You are on page 1of 21

POLUAREA APELOR

1

CUPRINS
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

INTRODUCERE
POLUAREA APELOR
PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE
SURSE NATURALE DE POLUARE
SURSE ARTIFICIALE DE POLUARE
CONSECINTELE POLUARII
COMBATEREA POLUARII
SURSE DE APA DIN ROMANIA
SITUATIA APELOR DIN PUNCT DE VEDERE AL
POLUARII
10. STUDIU DE CAZ: POLUAREA APEI IN BUCURESTI,
DUNAREA, MAREA NEAGRA
11. CONCLUZII

POLUAREA APEI
2

Introducere
Totalitatea apelor de pe glob ocupa 71% din suprafaţa planetei, incluzând
oceanele, marile, lacurile, râurile, apele subterane, ploile, gheţarii etc. Omul a folosit apa
în diferite scopuri, încă din cele mai vechi timpuri. La început a folosit apa izvoarelor,
pâraielor, râurilor, pentru a-şi prepara hrana şi pentru a se spăla. Cu timpul a folosit apa
pentru transport.
Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă
sărată există în oceane şi mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găseşte în
calotele polare, gheţari, aisberguri, zăpadă, dar şi ca precipitaţii solide, sau ninsoare. Sub
formă de apă dulce lichidă, apa se găseşte în ape curgătoare, stătătoare, precipitaţii
lichide, ploi, şi ape freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găseşte sub formă gazoasă
alcătuind norii sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând
întreaga planetă, apa se găseşte continuu în mişcare şi transformare, evaporarea şi
condensarea, respectiv solidificarea şi topirea alternând mereu.
Apa care este potrivită consumului uman se numeşte apă potabilă. Pe măsura
creşterii populaţiei umane, de-a lungul timpului, şi a folosirii intensive şi extensive a
resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a
devenit o problemă vitală a omenirii.
Toate formele de viaţă cunoscute depind de apă. Apa este o parte vitală in multe
din procesele metabolismului din interiorul organismului. Aproape 72% din masa
corpului uman fără grăsimi este apă. Pentru o bună funcţionare, corpul necesită între doi
şi şapte litri de apă pe zi pentru a evita dezhidratarea, cantitatea exactă depinzând de
nivelul de activitate, temperatură, umiditate şi alţi factori. Nu este cunoscută cu exactitate
cantitatea de apă necesară a fi consumată de o persoană sănătoasă.
Corpul uman are nevoie de apă care nu conţine prea multă sare sau alte impurităţi.
Printre impurităţile frecvent întâlnite se numără chimicalele şi/sau bacterii periculoase,
cum ar fi crypto sporidium. Unele substanţe sunt însă acceptabile şi chiar necesare ca şi
prezenţă în apă pentru intensificarea gustului şi pentru asigurarea necesarului de
electroliţi.
3

Apa potabilă este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră, fiind folosită
extensiv în agricultură şi industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţie pentru a fi
folosită judicios pentru generaţiile viitoare.
Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care
interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor
(organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului
înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai
mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.
Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi).
o Poluanţii biodegradabili sunt substanţe (cum ar fi apa menajeră), care se
descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când se
acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
o Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun
foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar
imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.

Poluarea apelor
Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o
problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.

4

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului
creşte. Din anul 1942 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri,
rezervoare şi alte surse a crescut de patru ori.
Poluarea apelor reprezintă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice ale
apelor, produsa direct, sau indirect, în mod natural sau antropic. Apa poluată devine
improprie utilizării normale.
Poluarea poate avea loc:
- continuu, cum este cazul canalizării din oraş, sau reziduurile provenite din industrie şi
deversate în ape;
- discontinuu, la intervale regulate sau neregulate de timp;
- temporar;
- accidental, în cazuri de avarie.
Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială.
Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma
interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta, cu
litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu organismele vii din apă.
Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor
meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.
Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată.
Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate
transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin
proiecte.
Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în
emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a
defini grupuri de surse de ape uzate.
Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute, colectate şi transportate
prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.

5

Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese
industriale, când cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de
canalizare sau, ca urmare a defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară.
Poluarea primară apare, de exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie
din apele uzate, evacuate într-un receptor, pe patul acesteia.
Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma
fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de
suspensii şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul
de apă.

Principalele surse de poluare
Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categori de
receptori: apele de suprafaţă ( fluvii, râuri, lacuri etc. ) şi apele subterane ( straturi
acvifere, izvoare etc.).
Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar
fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor.
În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în
râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.
Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele
elemente :
- starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în
curgerea sa diferite substanţe impurificatoare ;
- apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca de
exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc.)
- faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite ( inclusiv gaze şi vapori ) îi măreşte
sensibil domeniul de aplicare ;
- apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ .
Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:

6

- surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin
intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la
industrii sau crescătorii de animale etc.;
- surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor
substanţe în ape.
Poluanţii apelor sunt foarte diverşi şi de aceea clasificarea adoptă mai multe
criterii. Astfel:
După natura lor exista poluanţi:
- organici;
- anorganici;
- biologici;
- radioactivi;
- termici.
După starea de agregare se diferenţiază:
- suspensii;
- poluanţi solubili în apă;
- dispersii coroidale
După durata degradării naturale în apă se deosebesc:
- poluanţii uşor biodegradabili;
- nebiodegradabili;
- refractari.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi :
- surse de poluare permanente;
- surse de poluare nepermanente;
- surse de poluare accidentale.
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
- surse de poluare naturale;

7

- surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi
subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.
Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:
- impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări
miniere sau foraje;
- impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape
care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;
- impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie
sanitară sau a condiţiilor de execuţie.

Surse de poluare naturale
Sursele naturale de poluare a apelor sunt, în cea mai mare parte a lor, surse cu
caracter permanent. Ele provoacă adesea modificări importante ale caracteristicilor
calitative ale apelor, influenţând negativ folosirea lor. Cu toate că, în legătură cu aceste
surse, termenul de poluare este oarecum impropriu, el trebuie considerat în sensul
pătrunderii în apele naturale a unor cantităţi de substanţe străine, care fac apele respective
improprii folosirii.
Principalele condiţii în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :
- trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfaţi)
- trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului
- vegetaţia acvatică, fixă sau flotantă,
- vegetaţia de pe maluri
Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare, ele datorându-se în
special unor fenomene cu caracter geologic. Dintre impurificările de acest tip se poate
cita pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau în apele de
suprafaţă, în urma unor erupţii sau altor activităţi vulcanice, a deschiderii unor carsturi, a
deschiderii unor noi căi de circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.

Surse de poluare artificiale
8

Poluarea majora a apelor se face de către: industrie, agricultura, transporturi şi
activităţile menajere.
Industria deversează în apele naturale substanţe chimice, organice şi anorganice,
resturi vegetale şi animale, solvenţi, hidrocarburi, căldura. Materialele pot fi în stare
solidă, sau lichidă, miscibile sau nemiscibile cu apa, uşor sau greu volatile, mai mult sau
mai puţin toxice.
Agricultura deversează in apele naturale ape cu încărcătura mare de substanţe
chimice ce pot depăşi apele menajere si de 5 ori la consumul de oxigen de 7 ori la azotul
total si de 10 ori la materiale solide.
Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt
vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi
măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor
care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit
eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice.
Transporturile deversează produse petroliere, detergenţi etc.
Activităţile menajere generează dejecţii, detergenţi, diferite alte substanţe poluând
chimic şi biologic apele naturale.
o Ape uzate
Principala sursă de poluare permanentă o constituie apele uzate reintroduse în
receptori după utilizarea apei în diverse domenii. După provenienţa lor, există
următoarele categorii de ape uzate:
- ape uzate orăşeneşti,
- ape uzate industriale,
- ape uzate de la ferme de animale şi păsări
- ape uzate meteorice,
- ape uzate radioactive,
- ape uzate calde,
- ape uzate provenite de la zone de agrement, campinguri, terenuri de sport,
- apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale.

9

o Depozite de deşeuri sau reziduuri solide
O sursă importantă de impurificare a apelor o constituie depozitele de deşeuri sau
de diferite reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde neraţional amplasate şi
organizate. Impurificarea provenită de la aceste depozite poate fi produsă prin antrenarea
directă a reziduurilor în apele curgătoare de către precipitaţii sau de către apele care se
scurg, prin infiltraţie, în sol. Deosebit de grave pot fi cazurile de impurificare provocată
de haldele de deşeuri amplasate în albiile majore ale cursurilor de apă şi antrenate de
viiturile acestora.
Cele mai răspândite depozite de acest fel sunt cele de gunoaie orăşeneşti şi de
deşeuri solide industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse
zguri metalurgice, steril de la preparaţiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la
fabricile de cherestea etc. De asemenea, pot fi încadrate în aceeaşi categorie de surse de
impurificare depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse
clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la staţiile de epurare a
apelor uzate.
o Mai pot fi amintite şi surse de poluare accidentale, dar ele sunt în marea lor
majoritate legate de probleme de risc industrial.

Consecintele poluarii
Asupra mediului:

posibilitatea contaminarii sau poluarii chimice a animalelor acvatice;

contaminarea bacteriologica sau poluarea chimica si radioactiva a legumelor,
fructelor sau a zarzavaturilor;

distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determina micsorarea capacitatii
de debarasare fata de diversi poluanti prezenti la un moment dat.

Asupra sanatati:

10

Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul ca oamenii nu beau
suficienta apa sau apa bauta nu are cele mai bune calitati.
Asupra calitatii apelor:
Mirosul apei provine de la substantele volatile pe care le contine ca rezultat al
incarcarii cu substante organice in descompunere, al poluarii cu substante chimice sau
ape reziduale. Cu cat apa contine mai multe substante organice, chimice sau ape reziduale
cu atat mirosul este mai usor de perceput.
Culoarea apei poate da indicatii asupra modificarii calitatii astfel:
-

apele de culoare aramie sau bruna provin de la distilarile de carbune amestecate
cu ape industriale care contin fier;

-

apele de culoare brun inchis sunt apele de la fabricile de celuloza;

-

apele bogate in fier sunt cele provenite de la tabacarii si au culoarea verde inchis
sau neagra;

-

ionii de fier dau apelor o culoare galbena;

-

ionii de cupru confera apei o culoare albastra;

-

apele care contin argila coloidala au o culoare galben-bruna.

Combaterea poluării
Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX,
multe naţiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile
anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale
mediului.
Cei care polueaza apele sau zonele de protectie a apelor risca inchisoarea sau
amenzi de mii de lei, potrivit Legii nr. 310/2004 pentru modificarea si completarea Legii
apelor nr. 107/1996, anunta functionarii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor.
Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu poluarea fiindcă nu au
tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică, de cele
mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ţările în curs de dezvoltare

11

atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine şi mai
puţine restricţii pentru substanţe poluante.
Pentru o planeta sănătoasă trebuie să avem grijă de apă şi de vieţuitoarele pentru
care ea este un mediu de viaţă.

Resursele de apa ale Romaniei
Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri
interioare, lacuri naturale sau artificiale, fluviul Dunărea (apele Mării Negre nu sunt luate
în considerare datorită dificultăţilor tehnice şi economice de desalinizare )- şi din apele
subterane.
În ciuda aparenţelor din unele zone, România este o ţară bogată în resursele de
apă, ocupând locul 21 în Europa (cf. Statisticii Naţiunilor Unite) în condiţiile în care
dispune de numai 1700 m 3 de apă timp de un an pentru un locuitor.
Aceste resurse nu pot fi utilizate fară importante investiţii pentru lucrări de
amenajare hidrografică şi instalaţii de epurare, deoarece:
- fluviul Dunărea, cea mai importantă resursă de apă, se foloseşte în mică măsură,
datorită poziţiei sale excentrice, la limita sudică a teritoriului;
- râurile interioare sunt dispuse neuniform pe teritoriu, prezentând, în acelaşi timp,
variaţii importante de debite în timp şi în spaţiu;
Apele subterane au calitatea depreciată considerabil, în ultimii ani, atât sub
aspectul extinderii zonelor, cât şi sub aspectul intensificării poluării. Se constată astfel
imposibilitatea utilizării directe a acestora ca apă potabilă, fiind necesare instalaţii de
tratare costisitoare.
Fluviul Dunărea, datorită debitului foarte mare, care antrenează o diluţie foarte
mare a apelor recepţionate, are o calitate globală ce se înscrie în limitele categoriei 1 şi 2.
Din punct de vedere al calităţii lor, resursele de apă pot fi clasificate în
4 categorii:

12

o de calitatea 1 (ape care pot fi folosite pentru consumul populaţiei) reprezentând
48-50% din total,
o de calitatea 2 (ape utilizate în industriile pretenţioase) costituind 24% din total
o calitatea 3 (utilizate în irigaţii şi utilizări mai puţin pretenţioase) în proporţie de
10%
o calitatea 4 (ape degradate) care reprezintă 17-18% din totalul reţelei naţionale

Situatia apelor din Romania din punct de vedere al poluarii
Starea actuală a factorilor de mediu în ţara noastră, deosebit de critică, în special,
în zonele afectate de activităţi antropice, necesită ample acţiuni pentru reducerea
substanţială a potenţialului poluant şi pentru refacerea ecosistemelor afectate.
Deşi în ultimii 20 de ani au fost alocate fonduri pentru instalaţii antipoluante,
ajungându-se în prezent să funcţioneze peste 4900 de staţii de epurare a apei şi peste
15000 de instalaţii de purificare a gazelor evacuate din procesele tehnologice, contribuţia
acestora la reducerea poluării mediului a fost insuficientă datorită:
- exploatării necorespunzătoare a instalaţiilor, lipsa pieselor de schimb, reducerea cotelor
de energie şi fiabilitatea redusă a unor utilaje;
- lipsa personalului calificat, ca şi retribuirea lui la un nivel minim faţă de alte ramuri,
reprezintă o altă cauză care a contribuit la apariţia unor deficienţe majore în funcţionarea
la parametrii proiectaţi a acestor instalaţii;
- dezvoltarea capacităţii de producţie fără asigurarea concomitentă a realizării instalaţiilor
de epurare şi respectiv de purificare a gazelor nocive.
Datorită acestui fapt, în prezent aproximativ 20% din lungimea cursurilor de apă
supravegheate (~20000 km) sunt degradate.
Poluarea reţelei hidrografice a dus la dispariţia faunei pe segmente importante de
râu, de exemplu: Ialomiţa 48%, Olt 42%, Tisa 35%, Siret 31%, Argeş 22%, Mureş 22%,
Vedea 23%, Prut 20%.

13

Pentru a ilustra gradul de poluare al apelor de suprafaţă din ţara noastră, precum şi
a Mării Negre, putem da câteva exemple de situaţii constatate în ultimii ani. În acelaşi
timp, trebuie menţionat faptul că gradul de poluare se menţine ridicat chiar în condiţiile
în care unităţile economice nu mai funcţionează la parametrii proiectaţi.
Oltul este, se spune, o apă moartă. Bârsa îl sufocă, aducându-i substanţele
deversate de Fabrica de celuloză şi hârtie din Zărneşti. Alt afluent, Vulcăniţa, aduce
“otravă” scursă de la Colorom Codlea. Combinatele chimice de la Victoria şi Govora
“contribuie” sârguincioase cu substanţe organo-clorurate, la fel de toxice. Multe
asemenea întreprinderi nu au nici măcar autorizaţii de funcţionare, iar staţiile de epurare,
ce au costat milioane, zac nefolosite de ani de zile.
Râul Mureş, coloana vertebrală a Transilvaniei, este ameninţat să se rupă sub
apăsarea nemiloasă a industrializării. În aval de oraşul Reghin se deversează cca
250 l/sec. apă uzată. În aval de localitatea Gorneşti, crescătoria de porci amplifică
poluarea, la care se adaugă şocul poluant al oraşului Tg. Mureş, 3,5 m 3/oră apă uzată
(menajeră şi industrială), care reprezintă 25-35% din volumul total al debitului râului şi
care conţine: compuşi ai azotului, fosfaţi, detergenţi, fenoli. Aceşti poluanţi crează un şoc
tragic echilibrului ecologic al râului Mureş, alterându-i calităţile. Diminuarea oxigenului
din apă duce la existenţa a doar două grupe de viermi, puţin pretenţioşi la condiţiile de
mediu.
Râul Târnava, victimă pe termen lung a poluării de aici, este de mult abiotic.
Coşurile celor două uzine domină cerul nu atât cu înălţimea lor, cât mai ales cu negru de
fum şi noxele ce le degajă continuu.

14

Studii de caz
Poluarea apei in Bucuresti
Pericolul potenţial de infestare a surselor de apă pentru Bucureşti este foarte mare
şi el justifică pe deplin conjugarea eforturilor celor două regii implicate R.A.R. (Regia
Apelor Române) şi R.G.A.B. (Regia de Gospodărirea Apelor din Bucureşti).
O problemă ecologică specifică în legătură cu apele subterane din zona
Bucureştiului este aceea de creştere (în ultimii ani) a nivelului apelor freatice, în medie cu
cca. 270 cm, deşi în zonele limitrofe nivelul apei din pânza freatică este într-o continuă
coborâre (de ani de zile). Cauzele acestei creşteri anormale sunt metroul şi pierderile de
apă din reţelele de distribuţie si termoficare.
Majoritatea acestor pierderi nu se regăsesc în canalizare, ele conducând pe lângă
zidul metroului la creşterile importante a nivelului din subterane; drenurile de la metrou
funcţionează parţial şi sporadic.
Efectele negative ale acestei creşteri a nivelului pânzei freatice constau în:
-

inundarea subsolurilor unor clădiri, cu pericolul imediat

-

inundarea conductelor de alimentare cu apă şi a celor de termoficare;

-

pătrunderea excesului de apă freatică din nisipurile de la Colentina prin lentilele
discontinue de argilă în straturile de la Frăţeşti, din care sunt alimentate cu apă
multe obiective, prin cele cca. 400 de foraje existente şi exploatate. Multe din
aceste foraje au fost infestate cu apă din freatic şi s-a interzis folosirea lor
(forajele de la Căminele Politehnicii de la Leu, forajele din zona Sârbi, cele din
Crângaşi). Procesul continuă, este extrem de periculos şi greu de remediat.
Utilizarea tot mai largă a surselor de apă subterană în scop potabil şi industrial a

dus la depistarea unor tipuri de impurificatori specifici unor zone, impurificatori care
ridică probleme noi atât în privinţa determinării naturii poluării, cât şi în privinţa
modalităţilor îndepărtării acestora.

15

Pentru eliminarea pericolului de poluare bacteriană, s-a recurs la metode
specifice, cu un puternic efect antibactericid, cum ar fi: metoda de oxidare cu
permanganat de potasiu, cu care s-a obţinut o reducere substanţială a conţinutului de
substanţe organice, de la 12,48 mg KMnO4/l la 4,1 KMnO4/l pentru apa potabilă. Metoda
este mai laborioasă, presupunând şi operaţia de filtrare lentă, pe cărbune activ granulat
sau nisip, când s-au obţinut în plus reduceri substanţiale la azotiţi şi amoniu.
Dintre măsurile administrative, prima care se impune a fi luată de R.A.R. este
aceea de repunere în funcţiune la întreaga capacitate a drenurilor de la metrou şi
urmărirea sistematică a forajelor, iar Primăriei, prin R.G.A.B. îi revine sarcina de refacere
a canalizării de alimentaţie şi de termoficare.
Urmărind datele obţinute prin supravegherea şi monitorizarea calităţii apei de băut
s-a putut estima impactul acesteia asupra stării de sănătate a consumatorilor .
Este important de amintit că Bucureştiul, care se alimentează cu apă din subteran,
din Dâmboviţa şi Argeş, nu are încă finalizată o staţie de epurare şi are în schimb
numeroase zone-problemă (deficitare) în ceea ce priveşte alimentarea şi evacuarea apelor
reziduale (cartierele Chitila, Ferentari şi chiar zona centrală).
Potrivit unui studiu al ANAR (Administratia Nationala Apele Romane)
bucurestenii sunt unii dintre cei mai mari poluatori ai Dunarii. Din cauza lipsei unei statii
de epurare, 80% dintre dejectiile si apele uzate ale Bucurestiului ajung in Dunare,
varsandu-se mai intai in Dambovita iar apoi in Arges.
Chiar daca volumul de metale grele din Dambovita a scazut semnificativ in
ultimii ani, apele raului contin cantitati majore de azot si fosfor, care depasesc cu mult
limitele admise. In 2007 volumul apelor uzate evacuate in rau a fost de peste 368 de
milioane de metri cubi, fluxul deversarii, raportat la 2000 de locuitori, fiind de 20 de
metri cubi de murdarie pe secunda.
Singura solutie, pentru pentru reducerea poluarii bucurestene, este finalizarea
statiei de epurare de la Glina, insa, chiar daca lucrarile au fost demarate, lucrurile par sa
stea in loc. Datele ANAR arata ca, pana in 2009, o prima linie a statiei ar trebui sa fie
functionala,

iar

cantitatea

de

ape

deversate

sa

scada

la

jumatate.

De asemenea, din datele ANAR, rezulta ca pretul realizarii statiei de la Glina va urca

16

pana la 300 de milioane de euro, fiind cea mai mare finantare ISPA (Instrumentul pentru
Politici Structurale de Pre-Aderare) din sud-estul Europei.
Bucurestiul ramane pentru moment singura capitala europeana care nu are statie
de epurare a apelor uzate. Pe fondul lipsei unei statii de epurare, Capitala este una dintre
marile surse de contaminare a Dunarii.

Dunarea
Substanţele ucigătoare se varsă, toate, în Dunăre.
“Dunărea este bolnavă”, spunea comandantul Cousteau, aflat în vizită la
Bucureşti şi nu este de mirare, căci adună tot răul de la munţii Pădurea Neagră încoace.
Iar noi sporim “sinistra zestre”. În judeţul Mehedinţi, pe parcursul a 179km, fluviul
primeşte 11600 tone suspensii şi 1600 tone substanţe biodegradabile pe care le duce spre
mare.
Referitor la Dunăre, nu s-a reuşit menţinerea calităţii apelor care intră în România
la secţiunea Baziaş. Apele din interiorul ţării noastre sunt foarte poluate şi prin urmare
procesul natural de autoepurare nu reuşeşte să menţină calitatea de la intrarea Dunării pe
teritoriul românesc.
Nu sunt staţii de epurare la Tulcea, dar nici la Galaţi, Brăila, Călăraşi, astfel încât
apele uzate menajere şi o parte din apele reziduale industriale sunt deversate direct în
Dunăre. Nu există în zonă nici o instalaţie pentru prelucrarea reziduurilor, ori un accident
petrolier s-ar solda cu consecinţe dezastruoase asupra faunei şi florei.
Multiplicarea noxelor şi asaltul factorilor poluanţi asupra mediului pe teritoriul
judeţului Tulcea configurează o stare de lucruri alarmantă. Totul se varsă în Dunăre. Şi
când vorbim de protecţia Dunării trebuie avut în vedere apartenenţa ei la o largă zonă a
Europei Centrale. Afectarea fluviului duce la degradarea Deltei. Ori, Delta Dunării şi
anexele sale genetice au statutul de zonă cu regim special de protecţie. Comitetul
Internaţional UNESCO a recunoscut necesitatea includerii sale în reţeaua internaţională a
rezervaţiilor biosferei. Această zonă ocupă pe teritoriul României, poziţia numărul unu pe
lista obiectivelor cu valoare universală, în baza prevederilor Convenţiei Internaţionale a
patrimoniului natural şi cultural universal.

17

Sursele de poluare, pentru Dunăre, sunt: combinatele chimice şi metalurgice,
porturile lipsite de orice apărare împotriva reziduurilor petroliere ori de altă natură
provenite de la nave, zootehnia, de unde se evacuează mari cantităţi de dejecţii.
Victimele sunt, în primul rând, lacurile, legate, în majoritate cu Dunărea, prin
braţul Sf. Gheorghe, de exemplu, Complexul de porci Baia poluează lacul Goloviţa, cel
de la Satul Nou şi Fabrica de zahăr de la Babadag otrăveşte lacul Babadag la care se
adaugă complexele avicole şi de taurine de la Nalbant, Dăieni etc. şi, bineînţeles,
exploatarea minieră de la Altân-Tepe.
Conform datelor de monitorizare a calitatii apei realizate de Administratia
Nationala Apele Romane, 98,7% din lungimea fluviului Dunarea se incadreaza in
categoria a doua de calitate, respectiv „buna”, avand o stare ecologica satisfacatoare si
conforma cerintelor europene.

Marea Neagra
Marea Neagră, ca mare semiînchisă şi unicat hidrogeologic, a făcut, încă de la
începutul secolului obiectul cercetării ştiinţifice.
Cea mai murdară apă este cea de pe ţărmul Mării Negre: aici nu găsim apă curată
nici măcar pe porţiuni, toată este clasată drept proastă sau nesatisfăcătoare.
Adevărul despre Marea Neagră este trist, chiar dramatic. Uni experţi vorbesc deja
de o criză ecologică gravă, tot mai evidentă. Creşte continuu poluarea, Dunărea fiind
principalul cărăuş de reziduuri dintr-o Europă puternic industrializată; la capătul
drumului ei se află România şi Marea Neagră. Tot mai frecvent şi pe zone tot mai întinse,
apare fenomenul de hipozie – scăderea concentraţiei de oxigen, element indispensabil
vieţii. În plus, creşte, în anumite lacuri, nivelul hidrogenului sulfurat, care împiedică
viaţa.
Marea Neagră prezintă particularitatea de a avea la suprafaţă un strat de apă
oxigenată, iar în adânc un altul cu hidrogen sulfurat, care nu permite decât existenţa
câtorva specii microbiologice. Scade dramatic biodiversitatea. Stridii nu mai există

18

demult în dreptul litoralului nostru, midiile aproape au dispărut, peştele s-a împuţinat
dramatic.Toate acestea au repercursiuni directe asupra calităţii apei şi a plajei.
Mai multe specii de pesti, plante si alte vietuitoare din Marea Neagra au disparut
sau sunt pe cale de disparitie din cauza stratului de apa "moarta" de pe fundul marii, care
s-a format exclusiv din cauza poluarii.
Concret, Marea Neagra risca sa devina o mare moarta in adevaratul sens al
cuvantului pentru ca apa moarta continua sa inghita apa oxigenata in care traiesc pestii si
nevertebratele, cu atat mai mult cu cat este un bazin aproape inchis, fara posibilitatea de
curatare a apei. Una dintre concluziile raportului prezentat, de Institutul National de
Cercetare-Dezvoltare Marina "Grigore Antipa" este ca mediul marin ar avea nevoie de
mai multe decenii pentru refacerea echilibrului natural din urma cu 50 de ani, insa asta
doar daca poluarea ar fi stopata si resursele Marii Negre nu ar mai fi exploatate, in
conditiile in care multe specii de pesti, plante si alte vietuitoare au disparut ori sunt pe
cale sa dispara. "In ultimii 30 de ani, pe fondul alterarii continue a calitatii apelor costiere
si a presiunii exercitate prin exploatare, resursele marine vii au cunoscut un declin
dramatic care a condus, in unele cazuri, la epuizarea stocurilor de organisme exploatabile.
Pe fondul diminuarii semnificative a stocurilor de peste si chiar a disparitiei anumitor
specii, din anul 1990 cantitatea de peste prins in Marea Neagra se afla in scadere
continua". Astfel, daca la mijlocul anilor '80 captura anuala depasea 15.000 tone de peste,
in 2008 aceasta abia daca a atins 500 tone. In prezent, in Marea Neagra se mai
exploateaza doar 5 dintre cele 26 de specii de pesti cu valoare comerciala.
Mai multe specii de sturioni sunt pe cale de disparitie, in aceeasi situatie aflandu-se si
delfinul, rechinul sau calutul de mare. Foca, mai multe specii de creveti si de scoici,
impreuna cu alte zeci de specii de plante si vietuitoare au disparut deja din Marea Neagra,
numai in ultimii 30 de ani.

Concluzii:
19

În România, protecţia mediului presupune costuri suplimentare de producţie care
pot influenţa negativ performanţele economico-financiare ale unităţilor productive,
performanţe situate în limite critice în cazul multor întreprinderi. 56% dintre romani au
declarat ca au luat masuri pentru reducerea consumului de apa in ultimii doi ani, media
europeana fiind de 84%, arata cel mai recent Eurobarometru realizat de Comisia
Europeana pe probleme de apa. De asemenea, romanii sunt codasi si la o alta modalitate
de reducere a impactului asupra apei, doar 33% dintre acestia declarand ca folosesc
chimicale prietenoase cu mediul, fata de 78% dintre austriecii care fac acest lucru.
Mai mult de o treime dintre europenii intervievati cred ca, in ultimii cinci ani,
calitatea apei din rauri si lacuri s-a deteriorat, iar industria si agricultura sunt considerate
ca avand cel mai mare impact asupra calitatii si cantitatii apei. De asemenea, respondentii
cred ca schimbarile climatice vor avea un impact major asupra resurselor de apa.
Aproape doi din trei europeni considera calitatea apei o problema serioasa si isi
fac griji despre cantitatile de apa disponibile.
Aproximativ 68% dintre europeni cred ca apa in tara lor este o problema serioasa.
Cei mai ingrijorati sunt grecii, 90% dintre acestia considerand apa o problema grava, iar
cel mai putin ingrijorati sunt austriecii (26% dintre ei indicand apa ca o problema grava).

20

Bibliografie:

 Gavrilescu, Elena (2006) – Poluarea mediului
acvatic. Editura Sitech
 Gavrilescu, Elena (2007) – Surse de poluare şi
agenţi poluanţi ai mediului. Editura Sitech
 http://www.ecomagazin.ro/poluarea-apei/
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
 http://stirileprotv.ro/stiri/romania-teiubesc/romania-te-iubesc-ape-otravite.html

21