TEMPERAMENTUL

Reprezinta aspectul/ subsistemul dinamico-energetic al personalitatii. Temperamentul se defineste prin: a) nivelul energetic al actiunii, adica prin modul de acumulare si de descarcare al energiei in activitatile desfasurate de subiect, practice si/sau intelectuale (energic, exploziv, rezistent, expansiv – lispsit de energie, oboseste usor etc). b) dinamica actiunii, adica ritmul, tempoul desfasurarii activitatilor (rapid-lent) ; c) ritmul si viteza reactiilor si a trairilor afective, exprimate prin modificarile accelerate sau incetinite, precum si prin regularitatea acestora ; d) impulsivitatea, adica modalitatea de raspuns la anumite solicitari (brusc, sacadat, domol, lent) ; e) adancimea si taria proceselor psihice, indeosebi a celor senzoriale si afective, ecoul si rezonanta lor in interioritatea persoanei ; f) capacitatea de adaptare la situatii noi (usoara/ dificila) ; g) expresivitatea, manifestata in intonatia vorbirii, debitul si viteza limbajului, expresiile emotionale, in miscarile si actiunile voluntare. Tipurile temperamentale clasice Datele stiintifice, precum si experienta cotidiana, dovedesc ca in orice activitate sau manifestare a omului pe lanag atitudini, motivatie, interese, trasaturi de caracter etc, sunt implicate, de regula, si particularitati dinamice a personalitatii (care tin de ritm, tempou, energie). O buna parte din cazurile de inadaptare scolara sau profesionala se explica si prin lipsa de concordanta intre particularitatile energetico-dinamice si natura activitatii pe care persoana urmeaza sa o efectueze. Rezultatele slabe ale unor persoane se datoresc nu atat slabelor capacitati aptitudinale, cat blocajelor sau starilor de supraexcitatie determinate, in special, de trasaturile energetico-dinamice. In alte situatii trasaturile temperamentale pot favoriza obtinerea de succese. In domeniul educational nu numai trsaturile temperamentale ale elevilor trebuie sa intre in atentie, ci si cele ale personalului didactic, deoarece felul in care profesorul reactioneaza afectiv in diferite situatii, nu poate fi considerat nici pe departe un factor neglijabil. Trasaturile energetico-dinamice-afective ale profesorului pot influenta climatul psiho-social din clasa si scoala care este un important factor de eficienta si randament scolar. De aceea manifestarile comportamentale ale profesorilor trebuie sa constituie obiectul unui autocontrol si autoreglari constiente. Tipurile temperamntale clasice au fost descrise inca din antichitate de catre medicul grec Hypocrate care, pe baza observarii si inregistrarii faptelor de conduita intalnite in viata cotidiana clasifica oamenii in patru tipuri temperamentale : sangvinic, coleric, flegmatic, melancolic. Aceasta clasificare este valabila si astazi, exceptie facand explicatia pe care Hypocrate o ofera cu privire la determinarea temperamentelor si care este nevalida, nestiintifica. Temperamentul coleric : reactivitate motorie accentuata, energic, neretinut, tendinta spre impulsivitate, nestapanire de sine, agitatie, uneori chiar agresivitate, violenta, procesele afective sunt intense, cu o expresivitate manifesta, prezinta explozii emotionale, neechilibrat (instabil) emotional, fire deschisa, extraversiune, grad crescut de

sociabilitate, comunicativitate, alternanta intre activism impetuos si perioade de delasare in activitate, intr-o sarcina isi etaleaza rapid posibilitatile de actiune, tempo rapid in activitate, incapabil sa desfasoare activitati de migala, suporta greu situatiile de asteptare, placerea de a opune rezistenta ; tendinta spre dominare in grup, inclinatie spre stari de alarma si exagerare etc. Temperamentul sangvinic : reactivitate motorie accentuata, activism crescut, tempou rapid in activitate, emotiile sunt intense, dar sentimentele superficiale, dispozitie stenica, abundenta expresiei verbale, resimte nevoia de variatie in decor si in activitate, adaptabilitate crescuta la situatii noi, angajare usoara in activitate cu etalarea rapida a posibilitatilor de lucru, capacitate de efort indelungata, isi mentine rezistenta si echilibru psihic in situatii dificile, suporta fara crize insuccesele, fire deschisa, extraversiune, grad crescut de sociabilitate, echilibru (stabilitate) emotional. Temperamentul flegmatic : aspect de calm, tempou lent in activitate, echilibru emotional, sentimente durabile, reactivitate emotionala redusa, tablou comportamental sarac in manifestari, lentioare in miscari si limbaj, rabdare, toleranta, inclinatie spre rutina si stereotipie, fire inchisa, introversiune, grad mai scazut de sociabilitate, adaptabilitate mai dificila la situatii noi, refuzul schimbarilor, capacitate de munca indelungata si tenace, capabil de activitati de migala, cugetat in tot ceea ce face. Temperamentul melancolic : hiporeactiv pe plan motor, capacitate de lucru redusa in conditii de suprasolicitare si stres, randament progresiv in activitate, sensibilitate ridicata, puternic afectat de insuccese, adaptare mai dificila la situatii noi, procesele afective au adanci rezonante, sentimentele sunt durabile, fire inchisa, introversiune, epuizare mai rapida in activitate cu instalarea mai rapida a oboselii, neechilibrat emotional, stabilitate in relatiile interopersonale. Tipurile de activitate nervoasa superioara generale si specific umane I.P. Pavlov a oferit fundamentul experimental neurofiziologic necesar intelegerii temperamentului. El demonstreaza experimental ca la baza activitatii nervoase a oamenilor si animalelor se afla doua procese nervoase : excitatia si inhibitia. In comportament, excitatiei ii corespunde impulsul spre actiune, iar inhibitiei (procesul contrar de franare, amanare sau suspendare, anulare a acesteia) incetarea sau inhibarea unei actiuni sau reactii. Excitatia si inhibitia se caraterizeaza prin trei insusiri : intensitate, echilibru si mobilitate. Intensitatea (forta) se refera la taria cu care cele doua procese apare si se manifesta in sistemul nervos. Din acest punct de vedere, procesele nervoase de excitatie si inhibitie pot fi puternice (intense) si slabe. Echilibrul se refera la raportul de intensitate/forta dintre excitatie si inhibitie, la balanta dintre ele. Din punct de vedere al echilibrului, deosebim procese nervoase de excitatie si inhibitie echilibrate si neechilibrate. Mobilitatea consta in rapiditatea cu care excitatia cedeaza locul inhibitiei si invers, cele doua procese nervoase inlocuindu-se reciproc. Din acest punct de vedere, avem procese nervoase mobile si inerte. Prin combinarea celor trei insusiri (intensitatea, echilibrul si mobilitatea), I.P.Pavlov stabileste patru tipuri de activitate nervoasa superioara (A.N.S.) carora le corespund cele patru tipuri de temperamente clasice, si anume : 1. Tipul puternic, echilibrat, mobil ->temperamentul sangvinic ;

2. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil ->temperamentul coleric ; 3. Tipul puternic, echilibrat, lent ->temperamentul flegmatic ; 4. Tipul slab -> temperamentul melancolic. I.P.Pavlov ofera astfel un fundament neurofiziologic teoriei temperamentelor, aratand ca la baza fiecarui tip de temperament sta un anumit tip de A.N.S. (tip de sistem nervos). Intre temperament si tipul de activitate nervoasa superioara nu exista o relatie de identitate, ci doar una de corespondenta (o relatie, o legatura), temperamentul fiind o notiune psihologica, in timp ce tipul de A.N.S. reprezinta o notiune fiziologica. Temperamentul reprezinta modul de exprimare, de manifestare, de exteriorizare a tipului de activitate nervoasa superioara in planul conduitei, el exprimand baza materiala a comportamentului si personalitatii. Trebuie facuta distinctia intre echilibru (nonechilibru) temperamental si cel emotional. Primul se refera la raportul dintre excitatie si inhibitie, al doilea la procesele emotionale. De asemenea, se pune intrebarea, daca ‘slabiciunea’ proceselor nervoase de excitatie si inhibitie este o proprietate pur negativa. Slabiciunea proceselor nervoase se manifesta in plan comportamental printr-un nivel scazut al capacitatii de munca si efort, faptul explicabil prin reactivitatea deosebita a celulei nervoase. Privita in acest fel slabiciunea proceselor nervoase nu mai apare ca o insusire pur negativa, ci imbraca si un anumit continut pozitiv. Chiar daca din punct de vedere biologic si medical melancolicul pare a fi mai ‘vulnerabil’ decat sangvinicul, din punct de vedere psihologic si pedagogic ele trebuie privite ca apartinand altui tip temperamental si nu unui alt nivel de perfectionare. Practica ne arata ca in randul elevilor si studentilor care obtin rezultate stralucite la invatatura se gasesc destui cu temperament melancolic. De altfel, in istoria culturii intalnim multe celebritati care au avut un temperament melancolic. Concluzia care se impune este aceea ca valaoarea omului nu depinde de temperament, ci de alte subsisteme ale persoanlitatii si, in primul rand, de subsistemul relational-valoric, adica de caracter.Energia globala specifica sandvinicului nu implica neaparat capacitati, inteligenta, aptitudini, perseverenta si forta vointei, la fel cum nivelul redus de energie caracteristic melancolicului nu inseamna lipsa acestor calitati. Nimeni nu este bun sau rau, harnic sau lenes, capabil sau incapabil, creator sau necreator prin temperamentul sau. Din punct de vedere psihologic, notiunea de temperament este neutra sub aspect valoric, adica aptitudinal-performantial, intelectual, moral, estetic etc. Asadar, in psihologie se considera ca nu exista temperamente bune sau rele, superioare sau inferioare, pozitive sau negative, fiecare din ele prezentand atat trasaturi pozitive, cat si risul unor insusiri negative. Cercetarile psihologice arata ca particularitatile tipului de sistem nervos nu determina zestrea aptitudinala a persoanei, inteligenta sa, trasaturile sale morale. Talente ca si prestatii inalt creative, trasaturi caracteriale psihomorale deiferite, pozitive ca si negative, niveluri de inteligenta crescute pot fi intalnite la oricare dintre cele patru temperamente. Trasaturile fundamentale nu coreleaza semnificativ cu trasaturile orientativmotivationale, aptitudinale, intelectuale sau caracteriale. Temperamentul este mai degraba o carateristica formala, un cadru, in care sau pe care se pot cladi, prin educatie, variate continuturi psihologice. De exemplu, o persoana care are un temperament sangvinic poate deveni o valoare sau un raufacator. Aceasta depinde de sensul, de directia pe care educatia o da persoanei respective, de ceea ce se achizitioneaza in timpul vietii,

pe aceasta structura ereditara a temperamentului. Totusi, temperamentul isi pune pecetea asupra conduitei, in special asupra modului in care diverse continuturi sunt realizate. Altruismul, generozitatea, de exemplu, nu sunt trasaturi temperamentale, dar modul cum fiecare dobandeste si le exprima in comportamentul sau depinde de temperament. In consecinta, subsistemul dinamico-energetic, adica temperamentul trebuie considerat ca tinand de stilul, de forma omului de a fi si de a se comporta. Temperamentul coloreaza intr-un mod caracteristic conduita si prestatiile unui individ, dinamica lor, dar nu determina nivelul lor valoric. El reprezinta forma conduitei si persoanlitatii (felul in care actioneaza : rapid-lent, energic-hipoenergic etc,), dar nu si continutul acesteia, care este dat de caracter. Cunoasterea, influentarea si educarea temperamentelor in conditiile vietii de familie si in scoala Pentru determinarea temperamentului unei persoane trebuie sa tinem seama de situatia in care se afla persoana, situatie care poate fi familiara, cunoscuta sau inedita. De exemplu, intr-o situatie familiara un temperament melancolic poate da dovada de calm, sociabilitate, incredere in sine etc., intrucat imprejurarea data nu implica riscuri sau amenintare. Intr-o situatie noua insa, acelasi temperament se manifesta prin inchidere n sine, printr-un reflex prelungit de prudenta. Fireste, exista mecanisme de compensare invatate in cursul vietii, cum ar fi sistemul deprinderilor si al obisnuintelor, care daca sunt bine consolidate si flexibile feresc persoana de instabilitate si inadaptabilitate in diferitele imprejurari ale vietii. Totodata procesul invingerii greutatilor individul se fortifica. Asadar, pentru a identifica temperamentul predominant al unei persoane precum si elementele temperamentale colaterale acestuia, vom cauta sa-l cunoastem, observandu-i si inregistrandu-i comportamentele in situatii cat mai variate, dar mai ales in situatii cu caracter de test psihologic.De exemplu, o situatie tipica de asteptare, o situatie competitionala, o activitate care cuprinde un element imprevizibil sau cu un grad mai mare de dificultate, o manifestare de adaptare la o situatie noua, o sarcina de reprezentare a colectivului intr-o confruntare de opinii sau in fata autoritatii (director, diriginte etc), una sau mai multe situatii cu caracter social si de relationare interpersonala etc. Toate aceste situatii prezinta caracter de test psihologic si pot pune in evidenta trasaturi temperamentale specifice, indici de temperament.Este foarte importanta cunoasterea temperamentului prin observarea comportamentelor persoanei in situatii cat mai diferite sub aspectul complexitatii si dificultatii lor, asadar atat in situatii cunoscute, familiare, dar si in situatii noi, neobisnuite, cat si in situatii dificile, chiar critice. De asemenea, comportamentele persoanei in astfel de situatii trebuiesc observate o perioada lunga de timp, trebuind efectuate un numar suficient de mare de observatii, pentru a putea extrage o concluzie valabila despre apartenenta la unul sau altul dintre tipurile temperamentale. In ordinea dezvoltarii personalitatii, temperamentul ne apare ca fiind o modalitate primordiala, trasaturile de temperament fiind primele observabile la copil, atunci cand nu se poate spune nimic despre celelalte dimensiuni ale personalitatii (aptitudini, caracter etc) care inca nu s-au constituit. Tipul de A.N.S. este determinat ereditar si ramane invariabil pe parcursul vietii. Acest fapt extinde controlul genetic si asupra prin mijlocirea tipului de A.N.S. De aceea, temepramentul ramane relativ constant pe tot parcursul vietii, el modificandu-se foarte putin sub influentele factorilor educationali si de autoeducatie, a mediului social, familial, profesional etc. Prin educatie, autoeducatie, munca, activitate, invatare, efort de vointa, exercitiu, doar anumite trsaturi de

temperament pot fi modelate, influentate fara insa ca tipul temperamental predominant sa se poate schimba radical. Temperamntul fiecarei persoane este o mixtura de trasaturi, o costelatie de trasaturi in care unele sunt dominante si in functie de predominarea unora vom spune ca persoana respectiva apartine unui temperament sau altuia. In practica, tipurile temperamentale pure sunt extrem de rar intalnite. Cei mai multi oameni apartin tipurilor temperamentale mixte, intermediare. Prin urmare, nu exista nici un fel de contradictie intre tipologie si unicitate. Extraversiunea si introversiunea Dimensiune temperamentala cu doua orientari de sens opus, extraversiunea – introversiunea a fost descrisa de Carl Gustav Jung. Aceasta dimensiune, specific umana, este conditionata de existenta Eu-lui, adica a lumii interne, care cuprinde ansamblul trasaturilor afective, perceptive, imaginative, a reprezentarilor, tendintelor, aspiratiilor si preferintelor omului. Extraversiunea si introversiunea se pot manifesta atat in planul activitatii psihice interne(in gandire, activitate etc), cat si in planul comportamentului si al activitatii sociale. Prin acestea, C.G.Jung distinge la oameni doua atitudini diferite fata de viata, doua moduri de a reactiona la imprejurari, pe care el le gaseste suficient de pronuntate si de raspandite incat sa le descrie ca fiind tipice.Extraversiunea si introversiunea incep sa se manifeste de foarte timpuriu la copii, unii considernad ca ea poate fi innascuta. In aceeasi familie se pot gasit atat copii extravertiti, cat si introvertiti. Cele doua trasaturi nu se regasesc la o persoana in stare pure (cazuri foarte rare), ci combinate, una dintre ele fiind insa predominanta. Extraversiunea presupune orientarea predominanta spre lumea externa, spre lumea obiectelor si fenomenelor reale, lasand pe planul al doilea lumea interioara cu toate componentele sale. La extravertit, energia psihica este orientata spre obiect, rolul predominant in determinarea preferintelor, a alegerilor si deciziilor sale avandu-l factorul extern. Intersele si aspiratiile acestor persoane sunt dirijate spre ceilalti indivizi, spre fenomenele si situatiile lumii externe. Tipul extravertit este – asa cum il descrie Jung – motivat de factori din afara si, in mare masura, influentat de mediu. Adultul extravertit este sociabil, orientat spre ceilalti si este interesat de oricine si orice. Ii plac organizatiile, grupurile, fiind de obicei activ si incercand sa se dovedeasca util. Intelectualii extravertiti au calitati similare, se simt excellent lucrand cu ceilalti, fiind cadre didactice sau facand sa circule intr-un fel oarecare cunostintele lor.Faptul ca relationeaza usor cu ceilalti ii ajuta sa faca in mod efectiv lucrul acesta. Extravertitii tind sa fie optimisti si entuziasti, desi entuziasmul lor poate sa nu dureze prea mult. La fel se intampla si cu relatiile lor cu ceilalti oameni, care se fac si se desfac la fel de repede si usor. Slabiciunea extravertitilor consta in tendinta catre superficialitate si in nevoia de a face o buna impresie ; nimic nu-i bucura mai mult decat audienta in public. Nu le place singuratatea, considerand ca reflectia este inutila, le lipseste autocritica.Deoarece se adapteaza usor la societate, de obicei accepta normele si regulile momentane, impuse, tinzand astfel sa fie oarecum conventionali in rationamentele lor. Extravertitii sunt colerici si sangvinici. Introversiunea este specifica persoanelor care tind sa se retraga din interactiunea sociala si sa centreze mai curand asupra propriilor ganduri si sentimente, a propriilor idei si teorii despre lume si despre sine, acestia fiind mai putin interesati de evenimentele

lumii reale. La introvertit, energia psihica este orientata spre subiect, adica spre sine insusi. Daca extravertitul este dominat de realitatea externa (materiala si sociala), introvertitul abordeaza lumea in mod subiectiv, in functie de semnificatia acesteia pentru el insusi. Tipului introverit ii lipseste increderea in relatiile cu oamenii, tinde sa fie nesociabil si prefera reflectia in locul activitatii practice. Nu agreeaza societatea si se simte stingher si pierdut in adunarile mari. Este impresionabil si ii este teama sa nu para ridicol, adesea parand incapabil sa invete cum sa se comporte in situatii sociale. Tinde sa fie hiperconstiincios, pesimist si critic. Nu-si cheltuieste energia incercand sa-i impresioneze pe ceilalti sau risipindu-o in activitati sociale. Poseda adesea cunostinte deosebite sau poate manifesta vreun talent care depaseste standardele obisnuite. Introvertitii se simt in largul lor in singuratate sau in grupuri mici si familiare, prefera propriile lor ganduri si cartile conversatiei, precum si ocupatiile linistite unei activitati zgomotoase.Propria lor judecata este mai importanta pentru ei decat opinia general acceptata de toti ceilalti. Independenta de judecata si de decizie, precum si lipsa de conventionalitate pot fi valoroase daca sunt corect intelese si utilizate. In pofida lipsei lor de farmec social, introvertitii isi fac adesea prieteni loiali si plini de intelegere, iar prieteniile lor sunt profunde si durabile. Introvertitii sunt melancolici si flegmatici.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful