceasta, trebuie respectată cerin a privind nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie vărsat în formă bănească, în totalitate, la momentul constituirii. În calitatea lor de institu ii de intermediere financiară, băncile lucrează, în principal, cu “banii altora”. Gradul de adecvare a capitalului5) cerut societă ilor bancare, în conformitate cu reglementările Comitetului de la Basel, este de minim 8%, societă ilor bancare care operează pe pia a românească, potrivit reglementărilor Băncii Na ionale a României, li se solicită un grad minim de adecvare a capitalului de 12%, ceva mai ridicat decât standardele interna ionale, datorită riscului mai mare existent pe pie ele în tranzi ie (emergente). Aceasta înseamnă că, practic, o bancă lucrează în propor ie de cca 90% cu banii atraşi de pe pia ă sub forma disponibilită ilor şi depozitelor la vedere sau la termen. Fondurile proprii ale unei bănci sunt constituite din capitalul social vărsat la care se adaugă rezervele legale, rezerva generală pentru riscul de credit, rezerve din diferen e favorabile din reevaluarea patrimoniului, fondul imobilizărilor corporale etc., din care se deduc repartizarea profitului, creditele subordonate, participa iile de inute la bănci şi societă i financiare etc. Capitalul social reprezintă principala componentă a fondurilor proprii ale unei bănci. In mod normal, fondurile proprii ar trebui să fie mai mari decât capitalul social al unei bănci, întrucât există o serie întreagă de rezerve şi alte fonduri care se adaugă la capitalul social pentru a forma fondurile proprii. Capitalul social reprezintă fondurile avansate ini ial de ac ionari, din care băncile îşi acoperă cheltuielile de constituire, achizi ionarea de sedii, logistică etc., fiind însă important ca acesta să nu fie imobilizat în întregime în astfel de active nepurtătoare de dobândă, o parte cât mai mare a capitalului social trebuie să rămână liber pentru demararea şi ini ierea afacerilor aducătoare de venituri (dobânzi). Cuvinte cheie: fonduri proprii, capital social, adecvarea capitalului Test de autoevaluare: 1) Care sunt principalele componente ale pasivului unei banci? 2) Care sunt componentele fondurilor proprii? Test grila: 1. Pasivul unei banci include:
5)

Gradul de adecvare a capitalului este un indicator calculat ca raport între capitalul băncii şi activele de inute de aceasta, ponderate cu gradul de risc corespunzator (100% pentru credite, 20% pentru alte active acoperite cu contragaran ii bancare, 0% pentru active cu garan ii de stat sau cu depozite colaterale etc.)

a) b) c) d) e) 2. a) b) c) d) e)

operatiuni de trezorerie si operatiuni interbancare conturi curente ale clientelei capitaluri proprii, asimilate si provizioane conturi de depozit ale clientelei credite de trezorerie acordate clientelei. Fondurile proprii ale unei banci includ: capitalul social vărsat fondul de rulment rezerva generală pentru riscul de credit rezerve din diferen e favorabile din reevaluarea patrimoniului fondul imobilizărilor corporale. 6. PREVIZIUNE ŞI PLANIFICARE FINANCIARĂ ÎNTR-O COMPANIE

-

În cazul companiilor, previziunea financiară are drept principal scop precizarea politicilor economice şi financiare ale acestora, precum şi căile tehnice care conduc la realizarea lor. Planificarea activită ii într-o companie este de natura să confere avantaje competitive în domeniul: - studiului pie ei (identificarea clien ilor, necesită ile şi aşteptările lor, pre urile şi evolu ia lor pe pia ă, marketing, căi de atragere a clientului etc.); - personal (atributii, raspunderi, drepturi ale managementului, pe de o parte şi ale salaria ilor, pe de alta parte, politici de angajare/concediere, motivarea personalului etc.); - financiar (elaborarea cash-flow-ului, bilan ul, planul financiar, contul de profit şi pierderei, analize de profitabilitate etc.). Previziunea financiară vizează ansamblul activită ilor aferente unei serii de de indicatori economico-financiari de volum şi de eficien ă. Obiectivele previziunii financiare includ: colectarea capitalurilor proprii şi împrumutate, în condi ii de men inere a autonomiei financiare, cu costuri cât mai reduse; realizarea programelor previzionate; respectarea opera iunilor curente de încasări şi plă i, cu scopul men inerii lichidită ii entită ii; utilizarea ra ională a resurselor financiare. Previziunea financiară a unei companii se prezintă sub următoarele forme: a) previziunea strategică, pe termen lung, care vizeaza mărfurile/serviciile ce se vor executa, situa ia pie elor de aprovizionare şi a celor de desfacere; b) previziunea pe termen mediu – urmăreşte stabilirea resurselor materiale, umane şi finciare ce vor fi mobilizate în circuitul economic pentru o perioada de 2-5 ani; c) previziunea pe termen scurt – constă în întocmirea bugetelor (de exploatare, financiare etc.). Bugetul de exploatare include: bugetul vânzărilor, bugetul achizitionării/ cumpărării de active de exploatare, bugetul de produc ie etc. Bugetul general al companiei include indicatorii de sinteză aferen i tuturor activită ilor, veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare. Bugetul investi iilor şi de finan are reflectă planul de investi ii şi de finan are pe termen mediu şi lung. Planul de finan are pe termen lung include atât utilizările de fonduri, cât şi resursele financiare de acoperire a acestora. Bugetul de trezorerie grupează toate fluxurile financiare de încasări şi plă i. Trezoreria reprezintă diferen a dintre fluxurile de intrare şi cele de ieşire de monedă. Soldul trezoreriei depinde de volumil încasărilor şi plă ilor. Gestiunea trezoreriei vizează: a) asigurarea disponibilită ilor de finan are; b) încasarea operativă a tuturor crean elor companiei;

