IMPLEMENTAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT HACCP IN INDUSTRIA ALIMENTARA

Studiu de caz: http://www.foodandbar.ro/dosar/dosar-toamna-se-numara-haccp.html

STUDII DE CAZ: IN ATENTIA AGENTILOR ECONOMICI.

1. STUDIU HACCP 2. 4. 6. CARNEA 3. METODE 5. TEHNOLOGIA CA MATERIE PRINCIPIILE DE TEHNOLOGIA FABRICARII PRIMA SI CARACTERISTICILE A DE EI CARNII CARNII MEZELURILOR CARNE

CONSERVARII CONSERVARE FABRICARII CONSERVELOR

7. TEMPERATURI IN INDUSTRIA ALIMENTARA

În perioada pe care o parcurgem, consumatorii devin din ce în ce mai con tien i de aspectele igienice ale vie ii i alimenta iei lor i de aceea a devenit absolut obligatoriu ca to i produc torii de alimente ( fabrici lactate, mezeluri, morarit, panificatie, laboratoare; cofetarie-patiserie, unitati de productie; carmangerii, macelarii, catering, restaurante, fast-food, segmentul bauturi; segmental ambalaje ) s respecte atât exigen ele tehnologice, cât i pe cele de ordin igienico-sanitar.

Sistemele moderne de asigurare i conducere a calit ii care fac obiectul standardelor din seria ISO 9000, realizarea calit ii totale în industria alimentar sunt obiective care nu se pot atinge f r a fi rezolvat mai întâi problema produc iei igienice. În rile cu o industrie i o economie dezvoltat ( rile din Uniunea European , Statele Unite, Canada) înc din perioada anilor ¶80 s-a preconizat introducerea sistemelor bazate pe evaluarea i prevenirea riscurilor asociate produc iei de alimente, de tipul HACCP. HACCP este un acronim care provine de la expresia din limba englez ,,Hazard Analysis Critical Control Points´, care este o metod sistematic de identificare, evaluare i control a riscurilor associate produselor alimentare. Multe cazuri de îmboln viri alimentare se datoreaz consumului de preparate din carne, cauza fiind

microorganismele prezente în flora intestinal a animalelor s n toase sau a celor bolnave, dar care nu au fost detectate la inspec iile veterinare de rutin . Aceste microorganisme, prezente ini ial în num r redus, se pot înmul i atunci când produsul este incorrect prelucrat, transportat, depozitat sau preparat. Prevenirea îmboln virilor de origine alimentar depinde, deci, de m surile de control aplicate de-a lungul întregului circuit al produsului respective, de la animalul viu i pân la consumul produsului finit. Utilizarea unor practici bune de lucru (GMP), cuplat cu efectuarea unor analize de laborator ale produsului finit, nu d întotdeauna rezultatele dorite. Problema siguran ei pentru consum a produselor finite poate fi rezolvat complet doar prin aplicarea sistemului HACCP, care permite identificarea i men inerea sub control a riscurilor identificate. Este universal acceptat ast zi faptul c metoda HACCP este deosebit de important pentru industria c rnii. R spândirea acestei metode va spori încrederea consumatorilor în produsele de carne i va reduce barierele în comer ul interna ional. Industria alimentara poate ob ine mai multe beneficii prin aplicarea metodei HACCP, principalul fiind acela c aceast metod reprezint instrumental de management cel mai eficient, chiar din punct de vedere al costurilor, pentru producerea unor alimente cât mai sigure pentru consum cu tehnologia existent . Planul HACCP nu se elaboreaz pentru a înlocui norme i directive curente sau programe existente în întreprindere. El trebuie s se concentreze pe prevenirea riscurilor pentru protejarea s n t ii publice, s minimalizeze aceste riscuri sau, dac este posibil, s le elimine. O mare problem ce poate s apar în industria alimentara este atunci când întreprinderea încearc s includ toate procedurile standard de lucru într-un plan HACCP. O a doua problem major apare atunci când clien ii solicit ca toate cerin ele lor s fie incluse în planul HACCP ai furnizorului.

În întreprinderile din Uniunea European efectiv din orice plan HACCP, f r a-l substitui îns .

i în alte

ri exist dou programe esen iale aplicate la fabricarea

produselor din carne: codurile de bune practici de lucru (GMP) i programele de igienizare. Ambele programe fac parte

Selectarea echipei HACCP Faza ini ial în elaborarea i aplicarea unui plan HACCP pentru orice unitate o constituie alc tuirea unei echipe multidisciplinare. Din echip fac parte speciali ti în produc ie, refrigerare, asigurarea calit ii, microbiologie, management. Dup selectarea echipei, membri ei trebuie instrui i în leg tur cu riscurile microbiologice, chimice, fizice care trebuie monitorizate i controlate.

Descrierea produsului
Se stabile te exact produsul, re eta de fabrica ie, caracteristicile, forma de livrare i care sunt abuzurile posibile în timpul distribu iei i consumului.

Identificarea utiliz rii inten ionate
Se identific segmentele de popula ie mai expuse la risc ce vor consuma produsul respsctiv:b trâni, copii, imunodepresivi etc.

Construirea i verificarea diagramei de flux Diagrama de flux trebuie s furnizeze o descriere complet a tuturor etapelor pornind de la materia prim produsul finit. Echipa va trebui s inspecteze opera iile la fa a locului, verificând dac diagrama este corect i pân la

i exact .

Identificarea riscurilor
Factorii ce trebuiesc lua i în considerare la analiza riscurilor sunt:

y y y y y y y y y y

propriet ile intrinseci ale produsului în timpul fabrica ie i dup fabrica ie; procesele tehnologice; con inutul microbian în timpul i dup fabricare; proiectarea i amplasarea utilajelor; procedee de ambalare; tehnici de cur enie i dezinfec ie; s n tatea, igiena i instruirea lucr torilor; livrarea i p strarea produsului; modul de preparare i consum; practicile consumatorilor.

Pentru analiza riscurilor la preparatele din carne sunt foarte utile informa iile cu privire la produsele returnate, precum i analiza datelor epidemiologice. Riscuri fizice. Principalele riscuri fizice sunt reprezentate de: sticl , metal, oase, lemn, plastic, cauciuc, pietricele, alice, ace de sering i alte corpuri str ine, care pot d una consumatorilor. Aceste riscuri pot fi cel mai bine prevenite prin selectarea furnizorilor pe baza existen ei unor programe HACCP eficiente, prin verificarea materiilor prime recep ionate i prin controlarea condi iilor de fabrica ie. Prevenirea contamin rii cu sticl începe prin utilizarea exclusiv a geamurilor i a corpurilor de iluminat protejate în sec iile de fabrica ie. Fragmentele de os reprezint o preocupare permanent la produsele din carne. Pentru anumite produse, prezen a lor poate fi minimizat , darn u prevenit (la produsele tocate grosier). Un program de control eficient trebuie s includ urm rirea tendin ei de apari ie a defectelor de aceast natur defecte. Recent a fost aprobat utilizarea unei instala ii care detecteaz particulele str ine ce au dimensiuni minime de 0,8mm i cu ajutorul c reia pot fi testate produsele suspectate de riscuri fizice. Se consider c particulele cu dimensiuni sub 0,8mm nu prezint pericol pentru s n tatea consumatorilor. Riscuri chimice. Un risc chimic posibil este excesul de azotit de sodium, care provine din utilizarea necorespunz toare a amestecurilor de s rare. Acest risc a fost recunoscut cu decenii în urm de c tre USDA, care a stabilit necesitatea controlului pentru minimizarea lui. Alte riscuri posibile sunt reziduurile de pesticide, antibiotice, medicamente cu sulf, agen i de sp lare i dezinfectare, lubrifian i. Amestecarea c rnii de la diferite specii de animale poate constitui un risc. Unul din motive este acela c un num r redus de consumatori sunt alergici la carnea provenit de la anumite specii de animale. De asemenea, un produs din carne de vit în care a fost introdus în mod nepermis carne de porc risc s nu fi fost tratat corespunz tor pentru distrugerea unor i r spunderea lucr torilor pentru cre terea procentului de

parazi i. De aceea, trebuie folosite procedee eficiente de prevenire a erorilor în re etele i tehnologiile de fabrica ie sau a contamin rii cu carne r mas în instala ie la trecerea de la fabrica ia unui produs la altul. Riscuri biologice. Clasificarea riscurilor biologice s-a f cut în func ie de severitate. Aceast clasificare st la baza stabilirii planurilor de e antionare, a c ror severitate cre te în func ie de severitatea riscurilor identificate. Pentru produsele din carne exist urm toarele categorii de risc:
y Bacterii patogene în form vegetativ , care pot fi prezente în materii prime i ingrediente i care sunt distruse în timpul fabrica iei. Deoarece bacteriile patogene nesporulate nu supravie uiesc procesului tehnologic, nu este necesar testarea materiilor prime i a ingredientelor sub acest aspect; y Bacterii sporulate care pot supravie ui proceselor tehnologice ce nu prev d o etap de sterilizare. Refrigerarea sub 10ÛC previne dezvoltarea acestor bacterii. Întotdeauna se va porni de la presupunerea c produsul con ine bacterii patogene, indifferent cât de mic ar fi probabilitatea existen ei lor i, deci, refrigerarea este esen ial pentru siguran a produselor nesterilizate; y Bacterii patogene care pot recontamina produsele dup fabricare, înainte de consum. Aceste bacterii vor fi controlate prin proiectarea igienic a întreprinderii pentru minimizarea riscului de contaminare încruci at de la materiile prime la produsele prelucrate, prin aplicarea unui program eficient de igienizare sau prin preg tirea i informarea corespunz toare a personalului implicat în manipularea, depozitarea i distribuirea produsului.

Determinarea punctelor critice de control i a limitelor critice Recep ia i preg tirea materiilor prime. Alc tuirea compozi iei (CCP2) Din categoria opera iilor preg titoare fac parte: dezosarea, cânt rirea, tocarea, amestecarea, prepararea amestecurilor de s rare etc. Riscurile de preocupare major în cursul acestor opera ii sunt de natur fizic i chimic .

Riscurile chimice poten iale sunt ad ugarea de azotit de sodiu în exces i amestecarea c rnii provenite de la diferite specii de animale (atunci când acest lucru nu este prev zut în re et ). Riscurile fizice care pot apare sunt fragmente de oase, metal, sticl i alte materiale str ine. Aceste riscuri fizice sunt

cel mai bine controlate prin procurarea ingredientelor de la furnizori care au implementat un system HACCP efficient i prin monitorizarea ingredientelor recep ionate. Gradul de monitorizare trebuie s reflecte tipul de risc, nivelul riscului pentru fiecare ingredient i încrederea în eficien a sistemului HCCP al furnizorilor. Procedeele industriale de recep ie i depozitare a c rnii proaspete nu trebuie s permit sc parea de sub control a riscurilor biologice. În plus, procedeele obi nuite folosite la decongelarea c rnii nu ridic nivelul riscurilor biologice pân la

o valoare inacceptabil . Gre elile effectuate în timpul p str rii i decongel rii c rnii crude vor avea o influien asupra calit ii tehnologice i eventual asupra alter rii decât asupra inocuit ii.

mai mare

Alte ingrediente folosite la fabricarea preparatelor din carne constituie rar o surs de riscuri biologice pentru produsele fabricate. Excep ie fac condimentele care se adaug dup tratamentul termic i pot fi o surs de contaminare. Acest risc poate fi controlat prin aplicarea unor tratamente (iradiere) condimentelor. Cur enia instala iilor i a mediului ambiant în care se p streaz carnea crud i aplicate corespunz tor. Tratamentul termic (CCP1) Exist o multitudine de variante de tratamente termice folosite la fabricarea preparatelor din carne: înc lzire pe baie de ap , fiebere în ap , pr jire în ulei, pasteurizare, sterilizare, afumare la cald. Produsele pot fi supuse tratamentului termic în pungi sau casolete din plastic, cutii, membrane, forme i t vi speciale. Metoda de tratament termic utilizat influen eaz viteza de p trundere a c ldurii i omogenitatea înc lzirii. Procesul de tratare termic trebuie controlat pentru a se atinge dou obiective: 1.Prevenirea multiplic rii excessive a microorganismelor în timpul înc lzirii, înaintea atingerii temperaturii letale. Bacteriile patogene se pot multiplica în timpul înc lzirii foarte lente în domeniul de temperatur cuprins între 10ÛC i 52ÛC. Teoretic, aceasta poate duce la producerea i la acumularea de toxin termostabil . Când se atinge temperatura letal , celulele vegetative sunt distruse. Riscul apari iei i acumul rii toxinlor este foarte redus, dar trebuie luat în considerare. O alt problem o reprezint deshidratarea în timpul fazei ini iale a înc lzirii, în special la suprafa a produselor care nu sunt acoperite etan . Reducerea activit ii apei la suprafa a produsului poate cre te rezisten a la înc lzire i favoriza supravie uirea bacteriilor patogene. 2.Realizarea temperaturii interne minime în întregul produs, ceea ce necesit men inerea produsului la o temperatur intern minim un anumit timp. Aceasta este cea mai simpl cale de a realiza siguran a microbiologic a produselor. Întrucât produsele gata de consum prezint risc major de prezen a enterobacteriilor patogene, la stabilirea i se preg te te compozi ia este

important , dar nu reprezint un pericol real pentru siguran a produselor, dac programele de cur enie sunt elaborate serios

regimului de tratament termic se vor lua în considera ie datele despre Salmonella i Listeria monocytogenes. R cirea (CCP2) R cirea se impune ca o continuare a procesului de tratare termic . Pe de alt parte, r cirea este foarte important pentru a ine sub control germinarea sporilor care au supravie uit tratamentului termic i multiplicarea microorganismelor.

Este foarte important viteza r cirii de la 52ÛC pân la20ÛC. Sub 20ÛC, bacteriile patogene sporulate mezofile care ar putea fi prezente în produsele din carne se multiplic încet, iar sub 10ÛC multiplicarea înceteaz . R cirea se poate realize prin mai multe metode: stropire cu ap , b i de ap sau ap i ghea , aer rece, dioxid de

carbon sau azot lichid. Produsul poate fi a ezat pe gr tare, pe benzi transportoare sau imersat în ap . Produsele care se ambaleaz sub vid trebuie refrigerate înaintea ambal rii, pentru a evita desprinderea i încre irea foliei. În cursul opera iei de r cire i, eventual, în timpul por ion rii i ambal rii, produsul este expus unei poten iale contamin ri. O problem general este condensarea, care poate fi o surs de contaminare microbian a produselor care se r cesc. Contaminarea de la apa de r cire reprezint o problem pentru calitatea, dar nu pentru siguran a de consum a produselor care se vând în stare refrigerat sau congelat , întrucât microorganismele de contaminare nu se pot dezvolta. Ambalarea (CCP2) Preparatele din carne sunt introduse în navete sau cutii pentru depozitarea ulterioar i pentru livrare. Riscul

contamin rii cu microorganisme patogene este controlabil prin aplicarea unor programe de igienizare a mediului de produc ie i prin educarea lucr torilor. Codificarea i etichetarea corespunz toare a acestor produse este un punct de control, deoarece este esen ial atât pentru monitorizare, cât i pentru verificarea return rilor de produse. Depozitarea i livrarea (CCP2)
Produsele gata de consum, pe baz de carne, fiind perisabile, vor fi depozitate i livrate la maximum 5ÛC. Modific rile microbiologice care apar în aceste produse în timpul depozit rii i livr rii sunt influen ate de mai mul i factori: ingrediente, înc lzirea, r cirea, compozi ia produsului, ambalare, contaminare dup tratament termic. Riscurile biologice sunt determinate de efectele combinate ale acestor factori i de condi iile de depozitare i livrare.

Monitorizarea Monitorizarea trebuie s se bazeze pe m sur tori rapide, pentru a putea corecta în timpul util erorilor intervenite, f r a compromite siguran a în consum a produselor finite. Metodele de monitorizare folosite sunt:
y y y y y Observare vizual ; M surarea temperaturii; M surarea duratei; M surarea pH-ului; M surarea umidit ii.

Ideal ar fi monitorizarea continu , corelat cu corectarea automat a condi iilor de fabricare. Dac nu este posibil o monitorizare continu , frecven a monitoriz rii trebuie determinat pe baze statistice.

