You are on page 1of 4

EFICIENŢA COMUNICĂRII DIDACTICE PRIN UTILIZAREA

METODELOR INTERACTIVE DE PREDARE
Rezumat
Comunicarea este procesul de transmitere a informaţiei de la emiţător la receptor, este un
proces informaţional. Emiţătorul şi receptorul sunt elevul şi cadrul didactic, aflaţi în posibilitatea
de schimbare a statutului; între ei se interpune canalul de comunicare, pe care circulă un mesaj
transpus într-un cod comun, interiorizat(limba) la care se adaugă elementele para-verbale şi nonverbale.
Dincolo de particularităţile ei, comunicarea didactică este ştiinţa de a folosi mijloacele de
exprimare, de a orienta mesajul spre celălalt, de a înţelege nevoile celuilalt şi de a te face înţeles
de el, “ştiinţa de a găsi drumul spre celălalt”. Această ştiinţă implică sincronizarea corporală
(expresia feţei, gesturi, respiraţie, ritm), sincronizarea limbajului (folosind aceleaşi semnificaţii
pentru cuvinte şi imagini ca şi partenerul) şi sincronizarea sistemului de valori (acceptarea
valorilor partenerului).
Comunicarea didactică stă la baza procesului de predare – asimilare a cunoştinţelor şi cere
o selecţie documentată şi justificată a conţinuturilor educaţionale.
În cadrul activităţii de predare-învăţare accentul va fi pus în permanenţă pe elev, ca subiect
activ al educaţiei. Din multitudinea de metode şi strategii didactice pentru a dinamiza activitatea
colectivului, se va opta pentru metodele de formare activă, de învăţare prin cooperare cum ar fi:
„Brainstorming-ul” (asaltul de idei), „Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat”, „ Eseul de 5 minute”și alte
metode.
1.Ce este comunicarea?
Comunicarea educaţională este cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în
ansamblul său, iar comunicarea didactică apare ca o formă particulară, obligatorie în vehicularea
unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică.
Schema oricărei comunicări cuprinde: factorii comunicării, distanţa dintre aceştia şi
dispoziţia aşezării lor(ambele importante pentru particularităţile canalului de transmitere
amesajului), cadrul şi contextul instituţionalizat, tipul de cod, situaţia enunţiativă, repertoriile
active sau latente ale emiţătorului-receptor, retroacţiunile practicate, elementele de bruiaj.
Codurile comunicării didactice sunt verbal, non-verbal, para-verbal, mixtă; după natura

partenerilor poate fi o comunicare interpersonală, în grupuri mici, publică; după natura
conţinuturilor, comunicarea didactică poate fi ştiinţifică, atitudinală, operaţional-metodologică.
În cadrul comunicării didactice au loc schimburi de mesaje care se realizează între
educator şi elev, între personalitatea formată a educatorului şi personalitatea educatului. Emiţătorul
şi receptorul sunt elevul şi cadrul didactic, aflaţi în posibilitatea de schimbare a statutului; între ei
se interpune canalul de comunicare, pe care circulă un mesaj transpus într-un cod comun,
interiorizat(limba) la care se adaugă elementele para-verbale şi non-verbale.
Codul folosit (sistemul de semne lingvistice) cunoaşte o triplă situare: prima la nivelul
codului lingvistic, a doua la cel didactic, al treilea la nivelul codului specific. Mesajul oral este
purtat pe undele sonore, iar mesajul scris este textul tipărit, mesajul afectiv este transmis de
gestică, mimică, subtextul emotiv al vorbirii.
Calea de comunicare este: auditivă, vizuală, tactilă, olfactivă. Esenţiale în actul
comunicării sunt: relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri; schimbul,transmiterea şi receptarea de
semnificaţii; modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajaţi. De asemenea, pentru o
comunicare eficientă sunt bine de respectat următoarele reguli: să asculţi, adică să ţii cont de
părerile şi interesele celorlalţi; să observi, adică să te intereseze ceea ce se întâmplă în cadrul
situaţiei de comunicareşi să înţelegi starea receptorilor; să analizezi şi să cunoşti situaţia
receptorilor; să te exprimi, adică să-ţi expui punctele de vedere şi sentimentele vis-a-vis de
obiectul comunicării; să controlezi, adică să urmăreşti calitatea şi eficienţa comunicării.
În comunicarea didactică, profesorul trebuie să-l facă pe elev să simtă că are o vocaţie în
această direcţie, că este un partener de încredere care doreşte un dialog autentic. Cei mai apreciaţi
profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici să se simtă
judecaţi, nici manipulaţi, nici sfătuiţi, ci cei care le oferă sentimentul de siguranţă şi libertatea
comunicării.
2. Bariere în cadrul comunicării
Este foarte important de înlăturat barierele din cadrul comunicării. Astfel, putem enumera
următoarele bariere umane ce trebuie eliminate:
- fizice: deficienţe verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi etc.
-

semantice: vocabular, gramatică, sintaxă, conotaţii emoţionale ale unor cuvinte; determinate

de factori interni: implicare pozitivă sau implicare negativă; frica; diferenţele de percepţie;
concluzii grăbite; lipsa de cunoaştere;lipsa de interes; emoţii (emoţia puternică este responsabilă
de blocarea aproape completă a comunicării); blocajul psihic; tracul.
Comunicarea în clasă are specificul său determinat de cadrul instituţional şi de activitatea

dominantă - învăţarea. Literatura de specialitate subliniază caracteristici ca:
-

Dimensiunea explicativă a discursului didactic este pronunţată prin înţelegerea celor
transmise, premisă a învăţării eficientă ;

-

Structura comunicării didactice conform logicii pedagogice, facilitând înţelegerea unui
adevăr şi nu simpla lui enunţare. Profesorul trebuie să facă ,, eforturi speciale’’ pentru ca

-

adevărurile să fie înţelese şi acceptate de copii.;
Rolul activ al profesorului faţă de conţinuturile ştiinţifice cu care va opera acţional ca un

-

filtru ce selectează, personalizează programa şcolară şi manualul;
Pericolul transformării autorităţii de statut asupra conţinuturilor, sub forma argumentului
autorităţii;

-

Comunicarea didactică să fie combinată sub cele două forme verbale: orală şi scrisă (alte
particularităţi: de ritm, de formă, de conţinut);

-

Personalizarea comunicării didactice face posibilă ca acelaşi cadru instituţionalizat,
conţinut, potenţialul uman să fie exploatat şi explorat diferit şi cu rezultate diferite de
profesori diferiţi.
Aşa cum am arătat, comunicarea didactică este un act informaţional. Transmiterea

informaţiei este un schimb simbolic. Comunicarea verbală conduce actul învăţării.
Structura comunicării didactice se face conform logicii pedagogice. Profesorul trebuie să
facă eforturi pentru ca prezentarea informaţiilor în actul comunicativ didactic să acorde prioritate
logicii pedagogice. Comunicarea didactică este dominată de profesor, în cea mai mare parte, la
care se asociază şi tutelarea de ansamblu a actului educativ. Profesorul trebuie să dea dovadă de
competenţă comunicativă aceasta constând în abilitatea acestuia de a utiliza codurile limbajului
educaţional (lingvistic, didactic, specific) în combinaţii adecvate situaţiilor de învăţare.
3.Metode interactive de predare
Din multitudinea de metode şi strategii didactice pentru a dinamiza activitatea colectivului,
vom opta pentru metodele de formare activă, de învăţare prin cooperare.
Energizarea elevului prin strategiile folosite de cadrul didactic se constituie ca un
imperativ al orientării viitoare în educaţie. Activitatea didactică va avea un plus de valoare dacă
vom şti cum să motivăm elevii să înveţe, cum să utilizeze aceste cunoştinţe pentru a se descurca în
viaţă. Activitatea în grup va dezvolta conceptul de sprijin reciproc, toleranţă, canalizarea efortului
tuturor pentru a atinge acelaşi scop.
Sunt recomandate a fi folosite la clasă metode interactive, participativ active:
-

„Brainstorming-ul”(asaltul de idei) reprezintă formularea cât mai multor idei – oricât de

fanteziste ar părea acestea – ca răspuns la o situaţie enunţată după principiul „ cantitatea generează

calitatea”.
-

„Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat”. Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, se trece în revistă

ceea ce elevii ştiu deja despre o anumită temă şi apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă
găsirea răspunsului în lecţie.
- „ Eseul de 5 minute” – modalitate eficientă de a încheia ora pentru a-i ajuta pe elevi să-şi
adune ideile legate de tema lecţiei şi pentru a-i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a
întâmplat, în plan intelectual, în acea oră.
- Alte metode interactive –de creare a unui climat de dezvoltare a competenţelor comunicării:
„Ciorchinele”, „Cubul”, „Bulgărele de zăpadă”, „Mozaicul”. Prin caracterul instrumental,
comunicarea didactică înglobează fenomenul de retroacţiune, prezent prin două forme: feed-backul şi feed-forward-ul.
La modul general feed-back-ul este modalitatea prin care finalitatea redevine cauzalitate,
iar modalitatea prin care anticiparea finalităţii redevine cauzalitate este o retroacţiune de tip feedforward.
Din perspectiva comunicării didactice (feed–back-ul) poate fi privit ca fiind comunicarea
despre comunicare şi învăţare. Actul didactic impune existenţa unui feed–back care aduce
informaţia de la receptor la emiţător şi reglează activitatea de transmitere a informaţiei şi celălalt
feed–back reglează activitatea dominantă a celui din urmă (emiţătorul).
Profesorul cu vocaţie ştie că a fi preocupat de conştientizarea, supravegherea şi
îmbogăţirea conduitei sale comunicative este o cerinţă elementară, mai ales că ,,nu tot ce
intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se şi înţelege, se
înţelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înţelege nu depinde de noi ce devine’’.
În loc de concluzii, o învăţătură pentru noi cei care suntem dascăli: “Ca să poţi educa
comportamentul comunicativ al unei alte persoane, este necesar ca tu însuţi să fii un bun
comunicator”.

Bibliografie
[1]. Băban, A. ,Consiliere educaţională, Cluj-Napoca 2001
[2]. Cosmovici ,A. , Iacob,L. Psihologie şcolară,Editura Polirom Iaşi, 1999
[3]. Cucoş, C, Pedagogie, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. POLIROM , Iaşi 2006