You are on page 1of 31

Grile Cap I

1. Elementele necesare realizării diagnosticului economico-financiar sunt:
a) contextul în care firma îşi desfăşoară activitatea;
b) metodele utilizate în analiza diagnostic;
c) instrumentarul utilizat;
d) beneficiarii diagnosticului economico-financiar;
e) comparaţiile internaţionale.
A (a+c+e); B (a+b+c); C(a+b+c+d); D(d+e); E(b+c+e).
2. Analiza punctelor forte şi a punctelor slabe este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea:
a) metoda celor mai mici pătrate;
b) analiza SWOT;
c) metoda ABC;
d) metoda costului ţintă;
e) metoda globală.
3. Punctele slabe reprezintă:
a) situaţii favorabile existente în mediul în care firma îşi desfăşoară activitatea;
b) situaţii nefavorabile apărute în mediul ambiant al firmei;
c) limite sau deficienţe care privesc resursele, aptitudinile şi competenţele şi care aduc prejudicii serioase
performanţelor firmei;
d) aptitudini şi avantaje pe care organizaţia le posedă;
e) instrumente de natură logică.
4. Funcţiile diagnosticului economico-financiar sunt:
a) funcţia de verificare a modului de realizare a obiectivelor prestabilite;
b) funcţia de depistare a cauzelor perturbatoare;
c) funcţia furnizoare de informaţii;
d) funcţia de reglare;
e) funcţia comercială.
A(a+b); B(c+d); C(b+c); D(a+b+c+d); E(c+d+e).
5. După nivelul la care se desfăşoară, analiza poate fi:
a) analiza microeconomică;
b) analiză macroeconomică;
c) analiză dinamică;
1

d) analiză calitativă;
e) analiza statică.
A(a+b+e); B(c+d+e); C(a+b); D(a+b+c+d+e); E(c+e).

6. După orizontul temporal în care se desfăşoară analiza şi cel al desfăşurării
fenomenului, analiza se poate clasifica în:
a) analiză cantitativă;
b) analiză post-factum;
c) analiza previzională;
d) analiză calitativă
e) analiză microeconomică.
A(a+b+d); B(b+c); C(a+b+c); D(b+c+d+e); E(b+d).
7. Particularităţile informaţiei care circulă în reţele interconectate sunt:
a) viteza mare de circulaţie şi prelucrare a informaţiei;
b) costul redus al transmiterii datorat tehnologiilor moderne de telecomunicaţii ce permite accesul liber la
informaţie;
c) informaţia poate avea un grad ridicat de perisabilitate;
d) cererea de informaţii a crescut;
e) oferta de informaţii a cunoscut un grad ridicat de specializare.
A(a+b+e); B(c+d+e); C(a+b+c+e); D(a+b+c+d+e); E(d+e).
8. Valoarea netă a unei informaţii este dată de:
a) diferenţa dintre câştigul generat de luarea unei decizii prin utilizarea informaţiei şi câştigul generat de luarea
aceleiaşi decizii, fără însă a lua în considerare informaţia obţinută;
b) diferenţa dintre valoarea brută şi cheltuielile necesare obţinerii informaţiei;
c) impactul asupra deciziilor viitoare ale firmei;
d) cererea de informaţii;
e) dezvoltarea tehnologiilor.
9. Informaţia economică reprezintă:
a) un mesaj ce are un caracter de noutate referitor la faptele care au avut loc, au loc sau vor avea loc atât în interiorul
sistemului, cât şi în afara acestuia;
2

b) un ansamblu de elemente noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri;
c) informaţia care urmează să fie transpusă în mesaj şi să fie comunicată de către emitentul acesteia;
d) informaţia care este existentă între emitentul şi destinatarul informaţiei;
e) un ansamblu de indicatori care constituie setul de date necesare organizării şi conducerii activităţii economice.
10. Informaţia economică, la nivelul unei firme, îmbracă forma de:
a) factor de producţie;
b) resursă intangibilă a firmei;documente privind lansarea producţiei în fabricaţie;
c) documente pentru reflectarea executării şi urmăririi producţiei;
d) documente specifice operaţiilor economice de control şi predare a producţiei la depozit;
e) alte documente de cheltuieli.
A(a+c+d+e); B(c); C(b+c+d+e); D(a+b+c+d+e); E(a+d+e).

16.Descompunerea sau diviziunea rezultatelor reprezintă:
a) o metodă de culegere a informaţiilor;
b) o metodă prin intermediul căreia colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene;
c) o metodă utilizată când între factori există relaţii de raport sau produs;
d) este o metodă care se foloseşte pentru studierea fenomenelor, a rezultatelor economice din activitatea unităţilor ce
se exprimă cu ajutorul unor indicatori sintetici rezultaţi prin descompunerea lor în funcţie de anumite criterii;
e) o metodă utilizată în cazul în care între fenomenul analizat şi factorii săi există legături de tip stocastic.
17. Diviziunea fenomenelor şi a rezultatelor economice are loc în funcţie de:
a) timpul de formare a rezultatelor;
b) posibilităţile de obţinere a rezultatelor;
c) locul formării;
d) elementele componente;
e) mărimea rezultatelor.
A(a+b); B(b+c+d); C(a+c+d); D(a+c); E(b+c+e).
18.Funcţiile pe care le îndeplinesc modelele sunt următoarele:
a) funcţia de comunicare;
b) funcţia de predicţie şi control;
c) funcţia de documentare;
d) funcţia decizională;
e) funcţia de explicare a fenomenului.
3

19. b) rezultatele verigilor organizatorice din interiorul unei firmej c) rezultatele efective şi cele programate. x0 4 . B(a+b+e). d) determinarea legăturilor dintre caracteristicile studiate. E(d+e). e) modelele analogice.222logN c) I x= x1 ×100 . D(c+d). Tipurile de modele utilizate în analiza economico-financiară sunt: a) modele imitative. d) rezultatele din perioada curentă şi cele din perioada precedentă e) rezultatele unor firme cu profil similar din ţară şi din străinătate. A(a+e). b) modele simbolice. d) modele simplificate. 21. C(c+d). E(c+d+e). c) modele mixte. C(a+c). E(a+b+c+d+e). A(a+b). b) relevarea tipurilor economice (în cazul în'care ele există).A(a+b+c). e) structurarea colectivităţii în părţi omogene. în timp. 1+3. c) sistematizarea datelor individuale. B(a+b+e). D(b).Determinarea mărimii intervalului de grupare utilizează formula de calcul: a) gi= ci n ∑ ci . i=1 b) K= X max −X min . D(a+c+d). pot fi între: a) rezultatele întreprinderii analizate şi costurile medii ale ramurilor. C(a+e). 22. B(c+d). Funcţiile metodei grupării sunt: a) particularizarea informaţiilor. Comparaţiile. 20.

D(a+c+d+e). e) între factori există relaţii directe şi indirecte. Metoda balanţieră: a) este utilizată atunci când între factori există relaţii de raport sau de produs. b) influenţa factorilor extensivi şi intensivi. E(a+b+c+d+e). b) între factori există relaţia de sumă. c) între factori există relaţia de diferenţă. B(a+b+c+d). c) este posibilă când între elementele fenomenului analizat există relaţii de sumă sau diferenţă. B(a+b+c+d). d) între factori există relaţia de raport.Analiza factoriaiă se bazează pe anumite principii: a) scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea condiţionării lor economice. D(e). 26. c) ponderile care trebuie aplicate. e) substituirea factorilor se realizează în mod succesiv. E(b+c). începând cu factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi. 24. Metoda substituţiei în lanţ se utilizează când: a) între factori există relaţia de produs. A(a+b+c). b) substituirea factorilor se realizează în mod succesiv. C(b+c+d). b) se foloseşte în analiza economică pentru elaborarea programelor privind activitatea curentă şi viitoare a firmelor. 25. Analiza calitativă a aspectelor economice privind folosirea indicilor de grup trebuie să releveze a) posibilitatea însumării directe a elementelor indicilor sau utilizarea ponderilor. C(a+d). A(a+b). 5 . 23. B(b+c+d). D(d). d) o bază de comparaţie a indicilor.d) ∆ x =I x −100 . d) urmăreşte asigurarea unui echilibru între resursele folosite şi necesităţile din cadrul firmei. începând cu factorii calitativi şi terminând cu cei cantitativi. e) relaţia decalcul ce poate fi aplicată. A(a+b+e). c) factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul perioadei de analiză şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă. d) factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa programată sau din perioada de bază. C(d+e). E(b+c+d+e). e) K= X max −X min .