Eficien a sistemului HACCP depinde de precizia instrumentelor monitorizare. Ace tia trebuie:
y y y y s în eleag scopul fiec rei etape în cadrul procesului; s în eleag importan a monitoriz rii acestei etape; s - i cunoasc responsabilitatea în ceea ce prive te controlul unei anumite etape; s realizeze faptul c siguran a în consum a produselor depinde de activitatea lor.

i de instruirea lucr torilor implica i în

Activitatea lucr torilor implica i în monitorizare este verificat de personalul care face evaluarea func ion rii sistemului HACCP.

Ac iuni corrective
Utilizarea HACCP la fabricarea preparatelor din carne nu garanteaz faptul c nu vor apare riscuri, ci c ele sunt controlabile i vor fi mai pu ine.

Atunci când apar devia ii în punctele critice de control sunt necesare o serie de m suri corrective. Toate devia iile de la limitele critice trebuie înregistrate. Înregistr rile trebuie s dea informa ii cu privire la ce s-a întâmplat i de ce, ac iunile întreprinse pentru prevenirea apari iei lor în viitor, ce s-a dispus în leg tur recondi ionarea produsului sc pat de sub control. cu produsul i cine a fost implicat în

P strarea înregistr rilor
Tipul i num rul înregistr rilor trebuie s reflecte severitatea riscului, metodele folosite pentru controlarea riscurilor i metodele de înregistrare a m sur torilor. O etap din process cu risc i frecven documenta ie serioas . sc zute i cu posibilit i de control cunoscute de mult timp i care i-au dovedit eficacitatea nu ridicate i cu posibilit i mai reduse de control necesit o necesit înregistr ri foarte numeroase. Un proces care con ine risc cu severitate i frecven

Scopul p str rii înregistr rilor este de a furniza informa ii ce vor fi folosite pentru a verifica dac procesul a fost sub control sau nu. Înregistr rile trebuie p strate pân la expirarea termenului de valabilitate a produsului.

Verificarea O form obi nuit procesului. i simpl de verificare, dar foarte util , este verificarea metodelor de monitorizare de c tre

persoanele neimplicate în aceast opera ie, pentru a avea siguran a corectitudinii monitoriz rii i a inerii sub control a

Se verific înregistr rile devia iilor i ale tendin elor de ie ire de sub control. Se verific dac limitele critice sunt corespunz toare i dac planul HACCP func ioneaz .

1. CARNEA CA MATERIE PRIMA SI CARACTERISTICILE EI Prin carne se intelege musculatura striata a scheletului cu toate tesuturile cu care vine in legatura naturala. Celelalte parti comestibile din corpul animalelor poarta denumirea de subproduse (picioare, urechi, burta etc.) si de organe ( limba, ficat, creier, inima, rinichi, splina, pulmon etc.). In abator carnea se obtine sub forma de sferturi de carcasa pentru bovine, jumatati de carcasa cu sau fara slanina pentru porcine, carcase intregi eviscerate pentru ovine, carcase intregi eviscerate sau neeviscerate pentru pasari. De la abator carnea se preia in stare calda (pentru bradt) zvantata sau refrigerata. 1.1.Structura carnii Din punct de vedere morfologic carnea cuprinde mai multe tesuturi ca: tesut muscular striat, tesut conjunctiv, tesut adipos, tesut osos, vase sanguine si nervi. Raportul cantitativ al acestor tesuturi determina calitatea si valoarea alimentara a carnii, precum si prelucrarile la care se preteaza. a. Tesutul muscular este deci tesutul predominant din carne. Acest tesut este format din celule specializate in vederea asigurarii miscarii corpului, numite fibre musculare, care la animalele tinere sunt mai fine. Grupele de fibre sunt unite intre ele prin tesut conjunctiv, in fascicule musculare care la randul lor prin unire formeaza muschii. Muschii sunt acoperiti cu membrane de tesut conjunctiv. La capete muschiul se subtiaza, iar fibrele musculare se continua cu fibre tendinoase, de forma unor fasii rezistente, prin care muschiul se prinde de oase, cartilage sau diverse organe pe care le pune in miscare. Fibrele musculare sunt alcatuite din: miofibrile, in compozitia carora intra miozina si actina, reprezentand circa 53% din totalul proteinelor; plasma musculara formata din miogen, mioalbumina, globulina si mioglobina reprezentand, in total, circa 37% din totalul proteinelor; membrana (sarcolema) formata din colagen si elastina reprezentand circa 10% din totalitatea proteinelor fibrei; nucleul diformat din nucleoproteide. b. Tesutul conjunctiv formeaza membranele care acopera muschiul (fascii, aponevroze) si care trimit pereti despartitori intre fasciculele si fibrele musculare precum si tendoanele si ligamentele care leaga oasele intre ele, peretii vaselor etc. Tesutul conjunctiv este format din scleroproteine- colagen si elastina- care se afla in fibrele musculare in proportie de circa 2% din totalul fibrei, iar muschiul intreg in proportie de pana la 12%, in unele parti ale carcasei depasind 20%. Colagenul este o substanta proteica insolubila si nedigestibila; prin prelucrari termice pana la 1000 C, in prezenta apei, el se hidrolizeaza transformandu-se in gelatina care este solubila si digestibila.

c. Tesutul adipos este o forma modificata a tesutului conjunctiv care ia nastere prin transformarea celulelor conjunctive in celule adipoase in care se acumuleaza grasime. d. Tesutul osos este tesutul de sprijin al musculaturii, fiind format dintr-o substanta fundamentala -; oseina- care este impregnata cu saruri minerale ce dau tesutului consistenta rigida. Oasele crude, asa cum rezulta in productie, au urmatoarea compozitie chimica: apa 40%, grasime 16%, substante proteice (oseina)) 12%, saruri minerale 32%. Dintre sarurile minerale ponderea cea mai mare o au carbonatul si fosfatul de calciu. 1.2. Compozitia chimica a carnii Compozitia chimica a carnii este in functie de proportia diferitelor tesuturi variind, in cadrul aceleiasi specii, dupa starea de ingrasare, varsta, sex si rasa, asa dupa cum rezulta si din tabelul nr.20. Valoarea alimentara a carnii nu este determinata numai de numarul de calorii ci, in primul rand, de albumina digestibila si de calitatea aminoacizilor. Este foarte cunoscut faptul ca nu toti amino-acizii pot fi sintetizati de organismul omenesc; acei ce nu sunt sintetizati de organism sunt denumiti amino-acizi esentiali si trebuie introdusi in organism prin alimentatie.(Tabelul nr. 21 si Tabelul nr. 22) In afara de vitaminele mentionate, in carne si organe se mai gasesc si vitaminele C, A, D si E si anume: in carnea de bovine se gasesc pana la 10 mg/100 g vitamina C, 0,02 mg/100 g vitamina A, 6 mg/100 g vitamina E si 13,2 U.I. vitamina D; ficatul contine 37,5 mg/100 g vitamina C, 15 mg/100 g vitamina A, 50 mg/100 g vitamina E si pana la 50 U.I vitamina D. In cursul lucrarii este aratata influenta pe care o au unele procese de prelucrare asupra vitaminelor. Din punct de vedere alimentar o deosebita importanta o prezinta si proprietatile organoleptice ale diferitelor carnuri, in special aroma. Aceasta este data de substantele volatile specifice grasimii, precum si de substantele extractive ale tesutului muscular, in special de bazele purinice. Intre substantele de aroma se considera ca facand parte si aldehidele, eterii si acizii cu molecula mica. Carnea de pasare, fiind mai bogata in substante extractive decat carnea de porc, are o aroma specifica mai pronuntata. Aroma specifica a supei de gaina a fost demonstrata ca fiind determinata de unii compusi care contin grupa carbonil. Importanta grasimii este data de punctul de topire, care cu cat este mai apropiat de temperatura corpului, cu atat este mai bine utilizata de organism. Din acest punct de vedere primul loc il ocupa grasimea de pasare, apoi grasimea de porc si in cele din urma cea de bovine si ovine. Coeficientul de asimilare al carnii este de 82-83%, proteinele asimilandu-se in proportie de 96-98%. In carne au fost identificate si o serie de enzime, dintre care enzimele proteolitice si lipolitice avand un mare rol in procesele de maturare si de conservare. 1.3. Modificarile carnii dupa taiere a. Maturatia. Carnea proaspata sufera imediat dupa taiere o serie de modificari determinate de intreruperea fluxului de substante nutritive si de oxigen pe de o parte si de actiunea enzimelor proprii pe de alta parte. Astfel procesele biochimice din muschi, legate de fenomenul contractiei musculare care in viata se manifesta prin glicoliza cu formare de acid lactic urmata apoi de refacerea glicogenului (glicogeneza), devin ireversibile, incat in muschi se produce o acumulare de acid lactic. Paralel cu descompunerea glicogenului are loc si descompunerea acidului adenozin-trifosforic, sub influenta fermentativa a enzimelor din miozina, cu punerea in libertate de acid fosforic. Din aceasta cauza reactia carnii se modifica, pH-ul deplasandu-se de la 7,1 la 5,6-5,8. In aceasta faza se produce o intarire si o scurtare a fibrei musculare, manifestata prin intepenirea muschiului, cunoscuta sub denumirea de rigiditate musculara.

Dupa Szent-Gyorgy rigiditatea este datorita intre altele si formarii complexului actomiozina (compus hidrofob). Rigiditatea apare la 2-5 ore de la suprimarea vietii animalului. Dupa aproximativ 24 ore, rigiditatea incepe sa scada, din cauza descompunerii complexului actomiozina in actina si miozina (compus hidrofil), in acelasi timp producandu-se eliberarea calciului din compusii cu proteina si trecerea lui in solutie, ceea ce influenteaza de asemenea proprietatea de hidratare a carnii. b. Alterarea carnii. In cazul in care carnea este mentinuta in conditii naturale, la temperatura si umiditate ridicata. O data cu procesele biochimice care determina imbunatatirea proprietatilor organoleptice se produce o dezvoltare de germeni, care modifica in rau proprietatile carnii si se produc atat procese aerobe cat si procese anaerobe. In aceste procese se dezvolta o serie de bacterii; in primul rand cele care descompun molecula proteica, apoi cele care asimileaza produsii de descompunere. Acest proces poarta denumirea de putrefactie. Masa principala a bacteriilor se raspandeste in profunzime numai pe tesutul conjunctiv, ajungand pana la periost, fenomen favorizat de pH-ul mai ridicat al tesutului conjunctiv. Ajungand la periost, microflora de putrefactie se raspandeste in lungul acestuia (datorita structurii laxe a periostului) si ajunge in tesuturile musculare inconjuratoare, din care cauza aici descompunerea proteinelor incepe destul de repede. Prin aceasta se explica de ce la carnea cu infectare microbiana exogena semnele de putrefactie se constata a fi mai intense in tesuturile de langa os (miros de os). Procesele chimice care au loc in timpul putrefactiei sunt variate. La dezaminarea hidrolitica se formeaza amoniac si oxi-acizi, la dezaminarea prin reducere rezulta acizi grasi volatili si amoniac, iar la dezaminarea oxidativa se formeaza amoniac si acizi cetonici, care sub influenta carboxilazei se transforma in aldehide si acid carbonic. La decarboxilare, cu participarea enzimelor microorganismelor -; decarboxilaza -; se formeaza amine, dintre care unele au actiuni toxice, ca de exemplu histamina si triptamina. Actiunea microbiana asupra amino-acizilor cu sulf (cistina, cisteina si metionina) duce la formare a de produsi rau mirositori. c. Incingerea carnii. Procesul de incingere a carnii este un proces foarte avansat de autoliza, care apare in carne sub influenta enzimelor proprii, de cele mai multe ori fara participarea microflorei, ca urmare a ingramadirii carnii calde imediat dupa taiere, aceasta fiind lipsita de aeratie. Incingerea poate aparea si in timpul prelucrarii prin frig a carcaselor de carne mari si grase care se racesc incet. Deosebirea incingerii de putrefactia anaeroba o constituie paloarea musculaturii, mirosul acid, asemanator cu al continutului stomacal nedigerat de la rumegatoare si consistenta scazuta a carnii. Nu apare coloratia verde si nici mirosul amoniacal special putrefactiei. d. Mucegairea carnii. Mucegairea este un proces de alterare produs prin dezvoltarea, pe suprafata sau in interiorul carnii, a diferitelor specii de mucegaiuri. Mucegaiurile se dezvolta pe carnea pastrata in locuri neaerisite si cu umiditate mare. 2. PRINCIPIILE CONSERVARII CARNII Carnea fiind un aliment cu un continut mare de apa, substante proteice si grasimi este un mediu favorabil dezvoltarii microorganismelor in cazul pastrarii ei in conditii naturale; ea este expusa usor alterarii nu numai datorita actiunii microorganismelor care descompun substantele proteice ci si datorita actiunii luminii si a oxigenului din aer, care degradeaza substantele grase. Spre deosebire de produsele vegetale, carnea prin alterare poate aduce nu numai pagube materiale, ci poate sa faca si victime omenesti (uneori in mare masura), prin dezvoltarea germenilor toxigeni sau a inmultirii unor germeni, conditionat patogeni, care produc tulburari in organism. In cazul conservarii carnii, trebuie inlaturata de la conservare carnea care initial nu este salubra. De asemenea trebuie asigurate conditii care impiedica inmultirea paratificilor si a altor bacterii toxigene sau toxifore, precum si a mucegaiurilor. Totodata trebuie ca, prin conservare, sa se previna sau sa se intarzie schimbarile organoleptice de gust, miros, structura, aspect precum si pierderile de substante nutritive sau de alte elemente care contribuie la pastrarea calitatii initiale a carnii. Metodele de conservare, aplicate in industria carnii, trebuie sa impiedice, in primul rand, dezvoltarea microorganismelor.

Pentru ca microorganismele sa se poata dezvolta au nevoie de anumite conditii de umiditate si temperatura, precum si de prezenta sau absenta oxigenului. Clasificarea microorganismelor dupa conditiile de temperatura necesare dezvoltarii lor este aratata in tabelul nr.23. 3. METODE DE CONSERVARE A CARNII Conservarea carnii se poate realiza prin metode fizice, fizico-chimice si chimice. a. Metode fizice. Agentii fizici folositi frecvent la conservarea carnii sunt frigul si caldura. Frigul se aplica in special in procesele de refrigerare si congelare a carnii, iar caldura se aplica in special in procesele de fierbere, pasteurizare, sterilizare etc., unele procedee tehnologice (ex.: deshidratarea carnii) pot fi realizate fie prin aplicarea caldurii (uscarea obisnuita), fie prin aplicarea frigului (uscarea prin sublimare). De asemenea se pot folosi pentru sterilizare curenti alternativi de inalta frecventa care produc incalzire. b. Metode fizico-chimice. In cadrul metodelor fizico-chimice de conservare sunt folosite in special radiatiile. Radiatiile sunt de trei feluri: corpusculare sau electronice, electromagnetice si mecanice. Din categoria radiatiilor electronice fac parte radiatiile sau catodice, din categoria radiatiilor electromagnetice fac parte radiatiile infrarosii, ultraviolete si radiatiile , iar din categoria radiatiilor mecanice fac parte radiatiile ultrasonore. c. Metode chimice. Cele mai obisnuite metode chimice de conservare folosite in industria carnii sunt: sararea, afumarea, conservarea in gaze inerte (asociate cu frig), conservarea cu substante antiseptice (antibiotice, sulfamide si diferite alte substante chimice). 3.1.Conservarea carnii prin frig PRINCIPIILE CONSERVARII CARNII PRIN FRIG Conservarea carnii prin frig se bazeaza pe actiunea frigului asupra microorganismelor. Microorganismele se comporta diferit la frig. Unele din ele, dupa o mentinere indelungata la temperaturi scazute, pierd capacitatea de a se dezvolta, altele nu. Astfel bacilii coli si proteus dupa mentinerea lor 12 luni la -;80C isi pierd complet vitalitatea si chiar daca sunt adusi in conditii optime de dezvoltare nu se mai dezvolta. Bacteriile sporogene isi pierd din vitalitate prin mentinere la frig, dar readuse in conditii normale ele incep sa se dezvolte. Multe mucegaiuri pot rezista la temperaturi cuprinse intre -;120C si -;180C timp de 10-12 luni, dar in acelasi timp se distrug la -;50C sau chiar la -;20C. Cauzei distrugerii microorganismelor sub actiunea frigului i s-au dat mai multe explicatii. Unii autori considera ca microorganismele sunt distruse datorita inactivarii enzimelor din celule sub actiunea frigului. Din cauza dezechilibrului proceselor enzimatice metabolismul nu mai se poate desfasura normal; procesul de oxidare fiind impiedicat, are loc, o acumulare de produsi toxici care in final determina distrugerea celulei mirobiene. De asemenea, se considera ca celulele microbiene ar fi distruse datorita actiunii mecanice a cristalelor de gheata formate in timpul congelarii, care distrug protoplasma. O alta cauza a impiedicarii dezvoltarii bacteriilor ar fi constituita de lipsa schimburilor nutritive normale in timp relativ indelungat care determina o asa-zisa infometare a bacteriilor, datorita faptului ca temperaturile scazute ar produce o coagulare partiala a protoplasmei. FACTORII CARE INFLUENTEAZA RACIREA PRODUSELOR

Racirea produselor este influentata de urmatorii factori: natura produsului care se raceste, aspectul suprafetei lui, forma si dimensiunile lineare ale produsului, precum si proprietatile mediului de racire. Dintre proprietatile mediului de racire se mentioneaza: starea de agregare a mediului, caracterul si viteza de miscare, proprietatile fizice ale mediului (capacitatea calorica, conductibilitatea calorica, viscozitate etc.), diferenta dintre temperatura produsului si a mediului. In mod practic, importanta principala o au urmatorii factori: starea de agregare a mediului, viteza miscarii lui si diferenta de temperatura dintre mediu si produs. Durata racirii este cu atat mai mica cu cat diferenta de temperatura intre produs si mediu este mai mare. Aceasta diferenta poate fi dirijata prin scaderea temperaturii mediului, insa este conditionata in primul rand de influenta pe care o poate avea asupra calitatii produsului si in al doilea rand de criterii economice. Durata racirii in functie de produs este cu atat mai mica, cu cat raportul intre suprafata si volum este mai mare. La corpurile in forma de placa acest raport este cel mai convenabil. Acest raport se poate realiza prin parcelarea carnii in bucati cu suprafete drepte, avand dimensiunile si formele cerute de necesitatile practice si posibilitatile tehnice. a. Mediul de racire. Agentul intermediar care preia caldura din produs si o cedeaza aparatelor de racire este considerat mediu de racire. Drept mediu de racire poate servi: aerul, unele gaze ( bioxid de carbon), apa, solutiile apoase ale unor saruri (clorura de sodiu, clorura de calciu etc.), precum si anumite corpuri solide care pot fi metalice sau geluri solide. Alegerea mediului de racire este determinata atat de posibilitatile tehnice cat si de influenta pe care o poate avea asupra produsului. Aerul, desi este mediul de racire cel mai raspandit, aplicarea lui fiind cea mai convenabila din punct de vedere tehnic, prezinta totusi unele dezavantaje: coeficient de transmitere a caldurii mic, prin actiune indelungata asupra produsului determina modificari nedorite (oxidarea grasimii, evaporarea apei si deci scazamant, modificarea aromei in straturile superficiale ec.). Aerul transporta umiditatea din produs la aparatele de racire. Aerul rece in contact cu carnea se incalzeste incat absoarbe usor umiditatea. Elasticitatea vaporilor de apa la suprafata carnii este mai mare decat elasticitatea in aerul inconjurator, din care cauza se formeaza un curent continuu de aer care preia umiditatea si o duce in mediul inconjurator. Scazamantul este cu atat mai mare cu cat este mai mare diferenta intre entalpii si cu cat este mai mica diferenta de temperatura. Deci scaderea temperaturii micsoreaza scazamantul. Scazamantul este favorizat si de viteza de circulatie a aerului si de aceea trebuie gasita viteza optima de circulatie a aerului pentru obtinerea de scazaminte minime. Scazamantul este de asemenea influentat si de durata procesului de racire. El poate fi redus prin marirea umiditatii aerului. Acest lucru creeaza insa conditii favorabile dezvoltarii microorganismelor, mai ales in cazul refrigerarii; in cazul congelarii, acest lucru este impiedicat de temperatura scazuta. Depozitarea produsului in aer prea umed, avand o temperatura mai ridicata decat a produsului, da loc la condensari de vapori de apa (bruma). Gazele au un coeficient de transmitere a caldurii mult mai mare decat aerul. Mediul de racire sub forma de vapori se formeaza prin evaporarea agentului frigorific in incaperea unde are loc racirea. Un astfel de mediu il constituie bioxidul de carbon in stare solida folosit sub denumirea de gheata carbonica. Caldura de sublimare a ghetii carbonice este de 137kcal/kg. Temperatura de evaporare este de -;78,90C. In aceleasi conditii de temperatura durata racirii cu vapori de bioxid de carbon este mai mica decat in cazul unei raciri obisnuite avand ca agent de racire aerul. Apa in forma naturala nu poate fi folosita decat la temperaturi ce depasesc 00C.

Solutiile apoase de saruri au o putere de racire mai mare decat apa, dar au dezavantajul ca, venind in contact cu produsul, produc unele modificari de aspect si de gust in stratul superficial al acestuia. Solutiile de saruri mai au dezavantajul ca, venind in contact cu suprafetele metalice ale instalatiei si conductelor de racire, provoaca corodarea acestora. Mediile de racire solide pot fi metalice sau geluri solide. Metalele servesc drept mediu de racire in cazul cand racirea se face cu ajutorul unor placi metalice sau tuburi racite la interior, si care vin in contact cu produsul. In acest scop sunt folosite metale cu o buna conductibilitate calorica, cu greutate specifica mica cu o buna rezistenta la coroziune si care sa nu dauneze deloc produsului. Raspandirea cea mai mare, pentru calitatile sale, a luat-o otelul indoxidabil. In toate cazurile, racirea se poate face fie prin contact direct cu mediul de racire (aer, lichid, solid), fie fara contact direct, produsul respectiv fiind preambalat. Racirea prin contact direct este racirea cea mai simpla, transmisia caldurii facandu-se direct la mediul de racire; dezavantajele acestei metode sunt scazamintele mari care se realizeaza si unele modificari organoleptice. Racirea produsului preambalat, imbunatateste simtitor starea igienico-sanitara a acestuia si reduce scazamintele; dezavantajul metodei este insa marirea duratei de racire a produselor, determinata de conductivitatea scazuta a ambalajului plastic. b. Circulatia mediului de racire. Pentru uniformizarea regimului de temperatura si umiditate din incaperea in care racirea se face cu aer, este necesar ca acesta sa fie pus in miscare. Miscarea aerului are de asemenea rolul de a mari transmisia de caldura a produsului si de a impiedica dezvoltarea mucegaiului. Distribuirea aerului se poate face prin canale de aer sau prin injectoare. Canalele de aer pot fi asezate in incapere uniform, sub tavan, aerul incalzit fiind eliminat prin canale de absorbtie. La sistemul de distribuire prin injectoare se folosesc ventilatoare cu orificii speciale. Ele pot fi asezate fie sub tavan, fie in alta parte a camerei. Ventilatoarele sunt mai economice intrucat se asigura o intensitate mai mare si o distribuire mai uniforma a aerului. Intensitatea circulatiei aerului se masoara prin determinarea vitezei de miscare cu ajutorul anemometrului si se exprima in m/s sau in volume de aer pe unitate de timp (ora). c. Primenirea si purificarea aerului. Intrucat produsele supuse racirii sau pastrarii la rece elimina vapori si gaze, care fie ca produc un miros de statut, fie ca favorizeaza dezvoltarea microflorei, este necesar ca aerul sa fie primenit sau purificat periodic. Aceasta se realizeaza cu ajutorul ventilatiei si al filtrelor de purificare (in unele cazuri si prin ozonificare). Numarul si debitul ventilatoarelor se calculeaza dupa numarul schimburilor de aer necesare pe zi. Ventilatia cere cheltuieli suplimentare de racire a aerului proaspat si mareste scazamintele, de aceea ea trebuie calculata dupa particularitatile produsului si a procesului tehnologic. 3.1.1. Refrigerarea carnii Importanta refrigerarii carnii Refrigerarea este procesul de racire al unui produs pana in apropierea punctului de inghetare al acestuia. In cazul carnii, aceasta se considera refrigerata atunci cand in centrul carcasei sau al bucatii celei mai groase se obtine o temperatura cuprinsa intre +4 si 00C. Prin aceasta racire se reduce procesul de dezvoltare a microflorei banale, care in conditii favorabile ar duce la descompunerea putrifica a carnii. Procesul stabilizator al frigului este favorizat si de pelicula de acoperire care se formeaza pe suprafata carnii in timpul refrigerarii.

In timpul refrigerarii carnii, activitatea enzimelor din carne continua, procesele autolitice urmandu-si cursul lor. Dupa 24 ore procesul de rigiditate musculara inceteaza, iar carnea incepe sa capete proprietatile organoleptice specifice inceputului maturarii. Materia prima supusa refrigerarii trebuie sa fie foarte proaspata si prelucrata, in abator, in conditii perfecte de igiena si tehnologie. Viteza de refrigerare a carnii Viteza de refrigerare a carnii este proportionala cu diferenta de temperatura dintre carne si mediul inconjurator. Reactiile exoterme produse de procesele de autoliza, cum si absorbirea unei parti din caldura de catre apa care se evapora, influenteaza intr-o prea mica masura regimul refrigerarii. Viteza de racire este in functie de forma si dimensiunile produsului, de capacitatea lui termica si de viteza aerului. Ca urmare a evaporarii umiditatii, pe suprafata carnii se formeaza pelicula de uscare care, dupa cum s-a mai aratat, contribuie la inhibarea activitatii microorganismelor. Tehnica refrigerarii carnii Refrigerarea carnii de bovine, porcine si ovine se face in tunele sau in camere de refrigerare prevazute cu linii aeriene montate la o distanta convenabila si anume: 0,7 m de la perete si 0,9 m intre linii, in camerele de refrigerare a carnii de bovine; 0,7 m intre linii in camerele de refrigerare a carnii de porcine si ovine. Liniile trebuie sa fie astfel calculate ca sa suporte greutatea incarcarii pe metrul liniar, plus greutatea carligelor si carucioarelor, plus greutatea proprie. In mod obisnuit pe un metru liniar de linie se pot incarca 2-3 jumatati de carcase de bovine sau 3-4 jumatati de carcase de porcine, reprezentand: la bovine o greutate de circa 280 kg, la porcine de 200 kg, iar la ovine de 180 kg. Transportul carnii din sala de taiere la frigorifer se face cu carlige cu role. Inaltimea la care se monteaza linia este de 4,2 m la refrigerarea carnii de bovine in jumatati si de 2,35 m kg refrigerarea carnii de bovine in sferturi sau a carnii de porcine in jumatati. Pentru refrigerarea subproduselor si a pasarilor se folosesc carucioare cu stelaje cu cuier sau cu stelaje aeriene. Pentru produsele neambalate cele mai indicate aparate de racire sunt racitoarele cu aer umed, iar pentru produsele ambalate elementele de perete. Inainte de inceperea lucrului se verifica starea de curatenie a incaperii si a utilajelor. Pentru a preveni raspandirea mucegaiurilor incaperile se dezinfecteaza periodic. De asemenea se verifica daca carligele sunt cositorite. In momentul introducerii carnii la refrigerat se noteaza temperatura camerei. Pe unele carcase se pun etichete cu ora cand au fost introduse la refrigerat si se aseaza in asa fel incat de pe culoarul de trecere sa se poata controla durata racirii. Intre carcase trebuie sa existe o distanta de 5 cm ca sa nu se atinga si sa lase loc pentru aer (in locurile in care carcasele se ating una de alta carnea pierde culoarea normala, aparand pete rosii). Toate carcasele trebuie refrigerate uniform. Interiorul carcasei trebuie orientat spre curentul de aer. Depozitarea carnii refrigerate Carnea refrigerata se pastreaza in camere frigorifere prevazute cu linii aeriene inalte 2-2,35 m, cu distanta intre linii de 0,7-0,8 m si cu acelasi grad de incarcare ca in tunelele de refrigerare. Sistemele de racire din camerele de pastrare a carnii sunt prevazute cu racitoare de aer cu viteze mici sau cu elemente de perete, intrucat se urmareste realizarea unei circulatii minime a aerului, atat cat sa impiedice stagnarea aerului, care ar favoriza dezvoltarea mucegaiurilor. Temperatura se mentine in jurul a 00C, umiditatea adaptata este de 80-85%, iar circulatia aerului de 4-6 volume pe ora. Durata pastrari este legata de proprietatile carnii si starea suprafetei ei. Carcasele de carne fara leziuni, acoperite

cu grasime, avand pelicula de uscare, se pot pastra pana la 21 zile, carnea cu leziune pe suprafata nu se poate pastra mai mult de 14 zile. Avand in vedere ca activitatea microorganismelor la temperatura de refrigerare nu este oprita, ci numai incetinita, este recomandabil ca produsele refrigerate sa fie pastrate numai timpul necesar unei bune maturari. O pastrare mai indelungata este indicata sa se faca numai in imprejurari de forta majora, cand desfacerea sau prelucrarea nu s-a facut la timp sau cand este necesar sa se creeze rezerve de carne pentru asigurarea ritmica, cu carne refrigerata, a retelei comerciale. Pentru evitarea pierderilor prin scazamant este mai convenabila pastrarea produselor la temperaturi scazute si umiditate mare, fara insa a se depasi anumite limite. Dupa datele din literatura de specialitate se considera ca primele semne de alterare la carnea refrigerata (mucozitati pe suprafata carnii) apar, la acelasi interval de timp, la parametri de temperatura si umiditate indicati in tabelul nr.24. 3.1.2. Congelarea carnii Principiile congelarii carnii Congelarea este metoda industriala cea mai raspandita pentru conservarea carnii pe o durata mai mare de timp. Aceasta metoda de conservare se aplica in special in cazul necesitatii asigurarii unor stocuri de rezerva sau aprovizionarii ritmice a pietei. La abatoarele din centrele de crestere a animalelor, congelarea se face tot timpul anului, atat pentru acoperirea deficitelor din celelalte raioane cat si pentru export. Baza stiintifica a acestui proces o constituie impiedicarea dezvoltarii microorganismelor, prin deranjarea metabolismului lor ca o consecinta a blocarii apei din produs. Congelarea intregii cantitati de apa din produs ar duce insa la inutilizarea produsului intrucat, dupa cercetarile lui Heiss, la temperatura de -;620«-650C se realizeaza punctul criohidratic al sucului muscular, care corespunde cu congelarea apei la 100%. Prin congelarea intregii cantitati de apa din tesuturi se produce deci o denaturare a substantelor proteice, care isi pierd reversibilitatea. Prin urmare pentru ca produsul sa fie reversibil el trebuie sa mai contina o anumita cantitate de umiditate. Dupa Plank, schema congelarii plasmei musculare este prezentata in figura 5. Heiss si Plank considera ca in produs este necesar sa mai ramana o cantitate de minimum 46 % umiditate, intrucat congelarea acestui minim de apa ar distruge starea de dispersie din tesuturi si ca urmare tesuturile si-ar pierde proprietatile de reversibilitate. Astazi majoritatea autorilor sunt de acord ca cea mai buna congelare se realizeaza la temperatura de -;25«-300C, o temperatura mai scazuta nefiind avantajoasa din punct de vedere economic. In aceste conditii cristalele de gheata sunt mici si nu produc ruptura celulelor. In cazul congelarii la temperaturii mai ridicate, procesul de congelare decurge lent, incat in spatiul dintre celule se formeaza cristale mari care pot rupe tesuturile, iar la decongelare se poate pierde o cantitate mai mare de suc. O alta problema foarte importanta este aceea a stabilirii momentului optim in care sa se faca congelarea, astfel ca produsul congelat sa nu piarda prea mult suc si sa-si pastreze capacitatea de hidratare in procesele de prelucrare industriala. Cercetarile facute au aratat ca: prin congelarea carnii, in primele 2 ore de la taiere, pierderea de suc este minima; prin congelarea cu refrigerare prealabila de 24 ore pierderea de suc este maxima; prin congelarea cu refrigerare prealabila mai avansata pierderea de suc se reduce din nou. Urmarindu-se capacitatea de hidratare a carnii decongelate, in functie de timpul scurs intre taiere si congelare, s-a constatat ca aceasta proprietate este in corelatie cu pierderea de suc, adica muschii congelati dupa 2 ore de la taiere absorb mai multa apa decat cei congelati dupa o refrigerare de 24 ore; cei congelati mai tarziu de 24 ore isi recapata puterea de absorbtie.

