You are on page 1of 20

Unele aspecte de interdisciplinaritate în abordarea problematicii

recidivismului1
Drd. Livia Sumănaru2
Facultatea de Drept Şi Ştiinţe Administrative
Universitatea de Vest din Timişoara

Rezumat: Dacă scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar una dintre
funcţiile pedepsei este reeducarea condamnatului, fenomenul recidivismului demonstrează caracterul
utopic al acestora.
Eficienţa sistemului punitiv penal este sfidată. Criza sistemului punitiv penal este
evidentă.
În acest context, de-a lungul timpului, specialişti din diverse domenii au încercat în mod
constant să răspundă la aceeaşi întrebare: cum poate fi prevenit, combătut sau măcar atenuat
fenomenul recidivismului?

Până în prezent, această întrebare se dovedeşte a fi fără răspuns, ajungându-se la
concluzia că fenomenul recidivismului poate fi, cel mult, redus, însă nu înlăturat.
Urmând principiul, conform căruia, pentru a înlătura efectul, trebuie înlăturată cauza,
cunoaşterea cauzelor recidivei interesează mai mult decât recidiva însăşi3.
Articolul de faţă tratează fenomenul recidivismului dintr-o perspectivă interdisciplinară,
expunând informaţii din domeniul criminologiei, psihologiei judiciare, politicii penale.

Cauzele şi factorii generatori de comportament deviant au fost abordate în cadrul a
două grupe mari de teorii: teoriile constituţionale, potrivit cărora infracţionalitatea este un
fenomen înnăscut şi îşi are, prin urmare, originea în individul însuşi, în factorii biologici şi
genetici şi teoriile mediului social, care consideră delincvenţa un produs exclusiv al influenţei
mediului exterior asupra formării personalităţii individului.
Numărul teoriilor elaborate este foarte mare, însă, niciuna dintre aceste teorii nu
oferă explicaţii pentru întregul ansamblu al manifestărilor comportamentale antisociale.
Recidivismul, ca şi fenomen social, depăşeşte orice abstractizare teoretică şi generalizare.
Problematica actuală a prevenirii fenomenului recidivismului impune clarificări
teoretice şi investigaţii de teren, abordarea tendinţelor criminalităţii în timp şi spaţiu, cauzele
acesteia, limitele sistemului penitenciar, domeniile şi principiile care fundamentează acţiunile
şi programele de prevenire, necesitatea acţiunilor preventive şi mai ales necesitatea
abordării fenomenului din perspectivă interdisciplinară.

1

"Acest articol a fost elaborat ca parte a proiectului “Creşterea calităţii şi a competitivităţii cercetării doctorale
prin acordarea de burse", proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi coordonat de Universitatea de Vest din Timişoara în parteneriat cu
Universitatea din Craiova şi cu Fraunhofer Institute for Integrated Systems and Device Technology - Fraunhofer
IISB."
2
livia_sumanaru@yahoo.it
3
A. Cocaină, Recidiva în dreptul penal român. Ediție revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București,
1995., pag. 10.

Cuvinte – cheie: recidivism, criminologie, psihologie judiciară, politică penală,
comportament deviant.
Abstract: If the purpose of the penalty is the prevention of other offences, and one of

the functions of the penalty is the re-education of the convict, then the phenomenon of
recidivism proves their utopian character.
The efficiency of the punitive penal system is defied. The crisis of the punitive penal
system is obvious.
Over the years, specialists from different fields have tried to answer the same
question: how can the relapse phenomenon be prevented, fought against, or at least
diminished?
Up to now, this question has not been answered yet. Specialists have reached the
conclusion that this phenomenon could at most be reduced, but not eliminated.
Following the principle according to which, in order to remove the effect, you need to
remove the cause, getting to know the causes of relapse is of larger interest than the relapse
itself.
The article approaches the phenomenon of recidivism from an interdisciplinary
perspective, presenting some information gathered from the field of criminology, judicial
psychology and criminal policy.
The causes and factors generating a deviant behaviour have been approached within
two large groups of theory: constitutional theories, according to which crime is innate and
has subsequently its origin in the individual himself, the biological and genetic factors and
the theories of the social environment, which considers delinquency a product of the influence
of the environment on the formation of the individual’s personality.
The number of theories is quite large, yet none of them offers any explanation for the
whole ensemble of the anti-social behaviour. Recidivism, as a complex social phenomenon,
exceeds all theoretical abstraction and generalization.
The present issue of preventing the phenomenon of relapse imposes theoretical
clarification and field investigations, approaching the criminal tendencies in time and space,
their causes, the limitations of the prison system, the domains and principles which justify the
actions and prevention programs, the necessity of prevention acts and above all, the necessity
of approaching the matter from an interdisciplinary perspective.
Key – words: recidivism, criminology, judicial psychology, criminal policy, deviant
behaviour .

119

un loc special îl ocupă recidiviţtii. Gassin. cu accepţiune mult mai largă decât conceptul de recidivă legală. În categoria infractorilor. Pop. psihologice. „criminalitatea face parte din societate la fel de normal ca naşterea şi decesul. sau. totodată. graţie ideilor beccariene de îndulcire a pedepselor. Potrivit lui Émile Durkheim. care generează controversatul fenomen social al recidivismului. cel puţin. În cercetarea criminologică românească studiile legate de recidivism nu sunt foarte numeroase. diminuate în raport cu strategiile şi resursele alocate. dar a tratat-o greşit sau incomplet. Paris. 650. caracteristicile regimului totalitar nepermiţând realizarea cercetărilor ştiinţifice privind etiologia delincvenţei9. o stare primejdioasă a infractorului faţă de care trebuie să se ia măsuri mult mai eficace decât faţă de infractorul primar. Manifestarea criminalităţii este inevitabilă în contextul în care indivizii. „recăderea în criminalitate face dovada unei persistenţe în rău. Durkheim. În doctrină s-a exprimat noţiunea că „recidiva ar fi o buruiană născută. 4 É. 182 – 184. fiind indisolubil legată de societate. reflectând atât perseverenţa infracţională a infractorului. astfel că o parte dintre abaterile lor vor ajunge să îmbrace forma infracţiunilor. vol. a existat şi va exista. p. cunoaşterea cauzelor sale. cu consecinţele umane. Desfăşurarea unor activităţi de prevenire şi control al recidivismului necesită. a V-a. sociale. Conform profesorului Traian Pop. București. 2003. poate şi din cauza faptului că studiile şi cercetările privind diversele aspecte etiologice şi predictive ale criminalităţii în România până în anul 1989 au fost destul de rare. 1974. 1923. 116. Recidivismul este o noţiune utilizată frecvent în criminologie. 8 Tr. 67-68. fiind individualităţi. 6 Tr. ASPECTE INTRODUCTIVE În literatura de specialitate4. 7 R. Regulile metodei sociale (traducere). Criminalitatea.1. cât şi ineficienţa sistemului punitiv 7. Partea generală. dar asemenea standardizare nu este nici posibilă şi nici de dorit”5. Recidiva face dovada că societatea. Ibidem. II. Drept penal comparat. 1989. 5 120 . în primul rând. enorm dezvoltată în secolul al XIX-lea. tot ce putem face este ca s-o reducem şi s-o îmblânzim”6. Cluj. cu ocazia primei infracţiuni a făcut un diagnostic greşit sau necomplet sau că respectivul este rebel la orice tratament. criminalitatea a fost considerată un fenomen social pe cât se poate de firesc. ţinând seama de contextul concret şi de condiţiile socio-economico-financiare şi instituţionale proprii sistemului judiciar românesc. Cluj. p. iar o societate fără crimă ar fi patologic supra-controlată”. care se produc sau sunt susceptibile de a se produce prin săvârşirea de fapte penale şi care pot fi evaluate prin mijloacele ştiinţifice şi. Curs de criminologie. Stănoiu. p. sau este vorba de o boală incurabilă”8. motiv pentru care „este o utopie a ne gândi la stârpirea absolută a criminalităţii. economice. astfel că „teoretic crima ar putea să dispară cu desăvârşire numai dacă toţi membrii societăţii ar avea aceleaşi valori. 9 R. p. adică nu a cunoscut boala sau a cunoscut-o. Un pas important îl reprezintă identificarea şi analizarea factorilor generatori ai criminalităţii. prezent în toate societăţile de-a lungul timpului. Editura Academiei. Editura Științifică. M. se abat mai mult sau mai puţin de la tipologia colectivă. Pop. Dalloz. Criminologie. București. p. Introducere în criminologie. 1928. ed. ea desemnând şi alte varietăţi de reiterare a comportamentului infracţional. 143.

îi amintim pe reprezentanţii şcolii clasice criminologice. Recidivismul. statistică. limitele sistemului penitenciar. p. Marchiz de Beccaria). cei care au încercat să explice infracţiunea mai ales din perspectivă filozofică15.L. ci mai multe cauze conjugate trebuiesc analizate pentru a descoperi de ce avertismentul dat de societate. cauzele acesteia. p. deficienţe în organizarea socială şi politică. ereditatea. p. 11 I. 1997. Cu alte cuvinte. 351. este necesar a se combate cauza. p. publicată în 1764. care s-a revărsat în acest secol asupra tuturor infractorilor. a identificat o multitudine de cauze. lipsa de cultură a indivizilor. diagnosticarea adevăratei cauze. Tanoviceanu. 1995. sistemul pedepselor blânde. 13 A. 2. fie a rămas în aceleaşi limite. sociologică. p. Arad. Editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”. 12 Gh. criminologică. pe bună dreptate. Ediția a II-a a Cursului de drept și procedură penală. vol. Mateuț.. În pofida numeroaselor eforturi de a reduce recidivismul sau de a exercita un control asupra lui. Casa de editură și presă „Șansa” S. În cazul săvârşirii de infracţiuni. 11.Umanitarismul exagerat şi bolnăvicios. Partea generală. etc. 22. utilizarea armelor. Problematica actuală a prevenirii fenomenului recidivismului impune clarificări teoretice şi investigaţii de teren. 1992. Bineînţeles că recidivismul nu poate fi pus exclusiv pe seama umanizării sistemului pedepselor. Cocaină. s-a subliniat în doctrină12. București. Mateuț. Înainte de abordarea succintă a acestor teorii. tulburările sociale. Cunoaşterea cauzelor recidivei interesează mai mult decât recidiva însăşi. V. care au cunoscut diverse clasificări şi grupări în literatura de specialitate. Criminologie (note de curs). II. este greu de conturat13. a făcut o critică severă sistemului de pedepsire a 10 I.R. 14 Gh. T. Fondatorul acestei şcoli este considerat a fi Cesare Beccaria (Cesare Bonesana. 650. vol. Cu privire la cauzele sau factorii generatori de comportament infracţional au fost elaborate mai multe teorii de-a lungul timpului. fiind un fenomen social complex. Psihologie judiciară. București. domeniile şi principiile care fundamentează acţiunile şi programele de prevenire. Recidiva în teoria și practica dreptului penal. București. prin condamnarea sau chiar executarea pedepsei. 1923. Editura Lumina Lex. Zdrenghea. Drept penal. precum situaţia economică a societăţii. în ultimele decenii acesta fie a luat amploare. București. 128129. Mitrofan. 121 . care în lucrarea sa Dei delitti e delle penne. studiind cauzele imediate şi mediate ale infracţionalităţii şi implicit ale recidivismului. Cluj.. precum cea juridică. psihologică. Tratat de drept și procedură penală. deşi esenţială. nu şi-a produs efectul11. economică şi culturală. asistenţială. n-a exceptat nici pe recidiviştii sau pe infractorii profesionişti”10. Butoi. 1993. cosmic)14. Oancea. 10. mediul (climateric. I. p. abordarea tendinţelor criminalităţii în timp şi spaţiu. Ediție revăzută și adăugită. Recidiva în dreptul penal român. după cum. consumul frecvent de băuturi alcoolice şi ingestia de droguri ce favorizează trecerea la act. ASPECTE CRIMINOLOGICE ÎN ABORDAREA RECIDIVISMULUI Etiologia recidivismului nu poate fi separată de etiologia criminalităţii. Criminologia. necesitatea acţiunilor preventive. 1925. Editura Lumina Lex. pentru a se combate efectul. poate şi trebuie a fi abordat din mai multe perspective. prospectivă. asocierea cu alte persoane sau alte acte infracţionale. geografic. funcţionarea defectuoasă a justiţiei penale. purtătorul de cuvânt al unui grup de aristocraţi. 15 N.

Waveland Press Inc. având ca factori determinanţi anumite anomalii sau disfuncţionalităţi fiziologice. 1) Teoriile biologice. exterior individului asupra formării personalităţii acestuia. Cu toate acestea. 2) teoriile mediului social. 17 122 . Un alt reprezentant de seamă al şcolii clasice criminologice este englezul Jeremy Bentham. Patterson Smith. în opinia lor. etc. va comite crima. Pioneers in criminology (1960). Mitrofan. Inc 1909. p. 1986. potrivit cărora infracţionalitatea este un fenomen înnăscut şi îşi are originea în factorii biologici sau genetici ai individului. şi. Geis. op. J. Monteclair. urechi de dimensiuni neobişnuite. Criminology: Crime and Criminality. 426 citat de N. 23. V. Harper Collins Publishers. Rationale of Punishment (Analiza raţională a pedepsei). cit. care se distinge de personalitatea non-criminală printro serie de stigmate fizice sau „atavisme” moştenite de la speciile umane cele mai îndepărtate în timp (precum faţă asimetrică.. 1911). Psychology of Crime and Criminal Justice. în lucrările sale Omul criminal (L’uomo delinquente) şi Crima. Toch. N. lenea. Illinois. care era caracterizat prin barbarism şi la totala discreţie a autorităţilor16. p. L. Punctul de vedere central al lui Bentham consta în faptul că „scopul pedepsei este de a preveni recidivismul şi de a împiedica pe alţii de la comiterea unor infracţiuni similare”18. onoarei. şcoala clasică a postulat că oamenii pot alege între alternative bune şi mai puţin bune. dictată de legi”17. p. Lombroso a listat şi o serie de „atavisme” fiziologice şi psihologice. în niciun moment. Butoi. cauzele ei şi remedii (Crime. Totodată.. Boston. O categorisire a teoriilor privitoare la cauzele sau factorii generatori de comportament infracţional ar fi în: 1) teorii biologice. promptă. la rândul lor. criminalul înnăscut are anumite obiceiuri. De asemenea. Teza lui centrală era că „pedeapsa nu trebuie să fie. Zdrenghea. se impunea a fi folosită doar în ultimă instanţă19. cit. pasiunile pentru jocurile de noroc şi băuturile alcoolice. Yablonski. proporţională cu crimele. 20 N. T. maxilar şi obraji proeminenţi)20. 151. Un rol important l-a jucat celebra teză a medicului italian Cesare Lombroso. 19 H. Cesare Lombroso (1835 . ci trebuie să fie realmente publică. considerată esenţialmente hedonistă. decât pedeapsa. o mare asemănare între sexe. sprâncene proeminente. care. lipsa completă a ruşinii. barbă îngustă. pot fi subdivizate în două grupe: A) În prima grupă întâlnim teoriile care acordă un rol esenţial eredităţii criminale sau factorilor interni.1909) este considerat inauguratorul şcolii pozitive criminologice sau al Antropologiei criminale. V. p. vanitatea. frunte retrasă şi îngustă. 61. necesară şi pe cât posibil în circumstanţele date. autorul lucrărilor The Theory of Legislation (Teoria legislaţiei). Prospec Heights. Mitrofan.. deoarece plăcerea asociată actului criminal este mai mare decât durerea aşteptată privind eventuala pedeapsă. potrivit căreia multe infracţiuni sunt de natură biologică şi ereditară. its Causes and Remedies. neglijenţa. op. p. a elaborat teoria criminalului înnăscut. Mannheim. precum tatuarea 16 Ibidem. Jeremy Bentham (1748 – 1832) citați de H. care consideră infracţionalitatea un produs exclusiv al influenţei mediului social. un act al violenţei unuia sau mai multora asupra unui cetăţean privat. potrivit ipotezei că fiinţa umană. T. 1973. (Ed. remuşcărilor sau milei. 22. An Introduction to the Principles of Morals and Legislation (Introducere la principiile moralei şi legislaţiei). 18 G.. Butoi. Acceptând doctrina creştină asupra libertăţii voinţei. precum insensibilitatea la durere.). reprezentanţii şcolii clasice criminologice preferau reccompensele şi educaţia drept mijloace preventive.diferitelor infracţiuni. Zdrenghea.

una dintre contribuţiile importante ale lui Lombroso la studiul criminalităţii a constat în promovarea studiului direct. Butoi. Infracţionalitatea poate fi încurajată nu numai de lipsa. creează tentaţii suplimentare pentru infractori. Editura Oscar Print. producându-se astfel o convergenţă periculoasă între factorii tradiţionali de risc şi noii factori care favorizează criminalitatea”26. cit. temperamentul. 25 Ibidem. precum: capacitatea intelectuală redusă a individului. copiii impulsivi. N. ci şi de abundenţa bunurilor de consum. a. 2) Teoriile mediului social pleacă de la premisa că personalitatea individului este rezultatul interacţiunii permanente dintre individ (cu bagajul său ereditar) şi lumea exterioară lui. 24. însă. Stănoiu.M. 23 Ibidem: Studiul dr. Tranziția și criminalitatea. ci din cauza mediului cultural din care proveneau. etc. 209. utilizarea excesivă a gesturilor. Ferri. 22 123 . un rol determinant. analfabetismul. Deşi concepţia despre criminalul înnăscut a fost criticată23 şi abandonată. Cu toate acestea. nemijlocit al criminalului şi înlocuirea analizei filozofice cu cercetarea empirică. munca „la negru”.. București. a fi bolnav şi a nu avea acces la asistenţă medicală. S-a observat că perioadele de tranziţie determină modificări în structura criminalităţii. aveau o tipologie fizică aparte. Într-un Raport al Băncii Mondiale se evidenţiază că : „A fi sărac însemnă a-ţi fi foame. dezinteresul guvernanţilor. 21 Ibidem. mediu orientat spre comiterea actelor criminale. O. în urma unei cercetări comparative realizate între 3000 de criminali din închisorile engleze și 1000 de studenți de la Universitatea Cambridge. astfel că posibilităţile oferite de dezvoltarea tehnicii moderne. sărăcia este corelată cu şomajul. instabilitatea politică. nu-i recunosc. eşecul social. tulburările de natură psihopatologică (precum copiii deficienţi mintali. Zdrenghea. V. accentuarea diferenţelor sociale dintre ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate. a arătat că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește tipurile fizice între criminali și necriminali. Mitrofan. înclinaţia spre limbajul colorat sau poate suferi de epilepsie21. p. Brezeanu. Editura Economică. Garofalo. recidivismul25. şi pe urmaşii săi. a nu avea haine şi locuinţă.. Charles Goring. personal militar şi deţinuţi ai închisorilor militare italiene din Sicilia. Dianu. 24 I. speranţa de viaţă scăzută. B) În cea de-a doua grupă a teoriilor biologice intră acele teorii care departe de a nega importanţa eredităţii. a avea un nivel precar de educaţie sau a fi analfabet”24. crizele economice. op. cu tot ceea ce implică aceasta. cu accese frecvente de agresivitate). Bari. ei comiteau mai multe crime decât populaţia generală nu din cauza tipologiei fizice.. T. 26 R. 31. 2003. să ţină seama în mai mare măsură de factorii sociali în analiza criminalităţii22. În studiile sociologilor. Aceasta l-a determinat şi pe Lombroso. abandonul şcolar. Cercetarea recidivismului ca fenomen social a relevat faptul că unul dintre principalii săi factori generatori constă în proliferarea stării de sărăcie cronică. ş. Sărăcia continuă să fie una dintre problemele grave ale umanităţii. București.corpului. p. Eroarea principală a studiilor iniţiale ale lui Lombroso este considerată a fi aceea că cei mai mulţi dintre subiecţii săi. În aceste perioade „criminalitatea reprezintă fenomenul unde se manifestă cel mai pregnant tarele vechiului regim cu slăbiciunile perioadei de tranziţie. T. în 1901. supraaglomerările urbane. 1994. Probleme globale contemporane. existând o legătură directă între rata criminalităţii şi procentul persoanelor ce trăiesc sub minimul de existenţă. ci reţin anumite particularităţi ale structurii personalităţii ca factori ce predispun la delincvenţă. p.

crimă organizată27. indiferent că este vorba de un furt dintr-un magazin. Amza. p. Terorism și Internet. 31 S-a observat că urbanizarea a condus la repartizarea criminalităţii inegal în interiorul oraşelor. În regimurile industriale urbane relaţiile sau contactele sociale între persoane sunt mai superficiale. După cum sublinia Sutherland. 31 M. București. 32 Idem. creatori de site-uri (hackeri) prin intermediul cărora se vând mărfuri cu plata în avans. 2006. p. București. Editura Dacia. nr. bancar. Profesia poate influenţa comiterea de infracţiuni legate de specializarea profesională a individului. 13. 29 T. 1996. al afacerilor. 28 G. Editura Global Print. Sutherland. Industrializarea oferă noi locuri de muncă şi motivează persoane care provin din mediul rural să migreze către mediul urban. p. în care se întâlnesc falsificatori de bani cu ajutorul copiatoarelor color. 26. 86.H.P. evaziune fiscală. în 1949. Criminologie. Droit pénal des affaires. migrarea spre mediul urban. 76. M. C. 1999. 2. Editura Lumina Lex. N. asociate de multe ori cu abuzuri de putere şi corupţie. Petcu. Criminalitatea economico-financiară. 2003. neexistând legăturile strânse din mediul rural. vecinii au o putere de cenzură care impune un comportament mai riguros. p. Cluj-Napoca. de lipsă a legilor şi a normelor morale. astfel că se ajunge. Amza. 124 . apărută la New York. ce ţin de cyber-criminality (infracţiunea electronică). industralizarea. Criminalitatea informatică.Criminalitatea economică este în continuă creştere. Infracțiuni în domeniul informatic. Dalloz. Stancu. p. Edwin H. Amza. T. p. București. Paris. p. precum şi de distorsiune între scopul declarat al unei societăţi şi mijloacele de acces la acel scop”28. Repere psihosociale. inevitabil. Criminalitatea gulerelor albe. Editura Lumina Lex. excluzându-i pe membrii claselor sociale superioare. utilizatori ilegali de cărţi de credit. unde familia. Editura C. de conturi de utilizatori şi date de identitate. 62. speculând lacunele legislative sau interpretând eronat legea. Sutherland sublinia că infractorii cu „gulere albe” sunt relativ imuni la condamnarea penală din cauza puterii clasei căreia îi aparţin de a influenţa justiţia în aplicarea legii. la crearea aşa-numitelor zone de delicvenţă. ei fiind conştienţi de caracterul ilegal al comportamentului lor. Moldoveanu. a atras atenţia că statisticile obişnuite ale criminalităţii prezentau populaţia criminală ca fiind formată din indivizi ce aparţineau păturile joase ale societăţii. Dobrinoiu. 1999. București. însă într-un mod mai rafinat. în ”Pentru Patrie”. este în principal legat de sensurile date acestor acte de către alte persoane cu care individul se asociază în cadrul grupurilor intime de persoane (cercurile de prieteni)30. în consecinţă. Mediul urban se caracterizează printr-o libertate mai mare a conduitelor. prostituţie sau delapidare. Cei mai mulţi specialişti consideră că „societăţile moderne sunt caracterizate printr-o stare de anomie. Urbanizarea. spre deosebire de cel rural. la existenţa unor relaţii sociale dezorganizate. se comit fraude informatico-financiare. 12/2000. sensul actelor criminale. şi. Delicvența. acestea reprezentând zone de deterioare materială şi socio-morală pentru indivizii care locuiesc acolo32. cu cele de terorism. însă fiind convinşi că rentabilitatea şi profitul primează în faţa legii29. un mediu diferit de cel din care provin. Gindicelli-Delage. manifestându-se în domeniul financiar. pot exista şocuri de adaptare a personalităţii lor la acest mediu. 2002. informatic. conduc la un declin al mecanismelor tradiţionale de control social asupra comportamentului indivizilor. neprivilegiaţi economic. 311. Beck. care comiteau aceleaşi infracţiuni. p. 27 E. 30 Ibidem. atacuri cibernatice şi diferite acte de înaltă criminalitate. 13. Tratat de teorie și politică criminologică. în celebra sa lucrare.

V. teoriile psihosociale (teoriile controlului social. Butoi. el este implicat în delincvenţă”38. S. op. cit. ectomorfia (cei cu valori mari au un corp lung. cit. p. Zdrenghea. Explicaţiile subculturale. cartiere) şi nivelul de cultură. 35 N. teoriile economice35. educaţia. musculoşi. oraşe. Zdrenghea. O altă clasificare întâlnită în literatura de specialitate ar fi cea în teorii psihologice şi teorii nepsihologice. Glueck. Dacă 33 R. religioase. 107. 37 Idem . New York: Harper and Row. op. au un punct comun şi anume: conflictul cultural este cauza principală a crimei. 41 Ibidem. de aceea unii recurg la mijloacele ilegale40. 27. teoriile etichetării sociale)36.. p. naţionale ale grupurilor de apartenenţă. 36 Idem. T. Din categoria teoriilor nepsihologice. elaborată de Thorsten Sellin (1960). Teoriile constituţionale susţin existenţa unei relaţii între anumite trăsături fizice şi caracteritsicile temperamentale. Physique and delinquency. Alături de teoria asocierilor diferenţiate.. muşchii slab dezvoltaţi)37. viguroşi). o altă teorie culturalistă importantă este cea a conflictelor de cultură. mezomorfia (cei cu valori mari sunt atletici. 1956. rotunzi şi graşi). p. regiuni. Mitrofan. 27. Gassin. 2002. ca urmare a conflictelor culturale dintre grupări şi subgrupări34. succesul profesional. 39 N. 330. Sociologul francez Émile Durkheim (1858 – 1917) considera că grupul dominant întro societate defineşte un anumit comportament ca fiind indezirabil şi pedepsibil. spre deosebire de cele structurale. 38 N. slab. Sage.. În cazul explicaţiilor structurale. E. că în conjuncţie cu alte forţe. Explicaţiile sociologice au fost grupate în explicaţii structurale şi explicaţii subculturale39. cit. iar în categorica teoriilor psihologice au fost identificate: teoriile analitice. 33. T. teoriile constituţionale.. Zdrenghea. de aceea. 34 125 . fac parte: teoriile biologice. Criminological Theories: Bridging the Past to the Future. concluziile lui au fost formulate cu multă precauţie: „Este destul de evident că fizicul singur nu poate explica în mod adecvat comportamentul delincvent. teoriile sociologice. conceptul de bază este următorul: societatea stabileşte aspiraţiile. Mitrofan. astfel că definirea socială este cea care conferă unui act caracter criminal şi nu calitatea intrinsecă a actului41. Mitrofan. 40 Ibidem. Sheldon a ajuns la concluzia că structura fizică mezomorfică a fost implicată în comportamentul criminal în proporţie de 60%. cit. propuse de criminologul american Edwin A. Butoi. . teoriile învăţării sociale. op. este clar. pun accentul pe caracteristicile particulare etnice. T. Teoriile sociologice. op. care accentua faptul că fenomenul criminalităţii este mult mai frecvent în comunităţile de imigranţi. precum sănătatea.31. Criminologul Wiliam Sheldon a identificat 3 variabile sau 3 dimensiuni care intervin în formarea corpului: endomorfia (cei cu valori mari sunt moi. p. Cote.22. teoriile învăţării psihosociale. p. S. V.. p. Teoriile care raportează personalitatea individului la cultura în care se dezvoltă sunt incluse în curentul culturalist33. dar nu toţi membrii societăţii sunt capabili să satisfacă asemenea cerinţe prin mijloace legale. Cu toate acestea. p. Comparând 200 de băieţi delincvenţi cu alţi 200 de nedelincvenţi. V.Cercetarea recidivismului ca fenomen social a permis să fie descoperită şi legătura directă între rata lui mare în anumite zone geografice (ţări. deşi foarte variate. 27 citând din Glueck. puternici. Sutherland (1955). Butoi.

În concepţia sa. 43 126 . pe structura şi factorii componenţi ai personalităţii. teoriile învăţării psihosociale. În Europa. În cadrul teoriilor psihosociale.într-o subcultură particulară funcţionează o normă precum: „Să faci orice ca să asiguri supravieţuirea familiei”. Săvârşirea de infracţiuni este un rezultat al eşecului de control al ego-ului şi super-egoului datorat greşelilor timpurii în formarea personalităţii copilului sau neglijării parentale44. Adepţii teoriilor psihanalitice atribuiau criminalitatea conflictelor interne. el considera că orice infractor suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit. Teoriile învăţării psihosociale pun accentul pe mecanismele prin intermediul cărora comportamentul criminal este învăţat. 30. criminologul german William Bonger (1916) este considerat a fi primul care a formulat teoria cauzelor economice ale crimei. în vederea uşurării stării de vinovăţie datorate sentimentelor incestuoase inconştiente de tip oedipian din perioada copilăriei. Butoi. T. comportamentul criminal nu este ereditar. Teoriile psihanalitice oferă o posibilă explicaţie pentru comportamentul compulsiv al psihoticului. Butoi. ci învăţat 42 N. în vederea purificării de vinovăţie. Zdrenghea. V. op. Infracţiunile sunt comise în vederea autopedepsirii şi. Sutherland (1955). care reprezintă o aplicaţie a teoriei învăţării sociale. la începutul sec. comportamentul criminal şi delincvenţa sunt simptome ale problemelor emoţionale fundamentale. p. dacă legătura slăbeşte. 46 Ibidem. neuroticului şi sociopatului45. Pentru ei. la care vor recurge. pe rezultatele învăţării şi interacţiunii sociale. Teoriile analitice sau psihanalitice pleacă de la teoria formulată de către Sigmund Freud privind existenţa a 3 categorii de forţe. . problemelor emoţionale sau sentimentelor de insecuritate. XX. Teoriile controlului social susţin faptul că indivizii au în general tendinţa de a adopta un comportament deviant. teoriile etichetării sociale46. p. . op. de inferioritate. cit. Teoriile economice încearcă să stabilească o legătură cauzală între comportamentul infracţional şi condiţiile economice. individul se va conforma normelor sociale. potrivit căreia mecanismul controlului social depinde de legătura individului cu societatea: dacă legătura este puternică. În ceea ce priveşte comportamentul delincvent. 47 Ibidem. T. Zdrenghea. se disting: teoriile controlului social. În categoria teoriile propriu – zis psihologice se disting teoriile analitice sau psihanalitice. propuse de criminologul american Edwin A. 31. cit. teoriile învăţării sociale. deci. se poate ajunge la săvârşirea de infracţiuni42. sunt determinate de sărăcia proletariatului în cadrul sistemului capitalist competitiv. Conform acestei teorii. Mitrofan. V. care întotdeauna sunt în dispută privind asigurarea conduitei. 45 Idem . dacă nu sunt formaţi şi susţinuţi să evite această tendinţă. O astfel de teorie este cea propusă de Hirschi Travis (1969). Mitrofan. Teoriile psihologice pun accentul pe caracteristicile persoanei. Teoriile psihologice pot fi grupate în două categorii: teorii propriu-zis psihologice şi teorii psihosociale. mai ales cele împotriva proprietăţii. 33. iar soluţia ar consta în reorganizarea mijloacelor de producţie şi dezvoltarea unei societăţi fără clase43. iraţionale. Ibidem. actele criminale. raţionale (ego) şi morale (superego). 44 N. Una dintre cele mai cunoscute este teoria asocierilor diferenţiate. ca fiind principalele cauze ale comportamentului infracţional. p. posibilitatea violării normelor sociale creşte47.

36. Psychology of Crime and Criminal Justice. mai ales. Rowman & Littlefield. cum se explică faptul că printre infractori se află indivizi care nu provin din asemenea medii? Încercarea de explicare a comportamentului infracţional este. Waveland. generalizare nepermisă. 1992. Butoi. Sutherland. Mechanisms of Aggression. p. Principles of Criminology. pe de altă parte. 48 E. 40. intervin o serie de mecanisme. ci. . potrivit căreia în dezvoltarea diferitelor forme de comportament. care eşuează în raport cu realitatea practică.. 50 A. Bandura. 1951 citat de N. Cressey. 53 Mitrofan. p. Butoi. T..p. precum imitaţia şi modelarea. Societatea este considerată mai vinovată decât individul de existenţa comportamentului infracţional. Devianţa nu este bazată numai pe calitatea actului.. Teoriile etichetării sociale pleacă de la premisa că devianţa este creată de către etichetele folosite de societate în legătură cu anumite acte. cit. 127 . op. N. Mitrofan. Toch. 156 . p. 3. Crime and the Comunity. deoarece este definit ca fiind rău şi deoarece nu este crezut dacă este bun”52. D. 1963 citat de N. Mitrofan. Învăţarea comportamentului criminal depinde de raportul care există în interiorul grupului între interpretările favorabile respectului faţă de legea penală şi interpretările defavorabile acestuia. T.vis de actul săvârşit. o încercare de a contura un sistem teoretico-ştiinţific şi metodologic bazat pe generalizare. p. . New York. mult prea diversificată 53.în cursul comunicării informale între indivizi. Outsiders. Cu cât mai timpurie este asocierea cu modelele criminale. V. McGraw-Hill. ea provine din reacţiile sociale vis-à. nu toţi cei cu asemenea structură comit acte antisociale? Dacă mediul socio-educativ şi socio-economic este responsabil de apariţia comportamentelor deviante. pe de altă parte. Free Press. T. Butoi.158. Prospect Heights. Trăsături de personalitate. inclusiv cel agresiv. în primul rând. Sintetizând. pot fi învăţate privindu-i pe ceilalţi şi văzând ce recompense şi pedepse primesc aceştia pentru aciunile lor50. op. căci: „Grupurile sociale creează devianţă prin conturarea regulilor ale căror încălcare produce devianţă”51 sau „tânărul delincvent devine rău. Oricare ar fi natura cauzei. V. cum se explică faptul că numai unii ce aparţin mediilor precare comit asemenea acte şi. Luckenbill. cu atât mai repede se produce învăţarea48. Una dintre cele mai reprezentative teorii ale învăţării sociale aparţine lui Albert Bandura (1977). p. iar punctul de vedere general constă în faptul că învăţarea nu poate avea loc dacă nu există ceva echivalent recompensei şi pedepsei49. 51 S.. T. Zdrenghea. în H. Mitrofan. Tannembaum. Zdrenghea. R. Zdrenghea. Press Inc. cit. New York. Zdrenghea. Teoriile învăţării sociale pun accentul pe interacţiunea dintre persoană şi mediu. care este suportul cauzal psihologic al comportamentului infracţional. în vederea. V. cit. precum agresivitatea şi dependenţa. ea ne conduce spre noţiunea de motivaţie. 52 F. 18. Butoi. observăm că niciuna dintre aceste teorii nu oferă explicaţii pentru întregul ansamblu al manifestărilor comportamentale antisociale. Becker.F. V. 1986. cit. ASPECTE DE PSIHOLOGIE JUDICIARĂ ÎN ABORDAREA RECIDIVISMULUI Preocuparea de a analiza profund personalitatea infractorului recidivist şi mecanismul care îl conduce la săvârşirea din nou a unei infracţiuni este indispensabilă cunoaşterii şi înţelegerii exacte a complexităţii proceselor cauzale.. cum se explică faptul că mulţi criminali nu au această anomalie cromozomială şi. 39.. 49 N. Dacă structura XY este responsabilă de comiterea infracţiunii. op.H. De aici şi denumirea de teorie a asocierilor diferenţiate. 39. Illinois. The Social Learning Perspective. D. op.

potrivit raţionamentului: „Am făcut ce-am făcut. susţinut de o anumită motivaţie. fie pe plan afectiv.tendinţa de a percepe realitatea într-un mod neobişnuit şi deformat. cit. Întregul comportament infracţional este. care poate fi conştientizată sau nu de către persoana în cauză..56 Cercetările au reliefat faptul că personalitatea infractorului este caracterizată. Scopul vizează rezultatul obţinut prin săvârşirea infracţiunii. Actele antisociale sunt semne evidente ale unei imaturităţi. Ibidem. . Zdrenghea. 56 Ibidem.. p. Se consideră că infractorii care comit acte antisociale. p. de exemplu. având un rol foarte important în acest sens.. însă.. întrucât asemenea acte de conduită.. . ne putem referi la o motivaţie extrinsecă şi o motivaţie intrinsecă comportamentului infracţional. Butoi. 57 Mitrofan. 54 Mitrofan. T. ci acţiunea în sine devine gratifiantă pentru făptuitor. cit. în sensul de a considera că toţi cei din jur sunt duşmani. V. lipsa de capacitate de a se vedea pe sine în mod realist.. . Yablonski. făptuitorul respinge psihologic comportamentul infracţional. N. pot fi necesare diferite forme de psihoterapie. 87. Din punct de vedere psihologic. la care se adaugă şi strădania de a ascunde propria personalitate. însă recurge la el în vederea obţinerii unor rezultate considerate gratifiante. . în general. p. În cazul motivaţiei intrinseci.Motivaţia trebuie diferenţiată de scopul concret al infracţiunii.. În cazul motivaţiei extrinseci. Zdrenghea. Harper Collins Publishers. pentru că aveam mare nevoie de bani”54. . 43. Crime and Criminality. de egocentrism şi imaturitate. motivaţi predominant extrinsec pot fi recuperaţi social mult mai uşor si cu mai mari garanţii în ceea ce priveşte abţinerea ulterioară de la comiterea unor noi infracţiuni.. fie pe plan intelectual. nimeni nu oferă ajutor şi că în viaţă totul se petrece conform legilor „baftei” sau „ghinionului”. 55 128 . Cunoaşterea motivaţiei de către infractor şi de către cei implicaţi în procesul reeducării sale ajută la identificarea şi aplicarea măsurilor corecţionale sociale potrivite. diferenţiază patru categorii de criminali58: . folosind drept criteriu modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul lui criminal. Butoi. op. New York. 1990.profunda dificultate de autoreprezentare. Lewis Yablonski (1990). 57. N. din motivul de a scăpa de un sentiment accentuat al neîncrederii în sine.criminali sociopaţi. ale faptului că infractorul este imatur. În cazul infractorilor.criminali psihotici. o persoană poate săvârşi o infracţiune cu scopul de a face ceva împotriva legii. Criminology.manifestări de indecizie şi nesiguranţă interioară. nu rezultatul.criminali socializaţi. Este cazul infractorilor care produc vătămări corporale. motivaţi predominant intrinsec. 58 L. V. care poate fi anticipat în forma reprezentării. investigaţie trebuind să fie mult mai complexă. T. op. Examinările efectuate de cercetătorul italian Canepa (1970) asupra recidiviştilor şi altor categorii de infractori cu tendinţe de a comite acte antisociale deosebit de grave au relevat următoarele caracteristici57: . le oferă posibilităţi gratifiante55.. deşi mi-e ruşine. De exemplu. desfăşurate în condiţii specifice.criminali nevrotici.

Este posibil ca. deşi până la comiterea infracţiunii. 159. 160. trăsăturile negative coexistând cu cele pozitive66. la nivelul altei persoane. p. etc. piromaniei. condamnat. p. precum comiterea unor infracţiuni de tipul cleptomaniei. Butoi. de obicei. T. Pe de altă parte. dar a fost prins. V. frica inexplicabilă de unele situaţii sau obiecte. Criminalii nevrotici sunt cei care. care a comis o infracţiune. Yablonski. la nivelul unei persoane. inclusiv infracţiuni împotriva vieţii61. L. 158. personalitatea lor fiind grav tulburată. p. Gândurile lor iluzorii şi înşelătoare îi pot determina să comită cele mai bizare acte antisociale. Criminalii psihotici sunt persoane care au o percepţie complet distorsionată asupra societăţii şi lumii din jurul lor. Bogdan. Infractorii situaţionali sau cei ocazionali. 66 T. Mitrofan. Ei devin criminali în urma impactului contextului social în cadrul căruia învaţă regulile şi valorile deviante. printre care acte de violenţă. Ei tind să ia iniţiativă în comiterea infracţiunilor. Yablonski. primind statutul de infractor. impulsivitate. 59 L. Principalul simptom al nevrozei este anxietatea. surzenia. Tipic nevroticilor este faptul că aceştia sunt conştienţi că există ceva rău în ceea ce priveşte gândirea şi comportamentul lor.. 64 Idem. op. istovirea. 67. 65 Idem. . 67 N. 188-189. judecat. nesinceritate. infractorul s-a supus sistemului normativ al societăţii64.. Zdrenghea. Criminalii sociopaţi sunt cei caracterizaţi printr-o personalitate egocentrică. a ales un comportament infracţional. Introducere în psihologia judiciară. Spre deosebire de psihotic. Cei mai mulţi au fost formaţi într-un sistem de valori şi norme. 177. cit. Psihoticii nu-şi planifică infracţiunile. prezintă următoarele caracteristice: individul.. p. diferit de cel al societăţii. p.infractorii situaţionali. care nu încalcă legea penală. op. Infractorii de carieră sunt de obiceai formaţi şi socializaţi în direcţia comiterii crimei. p. 1973. Yablonski diferenţiază două categorii de infractori63: . op. op. cit. București. 61 Idem. nevroticul nu percepe lumea într-un mod distorsionat. furtului din magazine60.. comit acte infracţionale din cauza compulsiunilor nevrotice. Deşi cei mai mulţi dintre cei care comit acte antisociale prezintă elementul sociopatic. decât fapte penale violente59.Criminalii socializaţi sunt cei care prezintă tulburări emoţionale mai mult decât orice persoană care nu a comis infracţiuni. întrucât personalitatea fiinţei umane este contradictoriu structurată. L. care se poate manifesta direct sau indirect. chiar şi în situaţiile în care sunt foarte vulnerabili şi expuşi spre a fi arestaţi şi condamnaţi65: Aspectul cel mai important legat de încercarea de a surprinde caracteristicile tipice ale personalităţii criminale vizează marea dificultate în a diferenţia personalitatea infractorului de cea a non-infractorului. Editura Științifică și Enciclopedică. În funcţie de gradul de pregătire infracţională.. proporţia trăsăturilor pozitive să predomine. Aceste persoane comit mai mult infracţiuni contra patrimoniului.) să predomine şi să se manifeste prin încălcarea unor norme social-juridice (mai puţin a valorilor sociale ocrotite de normele penale)67. cit.infractorii de carieră. Ei au o compasiune redusă faţă de alţii sau nu au deloc. suma trăsăturilor negative (agresivitate. 176. fie sub forma unor manifestări precum orbirea. p. nu se poate concluziona că toţi infractorii sunt sociopaţi62. 62 Ibidem. 60 129 . 78. p. confruntându-se cu o problemă. fie sub forma unor activităţi compulsive. cit. 63 Idem. este posibil ca.

Butoi. ediția a II-a revizuită. V. Infractorii recidivişti sunt orientaţi spre repetarea acţiunilor criminale. p. Charpenel. egocentrism. Concilier devoir de justice et exigence de sécurité. Mitrofan. cit. El apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială. scepticism. 70 Ibidem. folosită pentru prima oară la începutul secolului al XIX-lea. 14. p. indiferenţi faţă de sancţiunea juridică69. Zdrenghea. Paris. dorinţă de a exista „pe spatele altora”. p. În geneza comportamentului recidivist sunt reunite trei elemente: mediul de formare al personalităţii.. Dintre instituţiile penale. dificultăţi în autoevaluare şi autoreprezentare. V. T. pot fi organizate acţiuni de natură preventivă prin reducerea posibilităţilor de manifestare a tendinţelor criminale. ceea ce îi permite repetarea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial. economic. orientare exccesivă spre anumite feluri de recompensă socială (bani. op. tăioşi. 4. agresivitate.Ipotetic. fiind suspicioşi. pedeapsa şi celelalte sancţiuni de drept penal ocupă locul cel mai important în cadrul politicii penale. Nenumăratele studii au demonstrat existenţa în structura personalităţii infractorului recidivist a unei conjugări a deficienţelor individuale şi sociale. sex. impulsivitate şi indiferenţă afectivă. ostili. evoluţie istorică. 5. cunoaşterea profilului personalităţii infractorului permite organizarea unui program diferenţiat şi individualizat de reeducare. căutarea şi sancţionarea autorilor lor. atât prin crearea unor mecanisme criminoinhibitive (ca urmare a factorului educativ). 68. necesităţi sporite în raport cu posibilităţile. Individualizarea judiciară a pedepselor. care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societăţii în care trăieşte70.). 72 Y. 1985. stări de tensiune interioară şi conflict. imaturitate ajunsă frecvent până la infantilism social. percepere deformată a realităţii. cu deficienţe de integrare socială. ASPECTE DE POLTICĂ PENALĂ ÎN ABORDAREA RECIDIVISMULUI Politica penală a fost definită iniţial ca „ansamblul procedeelor represive prin care statul acţionează contra crimei” de către Feuerbach. cel căruia îi este atribuită expresia „politică penală”. 71 Șt. Papadopol. protecţia victimelor. dar şi mijloacele de prevenire şi combatere a acestuia. București. Editura Armand Colin. politic. ranchiunoşi. cât şi dinamica fenomenului discutat. spre asigurarea existenţei prin practicarea infracţiunii. De asemenea. recuperare şi reinserţie socială. în manualul său de drept penal71. Les rendez-vous de la politique pénale. 69 130 . Politica penală aplicată variază în funcţie de specificul naţional. 2006. infractorii recidivişti dau dovadă de inadaptare socială. Daneș. etc. Ibidem. Astfel. Politica penală în domeniul recidivismului trebuie să se întemeieze pe datele şi concluziile furnizate de către disciplinele ştiinţifice care studiază cauzele fenomenului. Definiţia politicii penale reţinută cu ocazia adoptării în aprilie 2004 a Recomandării conferinţei procurorilor generali din Franţa este exprimată în următorii termeni: „Politica penală are ca obiect fixarea obiectivelor cerute de interesul general în ceea ce priveşte constatarea infracţiunilor la legea penală. Recidivistul se prezintă ca o personalitate deformată. contextul regional. cât şi ca urmare a unor acţiuni de informare a posibilelor victime pentru a evita favorizarea unor situaţii victimizante68. recalcitranţi. cultural. deoarece aplicarea corectă a acestora de către 68 N. personalitatea delincventă şi situaţiile ce favorizează trecerea la actul antisocial. executarea deciziilor judiciare represive şi cooperarea penală internaţională”72. Editura Juridică.

p. 59 C. op. p. Editura Holding Reporter. Editura Oscar Print. Libertatea condiţionată a fost acordată de multe ori după criterii formale. provocând scandaluri şi manifestând tendinţa de a obţine beneficii75. Ap. de asemenea. p. căci ceea ce interesează este măsura în care aceste antecedente penale reflectă sau nu o potenţialitate criminogenă76. Recidiva în teoria și practica dreptului penal. care sunt familiarizaţi cu regulile impuse în sistemul penitenciar. 122. nu pot fi ignorate nici gravitatea infracţiunilor săvârşite în trecut. cit. p. București. nr. potrivit art. prin înăsprirea pedepsei şi condiţiilor de executare ale acesteia. Pedeapsa capătă un rol tot mai însemnat dacă. fără să existe o garanţie reală că îndreptarea condamnatului s-a făcut înainte de a executa pedeapsa integral. precum şi imperfecţiunii unora dintre normele penale. atât în privinţa naturii. nici condiţiile în care ele au fost comise. Nu umanizarea pedepselor reprezintă cauza recidivismului. Intervenţia unor acte de clemenţă (amnistie. București. fără a se lua în considerare persoana condamnatului şi comportarea lui postexecutorie. în activitatea de combatere a recidivismului. cât şi a modului ei de executare. Antecedentele penale nu constituie un impediment la acordarea liberării condiţionate. nici natura omogenă sau eterogenă a acestor infracţiuni. facilitată de o politică judiciară greşită. În activitatea instanţelor judecătoreşti din România s-au constatat unele deficienţe în stabilirea unei echivalenţe între pericolul social al faptelor şi pedepsele aplicate infractorilor. . imediat după executarea efectivă a fracţiunii minime de pedeapsă. Studiile efectuate în penitenciare arată că cei care se adaptează „uzanţelor” regimului de detenţie sunt recidiviştii. Psihologie penitenciară. p. Cocaină. 548. care-şi găsesc cu greu sau deloc locul în societate. București. Aceste acte de clemenţă se impun a fi acordate cu mult discernământ . neexecutarea sau executarea parţială a unor pedepse. au pus în libertate infractori recidivişti sau cu antecedente penale. fapt datorat şi insuficienţei legii. Papadopol. 795/1997 a C. admiţând cu uşurinşă cererile de liberare condiţionată. 13. nici intervalul de timp scurs între săvârşirea lor. care încalcă regulile mai cu uşurinţă74. etc.. 1998. 74 131 . p. fie refractari la ordine. prin excluderea recidiviştilor de la 73 A. fără să ţină seama la soluţionarea cererii şi de aceste elemente77.instanţele de judecată contribuie la realizarea unei eficiente politici penale a statului. recidiviştii pot fi grupaţi în două categorii principale: fie supuşi şi conformişti. Notă la dec. București. graţiere) a determinat. Recidivismul mai poate fi uneori favorizat de neexecutarea integrală a pedepsei. 77 Gh. s-a exprimat şi punctul de vedere că umanizarea pedepselor şi abolirea pedepsei cu moartea au jucat rolul lor în generarea recidivismului73. 76 V.. 1997. secția I penală. Este adevărat că pedeapsa cu moartea nu lasă loc reiterării comportamentului infracţional de către condamnatul în cauză. 189. şi dacă pedepsele concrete aplicate de instanţe reprezintă echivalentul real al gravităţii faptei săvârşite şi vinovăţiei făptuitorului. În doctrină. Paralel cu mijloacele preventive. însă ponderea mare a infracţiunilor comise de recidivişti nu este reprezentată de infracţiuni care ar putea fi pedepsite cu moartea. spre deosebire de infractorii primari. într-o anumită perioadă. Raportat la relaţiile cu personalul penitenciarului. Editura Lumina Lex. Gh. la elaborarea şi aplicarea ei se acţionează în mod diferenţiat. În practica judiciară s-a constatat că unele instanţe. Mateuț. Atunci când se fac aprecieri cu privire la existenţa premiselor că persoana condamnată s-ar fi îndreptat. în opinia noastră. 75 Idem. se impune a se apela şi la mijloace represive. Florian. Aceste măsuri s-au aplicat şi aşa-zişilor „infractori de profesie”. 1996. în Culegerea de practică judiciară pe anul 1997. ci deficitara individualizare a pedepsei. 550. prevăzându-se limite minime şi maxime proporţionale cu pericolul social al infracţiunilor.

este mai mare în cazul recidivei postexecutorii. o persistenţă infracţională mai puternică. Raportat la actuala reglementare. aplicarea unei pedepse egale cu durata pedepselor stabilite. pe când condamnaţii cu o pedeapsă de până la 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată sau suspendarea pedepsei sub supraveghere. putându-se ajunge până la o pedeapsă egală cu durata cumulată a tuturor pedepselor stabilite (bineînţeles. iar statisticile judiciare ar arăta că acest sistem este prea blând. București. dacă sunt în stare de recidivă postexecutorie. 44. 2009. cât şi din cel al tratamentului sancţionator aplicabil. După cum s-a remarcat deja în doctrină79. dispoziţiile noului Cod penal prevăd un regim sancţionator mai aspru faţă de actuala reglementare. p. Un aspect important de politică judiciară în domeniul recidivei îl reprezintă sistemul sancţionator. cât şi prevenţia generală78. aflaţi în stare de recidivă postcondamnatorie. fără depaşirea maximului general prevăzut de lege). condamnaţii la pedeapsa închisorii până la 1 an. Hotca. în cazul unui sistem ce permite totalizarea pedepselor (cu respectarea maximului general). (fără depaşirea maximului general prevăzut de lege) nu mai reprezintă o excepţie. în “Revista de drept penal”. nu beneficiază de suspendare. nr. Noul Cod penal şi Codul penal anterior. Explicații teoretice ale Codului penal român. instanţele. din punct de vedere teoretic s-ar putea susţine că prevederile actualului Cod penal sunt mai severe. cât şi de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. pot beneficia. practica judiciară dezvoltată sub dispoziţiile actualului Cod penal a demonstrat că. însă. în cazul recidivei postcondamnatorii. Care este eficienţa lui reală? Este recidiva postexecutorie mai aspru sancţionată decât recidiva postcondamnatorie? În lumina actualului Cod penal. întrucât permit sporirea succesivă a pedepsei principale aplicate. ar fi greu să se susţină contrariul80. 299. I. Aspecte diferenţiale şi situaţii tranzitorii. Introducerea unui sistem de sancţionare progresivă a infracţiunilor comise în stare de recidivă ar putea fi o soluţie de sancţionare mai potrivită decât formula actuală sau cea propusă de către noul Cod penal. ci a devenit regula în materie . Cu toate acestea. întrucât sporul facultativ prevăzut de lege. întrucât se impune revocarea suspendării pedepsei. după ce alegeau pedepsele cele mai grele. p. A. În reglementarea noului Cod penal. Editura Academiei Române. 80 G. Dongoroz. ce poate fi aplicat de către instanţă. invocându-se că sistemul legii penale în vigoare de sancţionare a recidivei se justifica a fi modificat numai dacă el ar fi fost criticat în doctrină şi în practică şi s-ar fi propus modificarea lui. Această opţiune a legiuitorului a fost combătută în literatura de specialitate. pentru că reflectă o periculozitate mai mare a infractorului recidivist. p. adăugau sporuri la acestea.beneficiul unor acte de clemenţă. Explicaţia rezidă în faptul că recidiva postexecutorie este cea mai gravă modalitate a recidivei. atât din punct de vedere stilistic. dedusă din faptul că nici măcar executarea primei pedepse nu l-a împiedicat pe infractor să-şi reia conduita infracţională. 78 V. 132 .structural. se susţine că recidiva postexecutorie este mai gravă decât recidiva postcondamnatorie. vol. atât de suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Editura Hamangiu. noul Cod penal aduce anumite modificări reglementării recidivei legale. Cu toate acestea. 4/2007. 17. Antoniu Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (I). rareori. 79 M. pentru a se realiza atât prevenţia specială. Partea generală. 1969. Astfel.

84 Potrivit reglementărilor Legii nr. 1/1969. În situaţia în care statul nu le asigură un loc de trai şi de muncă. 387. lăsând pradă mizeriei familia deţinutului. în condiţiile prevăzute de lege. şi mai rău. 275/2006. 81 V. Un alt factor important este reprezentat de deficitara individualizare judiciară a pedepselor. condamnaţii se repartizau la locurile de deţinere în funcţie de natura infracţiunii. O. persoanele condamnate putând trece dintr-un regim în altul. în mare parte. A supraveghea și a pedepsi. Loghin. în cazul recidivei postexecutorii. 1997. București. oricât ne-am strădui să extindem. Costea. Închisorile nu diminuează rata criminalităţii. al necondordanţei dintre tratamentul prevăzut de legile penale şi modul practic de aplicare a acestuia. republicată privind executarea pedepselor. Cercetările efectuate în domeniul criminologiei au reliefat faptul că un tratament juridic eficient este incompatibil cu aplicarea unor pedepse de scurtă durată81. numărul crimelor şi criminalilor rămâne constant sau. Totodată. 172. 23/1969. 82 M. instanţele vor fi obligate să facă aplicarea sistemului cumulului aritmetic. Însemnări de la cel de-al XVIII – lea Curs Internațional de Criminologie. executate în regim privativ de libertate. 627 din 20. care îşi execută pedeapsa privativă de libertate. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal83. şi sistemului majorării cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune. indirect. 133 . alături de majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune. de asemenea. sunt cazaţi în locuri de deţinere în comun cu infractorii recidivişti. iar după intrarea acesteia în vigoare. p. ca efect. 83 Publicată în Monitorul Oficial al României. tratamentul penal al stării de recidivă a fost agravat prin reglementarea sistemului cumulului aritmetic al pedepselor pentru recidiva postcondamnatorie.2006. în cazul recidivei postcondamnatorii şi respectiv a sistemului majorării cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă. trebuie urmărit faptul dacă legislaţia penală în vigoare răspunde pe deplin intereselor şi cerinţelor societăţii actuale. Foucault. Închisoarea favorizează creşterea unui mediu de infractori. se dovedesc a fi mai degrabă o şcoală a crimei. de comportarea şi receptivitatea acestora la acţiunea de reeducare84. Detenţia provoacă recidivă. nu le rămâne decât să recurgă din nou la actele ilicite. Nașterea închisorii. în “Revista română de drept. gata pentru tot felul de complicităţi viitoare. căci după ce infractorii ies din închisoare au mai multe şanse să revină din nou la ea. S-a constatat că în practică pedepsele de mică durată. p. în cazul recidivei postexecutorii. solidari între ei. ierarhizaţi. lege care a fost abrogată prin Legea nr. Condiţiile care îi aşteaptă la ieşirea din închisoare pe deţinuţii eliberaţi îi îndeamnă în mod fatal la recidivă. Închisoarea „fabrică” infractori chiar prin modul de existenţă pe care îl impune deţinuţilor sau. creşte82. să înmulţim sau să îmbunătăţim închisorile. deoarece societatea nu-i acceptă sau îi marginalizează. în ceea ce priveşte infractorul persoană fizică. durata pedepsei şi starea de recidivă. În lumina actualei reglementări.07. Editura Humanitas. infractorii primari. nr. nr. În cazul persoanei juridice. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. în funcţie de regimul de executare a pedepselor privative de libertate: regim închis sau semideschis. regimul de executare a pedepselor privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv şi regresiv.În reglementarea noului Cod penal. partea I. dacă ocroteşte nişte valori sociale actuale. Mulţi dintre infractori recurg la recidivă.

de dorinţă de a reveni la o viaţă normală. Prevenirea predelictuală desemnează un proces social neîntrerupt care implică un ansamblu de măsuri sociale luate în temeiul legii. vin în contact cu oameni profund înrăiţi. le va oferi în continuarea condiţiile favorabile comiterii de noi infracţiuni. alegerea modelelor adecvate de prevenire. comparativ cu o medie de 114. 87 A. Conceptul de prevenire a infracțiunilor. Totodată. specialiştii propun ca. Asemenea măsuri urmăresc să contribuie în mod esenţial la educarea permanentă a tuturor membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept şi a legii penale.8 deținuți la 100.000 de locuitori. 134 . p.. cu peste 40%.1 deținuți la 100. ceea ce contravine normelor europene în domeniu86. În timpul executării pedepselor. cu măsurile de prevenire predelictuală91.Această modalitate de coabitare a infractorilor primari cu infractorii recidivişti permite. 86 Numărul mare de deținuți este reflectat și în statisticile Consiliului Europei. cit. orice urmă de ezitare. Conceptul de prevenire a recidivismului implică prevenirea predelictuală şi prevenirea postdelictuală. G. în final. Concluziile studiilor realizate în sistemul penitenciar din România indică nemulțumirea persoanelor privative de libertate de calitatea vieții din penitenciar (hrana. Cocaină. îi va respinge. în cea mai mare parte a cazurilor.10. De asemenea. Antoniu. care. daca este criminogen. în cele mai multe cazuri. de încadrare în muncă şi de asigurare a unui climat psiho-material care să evite stigmatizarea şi să formeze deprinderi de respectare a exigenţelor legii penale şi. La ieşirea din penitenciar. de organele de stat. în mod evident. lipsindu-i de posibilitatea de a-şi recăpăta locul în societate87. 88 G. în anul 2006 erau 166. Studii victimologice. precum şi împiedicarea repetării faptei penale de către acelaşi autor. p. în unităţile din sistemul penitenciar este depăşită capacitatea legală de cazare. nocivă.000 de locuitori în țările membre ale Uniunii Europene. coercitiv educativă. de remuşcare. Ministerului Public. 106. realizarea unei activităţi eficiente de prevenire şi control a recidivismului presupune o bună cunoaştere a fenomenului. Prevenirea este o condiţie importantă pentru diminuarea fenomenului recidivismului. op.09/10. să se efectueze o evaluare ştiinţifică a activităţii de prevenire a recidivismului. infractorii nu numai că nu beneficiază de nicio influenţă pozitivă. Florescu. influenţarea negativă a infractorilor primari de către recidivişti. nr.. în medie. igiena).2007. 90 Idem.anp-just. fie de comunitatea de oameni şi conducerea unităţilor. SPACE 2006. 89 I. pe un eșantion de 681 persoane. Ministerului Justiţiei. 13. Tănăsescu. B. Editura INS. fie de autorităţile statale competente să pună în executare pedeapsa. 91 Ibidem. Raport de cercetare realizat în perioada 21. precum şi determinarea autorităţii competente pentru exercitarea unor astfel de acţiuni. constituie garanţia obţinerii unor rezultate pozitive în contracararea fenomenului. Studii și cercetări juridice. în vederea evitării recidivei90. Prevenirea postdelictuală desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a celor care au suferit o condamnare. ci trăiesc într-o atmosferă ostilă. 85 Ministerul Justiției. București. iar dacă nu este criminogen. foştii deţinuţi se întorc în mediul lor de provenienţă. p. a cauzelor şi are la bază stabilirea corectă a ţintelor şi obiectivelor prevenirii. 1997. anihilând. asistența medicală. Tănăsescu. Administrația Națională a Penitenciarelor. Prevenirea înseamnă preîntâmpinarea săvârşirii pentru prima dată a unei infracţiuni. luate în temeiul legii. 63. de organele Ministerului Administraţiei şi Internelor. în prima linie. care exercită o presiune morală puternică asupra noilor veniţi. îi va stigmatiza. Potrivit specialiştilor în domeniu88. anulând orice speranţă şi efort de reinserţie socială85. potrivit cărora. în strânsă conlucrare cu diferite asociaţii89. 1/1981. 105. p. În prezent. Prevenirea postdelictuală se îmbină cu măsurile de asistenţă postpenală. informații disponibile pe site-ul: www. de asemenea.ro. confortul camerei.

inclusiv eventuala activitate infracţională anterioară. un mare număr de infracţiuni rămân nedetectate. Dintre aceste instrumente. Zdrenghea. Separarea celor violenţi de cei neviolenţi este mai mult decât necesară. 133. Principalul mecanism pentru diagnoza socială au fost rapoartele presentinţă. Diagnosticarea corespunzătoare a infractorului în munca de probaţiune este elementul care constituie cheia de boltă a sistemului. şi anume: diagnosticarea factorilor care susţin infracţiunea şi diagnosticarea riscului de recidivă. 330.. În literatura de specialitate93. care cuprind informaţii diverse (date autobiografice.. precum şi a condamnării pentru noi infracţiuni92. s-a subliniat faptul că două categorii de diagnostic sunt esenţiale. P. 94 Idem. p. asistență și consiliere a infractorilor condamnați la sancțiuni neprivative de libertate. deoarece. Anticiparea momentului în care un individ cu un mare potenţial infracţional va comite un act violent cu urmări penale. București. op. Eitura Național. prezintă mari dificultăţi pentru diagnoza şi prognoza psihologică. 141.. cu care s-au confruntat cei care au utilizat tabelele de experienţă a fost legată de informaţia incompletă şi uneori chiar incertă din dosarele subiecţilor.. chiar dacă informaţiile din rearestări sau recondamnări sunt utilizate. 2001. T. comportamentul ca deţinut. V. cit. Identificarea naturii problemelor sau trebuinţelor infractorilor şi aprecierea legăturii acestora cu infracţiunea săvârşită sunt sarcini pivot în supravegherea din cadrul probaţiunii. 93 135 . este foarte dificil să se asambleze şi să se analizeze o bază de date care să acopere toate recondamnările95. Butoi.Recidivismul constituie de mult timp piatra de încercare pentru organele judiciare şi alţi specialişti. Două principii de bază ale probaţiunii susţin că infracţiunea este cel mai adesea fixată în problemele personale şi sociale ale infractorilor şi că interceptarea acestor probleme poate efectiv reduce infracţiunea94. sentinţe. Există mai multe teorii concurente despre cele mai bune modalităţi de reabilitare a infractorilor. actul antisocial violent nu reprezintă o simplă exteriorizare a potenţialului delincvenţial. Totodată. condamnări. Cea mai mare problemă. Probaţiunea urmăreşte să influenţeze comportamentul infractorului în complexitatea sa. Supraveghere. p. ci este rezultatul interacţiunii dintre acest potenţial şi alţi factori circumstanţiali. În cadrul penitenciarelor se ridica problema utilizării unor mijloace care să permită clasificarea şi diferenţierea deţinuţilor în funcţie de potenţialul şi conduita lor violentă. În al doilea rând.) şi indicii care estimează probabilitatea succesului sau eşecului privind eliberarea provizorie sau eliberarea condiţionată. Mitrofan. 131. acesta este unul din argumentele folosite de cei care critică programele educative şi reeducative folosite în penitenciare. Abraham. p. 95 Idem. Foarte multă atenţie s-a acordat conturării şi utilizării unor instrumente pentru predicţia recidivismului. 92 N. În primul rând. Chiar în sistemul bine dezvoltat al probaţiunii din Anglia este greu să se ia cele mai bune măsuri împotriva reiterării comportamentului infracţional. etc. Introducere în probațiune. p. au fost utilizate foarte mult tabelele de experienţă sau tabelele expectanţei bazale. după cum s-a subliniat. însă. T. Măsurarea problemelor este dificilă în ceea ce priveşte identificarea corectă a cauzei şi efectului. Oamenii îşi schimbă comportamentul în funcţie de o gamă largă de motive.

supraveghează în libertate infractorii care au primit sentinţe cu executare sub supraveghere sau muncă în folosul comunităţii. deşi a fost exprimată şi opinia potrivit căreia „odată criminal. Butoi. particularizat la criminalitate poate fi răspunsul adecvat 97. în mod esenţial. implicarea comunităţii în efortul de prevenire a criminalităţii. Indubitabil. Totodată. Într-un raport al Comisiei Consultative Naţionale asupra Standardelor Justiţiei Penale şi Obiectivelor Sistemului Justiţiei Penale (SUA) se pune accent pe necesitatea ca cetăţeanul să acţioneze direct pentru a îmbunătăţi modul de apărare şi aplicare a legii. tipul caracterologic – temperamental. după cum se şi specifică în art. Pergamon Press. 5.101. În acord cu aceste obiective. CONCLUZII Chiar dacă ponderile nu sunt aceleaşi. regăsim. p. infractorii aparţin tuturor categoriilor privind întreaga paletă a variabilelor: vârstă. recidivismul reflectă faptul că tratamentul penal aplicat nu a fost eficient. V. cit. asistă deţinuţii în timpul executării pedepselor cu privare de libertate şi după liberarea acestora. Mitrofan. fără a indica un transfer al responsabilităţii sistemului de justiţie penală către masele eterogene ale populaţiei100. 92/2000. iar prevenirea criminalităţii să devină o preocupare constantă a fiecărei instituţii şi a fiecărui cetăţean american98. 153.. evaluează riscul de recidivă96: Întocmirea referatelor de evaluare pentru inculpaţii majori nu este obligatorie. 102 M. op. trebuie să devină o cauză comună atât pentru comunitate. consilierul de probaţiune asistă instanţa în procesul de individualizare a pedepsei. Soluţii se impun a fi găsite în continuare. p. căci un răspuns eficient. În prezent. precum este în cazul infractorilor minori. 149. p. aptitudini intelectuale (QI). p. Modelul social de prevenire a criminalităţii presupune. cât şi pentru instituțiile guvernamentale care se ocupă cu aplicarea şi respectarea legii.Profesia de consilier de probaţiune este o profesie relativ nouă atât pentru România. Nietzel. În vederea atingerii obiectivelor sale. global şi general valabil este imposibil de găsit având în vedere complexitatea fenomenului recidivismului. acest referat. pregătire culturală. 12 alin. nr. 100 P. cit. prin implicarea într-o mare măsură a cetățenilor. În cadrul acestui material. (2) din O. 98 Idem. T. 144. în cadrul celei de-a doua activităţi majore. în cadrul diferitelor statistici. are rol consultativ şi orientativ pentru organele judiciare. astfel că este greu a se evalua eficienţa acestor referate. 96 Idem. Crime and its modifications. precizarea potrivit căreia consilierul de probaţiune. New York. Zdrenghea. se consideră că prevenirea criminalităţii. op. 101 N. Această situaţie face destulă de dificilă susţinerea exclusivă a unui punct de vedere în ceea ce priveşte factorii determinanţi ai comportamentului infracţional. 99 Ibidem. Este necesar ca respectarea și apărarea legii să devină cu adevărat o problemă a fiecăruia dintre noi99. A social learning perspective. p. 157. cât şi pentru ţările din Europa de Est. sex. astfel că rămâne la latitudinea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată solicitarea unui asemenea referat. 97 136 . întotdeauna criminal”102. 1979. T. întocmit pentru organele de urmărire penală sau instanţă. p. s-a discutat despre implicare comunităţii sau despre probaţiunea în comunitate. în referatul de evaluare a infractorului.21.G. etc. Ministerul Justiţiei a elaborat în anul 2000 un ghid care defineşte Standardul Ocupaţional al consilierului de probaţiune. pregătire socioprofesională. 82. Încă din anii ’70. Idem. Abraham. Acest interes reflectă conştientizarea de către ofiţerii de probaţiune a faptului că numai un răspuns individualizat..

2009. orientare profesională. 137 . 37. asistenţă şi consiliere psihosocială. pregătire profesională. Programele desfăşurate în penitenciare pot ajuta la reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi. serviciile de probaţiune ar putea înfiinţa ateliere speciale care să asigure un mediu favorabil de efectuare a muncii. ar trebui oferită posibilitatea. prin prestarea muncii în folosul comunităţii. Timișoara. găsirea unui loc de muncă în colaborare cu agenţii economici. de foarte multe ori. În acest sens. de a obţine o calificare sau de a dobândi abilităţi profesionale sau sociale care să sprijine persoana condamnată în reintegrarea socială. De asemenea. București. este necesară iniţierea şi dezvoltarea unor programe de asistenţă şi consiliere în vederea însuşirii unor comportamente şi modele de gândire noninfracţionale. Este nevoie ca societatea civilă să se implice pentru ca efortul depus în penitenciare în vederea reintegrării sociale a deţinuţilor să-şi găsească finalitatea în viaţa post-detenţie a foştilor deţinuţi. 104 Coordonator V. Astfel de programe pot include asistenţă juridică. Editura Universității de Vest. Infracționalitatea feminină. de exemplu) poate constitui ulterior un avantaj în găsirea unui loc de muncă. să lucreze într-un mediu social tolerant.. Dumitru. Pașca. Dezvoltarea unor abilităţi profesionale şi a unei experienţe practice (în domeniul construcţiilor. p. 2006. astfel încât persoanele condamnate să fie încurajate să îşi asume responsabilitatea propriilor acţiuni. celor care nu pot fi reformaţi. să îşi formeze o atitudine corectă faţă de muncă. 59. educaţie. p. să îşi dezvolte abilităţi profesionale şi comportamente prosociale. Utilă ar fi folosirea unor noi modalităţi de sancţionare pentru diferite categorii de recidivişti: celor ocazionali să li se aplice o pedeapsă de întimidare. Serviciul comunitar – Recomandări pentru dezvoltarea programelor de muncă în folosul comunității în România. În scopul reintegrării sociale. Penal Reform International. etc. Folosirea abilităţilor infractorului îi poate da acestuia o motivaţie în plus pentru a executa sentinţa în condiţii bune. însă reacţia primită din partea societăţii imediat după eliberare este. hotărâtoare pentru renunţarea la activitatea infracţională sau continuarea ei104. celor care pot fi reformaţi. Infractorul trebuie să găsească un sens în munca pe care o face. să li se aplice o pedeapsă care să-i izoleze pe o durată mai mare de timp. 103 S. ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială103. o pedepsă preponderent reeducativă.Un pas ar putea consta în aplicarea unui sistem progresiv de sancţionare sau în existenţa unor închisori speciale pentru recidivişti.