You are on page 1of 4

ntoarcerea din rai este o carte care trebuie citit si recitit.

Cazut in
dizgratie dup succesul scandalos al primului roman, Maitreyi, cartea nu i-a
gsit locul meritat in patrimonul literaturii fantastice (m rog, semi-fantastice)
universale si nici mcar a celei romnesti. Mare pcat!
ntoarcerea din rai este romanul cu i despre o generaie, chinuit de un
prezent dificil si cateodata absurd, aproape asemnator cu al generaiilor
noastre. Bucuretiul anilor 1932-1933 nu este att de departe de Bucuretiul
anilor 2008-12, lipsesc poate caracterele, sau cine stie poate nu le cunoastem
noi. S-au nscut si triesc inca in anonimatul bruiat de media isterizanta a zilelor
noastre.
Personajul principal al romanului este un brbat tnr, fermector,
cuceritor prin vocaie, un fel de Don Juan, sau playboy daca doriti. Pavel Anicet,
personajul principal, este un tnar cultivat si talentat, posed toate ansele s
devina un cineva. Prietenii lui: Pavel, David, Emilian, Eleazar i triesc cu
febrilitate si intensitate experienele, iubiri si uri ptimae, dar i lipsa de ideal,
care ii indeamna din cnd n cnd la evadri in betii zdravene. Eroii romanului
sunt intelectuali, care caut febril rostul, sensul, substana existenei lor. Cel mai
des se regsesc triti, dezndjduii, disperai. Este vorba despre o generaie
care i privete destinul n ochi, ntr-o sfietoare platitudine si deznadejde.
Mircea Eliade, scria n Memoriile sale:
ntoarcerea din rai nsemna pierderea beatitudinii, a iluziilor i
optimismului care dominaser primii doisprezece ani ai Romniei Mari. mpreun
cu o parte a generaiei mele, trisem adolescena i prima tineree, n aceast
atmosfer i euforie, ncredere i tembelism. tiam acum c acest Rai se afla
undeva n spatele nostru. l pierdusem nainte de a ne fi dat seama c-l
cunoscusem, c, de fapt, fusesem prima i singura generaie care se putuse
bucura de Raiul instalat n 1919-1920. Evident, Paradisul acesta era de ordin
spiritual: era pur i simplu beatitudinea rezultat din mplinirea unui ideal
colectiv. Nu presupunea nici un sindrom paradisiac manifest n viaa social,
economic sau politic. (Memorii, vol.I, editura Humanitas, 1991)
Mircea Eliade a scris primele capitole din romanul ce avea s se intituleze
ntoarcerea din rai spre sfritul cltoriei sale de studii n India (1928-1931).
La Calcutta redacteaza primele capitole din romanul numit iniial Victorii, iar
mai trziu, Petru i Pavel. Dupa publicarea Maitreyi, care a cunoscut un
succes rsuntor prin tematica unei povesti halucinante a unei iubirii imposibile,
revine asupra manuscrisului nceput la Calcutta. Cartea a fost intitulat definitiv
ntoarcerea din rai i a aprut n ianuarie, 1934.
Dorindu-i o singurtate care-i putea asigura linistea sufleteasca, Pavel
Anicet recurge la o soluie tragic i ireversibil, sinuciderea. Consider c acest
gest este forma suprem de libertate. Este vorba, de fapt, despre sinuciderea
ntregii sale generaii. Convulsiile sociale i politice i marcheaz adnc, mai cu
seam pe tinerii intelectuali. Simt n jurul, dar i n interiorul lor, ameninare,
nesiguran, haos.
i aduce aminte furia care l-a cuprins, ura cu care privea orice militar pe
strad, orice coloan de jandarmi. n acele zile din martie 1932, a spart mai
multe geamuri i a zvrlit mai multe pietre n garditi dect oricare dintre
tovarii anonimi care l nconjurau. () i era complet indiferent cine face
revoluia: comunitii, socialitii sau naionalitii. Ceea ce l intereseaz este gestul
revoltei, curajul de a iei n strad i a lovi, a ucide Locotenentul care lovete cu
cizma Jandarmii care calc lumea n picioare
Cartea unei generaii care a trait si poate mai trieste si astzi, nevzut i
necunoscut in mijlocul tragediei zilelor noastre.

Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani
de existenta a blogului. Inainte de blog, demult, am citit doar povestiri fantastice. S-ar putea spune

ca Eliade este unul din scriitorii mei preferati, dar exprimarea ar fi desprinsa din limbajul cotidian si
s-ar pierde mult din substanta simtirilor mele. Asadar, mai potrivit mi se pare sa spun ca Eliade este
unul din scriitorii a carui opera mi s-a infiltrat in suflet. De cate ori am citit din cartile sle, m-am
cufundat intr-o atmosfera densa, intr-un timp indepartat si fascinant, cu oameni supusi
framantarilor de constiinta, cu decoruri patrunzatoare, dar subtil descrise. Desi dedicat mai mult
interiorului decat exteriorului, Eliade reuseste sa te transpuna in atmosfera epocii interbelice fara
sa iti dai seama. Senzatia de regasire a unei lumi trecute este atat de pregnanta, incat eu, cel
putin, de cate ori reluam lectura, inainte de a deschide efectiv cartea, ma gandeam la cele
dinauntrul ei ca la ceva viu- o lume care exista intre paginile cartii, al carei timp incremeneste cand
cartea este inchisa.
Romanul Huliganii face parte din ciclul Intoarcerea din rai, un ciclu neterminat insa. Ca si in
romanul ce il precede, unitatea actiunii nu este data de un singur erou principal, ci de cadrul si
multitudinea de personaje ce se intersecteaza, fiecare cu povestea sa, cu framantarile sale. Ca
personaj generic- tanarul intelectual interbelic, cu preocupari antitetice ce totusi se imbina
armonios- distractia si gandurile profunde, dorinta de innoire, de creare a unei noi oranduiri.
Sentimentele- dragostea, ura se dezvaluie dintr-o perspectiva mai degraba lucida.
Totusi, desi romanul trateaza mai multe destine, mai multe constiinte, as putea spune ca se ocupa
ceva mai mult de Petru Anicet, fratele lui Pavel- personaj al Intoarcerii din rai. Reflectiile lui Petru
despre singuratate sunt tulburatoare:
"- Draga Alexandre, nici prietenia ta, nici dragostea mamei sau a Anisoarei nu ma va putea tine un
minut mai mult in viata, in ceasul cand va trebui sa mor... Asta e singuratatea. "
El este, de altfel, un personaj care intriga sau cel putin impinge catre o meditatie profunda.
Penduland intre nevoia de contemplare, de accedere la planuri superioare ale existentei si nevoile
pamantesti stringente- zbaterea intr-o saracie lucie, imbinand samanta geniului cu instinctele de
supravietuire, Petru nazuieste catre o morala proprie, catre o viziune apropiata de metafizica. Nu
este singurul cu astfel de aspiratii, insa la el acel sambure de geniu creeaza unicitatea,
desprinderea de restul lumii.
Catre o morala proprie tinde si prietenul sau, Alexandru, insa pentru el miezul problemei il
constituie libertatea, pe care o intelege dupa propriile reguli, nesocotindu-le pe ale societatii fara
mustrari de constiinta. Ceea ce este remarcabil la acesti tineri este constientizarea propriei
constiinte si, chiar daca exced limitele moralei colective, instapanite in societate pana atunci,
raman fideli constiintei lor, telurilor lor interioare.
Iubirea nu este siropoasa, ci este ancorata in realitate, chiar si atunci cand naste fapte nebunestiverosimilul nu lipseste nici in nebunie, ilustrat prin Mitica Gheorghiu, cel a carui dragoste lipsita de
reciprocitate il impinge pe marginea prapastiei, ajungand ca, in loc de iubire, sa simta o nefireasca
ura si o dorinta perversa de a o face sa sufere pe cea pe care o iubise. Daca ma gandesc bine,
iubirile amintite sau doar sugerate in acest roman poarta povara neimplinirii- reciprocitate perfecta
nu exista si, chiar si acolo unde aparentele arata contrariul, lipseste totusi ceva care sa implineasca
intregul. Unirea trupurilor nu este suficienta. Renuntarea de sine in numele iubirii este unilaterala
si, evident, impiedica cercul sa se inchida.
Si, din moment ce am vorbit despre iubire, inseamna ca romanul are si personaje feminine, mai
puternic sau mai putin conturate. N-am prea gasit insa motive sa empatizez cu vreunul din ele, ci
mai degraba m-am regasit in unele din gandurile lui Petru Anicet. Apropo de ganduri, mi-a placut
mult tehnica folosita de Eliade de a trece din vocea naratorului la vocea interioara a cate unui
personaj, fara vreun preaviz si pastrand totusi naturaletea discursului.
Ce-as mai putea adauga? Poate doar faptul binecunoscut ca exista carti ce nu se demodeaza
niciodata, care starnesc aceeasi fascinatie o data cu trecerea fiecarei generatii de cititori, carti
menite a fi descoperite si redescoperite mereu.

Proza fantastica Domnishoara Christina incepe cu prezentarea unei mese de


seara, moment in care facem cunostinta cu personajele povestirii: doamna
2

Moscu, cele doua fiice ale sale Sanda si Simina, domnul Egor Paschievici, pictor,
si domnul Nazarie profesor universitar, venit pentru sapaturile de la Balanoaia.
Tot in cadrul acestei cine ne este si introdusa si domnisoara Christina, sora
doamnei Moscu, moarta cu 30 de ani in urma.
In romanul lui Mircea Eliade,cea care incearca atingerea absolutului este
femeia -Domnisoara Christina,care,de pe celalalt tarm,incearca aventura
destinului cu Egor-reprezentand taramul vietii,al muritorilor.Pe punctul de a-si
exercita influenta malefica,nefasta asupra lui Egor, aventura esueza.
La conacul familiei Moscu ,din Campia Dunarii, se intampla lucruri
extraordinare,cum ar fi:pieirea peste noapte a vitelor slabite,a servitorilor;
Simina ,fetita cea mica,se comporta ca o vrajitoare;Sanda,fata cea mare si
doamna Moscu au stari ciudate; oaspetii care sosesc la conac:pictorul
Egor Paschievici si arheologul Nazarie,simt o atmosfera apasatoare.
Sanda,fiica cea mare a doamnei Moscu,studenta la Bucuresti,este indragostita de
Egor, drept pentru care il si invitase la conacul mamei ei-vaduva.Conacul era insa
bantuit de o se strigoaica,domnisoara Christina,sora doamnei Moscu,omorata in
timpul Rascoalei din 1907.
Dupa cina,Egor si Nazarie,in timp ce stau de vorba in camera lui Egor simt
prezenta unui strigoi ce umbla fara a fi vazut.Intr-un moment de mare groaza
care-i incearca pe amandoi,sorbira din paharele de coniac pentru ca nu era usor:
"Sa simti cum cineva se apropie de tine si se pregateste sa te asculte,cineva pe
care nu-l vezi,dar a carui prezenta o simti in bataia sangelui si o recunosti in
sclipirea ochilor vecinului tau..."
Simina,care detinea o forta speciala,insista ca Egor sa fie lasat singur.Asa a
avut loc a doua intalnire a celor doi,de data aceasta in camera Christinei,camera
in care exista un splendid tablou al acesteia pictat de celebrul Mirea.Pictorul Egor
cade prada pasiunii erotice a domnisoarei aparandu-i din nou in vis, somnul
devine un cosmar si din toti ce-i care-i apar in vis Christina domina.
Aceasta prima intalnire precizeaza nuante semnificative.Christina se refuza pe
sine ca strigoi si incearca o reintoarcere in lumea oamenilor,pe calea unei
dragoste normale.Dorintele de femeie o fac femeie,dar Christina ramane
suspendata intre abur si carne,forma incerta,halucinanta.
Simina stapaneste arta seductiei fiind la fel de violenta ca si maestra ei,ea
devine chiar Christina intr-o varianta diurna.
Refuzand iubirea,Egor iese din transa.Dupa ce descopera sangele care clocoteste
in rana Christinei, Egor isi confirma ideea ca ea este moarta si ruptura se produce
nu inainte ca Domnisoara Christina sa rosteasca un blestem: "Ma vei cauta o
viata intreaga,fara sa ma gasesti!Vei muri tanar,ducand in mormant suvita asta
de par..."
Trezindu-se din halucinatie,Egor rastoarna lampa,producand un mare incendiu
la conac .El rupe portretul Christinei ,o gaseste pe Simina lipsita de vlaga in
pivnita si potrivit traditiei populare,infige un fier de plug in trupul Christinei,sub
obsesia unui glas care-l striga "-Egor!...Egor..."
Sanda moare lent,doica si mai ales doamna Moscu se prabusesc definitiv in
nebunie.Totul se tulbura,timpul curge inapoi,oamenii incep sa se comporte ca in
1907,cuprinsi de acelasi vant de spaima,disperare si furie neputincioasa.
Cu victoria finala,eroul se sacrifica pe el insusi.Singur cu nostalgia si blestemul
Christinei, care deja il chinuie, Egor ramane muritorul care a invins pierzand.
Isabel si apele diavolului este prima opera pe care Mircea Eliade a publicat-o in
volum. Scrisese pana atunci cel putin doua romane, pana tarziu in manuscris, si publicase
studii si articole stiintifice. Surprinzator insa, la acesata prima intalnire cu publicul
romanesc, prozatorul Eliade, aflat in India, ofera o stranie poveste de dragoste care se
petrece chiar in India. Numai ca locul actiunii reprezinta in romanul sau de debut doar un
fundal, cu rolul de contrapunct exotic la lumea inchisa a colonistilor britanici din randul

careia fac parte personajele. Adevarata masura a elanului sau de prozator e de gasit
altundeva, in framantarile personajului central al romanului, savant mistuit de pasiuni
stiintifice si patimi omenesti, gata sa se supuna oricarei experiente pentru a dobandi
bogatie interioara.