Metode de congelare Metodele de congelare se pot clasifica dupa mediul in care se face congelarea si dupa viteza de congelare. a. Dupa mediul de racire, congelarea se clasifica in: congelare in aer, congelare prin contact direct cu refrigerentul si congelare prin contact indirect cu refrigerentul. Congelarea in aer este procedeul cel mai frecvent intrebuintat la congelarea carnii, datorita simplitatii lui cum si datorita faptului ca nu influenteaza defavorabil tesuturile. Congelarea in aer se poate face in camere si in tunele. Congelarea in camere se face numai in abatoarele cu instalatii vechi; in abatoarele moderne congelarea se face in tunele. Tunelele sunt incaperi inguste si lungi a caror lungime este de 3-4 ori mai mare decat latimea si in care circula un curent fortat de aer rece. Congelarea prin contact direct cu refrigerentul se face prin imersia produsului de congelat intr-un lichid cu temperatura joasa, fie direct, fie aparat de o invelitoare. Acest fel de congelare este aplicat mai putin in industria carnii din cauza ca sarurile din mediul refrigerent patrund in tesuturile produsului influentand gustul si culoarea. Metoda poate fi folosita cu bune rezultate la congelarea pasarilor, in cazul cand acestea sunt preambalate. Congelarea prin contact direct se poate realiza si prin pulverizarea refrigerentului lichid. Sistemul acesta a fost imaginat de M.T. Zarotschenzev si este cunoscut sub denumirea de ³sistemul Z´. Congelarea prin contact indirect cu refrigerentul se realizeaza prin contactul produsului cu suprafata metalica racita cu ajutorul unui mediu de racire. Din aceasta categorie face parte congelarea carnii sau a produselor sub forma de pachete sau de blocuri in dulapuri de congelare cu placi sau in aparate cu membrana. b. Dupa viteza de congelare, exista o congelare lenta, o congelare rapida si o congelare ultrarapida. Congelarea lenta se realizeaza in camere de racire, fara circulatie fortata de aer, in care viteza de congelare este intre 0,1 si 1 c,m/h. Congelarea semirapida se realizeaza in tunele cu o circulatie de aer moderata, viteza de congelare fiind de 1-3 cm/h. Congelarea rapida se realizeaza in tunele cu circulatia puternica de aer sau in cazul congelarii prin imersie, viteza de congelare fiind de 3-5 cm/h. Congelarea ultrarapida se realizeaza in tunele sau in aparate cu placi. Viteza de congelare depaseste 5 cm/h. In instalatiile industriale viteza de congelare este de 1 -;4 cm/h. La congelarea lenta in spatiul dintre fibrele musculare se formeaza cristale mari de gheata, datorita faptului ca celulele musculare, avand membrana semipermeabila, permit trecerea apei libere in spatiul dintre celule. Cu cat congelarea se face mai incet cu atat in spatiul dintre celule trece o cantitate mai mare de apa. In cazul congelarii rapide apa nu mai are timp sa difuzeze, incat formarea cristalelor de gheata are loc chiar in interiorul celulelor. Cu cat viteza de congelare este mai mare cu atat numarul centrelor de cristalizare pe unitatea de timp este mai mare si cu atat dimensiunile cristalelor sunt mai mici.

Prin congelarea ultrarapida se scurteaza faza in care are loc denaturarea proteinelor, si anume faza cuprinsa intre temperatura de -;4 si -;100C denumita faza critica a congelari. Durata congelarii este conditionata de proprietatile fizice ale carnii, de compozitia chimica si de felul racirii. Procesul congelarii cuprinde 3 faze si anume: racirea produsului pana la punctul crioscopic, congelarea propriu-zisa a sucului din carne si racirea produsului congelat la temperatura dorita. Temperatura stratului exterior va fi in primele faze diferita de temperatura din centrul produsului. Cand stratul exterior ajunge la punctul crioscopic, in centru abia se face refrigerarea. Pe masura congelarii produsului limita intre stratul extern si centrul produsului se reduce treptat, pana congeleaza toata apa libera coloidal. Durata dintre congelarea stratului exterior si congelarea centrului depinde de viteza racirii. Pe masura congelarii lichidului din exterior, lichidul ramas necongelat devine din ce in ce mai concentrat si deci se congeleaza mai greu. Viteza congelarii determina modificarile autolitice din carne si tot ea determina economicitatea metodei. Modificarile ce se produc in carne prin congelare Prin congelare se produc in carne modificari fizice, chimice, biologice, microbiologice si de structura. a. Modificarile fizice. Modificarile fizice privesc consistenta, culoarea si greutatea carnii. Consistenta carnii congelate este tare; prin lovire cu un corp tare are un sunet clar. Culoarea se schimba din cauza deshidratarii suprafetei, a concentrarii pigmentului sanguin si a transformarii hemoglobinei in methemoglobina. Ea devine cu atat mai inchisa cu cat congelarea se face mai incet. La congelarea rapida culoarea este mai apropiata de aceea a carnii proaspete, iar la congelarea carnii preambalate culoarea este vie, neschimbata. Formarea methemoglobinei are loc in stratul periferic pe o adancime cat patrunde oxigenul. Greutatea carnii sufera modificari, legate atat de conditiile in care se face congelarea si depozitarea, cat si de caracteristicile carnii. Aceste scazaminte sunt mai mari la carnea slaba, intrucat grasimea protejeaza eliminarea umiditatii. Cele mai mari pierderi de suc au loc in cazul cand congelarea se face la punctul izoelectric al coloizilor carnii, de aceea alegerea momentului optim al congelarii are o importanta mare, atat din punct de vedere al pastrarii calitatilor carnii, cat si din punct de vedere economic. Pierderile in greutate continua si dupa congelarea in timpul depozitarii si sunt legate de regimul depozitarii. Pentru reducerea scazamintelor, se recomanda ca pastrarea carnii sa se faca la temperaturi cat mai joase si mai uniforme, stivuirea sa fie cat mai compacta, sa se acopere stivele cu panza impermeabila, carnea ambalata sa se depoziteze separat de carnea neambalata. Scazamantul la depozitarea carnii congelate, pentru toate categoriile de carnuri neambalate, pe luna, este in trimestrul I si IV de 0,20%, in trimestrul II de 0,25% si in trimestrul III de 0,30%. b. Modificari chimice. Aceste modificari sunt datorita atat actiunii factorilor externi, cat si actiunilor autolitice ale enzimelor tesutului muscular. Modificarile grasimii se datoresc faptului ca tesutul gras este mai putin rezistent la actiunea mediului. Din cauza oxigenului din aer proprietatile organoleptice ale grasimii incep sa se modifice. Fenomenul este mai perceptibil la carnea de porc. Intensitatea oxidarii grasimii, care se manifesta pe de o parte prin schimbarea culorii spre galben si pe de alta parte prin aparitia mirosului si gustului de ranced, este influentata mult de temperatura de pastrare.

Modificarile tesutului muscular au loc in urma proceselor autolitice care decurg foarte incet si nu se opresc decat atunci cand s-a congelat toata apa din tesut, adica la circa -;650C. Modificarile componentilor tesutului muscular se refera la glicogen, substante proteice si vitamine. In carnea congelata, descompunerea glicogenului este mult mai incetinita si este cu atat mai lenta cu cat temperatura de congelare si pastrare este mai scazuta. Ca o consecinta, continutul de acid lactic este scazut. Modificarea continutului de vitamine, prin congelarea si depozitarea carnii si a organelor, consta in scaderea continutului de vitamine, in special a celor liposolubile. Astfel vitamina E (-tocoferolul) se pierde aproape in intregime, ceea ce explica micsorarea rezistentei grasimii la oxidare. Vitamina A se pastreaza timp mai indelungat. In ceea ce priveste vitaminele hidrosolubile, acestea se pastreaza in carnea congelata mai bine decat cele liposolubile. c. Modificarile biologice si microbiologice. Prin congelarea carnii microorganismele sunt aduse in stare de anabioza, insa formele larvare ale parazitilor sunt distruse. Autorii considera actiunea temperaturii scazute asemanatoare cu pasteurizarea. Ea influenteaza exponential distrugerea microorganismelor. Ei atrag atentia asupra florei reziduale din carnea congelata, care dupa decongelare, daca conditiile ii sunt favorabile, se poate dezvolta. Decongelarea carni Decongelarea carnii este procesul prin care se urmareste readucerea carnii congelate la proprietatile initiale in ceea ce priveste: gustul, aroma, mirosul, culoarea, consistenta si elasticitatea. Aceasta se poate realiza numai in cazul cand coloizii fibrelor musculare reabsorb tot lichidul exudat. Conditiile de baza ce trebuie indeplinite sunt: incalzirea lenta a tesuturilor musculare pentru a putea reabsorbi lichidul interfibrilar rezultat din topirea cristalelor de gheata; evitarea condensarii umiditatii aerului in timpul decongelarii care in general este infectat cu microbi si care in contact cu albuminele musculare solubile constituie un mediu foarte prielnic dezvoltarii bacteriilor. Daca decongelarea se face prea repede, apa rezultata din topirea cristalelor nu poate fi reabsorbita in intregime si se infiltreaza in tesutul conjunctiv, scurgandu-se apoi din carne. Deci, prin decongelare, se urmareste atingerea unei reversabilitati maxime cu schimbari minime in produs. Nu trebuie sa se piarda din vedere totusi ca la decongelare se pierde o oarecare cantitate de suc, continand pana la 11,55-13% substanta uscata alcatuita din proteine usor solubile, substante extractive, saruri minerale si aproximativ 12% din vitaminele grupei B, ceea ce duce la o oarecare scadere a proprietatilor nutritive si gustative ale carnii. Nu trebuie de asemenea sa se faca confuzie intre pierderea de suc si scazamantul prin evaporare. 3.2. Conservarea carnii prin sarare 3.2.1. Principiile conservarii carnii prin sarare Sararea carnii este una din cele mai vechi metode de conservare. Sararea ca mijloc de conservare in industria carnii este aplicata atat ca atare cat si asociata cu frigul sau cu afumarea si fierberea in cazul preparatelor de carne. In ultimul timp, datorita dezvoltarii tehnicii frigului si a sterilizarii prin caldura, sfera conservarii prin sarare s-a restrans. La noi in tara sararea se aplica ca atare, industrial, la sararea slaninii, a baconului, a pastramei uscate, iar in anii de abundenta de carne si la sararea carnii care nu poate fi conservata prin congelare.

Actiunea conservanta a sarii este datorita presiunii osmotice ridicate, rezultata in urma dizolvarii sarii in sucul de carne. Din cauza presiunii osmotice ridicate, bacteriile de putrefactie isi pierd vitalitatea, intrucat se produce o deshidratare a celulei microbiene si deci o dereglare a metabolismului. La aceasta se mai adauga in parte si actiunea deshidratanta asupra carnii, din care cauza bacteriile nu mai au aceleasi conditii de viata. Actiunea solutiilor de sare de bucatarie asupra microorganismelor nu se poate insa explica numai pe baza presiunii osmotice, intrucat alte saruri cu presiune osmotica mai mare decat sare de bucatarie au totusi o actiunea conservanta mai redusa. Efectul conservant al sarii de bucatarie se explica si prin actiunea ei asupra activitatii fermentative a bacteriilor, precum si prin mobilitatea redusa a ionilor de sodiu, din care cauza se deregleaza schimbul normal prin peretii celulelor bacteriene. O actiune defavorabila asupra microorganismelor o au si ionii de clor. Aceasta migrarea a apei din interiorul celulei microbiene face ca protoplasma sa se stranga in jurul nucleului. Din aceasta cauza activitatea vitala a microorganismului este jenata, o actiune prelungita a solutiei hipertonice asupra microorganismului putand duce la moartea lui. Inhibarea activitatii vitale a microorganismelor care degradeaza carnea (bacterii de putrefactiei) se produce nu numai datorita actiunii clorurii de sodiu, ci si datorita actiunii antagoniste a unor germeni care se dezvolta in mediul salin. In afara de actiunea directa asupra microorganismelor, sarea mai are si o actiune indirecta, prin aceea ca datorita presiunii osmotice ridicate ea produce o deshidratare a carnii, care deranjeaza activitatea microorganismelor. Deshidratarea carnii poate ajunge pana la 50%, in functie de durata si de felul sararii. Dupa faza de deshidratare, o anumita cantitate de apa si de sare din solutie patrund din nou in carne, cu o anumita viteza, in functie de felul carnii. Capacitatea de retinere a sarii de catre carne este maxima in timpul maturatiei carnii, cand are loc o umflare a carnii datorita modificarii starii coloidale a proteinelor ei. Actiunea antiseptica a sarii Cu toate calitatile antiseptice pe care le are sarea, ea nu este totusi un antiseptic perfect. Astfel, la o concentratie de sare mai mica de 5%, nu numai ca activitatea bacteriilor nu este oprita ci, in cazul bacteriilor saprofite si chiar al unor bacterii patogene, ea este chiar stimulata La o concentratie de sare cuprinsa intre 5 si 6%, aerobii si anaerobii cresc si se dezvolta fara nici un impediment, in timp ce strict anaerobii nu se pot dezvolta. Dupa o serie de autori, bacteriile de putrefactie, cele mai active, sunt oprite din cresterea lor la o concentratie de sare de 10-15%. Bacteriile din grupul coli pot rezista in solutii saturate de sare de la 6 saptamani pana la 6 luni. Actiunea azotatului, azotitului si a acidului ascorbic La sararea carnii, in afara de sare, se folosesc in procesul sararii azotat de sodiu sau de potasiu si azotit de sodiu. Azotatul si azotitul sunt folosite in primul rand pentru mentinerea culorii caracteristice carnii, care altfel sub influenta sarii, ar deveni cenusie-bruna. Dupa cum s-a mai aratat, culoarea caracteristica a carnii crude, respectiv a tesutului muscular, se datoreaza pe de o parte colorantului propriu al acesteia, mioglobina, iar pe de alta parte hemoglobinei care mai ramane in muschi. Cei doi coloranti sunt aproape identici fiind din punct de vedere chimic combinatii proteice care contin fier, foarte usor oxidabile, si reductibile. Inrosirea carnii nu este produsa de azotati sau azotiti ca atare, ci de produsul rezultat din reducerea lor si anume oxidul de azot. In industria carnii denumirea obisnuita, atat a azotatului de sodiu cat si a celui de potasiu este silitra, iar a azotitului de sodiu de nitrit.

Azotatul si azotitul mai au si o actiune antiseptica, ce se manifesta prin inhibarea bacteriilor de putrefactie de catre azotit si acidul azotos rezultat din aceasta. Majoritatea bacteriilor care iau parte la procesele de alterare ale carnii nu au nevoie de oxigen liber (aer) pentru desfasurarea activitatii lor. Azotatul, degradandu-se sub actiunea bacteriilor denitrifiante pune in libertate oxigen, creand conditii aerobe, care jeneaza activitatea bateriilor anaerobe. La transformarea azotitului in oxid de azot rezulta o noua cantitate de oxigen, care jeneaza si mai mult bacteriile anaerobe. Actiunea zaharului in procesul sararii In amestecurile de sarare, mai ales la fabricarea suncilor, se adauga si o anumita cantitate de zahar. Practicienii cu experienta arata ca zaharul este foarte necesar in saramurare intrucat fragezeste carnea si-i pune in valoare aroma specifica de produs sarat, bine maturat. Persistenta mai buna a culorii rosii, sub actiunea zaharului, este datorita actiunii reducatoare a monozaharidelor asupra pigmentilor din carne. Influenta zaharului asupra activitatii vitale a bacteriilor denitrifiante, pe seama glucozei, are loc mai intens. Bacteriile denitrifiante elimina produsi acizi din care cauza pH-ul saramurii scade, creand conditii defavorabile pentru bacteriile de putrefactie. Sub actiunea pH-ului scazut se dezvolta si unele bacterii care dau aroma specifica de sunca. O cantitate prea mare de zahar (peste 2%)) are actiune defavorabila, intrucat se favorizeaza aparitia unui mucus, ce rezulta din condensarea polizaharidelor sau a monozaharidelor. 3.2.2. Metode de sarare Sararea carnii si a produselor de carne se poate face prin mai multe metode si anume: prin sarare uscata, prin sarare umeda, prin injectare de saramura si prin sarare mixta. Alegerea metodei celei mai indicate este determinata de felul si caracteristicile materiei prime, de conditiile de mediu, de viteza necesara procesului sararii si de cerintele produsului finit. Sararea uscata Sararea uscata consta din tratarea carnii sau a produselor de carne cu sare uscata sau cu amestec de sarare uscat (sare, silitra, nitrit, zahar ). Pentru aceasta, materia prima respectiva se freaca cu sare, se aseaza in stive sau in recipiente de sarare si se presara deasupra cu un strat de sare. In timpul procesului de sarare este necesar sa se faca una sau doua restivuiri, randurile de sus asezandu-se jos si invers. Sararea in bazine de sarare este cu mult mai avantajoasa fata de sararea in stive, deoarece fereste produsele de actiunea luminii si a aerului. La sararea uscata, din cauza fenomenelor de osmoza si difuzie, produsul cedeaza sarii o parte din umiditate, care impreuna cu substantele solubile ale carnii, substante proteice, extractive si minerale, formeaza saramura. Aceasta metoda este indicata pentru sararea slaninii, dar nu este indicata pentru carne mai ales pentru organele vascularizate, din cauza ca se produc scaderi mari in greutate, care pot ajunge la unele organe pana la 40%. Aceste scaderi in greutate au ca urmare o depreciere a proprietatilor organoleptice, produsul devenind mai aspru, si o scadere insemnata a valorii nutritive. Un alt neajuns este neuniformitatea sararii. Sararea umeda Aceasta metoda se realizeaza prin introducerea produsului de sarat intr-o solutie de sare, cu o anumita concentratie, in care se mentine un timp variabil in functie de tipul produsului si durabilitate lui. Prepararea saramurii se face prin dizolvarea sarii de bucatarie intr-un vas special, pana la saturatie, adica pana la concentratia de 260Beµ (Tabelul nr. 25). Dupa dizolvarea sarii, solutia se sterilizeaza la 900C timp de 10 minute si

apoi se raceste si se decanteaza. Silitra, nitritul si eventual zaharul se dizolva in solutie de sare saturata, in vase separate, dupa care se introduce in bazinele sau cazile cu saramura. Cantitatea de sare necesara pentru obtinerea saramurilor de diferite concentratii sunt aratate in tabelul nr. 25. Amestecurile de sarare din care se fac saramurile trebuie astfel calculate incat sa asigure o buna inrosire a produselor. Sararea prin injectare Pentru grabirea procesului de sarare o parte din saramura se introduce in carne prin injectare, dupa care carnea se pune in bazin sau cazi in care se toarna saramura. Injectarea saramurii se poate face intramuscular sau intraarterial. Pentru injectarea intraarteriala este necesar ca la transare sa se pastreze integritatea vaselor. a. Injectarea in muschi se face cu ace lungi de 20 cm, cu diametrul interior de 2-3 mm, prevazute cu mai multe gauri laterale pentru ca saramura sa poata tasni in toate directiile. Inainte de pomparea saramurii acul se retrage pe o distanta de circa 0,5-1 cm, pentru ca saramura sa poata ajunge si in punctul in care se aflase varful acului. Injectarea se face in timpul retragerii acului din carne. Saramura nu trebuie introdusa perpendicular pe fibrele carnii pentru a se evita formarea gaurilor de injectare. b. Injectarea in artera a luat in ultimul timp o larga raspandire. Acest sistem de sarare poate fi aplicat numai la pulpele si spetele la care s-au pastrat, la transare, arterele principale care iriga regiunea respectiva. Sararea mixta Sararea mixta este metoda de sarare cea mai folosita in industria carnii, intrucat asigura o sarare mai uniforma. De obicei metoda se aplica la fabricarea rapida a produselor sarate care se consuma crude. Dupa aceasta metoda produsele se realizeaza in jumatatea timpului necesar pentru sararea uscata sau prin saramurare. Pentru sararea mixta carnea se injecteaza mai intai cu o saramura cu concentratie de 16%, in proportie de 10% saramura fata de greutatea carnii. Dupa aceasta carnea se freaca bine cu amestec de sarare si apoi se aseaza in bazine unde se formeaza o saramura proprie. Peste produsele presate se toarna pentru completare o saramura de 13-15 0Beµ. De altfel concentratia saramurii variaza in functie de reteta de fabricare a produsului. 3.2.3. Accelerarea sararii carnii Pentru accelerarea sararii carnii s-au experimentat diferite metode intre care: sararea cu recircularea saramurii, folosirea saramurilor calde, folosirea curentului electric si folosirea vibratoarelor cu frecventa marita. Sararea carnii cu saramura calda Aceasta metoda a fost incercata in 1952, in vederea scurtarii timpului de saramurare. Cele mai bune produse au fost obtinute prin saramurarea la temperatura de 48,90C, timp de 24 ore, cu o saramura avand concentratia de 14,5%, formata din sare, zahar, azotati si azotiti. Sararea cu ajutorul curentului electric Aceasta metoda a fost experimentata tot in scopul accelerarii procesului de sarare.

Dupa datele din literatura, in unele intreprinderi se foloseste in acest scop sararea carnii cu ajutorul curentului electric. Se foloseste fie curent electric alternativ de 30-35 A cu o tensiune pana la 40V si cu o frecventa de 6 Hz, care circula intre doi electrozi de carbune, fie curent continuu de 1-2 A, cu o tensiune de 8 V. Sararea cu ajutorul vidului O alta metoda pentru accelerarea sararii carnii este saramurarea in vid prin introducerea carnii in recipiente care se pot inchide ermetic, urmata de vacuumarea recipientelor si introducerea unei saramuri de o anumita concentratie, sub presiune. Experientele au aratat ca saramura patrunde repede in straturile externe, patrunderea in straturile interioare facanduse incet. In cazul in care produsele de carne se injecteaza cu saramura este posibil sa se produca o uniformizarea a sararii. Prin aplicarea acestui procedeu sararea completa a unei bucati de carne poate fi realizata in decurs de cateva minute. Metoda poate fi aplicata la sararea suncilor, a bucatilor de carne dezosata si chiar a slaninii. Pierderile se reduc la minimum, sucul de carne fiind retinut in produs, ceea ce asigura produse finite cu gust placut. Prin expunerea saramurii unor vibratii sonore sau ultrasonore se poate accelera simtitor procesul de sarare. Folosindu-se ultrasunetele si o baie de saramura obisnuite s-a reusit sa se reduca durata de sarare de 4,5 ori fata de saramurarea stationara. Ultrasunetele exercita si o actiune bactericida asupra saramurii ferindu-o de infectare. 3.3. Conservarea carnii prin afumare 3.3.1. Principiile conservarii carnii prin afumare Afumarea este un proces ajutator de conservare a produselor sarate, care de cele mai multe ori este insotit si de actiunea temperaturii ridicate. Efectul principal al afumarii consta in imbunatatirea gustului datorita proprietatilor componentilor fumului si actiunii temperaturii la care se face afumarea. La aceasta se mai adauga imbunatatirea aspectului datorita culorii specifice pe care o capata produsele, prelungirea duratei de conservare datorita actiunii antibacteriene a componentilor fumului, precum si o actiune antioxidanta. Fumul este un aerosol format dintr-un amestec de aer cu produsi ai arderii incomplete a lemnului sau rumegusului. Agentul de dispersare este aerul, iar faza dispersa este atat lichida cat si solida si gazoasa (vapori de apa, particule solide, gaze etc.) Fata de solutiile coloidale, aerosolii au o instabilitate foarte mare. Particulele lor prezinta o miscare browniana foarte intensa si se coaguleaza usor. Particulele puternic dispersate ale aerosolului sunt acoperite cu un fel de pelicula formata din molecule de aer, din care cauza patrunderea in produs a componentilor activi ai fumului este ingreunata Cantitatea si felul substantelor chimice din fum, precum si cantitatea de fum care se obtine intr-o afumare depinde de felul combustibilului si de conditiile de ardere. Indiferent de esenta lemnului se obtin, in general, urmatorii componenti: gaze (CO, CO2, CH4, H2, C2H4); vapori de apa; lichide constand din seria de acizi; alcooli; aldehide; gudroane usoare; solide constituite din: particule de carbune (funingine), cenusa etc. Actiunea antiseptica a fumului Aceasta actiune este determinata de componentii fumului si de temperatura de afumare. Majoritatea cercetarilor atribuie actiunea bactericida a fumului, fenolilor, aldehidelor si acizilor.

Fenolii sunt una din substantele bactericide cele mai puternice din fum, cu toate ca in fum se afla un continut de fenoli destul de mic. In ceea ce priveste rezistenta microorganismelor la actiunea fumului majoritatea sunt distruse dupa 1-2 ore de afumare. In fum rezista de asemenea si multe mucegaiuri. Uneori sporii de mucegai sunt adusi o data cu rumegusul, infectand produsele, din care cauza se impune controlul atent al rumegusului. Cu cat mediul este mai acid, cu atat actiunea bactericida a fumului creste. Dintre bacteriile patogene o rezistenta mica la afumare o are bacilul tuberculozei, care este distrus dupa doua ore de afumare. Actiunea cancerigena a fumului O problema foarte mult discutata o constituie presupunerea ca fumul, in anumite conditii, ar avea o actiune cancerigena, datorita anumitor hidrocarburi din fum. Din datele existente in literatura nu se poate aprecia, pana in prezent, daca intr-adevar produsele afumate pot constitui sau nu un pericol pentru sanatatea consumatorilor. Pentru conditiile actuale din fabricile de produse de carne din tara noastra se considera necesar ca sa se ia masuri de curatire periodica a gudroanelor din afumatorii si de asigurare a unei temperaturi de producere a fumului sub 3000 C. Patrunderea fumului in produse Mecanismul afumarii este destul de simplu si are loc in doua faze: prima depunerea substantelor de afumare pe suprafata produsului prin gazele din fum care circula liber, si a doua, difuzia substantelor depuse, in interiorul produsului. Modificarile din produs sunt determinate de felul afumarii. In functie de felul produsului, actiunea principala in procesul de afumare o are caldura sau fumul care actioneaza prin compusii lui volatili. La majoritatea produselor care se fabrica in Romania se plica mai mult afumarea calda, incat in procesul de afumare intervine atat temperatura cat si fumul. Patrunderea fumului in produs are loc prin difuziune. Viteza difuziunii este direct proportionala cu temperatura fumului, durata fumarii, densitatea fumului si viteza lui de circulatie; ea este influentata de asemenea si de caracteristicile produsului. Temperatura si umiditatea fumului fac ca depunerea substantelor de afumare pe suprafata produsului sa se faca repede sau mai incet, in functie de natura suprafetei. Dupa Watts, fumul se concentreaza, in cea mai mare parte, pe suprafata produsului, patrunzand foarte putin in interior. Majoritatea autorilor sunt de acord ca in stratul extern al carnii se acumuleaza mai multi fenoli decat in profunzime. In grasime insa fenolii patrund destul de usor. Modificari suferite de produse prin afumare Prin afumare produsele sufera pierderi in greutate, precum si unele modificari chimice, fizico-chimice si structurale. a. Pierderile in greutate sunt determinate de temperatura, umiditatea si viteza aerului din afumatori, precum si de caracteristicile produsului.

Pierderile in greutate variaza intre limite mari, din cauza variatiei raportului grasime - proteine si a dimensiunilor produsului (suprafata specifica) si reprezinta intre 6 si 12%, in functie de compozitia produsului si durata afumarii. b. Modificarile chimice, altele decat cele aratate anterior, sunt legate si de procesul de sarare in care prin actiunea silitrei si a nitritului se obtine culoarea rosie caracteristica. In urma afumarii cantitatea de nitrit din produs scade cu circa 25%. Culoarea se mentine frumoasa in urma actiunii temperaturii ridicate, care favorizeaza transformarea azoximioglobinei in azoximiocromogen, compus mai stabil, cu o culoare rosie caracteristica. Mare parte din modificarile chimice care au loc sunt datorite temperaturii care produce o denaturare a proteinelor. De asemenea se produc unele modificari fermentative. Imbunatatirea proprietatilor organoleptice si a digestibilitatii sunt influentate atat de actiunea componentilor fumului cat si de actiunea temperaturii care determina o umflare a colagenului si deci o marire a suculentei si fragezimii produsului si o marire a indicelui de digestibilitate. Trebuie mentionat ca, sub influenta afumarii, continutul de vitamina B1 se reduce in proportie de 15-20%. Celelalte vitamine sufera sub influenta afumarii modificari neinsemnate. 3.3.2. Metode de afumare Metodele de afumare se clasifica, dupa mediul in care se face afumarea, dupa temperatura si durata de afumare si dupa tehnica de afumare. Dupa mediul de afumare se disting afumarea in curent de fum si afumarea cu preparate lichide. Afumarea in curent de fum se poate fi de doua feluri: afumare cu particule in stare coloidala (fumul obisnuit) si afumarea in care toti componentii fumului sunt in stare gazoasa, iar nuanta fumului nu se observa numita impropriu afumare fara fum. Afumarea cu preparate lichide se poate face prin stropirea produsului cu lichidul respectiv, prin imersia produsului in lichid sau prin inglobarea lichidului de afumare in tocatura produsului care ulterior este supus actiunii termice sau uscarii fara fum. Dupa temperatura si durata de afumare se deosebeste: afumarea cum fum cald (60-1000C) denumita in industria noastra hituire, cu o durata scurta (1/2 -;3 ore); afumarea cu fum de 25-400C, cu o durata de 12-48 ore; afumarea cu fum rece (10-180C) cu o durata de 5-15 zile. Dupa tehnica afumarii exista o afumare in camere cu tiraj natural sau artificial, in care produsele sunt afumate cu fum produs in camera respectiva si afumare in care fumul este produs in afara camerei de afumare, in instalatii speciale, de unde este condus prin tuburi in camera de afumare. 4. TEHNOLOGIA FABRICARII MEZELURILOR Sub denumirea de mezeluri, in sensul larg al cuvantului, se inteleg preparatele de carne, fabricate din carne tocata si condimentata introdusa intr-o membrana, naturala sau artificiala, si supuse unei prelucrari termice, putand fi folosite in alimentatie ca atare, fara alte prelucrari culinare. In sens restrans, prin mezeluri se inteleg preparatele de carne prelucrate prin fierbere si afumare sau numai prin fierbere, cu o durata scurta de conservare. Preparatele cu o durata mai mare de conservare sunt denumite salamuri. In vorbirea obisnuita aceste doua denumiri au de multe ori acelasi sens. Ca materie prima pentru mezeluri se foloseste, in cea mai mare masura, carne de vita, carne de porc, grasime de porc, ficat si subproduse bogate in gelatina (buze, urechi de porc, picioare etc.) iar uneori creierul, inima, splina, pulmonul, rumenul, stomacul de porc etc.

Dupa materia prima si dupa procesul tehnologic aplicat, mezelurile cuprind urmatoarele categorii de produse: salamuri fierte sau prospaturi, prelucrate din carne tocata fin sub forma de pasta, apoi afumate la cald, fierte si racite (parizer, polonez, crenvursti, frankfurter, safalade etc.), salamuri semiafumate, care pe langa carne tocata fin contin si carne tocata mai grosier si care sunt prelucrate prin afumare calda, fierbere si afumare rece (salam italian, rusesc, vanatoresc, cracauer etc.); salamuri de durata, fabricate din carne tocata fin sau grosier, fara adaos de pasta si care se prelucreaza prin afumare rece si uscare (salamul de iarna) sau numai prin uscare (ghiudenul). Produsele care au ca materie prima de baza ficatul, poarta denumirea de lebarvurst, caltabosi etc., cele fabricate pe baza de sange se numesc sangerete sau blutvurst, iar cele fabricate pe baza de subproduse bogate in gelatina se numesc tobe. 4.1. Materia prima si substantele auxiliare folosite la prepararea mezelurilor Materia prima Materia prima o constituie carnea de la diferite specii de animale, grasimea cruda, subprodusele, sangele etc. La produsele cu o conservabilitate limitata, la care se urmareste ca produsul finit sa fie suculent, se prefera o carne mai bogata initial in umiditate, furnizata de animalele mai tinere. La produsele de durata se prefera in general carne provenita de la animale adulte. Indiferent de specia de la care provine, carnea trebuie sa fie sanatoasa, verificata de serviciul veterinar. Carnea se aduce de la abator in diferite stari termice, dupa necesitati, si anume: calda, zvantata sau refrigerata; de asemenea poate fi folosita, in anumite proportii, si carnea congelata. La primirea in fabrica carnea se receptioneaza cantitativ si calitativ si apoi, fie ca se supune imediat prelucrarii, fie ca se depoziteaza in frigorifer, dupa prescriptiile tehnologice. Substantele auxiliare Condimentele sunt substante de origine vegetala, lipsite de proprietati nutritive, care insa adaugate in alimente, in doze moderate, au prin gustul si mirosul lor placut o actiune stimulatoare asupra poftei de mancare, intensificand secretiile sucurilor digestive si activitatea miscarilor peristaltice ale intestinelor, imbunatatind astfel digestia si asimilarea substantelor alimentare. In doza mari ele au asupra organismului o actiune iritanta, daunatoare. Dintre condimente, unele au un gust picant, cu actiune in marirea secretiilor gastrice si intestinale, iar altele lucreaza in special asupra nervilor olfactivi intensificand secretia salivara. Majoritatea condimentelor au atat o actiune picanta cat si o actiune aromatica. Piperul este condimentul cu cea mai larga utilizare. De fapt sub denumirea de piper sunt cuprinse o serie de condimente cu gust specific picant, intepator, obtinute din uscarea fructelor unor plante tropicale, apartinand unor familii diferite. Dintre acestea importanta comerciala cea mai mare o au urmatoarele condimente: piperul negru, piperul alb, piperul de Cayenne si piperul de Jamaica. Boiaua de ardei este condimentul obtinut prin macinarea ardeiului Capsicum anuum, din familia solanaceelor. Boiaua de ardei este folosita pe scara mare in industria carnii, la condimentarea slaninii, a salamurilor picante (babic, ghiuden), precum si a altor tipuri de preparate de carne, in proportie de 50-100 g la 100 kg compozitie.

Boiaua este intrebuintata pe scara mare si in industria conservelor de carne. Se atrage atentia asupra necesitatii sterilizarii boielii, pentru a se evita eventualele rebuturi posibile. Nucsoara este samanta coapta si uscata a fructului arborelui tropical Miristica fragans. Nucsoara, datorita uleiului eteric pe care-l contine, are actiune antioxidanta. Desi nucsoara este folosita de mai multe secole si este unul din condimentele cele mai apreciate, abia in 1959 s-a aflat ca ea contine o substanta foarte toxica, miristicina, care este un constituent normal al fractiunii volatile a uleiului eteric de muscat. Ingerata in doza de 5 g nucsoara produce manifestari toxice cu sari de depresie, soc, coma, acidoza. Floarea de muscat sau macisul este invelisul semintelor de nucsoara si nu o floare in sensul botanic al cuvantului. Cuisoarele sunt mugurii uscati ai arborelui Zambosa caryphyllata, Eugenia aromatica sau Caruphyllus aromaticus, ce face parte din familia myrtaceelor. Produsele din comert cuprins tulpinitele mugurelui de circa 1 cm si mugurele propriu-zis de circa 3-4 mm inconjurat de 4 sepale, fara ca bobocul florii sa fie desfacut. Scortisoara este coaja unor arbori facand parte din familia lauraceelor. In comert sunt cunoscute trei tipuri: scortisoara de Ceylon, scortisoara de China si scortisoara de Malabar sau scortisoara de lemn. Coriandrul este fructul unei plante din familia umbeliferelor, denumita Coriandrum sativum, care isi are patria de origine in Asia, de unde s-a raspandit si in diferite tari ale Europei, putand fi considerat ca un condiment indigen, intrucat se cultiva si in tara noastra. Coriandrul este un condiment folosit pe scara mare in industria preparatelor de carne de la noi. Astfel, la prospaturi (parizer, crenvursti), se utilizeaza in proportie de 50 g la 100 kg compozitie, la salamurile semiafumate de 20-50 g la 100 kg , iar la salamurile ieftine este condimentul de baza, folosindu-se pana la 100 g la 100 kg compozitie (salamul de vaca). Chimenul este fructul unei plante anuale din familia umbeliferelor. Chimenul creste salbatic in toate livezile de la noi. Este cultivat in diferite tari din Europa. Foile de dafin care se folosesc drept condiment sunt frunzele uscate ale arborelui Laurus nobilis, care creste in stare salbatica si cultivat in orient si in sudul Europei, in special pe tarmul Mediteranei si in sudul Crimeii. Foile de dafin sunt folosite in industria carnii la fabricarea conservelor, in baitul de sarare, la conservele de ciolan de porc cu fasole, la chiftele, la prepararea sosurilor, la marinatele de peste la iahnia de fasole, la muraturi, la aromatizarea otetului etc. Cimbrul este o planta din familia labiatelor. Planta uscata are miros caracteristic foarte placut. Se intrebuinteaza la aromatizarea saramurilor, la conservele cu varza (in special la sarmale), la tocane, gulasi, muschi in sos de vin, ciolan de porc cu fasole alba etc. Ceapa trebuie recoltata numai in timp uscat si pastrata in frigorifer 0-20C , la o umiditate de 75%. Substantele care intra in compozitia cepei stimuleaza secretia stomacului si ale intestinelor, inlesnind in acelasi timp digestia. Ceapa se foloseste, in stare cruda si conservata, la prepararea diferitelor mezeluri, salate si mancari. De asemenea, se citeaza folosirea sucului de ceapa ca antioxidant.

Usturoiul este bulbul plantei Alium sativum, care contine un ulei eteric (izocianatul de alil ) in proportie de 1,5-2% are miros patrunzator si gust picant. Usturoiul are actiune digestiva, precum si o importanta actiune antiseptica. 5. TEHNOLOGIA FABRICARII CONSERVELOR DE CARNE Conservele de carne sunt produse de carne inchise ermetic in cutii sau borcane si supuse unui tratament termic la temperaturi peste 1000C cu scopul de a distruge microorganismele si enzimele nemicrobiene si in special oxidazele, care ar putea altera continutul, pastrand in acelasi timp unele substante termolabile astfel ca insusirile organoleptice ale produsului si valoarea lui nutritiva sa ramana cat mai neschimbate. Produsele de carne inchise etans in cutii si care au fost supuse in prealabil altor procedee de conservare (sarare, afumare, fierbere) si care dupa inchiderea in cutii sunt supuse tratamentului termic la o temperatura mai scazuta de 1000C poarta denumirea de semiconserve de carne. Aceste produse au o conservabilitate mai redusa si necesita conditii speciale de pastrare. Principiul de conservare care sta la baza fabricarii conservelor in cutii il constituie distrugerea microorganismelor din produs cu ajutorul caldurii si impiedicarea patrunderii germenilor din afara prin ambalare ermetica. Supunerea conservelor la actiunea temperaturilor prea ridicate este urmata de schimbarea profunda a insusirilor organoleptice, de aceea trebuie sa se foloseasca numai temperatura care, asigurand pastrarea caracterelor produsului, distruge majoritatea germenilor. Tratarea termica la temperaturi care depasesc 1000C este denumita sterilizare. Sterilizarea implica distrugerea completa a germenilor. In mod teoretic produsele bine sterilizate si inchise etans ar trebui sa se conserve timp nelimitat daca continutul n-ar influenta in timp asupra ambalajului si daca in mod practic ar fi complet lipsit de germeni. In cazul sterilizarii conservelor insa, nu intotdeauna se obtine o sterilizare absoluta. Specialistii care se ocupa de sterilizarea conservelor au in aceasta privinta opinii diferite. Unii considera ca conservele care se dau in consum trebuie sa fie sterile, in adevaratul sens al cuvantului, altii insa sunt de parere ca conservele pot fi puse in consum chiar daca nu sunt sterile, cu conditia ca produsul sa nu contina germeni patogeni si sa nu aiba semne de modificari organoleptice datorita florei microbiene. 5.1. Bazele stiintifice ale sterilizarii Sterilizarea, ca metoda de conservare, se bazeaza pe actiunea caldurii asupra microorganismelor care se gasesc in produsul supus conservarii. Actiunea caldurii asupra produsului inchis in recipient se exercita in trei timpi: urcarea temperaturii pana la limita stabilita, mentinerea la aceasta temperatura un anumit timp si coborarea temperaturii. Deci parametrii principali ai sterilizarii sunt temperatura si durata de sterilizare. In unele cazuri, in afara de acesti doi factori, intervine si presiunea, si anume la conservele in borcane unde presiunea este folosita pentru evitarea sariri capacelor sau la unele conserve in cutii unde este folosita pentru evitarea deformarii cutiilor. Acesti parametri variaza in functie de o serie de factori legati de structura si compozitia materiei prime, de natura si dimensiunile recipientului, de starea de repaus sau miscare a recipientului, de starea termica initiala a conservei etc. Factorii care influenteaza sterilizarea a. Structura si compozitia materiei prime influenteaza in mare masura termopenetratia. Astfel in ceea ce priveste structura (compacta, pastoasa, lichida, densa), ea va determina o viteza diferita de patrundere a caldurii in functie de modul cum se transmite caldura (prin convectie sau prin conductibilitate).

La conservele cu un continut compact, formate din bucati mari intregi, tari (sunca) sau cele pastoase (tip aperitiv, pateuri etc.), patrunderea caldurii in centrul cutiei se face prin conductibilitate, deci destul de incet. La conservele ce contin bucati de carne si cu o cantitate mica de lichid, transmiterea caldurii se face prin conductibilitate si limitat prin convectie. Acesta este cazul conservelor de carne in suc propriu. La conservele ce contin bucati mici intr-o cantitate suficienta de lichid care sa permita o circulatie intensa in intregul continut al cutiei, cum este gulasul, tocanita etc., transmiterea caldurii se face mai mult prin convectie. b. Felul microorganismelor si gradul de insamantare al materiei prime conditioneaza in mod esential procesul sterilizarii. Durata si temperatura de sterilizare variaza intre limite foarte largi cu felul microorganismelor. Deci la stabilirea regimului de sterilizare trebuie sa se tina seama de tipul de bacterii si de spori, precum si de numarul de germeni din materia prima. De aceea se impune ca, inainte de sterilizare, sa se faca controlul profilactic al materiei prime. Zilnic, in timpul unui schimb, trebuie facuta de doua ori analiza continutului cutiilor inainte de sterilizare. c. Temperatura initiala a conservei influenteaza asupra sterilizarii dupa proprietatile fizice ale produsului, adica dupa felul cum se produce termopenetratia. La produsele lichide la care caldura se transmite prin conventie, temperatura initiala nu influenteaza asa de mult durata sterilizarii ca la conservele cu continut solid, la care caldura se transmite prin conductibilitate. De aceea, la produsele dense, temperatura initiala trebuie sa fie mai ridicata. 5.2. Materiile prime si auxiliare Materiile prime Pentru fabricarea conservelor de carne se folosesc carnea si produsele secundare rezultate de la taiere, examinate de medicul veterinar, precum si pasari, iepuri de casa si vanat. Carnea este adusa de preferinta in stare refrigerata. Se poate folosi la nevoie si carne congelata. Carnea conditionat consumabila nu este recomandat a fi folosita in acest scop. Totusi, in ultimul timp, o serie de cercetari stiintifice au aratat ca este posibila folosirea in conserve a carnii conditionate si a carnii provenite de la animale folosite la prepararea virusului si a serului, intrucat analizele de laborator au aratat ca printr-o sterilizare facuta chiar numai la 1130C bacteriile paratifice sunt distruse, de asemenea si virusul pestei porcine. Verificarea biologica prin administrarea acestor conserve la animale de experienta, cat si inocularea extractului de conserve sterilizate nu a transmis pesta la porci. In orice caz, atat carnea cat si subprodusele trebuie sa indeplineasca indici de prospetime corespunzatori. Calitatea conservelor depinde in primul rand de calitatea materiei prime. Chiar daca se aplica procedee tehnologice ameliorate, nu se poate obtine un produs superior atunci cand carnea folosita nu prezinta culoarea, gustul si consistenta necesara. In general, la fabricarea conservelor de carne nu s-a dat atentie cuvenita structurii carnii si in special alegerii corecte a partilor putin digestibile, a excesului de grasime si indepartarii cheagurilor de sange. Alegerea incorecta a tendoanelor si aponevrozelor poate duce la o sterilizare nesigura, intrucat acestea cer un timp indelungat de sterilizare decat tesutul muscular. Carnea de bovine cea mai indicata, este cea provenita de la animale in buna stare de ingrasare, in varsta de 3-7 ani,

Carnea animalelor prea tinere nu este indicata a fi folosita decat pentru anumite tipuri de conserve. Carnea de bivol in general nu este recomandata, intrucat da un bulion de culoare inchisa. In ceea ce priveste carnea de porc, cea mai potrivita pentru conserve este carnea provenita de la porci semigrasi, sau de la porci de carne, varsta de 10-18 luni. Nu este indicat a fi folosita carnea provenita de la scroafe in gestatie, de la vieri sau de la porci castrati prea tarziu. Grasimea trebuie sa fie de asemenea proaspata, curata si de culoare corespunzatoare. Ea se poate intrebuinta in stare cruda sau topita, dupa sortiment. Materia prima de origine vegetala, folosita la conservele mixte, trebuie sa fie de buna calitate, fara corpuri straine, cu boabele intregi, acolo unde este cazul, legumele fara defecte, iar verdeata proaspata. Materiile auxiliare Materiile auxiliare trebuie sa indeplineasca conditiile specificate anterior. Intrucat in compozitia unor conserve este cuprinsa si apa, se vor descrie unele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca apa spre a putea fi folosita la conservele de carne si mixte. De asemenea se vor descrie unele caracteristici ale unor substante auxiliare folosite in conservele mixte (zahar, ulei, otet, gelatina). In industria conservelor, ca de altfel in toata industria alimentara, se foloseste apa potabila, pentru scopuri tehnologice, si apa industriala, pentru diverse alte utilizari. Apa tehnologica trebuie controlata inca din abator deoarece se stie ca apa folosita la oparirea porcilor constituie o sursa importanta de impurificare; controlul trebuie continuat nu numai la apa care intra direct in compozitia unor conserve mixte, sau la cea utilizata la saramura in care se sterilizeaza crenvursti, ci si la apa in care se racesc cutiile de conserve dupa sterilizare. Apa trebuie sa corespunda nu numai conditiilor impuse de igiena in cea ce priveste apa potabila (perfect limpede, fara miros si fara gust specific) ci trebuie sa aiba si o anumita compozitie minerala. Apa cu un continut ridicat de calciu si magneziu este necorespunzatoare pentru industria de conserve. Sarurile de magneziu dau apei gust amar. Este suficient ca apa sa contina 4 mg saruri de magneziu la 1l, pentru ca conservele sa capete gust amar. Sarurile de calciu si magneziu determina duritatea apei. Aceasta se masoara in grade. Fiecare grad de duritate corespunde unui continut de 10 mg CaO la 1 l apa. Dupa duritate apei, apa poate fi: dura, avand mai mult de 200; potrivit de dura, avand de la 100 la 200; si slaba, avand pana la 100. Zaharul folosit in intreprinderile de conserve trebuie sa contina cel putin 99% zaharoza pura; pentru anumite calitati acest procent trebuie sa fie de 99,9%. Umiditatea zaharului stabilita de standardele de stat nu trebuie depaseasca 0,30%. Nu se admite prezenta nici unor feluri de corpuri straine in zahar (nisip, particule de carbune, funingine etc.). Deosebit de important in cazul zaharului sunt calitatile sale organoleptice. Zaharul, sub orice forma ar fi: cristalizat, tos, pudra sau bucati, trebuie sa aiba culoarea alba, sa luceasca, cristalele sa fie de aceeasi marime, sa nu aiba nuante galbui, sa aiba gustul dulce tipic al zaharului, fara alte gusturi particulare, sa nu cuprinda resturi de melasa. Zaharul tos trebuie sa nu fie aglomerat din cauza umezelii, sau sa contina zahar nerafinat, sa nu aiba cristale lipite, sa curga usor, sa fie uscat la pipait, a nu se lipeasca de degete. Zaharul trebuie sa fie usor si total solubil in apa. Solutia de zahar in apa trebuie sa fie incolora, transparenta si fara miros. Uleiul de floarea-soarelui folosit in industria de conserve trebuie sa fie dublu rafinat. El trebuie sa fie limpede si sa nu-si piarda aceasta limpezime chiar dupa o pastrare indelungata; de asemenea sa nu prezinte precipitate vizibile. Uleiul de floarea -;soarelui trebuie sa aiba gustul si mirosul placut, caracteristic florii -;soarelui, fara nici un fel de gust si miros strain. Culoarea uleiului de floare-soarelui este de obicei galbena deschisa pana la galbena aurie. Dupa

standardul de stat, cantitatea de apa si de substante volatile din uleiul de floarea-soarelui de buna calitate, trebuie sa fie de maximum 0,15%, dupa incalzire la 1000C. Greutatea specifica a uleiului de floarea-soarelui este de la 0,920 la 0,927. Aciditatea uleiului de floarea-soarelui de buna calitate, calculata in grade sau in procente de acid oleic este de 0,4 sau 0,113%. Indicele de refractie la 400C este de 62-66, cifra de saponificare de 188-195, iar proportia de substante nesaponificabile pana la 1%. Otetul care se utilizeaza in industria de conserve poate fi de doua feluri: otet de vin, obtinut prin fermentarea acetica a vinurilor limpezi, sanatoase, normale sau acrite cu cel putin 9% alcool; otet de alcool, obtinut prin fermentarea acetica a alcoolului diluat. Otetul trebuie sa fie limpede, fara precipitate. Sa nu contina resturi vizibile de bacterii acetice. Otetul de alcool trebuie sa fie incolor; cel de vin poate fi si colorat, in functie de materia prima folosita. Otetul trebuie sa aiba gustul si mirosul caracteristic acetic. Aciditatea totala a otetului trebuie sa fie de 6%. Gelatina folosita in industria conservelor se prezinta sub forma de placi sau de praf. Gelatina se umfla in apa si prin incalzire formeaza o solutie coloidala, care la racire, daca concentratia este suficienta, formeaza un gel. Gelul obtinut se topeste la 31-330C. Cantitatea de gelatina necesara formarii gelului este : Pentru geluri foarte slabe 3-4% Pentru geluri potrivit de slabe 4-6,5% Pentru geluri potrivit de tari 6-8% Pentru geluri tari 8-10% Gelatina folosita in scopuri industriale in industria de conserve trebuie sa fie aproape incolora, transparenta, fara miros si gust. In apa rece trebuie sa se umfle dar fara sa se dizolve, iar in apa fierbinte trebuie sa se dizolve si sa formeze un lichid cleios cu reactie neutra, limpede sau usor tulbure si care la racire, la o proportie de 1:100, sa formeze un gel. Continutul de cenusa al gelatinei nu trebuie sa depaseasca 2%. Gelatina nu trebuie sa contina cupru sau alte metale grele. 5.3. Fluxul tehnologic de fabricare a conservelor de carne Procesul tehnologic de fabricare a conservelor de carne cuprinde urmatoarele operatii: receptia materiilor prime si auxiliare; pregatirea initiala a materiei prime; proportionarea si umplerea recipientelor; inchiderea recipientelor; sterilizarea; racirea; termostatarea sortarea, stergerea si ungerea cutiilor cu vaselina; etichetarea si ambalarea; depozitarea in fabrica si livrarea; transportarea conservelor. Modificarile ce se produc in timpul sterilizarii conservelor de carne In timpul sterilizarii conservelor de carne au loc o serie de modificari ale produsului, respectiv ale grasimilor, proteinelor, substantelor extractive si vitaminelor. Sub influenta caldurii, grasimile sufera o hidroliza cu formare de mono si digliceride, care sunt asimilate de organism mai bine decat grasimile nehidrolizate. Deci actiunea caldurii asupra grasimilor este favorabila. In ce priveste substantele proteice, acesta sub actiunea prelungita a caldurii sau a temperaturii, peste anumite limite, sufera o serie de modificari, dintre care unele nefavorabile. Modificarile substantelor proteice sunt datorite a doi factori mai importanti, si anume actiunii apei si a temperaturii ridicate. Temperatura ridicata mareste actiunea defavorabila a apei, avand ca actiune directa supraincalzirea portiunilor de langa peretii curiei, care practic se afla un timp mai indelungat sub influenta temperaturii ridicate decat centrul cutiei.

Hidroliza prea pronuntata a colagenului duce la modificarea structurii si deci a aspectului exterior al tesuturilor, scazand calitatea produsului. In cazul produselor tratate termic in prealabil, degradarea tesutului conjunctiv este mai pronuntata. Descompunerea hidrolitica a proteinelor este cu atat mai pronuntata cu cat durata actiunii termice este mai mare. La temperatura de 1300C pierderile de proteine depasesc limitele normale, continutul de azot aminic crescand cu aproximativ 30% fata de continutul initial. Prin actiunea temperaturii ridicate se distrug o serie de amino-acizi liberi, indispensabili vietii, in urma decarboxilarii, dezaminarii si ruperii legaturilor sulfhidrice. Racirea si prima sortare a conservelor Imediat dupa sterilizare, cutiile sunt racite pentru a feri alimentele de actiunea prelungita a caldurii, care influenteaza defavorabil proprietatile organoleptice ale produsului, la produsele cu aciditate mare fiind favorizata si corodarea tablei. O modificare insemnata se observa la conservele cu un continut ridicat de tesut conjunctiv care sub influenta prelungita a caldurii sufera modificari profunde. De asemenea, racirea trebuie sa se faca cat mai rapid pentru a se evita mentinerea conservei la temperatura de 370C, are este temperatura optima de dezvoltare a microorganismelor. Termostatarea conservelor Dupa racire si prima sortare urmeaza termostatarea care este una din metodele principale de verificare a eficientei sterilizarii. Termostatarea consta in mentinerea cutiilor pline, un anumit timp, la temperatura optima de dezvoltare a majoritatii germenilor termorezistenti, dintre care mare parte sunt anerobi gazogeni. Ca urmare a termostatarii, cutiile in are se gasesc astfel de germeni se deformeaza aparand bombate, adica cu capacele convexe. Din lucrarile microbiologilor rezulta ca in timpul sterilizarii, atunci cand nu s-a respectat regimul sanitar, ea duce la o insamantare masiva inainte de umplere, precum si atunci cand nu s-a asigurat o stabilizare uniforma a tuturor cutiilor din autoclava, ramane in conserve o microflora reziduala. Cutiile neinchise ermetic se pot de asemenea reinfecta dupa procesul de sterilizare. Dezvoltarea germenilor amintiti duce la formarea de gaze, are provoaca bombajul microbiologic. Bacteriile aerobe se gasesc in cutii in care nu s-a facut vacuum sau care au ramas neetanse.

7. UTILIZAREA FRIGULUI ALIMENTAR

ÎN INDUSTRIA

Frigul artificial are o utilizare larg în industria alimentar datorit efectelor pe care le prezintr din punct de vedere al ac iunii conservante a produselor perisabile, prin oprirea sau frânarea activit ii agen ilor modificatori, la temperaturi sc zute. 4.1. Lantul frigorific Re eaua de unit i în care se utilizeaz temperaturile sc zute în vederea conserv rii produselor alimentare, poart denumirea de lan frigorific. Denumirea simbolizeaz leg tura care trebuie s existe între verigile care asigur prelucrarea prin frig a produselor alimentare, depozitarea acestora la temperaturi sc zute, transportul frigorific sau izoterm între diverse unit i comerciale cu profil alimentar i aparatele frigorifice de uz casnic. Lan ul frigorific este compus din unit i fixe i mobile: - Unit i fixe (cu exceptia celor comerciale se numesc frigorifere sau depozite

frigofice): - Centre de colectare (lapte, pe te, etc.); - Unit i de produc ie (abatoare, fabrici de bere, industrializarea c rnii, industrializarea laptelui, etc.); - Antrepozite frigorifice de stocaj i distribu ie; - Unit i comerciale i de alimenta ie public ; - Aparate de uz casnic. - Unit i mobile (Mijloace de transport care fac leg tura între unit ile fixe): - Izoterme auto sau CF; - Transport frigorific (auto, CF, nave, avioane cu compartimente frigorifice) (au instala ii frigorifice proprii). De regul , fiecare categorie de produse alimentare are un lan frigorific propriu, a a cum se observ în figur . Lan uri frigorifice 4. Utilizarea frigului în industria alimentar În mod normal varia iile de temperatur admise, fa de optimul recomandat trebuie s fie de maxim 1°C. Trebuie respectate i condi iile de umiditate recomandate. În imagine este prezentat un lan frigorific pentru legume i fructe congelate. Schema lan ului frigorific pentru legume i fructe congelate Clasificarea frigoriferelor se poate realiza dup mai multe criterii: - Dupa natura produselor depozitate: - Frigorifere generale (produse diverse mai pu in cele care impun un regim special de depozitare - citrice, pe te, etc.); - Frigorifere cu profil specializat (pt. produse care necesit condi ii deosebite de p strare); - Dup destina ie: - Frigorifere de colectare (pentru produse colectate în vederea industrializ rii, distribuirii sau colect rii); - Frigorifere industriale sau tehnologice (pentru refrigerare, congelare, i depozitare de scurt durat , au capacit i de depozitare de 500«5000t i de congelare de 20«100t/24h); - Frigorifere de stocaj (pentru uniformizarea ritmului de aprovizionare i asigurarea lan ului frigorific); - Frigorifere de distribu ie (alimentare periodic de la cele industriale i de stocaj, în vederea distribu iei produselor spre consum); - Frigorifere speciale (portuare, din comer ul cu ridicata, pentru export); - Dup regimul de temperatur : - Frigorifere pentru produse refrigerate (0°C); - Frigorifere pentru produse congelate (-20°C); - Frigorifere mixte; - Dup tipul construc iei: - Frigorifere orizontale sau monoetajate (în l imi mari de stivuire i paletizare); - Frigorifere verticale (pe mai multe niveluri, cu capacitate foarte mare); - Dup capacitatea de depozitare: - Frigorifere de capacitate mare (1500«16000t); - Frigorifere de capacitate medie (300«600t); - Frigorifere de capacitate mic (12«125t). 4. Utilizarea frigului în industria alimentar 4.2. Prelucrarea si conservarea produselor alimentare prin frig Exist mai multe metode de prelucrare prin frig a produselor alimentare, între care se men ioneaz urm toarele: - Refrigerarea - r cire rapid pân la temperaturi de 0«5°C; - Congelarea - r cire pân la temperatura final de -18«-25°C, cu solidificarea apei din produse în propor ie de peste 95%; - Criodesicarea sau liofilizarea - deshidratarea produselor congelate în prealabil prin sublimarea cristalelor de ghea în vid, cu ajutorul unui aport controlat de

c ldur . Obiectivele pe care le poate avea prelucrarea prin frig a produselor alimentare, pot fi urm toarele: - Prelungirea duratei de conservare - la temperaturi sc zute, viteza de reac ie i ac iunea agen ilor modificatori scad în intensitate, conform diagramei din figur : Influen a temperaturii asupra duratei de conservare prin frig (dup Lorenzen) 1-g ini t iate; 2-pe te slab; 3-carne de vit ; 4-mere târzii; 5-portocale - Crearea condi iilor optime de temperatur pentru diverse procese tehnologice sau biochimice (fermen i alcoolici în industria berii sau vinului, maturarea unor preparate din carne, etc); - Modificare temporar a unor propriet i fizico-chimice (de obicei consisten a) în vederea realiz rii unor opera ii tehnologice (unt, margarin , ciocolat , untur , înghe at , vinuri spumoase, ampanie, etc.); - Tratament termic prin frig a unor produse lichide în scopul modific rii compozi iei (limpezirea vinului, concentrarea mustului de struguri, concentrarea vinului, etc.) 4. Utilizarea frigului în industria alimentar 4.3. Refrigerarea produselor alimentare R cirea produselor alimentare pân la temperaturi apropiate de punctul de congelare, f r formare de ghea în produs, este denumit refrigerare. De regul presupune transfer de c ldur i mas (umiditate) de la produs la mediul de r cire. Temperatura de refrigerare a produselor alimentare este de 0«5°C. Mediul de r cire trebuie s aib temperatura mai redus cu 3«5°C. Clasificarea refriger rii se poate realiza dup mai multe criterii: - Dup natura mediului de r cire utilizat: - Refrigerare în aer; - Refrigerare în agen i intermediari (ap , ap de mare, solu ii de NaCl, etc.); - Refrigerare prin contact cu ghea hidric ; - Refrigerarea lichidelor în schimb toare de c ldur ; - Refrigerarea în vid; - Dup viteza de desf urare a procesului: - Refrigerare lent ; - Refrigerare rapid (cea mai recomandat i cea mai des utilizat ). Procesul de refrigerare este tipic nesta ionar (viteza de r cire variaz de la un punct la altul i în timp). Procesul se consider încheiat când temperatura medie a ajuns la valoarea dorit . Exist câ iva parametri care descriu procesul de refrigerare: - Viteza de r cire global - raportul dintre reducerea total a temperaturii medii i durata total a procesului de refigerare; - Intensitatea de r cire (timpul de înjum t ire) - durata în care diferen a dintre temperatura medie a produsului i temperatura mediului de r cire este redus la jum tate. Pentru intensificarea refriger rii se poate utiliza în prima faz aer cu -8«-15°C, iar apoi aer cu 0°C. Un proces de refrigerare este reprezentat în figur : Varia ia temperaturii medii a unui produs în timpul refriger rii t0-temperatura constant a mediului de r cire; z-timpul de înjum t ire a diferen ei de temperatur 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Un exemplu care poate s edifice modul în care se realizeaz refrigerarea este urm torul: - Timpul de înjum t ire este z=4h; - Temperatura ini ial este ti=30°C; - Temperatura final (dorit ) este tf=2°C;

- Temperatura aerului utilizat pentru r cire este t0=0°C; - Dup 4h temperatura medie a produsului ajunge de la 30°C la 15°C; - Dup alte 4h temperatura medie a produsului ajunge de la 15°C la 7,5°C; - Dup alte 4h temperatura medie a produsului ajunge de la 7,5°C la 3,75°C; - Dup alte 4h temperatura medie a produsului ajunge de la 3,75°C la 1,88°C; - Se constat c dup 16h, produsul a ajuns la cca. 2°C, iar procesul s-a încheiat. Refrigerarea în aer este procedeul cel mai utilizat pentru refrigerarea produselor solide (carne, produse din carne, brânzeturi, lactate, p s ri, pe te, legume, fructe, ou , semipreparate culinare, etc.); La refrigerarea cu un singur nivel de temperatur a aerului, aceasta variaz uzual între -1«+1°C. La refrigerarea cu dou nivele de temperatur (carcase de carne, p s ri, unele fructe), temperatura aerului este de: - -8«-9°C la unele fructe; - -5«-6°C la bovine; - -10«-12°C la porcine. Temperatura sc zut a aerului este men inut de regul pe durata primului timp de înjum t ire. Apoi aerul are -1«+1°C. În figur sunt reprezentate câteva procese de r cire pentru o carcas de bovin . Curbele de varia ie a temperaturii la racirea unei carcase de bovin ; 1-suprafa ; 2-centrul termic; A-refrigerarea într-o faz cu aer la +2°C; B-refrigerarea în dou faze cu aer la -5°C i 0°C Viteza aerului cu camera de refrigerare goal este de cca.: - 0,3m/s la r cirea lent ; - 2«3m/s la r cirea rapid Cu înc perea plin se ajunge la viteze ale aerului de 5«6m/s în zonele dintre produse. 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Atât temperatura cât i viteza aerului influen eaz durata refriger rii, a a cum se arat în figur . Influen a temperaturii i vitezei aerului asupra duratei refriger rii carcaselor de carne Modul de a ezare a produselor în camerele sau tunelele de refrigerare trebuie s asigure spa ii de curgere pentru aerul rece. În cazul c rnii s-a dovedit mai eficient asigurarea unei circula ii verticale a aerului, de sus în jos, ca în figur . Schema distribu iei aerului la r cirea c rnii în tunele cu circula ie vertical descendent 1-canal de aer; 2-ajutaj; 3-linie aerian de transport; 4-carcasa de carne; 5-canal de distributie a aerului 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Camerele de refrigerare se execut în mumeroase variante constructive, în func ie de natura produselor i modul de distribu ie a aerului. De obicei dup r cire sunt utilizate i pentru p strarea produselor. Dimensiunile uzuale ajung pân la 24x24m sau 18x36m, cu în l imi pân la 7«8m. Capacitatea poate s ajung pân la 200«800t. Înc rcarea trebuie s se poat realiza în max. 4«5 zile. Peste noapte trebuie s se poat r ci întreaga cantitate introdus în camer peste zi astfel încât varia ia maxim a temperaturii s nu dep easc 4«8°C. Circula ia aerului este realizat prin canale i exist mai multe sisteme de r cire. În figur este prezentat un sistem de r cire cu dou canale de aer, unul pentru suflarea aerului rece i unul pentru aspira ia aerului cald. Sistem de r cire cu dou canale de aer 1-canal de aspira ie; 2-ventilator; 3-baterie de r cire; 4-canal de suflare aer rece 4. Utilizarea frigului în industria alimentar La camerele cu un singur canal de aer pentru distribu ia aerului, acesta prezint

ramifica ii pentru asigurarea unei distribu ii uniforme. Aspira ia aerului cald se realizeaz liber prin deschiz turi practicate în perete. Sistem de r cire cu un singur canal de aer 1-canal de suflare aer rece; 2-canal de aspira ie aer cald; 3-r citor de aer i ventilator; 4-stiv de produse 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Se poate realiza suflarea aerului rece i prin canale amplasate sub podea, ca la I.L.F. Alexandria. Sistem de r cire cu suflarea aerului prin podea 1-comand automat ventilatoare; 2-admisie aer proasp t; 3-higrostate; 4-ventilator axial; 5-ceas programator; 6-duze decongelare i umidificare; 7-baterie de înc lzire; 8-baterie de r cire; 9-termostate; 10-umidificator 4. Utilizarea frigului în industria alimentar O parte din aerul uzat iese prin fantele practicate în perete, iar alt parte se amestec cu aerul proasp t în camera de amestec 2 i este recirculat cu ajutorul ventilatorului 4, peste bateriile 7 (care înc lze te aerul iarna) i 8 (care r ce te aerul vara). Aerul la parametrii dori i este suflat prin canalele practicate în podea. Umidificarea aerului se realizeaz prin umidifiactorul 10 procesul fiind controlat de higrostatele 3. Termostatele 9 controleaz func ionarea ventilatorului (pornit când este cald i oprit când este rece), iar ceasul programator 5, realizeaz decongelarea automat a bateriilor 7 i 8 la intervalele de timp reglate. Camerele de refrigerare din industria c rnii i a laptelui se prev d cu r citoare de aer carcasate, având ventilatoare proprii. Aceste r citoare se monteaz pe unul dintre pere ii longitudinali, iar dac l timea camerei este mai mare de 6m, r citoarele se monteaz pe ambii pere i longitudinali. Pentru intensificarea circula iei se utilizeaz ventilatoare auxiliare, care nu mai supun aerul usc rii. Camer frigorific cu r citoare de perete multiple i ventilatoare auxiliare (1) 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Se pot utiliza i r citoare de aer prev zute cu ventilator axial i difuzor sau ajutaje pentru suflarea aerului. Acestea se monteaz pe unul din pere ii frontali, sau pe o platform montat deasupra u ii de intrare. Aerul poate fi suflat astfel pân la 6«7m. Acest sistem nu asigur o circula ie foarte uniform a aerului suflat printre tavan i produse. Sistem de circulare având r citor prev zut cu ventilator axial i difuzor, f r canale de aer 1-baterie de r cire; 2-tav de colectarea apei; 3-ventilator axial; 4-difuzor; 5-stive de produse; 6-obturator Intensificarea circula iei aerului se poate realiza prin utilizarea ventilatoarelor centrifugale. Sistem de circulare având r citor prev zut cu ventilator centrifugal, f r canale de aer 1-carcasa r citorului; 2-admisie aer; 3-baterie de r cire; 4-ventilator centrifugal; 5-ajutaj 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Tunelele de refrigerare se utilizeaz pentru r cirea rapid a produselor, asigurându-se curen i de aer cu viteze mari de curgere. L imile uzuale sunt de 3 sau 6 m, iar lungimile sunt de 6, 9, 12, 15, 18 sau 24m. În l imile sunt de 3,6«4,8m. Circula ia aerului poate s fie longitudinal sau transversal , fiind asigurat de ventilatoare axiale sau centrifugale. Func ionarea poate s fie discontinu (întrerupt de înc rcare-desc rcare) sau continu . În figur este prezentat un tunel de refrigerare a semicarcaselor cu circula ia aerului în curent longitudinal. Tunel de refrigerare cu circula ie longitudinal a aerului

1-tunel; 2-r citor de aer; 3-ventilator centrifugal; 4-perete fals Exist i tunele de refrigerare cu circula ie transversal a aerului. Tunel de refrigerare cu circula ie transversal a aerului 1-r citor de aer; 2-perete fals; 3-carcase de carne; 4-tavan fals 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Tunelele de refrigerare care asigur o circula ie vertical a aerului asigur o r cire mai uniform . O prim variant prezentat are r citoarele de aer montate lateral. Tunel de refrigerare cu circula ie verticala a aerului i r citoare laterale 1-r citor de aer; 2-tavan fals; 3-spa iu de refrigerare R citoarele de aer se pot monta i în exteriorul tunelului, de unde este suflat în interior. Tunel de refrigerare cu circula ie verticala a aerului i r citoare exterioare 1-r citor de aer; 2-ventilator axial; 3-schelet metalic de sus inere a liniilor de transport aerian; 4-tavan fals perforat; 5-carcase de carne 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Intensificarea refriger rii se poate realiza utilizând sisteme de suflare a aerului (du are) de tipul celor din figur . Temperatura aerului la ie irea din r citor este de -5«-7°C, iar viteza de circula ie este de 8«10m/s. Sisteme pentru du are cu aer rece a)-cu canal de aer deasupra liniei aeriene; b)-cu canale de aer sub linii; c)-cu utilizarea bateriilor auxiliare de r cire. 1-canal de aer; 2-cadrul liniei aeriene; 3-ajutaj; 4-linie aerian ; 5-carcase de carne; 6-con de aer; 7-baterii de r cire auxiliare 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Fa de r cirea prin convec ie for at , se poate reduce durata r cirii carcaselor de carne cu 2«3 ore, iar pierderea în greutate cu 20«25%, dac se utilizeaz tunele de r cire rapid prin convec ie i radia ie. Tunele de refrigerare rapid a c rnii prin convec ie i radia ie 1-r citoare de aer; 2-ventilatoare; 3-fante de distribu ie a aerului; 4-baterii de r cire prin radia ie 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Refrigerarea în dou faze în aceea i înc pere se poate realiza utilizând un r citor de aer centralizat ca în figur . Avantajul const în reducerea manipul rilor i a pierderilor de c ldur datorate acestora, iar dezavantajul în reprezint necesitatea utiliz rii unei suprafe e de transfer termic foarte mari. Tunele de refrigerare rapid în dou faze în aceea i înc pere cu r citor de aer centralizat; 1-r citor de aer centralizat; 2-r citor de aer propriu fiec rui tunel; 3icane; 4-trap ; 5-canale de aer rece; 6-canale se aer cald 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Refrigerarea în dou faze se poate realiza i în dou înc peri diferite, ca în figur . Prima faz se realizeaz în tunelul I timp de 4«5h, la -10«-13°C, la o vitez medie a aerului de 1m/s, iar a doua faz se realizeaz în tunelul II timp de 10«15h, la o temperatur de 0°C i cu o vitez medie a aerului de 0,3m/s. Camer frigorific pt. rfrigerarea rapid a c rnii în dou faze în spa ii diferite; a) sec iune longitudinal ; b) planul camerei; c) plan de amplasament pt. utilaje 1,3-ventilatoare; 2-4-baterii de r cire; 5-tav colectoare de condens; 6-linie aerian de transport; 7-perete fals 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Mijloacele de transport se utilizeaz pentru refrigerarea fructelor i legumelor

proaspete, în vederea transportului pe distan e mari. În imagine este reprezentat un agregat frigorific pentru refrigerarea fructelor i legumelor în vagoane C.F. Sensul de curgere a aerului printre l di ele cu fructe sau legume din vagon, se inverseaz automat dup 15«20min, cu ajutorul unor clapete prev zute pe canalele de aer. Agregat frigorific pentru refrigerarea fructelor i legumelor în vagoane C.F.; 1-ventilator (aspira ie); 2-vagon; 3-canal de aer; 4-r citor de aer; 5-ventilator (refulare) 6-furtunuri flexibile de racordare Imersia în agen i intermediari se utilizeaz pentru refrigerarea unor produse vegetale, a p s rilor sau a pe telui. Ca agen i utiliza i pentru imersie, se utilizeaz : - Ap la 0,5«+2°C; - Ap de mare la -2«0°C. Un asemenea sistem pentru refrigerarea p s rilor este prezentat în figur . Bazin pentru refrigerarea p s rilor prin imersie; 1-generator de fulgi de ghea ; 2-palete directoare; 3-transportor; 4-sistem de ac ionare; 5-racord de prea-plin; 6-elevator; 7-bazin; 8-celul 4. Utilizarea frigului în industria alimentar O alt solu ie intâlnit în practic o reprezint refrigerarea p s rilor în bazine, în curent de ap rece. Refrigerarea p s rilor în bazine în curent de ap rece; 1-canal de circulare a apei glaciale; 2-p s ri; 3-bazin iozolat termic; 4-transportor înclinat; 5-reductor; 6-plan înclinat; 7-conveer; 8-mas ; 9-serpentin r cire ap ; 10-izola ia bazinului; 11-pomp ; 12-conducte de recirculare ap Pentru refrigerarea pe telui exist mai multe solu ii tehnice. O instala ie care utilizeaz r citoare tubulare este prezentat în figur . Schema instala iei de refrigerare a pe telui în r citoare tubulare; a) schema instala iei: 1-bazin de r cire a apei de mare cu ajutorul saramurii; 2-pomp ; 3-r citor tubular pentru pe te; b) sec iune prin r citorul tubular: 1-spa iu de trecere pentru pe te; 2-ajutaje tangen iale pentru intrare ap de mare r cit ; 3-camer inelar 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Refrigerarea pe telui se poate realiza i în cisterne alimentate cu ap de mare. Schema instala iei de refrigerare a pe telui în cisterne de r cire alimentate cu ap de mare; 1-pompe; 2-r citor de ap ; 3-cistern de r cire a pe telui; 4-concentrator de sare; 5-înc lzitor ap ; 6-filtru grosier; 7-filtru fin 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Pe tele poate fi refrigerat i într-un transportor, ca cel din figur . Schema instala iei de refrigerare continu a pe telui prin imersie în ap de mare r cit , cu sistem transportor; 1-pomp ; 2-ecluz rotativ pentru desc rcare; 3-r citor de ap de mare; 4-conducte de ap de mare r cit ; 5-ecluz rotativ pentru înc rcare; 6-transportor (coveer); 7-bazin izolat termic 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Se poate realiza r cirea pe telui i în bazine. Apa este r cit în vase cu manta, prev zute cu agitatoare mecanice. Pentru barbotarea pe telui i intensificarea r cirii, prin partea inferioar a bazinului se sufl aer comprimat. Peretele filtrant permite recircularea apei. Schema instala iei de refrigerarea pe telui în bazine cu ap r cit în vase cu manta, prev zute cu agitatoare;

1-agitator cu bra e; 2-manta de r cire; 3-electromotor; 4-transmisie prin curea; 5-arborele agitatorului; 6-filtru cu sit ; 7-conduct de evacuare; 8-bazin; 9,10,11-distribuitoare de aer; 12-traductor de temperatur 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Pentru refrigerarea pe telui se poate utiliza stropirea cu ap rece peste pe tele care se g se te pe transportoare suprapuse. Schema instala iei de refrigerarea pe telui prin aspersie, cu transportoare suprapuse; 1-tav colectoare a apei; 2-transportor de pe te refrigerat; 3,7,9-transportoare intermediare suprapuse; 4-alimentare cu pe te; 5-conducte de stropire; 6,8-dispozitive de ghidare Ultima variant prezentat pentru refrigerarea pe telui, o reprezint utilizarea aspersiei în compartimentele de r cire a vaselor de transport. Schema instala iei de refrigerarea pe telui prin aspersie, în compartimente de r cire ale vaselor de transport; 1-conducte de stropire; 2-pomp de ap ; 3-vaporizator; 4-pomp de saramur ; 5-filtru; 6-bazin de aspira ie; 7-serpentine de r cire; 8-l zi cu pe te 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Refrigerarea prin contact cu ghea hidric se utilizeaz ca procedeu industrial, la refrigerarea pe telui, a legumelor, sau a altor produse care necesit o r cire rapid i men inerea suprafe ei în stare umed cât mai lung timp. În figur este reprezentat un sistem mecanizat pentru înc rcarea l zilor cu fulgi de ghea , pentru refrigerarea legumelor. Masa ghe ii reprezint cca. 40% din masa legumelor supuse refriger rii. Linie mecanizat de înc rcare a l zilor cu fulgi de ghea , pentru refrigerarea legumelor; 1-alimentare cu ghea ; 2-generator de z pad ; 3-furtun flexibil; 4-bunc r cu fulgi de ghea ; 5-clapet ; 6-transportor cu role; 7-l zi cu legume; 8-transportor Refrigerarea în vid este o metod modern de p strare a produselor cu con inut ridicat în ap i suprafa mare de r cire. Se utilizeaz în special pentru legume ca salata i spanacul, sau pentru alge marine comestibile. Refrigerarea se bazeaz pe efectul de r cire datorat vaporiz rii la presiuni sc zute a unei p r i din apa con inut de produse i de apa cu care au fost stropite acestea. Aparat de refrigerare sub vid; 1-pomp de vid; 2-camer cu vacuum pentru introducerea produselor 4. Utilizarea frigului în industria alimentar Refrigerarea produselor lichide în aparate schimb toare de c ldur se aplic produselor alimentare cum sunt: lapte, smântân , bere, vin, sucuri de fructe, etc. Schimb toarele de c ldur cele mai utilizate sunt de tip: - Cu pl ci; - Cu manta i agitator interior; - eav în eav ; - Multitubulare. Cei mai utiliza i agen i de r cire sunt: - Apa glacial ; - Solu ii saline; - Solu ii alcoolice. În figur este reprezentat un schimb tor de c ldur cu pl ci pentru pasteurizarea laptelui. Schimb tor de c ldur cu pl ci utilizat la pasteurizarea laptelui; 1-intrare ap ; 2,4,5,8-intrare lapte; 3,6,9-ie ire lapte; 7-ie ire saramur ; 10-intrare ap cald ; 11-intrare ap rece; 12-intrare saramur 4. Utilizarea frigului în industria alimentar

Pentru refrigerarea brânzei se poate utiliza un aparat cu doi cilindri, ca cel din imagine. R citor de brânz cu doi cilindri; 1-capac; 2-palete elicoidale; 3-cu ite; 4-tambur; 5-carcas exterioar ; 6-manta pentru circularea saramurii; 7-con alimentar; 8-tablou de comand ; 9-bunc r de înc rcare; 10-cuplaj; 11-reductor; 12-transmisie prin curele; 13-r citor; 14-electromotor; 15-suport O alt solu ie pentru refrigerarea brânzei este prezentat în imaginea al turat . R citor de brânz tubular de tip Westfalia; 1-capac; 2-dispozitiv de închidere; 3-spa iu intertubular; 4-plac tubular ; 5-cilindru interior; 6-fascicul de evi; 7-izola ie termic ; 8-cilindru exterior; 9,13-racorduri pentru agentul frigorific; 10- urub de fixare a capacului; 11-flan ; 12-stativ tubular În practic se pot întâlni i alte procedee, respectiv sisteme de refrigerare a diverselor produse alimentare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful