Academia de Studii Economice Bucureşti Programul de masterat D.A.F.

I - Management financiar și pieţe de capital

LUCRARE DE DIZERTATIE
Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Conducător ştiinţific: Profesor Doctor: Laura Obreja Brasoveanu Masterant: Crasi I. Andreea

Bucureşti 2010

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Cuprins
62

Capitolul I Echilibrul macroeconomic

1.1. Premise şi condiţii Economia naţională poate fi privită ca un ansamblu de sectoare, ramuri, şi activităţi realizate de agenţii economici în domeniul producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, juridice, economice, organizatorice sau social-culturale, aflate în continuă mişcare şi în relaţii de interdependenţă1. O premisă a echilibrului macroeconomic trebuie să conste într-o anumită stare de concordanţă în toate sectoarele şi ramurile – componente ale mecanismului economic de ansamblu, în cadrul unei relaţii de la parte la întreg: satisfacerea cerinţelor echilibrului macroeconomic trebuie să aibă în vedere şi necesitatea realizării echilibrului la nivelul ramurilor. Cu toate acestea, întrucât echilibrul macroeconomic are un caracter complex, acesta nu poate fi redus la o simplă însumare a echilibrelor parţiale şi individuale, deoarece, în economie coexistă şi unele dezechilibre temporare, care nu sunt, însă, în măsură să împiedice funcţionarea mecanismului economic. Analiza echilibrului economic se efectuează pornind de la formele sale de manifestare2: echilibrul material al economiei naţionale (acea stare de concordanţă relativă între volumul, structura şi calitatea producţiei (oferta globală), pe de o parte, şi nevoile de consum final şi productiv (cererea globală), sub aspect cantitativ, pe de altă parte); echilibrul resurselor de muncă (expresia concordanţei relative între volumul, structura şi calitatea factorului uman activ disponibil şi necesităţile de resurse de muncă ale utilizatorilor (agenţii
1 2

Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 117 Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, p. 598.

2

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

economici şi sectorul public), exprimate atât cantitativ, cât şi ca structură şi nivel de pregătire) şi echilibrul valoric, care vizează, deopotrivă, mai multe echilibre, fiecare având o existenţă de sine stătătoare, dar şi raporturi de interdependenţă cu celelalte forme valorice şi nevalorice ale echilibrului general:  echilibrul financiar (inclusiv echilibrul bugetar), care presupune concordanţa relativă dintre sursele financiare şi necesităţile de plată din economia naţională (înglobând şi concordanţa între veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare);  echilibrul monetar sau concordanţa relativă dintre masa bănească aflată în circulaţie şi valoarea bunurilor economice destinate pieţei;  echilibrul valutar sau concordanţa relativă dintre încasările şi plăţile în valută. În unitatea lor, cele trei forme ale echilibrului economic asigură desfăşurarea procesului creşterii economice, concretizat în sporirea dimensiunilor rezultatelor economice. Cu alte cuvinte, contextul macroeconomic al unui stat trebuie astfel conceput încât să menţină stabilitatea economică pe termen lung. Fluctuaţiile prea mari în nivelul rezultatelor economice, ocupării forţei de muncă şi inflaţiei sporesc incertitudinea în rândul agenţilor economici, a consumatorilor şi a sectorului public, putând diminua potenţialul creşterii economice pe termen lung. Din contră, stabilitatea permite acestora să-şi planifice mai eficient activităţile pe termen lung, îmbunătăţind calitatea şi cantitatea investiţiilor în capital fizic şi uman şi ajutând astfel la creşterea productivităţii. În legătură cu conceptul de echilibru economic general, se poate formula următoarea definiţie: echilibrul macroeconomic exprimă acea stare spre care tinde piaţa bunurilor economice, monetare, a capitalului şi a muncii, piaţa naţională în ansamblul ei, caracterizată printr-o concordanţă relativă a cererii şi a ofertei (punctul de intersecţie al curbelor acestora determinând simultan nivelul general al preţurilor şi produsul intern brut – PIB), în diferitele lor segmente, abaterile dintre ele încadrându-se în limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultăţi, de dezechilibre: economie naţională se află în echilibru atunci când ea realizează acel volum al producţiei pe care poate să îl producă, dispunând de potenţial productiv necesar şi în condiţiile în care cantitatea respectivă de bunuri este cerută de piaţă. 1.2. Politici economice de asigurare a macrostabilităţii

3

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Politicile macroeconomice reprezintă intervenţii ale statului în economie menite să corijeze anumite dezechilibre care pot afecta economia naţională. Acestea se concretizează într-un ansablu de decizii luate de puterea publică, decizii menite să înfăptuiască, prin utilizarea unor mijloace şi tehnici adecvate, obiective sigure privind situaţia economică a statului respectiv, ce au fost sintetizate de către economistul britanic Nicholas Kaldor prin “careul magic”. Corespunzător acestuia, obiectivele sunt: ocuparea, creşterea economică, stabilitatea preţurilor şi echilibrul extern (balanţă externă echilibrată), toate acestea ducând intr-un final la realizarea echilibrului macroeconomic.3 Printre politicile economice utilizate de autoritatea publică în vederea realizării obiectivelor mai sus menţionate se numară politicile financiară (cu cele două componente ale sale, fiscală şi bugetară), monetară, salarială şi politica de ajustare structurală. 1.2.1. Politica financiară Politica financiară reprezintă ansamblul măsurilor, acţiunilor şi instrumentelor de colectare a resurselor financiare şi de utilizare a acestora în scopul satisfacerii consumului de bunuri publice.4 Obiectivele specifice ale politicii financiare se referă, în general, la: mobilizarea veniturilor necesare pentru finanzarea cheltuielilor publice; redistribuirea veniturilor între membrii colectivităţii în conformitate cu criteriul de distribuire justă ales prin procesul politic de decizie; sprijinirea realizării obiectivelor politicii economice generale. Componentele politicii financiare sunt politica fiscală şi politica bugetară. Prin politica fiscală se inţeleg concepţia, măsurile şi acţiunile statului privind impozitele şi rolul lor în formarea veniturilor bugetare şi în finanţarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite percepute, precum şi folosirea acestora ca instrumente de stimulare a creşterii economice.5 Politica bugetară se referă la concepţia şi acţiunea statului in domeniul veniturilor şi cheltuielilor publice, al căilor şi mijloacelor de mobilizare a încasărilor, precum şi al tipurilor şi dimensiunilor cheltuielilor prin care statul poate interveni direct pentru a controla şocurile şi instabilitatea economică sau pentru a ajuta relansarea economică.6 O politică bugetară viabilă
3 4

Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 219. Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, p. 624 5 Ceauşu, Iulian, Dicţionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academică de Management, Bucureşti, 2000, p. 593. 6 Ceauşu, Iulian, op. cit., p. 591.

4

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

presupune dimensionarea raţională a cheltuielilor publice şi prin integrarea acestora într-un obiectiv realist privind deficitul bugetar, care să permintă finanţarea sa neinflaţionistă şi realizarea unei îndatorări externe în limite rezonabile. În funcţie de situaţia în care se regăseşte economia naţională, politica financiară poate fi expansionistă (concretizată în creşterea cheltuielilor publice şi/sau reducerea impozitelor) sau restrictivă (prin reducerea cheltuielilor publice şi/sau creşterea impozitelor şi taxelor), cu efect asupra cererii agregate, pentru a asigura utilizarea cât mai completă a factorilor de producţie în condiţii de echilibru durabil. 1.2.2. Politica monetară şi mixul de politici financiare şi monetare Politica monetară este un instrument de intervenţie indirectă asupra proceselor economice şi se referă la ansamblul măsurilor luate de banca centrală a unui stat pentru asigurarea echilibrului dintre cerere şi ofertă pe piaţa monetară, prin manevrarea ofertei de monedă şi a ratei dobânzii. În urma aplicării acesteia, se doreşte obţinerea anumitor obiective generale7 la nivel macroeconomic: determinarea cantităţii optime de monedă necesare în economie şi/sau a ratei de creştere a ofertei de monedă; asigurarea echilibrului balanţei de plăţi, stabilitatea ratei de schimb; stabilitatea preţurilor; ocuparea într-un grad cât mai ridicat a forţei de muncă; controlul deficitului bugetar; influenţarea variabilelor macroeconomice pentru realizarea obiectivelor generale ale politicii economice: stabilitate, echilibru, creştere şi dezvoltare economică. Un rol important în asigurarea macrostabilităţii prin aplicarea politicilor economice îi revine mixului politicilor financiare şi monetare. Aceasta deoarece tipul adecvat de politică financiară depinde, pe lângă alţi parametri macroeconomici, de caracteristicile politicii monetare. Dacă este aplicată o politică monetară restrictivă, cererea agregată va scădea şi, implicit, PIB se va diminua, făcându-se simţită “prăpastia recesiunii”. Pentru readucerea PIB la valoarea iniţială, este necesară o politică financiară expansionistă (creşterea cheltuielilor publice şi/sau reducerea impozitelor şi taxelor), ceea ce va genera un anumit deficit bugetar. Doza de inflaţie generată de acesta poate fi redusă – în cazul unei economii cu un grad incomplet de utilizare a resurselor, sau semnificativă – în cazul unei economii cu un grad înalt de utlizare a resurselor.
7

Dodescu, Anca, Statul şi economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 166.

5

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Legătura dintre politica financiară, ce se poate concretiza într-un anumit deficit bugetar (implicit în creşterea datoriei publice), şi politica monetară, depinde de modul de acţiune al Băncii Centrale. În principiu, o politică financiară expansionistă – concretizată într-un anumit deficit bugetar – duce la creşterea PIB şi, în acelaşi timp, a preţurilor. În ceea ce priveşte piaţa monetară, cererea de bani creşte, ceea ce va face ca echilibrul să se realizeze la o rată mai ridicată a dobânzii. Însă dacă Banca Centrală consideră că această creştere a ratei dobânzii nu este oportună, va acţiona în sensul creşterii ofertei de bani aflate în circulaţie, intensificându-şi operaţiunile de open-market. De asemenea, ştiindu-se că sporirea ratei dobânzii este generată de deficitul bugetar, putând duce la reducerea volumului de investiţii din economie – afectând oferta agregată atât pe temen scurt, cât şi pe termen lung – este necesară acţiunea Băncii Centrale în sensul creşterii ofertei de monedă. Pe de altă parte, când guvernul optează pentru creşterea cheltuielilor publice şi gestionarea deficitului bugetar, acesta trebuie să se împrumute atât de pe piaţa creditului intern şi extern, cât şi de la populaţie, prin emisiunea de obligaţiuni de stat. Absorbind o parte din creditul intern disponibil şi din economiile populaţiei, statul generează fenomenul de evicţiune (“crowding out”) sau de contracţie, considerat de criticii politicilor financiare expansioniste ca fiind nefavorabil sectorului neguvernamental, întrucât conduce la diminuarea cheltuielilor de investiţii. Efectul de contracţie exercitat asupra sectorului neguvernamental întâlneşte, însă, şi o contraforţă, denumită efect anti-contracţie (“crowding in”). Aceasta se manifestă în perioadele de utilizare incompletă a resurselor economice, când deficitul bugetar accelerează creşterea economică, în acest context de relansare firmele considerând, în general, profitabilă extinderea capacităţilor de producţie prin investiţii. Astfel, majoritatea economiştilor consideră că o anumită creştere a cheltuielilor publice tinde să genereze mai degrabă sporirea investiţiilor decât reducerea lor, cu condiţia ca acest lucru să aibă loc în perioadele de recesiune. Altfel, în perioadele în care resursele economice sunt utilizate într-un grad ridicat, efectul de “crowding out” este superior celui de “crowding in”. 1.2.3. Politica de ajustare structurală Politicile de ajustare structurală urmăresc, de regulă, atingerea echilibrului economic general, mai rar fiind utilizate pentru menţinerea acestuia sau pentru reechilibrări, datorită decalajului de timp existent între implementarea politicii şi producerea efectului scontat. 6

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Macrostabilizarea pe calea acestui tip de politici se produce pe termen lung şi nu pe termen scurt, de aici decurgând şi caracteristica lor de politici generative şi nu de gestionare. Politicile structurale se referă in special la planificarea la nivel macroeconomic şi presupun, în sens larg, elaborarea obiectivelor si strategiilor social-economice pe termen lung8 şi sunt menite să creeze, să corecteze sau să elimine structuri economice, prin stimularea sistemului productiv al economiei în sensul creării unor condiţii favorabile de creştere şi dezvoltare economică, pentru atingerea scopului urmărit de acestea: macrostabilizarea. Astfel, programele de ajustare structurală au trei căi principale de acţiune pentru atingerea macrostabilităţii:  furnizează resurse financiare9 necesare serviciului datoriei publice şi deficitului balanţei de plăţi ale unei ţări (răspunzând funcţiei generale a statului de alocare a resurselor);  produc o ajustare, realizând un echilibru între cerere şi ofertă, echilibru necesar pentru crearea condiţiilor unei creşteri fără inflaţie;  amelioreză performanţele in planul ofertei, eliminând distorsiunile din pieţele specifice (energie, întreprinderi publice, agricultură etc.). Politicile economice structurale cuprind politica industrială, politica agricolă, politica energetică, reforma sistemului bancar, politica amenajării sau reamenajării teritoriului şi vizează în principal oferta, urmărind influenţarea unor aspecte ale factorilor de producţie: volumul şi natura creşterii capitalului, gradul de încorporare a progresului tehnic, condiţiile tehnice de producţie, calitatea muncii etc.10 1.2.4. Politica salarială În cadrul politicii salariale a statului obiectivul de la care se porneşte presupune stabilirea unui anumit nivel al salariului nominal într-o sumă care să asigure un minim decent de viaţă şi protecţia socială a salariaţilor. În consecinţă, ca element de referinţă în întregul
8

Băcescu, Marius, Băcescu-Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura All Educational, Bucuresti, 1998. 9 Prin denaţionalizarea (privatizarea) societăţilor cu capital de stat, ca măsură de ajustare structurală. Aceasta este realizată prin modificarea structurii de proprietate, cu efect asupra ofertei. Privatizarea permite liberalizarea pieţelor şi a concurenţei în anumite domenii care aparţin în întregime statului, prin demonopolizare, şi, totodată, majorează încasările acestuia, dar şi în domenii în care proprietatea de stat, deşi nefiind preponderentă, ar disturba libera concurenţă. 10 Dodescu, Anca, Statul şi economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 137.

7

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

sistem salarial, guvernul unui stat promovează un anumit nivel al salariului minim pe economie, care trebuie să stimuleze procesul de motivare a muncii. Principiul de bază al politicii veniturilor salariale presupune ca majorarea salariului mediu, în termeni reali, să nu depaşească sporul mediu al productivităţii muncii. Pe de altă parte, indexarea salariilor (ca o componentă a politicii salariale), trebuie să se realizeze prudent, pentru a nu genera inflaţie (sporul salarial utilizat pentru majorarea cheltuielilor de consum, deci a cererii agregate care, în condiţiile în care capacităţile de producţie sunt utilizate la capacitate aproape maximă, generează creşterea preţurilor). O importanţă deosebită prezintă şi modul în care se realizează ierarhizarea salariilor în funcţie de importanţa domeniului şi de performanţa serviciilor prestate. Sub incidenţa acestei măsuri intră şi salariaţii din administraţia publică, domeniu care nu se bazează pe o activitate productivă. Din acest motiv, nişte salarii supradimensionate şi necorelate cu specificul activităţilor prestate ar genera cheltuieli prea mari de la bugetul de stat, care, în mod normal, ar putea fi direcţionate către alte domenii. 1.3. Condiţiile apariţiei datoriei publice externe În cadrul echilibrului economic general – la nivel macroeconomic – un loc aparte îl ocupă echilibrul financiar şi, în cadrul acestuia, echilibrul financiar public, reprezentat de concordanţa între necesităţile financiare ale statului (cheltuielile publice) şi sursele de finanţare ale acestuia (veniturile publice). Acest echilibru nu se poate rezuma însă la o simplă comparare şi egalitate a veniturilor şi cheltuielilor11, el fiind rezultatul acţiunii unui complex de factori care stau la baza constituirii şi utilizării resurselor financiare şi se realizează în anumite condiţii sociale şi economice. Dezechilibrul financiar public este rezultatul cererii prea mari de resurse financiare publice, în comparaţie cu fondurile ce se pot constitui la nivelul statului, acest decalaj reprezentând deficit bugetar. Deficitul financiar public, rezultat din manifestarea dezechilibrului bugetar, apasă asupra capacităţii investiţionale a unui stat, motiv pentru care se poate proceda la acoperirea acestuia fie prin emisiune monetară, fie pe calea creditului public. Emisiunea de monedă, însă, nu este recomandată, întrucât este generatoare de inflaţie, ceea ce reduce mult această posibilitate de acţiune. Datoria publică este legată de intervenţia
11

Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 203.

8

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

financiară a statului în economie, prin care se urmăresc: formarea de capital public, stimularea investiţiilor, creşterea ocupării forţei de muncă etc. Datoria publică externă apare datorită mai multor condiţii caracteristice ţărilor contractante. În ţările în curs de dezvoltare, în general, investiţiile sunt superioare economiilor, întrucât nevoia de echipament tehnologic este foarte mare, în timp ce economiile diferitelor categorii de agenţi economici (populaţie, întreprinderi, stat) nu se dovedesc pe măsura acesteia. Administraţiile publice au, în general, resurse limitate şi cheltuieli curente ridicate (apărare, sănătate, fondul de salarii, subvenţiile şi dobânzile asupra datoriei publice reprezentând o pondere mult mai ridicată decât în ţările industrializate12). Întrucât creditul public presupune apelarea la economiile interne (ale particularilor şi ale întreprinderilor) sau contractarea de datorii externe, iar de multe ori economiile populaţiei şi ale agenţilor economici interni – datorită condiţiilor prezentate mai sus – nu sunt suficiente pentru susţinerea unor proiecte publice de anvergură, se recurge la soluţia contractării de datorii externe. Dacă în ţările dezvoltate datoria publică provine în cea mai mare parte din surse interne, aceste ţări dispunând de o piaţă internă largă a capitalului de împrumut, ţările în curs de dezvoltare apelează pe o scară mult mai largă la surse străine, aceasta nu numai din cauza slabei dezvoltări a pieţei interne a capitalului de împrumut, dar şi a insuficienţei resurselor valutare obţinute din comerţul exterior. Nevoia de contractare a creditelor externe, în condiţiile unei insuficienţe a fondurilor financiare interne, este generată de necesitatea susţinerii unor programe de dezvoltare, de investiţii, prin intermediul cărora se realizează dezvoltarea economiei naţionale, creşterea economică, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei. Soldul balanţei de plăţi are o semnificaţie deosebită pentru economia unei ţări. Dacă acest sold este negativ, se evidenţiază faptul că economia respectivă consumă şi investeşte mai mult decât produce. Pentru a finanţa consumul şi investiţiile suplimentare este necesar apelul la creditele externe. Acestea nu contribuie la creşterea economică în condiţiile în care sunt utilizate pentru finanţarea activităţilor neproductive sau pentru contrabalansarea exporturilor excesive de capital. De fapt, în acest caz, împrumuturile respective ar putea chiar agrava presiunile ce se exercită asupra operaţiunilor bugetare de administrare publică şi asupra

12

Pacquement, François, Gestiunea datoriei externe, Ministerul Economiei, Ministerul Bugetului, Franţa, 1993, p. 4.

9

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

balanţei de plăţi. De aceea, o utilizare ineficientă a intrărilor de capital străin poate provoca în final o criză a datoriei. Apariţia îndatorării externe poate fi analizată şi plecând de la următoarea egalitate13: ( SA – I ) – ( X – IM ) = ( G – T ) sau ( SA – I ) + ( T – G ) = ( X – IM )14 Această egalitate exprimă relaţia cantitativă dintre soldul economiilor şi investiţiilor sectorului neguvernamental (SA – I), soldul bugetului general consolidat al statului (T – G) şi soldul curent al balanţei de plăţi (X – IM). Pornind de la această relaţie, pentru ca economia să se prezinte echilibrat atât pe ansamblu, cât şi în plan financiar şi al sectorului extern, este necesar ca suma algebrică dintre soldul economiilor şi investiţiilor sectorului neguvernamental, pe de o parte, şi soldul sectorului guvernamental, pe de altă parte, sa fie egală cu zero. Dacă excedentul net al economiilor sectorului neguvernamental (SA – I > 0) este superior deficitului bugetar (G – T > 0), atunci ţara respectivă este în poziţia de exportator net de mărfuri şi servicii (X – IM > 0), creându-i premisele de a fi un potenţial exportator de capital pe piaţa internaţională. Însă, dacă investiţiile neguvernamentale sunt superioare economiilor acestui sector, iar finanţele publice prezintă un excedent mai redus decât soldul negativ al sectorului neguvernamental sau un anumit deficit bugetar, deficitul total de resurse interne trebuie sa fie acoperit exclusiv pe calea surselor externe, ceea ce duce la un sold negativ al contului curent al balanţei de plăţi, ţara respectivă fiind atât importator net de mărfuri şi servicii (X < IM), cât şi importator de capital de pe pieţele externe. De obicei, ţările cu economii competitive se află în calitate de exportatoare nete, înregistrînd excedente nete ale sectorului neguvernamental, contului curent şi bugetului sau eventuale deficite inferioare excedentului sectorului neguvernamental. În schimb, aşa cum s-a menţionat şi mai sus, ţările în curs de dezvoltare (inclusiv economiile în tranziţie) sunt nevoite să-şi finanţeze deficitul de economii faţă de investiţii şi cel bugetar pe seama surselor externe. Din punct de vedere economic este foarte important ca împrumuturile externe să fie folosite, în majoritatea lor, pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii, întrucât pe această cale se realizează progresul şi creşterea economică.
13

Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004 , p. 644. 14 Modelul de la care s-a pornit este prezentat în Anexa 1.

10

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Capitolul II Datoria publică externă

2.1. Datoria publică externă – definiţie, conţinut şi rol În situaţia în care autorităţile publice se confruntă cu resurse insuficiente pentru finanţarea cheltuielilor bugetare, acestea sunt nevoite să suplinească resursele disponibile (procurate de stat din impozite, taxe şi contribuţii, precum şi din venituri nefiscale) prin apelarea la împrumuturi. Contractarea acestora este posibilă în măsura în care există persoane fizice şi juridice care deţin mijloace băneşti temporar disponibile, iar în cazul împrumuturilor externe, surplusurile de capital îşi caută plasament peste graniţă, în condiţii mai avantajoase decât în interior, acestea devenind astfel o formă a exportului de capital. Pe lângă autoritatea statului, însă, la împrumuturi externe pot apela şi întreprinderile private, publice şi mixte, pentru desfăşurarea activităţii lor economice sau pentru efectuarea de investiţii. Împrumuturile externe permit unei ţări să investească şi să consume peste limita capacităţii sale interne de producţie şi, prin urmare, să finanţeze formarea de capital nu numai prin mobilizarea economiilor interne, ci şi prin atragerea de resurse din ţările cu surplus de capital. Pentru a defini datoria publică externă, se va porni de la definirea datoriei externe, ca fiind suma în valută datorată, la un moment dat, de o ţară altor ţări şi/sau instituţii financiare internaţionale în baza creditelor primite de stat (guvern) şi de întreprinderi private, dar cu garanţia statului precum şi de firme sau persoane particulare şi care urmează a fi achitată intro perioadă mai mare de un an.15 Datoria externă prezintă mai multe sensuri de abordare16: 1. Datoria externă brută în sens larg, care înglobează sumele datorate de stat, unităţi administrativ-teritoriale şi alte entităţi de drept public, agenţi economici cărora statul le garantează datoria sau nu, unor organisme internaţionale, guverne, bănci şi altor instituţii publice străine, unor bănci private, firme şi altor creditori. Aceste datorii provin din
15

Ceauşu, Iulian, Dicţionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academică de Management, Bucureşti, 2000, p. 264. 16 Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, p. 479.

11

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

împrumuturi contractate pentru achiziţii de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii, pentru investiţii directe de capital sau în scopul îndeplinirii altor obligaţii ce derivă din contracte sau diverse reglementări. 2. Datoria externă brută în sens restrâns, care de obţine eliminând din datoria externă brută în sens larg urmatoarele:  împrumuturile pe termen scurt (sub un an), (de obicei, creditele sau împrumuturile curente sunt excluse din datoria externă, ele fiind operaţiuni financiare indispensabile ce însoţesc fluxurile materiale şi care cuprind datoriile uzuale rezultate din rulajul zilnic al activităţii economice externe, precum şi operaţiunile financiare pe termen scurt);  investiţiile directe (nu au termene de rambursare sau de lichidare; cu alte cuvinte, investiţiile directe nu au condiţii precise (se pot repatria dintr-o dată, profiturile diferă în funcţie de activitatea economică etc.) şi sunt efectuate pe perioade nedeterminate);   aporturi nerambursabile (asistenţă financiară multilaterală); împrumuturi externe cu o perioadă de graţie de 10-15 ani (se porneşte de la ideea împrumuturi acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau împrumuturi contractate de persoane fizice sau juridice negarantate de autorităţile

că, în realitate, povara datoriei generată de aceste împrumuturi nu există);  reprezentanţilor lor în condiţii mai avantajoase;  competente. 3. Datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a instituţiilor din sistemul său, având urmatoarele componente:  sumele datorate de stat unor creditori publici şi privaţi în valută, bunuri, servicii, cu o perioadă de rambursare de peste un an;  sume datorate de persoane private garantate de autorităţi publice. În această abordare, datoria externă nu include:  

datoriile persoanelor private către străinătate negarantate de autoritatea publică; datoria din tranzacţiile cu FMI; datoria care poate fi achitată în moneda debitorului (în ţările cu valută convertibilă, datoria publică externă este asimilată datoriei publice interne, astfel că în terminologia curentă pentru aceste ţări nu se foloseşte termenul de datorie externă, ci de dezechilibru 12

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

al balanţei de plăţi, de rambursare a împrumuturilor contractate etc., deoarece în orice moment ele le pot achita cu propria lor monedă prin lansarea unor împrumuturi pe piaţa internă sau pe europiaţă. De aceea, noţiunea de datorie externă este folosită în literatura economică pentru a desemna datoria ţărilor cu valută neconvertibilă, majoritatea lor fiind ţări în curs de dezvoltare);  sume datorate unor creditori rezidenţi în străinătate, pentru care nu au fost stabilite termene de achitare. 4. Datoria externă netă, care reprezintă diferenţa dintre activele publice şi private ale rezidenţilor unei ţări în străinătate (disponibilităţi valutare, împrumuturi acordate, investiţii directe, titluri, diverse alte creanţe şi valori) şi activele detinute de rezidenţii străini în ţara considerată (împrumuturi primite de la guverne, agenţii guvernamentale şi alte entităti publice, credite primite de la bănci private, organisme financiare şi alţi creditori, investiţii de capital, titluri, disponibilităţi valutare şi alte valori aparţinând unor persoane publice sau private străine). În această accepţiune, datoria externă netă include de obicei numai creanţele lichide sau uşor realizabile faţă de străinătate, cele greu de mobilizat fiind excluse. Definiţia datoriei externe consacrată la nivel internaţional în urma cercetărilor realizate de către organismele internaţionale, care au ca obiect principal de activitate creditarea ţărilor cu probleme în asigurarea necesităţilor financiare, prezintă datoria externă brută la un moment dat ca fiind “suma totală a pasivelor contractuale utilizate şi neachitate ale rezidenţilor faţă de nerezidenţi, şi obligaţia rezidenţilor de a rambursa ratele de capital, cu sau fără dobândă, sau de a achita dobânda, cu sau fără ratele de capital”17. Astfel, datoria externă însumează obligaţiile unei ţări faţă de creditori din străinătate şi cuprinde atât datoria statului, cât şi datoria contractată de beneficiari privaţi (persoane fizice şi/sau juridice).
Figura nr. 2.1. Datoria externă totală şi datoria publică externă

Datoria externă totală Datoria publică externă Datoria externă privată negarantată de stat

directă (a statului)
17

privată, garantată de stat

Klein, Thomas M., External Debt Management – An Introduction, World Bank Technical Paper Number 245, Washington, D.C., p. 56.

13

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Din schema de mai sus se poate observa că datoria publică externă are o sferă de cuprindere mai redusă comparativ cu datoria externă, excluzând creditele externe către sectorul privat, negarantate de către stat. În România, Legea Datoriei publice nr. 313/2004 defineşte datoria publică guvernamentală externă ca fiind “partea din datoria publică guvernamentală reprezentând totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România”. Datoria publică externă este un parametru fundamental pentru evaluarea stării finanţelor publice, ea putând fi definită şi ca o consecinţă a următoarelor aspecte macroeconomice18:    capacităţi de producţie reduse, în raport cu consumul, investiţiile şi cheltuielile publice; economisirea internă insuficientă, faţă de investiţii şi deficitul bugetar; deficit al balanţei conturilor curente prea ridicat, comparativ cu intrările nete de fonduri (datoria fiind exceptată);  ieşiri de capital excesive, sub forma investiţiilor directe sau chiar “scurgeri de capital” în afara graniţelor. Datoria publică externă se manifestă în anumite forme în toate ţările lumii, dar ponderea sa în totalul datoriei publice diferă de la o ţară la alta şi de la un grup de ţări la altul: în ţările dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ scazută, pe când în ţările în curs de dezvoltare ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este relativ ridicată, deoarece, de regulă, acestea sunt nevoite să apeleze pe o scară mai largă la resurse externe de finanţare. Opţiunea ţărilor lumii pentru împrumuturile interne şi externe este dependentă de marimea pieţei interne a capitalului de împrumut, volumul comerţului exterior, raportul dintre importul şi exportul care compun comerţul exterior, care diferă în funcţie de nivelul de dezvoltare al fiecărei ţări. Rolul datoriei publice externe este acela de a suplimenta resursele naţionale, contribuind la majorarea investiţiilor şi, în general, a tuturor cheltuielilor interne, şi poate fi înţeles prin prisma avantajelor pe care contractarea de credite externe le presupune.

18

Gaftoniuc, Simona, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 403.

14

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Prin majorarea produsului intern brut – mai ales prin majorarea investiţiilor – capitalul extern accelerează ritmul creşterii economice, în funcţie de mărimea intrărilor de capital şi de eficienţa cu care este utilizat. Deci un prim avantaj rezidă în accelerarea creşterii economice. Capitalul extern contribuie în cazul ţărilor mai puţin dezvoltate la suplimentarea procesului intern de acumulare a capitalului, situat în aceste ţări la un nivel relativ redus. Apelarea la credite externe poate contribui la ridicarea generală a nivelului calitativ al activităţii economice, dacă este utilizat în sensul modernizării economiei şi al diversificării exporturilor. Participarea capitalului extern la dezvoltarea unor ramuri moderne, restructurarea exporturilor şi evoluţia pe termen lung a raportului de schimb sunt indicatori care pot fi utilizaţi în aprecierea rolului capitalului extern la întărirea poziţiei competitive a ţării respective pe plan internaţional. Un ultim avantaj pe termen lung al capitalului extern este acela că fondurile externe pot fi folosite pentru depăşirea unor dificultăţi pe termen scurt, inclusiv pentru depăşirea crizelor de lichiditate, permiţând astfel realizarea planurilor de perspectivă. De exemplu, contractarea de credite externe poate contribui la depăşirea unor dificultăţi în domeniul balanţelor de plăţi, fără a fi afectate importurile în sensul scăderii lor, fără a se forţa creşterea costisitoare a exporturilor şi, astfel, fără a se amâna realizarea proiectelor de investiţii. În consecinţă, rolul datoriei publice externe poate fi văzut prin prisma următoarelor implicaţii19: a) împrumuturile externe permit ţării contractante să investească şi să consume peste posibilităţile sale curente interne şi, de fapt, să finanţeze formarea capitalului nu numai prin mobilizarea economisirilor interne, ci şi prin folosirea economisirilor ţărilor cu capital în surplus; b) împrumuturile externe pot conduce către o creştere economică mai rapidă, permiţând finanţarea unui volum de investiţii mai mare şi antrenarea mobilizării resurselor de care dispune ţara respectivă, conferindu-le totuşi o utilizare într-o manieră mai rezervată, mai prudentă, dar şi mai eficientă. c) împrumuturile externe pot servi, de asemenea, la finanţarea deficitelor temporare ale balanţei de plăţi şi pot oferi autorităţilor soluţia evitării luării de măsuri care ar putea compromite programul de dezvoltare a ţării.
19

Klein, Thomas M., External Debt Management – An Introduction, World Bank Technical Paper Number 245, Washington, D.C., p. 2

15

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

2.2. Clasificarea datoriei publice externe Din definiţia datoriei publice externe aşa cum apare în Legea Datoriei publice nr. 313/2004, rezultă că aceasta se prezintă sub două forme, în funcţie de debitor (de beneficiarul creditului extern):  contractată direct de stat – însumează obligaţiile externe contractate prin debitori publici, inclusiv guvernul naţional, serviciile sale şi organismele publice autonome, şi apare în urma manifestării unui dezechilibru al finanţelor publice, anterior prezentat;  garantată în numele şi contul statului – reprezintă obligaţiile externe contractate prin debitori privaţi pentru finanţarea unor proiecte de investiţii de amploare, a căror rambursare este garantată de stat, acesta urmând să acopere incapacitatea totală sau parţială a beneficiarului împrumutului, dobânzii şi a altor costuri aferente, cu recuperarea lor ulterioară de la debitor. De menţionat că, în cel de-al doilea caz, proiectele de finanţat ale întreprinderilor vor trebui, în consecinţă, să fie analizate cu atenţie şi în amănunt, prin întocmirea unui studiu de fezabilitate, pentru a se vedea dacă vor fi capabile să genereze profitul anticipat. De asemenea, va fi necesară studierea situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece, în timp ce proiectul poate părea realizabil, profitabilitatea şi situaţia lichidităţilor întreprinderii ar putea fi însă mult prea slabe pentru a susţine rambursarea creditului. În cadrul acestei clasificări se poate face o detaliere a beneficiarilor creditelor externe; astfel, pot apărea: întreprinderi private, bănci, guverne, unităţi administrativ-teritoriale, întreprinderi de stat şi alte instituţii de drept public, cu menţiunea că împrumuturile care nu sunt contractate direct de stat sunt garantate de acesta. Fondurile ce constituie datoria publică externă permit clasificarea acesteia în funcţie de destinaţie, astfel20:    pentru susţinerea balanţei de plăţi; pentru consolidarea rezervei valutare a statului; pentru realizarea unor proiecte de investiţii, finanţarea exporturilor, mobilizarea şi dezvoltarea unor domenii prioritare ale economiei; 
20

pentru realizarea unor reforme sectoriale;

Beleanu, Pavel, Anghelache, Gabriela, Finanţele publice ale României, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 310.

16

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

 

pentru realizarea unor importuri stabilite de guvernul statului; pentru finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat. Din cele de mai sus rezultă că împrumuturile externe pe care le contractează statul pot

avea ca destinaţii în primul rând înfătuirea unor operaţiuni economice propriu-zise (proiecte de investiţii, dezvoltare de domenii prioritare, susţinerea balanţei de plăţi etc.) şi numai în al doilea rând finanţarea şi refinanţarea deficitelor bugetare, în timp ce împrumuturile de stat interne au ca destinaţie prioritară asigurarea resurselor băneţti necesare finanţării şi/sau refinanţării deficitelor bugetare. Clasificarea datoriei publice externe în funcţie de natura creditorilor cuprinde:  creditori oficiali – reprezentaţi de organisme financiare internaţionale, ce acordă asistenţă publică pe baze multilaterale (credite financiare) şi de guverne, ce acordă asistenţă publică bilaterală;  creditori privaţi, reprezentaţi de bănci şi alte instituţii financiare ce acordă credite pe baze bilaterale (asistenţa bilaterală imbracă forma ajutoarelor în mărfuri sau în bani, a asistenţei tehnice şi economice sau a împrumuturilor in condiţii privilegiate (credite bancare)), întreprinderi furnizoare şi investitori privaţi. Împrumuturile guvernamentale sunt împrumuturi „legate” acordate ţărilor beneficiare pentru achiziţionarea anumitor produse de pe pieţele ţărilor creditoare, putând asigura şi creditele pentru exportul de mărfuri către ţările în curs de dezvoltare (credite guvernamentale). În ceea ce priveşte asistenţa publică multilaterală, aceasta este acordată de către:  Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, Corporaţia Financară Internaţională – toate facând parte din Grupul Băncii Mondiale (care are ca principală funcţie acordarea de credite pentru construcţie şi dezvoltare, adică pentru finanţarea agriculturii, energiei, transportului, industriei ş.a.);   Fondul Monetar Internaţional, în special pentru echilibrarea balanţei de plăţi; organismele financiare regionale: Banca Interamericană de Dezvoltare, Banca Africană de Dezvoltare; Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;  organismele financiare ale Comunităţii Europene: Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii.

17

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În funcţie de perioada pentru care se acordă21 (după scadenţă), creditele ce intră sub incidenţa datoriei publice externe se pot acorda:    pe termen scurt (1-2 ani); pe termen mediu (3-5 ani); pe lermen lung (peste 5 ani); Privite din punctul de vedere al beneficiarului, acesta doreşte ca termenul de rambursare să fie destul de indepărtat pentru a-i permite procurarea disponibilităţilor necesare restituirii creditului şi plătii dobânzilor şi a altor cheltuieli aferente. Dacă împrumutul extern are o destinaţie productivă, atunci termenul de rambursare trebuie stabilit în funcţie de momentul punerii în funcţiune a obiectivului respectiv. Prin urmare, în cadrul termenului final al unui împrumut extern, pot fi evidenţiate trei perioade distincte:   perioada de utilizare a creditului; perioada de graţie, în cursul căreia nu se fac plăţi pentru rambursarea creditului, aceasta neacordându-se întotdeauna;  perioada de rambursare propriu-zisă a creditului. În cazul în care suma împrumutată se acordă dintr-o dată si se rambursează intr-o singură tranşă, beneficiarul creditului dispune de aceasta pe toata durata creditului. Dacă însă suma respectivă se primeşte şi se rambursează în mod eşalonat, termenul mediu al creditului va fi mai scurt decât cel pentru care s-a contractat. Termenul creditelor se stabileşte în funcţie de destinaţia acestora, de rentabilitatea obiectivului, de practica internaţională, de legislaţia existentă în ţara creditorului si în ţara beneficiarului. 2.3. Indicatori ai datoriei publice externe Pentru evaluarea nivelului datoriei publice externe, precum şi pentru corelarea acestuia cu situaţia altor variabile macroeconomici (aceste rapoarte fiind mai concludente decât mărimea absolută a datoriei), se folosesc o serie de indicatori: 
21

datoria publică externă la nivelul anului (DPE):

În cazul României, împărţirea datoriei publice externe după scadenţe presupune următoarea structură: a) între 1-5 ani; b) între 5-10 ani; c) peste 10 ani.

18

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 D PE = DPE
d

+ DPE

g

,

unde: DPEd reprezintă datoria publică externă a statului; DPEg reprezintă datoria publică externă garantată de stat.  serviciul datoriei publice externe (SDPE), ce reprezintă plăţile datorate pentru rambursarea datoriei publice externe, reprezentând ratele scadente într-o perioadă de un an (RDPE), dobânzile şi comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocazionate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare (DobDPE)22:
SDPE = R DPE + Dob DPE ;

ponderea datoriei publice externe în PIB:
DPE
/ PIB

=

DPE ⋅100 ; PIB

ponderea datoriei publice externe în volumul exporturilor de bunuri şi servicii (E):
DPE / E = DPE ⋅100 ; E

ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în PIB: Dob DPE / PIB = Dob DPE ⋅100 ; PIB

ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB:
SDPE
/ PIB

=

SDPE ⋅100 ; PIB

ponderea serviciului datoriei publice externe în volumul exporturilor de bunuri şi servicii:
SDPE
/E

=

SDPE ⋅100 ; E

ponderea serviciului datoriei publice externe în cheltuielile bugetului de stat (ChBS):
SDPE
/ Ch BS

=

SDPE ⋅100 . Ch BS

22

Moşteanu, Tatiana (coord.) şi colectiv, Finanţe publice: note de curs şi aplicaţii pentru seminar, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 264.

19

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Capitolul III Evoluţia datoriei publice externe a României în perioada 1990-2009

3.1. Consideraţii generale asupra datoriei publice externe în România În România, datoria publică guvernamentală externă este definită, începând cu anul 2005, prin Legea nr. 313/2004 a datoriei publice, ca parte a datoriei publice a statului care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare externe ale statului provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare externe. Până în 2005, datoria publică a României era reglementată de Legea nr. 81/1999, care a fost modificată ca urmare a negocierilor cu Uniunea Europeană, în vederea alinierii la prevederile legislaţiei acesteia referitoare la interzicerea finanţării directe a sectorului public. Astfel, pentru îndeplinirea angajamentului asumat, a fost elaborat şi aprobat de Guvern un proiect de modificare a Legii privind Datoria publică. Guvernul României poate angaja, în condiţiile legii, împrumuturi externe pe termen mediu şi lung, contractate direct sau de către societăţile comerciale, regiile autonome şi autorităţile publice locale cu garanţia statului, pentru realizarea unor obiective sau acţiuni de interes public, crearea şi menţinerea rezervei valutare a statului, asigurarea resurselor necesare înlăturării efectelor determinate de calamităţi naturale sau în alte cazuri de forţă majoră. Ca şi în cazul împrumuturilor externe contractate direct de stat, cele externe garantate de stat se pot angaja numai pentru îndeplinirea de obiective considerate de importanţă prioritară pentru România; în cazul imposibilităţii financiare a beneficiarului de a le rambursa, acestea cad în sarcina statului (prin reprezentantul acestuia – Ministerul Finanţelor Publice) şi majorează datoria publică externă. Contractarea de noi credite externe în fiecare an trebuie să se facă pe baza unor criterii riguroase, ţinându-se cont de capacitatea ţării de a asigura serviciul datoriei publice externe (de a rambursa ratele de capital, împreună cu dobânzile şi comisioanele aferente). Astfel, necesarul de împrumuturi externe se determină pe baza strategiei privind datoria publică externă, în limita plafonului de credite externe şi de îndatorare externă, propusă de Guvern şi aprobată de Parlament. Derularea operaţiunilor privind realizarea angajamentelor de datorie publică externă se efectuează de către Ministerul Finanţelor care, în acest scop, încheie convenţii cu băncile 20

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

comerciale şi cu beneficiarii împrumuturilor contractate. Rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor, spezelor şi comisioanelor aferente angajamentelor de datorie publică externă se realizează din resursele cu această destinaţie prevăzute în bugetul de stat, în bugetul local sau în bugetul propriu al beneficiarului de împrumut, după caz. 3.2. Evoluţia datoriei publice externe a României în perioada 1990-2009 Rădăcinile a ceea ce se poate numi dezechilibrul structural al economiei româneşti coboară în timp până la începutul anilor ’70, când, folosind o argumentaţie mai degrabă ideologică decât strict economică, autorităţile române au decis industrializarea în ritm sufocant. România a aderat la FMI şi Banca Mondială în 1972 şi a lansat un supraambiţios program de investiţii, aproape în exclusivitate bazate pe tehnologie occidentală: petrochimie, metalurgie, ciment, maşini grele, dar şi elicoptere, autoturisme, motoare electrice, avioane mediu curier. Din păcate această dezvoltare a generat o dramatică dependenţă de pieţele externe, atât pentru materii prime, cât şi pentru desfacerea unor produse prea puţin sofisticate; în al doilea rând, pentru că eficienţa economică reală a proiectelor a fost prea puţin, dacă a fost, luată în calcul; în al treilea rând, balanţa de plăţi externe a devenit mai mult decât vulnerabilă la şocuri externe, ca urmare a nivelului greu sustenabil al serviciului datoriei externe: la apogeu, datoria externă a ajuns la circa 280% din exportul de bunuri şi servicii în devize convertibile. După declanşarea “şocului” datoriilor externe de la începutul anilor ’80, autorităţile române au schimbat cu 180o orientarea politicii economice – înspre rambursarea în ritm forţat a datoriilor, prin generarea unor excedente dramatice în contul curent, concomitent cu menţinerea unei rate a acumulării cifrate la peste 30% din PIB. Cifrele reci par incredibile : în perioada 1983-1989 România a rambursat credite în valoare de 13,8 miliarde dolari şi a plătit dobânzi de 4,5 miliarde dolari, în condiţiile în care exporturile în devize convertibile depăşeau cu greu 5 miliarde dolari anual. În perioada 1983-1989, consumul final al populaţiei a reprezentat numai 50-53% din PIB-ul fiecărui an. Comprimarea brutală a importurilor a dus, printre altele, la uzura fizică şi morală prematură a echipamentelor şi tehnologiilor achiziţionate un deceniu mai înainte şi la întârzierea costisitoare a unor proiecte majore de investiţii, cum ar fi centrala nuclearo21

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

electrică, construită cu tehnologie canadiană. Primul reactor a putut intra în funcţiune abia în 1996, cu o întârziere de peste 5 ani faţă de proiect. Pe scurt, prăbuşirea comunismului în 1989 a găsit o Românie fără datorii externe şi cu rezerve valutare considerabile, dar cu economia vlăguită şi grav dezechilibrată structural. După mai bine de două decenii cu rate ale acumulării de peste 30% din PIB, după ce s-a împrumutat pentru dezvoltare şi a restituit intempestiv circa 15 miliarde dolari, România şi-a încheiat experienţa de economie planificată centralizat fără datorii, dar cu un PIB pe locuitor de numai 1.400 dolari, penultimul din Europa. Cu acest trecut, constrăngerea externă a părut autorităţilor române post-comuniste cea mai slabă. Utilizarea PIB a suferit o dramatică răsturnare încă din 1990. Ponderea consumului a crescut an de an; formarea brută a capitalului fix a scăzut mult; acumularea masivă de stocuri, chiar în condiţiile comprimării producţiei, arată continuarea inerţială a producţiei în industrii fără piaţă de desfacere. Tendinţa de creştere a ponderii consumului şi de reducere a investiţiilor n-a găsit corespondent decât într-o prea mică măsură în capacitatea industriilor de a-şi adapta oferta la noua structură a cererii. Restructurarea economiei reale – oricum, un proces dificil şi de durată – a fost mai lentă decât ar fi trebuit, în parte, pentru că nivelul relativ scăzut al constrângerii externe a permis, pentru un număr de ani, susţinerea unei structuri învechite a economiei prin deficite mari ale contului curent Deşi la începutul anului 1990 România nu întregistra datorii externe şi dispunea de rezerve valutare de circa 1,5 miliarde dolari SUA, această situaţie era rezultatul politicilor economice iraţionale de forţare a exporturilor şi amputare exagerată a importurilor. Ulterior, neconcordanţa dintre mecanismul de alocare a resurselor şi performanţa economică, reglarea forţată, “încordată” a echilibrului din economie, au condus la discrepanţe grave în cadrul sistemului, atribuind economiei o stare “normală” de “dezechilibru stabil”(cauzat în fond de restricţia de ofertă). Tabloul iluzoriu al cifrelor favorabile s-a deteriorat an de an, dezechilibrul structural al economiei adâncindu-se şi antrenând deficite continue şi în bugetul de stat.

22

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

3.2.1. Perioada 1990-1995 Acumularea datoriei s-a realizat în acest interval preponderent pe seama celei externe (cu un vârf în anul 1993, când a reprezentat 90% din totalul datoriei publice23), spre deosebire de ţările dezvoltate, unde situaţia este inversă. Prin urmare, deşi era aproape zero înainte de 1990, după 1990 datoria publică externă a României a început să crească vertiginos (Anexa 2 – Figurile nr. 1a şi 1b).
Tabelul nr. 1. Datoria publică externă (DPE) directă şi garantată, între 1990-1995 (mil. USD) Indicatori 1990 1991 1992 1993 1994 1995 209,9 1.005,8 2.199,1 3.116,8 4.230,1 4.934,1 DPE - total, din care: Datoria publică externă directă 209,9 1.005,8 2.009,4 2.369,2 2.980,6 3.388,4 Datoria publică externă garantată 0,0 0,0 189,7 747,6 1.249,5 1.545,7 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

În perioada analizată datoria publică externă a României a crescut, în medie, cu aproximativ 1 mld. USD pe an (exceptând saltul considerabil între valoarea acesteia de la sfârşitul anului 1991 şi cea de la sfârşitul anului 1990), cu menţiunea că datoria publică externă garantată a cunoscut ponderi anuale în continuă creştere în totalul datoriei publice externe, ceea a creat şi a sporit obligaţiile potenţiale de plată pentru bugetul de stat, în condiţiile în care situaţia macroeconomică necesita o îmbunătăţire substanţială24. Astfel, dacă în 1990-1991 datoria publică externă garantată a fost nulă, în 1992 aceasta reprezenta 8,63% din datoria publică externă totală, urmând ca în 1995 să ajungă la 31,33% din aceasta. Totuşi, contractarea de angajamente externe garantate public a reprezentat o inevitabilă treaptă în acceptarea sectorului privat în creştere de către partenerii străini: primele contracte de credit cu garanţia statului s-au materializat în 1992. În ceea ce priveşte structura pe creditori (Anexa 2 – Figura nr. 2), datoria publică externă de la sfârşitul anului 1990 fusese contractată numai pe baze bilaterale, urmând ca ulterior în calitate de creditori să apară şi bănci private sau organisme financiare internaţionale, împrumuturile contractate de la acestea din urmă, pe baze multilaterale, deţinând ponderea majoritară, în scădere totuşi de la un an la altul.

23

Albu, Lucian-Liviu, Pelinescu, Elena, Sustenabilitatea datoriei externe (versiunea februarie 2002), Centrul Român de Politici Economice, Bucureşti, 2002, p. 4. 24 Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, România şi UE: inflaţie, balanţă de plăţi, creştere economică, Editura Polirom, Iaşi, 2002, studiul Fluxurile de capital străin în România (autori Daniel Dăianu, Liuviu Voinea), p. 181.

23

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Finanţările FMI şi ale creditorilor oficiali (BERD, BIRD, UE) au jucat un rol major în primii ani ai tranziţiei, aceştia acţionând aproape ca împrumutători de ultimă instanţă, în absenţa altor intrări de capital care să echilibreze fluxurile financiare externe: ponderea finanţării de către FMI a deficitului contului curent era în 1991 de 76,2%, scăzând la 50,4% în 199425. Per ansamblu, ponderea împrumuturilor de la creditori multilaterali a scăzut de la 80,79% în 1991 la 56,02% în 1995, continuând totuşi să deţină o poziţie importantă în totalul datoriei publice externe. Împrumuturile primite de la creditorii oficiali prezentau o serie de avantaje: costuri mai scăzute, ţinând seama de marja suportată pe piaţa privată de ţările percepute ca având un risc mai ridicat; perioadă de graţie mai lungă; durată totală mai lungă – ceea ce diminuează efortul de rambursare. Aceste credite au, însă, şi anumite dezavantaje: volumul disponibil este limitat, iar apelul pe scară largă la acest tip de finanţare transmite un mesaj puţin încurajator pentru investitorii străini, întrucât finanţarea excepţională este destinată acoperirii deficitului contului curent şi sprijinirii eforturilor de ajustare structurală a economiei, în context, semnalul respectiv demonstrând gradul insuficient de restructurare a economiei româneşti. Asistenţa financiară din partea FMI s-a concretizat într-o serie de acorduri stand-by, în 1991, 1992, 1994 şi 1995, acordul din 1994 fiind extins şi reeşalonat, cu menţiunea că în cazul ultimelor două acorduri, România nu a îndeplinit întru totul ţintele macroeconomice impuse de FMI referitoare la deficitul fiscal, dezvoltarea agregatelor monetare, rezervele valutare şi datoria externă netă26. În ceea ce priveşte structura datoriei publice externe pe durata iniţială a creditelor (Anexa 2 – Figura nr. 3) pe întreaga perioadă analizată, termenele de rambursare a acesteia au fost în proporţie de 22,61% între 1 şi 5 ani, în proporţie de 42,99% între 5 şi 10 ani şi în proporţie de 34,40% peste 10 ani. Scadenţele împrumuturilor contractate în perioada 19901995 au variat după cum urmează:
Tabelul nr. 2. Structura pe scadenţe a datoriei publice externe în perioada 1990-1995 (mil. USD) Scadenţe 1990 1991 1992 1993 1994 1-5 ani 0,0 547,5 809,5 815,0 774,0 5-10ani 0,0 458,3 1.033,7 1.303,8 1.702,7 peste 10 ani 209,9 0,0 355,9 998,0 1.753,4 Total 209,9 1.005,8 2.199,1 3.116,8 4.230,1 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.
25 26

1995 602,7 2.249,6 2.081,8 4.934,1

Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, op. cit., p. 182. Conform Prospectului de emisiune din 30 iunie 2003.

24

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Se observă că în anul 1990 toate împrumuturile contractate aveau scadenţa de peste 10 ani. Ulterior, în 1991, au fost contractate numai împrumuturi cu scadenţe sub 10 ani, dintre care cele pe termen de 1-5 ani deţineau ponderea majoritară (54,43%), fapt ce a contribuit la sporirea servicului datoriei publice externe în perioada imediat următoare. Până la sfârşitul perioadei analizate, însă, ponderea acestora s-a redus considerabil, fiind de 12,21% din total în 1995, concomitent cu o creştere accelerată a ponderii împrumuturilor cu scadenţe de peste 10 ani, începând cu anul 1992 (de la 16,18% la 42,19% din totalul datoriei publice externe în 1995). Împrumuturile cu scadenţe între 5 şi 10 ani au fluctuat destul de puţin în sensul creşterii şi al scăderii ca pondere în total, practic la sfârşitul intervalului (în 1995) ajungând să reprezinte 45,59%, pondere foarte apropiată de cea din 1991 (45,57%). În concluzie, pe ansamblu, contractarea de astfel de împrumuturi a crescut proporţional cu creşterea datoriei publice externe. Aceasta reflectă o situaţie acceptabilă din punctul de vedere al exigibilităţii, întrucât cea mai mare parte a datoriei avea scadenţe de peste 5 ani, negenerând presiuni imediate asupra bugetului de stat. Creditele externe contractate de stat au fost destinate în perioada 1990-1995 în principal finanţării dezechilibrelor externe (echilibrarea balanţei de plăţi şi consolidarea rezervei valutare a ţării) şi într-o mai mică măsură realizării unor obiective de infrastructură, finanţării unor obiective de investiţii, derulării unor importuri critice sau realizării reformei sectoriale a economiei. Astfel, în 1992, datoria publică externă era folosită în proporţie de 85,8% pentru balanţa de plăţi şi rezerva valutară şi numai în proporţie de 14,2% pentru proiecte. În 1994, situaţia era aproape neschimbată, ponderile fiind de 84,2% şi, respectiv, 15,8%. Cu alte cuvinte, îndatorarea României s-a făcut în mare măsură pentru nevoi de consum şi într-o proporţie mai mică pentru diverse proiecte social-economice, societatea românească consumând mai mult decât a produs27. Serviciul datoriei publice externe a cunoscut o evoluţie extrem de rapidă în perioada 1990-1995 (Anexa 2 – Figura nr. 4), chiar cu mult mai rapidă decât aceea a datoriei publice externe care l-a generat.
Tabelul nr. 3. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE) în perioada 1990-1995 (mil. USD)
27

Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, p. 486-487.

25

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 Indicatori 1990 1991 1992 1993 SDPE 3,9 33,9 294,0 302,6 din care: -rate de capital 3,9 3,2 236,8 88,1 -dobânzi şi comisioane 0,0 30,7 57,2 214,5 din care: -SDPE directe 3,9 33,9 291,1 209,1 -SDPE garantate 0,0 0,0 2,3 93,5 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. 1994 442,5 258,8 183,7 319,7 122,8 1995 839,7 563,9 275,8 606,8 232,9

Serviciul datoriei publice externe a sporit cu aproape 800% în anii 1991 şi 1992, comparativ cu anii 1990, respectiv 1991. Totuşi, în primii doi ani ai tranziţiei, nu a atins cote prea înalte (fiind de 3,9 mil. USD în 1990, respectiv de 33,9 mil. USD în 1991), dar anii ce au urmat au marcat o sporire accelerată a acestuia, cu menţiunea că dobânzile şi comisioanele aferente au deţinut ponderi însemnate (spre exemplu, de 90,56% în 1991 şi de 70,89% în 1993), condiţiile în care au fost contractate împrumuturile nefiind, prin urmare, favorabile României (Anexa 2 – Figura nr. 5). Pe ansamblu, din suma de 1916,6 mil. USD reprezentând serviciul cumulat între 1990-1995, 39,75% a fost reprezentat de plata dobânzilor şi comisioanelor, îndatorarea externă fiind, deci, costisitoare pentru România. De asemenea, a sporit şi ponderea serviciului datoriei publice externe în datoria publică externă, de la 1,86% în 1990 la 17,02% în 1995, aceste creşteri fiind valabile şi la nivelul componentelor datoriei, directă (de la 1,86% în 1990 la 17,91% în 1995) şi garantată (de la 1,21% în 1992 la 15,07% în 1995), ceea ce dovedeşte că povara datoriei publice externe a crescut mai repede decât îndatorarea ţării faţă de străinătate. Potrivit metodologiei Băncii Mondiale privind gradul de îndatorare a ţărilor cu o dezvoltare medie faţă de străinătate, România se număra, în perioada 1990-1995 printre ţările puţin îndatorate, indicatorii calculaţi fiind sub limitele superioare privind ţările puţin îndatorate.
Tabelul nr. 4. Indicatorii de îndatorare privind datoria publică externă (DPE) şi serviciul datoriei publice externe (SDPE) în perioada 1990-1995 199 199 199 Indicatori u.m. 0 1 1992 3 1994 1995 9 43 96 137 186 218 DPE medie pe locuitor USD % 0,9 8,6 16,8 19,8 15 17,5 Ponderea DPE în PIB % 3,6 23,6 50,4 63,7 68,8 62,4 Ponderea DPE în volumul exportului % 0,02 0,3 2,2 1,9 1,6 3,0 Ponderea SDPE în PIB % 0,07 0,8 6,7 6,2 7,2 10,6 Ponderea SDPE în volumul exportului Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

26

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

De-a lungul perioadei analizate, ponderea datoriei publice externe în volumul exportului a cunoscut cea mai accelerată creştere, situându-se totuşi cu mult sub limita uzuală de 250% întâlnită în politica internaţională. De asemenea, ponderea datoriei publice externe în PIB s-a situat cu mult sub limita de 50% în fiecare an din perioada analizată, iar serviciul datoriei publice externe a avut o pondere în volumul exportului de bunuri şi servicii sub limita de 25%28. Deşi, în aparenţă, indicatorii de îndatorare nu prezentau valori îngrijorătoare, creşterea accelerată a acestora arată atât o ineficienţă în utilizarea creditelor externe (în valorificarea rezultatelor proiectelor finanţate), prin nerecuperarea cheltuielilor pe care investiţiile respective le-au presupus, cât şi folosirea parţială a sumelor împrumutate în scopuri productive (care să contribuie la crearea de valoare adăugată brută, la rambursarea ratelor scadente şi la achitarea dobânzilor şi comisioanelor datorate creditorilor pe seama veniturilor proprii ale beneficiarilor lor29), cealaltă parte fiind cheltuită în scopuri de consum. 3.2.2. Perioada 1996-2000 Acumularea datoriei publice externe a continuat şi în acest interval, însă cu ritmuri de creştere mai mici de la un an la altul, în 1999 înregistrându-se chiar o scădere a acesteia (dar pe fondul unui vârf al serviciului datoriei din acelaşi an şi al întâmpinării unor serii de dificultăţi în contractarea de credite externe).
Tabelul nr. 5. Datoria publică externă (DPE) directă şi garantată, între 1996-2000 (mil. USD) Indicatori 1996 1997 1998 1999 6.149,8 6.848,9 6.966,1 6.174,2 DPE - total, din care: 4.317,8 4.810,6 4.814,1 3.925,4 Datoria publică externă directă 1.832,0 2.038,3 2.152,0 2.248,8 Datoria publică externă garantată Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

2000 6.857,6 4.639,4 2.218,2

Ponderea datoriei publice externe garantate în datoria publică externă totală a cunoscut o creştere mai lentă de-a lungul perioadei (de la 29,79% în 1996 la 32,35% în 2000), comparativ cu intervalul 1990-1995, concomitent cu o scădere mică a ponderii datoriei publice externe directe (de la 70,21% în 1996 la 64,60% în 2001) în total (Anexa 2 – Figurile nr. 6a şi 6b).
28

Conform Rapoartelor anuale privind datoria publică externă a României întocmite de Ministerul Finanţelor Publice. 29 Văcărel, Iulian, Politici fiscale şi bugetare în România: 1990-2000, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 296.

27

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Începând din 1996, România, prin Banca Naţională, a pătruns pe piaţa privată de capital, prin împrumuturi sindicalizate şi emisiuni de obligaţiuni. Pentru a putea efectua astfel de operaţiuni, Banca Naţională a primit împuternicirea Parlamentului, în virtutea recunoaşterii prestigiului şi încrederii de care se bucură această instituţie în mediile financiare internaţionale. Obiectivul declarat a fost mai puţin acela de a finanţa deficitul extern, cât de a consolida rezervele valutare şi a deschide calea pieţei de capital pentru întreprinzătorii români, cu atingerea aparentă a ambelor obiective: rezervele valutare au crescut, iar accesul la capitalul străin privat a fost deschis, materializându-se prin operaţiuni directe sau intermediate de bănci ce operează în România. Pe lângă avantajele decurgând din operaţiunile de acest tip desfăşurate în anul 1996, momentul a constituit şi prima indicaţie a lipsei unei management coerent al datoriei externe. Astfel, ca parte a preţului inerent primei ieşiri pe pieţele internaţionale de capital, scadenţele de numai trei ani s-au suprapus exact peste vârful, deja existent, al serviciului datoriei publice externe din 1999 (de 2.193,9 mil. USD) generat de creditele pentru sprijinirea balanţei de plăţi contractate cu G24 în anii 1991-1992. Tot în anul 1996, cu ocazia lansării de obligaţiuni pe pieţele externe, plafonul de îndatorare publică externă a fost acoperit aproape integral. Ulterior, în anul 1997, Ministerul Finanţelor a lansat o emisiune de obligaţiuni de aproape 2 mld. USD, cu scadenţa 5 ani. Aceste dezavantaje pe termen mediu ale primelor operaţiuni de schimbare a surselor de finanţare către piaţa privată de capital, cu scadenţe scurte, efectuate în anul 1996 şi apoi în anul 1997, au avut drept cauză structurală lipsa unei strategii de bază a îndatorării externe, determinând o creştere rapidă a plăţilor în contul serviciului datoriei publice externe. Această strategie era imposibil de realizat în lipsa unei adoptări, în condiţii de consens general la nivelul deciziei politice, a unui program fezabil şi coerent de dezvoltare a economiei naţionale, urmat de un program naţional de investiţii pe termen mediu şi lung. Pe lângă această nouă sursă de finanţare a datoriei publice externe, s-au menţinut sursele anterioare, provenind de la creditori multilaterali, bilaterali, bănci private şi alţii: ponderea surselor provenind de la creditori multilaterali şi bănci private a crescut pe ansamblul perioadei (de la 43,20% şi, respectiv, 20,43% în 1996, la 49,75% şi, respectiv, 22,44%) (Anexa 2 – Figura nr. 7). Asistenţa FMI a constat într-o serie de acorduri de finanţare stand-by încheiate în 1997, 1999 şi 2000, cel din 1999 fiind extins şi reeşalonat în 2000, România nereuşind să 28

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

îndeplinească toate criteriile de performanţă privind problema întreprinderilor de stat (nivelul arieratelor, creşterile salariale) şi implementarea reformelor structurale. Prin urmare, România a beneficiat doar de o parte a acestui acord stand-by, reuşind să tragă şi să utilizeze numai două tranşe. În luna iunie 1999, Guvernul României a încheiat acordul de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) pentru programul de ajustare a sectorului privat (PSAL I), care cuprindea obiective majore în ceea ce priveşte privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, privatizarea băncilor, piaţa titlurilor şi obligaţiunilor de stat, reforma sectorului utilităţilor şi îmbunătăţirea mediului de afaceri 30. Acest program a fost incheiat cu succes în luna iunie 2000. Evoluţia destinaţiilor datoriei publice externe în perioada analizată a fost următoarea:
Tabelul nr. 6. Structura datoriei publice externe (DPE) pe destinaţii, 1996 şi 2000 31.12.1996 21.12.2000 Explicaţii % % (mil. USD) (mil. USD) Soldul datoriei publice externe 6150 100 6847 100 a) pentru susţinerea balanţei de plăţi 3325 54 2471 36 b) pentru proiecte, din care: 2825 46 4375 64 - destinate agenţilor economici 1723 28 1926 28 - destinate instituţiilor publice 1102 18 2449 36 2 Soldul DPE directe a statului, din care: 4318 100 4639 100 a) pentru susţinerea balanţei de plăţi 3325 77 2471 53 b) pentru proiecte 993 23 2168 47 3 Soldul DPE garantate de stat, din care: 1832 100 2207 100 a) pentru proiecte ale agenţilor economici 1440 79 1137 52 b) pentru proiecte ale instituţiilor publice 392 21 1070 48 Sursa: Întocmit pe baza pe baza datelor preluate din Cartea Albă, Ministerul Finanţelor Publice, 2000. Nr. crt. 1

Se observă, pe ansamblu, în 2000 faţă de 1996, o scădere a ponderii creditelor externe utilizate pentru susţinerea balanţei de plăţi şi o sporire cu 54,87% a celei utilizate pentru proiecte (ponderea acestora în totalul datoriei publice externe crescând cu 39,13%), cu sporirea mai accentuată a datoriei utilizate pentru proiecte destinate instituţiilor publice (Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Serviciul Român de Informaţii), de la 18% în 1996 la 36% în 2000, comparativ cu cea utilizată pentru proiecte ale agenţilor economici (Termoelectrica, Distrigaz, Hidroelectrica, Administraţia Naţională a Drumurilor), aceasta păstrându-şi practic aceeaşi pondere în totalul datoriei publice externe. Astfel, deşi s-a accentuat utlilizarea împrumuturilor pentru proiecte de dezvoltare şi modernizare (transporturi,
30

Moceanu, Răzvan, Împrumuturi pentru restructurare de la Banca Mondială, articol publicat în revista Tribuna Economică nr. 42/2004.

29

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

sector energetic, educaţie, asistenţă socială etc.), creşterea acestora s-a făcut într-un ritm lent (11,78%) în cazul proiectelor destinate agenţilor economici – care pot asigura direct sporirea performanţelor şi competitivităţii economiei româneşti – şi într-un ritm extrem de accelerat în domeniul instituţiilor publice (122,23%). Structura pe scadenţe a datoriei publice externe (Anexa 2 – Figura nr. 8) arată că la sfârşitul anului 2000 peste 50% din aceasta provenea din împrumuturi cu scadenţa de peste 10 ani, după ce iniţial scadenţele au evoluat negativ în 1996, comparativ cu sfârşitul anului 1995, datorită emisiunii de obligaţiuni, aşa cum rezultă din tabelul următor:
Tabelul nr. 7. Structura pe scadenţe a datoriei publice externe în perioada 2001-2006 (mil. USD) Scadenţe 1996 1997 1998 1999 2000 1-5 ani 1.775,4 1.993,9 1.913,9 981,7 1.315,7 5-10 ani 1.955,7 1.954,1 1.921,9 1.720,4 1.618,7 peste 10 ani 2.418,8 2.900,9 3.130,3 3.472,1 3.923,2 Total 6.149,9 6.848,9 6.966,1 6.174,2 6.857,6 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Între 1996 şi 2000, s-au contractat în proporţie de 23,22% împrumuturi cu scadenţa între 1 şi 5 ani, în proporţie de 27,65% împrumuturi cu scadenţa între 5 şi 10 ani, 49,14% (deci aproape 50%) fiind împrumuturi contractate pe mai mult de 10 ani. De asemenea, de-a lungul perioadei a scăzut considerabil ponderea datoriei cu scadenţe de până la 5 ani (dacă în 1996 aceasta era de 28,87% din total, în 2000 a ajuns la 19,19% din total), cea cu scadenţe între 5 şi 10 ani înscriindu-se, la rândul ei, pe un trend descendent: de la 31,80% din totalul datoriei publice externe în 1996 la 23,60% din total în 2000). În schimb, a crescut considerabil ponderea împrumuturilor cu termene de rambursare peste 10 ani, de la 39,33% în 1996 la 57,21% în 2000), situaţie favorabilă pentru servicul datoriei publice externe din anii următori. La sfârşitul anului 2000, peste 80% din datoria publică externă avea scadenţe de peste 5 ani. De o importanţă deosibită este perioada 1997-1999, caracterizată printr-o evoluţie nefavorabilă a economiei româneşti şi, în consecinţă, prin amânarea repetată de către FMI a semnării unui nou acord stand-by sau a prelungirii acestuia şi prin ezitările Băncii Mondiale în eliberarea unor tranşe la anumite împrumuturi aflate în derulare. De asemenea, înrăutăţirea aprecierilor privind riscul de ţară al României31, chiar după onorarea tuturor angajamentelor externe scadente în 1999 fără sprijin din exterior, au determinat unele bănci private să pretindă dobânzi la creditele oferite de pâna la 20%-25% anual, comparativ cu 9% anual, rata dobânzii
31

La solicitarea unui împrumut extern de către o autoritate publică dintr-o ţară în curs de dezvoltare sau în tranziţie, potenţialii creditori ţin seama de modul cum este cotată ţara respectivă de FMI, de Banca Mondială şi de agenţiile internaţionale de rating.

30

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

la care s-au contractat cele din 1996. În 1999, s-a înregistrat un vârf de plată pentru serviciul datoriei publice externe (de 2.193,9 mil. USD, comparativ cu 1.558,8 mil. USD în 1998 şi 1.331.1 mil. USD în 2000), datorită aglomerării unor scadenţe, ceea ce ar putea fi tradus printr-un management defectuos al datoriei externe. Însă România a reuşit să evite intrarea în incapacitate de plată a datoriei publice externe, datorită unei ajustări foarte severe a balanţei de plăţi, constând dintr-o combinaţie de reducere şi schimbare a destinaţiei cheltuielilor publice, care a redus la jumătate deficitul contului curent32. Serviciul datoriei publice externe pentru intervalul 1996-2000 se prezintă astfel:
Tabelul nr. 8. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE) în perioada 1996-2000 (mil. USD) Indicatori 1996 1997 1998 1999 1.042,0 1.553,3 1.558,8 2.193,9

SDPE din care: -rate de capital 721,6 1.190,3 1.128,0 1.822,6 -dobânzi şi comisioane 320,4 363,0 430,8 371,3 din care: -SDPE directe 754,7 594,7 804,6 1.598,0 -SDPE garantate 287,3 958,6 754,2 595,9 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

2000 1.331,1 933,1 397,9 591,7 739,3

Se observă o evoluţie neuniformă a serviciului datoriei publice externe atât pe ansamblu, cât şi pe componentele sale. Astfel, au existat ani în care acesta a sporit destul de mult comparativ cu anii anteriori (în 1997 a crescut cu 49,07% faţă de 1996, iar în 1999 cu 40,47% faţă de 1998), precum şi ani în care s-a menţinut aproape constant (în 1998 faţă de 1997) sau chiar a scăzut (în 2000 faţă de 1999 s-a diminuat cu 39,33%), în funcţie de cum au ajuns la scadenţă împrumuturile contractate anterior. Aceleaşi fluctuaţii au fost prezente şi în cazul serviciului datoriei publice externe garantate şi directe (Anexa 2 – Figura nr. 9). În anul 1999 s-a înregistrat plata, în contul serviciului datoriei publice externe a unei sume substanţiale, de aproximativ 2 mld.USD (din care 1,6 mld. USD aferenţi datoriei directe a statului). Achitarea acestei obligaţii externe, al cărei nivel mai ridicat se explică atât prim acumularea serviciului aferent datoriei externe din perioada 1991-1998, cât şi prin contractarea, în anul 1996, de către BNR, cu acordul Guvernului, a unor credite destinate exclusiv consolidării rezervei valutare a statului şi susţinerii politicii monetare a Băncii Centrale, ar fi fost efectuată în condiţii mai uşoare dacă, după 1997, nu s-ar fi redus, în mod foarte accentuat, accesul României la finanţarea externă. Astfel, în 1999, când a fost rambursat

32

Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, op. cit., p. 175.

31

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

vârful serviciului datoriei, acesta aproape că s-a dublat în cazul celei directe (a crescut cu 98,61% comparativ cu 1998), diminuându-se în cazul celei garantate cu 20,99% faţă de 1998. Ponderile serviciilor datoriei directe şi garantate în volumul total al serviciului datoriei publice externe au fost şi ele fluctuante în intervalul analizat, dar la sfârţitul perioadei (2000) faţă de începutul acesteia (1996) se constată o scădere în cazul componentei directe (de la 72,43% la 44,55%) şi o creştere a celei garantate (de la 27,57% la 55,54%), ceea ce arată o aglomerare mai mare a scadenţelor în cazul datoriei publice externe garantate (Anexa 2 – Figura nr. 9). S-a manifestat o îmbunătăţire în ceea ce priveşte ponderea dobânzilor şi comisioanelor plătite de-a lungul anilor 1996-2000 în total serviciu (24,53%), faţă de perioada 1990-1995 (Anexa 2 – Figura nr. 10), precum şi în ceea ce priveşte raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi datoria publică externă care, deşi pe parcursul perioadei a crescut, atingând nivelul maxim în 1999 (35,53%), în 2000 a înregistrat o scădere bruscă, pînă la 19,41%. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul ponderii serviciului datoriei publice externe directe în datoria publică externă directă, când în 2000 a scăzut la 12,75% de la 40,71% în 1999. În cazul componentei garantate, însă, respectiva pondere a atins un vârf în 1997 – 47,03%, faţă de 15,68% în 1996, a scăzut în următorii ani, pentru ca în 2000 să crescă din nou până la 33,33%, povara acestei datorii sporind mai repede decât îndatorarea întreprinderilor şi instituţiilor garantate. Indicatorii de îndatorare s-au situat sub limitele maxim cosiderate standard, unii dintre aceştia înregistrând chiar tendinţe de scădere la sfârşitul perioadei (2000) comparativ cu începutul acesteia (1996).
Tabelul nr. 9. Indicatori de îndatorare privind datoria publică externă (DPE) şi serviciul datoriei publice externe (SDPE) în perioada 1996-2000, comparativ cu limitele standard 199 199 200 Indicatori u.m. 6 1997 8 1999 0 Standard DPE medie pe locuitor USD 276 304 310 275 305 Ponderea DPE în PIB % 22,7 21,8 20,7 20,7 22,1 50 Ponderea DPE în volumul exportului % 77,1 81,2 83,9 72,6 56,5 250 Ponderea SDPE în PIB % 3,8 4,9 4,6 7,3 4,3 Ponderea SDPE în volumul exportului % 12,9 18,4 18,8 25,8 11,0 25 Sursa: Calculat pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Ponderea datoriei publice externe în PIB nu a prezentat tendinţe majore de descreştere de-a lungul perioadei 1996-2000, aceasta ajungând la sfârşitul anului 2000 aproximativ egală 32

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

cu cea din 1996. De asemenea, deşi pe parcursul anilor 1996-1999 ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB a cunoscut tendinţe de creştere, aceasta a revenit în 2000 destul de aproape de valoarea din 1996, ceea ce semnifică o evoluţie favorabilă a acestui indicator. Ponderea servicului datoriei publice externe în volumul exportului de bunuri şi servicii a cunoscut o creştere accelerată până în anul 1999. Dar folosirea împrumuturilor externe pentru acoperirea soldului nefavorabil al contului curent împovărează balanţa de plăţi cu noi cheltuieli în valută legate de rambursarea ratelor de capital şi achitarea dobânzilor şi comisioanelor aferente datoriei publice externe, care conduc la majorarea decalajului între cheltuielile şi veniturile în valută, adică la accentuarea deficitului extern33. Situaţia s-a redresat în anul 2000, când ponderea indicatorului a înregistrat o scădere importantă (până la 11%, în condiţiile în care în 1999 ajunsese la 25,8%), situându-se sub valoarea din 1996 (12,9%). 3.2.3. Perioada 2001-2009 S-a manifestat o tendinţă generală de creştere a datoriei publice externe de la un an la altul, cu excepţia perioadei anului 2006, când aceasta a înregistrat o scădere faţă de anul 2005, urmând ca în anul 2007 sa se reia creşterea cu 4,28%.
Tabelul nr. 10. Datoria publică externă (DPE) directă şi garantată, între 2001-2009 (mil. USD) Indicatori DPE total DPE directă DPE garantată 2001 8,354.94 5,397.30 2002 9,684.33 7,531.54 2003 11,935.79 9,399.92 2004 12,481.67 9,340.74 2005 13,815.62 9,899.56 2006 12,118.6 2 9,108.68 2007 14,067.6 7 11,176.4 3 2008 15,479.4 8 12,892.9 8 2,586.49 2009 16,886.83 14,847.77 2,039.06

2,957.64 2,152.79 2,535.87 3,140.93 3,916.06 3,009.94 2,891.24 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Ponderile datoriei publice externe directe şi garantate în totalul datoriei publice externe a fluctuat putin în perioada 2002 (77,75%, respectiv 21,25%), faţă de anul 2009 (87,93%, respectiv 12,07%), ceea ce demonstrează că oportunităţile sectorului privat de a obţine garanţii pentru împrumuturi au rămas aproximativ aceleaşi în decursul celor 9 ani (Anexa 2 – Figurile nr. 11a şi 11b). De menţionat că la sfârşitul anului 2002, cei mai mari debitori din împrumuturi garantate de stat erau34: CONEL, Romtehnica (în numele Ministerului Apărării), Ministerul Sănătăţii şi
33 34

Văcărel, Iulian, op. cit., p. 296. Conform Prospectului de emisiune din 30 iunie 2003.

33

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Familiei, Tarom, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Societatea Naţională Nuclearelectrica, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Grand Hotel, Romtelecom, SNCFR. Structura pe creditori a fost marcată de sporirea într-un ritm descendent de la un an la altul a împrumuturilor contractate de la creditori multilaterali, pastrându-şi însă aproximativ aceeaşi pondere în total, precum şi de diminuarea accentuată a împrumuturilor pe baze bilatrale, atât ca valoare absolută, cât şi ca pondere în total (de la 10,24% în 2001 la 3,89% în 2009). Aceste descreşteri au fost compensate de emisiunile de obligaţiuni în creştere, precum şi de împrumuturile contractate de la bănci private . În octombrie 2001 România a incheiat un nou acord stand-by cu FMI pe 18 luni, de aproximativ 383 mil. USD, condiţiile impuse fiind legate de salariile şi reducerea numărului de salariaţi în întreprinderile de stat şi alte măsuri pentru reducerea deficitului cvasi-fiscal, generat în principal de sectorul energetic. În septembrie 2002 s-au semnat al doilea împrumut pentru Ajustarea Structurală a Sectorului Privat (PSAL II) şi împrumutul asociat acestuia, destinat consolidării capacităţii instituţionale în sectoarele public şi privat (PPIBL). Obiectivul principal al proiectului îl constituia relansarea economiei naţionale, opţiunile strategice vizând asigurarea creşterii economice, realizarea unei macrostabilităţi consolidate şi îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri. Programul PSAL II conţinea măsuri adresate privatizării sectorului bancar şi măsuri adresate privatizării, restructurării sau lichidării întreprinderilor de stat. La începutul lunii iulie 2004, FMI a aprobat derularea, pe o perioadă de 2 ani, a unui nou acord stand-by de tip preventiv cu România, care nu presupunea tragerea sumelor creditului. Obiectivele principale avute în vedere în cadrul noului aranjament se refereau la consolidarea stabilizării macroeconomice, reducerea graduală a inflaţiei până în 2006, menţinerea deficitului de cont curent în limite sustenabile şi a unor rezerve valutare la un nivel confortabil. Aparitia crizei economice si diminuarea accesului la pietele financiare face ca in octombrie 2008 România a incheiat un nou acord stand-by cu Fondul Monetar Internationl, Comisia Europeană, Banca Mondială şi BERD pentru o finanţare de circa 20 miliarde euro pentru doi.România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intră în rezerva BNR, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea 34

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Europeană (5 miliarde de la CE), BM (1 miliard) şi BERD-BEI-International Finance Corporation (1 miliard) însumând 19,95 miliarde euro. Prima transa a imprumutului de la FMI, in suma de 5 miliarde euro, a fost contractata de catre Banca Nationala a Romaniei, pentru sustinerea balantei de plati si a a avut ca destinatie consolidarea rezervelor valutare ale tarii iar fondurile respective au jucat un rol important in reducerea rezervelor minime obligatorii in valuta ale bancilor romanesti, ajutand la crearea de lichiditati corespunzatoare in piata monetara. Acest imprumut nu reprezinta datorie publica potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr 64/2007 privind datoria publica, rambursarea urmand sa fie efectuata din sursele proprii ale BNR. A doua tranşă de la FMI a avut ca destinaţi bugetul de stat, pentru a acoperi o parte din deficit, şi nu la rezerva valutară de la BNR, aşa cum s-a întâmplat cu prima tranşă. Luna septembrie (2009) a marcat obţinerea aprobării Consiliului Executiv al FMI pentru eliberarea celei de-a doua tranşe din împrumut, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Serviciul datoriei externe - pe termen scurt, mediu şi lung - a însumat în primele zece luni din acest an 24,9535 miliarde dolari, din care 76,5% (26,771 miliarde euro) a fost pe partea datoriei pe termen scurt, potrivit estimărilor băncii centrale. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung - sau raportul dintre serviciul datoriei şi exporturi - a fost de 27,9% în primele zece luni din 2009, comparativ cu 31,5% in 2008, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute şi aur a României a fost de 8,7 luni de import la 31 noiembrie 2009, de la 5,6 luni de import la finalul anului trecut. Destinaţiile împrumuturilor reprezentând datoria publică externă directă şi garantată la sfârşitul anului 2001 evidenţiază sporirea, comparativ cu sfârşitul perioadei anterioare analizate (1996-2000), ponderii utilizate pentru susţinerea balanţei de plăţi (40%), în detrimentul proiectelor (60%). În schimb, în cadrul acestora din urmă, a scăzut ponderea împrumuturilor utilizate pentru proiecte destinate instituţiilor publice (de la 36% în 2000 la 29% în 2001), în favoarea finanţării proiectelor destinate agenţilor economici (de la 28% în 2000 la 31% în 2001). De asemenea, în cadrul datoriei publice externe garantate, proiectele destinate agenţilor economici au cunoscut o evoluţie uşor favorabilă, reuşind să le egaleze pe cele destinate instituţiilor publice.
35

Datoria externa este exprimata incepamd cu 2004 in euro. Pentru a pastra relevanta datelor, am folosit un curs mediu USD/EURO mediu pe 2009 conform Anexa 3.

35

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În 2003, datoria publică externă a fost destinată finanţării deficitului bugetar36 (23,9%), spijinirii balanţei de plăţi şi pentru ajustare structurală (12,8%) şi creşterii rezervei valutare a statului (4,9%). Principalul sector economic beneficiar al finanţării externe a fost sectorul transporturilor (17,9%), urmat de cel energetic (6,4%), de importurile de combustibili (6,4%), sănătate (3,7%), industrie (3,0%) etc. Împrumuturile externe primite în anul 2002 au fost destinate finanţării deficitului bugetar (20,6%) şi unor activităţi din economie: energie electrică şi termică, gaze şi apă (16,9%), industria prelucrătoare (15%), administraţia publică (11,1%), transport (9,3%), poştă şi teşecomunicaţii (8,4%). Creditele externe contractate direct de stat în anul 2004 au fost destinate eliminării efectelor inundaţiilor, pentru construirea de săli de sport, infrastructura educaţională, diminuarea riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pentru reforma sectorului irigaţiilor, în timp ce creditele garantate de stat au fost direcţionate spre sectorul transporturilor şi comunicaţiilor, sectorul energetic, protecţia mediului, sănătate, ordine publică şi siguranţă naţională, securizarea frontierei, radiocomunicaţii, două garanţii pentru privatizarea BCR, precum şi pentru import de combustibil. În anul 2005, creditele contractate direct de stat au fost utilizate pentru ajustarea structurală a economiei, infrastructurile municipală şi rurală, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, restructurarea transporturilor, modernizarea sistemului informaţional în agricultură, înlăturarea efectelor inundaţiilor. În ceea ce priveşte creditele garantate de stat, acestea au fost destinate în special sectorului energetic (importului de combustibil) şi extinderii centralelor termice. Se observă o tendinţă de creştere pe ansamblu a împrumuturilor contractate pe toate tipurile de scadenţe, cu excepţia anului 2005 când, datorită existenţei unei datorii publice externe în scădere comparativ cu anul 2004, s-a diminuat si volumul împrumuturilor cu scadenţe între 1 şi 5 ani (cu 38,67%), respectiv între 5 şi 10 ani (cu 8,25). De asemenea, ponderea datoriei publice externe cu scadenţă de până la 5 ani a cunoscut o scădere de aproape 50% în 2006 faţă de 2005, ceea ce indică o situaţie favorabilă care nu îngreunează cu mult serviciul datoriei publice externe din anii următori .În acelaşi timp, această pondere s-a
36

Pentru finanţarea deficitului bugetar, în iulie 2003, România, prin Ministerul Finanţelor Publice, a lansat o emisiune de Euro-obligaţiuni în sumă de 700 mil. EUR (807,9 milioane USD), cu scadenţa la 7 ani şi o rată a dobânzii de 5,75 %.

36

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

diminuat considerabil pe tot parcursul perioadei: dacă în 2001 aceasta era de 19,05%, în 2006 reprezenta 4,98% din totalul datoriei publice externe. Evoluţia favorabilă s-a manifestat pe întreaga perioadă, sugerând îmbunătăţirea managementului datoriei publice externe, prin contractarea de împrumuturi cu scadenţe mai lungi şi ţinând cont ca acestea să nu se aglomereze foarte mult într-o anumită perioadă (numai în anul 2002, comparativ cu 2001, serviciul a înregistrat o creştere mai mare, de 19,81%, datorată sporirii semnificative a celui aferent datoriei publice garantate, de 43,64%). De asemenea, raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi datoria publică externă s-a diminuat continuu, atât pe ansamblu (de la 23,64% în 2001 la 20,60% în 2009). În general, s-a manifestat o tendinţă de diminuare a ponderii serviciului datoriei publice externe garantate, ajungând la sfârşitul perioadei la 13.73% (faţă de 35,39% la începutul perioadei), respectiv o screstere a ponderii serviciului aferent datoriei directe a statului, la 64,60% în 2001, comparativ cu 87.92% în 2009. Toţi indicatorii de îndatorare s-au situat în perioada analizata pe un trend descendent, sub nivelurile înregistrate pentru fiecare dintre aceştia în anul 199237. Scăderea accelerată a indicatorilor de la un an la altul arată, pentru perioada analizată, o evoluţie favorabilă a economiei româneşti, precum şi o utilizare mai eficientă a împrumuturilor externe, printr-o selecţionare mai atentă a obiectivelor de finanţare şi printr-o eficienţă sporită a acestora la darea lor în exploatare, comparativ cu perioadele anterior analizate. România înregistra la finalul lunii noiembrie 2009 o datorie externă în creştere cu 6.47% faţă de finalul lui 2008, conform raportării Băncii Naţionale a României.
Datoria pe termen mediu şi lung reprezenta 80,72% din totalul datoriei externe a României la finalul lunii noiembrie 2009, potrivit datelor Băncii Naţionale a Romaniei, iar ponderea datoriei pe termen scurt a scăzut uşor, la 19,28%. Din punctul de vedere al structurii se pot observa două trenduri: până în 2007 a fost un trend de creştere a datoriei pe termen scurt în totalul datoriei externe începand cu 2008 un trend de diminuare , ajungând de la 32,57% în noiembrie 2008 la

 

de la 14,91% în 2004 la 33,97% în 2007 19,28% noiembrie 2009

37

16,8% pentru ponderea datoriei publice externe în PIB, 50,4% pentru ponderea datoriei publice externe în volumul exportului, 2,2% pentru ponderea serviciului datoriei publice externe în PIB şi 6,7% pentru ponderea serviciului datoriei publice externe în volumul exportului.

37

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Produsul Intern Brut a înregistrat în ultimele trei luni ale anului 2008 o scădere de 1,5%, în termeni reali, comparativ cu trimestrul trei, astfel că economia României nu a ieşit din recesiune, pe întreg anul 2009 declinul fiind de 7,2%, potrivit datelor publicate de Institutul de Naţional de Statistică în 12 februarie 2009. Pentru 2010 se prognozează că economia naţională va avea o creştere de 1.3%.
Din punct de vedere al evoluţiei, datoria publică, a cunoscut un trend descedent în perioada de dupa 1999 şi până în 2006, urmând să crească uşor în 2007, accelerându-se odata cu apariţia crizei economice în 2008. La sfârşitul lui 2008, datoria publică totală era de 109,75 miliarde lei şi reprezenta 21,78% din PIB, urcand brusc cu 7,65% in 2009 la 29.43%. Ca structura, in 2009, datoria publică a fost contractată prin împrumuturi de stat (37,95%), urmată de certificate de trezorerie (15,44%) şi obligaţiuni de stat (14,09%). De asemenea, 7,24% din datoria publică a fost contractată prin eurobonduri, 0,07% prin leasing financiar, iar 25,2% prin alte surse. Produsul Intern Brut in 2008 a fost de 503,958.7 miliarde lei, iar datoria publică era 51,7% în lei, 35,9% era denominată în euro, 6,8% era în dolari, 1,5% era în yeni japonezi, iar restul în alte valute. Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, din totalul titlurilor emise de stat aflate în derulare la 31 noiembrie 2009, de 37,2 miliarde lei, 58,08% aveau scadenţă pe termen scurt - de mai puţin de un an, 38,44% erau pe termen mediu - între 1 si 5 ani, iar 3,48% urmau să ajungă la scadenţă peste mai mult de 5 ani. Titlurile luate în calcul de Ministerul Finanţelor Publice în această evidenţă nu includ eurobondurile şi certificatele de depozit adresate populaţiei, dar cuprind obligaţiunea de stat denominata în euro (în echivalent lei). Valoarea medie a scadenţei rămase pentru titlurile de stat active la 31 octombrie 2009 este de 1,7 ani.

3.3. Raportul dintre datoria publică externă şi datoria publică internă

38

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În România, comparativ cu ţările dezvoltate, datoria publică externă a fost şi continuă încă să fie principala componentă a datoriei publice. În întreaga perioadă, datoria publică efectivă a fost alimentată în mod substanţial de împrumuturile contractate la extern şi numai într-o mică măsură la intern, această structură fiind specifică ţărilor în curs de dezvoltare, care nu dispun de o piaţă proprie de capital capabilă de a satisface atât nevoile sectorului privat, cât şi pe cele ale sectorului public. Este de remarcat faptul că, pentru acoperirea deficitelor bugetare, autorităţile române au apelat în perioada 1990-1995, în mod preponderent, la credite externe, după care, o dată cu scăderea ratingului acordat de agenţiile de specialitate internaţionale, s-a apelat la împrumuturi interne într-o proporţie tot mai mare. Astfel pana in 2008 datoria publica externa era supraunitara comparativ cu datoria publica interna. Incepand cu anul 2008 situatia acestui raport s-a inversat, astfel pe fondul atragerii de imprumuturi de pe piata interna prin emisiuni de obligatiuni, datoria publica interna este de aprosimativ doua ori mai mare decat cea externa la nivelul anului 2009. De la începutul lui 2009 şi până la finalul lunii noiembrie, Ministerul Finantelor Publice s-a împrumutat cu 96,5 miliarde lei, din care 59,9 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat pe piata internă şi 36,6 miliarde lei prin împrumuturi de stat, contractate direct în cea mai mare parte. Îmbunătăţirea ratingului acordat de agenţiile de specialitate internaţionale după anii 1999-2000 a condus la o reorientare spre sursele de finanţare externă: ponderea datoriei externe în cadrul datoriei publice a scazut de la 75%, în anul 1996, la 38%, în anul 2003, în timp ce ponderea datoriei interne a crescut de la 25% la 62%. Pe ansamblul perioadei 1990-2009, datoria publică externă a reprezentat în jur de 60% din datoria publică totală, în timp ce datoria publică internă numai 40%. În plus, în perioada 2000-2003 raportul datorie publică externă / datorie publică internă a fost în continuă creştere, de la 153,66% în 2000 la 292,44%, ceea ce arată o creştere mult mai lentă a datoriei publice interne comparativ cu creşterea datoriei publice externe. Acest lucru relevă faptul că statul nu dispunea încă de o capacitate optimă de a se împrumuta de la intern, motiv pentru care recurge la împrumuturi externe. Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2007 cu 31 la sută,iar structura pe creditori a datoriei externe pe termen mediu şi lung relevă faptul că s-a menţinut tendinţa de creştere a ponderii surselor private (de la 85,1 la sută în decembrie 2007 39

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

la 86,8 la sută în decembrie 2008), ca urmare a creditelor primite din partea băncilor private străine, concomitent cu scăderea ponderii organismelor multilaterale la 12,6 la sută şi a surselor bilaterale la 0,6 la sută din total . La polul opus se gaseste perioada 2007-2009 unde datoria publica interna a fost în continuă creştere, de la 121.94% în 2007 la 168.81%, ceea ce releva o imbunatatire a capacitatii de a atrage imprumuturi de pe piata interna. Cauzele capacităţi scăzute a pieţei împrumuturilor româneşti a fost rezultatul unei economii nefuncţionale la data respectivă, inexistenţei unei pieţe concurenţiale şi a unui sistem inflaţionist controlat, care se traduce prin neîncredere în moneda naţională. De aceea, piaţa titlurilor de stat, după un uşor interes în perioada anilor 1996-2000, a stagnat sau chiar a scăzut, populaţia preferând investiţiile în valută, metale preţioase sau în domeniul imobiliar, considerându-le mai sigure. Situatia s-a inversat incepand cu 2008, pe fondul dobanzilor atractive oferite si a limitarii accesului la imprumuturi externe, astfel incat ministerul finantelor a putut emite cu succes 24 de emisiuni de titluri de stat in 2008 si 33 in 2009. Cauza a fost data de necesitatea acoperirii balantei de plati pe fondul diminuarii accesului la pietele externe si a instabilatii ce a dominat sistemul financiar mondial in 2008-2009. Un alt element de analiză şi o posibilă explicaţie a ponderii reduse a datoriei interne în totalul datoriei publice pana in 2008 este reprezentat de costul creditelor, care a fost mai redus pe piaţa externă faţă de piaţa internă, ca urmare a nivelului ridicat al inflaţiei. De menţionat este însă faptul că, şi din acest punct de vedere, ţara noastră a înregistrat o evoluţie constant pozitivă. Nu aceeaşi este situaţia în ţările central şi est-europene în tranziţie (spre exemplu, Ungaria şi Polonia), unde datoria publică internă este mult mai mare decât cea externă. Prin urmare, comparativ cu România, în aceste ţări există resurse interne mai mari care pot fi atrase pentru a satisface nevoile temporare ale statului, ceea ce arată că economiile acestor ţări s-au înscris pe linia formării unor pieţe interne reale şi funcţionale înaintea României. Acestea sunt cu atât mai bune cu cât, din punct de vedere financiar şi valutar, împrumuturile de stat externe generează eforturi legate de rambursarea acestora la scadenţă, ca şi de suportarea dobânzilor şi comisioanelor aferente datoriei publice externe. Astfel, până la stingerea lor, împrumuturile de stat externe grevează an de an bugetul de stat cu cheltuieli în lei, iar balanţa de plăţi cu cheltuieli în valută. Este mai uşor de suportat serviciul datoriei publice interne în moneda naţională, decât serviciul datoriei publice externe în valută, întrucît procurarea resurselor 40

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

valutare necesare acestuia din urmă este dependentă de volumul exporturilor de bunuri şi servicii, de intrarea în ţară a altor fluxuri în valută, de mărimea rezervelor valutare, de evoluţia cursului de schimb al monedelor în care au fost contractate împrumuturile externe, precum şi de nivelul dobânzilor, când acestea nu sunt fixe, ci fluctuante38. Potrivit Tratatului de la Maastricht, nivelul datoriei publice al statelor Uniunii Europene nu trebuie să depăşească 60% din PIB. Din acest punct de vedere, se poate aprecia că România se încadrează în grupa ţărilor cu o datorie publică sustenabilă, având încă un grad de îndatorare redus. Cu toate acestea, experţi în domeniu consideră că menţinerea unui raport echilibrat între serviciul datoriei şi nivelul exporturilor necesită păstrarea sub control a deficitului bugetar şi a balanţei de plăţi externe39.

3.4 Analiză econometrică40 Pentru a analiza econometric datoria publică externă a României am luat în considerare ponderea veniturilor guvernamentale, ponderea cheltuielilor guvernamentale şi ponderea ratei dobânzii în Produsul Intern Brut.
38

Văcărel, Iulian, op. cit., p. 284. Talpeş, Ioan, Economia României în faţa integrării europene, Occasional Papers No.6(III)/2004, Ministerul Apărării Naţionale, 2004, p. 48. 40 Datele folosite în analiză sunt cuprinse în Anexa 4.
39

41

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Pentru a avea o imagine mai clară am realizat o analiză pe cinci ţări in curs de dezvoltare: România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Cehia. Toate aceste ţări sunt în prezent membre ale Uniunii Europene, sunt localizate în Europa Centrală şi de Est şi încă nu au trecut la moneda euro. În cele ce urmează am incercat să aflu cum este influenţată ponderea datoriei publice externe în PIB de către ponderea veniturilor, cheltuielior şi a ratei dobanzilor în PIB Cele cinci ţări supuse analizei au avut în cadrul perioadei analizate fluctuaţi semnificative în ceea ce priveşte ponderea veniturilor în produsul intern brut. Toate aceste ţări au în comun o ciclitate asemanatoare. La începutul perioadei a fost o tendinţă uşoară de creştere, urmată de o scădere semnificativă şi de o reluare a trendului crescător dupa 2000. Până în 1998 cele mai puternice scăderi le-au avut Cehia, Polonia şi Ungaria. Romania a avut o evoluţie liniară comparativ cu aceste ţări.
Figura nr. 19. Venituri Guvernamentale

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Pentru toate ţările analizate se observă in ansamblu cheltuieli mai mari decât venituri. În plus s-a păstrat corelaţia evoluţiei între venituri şi cheltuieli. Toate tările analizate prezintă din acest punct de vedere deficit de cont curent.
Figura nr. 20. Cheltuieli Guvernamentale

42

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

La sfârşitul lui 1992, cursul dolarului a stat la 430 de lei timp de trei luni. Până în martie 1993, a sărit cu 50%, pe fondul inflaţiei galopante. În 1993, preţurile au crescut cu aproape 300%. La sfârşitul lui 1996, dolarul s-a învârtit în jurul pragului de 3.200 de lei. Până în februarie 1997, s-a dublat. În 1997, preţurile au crescut cu 150%. Pentru celelalte tari evolutia ratei dobanzi a fost linear. Dezechilibrele din socitatea romaneasca a cauzat puternice deprecieri ale valori economice.
Figura nr. 21. Rata Dobânzii

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

43

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În cazul României şi Cehiei se observă o creştere constantă a datoriei publice externe pe perioada analizată fara fluctuatii majore, iar la Bulgaria o scadere puternica, incepand cu 2000. În schimb datoria externa a Ungariei a cunoscut incepand cu 2002 o crestere puternica, Poloniei a cunoscut o evoluţie mult mai lineara in comparatie cu celelalte tari din analiza. .
Figura nr. 22. Datoria Publică Externă

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Conform modelului prezentat in figura 23, au reieşit următoarele: variabilele ponderea veniturilor guvernamentale în PIB şi ponderea ratei dobânzii în PIB au o legătură indirectă cu variabila principală (-1,885466 respectiv -0,080681). În schimb variabila ponderea cheltuielilor guvernamentale în PIB are o relaţie directa cu variabila principală. R-squared arată cât la sută din varianţa totală a variabilei dependente este datorată variabilelor independente şi ia valori între 0 şi 1, cu cât valoarea acestuia este mai apropiată de 1, regresia este bine specificată. În acest caz R-squared de 0.245725 este destul de mică, iar modelul nu este suta la suta valid, doar 24% din variabila principală fiind explicată de celalate variabile venituri guvernamentale, cheltuieli guvernamentale şi rata dobănzii. R-squared ajustat mai mare decât 0,5 arată că există legatură între variabilele analizate. Un Adjusted Rsquared de 0.220859 arată o legătură slabă între variabilele analizate.

44

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Valoarea probabilităţii corespondente testului t este mai mare decât 5%. Testul F urmăreşte verificarea semnificaţiei simultane a tuturor estimărilor obţinute pentru parametrii (9,881902 este o valoare slabă). Durbin Watson statistic (DW) testează corelaţia serială a erorilor. O valoare mai mică de 2 arată că erorile succesive ale termenilor sunt în medie apropiate una de cealaltă, deci reziduurile nu sunt autocorelate, iar o valoare mai mare de 2 arata ca sunt autocorelate. Concluzia de ansamblu este că modelul analizat nu este sută la sută valid.
Figura nr. 23. Metoda Pooled Least Squares

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

45

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Concluzii
Construirea treptată a unei economii de piaţă nu a fost uşoară pentru România, dificultăţile neîntârziind să apară şi încetinind procesul tranziţiei, schimbările structurale în cadrul economiei şi, ulterior, alinierea acestora la standardele europene. Pentru realizarea acestui obiectiv, statul român a avut nevoie de infuzii masive de capital, care nu au fost întotdeauna utilizate în scopuri bine definite, pe baza unei evaluări corecte a priorităţilor (o greşeală a constituit-o, spre exemplu, axarea spre consum şi nu spre latura productivă a datoriei publice externe pentru o lungă perioadă de timp). Aceste neajunsuri au determinat şi o anumită reticenţă a instituţiilor financiare internaţionale în acordarea de împrumuturi în unele perioade şi au făcut ca fluxurile de capital străin să ocolească teritoriul României o un inteval destul de îndelungat, în condiţiile în care ţara se confrunta cu deficit de reurse. Astfel, acumularea deficitelor externe în fiecare an a condus, de asemenea, la întârzierea procesului de tranziţie. De aceea, în lipsa unor fluxuri considerabile de capital străin, contractarea de împrumuturi externe s-a făcut în mare parte pentru susţinerea balanţei de plăţi (deci, în scopuri de consum), în primii ani ai tranziţiei statul român apelând la creditorii multilaterali ca împrumutători de ultimă instanţă, şi în proporţii mai mici pentru proiecte social-economice de care România avea nevoie. Mai mult, nu a existat, cel puţin până în anul 1999, o gestionare eficientă a datoriei publice, contractarea acesteia ducând la creşteri ale serviciului datoriei superioare împrumuturilor externe care l-au generat. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte gradul de îndatorare, România nu a depăşit limitele standard impuse pentru diferite categorii de indicatori, nici chiar în momente de vârf ale serviciului datoriei publice externe (cum a fost cel din 1999), deşi au existat şi creşteri îngrijorătoare de la an la an ale acestora.

46

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

În ultimii ani, însă, s-a produs o ameliorare a fluxurilor de capital, care, pe fondul evoluţiei mai lente a datoriei publice externe, au făcut ca lucrurile să se îndrepte mai sigur pe direcţia urmată de ţările cu reformă avansată în prezent. Anul 2008 si aparitia crizei economice a facut ca datoria externa sa creasca din nou. De data asta motivul care a dus la noi imprumuturi a fost generat de instabilitatea de pe pietele financiare internationale, care a dus la o diminuare a fondurilor externe disponibile, pe fondul unor iesiri importante de capital. Ingrijorarea de a intra in incapacitate de plata, instabilitatea politica interna si datoria ridicata pe termen scurt, au dus la inflamarea pietei valutare prin atacuri speculative la adresa monedei nationale si la scaderea rating-ului Romanie de catre institutiile internationale. Toti acesti factori, colaborati cu situatia economica mondiala din 2008 si 2009 au facut ca accesul Romaniei la finantarea pe pietele internationale sa fie limitat. Acordurile incheiate cu institutiile internationale si calmarea situatie politice a dus la o relativa stabilitate economica. Cu toate acestea, lipsesc masurile de stimulare a economiei. Ca si pana acuma , imprumuturi externe sunt utilizate pentru acoperirea deficitului de cont curent, deci, sunt din nou axate spre consum. Romania nu stie sa si gestioneze intr-un mod eficient datoria publica externâ, motiv pentru care politica datorie externe este prinsa intrun cerc vicios- cel al consumului.

47

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Anexa 1
Deducerea relaţiei cantitative dintre soldul economiilor şi investiţiilor sectorului neguvernamental, soldul bugetului general consolidat al statului şi soldul curent al balanţei de plăţi. Se porneşte de la egalitatăţile: S = Y + IM = D = C + I + G + X, unde: S = oferta agregată; D = cererea agregată; Y = PIB; C = consumul gospodăriilor populaţiei; I = investiţiile sectorului neguvernamental (agenţi economici şi populaţie); G = cheltuieli publice (consumul sectorului guvernamental); X = export; IM = import. Se introduce în ecuaţie rolul politicii fiscale (al impozitelor şi taxelor), reprezentate prin T: ( Y – T ) + IM = C + I + G + X – T ( Y – T ) – X + IM – C – I = G – T ( Y – T ) – ( X – IM ) – C – I = ( G – T ) ( Y – T – C ) – ( X – IM ) – I = ( G – T ), unde: Y – T – C reprezintă economisirea sectorului neguvernamental (SA). De aici, ( SA – I ) – ( X – IM ) = ( G – T ) sau ( SA – I ) + ( T – G ) = ( X – IM ), unde: SA – I reprezintă soldul economiilor şi investiţiilor sectorului neguvernamental; T – G reprezintă soldul bugetului general consolidat al statului; X – IM reprezintă soldul curent al balanţei de plăţi.

48

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Anexa 2
Figura nr. 1a. Evoluţia datoriei publice externe (directe şi garantate) în perioada 1990-1995

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 1b. Structura datoriei publice externe (directe şi garantate) în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

49

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 Figura nr. 2. Evoluţia datoriei publice externe a României pe categorii de creditori în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 3. Evoluţia datoriei publice externe a României după scadenţe în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

50

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 4. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE) a României pe componente în perioada 1990-1995

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 5. Structura serviciului datoriei publice externe a României în perioada 1990-1995 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

51

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 Figura nr. 6a. Evoluţia datoria publice externe (directe şi garantate) a României în perioada 1996-2000

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 6b. Evoluţia datoriei publice externe a României (directe şi garantate) în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

52

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 Figura nr. 7. Evoluţia datoriei publice externe a României pe categorii de creditori în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 8. Evoluţia datoriei publice externe a României după scadenţe în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

53

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 9. Evoluţia serviciului datoriei publice externe (SDPE) a României pe componente în perioada 1996-2000

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 10. Structura serviciului datoriei publice externe a României în perioada 1996-2000 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Figura nr. 11a. Evoluţia datoriei publice externe a României (directe şi garantate)

54

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 în perioada 2001-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Figura nr. 11b. Evoluţia datoriei publice externe a României (directe şi garantate) în perioada 2001-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

55

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 Figura nr. 12. Evoluţia datoriei publice externe a României pe categorii de creditori în perioada 1990-2009 (ca pondere în total)

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice . Figura nr. 13. Evoluţia comparativă a datoriei publice externe a României (DPE), a serviciului datoriei publice externe (SDPE) şi a ponderii SDPE în DPE (%SDPE/DPE) în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

56

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Figura nr. 14. Evoluţia comparativă a datoriei publice externe a României (DPE) şi a ponderii datoriei publice externe în PIB (DPE/PIB) în perioada 1990-2009

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Anexa 3
Tabelul nr. 11. Curs de schimb

Perioada 2009 2008 2007 2006 2005 2004

(RON/EUR) 4.23 3.99 3.61 3.38 3.68

(RON/USD) 2.94 2.83 2.46 2.57 3.11

(USD/EUR) 0.69 0.71 0.68 0.75 0.84 0.83

Curs mediu de pe www.x-rates.com

Sursa: Întocmit pe baza datelor BNR şi de pe site www.x-rates.com.

57

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Anexa 4
Tabelul nr. 12. Ponderea Veniturilor Guvernamentale în PIB

An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Ponderea Veniturilor Guvernamentale în PIB CZ HU PL BG 38,1 50,92 38,1 38,4 38,7 49,99 43,8 37,2 34,8 50,66 47,6 39,9 33,2 49,05 46,4 35,7 32,2 45,92 45,6 31,9 31,1 47,31 45 31,3 30,3 46,12 43 30,7 29,8 42 41,7 35,4 35,8 42,4 38,9 38,6 36,5 46 37,5 38,7 36,7 45,2 38,2 37,6 37,5 44,6 38,3 36,5 38,9 43,7 39,6 37,9 42,2 45,1 38,8 37,6 41,3 44 39,1 39,8 41,1 42,6 39,8 38,8 41,6 44,9 40 40,7 41,2 45,9 38,5 39,7 41,1 46,5 38,8 41,3

RO 33,8 37,4 33,9 32,1 31,4 29,4 30,7 30,2 31,9 31,4 30,5 30,5 30 30,7 30,2 31 31,4 34,7 35,2

58

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009 Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional Tabelul nr. 13. Ponderea Cheltuielilor Guvernamentale în PIB

An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Ponderea Cheltuielilor Guvernamentale în PIB CZ HU PL BG RO 41,8 54,16 41,1 43,6 38,5 44,5 56,48 49,5 48,1 42 34,6 58,17 50,5 45,7 34,2 32,3 55,47 48,9 41,3 33,9 31,6 49,64 47,9 42,3 34,7 31,2 46,64 47,5 33,4 34 31,2 50,95 46,1 36,5 34,3 31,5 40,4 44,9 40,05 35,2 38,3 39,7 42 41,5 35,5 39,5 48,8 40,4 39,7 35,4 41,7 49,7 43,6 38,4 33,8 44,2 54 44,6 37,2 33,4 47,3 50,9 45,3 38,4 32,3 45,1 50,4 46 37,5 32,4 44,8 48,8 43 37,5 31 43,8 51,9 43,7 35,3 31,6 42,6 49,8 42 37,2 33,7 42,5 49,2 41,6 36,7 36,8 44,4 49,3 44,3 39,99 38,2
Tabelul nr. 14. Ponderea Ratei Dobânzii în PIB

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

CZ 7 10 9,5 12 11 9,75 8,8 8,8 8,1 7,6 6 3,9 4,8 4,2 4 4

Ponderea Ratei Dobânzii în PIB HU PL BG RO 22 8 -0,3 26 21 9 4,8 44 22 11,4 8,3 416 25 11,4 12,2 78 28 11,4 11,3 67 23 12 17 66,9 20,5 12,5 7 138,8 17 15,5 5,2 105 14,5 16,5 4,6 62,2 11 19 4,7 60,1 9,75 11,5 4,8 39,9 8,5 6,75 7,2 21,5 12,5 5,25 6,06 23,4 9,5 6,5 5,01 20,75 6 4,5 3,49 7,5 8 4 4,17 8,75

59

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

2007 2008 2009

4,2 4,5 4,5

7,5 10 6,25

5 5 3,5

5,07 7,76 6,61

7,5
10,25

9,5

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

Tabelul nr. 15. Ponderea Datoriei Publice Externe în PIB

An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Ponderea Datoriei Publice Externe în PIB CZ HU PL BG RO 18,5 68 36,8 11,74 8,63 24,88 57,7 64,1 140,4 16,78 27,93 63,8 63,1 115,1 19,85 29,71 68,9 45,5 107,2 15,01 31,11 71,2 34,9 69,1 19,2 34,15 62,4 29,5 89,8 24,5 37,82 57,9 29,1 89,8 26,9 39,4 65,8 25,2 85,5 23,9 38,4 73 39,7 84,2 25,7 38,8 64,5 41,7 88,2 27,7 36,8 64,6 38,7 79,4 31,2 36,6 56,1 44,3 44,9 30,8 38,9 63,6 49,6 37,4 30,9 41,3 63,4 51,4 30,1 35,8 37,3 75 43,7 20,4 39,1 40,2 90,4 49,6 14,7 42,9 42,9 97,2 54,8 10,7 48,5 40,3 114,4 45,9 8,3 49,4 40,3 131,1 59,3 14,1 49,7

Sursa: Întocmit pe baza datelor furnizate de Fondul Monetar Internaţional

60

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

Bibliografie
1. Albu, Lucian-Liviu, Pelinescu, Elena, Sustenabilitatea datoriei externe (versiunea februarie 2002), Centrul Român de Politici Economice, Bucureşti, 2002; 2. Băcescu, Marius, Băcescu-Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Editura All Educational, Bucureşti, 1998; 3. Beleanu, Pavel, Anghelache, Gabriela, Finanţele publice ale României, Editura Economică, Bucureşti, 2005; 4. Bucur, Ion, Bazele macroeconomiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999; 5. Burada, Mihaela Alina, Raportul dintre datoria publică internă şi datoria externă, articol publicat în revista “Tribuna Economică” nr. 19/2004; 6. Ceauşu, Iulian, Dicţionar enciclopedic managerial, Vol. I, Editura Academică de Management, Bucureşti, 2000; 7. Dăianu, Daniel, Vrânceanu, Radu, România şi UE: inflaţie, balanţă de plăţi, creştere economică, Editura Polirom, Iaşi, 2002, studiul Fluxurile de capital străin în România (autori Daniel Dăianu, Liuviu Voinea); 8. Dodescu, Anca, Statul şi economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2000; 9. Gaftoniuc, Simona, Finanţe internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2000; 10. Klein, Thomas M., External Debt Management – An Introduction, World Bank Technical Paper Number 245, Washington, D.C.; 61

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

11. Marin, Dinu, Mereuţă, Cezar, Economia României 1990-2000. Compendiu, Editura Economică, Bucureşti, 2001; 12. Moceanu, Răzvan, Împrumuturi pentru restructurare de la Banca Mondială, articol publicat în revista “Tribuna Economică” nr. 42/2004; 13. Moşteanu, Tatiana (coord.) şi colectiv, Finanţe publice: note de curs şi aplicaţii pentru seminar, Editura Universitară, Bucureşti, 2005; 14. Pacquement, François, Gestiunea datoriei externe, Ministerul Economiei, Ministerul Bugetului, Franţa, 1993; 15. Talpeş, Ioan, Economia României în faţa integrării europene, Occasional Papers No.6(III)/2004, Ministerul Apărării Naţionale, 2004; 16. Văcărel, Iulian (coord.) şi colectiv, Finanţe publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004; 17. Văcărel, Iulian, Politici fiscale şi bugetare în România: 1990-2000, Editura Expert, Bucureşti, 2001; 18. *** Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu: http://www.cdep.ro/pdfs/strategie.pdf 19. *** Legea Datoriei publice nr. 313/2004; 20. *** Prospectul de emisiune din 30 iunie 2003; 21. *** Raportele Anuale ale BNR pe anii 2001-2009; 22. *** Rapoartele anuale ale Ministerului Finanţelor Publice privind datoria publică externă a României pe anii 2000-2009; 23. *** Rapoartele anuale ale Fondului Monetar International din: 1997, 2000, 2002 si 2009 24. *** Serii de date privind evoluţia datoriei publice externe a României în perioada 1990-2009 furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. 25. ***www.capital.ro 26. ***www.newsin.ro 27. ***www.financiarul.ro 28. ***www.ectap.ro 29. ***www.epp.eurostat.ec.europa.eu 30. ***www.x-rates.com 31. ***www.zf.ro 62

Master D.A.F.I Studiu privind datoria publică externă a României în perioada 1990-2009

32. ***www.sfin.ro 33. ***www.imf.org/external/pubs 34. ***http://devdata.worldbank.org/DataVisualizer/

63

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful