IV.

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR

1. Defini ia şi clasificarea urmelor 1.1. Defini ia urmei În literatura de specialitate, no iunea de urmă este definită în două accepiuni: • în sens larg: „cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător, ca rezultat al ac iunilor infractorilor” (S.A. Golunski); „orice modificare materială produsă la locul săvârşirii faptei şi care poate fi utilă cercetării criminalistice” (Ion Mircea); • în sens restrâns: „urmele formate prin reproducerea construc iei exterioare a unui obiect asupra altui obiect” (Camil Suciu). Într-o defini ie cuprinzătoare, „prin urmă se în elege orice modificare materială produsă ca urmare a interac iunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea infrac ională, modificări care, examinate individual sau în totalitate, pot conduce la: stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei” (Gheorghe Păşescu, în Tratat practic de criminalistică, vol. I, 1976). Iată şi defini ia dată de prof. Emilian Stancu: „Prin urma infrac iunii se înelege orice modificare materială intervenită în condi iile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi modificarea produsă existând un raport de cauzalitate.” 1.2. Clasificarea urmelor Edmond Locard distingea: • amprente (digitale, corporale, de îmbrăcăminte, de animale etc.); • urme (obiecte lăsate de infractor, instrumente de spargere, fire de păr etc.). Re inem şi o clasificare modernă a criminalisticii franceze, în: urme indeterminante (care pot fi de natură chimică, biologică sau nebiologică, dar nu indică autorul, şi urme determinante, de natură fizică, produse prin apăsare, frecare sau smulgere, care permit identificarea. În criminalistica românească, urmele au fost clasificate după mai multe criterii: 1.2.1. După factorul creator:

• urme ale omului, cuprinzând modificări create de mâini, picioare, frunte, nas, buze, urechi, precum şi urme biologice de natură umană: sânge, salivă, păr, spermă; • urme ale animalelor: urme create de gheare, coarne, col i, copite, aripi, păr; produse biologice; miros; • urme ale plantelor: urme create de frunze, crengi, tulpini, semin e; • urme ale obiectelor şi instrumentelor folosite la comiterea infrac iunii: urme ale încăl ămintei; ale mijloacelor de transport; ale instrumentelor de lovire, spargere, de tăiere; urme ale armelor de foc; • urme create de unele fenomene (incendii, explozii, catastrofe, folosirea radia iilor). 1.2.2. După factorul primitor de urme: urme primite de om, de animale, de vegetale, de obiecte. 1.2.3. După esen a lor: urme formă, urme materie, urme pozi ionale. a. Urmele formă se subclasifică astfel: • În raport cu procesul de mişcare în care s-au format: - urme statice, create prin apăsare, lovire sau tamponare, fără ca suprafe ele să alunece între ele (urmele de încăl ăminte, urmele papilare, conturul din ilor pe pielea victimei, conturul instrumentelor de spargere etc.); - urme dinamice, care se formează în procesul de alunecare şi frecare a suprafeelor corpului creator şi corpului primitor de urmă (urme în formă de stria ii; urme de derapare a ro ilor autovehiculelor; urme de alunecare şi frecare etc.). • În raport cu modificările aduse corpului primitor: - urme de adâncime, când obiectul creator este dur şi pătrunde în masa obiectului primitor; - urme de suprafa ă, când obiectul creator şi cel primitor sunt de aceeaşi duritate şi apar ca rezultat al depunerilor de pe obiectul creator pe suprafa a obiectului primitor şi invers, fără a se schimba formele celor două obiecte. Urmele de suprafa ă pot fi: - de stratificare, când obiectul creator depune pe cel primitor un strat de substan ă (urme de încăl ăminte, urme ale pneurilor pe asfalt etc.); - de destratificare, atunci când obiectul creator primeşte un strat sub ire de substan ă din suprafa a obiectului primitor (stratul depus pe degetele aşezate pe un toc de fereastră). Urmele de stratificare şi de destratificare pot fi:

- vizibile, când sunt detectate de ochiul omenesc; - invizibile (sau latente), care nu pot fi detectate decât dacă sunt privite sub anumite unghiuri de lumină, prin transparen ă, pentru a căror vizibilitate, fiind necesară relevarea lor prin folosirea unor surse dirijate de lumină sau a radia iilor ultraviolete. b. Urmele materie, care cuprind substan e sau particule de natură organică sau anorganică (produse biologice de natură animală şi vegetală şi substan e chimice de natură organică; cioburi de sticlă, particule de sol, pelicule de vopsea etc.). 1.2.4. Clasificarea urmelor după mărime: • macrourmele, care includ toate modificările vizibile cu ochiul liber; • microurmele, urme formă sau materie, care nu pot fi percepute decât cu ajutorul aparatelor optice de mărit. 1.2.5. După posibilită ile pe care le oferă în procesul identificării: • urme apte, care permit identificarea obiectului creator; • urme inapte, care nu permit identificarea, dar contribuie la stabilirea apartenen ei de gen. 1.2.6. Într-o altă concep ie (prof. Emilian Stancu), urmele sunt clasificate astfel: • După factorul creator: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale, fenomene cum sunt incendiul şi explozia. • După tipul sau natura urmei: a) urme care reproduc forma suprafe ei de contact (urme de mâini, de picioare, urmele instrumentelor de spargere, ale mijloacelor de transport etc.); b) urme sub formă de pete sau resturi de materii organice şi anorganice, inclusiv resturi sau fragmente de obiecte (petele de sânge, firul de păr, praful, ciobul, pilitură, peliculă de vopsea, resturi vegetale) denumite generic şi urme materie; c) urme sonore (vocea, vorbirea, zgomotul obiectelor) şi urme olfactive; d) urme vizibile şi urme latente; e) macro şi microurmele. • După modul de formare a urmelor: a) urme statice; b) urme dinamice;

c) urme de suprafa ă; d) urme de adâncime. • După alte criterii: a) urme locale şi periferice (negative), care redau conturul obiectelor; b) urme care permit identificarea obiectului sau doar apartenen a de grup; c) urme pozi ionale (modificări survenite în pozi ia unor obiecte: scaune răsturnate, veioză aprinsă, dulap deschis). 1.2.7. O clasificare interesantă a urmelor în sens larg o face Lucian Ionescu, astfel: Urme de contact, produse prin contactul (atingerea) dintre obiectul creator, care trebuie identificat şi obiectul primitor, denumite urmă formă, urmă marker sau urmă reproducere. Urmele de contact, în func ie de modul de formare, se clasifică în: a) urme de suprafa ă şi urme de adâncime; b) urme de stratificare (imagine pozitivă) şi urme de destratificare (imagine negativă); c) urme statice şi urme dinamice; d) urme vizibile şi urme latente. Nu există şi nu poate exista egalitate de imagini până în cele mai mici detalii între «original» (obiectul creator) şi «copie» (urmă). În realitate apar diferen e, respectiv modificări ale configura iei suprafe ei redate în urmă, datorită unor factori cum ar fi: • imprimarea defectuoasă sau/şi incompletă (presiunea redusă, alunecare pe suport); • deformări (proiectile ricoşate, tamponări în accidentele de circula ie); • plasticitate şi aderen ă insuficiente a suportului urmei (pământ zgrun uros, suprafa ă rugoasă sau cu denivelări); • îmbâcsirea urmei cu substan e de stratificare (sânge, noroi); • caracteristici «false» (pietricele încastrate între profilul tălpii de cauciuc sau ale anvelopei)”. În func ie de natura obiectului creator, urmele de contact (formă) se împart astfel: Urme lăsate de persoană (urme ale omului): • amprente ale degetelor, amprente palmare şi plantare; • urme de din i; • urme de buze;

• urme de urechi; • urme de unghii; • urme produse de alte elemente anatomice (proeminente) ale corpului uman (nas, bărbie, genunchi etc.). Urme lăsate de obiecte a) instrumente de lovire: • instrumente contondente (piatră, rangă, bă , măciucă, box, pat de armă); • instrumente tăietoare-în epătoare (cu it, briceag, foarfece, bisturiu); • instrumente tăietoare-despicătoare (topor, satâr, târnăcop); • instrumente în epătoare (sulă, ac, andrea, furcă). b) Instrumente de spargere, altele decât cele de lovire (cleşte, patent, levier, burghiu, şurubelni ă, bomfaier, ferăstrău). c) Instrumente de deschidere a încuietorilor (şperaclu, cheie falsă, cheie potrivită, dispozitive artizanale). d) Obiecte de îmbrăcăminte (haine, încăl ăminte, ciorapi, mănuşi). e) Mijloace de transport: • auto (anvelope, faruri, mască, bară de protec ie); • cu trac iune animală (ro ile, lada şi oiştea căru ei); • propulsate de for a omului (ro ile, ghidonul, pedalele bicicletei). f) Arme de foc (interiorul evii, piedica închizătorului, camera detunătorului, pintenul aruncător, fereastra de ejectare, proiectilul, tubul cartuşului). g) Instrumente de scris (caracterele maşinii de scris, matri e, fax, imprimantă de computer, periu ă, creion, pix, ştampilă, sigiliu, parafă, şablon, poansoane, imprimator de timbru sec). Urme substan ă: substan e sau produse, de obicei fragmentare (microurme sau macrourme), care s-au desprins dintr-un corp finit (particule, granule, pelicule, aşchii, fibre) sau dintr-o masă amorfă (pulverulentă, lichidă sau gazoasă). Acestea, de fapt, sunt probe materiale, fiind urme, în sensul restrictiv al no iunii, atunci când au rolul de substan e de stratificare (urme lăsate de mâna îmbibată cu sânge). Urme deprinderi „Este vorba de manifestările cu caracter de stereotip dinamic care se exteriorizează într-o formă concretă, materială, cum ar fi scrisul, vocea, mersul, diverse deprinderi manuale (facerea nodurilor, mânuirea unor instrumente, aplicarea tuşelor la vopsire). De remarcat că şi acest gen de urme sunt expertizabile, conducând uneori la identificarea persoanei” (Lucian Ionescu).

Alte genuri de urme (urme asimilate): • Urme create de un fenomen, de exemplu, cele de propagare a focului întrun incendiu sau explozie, urmele de electrocutare (aşa-numita „marcă electrică”), urmele produse de scurtcircuite sau de scurgerea curen ilor de înaltă tensiune etc. • În categoria urmelor de contact (formă) se includ şi urmele lăsate static de obiecte pe suportul pe care s-au aflat (urma de ardere a unui fier de călcat încins pe o stofă; conturul unui tablou desprins de pe perete). • Urme pozi ionale, care, în contextul general al locului faptei, oferă informaii importante pentru anchetă: mobile răsturnate, sertar tras, urme de sânge, ceasul spart oprit la o anumită oră, cioburi de far etc. • Urme de animale, de picioare şi de din i, care interesează atât în legătură cu infrac iunile de furt şi braconaj, cât şi cu elucidarea unor situa ii dintre cele mai diverse (de exemplu, la determinarea naturii leziunilor constatate la cadavrele găsite pe câmp sau în pădure).

Recapitulăm schema clasificării urmelor după Tratat practic de criminalistică: