Digitally signed by Biblioteca UTM Reason: I attest to the accuracy and integrity of this document

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI Ion Bumbu

RECICLAREA, TRATAREA ŞI DEPOZITAREA DEŞEURILOR SOLIDE
Elemente de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare şi neutralizare a deşeurilor solide

Chişinău - 2007

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI Facultatea Urbanism şi Arhitectură Catedra Ecotehnie, Management Ecologic şi Ingineria Apelor UNESCO/Cousteau Prof. univ., dr. hab. Ion Bumbu

RECICLAREA, TRATAREA ŞI DEPOZITAREA DEŞEURILOR SOLIDE
Elemente de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare şi neutralizare a deşeurilor solide

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Bumbu, Ion Reciclarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor solide: Elemente de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare şi neutralozare a deşeurilor solide / Ion Bumbu, Univ. Teh. a Moldovei. Fac. Urb. şi Arh. Catedra Ecotehnie, Management Ecologic şi Ingineria Apelor UNESCO/Cousteau. – Ch.: UTM, 2007.- 65p. Bibliogr. p.65 (11 tit) ISBN

Chişinău U.T.M. 2007

Creşterea standardului de viaţă a populaţiei este strâns legată de generarea deşeurilor solide. Prezenta lucrare constituie o încercare de abordare integrată a problemelor de proiectare a sistemelor de evacuare, valorificare şi eliminare finală a deşeurilor solide, având ca obiectiv identificarea metodelor de salubrizare a localităţilor, care să asigure minimizarea riscului de poluare a mediului, protecţia apelor subterane, reducerea mirosurilor, împiedicarea răspândirii vectorilor de boli, reducerea impactului asupra sănătăţii umane. Lucrarea este destinată studenţilor şi specialiştilor din domeniile Ingineriei mediului, Ingineriei urbane, Ingineriei apelor. Exprimăm mulţumiri lectorului superior Ludmila Vârlan, care a contribuit la apariţia acestei lucrări.

Redactor responsabil: Recenzent:

prof.univ., dr.hab. Ion Bumbu prof.univ., dr. Dumitru Ungureanu

© U.T.M., 2007

1. 2. 2.1 2.2 2.3 2.4 2.5 2.6 2.7 2.8 2.9 3. 3.1 3.2 3.3 3.4 4 4.1 4.2 4.3 4.4 5. 6. 6.1 6.2 6.3 6.4 6.7 7 7.1 7.2

Cuprins Problema deşeurilor sub aspect economic şi ecologic……... Caracterizarea şi clasificarea deşeurilor…………………... Deşeuri miniere………………………………………….... Deşeuri din industria metalurgică şi energetică…………… Deşeuri de producţie……………………………………… Deşeuri de construcţii…………………………………….. Deşeuri stradale……………………………………….... Deşeuri menajere…………………………………………. Deşeuri agrozootehnice……………………………….... Deşeuri periculoase………………………………………. Deşeuri radioactive……………………………………….. Probleme de proiectare privind evacuarea, valorificarea şi neutralizarea deşeurilor solide……………………………. Calculul acumulării medii anuale a reziduurilor solide… Determinarea numărului necesar de pubele sau containere Determinarea numărului necesar de autogunoiere……….. Expertiza proiectelor de salubrizare în centrele populate… Procedee de tratare a reziduurilor menajere solide……….. Tratarea deşeurilor prin fermentare (compostare)………... Arderea (incinerarea) reziduurilor………………………... Piroliza (degazarea) reziduurilor menajere………………. Reducerea chimică şi biologică a reziduurilor………….... Gestionarea integrală a reziduurilor menajere…………..... Instalaţii şi tehnologii de valorificare complexă a reziduurilor menajere……………………………………... Procedeul Thomas (Multibacto)………………………….. Instalaţii de tip Fläkt din Suedia………………………… . Procedeul mecanic „Trisoc”…………………………….... Procedeul Cechini………………………………………… Instalaţia prototip din Bucureşti – Mililari……………….. Gestionarea deşeurilor de la întreprinderile vinicole…….. Prelucrarea deşeurilor cu conţinut de tartraţi...................... Neutralizarea sedimentelor ce conţin cianoferaţi……….... Bibliografie………………………………………………..
3

4 7 8 8 8 8 9 9 10 10 11 11 13 15 19 21 23 23 28 30 31 35 40 41 43 45 49 51 53 60 63 65

1. PROBLEMA DEŞEURILOR SUB ASPECT ECONOMIC ŞI ECOLOGIC Deşeurile apar ca rezultat al activităţii omului, iar reciclarea, tratarea şi depozitarea lor reprezintă una dintre cele mai actuale probleme economice şi ecologice ale societăţii contemporane. Societatea umană are ca sursă primordială de existenţă munca, în al cărei proces omul transformă materii prime sau produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. Pentru aceasta el are nevoie de energie. Obligatoriu însă din această activitate apar produse secundare, inutile, de cele mai multe ori toxice. Aceste deşeuri, noxe, poluanţi pun în pericol, prin acumulare, nu numai activitatea creatoare de bunuri, ci chiar confortul şi sănătatea speciei umane. Actualul flux de materiale este nedurabil, datorită distrugerii ambientale, extracţiei, prelucrării şi depozitării deşeurilor. Cererea de produse din lemn şi hârtie, de exemplu, continuă să se răsfrângă asupra pădurilor având consecinţe ambientale grave. Tăierile realizate pentru obţinerea produselor din lemn ameninţă peste 70% din pădurile virgine mari rămase pe planetă, iar în multe părţi ale lumii, plantaţiile forestiere cu o singură specie au înlocuit codrii seculari, ceea ce a redus diversitatea speciilor, făcând necesară aplicarea insecticidelor. Pădurile sănătoase asigură servicii vitale în cadrul ecosistemelor: de pildă stăvilesc eroziunea, acumulează apa pe care o furnizează în anotimpurile secetoase şi reglează regimul pluviometric. Pădurile reprezintă habitatul unei game diverse de organisme vegetale şi animale, găzduind peste 50 % din speciile de pe glob. Unităţile miniere folosesc chimicale toxice, ca: cianură, mercur şi acid sulfuric pentru a separa metalul din minereu. Sterilul, respectiv restul de minereu îmbibat cu substanţe toxice care rămâne după separarea metalului, este descărcat, adesea, direct în lacuri sau râuri, cu consecinţe devastatoare. Proporţii catastrofale au luat deversările industriale în râul Rein; în lacurile din America s-au acumulat munţi de deşeuri industriale şi doar măsurile excepţionale au permis ameliorarea situaţiei ecologice. În 1983, în urma ruperii barajului de la Stebnic (Ucraina), în râul Nistru au nimerit sute de mii m3 de ape toxice industriale. Ca urmare a
4

acestei catastrofe ecologice a pierit majoritatea vieţuitoarelor din râul Nistru. Activitatea industrială din secolul XX a fost însoţită de transferarea către ambient a milioane de tone de plumb, zinc şi cupru; emisiile industriale globale de plumb depăşesc acum nivelurile naturale de 27 de ori. Impactul acestei poluări este grav: ca urmare a contaminării cu metale grele, de exemplu, vegetaţia lipseşte pe o rază de 15 km în jurul vechilor topitorii din fosta Uniune Sovietică. Expunerea la mercur, larg răspândiră printre mineri, măreşte riscul cancerului şi poate afecta rinichii şi sistemul nervos, iar plumbul – o substanţă neuro toxică – este cunoscut şi prin faptul că afectează dezvoltarea intelectuală a copiilor. Depozitarea necondiţionată a deşeurilor industriale constituie o problemă globală. Aproape două treimi din deşeuri sunt depozitate în locuri neamenajate, iar un sfert din acestea sunt deversate în ocean. Tratarea cu neglijenţă a reziduurilor industriale are urmări medicale, ambientale şi economice teribile în multe regiuni ale lumii. Se spune că un sfert din populaţia Rusiei, de exemplu, trăieşte în zone unde poluarea depăşeşte de 10 ori nivelul admis. În Statele Unite circa 40 000 amplasamente au fost catalogate ca locuri cu deşeuri periculoase. Dezvoltarea industrială şi ridicarea standardelor de viaţă a unei părţi a populaţiei a impus utilizarea unor substanţe chimice periculoase pentru om, vieţuitoare şi mediu. Deşeurile periculoase sunt formate, în cea mai mare parte, în industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto, benzinării etc. Chimia modernă a pus în folosinţă noi chimicale sintetice, adesea cu consecinţe necunoscute, care nu sunt atât de omniprezente pe cât sunt de persistente. Produşii organici persistenţi (POP), printre care se numără pesticidele, materiile plastice, dioxina etc.,se menţin activ în mediu mulţi ani. Deoarece se degradează încet, POP se adună în ţesuturile grase când trec în lanţul alimentar, provocând perturbări în sistemele endocrin şi reproducător. Cele mai importante volume de deşeuri toxice în ţările UE revin Germaniei, Franţei şi Angliei (42 mln. t/an). Rusiei îi revin circa 20 mln. t/an, iar celorlalte ţări ale Europei Centrale şi de Est (ECE), cât şi Noilor State Independente (NSI) – încă 10 mln. t/an. Deşeurile solide menajere de asemenea provoacă o gamă de probleme specifice. Cantitatea de deşeuri solide produsă de ţările
5

dezvoltate este foarte mare (430 – 800 kg/an pe cap de locuitor) şi în continuă creştere. În ţările în curs de dezvoltare acest material este deversat, adesea, în locuri din apropierea oraşelor sau pe raza unor periferii aglomerate, unde face să prolifereze şobolanii şi insectele transmiţătoare de diferite boli parazitare. În ţările industrializate deşeurile menajere solide, de obicei, sunt îngropate sau incinerate, având urmări ambientale. De exemplu, dacă nu sunt căptuşite bine gropile de gunoi permit scurgeri descendente care contaminează sursele de apă subterane, iar prin putrezirea materiei organice se formează metan – un gaz de seră cu o capacitate de încălzire globală de 21 de ori mai mare decât al dioxidului de carbon. Doar în ultimii ani viteza de creştere a cantităţilor de deşeuri pe cap de locuitor a început să scadă în ţările dezvoltate, pe de o parte datorită campaniilor de informare a populaţiei (conştientizarea necesităţii reducerii, refolosirii şi reciclării) şi pe de altă parte, datorită costurilor în continuă creştere a depozitelor de deşeuri. Azi în ţările dezvoltate se acumulează în jurul a 800 – 1000 kg deşeuri pe cap de locuitor anual, în R. Moldova – 340, Chişinău – 400kg. Gestionarea corectă a deşeurilor, care prin natura lor reprezintă atât o sursă de poluare, cât şi un izvor de materii prime seculare, trebuie realizată în mod integrat, cu înţelegerea consecinţelor pe termen lung a deciziilor adoptate. În legătură cu aceasta, tendinţele actuale privind abordarea problemei deşeurilor trebuie să ţină cont de următoarele aspecte: - micşorarea cantităţii de deşeuri; - evitarea poluării mediului. Din experienţa altor ţări s–a constatat că una din modalităţile de reducere a cantităţilor de deşeuri generate este înlocuirea taxelor fixe cu taxele pe unitate de volum sau masă. Această măsură va stimula şi recuperarea de la populaţie a materialelor reciclabile. În acest context va apărea o tendinţă normală de reducere a cantităţilor de deşeuri depozitate, va necesita introducerea colectării separate a deşeurilor de la populaţie. Materialele utile din deşeuri reprezintă o sursă valoroasă care nu trebuie irosită.
6

Dezvoltarea economică şi socială durabilă fără deteriorarea calităţii mediului impune un management adecvat al deşeurilor fără epuizarea resurselor naturale. Preocupările la nivel global privind eliminarea finală a deşeurilor şi conceptul unei societăţi durabile sunt din ce în ce mai pregnante. Există un consens general privind resursele limitate ale planetei şi creşterile continue ale costurilor gestiunii deşeurilor. 2. CARACTERIZAREA ŞI CLASIFICAREA DEŞEURILOR În literatura de specialitate noţiunea de deşeu este prezentă sub diverse denumiri: deşeuri solide urbane şi industriale, reziduuri menajere, stradale şi industriale, gunoi menajer şi stradal, rebuturi, refuzuri etc. După destinaţie deşeurile constituie două subgrupe: recuperabile şi irecuperabile, iar după origine pot fi grupate de asemenea în două subgrupe: rebuturi şi reziduuri. Rebut poate fi o maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct. Reziduuri sunt materiile prime, materiale sau produse care sunt respinse în cursul unei fabricaţii sau a unor acţiuni umane (menaj, comerţ, ramuri industriale, agroalimentare etc.). Ca aspect fizic, reziduurile pot fi solide, lichide sau gazoase. Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere deşeurile se clasifică astfel: deşeuri miniere; deşeuri din industria metalurgică şi energetică; deşeuri de producţie; deşeuri din construcţii; deşeuri stradale; deşeuri menajere; deşeuri agrozootehnice; deşeuri periculoase; deşeuri radioactive.