A(a+b+d+e). 2. b) determinarea modelului xy. Metoda analizei regresionale se utilizează în cazul în care între fenomenul analizat şi factorii săi există legături de tip stocastic şi presupune parcurgerea următoarelor etape: a) determinarea fenomenului supus analizei . Ratele se caracterizează prin: a) sunt instrumente în analiza performanţelor firmei. 28. C(a+c+e). B(b+d+e). c) alegerea ecuaţiei de regresie care să exprime fidel legătura dintre factori şi fenomen. mai puţin rebuturile. D(a+b+c+d+e). c (b+c+d+e). de gestiune. c) au valoare informaţională redusă. B(a+c+d+e). B(b+d+e). 3.Producţia marfă fabricată se caracterizează prin: a) exprimă măsura valorii realizate din activitatea firmei. semifabricatele destinate vânzării. A(a+c+d).e) permite evidenţierea contribuţiei fiecărui element component al fenomenului analizat asupra modificării fenomenului. d) reprezintă rapoarte între două sau mai multe mărimi comparabile. ceilalţi factori fiind consideraţi constanţi. A(a+b+c+d+e). D(a+b+c+d+e). A(a+b+c+d+e). valoarea lucrărilor executate pentru terţi. c) efectuarea de donaţii. Grile cap IV 1. e) pot fi: de structură. D(b+c+d+e). E(a+d+e).şi a factorilor săi de influenţă. între principalii indicatori valorici.de echilibru. B(b+c+d). remizele şi alte reduceri acordate clienţilor. Activităţile de bază desfăşurate la nivelul unei firme pot fi: a) participarea la diverse licitaţii. e) calculul valorilor teoretice ale variabilei dependente y pentru fiecare valoare concretă a factorului x. 27. valoarea serviciilor prestate. de eficienţă. E(a+d+e). vânzări de mărfuri.E(a+d+e). b) cumpărarea de bunuri de producţie necesare activităţii productive. D(b+e). executarea de lucrări şi prestarea de servicii. c) caracterizează volumul rezultatelor activităţii industriale şi include produsele finite. d) reprezintă valoarea nou creată într-o perioadă determinată din care se scad amortizările. La nivelul unei firme. d) vânzarea produselor proprii. b) reprezintă modele economice. e) efectuarea diverselor plăţi. respectiv capacitatea acesteia de a produce bogăţie. se consideră 6 . C(b+c+d+e). precum şi a legăturilor de cauzalitate dintre aceştia. b) reprezintă suma veniturilor realizate din vânzări de bunuri. explicând pe cât posibil şi cauzele respectivei modificări. d) determinarea valorii parametrilor ecuaţiei de regresie. e) reprezintă volumul total al activităţii productive într-o perioadă determinată. E(a+e). C(c+d).y .

următoarele corelaţii: I Pmf > I Pg .normale. În analiza îndeplinirii programului de fabricaţie se utilizează mai multe metode: a) coeficientul mediu de calitate. d) reducerea stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern productiv până la limita la care să se asigure o desfăşurare normală a procesului de producţie. C(a+b+c+d). B(b+d). C(a+c+d). I Pmf ≤ I Pg . d) coeficientul de nomenclatură. din punct de vedere economic. Atunci când coeficientul de sortiment ia valoarea 1: a) programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit la toate sortimentele. cât şi pe sortimente. c) indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie. d) programul de fabricaţie a fost realizat la toate sortimentele. D(a+b+c+d). A(a+d). E(c+e). 5. b) programul de fabricaţie nu a fost realizat. E(e). Pmf I Va d) . c) d) I Va > I Pg . A(b+d+e). e) nici o variantă nu este corectă. c) devansarea dinamicii cifrei de afaceri de dinamica producţiei marfă fabricată. c) programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit pe total. în proporţie de 100%. 7 . atât pe total. I Pmf CA c) . Principalele tipuri de rapoarte statice sunt: Va a) . E(b+c+d). 7. b) coeficientul mediu de sortiment. Pg I CA b) . e) A(c+e). B(b+d). e) coeficientul de structură. dar cei puţin la un sortiment nu s-a realizat nivelul prevăzut. 4. D(a+b+d). C(b+d). I Pg Pmf e) Pg A(a+b+c). D(a+c). e) creşterea stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern productiv până la limita la care să se asigure o desfăşurare normală a procesului de producţie. Inegalitatea I Pmf > I Pg marchează: a) devansarea dinamicii producţiei marfă fabricată de dinamica cifrei de afaceri. indiferent de gradul de realizare. B(a+c+e). b) necesitatea reducerii ponderii cheltuielilor materiale. a) b) I CA ≥ I Pmf . D(a+b+c+d+e). I CA < I Pg . 6. C(b+c). E(a+d). B(b+c).

8 .8. Obiectivele programului de fabricaţie sortimentală sunt: a) calcularea ratelor de rentabilitate.5. 11. N A (c+d). A(a+c+e). 100 1002 ∑ ¿ ∆ qp∨¿ e) ∑ q0 p0 . D(a+c+e). B(b+e). e) formularea măsurilor necesare pentru realizarea producţiei fizice. D(c+d+e). B(a+b+c). ∑ 0 0 n b) K s =1− N . E(a+b+c). E(a+b+c+d). b) localizarea sectoarelor de activitate.5. d) 1. D(a+b+c+d+e). K st =1−¿ ∑ qmin p0 . E(b+d+e). 10. d) Ks= ∑ g'0 iq + ∑ g'0' . e) 2. b) K st = ∑ q0 p0 c) K st =100−∑ (∆ g ) Producţia efectiv executată în contul structurii prevăzute d) K st = . C(a+c+d). Producţia efectiv recalculată n e) K st =1− . Valoarea maximă a coeficientului de structură care arată realizarea structurii sortimentale conform programului este: a) 0. Coeficientul mediu de structură se determină astfel: ∑ ¿ ∆ qp∨¿ a) ∑ q0 p0 . K s=1−¿ A(b+c+d). B(a+c). d) determinarea gradului de realizare a programului sortimental pe produse fizice . Coeficientul mediu de sortiment se poate calcula prin relaţiile: ∑ qmin p0 a) K s = q p . b) 0. c) K s =100−∑ (∆ g ) . C(a+d+e). 9. c) determinarea calităţii produselor. C(b+c). c) 1.

atunci: a) programul de producţie s-a realizat la toate sortimentele în aceeaşi proporţie. C(b+e). 13.12. c) aprovizionarea cu materii prime de calitate superioară. caracteristici economice. coeficientul de aritmicitate. A(a+c+d+e). coeficientul de sortiment. caracteristici sociale. iar proporţiile de realizare diferă de la un sortiment la altul. 9 . E(b+c). ∑q ∑ q ic b) K= . costurile evaluării calităţii cu procesul realizării ei. D(a+b+c). 14. caracteristici estetice. în aceeaşi proporţie. caracteristici tehnice. a) b) c) d) e) În analiza şi aprecierea calităţii se iau în discuţie anumite caracteristici ale produselor: caracteristici de utilizare. a) b) c) d) Analiza ritmicităţii fabricării producţiei utilizează o serie de procedee: indicele de realizare a programului pe diviziuni de timp. Kst < 1. E(a+b+c). e) asimilarea de noi produse cu nivel tehnic-calitativ inferior celor existente. c) K= 100 ∑ ( g × i) . D(a+c). 15. b) programul de producţie a fost realizat şi/sau depăşit la toate sortimentele dar în proporţii diferite. d) programul de producţie a fost realizat în proporţie de 10%. d) K= 100 e) K=∑ ( g × p) A(a). B(c+d). d) reparaţii capitale de calitate. plus pierderile determinate de noncalitate. coeficientul de ritmicitate. costurile calităţii. e) programul de fabricaţie nu s-a îndeplinit la cel puţin un sortiment. b) reproiectarea şi modernizarea produselor prin introducerea progresului tehnic la nivel mondial. Nu este cale de creştere a calităţii: a) ridicarea calificării forţei de muncă. Formula de calcul a coeficientului mediu de calitate este: ∑ qK a) K= . costurile refacerii calităţii. ∑q ∑ gK . 17. 16. Iq > 100. C(d+e). c) programul de producţie nu a fost realizat la toate sortimentele. efectele economice ale calităţii. a) b) c) d) e) Activul bilanţului calităţii cuprinde: costurile formării şi asigurării calităţii. Dacă Ks < 1. B(a+b+c+d+e).

e) determinarea evoluţiei previzibile a surselor de venituri în viitorul apropiat. 10 . precum şi utilizarea lor raţională. d) identificarea principalelor surse de venituri din ultimii ani şi stabilitatea lor. B(a+d+e). E(b+e). Coeficientul mediu de ritmicitate se determină astfel: q1 a) K r = . A(c+d+e). D(b+c+d+e).e) coeficientul de variaţie. Producţia sau desfacerearecalculată înfuncţie de ritmicitatea programată qi n ∑ qi . i=1 d) Kr= Producţia sau desfacerea calculată în funcţie de ritmicitatea programată . D(c). d) apariţia rebuturilor în procesul de producţie. Producţia obţinută în contul ritmicităţii programate e) Kr= Producţia efectiv executat ă în contul structurii prevăzute Producţia efectiv recalculată 19. C(b+d). C(a+b+c+d+e). E(a+b+c+d+e). e) sincronizarea activităţii de aprovizionare cu cea de fabricaţie şi realizare a producţiei. c) creşterea profitului unităţilor ca urmare a creşterii calităţii şi reducerii costului. A(a+b+c+d+e). 20. b) determinarea capacităţii firmei de a-şi diversifica activităţile şi de a se autofinanţa. D(a+c+d). C(b). 18. 22. Analiza cifrei de afaceri este necesară pentru: a) obţinerea informaţiilor legate de locul şi poziţia pe piaţă a firmei respective. Există o serie de măsuri pentru reglarea ritmicităţii producţiei şi desfacerii: a) aprovizionarea la timp cu materii şi materiale în cantităţi şi calităţi corespunzătoare. q0 b) c) Kr= Kr= Producţia obţinută încontul ritmicităţii programate . b) arată modificarea veniturilor ca urmare a modificării cu o unitate a volumului producţiei. B(a+c+d+e). b) asigurarea unităţilor economice cu forţa de muncă. d) eliminarea locurilor înguste prin organizarea mai bună a producţiei sau realizarea de noi capacităţi suplimentare. e) creşterea costurilor de producţie. A(a+c). c) stabilirea performanţelor economice. b) folosirea neraţională a forţei de muncă. veniturile din vânzări de mărfuri şi veniturile din subvenţii de exploatare aferente vânzărilor. cu mijloace fixe necesare. B(b+e). E(a+b+c+e). 21. Nu reprezintă consecinţă negativă a nerespectării ritmicităţii fabricării producţiei: a) diminuarea calităţii producţiei realizate. Cifra de afaceri medie: a) este formată din producţia vândută. c) repartizarea uniformă a programelor de producţie pe diviziuni de timp.

4 grupe. b) coeficientul de concentrare Gini-Struck (G) c) mărimile relative de structură. E(b+c). b) ierarhizarea produselor în ordine descrescătoare din punct de vedere al vânzărilor. A(a+d). C(c+d+e). 3 grupe. D(b+c+d+e). 24.1. d) calcularea vânzărilor cumulate. a) b) c) d) e) 1 . e) metoda ABC. Realizarea metodei ABC presupune parcurgerea următoarelor etape: a) identificarea grupelor de semnificaţie. 23. C(a+b+c+d+e). 3-6 grupe. B(a+b+c+d+e). Cifra de afaceri a unei firme este compusă din vânzările unui singur produs dacă indicele Herfindhal are valoarea: a) 0. ∑ CA √ n e) H=∑ g2i −1 . H= i=1 n n ∑ g 2i −1 . Indicele Herfindhal se calculează astfel: n a) H=∑ gi . 2 i=1 n b) c) d) ∑ g2i . n−1 1 . E(a+d). B(b+c+e). i=1 25. c) realizarea graficului ce cuprinde curba teoretică şi cea reală. 5 grupe.c) se determină însumând totalitatea veniturilor obţinute din afacerile unei firme. Analiza structurală a cifrei de afaceri se realizează cu ajutorul: a) metoda indicelui costului unitar. 27. D(a+b+d). În cazul metodei ABC produsele care participă la realizarea cifrei de afaceri se constituie în: 2 grupe. şi la care îşi acoperă cheltuielile pe baza încasărilor. A(c+e). 11 . e) analiza. 0 . d) indicele Herfindhal. interpretarea rezultatelor şi elaborarea măsurilor în vederea eficientizării activităţii. H= n−1 CA i H= 100 . e) reprezintă raportul dintre cifra de afaceri şi volumul fizic al vânzărilor. b) c) d) e) 26. d) reprezintă punctul în care firma poate să înceapă să obţină profit. n 1 .

gradul de valorificare a producţiei fabricate. contribuţia factorului uman la formarea valorii adăugate. c) metoda regresiei. e) creşterea stocurilor prin accelerarea vitezei de rotaţie a acestora. d) sporirea productivităţii muncii şi reducerea numărului de personal. profitul unitar. profitul total. Rata de remunerare a firmei se determină după următoarea formulă: PFnet 100 c) Ri= VA Valoarea adăugată se determină Cifra de afaceri contribuţia factorului uman la formarea cifrei de afaceri. Indicele valorii adăugate ( Q a ) = 105%. Se dau următoarele date: Indicele producţiei exerciţiului ( Qe ) = 102%. b) creşterea volumului vânzărilor prin reducerea stocurilor de produse finite. iar indicele stocurilor de produse finite 114%. c) creşterea stocurilor şi încetinirea vitezei de rotaţie a acestora. factorul cantitativ este: preţul. gradul de integrare pe verticală. gradul de folosire a capacităţii de producţie. 30. d) creşterea stocurilor ca urmare a supraaprovizionării cu materii prime. Se dau următoarele date: Indicele producţiei exerciţiului (Qe) = 105% Indicele valorii adăugate (Qa) = 108% Indicele productivităţii muncii (calculată pe baza valorii adăugate) = 97% a) scăderea numărului de personal şi reducerea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor). 37. În analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu preţurile unitare de vânzare şi cantităţile vândute pentru fiecare produs. e) metoda grupării. 60. Indicele cifrei de afaceri este de 97%. În analiza structurală a valorii adăugate se utilizează: a) metoda substituţiei în lanţ. b) metoda ABC. 31. volumul producţiei. 12 .a) b) c) d) e) 28. 29. c) scăderea productivităţii muncii şi creşterea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor). b) creşterea numărului de personal şi reducerea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor).Pe baza relaţiei a) b) c) d) e) 34. costul unitar. d) metoda balanţieră. Aceasta semnifică: a) creşterea volumului de activitate a întreprinderii şi o sporire a stocurilor. e) scăderea numărului de personal şi a productivităţii muncii. Indicele numărului de personal (Ns) = 96%.

b) reprezintă suma mărimii absolute a cheltuielilor directe aferente unei lucrări.a) b) c) d) e) creşterea productivităţii muncii şi reducerea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor). d) un cost al renunţării şi cuprinde cantitatea ce s-ar fi produs dacă nu s-ar fi optat pentru producerea altui bun. contribuţii privind asigurările sociale. unui serviciu. c) format din costul de secţie la care se adaugă cheltuieli de interes general şi administrativ ale firmei. A(a+b+c+d+e). sunt efectuate din resurse proprii şi care nu presupun plata către terţi. Costul implicit se caracterizează prin: a) este ansamblul intrărilor de resurse exprimat valoric într-o anumită perioadă. d) consumurile de resurse sunt evaluate în unităţi monetare. B(b+c+d). unei comenzi. E(b+c+d+e). c) suma cantităţilor de bunuri şi a cantităţilor de muncă. C(b+e). GRILE CAP 5 1. d) sunt costurile suplimentare generate de realizarea unei unităţi suplimentare de producţie. b) suma evaluărilor în monedă a costului real. d) cuprinde acele cheltuieli care apar în procesul de producţie. e) suma veniturilor obţinute prin muncă. D(c+d). A(a+d). scăderea productivităţii muncii şi creşterea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor). Costul de producţie se caracterizează prin: a) exprimă consumul de resurse. b) sunt generate de oportunităţile sacrificate în urma luării unei anumite decizii. sporirea productivităţii muncii şi creşterea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor). 5. scăderea numărului de personal şi a productivităţii muncii. 4. 13 . c) include cheltuielile efectuate de întreprindere pentru obţinerea realizărilor firmei. d) cuprinde cheltuieli cu materii prime şi materiale. C(a+c+d+e). e) este costul comercial. 3. c) sunt denumite si costuri istorice. 2. c) este un cost de buzunar. E(a+d). B(a+b+e). scăderea productivităţii muncii şi reducerea ponderii consumurilor intermediare (cumpărărilor). Costul psihologic este: a) costul de oportunitate. Costul de uzină: a) cuprinde costul de secţie şi costurile directe. Costurile de scufundare: a) sunt cele care s-au produs şi nu pot fi anulate prin decizii ulterioare. e) însumează costul de producţie şi costul explicit. b) cuprinde ansamblul plăţilor efectuate de o firmă pentru procurarea factorului de producţie. b) se determină prin însumarea preţului şi a profitului. cheltuieli cu personalul care îşi desfăşoară activitatea pe secţii. e) este componenta preţului de vânzare al produsului. D(d+e).

c) complete şi parţiale. b) excepţionale c) de exploatare. E(a+d+e). A(b+e). d) efective şi prestabilite. Conceptul metodei ABC constă în ideea că: a) produsele consumă resursele. b) cheltuielilor fixe cu cheltuielile variabile. e) totale şi marginale. B(a+b+ d). b) costul total pe unitatea de producţie. e) materiale. 7. 14 . activităţile sunt grupate în: a) activităţi legate de existenţa unei capacităţi de producţie. b) activităţi legate de producţia şi comercializarea produselor. d) nici o varianta nu este corectă. 10. cheltuielile şi veniturile firmei se împart astfel: a) financiare. d) preţul de producţie sau de valorificare. E(a+b+c+d+e). e) majoritatea cheltuielilor directe îşi au originea încă din faza de concepţie a produselor. D(a+c+d). Metoda indicelui ratei de eficienţă a cheltuielilor se bazează pe gruparea pe termen scurt a acestora în: a) directe şi indirecte. B(b+c+d). E(b+c+d+e). 6.e) sunt costuri viitoare ce pot fi evaluate şi care sunt folosite în deciziile conducerii şi asupra cărora se poate acţiona. 9. e) a) +b)+c). e) activităţi legate de forma de organizare. B(c+d). d) activităţi legate de instruirea personalului. După natura deciziilor şi orizontul lor. A(b+d). Metoda indicelui ratei de eficienţă a cheltuielilor are la bază compararea: a) ratei optime de cheltuieli cu rata efectivă a cheltuielilor. D(d+e). D(a+c). b) fixe şi variabile. C(a+b+d). c) ratei profitului cu rata de schimb. c) costul variabil pe unitatea de producţie. b) activităţile consumă resursele. în analiza factorială a cheltuielilor totale la 1 leu cifra de afaceri se stabileşte un sistem de factori cu acţiune directă: a) structura producţiei. d) resursele se consumă în faza de concepţie a produsului. E(a+c). 8. A(a+b+c+e). C(a+b). D(b+c+d). 11. e) costul fix pe unitatea de producţie. c) salariaţii consumă resursele. c) activităţi legate de însăşi existenţa produsului. C(b+c+d). C(a+d+e). A(a+e). B(a+b+c+d). d) extraordinare. După natura lor şi după felul cum se realizează şi grupează în contul de profit şi pierdere.

13. D(a+b+c). e) este diferenţa dintre preţul ţintă de vânzare şi profitul ţintă. b) determinarea inductorilor de cost şi calculul costurilor unitare pe inductori.12. d) este calculat după un preţ de vânzare concurenţial previzionat. d) reprezintă un program complex de reducere a costurilor pe toată durata ciclului de viaţă al produsului. ci conform relaţiei „cauză-efect". B(b+c). D(a+b+c+d). 14. C(c+e). e) toate variantele sunt corecte. A(a+b+c+d+e). A(a+b). Avantajele metodei ABC sunt: a) sistemul constituie o „ramă" modernă a unui vechi concept al costurilor bazat pe principiul secţiunilor omogene. E(b+c). d) relaţiile resurse . d) determinarea şi analiza costului se face pe activităţi. E(a+b+c+d+e). b) costul implementării este foarte mare. b) administrarea costurilor indirecte de producţie pe baza urmăririi lor şi nu pe baza repartizării lor. Costul ţintă: a) este diferenţa dintre preţul de vânzare concurenţial şi marja aşteptată. e) se aplică. e) creşte eficienţa în planificarea bugetară. C(b+e). b) este un cost de producţie estimat. în special. d) determinarea resurselor consumate pe activităţi. în timp ce eficienţa sa faţă de deciziile strategice este redusă. C(b+d). b) analiza costurilor se efectuează pe toată durata de viaţă a produsului. 15 . e) durabilitatea unui produs se măsoară în raport cu piaţa atât sub aspectul satisfacerii clientelei. E(b+e). 15.activităţi şi activităţi . D(a+c+d). e) prezentarea relaţiilor ce se stabilesc între activităţi şi compararea performanţelor fiecărei activităţi. Dezavantajele metodei ABC sunt: a) dificultatea urmăririi tuturor costurilor pe activităţi şi apoi pe fiecare produs. c) stabilirea costului unui produs. Etapele metodei ABC sunt: a) identificarea activităţilor şi a centrelor de analiză. E(a+b+d+e). Principiile metodei costului ţintă sunt: a) analiza costurilor se efectuează pe anumite etape de viaţă a produsului. B(a+d+e). b) costurile firmei dictează preţurile de vânzare. cât şi a unui preţ care să fie competitiv. D(a+c). c) serveşte deciziilor de management în special în ceea ce priveşte alocarea resurselor. B(a+d+e). c) determinarea şi analiza costului se face pe produs. A(a+b+c). C(a+b+e). d) se concentrează pe nivelul de fabricaţie. C(c+e). A(c+d+e). B(b+d+e).produse sunt lineare. c) este mai mare decât costul produselor concurente. 16. 17. Metoda costului ţintă se caracterizează prin: a) piaţa dictează preţurile de vânzare. c) la calcularea costului produsului contribuie în mod evident factorii exogeni. E(c+d+e). c) simplificarea aspectelor contabile greşite. B(a+c+d). A(b+c+e). D(a+c+d+e). produselor industriale.

e) furnizează mijloace de planificare şi control ale costurilor viitoare. E(a+c+d+e). d) previziunea efectelor deciziilor prezente asupra rezultatelor viitoare (concepţia produselor). A(b+e). D(a+b+c+d+e). 16 . e) costurile remedierii defectelor. c) integrarea competenţelor diferitelor funcţiuni ale întreprinderii. E(a+c+e). D(b+c). c) costuri de aprovizionare. C(a+b+c+d+e). 19. B(a+c). B(a+c+e). b) identificarea căilor de reducere a costurilor. în: a) costuri de desfacere. C(a+b+c+d+e).18. A(a+b+c+d+e). A(a+d+e). d) diminuarea nivelului vânzărilor. Produsele unei firme trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie utile. Etapele metodele costului ţintă sunt: a) identificarea necesităţii realizării noului produs sau serviciu. D(d+e). D(b+d+e). e) reducerea cotei de piaţă. în funcţie de natura lor. 23. b) să satisfacă aşteptările clientului. b) stabilirea preţului de vânzare estimat (ţintă) şi a profitului ţintă. d) costurile identificării defectelor. D(b+d). b) costurile de prevenire a defectelor. C(a). C(a+b+d+e). 20. Managementul adaptat necesităţilor de reducere a costurilor unei firme presupune: a) ignorarea informaţiilor provenite din mediul extern. 24. c) determinarea nivelului costului ţintă total şi divizarea acestuia pe centrele principale de costuri (activităţi). b) creşterea costurilor suportate de client. Bilanţul costurilor calităţii produselor cuprinde în activ: a) costurile privind prevenirea defectelor. A(b+d+e). Determinarea costurilor calităţii permite: a) măsurarea performanţelor firmei. B(a+c+e). c) deteriorarea imaginii firmei. A(b+d). B(b+c+d). e) toate variantele de mai sus. e) crearea de legături mai strânse între planificarea şi controlul activităţilor curente. c) permite promovarea produselor şi serviciilor de calitate superioară. 21. E(b+c+d+e). cât şi cu alte costuri stând la baza adoptării multor decizii. E(c+e). b) luarea în considerare a mediului (pieţele şi concurenţa). Introducerea în vânzare a unor produse ce au o calitate necorespunzătoare are ca efecte: a) creşterea costurilor suportate de firmă. d) să fie în conformitate cu standardele şi specificaţiile aplicabile. B(b+c+d+e). c) să fie furnizate la un cost ce va da posibilitatea firmei să obţină un anumit profit. d) permite efectuarea de comparaţii atât cu costurile totale ale activităţii. Costurile privind calitatea se clasifică. e) monitorizarea costurilor ţintă comparativ cu cele efective şi perfecţionarea continuă a managementului. 22. d) atingerea nivelului ţintă prestabilit a fiecărei componente majore a costului total. E(a+b). cu un scop bine definit. C(b+c+d+e).

b) ponderea costului prevenirii defectelor. d) costurile remedierii defectelor interne. C(c+e). balanţa de verificare.b) costurile remedierii defectelor externe. C(c+d). Indicatorii costurilor calităţii sunt: a) ponderea costului remedierii defectelor. Depăşirea costurilor privind lipsa de calitate a) se înscrie în pasiv. nu se poate determina. b) apare atunci când activul > pasivul. c) ponderea costului identificării defectelor. Se dau următoarele date: Indicele valorii medii anuale a mijloacelor fixe = 103% Indicele cifrei de afaceri 11000 lei mijloace fixe = 104% Indicele rezultatului din exploatare = 108% a) a crescut valoarea mijloacelor fixe şi costul producţiei. c) costurile privind identificarea defectelor. pasivul bilanţului. PM PM b) I CPD = C PD × 100 . B(a+b+c+d) 32. Ponderea costului prevenirii defectelor se calculează după următoarea formulă: C I CPD = PD × 100 . 25. D(b+d). contul de profit şi pierdere. c) apare atunci când activul < pasivul. d) ponderea costului total al calităţii. E(e). d) se înscrie în activ. e) ponderea producţiei marfă în producţia totală. b) a crescut eficienţa mijloacelor fixe şi costul producţiei. a) b) c) d) e) Reducerea costurilor privind lipsa de calitate se înscrie în: activul bilanţului. e) costurile remedierii defectelor. A(a+b). 17 . e) apare atunci când activul = pasivul. D(a+c+e). PM c) I CPD = C PD 1−C PD 0 × 100 C −C d) I CPD = PD 1PM PD 0 × 100 PM e) I CPD = PM 1−PM 0 ×100 28. 26. B(a+c). A(b+d). a) 27. B(b+d+e). E(a+c).

55%. 33. c) s-a redus costul şi a crescut cantitatea vândută. sporirea eficienţei utilizării factorului muncă.78%. creşterea cheltuielilor de exploatare pe seama salariilor. a) b) c) d) e) Indicele cheltuielilor medii cu personalul este mai mare decât indicele productivităţii muncii. d) -1. sporirea eficienţei utilizării factorului muncă. 36. Se dau următoarele date: Indicele producţiei vândute (tone) = 130% Indicele preţului de vânzare = 105% Indicele profitului pe tonă = 83% a) s-a redus cantitatea vândută şi profitul pe produs. Se dau următoarele date: Indicele cheltuielilor fixe = 105% Indicele cifrei de afaceri = 108% Modificarea procentuală a nivelului cheltuielilor fixe la 1 leu cifra de afaceri a fost de: a) +3. c) situaţie pozitivă. b) s-a redus cantitatea vândută şi a crescut costul. datorită creşterii preţurilor produselor faţă de nivelul prevăzut. c) + 2. b) situaţie negativă. aceasta reprezintă: consecinţe nefavorabile ale utilizării timpului de muncă. aceasta reprezintă: consecinţe nefavorabile ale utilizării timpului de muncă. creşterea cheltuielilor variabile cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri. creşterea cheltuielilor de exploatare pe seama salariilor.c) a scăzut eficienţa mijloacelor fixe şi costul producţiei. d) a crescut cantitatea vândută şi costul aferent produsului. e) a crescut cifra de afaceri şi s-a redus costul producţiei. a) b) c) d) e) Indicele cheltuielilor medii cu personalul este mai mic decât indicele productivităţii muncii. datorită creşterii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut. d) s-a redus valoarea mijloacelor fixe şi costul producţiei.65%. e) -3. datorită scăderii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut. 34. Aceasta reprezintă o: a) situaţie pozitivă. 18 .35%. b) -2. d) situaţie negativă.45%. creşterea cheltuielilor variabile cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri. e) situaţie pozitivă. datorită scăderii costurilor unitare la majoritatea produselor faţă de nivelul prevăzut. ineficienţa consumului de muncă vie. 35. 37. Influenţa modificării costurilor unitare asupra cheltuielilor la 1 leu cifră de afaceri faţă de nivelul prevăzut este de -18 lei. datorită modificării costurilor unitare în funcţie de oferta de pe piaţă a materiilor prime. ineficienta utilizării factorului muncă. e) s-a redus profitul aferent produsului şi costul de producţie.

c)are valoare informaţională redusă. D(a+b+d+e). 3. d) sintetizează aspectele cantitative şi calitative ale proceselor economice.GRILE CAP 6 1. E(b+c+e). B(a+c+e). A(a+b+c+d+e). putându-se urmări modul de folosire a factorilor de producţie. d) dă o imagine asupra costului de finanţare al activităţii. b) prin intermediul său. b) creditorii. e)este un rezultat al previziunii corecte a viitorului. d) managerii. e)sintetizează cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune. E(b+d). c) este un document contabil de sinteză care redă imaginea activităţii firmei într-o perioadă dată. 2. B(b+c+e). d) sintetizează fluxurile economice. C(a+b+c+d+e). 19 . b) pe baza lui se pot construi diverşi indicatorii economico-financiari necesari firmei.Contul de profit şi pierdere se caracterizează prin: a)face parte din situaţiile financiare de închidere a exerciţiului financiar.Profitul se caracterizează prin: a)are o mare putere de relevare a realităţii economice. c) este activitatea desfăşurată de o întreprindere potrivit obiectului său de activitate. b) este activitatea curentă a firmei.Principalii utilizatori ai informaţiilor obţinute prin analiza contului de rezultate sunt: a)acţionarii. 4. D(a+b+d+e). c)salariaţii. D(d+e).Activitatea de exploatare: a) reprezintă evenimente sau tranzacţii diferite de activităţile curente ale întreprinderii. E(a+b+d). A(b+d). e)este o activitate sezonieră. C(a+e). C(a+b+d). A(b+c). B(a+c+e).

E(a+b+c+d+e). d) rezultatul net al exerciţiului + impozitul pe profit. e) rezultatul net al exerciţiului. Reprezintă sold intermediar de gestiune: a) producţia exerciţiului. b) întocmirea lor este obligatorie. e) sunt indicatori parţiali realizaţi pe construcţia în trepte pornind de la cel mai cuprinzător şi încheind cu cel mai sintetic. 8. A(a+b+e). D(b+c+d+e).e)statul. E(a+e). Soldurile intermediare de gestiune nu se caracterizează prin: a) permit analiza structurală a rezultatelor firmei.cheltuieli financiare. 20 . b) valoarea adăugată. d) rata rentabilităţii financiare. A(a+c+e). D(b+d). c) rezultatul curent. 6. B(a+b+d). c) rezultatul din exploatare. c) pun în evidenţă etapele formării rezultatului unui exerciţiu financiar. C(a+c+e). C(b+c+d-Kî). 5. Nu reprezintă sold intermediar de gestiune: a) marja comercială. b) rezultatul din exploatare+venituri financiare . d) pun în evidenţă modul de folosire al resurselor materiale financiare şi umane în activitatea întreprinderilor. d) productivitatea muncii. 7.cheltuieli extraordinare. B(b+c+d+e). e) rezultatul extraordinar. b) adaosul comercial. c) rezultatul curent + venituri extraordinare . Rezultatul brut al exerciţiului se determină: a) rezultatul curent + rezultatul extraordinar.

9. Soldul pozitiv obţinut din activitatea de exploatare. E(b+c+d). C(b+e). E(a+b+c+d+e) 11. B(b+e). E(a+c+e). c) creditorii. c) se determină adăugând la marja comercială producţia exerciţiului şi scăzând consumurile intermediare. c) rezultat curent. 12. A(a+b+c). d) acţionarii. B(b+c+d). se numeşte: a) deficit brut de exploatare. C(b+c+d+e). producţia stocată şi imobilizată. b) constituie diferenţa dintre intrări şi ieşiri. A(a+b+e). D(a+b+c+d+e). b) statul. d) rezultatul net al exerciţiului. d) constituie diferenţa dintre intrări şi ieşiri. e) însumează vânzările de produse fine şi prestările de servicii. D(b+c+e). Valoarea adăugată are ca destinaţie remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a firmei: a) salariaţii. d) măsoară rezultatul creat de firmă. C(a+c+d) D(a+b+e). A(a+b+c+d+e). c) este un amestec de venituri din exploatare cu origine şi principii de evaluare diferite. B(a+b+c+e). 21 . b) excedent brut de exploatare. Valoarea adăugată nu se caracterizează prin: a) reprezintă valoarea producţiei globale a unei întreprinderi. e) firma. respectiv cheltuielile provenite de la terţi. e) are ca destinaţie remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică a firmei. e) marja comercială.e) venituri din vânzarea mărfurilor + cheltuieli privind mărfurile. b) are un caracter eterogen. 10. Producţia exerciţiului se caracterizează prin: a) reprezintă valoarea producţiei globale a unei întreprinderi.

d) finanţarea anumitor nevoi de gestiune curentă. e) se determină însumând veniturile încasabile cu cheltuielile plătibile. C(a+c+e). E(a+b+d). e) CAF = Profit net + Venituri calculate . C(a+d). e) remunerarea capitalurilor investite. Capacitatea de autofinanţare permite: a) creşterea necesarului de fond de rulment. D(b+c). Capacitatea de autofinanţare nu se calculează astfel: a) CAF = Venituri încasabile . D(a+b+c+e). E(b+e).Cheltuieli plătibilie. d) CAF = Profit net . d) creşterea rentabilităţii pe seama creşterii preţului e) creşterea rentabilităţii pe seama diversificării portofoliului de produse. C(b+c+e). c) creşterea rentabilităţii pe seama creşterii volumului de producţie. 16.Cheltuieli calculate. Capacitatea de autofinanţare se caracterizează prin: a) reprezintă posibilitatea firmei de a reduce necesarul de fond de rulment. B(a+e). b) exprimă în termeni monetari capacitatea firmei de a-şi dezvolta activitatea prin mijloace financiare proprii. D(a+b+c+d+e). B(b+d+e). 22 . c) CAF = Profit net + Venituri calculate + Cheltuieli calculate. Mărimea capacităţii de autofinanţare depinde de: a) direcţiile politicii de amortizare. A(a+b+c). B(b+c+d+e). A(a+b+c+d+e). b) CAF = Venituri încasabile + Cheltuieli plătibilie. b) politica fiscală. B(a+c+e).Venituri calculate + Cheltuieli calculate. E(b+c+d). A(a+d+e). d) în determinarea sa se iau în calcul veniturile încasabile care sunt încasate şi toate cheltuielile de plătit care sunt achitate.13. C(b+c). b) creşterea investiţiilor. 15. 14. c) reflectă potenţialul financiar de creştere economică a firmei. A(a+d). D(b+d). E(b+c+d). c) rambursarea datoriilor.

structura producţiei. structura şi preţul materialelor. structura şi preţul materialelor. costurile unitare. c) rata rentabilităţii financiare. 23 . costurile unitare şi preţurile de vânzare. D(c+d). 18.. C(a+b+e). preţul de vânzare. costurile unitare şi preţurile de vânzare. d) sunt mărimi relative. B(b+d+e). b) rata rentabilităţii fondurilor consumate. c) cifra de afaceri. structura producţiei. d) activele economice. Factorii direcţi de influenţă a profitului aferent cifrei de afaceri în ordinea de analiză sunt: a) structura. b) structura. 20. c) exprimă multiplele laturi ale activităţii economico-financiare ale firmei. e) se determină ca raport între indicatori de efect şi indicatori ce reflectă un flux de activitate sau un stoc. preţul materialelor.Pe baza relaţiei Rbe 100 se determină: At a) rata rentabilităţii comerciale. costul materialelor. e) volumul producţiei.Ratele de rentabilitate se caracterizează prin: a) au conţinut informaţional diferit. E(a+b+c+d+e). e) rata rentabilităţii. A(a+c). c) activele economice. b) structura producţiei.17. costurile unitare şi preţurile de vânzare. d) volumul producţiei. 19.Factorii direcţi de influenţă a profitului aferent cifrei de afaceri în ordinea de analiză sunt: a) structura. cheltuielile materiale pe unitatea de produs. activele economice. d) rata rentabilităţii economice. structura producţiei. b) sunt indicatori sintetici de eficienţă. preţurile de vânzare. preţul materialelor. cheltuielile materiale pe unitate de produs. e) activele economice. cheltuielile materiale pe unitatea de produs. preţul de vânzare.

e) îmbunătăţirea structurii vânzărilor şi impulsionarea acestora. 23. d) exprimă eficienţa cu care este folosit capitalul firmei. volumul producţiei vândute. 24 . b) gradul de valorificare a producţiei fabricate. d) gradul de integrare pe verticală. C(e). c) accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor.Creşterea ratei rentabilităţii comerciale poate fi determinată prin: a) îmbunătăţirea activităţii de negociere cu furnizorii şi clienţii. e) rata rentabilităţii fondurilor consumate.Următoarea relaţie a) rata rentabilităţii.Rata rentabilităţii comerciale: a) are ca modalitate de calcul raportarea profitului total la cifra de afaceri. c) rata rentabilităţii comerciale. costurile unitare. preţurile medii de vânzare. c) se calculează ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor. b) se determină ca un raport între rezultatele econmomice şi mijloacele economice ce sunt angajate în vederea obţinerii acestui rezultat. d) preţurile medii de vânzare. E(a+d+e). d) reducerea cheltuielilor. b) volumul producţiei vândute. Ordinea factorilor în analiza ratei rentabilităţii comerciale este: a) costurile unitare. B(b+e). e) exprimă eficienţa cu care este folosit capitalul permanent al firmei. 25. A(a+e). preţurile medii de vânzare. costurile unitare. Următoarea relaţie D ∗100 reprezintă: Kpropriu a) gradul de utilizare a forţei de muncă. volumul producţiei vândute. D(a+b+c+d+e). e) gradul de folosire a capacităţii de producţie. volumul producţiei vândute. Pf 100 reprezintă: Ct 24. preţurile medii de vânzare. 22. c) volumul producţiei vândute. b) rata rentabilităţii economice. preţurile medii de vânzare. costurile unitare. c) gradul de îndatorare. b) obţinerea bunurilor de producţie la preţuri de achiziţie avantajoase. e) costurile unitare. d) rata rentabilităţii financiare.21.

A(b+c). c) reducerea factorului de multiplicare a capitalului. e) sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale. cl a scăzut eficienţa mijloacelor frxe şi costul producţiei. Factorii care determină creşterea ratei rentabilităţii financiare sunt: a) accelerarea vitezei de rotaţie a activului total. E(b+d+e). 25 . c) s-a încetinit viteza de rotaţie a activelor şi a crescii rata rentabilităţii veniturilor. d) s-a redus valoarea mijloacelor fixe şi costul producţiei. B(a+d+e). 32. 33. a) s-a accelerat viteza de rotaţie a activelor şi s-a redus rata rentabilităţii veniturilor şi rata rentabilităţii economice a activului. Se dau următoarele date: Indicele valorii medii anuale a mijloacelor fixe = 103% Indicele cifrei de afaceri la 1 leu mijloace fixe = 104% Indicele rezuItatului din exploatare = 108% a) a crescut valoarea mijloacelor fixe şi costul producţiei.Se dau următoarele date: Indicele veniturilor totale =110%. Indicele profitului înainte de impozitare = 104%. b) scăderea vitezei de rotaţie a activului total. e) a crescut cifra de afaceri şi s-a redus costul producţiei. e) s-a accelerat viteza de rotaţie a activelor şt a scăzut rata rentabilităţii veniturilor şi a crescut rata rentabilităţii economice. C(a+c). d) a crescut rata rentabilităţii veniturilor şi a au scăzut veniturile. b) a crescut eficienţa mijloacelor fixe şi costul producţiei. D(a+e).26. b) au crescut activele totale şi rata rentabilităţii veniturilor. Indicele activelor totale = 108%. d) creşterea factorului de multiplicare a capitalului.

reflectată în numărul de personal. B(a+c+d+e).GRILE CAP 8 1. c) utilizarea unor forme moderne de comerţ şi satisfacerea cât mai completă a cererilor consumatorilor. C(a+d+e). c) cumpărarea. D(a+c). Reprezintă etape ale procesului de aprovizionare: a) evaluarea necesarului de resurse. D(a+d). C(b+c+e). 2. 4. 3. A(a+b+d). d) capacitatea de desfacere existentă. conservarea şi manipularea mărfurilor. Aprovizionarea se caracterizează prin: a) reprezintă activitatea de livrare şi transmitere către beneficiar a bunurilor de către deţinătorul lor.Sf c) Si -I = D . 26 . E(a+b+c+d+e). b) utilizarea unor metode moderne de prospectare a pieţei. D(b+e). d) nu este specifică firmelor din domeniul productiv. E(c+d+e). etc. volumul capitalului fix şi al activelor circulante.Sf d) Si + I = D + Sf e) D = Si + I +Sf 5. Relaţia care exprimă balanţa circulaţiei mărfurilor este: a) Si -I = D + Sf b) Si +I = D . b) modificările intervenite în gusturile şi preferinţele consumatorilor. b) este un proces complex. depozitarea. c) nivelul veniturilor băneşti. B(b+c+d). Nu reprezintă căi de sporire a volumului desfacerilor de mărfuri: a) aprovizionarea aritmică cu bunuri. B(a+b+c+d+e). e) posibilităţile de aprovizionare pe grupe de mărfuri şi furnizori. A(a+b+d). materiale. Sunt factori care influenţează activitatea de circulaţie: a) nivelul producţiei bunurilor de larg consum şi nivelul importului. A(a+c+e). b) analiza ofertelor şi negocierea obiectului şi a condiţiilor de livrare. C(a+d+e). e) este un proces prin care agenţii economici îşi asigură în mod direct resursele de materii prime. E(b+e). servicii. volumul reţelei. d) gestiunea stocurilor. c) se desfăşoară pe parcursul mai multor etape. necesare pentru desfăşurarea neîntreruptă a activităţii lor. e) analiza bilanţieră a întregii activităţi de aprovizionare într-o anumită perioadă.

E(a+d+e). c) reprezintă cantitatea de mărfuri destinată asigurării vânzărilor zilnice. b) neachitarea la timp a facturilor. volumul mediu al desfacerilor. 11. A(a+b+c+e). E(b+c+d). d) sunt influenţate de o serie de factori. e) se diferenţiază pe mai multe categorii A(b+d+e). fie numai în anumite perioade ale acestuia. când stocurile curente s-au epuizat. D(a+e). 6. c) calitatea necorespunzătoare a mărfurilor. b) rămân permanent în reţea pentru a asigura vânzarea neîntreruptă. d) reprezintă cantitatea de mărfuri care rezultă fie în urma unei producţii sezoniere şi se consumă pe întregul an. Relaţia a) b) c) d) e) RS = S ×100 exprimă: D stocul mediu. B(b+c+e). 10. A(a+b+c+d+e). B(b+c+d+e). b) reprezintă cantităţi de materiale şi produse stocate de agenţii comerciali în depozitele şi magaziile proprii de desfacere în scopul revânzării lor pentru a obţine profit. rata stocului mediu. Sunt factori care afectează negativ aprovizionarea cu mărfuri: a) neîncheierea la timp a contractelor şi necompletarea tuturor clauzelor contractuale. E(c+d). d) spaţiile de depozitare proprii. D(a+b+c+d+e). C(b+d+e). c) înlesnesc trecerea produselor din sfera producţiei în cea a consumului. b) evoluţia cantitativă a cererilor clienţilor. 9. Există o serie de factori care determină mărimea stocurilor din reţeaua comercială: a) pregătirea lucrătorilor. Stocurile din reţeaua comercială se caracterizează prin: a) asigură desfăşurarea continuă şi normală a procesului de desfacere a mărfurilor. e) desfăşurarea activităţii de promovare a mărfurilor.d) testarea periodică a preferinţelor consumatorilor. Stocuri ciclice se caracterizează prin: a) sunt constituie din cantităţile de mărfuri destinate asigurării continuităţii desfacerilor. B(a+c+d). Utilizarea indicatorului rata stocului mediu prezintă următoarele avantaje: a) permite stabilirea judicioasă a nivelului stocului necesar fiecărui magazin. C(a+b+c). în raport cu volumul şi structura desfacerilor. 8. e) sunt stocuri de rezervă. 27 . e) calitatea necorespunzătoare a mărfurilor livrate de furnizori şi refuzarea acestor mărfuri. c) nerespectarea condiţiilor contractuale de către furnizori sau cărăuşi. desfacerea medie zilnică. D(b+e). d) desfăşurarea activităţilor de promovare a mărfurilor. 7. viteza medie de circulaţie. e) strategia adoptată de agenţii comerciali în stocare. C(b+e).

e) înzestrarea unităţilor cu utilaje. e) nu dă posibilitatea verificării stocurilor. 12. 28 . D(c+d+e). c) modernizarea unităţilor comerciale. A(a+e). 15. B(a+b+c+d). D(a+c+e). E(a+b+d).b) dă posibilitatea verificării stocurilor. B(a+b+d). 16. A(a+b+d). D(b+c). b) înfiinţarea de noi unităţi. C(c+d+e). D(c+d). b) promovarea progresului tehnic. E(b+c+d) 14. A(a+b+c+d+e). d) creşterea calităţii managementului comercial. d) volumul desfacerii. c) numărul mediu de rotaţii. 13. e) nu este influenţată de calificarea personalului. Reprezintă acţiuni ale managementului comercial legate de creşterea productivităţii muncii: a) repartizarea raţională a personalului în procesul circulaţiei mărfurilor. e) dezvoltarea parcului auto. C(b+c+e). d) permite managerului firmei să controleze cu uşurinţă şi la intervale scurte modul cum se realizează aprovizionarea. A(b+d+e). mijloace de muncă mecanizate. magazin sau unitate de alimentaţie publică în parte. b) se apreciază prin prisma atribuţiilor complexe ce revin lucrătorului comercial. b) normarea judicioasă a muncii. E(c+d). c) modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale. E(b+e). Productivitatea muncii în comerţ se caracterizează prin: a) nu are legătură cu reducerea timpului cheltuit de cumpărători. C(a+c+e). corelat cu desfacerea la fiecare depozit. B(b+d+e). e) numărul minim de rotaţii. c) evidenţiază economia de muncă realizată de lucrători. d) normarea judicioasă a muncii. B(b+c+d). care folosesc forme avansate pentru vânzarea mărfurilor. d) contribuie la creşterea absolută a desfacerii de mărfuri. Raportul dintre volumul vânzărilor şi stocul mediu de mărfuri reprezintă: a) durata medie în zile a unei rotaţii. b) desfacerea medie zilnică. c) oferă posibilitatea analizării şi comparării operative a situaţiei stocurilor pe structură. Modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale presupune: a) repartizarea optimă a fondului de timp. C(a+d+e). Nu reprezintă modalităţi de sporire a productivităţii muncii în comerţ: a) perfecţionarea tehnologiei productive.

în 29 . viteza medie de rotaţie. 22. ocazionate de desfacerea mărfurilor într-o perioadă de timp. C(b+d+e). Relaţia a) b) c) d) e) Cc ×100 reprezintă. A(a+c+d). ponderea formelor moderne de vânzare în totalul formelor de vânzare. în a) b) c) d) e) aprecierea nivelului de servire a cumpărătorilor nu se utilizează indicatorii: sortimentul de mărfuri existent în vânzare în raport cu cel programat. D(a+c+d). c) cheltuieli cu transportul. c) volumul absolut al economiilor sau al depăşirilor obţinute la cheltuielile de circulaţie programate. A(d+e). d) se exprimă ca raport între ritmul de creştere a cheltuielilor de circulaţie şi ritmul de creştere a volumului desfacerilor de mărfuri şi servicii. C(c+d+e). A(a+b+e). D(a+b+c+d+e). E(a+b+d). E(b+d+e). C(a+b+d). d) repartizarea optimă a fondului de timp de muncă. C(a+e). 19.c) delimitarea justă a sarcinilor pe diferite categorii de lucrători şi determinarea relaţiilor de cooperare dintre ei. D volumul absolut al cheltuielilor de circulaţie. 21. D(a+c+d). e) cheltuielile cu transportul mărfurilor. cheltuiala medie de timp pentru efectuarea unei cumpărări. volumul absolut ai economiilor sau al depăşirilor obţinute la cheltuielile de circulaţie programate. B(a+b+c+d+e). 18. prin transferul vânzătorilor de la un raion la altul. b) nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie. După natura lor sunt cheltuieli de circulaţie: a) cheltuieli cu salarizarea personalului din unităţile operativ-comerciale. b) contribuţia pentru asigurări sociale. B(a+b+c+d+e). E(c+e). e) arată cu cât cresc sau scad costurile comerciale în condiţiile creşterii cu un procent ai volumului vânzărilor de mărfuri. b) exprimă procentual raportul dintre cheltuielile totale şi volumul valoric al desfacerilor de mărfuri într-o perioadă de timp. e) redistribuirea sarcinilor în perioadele de mare afluenţă a cumpărătorilor. 20. A(a+b+c+e). B(b+c+d). Factorii care influenţează modificarea nivelului cheltuielilor cu dobânzile. cheltuielile cu transportul mărfurilor. d) cheltuieli generale ale unităţii. Costul marginal în activitatea comercială se caracterizează prin: a) reprezintă un indicator ce exprimă cheltuielile totale de circulaţie. c) reprezintă diferenţa dintre volumul efectiv al cheltuielilor de circulaţie şi volumul cheltuielilor de circulaţie programate recalculate. nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie. e) cheltuieli cu dobânzi bancare. d) costul marginal în activitatea comercială. B(c+d+e). 17. D(b+d). costul marginal în activitatea comercială. Sunt indicatori utilizaţi în analiza cheltuielilor de circulaţie: a) volumul absolut al cheltuielilor de circulaţie. ponderea sau numărul serviciilor suplimentare prestate populaţiei. E(a+b+c+d+e).

pentru a se obţine preţul de cumpărare al mărfurilor. E(b+d). d) rata medie a dobânzii. rata medie a dobânzii. b) volumul desfacerilor. soldul mediu al mijloacelor circulante. cota medie de acoperire a mijloacelor circulante cu împrumuturi bancare. d) procentul adaosului comercial se aplică asupra preţului cu amănuntul. b) 100+ Ka 100 x Ka . c) suma absolută a adaosului comercial se adună la preţul de cumpărare. d) 100 × Kr 100−Kr . C(b+c+e). soldul mediu al mijloacelor circulante. f) cota medie de acoperire a mijloacelor circulante cu împrumuturi bancare. Transformarea cotei de adaos comercial în cotă de rabat comercial utilizează relaţia: a) 100+ Ka 100 × Ka . 24. sunt: a) volumul desfacerilor. soldul mediu al mijloacelor circulante. rata medie a dobânzii. e) 100 × Kr 100−Kr 25. cota medie de acoperire a mijloacelor circulante cu împrumuturi bancare. 23. A(a+b+c+d+e). d) 100 × Kr 100+ Kr . soldul mediu al mijloacelor circulante.ordinea analizei. c) 100 × Kr 100+ Kr . volumui desfacerilor. c) 100 × Ka 100+ Ka . B(a+b+c). e) suma adaosului comercial se scade din preţul cu amănuntul. e) 100 × Kr 100+ Kr 30 . c) volumul desfacerilor. b) procentul adaosului comercial se aplică la preţui de cumpărare al mărfii. cota medie de acoperire a mijloacelor circulante cu împrumuturi bancare. D(a+b+d). Transformarea cotei de rabat comercial în cotă de adaos comercial utilizează relaţia: a) 100+ Kr 100 × Kr . rata medie a dobânzii. volumul desfacerilor. soldul mediu al mijloacelor circulante. b) 100 × Ka 100−Ka . cota medie de acoperire a mijloacelor circulante cu împrumuturi bancare. Adaosul comercial se caracterizează prin: a) reprezintă suma destinată acoperirii cheltuielilor de circulaţie şi asigurării profitului societăţii comerciale în cauză. pentru a se obţine preţul de vânzare cu amănuntul. rata medie a dobânzii.

dar cu prudenţă. E(d+e). D(b+c+d). majorarea.b) c) d) e) 26. astfel încât agentul comercial să beneficieze de întreaga cotă de adaos comercial. C(a+b+c+d+e). identificarea producătorilor care practică cele mai mici preţuri. Căile de creştere a sumei adaosului comercial sunt: a) sporirea volumului desfacerilor de mărfuri. 31 . B(a+b+d). dat fiind că nivelul acestora este liberalizat prin lege. creşterea ponderii mărfurilor la care se practică cote medii de adaos comercial mai mari. astfel încât să se poată majora de adaos comercial. A(a+e). aprovizionarea cu prioritate de la agenţii producători şi numai în cazuri extreme de la intermediari. a cotelor de adaos practicate.