c) eşalonarea echilibrată a scaden elor obliga iilor de plată ale companiei, cu men inerea lichidită ii acesteia. Cuvinte cheie: previziune strategică, bugetul de exploatare, trezoreria Test de autoevaluare: 1.Care sunt formele previziunii financiare a unei companii? 2.Ce reflectă trezoreria? Test grila: 1. Obiectivele previziunii financiare intr-o companie includ: a) respectarea operatiunilor curente de incasari si plati; b) colectarea capitalurilor proprii si imprumutate, in conditii de mentinere a autonomiei financiare; c) obtinerea unei dobanzi active cat mai scazute; d) constituirea unor depozite la termen la institutiile de credit; e) utilizarea rationala a resurselor financiare. 2. Formele previziunii financiare a unei companii sunt: a) previziunea pe termen scurt; b) previziunea pe bugete de cheltuieli; c) previziunea strategica; d) previziunea pe termen mediu; e) previziunea pe proiecte. 7. PREVIZIUNE ŞI PLANIFICARE BANCARĂ Activitatea bancară nu poate fi concepută în afara previziunii şi planificării. 7.1. Strategie bancară Elaborarea strategiei constituie prima fază a activită ii de previziune şi planificare într-o bancă în cadrul căreia se determină obiectivele generale ale băncii pe o perioadă viitoare, destul de îndelungată, de regulă 5-7 ani sau chiar 10 ani ori mai mul i. Pilonii strategiei cuprind: obiective strategice generale; obiective strategice pe activită i; inte strategice pentru orizontul de timp prognozat; obiective suport ale strategiei bancare. 7.2. Planul de afaceri al băncii Bunul mers al oricărei activită i economice, cu atât mai mult al celei bancare, supuse ac iunii unor multitudini de riscuri, este necesar a fi definit, parametrizat, încadrat riguros într-o evolu ie prognozată pe baze ştiin ifice, pentru a face posibile rezultatele preconizate a fi ob inute. Instrumentul care pune la un loc toate aceste cerin e este planul de afaceri. Planul de afaceri este un instrument al prezentului, elaborat prin aproxima ii succesive, utilizând experien a şi realizările din trecut ale firmei, pentru a prezenta în mod realist calea spre viitor. Elementul central în construirea unui plan de afaceri este cuantificarea rezonabilă a influen ei condi iilor pie ei asupra afacerii respective. Principalele componente ale planului de afaceri al unei bănci sunt: analiza diagnostic retrospectivă; analiza evolu iei mediului economic; analiza şi evaluarea prospectivă a băncii. 7.3. Planificarea creditelor şi a resurselor de acoperire ale acestora

-

-

a) b) c) d) e) f) g) h)

-

Procesul de atragere a resurselor temporar disponibile din economie şi plasarea acestora sub formă de credite, se realizează pe baza prevederilor planului de credite şi a resurselor de acoperire ale acestora, elaborat de bancă. Planificarea creditelor şi a resurselor de acoperire a acestora se efectuează anual şi trimestrial, la nivelul sucursalelor jude ene şi centralizat, pe ansamblul băncii. Sursele de date şi informa iile utilizate în procesul de fundamentare şi elaborare a planurilor de credit sunt: strategia na ională de dezvoltare economică a României pe termen mediu; prognozele de date sectoriale furnizate de Agen ia Na ională de Dezvoltare Regională şi Comisia de Statistică; programele economice prioritare la nivel macroeconomic; cerin ele economiei na ionale; strategia de dezvoltare şi planul de afaceri al băncii pe termen mediu; politica proprie a băncii în domeniul alocării resurselor şi creditelor; propunerile sucursalelor jude ene; alte surse de date la nivel local. Utilizand sursele de date enumerate mai sus, Centrala Băncii elaborează nivelurile orientative de plan pentru anul următor, care, vor fi avute în vedere de sucursalele jude ene la fundamentarea propunerilor de plan în profil teritorial. Pe baza nivelurilor orientative de plan şi a analizei şi sintezei informa iilor rezultate din sursele de date aratate anterior, atât pe plan central, dar mai ales la nivel local, sucursalele jude ene elaborează proiectul programului de credite la nivel de sucursală jude eană pe anul următor cu defalcare pe trimestre, separat pentru activitatea în lei şi pentru cea în valută. Volumul total al creditelor în lei şi valută propuse pentru anul următor, cu defalcare pe trimestre, se va corela cu volumul resurselor de creditare la nivelul sucursalei jude ene, stabilindu-se excedentul sau deficitul de resurse, separat pentru activitatea de creditare în lei şi separat pentru cea în valută. Suma tuturor contractelor de credite aflate în termen de valabilitate trebuie să se încadreze permanent în nivelul creditelor transmise prin comunicările de plafoane. 7.4. Bugetul de venituri şi cheltuieli Bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă o metodă universală, am putea-o numi de planificare, în toate activită ile economice, fie că este vorba despre activită i industriale, agricole, de construc ii, comer , turism, prestări servicii etc. Prin bugete sau prin activitatea de bugetizare, practic, obiectivele din strategia şi planul afaceri al băncii, care vizează, de regulă, pe perioade mai mari de timp, se detaliază şi se concretizează în instrumente de planificare pe perioade mai scurte de timp. Bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă "forma sintetică în care se concretizează planificarea profitului. Elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli într-o bancă este precedată de preliminarea evolu iilor structurilor bilan iere ale băncii, generatoare de venituri şi cheltuieli. Bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă o "situatie" provizorie a veniturilor şi cheltuielilor şi, deci, a profitabilită ii băncii. Elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli presupune două etape importante: preliminarea realizărilor pe anul în curs; elaborarea propunerilor de buget pentru anul următor.

Cuvinte cheie: planul de afaceri, bugetul de venituri şi cheltuieli Test de autoevaluare: 1) Ce reprezintă planul de afaceri al unei bănci? 2) Care sunt principalele componente ale planului de afaceri al unei bănci? 3) Ce reprezintă bugetul de venituri şi cheltuieli al unei bănci? Test grila:

a) b) c) d) e) a) b) c) d) e)

1. Planificarea planului de credite este necesara pentru: diminuarea riscului de lichiditate evaluarea necesarului de resurse corelarea volumului total al creditelor cu volumul resurselor de creditare eliminarea liniilor de finantare externa realizarea politicii de dabanzi a bancii 2. Bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta: o metoda universala de planificare forma sintetica de planificare a profitului mijloc de monitorizare a activitatii bancare document necesar urmaririi permanente a prevederilor inscrise document de evidenta contabila 8. ORGANIZAREA ACTIVITĂ II COMPANIILOR

În România entită ile economice, din categoria persoanelor juridice, gupate generic sub denumirea „companii” sau „firme” sunt organizate şi func ionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societă ile comerciale, republicată, precum şi cu cele ale Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unită ilor economice ca regii autonome şi societă i comerciale. În baza reglementărilor legale în vigoare, persoanele juridice sunt clasificate, după forma de proprietate, astfel: 1) proprietate de stat6): regii autonome; societă i comerciale cu capital integral de stat; societă i sau companii na ionale (organizate sub forma de societă i comerciale pe ac iuni); alte unită i economice de stat; primării, consilii locale comunale, orăşenesti, jude ene (comunită i locale); ministere; institu ii de stat; 2) proprietate mixtă (cu capital de stat şi privat; cu capital autohton şi străin): societă i comerciale cu capital de stat autohton şi străin; societă i comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin; societă i comerciale cu capital de stat şi privat autohton; societă i comerciale cu capital de stat şi privat străin; 3) proprietate privată (cu capital privat autohton, privat autohton şi străin, privat străin, societăti agricole): societă i comerciale în nume colectiv; în comandită simplă; în comandită pe ac iuni; societă i comerciale pe ac iuni; cu răspundere limitată; societă i agricole; proprietate cooperatistă: cooperative de consum; meşteşugăreşti; cooperative şi 4) asocia ii agricole netrasformate; cooperative de credit; proprietate obstească: funda ii; asocia ii; societă i comerciale apar inând organiza iilor 5) şi institu iilor politice şi obsteşti; asocia ii de proprietari; asocia ii de locatari; biserici; partide politice; Entită ile fără personalitate juridică includ: a) sucursale, alte sedii secundare (agen ii, reprezentan e, puncte de lucru etc.) ale persoanelor juridice; b) aşezăminte etc. În func ie de modalitatea de asociere a ac ionariatului societă ile comerciale pot fi: societă i comerciale în nume colectiv, societă i comerciale cu răspundere limitată, societă i comerciale pe ac iuni; societă i comerciale în comandită simplă etc. Cuvinte cheie: societă i comerciale, regii automone, societă i pe ac iuni, societă i cu răspundere limitată Test de autoevaluare: 1) Care sunt entită ile ce de in personalitate juridică în România? 2) Care sunt formele în care pot fi organizate societă ile comerciale, după modalitatea de asociere? Test grila:
6)

Unită ile de stat, cu exceptia regiilor autonome, a societă ilor na ionale şi a companiilor na ionale sunt organizate sub formă de societă i comerciale pe ac iuni sau societă i comerciale cu răspundere limitată.

Dupa forma de proprietate, persoanele juridice sunt clasificate in: a) persoane juridice proprietate de stat b) persoane juridice proprietate mixta c) regii autonome d) persoane juridice proprietate privata e) persoane juridice proprietate individuala. 2. Dupa modalitatea de asociere, societatile comerciale pot fi organizate in: a) societati comerciale in nume colectiv b) societati agricole c) societati comerciale pe actiuni d) societati comerciale in comandita pe actiuni e) societati comerciale in comandita simpla. 9. ORGANIZAREA ACTIVITĂ II BĂNCII Sistemul bancar românesc, asemenea sistemelor bancare moderne, este organizat pe două paliere: banca centrală, cu rol de reglementare şi supraveghere a activită ii bancare; băncile comerciale, ca institu ii operative care ac ionează pe pia a monetară, pia a creditelor, precum şi direct sau indirect pe pia a asigurărilor, a leasingului şi pe pia a de capital, care la rândul lor pot fi: • bănci universale; • bănci specializate; • bănci mutuale şi cooperatiste; • institu ii financiare specializate. Principalele elemente componente ale structurii organizatorice şi ale organigramei unei bănci sunt: Adunarea generală a ac ionarilor; Consiliul de Administra ie; Comitetul de direc ie; Conducerea executivă, formată din: preşedinte; vicepreşedin i. Arhitectura organizatorică a unei bănci este structurată pe trei etaje: rela iile ierarhice; rela iile func ionale; rela iile configura ionale eviden iază structura în re ea a băncii. Activitatea curentă a băncii este efectuată în cadrul unor segmente cum ar fi: divizii, direc ii, departamente, servicii şi altele. Un loc important în structura organizatorică a unei bănci îl joacă unită ile teritoriale. Men ionăm că, o tendin ă înregistrată în ultima perioadă şi modelul de distribu ie tip "arhitectură deschisă" şi realizarea aşa numitelor "Supermarketuri Financiare" (grupuri formate din bănci, societă i de asigurare, societă i de leasing etc.).

1.

-

• • •

Cuvinte cheie: structura organizatorică Test de autoevaluare: 1) Care sunt palierele organizatorice ale sistemului bancar românesc? 2) Cum pot fi grupate băncile comerciale? 3) Care sunt principalele elemente componente ale structurii organizatorice şi ale organigramei unei bănci? 4) Cum este structurată arhitectura organizatorică a unei bănci? Test grila:

a) b) c) d) e) a) b) c) d) e)

1. Organizarea unei banci poate fi: ierarhica functionala structurala holding grup. 2. Relatiile din structura organizatorica a unei banci evidentiaza: parteneriatul banca-client relatiile de colaborare cu partenerii de afaceri relatiile de subordonare (ierarhice) relatiile functionale relatiile configurationale (structura in retea). 10. COORDONARE SI ANTRENARE IN ACTIVITATEA COMPANIILOR

Sfera financiară a companiilor Esen a finan elor unei companii o constituie totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare realizării diferitelor activită i economice, sociale, culturale etc. Fondurile care pot fi creeate la nivelul unei companii sunt: fondul pentru investi ii în active fixe, fondul de rulment, fondul de rezervă, fondul pentru premiere şi participarea salaria ilor la profit etc. Principalele metode de colectare a fondurilor unei companii sunt: aporul asocia ilor/ac ionarilor, autofinan area, creditarea şi finan area bugetară. Finan ele companiilor îndeplinesc două func ii: func ia de reparti ie şi func ia de control. În cazul companiilor, capitalul reprezintă suma de monedă adusă de asocia i/ac ionari, plus cea generată de activitatea proprie şi imobilizată în capitalul economic. Capitalizarea bursieră reprezintă valoarea capitalului financiar corespunzătoare cursului la bursă (numărul de ac iuni x cursul la bursă al unei ac iuni). Capitalul social reprezintă contribu ia în numerar şi în natură a asocia ilor/ ac ionarilor la societatea comercială respectivă. Numărul de păr i de capital social de inute de un asociat/ac ionar îi dă dreptul acestuia să-şi exercite corespunzător puterea şi să participe la distribuirea rezultatelor. Capitalul permanent reprezintă capitalurile proprii, împreună cu fondurile împrumutate pe termen mediu şi lung. Compozi ia şi reparti ia capitalurilor unei companii pot fi analizate pe baza ratelor de îndatorare, şi anume: rata de îndatorare la termen; rata de autonomie financiară; rata totală de îndatorare (coeficientul de îndatorare). Bunurile ce alcătuiesc patrimoniul companiei pot fi clasificate în active fixe şi active circulante. Activele circulante pot fi clasificate după următoarele criterii: a) din punct de vedere al fazelor procesului de exploatare în care se găsesc, pot fi: - active circulante ce in de sfera aprovizionării (materii prime, materiale, combustibili etc.); - active circulante ce in de sfera produc iei propriu-zise (produc ie neterminată etc.); - active circulante ce in de sfera comercializării (produse finite etc.); b) din punct de vedere al surselor de formare sau de acoperire cu fonduri: - active circulante procurate din fonduri proprii; - active circulante procurate din fonduri împrumutate; c) din punct de vedere al formei, activele circulante pot fi: - active circulante în formă materială; - active circulante în formă bănească. Cuvinte cheie: capital, capital social, capital permanent, capitalizarea bursieră Test de autoevaluare:

1) Ce reprezintă capitalul social? 2) Ce reprezintă capitalizarea bursieră? 3) Cum pot fi clasificate activele circulante, din punct de vedere al formei? Test grila: 1. Finan ele companiilor au următoarele func ii: a) func ia de reparti ie b) func ia de acumulare c) func ia de control d) func ia de rezervă. e) func ia de gestiune contabila a capitalului social. 2. Din punct de vedere al surselor de formare, activele circulante pot fi: a) active circulante din fonduri proprii b) active circulante din fonduri împrumutate c) active circulante din sfera comercializării d) active circulante din sfera produc iei e) active circulante sub formă bănească. 11. COORDONARE ŞI ANTRENARE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ Managementul riscurilor Orice activitate economică implică un risc, cu atât mai mult în cazul băncilor, unde, ce poate fi mai riscant decât să colectezi bani disponibili de pe pia ă şi să-i împrumu i diverşilor clien i – persoane fizice şi juridice – pe perioade mai lungi de timp, bazându-te, în principal, pe promisiuni şi prognoze privind afacerea/ proiectul auditat şi mai pu in pe colaterale (non)cash. 1. Cerin ele proiectului noului Acord de la Basel referitoare la calculul capitalului minim al societă ilor bancare Principala cerin ă a acestei reglementări interna ionale constă în obliga ia băncilor de a men ine un nivel al capitalurilor suficient pentru a acoperi expunerea la riscul de credit, de pia ă şi opera ional, astfel: Capitalul total = rata de adecvare a capitalului (Riscul de credit+Riscul de pia ă+Riscul Opera ional) (minim 8%) Cuantificarea expunerii la riscul de credit se poate face în mai multe variante: a) Abordarea standardizată, prin atribuirea fiecărui element de activ a unui grad de risc (0%, 20%, 50% sau 100%) b) Abordările bazate pe ratingul intern de credit, care reflectă evolu iile înregistrate de managementul riscului, bazate pe estimarea expunerii cu ajutorul unor metode probabilistice, astfel: abordarea de bază; abordarea avansată. Cuantificarea expunerii la riscul de pia ă se poate face în 2 variante: • varianta standardizată – prin aplicarea unor coeficien i stabili i de autoritatea de supraveghere la valoarea expunerii băncii la riscul de pia ă: • varianta pe baza modelelor interne – prin utilizarea metodeiVaR (evaluarea la risc), care estimează prin metode probabilistice pierderea maximă aferentă portofoliului. Cuantificarea expunerii la riscul opera ional se poate face prin trei abordări: a) varianta indicatorului de bază - ponderarea expunerii totale cu un coeficient fix. b) varianta standardizată, împăr irea activită ilor în segmente de afaceri - ponderarea unui indicator al riscului opera ional cu un procent fix. c) varianta pe baza estimărilor interne (prin metode probabilistice). 2. Cerin e interne (na ionale) privind administrarea riscurilor semnificative de către bănci

BNR a emis reglementări pruden iale în vederea evaluării şi limitării expunerii banilor la riscurile semnificative: riscul de credit, riscul de pia ă, riscul de lichiditate, riscul opera ional şi reputa ional. Riscul de credit reprezintă posibilitatea ca banca să înregistreze pierderi sau să nu-şi realizeze profiturile estimate datorită neîndeplinirii obliga iilor de către contrapartidă. Riscul de pia ă este riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate rezultat din fluctua ii pe pia ă ale pre urilor, ratei dobânzii şi cursurilor valutare. Riscul de lichiditate este reflectat de imposibilitatea băncilor de a onora în orice moment obliga iile de plată pe termen scurt. Riscul opera ional derivă din: • frauda internă şi frauda externă; • practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activită i; • punerea în pericol a activelor corporale etc. Băncile trebuie să determine lunar indicatorii de solvabilitate, calcula i ca raport între fondurile proprii şi expunerea netă (minim 12%) şi ca raport între capitalul propriu şi expunerea netă (minim 8%) şi să gestioneze expunerile mari (peste 10% din fondurile proprii). Măsuri de protec ie a băncii împotriva riscului Pornind de la realitatea că riscurile pot fi cunoscute, pot fi comensurate, pot fi diminuate, dar niciodată nu pot fi eliminate în totalitate (de altfel, cel mai mare risc este acela de a ignora riscul), băncile au posibilitatea de a se proteja împotriva acestora atât preventiv, cât şi ulterior, când riscurile s-au produs deja. Principalele măsuri legale de acoperire a eventualelor pierderi, provenite din nerecuperarea la scaden ă a unor credite, dobânzi şi alte crean e ale băncii sunt: 1. Constituirea unor fonduri de rezervă cu caracter general Băncile au posibilitatea să-şi constituie din profitul brut rezerva generală pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor, rezerva care se utilizează pentru acoperirea eventualelor pierderi din credite, rămase după epuizarea celorlalte căi de recuperare, inclusiv prin valorificarea garan iilor. Potrivit proiectului de modificare a Legii bancare, rezerva generală pentru riscul de credit se va înlocui cu fondul pentru riscuri bancare generale. Astfel, băncile trebuie să repartizeze din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit sumele destinate constituirii unui fond pentru riscuri bancare generale, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activită ii bancare, aşa cum sunt stabilite prin reglementările Băncii Na ionale a României. Băncile au, de asemenea, posibilitatea să repartizeze 20% din profitul brut, pentru constituirea unui fond de rezervă, până când fondul astfel constituit devine egal cu capitalul social şi apoi, o cotă de maximum 10%, până în momentul în care fondul devine de două ori mai mare decât capitalul social. 2. Provizioanele specifice de risc Băncile sunt obligate că, în scopul protejării capitalului propriu, precum şi a depozitelor persoanelor fizice şi juridice şi a acoperirii eventualelor credite pe termen scurt, mediu şi lung, care prezintă incertitudini în recuperare, să constituie anumite rezerve denumite provizioane specifice de risc de credit şi de dobândă. În acest sens, creditele şi plasamentele băncilor trebuie clasificate lunar, prin aplicarea simultană a criteriilor privind serviciul datoriei, performan a financiară şi ini ierea de proceduri judiciare, în următoarele categorii în func ie de care se ponderează cu diverşi indici de provizionare (0%, 20%, 50% sau 100%): - standard; - în observa ie (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului institu iilor de credit);

-

-

substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului institu iilor de credit); îndoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului institu iilor de credit); pierdere. Serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la scaden ă (rate de credit şi/sau dobânzi), exprimată ca număr de zile de întarziere la plată de la data scaden ei. Termenele de plată ale ratelor de credit şi dobânzilor se stabilesc prin documente contractuale încheiate de bancă cu împrumuta ii. Performan a financiară este un indicator care reflectă poten ialul economic şi soliditatea financiară a unei entită i economice, ob inut în urma analizării unui ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico – financiari calcula i pe baza datelor din situa iile financiare anuale şi periodice) şi calitativi. Ini ierea de proceduri judiciare este reprezentată de cel pu in una dintre următoarele măsuri luate în scopul recuperării crean elor: darea de către instan ă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului; declanşarea procedurii de executare silită fa ă de persoanele fizice sau juridice.
Performan a Financiară Serviciul Datoriei 0 – 15 zile

A

B

C

D

E Nu s-au ini iat proceduri judiciare S-au ini iat proceduri judiciare

Standard In observa ie Standard Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere 16 – 30 zile In observa ie Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere 31 – 60 zile Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere 61 – 90 zile Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Minim 91 zile Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere

3. Ratingul de credite Evaluarea performan ei financiare a unei entită i economice din afara sectorului institu iilor de credit, care conduce la încadrarea acesteia într-una din cele cinci categorii de performan ă financiară, se realizează pe baza ratingurilor de credite. Acestea îmbină analiza factorilor cantitativi cu cei calitativi. Ratingul de credite reprezintă un calificativ exprimat numeric utilizat atât la nivel individual, cât şi pentru evaluarea calită ii portofoliului de împrumuturi al unei bănci. Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab 5 (un credit cu ratingul 5 este considerat pierdere, nivelul acceptabil fiind de regulă până la 3. Sistemul de rating de credit este de tip bi-dimensional, coroborând rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului. Managementul lichidită ii bancare Asigurarea şi men inerea lichidită ii constituie preocuparea de bază a oricărei entită i economice, fiind un atribut esen ial al managementului acesteia. Cu atăt mai mult, se pune problema asigurării permanente a lichidită ilor în cazul băncilor, care, prin natura lor, trebuie să dispună permanent de bani pentru a

• • • • •

• •

• •

onora retragerile la scaden ă sau în orice alte condi ii, a resurselor depuse de clien i. În acelaşi timp însă, băncile nu pot ine toate resursele atrase de la clientelă în fişete, la dispozi ia clien ilor. Aceasta ar însemna o lichiditate totală, dar nu ar permite desfăşurarea afacerilor, activitatea de intermediere este specifică banilor şi justifică însăşi ra iunea lor de a fi. Prin lichiditate se în elege ştiin a de a găsi acel punct de echilibru sensibil între maturitatea resurselor şi cea a plasamentelor, care să permită băncii să dispună permanent de bani atunci când are nevoie de ei. Prin normele Băncii Na ionale a României, care reglementează nivelul minim de lichiditate al societă ilor bancare, se introduce mecanismul benzilor de lichiditate. Prin bandă de lichiditate se în elege o anumită perioadă de timp (o luna, 3 luni etc.) rămasă de scurs până la scaden a unui plasament sau a unui depozit atras. Benzile de lichiditate sunt stabilite pe următoarele intervale de timp: până la o lună inclusiv; între o lună şi 3 luni inclusiv; între 3 luni şi 6 luni inclusiv; între 6 luni şi 12 luni inclusiv; peste 12 luni. După stabilirea benzilor de lichiditate, banca efectuează repartizarea activelor şi pasivelor pe benzi de lichiditate. Lichiditatea efectivă (Le) rezultă din însumarea activelor bilan iere şi extrabilan iere, ajustate, repartizate pe benzi de scaden ă, şi exprimă sumele pe care banca le are de primit de la clientelă pe intervalele respective. Lichiditatea necesară (Ln) rezultă din însumarea pasivelor şi obliga iilor bilan iere şi extrabilan iere, ajustate şi exprimă sumele pe care banca trebuie să le restituie clien ilor săi în perioadele respective. Prin compararea lichidită ii efective cu lichiditatea necesară se ob ine: excedentul de lichiditate – când Le > Ln; deficitul de lichiditate – când Le < Ln. Această situa ie este inacceptabilă pentru bancă, întrucât nu poate face fa ă obliga iilor de plată, fiind practic în încetare de plă i (cvasi faliment). indicatorul de lichiditate (L) trebuie să fie întotdeauna supraunitar, atât pe fiecare bandă, cât şi pe total, cu men iunea că excedentul de lichiditate de la o bandă inferioară se poate lua în calcul ca report pentru banda imediat superioară; În cazul analizei Gap, efectuata cu scopul eviden ierii decalajului dintre active (plasamente) şi pasive (resurse), se pot stabili şi alte benzi de lichiditate (o zi, 2 zile, o săptămână etc.), iar încadrarea activelor şi pasivelor pe scaden e nu este atât de riguroasă. Scopul analizei Gap este acela de a identifica din timp, de a proiecta eventualele pericole la care se expune banca, determinate de necorelarea corespunzătoare a maturită ii plasamentelor cu cea a resurselor. În vederea limitării riscului de lichiditate, precum şi a încadrării în nivelurile stabilite, banca este obligată să-şi stabilească pentru fiecare exerci iu financiar: strategia în domeniul managementului lichidită ii, care va fi reanalizată ori de câte ori modificarea condi iilor mediului de afaceri o impune; strategia managementului lichidită ii în cazuri de criză, materializată într-un plan alternativ care să prevadă solu ii pentru depăşirea în condi ii optime a perioadei de criză.

Cuvinte cheie: rata de adecvare a capitalului, riscuri semnificative, serviciul datoriei, performan a financiară, lichiditate, benzi de lichiditate Test de autoevaluare:

1) 2) 3) 4)

Cum poate fi cuantificată expunerea la riscul de credit? Ce reprezintă serviciul datoriei şi ratingul de credite? Ce reprezintă lichiditatea imediată? Într-o activitate bancară sănătoasă, ce valoare trebuie să de ină indicatorul de lichiditate? Test grila: 1. In categoria riscurilor semnificative sunt incluse urmatoarele riscuri: a) riscul de credit b) riscul reputational c) riscul de piata d) riscul operational e) riscul de lichiditate. 2. Criteriile in functie de care sunt clasificate lunar creditele si plasamentele sunt: a) serviciul datoriei b) garantiile c) initierea de proceduri judiciare d) performanta financiara e) ratingul de credite. 12. ANALIZA FINANCIARĂ A COMPANIILOR

Documentul oficial de gestiune a patrimoniului este bilan ul, care oferă o imagine complexă asupra patrimoniului, situa iei financiare şi rezultatelor; Acesta este completat de contul de profit şi pierdere al agentului economic, care prezintă veniturile şi cheltuielile şi rezultatul financiar. Analiza structurii bilan ului Structura bilan ului are la bază considerente fiscale, de aceea băncile o prelucrează. ACTIV: I. Active imobilizate – imobilizările necorporale, corporale şi financiare şi crean ele comerciale cu scaden ă > 1 an. II. Active realizabile – stocuri, crean e de maximum 1 an, conturile de regularizare şi asimilate. III.Trezoreria pozitivă – titlurile de plasament şi disponibilită ile din casierie şi bancă. PASIV: I. Pasive pe termen lung – capitaluri proprii în sens larg, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, datorii > 1 an • Capitaluri proprii în sens strict = Capitaluri în sens larg (-) diferen e din reevaluare, subven ii pentru investi ii şi provizioane reglementate • Capitalurile proprii nete în sens strict – din cele de mai sus se scad elementele de activ cu valoare incertă şi se adaugă elementele de pasiv cu valoare cunoscută. II. Datorii curente (cele cu scaden ă < 1 an) III. Trezoreria negativă (datoriile de la bănci) Analiza contului de profit şi pierdere În acest sens, se regrupează fluxurile reale, financiare şi excep ionale la nivelul activită ii de exploatare, a celei financiare şi a celei excep ionale. Astfel, de exemplu, la nivelul activită ii de exploatare se pot calcula indicatori cum ar fi: marja comercială; cifra de afaceri; produc ia exerci iului; marja industrială; valoarea adaugată; excedent brut din exploatare. Analiza indicatorilor de bonitate a companiilor a. Cifra de afaceri - reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei (luna, trimestru, an) cu ter ii; pentru un client viabil, evolu ia trebuie să fie ascendentă.

b. Capitalurile proprii, cu accent pe analiza atât a capitalurilor proprii în sens larg şi în sens strict cât şi, mai ales, a capitalurilor proprii nete în sens strict. c. Rezultatul exerci iului (profit/pierdere) în cifre absolute reprezintă indicatorul sintetic ce caracterizează eficien a activită ii desfăşurate, aceasta influen ând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul şi al diminuării cu pierderea. d. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung - Active imobilizate; în cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung, şi deci, fondul de rulment trebuie să fie pozitiv. e. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile - Datorii curente < 1 an. Atunci când activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scaden a mai mică de 1 an (fond de rulment pozitiv), poate interveni creditul bancar. f. Trezoreria netă = Fond de rulment - Necesarul de fond de rulment; sau Trezoreria netă = Trezoreria pozitivă - Trezoreria negativă. g. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui client de a face fa ă datoriilor pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilită i. De exemplu: Lichiditatea = Active circulante – Stocuri - Clien i incer i - Decontări cu asoc. priv.capital. x 100 imediata Datorii cu scaden ă < 1 an h. Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societă ii de a transforma toate activele sale în "cash" pentru plata tuturor datoriilor (indicatorul trebuie să fie > 1): Total Stocuri Clien i Alte active active - nevalorificabile - incer i incerte Solvabilitatea = _____________________________________________ x 100 Datorii totale i. Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii: Gradul de îndatorare generală (Leverage) Datorii totale = ____________________________________ x 100 Capitaluri proprii nete în sens strict

j. Viteza de rota ie a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade şi se determină astfel: Cifra de afaceri/Active circulante k. Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a ob ine profit din activitatea proprie (pe total, dar şi separat pe activitati: de exploatare, financiară şi exceptională). l. Indicatori ai riscului financiar (risul financiar apare în momentul în care se apelează la credite); principalul indicator cel de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societătii de a plăti dobânda la creditele angajate: Rezultatul înaintea plă ii dobânzii şi impozitului pe profit Acoperirea dobânzii = ______________________________________________ Cheltuieli cu dobânzile m. Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activită ii sale: Valoarea adaugată/ Cifra de afaceri x 100 n. Politica de dividende, respectiv politica conducerii societă ii de repartizare şi utilizare a profitului; poate fi reflectată de următorul indicator: Dividende Politica de dividende = _______________________ x 100 Rezultatul net al exercitiului

Cuvinte cheie: activ, pasiv, trezoreria pozitivă, trezoreria negativă, valoarea adăugată, lichiditate, solvabilitate, grad de îndarorare, rentabilitate Test de autoevaluare: 1) Ce cuprinde trezoreria pozitivă şi cea negativă ? 2) Care sunt elementele vizate în analiza contului de profit şi pierdere? 3) Preciza i ce reflectă lichiditatea şi solvabilitatea unei companii. 4) Care este principalul indicator al riscului financiar? Test grila: 1. Printre indicatorii de analiza a bonitatii împrumutatilor se numără: a) lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare b) trezoreria netă c) necesarul de fond de rulment d) cifra de afaceri e) rezultatul exerci iului. 2. Trezoreria pozitivă cuprinde: a) stocurile b) crean ele de maximum 1an c) titlurile de plasament d) disponibilită ile (conturi la bănci) e) activele existente susceptibile a fi transformate rapid în lichidită i. 13. ANALIZA INDICATORILOR DE PERFORMAN Ă FINANCIARĂ A BĂNCII Indicatorii de performan ă financiară (profit, rentabilitatea activelor, rentabilitatea capitalului etc.) reprezintă elementul fundamental în analiza activită ii unei bănci, atât din perspectiva ac ionarilor, cât şi a clien ilor, institu iilor de supraveghere, institu iilor de rating etc. şi nu în ultimul rând managementului. În practica bancară interna ională, optimizarea rela iei rentabilitate - risc reprezintă un obiectiv care este aplicat de la nivelul fiecărui produs bancar, extinzându-se până la nivelul întregului portofoliu al băncii. Profitul este scopul esen ial al oricărui investitor şi entitate economică, inclusiv al celor din domeniul bancar, deoarece constituie sursa din care se acordă ac ionarilor atât câştiguri imediate, sub forma dividendelor, cât şi câştiguri de capital, prin prisma majorării capitalurilor şi fondurilor băncii şi implicit a valorii ac iunilor. Profitul reprezintă principala sursă din care băncile îşi constituie fonduri de rezervă. Profitul realizat de o societate bancară are două forme de exprimare, respectiv profitul brut şi profitul net, aceşti indicatori calculându-se astfel: PROFITUL BRUT = VENITURI TOTALE – CHELTUIELI TOTALE PROFITUL NET = PROFITUL BRUT – IMPOZITUL PE PROFIT Analiza performan ei economico-financiare a unei bănci trebuie realizată şi cu ajutorul unor indicatori (rate procentuale) calcula i ca raport între principalele elemente componente ale profitului bancar, cum ar fi: a) RENTABILITATEA ACTIVELOR (ROA) = PROFIT NET TOTAL ACTIVE x 100

Rentabilitatea activelor (ROA–return on assets) sau rata rentabilită ii economice, exprimată ca raport între profitul net şi totalul activelor, este unul din principalii indicatori de performan ă economico-financiară şi reflectă capacitatea managementului de a utiliza resursele financiare şi reale pentru a genera profit.

b) RENTABILITATEA CAPITALULUI = PROPRIU (ROE)

PROFIT NET x 100 CAPITALURI PROPRII

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE – return on equity) sau rata rentabilită ii financiare are o semnifica ie deosebită pentru ac ionarii unei bănci, deoarece le indică efectul implicării (prin cumpărarea de ac iuni) în activitatea băncii. În consecin ă, obiectivul fundamental al managementului unei bănci este constituit de maximizarea valorii investi iei ac ionarilor săi, respectiv a indicatorului rentabilitatea capitalului propriu (ROE), prin realizarea unor plasamente performante şi utilizarea eficientă a resurselor băncii (proprii şi atrase). c) RENTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL = PROFIT NET x 100 CAPITAL SOCIAL

Rentabilitatea capitalului social – calculată ca raport între profitul net şi capitalul social, este un punct de reper important pentru ac ionari, deoarece exprimă gradul de remunerare prin intermediul profitului net a capitalului social subscris şi în consecin ă a ac iunilor emise de bancă. d) RATA PROFITULUI BRUT = PROFIT BRUT x 100

TOTAL VENITURI e) RATA PROFITULUI NET = PROFIT NET TOTAL VENITURI x 100

Aceşti doi indicatori reflectă gradul (procentul) în care veniturile ob inute de bancă reprezintă profit (brut sau net) şi nu sunt utilizate doar pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru ob inerea lor. f) RATA RENTABILITĂ II = PROFIT NET TOTAL CHELTUIELI x 100

Rata rentabilită ii, reflectă raportul între profitul net ob inut de bancă şi totalul cheltuielilor efectuate pentru ob inerea lui şi exprimă eficien a eforturilor băncii (reflectate de volumul cheltuielilor cu resursele atrase, cu personalul etc.) pentru ob inerea rezultatului dorit, respectiv profitul net. g) MULTIPLICAREA CAPITALULUI = (EFECTUL DE PÂRGHIE – L) CAPITALURI PROPRII Acest indicator reflectă gradul de dezvoltare a afacerilor unei bănci (totalul activelor bilan iere, respectiv credite, plasamente interbancare, pe pia a de capital, în titluri de stat etc.) pornind de la un anumit volum al capitalurilor proprii (capitalul social + fondurile de rezerva şi alte fonduri constituite în principal din profitul net). h) MARJA DOBÂNZII = VENITURI NETE DIN DOBANZI x 100 ACTIVE PRODUCTIVE TOTAL ACTIVE x 100

Marja dobânzii exprimă raportul dintre veniturile nete din dobănzi (dobânzile încasate – dobânzile plătite) şi activele productive (cele purtătoare de dobânzi).

i) PRODUCTIVITATEA MUNCII =

CIFRA DE AFACERI TOTAL PERSONAL

x 100

Acest indicator se utilizează pentru evaluarea performan ei financiare a băncii raportată la numărul de salaria i existen i şi exprimă volumul cifrei de afaceri pe salariat realizată într-o anumită perioadă. Cuvinte cheie: rentabilitatea activelor, rentabilitatea capitalului propriu Test de autoevaluare: 1) Emunera i indicatorii de performan ă financiară ai băncii. 2) Ce reprezintă rentabilitatea activelor (ROA)? 3) Ce reprezintă rentabilitatea capitalului propriu (ROE)? 4) Ce reprezintă efectul de pârghie – L? Test grila: 1. Rentabilitatea activelor (ROA) eviden iază: a) raportul dintre profitul net şi capitalurile proprii b) raportul dintre profitul net şi totalul activelor c) raportul dintre total active şi capitalurile proprii d) capacitatea de a utiliza resursele financiare si reale ale băncii pentru a genera profit e) raportul dintre profitul net şi total venituri. 2. Efectul de parghie reprezintă: a) indicator de exprimare a profitabilită ii bancare b) raportul dintre total active şi capitalurile proprii c) raportul dintre profitul net şi capitalurile proprii d) indicator care reflectă capacitatea activelor bilan iere de a genera venituri băncii e) raportul dintre profitul brut şi total active. 14. AUDIT ŞI CONTROL FINANCIAR Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situa iilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele interna ionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România. Auditorul financiar este persoana fizică/juridică ce dobândeşte calitatea de auditor. Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activită ilor entită ii economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de conducere a acestuia. 14.1. Obiectivele auditului intern Obiectivele auditului intern sunt: a) verificarea conformită ii activită ilor din entitatea economică auditată cu politicile, programele şi managementul acesteia, în conformitate cu prevederile legale; b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unită ii în scopul creşterii eficien ei activită ii entită ii economice; c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informa iilor financiare şi nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realită ii din entitatea economică; d) protejarea elementelor patrimoniale bilan iere şi extrabilan iere şi identificarea metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

14.2. Categoriile de entită i economice ale căror situa ii financiare vor fi auditate Categoriile de entită i economice ale căror situa ii financiare vor fi auditate se stabilesc de către Ministerul Finan elor Publice, în acord cu Programul de implementare a Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 CEE şi cu Standardele Interna ionale de Contabilitate. Entită ile economice ale căror situa ii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar sunt obligate să organizeze şi să asigure exercitarea activită ii profesionale de audit intern. La regiile autonome, companiile/societă ile na ionale, precum şi la celelalte entită i economice cu capital majoritar de stat, activitatea de audit intern se organizează şi func ionează potrivit cadrului legal privind auditul intern din entită ile publice. 14.3. Principalele categorii de riscuri verificate de auditul intern Riscul opera ional este definit drept riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care este determinat de factori interni sau de factori externi. Potrivit prevederilor reglementărilor legale în vigoare, institu iile de credit trebuie să definească riscul opera ional pentru necesită i interne şi trebuie să de ină politici privind administrarea riscului opera ional, care vor lua în considerare cel pu in următoarele tipuri de evenimente generatoare ale unui astfel de risc: a) frauda internă; b) frauda externă; c) condi iile aferente efectuării angajărilor de personal şi siguran a locului de muncă; d) practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activită i; e) punerea în pericol a activelor corporale; f) întreruperea activită ii şi func ionarea defectuoasă a sistemelor; g) tratamentul aplicat clien ilor, precum şi procesarea defectuoasă a datelor legate de aceştia; h) securitatea sistemului "electronic banking". Pentru identificarea şi evaluarea riscului opera ional, institu iile de credit trebuie să ia unele măsuri, printre care: a) evaluarea opera iunilor şi activită ilor în vederea determinării celor vulnerabile la riscul opera ional; b) stabilirea unor indicatori cu ajutorul cărora să poată fi determinată pozi ia institu iei de credit afectate de riscul opera ional, precum şi a unor limite aferente acestora; c) evaluarea permanentă a expunerilor la riscul opera ional. Pentru administrarea riscului opera ional, institu iile de credit trebuie sa dispună de următoarele proceduri: a) proceduri de evaluare; b) proceduri de monitorizare; c) proceduri de reducere a riscului fie pe plan intern, prin corectarea la timp a erorilor constatate şi prin introducerea unor tehnologii adecvate de procesare şi asigurare a securită ii informa iilor. Fraudele se referă la nereguli şi acte ilegale caracterizate prin inducerea inten ionată în eroare. Fraudele comise de angaja i includ, fără a fi limitative, aspecte de natura urmatoarelor: sustragerea de numerar; întocmirea de facturi frauduloase; utilizarea neautorizată a activelor; înregistrarea unor cheltuieli care nu se asociază opera iunilor organiza iei; utilizarea resurselor organiza iei; stabilirea unor pre uri neautorizate; declararea unor ore suplimentare; vânzarea neautorizată a unor active; sustrageri de stocuri. Auditorii interni implica i în investigarea unor fraude, vor întreprinde unele demersuri specifice ac iunii respective, printre care: evaluarea nivelului probabil şi extinderea complicită ii în ceea ce priveşte frauda la nivelul organiza iei;

determinarea competen elor necesare efectuării investiga iilor; conceperea unor proceduri de indentificare a persoanelor implicate, de evaluare a gradului de extindere a fraudei, a tehnicilor utilizate şi a cauzelor ce au condus la producerea evenimentului; coordonarea activită ilor împreună cu membrii conducerii, consilierii juridici şi al i specialişti; verificarea drepturilor persoanelor suspectate de fraudă. Riscul de credit reprezintă o componentă fundamentală a riscului bancar, a cărui gestiune este reglementată unitar, pe baza Legii bancare nr. 58/1998, a normelor emise de BNR, precum şi la nivelul fiecărei societă i bancare, în parte, conform reglementărilor şi procedurilor proprii de management al riscurilor. Riscul de credit este definit drept riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obliga iilor contractuale. În domeniul gestiunii riscului de credit, strategia institu iilor de credit trebuie să includă cel pu in următoarele aspecte: a) categoriile de credit pe care doreşte să le promoveze, tipul expunerii, sectorul economic, forma de proprietate, categoria contrapartidei, reziden a, aria geografică, moneda, durata ini ială şi profitabilitatea estimată; b) identificarea pie elor pe care doresc să ac ioneze şi determinarea caracteristicilor portofoliului de credite. Politicile şi procedurile institu iilor de credit privind riscul de credit trebuie să se refere la toate activită ile acestora şi trebuie să aibă în vedere atât creditele la nivel individual, cât şi întregul portofoliu. Politicile şi procedurile trebuie stabilite şi implementate de către institu iile de credit astfel încât să se asigure următoarele: a) men inerea unor standarde sănătoase de creditare; b) monitorizarea şi controlul riscului de credit; c) evaluarea corespunzătoare a noilor oportunită i de afaceri; d) identificarea şi administrarea creditelor neperformante. Institu iile de credit trebuie să evalueze riscul de credit aferent tuturor activită ilor ce sunt afectate de acest risc, indiferent dacă rezultatele respectivelor activită ii sunt reflectate în bilan sau în afara bilan ului. Institu iile de credit trebuie să aibă proceduri de stabilire, într-o manieră consecventă, de la o perioadă la alta, a provizioanelor specifice şi a provizioanelor generale pentru riscul de credit şi trebuie să dispună de suficiente fonduri proprii pentru a înregistra un nivel de solvabilitate corespunzător. Institu iile de credit trebuie să stabilească limite privind expunerile la riscul de credit şi să monitorizeze respectarea acestora. Sistemul de monitorizare a riscului de credit va cuprinde cel pu in următoarele: a) în elegerea situa iei financiare curente a contrapartidei; b) urmărirea conformită ii cu clauzele contractuale; c) evaluarea gradului de acoperire cu garan ii a expunerii în raport cu situa ia curentă a contrapartidei; d) actualizarea dosarului de credit, ob inerea de informa ii financiare curente. În gestionarea riscului de credit, băncile trebuie să ia în considerare nivelul de risc inerent atât creditelor sau tranzac iilor individuale, cât şi întregului portofoliu de active. Băncile trebuie să analizeze riscul de credit distinct de alte riscuri. În concordan a cu politicile şi procedurile ce trebuie stabilite şi implementate de către institu iile de credit, activitatea de creditare poate fi împăr ită pe etape, astfel: a) În etapa de analiza şi acordare a creditelor este nesesară clarificarea unor aspecte referitoare la atât solicitările de credite, cât şi la existen a unor proceduri clare de analiză şi a nivelelor de competen ă. b) În etapa de monitorizare a creditelor, auditorul va urmări aspecte legate atât de informa iile primite de la clien i, cât si de modalitatea de analiză şi interpretare a rezultatelor. -

c) În etapa de încasare, auditorul urmareste atât respectarea cerin ei privind separarea atribu iilor personalului institu iei de credit, cât şi procedurile urmate pentru recuperarea împrumuturilor acordate şi a dobânzilor datorate. d) În etapa de revizuire şi evaluare periodică, aten ia auditorului este îndreptată către aspecte referitoare la procedurile pentru analizarea credielor, constituirea provizioanelor, evaluarea garan iilor etc. În domeniul creditarii, procedurile generale de audit sunt menite să constate dacă sistemele de control privind gestionarea riscului de credit sunt adecvate. Auditul lichidită ii societă ilor bancare Asigurarea şi men inerea lichidită ii constituie preocuparea de bază a oricărei entită i economice, fiind un atribut esen ial al managementului acesteia. Băncile, prin natura lor, trebuie să dispună permanent de bani pentru a onora retragerile la scaden ă sau în orice alte condi ii, a resurselor depuse de clien i. Prin lichiditate se în elege modalitatea de a găsi acel punct de echilibru sensibil între maturitatea resurselor şi cea a plasamentelor, care să permită băncii să dispună permanent de bani atunci când are nevoie de ei. Auditul lichiditatii bancare presupune verificarea îndeplinirii func iilor lichidită ii, respectiv: - fluidizarea procesului de intermediere bancară; - protejarea intereselor clien ilor, pe de o parte şi ale ac ionarilor, pe de altă parte; - o bună corelare a maturită ii plasamentelor cu cea a resurselor pe benzi de lichiditate şi chiar asigurarea unui excedent de lichiditate pe fiecare bandă; - evitarea lichidită ii for ate a anumitor plasamente neajunse la scaden ă, pentru procurarea resurselor necesare unor retrageri programate sau nu; - asigurarea independen ei băncii fa ă de sursele de împrumut marginale de pe pia ă; - evitarea, pe cât posibil, chiar şi a împrumuturilor de la Banca Centrală. Auditul nu este un scop în sine. Activitatea de audit pentru care beneficiarii plătesc firmelor de audit şi expertiză specializate sume importante, trebuie să se încheie cu rezultate şi concluzii corecte şi relevante care să folosească managementului executiv şi celui de supraveghere (administra ie) la identificarea aspectelor neconforme, a diferen elor, neregulilor şi riscurilor pentru luarea măsurilor eficiente de eliminare şi prevenire a acestora. Ca urmare, concluziile auditului trebuie să aibă un grad ridicat de acuratete şi corectitudine, de aceea în cazul auditurilor mai mari se obişnuieşte ca un angajat cu experien ă, din cadrul firmei de audit, să reverifice foile şi situa iile de lucru ale echipei înainte de formularea concluziilor şi rezultatelor auditului. În toate cazurile verificarea finală urmăreşte: a) evaluarea activită ilor personalului cu mai pu ină experien ă din cadrul echipei de audit; b) asigurarea că auditul desfăşurat corespunde standardelor de performan ă; c) caracterul obiectiv, nepărtinitor al opiniilor şi concluziilor exprimate cu ocazia auditului. Cuvinte cheie: audit, audit financiar, audit intern Test de autoevaluare: 1) Ce reprezinta auditul intern? 2) Care sunt obiectivele auditului intern? 3) Ce presupune auditul lichidită ii bancare ? Test grila: 1. Obiectivele auditului intern sunt: a) verificarea conformitatii activitatilor cu prevederile legale b) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informa iilor c) protejarea elementelor patrimoniale d) evaluarea activelor financiare e) verificarea activitatii curente a personalului. 2. Principalele categorii de riscuri verificate de auditul intern sunt: a) riscul opera ional b) riscul de credit

c) riscul de dobanda d) riscul valutar e) riscul de imagine. Bibliografie minimă obligatorie • • • • • Ilie Mihai – Tehnica şi managementul opera iunilor bancare – Editura Expert, Bucureşti, 2003 Ilie Mihai – Opera iuni se încasări şi plă i – instrumente, modalită i, tehnici – Editura Funda iei România de Mâine, Bucureşti, 2004 Nicolae Dănilă, Aurel Octavian Berea – Managementul bancar - fundamente şi orientări – Editura Economică, Bucureşti, 2000 Costin C. Kiri escu, Emilian M. Dobrescu – Băncile, mică enciclopedie – Editura Expert, Bucureşti, 1998 Gheorghe Manolescu, Adriana Sîrbea Diaconescu – Management bancar – Editura Funda ia România de Mâine, Bucureşti, 2001

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful