You are on page 1of 3

Joc second

de Ion Barbu
ESEU
Caz unic în literatura română, poetul matematician I. Barbu a apărut ca un meteorit în
contextul liricii româneşti, fără a fi înţeles la început nici de confraţii săi, nici de critică. A trebuit
să intervină pana avizată a esteticianului Tudor Vianu sau a criticului G. Călinescu pentru a situa
cum se cuvine poezia barbiană în contextul poeziei româneşti interbelice.
Poezia sa nu este uşor de înţeles, ea nu se oferă dintr-o dată, presupune un efort intelectual, o
participare creatoare din partea cititorului. Tudor Vianu îl consideră un poet ermetic, care nu se
dăruieşte dintr-o dată, iar poezia sa este „fructul oferit aceluia care se pricepe să-l culeagă”.
Maxima concizie a stilului, caracterul eliptic al expresiei, asociaţiile ştiinţifice, matematice dau o
notă specifică poeziei sale.
Volumul Joc secund, publicat în 1930, se deschide cu poezia Din ceas, dedus…, al cărui titlu este
înlocuit de editori, în 1964, cu titlul volumului. Poezia are caracter de artă poetică şi aparţine
modernismului barbian. Cuvântul Joc” din titlu sugerează „o combinaţie a fanteziei, liberă de
orice tendinţă practică”, iar asocierea adjectivului secund plasează jocul în zona superioară a
esenţelor ideale. Aşadar, arta este un joc secund, o reflectare ideală a realităţii, purificată,
esenţializată şi sublimată.
Tema literară ilustrează concepţia despre creaţie, ideea autocunoaşterii şi ideea lumii purificate
prin reflectarea în oglindă.
Motive literare: oglinda, care oferă o imagine ideală asupra lumii înconjurătoare, motivul orfic
(întreaga natură se reorganizează după cântecul lui Orfeu), zborul (aspiraţia spre înalt a omului
superior), marea (matrice a vieţii).
Structura:
La nivel formal, poezia este alcătuită din două catrene.
Primul vers al strofei întâi conţine epitetul metaforic situat în inversiune „calmă creastă”, figură
de stil ce desemnează, lumea creaţiei artistice, plasată în atemporalitate („din ceas, dedus”). Este
un spaţiu apolinic al poeziei şi al echilibrului, care ilustrează aspiraţia poetului către o lume
superioară, spirituală.
Eul liric restrânge spaţiul poetic la “o lume purificată până la a nu mai oglindi decât figura
spiritului nostru”. Actul creaţiei capătă astfel valori narcisiste, poezia fiind un produs al minţii.
Aşadar, in viziunea lui Ion Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, “un joc secund mai
pur”, ca manifestare strictă a minţii, în care se reflectă realitatea.
Arta este o reflectare ideală a realităţii, iar acest univers se ridică pe anularea, înecarea celuilalt.
Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,

folosirea adjectivelor provenind din verbe la participiu. zbor. Poetul ascunde în cuvinte cântecul lui. . o participare creatoare din partea cititorului. Poezia nu se dezvăluie decât iniţiaţilor. se observă: -prezenţa termenilor abstracţi. creaţia. ceea ce susţine concizia si încifrarea (ambiguitatea) limbajului poetic. diametral opus zenitului şi aflat la intersecţia dintre verticala locului. Poezia este simbolizată prin metafora “harfe răsfirate”. „mântuit azur”. sau a inversiunilor: „calmă creastă”. „nadir latent. Poetul istoveşte pentru cântecul său. „nadir”. Ar fi de remarcat conversiunea adjectivului „adânc” în substantivul „adâncul. (nadir = punct imaginar pe bolta cereasca. poezia trăieşte sub semnul nadirului. La nivel sintactic. Strofa a doua exprimă o altă viziune despre poezie. un joc secund. cirezi. familiari matematicianului şi fireşti în limbajul ştiinţific: „dedus”. „intrată”) şi a unor infinitive lungi. mai pur. La nivel lexical. neologici. Meduzele când plimbă sub clopotele verzi. de unde priveşte observatorul. nu se observă urmărirea unor efecte speciale. care este “Nadir latent”. celestă (azur. meduze). cu bolta cerească). „mântuit azur”.Tăind pe înecarea cirezilor agreste. nadir. Prima strofă este eliptică de predicat. Este de remarcat faptul că aceleaşi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite. forme care exprimă efortul abstragerii. este de remarcat abundenţa metaforelor. „calmă creastă”. se observă faptul că ambele strofe se reduc fiecare la câte o singură frază. în ansamblul poeziei {„înecarea. În grupurile apei. cum numai marea. iar înţelesurile pot fi pierdute uneori (“în zbor invers le pierzi”). „harfe resfirate”. Dacă lumea reală trăieşte sub zenit. sugerând concepţia matematică a lui Barbu despre creaţia lirică. agreste). apă. presupune un efort intelectual. asemenea mării care îşi ascunde cântecul sub clopotele verzi ale meduzelor. ce justifică oarecum încifrarea textului: „ceas dedus”. pe când a doua include coordonări şi subordonări de propoziţii. „cântec ascuns”. ridică. Elemente de versificaţie Versurile sunt de 13-14 silabe. „nadir latent. „însumarea”. Rima poeziei este încrucişată. – se întrepătrund câmpuri lexicale ale unor lumi diverse: terestră (creste. iambul fiind singura unitate metrică a poemului. dar şi a epitetelor: „ceas dedus”. în prima strofă {„dedus”. Limbajul artistic La nivel morfologic. Ca şi la Arghezi. „latent. „clopotele verzi. mare. în obiectivitate. Nadir latent! Poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-în zbor invers le pierzi Şi cântec istoveşte: ascuns. actul creator presupune trudă. acvatică (înecare. al ieşirii din limitata lume senzorială. La nivel stilistic. in reflectare. „însumarea”). „harfe resfirate”. răsfirate).

fiind accesibilă doar cititorilor iniţiaţi.CONCLUZIE Poezia Joc secund… de Ion Barbu este o artă poetică aparţinând modernismului şi ermetismului barbian. . prin concepţie şi limbaj încifrat.