You are on page 1of 3

ITINERARII SPIRITUALE

Dan Corneliu BRĂNEANU

Pod de lumină între ţara noastră şi Muntele Athos
Dintre cele douăzeci de mănăstiri existente la Sfântul Athos, cea de care suntem cel
mai mult legaţi din punct de vedere istoric este mănăstirea Cutlumuş, situată în apropierea
centrului administrativ al Republicii Athonithe, mai precis, la un sfert de oră de Căreia.
Asupra originii acestui nume, Cutlumuş, oarecum ciudat, s-a încercat a se da diferite
explicaţii, fără a se ajunge la nici o variantă care să ofere un grad suficient de încredere. Nici
asupra datei înfiinţării ei, cercetarea respectivă nu este mai uşoară.
Prima menţiune de existenţă a aşezământului religios de la Cutlumuş o constituie un
hrisov imperial bizantin din anul 1334, din care rezultă că acesta exista la această dată în
imediata vecinătate a resturilor fostei singure aşezări catolice distruse, care se numise
Morfono, Amalfion sau Filadelful.
Oricum, pentru relaţia româno - athonită, este mai important faptul că în jurul anului
1350, mănăstirea se afla într-o situaţie avansată de degradare a construcţiilor, şi oferea
condiţii precare de vieţuire a călugărilor greci aproape în întregime. Se poate menţiona că de
această degradare nu este nevinovat Papa Inocenţiu III (1198-1216) care îşi reclădise singura
mănăstire de la Athos pe vechiul amplasament Morfono.
In această perioadă foarte critică, energicul călugăr grec Hariton, urmărea cu mare
zel găsirea unor fonduri pentru reconstrucţie şi revigorare plenară a activităţii monahale. Pe
vremea aceea, taratul Serbiei era cel la care Athosul începuse să apeleze pentru sprijin
material, dar acesta îşi îndrepta interesul mai mult către Mănăstirea Hilandar.
Perseverenţa şi inventivitatea călugărului Hariton l-a făcut să se îndrepte către o altă
ţară vecină cu Serbia, care nu mai participase la susţinerea vieţii monahale de la Athos,
respectiv Ţara Românească. Momentul conjunctural ales a fost căsătoria Ţarului Serbiei,
Ştefan Uros V (1355-1371) ca împărat, cu Ana, una din fetele domnului valah Nicolae
Alexandru (1352-1364) care a acceptat să contribuie la refacerea turnului mare al mănăstirii.
Călugărul Hariton a colaborat în continuare cu domnitorul Vladislav I Vlaicu (1364-1377)
pe care l-a vizitat de şapte ori, obţinând ajutoare materiale consistente.
Mănăstirea Cutlumuş a fost deci, prima de la Athos care a primit ajutoare româneşti.
De aceea, ea a şi fost numită mai târziu „Mănăstirea Voevodului", dar şi mai târziu, pe
vremea lui Neagoe Basarab, „Lavra cea mai mare a Ţării Româneşti". Aceasta este primul
reper pe care l-am evidenţiat în demersul nostru, acum.
Al doilea reper important este acela că la refacerea Mănăstirii Cutlumuş a contribuit,
prin experienţa sa căpătată la Mănăstirea Hilandar călugărul Nicodim, viitorul sfânt de la
Tismana. Din păcate, nu se pot face precizări asupra importanţei şi naturii acestui raport. În
schimb, s-a constatat că stilul arhitectonic al bisericilor mănăstirilor înfiinţate de Nicodim în
ţara noastră, este asemănător cu cel de la Cutlumuş. Colaborarea dintre călugărul Hariton şi
domnitorul Vlaicu a continuat de-a lungul anilor, sub forma unor adevărate reglementări
scrise ale obligaţiilor celor două părţi, după tratativele contradictorii.
În acest sens, Vlaicu trimite la Mănăstirea Cutlumuş pentru discuţiile necesare, pe
Ioan Neagu Viteţe, care era un jupan de la curte. Astfel se înregistrează al treilea reper de
importanţă a Mănăstirii Cutlumuş, căci Viteţe devine primul călător român consemnat oficial
la Athos şi în Balcani, în general, în acelaşi timp şi pionier deci al turismului şi diplomaţiei
româneşti peste graniţele de Sud ale ţării.
Pe măsură ce ajutoarele materiale ale lui Vlaicu se consumau în lucrări, acesta a

„Lavra cea mare a Ţării Româneşti" nu este apreciată ca atare acolo unde se consideră că meritele mari ar reveni de fapt unui împărat bizantin Constantin Dragoses (1449-1453). În anul 1497. Astfel. depersonalizat. se poate menţiona că efortul românesc de ajutorare a Mănăstirii Cutlumuş. în secolul al XVII-lea domnitorul Alexandru Cuconul (1623-1627) închină Cutlumuşului. sintagma „Mănăstirea Voevodului" se referă strict la Neagoe Basarab. Activitatea de ajutorare materială. nu a beneficiat de o recunoaştere corespunzătoare la Athos. numit Iosif. În acest sens. astăzi parte componentă a oraşului Slatina. se realizează al patrulea reper de importanţă în sensul că Mănăstirea Cutlumuş absoarbe primii călugări veniţi din viitoarea Românie. cumul de funcţii care nu s-au înregistrat în nici o altă ţară legată de Sfântul Munte. şi decedat în anul 1656. La 1431 vine domnitorul Alexandru I Aldea care conduce Ţara Românească timp de cinci ani (1431-1436). după incendierea ei din 1497. şi în anul 1502. . au încercat să eludeze aportul domnitorilor români anteriori. respectiv de refacere a Mănăstirii Cutlumuş a continuat şi asperităţile în această acţiune au dispărut în august 1372. ultima donaţie de acest gen cunoscută. care începuse încă de pe vremea lui Vlaicu. inclusiv o bolniţă. este făcută de Radu cel Mare (14951508) şi este satul Uibăreşti. donase Mănăstirii Cutlumuş. pe vremea când era numai boier la curtea lui Mircea cel Bătrân. ajunge mitropolit al Timişoarei. Se pare astfel. Acest comportament genetic al poporului nostru care se manifestă în toate domeniile şi astăzi în măsură şi mai mare ne-a adus toate dezavantajele posibile şi este semnul lipsei unui fior patriotic constructiv. de fiecare dată. în timpul domniei lui Radu cel Mare se începe cu bani româneşti refacerea ei. nu trebuie lipsit de conştiinţă naţională. sat aflat la sud de Drăgăneşti.apreciat că poate trimite acolo şi primii călugării români al căror număr a crescut progresiv în timp. Neagoe Basarab (1512-1521) a avut contribuţii sistematice finite foarte importante. Se observă astfel tendinţa de autoapreciere a unor merite personale în detrimentul unui efort naţional colectiv. Cum s-au înţeles sau nu aceşti români (obişnuiţi la noi în stil idioritmic) cu grosul de călugări greci (care trăiau în chinovie) aceasta este o altă problemă care îşi are locul în alt context. el ajungând mitropolit. Mănăstirea Cutlumuş arde aproape în întregime. efort care a început încă de pe la anul 1355 şi care. ca să fi avut atunci şi acum impactul meritat. Acesta se remarcă prin faptul că. de lângă Slatina. Situaţia provine şi din conflictul între cele două naţii de călugării greci şi valahi. În 1386 vine la domnie Mircea cel Bătrân care donează mănăstirii satul Dăneşti (ce ar putea fi identificat cu Dăneasa. şi după încă patru ani. În final. însă nu există urme materiale consistente la Cutlumuş. Activitatea meritorie de organizator şi luptător a călugărului Hariton a fost astfel remarcată şi răsplătită. Mănăstirea Clocociv. adică în 1376. existentă şi foarte dezvoltată şi astăzi. care astăzi nu poate fi localizat decât în judeţul Hunedoara. că ultima generaţie de domnitori care au reconstituit Mănăstirea Cutlumuş. după cum „Lavra cea mare" se referă numai la Radu cel Mare. chiar protos al Athosului. din anul 1398. despre care. O ultimă relaţie mai importantă cu mănăstirea Cutlumuş este semnalată în secolul XVII. satul Cireaşovul. în judeţul Olt) şi care a început acoperirea cu plumb a bisericii Sfântul Nicolae din cadrul mănăstirii. au uitat contribuţia din perioada lui Mircea cel Bătrân şi celei de pe vremea lui Vladislav Vlaicu (cu urmaşii lui imediaţi). diversificat ca formă de manifestare şi permanent în timp. În continuare. când un fost vieţuitor român acolo. foarte consistent. În sfârşit. când călugărul Hariton a fost numit de Patriarhia de la Constantinopole ca mitropolit al Ungrovalahiei în condominium cu Antim (Daniil Critopulos). dar şi din lipsa de patriotism real al conducătorilor ţării noastre care. dar şi al unui individualism nesăbuit.

Eruditul Petre S. . cea a ilustrului P.Se ştie că dintre toate ţările balcanice (şi ale lumii. în „Istoria athonă" (la pagina 334) scrie: „Nici un popor pravoslavnic n-a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii". la un moment dat. fie ele mănăstiri (şi nu „mânăstiri") sau schituri. Vom menţiona numai una. Uspenskij care. Năsturel constată că. la ajutorarea aşezămintelor monahale de la Muntele Athos. l887). Acesta era domnitorului Ţării Româneşti. (Chiev. Neagoe Basarab. din punct de vedere material. toate mănăstirile de la Athos erau sub protecţia unui „Mecena". Dar o apreciere din partea unui străin de neamul nostru este şi mai importantă. în general) Ţările Româneşti au contribuit în cea mai mare măsură.