P. 1
Manual de Psihologie Medicala

Manual de Psihologie Medicala

|Views: 365|Likes:
Published by otiliaglam

More info:

Published by: otiliaglam on Mar 30, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/16/2012

pdf

text

original

Atitudinile transferenŃiale. Atitudinea pacientului faŃă de medic este suscep-
tibilă să fie o repetiŃie a atitudinii pe care el sau ea au avut-o faŃă de alte autorităŃi.
Această atitudine poate varia de la o atitudine bazală realistă – în care doctorul se
aşteaptă la cel mai autentic interes din partea pacientului, la o supraidealizare şi chiar
cu o fantezie erotizantă, până la una de neîncredere, aşteptându-se ca medicul să fie
dispreŃuitor şi potenŃial abuziv.

MODELUL PSIHODINAMIC AL LUI GEBSATTEL AL DISTANłEI

FAZA DE
APROPIERE

Trăirile şi atitudinile
bolnavului

Trăirile şi atitudinile medicului

Faza apelului
uman

Se exprimă plastic prin
cuvintele: „Am nevoie
de dumneavoastră”.

Manifestă o atitudine de înŃelegere faŃă
de bolnav, satisfăcând solicitările aces-
tuia (nu-l frustrează, deci, în aşteptările
sale).

Faza îndepăr-
tării sau
obiectivării

Bolnavul spune despre
medic: „El trebuie să
ştie ce am şi ce trebuie
să îmi facă”.
Fază dificilă pentru bol-
nav, mai ales dacă exa-
menul clinic de laborator
se prelungeşte: îşi poate,
eventual, forma impresia
că nu este decât un
subiect de experimentări.

Medicul despre bolnav: „Este un caz,
nu o persoană oarecare”.
Nu mai consideră bolnavul o persoană
suferindă oarecare, ci un subiect de
analiză ştiinŃifică, trecând relaŃiile afec-
tive pe un plan secund; creşte astfel
distanŃa între pacient şi medic.
Dacă, înainte ca diagnosticul să fie
stabilit şi planul terapeutic pus la punct,
medicul nu se apropie de bolnav şi îl
consideră doar un caz medical, fără să
vadă în acesta o persoană bine indivi-
dualizată sub raport psihologic, de care
trebuie să se ocupe, sentimentul frustră-
rii, pe care bolnavul îl încearcă în
această fază, se va accentua.

Faza
personalizării

„El mă înŃelege şi mă
va ajuta”.

„El suferă, este bolnavul meu, eu pot
să-l ajut”.

Transferul. Transferul este definit de modelul general ca un set de aşteptări,
convingeri şi răspunsuri emoŃionale pe care pacientul le aduce în relaŃia medic-
pacient; ele nu sunt determinate în mod necesar de cine este medicul, sau cum
acŃionează el de fapt, ci mai degrabă pe experienŃele continue pe care pacientul le-a
avut de-a lungul vieŃii cu alte importante personalităŃi, autorităŃi.
Contratransfer. Aşa cum pacientul aduce atitudini transferenŃiale în relaŃia
medic-pacient, doctorii înşişi dezvoltă adesea reacŃii contratransferenŃiale faŃă de
pacienŃii lor.

Contratransferul poate lua forma sentimentelor negative, care dezbină relaŃia
medic-pacient, dar poate de asemenea să devină disproporŃionat pozitiv, idealizând
sau având reacŃii erotice.

Cel mai adesea pacienŃii sunt consideraŃi ca buni pacienŃi dacă modul lor de
aplicare a severităŃii simptomelor se corelează cu o boală biologică diagnosticabilă clar:

148

− dacă sunt complianŃi
− dacă în general nu-şi schimbă tratamentul
− dacă sunt emoŃional controlaŃi
− şi dacă sunt recunoscători
Dacă aceste expectaŃii nu se îndeplinesc, chiar dacă acesta este rezultatul unei
necesităŃi inconştiente din partea medicului, pacientul poate fi blamat şi perceput ca
un ins neplăcut, cu care nu se poate lucra sau rău.
Un medic care antipatizează un pacient e în pericol de a deveni ineficient în
tratamentul lui. EmoŃiile nasc contraemoŃii. Dacă medicul se poate ridica deasupra unor
asemenea emoŃii şi poate stăpâni pacientul refractar cu calm, poate avea loc o
schimbare în relaŃia interpersonală, de la una de antagonism mutual clar, la una în care
cel puŃin acceptanŃa şi respectul sunt prezente. A te ridica deasupra acestor emoŃii
implică lăsarea în urmă a reacŃiilor intense, contratransferenŃiale şi să explorezi (fără
vreo pasiune) de ce pacientul reacŃionează faŃă de medic într-o asemenea manieră
aparentă de apărare.

În afară de toate, pacientul are nevoie totuşi de doctor, iar ostilitatea garantează
că ajutorul necesar nu va apare. Dacă medicul poate înŃelege că opoziŃia pacientului
este într-un fel defensivă sau de autoapărare şi de cele mai multe ori reflectă teama
transferenŃială faŃă de lipsa de respect, abuz şi dezamăgire, atunci doctorul va fi mai
puŃin supărat şi mai empatic.
Medicii care au ei înşişi nevoi inconştiente puternice să fie atotcunoscători şi
omnipotenŃi, pot avea probleme particulare cu anumite tipuri de pacienŃi.
Aceşti pacienŃi pot fi de fapt dificil de stăpânit de majoritatea medicilor, dar
dacă medicul este conştient pe cât posibil de propriile sale nevoi, capacităŃi şi limite,
aceşti pacienŃi vor fi mai puŃin ameninŃători. Aceşti pacienŃi îi includ pe următorii:
− pacienŃii care par să se apere de încercările de a-i ajuta (ex.: pacienŃii cu
boli cardiace severe care continuă să fumeze sau să bea)
− cei care sunt percepuŃi ca necooperanŃi (ex.: pacienŃi care pun la îndoială
sau refuză tratamentul)
− cei care mai caută o a doua opinie
− cei care nu izbutesc să se însănătoşească – ca răspuns la tratament
− cei la care acuzele fizice sau somatice maschează probleme emoŃionale
(ex.: pacienŃii cu tulburări de somatizare, boală dureroasă somatoformă,
hipocondrii sau boli simulate)
− cei cu sindroame psihice organice – demenŃă senilă
− cei care sunt pe moarte sau cu durere cronică – pacienŃi care reprezintă o
nereuşită profesională şi, în acest fel, o ameninŃare pentru identitatea
medicului şi stima de sine.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->