ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

CAPITOLUL I: Bazele teoretico- metodologice ale analizei economico-financiare 1.1. Definirea analizei economico-financiare 1.2. Tipuri de analize economico-financiare 1.3. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor acessteia 1.3.1. Analiza în procesul de conducere 1.3.2. Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiza economico-financiară 1.4. Conţinutul şi etapele procesului de analiză economico-financiară 1.5. Factorii care determină reultatele activităţii economico-financiare CAPITOLUL II: Analiza eonomico-financiară, disciplină ştiinţifică 2.1. Obiectul analizei economico-financiare 2.2. Metodele utilizate în analiza economico-financiară 2.2.1. Metode ale analizei calitative 2.2.2. Metode ale analizei cantitative 2.3. Analiza diagnostic 2.3.1. Sistemul de indicatori 2.3.2. Corelaţii de echilibru şi eficienţă CAPITOLUL III: Analiza activităţii întreprinderii 3.1. Sistemul indicatorilor valorici utilizaţi 3.2. Analiza activităţii pe baza indicatorilor valorici 3.3. Analiza raportului static şi a raportului dinamic dintre indicatorii valorici 3.3.1. Analiza raportului static 3.3.2. Analiza raportului dinamic 3.4. Analiza cifrei de afaceri 3.4.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri 3.4.2. Analiza structurală a cifrei de afaceri 3.4.3. Analiza factorială a cifrei de afceri 3.4.4. Efectele modificării cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari 3.4.5. Analiza cotei de piaţă 3.5. Analiza valorii adăugate 3.5.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate 3.5.2. Analiza factorială a valorii adăugate 3.5.3. Influenţele valorii adăugate asupra principalilor indicatori economico-financiari 3.6. Analiza producţiei fizice 3.6.1. Analiza realizării programului de fabricaţie pe sortimente 3.6.2. Analiza structurii producţiei 3.6.3. Analiza calităţii producţiei 3.6.4. Influenţa calităţii producţiei asupra unor indicatori financiari 3.6.5. Analiza producţiei în condiţii de STAS CAPITOLUL IV: Analiza resurselor umane 4.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă 4.2. Analiza structurii forţei de muncă 4.3. Analiza dinamicii forţei de muncă pe total şi pe categorii
1

4.4. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă 4.5. Analiza calificării forţei de muncă 4.6. Analiza utilizării timpului de muncă 4.7. Analiza statică şi dinamică a timpului de muncă 4.8. Influenţa timpului de muncă asupra principalilor indicatori economico-financiari 4.9. Analiza productivităţii muncii 4.10. Analiza profitului pe salariat CAPITOLUL V: Analiza dotării tehnico - materiale 5.1. Analiza volumului şi dinamicii mijloacelor fixe 5.2. Analiza structurii mijloacelor fixe 5.3. Analiza utilizării potenţialului tehnic 5.4. Analiza stocurilor de materiale CAPITOLUL VI: Analiza cheltuielilor 6.1. Concepte şi abordare sistemică 6.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii 6.3. Analiza eficienţei economice a cheltuielilor de exploatare 6.4. Analiza eficienţei cheltuielilor variabile 6.5. Analiza eficienţei cheltuielilor fixe 6.6. Analiza cheltuielilor materiale 6.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea 6.8. Analiza cheltuielior cu personalul 6.8.1. Analiza structurală şi factorială 6.8.2. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul 6.9. Analiza cheltuielilor cu dobânzile bancare 6.10. Analiza costului pe produs 6.11. Analiza costului pe unitatea de produs 6.12. Influenţele exercitate de costul pe produs asupra principalilor indicatori economicofinanciari CAPITOLUL VII: Analiza performanţei întreprinderii pe baza rentabilităţii 7.1. Analiza structurală a rezultatelor financiare 7.2. Analiza factorială a profitului operaţional 7.3. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri 7.4. Analiza ratelor de rentabilitate 7.5. Analiza pragului de rentabilitate pe produs 7.6. Analiza pragului de rentabilitate la nivelul întreprinderii 7.7. Analiza riscului de exploatare şi al riscului financiar al firmei CAPITOLUL VIII: Analiza situaţiei patrimonial-financiare 8.1. Bilanţul patrimonial, suport al analizei financiare 8.2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii 8.2.1. Analiza structurii activului 8.2.2. Analiza structurii surselor de finanţare 8.3. Analiza patrimoniului net al întreprinderii 8.4. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă 8.5. Analiza echilibrului financiar 8.6. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii 8.7. Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor
2

CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE 1.1 DEFINIREA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE În spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie să-şi probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico-financiară. Toate acestea îşi găsesc reflectarea în eficienţa activităţilor care are la bază determinări cantitative şi calitative ale factorilor de producţie, randamente maxime ale utilizării acestora. ÎNTREPRINDEREA reprezintă o entitate socio-economică de sine stătătoare cu o structură proprie, delimitată în timp şi spaţiu, astfel încît, partenerii săi sînt consideraţi ca făcînd parte din interiorul său, iar alţii din exteriorul său Pentru a fi fiabile şi pentru a putea desfăşura o activitate continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în relaţii de intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor ambiant, fiind susţinute în demersul economic de clienţi, furnizori, forţă de muncă, bănci, instituţii guvernamentale şi bugetare, cu intenţia declarată să demonstreze că sînt capabile să desfăşoare o activitate eficientă. ANALIZA reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedînd la identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care i-au generat şi respectiv, influenţat ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici, procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri permanente, referitoare la situaţia economico-financiară a unui agent economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat, precum şi a rezultatelor interne de îmbunătăţire a acesteia din punct de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare. Complexitatea studierii relaţiilor cauză-efect este amplificată în condiţiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene. Caracterul complex al analizei cauzale derivă din: a)-acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite; b) - efecte diferite se pot combina dînd o rezultantă a complexului de activităţi sau forţe; c) - complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui; d) - în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici un element al fenomenului; e) - în realitatea obiectivă, însuşirile esenţiale se amestecă cu cele neesenţiale, secundare sau întîmplătoare. Drumul pe care îl parcurge analiza reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului. Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori. Analiza unei activităţi, din punct de vedere economic, înseamnă cercetarea cheltuielilor de muncă socială ce sînt efectuate pentru acea activitate, în raport cu rezultatele (efectele) ce se obţin.
3

Esenţialul în analiza economică îl constituie sesizarea relaţiilor cauză-efect, fie prin intermediul relaţiilor structurale (inclusiv funcţionale), fie prin intermediul relaţiilor factoriale. Determinativul „economică” fixează caracterul analizei, care poate avea ca obiect nu numai o activitate economică, ci şi una tehnică, ştiinţifică, socială, culturală, administrativă. Analiza poate fi definită, în funcţie de caracterul ei, ca : analiză economică, analiză contabilă, analiză statistică, analiză dinamică, sau în funcţie de obiectul ei : analiza activităţii economice a unei întreprinderi, analiza productivităţii muncii, analiza folosirii capacităţilor de producţie, analiza rentabilităţii. 1.2 TIPURI DE ANALIZE ECONOMICO-FINANCIARE Pentru definirea tipurilor de analiză trebuie să se ţină seama de mai multe criterii, printre care, un loc important îl au : nivelul la care se face analiza, organul şi sursele informaţionale folosite, scopul, obiectul şi intervalul de timp în care sunt studiate fenomenele şi procesele economice. Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea situaţiilor întîlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare ale acesteia, reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii : A. În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului 1. Analiza post-factum (post-operativă sau analiza realizării obiectivelor): = constituie un element de supraveghere şi reglare a modului de funcţiune a unei întreprinderi; = presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor cauzalfuncţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii, prin aceea că furnizează informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate, ca fiind normale; = se bazează pe valori certe (cunoscute); = presupune cercetarea unor fenomene încheiate, a modului de realizare a unor obiective pe baza descompunerii în elemente şi a stabilirii factorilor; = priveşte trecutul şi prezentul; dacă separăm prezentul de trecut, se mai poate crea o categorie a analizei şi anume, analiza concomitentă sau curentă, care se desfăşoară concomitent cu desfăşurarea fenomenului; = ca tip de analiză post-factum, care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă, se întîlneşte ANALIZA-DIAGNOSTIC prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme ; Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere. 2. Analiza previzională: = presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv în luarea în considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi;
4

= constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economicofinanciare a întreprinderii; = este utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare; = se bazează pe valori incerte (presupuse). În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu, elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia.

B. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale fenomenelor 1. Analiză calitativă = urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile sale fundamentale, factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul ce îl determină; = rolul ei constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale ale fenomenului. 2.Analiză cantitativă = presupune cercetarea fenomenelor prin determinări comensurative, exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, număr. Câmpul de aplicare a metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor economice, a influenţelor diferiţilor factori este condiţionat de modelarea proceselor economice pe baza analizei calitative. C. După nivelul la care se desfăşoară analiza 1. Analiză microeconomică = cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul întreprinderilor sau a compartimentelor funcţionale din cadrul structurilor sale organizatorice = vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate = aceea care se desfăşoară la scara individului sau a întreprinderii şi urmăreşte activitatea economică şi rezultatele obţinute, relevă factorii care determină orientarea în investirea fondurilor, în utilizarea resurselor, în fabricarea produselor, în asimilarea de noi produse 2.Analiză mezoeconomică = studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate, în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţilor concurenţiale a acesteia 3. Analiză macroeconomică = presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei mondiale, operînd preponderent cu mărimi sintetice, globale sau agregate ca, de exemplu : produs naţional brut, produs intern brut, produsul social total, venitul naţional, utilizarea forţei de muncă, volumul investiţiilor D. După modul de urmărire în timp al fenomenelor 1. Analiză statică
5

= studiază fenomenele precum şi elementele şi factorii care influenţează asupra lor la un moment dat, relevînd pe baza relaţiilor existente între aceştia, o anumită poziţie a fenomenelor supuse analizei (de ex., comparearea stocurilor de mărfuri reflectate în bilanţul contabil cu cele planificate, a cauzelor abaterii faţă de plan); =noţiunea de „static” este legată de modul de efectuare a analizei (la un moment dat) şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice. 2. Analiză dinamică = cercetează fenomenele şi procesele economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, relevînd poziţia pe care o deţine şi modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei lor; = pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiilor lor viitoare. E. După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul 1. Analiză pe termen scurt = serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii, pe perioade de timp de pînă la 1 an. 2. Analiză pe termen lung = operează cu date care depăşesc termenul de 1 an, utilizînd în acest scop modele de tip static sau stocastic. F. După criteriile de studiere a fenomenelor 1. Analiză tehnico-economică = îmbină caracterul tehnic cu cel economic. 2. Analiză economico-financiară = tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de exploatare) şi cea financiară. 3.Analiză financiară = vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului. G. În funcţie de poziţia analistului 1. Analiză internă = are un caracter practic, analistul avînd o poziţie privilegiată, deoarece beneficiază de o serie de informaţii despre întreprinderea analizată; = se realizează de către organul sau personalul întreprinderii însărcinat cu această activitate şi se bazează pe sursele informaţionale ale întreprinderii; Pe baza acestor informaţii, analistul poate detecta stările de dezechilibru dintre diferite domenii ale activităţii întreprinderii şi cauzele lor, stabilind totodată, măsurile care se impun în vederea remedierii. Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii, atât pentru cunoaşterea stării de fapt, cât şi pentru fundamentarea activităţii viitoare. 2. Analiză externă = se efectuează de partenerii externi în fundamentarea deciziilor lor, partenerii externi ai întreprinderii, bazîndu-se pe informaţiile furnizate de analiza financiară;
6

= se efectuează de către organele competente interesate de activitatea desfăşurată de întreprindere, cum sunt : Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, şi se bazează pe datele furnizate prin sistemul dărilor de seamă contabile şi statistice; = se realizează în cadrul funcţiei de control a statului de către organele menţionate mai sus, şi urmăresc realizarea obiectivelor economice şi sociale ce decurg din planul naţional unic de dezvoltare economică şi socială a ţării. H. În funcţie de obiectul cercetării 1.Analiză generală = cuprinde întreaga activitate economico-financiară desfăşurată de întreprindere şi se bazează pe sistemul de indicatori de plan şi efectiv realizaţi, care reflectă toate laturile activităţii întreprinderii (de ex., aprovizionarea, desfacerile de mărfuri, utilizarea forţei de muncă şi a bazei tehnico-materiale, costurile, veniturile, rentabilitatea). 2.Analiză parţială (tematică) = cercetează numai anumite laturi ale activităţii şi foloseşte sursele informaţionale corespunzătoare scopului urmărit (de ex., analiza modului de aprovizionare cu mărfuri a reţelei comerciale sau gradul de utilizare a timpului de lucru al muncitorilor). Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, în procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, în vederea fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.

1.3 ROLUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE ŞI UTILIZATORII REZULTATELOR ACESTEIA 1.3.1.ANALIZA ÎN PROCESUL DE CONDUCERE Procesul de conducere este caracterizat ca un ansamblu de intervenţii, prin care se prevede, organizează şi coordonează activitatea întreprinderii, se iau decizii şi se controlează activitatea acesteia în vederea realizării obiectivelor curente şi de perspectivă, respectînd criteriile de eficienţă economice şi de utilitate socială. Realizarea principalelor funcţii ale conducerii implică analiza de stare a sistemului în diferite domenii ale funcţionării sale. A prevedea, înseamnă a cerceta viitorul, respectiv a întocmi un program de acţiune care vizează atingerea obiectivelor propuse. Realizarea acestui program presupune a lua în considerare activitatea trecută, cît şi cea prezentă. Întreprinderea ca sistem constituie obiect al conducerii, ceea ce reclamă elaborarea unei suite de decizii menite să asigure trecerea ei dintr-o stare în alta şi implicit, reglarea funcţionării ei. În acest proces de schimbare şi reglare a stării de funcţionare a întreprinderii, funcţia de diagnoză a analizei joacă un rol deosebit de important

7

DIAGNOZA presupune cercetarea funcţionării sistemului sub raport structural şi funcţional-cauzal şi se întemeiază pe informaţia privind starea sistemului. Pe baza unei asemenea cercetări se depistează „punctele critice” în cadrul sistemului şi, totodată, se avizează centrele de decizie pentru a iniţia măsuri de reglare. Semnalul de reglare a funcţionării sistemului şi, respectiv, pentru ordonarea analizeidiagnostic îl reprezintă abaterea de la un obiectiv parametrizat în timp şi spaţiu, de la o normă de funcţionare a sistemului. Analiza-diagnostic se efectuează nu numai atunci cînd la nivelul sistemului apar semnale de dereglare, ci şi atunci cînd informaţia sintetică privind starea sistemului arată o funcţionare normală (în raport de obiective). Acest lucru se impune dat fiind faptul că în interiorul sistemului intervin acţiuni compensatoare, care moderează sau anihilează abaterile în funcţionarea unui subsistem. Procesul reglării se realizează prin funcţiile (atributele) conducerii şi priveşte acţionarea asupra funcţiilor întreprinderii, ceea ce pune, în mod inevitabil, problema poziţionării analizei economice în acest context, pentru a desprinde rolul ei în procesul de conducere. Analiza stării sistemului în diferite momente ale funcţionării, ca şi cea cu caracter previzional, se realizează prin intermediul funcţiilor conducerii. Dacă este vorba de previziune, este evident că stabilirea obiectivelor pentru viitor nu poate face abstracţie de analiza lor în trecut şi prezent. Funcţia de organizare, care cuprinde ansamblul de acţiuni în vederea utilizării eficiente a resurselor, nu poate răspunde cerinţelor ei fundamentale: ce trebuie făcut, cu ce forţe, unde, când şi cum, fără a apela la analiză. Totodată, nu se poate coordona funcţionarea sistemului şi asigura echilibrul acestuia fără a analiza permanent situaţia corelaţiilor dintre elementele sale. Funcţia de decizie (comandă) presupune elaborarea şi declanşarea deciziilor a căror calitate este hotărîtor determinată de calitatea analizelor pe care se sprijină. Una din funcţiile conducerii al cărei conţinut este realizat prin excelenţă cu ajutorul analizei activităţii economice este controlul. Prin control, conducerea întreprinderii urmăreşte executarea cantitativă şi calitativă a programelor de activitate în toate sectoarele, abaterile şi cauzele lor, respectarea angajamentelor asumate, utilizarea judicioasă a mijloacelor materiale şi băneşti, concordanţa dintre situaţia scriptică şi cea faptică. Cu ajutorul analizei se stabilesc abaterile faţă de termenul (criteriul) de referinţă (în general prevederile planului sau ale programelor), se determină eventualele puncte de dezechilibru şi se iau măsurile operative care se impun. 1.3.2. UTILIZATORII INFORMAŢIILOR FURNIZATE DE ANALIZA ECONOMICOFINANCIARĂ Utilizatorii de informaţii furnizate de analiza economico-financiară se pot grupa în patru mari categorii, şi anume: 1-furnizorii de capitaluri; 2-partenerii de afaceri; 3-statul; 4-alţi utilizatori. 1. FURNIZORII DE CAPITALURI a) - acţionarii şi consultanţii acestora sînt interesaţi de performanţele curente ale investiţiei realizate şi aşteptările privind rentabilitatea viitoare; b) - investitorii în obligaţiuni au obiective diferite de cei care participă la capitalul social al firmei; această categorie de utilizatori este interesată de capacitatea de plată şi adecvarea fluxului de lichidităţi la nivelul îndatorării;
8

c) - băncile şi alţi investitori sunt interesaţi de capacitatea de plată şi de gradul de îndatorare al firmei. 2. PARTENERII DE AFACERI a) - furnizorii sînt interesaţi atît în dezvoltarea viitoare a afacerilor cu partenerii comerciali, cît şi de securitatea financiară a clienţilor săi; b) - clienţii sînt interesaţi de eventualele probleme financiare ale furnizorilor (scăderea calităţii, discontinuităţi în aprovizionare, ca urmare a problemelor financiare); c) - angajaţii şi organizaţiile sindicale sunt orientate spre securitatea locurilor de muncă şi negocierea salariilor; au nevoie de informaţii financiare la nivelul firmei şi la cel al ramurii în cadrul negocierilor sau pentru a previziona niveluri viitoare ale şomajului şi ale salarizării. 3. STATUL a) - fiscul asigură o parte semnificativă din venituri prin impozitarea firmelor; b) - guvernul şi organizaţiile cvasi-guvernamentale trebuie să configureze politicile economice, să conducă economia şi să monitorizeze anumite zone economice; prin agregarea informaţiilor economico-financiare de la nivel microeconomic, Guvernul poate evalua corect sănătatea şi performanţele sectoarelor economice şi poate aprecia feed-back-ul ; c) - autorităţile locale au ca principal interes industriile, care sunt primordiale în zona pe care o administrează, având ca scop să asigure niveluri ridicate de performanţă economicofinanciară în zona de autoritate, inclusiv prin utilizarea pârghiilor de care dispune (emisiunea de obligaţiuni, acordarea de facilităţi, atragerea investitorilor).

4. ALŢI UTILIZATORI a) - managementul firmei utilizează frecvent analiza propriilor rezultate şi performanţe financiare prin raportare la situaţia industriei şi a principalilor concurenţi pentru a-şi localiza propria poziţie; b) - organizaţiile profesionale : unul dintre scopurile acestora este să reducă amestecul statului în activităţile profitabile; c) - analiştii şi consultanţii se regăsesc adesea în categoriile prezentate anterior, fie ca firme de consultanţă pentru furnizorii de capital, fie ca agenţii de reiting care produc şi furnizează informaţii economico-financiare; d) – auditorii; e) – publicul.

1.4 CONŢINUTUL ŞI ETAPELE PROCESULUI DE ANALIZĂ ECONOMICOFINANCIARĂ Analiza economico-financiară parcurge drumul invers pe care îl realizează evoluţia fenomenului respectiv. Ea porneşte de la un rezultat şi caută să evidenţieze factorii şi elementele care au contribuit la realizarea acestuia. Conţinutul analizei presupune parcurgerea următoarelor ETAPE : 1. fixarea obiectului analizei
9

= constă în identificarea anumitor fapte, fenomene, rezultate care se exprimă sub forma indicatorilor economico-financiari; = delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizînd anumite metode de evaluare şi calcul. 2. stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat = descompunerea în elemente presupune o analiză structurală, factorii se stabilesc în mod succesiv, trecînd de la cei cu acţiune directă, la cei care acţionează indirect (prin intermediul celor cu o acţiune directă până la stabilirea cauzelor finale). 3. determinarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomun realizat, respectiv a relaţiei cauză-efect = aceste relaţii se referă atât la elemente, respectiv la factori, pe de-o parte, şi fenomen pe de altă parte, cât şi la raporturile dintre elemente sau dintre factori; = în acest scop este necesar a se determina relaţia cauză-efect, respectiv raporturile de condiţionare dintre factori. 4. măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra fenomenului analizat = în această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul măsurării influenţelor, dimensionării rezervelor interne, aprecierii cît mai exacte a rezultatelor. 5. sinteza rezultatelor analizei = constituie etapa stabilirii concluziilor şi a aprecierilor asupra activităţii desfăşurate, elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime, a utilizării acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a fiabilităţii întreprinderii. Se constată că, pentru cunoaşterea esenţei fenomenului cercetat, este necesară descompunerea acestuia pe elemente componente, fiecare element fiind analizat în funcţie de factorii care-l condiţionează pînă la stabilirea cauzelor finale. Odată cunoscute cauzele, se întreprind măsuri pentru desfăşurarea sau evoluţia normală a fenomenului. Descompunerea în factori se face pe trepte, se trece de la factori mai puţin complecşi, până se ajunge la factorul simplu care nu mai poate fi descompus. În felul acesta se iau în considerare şi factorii de ordin structural care acţionează în cadrul sistemului de legături cauzale. 1.5 FACTORII CARE DETERMINĂ REZULTATELE ACTIVITĂŢII ECONOMICOFINANCIARE ABORDAREA FACTORIALĂ A ÎNTREPRINDERII presupune cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora concură la formarea şi respectiv modificarea rezultatelor unei activităţi, precum şi la stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a funcţionării întreprinderii ca sistem. Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat. Ei acţionează, de regulă, nu izolat, ci interdependent, corelat, într-un sistem de legături închegate. Identificarea lor necesită cunoaşterea precisă a căilor de formare a rezultatului, a legăturilor cauzale lăuntrice ale rezultatului în accepţiunea de fenomen analizat.
10

În scopul înţelegerii esenţei şi rolului factorilor, se procedează la gruparea lor după diferite criterii 1. Din punct de vedere al conţinutului: a) - factori tehnici; b) - factori organizatorici; c) - factori tehnologici; d) - factori economico-financiari; e) - factori sociali politici; f) - factori demografici;etc. 2. În funcţie de resursele folosite în procesul de producţie: a) - forţa de muncă şi folosirea ei; b) - mijloacele fixe şi utilizarea lor; c) - fondul funciar şi utilizarea acestuia; d) - mijloacele circulante şi utilizarea lor; e) - procesul de organizare a producţiei şi a muncii; f) - procesul de conducere a activităţii economico-financiare. 3. În raport cu rolul pe care îl au în cadrul unei relaţii cauzale, se disting, în ordinea analizei, 3 categorii : a) - factori cantitativi = reprezintă exprimarea materială a factorilor calitativi, fiind condiţia preliminară şi indispensabilă a acţiunii factorilor calitativi; = sunt exprimaţi în unităţi fizice de măsurare (bucăţi, kg, m, ha, tone, l, etc.) b) - factori structurali = apar atunci cînd fenomenul economico-financiar analizat se referă la mărimi ce reprezintă însumarea unor elemente sau a unor produse de elemente; = intervin întotdeauna în situaţiile în care rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse din mai multe elemente). Pentru explicarea corectă a rezultatelor, pentru separarea efortului propriu, este necesară evidenţierea influenţei factorilor de structură. Astfel, de exemplu, nivelul mediu al ratei rentabilităţii pe întreprindere poate să crească pe seama deplasărilor structurale (creşte ponderea produselor cu o rată a rentabilităţii mai mare decît cea medie). c ) - factori calitativi = au aceeaşi natură cu fenomenul economico-financiar analizat, deosebindu-se de fenomen prin gradul de extensiune (de ex., productivitatea muncii ca factor, este de aceeaşi natură cu producţia, referindu-se însă la o singură persoană, pe când producţia se referă la întregul personal); = sunt exprimaţi în unităţi de măsură similare cu fenomenul economico-financiar analizat; = au rezerve interne în creşterea producţiei şi a eficienţei economice. 4. După modul cum acţionează a) - factori cu acţiune directă = factori care acţionează în mod nemijlocit asupra fenomenului economicofinanciar analizat. b) - factori cu acţiune indirectă = factori care acţionează asupra fenomenului analizat numai prin intermediul factorilor direcţi .
11

Această grupare prezintă importanţă deoarece permite identificarea fiecărui factor asupra fenomenului analizat şi luarea măsurilor pentru realizarea unui efect şi mai mare. 5. În raport cu posibilităţile de previziune a) - factori previzibili (determinabili) = acţionează în cadrul unor procese controlate, care nu implică riscuri. b) - factori imprevizibili (incerţi) = acţionează necontrolat (de ex.: fenomenele naturii, variaţiile cursului valutar). 6. După gradul de sintetizare a ) - factori simpli = aceia care nu mai pot fi dezmembraţi în alţi factori, în scopul analizei (de ex. numărul zilelor lucrate de un muncitor într-o anumită perioadă de timp). b) - factori complecşi = aceia care necesită o anumită dezmembrare şi sunt determinaţi de acţiunea altor factori (de ex. cererea de mărfuri, deoarece depinde de veniturile băneşti ale populaţiei, de nivelul de dezvoltare a producţiei, de nivelul preţurilor) . 7. În funcţie de izvorul acţiunii lor a) - factori interni (endogeni) = îşi au originea în interiorul întreprinderii: -factori legaţi de forţa de muncă, de utilizarea ei eficientă; -factori care privesc obiectul circulaţiei = asigurarea întreprinderii cu fondul de mărfuri necesar satisfacerii cererii de mărfuri a populaţiei; -factori care reflectă baza tehnico-materială a unităţilor, capacitatea de desfacere a reţelei comerciale; -factori legaţi de organizarea şi conducerea activităţii economice = care reflectă activitatea de organizare a aprovizionării şi desfacerii mărfurilor b) - factori externi (exogeni) = îşi au originea în mediul exterior întreprinderii: -factori socio-demografici = structura populaţiei pe medii : urban, rural, sexe, vărstă, profesiuni; -factori social-economici = reflectă gradul de dezvoltare a forţelor de producţie, structura organizatorică şi conducerea întregii vieţi economice şi sociale; -factori pedoclimatici = localităţi situate la munte, deal, deltă, care condiţionează structura cererii de mărfuri a populaţiei şi activitatea întreprinderii comerciale; -factori care privesc legile şi dispoziţiile legale = care reglementează atribuţiile şi responsabilităţile ce revin conducerii, nivelul preţurilor; -factori legaţi de piaţă = cererea şi oferta de mărfuri a populaţiei. 8. În funcţie de sensul acţiunii a) - factori cu acţiune favorabilă; b) - factori cu acţiune nefavorabilă; c) - factori indiferenţi (a căror acţiune este zero) . În teoria şi practica economică se folosesc noţiunile de „pozitiv” şi „negativ” pentru acţiuni, ceea ce nu înseamnă acelaşi lucru cu noţiunea de „favorabil” sau „nefavorabil”. Un factor este favorabil sau nefavorabil, în funcţie de aportul său la îndeplinirea sau neîndeplinirea unor predicţii, sau a unor interese, sau în ceea ce priveşte variaţia întrun sens sau altul a diferiţilor indicatori economico-financiari.
12

9. În funcţie de importanţa economico-financiară a) - factori care au o importanţă decisivă; b) - factori care au o importanţă secundară. 10. În raport cu dependenţa faţă de variaţia fenomenului analizat a) - factori variabili = acei factori a căror acţiune contribuie la modificarea fenomenului analizat; b) - factori constanţi = acei factori care nu determină modificarea fenomenului economico-financiar în ansamblu. 11. După poziţia pe care o au în raport cu obţinerea rezultatului a) - factori independenţi = acei factori care pot influenţa rezultatul în mod independent; b) - factori interdependenţi = aceia care îşi pot exercita acţiunea numai în interacţiunea lor (ex.: munca şi mijloacele de producţie). 12. În raport cu stadiile circuitului economic a) - factori specifici aprovizionării; b) - factori specifici producţiei; c) - factori specifici comercializării producţiei. CAPITOLUL II ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ CA DISCIPLINĂ ŞTIINŢIFICĂ 2.1 OBIECTUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Delimitarea obiectului de studiu constituie o problemă socială a oricărei ştiinţe sau discipline ştiinţifice, şi constă în determinarea conţinutului fenomenelor pe care le studiază şi a sferelor de acţiune, precum şi fixarea raporturilor lor de condiţionare cu celelalte ştiinţe care studiază fenomene şi procese din domenii de activitate conexe. Ca disciplină ştiinţifică, analiza s-a afirmat în viaţa socială şi economică unde a contribuit şi contribuie la progresul societăţii. Analiza economică presupune cercetarea unui fenomen sau proces din punct de vedere economic, ceea ce implică evidenţierea atît a eforturilor dimensionate prin consumul de resurse materiale, umane şi financiare, cît şi a efectelor circumscrise rezultatelor ca valori sociale utile. Analiza economică vizează eficienţa consumului de resurse în toate domeniile. Prin metodele, procedeele şi tehnicile care le utilizează, serveşte la descompunerea unui fenomen sau proces economic în părţile sale componente, studiind comportamentul acestora, independent, sau în corelaţie cu alte componente. Analiza economică cercetează mişcarea şi transformarea fenomenelor economicofinanciare care au loc în interiorul firmei, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, static şi dinamic, evidenţiind factorii endogeni şi exogeni, corelaţia dintre aceştia, cauzele şi consecinţele modificării lor, iar pe această bază, permite diagnosticarea stărilor în scopul fundamentării acţiunilor de reglare şi funcţionare stabilă şi eficientă a firmei în modul competiţional în care îşi desfăşoară activitatea. Analiza activităţii societăţii comerciale este o disciplină ştiinţifică al cărei obiect de studiu îl constituie procesele şi fenomenele economico-financiare. Scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esenţiale ale părţilor componente ale fenomenului cercetat, interacţiunile dintre ele, şi de a oferi concluziile necesare sintezei la nivelul fenomenului sau procesului analizat.
13

2.2 METODELE UTILIZATE ÎN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ METODA = reprezintă un proces teoretic abstract, prin care se fixează o anumită concepţie privind modul de studiere a unui obiect sau fenomen în vederea obţinerii de cunoştinţe asupra modului de formare a acestuia METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE = cuprinde ansamblul de metode şi procedee folosite pentru cercetarea activităţii întreprinderii şi formarea rezultatelor activităţii economice Metodele şi procedeele pot fi grupate în : 1) metode ale analizei calitative = urmăresc cunoaşterea în esenţă a fenomenului, a legăturilor cauzale 2) metode ale analizei cantitative = urmăresc stabilirea mărimii elementelor, a factorilor care explică fenomenul

2.2.1 PRINCIPALELE METODE ALE ANALIZEI CALITATIVE 1-modelarea 2-comparaţia 3-gruparea 4-diviziunea şi descompunerea rezultatelor 5-generalizarea 2.2.1.1-MODELAREA fenomenelor economico-financiare MODELUL = instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a realităţii; = ocupă un loc important în analiza fenomenelor economice; = reproduce într-o formă simplificată fenomenul, făcînd abstracţie de ceea ce este neesenţial, dar reţinînd esenţialul, raporturile de condiţionare ale acestuia; = se elaborează cu ajutorul unor analize calitative; = deşi modelul evidenţiază numai aspecte esenţiale ale fenomenului real, el trebuie să fie destul de cuprinzător pentru a permite, pe de-o parte, caracterizarea cantitativă judicioasă a laturilor principale ale fenomenului analizat, iar pe de altă parte, determinarea legăturilor şi dependenţelor reciproce dintre diferitele elemente componente; = poate fi constituit prin abstractizare sau cu ajutorul conceptelor. După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi : a) - imitative = fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o altă scară (hărţi, fotografii, machete); b) - analogice = se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi folosite pentru vizualizarea fenomenelor economico-financiare (grafice, diagrame); c) - simbolice = se caracterizează prin folosirea simbolurilor pentru a reprezenta fenomenele economico-financiare; = se regăsesc, de regulă, sub forma unor ecuaţii. În analiza economico-financiară se folosesc modelele analogice şi cele simbolice.
14

2.2.1.2-COMPARAŢIA Pentru analiza fenomenelor economico-financiară nu este suficientă numai mărirea în sine, la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze de comparaţie (criteriul de referinţă). Pentru ca informaţiile obţinute, ca urmare a comparaţiei, să fie corecte, trebuie respectate următoarele condiţii : 1 - sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară; 2 - să existe cel puţin două mărimi, doi indicatori care se compară; 3 - fenomenele şi elementele care se compară trebuie să aibă un conţinut omogen; 4 - măsurarea să se facă în aceeaşi unitate de măsură; 5 - să se asigure permanenţa metodelor de calcul. În funcţie de criteriul ales, se întîlnesc următoarele tipuri de comparaţii : a)-comparaţii în timp = presupune valorile fenomenului în diferite momente ale evoluţiei sale; = presupune analiza aceluiaşi fenomen, însă în diferite momente sau intervale de timp ale evoluţiei sale; = în aceste comparaţii este necesar să se acorde toată atenţia alegerii bazei de comparaţie şi, respectiv, a intervalului de timp în care se compară variaţia fenomenului; baza de comparaţie se indică să fie aleasă acea perioadă în care fenomenul manifestă o stare normală de dezvoltare; = intervalul de timp în care se compară fenomenele trebuie să fie cît mai scurt, deoarece astfel pot fi cunoscute cauzele modificării; dacă intervalul de timp în care se compară evoluţia fenomenului este mai mare, atunci cauzele reale ale modificării acestuia nu pot fi pe deplin cunoscute. b)-comparaţii în spaţiu = respectiv cu media sectorului de activitate, cu firmele concurente; = această analiză este utilă activităţii de conducere, deoarece evidenţiază deosebirile în rezultatele economice obţinute de către două unităţi. c)-comparaţii mixte = respectiv în timp şi spaţiu. d)-comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit = de ex., bugetul de venituri şi cheltuieli, norme, normative, standarde, clauze contractuale; = prezintă importanţă deoarece la aprecierea activităţii economice a întreprinderilor, un rol prioritar îl are gradul de îndeplinire a indicatorilor stabiliţi prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială. e)-comparaţii cu caracter special = pentru care intervin alte criterii decît cele menţionate mai sus (de ex., compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic; comparaţii pe baza metodei scorurilor). 2.2.1.3 GRUPAREA Este o metodă de cercetare care presupune separarea colectivităţii studiate în grupe omogene de unităţi după una sau mai multe caracteristici. Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului studiat şi de scopul analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe criterii de
15

grupare : pe categorii de personal, după vîrstă, vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de formare profesională. 2.21.4 DIVIZIUNEA ŞI DESCOMPUNEREA REZULTATELOR Rezultatele activităţii întreprinderii sînt măsurate cu ajutorul unor indicatori economicofinanciari care se divid şi se descompun pentru a permite studierea aprofundată a acestora. Se disting următoarele forme : a) - diviziunea după timpul de formare a rezultatelor = permite analiza abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului studiat (de ex., ritmicitatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni); b) - divizarea după locul de formare a rezultatelor = are rolul de a prezenta contribuţia structurilor organizatorice ale întreprinderii, precum şi a abaterilor de la tendinţa generală (de ex., analiza producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice); c) - descompunerea pe elemente componente = permite stabilirea contribuţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total (de ex., analiza cifrei de afaceri pe produse, analiza costurilor pe elemente de cheltuieli). 2.2.1.5 GENERALIZAREA presupune : a) - semnalarea celor mai importante laturi pozitive şi negative ale activităţii întreprinderii; b) - desprinderea direcţiilor către care trebuie îndreptată atenţia conducerii, în vederea stabilirii măsurilor privind îmbunătăţirea rezultatului fenomenului analizat. 2.2.2 METODELE ANALIZEI CANTITATIVE ANALIZA CANTITATIVĂ = se realizează în baza unor metode şi procedee specifice, utilizînd modele economico-financiare adecvate 2.2.2.1 METODA BALANŢIERĂ = poartă numele de „model structural” deoarece sunt scoase în evidenţă elementele componente ale fenomenului economico-financiar analizat = aplicabilă în cazul unor modele de tip aditiv (între elamentele a, b, c există numai plus, numai minus, sau şi plus şi minus), care presupun studierea fenomenului economico-financiar după o relaţie de forma : F=a+b–c , F = fenomenul economico-financiar analizat; La timpul t0 La timpul t1 , , F0 = a0 + b0 – c0 F1 = a1 + b1 – c1 a, b, c = elemente

A–ANALIZA FENOMENULUI ECONOMICO-FINANCIAR ÎN MĂRIMI ABSOLUTE ESTE : ∆ F = F1 – F0 scris analitic : ∆ F = (a1 + b1 – c1) – (a0 + b0 – c0)
16

⇒ obţin o anumită valoare

Din care : 1-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „a” este : ∆ F(a) = (a1 + b0 – c0) – (a0 + b0 – c0) = a1 – a0 ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „a” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat 2-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „b” este : ∆ F(b) = (a0 + b1 – c0) – (a0 + b0 – c0) = b1 – b0 ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „b” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat 3-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „c” este : ∆ F(c) = (a0 + b0 – c1) – (a0 + b0 – c0) = -c1 + c0 ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „c” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) + ∆ F(c) Un asemenea model se utilizează foarte des în analiza unei structuri de producţie, structuri de activ, sau în cazul analizei financiare pe baza bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi. Dacă avem „n” elemente formula de calcul va fi : F = a1 + a2 + a3 +........+ an = EXEMPLU : Folosim datele din tabelul următor : ANUL 0 1 a 4 5 b 8 3 c 2 10 F 10 -2 Anul 0 = anul anterior sau ceea ce ne-am planificat Anul 1 = anul curent sau ceea ce am realizat Modelul structural este: F=a+b-c

∑a
i =1

n

i

Variaţia lui „F” presupune: ∆ F = F1 – F0 = - 2 – 10 = - 12 unităţi de măsură, ⇒ fenomenul economico-financiar a variat din anul anterior pînă în anul curent cu (-12) unităţi de măsură Din care : 1) Ca urmare a influenţei factorului „a”: ∆ F (a) = a1 – a0 = 5 – 4 = 1 2) Ca urmare a influenţei elementului „b”: ∆ F (b) = b1 – b0 = 3 – 8 = - 5 3) Ca urmare a influenţei elementului „c”: ∆ F (c) = - c1 + c0 = - 10 + 2 = - 8 Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F (a) + ∆ F (b) + ∆ F (c) - 12 = 1 – 5 – 8
17

B-ANALIZA FENOMENULUI ECONOMICO-FINANCIAR ÎN MĂRIMI RELATIVE (PROCENTUALE) ESTE : F=a+b–c , La timpul t0 : La timpul t1 : F0 = a0 + b0 – c0 ,

F1 = a1 + b1 – c1 , F1 − F0 ( a + b − c ) − ( a0 + b0 − c0 ) × 100 = 1 1 1 × 100 ∆ F%= F0 F0 Din care : 1-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „a” este : ( a1 + b0 − c0 ) − ( a0 + b0 − c0 ) a − a0 × 100 = 1 × 100, ∆ F % (a) = F0 F0 ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „a” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat. 2-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „b” este : ( a0 + b1 − c0 ) − ( a0 + b0 − c0 ) b −b × 100 = 1 0 × 100 , ∆ F % (b) = F0 F0 ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „b” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat. 3-variaţia fenomenului economico-financiar „F” în raport cu elementul „c” este : ( a0 + b0 − c1 ) − ( a0 + b0 − c0 ) −c +c × 100 = 1 0 × 100 , ∆ F % (c) = F0 F0 ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită elementul „c” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat. Se verifică apoi relaţia de egalitate : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) + ∆ F % (c)

EXEMPLU : Folosim datele din tabelul următor : ANUL 0 1 a 4 5 b 8 3 c 2 10 F 10 -2 Anul 0 = anul anterior sau ceea ce ne-am planificat Anul 1 = anul curent sau ceea ce am realizat Modelul structural este: F=a+b–c

Variaţia lui „F” este: ∆ F = F1 – F0 = - 2 – 10 = - 12 unităţi de măsură ⇒ fenomenul economico-financiar a variat din anul anterior pînă în anul curent cu (-12) unităţi de măsură, ceea ce procentual înseamnă: ∆ F%= Din care :
18

F1 − F0 − 2 − 10 × 100 = × 100 = −120 % , F0 10

1)

∆ F % (a) =

a1 − a 0 5−4 × 100 = × 100 = 10% , F0 10 b1 − b0 3−8 × 100 = × 100 = −50% , F0 10 − c1 + c0 − 10 + 2 × 100 = × 100 = −80% . F0 10

2)

∆ F % (b) =

3)

∆ F % (c) =

Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) + ∆ F % (c) -120% = 10% + (-50) + (-80%) 2.2.2.2-METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ = una din cele mai utilizate metode în analiza economico-financiară; = se aplică în cazul unui produs sau raport de factori; = modelele utilizate sînt de tip multiplicativ; = pentru aceasta este necesară o analiză calitativă a fenomenului, punînd în evidenţă, în mod corect, relaţiile de dependenţă sau de cauzalitate dintre factori şi fenomenul economicofinanciar analizat; = se foloseşte atunci cînd analiza se realizează : 1) în mărimi absolute 2) în mărimi relative Aplicarea corectă a acestei metode presupune respectarea a 3 criterii esenţiale, şi anume : 1 - substituirea factorilor se realizează în ordinea următoare : a) - factori cantitativi; b) - factori de structură (structurali); c) - factori calitativi. 2 - substituirea factorilor are loc în mod succesiv şi nu simultan; 3 - un factor o dată substituit, rămîne în această poziţie (ipostază) în toate celelalte etape de calcul. A-METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI 1. ÎN MĂRIMI ABSOLUTE ETAPA 1 - considerăm că fenomenul economico-financiar este descris de modelul : F = a x b x c x d, unde a, b, c, d = factori ETAPA 2 – corespunzător acestui model, îi ataşăm o schemă factorială :
∆F

∆F(a)

∆F(b)

∆F(c)

19

Din schemă rezultă că fenomenul economico-financiar „F” este influenţat direct de 4 factori. Pentru simplificarea noastră, ei sînt de aceeaşi natură, deci substituirea se va face în ordinea în care apar în relaţie. ETAPA 3 – determinarea influenţelor (sau acţiunii factorilor): La timpul t0 La timpul t1 : : F0 = a0 x b0 x c0 x d0 F1 = a1 x b1 x c1 x d1

Variaţia lui „F” este : ∆ F = F1 – F0 = a1 b1 c1 d1 – a0 b0 c0 d0 ⇒ obţin o anumită variaţie (pozitivă sau negativă) Din care : 1) ∆ F (a) = a1 b0 c0 d0 – a0 b0 c0 d0 = (a1 – a0) b0 c0 d0, ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „a” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat; ∆ F (b) = a1 b1 c0 d0 – a1 b0 c0 d0 = a1 (b1 – b0) c0 d0, ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „b” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat; 2) ∆ F (c) = a1 b1 c1 d0 – a1 b1 c0 d0 = a1 b1 (c1 – c0) d0, ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „c” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat; 3) ∆ F (d) = a1 b1 c1 d1 – a1 b1 c1 d0 = a1 b1 c1 (d1 – d0), ⇒ ne arată influenţa pe care o exercită factorul „d” asupra fenomenului economicofinanciar „F” analizat. 4) ETAPA 4 – se verifică dacă este respectată corelaţia : ∆ F = ∆ F (a) + ∆ F (b) + ∆ F (c) + ∆ F (d), EXEMPLU : Considerăm datele din tabelul de mai jos : ANUL 0 1 ETAPA 1 : a 8 12 b 15 10 c 20 22 d 4 5 F 9.600 13.200 F= axbxcxd unde ∆ F = variaţia totală

Modelul factorial este :

ETAPA 2 - Schema factorială (este cea prezentată anterior) La timpul t0 F0 = 8 x 15 x 20x 4 = 9.600 u.m (unităţi de măsură) La timpul t1 F1 = 12 x 10 x 22 x 5 = 13.200 u.m. ⇒ fenomenul economico-financiar „F” a înregistrat o creştere faţă de anul anterior: ∆ F = F1 – F0 = 13.200 – 9.600 = 3.600 u.m. ETAPA 3 - Determinăm influenţele factoriale (vrem să vedem măsura cu cît a contribuit fiecare factor) :
20

1) 2) 3)

4)

∆ F (a) = (a1 – a0) b0 c0 d0 = (12 - 8) x 15 x 20 x 4 = 4.800 u.m. ⇒ factorul „a” a influenţat pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F”; ∆ F (b) = a1(b1 – b0) c0 d0 = 12 (10 – 15) x 20 x 4 = - 4.800 u.m ⇒ factorul „b”a influenţat negativ variaţia fenomenului economico-financiar „F”; ∆ F (c) = a1b1 (c1 – c0) d0 = 12 x 10 (22 – 20) x 4 = 960 u.m. ⇒ factorul „c” influenţează pozitiv, deci contribuie la creşterea fenomenului economico-financiar „F”; ∆ F (d) = a1 b1 c1(d1 – d0) = 12 x 10 x 22 (5 – 4) = 2.640 u.m. ⇒ factorul „d” influenţează pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F”

ETAPA 4 – Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F (a) + ∆ F (b) + ∆ F (c) +∆ F (d) 3.600 = 4.800 – 4.800 + 960 + 2.640 ⇒ 3.600 = 3.600 ETAPA 5 – Rescriem schema factorială completă privind determinările :
∆F = 3.600

∆F (a) = 4.800

∆F(b) = - 4.800

∆F(c) = 960

∆F(d) = 2.640

ETAPA 6 – CONCLUZII (analiza rezultatelor) Faţă de anul anterior, fenomenul economico-financiar „F” a înregistrat o creştere de 3.600 u.m., adică de 1,375 ori ( 13.200 : 9.600 = 1,375). Această creştere s-a datorat acţiunii a patru factori cu influenţă directă : a, b, c, d. Dintre cei patru factori, trei au influenţat pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F” (a, c, d), ceea ce înseamnă că au contribuit la creşterea acestuia, iar unul (b) a influenţat negativ variaţia fenomenului economico-financiar „F”, ceea ce înseamnă că a contribuit la diminuarea lui. În raport cu semnificaţia fenomenului economico-financiar, influenţele celor patru factori au fost favorabile sau nefavorabile. 2. ÎN MĂRIMI RELATIVE Considerăm că fenomenul economico-financiar este descris de modelul : F=axbxcxd La timpul t0, La timpul t1, F0 = a0 b0 c0 d0 F1 = a1 b1 c1 d1

Variaţia procentuală a lui „F” este : F1 − F0 a b c d − a 0 b0 c 0 d 0 ×100 = 1 1 1 1 ×100 , ∆ F%= F0 a 0 b0 c 0 d 0 Din care :
21

1) 2)

∆ F % (a) = ∆ F % (b) =

a1b1c 0 d 0 − a1b0 c 0 d 0 a ( b − b0 ) × 100 = 1 × 1 × 100 , a0 b0 c 0 d 0 a0 b0
a1b1c1 d 0 − a1b1c 0 d 0 c − c0 a b ×100 = 1 × 1 × 1 ×100 , a 0 b0 c 0 d 0 a 0 b0 c0 a1b1c1 d1 − a1b1c1 d 0 d − d0 a b c ×100 = 1 × 1 × 1 × 1 ×100 . a 0 b0 c0 d 0 a 0 b0 c0 d0

a1b0 c0 d 0 − a 0 b0 c0 d 0 a − a0 ×100 = 1 ×100 , a 0 b0 c 0 d 0 a0

3)

∆ F % (c) =

4)

∆ F % (d) =

Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) + ∆ F % (c) + ∆ F % (d)

EXEMPLU : Considerăm datele din tabelul de mai jos : ANUL 0 1 ETAPA 1 : a 8 12 b 15 10 c 20 22 d 4 5 F 9.600 13.200 F= axbxcxd

Modelul factorial este :

ETAPA 2 - Schema factorială (prezentată anterior) La timpul t0 , F0 = 8 x 15 x 20x 4 = 9.600 u.m (unităţi de măsură) La timpul t1 , F1 = 12 x 10 x 22 x 5 = 13.200 u.m. ⇒ fenomenul economico-financiar „F” a înregistrat o creştere din anul anterior ∆ F = F1 – F0 = 13.200 – 9.600 = 3.600 u.m. ETAPA 3 - Determinăm influenţele factoriale: ∆ F%= Din care : 1) ∆ F % (a) =
F1 − F0 13200 − 9600 × 100 = × 100 = 37,5% F0 9600 a1 − a 0 12 − 8 × 100 = × 100 = 50% a0 8 a1 b1 − b0 12 10 − 15 × × 100 = × × 100 = −50% a0 b0 8 15 a1 b1 c1 − c 0 × × × 100 = 10% a 0 b0 c0 a1 b1 c1 d1 − d 0 × × × × 100 = 27,5% a0 b0 c0 d0
22

2)

∆ F % (b) =

3)

∆ F % (c) =

4)

∆ F % (d) =

ETAPA 4 - Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F %(a) + ∆ F %(b) + ∆ F %(c) + ∆ F %(d) 37,5% = 50% + (-50%) + 10% + 27,5 % ⇒ 37,5% =37,5% Regulă = Influenţa procentuală a acţiunii factorilor are acelaşi semn,intensitate şi sens ca influenţa în mărime absolută a aceloraşi factori. B - METODA SUBSTITUIRILOR ÎN LANŢ ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI Considerăm că fenomenul economico-financiar este descris de modelul :
F = a b

1. ÎN MĂRIMI ABSOLUTE a) FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMĂRĂTOR
F = a ; b

F0 =

a0 , b0

F1 =

a1 b1

Variaţia fenomenului este: a1 a 0 ∆ F = F1 – F0 = − b1 b0 Din care: a1 a 0 1) ∆ F (a)= − ; b0 b0 a1 a1 − 2) ∆F(b) = ; b1 b0 Verificăm corelaţia: ∆F = ∆F(a) + ∆F(b) EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos :
ANUL 0 1 a 8 12 b 15 10 F 8/15 6/5

ETAPA 1 – Considerăm că F este dat de raportul :

F =

a ; b

F0 =

a0 8 = = 0,53 ; b0 15 a1 6 = = 1,2 b1 5
23

F1 =

∆ F = F1 – F0 = Din care : 1) ∆ F(a) =

a1 a 0 6 8 − = − = 0,67 b1 b0 5 15

a1 a 0 12 8 − = − = 0,27 b0 b0 15 15 a1 a1 12 12 − = − = 0,4 b1 b0 10 15

2)

∆ F(b) =

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) 0,67 = 0,26 + 0,4 ⇒ 0,67 = 0,67

⇒ factorii „a” şi „b” au influenţat pozitiv creşterea fenomenului economico-financiar „F”, contribuţia cea mai mare avînd-o factorul „b” b) FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMITOR a a a F0 = 0 , F1 = 1 F = ; b0 b1 b Variaţia fenomenului este: a1 a 0 − ∆ F = F1 – F0 = b1 b0 Din care :
1)

∆ F (b) =

a0 a0 − ; b1 b0

2)

∆F(a) =

a1 a 0 − b1 b1

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F (b) + ∆ F (a) Schema factorială este :
∆F

∆F(b)

∆F(a)

⇒ avem doi factori cu acţiune directă care influenţează fenomenul economico-financiar „F” . EXEMPLU : Folosim aceleaşi date ca şi în exemplul anterior.
24

∆ F = F1 – F0 = Din care : 1) ∆ F(b) =

a1 a 0 6 8 − = − = 0,67 ; b1 b0 5 15

a0 a0 6 8 − = − = 0,67 b1 b0 5 15 a1 a 0 12 8 − = − = 0,4 b1 b1 10 10

2)

∆ F(a) =

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(b) + ∆ F(a) 0,67 = 0,67

;

⇒ ambii factori influenţează pozitiv variaţia fenomenului economico-financiar „F”, influenţa hotărîtoare avînd-o factorul „a”. 2. ÎN MĂRIMI RELATIVE (PROCENTUALE)
a F= b

F0 =
;

a0 b0

F1 =
;

a1 b1

a)- FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMĂRĂTOR

a1 a 0 − F1 − F0 b1 b0 × 100 = × 100 ; Calculăm ∆ F % = a0 F0 b0
Din care :

a1 a 0 − a  b0 b0 × 100 =  1 − 1 × 100 , 1) ∆ F % (a) = a  a0  0  b0 a1 a1 −  b1 b0 a b × 100 = 1 ×  0 − 1 × 100 ; 2) ∆ F % (b) =  a0 a 0  b1   b0
Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (a) + ∆ F % (b) EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos : ANUL 0 a 8 b 15 F 8/15
25

1

12

10

6/5

ETAPA 1 – Considerăm că F este dat de raportul : a a 8 6 a F0 = 0 = = 0,53 F1 = 1 = = 1,2 b0 15 b1 5 F= b
; ;

6 8 − F1 − F0 1,2 − 0,53 ×100 = 5 15 ×100 = ×100 = 125 % , ∆F% = 8 F0 0,53 15

Din care:

a1 a 0 − a  b0 b0  12  × 100 =  1 − 1 × 100 =  − 1 × 100 = 50% , 1) ∆F% (a) = a  a0 8   0  b0 a1 a1 −  b1 b0 a b 12  15  × 100 = 1 ×  0 − 1 × 100 = ×  − 1 × 100 = 75% 2) ∆F%(b) = a0 a0  b1  8  10    b0
Verificăm corelaţia : ∆ F% = ∆ F%(a) + ∆ F%(b) ; 125% = 50% + 75% b) - FACTORUL CANTITATIV SE AFLĂ LA NUMITOR
a F= b

.

F0 =
;

a0 b0

F1 =
;

a1 b1

a1 a 0 − F1 − F0 b1 b0 × 100 = × 100 Calculăm ∆ F % = a0 F0 b0 Din care : a0 a0 − b  b1 b0 × 100 =  0 − 1 × 100 , 1) ∆ F % (b) = b  a0  1  b0

26

a1 a 0 −  b a b1 b1 × 100 = 0  1 − 1 × 100 . 2) ∆ F % (a) = a  a0 b1  0  b0 Verificăm corelaţia : ∆ F % = ∆ F % (b) + ∆ F % (a)
EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos : ANUL 0 1 a 8 12 b 15 10 F 8/15 6/5

ETAPA 1 – Considerăm că F este dat de raportul :
a0 8 a1 6 = = 1,2 = 0,53 F1 = b0 15 b1 5 ; = ; 6 8 − F1 − F0 5 15 × 100 = 1,2 − 0,53 × 100 = 125% ∆F % = × 100 = 8 F0 0,53 15 Din care:
a F= b

F0 =

,

a 0 a0 − b  b1 b0  15  × 100 =  0 − 1 × 100 =  − 1 × 100 = 50% , 1) ∆ F %(b) = b  a0  10   1  b0 a1 a 0 −  b a b1 b1 15  12  × 100 = 0  1 − 1 × 100 =  − 1 × 100 = 75% . 2) ∆ F %(a ) = a  a0 b1  0  10  8  b0 Verificăm corelaţia : ∆ F% = ∆ F%(a) + ∆ F%(b) ,
125% = 50% + 75% . 2.2.2.3 - METODA DETERMINĂRII ACŢIUNII IZOLATE A FACTORILOR = se utilizează în cazul unui produs sau raport de factori; = se foloseşte doar criteriul care afirmă că „substituirea factorilor are loc în mod succesiv şi nu simultan” Considerăm un produs de factori : F=axbxcxd

La timpul t0 , F0 = a0 b0 c0 d0 La timpul t1 , F1 = a1 b1 c1 d1 Variaţia fenomenului este dată de relaţia: ∆ F = F1 – F0 = a1 b1 c1 d1 - a1 b0 c0 d0 ,
27

Din care : 1) ∆ F(a) = a1 b0 c0 d0 - a0 b0 c0 d0 = ( a1 – a0 ) b0 c0 d0; 2) 3) 4) ∆ F(b) = a0 b1 c0 d0 - a0 b0 c0 d0 = a0 ( b1 – b0) c0 d0; ∆ F(c) = a0 b0 c1 d0 - a0 b0 c0 d0 = a0 b0 ( c1 – c0 ) d0; ∆ F(d) = a0 b0 c0 d1 - a0 b0 c0 d0 = a0 b0 c0 ( d1 – d0).

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) + ∆ F(c) + ∆ F(d) + R R = mărime reziduală ce reprezintă : a)-influenţa altor factori decît cei menţionaţi; b)-influenţa interacţiunii factorilor a, b, c, d. EXEMPLU – Considerăm datele din tabelul de mai jos : ANUL 0 1 ETAPA 1 : a 8 12 b 15 10 c 20 22 d 4 5 F 9.600 13.200 F= axbxcxd

Modelul factorial este :

∆ F = F1 – F0 = 13.200 – 9.600 = 3.600 u.m. Din care : 1) ∆ F(a) = (a1 – a0) b0 c0 d0 = (12 – 8) x 15 x 20 x 4 = 4.800 u.m. 2) 3) 4) ∆ F(b) = a0 (b1 – b0 ) c0 d0 = 8 (10 – 15) x 20 x 4 = - 3.200 u.m. ∆ F(c) = a0 b0 (c1 – c0) d0 = 8 x 15 (22 – 20) x 4 = 960 u.m. ∆ F(d) = a0 b0 c0 (d1 – d0) = 8 x 15 x 20 (5 – 4) = 2.400 u.m.

Verificăm corelaţia : ∆ F = ∆ F(a) + ∆ F(b) + ∆ F(c) + ∆ F(d) + R 3.600 = 4.800 + (-3.200) + 960 + 2.400 + R 3.600 = 4.960 + R R = - 1.360

2.2.2.4 - METODA CORELAŢIEI = se utilizează în situaţia în care fenomenul economico-financiar este influenţat de o serie de factori după modele economico-financiare de tip stochastic (statistic-probabilistic) = relaţiile de influenţă sunt cu unul, doi sau mai mulţi factori, folosind în acest sens : 1) - regresia liniară cu un factor independent , y = ax + b , Unde x = factorul independent , y = fenomenul economico-financiar analizat;
28

2) - regresia liniară cu doi factori independenţi, y = a1x1 + a2x2 Unde x1, x2 = factori independenţi, y = fenomenul economico-financiar analizat; 3) - regresia liniară cu „n” factori independenţi, y = a 0 + ∑ a i xi ;
i =1 n

4) - regresie parabolică cu un singur factor independent, 5) - regresie parabolică cu doi factori independenţi, y = a0 + a1x1 + a11x12 + a2x2 + a22x22 + a12x1x2 ; 6) - regresie logartimică, 7) - regresie semilogaritmică, 8) - regresie hiperbolică,
y = ax b

y = ax2 + bx + c ;

;

y = ab x ;

y =a+

b . x

a, b, c = parametrii de regresie şi se estimează (se determină) pe baza unor serii statistice, folosind metoda „celor mai mici pătrate” ( = se calculează parametrii a, b, c, astfel încît, suma pătratelor diferenţelor dintre fenomenul economico-financiar real şi cel teoretic să fie cît mai mică) În descrierea dependenţei dintre factorii de influenţă şi fenomenul economico-financiar analizat sunt folosite o serie de regresii, iar intensitatea legăturii este dată de raportul sau de coeficientul de corelaţie, calculaţi după relaţiile :
R yx =

∑( y − y ) 1− ∑( y − y )
x

2

2

,

Ryx = raport de corelaţie folosit în cazul regresiilor nelineare; valoarea lui este cuprinsă între 0 şi 1 Cu cât valoarea este mai apropiată de zero, cu atît demonstrează o legătură mai puţin strânsă dintre factor şi fenomenul economico-financiar analizat. Cu cât valoarea este mai apropiată de 1, cu atât demonstrează o legătură mai strânsă dintre factor şi fenomenul economico-financiar analizat. În cazul relaţiilor lineare, intensitatea legăturii dintre factori şi fenomenul analizat se determină cu ajutorul coeficientului de corelaţie, calculat cu relaţia : R yx =

[n∑ x

n∑ xy − ( ∑ x )( ∑ y )
2 2

− ( ∑ x ) n∑ y 2 − ( ∑ y )

][

2

],

Pentru valori apropiate de 1 şi (-1) avem o legătură strînsă între factori şi fenomen. Pentru valori apropiate de zero avem o legătură mai puţin strânsă între factori şi fenomen.

29

Valoarea coeficientului de corelaţie cuprins între 0 şi (-1) semnifică existenţa unei corelaţii inverse ⇒ mărirea factorului independent „x” contribuie la reducerea fenomenului economico-financiar sau atunci când „x” scade, „y” creşte. Atunci când raportul de corelaţie este cuprins între 0 şi 1 avem o legătură directă ⇒factorul „x” contribuie la creşterea lui „y”. 2.2.2.5 - METODA SCORURILOR Presupune folosirea unui model de regresie lineară cu „n” factori independenţi de forma : Z = a1 x1 + a 2 x 2 + .... + a n x n = ∑ ai xi ,
i =1 n

a1.....an = coeficienţi de regresie x1.....xn = variabile independente (calculate sub forma ratelor) STABILIREA SCORULUI = presupune parcurgerea următoarelor etape : 1) - alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două categorii de întreprinderi: a) - falimentare sau aflate în dificultate; b) - fără probleme financiare. 2) - compararea celor două grupe de întreprinderi, pe un interval de timp suficient de mare, folosind o serie de indicatori economico-financiari; 3) - selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare; 4) - elaborarea unui model linear al indicatorilor reprezentativi (funcţia scor). Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului de faliment la un moment dat. 2.2.2.6 - METODA RATELOR RATA = reprezintă un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere economic, cu o semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat. RATELE = se grupează în trei categorii : a) - rate de structură = reprezintă contribuţia părţilor la formarea fenomenului; b) - rate de eficienţă = reflectă corelaţia dintre efort şi efect: 1) - efect-efort : – rata rentabilităţii economice; - rata rentabilităţii financiare; - rata rentabilităţii resurselor consumate; - rata rentabilităţii capitalurilor. 2) - efort-efect: - ratele de eficienţă ale cheltuielilor; - costul unitar. c) - rate ale echilibrului financiar = reflectă corelaţiile dintre posturi sau grupe de posturi din bilanţul contabil al întreprinderii (elementele din activ şi cele din pasiv ): -rate de lichiditate; -rate de solvabilitate.

30

2.3. ANALIZA DIAGNOSTIC Noţiunea de DIAGNOSTIC este împrumutată din domeniul medicinei şi se referă la determinarea cauzelor unei funcţionări normale sau anormale a organismului uman. Prin analogie, şi în cazul întreprinderii, DIAGNOSTICUL se referă la identificarea simptomelor disfuncţionalităţilor, elaborarea unei terapii, în urma căreia se produce însănătoşirea sau readaptarea întreprinderii la condiţiile de funcţionare normală. Diagnosticarea activităţii unei întreprinderi se realizează nu numai dacă întreprinderea are probleme în funcţionarea normală. Se poate diagnostica şi activitatea unei întreprinderi care funcţionează bine, în ideea de a-i îmbunătăţi performanţele. Analiza diagnostic nu se limitează la radiografia şi aprecierea stării diferitelor fenomene, ci constituie o parte organică a gestiunii previzionale, respectiv a managementului firmei. Analiza diagnostic a unei întreprinderi poate fi realizată de conducerea întreprinderii cu ocazia dării de seamă anuală, de organele specializate ale întreprinderii, de specialişti externi sau de echipe mixte. În analiza diagnosticului urmează să-şi găsească răspuns probleme ca : a)-care sînt rezultatele activităţii întreprinderii ? b)-dacă aceste rezultate sunt satisfăcătoare şi de ce ? c)-cum au fost obţinute aceste rezultate ? d)-care sunt performanţele întreprinderii şi obiectivele dorite ? e)-ce măsuri trebuie întreprinse pentru ca aceste performanţe să ducă la atingerea obiectivelor ? În diagnosticarea întreprinderii este necesară parcurgerea următoarelor etape : 1 - identificarea problemelor ce trebuie analizate; 2 - stabilirea sistemului informaţional necesar; 3 - analiza şi prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă obiective, stări, aprecieri. De obicei, în funcţie de scop, diagnosticul poate fi limitat la unele probleme sau extins. Acesta din urmă purtând denumirea de „diagnostic global”. În cazul diagnosticului global este necesară o analiză de ansamblu a potenţialului economico-financiar a performanţelor realizate. 2.3.1- SISTEMUL DE INDICATORI În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi, un rol deosebit îl are sistemul de indicatori folosiţi în acest sens. Un sistem al indicatorilor operaţionali în analiza diagnostic poate fi prezentat astfel : 1 - Indicatori ai potenţialului tehnico-economici: a) - indicatori ai capacităţii de producţie; b) - indicatori ai imobilizărilor corporale şi necorporale; c) - indicatori ai activelor circulante; d) - indicatori ai potenţialului uman; e) - indicatori ai capacităţii de cercetare. 2 - Indicatori ai potenţialului financiar: a) – capitalurile; b) - patrimoniul net; c) - fondul de rulment;
31

d) - lichiditatea generală şi parţială; e) – trezoreria; f) - autonomia financiară. 3 - Indicatori ai rezultatelor economico-financiare: a) - cifra de afaceri; b) - valoarea adăugată; c) - profitul din exploatare; d) - profitul curent; e) - profitul fiscal; f) - profitul net. 4-Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar: a) - rata de eficienţă a mijloacelor fixe; b) - rata de eficienţă a activelor circulante de exploatare; c) - rata de eficienţă a cheltuielilor; d) - viteza de rotaţie a activelor circulante; e) - productivitatea muncii; f) - rata rentabilităţii. 2.3.2 – CORELAŢII DE ECHILIBRU ŞI EFICIENŢĂ De mare utilitate în diagnosticarea activităţii firmei sunt corelaţiile şi ratele de echilibru şi de eficienţă. De exemplu : 1) - corelaţia dintre ritmul de creştere a productivităţii muncii (W) şi al salariului mediu anual (Sm): a) - indicele de creştere a productivităţii muncii (IW) > indicele de creştere al salariului mediu (ISm) W= Nr .mediudeper sonal
Pr oductiaexe rcitiului

,

Sm =

Cheltuieli cusalariil e Nr .mediudeper sonal

2) - corelaţia dintre indicatorii de volum ai producţiei; 3) - corelaţia dintre obligaţii şi creanţe; 4) - corelaţia dintre producţia exerciţiului (Qe) şi valoarea adăugată (Qa): a) - indicele de creştere a producţiei exerciţiului (IQe) < indicele de creştere a valorii adăugate (IQa) ⇒ întreprinderea funcţionează în condiţii normale Qe = Qa + M unde: M = cheltuielile cu consumurile intermediare b) - rata activelor imobilizate ,
R Ai = Capitalper manent (C p ) Activeimob ilizate ( Ai )

Acest raport poate lua valorile : mai mic sau egal decît 1 sau mai mare sau egal decît 1. Dacă această rată este mai mare decît 1, avem un aspect pozitiv, întrucât capitalul permanent acoperă în întregime activele imobilizate, iar întreprinderea îşi poate forma în acest sens fondul de rulment necesar în vederea acoperirii activelor circulante, şi în mod deosebit a stocurilor. Dacă această rată este mai mică decît 1, atunci întreprinderea trebuie să treacă de urgenţă la suplimentarea capitalului permanent.
32

c) - rata capitalului propriu

,

RC pr =

Capitalpro priu (C pr ) Capitalper manent (C p )

≥1

Existenţa unei asemenea rate pune în evidenţă gradul de dependenţă al întreprinderii de alţi agenţi economici (inclusiv băncile). Dacă această rată, analizată în dinamică, tinde către zero, înseamnă că întreprinderea are un grad mare de îndatorare (ca urmare a împrumuturilor realizate). Acest grad de îndatorare scade atunci când rata este către valoarea 1. Condiţia ideală este ca rata capitalului propriu să fie egală cu 1. În această situaţie gradul de îndatorare este zero. Cp = Cpr + Dml , unde Dml = datorii pe termen mediu şi lung CAPITOLUL III . ANALIZA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII 3.1 - SISTEMUL INDICATORILOR VALORICI UTILIZAŢI În teoria şi practica economică se folosesc o serie de indicatori economico-financiari pentru a evalua rezultatele de producţie şi performanţele comerciale ale întreprinderii. Dintre aceşti indicatori, amintim : 1. CIFRA DE AFACERI (CA) = indicator economico-financiar fundamental, pe baza căruia se apreciază capacitatea întreprinderii de a crea venituri din operaţiunile comerciale curente; = face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare. 2. PRODUCŢIA MARFĂ OBŢINUTĂ DESTINATĂ LIVRĂRII ( Qf producţia fabricată) = indicator cunoscut sub numele de „producţia marfă fabricată”; = reprezintă rezultatul direct şi util al activităţii industriale productive, exprimând valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, într-o perioadă de timp şi care urmează a fi vîndute; = pentru calcularea acestui indicator se folosesc informaţii din contabilitatea de gestiune a întreprinderii, informaţii care sunt analizate static şi dinamic. Modelul de calcul şi de analiză este: Qf = Vpf + Vle + Vsp , unde Vle = valoarea lucrărilor executate; Vsp = valoarea serviciilor prestate Vpf = valoarea produselor fabricate (produse finite, semifabricate, produse reziduale)

3. PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI (Qe producţia brută) = reflectă, în expresie valorică, volumul total al activităţii de producţie desfăşurate de o întreprindere, pe perioada unui exerciţiu financiar (01.01-31.12); = este formată din : a) - producţia vîndută Qv (cifra de afaceri exprimată în preţul de vînzare fără TVA); b) - variaţia producţiei stocate ∆ Qs; c) - producţia imobilizată Qi (costul imobilizărilor corporale şi necorporale, realizate în regie proprie);
33

= modelul de calcul şi analiză al acestui indicator este modelul de tip structural, determinat de relaţia : Qe = Qv + ∆ Qs + Qi 4. VALOAREA ADĂUGATĂ (VA) = demonstrează capacitatea întreprinderii de a crea valoare (bogăţie); = reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor de la terţi şi de aceea, importanţa lui este deosebită; Dacă, din punct de vedere al capacităţii de cuprindere a întregii activităţi a unei întreprinderi, producţia exerciţiului are importanţa cea mai mare, din punct de vedere al importanţei economico-financiare, valoarea adăugată are o importanţă mult mai mare decît producţia exerciţiului. VA = Qe – M , unde M = cheltuielile cu consumurile intermediare. În analiza diagnostic, ea prezintă importanţă, pe de-o parte ca indicator de performanţă economico-financiară, iar pe de altă parte, ca indicator al sistemului fiscalităţii. Sintetic vorbind, în cazul firmelor cu activitate de producţie, valoarea adăugată se determină prin scăderea din producţia exerciţiului a consumurilor intermediare (totalul consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi). 5. VALOAREA ADĂUGATĂ NETĂ ( VAn) = indicator sintetic fundamental = exprimă valoarea nou creată într-o perioadă de timp = se determină scăzînd din valoarea adăugată (VA) cheltuielile cu amortizarea (A) În teoria şi practica economică acest indicator se mai numeşte şi „producţie netă”, adică din punct de vedere structural. VAn = VA – A sau VAn = Qe – ( M + A ) = Qe – M – A 3.2 - ANALIZA ACTIVITĂŢII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI O asemenea analiză este necesară în activitatea oricărui agent economic, indiferent de profilul acestuia, pentru a scoate în evidenţă evoluţia fenomenului în timp, informaţie necesară în sesizarea modului de fundamentare a programelor de producţie şi comercializare, precum şi stabilirea gradului de realizare a acestora. Se scot astfel în evidenţă, abaterile în mărime absolută, cauzele acestora, precum şi măsurile care se impun pentru corectarea lor. În analiza dinamicii activităţii unei întreprinderi se folosesc o serie de corelaţii. Sub aspectul normalităţii pot fi întîlnite următoarele situaţii : IQ ≥ IQ , 1) IQv = indice cifra de afaceri (producţia vîndută); IQf = indice producţie fabricată destinată livrării. Între cei doi indici există egalitate, aceasta semnifică menţinerea ponderii imobilizărilor băneşti în stocuri de produse finite. Inegalitatea este consecinţa tendinţei de reducere a ponderii acestor imobilizări, ceea ce înseamnă creşterea gradului de valorificare a producţiei fabricate.
v f

2)

I Q f 〉 I Qe

,

IQe = indice de creştere a producţiei exerciţiului.

Existenţa unei asemenea inegalităţi demonstrează creşterea mai rapidă a producţiei fabricate destinate vînzării faţă de creşterea producţiei exerciţiului, ceea ce înseamnă un aspect favorabil pentru întreprindere, deoarece sînt reduse stocurile.
34

3)

I V A〉 I Qe

,

IVA = indice de creştere a valorii adăugate.

Qe = VA + M , M = cheltuieli cu consumuri intermediare (terţi). Existenţa acestei corelaţii scoate în evidenţă reducerea cheltuielilor cu consumurile intermediare sau, altfel spus, creşterea eficienţei acestor consumuri (printr-o valoare adăugată mai mare ce revine la 1 leu cheltuială cu consumurile intermediare). 4) , IVAn = indice de creştere a valorii adăugate nete. Aceasta înseamnă că există o variaţie a cheltuielilor cu amortizarea: Va = Van + A , Van = Va – A
I VA ≠ I VAn

Pentru exemplificare să considerăm activitatea unei întreprinderi industriale cu profil complex, prezentată în tabelul următor (în ce priveşte raportul dinamic) : Realizat în perioada anterioară (mil. lei) 2 13.060 14.200 15.800 10.500 9.250 Nivelul indicatorilor din perioada curentă (mil. lei) Nivel Nivel prevăzut realizat 3 4 16.978 19.590 17.750 22.720 18.170 25.596 13.860 14.700 12.025 12.785,5

INDICATORI 1 Qv Qf Qe Va Van

INDICI % mil. lei 5=3:2 130% 125% 115% 132% 130% 6=4:2 150% 160% 162% 140% 135% 7=4:3 115,4% 128% 140,9% 106,1% 103,8%

CONCLUZII : Nivelurile realizate ale indicatorilor valorici reflectă depăşirea obiectivelor programate, ceea ce demonstrează că în activitatea desfăşurată întreprinderea a mobilizat rezerve peste cele prevăzute. Totuşi, s-au înregistrat aspecte care atestă neîncadrarea în nivelul proporţiilor prevăzute prin program. Astfel, deşi s-a prevăzut o reducere a ponderii imobilizărilor în stocuri de produse finite, acestea însă au crescut, ceea ce înseamnă o reducere a gradului de valorificare a producţiei fabricate. Analiza poate fi aprofundată prin studierea cauzelor care au condus la înregistrarea acestei situaţii (producţia fabricată suplimentar nu a avut desfacerea asigurată, crearea unor stocuri finite şi valorificarea ulterioară a acestora la preţuri mai puţin avantajoase, etc). În concluzie, obiectivele propuse de întreprindere nu au fost respectate. 3.3-ANALIZA RAPORTULUI STATIC ŞI A RAPORTULUI DINAMIC DINTRE INDICATORII VALORICI 3.3.1-ANALIZA RAPORTULUI STATIC Acest raport se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici şi permite caracterizarea evoluţiei elementelor care îi separă pe aceşti indicatori. Principalele rapoarte statice considerate sînt :
35

1) Raportul static dintre

Qv Qf

<, =, > 1

, unde Qv = cifra de afaceri (producţia vîndută);

Qf = producţia fabricată destinată livrării. Acest raport reflectă modificarea stocurilor de produse finite. 2) Raportul static dintre
Qf Qe

<, =, > 1 , unde Qf = producţia fabricată destinată livrării;

Qe = creşterea producţiei exerciţiului. Acest raport reflectă modificarea ponderii imobilizărilor în stocuri de producţie neterminată, precum şi a consumului intern. 3) Raportul static dintre
V A Qe

<, =, > 1 , unde VA = creşterea valorii adăugate;

Qe = creşterea producţiei exerciţiului. Acest raport reflectă modificarea ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate de producţie. Folosindu-ne de datele prezentate în tabel, rezultă, calculând aceste rapoarte statice, că, deşi prin programul de activitate, comparativ cu perioada precedentă s-a estimat o creştere a valorii rapoartelor statice, ca urmare a modificărilor pozitive ale elementelor care-i diferenţiază, valorile obţinute se situează sub nivelul programat. O situaţie favorabilă, de asemenea, este dată de faptul că veniturile realizate ale indicatorilor valorici din perioada curentă se situează deasupra indicatorilor realizaţi din perioada anterioară, ceea ce înseamnă că la nivelul întreprinderii s-a desfăşurat o activitate de producţie şi comercializare eficientă. 3.3.2-ANALIZA RAPORTULUI DINAMIC Acest raport se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici, luând ca bază de comparaţie o perioadă anterioară. Principalele rapoarte dinamice sînt :
1)

Raportul dinamic dintre

I Qv IQf

<, =, > 1;

unde, IQv = indicele cifrei de afaceri (producţia vîndută) IQf = indicele producţiei fabricate destinată livrării Acest raport reflectă relaţia care există între ritmul vînzărilor şi ritmul de fabricaţie. 2) Raportul dinamic dintre
IQf I Qe

<, =, > 1

;

unde, IQf = indice producţia fabricată destinată livrării; IQe = indice de creştere a producţiei exerciţiului. Acest raport reflectă legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate.
I VA I Qe

3) Raportul dinamic dintre

<, =, > 1 ; unde IVA = indice de creştere a valorii adăugate; IQe = indice de creştere a producţiei exerciţiului .
36

Acest raport reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor materiale, respectiv a cheltuielilor cu consumurile intermediare. Pentru exemplificare, considerăm tabelul următor: INDICATORI Qv Qf Qe VA VAn IQv / IQf IQf / IQe IVA / IQe IVAn / IQe PERIOADA DE BAZĂ 100 100 100 100 100 1 1 1 1 PERIOADA CURENTĂ PREVĂZUT REALIZAT 130 150 125 160 115 162 132 140 130 135 1,040 0,9375 1,087 0,988 1,148 0,864 1,130 0,833

Concluziile care se desprind pe baza raportului dinamic dintre indicatorii valorici scot în evidenţă faptul că faţă de perioada precedentă s-au estimat modificări favorabile ale ritmurilor elementelor care diferenţiază aceşti indicatori, dar în realitate situaţia este nefavorabilă, ceea ce impune măsuri urgente de redresare a activităţii. 3.4 - ANALIZA CIFREI DE AFACERI CIFRA DE AFACERI: = un indicator sintetic fundamental ce caracterizează activitatea unei întreprinderi; = exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţi comerciale curente, măsurând în felul acesta performanţele economice ale întreprinderii; = practic, aceasta determină poziţia întreprinderii pe piaţă. Există mai mulţi indicatori operaţionali în privinţa cifrei de afaceri : 1. CIFRA DE AFACERI NETĂ: = este determinată din totalitatea veniturilor obţinute din vânzări de bunuri, lucrări şi servicii aflate în categoria activităţilor curente ale întreprinderii, inclusiv subvenţiile pentru exploatare, după ce s-au scăzut reducerile comerciale; = acest indicator este cel mai des folosit în diagnosticarea activităţii unei întreprinderi. 2. CIFRA DE AFACERI MEDIE: = venitul ce revine unei unităţi de produs sau serviciu; = raportul dintre cifra de afaceri totală (Ca) şi volumul fizic al vînzărilor (Q):
CA = CA Q

3.CIFRA DE AFACERI MARGINALĂ = variaţia cifrei de afaceri de la un nivel de bază la un nivel realizat; = raportul dintre variaţia cifrei de afaceri (∆ CA) şi variaţia producţiei fizice vîndute, sau câţi lei se obţin la o unitate de spor de producţie (∆ Q):

37

CAm =

∆CA CA1 − CA0 = ∆Q Q1 − Q0

4. CIFRA DE AFACERI CRITICĂ = evidenţiază pragul de rentabilitate al întreprinderii; = reprezintă acel nivel al veniturilor realizat din vînzări necesar acoperirii în întregime a cheltuielilor de exploatare: Ch f CAcr = h :unde, C f = nivelul cheltuielilor fixe; Ch 1− v CA Ch v = cheltuieli variabile în total cifră de afaceri; CA C v = nivelul cheltuielilor variabile, h Exemplu : CA = 25.420 mii lei; Ch f = 5.472 mii lei; Ch v = 12.520 mii lei Ch f 5472 CAcr = = = 11484 mii lei Chv 12520 1− 1− 25420 CA CIFRA DE AFACERI se analizează în : 1-dinamică = de la o perioadă la alta pentru a scoate în evidenţă tendinţa acestui indicator; 2-structural = pentru a pune în evidenţă elementele componente în sensul creşterii acestora (vânzări de mărfuri, prestări servicii, producţie vândută); 3-factorial = pentru a scoate în evidenţă factorii care influenţează variaţia indicatorului „cifră de afaceri”. 3.4.1 - ANALIZA DINAMICII CIFREI DE AFACERI Pentru o anumită perioadă de timp, o asemenea analiză se realizează pe baza : 1 - variaţiei în mărimi absolute:
∆CA = CA1 − CA 0

2 - indicilor de creştere a cifrei de afaceri: CA1 CA1 I CA = ×100 , cu bază fixă; sau I CA = CA0 CA0 CA i CA i I CA = ×100 , cu bază în lanţ. sau I CA = CAi −1 CA i −1 3 - ritmului mediu anual de creştere :  CAn  R =  n −1 − 1 × 100  CA  0   , unde: n = numărul anilor

38

Exemplu : CIFRA DE AFACERI
 18520   R =  12430 − 1 ×100 = 22 %  

ANUL 2004 12.430

ANUL 2005 14.040

ANUL 2006 18.520

Studiul cifrei de afaceri pe o perioadă mai mare de timp oferă informaţii despre activitatea întreprinderii şi tendinţa ei prin încadrarea acesteia sau a obiectului de activitate în una dintre fazele ciclului de viaţă ale produsului: lansare, creştere, maturitate, declin. Pentru o apreciere corectă a realităţii este necesară corectarea indicatorului de exprimare valorică cu rata inflaţiei, altfel comparările sunt hazardate. Această corectare se face prin : a) - deflatarea indicatorilor = cifra de afaceri corectată (reală) este de forma : CAcrt CA R = , unde: CA r = cifra de afaceri reală (corectată); Ip n −m CA crt = cifra de afaceri concretă; Ip =indicele preţurilor. b) - inflatarea indicatorilor = presupune actualizarea indicatorilor valorici la ultimul an al perioadei implicate în analiză, conform relaţiei: CARn −m = CAcrt n −m × Ip n / n −m
n −m n −m

3.4.2 - ANALIZA STRUCTURALĂ A CIFREI DE AFACERI Structura cifrei de afaceri evidenţiază ponderea deţinută de anumite elemente componente în totalul încasărilor realizate de o întreprindere. Analiza structurală se poate realiza pe diferite trepte : 1 - pe tipuri de activităţi = punând în evidenţă astfel contribuţia activităţilor unor întreprinderi la realizarea cifrei de afaceri (producţie, prestări servicii, comerţ, turism); 2 - pe grupe de produse = se scot în evidenţă grupele de produse sau anumite produse care contribuie la creşterea cifrei de afaceri; 3 - pe tipuri de clienţi = aceşti parteneri condiţionează dimensiunea şi performanţele activităţii oricărei întreprinderi. 3.4.3 - ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI Scopul analizei factoriale este acela de a determina factorii direcţi şi indirecţi care influenţează variaţia cifrei de afaceri. Cifra de afaceri fiind un indicator valoric ce reprezintă efectul, în analiza factorială vom depista factorii care influenţează pozitiv şi în sens favorabil şi factorii care influenţează negativ şi în sens nefavorabil variaţia cifrei de afaceri. Utilizatorii acestor informaţii sunt, în principal, agenţii economici, instituţiile finanţatoare, acţionarii, statul, salariaţii. Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în funcţie de obiectul de activitate al întreprinderii (producţie, industrie, agricultură, prestări servicii, comerţ, turism).

39

3.4.3.1 - ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI ÎN CAZUL ÎNTREPRINDERILOR CU ACTIVITATE DE PRODUCŢIE 3.4.3.1.1 - ÎN CAZUL PRODUCŢIEI DE NATURĂ INDUSTRIALĂ Există mai multe modele factoriale de analiză a cifrei de afaceri : în raport cu forţa de muncă, dotarea tehnică, volumul stocurilor, etc. Principalele tipuri de modele utilizate sunt : a) - MODELUL FACTORIAL DE ANALIZĂ A CIFREI DE AFACERI CARE PUNE ÎN EVIDENŢĂ CORELAŢIA DINTRE FORŢA DE MUNCĂ (NUMĂRUL MEDIU DE PERSONAL) ŞI CIFRA DE AFACERI Modelul factorial este următorul:
CA = N × Qf Ns × CA , Qf

unde:

N s =numărul

mediu de salariaţi;

Qf Ns

= productivitatea muncii;

CA = gradul de valorificare al producţiei fabricate. Qf

Schema factorială corespunzătoare este:
∆CA

N s

Q f N s

C A Q f

Determinarea acţiunii factorilor: ∆ Ca = Ca1 – Ca0 , Din care : 1. ∆CA ( Ns ) = Ns 1 ×
Qf 0 Ns 0 ×

CA0 Qf CA0 Qf CA0 − Ns 0 × 0 × = Ns 1 − Ns 0 × 0 × Qf 0 Ns 0 Qf 0 Ns 0 Qf 0
×

(

)

,

2. ∆CA (Qf / Ns ) = Ns 1 × 3. ∆CA(CA / Qf ) = Ns1 ×

Qf 1 Ns 1

 Qf CA0 Qf CA0 Qf  CA0 − Ns 1 × 0 × = Ns 1 ×  1 − 0  × ,  Ns  Qf 0 Ns 0 Qf 0  1 Ns 0  Qf 0

Qf 1 Ns1

×

CA CA1 Qf Qf  CA CA0  . − Ns1 × 1 × 0 = Ns1 × 1 ×  1 − Qf 1 Ns1 Qf 0 Ns1  Qf 1 Qf 0   

Se verifică dacă este respectată corelaţia:
40

∆ Ca = ∆ Ca(Ns) + ∆ Ca(Qf/Ns) + ∆ Ca(Ca/Qf) Se observă că, orice modificare a unuia din cei trei factori cu acţiune directă exercită o influenţă în acelaşi sens şi asupra CA. În anumite perioade, dacă indicele producţiei obţinute destinate livrării (IQf) devansează indicele de creştere a numărului de personal (I Ns)) ⇒ IQf > INs, productivitatea muncii va înregistra o creştere care se va reflecta favorabil şi asupra CA. Dacă ritmul de creştere a CA este superior ritmului de creştere a producţiei obţinute destinate livrării (ICa > IQf ), gradul de valorificare a producţiei marfă creşte, determinând şi o creştere a CA. În anumite perioade este posibil ca gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate să înregistreze şi valori supraunitare, în situaţia în care întreprinderea vinde şi din producţia stocată a anilor anteriori. b) - MODEL FACTORIAL DE ANALIZĂ A CIFREI DE AFACERI ATUNCI CÂND LUĂM ÎN CALCUL ŞI INFLUENŢA NUMĂRULUI MEDIU DE PERSONAL OPERATIV (ANGAJAŢI DIRECT PRODUCTIVI)
CA = N s × N op Ns × Qf N op × CA Qf

Pentru exemplificare folosim datele din tabelul de mai jos : INDICATORI Cifra de afaceri (mii lei) Producţia marfă fabricată (mii lei) Numărul mediu de personal Ponderea personalului operativ Productivitatea muncii (mii lei) Număr mediu de personal operativ Gradul de valorificare a producţiei fabricate SIMBOL Ca Qf Ns Nop/Ns Qf/Nop Nop Ca/Qf REALIZAT ÎN PERIOADA ANTERIOARĂ CURENTĂ 900.000 100.000 100 0,8 1.250 80 0,9 125.399 131.998 110 0,9 1.333,33 99 0,95 DINAMICĂ % (curent:anterior)× 100 13,93 131,998 110 112,5 106,66 123,75 105,55

Determinarea acţiunii factorilor:
CA = N s × N op Ns × Qf N op × CA Qf

∆CA = CA1 − CA 0 = 125.399 – 90.000 = 35.399 ,

Din care: 1. ∆CA ( Ns ) = ( Ns 1 − Ns 0 ) ×
Nop 0 Ns 0 × Qf 0 Nop 0 × CA 0 = (110 −100 ) × 0,8 ×1,250 × 0,9 = 9.000 , Qf 0
41

2. ∆CA( Nop / Ns ) = Ns 1 ×  

 Nop 1  Ns 1
Nop 1 Ns 1

Nop 0  Qf 0 CA0 ×  Nop × Qf = 110 × (0,9 − 0,8) ×1,250 × 0,9 = 12 .375 , Ns 0  0 0
 CA 0 ×  Qf = 110 × 0,9 × (1.333 ,33 −1.250 ) × 0,9 = 0 

3.∆CA ( Qf

/ Nop )

= Ns 1 ×

 Qf 1 Qf 0 ×  Nop − Nop 1 0 

7.424 ,703

4.∆CACA / Qf ) = Ns 1 ×

Nop 1 Qf 1  CA1 CA0   = 110 × 0,9 ×1.3333 .33 × (0,95 − 0,9) = 6.599 ,9835 × × − Ns 1 Nop 1  Qf 1 Qf 0   

Se verifică corelaţia:

∆ C =A ∆ C ( NA) s+ ∆ C ( NA o/ Np )s+ ∆ C (QA/fN o) +p ∆ C (CA/AQ ) f
35.399 = 9.000 + 12.375 + 7.424,7 + 6.599,9835 Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă, âatât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.

c) - MODEL FACTORIAL DE ANALIZĂ A CIFREI DE AFACERI DAT DE RELAŢIA:
C = N × N × N ×W A s z h h , unde: N = numărul mediu de salariaţi; s N = numărul mediu de zile lucrate într-un an de un salariat; z N = numărul mediu de ore lucrate într-o zi de un salariat; h W = productivitatea orară. h

Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.
T = Ns × N × Nh z t = N ×N z h

, T = fondul de timp de muncă al întreprinderii exprimat în ore
t

,

= timpul mediu de muncă al unui salariat; ,
W z

W = N ×W z h h

= productivitatea medie zilnică pe un salariat;

Wa = N z ×W z

,

Wa

= productivitatea anuală pe un salariat.

d) - MODELE DE ANALIZĂ CARE EXPRIMĂ CORELAŢIA DINTRE POTENŢIALUL TEHNIC ŞI CIFRA DE AFACERI
42

1. CA

=N × s
N s
M f

M f Q f C A × × Q f N s M f

, unde:

= numărul mediu de salariaţi; = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe; = dotarea tehnică sau înzestrarea tehnică a muncii (cîte mijloace revin pe un

M f N s

salariat);
Q f M f

= eficienţa utilizării mijloacelor fixe sau valoarea producţiei fabricate destinate

vînzării la 1 leu mijloc fix;
C A = gradul de valorificare a producţiei fabricate. Q f

2.

CA = Ns ×

M f M f × Ns M f

,

×

Qf M f
,

×

CA Qf

, unde:

M f M f
M f

,

= ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe; = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive.
∆ CA

,

N s

M f N s

M f M f

,

Q f M f
.

C A Q f

După cum se poate observa, cel de-al doilea model factorial este o formă dezvoltată a primului. În orice întreprindere nu toate mijloacele fixe sunt direct productive, de aceea este necesar să se pună în evidenţă ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe şi influenţa pe care o exercită această pondere asupra variaţieicifrei de afaceri. Gradul de înzestrare tehnică este pentru întreprindere un indicator important care reflectă materializarea efortului investiţional pe care întreprinderea l-a făcut. Acest grad de dotare tehnică trebuie analizat însă în dinamică şi corelat cu indicatorul CA, deoarece există situaţii când ponderea mijloacelor fixe direct productive este redusă în total mijloace fixe, ca urmare a unor dezafectări de secţii, sectoare, ateliere, dar şi ca urmare a unor deficienţe în sistemul de aprovizionare tehnico-materială. Compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe reflectă ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe şi se recomandă ca în analiza în dinamică a acestui
43

indicator (raport) să se aprecieze pozitiv dacă valorile lui tind către 1, ceea ce ar însemna că toate mijloacele fixe ar fi productive. Pentru exemplificarea modelului factorial de analiză a CA care stabileşte corelaţia dintre nivelul acesteia şi dotarea tehnică ne folosim de datele prezentate în tabelul următor : INDICATORI Cifra de afaceri (mii lei) Producţia marfă fabricată (mii lei) Numărul mediu de personal Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (mil.lei) Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive (mil.lei) Productivitatea (mii lei) Gradul de înzestrare tehnică a muncii (mil. lei) Ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe Randamentul mijloacelor fixe direct productive Cifra de afaceri medie la 1 leu producţie fabricată (lei) SIMBOL CA Qf Ns __ Mf __ Mf’ Qf / Ns Mf / Ns REALIZAT ÎN PERIOADA DE BAZĂ ANTERIOARĂ CURENTĂ 37.406,25 42.000 39.375 105 483 289,8 375 4,6 10.000 100 490 343 400 4,9 DINAMICĂ % (curent:anterior) ×100 112,28 101,58 95,23 101,45 118,36 106,67 106,52

Mf’ / Mf Qf / Mf’ CA / Qf

0,6 135,87 0,95

0,7 116,62 1,05

116,67 85,83 110,52

Model :

∆ CA = Ns ×

Mf Mf , Qf CA × × × Ns Mf Mf , Qf
din care :

∆ Ca = Ca1 – Ca0 = 42.000 – 37.406,25 = 4.593,75 mil lei , 1. ∆CA( Ns ) = Ns 1 − Ns 0 × = -178,25 mil lei

(

)

Mf 0 Ns

×

Mf 0

,

Mf 0

×

Qf 0 Mf 0
,

×

CA0 = (100-105) x 4,6 x 0,6 x 0,95 x 135,87 Qf 0

44

2. ∆CA( Mf / Ns ) = Ns 1 ×   = 2.323,37 mil. lei 3. ∆CA ( Mf
= Ns 1 ×

 Mf 1  Ns 1

Mf 0  Mf 0, Qf 0 CA 0 × × × = 100 x (4,9-4,6) x 0,6 x 135,87 x 0,95 Ns 0  Mf 0 Mf 0, Qf 0 

Mf 1

,

/ Mf )

 Mf , Mf 0,  Qf 0 CA 0 × × 1 − × = 100 x 4,9 x (0,7-0,6) x 135,87 x 0,95 Ns 1  Mf 1 Mf 0  Mf 0, Qf 0  

= 6.324,74 mil. lei
 Qf Qf 0 × 1 − Mf 1  Mf 1, Mf 0,   CA 0 ×  Qf 0 =100 x 4,9 x 0,7 (116,62-135,87) x 0,95 

4. ∆CA ( Qf

/ Mf )

,

= Ns 1 ×

Mf 1 Ns 1

×

Mf 1,

= -6.272,61 mil
 CA CA0   = 100 x 4,9 x 0,7 x 116,62 (1,05-0,95) × 1 −  Qf  Mf  1 Qf 0  Qf 1
, 1

5. ∆CA(CA / Qf ) = Ns 1 × = 4.000 mil lei Verificăm corelaţia :

Mf 1 Ns 1

×

Mf 1, Mf 1

×

∆ Ca = ∆ Ca(Ns) + ∆ Ca(Mf/Ns) + ∆ Ca(Mf”/ Mf) + ∆ Ca(Qf/Mf’) + ∆ Ca(Ca/Qf) 4.593,75 = - 1.781,25 + 2.323,37 + 6.324,74 – 6.272,61 + 4.000 4.593,75 = 4.593,75 CONCLUZII : Se constată o creştere a CA comparativ cu baza de raportare, cu 4.593,75 mil lei, adică 12,28%. 1- Reducerea numărului de angajaţi cu 5 persoane în condiţiile menţinerii constante a celorlalţi factori de influenţă, a determinat în mod justificat şi o diminuare a CA cu 1.781,25 mil lei. Scăderea numărului de salariaţi poate avea cauze diferite : a)-restructurarea activităţii prin creşterea gradului de dotare tehnică; b)-pensionări; c)-transferuri; d)-restrîngerea activităţii. Asemenea cauze diferă de la o întreprindere la alta. 2 - Comparativ cu perioada de bază, gradul de înzestrare tehnică a crescut şi s-a reflectat favorabil asupra Ca, în sensul creşterii acesteia cu 2.323,37 mil lei.. Din datele prezentate în tabel se observă că înzestrarea tehnică a crescut pe de o parte, datorită efectuării de noi investiri, iar pe de altă parte, ca urmare a reducerii numărului de personal. 3 - Structura mijloacelor fixe s-a modificat în direcţia creşterii ponderii celor direct productive cu 10%. Aceasta a influenţat CA pozitiv şi în sens favorabil cu 6.324,74 mil lei. 4 - Randamentul mijloacelor fixe s-a diminuat cu 14,17% în anul curent faţă de anul anterior, ceea ce a însemnat o influenţă negativă şi în sens nefavorabil asupra CA de 6.272,61 mil lei. O astfel de stare pe termen lung conduce la creşterea costurilor de producţie şi la diminuarea principalilor indicatori economico-financiari.
45

5 - Gradul de valorificare a producţiei obţinute destinat vînzării a crescut cu 0,52% deoarece în perioada curentă societatea a vîndut produse şi din stocurile perioadei precedente. Pentru exemplificarea modelului 2, ne folosim de datele prezentate în tabelul următor: INDICATORI SIMBOL REALIZAT ÎN PERIOADA ANTERIOARĂ CURENTĂ Ca Qf Ns __ Mf __ Mf’ Qf / Ns Mf / Ns Mf’ / Mf Qf / Mf’ Ca / Qf 114.912.000 120.960.000 400 6.000.000 4.800.000 302.400 15.000 0,8 25,2 0,95 119.342.450 132.602.730 390 6.500.000 5.525.000 340.007 16.667 0,85 24 0,9 DINAMICĂ (%) (curent: anterior)×100 103,85 109,62 97,5 108,33 115,10 112,436 111,11 106,25 95,23 94,73

Cifra de afaceri (mii lei) Producţia marfă fabricată (mii lei) Numărul mediu de personal Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (mii lei) Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive (mii lei) Productivitatea Gradul de înzestrare tehnică a muncii (mii lei) Ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe Randamentul mijloacelor fixe direct productive (lei) Cifra de afaceri medie la 1 leu producţie fabricată (lei) Model :
∆ A =N × C s M f M f × N s M f
,

×

Q f M f
,

×

C A Q f

e) - MODELE CARE EXPRIMĂ CORELAŢIA DINTRE CIFRA DE AFACERI ŞI GRADUL DE ASIGURARE A RESURSELOR UMANE (FORŢA DE MUNCĂ) CU ACTIVELE CIRCULANTE (STOCURI DE MATERII PRIME)
CA = Ns × St CA × St Ns

, unde St= stocuri;
St = volumul stocurilor ce revin în medie pe un salariat sau N s

gradul de asigurare cu stocuri a angajaţilor;
CA = viteza de rotaţie a stocurilor; St C A = viteza de circulaţie a activelor circulante. Ac
46

Într-o asemenea analiză este important să cunoaştem nu numai volumul stocurilor ce revin pe un salariat, ci şi structura acestora. Stocurile de resurse materiale reprezintă un element esenţial în procesul de producţie, atâta timp cât ele sunt optim dimensionate. Depăşirea unui anumit nivel poate crea serioase probleme de trezorerie întreprinderii, pentru că înseamnă imobilizări băneşti nejustificate. În practica curentă se întâlneşte categoria de stocuri supranormative (acele stocuri create peste necesarul optim). Stocurile supranormative se împart şi ele în 2 categorii : 1-stocuri cu mişcare lentă; 2-stocuri fără mişcare. O asemenea viteză de rotaţie oferă o imagine asupra eficienţei muncii, a calităţii şi structurii stocurilor. Corelaţiile realizate prin analiza factorială între CA, numărul mediu de salariaţi, valoarea medie a mijloacelor fixe şi stocurile medii evidenţiază în fapt contribuţia potenţialului intern al întreprinderii la realizarea obiectului de activitate. f) - MODELE FACTORIALE CARE EXPRIMĂ CORELAŢIA DINTRE VOLUMUL PRODUCŢIEI VÂNDUTE ŞI CIFRA DE AFACERI Modelele factoriale utilizate sînt construite în cazul în care avem : 1-producţie omogenă 2-producţie neomogenă A) – În situaţia în care avem de-a face cu grupe de produse omogene, în care se calculează producţia vîndută, se foloseşte următorul model factorial :
C =Q × p A

, unde: Q = producţia grupei respective de produse; p = preţul mediu de vînzare pe unitatea de produs. ∑ g i × pi , unde: p= 100 gi = structura producţiei pe tipuri de produse; pi = preţul mediu de vînzare pe unitatea de produs pe tipuri de produse .

Modelul factorial devine:
CA = Q × p = Q ×

∑g

i

pi

100

,

Cu schema factorială:
∆CA

Q

p

g i

p i
47

B ) – În situaţia în care producţia nu are caracter omogen : CA = ∑ q vi × pi ,
i =1 n

unde qvi = volumul producţiei vîndute pentru produsele de tip „i”.

3.4.1.2 -ANALIZA FACTORIALĂ A CA ÎN CAZUL FIRMELOR DIN COMERŢ ŞI TURISM 1) – Model factorial care exprimă corelaţia dintre CA şi suprafaţa reţelei comerciale :
CA = Sc × CA Sc

,

unde Ca = suprafaţa medie de vînzare;

CA = CA exprimată valoric la o unitate de suprafaţă de vînzare. Sc

2) - Model factorial ce exprimă corelaţia dintre CA şi unităţile cu activitate turistică:
CA = Nt × CA Nt

,

unde Nt = numărul de turişti;
CA = încasările medii pe un turist . Nt

APLICAŢIA 1 – Să considerăm o întreprindere industrială cu profil complex care produce 5 grupe de produse. Datele necesare sunt prezentate în tabelul următor : Produse Cifra de afaceri realizată în perioada Anterioară Curentă 700 1.300 1.100 500 100 3.700 900 1.600 1.200 400 50 4.150 Indice de creştere a producţiei vîndute (Iqv) 1,2 1,05 1,01 0,5 0,8 0,985 Cifra de afaceri recalculată 840 1.365 1.111 250 80 3.646 Indicele preţurilor Ip 1,0714 1,172 1,0801 1,6 0,625 1,138

A B C D E TOTAL

Cifra de afaceri realizată în perioada anterioară: Cifra de afaceri realizată în perioada curentă:

CA 0 = ∑q v 0 × p 0 CA1 = ∑q v1 × p1

Cifra de afaceri recalculată este dată de producţia fizică realizată în anul curent ori cea exprimată în preţuri medii de vînzare ale anului anterior : Σ qv1 x p0
48

I qv =

∑q ∑q

v1

× p0 × p0

⇒ Σ qv1 x p0 = Iqv x Σ qv0 x p0

v0

Modelul de analiză : CA = ∑q vi × pi
∆CA

q i v

pi

∆ Ca = Ca1 - Ca0 = 4.150 – 3.700 = 450 mil lei

din care :

1) ∆CA ( qv ) = ∑q v1 × p 0 − ∑q v 0 p 0 = 3.646 – 3.700 = - 54 mil lei ⇒ volumul fizic al producţiei vîndute a influenţat negativ variaţia CA; 2) ∆CA ( p ) = ∑q v1 p1 − ∑q v1 p 0 = 4.150 – 3.646 = 504 mil lei ⇒ preţul de vînzare a influenţat pozitiv variaţia CA şi favorabil. Verificăm corelaţia : ∆CA = ∆CA ( qv ) + ∆CA ( p ) , 450 = - 54 + 504 CONCLUZII : CA a crescut cu 450 mil. lei comparativ cu anul anterior, ceea ce înseamnă în mărimi relative o creştere de 12,16%. La această variaţie au contribuit 2 factori cu acţiune directă : volumul fizic al producţiei şi preţul de vânzare. Din calculele efectuate rezultă că variaţia pozitivă a CA s-a datorat în exclusivitate influenţei preţului de vânzare. Volumul fizic al producţiei vândute s-a redus la nivelul societăţii cu 1- 0,985 = 0,015 adică cu 1,5% , iar în condiţiile menţinerii constante a preţurilor de vânzare a determinat în mod justificat o diminuare a CA cu 54 mil lei. Analizând evoluţia vânzărilor (CA) pe grupe de produse (A, B, C, D, E) se constată că la grupele D şi E volumul fizic al vânzărilor s-a diminuat semnificativ cu 50% şi, respectiv 20%, anulând efectul favorabil al celorlalte 3 grupe de produse, ceea ce a însemnat o influenţă negativă şi nefavorabilă ( - 54 mil lei). Printre cauze pot fi menţionate : a)-reducerea cererii pentru anumite categorii de produse; b)-apariţia unor produse de substituţie; c)-creşterea concurenţei; d)-creşterea preţurilor de vânzare peste nivelul mediu al sectorului de activitate. Cel de-al doilea factor, preţul de vânzare (factor calitativ) a influenţat direct şi în sens favorabil CA cu 504 mil lei. Preţul de vînzare a crescut pe ansamblul celor 5 grupe de produse cu 13,8% (1,138 – 1 = 0,138) La produsul D este posibil ca majorarea preţului de vânzare cu 60% să fi generat diminuarea volumului vânzărilor şi implicit a CA, ca urmare a reducerii cererii. La produsul E se observă că, deşi preţul de vânzare s-a diminuat cu 37,5% volumul fizic al producţiei s-a redus cu 20%. Rezultă că pentru această categorie cererea de asemenea produse se află în declin.

49

La celelalte 3 produse (A, B, C) nu se impune o analiză de detaliu, deoarece creşterile de preţuri nu au afectat substanţial volumul fizic al producţiei, produsele respective având în continuare căutare pe piaţă. Căi de creştere a CA : a)-diversificarea producţiei, ofertei; b)-asigurarea unui raport optim între calitate-preţ; c)-îmbunătăţirea imaginii firmei prin acţiuni promoţionale; d)-prospectarea pieţei; e)-practicarea unor preţuri sub nivelul concurenţei; f)-fidelizarea clienţilor; g)-asigurarea unor servicii suplimentare; h)-certificarea produselor cu standardele internaţionale.

3.4.4. EFECTELE MODIFICĂRII CIFREI DE AFACERI ASUPRA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI 1) - Influenţează profitul brut:
Pb = CA × Pb CA

2) - Influenţează cheltuielile salariale :
Chs = CA × Chs CA

3) - Influenţează rata rentabilităţii economice:
Re = Pb ×100 = Activetota le CA × Pb CA ×100 At

4) - Influenţează viteza medie de rotaţie a activelor circulante:
Vr = Ac × T , unde: T = perioada de analiză (1 an, 1 trimestru, 1 lună) CA

5) – Influenţează eficienţa muncii
Em = Pb = Ns CA × Pb CA Ns

6) - Influenţează suma cheltuielilor totale:
C = CA × C CA

3.4.5. ANALIZA COTEI DE PIAŢĂ
50

În determinarea cotei de piaţă a activităţii unei întreprinderi, un rol important îl are indicatorul valoric „cifra de afaceri”. Cota de piaţă se calculează în baza a 2 indicatori : a)-cota de piaţă absolută (sau globală); b)-cota de piaţă relativă. COTA DE PIAŢĂ ABSOLUTĂ (GLOBALĂ) = reprezintă raportul dintre cifra de afaceri pe care o înregistrează întreprinderea şi suma totală a cifrelor de afaceri înregistrate de întreprinderile cu profil asemănător:
C abs = CAi ×100 ∑CAi

Evaluarea cotei de piaţă absolute depinde, pe de o parte, de dinamismul sectorului de activitate, iar pe de altă parte de satisfacţia clienţilor. Cota de piaţă absolută poate creşte dacă ritmurile de creştere ale sectorului de activitate şi ale întreprinderii sunt pozitive, însă dinamica cifrei de afaceri a întreprinderii este mai mare decît dinamica cifrei de afaceri a sectorului. Cota de piaţă a întreprinderii poate să crească şi în condiţiile în care ritmul de creştere al sectorului este negativ sau nul, iar ritmul de creştere al cifrei de afacere al întreprinderii este pozitiv. Cota de piaţă absolută poate să crească şi în situaţia în care ritmul de creştere al activităţii sectorului este negativ şi ritmul de creştere al activităţii întreprinderii este de asemenea negativ, însă ritmul de creştere al întreprinderii este mai mare. COTA DE PIAŢĂ RELATIVĂ = acest indicator poziţionează activitatea unei întreprinderi în raport cu principalii lideri din domeniul de activitate:
CAi C = = ×100 sau rel CA L

CAi

C rel

∑ CA
i =1

3

,

Li

unde: CA i = cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe piaţă;

∑CA
i =1

3

Li

= cifra de afaceri a primilor trei concurenţi de pe piaţă.

3.5. ANALIZA VALORII ADĂUGATE Scopul principal al activităţii oricărei întreprinderi este acela de a crea profit, de a crea produse care au o piaţă sigură de desfacere, realizate în condiţii de profitabilitate. VALOAREA ADĂUGATĂ: = un indicator sintetic fundamental care exprimă o valoare nou creată = reprezintă bogăţia unei întreprinderi şi rezultă din activitatea de ansamblu a acesteia din care se deduc cheltuielile materiale; = se determină în raport cu două metode : 1-metoda indirectă 2-metoda directă
51

1-METODA INDIRECTĂ = conform acestei metode, valoarea adăugată se calculează ca diferenţă dintre producţia exerciţiului (Qe) şi cheltuielile cu consumurile intermediare (M) : VA = Qe – M Un indicator complementar de analiză a activităţii unei întreprinderi este valoarea adăugată netă (întâlnit în unele domenii de activitate şi sub numele de „producţia netă”). Acest indicator se determină tot în mod indirect, ca diferenţă între producţia exerciţiului (Qe) şi cheltuielile materiale (M), la care se adaugă amortizarea (A): VA netă = Qe – (M + A) Indicatorul valoarea adăugată se analizează în dinamică, structural şi factorial. 2-METODA DIRECTĂ (metoda aditivă) = care mai reprezintă şi metoda elementelor constitutive, valoarea adăugată determinându-se ca sumă a elementelor componente :salariile şi contribuţia privind asigurările şi protecţia socială, amortizarea, provizioanele aferente activităţii de exploatare, dobînzile, impozitele şi taxele (mai puţin impozitul pe profit), rezultatul exploatării recalculat (aferent cifrei de afaceri din care se scad dobânzile). 3.5.1-ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII VALORII ADĂUGATE Analiza dinamicii valorii adăugate pune în evidenţă creşterea sau descreşterea acestui indicator sau a elementelor componente în raport cu o perioadă considerată „bază”. Pentru efectuarea unei analize în dinamică se calculează o serie întreagă de indicatori valorici conform modelului din tabelul următor : NR INDICATORI 1 2 Cheltuieli cu salariile personalului Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială Cheltuieli cu personalul (1+2) Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (mai puţin
52

NIVEL DE NIVEL STRUCTURA MODIFICAREA INDICI COMPARAŢIE EFECTIV VA ABSOLUTĂ (%) 0 1

3 4 5

6 7 8

impozitul pe profit) Cheltuieli cu dobînzile Rezultatul exploatării recalculat Valoarea adăugată (3+4+5+6+7)

Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi la modificarea valorii adăugate se compară indicii acestora cu indicele valorii adăugate şi respectiv cu indicele volumului total de activitate (al producţiei exerciţiului). Dacă se constată că indicele unui element component al valorii adăugate este mai mic decât indicele valorii adăugate, atunci se înregistrează o scădere a ponderii elementului în valoarea adăugată şi invers, dacă indicele unui element este mai mare decât indicele valorii adăugate se înregistrează o creştere a ponderii acelui element în valoarea adăugată totală. La nivel de întreprindere se consideră că situaţia este normală atunci când scade ponderea elementelor de natura cheltuielilor şi creşte ponderea elementelor de natura profitului din activitatea de exploatare. Valoarea adăugată se mai analizează şi sub forma unor indicatori sau rate specifice cum ar fi : a) - Rata medie a valorii adăugate aferente cifrei de afaceri : = pune în evidenţă ponderea pe care o reprezintă valoarea adăugată în totalul activităţii întreprinderii :
RVA = VA ×100 CA

= această rată se analizează în dinamică şi din punct de vedere factorial; = evoluţia crescătoare a acestui indicator de la o perioadă la alta scoate în evidenţă o activitate favorabilă pentru întreprindere; = reprezintă şi un grad de integrare pe verticală a întreprinderii cu activităţile de producţie şi comercializare; = se mai poate calcula şi prin raportarea acesteia la producţia exerciţiului:
RVA = VA ×100 Qe

Un asemenea indicator caracterizează gradul de integrare al activităţii întreprinderii pe verticală cu activitatea specifică de producţie. b) - Rate de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate: = se calculează prin raportarea diferitelor elemente componente ale valorii adăugate la valoarea adăugată totală. c) - Rata valorii adăugate la 1.000 lei active imobilizate:
53

= reprezintă un indicator al eficienţei economice deoarece ne arată câtă valoare adăugată revine la 1.000 lei active imobilizate (Ai); valoarea adăugată reprezintă efectul, iar activele imobilizate reprezintă efortul:
RVA = VA ×100 Ai

3.5.2 - ANALIZA FACTORIALĂ A VALORII ADĂUGATE În teoria şi practica economică se folosesc mai multe modele de analiză factorială a valorii adăugate, cum ar fi : 1) - Pornind de la metoda de calcul indirectă
 M VA = Qe − M = Qe × 1 −  Qe 
v a

= valoarea adăugată la 1 leu Qe (producţia exerciţiului)

  = Qe × va , unde:  

Acestui model i se ataşează următoarea schemă factorială :

∆VA

Qe T gi

v a

W h

vai

N s

t

T = consum de timp total; W = productivitatea medie orară; h t = timp de muncă ce revine pe un salariat; gi = structura Qe pe produse sau pe tipuri de activităţi; vai = valoarea adăugată la 1 leu Qe pe produse sau pe tipuri de activităţi;
  Qe − M M   = Qe ×  VA = Qe − M = Qe × 1 −    Qe Qe     VA  = Qe × = Qe × va ;  Qe 
54

 M   = Qe × va = T ×W h × va = Ns × t ×W h × va = Qe × ( gi × vai ) VA = Qe − M = Qe × 1 −  Qe   

(

)

[(

)

]

2) - Model factorial de analiză a valorii adăugate atunci când se stabileşte corelaţia dintre utilizarea resurselor umane (Ns) şi evoluţia indicatorului valoarea adăugată:
VA = Ns × Qe VA × = Ns ×W a × va , unde: Ns Qe

Wa

= productivitatea anuală medie.

Schema factorială este următoarea:

∆VA

N s

W a

v a

N s

Q e

g i

vai

3) - Pornind de la corelaţia dintre resursele umane şi dotarea tehnică:
VA = N × s Q e M f VA × × = N ×W ×qe ×e , s a Q e Ns M f

unde:

q e

= mijloace fixe la 1 leu Qe (producţia exerciţiului)

e

= eficienţa utilizării mijloacelor fixe
∆VA

N s

Wa

qe

e

Ns

Qe

Qe

M f

4) - Modelul factorial este dat de relaţia următoare:
VA = N × s M f M,f Q e VA × × × , Q e N s M f M f

, unde:

M, f

= volumul mediu al mijloacelor fixe direct productive;
55

M f N s
M,f M f

= dotarea tehnică; = ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;

Q e M,f

= eficienţa utilizării mijloacelor fixe direct productive;

V A = gradul de valorificare al producţiei exerciţiului (Qe). Q e

EXEMPLU - Pentru exemplificare să considerăm o întreprindere din domeniul industrial, a cărei activitate privind principalii indicatori economico-financiari este prezentată în tabelul următor : Nr. Crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. Indicatori Producţia exerciţiului (mil. lei) Cheltuieli cu consumurile intermediare (mil lei) Valoarea adăugată (mil. lei) Timpul total de muncă (ore) Numărul mediu de personal (nr.) Numărul mediu de ore pe salariat (nr.) Productivitatea medie orară (mil. lei) Valoarea adăugată medie la 1 leu producţia exerciţiului (lei) Valoarea adăugată medie recalculată la 1 leu producţia exerciţiului (lei) Simbol Qe M VA T __ Ns _ t __ Wh __ va __ va Realizat în perioada Anterioară Curentă 39.312 41.400 13.759,2 25.552,8 196.560 105 1.872 0,2 0,65 14.076 27.324 184.000 100 1.840 0,225 0,66 Indici (%) 105,31 102,30 106,93 93,61 95,23 98,3 112,5 101,53

9.

-

0,645

x

Modelul factorial este următorul:
V = Q ×va = T ×W h ×va A e

(

)

∆ VA = VA1 – VA0 = 27.324 – 25.552,8 = 1.771,2 mil lei Din care:
56

1. ∆VA ( Qe ) = Qe 1 × va 0 − Qe 0 × va 0 = ( Qe 1 − Qe 0 ) × va 0 = (41.400 – 39.312)x0,65= 1.357,2 mil lei Din care : 1.1 ∆VA (T ) = T1 ×W h0 ×va 0 −T0 ×W h0 ×va 0 = (T1 −T0 )W h0 ×va 0 = (184.000 – 196.560) x 0,2 x 0,65 = - 1.632,8 mil lei Din care : 1.1.1 ∆VA ( Ns ) = Ns 1 ×t 0 ×W h0 ×va 0 − Ns 0 ×t 0 ×W h0 ×va 0 = ( Ns 1 − Ns 0 ) ×t 0 ×W h0 ×va 0 = = (100 – 105) x 1.872 x 0,2 x 0,65 = - 1.216,8 mil lei 1.1.2 ∆VA ( t ) = Ns 1 ×t1 ×W h0 × va 0 − Ns 1 ×t 0 ×W h0 × va 0 = Ns 1 × ( t1 − t 0 ) ×W h0 × va 0 = = 100 ×(1.840 – 1.872) x 0,2 x 0,65 = - 416 mil lei 1.2
∆ A (W ) =T1 × h1 ×v 0 −T1 × h0 ×va 0 =T1 ×(W h1 − h0 ) ×v 0 V W a W W a h

=

= 184.000 (0,225 – 0,2) x 0,65 = 2.990 mil lei 2. ∆VA ( va ) = Qe 1 ×va 1 −Qe 1 ×va 0 Din care : 2.1 lei
2.2
= Q 1 (va 1 −va 0 ) = e

41.400 (0,66 – 0,65) = 414 mil lei

∆ VA(gi) = Qe1 x ’va - Qe1 x va0 = Qe1 (’va – va) = 41.400 (0,645 – 0,65) = - 207 mil ∆ VA(vai) = Qe1 x va1 – Qe1 x ’va = Qe1 (va1 – ’va) = 41.400 (0,66 – 0,645) = 621 mil lei

Se verifică dacă sunt respectate corelaţiile : ∆ VA(T) = ∆ VA(Ns) + ∆ Va(t) - 1.632,8 = - 1.216,8 - 416 ; - 1.632,8 = - 1.632,8. ∆ VA(Qe) = ∆ VA(T) + ∆ VA(Wh) ; 1.357,2 = - 1.632,8 + 2.990; 1.357,2 = 1.357,2. ∆ VA(va) = ∆ VA(gi) + ∆ VA(v ai); 414 = - 207 + 621; 414 = 414. ∆ VA = ∆ VA(Qe) + ∆ VA(va) 1.771,2 = 1.357,2 + 414; 1.771,2 = 1.771,2.
va =

;

;

∑ gi × vai
100

; , va =

∑ gi

1

× vai 0

100

= valoarea adăugată recalculată.

57

COMENTARIU : Ca urmare a analizei efectuate, se constată o creştere a valorii adăugate cu 1.771,2 mil lei, respectiv cu 6,93% faţă de perioada anterioară. Situaţia se apreciază ca pozitivă, ca efect al creşterii mai rapide a valorii adăugate faţă de producţia exerciţiului (Qe). IVA > IQe ; 106,93 > 105,31 Aceasta înseamnă că întreprinderea înregistrează o creştere a eficienţei economice în anul curent faţă de anul anterior, ceea ce înseamnă că la 1 leu cheltuieli cu consumurile intermediare s-a obţinut o valoare adăugată mai mare în anul curent faţă de anul anterior. Aprofundând analiza prin stabilirea influenţelor exercitate de factorii direcţi la obţinerea sporului absolut, rezultă că 76,6% din modificarea totală a valorii adăugate s-a datorat producţiei exerciţiului (Qe) şi numai 23,4% sporirii valorii adăugate la 1 leu Qe. ∆ VA = 1.771.2, din care: ∆ VA(Qe) = 1.357,2 şi ∆ VA(va) = 414.

Producţia exerciţiului (Qe) a crescut cu 2.088 mil lei (41.400 – 39.312), determinând în condiţiile date, sporirea valorii adăugate cu 1.357,2 mil lei. Producţia exerciţiului (Qe) şi implicit valoarea adăugată au fost influenţate (extensiv şi intensiv) de modul de utilizare a resurselor umane. Din punct de vedere extensiv, utilizarea incompletă a timpului de muncă ca efect a diminuării numărului mediu scriptic de salariaţi şi a timpului de muncă pe salariat, a avut ca efect scăderea valorii adăugate cu 1.632,8 mil lei. Scăderea numărului mediu de personal (Ns) este o situaţie justificată şi se datorează creşterii productivităţii muncii. Din punct de vedere intensiv, se constată o creştere a productivităţii medii orare (Wh) cu 25.000 lei, ceea ce se reflectă în sporirea valorii adăugate cu 2.990 mil lei. Valoarea adăugată medie la 1 leu producţia exerciţiului ( v ) a crescut cu 0,01 lei şi a a determinat sporirea cu 414 mil. lei a valorii adăugate totale. Această influenţă denotă reducerea cu 1% a ponderii consumurilor intermediare în volumul total de activitate. Aprofundînd analiza, constatăm următoarele: 1-structura producţiei exerciţiului (Qe) s-a modificat în sensul creşterii ponderii acelor produse a căror v era inferioară v din anul anterior a a 2-valoarea adăugată la 1 leu Qe pe produse (vai) a exercitat o influenţă favorabilă, ca urmare a îmbunătăţirii calităţii produselor, materializată în creşterea preţurilor de vînzare, reducerea consumurilor specifice de resurse materiale, obţinerii unor preţuri de aprovizionare mai avantajoase din partea furnizorilor. 3.5.3 - INFLUENŢELE VALORII ADĂUGATE ASUPRA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI 1) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa utilizării activelor de exploatare: VA − VA0 ∆VA ×1000 = 1 ×1000 ; Ae1 Ae1 2) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa utilizării mijloacelor fixe: VA − VA0 ∆VA ×1000 = 1 ×1000 ; Mj 1 Mj 1 3) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa economică a capitalurilor:
58

VA − VA0 ∆VA ×1000 = 1 ×1000 ; K1 K1

4) - Valoarea adăugată influenţează eficienţa utilizării potenţialului uman: ∆VA VA1 − VA0 = . Ns 1 Ns 1 3.6. - ANALIZA PRODUCŢIEI FIZICE 3.6.1 - ANALIZA REALIZĂRII PROGRAMULUI DE FABRICAŢIE PE SORTIMENTE PRODUCŢIA FIZICĂ = reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea productivă. Pentru analiza unui program de producţie pe sortimente, se calculează o serie de indicatori : a) - Indicii individuali de realizare a programului de producţie pe fiecare sortiment conform relaţiei:
Iq = q1 ×100 , unde: iq = indice de realizare a programului de producţie; q0 q = volumul fizic al producţiei obţinute.

Calcularea unor asemenea indici are rolul de a semnala sortimentele şi proporţia de realizare sau nerealizare a programului de fabricaţie. b) - Coeficientul mediu de sortiment = se stabileşte având în vedere principiul de bază conform căruia nu se acceptă compensări la produsele nerealizate, ca urmare a depăşirii produselor în cazul altor sortimente.
Ks =

∑q ∑q

min 0

× p0 × p0

, unde:

∑q

min

× p 0 = valoarea recalculată a producţiei fabricate

∑q 0 × p0

în limitele programate; = valoarea programată a producţiei fabricate.

c) - Coeficientul de nomenclatură = prin calcularea lui se determină, din punct de vedere fizic, gradul de realizare a programelor de producţie la nivel de întreprindere; = acest coeficient acordă aceeaşi importanţă tuturor produselor, indiferent de ponderea lor în volumul producţiei.
K n =1 − n , unde: N

n = numărul sortimentelor la care programul de producţie nu a fost realizat; N = numărul total de sortimente din nomenclatorul de fabricaţie.

59

Variaţiile sau modificarea volumului fizic a producţiei obţinute sau vîndute influenţează următorii indicatori economico-financiari : 1 - valoarea producţiei obţinute: ∑( qf 1 − qf 0 ) × p0 , unde : qf = producţia fabricată (obţinută) ; p = preţ de vînzare pe unitatea de produs. 2 - valoarea producţiei vîndute: 3 - cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:
Chf 0 Chf 0 ×1000 − × 1000 ∑ qv1 × p0 ∑ qv 0 × p0

∑( qv

1

− qv 0 ) × p 0

3.6.2 - ANALIZA STRUCTURII PRODUCŢIEI Structura producţiei, din punct de vedere fizic, este analizată prin prisma a doi indicatori : a)-a ponderilor (care înseamnă compararea ponderilor efective cu cele programate pe fiecare sortiment în parte), în cazul producţiei analizate fizic; b)-coeficientul mediu de structură sau coeficientul de asortiment, care se determină după relaţia : K a =100 − ∑∆ g , unde: ∆ ∑ g = suma abaterilor negative ale ponderilor pe sortimente Modificarea structurii producţiei influenţează următorii indicatori economico-financiari : a) - Cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri:

∑ qv ∑ qv

1

× c0 × p0

×1000 −

1

∑ qv ∑ qv

0

× c0 × p0

×1000

0

b) - Profitul aferent cifrei de afaceri: ( ∑qv1 × p0 − ∑qv1 × c0 ) − P0 × I qv unde: I qv =

,

P0 = profit din perioada anterioară. c) - Rata medie a rentabilităţii economice:

∑ qv ∑ qv

1 0

× p0 × p0

;

( ∑ qv

1

× p 0 − ∑ qv1 × c0 ) − P0 × I qv

× 100 , At1 unde: At = active totale.

d) - Rata rentabilităţii resurselor consumate:

60

∑ qv

1

× p 0 − ∑ qv1 × c0

 ∑ qv1 × p 0   ∑ qv 0 × p 0  = − 1 ×100 −  − 1 × 100  ∑ qv × c   ∑ qv × c  1 0 0 0    

∑ qv

1

× c0

×100 −

∑ qv

0

× p 0 − ∑ qv 0 × c0

∑ qv

0

× c0

×100 =

e) - Rata rentabilităţii veniturilor sau rata rentabilităţii comerciale:

∑ qv × p  ∑ qv × c = 1 −  ∑ qv × p 
1 1 1

∑ qv

1

× p 0 − ∑ qv1 × c0
0 0 0

×100 −

∑ qv

0

  qv × c0  ×100 − 1 − ∑ 0   ∑ qv 0 × p0  

∑ qv

× p 0 − ∑ qv 0 × c0
0

× p0

×100 =

  × 100  

f)-profitul mediu pe un salariat:

( ∑ qv1 × p0 − ∑ qv1 × c0 ) − p0 × I qv
Ns1

g)-eficienţa utilizării mijloacelor fixe : ( ∑ qv1 × p0 − ∑ qv1 × c0 ) − p0 × I qv ×1000 Mf

3.6.3 - ANALIZA CALITĂŢII PRODUSELOR Producţia, din punct de vedere fizic, se mai calculează şi pe clase de calitate, în cazul în care avem de-a face cu produse omogene. Pentru aceasta se folosesc 2 indicatori, şi anume : 1) - Structura pe clase de calitate a producţiei ( g i ): = reprezintă ponderea diferitelor clase de calitate a producţiei în volumul total al producţiei = un asemenea indicator se analizează pentru a scoate în evidenţă structura calităţii producţiei, iar o îmbunătăţire a acesteia rezultă dintr-o analiză în dinamică; = cu această ocazie se urmăreşte evoluţia produselor de calitate superioară. 2) - Coeficientul mediu al calităţii producţiei ( k ) este calculat şi analizat în baza următoarelor 3 relaţii ∑ qv × i , unde: k= a) ∑ qv
q v = producţia vîndută pe clase de calitate;

i = cod atribuit fiecărei clase de calitate. Valorile acestui coeficient calculat după relaţia menţionată sunt supraunitare. O îmbunătăţire a structurii pe clase de calitate a producţiei se realizează atunci când, într-o analiză în dinamică, coeficientul mediu al calităţii tinde către valoarea 1 prin valori mai mari decît 1.
61

b)

k=

∑ q × ce ∑q
v v

i

, unde: qv = producţia vîndută pe clase de calitate; ce i = coeficienţi de echivalenţă.

Coeficienţii de echivalenţă se determină prin raportarea preţului de vînzare pe unitatea de produs pe clase de calitate, la preţul de vânzare pe unitatea de produs a calităţii celei mai bune. c)
k=

∑g

i

× ce i

100

, unde: gi = structura pe clase de calitate a producţiei; ce i = coeficienţi de echivalenţă.

Ultimele 2 relaţii au aceeaşi semnificaţie. În urma aplicării lor se obţine acelaşi rezultat. Dacă vom calcula coeficientul mediu al calităţii după aceste 2 ultime relaţii, constatăm că valorile lui k sînt subunitare. Spunem că, în urma unei analize în dinamică, producţia şi-a îmbunătăţit structura din punct de vedere calitativ dacă coeficientul mediu al calităţii tinde către valoarea 1 prin valori mai mici decît 1. 3.6.4. - INFLUENŢA CALITĂŢII PRODUCŢIEI ASUPRA UNOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI : Calitatea producţiei, prin structura acesteia, influenţează : 1) - În mod direct preţul mediu de vînzare pe unitatea de produs
p=

∑g

i

× pi

100

, unde: pi = preţurile de vînzare pe clasă de calitate pe unitatea de produs .
p

gi

pi

2) - În mod indirect profitul brut (masa profitului) şi rata rentabilităţii brute:
 ∑ g i × pi  Pb = V − Ch = qv × p − qv × c = qv ×  −c  100   

Pb

qv

c
62

p

gi
 ∑ g i × pi  Pb = qv p − c = qv ×  − c  , unde:  100   

pi

(

)

 ∑ i × pi  g  −c   p −c  P b qv p −c  100 ×100  R rb = ×100 = ×100 =   c ×100 =   C h qv ×c c      

c =cost; qv = producţia fizică destinată valorificării.

(

)

Rr b

c

p

gi

pi

În situaţia în care în modelele de calitate intervin elemente de cost şi preţ, substituirea se face în ordinea : cost (efort), apoi preţ (efect). EXEMPLUL 1 – Pentru exemplificare, să considerăm activitatea unei întreprinderi cu profil complex, a cărei producţie omogenă pe clase de calitate este ilustrată în tabelul următor : i Clase de calitate EXTRA I II TOTAL Perioada anterioară qv (tone) 5 25 10 40 gi (%) 12,5 62,5 25 100 pi (lei/kg) 28.000 24.000 22.000 24.000 (0) ce i 1,000 0,857 1 0,785 6 x Perioada curentă qv (tone) 8 22 15 45 gi (%) 17,8 48,9 33,3 100 pi (lei/kg) 30.000 25.000 24.000 25.557 (1) ce i 1,000 0,833 0,8 x

1 2 3

Pe (gi) din perioada anterioară (0) îl calculăm astfel : 5 : 40 = 12,5 25 : 40 = 62,5 10 : 40 = 25 Pe (gi) din perioada curentă (1) îl calculăm astfel : 8 : 45 = 17,77 = 17,8 22 : 45 = 48, (8) = 48,9 15 : 45 = 33, (3) = 33,3
63

Pe (pi) din perioada anterioară (0) îl calculăm astfel : 28.000 : 28.000 = 1,0000 24.000 : 28.000 = 0,8571 22.000 : 28.000 = 0,7856 Pe (pi) din perioada curentă (1) îl calculăm astfel: 30.000 : 30.000 = 1,0000 25.000 : 30.000 = 0,8333 24.000 : 30.000 = 0,8_

k=

∑ qv × i ∑ qv

k0 =

(5 × 1) + (25 × 2) + (10 × 3) 85 = = 2,125 40 40

k1 =

(8 ×1) + (22 × 2) + (15 × 3) 97 = = 2,155 45 45

⇒ Din punct de vedere calitativ, producţia din anul curent nu s-a îmbunătăţit faţă de perioada anterioară.

k=

∑g

i

× cei

(12 ,5 ×1,000 ) + (0,857 × 62 ,5) + ( 25 ,0 × 0,786 ) k0 = = 0,8571 100 (17 ,8 ×1,000 ) + ( 48 ,9 × 0,833 ) + (33 ,3 × 0,8) k1 = = 0,8517 100

100

⇒ Calculat după această metodologie, calitatea producţiei scade.

k=

(5 ×1) + (25 × 0,857 ) + (10 × 0,786 ) = 0,8571 40 (8 ×1) + (22 × 0,833 ) + (15 × 0,8) k1 = = 0,8517 45 k0 =

∑qv × ce ∑qv

i

p=

100 (12 ,5 × 28 .000 ) + (62 ,5 × 24 .000 ) + (25 × 22 .000 ) p0 = = 24 .000 lei/kg 100 (17 ,8 × 30 .000 ) + (48 ,9 × 25 .000 ) + (33,3 × 24 .000 ) p1 = = 25 .557 lei/kg 100

∑g

i

× pi

c0 = 23.000 lei/kg;

40 tone = 40.000 kg
64

c1 = 24.500 lei/kg;
Pb 0 = qv 0 ( p 0 − c 0 )

45 tone = 45.000 kg = 40.000 (24.000 – 23.000) = 40.000.000 lei 45.000 (25.557 – 24.500) = 47.565.000 lei

Pb 1 = qv 1 ( p1 − c1 ) =

Pb0 40.000 .000 = × 100 = 4,3478 % qv 0 × c 0 40.000 × 23.000 Influenţa calităţii asupra preţului mediu de vânzare Rrb0 =
∆p = p 1 − p 0 = 25.557-24.000

= 1.557 lei/kg
∆ p

∆ ( gi ) p

∆ ( gi ) p

Din care : 1. ∆ p ( gi ) =

∑ gi

1

× pi 0

100

∑ gi

0

× pi 0

100

= 24.046 – 24.000 = 46 lei/kg

∑gi ∑ gi

1

× pi 0

100
0

=

(17 ,8 × 28 .000 ) + ( 48,9 × 24 .000 ) + (33,3 × 22 .000 ) 100

= 24.046 lei/kg

× pi 0

100

=

(12 ,5 × 28 .000 ) + (62 ,5 × 24 .000 ) + (25 × 22 .000 ) = 24 .000 lei/kg 100
1

2. ∆ p ( pi ) =

∑ gi

× pi1

100

∑ gi

1

× pi 0

100

= 25.557 – 24.046 = 1.511 lei/kg

∑gi

1

× pi1

100 × pi 0

=

(17 ,7 × 30 .000 ) + ( 48,9 × 25 .000 ) + (33,3 × 24 .000 ) = 25.557 lei/kg 100

∑gi

1

100

=

(17 ,8 × 28 .000 ) + ( 48,9 × 24 .000 ) + (33,3 × 22 .000 ) = 24.046 lei/kg 100

Se verifică dacă este respectată corelaţia : ∆p ( gi ) + ∆p ( pi ) = ∆p ; 46 lei + 1.511 lei = 1.557 lei
65

Influenţa calităţii asupra profitului brut: ∆ Pb = Pb1 – Pb0 = 47.565.000 – 40.000.000 = 7.565.000 lei
∆ Pb

∆ ( qv ) P

∆ (c) P

∆ b ( p) P

∆ b ( gi ) P

∆ b ( pi ) P

Din care : 1. ∆Pb ( qv ) = (qv 1 −qv 0 ) ×( p 0

−c 0 )

= (45.000 – 40.000) x (24.000 – 23.000) = 5.000.000 lei

2. ∆Pb ( c ) = qv 1 (−c1 + c0 ) = 45.000 ( -24.500 + 23.000) = - 67.500.000 lei 3. ∆Pb ( p ) = qv 1 ( p1 − p 0 ) = 45.000 (25.557 – 24.000) = 70.065.000 lei Se verifică egalitatea parţială : ∆ Pb = ∆ Pb(qv) + ∆ Pb(c) + ∆ Pb(p) 7.565.000 = 5.000.000 + 70.065.000 – 67.500.000 7.565.000 = 7.565.000 Din care :

∑ 3.1. ∆Pb ( gi ) = qv 1 ×  
   

gi1 × pi 0 100

∑gi

× pi 0   = 45.000 (24.046 – 24.000) = 2.070.000 lei  100 
0

∑ 3.2. ∆Pb ( pi ) = qv 1 ×  

gi1 × pi1 100

∑gi

× pi 0   = 45.000 (25.557 – 24.046) = 67.995.000 lei  100 
1

Se verifică egalitatea parţială : ∆ Pb(p) = ∆ Pb(gi) + ∆ Pb(pi) 70.065.000 = 2.070.000 + 67.995.000 70.065.000 = 70.065.000 Influenţa calităţii asupra ratei rentabilităţii brute:
66

Rrb = Rrb 1 − Rrb 0 = 4,31% - 4,35% = - 0,04%

∆ Rrb

∆ rb R

(c )

∆ rb R

( p)

∆ rb R

( gi )

∆ rb R

(p ) i

Din care :
1.∆Rrb ( c ) = = −6,388 % p p 0 − c1 p − c0 p   24 .000 24 .000  ×100 − 0 ×100 =  0 − 0  ×100 =  −  ×100 = c  c1 c0 c0   24 .500 23 .000   1

2.∆Rrb ( p ) = = 6,35 %

p p − c1 p  p1 − c1  25 .557 24 .000  ×100 − 0 ×100 =  1 − 0  ×100 =  −  ×100 = c  c1 c1 c1   24 .500 24 .500   1

Se verifică egalitatea parţială : ∆ Rrb = ∆ Rrb(c) + ∆ Rrb(p) - 0,04% = 6,35% - 6,39% Din care : ; - 0,04% = - 0,04%

2.1.

∑ gi
∆Rrb ( gi ) =

1

× pi 0 −

100 c1
1

∑ gi
∑ gi

0

× pi 0  24.046 24 .000  ×100 =  −  ×100 = 0,187  24.500 24 .500 

100 c1
1

2.2. ∆Rrb ( pi ) =

∑ gi

× pi1

× pi 0  25 .557 24 .046  ×100 =  −  ×100 = 6,167  24 .500 24 .500 

100 c1

100 c

Se verifică egalitatea parţială : ∆ Rrb(p) = ∆ Rrb(gi) + ∆ Rrb(pi) 6,35% = 0,187% + 6,167% 3.6.5. ANALIZA PRODUCŢIEI ÎN CONDIŢII DE STAS STAS = ansamblu de criterii (parametrii) pe care trebuie să-i îndeplinească o anumită producţie. Q = producţie obţinută; Qm = producţie marfă destinată vînzării;
67

r

Q = producţie recalculată sau adusă la condiţii de STAS;

r

Qm = producţie recalculată marfă;

K = coeficientul mediu al calităţii.
r

Q = Q ×K

r

Q m = Qm × K
r

Qm

Qm

K

Calitatea producţiei în condiţii de STAS influenţează următorii indicatori economico-financiari : 1) - În mod direct : a)-volumul producţiei :
r

Q m = Qm × K
r

Qm

Qm

K

2) - În mod indirect : a)-veniturile întreprinderii:
V =r Qm × p = (Qm × K ) × p

V
r

Qm
K

p

Qm

b)-costul pe unitatea de produs:
c= Ch Ch = Qm Qm × K

r

c

r

Qm
68

T

Qm c)-productivitatea muncii:
W =
W =

K

T r Qm
T Qm × K

sau

W =

r

Qm T

W

r

Qm

T

Qm

K

d)-masa profitului (sau profitul brut):
Pb =r Qm × ( p − c) = Qm × K × ( p − c)

p = preţ mediu / unitatea de produs c = cost / unitatea de produs Pb

r

Qm

c

p

Qm

K

CAPITOLUL IV. ANALIZA RESURSELOR UMANE 4.1. - ANALIZA CANTITATIVĂ A FORŢEI DE MUNCĂ Forţa de muncă, alături de mijloacele fixe şi de obiectele muncii, de calitatea conducerii, alături de pămînt sau de terenul agricol, participă direct la realizarea procesului de producţie. La nivel microeconomic (întreprinderea) problemele pe care le ridică gestiunea resurselor umane pot fi sintetizate astfel : 1-analiza modului de realizare a asigurării cu forţă de muncă din punct de vedere cantitativ şi calitativ; 2-analiza modului de utilizare (exclusiv sau intensiv) a resurselor de forţe de muncă;
69

3-analiza eficienţei utilizării forţei de muncă. Analiza cantitativă a forţei de muncă se realizează în dinamică printr-un ansamblu de indicatori specifici cum ar fi : 1) - Numărul de salariaţi la un moment dat: = reprezintă efectivul de salariaţi şi se urmăreşte la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune; = acest indicator cuprinde toţi salariaţii cu contract individual de muncă (pe perioadă nedeterminată sau determinată) la un moment dat; = acest indicator cuprinde şi persoanele care au lucrat, dar şi persoanele care nu au lucrat aflându-se în concediu medical, concediu de maternitate, pentru îngrijirea copilului, concedii de odihnă, concedii fără plată; = un asemenea indicator pune în evidenţă ansamblul potenţialului uman, dar nu evidenţiază gradul de utilizare a acestuia. 2) - Numărul de personal existent la un moment dat: = are acelaşi conţinut informaţional ca şi numărul de salariaţi la un moment dat, însă acest indicator se referă atât la salariaţi, cât şi la personalul cu contract de prestări servicii, colaborare, convenţii; = ca dimensiune, el este mai mare decât numărul de salariaţi la un moment dat. 3) - Numărul mediu de salariaţi: = acest indicator se calculează ca urmare a existenţei fenomenului de mişcare a personalului (intrări şi ieşiri de personal); = este apreciat ca fiind un indicator de flux de personal; = numărul mediu de personal se calculează ca o medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de salariaţi; = se calculează zilnic, lunar, trimestrial, semestrial şi anual . 4) - Numărul mediu de personal: = se calculează ca medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de personal. 5) - Numărul maxim admisibil de personal: = reprezintă limita superioară a numărului de personal; = se determină având în vedere volumul de activitate şi productivitatea medie a muncii; = un asemenea indicator este trecut în bugetul de venituri şi cheltuieli al întreprinderii.

4.2. - ANALIZA STRUCTURII FORŢEI DE MUNCĂ O asemenea analiză este necesară pentru a scoate în evidenţă anumite caracteristici ale forţei de muncă dintr-o întreprindere. Analiza economico-financiară presupune împărţirea forţei de muncă dintr-o întreprindere după ocupaţia acesteia. În acest sens există următoarea grupare a personalului : 1-muncitori: a)-direct productivi; b)-indirect productivi. 2-personal tehnic: a)-ingineri;
70

b)-subingineri. 3-personal cu pregătire economică; 4-personal de conducere tehnică : maiştri, tehnicieni; 5-personal de conducere şi administrativ; 6-personal de deservire generală : paznici, pompieri; O asemenea analiză, în raport cu ocupaţia personalului pune în evidenţă necesităţile de calificare, de angajare sau de disponibilizare de personal. Din punct de vedere structural, potenţialul uman dintr-o întreprindere poate fi grupat şi după alte criterii cum ar fi : 1-după vîrstă : a)-sub 25 de ani; b)-între 26-35 de ani; c)-între 36-45 de ani; d)-între 46-55 de ani; e)-peste 55 de ani. 2-după vechimea în întreprindere : a)-sub 1 an; b)-între 2-5 ani; c)-între 5-10 ani. 3-după sex : a)-bărbaţi; b)-femei. 4-după pregătirea profesională : a)-muncitori (calificaţi, necalificaţi) ; b)-personal de specialitate (cu studii medii sau superioare); c)-personal tehnic administrativ (cu studii medii sau superioare); d)-personal de conducere. 5-după funcţiile întreprinderii : a)-cercetare-dezvoltare; b)-producţie; c)-comercializare; d)-personal; e)-funcţia financiar-contabilă. Ca metode de analiză se foloseşte metoda ratelor, prin calcularea ponderii diferitelor categorii de personal în personalul total al întreprinderii.

4.3. - ANALIZA DINAMICII FORŢEI DE MUNCĂ PE TOTAL ŞI PE CATEGORII Analiza dinamicii forţei de muncă se realizează cu ajutorul abaterilor absolute şi cu ajutorul indicilor cu bază fixă şi cu bază în lanţ. Pentru a aprecia cât mai corect evoluţia în dinamică a forţei de muncă trebuie să analizăm corelaţia dintre indicele de creştere a forţei de muncă (referitor la numărul mediu de personal) şi indicii valorici ai principalilor indicatori, cum ar fi : cifra de afaceri, valoarea adăugată, producţia exerciţiului. Se apreciază că resursa umană are o evoluţie favorabilă din punct de vedere al utilizării, dacă indicele numărului mediu de personal este mai mic decît indicii cifrei de afaceri, a valorii adăugate sau a producţiei exerciţiului.
71

4.4. - ANALIZA MOBILITĂŢII ŞI STABILITĂŢII FORŢEI DE MUNCĂ Creşterea performanţei economico-financiare a oricărei întreprinderi este strâns legată de stabilitatea resurselor umane. Fluctuaţiile de personal (intrări şi ieşiri de personal) perturbă orice activitate economică care se regăseşte în nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari. Sunt însă situaţii în care întreprinderea angajează personal (prin extinderea activităţii sau prin modificarea structurii acesteia) sau disponibilizează personal ca urmare a restrângerii activităţii sau ca urmare a pensionării. Din aceste considerente se poate spune că în cazul oricărei întreprinderi există o mişcare de personal (intrări şi ieşiri). Mişcarea de personal se caracterizează cu ajutorul unui sistem de indicatori : 1) - Indicatori ai mobilităţii forţei de muncă: a)-indicatori ai circulaţiei forţei de muncă: -coeficientul mediu al intrărilor de personal; -coeficientul mediu al ieşirilor de personal; -coeficientul mediu al mişcării totale. b)-indicatori ai fluctuaţiei forţei de muncă. 2) - Indicatori ai stabilităţii forţei de muncă. Între circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă există o distincţie clară : CIRCULAŢIA = reprezintă mişcarea personalului unei întreprinderi în cursul unei perioade, atât din punct de vedere al intrărilor, cât şi din punct de vedere al ieşirilor din cauze normale : transfer, boală, pensionare, deces, invaliditate FLUCTUAŢIA = reprezintă un fenomen anormal care se referă la ieşirile forţei de muncă din întreprindere fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau prin desfacerea contractului de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor contractului de muncă COEFICIENTUL INTRĂRILOR DE PERSONAL (Ci):
Ci = I , unde: Np

I = intrări Np = număr mediu de personal COEFICIENTUL IEŞIRILOR DE PERSONAL (Ce):
Ce = E , unde: Np

E = ieşiri Np = număr mediu de personal COEFICIENTUL MIŞCĂRILOR TOTALE (Cm) :
Cm = I +E , unde: Np

I + E = intrări + ieşiri Np = număr mediu de personal COEFICIENTUL FLUCTUAŢIEI DE PERSONAL (Cf):
72

Cf =

En , unde: Np

En = total ieşiri de personal din motive nejustificate Np = număr mediu de personal Analiza pe baza acestor indicatori se realizează în dinamică de la o perioadă la alta, de cel puţin 3 pînă la 5 ani. O asemenea analiză pune în evidenţă tendinţele de creştere sau de scădere a fenomenului de mişcare a personalului. Analiza intrărilor de personal trebuie realizată avînd în vedere angajările şi anume sursa acestora. Sursele de angajare provin de la : a)-oficiile de forţă de muncă; b)-şcoli profesionale; c)-licee; d)-şcoli postliceale; e)-învăţămîntul superior. Principiul care trebuie să stea la baza angajărilor trebuie să fie cel al competenţei profesionale. În privinţa plecărilor de personal trebuie făcută o distincţie netă între categoria plecărilor normale şi cele având cauze nejustificate. Pentru a doua categorie, este necesar să fie stabilite implicaţiile unui asemenea fenomen asupra activităţii întreprinderii. Cauzele care pot genera fluctuaţii se împart în 3 mari categorii şi anume : a) - cauze legate de desfăşurarea activităţii întreprinderii; b) - cauze legate de lipsa de protecţie socială; c) - cauze legate de personal. Pentru limitarea tendinţei de fluctuaţie şi prin evitarea influenţei nefavorabile a fluctuaţiei se creează premisele unei stabilităţi a forţei de muncă. Analiza stabilităţii forţei de muncă presupune calcularea unor indicatori specifici cum ar fi : 1) - vechimea în aceeaşi unitate = se calculează după relaţia :
Vt =

∑t ∑T

, unde:

Σ t = vechimea exprimată în ani a întregului personal din unitatea respectivă; Σ T = vechimea totală exprimată în ani a fiecărui lucrător. Număr lucrători 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
73

Se consideră : t 6 2 8 5 6 1 10 5 7 12 T 20 15 10 8 14 5 12 5 25 20

Vt =

Valoarea acestui coeficient în condiţii ideale ar trebui să fie 1. O asemenea valoare ar indica o stabilitate perfectă a forţei de muncă. Cu cât se îndepărtează de valoarea 1, cu atât scade stabilitatea forţei de muncă, cu implicaţii nefavorabile asupra activităţii întreprinderii. Calcularea indicatorului vechime medie în aceeaşi unitate şi analizarea acestuia, trebuie făcută în dinamică pentru a determina tendinţa. Valorile acestui coeficient trebuie corelate cu nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari : producţia exerciţiului, producţia marfă, cifra de afaceri, valoarea adăugată. 2) - vechimea medie în aceeaşi unitate = se calculează ca medie aritmetică ponderată între vechimea în ani a muncitorilor din unitate şi numărul salariaţilor avînd aceeaşi vechime:
I =

6 + 2 + 8 + 5 + 6 + 1 + 10 + 5 + 7 + 12 62 = = 0,46 20 + 15 + 10 + 8 + 14 + 5 + 25 + 20 134

∑N ×t ∑N

4.5. - ANALIZA CALIFICĂRII FORŢEI DE MUNCĂ Forţa de muncă (resursa umană) se analizează în dinamică atât din punct de vedere al volumului, din punct de vedere structural, dar şi din punct de vedere al calificării acesteia. Analiza personalului din punct de vedere calitativ are în vedere următoarele obiective : a) - analiza structurală a personalului pe grade de pregătire profesională; b) - analiza structurală a muncitorilor pe categorii de calificare. Indicatorii specifici analizei calitative a forţei de muncă sunt : 1) - Coeficientul mediu de calificare
Km =

Ni = numărul de muncitori pe categorii de calificare Ki = categoria de calificare În cazul muncitorilor, aceste categorii variază de la 1 la 7. 2) - Coeficientul mediu de complexitate a lucrătorilor ( K t ):
Kt =

∑Ni × Ki , unde: ∑Ni

( K m)

:

∑Vli × Ki ∑Vli

, unde:

Vli = volumul de lucrări: exprimat în zile/om, ore/om, norme/om; Ki = categoria de complexitate a lucrării (de la 1 la 7). Analiza calificării forţei de muncă trebuie aprofundată prin compararea coeficientului mediu al calificării ( K m ) cu coeficientul mediu al complexităţii lucrărilor respective ( K t ). Se pot întâlni următoarele situaţii : a)

K m〉 Kt
Existenţa unei asemenea relaţii pune în evidenţă faptul că întreprinderea are un personal muncitor mult mai calificat decât necesită volumul de activitate al întreprinderii. Aceasta
74

înseamnă că pentru lucrări de o complexitate mai redusă, se foloseşte un personal mult mai calificat decât ar fi necesar. Deci efortul făcut cu angajarea şi calificarea personalului nu se justifică, ceea ce înseamnă că resursa de muncă din întreprindere nu este suficient de bine valorificată (utilizată). b)

K m〉 Kt
Existenţa unei asemenea relaţii scoate în evidenţă faptul că pentru lucrări ce necesită o anumită pregătire este folosită forţa de muncă mai puţin calificată. Aceasta ar putea să însemne lucrări de proastă calitate, cu implicaţii asupra indicatorilor financiari fundamentali. Nu înseamnă că forţa de muncă este utilizată eficient.

c)

K m〉 Kt
Este situaţia ideală, ceea ce înseamnă că resursa umană este folosită la întreaga capacitate şi calificare a ei.

Asemenea corelaţii se analizează în dinamică pentru a pune în evidenţă tendinţa. EXEMPLU - Pentru exemplificare să considerăm repartizarea muncitorilor pe categorii de calificare şi a lucrătorilor pe categorii de încadrare, la nivelul unei întreprinderi, conform datelor prezentate în tabelul următor : Categorie de calificare 1 2 3 4 5 6 7 TOTAL
Km =

Repartizarea muncitorilor pe categorii de calificare Nr % 983 764 1.010 903 191 111 16 3.978 24,7 19,2 25,4 22,7 4,8 2,8 0,4 100

Repartizarea lucrătorilor pe categorii de încadrare Nr ore % normă 313.990 24,9 411.080 32,6 332.900 26,4 123.580 9,8 55.480 4,4 17.650 1,4 6.320 0,5 1.261.000 100

Decalajul (diferenţa) între ponderea muncitorilor pe categorii şi cea a volumului lucrărilor pe categorii (+;-) - 0,2 % - 13,4 % - 1,0 % 12,9 % 0,4 % 1,4 % - 0,1 % X

(983 ×1) + (764 × 2) + (1.010 × 3) + (903 × 4) + (191 × 5) + (111 × 6) + (16 × 7) 10 .886 = = 2,738 3.978 3.978 (313 .990 ×1) + (411 .080 × 2) + (332 .900 × 3) + (123 .580 × 4) + (55 .480 × 5) + (17 .650 × 6) + (6.320 × 7) Kt = 1.261 .000 3.056 .710 = = 2,424 1.261 .000

⇒ Km〉 Kt
CONCLUZII :
75

Din datele prezentate, se constată că ponderea mai mare a muncitorilor revine categoriei 3 de calificare (25,4%). Volumul lucrărilor după gradul de complexitate are ponderea cea mai mare pentru categoria a doua (32,6%). Ţinând cont de acest lucru, precum şi de abaterile înregistrate la fiecare categorie, se poate observa că valoarea coeficientului mediu de calificare a forţei de muncă este mai mare decât valoarea coeficientului mediu de complexitate a lucrărilor executate (2,738 > 2,424). Aşadar, putem spune că lucrări de categorii inferioare sunt executate de muncitori cu calificare superioară (muncitorii din categoriile 4, 5 şi 6 execută lucrări de categoriile 1, 2 şi 3, fiind utilizaţi sub nivelul lor de pregătire profesională). Consecinţele unei asemenea situaţii sunt : 1-utilizarea insuficientă a capacităţii profesionale, a gradului de calificare a forţei de muncă; 2-creşterea neraţională a costului produselor, întrucât conform codului muncii forţa de muncă trebuie plătită în raport cu calificarea sa; 3-creşterea cheltuielilor cu salariile, precum şi a celorlalte datorii către stat calculate ca procent din fondul de salarii sunt o consecinţă a necorelării calificării forţei de muncă cu gradul de complexitate a lucrărilor; 4-se poate crea şi o mentalitate păguboasă din punct de vedere al scăderii interesului privind creşterea calificării în condiţiile în care muncitorul este pus să lucreze sub nivelul pregătirii sale.

4.6. - ANALIZA UTILIZĂRII TIMPULUI DE MUNCĂ Forţa de muncă la nivelul oricărui agent economic are o utilizare extensivă şi o utilizare intensivă. În ceea ce priveşte utilizarea extensivă, aceasta urmăreşte modul de folosire a timpului de muncă. În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a forţei de muncă, se calculează şi se analizează doi indicatori sintetici fundamentali : 1 - productivitatea muncii (eficienţa cu care este utilizată forţa de muncă); 2 - profitul pe salariat, ca efect economic final privind utilizarea forţei de muncă. Se realizează cu ajutorul datelor existente în balanţa timpului de muncă, document intern de utilizare a timpului exprimat atât în om-zile, cât şi în om-ore. Analiza utilizării timpului de muncă presupune o abordare a acestuia în dinamică şi din punct de vedere al structurii timpului de muncă. Analiza în dinamică presupune depistarea unei tendinţe de creştere sau de reducere a timpului de muncă total, iar analiza structurală a acestora presupune evidenţierea unor timpi de muncă neproductivi sau consumul unui timp de muncă nejustificat. Pentru aceasta se calculează o serie de indicatori cum ar fi: - fondul de timp calendaristic (Ftc): = se determină ca fiind produsul dintre numărul mediu de salariaţi şi numărul de zile calendaristice ale perioadei analizate (lună, trimestru, semestru, an); = atunci când acest fond se exprimă în om-zile şi ca produs între Ftc exprimat în om-zile şi durata normală a zilei de lucru, atunci acest indicator se exprimă în om-ore - fondul de timp maxim disponibil (Ftmd): = reprezintă sursa normală de timp care poate fi utilizată în cadrul unui an calendaristic. Întrucât durata normală a zilei de lucru reprezintă o mărime prestabilită prin lege, prin contractul individual de muncă sau ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti şi este diferită în funcţie de sectorul de activitate, de ramura economică sau chiar de categoria de salariaţi, se foloseşte durata medie normală a zilei de lucru.
76

Dacă fondul de timp maxim disponibil vrem să-l exprimăm în om-ore, atunci se înmulţeşte Ftmd în om-zile cu durata medie normală a unei zile exprimată în ore : Ftmd (om-ore) = Ftmd (om-zile) x dz Pentru analiza structurală a Ftmd se are în vedere modul de formare a acestuia : a) - timp efectiv lucrat = reprezintă timpul de muncă utilizat de către un salariat în scopul desfăşurării activităţii profesionale; b) - timp nelucrat = care se compune din : -timp nelucrat din cauze justificate; -timp nelucrat din cauze nejustificate. Analiza structurală a timpului de muncă se realizează cu ajutorul ratelor de structură, care se calculează prin raportarea diferitelor categorii de timp de muncă la total timp de muncă calendaristic sau la total timp de muncă maxim disponibil.

4.7. - ANALIZA STATICĂ ŞI DINAMICĂ A TIMPULUI DE MUNCĂ ANALIZA STATICĂ Pentru analiza utilizării extensive a timpului de muncă se recomandă următorii indicatori : 1) - Gradul de programare a fondului de timp calendaristic ( G Ftc ):
G Ftc = Ftmd ×100 Ftc

2) - Gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (GU Ftc):
GU Ftc = Fte ×100 , unde: Ftc

Fte = fond de timp efectiv lucrat 3) - Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GU Ftmd):
GU Ftmd = Fte ×100 Ftmd

ANALIZA ÎN DINAMICĂ Analiza în dinamică a indicatorilor ce caracterizează timpul de muncă se realizează cu ajutorul abaterilor absolute şi cu ajutorul indicilor cu bază fixă sau cu bază în lanţ, calculaţi faţă de prevederile precedente sau faţă de nivelul prevederilor pe total şi pe categorii.

4.8. - INFLUENŢA TIMPULUI DE MUNCĂ ASUPRA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI Utilizarea timpului de muncă (utilizarea extensivă) la nivelul unei întreprinderi influenţează în final o serie de indicatori economico-financiari fundamentali şi anume : 1) - asupra valorii producţiei obţinute destinate vânzării, determinat de faptul că producţia destinată vânzării este rezultanta timpului total de muncă exprimat în ore şi productivitatea medie orară a muncii;
77

2) - influenţează valoarea producţiei exerciţiului, întrucât valoarea producţiei exerciţiului este determinată de numărul mediu de salariaţi (Ns), timpul de muncă pe un salariat şi productivitatea medie orară a muncii (Wh), calculată pe baza producţiei exerciţiului; 3) - influenţează cifra de afaceri, întrucât timpul total de muncă este determinat de numărul mediu de salariaţi, de timpul mediu de muncă pe un salariat şi de productivitatea medie orară a muncii calculată prin raportarea producţiei fabricate, de cifra de afaceri ce revine la 1 leu producţie fabricată; 4) - influenţează valoarea adăugată; 5) - influenţează profitul pe salariat. În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a timpului de muncă se folosesc doi indicatori sintetici fundamentali şi anume : 1) - productivitatea muncii (W); 2) - profitul pe salariat. 4.9. - ANALIZA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII Productivitatea muncii: = este indicatorul ce caracterizează gradul de folosire eficientă a resursei umane; = se calculează cu ajutorul unor indicatori în expresie valorică sau cu ajutorul unor indicatori în expresie fizică. I - Calculul în baza unor indicatori valorici : 1) - productivitatea medie ( W ) = se calculează valoric cu ajutorul indicatorilor : cifra de afaceri, valoarea adăugată, producţia fabricată destinată vânzării, producţia vândută, valoarea adăugată netă, după relaţiile de forma : Efect/efort: W =
P , unde: T

P = producţia exprimată valoric : cifră de afaceri, valoarea adăugată T = consumul total de timp de muncă Sau Efort/efect: W =
T ×1000 P
W

Din aceste considerente,

se încadrează în sistemul de indicatori ai eficienţei economice. __ Întîlnim următoarele modalităţi de calcul a W în expresie valorică : a) - productivitatea medie anuală ( W a ):
Wa = P , unde: Np

P = producţia în expresie valorică; Np = numărul mediu anual de personal. sau
Wa = Np ×1000 P

b)-productivitatea medie zilnică( W z ):
78

Wz =

P Np ×tz

, unde: tz = timpul de muncă exprimat în zile realizat de un salariat într-un an

sau

Wz =

N p ×tz ×1000 P

⇒ reprezintă numărul de zile-om ce revine la 1.000 lei producţie c)-productivitatea medie orară ( W ): h
Wh = P , unde: Np ×tz ×th N ×tz ×th = consumul de timp total exprimat în ore; p

th = timpul de muncă zilnic pe 1 salariat exprimat în ore sau
N p ×tz ×th Wh = ×1000 P

⇒ reprezintă consumul de ore-om la 1000 lei producţie

Un rol important îl are W în calculul corelaţiilor de echilibru şi eficienţă şi anume: IW > ISm , unde: IW = indicele de creştere a W ; ISm = indicele de creştere a salariului mediu. 2 - productivitatea marginală (Wm) : = un indicator complementar de analiză a eficienţei resurselor umane; = se determină ca raport între creşterea producţiei şi variaţia timpului de muncă:
Wm =

T − T0 ∆T ↑ ∆Q ↑ Q1 − Q0 =↑ 1 = sau Wm = ↑ ∆T T1 − T0 ∆Q Q1 − Q0

= ne arată efectul pe care-l are o unitate de timp de muncă suplimentară consumată. Un indicator sintetic fundamental în caracterizarea utilizării resurselor umane îl reprezintă elasticitatea muncii(E). În mod concret, aceasta face legătura dintre Wm şi W :
E= ∆Q / Q ∆Q T ∆Q Q = × = : = Wm : W ∆T / T ∆T Q ∆T T

Elasticitatea astfel calculată are semnificaţia de rată de creştere procentuală a volumului de activitate determinată de creşterea cu 1% a resursei umane (timp de muncă). În funcţie de elasticitate, curba volumului de activitate poate fi împărţită în trei zone : Zona I: E >1 ⇒ ne situăm în zona randamentelor crescătoare; Zona II: Zona III: 0<E<1 E<0 ⇒ ne situăm în zona randamentelor descrescătoare; ⇒ ne situăm în zona randamentelor negative .

II – Calculul în baza unor indicatori fizici :
79

W =

T Q sau W = Q , unde: T

Q = producţia obţinută în expresie fizică; T = total timp de muncă consumat.
Wa = Q Np

sau Wa =

Np , unde: Q Q= producţia fizică obţinută într-un an; N = numărul mediu de personal. p
Np ×tz Q

W = z

Q Np ×tz

sau Wz =

, unde :

Q= producţia fizică obţinută într-o zi.
Wh = Q Np ×tz ×th

sau Wh =

Np ×tz ×th Q

, unde:

Q= producţia fizică obţinută într-o oră. În condiţiile în care producţia rezultată se exprimă în condiţii de STAS :
W =
r

T Q sau W = r Q , unde: T
r

Q

= producţia recalculată sau în condiţii de STAS

Wa =

Q Q ×K = Np Np
r

W

r

Q

N p

Q

K

W = z

Q Np ×tz
r

r

sau Wz =

Np ×tz r Q Np ×tz ×th r Q

W = h

Q Np ×tz ×th

sau Wh =

EXEMPLUL 1 – Pentru exemplificare să considerăm W în cazul unei întreprinderi cu profil complex, a cărei situaţie în dinamică este prezentată în tabelul următor :
80

Wa =

Qf Np

, Wz = Np ×tz , Wh = Np ×tz ×th ;

Qf

Qf

Wh =

Wz Wa , Wz = , Wa = Wz × tz = (Wh × th ) × tz . th tz

Wa

tz

Wz

th

Wh

INDICATORI Producţia obţinută destinată vînzării (mil.lei) Numărul mediu de salariaţi Numărul de zile lucrate de 1 salariat într-un an Durata medie a unei zile de lucru (ore) Fond total de timp de muncă (om-zile) Fond total de timp de muncă (om-ore) Productivitatea medie anuală (mil. lei) Productivitatea medie zilnică (mil. lei) Productivitatea medie orară (mil. lei)

SIMBOL REALIZAT ÎN ANUL ANTERIOR CURENT Qf 87.080 112.440 Np tz th T T Wa =Qf Np Wz = Qf_ Np x tz Wh = Qf / Np x tz x th 140 240 7,6 33.600 255.360 622 2,592 120 210 7,8 25.200 196.560 937 4,462

% 129,12 85,71 87,5 102,63 75 76,97 150,64 172,14

0,341

0,572

167,74

Să se analizeze variaţia Wa după modelul şi schema factorială de mai sus. ∆ Wa = Wa1 – Wa0 = 937 – 622 = 315 mil. lei/persoană Din care :
81

1. 2.

∆ Wa (tz) = Wz0 x (tz1 – tz0) = 2,592 (210 – 240) = - 77,76 mil lei ∆ Wa (Wz) = (Wz1 – Wz0) tz1 = 210 (4,462 – 2,592) = 392,7 mil lei

Din care :
2.1 2.2

∆ Wa(th) = tz1 x [ Wh0 x (th1 – th0)] = 210 x 0,341 x (7,8 – 7,6) = 14,32 mil lei ∆ Wa(Wh) = tz1 x th1 x (Wh1 – Wh0) = 210 x 7,8 x (0,572 – 0,341) = 378,38 mil lei

∆Wa=315 mil. lei

∆Wa(tz)

= -77,76 mil. lei

∆Wa(Wz)

= 392,7 mil.lei

∆Wa(th)

= 14,32 mil. lei

∆Wa(Wh)

= 378,38 mil. lei

CONCLUZII : Productivitatea medie anuală a muncii a înregistrat în anul curent faţă de anul anterior o creştere de 315 mil.lei/angajat, această creştere datorându-se influenţei a doi factori cu acţiune directă (timpul exprimat în zile şi productivitatea medie zilnică Wz) şi a doi factori cu acţiune indirectă (timpul exprimat în ore şi productivitatea medie orară Wh). Factorii cu acţiune directă au influenţat diferit variaţia productivităţii medii anuale Wa : factorul extensiv tz a influenţat negativ şi în sens nefavorabil creşterea Wa. Scăderea timpului de muncă pe un salariat într-un an de zile de la 240 zile la 210 zile a avut ca efect o diminuare a Wa cu 77,76 milioane lei. Productivitatea medie zilnică Wz, indicator ce reflectă utilizarea intensivă a resurselor umane, a influenţat pozitiv şi în sens favorabil creşterea Wa cu 392,7 milioane lei. De asemenea, factorii indirecţi (atît cel extensiv th, cît şi cel intensiv Wh) au influenţat pozitiv şi în sens favorabil creşterea Wa. Pe ansamblu, din cei patru factori de influenţă, trei au acţionat pozitiv şi în sens favorabil şi unul în sens negativ şi nefavorabil, rolul hotărâtor avându-l utilizarea intensivă a resurselor umane (Wz şi Wh), ceea ce înseamnă că întreprinderea şi-a organizat corespunzător activitatea în domeniul folosirii eficiente a forţei de muncă. EXEMPLUL 2 – Productivitatea medie anuală (Wa) : INDICATORI Producţia obţinută destinată vînzării (mil.lei) Numărul mediu de salariaţi Numărul mediu de zile lucrate de 1 salariat într-un an Durata medie a unei zile de lucru (ore) SIMBOL Qf Np Nz Nh
82

REALIZAT ÎN ANUL ANTERIOR (0) CURENT (1) 12.350 14.275 125 224 7,8 130 228 8,0

% 115 104 101 102

Fond total de timp de muncă (zile/om) Fond total de timp de muncă (ore/om) Productivitatea medie anuală (milioane lei) Productivitatea medie zilnică = Qf / fond de timp zile/om Productivitatea medie orară = Qf / fond de timp ore/om Modelul folosit este următorul:

tz th
Wa = Qf Np

28.000 218.400 98,8 0,441 0,0565

29.640 237.120 109,8 0,481 0,0602

105 108 111 109 106

Wz =

Qf tz

Wh =

Qf th

Wa = Nz ×Wz = Nz × Nh ×Wh = Nz ×Wh ×

∑ gi × whi
100

Schema factorială este: Wa Nz Wz

Nh

Wh

gi Analiza productivităţii medii anuale : ∆ Wa = Wa1 – Wa0 = 109,8 – 98,8 = 11 mil. lei

whi

⇒ productivitatea a crescut cu 11 mil. lei (creşterea s-a datorat tuturor factorilor). Din care : 1. ∆ Wa(Nz) = (Nz1 – Nz0) x Wz0 = (228 – 224) x 0,441 = 1,764 mil. lei

⇒ productivitatea a crescut cu 1,764 mil. lei datorită numărului mediu de zile lucrate de 1 salariat într-un an (Nz). 2. ∆ Wa(Wz) = Nz1 x (Wz1 – Wz0) = 228 x (0,481 – 0,441) = 9,12 mil. lei

Se verifică egalitatea parţială : ∆ Wa = ∆ Wa(Nz) + ∆ Wa(Wz) 11 = 1,764 + 9,12 Din care :
83

2.1

∆ Wa(Nh) = Nz1 x (Nh1 – Nh0) x Wh0 = 228 x (8 – 7,8) x 0,0565 = 2,5764 mil. lei ∆ Wa(Wh) = Nz1 x Nh1 x (Wh1 – Wh0) = 228 x 8 (0,0602 – 0,0565) = 6,7488 mil. lei ∆ Wa(Wz) = ∆ Wa(Nh) + ∆ Wa(Wh) 9,12 = 2,5764 + 6,7488

2.2

Se verifică relaţia parţială :

Schema factorială va fi : Wa=11.000.000 lei

Nz = 1.764.000 lei

Wz = 9.120.0000 lei

Nh = 2.576.4000 lei

Wh = 6.748.800 lei

COMENTARII : Se constată o creştere a productivităţii medii anuale (Wa) calculate pe seama producţiei destinate vînzării (Wa = Qf / Np) cu 11 mil. lei, adică cu 11%. Această creştere s-a datorat atât creşterii numărului mediu de zile (Nz) lucrate de un salariat, cât şi creşterii (Wz) cu 9%. Creşterea numărului mediu de zile lucrate de un salariat a determinat creşterea productivităţii cu 1,764 milioane lei, iar sporirea eficienţei utilizării forţei de muncă (Wz) a determinat creşterea productivităţii cu 9,12 milioane lei. Aportul celor doi factori indirecţi (Nh şi Wh) a fost de asemenea pozitiv şi favorabil. Depăşirea duratei medii a zilei de muncă cu 2,5% a determinat o sporire a productivităţii cu 2,5764 milioane lei. Creşterea productivităţii medii orare a muncii, prin folosirea eficientă (Wh) a timpului de lucru la nivelul unei zile a determinat creşterea productivităţii cu 6,7488 milioane lei. 4.10. - ANALIZA PROFITULUI PE SALARIAT Din categoria indicatorilor ce exprimă folosirea eficientă a resurselor umane, un loc important îl ocupă nivelul profitului pe salariat. Analiza acestui indicator se realizează în baza mai multor metode factoriale, ţinând seama de corelaţia care trebuie urmărită între gradul de utilizare a resursei umane şi capacitatea de producţie (dotarea tehnică a muncii). I) - Un prim model de analiză a profitului pe salariat este cel ca caracterizează profitul/salariat în raport cu capacitatea de producţie :
P Qf CA P CA = × × = Wa × × pr , unde: CA Qf Ns Ns Qf

Qf = producţia fabricată destinată vînzărilor
84

= profitul la 1 leu CA t = timpul exprimat în ore CA = cifra de afaceri Wa = productivitatea anuală Wh = productivitatea medie orară
p r

C A gradul de valorificare a producţiei fabricate (CA la 1 leu producţie Q f

fabricată) Schema factorială corespunzătoare acestui model :
P N s

Wa

C A Q f

p r

t

Wh

gi

p

c

gi = structura cifrei de afaceri p = preţ mediu de vînzare/ produs c = cost unitar de producţie
∆ P P P = 1 − 0 Ns Ns 1 Ns 0

Din care : 1. ∆P / Ns (Wa ) = Wa1 ×
CA0 CA CA × pr 0 − Wa 0 × 0 × pr 0 = (Wa1 − Wa 0 ) × 0 × pr 0 , Qf 0 Qf 0 Qf 0

⇒ această relaţie arată influenţa productivităţii anuale asupra indicatorului profit/salariat.
 CA1 CA0  2. ∆P / Ns ( CA ) = Wa1 ×   Qf − Qf  × pr 0 ,  Qf 0   1 ⇒ această relaţie arată influenţa exercitată de gradul de valorificare a producţiei fabricate asupra indicatorului profit/salariat.

3. ∆P / Ns ( pr ) = Wa1 ×

CA1 × ( pr 1 − pr 0 ) Qf 1

⇒ această relaţie arată influenţa exercitată de profitul la 1 leu cifră de afaceri asupra indicatorului profit/salariat Se verifică corelaţia :
85

∆P / Ns = ∆P / Ns (Wa ) + ∆P / Ns ( CA / Qf ) + ∆P / Ns ( pr )

II) - Un al doilea model de analiză este următorul :
P / Ns = CA P × = Wa × pr Ns CA

Schema factorială este :
P Ns

Wa

p r

t

Wh

gi

p

c

∆P / Ns = P / Ns 1 − P0 / Ns 0 1

, din care:

1. ∆P / Ns (Wa ) = (Wa 1 −Wa 0 ) × pr 0 ; 2. ∆P / Ns ( pr ) = Wa 1 × ( pr 1 − pr 0 ) . Se verifică dacă este respectată corelaţia :
∆P / Ns = ∆P / Ns (Wa ) + ∆P / Ns ( pr )

III) - Un al treilea model se referă la :
P T CA P = × × = t ×Wh × pr , unde: T CA Ns Ns P N s

t

W h

p r

gi

whi

gi

p

c

T = timpul total de muncă;
t

= consumul de timp de muncă anual/ salariat;
86

P = profitul ce revine la 1 leu cifră de afaceri. CA

∆ / Ns = P / Ns 1 − P0 / Ns P 1

0

,

Din care : 1. ∆P / Ns (t ) = (t 1 − t 0 ) ×Wh 0 × pr 0 2. ∆P / Ns (Wh ) = t 1 ×(Wh 1 −Wh 0 ) × pr 0 3. ∆P / Ns ( pr ) = t1 ×Wh 1 × ( pr1 − pr 0 ) Se verifică dacă este respectată corelaţia :
∆P / Ns = ∆P / Ns (t ) + ∆P / Ns (Wh ) + ∆P / Ns ( pr )

IV) - Al patrulea model factorial este cel în care intervine volumul mijloacelor fixe. Acest model stabileşte corelaţia dintre profitul/salariat şi dotarea tehnică:
P/ N = s M f M f × Ns M f
,

×

CA M f
,

×

P M f = Kt × C A M f

,

×

C A M f
,

× pr

, unde:

= valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ; M f = valoarea medie a mijloacelor fixe direct productive (sau a mijloacelor fixe active);
M f
,

K = înzestrarea tehnică a muncii; t
M f M f
,

= ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe

(structura tehnică a capitalului);
C A M f
p r
,

= eficienţa utilizării mijloacelor fixe direct productive;

= profit mediu la 1 leu cifră de afaceri;
P N s

Kt

M f M f

,

C A M f
,

p r

87

Analiza profitului pe salariat stabileşte o corelaţie între analiza eficienţei utilizării factorului muncă pe baza productivităţii şi analiza rentabilităţii. Pe baza primului model, poate fi evidenţiat efectul modificării gradului de valorificare a producţiei fabricate, cu scopul de a se stabili măsuri pentru asigurarea desfacerii producţiei obţinute şi diminuarea producţiei stocate. În cazul celui de-al patrulea model, se evidenţiază în plus influenţa pe care o exercită modificarea gradului de înzestrare tehnică a muncii, a compoziţiei tehnice a mijloacelor fixe, precum şi a randamentului acestora. Cu ajutorul acestui model, se stabileşte corelaţia cu analiza utilizării mijloacelor fixe. CAPITOLUL 5. ANALIZA DOTĂRII TEHNICE 5.1. - ANALIZA VOLUMULUI ŞI DINAMICII MIJLOACELOR FIXE Aprecierea volumului mijloacelor fixe are la bază informaţii furnizate de situaţiile financiare corectate cu informaţii privind imobilizările de mijloace fixe care nu fac parte din patrimoniul întreprinderii (este vorba de mijloacele fixe împrumutate sau de mijloacele fixe pe care le folosesc alte întreprinderi în procesul de producţie al întreprinderii analizate). Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza informaţiilor privind valorile de intrare medii ale mijloacelor fixe, evaluate în preţuri comparabile. Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza mijloacelor fixe existente la începutul anului, la care se adaugă valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe şi din care se scade valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe. Valoarea medie se poate determina după relaţia :
Mf = S 1 + I + E

, unde:
i

I =

∑Vi

× nlf i

12

V × nlfn i ; E=∑ i 12

S 1 = mijloacele fixe existente la începutul perioadei;
I E

= valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe; = valoarea medie de ieşire a mijloacelor fixe pe categorii;

V i = valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii; i n lf
i

= numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe pe categorii

nlfn i = numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe pe categorii

Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune folosirea unui sistem de indicatori care să permită reflectarea fluxurilor de mijloace fixe pe cursul unei perioade. Aceşti indicatori sunt :
88

1) - Coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I ):
KI = I Mf

, unde:

I = volumul mijloacelor fixe intrate într-o perioadă de timp (1 an); Mf = valoarea mijloacelor fixe totale. 2) - Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe (KE) :
KE = E Mf

, unde:

E = volumul mijloacelor fixe ieşite din întreprindere într-o perioadă de timp; Mf = valoarea mijloacelor fixe totale. 3) - Coeficientul mişcării totale (KMT):
K MT = I +E , unde: Mf

I + E = mijloace fixe intrate + mijloace fixe ieşite; Mf = mijloace fixe totale. Aprecierea dinamicii mijloacelor fixe trebuie corelată cu dinamica efectelor utilizării lor (producţia marfă fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, valoarea adăugată netă, profitul). Spunem că dinamica mijloacelor fixe este pe un trend (o tendinţă) pozitiv, atunci când indicele de creştere a mijloacelor fixe este inferior indicelui de creştere a efectului utilizării mijloacelor fixe:

IM 〈 ICf A IM 〈 IVf A IM 〈 IVf A NIM 〈 IQf f IM 〈 I fp
; ; ; ; 5.2. - ANALIZA STRUCTURII MIJLOACELOR FIXE Analiza structurii potenţialului tehnic relevă politica de investiţii, precum şi modul de organizare şi administrare a societăţii. Principalii indicatori utilizaţi în caracterizarea structurii potenţialului productiv al întreprinderii sunt : 1) - Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe (Ks):
Ks = Mf i ; Mf
89

= acest coeficient pune în evidenţă apartenenţa sectorială şi modul de organizare a întreprinderii. 2) - Coeficientul privind compoziţia tehnologică a capitalului fix (KT):
KT = Mf , ; Mf

= acest coeficient (KT) evidenţiază modul de gestionare a potenţialului tehnic al întreprinderii, întrucît pune în evidenţă ponderea mijloacelor fixe active (Mf’) în totalul mijloacelor fixe (Mf). Calitatea potenţialului tehnic poate fi apreciată nu numai prin prisma structurii mijloacelor fixe sau a compoziţiei tehnologice a acestora, dar şi prin gradul de uzură al mijloacelor fixe. Se ştie că în procesul de producţie, un mijloc fix îşi transferă o parte din valoare produselor sau activităţilor la care ia parte. De aceea, calitatea potenţialului tehnic trebuie apreciată şi prin gradul de amortizare al acestora. Aprecierea gradului de amortizare se realizează prin raportarea amortizării la valoarea brută a imobilizărilor.
G = a Valoarea Am ortizare a brut ă a m ijloacelo r fixe ×100

, unde

Ga = gradul de amortizare

3) - Coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe :
= Valoarea de achizitie Valoarea brut ă a m ijloacelo r fixe ×100

= acest coeficient permite evaluarea eforturilor investiţionale, a orientării politicii investiţionale atunci când : a)-investiţiile noi sunt la nivelul ieşirilor de mijloace fixe; b)-investiţiile cresc odată cu mărirea capacităţii de producţie a întreprinderii. Aprecierea eficienţei deciziei de investiţie presupune existenţa unor corelaţii şi în primul rând cu personalul întreprinderii. Raportul dintre valoarea medie a mijloacelor fixe şi numărul mediu de personal reflectă gradul de înzestrare tehnică a muncii şi scoate în evidenţă caracterul mai mult sau mai puţin capitalizant al combinării factorilor de producţie.
Git = Valoarea medie a mijloacelo r fixe , unde: Np

Git = gradul de înzestrare tehnică; Np = numărul mediu de personal Analiza structurii şi stării mijloacelor fixe trebuie făcută în corelaţie cu specificul activităţii, cu nivelul tehnic şi tehnologic practicat de întreprindere

90

5.3. - ANALIZA UTILIZĂRII POTENŢIALULUI TEHNIC În analiza utilizării potenţialului tehnic, principalii indicatori se referă la gradul de utilizare a capacităţii de producţie, calculat după relaţia :
GU
CP

=

Q Q max im

, unde:
G U
C P

= gradul de utilizare a capacităţii de producţie

Acest indicator este folosit în determinarea costului subactivităţii, respectiv a costului neutilizării utilajelor. Semnificaţia acestui indicator este acea producţie maximă ce poate fi obţinută într-o perioadă de timp, utilizând echipamentele (dotarea tehnică) la randamentul prevăzut prin construcţie şi în condiţii optime de exploatare. Principalele caracteristici ale capacităţii de producţie ce decurg de aici sunt . a)-structura mijloacelor fixe; b)-gradul de utilizare a timpului; c)-randamentul mijloacelor fixe. Analiza factorială a GUCP scoate în evidenţă utilizarea extensivă şi utilizarea intensivă a mijloacelor fixe :
GU
CP

=

Nua tul rl × × ×100 Nu tu max r max

, unde:

Nua = numărul de utilaje active (în funcţiune); Nu = numărul total de utilaje; rl = randamentul mediu orar al utilajului; tul = timpul mediu de lucru pe echipament; tul / tu max = gradul de utilizare a timpului maxim disponibil; rl / r max = raportul dintre randamentul efectiv şi randamentul maxim al echipamentului de lucru; Nua / Nu = gradul de folosire a dotării tehnice. Gradul de folosire (utilizare) a dotării tehnice evidenţiază modul de utilizare extensivă a dotării tehnice. Reducerea perioadei necesară efectuării reparaţiilor, extinderea perioadei de exploatare între reparaţii reprezintă rezerve de creştere a GUCP. Analiza utilizării timpului de lucru se face pe baza indicatorului gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (GUT).
GUT = tul tu m ax

, unde:

tul = tipul efectiv lucrat al utilajului; tu max = timpul maxim disponibil al utilajului. Timpul maxim disponibil al utilajului rezultă din timpul total calendaristic din care se scad:
91

a) - timpul aferent opririlor legale; b) - timpul aferent opririlor tehnologice; c) - timpul aferent reparaţiilor. Timpul efectiv nelucrat va fi analizat pe cauze şi pe termene. În general, timpul nelucrat este determinat de : a) - lipsa de comenzi; b) - lipsa de materiale; c) - lipsa de forţă de muncă calificată; d) - defecţiuni mecanice; e) - prelungirea timpului de reparaţii. Utilizarea timpului de lucru al utilajelor influenţează în final, o serie de indicatori economicofinanciari, cum ar fi : a) - valoarea cifrei de afaceri; b) - valoarea adăugată; c) - cheltuielile cu amortizarea la 1.000 lei producţie fabricată; d) – profitul; e) - eficienţa utilizării resurselor umane; g) - eficienţa activelor de exploatare; h) - eficienţa capitalului propriu sau a capitalului permanent . Un alt indicator îl reprezintă randamentul utilajului (ru):
ru = Q , unde: Nu

Nu = numărul de utilaje; Q = producţia fizică sau valorică obţinută. EXEMPLU - Pentru exemplificare, considerăm capacităţile de producţie dintr-o întreprindere cu profil industrial, prezentate în datele menţionate în tabelul următor : Nr INDICATORI crt 1 Numărul de echipamente 2 Timpul de funcţionare pe schimb (ore) 3 Numărul de schimburi 4 Timp de funcţionare (luni) 5 Timp mediu lunar (zile) 6 Producţia pe oră-maşină (mp) 7 Timp total de funcţionare (ore) 8 Producţie (mp) 9 Gradul de utilizare a capacităţii MAXIM 0 4 8 1 11,4 22 6 8.026 48.154 100 1 8 8 2 11,6 22 6,5 32.666 212.326 100 0 4 7,1 1 11,1 21 6 6.620,04 39.720,24 82,49 EFECTIV 1 7 7,4 2 11,3 22 7 25.754,96 180.284,72 84,91

În anul anterior, atât capacitatea maximă de producţie (Q max), cât şi capacitatea efectivă neutilizată (Q).

92

Q max = nr echipamente x nr schimburi x timpul total de funcţionare pe 1 utilaj schimb x producţia pe oră-maşină
Q max 0 = 4 ×1 ×
=

8.026 6.620 ,04 × 6 = 48 .156 mp ; Q0 = 4 ×1 × × 6 = 39 .720 ,24 mp ; 4 ×1 4 ×1

GU

0

Q 39 .720 ,24 = = 82 ,49 Qm ax 48 .156

; Q max 1 = 8 × 2 ×

32 .666 × 6,5 = 212 .329 mp ; 8×2

Q1 = 7 × 2 ×

Q 25 .754 ,96 = 84 ,91 × 7 = 180 .285 mp ; GU 1 = Qm ax 7 ×2

Înregistrarea unor coeficienţi subunitari ai gradului de utilizare a capacităţii de producţie, în cei doi ani analizaţi se datorează în exclusivitate acţiunii factorilor extensivi. Creşterea gradului de utilizare a capacităţii în anul curent faţă de anul anterior, se explică prin creşterea randamentelor echipamentelor tehnologice, îmbunătăţirea dotării tehnice, extinderea timpului de funcţionare prin introducerea celui de-al doilea schimb de lucru, în condiţiile unei compoziţii tehnologice mai slabe şi a unei utilizări incomplete a timpului disponibil. În diagnosticarea eficienţei potenţialului tehnic, un rol important îl are indicatorul randamentul marginal (r marg), care reprezintă variaţia producţiei la creşterea cu o unitate a consumului de resursă analizat:
rm arg = ∆Q ∆T

Modificarea randamentului mediu orar de utilizare a echipamentelor de lucru (dotării tehnice) influenţează o serie de indicatori economico-financiari la nivel de întreprindere cum ar fi : a) - valoarea producţiei fabricate; b) - cifra de afaceri; c) - productivitatea muncii; d) – profitul. Eficienţa dotării tehnice se analizează cu ajutorul unor modele factoriale de forma : 1) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de producţia obţinută:
Q f M f ×1000 = M f M f
,

×

Qm ax M f
,

×

Q f ×1000 Qm ax

, unde:

M f M f

,

= compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;

Qm ax M f
,

= eficienţa mijloacelor fixe direct productive;

93

Q f = gradul de utilizare a capacităţii. Qm ax

2) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de cifra de afaceri:
C A M f ×1000 = M f M f
,

×

Q f M f
,

×

C a ×1000 Q f

= prin acest model se evidenţiază evoluţia eficienţei mijloacelor fixe prin prisma compoziţiei tehnologice (Mf’ / Mf), a eficienţei mijloacelor fixe active (Qf / Mf’), dar şi al gradului de valorificare a produselor fabricate destinate vînzării (CA / Qf). Spre deosebire de primul model, acest model face legătura dintre utilizarea eficientă a mijloacelor fixe şi rezultatele finale ale activităţii de producţie. 3) - Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de profitul aferent cifrei de afaceri:
P M f ×1000 = M f M f
,

×

Q f M f
,

×

C A P × ×1000 Q f C A

= prin acest model se evidenţiază, suplimentar celorlalte modele prezentate, efectul modificării structurii vânzărilor, al modificării costurilor şi calităţii producţiei, scoase în evidenţă prin indicatorul profit la 1 leu cifră de afaceri (P / CA). Aceşti factori de influenţă a eficienţei utilizării mijloacelor fixe constituie rezerve de creştere a rentabilităţii

5.4. - ANALIZA STOCURILOR DE MATERIALE STOCURILE reprezintă acea parte din activele circulante cu rol determinant, atât pentru activitatea din domeniul comerţului, cât şi pentru activitatea din domeniul producţiei. Ele reprezintă acele produse sau resurse materiale care asigură continuitatea activităţii (comercială sau de producţie). Analiza stocurilor de materii prime este necesară în cazul fiecărei întreprinderi pentru a identifica acele oportunităţi de aprovizionare cu principalele materii prime şi materiale. În cazul oricărei înreprinderi, activitatea de aprovizionare este o activitate dinamică, continuă, planificarea acestei activităţi se realizează în mod raţional, corelând permanent necesarul de resurse materiale cu celelalte activităţi ale întreprinderii. O aprovizionare corectă şi bine fundamentată poate determina (influenţa) nu numai costul produsului vândut, dar şi costurile activelor fixe a căror eficienţă creşte odată cu îmbunătăţirea utilizării capacităţii de producţie. Aprovizionarea cu resurse materiale trebuie să urmărească achiziţionarea acelor resurse în cantităţile şi structura cerută, în condiţii de eficienţă economică sporită (costurile cele mai reduse). De aceea, se studiază structura resurselor de aprovizionare pe principalii furnizori şi zone, precum şi gradul de dependenţă de anumiţi furnizori.
94

Desfăşurarea procesului de aprovizionare se realizează pe baza unor planuri sau programe, iar desfăşurarea efectivă a aprovizionării presupune respectarea următoarelor etape : 1-asigurarea acoperirii cu contracte a necesarului de aprovizionat, contractul fiind legea fundamentală în relaţiile de afaceri dintre parteneri; 2-realizarea programului de aprovizionare trebuie făcut pe total şi pe categorii de resurse; 3-asigurarea necesarului de producţie din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la termenele de aprovizionare. ANALIZA STOCURILOR DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE O asemenea analiză este necesară pentru a evita imobilizările financiare pe termen mediu şi lung. În desfăşurarea oricărui proces de producţie, este necesară constituirea de stocuri de resurse materiale. Însă aceste stocuri trebuie raţional dimensionate. Dacă nivelul lor depăşeşte un anumit barem sau volum, ele crează serioase probleme financiare (în mod deosebit de trezorerie). În teoria şi practica economică, se pune un accent deosebit pe prevenirea formării de stocuri supranormative, cu cele 2 mari componente: cu mişcare lentă şi fără mişcare. Analiza stocurilor de materiale se realizează din punct de vedere metodologic sub diverse aspecte: 1- O primă problemă se referă la studierea evoluţiei stocurilor, comparativ cu dinamica cifrei de afaceri, pentru a stabili dacă mărimea acestora (a stocurilor) a avut influenţă favorabilă asupra volumului producţiei şi al vînzărilor. ANII Cifra de Stocuri afaceri de (CA) materiale (mil.lei) (mil.lei) 1 15.200 4.900 2 16.800 5.790 3 4 5 24.800 19.100 35.300 9.920 6.367 9.290 Indici (%) CIFRA DE AFACERI 100 110,52 (16.800/15.200) 147,61 (24.800/16.800) 77,02 184,82 Indici (%) STOCURI 100 118,16 171,32 64,18 145,9
I ST / I CA

Rotaţia stocurilor ( CA / ST ) 3,1 2,9 2,5 3,0 3,8

1,00 1,07 1,16 0,83 0,79

Din datele prezentate în tabel pe un interval de 5 ani, se evidenţiază faptul că stocurile de materiale au înregistrat o evoluţie oscilantă. În primii 3 ani au crescut semnificativ, însă nu se poate spune că situaţia a fost mereu favorabilă întreprinderii, deoarece numărul de rotaţii s-a redus, deci ritmul mediu al aprovizionărilor a scăzut. O asemenea situaţie se poate explica, ca fiind dată de : 1-creşterea cererii de piaţă pentru produsele proprii într-un ritm mai lent decît volumul producţiei; 2-existenţa unei structuri necorespunzătoare a stocurilor de materii prime necesare procesului de producţie, fapt care ar determina ştrangulări în procesul de producţie (întreruperi de flux); 3-pierderii unor furnizori importanţi la anumite materii prime şi materiale, ceea ce ar face imposibilă realizarea producţiei la nivelul programat.
95

Cauzele ce au stat la baza unei asemenea situaţii sunt multiple. În cel de-al 4-lea an de activitate al întreprinderii, atât stocurile cât şi vânzările s-au diminuat, iar în ultimul an se înregistrează cea mai mare creştere a stocurilor şi a cifrei de afaceri pe fondul unei accelerări a vitezei de rotaţie a acestora. Este posibil ca societatea să îşi fi modificat politica sau strategia de dezvoltare. În condiţii de stabilitate economică, stocurile de materii prime şi materiale trebuie să evolueze în concordanţă cu volumul producţiei şi cu cel al vânzărilor. 2-Un al doilea aspect al analizei stocurilor de materiale se referă la studierea evoluţiei lor, comparativ cu o bază de raportare. Orice agent economic trebuie să-şi stabilească o dimensiune a stocurilor şi să urmărească dacă aceasta este respectată. 3-Un al treilea aspect în analiza stocurilor se referă la gradul de imobilizare a stocurilor. Din acest punct de vedere, gradul de imobilizare (durata de imobilizare) este dată de relaţia :
Di = S × 360 , unde: E

= stocul mediu anual dintr-o resursă materială; E = ieşirile de materiale din magazie pentru consumuri interne; 360 = numărul zilelor dintr-un an.
S

De exemplu, dacă durata medie de stocare este de 30 zile, stocurile de resurse materiale ce au o durată de rotaţie mai mică decît această viteză (de 30 zile), fac parte din grupa stocurilor normale, iar cele care au o viteză de rotaţie cuprinsă între 30 şi 60 zile, reprezintă stocuri cu mişcare lentă, iar cele mai mari de 60 de zile sunt stocuri fără mişcare. Influenţa utilizării stocurilor de materiale asupra principalilor indicatori economico-financiari: a)-volumul producţiei fizice; b)-valoarea producţiei obţinute; c)-costul produsului; d)-profitul unitar; e)-rata rentabilităţii resurselor consumate pe produs.

96