7

2.1. Deşeuri miniere Deşeurile miniere sunt reprezentate prin sterile de mină şi sterile de flotaţie. Ele sunt constituite din fragmente de roci şi minereuri sărace care sunt depuse de regulă la gura minei. Prezenţa sulfurilor şi în special a piritei declanşează procesul de alterare cu formarea de H 2 SO 4 şi care contribuie în bună măsură la poluarea solului şi a apelor din zonele învecinate. 2.2. Deşeuri din industria metalurgică şi energetică Deşeurile din industria metalurgică şi energetică sunt reprezentate prin zguri, cenuşă, nămoluri, prafuri. Aceste deşeuri pot conţine metale grele la care se adaugă sulfuri şi cloruri solubile care pot polua uneori intens mediul înconjurător. De asemenea praful foarte fin poate produce o poluare intensă a solurilor din jur. Cenuşa şi zgura pot fi reciclate în domeniul construcţiilor. 2.3. Deşeuri de producţie Deşeuri de producţie în cantităţi mai mari se formează în industria de extracţie a materialelor de construcţie, industria alimentară şi a băuturilor, industria forestieră etc. Deşeurile din industria chimică, textilă, de prelucrare a lemnului şi a sticlei sunt parţial reciclate în calitate de materie primă. Reziduurile toxice sunt dirijate spre înhumare în poligoane special organizate. 2.4. Deşeuri din construcţii Deşeurile din construcţii reprezintă materialele provenite din demolarea şi din resturile de materiale rămase de la şantierele de construcţii civile şi industriale. Efectul major al acestor deşeuri este asupra solurilor, care sunt transformate în soluri desfundate, iar în zonele de depozitare în soluri antropice. Foarte puţine materiale de acest gen pot fi reciclate.
8

2.5. Deşeuri stradale Deşeurile stradale sunt deşeurile colectate din zonele stradale specifice activităţii cotidiene populaţiei sau rezultate din depunerea de materiale solide în aceste spaţii sau sunt deşeuri vegetale provenite din spaţiile verzi. Mai frecvent ele pot fi reprezentate prin hârtie, plastic, resturi ceramice şi sticle, resturi alimentare, metale, pietriş, nisip, praf. Aceste deşeuri pot fi transportate la rampele de depozitare controlată şi folosite ca material inert de acoperire intermediară. 2.6. Deşeuri menajere Deşeurile menajere sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei. În Republica Moldova acestea sunt reprezentate prin: deşeuri alimentare (35 – 45%), hârtie, carton (20 –28%), ţesături (4-7%), sticlă (3-6%), metale (aluminiu, fier 1,7-2,3%), materiale plastice (1,5-2,0%), piele, gumă (1-3%), lemn (1-2%), piatră, ceramică (1-2%), alte deşeuri (1-2%). Volumul total al deşeurilor menajere acumulate pe teritoriul Republicii Moldova constituie circa 25 mln. m3 (2004). Suprafaţa depozitelor ocupate de deşeuri menajere constituie circa 1304 ha, numărul lor fiind de 1747. Din numărul total numai 670 sunt autorizate. Principalul parametru de evaluare cantitativă a deşeurilor menajere este reprezentat de cantitatea de deşeuri pe locuitor. Pentru Republica Moldova acest parametru variază între 0,3-0,4 t/loc/an. După posibilitatea de valorificare reziduurile menajere sunt de mai multe tipuri: - compostabile (resturi organice rezultate de la pregătirea hranei); - combustibile (lemn, cauciuc, materiale plastice); - inerte (materiale de construcţii, ceramică); - reciclabile (hârtie, sticlă, materiale plastice, metale); Reziduurile menajere reprezintă o sursă importantă de răspândire a infecţiilor prin numărul mare de agenţi patogeni pe care le conţin. În prezent cea mai mare parte din aceste deşeuri este depusă în depozite şi numai o mică cantitate ( ≈ 20%) este prelucrată prin reciclare şi compostare.
9

Managementul deşeurilor menajere solide trebuie abordat din punct de vedere al schimbării mentalităţii populaţiei pentru a considera unele deşeuri menajere ca sursă de materii prime secundare. 2.7. Deşeuri agrozootehnice Deşeurile agrozootehnice sunt reprezentate prin resturi vegetale şi dejecţii animaliere. Unele dintre ele au o largă întrebuinţare ca combustibil, cum sunt cocenii şi paiele, iar dejecţiile animaliere reprezintă un important îngrăşământ agricol. În stare proaspătă însă dejecţiile animaliere prezintă un pericol atât pentru mediu cât şi pentru culturile care se vor dezvolta pe teritoriile tratate cu aceste reziduuri. Neutralitatea reziduurilor zootehnice se poate realiza prin metoda compostării, iar în ultimul timp se utilizează îndepărtarea acestora cu ajutorul apei şi apoi tratarea comună a reziduurilor solide şi lichide în staţii de epurare a apelor uzate. 2.8. Deşeuri periculoase Deşeurile periculoase cuprind substanţe toxice care pot produce efecte negative asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei, exceptând deşeurile radioactive. Aceste deşeuri provin în cea mai mare parte din industria chimică, rafinării, industria metalurgică, ateliere auto, unităţi medicale. Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi organici halogeni, acizi compuşi organofosforici, fenoli, cianuri, eteri, vopsele, pesticide, reziduuri de spital. Cele mai periculoase substanţe chimice sunt pesticidele folosite în agricultură pentru protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. Aceste pesticide sunt concentrate în plante şi ajung direct prin alimente la om şi la animale. Apele de suprafaţă precum şi cele subterane pot fi poluate cu pesticide prin infiltraţiile produse de apele pluviale. O altă substanţă extrem de toxică reprezintă dioxina, care stă la baza producerii altor substanţe toxice periculoase. Dioxina este un component al erbicidelor clorurate folosite destul de intens în agricultură. Dioxina apare de asemenea şi la arderea reziduurilor menajere conţinând plastic sau lemn tratat cu substanţe chimice clorurate.
10

Deşeurile periculoase sunt depozitate separat, iar managementul lor depinde de experienţa şi specificul fiecărei ţări. 2.9. Deşeuri radioactive Deşeurile radioactive rezultă din numeroase activităţi industriale, medicale şi de cercetare. Cele mai mari cantităţi rezultă din activitatea de producere a energiei electrice, extracţia şi prelucrarea minereului radioactiv. Reziduurile radioactive sunt tratate diferenţiat în funcţie de radionuclizii pe care îi conţin. Reziduurile care conţin radionuclizi cu viaţa scurtă şi activitate redusă şi al căror pericol nu e prea mare sunt colectate şi păstrate în containere speciale, ecranate corespunzător până la depăşirea timpului de înjumătăţire după care pot fi îndepărtate . Radionuclizii care conţin radionuclizii cu viaţă lungă şi activitate mare şi deosebit de periculoase sunt tratate în vederea reducerii volumului, fie cu substanţe puternic oxidante, fie incinerate în crematorii cu circuit închis pentru a nu polua atmosfera. După tratare sunt înglobate în blocuri compacte de sticlă, ceramică, plumb şi îndepărtate în locuri speciale denumite cimitire radioactive. 3. PROBLEME DE PROIECTARE PRIVIND EVACUAREA, VALORIFICAREA ŞI NEUTRALIZAREA DEŞEURILOR SOLIDE Proiectarea porneşte în general de la anchetarea şi examinarea (diagnosticarea) atentă şi analitică a situaţiei, cât şi de la determinarea modificărilor şi tendinţelor (prognozarea) care pot apărea în perioada pentru care se proiectează. Dintre condiţiile locale concrete trebuie analizate cu mare atenţie situaţia apelor freatice, inundaţiile posibile, alimentarea cu apă potabilă, izvoarele de ape de tratament balneologic, evacuarea apelor uzate, gradul de poluare a atmosferei, a locurilor de agrement şi odihnă, a terenurilor protejate, având la bază date statistice de la diferite organe şi
11

servicii meteorologice, hidrologice, sanitare, agricole, transport, construcţii etc. Trebuie studiate separat cu mare atenţie posibilităţile de valorificare a reziduurilor, cerinţele din acest domeniu (valorificarea compostului, a căldurii obţinute în cazul arderii reziduurilor, posibilităţile de valorificare a unor sortimente de reziduuri, rezultate pe parcursul tratării ca materie primă secundară etc.). Trebuie determinate relaţiile cantitative şi calitative ale reziduurilor menajere. Trebuie analizate toate celelalte reziduuri de altă provenienţă (industrială, agricolă, de construcţii, stradale, de la spitale etc.) ce pot apărea pe teritoriul pentru care se proiectează, posibilităţile de tratare şi neutralizare ale acestora în comun cu reziduurile menajere (balanţa de reziduuri). Trebuie determinate tendinţele modificărilor previzibile pentru perioada de proiectare. Se analizează în detaliu suprafeţele cuprinse în evacuarea organizată, metodele actuale ale evacuării reziduurilor, gradul de tratare şi de pregătire al întreprinderilor şi unităţilor existente în acest domeniu. Se stabilesc zonele de colectare, locurile de amplasare a platformelor de precolectare a deşeurilor menajere, dimensionarea şi amplasarea rampelor de depozitare controlată. Pe baza sistemului de colectare şi de transport trebuie de determinat necesarul de recipienţi, numărul mijloacelor de transport şi a personalului muncitor. După analizarea atenta a condiţiilor locale concrete trebuie făcute propuneri pentru depozitarea definitivă (neutralizarea) a reziduurilor, prezentând compararea alternativelor, luând în consideraţie costurile şi indicatorii ecologici. Operaţiile de colectare şi evacuare a reziduurilor menajere se realizează de către serviciile de salubrizare subordonate primăriilor. Schema de salubrizare depinde de gradul de amenajare a centrului populat. Există mai multe sisteme de evacuare a reziduurilor din centrele populate: evacuarea flotabilă – prin reţeaua de canalizare (fig.1); evacuarea prin canale pneumatice, unde prin curenţi de aer sau vacuum parţial reziduurile sunt conduse intr-un siloz (fig.2); evacuarea cu transportul auto special al reziduurilor menajere în pubele sau containere si evacuarea mixtă.
12

Fig. 1. Sistem de colectare a reziduurilor menajere la canalizare. Fig. 2. Schema transportului pneumatic al reziduurilor menajere. 3.1. solide Calculul acumulării medii anuale a reziduurilor

La calcularea necesitaţii pentru transportul auto special, terenului pentru rampa de depozitare a reziduurilor solide, la determinarea volumului de mijloace pentru efectuarea salubrizării se folosesc normele medii de acumulare a reziduurilor, adică cantitatea medie anuală de reziduuri comunale ce se acumulează in centrul populat la un locuitor. Norma medie de acumulare a reziduurilor solide în Republica Moldova constituie 350 kg/an/locuitor sau 1m³/an/locuitor. Pentru determinarea cantităţilor de reziduuri menajere se folosesc următoarele metode: metoda indicelui mediu de producere a reziduurilor menajere pe cap de locuitor care rezultă din determinarea cantităţilor de reziduuri menajere produse de către un locuitor pe zi, din diferite zone caracteristice ale localităţilor; metoda gravimetrică directa care are la baza determinarea zilnica de reziduuri menajere produse si a componentelor acestora. In cadrul primei metode, folosind indicele mediu, cantitatea de reziduuri menajere se determina după formula: unde: Qzi =N×Im 0,001 [t/zi],
13

Qzi – cantitatea medie zilnică de reziduuri menajere (t/zi): Im – indicele mediu de producere a reziduurilor menajere (kg/loc./zi); N – numărul de locuitori; O imagine clară despre cantitatea anuală a reziduurilor menajere cât şi despre modificările periodice, în funcţie de zonele de colectare, se poate obţine numai acolo unde la locurile de descărcare a vehiculelor sunt instalate cântare de vehicule şi se înregistrează zilnic cantitatea deşeurilor descărcate . Există de asemenea şi procedeul de cântărire numai a unor transporturi alese cu frecvenţe corespunzătoare unor anotimpuri si provenite din diferite locuri. În asemenea cazuri este determinată cantitatea deşeurilor colectate de pe întreaga suprafaţă a localităţii timp de cel puţin o săptămână, din fiecare lună, adică anual se cântăreşte cantitatea reziduurilor menajere pe 12 săptămâni. Prin înmulţirea cantităţilor acumulate pe cele 12 săptămâni cu 4,33 se obţine cantitatea medie anuală a reziduurilor (Ma), adică:
12

Ma=Σ Ms · 4,33 [t/an],
1

unde: Ms – cantitatea săptămânală a reziduurilor menajere. Acumularea medie anuală a reziduurilor solide (Ma) poate fi determinată şi prin aplicarea formulei. Ma = A + B + C + D , unde : A – acumularea medie anuala a reziduurilor menajere; B – acumularea anuală a reziduurilor la instituţiile obşteşti; C – volumul anual al gunoiului de pe străzi; D – masa medie anuală a reziduurilor de la întreprinderile industriale. Fiecare element din această formulă, la rândul său, poate fi calculat folosind formula corespunzătoare. Bunăoară, mărimea A se calculează prin formula:
14

A = a1 × n1 + a2 × n2 +…+an × nn, unde: a1,a2,...an – normele de acumulare a reziduurilor comunale în blocurile locative cu diferit grad de salubritate; n1,n2…nn – numărul de populaţie locuitoare în case cu grad diferit de salubritate. B = b1×n1 + b2×n2 +…+ bn×nn , unde: b1, b2 …bn – norme de acumulare a reziduurilor solide la fiecare instituţie obştească , de comerţ, cultural-socială; n1, n2 …nn – numărul unităţilor de întreprinderi. C = c1×s1 + c2×s2 +…+ cn×sn, unde : c1,c2…cn – normele de acumulare a gunoiului de pe străzile cu diferit grad de salubritate; s1,s2…sn – aria învelişurilor corespunzătoare. Cantitatea reziduurilor de la întreprinderile industriale se calculează prin aproximaţie, considerând că anual unui om îi revine 0,51kg din ele plus reziduurile de producţie formate la întreprindere . 3.2. Determinarea numărului necesar de pubele sau containere Ca recipienţi pentru precolectarea reziduurilor menajere se folosesc pubelele (fig.3) cu capacitatea de 0.1 1/m³ si containere (fig.4) cu capacitatea 0,4 m³, 0,8 m³ ş. a., confecţionate din tabla zincată pentru a se evita coroziunea şi distrugerea permanentă. Pentru ridicarea şi descărcarea containerelor şi chiar a pubelelor sunt prevăzute pe autogunoiere dispozitive adecvate.

15

16

Figura 4. Container de 1100 l. capacitate. Numărul necesar de pubele sau containere pentru centrul populat sau o parte a lui se calculează folosind relaţia: 2NZ n=—, CV unde: n – este numărul pubelelor sau containerelor necesare ; N – nr. populaţiei aferentă tubului de precolectare sau platformei de precolectare (fig.5) situate în afara blocului locativ; 2 l/om,zi - cantitatea de reziduuri produsă de fiecare locatar; Z – intervalul maxim intre două colectări în zile; V – volumul pubelei sau containerului în l ; C – coeficientul de umplere a pubelei sau containerului.
17

(C=0,8).

Figura 5. Platforme de precolectare a deşeurilor: a) tip simplu cu pereţi din plăci de beton, marcat cu spaţii verzi; b) tip construit din beton, închis cu uşi (eventual cu acoperiş de protecţie). Numărul de pubele sau containere poate fi determinat si cu relaţia: Mn·Z·K N = ───── , C·V unde: Z, C, V – vezi mai sus;
18

Mn – acumularea medie nictemerală (timp de 24 ore) a deşeurilor în urbe, sector, cartier; K - coeficientul iregularităţii de acumulare a deşeurilor (1,25). 3.3. Determinarea numărului necesar de autogunoiere Una din operaţiile, poate cea mai importantă din activitatea de colectare a reziduurilor menajere, o reprezintă transportarea acestora de la platformele de precolectare la rampele de neutralizare sau la instalaţiile de tratare şi valorificare a materialelor refolosibile pe care le conţin. Pentru transportul reziduurilor menajere s-au folosit şi se mai folosesc încă, într-o gamă foarte largă, vehicule şi autovehicule, începând de la căruţe cu cai şi până la autogunoiere compactoare de mare capacitate (fig.6).

Figura 6. Autogunoieră compactoare tip BOBR 16-2 Numărul de autovehicule necesare pentru reziduurilor menajere se determină folosind relaţia: Q N = ── (buc.), 8pc în care: N – numărul de autovehicule, bucăţi;
19

transportarea

Q – cantitatea de reziduuri menajere ce trebuie transportată, m³; p – productivitatea autovehiculului, m³/h; c – coeficientul de utilizare a parcului = 0,8; 8 – numărul de ore într-un schimb. Productivitatea (P) a autovehiculului se determina astfel: G P = ─ (m³/h), T unde: G – este capacitatea de încărcare a autovehiculului, T – durata unui parcurs în ore, Gu T = ── (m³), γ în care: Gu – încărcătura utila a autovehiculului; γ – greutatea specifică a reziduurilor menajere în t/m³. Durata unui parcurs în ore (T) are relaţia: T = tplin + tgol + tpp + tinc. + tdesc.,
d t plin = – este în care : vm

durata parcursului de la ultimul punct de

precolectare până la locul de descărcare (rampa de neutralizare a instalaţiei de tratare etc.) în ore; d, t gol = , – durata parcursului de la locul de descărcare vm până la primul punct de colectare în ore; d – distanţa de transport de la ultimul punct de precolectare până la locul de descărcare, km; d´ – distanţa de transport de la locul de descărcare până la primul punct de precolectare, km ; vm – viteza medie de deplasare a autovehiculului încărcat, km/h; v´m – viteza medie de deplasare a vehiculului gol, km/h;

t pp

d ,, = ,, – timpul pentru parcurgerea distanţelor între punctele de v
20

precolectare, ore;

d" – distanţa parcursă intre punctele de precolectare, km; v"m – viteza medie de deplasare între punctele de precolectare, km/h (8-10 km/h). Frecvenţa ridicării (evacuării) reziduurilor menajere variază, de obicei, de la o data la trei ori pe săptămâna în dependenţă de aglomeraţia cartierului şi de sezon . Felul materialului poate varia şi el. Serviciul de colectare poate să includă ridicarea separată a frunzelor, crengilor, a unor obiecte de uz casnic reutilizabile (metale, hârtie, sticle, resturi alimentare) pentru a fi predate separat centrelor de colectare. 3.4. Expertiza proiectelor de salubrizare in centrele populate Proiectul de salubrizare poate fi separat sau sub formă de compartiment al proiectului de sistematizare şi reconstrucţie a centrului populat. Schema expertizei acestor proiecte constă din câteva etape. 1. Controlul materialelor prezentate. Aici este importantă prezenţa tuturor componentelor proiectului sistemului general de salubrizare: fisa explicativă, materialele grafice şi anexele. Fişa explicativă trebuie să conţină caracteristica deplină a condiţiilor naturale, a ansamblului de sistematizare şi construcţie a dezvoltării economice, a stării sanitare şi epidemiologice a centrului populat. În fisă se includ toate calculele referitoare la cantitatea reziduurilor solide şi lichide ce se formează în centrul populat, la numărul necesar de pubele şi containere, de transport, platforme de precolectare şi rampe de depozitare controlată. Materialul grafic include planul general şi cel situaţional al centrelor populate, schiţe şi desene ale instalaţiilor pentru neutralizarea şi valorificarea reziduurilor, orarul de mişcare a autotransportului . Anexele includ materialele pe baza cărora a fost elaborat proiectul, au fost coordonate toate problemele cu organizaţiile şi departamentele cointeresate. Schema generală de salubrizare, de regulă, se elaborează pe baza hotărârilor primăriei. 2. Familiarizarea cu documentele legislative în vigoare, pe baza cărora se face expertiza proiectului.
21

3. Familiarizarea cu datele de paşaport ale proiectului: denumirea, instituţia de proiectare, autorii, anul elaborării. 4. Caracteristica centrului populat (numărul populaţiei, starea fondului locativ şi salubritatea acestuia, numărul instituţiilor obşteşti, întreprinderilor industriale, de alimentaţie publică, de deservire comunală, suprafaţa totala a trotuarelor şi a părţilor carosabile, a drumurilor). 5. Argumentarea sistemului de salubrizare, de evacuare a reziduurilor solide şi lichide. 6. Stabilirea modalităţii de realizare practică a principiilor sistemului integrat de salubrizare. 7. Controlul calculelor privind cantitatea reziduurilor solide ce se formează pe teritoriu. Aici se utilizează normativele medii de acumulare a reziduurilor prezentate in N.R.C. 2.07.01 - 89 ”Urbanistica. Planificarea şi construcţia străzilor urbane şi rurale” (tab.3.1.). 8. Se controlează calculele numărului de pubele şi containere, de transport special necesar pentru acumularea şi evacuarea reziduurilor solide. 9. Se stabilesc metodele organizate de tratare, valorificare şi neutralizare a reziduurilor lichide şi solide. Aici este necesar de a stabili şi metodele de lichidare a gunoiştilor neautorizate. Normele acumulării reziduurilor în centrele populate Tabelul 3.1
Reziduurile comunale Solide - de la blocurile locative dotate cu apeduct, canalizaţie, încălzire centrală şi gazificare………................................................ - de la alte blocuri locative ………………… - cantitatea totală de reziduuri solide în urbe, inclusiv clădirile publice ……………………… Lichide din latrine (în lipsa canalizaţiei)……… Gunoiul de pe 1m² al învelişului dur al străzilor, pieţelor şi parcurilor…………………………….. Cantitatea anuală a reziduurilor comunale la 1 locuitor kg l

190-250 300-450 280-300 ____ 5-15

900-1000 1100-1500 1400-1500 2000-3500 8-20

22

10.Curăţenia teritoriului şi străzilor, periodicitatea şi căile de efectuare. 4. PROCEDEE MENAJERE SOLIDE DE TRATARE A REZIDUURILOR

Pentru tratarea importantelor cantităţi de reziduuri menajere până acum au fost studiate, cercetate, experimentate şi chiar aplicate patru procedee şi anume: • fermentarea (compostarea), parţială sau în masă, având ca subprodus principal compostul pentru agricultură; • arderea (incinerarea), având ca subprodus principal energia termică sau electrică; • piroliza (degazarea sau degradarea termică), având ca subprodus principal combustibilul solid sau lichid; • reducerea chimica şi biologică, având ca subprodus etanolul sau gazul metan. Este important de a se putea stabili care din cele patru procedee (fermentarea, incinerarea, piroliza şi reducerea chimică) vor sta la baza înfiinţării unor unităţi industriale capabile de a trata în condiţii ecologice şi de eficienţă economică 500-1000 t/zi de materii organice solide.

4.1. Tratarea deşeurilor prin fermentare (compostare)
Depozitarea şi neutralizarea rezidiurilor menajere prin compostare este considerată cea mai veche metodă, chiar dacă în faza incipientă operaţia era făcută la o scară redusă, reziduurile fiind împrăştiate în stare brută în câmp cu scopul principal de neutralizare. În prezent locurile de depozitare a reziduurilor menajere mai poartă denumirea de rampe sau hale, iar depozitarea reziduurilor, după modul în care se asigură protecţia mediului înconjurător, poartă denumirea de depozitare simplă sau depozitare controlată. Depozitarea simplă a reziduurilor menajere constă în descărcarea simplă, neorganizată a gunoaielor pe maidane în diverse gropi, foste cariere sau alte terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale pentru protecţia mediului înconjurător. Acest sistem de depozitare a fost în
23

trecut cel mai larg folosit, pentru că este cel mai ieftin, mai comod, dar nu şi cel mai igienic. Substanţele organice existente în componenţa reziduurilor menajere constituie locul prielnic de adăpostire şi înmulţire a tot felul de infecţii, muşte, rozătoare, câini vagabonzi etc., de la care se poate îmbolnăvi populaţia. Acest sistem de depozitare simplă este unanim recunoscut ca periculos pentru igiena publică. Depozitarea controlată a deşeurilor (fig.7,8) cu asigurarea condiţiilor de fermentare aerobă permit transformarea lor, în condiţii igienice, într-un compost stabil, utilizabil ca amendament în agricultură. Analizele tehnico-economice au stabilit că aceasta este metoda optimă pentru reziduurile colectate din aşezări mici şi mijlocii.

Figura 7. Rampa de depozitare controlată a deşeurilor solide de la Ţânţăreni.

24

Figura 8. Modul de organizare a rampelor de depozitare controlată a reziduurilor menajere: 1 – autogunoieră; 2 – cântar basculă; 3 – grup de exploatare (portar, cantaragiu, buldozerist); 4 – şopron remiză; 5– depozit carburanţi; 6 – W.C.; 7 – tractor pe şenile cu lamă buldozer; 8 – drum de acces la rampă. Compostarea permite diferite niveluri de amenajare tehnică de la simpla depozitare controlată până la instalaţiile perfecţionate, de mare productivitate, în care se realizează prelucrarea mecanică (mărunţirea) şi fermentarea intensivă în flux continuu cu culturi speciale de bacterii. Compostul obţinut este comerciabil. Astfel de instalaţii s-au dovedit competitive cu incineratoarele, căpătând răspândire în Italia, Elveţia, Franţa. Compostarea amestecului de deşeuri solide cu nămoluri de la staţiile de epurare a apelor uzate este o idee promiţătoare, concretizată în
25

instalaţia ,,Biostabilizator” (fig. 9) unde, sub acţiunea unor culturi speciale de bacterii, se instalează fermentarea aerobă timp de 24 ore la temperaturi până la 70-80°C. În aceste condiţii sunt distruşi germenii patogeni, iar compostul după maturizare în halde timp de 20-30de zile poate fi folosit fără nici un pericol. Acesta reprezintă un amendament echilibrat după conţinutul elementelor nutritive de potasiu, fosfor şi azot. Tehnologia depozitării controlate a reziduurilor menajere trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) Înainte de începerea depozitării reziduurilor se vor lua toate măsurile indicate în studiul hidrologic privind protecţia apelor subterane şi de suprafaţă (îndiguiri, impermeabilizarea fundului rampei cu argilă sau alt material conform recomandărilor studiului hidrologic, drenarea terenului, şanţuri de gardă pentru protecţia depozitului de scurgere a apelor de ploaie etc.). Însă, ca primă operaţie, se decopertează stratul vegetal, care va fi folosit la acoperirea finală a depozitului după umplere. b) Reziduurile colectate zilnic din localităţii sunt aduse cu autogunoiere şi depozitate în straturi cu o grosime de cca. 1,5-2,0 m, utilizând diferite metode de umplere (fig. 10). c) După operaţiile de împrăştiere şi compactare cu buldozerul reziduurile se acoperă zilnic sau cel târziu la 48 ore cu un strat intermediar de separare de 20-30 cm din material inert (argilă, nisip sau pământ). d) Straturile noi de deşeuri nu vor fi depuse decât după ce temperatura stratului precedent, rezultată din fermentaţia aerobă, a scăzut până la valoarea temperaturii solului natural. e) Compactarea trebuie făcută în aşa fel ca să permită totuşi aerarea reziduurilor şi deci să asigure fermentarea aerobă, însă de a evita golurile mari de aer, care favorizează autoaprindere şi deci riscul incendierii rampei de depozitare. f) Rampele de depozitare trebuie să fie împrejmuite cu garduri demontabile. Exploatarea rampei este organizată de un grup alcătuit din portar, cantaragiu şi buldozerist.

26

Figura 9. Schema de compostare a amestecului de deşeuri solide şi nămoluri de la staţiile de epurare a apelor uzate ,,Biostabilizator”

27

Figura 10. Metode de umplere a gropilor de deşeuri.

4.2. Arderea (incinerarea) reziduurilor menajere
Arderea (incinerarea) reziduurilor menajere este o metodă termică de eliminare (denocizare) a acestora prin oxidarea completă la temperaturi înalte a materiilor organice prin folosirea, de regulă, a energiei termice şi a produselor de ardere rezultate. De la simple instalaţii de incinerare (fig. 11) s-a ajuns ca în prezent să existe în lume peste 1000 de uzine moderne de ardere a reziduurilor menajere.
28

În ţările europene se prelucrează prin ardere 20-25% din volumul reziduurilor. Productivitatea celor mai mari uzine ajunge până la 2500 t/zi. Prin ardere se reduce volumul reziduurilor cu aproape 85%, iar pentru depozitarea unei tone arse este necesară o suprafaţă de numai 0,1 m 2 . Spre deosebire de incineratoarele vechi, noile uzine de ardere a reziduurilor menajere utilizează o metodă tehnică numită ardere ,,în masă”.

Figura 11. Schema instalaţiei de incinerare a reziduurilor Folosirea procedeelor de ardere ,,în masă” este acum admisă şi de organizaţiile ce se ocupă cu protecţia mediului înconjurător pentru că s-a constatat că în condiţiile funcţionării incineratoare în mod curent şi cu o ardere completă degajarea substanţelor toxice este redusă şi se încadrează în limitele admise. Este cu mult mai bine dacă se realizează şi o selectare premergătoare arderii pentru excluderea arderii acelor componente care produc gaze nocive (dioxina) cum este cazul maselor plastice, precum şi a celor materiale care îngreunează arderea cum sunt materiile organice, care pot fi folosite în alte scopuri (producerea de compost). Dar în afara dioxinei, care constituie un pericol pentru sănătate, în gazele de evacuare ale uzinelor de ardere a reziduurilor menajere se mai găsesc şi alte substanţe nocive ca: acizii clorhidric şi fluorhidric, oxid de sulf şi particule de compuşi de zinc şi plumb.
29

Pentru excluderea gazelor evacuate în timpul arderii reziduurilor menajere se mai foloseşte arderea suplimentară (rearderea) a componentelor combustibile nearse. Aceasta se realizează cu ajutorul gazelor naturale în prezenţa catalizatorului şi absorbanţilor de hidrocarburi. În plus se mai folosesc şi cicloane, electrofiltre, aparate de spălare precum şi sisteme umede de curăţirea gazelor. Toate acestea scumpesc simţitor instalaţiile de incinerare a reziduurilor. De aceea se poate aprecia că nici cele mai moderne uzine de ardere a gunoaielor nu rezolvă total problema rentabilizării şi motivării investiţiilor.

4.3. Piroliza (degazarea) reziduurilor menajere
Piroliza, ca şi incinerarea, reprezintă un proces termic de tratare a reziduurilor menajere, prin care se obţine o descompunere termică a produşilor chimici şi în special a produşilor organici la o temperatură ridicată şi în absenţa oxigenului. În practică acest procedeu este denumit şi degazare. Sub efectul temperaturii ridicate se produce o sciziune şi o structură diferită a moleculelor organice, ceea ce face ca, după piroliza reziduurilor, acestea să se transforme în substanţe combustibile gazoase, lichide şi solide. Ca metodă de tratare şi valorificare a reziduurilor menajere, piroliza este încă în faza iniţială de aplicare. În S.U.A. şi în Japonia s-au construit instalaţii de piroliză (fig.12) în care se încălzesc reziduurile menajere la cca. 700 °C într-un recipient ermetic spre a se obţine următorii patru compuşi: - gaz comparabil cu gazul de iluminat; - o parte condensabilă de hidrocarburi; - cărbune solid din care se pot extrage uleiuri; - metale şi sticlă, care pot fi recuperate fără alterări însemnate. Componentele gazoase de piroliză sunt formate în principal din: H 2 , CO, CO 2 , CH 4 , NH 3 şi au o putere calorică mai mică de 3000 kcal/m 3 N.

30

Figura 12. Schema unei instalaţii de piroliză a deşeurilor solide. Gazele care se formează în timpul pirolizei sunt supuse unei spălări în atmosfera umedă, în scopul eliberării parţiale a componentelor gazelor toxice. Caracteristicile procedeului de piroliză sunt următoarele: - se reduce volumul reziduurilor la 40%, faţă de 10-20% în cazul incinerării; - proporţia gazelor de piroliză ajunge până la 20% din cantitatea gazelor care rezultă la incinerarea reziduurilor, ceea ce este foarte important pentru epurarea gazelor; - 1/3 din energia conţinută în reziduurile netratate este disponibilă sub formă de gaz pentru utilizări ulterioare; - piroliza are avantajul că produsele obţinute pot fi stocate, deşi combustibilii găzoşi au anumite limite de înmagazinare.

4.4. Reducerea chimică şi biologică a reziduurilor
Reducerea chimică şi biologică a reziduurilor menajere sau transformarea în energie a acestora constă în conversia materiilor organice (celuloză, amidon ş.a.) în etanol sau biogaz (metan). Datorită simplităţii tehnologiei de bază se apreciază că intr-un viitor apropiat prin conversia materiilor biologice (alge) şi a
31

reziduurilor organice se vor putea alimenta centrale electrice cu puteri cuprinse între 100-1000 MW. În acest scop Uniunea Europeană efectuează studii şi experimentări pentru a găsi noi metode de producţie a substanţelor chimice prin procedee fotochimice şi fotobiologice precum şi sisteme sintetice bazate pe cunoaşterea aprofundată a proceselor biologice de fotosinteză. Tehnologiile biologice de producere a gazelor combustibile, folosite în prezent în multe ţări de pe glob, ţin să dezvolte acţiunea unor microorganisme cu scopul de a se obţine o biomasă bogată, convertibilă în metan, denumit şi biogaz. Biogazul este un produs al fermentării anaerobe a produselor organice. El se produce pe cale naturală pe fundul bălţilor şi lacurilor, ieşind la suprafaţă sub formă de bule de CH 4 , de aceea în popor el mai poartă denumirea de gaz de baltă sau gaz de gunoaie, deoarece se formează şi în timpul fermentării gunoaielor. Metoda de fermentare biotermică a reziduurilor la început s-a folosit la valorificarea reziduurilor animaliere de la fermele zootehnice şi apoi la reziduurile menajere. Această metodă este destul de veche şi se aplică cu succes în ţările cu populaţii mari din Asia (China, India). Prin valorificarea reziduurilor agrozootehnice existente în Republica Moldova s-ar produce energie care ar acoperi în întregime necesităţile de energie ale agriculturii. Prin amestecarea reziduurilor menajere cu mâlurile de la staţiile de epurare a apelor uzate se pot obţine 400-600 m 3 N de biogaz la 1 t de acest amestec, cu o putere calorică de 2500-4500 kcal/m 3 N. Instalaţiile pentru valorificarea complexă a reziduurilor menajere împreună cu nămolul de la staţiile de epurare a apelor uzate (fig.13, 14, 15) nu sunt foarte complicate şi pot fi executate în întregime de către uzinele din ţara noastră. Cercetările existente arată că folosindu-se această metodă reziduurile pot fi valorificate în totalitate, practic devenind o sursă importantă de materii prime şi a unei ramuri noi de producere a energiei, deoarece în afară de biogaz, după terminarea fermentării rezultă şi un produs solid care în cazul arderii are o putere calorică de
32

2500-3500 kcal/kg, deci superioară lihniţilor inferiori, folosiţi în cea mai mare parte în centralele electrice.

Figura 13. Scheme ale unor instalaţii de producere a biogazului în mediul rural. Aceste instalaţii au un viitor mai eficient în localităţile rurale, astfel reducându-se simţitor aducerea de combustibili din zone îndepărtate. O posibilitate de mare eficienţă a acestor instalaţii este şi aceea că în jurul lor se pot construi sere ce pot fi alimentate cu îngrăşământ natural, mult mai bun ca cel sintetic, din reziduurile rămase de la fermentare, iar încălzirea lor se poate face fie prin arderea acestor reziduuri, fie arzând biogaz rezultat de la fermentare.
33

Figura 14. Schema de proiect a unei instalaţii de producere a biogazului de tip rural După ultimele statistici, în etapa actuală omenirea consumă anual ≈ 9 000 000 000 t combustibil convenţional, din care consumul de petrol, cărbune şi gaze se menţine încă la 84 %. Din acest calcul sumar rezultă că pentru a asigura consumul actual de combustibil pe tot globul este suficient transformarea în gaz metan a doar circa 5% din cantitatea de biomasă anuală.
34

Figura 15. Vedere generală asupra unei instalaţii moderne de producere a biogazului din nămolurile decantate de la apele menajere. Deocamdată construirea unor asemenea instalaţii necesită investiţii însemnate, dar oricât de mari ar fi acestea ele sunt inferioare celor care se fac pentru construirea centralelor nucleare şi nu prezintă pericol posibil pentru omenire ca acestea. Un alt avantaj este că această biomasă se regenerează în fiecare an, pe când combustibilul nuclear oricât de lungă durată ar avea în exploatare el este totuşi epuizabil. 5. GESTIONAREA INTEGRALĂ A REZIDUURILOR MENAJERE Iniţial managementul deşeurilor avea drept obiectiv îndepărtarea deşeurilor şi curăţirea oraşelor. Dezvoltarea economică şi socială durabilă, fără deteriorarea calităţii mediului, impune ca management adecvat al deşeurilor un sistem integrat de reciclare a acestora, bazat pe un număr mare de tehnologii. Încă în secolul XIX au apărut preocupări pentru rezolvarea complexă a reziduurilor menajere atât din punct de vedere ecologic, privind salubrizarea localităţilor şi a mediului înconjurător, cât şi sub aspect economic. Aceste preocupări urmăresc reducerea cheltuielilor de evacuare, transport şi neutralizare a reziduurilor menajere şi, mai
35

ales, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile pe care le conţin (metale, hârtie, plastic, sticlă, materie organică etc.), precum şi a unor subproduse ce pot rezulta prin prelucrarea reziduurilor menajere (energie termică sau electrică, compost, carburanţi gazoşi, lichizi sau solizi, materie furajeră). La compostarea şi arderea reziduurilor menajere se urmăresc şi probleme de valorificare, însă scopul principal al acestor procedee este neutralizarea, iar valorificarea produsului obţinut (compostul, energia termică etc.) reprezintă numai un scop secundar. La aceste procedee avem de a face şi în continuare cu anumite materii reziduale (zgură, materiale reziduale de la compostare). În ultimul deceniu asistăm la o evoluţie accelerată a tehnicilor şi tehnologiilor în domeniul salubrizării, cu referire fie la colectarea, evacuarea, neutralizarea şi depozitarea sau revalorificarea deşeurilor de la producătorii menajeri, industriali sau comerciali. Revalorificarea ( reciclarea) reziduurilor, ca un procedeu nou de neutralizare a acestora, are drept scop principal valorificarea integrală, fără rămăşiţe reziduale. Din punct de vedere tehnic la stabilirea tipurilor de instalaţii, mijloace şi maşini cerinţele de bază sunt în general următoarele: 1) construcţie simplă şi durabilă; 2) instalaţii de acţionare închise (acoperite); 3) dirijare în fluxul a materiilor; 4) utilajul şi piesele să fie cu o mai mare rezistenţă corozivă şi uzură mecanică; 5) este de dorit prelucrarea comună a materiilor solide şi lichide (la obţinerea compostului); 6) reziduurile care sunt transportate zilnic la uzină trebuie cântărite pe cântare basculă corespunzătoare. În genere pentru dimensionarea instalaţiilor de valorificare a reziduurilor menajere trebuie luată în calcul acea perioadă de timp când uzina primeşte cea mai mare cantitate de reziduuri. Spaţiul anterior al buncărelor de stocare trebuie să fie echipat cu instalaţii de aspiraţie pentru a preveni pătrunderea în exterior a prafului şi a mirosului urât degajate de la descărcarea vehiculelor de transport.
36

În instalaţiile noi, realizate în ultima perioadă, pentru descărcarea buncărelor sunt utilizate macarale graifăr automatizate cu programare, astfel un singur operator, în funcţie de necesitate, poate să conducă simultan mai multe macarale. În interiorul uzinei deşeurile sunt transportate cu benzi transportoare de cauciuc cu înserare textilă, având lăţimea de 1-2 m, a căror capacitate poate fi modificată prin schimbarea vitezelor de transport. Cel mai frecvent înălţimea stratului este de 30-40 cm. În cazul distanţelor scurte de transport sunt utilizate şi transportoare cu vibraţii, cât şi transportoare elicoidale. Pentru transportul pe verticală sunt utilizate elevatoare cu cupe, benzi transportoare cu ecluze cremaliere sau benzi transportoare cu carcase. Pregătirea materiilor prime pentru compostare are scopul de a accelera reacţiile biochimice care au loc în procesul de descompunere. În procesul de pregătire trebuie asigurată separarea prealabilă la maximum posibil a materiilor care nu se descompun şi a celor care pot fi utilizate direct ca materii prime (fier, sticlă, materii plastice etc.). Una dintre cele mai importante operaţii ale fazei de pregătire o constituie ciuruirea, având ca scop sortarea după granulaţie a materiilor care urmează a fi prelucrate. Ciururile sunt instalaţiile de bază ale uzinelor de compost şi asigură în general efectuarea următoarelor operaţii: - separarea prealabilă a materialelor cu granulaţie fină; - ciuruirea posterioară a deşeurilor mărunţite, cu scopul de separare de cele nefărâmiţabile; - ciuruirea posterioară a deşeurilor maturizate care nu se descompun sau se descompun greu; - ciuruirea compostului final cu scopul de a obţine un compost de calitate mai bună. După ciuruirea prealabilă se recomandă ca materiile care pot fi utilizate ca materii prime, cât şi materiile străine să fie separate, astfel preîntâmpinând încărcarea inutilă a instalaţiilor de sfărâmare cu acestea. Pentru operaţia de ciuruire posterioară a deşeurilor sfărâmate sunt utilizate ciururi cu tambur rotativ sau ciururi oscilante, cu mărimea orificiilor de 25-40 mm.
37

Pentru extragerea materiilor fieroase din deşeuri sunt utilizate diverse tipuri de separatoare magnetice. Soluţia cea mai des aplicată este montarea cilindrilor magnetici în tamburul superior de acţionare a benzii de transport. Aceştia sunt montaţi în majoritatea cazurilor în drumul de cădere a materiilor de pe bandă, astfel că în timpul transportului materiile feroase se lipesc de tambur, iar cele nemagnetizate vor cădea imediat. După rotirea cilindrului la 180º, la atingerea zonei nemagnetice, vor cădea şi materiile fieroase (fig. 16). Pentru extragerea fierului sunt utilizate şi benzi magnetice. Aceasta reprezintă de fapt o scurtă bandă magnetică transportor montată deasupra benzii principale de transport a deşeurilor. În partea de mijloc a benzii magnetice sunt montaţi nişte magneţi puternici. Banda magnetică extrage fierul din deşeurile transportate dedesubtul ei şi în procesul rotirii în zona nemagnetică îl va arunca (fig. 17). Fierul separat este presat în baloturi şi transportat la întreprinderile respective pentru valorificare.

Figura 16. Magnet cilindric pentru separarea fierului.
38

Figura 17. Bandă magnetică pentru separarea fierului: a) amplasarea longitudinală; b) amplasarea transversală. Materiile dure (pietre, sticle, ceramică, metale nefieroase etc.) chiar şi în formă sfărâmată înrăutăţesc calitatea compostului. Prin ciuruire, din aceste materii pot fi eliminate numai cele cu dimensiuni relativ mari. Datorită acestui fapt a fost necesară realizarea unor instalaţii cu ajutorul cărora să fie extrase şi fracţiunile mai mărunte nedorite ale acestor materii dure. O astfel de instalaţie este buncărul de separare, în care materiile sfărâmate sunt aruncate afară printr-un orificiu. Conform legilor balistice, reziduurile cu diferite greutăţi şi formă sunt aruncate la diverse distanţe, căzând în diferite compartimente ale buncărului. Cel mai departe ajung materiile dure cu greutatea specifică mai mare şi cel mai aproape cad cele mai uşoare (fig.18). Pentru separarea materiilor dure sunt utilizate şi alte tipuri de instalaţii, însă în nici una din acestea nu s-a reuşit separarea completă a materiilor dure. Pentru sfărâmare sunt utilizate diferite instalaţii de sfărâmaremăcinare folosite şi în alte domenii industriale, însă au fost construite şi instalaţii speciale.

39

Figura 18. Instalaţii pentru separarea materiilor dure: a) buncăr de separare; b) separator aruncător; c) separator cu bandă înclinată a – substanţe organice (uşoare); b – materii grele; 1 – rotor; 2 – bandă de transport; 3 – placă de lovire; 4 – cilindru; 5 – bandă de separare înclinată cu mişcare înceată. 6. INSTALAŢII ŞI TEHNOLOGII DE VALORIFICARE COMPLEXĂ A REZIDUURILOR MENAJERE. Preocupările pentru valorificarea cât mai complexă a reziduurilor menajere fac să apară tot mai frecvent diferite tehnologii şi instalaţii complexe care separă şi pregătesc aproape toate componentele şi energia potenţială existente în aceste reziduuri pentru a fi valorificate sub diverse forme. Printre firmele străine care au realizat instalaţii şi tehnologii mai cunoscute sunt: „Flăkt” din Suedia, „Biroul minerilor” din S.U.A. împreună cu firmele „SOCETA” din Franţa şi „ ADARO” din Spania,
40

firma „ Cechini” din Italia, precum şi instalaţii de tip Thomas (Multibacto), construite de firmele „Fertilia” în Italia şi „Wartmann” în Grecia. 6.1 Procedeul Thomas (Multibacto) Principiul acestui procedeu se bazează pe faptul că reziduurile depuse în turnul de maturizare sânt mişcate şi aerisite incontinuu cu nişte braţe rotative montate pe axul median al turnului. Prin procedeul său, Thomas a propus ca pentru accelerarea procesului de descompunere materiile prime încărcate în celulele de maturizare să fie prelucrate cu anumite bacterii speciale. Datorită acestei propuneri, procedeul se numeşte Multibacto. În turnul de maturizare, construit de firma italiană Fertilia, se folosesc de asemenea substanţe de altoire. Această instalaţie este cunoscută sub denumirea de procedeu FertiliaThomas. Analizele ulterioare au demonstrat că descompunerea are loc destul de rapid şi fără adaos de bacterii, dacă materiile prime au o compoziţie corespunzătoare şi sunt în continuă mişcare şi aerisire (fig 19). Turnul de maturizare Thomas reprezintă o construcţie etajată cu diametrul de 5,5 – 7m. Numărul etajelor este 7—10. Pe un ax, montat în centrul turnului se fixează la fiecare etaj 4 braţe rotative, care mişcă şi amestecă continuu materiile prime de pe pardoseala etajelor. Paleţii montaţi pe braţe au formă de plug şi, prin poziţionarea lor corespunzătoare, materiile prime sunt mişcate la fiecare etaj, alternativ din exterior spre interior şi invers. Prin orificiile existente în pardoseală, la fiecare etaj, materiile prime cad din etajul superior în cel imediat inferior. Materiile prime încărcate la etajul superior, aflându-se în continuă mişcare şi amestecare, ajung la nivelul inferior în 24 h. Pentru aducerea aerului proaspăt, respectiv pentru evacuarea gazelor degajate, la peretele lateral al turnului sunt racordate două sisteme de conducte. Aerul proaspăt este asigurat fie prin tiraj natural, fie forţat cu ventilatoare.

41

Fig. 19. Schema tehnologică a procedeului Thomas (Multibacto): a – aer; b — sticlă, cauciuc; c — materiale plastice, textile; materii străine dure; e — piatră, sticlă; 1 — buncăr de sortare; 2 — separator magnetic; 3 — bandă de sortare; 4 — ciur de sfărâmare (Raspel); 5 — separator de materii dure; 6 — bazin de stocare de ape uzate eu amestecător; 7 — turn de maturizare; S — ciuruire posterioară. Avantajul procedeului constă în faptul că mişcarea şi amestecarea continuă a materiilor prime încărcate, cât şi sistemul de aerisire înglobat, asigură descompunerea intensivă şi rapidă a reziduurilor. Din aceste turnuri de maturizare se poate obţine un compost proaspăt după 24 h. Execuţia închisă şi etajată a întregului sistem favorizează amplasarea uzinei pe un teren relativ mic, fiind mai uşor realizabilă. În astfel de turnuri este admisă folosirea numai a reziduurilor fine, întrucât cele fibroase lungi, prin înfundarea orificiilor sau înfăşurarea pe braţele rotative pot provoca deranjamente în funcţionare, respectiv vor mări foarte mult forţa necesară rotirii braţelor.

42

Dezavantajul cel mai important al acestui procedeu îl constituie tocmai deranjamentele enunţate. Instalaţii de acest tip, cunoscute în Europa, sunt în Italia (Verona), Elveţia (Turgi) şi în Grecia (Saloniki, 250 000 locuitori, 1966). 6.2. Instalaţii de tip Fläkt din Suedia

În localitatea Lovsta de lângă Stocholm în Suedia a fost construită o instalaţie de tip Fläkt în valoare de 3 milioane lire sterline, care prin procedeul uscat recuperează, materialele refolosibile din reziduurile menajere. Capacitatea instalaţiei (cu posibilitate de dezvoltare) este de 12,5 tone pe oră reziduuri menajere, sau 50000 tone pe an, încărcătura fiind înjumătăţită într-o instalaţie de incinerare cu capacitatea de 35 tone pe zi aflată în apropiere. Instalaţia Fläkt este bazată pe sistemul de separare cu aer uscat, folosind diferenţele de densitate a materialelor constituente (fig.20). Reziduurile menajere nesortate se aduc în saci de hârtie sau de material plastic şi se introduc cu saci cu tot în mod uniform într-un prim dezintegrator, care deschide sacii fără să fragmenteze prea mult reziduurile. Urmează un ciur cilindric rotativ, care basculează reziduurile menajere, din care separă obiectele de dimensiuni mari. Un separator cu aer în zig-zag, cu curentul de aer ascendent şi cu viteza controlată, transportată fracturile uşoare în sus în timp ce materialele grele se depun în partea inferioară. Sistemul dispune de un „cuţit cu aer”, adică aer cu viteză mare, care separă materialele uşoare de componentele grele la care tind să adere. Din sortatorul de aer, fracţiunea uşoară, care constă în principal din hârtie şi materiale plastice umede, trece în continuare printr-un ciclon, un dezintegrator secundar şi un ciur cilindric pentru separare.

43

Figura 20. Schema instalaţiei tip FLÄKT: 1 – buncăr de recepţie; 2 – transportor cu bandă; 3- măcinare primară; 4 – ciur rotaţie; 5 – transportator cu bandă; 6 – tambur de alimentare; 7 – sortator vertical cu aer; 8 – ciclon; 9 – container; 10 – ventilator; 11 – transportator cu bandă; 12 – tambur magnetic; 13 – măcinare secundară; 14 – ciur rotativ; 15 – transportator cu bandă; 16 – separator cu bandă electromagnetică. Ciururile rotative şi perforate din acest sistem sunt curăţate de depuneri prin agitare cu zale alergătoare. După aceea, reziduurile menajere trec către aşa-numitul „capăt din spate” al instalaţiei, care prelucrează constituenţii din hârtie, în vederea utilizării ca materie primă la fabricarea hârtiei. Pentru aceasta se folosesc diferite metode pentru ca hârtia să devină uscată şi sterilă. Aerul uscat folosit pentru acest tratament termic este racordat în procesul tehnologic, pentru economisirea energiei.
44

Materialele plastice sânt uscate cu ajutorul căldurii furnizată uscătorului şi pot fi separate de fibrele de hârtie într-un separator cu aer. Ele se pot utiliza ca materie primă la fabricarea materialelor plastice noi, deoarece conţin sub 30% impurităţi. Instalaţia poate separa 2/3 din conţinutul de materiale plastice din reziduurile menajere. Fracţiunea grea cade din sortatorul primar pe o bandă transportoare. Conţinutul de metale fieroase din amestec este reţinut de un transportor electromagnetic. Fracţiunea grea nemagnetică trece printr-un alt ciur cilindric, în care sunt extrase resturile alimentare, sticlă şi alte materiale necombustibile. În acelaşi timp, fracţiunea grosieră din ciurul cilindric este separată în constituenţii săi, într-un sortator cu aer orizontal. Această instalaţie de la Lovsta este amplasată în apropierea reţelei de drumuri, iar la intrare are o secţie de cântărire. Este izolată fonic, iar mirosurile sânt evitate prin depozitarea reziduurilor menajere într-un siloz. Emisiile de praf sânt reduse prin folosirea litrelor cu saci. 0 6.3. Procedeul mecanic „TRISOC" Acest procedeu a fost realizat pe baza cercetărilor efectuate de trei societăţi: Biroul Minelor din S.U.A. SOCEA din Franţa, ADARO din Spania şi este un procedeu mecanic complet, fiind prevăzut şi cu prepararea de compost pentru agricultură. Complexul întregii staţii cuprinde patru linii .tehnologice de. prelucrare a reziduurilor menajere care funcţionează simultani şi anume: linia Trisoc, linia Combusoc, linia de compostare şi linia de incinerare (fig.21). Linia Trisoc este situată în amonte de linia de compostare şi are o capacitate de 12 tone de reziduuri pe oră. Aici se execută operaţiile de separare a elementelor uşoare: hârtie, carton, materiale plastice, cârpe etc., de fierul vechi, diferitele minerale, substanţe fermentabile, resturile de piele, textile grele, lemn, cauciuc etc.; pe de altă parte se realizează şi separarea hârtiei de materialele plastice.

45

Linia de separare şi de recuperare a materialelor refolosibile cuprinde: un dispozitiv de tăiere (tocătorul) cu un randament de 12 t pe oră şi cu o putere de 100 CP, având 2 rotoare prevăzute fiecare cu 8 şiruri de tije semirigide, care strivesc (toacă) reziduurile menajere; o hotă de aspiraţie cu diametrul Ø 500 mm care antrenează fracţiunile uşoare de la banda de extracţie; două cicloane de separare, pentru fracţiunile uşoare pe de o parte, iar pe de altă parte pentru peliculele de material plastic; un filtru decantor de praf pentru reţinerea particulelor antrenante de fracţiunile uşoare; un ventilator centrifugal de aspiraţie de 60 CP care asigură depresiunea necesară aspirării fracţiunii uşoare; un astfel de sistem permite reîntoarcerea în partea superioară a ciclonului a cca. 80°/o din hârtia şi cartoanele conţinute în reziduurile menajere, plasticul în folii şi textilele; un tambur destrămător care preia fracţia uşoară umezită şi o destramă cu dinţii unui arbore interior, care se roteşte cu peste 100 rot/min; prin destrămare, hârtia fărâmiţată iese prin găurile tamburului în timp ce plasticul şi textilele care nu se destramă nici umezite îşi continuă drumul şi se separă la capătul tamburului; benzi transportoare şi separatoare electromagnetice pentru separarea fierului. Linia Combusoc. Această linie este derivată din linia Trisoc si utilizează următoarele elemente: dispozitivul de tăiere de 12 t/h, hota de aspiraţie, ciclonii de separare a fracţiunilor uşoare şi tamburul epurator pentru diverse impurităţi. La ieşirea din tamburul epurator, fracţiunea uşoară (hârtie + materiale plastice) este tratată într-un dispozitiv cu cuţite, care produce combustibilul sub formă de fulgi numit ,,Combusoc".
46

Figura 21. Liniile de recuperare – TRICOC şi COMBUSOC: 1 – pâlnie de alimentare cu reziduuri; 2 – bandă vibratoare; 3 – bandă transportoare pentru alimentarea morii; 4 – moară; 5 – bandă transportoare; 6 – bandă de alimentare a cilindrului; 7 – cilindru de hârtie şi ventilator; 8 – sac pentru hârtie; 9 – împingător; 10 – ciur (tromel) de separare; 11 – bandă sub tromelul de separare; 12 – bandă transportatoare; 13 – tromel de măcinare; 14 – bandă sub tromel pentru recuperarea hârtiilor; 15 – bazin de recuperare a hârtiilor; 16 – bandă sortatoare a tromeului de măcinare; 17 – bandă pentru reciclare; 18 – ciclon plastic şi ventilator; 19 – sac pentru plastic; 20 – presă pentru plastic şi sortaj; 21 – pâlnie de alimentare a morii; 22 – preparator de pastă de hârtie: 23 – bandă de alimentare a presei.
47

Pentru a răspunde diferitelor cerinţe de comercializare, ca transportul pe distanţe mari şi stocarea unor cantităţi mari, produsul combusoc ,,fulgi" poate fi filtrat, dând naştere astfel produsului Combusoc ,,granule". Caracteristicile generale ale combustibilului Combusoc sunt următoarele : Combusoc ,,fulgi": densitate aparentă 0,1—0,15, putând ajunge la 0,30 prin compactere, granulometria 0,5—3 cm; Combusoc granule: beţişoare cilindrice cu diametrul de 10 mm si lungimea de 10—50 mm; densitatea în vrac — 0,60. Puterea calorică a produsului Combusoc este cuprinsă între 4000 şi 5000 kcal/kg, ceea ce-1 situează în rândul combustibililor acceptabili. • Linia de compostare. După ce echipamentele Trisoc au eliminat cca. 20—25% din produse în scopul recuperării lor, linia de compostare tratează 50 t de produse practic condiţionate pentru realizarea unui compost excelent, întrucât este lipsit de materialele plastice şi cârpele uşoare, dăunătoare compostului. Echipamentul de la compostare este alcătuit din: o pâlnie cu jgheab de scurgere, care primeşte reziduurile menajere după ce au trecut prin linia Trisoc sau provenind direct din rampa de evacuare a reziduurilor orăşeneşti; un cilindru biologic rotativ, cu diametrul de 3,5 m şi lungimea de 24 m în care se produc sfâşierea şi fermentarea reziduurilor menajere şi în care acestea staţionează timp de 2—4 zile; un tambur — grătar la extremitatea cilindrului, pentru, separarea compostului de corpurile nedorite (respinse); un dispozitiv de separare balistică, care extrage corpurile rele (cioburi de sticlă, capsule etc.), care mai sânt conţinute în compost; un dispozitiv de măcinare pentru afânare, cu o putere de 60 CP ce condiţionează mărimea granulelor din compost; diferite benzi transportoare.
48

• Linia de incinerare, cu o capacitate de 4,5 t/h, cu un dublu rol: incinerarea reziduurilor menajere netratate de linia de compostare (sau ca „auxiliar" al acestora); distrugerea substanţelor evacuate de Trisoc şi de la linia de compostare. Această linie de incinerare are două părţi esenţiale: incinerarea propriu-zisă, cuprinzând: o pâlnie cu jgheab de scurgere, care primeşte reziduurile menajere şi substanţele „refuzate" de Trisoc şi de compostare, un cuptor cu grătar mobil de tipul Alberti—Fonsar, un dispozitiv de extracţie cu baie de apă, pentru extinderea şi extragerea zgurii şi a fierului vechi, diferite benzi transportoare; desprăfuirea gazelor, care împiedică poluarea mediului înconjurător şi care cuprinde: un turn de condiţionarea fumului, un filtru electric care epurează gazele sub 0,250 g/m adaos la 7% CO2, un coş de fum înălţimea de 29 metri. 6.4. Procedeul CECHINI Procedeul Cechini din Italia este unul din procedeele cele mai complete ce se utilizează la scară industrială în cadrul uzinelor de reciclare a reziduurilor menajere din Roma. Procedeul este conceput pentru recuperarea totală a reziduurilor menajere. Aşa după cum rezultă din figura 22 prin acest procedeu se poate obţine: — recuperarea metalelor fieroase; — recuperarea hârtiei şi cartoanelor; — prepararea de hrană pentru animale; — obţinerea compostului pentru agricultură; — recuperarea energiei termice prin incinerare. Rezultă deci că instalaţia de tip Cechini permite o valorificare completă a reziduurilor menajere (fig. 22). Trierea automată a reziduurilor este realizată printr-o succesiune de site (ciururi) rotative, unde sânt introduse fără o măcinare prealabilă.
49

Figura 22. Diagrama tehnologică a procedeului Cechini. O primă sortare grosieră reţine elemente cu o dimensiune până la 80 mm denumite „semi-groase" şi care conţin o importantă cantitate de hârtie şi plastic. Aceste, semigrosiere sunt deferizate cu ajutorul unor electromagneţi şi trecute prin separatoare pneumatice rotative, care asigură foliile, restul fiind dirijat spre incinerator. Produsele de dimensiuni inferioare sub 80 mm , care au trecut la traversarea celui de-al doilea ciur, sunt ciuruite din nou, iar elementele fine (inferioare dimensiunii de 20 mm) sunt dirijate spre compostare, aşa că fracţiile superioare constituie materialul de bază pentru fabricarea unui aliment pentru animale. Linia de tratare a hârtiilor este prevăzută cu un dispozitiv special de reducere a maselor plastice, pentru ca acestea să poată fi eliminate prin cernere. Eliminarea plasticelor restante şi altor materiale nedorite se face în faza umedă printr-un hidropulber elastic folosit în tehnica fabricării hârtiei.
50

Hârtia şi cartonul separate sunt balotate şi apoi transformate în pastă cu ajutorul unor utilaje speciale. Fibra rezultată este purificată, îngroşpată, omogenizată şi din nou îngroşată, până la un conţinut de 40% parte uscată. Produsul final este livrat la fabricile de hârtie, unde este transformat în acelaşi mod ca şi alte tipuri de hârtie recuperată. Resturile alimentare, fructele, vegetalele etc. sunt separate, spălate şi sterilizate în autoclave, conform regulilor sanitare. Produsul sterilizat şi omogenizat este uscat, purificat, măcinat şi ambalat. Acest produs final are o valoare nutritiva foarte mare, fiind utilizat pentru hrana animalelor, în principal a vitelor. Materialele fieroase separate sânt deţinute şi curăţate într-un cuptor rotativ pentru a fi eliminate etichetele şi alte resturi din metal. După aceea se presează în baloturi de 150 kg şi se trimit la oţelării. 6.5. Instalaţia prototip din Bucureşti — Militari Începând din anul 1986, în incinta staţiei de incinerare a reziduurilor menajere din Bucureşti-Militari, s-a trecut la realizarea unei instalaţii prototip care, fie în paralel, fie în completarea staţiei de incinerare, asigură valorificarea complexă a reziduurilor menajere (fig.23,24). Ca şi la staţia de incinerare, cercetarea, proiectarea si execuţia sunt realizări proprii româneşti, care ţin cont de caracteristicile reziduurilor menajere existente. Cunoscându-se că ponderea materiilor organice din reziduurile menajere indigene este mare (50—60%), iniţial s-a considerat necesar a se construi o instalaţie de compostare a acestora care să lucreze în paralel cu staţia de incinerare. Între timp, s-au studiat şi analizat şi alte posibilităţi, astfel că în cadrul acestui complex se preconizează realizarea următoarelor tehnologii şi linii de valorificare: — selecţionarea materialelor fieroase şi neferoase;

51

Figura 23. Schema staţiei pilot de valorificare a reziduurilor menajere Bucureşti – Militari: 1 – transportor cu raclezi; 2 – transportor cu bandă; 3 – transportor orizontal; 4 – separator electromagnetic; 5 – ciur vibrator; 6 – transportor; 7 – aeroseparator; 8 – separator pentru metalele neferoase; 9 – transportor; 10 – incinerator; 11 – moară; 12 – presă; 13 – omogenizator; 14 – transportor; 15 – turn de fermentare; 16 – depozit compost; 17 – presă de balotat fier. — extragerea hârtiei şi a foliilor din plastic; —- compostarea materiilor organice; — incinerarea refuzurilor. Obiectele componente ale staţiei pilot de cercetare sunt în principal următoarele: — buncăr de primire şi recepţie a reziduurilor menajere; — extractor cu bandă cu plăci metalice; — transportori orizontali; — separatori electromagnetici pentru fier; — separator electric pentru metale nefieroase; — ciur vibrator pentru separarea fracţiilor pe dimensiuni; — bandă elatoare de cauciuc; — aeroseparatori verticali pentru separarea maculaturii şi foliilor de plastic; — transportori înclinaţi pentru refuzuri; — transportori înclinaţi pentru materiale organice supuse compostării;
52

— turn de fermentare compost; — moară pentru măcinarea materialului compostabil; — linie de sortare compost compusă din ciur vibrator, moară separator electromagnetic.

Figura 24. Schema generală de funcţionare a unei instalaţii de valorificare complexă a reziduurilor menajere. Staţia pilot este un „modul” care a fost dimensionat pentru a trata o cantitate de 5 t/oră reziduri menajere ceea ce corespunde unei localităţi cu cca. 50000 locuitori. 7. GESTIONAREA DEŞEURILOR DE LA INDUSRIA VINICOLĂ Vinificaţia este un domeniu de activitate economica cu tradiţii bogate în Republica Moldova şi ocupă un loc de frunte în industria alimentara a republicii. Vinurile moldoveneşti sunt recunoscute drept unele dintre cele mai bune din lume.
53

Pe teritoriul tării noastre sunt situate peste 150 de întreprinderi de prelucrare primara şi secundară a producţiei vinicole, amplasate preponderent în mediul rural din centrul şi sudul republicii. Unele din acestea au fost construite în prima jumătate a secolului al XX-lea, deşi această ramura a economiei naţionale are tradiţii de veacuri. In categoria întreprinderilor de producere a vinului sunt incluse fabricile de prelucrare primară a vinului (fig.25), de producere a vinurilor spumante, a coniacului, de producere a mustului şi întreprinderile care se ocupă de cupajare şi decuvaj . Tehnologia vinului este un proces tehnologic foarte fin, dar şi costisitor, deoarece numai 70% de materie primă este folosită pentru producerea vinului. Restul 30% sunt pierdute definitiv şi volumul total al acestor pierderi sub forma de deşeuri este de cca. 200 mii tone/an. Anume deşeurile vinificaţiei cauzează probleme ecologice, deoarece neutralizarea şi utilizarea deşeurilor fermentative amestecate cu compuşi de cianuri cu metale grele (fier,cupru,etc.) care se formează la prelucrarea vinului brut cu hexacianofieratul de potasiu, prezintă un pericol evident pentru mediu şi sănătatea populaţiei.Realizările tehnico-ştiinţifice curente permit propunerea unor mijloace de utilizare a deşeurilor cu un avantaj economic considerabil, uneori acesta fiind mai mare dacit cel obţinut în urma producerii vinului. Deşeurile principale ale procesului de vinificaţie sunt: - ciorchinii; - tescovina: - drojdiile; - precipitatele de bentonite si cleiuri; - precipitatele albastrului de Berlin; - precipitatele alcoolizate; - precipitatele producerii mustului; - tartratul; - borhotul de drojdie; - borhotul de coniac.

54

Figura 25. Schema procesului tehnologic de prelucrare primară a vinurilor: 1 – descărcarea strugurilor; 2 – zdrobirea şi desciorchinarea; 3 – descărcarea ciorchinilor; 4 – fermentarea mustului; 5 – tescovina; 6 – sită; 7 – presarea tescovinei; 8 – mărunţirea; 9 – separarea; 10 – descărcarea tescovinei; 11 – depozitarea vinului; 12 – finisarea şi răcirea vinului; 13 – cupajarea; 14 - depozit pentru precipitat; 15 – materie primă patru distilare; 16 – filtrarea sub presiune; 17 – spălarea sticlelor de îmbuteliat; 18 – decuvajul; 19 – secţia distilare; 20 – coloană de epurare; 21 – borhot; 22 – alcool; 23 – tartru. Ciorchinii sunt bogaţi în substanţe minerale (până la 2,4%),si compuşi ai azotului (până la 2 %), de aceea ei se întrebuinţează ca amendament in agricultura . Tescovina de struguri se obţine după presarea boabelor, precum şi după tescuirea boştinei fermentate. Acestea prezintă deşeuri compacte,
55

formate din coajă, seminţe, urme de lichide (must, lichid), iar uneori şi din ciorchini. In tescovina uscată sunt 40-65% de seminţe ce conţin 12-22 % de uleiuri. Separarea lor de tescovină poate fi efectuată la o instalaţie speciala de serie OBC-2,cu o productivitate de 2 tone /oră (fig. 26).

Figura 26. Separatorul de seminţe de struguri OBC – 2: I – fărâmiţător de bulgări; II,III – cutiile sitelor; IV – ventilator. După separarea seminţelor de tescovină proaspăta, acestea trebuie să fie uscate imediat, în caz contrar, fiind umede, vor putrezi. Figura 27 reprezintă Schema instalaţiei de uscat cu tambur ce asigura procesul de uscare prin metoda de contact într-un curent de gaze fierbinţi (600-1000 ºC). La sfârşitul procesului de uscare, gazele utilizate au temperatura de 90-100ºC. Aceasta exclude probabilitatea de oxidare şi conservează calităţile nutritive ale seminţelor.
56

Figura 27. Schema procesului tehnologic de uscare a tescovinei (1-4), de separare a seminţelor de struguri (5-8) şi obţinere a făinii furajere (9-15). Pentru obţinerea uleiului de calitate înaltă se folosesc seminţe proaspete, bine păstrate, din tescovină nefermentata. Seminţele uscate şi apoi mărunţite sunt supuse presării triple la prese hidraulice sau cu şnec. La prelucrarea seminţelor prin presare din 1 tonă se obţin 110 kg ulei. Uleiul de struguri, obţinut prin presare poate fi folosit la obţinerea uleiului fiert în industria de producere a lacurilor, vopselelor, în industria farmaceutică şi cosmetică. Acest ulei este utilizat şi la prepararea conservelor şi în producerea margarinului (Italia, Franţa). Uleiul de struguri de înaltă calitate, obţinut din seminţe proaspete prin presare, se vinde în Franţa ca ulei dietetic. 7.1 Tehnologii de valorificare a deşeurilor de la întreprinderile vinicole Tehnologia de obţinere a cărbunelui activ din seminţele de struguri, care poate fi folosit cu scopuri medicinale, a fost elaborată graţie cercetărilor doc. T. Lupaşcu de la Institutul de Chimie al A.S.M.
57

Tehnologia de obţinere a cărbunelui activ include fărâmiţarea şrotului până la fracţiuni de 3-5 mm, apoi este adus la umiditatea de 10-20% si prăjit în pirolizor la o temperatură de 450-500 ºC într-o atmosferă reducătoare, după aceea prelucrarea continuă în activator la temperatura de 800-900 ºC. Din activator cărbunele activ fierbinte este transportat în refrigerent, unde este răcit şi transportat în buncărul de împachetare (fig.28).

Figura 28. Schema instalaţiei pentru obţinerea cărbunelui activ din seminţe de struguri: 1 – buncăr; 2 – alimentator cu şnec; 3 – pirolizor; 4 – dozator; 5 – supraîncălzitor cu abur; 6 – activator; 7 – refrigerent; 8 – scruber; 9 – ajutaj de postcombustie; 10 – încălzitor electric.

58

Făina furajera se prepară după separarea seminţelor de struguri din tescovina. Resturile ce rămân după separarea seminţelor sunt uscate şi apoi măcinate până la obţinerea fainii de nutreţ.

Figura 29. Schema granulatorului de făină furajeră: 1 – buncăr; 2 – dozator cu şnec; 3 – amestecător; 4 – presă; 5 – coloană de răcire; 6 – ventilator; 7 – ciclon. Compoziţia chimica a acestui nutreţ valoros se caracterizează prin următorii indici (în %, recalculată în substanţă uscată): proteina brută - 10,65%; proteina coagulată - 1,58; celuloză - 18,66; lipide - 4,47; substanţe exlactive ce nu conţin azot - 59,88; calciu - 1,06; potasiu - 1,29; fosfor - 0,22; cenuşă - 5,89.
59

Drojdiile care rămân după filtrarea borhotului, pot fi de asemenea utilizate ca nutreţ pentru vite atât în forma uscată, cât şi în formă umedă. In prezent însă drojdiile de vin sunt cedate persoanelor particulare sau altor întreprinderi fără oarecare câştig pentru producătorii de vin. 7.2. Prelucrarea deşeurilor ce conţin compuşi ai acidului tartric Compuşii acidului tartric sunt cele mai importante substanţe, extrase din deşeurile vinificaţiei, care se utilizează pe larg în industria alimentară, farmaceutică, electrotehnică etc. Acidul tartric este un acid din grupa acizilor graşi. El reprezintă un dioxid dibazic cu formula C4H6O6. Procesul de obţinere a acidului tartric ca produs preţios include două etape: 1 – separarea tartraţilor sub formă de tartrat de var la etapa iniţială, care se efectuează în condiţiile întreprinderilor de vinificaţie ; 2 – obţinerea si epurarea acidului tartric, procese efectuate la întreprinderi specializate. În practica de vinificaţie există mai multe metode de separare şi epurare a tartraţilor, în dependenţă de tipul deşeurilor ce conţin compuşi tartrici (boştina dulce, sedimentul de drojdie, tartratul de potasiu, borhotul de coniac). După cum demonstrează schema din figura 30 exista trei metode de separare a tartraţilor sub forma tartratului de var din boştina dulce: metoda în flux, metoda neîntreruptă şi metoda de decantare. La neutralizarea zemii de difuziune prin metoda de decantare sunt respectate aceleaşi cerinţe ca şi la metoda cu flux neîntrerupt. După neutralizare, tartratul de var este limpezit timp de 4-5 ore. După ce soluţia s-a limpezit şi lichidul este decantat, asupra sedimentului de tartrat de var se toarnă o noua porţie de zeama de difuziune, destinată pentru neutralizare. Acest proces se repetă de 2 – 3 ori.
60

Lichidul rămas, ce conţine zahar, după decantare este îndepărtat la fermentare cu distilarea ulterioara a alcoolului.

Figura 30. Schema clasificării principalelor tipuri de deşeuri cu compuşi ce conţin tartraţi şi metodele de epurare a acestora. Pentru obţinerea tartratului de var din sedimentele de drojdie cea mai raţionala metodă este folosirea borhotului rămas în urma distilării sedimentelor de drojdie. Compuşii tartrici pot fi dizolvaţi şi cu ajutorul acizilor minerali sau a sodei. Tratarea cu acizi minerali este mai ieftina şi are un randament mai mare de obţinere a tartratului de var, pe când cea cu sodă din punct de vedere tehnologic este mai simplă, necesită o calificare mai joasa şi este mai puţin periculoasă (fig. 31). Tehnologia de extracţie a acidului tartric, bazata pe schimbul de ioni (fig.32), din materia primă cu un conţinut mic de acizi tartrici, este una dintre cele mai bune. La baza tehnologiei date se află soluţia de acid tartric pe anionit sub formă de hidroxil, care se separă uşor de acizii prezenţi sub formă liberă. Acidul tartric de pe anionit este desorbit prin prelucrarea lui cu soluţie de acid clorhidric; în continuare, fiind prelucrat cu lapte de var, este precipitat sub formă de tartrat de calciu.
61

Figura 31. Schema tehnologică de obţinere şi epurare a acidului tartric: 1,8 – reactoare; 2 – filtru Nitsche; 3,5,10 – aparate de evaporare; 4 – decantor; 5,11 – cristalizatoare; 7 – centrifugă; 12 – pompă.
62

Figura 32. Schema staţiei schimbătoare de ioni pentru separarea acidului tartric din borhotul de coniac: 1 – filtre de cationit; 2 – filtre de anionit; 3 – rezervor; 4 – rezervor cu acid clorhidric; 5 – dozator; 6 – reactor 7,8 – rezervor cu alcaliu de sodiu; 9 – rezervor intermediar; 10 – hidroclon; 11 – colector de tartrat de var; 12 – uscarea tartratului de var; 13 – pompă. 7.3 Neutralizarea sedimentelor ce conţin cianoferaţi Excesul de metale în vin influenţează caracteristicile organoleptice, totodată fierul este cauza unui gust metalic şi tulburării vinului, cuprul dă gust amar, zincul dă un gust foarte neplăcut. Cantitatea înaltă de compuşi ai fierului în vin este rezultatul dizolvării chimice a suprafeţelor neprotejate la întreprinderile de prelucrare primara şi păstrare a vinului, care sunt confecţionate cu utilizarea oţelurilor slab aliate. Conţinutul maximal de fier în vinul pentru comercializare nu trebuie sa fie mai mare de 3-5 mg/l în vinurile albe şi 7-8 mg/l în vinurile roşii de calitate superioară, deşi normele sanitare permit conţinutul lui până la 15 mg/l.
63

Totodată, cantitatea reala a fierului la întreprinderile vinicole poate atinge valori de 20-30 mg/l sau mai mari, iar a cuprului de 2,5-5 mg/l. Înlăturarea excesului de compuşi ai metalelor grele se poate efectua prin două metode: metoda de absorbţie şi metoda chimicoreagentă. Tehnologia de absorbţie este de perspectivă, deşi din cauza unui sir de factori nu a căpătat o dezvoltare suficientă . Institutul de Viticultură şi Vinificaţie a propus pentru utilizare în aceste scopuri a bentonilului, activat prin prelucrare cu soluţie de acid clorhidric. Utilizarea demetalizarii prin metoda absorbţiei a vinurilor brute exclude necesitatea utilizării hexacianofieratului şi înlătură problema formarii deşeurilor greu utilizabile . Metoda chimico-reagentă de demetalizare a vinurilor brute se bazează pe utilizarea hexacianofieratului de potasiu si este legată de formarea sedimentului albastru de Berlin. K4[Fe(CN)6] + 4Fe3+ → Fe4[Fe(CN)6]3 + 4K1+ Conform acestei ecuaţii, la sedimentarea 1 mg de ioni de Fe3+ se formează 3,8 mg de albastru de Berlin. Doza de hexacianofierat de potasiu utilizat trebuie sa asigure sedimentarea fierului în proporţie de 90%. La sedimentarea fierului cu o concentraţie de 40 mg/l şi mai mare prelucrarea se face în două sau mai multe etape. Cantitatea totală a sedimentului format ajunge până la 4% din volumul vinului prelucrat sau la fiecare 1000 decalitri de vin se obţin ≈40 decalitri de sedimente. Anual la întreprinderile de vinificaţie din Republica Moldova se acumulează de la 500 până la 1500 tone de sediment ce conţine albastru de Berlin în cantitate de până la 9%. Deoarece până în prezent nu a fost găsită o metodă raţională de neutralizare a sedimentelor ce conţin cianofieraţi, unica soluţie este de a modifica tehnologia tradiţională din viticultură şi vinificaţie, de a evita utilizarea oţelurilor slab aliate şi a trece la utilizarea utilajelor din aliaje inoxidabile, de a micşora sau a evita utilizarea sulfatului de cupru şi a compuşilor de arsen.
64

Bibliografie 1. Bularda Gh., Bularda D., Catrinescu T. Reziduuri menajere, stradale şi industriale. Bucureşti. Editura Tehnica: 1992. 2. Bold O. V., Mărăcineanu. Managementul deşeurilor solide urbane . Bucureşti Editura Tehnica: 2003. 3. Calitatea mediului (Culegeri de acte normative). Chişinău, Cartier, SRL: 1999. 4. Clasificatorul Statistic al deşeurilor al Republicii Moldova. Chişinău: 1997. 5. Ghid ecologic. Chişinău Editura „Continental Grup”: 2004. 6. Duca Gh., Covaliova O., Covaliov V., Jaloncovschi A. Auditul ecologic. Chişinău, Şearec-Com. SRL: 2001. 7. Feher Gyula. Evacuarea şi valorificarea reziduurilor menajere. Bucureşti. Editura Tehnică: 1982. 8. Friptuleac Gh. Alexa L., Băbălău V. Ingineria mediului. Chişinău. Editura „Ştiinţa”: 1998. 9. Ionescu C.S. Depozite de deşeuri. Elemente de proiectare a sistemului de etanşare-drenaj. Bucureşti. Editura H.G.A.:2000; 10. Păunescu I., Atudorei A. Gestionarea deşeurilor urbane. Bucureşti. Editura Tehnica: 2002 11. Programul Naţional de valorificare a deşeurilor de producţie şi menajere. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.78-80 din 8 iulie: 2000.

65

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful