You are on page 1of 379

Consilier literar : Antoaneta Ralian Coperta : Lucian Irimescu Tehnoredactare : Laurentiu Pârlea

ISBN : APOLLO 973-95979-l-2 973-95979-2-0

GIOVANNI BOCCACCIO

DECAMERONUL
VOL. l Tn româneşte de ETA BOERIU

^
Editura APOLLO
Editum OLTENIA
Craiova
GIOVANNI BOCCACCIO
ÎL DECAMERONE Milano, Ulrico Hoepli, 1938
începe cartea numită DECAMERON1 şi zisă PRINŢUL GALEOTTO2, care cuprinde o sută de povesti istorisite
în zece zile de către şapte doamne şi trei cavaleri.

CUVÎNT ÎNAINTE
Omenesc lucru este să-ţi fie milă de cei necăjiţi : şi, deşi mila aceasta îi sade bine orisicui, ea se
cuvine a fi simţită mai cu seamă de către aceia care au avut şi ei nevoie de mîngîiere odinioară si
au găsit-o chiar la unii ; or, printre aceştia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă întradevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr
printre ei. încă din fragedă tinereţe şi pînă în vremurile de faţă, eu, ca unul care pururi am fost
înflăcărat de o iubire înălţătoare si curată, poate cu mult mai înălţătoare şi mai curată decît s-ar
cuveni umilei mele stări — aşa precum ar putea crede unii, din cele cîte povestesc — deşi găsitam laudă şi preţuire la aceia care îmi aflaseră iubirea şi erau oameni înţelepţi, cu toate aceste, zic,
mi-a fost nespus de greu s-o îndur, şi nu din pricina cruzimii femeii îndrăgite, ci din pricina văpăii
în care ardeam muncit de doruri nesăţioase ;
1

Decameron, cuvînt grec format din deca (zece) si imera (zi). Cartea e intitulată astfel pentru că cele o sută de
povesti pe care le cuprinde sînt istorisite în zece zile (nA.).
•* într-un vechi roman cavaleresc din ciclul Mesei Rotunde, un cavaler pe nume Galeotto ajută la înfiriparea
iubirii dintre regina Ginevra si scutierul Lancialotto. Boccacio (sau poate alţii, nu se ştie), gîndindu-se la versul
lui Dante care în Cintul V din Injern, episodul cu Francesca da Rimini, spune „Galeotto fu ii libro e chi Io
scrisse" (Galeotto a fost cartea şi cel care a scris-o), şi-a denumit opera astfel poate tocmai pentru a da să se
înţeleagă că după cum acea carte a prilejuit înfiriparea dragostei dintre Paolo şi Francesca, la fel si carţea_ lui ar
putea prilejui printre cititori înfiriparea unei iubiri (n.QT

iară văpaia aceasta, neîngăduindu-mi să găsesc în nici un chip vreo alinare, adesea mă făcea să
simt mai multă amărăciune decît ar fi trebuit. Or, în amărăciunea aceasta, cuvintele de
bine ale cîte unui prieten şi mîn-gîierile lui mi-au adus atîta uşurare, încît sînt pe deplin încredinţat
că numai datorită lor se face c-am scăpat cu viaţă. Dar, după voia Aceluia ce-i fără de sfîrşit si
care a rînduit prin legi nestrămutate ca tot ce-z omenesc să piară, iubirea mea — mai arzătoare ca
orişicare alta, pe care nici o hotărîre, nici o povaţă, nici o ruşine ce-ar fi putut s-o ameninţe sau
vreo primejdie care s-ar fi iscat dintr-însa n-au izbutit s-o frîngă si nici măcar s-o zdruncine -- s-a
măcinat ea însăşi cu vremea, în aşa măsură, încît nu mi-a lăsat în suflet din tot ce-a fost odinioară
decît doar desfătarea pe care o dă de obicei acelora ce nu cutează să se avînte prea departe pe
primejdioa-sele-i întinsuri ; drept care, de unde înainte vreme iubirea îmi era chin, azi, fiind
înlăturată orişice suferinţă, rămas-am doar cu bucuria. Cu toate acestea însă, deşi durerile au
pierit, nu mi-au pierit din minte binefacerile de care am avut parte pe vremuri de la aceia care din
dragoste faţă de mine sufereau şi ei la ghidul chinurilor mele ; si nici nu cred c-am să le uit
vreodată, pînâ în ceasul morţii. Or, după cum dintre toate virtuţile, după părerea mea, recunoştinţa
e cea mai vrednică de laudă, tot aşa după cum nerecunoştinţa e vrednică de ocară, fiindcă n-as
vrea să par un nerecunoscător, mi-am pus în gînd ca atît cît pot, în schimbul celor ce-am
primit, acum că în sfîrşit pot zice c-am scăpat din mrejele iubirii, s-aduc un dram de mîngîiere,
dacă nu acelora care m-au ajutat şi care, mulţumită înţelepciunii lor şi sorţii celei bune, din
fericire, n-au nevoie de ea, măcar acelora ce-l duc lipsa. Şi chiar dacă sprijinul meu ori mîngîierea
mea, cum vreţi să-i ziceţi dumneavoastră, n-ar însemna mare lucru faţă de unii ca aceştia, eu

totuşi socotesc că-i bine să te înfăţişezi cu ea acolo unde lipsa se arată a fi mai mare, atît pentru
că mîngîierea e mai folositoare acolo, cît şi pentru că e mai dragă aceluia ce are nevoie de ea.
Şi unde este omul, oricine ar fi să fie el, care ar putea tăgădui că
sprijinul acesta se cade a fi dat mai degrabă drăgăstoaselor femei decît bărbaţilor ? Femeile
îşi tăinuiesc cu teamă si ruşine în gingaşul lor piept văpăile iubirii, care, după cîte ştiu
aceia ce le-au simţit pe pielea lor, ascund puteri nebănuite de a se face cunoscute ; şi în afară de
aceasta, femeile ţinute în Mu de voia, de porunca ori de bunul plac al taţilor, al mamelor, al fraţilor sau soţilor rămîn închise cea mai mare parte a vremii în strâmtele hotare ale odăii lor si, stînd
aşa în huzur, pe de-o parte de voie şi pe de alta de nevoie, se tot gîndesc la cîte toate şi nu e cu
putinţă ca gîndurile lor să fie pururi vesele. Iar dacă uneori din pricina acestor gînduri se lasă
pradă întristării stîrnite de vreun dor aprins, sînt nevoite să rămînă, spre marea lor mîhnire,
mereu întru aceleaşi gînduri, de nu le vin în minte şi nu le înviorează altele noi si mai plăcute ;
unde mai pui că ele, femeile, îndură totul cu mult mai greu decît bărbaţii. Aşa ceva nu li se
întîmplă bărbaţilor îndrăgostiţi şi ne putem da seama în chip vădit de lucrul ăsta. Ei, dacă sînt
munciţi de doruri sau de gînduri negre, pot să-şi aline plictiseala şi amărăciunea lor, în fel şi fel
de chipuri : căci ei, dacă doresc, pot să se plimbe în voie, să audă si să vadă nenumărate
lucruri, să meargă la vînat, la pescuit, să călărească, să joace cărţi sau alteori să-si vadă de
negustorie. Şi dintre toate acestea, fieste-care în parte are puterea cîe-a atrage sufletul zbuciumat
la sine, cu totul sau barem în parte, şi de a-i întoarce faţa de la un gînd mai urîcios, măcar pentru o
bucată de vreme, dacă nu mai mult ; după care, sufletul, în-tr-un fel sau altul, ori îşi găseşte o
mîngîiere, ori nu mai suferă aşa mult. De aceea dar, ca să se îndrepte prin mijlocirea mea măcar
în parte vina Sorţii, care s-a dovedit zgîrcită în ajutorul ei tocmai acolo unde ar fi fost mai multă
nevoie de el, adică la femei, pe care le cunoaştem cît sînt de slabe si plăpînde, într-ajutorul şi
scăparea acelora care iubesc (căci celorlalte le e de ajuns acul, fusul şi depănătoarea), mi-am pus
în gînd să povestesc o sută de poveşti, ori basme, ori parabole, ori istorioare, cum veţi vrea
să le numiţi, istorisite în zece zile de către o preacinstită ceată de şapte doamne şi trei
tineri care s-au întovărăşit pe vremea păcătoasă a molimei de odinioară1, precum si cîteva cîntări
cîntate întru •siatarea lor de către doamnele amintite. Din care povestiri se vor vădi plăcute sau
dureroase întîmplări de dragoste, precum şi alte norocoase fapte, petrecute atît m vremurile
noastre, cît şi în cele de demult ; iar din cuprinsul lor, femeile sus-amintite ce vor ajunge a le ceti
se vor alege pe de-o parte cu bucuria desfătării pricinuită lor de întîmplările hazlii, iar pe de altă
parte cu sfaturi de folos, putînd astfel să-şi deie seama de cele ce se cer a fi urmate întru totul, cît
si de altele, de care s-ar cuveni să se ferească ; şi e cu 'neputinţă, cred, ca lucrurile acestea să nu le
aducă alinare. Iar de va fi'aşa (şi deie Domnul aşa să fie), să mulţumească dragostei care
descătuşîndu-mă din lanţurile ei, mi-a dat puterea să trudesc întru plăcerea lor.
E vorba despre ciuma care a bîntuit la Florenţa în anul n.t.).

Ziua înlîi
PAMPINEA
începe prima zi a Decameronului, în care, după ce autorul arată din ce anume pricină s-a in-timplat ca cei mai
pe urmă amintiţi să jie nevoiţi să se adune la poveşti, sub sceptrul Pam-pineei, se vorbeşte despre ce-i place mai
mult fiecăruia.

De cîte ori cuget la voi, preadrăgălase^_doamne, şi văd cît sînteţi de miloase din fire, tot de atîtea
ori îmi dau seama că aceasTa " cărteŢ ~3upâ părerea voastră, va începe în chip trist şi dureros, aşa
cum este jalnica pomenire a molimei de ciumă prin care am trecut, pomenire pe care cartea mea o
înscrie în fruntea ei1 şi care a fost deopotrivă de păgubitoare şi pentru cei care au trăit-o si pentru
cei care au aflat în alte chipuri despre dînsa. Cu toate acestea însă, n-as vrea ca asta să vă sperie,
ca si cum de-aţi citi înainte aţi fi silite să petreceţi mai toată vremea lăcrămînd şi suspinînd din
greu. începutul acesta înfricoşător vă fie cum îi e drumeţului un munte prăpăstios şi drept, la
poalele căruia se întinde o pajişte frumoasă şi dezmierdătoare, care îi va fi la urmă cu atît mai
plăcută cu cît mai anevoioasă i-a fost truda urcuşului şi-a coborîsului. Căci după cum durerea
urmează bucuriei, tot astfel si necazurile sfîrşesc prin voie bună. Acestei scurte întristări (zic
scurtă fiindcă e cuprinsă în prea puţine file) îi vor călca în curînd pe urme bucuria si desfătarea pe
care v-am făgăduit-o încă mai dinainte şi la care, de nu v-aş fi destăinuit-o, poate că nu v-aţi
aştepta după un atare început. E adevărat, mărturisesc, că dacă aş fi putut să vă aduc acolo unde
vream pe altă cale decît pe una aşa spinoasă cum e aceasta, aş fi făcut-o bucuros ; dar fiindcă nu
era pu1

Pentru a explica în ce împrejurări au fost istorisite cele o sută de poveşti din Decameron, Boceacio îşi începe
cartea prin faimoasa descriere a epidemiei de, ciumă din Florenţa (n.t).

ţintă fără de această pomenire să arăt de ce anume s-au întîmplat cele ce urmează a se ceti, mă
văd silit, de voie, de nevoie, să vi le aştern aci.
Spun, dar, că se împliniseră o mie trei sute şi patruzeci şi opt de ani de la prearodnica
întrupare a Fiului lui Dumnezeu, cînd în cinstita si măreaţa cetate a Florenţei, mai mândră ca
oricare alta dintre cetăţile Italiei, s-a încuibat ciuma cea ucigătoare, care prin mijlocirea
stelelor sau poate datorită faptelor noastre mişeleşti, trimisă fiind spre îndreptare asupra
muritorilor de către dreapta urgie a Celui-de-Sus, prinzînd a bîntui cu cîţiva ani mai înainte în
părţile de răsărit, după ce curăţise locul de mari mulţimi de oameni, călătorind din loc în loc
fără să se oprească, ajunse a se lăţi cumplit şi către soare-apune. împotriva ei se dovediră
neputincioase şi înţelepciunea si prevederea omenească, mulţumită cărora oraşul fusese
curăţat de toată spurcăciunea prin slujbaşi anume rânduiţi cu asta ; cei atinşi de boală fură
opriţi de a pătrunde în el şi aşijderi se dădură o seamă de poveţe întru păstrarea sănătăţii, dar
fiindcă nici acestea toate, nici rugăciunile smerite, ce nu numai o dată, ci de nenumărate ori
s-au înălţat la Domnul de către evla-vioşi, prin procesiuni, sau altfel, nu se arătară de folos,
către începutul primăverii sus-amintitului văleat, boliş-tea prinse a-si vădi în chip cu totul
uimitor şi groaznic la vedere semnele ei cumplite. La noi nu se arăta ca în răsărit, pe unde,
dacă îi ieşea cuiva sînge pe nas, puteai să juri că-i semn de moarte sigură ; ci, la începutul
bolii, atît bărbaţilor cît şi femeilor le ieşeau pe la subţiori ori pe la stinghii nişte umflături, din
care unele erau cam cît ar fi un măr, altele cît ar fi un ou, care mai mari, care mai mici, si
umflăturilor acestora norodul le zicea buboaie. Iar de la subţiori şi stinghii în foarte scurtă
vreme buboiul aducător de moarte prinse a se împrăştia, ivindu-se peste tot trupul ; după
aceea, şartul bolii se preschimbă si multora le apărură pete negre sau vineţii pe braţe, pe
coapse şi pe alte părţi, unora mari şi rare, altora dese şi mărunte. Şi, după cum buboiul fusese
la început, şi încă mai era, semn neîndoios de moarte, la fel erau si petele, dacă ţi se
arătau pe trup. întru tămăduirea lor nici sfaturile doctorilor si nici pu10
terea vreunui leac nu ajutau şi nu păreau să fie bune la ceva. Dimpotrivă, ori fiindcă firea bolii
nu suferea, ori fiindcă, în neştiinţa lor, acei care tămăduiau (si al căror număr, în afară de cei
care aveau carte, sporise foarte mult si cu femei şi cu bărbaţi care habar nu aveau de ştiinţa

cea doftoricească) nu izbutiseră să afle din ce purcede boala si ca atare nu ştiau să-i deie
leacul cuvenit, nu numai că erau puţini acei care se vindecau, ci dimpotrivă aproape toţi
mureau pînă în a treia zi de la ivirea semnelor de care pomeneam mai sus, care mai curând,
care mai tîrziu, şi cei mai mulţi fără fierbinţeli sau alte neajunsuri.
Ceea ce învîntosea puterea acestei molimi era că boala se întindea de la bolnavi la sănătoşi
întocmai cum se întinde focul cînd întîlneste în calea lui ceva uscat ori unsuros. Răul purcese
mai avan nu numai fiindcă faptul de a sta de vorbă cu bolnavii ori de a te apropia de ei prilej
uia şi celor teferi aceeaşi boală ori moartea obştească, ci şi fiindcă era de ajuns să atingi
veşmintele sau lucrurile folosite de dînşii, ca prin atare atingere bolesniţa să se lăţească.
Uluitoare lucruri mi-e dat să povestesc ; lucruri cari, dacă n-ar fi fost văzute de ochii mei si ai
altor mulţi, nu m-aş încumeta nici barem să le cred, necum să le si scriu, chiar dacă le-as fi
auzit din gura unui om vrednic de toată încrederea. Spun, dar, că felul acestei molimi vădea
atari puteri în a se întinde de la unul la altul, încît nu trecea doar de la om la om, dar, ceea ce-i
mai uimitor, în multe rînduri se întîmpla ca un lucru oarecare de-al unui om atins de boală sau
mort de pe urma ei nu numai să îmbolnăvească, dar să si omoare în scurtă vreme pe orice animal străin de speţa omenească, dacă se atingea de el. Lucru de care m-am încredinţat chiar eu
cu ochii mei (precum spuneam mai adineauri), într-o bună zi cînd, fiind azvîrlite în stradă
zdrenţele unui om sărac, mort tocmai de pe urma ciumei, doi porci dădură peste ele şi, după
obiceiul lor, tot apucîndu-le cu rîtul şi scuturîn-du-le în dinţi, în foarte scurtă vreme, după ce
se rostogoliră în ţărână de vreo cîteva ori, de parcă ar fi fost otrăviţi, se prăbuşiră morţi peste
netrebnicele haine ce le aduseseră pieirea.
11
De pe urma acestor întîmplări si a altora asemănătoare, ba şi mai şi ca astea, porniră a se naşte în
cei scăpaţi cu viaţă felurite temeri şi închipuiri, care îi făceau pe toţi să urmărească aceeaşi ţintă
neomenoasă şi haină, anume aceea de-a fugi si de-a se înstrăina de cei atinşi de boală si de
lucrurile lor ; într-acest chip fieşte-care credea că dobândeşte scăpare pentru sine. Se aflau printre
aceştia unii care credeau că o viaţă cumpătată si înlăturarea a toate cîte îţi prisosesc si întrec
măsura era mijlocul cel mai bun pentru a înfrunta boleşniţa, drept care, întovărăşindu-se cu alţii ca
şi ei, trăiau departe de ceilalţi si, adunîndu-se în case pe unde nu erau bolnavi, se închideau
acolo şi, folosind cu cumpătare vinuri de soi, bucate alese, fugind de orice desfrînare, ferin-duse să stea de vorbă cu cei străini ori să audă vesti dinafară despre morţi ori despre cei bolnavi, îşi
petreceau vremea cîntînd şi petrecînd după puteri. Alţii, în schimb, pătrunşi de altă încredinţare,
potrivnică acesteia, ziceau că băutura multă, îndestularea poftelor, hoinărelile însoţite de cîntece,
petrecerile şi îmbuibarea precum şi luarea în derîs a celor cîte se întîmplau erau leac
neîndoielnic pentru stîrpirea răului, si după cum le sta în puteri, făceau aşa precum ziceau,
hoinărind zi si noapte de la o circiumă la alta, bînd fără de măsură şi mai cu seamă chefuind
prin casele străine, îndată ce simţeau că dau de bine acolo. Şi nu le venea greu să facă treaba
asta, pentru că aproape toţi (ca şi cum nu le-ar fi fost dat să mai trăiască multă vreme) îşi părăseau
avutul lăsînda-se în voia sorţii, drept care cele mai multe case ajunseseră bun obştesc şi
orişice străin, dacă se pripăşea pe acolo, se folosea de ele cum s-ar fi folosit însuşi stăpînul lor.
Totuşi, deşi erau porniţi pe-o viaţă atît de ticăloasă, făceau tot ce le sta în puteri spre a se feri de
cei bolnavi. Şi în toată urgia asta şi în jalea care se abătuse peste oraşul nostru, puterea vrednică
de cinste a legilor divine si omeneşti se prăbuşise, destră-mîndu-se cu totul, din pricină că
dregătorii şi cei însărcinaţi cu ducerea la înfăptuire a legilor obşteşti erau şi ei la fel ca ceilalţi, ori
morţi cu toţii, ori bolnavi, ori părăsiţi de slujitori, astfel încît n-aveau putinţă să-si
12

împlinească datoria ; de aceea orişicine putea să facă ce poftea. Mulţi alţii în schimb urmau o cale
de mijloc, cam între celelalte două de care pomeneam mai sus, fără să se abţină chiar într-atît de la
mîncare ca cei dintîi şi şi fără a se lacomi la băutură şi alte rele ca cei din urmă ; aceştia se

îndestulau după placul inimii cu tot ce le făcea trebuinţă şi nu şedeau închişi în casă, ci dimpotrivă
se plimbau ţinînd în mînă flori, buruieni mirositoare sau tot soiul de mirodenii, pe care le duceau
la nas, încredinţaţi fiind că aromatele acelea erau un leac desăvîrşit, asta cu atît mai mult cu cît
văzduhul întreg părea îmbibat si împuţit de molimă, de leacuri şi de duhoarea împrăştiată de
leşurile putrezite.
Alţii, urmînd o cale mai haină (de parcă cu ajutorul ei s-ar fi văzut la adăpost), ziceau că ciuma nare leac mai bun şi nimerit decît să-i fugi din cale ; şi împinşi de gîridul ăsta, fără să le mai pese
de altceva decît de ei, o mulţime de femei şi de bărbaţi îşi părăsiră oraşul, casele, aşezările, tot
rostul lor şi rudele, şi prinseră a căuta adăpost la ţară, pe pămînturile lor sau pe cele ale prietenilor,
ca şi cum furia cerului, care prin ciuma asta voia să pedepsească ticăloşia omenească, nu i-ar fi
lovit oriunde s-ar fi aflat, ci, cruţîndu-i, s-ar fi abătut numai şi numai asupra acelora rămaşi între
hotarele cetăţii, sau ca şi cum s-ar fi gîndit că nimeni n-ar mai fi trebuit să scape cu viaţă şi că
oraşului îi bătuse cel de pe urmă ceas. Dintre toţi aceştia care nutreau păreri atît de diferite, nu toţi
se prăpădiră, dar nici prea mulţi din ei, ce-i drept, nu rămaseră în viaţă, dimpotrivă, cei mai mulţi,
îmbolnăvindu-se prin locurile unde fugiseră, zăceau acum care pe unde apucau, părăsiţi de rude şi
de prieteni, în virtutea pildei pe care le-o dăduseră cînd erau încă teferi, însă pe lîngă faptul că
oamenii se ocoleau, că n-ai fi aflat vecin să aibă grijă de celălalt, că înseşi rubedeniile se cercetau
rareori sau chiar de loc, izbeliştea vîrîse atîta spaimă în sufletele oamenilor, încît se părăsea frate
pe frate, unchi pe nepot, soră pe frate şi adeseori nevasta îşi părăsea bărbatul, dar ceea ce-i mai
groaznic, ba chiar de necrezut, părinţii înşişi se fereau să mai poarte de grijă copiilor şi să-i
slujească în neputinţă, de parcă n-ar fi fost ai lor. Din care pricină
13

acelora care se îmbolnăveau - şi numărul lor, atît bărbaţi cit şi femei, era înfricoşător de mare
- nu le mai rammea alt ajutor pe lume decît ori mila prieteniîS (care erau puţini), ori setea
de cîstig a slugilor ce s Pitite de simbrii mari si grase, se încumetau s'ă-?'slu" jeasca, deşi
nici din acestea nu se aflau cu uşurinţă -Iar :ei care se încumetau la una ca aceasta erau
oameni de nnd, femeile ca şi bărbaţii, şi de cele mai multe ori erau nedeprmşi cu slujbe de
acest soi, astfel încît tot ce fă ceau era sa întindă de departe bolnavilor unele lucruri pe care
dmşii le cereau sau să-i vegheze în ceasul morii ; şi adeseori se întâmpla ca, aflîndu-se în atare
slSbă sa-şi piarza şi ei viaţa cu cîştig cu tot. Din părăsirea aceasta a bolnavilor de către
vecini, rude si prieteni cit şi din pricină ca slugile se aflau cu mare gStete se statorma un
obicei ^nemaipomenit pînă atunci, prin care orişice femeie, oricit era ea de frumoasă de
nofilă de plăcută, dacă se îmbolnăvea, nu mai ţinea seamă de faptul ca are m slujbă un bărbat,
fie el tînăr ori 5lîn şi nu se ruşina sa-şi dezgolească în faţa lui orişice parte
faă ^PUlU/ 2*2 SUfflnta " da ghes' întoc™i culm Par fi făcut şi faţa de-o femeie, lucru care apoi pentru
acele ce se vindecară fu poate o pricină ce le făcu mai îngăduitoare cu propria lor cinste.
Unde mai puneţi murit mulţi din aceia care, dacă ar fi fost ajutoraţi ' timp, ar fi scăpat cu
zile. Atît din pricină că le linseau bolnavilor îngrijirile trebuincioase, cit şi din pricina putem
cu care ciuma se întindea, atît era de mare mulţimea celor ce^ mureau şi zi şi noapte fără
preget, că ai i rămas înmărmurit nu numai la vederea lor dar chiar şi daca altul ţi-ar fi istorisit
cîţi inşi muriseră în oraş lata de ce printre aceia care scăpau cu zile se cuibăriră m chip firesc
apucaturi potrivnice moravurilor de altădată.
Era pe vremuri obiceiul (care si azi mai dăinuieşte.) ca rubedeniile de parte femeiască si
vecinele mortului sa se adune în casa lui şi să-l bocească acolo dimpreună cu femeile casei; pe
de altă parte vecinii, precum şi rudele apropiate şi alţi bărbaţi de prin oraş se adunau în faţa
casei unde veneau şi popii, mai mulţi sau mai pu14
tini, după cum cerea rangul şi starea răposatului si, pe urmă, mortul era purtat pe umeri de
către cei de-o seamă cu el pînă la biserica pe care si-o alesese singur mai înainte de-a miiri, cu
alai, cu luminări aprinse si cîntece de îngropăciune. Dar datinile acestea, cînd începu să se
învrăjbească urgia spurcatei boleşniţi, pieriră în mare parte, dacă nu chiar de tot, si în locul lor

se înscăunară altele noi. Aşa se face că oamenii mureau nu numai fără să aibă în preajmă
femei care să-i bocească, dar erau mulţi şi dintr-aceia care se petreceau din viaţă fără de nici
un martor. La prea puţini le era dat să aibă parte de suspinele si de lacrimile amare ale
rubedeniilor, dimpotrivă, cei mai mulţi se alegeau cu rî-setele, cu glumele si cu petrecerea
mulţimii care se desfăta pe socoteala lor si-a ciumei, iar femeile, lăsînd în plata Domnului
orişice simţămînt de milă ce-i înnăscut în ele, deprinseră în curînd mai bine ca oricine — întru
scăparea lor — si obiceiul ăsta. Rari erau cei ale căror trupuri erau întovărăşite pînă la biserică
de mai mult de zece sau doisprezece vecini, iar cosciugele lor nu erau duse pe umeri de către
preacinstiţi si nobili cetăţeni,-ci de un soi nou de dricari, ridicaţi din pleava oraşului, care îşi
ziceau ei înşişi ciocli si care făceau treaba asta pe bani. Aceştia purtau cu paşi grăbiţi
coşciugul pe urma a patru sau cinci popi cu prea puţine luminări sau uneori chiar fără nici
una, nu la biserica pe care si-o alesese mortul din viaţă încă, ci la aceea care era mai apropiată
; iar acolo popii, cu ajutorul cioclilor, zvîrleau mortul în prima groapă pe care o aflau că-i
goală, fără să-si deie osteneala de a-i citi vreo slujbă mai lungă ori mai aleasă.
Cu oamenii de rînd şi în parte chiar şi cu aceia din pătura de mijloc, lucrurile se petreceau în
chip şi mai neomenos ; cei mai mulţi dintre aceştia, fiind ţintuiţi în casă de sărăcie ori de
nădejdea că astfel vor scăpa, cădeau loviţi de boală cu miile pe zi şi, nefiind nici slujiţi, nici
ajutaţi de nimeni, mureau ca muştele cu toţii, fără putinţă de scăpare. Şi foarte mulţi îşi
dădeau duhul Şi zi si noapte chiar pe stradă, iar alţii, chiar dacă apucau să moară în casele lor
proprii, numai cu duhoarea
15

leşurilor ajungeau să dea de ştire vecinilor că-s morţi ; şi tot oraşul era plin de ei si de alţii ce
mureau pe unde apucau.
Vecinii, minaţi mai degrabă de teama ca trupurile putrezite să nu le aducă vătămare decît de
mila pentru morţi, înscăunaseră alt obicei : fie singuri, fie ajutaţi de ciocli, dacă îi aveau la
îndemînă, scoteau trupurile răposaţilor şi le aşezau în faţa porţii, unde mai cu seamă în zori
puteai să le vezi îngrămădite cu miile. Apoi puneau să li se aducă cosciugele, dar în lipsa lor
se aflau şi dintre aceia care puneau morţii pe scînduri. Şi au fost destule racle care să adune
laolaltă doi sau trei morţi, şi nu o dată, ci foarte adesea, s-a întîmplat ca într-acest chip să zacă
în acelaşi copîrseu nevasta cu bărbatul, fraţii între ei sau, alteori, tatăl cu fiul împreună. Aşijderi, de nenumărate ori s-a potrivit să fie puse de către cei ce le duceau si trei şi patru
copîrşeie în urma a doi preoţi care mergeau cu crucea în mînă, astfel încît de unde ei credeau
că n-au de înmormîntat decît un singur mort, pînă la urmă se trezeau că îngroapă şapte ori opt,
ba uneori chiar şi mai mulţi. Şi totuşi n-ai fi putut spune că din această pricină cei îngropaţi
astfel aveau parte de luminare, de lacrimi sau de însoţitori ; dimpotrivă, pînă acolo se
ajunsese, încît oamenilor nu le mai păsa de morţi mai mult decît le pasă astăzi de nişte biete
capre. Drept care, cu acest prilej s-a învederat cu prisosinţă că dacă mersul firesc al vremurilor
şi al faptelor nu izbutise să-i înveţe pe înţelepţi răbdarea — cu preţul unor mici şi neînsemnate
suferinţe -- acum aceste suferinţe sporite şi însutite îi învăţaseră chiar si pe oamenii de rînd să
le priceapă rostul şi să le îndure cu nepăsare. Din pricină că locurile sfinţite pentru îngropăciune nu pridideau să mai cuprindă puzderia de morţi de care aminteam şi care zi de zi si
aproape ceas de ceas erau înghesuiţi în biserici, cît si pentru că lumea ţinea morţiş ca fiecare
să-şi aibă loc sfinţit, aşa precum cerea datina strămoşească, se săpau în cimitirele oraşelor
gropi uriaşe în care morţii erau puşi cu sutele ; şi după ce erau înghesuiţi şi aşezaţi la rînd unul
peste celălalt ca mărfurile în corăbii, erau acoperiţi cu oleacă de ţarină, pînă se ajungea la
marginea de sus a gropii.
16

Dar, ca să nu mai zăbovesc si să înşir pas cu pas toate nenorocirile care s-au abătut peste
oraşul nostru, voi spune mai departe că aceste vremi cumplite n-au cruţat întru nimic' nici
împrejurimile oraşului (fără să mai vorbim despre castele, care, în mic, erau şi ele asemenea

cetăţilor), nici satele împrăştiate pe cîmp, unde bieţii pălmaşi, săraci ca vai de ei, dimpreună
cu ai lor, fără îngrijirea vreunui doctor sau ajutorul vreunei slugi, mureau ca vitele, sărmanii,
şi zi si noapte, întruna, pe uliţe, în case sau pe ogoarele lor. Din care pricină si ei, asemeni
orăşenilor, deprinzîndu-se cu nepăsarea, nu mai purtau de grija casei şi nu-şi vedeau de
rosturi, ci se căzneau din răsputeri nu să-şi lucreze ogoarele şi să-şi grijească vitele, pentru ca
în viitor să aibă îmbelsu-gare în casă, ci să înfulece bucatele adunate, de parcă ziua ajunsă lear fi fost ziua de pe urmă. Aşa se întîm-pla că boii, măgarii, oile, caprele, porcii, găinile, ba
chiar si cîinii cei cu atîta credinţă pentru om, izgoniţi din sălaşele lor, rătăceau la voia
întîmplării pe ogoare, unde grînele zăceau în părăsire, fără să fie măcar strînse, necum şi
secerate. Şi unele dintre dobitoace, ca oamenii cu minte ai zice, după ce se hrăneau cu
îndestulare peste zi, noaptea se întorceau sătule pe la casele lor, fără să fie duse din urmă de
păstori.
Lăsînd acum deoparte satul şi revenind iar la oraş, ce alta aş mai putea să spun decît că urgia
cerului şi în parte poate si cruzimea semenilor noştri a fost atît de mare si atît de cumplită,
încît de la începutul lui martie şi pînă în iulie — fie din pricina puterii cu care ciuma secera,
fie din pricină că mulţi dintre bolnavi erau slujiţi ca vai de lume sau de frică părăsiţi de cei
sănătoşi — peste o sută de mii de făpturi omeneşti (precum se ştie neîndoios) s-au prăpădit de
boală între zidurile cetăţii Florenţei. Şi se prea poate ca înainte de pacostea aceasta nimeni să
nu-şi fi închipuit că oraşul adună în el atîta amar de oameni. O, cîte case minunate, cîte palate
înălţătoare şi cîte aşezări domneşti, care mai înainte vreme roiau de slujitori, de cavaleri si
doamne, râmas-au pustiite pînă la cea din urmă slugă ! Cîte neamuri strălucite, cîte moşteniri
nemăsurate, cîte faimoase avuţii nu s-au văzut rămase fără moştenitor ? Şi cîţi
2 — Decameronul, voi. I — cd. 80

17
III

oameni de treabă, cîte femei frumoase si cîţi tineri chipeşi, pe care, nu zic alţii, dar chiar
Galien, Hipocrate1 sau Esculap2 i-ar fi crezut sănătoşi tun, n-au dejunat de dimineaţă cu ai lor,
cu prieteni sau tovarăşi, pentru ca în aceeaşi seară să ajungă a cina cu morţii lor pe ceea lume
!
Pînă si mie însumi îmi vine greu să mai înşir atîta amar de suferinţe ; de aceea, dîndu-le
deoparte pe acelea peste care pot trece fără neajunsuri, spun dar că, aflîndu-se oraşul în starea
amintită, aproape pustiit de lume, s-a întîmplat (aşa precum am auzit pe urmă de la un om de
încredere) ca în preacinstita biserică Santa Măria Novella, într-o marţi de dimineaţă cînd nu se
afla într-însa nimeni altcineva, să se întîlnească acolo, după ce ascultaseră sfînta liturghie în
haine îndoliate, precum cereau acele vremuri de suferinţă şi restrişte, şapte tinere doamne,
prietene, rude sau vecine, dintre care nici una nu trecuse de douăzeci şi opt de ani si nici nu se
afla a fi mai crudă ca de optsprezece, toate înţelepte, de neam bun, frumoase, cu purtări alese
si vesele, dar totuşi cuminţi în veselia lor. Nu m-aş feri deloc să vă destăinuiesc numele
acestor doamne, de n-aş fi împiedicat de o pricină îndreptăţită : n-aş vrea ca mîine sau
poimîine vreuna din ele să ajungă a se ruşina din pricina poveştilor pe care le vor spune si le
vor asculta chiar ele în cele ce urmează, şi asta numai fiindcă astăzi, cînd este vorba de
plăceri, legile sînt mai aspre decît pe vremea aceea, cînd, tocmai din acele pricini pe care le
arătam mai sus, aceleaşi legi erau cu mult mai îngăduitoare, nu numai faţă de cei tineri ca
doamnele amintite, dar chiar si faţă de cei vîrstnici ; şi nici n-aş vrea să dau pizmaşilor, ce-s
pururi gata să clevetească pe seama orişicărei vieţi ce-i vrednică de laudă, prilej ca să
ştirbească măcar cît de cît cu cîrcoteli spurcate cinstea preavrednicelor doamne despre care
voi vorbi.
De aceea, pentru ca spusele lor să fie înţelese fără smintire în cele cîte vor urma, voi încerca
să le botez
cu nume potrivite, cu totul sau în parte barem, cu însuşirile fiecăreia1. Pe prima dintre ele şi
cea mai vîrst-nică de ani o vom numi deci, nu fără de un rost anume, Pampinea, pe a doua

Lauretta — cea asemănătoare Daf-nei. ori de tîlhari pe care puterea legilor obşteşti i-a osîndit cu surghiunul pentru nelegiuirile lor şi care. Iar dacă ne întoarcem pe la casele noastre (nu ştiu dacă şi vouă vi se întîmplă ca şi mie). pe care nu ştiu de unde au dobîndit-o si care mă înspăimîntă. mă mir. preschimbată în laur . oriunde aş sta. cutreieră călări oraşul mus-trîndu-ne cu cîntecele lor deşucheate pentru toate nenorocirile care s-au abătut asupra noastră. că nici una dintre noi nu mişcă nici măcar un deget spre a se feri întrucîtva de ceea ce ne umple pe drept cuvînt de teamă. de multe ori. Şi nu numai mirenii. t). sau să ascultăm dacă preoţii care se află aici şi al căror număr scade mereu văzînd cu ochii. în-fierbîn'taţi de atîta sînge. încît se întîmplă uneori să fie omorîţi oameni nevinovaţi. şi voi de asemenea pricepeţi. aşa precum avem şi noi. celei de a cincea îi vom zice Lauretta. căreia introducerea îi conferă un caracter hotărît si întreprinzător. şi după cîtva timp.).Fommetta. slujesc la vremea potrivită la toate liturghiile. prjntr-o fizionomie aparte. unde mă duc. ori morţi — nemernicesc de colo-colo dedîndu-se la mîrsăvii. am auzit că aceia. 1 In afară de Pampinea. Elisa j — cea asemănătoare Didonei. ca şi mine. peste tot locul am auzi bocete îndurerate. sau ca si cum am vrea prin vesmintele noastre cernite să arătăm acelora care ne ies în cale cît sînt de multe şi de mari nenorocirile care s-au abătut asupra noastră. după ce se aşezară în cerc şi suspinară o vreme. de cei care îşi zic ciocli şi care parcă anume spre a ne spori durerea. că noi cu toatele ne temem de ceea ce ne aşteaptă. de-a lungul cărţii. Iar cînd ieşim de aici. doamnele acestea. Pampinea prinse a grăi precum urmează : — Dragele mele doamne. Şi dacă lucrul ăsta e îngăduit chiar şi de legi în grija cărora stau viaţa şi bunăstarea noastră. să-şi cruţe şi să-si apere pe cît e în stare viaţa. ori dacă nu. Şi în aşa măsură e îngăduit lucrul acesta. care se adunaseră fără vreo pricină anume. si dacă s-ar afla şi dintre aceia care să plîngă. Zeul medicinii la greci si romani (n. nu dăm cu ochii de altceva decît ori de bolnavi si leşuri duse de ici-colo. tot ceea ce le poate aduce mai multă desfătare. dar dacă mă gîndesc că fiecare dintre noi are simţire de femeie. unde mă aşez îmi pare că văd în jurul meu umbrele celor răposaţi. tot rău îmi este. E dreptul fiecărui om care se naşte în lumea asta să-si vină în ajutor. pe a patra Emilia. ca si mine. începură să vorbească între ele multe şi mărunte despre vitregia acelor vremi. ci cu o înfăţişare cumplită la vedere. Emilia — ispititoarea . Fiammetta — jucăuşa . — 2 18 19 mult. După credinţa mea. t. ci doar din întîmplare într-unul din ungherele bisericii. Or. mă înfior şi mi se face părul măciucă de groază . cum celelalte amuţiseră. Neifile — tînăra îndrăgostită . n-a mai rămas pe loc. că acela care se foloseşte în chip cinstit de dreptul său nu-şi păgubeşte aproapele. Cu aproximaţie numele lor însemnează : Pampinea — vioaia. si mă gîndesc la toate cele pe care le vorbim. cînd poftele îi aţîţă. ba cu atît mai mult cu cît îmi dau seama că nimeni din cei ce pot şi au unde să meargă. afară sau în casă. toate celelalte doamne nu se deosebesc.t. Din care pricină aici. înşelată în iubire (n. Filomena — iubitoare de cîn-tece . 20 fac zi şi noapte. pricep. noi stăm aici pe loc de parcă am fi silite sau am dori cu tot dinadinsul să fim martore la cîte trupuri sînt duse la îngropăciune. dar chiar şi cei închişi prin mănăstiri — crezînd că asemenea • purtări le sînt . fără să mai deosebească ce-i bun şi ce-i rău. fie singuri.). si încă foarte 1 Medici vestiţi în antichitate (n. numai pentru că unii printr-asta îşi cruţă viaţa. celei de a şasea Neifile si ultimei Elisa. aţi auzit pesemne şi dumneavoastră. Sau dacă totuşi au mai rămas vreunii. bătîndu-şi joc de ele •—• fiindcă ştiu bine că slujbaşii încredinţaţi cu înfăptuirea acestor legi sînt ori bolnavi. pe cea de a treia Fi-lomena. lăsînd deoparte rugile pe care le înălţau la ceruri. privirile ni se izbesc de drojdia oraşului acestuia. Şi nu ne e dat să auzim decît că unii au murit şi alţii trag să moară. eu una cel puţin. si de treaba asta nu mă mir de loc . nemaiaflînd în casă din cîţi erau odinioară decît o biată slujnică. dar nu cu chipul lor din viaţă. fie întovărăşiţi de alţii. înflo-ritoarea . atunci de ce să nu ne fie cu atîta mai vîrtos îngăduit şi nouă să facem ce putem întru cruţarea vieţii noastre şi mai ales dacă prin asta nu vătămăm pe nimeni ? De cîte ori stau şi privesc la cîte am făcut noi astăzi şi în alte dimineţi.

ne-au lăsat de capul nostru în toată jalea asta. tot am putea scăpa. într-un fel sau altul. nu ne ascunde totuşi minunăţiile-i eterne. dar. bănuitoare. ori dacă . Dar Filomena. să stăm la ţară pînă cînd vom vedea în ce chip hotărăşte cerul să pună o dată capăt acestor suferinţe. dar dacă n-o urmăm. credem că viaţa ne e legată de trup cu lanţuri mai tari decît a celorlalţi şi ca atare nu ne temem de nici un rău care ar putea să ne-o primejduiască ? Greşim. şi fără stînjenire te poţi uita la cer. Chiar şi necazurile acolo sînt mai puţine ca în oraş. de nu greşesc cumva.cum. £ap... să nu ni se împrăştie ceata mai iute decît s-ar cădea. să ducem lucrurile la bun sfîrşit . dornice de a-l urma. dacă aşa stau lucrurile (şii limpede că stau aşa). răpuse de ciuma asta blestemată. grăi : — Prietene dragi. După ce ascultară vorbele Pampineei. de parcă abia ieşite de acolo. ne vom da seama învederat de lucrurile acestea.. decît. 22 Atunci Elisa zise : — Intr-adevăr. dacă am pleca de aici. dar ._lejrieii. care. nouă. să ştiţi. eu cred că am face bine dacă am pleca de aici şi. că noi sîntem cele părăsite. de mii de ori mai mîndre si mai plăcute ochiului decît zidurile pustii ale oraşului acesta. orice am pune ]a cale. Or. luîndu-ne si slujnicele. nu se cuvine totuşi să ne grăbim aşa de mult precum pare că vreţi să faceţi. Pe de altă parte noi. deşi cuvintele rostite de Pampi-nea s-au vădit nespus de nimerite. desi-i mînios pe noi. aşa precum făcut^au mulţi alţii înaintea noastră si mai fac şi acuma. bjirbaiii_şînţjQţoţdeauna. Să fugim ca de moarte de pildele ruşinoase pe care ni le dau ceilalţi şi să ne aciuăm cuminţi la ţară. nu ni se poate aduce dacă urmăm povaţa aceasta . celelalte doamne nu numai că-i lăudară sfatul. vese-lindu-ne de toate frumuseţile cu care ne îmbie această vreme a anului. din biserică. cîmpiile pline de rod cum unduiesc ca marea. Acolo poţi să auzi ciripitul păsărelelor. Oricum. eu socotesc —• fără să ştiu dacă gîndiţi si voi la fel — c-am face foarte bine să părăsim oraşul. Noi sîntem schimbătoare. si fără ajutorul lor arareori se întâmplă" ca noi. aduce-ţi-vă aminte că nu ne-ar sta deloc mai rău.şi lor îngăduite. decît le sade altora care rămîn ca să trăiască întru necinste si dezmăţ. ca nu cumva din îndărătnicia sau nepăsarea noastră să cădem în primejdia de care e de ajuns să vrem şi. şi. Ne înşelăm . pentru că toţi ai noştri. care să ne urmeze cu toate cele de trebuinţă. si pe bună dreptate. aici. slabe de înger şi fricoase. pe moşiile noastre. ce facem noi aici ? Ce stăm să aşteptăm ? La ce ne zboară gîndurSle ? De ce ne dovedim mai leneşe şi mai încete. dar. ori că au fugit de moarte. Iată de ce. fără a întrece întru nimic măsura şi buna-cuviinţă. pasămite. decît toţi ceilalţi orăşeni ? Ne socotim pe noi însene mai prejos decît toate celelalte femei ? Or. s-ar prea putea să ne lovească năpasta. să vezi colnicele înverzind. ori că au murit. Nici o dojana. azi ici si mîine dincolo. Căci chiar dacă ţăranii mor 21 la fel ca orăşenii. sîntem nătînge de^a binelea de credem una ca aceasta. Amintiţi-vă că noi sîntem toate femei şi nu-i nici una dintre noi atît de tînără de ani încît să nu ştie cît de puţin prevăzătoare sînt femeile cînd se adună laolaltă si cît de greu se pot conduce fără ajutorul unui bărbat. ci dimpotrivă am putea spune. am hoinări de colo-colo. primejdia e cu atît mai mică cu cît locuitorii si casele sînt mai puţine. care era înţeleaptă foarte. s-ar fi si aşternut la drum. fiindcă nici una dintre noi nu duce lipsă de pămînturi. se şi apucară să urzească cu amănunţime planuri. De aceea. dacă socotiţi şi voi. cînd este vorba despre noi si despre izbăvirea noastră. de pildă. de aceea tare mă tem ca nu cumva.. lucru ce nu ne-ar 'face cinste . La ţară aerul e mai curat şi cele trebuincioase vieţii pe vremuri ca acestea se află din belşug. la oraş. nesocotind legea supunerii şi dîndu-se cu totul plăcerilor trupeşti.. dacă moartea nu ne ajunge. îndărătnice. căci în atare chip gîndesc că scapă teferi — s-au rătăcit cu totul şi s-au păcătoşit. Şi ori de cîte ori o să ne amintim ce mulţi şi cît de vrednici au fost atît bărbaţii cît şi femeile. copaci de mii de feluri. de aceea ar fi bine să ne căutăm o călăuză mai înainte de a pleca. dacă plecăm aşa de capul nostru. de parcă am fi orfane. jalea şi chiar moartea. iar acolo să ne petrecem vremea în bucurii şi desfătări. nu părăsim pe nimeni. să_facem_ rost de ei ? Ştim doar cu toatele'că ai noştri ori au murit "în" "bună parte.

cu puţuri cu apă rece ca gheaţa si pivniţe cu vinuri scumpe. cu fel de fel de prieteni. Celelalte doamne. că atuncea într-adevăr. toţi trei plăcuţi la înfăţişare si cu purtări alese. care era înrudită cu unul dintre ei. auzind-o vorbind astfel. fără să mai lungească vorba. Numai de ar vrea să vină. Se afla numitul loc pe un deal depărtişor de orice drum din cele care treceau pe acolo si plin de fel şi fel de copăcei mărunţi si tufe înverzite. cu pridvoare. Unuia dintre ei îi zicea Pamfilo pe nume. căci era una din cele îndrăgite de unul dintre tineri. dar după ce văzură că Pampinea nu glumeşte. că mie tot nu-mi pasă : Dumnezeu şi adevărul vor sări întru apărarea mea. a doua zi de dimineaţă. îmbujorîndu-se la faţă de ruşine. după ce ii salută cu faţa zîmbitoare. pentru Dumnezeu. de asemenea socot că ar putea să ţină tovărăşie bună şi preacinstită unor doamne cu mult mai plăcute şi mai fru23 moaşe decît noi. Tinerii nu apucară să le zărească bine. nu numai că tăcură fără a se împotrivi. precum zicea şi Pampinea. trebuie să facem astfel încît să nu ne alegem la urmă cu necaz şi sfadă. Tinerii crezură la început că sînt luaţi în rîs. că ele îi şi văzură. gîndeşte-te ce spui ! Eu sînt încredinţată că pe fiecare dintre ei nu-i poţi vorbi decîft de bine şi îi socot pe cîteştrei vrednici de lucruri mult mai mari decît ar fi acesta . să ne rugăm de oameni străini nu se cuvine . si nu se depărtară mai mult ca două leghe. cu săli şi cu odăi care de care mai frumoase si împodobite pretutindeni cu zugrăveli menite să înveselească ochii. căutînd şi ei să fugă de ce vrem să fugim si noi . înconjurat de poieniţe şi de grădini fermecătoare. celui de al doilea Filostrato şi ultimului Dioneo. La care Filomena zise : — Ei şi ? Ce înseamnă asta ? Dacă eu una sînt cinstită şi nu mă mustră cugetul cu nimic. fără să ştim nici noi pe unde. de-om vrea să-i luăm în slujba noastră. se ridică în picioare şi. dacă vrem să ne vedem de sănătate si să scăpăm de aici. mă tem să nu prilejuim vreo bănuială sau ocară dacă îi vom lua ca însoţitori. mai potrivite cu băutori de -soi decît . să li se arate ce aveau de gînd să facă ele şi apoi să li se ceară să aibă bunătatea de a le însoţi la drum. că şi ajunseră la locul mai dinainte hotărît. 24 Iară pe vîrful acestui deal se afla un palat mîndru cu o curte mare şi frumoasă la mijloc.au mai rămas'în viaţă. apropiindu-se de tinerii care şedeau pe loc şi se uitau la ele. le împărtăşi ce aveau de gînd şi îi rugă din partea ei şi a celorlalte doamne să se gătească a le însoţi frăţeşte şi cu gînd curat. s-au împrăştiat care încotro. necum să le-o şi stingă. Or. cerură ca tinerii să fie chemaţi. Pampinea. dintre care nici unul nu avea mai puţin de douăzeci şi cinci de ani. drept aceea. si fără să mai zăbovească. dar fiindcă toată lumea ştie că sînt îndrăgostiţi de unele dintre noi. Atunci Neifile. tinerii noştri încercau spre mîngîierea lor să-si vadă iubitele. şi cărora nici vitregia vremurilor. plăcute la vedere. de unde la început plecam cu gîndul de a petrece si de a ne odihni. nici faptul că-si pierduseră prieteni şi rude apropiate. orînduiră între ei ce anume aveau de făcut. dar. ieşind pe poarta oraşului. nici teama pentru viaţa lor nu izbutiseră să le molcomească dragostea. răspuseră voioşi că-s gata să le urmeze pretutindeni. Apoi. pînă a nu se despărţi. intrară în biserică trei tineri. de aceea. în toată învălmăşeala aceea. chiar fără nici o vină din partea noastră sau a lor. doamnele însoţite de cîteva slujnice si cei trei tineri dimpreună cu cei trei slujitori ai lor. adică într-o miercuri spre revărsat de zori. ce-i drept. lucruri. după ce puseră pe slugi să pregătească cu bună rînduială tot ce făcea trebuinţă si le trimiseră din vreme la locul unde aveau să meargă. care vor primi cu bucurie să ne fie si slugi şi călăuze. putem pe drept cuvînt să spunem că soarta se arată prielnică plecării noastre. se asternură la drum . In timp ce doamnele vorbeau astfel. toate întrun glas. zică oricine orişice. care se aflau din întîmplare chiar printre doamnele de faţă şi dintre care unele erau şi rude cu băieţii. drept care Pampinea prinse a grăi zîmbind : — Iată că soarta ni se arată de la început prielnică scoţîndu-ne în cale trei tineri vrednici şi înţelepţi. Pampinea. grăi : — Vai.

orice ar vedea sau auzi. mulţumită căreia păşind din bine în mai bine ceata noastră să-si ducă traiul ei în bună rînduială. dar către ceasurile nouă să vă adunaţi cu toţii aici. în vreme ce împleteau cununi din diferite frunze si cîntau cîntece de dor. Dar întrucît se ştie că lucrurile făcute fără cap nu-s trainice. Dioneo ! Aşa e. alesul. ca să luăm masa pe răcoare. fără ocară si să dureze atîta vreme cît ne va fi pe plac. pe care toţi le lăudară. iar Filomena dînd fuga la un laur . grădini şi alte frumuseţi .Ca din carte ai grăit. De aceea. lăsaţi-mă să mă întorc la ele şi să rămîn pe mai departe în zbuciumatul nostru oraş. căci tocmai de aceea am fugit de supărări. mergeţi si vă plimbaţi după plăcerea inimii.Pentru a vă da eu.cu nişte doamne cuminţi si cumpătate. slujnica Lau-rettei. a Fiammettei. a Filomenei.căci nu o dată auzise de cîtă cinste erau demne frunzele acelui pom şi asijderea de cîtă cinste îl făceau vrednic pe acela care era pe drept cuvînt încununat cu ele —• culese cîteva crenguţe si. nu ştiu ce aveţi de gînd să faceţi cu gîndurile ce vă apasă. drept credincerul meu si îi dau în grijă toate cele cîte ne fac trebuinţă. si Stratilia. o pildă vrednică de urmat. Şi după ce împărţi pe scurt poruncile acestea. de oriunde ar veni. abia. iar mai apoi cununa aceasta fu pentru toţi semn limpede de stăpînire şi mărire atîta vreme cît ţinu tovărăşia lor. Şi după ce rămaseră în grădină atîta . Tindaro în schimb să şază în slujba lui Filostrato şi-a celorlalţi doi tineri şi să se îngrijească de odăile lor atuncea cînd ceilalţi prinşi fiind de alte treburi. Iar pe urmă. Cuvintele Pampineei plăcură foarte mult acelora de faţă. tinerii. Dio-neo. cîte le dăruia anotimpul. Or. bine zici . alegerea făcîndu-se atît dintre bărbaţi cît si dintre femei. care să se îngrijească de bunăstarea noastră şi căruia să-i dăm cinstire şi să-i vădim supunere. socot că trebuie negreşit să alegem dintre noi pe careva drept căpetenie. ajunşi. vreau să ne fie vistiernic si să asculte poruncile lui Parmeno. se aşezară jos. eu. după ce împleti o cunună de toată frumuseţea. si le ceru să tacă. toate. grăi : — Doamnelor. slujitorul lui Dioneo. Sirisco. ori dacă nu.Locul e plin de poieniţe. vorbind despre lucruri plăcute. îl numesc pe Parmeno. care am fost făuritoarea acestei mîndre cete. servitoarea mea. vrînd şi de aici înainte să avem parte de voioşie. şi peste tot aflară flori. în voioşie. grăi : . dimpreună cu doamnele cele frumoase. cu paturile aşternute în odăi. slujitorul lui Pamfilo. poftesc să se îngrijească de camerele doamnelor cît si de curăţenia odăilor unde vom sta. oriunde ar merge. să petreceţi şi să cintaţi cu rnine (bunîn-ţeles numai atît cît vă permite cinstea voastră). ceata de cavaleri si doamne găsi palatul pretutindeni curat şi măturat. că eu unul pe ale mele le-am lăsat pe toate înapoia porţii. Chimera. care erau patru la număr. doresc si poruncesc ca fiecare dintre voi. care n-avea pereche în lume de vesel si glumeţ. cînd am plecat împreună la drum mai adineaori. iar după ce tăcură. pentru ca fiecare dintre noi să simtă atît povara acestor griji cît şi plăcerea de a fi ales conducător. cred că ar fi bine să i se încredinţeze în fiecare zi tot altuia povara şi cinstea 25 stăpânirii . Pampinea. Spre marea lor mulţumire.. să rînduiască locul si felul în care vom petrece vremea. în oraş. şi Licisca. ca si cum ar fi alungat şi dînsa gîndurile negre. dacă vrea să fie pe 26 placul nostru. La care Pampinea. după socotinţa lui pentru răstimpul cît îi va dura domnia. i-o aşeză pe frunte. să se ferească de a ne aduce vreo veste dinafară' care să fie altcum decît o veste bună. zise : . nu vor avea răgaz s-o facă şi pe asta. răspunse bucuroasă : . şi ca atare acela căruia nu i-e dat s-o simită să nu se arate invidios. iată-ne în sfirşit aicea unde ne-a adus mai degrabă isteţimea dumneavoastră decît priceperea noastră . şi pardoselile aşternute cu împletituri de trestie. ridicîndu-se bucuroasă în picioare. Şi după ce. precum şi slujba mesei. cei care vor urma să fie aleşi spre seară după bunul plac al regelui ori al reginei care au domnit în ziua aceea. porniră a cutreiera cu paşi agale o grădină. se cade să fim veseli. cel care va fi primul să fie ales de toţi . vor sta toată vremea la bucătărie şi vor găti cu mare grijă bucatele poruncite de Parmeno. cea dintîi. porunci să i se înfăţişeze slujitorii tinerilor si slujnicele lor. Cu îngăduinţa doamnei şi reginei lor. Misia. după ce fu aleasă regină. ori vă pregătiţi să rîdeţi. pe lîngă toate astea. Şi acum. care cu toţii într-un glas o aleseră regină a zilei de început.

ascultînd-o noi. Iar după ce mesele fură strînse (cum fiecare dintre doamne ştia să dănţuiască. dezbrăcîndu-se degrabă. cînd regina. se întinseră să se odihnească. N-o să apucaţi a isprăvi fieşte-care o istorioară. după ce dintîi îşi clătiră mîinile cu apă pe voia doamnei lor. iar unii mai ştiau de asemeni să cînte foarte bine şi din lăută ori din gură). arşiţa va pieri şi vom putea să ne petrecem care cum va voi şi cum îi va plăcea . dacă vă învoiţi la asta.şi mai cu sîrg să se statornicească si să-i slăvim numele în veci. regina porunci să fie aduse violele si alăutele şi. cei trei tineri o luară către odăile lor (despărţite de cele ale femeilor). să fie început în numele preasfînt al celui ce-i dătător de viaţă. căci n-apucară bine să intre în-tr-o sală de jos. Aici e umbră. Şi întorcîndu-se către Pamfilo. fără să aştepte altceva. că soarele va da în apus. Mesenii. mîngîiaţi de o boare dulce. să facem după cum am spus . care şedea la dreapta ei. Totuşi nu-i de crezut că harul acesta pogoară în . la fel si-n ele însele si în afara lor sînt pline de necazuri. de aceea dacă spusa mea vă e pe plac (căci eu sînt gata să vă împlinesc voia întru totul). că şi văzură mesele aşternute cu feţe albe ca zăpada şi cu pahare ce păreau de argint de tare ce sclipeau si pretudindeni locul împodobit cu flori de drobuşor .căci jocul aduce unuia dintre părtaşi mîhnire. murind trece drept sfînt. preaiubite doamne. Dar dacă ar fi să-mi ascultaţi îndemnul. eu.Precum vedeţi. pentru ca.. zise dînsa. Şi după ce bucatele gătite cu pricepere şi vinurile cele scumpe fură aduse. iar după ce sfîrsiră cu dansul începură să cînte cîntece voioase de dragoste. de aceea. la porunca ei. se aşezară fiecare pe locul •rânduit de Piarmeno. iar acolo. Dioneo cu alăuta. după ce în viaţă fost-a mişelnic foarte. de bună seamă. E limpede c-asa precum cele lumeşti sînt toate trecătoare si morţii hărăzite. fără să-l mulţumească din plin nici pe celălalt sau pe aceia care privesc — ci mai degrabă povestind. iar dacă nu. care începu astfel : . toate deopotrivă. Doamnele. nici să le ţinern nici să ne ştim feri de ele. poftesc ca fiecare să fie liber a vorbi despre ce-i place lui mai mult. nici şahul : fiecare se poate desfăta după voia inimii. si cei trei tineri laolaltă lăudară cuvintele reginei. zicînd că nu e sănătos să dormi prea mult în timpul zilei. Orice lucru săvîrşit de om se cade. prinse a grăi fără zăbavă aşa precum urmează : Partea întîi Ser Ciappelletto c-o spovedanie ticluită trage pe sfoară un cuvios călugăr şi-apoi îşi dă sfîrşi-tul. n-am petrece această vreme de arşiţă a zilei jucînd şah sau table . iar Fiammetta cu viola porniră a cânte cu multă gingăşie un dans.vreme cît li se dase îngăduinţă. şi sţîntul Ciappelletto i se zice. ori noi. căldura e încă mare şi nu se aude decît glasul cosaşilor printre măslini. Iar Pamfilo auzind porunca. de trudă si de chinuri şi toate sînt supuse la rele şi primejdii . Abia trecuse de ceasurile trei. n-am izbuti nicicînd. soarele-i sus. am să pornesc la drum cu una din faptele lui minunate. de aceea fără îndoială ar fi lucru prostesc să ne mutăm în altă parte. bucuroşi de buna rînduială care domnea în toate. nădejdea noastră în el — ca unul care-i veşnic . într-acest chip petrecură ei pînă 27 cînd reginei i se păru că-i vremea de odihnă . după ce trimise slugile să mănînce. Doamnele îşi aflară si ele odăile la fel şi. dacă harul lui Dumnezeu n-ar zămisli în noi pricepere şi putere. se prinse si ea în dans şi începu să învîrtească cu pas agale o horă. e frumos si după cum vedeţi nu vă lipsesc nici tablele. se întoarseră acasă si aflară că Parmeno prinsese a se îngriji de slujba lui cu rivnă si destoinicie. şi. O luară apoi spre o poieniţă cu iarbă verde şi înaltă în care soarele nu ajungea să bată din nici o parte. fiind ascultat de toţi.. la fel ca şi tinerii de altfel. după voia reginei lor. faceţi cum vreţi pînă la asfinţit de soare. porniră a-i sluji în tăcere. se aşezară pe iarbă în cerc. — Atuncea. care trăim în mijlocul lor şi sîntem miez din miezul lor. ce-am fost ales să încep poveştile de astăzi. Regina. sculîn-du-se din somn. dimpreună cu celelalte doamne şi cu cei doi tineri rămaşi. şi atunci. îi spuse cu dulceaţă în glas să facă începutul cu o 28 poveste de a lui. căci cel ce spune o poveste desfată deopotrivă pe toţi cîţi îl ascultă. puse să-i scoale si pe ceilalţi. De aceea. după ce-i învoi pe toţi să se retragă. slujitorii. pe care le găsiră cu paturile frumos aşternute si tot atît de pline de flori precum găsiseră si sala de mîncare. mîncară veselindu-se cu glume si vorbe de duh.

şi cu cît ieşea mai lată isprava. căci niciodată în viaţă nu i-au călcat porunca. şi cu porecla asta era ştiut de toţi. fiind puţintel la trup şi spilcuit nevoie mare. Şi după ce se gîndi mult. La joc de cărţi şi zaruri măsluite n-avea pereche-n lume. 2 Pălărie (it. să încredinţăm rugile noastre vreunui duh ce-i surghiunit pe veci din preajma lui . Cel mai mişelnic om din cîţi trăiesc sub soare. fu nevoit să plece în Toscana dimpreună cu messer Carlo Senzaterra. căci mai era şi iute la mînie. Prin cîrciumi însă si alte lăcaşuri de pierzanie îşi făcea veacul. netrebnice otrepi părîndu-i-se toate. ce-nndu-le ce ne lipseşte.). şi totuşi Dumnezeu. ca bizuindu-se pe el. „chapel"3 pe limba lor. Se povesteşte dar. cum pe vremea aceea în Franţa se punea mare temei pe jurăminte. să le răzbească soiul ticălos. nu-i mai ziceau Ciappello. Şi pentru fiecare treabă găsi şi om anume : doar pentru una mai avea îndoieli. si să fi pus şi carul cu boi tot nu-l trăgeai afară. în italiana veche : domnul (n.) (n.t. ci judecata noastră. Dar mârşăvia lui fu ocrotită vreme îndelungată de rangul şi puterea lui messer Musciatto. prea puţin păsîndu-i că jură strîmb. se întîmplă uneori ca. decît la neghiobia lui sau la surghiunul duhului rugat — ca şi cum nu-n surghiun. ajuns. fiind prea puţini aceia care-i mai cunoşteau adevăratul nume. fără să-l silească nimeni. a celor de pe aici. neam cam ţîfnos si aprig. ci-n preajma lui s-ar desfăta ferice -ne împlineşte ruga. Şi iată acum si soiul de viaţă ce ducea numitul Ciappelletto : fiind el notar. pentru nimic în lume nu s-ar fi dat în lături. ci bucuros sărea într-ajutor. şi. De înjurat ştia să-njure mai straşnic ca oricine de dumnezei şi de toţi sfinţii .t. De lacom şi beţiv nu-l mai răbda pă-mîntul. Şi totuşi nesfîrşită e îndurarea lui faţă de noi. fura împăcat cu sine. şi nefiind chip să le dezlege în grabă. De-l poftea cineva ca părtaş la vreun omor sau altă mîrsăvie. la rang de cavaler. iar lui nu-i da prin minte ce om al naibii ar fi putut găsi. se pare. căci nici cu ea nu se avea mai bine.) (n.t). stiindu-si el cam încurcate trebile lui negustoreşti. înşelaţi fiind de năluciri deşarte. căci nu ştia cine ar fi fost în stare să-i scoată nişte bani împrumutaţi pe la cîţiva burgoni. şi acte ca acestea îţi ticluia cîte pofteai şi le făcea mai bucuros pe nimica decît un altul pe bani grei. încît uneori îl răzbea cu scîrbă si-i da pe nas prea multă lăcomie.n6i prin meritele noastre . se ruşina amarnic cînd vreun act de-al lui (deşi făcea puţine) s-ar fi aflat că nu e măsluit . 3 Pălărie (chapeau) (fr. şi pentru orice fleac îi sta bles-temu-n gură. în biserică nu ţi-ar fi călcat nici să-l pici cu ceară.). Atoatestiutorul. 1 Messer. într-acest chip de nenumărate ori a schingiuit si-a omorît cu mîna lui făpturi nevinovate. ca omul cel cucernic cînd dă şi el pomană. de-a dreptul Ciappelletto. el purcede numai si numai din mila Părintelui Ceresc şi din ruga multă a celor care au fost şi dînşii muritori ca noi si care acum îi stau de-a dreapta şi pururi sînt ferice. care neputînd pătrunde cu bieţii noştri ochi de muritori adîncul înţelepciunii sale. aşa cum sînt de obicei aceste treburi toate. îşi aminti de un oarecare ser Ciapperello din Prato. Iar lor. Acestuia. căutînd mai degrabă la nevinovăţia celui ce se roagă. Pe femei le-ndrăgea cum îndrăgeşte cîinele ciomagul . rubedenii sau oricine-ar fi fost. francezii. Lucru ce îşi va arăta obrazul în chip cu totul desluşit din istorioara ce gîndesc s-o spun : zic desluşit. Mărturii mincinoase dădea cu mare plăcere. rugat ori nerugat. căci nu îndrăznim. nu judecata lui Dumnezeu urmînd-o. cu-atîta mai vîrtos se veselea şi el. îi plăcea peste măsură şi se străduia din răsputeri să semene zîzanii şi vrajbă între prieteni. crezînd c-ar fi „cappello"-. Dar ce mai tura-vura. Or. . ba într-aşa măsură. se gîndi să le lase în grija mai multor inşi. să ne rugăm de-a dreptul unui atît de mare şi drept judecător 29 cum este Dumnezeu. iar cele sfinte le lua în derîdere cu vorbe deşucheate. ca unora ce ne cunosc din însăşi viaţa lor lumească prea multa slăbiciune. Iar pricina îndoielii era că auzise cum că burgonii ar fi de reacredinţă. frate cu regele Franţei. ci-ntru potrivnicul păcat se des-frîna mai bucuros ca oricare. nestiind bine ce înseamnă Ciapperello. ci. De-ar fi fost la o adică să fure. care îl punea la adăpost de răzbunarea celor pe care îi vătăma şi chiar de furia curţii. care la Paris îi călcase adeseori prin casă. cum că messer1 Musciatto Franzesi. era mişel şi pace. el cîştiga într-acest chip necinstit toate procesele la care era chemat să jure pe legea lui că spune drept. căruia papa Bonifaciu îi trimisese vorbă să vină pînă la dînsul. fiind mărunt la trup. noi le înălţăm rugarea noastră. din negustor bogat şi mare ce era.

văzînd că-i pleacă protectorul. Acolo. bătrîn cum era şi trăit în desfrînare. încît de spovedanie de bună seamă nici n-o să vrea s-audă. fiind găzduit în casa a doi fraţi florentini. Şi-o să dea buzna în casele noastre şi te pomeneşti că ne mai şi omoară după ce întîi o să ne prade bine de toată averea noastră. nu-i preot sau călugăr să poată sau să vrea să-i deie dezlegare . 31 socoti că si-a aflat într-însul ac vrednic de cojocul afurisiţilor burgoni. auzi toate cele ce se spuneau despre dînsul. încît s-ar întîmplă la fel . Am auzit cîte vorbeaţi adineauri şi sînt şi eu încredinţat că aşa s-ar întîmplă. si avînd auzul ascuţit. faceţi ce-ţi putea şi adu-ceţi-mi un călugăr cucernic şi priceput în tainele bisericeşti. din care pricină cei doi erau mîhniţi din cale-afară. îl alungăm din casă tocmai cînd stă să moară. după ce se sfătuiră împreună. Dar orice ajutor se dovedea zadarnic.t). ci. . şi-atunci. iar dacă moare fără să se spovedească. nu mai şezu pe gînduri. zăcea într-o încăpere alăturată . de moare-i vai de noi. între acestea. s-o ridica împotriva noastră. Şi într-o bună zi. amintindu-si messer Musciatto de acest ser Ciapperello. săracul. plecînd messer Musciatto. Şi. aşa cum au bolnavii. din bun senin. Mare pacoste pe capul nostru '. fiind cămătari. luă drumul Burgundiei. Şi. Ser Ciappelletto. fie din pricina îndeletnicirii noastre ce-i pare că-i nelegiuită. căci eu la viaţa mea atîtea i-am făcut lui Dumnezeu. a fost aşa de mişel. fie din dorinţa de a ne jefui. Pe de altă parte însă. ser Ciappelletto. e tot un drac. începu să umble după datornici si să-şi rostuiască treburile cu duhul blîndeţii şi cu îngăduinţă de parcă mînia şi-ar fi ţinut-o anume pentru mai la urmă. care atîţia ani de-a rîndul îi slujise drept pavăză. nu mai au ce căuta între noi"'. ca omul cînd îl ajunge ceasul morţii. stiindu-se fără de lucru si cam lipsit de bunuri pămînteşti. Ce-ar zice lumea de-ar vedea 32 c-aşa. şi ca atare o bîrfeste de zor. Iar dacă acestea s-ar adeveri. că eu voi şti să scot la capăt si socoteala 1 Cei doi fraţi. pe unde aproape nimeni nu mai auzise de dînsul. Dar treaba nu stă aşa. tot la aceeaşi groapă o s-ajungă. Căci să-l alungi din casă aşa bolnav cum e ar însemna să n-ai nici minte şi să te faci si de ruşine. fiind silit de împrejurări. căci bietul om. păcatele lui însă sînt atît de numeroase şi atît de îngrozitoare. De aceea. voi părăsi curînd aceste locuri. căruia îi cunoştea întreaga viaţă din fir-a-păr. începură să cugete între ei : — Ce ne facem cu omul ăsta ? zicea unul către celălalt. acu în pragul morţii. Oricum ar fi să fie. si toate acestea după ce tot noi l-am găzduit şi l-am grijit cu rîvnă. printre alţii. de dragul lui messer Musciatto. norodul de pe-aci văzînd una ca asta. se hotărî să-i spună că se învoieste bucuros. Cei doi fraţi chemară degrabă doctori si slujitori să-i şază la îndemînă şi făcură tot ce le sta în putere să-l vadă vindecat. îi cuvîntă astfel : . nici o biserică n-o să-i primească trupul. după spusa doctorilor mergea din zi în zi în mai rău. nedezlegat. de aceea. cu nimic nu ne-a mîniat vreodată . îl ţineau ca pe palme. potrivnic firii sale. care. de te-nvoieşti să iei în grija ta această trebuşoară. şi. Drept aceea. după cum spuneam. cînd el. erau excomunicaţi de biserica catolică (n.Ser Ciappelletto. Dar hai să zicem totuşi c-ar ajunge să se spovedească . pe care nici biserica nu-i rabdă sub acoperişul ei1. m-oi îngriji şi eu să-ţi dobîndesc milostivirea curţii si din bănetul strîns să-ţi fac şi ţie parte. precum ai la ştiinţă. chemîndu-i pe cei doi fraţi la sine. Ser Ciapelletto. Drept aceea.Or. urlînd în gura mare : „Javrele astea de italieni. cum ştiu că acu deodată n-ai nimic de lucru. cu întăritură la mînă si cu hîrtii domneşti de încredinţare. poruncind să-l cheme. nu ştiu alt om mai vrednic decît tine pe care să mă bizui că va putea să scoată de la dînsii paralele cu care îmi sînt datori. de-ar fi să fie precum gîndiţi voi. aflîndu-se pe undeva pe aproape de încăperea în care bolea ser Ciappelletto. ci dimpotrivă o să-l azvârle ca pe-un cîine cine ştie unde. cămătari amîndoi. avînd si cu burgonii niscaiva socoteli si stiindu-i bine cit plătesc şi ce pramatii sînt. încît de i-oi mai face una. le zise astfel : — N-as vreo să vă îndoiţi în nici un chip de mine şi nici vreo teamă să nutriţi pentru avutul vostru. cel mai cucernic şi mai priceput pe care-l veţi găsi — de-ar fi să se afle vreunul pe faţa pămîntului — si-apoi lăsaţi pe mine. i se întîmplă să cază bolnav la pat.

totuşi apa ceea o băuse cu aceeaşi poftă si aceeaşi plăcută desfătare cu care şi beţivii se aghesmuiesc cu vin. mai râvnise anume. Şi. Acum însă. om evlavios şi trăit în frica lui Dumnezeu. oftînd si-a doua oară. Ser Ciappelletto. se duseră totuşi la o mănăstire de călugări si cerură să li se dea un monah. deşi nu-si puneau prea mari nădejdi în spusa lui ser Ciappelletto. tu.— Decameronul. care să-l spovedească pe un italian ce se afla bolnav la ei în casă. în afară de posturile rînduite în păresimi si pe care orice dreptcre-dincios le păzeşte cu sfinţenie.. n-oi osteni prea mult punîndu-ţi întrebări şi dîndu-ţi ascultare. îl întrebă pe urmă de nu care cumva îl supărase pe Cerescul Tată prin pofta lăcomiei. care află în ele temei de gînduri bune. 80 33 mea şi pe a voastră. fiule. că săvîrsesc vreo faptă ce-ar duce la pierzanie sufletul meu. Şi mănăstirea le dădu un călugăr. cruţîndu-l. toate cele. iar cei doi fraţi îl duseră cu ei. I — cd. părinte. Cei doi fraţi. după care îl întrebă de cîtă vreme nu se spovedise. dinspre partea asta mi-e şi ruşine parcă să-ţi spun adevărat. de vreme ce cu atîta sîrg te ţii de spovedanie. pe care -Mîntuitorul nostru plătitu-l-a cu sîngele-i prea scump. după cel lăudă cu prisosinţă pe ser Ciappelletto pentru bunul său _obicei. părinte. să mă spovedesc măcar o dată pe săptămână. astfel făcînd. — Nu zi aşa. păcă-tuind cu vreo femeie. Apoi. nimeni n-a săvîrşit păcat. după ce intră în odăiţa unde zăcea ser Ciappelletto. Călugărul. dacă nu şi de doua sau de trei ori. Cuvintele acestea plăcură sfîntului călugăr. zicea. nici întru spovedanie si nici altminteri. vrednic de toată cinstea si cu osebire venerat si îndrăgit de toţi dreptcredinciosii . aşa cum fac femeile cînd se duc la ţară. deşi postea cel puţin de trei ori pe săptămînă cu pîine şi cu apă. în34 cepu să-l întrebe de s-a dedat desfrîului cîndva. de bună seamă. fiule. si la niscaiva salatele pregătite din buruieni. zicea el. Grăi atunci călugărul : — Bine faci. 14-care preasfinţitul zise : — Zi-i fără frică. de cînd zac. şi nici altor călugări ce-s juruiţi şi ei. de cînd mă ştiu pe lume şi pînă-n ceasul cela. grăi ser Ciappelletto. nu m-âm mai spovedit de opt zile încheiate. care nu cunoscuse în viaţa lui ce va să zică spovedania răspunse : — Eu sînt deprins. aşa cum am ieşit din pîntecele mamei.că-s bolnav. atunci îţi spun : neprihănit mă ţin la trup şi acuma. oftînd din grgu. toate or să fie bine si n-o s-aveţi de ce vă plînge. cu atîta chin m-a pedepsit pîrdalnica de boală. eşti cu atît mai vrednic.cucernic şi priceput. La care ser Ciappelletto. părinte. aşa cum de pildă nu ni-e nouă îngăduit să facem. La care ser Ciappelletto. că nu m-am spovedit nicicînd destul de des. voi. Căci mi-i mai drag să-mi pun la caznă trupul decît să ştiu. i se aşeză alături si prinse a-l îmbărbăta ca vorbe mîngîioase. căci tare mult mă tem să nu cad în păcatul deşertei semeţii. Doamne. într-alte rînduri. iar alteori aflase în bucate mai multă desfătare decît credea că s-ar fi cuvenit să afle un credincios care păzeşte cu evlavie postul. nu te uifa. si nu numai o dată. îi zise : —• Părinte. într-aşa chip încît. încît să nu rîvnesc de fiecare dată să fac mărturisire de toată vina mea. — Binecuvîntă-l. cu mare pricepere în ale Sfintei Scripturi. căci adevăr spunînd. Şi Ciappelletto atunci : — De-i precum zici. fiule. . şi aşijderi să urmezi si de acu înainte. cu cît nimeni nu te oprea să faci altminteri. răspunse cam că da. că bine a mai făcut ! grăi preacuviosul. Şi. Pre cîte văd. mai cu seamă cînd se nimerea să ostenească de rugare multă sau de prea multă trudă la vreun pelerinaj. Căci. ca si cum niciodată nu m-aş fi spovedit . De aceea dar mă rog de dumneata să mă întrebi cu multă amănunţime de toate.

Dar nu ţi s-a întîmplat nicicînd să te îndemne la omor ori la cuvinte grele sau alte boroboaţe ? La care ser Ciappelletto răspunse : — Vai de mine. ca să mă ţin în viaţă şi ca să pot milostivi săracii. am tras aici cu gînd să-i dojenesc. sâ-i cadă bine bucatele. dar de mîniat. răspunse Ciappelletto. iar eu. vorbitu-i-ai de rău pe semeni. cum umblă prin lăcaşuri de pierzanie. Ce-am cîstigat am împărţit de-a pururi pe din două : cu partea mea mi-am stîmpărat trebuinţele trupeşti. eu însă am dat de pomană o bună parte din ele. socoti c-aş mai avea temei să cred că Domnul m-a răbdat atîta vreme pe pămînt ? De-alde astea doar tîlharii şi cei misei mai fac. zise ser Ciappelletto. să-i văd cum jură strîmb. Domnul să te blagoslovească. căci nu puteam răbda să văd cum o snopea de fiecare dată cînd se întorcea băut. dinspre partea asta. Ci ia să-mi spui acum. căci se cuvine s-o ştii si pe asta. n-aş şti să-ţi dau canon ca s-o plăteşti pre dînsa. mînia ta e dreaptă şi eu. Grăi atunci călugărul : — Ia spune acu : ziceai c-aii fost neguţător :-ai înşelat pe cineva vreodată. m-a încărcat de avuţii . după un post mai îndelungat şi aşijderea şi apa după sfîrşeală multă. cînd l-a ajuns sfîrşitul. Oricui i se întîmplă. drept să-ţi spun. . 36 Călugărul grăi atunci-: — Fiule. dumneata care ţi-ai închinat viaţa Domnului ? Dacă aş fi cugetat să fac una ca asta. eu nam nimic cu ei. şi cred că as fi biruit dacă nu mă încerca Dumnezeu astfel. atîta ştiu că o dată.aşa cum îl păzea el. ştii bine doar că-mi dau eu singur seama că cele ce-s făcute întru slujirea Tatălui Ceresc se cade a fi făcute cu sufletul curat si neîntinat de zgură sau rugină . căzut-ai tu vreodată la patima zgîrceniei. făcu ser Ciappelletto. iar cu cealaltă am miluit săracii. răspunse Ciappelletto. m-am cam mîniat. — Bine-ai făcut. cum poţi spune chiar dumneata aşa ceva. iar mai apoi. de aceea nu găsesc cu cale să-ţi apese cugetul mai mult decît s-ar cere. mi-am rostuit şi eu niscaiva trebuşoare negustoreşti. ochii către tine ! Călugărul îi zise atunci : — Ia spune acuma. Căci cine oare şi-ar putea stăpîni mînia văzîndu-si semenii cum se desfată în rele din zori şi pînă-n noapte. părinte. rîvnind mai mult decît era cu drept sau stăpînind ce nu era al tău ? Ser Ciappelletto îi răspunse : — Părinte. ba chiar să-i pedepsesc şi săi dezvăţ de mârşava lor meserie. fratele îi zise : — Fiule. făcut-ai tu cîndva vreo mărturie strîmbă. 35 — Ah. dimpotrivă. grăi călugărul . şi o dată l-am vorbit de rău cu rudele femeii. căci am avut pe vremuri un vecin ce pururi pe nedrept îşi tot bătea nevasta. fireşti sînt toate astea şi nu-s păcate grele. călugărul îi zise : — Mă bucură nespus aceste simţăminte şi-mi place că întru ele ţi-e cugetul curat. părinte. întotdeauna spun : întoar-ce-i. nu spune aşa doar ca să-mi mîngîi sufletul . fiule. Şi unde puneam eu mîna. de văd vreunul. decît cărarea cea dreaptă a lui Dumnezeu. mî-niatu-te-ai adesea ? — Oh. şi întru ele mi-am dorit cîştigul. aşa cum fac adesea negustorii ? — Pre legea mea că da. oricît de sfînt ar fi. cum nu ţin seamă de porunca şi legile lui Dumnezeu şi cum nici că le pasă de judecata lui ? De cîte ori n-aş fi dorit să s'tiu că-s mort mai bine decît să-i văd pe tineri slujind deşertăciunii. din partea mea. Doamne. n-aş dori să cazi la bănuieli din pricină că mă afli în casa acestor cămătari . Prea mulţumit de vorba lui. tata. punea si Domnul mila. oricine face altminteri alunecă în păcat. cum nu păşesc cu anii în biserici şi cum se înghesuie a străbate mai grabnic căile lumeşti. La care vorbe. astfel încît cu ajutorul lui mi-a mers din plin cîştigul. dar nu ştiu cine a fost. Pe mîne. sau luat-ai tu vreodată cu sila dintr-al lor? — De bună seamă i-am vorbit de rău.

am să-ţi spun : află dar că miam blestemat o dată mama. ţi se pare c-ai săvîrsit un păcat chiar atît de greu ? Doar oamenii cît e ziulica de mare îl blestemă pe Dumnezeu. după ce i-am păstrat un an de zile încheiat ca să-i pot da înapoi. cucernicul monah îl mai întrebă şi despre alte multe. ser Ciappelletto mai sări cu una. de se 38 căieşte omul acela şi se frămîntă atîta cît te frămînţi tu. i-am pus cu grijă într-o ladă.Altceva ai mai făcut ? — Da. cuvioase. i-am împărţit săracilor. Pe lîngă acestea toate. la urmă. cînd dau să-i socotesc. din nebăgare de seamă. fiindcă întraceastă zi Mîn-tuitorul nostru a înviat din morţi. acolo ? De-ar fi să fie într-un singur om tot ce-i păcat pe lumea asta şi ce va fi de-acum înainte. ia-ţi inima în dinţi şi fii încredinţat că de . fără a mai sta să-i număr . Ser Ciappelletto însă îi da înainte cu plînsul. părinte. — Asta-i nimica toată. îi zise : — Vai. grăi ser Cippelletto . Şi dorind călugărul să-i săvîrsească iertarea de păcate. slobozi un oftat din baierele inimii şi zise : — Părinte. iar celălalt îl zorea să zică. de aceea nu te teme si spune-l fără frică. Dumnezeu. şi sînt încredinţat că-n veci n-oi dobîndi iertare. cogeamitea călugări. de-şi recunosc greşeala şi se căiesc de ea. şi tot scuipăm aproape zilnic în biserică. la urmă prinse a ofta şi-a plînge cu suspine. fără să-şi curme plînsul. Călugărul îi zise : — Cum. din care pricină.primind eu nişte bani pe o bucată de postav vîndută unui om. păcatul meu e greu din cale-afară si nu cutez a crede că îmi va fi iertat. după asfinţitul soarelui. că într-o sîmbătă. părinte. şi-ai făcut bine ce-ai făcut. de bună seamă l-ar ierta. căci prea mă chinuie ruşinea : şi ori de cîte ori îmi amintesc de el. Cucernicul călugăr îl întrebă atunci : —• Fiule. grăi preacuviosul. 37 — Părinte. Atunci ser Ciappelletto. îi zise cuviosul. ce tot vorbeşti. Şi zicând astfel se puse iarăşi pe bocit. de vreme ce-mi făgăduiesti să te rogi pentru mine. aflu că sînt cu patru bani mai mult decît trebuia să fie. şi eu îţi dau făgăduinţă să mă închin pentru tine. Şi într-un tîrziu. chiar şi-atunci. zise el. — Nimica toată-i şi asta. O dată. Atunci călugărul îi zise : — Vezi-ţi de treabă. Călugărul prinse a zîmbi şi zise : — Fiule. dumineca se cade a fi cinstită. dacă se spovedeşte . pe vremea cînd eram micuţ. vai şi amar de capul meu. negăsind niciunde păgubaşul. răspunse ser Ciappelletto. şi tocmai tu. precum vezi. iar dînsul îi răspunse la toate într-acelaşi chip. mai am pe suflet un păcat ce na ţi l-am spus încă. si noi. am pus sluga să-mi cureţe prin casă si-am dovedit prin fapta aceasta că nu cinstesc cum se cuvine sfînta zi de duminică. ce-i cu tine ? Şi Ciappelletto îi zise : — O. Călugărul îl întrebă din nou : —. căci nici un lucru nu se cade a fi ţinut curat ca sfîntiil lăcaş în care i se aduce slavă Domnului-Dumnezeu. să crezi că nu te va ierta? Nu plînge. — Mărturiseste-l fără t^amă. si tocmai bine peste o lună. Şi. m-apucă plînsul. îl încredinţa călugărul. fiule. fiule. în bunătatea şi îndurarea lui. Iar Ciappelletto de colo : — Rău faceţi. de nu te îndupleci si domnia-ta să pui o vorbă bună pentru mine. după ce-i mai înşiră o droaie întreagă de nimicuri'. mai am încă un păcat pe care niciodată n-am cutezat săl spun. n-ai la ce să te amărăşti pentru atîta lucru . iar dînsul îi iartă bucuros. după ce tot plîngînd îl perpeli pe frate îndelungată vreme întru neştiinţă şi nedumerire. — Ba nu zi aşa. — îmi amintesc. ca unul ce ştia să se prefacă de minune cînd îi venea la îndemînă. si Ciappe-lletto zise : <. părinte. fără să scoată o vorbă. m-am pomenit scuipînd în casa Domnului. . Călugărul dori să afle care păcat anume. părinte.

Nu după multă vreme ser Ciappelletto se cuminecă şi. de nu te închini la Domnul pentru mine. ca unul ce credea pe deplin adevărate toate cîte îi fuseseră spuse. nici frica de moartea pe care o vede cu ochii. se îngrijiră cu temei de toate cele trebuincioase. Şi pe înserate. nici n-as dori să-l ştiu în altă parte. socotindu-l drept om cu sfînta si neprihănită viaţă. îl dezlegă de păcate şi-i dădu binecuvîntarea sa. Şi cine oare nu l-ar fi crezut. auzind ce păcate mărturisea că făcuse. nici boala. primi şi miruirea de pe urmă. iar către ziuă. căzu la învoială cu stareţul şi. iar pe alocuri. părinte. în curînd vei fi sănătos . îi zise : . hai să zicem. Cucernicul călugăr se arătă voios de atare vorbe înţelepte şi-i spuse că se va îngriji să-i fie adusă anafura îa pat fără zăbavă. după toate acestea. încît stau gata-gata să pufnească şi din cînd în cînd îşi ziceau între ei : „Ce fel de om mai e si ăsta pe care nici bătrîneţea. văzînd că 39 spune atare lucruri chiar pe patul morţii ? La urmă. De aceea te rog ca de îndată ce te întorci să te îngrijeşti să mi se aducă anafura din trupul Domnului nostru Isus Hristos. să mă cuminesc totuşi şi să primesc cea de pe urmă ungere cu mir . cu mic. dacă am trăit în viaţă ca un păcătos. trăgînd cu urechea. îi sfătui să-i prea-cinstească trupul cu sîrg si multă închinăciune. pe care zi de zi voi o sfinţiţi pe altar. auzind că-şi dăduse sufletul. să-mi dau măcar sfîrsitul creştineşte. rînduindu-i din banii lui cinstită îngropăciune şi trimiţînd vorbă călugărilor să vină pe înserate să-i stea de priveghi după obicei si-n zori să-i ducă trupul. pe dată se învoiră. rău am mai făcut c-am blestemat-o şi prea e greu păcatul . adevărat. acu cînd am ajuns în ceasul morţii. cum spui una ca asta ? Măicuţa mea cea dragă. stareţul'cu fraţii dimpreună. 40 Iar după sfîrsit. şi aşa se si întîmpla. temîndu-se ca nu cumva ser Ciappelletto să-i înşele. Din care pricină cei doi fraţi. nu-şi mai bătură capul degeaba. îi umfla aşa de tare rîsul. ce m-a purtat la sîn şi zi şi noapte nouă luni de zile încheiate şi m-a ţinut în braţe de zeci şi zeci de ori ! Ah. porniră toţi cîntînd ca să-i ducă trupul. în veci de veci n-oi dobîndi iertare. cei doi fraţi. cu îngăduinţa ta. şi-apoi. socot. cu cărţile în mînă şi crucile înainte. acu dacă mi-ai făgăduit să te închini la Domnul pentru mine . în nădejdea că Dumnezeu avea să înfăptuiască prin mijlocirea lui. dar dacă totuşi. Cucernicul călugăr care-i primise spovedania. nici teama de Dumnezeu la a cărui judecată va fi silit curînd să se înfăţişeze nu pot să-l scoată din nemernicia lui. se aşezară lîngă un perete ce despărţea odaia lui de o altă încăpere şi. mai tot norodul din oraş. sărmanii. după cîte pricepuse el din spovedania lui.Ser Ciappelletto. deşi bine ştiu că nu sînt vrednic de împărtăşanie. cu mîna ta. înveşmîntaţi în antene albe si odăjdji. în chiar aceeaşi zi în care cu smerenie si sîrg se spovedise. Şi. arătă celor de faţă că ser Ciappelletto fusese un sfînt. încrezători.La care ser Ciappelletto zise : — Ah. părinte. căinţa multă ce mi-o dovedeşti ţi-ar cîstiga de bună seamă iertarea lui. auziră şi pricepură fără greutate toate cîte i le spunea ser Ciappelletto călugărului.l-ai fi împlîntat pe cruce chiar tu. ţi-ar fi pe plac să ţi se îngroape trupul în mănăstirea noastră ? La care ser Ciappelletto răspunse : — Da. între acestea. nici să-l îndemne a muri altminterea de cum a vieţuit pe lume l" Totuşi. cu mare. înrăutăţindu-i-se starea. se petrecu din viaţa asta. pe care apoi cu mult alai îl purtară pînă la biserică. căci. . îi rînduiră cu alai priveghiul . Văzînd călugărul că ser Ciappelletto nu mai are nimic de spus. pornind cu toţii la locul unde zăcea trupul lui ser Ciappelletto. pu-nînd să tragă clopotele pentru adunarea obştiei călugăreşti. cu ajutorul lui Dumnezeu. eu totdeauna nutrit-am înclinare pentru aşezarea voastră. La care . văzînd că pînă la urmă omul făcuse ce făcuse si dobîndise încredinţarea că trupul lui va fi îngropat în biserică. o seamă de minuni. s-ar întîmpla ca Domnul să cheme la sine sufletul tău cel fericit şi pocăit de rele. lucru. îngroşînd convoiul ce călca .

decît la.evlavia credincioşilor spori în aşa măsură. încît era cu neputinţă să afli om lovit. De aceea.îmbulzindu~se pe urma lor. iar eu cu povestirea mea vreau să v-arăt în ce măsură aceeaşi bunătate divină ne vădeşte puterea ei cea dreaptă. toată. 42 Povestea a doua Evreul Abraham. ferice. iară veşmintele de pe dînsul i le făcură zdrenţe toate. despre sfinţenia lui si viaţa-i simplă si curată . urmînd cele ştiute. cuviosul călugăr care-l spovedise se urcă în amvon şi începu să predice uluitoare pilde despre trăirea sa. în bunătatea sa. V . Povestea lui Pamfilo stîrni pe alocuri rîsul şi fu lăudată de'doamne. pe Maica Preacurată şi tot soborul sfinţilor din rai". să-i facă juruinţe si să-i anine în preajmă chipuri cioplite în piatră. pînă-n asfinţit. nu ia în seamă păcatele noastre cînd ele purced din lucruri pe care oamenii nu pot să le priceapă cu judecata lor . aşadar. Şi astfel zicînd. spunînd şi dînsa o poveste. tăcu. stîrni în cei de faţă atîta zel cucernic şi dragoste pentru mort. el totuşi ne împlineşte ruga. nădăjduind fără clintire că ne va da ascultare. După ce mortul fu aşezat în biserică. ci către un sfînt adevărat ne-am fi închinat. se întoarce iarăşi la Paris şi se {ace creştin. în marea-i îndurare. Iată. Neifile. putem pricepe lesne cît e de bun cu noi Părintele Ceresc . pentru te miri ce fir de pai care vaţine calea îl blestemaţi pe Dumnezeu. N-ar fi pe voia mea să tăgăduiesc cumva că s-ar putea să stea şi el de-a . Toată ziua. fiindcă lucrul acesta ne este întru taină. dreapta Tatălui. să-l fi primit în sînul lui. de posturile sale. ca şi cum nu către un duşman. primi bucuroasă îmbierea reginei si începu astfel . călugării fură siliţi să-l lase în biserică pentru ca întreg norodul să-l poată vedea. mai povesti şi altele o seamă despre traiul drept si preacurat al celui răposat. regina îi porunci Neifilei. Şi dacă e aşa cum spun. grăi : „Iar voi. să i se închine ca la sfinţi. afurisiţilor. de atunci i s-a zis şi i se zice şi astăzi încă „Sînt Ciappelletto" si se spune că şi minuni a săvirsit printr-însul Dumnezeu si că si astăzi săvîrşeste cu aceia care i se închină smerit si cu credinţă multă. Şi aflînd prilej din asta spre a dojeni norodul. să deie şir petrecerii începute. pe. aşa precum cerea făgăduinţa'dată. pe lîngă toate acestea. fu îngropat cu cinste într-un cosciug de marmură. în capelă. ci doar şi numai dreapta-ne credinţă. — Pamfilo ou povestea lui ne-a arătat că Dumnezeu. căci după atare trai nelegiuit si spurcat o fi ajuns si el să se căiască în clipa morţii. gîndind că-i este prieten. si încă dintr-a doua zi norodul începu să-i pună luminări. pe atît de aleasă în purtări. soco-tina-o drept cel mai greu păcat din toată viaţa lui. si le arătă si cît'de mult se străduise el să-i vîre în cap că Dumnezeu avea să-l ierte pentru dînsa. să ne arătăm smeriţi faţă de Dumnezeu şî milei lui să-ncredinţăm toată nevoia noastră. în ce chip a vieţui t şi şi-a aflat sf îrsitul ser Ciapperello din Prato. cînd luă sfîrşit. Apoi. îndemnat de Giannotto din Civigni. Şi. gîndind că-i fericit acela ce izbutea sâ-şi rupă o bucăţică pentru sine. de trupul lui neprihănit. care. fără a căuta greşeala săvîreită. si printre alte lucruri le povesti şi fapta pe care ser Ciappelletto i-o mărturisise cu lacrimile în ochi. spre a fi feriţi de molima cumplitei noastre vremi si spre a rămâne veseli în astă veselă adunare. rai cu drepţii. căci mila lui. precum aţi auzit. Dar. pururi slăvindu-i numele în care am început-o. de curăţenia-i sufletească. înnoptate. de la început pînă la sfîrşit. după ee fu ascultată cu multă luare-aminte. prin atare vorbe crezute pe de-a întregul de mulţime. îndur-înd cu răbdare păcatele altora ce s-ar cădea s-o proslăvească prin faptă şi . încît la isprăvirea slujbei dădură buzna toţi ca să-i sărute mîinile şi picioa41 rele . văzînd acolo nemernic'a preoţimii. si s-ar putea ca Dumnezeu. pînă la urmă a ajuns să fie socotit şi sfînt. ce sta alături de Pamfilo. Apoi. 1 chiar dacă ni se întîmplă să înălţăm rugare unui duşman de-al său. pe cît de frumoasă. mai iute^aş zice că a ajuns la iad. în ghearele Satanei. Şi în foarte scurtă vreme-faima sfinţeniei sale şi. apucă drumul curţii papale de la Roma şi. de vreun necaz sau de vreo boală care să se închine altui sfînt decît lui Ciappe-lletto . Şi-n scurtă creme.

să văd cum trăieşte si cum se poartă. că credinţa voastră este mai bună decît. Frumoase doamne. pînă ce evreul. unde crezi c-ai putea găsi meşteri mal 44 înţelepţi şi mai luminaţi întru aceea decît cei de pe-aici.sufletul unui om atît de vrednic. dacă tot mai ai vreo îndoială faţă de credinţa pe care ţi-o propovăduiesc. care era şi el neguţător de stofe si om cinstit şi drept. Giannotto. mergînd pînă la Roma ? Unde mai pui la socoteală că pentru un om bogat ca tine. văzînd Giannotto ce însuşiri alese zăceau în Abraham. auzind acestea. nicicînd n-oi mai ajunge să fac una ca asta. nu numai că nici vorbă nu poate fi încrestinare. cu două şi după cîteva zile începu din nou să-i vorbească. în timp ce credinţa iudaică scădea în credincioşi. îi zise : — Uite ce. tu vrei cu tot dinadinsul să mă fac creştin. întorcîndu-se către Abraham. răzbit de atîta stăruinţă. se mîhni peste măsură si-şi zise în sinea lui : „Zadarnică a fost toată osteneala pe care socoteam că mi-am dat-o cu folos în nădejdea de a-l aduce pe calea cea dreaptă . pe nume Giannotto din Civigni. am auzit spunindu-se pe vremuri că la Paris trăia un negustor de vază. Gîndestete că feţele bisericeşti de la Roma sînt aidoma celor pe care le-ai văzut aici. care credinţă. si nu numai el. Sînt gata s-o fac. voi face după cum ţi-am spus. s-ar face evreu*. Giannotto nu se dădu bătut cu una. fie pe apă. fie îndemnat de prietenia care îl lega de Giannotto. pierind pe zi ce trece. drumul. dar ce mai calea-valea. cu cît sînt mai aproape de marele păstor. Şi dacă ei mi s-or părea că-s vrednici să mă facă a înţelege. fie prin cuvintele tale. fie din pricina vorbelor pe care Sfântul Duh le aşeza pesemne în gura negustorului <3am slăbănog la minte. la vreo iertare1 poate. Giannotto. începu să se necăjească foarte la gîndul că . evreul răspunse : — Giannotto. arătîndu-i. căci de se duce Abraham la Roma si vede traiul spurcat şi ticălos al preoţimii noastre. care sînt gata a-ţi lămuri orice îndoială ce ţi s-^ar naşte în suflet ? Iată de ce socotetsc eu că drumul tău e de prisos. La acestea. de convertit tot nu voia să se convertească. înrădăcinat cum era în credinţa lui. Şi. fără ca nimeni si nimic pe lume să-l poată întoarce de la dînsa. ca unul ce nu cunoştea dreapta credinţă. Evreul răspundea că nu socoteşte drept sfîntă si 43 bună nici o altă credinţă în afară de cea iudaică şi că el în aceasta se născuse şi tot în ea socotea să trăiască şl să moară. de bun şi xle înţelept avea să fie hărăzit pierzării. ci si slujbaşii săi.euvînt şi care totuşi calcă strîmb. care făcea negoţ pe picior mare cu stofe şi mătăsuri. a mea. fie pe uscat. începu să afle multă desfătare în învăţăturile lui Giannotto. Giannotto tot mai aprig îi dădea ghes să treacă la creştinism. ca una sfîntă şi adevărată ce era. află că ţin morţiş să mă pornesc la drum . precum vedea şi el. eu nu mă îndoiesc de toate cîte mi le spui . Dar. Şi deşi evreul era mare cunoscător al legii iudaice. pe limba lui de negustor. Altminterea. Or. Acest Giannotto era prieten la cataramă cu un evreu bogat. cinstit şi drept la suflet. îi zise : — Prietene drag. pentru ca noi să star ruim cu şi mai multă rîvnă întru credinţa noastră. ră-mîn evreu. Pe măsură ce se încăpăţîna mai tare. de nu. pe nume Abraham. om bun. începu să-l roage prieteneşte să părăsească rătăcirile credinţei iudaice şi să se întoarcă la adevărurile credinţei creştineşti . ba chtar cu atît mai vrednice. zise : . pricepîndu-i hotărîrea. pricina pentru care credinţa lui era mai buhă. ce zici că-s cardinali. fie prin însăşi purtarea lor. se întindea tot mai vîrtos. Crezi oare că n-ai să găseşti aici pe cineva să te boteze ? Ori. Din care pricină. Giannotto. dar chiar creştin să fie. e plin de primejdii. De aceea ascultă-mă pe mine şi cruţăţi osteneala ce ar fi mai nimerit s-o foloseşti cu alt prilej. de ce să te încumeţi la atîta osteneală şi cheltuială multă. cînd s-ar putea să te însoţesc şi eu pînă la Roma. de vrei să-ţi fac pe plac. dar mai înainte vreau să mă duc la Roma şi să-l văd acolo pe acela care spui că-i locţiitorul lui Dumnezeu pe pămînt.

fără a cunoaşte frîul pocăinţei ori al ruşinii. destoinic şi luminat la minte cum era. vezi Doamne ! Ca şi cum Dumnezeu n-ar fi cunoscut. cucernicie. acum îţi spun pe faţă că pentru nimic în lume n-aş renunţa la gîndul de a m. nu zic înţelesul vorbelor. Şi simoniei lor neruşinate îi ziceau chipurile „procuratură*.). slujind-o ca pe una care-i cea mai sfîntă şi cea mai dreaptă credinţă de pe lume. de îndată ce află că se întorsese. de bună seamă-n veci n-avea să se mai creştineze . fără cruţare! Şi zic aşa. mai văzu că-s şi zgîrciţi şi i Aşa-zisele „perioade de indulgenţă" în care papa iartă „păcatele" celor care se duc în pelerinaj la Roma (n. nu se aştepta deloc la una ca aceasta. cînd. în ciuda uneltirilor lor. oricare ar fi fost ele. dar gîndurile ascunse ale inimilor lor păcătoase. socot pe drept cuvînt că Sfîntul Duh e într-însa si îi este temelie. dimpreună cu multe altele. şi nu doar întru cele rînduite de fire. fără a sufla o vorbă despre pricina care îl adusese.— Te du cu bine dar. de care e mai nimerit să nici nu amintim. si ca şi cum s-ar fi lăsat şi el înşelat ca oamenii de rînd de numele pe care li-l dau lucrurilor. Haidem dar la biserică si botează-mă. auzind că însuşi jidovul dorea să fie botezat. întîlnire. socotind el că văzuse chiar destule. Din care pricină 46 de unde pînă acuma stăm neclintit la îndemnurile tale şi nu voiam cu nici un chip să mă botez creştin. Evreul încalecă degrabă şi cum putu mai iute porni la Roma. ci pretutindenea desfrîu. pe lîngă asta.t. îl necăjiră • foarte pe evreul nostru. după cîte îmi pare mie.ă încrestina. fu cel mai bucuros dintre oameni. Şi. după datina sfintei voastre credinţe. preoţii păcătuiau cu toţii prin desfrînări trupeşti . căci de-am văzut eu bine. iar lăcomiei fără frîu „susţinere*. îl creştinară de . zgîrcenie. n-âm întîlnit pe acolo nici urmă de sfinţenie. a cardinalilor. Giannotto. fără a mai trage nădejde să-l vadă creştinat vreodată. hotărî să se întoarc'ă la Paris si se porni la drum. încît as zice că întreaga curte e mai degrabă un furnicar de uneltiri drăceşti decât lăcaş de făpturi creştine. socot că sfîntul vost' părinte şi toţi ceilalţi GU el deolaltă se străduiesc din răsputeri şi care cu ce-apucă să facă praf şi pulbere credinţa cea creştină şi s-o izgonească din lume. avea despre sfîntul părinte. făcînd atare negoţ cu ele şi avînd atari samsari.faptă -creştinească sau pildă grăitoare . Şi tot umblînd să-i cunoască. 45 atît de lacomi de bani. care. chiar şi pe cel creştinesc şi deopotrivă cu el si lucrurile sfinte. Şi. tăcu din gură si-l lăsă să plece. pînă într-atîta încît femeile stricate si copilandrii ajunseseră să aibă cea mai mare trecere cînd era vorba de-a câştiga favoruri. iar pe de altă parte din cîte i se şoptiră la ureche. lăcomie şi alte multe încă mai rele chiar (de-i cu putinţă). o dată ajuns. ci chiar şi-n desfrînarea sodomiei. auzindu-l vorbind astfel. La care evreul răspunse'pe dată : — Bătu-i-ar Dumnezeu pe toţi. Iar după ce-l lăsă să se odihnească vreo cîteva zile. îi cunoscu pe toţi drept lacomi şi beţivi. încît nici la Paris măcar nu le-ai fi găsit pereche printre toţi negustorii cîţi se aflau acolo. Ş-acolo stînd. dimpotrivă. Toate acestea. şi cale bună. a întregii preoţimi şi a curtenilor ce li se aflau în preajmă. Şi ducîndu-se cu el la Notre-Dame din Paris îi rugă pe preoţii care slujeau acolo să-l boteze. frate ! Iar întru sinea lui îşi dădu cu socoteala că de ajungea Abraham să vază curtea papii de la Roma. pe de o parte din cîte putu el singur să vadă. robiţi pîntecului ca dobitoacele şi fără altă grijă decît desfrâul lor. fu primit cu cinste de evreii săi. fie că ţineau de jertfe ori de binefaceri. Giannotto. bietul. se duse la el si împreună se bucurară de . Şi apoi. cum n-avea nimica de pierdut. despre cardinali şi despre toţi ceilalţi curteni. sporeşte în credincioşi pe zi ce trece tot mai mult si-i tot mai luminoasă. dar. . Cum văd însă că totuşi strădania le e zadarnică si credinţa voastră. omul îşi dădu seama că de la cel mai mare pînă la cel mai mic. porni a cerceta cu multă luare-aminte purtarea papii. îl întrebă ce părere. om cumpătat şi plin de umilinţă. s-ar cădea ca tocmai ei să-i fie temei şi sprijin pe pă-mînt. unde. Aceştia. şi. încît vindeau şi cumpărau sîngele asupriţilor.

îi veni în minte un evreu bogat. Sultanul cugetă atunci că acesta. din multe guri am auzit cît ţi-e de mare priceperea şi înţelepciunea într-ale celor sfinte . prietene dragi. care trăia în Alexandria şi împrumuta pe camătă. Povestea a treia Melchised. zilnic. pe voia reginei. care să-i lumineze mintea în tainele credinţei noastre. că după cum prostia îl nenoroceşte adesea pe om şi-l duce la sapă de lemn. mulţumită frumuseţii si preţului pe care-l avea inelul ăsta. pe numele Melchisedec.^ şurile voastre la întrebările ce vi se vor pune. Şi. de aceea nu-i cu cale să vi le înşir si eu acuma. chibzuind el cum ar putea să facă să-l înduplece pe evreu să-i împrumute banii. pe oricare dintre credinţe ar lăuda-o mai vîrtos. şi. care era într-adevăr om înţelept. istorisindu-i o poveste despre trei inele. îşi dădu prea bine seama că sultanul îi întinde o cursă si încercă să-l prindă cu vorba. auzindu-mi povestea. mare. cheltuin-du-şi întreaga avere în războaiele purtate şi-n strălucirea curţii sale. Şi. întrebarea pe care mi-ai pus-o e frumoasă. or. cum izbuteşte înţelepciunea să scoată omul din impas. Saladin. de aceea aş ţine foarte mult să aflu de la tine . după ce-l primi prieteneşte. pînă la capătul zilelor sale. pentru ca pînă mai la urmă să-i ceară ceva . din pricina unei nenorociri ce se abătuse asupra lui. fu om vrednic si bun. trăind cucernică viată. ori poate cea creştină ? Evreul. Or. De aceea. După ce Neifile îşi isprăvi povestea cea mult lăudată de toţi cei de faţă. Filomena. Am să vă arăt în schimb. a cărui vitejie nu numai că-l făcu din om de rînd sultan al Babiloniei. se cade să vorbim acum şi despre faptele săvîrşite de oameni. tot aşa înţelepciunea îl scapă pe înţelept de cele mai cumplite neajun-surj şi-l pune la adăpost de rele. precum şi despre feluritele lor în-tîmplări. începu astfel : — Povestea Neifilei îmi aminteşte strîmtoarea la care a ajuns o dată un evreu. Ascultă dar : de nu mă înşel.ec evreul izbuteşte să scape dmtr-o cursă pe care i-o întinsese Saladin. printre alte podoabe de preţ tăinuite în comorile sale. orice-ar face. chemîndu-l la sine.îndată. Trebuie * să ştiţi. atîta doar că evreul era 'aşa de zgîrcit. am auzit în repetate rînduri spunîndu-se că trăia pe vremuri un om bogat şi. pe care Abraham o învăţă curînd şi apoi. încît de bunăvoie nu s-ar fi înduplecat nicicînd să-l împrumute. îl aşeză alături de el şi-i spuse astfel : — Om bun. ci îi mijloci si o seamă de biruinţe asupra regilor sarazini şi creştini. iar Giannotto. ca omul nevoit să caute un răspuns cu care să nu-l poţi prinde în capcană. Pe urmă îl dădu pe seama unor înţelepţi de vază. Că prostia îl poate 47 aduce pe om la sapă de lemn e lucru dovedit. putea să-l împrumute . De aceea. de vreme ce despre Dumnezeu si despre adevărurile credinţei noastre s-a spus mult bine. avea si un inel nespus de mîn-dru . mahomedana. lăsîndu-l .şi de scump . născoci un mijloc prin care să-l silească. de se învoia. şi pilde despre aceasta poţi întîlni la fiecare pas . aflîndu-se Saladin la mare strîmtoare'si tot. şi ca să afli care mi-e răspunsul socotesc că nu-i de prisos 48 să-ţi spun o istorioară. cînd bine ştim că. iar cu de-a sila nu voia să-i stoarcă bănisorii. şi-o mie poţi vedea. ajunse într-o bună zi. îşi ascuţi degrabă mintea. cu o mică istorioară. să aibă nevoie de o mare sumă de bani. pînă la urmă tot sultanul avea să iasă bine. Din care pricină. cum prin preajmă nu găsea pe nimeni care să-i poată da la repezeală atîta amar de bănet. se gîndi că.pe care dintre legi o socoteşti adevărată : ebraica. care-i sluji drept naş. fără ca totuşi cămătarul să se poată plînge. care. dorind el să-l cinstească aşa precum se cuvenea. nădăjduiesc că pe viitor veţi fi cu mai multă luare-aminte în răspun. îi puse numele loan. găsi răspunsul potrivit şi zise : — Stăpîne.

povestind. eu. dibăcia cu care un biet călugăr si-a mîntiiit trupul de-o straşnică pedeapsă. Şi făcu întocmai. şi n-oi fi lung . Saladin îşi dădu seama că evreul izbutise să scape cu multă îndemînare din cursa pe care i-o întinsese . drept care Dioneo. dădu fiecărui fiu cîte un inel. drept mărturie a dreptăţii sale. Tinerii. socot că fiecăruia îi este îngăduit (după cum ne încredinţa si regina noastră mai adineauri). despre cele trei legi încredinţate celor trei popoare de către Dumnezeu-Tatăl si despre ce m-ai întrebat înainte : fiecare din ele socoteşte că şi-a primit — Decameronul. Feciorul căruia îi fu lăsat inelul păstră şi el aceeaşi rînduială şi hotărî întocmai ca înaintaşul său. în care. care din feciori era adevăratul moştenitor. din această pricină. prinse a grăi astfel : . odinioară mult mai avută în călugări si-n trai sfinţit decît e azi. ţinîndu-şi-l în preajmă cu cinste şi mărire. nu putea decît cu mare anevoie să le mai deosebească de cel adevărat. fără să mai aştepte porunca reginei. arătîndu-i unde anume ar fi vrut să ajungă. să spună povestea pe care o socoate mai plină de haz. ştiind după obiceiul rînduit că-i venise rîndul să povestească. îi iubea pe toţi trei dopotrivă. plătindu-şi datoria cu vîrf si îndesat . dorindu-şi fiecare pentru sine moştenirea şi locul . hotărî ca acela din feciorii lui la care se va găsi inelul lăsat de el să fie socotit drept moştenitorul sau si. Or. Acelaşi lucru îl spun şi eu. se afla şi un monah tînăr. căruia nici posturile. cam prin crucea amiezii. ajungîndu-l ceasul morţii. care îi iubea la fel de mult pe toţi trei si nu ştia nici el măcar pe care să-l aleagă pentru a-l face moştenitorul inelului — făgăduit de el fiecăruia în parte — chibzui să facă în aşa fel. dacă răspunsul lui n-ar fi fost atît de îndemî-natic. iar Saladin la timpul său îl mulţumi şi el. Apoi. După moartea bătrînului. aş vrea să vă arăt. printre alţii. după ce-si isprăvi povestea.de cinste în familie. pe bună dreptate. nici ajuriările nu izbuteau cu nici un chip să-i vlăguiască puterea şi vigoarea trupului. eare poruncise să le facă. acest . Se afla pe vremuri în Lunigiana. si cîte zile avu şi-l socoti prieten. cu multă supuşenie faţă de părintele lor care.moştenire adică din neam în neam. dar care e poporul ce într-adevăr le-a moştenit nici astăzi nu se ştie. Şi într-o zi. spre a nu ne împotrivi acestei învoieli. o mănăstire. Dovedindu-se inelele toate ca unul şi unul ca toate şî fiind cu neputinţă să-l cunoşti pe cel adevărat. să ne petrecem vremea cu rîsete si desfătare . ca şi-n povestea celor trei inele. 80 49 adevărata moştenire şi adevărata lege cu dreptele-i porunci . doar-doar se va învoi să-i sară întrajutor. izbuteşte să scape de pedeapsă. de-am priceput eu bine gîndurile voastre ale tuturor.Iubite doamne. care cunoşteau datina statornicită inelului. fiecare îşi scoase inelul său şi-l arătă celorlalţi. nu se putu şti. I — cd. în scurtă vreme inelul trecu din mînă în mînă si ajunse în cele din urmă pe seama unui om care avea trei băieţi frumoşi şi cuminţi. invinuindu-şi stareţul. cu înţelepciunea lui. 50 la vorbă. inelele fură lucrate cu atîta meşteşug. stăpîne. încît să-i mulţumească pe toţi trei şi pentru aceasta" porunci în mare taină unui meşter iscusit să-i nrai facă încă două inele la fel . ba pe deasupra îl mai şi dărui împărăteşte. şi cum Melchisedec. că de va fi să moară. înpît nici măcar el. de aceeaşi greşeală. tăcu. feciorii. drept aceea. să le lase inelul. Evreul îi dădu de bunăvoie toţi banii ceruţi. să fie cinstit de către toţi ceilalţi. îşi rugau care mai de care părintele. şi nici pînă azi nu se ştie. voi. dorind fiecare să se învrednicească de cinstirea celorlalţi fraţi. care şedea alături. ne-am adunat aci pentru ca.toţi ceilalţi călugări dormeau duşi. Filomena. ţinut învecinat cu noi. ajunseră la sfadă si în cele din urmă . si-a pus averile la adăpost de poftele sultanului. Omul nostru. de aceea. cînd . care era bătrîn. după ce am auzit cum a izbutit Abraham să-si mîntuiască sufletul muţumită sfaturilor înţelepte ale lui Giannotto din Civigni. de aceea hotărî să-i mărturisească fără înconjur impasul în care se afla. fără gînd că m-aţi putea dojeni pentru asta. Povestea a patra Un călugăr cade la greu păcat şi.

înfăţişîndu-i cheia. si nimenea pe lume nu ştie că-i aici -: de-as izbuti s-o fac să-mi împlinească voia. Cugetînd că dînsa s-ar fi putut să fie nevasta ori copila vreunui om de treabă. păzindu-se ca fata să nu-i ghicească supărarea. pe care n-ar fi vrut să-l facă de rîsul lumii întregi arătîndu-i fata ori nevasta la toţi călugării. ce chipurile pornise la pădure. dîndu-se pe lîngă fată. începu pe dată. îi zise fetei : — Mă duc să văd cum să te scot de-aci. totuşi. gîndi c-ar fi mai bine s-o vază el dintîi si apoi să hotărască. Şi. Dînd cu ochii de stareţ. să aibă a cîrti. apoi dintr-una într-alta îi lămuri pînă mai la urmă şi cele ce 52 pofteşte. nu văd la ce n-aş face-o. începu s-o mîngîie cu vorbe bune. cuprins de grijă. se întîmplă ca stareţul. cînd însuşi Dumnezeu ţi-l scoate înainte l" Si zicînd astfel. pricepu. pentru ocalele cele multe ale cuviosiei-sale si pentru vîrsta fragedă a copilei. Din care pricină prinse a grăi întru sine : „De ce să nu mă bucur. dar mai apoi se chibzui să rînduiască într-alt fel şi. simţi şi el arsura imboldului trupesc. se lăsă tişor înduplecată la poftele stareţului.monah ce se învîrtea de unul singur prin preajma bisericii. sculîndu-se din somn. . se puse încetişor să tragă cu urechea şi cunoscu pe dată că în chilie e o femeie. întocmai după plac. nu lepădase întru totul teama . aşa mîhnit cum era. cu voia dumitale. cum ieşi monahul pe uşă. ca s-auză şi mai bine ce glasuri sînt acelea. culegînd niscaiva buruieni. cercînd doar-doar va izbuti să afle ieşire din impas . împins de nesăţioasă poftă. zău ! Cine-o să ştie ? Nimeni de bună seamă. glumea cu fata fără grijă. îi zise liniştit : — Părinte. fu pe deplin încredinţat de sigură izbîndă. şedea ascuns pe coridor şi. Se prefăcu dar că-i sătul de atîta desfătare şi. intră cu ea în vorbă şi. făcu ce făcu şi se învoiră de-o duse în chilioara lui fără. dar. dorind să afle cît mai multe despre greşeala lui. după ce-o strînse în braţe şi-o sărută cîtva. se urcă în patul călugărului unde. se nimeri să vadă o fetişcană frumoasă foc. drept care dînsul. aşteptă să iasă călugărul afară. Preacuviosul o cîntări din ochi si. Şi. pornind tiptil spre chilie. el şi începu a chibzui întru sine cum ar fi mai nimerit să facă : să descuie chilia monahului de faţă cu toţi ceilalţi călugări si să le arate păcătoasa faptă. Acu. nu se urcă pe pieptul ei. cum se întîmplase pozna.socotind că aude zgomot de paşi pe coridor. fata îşi pierdu firea şi atunci. Tu şezi cuminte unde eşti pînă ce m-oi întoarce. simţi că-i vine inima la loc şi cugetă c-avea să-şi nimerească ţinta . o descuie. Călugărul. Călugărul. se mîhni foarte . se duse drept la stareţ în odaie si. în timp ce el. fără să fii văzută. apoi îndelungată vreme se desfată cu dînsa. să-i zărească nimeni. după ce zăvori uşa chiliei. pedeapsa. apoi. Ieşind din locul unde sta ascuns. care gîndea că monahul nu ştia că-l văzuse. care nu era de piatră si nici din fier făcută. socot că-i semn de mare înţelepciune să nu lepezi norocul. ci o aşeză pe ea deasupra . apropiindu-se de fată. aşezată pe un dîmb mai singuratic. bine ştiind ce aspră pedeapsă îl aşteaptă. cum văzu pe stareţ că intră în chilie. dintr-una într-alta. Şi-apoi. temîndu-se ca nu cumva s-o vatăme cu multa-i greutate. rugînd-o să nu mai plîngă. Fata. porni . să treacă încetişor prin faţa chilioarei şi să audă chicoteala şi larma dinăuntru si. din gura fetei chiar. Monahul nici n-apucă s-o vază bine şi fu cuprins pe dată de poftele trupeşti. copila unui plugar de prin partea locului pesemne. care-l sluji. 51 Şi ieşind. după obiceiul călugărilor cînd ieşeau din mănăstire. la drept vorbind. ori să audă mai întîi. să-şi frămînte mintea. m-aş duce să le aduc acuma. Stareţul. Da. Şi. care umbla pe cîmp. şi îi veni în gînd o şotie vicleană. şi vorba aia : de ţii în taină un păcat. deşi era bătrîn. cînd i-ar fi dat. îi luă bucuros cheile si-l învoi să plece. azi în zori n-am izbutit s-aduc de la pădure toate lemnele cîte am pus să se taie . de aceea. Prilej ca ăsta nu se arată zilnic. văzînd-o frumoasă şi fragedă ca o floare. cu aceeaşi străşnicie care-i biruise si învăţăcelul. ca atare. cînd bucuria mă îmbie şi-mi stă la îndemînă ? Că de necazuri si de griji am parte la tot pasul. deşi dedat cu trup şi suflet desfătării pe care o încerca cu fata. întorcîndu-se în odaia lui. că fapta lui fusese cunoscută. de teamă şi de ruşine. Fata-i tînără si frumoasă. pe jumătate ţi-i iertat. iar cînd văzu că se mai şi încuie pe dinăuntru. îşi schimbă cu desăvîrşire gîndurile ce-l minaseră într-acolo şi. se apucă să plîngă. puse ochiul la o crăpătură si-l văzu desluşit pe stareţ cum sta si asculta la uşă . se veseli de atare potriveală si. Din care pricină. pătrunse înăuntru şi zăvorind iar uşa după dînsul. Dintru început fu cît pe-aci să bocăne la uşă. ca nu cumva la urmă.

dar fiindcă m-ai deprins s-o înţeleg şi pe-asta. într-acest chip. cunoscu numaidecît că monahul.' nu numai că aflase mai multe decît dînsul. dar că mai şi văzuse cele făcute toate. se ruşina să-l facă de ocară. deşi n-o văzuse niciodată pe marchiză. Stareţul. pe de altă parte. într-un tîrziu. bucuroasă. care-şi vădi fiorul prin vrednica roşeaţă ce le cinsti obrajii . iar după o vreme. poruncind 'să-l cheme. să-l aştepte cu masa . ce sta şi el să plece din Franţa cu cruciaţii. cuminte şi înţeleaptă cum era. voind a dovedi că atari poveşti nu se cuvine să le spui de faţă cu femei. răspunse bucuroasă că-i mulţumeşte de prea înalta cinste şi că-i urează bun venit. sprinţar la minte. iară domnia-ta încă nu irnai învăţat că noi călugării se cade să ne lăsăm munciţi şi apăsaţi din greu şi de femei. marchiza di Monferrato molcomeşte iubirea smintită a ragelui Franţei. îneît. o încuie în chilie şi se întoarse în odaia lui . auzindu-l pe călugăr prin preajmă şi gîndind că se întorsese de la pădure. ferindu-l şi pe bărbat o dată cu dînsa. făptui întocmai precum se chibzuise : mînă la drum din vreme grosul oştirii sale. începu de îndată s-o iubească cu patimă şi hotărî să nu purceadă pe mare cu corăbiile sale decît din portul Genovei.. fără a putea pricepe cum de un . precum marchizul era vestit printre toţi cavalerii pentru virtuţile sale. Iar 'dînsa. căci. si am să v-arăt de îndată. Apoi însă căzu pe gînduri. la fel si doamna lui era frumoasă si vrednică ca nimeni alta în lume. marchizul fiind. dar mai apoi. Or. cînd tocmai de-aceeaşi ocară s-ar fi cuvenit să aibă şi el parte. Cuvintele acestea pătrunseră atît de adînc în sufletul regelui. vor-bindu-se o dată despre vitejia lui la curtea regelui Filip 54 f . Povestea lui Dioneo stîrni dintru început o pală de ruşine în inimile doamnelor de faţă. cuprins fiind de mustrare. Doamna. mă leg să nu păcătuiesc mai mult în chipul ăsta si negreşit să fac aşa cum team văzut că faci si dumneata.plecat. jucîndu-şi ochii de la una la alta si stăpînindu-şi anevoie rîsul.Fie că-mi place drumul pe care am apucat cu poveştile noastre — din care îţi poţi da seama cîtă putere ascunde o vorbă înţeleaptă şi bine ticluită — fie. Deci. Şi. viteaz între viteji si prinţ apăţăţor al bisericii creştine7~pornise cale lungă într-o cruciadă purtată de creştini cu armele în mină. Şi cînd Dioneo sfîrsi povestea. se puse a-l certa cu străşnicie si porunci să fie închis în beci. negru la faţă de supărare. pentru a vă dovedi că pe cît de mare e înţelepciunea bărbaţilor care caută întotdeauna a iubi femei de neam mai mare decît neamul lor. îi porunci şi ei să spună o poveste. precum ne lăsăm munciţi de ajunări si posturi .tiptil spre uşă si punînd. eu îs nou în tagma sfîntului Be-nedict şi n-am deplină ştiinţă întru ale sale toate . socotind că petrecuse îndeajuns cu fata. stareţul. însoţit de o mînă de curteni. Din care pricină. scoaseră fata afară şi apoi ţi-i lesne a crede că şi alteori o furişară in sfînta mănăstire. o ascultă pînă la capăt chicotind pe înfundate. îmi vine în minte acum.ochiul la o crăpătură văzu şi auzi tot ce făcea înăuntru cuviosia-sa. Iertîndu-l dar si juruindu-l să nu care cumva să sufle 53 o vorbă despre cele pe care le văzuse. prin ce cuvinte şi cu ce mijloace a izbutit o doamnă să se ferească de atare greşeală. tot pe atît de mare e si iscusinţa femeilor care se feresc de aîndrăgi bărbaţi ce-s mai presus de ele. Marchizul_di Monferrato. de mi-i ierta acum o dată. luă drumul Genovei. care şedea pe iarbă alături de Dioneo. Povestea a cincea Ospătîndu~l cu găini şi cu vreo două vorbuliţe în şagă. îi trimise vorbă. regina. cu vorbe dulci de altfel. ar fi avut prilej nebătător la ochi s-o vadă pe marchiză şi. de-ar fi avut noroc. cel Chior. călătorind pînă la Genova pe uscat. un cavaler se nimeri să spună că o pereche ca aceea a marchizului si a soţiei sale n-ai fi găsit niciunde pe sub soare . prinse a grăi cu voioşie : . Apropiindu-se de pămîn-turile marchizei. iar el.întinsă în dimineaţa următoare. după ce-l dojeniră întrucâtva. cu o zi înainte. să-şi poată împlini dorinţa. hotărî să-l dojenească cu asprime şi să-l înfunde la răcoare în beci pentru ca în felul acesta să se înfrupte singur din prada dobîndită. întor-cîndu-se către Fiammetta. Călugărul însă îi răspunse pe dată : — Preacuvioase.

Trăia dar. însoţit de urările de bine ale marchizei. ca o femeie înţeleaptă ce era. se pregăti să-l preacinstească aşa precum i se cuvine unui rege . După ce . Pînă mai la urmă însă. deşi se osebese prin rang si prin veşminte.rege^ se încumetă să-i calce pragul casei în lipsa bărbatului . începu a zice : — N-oi tăinui nici eu ghimpele azvîrlit într-un că-liagăr. se întoarseră către rege şi-i spuse cu îndrăzneală : — Nu. deşi ştia prea bine că locurile acelea erau bogate în numeroase soiuri de vînat . minunîndu-se de atîta 55 desăvîrşire. nu ! Dar femeile. pe care parcă Dumnezeu anume o ticluise si-o aşezase în gura regelui pentru a-i da ei prilejul să-i dovedească ce gîndeşte. în ziua hotărîtă sosi şi regele şi fu primit cu mare -alai şi multă cinste de către marchiză. Regele. Şi. iscoditor de strîmbe erezii şi care. mîncă mai departe pe tăqute. auzind cuvintele acestea. Emilia. care pricepuse prea bine întrebarea. sosind si ceasul prînzului. şi-n cele din urmă îşi dădu cu socoteala. se aşeză împreună cu marchiza la aceeaşi masă.şi că doamna. şi cocoşi de fel ? Marchiza. lăsînd pe seama ei. desluşi pricina pentru care fusese înfruptat numai cu găini si pricepu de asemenea si cîtă înţelepciune zăcea ascunsă în vorbele marchizei. întrecea icoana pe care si-o făurise despre dînsa. ci să se lege numai de găini . deşi se străduia din răsputeri să . în timp ce toţi ceilalţi curteni fură cinstiţi şi ei pe la alte mese şi mes-cioare. oare în ţinuturile acestea trăiesc numai găini. spre cinstea lui. oricât de felurite ar fi fost ele. dintre cei zgîrciţi. cum sta el şi-o privea. cu voia reginei şi plină de îndrăzneală. întorcîndu-se către marchiză. pe cîţiva dintre cavalerii care rămăseseră pe lîngă dînsa.Or. ar fi avut răgaz destul ca să-şi trimită oamenii la vînătoare. care sta alături de Fiammetta. regele se desfăta de minune. de-un biet mirean de treabă. Fără a mai sta pe gînduri. Ospătat la rînd cu tot soiul de bucate stropite -cu vinuri alese şi scumpe. de aceea. pe-o seamă sînt făcute şi aicea ca şi aiurea. la care privea adesea. drept care. si pe deasupra fermecat si de frumuseţea marchizei. ea. monseniore. o agrăi cu voioşie. pe măsură ce vedea că marchiza. în oraşul nostru — si nu-i prea mult de-atunci •—• un călugăr din tagma sfântului * Francisc. se ridică si. De aceea. aprinzîndu-'se tot mai mult. tot aducîndu-se alte şi alte bucate la masă. o lăudă cu prisosinţă. că numai faima frumuseţii ei fusese pricina care-l mînase pe rege către dînsa. ca să-si acopere ruşinea prin grabnică plecare. fiecare după rangul său. socoti totuşi mai nimerit să nu-si vădească mirarea aducînd vorba de vînat. şi numai a ei. luîndu-si rămas bun de la orice nădejde. puse să se strîngă toate găinile de prin partea locului şi porunci bucătarilor să-i pregătească din ele felurite bucate pentru ospăţul regesc. mulţumindu-i doamnei de buna găzduire. dar. chemă la sine. socoti. dîndusi seama că nu-i chip s-o scoată la capăt cu o femeie ca dînsa nici cu vorba bună. cu-o vorbă pe cît de hazlie. erau făcute toate numai si numai din găini. prevenită din vreme de sosirea lui. si pe bună dreptate. ospăţul si alegerea bucatelor. de teama răspunsurilor ei. mai aleasă întru deprinderi şi mai frumoasă decît şi-o închipuise vreodată din spusa cavalerului.doamnele lăudară cu prisosinţă iscusinţa si graţia cu care marchiza dojenise pe regele Franţei. porni mai departe spre Genova. i se păru chiar mai cuminte. în carne si oase. se sfătui cu ei si după sfatul lor porunci să fie rînduite toate cele trebuitoare. cum 56 isprăvi de mîneat. c-ar fi mai înţelept din parte-i să-si ogoiască focul ce se aţîţase în el pe negîndite. dragele mele. zicînd : —• Doamnă. fu cuprins de mirare văzînd că. Şi. După ce se odihni o bucată de timp în'odăile anume împodobite spre găzduirea lui. Povestea a şasea Un om de treabă mi-ţi atinge cu o vorbă de duh scîrnava făţărnicie popească. Cu toate acestea. Şi fără a cuteza să mai glumească cu marchiza. nici altminteri. pe atît de vrednică de laudă.

prosteşte. ce banii nu cutează. auzind călugărul una ca asta. slujba de la Santa Croce3. se preschimbă într-o cruce . fiind încălzit de vin si chef. din mila cuvioşiei-sale. eşti tocma' bun de rug. răspunse degrabă : •— Da. pe lîngă toate acestea. că şi Cristos ar bea din el cu poftă.pară sfînt şi iubitor cucernic al legilor creştine. îl întrebă de-i drept ce i se pune în seamă. nu se lăsa mâi prejos nici în iscodireajoungilor. care tocmai prînzea. — De bună seamă n-am. se dovedi atare leac. Omul răspunse că da. se apucă să spună în gura mare că are un vin atît de bun.Bî— 4-* îl 11. care. deşi pe nicăieri nu-i pomenită de Galen. Or. şi de-om găsi cu cale. nici barem să-i atingă). întrebat fiind de ascultase slujba în ziua aceea. prea cucernic slujitor al sfântului loan Gură-de-Aur. mult mai avut la pungă decît la minte. Omul răspunse atunci : — Părinte. A wy-lr<£k. nu să-l aducă pe calea cea dreaptă. încît omul. se înfăţişă călugărului. __ _. sfinţia-ta. si nici în iscodirea celor ce dovedeau ştirbire de credinţă. de parcă bietul om ar fi întrupat în carne . se nimeri s-audă învestit pe vremea lui Boocaccio (n. 57 Şi. îl mai ţinu pe lîngă dînsul cîteva zile încă. omul îşi vîrî în cap vorbele sfinte şi în ceasul amiezii. chemîndu-l la înfăţişare. Dar. a celor ce vă spurcaţi prin cîrciumi ! Şi-acu mi te smereşti şi-ai vrea să-mi dai a crede că-i vorba de-o nimica toată ! Să-ţi intre bine-n cap că nu-i cum ţi se pare . încît rugul. de parc-ar fi Cin-ciglione1 sau vreun beţiv netrebnic din tagma voastră. Şi-apoi. e vorba care după Evanghelie zice : „Primi-vei însutit*. ca toţi ceilalţi de altfel. după ce-şi luă simbria. vezi bine. hai ? Şi poftitor de vinuri scumpe.t). îi unse cuvioasele mîini cu ocale întregi din osînza sfîntului loan Gură-de-Aur (care osînză tămăduieşte ca prin minune ciumata meteahnă a zgîrceniei de care boleşte preoţimea toată si mai cu seamă călugării din tagma sfîntului Francisc. ci doar aşa. ca să-i cîstige îndurarea prin niscaiva mijlocitori. prin iscoadele sale.lumea cealaltă. Cu atare vorbe şi cu altele asemănătoare îi tot dădea din gură întunecat la faţă. s-asculte zi de zi. bietul. de-om vrea. si-i arătă si felul cum se întâmplase pozna. . Şi dintratîta zel= ajunse să dea o dată peste un om de treabă. — Şi care-i vorba aceea ce ţi-a stîrnit atîta milă ? întrebă călugărul. se năpusti „cum gladiis et justibus"1 să-l vîre într-un proces cu vîlvă mare. E drept însă c-am auzit o vorbă ce m-^a umplut de milă pentru sfinţia-ta şi pentru fraţii sfinţiei-tale. si cîte-am auzit mi-s toate lămurite şi-n toate cred.şi oase pe Epicur. în zori şl pe răcoare. 1 Cu săbii şi ciomege (lat. după porunca dată. La care cuviosul zise : -— N-ai auzit într-însa vorbe nedesluşite ? Cutează şi mă-ntreabă de ai vreo îndoială. ci să-şi umple de galbeni cuvioasele sale mîini. ca una ce făcea minuni. Unsoarea. ca să fie mai bătătoare la ochi.) (n. răspunse omul. (n 58 tr-o bună zi la slujbă o evanghelie în care se spunea aşa: „Primi-vei însutit şi mosteni-vei viaţa veşnică". tăgăduind veşnicia sufletelor. precum se cere. Şi. i-o puse în spate galbena pe negru2 de gîndeas că-i cine ştie ce cruciat pornit la drum de peste mări şi ţări. socotind. La care cuviosul părinte. urmînd omul cu sîrguinţă porunca călugărului si silindu-se să nu-i iasă din cuvînt.t). Şi-n scurtă vreme băgă atîta spaimă în el. răspunse : — Care va să zică mi l-ai făcut pe Cristos beţiv. şi. Nu-i una să mă-ndoiesc de ea. după care pe la ceasul amiezii să i se înfăţişeze şi-apoi să-şi treacă timpul cum i-o fi lui pe plac. si aflînd pe deasupra c-avea şi moşioare întinse şi bănuţi grei în pungă. drept pocăinţă. nu că i-ar fi lipsit credinţa. po-runcindu-i. cum si făcu pînă la urmă. gîndindu-mă"la soarta haină ce vă aşteaptă pe .

atîta amar de zeamă s-o strînge leolaltă. la care să poftească lume multă din toate colţurile ţării şi mai cu seamă curteni de toate soiurile. Şi pînă la urmă începu să mănînce pe socoteala celui . hotărî să rămînă pe loc. şi. ceea lume. zic. un strălucit senior. Bergamino. Desfrîul si viaţa spurcată a preoţimii. or. începu a se teme si căzu pe gînduri . Şi. de fiecare căldare veţi prisosi cu-o sută. biciuieşte pe bună dreptate zgîrcenia neobişnuită a lui messer Cane della \ Scala. Filostrato. ţintă statornicită de aprige săgeţi. d-acă-n. de la o vreme. acesta. părinte : de cînd tot stau pe-aici. se mînie foarte . socot că-i mai vrednic de laudă omul de care mi-am amintit ascultînd povestea de adineauri şi despre care voi vorbi numaidecît. Dar. Şi iată şi povestea : Messer Cane della Scala.Ţi-oi spune ce. după ce sfîr-siră cu rîsul şi cu vorba. luă unul din ele si i-l dădu hangiului. Povestea a şaptea Bergamino. a fost unul dintre cei mai străluciţi si mai de seamă seniori din cîţi a avut Italia' de la împăratul Frederic al doilea încoace. fu nevoit să-l deie şi pe-al doilea. îi porunci să facă cum ştie el mai bine şi-n viitor să nu mai cuteze să i se arate în faţă. Messer Cane însă se încăpăţîna în zgîrcenia lui. mai bun de gură şi mai priceput la vorbe înflorite decît ţi-ai fi putut închipui de nu l-ai fi auzit aievea. de numai bine toţi o să 'vă înecaţi într-însa. socotind că tot e mai bine să stea pe loc. Or. pe nume Bergamino. dar ceea ce e uimitor de-a dreptul e să ocheşti într-însa cînd îţi apare din senin şi nu-i asemenea celorlalte. tot stînd la han si cheltuind cu caii şi argaţii. cum rnai rămase o bucată de vreme la han. înciudat si cătrănit peste măsură. Apoi. Şi cum ceilalţi călugări care se aflau la masa cuvioşiei-sale se porniră pe rîs. bufoni. pe el şi pe ceilalţi mişei de teapa lui. Ci unul dintre ei. aşa precum o dovedeşte si faima lui. s-o scarmeni si s-o împungi. punînd pe alţii să vorbească si să spună lucrurile pe care le gîndea despre sine si despre messer Cane. de aceea tăcea chitic şi nu se îndura să-i deie nici un semn prin slujitorii săi. tocmai de aceea. i-ar mai fi trîntit un proces. Şi tocmai de aceea. văzînd că nici riu-l cheamă si nici nu-i cere în vreun chip anume să-si dovedească meşteşugul.greu să-ţi dea prilej s-o vorbeşti de rău. văzut-am zi de zi cum li se-mpart sărmanilor căldări din cele mari umplute ochi cu zeamă. de-ţi vine la îndemînă. da' ce anume-ntr-însa te-a îmboldit la milă ? . totuşi aşteptă mai departe. Povestea hazlie a Emiliei stîrni rîsul reginei si al tuturor celorlalţi. căruia îi venise rîn-dul să povestească. care-si cerea fără de întârziere pista. auzind cum li se ia-n derîdere făţărnicia zemoaselor pomeni. după cum se nimeresc să prisosească călugărilor din mănăstire şi preasfinţiei-tale . si nici de plecat na i se spusese să plece. 'aranjeze la Verona o serbare de pomină. îşi începu într-acest chip cuvîntul : — Vrednice doamne. hotărînd numitul messer Cane să. nu-i . ce s-a lăţit în lumea întreagă. frumoasă faptă e să nimereşti la ţintă. într-o bună 60 zi (cine ştie de ce) îşi schimbă gîndul pe neaşteptate şi. zicînd că-l luase în batjocură. cum avea la sine trei rînduri de straie frumoase şi scumpe pe care le primise în dar de pe la alţi seniori si le adusese acuma ca să facă faţă la serbare. cînd una şi cînd două. cînd ţinta-i neclintită. ca nu cumva să se învrăjbească ca hangiul. nădăjduind să tragă ceva foloase în viitor de pe urma şederii sale. trubaduri. socotind c-ar însemna curată pagubă să-i dea si lui ceva . căruia soarta adesea i-a stat într-ajutor. Căci omul meu a biciuit cu o snoavă zgîrcenia cu totul neaşteptată şi neobişnuită ce l-a cuprins într-o bună zi pe messer Cane della Scala. deşi socot şi eti c-a nimerit din plin mireanul nostru cînd a tras în popă batjocorindu-l pentru făţarnica milostivire a călugărilor care dau săracilor lături ce-s bune de aruncat sau de dat la porci. cu o poveste despre Primasso şi abatele din Ciuny. iar şotia poznaşului cruciat fu lăudată foarte de cavaleri si doamne. le dădu cale să plece care încotro. care nici plata nu-şi primise. după ce plăti cu daruri pe cîţiva din curtenii veniţi. de nu s-ar fi simţit vinovat de cele săvîrşite. Aşa însă. măscărici şi alţii.Şi călugărul : — Aşa-i precum grăieşti .

se apucă să-i spună povestea următoare : t — Se cuvine să ştii. văzînd el atîta amar de mese întinse. slujbaşul trimise vorbă abatelui că. simţind că-i venise si lui apa la moară. aşa precum se afla de obicei. îl cuprinse frica să nu care cumva. să rătăcească drumul si să nimerească aiurea. holbîndu-se jur împrejur. incit chiar dacă nu era pretutindenea cunoscut după înfăţişare. săracul. în vreun loc pe unde n-ar fi găsit aşa degrabă de mîncare. Punîndu-şi dar pîinile în sîn. care tocmai prânzea la han. I se răspunse că abatele se afla pe una din moşiile sale. Primasso se nimeri să fie aşezat tocmai în faţa uşii prin care intra abatele cînd se îndrepta spre prîn-zitor. de se pornea la drum cu zorile deodată.'ar fi putut s-o străbată astfel încît să ajungă tocmai la ora mesei. ca unul ce avusese răgaz destul să chibzuiască în tihnă. Primasso. la curtea abatelui era obiceiul să nu se pună pe masă nici vin. cale ce Primasso chibzui că. ca aflîndu-se el la Paris la mare ananghie. porni la drum si umblă cu spor. ca unul ce găsea prilej de desfătare în a vedea seniori si oameni cumsecade. astfel încît ajunse la locul unde se afla abatele chiar înaintea prînzului. că Prirnasso a fost un meşter . Acu. căci multa sa învăţătură nu găsea prea mare trecere la cei avuţi. mai degrabă ca să-si bată joc de el. spre nenorocul lui. amă-rît cum era. cu porunca să se aducă apă pentru spălat pe mîini . afară de papă. se întîmplă într-o zi ca Bergamino. Şi despre acest abate îi ajunseră la ureche lucruri minunate si nemaiauzite : cum că ţinea o curte strălucită si veşnic primitoare şi că la masa lui. pe care nicicînd nu-l mai încercase.neîntrecut al limbii latineşti siun prea dibaci 61 mînuitor de versuri. hotărî să meargă să vadă cu ochii lui dărnicia numitului abate şi încercă să afle la cîtă vreme de Paris îşi statornicise curtea. de-i era pe voie să prînzească. aceste însuşiri îi cîstigară atare bun renume si atîta faimă în lume. îşi zise întru sine : „Nu minte cine a zis că-i darnic peste fire !* în timp ce sta cu ochii în patru. între timp. după ce rugă să i se arate calea. De aceea. îi aşeză pe toţi la mesele întinse. după nume n-ai fi găsit om să nu ştie cine e Primasso. De îndată ce-l văzu i se furişă în suflet un gînd uricios. de-l nimereai cumva cînd sta şi el să îmbuce. masa îl aştepta întinsă. cam jerpelit la straie. -neaflînd pe nimeni să-i ţină tovărăşie. puzderia de blide şi de ulcioare din bucătărie şi alte multe încă din cele rînduite mesei. stăpîne. Dar. despre care se spune c-ar fi fost cea mai bogată faţă bisericească din cîte număra biserica creştină. întorcîndu-se. după ce-i aşeză pe oameni. porunci să se încuie uşile în urma lui si îi întrebă pe cei ce i se aflau în preajmă dacă îl cunosc cumva pe zdrenţărosul cela . în. hotărît să rămînă • atîta timp cît îl va ţine şi acesta si apoi să plece într-ale sale. sărăcuţul. Acesta. văzîndu-l amărît. Or. si după ce tot omul se curăţă pe sine. punînd şi asta la socoteală. nici pîine. fără a mai sta pe gînduri. cică se nimeri o dată.audă vorbindu-se despre abatele din Cluny. iată că apare şi slujbaşul cel rînduit cu grija 62 mesei (căci se făcuse tocmai de amiază). găseai oricînd. se gîndi să ia cu el trei pîini. îi zice aşa într-o doară. păşind înăuntru. oricine ai fi fost. de băut si de mîncat pe săturate. pe care abatele nu-l cunoştea după înfăţişare. începu să umble cu ochii de la una la alta . Abatele porunci să se descuie uşile încăperii spre a purcede în sală şi. să . După ce pătrunse în casă. Auzind acestea. Acu. Bergamino ? Ce stai aşa plouat ? Hai. cu ochii ţintă înainte. chibzuind că apă (deşi n-o prea avea la inimă) ar fi găsit oriunde. să se nimerească faţă în faţă cu messer Cane. ca să nu aibă a răbda de foame. nici alte soiuri de băuturi sau de bucate pînă ce nu se aşeza la masă si sfinţia-sa.de al treilea strai. primul om pe care îl văzu se nimeri să fie tocmai Primasso. şi-si zise întru sine : „Poftim ! Ia te uită cui mă aflu să dau de mîneare !" Şi. decît ca să facă haz de vreun cuvînt de duh cu care ar fi răspuns curteanul : — Ce-i cu tine. zi si tu ceva ! Atunci Bergamino. la vreo şase poşte de Paris. si.

sărac sau înstărit. Alături de Filostrato şedea Lauretta care. iar cînd află că e Primasso. cu multă dibăcie mi-ai dovedit atît paguba răbdată si meritele tale. îl îmbrăcă pe Berganiino c-un rînd de straie noi şi. într-adevăr.ce sta la masă tocmai în faţa uşii sale. căci nu-i venea la îndemînă să-l alunge el. Primasso. că eu zău. dacă nu. dar fii pe pace c-am să-i vin de hac şi-am s-o lovesc în cap cu parul cel scornit de tine adineauri. săi să vadă de plecase ori nu calicul acela. Abatele răspunse atunci : „Să mănînce dintr-a lui. cum zic. îşi scoase din sîn o pîine din cele trei ce le avea cu sine si începu să mănînce. cunoscând că-i venise si ei rîndul să povestească. si-a adus-p de acasă*''. să plece mai departe. începu să spună : — Dragele mele. după ce mîncă una din pîini. zgîrcenia de astă dată . lucru ce fu şi el adus la cunoştinţa abatelui. fără a mai zăbovi în aşteptarea poruncii. fără a mai fi nevoie de alte lămuriri. nespus de bucuros. povestea de pe urmă mă îndeamnă să vă arăt cum un curtean de treabă. o începu si pe a treia. văzînd că abatele nu mai vine. şi nu fără de rost. fără să caut de-i om de neam sau de-i mojic. care de altfel nu se prea da înapoi cînd era vorba de mîncare. Drept care. de unde în zorii zilei pornise la drum pe jos. la Genova — şi-s ani destui de atunci — un gentilom pe nume Erminio de Grimaldi. acu. unde voia să ajungă Bergamino şi-i z^ise cu zîmbetul pe buze : — Bergamino. Iar de cumva povestea mea aduce cu cealaltă. sade si mănîncă dintr-o pîine pe care. venit anume spre a-i cunoaşte vestita dărnicie. se ruşina. porunci să fie îmbrăcat din cap pînă-n picioare cu nobile veşminte şi dîndu-i bani şi-un cal. Nimeni nu ştiu să-i răspundă. începu s-o mănînce si pe cea de a doua. pare-se. Şi doar de atîtea ori cu ochii mei văzut-am nenumăraţi pungaşi cum îmi mănîncă pîinea şi totuşi niciodată n-am simţit în suflet ce simt acum faţă de omul ăsta. îl lăsă slobod să rămînă la curtea lui sau. socot să nu vă placă mai puţin din pricina aceasta. Trăia. de nu-l mai pot cinsti cum se cuvine. că dintr-al meu n-o să ajungă să mai mănînce astăzi*. Dar după cum în avuţii îi biruia pe toţi. dîndu-i bani si-un cal. la un răstimp. trebuie să fie om de mare vază calicul ăsta ce mia strîns ca-n cleşte. bucuroasă. cu o vorbuliţă anume. răpune pe loc zgîrcenia jupînului Erminio de i Grimoldi. oare acu căzu pe gînduri şi prinse a-si zice astfel : „Ce să mai fie asta şi ce-a dat peste mine. lăsă la voia lui • să steie ori să plece. după ce ascultă în tăcere laudele aduse şireteniei lui Bergamino. se strădui în fel si chip să-l cinstească cu prisosinţă. 64 Povestea a opta Guiglielmo Borsiere. cît şi zgîrcenia mea si ce anume vrei să capeţi de la mine. Slujitorul îi răspunse : „Sfinţia-ta. inima. iar apoi o luă călare spre Paris. Dar Primasso. dori cu orice preţ să ştie cine este . nici gînd ! Ba dimpotrivă. Abatele. zgîrcenia unui negustor plin de bănet si avuţii nespuse." Şi zicînd astfel. deştept cum era. De bună seamă nu degeaba m-a învins. căci îl ştia de mult că-i om de omenie si foarte iscusit la carte. după ce porunci să i se plătească hangiului datoria. nu ştiu să mă fi robit vreodată zgîrcenia aşa cum m-a răzbit acum faţă de tine. îi mulţumi precum ştiu mai bine. de şi-a adus cu sine. porunci unuia din slujitorii. Messer Cane. în cele din urmă. neguţător sau precu-peţ. Şi de această dată fu înştiinţat abatele. de mai pricep ? Zgîrcenie să fie ? Mînie ? Şi pentru cine oare ? Că ani în şir am săturat la masa mea pe-oricine. asijderea lui Bergamino. Abatele ar fi dorit ca omul să ple-ce de bunăvoie. după ce mîncă şi cea de a doua pîine. dacă veţi cugeta la binele ce s-a ales de pe urma întîmplării pe oare am să v-o povestesc. pricepu de minune. dorind să-şi ispăşească vina. Şi după ce mîncară. Primasso. după ce aşteptă o bucată de" vreme. la fel şi în zgîrcenie şi-n multa lui cîrpănosie întrecea cu vîrf si îndesat pe orice alt zgîrcit ori cîrpă-nos din . tot as-teptîndu-l pe abate. ca unul ce umblase cale lungă şi care nici cu postul nu prea era deprins. Şi. Primasso. ce 63 iar dorise a şti de nu cumva plecase. care (după spusa lumii) întrecea cu mult în avuţii şi-n bani peşin pînă si pe cel mai bogat din cîţi bogaţi erau pe vremea aceea în ţară. văzînd că abatele tot nu mai vine. a biciuit cu o vorbuliţă anume. De aceea.

pe nume Guiglielmo Borsiere. zic. Or. de ţi-o fi pe voie. pierdu de-a pururi numele cu care se născuse şi nimeni nu-i mai zicea altfel decît Er-minio-Zgîrie-brînză. Şi atare putere avu cuvîntul lui Guiglielmo. nici orişicare . prinzînd şi el de veste cum că acest Guiglielmo era bărbat destoinic şi om de omenie. — Messer Guiglielmo. si cumetrii. Din care pricină. si bună prietenie. cu purtări alese si iscusit la vorbă. săvîrsind acestea în văzul tuturor. astăzi curtenii se trudesc să-si irosească timpul clevetind si semănând zîzanii. fie ele adevărate ori ba. ori prin plăcute vorbe s-aline inimile ostenite şi să desfete curtea. îi zise : — Messer Guiglielmo. . Iar cel ce-i mai scîrbavnic la vorbă şi la faptă e îndrăgit mai mult decît ceilalţi. spune-mi-o iute ! La care Guiglielmo răspunse pe dată : — Pune să-ţi zugrăvească în sală Dărnicia. Acolo. rogu-te. ai şti să-mi . Jupîn Erminio. voi. pe care apoi să pun să-l zugrăvească în sala de ospeţe ? La care Guiglielmo. încît asprimea ei îl preschimbă la suflet şi mi-l făcu alt om din cela ce fusese. dar. mai cumsecade si mai primitor cu străinii şi cu genovezii decît Erminio de Grimaldi. luîn-du-se cu vorba. de se iscau războaie sau certuri între domni. iar prin dojana lor usturătoare de părinte să lovească în cei netrebnici (si toate acestea pe-o plată de nimic). crescuţi cum sînt. purtînd vorbe spurcate si. se grăbi să zică : — Spune-mi-o. oi pune să mi-o zugrăvească. Jupîn Erminio. şi în atare chip. altul să nu mai poată spune că nu i-am auzit de nume. care. Ci întorcîndu-mă acum la cele începute si de la care furia pe drept cuvînt m-a depărtat mai mult decît gîn-deanv zic dar că acest Guiglielmo era ţinut de bine şi bucuros primit în orişicare casă de nobil genovez. se nimeri o dată să ajungă la Genova un curtean destoinic. să lege nunţi. Or. nu bănuia nici pe departe răspunsul lui Guiglielmo. I — cd. îl primi cu vorbe prieteneşti. 80 65 a celora ce astăzi ar vrea să li se zică domni si să fie socotiţi ca atare. dori cu tot dinadinsul să-I cunoască. bietul. si. mai rău încă. încît nici dumneata. auzindu-i vorba potrivită ca nu-ca-n perete. pe bună dreptate. spre ruşinea lor. cu zîm-betul pe faţă si sfătui cu el de una si de alta . lăsat-au bieţii muritori să dospească în drojdia păcatelor lor. nu pe la curţi de domni. dimpreună cu alţi genovezi ce se aflau cu ei. fu cuprins pe loc de atît de grea ruşine. ţi-oi spune una de care cred că-n veci de veci nu ţi-a fost dat s-auzi.spui. de n-o fi vorba încaltea de vreun strănut sau alte flecuşteţe . azvîrlindu-si în faţă samavolniciile. n-as şti să-ţi spun ceva ce nu s-a mai văzut. de curînd clădită. faptă de-o fi sau lucru. răspunse : . domnia-ta care ai văzut si-ai auzit destule. şi îndemnînd la rele pe cei curaţi la suflet prin linguşiri meşteşugite. si mai presus e alintat cu daruri de către domnii cei neruşinaţi si ticăloşi : mare ocară şi ruşine e treaba asta pentru noi şi grăitoare mărturie cum că virtuţile. Cum auzi messer Erminio vorba aceasta. aflîndu-se el de cîteva zile în oraş şi ajungîndu-i la ureche vrute si nevrute despre apucăturile murdare si zgîrcenia jupînului Erminio. murdăriile si nemerniciile lor. ci-n pleava şi gunoiul drojdiilor omeneşti. Căci de unde în trecut menirea lor era să aducă pururi pace. mai nimerit ar fi să li se zică măgarii. ceva ce nu s-a mai văzut 66 de cînd e lumea lume. dar chiar şi-n cele de trebuinţă făpturii sale însăşi îşi lua de la gură numai ca să nu cheltuiască (potrivnic obiceiului genovez de-a risipi bani grei pe veşminte) si îndura lipsuri cumplite şi-n hrană si în băutură. si o fărîmă de bună-cuviinţă. într-una din casele sale. cum mai păstra în el. tot strîngînd Erminio şi înzecindu-si avuţiile. îl duse. cu toată zgîrcenia lui. ce întru nimic nu semăna curtenilor de astăzi : căci spre ruşinea obiceiurilor stricate şi vrednice de hulă 5 — Decameronul. după ce-l plimbă prin toate ungherele ei. zise.Jupîne.lume : căci omul nostru nu-şi strîngea băierile pungii numai cînd era vorba să cinstească pe 'alţii. şi frumoasă foarte. încît din \ ziua aceea n-a fost în toată Genova om mai darnic. pierind de pe meleagurile noastre.

Mi-e şi ruşine a spune. Femeia. se întîmplă ca o nobilă doamnă din Gasconia să pornească în pelerinaj la sfîntul mormint si la întoarcere. deşi mi-e martor Dumnezeu. îţi dai cu socoteala c-ar fi fost mai bine să tacă. Căci ţoţ__ce-a fost virtute. de vreme ce te arăţi a fi atît de mare meşter la pătimirea lor. înfruntat de o femeie din Gas-conla. sau prea puţine sînt acelea care să înţeleagă un cuvinţel de duh s-au care. Din care pricină femeia. ar răbda pe el mai multe găteli decît oricare femeie. sărmana. de s-ar găsi cine să-l împopoţoneze. cu sfiiciune tăinuită în sufletul doamnelor de odinioară. si-i spre ruşinea noastră a tuturor acestea. azi se preface la noi în găteală şi podoabă . deci. Isprăvindu-si Elisa cuvîntul. ţi-aş aşeza-o bucuroasă. de-i vrednică. Regele. auzind acestea. din fricos ce era. mute si nesimţitoare. dar vrînd cu orice preţ măcar să-şi descarce focul. fără a cumpăni că şi-un măgar. hotărî să «e plângă regelui. căci regele era atît de fricos si atît de slab de înger. De aceea. nu spusă „ex proposito". să stie^să-i răspundă . iar cea care-şi atîrnă pe ea veşminte mai bălţate si mai înzorzonate se socoteşte mai vrednică de preţuirea şi cinstirea semenilor ei. înzorzonate precum sînt. se preface peste noapte i viteaz. fiindcă mai adesea e scurtă. Căci orişice poveste. se înfăţişă regelui si-i zise : — Stăpîne. căci vorba lungă îi sade ei mai rău decît îi sade lui . ci azvârlită la întîmplare. îşi puse în gînd să bi-ciuiască regeasca laşitate. boite si pestriţe. ajunsă fiind în Cipru. foloase aduce si ca atare se cuvine s-o asculţi cu luare-aminte. Se aflară însă unii ce-o preveniră c-ar fi fost zadarnic să i se plîngă lui. voioasă prinse a zice : — Tinere doamne. a poveştilor şi a ceasurilor de petrecere. pînă într-atîta încît fiece om. ea începu a spune : — Iscusitele mele prietene. oricare ar fi povestitorul. se deşteptă ca dintr-un somn adînc si din ziua aceea. de avea ceva la inimă.Povestea a noua Regele Ciprului. Şi. iar primăvara floarea este a cîm-piei înverzite. în loc de răzbunare cutez a-ţi cere să mă înveţi cum izbuteşti să rabzi batjocura ce aud că ţi se face zilnic. să rabd si eu supusă ocara ce mă arde. cu mlădieri în glas si graţie nesfîrşită. la fel si-o AffirbA-iacugiţă este podoabă a purtărilor alese. se preschimbă în drept prigonitor al celor care pătau cu vorba ori cu fapta cinstea coroanei sale. el însuşi îndura cu păcătoasă frică nenumărate mojicii. Şi încă umblă a-ţi dovedi că numai nevinovăţia e pricina care le face să nu ştie lega o vorbă cu semenele lor sau cu bărbaţii cumsecade. precum în nopţile senine steaua e podoaba bolţii. Şi din spusa 67 Laurettei s-a vădit aievea lucrul acesta. deaş izbuti s-o aşez în cîrca dumitale. pentru ca învăţînd deprinderile tale. pe care eu socot să-l întăresc acuma cu o altă istorioară. aşadar. pierdu nădejdea dreptei răzbunări. de răspund cînd le-ntrebi. fără s-o aştepte. Zic. după ce sfîntul mormînt fu cucerit de Godefroy de Boui-llon. chiar de-l înţelege. ori. 68 Povestea a zecea Maestrul Alberto din Bologna dă de ruşine pe o femeie care. ştiindu-se iubită de el. şi că. ori stau ţepene ca nişte stane de piatră. îşi vărsa focul făcîndu-l pe el de ruşine şi de ocara lumii. ce-am să v-o spun de îndată. dorea cu dinadins să-l facă de ocară. Şi. n-^am venit la tine ca să te rog să mă răzbuni de cele pătimite . căci tot ce-i împotriva lor se întoarce şi împotriva mea . în mare Era rândul Elisei să asculte cea de pe urmă poruncă a reginei. se întîmplă adesea ca înrînrirea pe care nu izbutesc s-o aibă asupra unui om mustrările şi multele pedepse s-o aibă an schimb o vorbă. îşi află loc mai potrivit în gura femeii decît în cea a bărbatului. în-cepînd cu ocara femeii pe care o răzbună cu străşnicie. încît departe de a răzbuna prin dreptate ruşinea altora. să fie batjocorită si terfelită de o ceată de mişei. şi sărăcia-n duh au botezat-o cinste. dar ea. îi rămînea reginei povestea de pe urmă. ci astăzi nu-i femeie. care se tînguia zadarnic de una singură. nu-s nici ele mai vrednice de cinste decît e urecheatul. plîngînd de zor. ca si cum n- . că-n vremea primului rege din Cipru. care pînă atunci fusese trîndav şi greoi.

vă veţi feri cu dibăcie de-atare întîmplări. Madonna Malgherida şi alte cîteva cumetre pricepură curînd care era pricina preumblărilor sale şi adesea îşi rîdeau de dragostea bătrînului încărunţit de 'ani si copt la minte. zărindu-l de departe pe maestrul Alberto care venea spre ele. să senvîrtească mai întruna prin faţa casei ei. după cum prin darurile inimii vă deosebiţi de celelalte femei. Ci adevărul e c-aici. cu prilejul unei serbări. Şi-atunci. vreau ca povestea mea. Dacă firea ar fi rînduit cum lasă ele a crede. deşi cu multă gingăşie. de aceea. încît inima lui călită de ani se aprinse tinereşte. cu mare faimă în mai toate colţurile lumii. De. plecă într-ale sale. şi. iată care este nădejdea ce mă-ndeamnă. îl poftiră într-o grădină umbroasă şi porunciră să fie aduse degrabă vinuri din cele scumpe şi dulciuri cîte toate . ca şi cum patima iubirii nu şi-ar putea găsi lăcaş decît în pieptul gol şi sterp al celor tineri. Maestrul. îl apucaţi de cap şi ronţăiţi la frunze. şi poate mai trăieşte încă. Căci de-i firesc ca celor încărunţiţi de ani să li se ia puterile iubirii rînduite. s-ar zice totuşi'că-i mai bun la cap decît la coadă . fie femeie sau bărbat. Şi. începu dar.era iubită. îl între70 bară -cum de se-ndrăgostise tocmai de madonna Malgherida. deşi le simţi _acul cel învâlit în vorbe dulci. pe mine m-ai alege si-ai izgoni pe ceilalţi. că printr-un cuvinţel subţire ar izbuti săl facă pe celălalt să roşească . şi de loc. doamnă. deşi îşi închipuia c-a învins. Să tot fie cîţiva ani de-atunci. deşi prazul. Aşa stînd lucrurile dar. deşi din trup i se scursese vlaga.Dacă-mi eşti dragă. cînd ştia bine de cîţi tineri frumoşi si plini de farmec . încît nu pregeta s-adune în ea văpăile iubirii. Madonna Malgherida. nu li se ia în schimb voinţa: si nici priceperea de a şti ce-i vrednic de iubit . cu alte doamne dimpreună. ca si în alte 69 lucruri. pînă la urmă s-a trezit că ea e cea învinsă . un doctor vestit. prin însăşi firea lor ce a cunoscut mai multe de cîte ştiu cei tineri. Deci ca să ştiţi să vă feriţi în viitor de treaba asta si ca să nu se adeverească tocmai prin voi zicala prea bine cunoscută după care femeile se aleg întotdeauna cu oalele sparte. să vă fie de învăţătură . Maestrul. fără să ia în seamă de cine-şi bate joc. Şi făcură întocmai : sculîndu-se în picioare. se ruşina amarnic. mulţumi Malgheridei şi. de şaptezeci de ani aproape. anapoda poftind. şi. trăia la Bolog'na. ^ De aceea. doamnele mele. ci voi. ca una ce porneşte din suflet bun si vrednic . la drept vorbind. o prea frumoasă văduvă pe nume madonna Malgherida de Ghiso-lieri. iar la urmă. ajunge pîn' la urmă să-şi simtă chiar pe obrajii lui roseaţa pe care ar fi dorit-o s-o vadă la celălalt. şi nu-şi mai afla pace noaptea.ar mai fi pe lume alte femei cinstite decît acelea care ştiu să şadă de poveşti decît cu slujnica. dar au şi iz netrebnic. cu vorbe mieroase si dezmierdătoare. ultima din această zi. pe cînd madonna Malgherida şedea în faţa casei sale. căci nu arar se-ntîmplă ca să-şi închipuie omul. după ce-şi luă rămas bun de la dînsa. de bună seamă într-alt chip ar fi găsit cu cale să le scurteze ciripitul. la Bologna. dar totuşi îi răspunse : — Maestre. si nici o minte luminată —• şi cu atît mai mult dornnia-ta care o meriţi — n-are la ce se minuna de una ca aceasta. mai ştiu eu ? S-ar prea putea ca dumneata să nu faci la fel ca celelalte în alegerea iubiţilor. iar apoi să-şi bată joc de dragostea lui. ci voi. dumneata. de bună seamă. precum se nimerea. hotărîră să-l primească cu cinste şi bună-cuviinţă. sînt gata a-ţi face-n voie şi-a te sluji întru-tqate. căruia îi zicea maestrul Alberto. într-o zi de sărbătoare. căci. răspunse lotuşi cu voioşie : —. cînd călare şi cînd pe jos. se cade a ţine seamă şi de vreme. la fel si prin bună-cuviinţa purtării se cade să vă osebiţi de celelalte toate. bătrin-cum sînt. dacă veţi fi înţelepte. fără a-şi măsura puterile din timp. el tăinuia în piept o inimă atît de aleasă. doamnă. şi de omul cu care stai de vorbă . Bătrîn. e searbăd întru totul. 71 . dacă-n ajun nu izbutea să vadă chipul drag şi gingaş al femeii. iară priceperea aceasta e mai adîncă în cei bătrîni. care nu numai că-s fără gust. doamnele mele. Iată dar în ce chip madonna Malgherida. ca şi tovarăşele ei. nu-i spre mirare lucrul ăsta. rîzînd cu poftă. Totuşi mie una mi-e dragă iubirea dumitale. ne-aî pedepsit prea nimerit pentru îngîmfarea noastră. să te-ndrăgesc cînd ştiu c-atîţia tineri roiesc în jurul" dumitale : mam nimerit de multe ori să văd -cum mănîncă prazul femeile si caprele . ridicîndu-se dimpreună cu tovarăşii săi. se îndrăgosti de ea cu atîta patimă. dacă cinstea-mi ră-mîne nepătată. cu spălătoreasă sau cu brutăriţa. văzînd el o dată.

Mîine ne-om deştepta din vreme si vom alege loc petrecerilor noastre . regina porunci să Lauretta. care să hotărască clupă placul inimii petrecerea ei şi a noastră pentru ziua ele mîine. Doamnele şi tinerii lăudară deopotrivă porunca reginei si se arătară gata să-i împlinească voia. Filomena. doamnă. Dioneo se află să zică : — Doamnă. am să vă-nşir cîte socot că ar trebui să facem. ţinînd seama c-acela ce nu se scoală-n zori n-ajunge prea departe şi vrînd ca cele rânduite pe mîine de regina noastră să fie săvîrşite din timp. pîn' la urmă. Drept care. ci gîndul meu cu-al vostru aş vrea să-l înfrăţesc. în care. bun bucuros. atîta vreme cît nu ne-om sătura de ele. de-acuma. iar cînd va bate amiaza vom face ca si azi pe placul fiecăruia si după ce-om prinzi si-om dănţui câtva. de aceea. cît şi cele ce vor urma. porniră toţi cu pas agale spre un riu cu ape limpezi ce cobora din deal prin ierburi verzi şi prund strălucitor si luneca într-o vale umbrită de mulţimea copacilor stufoşi. fie din deprindere. cu judecată ar fi să mergem la culcare. după care prinse a grăi astfel : . clar. împotriva oricăror aşteptări. Regina. copila înţeleaptă. de teamă să nu pară nătîngă. în-ţelegînd că Dioneo cerea acest hatîr doar ca să-şi poată înveseli tovarăşii. se ridică în picioare şi. Filomena se îmbujora la faţă. de s-ar fi săturat cumva de celelalte povestiri. de îndată ce soarele îşi va ascunde faţa. Văzîndu-se încununată. hotărî cîte urmau a se face la cină şi în dimineaţa următoare. deşi Pampinea. sculîndu-ne de-aici. redobîndi îndrăzneală si. zicînd astfel. iar după joc si cîntec si alte 72 desfătări. mă leg. om hoinări în voie o bucată si. fie din alte pricini. asemeni celorlalţi găsesc şi eu porun-ca-ţi prea vrednică de laudă si prea plăcută nouă . după ce întări si ea poruncile date de Pampinea. Emilia să cînte lăuta. Şi. pe oameni soarta îi mînă. dragele mele. desculţe şi cu braţele goale. izbutesc pînă la urmă să scape cu bine. cred c-am putea să spunem pe drept cuvînt că toate au fost şi vrednice de laudă si prea plăcute nouă . i-o puse Filomenei. cele cu care -am zis că-ncepem mîine. Iar cînd se făcu vremea cinei. lăsîndu-mă să spun. Acolo doamnele. cînd doamnele şi cei trei tineri îşi isprăviră şirul poveştilor şi vorba. o preaslăviră ca regină şi cîrmuirii ei cu drag se-ncredinţară. Apoi. târziu aleasă ca regină. ne-om aduna aci. Şi-ţi cer anume. Şi ri-dicîndu-se în picioare. loviţi de cine ştie ce năpaste. Şi. întru mărirea celui ce dăruieşte viaţă si întru mîngîierea noastră. pe-acelaşi loc. socotesc să ră-mînem tot la ele. Şi ca să ştiţi din vreme cîte socot să fac si spre a putea şi voi pe placul vostru spune cîte găsiţi cu cale. să-mi fie drept să stau.înclinase soarele spre amurg şi zăpuşeala îşi mai domolise focul.Prietene dragi. de voi găsi cu cale. Iar cîte n-a ajuns să facă Pampinea. Şi. chiar de s-ar părea c-avem răgaz destul pînă la noapte. le-oi face eu acuma şi iată ce anume : aş vrea să aleg un miez si un tâlc poveştilor de mîine si să vi-l spun din vreme. care îl ştia poznaş şi şugubăţ la vorbă. ce pe-o măsură înfrăţeşte plăcerea cu folosul. Şi ca să nu-si închipuie nimeni că cer acest hatîr pentru că n-am la îndemână poveşti de unde alege. regina grăi : . dar amintindu-şi de cuvintele Pampineei. ci mie. De-am fost cu băgare de seamă la cele săvîrşite de Pampinea astăzi. ţinînd anume seama. nu-mi mai rămîne alta decît să vă aleg în locul meu altă regină. m-a ales regină. în timp ce toţi ceilalţi tăceau. socot că n-ar fi rău să începem chiar din ceasul ăsta atît ziua de mîine. umblară prin apă si se desfătară între ele o vreme.De-acum. să ne fie regină si ziua cea de mîine să fie încredinţată ocîrmuirii ei. Porni dar Lauretta . porniră înspre palat cu toţii şi bucuroşi cinară. pentru ca fiecine să aibă timp destul să afle povestea potrivită. Fiind rînduite. luîndu-şi de pe frunte cununa ei de lauri. Iar de v-o fi pe plac. De aceea. si-om depăna din nou din caierul de basme. ca pe-un dar îţi cer să-mi dai o îngăduinţă. mulţumită mai degrabă bunătăţii ei decît vredniciei mele. Pe urmă. sculîndu-ne din somn. aduse fiind lăutele 73 si cobza. povestea care-mi place. cu învoiala tuturor îi împlini dorinţa. ca zi de zi să-mi spun la urma tuturor povestea. ea dinţii si ceilalţi după dânsa. că de cînd lumea-i lume şi pînă ce-o să fie. să mă dezlegi de legea poveştii rânduite după un tîlc anume. socot ca fiecare să povestească mîine despre aceia care. eu n-as vrea totuşi să aleg de capul meu petrecerea şi desfătarea noastră. ne-om aşeza la cină pe răcoare .

cu moaştele sfîntului Arrigo. Ziua a doua FILOMENA Sfirseşte prima zi a Decameronului şi începe cea de a doua. oît nu-i putere. după ce zăbovi o clipă în tăcere. încununată cum era cu frunzele de laur. In calea mea. sub sceptrul Filomenei» se vorbeşte despre aceia ce. ca prin oglindă. în cor. In ea. si ceilalţi. loviţi de cine ştie ce năpaste. îi porunci Neifilei să deie şir poveştilor. .se-ncingă un dans. şi. Cu grai să apui. la umbră şi răcoare pe pajiştea înverzită. Dragi prietene. păşind în grădină şi călcînd cu pas agale iarba înrourată. poruncind să i se aducă lumini si torţe aprinse. Filomena. prejăcîndu-se damblagii. pătimind el bătaie şi primejdie de spînzurătoare. Şi asemenea zilei dinainte o petrecură si pe cea de faţă : prânziră la răcoare şi apoi. porniră care încotro să-şi afle somn şl pace.. hotărî fiecăruia odihnă pînă într-a doua zi . Cînd mă privesc. izbu-. cu nici o amintire. prinse pe dată a spune : Povestea întîi Martellino. sculîndu-se cu toţii. împotriva oricăror aşteptări. să-lmîne şi Dioneo s-o însoţească cu să se-nvîrtească in horă si Emilia începu cu glas duios să cînte : Mi-e-atît de drag frumoasă să mă ştiu. ieşind la lumină vicleşugul său. pînă mai la urmă să se aleagă el însuşi cu batjocura şi cu 75 . ascul-tîndu-i vorba. privind la rînd pe fiecare în faţă. Găsi-voi oare alta Să-mi toarne-n suflet miere şi sfîntă să mi-o ţiu. . cu voia doamnei şi-a reginei lor se adunară-n cerc jur împrejurul ei. nu-i pe lume alta Mai plină-n bucurii să-ţi spună cum mi-o ţiu. după ce o vreme îşi aninară paşii îtn dans. chipurile. Iar dînsa„ bucuroasă. porniră ]a odihnă . teste pînă în cele din urmă să scape cu bine. întreagă ei mă dărui şi-i gust în delăsare Făgăduinţa dulce. cînd doamnele şi cei trei tineri. Că nu-i iubire alta Să-i duc pe lume dorul sau grija să i-o ţiu. desfătîndu-se şi împletind ghirlande din ramuri şi din flori. frumoasă şi plăcută^ la chipşi înfăţişare. în care. Şi-aşa cum ard din zi în zi mai tare De-mi aţintesc în raza ei privirea.? Nu va pieri lumina ei nicicînd Şi-n ea găsi-voi veşnic mîngîiere . mi-e dat să-ncerc. sporită mulţumire. prin ramurile verzi. în inimă şi-n gînd Mi-atît de drag s-o simt. şi-n cel de-al treilea ceas al după-amiezii. şi nimănui nu-i cere. se plimbară de la un capăt la altui. păsările cu viersul lor voios îşi. izbutesc pînă mai la urmă să scape i cu bine. Soarele cu lumina lui cuprinsese de pretutindeni zările şi sus. Cum. pe care pe alocuri o îngînară. se-ntîmplă adesea ca cel ce-ncearcâ să-şi bată joc de alţii. drept care. Şi dulcele balsam nu-i chip să-l şterg Cu nici un chin. De nu cunoaşte alta Mai plină-n bucurii să-ţi spună cum mi-o ţiu. se tămăduieşte. De-ar fi să caut şi^altminteri fericire. Şi-aştept curînd să-şi depene-mplinirea.făceau simţită făptura. porniră alte dansuri si abia într-un tîrziu regina hotărî să pună capăt primei zile şi. După ce Emilia îşi isprăvi cîntarea. deşi vorbele ei stîrniră în unii multe şi felurite gînduri. si mai cu seamă de cele sfinte. strălucirea.

apoi mîna. ca unul care se pricepea de minune la de-alde astea. de dragul Domnului. văzîndu-l cum vine.Doar nu ne-om da ânapoi dintr-atita lucru. dar. spre a mă supune poruncii date de regină si ca să intru în miezul celor de dânsa rânduite. văzînd atâta amar de lume gonind in dreapta şi-n stânga. că nu-i cu adevărat lovit de boală ?" Cuvintele sale se nimeriră s-ajungă la urechea unor trevisini. picioarele. ajutaţi de mulţimea care striga pretutindeni „lăsaţi-i să treacă. Şi aşa cum era sprijinit de Marchese şi Stecchi. plini de evlavie. Martellino. vezi bine. Şi. desfătau mulţimile prin giumbuşlucurile lor si prin strâmbăturile cu care imitau pe fiecine. în ceasul morţii sale toate clopotele catedralei să înceapă a bate. pînă şi gura şi ochii. petrecîndu-se el din viaţă. ca prin atingere să-si dobîndească mînituirea trupului. se chitiră bine. dar care. Şi. 76 . iar voi. nu prea văd cum am putea ajunge la el. degetele. nu ena om să nu-l crează sfint pe Arrigo. • Ţi-oi spune cum. ar vrea oricine să vadă atare sfînt . să-l cauţi cu luminarea şi n-ai fi găsit om să zică de el că nu-i lovit de dambla de-a binelea şi de-a pururi pierdut la trup. Marchese şi Stecchi se dovediră încîntaţi de idee . ieşnid pe dată din han. porniră cu toţii către biserică. văzîndu-<l însă în picioare. după ce aşteptă cîtva. zicînd : „Bătu-l-ar Dumnezeu ! Cine n-ar fi jurat. zise : . şi. coatele.paguoa. înconjurat de mulţimea care abia mai sufla de curioasă ce era. din pricina schimonoselilor. chipurile ajutîndu-mă să umblu. căci. şi-apoi. mi-. lăsaţi-i să treacă !" ajunseră la locul unde era aşezat trupul sfîntului Arrigo. nu-l cunoscuse la-n-ceput . luară trupul mortului şi. Trăia odată la Treviso. un neamţ pe nume Arrigo. Martellino. că nimeni nu mai poate intra. Iar acolo. Marchese zise : — De vrut.Da' de unde ! E drept ca bradul de cînd îl ştiu . după aceea braţul. începu să-l preamărească pe sfintul Arrigo cu atâta larmă. buni la suflet. căra pe bani la saci si alte cîte toate . dar care pîn' la urmă. care hoinărind pe la curţile seniorilor. tu de o latură şi Stecchi de cealaltă. om bun altfel. sărac fiind. Martellino şi Marchese. piaţa-i bulucită de nemţi şi altă soldăţime. pe neaşteptate. pe care stăpînire^a a adunat-o acolo să ţină rînduială . si izbuteau. Socotind cele întâmplate drept o minune. ca pe nişte moaşte sfinte. La asta. Aceştia. pe nume Stecchi. că nişte oameni din preajmă. lăsîndu-ne să trecem. după câte aud. pînă ce-ncetul cu-ncetul se-ntinse pe de-a întregul. rugîndu-se supuşi de cei ce le stăteau în cale. Aşa că-n scurtă vreme. adunîndu-se tot oraşul an casa cu pricina. după cum v-aţi putut încredinţa si dumneavoastră. Şi cine ne-o vedea ne-o face loc pe dată. am să vă-nşir acum cîte a mai tras si-a pătimit un om de treabă din oraşul nostru . damblagiţii. după cîte spun cei din Treviso. nici n-apucară bine să-l vadă. Martellino se apucă să-şi răsucească mâinile. ajungîndu-le la ureche pricina îmbulzelii. Or. cum nu mai fuseseră nicicând la Treviso.l şi apucară pe Martellino si-l aşezară deasupra mortului. care ţinea cu dinadins să vadă şi el sfîntul. ca şi cum atingindu-i trupul ar fi putut să se înzdrăve-nească pe dată de toate metehnele lor. să-i lase să treacă înainte . şi far' de asta. că intrai în sperieţi văzîndu-l. îl purtară în biserica cea mai de vază din oraş. ca să-şi câştige pâinea. şi faţa toată în aşa hal. fără a fi trase de nimeni. de nici bubuitul tunetelor n-ai fi răzbit să-l mai auzi. se nimerise a fi un florentin care-l ştia pe Martellino ca pe un cal breaz. care-l întrebară cu iuţeală : „Cum ! Nu era damblagit ?" La care florentinul le răspunse : . din parte-mi. orbii si cei ce sufereau de cîte toate. începu a se preface că-şi întinde mai întâi un deget. da' eu. unde fură aduşi apoi toţi ologii. după ce-şi lăsară lucrurile la un han. în toiul vălmăşagului si al îmbulzelii picară în Treviso trei florentini. Din care pricină. care. şi nu-i prea mult de atunci. răspunse Martellino : eu m-oi poci ca damblagiţii. de-i drept ori ba. îl cunoscu pe dată şi se porni pe rîs. se-ntîmplă ca. după ce ajunseră peun maidan pustiu. aud cum că^n biserică e atîta îngrămădeală. Las' pe mine. Şi. doriră şi ei să vadă mortul. nu departe de locul acela. c-oi găsi eu o cale. cu frica lui Dumnezeu şi viaţă prea cucernică de toţi bine ştiută. văzînd norodul atare minune. — Cum ? intrebă Marchese. vă veţi preface că mă duceţi sa mă tămăduiască sfintul. De aceea. păţanii ce întru început se arătară a fi nefericite. se minunară foarte şi.

Intre acestea. şi rupt. porni către stăpînire .. Acolo. Şi punînd să cheme pe câţiva păgubaşi. cu hangiul dimpreună. — Aşa da ! răspunse judecătorul. Sandro. să-mi pot redobîndi bănuţii. care acu şase. omul. auzind acestea. pentru bietul Martellino. nu mă mai chinui şi nu mă spmzura zadarnic. căruia îi 'povestiră de-a flr-a-păr întîmplarea. îl smulseră din mîinile ei. şi terciuit cum. văzînd că nu-i a bună să tăgăduiască. auzind că judele nu-l cruţa de fel pe Martellino.77 se pricepe mai bine ca oricine la giumbuşlucuri de-astea şi de pocit se ştie poci. nu mai puţin de doisprezece armăşei dădură buzna la locul pe unde bietul Martellino răbda scărmănătură fără pieptene. ba unii chiar în ziua aceea. puse să-l cet-luiască-n funii si porunci să-i ardă vreo două. unul n-ai fi găsit să-şi zică om şi să nu-i ardă si el vreo cîteva-n spinare. îl rugară. iar acolo se rugă de . auzind una ca asta. prinde-l. de dragul unor ticăloşi. auzind norodul care i se ţinuse pe urme cum că fusese prins ca hoţ de buzunare şl socotind atare învinuire drept cel mai bun prilej pentru a-i veni de hac. puseră mîna pe el.. care mi-a uşurat punga de-o sută de florini de aur . ba că-l rnai si legase în funii.fie-vă milă". şi-acolo m-au scărmănat în halu-n care mă vezi. să facă ce-o putea. se-ngrijorară foarte. mint cu toţii de ţi-i mai mare dragul ! Cea mai bună dovadă că eu spun adevărul e că niciodată n-am mai pus piciorul în oraşul ăsta . îl luă degrabă pe Martellino deoparte şi începu să mi-l descoasă. era. precum şi hangiul la care am tras. ca să găsească mijloc să-l scoată din. Marchese si Stecchi.. nu cutezau să-i sară în ajutor . cum putu mai iute. ca apoi să-l poată spînzura. îl duseră la palatul stăpînirii. care batjocoreşte pe Dumnezeu şi cele sfinte şi care. făcură pe dracu-n patru şi izbutiră să-l găsească pe hangiu. puterea gloatei. Dacă voiesti să ai dovadă că nu minţesc. şi după ce-i povestiră şi iui întîmplarea.. de-ndată ce-am ajuns. începură să-i care cu nemiluita la pumni şi la picioare . înfuriat de-a binelea. zicîîidn-şl între ei : „Ce mai treabă am făcut şi noi ! Din lac l-am azvîrlit in puţ !" Şi tot umblînd pe străzi. Martellino. şi se ferea şi el cum putea. şi izbutind cu mare greu să-şi taie cale prin mulţime. care acu patru. sînt gata să mărturisesce adevărul. socotind că-l va face să-şi. dimpotrivă. ca să-şi bată joc de sfântul nostru si de noi toţi !" Şi zicînd acestea. deşi tot timpul îşi scormoneau în fel şi chip mintea. Stecchi şi Marchese." Auzind acestea. îl traseră de unde se afla şi. stricîndu-se de rîs. Martellino striga din răsputeri . răsfăţîndu-se.trecere la stăpînire . de n-ar fi născecit un vicleşug Marchese. Aitîta le trebui trevisinilor ! Cum auziră una ca asta. o luară cu ruptul înainte şi începură să urle : „Puneţi mîna pe netrebnicul ăsta. Hangiul se porni pe rîs si-i duse la un anume Sandro Agolanti. urlau cu ceilalţi dimpreună» cerîndu-i şi ei moartea. văzînd una ca asta şi dîndu-şi bine seama că gluma se îngroaşă. apu~ cîndu-l de păr si smulgîndu-i hainele de pe el. Marchese. Aflîndu-se adunată la locul cu pricina toată oştirea stăpînirii. întrebîndu-l judecătorul de-s cu temei învinuirile aduse. care ziceau că le tăiase punga acum opt zile. dar degeaba : norodul i se-aduna în spate în gloată tot 'mai mare.. ca şi cum nici nu i-ar fi păsat 78 de judecător . dar pune pe cei ce mă învinuiesc să spună cînid şi cum le-am tăiat punga şi-apoi ţi-oi spune şi eu tot ce-atm făcut şi ce n-am făcut. începură cu toţii să se vaiete în gura mare că şi lor le tăiase punga de la cingătoare. Iar după ce-l sloboziră din funii şi-l aşezară pe jos. rogu-te. grăi : — Stăpîne.mărturisească păcatul. ţi-o poate da slujbaşul stăpînirii ce scrie-n catastif pe toţi străinii. Martellino. zdravăn fiind. băştinaş din Treviso şi om cu mare. s-a prefăcut olog. Ci Martellino răspundea în-tr-aiurea. de ţi-e mai mare dragul. iar pe de altă parte temîndu-şi si ei pielea. şi din cîţi se aflau acolo. Iar de te-ncredinţezi că eu îs cu dreptatea. răspunse : — Stăpîne. Judele stăpînirii. se înfăţişă la cel ce ţinea locul primarului şi-i zise : „Fie-ţi milă de mine ! E un nemernic pe-aicea. care de bună seamă l-ar fi ucis pe loc. om aspru şi neînduplecat. ceasul rău m-a pus să mă duc să văd şi eu sfîntul. şi-acu.

voi. nu plec la drum fără să zic în zori. Din care pricină Rinaldo. dar alta nu erau decît tâlhari de drumul mare şi oameni far' de lege . Filostrato începu : — Frumoase doamne. de nu te închini si sfântului Iulian1. ba dimpotrivă. Umblînd ei dar. Da' ce e drept e drept : de cînd mă ştiu.t. că sfântul Iulian mi-a dobândit ântr-asta mila lui Dumnezeu. în-tr-acest chip. Guvernatorul rîse cu poftă de isprava florentinilor şi porunci să i se deie fiecăruia câte un rînd de haine. pînă ce nu i-l luară cu sila dinainte. pe nume Rinaldo din Asti.guvernator să trimită după Martellino şi ruga-i fu împlinită. fără a mai sta pe gânduri. si tot sărind cu vorba de la una la alta. jiind jefuit de hoii. în drumul lui spre casă. Povestea a doua Rinaldo din Asti. despăgubit de pierderi şi pină mai la urmă se întoarce acasă teafăr. ajunge In Castel Guiglielmo. ca omul care trăieşte aşa cum a apucat din bătrâni şi nu-şi mai bate capul pentru te miri ce fleac. jupîne. regina îi porunci să calce ps urmele ei şi să-şi spună şi el povestea. după ce-i povesti întâmplarea. care păreau a fi negustori. de nu mă închin în zori. 80 81 Cei care îl întrebase îi zise atunci : . se socotea ferice de o atare întâlnire. I — cd. Drept care. si fiindcă sta alături ele Neifile. călare şi ea pe un cal. 80 Pe vremea marchizului Azzo din Ferrara. care nu-l lăsa nici 79 măcar să crâcnească întru apărarea sa . Trimişii îl găsiră pe învinuit tot numai în cămaşă. porniră a vorbi de cinste şi de omenie. povestite de Neifile. pe unde adeseori. precum spuneam şi mai înainte. intrînd necugetat în vorbă cu dânşii. şi-o spun întru slăvirea lui. zicând că pină ce n-o ajunge la Florenţa. ni-merindu-se să aibă şi niscaiva pică pe florentini. ţinea morţiş să-l spânzure şi nu se învoia cu nici un chip să-l lase slobod. chiar dacă patu-i larg şi moale în perini. pentru că sar putea să fie de folos acelora ce o ascultă si mai vîrtos acelora ce s-au pornit la drum spre ale iubirii plaiuri primejdioase. la catolici (n. întâmplările lui Martellino. dus în faţa guvernatorului. şi-i luă tovarăşi de drum. pentru odihna răposaţilor părinţi ai sfântului Iulian . Tîlharii. Aşa că mie unul. iar noaptea apoi. După care. si unul din tîlhari —• căci trei erau la număr — îi zise lui Rinaldo : —• Da' dumneata. cînd mă pornesc din han. e găzduit de o văduvă. Martellino. se chibzuiră cum să-l jefuiască de îndată ce s-ar fi ivit prilejul. Căci eu. îmi tot dă ghes să mă dezleg la limbă şi să v-o spun. 6 — Decameronul. se nimeri să deie peste unii. în viaţa mea. dar am scăpat pururea teafăr. ca omul cînd stă de poveşti. am întâlnit adeseori primejdii mari la drum. un negustor. o anumită istorioară. silindu-se să-i intre cu dinadinsu-n voie şi să se arate săritori. ce doar o slugă avea cu el. pierit şi mort de frică în faţa judecătorului. or el. Şi isprăvindu-şi omul socotelile. stîr-niră mare haz printre doamne. o nimereşti anapoda cu gazda. toţi trei se-ntoarseră teferi la casele lor. tot la git i s-o părea că-şi simte ştreangul. un Tatăl Nostru şi o Bucură-te Fecioară. 1 Ocrotitorul drumeţilor. apoi mă inchin lui Dumnezeue si sfântului Iulian să-mi facă parte de gazdă bună în noaptea care va să vie. ca nişte oameni simpli şi de treabă. iar dintre tineri mai cu seamă Filostrato se desfată cu ele . venise la Bologna pentru niscaiva treburi de -ale sale. spre a nu stârni în el vreo bănuială. pe cînd tocmai ieşise din Ferrara şi se îndrepta călare spre Verona. ajunseră să vorbească şi despre rugăciuni . eu nu prea-s priceput la d-astea si nu cunosc prea multe rugăciuni .). în care cele bisericeşti se îmbină în parte cu iubirea şin parte cu întâmplări nenorocite. ce rugăciune obişnuieşti să spui la drum ? La care Rinaldo răspunse : — La drept vorbind. văzîndu-l negustor şi socotind că are şi bani asupra lui. scăpaţi ca prin urechile acului din atare strâmtoare. nici drumul nu-mi prieşte şi aici nu-mi pare c-aş ajunge cu bine noaptea următoare. de. De aceea. întotdeauna aflat-am gazdă bună şi culcuş de să-l pomenesc : de aceea sînt încredinţat. se rugă frumos să-i îacă hatîrul şi să-l lase să plece cît mai degrabă din oraş.

care-s de mult folos. tocmai în ziua aceea se nimerise ca marchizul să-i trimită vorbă că va petrece noaptea cu dînsa şi s-o roage să-i pregătească în taină o baie si o cină îmbelşugată. fricos cum era. Şi tot vorbind aşa. îi ziseră aşa : — Te du de vezi acu cum s-o îngriji la noapte Iulian al tău de tine. se hotărî să initre ea în baia gata pregătită. dar rugăciuni anume n-am spus nicicând. gîndind că bun e Dumnezeu şi că. după ce trecură de Castel Gui-glielmo şi tocmai stau să treacă un rîu. jeluin-du-se simţului Iulian si arătîndu-i că credinţa pe care i-o purta nu merita din parte-i atare oropsire. nu ştia ce să mai facă .De umblat. Dar neaflînd 82 nimic (căci prin acele locuri războiul. dacă ajunge teafăr. deşi pe mulţi văzut-am că le ţin în cinste . desculţ cum era şi nnmai în cămaşă. ci. grăi spre el Rinaldo. De aceea. după ce îi trimise vorbă femeii să nu-l mai aştepte. care ştia de mai înainte cum s-o petrece treaba. femeia. o luă la fugă către Castel Guiglielmo. arsese totul pînă-n temelii). şi spre norocul lui văzu deasupra parapetelor ce împrejmuiau castelul o casă mai ieşită în afară. porni în goană şi nu se opri pînă ce najunse la Castel Guiglielmo. îi zise : . ne-o purta de grijă ! Şi. . de bună seamă.— Şi azi în zori te-ai închinat.să se năpustească asupra lui Rinaldo si să-l jefuiască pînă la piele. nemîngîiată oarecum şi neştiind cum să-şi treacă vremea. Slujitorul lui Rinaldo. văzînd că-i noapte afară şi locul singuratic. Iar cînd fu totul gata şi doamna îl aştepta să vină dintr-o clipă într-ialta. deşi habar n-<avea că slujitorul lud o luase şi el într-acblo. Nu-i vorbă. se întîmplă ca cei trei hoţi. de închinat mă-nchin şi eu. îşi luară tălpăşiţa. din pricina cărora fu nevoit să âncalece pe loc si drept aceea. se covrigi mâhnit şi îndurerat pe ea. sub paza lui ţinîndu-l. aşa precum ar fi de-o pildă „Năruitu-te-ai". pe care marchizul Azzo o iubea ca pe ochii lui din cap şi si-o ţinea acolo în oraş la îndemînă . ori eu ce n-am făcut-o. si tot mergînd cu spor înainte. se aşternu la drum. după ce-l lăsară să zgribulească numai în cămaşă. îndreptîndu-se spre ele. începu să caute jur împrejur. îl auzi plîngînd si clămpănind din dinţir 83 de-^ai fi crezut. Tîlharul. unde. că-i preschimbat în barză. Trăia pe vremea aceea la Castel Guiglielmo o văduvă frumoasă la trup ca nimeni alta în lume. cum obişnuia să zică bunică-mea. trecând peste rîu. şi. ori încă „Din adîncuri". fără să-şi bată capul pentru stăpînul său. intră în baie. cu punţile ridicate şi nu fu chip să intre înăuntru. văzîndu-si stăpînul încolţit de tîlhari. cu dinţii clănţănind de frig şi tremurînd ca varga. Ci negurile nopţii îl apucară la peste o milă depărtare de oraş : din care pricină ajunse atît de tîrziu la porţile lui. se va îngriji de el să-i afle un adăpost. Femeia. încît le află închise. jupîne ? . se nimeri să pice la poarta marchizului un sol ce-i aducea niscaiva vesti. că sfîntul nostru. prinse a căuta plîngînd vreo streaşină sub care să-şi pună oasele la adăpost. să şadă singură la cină si apoi să meargă să se culce . doar-doar va izbuti să afle un adăpost. aducînd în -pragul ei o grămăjoară de paie pe care o aflase în preajmă. dar m-arn deprins a spune alt soi de rugăciuni. de una si de alta. şi văzînd că înnoptează. nu mişcă nici măcar un deget ca să-i sară într-ajutor . cum între timp se înnoptase. această doamnă locuia taman în casa sub ale cărei ziduri se aciuase dîrdîind Rinaldo. îşi zise în sinea lui: „Bine-ai făcut! Că dacă n-om da greş. în timp ce hoţii aşteptau un loc şi un ceas prielnic miselnicului gînd. ehemîndu-si slujnica. cum sta lungită în baie. din păcate. săraca. Or. ori „Precistă Fecioară". am umblat si eu destul. sărmanul. si chibzuindu-se astfel. măcar şi numai de ninsoare . Rinaldo.. fără zăbavă îi rîndui alt-minterea culcuşul. Rămîne de văzut acu cine-o dormi mai bine la noapte : dumneata ce ţi-ai făcut rugarea. şi totuşi niciodată n-am nimerit-o prost din pricina aceasta.Vezi bine că m-am închinat. fiind aprig ger afară şi straşnică ninsoare. din cînd în cînd. află sub ziduri o uşiţă închisă. nu demult. împins de ger.. nouă. Or. ca să-şi petreacă noaptea." Şi după aceea adăugă : . îmboldindu-şi calul. luându-i şi calul pe deasupra. sub ale cărei ziduri gîndi să şadă pînă într-a doua zi. trase la han de-a dreptul. Iar la plecare. Baia se afla în spatele usiţei unde Rinaldo bietul se adăpostise pe dinafară. Nemîngîiat la suflet şi amărât ca vai de el. nu prea te văd dormind la noapte. Ci sfîntul Iulian.

—• Du-te de-l cheamă. Slujnica se duse degrabă şi. şi întîm-pinîndul bucuroasă. Stăpîna. îi zise : — Yîră-te iute în baia de colo. pe de altă parte. dădu deplină crezare celor povestite şi-i spuse lui Rinaldo cîte ştia anume. Om cumsecade pare a fi si cu purtări alese. intră în baie. Rinaldo. gîndea că din mormînt se întoarce iar la viaţă. iar ca să-l găzduim. Slujnica. porni să-i deschidă şi. Pe urmă. Era acest Rinaldo bine legat la trup. mai hărăzindu-i pe deasupra şi-o gazdă cumsecade. de-i şedea în putere. îl văzu pe Rinaldo cum tremura ca varga. aniintindu-şi că are la dînsa cheia usiţei prin care marchizul se strecura uneori pe ascuns la dînsa. îi dădu dreptate slujnicei în sinea ei. Aipoi. Slujnica. aşezîndu-se şi asteptînd -poruncile femeii. că-i caldă încă ! Rinaldo. că îl scăpaseră cu bine de la cumplita moarte care-i şedea înainte. Iar apoi începu s-o roage. după ce Rinaldo le îmbrăcă. după ce-l aduse în casă. după ce odihni o vreme. fii vesel şi închipuieşte-ţi că eşti la tine acasă .Rinaldo. ai fi jurat că pe măsura lui fuseseră făcute. ce fel de om e şi ce caută acolo. se întoarse la stăpînă şi-i povesti de-a fir-a-păr povestea. har Domnului. Din care pricină femeia. e loc destul. de vreme ce marchizul o înşelase în aşteptări bătîndu-si joc de dînsa. încredin-ţîndu-l că a doua zi în zori îi va fi uşor să dea de urma slujitorului. Femeia. îi zise : — Du-te şi deschide-i binişor uşa : cina-i aicea toată şi n-are cine s-o mănînce . găsindu-şi-l pe plac şi aţîţată fiind la gîndul că marchizul ar fi trebuit să-şi petreacă noaptea cu dînsa dimpreună. o sfătui pe cît putu mai călduros să-şi împlinească pofta. să aibă îndurare şi. Rinaldo. Slujnica. să nu-l lase să moară de frig în noaptea aceea. abia puţind să mai vorbească de atîta dîrdîială. începu a se sfătui cu slujnica. prea bine ştiind ce-o arde pe stăpînă. îi spuse cît putu mai scurt cine era şi cum de se afla acolo. sculîndu-se de la masă. răzbită de milă. şi pătruns pînă la oase de căldura ei. nu te necăji. de ce-ai căzut pe gînduri. precum părea să fie doamna. cum femeia auzise niscaiva zvonuri despre sosirea slugii lui Rinaldo la Castel Guiglielmo. fără a aştepta să-l mai poftească o dată . zise atunci femeia. cît ai bate din palme.Dă fuga sus. se aşeză cu dînsul la gura focului şi prinse a-l întreba de întîmplarea care-l minase într-acolo. Iar doamna. ales şi gingaş la deprinderi şi de ani în floarea vîrstei. întorcîndu-se la gura sobei. văzînd femeia că-i aproape ţeapăn de frig. unde-l lăsase singur pe Rinaldo. ajutată fiind de noaptea cea sticloasă. intrînd în odaie. spune ? Crezi că-i aşa de greu să fii despăgubit de-un cal şi-un rînd de straie ? Hai. după ce fu aşternută masa la porunca doamnei. desculţ. prinse a-l privi cu dragoste şi-i spuse : . în care poruncise să se încingă un foc •zdravăn si apoi dori să afle cum se mai simte bietul călător.3ă poftească aicea la căldură . . om sta la cină dimpreună. Şi. şi. dacă te-ai fi uitat la el. Apoi femeia porunci să i se deie un rînd de straie bărbăteşti. plăcut şi chipeş la făptură. prinse a înălţa rugări de mulţumită lui Dumnezeu şi sfîntului Iulian. numa-n cămaşă si-l întrebă cine era. căci nu demult îi murise bărbatul. dădu cu ochii de dînsa si. de-i nimerit ori nu. puse ochii pe el. văzîndu-l şi au-zindu-l.că de mîncat ştiu bine că n-a avut de unde. Şi după cină. La care slujnica răspunse : — Şi-a pus veşmintele pe el şi tare mîndru arată. lăudînd cu prisosinţă inima bună a stăpînei sale. care-l cercetase în repetate rînduri din cap pînă-n picioare.. Rinaldo rînd pe rînd i-o povesti cu de-amănuntul. să folosească acest prilej. Femeia. o salută cu plecăciune şi-i mulţumi pe cît ştiu mai bine de binefacerea pe care o săvîrşise cu el. pe care soarta i-l scotea în cale. priveşte peste zid şi află cine-i jos în pragul uşii. de-ţi era mai mare mila să-l auzi. părîndu-i-se femeie de neam. fiind cuprinsă si ea de multă milă. ba chiar mai mult ţi-oi spune : cînd te-am văzut intrînd cu hainele acestea ce-au fost odinioară ale . Rinaldo se spălă pe mîini dimpreună cu dînsa si se aşeză la cină. si spune-i . se duse în una din cămările ei.

Apoi. după ce îl sărută de mii de ori şi tot de atîtea ori fu si de dânsul sărutată. pătrunse în oraş şi îşi află slujitorul. 86 Povestea a treia . astîmpărîndu-şi focul care-i ardea. pe-»atît de îndrăzneaţă : — Prealuminate doamne. mulţumind lui Dumnezeu şi sfîntului Iulian. de o sută de ori în seara asta am fost gata să te sărut şi să te strîng în braţe. îmbrăcîridu-se cu straiele ce le avea în cufăr. se apropie de ea cu braţele deschise şi-i zise : — Doamnă. rugîndu-l să păstreze taina asupra celor în<tkn-plate. fiindcă după acestea. după ce mai întîi îi arătă ce drum să apuce spre a nimeri în oraş. iar pe urmă. de bună seamă aş fi făcut-o. şi calul. femeia. se nimeri — minunea cerului ai zice — ca cei trei hoţi. nu fu socorti'tă de doamne drept o proastă. cum nu era neghiob. chimirul. dînsa. din zori şi pînă-n noapte. din neamul Agolan- . care după unii s-ar fi tras din neamul Lamberţilor. 84 85 Rinaldo. încă din zorii dimineţii. pe urma altei pungăşii.vădit de asemenea şi-n câteva povesti din cele istorisite. de aceea fă-ţi pe plac. a douia zi. sărută-mă si strînge-mă. intîlnindu-se cu un abate. în braţe. sărăcesc . îl strecură afară pe aceeaşi uşă prin care pătrunsese de cu seară. prefăcîndu-se că vine de departe. după ce-i. de mă gîndesc că de acu înainte doar mulţumită dumitale pot zice că-s în viaţă şi demi aduc aminte din ce impas m-ai scos. pe drept cuvînt. pe cît de bucuroasă. care lăudară credinţa lui şi mulţumiră lui Dumnezeu si sfîntului Iulian că-l ajutaseră în clipe atît de grele. pe de altă parte (deşi aceasta se spunea în şoaptă). Şi-n timp ce ele chicoteau pe ascuns la gândul nopţii petrecute de vădană. porniră a-şi legăna picioarele în văzduh. toate acele lucruri pe care noi prosteşte le socotim c-ar sta în puterea noastră sînt -toate în mâna sorţii care pe toate le preschimbă după aseunsa-i judecată si fără de răgaz le mută. dacă stai să te gîndesti. risipindu-şi fără măsură averea. de vreme ce reginei i-a fost pe plac să aleagă acest subiect. încalecă pe cal si ajunse acasă teafăr . pe cînd se întorcea /ar' de nădejde acasă. mi s-a părut că-l văd aievea . Trăia pe vrem'uri în oraşul nostru un cavaler. cu totul de prisos. sculîndu-se de acolo. Iar după ce regina îi porunci să înceapă. bani. pe cînd sta tocmai' gata să încalece. să fie prinşi puţin după aceea şi aduşi la judecată . şi s. auzind asemenea vorbe şi văzînd sclipirile di» ochii femeii.trîngîndu-l cu patimă. grăr. iar după alţii. fără a urma într-aceasta vreo rânduială anume care să poată să ne fie şi nouă cunoscută. Dar. pe nume messer Tedaldo. şi dacă nu m-aş fi temut că poate n-o să-ţi placă. i se aruncă fără zăbavă în braţe . pin' la ziuă. căci. că era rândul ei să povestească. făcîndu-i iarăşi oameni înstăriţi. întîmplările lui Rinaldo fură ascultate cu încîntare de către doamne. iară tîlharii. care U ia de bărbat şi răscumpără averea celor trei unchi ai săi. descoperă în el pe jiica regelui Angliei. Pampinea. socot c-ar fi din parte-mi o mare mojicie de nu m-aş strădui să-ţi împlinesc orice dorinţă . voi adăuga şi eu la cele povestite (si poate nu far' de folos) povestea mea. dacă le adîncesti : şi asta nu e de mirare. nici gazda lui Rinaldo. zice-se. îşi adună gîndurile şi prinse a cugeta la cele cîte avea :Să spună. încinsă cum era ele poftele iubirii. Trei tineri. cu atît mai multe lucruri găseşti a spune despre ele.răposatului meu soţ. Rinaldo aşteptă isă se lumineze bine de ziuă şi să se descuie porţile oraşului. din plin şi-n multe rânduri. deşi toate 'acestea se adeveresc temeinic în orişicare faptă. care şedea alături de Filostrato şi socotea. alte vorbe s-ar fi vădit a fi. care ştiuse a se sluji de darul trimis de Dumnezeu. că eu din partea mea te-oi săruta şi te-oi cuprinde cu mare bucurie. care cu o seară în urmă îl jefuiseră pe drum. si hainele. dete un rând de haine zdrenţuroase şi-i căptuşi cu. si-n urma mărturiei lor i se dădură înapoi lui Rinaldo şi banii. se duseră în odaia ei şi se culcară de îndată. fiindcă aşa dorea femeia pentru ca nu cumva să se iste bănuieli. un nepot de-al lor. cu cît vorbeşti mai mult despre întîmplările rânduite de soartă. Or. Din care pricină Rinaldo. Si. cu toate acestea zic.. fără să piardă altceva nimic decît perechea de şireturi cu care-şi agăţa ciorapii şi pe care tîlharii o rătăciseră din nebăgare de seamă. şi s-au . nădăjduind că" are să vă placă. ca să-şi găsească sluga. Iar mai apoi. sculîndu-se în zorii zilei.

droaie de cîini şi şoimi de vînătoare. fără a mai sta pe gînduri. nu se clintea din loc . Vreme de cîţiva ani făcură faţă acestor cheltuieli cu banii trimişi de Alessandro. care începuse a împrumuta pe baroni. drept legiuiţi moştenitori. In meseria aceasta îi. pe socoteala castelelor şi altor venituri de ale lor. începură să deie bani pe camătă. Ajunşi : 88 1 Numele acestei familii derivă de la meseria de fabricanţi de ace (cf. Or. din care celui dinţii îi zicea Lamberto. După cîţiva ani. nu se Rîndeau nici ei să-şi mai scurteze cheltuiala. văzîndu-l rămaşi cu a. care lui îi aduceau multe şi mari cîstiguri. îşi luară o căscioară si strîngîndu-si băierile pungii. ba chiar şi altele mai cumpărînd. Dar napucară bine să se desfete de-o atare viaţă. toată avera sa.. plecară din Florenţa si pînă în Anglia nu se mai opriră. deşi între timp îşi înjghebaseră şi ei familiile lor. ago. ce le-ar fi dat oricînd orişice sumă cu împrumut. bucurîndu-se de încrederea tuturor negustorilor. le arătă ce trai înfloritor trăise bietul lor părinte pe lîngă traiul ce-l duceau ei astăzi şi cît de mare îi fusese bogăţia pe lîngă sărăcia lor. în timp ce fraţii îşi risipeau cu rnînă spartă avutul. meşteşug ce ţine de datina familiei şi care încă pînă astăzi e rînduit din tată în fiu la Agolanţi1. Acu. Zis şi făcut. Din această pricină Lamberto. cînd celălalt. Şi.). cînd unul. cai mulţi de soi. cu soaţe şi copii. Şi aceştia din urmă. Ci lăsîndu-i la o parte acu pe cei ce nu cad la învoială cu neamul lui. îşi răscumpă-rară mare parte din pămînturile lor. Alessandro. un nepot de-al lor.87 ţilor. începură a vinde şi a zălogi moşiile şi casele : şi azi dînd una. întorcîndu-se ei cu rîndul la Florenţa. se treziră pe nesimţite că numai au de unde şi sărăcia le deschise ochii peste care avuţia cea multă le aşternuse albeaţă. iar ceilalţi cu feciorul. cum în Anglia urmau si mai departe să deie bani pe camătă. în case şi moşii. fără de alt stăpîn decît doar bunul plac. drept care întreaga ţară se împărţi în două. Fără a-şi lua rămas bun de la nimeni şi fără nici o zarvă. lăsă fiilor săi. pe nume Alessandro . iar ei. mîine alta. începură a cheltui imai straşnic ca înainte. dar mai fură şi 89 închişi pe deasupra. Iară la urmă. ţinând pe lîngă dînşii alai întreg de slugi.. chemindu-şi fraţii într-o bună zi. pe un (tînăr.tîta avuţie. încât în doi-trei ani izbutiră săsi agonisească o grămadă de bani. Din oare pricină. că şi sfîrşiră avutul părintesc . se întîmplă. Din pricina aceasta îi fură luate lui Alessandro toate castelele baronilor ce încăpuseră p 3 mina lui şi nu-i mai rămase nici un alt venit. socotind si el că de se încheie această pace îşi va primi avutul înapoi. Feciorii. care se aflau la Florenţa. cei trei fraţi nu numai că pierdură încrederea zarafilor. nu doar din cele cîte se cade a fi făcute de oamenii de neam. iar cînd n-aveau de unde se împrumutau cu gîndul la sumele din Anglia. feciori frumoşi toţi trei şi vrednici. it. începură a cheltui cu nesocotinţă. aşa bogat cum era. cum toată lumea trăgea nădejde de pe-o zi pe alta c-o să încheie pace între un fecior şi tată. ci fel de fel de nebunii ce le trăsneau prin capul lor de tineri pofticioşi. ac) (n. iară mezinului AgoQante. vă-zîndu-şi toată lumea nădejdile înşelate. or. în bani peşin. iar cei trei fraţi. acolo. după ce cîteşitrei se întoarseră iar la Florenţa. la urmă cîteşitrei se însurară. cu dobînzi cu tot. şi cum pămînturile lor . încărcaţi de bani. murind messer Tedaldo. trimi-seră acolo. cum la atîtea cheltuieli nu pridideau să facă faţă doar cu veniturile lor. cînd zic aşa pun mai ales temei pe meşteşugul învăţat pînă mai la urmă şi de feciorii săi. ca să le îngrijească de treburi. Or. înainte ca sărăcia lor să fie pe de-a întregul cunoscută. ci zi de zi tot mai avan se împrumutau la alţii. în care numai din destrăbălare fuseseră azvîrliţi. deşi cel 'mare nu împlinise nici barem optsprezce ani.t. mijlociului Tedaldo. potrivnic oricăror aşteptări. ajută în aşa măsură soarta. cum ştiu mai bine. ormduind ospeţe şi dăruindu-şi din belşug mesenii. zic cum că acest Tedaldo era la vremea sa un cavaler ca nimeni altul si avea trei fii. cu multă chibzuinţă. unii ţinînd cu regele. căci oamenii îşi doreau cu orice preţ paralele înapoi . punînd la cale întreceri în lupte de-a călare şi săvîrşind tot soiul de isprăvi. îi îndemnă să vîndă împreună cu dînsul puţinul care le mai rămăsese şi să plece din ţară. să izbucnească într-acest regat o luptă între rege şi unul dintre fiii săi. uitîndu-si în ce hal îi sărăcise odinioară risipa fără frîu.

cînd înapoia lor. Dar lucrul acesta se cade a fi ţinut în mare taină. abatele e cufundat în somn. Alessandro îi mulţumi pentru cuvintele de îmbărbătare şi-i arătă că-i gata să-i împlinească orişice poruncă. mergem cu el la Roma. as fi aşezat pe lăzi pe vreunul din călugări. Alessandro îl întrebă pe hangiu unde ar putea săsi afle si dînsul un culcuş. de vrei.. pentru acel rest de plată. în-trebîndu-l cine era. pe la miezul nopţii. Dar. deeit mereu aceeaşi viaţă chinuită. iar eu m-aş fi culcat în locul lui. ca unul ce era îndemânatic foarte. cu copilaşii-n braţe. care aşteptase ani de-a rîndul pacea. spre norocul' lui. de vreme ce şi el mergea tot în Toscana. Alessandro1 îi întrebă cuviincios cine erau călugării care mergeau înainte cu atîta amar de slugi în urma lor si unde anume se duceau. fiind bucuros primit de dîn'şii în tovărăşia lor. fără veşminte. cum obişnuiesc drumeţii cei de vază. auzind cît de frumos i se-nşirau cuvintele în gură şi cercetând mai cu amănuntul deprinderile sale. Atîta doar că-n camera abatelui sânt nişte lăzi de grîne . Tot mergând abatele. Dar. într-un oraş mai mititel şi cam lipsit de hanuri . tinerel. punîndu-şi chiar şi viaţa în primejdie. Domnul de bună seamă avea să-l pună iar pe locul pierdut şi poate chiar mai sus. 90 Abatele. fiind dusă toată lumea la culcare. plăcîndu-l abatele mai mult ca orişice pe lume. rubedenii de ale regelui. neştiind ce-ar mai putea să aştepte. Or. hotărî să plece în Italia şi se porni la drum de unul singur. desăvîrsit şi ales întru deprinderi. Alessandro îi arătă pe faţă starea în care se afla. o'rudă de-a noastră.atare îl îndrăgi si cu mai multă patimă. cu care el. fii fără grijă e-ai să dormi buştean. însoţit de o mulţime de slujitori şi de călugări. îl chemă la sire şi prinse a sta cu el de vorbă. cu inima zbătîndu-se de simţămintele noi iscate de Alessandro. se nimeri să ajungă. treaba-i aşa precum ţi-o spun-şi dacă poţi să te-nvoieşti cu locul. cînd ştii doar bine că-i aşa de mică si atîta de îngustă. la un hangiu pe care-l cunoştea mai îndeaproape şi porunci să-i rînduiască o odaie într-un ungher al casei ce se arăta a fi mai îngrijit. care pe unde. după ce cină abatele.'văzind* că nu se mai face şi fiindu-i teamă că-n zadar aşteaptă. căci dacă avea să fie om vrednic şi de aci înainte. îi căuta să te odihneşti cum poţi..fîrşit îl rugă. iar bietele neveste. cum Alessandro se preschimbase acu într-un soi de om de încredere al abatelui. al naibii de frumos la trup şi înfăţişare si mai presus ca alţii plăcut. Plin de milă pentru atîta zbucium. aşezând el la han toată slujitorimea. fermecat de la prima vedere. fraţii. Şi. Alessandro îi răspunse : . cu ceilalţi dimpreună. dacă te învoieşti. vezi bine doar că peste tot e plin şi chiar si eu cu ai mei neom culca pe podele.nu fură îndeajuns pentru a plăti zarafii. răspunzîndu-i la toate întrebările şi-i arătă la urmă că-i gata să-l slujească cu prea puţinul ce-i şedea în putere. unul dintre cavaleri răspunse : — Cel ce călăreşte înaintea slugilor e un tînăr. toţi trei rămaseră închişi . La care hangiul răspunse : —• Drept să-ţi spun nici eu nu ştiu . intră în vorbă. Iar la s. ţi-aştern şi-un pat în pripă peste ele şi. şi fiindcă e mai tînăr decît se cere în lege pentru un atare rang bisericesc. de unde venea şi unde anume se pornise. văzu pornind cu el deodată un abate benedictin. la vreo cîteva zile după aceea. tînăr. . ca unul care-i cunoştea de mar înainte. iară perde-lele-s lăsate . la ţară ori aiurea. Mergînd aşadar proaspătul abate cînd înaintea slugilor. 91 Hangiul însă îi răspunse : — Eu n-arn ce-ţi face . îl socoti vlăstar de soi si ca . fără bani. cum putu mai bine. încît nici barem un călugăr n-a mai fost chip să încapă în-tr-însa ? De-as fi băgat de seamă că mai e loc. Şi cum umblau aşa împreună. şi-n urma lor văzu doi cavaleri bătrîni. Alessandro. îl mîngîie cu multă prietenie şi-l sfătui să nu piardă nădejdea. r se întîmplă să-l vază pe Alessandro. Alessandro îl duse. eu ţi-oi aşterne binişor o pătură si după aceea poţi dormi în pace. te duc acolo. căci doar aceeaşi cale aveau de străbătut. spre a ne ruga de sfîntul oărinte să-i deie dezlegare de frageda lui vîrstă şi să-l sfinţească apoi îrr slujba de abate. la ieşirea din Bruges. să facă bunătatea a-i sta-n tovărăşie. deşi învăţase meşteşug slugarnic. după ce-am tras perdelele la pat. ales de curînd abate într-una din cele mar mari mănăstiri din Anglia . La care.Cum crezi c-oi merge tocmai eu în camera abatelui. cu catîri încărcaţi cu poveri ce deschideau convoiul. porniră care-ncotro. şi dorind să poposească acolo.

cu atâta foc am prins a te îndrăgi. Şi. Şi află cum că nu atît prea multa bătrîneţe a regelui din Scoţia m-a îndemnat la fugă. alungă gîndu-ţi urîcios. precum vezi. dar pînă mai la urmă se dezbrăcă si ise întinse alături. punînd mîna pe pieptul abatelui. care prinse a zîmbi pe întuneric. fără a cumpăni mai mult. gîndindu-se la tot alaiul care-i ţinea tovărăşie. cît groaza să nu săvîrşesc. Şi întraceste gînduri por nindu-ma la drum. începu să-l mîngîie întocmai cum îşi mîn-gîie codanele iubiţii. după ce se înclinară adine în faţa lui. poftindu-l să se culce lingă dînsul. vedea el singur cît e de frumoasă : de aceea. care nu dormea. ori spre a imea nenorocire. punmdu-i mîna pe piept. ieşind din1 odaie prin acelaşi loc pe unde intrase. o prinse iute în braţe. spre bucuria ambilor părtaşi. auzi cele cîte se puneau la cale si pricepu de asemenea după auz si locul în care se culcase Alessandro . cum n-auzea în jur. ca nu cumva să-l trezească. atît pentru a cerceta . să se ferească de orişice prilej ce l-ar împinge să facă altminterea. după ce căzură la învoială cam în ce fel si cum să-si rânduiască socotelile. mergem la papa ca să mă mărite : acu. porni din nou la drum. Alessandro. de-l las să-mi scape acuma. omul e tînărul acesta (si l pe Alessandro). abatele începu să zică aşa precum urmează : •— Sfinte părinte. împreună cu abatele si cu alaiul său. că nu-i femeie în lume să mai iubească aşa ca anine . Pe el l-am luat pe el îl vreau . care doresc să duc un trai cinstit. chiar dacă. şi fragezi. de aceea am hotărît să-mi fii tu soţ şi altul niciodată. Or eu. scoţîndu-şi degrabă cămaşa. fără ca nimeni să fi prins de veste unde dormise peste noapte.ziuă. vreo faptă împotriva 93 poruncilor cereşti şi onoarei sîngelui de neam ce cur^e m vinele regescului meu tată. alaltăieri. din şubrezenia tinereţii mele. Părintele Ceresc. altul la fel nicicînd n-o să mă mai îmbie". abatele cu cei doi cavaleri şi cu Alessandro dimpreună pătrunseră de îndată la papă şi. cînd ea îi zise r — Pînă a nu te apropia mai mult de mine. hotărît să nu scape prilejul. îi zise : •— Alessandro. dădu peste doi sînişori rotunzi. sfintia-ta e a cea mine . şi niciodată nu m-oi învoi cu altul măcar să zică'tata şi alţii orice-ar zice. caută colea în sîn şi-ai să găseşti ce-ascund. se învoi şi-si aşternu culcuşul pe cît putu mai uşurel. îi puse în deget un inel şi-n faţa unei iconiţe ce-l închipuia pe Hristos. cum te-am zărit. Şi găsindu-i. voia să mă mărite cu regele Scoţiei. sîngele nu-i este chiar aşa de nobU ca sîngele de rege. Dar teama lui •—• ori că din vreme şi-o închipuise. cuprinzîndu-se în braţe. deai fi jurat că-s dăltuiţi din fildeş.Alessandro. drept care. se desfă-tară pînă-n zori. văzînd că treaba se putea face fără să-l stingherească pe abate. se cunună cu el. fără a aştepta să fie şi poftit. şi. fugind în taină cu o bună parte din comorile regelui Angliei (părintele meu care. purtarea lui şi multa-i iscusinţă sînt'vrednice de o prea malta doamnă. Alessandro se soulă şi. „Domnul mi-a hărăzit prilejul acesta . Şi. De care lucru Alessandro se minună peste măsură şi se temu ca nu cumva iubirea cu păcat să-l îmboldească pe abate la atari dezmierdări. Iar dacă nu mă vrei soţie. cît despre partea frumuseţii. îi răspunse că dacă aceasta îi era voia. pornindu-mă fecioară de la casa părintească. Acolo. luă mîna lui Alessandro şi. Alessandro se codi ce se codi. Atuncea fata. spre a izbuti să săvîrşesc aceasta. socoti că trebuie să fie şi nobilă şi bogată . în felul acesta pricTna care m-a pus pe drumuri s-a mîntuit cu bine . ce singur el cunoaîe mai bine ca oricine nevoile şi lipsurile noastre îndurin du-se de_mme mi-a scos în cale pe acela pe care î el vrea sa mi-l dea de soţ . ori spre norocul 92 tău. de m-aş fi măritat cu dînsul. asezîndu-şi-o pe piept. deşi n-o cunoştea. pentru a veni să cer sfinţiei-tale să mă măriţi cu cine vei afla de bine. un cavaler împovărat de ani). Alessandro. el bucuros primea. ce. Abatele. iar după multe zile ajunseră la Roma. poate. Apoi. prin han. oricine vrea să ducă un trai cinstit şi bun e nevoit. precum sfinţia-ta cuvine-se să ştii mai bine ca oricare. cunoscu numaidecît că abatele-i femeie. ascultă cîte vreau să-ţi spun : pre cîte vezi. aşa tînără cum mă vezi. bucuros nevoie mare. după ce se odihniră cîteva zile. eu sîn t femeie şi nicidecum bărbat. atunci pe loc te du de-aici şi-ntoarce-te de unde ai venit. în straiele cu care mă vezi m-am aşternut la drum. ridicîndu-se în capul oaselor. de aceea îşi zise mulţumit. pe cît îi sade în putere. ba dimpotrivă frămînta în gând dorinţa nouă ce-i mijise în piept. nici o suflare. îl chemă pe Alessandro în şoaptă. dar mî-a fost drag sa-mi duc la capăt calea.. Iar cînd se lumină de. şi dădu s-o sărute. şi tari. ori c-o înţelese atunci pe loc din vreo mişcare de a lui Alessandro — fu pricepută fără întârziere de abate. Atunci abatele.

săvîrşită pînă acum numai în fata lui Dumnezeu. în bretonă si saxonă (n. n-ai fi zis că-i cămătar. pe care în scurtă vreme îl.locurile. După spusa unora. Pe 'i de altă parte papa se minună şi dînsul foarte şi de veş-mmitul fetei. jude-cîndu-l după port şi deprinderi. se {ace pirat şi. de vreme ce fiecare dintre noi se cade să se ţină de . le-o luase înainte . îmbrăcată cu vesminte regeşti. Or. răsplătiţi fiind cu multe mulţumiri. după ce plăti pe zarafi. sfinte părinte. împăcîndui cu fata şi cu Alessandro. cît s pentru a mărturisi şi-n faţa preasfinţiei-tale. făcu pe voia ei'. Pe urmă contele si cu soţia lui trăiră viaţă glorioasă. sărăcind. ajung să urce treptele domniei. veţi asculta mai fără chef la cîte-oi spune eu . iar apoi prinse a împărţi porunci spre împlinirea celor ce aveau & se facă. îmbrăcat asijderea în straie bogate şi însoţit cu cinste de cei doi cavaleri. De asemenea bine ştiu că. dar dîndu-şi 'seama că înapoi nu mai putea să-i tragă. dîndu-i ţinutul Corno-valiei1. după ce nuntiră ca-n poveşti. porni fără zăbavă. luînd cu ei pe Agolante. tot gîndind la cele înainte povestite. 1 Cornouailles sau Cornwails. pînă ce regele le dărui iertarea şi cu alai dem-nesc ieşi înaintea fetei si a ginerelui său. Alessandro şi nevasta lui. peste care fu încoronat drept rege. scapă de la înec pe-o ladă plină cu pietre scumpe. plecînd din Roma. încît împăciui părintele cu fiul. putred de bogat. încît de-n-ar fi fost să fie în faţa papii. după părerea mea. sfinte. cum s-a întîmplat si cu Alessandro. fie prin socrul său. doaimna. dar şi mai mult se minunară cavalerii şi într-atît se tulburară. şi deci a lumii întregi. Apoi sfîntul părinte puse să se slujească taina cununiei si. după ce contele Alessandro îl ridică la rang de cavaler. s-a învoit la cununia noastră şi să putem i sa vieţuim şi să ne dăm sfîrşitul întru slăvirea Tatălui Ceresc şi-a preasfinţiei-tale. auzind-o că-şi mîntuise cu bine povestea. săraci ca vai de lume. De acolo cei doi cavaleri porniră în Anglia şi făcură ce făcură. îi învoi pe tineri să plece.margini pătrunse tainic în sufletul lui . ce se adunaseră cu toţii poftiţi de dînsul la ospăţ. lucru ce mari foloase aduse ţării întregi. porunci să se înfăţişeze faţa. ci mai degrabă os domnesc. ţărmul ce se întinde de la Reggio la Gaeta ar fi cea mai frumoasă parte din cîte . se întoarse la Florenţa. ridică la rang de cavaler. Agolante cîştigă din nou tot ceea ce î se cădea de drept şi. ajuns în Corfu. iar lui îi dobîndi recunoştinţa şi iubirea mulţimilor din tot regatul. se arătă şi Alessandro. încît pe drept euvînt fu îndeobşte lăudată. n-ajunge totuşi pîn' la urmă | la un sfîrşit atît de strălucit ca cel din povestirea Pampi-neei.miezul dinainte rînduit poveştilor noastre. dimpreună cu dînsa. Alessandro se minună nespus aflînd cum că soţia lui era chiar fata regelui Angliei şi-o bucurie fără . umblînd din gură-n gură. s-ar fi năpustit asupra lui Alessandro. te rog cu umilinţă ca vo a Domnului şi-a mea să fie şi pe placul tău si să ne ăai binecuvântarea ta. inr după spusa unora. fiind prins de genovezi. fie prin vitejia şi înţelepciunea sa. care se arăta a fi atît de frumoasă si de plăcută ochilor. scoase pe cei trei fraţi de la închisoare si-i aşeză pe ei şi pe nevestele lor în toate drepturile dinainte avute. pe care îi vedea cît sînt de tul.' buraţi. îi îmbuna dinţii pe cei doi cavaleri.t. la Paris ajunşi. pentru ca noi să dobîndim printr-însa mai multă încredinţare că Domnul-Dumnezeu căruia M eşti locţiitor. Lauretta.). Alessandro cuceri pînă mai la urmă Scoţia. fură primiţi de rege cu cinste şi onoruri. e ajutat de o femeie şi se întoarce acasă avut. De aceea dar. ba poate chiar şi asupra fetei iar fi sărit cu gura. în faţa W tuturor cardinalilor si-a multor alţi bărbaţi de neam. 95 Povestea a patra Landolfa Ruffolo. să-mi fie cu iertare. dar de nu voi putea miai mult. Şi. Şi cînd veni şi ziua sorocită de dînsul. ca în aceia care. soarta nu-si dezvăluie în nimeni mai strălucit puterile. cel din povestea Pampi-neei. zicînd aşa precum urmează : — Gingaşe doamne. fiind primiţi cu cinste de orăşeni. şi de alegerea făcută . despre care. Drept care. blagoslovindu-i încă o dată. plecară din Florenţa şi. nu m-oi sfii nici eu să vă spun o poveste care. Iar Alessandro se dovedi atît de vrednic şi stărui cu atâta dibăcie. unde povestea lor. Lui Alessandro şi nevestei sale. chiar dacă înşiră-n ea nenorociri si mai cumplite. si-acolo. ce din belşug împodobesc oraşul acesta si dimpreună cu ele şi pe mălţimea-ta. le fu drag să. cununia noastră. care şedea lîngă Pampinea. meargă la Florenţa. ce-I ajută într-aceasta.

spre a nu fi nevoit să se întoarcă sărac la locul de unde plecase om avut. trăia pe vremuri unul mai bogat ca oricare altul. ba chiar să-l zvîrle-n mare. Or. în care. porni cu sîrg la drum. încărcîndu-se în luntri şi ajutaţi fiind şi de mare. dar pe înserate prinse a sufla un vînt năprasnic şi. Or. poftind să şi le îndoiască. Apoi. ajungînd acolo. ca orice negustor. precum îi spun locuitorii. marea era plină de mărfuri. . se gîndi să-şi pună capăt zilelor sau. I — cd. din pri96 l cina aceasta fu nevoit să-şi vîndă avutul aproape pe nimica. presărată cu zeci de orăşele. astfel încît să nu poată coborî nimeni 7 — Decameronul. ajuns la sapă de lemn. Vreme de un an aproape. şi era cît pe-aci să piardă tot ce avea. crăpă si se sfărâmă cu totul. golind corabia de tot ce avea într-însa. coborîndu-şi pe uscat o parte din oameni cu arcuri si săgeţi. numai ca să scape de el. corabia pe care se afla bietul Landolfo se nimeri să se izbească cu furie de una din stîncile din insula Cefalonia şi. iar pe Landolfo îl urcară pe una din corăbiile lor. Coasta de la Amalfi. ridicînd namile de valuri. cum. nenorociţii care se aflau pe corabie începură a înota — cei ce ştiau să înoate •— şi a se agăţa* care cum putea. dar. cugetînd să aştepte acolo schimbarea vremii. îşi zise întru sine că-i e de ajuns cît are şi că mai mult nu-i mai trebuieste .numără Italia . de lăzi si scînduri ce pluteau pe apă — după cum se întâmplă de obicei în asemenea împrejurări — deşi noaptea era întunecoasă. Se adăposti dar într-un cot de mare scobit într-o insulă şi ferit de vînt. Drept care. cu negustori bogaţi si pricepuţi la treabă. Omul nostru. ajunseră cu mare greutate. după ce chibzui în sine o bucată de vreme după obiceiul negustorilor. cu grădini şi fîntîni. 80 97 de pe corăbioara lui Landolfo. care nu numai că-i ţinea calea de-a curmezişul. era mai-mai să-şi piardă şi viaţa dimpreună cu ele. dacă nu. Necăjindu-se peste măsură şi văzîndu-se. încît nu numai că izbuti să re-dobîndească cîte pierduse cu marfa lui nenorocoasă. Şi. Nu după mult timp. A doua zi. hotărî deci să se întoarcă acasă. îi luă cu el pe corabia cu care-i cîştigase şi. Ajunsese tocmai în Arhipelag. Şi printre aceste orăşele e unul botezat Ravello. şi auzind a cui era. schimbîndu-şi vîntul calea. fură şi puse mîna pe atâtea corăbii turceşti. aidoma unei sticle azvîrlite de perete. corăbiile um-flară pânzele spre apus şi cît e ziulica de mare plutiră cu spor înainte . ca nu cumva s-o pată si pe-a doua. cu banii cîştigaţi şi cu cei luaţi pe marfă îşi cumpără o corabie uşoară de pirat şi. care nemulţumit fiind cu averile adunate. cum îl ştiau pe Landolfo din auzite că-i putred de bogat — ca unii ce rîvneau la bani si pradă grasă — hotărîră să pună mîna pe el. îşi cumpără o corabie încăpătoare şi. ascunde o coastă povîrnită în mare. minate de aceeaşi pricină care îl făcuse şi pe Lan-dolfo să se adăpostească acolo. căptuşind-o cu toate cele de trebuinţă unei atari îndeletniciri. află la mal o seamă de corăbii încărcate şi ele taman cu acelaşi soi de marfă din care avea şi el . văzînd corăbioara. Genovezii. fără să scape nici barem un singur orn din cîţi se aflau pe punte. Bietul Landolfo* care se afla printre ei. despărţi corăbiile una de cealaltă. pe numele Lan-dolfo Ruffolo. din bogat ce era. o cufundară. deşi cu o zi înainte nu o dată îşi chemase moartea. i se aşezară în cale închizîndu-i drumul . două corăbii de genovezi venite din Constantino-pol. se apropiară de corăbioara lui Landolfo şi. Or. dar mai umfla şi valurile pe care în nici un chip nu le-ar fi putut înfrunta cu corăbioara lui. în acelaşi loc. fără prea multă osteneală. aşa precum si azi trăiesc bogaţi destui. plecă cu dînsa în Cipru. în treaba asta se nimeri să fie mai norocos decît în negustorie. găsindu-si un cumpărător pentru corabia lui greoaie. cuprinsul lui. cu sclavi cu tot. Minată de vînt. temîndu-se să-şi mai vîre banii în marfă. fără a fi luat la ochi şi săgetat pe 'dată . puseră mâna pe ea. voi. încărcînd-o cu felurite mărfuri în care-şl vîrîse tot avutul. să-şi dreagă paguba furînd. la doi paşi de Salerno. lăsîndu-l aproape în pielea goală. se puse pe furat. iar marea umflată şi vijelioasă. îi aşezară într-un loc anume. d!ar îşi mai si îndoi avutul. cînd se porni spre seară un vînt de răsărit. învăţînd el minte din paguba dinţii şi socotind c-a adunat destul. nemaiştiind ce să facă. cît ai clipi din ochi. iar ei. de ce le pica sub mînă. dînd iama mai cu seamă în turci. înşfă-cînd lopeţile.

aşa incit. De acolo. flămând ca vai de el şi înghiţind pe săturate apă. uitîndu-se în jurul lui nu văzu decît apă şi nori şi-o ladă ce plutea pe mare şi care se apropia din cînd în cînd de el. ori de cîte ori se apropia de el. dacă va izbuti să se ţină cât mai mult pe dînsa . pricepu unde se afla. cum femeia era plecată de acasă. găsi că . şi puterile pierdute. aşezîndu-se cu pieptul pe ea. ca unul ce fusese de două ori încercat de soartă. dîndu-se el peste cap cu scândură cu tot. si. izbin-du-l. un vîrtej care izbi cu putere în 98 ladă. trimiţîndu-l împreună cu un om care să-i ţină tovărăşie. sleit cum era. o porni la drum si urcîndu-se într-o barcă. atâta mi~l frecă. o luă totuşi cînd i-o dădu femeia. nu-i zise nimic . cum nici nu vedea prea bine. dar scândura era acum departe. ud ca un burete şi ţinîndu-se strâns cu amândouă mâinile de marginile lăzii. unde zicea că vrea să se întoarcă. aşezate acolo de-a valma. ajunse pe ţărmul insulei Corfu. ca omul gata să se înece. zvârlit de mare încoace şi încolo. spre norocul lui. temîn-du-se că n-o s-o mai poată ajunge. şi. 99 gîndindu-se că tot îi va prinde bine o dată. Iar cînd găsi cu cale că-i de ajuns. cîntărind-o în mîini. Dar. Dar. de aceea. îl trase la mal cu ladă cu tot. auzindu-i păţaniile povestite de^a fir-a-păr — în afară însă de povestea cu lada — îşi făcură pomană şi-l îmbrăcară din cap pînă-n picioare . redobîndindu-şi puterea. Landolfo. învelind cum ştiu mai bine nestematele în nişte zdrenţe. unele lucrate şi altele nu. rămase astfel ziua întreagă şi noaptea următoare. cuprinsă de milă. luînd sacul în spinare. Or. pînă ce omul. dar împingîndu-l apa la mal. minat mai mult de teamă decît de propriile-i puteri.cugetând că-i mai bine să moară decît să se întoarcă acasă sărac cum era. o aşeză în spinarea unei fetiţe care se afla cu ea. şi cercetînd miai cu de-amă-nuntul piatră de piatră. Văzînd acestea. care nici de data aceasta nu-si uitase de dînsul. iscîndu-se pe neaşteptate. Din care pricină. de-i om sau arătare. şi încă într-un răstimp aşa de scurt. tot înainte pe coastă. şi. De aceea. cugetă să fie cu mare băgare de seamă la felul în care avea să-si ducă acasă comoara . Dar în zori. îl scoase şi-l îndopă cu dulciuri si cu vin. încercă s-o ţină cu braţele. cine ştie cum si din ce pricini. fie din mila lui Dumnezeu. împins încoace si încolo de valuri si de vînt. postăvari de meserie. unde dădu peste nişte oameni din oraşul său. temînduse să n-o păţească şi-a treia oară. să-l scufunde . făcu ce făcu şi izbuti s-o ducă aşa pînă cînd se lumină de ziuă. înainta cîţiva paşi în marea domolită şi. pînă la Ravello. o biată femeie îşi spăla şi-şi freca oalele cu nisip şi apă sărată. Femeia primi bucuroasă. îi spuse femeii că nu mai are nevoie de ladă şi-o-rugă să-i deie un sac şi să-si păstreze dînsa lada. Femeia. după ce se munci din greu să-i descleşteze mâinile de pe ladă. unde. se temu şi se dădu ânapoi. ba pe deasupra îi mai împrumutară şi un cal. după ce-i mulţumi pentru binele ce i-l făcuse. şi călare pe ea. care. precum făceau si ceilalţi. încerca pe cît îl ajutau puterile s-o împingă cu mâna. i se păru cam uşoară şi-şi cam luă nădejdea de la ea . vMndu-l într-un ciubăr cu apă fierbinte. se cutremură de spaimă . aceasta lovi scândura pe care se afla Landolfo . apucîndu-l pe Landolfo de păr. dînd peste o scândură» se apucă şi el de ea. chiar dacă nu preţuia prea mult. pînă ce-l făcu să-şi redobîndească căldura trupului si. totuşi. o descuie să vază ce-i în-tr-însa şi dădu peste o mulţime de pietre scumpe. ajunse pînă la Trani. văzînd-o acum cu. ajuns acasă şi văzîndu-se la adăpost. ţipând cît o ţinea gura. de bine de rău. Văzîndu-le şi dîndu-şi seama că-s de mare preţ — căci se cam pricepea la nestemate — simţi că-i vine inima la loc şi începu să-l laude pe Dumnezeu. iar Landolfo. A doua zi. ajunse la Brindisi. Landolfo. Landolfo de vorbit nu era în stare să vorbească şi. se apropie de lada •care plutea alături ide el. îl duse pe Landolfo ca pe un copil acasă şi. şi făcu întocmai. Apoi îl mai ţinu câteva zile cum putu mai bine. văzîndu-l că se apropie. fără a avea habar pe unde se găseşte şi neizbutind să vadă altceva decît mare şi iar mare. deşi nu-şi mai amintea de ladă. Intr-acest chip. mulţumi lui Dumnezeu că-l păzise şi pe urmă se apucă să-şi desfacă sacul . Landolfo. femeia socoti să-i înapoieze lada pe care i-o scăpase de la înec şi să-i spună să-şi caute de drum . ochii. izbuti să iasă iar deasupra. fie din pricina vântului. nădăjduind că Dumnezeu îi va veni într-ajutor. băgîndu-l în sperieţi de teamă ca nu cumva. apoi îi zări faţa şi-şi dădu cu socoteala că om trebuie să fie. şi. neştiind prea bine ce-i. femeia desluşi înfăţişarea lăzii şi uitîndu-se mai cu luare-aiminte cunoscu dintîi braţele întinse peste ladă. ca să-şi mai vină în fire.

fără a sufla o vorbă. precum veţi auzi de îndată. dar. trimise în Corfu femeii care îl scăpase de la înec o surnă mare de bani drept mulţumită. un tînăr pe nume Andreuocio al lui Pietro. precum şi cu ce treabă venise anume acolo. cu gînd ca printr-un şiretlic destoinic să-şi stîmpere pofta de bani. Precum mi-a fost şi mie dat s-aud. vîrîndu-si în chimir cinci sute de florini de aur — ca unul ce nicicînd nu părăsise casa părintească •— porni şi el la Napoli cu alţi neguţători. fără să-i uite nici pe cei care îl îmbrăcaseră la Trani. care de îndată ce-l zări pe Andreuccio. îşi -zise întru sine : „Cine-ar trăi mai bine decît mine. iar mai la urmă îi spuse şi hanul unde poposise flăcăul. nefiind chip să cadă la învoială. fata. venindt la Napoli să cumpere cai. de unde. ele se înşiră toate de-a lungul unei nopţi. de-ar fi ai mei bănuiţii aceia ? !" Şi-apoi trecu mai departe. în care nenorocirile se ţin lanţ ani de-a rîndul. şi tînărul acesta. măcar şi pe o . cum dădu cu ochii de pungă. el. fără a mai lungi vorba. ca atare. pe vremuri. se hotărî să încerce de n-ar putea cumva să pună mîna pe bani.parte din ei dacă nu pe toţi . sătul de negustorie. căreia îi venise rîndul să povestească — îmi amintesc o istorioară tot atît de plină de primejdii ca şi povestea spusă de Lauretta . poftind să dovedească cum că venise-n tîrg anume spre a cumpăra. de-a lungul unei singure nopţi. îl cunoştea încă de pe vremea cînd locuiseră amândoi în Sicilia si pe urmă la Perugia . spre deosebire însă de povestea ei. fără ca el s-o vadă. lăsînd pe fată s-o apuce înainte. — Giuvaerele găsite de Landolfo — începu Fiammetta. Bătrînă îi povesti de-a fir-a-păr tot ce ştia despre Andreuccio (de-ai fi crezut c-auzi din gura lui povestea). îşi ţinu restul pentru sine si trăi în belşug pînă la adinei bătrîneţe. în povestea mea. porni a doua zi cu noaptea în cap la tîrg . se trase 101 la o parte şi n-o slăbi din ochi. bietul. de faţă cu norodul ce se învârtea de colo-colo. 100 Povestea a cmcea Andreuccio din Perugia. o doamnă din oraşul acesta se arată bucuroasă să stea cu dumneata de vorbă. Cu tânăra aceasta se afla şi o altă siciliancă. ba chiar se si tocmi cu unii din geam-başi. Şi usu-rânchi-se de ele. care era gearobas de cai . şi după ce bătrînă făgădui că-l va căuta la han. luînd-o deoparte pe bătrînă. acolo văzu o sumedenie de cai şi găsi destui pe placul său. căci pe părintele lui.are atare nestemate. Fata. din trei primejdii scapă teafăr şi pînă mai la urmă se întoarce acasă cu un rubin. o băbătie. pe care dînsa o învăţase la tertipuri dastea şi o trimise pe înserate la hanul unde trăsese Andreuccio. tot umblînd după tocmeli şi zdrăngănindu-şi punga sunătoare. întorcîndu-se către bătrînă. întorcîndu-se dar acasă. deşi cam rea de muscă si gata oricînd a face bărbaţilor pe voie pentru o nimica toată . Fata. fata. încât dacă le-ar fi vândut cu cît făceau sau chiar cu mai puţin» s-ar fi trezit şi mai bogat decît fusese la plecare. se apucă să-şi zdrăngănească punguţa cu florini. văzînd ce face. de te învoieşti şi . lămurită pe deplin atît cu privire la rubedeniile tînărului cît şi la numele lor. zicea ea. Or. Messer. o recunoscu de îndată si se arătă voios de întâlnire . puse temei pe ceea ce aflase şi-ş-i făuri pe dată un plan. dar n-apucă să cumpere nimic în dimineaţa aceea. fiind anume învăţat de hangiu. îl trase la o parte şi-i zise cam aşa : —. se nimeri să treacă pe acolo o siciliancă tânără şi-a naibii de frumoasă. dădu tocmai peste Andreuccio — ce sta de unul singur proptit în poarta hanului — si-l întrebă de dînsul. dădu de lucru babei pentru toată ziua. începu s-o întrebe cine era feciorul. Andreuccio. ce vînt îl adusese si cum de-l cunoştea. Şi ajungând acolo într-o duminică pe la apus de soare. Apoi chemă o fetişcană. iar el porni din nou să se tocmească . Ajungînd la han. se repezi la el şi prinse a-l săruta cu duioşie . aflând cum că la Napoli ar fi mai ieftini caii. trăia la Perugia. cam nătîng si gură-cască cum era. Iar după ce flăcăul o încredinţa că el era căutatul. Apoi. ca nu cumva să-şi afle timp să-l caute pe Andreuccio. văzînd dinţii punguţa şi-apoi văzînd şi cît de bine se avea bătrînă cu feciorul. o luă din loc. spre norocul ei.

femeia începu să-i vorbească aşa precum urmează : —• Andreuccio. încredinţîndu-se că-i chipeş şi arătos. Dar ce să mai vorbim degeaba ! Cînd un lucru nu-i făcut cu cap si-a mai trecut şi vremea peste dînsul. Dar am să-ţi spun un lucru ce-o să te inire şi mai tare : anume cum că ţi-s surioară. m-a măritat cu unul din Girgenti. săraca maică-mea. şi maică-mea apoi. 103 zară împreună pe o laviţă. ce-ţi stau acuma în faţă. îmbrăcat în perdele. care de care mai bogate şi mai arătoase. Pe urmă Pietro. gîndindu-mă cu cîtă uşurinţă s-a purtat faţă de maică-mea (fără a mai vorbi de dragostea 'cu care îmi era dator. Andreuccio. şi mulţumită inimii lui bune şi firii lui plăcute a fost şi e iubit şi astăzi prin partea locului de toţi aceia care l-au cunoscut. fără să ştie barem cine e. Iar cînd flăcăul se apropie de dînsa. mirîndu-se în sinea lui de-atari duioase dezmierdări. un om de neam şi cumsecade. crezînd că merge într-un loc cinstit si-n casa unei doamne. încît uitîndu-şi teama de tată si de fraţi. intră cu el în odăiţa ei ce mirosea a trandafiri. fără a grăi nimica. unde am crescut cît mă vezi. tot fără a scoate o vorbă. La care fata îi răspunse : — Messer. iubindu-l cu credinţă. pe urmă. Fetişcana îl duse pe Andreuccio în casa stăpânei care locuia într-o mahala. Andreuccio. luîndu-l de mână. sînt sigură că tu te miri şi de mîn-gîierile şi de lacrimile mele. Lucru pentru care eu. care de . încît venii pe lume eu. de parcă în tot oraşul n-ai fi g»sit la vremea aceea flăcău mai arătos ca el. îl duse într-una din odăile de sus şi de acolo. Dar dintre toţi aceştia. fără să lase vorbă hangiului că pleacă. nici de dînsa.oricînd doreşti . Andreuccio văzu acolo un pat ca din poveşti. îi zise : — Haidem. de parcă multa duioşie i-ar fi oprit cuvintele-n gîtlej . îl sărută pe frunte şi cu glasul întretăiat de suspine îi zise : — Bine-ai venit. părintele meu si-al tău. După ce se aşe1 In limba italiană : gaură rea (n. lăerimînd. Din care pricină. ca uneia ce eram fiica lui. iar dacă tu n^ai ştiinţă despre povestea asta. fiind silit să plece din Palermo şi să sil' întoarcă la Perugia. l-a îndrăgit mai tare ca oricare : ba într-aşa măsură. care era o femeie de neam si era văduvă pe atunci. după cîte ştiu. se privi din cap pînă-n picioare şi. cu policioare împrejur pe care erau tot felul de nimicuri — precum e obiceiul prin părţile acelea — si alte o mulţime de podoabe. Şi pot să te încredinţez că întrucît Cel Veşnic mi-a hărăzit să-mi văd înaintea morţii pe unul dintre fraţi (de i-aş vedea măcar pe toţi !). intră de bună voie pe urma fetei în casă . numită Malpertugio1. ia-o-nainte. ţi-e mai uşor să4 treci cu vederea. Doamna era tînără foarte.. a trăit multă vreme la Palermo . i-a dat tot ce-a avut. că doar nu mă făcuse co slujnicuţă oarecare sau cu vreo tîrfă de pe drumuri) . a flori de portocali si-a alite mirodenii îmbătătoare.t). bogat învesmântată şi împodobită toată cu găteli. ba chiar si cinstea ei călcîndu-si-o în picioare. Destul că lucrurile s-au petrecut aşa cum îţi spun : m-a lăsat de-o şchioapă la Palermo. după ce fata îşi chemă stăpîna si-i zise : „Iată-l pe Andreuccio". mă lăsă pe mine copilită de-o şchioapă dimpreună cu mama şi. s-a împrietenit cu el pînă înitr-acolo. doamna te aşteaptă chiar la ea acasă. o văzu şi el în capul scărilor cum sade şi-l aşteaptă. căci ea. si urcînd pe scări. ca unul ce nu mă cunoşti şi nici măcar n-ai auzit de mine. si-n grabă mare îi spuse fetei că-i gata s-o 102 asculte şi-o întrebă de locul si ceasu-n care doamna ar fi dorit să stea de vorbă. ţi-oi spune eu ce ştiu. iubite Andreuccio ! Flăcăul. la picioarele patului. fu pe deplin încredinţat că femeia trebuie să fie o doamnă mare. ea coborî înaintea lui trei trepte cu braţele deschise şi înlănţuindu-i gîtul rămase aşa o vreme. al cărui nume însuşi ţi-arată cîte parale face şi ce cinstite locuri se află pe acolo. îşi zise că femeia de bună seamă s-o fi îndrăgostit de dînsul. că eu te-ajung din urmă. după cîte cred c-ai aflat. de n-ar fi fost să-mi fie tată. răspunse năucit : — Bine te-am găsit. sărmana.dumneata. decît să faci ceva întru îndreptarea lui. auzind una ca asta. chiar şi pe sine însăşi. de-ar fi să mor chiar mîine. Pietro. care era femeie înstărită. voinică si frumoasă la chip din cale-afară. n-am să mă sting nemîngîiată . Dar el. oare habar n-avea de faima mahalalei şi nici de bănuit nu bănuia nimica. doamnă ! Apoi femeia. nu si-a mai adus aminte niciodată nici de mine. neştiutor cum era. grăbit cum era. l-aş dojeni amarnic.

nici despre tine. care nu-s decît un biet neguţător. de vrei cu orice chip să pleci. mai bine ar fi şi mai frumos din parte-ţi să trimiţi tu însuţi vorbă tovarăşilor tăi 106 să vină 'aicea să cineze . 1 Denumire dată italienilor care luptau în favoarea papii Şi a francezilor. lăsînd palate şi moşii. zicîndu-le pe nume la fiecare în parte . prin opoziţie cu ghibelinii. îi zise îmbrăţişîndu-l : — Ah. şi mai vîrtos încredinţat de ceea ce cu atît mai puţin ar fi trebuit să creadă. femeia porunci să se aducă vin grecesc şi dulciuri si-i dădu lui Andreuccio de băut. prefăcîndu-se că-i foarte tulburată. iar pe de altă pante cunosond prea bine din propria lui viaţă năravul tinereţii ce nu se dă înapoi de la iubire.dragul meu si-al mamei s-a 104 aşezat şi dînsul la Palermo. Har Domnului.t. Şi luînd cu noi puţinul ce-am izbutit să-l luăm (şi zic puţin faţă ds multul ce-l aveam). despăgubindu-ne în parte de pierderile suferite din pricina lui. Şi mi-e cu atît mai drag să-mi aflu sora aicea. şi-mi pare tare rău că s-a înitîmplat aşa. am fost nevoiţi să fugim din Sicilia. nestiind ce să mai zică. dacă o fi vorbit.mine. pe care acum o vezi întîia dată. o sumă frumuşică an de an. care ajunseseră la urechea regelui Fede-rigo pînă ce ele n-apucară să-si deie încă rodul. iubite frăţi-oare.acestea înoepu să-l întrebe cu de-amă-nuntul despre rubedenii. unde din mila Tatălui Ceresc şi nicidecum prin tine. veţi putea pleca cu toţii . mi-eşti dragă ca o soră . n-aveam de unde să te ştiu. m-or aştepta pînă tîrziu cu cina si-ar fi din partea mea o mojicie să-i las s-astepte pe degeaba. ba şi astăzi încă îi mai dă bărbatului meu. ba pe deasupra mai văzînd şi lacrimile calde. zicind aşa. Vorbind ei îndelung si arşiţa fiind mare. începu să uneltească cu regele Carlo . De aceea. Un singur lucru însă ţi-as cere să mi-l desluşeşti : cum ai aflat că sînt aicea ? La care femeia răspunse : — Mi-a spus azi-dimineaţă o femeie care. socoti cele spuse de dînsa mai mult decît adevărate.). cumnatul tău. văd eu că nu ţi-s dragă ! Cine-ar putea să creadă că te afli aici. de aceea. încît. La care Andreuccio. 'tocmai cînd aşteptam şi eu să ajung cea mai mare doamnă din insula aceea. amintindu-şi că tatăl său trăise într-ad-evăr şi la Palermo. aşa se face că mă aflu aici. Andreuccio. ajuns-am să te văd. cum vei avea prilejul să te încredinţezi. Şi dînsa : — Doar nu gîndesti că n-oi găsi la casa mea un om ca să-l trimit cu vorbă să nu te mai aştepte. Acolo. auzind povestea aceasta aşa de bine închegată şi spusă de femeie cu atîta uşurinţă. aşa femeie cum mă aflu. ci. slugi am destule ! Deşi. vine des pe la . si încă-n casa ei — unde la drept vorbind s-ar fi căzut să tragi cînd ai venit la Napoli --si totuşi vrei să pleci ca să mănînci la han de unul singur ! Ba iaca ai să stai şi-ai să cinezi cu mine : şi chiar dacă bărbatul nu mi-e acasă. Aici. Unde mai pui că nu ştiu. şi din pricina acestor uneltiri. Şi iată. iar Andreuccio îi răspunse despre toate. După ce zise . ce om ar fi acela. el începu astfel : — Doamnă. oi şti si eu. Apoi. zău. vai de capul meu. căci se făcuse ceasul cinci. să nu te miri dacă mă vezi uimit. de mult te-as fi căutat. ori. făcu : — De dragă. încît nici barem un cuvînt nu-i sovăise-n gură şi nici la vorbă nu se împleticise. si care (pe cîte spune ea) a locuit împreună cu tatăl nostru la Palermo si la Perugia o bucată de vreme . femeia nu-l lăsă cu nici un chip. ne-a dat şi case şi pământuri . lîngă surioara ta. căci nu te mint când zic că tatăl meu. dar dacă nu mă duc. regele Carlo ne fu atît de bine--voitor. iar m>ai apoi. nu ştiu de ce. sărutările nevinovate şi îmbrăţişările femeii. cu cît am venit singur şi nu trăgeam nădejde la una ca aceasta. fie el cine-o fi. săraca. dar n-a scos nici o vorbă nici despre mama ta. în propria mea casă. îi sări iar de gît şi lăcrimând duios îl sărută pe frunte. decît să umblu eu după tine într-o casă străină. despre partea mea. 105 căruia tu să niu-i fii dragă : darămite mie. fiind el guelf3 înflăcărat. să te cinstesc cum se cuvine. si dacă nu mi s-ar fi părut că-i lucru mai cinstit să vii tu la mine. partizanii împăraţilor germani (n. niciodată . cînd tăcu. Şi. eu nu l-am auzit nicicînd . ne-am pripăşit prin locurile acestea. cînd vru să plece.

si aflîndu-le. dar în zadar strigă şi zgîlţîi de poartă. ce se dăduse drept surioara unui perugin -. mai cu seamă cînd eşti străin . după cină. îşi scoase pantalonii si ciorapii şi-şi aşeză vesmintele la căpătîi. incit trezi din somn toţi vecinii. pe care el. şi adăugă c-atunci cînd trimisese vorbă să nu fie aşteptat cu cina îl înştiinţase pe hangiu să nu-l mai aştepte nici la culcare. văzînd că nu-i răspunde băieţaşul. închise grabnic uşa. Andreuccio. atîta doar că se mînji din cap pînă-n picioare de spurcăciunea ce umplea tot locul. Şi cum momeala ei . La care slujnica răspunse : . ce iute-am mai pierdut cinci sute de florini şi pe deasupra şi-o surioară !" Apoi. se vede treaba. neîncrezător. deasupra a două bârne care legau o casă de cealaltă.a doamnei din Pa-lermo. în neghiobia lui socotise cu cale să si-i ţină şi zi si noapte asupra lui. Ce-mi tot îndrugi acolo ? Habar n-am cine-i Andreuccio. dar dacă ea dorea ca totuşi să rămînă. nimerindu-se să calce pe-o scândură. Femeia se prefăcu a trimite vorbă la han ca să nu fie aşteptat cu cina şi apoi. sătui de-atîta gălăgie . lăsîndu-l pe Andreuccio să doarmă în odaia ei c-un băieţaş care să-i stea în preajmă de-ar fi avut nevoie de ceva. încît îi cruţă viaţa. îl întrebă pe băieţaş pe unde ar fi putut să facă treaba asta. Andreuccio pătrunse încrezător si. Te du cu Dumnezeu şi lasă oamenii să seodihnească-n pace. De aceea. ieşind la geam aproape adormită. se dezbrăcă pîn'la pieptar. mergi si te culcă acum şi vino mîine dimineaţă. zilcînd că Napoli nu-i locul în care să baţi drumurile noaptea.dimpreună. — Cum ? zise Andreuocio. bătând cu pumnii într-însa. dînsa făcu ce făcu si întinse cina pînă tîrziu. el bucuros se învoia. (râmase bucuros. si-aitîta tărăboi făcu. Sînt Andreuccio. în felu-acesta. îi zise : . lungiră vorba vreme îndelungată şi dinspre partea doamnei nu fără de temei . după ce mai vorbiră o vreme de una si de alta. Andreuccio. gata să pufnească-n rîs. dădu fuga la stăpînă să-i spună şi ei în-timplarea. lăsîndu-l în plata Domnului. Iar cînd se ridicară de la masă. prinse a striga pe băieţaş . spre miezul nopţii. cum lauzi căzînd. Băiatul îi arătă în-tr-uin ungher o uşă si-i zise : — Intră colo. si după ce se scurse o bună parte din noapte.. se aflau cîteva scînduri bătute în cuie^ si peste ele un loc pe care să te aşezi . deşi căzuse cam de sus . Andreuccio. Andreuccio îi răspunse că-n seara aceea n-avea chef de prieteni . găsi si banii. cu scîn-dură cu tot se prăbuşi la fund . adesea între două şiruri de case).prin-sese-n laţ cogeamite flăcăul. se caţără pe un perete scund ce ascundea ulicioara dinspre stradă si. dorind Andreuccio să plece. dă-mi barem hainele înapoi. îşi zise întru sine : „Oh. Apoi trebuinţele fireşti cerîndu-i să-si descarce prisosul adunat în pîntec. cum îi plăcea să stea cu dînsa. ea nici în ruptul capului nu se învoi să-l lase. Şi spre a pricepe dumneavoastră cîte s-au spus si s-or mai spune. coborînd de partea cealaltă. si tocmai una dintre aceste scînduni se rostogolise ou Andreuiccio. podidindu-l plânsul.mai cunoşti ? ! îi zise Andreuocio. că ie-am lăsat acolo sus si-apoi mă duc cu Dumnezeu cît oi vedea cu ochii. prinse a striga din ce în ce mai tare.Ascultă. care în partea cealaltă nu se ţinea înţepenită an grindă. Şi-aituncea. porni spre poanta casei pe care n-o uitase încă.cam tîrziu ce-i drept — şi înţelegând înşelăciunea. dar se trudea zadarnic. căci îşi vedea ou ochii toată nenorocirea. vai de capul meu. nu mă . iar una dintre slugile femeii. Slujnica. dînsa cu femeile ei se duse să se culce într-altă încăpere. din care pricină Andreuccio. 107 Pe-® ulicioară îngustă (cum întâlneşti. cum trecu de pragul uşii. fără să-i mai pese de el. D însă o luă la goană spre odaia M si începu să caute cu iuţeală dacă-i erau ori nu vesmintele acolo .. voi încerca să vă arăt unde se afla locul acela. omule. fratele madonnei Fiordaliso. dar băieţaşul. Care va să zică nu ştii cine sânt ? Lasă că ştii tu bine ! Dar dacă sicilienii îşi uită aşa curînd de rude. Era zăduf afară şi mare năbuseală . strigă în batjocură : — Cine-i acolo jos ? — Ce. dac-ai băut prea mult. crezînd-o pe ouvînt (si înşelat fiind în buna lui credinţă). de îndată ce fu singur. aşezîndu-se la masă şi fiind ospătaţi împărăteşte cu felurite soiuri de bucate. ţinea aşa de mult la dînsul. mlhnit de atare în-tîmplare. intrând la bănuieli . ci Dumnezeu. începu iar să bată şi să strige . Tre-zindu-se aşadar în şanţ. mai tînguindu-se o bucată.

si cum mergea aşa. Andreuooio. atuncea ei. Dar cum putoarea ce ieşea dintr-însul îl răzbea în--greţoşîndu-l. ridicară oleacă felinarul si. o matahală dinlăuntrul casei. îşi ziseră . Luă dar de jos o piatră si se apucă din nou să bată-n poartă. luînd înapoi calea ce-o străbătuse în. ca şi cum tocma-n clipa aceea s-ar fi sculat din pat. crezînd c-o fi vreun derbedeu ce născocea atare vorbe cu gînd s-ajungă la femeie. o dată . du-te cu Dumnezeu şi vezi-ţi de treabă. care păreau că-l sfătuiesc din milă. ce naiba 'mă mai ţine să nu dau buzna jos şi să-ţi croiesc vreo două. ori nu ţi-e bine ? Şi zicând astfel. un frate-al doamnei dinăuntru. dîndu-se înapoi. se trase înapoi şi închise fereastra. omul. iar dacă ai ceva cu dînsa. răcni : — Care-i acolo ? La auzul acestei voci. îndurerat peste măsură şl deznădăjduit la gîndiul banilor pierduţi. asemenea unei halte de dulăi ce latră la un cîine de pripas. în toiul nopţii ! Prinzînd curaj pesemne la vorbele acestea. trezit din somn adînc. văzîndu-l. ci rete-zîndu-i-o pe loc. treziţi din somn. ou celălalt dimpreună. 109 Dar omul nu-i lăsă să-şi isprăvească vorba. se nimeri să vadă în faţa sa doi inşi ce se apropiau de el cu un felinar în mînă. spre partea de' sus a oraşului. ca să scape de ei. codoş al preacinstitei doamne. şi mai cumplit ca înainte. să strige în gura mare : — Mai mare mojicia să vii în toiul nopţii cu astfel de palavre la o casă de femei cinstite ! Mai bine cată-ţi de treabă şi mergi cu Dumnezeu. căsca şi se freca la ochi. Şi-n vreme ce vorbeau. Iar Andreuccio. pe care Andreuccio nici nu-l văzuse barem şi nici nu-l auzise. un mare bătăuş. doar n-oi fi vrînd să te omoare . tot plănuind la ce anume aveau să le slujească. iar pe de altă parte împins si de vecini. se adăposti cu grijă înitr-o cocioabă. o apucă la întâmplare spre han. da' nu ne supăra pe noi. cu o voce groasă. iar dînşii. La care Andreuocio le povesti de-a fir-a-păr toată întîmplarea sa. măgar afurisit ce eşti si beţivan netrebnic. de parcă tocmai acolo s-ar fi pornit să meargă . care-i ştiau pesemne meseria. Şi„ flindu-i teamă mu cumva să fie oşteni de-ai curţii sau cine ştie ce răufăcători. îl întrebară ce făcea pe 110 locu-acela. Şi. înfricoşat de vocea şi de mutra bătăuşului. acu. punînd pe jos niscaiva fiare pe care le adusese în spate. Andrauceio. cu-o barbă neagră şi stufoasă jur împrejurul feţei . că nu ne laşi să ne-odihnim ea lumea. apro-piindu-se cu felinaru-n mînă. pleacă. se arătă la geam si. aşa mînjit din cap pînă-n picioare. ajun pe urma fetei. grăiră în şoaptă către Andreuocio : — Pemtru numele lui Dumnezeu. prinse a le cerceta. care se afla prin apropiere. cît ai bate din palme. Vecinii. Andreuccio ridică ochii şi văzu un om ce se arăta a fi. răcni : — Eu nu ştiu. strigară uluiţi : „Cine-i acolo ?" Dar Andreuccio nu scotea o vorbă . închise iar fereastra. porniră. iar unul dintre ei. pin' te-oi vedea lăţit. izbind cu si mai multă sete decît izbise înainte. bubuitoare şi mînioasă. se arătară la ferestre si. dînd cu ochii de Andreuccio. sătui de-atîta tămbălău. unul dintr-însii zise : — Ce naiba o mai fi si asta ? De cînd mă ştiu pe lume n-am pomenit aşa putoare. fu cît pe-aci să se înfurie de-a binelea de supărare si se hotărî să ceară înapoi cu sila tot ce cu vorba bună nu izbutise să redobîndească. răspunse temător : — Eu sînt. omule.— Visezi. Fă bunătatea şi ne lasă-n pace . pe cît putea să desluşească el prin întuneric. zău.. se gîndi s-o i'a spre malul mării ca să se spele si ca atare o apucă spre stingă si-o luă la deal pe-o stradă zisă Ruga Catalana . fiind încredinţat de paguba sa. Dar cei doi inşi cu felinarul intrară şi ei în cocioabă. mîine te poţi întoarce. A'tuncea unii dintre vecini. închipuindu-si cam pe unde se întîmplase pozna. Zicînd astfel. care de pe unde.

dădură drumul funiei şi-o rupseră la fugă cât îi ţineau picioarele . ce preţuia peste cinci sute de florini de aur . fiind însetaţi. că ei aveau să-l tragă numaidecât afară. Paznicii cei setoşi. după ce se sfătuiră ei în de ei •o vreme. iar după ce se va fi spălat. care între timp se curăţise. ioc . lăcomindu-se. unul dintre1 tâlhari grăi : — Oine-o să intre ânăuntru ? La care celălalt răspunse : — Eu.afară. să scuture de funie. care veneau să-l scoată din fîntînă . acesta. dîndu-şi seama cum se întâmplase treaba. se nimeriră pe acolo niscaiva slujitori de-ai stăpânirii. fără a mai sta la vorbă. fără ca paznicii să-i vadă. Paznicii stăpînirii. te-ar fi omorît pe loc şi o dată cu florinii ţi-ai fi pierdut şi viaţa. cu Andreuccio ce putea al naibii. deşi ţi-ai piendut florinii. Andreuocio răspunse că habar n-avea si apoi le povesti pe rând întreaga întâmplare şi ce găsise el pe jos în preajma puţului. Andreuccio. ieşind din puţ şi dînd pe jos de armele azvârlite. Şi cum mergeau ei cîteştrei spre catedrală. nu. fiindu-i şi friteă pe deasupra. se nimeri să deie nas în nas cu vechii lui tovarăşi. cei doi tîlhari îndată ce-i văzură o rupseră la fugă. fie că alergaseră pe urmele cuiva. de aude omu acela că ai suflat vreo vorbă despre întîmplarea aceasta. oare fusese pus în raclă împodobit cu odoare scumpe şi cu un rubin în deget. Zis şi făcut. porniră ânspre catedrală şi. De aceea. mai-mai să cază pan' la fund si să-şi zdrobească capul. Şi după ce mîntuiră această treabă. prinse a smuci de funie. Dar la ce bun să te mai vaieţi ? Mai iute-ai pune mînă pe-o stea din cer. dacă n-ai fi nimerit în şanţ. Şi. fii sigur că de îndată ce adormeai. din care pricină se sfătuiră să-l lege Zdravăn cu funia şi apoi să-i dea drumu-n puţ să se spele singur . lăsă pe dată funia si se agăţă cu mîinile de marginea lui. pătrunzând uşor întrînsa. Andreuccio. unul. răspunse că e gata să facă cum vor ei. unul dintr-însii zise : — Ascultă. care fie de năduf. Totuşi. pe care le vedea prea bine că nu-s ale tâlharilor. Tîlharii. se minună de întâmplare şi mai vârtos ca înainte. dar ciutura. cum tocma atunci bătuse miezul nopţii. după ce-si lepădară mantiile şi armele cu scut cu tot. căci. veneau la puţ să-şi potolească setea . Or. o sprijiniră în aşa fel ca •măcar un singur om să se poată strecura înăuntru. cei doi tîlhari chiar pe el puseseră la cale să-l despoaie. ca să nu mai pută în halu-n care pute ? Iar celălalt făcu : — lac-am ajuns chiar lîngă un puţ cu cumpănă şi cu găleată . înspăimântaţi. . de nu s-ar fi ţinut aşa de zdravăn cum se ţinea. Şi cum mergea aşa hai-hui. pe nume Filippo Minutolo. după ce-i destăinuiră lui Andreuccio planul lor. de care lucru Andreuccio se minună peste măsură. crezînd că scot afară ciutura plină de apă. îi ziseră : — Uite ce e : nouă ni-e milă de tine şi de aceea. îi povestiră chicotind de ce o luaseră la fugă si cine erau aceia care-l scoseseră afară. Andreuccio. să se spele ăsta undeva. unul din tîlhari zise : — Ce-am putea face oare. Or. decît pe vreo lăscaie din banii ce-ai pierdut. se apropiară de rada care era din marmură curată si din cale afară de încăpătoare. apucară să tragă de funie. aceştia oînid îl văzură rămaseră uluiţi şi-l întrebară cine Dumnezeu îl trăsese . tocmai în ziua aceea fusese înmormîntat un arhiepiscop din Napoli. Acu. nici nu le atinse barem si căindu-şi soarta se hotărî s-o şteargă. cum habar n-avea de cele petrecute. cum se văzu ajuns la gura puţului. deznădăjduit cum era. sîntem deplin încredinţaţi că partea ta în treaba asta va fi ou mult mai mare decît tot ce-ai pierdut. omule. Şi spunîndu-i astfel. 111 Ajunşi la puţ găsiră funia acolo. După ce ridicară cu răngile lespedea grea de deasupra. pornind-o la întâmplare. de te însoţeşti ou noi la ceea ce gîndim să facem.între ei : „De bună seamă-n casa lui Scaraibone Buttafuoco s-au petrecut acestea". porni cu ei la drum fără a mai sta pe gînduri. or. înitorcîndu^se spre Andreuocio. haidem la el si l-om spăla la repezeală. văzând una ca asta. Apoi. cît despre viaţă poţi s-o pierzi si acuma. zi slavă Domnului că s-a întâmplat să cazi şi nai 'mai putut să pătrunzi în casă . tocmai bine după ce-l lăsară în puţ.

speriindu-se. . Tîlharii atunci. Afară se crăpa de ziuă . Şi după ce le povesti tot ceea ce i se întîmplase. te altoim cu fierul ăsta până ai să pici grămadă jos. venindu-si în simţiri. căpriţe. apucînd pe preot de-un picior. după ce tîlharii urniră lespedea si-o priponiră bine.se perpeliseră o noapte întreagă aşteptîndu-l. După ce încercă în repetate rînduri să împingă lespedea cu capul şi ou spinarea. fiind găsită pe o insulă dimpreună cu două. văzînd una ca asta. luând propteala ce sprijinea lespedea pe muche. Pe urmă însă. mănuşile şi mitra şi. si după ce le-oi da odoairele de preţ. Andreuccio. pierdu simţirea şi se prăbuşi pe leşul ţeapăn al sfin-ţiei-sale . cu un inel în loc de bani. seniorul Lunigianei.Şi. îi mai ţinu o vreme în aşteptare. cum şedea el îngândurat şi frîmt de atîta amărăciune. De aceea. v«l. după ce mama îşi recunoaşte fiul. Andreuooio. simţind că-l prinde. se întoarse către ei cu capul. le dădu tot. amintindu-si de inelul' S'Cump de care pomeniseră tâlharii. găsi si el c-ar fi cu cale să plece cît mai iute din oraş. ajlîn-du-şi şi mezinul. Las' c-am să intru eu. şi fiindcă nimeni nu voia. episcopul ori el. i-l trase preasfinţitiuLui din mînă. ou inelu-n deget. punîn-du-şi-l în deget . De aceea se gândi să-şi facă partea sa înaintea celorlalţi şi. Ci ei. Tîlharii însă o ţineau întruna că si inelul tot acolo se afla si-l îndemnau să caute cu amănuntul . după ce vreme îndelungată se tot poftiră unul pe celălalt. Părintele. Din care pricină toţi ceilalţi. văzînd că nu-i chip s-o clintească. simţi că umblă cineva prin biserică si. 114 Povestea a şasea Doamna Beritola. până ce eu rrnoi necăji să ies cumva afară. lăsară lespedea proptită şi o rupseră la fugă. despoindu-l pînă la căimaşă.. cu greu ar fi putut cunoaşte cine era mai mort. iar dacă-n clipa aceea s-ar fi chitit să-i vadă cineva. Iar Andreuccio. ori. Dar. Să intre Andreuccio. de unde la început plecase să cumpere cu dînsii cai. l-ar fi purtat ca pe un tîlhar de-a dreptul la spânzurătoare. după ce se aşeză cu pieptul pe marginea rnormîntu'lui. se întorc cu toţii în Sicilia . cu gînd să-mi tragă chiulul . acesta se însoară cu fata lui Currado. de nu s-ar fi găsit cine să-l scoată afară . lăsîndu-l pe Andreuccio închis cu mortul în mormânt. e dusă în Lunigiana. 81 113 porni să plîngă cu hohote la gîndul că-n nici un chip n-avea să scape teafăr din toată treaba asta : căci or ar ii murit de foame şi de duhoare în preajma viermilor din leş. dimpreună cu hangiul. bucuros. se ridică şi. Sicilienii se răscoală împotriva regelui Carlo. Şi zicînd astfel. se întoarse la Pe-rugia. intră numaidecât şi-si zise întru sine : „Ăştia m-au pus să intru. Doar n-o să vă mănânce. . um-blînd la întâmplare. îşi date seama că erau alţi tâlhari. răspunse primul. de-ai fi crezut că mii de draci îi mînă dinapoi. zicând că altceva nu mai găsea nimica. de-ar fi fost să vină vreun om. luîndu-si tălpăşiţa. unde -tovarăşii săi. şi fu cuprins de frică mai tare ca înainte. al îndemnau mereu să caute şi între acestea. ca să ajungă pîn' la fund. dădu de ţărmul mării şi de acolo nimeri la han. el. şi.•— Nici eu. că morţii nu mănîncă oameni. — »ecamer»nul. acolo unul din copiii ei intră în slujba lui Currado. urlă o dată din rărunchi şi se azvkii degrabă afară din mormânt. se puseră pe fugă. I — c*. ei or să şteargă putina şi eu o să rămîn aici". la sfatul hangiului. răpus de grea mâhnire. după ce-şi pierde copilaşii. Oricine aşi poate ânchipui ce-a pătimit sărmanul tânăr văzîndu-se ânchis în raclă. nu mai puţin vicleni decât era Andreuccio. îi necinsteşte fata si-i azvîrlit în temniţă. întorşi spre el. dar Andreuccio le răspunse că nu-i chip să-l găsească şi. şi cu picioarele intră înăuntru. la rangul lor de odinioară. se prefăcu că-l trage. îngroziţi.. auzind şi glasuri. grăiră amîndoi : — Cum n-ai să intri ? I-auzi vorbă ! De nu te vâri numaidecât. găsindu-l înăuntru. de îndată ce se coborî la fund.. . porniră a se sfădi şi ei cine să intre înăuntru . apoi le întinse lor cârja episcopală. care încercau şi dînsii să jefuiască mortul. prefăcîndu-se că-l caută. cît ai clipi din ochi. se aruncă afară şi ieşi din biserică prin acelaşi loc pe unde intrase. un preot se -află să zică : — Eu nu pricep de ce vă temeţi.

depărtîndu-se de ţărm. îşi aminti si de făptura ei si. prin peşteri si ascunzişuri. zări galera nu departe în larg. nădăjduind fără să ştie ce. se ghemui acolo si începu să-l plîngă pe Arrighetto. rămaseră cu toţii să aştepte -timp prielnic călătoriei lor. Iubite doamne. cu ele dimpreună se întoarse înapoi si plînsul si lacrimile amare. Madonna Beritola. la porunca reginei prinse a grăi astfel: — Grele şi dureroase sânt feluritele încercări la care-soarta ne supune . strigîndu-şi copilaşii si bărbatul. dar nu găsi pe nimeni . de aceea simţurile ei porniră a rătăci la voia întlmplării. se nimeri o dată să pice ca din senin. De aceea dar. dimpreună ou alţi prieteni si slujbaşi de-ai regelui Man-fred.t. Dar cînd văzu că totul e în zadar şi că începuse să se lase noaptea. care era însurat cu o nobilă şi preafrumoasă.Doamnele şi cei trei tineri rîseră vreme îndelungată de păţaniile lui Andreuccio povestite de Fiammetta . rege al Sioiliei Manfred. cora'bia care pornise spre Napoli se nimeri să ajungă tocmai în insula Ponza. După ce petrecu noaptea cu multă frică şi nespusă jale. care prea adesea se lasă alintat. Doamna Beritola. care. pe de altă parte. singură si părăsită. nestiind ce se alesese cu Arrighetto. azvîrlită de furtună. Şi aflîndu-se în pustietatea aceea. La curtea acestui rege trăia în mare cinste un cavaler din Napoli. urdndu-se într-o luntre. că'zu apoi la bănuieli şi. o luă după obicei spre mal. Or. Acolo 1 In limba italiană : izgonit (n. Arrighetto. cu gînd să se întoarcă la Napoli. unde. trăgînd în urma ei corabia. mirată la început. aflînd un loc ferit şi singuratic. tot din acelaşi loc şi ea. cu toţi ai ei se puse pe-o corabie. cugetul nostru. zău. şi chiar dacă pînă la urmă povestea mea sfârşeşte bine. . căruia apoi i se dădu şi insula în stăpînire. îşi părăsi întreg avutul şi. după ce puse capăt prinosului c!e lacrimi de fiecare zi. în timp ce doamna se frămîrita pierdută şi scufundată în necazul ei. deşi înaintea mea s-au spus multe poveşti frumoase. asijderea pierdea acum si copilaşii. căci cei ce-s fericiţi din ele trag învăţămtote. biruise şi-l omorâse în luptă pe regele Manfred si că întreg regatul trecea de partea lui. Văzînd acestea pricepu c-aşa precum mai-nainte îşi pierduse bărbatul. cum nu punea prea mult temei pe firea schimbătoare a sicilienilor şi cum. n-ar fi dorit s-ajungă supus al celui care în luptă îi omorâse domnul. fietrăgîndu-se ea zi de zi în ungherul acela ca să-şi bocească soarta. Dar prinzând sicilienii de veste. cînd bietu-i trup prinse din nou puterile pierdute. cum de fiecare dată când amintim de ele. vîrîndu-ise într-un cot de mare. pe cît de adevărată. voi spune şi eu una. acasă la părinţii ei. fură daţi numaidecît ca ostatici pe mina regelui Carlo. să-si vadă copilaşii. trăind mereu cu spaima în suflet şi fiindu-i frică să nu-şi piardă cinstea. 116 însă n-avea cine să-i sară intr-ajutor cu apă de izvor sau alte leacuri . de şoapta mîngîioasă a sorţii. îşi pierdu simţirea si căzu pe ţărm. în mijlocul atîtor vrăjmăşii. îi prinse pe toţi ceilalţi si o porni cu ei în larg. or. luîndu-si doică la copil. fără să ştie barem de-o să mai ajungă vreodată să-i vadă pe ai ei.). Giusfredi. Dar lucrurile se întâmplară altminteri de cum prevăzuse . se pregăti să fugă în surghiun. a fost încoronat ca. auzind că regele Carlo întâiul îl. se trezeşte ca dintr-un somn adine. Madonna Beritola coborî pe insulă împreună cu ceilalţi şi. pe atît de tristă şi înduioşătoare . însărcinată cum era şi fără nici un ban. pe caire-l boteză Scaooiato1 . pe nume Arrighetto Capece. numită madonna Beritola Caracciola. un băieţaş cam de vreo opt ani. văzînd că povestea se sfiirsise. cuvine-se să aflaţi că după moartea-lui Frederic al doilea. dacă bucuria sfârşitului mai poate întru-cîtva să-i potolească jalea. iar cei mângâiaţi în ele îşi află mîngîierea. socot că nimănui nu-i strică să le asculte. căci. si într-al treilea ceas al . împăratul. Şi într-un tîrziu. Arrighetto. cercetând ou ochii întinsul mării. pe urmă. sărmană. doamnă. o galeră de piraţi. porni către Lipari şi acolo mai născu un băieţaş. iar doamna Beritola se apucă din nou să-si strige lung copiii si să-i caute peste tot. luîndu-si copilaşul. în mîna cui se afla ocîr-muirea întregii insule. atît de multă amărăciune cuprinde în caca nu ştiu. se întoarse în peştera unde se obişnuise zi de zi să-şi tînguiască soarta. dar Emilia. veni si ziua . fără ca nimeni să fi prins de veste.

Currado după nume. o întâmpinase bucuroasă şi fără pic de sfiiciune. cum Beritola îi spusese că n-ar fi vrut pentru nimic în lume să se întoarcă printre cunos118 cuţi. gonite de copoi. sălbăticită întru totul. împinsă de un vânt prielnic. Aşa stând lucrurile. Rămase împreună. şi cum de pe urma naşterii laptele nu-i secase încă. ori s-o primească în preajma^ lui ca pe-o soră adevărată. care nu mâncase în ajun nimica. ieşi din nou şi-o luă către pădure. fiind prea puţini aceia care o ştiau pe adevăratul nume). la ruga Beritolei. îmboldită de foame se apucă să ronţăie niscaiva buruieni . luînd urma câinilor. Căpriţele. pîrlită de soare si năpădită de păr cum era. după mai multe luni de zile se întâmplă ca o corabie a pizanilor. de unde cel care se aflau pe dînsa. Dînsa. In timp ce sta si se gîndea astfel. Doamna Beritola. Pe corabia 117 aceea se afla un nobil. se minunară foarte si dînsa chiar mai mult decît ei. după multe si nesfârşite rugăminţi. care intră într-o peşteră pe aproape şi apoi. s-ajungă pe aceleaşi maluri şi să rămînă în golf mai multe zile. o hotărî să vină cu ei în Lunigiana. care îl cunoscuse bine pe Arrighetto Capece. după îndelungată stăruinţă. Apoi. în strai cernit de văduvă. umblau pascînd prin preajmă . care-i păirură lucrul cel mal dulce si mai gingaş din toată lumea asta . plînse de mila ei şi stărui îndelung s-alunge gîndul de-a rămîne pe locurile acelea. fiindcă doamna se arăta de neînduplecat. aceştia doi veneau dintr-un pelerinaj pe care îl făcuseră la locurile sfinte aflate în regatul Pugliei şi acuma se întorceau acasă. cu cîţiva slujitori şi cîţiva cîini de vânătoare. ajunseră şi ei la peşteră si vă'zînd«o pe Beritola aşa slabă. pînă ce Domnul-Dumnezeu avea să-i rînduiască o soartă mai blajină. dimpreună ou cele două căpriţe si cu căprioara. porniră a suge de la ea ca de la căprioară . Currado. Beritola le povesti atunci toată povestea ei„ mărturisind cine era şi cum anume avea de gînd să-si ducă mai departe viaţa. fără a mai face nazuri. care între acestea se întorsese. Beritola •cu nobilul Currado si cu nevasta lui urcară pe corabie. la schimbarea vremii. cinstită si supusă. Or. profitând ori s-o ducă acasă. ca sâ-i mai treacă de urît. porni din nou să se gândească cu lacrimile în ochi l!a traiul ce •o aştepta de aci-înainte. nu după mult. Piraţii. căpriţele porniră ţintă spre peştera unde trăia madonna. iar mai la urmă. s-o îmbrace pe femeie în haine de ale ei — căci era toată numai zdrenţe — si să încerce în fel si chip s-o scoată din pustiul acela. Acolo. dimpreună cu vrednica şi evlavioasa lui soţie. după ce Currado. văzînd una ca asta. îşi chemă câinii. o înduplecară să le arate cine era si ce făcea prin părţile aceleia. se ridică de jos şi luînid un băţ în mînă prinse a goni copoii.apucară în suiş către castelul lor. pomi a colinda în lung si-n lat prin insulă. mereu ascultătoare. care izbutiseră la Ponza să pună mîna pe corabia cu care venise Beritola — lăsînd-o pe ea . din neamul marchizilor Malespini. sculîndu-se de jos. •cu căprioara si cu puii ei (din care pricină doamnei Beritola i se spuse Căprioara. Auzind acestea Currado. Currado îşi lăsă soţia lîngă dînsa şi-i spuse să dea porunci să li se aducă acolo de mîncare.zorilor doamna Beritola. iar după ce de bine de rău se satură întrucâtva.. îi luă cu duioşie în braţe şi-i aşeză la sin. Beritola rămase în preajma doamnei lui Currado. văzu venind o căprioară. se hotărî în sinea ei să vieţuiască şi să moară acolo. BeritOila. nobila doamnă porunci să vină bucate si vesminte si cu nespusă trudă o înduplecă pe doamna Beritola să ia ceva în gură si să îmbrace hainele aduse . părîndu-i-se doamnei că şi-a aflat tovărăşie cit de cît în tot pustiu-acela — căci şi cu căprioara se avea la fel de bine ca si cu puii ei — hrănindu-se cu ierburi si apă de izvor şi lăcrimând amarnic de fiecare dată cînd se ducea cu gândul la soţ. scoborînd la mal. corabia ajunse ourînd la gurile rîului Magra. ou doamna dimpreună. In timp ce ea trăia astfel. mărişoare acuma. şi spre mai marea uluire a doamnei lui Currado. într-o bună zi. minată şi ea de furtună. la copilaşi si la traiul de odinioară. si apoi. Currado si femeia lui. din ziua aceea nu mai făcură nici o deosebire între măicuţa lor si Beritola. care. o . purtând căpriţelor de grijă si iubindu-le cu aceeaşi dragoste statornică. copoii lui Currado se apucară a fugări cele două căpriţe.. făcuţi pesemne într-aceeaşi zi. pătrunse în ascunzişul căprioarei si zări acolo doi pui micuţi. Din pricina aceasta. Dar. după ce amîndouă se tîn-guiră o vreme de atâta chin si jale. Şi nu departe de ascunzişul ce şi-l aflase Beritola.

o trimise acasă la dînsul. fiindcă multă vreme şezură împreună —. Dar într-o bună zi Giannctto. dar fără a izbuti sajungă ia mai bine. dar că şedea întemniţat după porunca regelui Carlo. Din care pricină cei doi. Apoi.deşi petrecerea plăcută făcu să li se pară lor că-i mult prea scurtă chiar — fură surprinşi asupra faptei de mama fetei mai întâi si apoi chiar de Currado. ştiin-du-se slugă acum. urcându-se pe-o galeră care mergea spre Alexandria. nu avu cum s-o recunoască şi nici dînsa pe el. abia de şaisprezece ani. Acolo. Acesta. Acolo întâmplarea făcu să intre ca băiat de casă tocmai în slujba lui Currado Malespina. iar celor care o întrebau le răs119 pundea că sînt copiii ei. Şi luînd-o el cu pruncii dimpreună. veni degrabă să-i vorbească mâniosului bărbat. rău îmbrăcaţi şi mai rău încălţaţi. cu gînd să-i ţină lîngă sine în rândul slugilor de casă. cre120 zînd că nimeni nu le ştia taina. cu doica dimpreună. deşi era o biaiă femeie necăjită. Şi într-o zi. dar mai trecură la mijloc cîteva luni de zile pînă să-si dea seama şi ceilalţi despre ea. pierzînd nădej-dea-n soartă si hoinărind fără de rost. porniră •cu iubire să se deisfete unul pe celălalt. Şi. fă-cînd te miri ce treburi urâcioase. mâhnită amarnic de pierderea stăpânei şi de cumplita soartă ce-o azvârlise în restrişte pe ea si pe copii. lntr-un tîrziu. că eria în viaţă încă. cine ştie ce necazuri ar mai fi dat peste ei. pătrunseră adânc într-însa.o luară către Genova cu toţi ceilalţi care se aflau pe punte. şezură astfel. pe care multă vreme-îl socotise mort. fiind frumoasă. de-ar mai fi fost în viaţă. mîhnit din cale afară de «ele ce văzuse. după ce odihniră o vreme într-o poiană înmiresmată. Mama fetei. orbit de furia lui. se întâmplă ca una din fetele acestuia. îi arătă copalului de ce-i schimbase numele si ce primejdii ar fi putut să-l pască dacă ar fi ajuns să fie cunoscut . care împlinise şaisprezece ani si tăinuia în piept un suflet cu mult mai ales decît o simplă slugă. Giusfredi adică. încrîncenat de furie si aprigă mânie. schimbase vîrsta de cînd se văzuseră pentru ultima oară. căci prea din cale afară ii.. şi lucrul acesta nu o dată. plecă din slujba lui messer Guasparrino si. Iubirea aceasta nu rămase prea multă vreme tăinuită . Cei doi copii. fata. s-ajungă acum la bătrâneţe să-si omoare copila şi să-si mânjească mîna cu sîngele unei slugi . si fiind încredinţaţi că sînt cu mult înaintea lor. răbdînd. pe nume Spinaf să rămînă văduvă după un anume Niceolo da Grignano si să se întoarcă la casa părintească. care se afla mereu în preajma doamnei lui Currado. pribegi din loc în loc. plină de ierburi şi de flori. vreo câţiva ani la şir în casa lui mesi'Jr Guasparrino. îşi puse în gînd să-i osândească la moarte ruşinoasă. Ca atare pe cel mare. Dar după ce văzu că plînsul nimica nu-i ajută. deşi era şi dînsa la fel de tulburaită şi încredinţată că copila se învrednicise prin greşeala ei de-o ispăşire cît de cruntă. dintru început îşi luă inima-n dinţi şi dobîndi curaj. lăsîndu-i pe ceilalţi în urmă. spre mulţumirea lui. Or. printre altele. la vreo trei-patru ani de la plecarea sa. deşi uneori i se întâmpla să-si vadă mama. pînă ce nu s-ar fi ivit prilejul pentru aceasta. să afle alt mijloc spre . fără a mai sta să spună ce pricini îl îndeamnă. plăcută si cam tinerică. puse trei slugi să-i prindă şi îi trimise aşa legaţi într-un castel de-al său . si doica doamnei Beritola cu cei doi copilaşi. ci-n repetate rîn-duri. Doica. i-l aminti ou stăruinţă. aflîndu-se împreună într-o pădure deasă şi frumoasă. pomină a se purta cu mai puţină grijă decît s-ar cuveni să ai ciînd faci atare lucruri. se nimeri să-i pice unui anume Guasparrino d'Oria. se hotărî să nu spună nimănui ai cui erau. Or. iar băieţelul ascultător făcu întocmai după sfatul si îndemnul înţelepteî doici. iar mai pe urmă văzînd unde-i azvârlise soarta. pe care îl sluji cu sîrg. se arătă înţeleaptă . puse ochii pe Giannotto si el pe ea.acolo din pricină că n-o văzuseră . fiind împărţită prada între stăpânii galerei. Şi cum trăgea nădejde că soarta de pe-o zi pe alta s-ar fi putut să-şi schimbe faţa si atuncea copilaşii. îl boteză Giannotto di Procida. apoi. sătul de josnicia netrebnicului trai. plînse zile de-a rândul fără preget. ca atare. îşi dădu seama că dacă s-ar fi aflat ai cui sînt copilaşii.. Aflându-se aşadar Giannotto în slujba lui Currado. înţelegând din vorba lui Currado ce anume avea «de gînd să facă cu cei doi vinovaţi şi neputînd să îndure atare gînd cumplit. ar fi putut din nou să-si dobândească rangul. astfel încât pînă la -urmă se îndrăgostiră unul de celălalt cu patimă. iar celui mic nu-şl mai făcu de lucru să-i dea un alt nume. cu multă grijă. se nimeri s-ajun-gă-n Lunigiana. si începu să-l roage să fie bun si nu cumva. cu pruncii laolaltă. cum se făcuse între timp băiat frumos si chipeş si aflase despre tatăl său.

mă află în închisoare. dacă cel mai mare dintre copiii ei ar mai fi încă-n viaţă. puntindu-mă eu bine si prietenos cu tine. că alţii-n 'locul meu. oiftă o dată din adine si zise : — Ah. se bucură nespus de mult. acesta i-ar fi numele şi-ar fi de douăzeci si doi de ani. . Şi temnicerul iar : — Dar ce-a fost taică-tu aoodo ? — Acuma pot să spun cine-a fost tata. Temnicerul.. după amîndoi . să-ţi curm odăiţă suferinţa si să te scot din temniţă. să răscoale întreaga insulă a Siciliei şi s-o smuilgă de sub stăpânirea regelui Carlo . si voia lui fu împlinită întocmai. -acestea şi alte vorbe aflând spre înduplecare. îi zise : — Giannotto. fără a lungi vorba degeaba. începu să-l în122 II trebe cu de-amănuntul despre viaţa lui de odinioară. Şi-aşa de-o şchioapă cum eram cînd am fugit din Sicilia. păziţi cu străşnicie şi ţinuţi ou mâncare puţină. de tună seamă c-ar fi pus să te omoare ca pe-un cîine . pentru ca niciodată să nu mai ara a trage nădejde de mai bine. Currado. .. ar fi putut cu un prilej să săvârşească o faptă bună şi în acelaşi timp să-si spele şi ocara. Şi aflînd din multe şi vădite semne că el era Giusfredi. după ce-l chemă în mare taină pe Giannotto. sînt pe deplin încredinţat că întorcîndu-mă-n Sicilia mi-as dobândi din nou rangul înalt în eare-aun stat odată. ar fi trebuit să te îngrijeşti de bunurile mele si să-mi păzeşti ou rîvnă cinstea şi avutul . tot îmi aduc aminte că l-am vă'zuit senior. Jiul lui Arrighetto Cape:ce. de-aş putea să ies de-aei. zise temnicerul.m-a răbdat inima să fale una ca asta. de unde n-am să ies nicicând altminteri de'cîit mort. mulţumită uneltirilor lui Gian di 121 Protida. şi-l cheamă şi astăzi dacă mai trăieşte. Currado porunci ca tinerii să fie întemniţaţi în două locuri diferite. pe mine însă nu .părinţii. — Ei asta-i. de îndată ce află prilejuî. cînd tocmai •dimpotrivă. auzind acestea de la un temnicer de-al Bău. Of. auzind acestea. bine ştii cit e de mare şi de1 grea ocara pe care mi-. de te-nvoiesti şi tu. încît până la urmă izbuti s-alunge din bărbat gîndul cel ucigaş . doar elpa asta aşteptând. vai şi-amar de capul meu ! De paisprezece ani nemernlioesc prin lume. prefăcîndu-se în faţa temnicerului că nu-i prea pasă de povestea asta.ai adus-o batjocorindu-mi fata. ca o slugă credincioasă. si te afli a fi fecior de neam. In timp ce Spina si Giannotto răbdau aitîta chin de un an de zile încheiat. dalcă-i aşa cum zici. iară messer Currado ni'ci că voia măcar să şi-i mai amintească. si-apoi să-i lase acolo să-si ispăşească vina si să îndure lipsuri. pînă ce el avea să hotărască altfel .ce lacrimi şi ce posturi — mai grele chiar decit s-ar fi căzut să ţină — oricine-şi poate închipui.a-şi potoli mânia. dar ca trudă multă. ce viaţă au îndurat sărmanii. iar eu mă numesc Giusfredi si nicidecum Giannotto. îi spuse totul lui Currado. Drept care. Acu. Pe tata l-a chemat. grăi Giannotto. Giannotto. a lui şi-a fetei. să-i azvîrle^n temniţă de-o pildă. pe vremea regelui Manfred. poftesc. se întâmplă ca regele Pietiro al Aragonei. căci m-a ajuns primejdia pe care chibzuiam s-o înlătur ţinîndu-i numele ascuns. Atâta sitărui cucernica femeie. de-ar fi îndurat din parte-ţi ruşinea ce-am păţit-o eu. Ce-ai tu cu regii şi-ale lor ? Şi ce cauţi în Sicili'a ? La care Giannotto răspunse : — Se frînge inima în mine cînd mi-amintesc ce-a fost acolo tata. se duse totuşi la doamna Beritola si-o întrebă cu binisorul de avusese cumva ou Arrighetto vreun copil cu nume de GiuBfredL Femeia îi răspunse plîngînd că. ghibelin cum era. om de ispravă. se chilbzui că numai el putea să fie acela şi îi dădu prin gînd că. Ci acuma. si-acuma c-a venit. din care pricină Currado. tu. şi nu puţini la număr. măritînd-o. de era aşa. Acesta. Arrighetto Gapeee.

e văduvă şi zestrea ei e mare si frumoasă . si nici iubirea multă pentru Spina. de dragul ei ţi-oi arăta si ţie cuviinţă şi iubire. aşa precum Giannotto părea şi el alt om. Atunci Currado zise doamnei sale : — Şi tu ce-ai zice. sînt gata deci să te primesc ca pe un fiu în casa mea. iar apoi porunci numaidecît ca în mare taină să fie adusă în faţa lui si Spina. cu cît mai fără de temei mi-am socotit nădejdea. ce-s oameni vrednici şi de neam ! — Prea bine dar. si care. dar dei aşa cum zici. se minună peste măsură şî fiind încredinţat că băiatul ascunde în piept un suflet mare şi o iubire înflăcărată îl îndrăgi cu-atît mai mult . Şi lăcrimînd tăcu. de-ai fi jurat că nu mai e ce-a fost odinioară. darmite unul dintrai lor. nici alte pricini nu m-au îndemnat vreodată să uneltesc cu gînd de Iudă împotriva ta sau alor tăi. de cînd şedea întemniţată. precum zic oamenii de rînd. de-ar fi pe placul tău. grăi Currado. iar dacă 123 cei bătrâni ar vrea să-şi amintească c-au fost si ei odată tineri şi ca atare ar măsura greşeala celorlalţi după greşeala lor şi pe a lor după a celorlalţi. de vreme ce-n nelegiuire ibovnică ţi-a fost. Currado. nu mă mai paşte cu nădejdi zadarnice .spălînd astfel deodată si cinstea mea si-a ta. mai bine azvMe-mă din nou în temniţă si chi-nuie-mă acolo cum vrei. şi dacă m-am purtat cu ea în chip nelegiuit. dac-ai dori să-l lepezi. Spina. îl îmbrăţişa si-l sărută. ar însemna să-ţi lepezi însăşi tinereţea. orice ai să-mi f aici. nici pofta de mărire. de multă vreme ţi l-as fi eerut . căci eu. Temniţa vlăguise puterea lui Giannoitto. ca prieten ţiam greşit. mi-e cu atît mai drag. doamnă. drept care. De ţi-am greşit. de care te-ai legat cu dragoste curată. ai mai aprinde-n mine si-o umbră de nădejde. ridicîndu-se în picioare. mie tot drag mi-ar fi . unde poţi rămîne cît ţi-o plăcea. deşi nevrednică de voi. J24 iar dacă mi l-ai da înapoi. căci vrednică o socot de dragostea ce-i port . se cununară după datină. slăbise si se ofilise. pe cît îl socoteşti şi tu şi alţii ca şi tine. Seniorul. De cumva gândul însă nu-ţi este frate bun ou vorba. . şi-n felul în care spui. chemîndu-şi nevasta si pe Căprioară. de-aş putea să-ţi port mai multă mulţumită decît îţi port acuma f cu dragă inimă aş face-o si cu atît mai mult cu cît mi-ai da înapoi un bun ce mi-i mai scump ca viaţa . nu-şi înjosi răspunsul pe care ini-ma-i aleasă ii aşeza pe buze . Ceea ce tu pofteşti să săvîrşesc acuma. în faţa luî Currado. nici lăcomia de avuţii. Cît despre starea ta de-acum e de prisos să mai vorbesc. păcaiu-acesta. nu ca duşman. De aceea. Şi acolo. Cît de curînd nădăjduiesc să vă pot face această bucurie. după ce se îngriji ca tinerilor să nu le lipsească nimic si s-aibă tot ce le-ar fi fost spre bucurie şi plăcere — fără ca nimeni. dacă ţi-as da un ginere ca el?' La care doamna îi răspunse : — Şi-un sărăntoc să-mi dai. am săvîrsit păcatul pe care tinereţea îl poartă în firea ei. să-ţi fie acuma şi soţie în stare legiuită . o îndrăgesc şi-alcuma si-oi în-drăgi-o pururi. de aceea zise aşa : — Currado. grăi astfel : — Ce-ai zice. între acestea. deprinderile ei le ştii şi aşijderea îţi cu-rioşti şi socrii. prin buna învoire a celor două părţi. dar nu iz-buitise să-i frângă sufletul ales. însurat cu una din copilele mele ? La care Căprioara răspunse : — Nu ştiu să-ţi spun mai mult decît că. auzindu-i vorba. Pre cîte ştii. n-ar mai fi atît de mare şi de greu. dacă ţi-aş înfăţişa pe feciorul cel mai mare. chiar dacă rivnea cu sete să-i facă-n voie lui Currado. Ti-am îndrăgit copila. doamnă. să fi aflat ceva — socoti că sosise vremea să fericească si pe mame . atîta vreme cît o iubesc pe Spina. Fata. de aceea. ştiind că-l avea la mină. bun moştenit din mosi-•strămosi. eu n-am nimica împotrivă. Or. eu unul mi-am dorit încă de multă vreme si dacă aş fi îndrăznit să cred că lucrul acesta-i cu putinţă. dacă te învoiesti. adică înrudit cu tine.

să-ţi vezi şi mama pe deasupra ? La care Giannotto răspunse : — N-aş crede a fi scăpat. Giusfredi. iar dacă mai trăieşte. începu să privească cu băgare 'de seamă la băiat . minunîndu-se si el. povestindu-i pas cu pas tot ceea ce făcuse Currado pentru Giusfredi şi măicuţa lui. căci eu îl ştiu şi-i mai al naibii decît îl crede el. simţi de îndată în ea căldura dragostei de mamă şi. după ce Currado dădu de veste tuturor ce ginere-şi aflase. prin cine ştie ce puteri ascunse. precum ţi-am spus. m-as bucura nespus de mult. Pe urmă. o slabă amintire a liniilor întipărite pe obrăjorii de copil ai lui Giusfredi.După ce-i văzu pe cei doi tineri înzdrăveniţi şi după ce puse să-i îmbrace în straie cuviincioase. şi după ce trimisul va fi aflat tot ce ne doare. să aibă 126 grijă şi să nu dea prea multă crezare palavrelor lui Giannotto. teaş mai ruga să ne înlesneşti de nunta mea. punînd la cale un ospăţ cum nu s-a mai văzut. blestemîndu-şi orbirea de pînă atunci. si deşteptîndu-se în ea. pentru a putea să zici c-ai săvîrşit din plin tot ceea ce-ţi şedea-n putere. se miră foarte şi zise : — Pentru Currado fac orice. . cu viaţă din focul multelor dureri si întîmplări nenorocite . iar mamei mele multă vreme i-ai dat cinstită adăpostire . Trimisul ce plecase la Genova. Giusfredi i se înfăţişă si-i zise : — Multe bucurii mi-ai hărăzit mie. ce este încă slugă în casa lui messer Guasparrino d'Oria. încît pierdu simţirea şi se lăsă ca moartă în braţele băiatului. redobîndind puterile pierdute. după ce în mai multe rinduri îşi revărsară prisosul de dor şi bucurie. care e starea lui. să cerceteze cu amănuntul care e starea ţării si să afle. Currado se învoi bucuros cu rugămintea lui Giusfredi si fără de zăbavă trimise oameni de credinţă la Genova si în Sicilia. încă te mai rog să trimiţi şi în Sicilia pe cineva. fără a mâi sta s-astepte şi alte mărturii. ce spui că-şi zice acum Giusfredi . cu lacrimi nesfîrşite şi-l sărută de mii de ori. acum. auzind una ca asta. amintindu-si de vorbele cavalerului. Currado. ne-a prins pe amîndoi cînd tîlhărea pe mare. de-o putea. dar dacă totuşi mi-ar fi dat s-o văd. prinse din nou să-şi mîngîie băiatul cu vorbe dulci. mie si maicii mele. ce s-a întîmplat cu tatăl meu. de mai trăieşte ori nu. îl rugă frumos din partea lui Currado să-i trimită copilul dimpreună cu doica. i se aruncă la piept cu braţele deschise. care o primiră pe mireasă cu multă bucurie. ca unul ce prin sfatul ei as mai putea s-ajung ce-am fost odată în Sicilia. o prinse-n braţe lăcrimînd şi sărutînd-o cu iubire. cu mii •de sărutări duioase. din partea mea. aflîndu-l pe messer •Guasparrino. de-mi sade în putere si ştiu că-i e pe plac . Currado îl întrebă pe Giusfredi : — Ţi-ar fi pe plac dac-ai putea. Currado chemă atunci de faţă pe cele două doamne. după ce fata şi nevasta lui 125 Currado o îngrijiră cu felurite leacuri şi o stropiră cu apă de izvor. dar spune-i lui Currado. care. pe lîngă această bucurie. în vreme ce Giusfredi cu supuşenie multă şi cu iubire cuviincioasă îşi dovedea si el simţirea lui de fiu. nu fără a se mira de îndemnul mărinimos care-l mînase pe Currado să-şi deie fata lui Giannotto. cu mama lui îl ţin la rnine-n casă de paisprezece ani . Iar după aceasta. doamna Beritola. e drept că pe copilul de care zici. Messer Guasparrino. încă un prilej de bucurie si să-l aduci aici si pe mezinul meu. Ci doamna Beritola. să se întoarcă aici degrabă. cu atît mai mult cu cît ştia prea bine că nu o dată o văzuse fără s-o poată recunoaşte. se apucară a-şi povesti pe rîn'd durerile răbdate. Iar mai pe urmă. Iar mai la urmă. Şi multa bucurie cu dragoste împletită îi frînse vorba în gură şi-i rătăci într-atît puterile slăbite. spre mulţumirea' celor dimprejur.

vărsînd şiroaie de lacrimi. fiindu-i ruşine de felul josnic în care se purtase cu băiatul. se nimeri să pice trimisul din Sicilia. şi rubedenii. ce nici măcar la jumătatea lui nu ajunsese încă. viclean cum era. astfel încît acum totu-i mergea din plin. Care a fost bucuria mamei cînd şi-a văzut copilul. întîmpinaţi fiind de Currado. de unsprezece ani. pînă a nu se aşeza la masă. se despărţiră de Currado. si. încre-dinţîndu-i că Arrighetto ar face tot ce i-ar şedea-n putere spre a le fi pe plac. ca să-şi răscumpere purtarea. si. şi ginere. îi pofti si pe ei la falnicul ospăţ. care auzise despre răscoala din Sicilia si aflase că Arrighetto mai trăia încă. se duseră cu toţii într-unul din castelele seniorului. norodul se azvîrlise cu furie asupra temniţei si omorînd 121 pe paznici îl scoase pe Arrighetto si. se străduiră cum ştiură mai bine să-i mulţumească lui Currado şi doamnei sale pentru că atîta vreme îi găzduiseră cu cinste nevasta şi copilul. i-ar fi adus. aceleaşi mulţumiri şi lui. au trăit cu toţii . făcîndu-l să înţeleagă si pricina ce-o îndemnase să se poarte în felul acela. si prieteni. Pe urmă. Iar după ce sfîrsi nunta. Iar după acestea se aşezară si ei la praznicul de nuntă al celor două fete şi ospătară bucuroşi cu mirii dimpreună. Giusfredi si toţi ceilalţi cu dînsii dimpreună îi primiră cu atîta bucurie cum n-a mai fost pe lume . iar ei. arătînd că vorbesc în numele lui Arrighetto. Trimisul mai adăugă apoi că fusese primit cu mare cinste de Arrighetto. Arrighetto îi aştepta pe toţi. îl numi căpitan al său şi-n frunte cu el porni să-i izgonească si să-i omoare pe francezi. a lui faţă de dînsii. la Palermo. nu departe de locul unde urma să se nuntească. de aceea. care bucuria fraţilor. îi arătară că acesta. a celorlalţi cu gazdele împreună şi cu toţi prietenii chemaţi. Pe voia lui Currado. căci după ce fusese închis nu mai ştiuse nimica despre dînsii . tot alte si alte mărturii aflînd spre bună încredinţare. părîndu-i-se doamnei Beritola. în urma lui. de-ar fi ajuns să afle ce-a săvîrşit pentru mezin. ca pe unul ce era vrăjmaş de moarte al regelui Carlo.Şi zicînd astfel. după ce-i primi cu multă voioşie. de doamna lui şi de messer Guasparrino şi urcîndu-se în corabie plecară. Messer Guasparrino. Trimisul fu primit si ascultat cu multă bucurie. urcîndu-se cu fata. Şi printre alte lucruri mai povesti despre Arrighetto că în timp ce sta întemniţat după porunca regelui Carlo. după ce porunci să fie ospătat trimisul. Şi acolo. unde. văzînd că spusa doicii e aidoma cu spusa trimisului. dimpreună cu cîţiva nobili si că aceasta se afla pe drum. iară mesenii (cavaleri si doamne) şedeau cu toţii-n rînd la mese si se aflau abia la felul întîi. întorcîndu-se către messer •Guasparrino. ar fi cu neputinţă s-o spui numai prin vorbe . băiatului şi celorlalţi c-ar fi cu cale să plece. îi spuse rînd pe rînd tot ce ştia. cu zestre mare şi frumoasă. ajunseră la Lerici. zice-se. a tuturor faţă de Guasparrino si de copila sa. iar vîntul fiindu-le priel128 nic. doamnelor. de vreme ce ştia prea bine cine era şi ce fusese Arrighetto. iar Currado cu o mînă de prieteni porni degrabă săi în-tîmpine pe nobilii care veneau s-o conducă pe doamna Beritola si pe Giusfredi . cu trimisul lui Currado şi cu doică cu tot pe o galeră bine înarmată. copii şi doamnă dimpreună. Iar după ce nuntiră ca-n poveşti. după ce-o ispiti în fel si chip pe doică. dorind să le întregească bucuria. a lor tustrei cînd şi-au văzut prea-credincioasa doică. vă las să v-o închipuiţi cu gîndul. de bună seamă. chemă la sine doica şi-o cercetă cu luare-aminte. Iar Dumnezeu. dădu şi el crezare faptelor povestite . apoi le mai dădu de ştire că Arrighetto trimisese după ei o corăbioară iute si uşoară. Acolo Beritola. a cărui faptă bună nu ajunsese încă la urechile lui Arrighetto. luînd-o şi pe Spina . i-o dădu băiatului de soţie. Din care pricină Arrighetto dobîndi încrederea şi dragostea regelui Pietro. ce cînd porneşte a împărţi împarte din belşug. care se bucurase nespus de mult cînd îi dăduse veşti despre doamnă si copii. le mai trimise pe deasupra şi veşti de bunăstare si sănătate de la Arrighetto. Femeia. toţi nuntiră fără de răgaz mai multe zile în şir. Căci pe cînd nunta era-n toi. avînd el o copilă frumuşică. cu atîta bucurie cit nu-i în stare să cuprindă vorba. cu băiatul. care-l făcu din nou stăpîn pe toate bunurile sale şi îl statornici în rangul lui de odinioară. sosiră iute în Sicilia unde. cînd se pornise răzmeriţa împotriva regelui. lăsînd deoparte teama de altădată.

văzînd că vremea e potrivită. fu nevoită să nuntească tot alte nunţi de nouă ori la rînd. căruia-n viaţă Toate poftele i se împlineau din plin. e trimisă din nou de nevastă regelui din Garbo. cu un alai întreg de cavaleri şi doamne. păcătuiţi de obicei doar într-un singur chip.laolaltă ani mulţi şi fericiţi. fata. Ci isprăvindu-se povestea. băieţi şi fete laolaltă. prin felurite întîmplări. de care apoi să fie încredinţat că nu va fi lovită de valurile sorţii. care. la rugămintea acestuia ce i-o cerea în dar. în timp de patru ani încape pe mina a nouă bărbaţi şi in cele din urmă. voi. care mai înainte. încredinţînd-o cerului. Coră-bierii. spre pieirea lor. trăia în Babilonia un sultan pe nume Beminedab. era cea mai frumoasă din cîte ai fi putut vedea la vremea aceea în lume. ţineau totuşi la viaţă. Din care pricină. dar nici n-au apucat măcar să-şi dea bine seama că au poftit la rele. fără a mai pune la socoteală grijile cele multe si teama care pas de pas le mistuie odihna. fiindcă într-un război cumplit. se pomenesc ca din senin că dau peste un tîlhar. care. umflară pînzele în vînt şi se porniră din portul Alexandriei. prinse a grăi : . gîndind că dacă ar fi bogaţi s-ar pune la adăpost de rele şi-ar duce un trai lipsit de griji. după cum se întîmplă adesea. supus. tocmai cînd credeau că-s la doi paşi de ţintă. ci dimpotrivă se învrăjbea cu fiecare ceas mai tare. dacă ar fi fost doar cu ceva mai lungă. împăcaţi cu Domnul. zvîrliră-n mare o luntre si cei a cărora era corabia se aruncară în ea. fiind înapoiată sultanului ca fecioară. sultanul fu sprijinit cu prisosinţă de către regele olinGarbo. văzînd că nu-i putinţă de scăpare şi fiecare în parte dorind să-şi cruţe pielea. simţiră dintr-o dată corabia plesnind. drăgălaşe doamne. Or. se pune şi-i omoară pe ei. se ridicară într-o bună zi ca din 130 senin niscai vîntoase. cu zestre multă si aleasă. aşa săraci cum se aflau. Dar n-apucară bine să treacă de Sardinia şi. Cu toate acestea. De aceea mi-e drag să vă arăt acum cîte necazuri i s-au tras din frumuseţe unei musulmane. după spusa tuturor. Dar tot aşa precum bărbaţii păcătuiesc în felurite chipuri rîvnind la te miri ce. voi. printre mulţi alţi copii. 80 129 ajuns-au. prin mii de lupte primejdioase si prin vărsări de sînge -sînge de frate sau de prieten —• ajunşi din simpli oameni de rînd la treptele măririi. nu numai că se roagă cerului să le împlinească voia. fără a vă mulţumi cu darurile firii. dar pe deasupra se mai zbat şi singuri. cum vântul nu părea să-şi potolească furia. ar fi cu cale să primim doar ceea ce ne împarte Părintele Ceresc. tare-i greu să ştii ce anume ar fi spre binele cuiva. crezînd c-au dobîndit marea fericire. urcînd-o într-o corabie bine înarmată si căptuşită cu tot soiul de lucruri trebuincioase. rîvnind adică frumuseţea pînă întratîta. suîTâfîuî i-o dădu pe fată de nevastă şi. — Decameronul. se străduiră din răsputeri cu toată dibăcia lor şi două zile în cap ţinură piept puhoiului de ape . Drept aceea. rîvnindu-le avutul. ce-n goana lor năprasnică sleiră într-atît corabia. I — cd. le-ar fi făcut să lăcrimeze poate pe tinerele doamne de mila multă ce-o simţeau pentru sărmana Beritola. fără a cunoaşte locul în care se-aflau şi nici prin socoteli sau văz neizbutind să-l afle. punînd mai mari . Şi acest sultan. Dar ca să nu mai stau să-nşir dorinţă de dorinţă. Povestea Emiliei. încît. chipurile. în care biruise puhoiul de arabi ce năvălise asupra-i. iar după ce au ajuns bogaţi. Căci. tocmai din pricina amintită. pe cînd se aflau puţin mai sus de insula Maiorca. încît în repetate rînduri li se păru că-si văd moartea cu ochii. ce-n mai puţin de patru ani. c-au si ajuns să înţeleagă că cele câştigate sînt pricină de moarte şi viaţă chinuită. Povestea a şaptea Sultanul Babiloniei îşi dă copila de nevastă regelui din Garbo şi i-o trimite pe-o corabie . iar el. pe nume Alaţiel. vă străduiţi a le spori cu fel de fel de dichiseli. Cu mult înaintea noastră. unii. vrednici cum erau şi încercaţi la treabă. Mulţi şiau dorit cu patimă puteri trupeşti şi frumuseţe. o aşternu la drum. sărmanii. regina îi porunci lui Pamfilo să zică mai departe. voi spune doar că nu e chip să-şi poată omul alege una. să-şi deie seama că-n ocale de aur bei venin la mesele regeşti. fără a se da înapoi de la nici o trudă sau primejdie ca să-şi ajungă ţinta . căci cerul era greu de nori şi întunecat de negurile nopţii. cin cea de-a treia noapte de la iscarea vijeliei. ca unii ce-i erau datori de-a pururea cu mulţumită. avea si-o fată. plutind: cu bine în largul mării cîteva zile în şir. de-am vrea să ne purtăm cu toţii înţelepţeşte.Plăcute doamne. căci numai el cunoaşte toată nevoia noastră si numai el ne-o poate mulţumi. alţii au dorit podoabe. Alţii în schimb.

oricum. Ci-n cel de-al treilea ceas se nimeri să treacă pe acolo. iar mai apoi de-o spaimă ca de moarte. căci multe se sfîrşiseră fie din rău de mare. simţi că-i creşte frica. Slujitorul se caţără cu chiu cu vai pe punte si-n cotul prorei o găsi pe fată. cu slujnicele dimpreună. porni cu mic cu mare către-un castel de-al său . care de îndată ce văzu corabia îşi închipui ce se întîmplase şi porunci unuia dintre cei ce-l însoţeau să încerce în tot chipul să se urce pe ea şi apoi să vină iute să-i spună tot ce aflase. vrînd să scape de la moarte. cum dădură cu ochii de dînsul. sfioasă şi pitită acolo cu cele cîteva femei care mai scăpaseră cu viaţă. se stră-duiră a-i arăta prin semne toată nenorocirea lor. fata. Slujitorul privi cu băgare de seamă împrejurul său şi povesti lui Pericone tot ce văzuse pe corabie. ca una ce vedea că-i singură peacolo si nici habar n-avea pe unde se găseşte. dîndu-si seama că bărbatul nu le pricepe graiul si ele nici atît pe-al lui. că femeia pe care o adăpostise trebuie să fie de neam mare şi-o cunoscu după cinstirea pe care i-o vădeau femeile din preajma ei. neputînd să-i ţină din pricina furtunii. ridicîndu-se cu greu de jos. silită ori de bună voie. un cavaler. pe nume Pericon da Visalgo. venind de pe-o moşie a sa. Fata. se cufundă si toţi şi-aflară moartea într-însa. după ce multă vreme le tot chemă pe nume. cum de mai multe zile se afla printre străini şi după dati-nele lor înţelesese că-s creştini şi că se află într-un loc pe unde. se îndrăgosti cu patimă de farmecele ei şi se strădui prin fel de fel de gesturi drăgăstoase s-o înduplece să-i facă voia.nădejdi în barcă decît în nava sfărâmată . ori. de prea mult zbucium îndurat pe mare. băgînd de seamă aceasta. să încerce a-i cîstiga într-alt chip prietenia. văzînd-o cît e de frumoasă si îndurerat peste măsură că nu-i pricepe graiul si nici dînsa pe-al lui. aşa slăbită cum era. Dar se trudea zadarnic. mai mult moartă decît vie. şi dîndu-si seama că pînă mai la urmă. văzu zăcînd jur împrejurul ei pe doamnele ce-o însoţeau. Din care pricină. Pericone. la început fu cuprinsă de mirare. şi aflînd că nu ştiau nici ele unde erau bărbaţii. era cam palidă la faţă si răvăşită la făptură. 131 Şi. astfel încît nu era chip să afle cine este. căci ea nici nu voia saudă de-atare prietenie. pînă la urmă se izbi de ţărmul insulei Maiorca . silită fiind să-şi stea într-ajutor. tot ar fi ajuns să-i cadă-n laţ lui Pericone. porniră a-l ruga plîngînd să aibă milă şi îndurare . Corabia. după veşmintele-i bogate. mai domolindu-se furtuna. cle-ar fi fost cumva să fie măritată. cînd celălalt. în halul acesta le apucă al treilea ceas al după-amiezii. chiar de-ar fi fost să-l ştie. şi izbitura fu atît de cruntă. fără ca vîntul s-o mai poată clinti din loc. fie de atîta groază. care. lunecînd cu mare iuţeală. se apucă să plîngă amarnic. porunci slugilor (trei mai avea de toate) să nu spună la nimeni cine erau. pînă ce se întrema cu totul. de aceea se hotărî pe dată s-o ieie de nevastă. prinse a le zgîlţîi pe cele ce trăiau. de-a dreptul într-însa încăpură : căci luntrea. deşi cei scoborîţi mai iute îi răsturnau pe aceştia în valuri cu jungherele în mînă. după ce mai multe zile' ţinu' copila ca pe palme. acolo. toţi bărbaţii care se aflau pe vas. bătută de apele mării. se hotărî cu suflet dîrz să înfrunte soarta nemiloasă. tot nu i-ar fi slujit să spună cine este. împinsă de un vînt puternic. căruia să-i stîrnească mila şi să le vină într-ajutor. după ei porniră să se azvîrle în luntre cînd unul. căci erau prea departe. deşi fata. şi. porni să-şi strige oamenii. Atîta doar că socoteala li se vădi greşită şi. zăceau pe punte în nesimţire). se aplecă deasupra lor şi prea puţine mai aflînd în viaţă. după ce se îngriji ca doamnele să fie coborîte degrabă si asij-derea şi obiectele de preţ ce se puteau aduce. îşi dădu seama de îndată. Pericone găsi totuşi nespusă frumu132 seţe în farmecele ei . Ca atare. fără de nici o împotrivire. A doua zi. cînd pe celălalt. Totuşi. dar îi chema în zadar. pînă ce izbuti să le ridice în picioare . la cîţiva paşi de coastă. după ce le găzdui dîndu-le odihnă si mîncare ca să-şi mai vină în fire. ba pe deasupra mai văzînd si corabia înţepenită în mal si plină ochi de apă. deşi plesnise şi înăuntru era mai toată plină de apă (fără să mai fi rămas pe ea decît doar fata cu femeile ei. Atunci. înălţă capul şi. fără să fi zărit măcar în vremea asta pe mal sau oriunde în preajmă vreun om. Ele. rămase toată noaptea. cu ele dimpreună. întovărăşit de cîţiva slujitori călare. pe eîtă vreme el din zi în zi se aprindea mai tare. decît dacă ar fi fost s-ajungă pe vreun tărîm de . Era numitul Pericone om aprig la înfăţişare si tare voinicos la trup. încît corabia se afundă în nisip aproape pe de-a întregul. doborîte de urgia mării şi de atîta groază. văzînd că nu-i răspunde nimeni şi nici ţipenie de om nu se arată în preajmă. dar. Şi. cînd pe unul. Acolo.

precum am spus şi altădată. şi vrednică de multă laudă întru purtare si deprinderi. zicînd că si ea îşi pusese în gînd să nu se deie nimănui decît aceluia ce avea să-i fie soţ. bău mai mult decît s-ar fi cuvenit să bea. după ce oaspeţii plecară. Dar n-apucă să i se pară că-i iarăşi fericită şi soarta îi aşternu o nouă încercare. Corăbierii. si-ai cărei proprietari erau doi tineri genovezi . Slugile o lăudară foarte. văzînd fata şi tare mult plăcînd-o. în chip de sărbătoare. s-o prindă. fără să-i simtă nimeni. Căci prea frumoasă fiind la trup. fără a se da înapoi. ci prin fapte. Şi mîntuind această treabă. Marato însă. îşi zise. se apucă s-o mîngîie cu atîta îndemînare. ca uneia ce fiind oprită de legea ei să bea nu prea era deprinsă cu dulcea lui licoare. pe lîngă multa fericire ce-o încerca alături de Pericone. biata. se dezbrăcă în faţa lui şi se vîrî în pat. acesta. i se culcă degrabă alături si cuprinzînd-o în braţe prinse a se desfăta cu ea. în Romagna. După miezul nopţii deschise poarta slugilor şi. intrînd cu toţii în odaia în care dormea Pericone cu femeia. singuri. plînse amar şi cea dintîi nenorocire si aşijderea şi pe cea de-a doua . fără să mai aştepte a fi cu dinadins poftită la nopţi atît de dulci. îi porunci paharnicului care-o slujea pe dînsa să-i toarne fel de fel de vinuri amestecate. îl si uită pe Pericone. Apoi. arzînd de dragul fetei din ce în ce mai tare şi cu atît mai mult cu cît tot mai aproape vedea că-i sade ţinta fără s-o poată ajunge. Marato. puse la cale într-o seară. făgăduindu-i că vor face tot ce le sta în puteri spre a nu-i călca porunca. iar slugile se întoarseră înapoi. Fata. corabia sta cu pînzele întinse şi 134 aştepta doar vînt prielnic ca s-o pornească în larg. momită de dulceaţa şi aroma băuturii. intrară într-o odaie şi acolo ea.unde ar fi putut să scape . unde veni si fata . care era mai mult încălzită de vin decît strunită de cinste. văzînd că nu e chip s-o ia cu binişorul. ca şi cum Pericone ar fi fost una din slugile ei. Avea numitul Pericone un frate de douăzeci şi cinci de ani. o luară dimpreună cu mare parte din avutul şi nestematele lui Pericone. pe lîngă aceasta. încărcată cu mărfuri care sta gata să pornească spre Chiarenza. de îndată se săvirsi si fapta. socotind c-ar fi putut s-o aibă de n-ar fi fost s-o ţină sub pază Pericone. porni si ea să joace după obiceiul celor din Alexandria. însoţit de cîţiva slujitori credincioşi pe care îi alese anume ca să-i dea o mînă de ajutor si pătrunzînd în casă se ascunse. căci vorba nu-i era înţeleasă. fără ca fata să se împotrivească. adesea se poftea cu de la sine voie. porniră în larg cu pînzele întinse. socotind că nu-i de ajuns s-o facă din soaţa unui rege ibovnică de castelan. lungi ospăţul îmbelşugat în vinuri şi bucate pînă tîrziu în miez de noapte. încît deprinsă acum cu el. le îndemnă cu sîrg să-şi ţină fecioria. ui tind amărăciunile trecutului. puse la cale totul. de parcă n-ar fi fost sătulă cu cele dinainte. muncită de căinţă şi de păreri de rău că nu-i dăduse mai din vreme ascultare lui Pericone. cînd se înnopta afară. care. după planul ce-l chibzuise mai din vreme. înţelegîndu-se cu cei doi tineri genovezi. îi scoase în cale altă prietenie. prinse a se înveseli si apoi. slugă preacredin-cioasă a Venerei. Femeia. păstrînd puterea pentru mai la urmă. iar sluga îi împlini dorinţa cu vîrf şi îndesat. porniră în grabă către port şi acolo fără întîrziere Marato si femeia urcară pe corabie. ameninţînd-o cu moartea de-ar fi făcut un zgomot. fiind masa încărcată cu 133 zeci de soiuri de bucate. se hotărî să pună-n joc priceperea şi vicleşugul. tinerii genovezi se . cu sfîntu Creşte-n mînă. cum nu ştiuse pînă atunci cu care corn împung bărbaţii. Văzînd acestea. că avea trecere la dînsa si ca atare. fără sămînţă de ruşine. o cină îmbelşugată. De aceea. se duse pe ascuns acasă la frate-su. La urmă. iară pe dînsa ce plîngea. îl omorîră în somn pe-acesta. Pericone. Intre acestea Pericone. apoi. Şi după ce gustă o dată numita desfătare. văzînd că vîntul li-e prielnic. acum. el şi cu fata. bietul. Şi dîndu-şi seama în mai multe rînduri că fetei îi cam place vinul. mai crudă ca aceasta. Pericone nu pregetă nici el să facă deopotrivă şi după ce suflă în luminări la rînd. încredinţat că ţinta nu mai era departe. nicidecum nu se păzea de dînsul. urzi un gind netrebnic si după gînd. Se afla din întîmplare atunci în portul oraşului o corabie. prefăcîndu-se că nici nu-i pasă de purtarea ei. pe care Domnul ni l-a dat. frumos si proaspăt ca o floare. pe care îl chema Marato . Ci soarta. se hotărî ca tocmai cu vinul. Din care pricină. cu acest prilej. nu prin cuvinte. după ce luă din timp măsuri. văzînd nişte femei că dansează ca-n Maiorca. astfel ca-n noaptea următoare să poată fi primit pe vas cu fata dimpreună. judecind după semnele pe care i le da.

Şi dîndu-si seama că îndrăgesc aceeaşi fată amîndoi. Iar după ce plecă cu prinţul dimpreună.îndrăgostiră atît de tare de frumuseţea ei. Şi la îndemnul ducelui porniră amîndoi către iatacul doamnei . gîndindu-se la cîte rele răbdase în trecut. Şi după ce zile de-a rîn-dul îi predicară verzi si uscate. corabia mai umblă apoi cale de-o milă şi mai bine pînă să afle cineva de cele întîmplate. Apoi. s-o liniştească. gîndi că n-o să-i fie greu nici lui să pună mîna pe o atare pradă. cum obişnuia a face adesea. înştiinţată fiind că vin s-o viziteze. fără a mai sta pe gînduri. se apucară a sfătui care din ei s-o ia si să se culce mai întîi cu dînsa. încît pierzîndu-şi cu desăvîr-sire capul. Ci tinerii îndrăgostiţi dădură fuga să-i aline amarul şi se trudiră în fel şi chip. ce se vedea scăpată de rubedenii şi primejdie. Femeia. După ce vreme îndelungată se tot gîndi la . se învoiră amîndoi şi apucîndu-l de la spate îl azvîrliră 135 în mare . iar mai apoi. sărăcuţa. la vreo trei-patru zile după venirea lui. rudele rănitului prin-zînd de veste c-o doreşte. Văzînd ei că femeia e păzită cu străşnicie de Marato. într-o bună zi. încît nu-i mai şedea capul la altceva decît la ea şi iar la ea. De pe urma încăierării unul muri pe loc. pofti şi el s-o vadă . după ce-o aşezară la mijloc între ei. Dar rugile rănitului şi faptul căn curînd sosiră la Chia-renza o izbăviră de primejdia morţii. nu ca ibovnică ţinînd-o. ce se înrudea cu prinţul si îi era si prieten. o socoti. scoborînd la mal dimpreună cu rănitul si poposind cîtva la han. încredinţat că-si mulţumeşte simţirea numai din priviri. ci înşişi ochii tăi. porni cu mare alai către Chiarenza şi acolo fu primit de prinţ cu multă cinste si omenie. eînd îi fu dat s-o auză şi pe asta. mai cu seamă ducele. fără a se teme de nimic. ştiind cum că nu-i putinţă să îl mai scape de la moarte. DuceJe_AtejiejJjjn jî-năr chipeş şi viteaz. îmboboci ca floarea şi atîta farmec răspîndea în jurul ei. i-o si trimiseră de îndată. ca şi cum dragostea ar răbda să fie împărţită. tot uitîndu-se la ea. de aceea o preacinsti cu fală în casa lui. îi aşteptă voioasă şi îi primi cum se cuvine. La care prinţul îi răspunse : — Şi mai frumoasă încă . fără să-şi dea seama că bea din ochi pe nesimţite veninul dulce al dragostei. decît de mila celui pe care îl pierduse. de la o vreme socotind că izbutiseră de bine de rău s-o mîngîie întrucîtva. porniră a se certa dintru început cu vorbe grele. fără ca nimeni dintre cei de faţă să-i poată despărţi. spre bucuria lui şi-a ei. iară Marato sta la pupă cu faţa către mare. fiindcă era stăpînul acelei negrăite frumuseţi. încît toată Romagna în lung si-n lat nu mai vorbea decît de dînsa. ca una ce se afla acolo singură şi tare se temea ca nu cumva rubedeniile si prietenii tinerilor să-şi verse focul asupra ei. se osteniră-n fel şi chip să-i intre în voie si să-i placă. Şi dorind el cu orice preţ să deie ochii cu dînsa. pe cînd corabia zbura ca vîntul. Or. pe lingă frumuseţea fetei văzînd si deprinderile ei alese 136 si neizbutind să afle altminteri cine este. se sfătuiră în taină şi hotărîră s-o dobîndească dimpreună. Prinţul. şi prefăcîndu-se că vrea să-şi viziteze prietenul. care se afla atuncea la Chiarenza. se puse a chibzui în tihnă la cele ce văzuse si-l socoti pe prinţ drept omul cel mai fericit. în timp ce chibzuia cum ar putea s-o aibă. vestea frumuseţii ei se răspîndi de îndată în tot oraşul si ajunse şi la urechile prinţului din Morea. femeie de neam mare şi ca atare dragostea îi spori încă pe atîta . precum împărţi cîştigul sau marfa pe din două. Acolo. căci ea nu înţelegea nimic sau mai nimic din graiul lor. aflînd de frumuseţea fetei. cu vorbe dulci si cu făgăduieli din care ea nu pricepea o boabă. ducele II întrebă pe prinţ dacă era cu adevărat atît de frumoasă pe cît se spunea. dar din păcate nu fu chip. De această întîmplare femeia foarte se mîhni. şi. precum era. puseră mîna pe cuţite şi aruncîndu-se ca orbii se înjunghiară care cum nimeriră. să se desfete stînd de vorbă. ferindu-se ca nu cumva să afle pricina Marato. ci ca pe-o nevastă. dînsa. Şi fiecare dintre ei dorind să fie primul şi nefiind chip în treaba asta să cadă la învoială. îndrăgostindu-se cu patimă de dînsa. Femeia. nimerindu-se o dată să stea de vorbă amîndoi despre vestita frumuseţe a fetei. căruia nu-i venea să creadă că e făptură pă-mîntească . Din care pricină amîndoi şedeau si se uitau la ea ca la o minune. din care pricină cu greu şi-ar fi putut atinge ţelul. bucuroasă cum era. după ce-o văzu îi păru chiar mai frumoasă decît si-o închipuise el şi se îndrăgosti pe loc atît de tare. înfierbîntaţi de ură. se puse iarăşi pe bocit. dar nu cuvîntul meu să-ţi fie chezăşie. pe ea care mai degrabă plîngea de mila ei. iar celălalt rămase-n viaţă cu răni cumplite pe tot trupul. fraţii. auzind prin ce întîmplare se nimerise acolo. se pierdu pe sine însuşi. se socotea acuma de-a dreptul fericită si mîngîiată pe deplin .

nu departe de oraş şi o ţinu acolo într-ascuns. Aceştia doi fură primiţi cu cinste de duce şi . cuprins de doruri pătimaşe. A doua zi de dimineaţă cei de la curtea prinţului şezură multă vreme tot aşteptînd să se trezească . şedea în pielea goală în faţa unei ferestre care dădea spre mare. acolo. care-i era nepot. şi nu-si bătură capul să afle mai multe.dînsa — cu felurite gînduri -. Nu fără de mirare mulţi oameni din cetate recunoscură trupul si luîndu-l pe nebun cu binisorul. încît Ciuriaci amuţi pe loc . Palatul. găsiră si pe prinţ si-l îngropară cu mare cinste.si pe drept . acu că era goală. dădu porunci să vină slujitorii şi luînd femeia. între acestea însă se întîmplă anume ca-n ziua următoare să se abată prin dărîmă-turile unde zăcea trupul prinţului si al lui Ciuriaci un biet nebun. potrivit gîndului nemernic pe care îl urzise. după ce-si învăţă dinţii tovarăşul ce anume avea să facă. netulburat de gîndul păcatului ce săvîrsise. adormită aproape. se strecurară pe ascuns în odaia prinţului. cît ai clipi din ochi. nici femeia nici alţii nu-i simţiseră. privind-o din creştet pînă-n tălpi. iar cînd fu noapte afară. cu atît mai mult cu cît plecase ducînd cu sine pe femeie.trăgînd mai mult în cumpănă iubirea înfierbîntată decît obrazul lui si cinstea de prieten. îl sugrumară şi-i făcură vînt pe urmele stăpînului. încredinţîndu-se că nimeni. după ce-n desfătare hălădui o vreme. Apoi. şi într-un tîrziu. Ducele. gîndea că e cu prinţul. se hotărî. el. ca să petreacă în tihnă vreo două sau trei zile cu frumuseţea aceea de femeie . auzind acestea. De aceea In graba lui lăsă deoparte omenia si orice judecată şi porni să se gîndească numai la înşelăciuni. orice s-ar fi întîmplat. la un castel de-al său pe malurile mării. porniră a-l aţîţa la răzbunare. Atuncea ducele. Din care pricină. ci o duse pe femeie. pe nume Ciuriaci. întocmai precum ducele din vreme chibzuise. îşi rugă prietenii de pretutindeni si rudele. dimpreună cu un tovarăş de-al său.că numai el era făptaşul. spre mîhnirea multă a întregului oraş.. o scoase din palat printr-o uşiţă tăinuită prin care 138 pătrunsese si el. descoperi încetişor femeia care dormea adînc . fiind ajutat de-o slugă preacredincioasă a prinţului. apoi. de-i plăcuse învesmîntată. în timp ce fata dormea dusă. care din pricina zăpuşelii. se aflau şi Constantin. care. în felul acesta. i se culcă alături şi-o cunoscu pe ea.. văzînd că treaba-i mîntuită. apucîndu-l pe Ciuriaci de ştreang. Drept aceea. gîndiră că de bună seamă prinţul plecase undeva pe ascuns. o puse pe un cal şi-apoi pe-aci ţi-i drumul . venind şi ducele. ridicîndu-l deasupra patului. Dar fiind el însurat. care nu erau închise şi neaflînd pe nimeni. cu mîinile încă pline de sângele vărsat. străbătu odaia cu paşi de pisică si ajungînd la fereastră străpunse c-un cuţit pe prinţ din şale pînă-n pîntec şi apucîndu-l iute-n braţe îl azvîrli peste fereastră. trimişi de împăratul de la Constantinopole cu oaste multă si frumoasă. din cale afară de mîhnită. cu Manovello. feciorul împăratului. se afla tocmai deasupra mării. Apoi. spre a putea pleca de îndată . înscăunînd pe un frate de-al prinţului în loc. peste măsură îi plăcu. biata. să-i smulgă prinţului iubirea şi fericirea şi cu orice preţ 137 s-o dobîndească pentru sine. înarmaţi pînă-n dinţi şi călăuziţi de Ciuriaci. Din pricina aceasta. nimeni nu auzi si nici n-ar fi putut saudă căderea trupului ucis. iară fereastra prinţului dădea deasupra unor case dărăpănate de urgia mării. împinseră de uşi. care. o luă din loc cu el trăgîndu-şi-l pe urme. preafericindu-se pe el. La urmă. îşi pregăti de drum în mare taină caii şi toate celelalte lucruri. apoi. prefăcîndu-se că-l mîngîie. văzînd că ducele Atenei plecase pe furiş. cu căluş în gură. o lăudă cu prisosinţă şi. Acesta. zvîrli de gîtul lui Ciuriaci un ştreang anume pregătit şi trase o dată cu putere. cu slujitorime cu tot. îl îndemnară să-i ducă la locul unde îl aflase . pornind a cerceta cine putuse înfăptui atare fărădelege. sculîndu-se. sorbind boarea de vînt ce pătrundea printr-însa. pe unde rareori sau poate niciodată nu ajungea picior de om. să-i sară într-ajutor şi rînduind o oaste puternică şi mare porni cu dînsa la război împotriva ducelui Atenei. nu poposi în oraş. făcu si el tot ce putu întru apărarea sa şi mulţi seniori săriră să-i deie o mînă de ajutor. într-o zi. purtîndu-i mare grijă si rîn-duindu-i slugi si tot ce i-ar fi fost de trebuinţă. Tovarăşul ducelui. Printre aceştia. înalt de cîteva prăjini. ducele luă un sfeşnic şi. se chibzuiră . încredinţîndu-se din multe alte dovezi că lucrurile stau aşa precum si le închipuise el. văzînd că nu se aude nici un zgomot. porniră fără pic de larmă cale întoarsă către Atena.

dînsa porni cu el către grădină. Or. el era gata s-o ajute răpind femeia şi ducînd-o aiurea. ajunseră în scurtă vreme la Chios. fiind primit cu bucurie de către cei care-o slujeau. găsi prilej de desfătare în cîte-i rînduise soarta. . 139 Acu. în timp ce el se perpelea cu gînduri ca acestea. mai văietîn-du-se o vreme de toate cele întîmplate. de-ar fi putut s-o facă astfel ca ducele să n-aibă ştire de învoirea ei . Constantin se desfată cu femeia. sărmana. Apoi. ţinînd într-ascuns pe femeia aceea. dîndu-i cu prisosinţă nădejdi de mai bine si. Aceştia. ducesa îl lăsă să facă cum socotea că e mai bine. ce le era surioară. chemînd la sine barca c-un şuierat ştiut. a doua zi de dimineaţă. sosiră a doua zi în zori la Egina. temîndu-se de mustrările părintelui său şi fiindu-i frică nu cumva să-i 141 ieie cineva femeia. întorcîndu-se către slujitorii ei. păţi si el ca ducele. şi dînd porunci să i se rîn-duiască o masă îmbelşugată într-o grădină ca-n poveşti (la locul unde se afla femeia). acolo. Or. se prefăcu bolnav si cu îngăduinţa ducelui se întoarse în cetate. ducesa. zicîndu-si întru sine că-n viaţa lui nu mai văzuse atare frumuseţe şi că de bună seamă ar fi trebuit să-l ierţi pe duce sau pe oricare altul. răspunse că-i pe placul ei toată isprava asta. Tinerii. ca să-l împiedice pe prinţ să meargă mai departe. Acolo. dacă vi-i dragă viaţa ! Căci n-am venit aicea ca să răpesc femeia ducelui vostru. el cu alte slugi porni către castelul unde sălăşluia femeia. îi chemă pe cei doi tineri în iatacul ei şi acolo. începu să se gîndească cum ar putea să i-o răpească ducelui. Constantin. Acolo. Constantin. stînd ei pe hotare mai multe zile în şir. învăţîn-du-şi oamenii ce anume aveau să facă. mai mult zburînd decît vîslind. după ce aflară de la dînsa unde şedea femeia. ca să gă140 sească un prilej spre a se întoarce la Atena. mai mult n-o întrebară. îşi blestema prea multa frumuseţe.mai cu seamă de ducesă.le spuse : *— Nu vă clintiţi din loc şi nu suflaţi o vorbă. se hotărî să poposească. Din care pricină plecă de acolo îndrăgostit pînă peste urechi şi. ducesa se rugă de ei să facă ce-or putea şi ce-or găsi cu cale spre mîn-gîierea ei si spre onoarea ducelui. ci se trudiră fiecare so mîngîie cu vorba. dacă ar fi vrut. dimpreună cu slugile care o însoţeau si oamenii lui Constantin. Şi. La acestea nimenea nu cuteză să mai cîrcnească. urcîndu-se din nou în barcă. se rugară de duce să le-o arate. ce pentru a pune mîna pe o femeie ca aceea ar fi ajuns pîn' la trădare sau orice altă josnicie . urcîndu-se cu toţi ai săi în barcă. cu încă cîţiva prieteni îi luă cu el la masă. făcîndu-şi socoteala că i-ar fi fost mai lesne acum că ducele era departe să-şi împlinească pofta. porunci oamenilor s-o ia pe femeie şi să o suie în barcă. dorind şi ei s-o vadă. Ducesa. porniră într-ale lor. Cum sta tocmai lîngă femeie. aşa precum fusese din vreme hotărît. şi tot uitindu-se la dînsa si tot mai tare lăudînd-o. Constantin prinse a se uita la dînsa de-a dreptul uluit. care. coborînd la mal si odihnindu-se o vreme. le spuse ce anume dezlănţuise lupta si le arătă cum o înjosise ducele. lăsînd deoparte gîndul luptei. după cîteva zile. si după ce Constantin o încredinţa că îi va face în voie. apoi. făgădui să le-o arate . după ce toată oastea lui si drepturile asupra ei i le lăsă lui Manovello. uitînd cîte păţise prinţul din pricină că i-o arătase. porniră din Atena şi statorniciră lupte pe hotare. intrînd cu soru-sa în vorbă despre înjosirea ce-o răbda cu ţiitoarea ducelui. iar Constantin. gîndind că-n locul acela se afla în siguranţă. care ştiau de mai înainte toată povestea asta. tăinuind cu străşnicie iubirea care-l dogorea. biata. la vo:'ia lui. îşi plînse soarta. cum adeseori se nimeriseră s-audă dt de frumoasă era dînsa. aflîndu-si timp prielnic. . de ar fi mers cu ea acasă. după ce înarma în mare taină o luntre uşoară şi-o trimise pe lingă grădina doamnei. Acolo. cu Constantin şi cu ceilalţi toţi. dar pînă mai la urmă se mîngîie cu Constantin şi. tot aşa precum făcuse şi-n celelalte rînduri. o duse către-o poartă care dădea spre mare şi care fusese descuiată din vreme de către unul din oamenii lui . căci prinţul încălcase pămînturile ducelui . Acolo multe zile în şir ea. fiind încredinţată că Constantin de dragul ei si nu de-al celeilalte îi sare într-ajutor. îi spuse că. prefăcîndu-se acesta c-ar vrea să-i spună ceva din partea ducelui. aşteptîndu-se să înceapă de la o zi la alta lupta. ci ca să spăl ruşinea pe care el o aruncă asupra sorei mele. de care socotea că nimenea nu ştie . unde Constantin. sosi si vremea de-a porni războiul. şi chiar şi de femeie. iar el. cu gîndul si cu inima tot la femeie. se aşeză lîngă femeia care plîngea de zor şi porunci vislasilor să meargă înainte. vărîsd şiroaie de lacrimi şi cuvinte. drept care acesta. Ducele.

Ce-i drept. De-mi daţi încredinţare că veţi păzi cu sîrg aceste două rugi ale mele. Osbech. din pricină că nici o boabă nu înţelegea în jurul ei şi nici pe dînsa nimeni nu izbutise s-o înţeleagă). fu ucis în luptă. care treziţi în toiul nopţii se repeziseră la arme. în timp ce el l-ar fi izbit cu oastea lui din cealaltă. într-o noapte. De aceea în pragul morţii îi chemă la sine pe amîndoi şi le zise : — Eu. Curteanul lui Osbech. Acolo Osbech. mi-e tare greu să ştiu c-o las aici printre străini. s-ar fi purtat cu ea şi-ar fi ţinut-o ca pe-o soră. iar mai la urmă. îndemmndu-l si dîndu-i mereu ghes să pornească împotriva lui Osbech. si. căci niciodată nu mi-a fost mai dragă viaţa ca acuma. ho-tărîră s-o şteargă de acolo . regele Capadochiei. Antioh căzu la pat bolnav de moarte. ea bucuroasă se ducea. fără de nici un sprijin sau ajutor pe lume . pe care am îndrăgit-o mai mult decît pe mine însumi. de s-ar fi învoit s-o ieie. femeia mea iubită. încăierîndu-se cu regele Capadochiei şi luptîndu-se cu el. pe o corabie catalană care se afla acolo. cercetîndu-şi prada. în timp ce si el cu ai lui se pregătea să-i sară în spate de cealaltă parte. auzind de cele întîmplate feciorului său şi mîhnit peste măsură. promiţîndu-i pe legea lor să facă întocmai aşa precum doreşte el. auzind acolo cum că la Chios feciorul împăratului trăia în desfrîu si huzurea de bine ou o femeie ce-o răpise. şi mi-ar fi şi mai greu de nu te-aş şti pe tine aicea. un negustor pe care îl îndrăgea nespus şi-i era bun prieten. Iar după o vreme. sărmanul Antioh. făcură ce făcură şi schimbară prietenia în dragoste. Ci între acestea auzind ei că Osbech fusese biruit şi omorît în luptă şi că Bassano se apropia făcînd prăpăd în calea lui. dădură pretutindeni foc si.în vremea aceasta Osbech. Bassano. o luară înapoi spre Smirna. mai înainte de a se întîmpla acestea. nimerindu-se să sadă la han dimpreună cu un cipriot. după ce lăsă pe femeie la Smirna în paza unui credincios curtean si prieten de al său. fu tare mulţumit văzînd-o şi fără să mai stea pe gînduri si-o făcu nevastă. răpită din pat în timp ce dormea. ca în faţa unui învingător. făcu numaidecît tot ce-i cerea Bassano. porni împotriva regelui din Capadochia. Femeia îi răspunse că. şi. fără de nici o grijă şi fără oaste în preajmă. simţind că i se apropie moartea. prinzînd pe mulţi de-a dreptu-n pat. se îndrăgosti de ea. şi atît cu el cît . omorînd pe cîţiva dintre ei. Apoi. auzind acestea.si cu ea să faci ce crezi de bine spre alinarea sufletului meu. La scurtă vreme după aceea. deşi nu izbutise totuşi a duce pîn' la capăt învoiala din pricina unor anume lucruri pe care le cerea Bassano. nădăjduind că el. se luă cu cîteva corăbii. îmboldit de dragoste. aflînd pe sub cearşafuri unul cu celălalt neostoită desfătare şi multă bucurie. 143 de aceea. şi luînd cu ei o mare parte din avuţiile lui Osbech. căruia regele îi lăsase în pază femeia. încît. încărcîndu-şi prada şi pe ostatici în corăbii. împăratul Constantinopolelului care. Antioh se petrecu din viaţă şi fu îngropat cu cinste de negustor si de femeie. fii bună si nu mă uita. In timp ce el spunea acestea. Antioh pe nume. căzuse la învoială cu Bassano. din ceasu-n care am cunoscut-o. iubite prieten. dac-o fi să mor. fără a-şi mai bate capul nici unul nici celălalt cu gîndul la stăpînul lor care se afla în luptă. 142 iar oastea lui fu biruită si împrăştiată pretutindeni. căci n-apucaseră să afle că năvăliseră duşmanii . iar lui nu-i venea la socoteală şi nici nu le făcuse. mă prăpădesc cu zile si tare-mi pare rău. la vreo trei-patru zile după ce-l aşezară în groapă. acum că mor. căci el era silit să se întoarcă în Cipru. cipriotul isprăvindu-şi treburile cu care venise la Rodos şi dorind să se întoarcă în Cipru. Or. aşa cum mi-ai purtat şi mie . ca unul care biruise acum şi căruia nimeni nu-i mai sta în cale. se nimeri să ajungă tocmai la Smirna . te rog din toată inima să te îngrijeşti de ea şi de avutul meu. în scurtă vreme se apropie într-atît de ea. o apucă spre Smirna si-n calea lui norodul tot i se înclină cu supuşenie. si cunoscîndui graiul (lucru ce-o bucură nespus pe ea. deşi era bătrîn. se chibzui să-i lase avutul şi femeia. văzînd-o aşa frumoasă. care era tînăr. la scurtă vreme după sosirea lor. dacă ar fi fost să moară. unde. nu încape îndoială că am să-mi dau sfîrşitul cu inima împăcată. ca să mă pot mîndri pe cealaltă lume că mă îndrăgeşte pe pămînt femeia cea mai minunată din cîte a zămislit natura. îl mîngîiară. pînă a nu fi prins ca-n cleşte de cele două oşti. Iar tu. după cîte văd. Dar barem mor cu inima împăcată că mă sfîrşesc în braţele acelor două fiinţe pe care le iubesc mai mult decît orice pe lume. neguţătorul şi femeia plîngeau deopotrivă. şi cu femeia aceasta. adică tu. iar după ce sfîrşi. ca să purceadă cu oştiri asupra lui Osbech ce urma să-l lovească dintr-o latură. care de ani de zile trăise ca o surdo-mută. uitîndu-şi de credinţa ce-o datora stăpînului şi prietenului său . îşi adună oştirea şi. porniră pe ascuns la Rodos. de dragul lui Antioh. ce întruna o ţinea-n război cu împăratul de la Constantinopole. Neguţătorul . o întrebă si pe femeie ce anume avea de gînd să facă. regele turcilor. dădu peste femeie şi. se cunună cu ea şi huzuri şi el cîteva luni de zile. pe ascuns. intră cu-ai săi în Chios. pe tine care trag nădejde că de dragul meu îi vei purta si ei de grijă. cunoscînd că ea era ibovnica lui Constantin.

ţi-am spus de îndată cine sînt . de aceea. s-avem putinţa de-a o drege si de-a-i aduce îndreptare. căci s-ar putea ca treaba să fie astfel încît. din care pricină. c-o treabă oarecare. Antigono îi răspunse că el era acela şi după aceea adăugă : —• Şi mie-mi pare. Antigono îi zise atunci : — Doamnă. uitîndu-si amîndoi de răposatul Antioh. trecînd prin faţa casei unde şedea femeia. Antigono acesta. după ce sezu pe gînduri o vreme. că te cunosc de undeva. cînd si cum venise prin locurile acelea. tocmai la vremea aceea se nimeri să pice în Baffa. sărmana . căci în Egipt. de frumoasă ce era. apoi. fiind îmboldiţi de întunecimea multă şi de căldura patului. prin sfaturile lui. voi. porni şi el să plîngă de mila ei. de nu ţi-e cu bănat. negustorul se culcă cu dînsa într-un pătuc cam strimt. dar nu fu chip să-si amintească unde. de nu cumva o mai văzuse vreodată în Alexandria. De aceea te-aş ruga. stiindu-l plecat pe negustor. minaţi parcă de-aceeasi poftă. aşa precum i se părea. decît să rabd o viaţă ca cea pe care am trăit-o ! Şi cred că tatăl meu ar zice ca şi mine. Femeia. La care femeia răspunse: — Mai bine m-aş fi înecat. anume că. pe cînd neguţătorul se afla plecat cu mărfuri în Erminia. dar nu e chip să-mi amintesc de unde. unde îl slujise pe părintele ei cu rang de frunte la curtea împărătească . crede-mă. cu ajutorul lui Dumnezeu. ca nu cumva cu fapta să dezminţească vorba. Antigono îi făcu pe voie si-o întrebă apoi smerit de unde. căci mijlocind mai 'multe treburi în slujba regelui din Cipru. ca unui tată adevărat. tot ascultînd-o. să îmi aduci aminte. sezură o vreme împreună. îl întrebă cam ruşinoasă de nu cumva era Antigono din Famagosta. prea puţini sînt cei pe care eu vă-zîndu-i să simt atîta bucurie cît-am simţit văzîndu-te şi cunoscîndu-te pe tine . se nimeri s-o vadă la o fereastră şi. zise femeia. Şi zicînd astfel. îl chemă degrabă pe Antigono în casă. de fiecare dată soarta i se arătase a fi vrăjmaşă. Acu. un om de neam. cînd te-am zărit pe tine mi s-a părut că-l văd pe tata . După ce acesta pătrunse la dînsa. Din pricina aceasta se întîmplă acolo ceea ce nici femeia si nici neguţătorul n-aveau de gînd să facă cînd se porniseră din Rodos . de unde era cipriotul. puteri ce nu-s de lepădat. de socoteşti că-i cu putinţă să faci cumva ca să mă duci din nou acolo unde am fost. pe tot cuprinsul ţării se răspîndise vestea că ea se înecase-n mare cu cîţiva ani în urmă. Antigono. plîn-gînd fără încetare. ajunşi la Baffa. si îmboldită fiind de dragostea şi duioşia pe care se cuvine să i le port ca fiică. nu te mai zbuciuma aşa. de-ar şti prin ce-am trecut. dar căreia îi sosise ceasul să i se curme relele. atunci te rog s-o faci . care ani de-a rîndul fusese jucăria sorţii. care trecea drept înecată în mare şi dădu să-i facă cuvenita plecăciune . doamnă. femeia însă nu-l lăsă şi se rugă de el să stea puţin cu dînsa. de nu. I — cd. se puse a se uita la dînsa şi încetul cu încetul îşi aminti că el de bună seamă o mai văzuse cîndva. Iar după ce-mi vei da ascultare. 80 145 Şi zicînd astfel porni din nou să hohotească în plîns de ţi se rupea inima văzînd-o. mai bine povesteşte-mi mie toate necazurile tale şi cîte ai pătimit. fii bun şi nu spune la nimeni că m-ai văzut sau că ai veşti despre mine. simţind că saltă în ea nădejdea de-a mai ajunge o dată. De aceea. le spuse tuturor că îi era nevastă. — Antigono. prinseră unul pe celălalt să se dezmierde pe întuneric si pînă a nu sosi la Baffa. deşi puteam să mă ascund. tot ce-am tăinuit de-a lungul vieţii mele oropsite am să-ţi înşir acuma ţie. de îndată ce-l văzu pe Antigono îşi aminti că-l ştie din casa părintească. La auzul acestei întrebări Antigono o cunoscu pe dată că ea era Alatiel. din ziua cînd furtuna o azvîrlise în Maiorca si pînă-n clipa aceea. Femeia. Or. îi zise : . auzind că el era acela. de dragoste si prietenie. la rangul ei regesc. îi povesti toate necazurile ei. într-o bună zi. 10 — Decameronul. urcîndu-se în corabie şi dîndu-li-se acolo o odăiţă către pupă. ca s-o apere la drum de orişice necinste. dar bogăţie mai deloc. ajunseră din plin să se cunoască-n trup. si. i se aruncă de gît plîngînd cu foc şi îl întrebă. copila sultanului. pe nume 144 Antigono. ce ani avea destui la număr şi minte si mai multă. pe el ce sta ca împietrit. Apoi.îi răspunse că era gata oricînd să-i împlinească voia . fără de nici un rost .

apoi. Şi după vreo cîteva zile. văzînd una ca asta. iar mie mi-ai fi tare de folos'. dacă vrei. nu se încumeta să mă încredinţeze nici unui călător din cîţi mergeau spre Cipru. să mă alunge de pe-acolo ca pe-o vrăjmaşă a legii lor. şi trimiţînd curteni. ce după înfăţişare păreau a fi deprinşi să poruncească. La urmă. Şi întrebîndu-l femeia în ce chip socotea să săvîr-sească fapta asta. eu. corabia în care mă aflam. ce n-or fi spus.A sosit la Baffa tînăra şi frumoasa copilă a sultanului. care-s om sărac. adeseori si-n multe lucruri făcut-am şi eu ca şi ele. Regele. Ar fi şi de prisos să spun cu cîtă bucurie o întîmpină sultanul. aduse pe copilă cu mare alai la Famagosta. mă prind fără de alta să te redau tatălui tău mai dragă ca oricînd şi-apoi si regelui din Garbo ca soaţă legiuită. prinse a grăi precum urmează : — Iubite tată. după ce se sfătuiră o vreme între ei. mă porniră la o mănăstire de femei de aceeaşi lege ca şi ei. răspunse fără a sta pe gînduri că se învoieste bucuros . cum trăiam mereu cu teama în suflet. în slujba înăl-ţimii-tale. cu multă grijă fiind faţă de cinstea mea. Cei patru călăreţi. pe mine însă mă prinseseră doi dintre tinerii aceia şi se 147 certau trăgîndu-mă de plete. Apoi. 146 Regele îi ceru atunci să-si desluşească gîndul. pe undeva spre soare apune. pe toţi. de vreme ce de-a lungul necazurilor du-mitale n-a ştiut nimeni cine eşti. îndemnat de nobile simţiri. întrebîn-du-mă cine sînt si de pe unde vin. se izbi într-o noapte de nişte maluri stîncoase. fără prea multă cheltuială. Dimpreună cu ele am slujit apoi cu multă evlavie sfîntului Creşte cel din Valea Adîncă. unde mai pui că-n veci de veci sultanul n-o să uite o faptă ca aceasta. poţi în acelaşi timp să-ţi dărui ţie cinste şi mie. iar Antigono îi răspunse : . ne-au aşezat pe mine dimpreună cu două din femeile mele pe mal şi apoi nişte tineri punînd mîna pe noi o luară la fugă care încotro cu femeile după ei. la rugăminţile fetei.— Doamnă. se nimeri să treacă pe acolo patru bărbaţi călări. dar ei nu pricepeau nimica si nici eu nu-i înţelegeam. luînd-o la sănătoasa. ca să-si păstreze neîntinată cinstea. nu ştiu. Ce s-a ales de ele n-am mai aflat nicicînd . fiind întrebată despre necazurile ei. m-a întrebat de vreau să mă întorc în Cipru. nimerind la mănăstire niscaiva francezi de treabă . eu le-am spus tot ce-am ştiut. Antigono se întoarse numaidecît la Famagosta si. îi zise : — Prealuminate. sleită de furtuni. bătrînul o învăţă de-a fir-a-păr cîte trebuia să facă . să tot fie vreo două luni de-atunci. pînă ce. Or. or. regele o trimise înapoi sultanului. le-am răspuns că sînt copila unui nobil din Cipru. după ce fata se odihni o vreme. ca vai de ea săraca. ar vrea să se întoarcă la casa părintească. de pretutindeni năvăleau s-o fure. Acu. pe Antigono si pe ceilalţi. mă lăsară în plata Domnului. dădură fuga către mine si începu să mă întrebe de una şi de alta . de spun adevărat. cam la vreo douăzeci de zile de la plecarea mea. căreia i se zice stareţă. urcîndu-mă pe cal. sultanul îşi dori să ştie cum de se afla încă în viaţă. care nu uitase nici barem o fărîmă din cele ce-o învăţase să spună Antigono. trezindu-mă ca din mormînt. cu toată cinstea cuvenită. ce s-a ales de oamenii care se aflau cu mine pe corabie nu ştiu şi niciodată n-am izbutit să aflu . după ce-am stat o vreme cu ele şi-am învăţat şi eu cîte ceva din limba lor. acum. ca una ce ştiam că sînt de altă lege şi mă temeam ca nu cumva. De-ai vrea să-ţi dai încuviinţarea şi s-o trimiţi sub paza mea acasă. nişte oameni de acolo. în timp ce eu plîngeam de zor . Iar cînd stăpîna lor. sub paza lui Antigono. De îndată ce-i văzură prigonitorii mei. pe ea. dar dînsa. aşa cum o învăţase Antigono să zică. unde şezuse atîta vreme şi cum de nu-i dăduse de ştire că trăieşte. care mă măritase după un bărbat din Creta şi-n drumul către insulă furtuna ne azvîrlise. care. după obiceiul mănăstirii. cea despre care s-a crezut atîta vreme c-ar fi moartă si care. eu i-am răspuns că n-am pe lume dorinţă mai aprinsă . tocmai cînd cei doi trăgînd de mine erau gata s-ajungă într-o pădure. atîta ştiu că-n zori. zărind corabia. a pătimit atîţia ani nenorociri cumplite . Apoi. pe malurile acelea. Femeia. si îi dădu tovărăşie suită aleasă de curteni şi doamne. ca nu cumva să mai păţească şi altă poznă din pricina întîrzierii. ce-or fi spus. dar femeile acelea mă primiră cu multă bunătate şi-mi purtară de grijă toată vremea cît şezui acolo. spre fericirea noastră. unde regina şi cu dînsul o întîmpinară bucuroşi. înfăţişîndu-se regelui. ţi-ai dobîndi nespusă cinste. să-mi faci un mare bine. aproape de un loc căruia îi zice Agua-morta . pe care tare-l îndrăgesc femeile din ţara aceea. în halu-n care e. şi acolo. fata le povesti pe toate.

să-si deie adică fata după regele din Garbo. 148 149 Sultanul. despre potopul cel de lacrimi pe care l-au vărsat femeile şi oamenii aceia cînd. dacă aş sta să le înşir cu de-amănuntul. Regele din Garbo foarte se bucură de-o veste aşa de bună şi trimiţînd o seamă de cavaleri şi doamne ca să-i aducă fata. fusese îngropat acela căruia i se roagă ei. ba dimpotrivă. ca şi luna. Iar dînsa. intrînd ca grăjdar în\ oastea regelui Franţei. Doamnele suspinară îndelung. ba încă dîndu-i şi dovadă cum că era neprihănita . Un singur lucru nu ţi-a spus şi eu socot că n-a făcut-o din pricină că nu se cade să spună tocmai ea aceasta . răsucindu-se către sultan. să si trimită după dînsa. simţi că-i creşte inima de bucurie si prinse a se ruga să-l lumineze Dumnezeu. e surghiunit din ţară şi nevoit să-şi lase copilaşii în Anglia. cu cîtă bucurie m-au primit ei şi nevestele lor e lung de spus şi. dar cine poate şti care era pricina acelor suspine ? Se prea poate ca unele din ele să fi suspinat mai degrabă de dorul atî150 tor nunţi la rînd. dintre care una era rudă cu stareţa. după ce-l omorîseră iudeii. De ajuns să-ţi spun atîta că (după cîte mărturiseau ei prin cuvintele lor şi după cîte mi-am dat eu singur seama) măria-ta te poţi lăuda că ai cea mai frumoasă fată. îi găseşte cu bine şi apoi. mărturia dată de oamenii aceia si de nevestele lor despre viaţa cinstită pe care a dus-o dimpreună cu călugăriţele. Povestea a opta Contele d'Angers. n-as mai ajunge niciodată să-mi isprăvesc povestea. înduioşate de feluritele întîmplări ale frumoasei Alatiel . tocmai în clipa cînd scoboram la Baffa. Ci lăsîndu-le deoparte pe acestea. i-am spus pe limba noastră. de toate cele ce făcuse pentru copila sa. pe unde nimeni nu ştia de mine. spre a nu fi înţeleasă de însoţitorii mei si nici de femeile lor. dacă as face-o. cea mai vrednică si mai cinstită din cîte fete de împărat mai sînt pe lumea asta. o întîmpină cu mare bucurie. fără să ştiu ce să le spun acelor oameni cumsecade care doreau cu orice preţ să mă înfăţişeze tatii. auzind ea că se duceau la Ierusalim să se închine la mormîn-tul unde. scriindu-i că de cumva ar mai fi vrut-o de nevastă. mă dădu în grija lor. mi-l scoase în cale pe Antigono. aleşi anume pentru aceasta. Dumnezeu. întorcîn-du-se pe ascuns din Scoţia. decît de mila miresei. se întoarse către Elisa si-i . care mă primi şi mă trimise aici acasă. din lună-n lună se-nnoieste. cu dînsul se culcă fecioară. rugîn-du-i să mă ducă la tatăl meu în Cipru. ca regină. după mai multe zile am ajuns la Baffa . ce-i vrednică de laudă. fata ţi le-a spus pe toate. pe fiecare într-altă parte. despre virtutea ei si toată a ei purtare. îi desluşi acestuia toată povestea fetei. şi văzîndu-mă eu acolo. pe urmă. îi zise : . Acu. după rîsul stîrnit de ultimele cuvinte ale lui Pamfilo. de-a mai rămas ceva de spus. cam de vreo zece mii de ori. purtîn-du-se cu mine aşa de omenos cît n-as putea nieicînd să povestesc cu vorba. cinsti pe oamenii aceia şi pe femeile lor după bietele lui puteri. să se prefacă a mă primi ca şi pe fiica lui. astfel încît să poată răsplăti cum se cuvine pe cei ce-i preaeinstiseră copila şi mai cu seamă pe regele Ciprului.dimpreună cu femeile lor. de unde s-a iscat şi vorba : Guriţa sărutată în veci nu vestejeşte. aşa cum mi le-a spus si mie în repetate rînduri şi aşa precum mi-au spus si oamenii aceia de treabă care au adus-o pîn' la Baffa. nu azi. pe care îl întîlnii pe mal. şi-anume. învinuit pe nedrept. după cum le poruncise cucernica femeie. văzînd că-si isprăvise povestea. Antigono. Şi. Chemîndu-l degrabă. trăi ferice lîngă dînsul ani mulţi si îmbelşugaţi. auzind acestea. dorind el să ducă pînă la capăt cîte începuse a face. urcîndu-ne pe o corabie. regina. Cît de frumos s-au purtat cu mine oamenii aceia. să spună Antigono. care a auzit din gura mea de mii de ori povestea. înduioşat pesemne de soarta mea vrăjmaşă. Lucruri ce. El mă înţelese de îndată şi primindu-mă cu multă bucurie. dîndu-mi-o în pază mie. iar pe mine mă trimise regelui din Cipru. aşa precum mi-au fost şi mie povestite. răsplătindu-l pe Antigono cu daruri împărăteşti. apoi. care se culcase cu opt bărbaţi la rînd. la cîteva zile după acestea. Destul atîta că.Stăpîne. îi îngădui să se întoarcă în Cipru şi mulţumi regelui prin scrisori si prin trimişi de vază. s-au despărţit de ea. dar nici la noapte n-aş mai ajunge să sfîrşesc. pînă mai la urmă e dovedit nevinovat şi i se face dreptate. care i-o trimisese acasă cu atîta cinste şi alai .

cum ar fi tinereţea mea sau calea lungă ce mă desparte de bărbat. cu vorba ruptă de suspine. si bogăţie afli. căci soarta din belşug l-a semănat cu întîmplări. toate acestea s-ar cădea să-mi sară într-ajutor si partea mea s-o ţină în dragostea ce-ţi port. iar pe el ştiindu-l fără femeie. singuri într-o odaie. adunară oştire cîtă frunză si iarba şi-i porunciră cale împotriva duşmanului. ca să nu-şi lase ţara fără cîr-muitor. trimise după el. chiar dacă e la fel în toţi. ca om de neam şi înţelept. de aceea. aşa precum urmează : . Iar dînsa. fie pentru a-şi apăra ţara. femei plăpînde. se cade pedepsit în fiecare altminteri. se hotărî s-o alunge si să-i mărturisească toată iubirea ei. si triste si ciudate. nu cred să se găsească cineva care să spună asta. deşi se pricepea prea bine la războaie. ci chiar zece. n-ai fi putut găsi pe vremurile acelea un cavaler mai dulce şi mai duios la vorbă şi nici vreunul să se poarte mai mîndru îmbrăcat ca el. i se înfăţişă pe dată si. cine ar putea să spună că nu-i mai vrednic de ocară omul.Iubit şi dulce prieten. Din care pricină socotesc că averile si huzurul unei atari femei îi sar într-ajutor şi-i uşurează vina. deşi doamnele fuseseră lăsate în paza lui. decît de pildă o femeie trăită în huzur şi avută. si orişicine poate să afle miez povestii sale. fie el bărbat ori femeie. conte^jcTAngers. Nu mint cînd spun că. cugetă că nu-i va fi greu să-şi împlinească voia . aflîndu-se ea singură si socotind că-i vremea să-şi potolească focul. si altele ce îndeamnă la iubire. bucuroasă.Cuprinzător e cîmpul căruia noi în lung şi-n lat îi măsurăm astăzi cuprinsul. Or. îmboldită de iubire şi împurpurată de ruşine. şi aceea i se iartă. muncind cu înţelepciune şi cu rînduială în slujba încredinţată şi sfătuindu-se întru toate cu regina şi cu nora ei . de-ar . ce amîndouă ascund atari puteri în ele încît nu doar pe noi. se întîmplă că nora regelui să pună ochii pe el şi cîntărindu-i cu drag nespus făptura şi deprinderile alese. zău. ajutaţi fiind de rude şi de prieteni. Gualtieri se puse pe lucru. să înceapă într-ascuns cu patimă a-l iubi. ale cărui gînduri erau departe mult de cele ale femeii. după ce tăcu o vreme. ce nevoit fiind să muncească ca să-şi cîstige pîinea. Gualtieri. Eu una. iar dacă totuşi îi rămîne încă vreun dram de vină. ca si cînd alte cele ar fi dorit să-i spună. Şi. De aceea. atunci te rog frumos sămi vii într-ajutor şi să mă sfătuieşti. si murind între acestea femeia lui Gualtieri -. fiind bărbatul meu aşa de departe de mine si eu nefiind în stare să-mi birui poftele trupeşti si nici puterea dragostei. dacă a ştiut să aleagă un iubit vrednic de dragostea ei. cavalerul o întrebă în două rînduri de ce anume îl chemase. simţindu-se ea tînără şi proaspătă. ci chiar bărbaţi puternici au izbutit să înfrîngă si înfrîng şi astăzi încă. de cumva tocmai ea se lasă ispitită de dragoste . o fată şi-un băiat — cum tot umbla el pe la curte şi tot sfătuia cu doam151 nele de treburile ţării. ba din anume pricini a unora dintre femei chiar mai şubredă decît a celorlalte. şi alegere cu cap. cunoscîndu-l pe Gjaaltieri. el le cinstea ca pe stăpîne şi ca atare le slujea.care-i lăsase doi copii. în cele din urmă. şi apoi porniră la drum. nu unul. Femeia. Apoi. aflîndu-mă eu în tihna şi belşugul în care mă vezi. după cîte socot eu. se lasă totuşi furat de iubire. Gualtieri era plăcut la chip şi ales întru deprinderi ca nimeni altul în toată ţara. Or. fie pentru a-şi spăla ruşinea. de vreme ce la mine. Or. începu să-i spună. Drept care. slujitor si prieten credincios.porunci să intre şi ea în horă cu o poveste de-a ei. m-am lăsat prinsă în mrejele iubirii si-n voia ei mi-am părăsit făptura. prinse a grăi astfel : . din care pricină. Frumos la trup şi de ani vreo patruzeci la număr. trecînd din stăpînirea Fraftţei în cea germană. Dar pînă a nu pleca şi ei la drum. pă-rîndu-li-se lor cjar fi mai potrivit ca fire cu viaţa de la curte decît cu osteneala luptei. îl lăsară pe el drept înlocuitor şi stă-pîn pe întreaga cîrmuire a regatului. Şi. deşi bine ştiu că lucru-acesta. se iscă între cele două popoare o vrăjmăşie crunta~~si-o luptă necurmată . Drept care într-o bună zi. pe lîngă acestea. domnia-ta. în faţa celui ce judecă pe drept. regele Franţei şi fiul său fiind plecaţi în război. destăinuindu-şi dragostea. alegînd şi eu o întîmplare din atîtea. de-i aşa cum zic. voi spune cum că împărăţia Romei. şi. îţi poţi da lesne seama cît de firavă e firea bărbatului şi a femeii. păcatul. regele Franţei împreună cu un fiu de-al său puseră la grea încercare puterile ţării şi. căreia toate poftele i se împlinesc din plin. după ce se aşezară pe voia ei pe-un pat. socotind că doar ruşinea avea să-i stea în cale. Şi de-or putea 152 să aibă în sufletul tău acelaşi răsunet pe care îl au în sufletul înţelepţilor. prea înţelept cum eşti.

amărît la gîndul că. furară tot ce se găsea în ele şi pe urmă le dărîmară pînă-n temelii. se rezemă cu capul plîngînd de pieptul lui. n-ar fi tocmai cinstit. ^>e ridică degrabă în picioare şi. dimpreună cu mezinii. aplecîndu-şi faţa. ajungînd ei la Londra. oi pune eu să te omoare si să te-alunge din regat ! 15? Şi zicînd aşa. să nu spună nimănui nici de unde si nici ai cui erau. aşa ruşinoasă cum era. mîniosi peste măsură. se întîmplă ca tocmai atunci să iasă din biserică o doamnă de vază. Contele. la fel si despre tine pot spune că nu ai nevastă. P^emeia. într-o bună zi. se uită . îşi vîrî mîinile In păr. Drept oare aceştia. de-l tăinuiesc socot că nu mai ai la ce să-l judeci ca atare . 1 Acestor vorbe le urmară atîtea lacrimi slobozite. dădu fuga la el acasă. Pînă a nu intra însă în oraş. îşi urcă copiii pe cal şi. încît femeia care încă ar mai fi vrut să-l roage nu mai găsi puteri să sufle nici o vorbă . pe cît putură.Mojic ce eşti. să tot fi avut vreo şapte . Băiatul. porni cu ei cu tot în grabă mare spre Calais. unde îmbrăcat în straie de cerşetor luă drumul Londrei. Or. Vestea. unde. trecând din gură-n gură. fugind. făgăduind răsplată împărătească aceluia ce viu sau mort l-ar fi adus în faţa lor. 154 bieţii. să mă îndrăgeşti şi tu şi să ai milă oarecum de tinereţea mea. la urechile regelui şi ale fiului său. aşa în zdrenţe cum erau. pricepură bine povaţa părintească si-o dovediră şi prin fapte cînd se ivi prilejul. el singur se învinovăţea. începu să ţipe cît o ţinea gura : . La ţipetele doamnei se adunară o groază de curteni. de aceea îi zise băiatului Perotto. dojeni cu asprime netrebnica iubire a femeii şi îndepărtînd-o de la el. pe nume Luigi. de-şi aveau dragă viaţa. dar mai si adăugară pe deasupra că purtarea aleasă şi plină de farmec a contelui fusese ticluită anume şi din vreme. Contele. fără a mai chibzui cu nimeni. şi precum pot de mine să zic că-s fără soţ.fi să-l ştie si ceilalţi. iar apoi. iar fetiţei Giannetta. rupîndu-si hainele pe piept. numai şi numai ca să poată să-şi atingă ţinta . iar în al doilea rînd. aşa precum adesea vezi cerşind si pe la noi francezi vagabonzi. dar fiindcă nu-l găsiră. îşi uită ca prin farmec dragostea şi arzînd de-o mînie cumplită îi zise : . încălecînd si el alături. din nevinovat ce era. şi. căci sta sâ-i sară-n braţe. îl osîndiră pe conte dimpreună cu urmaşii săi la surghiun pe viaţă. pe dragostea ce-ţi port. Dar. cu vîrsta lor plăpîndă. care. te socotesc cel mai frumos. împreună cu copiii. i se jură că mai degrabă ar fi îndurat să-l taie în mii de bucăţele. copiii. avea vreo nouă ani. spre a-i ascunde şi mai bine. Doamna. nu numai că-i dădură crezare imediat. nimerindu-se ei într-acest chip la uşa unei biserici. Contele răspunse că era din Picardia si că din pricina unei nemernicii săvîrşite de-un fiu al său mai mare fusese nevoit să-şi ia lumea în cap. care văzînd-o în ce hal era şi auzind de ce ţipase. ieşind din odaie si din palat. ajunse în tabără. cel mai plăcut. si numaidecît se repeziră la casele contelui ca să-l prinză . auzindu-l. care de dorul tău se mistuie cu-ncetul ca gheaţa lîngă foc. încît nu numai că nu mi-a orbit mintea în alegerea iubitului. temîn-du-se ca nu cumva din pricina ei să se pună mai mult temei pe vorbele femeii decît pe nevinovăţia sa. decît să rabde în el sau în oricare altul ocară ca aceasta faţă de domnul său. unde mai pui că dragostea ţine într-atît cu mine. crezi c-am să rabd sâ-mi terfeleşti iubirea ? Las' că-ţi arăt eu ţie : de vreme ce-mi vrei moartea. dar mi-a sărit si într-ajutor scoţîndu-mi-te în cale si învrednicindu-te pe tine de dragostea unei femei ca mine. te rog. ferindu-se de oameni şi fără a fi recunoscut. trecu degrabă în Anglia. credincios stăpînului său. cel mai fermecător şi înţelept curtean şi cavaler din tot regatul Franţei . se puseră a cerşi rugindu-se pentru pomană. De aceea dar. auzind una ca asta. contelui i se păru nimerit să le schimbe si numele . văzîndu-l pe conte împreună cu cei doi copilaşi care cereau de pomană. povăţui copiii cu vorbe multe si înţelepte la două lucruri mai cu seamă : întîi şi întîi să-şi poarte cu răbdare sărăcia în care soarta îi azvîr-lise cu dînsul dimpreună fără de vina lor . îl întrebă de unde era şi de erau ai lui copiii. iar fata. miloasă din fire. ajunse la Calais.Săriţi ! Săriţi ! Contele d'Angers vrea să mă necinstească ! Contele. aproape biruită. iar de acolo. cum de invidia curţii se îndoia mai mult decît de propriu-i cuget. căreia îi zicea Vio-lante. soţia unuia din mareşalii regelui. răvăsindu-L si smulgîndu-si-l. de nu mă înşală părerile sau ochii. Şi. Căci eu.

Din pricina aceasta doamna. Violente. şi ajunse dimpreună cu Perotto în Ţara Galilor. cu vreo şase ani mai vîrstnic ca Giannetta. şi atîta drag prinseseră de ea şi doamna. aflîndu-se acolo la vremea aceea şi unul din feciorii mareşalului. cu o treabă oarecare. de aceea. de nu mai cunoştea ziua de noapte. Fură chemaţi mulţi doctori să-l caute . încît un dram mai mult i-ar fi răpus pe dată . si în mai multe rînduri cu . spre a' căpăta "de mîncare. şi-l căutară. îşi tăinuia iubirea si. fără a-l cunoaşte nimeni. si iscusit. dar feciorul ofta numai din greu sau le spunea că-l mistuie durerea si că moare. cum face orişice grăjdar. ca ruptă din soare. nu numai fiindcă Dumnezeu îl făcuse băiat ci şi pentru că tare vrednic se arăta a fi. şi toţi cei care o cunoşteau. fără să afle despre dînsul mai mult decît aflase din gura lui. Apoi. de atîta amar şi fiere. tot cerşind. făcînd tot soiul de treburi. Giannetta. bucuros nevoie mare. Acolo se afla încă unul din mareşalii regelui. dar nefiind chip să-i afle boala. Dar Dumnezeu. Perotto se amestecă si el în joc şi începu la fel cu ei. dar se mai si temea —. . şi îl ţinea de mînă pe locu-n care doctorii aud cum bate inima. se îndrăgosti de ea pînă peste urechi. Or. Dar. de aceea. Doctorul simţi numaidecât bătaia şi. să sară si să fugă. cugetă să nu rămînă mai mult pe locul acela . dimpreună cu copilul. Contele. într-o zi. căci era frumoasă. în locul acela. şi străinii.dacă cumva s-ar fi aflat că o 156 iubeşte . preadreptul. pe care îl socotea de rînd. I se răspunse că e copilul unui om sărac. care. făcu ce făcu si trecu în Irlanda. de-o fi vrednică la treabă. la curtea lui. am s-o mărit si poţi fi încredinţat că no să-i meargă rău. dar priceput la carte. unde. deşi i se rupea inima la gindul că se desparte de copil. conteie se obişnui să tragă adesea. plăcîndu-i purtarea băiatului. creştea din an în an şi-n trup şi-n frumuseţe pe lîngă blinda doamnă din Londra . rugînd-o sâ-i poarte de grijă. tăinuind-o. fără a clinti şi fără a scoate o vorbă. se nimeri să intre tocmai atuncea în odaie. îi zise : . căreia -îi zicea acum Giannetta.rugi fierbinţi îl întrebară de pricina răului. căzu la pat bolnav şi încă rău de tot. şi cuviincios. de îndată ce-o văzu. care o primise din mîinile părintelui ei. deşi se miră în sinea lui. văzînd-o cum era. Băiatul. de la o vreme. ajungînd la Stanford. de dragul maică-si. de nu-ţi venea să crezi minune ca aceasta : căci n-ai fi găsit om care văzînd-o cum se poartă să n-o găsească vrednică de bine şi de fericire. Tînă-rul. nu numai că nu cuteza s-o ceară de nevastă părinţilor săi. cu mare greu ce-i drept. cînd o să-i vină vremea. pierdură toţi nădejdea de a-l vindeca vreodată. cum îi şedea alături un doctor tînăr foarte. de vreme ce pare cuminte. îl muncea mai rău decît dac-ar fi spus-o. gingaşa si plăcută. drept care. si ca să nu încapă pe mîna cine ştie cui — un vlăstar de neam ca ea — cuvine-se să credem că cele întîmplate s-au săvîrşit astfel din mila lui cerească. hotărî altminteri . Din pricina aceasta si tatăl său şi maică-sa răb-dau atîta chin şi atîta suferinţă. îi răspunse degrabă că se învoieşte si i-o dădu cu lacrimile în ochi. şi mai frumos ca orişicare altul. nimerindu-se o dată s-o vadă şi mareşalul regelui. si bărbatul. şi-ai casei. Apoi. care împreună cu alţi copii de domn îşi făceau joaca cu întreceri la sărituri şi fugă. ducîndu-şi zilele cu trudă şi cu destule lipsuri.Om bun. eu bucuros o iau la mine şi. ba si mai bine încă.să nu fie ţinut de rău că-si alesese o iubită nevrednică de el.. i-l dădu bucuros. Mareşalul puse să i se ceară copilul si contele. intră ca slugă la un cavaler al unui conte de pe acolo. străbătu de-a curmezişul insula. ştiind-o de viţă veche şi pe deplin nevinovată. pe cît putea. ce nimerea uneori pe acolo să ceară de pomană. fiindcă îşi închipuia că fata nu-i de neam. rămase multă vreme. dacă te învoiesti să-mi laşi fetiţa asta. Doamna cu care sta Giannetta avea de la bărbatul ei un singur fecior şi-l îndrăgeau părinţii ca pe ochii lor din cap . contele se gîndi să nu mai şadă-n Anglia . care trăia pe picior mare şi ţinea pe lîngă casă o mulţime de slujitori . îl îngrijea cu multă rîvnă. care de mult se tot ruga lui Dumnezeu să-si facă şi pomana asta. Căpătuindu-si copiii. întrebă cine era. simţi că-i cresc în piept văpăile iubirii şi sîn-gele pe îndată prinse a-i zbucni mai tare.la fetiţă şi aflînd-o pe placul ei. 155 Treabă ce. ca unul care nu era deprins să umble pe jos. îşi puse-n gînd s-o mărite potrivit stării şi neamului ei. şi mai viteaz. văzîndu-si fata aşezată şi bine ştiind şi-n a cui casă.

Fata. Căci s-ar fi cuvenit să ştii că nu-i pe lume lucru pe care să-l pot face spre mulţumirea ta şi să nu-l fac. faptul că n-am putut-o face nici barem să-şi dea seama de dragostea ce-i port. am înţeles că o iubeşte cu patimă.Doamnă. necum să aibă milă de suferinţa mea. Acu. precum ai zis si pe cît poţi. mai cu gluma. Tînărul auzind cuvintele maică-si. căci ea-i a tinereţii si. oricare ar fi fost ele şi mai cu seamă cînd ştiai că te prăpădeşti cu zile ducîndu-le dorul. începu s-o întrebe. mai drag si decît viaţa. 158 Femeia (punînd prea mult temei pe cele cîte apoi se întîmplară tocmai anapoda decît le potrivise ea cu gîndurile ei) îl îndemnă să-i spună tot. pe care eu.rămase nemişcat să vadă cît mai ţine. La drept vorbind. dar nici nu păşi bine în odaie. Fata veni pe dată. dragul mamii. alungă ruşinea şi-i zise astfel : . c-am să te vindec eu. doar dacă cumva n-o fi vreun lucru necinstit. dove-dinduţi mai multă îndurare decît ţi-ai dovedit tu singur. Deci. Şi după o vreme. iar gîndurile şi aleanul ce te-au adus la pat alungă-le si alinâ-ţi focul . dar apoi. tot ce-i şedea pe inimă. băiete ! Pentru atîta lucru ai căzut la pat ? Fii liniştit si las' pe mine. De aceea. ca să nu te prăpădeşti de această boală. se duseră împreună la bolnav şi doamna îi spuse aşa : . socotind că-i mai nimerit să-l mîngîie decît să-l dojenească. ci în mîinile Giannettei. unei biete fete izgonite de ia casa ei şi care-şi duce viaţa slujind pe la străini nu-i sade bine si nici nu se cade să-i stea capul la dragoste. pe cîte văd. nu vor să-şi mai aducă aminte de tinereţea lor. după cîte am priceput eu. ţinîndu-l mereu pe tînăr de mînă. doctorul chibzui atunci c-a dat de urma bolii. auzind una ca asta. grăi atunci băiatul. răspunse zîmbind : — Băiete. nu numai că mă îndemni să nu tăgăduiesc cîte-ai bănuit despre mine. n-ai fi avut la ce sâ-ţi tăinuiesti iubirea. se ridică si. pe care. mai cu vorba bună. deşi îi mîhnea că bănuiala lor se adeverise dreaptă şi ca atare ar fi trebuit să i-o deie băiatului de nevastă pe Giannetta. de mi te legi. cum plecă doctorul. ştiţi bine ce aveţi a face. să-mi împlineşti dorinţa. socotindu-se doctorul pe deplin încredinţat de pricina bolii. De aceea. din anumite semne. Femeia. nu te feri de mine şi spune-mi ce te doare. Dumnezeu. de bine de rău. care nu-i alta decît iubirea multă ce-o porţi unei copile. căci una vreau să crezi şi anume că nu e lucru să mi-l ceri. iar dacă cele făgăduite de tine n-or ajunge să se împlinească într-un fel sau altul. — Mamă. se ară157 tară mulţumiţi că. răspunse : — Doamnă. ne-a desluşit pricina răului. bună cum te văd şi îngăduitoare. boala îşi avea barem leac. deşi. Alungă de la tine si frica şi ruşinea şi spune-mi cîe-s în stare să-ţi vin într-ajutor . n-as fi crezut vreodată c-ai să-ţi ascunzi de mine dorinţele. ca şi cum ar fi vrut s-o întrebe de ceva. dintru început fu cuprins de ruşine. bucuroasă. căci ea fără întîrziere i-ar fi împlinit dorinţa. dacă vi-i dragă viaţa băiatului. m-au adus în halul în care mă vezi . roşindu-se pînă în vîrful urechilor. n-aş da un ban pe tine. de-mi sade în putere. Dar de vreme ce aşa ai socotit să te porţi. socoate-mă pe mine drept maica cea mai crudă din cîte-n lumea asta purtat-au prunci la sîn. Tînărul. Dar. Şi atunci de bună seamă m-oi vindeca cu totul. Şi ce să vezi : nici nu ieşi fata bine pe uşă că bătaia se şi potoli . iar de-i găsi cumva că nu mă ostenesc destul ca să-ţi plinesc dorinţa. ea pare a nu-si da încă seama. dacă nu cumva are vreun iubit. luînd deoparte pe părinţii băiatului. chemînd-o pe Giannetta. dar mă aduci a-ţi spune şi cine îmi este dragă. că bătaia sîngelui prinse din nou a se înteţi şi cum plecă se potoli ca prin farmec. poţi fi încredinţată că nu mai am mult de trăit. . le zise : — Sănătatea feciorului vostru nu stă în puterea noastră. o chemă din nou pe Giannetta. un singur lucru m-a îndemnat să-mi tăi-nuiesc iubirea si anume faptul că bătrînii. plin de nădejdi. fără de nici o îndoială. iar maică-sa. începu a chibzui cum să facă şi să dreagă ca să se ţină de făgăduinţa dată. dacă n-ai iubi. precum si faptul că n-am cutezat să-mi spun amarul nimănui. frumuseţea si purtarea vrednică de laudă a Giannettei noastre. în scurtă vreme se întrema. ca una ce te am drag. Şi într-o bună zi.Copile drag. cugetînd că nimeni altul n-ar fi putut mai bine decît ea să-i împlinească voia. să nu-l înfăptuiesc pe dată. Părinţii.

Abătînduse în ţinuturile acelea o molimă grozavă. lăsă deoparte vorba si chibzui s-o pună la încercare : îi spuse dar băiatului ca de îndată ce se va însănătoşi s-o ia pe fată cu el într-o odaie şi să încerce apoi să-şi stîmpere dorinţa . precum şi tu frumoasă jupîniţă. fie luptă. frumoasă precum eşti nu se cuvine să rămîi fără iubit la vîrsta ta. cu două. şi rude . Şi după nesfîr-şite tocmeli si chibzuieli o făcură şi pe asta. Iar Dumnezeu. dar cu învoirea mea n-ar izbuti nicicînd să aibă ceva de la mine. domnia-ta m-ai scos din sărăcia în care trăiam împreună cu părintele meu şi m-ai crescut ca pe copila ta . că nu se cade tocmai ea să-i predice fetei şi să se roage de ea pentru feciorul ei. iar cei rămaşi mai toţi fugiră care pe unde. de aceea s-ar cădea să-ţi fac oricînd pe voie. răspunse Giannetta. Dar de nu pot acum să-ţi împlinesc dorinţa. îl alese pe Perotto de bărbat. nu cuteză nicicînd să spună c-ar fi mai mult decît copila unui sărman picard. Dar. cînd huzurea de bine. ca să te bucuri şi tu de viaţă si să afli desfătare în farmecele tale . dacă lucrul n-ar fi cinstit. încît părea că locul e părăsit de lume. Giannetta ? Dar dacă regele. care nu-i uitase surioara. zicea femeia. se cunună cu fata mai fericit ca orişicare si începu cu dînsa din plin să se desfete. în molima aceasta se prăpădi şi mareşalul şi nevasta lui cu un fecior de-al lor si alţii mulţi. I se zicea Perotto Picardul şi-şi făurise faimă şi nume cu răsunet. întreceri sau turnir 160 în care el să poată fi bătut. căci nu era ispravă de arme. ai cuteza să i te împotriveşti ? La care Giannetta răspunse numaidecît : .-Regele m-ar putea sili . cu coată fericirea ei. după viaţa de trudă pe care o îndurase. nu rămase de pe urma lor decît o fată tocmai bună de măritat şi Perotto dimpreună cu alţi cîţiva feciori de casă. pe care el îi părăsise-n lume si-i socotea pierduţi. cît trăiesc am s-o păzesc cu străşnicie şi-am să mi-o păstrez întreagă. rămas în Ţara Galilor la mareşalul regelui. ţi-ar cere o mărturie a dragostei ce-i porţi. si fraţi. pe care îl slujise ani de-a rîndul. ţi-om găsi noi unul. boala seceră aproape jumătate din băştinaşi. îi dovedi că nici de el nu-şi uită cu una. Atunci îi povesti si bărbatului ei cîte făcuse şi. Giannetta fu nespus de bucuroasă si cu inima smerită îi mulţumi lui Dumnezeu că nu-şi uitase de dînsa . cînd. dar pe-altul niciodată . văzînd acestea. cum cunoştea şi dînsul vitejia lui Perotto Picardul. lăudă totuşi în sinea ei răspunsul fetei.La care doamna îi răspunse : •— Dacă n-ai iubit. De vrei cumva să mă măriţi. şi plecă în Anglia. de pildă. şi-n felul acesta îl făcu stăpîn pe toată moştenirea ei. căci din strămoşi doar cinstea mi-a mai rămas 159 drept moştenire . ca o mijlocitoare de rînd. Perotto. ajuns la vîrsta cărunteţii. i se făcu dor de copiii săi şi dori să vază ce se întâmplase cu ei. decît mort si fără de nevastă. dar o găsi mai hotărîtă ca oricînd să nu-şi ştirbească cinstea. iar pe aceea. dar. Ajuns acolo. se despărţi sărac şi rupt de stăpînul său. socotind că-i mai bine să-si aibă copilul sănătos alături de o nevastă nepotrivită cu neamul lui. crescînd şi el. Dar. deşi lucrul li se părea din cale-afară de greu. se duse drept la locul unde-l lăsase . mărturisi Giannettei cîte pusese la cale. stiindu-se pe sine cu totul preschimbat din ceea ce fusese odinioară pe vremea tinereţii sale. Nu trecu mult timp şi auzind regele Angliei căi murise mareşalul. fu îndrăgit de nobil şi se făcu frumos şi vrednic de nu-i găseai pereche în toată ţara . Doamna pricepîndu-i hotărîrea. căci era tînăr. vrednic şi iscusit la treabă. şi simţindu-se mai vîn-jos la trup acum. nu cred că-s vinovată. îl aşeză în scaunul răposatului şi-l făcu mareşal. Tînărul nu se arătă nici pe departe mulţumit de sfaturile maică-si si sănătatea lui se înrăutăţi din nou. căci socotea. înţeleaptă cum~era. Trecuseră mai bine de optsprezece ani de cînd contele d'Angers fugise din Paris şi se afla-n Irlanda. sfătuită de cei ce mai erau în viaţă. fata. pe unde îşi ducea ca vai de lume zilele. Doamna. Şi potolindu-se de la o vreme molima. si-i zise apoi : — Se poate una ca asta. •— Doamnă. Aceasta e povestea celor doi copii nevinovaţi ai contelui d'Angers. spre bucuria lor. am să-mi iubesc bărbatul. Tînărul se vindecă pe deplin. Cuvintele acestea se arătară a fi cu totul potrivnice socotelilor pe care si le făcuse femeia ca să-si poată ţine făgăduiala faţă de fecior. ce-i tînăr cavaler. hotărîră amîndoi să deie băiatului de nevastă pe Giannetta. nepoţi.

porunci dascălului să-i mai lase să stea o bucată de vreme cu bătrînul. Dacă din mamă-s viţă de calic. văzîndu-l Giachetto La-miens (asa-i zicea bărbatului Giannettei). feciorul celuilalt mareşal. fie cu vorba.pe Perotto şi-l găsi mareşal si om de mare vază. si văzînd-o. ca pe-o doamnă ce era. de spus însă nu-i spuse cine era. să-l aibă-n grija sa. care auzise si el de bucuria cu care copiii îl întâmpinaseră pe bătrîn. şi contele si doamna făcură haz de ele. după un răstimp de pace. si. la care regele Angliei. îmbrăcat în straie de cerşetor. Şi vrînd el să-şi cinstească fata. deşi dascălul lor îi chema mereu. Şi. Acolo. făcu mult bine. cu mult mai mult decît ar fi putut să facă altminteri. sub cîrmuirea lui Perotto. deşi nu-i prea venea la socoteală. se întîmplă ca regele Franţei. i se făcu milă de sărăcia si bătrîneţea lui si porunci unei slugi să-l ducă în casă si să-i deie de mîncare . mustrată de păcate. bărbos. mareşalul. în slujba de grăjdar. rămase multă vreme acolo. Şi într-o bună zi. adică pe conte. Giachetto. zicînd că vor să stea cu moşul. aşa precum r. iscusit cum era. voi. o bucurie fără margini îi copleşi inima. auzind acestea. cu care porni la drum şi contele d'Angers . si a lui Giachetto Lamiens. cu slujba lui neputincioasă. se ridică în picioare. La auzul acestor vorbe. ştiind că-i erau nepoţi. In cele din urmă. cît ai bate din palme se adunară roată în jurul lui. cum i se părea că nu-i de ajuns atîta. cel cu nevasta cu pricina. să-l lase să se aciuiască la casa lui. zise : — Lasă-i în plata Domnului şi a urgiei sale ! Că neamul prost tot la obiele trage. Giannetta însă nu-l cunoscu nici atunci. văzînd Giannetta că nu-i chip să despartă copiii de dînsul şi că de i-ar fi dus cu sila s-ar fi pornit pe plîns. dintre care cel mai mare n-avea mai mult de opt ani. Din care pricină. Copiii se puseră pe plîns. bucuroşi nevoie mare. copii mai drăgălaşi si mai frumoşi ca nimeni alţii. Mare-i fu bucuria şi socoti bătrînul că tot ce îndurase atîţia ani de zile era nimica toată. şi ars de soare nici n-aducea măcar cu cel de altădată. nu ca părinte. Giannetta avusese cu Giachetto mai mulţi copii. îi trimise într-ajutor oştire multă. lucru care îl mulţumi foarte . nu-i de mirare că tot cu ei se adună. Din care pricină porni mai departe la drum şi pînă la Londra nu se opri. voinic şi chipeş. care îi iubea mai tare decît dascălul. ca unul ce se afla a fi rudă cu dînsul.ăb162 dase şi altele atîtea. de nu se supuneau pe dată. şi să audă din gura dascălului cele întîmplate cu copiii. începu să povestească în- . si cînd sfîrşea cu lucrul se apuca de joacă cu copiii. Giannetta. 80 161 şi aşezaţi cu bine. din care pricină copiii nicicum nu mai voiau să se despartă de dînsul. între acestea se nimeri să se întoarcă acasă părintele lui Giachetto. iar sluga îi ascultă porunca. se spovedi smerită arhiepiscopului din Rouen. mareşalul său. de îndată ce-l văzură pe conte mîncînd. dar aplecînd spinarea rabdă si ocara asta. de s-ar fi învoit c-o slujbă oarecare. sănătos. Noul cîr-muitor. Iar contele. La vremea acestui război se întîmplă ca regina Franţei să cadă la pat bolnavă rău . încărunţit. dorind să ştie întîi şi rosturile fetei. ci ca un om sărman căruia-i dai pomană . de vreme ce-si găsea acum copiii sănătoşi 11 — Decameronul. şi slab. I se dădu dar cal. căci toată viaţa lui de cai se îngrijise si alta nu ştia să facă. porunci de dragul lor şi ca să le mai curme plînsul. să moară şi-n locul lui să fie încoronat drept rege feciorul său. Contele îi auzi vorba şi se întunecă la suflet . de-ai fi crezut că simt prin tainice puteri că el e moşul lor. aflîndu-se el pe cîmpul de bătaie. căci se schimbase tare mult : bătrîn. întrebînd pe ascuns despre doamna la care-si lăsase copila si despre starea ei. Bătrînul răspunse c-ar rămîne bucuros de i s-ar da vreo treabă de grăjdar. fie cu fapta. iar printre alte păcate îi povesti si nedreptatea făcută contelui d'Angers din pricina ei. şi simţind ea că i se apropie sfîrsitul. care în mai multe rînduri încheiase pace cu nemţii. Dornic să-şi vadă fata. îi mîn-gîia cu dragoste şi dor. ameninţîndu-i cu bătaia. In vreme ce soarta rînduia într-acest chip viaţa contelui d'Angers şi a copiilor săi. om evlavios şi bun ca pîinea caldă . nici mai tîrziu. fără a-l cunoaşte nimeni. se puse dar să dea tîrcoale casei în care locuia. porni din nou cumplită războire. Copilaşii. ieşi dintr-o odaie şi începu să strige la copii. cum n-o prea avea la inimă pe Giannetta. I — cd. Or. află că Giannetta se măritase cu feciorul doamnei.

deşi se schimbase mult. i se lăsă şi el plîngînd la picioare şi cu umilinţă îi ceru iertare pentru cele săvîrsite în trecut . precum fusese vorba. nu se află acum aici. Apoi. îl ridică de jos unde şedea în genunchi si-l sărută îmbrăţi-sîndu-l şi bucurîndu-se asijderi şi de vederea lui Perotto. şi porunci pe dată să se dea zvon în oaste şi într-alte părţi că acela care-i va aduce ştiri despre contele d'Angers sau despre careva dintre copiii săi avea să fie răsplătit împărăteşte pentru fiecare ştire în parte . fie vreunul din copiii săi. după ce fiecare în parte îşi povesti povestea lui. Regele porunci să se aducă fără întîrziere darurile cuvenite de fiecare ştire-n parte. Apoi porunci să i se deie contelui fără întîrziere straie domneşti. Pe urmă îl preacinsti şi pe Giachetto. iar contele. Contele. îl iertă din toată inima. socotind contele că venise vremea să se arate. repus de rege în toate drepturile sale şi încredinţat cu noi puteri. ce să mai facă şi să zică. sculîndu-l de jos. încît nici nu ştia. unde veni şi nevasta lui Perotto. simţi atîta bucurie cu uluire amestecată. de aceea spre a nu rămîne fată fără zestre. iubite tată. iar eu contele d'Angers. petrecîndu-se ea din viaţă. slăvit de toată lumea pînă la capătul zilelor sale. Regele. iar el trăi mai departe la Paris.tîmplarea de-a fir-a-păr şi altor mulţi curteni. căci dorea cu tot dinadinsul să le arate aievea pe cel căutat de rege. Giachetto. Apoi. Regele. cu îngăduinţa contelui. în haine de grăjdar. fata. dar el se împotrivi cu înverşunare. iată aici pe tată şi pe fiu . contele d'Angers îi spuse : — Primeşte din mărinimia stăpînului nostru darurile acestea şi nu uita să spui părintelui tău că copiii tăi. oftă si el amarnic la gîndul celor 163 pătimite pe nedrept de conte. preschimbat în grăjdar cum era. nepoţii lui şi-ai mei. rugîn-du-i să stăruie pe lîngă rege şi să facă în aşa fel. cu toţii dimpreună. Giachetto primi darurile regelui si-si chemă nevasta şi mama la Paris. ba chiar într-altul si mai mare. auzind din gura altora mărturisirea ci. fu îngropată cu multă cinste. Atunci. sărmanul. auzind acestea si stiindu-le adevărate. auzind acestea. ca să-i sporească şi mai mult ruşinea. zicînd : —• Bine te-am găsit. dar zestre încă n-a -avut . la un ospăţ de pomină. să-şi redobîndească drepturile şi starea cuvenită. dorind să ştie şi cele petrecute cu dînsul. de mai era în viaţă. Perotto şi Giachetto doriră să-l îmbrace pe conte cu straie potrivite rangului ce-l avea . cu lacrimile-n ochi. încît fie contele. nu-s după mamă viţă de pribeag şi muritor de foame. Şi acolo. îi spuse lui Perotto : — Băiete dragă. e slobod să pună mîna pe daruri. plecară fiecare pe la casele lor. socot că i se cade lui si numai lui răsplata pe care regele a făgăduit-o si pe care el o va primi de îndată ce-i va dovedi că tu eşti fiul contelui d'Angers. zicînd că voia mai întîi să-l ştie pe Giachetto sigur de răsplată si că dorea 164 de asemenea să se înfăţişeze regelui. cai şi toate cele de trebuinţă rangului său la curte. slujitori. si mai de seamă ca înainte. auzind dinţii cîte spusese contele şi vă-zîndu-l apoi şi pe Perotto la picioarele lui. împingînd în faţa sa pe conte şi pe Perotto. aşa cum era. Perotto auzind acestea îl privi pe conte cu luare-aminte si-l recunoscu pe dată . dacă-şi ţinea făgăduinţa. dacă aşa precum zicea poate să i-l arate pe conte şi pe copiii săi. nu după multă vreme. care-i nevasta mea. Ci. Iar după ce Giachetto îşi primi răsplata cuvenită pentru că arătase regelui pe conte si copiii săi. Şi după ce toţi trei se adunară laolaltă.Stăpâne. tot uitîndu-se la el izbuti în cele din urmă să-l recunoască. răspunse : —. însoţit de conte şi de Perotto. Giachetto. îl sărbătoriră pe conte. . că Violante e sora ta si nevasta lui. contele era nevinovat de cele cîte îi aduseseră surghiunul şi ca atare măria-sa po'ftea să-l reaşeze în rangul său de drept. dînd deplină crezare celor auzite si foarte rusinîndu--se de cuvintele de ocară pe care le azvîrlise contelui pe vremea cînd era grăjdar. se duse degrabă la Gia-chetto si-l rugă să meargă dimpreună cu el la Perotto. Giachetto aici de faţă e însurat cu sora ta. Şi porunca lui fu împlinită întocmai. căci mulţumită mărturisirii făcute de regină. spre bucuria lui Giachetto care nu-si mai putea lua ochii de la atîtea minunăţii . părintele vostru. se înfăţişă dar regelui şi-i spuse că e gata să-i arate pe conte ' şi pe copiii săi. se uită la conte si. apoi îl înştiinţa că. Apoi. de aceea i se aruncă plîngînd la picioare şi-l îmbrăţişa. plîngînd şi bucurîndu-se împreună. Giachetto se trase înapoi şi. dar cu ajutorul Domnului o vei vedea curînd.

să fac dovada celor spuse . zicînd că el. Al treilea. nespus de înţeleaptă si pururea la locul ei. nu-i cu putinţă să afli paharnic sau scutier. zicea. ci . căci ascultîndu-mă pe mine. veniţi cu felurite treburi. Printre neguţătorii aceştia. Şi. a face o socoteală mai bine ca un negustor . şi atuncea unul dintre ei se apucă să zică-n glumă : — Nu ştiu ce face şi ce drege nevastă-onea acasă . nevestei sale niciodată nu i-ar da prin cap să-si facă de lucru cu vreun bărbat străin. si anume că acela care pe-altu înşală rămîne el cel păgubit. cu atîta mai vîrtos m-ar înşela. cînd e să-mi pice-n mînă vreo 166 fetişcană care-mi place. Apoi o lăudă zicînd că ştie a călări. s-o spună mai la urmă. pe care-l chema Bernabo Lomellin din Genova. se adună în sinea ei si zise : — Se cade să ne ţinem de învoiala ce-am legat cu Dioneo al nostru şi tocmai de aceea. zicînd astfel. de vreme ce-am rămas numai noi doi cu rîndul la povesti. ea ş-aşa ştiu c-o face. veţi şti si voi în viitor să vă feriţi de cei ce-s necinstiţi. pe nume Ambrogiuolo din Piacenza. mi-oi spune eu dintîi povestea. şi că-n Italia toată nu-i mai găseai pereche . şi într-o seară după cină. fiind înşelat de Ambro-giuolo. începu : — Poporul obişnuieşte adesea să spună un proverb. în cele din urmă. avea drept soaţă o femeie desăvîrşită întru toate virtuţile pe care se cuvine să le întrunească o femeie. cum vrei să-i spui. grăi potrivnic lor. Că dac-ar fi să cred cum că nevastă-mea mă înşală. şezînd voioşi în jurul mesei. Un altul zise atunci : — Şi eu fac ca şi tine. dimpreună cu bărbatul ei. ba în mare parte şi un nobil sau chiar şi un scutier . iar el. De aceea. de ani era copilă încă. se afla şi un negustor mai tînăr. mă îndemn acum. n-ai fi găsit uşor pe cineva s-o întreacă. luîndu-l în batjocură. Adevărul care zace în cuvintele acestea nu-i chip să-l dovedeşti altminteri decît prin multele întîmplări care-i încearcă pe oameni. unul zicea c-ar fi încredinţat că zece ani sau chiar şi-o viaţă de-ar fi să nu se întoarcă acasă. ţinînd seamă de hotărîrea noastră. îl întrebă dacă împăratul îi hărăzise atare drept doar lui şi altcuiva la nimeni. pe care le lăsaseră acasă . răspunse că nu împăratul. Se nimeriseră odată la Paris într-un han vreo cîţiva italieni.' Doar unul singur dintre ei. şi socotesc să nu vă fie cu supărare aceasta. Bernabo.' si după multe alte laude cu care-si copleşi nevasta. ţesut cu arnice ori mătase. neguţători de mare vază. iar dac-ar fi să nu cred. ajunse să vorbească si el despre cinstea femeilor şi spuse. regina Filomena. din care pricină el. barem aşa ne-o facem amîndoi : îmi dai ce-ţi dau si-ţi dau ce-mi dai. pesemne mai îndrăgit de Dumnezeu. ca una ce era aleasă întru deprinderi. se întorc avuţi la Genova. care era voinică si chipeşă la trup. pierde o mulţime de parale si porunceşte unei slugi să-i omoare nevasta nevinovată. care să ştie a sluji la masa unui domn mai bine şi mai îngrijit decît slujea nevastă-sa. îndemînatică era. se apucară să vorbească de una şi de alta. care de îndată ce auzi aceste de pe urmă vorbe cu care Bernabo îşi lăuda nevasta se aşternu 167 pe un rîs de răsunau pereţii şi. harnică tot pe-atîta şi-n nici o treabă muiereaseă. căci trup avea frumos. precum e obiceiul lor . îl aduce pe Bernabo la Alexandria. găsindu-l pe Ambrogiuolo. din vorbă-n vorbă. iar la obraz plăcută şi surâzătoare. aşa cum ne-a rugat. unde vinovatul e pedepsit. a scrie şi a citi. intrînd şi el în vorbă. Apoi pe lîngă acestea. ajunse pîn'la urmă să zică acelaşi lucru şi-n scurtă vreme toată ceata păru să cadă la învoială cu faptul că femeile nu-si pierd zadarnic vremea cînd sînt lăsate de capul lor. pînă ce mai la urmă. Femeia scapă de la "moarte şi-n strai? bărbăteşti slujeşte pe sultan . că nu-i femeie 'mai cinstită şi mai curată decît dînsa. de Ibună seamă. juruindu^se. ajunseră să pomenească si despre nevesele lor. ce şuguiau precum am spus. După ce Elisa îşi plini si ea datorinţa cu povestirea ei duioasă. atîta ştiu că mie unul. cam tulburat oleacă. a duce un şoim la vînătoare.165 Povestea a noua Bernabo din Genova. iar ea îmbrăcînd din nou vesminte femeieşti. aşez colo deoparte iubirea de nevastă si-mi fac de cap cît pot cu fata. iubite doamne.

prost. deşi ştiu prea bine după temeiuri ce-s fireşti si prea adevărate că e aşa precum îţi spun. bărbatul însă. de aceea. îl învrednicise de-o atare femeie. aşa precum e îndeobşte cunoscut şi precum munca lui o arată. cum îţi închipui tu că o femeie. în scurtă vreme aş şti s-o înduplec să-mi deie ce mi-au dat si celelalte toate. ca atare. se cuvine să dea dovadă de mai multă statornicie şi tărie sufletească decît femeia. el n-a vrut s-o asculte. as vrea să stau oleacă de vorbă cu tine despre treaba asta. dacă le adînceai. pe care însă nu socot că-i nimerit să le mai amintesc acuma. care-i din fire schimbăcioasă. făcută din carne şi din 168 oase. căci nouă nu ne pasă prea mult de cinstea noastră . ci si de mii de ori pe zi. ci doar un biet neguţător. că doar tu singur spui că si nevas-tâ-ta-i femeie ca toate femeile. încât pînă la urmă se dovedesc a fi mai tari chiar şi decît bărbaţii. eu cred că n-ar mai fi femeie să-i stea capul la prostii . dacă eu însumi într-atîtea rînduri şi c-o mulţime de femei n-as fi simţit pe pielea mea c-asa e cum îţi spun. mă prind că dac-aş fi în preajma mult preacinstitei tale soaţe. nu cred că-ţi închipui una ca asta . tot aşa precum cele smintite nu se aleg cu corn în frunte. la daruri si la cîte alte te miri ce şiretlicuri cu care încearcă s-o momească un om deştept care o iubeşte ? Crezi oare că s-ar ţine tare ? Eu unul. la vorbe dulci. eu socotesc că-s lucruri ce pot să li se întîmple muierilor smintite. e mai desăvîrşit ca dînsa şi. de-ar fi să le răsară femei-lo|r în frunte cîte un corn drept mărturie a celor săvârşite de fiecare dată cînd se dedau la de-alde astea. muierile. e una din acestea. cum zic. nu poate totuşi ţine piept. de bună seama o fac. ba pe deasupra se şi zbate să facă orice-o face numai s-o aibă cît mai iute si asta nu la lună o dată. să facă ca şi celelalte. dar cele care-iS înţelepte nutresc atîta grijă faţă de cinstea lor. Şi. fără doar şi poate. ar izbuti să ţină piept la rugăminţi. •care-i mai tare ca femeia. cînd ai luat partea femeii tale cu atîta străşnicie. doar din prostie se lasă păgubaşe. nu doar femeii care-l roagă. ne-am închipuit că ele sînt alt fel de femei ori într-alt fel făcute decît e bunăoară a ta. căci. dar nici măcar dorinţei sale. eu nu pun la îndoială buna ta credinţă . cînd e să-i placă o femeie. la fel nici cele ce-s cuminţi nu lasă urmă. si ca atare-ţi voi răspunde : cîte ziceai tu adineauri. tot n-aş vorbi cu atîta încredinţare. ori dacă ea a fost aceea ce s-a rugat de vreun bărbat. Fii sigur c-o femeie numai atuncea e cinstită cînd ori că n-a rugat-o nimeni. nici pecete de cuminţen:'a lor . orice-ai zice tu. Am auzit spunîndu-se în repetate rînduri că bărbatul este cea mai nobilă vieţuitoare din cîte a făcut Dumnezeu pe pămînt si că a doua ar fi femeia . cînd noi de fapt am zis aşa minaţi doar de-o firească cunoaştere a vieţii. De aceea. Dacă bărbatul deci. dar. care putea mai multe deoît diînsul. ce n-au întrînsele nici barem fărîmă de ruşine . Tu ia aminte ce-ţi spun eu : un lucru. La toate acestea Bernabo răspunse : — Eu nu sînt filozof. ca să nu-ţi închipui că noi. de pot să-şi facă pofta într-as'cuns. Atuncea Ambrogiuolo îi zise : — Bernabo. eu as zice si pînă la urmă tot cu nimica ne-am . Ambrogiuolo îi zise atunci : — Ascultă-mă pe mine. să nu-l tăgăduieşti nicicînd aşa cum ai făcut acuma. căci ea e îndeobşte mai schimbăcioasă ca bărbatul şi pricina ce-o face astfel nu-i greu s-o dovedeşti printr-o mulţime de înclinări fireşti. de-i aşa. din păcate. se prea poate. si cum necinstea şi ruşinea nu-i socotită ca atare decît atuncea cînd ajunge să fie cunoscută. care fără doar si poate te-ar fi îndemnat să cumpăneşti mai mult pînă a nu vorbi de ele. dacă-i cu putinţă. Şi. iar de n-o fac. nu te socot atît de.Dumnezeu. iară nevastă-mea. înot să nu-ţi fi dat seama de anumite lucruri. Şi-ascultă aici. dar după cîte-mi pare mie. Bernabo răspunse tulburat : — Cu trăncăneala asta ne-apucă zorile-n curînd : tu ai zice. tu n-ai pătruns adînc în firea acestor lucruri. oricît ar fi ea de cinstită. poftele ei sînt ca şi-a celorlalte şi asij-deri şi tăria cu care ţine piept ispitelor fireşti . care-am vorbit aci cam dezlegaţi la limbă despre nevestele noastre.

Ambrogiuolo începu să privească jur împrejur cu kiare-aminte. ca dovadă c-am avut-o. o cingătoare si un inel şi. pînă-n trei luni din ziua cînd oi pleca de aicea. răspunse : — Nu ştiu. Şi. dormea buştean. ba şi alte lucruri bune îi mai fu dat să audă. de-ar fi ca să cîstig . Intr-acest fel petrecu şi cea de-a doua noapte. acolo. o înveli la loc cu grijă. veni să-şi ieie lada şi-o duse iar la locul de unde o adusese. ieşind afară o răsplăti după cum îi făgăduise si-n grabă mare se întoarse la Paris. Dar. vMndu-si bine în cap cum era aşezată odaia. o puse pe femeie să-l ducă înăuntru. s-aduc cu mine un lucrusor de-al ei. si totodată atari dovezi şi mărturii neîndoioase. mai-mai că-l îmboldi simţirea să-şi pună via-ţan joc si să se cul'ce lîngă dînsa. cu toate lucruşoarele furate. Mulţumit de ceea ce aflase. întărîtat de-a binelea. o cumpără cu bani şi. unde ardea un muc de luminare. încît să recunoşti tu însuţi că tot ce spun e adevărat. iar Ambrogiuolo porni spre Genova pe cît putu mai iute. Rămăşagul o dată pus. de vreme ce spui că toate femeile sînt uşuratice şi că eşti mare meşter în cucerirea lor. trăgînd capacul peste dînsul si încuindu-l bine. nu numai în casă. deşi ceilalţi negustori care se aflau de faţă se stră-duiră în fel si chip să strice rămăşagul. că doar nu ţi-or fi ei mai dragi decît îţi este viaţa . cercetînd pe unde sade doamna şi care îi era purtarea si află adevărate toate cîte i le spusese Bernabo despre dînsa. iacă eu mă învoiesc să-mi retezaţi voi gîtul. fără ca doamna să bage de seamă. descuie lada cu niscaiva scule pregătite din vreme. prefăcindu-se că vrea să plece din oraş. nu cuteză să încerce . tot ce puseseră la cale. încît trecînd peste ceilalţi. bun înţeles. şi fiindcă ţie nici nu-ţi trece măcar prin gînd să pui soroc la învoiala noastră. se învoiră între ei. care i-o fi mai drag. încredinţa stăpînei lada pentru vreo două sau trei zile. eu nu ţi-oi cere capul. scoase dintr-o laviţă o pungă şi-un ilic. cu mina lor. Bernabo rămase la Paris. si aflîndu-se de capul lui mai toată noaptea în odaie. ascunzîndu-se în170 tr-o ladă meşteşugită anume. precum o învăţase Ambrogiuolo. eu mă leg să plec cît de curînd la Genova si acolo. intrînd în vorbă c-o femeie care umbla prin casa doamnei. Ambrogiuolo. pune colea lîngă ai mei cinci mii de galbeni din-tr-ai tăi. Acolo aşteptă cîteva zile. văzînd-o aşa frumoasă. Aflîndu-se aşadar în lada din odaie. cei doi neguţători erau atît de întărîtaţi. dar nu zări pe trupul ei nici un alt semn cu care apoi să poată dovedi cum c-o văzuse goală. iar dacă n-ai să izbuteşti. aşezîndu4e pe toate în ladă. ci de-a dreptul în camera stăpînei . şi neputînd s-ajungă la altceva cu ea. la ce mi-ar folosi sîngele tău. dacai să îi\ în stare s-o faci să-ţi intre în voie aşa precum gîndeşti . deşi. Bernabo răspunse că se învoieşte bucuros la toate. Apoi. fiindcă ştia din auzite că-n de-alde astea-i aspră si îndărătnică la fire. Totuşi. după porunca dată din vreme de către Ambrogiuolo. apropiindu-se de pat şi văzînd că femeia. o descoperi încetiţor din cap pînă-n picioare şi văzu că-i tot aşa de frumoasă şi goală ca si înveşmântată . ci doar o mie de florini de aur. intră şi el în ea. A trei zi femeia. chiar înainte de soroc. scriind frumos. acestea toate doar dacă tu te juri că-n tot răstimpul ăsta nu pui picioru-n Genova şi nici nu scrii nevesti-ti vreun cuvinte! despre povestea asta. cînd socoti să femeia adormise. fiind îndrăgită de stăpînă. dar dacă vrei să ai dovada acelora ce-am spus. femeia. zău. Ambrogiuolo. decît o aluniţă ee-o avea sub sinul stîng şi-n jurul căreia creştea . La lumina ei. si încet-încet ieşi dintr-însa şi păşi în odaie.un smoouleţ de fire bălaie ca aurul topit. ca unii ce ştiau prea bine că lucrurile ar fi putut să se sfîrsească rău. drept care îşi dete seama c-ar fi curată nebunie să încerce să-i sucească mintea. Ambrogiuolo aşteptă să se înnopteze si. ca să te încredinţez de cinstea nevesti-mi. ce zugrăveli o împodobeau şi ce podoabe mai de preţ se mai aflau în-tr-însa. .169 alege. Totuşi. să-ţi prind nevasta în laţ şi. împreună c-o fetiţă care se afla cu ea.

Apropiindu-se de oraş nu vru să intre însă în el. unde părîndu-i-se slugii că locu-i potrivit spre săvârşirea faptei. şi bărbatului meu. doar n-oi fi vrînd să faci din tine un ucigaş. pesemne. dacă te învoieşti să faci aşa precum ţi-oi spune eu : ia-mi hainele şi dă-mi în schimb giubeaua ta şi-o glugă . fă-ţi cruce si te roagă. urcîndu-se pe cal. precum vezi. iar eu îţi jur pe viaţa mea. el socotea că aceas-tea nu sînt de ajuns ca să se poată zice că el e cel de-a câştigat. iar dacă nu-i plinesc porunca. dui-le apoi stăpînului tău si-al meu şi spune-i că m-ai omorît. Ambrogiuolo îi răspunse atunci : — La drept vorbind e chiar destul . scoase un cuţit de sub veşmânt si apucând femeia îi zilse : —• Doamnă. are sub sînul stîng o aluniţă mărisoară. fără de nici o milă. de vrei. fiindcă vrei •cu orice preţ să-ţi spun şi altele. îneît i se păru că-l junghie c-un cuţit prin inimă. să vină când pofteşte si-am să-i plăteşte florinii. tu poţi cu aceeaşi cale şi Domnului să-i fii pe plac. fără primejdie pentru dînsul. ţi-oi spune : află aşadar că Zinevra. adăugă însă că toate acelea sar fi putut să le aibă de la vreun slujitor de-al casei şi că tot de la el s-ar fi putut să afle si aşezarea odăii . Bernabo mărturisi că odaia era aşa precum o arătase Ambrogiuolo şi recunoscu si lucrurile ca fiind ale nevestei sale . fără de milă s-o omoare si să se întoarcă apoi la el. într-un târziu. iar slugii îi porunci în taină ca. fiindcă a cîştigat. deşi nu scoase o vorbă. de îndată ce-ar fi ajuns cu dînsa într-un loc prielnic. de aceea. dădu vădită mărturie că cele spuse de Ambrogiuolo sînt pe deplin adevărate . porni spre Genova cu sufletul încălţat de furia răzbunării. grăi : — Seniorii mei. ştie că niciodată n-am săvîrşit vreo faptă care s-aştepte atare plată din partea bărbatului meu. dar i-ai greşit bărbatului. după ce dădu scrisorile şi împlini întocmai poruncile stăpînului. îi zise înspăimântată : — Pentru Dumnezeu. aşa că niciodată. Dumnezeu. nevasta ta. Femeia îi zise atunci plîngînd : — Pentru numele lui Dumnezeu. că mi s-o pierde urma şi-am să mă duc cît văd cu ochii. atît de mare îi fu durerea. Femeia. îl înştiinţa pe Bernabo că cîştigase prinsoarea şi că făcuse întocmai aşa pretura se lăudase . văzînd cuţitul si auzindu-i vorba. Slujitorului i se făcu milă de dînsa. e adevărat ce spune Ambrogiuolo . care-i în mina ta. acolo chemă la sine o slugă credincioasă şi o trimise cu doi cai şi c-o scrisoare la Genova. care pe toate le cunoaşte. ajunseră într-o vale adîncă. dar. numai şi numai ca s-a$oulţi de voia altcuiva. de dimineaţă încă. iar Bernabo. mie nu mi-ai greşit cu nimica . eu doar atîta ştiu că el rni-a poruncit să te omor în drum. la o moşie a lui . iar drept dovadă că nu minte desenă dintâi 171 pe hîrtie forma odăii şi zugrăveala ei iar apoi arătă lu-cruşoarele pe care le adusese cu el. care a doua zi apoi. In felul acesta Ambrogiuolo fu plătit a doua zi pînă la ultimul ban. grăi slujitorul. dar. cu ceva . după porunca dată. Ond Benabo o auzi si pe-asta. chemînd pe negustorii care fuseseră de faţă cînd se pusese rămăşagul. Dar să lăsăm deoparte asta . Slujitorul. drept . Acu domnia-ta ştii bine cît îi sînt eu de îndatorat si cît de greu îmi vine să mă împotrivesc poruncilor ce-mi dă : mi-e martor Dumnezeu ea-mi pare rău de dumneata. apoi. Şi cum mergeau călări.Acolo. scriind nevestei sale că se întorsese din Paris şi c-o aştepta să vină acolo . pustie si împrejmuită de stânci înalte şi copaci. aşa mi-a spus. căci nu se îndemna nici el de bunăvoie s-o omoare . fu omenit cu bucurie de doamnă. ba încă unul care omoară un om nevinovat. şi preschimbîndu-se la faţă. nici tu. ajungînd la Genova. vorbind1 de una şi de alta. m-asteaptă ştreangul. nici el n-o să-mi mai ştiţi de veste. zi'cînd că i le dăduse chiar femeia. porni cu dînsul dimpreună către moşia sa. de aceea dacă nu dădea şi altă mărturie. şi mie. si-n jurul ei să tot cam fie vreo sase firişoare de păr ca aurul topit. plecînd de la Paris. spune-mi măcar ce ţi-am greşit de vrei să mă omori ? —• Doamnă. n-am încotro. că aci pe locul ăsta cuvine-se să mori. ci se opri cam la vreo douăzeci de mile.

iar el o luă spre casă şi-i spuse stăpînului său că-i împlinise întocmai voia. făcînd rost de la o bătrînă de cele trebuincioase. Din care pricină. ba chiar mai mult. prinse a-l sluji cu atîta grijă şi atîta isteţime. să aleagă pentru treaba asta. întrebă cuviincios ale cui erau şi dacă nu cumva se aflau acolo spre vânzare. şi aflîndu-si-l pe plac. ci el. după ce se rugă de ea să plece pentru totdeauna de pe melea172 173 gurile acelea. si de îndată ce înnopta o luă înspre un cătun care se afla pe aproape. într-un rînd. îşi făcu din cămaşă o pereche de pantaloni marinăreşti. văzînd deprinderile slujitorului. că trupul ei îl azvârlise unor lupi flămînzi. cereetînd tu luare-aminte în dreapta şi 'în stânga tot ee-i cădea sub mînă. fiind el în mai multe rînduri poftit la masă de sultan. ba mai lă-sîndu-i şi ceva bani pe care îi avea la dînsa. spunînd că-i zice Sicurano din Finale. căci Sicurano îşi însoţea stăpânul pretutindeni. unde. anume pentru paza şi buna găzduire a negustorilor şi-a mărfii. tocmai pe Sicurano. ieşi d. o lăsă pe jos în valea aceea adîncă. rămasă singură pe acolo. se temu ca nu cumva negustorul să-l fi recunoscut. totuşi îşi luă inima-n dinţi şi-i zise cu asprime : . Sicurano. 'du toate că-l mâhnea să se despartă de băiat. genovezi. să-si potolească setea la o fîntînă de pe mal. fu ocărit de toată lumea. si. i se tocmi drept slugă şi se urcă în corabie o dată cu el. ce se numea Segner Encararch şi care coborâse la Alba de pe -corabia care se afla prin apropiere. văzând că râde. şi făcu întocmai după cum ehibzuise. printre alte lucruri mai de preţ. i se întâmplă să vadă. cînd veni vremea. aflîndu-i-se fapta. întîlni o mulţime de negustori sicilieni. unde îi duse sultanului vreo -câţiva şoimi din cei struniţi la cale . prin purtarea lui. însoţit de oşteni.<n rîndul celorlaJLţi şi spuse rîzînd : — Messere-s ale mele şi nu sînt de vânzare . ţi le dăruiesc bucuros. încât eîştigă iubirea şi preţuirea lui. acesta. pe eînd se afla în dugheana unor negustori veneţieni.Pesemne rîzi la gîndul că un oştean ca mine se uită la podoabe şi fleacuri femeieşti .care. primind de la stăpîn un rînd de straie mai ca lumea. Or. care învăţase între timp mai bine ca oricare altul graiul din partea locului . Acolo dădu din întâmplare peste un nobil catalan. Venind dar Sicurano la Acri. astfel ca nimeni să n-o mai poată 'cunoaşte . spre marea lui mirare. veneţieni si alţii veniţi tot din Italia. minat de dorul după ţară. intrînd în vorbă cu dînsul. Dar. dar daeă-ţi plac. Nu multă vreme după aceea nobilul catalan ajunse cu corabia sa încărcată eu mărfuri la cetatea Alexandria. tăindu-şi părul şi preschimbîndu-se cu totul în chip de marinar. La cîtăva vreme după aceea Bernabo se întoarse la Genova. şi Ambro -giuolo din Piacenza. eu care se împrieteni 'bucuros. Apoi. fără a^şi vădi uimirea. si apoi. pizani. căci fuseseră ale lui pe vremuri . îşi potrivi giubeaua după măsura ei. cum la bîlciul cela venise încărcat de mărfuri. Acolo. pe o corabie veneţiană. o apucă spre ţărmul mării. auzind el că însuşi căpetenia ostaşilor de pază întreabă ale cui sînt odoarele acelea. Sicurano. scurtînd-o pe alocuri. care obişnuia întotdeauna să 174 trimită acolo pe lîngă alţi slujbaşi de-ai săi şi cîte un om cu greutate. Femeia. i-l ceru catalanului şi dînsul i-l lăsă. lu-îndu-i hainele şi dîndu-i gluga şi giubeaua. pustie şi nemîngî-iată. dobîndi în scurtă vreme dragostea si preţuirea sultanului. şi acolo înideplinindu-şi slujba cu grijă si pricepere. Femeia. se strădui să-şi schimbe portul şi înfăţişarea. o pungă şi o cingătoare pe care le recunoscu de îndată. fiind obiceiul prin partea locului ca o dată pe an să se întrunească un mare număr de neguţători creştini şi musulmani -ca la un soi de bâlci la Acri --o cetate ce se afla sub stăpînirea sultanului — de-a lungul vremii se în-tîmplă o dată ca sultanul. aşa precum şi-o dobândise şi cu stăpânul cel dintîi. sutaş şi căpetenie a străjii care păzea pe negustori şi mărfurile lor.

de n-ar fi mers cu binisorul. îl găzdui în taină în casa unui prieten. ce i-ai făcut ne-vesti-ti ? La care Bernabo răspunse : — Qrb cum eram de furie că îmi pierdusem banii şi de ocara şi ruşinea ce socoteam că rnio făcuse ne-vastă-mea. prin mijlocirea unor negustori genovezi care se aflau la Alexandria. Şi-am rîs căci mi-am adus aminte de nerozia lui Bernabo. cum se îmtîmplase treaba. .? Ambrogiuolo îi răspunse : . spre desfătarea lui. Intre acestea Sicurano îl îndemnase pe Ambrogiuolo să-i spună şi sultanului. care îi înjghebă acolo o dugheană. ca si cum el ar fi păzit poruncile sultanului. Din care pricină Ambrogiuolo. crezînd minciuna lui. biata.Messere. acolo în faţa lui Bernabo. Dar după ce sfîrşi de spus. la stăruinţele sale. văzîndu-se încolţit din două părţi deodată si oarecum silit să spună adevărul. Ambrogiuolo porni cu marfă cu tot la Alexandria dimpreună cu Sicurano. zise Ambrogiuolo. cum se întîmplase treaba. în care Ambrogiuolo pusese mari nădejdi. aflînd vreme prielnică. pu176 nîndu-l să mărturisească. cum ai ajuns la ele ? — Messere. după cîte zicea sluga. în faţa curţii întregii. rugîndu-mă de dragul ei să le primesc în dar. povestea cu familia. se întoarse către Bernabo şi-i zise : —• Iar tu. gîn-dind că drept pedeapsă nu vor putea să-i ceară mai mult deoît să dea înapoi cei cinci mii de florini şi lucrusoarele femeii. rămase bucuros prin părţile acelea. La care Sicurano îi zise : —• Noroc şi voie bună să-ţi deie Dumnezeu ! Dar ia ascultă. dar. si cum Bernabo nu prea avea parale. gîndindu-se că n-are rost să mai lungească treaba. Sicurano. se rugă de sultan să cheme în faţa sa pe ambii negustori si apoi. să scoată cu de-a sila adevărul din gura lui Ambrogiuolo. Or. se afla de faţă acolo şi Sicurano. precum vezi. odoarele acestea şi altele vreo cîteva le am de la o doamnă din Genova. sărmana. în faţa tuturor. care a făcut prostia să pună rămăşag cu mine pe cinci mii de florini de aur — în timp ce eu 'mă prinsesem numai pe-o mie — că n-am să izbutesc să-i zăpăcesc nevasta . pînă să vie vremea să facă aşa precum gîndise. pe 175 numele madonna Zinevra. dorind cu orice preţ să-i dovedească lui Bernabo că nu fusese vinovat. care mi le-a dat într-o noapte cînct m-am culcat cu ea. care s-ar fi cuvenit să se pedepsească mai degrabă pe sine pentru dobitocia sa decît să-şi pedepsească nevasta pentru un fleac de treabă pe care nu-i femeie să n-o facă. da' rîd cînd mă gîndesc cum am ajuns la ele. înnourat la faţă. legă cu gînd ascuns o strînsă prietenie cu negustorul acela. după sosirea lui Bernabo. scornind te miri ce pricini ca să-i înduplece s-o ajute . de aceea. povesti cu de-amă-nuntul. dar care acum. am pus o slugă s-o omoare . hotărî în-tr-ascuns să nu-l cruţe. văzînd că-i 'merge treaba ca pe roate. nu se lăsă pînă ce nu-i dădu de urmă şi nu4 aduse acolo. sultanul. drept care Ambrogiuolo. nevasta lui Bernabo Lomel-lin. nici prin gînd nu-mi trece să rîd deasa ceva . şi. rădbase şi trăsese atîtea . după cîte am auzit mai pe urmă. idîndu-i si o mulţime de bani pe deasupra . Sicurano. Prefăcîndu-se aşadar că face mare haz de întîmplare. întoreîndu-se de la Paris la Genova. am Izbutit şi-am cîstigat bănuţii . Drept care. astfel încît la spartul tîr-gului. după ce pîrîţii se înfăţişară amîndoi. Sicurano. iar el. pricepu de îndată care fusese pricina mîniei lui Bernabo si-si dete seama limpede că numai negustorul acela era de vină că ea. auzind acestea. nu ne spui şi nouă. îi porunci lui Ambrogiuolo cu hotărîre si asprime să spună adevărul si anume cum pusese mina pe cei cinci mii de galbeni . dacă-i de spus. si-a omo-rît nevasta. părea că-l ameninţă cu fel de fel de chinuri de-ar fi îndrăznit cumva să mintă.

de omul ăsta răzbunător şi crud. iar de celălalt. voi. încît acuma. care întotdeauna îl socotise pe Sicurano drept bărbat. Bernabo.la urmă au mîncat-o lupii. ştiind bine care-i adevărul. ce toate dimpreună făceau în bani încă vreo zece mii de galbeni. de pofteau. Căci cel dintîi îi fură cinstea. ponegrită şi ocărită pe nedrept de ticălosul acesta de Âmbrogiuolo. se îngriji de o corabie şi le dădu încuviinţarea să se întoarcă. încît deabia îi venea să-si crează ochilor si urechilor . pînă ce s-ar fi prăbuşit el singur la pământ. Şi întorcîndu-se ei acasă. biata. iar pe Zinevra drept vrednică soţie a lui Bernabo. rămase înmărmurit cînd auzi una ca asta . la rugămintea ei îl iertă pe Bernabo de la osânda cu moartea. gîndindu-se că n-o să scape doar cu cinci mii de galbeni . deşi atîta vreme 12 — Decameronul. După ce toate acestea fură mărturisite în faţa suinului ce le auzea si înţelegea. dăruindu-i cu nestemate. de-ai fi zis c-a amuţit de atâta ruşine. dîndu-i si doamne s-o însoţească. fără a pricepe însă unde voia anume s-ajungă Sicurano care le pusese la cale. cu bănet. răspunse că se învoieşte şi încuviinţă să fie adusă doamna. ce nici o clipă barem nu se îndoise că e moartă. uns cu miere din cap pînă-n picioare si lăisat aşa la soare. cuminţenia si felul de viaţă al Zinevrei pe care pînă atunci o cunoscuse cu numele de Sicurano. îl îndemnă ou vorbe de ocară să spună cînd anume se culcase ou dînsa. După ce sultanul făcu pe voia lui Sicurano. mai porunci să i se dea femeii toată averea lui Âmbrogiuolo. începu să se teamă de mai rău. iar voia lui fu împlinită întocmai. acesta se întoarse către el şi-i zise : — Nu-i greu. cu vase şi pocale de aur si argint. la Genova. îl îmbrăţişa cu iubire. fiind vorba cam de zece mii de galbeni şi mai bine. se minună atît de tare. deprinderile. eu sînt biata Zinevra. în Italia. fură . Apoi. aşa precum se lăuda. stăpîne. cum măria-ta prea bine ştii ce merită şi unul si celălalt. Iar pîn' la urmă se vădeşte cum că iubirea ce i-o poartă şi unul şi celălalt e atît de mare. nici barem n-o mai recunosc. lăudă cu prisosinţă statornicia. Sultanul. iar cel de-al doilea. recunoscînd-o acum. Dar. şi nu o dată se întîmplă să i se pară că visează. eu am s-aduc aici femeia în faţa ta si-a lor. ca pe un soţ ce se afla a fi. voioşi nevoie mare şi putred de bogaţi. Dar după ce-si veni în fire si alungă mirarea. care pe drept cuvânt i s-ar fi cuvenit. Bernabo. Ci el. care-n treaba asta' se arăta bun bucuros să facă întru totul pe voia lui Sicurano. zise : — Stăpîne. de te învoieşti să-mi faci hatârul să-l pedepseşti pe vinovat şi să îl ierţi pe înşelat. 80 177 au stat în preajma ei. deşi nu era vrednic si. apoi. pe care totuşi o aştepta cu nesfîrşită uimire. de aceea sta pe loc şi nu ştia nici el. cerîndu-i cu lacrimile-n ochi iertare . bănuind ee-l aşteaptă. scu-lîndu-l de pe jos. Sultanul. acesta i se azvîrli plîngînd la picioare si. Şi zicînd astfel îşi sfîşie vesmintele si arătîndu-si pieptul îi dovedi sultanului şi celor ee se aflau de faţă cum că era femeie . să tragă vreo nădejde ori să se teamă de venirea doamnei. ce nu era ide lepădat. punînd la cale un ospăţ împărătesc. întorcîndu-se către Âmbrogiuolo. Şi după ce dădu porunci să i se aducă de îndată veşminte scumpe femeieşti. reeunoscîrtdu-şi nevasta. văzînd si auzind acestea. si în ibovnic şi-n bărbat. Iar după ce sfîrşi ospăţul. i se aruncă la picioare. punînd mai mult temei pe o minciună ticăloasă decît pe un adevăr — pe care ani de-a rîndul din propria lui trăire s-ar fi căzut să-l ştie —• puse s-o căsăpească şi-apoi o azvîrli lupilor. dată pe mîna unei slugi si hărăzită morţii şi haitelor de lupi. care şase ani la rînd am nemernicit prin lume înveşmîntată în straie ide bărbat. îi strică faima cu minciuni şi-i păgubeşte soţul . pe o colină. lepădlnd parcă deodată cu vocea de bărbat şi dorinţa de-a se preface ca atare. iar Ambro-giuolo. Pe urmă. dînsa îl iertă înduioşată. îl preaeinsti pe Bernabo drept bărbat al Zinevrei. tăcea din gură. să-ţi dai seama deplin si lămurit acum ce mai prilej de laudă află femeia aceea. Sultanul porunci apoi ca Âmbrogiuolo să fie legat de îndată de un stîlp. I — cd.

după ce încarcă de laude istorioara reginei. iar apoi. aşa s-a întâmplat că pînă mai la urmă acela care a înşelat să fie păgubit. se mărită cu Paganino. e vorba de nerozia lui Bernabo. uite. cînd colo. ce printre ele ne naştem si trăim. una din cele mai frumoase şi mai rîvnite tinere din cîte se aflau în Pisa. nu era zi pe lună în care nu un praznic. socotindu-se mai tari şi decît firea însăşi. Doamnele şi cavalerii lăudară cu prisosinţă frumuseţea povestirii istorisite de regina lor şi mai cu seamă Dioneo. De aceea eu. dar o dorea să fie şi tînără şi frumoasă. să să-vîrşească cununia. şi despre toţi ceilalţi bărbaţi ce cred aidoma. Messer Ricciardo. 178 179 Povestea a zecea Paganino din Monaco U fură nevasta lui messer Ricciardo din Chimica. Trăia dară pe vremuri la Pisa un judecător mai înzestrat la minte decît la trup cu vlagă. acesta. o dată barem. pe unde fetele îndeobşte sînt galbene şi supte. făcu el ce făcu şi izbuti. unde apoi în chinuri neasemuite fu omo-nt şi înţepat pîn' la ciolane de muscoi. ba şi mai mult. desfătîndu-se eînd ici. în sîn. căci messer Lotto Gualandi îi dădu de nevastă pe o copila a sa. că se cuvine să ţină fel de fel de posturi. fu nevoit să se întremeze cu must.primiţi cu multă cinste de către genovezi. cu povestirea mea. în prima noapte. i-o cere înapoi. murind messer Ricciardo. cu una şi cu alta. care şi-a meritat pedeapsa cu vîrf şi îndesat. ca sănşi mai vină-n fire. Şi lucrurile se întîmplară întocmai după voia lui. fu veşnic preţuită pentru virtuţile si cinstea ei. se purta el la judecată. şi zilele duminicii. păresmile întregi. dar ea nu vrea să se întoarcă la bărbat şi-n cele de pe urmă. începu -astfel : — Frumoase doamne. după cîte-i arăta bărbatul. de care-i plină ţara aceea. se apucă s-o înveţe pe fată un calendar. ce. n-am şti prea bine după ce tânjesc. mai cu seamă madonna Zinevra. de-ar fi ştiut să-şi deie şi lui aceleaşi sfaturi pe care le dădea cu largă inimă altora. silindu-se în acelaşi timp să-i plămădească şi pe ceilalţi după măsura lor. Şi se purtă într-acest chip . fiind putred de bogat. ce se numea Bartolomea. gîndind pesemne că si cu femeile în pat se cade să te porţi aşa cum. căruia îi zicea messer Ricciardo din Chinzica si care. şi întru cinstirea lor. cu el şi anume cum că-n timp ce ei străbat pă-mîntul în lung şi-n lat. slujind oricui drept mărturie a răutăţii lui. ăst judecător. o anumită parte din povestea reginei mă îndeamnă să renunţ la istorioara pe care aveam de gînd s-o spun şi să aleg altă poveste . imprietenindu-se cu Paganino. era cît p-aci să lase treaba nesfîrşită . Căci. nevestele lor rămase acasă ar sta cu mâinile. cită vreme mai rămase-n viaţă. cînd el tocmai de tinereţe 180 si frumuseţe ar fi trebuit să fugă. îşi închipuiesc c-ar izbuti prin vorbe mari şi umflate să facă ceea ce altminteri nu sînt în stare a face. Or. sărmanul. chiar dacă firea acestora şi felul lor de-a fi nu rabdă atare silnicie. crezînd pesemne c-o să poată să-şi mulţumească si femeia aşa precum îşi mulţumea setea de carte. făcut pesemne la Ravenna1 si bun de dat la prunci cînd se deprind cu slova. după ce luă copila si-o duse cu alai acasă. popasurile lunii în cer şi fel de fel de oprelişti. deşi. rămaseră pe locu-acela zile şi luni de-a rîndul. de se învoieşte si femeia. Paganino e gata să i-o dea. vreau totodată să v-arăt cît e de mare neghiobia unor asemenea bărbaţi şi în acelaşi timp cu cît mai mare încă e nerozia acelora. Âmbrogiuolo în aceeaşi zi fu uns cu miere si legat de un par. care rămăsese să spună ultima poveste din ziua aceea. unde se cunună cu nuntă mare si bogată. punînd acu mai mult temei pe bie-tele-i puteri decît pusese înainte vreme. sfrijit şi stors de vlagă. şi vinerile şi sîm-betele. se duce după dînsa şi. de viespi si de tăuni. ca unul ce era slăbuţ. pe care toată lumea o socotea drept moartă . ajunul Sfinţilor Apostoli şi-a altor mii de sfinţi. ca si cum noi. aflînd unde era. Deci. o învăţa anume că nu e îngăduit bărbatului să se împreune cu femeia. iar osemintele lui albe. Şi. bălăbănindu-se pe vine. cu dulciuri şi alte leacuri. şi^a doua zi de dimineaţă. ci zece să se ţină . de-ai crede că se îndoapă numai cu şerpi şi cu şopîrle. din felurile pricini. se apucă să-şi caute cu multă rîvnă o nevastă .

se apropie de ele . urcînd-o pe galeră. cuprins de dor năprasnic. Dar dacă zici că-i eşti bărbat. de vreme ce te-arăţi a fi om cumsecade. îi arătă de ce venise. şi văzînd-o pe Bartolomea frumoasă Gum era. iată ce-aş zice eu : e adevărat că am o fată tînără în casă. messer Ricciardo ieşi într-o bună zi cu oamenii la pescuit si.(spre amarnica tînjire a doamnei ce n-avea parte de bărbat decît o dată la o lună şi nici atunci măcar ca lumea) vreme îndelungată. dueînd-o la Monaco. se cugetă s-o ţină de-a pururi lîngă dînsul şi fiindcă fata hohotea să-ţi rupă inima. numai să-i idea înapoi nevasta. sînt tînăr încă şi pot şi eu. sărbătorile se ţineau lanţ (n. acestea nu răzbiră să fugă atît de iute. fără a rîvni la alte cele. intră cu el în vorbă şi-n scurtă vreme . cînd socoti că-i potrivită vremea. A doua zi de dimineaţă messer Ricciardo. nu alta. căci de. iar dacă dînsa zice la fel cu dumneata şi vrea să te însoţească acasă. ca să-ţi răspund în două vorbe. cum lui pesemne calendarul îi lunecase de la brîu şi nu-si mai aducea aminte de nici o sărbătoare şi nici de-o zi nelucrătoare. şedea şi aştepta să vadă unde vrea s-ajungă. în timp ce stau cu ochii ţintă la peşte şi năvoade. Şi-o dezmierdă atît de bine. păzind-o straşnic nu cumva vreun altul s-o înveţe care sînt zile lucrătoare. sub ochii lui messer Ricciardo. dar dacă n-o fi aşa. pe cît ştiu mai bine si mai ou binişorul. La care Paganino răspunse înveselit : — Messere. într-una el cu pescarii şi îmtr-alta ea cu alte doamne. ca orişicare. fii bine venit! Cît despre treaba asta. spunîndu-i si ce anume avea de gînd să facă. rugîndu-se frumos de el să-i ceară orice-ar fi dorit. că nici măcar la Monaco 'nu apucară să ajungă. aşa cum el o învăţase care sînt sărbători. porni cu ea în larg. se mîhni din cale afară şi se plânse peste tot. si văzând bărcile. cum n-avea nevastă. si să ră-mînă acolo eîteva zile ca să mai ia niţel aer. Iar cînd se făcu noapte. Or. Cît despre Paganino.ajunse să lege mare prietenie. de mârşăvia piraţilor. de oprelişti şi de tot şi se pomi cu Paganino pe trai şi veselie! Iar el. pirat vestit pe vremea aceea. în timp ce Paganino. urcîndu-se în două bărci. se întîmplă ca lui messer Ricciardo să-i vină cheful să se ducă la o moşie 1 La Ravenna fiind o mulţime de biserici. nici unde i-o duseseră. aproape fără 'să-şi deie seama. sămi ţin în casă o femeie şi mai ales pe ea. dar nu ştiu dacă ţi-e nevastă ţie sau altcuiva. simţea că-i creşte inima uitîndu-se la dînsa . şi. care e cea mai drăgăstoasă şi mai plăcută din cîte am . încît Paganino să nu ajungă barca în care se aflau femeile . se apucă s-o alinte cu vorbe mîngîioase. cu gînd să deie ori182 şicît ca să-şi răscumpere nevasta . şi dînsa aşijde-rea pe el . părîn-du-i-se că-n zadar se străduise peste zi s-o mîngîie cu vorba. Messer Ricciardo. ajunse dar la Monaco şi acolo o văzu. de cînd sade cu mine. că fata-şi şi uită de jude._ se depărtară în largul mării la eîteva leghe de ţărm. ar însemna sămi faci o nedreptate să vrei s-o iei cu sila. 181 a sa frumoasă foarte. într-aceeasi seară femeia îl înştiinţa pe Paganino despre aceasta. căci n-am de unde te cunoaşte şi nici pe ea n-o ştiu decît de prea puţină vreme. căci nu ştia nici cine-i răpise nevasta. dar în zadar. fiecare cu un patron al ei sărbătorit o dată pe an. la Pisa şi într-alte părţi. dimpreună cu nevasta lui. ispitiţi de privelişte. ca s-o mai mîngîie cumva şi să-i aline urâtul. porniră să privească . ce suferea de gelozie pînă într-acolo încît şi de aer se temea. pornindu-se pe mare. Şi stînd ei la moşie. drept care. se hotărî să meargă el însuşi după ea. de dragul dumitale eu n-am să-ţi stau în cale şi drept răscumpărare să-mi dai cît ţi-o plăcea . se apucă s-o mîngîie cu fapta. văzindu-l pe Paganino. care ajunsese malul! Văzînd acestea bietul jude.t.). am să te duc la ea şi sînt încredinţat că fără doar şi poate te-o recunoaşte de îndată . văzînd el cit de frumoasă-i fata. pe lîngă dezmierdările cu care-o îndestula şi zi şi noapte întruna. La cîtva timp. şi. o preacinsti acolo ca pe-o nevastă legiuită. se arătă ca din senin o galeră a lui Paganino da Mare. fiind căldurile în toi. pe lîngă Monte Nero. cum socotea că nimeni altul n-ar izbuti să facă o treabă ca aceasta. făcîndu-se că nu-l cunoaşte. prinzînd de veste judele pe unde i se afla femeia.

cît timp am stat în casa dumitale. m^sser Ricciardo începu : . inimioara mea. Femeia îi zise atunci : —• Să^mi fie cu iertare. iar : . o să mi -se azvîrle în braţe . te vei încredinţa tu singur . scump plătit-am eu ceasul cel rău cu pescuitul. si-acu. or. că nici nu-ţi cer mai mult. oricît mi-ar ^cere. zicînid : . căci n-a mai fost nicicînd pe lume durere ca a mea.Ştii bine doar că nu-s aşa uitucă. că eu sînt omul tău. încît să nu-mi dau seama că eşti meser Ricciardo din Chinzica. messere ? Nu mă încurci cumva cu alta ? Că despre partea mea. şi Paganino porunci s-o cheme pe femeie . iar femeii îi porunci să meargă dimpreună -cu dînsul s-asculte tot ceavea să-i spună si să-i răspundă după plac. de îndată ce se aşezară. Dar de- . voinică si proaspătă ca mărul si prin urmare să cunoşti oe anume le lipseşte femeilor tinere. în casa cui ne aflăm. dar nu suflă o vorbă 183 mai mult către messer Ricciardo. temîndu-se a mărturisi în faţa lui că-l ştie . ochişori frumoşi. judele. c-am dat de tine. incit nu mă mai recunoaşte". se minună din cale afară şi prinse a-şi zice întru sine : „Pesemne dorul după ea şi tot ce-am îndurat de cînd mi-a fost răpită m-au preschimbat în aşa hal. încît pot spune fără greş că nu te-am mai văzut nicicînd. n-ai dovedit a mă cunoaşte nici 'barem cît de cît . Văzînd acestea. Femeia. frumos gătită si îmbrăcată. te porţi cu mine mai rău ca o străină. nădejdea mea. numai să te am din nou si să te duc eu mine ? Că el se învoieste pe ce-i dau eu si-i gata să mi te deie înapoi. care am venit aici anume ca să plătesc acestui om de treabă. eu numi aduc aminte să te mai fi văzut vreodată. de aceea. pe lîngă hrană şi veşminte. căci ştii domnia-ta prea bine. Messer Ricciardo îşi închipui că zice astfel numai de frica lui Paganino. s-ar fi căzut să ai măcar atîta minte. eu totuşi te-am privit si încă aşa de bine. să mergem. Messer Ricciardo îi zise atunci : — Vezi bine că-i nevastă-mea ! Şi de mă duci la ea. încît să-ţi dai cu socoteala că eu sînt tînără. Ricciardo din Chinzica. Paganino se învoi. 184 Ducîndu-se aşadar cei doi singuri într-o odaie. de aceea fă întocmai aşa precum ai spus. decît ar fi suflat spre orice alt străin pe care Paganino l-ar fi adus în casă. zise : — Mie îmi vorbeşti. prinse a-I ruga pe Paganino să-i lase singuri în odaie.Ai grijă de ce spui. Ducîndu-se aşadar la Paganino acasă. ce se aştepta a fi primit cu braţele deschise. nevastă ! Uite-te bine şi-ai să vezi.Zi. bărbatul meu . cum m-o vedea. ca să-i vorbească numai ei. se aşezară într-una din odăi. Din care pricină îi zise : — Nevastă. dînsa. uitaţi-vă puţin la mine ! Femeia izbucni în rîs şi îi curmă cuvîntul.cunoscut vreodată. nu-l ştii tu pe Ricciardo al tău ce te îndrăgeşte mai vîrtos decît îşi îndrăgeşte viaţa ? E cu putinţă aşa ceva ? Schimbatu-m-am oare într-atîta ? Hai. sufletul meu cel dulce. dinspre partea asta e de prisos să-ţi amintesc cum te-ai purtat cu mine. messer Ricciardo al tău. întorcîndu-se către dînsul cu o umbră de surîs pe buze. de vrei să-ţi aminteşti. Şi judele. îi zise Paganino. ieşi dintr-o odaie şi se îndreptă spre locul unde se afla messer Riicciardo cu Paganino dimpreună . de parcă nici nu m-ai cunoaşte. — Dacă-i aşa. căci de-ai fi fost ori eşti aşa de înţelept precum doreşti să te socoată lumea. deşi nu se prea cade să te privesc atîta cît ţi-ai dori dom-nia-ta. din ziua în care te-am pierdut . deşi le e ruşine s-o spună aşa pe faţă . Nu vezi că sînt messer Ricciardo. messere. după cîtva timp. dar dumneata. cerîndu-i doar ca nu cumva să o sărute cu de-a sila . dar să ştii că. săracul.

sufleţelul meu. tu tot stăpînă o să fii de-a pururea în casa mea. săracul. că pare că te suflă vîntul. La care dînsa. pe cîtă vreme cînd mă aflam la Pisa mi se părea că dumitale ţi-s doar ibovnică. de te-ar stoarce omul ca pe-o lămîie. ci zi si noapte se lucrează. fiind vlăguit. trebuia să fi rămas holtei . nici vineri. n-ai fi ajuns în veci de veci să mai mănînci bucate. una întruna aceeaşi vorbă le-o spunea la toţi şi anume : „gaura spurcată nu . decît să fii la Pisa soţie legiuită ? Că ăsta. auzind ce spune. iar dumneata cît poţi mai iute te du cu Dumnezeu. drept vajnic grijitor al tinereţii mele. hai. Şi încă una ţi-o i mai spune : că dacă o fi 186 cumva să mă alunge Paganino (deşi nu-l văd s-o facă cît timp eu mai poftesc să şed). si cîte-n lună şi în stele. mă strînge si mă muşcă şi numai Cel-de-Sus mă ştie cum mă trezesc în zori. îi răspunse : .ţi era mai drag să stai cu nasu-n legi decît să-ţi ţii nevastă. pe cîtă vreme eu te-oi îndrăgi mereu şi chiar de-ar fi să nu mai vreau. fii bună si te întoarce acasă . Aşa că încă o dată-ţi spun : aici nici sărbătoare nu-i. m-oi strădui. Messer Riceiardo. nici posturi. eu n-am simţit nicicînd c-ai fi judecător. le prăznuiai cu nemiluita) . mi-a scos în cale pe bârbatu-acesta cu care stau aicea. fără a ajunge la mai mult. fără a se alege cu nimic. oricine l-ar fi agrăit sau i-ar fi dat bineţe. E cu putinţă oare ca din pricina acestei pofte destrăbălate şi murdare să-ţi uiţi de cinstea ta şi-a mea. de aceea eu rămîn pe loc. aici cît e de lungă noaptea mă ţine Paganino în braţe. pe unde nu se ştie ce-i aia sărbătoare (si zic aşa gindindumă la sărbătorile pe care domnia-ta. iar de mă aflu întru păcat de moarte. zău. ce vorbe sînt acestea ? Nu te gîndesti de fel la cinstea ta si-a bieţilor părinţi ? Vrei mai degrabă să fii ibovnica acestui om şi să rămîi aci cufundată în păcat de moarte. ci mai degrabă un crainic ce strigă praznicele şi posturile. Şi. nici ajunuri şi nici păresimile barem. văzînd că o sfeclise şi-iabia atun-cea dîndu-si seama de nebunia lui. ce te iubesc mai mult dectî pe mine însumi ? Nădejdea vieţii mele. Zici cai să încerci şi dumneata . de vrei să nu m-apuc să ţip că vrei să mă săruţi cu sila. pînă într-atîta. nu-mi plînge tu de milă. că eu. lăsînd femeia acolo. plouat si opărit ieşi din cameră şi se apucă să-i spună si lui Paganino verzi şi uscate. aicea îmi pare că i-as fi cu adevărat soţie lui Pagonino acesta. cînd s-o sătura de tine. se chinuia cumplit şi. prin uşa de colo nu intră aici nicicînd nici sîmbete. de îndată ce tăcu. tot dărăcind la lînă . la drept vorbind. nu văd la ce să-mi pese mie de cinstea lor acuma . Da' află de la mine că. canoane şi posturi 185 roate bine gîndesc să mi le las pe cînd oi fi bătrînă . de-acu înainte. oare. tot n-ar scoate nici cît o lingură de zeamă . nu mai zi aşa. Şi-n cele de pe urmă. căci eu. şi-a fost destul o dată să tragă clopotul a zi. comoara mea. iar sărbători. nici să mă pici cu ceară şi nu mă întorc la dumneata. şi ajunări. ştiind ce pofteşti. răzgîndeste-te şi vino. pe care. nici praznic niciodată. Ci Domnul Dumnezeu. află c-oi sta în piuă cît îmi pofteşte inima . se întoarse iar la Pisa şi de prea multă amărăciune îşi pierdu minţile. bietul. el. Messer Ricciardo.Acum că nu mai e nimic de îndreptat. de aceea. drept îţi spun . slujind mai mult lui Dumnezeu decît femeii tale. încît umblând tehui prin Pisa. hai. ca între domnia-ta si mine planetele să se împreune . o să te-alunge ca pe-o zdreanţă. spre nenorocul şi vătămarea mea. am stat cu dumneata odată şi cît as vedea cu ochii m-aş tot duce să-mi caut norocul într-altă parte. aşa că dumneata te du cu bine cît mai iute si prăznu-ieşte fără mine cîte sărbători pofteşti. atîtea socoteli şi-atîtea luni în cer trebuiau să se chitească. drept să-ţi spun. se însurase cu o femeie cu mult mai tînără ca el. de-ai fi pus pălmaşii care-ţi lucrau moşiile să ţină atîtea sărbători cîte-l puneai să ţină pe cel care lucra petecul meu de glie. şi-apoi ? La ce-o s-ajungi ? S-o scoli cu ruptu si bătaia ? Las' că ştiu eu ce viteaz mi te-ai făcut de cînd nu te-am văzut ! Umblă sănătos si încearcă mai degrabă să-ţi duci la capăt zilele . că n-am avut zi bună de cînd mi te-au răpit. deşi. a-tîta eşti de pricăjit şi de pierit la trup. Din care pricină eu una mi-am pus în gînd să stau cu el şi să lucrez pînă 'Ce-s încă tînără . ca să pricep de-aci înainte cum merge treaba asta. să nu se arate nimeni mai grijuliu de cinstea mea decît raarăt eu însămi : că dacă ai mei nu s-au grijit de ea cînd mi t e-au dat de bărbat. îi zise : —• Vai. hai. care-s aşa de lungi. aşa de bine cunosteai şi sărbători.

în loc s-o mîne si el ca oamenii la deal. precum e învoit. după ce povestea fu dusă pîn' la capăt şi hohotele conteniră. de cumva l-au pierdut. care să fie spre folosul sau barem spre desfătarea acelora ce o ascultă. Doamnele şi cavalerii lăudară cele puse la cale de regina lor. Povestea 'aceasta stîrni atîtea rîsete. că fiecare îşi spusese istorioara lui si că domnia ei era către sfîrşite. precum si vorba ei aleasă. si hotărîră să facă întocmai cum îi învăţase dînsa. i-o puse Neifilei. de asemenea multe sînt acelea care obişnuiesc să ajuneze întru cinstirea Maicii Preacurate şi-a pruncului I^us si să nu lucreze. s-a arătat a călări capra la vale. voi încerca si eu să vă arăt ce anume socot să pun pe viitor la oale . vinerea se cuvine a fi ţinută în mare cinste. începu să cînte şi să zică : . grăi de pe locul ei mai ridicat unde şedea acuma : — De vreme ce vă sînt regină. zicînd că Bernabo fusese într-adevăr un prost. e liber să-şi aleagă povestea care-i place. iar după ce sfîrşiră cu masa. Neifile. voi face întocmai precum zic. făeînd pe placul reginei. Bun înţeles că Dioneo. din care pricină socot că sar cădea si-ar fi mai bine. apoi. nu după multă vreme. chemîn-du-şi apoi slujitorul. lucrară desfătîndu-se cu multă bucurie. nefiind chip să urmăm nici sîmbătă de-a fir-a-păr felul de trad pe care noi ni L-am ales. luîndu-şi ghirlanda de pe cap. Porniră deci cu toţii către o grădină înflorită şi acolo. după ce-i colindară o vreme cărările. pe urmă. cum se împlinesc drept patru zile încheiate de cînd ne aflăm pe aici. şi poi-mîine e sîmbătă. în sfada lui cu Ambrogiuolo. si după ce Neifile mai dobîndi îndrăzneală. îi dădură dreptate lui Dioneo. îi porunci unde să aşeze mesele pentru cină şi-i lămuri cu de-amănuntul cîte avea de făcut de-a lungul stăpînirii ei. socot ca şi întraceastă zi să odihnim cu povestitul. Astfel încît duminică. fără a mă îndepărta de felul în care celelalte domnit-au peste voi ce v-aţi supus si aţi lăudat domnia lor cu prisosinţă. Emilia. Iar pe urmă. Iar Paganino. De aceea. din pricina bucatelor pe care le mănîncă de-a lungul lor. Sîmbătă. se petrecu din viaţă. cred e-ar fi bine s-o cam luăm din loc şi eu m-am si gîndit pe unde să ne aşezăm din nou. iar în aceste două zile fiecare va avea timp să-şi aleagă povestea care-i place -socotesc că n-ar fi rău să mai restrîngeni oarecum întinsul povestirilor noastre şi să ne mărginim cu vorba doar la 188 un singur fapt din cele rnulte ale sorţii. în cinstea lui. drept care mă gândesc să povestim despre aceia care dobîndesc prin străduinţă un lucru mult dorit sau îl eîştigă iar. si chipul ei se preschimbă ca trandafirul cînd si-arată în rouă dimineţii faţa. în legătură dar cu aceasta să se gîndească fiecare la o poveste potrivită. le îngădui să-şi petreacă timpul după cum îi îndemna inima. atîta vreme cît îi purtară picioarele. Mîine e vineri. socotind că vremea e tîrzie. din zori şi pînă-n asfinţit .pe care truda săptămînii le-o aşterne peste trup . prietenă dragă. să stăm mai mult de rugăciuni decît de snoave şi poveşti. iar dacă sfatul vostru găseşte că-i de bine. iar ochii ei frumoşi sclipiră ca steaua zorilor sub genele lăsate. Astfel încît. 187 Şi zlcînd astfel se aşeză din nou. iar doamnele. spre a proslăvi precum se cere duminica ce vine. iar Pampinea. Apoi.ştie ce-i sărbătoarea". Neifile se îmbujora la faţă. dacă vrem să nu dea peste noi si alţii. adunîndu-ne pe locul acela — de vreme ce astăzi am avut destul răgaz să ne gîndim şi să vorbim în voie. la ceasul cinei se adunară iarăşi si începură 'bucuroşi a se înfrupta cu desfătare . în zorii dimineţii. regina. zile nesuferite norodului. zicînd voioasă : — De acum. e obiceiul ca femeile să-şi spele părul şi să se cureţe de praf si toată murdăria. Apoi. prea copleşită de atâta cinste. se cunună cu ea şi fără să mai ţină seamă de ajun ori sărbătoare. toate într-un glas. pe lîngă aceasta. însoţită pe alocuri de corul celorlalte doamne. as zice cum că Ber-nabo. sub cîrmuirea ta să şadă mănunchiul acesta de supuşi. iubite doamne. îndeobşte. Apoi. căci într-a-ceastă zi a pătimit pe cruce spre mîntuirea noastră DoTnnul Isus Cristos . după ce întreaga ceată îşi potoli prea zgomotoasa şi multa bucurie cu care întîmpinase alegerea reginei. iar. sculîndu-se si ea de jos cu ceilalţi dimpreună. încît toţi cei de faţă se văietau că-i doare gura . porni să învîrtească hora. precum ştiţi. prinzînd de veste si cunoscînd iubirea ce i-o purta femeia.

le porunci şi celorlalţi scularea. După cîntarea aceasta doamnele mai cîntară si altele. urmată şi întovărăşită de cele şapte doamne si cei trei cavaleri. cîntîndu-ţi ţie slavă. 189 N-am gînd mai dulce altul decît îmi e să ştiu că mulţumită ţie îi sînt la fel de dragă pe cît îini e şi ei . după ce bătură astfel vreo două mii de paşi. ce se înălţa semeţ pe vîrful unei coline. si mai vîrtos îl lăudară. lăudară foarte palatul. văzînd1 ei sălile de ospeţe. iubire. ca si cînd s-ar fi mutat de-a binelea din. izvor al împlinirii şi al nădejdii toate . nici mai viteaz cînd poartă zale şi nici mai inimos. o luă către apus. încarcă degrabă tot ce mai era de dus şi porni cu restul slujil-torimii pe urma stapînilor. vorbind mereu de cîte toate. si beciurile pline de cele mai alese vinuri. vin' să cîntăm puţin. pentru credinţa-ntreaga ce-i port. o apucă cu pas agale pe-o potecuţă neumblată. După ce intrară înăuntru şi-i măsurară întreg cuprinsul de la un cap la altul. porniră fiecare cu torţele aprinse către odăile lor . nu bietele suspine. încă înaintea celui de-al treilea ceas al zilei. văzînd-o pe regină că-i gata de plecare.. regina. Iar slujitorul ei. iar a doua zi. ce bucuria ta mai dulce mi-o arată. Geana zării. ce-n mine port mii de doruri împlinite. Iubirea arde-n mine atît de luminos. numai ţie. sculîndu-se din vreme. amintindu-le regina că se făcuse vremea de culcare. precum şi-n ziua următoare. iubire. din plin îndestulate cu tot ce-i trebuie unei odăi. de cumva l-au pierdut. ce încă de cu noaptea în cap trimisese la locul unde aveau să poposească toate cele trebuitoare şi o data !Cu ele şi slugile. ci doar văpaia. se vorbeşte despre aceia ce dobîndesc prin iscusinţa lor un lucru mult dorit sau H cîştigă iar. de nu cînt eu. aleasa fericirii de mi-a fost dat să fiu pe-acest tărîm. nici dorurile vii. în care. cine ? Vino. si apa rece de izvor care ţîsnea de pe sub bolţi.locul acela. Regina. 191 . socot la fel să fiu şi după moarte şi-alăturea de el să ne primească Domnul în alba-mpărăţie. prindea a se topi în galben la apropierea soarelui. la un palat bogat si falnic. din purpurie ce era.Cine-ar cînta. încît cu tine cânt de drag si bucurie. chin şi fericire-n care ard deplin. mai dănţuiră o bucată şi mai ciupiră strunele lăutelor si cobzelor. ce-si deschideau potirele în zorii dimineţii. cum nu-i mai mîndru-n lumea-ntreagă. odăile curate si mîndru împodobite. dar plină de verdeaţă si flori înmiresmate. cînd coborîră şi mai văzură pe deasupra si curţile încăpătoare si vesele ale palatului. ajunseră cu toţii îndrumaţi de regină. iar pe stă-pînul lui îl socotiră drept un strălucit senior. făcură cu toţii aşa precum îi învăţase regina. Ziua a treia NEIFILE Sjîrşeşte cea de a doua zi a Decameronului şi începe cea de a treia. sub sceptrul Nei-filei. cînd duminecă. rîzînd şi şuguind cu ceilalţi. tu izvor de bucurii. din primul ceas tu mi-ai adus în cale un tinăr prea frumos. Dar. Cînd m-a cuprins văpaia ta cea dragă. călăuzită de viersul a zeci de privighetori si alte felurite paseri. Şi. si. ca să pregătească cele de cuviinţă. aşteptând cu nerăbdare duminica. Iar rnai apoi.

plimlbîndu-te sub umbra deasă si înmiresmată. . te făcea să crezi că te găseşti de-a dreptul într-o prăvălioară de mirodenii de prin părţile răsăritului. îşi mai dădură seama de încă o frumuseţe.In cele de pe urmă. prin grădină. Iar dinăuntrul ei. făcîndu-şi din crengi înflorite cununi şi ascultînd viersul de paseri. ca doamnele şi cavalerii. gus-tînd din toate cele. pe care pînă atuneea. pesemne dornici de odihnă. n-o luaseră în seamă. tăia grădina în lung. fără grijă că te-ar putea atinge săgeata soarelui în zori sau mai cu seamă către amiază. Iar în mijlocul grădinii (lucru ce nicidecum nu-i mai puţin de lăudat decît sînt toate celelalte care se aflau pe-acolo. si florile deopotrivă. şi-n lat şi-n cele de pe urmă se aduna pe-un loc de unde se despărţea de ea si. ce parcă se întreceau în zeci de felurite limbi. Apoi. care purtîndu-şi sus prin ramuri şi roadă coaptă. şi de îndată ee-ii călicară pragul cuprinsul ei îi fermeca într-atîta. Grădina. mireasma ei răzbea într-atît în grădină. clădită în întregime din marmură curată şi albă ca zăpada şi pretutindenea cioplita" ctr -mare măiestrie. se aşezară cu toţii la mese. lăsate în voia lor. aleile erau umbrite de tufe purpurii şi albe de trandafiri sălbatici şi iasomie. si acolo. drept la mijloc. dincolo pui de cerbi păscînd şi alte multe soiuri de blînde vietăţi. pe voia reginei1.poate şi-o mie întreagă de soiuri felurite — si împrejmuită de portocali şi cedri vînjoşi şi verzi. porunciră să se aşeze prînzul în jurul fîntînii . mai jos niscaiva căprioare. la fel ca celelalte. De o parte si de alta. încît porniră pe îndelete s-o cerceteze pas cu pas. era săpată o fîntînă. arătîndu-şi-le unii altora. ajungînd iar la lumină. mişca deodată două mori. ba dimpotrivă chiar mai mult). ţîsnea în sus spre ceruri -. acoperite pe deasupra cu streaşină de viţă. Şi ele. voi.n-aş şti să spun. de acolo luînd-o în jos. să prindă i!ar puteri. te desfătau si cu 192 mireasma ce-ţi îmbăta simţirile. era brăzdată pretutindeni de alei largi si drepte ca săgeata. ce soiuri minunate şi ce plăcut orînduite ! Atîta pot să spun că nu era copac sau floare. jur împrejurul ei şi aşijderi şi la mijloc. care. de unde văzul cuprindea priveliştea întregii curţi. fermecaţi. Văzură anume căn grădină se aflau poate si-o sută de soiuri de vietăţi si. poruncind să li se descuie uşiţa unei grădinii ce mărginea de-o latură palatul şi peste tot în jur era împrejmuită de ziduri groase şi înalte. cu straşnică putere si mult cîştig pentru stăpîn. şi acolo. zăriră ici zbughind un iepure de casă. se aşezară !Cu toţii pe un pridvor. 13 — Decameronul. încît cu toţii în cor se apucară a zifce că de-ar fi fost ca raiul să fie pe pămînt. după ce dintîi cîntară şase cîntece şi dănţuiră o bucată de vreme. smălţuită cu felurite flori -. şi necoaptă. pe lîngă bucuria cu care umbra lor îţi odihnea privirea. ca lacrima de limpede. îndestu-lîndu-şi ochii cu mii de frumuseţi. plină de verdeaţă şi de toate florile care înfloreau la vremea aceea a anului . pătrunseră cu toţii într-însa . ca-si revărsa pe urmă stropii cu dulce sunet în fîntînă. aluneca prin şănţuleţe frumos orînduite şi într-adins făcute. se afla o pajişte bătută de iarbă deasă şi mai verde ca orice verde din lume. copacii şi fîntînă cu rîuşoarele subţiri ce izvorau din-trinsa plăcură atît de mult doamnelor si celor trei cavaleri. Şi lumblînd ei aşa. umblau de colocolo. răpiţi pesemne cum erau ide celelalte toate. 80 193 După ce mai colindară o vreme prin grădină. sporiră şi mai mult plăcuta desfătare a oaspeţilor noştri. prin alte jgheaburi. si. domesticite aproape. astfel încît puteai să le străbaţi în voie. şi. n-ar fi putut să fie altfel de cum era grădina aceea si nici n-ar fi găsit cu mintea lor alte podoabe cu care să-i maii poată adăugi frumuseţe. dintr-alt unpher unul de cîmp. încît puterea ei ar fi mişcat si o moară. iscustiul slujitor al reginei le ieşi în cale cu felurite dulciuri si vinuri minunate. se ospătară din belşug cu bucate gustoase si alese. orînduirea ei plăcută. dimpreună cu celelalte frumuseţi. printr-un chip cioplit care sta înţepenit pe-o coloană ce se înălţa chiar din fîntînă. ce încă de pe vremea aceea dădea făgăduinţă toamnei de rod îmbelşugat . curgea către dmpie si pînă a nu ajunge în vale. din tot ce are mai ales pămîntul. Drept care. I — cd. apoi. minată de-un izvor ori poate adusă chiar de mina omului pe acolo —• atîta bogăţie de apă cristalină. Grădina aceasta minunată. fiindcă viţa abia înflorise. Pe pajişte. încît pătrunsă cum era si de alte soiuri de miresme ce îmbălsămau văzduhul. N-as avea cuvinte şi timp destul să înşir ce bogăţie de flori si de copaci se afla pe locul acela. jur împrejurul poieniţei . Iar olinul care prisosea pe marginea fîntînii ieşea pe sub pămînt din pajiştea înflorită si. care să crească în ţara noastră şi acolo să nu fie. fiind slujiţi cu bună şi aşezată rînduială.

spre a nu-i ştirbi cumva din faimă.am să v-arăt mai desluşit cît de amarnic se înşală toţi cei care gîndesc astfel. cînd una hop : „Pune 195 asta ici". iar dacă aceştia aud pe alţii tăgăduindu-le cumva smintita lor încredinţare. Prin părţile noastre se afla pe vremuri şi se mai află încă o mănăstire de maici. iar alţii. pe placul reginei se adunară cu toţii în jurul fîntînii. ce-s liberi întru totul să-şi mulţumească poftele. c-o stareţă în frunte şi toate tinerele. Ci acum. fără să ies din vorba ei. si chipeş pe deasupra — Masetto după nume. ca şi cum călugăria ar preschimba-o dintr-o dată. nefiind mulţumit ou simbrioara lui. Nu-i chip să faci nicicum ca să le intri în voie : eu îmi vedeam de treburi. care jucînd table sau întrecîndu-se la şah. trăia un om de treabă. Şi-apoi unde mai pui că toate-s tinere pe acolo si. în oare nu se-aflau pe atunci mai mult de opt măicuţe. pan' ce lăsam acolo baltă si treabă şi tot şi mă duceam într-ale mele. unde. că nici măcar pentru încălţări nu-mi ajungeau bănuţii. Şi primul căruia regina îi încredinţa cuvântul se nimeri să fie Filostrato. da'. în timp ce ceilalţi se odihneau. care îngrijea grădina mănăstirii si care.ce regina. căreia i se dusese faima de sfîntă ce era şi-al cărei nume nu vi-l spun. şi eu i-am dat făgăduinţă că i-l trimit numaidecât. de vreme ce regina mi-a poruncit s-o fac. drept să-ţi spun. vezi Doamne. Şi atuncea unii dintre ei porniră să se culce. voinic şi zdravăn la făptură — şi. s-ar fi înfăptuit împotriva firii. că m-a rugat vechilul lor. fără să şadă a cumpăni că ei. căram la apă din fîntînă şi mai făceam si alte cîte te miri ce trebusoare : da' maicile îmi dădeau o plată aşa de amărîtă. în sat la Laimpore-cchio. să-i trimit pe cineva. sînt mulţi bărbaţi pe lumea asta şi aşijderea multe femei care-s atît de mărginiţi. nu ştiu să tragă îndestulare din astă libertate. care citind poveşti. chibzui că venise vremea de culcare pentru aceia ce-ar fi vrut să-şi mai aline osteneala. Omul. unde care mai de care se înghesuie să se culce cu el.înveseiindu-se şi mai vîr-tos ca înainte. pentru un ţăran ca el. De aceea. din pricina arşiţei care prinse a dogori. c-o mică istorioară . făcînd din ea stană de piatră . cînd am plecat de-acolo. Acolo. asa-s de sui. ba pe deasupra mai mergeam şi la pădure cîteo-dată şi le-aduceam de-acolo lemne. că era mare şi frumoasă. aşa cum i-oi trimite eu pe . rămaseră pe loc. Da' bine cămi aduci aminte . pe pajiştea înflorită. printre alţi săteni care-l primiră bucuroşi. Or. sătul pîn' peste cap de toate. De asemenea mai sînt destui şi dintr-aceia care cred că sapa si hîrleţul. care începu a zice aşa precum urmează : Povestea întîi Masetto din Lamporecchio se /ace că e mut şi ajunge grădinar într-o mănăstire de maici. cealaltă : „Pune-o acolo". bucatele sărace si lipsurile multe înăbuşă în pălmaşi trupeştile poftiri si le îngroaşă judecata şi isteţimea minţii. si atîta mă băteau la cap. alta îmi smucea din mînă sapa si se răstea : „Nu-i bine aşa" . aşezîndu-se în cerc. rămaseră s-aştepte pe acela care avea să dea bun început poveştilor. îi spuse pe unde umblase. se nimeri să pice si un pălmaş mai tînăr. se tulbură cu scîrbă. se sculară de jos şi o luară iar de la început 'ou cîntece şi dansuri. şi atunci Masetto îl întrebă cu ce anume le slujise pe maici la mănăstire. sculîndu-se din somn şi răcorindu-si faţa cu apă de izvor. 194 de parcă cine ştie ce faptă urieioasă şi samavolnică. iacă le grijeam grădina. parc-ar avea pe dracu-n ele. îşi făcu socotelile ou vechilul maicilor şi se întoarse apoi acasă. după subiectul rînduit. trudind pe la grădină. nu de mult. Preafrumoase doamne. în acest sfînt lă'cas. ce-l întrebă pe omul nostru pe unde rătăcise atîta amar de vreme. pînă . După ce bătu şi cel de-al treilea ceas al după-amiezii. de-mi pică cumva în mînă vreun om mai potrivit la treburile acestea. fermecaţi de atîta frumuseţe. si fără a se gîndi cîtă putere ascunde în schimb întru stîrnirea poftelor huzurul şi lipsa de grijă. n-am vrut să stau mai mult şi m-am întors acasă. căruia îi zicea Nuto. încît îşi închipuiesc c-o fată — dacă-i aşezi pe frunte bentiţă ialbă de măicuţă şi-n spate strai cernit — pierde simţirea de femeie şi muiereştile poftiri. vindeoa-l-ar Dumnezeu de junghiuri pe la sale. La care Nuto îi răspunse : — Păi.

asijderea prin semne. tot strîmbînduse ca muţii. Omul răspunse : —• E un surdo-mut. nu spun la nimeni. zău. iar eu l-am miluit si i-am mai dat cîte ceva de lucru. După ce ajunse acolo. care se afla pe aproape şi chipurile robotea cu mătura prin curte. socot c-ar fi o slugă bună. îl întrebă prin semne de vrea să steie acolo . după ce întîi îi arătă ce anume avea să facă. fiindcă se ştia pe el că-i bun de treburile acelea pe care le amintise Nuto. Apoi se duse după treburile mănăstirii şi îl lăsă pe el acolo. Cealaltă o îndemnă : — Zi-i fără frică că 'eu. dar nu dormea cu adevărat. i-ar fi crăpat niscaiva lemne. de-i folosea. Atunci cea îndrăzneaţă zise : . spre norocul lui. nu le zicea nimica sau mai nimica aproape. cugetând că de i-ar spune lui Nuto ce-l munceşte n-ar mad ajunge niciodată să-şi vadă voia împlinită. care lucrase mult. pătrunse înăuntru şi. drept care. că el în schimb. Din care pricină vechilul. se perpelea ca pe jeratic cu gândul tot acolo. află dacă ştie să lucre la grădină si fă ce poţi să-l ţii aici : dă-i vreo pereche de încălţări. avem trebuinţă de slujitor la mănăstire. Or. dar după cîtva timp măicuţele se apucară să-l necăjească şi să-l batjocorească. o luă din loc. în curte dădu tocmai peste vechil . si. auzi cuvintele acestea si-si zise bucuros în sinea lui : „De mă primiţi acilea. Masetto. să treacă pe la locul acela si să se apuce să-l privească. înţelegând din vorbele lui Nuto c-ar fi putut destul de lesne să-şi împlinească voia. De aceea. şi bietul de el s-a pripăşit pe aici acu vreo două zile să ceară de pomană. Şi. dă-i bine de mîneare si ia-l cu binişorul. De tare. har Domnului. tot aseultîndu-l. e tare cît un munte si poţi. si după ce Masetto. de bună seamă. căci asta n-o să intre-n vorbă cu maicile.careva să-l pricopsească. într-o bună zi. grăi : . Şi una dintre ele. să-l pui la orice treabă vrei. Şi vîrîndu-şi cu tot dinadinsul în cap şiretlicul ăsta. Dac-ar şti să lucreze grădina si-ar vrea să se aciuiască aici. punîndu-l să muncească la felurite trebi. unde mai pui că scapi domnia-ta şi de-altă grijă. astfel încît vechilul îl mai ţinu câteva zile. se odihnea în grădină. şi se porni spre mănăstire. n-avea îndoieli din partea asta. de mă fac că-s mut. si care lucru s-ar prea putea să-ţi fie si ţie de folos. aşa cum fac oamenii 197 de obicei cu surdo-muţii. îşi luă securea în spate si. Masetto se aşternu pe treabă . preacuvioase. Dar Masetto. aşa precum n-avea nici grai. Iar stareţa. La care stareţa îi răspunse : — Pre legea mea că bine zici . vreo scurtă ponosită. care se aflau tocmai pe acolo. Dar. vânjos cum era. din cîte se cereau făcute. Masetto. răspunse că se învoieşte. într-una din aceste zile.. ţi-aş spune oarece. Or. şi. care tocmai atunci se pregătea să meargă la pădure. căci ele nu ştiu niciodată nici barem ele ce poftesc. pe el ce se făcea că doarme. m-oi pune să lucrez grădina şi-am s-o lucrez cum n-a mai foist de cînd e ea lucrată". dar se temea că n-o să-l ieie fiind prea din eale-afară tînăr si chipeş la făptură. mai îndrăzneaţă decît cealaltă. zdro'bindu-şi mintea în fel şi chip. îl lua cu el şi-l puse să-i taie lemnele acolo . după ce se despărţiră. crede-mă. i se rugă prin semne să-i deie ceva de mâncare. parcă pcate un bărbat să sadă cu muierile ? Mai bine stă cu dracul .Be-aş şti că nu mă spui la nimeni. apoi îi înfăţişă catîrul şi-i arătă prin semne să ducă lemnele acasă. Vechilul îi dădu bucuros de mîn-care si apoi îi aşeză în faţă nişte butuci pe care Nuto 196 nu izbutise să-i despice. Vechilul. îl luă drept slugă în mănăstire şi îi dădu grădina în grijă. cre-zînd pesemne că n-ar avea nici coadă. îi zise : — Bine-ai făcut că te-ai întors ! Ce. vezi. se întâmplă ca două măicuţe tinerele. 'fără a spune nimănui unde se duce. ca un pribeag. la urma urmelor îşi zise : „Locu-i departe de aici şi nimeni mu mă ştie prin părţile acelea . la care într-atâtea rînduri m-am tot gîndit. în vreme ce Masetto. Masetto făcu treabă bună. fiind încredinţate că dînsul nu le aude. Masetto prinse a se gîndi cum să facă si să dreagă să intre slugă la maici . încît. cit ai clipi din ochi făcu din ei surcele. dîndu-şi seama că ştie să lucreze mai bine ca oricare altul. strigîndu-i vorbe deşucheate. de bună seamă m-or primi". se minieri să-l vadă şi stareţa pe acolo şi-l întrebă pe vechil cine era acela. Vechilul făgădui stareţei să facă întocmai. căci precum ştii. se pomeni deodată cu atîta chef de-a le sluji pe maicile acelea.

De aceea eu una mi-am vîrît în cap — de vreme ce nu pot cu alţii — să încerc cu mutul ăsta. între acestea. dădu peste Masetto (care. iar cealaltă să sadă afară si să păzească locul. sărmanul. eu . unde Masetto făcu pe voia ei. afară de noi două. după ce-si primi ea partea. dă-l naibii. de pe la alte femei care au umblat pe aici. Acu. s-or găsi ele altele să-şi ţină juruinţa ! 198 La care cealaltă măicuţă grăi : . vă'zînd că nu pot fi de nicăieri zărite. Măicuţa. după ce se încredinţară că nu e nimeni primprejur. dacă noi ne-am juruit cu fecioria noastră.Şi de-am rămâne cumva grele. făr'să se lase a fi prea mult poftit de dînsa. la ceasuri potrivite. acestor maici li se adăugară. Or. în cele de pe urmă îi dădu drumul din chilioara ei. Numai de-aim şti noi înşine s-avem lacăt la gură. care nu prinsese încă nimic de veste. Şi apoi adeseori. căzură la învoială cu celelalte două si ajunseră şi ele părtaşe pe moşia lui Masetto. aluneca ce ne facem ? — Tu te gîndeşti la rău pînă ce n-a dat peste tine ? răspunse cea dinţii. Iar pînă mad la urmă. stareţa. Masetto. celelalte maici socot că dorm cu toatele . Ele. pînă a nu pleca. se apropiară de el si cea care vorbise prima îl trezi pe Masetto. îl vezi doar cît e de nătîng si de crescutnaintea vremii ! Ce zici. care-i bătrân. dacă n-o fi nimeni.stiindu-se prin părţile acelea. ci de mai multe ori. unde mi-l ţinu vreo trei sau patru zile în şir (spre multa jeluire a celorlalte maici. Şi. Femeia. Drept care. îl duse în. din ferestruica chilioarei. plimbîndu-se într-o zi de una singură prin grădină şi fiind căldurile în toi. făcu loc celeilalte. oum se simţea îmboldită şi mal aprig decît surata să încerce ce fel de dihanie o mai fi fiind bărbatul. si.— Nu ştiu de te-ai gîndit vreodată ce strîns sîntem ţinute aici. nu într-un singur rînd. tu ce crezi ? — Vai de păcatele mele. mergeau pe rînd să se desfete cu mutul în colibă. si celelalte trei. Şi pentru treaba . dar prea . cu semne ademenitoare.Ei asta-i. care sări drept în picioare. făcând mereu pe prostul. la urma tuturor. apucînd prilej. surioară. şi mutul ăsta care (doarme. Ca si cum tot ce-i ju-ruinţă ar trebui să fie şi ţinută ! Doar oamenii îi făgăduiesc lui Dumnezeu cît e ziulica de mare tot soiul de lucruri şi nici de una nu se ţin . drept care. să vadă ce se întîmplă si să le arate pozna şi altor două maici. atâta aştepta şi el să-l ia cu dînsa careva. Dinţii tustrele se sfă-tuiră să le pîrască stareţei . dar mai apoi. De-o fi să se întâmple şiasta. tot n-ar putea să spună la nimeni nici un cuvinţel . iar grădinarul le intră la amândouă în voie. schirribîndu-şi gîndul. chilioara ei. si fiindcă vîntul îi suflase cămaşa peste cap. Fata. care vedeau că nu mai vine la lucru în grădină). îşi spuseră că într-adevăr nu-i trealbă 'mai plăcută ca asta în toată lumea. îneît de bună seamă c-om face tot ce-om vrea ou el. Ce-ţi mai trece şi ţie prin cap ? Doar bine ştii că fecioria ne-am j uruit-o lui Cristos ! .am auzit. una să intre cu el înăuntru.asta să cauţi cu luminarea şi n-ai găsi vreunul mai potrivit ca el : că ăsta si să vrea.Cam trei pare să fie ceasul şi. ziua. şedea la umbră gol-goluţ. prin felurite întîmplări. să ne uităm de nu cumva se află cineva în grădină si. îl apucă de mînă şi-n timp ce el rânjea prosteşte îl duse în colibă. om vedea noi atunci ce-i de făcut . de-atîta călărie noaptea. ia spune. şedea si 'asculta ce pun măicuţele la cale . uitîndu-se la el şi singură . gata cum era să le împlinească voia. şezînd la sfat împreună. fieştecare vru să afle. dar cum să facem oare ? La care cealaltă răspunse : . trezindu-l pe Masetto. şi. cum ştie mutul călări. zise cea dintâi. că toate plăcerile lumeşti sînt o nimica toată pe lîngă plăcerea femeii cîncf se împreună cu bărbatul. se văietă cealaltă. Gi mtr-o t>ună zi se întîmplă ca o măicuţă. sînt pe puţin o mie de chipuri felurite prin oare am izbuti să tăinuim buclucul. ba mai plăcută chiar deicît li se spusese . auzind acestea. 199 şi. căzu nitraceeaşi ispitire ca si măicuţele alealalte . n-avem a face alta decît să-l luăm pe mut de mînă si să-l ducem în coliba aceea în care el se adăposteşte de ploaie. întins pe jos sub un migdal . gus-tînd si răsgustînd din desfătarea pentru care mai înainte vreme ţinuse de rău orice femeie. se ostenea din te miri ce) si îl află dormind. pe unde niciodată n-a cutezat să calce vreun alt bărbat decît vechilul. Iar acolo. Asta-i aşa de bleg. cinstită prietenă fiind. să văd dacă e drept ce zic femeile ori ba. îi spuse : — Să fie cum zici tu . cînd una cînd cealaltă.

de-atîta trudă. preacuvioase. or. regele îşi dă seama într-ancuns. De aceea. drept să-ţi spun. Femeia îi dădu crezare si-l întrebă cum de slujeşte la nouă femei deodată. deşi făcură ochi o droaie de călugărasi. ar putea să-şi micşoreze prin aceasta propria lor ruşine. ţinut chiar mai prejos decît era Masetto. 'mulţumită înţelepciunii şi vitejiei acestui . oraş din Lombardia. Masetto îi povesti cum vine treaba asta. care mi-a luat deodată graiul si-abia din noaptea asta am apucat iar să vorbesc. cînd tocmai dimpotrivă nu fac de-cît să şi-o sporească cu vM şi îndesat . se dezlegă la limbă şi-i spuse : . ci eu cu nouă am de-a face. se nimerise aa să moară vechilul mănăstirii. decît abia 'după ce stareţa dădu. care la vremea ei fusese o femeie din cale-afară de frumoasă. că nimeni nu află nimic. Că. pe care nu se obosise nici să-i hrănească. încît norodul din partea locului să creadă că. se hotărî în sinea' ei să se sfătuiască cu . ajuns la vîrsta cărunteţii. văduva lui Autari. Iar Pampinea. pentru Dumnezeu ? Că doar eşti mut de cînd te ştiu. cu faţă surîzătoare. se zăpăci de-a binelea şi-i zise : — Ce-i asta. ca nu cumva Masetto să facă mănăstirea de rîsu-ntregii lumi. de care uneori doamnele mai roşiră cîte puţin. şi. Or. oare nu răzbea să mulţumească atîtea maici. în felul acesta dar. bătrîn. îl caută şi îl tunde . cînd se află toată povestea. nici să-i ţie — după ce mulţumită înţelepciunii sale ştiuse cu folos să îşi petreacă tinereţea — se întoarse iar pe meleagurile de unde pornise cu o secure în spate. alt rege de-al longobarzilor. sărmana.adesea rechemîndu-l si vrînd să aibă de la el mai mult decît ii era partea. într-aşa hal ajuns-am. Masetto. iar stareţa auzindu-l îşi dete seama că nici una din cele opt măicuţe nu dovedise mai puţină înţelepciune deeît dînsa. zice-se că un cocoş ajunge cu vîrf şi îndesat la zece puici deodată. si nici măcar atunci ca lumea . si ca atare îl făcură vechil la mănăstire. mulţumită rugii lor şi sf'în'tului oare avea hram la mănăstirea aceea. 200 Femeia auzindu-l vorbind pe Masetto.Preacuvioase. dar nu din naştere sînt mut. în locul celui mort. ci de pe uirma unei boli. îşi dădu cu socoteala că de-ar mai fi făcut pe mutul. iar alteori făcură haz. încît ajung să creadă că. de aceea. dar pe-o muiere. Şi într-aceste osteneli. tunsul îi tunde pe toţi ceilalţi şi în jelui acesta scapă de belea. Masetto. Agilulf. vezi bine. — Aşa eram. şi-ar fi dorit să se întoarcă om înstărit la casa lui . Şi cum în zilele acelea. 201 Povestea a doua Un grăjdar se culcă cu nevasta regelui Agilulf. De aceea. am să vă arăt. pe care iar fi mai bine să nici nu le mai ştie. dojeninidu-i pe ceilalţi pentru greşelile lor neştiute de nimeni. spunând la toată lumea c-aşa plăteşte Dumnezeu pe cel ce-i pune coarne în clop. în schimb. Masetto. si dte asemeni cît de mare a fost înţelepciunea unui rege. găseşte dcmnia-ta vreo îndreptare. începu asttfel : —• Sînt unii oameni atît de lipsiţi de sfiiciune în dorinţa lor de a vădi. din care pricină. aşa precum făcuseră şi înaintaşii săi în Pavia. isteaţă cum era. îşi statornici scaunul domnesc. însurîndu-se ou Teudelinga. de cîtă şiretenie a dat dovadă un oarecare. răspunse Masetto. acuma îşi dobândise iarăşi graiul . pe oare toată lumea îl socotea drept mut. dar fără de noroc într-ale dragostei. bogat şi cu copii. ori mă laşi să plec ori. regina o alese pe Pampinea ca să ducă ea mai departe şirul poveştilor. se spune că nici zece bărbaţi n-ajung s-o mu] -ţumească decît ou multă trudă. Sfîrsindu-se povestea lui Filostrato. care atâta vreme fusese mut. că nu mai pot de fel : nici mult si nici puţin . îi fu uşor să-si vadă dorinţa împlinită. după ce toate maicile îşi spuseră pe faţă cîte făcuseră înainte. spre a vă dovedi acum cealaltă faţă a acestui adevăr. Apoi îi împărţira cu cap si osteneala. regele longobarzilor. într-o noapte pe cînd se afla cu stareţa.celelalte şi să găsească o îndreptare. ortul popii. -cu timpul prea mare pagubă i s-ar fi tras din asta. prin bună învoire — spre bucuria lui Masetto — dreseră toată pozna într-aşa chip. fără a-l lăsa să plece. treaba purcese aşa de bine. dacă nu. pentru nimican lume n-o mai pot duce aşa. că ştiu şi află anumite lucruri. fapt pentru care-l slăvesc din toată inima pe Domnul. la vremea cînd Masetto. de înţeleaptă şi cinstită. frumoase doamne. într-aşa chip încît Masetto să poată face faţă.

om din prostime şi de rînd. pe cît scade nădejdea. omul se bucura de parcă cine ştie ce cinste i s-ar fi făcuit si nu se depărta în ruptul capului de scări. ca unul ce se perpelea încins de focul dragostei. temîndu-se ca nu cumva şederea prelungită să-i schimbe în lacrimi bucuria. drept care. şi după ce se spălă dinţii în-tr-un ciubăr ou apă. ci se gîndi de-a dreptul să încerce a se culca cu dînsa printr-un anume şiretlic. Simţind că dorm cu toţii în jur si socotind că era vremea să-şi stîmpere în-tr-un fel dorinţa sau să-şi croiască singur cărarea către mult irîvnita si aşteptata moarte. să facă tot ce putea ca s-o mulţumească pe regină. se ridică şi. si ca atare cugetă să facă într-aşa fel. îşi luă în. uşa se deschise cît ai clipi din ochi şi cineva îi luă din mînă luminarea. în care bătu de două ori ou vărguţa. c-o luminare într-o mînă şi c-o vărguţă în cealaltă. încît abia putea răbda să-şi ţină dorurile ascunse aşa cum le ţinea. deşi trăia aşa. dar altfel mult mai răsărit decît s-ar fi cerut să fie într-o atare slujbă. fie barem în parte. fără nădejdea de-a 202 ajunge să-i placă vreodată. nu şi-o destăinui la nimeni şi nici reginei nu îndrăzni să i-o arate nici barem din ochi. întru totul înţelept fiind. Apoi. fie pe toate laolaltă. fără să sufle o vorîbă. despre care ştia că nu se culcă tot într-una cu regina — pînă-n iatacul doamnei. aiflîn-du-se regatul lui în pace si în bunăstare. -mai 'mult ca orişicare din toţi ceilalţi grăjdari. Dar. unde. cînd regele. si. Văzînd acestea şi aşteptând să vază şi cum pleacă. Uşa îi fu deschisă de-o slujnică somnoroasă şi luminarea îi fu luată din mînă şi dosită . Ba într-aşa măsură. totuşi. Din care pricină regina. se întîmplă acelaşi lucru. se furişă de vreo cîteva ori noaptea într-una din sălile palatului. grăjdarul se gîndi să facă şi el deopotrivă . Dar. trase perdeaua patului si. . după cum se întîmplă adesea. se hotărî să moară astfel încît să ştie toată lumea că îşi dăduse moartea din pricina iubirii pe care i-o purta reginei". prinzînd-o pofticios în braţe îşi arătîndu-se mâniat (fiindcă ştia că regele nu rabdă nici o vorbă atunci cînd e mînios). Şi tot gîndindu-se în ce chip să-şi curme suferinţa. Or. neputînd nicicum să scape de iubirea asta. îşi scoase pelerina şi se vîrî în patul unde dormea regina. Şi deşi îi venea cam greu să se despartă de femeie. încît prin moarte să-şi încerce norocul de-a putea să-şi stîmpere dorinţele. de aceea. iar el. se îndreptă spre uşa reginei. De aceea. ba pe deasupra mîndru si chipeş ca un rege. iar cînd se întîmplă aşa:. spate pelerina şi celelalte lucruri şi apoi. pătrunzînd pe după ea. îşi aprinse luminarea. de multe ori se socotise săşi pună capăt zilelor. în felul aceste într-o noapte îl văzu pe rege înfăşurat într-o mantie largă. şi cu grăjdarul nostru. •bietul. fiindcă josnica lui stare nu-i amorţise mintea astfel încît să nu-şi dea seama că dragostea aceasta era smintită. se străduia din răsputeri. după obicei.rege. după ce scapără scîn-teie ou piatra si amnarul pe care le avea la sine. care se află între odaia regelui şi aceea a reginei. de-o luminare si-o vărguţa. se întîmplă ca unul din grăjdarii reginei. se furişă în palat şi se ascunse în sală. şi înfăşurat până la nas în pelerina lui cea largă. Nu se apucă să caute prilej de a-i vorbi reginei şi nici prin vreo scrisoare nu încercă să-şi spună iubirea care-l copleşise. luîndu-si pelerina si luminarea în mînă. ieşind din 203- camera lui şi îndreptîndu-se către iatacul reginei. decît pe orişicare altul . să se îndrăgostească pînă peste urechi de regină. că-şi aşezase gîndurile pe-o treaptă aşa de înaltă . nici el si nici regina. o cuncscu trupeşte în repetate rînduri. fără să scoată nici o vorbă. ca să poată afla cum face regele cînd merge la regină şi-n ce veşminte e îmbrăcat. oprindu-se în prag. pe atîta creste şi iubirea . bătu de două sau trei ori în uşă cu vărguţa. făcind rost de-o mantie leită cu mantia regească. căci bine cunoştea că ar fi fost zadarnic si să vorbească si să scrie . totuşi în sinea lui el se mîn-drea.. cînd nici o umbră de nădejde nu-i alina amarul. alegea mai bucuroasă calul pe care îl îngrijea el. săracul. ca nu cumva mirosul de grajd s-o supere pe doamnă sau să-l dea de gol. fără să sufle un cuvînt. lucru de care apoi se socotea ferice. Şi.înveşmîntat în straiele regelui. pentru treaba asta nu era alt mijloc decît acela de-a încerca să se strecoare el . doar-doar se va întîmplă să îi atingă doamnei măcar şi poala rochiei. Dar n-apucă nici barem să intre bine înăuntru. plecă fără să spună nimica şi se întoarse degrabă în culcuşul său. cînd se întâmpla să călărească.

de-o latură a capului. care simţise totul. ieşi din camera femeii si se gîndi să afle într-ascuns cine-i făcuse felul. stăpîne. plecă în odaia lui. îşi zise : „Asta e". s-ar fi umplut de râsul lumii si de ocara ei. după ce mi-l tunse. fără a te necăji mai mult. îşi dete seama de ce îl pocise regele . din pricina cărora ar fi întriistat-o pe regină cu totul pe nedrept şi i-ar fi dat prilej să-şi mai dorească si altă dată ci te simţise în noaptea aceea. pe cîtă vreme de-ar fi spuso.sculîndu-se. Cu toate acestea însă. de astă dată am să-ţi ascult îndemnul şi am să mă-ntore în patul meu. mai tulburat la cuget decît la faţă sau la vorbă. Dar. fiestecare în cîte-un sat.. chibzuind că numai careva deal casei putea să fie acela si că de bună seamă. din care spre norocul lui se aflau vreo eîteva perechi la grajd. după ce pipăi pe mulţi din cîţi se aflau acolo. un smoc de păr — care pe atuncea se purta mai lung si la bărbaţi •—• astfel încât a doua zi să-l poată recunoaşte. le tunse părul într-acelasi chip. luîn'du-şi pe umeri pelerina. chibzuindu-se că orişicare ar fi fost acela care săvîrşise fapta. prinzînd pesemne îndrăzneală din voioşia lui. 205 Acu. începu să tremure ca varga. Negru la suflet de mânie şi gînduri ucigaşe. înţelegând ce anume umbla cău-tînd pe acolo. îşi dete seama de îndată că regina fusese înşelată de vreo asemănare la chip si purtare . simţind eît de tare îi bate inima. bătaia inimii desigur nu-i contenise încă după sfîrseala îndurată. să-i pipăie pe toţi la piept. si după ce intră în pat si-o agrăi ou voie bună. cum îl văzu pe rege. auzind cuvintele acestea. îi spuse : — Doamnă. ce-o mai fi fiind si asta ? Doar numai adineauri te-ai dus de lingă mine. Lucru pe care mulţi nătângi n-ar fi ştiut să-l facă. lucru de care dînsa se minună din oale afară . Regele îi zise atunci : — Ei bine. se gîndi că n-are nici un rost să-i spună el ce se întâmplase. deşi se frămînta ou fel de fel de gînduri. după ce te-ai umplut de desfătare mai mult ca într-alte rînduri. regele. dar. Grăjdanul. se duse în camera reginei. nici nimeni altul najunsese să-şi deie seama de nimica. Acolo. îi zise : — Stăpîne preaiubit. începînd de la un capăt al încăperii. puzderie de rele i s-ar fi tras din asta. spre a vedea de cumva îi bate inima mai tare vreunuia din ei. ruşinea nu cădea de fel asupra lui. care fusese la regină. tiptil. fără să afle nici pe unul care să-i pară a fi făptaşul. cum să nu . nu-i făcu altceva nimica. nu adormise încă . şiret fiind. văzînd că regele nu poartă nici o armă asupra lui. l-ar fi ucis pe loc. oricine iar fi fost. Luînd deci un muc de luminare şi vîr'îndu-l în-tr-un felinar. în timp ce toţi ceilalţi dormeau buştean. se adăuga acuma şi aceea a fricii pe deasupra . ajunse şi la el şi. văzînd că nici regina. de aceea. de aceea se sculă de îndată si făcînd rost de nişte foarfeci. se apucă tiptil. Drept aceea regele. ţinând ascunsă fapta. nu crezi c-aş fi în stare să mai fi fost -o dată si acu să vreau din nou să mă destfăt cu tine ? La care dînsa zise : . pricepu dar limpede că dacă regele ar fi ajuns să-si deie seama de aceasta. iar acuşica vrei s-o iei de la capăt ? Ai grijă de ce faci ! 204 Regele. anume pentru cai. se gîndi să se prefacă a dormi si să aştepte apoi să vadă ce-avea să facă regele. ca unul care nu voia să afle nimeni ce anume avea de gînd să săvîrşească. cu nişte foarfeci pe care le aidusese cu sine. porni către o încăpere lungă care se afla în palat deasupra grajdului. si-n oare dormea aproape toată slujitorimea curţii. dar totuşi mi te rog frumos să ai puţină grijă de sănătatea dumitale. deasupra urechii . se apucă încet-încet si la toţi cel care dormeau cu el în încăperea aceea. regina. cine-a fost ? Cum s-a-ntîmplat ? Cum de-a pătruns aicea ?" Iar dacă ar fi făcut aşa. şi după oe sfîrsi.Ba da. Pe •cînd aşa. decît atîta că-i tăie. Acesta. n-ar fi putut ieşi de acolo. Şi. fără ca . astfel încîit peste bătaia cu care osteneala îi copleşise inima. înţelept fiind. ci dimpotrivă ar fi strigat : „Nu eu am fost ! Zi. grăjda-rul.

ar fi dezvăluit ruşinea pe care fiecare se cade să şi-o ascundă . nu spuse nimănui nimica şi nici nu se încumetă mai mult să-si puie viaţa în joc c-o fapt ca aceea. i-ar fi si schingiuit desigur. nu era în stare de mai mult deeît. spre mulţu'mirea ei. văzindu-se măritată după un meşter ţesător. ci trag doar la bucate şi la huzur. noi. pînă ce regele avu zile. frumoasă şi bine crescută. ori-cît să fie de bogat. se minunară foarte şi multă vreme se întrebară ce anume socotise regele să spună cu aceasta . le dăm prea multă ascultare — pot fi şi sînt trase pe sfoară cu multă dibăcie. sculîndu-se de dimineaţă. Pampinea îşi isprăvise povestea. dar văzînd că cea mai mare parte din slujitori aveau părul tăiat toţi într-acelaşi chip. i-ar fi întrebat şi cercetat şi. pînă a nu se deschide porţile palatului. In oraşul nostru. deşi e om de rînd. decît acela care se simţea cu musca pe căciulă şi care. se întoarse iar în patul său. dar ticluite bine. iar îndrăzneala si dibăcia grăjdarului. mult mai prejos ca noi. o femeie îndrăgostită de un tînăr îl pune pe un cucernic frate — fără ca dînsul să-şi dea seama — să facă într-aşa chip. căci dumneaei credea că un bărbat de rînd. Iar şotia aceasta n-am să vi-o povestesc. întorcîndu-se spre cei care îi şedeau în faţă. de-o pildă. văzînd că fără zarvă n-ar fi putut să puîe mîna în nici un chip pe cel căutat. din care pricină. de dragul unei 206 mici şi neînsemnate răzbunări. din care o să vedeţi în ce chip o femeie a tras pe sfoară un cuvios călugăr şi nădăjduiesc că povestea mea va fi 207. Şi acu plecaţi cu Dumnezeu. şi voia lui fu împlinită. ca unii care nu-s în stare. îi porunci să spună mai departe . ci dimpotrivă şi-o sporea şi mai mînjea si cinstea reginei pe deasupra. printr-asta nicidecum nu-ş i micşora ruşinea. trăia cu câţiva ani în urmă o femeie de neam. nu-i vrednic să se însoare cu o femeie mad de neam. pe care firea o înzestrase mai mult ca pe orişicare alta cu frumuseţe sufletească şi minte ascuţită. Apoi. înţelept fiind. chiar dacă ar fi . regele.ajuns să se răzbune pe de-a întregul. incit s-ajungă dumneaei să-şi împlinească pofta. Povestea a treia Sub cuvînt de spovedanie şi cuget preacurat. cînd ei de fapt sînt mai prejos. se dovedeşte a fi un mare înţelept". auzindu-i vorba. deci. După ce toate slugile i se adunară în faţă. si-n schimb. cu cît călugării —• oare îndeobşte sînt tare mărginiţi si au tot soiul de năravuri si apucături ciudate — se cred mai pricepuţi si mai cu moţ ca ceilalţi oameni. Numele ei. căci mai trăiesc încă şi astăzi unii din cei ce s-ar mînia dacă m-ar şti că-i spun. se hotărî să nu-l mal lase să se apropie de dînsa decît atunci cînd i-ar fi fost cu neputinţă să-l alunge. deşi. numai spre a duce mai departe şirul poveştilor de azi. întorcîndu-se către Filomena. cînd regina. aceasta. mai mult să n-o mai facă. Cei de faţă. cu creştetul descoperit. încrezătoare cum sîntem. Un altul i-ar fi pus în funii. văzînd ea că bărbatul ei.nimeni să-l audă. dar chiar si de femei. Drept care. doar prin vreo cîteva cuvinte. cu graţie începu a zice : — Am să vă povestesc acum o întâmplare adevărată. în care înşelăciunea e mai adesea întîlnită decât iubirea si credinţa. puţine. din josnicie sufletească. iar dîndu-se în vileag. se hotărî să-l ameninţe şi să-i arate că ştia . precum şi înţelepciunea regelui Agi-lulf fuseseră lăudate de mai toţi cei de faţă. ca porcii.ce se întâmplase peste noapte. dar nimeni nu putu să priceapă. dorind să nu se umple pe sine de ruşine. cum se ştia pe ea că e de viţă nobilă. aşa precum n-am să dezvălui nici celelalte nume. să-şi caute de nevoi. Femeia ou pricina. cu atît mai multt pe placul mirenilor. De aceea. A doua zi. regele începu să-l caute pe cel care fusese tuns . ar fi mai nimerit să treacă surî-zînd peste o întâmplare ca aceasta. grăi : . nu izbutea să se împace în ruptul capului: cu gîndul că omul ei e un simplu meşter. săvîrsind aceasta. se minună şi-şi zise : „Asta pe care-l caut. plăcute doamne. la drept vorbind. să-şi caute un om care să fie mai vrednic de-o atare .Cine-a făcut-o. aşa cum face orişicine. ci şi pentru a vă dovedi că feţele bisericeşti —• cărora. cu toată averea lui. nu nu'mai de bărbaţi. nu vreau să vi-l dezvălui. porunci să i se înfăţişeze toată slujitorimea. să întindă urzeala pe războiv să dreagă o pînză de urzit sau să se ia la harţă c-o ţesătoare oarecare. deşi îl cunosc.

mă văd silită să viu la dumneata cu rugămintea să m-ajuţi şi să mă sfătuieşti de bine. Drept -care. pe cîtă vreme mie. iar dînsa. neştiind pesemne ce gîndesc si cît de hotărâtă sînt să mă păstrez cinstită. 14 — Decameronul. Drept aceea se îndrăgosti de un bărbat cam între două vîrste. să se spovedească la dânsul. am tăcut din gură. care avea renume bun fiindcă trăia viaţă curată. după ce se socoti cam. fiindcă o ştia din cale afară de bogată. nu deas face. nici prin scrisori. o ascultă bucuros . încât la urmă răspunsurile se îndîrjesic tot mai mult. şi lor de bună seamă le va fi drag să ştie că sînt căutate şi rîvnite de un bărbat ca el . Femeia îi zise atunci : — Din inimă te rog.t. de nu-i erai cu supărare. căci lucruri de-altie astea adesea sitrică numele unei femei cinstite şi fără pic de vină. deşi era cam rotofei si greu de cap. nici prin vreo babă trimeasă . care mă are dragă mai •mult decît îşi are viaţa si oare. îmi împlineşte orice voie. voi. căci ei într-asa chip îţi duc şi-ţi poarită vorba. n-ar fi pe lumea asta femeie mai bicisnică şi . din ele ajung la vorbe grele si apoi din vorbe trec la fapte . dîndu-i deplină crezare. un om foarte de treabă. fă bine si-i vorbeşte. văzînd-o si dîn-du-şi seama că-i femeie de neam. şi dacă nu mă-nşel ie prieten cu domnia-ta.treabă decît era meşteşugarul. îi zise : —• Părirate. înclină obrazul ca si cum ar fi po-didit-o plînsuil. şi nu numai pe prieteni. spovedită fiind si juruită cu canon. bine legat la trup şi -chipeş. nici să mai ies din casă. că hop şi el îmi iese în cale . căci se teimea ca nu cumva să dea de vreun bucluc la urmă. ce să vezi ! Un oarecare. din oare pricină şi eu îl îndrăgesc mai mult decît pe mine însămi . nici n-o băga măcar în seamă . sărmanul. lăudînd-o pe femeie pentru gîndurile ei curate. chibzuindu-mă să mă destăinuiesc mai degrabă domniei-tale decît lor. De treaba asta. după ce-l chemă. Preacuviosul pricepu numaidecît de cine era vorba şi. dar chiar şi numai de-as gîndi ceva ce-ar fi împotriva cinstei şi-a voinţei lui. prevăzătoare fiind. li spuse c-ar dori. alese un ceas mai potrivit. ide aceea. plîngîndu-mă de el cuvioşiei-tale. acolo. fie pentru că dumitale ţi se cuvinte să-i dojeneşti pe oameni. ba chiar mă mir că nu-i si-acum pe undeva pe aicea. îrucît de nu-l vedea îritr-o zi. fie pentru că-l ştii si pare-se că-i eşti prieten. Pe urmă. Şi zicînd astfel. Intr-un rînd m-am gândit să-l spun fraţilor mei . Apoi. nici măcar nu ştiu cum al cheamă.anume ca să-i spună. şi se aprinse atît 'de tare. cum să facă şi să dreagă. biserică (n. Doar sînt femei destule oare n-aşteaptă decît asta. nici la uşă. iar ea. Iar dacă o fi să tăgăduiască. îi făgădui să facă aşa încît să nu mai aibă prilej ide supărare din pricina bărbatului aceluia. ca uneia care nu-i sade capul la prostii. dar chiar şi pe străini.mai vrednică de rug ca mine. spune-i fără înconjur că eu ţi l-am pîrît. Şi. pe care drept să-ţi spun. sînt tare amărâtă. Ştiu (că dO:ar eu ţi-am spus) că-mi cunoşti părinţii şi bărbatul. n-avea odihnă 208 toată noaptea. înşirîndu-i totodată si lipsurile lui. înveşmântat în straie brune1 de om evlavios. Călugărul. I — cd. de aceea. să mă crezi. de nu mai pot să mă arăt nici la fereastră. nu îndrăznea să-i dea de ştire. şi se duse la biserica unde şedea călugărul .' se chib-zui că acesta i-ar fi putut sluji drept neîntrecut mijlocitor între bărbat si dînsa. ca unul oe-i tare bogat şi ca atare îi dă mîna.. care habar n-avea de toată treaba asta. dar care pare un om de treabă. după ce se spovedi. 1 Culoare purtată în evul mediu de laicii care dovedeau un ataşament deosebit faţă de. Dar el. 80 209 \ da' mi-am luat seama apoi. ca nu cumva să iasă bucluc şi vrajbă pin' la urmă. amin-tindu-si de îndemnul fratelui la milă si . numai necaz mi-aduce toată purtarea lui. Şi dîndu-si seama că omul era -bun prieten c-un călugăr.). se apucă să-i laode folosul binefacerii si-al milei creştineşti. Or. ca pe Dumnezeu te rog să-l cerţi pentru purtarea lui si să te rogi de el să nu mai facă ce-a făcut. gîndindu-mă că bărbaţii nu-s făcuţi pentru atari gingaşe treburi. îmi dă târcoale neîncetat.

i se aşeză la picioare şi începu să plîngă. eu despre dînsa atîta-ţi spun. de care ţi-am vorbit deunăzi si care socotesc c-a fost adus pe lume spre deznădejdea mea si spre a mă împinge să fac te miri ce boroboaţă. 210 Omul rămase -uluit. i se arătă în geam c-o faţă aşa de luminoasă si veselă. de pare-ar vrea să-mi facă în ciudă. răspunse că de-acu înainte avea s-o lase în pace. i le-am smucit din mină si le-am adus aici cu mine. fără a te înştiinţa pe dumneata mai înitîi. 21 î —• Cum. zicîndu-i : — Ei. vestea ce-ţi aduc e tot în legătură cu blestematul cela de prieten al domniei-tale. aşa precum era deprins adeseori să facă. ca unul care niciodată nici barem-n-o privise. făcînd pe ruşinatul. vrînd să-l aprindă şi mai tare şi să-I încredinţeze de dragostea ce i-o purta. i cingători — îmi mai trimite pe deasupra şi-o cingătoare c-o punguţă. nu te mai prind poveşti de soiul ăsta. ci chiar din gura ei. Dar. după ce i-am dat oodoasei punga si cingă-toarea să i le ducă înapoi.. de aceea începu să se dezvinovăţească. pentru. îi umplu mina pe furiş de bani. m-am chlzbuit că e mai bine nici să nu fac. de care apoi să plîng o viaţă: întreagă şi nici să nu cutez mai mult să-ngenunchez în faţa cuvioşiei-tale. doar-'doar va izbuti să-l vadă tre-cînd prin faţa casei. călugărul îl luă deoparte si începu să-l dojenească cu blîndeţe pentru purtarea lui şi felu-n care se ţinea pe urmele femeii. zise dînsa. iară din ziua . după ce vorbiră o vreme de una şi de alta. încredinţat fiind că ea pe drept îl ponegrise.aceea. necum să mai şi treacă prin faţa casei ei. de aceea. făcîndu-se că cine ştie ce trebi îl mână într-acolo. pot. aflînd prilejul potrivit. dar chiar şi far' de asta. Femeia însă. se duse ţintă la femeie. încât chiar ieri mă pomenesc că îmi trimite în casă pe una. tot îţi mai dă de furcă ? — "Vezi bine. rugîndu-l să citească slujbe de sufletul morţilor ei. de unde înainte vreme trecea numai o dată prin faţa casei mele. cinstea ta si pentru mulţumirea ei. ridicîndu-se de la picioarele lui. care a venit aicea să mi se plîngâ. m-a apucat deodată teama ca nu cumva femeia să şi le tină pentru dînsa si lui să-i spună . Eu n-am aflat de la vecini. Omul. plină de obidă. spre bucuria lui si negrăita desfătare a femeii. întrebă călugăriul. Şi unde n-ar da Dumnezeu . Ba într~asa măsură. ieşi afară din biserică şi-o apucă spre casă. se duse iarăşi la călugăr si. aş fi făcut-o Lată. intrând în biserică. plecând de la călugăr. aşa de tare m-am mimat. o femeie.pomană creştinească. E aşa neobrăzat şi-aşa de îndrăzneţ. drept să-ţi spun. sărăcuţa ! Şi lasă că pe tine. haide -acu. dîndu-şi seama curînd că şi bărbatul o place tot atît de mult cît îl plăcea si ea pe el. acu de cîte şapte ori se-nvîrte-n sus şi-n jos. incit de nu m-as fi temut să nu cad la păcat sau dacă nu m-as fi gîndit la dragostea oe-i porţi. nici să nu spun la nimeni nimica. Nu după multă vreme bărbatul cu pricina veni pe la călugăr. făcîndu-i vînt pe uşă afară. să-mi spună verzi şi uscate despre el si — ca si cum n-aş avea eu destule pungi . Călugărul. la vîrsta ta.să-i ajungă că se uită si trece pe dinaintea casei ! Da' ţi-ai găsit ! Nici vorbă. Femeia îi răspunse : — Părinte. mulţumită lui . Şi cînd văzu că vine. încât din ziua în oare m-am plîns domniei-tale aici. pricepu nuimaidecît şiretenia femeii şi.J vîidu-mă totuşi. căci. pe unde doar din an în Paste se nimerea să treacă .că le-am luat. nu fă pe prostul şi nu mai pierde vremea tăgăduind zadarnic. care şedea mereu cu ochii în patru la fereasitră. încît bărbatul îşi dete seama de îndată că pricepuse bine cuvintele părintelui. De lucrul ăsta. vă-zînd acestea. de aceea am che-mat-o iar şi. că tot degeaba e. cu multă băgare de seamă. Şi. trecu mereu prin faţa casei. o întrebă înduioşat ce anume avea să-i spună. Pe urmă însă. Apoi. că de-am văzut vreodată femeie mai scîrbită de astfel ie fleacuri. apoi să ştii că ea e . te rog frumos s-o laşi în pace şi să-ţi vezi de treabă. Dar călugărul îi curmă vorba. ca să te rog să i le dai doimnia-ta înapoi . si să-i spui din partea^ mea că n-am nevoie să primesc nimic de la dînsul. mînios pesemne c-am venit si i-am pîrît pe drept. apoi. mai iscusit ca fratele. precum aud că fac femeile de soiul ăsta .

De aceea te-aş ruga să fii bun si să citeşti pentru odihna lor cele patruzeci de liturghii ale sfântului Grigore si alte rugăciuni de-ale domniei-tale.. şi pentru. zicînd astfel. dar eu să ştii că-l spun bărbatului si fraţilor mei. ca să ştii ! Şi zicînd astfel şi tot plîngînd înainte de zor. as putea să-'l înec în ele ! Şi dacă după toate astea nu-şi vîră minţile în oap. săracele. întărind-o în credinţă cu vorbe bune si cu pilde. părinte. prefădnd^ >e oarecum mai mângâiată. încât. Să nu te temi că ţi s^ar trage ruşine dinspre partea asta. Pe el în schimb. de cumva s-ar fi întâmplat să le aibă de pe-aouma în mînă. Cît despre tine. Aşa. fără să-şi deie seama că-i dus de nas şi tras pe sfoară. omul să fie nevoit să . n-am să-ţi mai dau de furcă şi n-ai să mai auzi nimic despre povestea -asta. fie pe de altă parte pentru frumosu-i dar.Dumnezeu şi bărbatului meu. îl dojeni ou as'prime de toate cele oîte i le punea în cârcă sireata de femeie. si drept mărturisesc că m-am. strigă la el : — Cum poţi tăgădui. ieri l-am dojenit de ce-a făcut. ou ajutorul Domnului. •cum nu ştia unde voia s-ajungă popa. ba dimpotrivă te si laud oasculţi de sfatul meu. nespus de bucuros. fie întrucît acum se socotea încredinţat de dragostea femeii. că eu. se duse ţintă la femeie si ajuns în faţa casei îi arătă cu grijă c-avea la el punguţa cu cingătoarea dimpreună . cît oi trăi am să m-arăit martor neşovăielnic al cinstei tale neştirbite Femeia. Cuviosia-Sia îl luă cu buicurie si. mai. cum plecă de la călugăr. ca dintr-o pricină anume. Şi cum atîta aştepta. fiindcă pricep că nu se lasă nicidecum înduplecată. De spus şi-au mai spus ei multe. SocOit că suferă cumplit văzîndu-mă >ce chin îndur din pricina acestui duşman al lui Cristos. Ce. trimise după prieten. că mai bine s-o păţească el. şi-n faţa Domnului. de nu vrea să se astâmpere. lăsă deoparte aceste vorbe si. fata mea. Ci el. ca nu cumva călugărul să-l creadă într-adevăr. Dar. de aceea aşteptă să vadă ce avea să-i spună popa. fără să-mi ceară altceva decît să dau pomană pentru odihna lor . si mai cu seamă mama mi se arăta în vis. aşa cât e el de mare. cu atât mai mult cu cît vedea că socotelile îi merg din ce în ce mai bine. crezând fără îndoială tot ce-i spunea femeia. atîta cingători şi-atî-tea pungi mai am. şi-n faţa oamenilor. cunoscând prea bine zgîroe-nia lui şi-a celorlalţi din tagma preoţimii. Iar după ce plecă femeia. peste măsură de mînios. şi-mi pare că se zbat. Călugărul. aşa de amărâtă şi necăjită biata. îi zise : — Părinte. ca nu cumva s-ajungi să le mal spui şi alor tăi cîte s-au petrecut. Şi. să-i plece adică bărbăţelul cît de curînd de acaisă. si-l mai. nu le recunoşti ? Omul. bătu la cap o vreme. să nu mă ţii de rău. săracul. se întâmplă nu după mult. avînd făgăduinţa lui. Acesta veni degrabă şi văzîndu-l pe călugăr mînios. i-oi trage o scănmă-neaiă. în chinuri nesfîrsite. In nopţile trecute m-am tot visat ou nişte rude de-ale mele răposate. pînă mai la urmă. rugîndu-l să se astîmpere. de care lucru dânsa fu foarte mulţumită. decît să-mi iasă mie vorbe din pricina unui nemernic. făcu r. netotul de călugăr îi dete prietenului său punga si cingătoarea si după ce-l mai dăscăli. le luă şi-i zise aşa : — Copila mea. pentru ca Domnul Dumnezeu să-i mântuiască de urgia şi para focului cel veşnic. mişel ce eşti ? lată-le aici. Da-ţi jur că de acu înainte. Omul. ca e:a să poată duce treaba la bun sfîrşit. îi dete binecuvintarea şi o lăsă să plece. Dar popa. tăgăduia aşa mai moale că el i-atr fi trimis femeii punga şi cingătoarea. de aceea. purtat ca un mişel. Acesta. trase de pe sub haină o pungă scumpă şi frumoasă c-o cingătoare drăgălaşă şi le-azvîrli în poala popii. şi pentru această din urmă obrăznicie. căci ar fi vai şi-amar de capul lui. îi puse în mină un galben. le recunosc. de mai să mi se frîngă inima uitîndu-mă la dînsa. îi dete drumul să se ducă. caută de-ţi stăpâneşte mânia ce te încearcă. şi-apoi fie ce-o fi . de-o să rnă ţie minte. Şi ai să vezi că nu va mai îndrăzni să-ţi aţină calea. dar precum văd nu şi-a ţinut făgăduinţa dată . îşi dete iute seama c-avea să aibă ştiri de la iubita lui . Chiar ea mi le-a adus plângând. mustrîndu-l iarăşi şi ponegrindu-l mî212 213 nios cu vorbe de ocară. părinte. cele mai vechi. învrăjbit de ciudă. nu mă mir dacă te mînie toate astea si nu te dojnesc de loc . prefăcîndu-se că-i ruşinat nevoie mare. — Ba da.

de vreme ice Dumnezeu te-a păzit de ruşine. îneercînd să-l tragă de limbă cu răspunsuri nedumerite şi mirate. hai ? Spune ! Omul răspunse : — Nu mai ştiu. Iţi spun că el a fost si. n-ar fi început să mi se roage pe sfinţi si Dumnezeu. se apucă să-i spună ce n-a mai auzit pămîntul. ţi-oi povesti cîte-a făcut astăzi în zori. să ştii. Şi-n dimineaţa aceea. de îndată ce-şi văzu bărbatul că încalecă si pleacă. dar.gîndul că ţii la el şi că ţi-e prieten. mă pomenesc cu el că intră în grădină şi că se urcă pe-un copac pînă la geamul meu .si numai bine deschisese fereastra ca să intre în casă. m-am ridicat degrabă . Totuşi. o dată ou 215 binecuvîntarea mea. doar-doar voi izbuti să-l potolesc pe împeliţatul ăsta. Şi fără a zice altceva. cînd eu. gură . Dar n-apucă să iasă bine din biserică. grăi femeia. drept care eu. o întreba mereu dacă văzuse bine şi nu cumva se înşelase. Da. văică-rindu-se de zor. să n.facă un drum la Genova. eu. care nu intrase încă de-a binelea în odaie. tare iute ţi-a mai aijuns solia ! . dar fă ce-i face şi îndeamnă-l să nu cumva să-mi mai dea de furcă. nestiind ce să mai zică. eu . n-am ce zice. altă dată eu nu mai vin la dumneata pentru povestea asta. Acu. pe care pînă acuma îl socoteam un sfînt .şi-am început să ţip . Bine-ai făcut că l-ai gonit. spunîndu-mi cine este . să-l iert de dragul dumitale. precum ţi-am spus. sau ca să-i zic mai potrivit. că zău. . — Fie. că pe urmă nu l-am mai auzit um-blînd pe sub fereastra mea. mai mult nu pot să rabd. de^o tăgădui curnva. neprioopsiitule ? Unde-ai umblat azi-dlmineaţă cu noap-tea-n cap. trezindu-mă din somn. nici să m-arăt neascultătoare . iar el s-a dus. Ce. si îngăduinţa să faci cum crezi că e mai bine si cum te taie capul. Călugărul îi zise atunci : —• Copila mea. îi zise la început : — De unde atîta foc. să spui domnia-ta dacă-i frumos aşa ceva si dacă poate fi răbdată o treabă ca aceasta . am ajuns la capătul puterilor şi nu mal pot să rabd . Femeia însă îi răspunse : —• Slavă Domnului! Doar îl cunosc ca pe-un cal breaz. care ştia ce tîlc ascuntf mustrările părintelui. prietenul dumitale. cu noaptea în 214 cap. de nu. l-ar fi făcut să uite blestemăţiile făcute. "Ucigă-l toaca. aim tăcut din. făcîndu-l drept de la obraz sperjur. mă înduplec si de astă dată. Cînd o auzi şi p-asta. vezi Doamne. Călugărul îl chemă la sine şi luîndu-l deoparte. îi zise hohotind : — Părinte. netrebnic şi mişel.u-l crezi. fără a te mai plânge la nimeni dintr-ai tăi. si ca să crezi că nu degeaba mă plîng si m-aimărăsc. fiindcă zilele trecute ţi-am dat făgăduinţă că n-am să fac nimic pînă ce nu ţi-oi spune si dumitale ce-am de gînd. că i-am răbdat destule de dragul dumitale. Nu ştiu prin ce întîmplare — ceasul <cel rău pesemne — neobrăzatul a aflat cum că bărbatul meu e dus de ieri la Genova şi azi în zori.si-aşa goluţă cum eram m^am repezit la geam si i-am închis fereastra în nas. căci ruu vreau să te mînii. aşa cum ai făcut în două rânduri pînă acum. fiindcă minie. şiaş fi ţipat înainte dacă el. plecă de la călugăr. dădu fuga la popă si. de-azi în zori si pîn-acu ai si uitat cîte-ai făcut. Omul. la asta n-am altceva de spus ctecît că de astă dată isprava lui a fost din cale afară de mîr-savă si îndrăzneaţă. atunci ou atît mai bine . dinspre partea mea. părinte ? Doar nu l-am răstignit pe Cribtos ! La care popa îi zise : — Ia te uită neruşinatul ! Auzi-l cum vorbeşte l Parcă ar fi trecut ani de zile de atunci şi timpul scurs. s-aisculţi de sfatul meu şi. vreau să te rog ca şi de data asta. iată am venit să-ţi spun . prtefăcîndu-se mînioasă. că hop si omul nostru se nimeri pe-aicolo. cel din iad. îţi dau. pesemne la dracu-n praznic. dac-oi putea să-i scot din cap această măgărie. călugărul se înfurie de nu i-ai fi găsit pereche în toată lumea de mînios ce era si. să laşi în grija mea această trebusoară.

pălăvrăgind si făcând haz de neghiobia fratelui si blestemînd d-e zor pe popi si pe bărbaţii încornoraţi. Ce-ai să te faci. înveseleş/te-ne şi tu cu vreo poveste şugubeaţă.mele. gata . în împărăţia cerurilor. Şi trăind el aşa. I-am dat încuviinţare că dac-o fi s-o necăjeşti si de acu înainte. răspunse cuviosul. să ştii că nu mai tace. Or. făcînd un anumit canon. în noaptea următoare. proaspătă. i s-a întîmplat nu de mult unei vecine a noastre. De acuma însă. 217 Pamfilo se învoi numaidecât si prinse a zice bucuros : . si mie şi la toţi creştinii care rîvnesc la ele. mergea la toate predicile. intră de-a dreptul în odaie si cît putu mai iute i se aşeză femeii în braţe. iar între acestea Don Felice petrece cu nevasta lui.a mai fi nevoie să treacă si pe la călugăr. iar lumea îi scosese vorbă c-ar fi făcut si dînsul parte din tagma unor credincioşi ce se munceau pe ei înşişi cu fel de fel de chinuri. si nu de dragul tău. care a ştiut aşa de bine să . care-l aşteptase ou dor neostoit. fără să-şi deie seama. Iar dînsa. şi totuşi mu te astîmperl. pe nume monna Isabetta. rostulndu-şi dragostea. sărmana.. că de mine nici nu mal zic de câte ori ţi^am spus-o. spune.' cum n-avea casă grea .Doamnă. Mititelul de el ! Ce mai bărbat de treabă ! Acu colindă nopţile. fiind credincios nevoie mare. cum era cam necioplit şi cam sărac cu duhul. să fecă oum o taie capul. aflînd fereastra deschisă. Iar după ce se despărţi de el. pe-alţii îi trimit în rai. răbda adeseori. buicurîndu-se unul de celălalt. Lucru ce. Şi. de vreo douăzeci si opt. Ea singură ţi-a dovedit prin multe lucruri treaba asta. cum se crăpă de ziuă se furişă în grădină. pe lîngă Sân Brancazio trăia un om de treabă si avut. tăcu şi •după ce Dioneo lăudă cu vorbe dulci isteţimea femeii. pe nume Puccio din Ri-nieri. . precum şi ruga de pe urmă. predicile Fratelui Nastagio ori jeluirea Magdalenei şi altele de acest soi.mi te înveţe cum să vii. răstimpuri de ajunare mai lungi decît sî le-ar fi vrut . regina se întoarse rîzînd către Paimfito şi-i zise : — Acuma. treizeci de ani. da' tut bag seamă. descuie grădinile si se urcă în copaci ! Socoti că prin atari isprăvi ai să ajungi s-o-ndupleei pe sfînta aia de femeie. mulţi sînt aceia care se zbat s-ajungă. ai cugetat că dacă nu-i bărbatu acasă. femeie încă tînără. intrînd în rîndul fraţilor franciscani1 şi ca atare i se zise de-atunci încolo Frate Puccio. care de la o vreme. ce te faci ? Omul nostru. si-n vreme ce se nevoiesc cu orice chip s-ajungă acolo. si într-alte nopţi se întâlniră cu aceeaşi buicur'e. el s-apuca să-i povestească viaţa lui Cristos. îi zise bucuroasă : — Veşnică mulţumită cuvioşiei-sale. să-mi deie cît mai multe. Frate Puccio se ţine de canon. şedea la slujbe pîn' la capăt. se călugări pe jumătate. din zori şi pînă-n noapte se tot ruga la Dumnezeu. făcură astfel încît. ci mulţumită numai si numai rugii . n-ar fi lipsit o dată de la cîntările de laudă ce le înălţau dreptcredinciosii. Ptvestea a patra Don Felice îl învaţă pe Frate Puccio cum să ajungă sfînt. n-a spus la ni216 meni nimic. se strădui pe cît putu să-l liniştească pe călugăr. Pe urmă. din pricina vieţii de sfînt pe care o ducea bărbatul şi pasămite si pentru că omul era bătrîn. mişelule. postea şi se strunea la pofte.o slugă doar si o nevastă — drept care nu avea nevoie să robotească toată ziua la vreun anume meşteşug. dacă te spune fraţilor ei ? Hm ? Haide. a Filornenel. de acolo sus în pom şi. pricepînd de minune ce-i rămânea de făcut.— Sigur că mi-a ajuns. cu totului tot dedat celor bisericeşti. fără . umbla tare mult pe la biserică. şi cînd ar fi poftit şi ea să doarmă ori să şuguiască cu b'ărbăţelul ei. a toate îndurătorul. Halal să-ţi fie că bine mi-ai ascultat îndemnul! Da' de astă dată ţi-o spun verde r să ştii că până acuma dînsa.. isprăvindu-şi povestea. făgăduindu-i marea cu sarea. frumuşică si rotunjoară ca un măr domnesc. se desfătară împreună cu multă bucurie. femeia cît ai zice pîs te-o şi cuprinde-n braţe. De care nopţi eu una mă rog lui Dumnezeu. După ce Filomena. Pamfilo. după cum veţi auzi. După cîte am auzit şi eu. de-i umbli pe la geamuri noaptea ? Nimic pe lumea asta n-o umple aşa de scurtbă precum o umpli •tu . Nevasta acestui Puccio.

s-ar duce de rîpă. Din care pricină bietul călugăr răbda amarnică întristare. ca cei ce-s răstigniţi. răspunse Don Felice. Tot umblînd călugărul în casa Fratelui Puccio si văzînd-o pe nevastă aşa de rumenă şi rotunjoară. într-acest chip. Frate Puccio. Şi într-o zi cînd omul venise ca să-l vadă. dimpreună cu alte feţe bisericeşti sus-puse.). ca una căreia nici un dreptcredincios nu i-ar mai da nimica. deşi găsi femeia gata să-i facă pe voie. decît cu încuviinţarea lui şi încredin-ţîndu-l totodată că-i gata s-o urmeze. şi mîine. apoi se cade să intre la post si la oprelişti de ispite vreme de patruzeci de zile. nici pomeni. proptind cu tălpile ţărîna . să şezi pînă la ziuă. ear fi aflat acasă. rîvnind să ştie cît mai iute calea ce duce drept la rai. iar cele pe care le vei face după împlinirea pocăinţei nu ţi s-or scrie spre osîndă.Se potrivi într-acestea să se întoarcă din Paris un călugăr din mănăstirea Sân Brancazio. Acu. să întinzi în lături mîinile. găsi el un mijloc ca să petreacă cu femeia sub acoperişul ei. fără să dea de bănuit. Trebuie să ştii. Or. tot gîndindu-se la asta. cu minte ascuţită si carte tare multă. aflîndu-te pe masa aceea. Frate Puccio. Şi punînd ochii pe nevastă şi privind-o cu tîlc şi azi. uitîndu-te ţintă la cer. iar acasă nu se putea. căci dac-ar spune-o. spre a-l uşura pe Frate Puccio de această osteneală. şi poimîine. jurîndu-se că n-o va spune nimănui. dar. Pe lîngă acestea apoi. care mai toată trăieşte din pomeni. si. fie la prînz. se cade să-ţi găseşti în casă un loc de unde noaptea să poţi privi bolta cerească şi după ceasul de vecernie să mergi la locul cela unde să-ţi aşezi din vreme o masă cît de lată şi pusă într-aşa chip. pe nume Don Felice. frumos şi tînăr foarte. tu n-ai altă dorinţă decît aceea s-ajungi sfînt . fiindcă îmi eşti prieten şi m-ai cinstit de atîtea ori. de îndată ce găsi prilej. necum de alta să te atingi. nici daruri. căci dînsa nu vroia să se întîlnească cu călugărul decît la ea acasă. că părinţii bisericii creştine ne învaţă cum că aceia ce vor s-ajungă sfinţi trebuie să săvîrşească un anumit canon. Frate {Puccio începu să-l cheme din cînd în cînd pe la el pe-acasă. de aceea se chib-zui în sinea lui. niciodată. iar de pofteşti să-ţi rezemi picioarele de vreun ţăruş. chiar dacă Frate Puccio. de dragul lui Puccio. căci Frate Puccio nu pleca niciodată din tîrg. preoţimea. să spui în schimb de trei sute de ori Tatăî nostru şi tot de-atîtea ori Bucură-te Fecioară.Din cîte am priceput eu. se apucă să-i spună ce anume îi sta pe suflet. Dar pînă mai la urmă. 218 cataramă. ci apa cea sfinţită te-o curăţa de ele. si uitîndu-te la cer să-ţi aminteşti mereu că Domnul Dumnezeu e făcătorul cerului şi al pământului şi să-ţi aduci aminte de patimile 220 . întru de veci slăvirea Treimii celei sfinte . mult mai scurtă. se apucă să-l roage cu multă stăruinţă să i-o destăinuie si lui. de care lucru dîndu-si seama. fiindcă Don Felice ştia să-i risipească mai bine ca oricare altul îndoielile. îşi dete iute seama de ce anume lucru ducea mai mare lipsă .ştiindu-l cît e de credincios — făcea cu el pe sfîn-tul. Dar. să încerce el să-i ia locul. Aşadar dintru început cuvine-se ca omul să se mărturisească cu multă grijă de toate păcatele sale. dacă-i va sta în putere. am să ţi-o arăt. fără să mişti de loc. dar cum nu eşti. poţi liniştit s-o faci şi p-asta. precum te curăţă şi acuma de altele mai mărunţele. zicînd că nicăieri aiurea nu se încredea să meargă . ci că păcatele făcute pînă la ceasul pocăinţei si al canonului ce-ţi dau ţi-or fi spălate toate şi ca atare şi iertate .t. iar femeia. — De vreme ce-mi făgăduieşti. de-ai fi învăţat si ştiutor de carte. de-aş fi încredinţat că n-ai s-o spui la nimeni şi dacă aş şti asijderea c-ai să te ţii de ea. pînă a nu începe canonul . Dar ţie. le fu cu neputinţă să afle chip pentru împlinirea dorinţei ce-i ardea. Dar vezi de mă-nţelege bine : eu nu zic nicidecum că după acest canon ai să te cureţi de păcate o dată pentru totdeauna . s-ar cuveni ca-n vremea asta să spui niscaiva rugăciuni pe care ţi le-aş da anume . fie la cină. se împrietenise si ea cu călugărul si-l cinstea bucuroasă de cîte ori se nimerea să-i calce pragul casei. cînd pentru treaba asta mai este o cale. care-o cunosc sio folosesc. eu mai că ţi-aş destăi219 nui-o. dar pare-mise că trudeşti întru împlinirea vrerii tale pe-o cale mult prea lungă. îi zise după cum urmează : . în care nu ţi-i îngăduit nici de femeia ta. încît stînd de-a-npicioarelea să-ţi rezemi şalele de dînsa . după cum se nimerea . cu care Puccio al nostru se împrieteni la 1 Aşa-zisii fraţi „terţiari" : laici ataşaţi unui ordin călugăresc şi în special ordinului sfîntului Francisc (n. pe care papa. şi fiindcă pe deasupra . făcu ce făcu şi izbuti să aţîţe si-n ea aceleaşi pofte . nu vor s-o spună nimănui . că de-ar fi izbutit s-o facă.

adeseori glumind. iar pe la ceasul amintit călugărul pleca. pentru ca Domnul Dumnezeu să-i primească pocăinţa. călugărul pleca. plecînd de la călugăr. răspunse : — Cum ce mai e şi asta ? Doar nu tu ai zis de mii de ori : „cine de cine n-are parte cît ţine noaptea se tot zbate" ? Frate Puccio. iar preacucernicul călugăr. îi zise : — Măi femeie. Din care pricină în-tr-o noapte. încearcă acu şi nu te mai gîndi la asta . gîndeşte-te doar la odihnă . si după ce se desfătau pîn' se crăpa de ziuă. căpăţînoasă. crezînd că într-adevăr postitul îi alun-. ca să mai dormi niţel . în-ţelegîndu-se din vreme cu femeia. nevasta . şugubeaţă din fire. cum pasămite tocmai atunci se nimerise a călări măgarul sfîn-tului Benedetto. cînd ai să auzi că bate clopotul a zi. Femeia. bărbate. şezînd aşa precum a stat si dînsul răstignit pe cruce. după ce-şi aşternură într-altă parte a casei patul. Femeia pricepu prea bine ce anume înţelese călugărul cînd îi spusese să şadă nemişcat pînă la zori de ziuă . de aceea.lui Cristos. de vrei. iar dimineaţa. se întoarse acasă si cu învoirea lui se apucă să-i spună de-a fir-a-păr nevesti-si toată povestea cu canonul. se linişti şi se apucă din nou să turuie la Tatăl nostru. începu să vie la ea la cină aproape în fiecare seară. de aceea eu. că zău. ajuns acolo puse punct şi fără a se mişca din loc. se întorcea şi el de la canon.Treaba nu pare a fi prea grea şi nici prea lungă. de-ai să le faci smerit şi cu evlavie creştinească. Frate Puccio îşi începu canonul. Şi. Ei haide. or. poţi să te duci aşa îmbrăcat cum eşti să te azvîrli în pat. Frate Puccio îi zise atunci : . ca una ce era sireată şi poate avea şi de ce rîde. cu ajutorul lui Dumnezeu. cum tocmai atunci bătuse suta zicînd mereu la Tatăl nostru. săracul . iar ceilalţi doi din noaptea aceea. iar cînd apune soarele să mergi încă o dată la biserică si acolo să mai spui niscaiva rugăciuni pe care ţi le-oi scrie eu şi far' de care nu se poate . nădăjduiesc că ai să simţi — chiar înainte de împlinirea canonului — dulceaţa fericirii veşnice. iară femeia desfătarea. iar Frate Puccio. rostind de cincizeci de ori Tatăl nostru şi tot de-atîtea ori Bucură-te Fecioară. aşa cum leam făcut şi eu la vremea mea. apoi să şezi la cină. Căzînd ei dar la învoială. hîrjonindu-se cuvioşia-sa cam fără cumpăt cu femeia si ea cu el. mergea şi el să se odihnească. dar că mai mult decît atît nu înţelegea să facă. femeia se întorcea în patul ei şi Frate Puccio.gase somnul şi că din pricina aceasta se zvîrcolea în pat. Făcînd acestea întocmai. mai tîrziu. Apoi.afla alături de odaia în care se culca femeia şi numai un zid foarte subţire îl despărţea de ea. femeie ? Ce mai e si asta acu ? Nevasta. atîta vreme cît ţinu canonul Fratelui. îi răspunse bărbatului că ea de lucrul ăsta si de orice altul ar fi făcut spre mîntuirea lui era nespus de bucuroasă si că voia si ea să ţină post cu dînsul. m-oi apuca de ea duminica ce vine. plăcîndu-i născocirea. cuvioase . 221 Locul pe care Frate Puccio si-l alesese de canon se . si încă foarte bine . Bărbatul o întrebă atunci : — Da' ce-ai păţit. cînd veni duminica. zic. dacă văzu aşa. i se păru lui Frate Puccio c-aude clă-tinîndu-se podeaua casei . se desfătară în el cu multă voie bună. bietul. nu ţi-am spus eu să nu posteşti ? Da' tu. că ştiu eu ce trebuie să fac. aşa tenvîrţi în pat de zgudui toată casa. rîzîndu-i drept în nas. după aceea să-ţi vezi smerit de treburi. Femeia îi zise atunci : — N-ai grijă tu de mine ! Tu vezi-ţi de-ale tale şi lasă-mă pe mine în pace. de sufleţelul meu ! Mă zvîr-•colesc de nu mai pot. dacă te-aşteaptă încaltea vreo trebuşoară anume. grijindu-se s-aducă el singur de-ale gurii. pe la vremea cînd nimeni nu putea să-l vadă. ori poate al sfîntului Gulberto. n-ai vrut s-asculţi de mine. nu după multă vreme. Frate Puccio. se cade să mergi la biserică şi să asculţi neapărat. 222 Urmîndu-şi dar într-acest chip Fratele pocăinţa. şi băutură si bucate . pe puţin trei slujbe. aşa că poate fi făcută. răspunse : — Vai şi amar. îşi chemă nevasta si-o întrebă ce naiba face în casă. iar după ceasul de vecernie să te apuci din nou de la capăt de toate cele ce ţi-am spus.

crezînd că-i păcălesc pe ceilalţi. Acesta.. drept care acesta îl lasă să stea de vorbă cu nevasta lui. iar noi prin pocăinţa lui intrăm de-a dreptu-n rai. prinse a grăi precum urmează : — Multe ştiind. îşi adună din vreme tot ce-i făcea trebuinţă ca să se înfăţişeze cu cinste în noua slujbă. Povestea a cincea Zima U dăruieşte lui masser Francesco Vergel-Ieşi un armăsar. Iar dînsa. se bucură şi-i zise : — Messere. Din pricina aceasta socot că e curată nebunie să încerci fără de nici un rost să pui la încercare în ceilalţi puterea Şi agerimea minţii lor. găsi într-altă parte loc în care să se înfrupte cu Don Felice dimpreună si multă vreme încă se desfată pe-ascuns cu el. dar mai avea nevoie de un armăsar. Trăia pe vremuri dar. dar. fiindcă nu găsise nici unul care să-i placă. şi. mînat de zgîrcenie. în orăşelul amintit. se duse în odaia femeii şi. cîte a păţit un cavaler. care era foarte frumoasă şi pe deasupra şi cinstită. dar într-asa fel. încît nimeni să nu audă ce-am să-i spun. pe care îl chema Ricciardo. cînd regina. zicînd că fără doar si poate Zima i l-ar fi dat. care-ai să fii de faţă — să pot să-i spun vreo două vorbe nevestei dumitale. încît mai toată lumea îl poreclise Zima . răspunse c-o să vie si se porni pe urma lui în sala de ospeţe. Dar. Or. de felul lui de prin Pistoia. răspunse că •se învoieste şi că din partea lui putea să-i tot vorbească 224 nevesti-si cît ar fi vrut. făcîndu-şi socoteala că într-acest chip va izbuti să-l dobîndească în dar. Acu. om putred de bogat. fiindcă dlnsa tace. ţi-l dau în dar c-o învoială anume. clar tare avut. îşi isprăvise-istorioara cu Frate Puccio. îl chemă pe Zima la el acasă şi-i ceru să-i vîndă armăsarul. îi porunci să vie s-asculte ce-o să-i spună Zima. fiind aşa frumos. un cavaler din neamul Vergellesilor. or. Drept care. stăpînul său îl îndrăgea ca pe ochii din cap. pînă la urmă îşi dau seama că ei au fost cei păcăliţi. săraca. în multa lui milostivire. Messer Francesco. trimise acolo pe călugăr şi pe nevastă-sa. de neam cam prost. se obişnui într-atît cu bucatele călugărului. prin care eu. Or. încît — cum bărbăţelul o ţinuse-cam multă vreme la post — deşi într-acestea Frate Puccio îşi isprăvi canonul. destoinic si înţelept. Pamfilo. dar dacă vrei. ţese ca mine.îi zicea călugărului : i— Tu-l pui pe Frate Puccio să facă pocăinţă. Femeia îşi ocărî bărbatul pentru isprava asta. plină de graţie. care trăia cu el în mare lipsă de-bucate. Şi fiindcă la Pistoia cu mic cu mare toţi ştiau de dragul cui suspină Zima. gîndind că-l va putea înşela. fiind femeia mulţumită. nici mult şi nici puţin. ca să audă ce anume avea să-i spună Zima. şi tînărul acesta iubise vreme îndelungată si suspinase în zadar după nevasta lui messer Francesco. spre a potrivi aidoma cuvintele din urmă cu cele dintru început. urmînd porunca dată. de unde socotea să-si facă lui un loc în rai. după ce mai întări cu cavalerul încă o dată numita învoială. vom zice dar că Frate Puccio. şi cele ce urmează apoi se potrivesc aidoma răspunsurilor sale. spre hazul doamnelor de faţă. îi porunci Elisei să spună mai departe. fiind el nevoit să plece la Milano drept căpetenie a cetăţii. Messer Francesco. se aşeză cu femeia într-un . poţi să-mi dai tot ce-ai agonisit pe lume şi calul tot nu ţi l-aş vinde . cum zgîrcenia nu se îndura să-i deie pace. am să vă povestesc acum. dar nu care cumva s-o puie naiba să-i răspundă. Zima. şedea si se gîndea şi nu ştia ce să facă. Zima răspunde în locul ei. care să fie vrednic de el şi rangul lui . ci doar aşa. Şi. din obişnuinţă. tot la Pistoia trăia pe vremea aceea un tînăr. o îndestulă cu prisosinţă. fiindcă poate alţii nu soco223. messer Francesco după nume. c-ar fi fost vai de ea. văzînd ce-i cere. se aflară unii care îl îndemnară pe messer Francesco să-i ceară armăsarul. dar cîrpănos din cale-afară. o le-cuţă cam îndărătnică din fire. Lăsîndu-l deci s-aştepte în sala de ospeţe. nu car fi fost răutăcioasă. tocmai Zima acesta avea un armăsar care trecea drept cel mai mîndru din cîţi avea Toscana si. după ce-i arătă cît de uşor ar fi putut să pună mîna pe armăsar. mulţi socotesc că alţii n-ar şti mai nimica şi adeseori. nevoită fiind să-i împlinească vrerile. care umbla si se ţinea aşa de spilcuit şi dichisit. bucate din acelea cu care mai apoi preacuviosul. de dragă ce-i avea nevasta. pînă ce nu-ţi iei calul — avînd încuviinţare de la domnia-ta.

I — cd. Şi. si acuma că mi-o spui tu însuţi si mai adîncă o socot si. aşteptă să vadă ce-i răspunde doamna. dacă purtarea mea ţi s-a părut cam aspră şi neîndurătoare. iubita mea. pînă ce moartea va curma neno-rocita-mi viaţă şi chiar şi după aceea. singura nădejde a sufletului meu ce arde în para dragostei nădăjduind numai la tine. Acuma însă a venit vremea să-ţi arăt pe faţă cît te iubesc şi să te răsplătesc pentru iubirea pe care mi-ai purtat-o şi încă mî-o mai porţi . nici atîtea alte dovezi de dragoste pe care i le dăduse Zima nu izbutiseră s-o mişte. cum îţi spun. ca nu cumva să calce porunca lui mes-ser Francesco. îţi spun c-as fi mai fericit de m-ai învrednici să-mi ceri un lucru care să-mi şadă în putere. zicîndu-şi : — Dragă Zima. decît dacă pămîn-tu-ntreg ar fi sub stăpînirea mea şi-ar împlini pe loc poruncile ce i le-aş da. aşa cum mă vezi şi cît plătesc. de a-ceea nu-i de lipsă să-ţi dovedesc prin vorbe că dragostea ce ţiam purtat e cea mai arzătoare din cîte s-au purtat de vreun bărbat unei femei . dar cum căinţa ta va fi zadarnică atunci. că tot aşa precum nebănuita-ţi frumuseţe mi-a dat prilej să te iubesc. sînt pe deplin încredinţat că eşti atît de înţeleaptă. de la care singură mi se trage liniştea. vezi bine. după ce oftă din greu si picură din ochi cîteva boabe mari de lacrimi. ce tremură ca frunza. Şi ca să fii cu totul încredinţată de acestea. şi asemenea te voi iubi si de aici înainte. deşi nu scoase o vorbă. Şi las' că moartea mea nu ţi-ar aduce cinste. de-ar fi putut vorbi. pe care pururi mi-ai vădit-o mie. prinse a nădăjdui şi. uitîndu-se ţintă la dînsa. nici serenadele. socot că uneori. se va topi ca luminarea si lumea te va socoti pe tine ucigasă. cu toate ale mele dimpreună. Or. cît de rău făcut-am că n-'am fost mai drăguţă cu Zima-al meu. Zima. se lăsă de data asta înduplecată de cuvintele duioase pe care i le şoptise înflăcăratul tînăr şi începu si ea să simtă ce va să zică dragostea. ca nu cumva s-ajungi acolo. oftînd din cînd în cînd. după ce aşteptă o vre226 me. dacă sînt al dumitale cu trup si suflet. atunci pe vecie te voi iubi şi eu. de . fie de teama celorlalţi. fie spre a izbuti să-mi ţin neîntinată cinstea. săracul" . Femeia. căci dacă pe cealaltă lume oamenii se iubesc cum se iubesc aicea. o să te doară inima de cele ce-ai făcut. aşa ca să-l audă ea. n-aş vrea să crezi să şi la suflet sînt tot aşa precum m-arăt la faţă : dimpotrivă. înduioşată : „Ah. pe care să te bizui mai mult decît pe mine. totuşi. cît despre bunele deprinderi si alesele însuşiri ce zac în dumneata şi care ascund în ele puteri nebănuite ce-ar izbuti să farmece orişice suflet de bărbat. 80 225 Drept aceea.colţişor îndepărtat al sălii şi începu să-i spună aşa precum urmează : — Vrednică doamnă. oricum ar fi să fie el. dar si f'ără de asta. ce sînt al tău. încît ai priceput de mult ce foc mi-ai aprins în piept cu frumuseţea dumitale. oprindu-se aici. întotdeauna te-am iubit si te-am avut mai drag decît pe orice alt bărbat. începu să-i răspundă lui însuşi în numele femeii. te rog să fii atît de bună si într-atît să-ţi mulcomesti asprimea ta de altădată. dar am fost silită să mă port aşa cum m-am purtat. Totuşi. tu. plină de spaimă în faţa ta. mă bucur. şi ai s-ajungi să-ţi spui în sinea ta. ca o slugă prea smerita ce-ţi sînt. la fel acum tot ea e aceea ce-mi dăruieşte viaţă. socot că-i de prisos să-ţi mai aduc aminte . văzînd că doamna nu-i răspunde. Drept care poţi fi sigură că n-ai pe lumea asta un lucru. mîntuirea si toată fericirea mea. fie-ţi milă si pînă ce mai sînt în viaţă. Doamne. pricepând suspinele pe care ea încerca să si le înăbuşe în piept. îmbărbătat de mila si îndurarea ta. ori să ţi-l ştii mai apropiat decît îţi sînt eu. pe care pînă atuncea n-o cunoscuse niciodată. ajutat fiind de nădejde. mustrată fiind de cuget. căci numai ţie-ţi stă în putere să faci din mine omul cel mai fericit sau cel mai amărît din toată lumea asta. Dar. acum cît încă poţi să-mi vii într-ajutor. se minună dintru început. nu fără de temei voi cuteza să înfăţişez rugarea mea înălţimii-tale. îndu-ră-te de mine. văzu cum îi sclipeau privirile cînd se uita la el şi. pe care nici faptele de arme săvîrşite în cinstea ei. dar după aceea îşi dete seama de vicleşugul cavalerului. Nădăjduiesc că ai să fii atît de bună. 15 — Decameronul. care de bună seamă întrece orice frumuseţe din cîte mi-a fost dat să văd . Şi. drept să-ţi spun. încă de mult. mi-am dat eu seama cît de mare şi de curată ţi-e iubirea. fii bună. si mai vîrtos ai să te chinui. nu izbuti să ascundă ceea ce i-ar fi mărturisit bucuroasă tânărului. De aceea. de preţ ori de nimica. voi. încît să nu poţi suferi gîndul că singura răsplată a dragostei ce-ţi port va fi să fie moartea şi ca atare aştept cu vorbe blînde şi duioase să-mi întăreşti simţirea. încît să pot să spun. viaţă ce poţi fi încredinţată că dacă sufletu-ţi semeţ nu se înclină rugii mele. te rog.

cunoscură amîndoi cele mai dulci simţiri ale iubirii. în noaptea acelei zile să te strecori la mine prin portiţa grădinii. deşi fu prima. încît abia mai pot îngăima cîteva vorbe. prea iubită doamnă. văzîndu-l că vine. şi cînd colo m-am pomenit c-o stană de piatră în faţă. îţi spun de pe acuma că-n ziua în care ai să vezi două ştergare întinse la geamul odăiţei mele. nu fu totuşi şi ultima. culcîndu-se degrabă. Cînd m-o despăgubi el oare de toată vremea asta ? Cînd am să fiu bătrînă ? Unde mai pui că niciodată n-am să găsesc un altul să mă iubească atîta. spre a-ţi mulţumi cum se cuvine . căci cîtă vreme cavalerul sezu la Milano. de aceea. ba amintindu-si şi de calul pe care-l dăruise numai de dragul ei. dar chiar dac-aş putea vorbi mi-ar fi 227 cu neputinţă să aflu atîta vreme cît să-mi ajungă pe deplin spre a-ţi mulţumi precum aş vrea si cum s-ar cuveni . Dînsa. drept care Zima se sculă şi se îndreptă spre cavaler. că doar de dragul meu i-ai dat mîndreţea de armăsar — şi. că messer Francesoo stă să plece zilele astea la Milano — după cum bine ştii. o face să se ducă acolo. doar n-o să-mi fie landemînă mereu. îmbrăţişînd-o şi sărutînd-o de mii si mii de ori. într-o bună zi puse două ştergare la fereastra care dădea spre grădină. messere. mai bine ţi-l dădeam degeaba . îmbărbătat de un dar atît de scump ca cel pe care mi l-ai dat. Râmîii cu bine. Şi. 228 nu ştiu. voi izbuti. zicînd : — Iubita mea. care deşi îşi preţuia nevasta tare mult. iar . se bucură nespus şi cum se înnopta afară se duse pe ascuns la poarta grădiniţei. Cavalerul rîse cu poftă şi. spre multa desfătare a ambilor părtaşi. iar el. porni pe urma ei pe scări şi-o dată ajunşi la ea-n odaie. si-apoi. De îndată ce Zima grăi astfel în locul doamnei. mai bine e să faci ceva şi-apoi să-ţi pară rău decît să nu faci si pe urmă să-ţi pară rău că n-ai făcut". aşa cum mi-e acuma. aşa cum o învăţase Zima . cu nevasta lui la o baie. peste cîteva zile porni la drum către Milano. pe cîtă vreme eu nu pot să zic că l-am vîndit. şi-n-caltea de ţi l-aş fi dat ! C-aşa. văzîn-du-le. nimeni n-are să ştie . şi chiar şi după ce se întoarse. zău. că eu mă duc. văzîndu-l că vine. Sînt singură şi n-am de cine să mă tem . căci dumneata mi-ai făgăduit să mă laşi să stau de vorbă cu nevasta dumitale. îţi jur pe legea mea si pe iubirea multă ce-ţi port că-n scurtă vreme ne-om întîlni împreună şi-om da împlinire fericită iubirii ce ne leagă. să-ţi facă parte Dumnezeu de toată bucuria şi binele ce ţi-ai dorit. începu să vorbească şi pentru el. Acuma însă. ferindu-te nu are cumva să te zărească cineva : că eu te-oi aştepta si dimpreună toată noaptea ne-om desfăta unul pe celălalt aşa precum dorim. domnia-ta l-ai cumpărat. Cuvintele acestea îi plăcură din cale-afară cavalerului. trudindu-mă. chipurile.aceea fii pe pace şi nu te necăji. ce dă către grădină. să-ţi mulţumesc pe cît aş vrea. de îndată ceo pleca. Şi zise către Zima : — Al meu e armăsarul ! Iar Zima îi răspunse : — Al dumitale. noi doi nu mai avem ce să ne spunem . îşi zise : „Ce fac. Atîta-ţi spun : că negreşit voi face cum mi-ai poruncit . Iar doamna lui fiind singură de capul ei în casă. avînd acum şi armăsar. chibzuindu-se astfel. . La toate acestea doamna nu scoase nici o vorbă . tot frămîntînd în sine cuvintele lui Zima şi dragostea ce i-o purta. De ştiut. apoi se îndreptă către o altă uşă care dădea în casă şi acolo dădu peste femeia care şedea şi-l aştepta. ce zici ? Mi-am ţinut ori nu făgăduinţa dată ? — Nu. îi ieşi înainte si-i zise rî-zînd : — Ei. multa bucurie pe care mi-a adus-o răspunsul tău îmi copleşeşte într-atît simţirile. Şi ca să nu fii nevoit să-mi mai vorbeşti de treaba asta. ştiind-o geloasă pe bărbatul ei şi vîrîndu-i în cap căn ziua următoare Fi-lipello avea să se intîlnească. iar tînărul. de aceea rămîie în puterea ta să-ţi închipui cum aş dori să-ţi mulţumesc şi totuşi nu-s în stare. şi poate atuncea. chiar de s-ar şti. aici. dar dac-aş fi ştiut din vreme ce roade am să culeg de pe urma batirului pe care mi l-ai făcut. acum că pot s-o fac . sărmana de mine ! Adică de ce să-mî irosesc degeaba tinereţile ? Bărbatul mi-i plecat si nu mai vine sase luni. al dumitale . Zima veni şi-ntr-alte rînduri. acum simţi c-o preţuieşte şi mai vîrtos ca înainte. pe care o găsi deschisă . Şi noaptea aceea. de ce n-aş folosi prilejul ăsta de-a petrece. îi ieşi înainte şi-l primi bucuroasă. Acesta. Povestea a şasea Ricciardo Minutolo o iubeşte pe nevasta lui Fi-lipello Sigbinolfo.

încît pînă la urmă ajunseră cu toţii atît de bine încredinţaţi că pe-alta o iubeşte.. pornind în pilcuri să petreacă pe ţărmul mării. cu zîmbetul pe faţă. îi zise : — Bucuroasă. precum făcea si cu ceilalţi. dacă-mi făgăduieşti să nu spui nimănui nimica. zic. vlăstar de neam şi viţă veche. aşa-şi iubea bărbatul. toţi cei din Napoli crezură. ui-tîndu-şi îndărătnicia cu care se purta cu el din pricina iubirii lui. se nimeriră într-o zi să vie pe la el nişte femei. Apoi. ca si cum n-ar fi fost prea dornic să stea cu ele de povesti. bărbat de neam şi el. căci ea. nemaiputînd răbda. crezînd că se culcă cu bărbatul ei. tînărul îi azvîrli în treacăt o vorbuliţă anume despre o iubită a lui Filippello. nemîngîiat. şi aşijderi şi Catella. la urmă. cum n-ajungea cu nici un chip să-si mai aline focul. se hotărî numaidecît să tragă folosinţă de pe urma acestei gelozii . dorind cu orice preţ să ştie ce anume socotise să spună tînărul printr-asta. căzu la mare supărare şi aproape că pierdu nădejdea : şi. iar Catella rămînînd cu alte cîteva pe locul unde sta Ricciardo. ziceau cumetrele. am să vă arăt cum a ajuns <o sfîntă din acelea ce fug cu scîrbă de iubire. pe cînd se chinuia aşa precum am spus. Elisa îşi isprăvise povestea. cum a ajuns. cinstită fiind. aflînd că şi Catella plecase din oraş. după ce lăudă şiretenia lui Zima. Ricciardo îi răspunse : — Domnia-ta mă rogi în numele unei femei de dragul căreia nu pot să-ţi răspund la întrebare . fiindcă nu ştia ori poate nu putea să scape de iubirea lui. lubind-o dar Ricciardo fără nădejde pe Catella si săvîrşind tot ce se cere să săvîrşească un tînăr spre a dobîndi iubirea femeii îndrăgite. se îndrăgosti de alta. doamnă ! 229 Şi începu astfel : — Sooot că n-ar strica să mai ieşim puţin din orăşelul nostru. Şi după ce se ţinu ea cît se ţinu. îl prăpădea din ochi de drag ce îl avea. trecînd acuma la Napoli. auzind cît de geloasă a Catella. aşa cum a făcut Elisa. fiind căldurile în toi si doamnele cu cavalerii. care — îmbelşugat cum e întru toate — nu duce lipsă nici de fapte ori pilde grăitoare. De aceea. după obiceiul locului. Iar dînsa. Ricciardo. risipinduse doamnele care încotro. trăia pe vremuri un tînăr. îi porunci Fiammettei să spună mai departe. la care doamna. pe care îl chema Ricciardo Minutolo. Or. că pînă şi Catella. unde prînzeau şi apoi cinau cu toţii dimpreună. şi asta numai prin destoinicia unui bărbat care o iubea . că alta era doamna pe care o îndrăgea acuma cu atîta înflăcărare . se apucară a-l necăji şi-a face haz pe socoteala iubirii lui mai noi. pe care ea. rude de-ale lui. nu care cumva să i-l fure. bogat ca nimeni altul. să-i spună la ce anume se gîndise cînd azvîr-lise acea vorbă. făcînd adică într-un cuvînt tot ce făcuse şi pentru Catella odinioară. la întreceri între cavaleri si altele de acest soi. care .femeia. să cunoască roadă iubirii înainte să ştie cum e floarea ei. îl rugă pe Ricciardo. prefă-cîndu-se îndrăgostit pîn' peste cap. prinse a-l privi mai îmblînzită si ajunse a-i da si lui bineţe cînd se întîlnea cu el. Acesteia îi zicea Catella si era nevasta unui tînăr. desfătîndu-vă în acelaşi timp de cele întîmplate altora. bărbatul ei . dimpreună cu Catella. le îmboldea si mai vîrtos să facă haz şi să vorbească. Doamnele. şi cred că această întîmplare va deştepta în voi mai multă grijă pentru cele ce s-ar putea să vi se întîmple. ca atare se prefăcu îndrăgostit de alta şi de dragul ei începu să se 230 dedea la lupte. Ricciardo. în numele iubirii pe care i-o purta femeii aceleia. La Napoli. iar dînsul. nu după multă vreme. ca la petreceri.după credinţa tuturor —• le biruia în frumuseţe pe toate celelalte femei napolitane. nici de murit nu se îndura să moară aşa. nici bărbatului . care-l povăţuiră cu vorbe bune si înţelepte să se lase păgubaş de dragostea zadarnică ce i-o purta Catellei. că de geloasă ce era pînă şi de paserile cerului se temea. f e pomeneşte la sjîrşit că s-a culcat chiar cu Ricciardo. Din pricina aceasta. şi să mai povestim cîte ceva şi despre cele care se întîmplă în lumea largă. de la o vreme. deşi era însurat c-o fată tare frumuşică şi cu mult vino-ncoace. de aceea sînt gata să te lămuresc. oraş străvechi si poate mai plăcut ca orice alt oraş de-al nostru. porni şi el c-o ceată de cavaleri şi doamne şi fu primit în grupul femeilor cu care petrecea Catella. si atît stărui Ricciardo în şiretlicul lui. Astfel. după ce multă vreme se tot lăsă poftit. pe nume Filippello Sighinolfo. Şi tînărul acesta. cuprinsă dintr-o dată de multă gelozie. cînd regina. si nici de viaţă n-avea poftă. prinse a se perpeli.

auzind toată povestea asta. pe care eu am învăţat-o ce să-i răspundă lui. în casa unde era baia se afla o odaie în care nu răspundea nici o fereastră si ca atare înăuntru era întuneric beznă. acum însă. îi spuse că va face întocmai cum o învăţase el. se întinse şi începu s-o aştepte pe Catella. Nu ştiu de Filippello s-a necăjit ori nu ele dragostea ce ţi-am purtat-o sau dacă si-a închipuit că m-ai iubit si dumneata . mulţumită că-i cere să păstreze taina. i se jură să nu vorbească cu nimeni de treaba asta. să vezi chiar dumneata. Ea mi-a răspuns : „E aia care-mi poartă soliile lui Filippello. rugînd-o totodată să-i dea o mînă de ajutor. Femeia îi făgădui pe legea ei să ţină taina. mi s-a părut că gluma se îngroaşă prea din cale-afară si nu mai e de îndurat .dumitale. de va veni la locul întîlnirii. în care Riccardo. faţă de mine. Şi după cîte aflu. de aceea m-am gîndit să-ţi spun. mi-e mai uşor acum să-ţi spun curatul adevăr. Ricciardo. ru-gînd-o totodată să nu spună nimănui că ştie de la el acestea. eu îţi arăt cum poţi să-l prinzi cu fata aceea. de te-aş iubi ca altădată. în seara aceea. dacă vrei. eu dinspre partea mea de mult i-aş fi făcut vînt şi l-as fi repezit. după obiceiul geloşilor crezu pe negîndite totul si apucă să potrivească cele auzite acuma cu anumite lucruri petrecute mai demult. mulţumită. Drept care. încît şi ocara mea si-a dumitale ar fi deodată răzbunate. am chemat-o pe nevastă-mea si-am întrebat-o ce vroia codoasa. cu ochii dumitale. iar femeia. mulţumit si încredinţat că sfatul lui avea să deie roade. ca să pricepi ce fel de răsplată primeşte cinstea dumitale. şi după ce-aş rămîne cu dînsul o bucată. în odaia aceasta femeia. avea să-l ruşineze de bună seamă într-aşa hal. mi l-ai legat de gît . socot c-aşa cumplit l-as ruşina. i-aş spune cine sînt şi-apoi i-aş arăta eu lui. Făcînd aşa cum zic. Femeia. încearcă adică cu orice preţ s-o aibă pe nevasta mea. spre a nu fi auziţi de ceilalţi. precum mi-a spus chiar ea. Trăgîndu-se deci la o parte. încrezîndu-se în vorbele bărbatului mai mult decît s-ar fi căzut. pare că vrea să-mi facă ceea ce. nu fu . de n-ar mai fi avut obraz să se arate în faţa mea". de vrei. căci. după ce a aşteptat pesemne să-i vină si lui apa la moară. de cîte ori s-ar întîmpla să vadă o femeie. că el. crezînd că nu mai sînt bănuitor ca înainte. cred. da' nu cred să-ţi închipui c-am să-mi trimit nevasta acolo .şi nu pricep de ce — să mă tot ţin cu el în vorbă. Şi ca să nu-ţi închipui că-ţi spun palavre ori poveşti şi ca să poţi. si zice c-ar dori să ştie ce am de gînd să fac. care-i era îndatorată. oricum. Cînd am aflat-o şi pe asta. în ceasu-n care toată lumea doarme . aicea în oraş .. mă pomenesc în casă cu o femeie care şedea de vorbă în taină cu nevastă-mea şi fiindcă am priceput de îndată ce fel de poamă-mi este. tot răs-punzîndui si îndopîndu-l cu nădejdi. pe care tu. din pricina căreia eu era mai-mai să mor. nici altora. că dacă tu nu mă îndemni . si pentru asta mă tot roagă şi mă pisează întruna . as face astfel încît bărbatul să deie peste mine în loc să dea de aceea pe care aşteaptă s-o întâlnească . pu-nînd si mai vîrtos temei pe cele ce-i spusese. deretică niţel şi cum ştiu mai bine îi aşternu un pat. n-a arătat nimic . de mă învoiesc. de la o vreme încoace îi tot trimite vorbe în taină şi o pisează întruna cu stăruinţa lui. de îndată ce prinzi. Catella. dar fiindcă nu te mai iubesc. fără să ţină seamă de omul care i-o spunea si nici de viclenia lui. A doua zi de dimineaţă Ricciardo se duse la femeia care ţinea baia cu pricina şi-i spuse ce avea de gînd să facă. care. Femeia. s-a dus numaidecît să-i poarte vorba mai departe. îi mai turnă vreo două ca s-o întărească în bănuieli si să-i sporească încredinţarea. cîte ţi-am spus acuma. neagră de supărare. răspunse că-l ajută bucuroasă şi hotărî cu el ce-avea să facă şi să zică. toate ca toate. Chiar azi de dimineaţă. dar eu. unde-l află pe Filippello. aprinsă de mînie. nu alta. înainte de-a veni aicea. socoate el că i-am făcut şi eu . 231 pînă ce n-ai să ai dovadă că cele ce ţi-am spUs sînt toate adevărate . că doar nu era lucru mare. furat pesemne de alte gînduri. am pus-o pe nevastă-mea să-i spună femeii că-i gata să se ducă la baie mîine după-amiază. Doamna. Ricciardo începu astfel : — Doamnă. si că. se întoarse 232 233 în asfinţit acasă. n-aş cuteza să-ţi spun ceva ce-aş şti că te mîhneşte . Acu. ar face astfel încît să ne putem în-tîlni pe ascuns la o baie. de-as fi în locul dumitale. încît s-o po-menească-n veci. după porunca lui Ricciardo.

m-a copleşit în două ceasuri. apa a curs la vale aşa cum se cădea să curgă. închise uşa după dînsa. zicînd : — Acu îţi închipui că mai poţi să mă îmbunezi cu dezmierdări. n-ai limbă ? Ce are ea mai mult ca mine ? Ia du-te încolo. parcă eu nu 234 235* sînt la fel de frumoasă ca şi nevasta lui Ricciardo ? Nu sînt la fel ca ea. netrebnic fără de ruşine şi mincinos ce eşti ! Ascultă-mi glasul şi-ai să vezi de nu sînt eu Catella ! Doamne. nu pe mine. se ridică bucuros în picioare si strîngînd-o în braţe îi şopti ia urecha : — Bine-ai venit. de neam ? Ce taci. — Dacă-i aşa. Ştiu eu că de acu-nainte.acoperită. ceru să i se arate drumul către odaia lui Ricciardo si. că am avut eu grijă să pun pe urma ta copoi mai buni decît credeai. hai. Ricciardo o duse pe Catella către pat si acolo. te perpeleşti şi mori de dragul alteia. spurcatule. în ruptul capului că nu/. fiindc-am fost eu aicea şi nu cealaltă. neclintită în hotărârea pe care o luase în ajun. aici. făcu Catella. de-atîtea mîngîieri cît n-am avut eu parte în cei opt ani de zile cît am şezut cu el. tot frămîntînd în minte ce avea să-i spună a doua zi cînd se vor întîlni la baie. Ricciardo. cum credeai. da' află că te înşeli . vai de sufleţelul meu ! Pe cine-am îndrăgit atîţia ani de-a rîndul ! Pe javra asta afurisită. vai şi-amar de capul meu. ca să-l păcălească.atît de drăgăstos ca-n alte daţi cu dînsa. Acolo. care căuta sărmana tocmai ce n-ar fi vrut să afle. hai ? Da' ţiai găsit nănaşul ! Oi fi ştiind tu ce-ai ştiut. Nu-i de mirare castă-noapte nu te-ai atins de mine : vezi bine. Din care pricină femeia tot meliţa cu gura. Din care pricină femeia intră la bănuieli şi mai vîrtos ca înainte. dar asta una n-o să-i meargă. ca să te fac de rîsul lumii. zăcură vreme îndelungată spre multa desfătare a ambilor părtaşi. fără să vorbească. Da' ce s-o mai lungesc degeaba ? Cînd se făcu trei după-amiază. arătîndu-i o dragoste pe care o dăruiseşi alteia. după ce intră înăuntru cu faţa . ce taci ? De ce nu spui nimica ? Ai amuţit de cînd vorbesc ? Pe legea mea. nu m-atinge . Ricciardo în sinea lui se bucura de atare vorbe şi. şi tu. Catella îşi luă cu sine slujnica si. arzînd de ciudă şi mînie. auzind-o. Află că sînt Catella si nu nevasta lui Ricciardo. pofteşte şi te du la dînsul. ai să . şi să mă împaci ca să-mi mai treacă . cămi pare un veac pină s-ajung să dau de tine la lumină ca să te scarmăn precum meriţi. în odaie era aşa de întuneric — lucru de care amîndoi erau la fel de mulţumiţi — încît era cu neputinţă să te obişnuieşti cu bezna aceea. ca nu cumva femeia să-i recunoască glasul. de opt ani încheiaţi te îndrăgesc mai mult decît mi-e dragă viaţa. care crezînd că strînge-n braţe pe alta. zicîndu-si în sinea ei : „Nu-ncape îndoială : ăsta e zăpăcit de gîndul c-o să petreacă mîine cu femeiuşcă aceea . Ce. de teamă nu care cumva s-o dea glasul de gol. da' mulţumită Domnului si dibăciei mele. că ţi-o fi fiind destul pe astăzi. prinse-a grăi astfel : — Ce păcătoasă soartă au bietele femei şi cît de fără rost îşi risipesc iubirea cînd îşi iubesc bărbaţii — Eu. dînd de băiesiţă. cu rudele şi prietenii. mişelule. pre cîte-am auzit. Ce taci. sufleţelul meu ! Catella. dumnealui aştepta să se descarce de poveri într-altă parte şi-ar fi poftit s-ajungă proaspăt la lupta de-a călare . La care băiesiţă. o întrebă de Filippello. dar am ştiut si eu. precum îţi închipuiai. îi tot da zor cu îmbrăţişatul şi săru-tatul. nu ştiu ce naiba mă mai ţine să nu-ţi vîr unghiile în ochi şi să ţi-i scot afară. a doua zi. Catella. Credeai că pui treaba la cale far' să te ştie nimeni. îl sărută si ea si se arătă voioasă. spurcăciune şi javră blestemată ce-mi eşti ! Ah. cîine rîios ce eşti ? Şi-aoasă faci pe slăbănogul ! Da' slavă Domnului că barem pămîntul tău ţi l~ai muncit si nu pămîntul altuia. grăi femeia. De data asta nu ţi-a mers. Dar cînd i se păru Catellei că-i vremea să-si descarce furia. răspunse : —• Dumneata eşti doamna care vrea să stea de vorbă cu el? — Eu sînt. om mîrsav şi ticălos ce eşti ! Cu cine crezi că te-ai culcat ? Cu aceea pe care ai înselat-o atîta amar de vreme cu vorbe mincinoase. dar nu suflă o vorbă. eu n-oi avea odihnă pînă ce nu te-oi ocărî de faţă cu vecinii toţi. Mi-ai fost voinic azi. potaie afurisită. dezmierdînd-o mai straşnic ca înainte. dăscălită de Ricciardo. Şi într-aceste gînduri petrecu mai toată noaptea. dacă venise ori ba. fără să-i răspundă. porni spre locul întîlnirii.

de tînguit s-o mai fi tînguit femeia si-o mai fi spus ea multe. Acu. iar eu. eu am să zic că nu spui drept. cunoscînd atunci femeia cu cît mai dulce-i sărutarea ibovnicului decît aceea a bărbatului. De aceea. te rog. ce-i făcut. punîndu-ne viaţa în primejdie. e vremea să mă laşi acu ! Fii bun şi lasă-mă. care ştia că-i încă prea mînioasă. Şi. inimioara mea. ştiindu-te înţeleaptă în tot ce faci. că te-am momit cu daruri şi cu bani. Dar pînă mai la urmă Ricciardo.Ricciardo. deşi în sinea ei se tînguia amarnic de cele ce făcuse si era mînioasă foc. se repezi să sară din pat şi. fiindcă lumea. drept slugă prea plecată ce-ţi sînt. pe mine mă va crede şi nicidecum pe dumneata. dar fii încredinţat că n-am sămi aflu pace pîn'ce într-un fel sau altul n-oi izbuti să mă răzbun . încît îşi dete seama că vorba lui într-adevăr putea să se adeverească . chibzuind că de-o lasă să plece întru credinţa aceea s-ar fi putut ca treaba să se sfîrsească prost. dar. precum ştii. Catella. Doar nu eşti cea dintîi si nici cea de pe urmă femeie înşelată . pînă ce dînsa. De aceea. mai iute dă crezare la rău decît la bine. zău. căci nu din vina ta s-a întîm-plat altminteri . Ai dobîndit tot ce-ai poftit şi cum ai vrut m-ai chinuit.încerci să faci în silă tot ce-ai făcut si astăzi. Ricciardo. cu tot ce pot şi preţuiesc. Apoi. ba chiar mai mult. Catella suspina si lăcrăma de zor . dacă te-am păcălit. Dar de-mi ajută Dumnezeu. între bărbatul dumitale si între mine s-ar isca o duşmănie de moarte. la cîte n-am putut ajunge cu dragoste curată. 237 se împacă cu el. te-ai mîniat şi-ai pus la cale toată povestea asta şi tărăboiul ce-a urmat . Nu vreau să ţip aici. pot să se întîmple două lucruri : în primul rînd (şi treaba asta nu cred că-ţi vine la în-demînă) cinstea si faima dumitale vor fi de-a pururi ştirbite . or. pe unde m-a adus prostia şi gelozia mea smintită . In vreme ce Ricciardo rostea aceste vorbe. se desfătară încă mult pe locu-n care se aflau. am să te învăţ eu minte să-mi duci de-acu înainte dorul ! Zău dacă ştiu ce mă mai ţine să nu trimit după Ricciardo. Iar în al doilea rînd. căci dac-ai să spui că te-am adus aici cu sila printr-un şiretlic. deşi la drept vorbind nu văd ce rău ar fi într-asta. sau faci aşa ca să se afle ce-am făcut. au fost ale dumitale. totuşi cugetul ei îi arătă aşa de limpede cîtă dreptate avea Ricciardo. prin bună învoială. ci m-am lăsat împins numai si numai de iubirea prea multă ce ţi-o port şi-am să ţi-o port o viaţă întreagă. lucru de care apoi o viaţă întreagă ai să te vaieţi şi n-ai să-ţi mai găseşti odihnă. aşa se face că-s Ricciardo. de m-aş culca cu el. de aceea se apucă s-o îmbune iar cu vorbe dulci si atîta îi spuse şi-o rugă. la fel şi de-azi-nainte socot să ţi le dărui si să le pun în slujba ta. deschise gura ca să ţipe . aşa că nici pe mine. de aceea îi răspunse : . îşi preschimbă asprimea în dragoste curată si începînd din ziua aceea îşi îndrăgi cu duioşie . nu Filippello cum credeai. şi pînă mai la urmă e ca si cum te-ai fi culcat. auzind ce spune şi cunoscîndu-l după glas. de aceea lasă-mă să plec şi nu mă ţine cu de-a sila. iar că domnia-ta. nemulţumită fiind cu ce ţiam dat (ca 236 una care aşteptai mai mult). tînărul însă îi astupă gura c-o iriînă şi-i zise : — Doamnă. Şi după cum si în trecut ale mele toate şi cu mine. nu mi te umple singură de hulă şi ocară şi nu zvîrli în acelaşi timp zîzanie între noi. iar dacă ţipi. îi zise : — Sufleţelul meu cel dulce. nu te mai frămînta atîta . de-ar fi să ţipi şi o viaţă întreagă. fiindcă nu putu. nu mă-ndoiesc că şi de data asta ai să-ţi vădeşti înţelepciunea. biruită. iubirea m-a învăţat s-ajung cu înşelăciune . făcut rămîne . se hotărî să-i mărturisească cine era şi să-i dezvăluie adevărul. se hotărî în sinea lui să n-o lase să plece pînă ce nu se liniştea. de voi avea puterea să rabd ocara multă si păcăleala ce mi-ai tras. nu văd la ce m-ai ocărî. De aceea. Tu socoteai c-ai să te culci aicea cu nevastă-sa . acum mai mult ca niciodată. de pe urma căreia s-ar prea putea să-l omor eu sau să m-omoare el pe mine. care ma îndrăgit ca pe ochii lui din cap şi care niciodată nu s-a putut mîndri că m-am uitat barem la el. n-am vrut să-ţi iau printr-asta nimic din ce-i al dumitale. nu ştiu. luînd-o în braţe si strîngîndo bine ca nu cumva să-i scape.

intră în slujba lui şi porni. plecă însoţit de un slujitor la Ancona. unde-si schimbă numele. pentru ca jalea nes-fîrşită care-l topea de-a-n-picioarelea să nu fie prilej de bucurie pentru aceea care era ea însăşi pricina suferinţei lui. Trăia pe vremuri la Florenţa un tînăr nobil. zicîndu-şi Filippo din Sanlodeccio. pe lîngă faptul căi dădu o simbrioară frumuşică. învinuit de moartea Iu''. ştiindu-se pe sine aşa de mult schimbat la straie si la chip din ceea ce fusese mai înainte de-a pleca. fără a mai sta pe gînduri. dibaci şi cu renume. şi. văzînd că totul e în zadar. se hotărî să plece în lume. dar. La care omul îi răspunse : . facă Domnul s^avem si noi cu toţii parte. Povestea a şaptea Tedaldo se ceartă cu iubita lui şi pleacă din Florenţa. de la o vreme. gîndindu-se că nu e cu putinţă ca ea să-l fi uitat. atîta dor se aprinse în el. De aceea se întoarse îngîndurat la han si-n faţa hanului îi văzu pe cei patru fraţi ai săi înveşmîntaţi în negru din cap pînă-n picioare. care începu astfel : — Mie una mi-e drag să mă întorc în orăşelul nostru — pe care celelalte două tovarăşe ale mele au socotit să-l părăsească — si să vă povestesc cum şi-a re-cîştigat iubita un florentin deal nostru. afară doar de-un prieten care ştia toată povestea. Dar într-o bună zi. care se afla în apropiere de casa dragei lui. nemaîputînd răbda. şi atuncea. cînd regina. încît ajunse în cîţiva ani un negustor bogat. spre a nu mai pierde vremea. Fiammetta tăcuse lăudată de toţi. rude ori cunoştinţe. Şi. pe una din corăbiile acestuia. pe care îl chema Tedaldo degli Elisei si care -îndrăgostit fiind de-o doamnă. rea pizmaşă a celor fericiţi. dorind din toată inima s-ajungă s-o mai vadă. încît cu greu ar fi putut să fie recunoscut. cu sluga dimpreună. si avînd de grijă să nu se dea în vileag. făcînd rost de ceva bani. se duse ţintă la ea. Ajuns la Florenţa. După cîtva timp se întoarce in chip de pelerin. spre Cipru. Dar soarta. fără a înştiinţa pe nimeni. în multe rînduri încă se înfruptară amîndoi din roadele iubirii. Obiceiurile şi purtarea lui Tedaldo îi plăcură atît de mult negustorului încît. nimeni nu se gîndi că tocmai dînsa îi era prilej de întristare. apoi. Acolo. ţinut de doi fraţi. încît. se hotărî în sinea lui să se întoarcă la Florenţa. din care pricină îi fu teamă nu cumva să fi murit ori să se fi mutat aiurea. dar fiindcă-şi tăinuise cu dibăcie dragostea. plecă în taină din Florenţa si ajunse la Ancona. cine ştie din ce anume pricini. punîn-du-şi rînduială în treburi. De aceea. De care roade. se dovedi atît de tare.iubitul. găsi ferestrele şi porţile încuiate. împreună cu el. apoi scapă de la spinzurătoare pe bărbatul iubitei. Din care pricină Tedaldo căzu la mare supărare. de unde — ajunse fiind cu bine toate ale sale — şi le luă şi le trimise la Florenţa pe numele unui prieten cle-al negustorului . între acestea. Iar Tedaldo ştiu să învîrtă aşa de bine şi cu atîta isteţime trebile încredinţate lui. nevasta unui oarecare Aldobrandino Palermini — mulţumită deprinderilor sale alese. lăsînd pe mîna lui o mare parte din afaceri. Şi după ce se strădui în fel si chip să redobîndească iubirea doamnei. si-l luă părtaş si la negoţ. în Cipru. plecă si el pe ascuns într-acolo. dînd peste un negustor bogat. îi dădu numaidecît cuvîntul Emiliei. se nimeri s-audă pe cineva cîntînd o cîntare făcută pe vremuri de el şi-n care îşi povestea dragostea şi bucuriile trăite alături de iubita sa. Acu. vorbeşte cu ea şi-o face să-şi recunoască greşeala . pe nume monna Ermellina. care cîtva timp îl mulţumise pe de-a-ntregul. se puse drept de-a curmezişul plăcerii lui. de care lucru el se minună din cale-afară . înveşmîntat în pelerin şi prefă-cîndu-se a veni de pe la locurile sfinte. pe care nu credea s-o fi pierdut din vina lui. se apropie de un cizmar si-l întrebă de ce anume purtau straie cernite aceia. trase la un han. s-a învrednicit pe drept cuvînt de roadele iubirii. deşi tînărul nostru îşi amintea adesea de nemiloasa lui iubită şi suferea cumplit de! chinurile dragostei. căci doamna. Şi cum sosi. încît vreme de şapte ani îşi birui simţirile. cu gînd s-o vadă cît mai iute . dar nici pe el nu mai voia să-l vadă. nu mai voi să-l mulţumească. ii împacă cu fraţii săi şi la urmă se desfată in-ţelepţeşte cu dînsu. ajungînd 238 239 la casa ei. si nu numai că nu-i primea soliile.

har Domnului. unde-l duseseră hangii . se întoarse frământat de gînduri la han şi.—• Sînt îmbrăcaţi în negru. auzind acestea. astfel încît judecătorul i-a cumpănit pînă şi osînda. auzkidu-l ridică capul si-i zise plîngînd : — Creştine. unul din ei îi zise fetei : — Acu putem fi liniştiţi. înduioşat. si apoi mai au obraz să-si zică slujitorii Domnului şi ai dreptăţii sale. De spui că eşti străin şi c-ai ajuns abia acum prin părţile acestea. 16 — Decameronul. sau poate şi din cauza cinei care fusese cam slăbuţă. plecat de multă vreme. punînd la cale cum să facă spre a-i veni într-ajutor. curînd afla-vei alinare. fiindcă Tedaldo acesta îi îndrăgea nevasta şi se întorsese pe ascuns ca să se ţină iar cu dînsa. şi se mîhni de pacostea care dăduse peste Aîdobrandino. căci fraţii numitului Tedaldo învinuiesc de moartea Iui pe Aida240 brandino Palermini. treaz fiind. fie de gîndurile multe care-i jucau prin cap. cînd socoti că-i vremea. voi. intră şi o găsi pe doamnă şezînd pe jos într-o săliţă care dădea în grădină. Tedaldo se uită afară dornic să ştie ce se în-tîmplă si văzu o fetişcană frumoasă. eu sînt de fel de la Constantinopole şi am venit aici. şi amărîtă ca vai de capul ei. care fusese învinuit cu totul pe nedrept şi osîndit la moarte prin martori mincinoşi. fie din pricină că patul era îngust şi tare. că dacă s-ar afla că noi l-nam omorît. cam pe la miezul nopţii i se păru că aude nişte oameni scoborînd în casă de pe acoperiş si apoi prin crăpătura uşii văzu o dîră de lumină. Dar. si zice-se că fraţii au dovedit la curte c-a fost ucis de un oarecare Aldobrandino Palermini. care ţinea în mînă o luminare. în-genunche la picioarele lui. nu izbuti să adoarmă. sărmanul . haini cum sînt la suflet. aflînd poarta deschisă. vezi bine. si trei bărbaţi care veneau spre ea şi care intraseră înăuntru venind de pe acoperiş . pari să fii un pelerin de pe meleaguri depărtate. deşi noaptea trecuse de jumătate aproape. că nu-s nici două săp-tămîni de cînd un frate al lor. lucruri pe care el. Punînd ochiul la crăpătură. doamna se minună din cale afară si luîndu-l drept proroc. si spre norocul lui. ajung a dovedi minciuna. căzu pe gînduri şi începu să cugete în sinea lui cît de multe şi de mari greşeli puteau să se strecoare în minţile omeneşti. ca să-ţi întorc în bucurie jalea ce te apasă si ca să-l mîntui de la moarte pe-acela care ţi-e bărbat. Tedaldo. Pelerinul. se duse la iubită . zicînd astfel către fata care părea că-i tare bucuroasă de vestea asta. sărmana. care-i închis acu. ridică-te şi nu mai plînge. Mare fu mirarea lui Tedaldo cînd auzi că un altul îi semăna aşa de mult. care a mărturisit omorul. şi-n cele de pe urmă la oarba judecată a legilor si-a celor care păzesc dreptatea şi care adeseori. Cu toate acestea noi să nu suflăm o vorbă. acolo. se duse să se culce într-o odaie tocmai sus. plînsă. după cîte văd. care îngropaseră plîngînd pe-un altul în locul lui. ne-ar paşte si pe noi primejdia în care se află acum Aldobrandino Palermini. după ce se încredinţa că doamna lui trăieşte si-i bine sănătoasă. Tedaldo după nume. aproape de acoperiş. Tedaldo. căutînd cu rîvnă adevărul. nu te mai zbuciuma . îi zise : — Doamnă. Şi. cum între acestea se înnoptase. de cît timp era măritată si alte multe despre dînsa. căci nu mai era vreme de pierdut. încît fusese luat drept el. iar după ce se întîmpinară unii pe ceilalţi bucuroşi. Ce ştii domnia-ta despre necazurile mele si ce-ar putea să mă mîngiie ? Pelerinul îi zise atunci : -— Doamnă. lăsîndu-şi sluga la han. Femeia. De aceea. rugîndu-l — dacă venise anume spre a-l mîntui pe Aldobrandino — să se grăbească. A doua zi de dimineaţă. fă-cînd pe sfîntul. coborîră scările şi se duseră să se culce. îi spuse cine era ea. anume trimis de Dumnezeu. apoi la bietul Aldobrandino. I — cd. de unde ştii cine sînt eu si cine mi-e bărbatul ? Atuncea pelerinul luă de la capăt toate celea şi-i povesti pe rînd tot ce răbdase Aldobrandino. Pe urmă prinse a se gîndi la bietul Aldobrandino si la scăparea lui. le cunoştea . se apropie de ea şi-i zise : — Doamnă. a fost răpus. după ce cină cu slujitorul dimpreună. 80 241 — Cum ? întrebă femeia. cînd alta nu-s decît călăi în slujba fărădelegilor şi-a lui Ucigă-l toaca. Ia bine seama la ce-ţi spun si ai de grijă să nu spui la . gîndindu-se dinţii la fraţii lui. mai-mai să-l podidească plînsul.

n-aveai decît să nu le faci. drept care cunosc bine năravurile preoţeşti . spunîndu-mi că de nu-l alung m-as-teaptă dracii în fund de iad. şi mai cumplită urgie va să se abată pe capul dumitale. dacă socoteai c-are să-ţi pară rău de cele ce-ai făcut. că dacă nu. ba chiar şi vreau s-o fac. pe 242 el dar si pe mine. ţiaminteşti să fi avut pe vremuri vreun ibovnic ? Spune ! Femeia. la fel şi dumneata erai întreagă a lui. căci socotea că nimeni nu-i cunoscuse taina. deşi am fost rea şi vitregă cu dînsul pe vremuri. ceva tot răsuflase. tot după voie ţi-a făcut şi cu învoirea dumitale aflat-a desfătare în prietenia voastră. căci el se afla în mîna dumitale . căci dumnealui. Ia spune. îi zise pelerinul. pentru ca de-aci înainte să-i cunoşti mai bine. precum aşijderea e adevărat si că l-am plîns cînd a murit. şi nici plecarea lui. de aceea n-are nici un rost să ţi le-ascund pe ale mele. La care pelerinul îi zise : — Domnia-ta nu l-ai iubit pe nenorocitul acela care a murit. spune-mi-l rogu-te si mie si-oi face tot ce-mi stă-n putere ca să mi-l ispăşesc. Dar să venim la fapte. dar cei ce-si zic astăzi aşa şi drept aceia vor să treacă. să vrei cu dinadins să i te smulgi din suflet. cînd a venit la dumneata. deşi în zilele acelea. Dac-ai 243 fi vrut să faci astfel încît să nu mai fie al dumitale. E adevărat că-n tinereţe l-am îndrăgit cu patimă pe ti-nărul de-a cărui moarte e învinuit bărbatul meu. nici vorbe. ce anume te-a îndemnat să te desparţi de el cu atîta vrăjmăşie ? La cîte ţi-a spus popa trebuia să te gîndeşti înainte şi. în care dumneata ori cu vorba ori cu fapta i-ai arătat că afli atîta bucurie. . la drept vorbind. Tedaldo. oftă din greu mirîndu-se.Doamnă. încît ai izbutit să-i însuteşti iubirea. Pre cîte mi se arată mie.Păcate am destule şi mi-e cu neputinţă să ştiu de care dintre ele vrea Domnul să mă pocăiesc . căci pînă acu. măcar că şi la început te îndrăgea chiar prea destul. necazu-n care te găseşti a dat peste domnia-ta din pricina unui păcat mai vechi. nici scrisori. asta se cheamă că-i hoţie . văzîndu-î cum se prăpădeşte topindu-se de dorul meu. de aceea. n-am vrut să mai primesc din partea lui nimica. Află domnia-ta că şi eu sînt călugăr. căci eu. şi zise : — Messere. răspunse pelerinul. dacă-l ştii cumva. şi. nici vremea îndelungată cît a rămas printre străini. nici moartea lui nenorocită nu mi l-au scos din suflet. mi-a tras o chelfăneală de şi acu mă sperii cînd îmi aduc aminte. cu prilejul morţii prepusului Tedaldo. ca să ţi-l spele pe de-a-ntregul . socot că dacă el mai stăruia niţel (dar din păcate a plecat cu sufletul zdrobit). ca să mă ardă veşnic în foc dogoritor. de aceea. puteai s-o faci. pe care Dumnezeu a vrut să ţi-l mai uşureze prin pacostea aceasta şi vrea acum să te căleşti. încît m-am hotărît să nu mai am nimic de-a face cu el . ci pe Tedaldo Elisei . Şi dacă aşa a fost (că doar eu ştiu c-a fost aşa). mie unul. nu prea i-ai cunoscut.nimenea nimic. oare erai a lui. cînd te-ai îndrăgostit de el de bunăvoie ai făcut-o. auzind-o si pe asta. mi-e îngăduit să-i judec şi . Femeia îi zise atunci : -. n-aş fi putut răbda mai mult şi hotărîrea mea cea aspră s-ar fi muiat de bună seamă. e-o faptă rea ce nu se cade a fi făcută atîta vreme cît celălalt se împotriveşte. Deşi. niciodată nu ţi-a făcut vreo silnicie . cînd a aflat cît îmi iubesc ibovnicul şi cît de bine ne aveam. Călugării au fost pe vremuri oameni cucernici si de treabă. ci pentru ca spunîndu-l să-ţi pară si mai rău de el. se vede treaba. din pricina unor cuvinte zvîrlite în doi peri de prietenul răposatului care ştia ceva. Căci tot aşa cum el era al dumitale. nu mai au nimic de . da' ia să-mi spui acum de ce mi te-ai certat cu el ? Te-a supărat vreodată ? Femeia îi răspunse : — Asta nici cînd. dar ca domnia-ta.să vorbesc de ei fără sămi ferec gura . ca să n-am prilej să mai păcătuiesc. Doamne păzeşte ! Pricina supărării au fost doar nişte vorbe pe care mi le-a spus un blestemat de popă la care m-am spovedit . eu ştiu care-i păcatul si nu-ţi cer să mi-l spui ca să-l cunosc mai bine. Şi-aşa de tare m-am speriat. ăsta-i păcatul care te chinuie acum. întru folosul dumitale. Eu ştiu cu siguranţă că el. — Ei vezi. văd că Dumnezeu ţi-arată toată tainele. că doar atîta aştepta. căci ţi-a plăcut pesemne . n-am putut să-l uit.

se străduiesc care de care cu sperietori si baliverne să-i facă pe ceilalţi să nu-si mai adune bogăţii. croite din postavuri scumpe si după moda si tipicul pontifical. sufletul lor ce nu căuta la cele pămînteşti cînd trupul şi-l acopereau în straie aşa de păcătoase. cum să-şi apuce si el rîndul ? Dacă nu ştii să rabzi si nici să ierţi aproapelui. călugărul. de cînd mă ştiu pe lume. să-şi cumpere episcopii şi alte ranguri şi mai suspuse cu banii ce ziceau c-ar duce la pierzanie pe cei ai cui erau. că toată rîvna lor au pus-o si-o pun şi azi în a speria cu vorbe umflate şi poveşti cugetul celor proşti şi-n a le arăta că prin pomeni si slujbe îşi curăţă păcatele. să se ţină curaţi. vezi Doamne pentru a-i da înapoi. de ce nu stau închişi în casă ? Ori. frumoase şi cinstite . ca s-o spun mai desluşit şi mai pe şleau. luînd ei banii. văduve. ori de cîte ori vin c-un răspuns de soiul ăsta. pe atîta creste bunăstarea si avuţia lor. strimtă. Iar cînd sînt dojeniţi pentru atare fapte şi pentru alte multe la fel de ruşinoase. •că pomana si rugile răscumpără păcatele făcute. ei singuri se învinovăţesc. să fie răbdători. ci doar culorile sutanei. atunci de ce n-ascultă cealaltă vorbă a Evangheliei. ba şi bărbaţi. să le umple adică pungile cu galbeni sunători. lucioase. le-ar ţine mai degrabă pentru folosul lor sau le-ar zvîrli la porci. dacă tu umbli cu femei.. Călugării de acuma vor ca oamenii să facă aşa cum îi învaţă ei. 245 De socotesc că nu-s în stare să ţină piept ispitelor si să trăiască cu evlavie. tot soiul de femei nătînge. că Dumnezeu şi-asa cunoaşte de-i bine ori nu cum a făcut.călugări în ei. ca să rămîie ei stăpîni pe ele pîn' la urmă. Şi noi adică să ne luăm chiar după unii ca aceştia ? leie-se cine-o vrea si facă cum îl taie capul. dacă vor să fie sfinţi. E drept. dar cu ce scop anume ? Pentru ca ei să poată face ceea ce n-ar putea să facă dacă mirenii ar face altminteri decît cum îi învaţă ei. să le mărturisească toate tainele. care 244 vin. ca şi cum oile ar putea să deie dovadă de mai multă tărie şi statornicie decît păstorii care le pasc. pentru ca în felul ăsta s-alunge de la dînsii povara oricăror păcate. nu din credinţă s-au grăbit sajungă la călugărie — care o pîine. astfel încît dreptcredinciosii să vie să le-aducă lor — ce din huzur şi lene. că dumnealor numai la asta se gîndese. căci. Dar hai să zicem totuşi că n-a greşit călugărul cînd te-a învăţat că-i mare. dar dacă cei ce fac pomeni ar şti cui i le fac sau de-ar ajunge să cunoască mai bine preoţimea. astăzi umblă după femei şi după avuţii . să se păzească de bîrfeală. care bucate de sufletul morţilor. Şi fiindcă dumnealor călugării ştiu bine că pe cît scoboară numărul celor cu avuţii. toate lucruri sfinte. Şi-ntocmai ca pescarul care trudeşte cu năvodul să prindă mai mulţi peşti deodată. Cine nu ştie oare că lenea fără bani nu s-ar mai ţine pe picioare ? Dacă tu îţi cheltui banii în desfătări si în petreceri. pentru ca cei ce-s vinovaţi să-şi pună frîu la pofte si femeile să le rămînă lor . Ei înfierează desfrînarea trupească si dezmăţul. ei socotesc că e de ajuns să zică : . sărăcăcioasă. astăzi. în schimb. Dar la ce bun să înşir faptă de faptă în parte ? Destul să spun atîta că. dar chiar si cu călugăriţe . călugărul n-o să mai poată să huzurească în mănăstire . numai oa să se umfle în pene. decît cel mult sutana şi nici aceea barem nu e cu adevărat sutană . ei blestemă cămătăria şi tot cîştigul necurat pentru ca. sărmanul. înfăsurîndu-si pulpanele împrejur. ce zice : „Hristos a început prin faptă si apoi prin propovăduire" ? Să facă ei mai întîi si după aceea să înveţe şi pe alţii ! Că eu. călugărul n-o să cuteze să-ţi vină-n casă şi să-ţi spurce femeia şi copila.fă cum spunem noi si nu cum facem noi". aşa şi ei. fără să-mînţă de ruşine. De unde în trecut călugării umblau după mîntuirea oamenilor. se străduiesc din răsputeri să prindă pe sub ele mironosiţe. de unde în trecut cei oare-au dat fiinţă şi-au pus temei călugăriei o porunciseră făcută din ţesătură aspră. aşa cum fac mirenii cu straiele de sărbătoare. si încă dintr-aceia ce mai amarnic strigă cînd predică în amvon. prin pieţe şi biserici. nu-i vorbă. văzut-am dintre ei cu miile trăind şi desfătînduse nu numai cu femei mirene. ăştia nu poartă nicidecum sutană de călugăr. şi de-altele nici că le pasă. astfel încît prin ea să se oglindească sufletul. călugării îşi fac sutane largi. De aceea. să ierte greşelile aproapelui. şi ca si cum ei n-ar şti că vorbele acestea sînt pricepute anapoda de cei cărora li se spun. că e cumplit păcat să rupi credinţa . căptuşite. să-şi poată face sutane şi mai largi.

şi-apoi eu ştiu că te iubeşte mai mult decît pe sine însuşi. Femeia. îmi dau seama că cele cîte spui sînt toate adevărate. dacă trăieşte c-un bărbat. Tot ce a avut mai drag pe lume. el dumitale ţi le-a dat. atunci păcatul ei purcede din răutatea minţii. pe cîtă vreme dacă-l fură. chiar dumneata ai mărturisit. domnia-ta ai săvîr-şit păcat cu mult mai mare decît ţi-a fost păcatul de-a fi trăit cu el. nimeni nu poate zice că nu eşti dumneata aceea care-ai pricinuit surghiunul şi hoinăreala lui vreme de şapte ani prin lume. dacă vrei să scapi. La care pelerinul îi zise : •—• Pre cîte mi se-arată mie. zău. Şi află că de omorît — întrucît lucrul ăsta a stat în voia dumitale — tot dumneata l-ai omorît. ca să nemernicească bietul umblînd de colo-colo ? Vezi bine că-i mai mare.ce pururi cu cumpănă dreaptă desă-vîrseşte orice faptă pe care a început-o — n-a vrut să-l lase neplătit. sărmanul . Or. te-ai dat întreagă lui. pelerinul sfîrşi ce avea de spus . îmbrobodită de vorbele unui călugăr. N-a fost pe lumea asta femeie mai urcată-n slăvi..şi el fără temei -. De aceea. da' pasămite popa rîvnea să sadă dumnealui pe locul de unde se căznea să-l surghiunească pe celălalt. prietenia şi îngăduinţa dumitale. cum de-ai putut să mi te iei după un călugăr smintit. de neam. răpus de zeci de . aspră cum ai fost cu el. Şi-atuncea cum. se cade să fă-găduieşti. nesilită. mai lăudată şi mărită decît ai fost domnia-ta prin gura lui. domnia-ta îi vei da înapoi iubirea. pizmaş si dobitoc şi să urzeşti faţă de el un gînd aşa de crud ? Eu nu ştiu. Gît despre cea de-a treia vină. dar ăsta e păcat firesc . Femeia îi zise atunci : — Gîndeşte-te ce spui ! Doar l-am văzut cu ochii mei. căci a murit. păcatul pe care sfînta judecată . păcătuieşte prin aceasta. felu-n oare te-ai purtat domnia-ta. Dar cum ? Tedoldo niciodată n-o să mai vină înapoi. si chipeş pe deasupra ? în cele cîte ţin de vîrsta tinereţii nu era oare priceput. care-l ascultase cu sufletul la gură — părîn-du-i-se drepte şi întemeiate cele spuse. puţin lipsea să nu se omoare cu propriile lui mîini. că doar îl ştii prea bine . cînd tocmai dimpotrivă. că dac-o fi să vie Tedaldo din surghiun vreodată. dumneata ce. Tedaldo nu e mort. întreaga-i libertate si cinstea lui întreagă. prin fiecare în parte din aste trei păcate. iar dumneata în supărare. de cîte 246 ori se afla într-un loc unde putea vorbi de dumneata fără să dea de bănuit. Nu era oare tînăr. De care. astfel încît iubirea lui să nu secă-tuiască în veci. cum sînt si femeile astea care fug de bărbaţi şi nu-i preţuiesc îndeajuns.cununiei . Iar legea zice că acela care a pricinuit un rău e tot atît de vinovat ca si acela care-l face. dimpotrivă-i teafăr. nu e nevoie să ţi-l spun. eu ţi-am dovedit că dumneata l-ai furat pe Tedaldo smulgîndu-te de lîngă el. cum e mort. dar. în faţa porţii mele. Dar ia să cercetăm mai cu amănuntul lucrurile : a meritat Tedaldo oare să-i faci ce i-ai făcut ? De bună seamă nu . si-n bună parte am ajuns — prin mărturia dumitale — să înţeleg si eu acuma ce poame sînt călugării pe care îi socoteam drept sfinţi . şi. îl omoară sau îl izgoneşte. Căci. e de prisos să mai făgăduiesc ceva. la fel bărbatul dumitale -. şi încredinţată 247 fiind c-a fost lovită de năpastă din pricina păcatului dezvăluit de pelerin — îi zise : — Omul lui Dumnezeu. si. de asemeni văd si eu acum ce greu păcat am săvîrsit purtîndu-mă rău cu Tedaldo si-s gata să-l plătesc aşa precum m-ai învăţat.tot prin Tedaldo s-a aflat si se află încă în primejdie. destoinic şi viteaz ? Poţi zice că n-a fost iubit ? Nu-l îndrăgeau oare cu toţii ? Nu-l întîlneau cu bucurie ? De bună seamă toate acestea nu poţi să le tăgăduiesti. dac-as putea s-o fac. voinic si sănătos si-ar fi si fericit dac-ar redobîndi iubirea dumitale. Zicînd acestea. de-ar sta să se gîndească la ceea ce sînt ele si-ar judeca apoi cu cîte nobile însuşiri e înzestrat tărbatul de către Dumnezeu — mai presus decît orice altă vieţuitoare de pe faţa pămîntului — ar trebui să se mîndrească de sînt iubite de-un bărbat. punîndu-l iar pe-acelasi loc unde a stat mai înainte de a fi ascultat domnia-ta prosteşte vorbele smintitului de popă. după cum domnia-ta fără temei te-ai străduit să i te smulgi din braţe sărmanului Tedaldo. iar doamna. căci. căci n-am să pot să-mi ţin făgăduinţa dată. da' oare nu-i mai mare păcat să furi un om ? Nu-i mult mai mare să-l omori sau să-l alungi în pribegie. ci. Or. şi mai cu seamă să şi faci. să-l îndrăgească ca pe ochii din cap şi să se străduiască în fel şi chip să-i intre în voie. vreun linge-blide hămesit şi puturos pesemne. Acesta-i. şi nu e om să zică altminteri. printre ceilalţi tineri.

şi. cu învoirea temnicerului. mai frămîntat. Atuncea pelerinul. că-i sănătos. 249 Ş:.Doamnă. decît de gîndul c-o să scape si de nădejdi de mai bine. să-ţi pot aduce vesti îmbucurătoare . îndată ce-l văzu. chiar astă-noapte as vrea să vin la dumneata să-ţi povestesc rnai pe-ndelete ce-am mai aflat despre el. zică ce-o zice fraţii mei şi dumneata cu ei deolaltă. Dar Tedaldo îi zise cu grăbire : . încît Aldobrandino să scape cît mai iute şi trag nădejde că-n curînd. că. grăi : — Doamnă. dacă scăparea mea îţi stă la suflet du-mitale. sărmanul. îl cunoscu şi îi răspunse : — Vezi bine că-l cunosc ! Eu i l-am dăruit pe vremuri lui Tedaldo. dacă vrei să-mi dai de dragul lui un dar pe care-am să ţi-l cer. eu una-ţi spun şi bună : Tedaldo nu e mort . am să-ţi mărturisesc o taină. precum cred. îşi puse pălăria şi sărutîndu-şi încă o dată iubita. deşi nu te cunosc şi nici nu-mi amintesc să te mai fi văzut vreodată. înspăimîntată cum era. din care pricină. Nu-s mort. drept să spun. află că eu. răspunse femeia . nu-i vreme îndeajuns acum ca să ne bucurăm mai mult de-această întîlnire. se pare. i se azvîrli de gît si-l sărută zicîndu-i : — Iubite drag. doamnă. nădăjduiesc că-n scurtă vreme îl vei vedea si dumneata. vreau să mă duc să fac astfel. ca să te îmbărbătez niţel. 248 păstrat cu multă grijă atîta amar de vreme.lovituri şi l-am ţinut în braţele astea şi i-am scăldat obrazul cu lacrimile mele. E drept că n-am făcut păcatul de care-s învinovăţit . îţi dau si eu făgăduinţa că. temîndu-se de el ca de-o arătare din mormînt . eu ţi-s prieten şi vin ca să te scap. . de aceea. Femeia. Pelerinul îi răspunse : — Să zici ce-i zice. îi zise : — Aldobrandino. atunci de bună seamă mi-esti prieten. bine-ai venit ! Iar el. de gîndul morţii apropiate. de unde acu te-aştepţi la ştreang. după ce-şi zise în sinea ei că el era. La care Aldobrandino spuse : — Om bun. intră la el în chip de duhovnic şi. dădu să fugă. nu-ţi fie frică ! Eu sînt Tedaldo al dumitale. recunoscîndu-i glasul si uitîndu-se la el mai bine. sculîndu-se în picioare si lepădîn-«du-şi iute sumanul de pe umeri si pălăria de pe cap. iar dacă aflu. ce ştiindu-te nevinovat s-a îndurat de tine . după ce-o îmbrăţişa si-o sărută. mai liniştită oricum. întors la viaţă din mormînt. Şi zicînd astfel îşi luă sumanul în spate. nici n-am murit vreodată. spre a-i mulţumi lui Dumnezeu. li zise în graiul florentin : — Acuma mă cunoşti ? Cînd îl văzu femeia şi-l cunoscu că e Tedaldo. singuri numai ei doi. după ce ajunse acolo. Şi fiindcă se aflau într-un ungher mai dosnic. de bună seamă. căci doamna socotindu-l sfînt nu se temea să sadă cu el mai la o parte. precum spui. Tedaldo scoase un inel. dar am făcut altele multe si poate acelea m-au adus unde mă aflu acuma. dacă-mi dai făgăduinţa aşa cum ţi-am cerut-o. se despărţi de ea şi-o luă de-a dreptul spre închisoarea unde zăcea Aldobrandino. si ară-tîndu-i-l îi zise : — Doamnă. — Făgăduiesc să fac întocmai şi bucuros mă ţin de vorbă. pe care i-l •dăduse doamna în noaptea lor cea de pe urmă. lumea mi-a scos si vorbe. pe care ai de grijă însă să n-o spui nimănui pentru nimica-n lume. cunoşti inelul ăsta ? Femeia. De aceea îi zise : — Doamnă. Oricum. voinic si teafăr cum mă vezi. de aceea nu-l întimpină ca pe Tedaldo 03! întors de pe meleaguri depărtate. după ceo îmbărbăta cu vorbe de nădejde. ci ca pe celălalt Tedaldo. trimis de Dumnezeu. Tedaldo socoti atunci că-i vremea să se arate si s-o liniştească pe femeie cu nădejdi mai temeinice şi dinspre partea bărbatului ei. rămase înmărmurită. şi. aşezîndu-i-se alături. pînă miine-n asfinţit ai să te vezi scăpat. nici n-aş avea mai mare bucurie decît să-mi văd bărbatul scăpat de la spînzurătoare si pe Tedaldo în viaţă. pe mîine chiar.

mă înfăţişez acum înaintea dumitale. plecă să vadă de Aldobrandino. Dar după cîtva timp. ca să afle din gura lor. îl rugă stăruitor sastepte cu curaj pînă-ntr-a doua zi. prinseseră a se înarma — . nu numai să-ţi făgăduiesc.şi asteptîndu-l. om de treabă. stăpî-nirea. Tedaldo — care ştia că fraţii săi rămăseseră de rîsul lumii. sînt gata să si fac. înveşmântat cu aceleaşi straie de pelerin. După cum ştii. iar acolo-nici el şi nici nevastă-sa nu se mai saturau să-l omenească cu de toate si mai cu seamă ea. Aldobrandino. făcînd astfel ca adevărul să iasă la lumină — şi mai cu seamă cînd se află pe locul în care te afli domnia-ta 250 acum — pentru ca cei ce n-au greşit să nu rabde osîndă strîmbă. tocmai ca să fie aşa. la început tot cîte unul. bucuroasă foarte de-aceste două întîmplări. mărturisiră drept pe faţă că ei îl omorîseră pe Tedaldo Elisei. spre multa bucurie a lui şi a nevestei sale. dac-or veni să-ţi ceară iertare pentru ce-au făcut. după ce află şi alte lucruri de la dînsul. iar mai la urmă toţi deodată. cum se întîmplase treaba. luînd într-un colţ pe unul dintre dregători. picate ca din cer şi-asa de bine potrivite. adică pe de o parte de regăsirea lui Tedaldo. apoi. rugînd-o să nu-l dea de gol. cît şi să pecetluiască pacea şi împăcarea cu Tedaldo. voi face astfel încît să fii cu totul mulţumit. dar adevărul nu-i acesta şi eu pînă la miezul nopţii socot să-ţi fac şi mărturie că nu mint cînd vorbesc aşa. văzîndu-se scăpat. omul e dator să trudească de bună-voie. Iar mai apoi. făcură bucuroşi plăcută si voioasă pace si pîn'la zi se desfătară unul cu celălalt. precum şi-a rubedeniilor si-a prietenilor toţi. îi iert chiar de pe-acuma . îi prinse ca din oală pe cei doi fraţi hangii. Iar către revărsat de zori Tedaldo se sculă şi. vezi bine. pe care-l socoteşti drept ucigaşul lui Tedaldo şi ca atare te gîndesti să-l osîndeşti la moarte . Şi cînd fură întrebaţi de pricina omorului. pe care ea-l plînsese mort. Pelerinul îi zise atunci : — Nu vreau să-ţi cer decît atîta : să-i ierţi pe fraţii lui Tedaldo că te-au adus aicea. îi povesti de-a fir-a-păr tot ce făcuse pentru Aldobrandino. Drept care. răspunseră că tînărul. dîndu-ţi pe mînă ucigaşii bărbatului cu pricina.. după ce-i spuse femeii ce-avea de gînd să facă. îl duse cu alai acasă şi îl pofti să şadă la el atîta vreme cît avea să rămînă în oraş . şi ca atare. spre cinstea dumitale si spre osîndă celor ce-s vrednici de pedeapsă. 251 culcîndu-se împreună. si să ţi-i socoteşti drept prieteni si fraţi.Stăpâne. după ce află cum stau lucrurile. sări de gîtul lui Tedaldo. se legase de nevasta unuia dintre ei. Răspunsul acesta îi plăcu pelerinului . pe care se-astepta cît de curînd să-l plîngă. pe care o găsi veghind — în timp ce toţi ceilalţi ai casei dormeau . Pelerinul. a doua zi. temători. necum unul mai mic . pentru ca Domnul Dumnezeu să m-aibă în paza lui.care-mi vădeşte îndurare. Or. La care Aldobrandino răspunse : — Numai cel păgubit cunoaşte cît e de dulce răzbunarea si cu ce patimă-i rîvnită . după ce învinuirea lor se dovedise strîmbă. cu atît mai mult cu cît şi lui îi părea rău de bietul Aldo-t>randino. fii sigur e-am să-mi păstrez îngăduinţa. cu slujitor cu tot. cînd vru să-i pună la cazne. Apoi. Femeia. Şi pă-trunzînd la dînsa îi zise : — Bucură-te. iar cei ce-s vinovaţi să fie pedepsiţi. pe cine omeneşte. domnia-ta te-ai arătat cu multă asprime faţă de Aldobrandino Palermini. într-acest fel. de aceea. se duse drept la stăpînire şi acolo. fără să ştie cine e. cît de mare. *r Judele. îi dădu drumul lui Aldobrandino si nu mult după aceea porunci să li se taie capul ucigaşilor chiar pe locul unde săvîrsiseră omorul. crezîndu-te vinovat de moartea fratelui lor. cu ajutorul lui. . Şi ca să-i dea femeii deplină încredere. plecînd de la el. de aceea cere-mi orice vrei. si ştiind că numai pelerinul îl ajutase în treaba asta. că mîine ai să-ţi vezi bărbatul scăpat din închisoare şi întors aicea acasă. şi dac-o fi să ies de aicea. că dacă scap. si-l sărută cu foc . cînd fără doar şi poate avea să fie mîntuit de închisoare şi osîndă. îi spuse între patru ochi. şi pe de altă parte de faptul că-l vedea scăpat pe bietul Aldobrandino. fără a-i mai spune alte cele. pe cînd ei nu se aflau la han. tîlharii nu răb-dară si. iubita mea. care ştia. totuşi. îi dădu bucuros ascultare. cam pe la miezul nopţii. cu învoirea judelui plecă şi se duse pe ascuns acasă la madonna Ermellina. orişice lucru. deopotrivă dornică să afle veşti de bine de la bărbatul ei. socotindu-se pe deplin luminată. poftind s-o aibă cu de-a sila.

le zise astfel : — Un singur om mai lipseşte de la acest ospăţ: spre-a-l mai înveseli puţin. iar dînsii. Aldobrandino îi spuse că-i gata să se împace. care-l priveau înmărmuriţi şi care-l cercetară îndelung pînă să-şi crează ochilor că el era Tedaldo. îşi azvîrli sumanul din spate dimpreună cu celelalte straie de pelerin şi rămase într-o scurteică de mătase verde. drept care se sculă în picioare si-l sărută şi ea cu bucurie pe Tedaldo. îl rugă pe acesta să-şi ţină făgăduinţa. nu se arătă înceată întru împlinirea vremii lui si-si ascultă bărbatul . cerîndu-i iertare pentru cîte uneltiseră împotriva ei. Or. asezîndu-se la masă. Pelerinul rîndui atunci pentru ziua următoare un ospăţ bogat si îl rugă pe Aldobrandino ca dimpreună cu rudele lui şi cu femeile lor să-i primească pe cei patru fraţi cu neveste cu tot. dar vorbele ce s-au scornit pe socoteala mea cînd noi îl jeluiam pe celălalt mă fac să stau deoparte acum. care îi sînt îndatorată mai mult ca orişicare alta. toate buluc. toţi patru îmbrăcaţi în negru şi însoţiţi de cîţiva prieteni . care se aflase tocmai atunci să rînduiască un ospăţ). si orice fărîmă de îndoială se risipi din cugete.socotind c-a venit vremea să-i împace cu Aldobrandino. îi primi înduioşat şi. primii care sosiră în casa lui Aldobrandino fură cei patru fraţi ai 252 lui Tedaldo. bietul. Pe urmă se înfăţişară surorile şi nevestele fraţilor. mîncau poame şi dulciuri. socotind că sosise vremea să le alunge supărarea. Aldobrandino. după aceea îi pofti pe-a doua zi la masă împreună cu nevestele lor. Dar el. îi zise : — Ce-nseamnă asta. deşi nici înainte vreme eu unul n-am crezut o boabă din cîte s-au scornit. ajunşi către sfîrsitul ospăţului. care-şi dăduse seama că oaspeţii cîrteau. atît bărbaţii cît si femeile fură ospătaţi din belşug. fără să aibă a se plînge de altceva nimic. fraţii se dădură pe mîna gazdei. şi fură primite cu zîmbete şi plecăciuni de ma~ donna Ermellina şi de celelalte doamne poftite la ospăţ. or. A doua zi dar. zicînd astfel. în cele de pe urmă le dovedi cu atari temeiuri greşeala lor. se apucă să povestească despre rubedeniile sale. încredinţaţi că nu le întinde o capcană. Ermellino ? De ce nu-l săruţi şi tu pe Tedaldo. iubutit să-l recunoaşteţi. care-aţi trăit mereu alăturea de el. primiră bucuroşi. despre cîte se petrecuseră în familiile lor şi despre cîte păţise el vreme de şapte ani de zile. de faţă cu toţi oaspeţii care fuseseră poftiţi. Hai. şi-acolo. rostfS în grabă cîteva cuvinte. spre mirarea celor de faţă. în afară de ma-donna Ermellina. încît izbuti cu uşurinţă să-i aducă pe calea împăcării cu Aldobrandino. după ce-i sărută pe gură pe toţi patru la rînd. care nici nu poftea alta. lepădîndu-şi armele. arătîndu-le că-i iartă pe deplin de tot răul pe care i-l făcuseră. care a trudit ca să mă scape. faţă de care făgăduiră să-şi ceară iertare . Mărinimia lui Tedaldo si multa lui îngăduinţă plăcu din cale-afară fraţilor săi. Apoi. înveşmîntate si ele tot în negru. Iar el. Şi. acesta se duse numaidecît acasă la cei patru fraţi şi după ce le spuse o seamă de cuvinte din cîte se cereau rostite în legătură cu aceasta. Apoi. precum si celorlalţi care se aflau de faţă. — Vezi-ţi de treabă. eu am să fiu acela care-am să vi-l arăt. se sculă în picioare şi pe cînd mesenii. aşa cum fac toate doamnele ? 253 La care femeia răspunse în auzul tuturor : — Nici una dintre ele n-are temei să-i iasă în cale şi să-l întîmpine mai bucuroasă decît mine. doamnă ! Doar nu-ţi închipui că-mi aplec urechea la nişte clevetiri din astea. fiindcă voi. du-te fuga de-l sărută ! Femeia. fiindcă Aldobrandino se arăta bun bucuros să facă după placul pelerinului. lăcrămînd. că doar Tedaldo. văzînd aceasta. către vremea prînzului. Aldobrandino. văzînd una ca asta. n-aţi. şi acela e Tedaldo . Drept care fraţii lui şi toţi ceilalţi bărbaţi care se aflau acolo se repeziră să-l sărute si după ei se înghesuiră şi femeile. decît de stînjeneala şi liniştea care domnea din pricina mîhnirii înfăţişate prin straiele cernite pe care le purtau rubedeniile lui Tedaldo (lucru pentru care mulţi îl ţinură de rău pe pelerin. după ce . ca toate celelalte doamne. a dovedit cu prisosinţă că lumea n-a avut dreptate în cele ce s-au spus. adăugind c-avea să meargă el însuşi cît mai degrabă să-i poftească ca din partea lui la ospăţul de împăcare. fie că-i erau rude ori nu. căci numai mulţumită lui mi te-am redobîndit .

un necioplit si jumătate. rămase credincios iubirii sale. fiind luat drept altul. şi fraţii si ceilalţi. socoti nu că fusese viu. şi se purta cu-atîta grijă. la urmă învie din morţi şi creşte un copil de-al stareţului. el însuşi. de faţă fiind si fraţii săi : — Mă luaţi drept altul. căci întru toate sfînt şi întru toate drept era ţinut de toţi. şi acolo fu ales ca stareţ un preacinstit monah. căci el era soldat ca noi. după acest semn şi după încă altele. Atîta doar că treaba asta ştia s-o facă aşa de bine. bucurîndu-se încă multă vreme de dragostea lor. ba dimpotrivă. Tedaldo cu mîinile lui sfîsie straiele cernite ale fraţilor săi şi cele cafenii pe care le purtau surorile şi cumnatele sale si porunci pe loc să li se aducă alte straie. din care pricină ospăţul. Faziuolo ! 254 La care Tedaldo le răspunse. şi într-aşa hal i se aprinseră . păru tuturor pe scurt povestită — regina făcu semn Laurettei să vorbească mai departe. în care un biet nenorocit e plîns si înmormîntat. din care pricină norodul îl preaslăvi ca pe-un sfînt. îmi vine-n minte. s-ar fi căzut să-l pedepsească pentru greşeala lui. aşa precum a fost de fapt. pe care îl cheamă Faziuolo din Pontremoli. care pare mai degrabă o născocire decît un adevăr. se isprăvi cu tămbălău şi cu petrecere în lege.si se mai află încă — o mănăstire aşezată pe-un loc mai neumblat de oameni. auzind acestea. Iar Tedaldo. si trebuie să v-o spun. Isprăvindu-şi Emilia povestea ei cea lungă . pe care îl chema Ferondo (prietenie în care el nu afla nimic altceva decît ici-colo vreun prilej de desfătare pe spinarea prostiei lui Ferondo). zicînd : — Aşa o fi. se apropiară de el si-i ziseră : — Bine te-am găsit.care totuşi nu supărase pe nimeni dintre cei de faţă din pricina aceasta. ieşi înainte şi-i întrebă pe armăsei cum era îmbrăcat Faziuolo. care a venit aici cam de vreo două săptămîni şi parcă l-ar fi înghiţit pămîntul. ţinînd-o dintr-un chef într-altul. legînd prietenie cu un ţăran chiabur. fură cu totul încredinţaţi că n-au la ce să se mai îndoiască. Drept care toată lumea. unde şezură şi la cină. Povestea a opta Ferondo înghite nişte prafuri şi e îngropat. în povestirea mea e vorba despre un om care a fost îngropat de viu fiind luat drept mort si care apoi. ba chiar şi fraţii lui. văzîndu-l pe Tedaldo. dimpotrivă. fiind socotit mort. si încă vreo cîteva zile petrecură tot la fel. o întîmplare adevărată. Aceia îi spuseră ce straie avea pe el şi mai la urmă se află că era îmbrăcat aşa precum spuseseră. e întemniţat şi lăsat să creadă că se află în Purgatoriu . aflară că cel omorât fusese Faziuolo si nicidecum Tedaldo. zic. dacă nu i-ar fi lămurit pe deplin o întîmplare care le dovedi cine fusese mortul. mai ^rămăseseră c-o leacă de îndoială în suflet de era el cu adevărat ori ba . Iar după ce le îmbrăcară. mi se pare. Din care pricină. si evlavios. dar dumneata semeni leit cu un tovarăş de-^al nostru. porniră a petrece cu cîntece şi dansuri si alte cîte toate. făcut cu nevasta lui. Se afla pe vremuri în Toscana -. se întîmplă. ne-am cam mirat vă-zîndu-te îmbrăcat aşa. cînd tocmai. se ruşinară si-şi cerură. şi fără ca femeia să se mai supere vreodată. ajuns din nou bogat. darmite ceilalţi. Treceau într-o zi prin faţa casei lor nişte armăsei din Lunigiana si. Şi veseli cum erau mesenii ise mutară apoi acasă la Tedaldo. dîndu-i prilej să înceapă astfel : — Iubite doamne. aşa precum sînt aşezate mai toate mănăstirile . Cel mai vîrstnic din fraţii lui Tedaldo. Ce-i drept. iertare. şi poate s-ar mai fi îndoit încă destulă vreme. care începuse pe tăcute. si sfînt. auzindu-l vorbind. încît nu de ştiut. ca între acestea să-şi dea seama stareţul că omul are o nevastă din cale-afară de frumoasă .fiecare îşi dovedi cu prisosinţă bucuria. că de atunci n-am mai aflat nimica despre dînsul. Mi-am adus aminte de ea ascultînd povestea Emiliei. îşi potriviră întîlnirile cu grijă si pe ascuns. Armăşeii. ci c-a înviat din morţi . dată fiind mulţimea întîm255 plărilor şi felurimea lor. apoi e scos din mormînt de stareţul care trăia cu nevasta lui. Acu se întîmplă ca stareţul acesta. Florentinii se uitară multă vreme la Tedaldo ca la un mort sculat din groapă şi unii dintre ei. cucernic întru toate. Facă Domnul să ne bucurăm şi noi de-a noastră.. dar care nu răbda oprelişti cînd era vorba de femei. dar nici măcar de bănuit nu-l bănuia aproape nimeni.

poate că mi-ar fi fost uşor. zise stareţul. răspunse stareţul . făcu ce făcu si-l înduplecă pe Ferondo să vie din cînd în cînd. dar socotesc că-i si mai mare să aibă un soţ bănuitor . că l-ai mînia pe Dumnezeu de-ai face una ca aceasta . Vorbele acestea îl unseră la suflet pe călugăr. s-ar cere ca dumneata să tăinuieşti cîte am să-ţi spun acum. aşa nătîng si fonf cum se arăta în toate celea. de stai să te gîndesti cine-i Ferondo ăsta si cît e de nătîng. cu multă umilinţă. La toate acestea însă. ca să vorbesc pe scurt. cum să facem ? 17 — Decameronul. — Dar cum să ajungă viu acolo ? îl întrebă femeia. e de trebuinţă negreşit să meargă în Purgatoriu. ca să mai pot si eu sufla oleacă în voie. care socoti că prin ele soarta îi deschide calea spre împlinirea celei mai mari dorinţe a lui. încît şi zi şi noapte numai la dînsa se gîndea. fii bun si dă-mi un sfat în toată treaba asta. după ce i se aşeză la picioare. Stareţul zise atunci : — Ca să se lecuiască. 80 257. care-o lăsă să facă aşa precum dorea. iar după ce va fi îndurat atîta chin. încît să fie lecuit de năravul lui. Dar oare ce-ar putea să facă una ca mine pentru un om cum e sfinţia-ta ? La care stareţul răspunse : — Domnia-ta poţi face cam tot acelaşi lucru pe oare îl fac eu de dragul dumitale . noi ne-om ruga de Dumnezeu. da-i vorba cu ce socoti să mă răsplăteşti pentru o treabă ca aceasta ? •— Cu orice vrei. spre bucuria lui. că dacă nu m-apuc de aici să osîrdesc a face bine. — Care va să zică să rămîn văduvă ? întrebă femeia. căci cît trăieşte el nu pot avea un alt bărbat. si totuşi tot sînt măritată. ca să-l aducă iar la viaţă şi Domnul ne va da ascultare. dumneata avînd şi una şi cealaltă. dinspre partea asta să nu te temi . dacă-i vorba să iasă lecuit din toată treaba asta. zălund cum e. dacă Dumnezeu mi-ar fi dat un bărbat ca lumea. Iar el. fără vreo pricină anume. pot zice că mi-s văduvă. Da' vorba-i. Ci auzind sfinţia-sa că Ferondo acesta. nu-mi vine greu să-ţi dau crezare cînd zici că rabzi atîta chin. degeaba mă mărturisesc şi mă trudesc. Domnia-ta fă cum pofteşti. Stareţul îi răspunse : — Dintîi trebuie să moară şi-apoi nu-i greu s-a-jungă . dar vezi. fu cît pe-aci sărmanul să-şi piardă orişice nădejde. iar cînd o fi să se întoarcă Ferondo. te rog. dar numai pentru o vreme. socot că-i mare pacoste pe capul unei femei frumoase şi gingaşe ca dumneata să aibă de bărbat un nătărău . Acolo şedea cu ei de vorbă despre fericirea vieţii veşnice si le povestea cu umilinţă faptele creşti256 neşti săvîrşite de bărbaţii si femeile de odinioară. De aceea. căci precum eu sînt gata să fac orice spre mîngîierea şi alinarea dumitale. numai să pot. e atît de bănuitor. Leacul care-i trebuie lui eu ştiu să-l fac. decît să încercăm a-l vindeca de gelozie. grăi femeia. Femeia îi răspunse : . începu fără înconjur de-a dreptul după cum urmează : — Părinte. pînă a nu ajunge să-ţi spun şi altele.călcîiele după femeie. sau dacă mai degrabă nu mi-l dădea de loc. s-apuc şi eu pe calea ce ne-ai vădit că duce spre viaţa fără moarte . ai să fii silită să te întorci la el şi atuncea ţin-te gelozie ! Femeia îi zise atunci : — Părinte. or. eu nu văd altă îndreptare. voi. că eu mă las mai bine omorîtă decît să suflu un cuvinţel din cîte ai să-mi spui. Ducîndu-se aşadar femeia să se spovedească la stareţ. eu n-am nimica împotrivă. părinte. Totuşi. la fel poţi şi domnia-ta să-mi fericeşti . cu sfaturile dumitale. — De bună seamă c-am să fac. să mai răsufle oleacă în grădiniţa mănăstirii. I — cd. Şi-n vremea asta va trebui să fii cu multă grijă si nu care cumva să te măriţi cu altul. şiret fiind. în dragostea ce i-o purta nevestei şi în grija cu care şi-o păzea era al naibii de isteţ. dar eu. că tot n-ajută. dimpreună cu nevastă-sa.Părinte. De aceea îi zise aşa : — Fiica mea. cu rugăciuni anume. încît eu una nu mai pot trăi cu el altminteri decît în scîrbă si alean. — Vezi bine. pînă ce într-o bună zi femeia îşi dori să i se spovedească şi ceru învoirea lui Ferondo.

căci pînă ce Ferondo s-o pocăi în Purgatoriu. şi. Ferondo fu lovit deodată de un somn aşa năprasnic. precum vezi. răspunse buimăcită : — Vai de mine. părinte. lucrînd puterea prafurilor. fă si tu pentru mine cîte fac şi eu bucuros de dragul dumitale. că printr-o faptă ca aceasta sfinţenia nu-i ştirbită. după cum le dădeai — mai mult ori mai puţin — făceau pe cel care le lua să doarmă mai mult ori mai puţin. mai adăugă un val de vorbe la cele dinainte şi pînă a nu sfîrsi de spus îi şi vîrî în cap că bine face de-l ascultă. cîstigate de el prin părţile Răsăritului de la un mare prinţ. Fă dar. ba încă şi mai mult. aşa adormit cum era. te-oi alinta în locul lui. deşi sînt stareţ. pe care m ruptul capului nu le-as da altcuiva decît domniei-tale. nădejdea mea. de aceea dădură înştiinţare nevesti-si si rudelor. Ferondo se duse la mănăstire şi stareţul. Nu după multă vreme însă. după ce nevastă-sa cu alte rubedenii îl jeluiră o bucată. Drept care stareţul. numai să faci într-aşa fel ca mîine sau poimîine să vie aici la mine. ruşinată foarte. Şi nimeni n-o să ştie. vorba-i că frumuseţea si farmecele dumitale m-au zăpăcit într-aşa chip. sînt gata să fac orice pofteşti. Nu da cu piciorul norocului trimis de Dumnezeu. căci de învoit nu-i prea venea să se învoiască. dar că răspunsul întîrzia. fără de nici o vătămare si într-aşa chip încît. şi că aceste prafuri. dar că nu-i poate face în voie pînă ce Ferondo nu ajunge în Purgatoriu. pe loc se hotărî să-I şi trimită în Purgatoriu. în chilioara lui. sînt om ca toţi ceilalţi şi. văzînd că de ascultat îl ascultase. eu. Or. cu frumuseţea dumitale. căci toţi mă cred un sfînt. femeia îi răspunse că se învoieşte cu ce-i cere. fără să ştie ce să zică. dacă ai s-asculţi cuminte povaţă ce ţi-o dau. trăgînd nădejde să mai aibă şi altele în curînd. care veniră în grabă. şi-i rîndui şi alte leacuri. i le dădu lui Ferondo să le bea. Unde mai pui că am şi nişte giuvaeruri. şi vei avea de bună seamă. se încredinţară pe deplin că-i mort si pace bună . Acu. Femeia. La vreo cîteva zile după aceea. bucuroasă de dar. să i se aducă apă rece ca să-i stropească faţa. văzînd el şi ceilalţi că nu e chip să-l trezească si neputînd nicicum. avea stareţul nostru niscaiva prafuri cu puteri făcătoare de minuni. aşa cum mă credeai si dumneata înainte. Unde mai pui că dumneata. încît iubirea mă sileşte să fac aşa şi pace. Apoi. Femeia îi răspunse : . dimpreună cu alţi călugări. să-i simtă bătaia sîngelui în vine. luînd călugărul din ele atîta cît să poţi dormi trei zile încheiate şi amestecîndu-le într-un pahar cu vin nelimpezit chiar bine. Ş-apoi fie cum o fi. cît ce-l văzu. căci ea sălăşluieşte în suflet. de stai să te gîndesti că e plăcută sfinţilor. cum vii să-mi ceri una ca asta ? Eu te credeam un sfînt ! Cuvine-se oare ca sfinţii 258 să ceară aşa ceva femeilor care se duc să-i roage de povaţă ? La care stareţul îi zise : — Nu te mira. că eu mă prăpădesc cu zile de cînd mă tot gîndesc la asta. oricît îl pipăiră la încheieturi. care zicea că se foloseşte de ele Bătrînul Munţilor cînd vrea să trimită pe cineva dormind în paradisul său ori să-I aducă de peacolo. să-mi dai iubirea dumitale si să mă mulţumeşti din plin. gândind că izbutise pe jumătate s-o convingă. făcîndu-se că încearcă să-l vindece de rău de pîntec ori cine ştie de ce altă meteahnă asemănătoare. 259 Şi zicînd astfel îi strecură pe ascuns în mînă un inel de toată frumuseţea şi apoi o învoi să plece.întreaga viaţă. încît adormi de-a-n-picioarelea si apoi se prăbuşi la pămînt. N-are la ce să-ţi vie greu să faci una ca asta. care de ! ştiut e că-s deprinşi cu frumuseţile cereşti . cu ele dimpreună. făcîndu-se că-i tulburat de această întîmplare. nu-s nici bătrîn. ci dimpotrivă s-ar cădea să vrei si dumneata s-o faci. se întoarse acasă la bărbat. căci nici nu ştii cîte femei ar vrea să aibă ce-ai putea domnia-ta să ai. — Atuncea. Dar. stareţul . Femeia. stîndu-ţi noaptea în preajmă. iar eu. drăguţo. pe cîtă vreme ce-ţi cer eu nu e decît păcat trupesc. Stareţul. porunci să fie uşurat de strînsoarea hainelor. Femeia ţinea obrazul în pămînt. se întoarse la cumetrele cu care venise la mănăstire şi se apucă să le înşire tot soiul de minuni despre sfinţenia stareţului.Dacă-i aşa. fără să bage el de seamă. Apoi îl duse în curtea mănăstirii şi începu să-şi rîdă de el şi de prostiile lui. zise stareţul. te poţi mîndri mai mult ca oricare alta. auzind ce-i cere. La care stareţul voios îi zise cu grăbire : —• Are s-ajungă şi încă iute . pînă ce omul se afla sub stăpânirea lor. nimeni n-ar fi putut să spună că nu e mort de-a binelea. De aceea.

chipurile. şi o găsi cernită toată si foarte întristată . Iar Ferondo văzînd acestea zise : —• Doar nu cumva mănîncă morţii ? — Ba da. stiindu-se singură acum şi mîntuită de beleaua cu omul ei. să te bat de două ori pe zi. Apoi călugărul îi aduse ceva de mîncare si de băut. rostind tot felul de năzbîtii. Iar Ferondo.Pe unde-s. pe care stareţul îl învăţase ce să facă. se năpusti asupra lui c-o voce înfricoşătoare şi c-un mănunchi de nuieluşe îi trase o mamă de bătaie. Ferondo prinse a-şi plînge nevasta. care de care mai trăsnite. Cînd auzi una ca asta. grăi călugărul. flămînd fiind. tot întreba săracul : . se nimeri să se întîlnească cu oameni de prin sat. călugărul îl înhaţă din nou si îi mai arse o bătaie cu aceleaşi nuieluşe. copilaşul. Femeia. Dintr-asta se lăţiră apoi o seamă de poveşti scornite de prostime şi în mai multe rînduri ajunseră şi la urechile femeii . Pe urmă se întoarse iar la mănăstire . îmbrăcat cu hainele lui Ferondo si întovărăşit de călugărul lui. după ce răcni cît răcni. Stareţul. se sculă pe ascuns în puterea nopţii şi. azi-dimi-neaţă la biserică. stareţul. aceia îl luară drept Ferondo. ŞL fiindcă în mai multe rînduri. După ce isprăvi cu prînzul. pe înnoptate. răcnind şi văietîndu-se. fără a putea pricepe. Drept care omul nostru.iu-iubit-o ! Şi pînă a nu muri. precum vezi. cînd mai văzu că stareţul mai poartă şi de astă dată în deget un inel. făcu : — Bătu-o-ar Dumnezeu. jiar bolonezul. Călugărul răspunse : . rogu-te. drept aceea. o alintam în braţe si într-una o pupam. dimpreună cu un călugăr bolonez în care avea mare încredere şi care tocmai în ziua aceea picase din Bologna. îi zise popa. gîndind că sa întors din groapă anume spre a se pocăi prin părţile acelea. Femeia se întoarse apoi acasă şi spuse tuturor că nu voia nici în ruptul capului să se despartă de pruncul pe care-l avusese cu răposatul . scoţîndu-l pe Ferondo din raclă. A doua zi dar. şi ce-ţi aduc acuma aici e ce-a trimis femeia. care va să zică am murit ? — Vezi bine c-ai murit. rămînînd la casa ei. să n-o mai uite-n veci. îl aşezară într-un beci pe unde nu răzbea nici dîră de lumină şi care beci fusese anume zidit spre a sluji drept temniţă călugărilor care păcătuiau. Iar Dumnezeu îţi întoarce pomana. si întru atare slujbă de foarte multe ori bătu această cale. se duse la femeie şi petrecu cu dînsa pînă ce se crăpă de ziuă cu multă bucurie şi mare desfătare. scoţîndu-i veşmintele. fie la dus fie la întors. A doua zi stareţul c-o mînă de călugări se duse la femeie s-o cerceteze. pentru ca să-ţi citim de suflet. •— Cum. care ţi-a fost nevastă. cînd îl văzu că S3 trezeşte. întrebă Ferondo. fără ca nimeni altul să ştie despre aceasta. rămase să-l păzească. Ferondo zise atunci : —• Doamne. Apoi. bietul. pe unde se' 261 găseşte. se puse să mănînce cu poftă si să bea. ba mai făceam si altele cînd îmi da ghes simţirea. îi aminti în şoaptă de ceea ce-i făgăduise. cum i se păru că vinul e cam slab. că n-a dat popii vin din butea cea de lîngă zid. dar. pe unde-s ? La care fratele îi răspunse : — In Purgatoriu eşti. şi după ce-i dădu duhovnicească mîn-gîiere. aşezîndu-l pe o grămadă de paie. plăteste-i însutit ! Că tare am mai. — Şi din ce pricină anume ? îl întrebă Ferondo. atîta doar că ea ştia cine-i strigoiul pocăit. îl îmbrăcară în straie de călugăr şi.porunci să fie pus 260 în raclă aşa îmbrăcat cum se afla. cît e de lungă noaptea. răspunse că e gata să-i mulţumească poftele şi căzură la învoială să vie în noaptea următoare. îi zise : •—• De oe mă baţi în halul ăsta ? — Aşa-i porunca de la Domnul. Apoi. şi chiar pe sine însuşi prinse a se plînge cu durere. Călugărul lăsat în preajma lui Ferondo. se apucă să-şi vadă de copilaş si de avutul lui Ferondo. îl lăsară să zacă acolo pînă ce avea să-şi vie în fire.

bine zici. să ştii c-o las să facă cum o taie capul.. se tîngui Ferondo . nu glumă. cea mai cuminte şi mai dulce . făcu Ferondo. drăguţa si dulcea de ea. de mă întorc. pe care nu-şi mai amintea s-o fi văzut de . căci Domnul Dumnezeu s-a îndurat de tine numai pentru rugarea multă a stareţului tău cel sfînt şi a femeii tale. — Aşa e. si sfîntului Benedetto. vai de sufleţelul meu. şi încă cît mai iute. se vede treaba că sîntem cu totu-afar' din lume. zău.Pentru că ai fost bănuitor. vezi. vîră-ţi bine în cap bătăile ce rabzi aici. da' tu n-ai cum să-i vezi şi să-i auzi. acu. n-aş fi fost.Ohoho ! făcu călugărul. ca să se întoarcă la nevastă şi ea să poată zice c-a rămas grea cu dînsul. se minună Ferondo . Din care pricină amîndoi se chibzuiră că-i de lipsă. Măcar de i-ar fi dat în cap să puie şi-o feştilă ! Da' ţi-ai găsit ! Am fost silit sa beau şi să mă-nînc pe orbecăite. mai dulce decît mierea. cale de mii de postii. dar numai cei care-s aleşi de Dumnezeu. cu de-ale gurii şi bătaie. că de ştiam. îi zise popa.Depărtişor. cît putu mai des. sînt cu miile . de-o fi să mă întorc si eu. Ferondo întrebă : •—• Numai noi doi ne aflăm pe aicea ? •— Aş. A doua zi de dimineaţă Ferondo se trezi şi printr-o crăpătură a raclei văzu lumina zilei. auzind acestea. domniata care mă baţi. precum nu pot nici ei să te zărească ori să te audă. astfel ca niciodată să nu mai fii bănuitor.Foarte mă bucur ! Deie-i Domnul ani mulţi cu sănătate Părintelui Ceresc. în care. — Doamne. Da'. rogu-te. îl îmbrăcă din nou în hainele lui şi dimpreună cu călugărul bolo-nez îl puse iar în racla unde fusese înmormîntat. Drept care în noaptea următoare stareţul porunci să vie careva să-l cheme pe Ferondo c-o voce prefăcută si apoi să-i zică aşa : — Ferondo.Ah. 262 . atîta cît să doarmă cam patru ceasuri. să-l scoată pe Ferondo din Purgatoriu si să-l învie. Dar într-o bună zi. pentru posiroa asta pe care mi-a trimis-o. deşi aveai de soaţă pe cea mai cumsecade femeie din tot satul. cine-a murit se poate întoarce iar pe lume ? Călugărul îi răspunse : — Te cred. — Ba ţi-a trimis. Călugărul îi zise atunci : — De toate astea ar fi trebuit să-ţi dai seama pînă te aflai încă pe lume şi acolo să te fi îndreptat . Ei. Ferondo fu ţinut cam la vreo zece luni de zile. Dar cum pe cealaltă lume am lăudat unui stăpîn de-al meu pe oamenii bănuitori. Stareţul. Dumnezeu — pînă ce-o chibzui să facă altceva cu noi. se minună Ferondo. veseleşte-te că Dumnezeu s-a îndurat de tine şi te trimite iar în lume. şi încă mai multe. precum si de hatîrul sfîntului Benedetto. cine eşti ? Călugărul îi zise : •— Şi eu sînt mort ca si tine şi-am fost de fel de prin Sardinia. 263 Ferondo întrebă din nou : — Oare sîntem departe tare de locurile noastre ? . si nevesti-mi. ceasul cel rău pesemne. dacă o mai fi vreodată să te întorci iar pe pămînt. să bei şi-apoi să te cotonogesc. femeia se trezi că-i grea si-i spuse stareţului vestea. Al naibii de departe ! . unde întorcîndu-te avea-vei de la nevasta ta un prunc si pruncul ai să ţi-l botezi cu numele de Benedetto. Cu de-alde astea si altele asemănătoare. după ce-i turnă în vinul pe care i-l trimitea zilnic o fărîmă din prafurile fermecate. pe cîte judec eu. — D-apoi cum. Ferondo. aşa e. eu nu ştiam că Dumnezeu ţine de rău pe oamenii care-s bănuitori. stareţul cercetă cu sîrg nevasta cea frumoasă si-şi petrecu cu ea pe cît putu mai bine. nu mai mult. dacă-s atîtea postii. bine zici. cu mine şi cu tine — mi-a dat osînda asta : să-ţi dau adică să mă-nînci. jur c-am să fiu cel mai de treabă bărbat din lumea asta : n-am să-mi mai bat nevasta niciodată şi nici n-am s-o înjur decît o dată. şi stareţului. da' vezi. dar vezi c-au ars la liturghie. se veseli si zise : .

ţinînd morţiş să le arate că înviase ca Cristos. o rupseră la fugă şi dădură buzna peste stareţ. de faţă cu tot satul. le zise : — Fraţilor. care ştiuse s-o slujească cu atîta iscusinţă la vreme de necaz. Ferondo se întoarse în sat. istorisind pe îndelete. bietul. veniţi cu toţii după mine şi-om merge să vedem ce se îndură să ne arate puterea Tatălui Ceresc. se apucară a-i pune tot felul de întrebări . că mi-au mai spus-o si alţii. deşi el îi chema înapoi. acu. Şi în cele de pe urmă se întoarse acasă la nevastă şi. Stareţul zise atunci : — Lăudată fie puterea Domnului ! Du-te dar.. ba le dădea si vesti de pe la rudele lor moarte şi despre Purgatoriu 265 spunea nişte năzbîtii de te cruceai nu alta. se astîmpără pentru vecie. du-te de-ţi mîngîie nevasta. drept unul care nu văzuse de zece luni lumina zilei. venindu-si oamenii în fire si încredinţîndu-se că-i viu. trăi cinstită cu bărbatul. Aşa de dragă. de vreme ce Dumnezeu te-a înviat din morţi. după cîte mi s-au arătat azi-noapte. le răspundea la toţi. Şi pînă şi nevastă-sa se înfricoşa de el. sporiră fără seamăn faima de sfînt a stareţului. cavalerul se însoară în silă. numai reginei îi mai rămăsese să vorbească. mi-e. Din care pricină. Povestea a noua Giletta di Nerbona U vindecă pe regele Franţei de-o bubă şi. Stareţul. isprăvindu-se povestea Lau-rettei. întoarcerea omului nostru şi toate balivernele pe care. fă-cînd pe înţeleptul.după credinţa proştilor care-şi închipuie că femeia drept nouă luni poartă copiii •— nevasta îi făcu fecior si-l botezară Benedetto. Iar omul care. plină de gingăşie. cel rînduit cu povestitul la urma tuturor. îi cunoscură vocea si-l văzură că se ridică si dă să iasă din mormînt. atîta doar că uneori. stareţul se prefăcu că-i năucit de această întîmplare şi întru cinstirea ei puse călugării să cînte un preacucernic Miserere. fugind ca de-altă arătare. de ce vă temeţi ? Luaţi crucea si agheasmă. am s-o sărut pînă n-am să mai pot. prefăcîndu-se că se ridică de la rugăciune. Ferondo îi răspunse : — Ştiu. lăsă femeia grea după părerea lui. ea începu astfel : — Cine-ar mai cuteza să spună o poveste care să poată place. precum şi faptul că prostimea îl socotea înviat din morţi. ce cuminte-i. fără să mai aştepte a fi poftită de ceilalţi. nu se dădea înapoi nici de la preasfinţia-sa.Deschideţi-mi. dădură fuga într-acolo. Zis şi făcut. ieşise din mormînt. drept răsplată.. părinte. Da' las' pe mine ! Că de îndată ce-oi da ochii cu ea. Şi de îndată ce-l văzu pe stareţ. galben ca ceara la obraz. ce vorbă-i trimisese Domnul prin gura unui mare arhanghel. fiind lecuit de ea. mai s-o răstoarne de pe raclă. De la o vreme însă. care de cînd ţi-ai dat sfîrsitul într-una te boceşte.Părinte. dar oamenii cînd îl văzură o luară care încotro. o scoase din ţîţîni. mai înainte de a învia.. nespus de mulţumită. nefiind prea tare înţepenită. rugăciunile dumitale. întocmai după cum îi făgăduise stareţul femeii. ii cere de bărbat pe Beltramo din Rossiglione . După ce plecă Ferondo. părîn-du-i-se că trăieşte. iar el. îndrăgostindu-se de-a fată. Giletta se culcă cu el în locul fetei şi naşte doi băieţi. cînd se ivea prilejul. şi chiar la vremea potrivită . Călugării. fiule. se apucă să strige : . De c'are lucru dînsa. precum trăise si înainte . Ţinînd seama de privilegiul lui Dioneo. din care pricină Beltramo. şi încă ce necaz. din cauza geloziei răbdase atîta ciomăgeală. deschideţi-mi \" şi începu el însuşi să împingă în sus cu 264 creştetul aşa de tare bolta raclei încît. le spunea. înfricaţi de ciudăţenia întîmplării. luîndu-şi iar în stăpînire averile nenumărate. Drept aceea. si fii de-aci înainte slugă plecată a lui Cristos. Ferondo. de ciudă pleacă la Florenţa şi acolo.zece luni : drept care. ale sfîntului Benedetto si-ale femeii mele m-au mîntuit de chinurile Purgatoriului şi m-au adus iarăşi la viaţă. Drept care îl rog pe Dumnezeu să-ţi dea sănătate acu şi-n veci de veci amin. după ce-a auzit-o pe cea a Laurettei ? No266 . se azvîrli la picioarele lui şi-i zise : . primind a o îndrăgi. care tocmai atunci cîntaseră utrenia. şi-o i ţine de nevastă. între acestea.

dacă coptura regelui era cum si-o închipuise d'însa. fiind bolnăvicios. nu mai vroia să ştie acum nici de poveţe. căci de-ar fi fost aşa. ea se gîndi c-ar da orice numai să poată merge şi dînsa la Paris să-l vadă pe Beltramo. dacă bunînţeles pentru o treabă ca aceasta ar fi avut prilej cinstit. făcuse vînt la o mulţime de peţitori cu care rudele ar fi dorit s-o vadă măritată. într-o bună zi murind numitul conte. dar. zicîn-du-şi : „Să ştie adică o fetişcană. Acolo. conte di Rossiglione şi care. iar după ce-l văzu se duse si la rege si îi ceru să facă bine şi să-i arate si ei buba. Contele avea un băieţaş. Fata. La care fata îi răspunse : . de care lucru copilita se necăji amarnic. încălecînd degrabă. Fata. care începu să-l îndrăgească pe băieţaş c-o dragoste cu mult mai pătimaşă decît s-ar fi căzut să simtă la vîrsta ei plăpîndă. ir. dar tare mi-ar plăcea să-mi aleg singură . atuncea ce să-ţi facem ? — Măria-ta. se încredinţa nu-maideeît c-avea să-l poată vindeca şi-i zise : — Măria-ta. Văzînd-o aşa de tînără. din pricina unei copturi pe care o avusese în piept si care nu fusese pe deplin lecuittă. zisă Giletta după nume. şi-n preajma acestui prunc creşteau cu el deodată şi alţi copii de vârsta lui si printre dînsii şi-o fetiţă de-a doctorului. astfel că regele. ţinea mereu pe lîiigă el un doctor renumit pe care îl chema Gerardo di Nerbona. fiindcă nicicum nu izbutea să-l uite pe Beltramo. eu trag nădejde ca-n opt zile să te pot vindeca de buba asta. căci se gîndi c-avea în sfârşit prilej nebătător la ochi 'să meargă la Paris şi pe deasupra şi s-ajungă să se mărite cu Beltra267 mo. TIU izbuteşti să ne vindeci. tare frumos şi drăgălaş. auzind acestea. fie ce-o fi. ca una care învăţase 'O mulţime de lucruri de la tatăl ei. Or. deşi mulţi se încercaseră făcîndu-i mai degrabă rău decît bine . spunlîndu-i că se hotărîse să nu !mai deie ascultare poveţelor doftoriceşti. sărmanul. mă încumet să vă spun şi eu o istorioară potrivită cu tîlcul celor spuse azi. de aceea. De aceea. Regele îşi bătu joc în sinea lui de vorbele fetei. Şi cum nu după multă vreme muri şi tatăl ei. cum era păzită cu străşnicie de ai ei. drept să spun. te-om mărita la oasă mare si-are să-ţi fie bine. căci rămăsese orfană si pe deasupra şi bogată. îi zise fetei : . de ce n-aş încerca să văd ce ştie face. amestecă niscaiva prafuri din anumite ierburi bune la boala ce credea că-l mistuie pe rege şi. răspunse fata. fără să înduri nici o durere şi far' de nici un alt necaz. de drăgălaşă şi frumoasă. Regele îşi zise atunci : „Poate că domnul mi-o trimite .Stăpîne. Beltramo. ba şi femeie pe deasupra . cum dădu cu ochi de bubă. pune să mă păzească . ce n-au ştiut si n-au putut cei mai vestiţi doctori din lume ?" De aceea îi mulţumi frumos de grija ce i-o arăta.ci de leacuri. de bună seamă celelalte nu ne-ar mai fi plăcut atîta . Şi între acestea ajunse fiind la vîrsta măritişului. m-aş bucura şi eu de una ca asta. de ne vindeci. băieţaşul rămase în grija regelui şi ca atare fu silit să plece la Paris .roc că n-a fost prima. de vreme . :de te învoiesti. rămăsese c-o bubă rea prilej neostoit de chin şi de cumplită suferinţă — si că de buba asta nu izbutiseră cu nici un chip să-l lecuiască doctorii. dar -dacă te-oi tămădui care-i răsplata mea ? La care regele răspunse : —• Pre :cîte văd eşti fată mare . mă tem să nu se întîmple la fel si cu poveştile care urmează a se spune. nu era chip să afle prilejul potrivit.oe mă încredinţează c-am să mă vindec iute si iară suferinţă ?" Şi. — Stăpâne. după ce ne-ai pus să ne călcăm făgăduinţa. întîi şi întîi căută cu dinadinsul săl vadă pe Beitramo . si dacă nu te vindec în vreme de opt zile. în regatul Franţei trăia pe vremuri un nobil pe care îl chema Isnardo. ci cu ajutorul Domnului si meşteşugul doctorului Gerardo di :Nerhona. atuncea arde-mă de vie . fu foarte mulţumită. regele nu fu în stare să i ise împotrivească şi i-o arătă pe dată. in timp ce fata tânjea de dorul lui Beltramo mai mult ca niciodată — căci auzise că între timp ibă'a'tul se făcuse frum'os din cale-afară — se nimeri să audă că regele Franţei. Acu. care mi-a fost părinte si care a fost la vremea lui doctor cu faimă în toată lumea. dumneata nesocoteşti priceperea si ştiinţa mea fiindcă mă vezi că-s tinerică. porni către Paris. de aceea. pierzând orice nădejde. dar eu ţi-aduc aminte că nu tămăduieşte cu meşteşugul meu. hotărîndu-se să încerce. Totuşi. zise fata.Dar dacă.

ni te-a cerut pe dumneata ? — Stăpîne. din care pricină supuşii se arătară mulţumiţi şi începură s-o îndrăgească cu dragoste statornică. frumoasă şi te îndrăgeşte ca pe Iu ^ina ochilor .E aceea. îneălecînd pe cal. După ce puise dar în rînd moşiile si casele cu toate ale lor. dar află că eu unul cî't oi trăi n-am să mă împac cu gîndul unei căsnicii ca asta. ră"' aţi e înţeleaptă. Şi. în faţa regelui. pe meleagurile lui. eşti om în toată firea acum. care nu părea să fie mulţumit de dânsa. ca acolo să desăvîrşeaseă taina cununiei. se însura cu fata care-l iubea mai mult ca orice pe lume. deşi îi păruse imîndră fata. La care vorbe contele răspunse cu asprime : — Să facă cum o taie capul ! Oît despre mine unul. măria-ta. ica să nu-si calce vorba. Acolo însă — cum Beltramo lipsise ani de zile de pe pămînturile lui — găsi în toate cele dezordine şi stricăciune. Doamne păzeşte. ţi-ai cîstigaît bine bărbatul ! Iar dânsa îi răspunse : . fu pus drept căpetenie în fruntea unei oşti si. Mireasa. stiind-o că nu-i de neam. 268 269 de aceea noi nădăjduim să ai parte de-o viaţă cu mult mai veselă cu dînsa decît cu orice altă doamnă de viţă mai aleasă.Ba ai isă te împaci. bărbat destoinic şi învăţat . drept răsplată. ca să-i facă în voie ar pleca de acolo. porni de-a dreptul spre Toscana. căci . . pe care încă din pruncie am început să-l îndrăgesc şi apoi l-am îndrăgit mereu. simţindu-s'e tămăduit. îi zise : . Inelul acela îi era tare drag contelui şi nu şi l-ar fi scos din deget perutru nimic în lume. Beitramo îl întrebă atunci : — Şi cine-i fata doamne ? . îl chemă pe tînăr şi-i zise : . plecă la Rossiglione. vrei să-mi dai o doftoriţă de nevastă ? Ferit-a Dumnezitu să-mi fie dat a mă însura c-o astfel de femeie. învinuindu-şi cu asprime stăpânul. îşi luă rămas bun de la rege si. Beltramo. fata trimise vorbă contelui prin doi cavaleri. Şi acolo. după ce-o făcu şi p-asta. răspunse regele.Beitramo. Beitramo. Regelui îi veni cam greu să-i deie tocmai pe Beitramo.Dacă-i aşa. unde fu primită de toţi drept doamnă şi stăpână. Fata se puse pe lucru şi izbuti să-l vindece pe rege si mai iute decît făgăduise. fiind primit cu cinste şi multă bucurie de ei.Care va să zică ai vrea să ne călcăm cuvântul da't spre vindecarea noastră copilei care. spunînd că vrea să meargă acasă. căci de-ar fi fost aşa. răspunse înciudat : — Stăpîne. Iar cînd veni şi ziua aceea. măria-ta poate să-mi ia tot ce am pe lumea asta şi chiar pe '~ine însumi mă poate da cui vrea. aflînd că florentinii se războiau cu cei din Siena. vrem dar să ni te întorci stăpîn pe locurile dumitale. dar fiindcă i-l făgăduise. ducând acasă şi-o copilă pe care ţi-a:n ales-o noi de nevastă. Drept care dînsul. spuse atunci Beitramo.bărbatul. căci eu sânt al măriei-tale . rugîndu-l s-o înştiinţeze dacă era ea pricina care-l ţinea departe. necăjită de cele întîmplate. rămase multă vreme în slujba florentinilor. ea. spuse regele. pe potriva lui. fiind ţinut cu plată bună. La care regele răspunse : . atunci l-am câştigat pe Beitramo di Ro'ssiglione. se apucă cu hărnicie si puse rînduială în toate . se hotărî să lupte de partea florentinilor . drept care. dar înţeleaptă fiind.Fată dragă. din ce în ce mai mult. deşi se cununa în silă. Şi regele îi făgădui numai'daeît să-i fată voia. n-am să mă întorc decît atuncea cînd o să poarte ea inelul ăsta-n deget şi-n braţe prunc făcut cu mine. în loc s-o apuce către pămînturile lui. care-o cunoştea şi o văzuse de curînd. Beltramo nu cîroni si regele dădu porunci să fie rânduite pregătiri mari si falnice pentru serbarea nunţii. n-aş vrea să crezi că-mi sade gîndul la vreunul din feciorii tăi sau din familia ta regească. deşi. cum el se hotărîse mai dinainte ce să facă. trăgând totuşi nădejde să-l poată aduce înapoi prin buna ei purtare. care ne-a vindecat eu leacurile ei.

Se lămuriră deci trimişii că acele două lucruri erau cu neputinţă să fie dobîndite. Şi cu atîta însufleţire vorbi eotesa.. si rosturile mele si p-ale dumitale.auzise despre el c-avea putere fermecată. care sînt aţele două lucruri de care am nevoie ca să-mi redobîndesc bărbatul . astfel încît să-şi poată redobîndi bărbatul. le înşiră la rînd cu vorbe înduioşătoare tot ce făcuse pentru conte. grăi contesa . dornică fiind să afle vesti de la bărbatul ei. drept care. cu cheltuială mică şi multă rugăciune. . iar la sfârşit le apuse că. aşa cum n-am nici eu . sfîrşind povestea. Şi atunci contesa îi zise : — Eju as avea nevoie de o făgăduinţă anume din partea dumitale . şi. contesa începu aşa : — Doamnă. dar într-un chip cinstit. Hangiţa îi răspunse : — E un străin. Or. si pînă la Florenţa nu se mai opriră. . nu ţi-ar fi greu să faci astfel. puse la cale ce să facă . fata-i cinstită. dar dacă eu mă încred în ea si dumneata mă-nseli. porniră îmbrăcaţi în staie de pelerin si încărcaţi de bani şi pietre nestemate. Femeia îi răspunse atunci : —• Dac-o iubeşte ori ba. dacă-i adevărat. tare amărâtă. crezîrid-o pe de-a-ntre-gul — ca una care auzise. în paza Domnului lăsându-i. potop de lacrimi revărsară oamenii aceia cumsecade şi o rugară în fel şi chip să-şi schimbe hotărârea si să rămînă acolo . Femeia. cine era. Drept care-şi făuri un plan si după aceea. 'Contesa. precum aud. se aciui la han. dând peste un han ţinut de-o văduvă de treabă. Dar cum socoti dumnia-ta să-ţi vin într-ajutor ? . spune tot ce pofteşti si poţi fi sigură că eu n-am să te înşel nicicînd. încît s-avem parte de el şi eu şi dumneata cu fata. după ce intră în casă şi le dădu bineţe. atunci să ştii c-ai stricat tot. află deci care-i casa şi numele femeii şi-al fetei îndrăgite de conte şi într-o bună zi se duse pe ascuns la ele. e îndrăgostit la nebunie de o vecină a noastră. că contele e aşa de îndrăgostit de fata dumitale. îi spuse doamnei c-ar fi vrut să stea cu ea de vorbă. dar cum e aşa săracă nu-i chip să se mărite şi stă cu maică-sa. nici dumneata si nici copila dumitale nu prea aveţi noroc. dar pînă atunci vreau să-ti arăt cu ce folos ai să te alegi domniata din treaba. Femeia îi răspunse că atîta aştepta şi ea. o doamnă tare înţeleaptă şi de treabă . n-am cum să ştiu : de arătat de bună seamă aşa arată. dar fără de folos. îi zise : — Ai auzit. adunînd bărbaţii cei mai răsăriţi şi mai destoinici. o întrebă pe văduvă cine era acela. că dacă nu era s-o aibă pe maică-sa. Iar contesa. zise că-i gata s-o asculte . un conte. cine-ar putea să-mi facă rost de ele mai lesne decît dumneata. fără să ştie nimeni. Contesa se apucă atunci şi-i povesti de-a fir-a-păr toată povestea ei. In vreme ce vorbea. Contesa. şi de la străini povestea ei — simţi la urmă că i se face milă de dînsa. după ce-o pofti într-altă odăiţă şi după ce se aşezară. dîndu-i de ştire lui că dînsa plecase hotărâtă să nu mai pună-n veci picioru-n Rossiglione. şi ca atare îi rugă să ţie în paza lor şi să aeîrmuiască ei pămînturile contelui.Ţi-oi spune cum. întrucât nu dorea ca din cauza ei el să şadă veşnic în surghiun. auzind cuvintele acestea. rămase gînditoare. si nu ştiu zău. pre cîte văd. plăcut şi tare îndrăgit aicea în 'oraş . trăind ca pelerinii. si după ce le intoarse pe faţă şi pe dos şi le înţelese pe 271 de-a-ntregul. vădindu-le si ce răsplată primise pentru truda ei . în straiele de perelin. cum î'l iubise pe conte încă din pruncie şi tot ce îndurase pînă în ziua aceea. Beltramo după nume si-i un bărbat curtenitor. îmbrăcată aşa cum se afla. să mai răsufle oleacă de griji. poate de mult i-ar fi făcut în voie contelui. încît femeia. dar fără pic de avere. Căci 'dânsa. ridicîndu-se. se întoarseră la stăpîna lor şi-i povestiră ce răspuns îi trimitea bărbatul. chiar de-a doua zi se nimeri să-l vadă pe conte cînd trecea călare ou ai săi prin faţa hanului . deşi ea îl ştia bine. grăi femeia . o fată de neam bun. dar. Ce-i drept. da'aşa. Pe mamă şi pe fată le află trăind ca vai de lume si. şi price-pînd că vorba lor n-ajută la nimica şi nu-i în stare a zdrun270 cina hotărîrea contelui. se hotărî să încerce să vadă de nu-i chip s-ajungă la cele două lucruri. se hotărâse să plece si să-şi petreacă restul vieţii mergînd pe la locurile sfinte şi împărţind pomeni de mântuirea sufletului . dar dacă dumneata ai vrea..Să nu te temi. Acolo. în parte. doamna. c-un văr de-al ei şi-o slujnică. după ce chibzui îndelung.

aici la dumneata acasă si-n locul fetei dumitale să mă strecori pe mine în patul lui pe ascuns. am să-l aduc iarăşi la mine şi-am să trăiesc cu el aşa cum se cuvine să trăiască o femeie cu bărbatul ei. bună cum era la suflet. __ Oa una ce era lipsită. peste închipuire de fericită. prinzînd 'de veste că Beltramo plecase din Florenţa si se întorsese în ţară. aşijderi dumitale. dac-ar şti sigur c-o iubeşte atît pe cît arată . iar ea — spre a nu mai da prilej bărbatului să-i vină în casă ori să-i trimită vorbe . Femeia îi răspunse că-i bucuroasă de izbîndă. îi ceru o sută de lire ca să-si mărite fata. căutate cu multă dragoste de conte. De pe urma acestor prime îmbrăţişări.272 asta. care cu toatele împreună făceau încă pe-atita. iar apoi. sărmana. nu socotesc să-ţi dau drept plată cît ai să-mi ceri domnia-ta. pricepîndu-i ruşinea si văzînd cît de puţin îi cere. cînd socoti . răspunse : . Iar dacă el îl va trimite. ci numai fiindcă socotise că e de datoria ei să facă o faptă bună. incit nimeni nu află nimic de toată treaba asta. că. îi dădu cinci sute de lire şi-o dăruit cu o mulţime de giu-vaeruri scumpe. cum auzise între timp că doamna lui plecase în lume. domnia-ta să mi-l dai mie. punînd la cale lucrurile cu atîta dibăcie. dacă m-ajuţi. frumoasă. 80 273 •cu doi băieţi. şi asta numai mulţumită bunăvoinţei dumitale. gîndin-du-se că-i bine să-i dea o mînă de ajutor contesei spre a-si redobîndi bărbatul şi cugetînd că fapta ei poate duce la bun sfîrşit. femeia aceea de ispravă îi înlesni contesei să se bucure de îmbrăţişările bărbatului ei. De aceea eu. La care doamna îi spuse : . mă leg drept mulţumită să-ţi înzestrez copila cu cît vei crede dumneata că-ţi trebuie ca s-o măriţi bine. Şi nu numai o dată. si-ar fi tocmai vremea s-o aşezi la casa ei. Totuşi. ci-n foarte scurtă vreme. Iar doamna. lăsîndu-se mînată de dragostea pentru contesă.plecă cu fata dimpreună la nişte rude de la ţară. n-ai cum să faci una ca asta. se întoarse iar la Rossiglione.Mă bucur ce-mi spui. dar. dacă vei face cum te rog . mulţumită lui Dumnezeu si dumitale am izbutit să am ce-am vrut. lucru de oare ea n-are să fie încredinţată decît atunci cînd contele îi va trimite în 'dar inelul pe care-l poartă în deget si despre care a auzit că-i e nespus de drag. Contesa. pe care dînsa le păstră pe toate cu sfinţenie. purtînd în deget inelul lui şi-n braţe copil făcut cu el. dac-ai avea cu ce .contesă cu contele. mulţumi pre cît ştiu mai bine contesei. cu-atît mai mult cu cît şi eu. nu cu nevasta lui. Atunci femeia biata. de vorbele contesei . femeia se bucură în sinea ei. din mila cerului contesa rămase grea 18 — Decameronul. Pe urmă. cu iubita. I — cd. nu vru s-o mai încurce degeaba pe femeie. se întoarse înapoi la han. dar după cîte am priceput. e vremea acum să-ţi dau răsplata cuvenită si apoi să plec ou Dumnezeu. care. Femeia. precum se dovedi pa urmă. nu numai că-i făgădui să facă ceea ce-i ceruse. să îl aduci pe ascuns. în locul fetei. Poate că Dumnezeu se va îndura de mine si voi rămîne grea : şi într-acest chip.Uite ee-aş vrea să faci : să trimiţi vorbă contelui printr-o femeie de credinţă că fata dumitale i-ar face toate voile. se strădui să le găsească o doică bună. luîndu-şi rămas bun de la dînsa. Iar mai la urmă. Cît despre conte. fusese învăţată. la scurtă vreme după aceea. Drept care în mai multe rînduri o dărui cu pietre scumpe si felurite giuvaieruri. aducînd pe lume doi băieţaşi leiţi cu contele întru totul. voi. dar că ea n-o slujise cu gîndul la răsplată. 'Contesa îi zise atunci : . el. pre cîte văd ai fată mare. iar contele fu încredinţat că se culcase. şi de aceea îi zise : — Doamnă. dacă lucrul e cinstit.. eu bucuroasă-l fac si apoi vei face dumneata cum vei găsi mai bine. Apoi să-i dai de veste că fata îl aşteaptă să vie cînd pofteşte. De aceea. minată de nevoie şi copleşită de ruşine. cînd îi veni vremea să nască. spune-mi ce pot face pentru domnia-ta. ci-n repetate rînduri. îi dobîndi inelul (cu toate că Beltramo se despărţi cu greu de el) si izbuti cu măiestrie s-o culce pe . cînd simţi că rămăsese grea. ci doar să fac un bine care se cere a fi făcut. chemat fiind de ai săi să se întoarcă acasă. lucrînd în taină şi cu grijă.Doamnă. Femeia îşi dete seama că treaba nu-i uşoară si-i fu si frică nu cumva să-şi facă fata de ruşine. precun. fu foarte mulţumită şi mai rămase în oraş pînă îi veni vremea să nască.

iar dumneavoastră. căci iată îţi aduc în braţe. pustietăţile acelea. fie pe de altă parte spre a face în voie doamnelor si cavalerilor de faţă. pe Dumnezeul tău şi-al meu. s-ar putea s-ajungeţi în rai. îi povesti atunci pe îndelete toată povestea ei. spun dar că se afla pe vremuri la Capsa. care ascultase cu luare-aminte povestea reginei. Apoi. inelul dumitale. fără s-o cunoască nimeni. care aduceiau cu el ca două picături de apă . cu zîmbetul pe buze. Şi fata aceasta. grăi : — Graţioase doamne. de aceea vă voi spune eu. Drept care contele. precum erau de-'O pildă sihastrii care trăiau ascunşi prin pustietăţile deşertului din Tebaida. cum anume s-au întîmplat acestea toate ? Contesa. spre mirarea lui si-a tuturor celor de faţă. fără să-şi piarză în drum cheful de sihăstrie. orîndui petreceri. Şi după ce dădu porunci să fie îmbrăcată în straie potrivite cu rangul ei. ci pentru multe alte în şir. ea. în cele de pe urmă. ştiind bine că spune adevărul. eu sînt nevasta dumitale cea oropsită şi pribeagă. deşi se adăposteşte mai bucuroasă în palate si-n încăperi luxoase deiciît în jalnice bordeie. se duse drept la conte si căzînd în genunchi la picioarele lui îi zise hohotind : . văzînd că oaspeţii stau gata să se aşeze la ospăţ. cu chiu si vai ajunse. nu numai 275 pentru ziua aceea. luînd-o de una singură către desertul Tebaidei. îşi potoli asprimea cea multă si încăpăţînată şi. fără a mai spune nimănui ce avea să facă. Acolo şezu cîteva zile ca să se odihnească şi. care printre alţi copii avea şi-o fată frumoasă si gingaşă. învăţînd cum vine treaba asta. la urmă. aşa cum ai făgăduit.. fără să-şi mai schimbe haina. văzînd-o singurică în tot desertul cela. făurindu-şi drum printre mesenii adunaţi. drept care ne putem da seama că-n lumea asta toate supuse sînt puterii ei. se mărită cu i Neerbale. E vremea dar să mă primeşti ca pe-o soţie legiuită. recunoscînd-o drept soţie legiuită şi pe copii la fel. revenind la fapte. fie spre a-si ţine vorba. ajunse pîn' la Montpellier. pîn' la sfîrşitul vieţii îşi preacinsti nevasta ca pe-o soţie legiuită şi o iubi cu multă si nesecată dragoste. care era tare prostuţă şi-abia de împlinise ca le vreo paisprezece ani. iar sihastrul Rustica o învaţă cum să-l vîre pe necuratul în iad .Grăieşte. se aşternu la drum si. Şi vin acuma să te rog. pe nume Alibech. ba mai văzîndu-se pe deasupra şi cu doi prunci deodată. auzind-o. Cel întrebat răspunse că oamenii care-l slujeau mai bine pe Oristos erau aceia ce fugeau de bunu276 rile pămîntesti. nu un copil. Dioneo. prin munţi stîncoşi şi peşteri neumblate . şi s-o cinstească. care-l rugau stăruitor s-o primească. ridicînd-o pe contesă de jos.. Contele. află că e la Rossiglione si că de patruzeci de sfinţi orînduise o serbare la care poftise o mulţime de lume .. Fata îi răspunse că-i minată de Dumnezeu şi că umbla să afle chip spre a-l sluji pre dînsul. pătrunse în sala de ospeţe cu copilaşii în braţe şi. ci doi deodată şi-n deget port. să-ţi aminteşti şi să te ţii de învoiala ce-ai legat cu cei doi cavaleri trimişi de mine odinioară . care am nemernicit atîta vreme prin străini ca să te poţi întoarce domnia-ta acasă. care. decît de vreun îndemn temeinic. încă de a doua zi se aşternu la drum pe ascuns. spre bucuria mesenilor de faţă şi-a celorlalţi vasali care auziseră si ei de cele întîmplate. Povestea a zecea Alibech se face pustnică. precum şi . totuşi nu-i scris niciunde că nu-si poate vădi puterea si prin păduri stufoase. dar totuşi o întrebă : . porni dară şi ea într-acolo. după ce făcu cercetări pretutindeni spre a da de urma contelui. fără să ies de pe făgaşul poveştilor de astăzi . Fata. cetate în Berberia. văzînd că se sfîrseşte si că numai lui îi mai rămăsese să povestească. si. doamnă. rămase înmărmurit si recunoscu de îndată inelul şi copiii. biata. fiind luată de la sihăstrie. un om tare bogat. văzînd cît de înţeleaptă şi de stăruitoare se dovedise a fi.274 că-i vremea. fiind păgână şi auzindu-i pe creştinii care se aflau la Capsa slăvind şi preamărind credinţa creştinească. înveş-mîntată ca de obicei în straiul ei de pelerin. Ci. o apucă spre dînsa si-n prag dădu peste un pustnic. Şi după ce ajunse. să pricepeţi totodată că dragostea. şi văzînd de departe o colibă.S'tăpîne. fără s-aştepte a fi poftit. o îmbrăţişa şi-o sărută. într-o bună zi întrebă pe unul din ei ce anume ar fi trebuit să facă spre a4 sluji pe Domnul fără prea multă osteneală. o întrebă uimit ce anume caută acolo. domniile-voastre poate n-aţi auzit încă în ce chip poţi să-l vîri pe necuratul în iad . minată mai degrabă de-o toană da copil. pre cîte vezi.

zău aşa. ca şi cum ar fi vrut. iar pustnicul. cu poame pădureţe si cu ceva curmale. îmi vine a crede că Dumnezeu anume mi te-a trimis aicea spre mîn-tuirea mea . Iar Rustico îi răspunse : — Las' c-ai să veizi acuşi. că necuratul e cel mai mare duşman al Tatălui Ceresc şi apoi îi dete să înţeleagă că nu e faptă mai plăcută lui Dumnezeu de cum e aceea de a-l vîrî pe necuratul în iad. încît de-abia mai pot să rabd. 278 Fata.să-l vîri în el ! . ce-i aia care tot împunge să iasă afară şi eu n-o am ? — O. vrind cu orice preţ să-şi pună la încercare tăria. iar cînd se făcu noapte. Pustnicul. grăi mirată : — Rustico. îl întrebă acelaşi lucru şi pe el. de rău cu rădăcini. îi înjghebă un pat micuţ din frunze de palmier şi-i spuse să se culce în el. . era îmboldit amarnic de poftele trupeşti. la care Aiibech. cum se arăta de altfel . pînă ce ajunse la coliba unui sihastru tânăr. rămîne-n voia dumitale să-l foloseşti cînd ţi-o plăcea. pe care îl chema Rustico .Părinte. se duse mai departe. dintru început o desicusu oleacă si-si dete iute seama că fata nici habar n-avea ce va să zică un bărbat şi că era şi cam prostuţă. în chilioara lui . Şi stînd aşa. să ştii că-mi faci un mare bine şi-i faci si Domnului. Şi Rustico de colo : — E drept. căci n-aim pe necuratul. şi ajunsă acolo. veni şi învierea cărnii . prinse a-şi plimba prin minte vîrsta cea fragedă a fetei şi frumuseţea ei. şi. ceva care-mi lipseşte mie . ajungînd la celălalt pustnic si fiind întâmpinată cu aceleaşi vorbe şi de el. decît sînt eu. dacă te-nduri şi mă învoiesti să-l bag în iad. privind. ca să mă lase în pace. îi lăudă îndemnul şi după ce-o hrăni de bine. se socoti învins si se dădu bătut. drept să-ţi spun. unde Cel-de-Sus îl osîndise pe vecie. ci si-o ţinu pa lîngă dînsul. văzînd-o cît e de frumoasă. Apoi. drept care chibzui pe loc cum s-o aducă a-i face pofta. e necuratul de care ţi-am vorbit. mă chinuieşte acuma. n-o mai trimise nicăieri. răspunse Rustico. La el să mergi. Doamne. Şi zi-cînid astfel începu să se dezbrace de straiele puţine cîte le avea pe el si rămase în pielea goală. lăsînd deoparte si rugăciuni şi gînduri sfinte şi oprelişti de la cîte toate. dintru început se cam strîmbă. Dar.Fii bineicuvîntată. De aceea. vezi. om evlavios din cale afară si bun ca pîinea caldă. Rustico zise atunci : . îngenunchind. răspunse : . o aşeză în faţa lui. lăsînd-o a crede că-i slujeşte printr-asta lui Cristos. aşa precum ai spus. mai încape vorbă ? De vreme ce iadu-i la mine. om de treabă. eu stau mai bine decît tine. astfel încât s-ajungă 277 totuşi la ce vroia. Fata. fiica mea. Fata. al naibii lucru-i dracul ăsta şi trebuie că-i e într-adevăr vrăjmaş lui Dumnezeu. Fata făcu şi ea la fel. plăcere slujindu-l în atare chip. copila mea. îi zise : — Copila mea. vezi. când hop şi ispitirile porniră a-i încerca puterea . Rustico. atunci. şi înţelegând el că tăria îl înşelase în aşteptări. dacă şi iadul pătimeşte cînd e . văzînd-o cît era de orudă şi mai cu seamă de frumoasă. care-i cu mult mai mare meşter în ce-ţi lipseşte ţie. care nicicând nu mai băgase drac în iad. Atuncea fata zise : —• Har Domnului ! Pre cîte văd. Şi. temîndu-se ca nu cumva să-l ispitească necuratul dac-ar fi fost s-o adăpostească. cu un potop de vorbe.Vai de mine. Să mergem dar şi să-l vîrîm pe necuratu-n iad. si începu să se gîn-dească cam cum s-o ia mai pe departe. părinte. Zicând astfel o aşeză pe fată pe unul din pătuţuri si-i arătă cum să se puie spre a-l fereca în temniţă pe blestematul cela. că de-o im ai fi ca dracul ăsta să mă căznească încă mult.Oare ? făcu copila. îi arătă deci la început.om care s-o înveţe în ce fel să-l slujească. pustnic şi el. Şi ce să fie aia ? La care Rustico răspunse : — Tu ai în tine iadul . Fă numai după mine. da' vezi că tu ai altceva în schimb. fără a se osteni prea mult să ţină piept ispitei. Şi-i arătă calea cea bună. cum Rustic». să se roage. dîndu-i si de băut. fără ca fata să-l socotească un stricat. dae-ai venit aicea anume pentru treaba asta. nu departe de aici se află un sfînt. de bună-credinţă. 'de-abia sfîrşise treaba. Fata îl întrebă atunci cum vine treaba asta si-n ce chip poate fi făcută. zicând : .

Atunci un tânăr. Şi drept aceea adeseori mergea la Rustico zicîndu-i : —• Printe. îneît era ca si cum te-ai fi pus să rvîrli în gura leului eîte-o grăunţă rînd pe rînd. n-are să fie tot aşa. îl istovi într-aşa hal. bietul. Ci e'a. vie să-l slujească în doi pe Dumnezeu. 279 Acu. se întâmplă să se aprindă mare pojar în Capsa.Eu nu ştiu zău de ce fuge dracu de iad . în curînd umplură tot oraşul. zicîndu-i : — Nu te mîhni. răspunse că-l slujise vîrînd pe necuratul în iad si că Neerbale săvîrsise mare păcat smulgînd-o de la atare "bună si sfîntă îndeletnicire. în loc să vie să-l slujească pe Dumnezeu. nu ca să stau degeaba . de acea socotesc că orice ins care trudeşte spre altele. care ziceau că-i dulce lucru să-l slujeşti pe Dumnezeu. hai să-l băgăm pe dracu-n iad. întrebată fiind de câteva cumetre an ce fel îl slujise pe . De aceea fata. ailmd că fata nu e moartă. Şi drept să-ţi ispun nu-mi amintesc să fi făcut vreodată o treabă care să-mi fie mai plăcută si să mă bucure mai mult decît să-l bag pe dracu-n iad . Dar Rustieo. cum n-apucase încă să zacă cu bărbatul ei. şi-n foc muri şi tatăl fetei cu toţi ceilalţi copii si câţi se mai aflau prin casă. iar ele se porniră pe-un rîs de mi-i că rid si astăzi. zic pe puţin de şase ori băgară dracu-n iad. zis 'Neerbale. în felul acesta când si cînd o mulţumea pe fată. in felul acesta Alibech rămase ea moştenitoarea averii părinteşti. văzînd că. De aiceea se apucă si-i spuse fetei că dracul nu se cuvenea să fie pedepsit deeît atunci cînd din. se apucă într-o zi si-i spuse : — Ascultă. astfel încît de data aceea îi potoliră semeţia şi fu şi dînsul bucuros să-şi plece capul în pământ. de unde se iscă si vorba că cel mai plăcut chip de a-l sluji pe Domnul e să te-apuei să-l vîri pe necuratul în iad . dacă pe tine diavolul tău te lasă în pace.şi se apucă să-i spuie lui Rustico : — Acu îmi dau eu seama oîtă dreptate aveau oamenii aceia de ia Capsa. încât acu. pe cînd se eiondănea iadul cu necuratul. e-un nătărău. îneît sinastrul. se roagă de Dumnezeu să-i deie pace.Rustico îi zise atunci : . într-o bună zi se pomeni că dîrdîie.Dumnezeu în schivnicie. —• Iar noi de pedepsit l-am pedepsit destul. îi zise c-ar fi fost nevoie de prea mulţi draci spre a izbuti să potolească iadul. socotind că nu-l slujeşte îndeajuns pe Dumnezeu şi nici cit ar fi vrut.N-ai grijă. purtînd din gură-n gură păţania fetei. pe mine iadul meu nu-i chip să mă slăbească. Rustieo. alăturea de dînsa. Rustieo nu mai venea s-o roage să bage dracu-n iad. făcîndu-se 280 •stăpîn. iar fata. Şî zicînd astfel îi închise gura fetei. Şi ca să nu mai fie aşa. f etico. ne-fiiind în stare să răspundă la toate îndemnurile fetei. cercînd de fiecare dată să i-o răpună pe de-a-ntregu'l. cu vremea prinse a bombăni. că doar şi eu ite-am ajutat să-i. pînă a se ridica din pat. din prea mare dorinţă si prea slabă putere. pînă la urmă începu să-i placă şi ei jocul . pe toată moştenirea ei. trufie se apuca să înalţe: capul. tot îmbiindu-l fata pe Rustice şi dîndu-i ghes să. eu am venit aicea ca să-l slujesc pe Dumnezeu. 'Neerbale are s-aibă grijă să te slujească si pe tine şi pa Dumnezeu ! Apoi. dar că el totuşi era gata să facă tot ce-ar fi putut. dar asta se întâmpla aşa de rar. fiica mea. iar vorba . Dar după câtva timp. Iar alteori zicea : . se apucă s-o caute si după ce-o găsi — mai înainte ca slujbaşii minaţi de visterie să pună mîna pe avutul părintelui lui Alibech. curmi trufia odinioară. cînd altu-n locul lui ar fi murit de cald. eare-şi zvîr-lise avutul în cheltuieli nesăbuite. ascultătoare. că dacă ar sta în B! aşa de bucuros pe cît îl ţine iadul. Ci fata. care trăia cu rădăcini şi apă chioară. doar si pe la noi se face ea-n desert. De aceea s-ar cădea ocum să potoleşti si tu cu dracul tău turbarea iadului din mine. Tocmai la vremea aceea. fiindcă murise chipurile fără a lăsa moştenitori — spre bucuria pustnicului şi spre mîhnirea ei o aduse înapoi la Capsa şi se însura cu ea. trezindu-se din nou în el aceeaşi semeţie. Femeile o întrebară : — Dar cum se vîră dracu-n iad ? Fata prin vorbe şi prin semne le arătă cum vine tireafoa. nar mal trebui să iasă-n veci.

Iată de ce. Oricum. zicând : —• Rămîne de văzut acum dacă o să ştie lupul să mîne •oile mai bine decît mînat-au ele lupii.Ia ascultă. La care regele îi răspunse : —• Orice-i al tău nu poate fi dadît frumos şi prea plăcut : de aceea eîntă-l cum îl ştii. 282 Dioneo şi Fiammetta începură să dinte despre Guigîi-«Imo cavalerul si doamna din Vergiu . Iar când sfîrşiră cina.aceea as vrea ca mâine poveştile ce le vom spune să fie asemnătoare cu viaţa mea cea zbuciumată . de să vă sune oasele. zău. Drept care. eu unul vaşnic am fost robul şăgalnicului zeu Amor. cum a învăţat Masetto d'n Lamporeechio de la maici . auzind ce spune. Boccaccio dă acestui nume semnificaţia de „nefericit în dragoste" (n. cînd am prins a desluşi ce-i bine şi ce-i rău. află de la mine. de mam căznit întotdeauna să-i fac pe plac iubiţii. Filosltrato. regina. care s-ar potrivi cu veselia de pe-aieaa . dacă aţi fi vrut să na învăţaţi pe noi cum vine treaba asta. Şi fiindcă isprăvise.asta trefcînd marea s-a pripăşit şi pe la noi. Filostrato. de îndată ce fură ridicate mesele. De . apăi să ştii că mai degrabă voi 281 aţi fi avut ce învăţa de la noi.multă 'desfătare. ştiind că se apropie sfârşitul stăpînirii 'e:. Fi'lostrato. Povestea lui Dioneo şi 'Vorbele cu care iei-colo o presă-rase. de aceea nu ne spuneţi lupi. încît acuma am ajuns să cred că tot asa-mi va merge până va fi să mor. unii porniră a fugări căpriţele şi iepurii şi celelalte animale ce mişunau pe acolo. în timp ce doarnnele din preajmă îi răspundeau în . dar dacă totuşi vreţi eu bucuroasă cânt si dintr-ale mele unul. si numai "bme si foloase ajungi să tragi de pe urma e". atunci aflaţi că lupii le-ar fi învăţat pa oi să bage dracu-n iad. luîndu-şi cununa de pe cap. de-ani fost ascultător. ca să vă puneţi bine cu Cel Atotputernic. în cele de pe urmă se întoarse către doamne si le grăi astfel : — Preaiubitoare doame. încît din cei de faţă nimeni nu se îndură s-o părăsească spre a căuta aiurea desfătare. fiecare făcîndu-si pofta inimii. Iar dânsa îi răspunse : . Şi zicând astfel se ridică în picioare. apoi dădu porunci şi se îngriji să nu lipsească nimic din cele trebuincioase cît timp avea să ţie oicirmuirea lui.Oîntece întocmite de alţii nu cunosc. Grădina în care se aflau era atîta de frumoasă şi atîta de plăcută. QVeifile îi răspunse : . iar vouă. căci si de-am fost smerit. Şi fiindcă soarele între timp îşi molcomise focul si nu mai supăra pe nimeni. lăsând pe fiecare să facă ice pofteşte pînă la ceasul cinei. iar din ale mele nu ştiu. tot la nimica n-am ajuns si 'de fiecare' dată m-am pomenit că-s părăsit de dragul altuia si-apoi mi-a mers din ce în ce mai rău. si zic spre nenorocul meu. far' să se lase mai prejos oa Rustieo cînd o învăţa pe Alibech acelaşi lucru . ca să se ţină de datina statornicită de cele care înaintea lui fuseseră regine. graiul nu v-ar fi revenit de când ar fi fost s-ajungeţi într-asa hal de slăbiciune. cu voia duneavoastră. tinere doamne. voi lua acum în stăpânire domnia încredinţată mie. Puse să-i cheme slujitorul si vru să ştie de la dânsul cum merge treaba pas cu pas .t). dar dulce. căci nulmele cu care mă ştiţi şi dumneavoastră1 nu mi-a fost dat degeaba de către Atoate-ştiutorul. pe unde o mai auzi şi astăzi. porunci Laurettei să dănţuiască şi să cânte. căci veşnic am iubit pe vreuna din semenele 'dumneavoastră . timpul zbură pe negândite si se făcu si ceasul cinei. care ştia că pentru fiece săgeată ar fi primit alta înapoi lăsă deoparte gluma şi începu să-si vadă de treburi si domnie. poruncind să li se aşeze mesele 'în jurul fântânii. eu nesfîr-sită gingăşie o aşeză pe fruntea lui Filostrato. se cade să luaţi seama şi să învăţaţi cum să-l vîrîţi pe necuratu-n iad. spre nenorocul meu. sfârşit care m-aşteaptă de bună seamă şi pe mine. răspunse rîzînd : — De-ar fi să-mi daţi Crezare. căci treaba esita -e plăcută lui Dumnezeu şi acelora care se încearcă întru dînsa. că nici voi nu sânteţi oiţe. Filomena şi Pam-iilo se puseră să joace şah şi într-acestea. stîirniră de nenumărate ori hazul preacinstitelor doamne. cinară acolo toţi cu . şi care în timp ce dînşii şe-zură pe iarbă de zeci de ori îi necăjiseră sărind în mijlocul lor. tinere. 1 In limba greacă Fllostrato însemnează „prieten al războiului". să povestim adică despre aceia ale căror iubiri au avut sfârşit nenorocit. Atuncea Lauretta. cu glas îndurerat.

. Povestea a şaptea — Bergamino la curtea lui messer Cane della Scala. ispită. mult mai înaltă si cu mult mai apropiată de adevăr. Căci nimeni nu mă crede cinstită ca odată. pînă tîrziu cînd stelele începură a păli. un tînăr îndrăzneţ. Povestea a opta — Guiglielmo Borsiere. Iar eu.-ndrăgostită.. al lumii rău Nu m-a atins nicicîind Şi nu m-a cunoscut . îi îmbie pe toţi să-. căruia întreagă rn-am dăruit la început. fu pricepută altfel de fiecare în parte .. pe-al plîngerilor hău S-aduc celor aleşi Fărîma frumuseţii din paradisul tău .. încântătoare. Tu. sărbătoare blestemată. durerea chinuită..... care deşi fusese ascultată de toţi cu aceeaşi luare-aminte.. De mine care n-am putut Să mi te dau uitării. fără să piardă-un dram. şi fă să simt că nu-i pierită Văpaia îndrăgită In care-ai ars de dragul meu.... Altuncea. Odinioară-am fost şi eu de-un tînăr îndrăgită Şi-asa copilă cum eram Cu gîndul în braţe m-a cuprins. Povestea a patra •— Un călugăr cade la greu păcat Povestea a cincea — Ospătîndu-l cu găini şi cu vreo două vorbuliţe în şagă. 284 CUPRINS Cuvînt înainte pag..... O. cum ţi^am gustat.. jale nesfîrşită ! 283 Apoi venit-a altul.. De-aş fi murit nainte Să-ţi gust.. Şi roagă-te la ceruri să-ţi viu alături fericită.. Iubite.. Iar după toate acestea. Povestea a doua{ — Evreul Abraham. Gingaşă.. Doamne... Povestea a noua — Regele Ciprului înfruntat de o femeie din Gasconia.ea-i de odihnă. marchiza di Monferrato molcomeşte iubirea smintită a regelui Franţei .. de jalea mea neostoită.. ce-n trufia lui Se ţine mîndru şi viteaz... L-au ars cum arde para în oodrii-usicatuil ram... nefericita. şi ochii mei.. Povestea a şasea — Un om de treabă mi-ţi atinge cu o vorbă de duh scîmava făţărnicie popească . o.. De viţă. Pentru că-aicea jos. Şi m-a cuprins ca-n cleşte şi e gelos punînd temei Pe gînduri fără preţ Iar eu.. M-ai zămislit pe placul tău... Cu mine tot l-a petrecut. care cerul şi stelele-nvîrtesti. Cînd Domnul m-a făcut să fiu de toţi iubită.. îndemnat de Giannotto din Civigni. Pe mine. Tu...... Alţii în schimb vădiră pricepere mai adîncită. unii. rîvnind să-mi schimb veşmîntul Grăit-am da... dar despre dînsa nu e locul să stăm de vorbă acum. Căci unul singur azi mă ţine.şi spună noapte bună si apoi să meargă la culcare.. gîndind ca milanezii îşi ziseră că-i mai cu spor un porc gras decît o fată frumoasă. de altădată.cor. îmi blestem ceasunn care.. Povestea a zecea — Maestrul Alberto din Bologna dă de .... Azi îmi doresc mormîntul.. mă zbat şi anii mei Zadarnici mi se par şi grei. tu. 5 ZIUA INTll : PAMPINBA Povestea întîia — Ser Ciappelletto.. Ai milă de durerea mea. prinse a cînta precum urmează : Cine e mai mîhnită Şi plînsă decît mine. Ca nimeni alta fericită.. apucă drumul curţii papale de la Roma Povestea a treia —• MeTchisedec evreul izbuteşte să scape dintr-o cursă .. regele porunci să fie aduse sfeşnice pe pajiştea înflorită si la porunca lui se mai oîntară si alte cîntece. cu o vorbuliţă anume răpune pe loc zgîrcenia jupînului Erminio de Grimaldi . care stai în faţa celui ce ne-a făcut... căci niciodată Atîta de frumoasă nu m-a văzut pămîntul Şi-aşa de bucuroasă ca-n ce1. El timpul. pasăre pripită... de el nu-s oropsită. socotind că vreT. M>am dăruit întreagă lui .. frumoasă ca-n povesti. Oare suspin zadarnic. Aicea Laurefrta îşi isprăvi cîntarea. Acuma l-am pierdut.... vai mie. care-l iubeam.. destoinic şi semeţ.

... Povestea a patra — Landolfo Ruffolo. e surghiunit din ţară.... Povestea a noua — BernabO' din Genova..... ZIUA A TREIA : N E I F I L E Povestea întîia •— Masetto din Lamporecchio ....... Povestea a şaptea — Sultanul Babiloniei îşi dă copila de nevastă regelui din Garbo ...... Povestea a şasea — Doamna Beritola. prefăcîndu-se damblagit.ruşine pe o femeie... se face pirat Povestea a cincea — Andreuccio din Perugia .... ajunge la Castel Guiglielmo. sărăcesc ... risipindu-şi fără măsură averea. 29 -W 43 t/ 47 50 54 57 60' 285 .............. ZIUA A DOUA : FILOMENA Povestea întîia — Martellino. cu moaştele sfîntului Arrigo Povestea a doua — Binaldo din Asti.... pierde o mulţime de parale .... Povestea a treia — Trei tineri... Povestea a opta — Contele d'Angers... se tămăduieşte............ fiind jefuit de hoţi. Povestea a doua — Un grăjdar se culcă cu nevasta regelui Agilulf.... sărăcind.... învinuit pe nedrept. chipurile.... Povestea a zecea — Paganino din Monaco îi fură nevasta lui messer Ricciardo din Chinzica.... fiind înşelat de Ambrogiuolo..

în paguba strădaniei mele. Şi avea o nevastă pe care o iubea tare mult si ea asijderea-pe el. sub sceptrul lui Filostrato. nu o poveste întreagă — ca să nu pară c-as dori s-asez snoavele mele alături de poveştile unor bărbaţi de soi ca ei — ci numai o părticică de poveste. de neam cam prost de felul lui. ba dimpotrivă m-a izbit mai să mă smulgă de pe pămînt si muşcăturile invidiei m-au sfîsiat şi ele din cap pînă-n picioare. că n-am ajuns nici barem la a treia parte a ostenelii mele. încercînd să scap de iureşul năvalnic al ăstui vînt turbat şi tot fugind de el. decît să mă îndop cu vînt umblînd după de-alde-astea. m-am căznit întotdeauna să umblu nu numai pe sesuri. Iată. le spun precum urmează : Trăia pe vremuri în oraşul nostru un om pe care îl chema Filippo Balducci. Dar. în timp ce eu mă lupt în slujba dumneavoastră. fără titlu. Şi lucrul ăsta sare în ochi oricui se apucă să citească istorioarele de faţă. spun car fi mai înţelept să stau cu muzele în Parnas. Preaiubite doamne. fără a le spune tot ce se cuvine să le spun. unii care. au încercat a dovedi că întîmplările acestea s-au petrecut altminteri de cum vi le spun eu. vezi Doamne. si chiar dacă apărarea mea e toată în mîna dumneavoastră. care prin lipsurile ei să dovedească de la sine că nu-i din cele amintite. ba unii dintre ei au spus chiar şi mai rău. în sfîrşit. ba pe deasupra şi într-un stil din cale-afară de modest si fără de pretenţii. bietul de el. cinstite doamne. oricît e ea de mare. De aceea. cum de moarte nu e om să scape în lumea asta. clar chiar prin văi adinei. ci să-si . poftind să dovedească că-s mai cu scaun la cap. Omul. mi-e martor Dumnezeu. Dar. Dar din păcate mi-am dat seama că mă înşel crezînd astfel. bărbatului. Şi mulţi vădindu-se. au zis că prea îmi sînteţi dragi si că n-ar fi cinstit din parte-mi să aflu atîta bucurie în a vă fi pe plac si în a vă aduce alinare . 1938 Ziua a patra FILOSTRATO Sfârseste cea de a treia zi a Decameronului si începe cea de a patra. Cu toate acestea. să-mi scap urechile de ei şi de bîzîitul lor printr-un răspuns mai scurt şi asta fără întîrziere. nici pe mine nu m-a cruţat vîntul sălbatic de care am pomenit mai înainte. Alţii. se vorbeşte despre acei ale căror iubiri au avut un sfirşit nenorocit.GIOVANNI BOCCACCIO ÎL DECAMERONE Milano. minaţi mai mult de ciudă decît de înţelepciune. în proză. nişte fleacuri ca acestea. au spus că nu-mi stă bine. lăsînd în urma ei. Apoi au fost şi dintr-aceia care. se necăji din cale-afară. prea grijulii pentru faima mea. eu unul le ascult cu inima împăcată . mai mult ca orice om cînd pierde un lucru scump. cei ce mă vorbesc sînt mulţi si multe îmi pun în cîrcă. Drept care. ce vijelii cumplite. vreau să le spun. să mă mai ţin de lucruri ca acestea. numai mizeria e cruţată de pizmă si invidie. înţelepte doamne. De aceea văd si eu acum că au dreptate înţelepţii cînd spun că astăzi. întru apărarea mea. Căci dacă acum. la vîrsta mea. aşadar. citind aceste istorioare. scrise de mine în graiul florentin de rînd. Ulrico Hoepli. decît să intru în hora voastră cu. fiindcă vă laud precum o fac. se hotărî cu dinadins să nu mai sază în lume. n-ar fi în stare a ţine piept. să povestesc adică despre femei ori să încerc a le intra în voie. ba dimpotrivă am de gînd. De aceea. şi la o treabă ca aceasta puterea dumneavoastră. cu scaun la cap si priceput într-ale sale pe cît putea să fie un om de rînd ca el. se întîmplă ca si femeia să moară într-o bună zi. in care. dar înstărit. văzîndu-se lipsit de acea tovărăşie pe care o îndrăgise neînchipuit de mult. trudindu-se neobosit să-si placă unul altuia. si laolaltă amîndoi trăiau viaţă tihnită. fie datorită atîtor şi atîtor lucruri văzute si citite de mine însumi. Iar alţii. Atîta doar că aceste toate. eu socoteam pe vremuri că răbufnirile vijelioase si arzătoare ale invidiei nu izbesc decît turnurile semeţe si cele mai înalte vîrfuri ale copacilor. pe pămînt. un băieţaş făcut cu el şi care să tot fi avut ca la vreo doi anişori. încît — de nu-si primesc la vreme răspunsul potrivit —• s-ajungă fără pic de trudă să mă doboare la pămînt . aţintin-du-mi vorba spre cei ce-au tăbărît pe mine. nu înţeleg nici eu să stau cu mîinile în sîn si nici să-mi cruţ puterile. înainte de a le da răspunsul potrivit. ce colţi de fiară ascuţiţi se abat asupra mea şi mă sfîşie pînă la sînge. pînă ce-oi ajunge la sfîrşit socot că s-ar putea să se înmulţească într-atîta. fie datorită vorbelor auzite de la înţelepţi. Au fost dar. au spus caş face mult mai bine să-mi văd de treburile mele şi să-mi cîstig o pîine.

Or. făcu bătrînul. nici să nu-l lase a le vedea. tinere doamne. Că-s mai frumoase si decît îngerii zugrăviţi. în post si rugăciune. na ! Şi să vedeţi dumneavoastră minune. pe cînd băiatul avea ca la vreo optsprezece ani. Drept aceea. te rog frumos fă-mi rost şi mie de-o gîscă din acelea. care-s tînăr si îndur mai lesne osteneala. da' cum le zice ? îl întrebă băiatul. Atuncea tînărul făcu : — Eu nu pricep ce vorbă-i asta si nici de ce zici dumneata că ele-s lucrul dracului : că eu de cînd mă ştiu pe lume n-am mai văzut nicicînd ceva atît de frumos şi-atît de plăcut ca ele. împărţin-du-si averea săracilor. într-o bună zi. Acolo. s-aduc ce ne lipseşte ? Omul. îl luă şi pe el şi se porni la drum. ce sînt şi cum le zice la fiecare în parte. unii . sărmanul. La care omul îi răspunse : — Băiete. Acu. de unde. răspunse bătrînul. şi de aceea îi răspunse : — Gîste le zice. îşi zise în sinea lui : „Băiatul are dreptate !« Şi fiindcă tocmai atunci trebuia să meargă la Florenţa. vezi bine. iar taică-su era bătrîn. de unul singur la oraş. Băiatul acela care pînă atunci nu mai văzuse niciodată vreo femeie. pleacă-ţi ochii si nu te uita la ele. — O fi. tot întrebînd băiatul si omul nostru răspunzîndu-i. socot c-am spus destul. si prinse a-l întreba pe taică-su de una şi de alta. tătucă. că sînt lucrul dracului. se întîmplă ca feciorasul să-l întrebe unde se duce. după ce se îndestula de pe la dreptcredinciosi cu cele trebuincioase. Dacă ţi-s drag. se minună din caleafară. palate şi biserici si alte cîte toate mai vezi într-un oraş. trăind din milă si pomeni. taci. Zic dar. de aceea îi vorbea mereu numai despre fericirea vieţii veşnice. Bătrînul îi răspundea.Tătucă. Băiatul. Filippo. fii bun şi hai să luăm cu noi o gîscă din acestea şi eu oi ţine-o cu grăunţe. că alea-s lucrul dracului. si nu-l învăţa altceva decît rugăciuni. slu-jindu-l cu copilaşul dimpreună. icit cele lumeşti cu greu ar fi putut să-l mai întoarcă s la dmsul. să mă pot duce mai pe urmă. care veneau de la o nuntă. de ce nu mă duci o dată şi pe mine la Florenţa. porni numaidecît pe muntele Asinaio. Şi zicînd astfel. gîndindu-se că băiatul e mare acum si că se ieprmsese să-l slujească cu atîta rîvnă pe Dumnezeu. fiule. Bătrînul îi răspunse : —• Nu mă învoiesc si pace ! Tu nici nu ştii măcar cum se îndoapă gîstele. ca nu cumva să aţîţe în simţirile pofticioase ale flăcăului vreun gînd robit plăcerii si nicidecum folositor. de Dumnezeu şi sfinţi. de boi. adică femei. de toate cîte le văzuse atuncea pentru prima dată si zise cu grăbire : — Tată. întîmpla-rea făcu să se întîlnească prin oraş c-o ceată de femei frumoase. Or. ca unul care nu-şi mai aducea aminte să fi văzut aşa ceva. Ci acuma. ajungînd aici cu povestirea mea. eu. astfel încît ispita lor să nu-l întoarcă de la Domnul. de cai. omul se ferea cu multă străşnicie să nu-i scape cumva de faţă cu copilul vreo vorbă despre cele lumeşti. nu vru să le zică pe nume. iar copilandrul îl asculta mulţumit si apoi îl întreba de altele. de parale. de măgari. cînd ai să vrei domnia-ta. de îndată ce dădu cu ochii de femei. Acolo. La care tînărul îi zise : —• Aşa s-arate lucrul dracului ? .închine viaţa lui Dumnezeu. tinere şi gătite. că puterea firii întrece puterea minţii omeneşti si se căi amarnic că-l luase pe băiat cu dînsul. ca să-i cunosc si eu pe credincioşii care ne ajută şi într-acest chip. îl întrebă pe taică-su cea mai erau şi alea. uită pe dată de palate. se întorcea înapoi pe munte. ca să mai stau niţel de vorbă cu aceia pentru care am spus-o. unde se aciui într-o chilioară cu băiatul. pe care de atîtea ori mi i-ai arătat în chipuri. simţi.Aşa. fără să-l lase niciodată să iasă din chilie si fără să-i arate alt chip de om decît pe sine. •—• Vai. în felul acesta îl ţinu mai mulţi ani. Filippo îi spuse unde si atunci băiatul îi zise : . văzînd băiatul case. dumneata eşti om bătrîn acu si ţi-o fi greu să înduri atîta osteneală . de aceea m-oi întoarce înapoi. în sihăstria lui omul îşi luase obiceiul să meargă din cî-nd în cînd la Florenţa.

atita ştiu. da' ce să mai zic despre aceia care vădesc atîta grijă faţă de pîntecele meu. din acestea adus-au căutînd să strîngă pentru sine prisos de pîine s-au prăpădit ca vai de ei. la coadă e totuşi verde. mai dragi decît s-ar cuveni. între pereţii strimţi ai unei chilioare. încît mă sfătuiesc să umblu 10 să-mi cîstig o pîine ? Habar n-am. precum un Cino da Pistoia. Să stau cu muzele în Parnas ? Povaţa nu e rea . pe urma voastră a suspinat cuprins de dragoste. unui flăcău lipsit de simţăminte alese. că rău fac străduindu-mă să fiu pe placul vostru si că-mi sînteţi prea dragi. căci mai demult poeţii cîştigau cu basme . ori alţii şi mai vîrstnici. Ce rost mai are să vorbesc ? Domnului. ţinut. m-ajută cîteodată. ajunşi la vîrsta cărunteţii. încît pînă la capătul zilelor mele să fiu pe placul femeilor. o noapte grea de desfătări. Şi. dacă n-ar trebui să mă îndepărtez prea mult de subiect.. Şi n-ar greşi. chiar de-i alb la cap. ne bucuraţi adesea pe noi bărbaţii — dar chiar si dacă ar ţine seama numai de faptul că văd zilnic cu ochii lor deprinderile voastre alese si farmecele voastre. Ce rost mai are să vorbesc .v-am dăruit sufletul meu încă din fragedă pruncie ? Veni-vor să mă ocărască fiindcă-mi sînteţi aşa de dragi ori fiindcă mă trudesc ca să vă fiu pe plac. fără altă tovărăşie decît aceea a părintelui său. hrănit si crescut pe vîrful unui munte sălbatic si pustiu. zău . totuşi nu-i chip să stai o viaţă întreagă lingă ele şl ele lîngă tine . la istorioarele acestea. lăsînd deoparte gluma le răspund că niciodată n-are să-mi fie ruşine să mă port astfel. dacă ţin seama cît de cit — nu zic numai de faptul c-au cunoscut si ei ce înseamnă un sărut. Cum vine asta adică ? Sînt eu vrednic de ocara criticilor mei ? Veni-vor dumnealor cu colţi de fiară asupra mea numai si numai fiindcă eu — cu trupul ăsta făcut de Dumnezeu anume şi numai pentru a vă iubi. aşa că si de n-ar fi să-mi placă pentru altele. ba poate chiar si acuma. drăgălăşenia neîntrecută si. aş aduce drept mărturie a celor spuse întreaga istorie şi-aş dovedi că-i plină de asemenea figuri de oameni străluciţi care. cinstea voastră ? Cum pot să se mai mire că-mi sînteţi dragi mie. iar dacă uneori le părăseşti si cauţi să afli desfătare lîngă făpturi făcute după chipul şi asemănarea lor. simţind vraja luminii pe care o ascundeţi pe sub pleoape. mai presus de toate. Dar îi întreb pe dumnealor cum pot să se mai mire de una ca aceasta. deşi fără îndoială m-au ajutat să le îmbin şi să le aşez în rime . pe cînd atîţia alţii. că de m-aş'duce să le-o cer silit de împrejurări. unei sălbăticiuni din codru ? Toţi aceia care nu vă îndrăgesc si nu ţin la a iubirea voastră de bună seamă aşa vor face. e ei. utînd să strîngă pentru sine prisos de pîine şi bucate. cînd băieţandrul acela. n-au decît să buchisească istoria. numai pe voi v-a vrut. pe cînd muzele nu mi-au inspirat nici unul barem. E drept si nu tăgăduiesc că-mi sînteţi 'dragi si că mă zbat ca să vă fiu pe plac. Unde mai pui că femeile mi-au dat prilej pe vremuri să scriu la versuri cu miile. pe voi v-a cerut. pasămite. la înfăţişare barem tot seamănă a muze . nu văd de ce ar trebui pentru o treabă ca aceasta să fii ţinut de rău. Cît despre aceia care se leagă de vîrsta mea. n-au prins încă de veste că prazul. Ei. cînd i-aţi fost dragi din prima clipă si mai presus de orişice unui sihastru tinerel. nu s-au cruţat de loc în străduinţa lor de a plăcea femeilor .mai mult decît bogaţii cu toată bogăţia lor. ori dacă domnii mei n-au ştiinţă despre aceasta. măcar şi pentru asta si tot mi-ar place cît îmi plac. Iată de ce. iubite doamne. Şi mulţi cu basme din acestea adus-au fală vremii lor. deşi purtau pe umeri povara a zeci si zeci de ani. aşa cum îşi închipuie unii. aşa nevolnice cum sînt. nu mă despart de muze si nici de muntele Parnas. cînd Guido Cavalcanti şi Dante Alighieri. ca unii care nici nu simt. daruri cu care voi. niciodată. Acestora. si-au făcut dintr-asta o cinste şi le-a fost drag să ştie că pot fi pe placul femeilor. vorbele voastre dulci ca fagurii de miere si flacăra aprinsă de dureroasele suspine . o îmbrăţişare drăgăstoasă. Muzele sînt femei si chiar dacă femeile nu preţuiesc cît ele.din cei care mă ceartă. aş zice că dumnealor. urzind poveştile acestea. de bună seamă mi-ar răspunde : „Cîştigă-ţi plinea cu poveşti". de îndată ce v-a văzut. pasămite tocmai de dragul si în cinstea asemănării de care vorbeam. nici nu cunosc măcar puterile ascunse si bucuriile iubirii.

urnuri prea naraţi lăsîndu-l uneori peste palate m . urmîndu-i pe Apostoli. iar dacă le-as avea. porniră iarăşi să se plimbe şi cînd fu ceasul prînzului mîncară într-acelaşi loc ca si în ajun. putea âă&. dacă le-oi cere-o ! Dar. cei ce vă iubim. frumoase doamne. o bea şi moare. eu na mă leg de ei si-i las să creadă ce poftesc. după ce dormiră o vreme._ la fel ca si îndestularea. lăsîndumă pe mine. preafrumoase doamne. si dacă s-ar ivi nepotrivire la mijloc. începu astfel : Povestea întîi Tancredi. urmîndu-mi calea mea si asezînd în cîrca lor cîte vor ei să-mi puie în cîrcă. creştetelor noastre. Ca să te poţi împotrivi legilor ei. preafrumoase doamne. Şi chiar dacă vreodată s-ar întîmpla să mor de foame. decît că prin aceasta dăm ascultare firii. jutorul Domnului. Dureroase lucruri ne-a rînduit azi regele să povestim. s-ar cere să ai puteri din cale-afară de mari . Dar pînă ce se ţin de vorbe si n-aduc scrisul mărturie. la drum cu rîvnă si răbdare. pentru că am rătăcit destul cu minţile aiurea. de stai să te gîndeşti că de unde la început . Nu-mi poartă dînsii grija mai mult decît mi-o port eu însumi. trăiască zgribuliţi. faţă .s ţu v-£ ^ Sf. atunci aş zice si eu că ei sînt cu dreptate si m-as căzni să le îndrept. Soarele alungase de pe cer toate stelele si de pe pă-mînt reavănă umbră a nopţii. voi şti sa muut o. nu numai că trudeşti zadarnic.lui. ca să spun drept.u ajutorul vostru. într-acest scurt popas pe care Domnul mi l-a hărăzit pe lume. fără să aştepte s-o mai poftească o dată. Alunge-mă.-^-si £cr*rş%. în care-m nădejdea si cu ajutorul vostru.-—^^JS^!^^^!^^"-^ 5 să spună pe bună dreptate altceva despre noi. «^asupra coro^ . Şi acum. acestora eu nu le-as cere decît să vie să-mi aducă izvoarele1 în._. socot că-i vremea să ne întoarcem de unde am plecat si să purcedem mai departe cu povestirea noastră. urmîndu-i pe Apostoli. se aşezară după obicei în preajma fîntînii şi Filostrato îi porunci Fiamme-ttei să deie şir poveştilor. chiar de-i ţii piept. Or.? Alunge-mă._ dată s-ar întîmpia Da ». eu. Aşa că puie-şi lacăt gurii toţi cei care mă latră şi dacă n-au cum se încălzi. ori mai degrabă as zice cu poftele lor strîmbe.. cu bucuriile lor. sa n-am lipsă de bucăţica lor de pîine. să mă desfăt cu ale mele. întor cinci i facă mendrele în ridUâ în văzduh îl poarta sus su şl lm. întorcînd veor . cu ajutorul Domnului.«i r. şi adeseori. mai bucuros le-aş da împrumut decît să mi le ţin. că eu. dacă le-oi cere-o ! Dar. Cît despre aceia care spun că aceste întîmplări s-au petrecut altminterea de cum le înşir aicea. răbdare.lernu. în ceasul în care soarele prindea a coborî pe boltă. ' x =. cînd Filostrato. puse să-i scoale şi pe ceilalţi. omoară pe iubitul fiicei lui şi îi trimite inima în-tr-un pocal de aur. Dar. sculîndu-se din somn. să ştie dumnealor că eu. fata toarnă deasupra apă otrăvită. aşa mal SSe i unde ** •£ g^l^ jurat pe vre- u %£% t ^%-. Nu-mi poartă dînsii grija mai JLl~i**. fiindcă acu deodată socot c-am isprăvit cu clevetitorii mei. Apoi. adunîn-du-se cu toţii în grădină. prinţul Sa. slavă Domnului. în care-mi pun toată --l—'1". iar ea. dar chiar spre răul tău trudeşti. Şi chiar dacă vreotie dumnealor s-au prăpădit ca v . căica lor de pîine. cu gingăşie în glas. _. voi şti să îndur si lipsurile tularea. Şi. puteri de soiul ăsta n-am şi nici n-as vrea să am .

le cercetă la mulţi deprinderile si purtarea si-n cele de pe urmă puse ochii pe un tînăr paj de-al prinţului. zi de zi văzîn-du-l. Şi din pricina acestei iubiri duioase. o desfăcu în două. ca să-ţi aprindă focul. mai frumoasă ca oricare alta. în care pătrundea o dîră de lumină printr-o spărtură făcută anume în stîncă . acolo. băiat de neam cam prost. creşteau la întîmplare buruieni si mărăcini. ba chiar nenorocită as zice. se întoarse iarăşi la bătrîn. vîrîndu-şi bine în minte ce-l învăţa să facă. dar. dar cu simţiri alese si nobile purtări. un răvăşel şi-i arătă întrînsul ce anume ar fi trebuit să facă a doua zi spre a se întîlni. se strecură prin ea si . în cele de pe urmă o dădu totuşi după feciorul ducelui din Capua. dacă ar fi fost cu putinţă. Guiscardo făcu rost pe dată de-o funie plină de noduri. să nu-l 14 înţepe mărăcinii. De scara asta nu-si mai aducea aminte nimeni la palat. şi-n jurul ei. printr-o scară tăinuită. ca la toate curţile. nu-mi sade bine să-i stric cheful. Guiscardo luă nuiaua şi. i-o întinse lui Guiscardo şi-i zise în glumă : — Diseară fă din ea o suflătoare slujnicei. Băiatul. deşi poate ar fi fost mai bine să nici n-o fi avut. Lîngă palatul prinţului se afla o hrubă săpată în munte încă din vremi străvechi. pînă ce ajunse să deschidă uşa ce-i zăvora intrarea. precum si cel care le ascultă să nu fie cuprinşi de milă. şi vrednică de mila voastră. cu ce putu şi ea.ne-am adunat aici anume spre a ne înveseli. nici gînd n-avea s-o mai mărite. odaia fetei tocmai. ca să se poată urca şi coborî pe ea. îi aminti de ea tinerei îndrăgostite. pe care îl chema Guiscardo. precum îl învăţase dînsa. căci trecuseră zeci şi zeci de ani de cînd nu mai fusese folosită . să-şi caute în taină un amant destoinic şi viteaz. îi scrise. taică-su nu se îndura s-o mărite. şi văzînd că bătrînul. dar cum mie. iubindu-se cei doi pe ascuns. 13 In felul acesta dar. fu fericit ca nimeni altul şi se apucă să se îngrijească. Apoi. rămînînd văduvă. care dădea într-una din odăile de jos ale palatului. văzînd la curtea prinţului. se poate şi asta .inimile cu singele a doi îndrăgostiţi). uitîndu-se la nuieluşă. o luă cu el acasă . dar fata nu sezu cu el decît puţină vreme si. de ochii căruia nu scapă nimic pe lumea asta. Apoi. fără să sufle o vorbă. îşi cuibări chipul ei atît de adînc în inimă.spre a-i da de ştire lui' Guiscardo cum să ajungă pîn' la dînsa. Or. şi înfăsurîndu-se în piei. simţind că n-ar fi fost în stare să se despartă de copilă. iar ei fiindu-i ruşine s-aducă vorba despre asta. fata care ardea de dorul unui prilej de a-l întâlni. acuma ne vedem si12 liţi să povestim despre durerile altora. vîrînd răvaşul într-o nuia de trestie. deşi o uşă grea de fier îi zăvora intrarea. dar zeul dragostei. oricare i-ar fi fost imboldul. dar care totuşi nu voia să încredinţeze nimănui taina iubirii ei născoci un şiretlic neobişnuit . Amor. scoborîndu-se singură si văzînd spărtura care-i dădea lumină. încît aproape nu-i sta capul la altceva decît la dînsa. se trudi zile de-a rîndul. văzu că e crăpată. trimise vorbă lui Guiscardo să vină pe acolo şi-i desemnă în scrisoare cam ce înălţime putea fi de la spărtură pînă jos. de cîte avea trebuinţă pentru întîlnirea lor. mai mult decît a fost vreodată copil iubit de un părinte. în noaptea următoare se duse unde-l învăţase fata şi. Tancredi. care în tot răstimpul vieţii n-a avut decît o singură fată. pu-nînd ochii pe fată. în desfătare şi huzur. se gîndi. cum hruba era de mulţi ani părăsită. puteai s-ajungi în hrubă. gîndindu-se că nu de florile mărului i-o dăduse fata si nici degeaba nu-i spusese cuvintele acelea. Or. Poate a ales acest subiect cu gînd să domolească oleacă prea multa voioşie din zilele trecute . ca doamnă ce era. am să vă povestesc acum o întîmplare tristă. de care. voinică si înţeleaptă mai presus decît se cere unei femei. înţepenind un ochi al funiei de-un ciot vîrtos care crescuse la gura spărturii. Pe fata asta prinţul o îndrăgea nespus de mult. cu ochiuri la ambele capete. din pricina iubirii pe care i-o purta. tot alte si alte însuşiri găsind în felul lui de-a fi. Era copila asta din cale-afară de frumoasă ia trup si la obraz. Trăind ea mereu alături de drăgăstosul ei părinte. dezgheţat şi el. prinţul Salernului. si nobili si de rînd. se îndrăgosti cu patimă. deşi fata trecuse cam de multişor de vîrsta măritişului. si era tînără. dureri cărora nu-i chip să le dai grai fără ca cel care le spune. ca să nu dea de bănuit. tot soiul de oameni. Pentru treaba asta. găsi scrisoarea fetei şi după ce-o citi. Fata. a fost un senior blajin si bun la suflet (dacă la bătrîneţe nu si-ar fi mînjit .

mîhnit de moarte. îl mai bătu de multe ori ca să ajungă la iubita sa. într-o bună zi. îndrăgostiţii zăcură alături multă vreme. De aceea cîte zile o fi să-mi mai păstreze bătrîneţea. după ceasul prîn-zului se duse ca de obicei în odaia fetei şi chemînd-o la sine. printr-o întîmplare dureroasă schimbă în lacrimi bucuria nefericiţilor amanţi. după ce se încuie. Guiscardo. deşi era bătrîn. Apoi. o dată drumul învăţat. astfel încît iubirea să le rămînă tăinuită. fu înhăţat de două slugi si dus în faţa lui Tancredi. ' se întoarseră amîndoi în odăiţa fetei si-si petrecură acolo aproape toată ziua în desfătări si bucurii. Şi Doamne. cu vremea. se strecură încetişor în odaie. care o aştepta si. care peste noapte urzise fel de fel de gînduri care de care mai cumplite. prefăcîndu-se ca vrea să doarmă. aşezîn-du-se pe pat. Doamne! Dacă barem în toată stricăciunea asta la care ai ajuns ţi-ai fi . Guiscardo coborî în hrubă. Cînd se înnopta. fără a fi văzut si auzit de nimeni. n-aş fi crezut nicicînd. după ce închise uşa cu cheia. lăsîndu-si fetele în grădină. după porunca lui. Or. pleca într-ale sale. unde o dată ajuns se puse a-şi aştepta iubita. îndepărta copilele care-i ţineau tovărăşie şi. trase perdelele peste el — de parc-ar fi căutat anume să se pitească acolo — si adormi de îndată. bietul. deschise uşa de la scară si coborî în hrubă . pe cînd ieşea din hrubă. Iar cînd se înnopta afară.se lăsă în hrubă. a doua zi. Şi nu s-o faci. aşa învelit în piei cum era. îi zise : — Guiscardo. si. Tancredi. Tancredi. Dînsa. Guiscardo doar atît zise : —• lubirea-i mult mai tare decît domnia-ta si decît mine. zăvorîn-du-se în odaie. bunătatea mea si felul în care m-am purtat cu tine nu meritau din parte-ţi ruşinea şi ocara pe care mi-ai făcut-o si despre care astăzi eu singur m-am încredinţat. se lăsă de pe fereastră în grădină si fără a fi văzut de nimeni se întoarse în odaia lui. plîngînd aproape. se hotărî să tacă si să rămîie ascuns acolo. pe cînd Ghismonda habar n-avea de toate acestea. găsind ferestrele închise si perdelele patului lăsate. ieşind pe urmă si dînsa din odaie şi ducîndu-se la copilele care o slujeau. care se afla în grădină cu celelalte fete. îi spuse plîngînd : Ghismonda. se apucară să glumească şi să se joace împreună. fără să-si deie seama că nu e singură înăuntru. iar fata părăsi odaia. într-un ungher . Tancredi avea obiceiul să vină uneori singur în odăiţa fetei si după ce şedea cîtva de vorbă cu copila. Ghismonda după nume. şi rezemîndu-si capul de pat. punînd la cale tot soiul de amănunte. Guiscardo se întoarse în hrubă. pentru ca-n felul acesta să poată face în taină şi fără a pătimi ruşine cîte-i dăduse în gînd să facă. Iar mai apoi. chiar după ceasul prînzului. Prinţul dădu poruncă atunci să fie întemniţat în taină într-una din cămările palatului şi voia îi fu împlinită. pe un scăunel. Tancredi între acestea se deşteptă din somn si văzu ce făcea fata cu 1^ 15 Guiscardo. dîndu-se jos din pat. gîndindu-mă la ce-ai făcut. eu toate le-oi trăi în durere. Iar cînd li se păru că-i vremea să puie capăt desfătării. ieşi din hrubă prin crăpătura prin care intrase în ajun si se întoarse acasă. dintru început fu cît pe-aci să-i ocărască. dar luîndu-şi seama apoi. după ce se întîmpinară cu multă bucurie. c-ai fi în stare să te culci cu alt bărbat decît cu-al tău. A doua zi. pizmuindu-le prea multa fericire. Bătrînul. care din nefericire tocmai în ziua aceea îl chemase pe Guiscardo la dînsa. precum făceau de obicei. pătrunse în odaia ei si fiindcă nu vroia să-i strice bucuria che-mînd-o înăuntru. dar nici măcar să te gîndeşti la asta nu te-am crezut în stare. de nu vedeam cu ochii mei. ca unul care socoteam că te cunosc şi-ţi ştiu virtuţile şi cinstea. de acolo. Ghismonda. Atunci Tancredi. Dar soarta. îndurerat peste măsură. văzîndo cu ochii mei. oricine ar fi venit să-mi spună. venind să-si vadă fata. urcîndu-se pe funie. cît ce-l văzu. îi deschise uşa lui Guiscardo. fără să-şi deie seama că prinţul e în odaie. se aşeză la picioarele lui. în timp ce prinţul picotea. precum făceau de obicei. Guiscardo. iar fata închise uşa la loc.

urmîndo. Şi zicînd astfel. deci tînără s-ar zice. căci ele mi-au găsit cărarea tăinuită pe care eu. o ştiu de pe acuma. iar pe de alta mă împinge mînia îndreptăţită de fapta-ţi nebunească. ar fi trebuit şi trebuie să-ţi aminteşti cu ce puteri se abat asupra noastră legile tinereţii si-ar fi trebuit isă ştii de asemeni la ce-i îndeamnă bunăstarea şi tihna pe cei tineri. mai mult din milă nu de alta. si-apoi să dovedesc prin fapte ce suflet nobil zace în mine. mi-e martor Dumnezeu că nu ştiu ce să fac. poftesc să aflu de la tine ce ai de spus la toate astea. Ghismonda. iar furia mă îndeamnă să mă arăt mai crud decît îmi este-n fire. Dar biruindu-şi slăbiciunea cu sufletul ei dîrz. am hotărît ce am de făcut. vezi bine . Din pricina aceasta. atît iubirea cît şi soarta mi s-au vădit prielnice. fără frică. să ţipe şi să hohotească cum fac femeile îndeobşte. cu fruntea sus. cu voia l-am ales pe el dintre atîţia alţii si cu temeinic gînd l-am strecurat la mine. ci după multă chibzuinţă. care nu voiai să rnă măriţi. Cu Guiscardo. ca orişice făptură poftesc si eu trupeşte . am să-l iubesc mereu . Pe de o parte-s tras de dragostea pe care veşnic ţi-am purtat-o. fiindcă n-am putut să înfrunt puterea acestor simţăminte. Pe Guiscardo nu l-am ales la întîmplare. mai mult ca orice alt părinte. ci nepăsarea dumiTi i . s-ar fi căzut să ştii că eşti făcut din carne şi ca atare să pricepi că fata tot din carne ţi-ai zămislit-o. îmi stîmpăram dorinţele. încă. răspunse : — Nu tăgăduiesc. chiar dacă dumneata. si aceste pofte pătimaşe crescut-au în puteri la mine. si cît mi-e scris să mai trăiesc. nu din piatră şi nici din fier. Desigur în împrejurarea aceasta mjam străduit cît am putut să fac astfel. Ci vreau. crezîndu-l pe Guiscardo mort. iar dacă după moarte iubirea încă dăinuieşte.pă&at. nu ca o biată femeiuşcă plânsă si pocăită. si chiar de eşti bătrîn acum. m-am părăsit în voia lor şi m-am îndrăgostit. 80 O — Decameronul >'A. Drept aceea. senină şi întru nimica tulburată. ci îndrăzneaţă. precum şi din cealaltă. Iubirea vrea săţi dau iertare. ori cine ţio fi spus-o nu ştiu . tată. Dar nu m-a îndemnat la asta fireasca slăbiciune a firii femeieşti. eu nu tăgăduiesc. am cunoscut ce dulce si îmbietor e să le stîmperi. nici eu să n-avem a răbda ocară de pe urma unei fapte spre care mă îndemna un prea firesc . plecă obrazul în pămînt si începu să plîngă ca un copil bătut. dar pricepând că si Guiscardo era întemniţat. se hotărî să moară si ea. Tan-credi. se frînse de durere si cît pe-aci era să izbucnească în lacrimi. De asemenea nici mila si nici iubirea-ţi multă nu vreau să ţi le înduplec. Şi. ţi-ai petrecut în lupte cei mai buni ani ai vieţii. sînt prin urmare şi eu făcută tot din carne şi prea puţin trăită. întru păstrarea acestei taine. precum şi multele însuşiri ce zac ascunse în Guiscardo. căci nu mai ştiu nici eu ce să mă fac cu tine. spunîndu-ţi adevărul. am să-l iubesc si din mormînt. De lucrul acesta însă — pe lîngă învinuirea de-a fi greşit din dragoste — se pare că domnia-ta. oricum să fie. ca şi pe cei bătrîni. copilă. puţin. cum ai aflat-o dumneata. pe care am pus să-l prindă azi-noapte pe cînd ieşea din beci. Din tine zămislită deci. căci fiind eu măritată o dată. urmînd mai degrabă judecata . cum fac femeile adesea. astîmpărîndu-mi multă vreme simţirea pătimaşă prin dragostea statornică ce ne lega pe amîndoi. şi-acuma îl ţin închis. E adevărat că lam iubit şi că-l iubesc pe Guiscardo. îşi împietri obrazul vădind puteri nemaivăzute si pînă a nu ajunge să ceară milă pentru sine. ca unul care eşti bărbat.-l TI — «i. Dar pînă a nu mă hotărî. iar cu iertarea dumitale nu vreau să-mi vin într-ajutor. 17 tale. dar cu tine. femeie fiind si tînără. încît nici dumneata. nici nu mă rog de tine. dinţii să-mi apăr cinstea cu vorbe de temei. lepădătura asta. Or. căci cu tăgăduiala şi-asa n-o scot la capăt. fără ca nimeni să mă ştie . care a crescut la curtea noastră de mic copil şi pînă astăzi. auzindu-l si pricepând nu numai faptul că dragostea ei tainică fusese aflată şi de alţii.16 ales măcar un om vrednic de neamul tău ! Dar dintre cîţi roiesc la curte chiar pe Guiscardo l-ai ales. Căci dumneata. Cumplită întristare mi-ai pus la inimă.

«^ un. Zicînd astfel tu nu-ţi dai seama că nu pe mine mă învinuieşti. du-te acum. da-că-i păcat. orice om care trăieşte si se poartă precum virtuţile îl învaţă se dovedeşte a fi de neam. mă învinuieşti cu şi mai multă amărăciune. * ictce ei vreun rău.a! uTo^e . mulţi prinţi de seamă au fost săraci. să-mi dovedeşti cruzimea adică. Uită-te-n jurul tău la nobilii ce-ţi -^11 în preajmă si cercetează-le virtutea. că te vezi oi"-to^cSalţiniştemo^ nu în domniei-taie. atunci voi şti eu singură să fac ce se cuvine. căci tu eşti primul vinovat de acest păcat. ce n-ai făcut nicicind de tînăr. dacă socoti să faci. • Ar -.. ci învinuieşti de-a dreptul soarta. aceea. dacă vrei să -= ~. eu n-am să vin să-ţi cer să-ţi molcomeşti cruzimea. Hai. boceşte ca muierile şi în cruzimea ta pe amândoi deodată omoară-ne. zicînd că nu ştii ce să faci cu mine. deprinderile si -~: <•. acum la bâtrîneţe.~. Mulţi regi. cînd zici că mi-am ales si m-am culcat c-un om de rînd. si. plecînd de la ea •"' -l"" de-a-i face precum spusese. Cit despre îndoiala de care mi-ai vorbit la urmă. ^ toc. de socoteşti că merităm această soartă. se chibzui să-şi stîmpere iubirea pătimaşă prin suferinţa lui Guiscardo . aşa precum spusese. dar totuşi n-o crezu în stare de atîta forţă si tărie încît să-şi curme viaţa.ut Ră spui stau în si . si cine-l socoteşte altminteri greşeşte el si nu acela ce pe nedrept e ponegrit. nu-ţi mai bate capul.a Guiscardo. care pe cei nevrednici îi care si de . Poţi fi încredinţat în schimb. i. doar că sărăcia I 18 bogăţia o face şi pe asta. pe vremuri. ca si cum nu te-ai fi mîniat la fel dacă alegeam un nobil. Văzu atuneea prinţul ce suflet mare ascunde copila lui în piept . s: â ^ . că dacă nu faci si ou mine la fel cum ai făcut ori ai să faci şi cu Guiscardo. ce n-ai fă^"f -•'-' cind de tînăr __ ^ ^umiieţe. Fii crud dacă doreşti.. ^-^ daca 4 fac pe om v-utt în toate acele ins^ cuvînt l-ai ^ d^ nici una Si fără îndoia a Pe ^ dte laude i-** ' vredmc ochii nu mă mşal^ ^ ă nu se arate ^ gtare barem n-arn vagjt fl mai vredmc deat ^ ^ inşe întru totul ba încă Iar d ar n ^ tale aş fi n d s«cft£ s. ea omeneasca la o i-au stricat orinuum^ ~la o pa* .omului de rînd decît curatul adevăr. De aceea. şi mulţi din cei ce sapă glia şi stau la oi au fost bogaţi si sînt si astăzi încă. De „ —d din minte gîndul — .

VJill. l-ai zăvorit în tine. dar biruite de mila plângeau si ele toate si pline de mîhnire o întrebau za-j darnic de ce plînge aşa. trimis-a Domnul gînd părintelui meu crud să mi te deie mie. suflet drag ? Sînt sigură că încă sălăşluiesti aici. Nimic nu mai lipsea îngropăciunii tale decît şiroaiele de lacrimi ale aceleia care ţi-a fost atît de dragă în viaţă . de unde cauţi cu dor la cuibul bucuriei noastre şi ştiu — încredinţată fiind că mă iubeşti şi-acuma — c-astepţi sufletul meu. De aceea să-i mulţumeşti din partea mea pentru acest dar preţios si scump.-«IIIIIT-"« "'" pietrită peri. Apoi. în inima aceasta. aşeză într-însa inima lui Guiscardo şi i-o trimise fetei c-o slugă credincioasă. ci azi o simt ca niciodată. un strigăt. ce te îndrăgeşte mai presus de orişice iubire.şi porunci slujitorilor care-l păzeau. Slugile împliniră porunca prinţului întocmai. cînd îmi era de ajuns să te privesc cu ochii minţii.. după voia sorţii. Şi-ai să le ai. fără să scoată o vorbă.»^^. punînd să i se aducă o cupă mare şi frumoasă de aur. decît o cupă de aur. cu ultimele mulţumiri cu care-i sînt datoare.iLJi ue care lemea. osteneli. Slueilp îrnnKvM--* taină ad 0. Apoi. apleeîndu-se deasupra cupei pe care o ţinea strînsă in mîini si uitindu-se la inimă. să-i smmă oc. fu sigură că inima era a lui Guiscardo. clipă de clipă. oi-ojj'ui sa-i scoaba mima si să i-o aducă lui. inima mea iubită. apoi grăi : — întotdeauna şi întru toate. Zicînd astfel. ca să si-l aibă la în-demînă. cu faţa îm-nipt-ri^ fără a clipi măcar din ochi. căreia îi porunci ca.. si ca să le ai si pe-astea. Ghismonda. cînd veni sluga cu rlpmi rt~ i~ . si chiar vrăjmaşul tău ţi-a rînduit mormîntul de care vrednică ai fost. dac-ar fi fost să se întîmple lucrul de care se temea. te-ai lepădat de cele lumeşti . Apoi. ca si cum din creştet i-ar fi ţisnit fîntînă. precum l-ai mîngîiat si tu de tot ce-a avut mai drag pe lume". căci am să plîng. lăsat-ai pe vecie nimicniciile omeneşti. Ghismonda luă pocalul. un suspin se apucă să plîngă. Zicînd astfel apropie inima de buze şi-o sărută . cînd veni sluga cu darul de la prinţ si _^ cuvintele trimise.-^. Cu cine-aş cuteza să calc tărîmul veşniciei mai neînfricată şi mai ferice decît cu tine.ff^i • T • _. simţit-am duioşia iubirii părinteşti . tot ce se cuvenea să-ţi dau ţi-am dat si nu-mi rămîne acum decît să vin cu sufletul să-ţi ţin tovărăşie. dîndu-i-o. . ca-n noaptea următoare în mare ină să-l sugrume siapoi să-i scoată inima şi să i-n ucă lui. încît fără zăbavă sufletul meu să se împreune cu sufletul pe care tu. De aceea. inimă iubită. de n-a văzut pămîntul minunăţie c aceea — şi să sărute inima de mii si mii de ori. făcut-a bine tata. înăbuşit — cu 21 atîtea lacrimi. Copilele de casă care-i şedeau în jur nu pricepeai ce spune si nici ce inimă-i aceea .iv. grăi : . după ce plînse îndelung. mereu.. O dată barem. îşi şterse ochii si-apoi: zise : — O. de cînd mă ştiu si pînă acum la capătul zilelor mele. îşi ridică obrazul.• • cu __.O. Bătăile tale au contenit si. ridicînd obrazul spre slujitor. — ~^ te mmgiie prin asta de tot ce ţi-e mai scump. de „-r— _ itJv. voi şti să fac astfel. se aplecă deasupra cupei şi. al dorurilor mele toate ! Să fie pururi blestemată cruzimea celui care mi-a hărăzit să te privesc cu ochii trupului. neclintită în fiorosu-i gînd. într-un tîrziu Ghismonda. de îndată ce râmase singură puse să i se aducă ierburi si rădăcini otrăvitoare şi stoarse suc din ele. Iar după ce-am să plîng. Şi-a doua zi Tancredi. deşi mă hotărîsem să mor fără să vărs o lacrimă măcar si fără să trădez pe faţă nici urmă de înfricoşare.Nici n-ar fi fost mormînt mai demn de-o inimă ca asta. strădanii. cuib nemaigrăit de dulce. ajuns-ai pragul către care cu toţii alergăm. şi după ce-l desco-3 îndată ce văzu inima şi auzi cuvintele pe care i le trimitea prinţul. trudindu-se pe cît puteau s-oJ mîngîie cu vorba. îi zise : .

cu pocalul în mînă se urcă în pat si. Povestea Fiammettei făcuse în repetate rînduri să licărească lacrimi în ochii doamnelor de faţă. pentru o soartă mai puţin rîvnită ca aceasta şi nu le irosi de dragul meu. văzînd bătrînul că se stinge. aşezîndu-şi trupul pe cît putu mai cuviincios.Păstrează-ţi lacrimile. cînd doar şi ei ca orişicare trebuie să-l dobîndească pentru a putea ajunge într-însul — cu toate acestea. dacă as plăti cu viaţa mea măcar si jumătate din bucuria ce-a avut-o Ghismonda cu Guiscardo. S-a mai văzut vreodată un om care să plîngă pentru un lucru pe care el l-a vrut ? Şi totuşi dacă-mi mai păstrezi o urmă de iubire din dragostea de odinioară. prin dragostea ce le-o purta. 22 grăi : n. fiind recunoscut. ceru să i se deie cana în care-si pregătise c-o zi înainte otrava. Ghismonda îi zise atunci : . __ Rămu cu Dumne2 u. de face rău. fără de teamă. văzînd si auzind acestea. o apropie de gură şi o bău pînă la fund.ca-n moarte barem trupul meu să sază în văzul lumii alăturea de-al lui. vai. Copilele. cu meşteşugul lor de-a şti să dea oricărui om. drept ultim dar îngăduie --de vreme ce în viaţă n-ai suferit ca să trăiesc în taină cu Guiscardo -. întunecat la chip. oriunde ai porunci să-l azvârle. decît pe-acela al regelui. prin vorbele ce le rostise . îl înştiinţară pe prinţ de cele întâmplate. s-o mîngîie cu vorbe bune. ce seamănă întrucâtva cu trista mea poveste . un loc în rai. cu toţii ajung la mîntuire •— şi apoi. cu glasurile lor smerite şi blînde cînd e vorba să ceară de la alţii. căci n-am trebuinţă de lacrimile dumitale. simţindu-se mai înclinată să descreţească fruntea tovarăşelor ei decît să-i facă lui în voie — altfel decît cu povestitul — se hotărî să spuie o istorioară mai hazlie. fără a se abate însă de la subiectul rînduit. regele. lăsând deoparte necazurile mele. de parcă raiul ar fi al lor şi-ar asculta de ei. deasupra inimii scăldate de lacrimile ei . se petrecu din ™*^* d ostea Ghismondei cu cinste Pe doi într-un niormînt. Şi începînd. unde. tot nu-i crezut. e prins şi întemniţat de ceilalţi călugări.Mic preţ socot c-as da.minezeu că eu mă duc de-acum. Dar. zicînd astfel. Povestea a doua Călugărul Alberto dă a înţelege unei femei că Arhanghelul Găurii s-a îndrăgostit de dînsa şi sub înfăţişarea lui se culcă de mai multe ori cu ea. si nimeni dintre voi să nu se mire de aceasta. iar după ce-o bău. Pampinea. prea tîrziu. pătrunse mai degrabă sufletul semenelor ei. şi fără un cuvînt rămase să-si aştepte moartea. tată. coborî degrabă în odaia copilei si intră în clipa în care ea se aşeza în pat. Şi după ce sfârşi ea de vorbit. simţirile cu Si cu privirea înce oşata jfcggj şi' de chin. Iar el. Şi începu astfel : — Poporul are un proverb : mârşavul ce e drept ţinut. porni să plîngă cu suspine. cu obrajii lor cei supţi anume si anume îngălbeniţi. luă inima iubitului si-o apropie de-a ei. doresc acum ca Pampinea să ducă mai departe şirul poveştilor de jale. iar dacă dînsa va călca pe acelaşi drum ca si Fiemmetta.Şi. Acest proverb îmi dă prilejul să spun o mulţime de lucruri în legătură cu subiectul rînduit poveştilor de astăzi si mă îndeamnă totodată să dovedesc cît e de mare făţărnicia popilor. deşi n-aveau de unde şti ce apă e aceea pe care o băuse doamna. totul. apoi. dar aspre si răstite cînd e să înfiereze în ceilalţi înseşi păcatele lor. care cu straiele lor largi şi lungi. văzînd că-i rîndul ei să povestească mai] departe. pe oare o răsturnăn pocal. care a doua zi ii duce în chip de sălbatic în piaţă. apoi de frica rudeZor femeii se azvlrle de pe geam şi se adăposteşte în casa unui om sărac. pe lîngă acestea. în fiecare clipă mă simt murind de zeci de ori si pentru toate aceste morţi nici barem o fărâmă de bucurie nu mie dată. după averea ce le-o lasă pe patul morţii. grăi : . temîn-du-se de cîte se adeveriră drepte mai apoi. . sau cînd se străduiesc să arate că ei furînd şi ceilalţi dînd. atunci n*- 23 de bună seamă simţi-voi cum mi-alină focul răcoare unui strop de rouă. căci eu. trăind precum trăiesc. de aceea.

un om miselnic si stricat. cu rîsete şi voie bună. Sub haina de călugăr. mîhnirea adunată în inimile dumneavoastră de trista moarte a Ghismondei. măsluitor şi ucigaş se preschimbase peste noapte în mare propovăduitor. că ţi-era silă s-o asculţi. dar nici măcar cînd nu minţea . ca unul care avea oricînd puhoi de lacrimi la îndemînă. din lup se preschimbă în păstor si avea prin partea locului atare faimă de sfinţenie. înciudată. Peste cîteva zile însă. Ci dar-ar Dumnezeu s-ajungă ei toţi cu minciuna lor cum a ajuns un frate franciscan. făcîndu-se popă. vezi Doamne ! Şi despre acest călugăr am mare chef să vă vorbesc. Trăia pe vremuri aşadar. cu un tovarăş credincios. se duse acasă la femeie şi. îi dete drumul să se ducă cu celelalte doamne. duhovnic si sfătuitor mai-mai la tot oraşul. cu alte doamne dimpreună. se călugări. Drept care. începu să ducă o viaţă de schivnic. ca să mai risipesc oleacă. ca să se arate sfînt. pe nume Berto della Mâssa. dar care la Veneţia era ţinut de toată lumea drept mare cărturar. te rog. ca şi cum ar fi simţit mustrări de cuget pentru netrebniciile înfăptuite în trecut. i se azvârli în genunchi şi-i zise : •—• Doamnă. fu întrebată de călugăr dacă are vreun ibovnic. Din care pricină femeia îi zise că-i un dobitoc şi că habar n-avea să osebească o frumuseţe de altă frumuseţe.zic. nătîngă şi zăludă. la acest sfînt călugăr. că de avut si-o sută aş putea avea. Pe lîngă acestea apoi. la Imola. Văzînd aşa. Acu. Iar de mi-ar fi îngăduit s-arăt tot ce se cade să fie arătat. Şi-n scurtă vreme. de cîte ori slujea în altar şi era lume multă.. luînd-o la o parte. plîngea de mila patimilor si răstignirii lui Cristos. Făcînd astfel. fie-ţi milă şi iartă-mă. încît în toată Imola n-ai 24 fi găsit un om să-l creadă. fără să-şi lepede printr-asta sus-amintitele năravuri. prea bine cunoscute de toţi cei din oraş. de toate cîte ţi le-am spus duminică. cît ai clipi din ochi le-aş dovedi eu multor proşti ce ascund preoţii sub sutane. părinte ? îţi pare dumitale că frumuseţea mea e ca şi-a celorlalte ? Să vreau numai. pe nume madonna Lisetta din neamul Qui-rinilor — nevasta unui negustor de vază. după ce-o spovedi. şi altele de acelaşi soi. se apucă s-o dojenească spunîndu-i casta e deşartă serneţie. codoş. mai cu suspine înlăcrămate. intrînd în cinul franciscan si-si zise frate Alberto din Imola. Călugărul simţi de îndată că lauda asta multă miroase a prostie si socotind c-a nimerit ţărîna potrivită pentru sămânţa lui. Păstrîndu-şi însă mierea pentru un prilej mai nimerit. îi dăunară într-atît. destul de bătrîior. nu numai cînd spunea minciuni. încît ajunse păstrător încredinţat si legiuit de testamente si de bani. dîn-du-si seama omul că matrapazlîcurile lui nu mai prind la Imola si nestiind ce să mai facă. se apucă să îndruge atîtea verzi şi uscate de frumuseţea ei. se întîmpla odată ca o femeie tînără. se străduiesc să se înşele pe ei în primul rînd şi abia apoi pe aceia care le dau crezare. cînd se întîmpla să nu găsească din cel care-i plăcea. femeia îi răspunse : — Da' ce. se îndrăgosti de ea pe loc şi pînă peste cap.hîrdău al spurcăciunii — si acolo chibzui să-si puie la cale fărădelegile în chip cu totul nou si nemai-folosit de el. de aceea. Şi nimeni nu băgă de seamă că din tîlhar. propovăduind pocăinţă si oprelişti ele la cîte toate şi ferindu-se cu străşnicie de carne si de vin. Şi stîndu-i la picioare. fără să poată fi văzut. precum toţi cei de pe acolo — 25 după ce spuse popii o parte din păcate. Cîte-ai văzut dom-nia-ta frumoase cum sînt eu. si la bărbaţi si la femei. eu care şi-n rai aş fi frumoasă ? Şi după ce grăi acestea. atunci cînd am . ale cărui fapte ticăloase. mai cu predici. şi făcînd pe catolicul mai vîrtos decît papa. ca veneţiană ce era — şi deci cam ştiurlubatică. ca să n-o mînie prea de tot. pre-făcîndu-se că-i copleşit aşa deodată de multă umilinţă. care plecase în Flandra cu corăbiile sale — să meargă să se spovedească. da' vezi că farmecele mele nu-s pentru orişicine. acu. se mută la Veneţia . cît n-avusese la Assisi nici barem sfîntul Francisc. îi duse într-asa măsură pe veneţieni de nas. călugărul. de care dimpotrivă se Moşea din plin de cîte ori avea prilejul s-o facă pe ascuns. de ochii lumii. La care. n-ai ochi. vrednice doamne.

Şi. ca să nu mai rabzi bătaie. putea veni oricum. se cade să ai parte de această mîngîiere. în schimbul ciomăgelii pe care ai în-durat-o din pricina mea. pe unde se întîmpla să-i vază chipul zugrăvit. că m-am si pomenit că se aruncă peste mine un tînăr prea frumos. pe uşă. Dar ar mai fi ceva : domnia-ta ai putea să-mi faci un mare bine mie. la un răstimp îi zise : . de dragul dumitale ar vrea să vină în chip de om si drept aceea zice să-i spui domnia-ta cam cînd pofteşti să vină si sub ce chip anume. dîndu-i pe deplin crezare. c-o bîtă mare în mînă.Da' cine eşti domnia-ta T' La care dînsul mi-a răspuns că e Arhanghelul Gavril. copila mea . părintele. de vreme ce mă ierţi . atîta vreme cît el va sta cu dumneata. ascultă aici. numai să-mi spui.Da' cin' te-a pedepsit ? . şi că pe ea ar fi aflat-o în odăiţa ei. „Preasfinte".Ţi-oi spune bucuros. de vrei să nu strici toată treaba. nătăfleaţă. făcu atunci : . De care lucru. că de-abia azi am izbutit să mă ridic din pat. Arhanghelul Gavril mi-a poruncit să-ţi spun că-i placi aşa de mult. nici n-ar putea să intre altfel decît ca oamenii. căci. încît. după cîte auzise. dar drept. săraca. cap de bostan. precum se si vedea de altfel în zugrăveli. gîsca de femeie făcu : . poţi să te ţii mai fericită ca orişice femeie în lume. pînă ce nu mă ierţi dinţii. iar după ce se duse popa. te iert de pe acuma. Fecioara îi era tare dragă. Cîte a mai zis apoi nu îndrăznesc să-ţi spun. ai grijă şi lasă poarta descuiată ca să pătrundă Arhanghelul. Căci dacă vine în chip de om. — Atunci la noapte. nu-şi încăpea în piele de bucuroasă ce era si. da' ai de grijă nu cumva să sufli o vorbă de cele cîte ai auzi.. nu ţi-am spus eu că frumuseţea mea-i cerească ? Da' m-aibă Domnu-n paza lui. pe unde dînsa era înfăţişată pururi îngenuncheată în faţa lui. care apucîndu-mă de glugă mă trase la picioare şi-mi arse o mamă de bătaie. Pe urmă l-am rugat să-mi spuie de ce m-a ciomăgit astfel si dînsul mi-a răspuns : „De aceea. . ar fi venit de multe ori ca să petreacă noaptea cu dumneata împreună. că peste noapte am răbdat aşa de cruntă pedepsire din pricina aceasta. singurică . că zău eşti cea mai norocoasă femeie de pe lumea asta. numai ce văd în chilioară o straşnică lumină şi nici n-am apucat măcar să mă întorc să văd ce e. sufletul meu va sta în rai. Şi binele ar sta într-asta. şezînd şi aşteptîndu-l 27 singură. Cît despre chipul în care dorea să i se arate. fără să dai nimica în schimb : si anume să-ţi doreşti ca Arhanghelul să vie învesmîntat în trupul meu. că el de bună seamă vine. dar toate astea c-o învoială : ca nu cumva preasfîntul s-o părăsească apoi de dragul Preacuratei. acuma zău că-mi pare rău de suferinţa dumitale si. căci îl iubea si ea si niciodată nu uita s-aprindă a luminare de-un gologan. Călugărul îi zise atunci : — înţelepţeşte ai grăit. mai-mai sămi frîngă şalele. Femeia. drept care ni-oi înţelege cu Arhanghelul să-ţi facem voia întocmai.. Neroada de femeie îi spuse atunci că-i încîntată să ştie c-o iubeşte Arhanghelul Gavril.rugă-mu-ne iertare \" Iar el : „Te iert. am să mă întorc din nou şi-am să te bat de-am să te las olog pe toată viaţa". căci ar fi fost binevenit la orice ceas din zi sau noapte.Iacă am să-ţi spun : pe cînd şedeam si mă rugam. iar dacă n-o vrea să te ierte. Madonna. fiindcă el e arhanghel si de-ar veni în chip de arhanghel n-ai fi în stare să-l atingi. 26 fiindcă ai cutezat să ponegreşti cereasca frumuseţe a ma-donnei Lisetta. se apucă de bucurie să facă . precum de bună seamă vine. în trupul meu s-ar vîrî el şi apoi. că el mi-ar scoate sufletul din trup. avînd numai de grijă ca nu cumva s-o sperie. Apoi mai adăugă că Arhanghelul putea să vie oricînd. pe care. de nu s-ar fi temut c-o să te sperie. La care. doamnă. grăi călugărul.Vezi. şi proastă precum noaptea. ce-a spus arhanghelul după aia ? Călugărul îi zise : . l-ar pune în rai.Aşa să fie . cum sînt deprins a face în fiecare noapte. Femeia îi răspunse c-avea să facă întocmai . Atunci l-am întrebat : . eu o iubesc mai presus de orice". am zis atunci. dacă-mi făgăduiesti c-ai să te duci la dînsa de îndată ce-ai să poţi si ai să-ţi cîştigi iertarea . după Dumnezeu.vorbit de frumuseţea dumitale.

iar frate Al-berto. şi. grăbită să-l asculte. căruia slujnica femeii. cu două. de care lucru si femeia fu foarte mulţumită. dorind să afle cui. cum dădu cu ochii de alba arătare. gîndindu-se că-n noaptea aceea s-ar fi căzut să facă pe cavalerul cu femeia şi nicidecum pe Arhanghelul. de îndată ce înnopta. ca s-o îndemne să mai spună. Apoi. A doua zi femeia. călugărul ieşi din casă. Călugărul în schimb. cumătră . mi-a dus de îndată sufletul la loc de tihnă şi verdeaţă. popa îi zise : •— Eu nu ştiu cum ţi-ai petrecut domnia-ta cu el : atîta ştiu că astă-noapte. de îndată ce mîncă de amiază. Dînsa. de multe ori în noaptea aceea zbură fără de aripi. Ei. după ce puseră la cale cînd să mai vină într-acolo. Trupul dom-niei-tale. care mă are dragă ca pe ochii lui din cap. se duse la călugăr să-i ducă veşti de la Arhanghel şi-i povesti tot ce auzise din gura lui despre lăcaşul de veci. nu-ţi vine să te încrezi aşa cu una. veni de multe ori la dînsa. Cumătră era cît p-aci să izbucnească în rîs. se duse c-un tovarăş în casa unei prietene.atîta tărăboi. ce mai zici de asta ? . grăi : — Ehei. intră 28 în odaia ei. care apuca uşor momeala. dar. cînd se crăpă de ziuă. de unde îşi mai luase zborul şi într-alte rînduri cînd pornea să umble după fuste. dacă nu ştii cine-i. să fie cu iertare. în mijlocul atîtor flori şi atîtor trandafiri cît nu s-au mai văzut nicicînd aicea pe pămînt. Şi dacă nu mă crezi. Atuncea jupîniţa noastră. după ce-a coborît la mine si eu iam spus ce mă rugaseşi. ba pe deasupra mai adăugă şi de la dînsa o seamă de năzbîtii.Cumătră.Pe legea mea. de aceea fiindcă zice că nu s-a mai văzut femeie mai frumoasă ca mine în toată lumea asta. că cel de mi-e ibovnic e chiar Arhanghelul Gavril. Şi după ce mai îndrugă o droaie de prostii. în chip de arhanghel. făcu ce-i poruncise. si pîn' la zori de zi am stat pe-un loc frumos cum nu mai este altul. De acolo. 29 Călugărul îi zise atunci : . se stăpîni şi-i zise : . îngenunche în faţa ei şi Arhanghelul. îi zise : •— Aşa o fi ! Da' totuşi. pe cînd madonna Lisetta şedea de vorbă c-o cumătră despre frumuseţe. că acolo aşa de tare l-am sărutat pe Arhanghel. c-o să-ţi rămînă semn mai multe zile în şir. cu învoirea stareţului. într-un tîrziu femeia se întoarse mulţumită acasă. nici curul la cămaşă. îi ţinuse mai toată noaptea de urît. făcu : . părîndu-i-se o veşnicie pînă să vină Arhanghelul. Habar n-am între acestea ce s-a ales de trupul meu. te uită sub ţîţa stingă. . se preschimbă în arhanghel cu nişte fleacuri de podoabe pe care si le luase anume. Femeia. Era frate Alberto acesta bărbat frumos la trup. ele nu-i mai ajungea. Şi printre multe altele îi spuse şi-o grămadă de lucruri despre slava lăcaşului ceresc. blagoslovindo. Da' fiindcă eu îi par mai mîndră ca oricare alta de prin cer. treaba asta la drept vorbind nu prea-i de spus. Ci într-o bună zi. si-si întîlni tovarăşul. se duse deghizat pînă la casa doamnei şi. ca să se ţină bine-n şa. luîndu-şi cu sine slujnica. s-a îndrăgostit de mine şi vine chiar destul de des să-mi ţie de urît. bine legat şi zdravăn. ca nu cumva să-i fie frică să doarmă singur. nici pîs n-ai cuteza sa spui de toate celelalte. să văd de spui adevărat. cînd i se păru că vremea e potrivită. pe patimile lui Cristos îţi jur că face chiar mai bine decît bărbatul meu şi zice că şi-acolo sus se face tot aşa. Da' eu credeam că îngerii nu fac lucruri din astea. fără să întîmpine oprelişti.Ba iaca te înşeli. as-a trebuie să fie. de-ai şti tu cui i-s dragă cu frumuseţea mea. care o cunoştea. cu Arhanghelul Gavril. de ţi-e ibovnic Arhanghelul Gavril si el ţi-a spus aşa. La care toate. Apoi. ca una ce călca în gropi de proastă ce era. drept care aflîndu-se alături de jupîniţa noastră — care era şi ea gingaşă ca mătasea la trup şi tinerică — purtîndu-se altminteri de cum i se purta bărbatul. o ridică de jos şi-i făcu semn să intre în pat. cu aripi şi podoabe. Cumătră. strecurîndu-se înăuntru. ca să-i arate celeilalte că frumuseţea ei n-are pereche în lume. se apucă să se îndoape cu dulciuri şi acadele. — Da' nu ţi-am spus ? grăi femeia. urcînd la dînsa sus.Apăi să ştii c-oi face azi ce n-am făcut de nu ştiu cînd : m-oi dezbrăca adică. iar îngerul numai-decît se cuibări si el lîngă supusa-i credincioasă. cît e de lungă noaptea mi l-am ţinut în braţe eu.

se năpustiră asupra uşii de la odaie. trecînd înot de cealaltă parte. acelea altora. Că rudele femeii. la ceasul acela în pielea goală. aflîndu-se omul de treabă care-i dăduse adăpost călugărului pe podul zis Rialto. de te învoieşti să vii cu mine într-acest chip. arhanghelul de frică se azvîrlise în canal şi nimeni nu ştia acum ce se alesese de ibovnic. dar n-apucă nici barem să se dezbrace bine. un obrăzar pe faţă şi îi dădu să ţie într-o mînă o bîtă noduroasă. Drept care nopţi de-a rîndul se puseră la pîndă ca să-i aţie calea. cumnaţii ei găsindu-l. la cîtva timp. Apoi. Şi aflmdu-se la o petrecere cu alte doamne dimpreună. fie în chip de om sălbatic. care alta. şi-aşa. pe care popa ar fi trebuit să-i dea numaidecît. i se păru că-n veci n-o să apuce ceasul să poată povesti si aiurea năzbîtiile acelea. Călugărul simţindu-i şi pricepând de cine-i vorba. omul îi zise : — Nu e chip să ieşi altminterea de aici. vuia toată Veneţia de întîmplarea aceasta. după ce-l unse din cap pînă-n picioare cu miere de albine. se duse într-o noapte acolo . Deşi nu-i prea plăcea călugărului treaba asta. Apoi îl încuie în casă şi el plecă într-ale sale. răzbit de milă. mîniosi de atare păcăleală. îl tăvăli prin puf. altminteri nu prea văd cum ai putea să ieşi din casă fără să fii recunoscut. călugărul află şi el niscaiva zvonuri despre aceasta. care una. dorind călugărul să plece. Apoi trimise la Rialto pe un om să strige prin mulţime că cei care pofteau să-l vadă pe Arhanghelul Gavril n-aveau decît să meargă în piaţa lui Sân Marco (asta se cheamă cinste si omenie la Veneţia !). îl puse în patul lui si-i spuse să aştepte pînă ce avea să se întoarcă. îşi puseră în gînd să puie mîna pe arhanghel si să-l încerce ei de ştie ori nu să zboare. Povestea ajunse însă şi la cumnaţii doamnei. Femeile le-o povestiră dintîi bărbaţilor şi apoi altor cumetre. care. îl cunoscu de îndată şi după multă tîrguială se învoi să-l scape de rudele femeii cu preţul a cincizeci de ducaţi de aur. îl scoase afară pe călugăr. Cumnaţii doamnei dînd buzna în odaie. s-o deschidă. se porni cu el în văzul tuturor. Apoi. lăsîndu-şi aripile acolo. se întoarseră acasă cu boarfele arhanghelului. pînă ce n-o ajunge să prinză careva de veste că eşti aici. eu te pot duce unde vrei . fără să-i spuie ei nimica. numai să-l scape. Omul. omul îşi dete seama că cel pe care-l găzduise trebuia să fie arhanghelul. cum tocmai sta să plece c-o treabă oarecare. Noi pregătim o serbare. se ridică în picioare si fiindcă n-avea încotro. se puse să le spună de la început toată întîm-plarea. între acestea. cînd rudele femeii. îi puse un lanţ de gît. iar ca să-i desluşească de ce se afla pe-acolo. au împînzit tot locul cu străji ca să te înhaţe. arătîn-du-i unde vroia să fie dus. fiecine cu ce-a adus. pe . Or. îi spuse omului să-l ducă oricum. de dragul lui Cristos . cu care apoi sfîrşeste petrecerea si după aceea tot omul merge unde-i place. Şi după ce luă banii. c-un tărăboi neînchipuit de glasuri ce strigau : „Cine-i acela ? Cine e ?" într-acest chip ajunse în piaţa care gemea de lume. de frica rubedeniilor se hotărî s-o facă totuşi si. Din care pricină. Din întîmplare însă. află din gura altora că ll i» 30 31 Arhanghelul Gavril se pogorîse peste noapte ca să se culce cu Lisetta şi că. în mai puţin de două zile. intră degrabă într-o casă pe care o găsi deschisă şi se rugă de-un om de treabă care se afla înăuntru să-l scape de la moarte. şi în piaţa lui Sân Marco e rînduită o vînătoare. cum afară se luminase de ziuă. scăpă nevătămat. după ce plecă. îi ticlui la repezeală o straşnică minciună. Omul. Acu. la care fiecare aduce fie un om în chip de urs. lăsînd-o îndurerată. văzură că arhanghelul îşi luase zborul către ceruri. şi ţi-nîndu-l de lanţ din spate. Iar apa fiind adîncă si el ştiind bine să înoate. Cum auzi una ca asta. Şi întorcîndu-se acasă. căci se adunaseră acolo. care-l văzuseră venind. dîndu-şi cu socoteala că trebuie să te afli pe-aici pe undeva. deschise o fereastră care dădea spre Canal Grande si se aruncă în apă. iar în cealaltă doi dulăi aduşi de la măcelărie. se apucară s-o înjure în chip şi fel pe cumnăţică şi-n cele de pe urmă. şi ca s-o certe pe femeie că nu-si ţinuse gura. de nu te învoieşti să faci precum ţi-oi spune eu.Cumetrei.

Şi lucrul nu e de mirare . pleacă la Rodos fără un ban si acolo mor în sărăcie. culcîndu-se cu ducele din Creta. Lauretta răspunse rîzînd : . Iată în ce chip spurcatul ăsta. iaca v-arăt aicea pe Arhanghelul Gavril. h" spuse : — Doamnă. văpaia ei arde mai spornic şi mult mai greu le ţine-n loc cînd s-au dezlănţuit o dată. îl dezlegară şi-o porniră cu el spre mănăstire. Iar între acestea. căci focul ei se 34 aprinde în ele mai lesne ca-n bărbaţi. cea mai mare îşi omoară iubitul din gelozie. Dar. dar e omorîtă de iubitul ei. ca să nu ziceţi c-aţi venit degeaba pînă-n piaţă. prin însăşi . deie Dumnezeu. şi acolo. deşi ea îi stă-pîneşte destul de des şi pe bărbaţi . Pe urmă. sculînda-se degrabă. mi-ar fi plăcut mai mult să nu fi fost aşa. prinşi fiind. simţind pe aproape mierea. ele In Creta. stîrnind în sufletele noastre zbucniri de furie pătimaşă. a cutezat să facă pe Arhanghelul Gavril si apoi. făcîndu-se că vrea să scoată lanţul de la gîtul cuviosiei sale. Ci.. II — cd. precum puteţi băga de seamă şi voi. căci am găsit în ea un strop de bine si adevăr ..Prea multă asprime dovedeşti faţă de cei îndrăgostiţi. schimbîndu-se în sălbatic. care. ca să-ţi fac pe voie. care era ţinut de bine şi nu era crezut nici barem cînd se da la rele. 3 — Decameronul voi. cu multă uşurinţă. orice deprindere urîtă se întoarce înspre paguba aceluia ce-o are şi adeseori si-a celorlalţi . căci. călugărul fu cunoscut şi tot norodul se apucă să ţipe în gura mare. cînd socoti că piaţa e numai bine plină.pe unii mai mult.cu toate acestea la femei e mai păgubitoare şi mai adesea întîlnită. si care cum putea cu ce-i cădea sub mînă îl împroşca în faţă. Ajuns în piaţă. drept să-ţi spun. de frica morţii. făcîndu-se vezi Doamne c-aşteaptă vînătoarea. auzind sfîrşitul poveştii spuse de Pam-pinea. în-temniţîndu-l. al treilea tînăr cu mezina sint învinovăţiţi de omor şi. începu : . unde-l legă de-un stîlp. aşa cum a păţit-o el. strigîndu-i vorbe de ocară şi suduindu-l cum nicicînd nu s-a mai pomenit să fie suduit un om de teapa lui . fără s-ajungă barem să guste din belşug plăcerile iubirii. Şi. pînă ce întîmplarea făcu ca vestea să ajungă si la ceilalţi călugări. mai bună decît asta. iar dintre aceste apucături aceea care ne tî-răste mai fără frîu către primejdii socot că e mînia. fiindcă mistreţul nu se arată si vînătoarea nu se ţine. dacă stai să te gîndesti. focul. mărturisesc în silă . în zarva îndrăcită ce le călca pe urme . pînă la urmă a ajuns . azvîrlindu-i iute un anteriu în spate. Şi. pe care o aţîţă în noi durerea ce ne răpeşte judecata şi ne orbeşte ochii minţii. Filostrato.batjocorit şi ocărit pe drept cuvînt de toată lumea -să-si plîngă în zadar păcatele făcute. să o pată şi ceilalţi care-s de teapa lui. mijlocia o scapă de la moarte. pe alţii mai puţin . nu mai puţin de şase veniră să-l înhaţe si. Mînia nu e altceva decît o pornire pripită si necugetată. tot cuprinsul ei a fost mult prea hazliu şi. omul nostru îl duse pe sălbatic pe-un loc mai ridicat. clorindu-le mereu numai sfîrşit nenorocit. de este cu putinţă.Tinere doamne. cu alta. rămase o vreme îngîndurat si apoi ii zise aşa : — Povestea dumitale mi-a fost pe plac către sfîrşit. dar altfel. De îndată ce-i fu smuls obrăzarul. roiuri de muşte şi tăuni. zidind astfel. Omul. din înger ce era. 33 Povestea a treia Trei\ tineri iubesc trei surori şi fug cu.lîngă 32 cei veniţi cu el şi alţii o mulţime chemaţi de pe Rialto anume ca să-l vadă pe Arhanghelul Gavril. urmează dumneata şirul poveştilor. am să vă spun o istorioară în care trei perechi de îndrăgostiţi sfîrşesc cu toţii rău. întorcîndu-se către Lauretta. care pogoară noaptea din ceruri pe pămînt spre mîngîie-rea femeilor veneţiene. se apucară a-l necăji amarnic' pe călugăr. la urmă îi cumpără pe paznici. care fuge apoi cu cea mai mare. îi trase obrăzarul de pe faţă şi zise : — Domnilor. se zice că şi-a dat sfîrsitul după o viaţă chinuită. într-acest chip îl ţinură cîteva ceasuri încheiate.

şi dintr-aceştia trei erau fete si de ani mai vîrstnice decît băieţii. Şi nu-i fu greu. să se îndrăgostească si ei. eu far' de greş mă leg să fac astfel încît surorile să ne însoţească oriunde am vrea. fără să aibă a se teme . de vă învoiţi şi voi. din cale-afară de avut în bani peşin. trăind ca fraţii împreună. întorcîndu-se la cei doi tineri. dacă aşa s-ar fi întîmplat precum zicea. mai moi şi mai uşoare. şi în-tr-o bună zi. se aprinde mai uşor cînd dă de lucruri mai firave. vreu să vă spun şi vouă ce mi-a venit în minte. fieşte-care cu aleasa. vă prăpădiţi cu zile de dragul celor două' fete pe care le iubiţi. Tinerii.Dragi prieteni. întocmai cum l-aş face si pentru mine însumi. De Ninetta se îndrăgostise pătimaş un tînăr. şi-i un oraş străvechi şi mîndru. murindu-le părinţii şi rămînînd foarte bogaţi. decît cînd dă de piatră sau lucruri si mai trainice. le spuse că din partea fetelor treaba era ca şi făcută. precum spuneam şi adineauri. iar cea de-a treia paisprezece . pe nume Restagnone. Voi. de dragul cărora as fi gata să fac orişice lucru. cînd se întîmplă ca alţi doi tineri. îl îndemnă să pregătească. care. iar pe-a treia Bertella. care plecase cu mărfurile sale în Spania. pe cîtă vreme furia şi răbufnirile mîniei sînt pururea prilej de certuri şi necazuri — spre a ne feri de ele cu suflet cît mai dîrz. care amîndoi se perpeleau de dor şi drag. întîlnirile si prietenia noastră v-au dovedit cu limpezime cît e de mare dragostea pe care o simt faţă de voi. fără să-i ştie nimeni. în locul acela apoi. precum ştiţi. ajunseră să-şi facă parte din bucuriile iubirii. Marsilia. la care nu putea ajunge decît cu mare greu36 ţaţe . îm-prietenindu-se cu tinerii. aveau vreo cincisprezece ani. unul pe nume Folco. era vlăstar de neam . cînd socoti că prietenia îi apropiase îndeajuns. îi chemă pe amîndoi la el acasă si le spuse după cum urmează : . Pe fete le chema. om de rînd prin naştere. Acestei suferinţe. prin însăşi firea noastră. de aceea. cu mare parte din avutul si moştenirea părintească. Şi . astfel încît tustrei să hotărîm cum e mai bine. trecuse la mijloc destulă vreme de cînd ei se bucurau astfel. se află aşezată pe malul mării. şi. nu osteniră mult pînă să ia o hotărîre şi-i spuseră lui Restagnone că. cei doi făcură ce făcură şi pînâ mai la urmă. ceea ce eu nu sînt. care a adăpostit pe vremuri un număr mult mai mare ele negustori cu greutate şi bogătaşi decît i-e dat să adăpostească astăzi. printre aceşti neguţători se afla unul pe nume Narnald Cluada. si dacă am hotărî apoi în care parte a lumii să ne aşezăm spre a vieţui plăcută viaţă lîngă fete. ei erau gata s-o facă şi pe asta. moşii şi case. şi fiindcă fata îl iubea şi dînsa pe băiat. care avusese cu nevasta mai mulţi copii. văzînd c-ar fi putut ajunge să-şi aibă fiecare aleasa. tot ce făcea trebuinţă pentru plecarea lor. îi rnai ducea din cînd în cînd cu rîndul sau deodată să-şi vadă fiecare iubita . se apucă să-i spuie cîte vorbise cu băieţii. am să vă povestesc acum. Iar noi femeile — să nu ne-o ia în nume de rău bărbaţii — sîntem mai gingaşe ca ei si mult mai schimbătoare. după ce şezu o vreme cu ea. dar altfel negustor cinstit si om de toată încrederea. pe cele mari Ninetta şi Maddalena. gemene. dacă nu minţiţi si dac-am priceput eu bine felul cum vă purtaţi de la o vreme încoace. se hotărî în sinea lui să facă astfel încât. De aceea — ştiindu-ne pe noi. iar celălalt Ughetto. aflînd de la Ninetta de dragostea celor doi tineri. încît s-o ispitească. iar celălalt de Bertella. trundindu-se să facă astfel. Restagnone. iar de-aţi cădea la învoială să vadunaţi averile si banii voştri la un loc. unul de Maddalena. să ajungă si el la mai bine. Cu acest răspuns din partea lor. voi sînteţi tineri si bogaţi. deşi sărac. putea-vom vieţui mai fericiţi ca orişicare pe faţa pămîntului. în Provenţa. Or. făcîndu-mă părtaş la ele alăturea de voi. căci fata dorea mai tare decît el să vieţuiască împreună. Restagnone se întîlni peste cîteva zile cu Ninetta. povestea de iubire a trei băieţi şi trei copile.firea lui. Restagnone. Şi fiindcă-mi sînteţi aşa dragi. mai înclinate spre mînie si ştiind de asemeni că blîndeţea şi bunătatea noastră aduc doar bucurie şi linişte bărbaţilor cu care vieţuim alături. şi-acu părinţii lor se pregăteau să le mărite şi alta n-aşteptau decît să vie acasă Narnald. eu i-am găsit leac dulce si iată anume care . răspunzîndu-i de bunăvoie că primeşte şi că surioarele si ele mai cu osebire într-aceasta ar fi făcut pe voia ei. Acu. iar eu de dragul celeilalte. Două din ele. De aceea. şi cît mai iute încă. care mereu îl îndemnau să facă ce făgăduise. Rămîne acum la voia voastră să hotărîţi de vreţi ori nu s-ajungeţi fericiţi. care au sfîrşit cu toţii rău din pricina mîniei uneia dintre fete. prin ei şi prin iubirea lor.

Ninetta. ţinîncl pe lîngă dînşii slujitorime multă. fu sigură de treaba asta. fie că n-o înşelă. fără să ştie că murise otrăvit. Ninetta pe de altă parte. Văzînd acestea Maddalena. lăsîndu-se în prada furiei. pe care într-o seară. i-o dădu s-o bea lui Restagnone. stîrni cu vorbe dulci în ele atîta dor de ducă. îşi preschimbă iubirea în ură neîmblînzită faţă de Restagnone si. ur-cîndu-se în corabie cu dînşii dimpreună. fără s-o chinuie de fel. fără popas pe nicăieri. 37 Or. care venise încălzit si căruia nici barem prin minte nu-i trecea să se păzească chiar de ea. si pentru ea începu să deie ospeţe peste ospeţe. după cum belşugul aduce după sine sila. îl plînseră amarnic. Şi aşa. nu departe de Candia. printre alte 38 nelegiuri o mărturisi şi pe asta. pusă fiind la cazne. după ce-si împrospătare merindele de pe corabie. aflînd în taină de la duce pricina pentru care fusese prinsă Ninetta — si de la ei aflînd apoi şi fetele . văzîndu-se din cale-afară de darnic şi curtenitor. fără zăbavă. Şi într-o bună zi. palate mîndre. se întîlniră cu băieţii. se întîmplă (precum vedem că se întîmplă zilnic cu lucrurile care-ţi plac şi din care dacă ai prea mult ajungi să ţi se facă lehamite de ele). precum li se spusese. o înduplecă cu daruri şi fel de fel de promisiuni să-i facă o apă ucigătoare. dîndu-şi seama. Drept care. încît bărbatul nu putea să facă un pas fără ca ea să nu afle de îndată si apoi să-l cătrănească pe el. fetele cîtesitrele. iar roadele oprite aţîţă însutit dorinţa. plăcute şi încăpătoare. cînd veni şi noaptea sorocită plecării. căci socoteau că aceasta are să-i fie osînda. ajunseră în Creta. îi trimise vorbă printr-un . în seara următoare.. cu Ninetta împreună. se întîmplă ca Restagnone. Şi cum la o petrecere se nimeri să-i cadă dragă o fată de prin partea locului. încît li se părea o veşnicie pin' s-ajungă să-şi vază visul împlinit. pe urma unei alte fărădelegi fu prinsă şi. Folco si Ughetto. fără să spuie nimănui nimic. Apoi. Pe urmă. Şi apa aceea otrăvită avu atari puteri că pîn' la zi îl si' ucise. fie că Restagnone o înşelă cu fata aceea. trăind pe picior mare cu doamnele împreună. lăsară vîslele în apă si o porniră în larg. care o iubise mult odinioară pe Ninetta. clădind pe ele. află la repezală tot ce vroia să ştie despre omorul înfăptuit. mare meşteră în băuturi otrăvitoare. Aflînd de moartea lui. căci ducele se arăta nestrămutat în hotărîrea de-a face pe deplin dreptate. petreceri şi ospeţe. le luară asupra lor şi. se hotărî să spele prin moartea lui ocara ce socotea că i-o făcuse. căptuşind-o bine cu toate cele trebuitoare. Ninetta. cu sfadă si cu vorbe grele. prinse a nutri faţă de dînsul o gelozie aşa cumplită. trecînd din port în port. care era fată frumoasă şi-n jurul căreia de mult se învîrtea ducele Cretei. fără a mai sta pe gînduri. şi. care ştia la ce rivnesc surioarele amîndouă. dar toată truda lor se dovedi zadarnică. Dar la vreo cîteva zile după aceea. si-i rînduiră apoi cinstită îngropăciune. împrejmui într-o noapte pe ascuns palatul lui Folco şi fără nici o împotrivire sau zarvă o prinse pe Ninetta şi-o duse apoi cu el. fără 's-o poată îndupleca să-i facă cit de cît în voie. sub cuvînt că vor să se apuce cu banii aceia de negoţ. cu cai.hotărîndu-se între ei să plece cîteşişase în Creta. plecară mai departe si-n mai puţin de-o săptămînă. se apucă s-o urmărească. Apoi. De aceea. fără prilej de bănuială. ca una care o meritase cu vîrf şi îndesat . bătrînă care îi meşterise Ninettei apa otrăvită. dînd peste o grecoaică bătrînă. să înceapă să se sature de ea si prin urmare să n-o mai iubească. preschimbîndu-şi tot avutul în bani peşin. se puseră pe veselie. îşi cum-părară o corabie de cele iuţi ca vîntul şi. strecurînduse din casă pe ascuns. aflînd de cine ştie unde. ţinîn-du-se de capul ei. Din gura ei pe urmă. se puseră s-astepte sorocul hotărît. De aceea se apucară să facă fel şi chip numai so scape pe Ninetta de rug. vîndură case şi moşii. frumoasă şi de neam. orbită cum era de furie. gîndindu-se că dacă ar fi să-i stîmpere dorinţa ar izbuti să-şi scape sora. după ce descuiară o ladă grea si mare de-a părintelui lor şi scoase din-tr-însa bani mulţi si multe nestemate. apoi din întristare la ciudă si mînie şi-n cele de pe urmă. vădind cu de-amănun-tul cum se întîmplase treaba. Acolo îşi cumpărară moşii frumoase şi întinse. ajunseră la Genova şi acolo pentru prima oară proaspeţii amanţi gustară din plăcerile şi roadele iubirii. fără peripeţii. Folco şi cu Ughetto împreună cu iubitele lor.se necăjiră peste poate de pacostea aceasta. Drept care la început căzu la mare întristare. dar si pe dînsa. avînd-o acum la îndemînă. cu şoimi şi cîini. drept cei mai fericiţi oameni de pe faţa pămîntului. la fel şi cătrăneala Ninettei nu făcea decît să aţîţe în Restagnone văpăile iubirii. petrecînd ei astfel. Drept care ducele Cretei.

căzînd la bănuieli (căci auzise ceva zvonuri că ducele pusese ochii pe Maddalena lui). fata e omorită de cei de pe corabie. Povestea a patra Gerbino. chipurile. îi zise : . care una. într-un sfîrsit se hotărî şi-i spuse solului că-i gata să facă după cum pofteşte. mulţi sînt aceia care cred că dragostea se aprinde în noi numai şi numai din priviri si ca atare îşi bat joc de toţi ceilalţi care socotesc că poţi să te îndrăgosteşti si numai după auzite . temîndu-se %e drept cuvînt să nu fie osîndiţi cu moartea. ca nu cumva să încapi iarăşi pe mîna ducelui. A^boi. din pizmă faţă de Ughetto. să spuie tot ce ştiu despre omorul cela. răpus de suferinţă şi năucit de furie. în timp ce toţi ceilalţi se tînguiau ei în de ei de jalea îndrăgostiţilor. o întrebă cum de Ninetta se afla nevătămată acasă. prin istorioara pe care am de gînd s-o spun. care fusese cea dintîi. în sărăcie si mizerie. bunicul lui. ci se porni de îndată la drum cu Folco în toiul nopţii. dar el. urcîndu-se într-o barcă. Şi prefăcîndu-se din-tîi c-avea de gînd în noaptea aceea s-o azvîrle pe Ninetta în mare c-o piatră după gît. fură lăsaţi în libertate. cu învoirea Maddalenei. bănuitor din fire. Maddalena fiind găsită moartă. spre a le cere. lăsîn-d-o moartă în odaie se duse la Ninetta şi. care . puse mîAa pe el si pe iubita lui si îi sili pe ei — care nu stiat1 încă nimic de cele petrecute. după ce porunci. atacă o corabie a regelui din Tunis.Haidem iute pe unde-am hotărît cu Maddalena să te duc. Din care pricină cei doi. dar eu. A doua zi. Drept care într-o noapte. Şi întorcînduse acasă cu gînd să-şi mîngîie iubitele de moartea surorii lor. După ce-si isprăvi povestea. Şi cu puţinii bani pe care Folco îi luase în grabă. ca să-i răpească în silă pe una din copile. auzind ce vorbă îi trimite fata. si încă limpede de . învinuind care mînia cea oarbă a Ninettei. Iar dimineaţa. cu care apoi nimeni nu ştie nici pînă azi unde au ajuns. să n-o facă. să nu fie şi cea din urmă. ca să nu fie totuşi silit s-o osîndească. Şi atunci. repezindu-se ca ieşit din minţi acasă la Ughetto. am să vă dovedesc. se rugă de ea să îngăduie ca noaptea aceea. zicînd că-i gata să-l asculte. să fie aduşi la curte Ughetto şi cu Folco. 39 A doua zi de dimineaţă Folco şi cu Ughetto. îşi ridică obrazul si îi făcu semn Elisei să spună mai departe. Ninetta îi dădu crezare si. teafără şi izbăvită de orişice primejdie. tot chibzuind s-o facă. după ce stătu pe gînduri cam multişor. nu se lăsă minţit si o sili pînă la urmă — după ce fata se încîlci în vorbe fără şir — să-i spună adevărul. pînă cînd regele. Iar dînsa începu smerită : — Plăcute doamne. fără să-şi poată lua în graba Wea mai nimic dintr-ale lor. Lauretta rămase tăcută. cum în teama ei dorea să plece cît mai iute. se duseră degrabă şi îl pîrîră ducelui . Maddalena urzi un basm întreg spre a-i tălmăci întîmplarea. fu foarte mulţumit si. si în al doilea rînd să ţină în mare taină toată povestea asta. adică de plecarea lui Folc^ şi-a Ninettei — să se învinovăţească singuri de mokrt'ea Maddalenei. deşi sărmana Madda-lena se străduise s-o ascundă pre cît ştiu mai bine. făcură c^ făcură si-si cumpătară paznicii cu nişte bani pe care ^hume si-i ascunseseră acasă ca să si-i aibă la nevoie. Iată aşadar la ce i-a dus pe ei şi pe ceilalţi mînia oarbă a Ninettei si dragostea lui Restagnone. fugiră peste noapte la Rodos. călcînd făgăduinţa dată de regele Guiglielmo. se duse pe ascuns ca săşi petreacă noaptea în casa lor cu Maddalena. iar ducele. unde apoi trăiră. prefăcîndu-se voios. dar nu prea multă vreme.într-acestea auzind că peste noapte fata fusese azvîr-lită în mare — crezură cu adevărat că aşa se întîmplase. Folco îşi dete seama că fata se afla acolo. de frica ducelui si-a judecăţii sale. care o iubise mult pe biata Maddalena. cu dînşii dimpreună. o luă cu el la Maddalena si i-o dădu în schimbul nopţii pe care o petrecu cu dînsa. se duseră pe malul mării si se urcară într-o barcă. se aflară unii care. care alta. la plecare. fără să ţină seama de rugăminţile femeii. Gerbino îi omoară pe ucigaşii ei şi-n cele de pe urmă e omorît şi el. de se învoieşte si el la două lucruri şi anume : întîi şi întîi să-i dea înapoi surioara. rugînd-o totodată s-o ducă pe Ninetta aiurea.om de încredere. tînărul trase spada si-o omorî pe loc. Apoi. Tî-nărul se miră nespus de una ca aceasta si apoi. nu-şi mai luă rămas bun de la surioară. Ducele. parcă trezit din gînduri grele si adînci.

cum povestea se cam tărăgăna. a avut doi copii : un băiat pe nume Ruggieri şi-o fată pe nume Gostanza. Gerbino primi darul cu nesfârşită bucurie şi printr-acelaşi sol îi scrise în mai multe rînduri si îi trimise daruri scumpe. unul dintre solii aceştia. drept aceea. după ce primi făgăduinţa regelui. regele Siciliei. adăposti în gînd şi suflet minunile de vitejie înfăptuite de Gerbino cu atîta dragoste. se chinuia sărmanul nu mai puţin decît copila şi-şi frămînta adesea mintea ca să găsească un mijloc de-a o răpi cu sila.tot. se îndrăgosti de el cu patimă si. apoi se puse să aştepte vreme potrivită călătoriei. porunci să i se pregătească în portul Cartaginei o corabie mare şi frumoasă. se tot ruga de prietenii care plecau acolo să facă fel si chip numai să-i spuie fetei că el o îndrăgeşte în taină şi să-i aducă vesti la întoarcere de la iubită. Ruggieri. îi spuse că el însuşi. trimise la Pa-lermo pe ascuns un slujitor şi-i porunci să dea bineţe frumosului Gerbino din . căci după cum copila se îndrăgostise de băiat. Pe de altă parte. răspunzîndu-i că-l iubea si dînsa pe Gerbino cu aceeaşi dragoste. unde se lăţi ca focul. Fata primi voioasă si solul şi solia si. pătrunse şi-n Sicilia si nu degeaba ajunse pîn' la urechea lui Gerbino. înţelegîndu-se cu ea să-şi lege vieţile împreună. vestit prin vitejia lui şi multa-i curtenie. Renumele băiatului. cu toate ale lui. ea bucuroasă ar fi fugit din casa părintească si s-ar fi dus la el. era poate făptura cea mai frumoasă si mai mîndră din cîte zămislise firea. Acesta. plătiţi de el. îi trimise. cum se temea de el. de soarta le-ar fi hărăzit şi bucuria aceasta. trimise vorbă regelui Guiglielmo si-i spuse că de treaba asta n-avea de gînd să se apuce decît cu încredinţarea lui că nici Gerbino şi nici alţii. într-acestea. încît. fata asta. Or. crescut cu grijă de bunic. prinzînd şi el de veste. numai si numai ca să scape de toată treaba asta. cea mai aleasă întru deprinderi şi cu o inimă de aur. cercînd să şi-l închipuie cum arăta aievea. după clte spun sicilienii. se întîmplă ca 42 regele din Tunis să o mărite pe copilă după regele din Granada. vărsîndu-i bucurie în suflet. la fel se îndrăgosti şi dînsul de copilă. împodobită si gătită ca să-şi trimeată fata cu dînsa în Granada . drept mărturie a celor spuse. Or. care ştia de toate astea. stiindu-l puternic şi viteaz. Şi acolo. pre cîte povesteau toţi cei care o văzuseră. înzestrată cu toate cele de trebuinţă acelora ce aveau să plece. cu dragă inimă o dădu şi-n semn de legămînt îi trimise regelui din Tunis o mănuşă. Pe de altă parte faima fetei si-a frumuseţii ei. lăsă pe urma lui un băieţaş. murind înaintea părintelui său. purtată dintr-o ţară în-tr-alta. care la vremea aceea plătea tribut Siciliei. nu s-ar fi pus să îi aţie calea. făcu pe negustorul si sub cuvînt că-i duce fetei să vadă nişte giuvaeruri. punînd la cale treaba cu multă dibăcie. cu mai mult drag decît oricine vorbea de el si-i asculta pe ceilalţi vorbind despre el. care era bătrîn şi n-auzise nici o vorbă despre iubirea lui Gerbino. dacă ar fi putut. de s-ar fi întîmplat să plece la bărbatul ei pe mare. unul din cele mai frumoase giuvaeruri ale ei. Ci regele din Tunis. mărturisindu-i dragostea ce i-o purta Gerbino. nu numai c-o ducea departe. Şi dornic cum era s-o vadă. tînărul. de aceea. aflînd niscaiva zvonuri despre iubirea lui Gerbino şi hotărîrea lui. Regele Guiglielmo. De care lucru dînsa se întrista din cale-afară. Guiglielmo al doilea. tre-cînd hotarele Siciliei şi colindînd pămîntul. gîndindu-se că măritişul. iar fata cu Gerbino ardeau de dragoste şi dor. ce mult se în-şală aceştia si din cuprinsul ei o să vedeţi nu numai de ce-i în stare faima — căci tinerii din basmul meu nu s-au văzut nicicînd — dar veţi vedea de asemenea si ce cumplită moarte le-a rînduit la amîndoi. în 40 41 scurtă vreme se făcu o frumuseţe de băiat. pe care îl chema Gerbino si care. care sta si asculta cu drag povesti despre viteji. care. cale de mii de postii de dragul ei. faima vitejiei şi-a curte-niei lui Gerbino ajunse printre alţii şi la urechea unei fete de-a regelui din Tunis. i se aşterne la picioare. ajunse si în Berberia. cînd veni vremea să-şi pornească fata la drum pe mare. Fata. dar pe deasupra o şi înstrăina de el aproape pe de-a-ntregul . fără săşi poată închipui că din această pricină i se cerea făgăduinţa. pînă să-i iasă în cale prilej cinstit de a-i cere bătrînului să plece în Tunis.

Gerbino se întoarse către ai săi şi le grăi astfel : —• Băieţi. îşi potoleşte cu colţii şi ghearele întîi mînia şi apoi foamea — se repezi mînios si. nu mai ştia. luă o bărcuţă adusă anume de dînşii din Sardinia si dîndu-i foc o împinse din spate cu galerele pînă ce ajunse la corabie. cînd văzu de ce cruzime sînt în stare. nu-i slobozeşte vînt prielnic si parcă anume o ţine în loc. care într-acestea zărise fata stînd la pupă şi îşi dăduse seama că e de mii de ori mai mîndră decît si-o închipuise el. zicea fata. cînd i se arătă mănuşa. dacă veţi fi viteji si veţi lupta cu bărbăţie. după credinţa mea. sfîşiind ici una si colo alta. acu avea prilejul să-i dovedească de era cu adevărat aşa viteaz cum îi mersese vestea şi de-o iubea atîta pe cît i se spusese. De pe urma izbînzii eu nu-mi doresc în parte decît un singur lucru : femeia pentru care am pus mîna pe arme . să dăm năvală pe corabie. totuşi. văzînd din depărtare galerele venind.partea ei si apoi să-i spuie că ea urma să plece foarte curînd către Granada . si. făcu prăpăd în jurul lui.în timp ce fata. unde. trecu nu prea departe de locul unde el se aşezase s-o pîndească. Trimisul îşi făcu solia şi apoi se întoarse iar la Tunis. Gerbino. se duse la Mesina. de teamă să nu-i pară laş. încărcînd cu arme şi oameni curajoşi două galere iuţi. sub ochii lui o înjunghiară . zicînd că n-au de gînd să se predea altfel decît prin luptă dreaptă si nici să dea altminteri 44 nimic de pe corabia lor. nici de săgeţi . căci cei ce-l însoţeau. ţi-o dăm aşa precum putem si aşa precum credinţa ta s-a învrednicit de dînsa ! Gerbino. Şi fiindcă focul se înteţea pe punte. nu-i muritor să poată ajunge la bine ori la fericire . auzind ce vorbă îi trimite fata si ştiind că regele Guiglielmo. fără să-i pese nici de pietre. azvîrlind-o în mare. veţi pricepe lesne focul care mă arde. fără de care. suflară în trimbiţi. căci la vreo cîteva zile după aceea corabia. cău-tîndu-si parcă anume moartea. bunicul său. minată de un vînt uşor. pe lîngă ţinta tuturor dorurilor mele. Şi fără a aştepta mai mult porniră să arunce şi dintr-o parte şi din alta cu pietre şi săgeţi si se luptară într-acest chip din zori şi pînă-n noapte în paguba ambelor părţi. se si vedeau în gîndul lor făcînd ce-i îndemna Gerbino. luîndu-şi cu ei armele. Gerbino. se înflăcăra la suflet mai aprig ca înainte si. biata. sărmanul. care-i cu noi. iar apoi. în cele de pe urmă însă. dacă sînteţi cu adevărat aşa de vrednici precum vă socotesc. Cei ce se aflau pe dînsa.Acuma poţi . după ce aflară cine sînt si ce voiau să facă. nu cred să fie printre voi vreunul care să nu ştie ce-i dragostea. dacă aţi fost si voi îndrăgostiţi vreodată sau sînteţi încă. înjunghiind cu spada în dreapta şi în stînga. încuviinţînd cu toţii întrun glas îndemnurile lui. poruncind să fie scos din mare trupul . Şi bănuiala lui se dovedi întemeiată. porni cu ele spre Sardinia pe unde bănuia c-avea să treacă corabia fetei. restul să fie tot al vostru. răspunse că acu deodată. Cînd o văzu.s-o iei . văzînd una ca asta şi pricepînd că-s nevoiţi să moară ori să se predea. în ciuda celor mulţi carei şedeau în cale — precum se azvîrle un leu flămînd într-o cireada de juninci si. de aceea. băieţi. văzînd Gerbino că izbînda nu se alege aşa uşor. strigară către dînsul : . se pregătiră de apărare. şi drept dovadă le arătară mănuşa regelui Guiglielmo. chemîndu-l pe Gerbino. chiar de pe-acum. în treaba asta îşi dase vorba drept zălog. nici dînsul ce să facă . că Dumnezeu. de nu voiau încăierare. lăsară vîslele în apă şi ajunseră corabia. toate aceste bogăţii vor încăpea pe mîna voastră. cerea îndurare şi ajutor — şi. Haidem. răspunseră că-s atacaţi împotriva cuvîntului pe care regele şi-l dase . mînat de dragoste si înţelegînd prea bine cuvintele copilei. cu sufletul zdrobit de această jalnică izbînda. porunci printr-un om de-al său să-i fie aduşi stăpînii ei. n-avea ce face c-o mănuşă1 . Cuvintele frumosului Gerbino se dovediră de prisos. Iubita mea e pe corabia care pluteşte în faţa voastră şi care. puteau să înceapă de pe acum să-şi ascuţească armele. or. se trase spre corabie. Saracinii.. şi apoi se coborî şi el. Pe urmă. Iubesc si dragostea m-a împins să vă aduc aicea. mai duce şi-o grămadă de bogăţii pe dînsa . Gerbino. ca să le închidă gura. puse oamenii să ieie din corabie ce mai putea fi luat. cum nu puteau mişca din loc. Saracinii. luară pe fata regelui care plîngea într-un colţ. şi căţărîndu-se pe ea. dornici de pradă cum erau. o duseră pe punte şi apoi. cum n-avea şoimi pe-acolo. ajungînd corabia. dacă nu voiau cu nici un chip să-i deie fata. drept care. Drept care.

care-i apare apoi în vis şi-i spune unde e îngropat. şi.de care mi-am adus aminte fiindcă se pomenea mai adineauri de Messina. Drept care regele. care era frumos si chipeş. trimise în Sicilia soli îmbrăcaţi în negru. ca să se plîngă regelui că nu-şi ţinuse vorba dată. încît. înduioşată foarte de moartea lui Gerbino si a iubitei lui. vînătorul avea în mîna pe oare purta pasărea o mănuşă de piele (n. fără să guste barem din roadele iubirii lor. în faţa lui. Purtîndu-se dar ca atare. nu după multă vreme.). aşa precum v-am povestit. pe care îl chema Lorenzo şi care se îngrijea de toate treburile lor. cu toate acestea însă. gingaşe doamne. ca unul ce leavea pe mînă. sărmanul. La Messina trăiau pe vremuri trei tineri fraţi. decît să fie socotit drept rege fără cuvînt. la care. Şi petrecînd aşa. sim-ţindu-se la largul lor. Regele din Tunis. căci obişnuiau adeseori să-l mîne încoace şi încolo. Dar cînd se lumină de ziuă. întorşi iar la Messina. pe cînd fata mergea acasă la Lorenzo. pe care. mînios. care nici 47 gînd n-avea să se păzească chiar de ei. fără pagubă sau rusinare pentru ei.pentru ca nu cumva să se aleagă cu ruşinea. i se porunci Filomenei să spună mai departe. şi-l îngropară astfel. făcură ceea ce doreau mai mult ca orişice să facă.. n-o măritaseră încă. pină ce fraţii îi iau glastra. rămaşi cu multă avere după moartea părintelui lor. pîn'la urmă. să poată să se spele cît mai curînd de ocara aceasta. care fusese de fel din Sân Gimignano . Lorenzo. îl pune într-o glastră cu busuioc şi plînge peste el în fiecare zi. 45 Ustica. într-acest chip nenorocit. şi ajunşi pe un loc pustiu şi neumblat de oameni. nu spuse nimănui nimic si pînă-n zori. dîndu-şi seama cu vremea că-i e drag. sau prăpădit de moarte rea cei doi îndrăgostiţi. Fata îi dezgroapă capul pe ascuns. Apoi. cuprinsul ei . o insuliţă în dreptul oraşului Trapani. care-l văzuse nu o dată. într-o zi. pe unde 46 s-a întîmplat nenorocirea aceea . deşi se necăji destul de cele ce aflase. rîzînd si povestind ca şi altădată cu Lorenzo. Povestea a cincea Fraţii Lisabettei ii omoară ibovnicul. cîteşitrei. Fratele. se întoarse în Sicilia şi-o îngropa cu mare cinste în 1 La vînătorile cu şoimi. ca negustori ce se. într-aoestea treaba se petrecu astfel. si fraţii aceştia aveau o soră. Iar dînsa. în multă desfătare şi mare bucurie. se îndrăgosti peste măsură. ca în povestea Elisei . om cu scaun la cap. Şi solii îi povestiră cum se întîmplase fapta. prefăcîndu-se toţi trei că vor să meargă să petreacă afară din oraş. îl omorîră pe Lorenzo. fraţii ţineau într-o prăvălioară de-a lor pe un tînăr de prin Pisa. poruncind călăului să-i taie capul acolo. cel mai mare dintre fraţii ei o văzu fără ca ea să-şi deie seama. văzînd că nu poate nicicum tăgădui dreptatea (pe care solii i-o cereau). nu se păziră îndeajuns şi într-o noapte. de unde apoi se întoarse acasă mîhnit ca nimeni altul.. pe care regele o lăudase abia din vîrful buzelor. îl osîndi el însuşi la moarte. fată frumoasă şi de treabă.. aflau a fi. nu după multă vreme fata se stinge de durere. Isprăvindu-si Elisa povestea. Acum. de azi pe mîine. . pu-nîndu-se la adăpost ca să nu-i afle ceilalţi. puse să-l prindă pe Gerbino . pînă ce nu s-ar fi ivit o vreme potrivită. pe nume Lisabetta.. neguţători tustrei.e tot atît de trist si tot atît de jalnic. muncit ds fel şi fel de gînduri. Şi de băiatul ăsta. cum nici unul dintre sfetnici nu se afla în preajma lui ca să-i întoarcă gîndul de la o faptă ca aceasta. nu se ştie cum si din ce pricină anume. lăţiră vorbă în tot oraşul că-l trimiseseră aiurea cu treburi de-ale lor. Lisabetta. Or. se frămîntă de unul singur. ei ori surioara lor . de aceea. cu gînd că e mai bine să se lipsească de nepot. si lumea le dădu crezare. îl luară pe băiat cu ei .se hotărîră să nu spuie la nimenea nimic si nici să nu se arate c-ar şti ceva despre aceasta. cu lacrimi nesfîrsite. încît să nu-şi dea nimeni seama că-i un mor-mînt acolo. după ce-o plînse îndelung. oftă o dată cu durere si pe urmă începu aşa : — în istorioara mea.neînsufleţit al preafrumoasei fete. plăcîndu-se ei doi deopotrivă. lăsă deoparte fetele cu care se ţinea şi începu si el să se gîndească doar la dînsa. le povesti şi celorlalţi fraţi ce aflase în legătură cu Lisabetta şi Lorenzo . t. aflînd de cele întîmplate. după ce chibzuiră bine . nu e vorba de prinţi si de prinţese. Şi uite aşa.

o biruise somnul aşa plîngînd şi adormise. învinuindu-mă cu asprime prin lacrimile tale . rămase îndoită o clipă. apoi după ce azvîrli pe restul trupului ţărînă. Şi-asa se obişnuise. dar află că de întors nu mă mai pot întoarce. după ce-şi plînse multă vreme iubitul care nu da Domnul să vie o dată înapoi. fără să ştie ce să facă. puse înăuntru ţeasta. Şi căpătînd încuviinţarea să meargă să se plimbe prin apropierea oraşului cu o femeie cumsecade care slujise odinioară la ei şi care avea în ştiinţă [ că se iubeşte cu Lorenzo. Pe urmă. II — cd. Intr-o noapte în care. plînse deasupra ei amarnic. că fata zi de zi tot lîngă glastră sade. te-mîndu-se fără să ştie nici ea de ce. vărsînd potop de lacrimi. Fata. fie din pricina ţarinei hrănite cu putreziciunea tidvei ascunse într-însa. presărînd pămînt deasupra. Or. Din care pricină. apoi pieri din faţa ei.Iubita mea. pînă ce toată bine o limpezi cu lacrimi. se tînguia amarnic că sade atîta vreme departe între străini. Lorenzo îi apăru în vis. ca să se încredinţeze că visul n-o minţise. 4 — Decameronul voi. din cele în care se ţine răsad de maghiran ori busuioc. sădi în el cîteva fire de busuioc salernitan. închizîndu-se cu ţeasta în odaie. care într-o bună zi. mîhnită ca nimeni alta pe pămînt. Şi nu sapă prea mult că şi dădu de trupul bietului ei ibovnic. cu straiele muiate-n sînge si toate sfîrtecate. sărmana fată. ori chiar cu lacrimile ei. îndurerată si mîhnită. căci dacă ar fi putut. şi nu putea cu nici un chip să-si afle alinare. trezindu-se din somn şi dînd crezare visului.Da' ce-nsemnează asta ? Ce-ai de împărţit tu cu Lorenzo. desprinse c-un cuţit capul iubitului de trunchi si înfăşurîndu-l într-un ştergar i-l puse slujnicei în poală . Şi-a doua zi. plecă şi se întoarse acasă. ru-gîndu-se frumos de el să vie cît mai iute . se hotărî să meargă la locul arătat. Acolo. pecetluind-o peste tot cu mii de sărutări. fie din grija multă a fetei. de întrebi aşa de des de el? Să ştii că rUcă nu te astîmperi. pe care nu-l uda nicicînd cu altceva decît cu apă de trandafiri. crescu frumos si înmiresmat. le spuseră : — Noi am văzut. se întîmplă în mai multe rînduri s-o vază si vecinii. 80 49 . Şi după ce îi spuse locul unde era îngropat. şi se făcea că-i zice : . cînd fraţii ei se minunau că-i lîncezeşte frumuseţea şi ochii par că i se afundă din ce în ce mai mult în cap. căci întîrzierea lui o chinuia nespus. de portocali. dînd deoparte straiul veşted de frunze care-l coperea. îşi puse lacăt gurii si noapte după noapte porni să-l cheme pe Lorenzo. fără s-o vadă nimeni. Văzînd aşa. sapă unde văzu că nu-i bătătorit pămîn-tul. de fel schimbat. Şi cunoscu atunci că nălucirea n-o minţise. iar uneori. luînd o glastră încăpătoare si frumoasă. se întâmplă ca într-o zi. de îţi era mai mare dragul. căci glastra adăpostea în ea pe multiubitul ei Lorenzo . se duse într-un suflet pînă la locul cu pricina şi. dar pricepînd că nu-i cu putinţă să facă una ca asta. sculîndu-se» cum nu îndrăznea să le spună nimica fraţilor ei. încît şedea mereu alăturea de glastră şi-o prăpădea din ochi de dragă. căci fraţii tăi m-au omorît cînd m-ai văzut ultima oară. o rugă să nu-l mai cheme şi să nu-l mai aştepte . galben la faţă. înţelegînd că n-avea rost să sază să-l bocească acolo. plînse cu multă amărăciune. cu dragă inimă ar fi luat tot trupul ca să-l îngroape creştineşte . nici putrezit. lăsînd-o singurică . îndelung. fiindcă fata zi şi noapte nu se clintea de lîngă dînsa. om şti noi să-ţi răspundem aşa cum ţi se cade. se apleca deasupra ei şi începea să plîngă şi nu mai contenea pînă ce nu uda cu lacrimi busuiocul frunză de frunză. Floarea.Cum tînărul nu mai venea. şi după ce şedea şi se uita la ea ceasuri întregi de-a rîndul. frumos cum nu e altul. în vreme ce întreba de el cu multă stăruinţă. şi Lisabetta îşi întreba mereu fraţii de dînsul. unul din fraţi să-i zică : . înfăşurată în borangic şi. vezi bine. tu zi şi noapte mă chemi întruna înapoi si te rnîhnesti că nu mai vin. răvăşit.

doriră cu tot dinadinsul să vadă ce se află în glastră . n-are la ce să-i fie frică de visele potrivnice felului său de viaţă şi nici n-are la ce. de atîtea lacrimi şi suspine căzu la pat bolnavă şi-n boala ei numai de glastră şi iar de glastră se ruga. Tatăl fetei prinde de veste şi. Eu însă nu-i laud nici pe cei dinţii. ea nu se lasă. în timp ce fata c-o slujnică îl duc acasă la el. avea şi o fată. băiat de_neinT__cam prost. Iar i fata. în care era vorba despre lucruri întîmplate mai înainte — e vorba despre două visuri care s-au şi adeverit. dar: plin de_însusiri alese şi pe~deasupra . se apucă s-o ceară mereu. după cum nu-i de dat crezare nici celorlalte chiar la toate. altele doar cu putinţă si-a treia parte cu totul în afară de adevăr. nu cred în nici un vis. punînd temei pe ele la fel precum ar pune pe orice lucru văzut aievea şi ca atare de pe urma lor se întristează sau se bucură. Povestea spusă de Filomena plăcu foarte mult doamnelor. încă nemăritată. îi porunci lui Pamfilo să meargă mai departe pe drumul rînduit. auzind acestea şi încredinţîndu-se şi ei de cele spuse de vecini. fără să fi putut afla care era povestea lui. frumoasă coz şi tinerică. zic. după chica ei cea creaţă. fiindcă vorba n-ajuta. Urmînd ei dar într-acest fel a se întîlni pe ascuns. stăruitor. plîngînd şi zi si noapte întruna şi tot cerîn-du-şi glastra. şi după ce vărsară pămîntul de deasupra. Uimiţi şi în-fricaţi. dar că mai sînt şi vise adevărate. oricare dintre noi o ştie .jşLJrumos. De care lucru fraţii ei. cu toate acestea. Iar mai apoi. nici pe aceştia de pe urmă. nu care cumva să mai afle şi alţii despre treaba asta. Fata. Cîrmuitorul oraşului vrea s-o necinstească. de-atîta plîns muri si acesta fu sfîrşitul iubirii ei nefericite. îi povesteşte un vis de-al ei şi el unul de-al lui. cît despre visele ce par a fi prielnice ticăloşiei omeneşti şi care îmbărbătează prin semne îmbucurătoare pe cei ce le visează. fiecare după cum socote că are a se teme ori a nădăjdui de pe urma unui vis. mirîndu-se peste măsură. fiind ea găsită nevinovată. se întîmplă într-o noapte ca fata să viseze că . pe nume messer Negro din Ponte Carraro. care. Căci eu socot că dacă omul trăieşte şi se poartă aşa cum se cuvine. Alţii.Fraţii. pe neaşteptate. iar Pamfilo grăi : —• Visul din istorioara de adineauri îmi dă prilejul să vă spun o povestire. se cununară în taină. îşi dojeniră sora. cu ajutorul sîujnlceî7~îăcu~ce făcu şi izbuti pînă la urmă. Căci trebuie să ştiţi. după cum v-am spus. Din pricina aceasta mulţi dau crezare viselor. pentru că atunci cînd te trezeşti vezi limpede că numai unele sînt adevărate. în afară de moarte. si deşi năz-bîtiile acestea îţi par adevărate numai în timpul somnului. că nu e om pe lumea asta care să nu viseze în somn tot soiul de năzbîtii . am de gînd să-l dovedesc si prin povestea mea. acestora nu se cuvine să li se dea crezare . cărora Andreuola le povesteşte întîmplarea. fiindcă nimeni nu i-o da. se întîmplă adeseori ca ele să se adeverească. Fata. îi moare în braţe . îi luară glastra pe ascuns. Povestea a şasea Andreuola îl iubeşte pe Gabriotto . precum nici pururea adevărate. cu vremea. şi. dar chiar să-l aducă în rnai multe rînduri. dar fata nu mai vrea să trăiască în lume şi se călugăreşte. Dar. prea iubitoare doamne. să nu le strice bucuria. deşi întrebaseră pe unii şi pe alţii. unul făcu un cîntec pe care si-azi îl cîntă lumea şi care începe aşa : Cine-a fast nelegiuitul Care glastra mi-a furat. sînt prinse de oamenii stăpînirii. Pe urmă Gabriotto. sărăcuţa. nemaigăsind-o. în care — spre deosebire de visul din povestea Filomenei. să-si părăsească deprinderile cele bune . Şi pentru ca nimica. pînă la urmă izbuteşte s-o scape de pedeapsă . pe nume Gabriotto. care din întîmplare se îndrăgosti de un vecin de-al ei. de îndată ce-au fost povestite de cei ce le-au visat. Andreuola. plecară din Messina pe ascuns şi — dînd a înţelege că-si mută casa într-altă parte — se duseră la Napoli. nu numai să-i dea de ştire tînărului că-l iubeşte. Dar să ne înto&rcem la poveste. văzură că e vorba de ţeasta lui Lorenzo. dimpotrivă. căci nici visele 51 nu-s pururi mincinoase. şi. de dragul lor. Ci regele. auzind sfîrşitul povestirii. spre desfătarea amîndurora. fără un cuvînt. lucrul acesta s-a vădit din istorioara Filomenei şi. dădură peste borangic si înăuntru peste ţeasta pe care apa şi pămîntul n-o măcinaseră de tot. La Brescia trăia pe vremuri un nobil. pînă ce nu ajung ei singuri să dea cu capul de necazul mai dinainte prevestit. căci nu o dată ascultaseră cîntecul cu pricina. într-o grădină frumoasă de-a tatălui ei. printre alţi copii. o îngropară iute si apoi. Că sînt şi vise mincinoase. aflîndu-se povestea ei şi colindînd din gură în gură.

auzind-o. şi-n timp ce petreceau aşa. Atuncea m-a junghiat aşa de crunt durerea. căţeaua părea că îşi vîrîse botul la mine în piept. îmbrăţişîndu-l si sărutîndu-l din cînd în cînd şi fiind şi ea la rîndul ei îmbrăţişată si sărutată de băiat. nici n-aş mai fi venit astăzi . după obicei. părea că-i atîrnasem în jurul gîtului o zgardă de aur. apoi adăugă : . dar ca să nu-l mîhnească pe Gabriotto fără rost. Fata. Ei. pe care apoi mi-a smuls-o si s-a tot dus cu ea. fără putinţă pentru ea de a-l mai vedea vreodată. care se afla în grădină. ce ai ? Gabriotto însă nu răspunse nimic. de toată frumuseţea. Din carer pricină simţi în vis atîta suferinţă si o durere aşa cumplită. îi trase capul în poală şi-i zise lăcrimînd aproape : — Iubitul meu cel dulce. neagră ca fundul de ceaun. văzu ieşind din trupul lui ceva întunecos si groznic. căci era tocmai vremea lor. Iar cînd în noaptea următoare băiatul vru să vină la dînsa. se făcea că mă aflam la vînătoare într-o pădure plăcută şi frumoasă si că prinsesem o căprioară aşa de dulce si de blîndă cum n-a mai fost pe lume . visat-am cu duiumul eu si totuşi de 53 pe urma lor nimica n-am păţit. îl cerceta la faţă mai des ca altă dată si uneori privea în grădină cu teamă. flămîndă si din cale-afară de fioroasă la vedere. de care o ţineam cu un lănţug tot de aur. ba chiar mai înfricoşătoare. ci. fă-mi ceva. sărmanul. după ce se desfătară şi-şi petrecură multă vreme. care era şi-asa destul de înfricată de visul ce-l visase ea. fiindcă mă pipăisem ca prostul pe degeaba. Şi în vreme ce căpriţa se odihnea cu capul pe pieptul meu. deşi se bucură să vază că nu-i nimic adevărat. băiatul o. ce nu-ncercam nicicum s-o dau în lături . făcu tot ce putu ca să-si ascundă teama. Fata. încît m-am deşteptat pe loc şi imediat m-am pipăit să văd dacă n-am ceva la piept . în cele de pe urmă însă. nu după multă vreme îşi dete sufletul. văzînd ce se petrece. ce ai. Şi cum şedeau aşa. care-l . începu să rîdă si-i spuse că-i mare prostie să dai crezare viselor. dar fiindcă n-am simţit nimic. si-l duce apoi pe sub pămînt. şi ? Ce va să zică asta ? Vise de soiul ăsta. cît din pricina unuia pe care l-am visat si eu în aceeaşi noapte . căci ele ţi se arată ori fiindcă ai mîncat prea mult. Şi după ce culeseră o mulţime de trandafiri albi şi roşii. încît curînd de tot nu se mai dezlipi de loc de lîngă mine. făcu 52 tot ce-i şezu în putere ca să-l oprească de la asta . Iar mie se făcea că mi-e aşa de dragă. pe care şi-l ţinea în braţe spre bucuria lui si-a ei . o căţea. Şi-n timp ce petrecea cu el. în partea stîngă şi atîta a ros acolo. ca să n-o pierd. Acolo. nu care cumva să vadă răsărind de cine ştie unde vreo arătare neagră. Oricine îşi poate închipui ce dureroasă si ce cruntă fu întîmplarea asta pentru sărmana fată. Gabriotto.Dacă ar fi fost să mă iau şi eu după vise. mi-am rîs de mine însumi. spune. văzînd că stăruie prea mult. totuşi o prinse frica de ce i se arătase în vis. îl primi totuşi în grădină în noaptea următoare. încît.'tă o dată din adînc şi îmbrăţişînd-o îi zise : . care nu voia să-l lase. Lasă-le-n plata Domnului şi hai mai bine să petrecem cu dragostea care ne îmbie. cum se temea fără să ştie de ce. lac de apă cum era şi răsuflînd cu greutate. încît se deşteptă pe dată . că mor. nu atît din pricina visului pe care l-ai visat tu. se arătă. o arătare fără formă. pînă ce-a dat de inimă. Gabriotto o întrebă pe fată de ce c-o zi înainte nu se învoise să-l primească. nu ştiu de unde. ori fiindcă n-ai mîncat destul şi că deşertăciunea lor e zilnic dovedită . Andreuola îi spuse toată împrejurarea cu visul ce-l visase şi teama care o cuprinsese din pricina arătării. smulgîndu-l cu o putere neînchipuită din strînsoarea ei. şi trează fiind. şi arătarea asta părea că-l ia pe Gabriotto.se afla în grădină cu Gabriotto dimpreună. care părea că vine ţintă spre mine. se aşezară amîndoi la picioarele unei fîntîni cu ape limpezi. părea mai albă ca zăpada şi atît de prietenoasă. se îngrozi şi mai vîrtos cînd auzi acestea .Iubito. Şi zicând astfel se prăbuşi în ţarină peste verdeaţa pajiştii. ca nu cumva să intre la alte bănuieli.

îmi va aduce bucurie. deşi plîngea întruna şi era amărîtă ca vai de capul ei. porni să-şi cheme servitoarea. trimise slujnica degrabă după o bucată de mătase pe care o avea într-un sipet. căci dacă ţi-a fost scris să-l pierzi aici. căci el săracu-n viaţă a fost băiat de treabă. căci nimenea nu ştie că el venea aici. întrucît îmi stă-n putere. nu zi că vrei să te omori . fiindcă m-arăt ascultătoare. o să aibă parte si de jalea si lacrimile alor săi. l-om duce pînă acolo si l-om lăsa în faţa porţii. că mîine în zori va fi găsit şi va fi dus acasă. Ori. care din întîmplare tocmai la ceasul acela umblau după un bucluc pe acolo. după ce îl plînse cu nesfîrşite lacrimi şi îl chemă zadarnic. cu slujbe şi pomeni să te îngrijeşti de el. după ce se jeluiră amîndouă o bucată de vreme. pe unde sînt încredinţată că n-are ce căuta sufletul lui cel bun. şi plînsă. dornică cum era de moarte. priveşte cu blîndeţe si dragoste ultimul dar. trezindu-se. căci peste tot îl cercetase şi îl aflase rece din cap pînă în picioare. ca o moartă . îi zise servitoarei : — De aicea pînă la el acasă nu-i mult . se ridică de jos si. de aceea. căci se crăpa de ziuă. Zicînd astfel. îl pierzi desigur şi dincolo pe cealaltă lume. zicînd astfel. mie. iar mai pe urmă ai săi se vor griji ei singuri să-i facă îngropăciune.iubea mai mult ca orişice pe lume. Şi zicînd astfel. dar după cîtva timp. şi dragostea ce ne-a legat să fie pururea ferite de gura lumii. le spuse fără înconjur : — Ştiu cine sînteţi si-mi dau seama c-as încerca zadarnic să fug din calea voastră : sînt gata. Apoi îi închise ochii şi gura. pe lumea asta. i-l puse în deget tînărului. căci cine ştie. de-o fi păcătuit cumva cu vreun păcat mai mititel. asculta totuşi sfaturile slujnicei . se aruncă din nou de gîtul lui şi multă vreme hohoti pierdută în durerea ei. apucînd cu slujnica bucata de mătase pe care zăcea mortul. nu zi aşa. fiindcă ai să fii zvîrlită în iad. recunoseîndu-i cine sînt. ori dacă de pe uiWia lui rămîne în trupurile noastre măcar şi-o umbră ide simţire. nişte ostaşi de-ai stăpînirii. dar. întinse vălul de mătase pe jos si aşeză deasupra trupul lui Gabriotto. si-i povesti toată întîmplarea şi jalea care o copleşise. dădură peste ele si le înhăţară cu mort cu tot. fără a conteni cu plînsul nici o clipă. pe care l-am iubit atîta si care mi-a fost şi soţ. aşa mîh-nită cum era. eu nu mai vreau să mai trăiesc . Curînd s-o lumina de ziuă 55 şi atunci or să-l găsească . şi speriată. Iar după ce i-o aduse. putem să-l îngropăm uşor chiar în grădina asta si nimeni n-o să afle. fata îi spuse slujniei : — Pentru că Domnul mi l-a luat. dar. fără simţire. să fie îngropat creştineşte. fără a lua în seamă cîte-i spusese la început. Cît despre îngropăciune. Fata. Apoi. amîndouă. luîndu-si de pe deget inelul ei de cununie. dar nu cumva să mă atingeţi. sau să îndrăzniţi să puneţi mâna pe . încît şi cinstea mea. în poala cui si-a dat sfîrşitul. aşa cum l-am acoperit. ieşiră din grădină şi-o luară către casa lui. De aceea. care-i ştia iubirea. dacă nu-ţi convine. cum slujnica o tot grăbea. în cele de pe urmă însă. as vrea să facem astfel. dacă-ţi pui capăt zilelor. de-atîtea şi de-atîtea ori. atunci să-l scoatem din grădină şi să-l lăsăm afară în stradă . Mai bine ar fi să-ţi faci curaj si să te apuci cu rugăciuni. din care sufletu-i ales şi-a luat pe veşnicie zborul. zicîndu-i printre lacrimi : — Iubitul si stăpînul meu. Andreuola. Dar cum mergeau aşa. Mă si gândesc cam cum să facem. şi chiar dacă aceasta nu va însemna o mîngîiere pentru ai lui. punîndu-i capul pe-o perniţă. neştiind ce să mai facă şi nici ce să mai zică. răspunse îndemnului din urmă zicînd : — Ferit-a Dumnezeu să rabd una ca a»ta ! Cum el. dacă sufletul tău mai poate să vadă acum lacrimile mele. udînd cu lacrimile lor obrazul neînsufleţit al bietului Gabriotto. să fie îngropat ca un cîine ori părăsit pe caldarîm ? Har Domnului c-a avut parte de lacrimile mele barem şi. se prăbuşi iar peste el. să merg cu voi la scaunul stăpînirii şi-acolo să spun tot . al celei care în viaţă ţi-a fost aşa de dragă. se prea poate să aibă lipsă si de asta. si după ce-i făcu din trandafiri o cununiţă şi-i acoperi tot trupul cu florile culese de amîndoi în noaptea aceea. De asemenea 54 doresc ca trupul lui. Slujnica îi zise atunci : —• Copila mea. se ridică şi. Şi. dar pînă a nu mă omorî. văzînd că-i mort de-a binelea.

Fata mea. ci că i se spărsese o bubă în preajma inimii şi dînsa îi înecase răsuflarea. dar ceea ce mă doare e prea puţina încredere pe care mi-ai vădit-o ţinîndu-te într-ascuns de mine şi mai cu seamă faptul că l-ai pierdut mai înainte să aflu si eu despre asta. le porunci să-i rânduiască lui Gabriotto o înmormîntare vrednică de toată cinstea. căci sînt încredinţată că mi-ai aflat povestea . ca om împovărat de ani si blînd la suflet ce era. precum şi ei — el bucuros s-ar fi însurat cu dînsa. nu numai Andreuola si rudele lui Gabriotto. Pe cînd cei doi vorbeau astfel. cerîndu-şi înapoi copila. auzind acestea şi dîndu-si seama că copila era aproape fără vină. îndurerat de moarte. căzu plîngînd la picioarele lui. Şi auzind cîrmuitorul oraşului ce se întîmplase. se jelui.mort. se apără cu bărbăţie. socot să nu mai trebuie să-ţi povestesc ce-am cutezat să fac şi ce nenorocire s-a abătut asupra mea. Messer Negro. trecu la fapte cu de-a sila. atît bărbaţi. se strădui să-i dovedească că-i gata a-i da degeaba ce nu putea să-i vîndă si-i zise că dacă se învoia să-i facă pofta lui. aprinsă de mînie si întărită în puteri. începu să plîngă şi plîngînd îşi ridică copila cu dragoste de jos si-i zise : . Cîrmuitorul însă. gîn-dindu-se c-ar fi mai bine s-o ia înaintea fetei si să se învinovăţească singur de silnicia săvîrşită. cu mort cu tot ajunse la palatul stăpînirii.Tată. şi apoi într-acel sfint lăcaş trăiră amîndouă ani cu cinste şi evlavie. se îndrăgostise aşa de mult de ea. drept care. Şi după ce aşezară mortul în mijlocul curţii. unde se călugări cu slujnica împreună. ci mai toate femeile care se aflau de faţă si chiar si mulţi dintre bărbaţi . care aflaseră întîmplarea. Drept care. cum drmuitorul oraşului se ţinea de capul lui messer Negro să-i deie fata de nevastă. toate rudele tînărului. care-i era părinte. apoi. cinstin-du-l ca pe un ginere. mi-ar fi fost mult mai drag să te ştiu măritată c-un om pe care eu ţi l-aş fi ales. A doua zi. c-atuncea eu voi fi aceea care-am să vă pîrăsc pe voi.cu dragă inimă aş fi făcut. fără a fi atinsă. Şi. ci ca un nobil fu îngropat. aflînd şi messer Negro de cele întîmplate. ci pentru ca să mor drept fiică a dumitale şi nu drept o duşmancă. acesta îi spuse fetei . Apoi puse niscaiva doctori să caute dacă omul murise de otravă sau de altceva . îl plînseră pe locul acela. Judele. minţind că-n felul ăsta se chibzuise doar s-o pună la încercare . căci din palatul stăpânirii şi pînă la locul îngropăciunii fu purtat pe umeri cu mare cinste si alai de cei mai de vază cetăţeni ai oraşului. zvîrlindu-l înapoi cu vorbe de ocară. între acestea. de aceea vin acum cu multă umilinţă si-ţi cer iertare c-am greşit si fără ştirea dumitale m-am măritat cu cel pe care l-am iubit mai mult. văzîndu-i tăria sufletească. poruncindu-i fetei să vină în odaia lui. pe bucata/de mătase în care-l învelise fata. Nu-ţi cer să-mi dăruieşti iertarea pentru a scăpa cu viaţă. doctorii răspunseră cu toţii că nu murise de otravă. eu — spre mulţumirea ta . se ridică în picioare şi. nu ca un om de rînd. ea însă nici nu vru să audă de una ca aceasta . Andreuola însă. nesocotind cu totul bună-cuviinţa şi omenia. se adunaseră la palat si dimpreună cu ele mai tot norodul din oraş. dar cînd văzu că vorba nu-i foloseşte la nimic. Şi zicînd aşa. . deşi întîia oară fusese măritată c-un om de rîncl. Andreuola fu adusă în faţa părintelui ei si cînd îl văzu i se aruncă în faţă şi-i zise plîngînd : . ci cu învoirea lui intră într-o mănăstire vestită prin sfinţenia ei. cu trandafirii ei în ju/. măcar acuma după moarte 57 să facem pentru el tot ceea ce în viaţă. auzind aceste cuvinte. se duse la palat cu o mulţime de prieteni de-ai săi . o iscodi cum se întîmplase povestea cu omorul. întorcîndu-se către feciorii săi şi către rubedeniile care-l însoţeau. Dar dacă aşa a fost să fie. cit şi femei. ar fi scăpat-o de 56 pedeapsă . şi acolo. sărmanul. m-aş fi împăcat şi cu asta şi l-aş fi îndrăgit şi eu . La vreo cîteva zile după aceea. deşi. încît — dacă-i era pe voie lui.. lăudă statornicia Andreuolei şi apoi mărturisi şi cele ce făcuse. după ce află chiar din gura cîrmuitorului cum se întîmplase treaba. chiar dacă l-ai fi luat după placul inimii tale.

după ce şi-i frecă bine. zic. Nu după multă vreme însă se preschimbă la faţă. Şi. o fată tare frumuşică si. copila unui om sărac. Şi dragostea — sub chipul si cuvîntul dulce al unui tînăr oarecare. el tot zorind-o şi dînsa bucuroasă să ştie că-i zorită. Şi într-aceste bucurii aflară atîta desfătare. îi făcu semn că i-ar plăcea 58 să spuie dînsa mai departe. încît si cei săraci ajung să tremure de ea ca de un stă-pîn atotputernic. zicînd că salvia îi curăţă de minune de tot ce se asază pe ei după mîncare. nu prin virtute sau curaj scăpă de juzi şi judecată. se apucă iar să vorbească de prînzul cela în livadă. Emilia începu : . chiar dacă nu pe de-a-ntregul. părînd că vrea cu tot dinadinsul să i se cuibărească în suflet. se întîmplă. Pasquino îşi freacă dinţii c-o frunză de salvie şi moare. privind-o pe Emilia. se întîmplă că luînduşi băiatul inima în dinţi si fata dînd deoparte si teama si ruşinea ce-o copleşeau de obicei. lăsîn-du-l pe Puccino cu Lagina într-altă parte a grădinii.Povestea a şaptea Simona îl iubeşte pe Pasquino . Băiatul. cum tremură bogaţii. Văzînd una ca asta. Iar fata. nu ocoleşte totuşi nici casele sărmanilor. mai arzătoare decît focul. Drept care. unde vroia s-o ducă el. de care azi. si potrivind la repezeală o dragoste între cei doi. se va vădi în bună parte în povestirea mea. tînjea muncită de dorinţe. care umbla să împartă lînă la tors pentru stăpânul lui de meserie postăvar . Pe locul în care se ascunseseră Pasquino cu Simona se afla o tufă mare şi frumoasă de salvie . dar cînd fu prinsă si ea. dîndu-i a înţelege tatălui ei că vrea să meargă pînă la Biserica Sân Gallo. si-aşa. încît nici nu mai aşteptau să se poftească întru ele unul pe celălalt. poftind deopotrivă.Dragi prietene. cu toate acestea nu era aşa săracă în simţiri. întocmai ca si Andreuola. încît să nu cuteze a face loc iubirii în gîndurile ei. După cum s-a mai spus şi într-alte rînduri aici. fără a se încumeta să facă un pas înainte . ba dimpotrivă uneori cu atîta străşnicie si-arată faţa în ele. vorbind de una si de alta şi colindînd pămîntul. vădind aşa deodată neostoită grijă faţă de lînă meşterului. întorcîndu-se către tufa de salvie. şi. Acolo dădu de el. deşi era nevoită să-şi cîstige cu mîinile pîinea cea de toate zilele. Pasquino. mii de suspine slobozea. stau amîndoi într-o grădină . fără s-arate barem nici cît de cît că-i pare rău de biata Andreuola. la Florenţa. vrînd s-arate judelui cum a murit Pasquino. trăind din torsul lînii. ca cei doi s-ajungă a-si împărţi între ei plăcerile iubirii. . rupse o frunză la întîmplare si începu să-si frece gingiile si dinţii cu ea. asemeni Audreuolei. pentru starea ei. Pasquino cu Simona se traseră mai la o parte să-si vadă de iubirea lor. după ce se desfătară o bună bucată de vreme împreună. cu fiecare scul de lînă pe care-l învârtea pe fus. i-o tot cerea Simonei. care venise cu un prieten căruia lumea îi zicea Strâmba. ci printr-o moarte neaşteptată. pe care o chema Lagina. deşi îl chema Puccino . Şi-asa. Aşa. băiat de rînd si el.de multă vreme îi da tîrcoale. povestea pe care a spus-o Pamfilo mă îndeamnă să vă spun şi eu o altă istorioară. Simona începu să plîngă si se porni să strige. si aşezîn-du-se la picioarele ei. ci gînd la gînd se întîlneau. îşi freacă dinţii c-o frunză de salvie şi moare si ea. gîndindu-se la tînărul care-i dăduse lînă. torcînd de zor. care nu seamănă cu a lui prin altceva decît prin faptul că. si fata din povestea mea si-a pierdut iubitul intr-o grădină . dîndu-i adăpost sub prea plăcuta înfăţişare a tînărului ce-o iubea şi căruia îi zicea Pasquino. fără de zăbavă. pe care o chema Simona . pe de altă parte. cu care am să mă întorc cu drag în orăşelul nostru. curînd apoi pierdu vederea si graiul si în scurtă vreme muri ca din senin. si după ce puseră la cale să se mai întîlnească acolo o dată şi să mănînce la iarbă verde. c-o prietenă de-a sa. ne-am cam îndepărtat. Trăia dar. într-o bună zi Pasquino îi spuse Simonei că tare mult ar fi vrut să facă cumva şi să vină într-o grădină anume. ca si cum lînă toarsă de ea şi doar de ea ar fi slujit la tot postavul pe care 59 meşterul îl teşea. ca să se simtă -acolo în largul lor şi să petreacă rhai la adăpost de bănuieli. urmîndu-şi zi de zi petrecerea şi pas cu p. Pamfilo îşi isprăvise povestea. şi nu-i prea mult de atunci.as înflăcărîndu-se mai tare. Simona este prinsă şi. deşi iubirea se adăposteşte cu dragă inimă în casele bogaţilor.. chemînd pe Strâmba si Lagina. Şi adevărul acesta. cînd regele. Simona se învoi şi într-o duminică după-amiază. se duse în grădina unde se învoise să se întîlnească cu Pasquino. binecrescută si drăguţă.

tot mai amarnic o pîrau. ca să priceapă judele mai limpede întîmplarea. aşa umflaţi cum se aflau. grăi : — Pre cît se pare. fură îngropaţi de către Strâmba. după ce îngrămădiră în jurul ei un vraf de vreascuri. să vadă mortul. Acolo. căci după spusa fetei nu înţelegea prea mare lucru. Guccio Imbratta şi Malagevole în biserica sfîntul Pavel. Iar mai apoi ibovnicii. Neifile începu aşa : . salvia asta-i otrăvită. întinsă alăturea de el. Şi atunci . să fie retezată pînă la rădăcini şi azvîrlită în foc. încît fu auzit de aceia care locuiau lîngă livadă. Judecătorul. fiindcă-şi frecase dinţii cu salvie. dori. O. alergînd degrabă si dînd cu ochii de Pasquino — care într-acestea se umflase şi era plin pe 60 trup şi faţă de pete vineţii — Strâmba începu s-o ocărască pe Simona. i-a rînduit aceeaşi moarte ca şi ibovnicului ei. mirîndu-se de mort. zicînd că-s baliverne.:. că pricina din care muriseră cei doi ibovnici se şi vădi fără întîrziere. fiin'd pîrîtă de Strâmba şi de alţi doi prieteni de-ai lui Pasquino. cît şi de frica rugului cu care Strâmba si ceilalţi 61 cereau să fie osîndită. păţi şi ea la fel ca şi Pasquino şi-si dete sufletul. biata.Aceştia. acolo în faţa judecătorului. ca s-o scape. aflîndu-l pe Pasquino mort. femeie afurisită ! Şi tot ţipînd la dînsa. fără de nici o zarvă la locul cu pricina. dacă iubirea-i cunoscută si pe cealaltă lume şi voi şi acolo vă iubiţi cum v-aţi iubit aicea ! Dar mai presus de orişice. făcu şi ea ca si Pasquino şi se apucă să-şi frece dinţii c-o frunză din aceeaşi tufă. la porunca regelui. sărmana. din pricina durerii părea că si-a ieşit din minţi şi nu era în stare să scoată nici o vărbă ca să se dezvinovăţească. Se afla sub tufa aceea o broască uriaşă si oamenii se chibzuiră că fără doar şi poate suflarea ei otrăvitoare înveninase salvia. Şi aşezîndu-se omul care păzea grădina pe treabă. un jude se apucă de îndată s-o iscodească pe Simona asupra acestei întîmplări . la rugămintea maicii sale el pleacă în silă la Paris. cînd. care aţi avut norocul să vi se stingă viaţa si dragostea într-aceeasi zi ! Şi poate şi mai fericite. o întrebă pe fată cum se întîmplase treaba. cu ceilalţi prieteni si tovarăşi ai lui Pasquino îşi băteau joc de faţă cu judecătorul de vorbele Simonei. înverşunaţi. —• Tu l-ai otrăvit. laolaltă cu ceilalţi care se aflau de faţă. şi-aşa. Şi pentru că nici unul din cîţi se aflau pe-acolo n-avu curajul să se apropie de broasca de sub tufă. ferice-i sufletul Simonei •— după credinţa noastră. ba auzindu-l şi pe Strâmba jelindu-se si învinuind-o pe Simona că-i otrăvise prietenul cu ticluită înşelăciune. Atticciato. locul si felu-n care se întîmplase nenorocirea aceea. pe unde încă mai zăcea trupul sărmanului Pasquino umflat precum o bute. Dar ca să nu se mai întîmple să vatăme şi ipe alţii. Fata se apropie de salvie şi după ce-i mărturisi toată povestea de la capăt. si apoi venind şi el acolo. rămase multă vreme tăcut si îngîndurat. Aceştia alergară iute să vadă ce se întîmplase şi. îngăduindu-i să păşească cu sufletul pe urma lui. strigîndu-i . dar neputînd pricepe în ce anume sta înşelăciunea fetei şi nici greşeala ei. într-un tîrziu. se întoarce şi-o găseşte pe iată măritată. nici n-apucă măcar să culce tufa la pămînt. intră pe ascuns în casa ei şi moare lingă dînsa. cerînd să fie pedepsită cu rugul pentru fapta ei din cale-afară de mîrsavă •— Simona.în timp ce Strâmba. cu totul năucit de cele ce văzuse. o duseră cu ei pîn' la palatul stăpînirii.. Punînd s-o ducă dar. sub ochii uluiţi ai tuturor celor de faţă. umflat şi vineţit. făcu atîtoa tărăboi. a celor ce-am rămas în viaţă — căci soarta n-a încuviinţat ca nevinovăţia ei să cadă pradă mărturiei unor slugoi de postăvari ca Strâmba şi ceilalţi netrebnici de care. care între acestea veniseră si ei de faţă. apoi. de faţă fiind şi dînsa. Atticciato si Malagevoie. care şedea ca aiurită din pricina durerii pe care o pătimise prin moartea lui Pasquino. mai luminîn-du-se la minte. cu toţii fură încredinţaţi că Strâmba nu minţeşte si că Simona e vinovată. e dus apoi într-o biserică şi acolo moare şi Salvestra. de parohia căreia din întîmplare ţineau. tot hohotind. Emilia) îşi isprăvise povestea. dacă-n acelaşi loc ajuns-aţi amîndouă ! Şi pe deplin prea fericite. cum fata sărăcuţa. deşi de obicei ea nu-i otrăvitoare. o arseră acolo cu salvie cu tot si în felul acesta isprăvi cumătrul jude cercetarea asupra morţii lui Pasquino. si ca atare. 62 Povestea a opta Girolamo o iubeşte pe Salvestra . Din care pricină o luară. suflete ferice.

se duseră la 1 maică-sa şi-i spuseră şi ei ce răspundea băiatul. căci socotea că poate sta la fel de bine la Florenţa ca orişiunde aiurea. pînă la urmă a ajuns să curme o dată cu iubirea si viaţa fiului ei drag. de unde ai avea prilejul să vezi cum ţi se-nvîrte averea în afaceri. ar trebui să-l trimiteţi pe undeva departe. are să piară mistuit de dorul si de dragul ei. de care-i plin Parisul. are s-o dea uitării şi vom putea apoi să-i facem rost de o nevastă de neam mai bun si mai avută. că dacă nu i-o luăm din cale. după puterea lor. Tutorii îi răspunseră că vorba ei era cu cap şi că. fu dus cu. Tutorii. dacă s-o întîmpla să vază c-o ia altul. că. ci fiindcă se încăpăţâna în dragostea aceea. copila unui croitor. Tutorii lui Giloramo. începu să-l mîngîie s-'. îl ocărî de multe ori si-l pedepsi . grijiră bine şi cinstit averea băieţaşului. bătrînul. aveau să încerce a face întocmai. cît oi trăi. dar chiar si firii înseşi. care n-are barem paisprezece ani. se plînse si tutorilor. să se arate mai deşteaptă. îl ocări ca vai de lume . după părerea mea sînt unii care socotesc că ştiu mai mult ca ceilalţi oameni — cînd adevărul e că ştiu mult mai puţin •—• şi ca atare îşi închipuie că pot să ţină piept cu înţelepciunea lor nu numai sfaturilor bune. rînduindu-şi cu bună socoteală trebile lui negustoreşti. şi socotind că mulţumită averii lui Girolamo avea să facă din coadă de cîine sită de mătase. cînd auziră cîte spune. o găsi pe Salvestra măritată cu un băiat de treabă. care încercînd. Or. încît băiatul n-avea pace şi nici zi bună de la Domnul de n-o vedea pe fată . De pe urma acestei semeţii s-au tras nenorociri cumplite. care. căruia nevasta îi dăruise un singur fiu. care făcea pînze de cort. tu ai ajuns destul de mărişor acum şi n-ar strica să-ncepi tu însuţi să vezi de ale tale . îmi vine să vă spun povestea unei femei. dar nefiind chip să scoată din gura lui un alt răspuns. Femeia. cu alte vorbe ispitindu-l . precum ne povestesc bă-trînii.— Vrednice doamne. oameni cumsecade. supărată foc. si într-adevăr plecă. le spuse : — Băiatul ăsta. din care pricină eu una. în oraşul nostru. iar cînd văzu că nu e chip s-o scoată la capăt cu băiatul. bietul. ca să nu se întîmple o pacoste ca asta. şi atita îi cîntă şi-i descântă. un negustor bogat şi mare. săracul. văzînd atîţia oameni de neam. îmbunîndu-l cu vorbe mieroase. se petrecu din viaţă. De aceea. cu maică-sa împreună. De unde. şi ca atare. cum din toate cele cîte-s fireşti cea care rabdă mai cu greu povaţă şi împotrivire e dragostea. şi după ce vei fi învăţat cum să te porţi în lume. vorba şi ţinut doi ani de zile acolo. n-o să mai am zi bună de la Domnul . se împrieteni mai tare decît cu orice prunc din partea locului c-o fată. în cele de . Chemară dar băiatul la ei la prăvălie si unul dintre dînsii îi zise cu blîndeţe : — Băiete dragă. de ani la fel cu el. aflînd despre iubirea aceasta. pe urmă însă. după a cărui naştere. crezînd c-are să poată s-alunge cu de-a sila din-tr-un suflet de îndrăgostit iubirea pe care poate cerul i-o hărăzise. crescînd alăturea de toţi copiii de prin vecini. dacă n-are s-o mai vadă. îndrăgostit precum era. Mama băiatului. vezi Doamne. ai să te poţi întoarce acasă. te pomeneşti că într-o bună zi se însoară cu dînsa. se amărî din cale-afară. Salvestra după nume. ca una care prin însăşi firea ei ajunge mai degrabă să moară de la sine decît să se oprească din drum la sfatul altcuiva. baroni şi conţi. Ducîndu-se dar la Paris. or. pe nume Leonardo Sighieri. iar dînsa dinspre partea ei îl îndrăgea bunînţeles cu aceeaşi dragoste aprinsă. Giro-lamo. cu treburi negustoreşti. ai să-ţi desăvîrşeşti purtarea. de63 prinderea aceasta se preschimbă într-o iubire atît de trainică si aprinsă. întorcîndu-se mai îndrăgostit ca niciodată. să-l roage cu blândeţe să fie aşa de bun si să-i asculte pa tutori . e aşa de îndrăgostit de fata unui croitor de prin vecini cu noi. Băiatul ascultă cu luare-aminte cele spuse şi apoi răspunse în două vofbe că nici prin gînid nu-i trece să plece la Paris. nu fiindcă nu vroia să plece. fără ca niciodată să se fi tras si-un bine. o luară de la capăt. pîn'ce băiatul sfe învoi să plece. Iar cînd crescu mai mărişor. Girolamo pe nume. Trăia dar. de aceea mare mulţumire ne-ai face dac-ai merge să stai o vreme la Paris. învăţătura şi deprinderile mai bine ca aici. decît era din fire si decît răbda împrejurarea în care se străduia cu dinadins să-şi dovedească înţelepciunea. dar numai pentru un an . Unde mai pui c-acolo.

să-l lase să se culce alăturea 'de ea. dar în zadar se apucă să-i amintească de trecut. fii bun si pleacă. îndurerată peste poate şezu o vreme aşa. dar tînărul îi zise iute : . eu orişicum n-am să mai am zi bună alăturea de el. căci toit n-ajunse la nimiqa. pe cînd Salvestra cu bărbatul merseră în priveghi la nişte megieşi de-ai lor. ca pe Dumnezeu te rog. îi zise : — Ei. îl îmbrăcă pe mort în straiele cu care venise şi fără întîrzitre (în toată treaba asta Salvestra era ajutată de însăşi nevinovăţia ei) . pentru Dumnezeu ! Sin t eu. văzu că-i rece gheaţă şi atunci. se hotărî să-l lase cu învoiala aceasta. Băiatul. intră pe ascuns în caisă îşi -se piti în odaia ei după nişte pînze de cort întinse îritr-un ungher . prinse a-l mişca mai cu putere şi cînd văzu că nu clinteşte. II — cd. gîndi că adormise. fără să ştie ce să facă. chiar dacă n-o fi să se întîmple mai rău.care nu dormea. si apoi îl întrebă ce-ar fi făcut dac-ar fi fost în locul celuilalt bărbat si dacă dînsa ar fi fost femeia din . în locul acela aşteptă pîn' ce Salvestra cu bărbatul se întoarseră şi se -culcară . acuma. cu orice preţ. dar cînd văzu că truda lui nu duce la nimica. Girolomo. fără de nici o zarvă şi -apoi lăsat acolo . se hotărî să moară : drept care. şi cuprinzând cu gîndul iubirea îndelungată pe care i-o purtase. Şi îi făgădui să şază liniştit. chiar dacă-şi mai amintea ierte ceva de el.poveste. muri alături de Salvestra. după ce-l trezi. simţi că-l junghie suferinţa pînă-n adîncul inimii . auzind ce zice. fii bun şi du-te . De icare lucru tânărul îşi dete iute seama si suferi cumplit. fără s-o atingă. Drept care. fără să spună nici o vorbă şi fără s-o atingă . iar după ce s-ar fi încălzit. întinse mîna să-l trezească. dar ca şi 66 cum nu el le-ar fi păţit ci altul. de unde acuma mă iubeşte şi vieţuiesc 'trai bun şi liniştit cu dînsul. nu se dădu bătut şi încercă în fel şi chip să-i intre iar în suflet. Atunci Salvestra îi zise : —. auzind ce spune. fără să scoată o vorbă. 64 5 — Decameronul. cât să se dezmorţească oleacă. Totuşi.pe urmă însă. mirată foarte. după1 obiceiul tinerilor îndrăgostiţi. dacă ar fi fost vorba de alţii . căci îngheţase aşteptînd-o. să se învîrtească prin faţa casei ei. Şi. fu cît p-aici să ţipe. se chibzui să vază ce-ar fi făcut bărbatul ei într-o atare împrejurare. voi. iubito ? Salvestra . se chibzui cu orioe chip să-şi afle pace şi alinare .Aşa să facem şi noi. şi. se prefăcea că ia uitat. gîndea că-i de prisos să i se aducă vătămare. zadarnic împleti în vorbă si rugăminţi si făgăduinţe. Şi apucîndu-i mîna i-o întinse peste trupul neînsufleţit al tînărului. Girolamo se întinse dar. cîrid ne puteam iubi în voie . fereeîndu-şi suflarea în piept. S-a dus vremea prunciei noastre. iscodind pe unde sade Salvestra. Apoi. dar cînd dădu să-l pipăie. 80 65 Fata. drept răsplată a iubirii pe care i-o purtase. de dragostea lui neştirbită de timp si depărtare.Nu striga. cu pumnii strînşi. precum 'nici el pe dînsa. în-tr-un tîrziu. de aceea. făgădui să plece. de aceea. Salvestra. iar cînd simţi că omul doarme. Salvestra îl uitase. ea fiind nevinovată. mirată de purtarea lui si fiindu-i frică de bărbat. crezînd că nici ea n u-l uitase. aflând de la unul din vecinii ei cum e clădită casa. într-o seară. Bărbatul îi răspunse că după judecata lui mortu]. chiar de-ar fi fost să moară. se duse către patul unde văzuse că se culcă femeia şi punîndu-i mîna pe piept îi zise în şoaptă : — Dormi. se apucă şi el. Girolamo al tău. precum vezi. După cîtva timp femeia. să nu cumva să se trezească. fără să mai lungească vorba. înduioşată. Bărbatul năucit se ridică în picioare si. cruzimea ei faţă de dînsul şi pe deasupra şi nădejdea pe care şi-o pierduse. Dar vezi că treaba sta altminteri de cum îşi închipuise el . în cele de pe urmă îşi dete seama că e mont. văzîrid că n-are încotro. ar fi trebuit să fie dus acasă. să stea de vorbă cu Salvestra. eu sînt femeie măritată şi nu se cade să mă ţin sau să mă uit la alt bărbat afară de bărbatul meu . iar cît despre femeie. da' nu mai pleci o dată ? Şi fiindcă dînsul nu-i răspunse. că dacă omul meu te aude. îi spuse tremurînd ca frunza : — Girolamo. lingă dînsa . de pârlea niciodată nu l-ar mai fi văzut sau. aprinzînd o lumânare. se hotărî. îi povesti cele întîmplate. se rugă de ei să-i împlinească -barem o ultimă dorinţă si. dornic fiind să moară.

o mîngîiară. cînd oamenii aflară mortul în faţa casei. se înitîmplă ca celălalt cavaler. fieste-care cu castele si ou vasali. şi dintr-aceştia pe unul îl chema messer Guiglielmo Rossiglione. Doamne. fiindcă Salvestra nu mişca. care rude. sărmanul om plînse îndelung. fără să i se poată afla nici rană. dar n-avu . ascunsă sub broboada ei. scoţînd un ţipăt ascuţit. moare şi e îngropată împreună cu iubitul ei. la care amîndoi purtau aceeaşi stemă şi straie de o culoare. Fu dus deci mortul la biserică si acolo maică-sa. că-n Provenţa. la fel i-o luă si ei. iar după ce fu cercetat pe faţă si pe dos. Trebuie să ştiţi. Pe urmă o luară pe Salvestra şi. 08 cum fiecare aşi spusese povestea lui în ziua aceea. care nu voia să strice învoiala dată dintru începult lui Dionco. aşa precum băiatului durerea îi luase viaţa. într-un mormînt . toate la un loc învinse de îndoită jale. îmi vine în minte o poveste. precum e datina la noi. or. cît e de greu să pătrunzi cărările iubirii şi. Şi. după ce povesti mulţimii care-i şedea împrejur ce se întîmplase peste noapte şi cum murise tînărul. pe cîte spun cei de pe-acolo. trăiau odinioară doi nobili cavaleri. şi ajunse pînă la urechea bărbatului Salvestrei. afară din biserică. dar. căci de îndată ce-l atinse. fără să ştie cine este. iar pe celălalt messer Guiglielmo Guardastagno . şi. Salvestra. nici vreo vînătaie. daeă-n viaţă dragostea nu izbutise să-i unească. fu zarvă mare în oraş şi mai cu seamă maică-sa făcu mai mare tărăboi . vărsînd potop de lacrimi. precum se si întîm-plase. doctorii socotiră că se sfârşise de durere. pe celălalt tă-rîm moartea îi uni pe veci. nici barem c-un sărut nu se gîndise să-l mîngîie. căci în povestea mea eroii nu-s muritori de rînd ca în povestea de adineauri si nenorocul lor a fosit mai crunt ca aii celorlalţi. se apucară să-l bocească. Drepit care. încât de îndată ce Salvestra văzu obrazul mortului. care se afla între ei. o descuie acum nenorocirea lui 67 şi deşteptînd într-însa văpăile iubirii le preschimbă în-rtr-atîta milă. dacă stai să te gîndesti. se apucară să bocească mai tare ca înainte. fără sasculte nici rugare. începu astfel : — Preamilostive doamne. messer Gui- . pune-ţi o broboadă si du-te la biserică unde a fost dus Girolamo. se învoi de îndată.punîndu-şi-l în spate îl duse pînă la poarta casei în care locuia si îl lăsă acolo. totuşi. departe unul de altul ca la vreo zece mile si poate şi mai bine. După ce Neifile îşi isprăvi povestea care stîrnise un val de milă în sufletele tovarăşilor e". care se înmuiase la suflat. A doua zi. îi îngro-pară la un loc pe amîndoi. messer Guiglielmo Rossiglione avînd drept soaţă o femeie fără pereche de frumoasă şi încântătoare. strecoară-te printre femei şi trage cu urechea să vezi ce se vorbeşte de întâmplarea aceasta . ce lucru minunat e acesta ! Inima aceea mută. omorît de el . sărmana. pe care soarta fericită a bietului Girolamo nu izbutise s-o deschidă. grăi către Salvestra : — Nevastă. deşi fiecare trăia în castelul său. femeia aflînd lucrul acesta se aruncă de pe o fereastră. de care — dat fiind că arătaţi atâta milă pentru dragostea far' de noroc — vă veţi înduioşa desigur nu mai puţin ca ide cealaltă. care vecine. iar cînd ajunse acolo. îndemnînd-o să se ridice de pe jos. Şi după ce femeile. cum si unul si altul erau viteji si pricepuţi în mînuirea armelor. după ce-o împodobiră precum e datina la morţi. deodată aflară şi că e moartă si că era Salvestra. cu o mulţime de femei. eu am să fac la fel ca tine si într-acest chip om auzi dacă se spune oarece despre noi ori împotriva noastră. Şi-n timp ce bocitoarele îl jeluiau tot mai vîrtos. aflară toţi pricina morţii băiatului şi-a fetei şi toţi se întristară) şi se mîhniră foarte. Apoi. ca una care acum dorea si ea să vază mortul. se aveau nespus de dragi si obişnuiau să meargă tot împreună la întreceri. pe care. se aruncă deasupra lui. la lupte de-a călare si alte asemănătoare isprăvi cavalereşti. Povestea a noua Messer Guiglielmo Rossiglione U dă ne-vestei sale să înănince inima lui messer Guiglielmo Guardastagno. o aşezară lîngă tinăr pe aceeaşi năsălie si după ce-i jeluiră îndelungată vreme. Şi se porni de îndată. însă prea tîrziu. se strecură printre femei si pîn' la mort nu se opri . nici mîngîiere de la alţii.timp să-l scalde în lacrimi. regele. vrînd s-o ridice ele şi aflînd-o înţepenită. cît fusese în viaţă. Iar cînd această tristă veste se împrăştie printre bărbaţi. omul de treabă în casa căruia Girolamo îşi dăduse duhul.«" iubit de ea.

care ştia că Guardastagno ar fi trebuit să vie în seara aceea să cineze cu dânşii dimpreună si-l aştepta ca pe tăciuni. Doamna. cum afară se înnoptase. c-are să vină numai mîine. Femeia. cînd| auzi una ca asta. iubindu-se cu foc. fără de arme asupra lui. strigînd : — S-a isprăvit cu tine ! Şi. te cred. Intre acestea Rossiglione. messer Guiglielmo. încât pînă la urmă. deschise c-un cuţit pieptul lui Guardaisltagno. să iingi şi blidele. înarmîndu-se. auzind acestea. Dar. nu alta. cu mîna lui. ba dintr-o vorbă. Rossiglione. si cînd văzu c-ajunge pe locul potrivit. mîncă mâncarea toată. cu toată prietenia care-l lega de soţul ei. prinzînd de veste. Slugile lui.Cum ţi-a plăcult mâncarea. ştiind că pe-aeolo duce drumul lui Guardastagno. După ce-l aşteptă o vreme. încalecă însoţit de cîţiva credincioşi de-ai lui si cale de o postie departe de castel se opri într-o pădure si se aşeză lai pândă. dădu poruncă unui om din cei ce-l însoţeau s-o ducă până acasă . să prindă atâta drag de dînsa. văzând că nu miai vine. mîncă puţin dintrînsa. zicând asitfel. se puse să mănînce si. mes-ser Guiglielmo cu nevasta se aşezară să mănînce. îl îndrăgi şi ea cu atîta patimă. şi el. 70 Bucătarul. si într-adevăr. ca unul ce nu se gîndea să se păzească chiar de el . apoi. cînd se făcu de cină. Nici nu mă mir că mort ţi-a fost pe plac un lucru pe care viu l-ai îndrăgit mai mult ca orişice pe lume. doamnă. iar cînd moi aşeza la cină. găti dintr-însa o tocăniţă. femeia îşi dete seama şi. se hotărî să-l omoare. într-un tîrziu văzu că vine. ştiind fesă să-şi ascundă ura mai bine decît ceilalţi doi îşi ascunseseră iubirea. fără să poată face nimica înltru apărarea sa si far' să scoată o vorbă. si după ce puse s-o învelească într-un steguţ de lance. făcîndu-se că-n seara aceea nu se îmibie la mîncare. Or. îl înştiinţa pe Guardastagno şi îi trimise vorbă să facă bunătatea să vie pîn'la el. pofticioasă. Cavalerul. sltrîngînd în mînă lancea. după ce-o tocă mărunt şi-o amestecă cu mirodenii. Messer Guiglielmo Guardastagno. îşi zise că venise timpul să-i puie capăt vieţii . stînjenit la gîn-dul mârşăviei pe care o săvîrşise. după ce porunci să nu cuteze careva să sufle o vorbă despre aceasta. după ce văzu că doamna isprăvise bucatele cu pricina. Rossiglione. doamnă ? La care dânsa îi răspunse : — Messere. nepăzindu-se îndeajuns. încalecă din nou şi. se strădui cu grijă si pricepere să-si dovedească măiestria si. ştiindu-l cît e de viteaz. cum se face că Guardastagno nu mei vine ? Bărbatul îi răspunse : — Mi-a dat de ştire. căzu străpuns de lance şi-n scurtă vreme îşi dete duhul. — Pe legea mea. turbat de furie şi orbit de gândurile ucigaşe. rămase îngândurată o clipă si apoi făcu : . nu după mult timp dorinţa îi fu împlinită şi nu o dată ise înltSlniră. cu două slugi pe urmă si ele neînarmate. pe care tu. ca să se sfătuiască în doi dacă să meargă si-n ce fel. Pe urmă bucătarul trimise tocăniţa. l-ai îndrăgit . se minună şi-i 7ise bărbat'ului : —• Messere. se! aruncă asupra lui. aflînd-o pe gustul ei.De ce ? Ce mi-ai dat oare să mănânc ? Bărbatul îi răspunse : —• Inima lui messer Guiglielmo Guardastagno. Apoi. pe care soţul doamnei. şi-a doua zi. tare1 rmna plăcut. puse să-l cheme pe bucătar şi-i zise : — Ia inima aceea de porc mistreţ şi fă-mi din ea o mîncărică de să te lingi pe degete . întoarseră caii pe loc si o porniră înltins spre dasitelul sltăpînului lor. grăi : . să mi-o trimiţi la masă pe-un taler de argint. Dar cînd veni mâncarea. se întoarse la castel. descălecînd. fără să ştie cine fusese ucigaşul. luînd inima. ba dintr-alta. Messer Guiglielmo Guardastagno răspunse bucuros 69 că a doua zi fără de greş avea să vie să cineze cu dînsul.glielmo Guardastagno. se întîmplă ca-n Franţa să se puie la cale o mare întrecere între cavaleri . în vreme ce messer Rossiglione urzea aceste gînduri. schimibîndu-se dragostea da frate ce i-o purtia lui Guardastagno în ură neîmpăcată . Femeia. De care lucru doamna se tulbură oleacă. răspunse cavalerul. îi scoase inima din piept. bărbatul ei prinse de veste si se mânie cumplit. dînsul. femeie si soaţă păcătoasă. ca fulgerul de iute îi împlîntă lancea in coaste. încît numai la dînsul se gîndea. i-o aşeză înainte şi-o lăudă de zor. sărind degrabă de pe cal. numai pe d'însul îl dorea şi n-aştepta decât s-o roage să-i dăruiască dragostea .

de aceea. din care pricină femeia. care era adormit cu opiu. dar nu-i păsa de ele. şi poţi fi încredinţată că inima a fosit a lui. curtenitoare şi măreaţă a nobilului cavaler Guiglielmo Guardastagno. văzînd că regele îi porunceşte să-şi facă datoria. spunînd că ea îl pusese în ladă. har Domnului. la judecată. nu numai vouă. toată iubirea ei si toată fericirea. pe care o îndestula cu rochii scumpe şi frumoase. drept care oameni de credinţă de-ai lui Guiglielmo Guardaistagno şi de ai doamnei îl luară si. Căci după: cum messer Riociardo din Chinzica. bătrîn de tot fiind. Dar adevărul e că dînsa mai toată vremea zgribulea. de fel tot din Salerno. ajutată fiind de-o slujnică de-a ei. crezîndu-şi ibovnicul mort. mi l-am făcut de bună-voie stăpân pe inimă şi gînd. 71 i Şi ridioîndu-se în picioare. încât nu mai avea o rudă sau un prieten care să-l îndrăgească sau să-l mai rabde în ochi. atunci nu pe el. Biata femeie. căci dînsa pentru altele pusese ochii pe băiat . îl scapă de spînzurătoare. temîndu-se de băştinaşi si de mînia conitelui ce cîrmuia Provenţa. îşi învăţa nevasta să ţină sărbătorile. si tot umblînd după bărbaţi. care ştia că numai el mai rămăsese cu povestitul în ziua aceea. Dar deie Dumnezeu să nu se adauge niciodată altă fărîmă de mîncare peste-o mîncare aşa de aleasă cum a fost inima vitează. cu tot soiul de fleacuri care plac muierilor. aflînd-o după placul său. De care lucru tî-nărul îşi dete iuite seama şi. Şi fiindcă acum. puţin înainte de-a mă întoarce acasă. Dioneo. pe care îl chema maestrul Mazzeo della Montagna si care. află unul să-i placă si-si puse în el toată nădejdea. nu întrebaţi ce-a pătimit aflând aceasta despre iubitul ei. Când regele sfîrşi cu vorba. Ruggieri din Jeroli. am să vă povestesc ceva mai vesel. trăia un doctor renumit în arta chirurgiei. Şi pe mormânt săpară apoi în vers cîteva şiruri prin care tălmăciră lumii ce morţi zăceau acolo şi din ce pricină anume îi ajunsese moartea. pe care-l îndrăgea ca pe ochii din cap. cu giuvaeruri si podoabe. sărmana. aco!o ibovnicul. doamnelor. din care pricină femeia trăia amarnică Viaţă. înţeleaptă fiind si nobilă la suflet. şi. învinuindu-l de tot soiul de tâlhării si allte rele. şi tot oraşul îl ponegrea. căci poate în felul acesta voi da bun început şi basmelor de mîine. îl ascunde intr-o ladă. prinse şi el s-o îndrăgească. ferit-a Sfîntul. A doua zi întreaga obşte din partea locului află cum se întâmplase (treaba . era vlăstar de neam. nu numai că-şi dădu sfîrsitui. Şi într-un| tîrziu răspunse : — Messere. spre a cruţa <y. dar chiar şi mie mi-au stîrnit si lacrimi şi durere în suflet. nu de mult. începu precum urmează : — Poveştile de jale istorisite azi. se însura c-o tînără frumoasă si plăcută. năucit. iar dumneata prin asta ai pătimit ocară. precum spuneam. dar toată se zdrobi. pe care doamna le ştia. Aflaţi dar. aşa-i zicea acestui tânăr. ci pe mine trebuia să mă osîndeşti. fără a mai sta pe gînduri. s? trezeşte şi e luat drept hoţ . de maestru.cu patimă . căci eu cu mîna mea i-am smuls-o din piept. făcu ce făcu si izibuti pînă la urmă să se înitîlnească cu . că la Salerno. îndată ce ajunse jos. pe care doi cămătari o duc acasă la ei. puse să-i pregătească caii şi apoi plecă fără întârziere. socoti că rău făcuse ce făcuse . slujnica femeii. „i de la altul. să mai adaug vreuna la şirul celor povestite). dar apucase pe cărări ou totul greşite si deprinsese atari năravuri. cu nespusă jale si lacrimi nesifîrsite. fapta dumiitale e fapta unui cavaler mîr-şav şi fără cinste . Messer Guiglielmo. avea în casă. am isprăvit cu ele (doar dacă nu rn-oi apuca şi eu. ca una ce era cam prost acoperită. ieşind de pe 72 făgaşul lor. Fereastra era foarte înaltă. se hotărî să cheltuiască nu de la ea. Povestea a zecea Nevasta unui doctor. de aceea foarte mi-am dorit să se sfîr-şească o dată. preafrumoase doamne. iar cei doi cămătari sînt osîndiţi la gloabă pentru lada furată. îi îngro-pară în acelaşi mormânt pe amîndoi. văzînd acestea. chiar în biserica aflată lîngă castelul doamnei. la fel si dumnealui îi arăta nevestei că dacă te culci cu o femeie îţi trebuie nu ştiu cîte zile ca să-ţi mai vii în puteri si alte cîte baliverne . Dar. se aruncă de pe-o fereasitră care se afla la spate. căci dacă eu. aşa cum n-avea nici o altă femeie din oraş. fără să rabd vreo silnicie de la dînsul.

Ruggieri. După ce petrecură o vreme împreună, femeia începu să-l dojenească pentru viaţa
ticăloasă pe care o ducea şi să-l roage a se îndrepta, de dragul ei măcar ; şi ca s-o poată face, se
apucă să-i deie bani, cînd mai mult, cînd mai puţin.
Urmîndu-şi ei într-acest chip petrecerea în mare taină, se întîmplă ca doctorului să-i pice în mînă
un bolnav beteag de un picior; maestrul, după ce-l căută, le spuse
73

rudelor că dacă nu-i scotea din picior un os putred pe care îl avea acolo, bolnavul ori murea, ori,
dacă nu, s-ar fi căzut să-i taie tot piciorul; pe cită vreme aşa, dacă-i scotea el osul, s-ar fi pultut să
scape şi să se facă bine, dar adăuga că dumnealui nu-si lua nici o răspundere în toată treaba asta şi
numai ca atare se învoia să-l taie. Rudele bolnavului căzură la învoială si i-l lăsară deci întru
tocmeala aceasta. Doctorul, chibzuind că omul fără să fie adormit n-ar fi răbdat durerea şi nu s-ar
fi lăsat tăiat, cum socotea să se apuce de treaba aceea în sfîrşit, se apucă de dimineaţă si puse să se
scurgă dintr-un amestec de-al lui o apă adormitoare, pe care, bînd-o omul, să doarmă atâta vreme
cît socotea domnia-lui c-avea să ţină operaţia. Şi, poruncind să-i fie adusă acasă apa aceea, o aşeză
în odaia sa, fără să spuie nimănui ce fel de apă este. în asfinţit, tocmai la vremea cînd doctorul se
pregătea să meargă la bolnav să-l taie, pică un sol de la Amalfi, trimis de nişte prieteni buni de-ai
domniei-sale, care-l rugau cu dinadins să vie cît de iute acolo, căci se întâmplase o încăierare si de
pe urma ei mulţi inşi fuseseră răniţi. Doctorul lăsă pe a doua zi povestea cu piciorul, se urcă în!tro luntre si se duse până la Amalfi ; din care pricină femeia, ştiind că în noaptea aceea n-avea să; se
mai întoarcă acasă, îşi strecură ibovnicul după obicei la ea în odaie şi îl închise înăuntru, până ce
toţi ceilalţi ai casei aveau să meargă la culcare.
Stînd dar Ruggieri lîn odaie şi aşteptînd-o pe femeie, cum îi era grozav de sete, ori că trudise în
ziua aceea, ori că mâncase prea sărat, ori că aşa era deprins, dădu cu ochii în fereastră peiste
clondirul cel cu apa anume pregătită pentru bolnavul de picior ; şi crezând că-i apă bună de băut,
duse clondirul la gură si o bău pînă la fund ; apoi, nu după multă vreme, îl apucă un somn cumplit
si adormi buştean. Femeia cît putu mai iute se întoarse în odaie şi, aflîndu-l adormit, se apucă să-l
mişte, şoptindu-i să se scoale. Da' ţi-ai găsit ! Ruggieri nici gînd să se mişte ori să răspundă.
Văzând aşa, femeia, cam tulburată oleacă, se apucă să-l zgîlţîie, zicîndu-i : „Ci scoală o dată,
Somnorilă ; că dacă îţi era de somn, trebuia să mergi acasă si nu să vii la mine !" Ruggieri, zgîl-ţîit
aşa, căzu jos de pe laviţa pe care adormise, fără să

l
dea vreun semn de viaţă, întocmai ca un mort. Din care pricină femeia, acu de-a ibinelea speriată,
vrînd să-l ridice de pe jos, prinse a-l mişca mai cu putere, îl apucă de nas, ba-l trase şi de barbă,
dar fără de folos. Ruggieri dormea tun : puteai să tai si lemne pe el, tot nu s-ar fi trezit. Atunci
femeii începu să-i fie teamă că e mort; totuşi nu se lăsă băitută si începu să-l pişte si să-i pârlească
pielea c-o luminare aprinsă, dar toate, tot degeaba ; drept care, ea nefiind vrăciţă, deşi bărbatu-i
era doctor, crezu nestrămutat că-i mort. Or, cum îl îndrăgea ca pe ochii ei din cap, fu peste poate
de mîhnită si, neîndrăznind să facă zgomot, se apucă să plângă deasupra lui înăibusilt şi să se
vaiete îricet de vrăjmăşia sorţii. Dar, după cîtva timp, temîndu-se să nu adauge neinorieirii si
ruşinea, se chibzui c-ar fi t-dibuit să afle fără întârziere un mijloc prin care să-l po&că scoate din
casă ; dar, fiindcă nu era în stare să afle singură mijlocul, îşi chemă într-ascuns slujnica şi,
arătîndu-i ce necaz se abătuse asupra ei, îi ceru s-o înveţe ce să facă. Slujnica, minunîndu-se, după
ce-l zgîlţîi şi-l ciupi şi ea, văzând că nu se mişcă, gîndi ca şi stăpîna şi-o sfătui fără de alta să-l
scoată afară din casă. La care doamna zise :
— Da' oare unde să-l lăsăm, ca nu cumva să bănuiască cei oare-or da mîine de el c-a fost adus de
aicea ?
Şi slujnica răspunse :
— Doamnă, chiar astă-seară am văzut, destul de tîr-zior, în faţa prăvăliei tâmplarului de lângă noi
o ladă nu prea mare si care, dacă meşterul n-a dus-o încă în casă, ne-ar prinde de minune ; căci am

putea să punem mortul în ea, să-i dăm vreo două lovituri de cuţit şi să-! lăsăm acolo. Că cine-o
da de el, nu ştiu zău, ce pricină ar avea să creadă c-a fost adus tocmai de aici si nu de aiurea,
bunăoară. Ba dimpotrivă, acum în viaţă n-a fost chiar uşă de biserică, o să creadă că, mergând să
facă iar vreo boroboaţă, a fost înjunghiat de vreun duşman.
Femeii îi plăcu povaţa slujnicei ; dar de înjunghiat nu vru s-audă, zicînd că n-ar fi răbdat-o inima
pentru nimica-n lume să facă una ca aceasta. Apoi o trimise iute să vadă dacă lada e pe locul cela,
iar fata întorcîndu-se îi spuse că e tot acolo. Atunci, tânără fiind şi zdravănă la trup, cu ajutorul
doamnei îl luă în spinare pe Ruggieri
75
şi se porniră amîndouă, stăpîna în faţă, ca să vadă de nu se arată cineva, iar slujnica pe urma ei. Iar
oînd ajunseră la ladă, îl aşezară înăuntru, închiseră capacul şi-apoi p-(aci ţi-i drumul.
Tocmai în 'zilele acelea se nimeriseră pe acolo, întorşi acasă de curînd, doi tineri cămătari dornici
de mari cîs-tiguri fără prea multă osteneală şi care, cu o zi înainte, văzînd lădoiul cela în stradă,
cum nu prea aveau nimica în casă, se hotărâseră să-l fure, de-ar fi rămas şi peste noapte pe-acelaşi
loc ca peste zi. Şi pe la miezul nopţii, ieşind şi dînd de ladă, fără a mai sta pe gînduri, o înşfă-cară
iute şi deşi, vorba aia, li se părea lor că-i cam grea, o duseră la ei acasă şi-o aşezară într-o încăpere
vecină cu odaia unde dormeau muierile lor, fără să-şi bată capu], atunci la miezul nopţii, s-o aşeze
mai ca lumea ; si, după ce-o lăsară acolo, dădură fuga să se oulce.
Ruggieri, care dormise o bucăţică şi mistuise băutura care-şi făcuse treaba, spre zori de zi se
deşteptă ; totuşi, deşi era treaz de-a binelea şi-şi revenise în simţiri, rămase c-o amorţeală în cap,
care-l ţinu ca ameţit nu numai peste noapte, dar chiar şi mai apoi, vreo două sau trei zile în şir. Iar
cînd deschise ochii, fără a vedea nimica în jur şi dnd, căutând cu mâinile simţi că-i într-o ladă, o
luă razna cu mintea, zicîndu-şi : „Ce-o mai fi si asta ? Oare pe unde naiba sîrit ? Sînt treaz ori
dorm ? Că doar aseară îmi amintesc c-arn fost acasă la iubită, chiar în odaia ei, si-acu pare c-aş fi
într-o ladă. Ce vrea să-nsemne asta ? Să se fi întors maestrul acasă ori să se fi întâmplat ceva şi
dînsa m-a ascuns aici în vreme ce dormeam ? Să ştii c-asa o fi, de bună seamă aşa." De aceea
amuţi pe dată si prinse a trage cu urechea, doar-doar va auzi ceva. După ce mul/tă vreme sezu aşa,
ca vai de el, căci lada era mică, simţind oă-l doare latura pe care se proptise, vru să se învîrtă pe
cealaltă şi-aşa de bine se învîrti, că dînd cu şalele de-o parte a lăzii, care nu fusese proptită pe loc
oblu, o aplecă dinţii şi-apoi o răsturnă ; iar lada pră-vălindu-se făcu altîta zgomot, încît femeile de
alături se deşteptară, dar de; frică tăcură chitic arriîndouă.
Ruggieri o sfecli, simţind că lada se răstoarnă, dar cînd văzu că izfbiibura îi descuiase acoperişul,
gîndi că pînă una-alta ar fi mai bine pentru el să iasă dinăuntru
76

decît să şază ascuns acolo. Şi, cum habar n-avea pe unde se găseşte, începu să bîjbiîie pe
întuneric, ceroînd să afle o ieşire, fie scăriţă, fie poartă, pe unde să se poată duce. Femeile, auzind
bî j haiturile de alături, căci erau treze amîndouă, ,strigară :
- Cine umblă acolo ?
Dar Ruggieri, văzînd că-i glas necunoscut, nu cuteză să le răspundă. Atunci femeile începură să-i
strige pe bărbaţi ; dar ei, cum în ajun vegheaseră pînă tîrziu, dormeau buştean, fără s-audă si fără
să se sinchisească de ce se întSmpla în casă. Drept care, înfricoşîndu-se, femeile se ridicară si
deschizînd ferestrele începură să ţipe :
—• Săriţi, hoţii, isăriţi !
Vecinii, auzindu-le, care pe unde apucară, pe acoperiş ori pe ferestre, dădură fuga în casă ; iar
tinerii de asemenea, de atâta tămbălău se deşteptară şi ei. Ruggieri (oare, bie'tul, vă'zîndu-se în
casa aceea, sta ca lovit în cap), fără să ştie cum şi prin ce loc să fugă, fu prins şi da't pe mîna
slujbaşilor ooîrmulrii, care veniseră şi ei aduşi de zarvă acolo. Şi dus în faţa judecăţii, cum toţi
ştiau ce poamă e, fiind pus numaidecât la cazne, mărturisi că pătrunsese în casa cămătarilor anume
pentru ca să fure. Judele, auzind acestea, fără a mai sta pe gînduri, se hotărî să-l spânzure.
A doua zi întreg oraşul vuia de ştirea că Ruggieri fusese prins furând în casa unor cămătari ; lucru
pe care, auzindu-l femeia şi slujnica ei, se minunară într-atîta, iînclt erau mai-mai să creadă că cele
săvîrsite c-o noapte înainte le săvârşiseră an vis ; pe lîngă aceasta, însă, din pricina primejdiei în
care se afla Ruggieri, doamna răbda atîta chin, de sta să înnebunească.

Chiar în aceeaşi dimineaţă, pe la vreo şapte şi ceva, venind de la Amalfi, doctorul puse să-i aducă
apa cu pricina, cu gînd să-l taie pe bolnav ; şi, fiind găsit clondirul gol, făcu un tărăboi cumplit,
zicînd că-n casa lui nu era chip să afli un lucru aşa cum îl puneai. La care doamna, îmboldită de
alte griji, răspunse mânioasă :
- Ce-ai zice dumneata, maestre, de-un lucru mai de seamă, dacă te apuci să faci atîta gălăgie
pentru clondir cu apă ? Că doar mai sânt destule, har Domnului, pe lu-niea asta !
77

Bărbatul îi răspunse :
- Nevastă, tu socoti că era apă chioară în el ; da' află că te înşeli : era o băutură dinadins ca să adoarmă
omul.
Şi-i povesti de ce o făcuse. Femeia, cît ce-l auzi, îşi dete seama că Ruggieri băuse apa buclucaşă si că din
pricina aceea li se păruse lor că-i mont. Şi zise :
— N-am ştiut, bărbate. Pune domnia-ta să-ţi facă alta în loc.
Drept care doctorul, văzând că n-are încotro, puse să-i facă altă apă.
Nu după multă vreme slujnica, care într-aoestea se dusese minată de stăpînă să vadă ce se mai vorbeşte despre Ruggieri în oraş, se întoarse si îi spuse : i — Doamnă, tot norodul îl ponegreşte pe Ruggieri si după cîte
am auzit, nu s-a aflat un prieten sau rudă, cum o fi, să-i sară într-ajutor ; şi zice-se că mînezi de bună
seamă-l spînzură. Da' am să-ţi spun si-o noutate, căci mi se pare c-am aflat cum a ajuns Ruggieri în casa
cămătarilor. Ascultă cum : domnia-ta îl ştii prea bine pe tâmplarul cu lada în care l-am ascuns ; mai
adineauri l-am văzut sfădindu-se cu unul a cui se părea că-i lada şi ăla îi cerea să-i deie banii înapoi, iar
meşterul zicea că dînsul nu-i vînduse lada, ci că-i fusese şterpelită de oarecine peste noapte. La care omul
răspundea : „Nu-i drept. Te ştiu eu c-ai vîndut-o la cei doi cămătari, că doar chiar ei mi-au spus azi-noapte,
cînd cu păţania lui Ruggieri." La care meşterul făcu : „Mint amândoi, că nici prin gind nu mi-a trecut să le
vînd lada ; da' pasămite ei sânt ăia de mi-au f urat-o azi-noapte. Hai şi ne-om duce până acolo." Şi,
învoindu-se între ei, s-au dus la cămătari acasă, iar eu m-am repezit aicea. Pre cîte vezi, stăpînă, aşa se face
că Ruggieri a fost găsit acolo ; da' cum a înviat din morţi pe locul-a cela, asta zău că nu mai pot pricepe.
Doamna, înţelegând atunci cum se întîmplase treaba, îi spuse slujnicei ce aflase de la bărbatul ei si o rugă
să o ajute să-l scape pe Ruggieri, ca una care, de-ar fi vrut, putea, să-l scape de la moarte pe el şi în acelaşi
timp s-o ajute şi pe ea să iasă cu faţa curată din tot buclucul cela.
.

Slujnica îi răspunse :
— Doamnă, arată-mi ce să fac, că eu sînt bună bucuroasă să-ţi sar într-ajutor.
Femeia, îmboldită de grijă şi nevoie, cât ai clipi din ochi găsi mijlocul de-a ieşi din toată încurcătura aceea
si o învăţă pe slujnică de-a fir-a-păr ce-avea să facă. Drept care slujnica se duse întîi şi întâi la doctor şi-i
zise hohotind :
— Stăpâne, vin să-ţi cer iertare, căci ţi-am greşit cu grea greşeală.
Maestrul o întrebă :
— Cu ce-ai greşit anume ?
Iar .slujnica pl'îngind de zor grăi :
— Domnia-ta, ştii bine oîte parale face Ruggieri din Jeroli, cu care, fiindcă mă plăcea, mi-am cam făcut de
cap, fie de frica lui, fie că mi-era drag şi mie ; şi ieri, prinzînd de vesite el că dumneata te duci de-acasă,
atîta m-a bătut la cap, pînă ce l-am adus să doarmă peste noapte cu mine în odăiţă, şi, fiindu-i tare sete,
cum nu ştiam de unde să-i dau mai iute vin ori apă, ca nu cumva stăpînă, care şedea în sală, să dea cu ochii
peste mine, mi-am amintit ta de cu seară văzusem la dumneata în odaie un clondir cu apă. Am dat fuga-n
odaie, l-am luat, i-am dat să bea şi după aceea l-am pus la loc. Iar azi aud că dumneata, din pricina aceasta,
te-ai supărat din cale-afară. Acu, ce-i drept e dreptt : mărturisesc c-am greşit; da' oare cine nu greşeşte ?
Sînt tare necăjită şi-mi pare rău de ce-am făcut; da' vorba-i că Ruggieri acu, fie din pricina aceasta, fie de
ce-a urmat apoi, e în primejdie de moarte. De aceea ca pe Dumnezeu te rog să-mi dai iertare şi să mă laşi să
merg să-i sar într-ajutor, aşa cum oi putea si eu.
Maestrul, auzind ce spune, deşi era mânios, îi zise în batjocură :
- Iertarea ţi-ai plătit-o cu vîrf şi îndesat : că de unde astă-noapte gândeai c-ai să te culci c-un tânăr care o săţi scarmene cojocul, te-ai pomenit e-un somnoros ; de aceea du-te sănătoasă şi vezi-ţi de iubitul tău, da' ai
grijă nu cumva să mi-l mai aduci în casă, c-apoi ţi-arăt eu ţie şi pentru acu şi pentru, atunci.
79

l
Slujnica, socotind că astă primă încercare îi izbutise de minune, se duse înitr-un suflet pînă la
închisoarea unde zăcea închis Ruggieri si atîta îl ispiti pe paznic, pînă ce omul o lăsă să stea de
vorbă ou acela. Şi, după ce-l învăţă pe Ruggieri ce să-i răspundă judelui dacă voia să scape, făcu
pe draou-n patru şi ajunse si la jude. Iar judele, văzînd-o că-i rumeioară şi voinică, pînă să n-o
asculte, pofti să întindă undiţa către oiiţa Domnului si dânsa, ca să-i fie ruga mai bine ascultată, nu
se lăsă prea mult poftită ; iar cînd sfârşiră măcinatul, fata se ridică şi zise :
i — Messere, dumneata îl ţii aicea pe Ruggieri din Jeroli drept hoţ, da' află că .nu este.
Şi, luînd-o de la capăt, îi povesti toată întâmplarea : cum ea, fiindu-i ibovnică, îl adusese în casă la
doctor, cum acolo îi astîmpârase setea cu apă adormitoare fără să ştie ce are în!tr-în,sa şi cum îl
ascunsese în ladă, crezând că-i mort de-a binelea ; iar după aceea îi spuse ce auzise că vorbeau
tîmplarul şi stăpânul lăzii si cu aceasta îl lămuri si cum de ajunsese în casa cămătarilor. Judecătorul, dîndu-si seama că nu e greu să afle dacă acesta e adevărul, îl întrebă dinţii pe doctor dacă-i
adevărat ce zice fata despre apă si află c-aşa era ; apoi, punînd să-l cheme pe meşterul tâmplar, pe
cel a cui fusese lada, cit si pe cămătari, după ce-i cercetă îndelung, află că peste noapte aceştia de
pe urmă furaseră lada şi o duseseră acasă. Iar la sfîrşiit îl chemă si pe Ruggieri care, întrebat fiind
unde dormise pesite noapte, răspunse că de asta nu-şi aducea aminte, dar că ştia că de culcat
mersese să se culce cu slujnica maestrului Mazzeo, în odaia ei, unde băuse apăs fiindcă-i era
grozav de sete ; că altceva nu mai ştia, decît că se trezise în casa cămătarilor, vârât acolo lîntr-o
ladă.
i Judele, auzindu-i şi foarte desfătîndu-se cu aceste întâmplări, îi puse pe toţi cinci, pe faită adică,
pe Ruggieri, pe meşter şi pe cămătari să spuie în mai multe rînduri povestea de la capăt. Iar la
sfârşit, văzînd că bietul Ruggieri nu-i de vină, după ce-i osândi pe cei doi cămătari care furaseră
lada să plătească zece galbeni, îi dădu drumul tînărului, care de multă bucurie nu-şi mai vedea
80

nici capul, nici el şi nici femeia. Apoi, stăpîna, cu Ruggieri si cu iubita ei slujnică, care voise să-l
înjunghie, făcură haz de multe ori şi petrecură împreună pe socoteala asta, umblând cu desfătarea
şi cu iubirea lor din bine în mai bine, cum as dori şi eu să umblu, da' fără să mă pună-n ladă.
Dacă poveştile dintîi stârniseră întristare în inimile doamnelor, povestea de pe urmă atîta le făcu
să rîdă, si mai cu seamă cînd fu vorba de jude şi de undiţă, încât îşi mai veniră an fire din mila
pătimită cu cele dinainte. Ci regele, văzînd că soarele prinde a păli şi că domnia lui era pe sfârşite,
cu vorbe bine ticluite ceru iertare doamnelor pentru porunca dată, drept care toată ziua se
povestise despre un lucru aşa de trist cum e nefericirea îndrăgostiţilor ; iar după ce-şi ceru iertare,
se ridică în picioare şi, luîndu-şi de pe cap cununa, an timp ce doamnele aşteptau să vadă cui i-o
pune, o aşeză cu gingăşie pe creştetul bălai al Fiammettei, zicând :
— Ţie-ţi aşez cununa, ca uneia care-ai să ştii mai bine ca oricare alta să mîngîi, cu ziua cea de
mîine, sufletul mîhnit al prietenelor noastre pentru ziua rea de azi.
Fiammetta, cu părul ei care-i cădea în bucle aurii pe umerii gingaşi şi albi, cu faţa-i rotunjoară
care sclipea ca albul petalelor de crini amestecat cu rosul împurpurat de trandafiri, cu ochii ei de
şoim pribeag şi cu guriţa ale cărei buze păreau două rubine, răspunse surîzînd :
— Filostrato, primesc cu dragă inimă cununa. Şi ca să-ţi dai mai bine seama de1 ceea ce-ai făcut,
încă de astăzi poruncesc ca pentru mîine fiecare să-si pregătească o poveste din oare să se vadă
cum izbutesc îndrăgostiţii după întâmplări nenorocite s-ajungă pîn' la urmă să aibă parte de noroc.
Porunca Fiammettei fu tuturor plăcută. De aceea, după ce-l chemă pe slujitorul ei şi hotărî cu el să
rânduiască toate cele, şi învoi bucuroasă tovarăşii — care într-acestea se ridicaseră de jos — să
facă ce poftesc pînă la ceasul cinei.
Porniră deci cu toţii şi după îndemnul inimii, căutară să-si petreacă seara unii plimbîndu-se în
grădina de ale
6 — Decameronul, voi. II — cd. 80

81

cărei frumuseţi nu izbuteai să te mai saturi, iar alţii co-'borînd în vale spre cele două mori. Iar pe
înserate se adunară cu toţii laolaltă, după obiceiul lor, şi, aşezaţi în preajma fîntînii, ospătară cu
multă bucurie, slujiţi fiind cu bună si aşezată rînduială. Apoi, sculîndu-se de jos, se apucară de
cântat si dănţuit, după obicei, şi-n timp ce Filomena ducea ea dansul de-astă dată, regina zise :
— Filostraifo, socoti si eu să fac ca înaintaşii mei : aşadar, precum au făcut ei, tot astfel vreau şi
eu ca la porunca mea să se cîrite un cîntec. Şi cum sînit sigură că toate cîntecele tale îţi sîn't ca si
poveştile, pentru ca-ntr-altă zi afară de aceasta să nu mai vii şi să ne tulburi cu lacrimile tale,
vreau să ne zici acum un cîntec, care ţi-o fi mai drag.
Filostraito răspunse c-o ascultă bucuros si fără întîr-ziere prinse! a cînta altfel :
Cu lacrimi vădesc
Ce jale m-apasă c-am fost părăsit, Cu strîmb jurămînt înşelat şi minţit.
Cînd dragoste, tu, în suflet mi-ai pus-o Fe-aceea ce-mi smulge zadarnic suspin, Vădit-ai într-înisa Atîtea virtuţi,
încât pentru dînsa Uşor de răbdat îmi părea orice chin, Căruia-n minte Şi-n dorui fierbinte Loc i-ai fi dat ; dar azi,
c-am greşit Ştiu bine, şi focul mă arde-ndoit.
Lumină în mintea-nselată mi-a pus
Chiar dînsa, iubita) şi viaţa mea toată,
Plecînd de la mine ;
Cînd eu, sărmanul, gîndeam că mă ţine
Mai drag printre dragi şi slugă plecată,
Ea, fără-ndurare
De chin şi dogoare,
In inima ei pe altu-a primit,
Pe, mine de-a pururi m-a izgonit.
Cînd prins-am de veste că sînt alungat, In suflet un plîns dureros m-a cuprins Şi stăruie-n el Şi blestem azi ziua şi
ceasul mişel
82

Cînd chipul ei dulce simţirea mi-a prins,
Cu roşii bujori
Din obrajii de flori.
Credinţa, nădejdea şi focul cumpil.it,
Pe toate le blestem cu suflet sfîrşit.
Că focul meu n-are pe lume-alinare
Tu, Doamne, pricepi, căci pe Tine Te chem
Cu glas de durere ;
Şi încă-Ţi mai spun că moartea mi-e vrere,
Aşa de amarnic mă arde şi gem.
Hai, moarte, grăbeşte,
In viaţa-mi loveşte.
Loveşte-n mînia si dorul smintit ;
De ele aiurea voi fij mai ferit.
N-am altă cărare şi nici mîngîiere
Durerea să-<mi astîmpăr : zeu dulce-al iubirii,
Moartea-mi rămîne :
Cu dînsa durerii un capăt îi pune
Şi cruţă-mi suflarea de chinul trăirii,
Că iară de vină
Mi-e tihna străină.
Iubita să fie de-al meu sfîrşit
Ferice cum e de noul iubit.
De nimeni te-nvaţă, baladă iubită,
Eu nu mă mîhnesic, căci nimeni pe lume
Ca mine te cîntă.
Ci-o rugă-am să-ţi fac : pe aripi te-avîntă,
11 cată pe Amor, găseşte-l şi-i spune
Cum mă doboară
Viaţa amară
Vorbeşte-i 9! roagă-l pe ţărm însorit
Să-mi ducă suflarea şi trupul trudit.

Cu lacrimi vădesc etc. etc.

Cuvintele acestui cîntec arătară limpede ce doruri îl frămîntau pe tînăr şi din ce pricină anume ; şi
poate chiar mai limpede le-ar fi vădit obrazul uneia dintre doamne, ce se învârtea în dans, dacă
negurile nopţii nu i-ar fi tăinuit roşeaţa care-i niijise în faţă. Ci isprăvindu-se acel cîntec, se mai
cîntară încă multe, pînă veni pe nesimţite şi vremea de culcare ; si atuncea, la porunca Fiammettei,
toată lumea' se duse să se culce.
83

Ziua
a cincea
FIAMMETTA
Sfîrşeşte cea de a patra zi a Decameronului şt începe cea de a cincea, in care, sub sceptrul Fiammettei, se vorbeşte
despre acei îndrăgostiţi care ajung pină la urmă, după întîmplări nenorocite, să aibă parte de noroc.

Albea în zare răsăritul şi razele împrăştiau lumină pretutindeni, oînid, Fiammetta, poftită de
cântarea cea dulce a păsărelelor oare vesteau voioase prin tufe primul ceas al zalei, se sculă din
somn si porunci să-i scoale si pe ceil'alţi pe toţi ; apoi, cotoorîrid cu pas agale pe -pajişte, porni la
plimbare cu doamnele si cavalerii, vorbind de una si de alta, prin cîmpul nesfârşit şi iarba
înrourată, până ce soarele se ridică oleacă în sus pe cer. Iar oînd simţi căi razele îşi înţelese
căldura, îi îndrumă pe toţi spre casă si, ajunşi acolo, le cunmă puţina osteneală cu vinuri scumpe si
cu dulciuri, iar după aceea se plimbară până la ceasul prânzului, cutreierând în lung si-n lat grădina aceea încântătoare. Iar către amiază — sluga reginei gătind din vreme toate cele — după ce
mai cîntară vreo două-trei oîmtări, se aşezară bucuroşi la masă, pe voia doamnei lor. Şi isprăvind
cu bine şi bucurie masa, fără să uifce obiceiul statornicit cu dansul, jucară o bucată, oîntînd fie cu
glasul, fie cu cobza ori lăuta. Apoi regina îi învoi să facă după placul lor pînă după ceasul de
odihnă, drept care unii se culcară, iar alţii, rămînînid pe loc, petrecură mai departte. Dar oînd
trecu de trei se adunară cu toţii în jurul ffîntttnii ca de obicei, urmînd placul reginei. Şi dînsa,
aşezîndu-se la loc de cinste printre ei, se întoarse către Pamfilo si-i porunci zâmbind să deie
început poveştilor de bine. Iar Pamfilo, bun bucuros să povestească, începu aşa precum urmează :
84

Povestea întîi
Iubind, Cimone învaţă carte şi-o fură pe Efigenia, iubita lui, pe mare; e azvîrlit la Rodos în temniţă, de unde scapă
mulţumită lui Lisimah, cu care o fură din nou pe Efigenia şi împreună cu ea pe Cassandra, în ziua nunţii lor, fugind cu
ele în Creta; la urmă, după ce se însoară cu fetele, sînt rechemaţi acasă.

— Multe poveşti îmi vin în minte să vi le spun, plăcute doamne, acum c-am fost ales să dau bun
început zilei de azi, care se arată a fi o zi de veselie. Dar dintre toaite una îmi stă mai mult la
suflet, căci din cuprinsul ei veţi izbuti să pricepeţi nu numai ţelul fericit spre care tindem azi cu
povestitul nostru, dar în acelaşi timp si cit de sfinte, cît de mari şi cît de binefăcătoare sânt puterile
iubirii, pe care mulţi le blestemă şi le hulesc pe nedrept, fără să ştie ce vorbesc. Ori, cum vă ştiu
îndrăgostite, so-cot, de nu mă-nsel, că povestirea mea va fi pe placul vostru.
în Cipru dar, trăia pe vremuri, după cum ştim cu toţii din hronicile cipriote, un nobil de neam
vechi si mare, pe nume Aristip, care trecea la vremea lui drept cel mai mare bogătaş din cîţi se
aflau în Cipru ; şi omul ăsta, dacă soarta nu l-ar fi cătrănit c-o mare supărare, ar ii putut pe drept
să-si spuie că-i omul eel mai fericit din toată lumea asta. Dar pricina mîhnirii lui era că, printre alţi
feciori, avea şi unul care — deşi prin voinicia si frumuseţea trupului îi ântrecea pe ceilalţi flăcăi
de seama lui — era scrîntit la cap, sărmanul, şi boala asta n-avea leac. Pe nume băieţandrul fusese
botezat Galeso ; dar fiindcă nici prin truda si osteneala dascălilor, nici prin bătaie ori vorbă bună,
nici taică-su şi nici alţi meşteri prin iscusinţa lor nu izbutiră să-i vîre în cap o buche barem sau o
deprindere aleasă, ba fiindcă tocmai dimpotrivă băiatul avea apucături aş zice mai degrabă de
dobitoc decît de om şi-un glas pocit şi spart ca din butoi, mai toată lumea îl poreclise în rîs
Cimone, care pe limba lor înseamnă cam cum s-ar zice „Boul". Părintele băia85

tului răbda, sărmanul, mare chin, ştiindu-l pierdut pe veşnicie ; si fiindcă dinspre partea lui
pierduse orice nădejde, ca să nu aibă zi de zi prilej de întristare uitîndu-se la dînsul, îi poruncise să
se ducă la ţară şi să şază acolo cu cei care trudeau pe ogoare ; de care lucru tînărul fu foarte
mulţumit, căci îi plăceau mai mult apucăturile şi traiul pălmaşilor decît acelea ale orăşenilor.
Ducîndu-se, aşadar, Cimone la ţară şi deprinzîndu-se pe-acolo cu treburile de ţăran, se întîmplă ca
într-o zi, cam după ceasul amiezii, pe cînd trecea c-o bîtă-n spate de pe un hotar pe altul, săi intre
într-o pădurice din partea locului, din cale-afară de frumoasă şi înverzită toată, căci era tocma-n
luna mai ; si străbătând pădurea, se întîmplă să vază — norocul lui pesemne — într-o poiană
împrejmuită de pomi înalţi ca brazii, lîngă o fînfână minunată cu ape reci si limpezi care se afla
dc-o margine, o frumuseţe de copilă dormind pe pajiştea înverzită ; copila nu purta drept strai

prins cum era de această nouă şi neîncercată bucurie.decât un văl aşa subţire. împrietenindu-se cu tineri de ispravă şi auzind din gura lor cum se cuvine să se poarte un om de neam şi mai cu seamă un îndrăgostit. pe care ea-i ţinea ascunşi. Cimone. nu numai că-nvăţă în foarte scurtă vreme să scrie şi să buchisească. nici patru ani nu se împliniră din ziua în care el se îndrăgostise de copilă si ajunse a fi cel mai plăcut şi mai desăvîrşit întru deprinderi şi purtare şi cel mai înzestrat cu însuşiri alese din cîţi flăcăi de vîrsta lui se aflau la vremea aceea în Cipru. despre Cimone ? De bună seamă. el îi ceru bătrînului să-i deie straie si alte podoabe bărbăteşti la 87 fel cu ale fraţilor. dintîi. parte de parte. fruntea. îi zise : — Ce cauţi aici. deschise ochii şi-l văzu pe Cimone. Cimone. care şoptea minţii lui strîmbe si încete că fata aceea de pe iarbă era făptura cea mai mîndră si lucrul cel mai minunat din cîte ochi de muritor văzuseră vreodată. nu numai că-si schimbă m voce caldă şi plăcută glasul său gros şi noduros. dar mai ajunse pe deasupra si meşter cîntăreţ cu vocea si lăuta. care şedea proptit în bîtă si se uita la ea. în care niciodată . dar cît ce-i văzu ochii îşi aţinti privirea în ei. mirată foarte. pesemne slujitorii ei. Cînd o văzu. căci se temea de el. drept aceea. cît şi prin neamul vechi şi avuţia părintească. se deşteptă din somn înaintea celorlalţi şi. în foarte scurtă vreme. din pălmaş ajuns deodată preţuitor de frumuseţe.în ciuda a mii de îndemnuri şi dăscăleli — nu pătrunsese nici umbră de simţire ori bucurie mai aleasă. se rezemă în bîtă si începu să mi se uite plin de încântare la copilă. Pe scurt (căci nare rost să mai înşir cu de-amănuntul cîte virtuţi îşi dobîndise). văzîndu-l cum se uită. nu se-ndura să plece. atâta doar că însuşirile alese pe care cerul le sădise în sufletul lui vrednic i-au fost amarnic ferecate Sntr-un . încît abia se ascundea ceva din trupul ei mai alb ca spuma laptelui si numai de la brîu în jos era acoperită c-o pătură uşoară si albă ca omătul . pe urmă braţele şi mai cu seamă pieptul abia mijit. dorind să vază ce anume îl îndemnase aşa deodată să-şi schimbe hotărîrea. Or. deşi deşteptarea i se părea nespus de lungă. Apoi deosebi pe-ncetul. Ce alta am mai putea să spunem. pe ai săi şi pe toţi cei care-l ştiau. trecînd de la un gînd la altul. trupul întreg şi prinse a-i lăuda cu prisosinţă părul.) La vorbele copilei tînărul nu răspunse. gîtul. şi. şi ca să-i vază nu o dată fu cît p-aci să o trezească.. era ştiut de toată lumea de prin partea locului. Apoi. iar la picioarele copilei dormeau cu ea împreună două femei şi un bărbat. Cimone îşi uimi părintele. Şi-n pieptul lui cel neeioplit. întîi şi întîi. în care nici o învăţătură nu izbutise să pătrundă. nu izbuti să-l izgonească pînă ce nu ajunse cu el pe urme pînă acasă. căreia îi zicea Efigenia. Fata. cu multă luare-aminte. şi deşi treaba asta li se păru greu de îndurat părintelui şi alor săi. si cum avea atîta cap încît să-şi deie seama că cele ce-s dumnezeieşti sînt mult mai vrednice de slavă decît cele lumeşti. rîvnea acum să-i vadă ochii. ca şi cum niciodată n-ar fi văzut trup de femeie. De care lucru dînsa. care-i părea de aur. părîndu-i-se că dintr-înşii purcede o undă de dulceaţă ce-i revarsă în suflet o bucurie neîncercată nici-cînd de dînsul pînă atuncea. riclicîndu-şi capul. De acolo Cimone se duse drept la tai-că-su si-i spuse că el unul nu mai voia cu nici un chip să se întoarcă iar la ţară . ci ajunse printre cărturari el însuşi cărturar de seamă . eu vin cu tine. apoi (iubirea fiind aceea care-i da ghes la toate acestea). şi taieă-su. Dar fiindcă o socotea cu . Pătrunzînd dar săgeata dragostei stîrnite de frumuseţea Efigeniei în inima băiatului. gura şi nasul. îl mulţumi pe dată. se învoiră totuşi. îşi stăpâni pornirea si aşteptă să se trezească ea singură din somn.mult mai frumoasă decît orice femeie din cîte mai 86 văzuse el. bucuros. robiţi de somn sub pleoape. la ceasul ăsta prin pădure ? (Cimone. îşi chemă femeile şi-i zise sculîndu-se în picioare : — Rămîi cu Dumnezeu. simţi că se deşteaptă un gînd. La care dînsul îi răspunse : — Ba nu. plăcute doamne. prinse a se teme nu cumva privirea aceea aţintită s-aţîţe în josnicele-i simţuri vreun gînd mişel prin care dînsa să aibă a pătimi ruşine şi. spre lauda tuturor. într-un tîrziu copila. Şi deşi fata nu vroia să fie însoţită. prin înfăţişarea şi felul lui de-a fi. fără să scoată o vorbă. şi aşijderea în scurtă vreme se dovedi neîntrecut în arta călăriei şi-n mînuirea armelor pe apă şi uscat. Cimone. se chibzui c-o fi zeiţă .

deşi Cimone. să ştiţi că nu din ură si nici de dragul prăzii m-am pornit eu din Cipru şi-am dat năvală peste voi cu armele în mînă. un tînăr nobil de prin Rodos. dar Cipseo răspunse de fiecare dată1 c-o făgăduise lui Pasimunda. cu straşnice cătuşe pe care dragostea le-a frînt. mai degrabă siliţi decît de bună voie. să-i deie fata de nevastă. nu numai că-l lăsa să-şi facă mendrele în voie. ca una oare aţîţă minţile adormite. care nu mai voia să i se zică Galeso. şi. Cimone îşi zise în sinea lui : . cît de dragă-mi eşti. îşi lepădară fără de alta armele si aproape într-un glas cu toţii i se dădură prinşi. a izbutit cu forţa ei să împingă către lumină toate însuşirile ascunse care zăceau în el orbite de-o ceaţă nemiloasă. sînt mult mai vrednic să <te am decît e Pasimunda prin legămîntul încheiat. prieteni de-ai săi. strigîn-du-ie : . Cimone care nu dormea. avînd o sumedenie de rude si de prieteni. o trase lîngă a lui si crunt precum un leu sări de unul singur pe puntea celorlalţi. daţi-mi-o deci. pe unde aproape toţi. mai bine moartea. Venind dar şi sorocul nunţii şi Pasimunda trimiţînd pe-ai săi după mireasă." Şi zicînd astfel. aceştia se porniră cu ea cu tot spre Rodos. colo altul. Drept care rodienii văzînd acestea. pe care neputînd 88 89 s-o am ca prieten de la tatăl ei. Eu sînt Cimone al dumi-tale. iubito. ca vrăjmaş . ori dacă nu. fără să ia nimic de pe corabia învinsă si îi lăsă pe cei din Rodos să-si vază liniştiţi de drum. Nici patru . drept care el.Sosit-a clipa să-ţi arăt. se sfătui cu-ai săi c-ar fi mai bine acu deodată să nu se mai întoarcă în Cipru . punîndu-se s-aştepte corabia care avea s-o ducă pe Efigenia la bărbat. sfîrşinduşi vorba. Eu am ajuns prin tine om si sînt încredinţat că. lovind ici unul. Tinerii. şi-apoi plecaţi cu Dumnezeu într-ale voastre. dădu pe ascuns porunci să i se încarce o corabie cu toate cele de trebuinţă unei încăierări pe mare şi apoi porni cu ea in larg. cu toate acestea Aristip. din vită ce era. prin paşnică învoire.Opriţi-vă şi daţi pînzele jos. dar îl mai şi îndemna să-şi mulţumească orice poftă. schimbă pe neaşteptate în plîns amar şi jalnic nepreţuita bucurie a bietului îndrăgostit. căci numai dînsa. mînat de dragoste. si în primul rînd Cimone. după ce tatăl copilei îi preacinsti pe tinerii veniţi să-i ieie fata. se socoteau la adăpost cu Efigenia împreună. se întoarse la tovarăşii săi. Dar soarta care-i ajutase cu uşurinţă lui Cimone să-si dobîndească aleasa.. luă iute o cange înciîrligată si azvîrlind-o în pupa corăbiei duşmane. doresc să-i fiu eu însumi ce-ar fi trebuit să-i fie prietenul vostru Pasimunda . ce luneca iute ca vîntul. Şi zioînd astfel. dădură fata lui Cimone. cu forţe însutite se azvîrli printre duşmani cu paloşul în mînă si ca pe nişte oi îi doborî pe cei care-i şedeau în cale. în multe lucruri cam întrecea măsura. îi zise : — Doamnă. dragostea. de parcă nu i-ar fi păsat de ei nici cît de rît . în dragostea ce i-o purta iubitei lui. trimise vorbă nu o dată părintelui copilei. veţi fi zdrobiţi şi înecaţi în mare ! Vrăjmaşii lui Cimone. a doua zi îi si ajunse din urmă cu corabia lui şi de pe punte dădu glas către aceia ce se aflau pe nava Efigeniei. să-l ajute. suindu-şi armele pe punte. nu mai plînge. si că nu voia să-şi ia cuvîntul înapoi. iubita mea îndrăgită mai mult ca orişice pe lume.ungher al inimii de soarta lui pizmaşă. voi izbuti să mă înalţ mai sus ca orice zeu : de aceea ai să fii a mea ori dacă nu. amintindu-si că Efigenia îl chemase pe numele dintîi. după ce se căzni o vreme s-o mîngîie pe fată. după ce se rugă în taină de cîţiva tineri nobili. Şi. Apoi. dorind să puie capăt dorinţei lui în chip cinstit. pe cită vreme pentru voi e neînsemnat si ca atare puteţi să mi-l lăsaţi cu inima împăcată : pe Efigenia o vreau. gîndindu-se că dragostea făcuse din Cimone om. după ce-o duse mai întîi pe Efigenia pe punte. se îndreptară către Creta. Ceea ce m-a îndem-nat s-o fac e un lucru care mie îmi e de mare preţ. Tar el. Cimone însă. de-ai să fii a mea. vădind GU limpezime din ce prăpăstii de întuneric poate să scoată la lumină simţirile robite ei şi pe ce plaiuri însorite <e poate înălţa. care prin dragostea îndelungă ce ţi-am purtat şi-ţi port. se pregătiră de apărare . în nestatornicia ei. A«cu.. Cimone zise atunci : — Băieţi. cum fac adesea îndrăgostiţii. Cipseo după nume. văzînd-o înlăcrămată. prin bună învoială deci. mai tare fiind ca soarta . iubirea m-a silit s-o smulg din mîna voastră acum. mai fericit ca nimenea pe lume de dobîndirea unei prăzi atît de scumpe pentru el. cu arma-n mînă.

dar tot atî't de vrednic. dar nu fu chip să scoată corabia în larg. îşi rătăci iubita puţin înainte do-ibîndită. îi blestema îndrăzneala. ca să nu aibă a cheltui şi-a . Şi într-acest chip. Lovind-o drept în faţa.ceasuri încheiate nu se scurseseră de cînd. drept care nimeni pe corabie nu mai ştia nici ce să facă. ca să mai poată încaltea să se apuce de vreo treabă. către care — aflînd de cele întâmplate — se jeluise Pasimunda. Lui Cimone şi alor săi în schimb. căci nicăieri nu le-ar fi fost mai rău. l Cit despre Efigenia. mîhnit ca vai de el. voioşi nevoie mare. pe cît putea sorocul cununiei. de unde. cit şi de osteneala răbdată pe drum în furtună . potrivnic vrerii lor. care într-acestea scoborîseră de pe corabia lor. cînd zorile împrăştiind oleacă de lumină pe cerul înnorat. Lisimah --în mîna cui se afla puterea la vremea aceea-n Rodos •— venind cu oaste din oraş. zicînd că vijelia de bună seamă se iscase doar fiindcă zeii nu voiau ca cel care rîvnise s-o aibă de nevastă. se hotărâse să se ascundă intr-o pădure apropiată — oît şi copila şi ceilalţi fură cu toţii prinşi si duşi apoi în sat. de voie. lă-sîndu-i liberi pe tinerii din Rodos. stiindu-. puse la cale altceva spre a-i veni într-ajutor. mai mic de ani ca el. căindu-se pesemne de pacostea zvîrlită pe capul lui Cimone. în timp ce vîntul ceas de ceas se înteţea mai tare. le porunci tovarăşilor să pună spinarea înc-o dată numai să iasă de pe-acolo . sărmana. se pomeniră dintr-o dată departe cale de-o săgeată de oamenii şi de corabia cu care în ajun se încăieraseră pe mare. auzind acestea. în timp ce Pasimunda grăbea. se străduiră în fel si chip să tragă la uscat. ajunseră pînă la urmă prin apropierea Rodosului. Şi întru încercarea aceasta soarta le fu prielnică si îi mînă pe-un cot de mare. Şi cît ce-ajunseră uscatul. Cimone. lăsîndu-i pe vrăjmaşi să plece. plîngînd cu hohote. vădiseră mărinimie. ca barem de înec să scape. pe care se afla si fata. pe prietenii lui Pasimunda care se duseseră acolo. Era ca si cum zeii i-ar fi împlinit dorinţa numai ca moartea . şi-n preajma lor rămase pînă la vremea cununiei. care cerea să fie omorâţi — dar fură osîndiţi la temniţă pe viaţă. aţît Cimone — care într-acestea. care umplu cerul de nori şi marea de cumplite valuri. neştiind sărmanii corăbieri nici ei ce să mai facă.. după ce abia dacă-i furase vreo două sărutări. pe malurile lor. . unde cu puţin înainte trăsese si corabia pe care se aflau vrăjmaşii lui Cimone. Avea numitul Pasimunda un frate. şi-n plînsul ei ea blestema iubirea lui Cimone. de nevoie îi aruncă pe mal.se îndatorat să rînduiască însurătoarea cu nuntă mare si bogată. ea fu primită călduros de doamnele de vază din Rodos. după ce-ntîi ar fi văzut-o murind pe ea sub ochii lui. vîntul sufla năprasnic şi cu atîta forţă. Cassandra după nume --pe care Lisimah o îndrăgea cu patimă -dar nunta din anume pricini era întruna amînată. îl duse pe Cimone cu ai săi la închisoare. Drept care Pasimunda. că vijelia azvîrlise corabia lui Cimone. fără să ştie barem pe unde rătăcesc. că dacă-ar fi ieşit în larg. Ai săi se tînguiau şi ei. fiindcă-n ajun. soarta. decît acolo. nefericitul îndrăgostit. luară cu sine o mulţime de oameni de prin sat şi apoi dădură fuga cu ei la ţărmul mării . nici unde să se ducă si nici măcar pe punte nimeni nu izbutea să se mai ţină pe picioare.care altminteri i-ar fi părut o jucărie — să-i fie acum de neîndurat. cînd noaptea coborîndu-se — noapte pe care el o aştepta mai plină de desfătări ca orişicare din cîte cunoscuse — cu ea deodată se porni o vijelie îngrozitoare. în care temniţă oricine îşi poate închipui cît de amărâţi şi fără sămînţă de nădejde trăiau. de-acolo din oraş. s-ajungă a-si împlini dorinţa şi pofta lui semeaţă. Tinerii îşi încercară puterile cu prisosinţă. pe care îl chema Ormisda şi care sta de multă vreme să se însoare cu o fată frumoasă şi de neam. Cimone se pornise şi el la drum cu-ai săi. căci astfel poruncise Senatul. care o mîngîiară atît de chinul pătimit prin trista împrejurare. Dar n-apu-cară să-si dea seama că ancoraseră la Rodos decît a doua zi. Din care pricină Cimone. putea să--i ducă soarta oriunde ar fi putut. ci că doreau să moară de moarte rea. incit departe de-:a ieşi din cotu-acela al mării. le fu cruţată viaţa — cu toată stăruinţa lui Pasimunda. Cu atare tîn-guiri şi altele si mai grozave.Dar cum naveau de unde şti ce insulă-i aceea. fură cu toţii cunoscuţi de coră'bierii rodieni. Şi atunci unul dintre dînsii se repezi pînăntr-un sat care se afla pe aproape şi-si înştiinţa stăpînii. coborînd cu ai săi de pe corabie. se chlbzui c-ar face bine dacă într-aceeasi zi l-ar însura şi pe Ormisda. şi tremurînd de frică la orice izbitură de val. Tinerii. Iar de acolo. dar mai presus de orişicine se tîn90 guia Efigenia. Cît se mîhni Cimone de toată întîmplarea asta e de prisos să mă-ntrebaţi.

Lisimah se mîhni foarte. bucuros de pacostea ce te-a lovit şi dîrz părtaş al morţii sale. cu forţe neînchipuit de mari. şi îşi dădu cu socoteala că pentru o faptă ca aceasta n-ar fi fost chip să găsească însoţitor mai credincios si mai destoinic decît el. dacă Ormisda n-ar fi luat-o. în noaptea următoare puse să i-l aducă pe ascuns la dînsui în odaie şi-i spuse după cum urmează : — Cimone. pe care o iubesc mai mult ca orişice pe lume.ci chiar pe dînsa. vor să cunoască dacă tu nu te-ai schimbat cumva la suflet într-aeest scurt răstimp în care-ai fost ferice de prada dobândită. răpindu-ne iubitele. Ormisda după nume. îşi tăinui nemulţumirea si prinse a chibzui ce anume ar fi putut să facă spre a împiedica însurătoarea . la fel. blândă dintru-nceput cu tine. La care Lisimah răspunse : .Lisimah. drept care. poftind din partea ta dovezi mai grăitoare decît cele pe care le-ai fi dat în marginile strimte ale căsuţei părinteşti şi-n preajma unui tată pe rare eu îl ştiu peste măsură de bogat. în care tu cu-ai tăi şi eu cu cîţiva oameni de-ncredere. ţi-a luat-o înapoi. cinstea se dovedi a fi mai slabă decît iubirea şi drept aceea hotărî. cu slujba şi cu rangul pe care le avea la Rodos. pe iubită. ca să se bucure de prada pe care soarta. ca să redobândeşti puterile pierdute si ca să prinzi iar îndrăzneală. o treabă ca aceasta i se părea uşoară . dacă vrei s-ajungi a dobândi din nou —• nu libertatea. pe care îl ţinea închis cu-ai lui în închisoare. statornici să se cunune deodată amîndoi. de n-ai mai fi găsit ungher să nu răsune de cîntări.rîndui petrecere de două ori în loc de-o dată. Totuşi. de zaiafet şi voie bună. iar pe urmă. mînioasă aşa din bun senin. dacă e vorba să m-aleg cu ce mi-ai spus mai adineauri . căci vrednici sînt de răsplătire. prin mijlocirea dragostei. după ce şezu si chibzui îndelung. cu fra-te-su împreună si cu părinţii fetei. tu pentru-a doua oară şi eu pentru întâia dată. Zeii au dorit să-ţi pună ţie cu si mai mult temei virtutea la-ncercare. vom pătrunde în faptul serii si vom răpi miresele din mijlocul ospăţului. Cînd auzi una ca asta. socotesc că prea puţin îţi pasă . Şi tot gîndindu-se ce oameni să-şi caute drept însoţitori. decît dacă n-ar fi avut o slujbă ca aceea. Ori. iar pe aceia care dau dovadă de tărie si de statornicie în orice împrejurare îi răsplătesc din plin. atunci să ştii că zeii nu ţi-au mai dat nicicând o bucurie ca aceea pe care ţi-o gătesc acum . ducîndu-le pe o corabie anume pregătită de mine pe ascuns şi omorând pe orişicine va cuteza să ne stea în cale. căci de ea. fratele lui Pasimunda. iar acu la urmă prin această nesuferită întemniţare. s-o fure pe Cassandra. ţi-a dăruit-o.Şi socot să-ţi tălmăcesc această bucurie. adeseori le-neearcă puterea sufletească. luîndu-mi-o pe Cassandra. De aceea intră din nou în vorbă cu părinţii Cassandrei şi de astă dată căzu la învoială . fără de zăbavă răspunse : . De aceea. Acu. cu mintea lor pătrunzătoare. Şi. Ormisda cu Cassandra si Pasimunda cu Efigenia. zeii aţi vor da prilejul s-o cîşitigi cu multă uşurinţă. oare rămase în temniţă până la ziua sorocită. aşa după cum zeii îi dăruiesc pe oameni cu toate celea din belşug. înarmaţi. Iar când veni şi ziua nunţii. ca să ne vedem scăpaţi de vrăjmăşia sorţii si de ocara ei. eu ştiu prin mine însumi cît trebuie să te 93 doară o întâmplare ca aceasta — dacă iubeşti într-adevăr aşa precum socot — căci mie. Dar către seară. Acum. precum am auzit. pentru o treabă ca aceasta n-ai fi putut găsi nicicând tovarăş mai de-ncredere si mai puternic decît mine. dacă m-ajuţi si mă urmezi pe mine. şi nu găsi alt chip decît s-o fure pe Cassandra. drept om cu scaun 92 la cap ce se afla a fi.De azi an două zile miresele au să calce pentru întâia oară în casele bărbaţilor. atî'ta doar c-o socotea cu mult mai necinstită aşa. aşi aminti şi de Cimone.. căci îşi vedea pierdută nădejdea întru care crezuse că de bună seamă Cassandra avea să fie a lui. de aceea porunceştemi ce anume vrei să fac si ai să-ţi vezi porunca îndeplinită întocmai. prin vrăjmăşia sorţii. grăbeşte pe cît poate nunta. în casa mirilor se încinse o nuntă ca-n povesti. Totuşi. din dobitoc fără simţire făcut-au om din tine si-apoi. De aceea. ea însăşi nu ne lasă decît o singură ieşire : tăria sufletelor noastre şi-a braţelor în care cuvine-se să ţinem spada şi să ne facem drum cu dînsa. Porunca îi fu pe plac lui Cimone. Pasimunda. Cuvintele acestea treziră iar la viaţă curajul şi puterile sărmanului Cimone . fără iubită. într-aceeasi zi. dacă sufletul ţi-e acelaşi. Drept care la -n-ceput. apoi. . fără să spună nimănui câte puseseră la cale. orice s-ar fi întâmplat. îmi pregăteşte aceeaşi ocară.

de fel si el din Lipari. răsturnînd mesele. Şi ajungînd în Creta. cununîndu-se apoi cu nuntă mare şi frumoasă fiestecare cu iubita. i se arată.Lisimah. si cu ele împreună apoi si doamnele şi slujitorii şi într-o clipită toată casa se umplu de plînset şi de larmă. pe de altă parte. iar Li-simah în Rodos cu draga lui Cassandra. care dobîndise prin sfaturile sale favoarea regelui din Tunis. fiştecare îşi luă iubita si. cu deznădejdea în suflet se urcă singură într-o barcă. după o vreme de surghiun. ajunseră cu pradă cu tot la malul mării . scoborîn-du-le. de lacrimi şi de jale. Dar pînă mai la urmă. Martuccio Gomito pe nume. plină de sînge şi de larmă. ba încă aşa de tare. Apoi. grăbea adus de larmă . mărturisesc că. prin mijlocirea rudelor şi-a prietenilor. si toţi ceilalţi care încercară să se apropie cît de cât fură răniţi şi împinşi în lături de oamenii lui Lisimah . văzând că povestea lui Pamfilo se sfîrsise. Regina. se aruncară înainte si. yăzîndu-si bucuroşi de drum. dădură de Pasimunda care. cu un ciomag în mină. Şi vrând Martuccio să se însoare cu ea. şi după ce-si urcară iubitele-n corabie. înoît nu se simţea ferice decât alăturea de dînsul. îşi adună tovarăşii. Şi 'dânsa începu aşa : . cînd i se păru că-i vremea s-o pornească. auzind c-ar fi murit. trimise peţitori s-o ceară de nevastă. Martuccio. Gostanza după nuime. dar tatăl fetei îi 96 răspunse că el era sărac si ca atare nu vroia să-i deie fata de nevastă. nemulţumirea obstei şi zarva stăruiră destulă vreme încă. toţi înarmaţi pe sub veşminte şi. Cimone şi Lisimah cu-ai lor. pentru ca ei să aibă calea deschisă spre corabie cînd ar fi fost să plece. să ştiţi că nu departe de Sioilia se află o insulă micuţă. regăsindu-şi iubitul teafăr la Tunis. fu omorât şi el de-o lovitură a lui Cimone. îi împărţi în trei : pe unii îi trimise cu mare grijă în port. Cimone şi Bfigenia se întoarse bucuros în Cipru. sări să-i vină într-ajutor. se desfătară bucuroşi de prada dobândită. fură primiţi acolo cu multă bucurie de prieteni şi de rude si. o ia de nevastă şi apoi se întoarce avut în Lipari. iar el. iar el cu-al treilea pîlc si cu Cimone alături o apucă în sus pe scară. Şi ajungînd în sala cea mare de ospeţe. Miresele începură să plângă si să ţipe. 95 se află o cale de-ndreptare şi. ieri. după ce pregăti tot ce făcea trebuinţă. si fiecare vieţui ani mulţi şi fericiţi alături de iubita sa în ţara lui de baştină. urcîndu-se şi ei cu-ai lor pe urma fetelor — în timp ce ţărmul clocotea de oameni înarmaţi care veniseră să scape pe cele două fete — lăsară vîslele în apă. Cimone îl izbi cu sete si-i despică în două ţeasta. lăsând casa îndoliată. pe urma acestui furt. umblând srtînşi laolaltă. pe Cimone cu ai săi si cîţiva prieteni de-ai lui. bietul. când am vorbit despre întâmplări aitfit de triste. povestind despre subiectul rânduit poveştilor de azi. ajunşi la casa cu pricina. îi porunci Emiliei să spună si ea una. gingaşe doamne. bine crescut şi tare priceput în meseria lui. culcîndu-l mort pe jos. după ce le 94 vorbi dintîi înflăcărîndu-i şi pe ei la gîndul care-i sta pe suflet. băiat frumos. pe care vîntul o împinge pînă la cetatea Susei. împreună cu dînsa. Văzîndu-se dat la o parte din cauza sărăciei lui. porunciră să le ducă numaidecât pe corabie. Şi de Gostanza aceasta se îndrăgosti un tînăr. Povestea a doua Gostanza îl iubeşte pe Martuccio Gomito şi. iar pe ceilalţi îi luă cu sine şi. sco-ţînd degrabă spadele. în Cipru şi în Rodos. Iar cînd Ormisda. se îndrăgosti şi ea de el.şi-ai lui Cimone. unde miresele amândouă cu multe alte doamne se rînduiseră la masă şi aşteptau bucatele. cum iubirea pîh' la urmă se-arată a fi mai vrednică de bucurii decât de jale. se jură câtorva prieteni si rude de-ale sale să nu mai . aşezîndu-le în braţele tovarăşilor lor.Pe drept cuvânt oricine se cade să se bucure de faptele care-si primesc răsplata cuvenită. lăsă o parte din ei afară. care săriră şi-ntr-un loc şi-n altul să puie o vorbă bună. fără de nici o împotrivire. Or. fără de nici o împotrivire. plin de obidă. după ce foarte o lăudă. Trebuie. Fata. copila unor băştinaşi vrednici de toată cinstea. o luară către scări şi. aşadar. ca să păzească la intrare spre-a nu fi-nchişi cumva în casă ori prinşi cînd ar fi fost să iasă. căci nimeni nu le sta în cale. căreia-i zice Lipari şi-n care nu demult trăia o prea frumoasă fată. voi asculta-o pe regină cu mai multă bucurie decât l-ani ascultat pe rege.

se duse către barcă. de unde sta culcată. singură. cu vremea. uşoară cum era şi fără de cârmaci. strecurându-se pe ascuns din cas'a părintească si ajungînd în port. femeia îi răspunse c-o cheamă Carapresa şi că era din Trapani. Când auzi sărmana fată pe unde ajunsese. căci hotărâse în sinea ei pentru nimica-n lume să nu ridice capul de jos. eşti lingă Susa. niscaiva peşti şi apă si se ţinu de capul ei pînă ce fata înghiţi vreo două îmbucături. cetate în Berfberia. o corăbioară de pescari. prăîdSnd pe orişicine se dovedea mai slab ca el. acolo. Drept care pricepând femeia că nu mâncase din ajun. o întrebă pe femeie unde se află. Dar. Plecând dar de pe insulă. II — cd. limbii italiene i se zicea limba latină (n. o boare dulce si uşoară. Se-nfă-sură dară pe fcap c-o haină si plângând se înitinse pe fundul bărcii. mâhnită cuim era că Domnul nu-i trimisese moartea. zdrobind-o de vreo stâncă . sărmana. urcîndu-se degrabă în ea. şi unde multă vreme şezu ca vai de el. care se amarase. Copila. Drept care. sărind ca friptă în picioare. a doua zi către asfinţit o împinse cale de o sută de leghe depărtare de Tunis. 80 97 putut să scape. Gostanza o întrebă si ea cine era şi cum se face că ştie să vorbească pe limba latinească . se apucă să tâlhărească pe mare în preajma Berberiei. căci vîntul ce suflă 'fiind vînit de miazănoapte. se minună cum de stăpânii o lasă să izbească malul. la rândul ei. de bună seamă vîntul ori i-ar fi răsturnat corabia.deprinsă oarecum cu meşteşugul de luntraş şi coră-bier ca orişicare femeie de pe acolo — întinse pânza pe catarg si azvârlind în mare lopeţile si cîrma. se lăsă în voia vîntului. unde fu închis în temniţă. saracinezii îi prinseră pe toţi si-i jefuiră. diridu-si seama că-i creştină după veşmântul ce-l purta. La care dânsa îi răspunse : — Copila mea.moară si ea . pe o coastă vecină cu cetatea Susa. si de-ar fi vrut n-ar 'fi 7 — Decameronul. dar că intrase slugă pe locurile acelea la nişte corăbieri creştini. se chilbzui să moară altminteri. în coliba ei . şi el şi însoţitorii lui. zvârlindu-i după aceea pe cei mai mulţi în mare . îl luară pe Miarltuccio şi-l duseră la Tunis. Or. după o luptă crâncenă. pe care (întrucât stăpânii ei tocmai atunci se coborâseră din ea) o află înzestrată cu toate cele de trebuinţă : pânze. întru a'tari isprăvi soarta îi fu prielnică si i-ar fi fost si mai departe. dar necunoseînd locul şi pomenindu-se pe uscat. crezu că poate vîntul. De aceea. când auzi c-o cheamă Oarapresa1. Ci spre norocul ei. si după ce o strigă de mai multe ori. îi aşeză în faţă un codru uscat de pîine. ci vrînd-nevrînd s-a<r fi înecat. Când o văzu ce face. 98 fata. mîngîind-o cu fel de fel de vorbe. plânse de potopi pământul şi până la urmă se hotărî să . găsi din întîmplare pe ţărm mai la o parte. cu teamă în suflet ca nu cumva să aibă a pătimi ruşine si fără a şti ce să mai facă. voi. sichimlbiîndu-şi dintr-o dată calea. o agrăi pe Ilrrîba ei şi-o întrebă cum de ajunsese la ţănm în barca aceea.). silită adică de nevoie. şi când văzu femeia barca. îi spuse. în cele din urmă o deşteptă din somn şi. fiindcă nu-i era de ajuns că-n scurtă vreme ajunsese din cale-'afară de bogat. şi cufundiîndu-le corabia. femeia. Fata. pe aproape se afla o femeie sărmană care strângea de la uscat nişte năvoade de pescari . singurică. dar nerălbdînd-o inima să-iŞi facă sieşi silnicie. catarge şi vâsle. oînd barca se izbi de ţărm. Fata. o îndemnă să-i spună cum de ajunsese acolo si 1 In evul mediu. t. se apucă să cerceteze malul jur împrejur . Dar fata nu putea să-şi deie seama de se află pe apă sau pe uscat. drept care ea. AtSta doar că lucrurile se petrecură altminteri de cuim le chibzuise ea . gîndindu-se că orisicum. căci fata dormea dusă şi n-auzea nimic. auzind-o vorbind pe latineşte1. Şi într-o noapte. biruită. şi nici nu-l ridicase. ori ar fi împins-o cu putere. dar nu văzu în ea pe nimeni decât pe fată . iar marea liniştită şi banca binie încheiată. pfină ce-o duse acasă te ea. deşi era . se întâmplă să cadă-n mâna unor corăbii saracine şi. Apoi. o adusese iar în Lipari si ca atare. se apucă s-o roage si atâta se rugă de dânsa. aşa umflată de apă cum era. Iar mai apoi. prinzând acu de veste că-i mort cu ceilalţi dimpreună. în Lipari se lăţi vestea — şi nu doar printr-un om sau dtoi.calce în Lipari altcum decât bogat. peste poate de plecarea Iui Mafituccio. bănuind că poate pescarii dorm într-însa. ci pr'in mai mulţi şi feluriţi — că toţi acei care se aflau cu dânsul pe corabie fuseseră înecaţi în mare. vâsli oleacă pînă s-ajungă în larg şi apoi . de-<ar fi ştiut încaltea să fie cumpătat. în timp ce încerca să-si îndoiască avuţia. se aşeză jos lingă barcă si începu să plângă. înduioşată.

bună la suflet cum era. săgeţile duşmane vor merge de minune la arcurile noastre. si să mai pui să-ţi facă săgeţi cu crestătura anume potrivită la 100 subţirimea corzilor . apoi. să se păstreze întru credinţă şi curăţenie. treaba se face şi iată cum : să pui să-ţi facă pentru arcaşii dumitale şi arcurile lor corzi mult mai subţirele decît se fac deoblcei . prinzîndo în braţe. zvonul ajungând si la urechea lui Martucicio care se afla la închisoare şi care ştia bine graiul saracinez. dimpotrivă. eu socotesc că biruinţa ar fi de partea noastră. trăind acolo singure. deşi habar n-ave a de ce. Doamna. supuşii înălţknii-tale se luptă. pe care ea. pământul lui de baştină. fie-n mătase. pînă ce Domnul Dumnezeu s-o îndura să-ţi facă parte de-o soartă mai ibfejină. ca nu cumva duşmanii prinzând de veste să găsească o îndreptare oarecare. se întâmplă — fiind rege în Tunis unul pe nume Mariabdela — ca un bărbat de neam. Gostanza. slujind-o cu onedinţă. acesta porunci să-i fie înfăţişat Martuccio si-l întrebă ce sfat ar fi putut să-i deie. care era tare bătrână. t.tare amarată. i-aş da un sfat prin care şi-ar dovedi duşmanii. zicând c-aeel regat i se cuvine lui.). fîe-n frunze de 1 Numele poate fi tradus prin : pradă scumpo (n. Martuccio îi răspunse' : — Stăpîne. 99 palmier. le învăţă şi graiul. fie-n piele. căci corzile lor groase n-'au să pătrundă în crestătura îngustă a săgeţilor. o sărută pe frunte si apucând-o de mână o duse înăuntru-n casă. Drept care. dar lucrurile astea trebuiesc fă<~ cute-n mare taină. se apucă să-i spuie unuia dintre temnicerii care-l păze'au pe el si pe ceilalţi tovarăşi ai lui : — Daică-as putea să stau cu regele de vorbă. de-am afla un chip ca cei din tabăra duşmană să ducă lipsă de săgeţi si arcaşii înălţimii-tale să aiibă-n schimb destule. lăsînd-o în colibă. în scurtă vreme. Gostanza învăţă şi ea curând un meşteşug. se bucură ca de-un semn bun de numele acesta şi prinse a trage iar nădejde. iar când ajunseră-n cetate îi ziise : — Aiscultă aici. fără bădbat la caisă. Drept care. atâta doar că ei n^au să se poată folosi de săgeţile voastre. MartUqciio zise atunci : —• Stăpâne. duşmanii se vor vedea siliţi s-adune de pe jos săgeţile tnase de voi în timpul bătăliei. după cum şi ai voştri le Vor culege pe-ale llor . rugându-mă de ea cum m-oi pricepe eu mai bine. după ce-i dete ascultare femeii. am să te duc la o femeie tare de treabă. să dea năvală aşa deodată cu o mulţime de ostaşi asupra regelui din Tunis. Apoi. dacă nu mă-nşel. o duse pîn' la Susa . căci coarda fiind subţire va prinde lesne o . Sînit pe deplin încredinţată c-o să te ia cu drag la dânsa si-are să-ţi fie ca o mamă . iar tu. care la rîndul lui le spuse iute regelui. pe câtă vreme. dac-am priceput eu bine din cîte mi-a fost dat să văd pe vremuri cînd m-am aflat aicea. o rugă frumos pe femeie să aibă milă de tinereţea ei şi să se-ndure a-i da un sfat. care lucrau cu mâna. La carte regele răspunse : —• Nu-ncape îndoială că dacă am face precum spui. la care umblu eu de multe ori la lucru. uitîndu-şi oarecum de gîndul morţii. dacă vrei. prinzând de veste el că regele din Tunis se străduia din răsputeri să-si apere regatul. mai mult cu arcul si săgeata decât cu alte arme : de aceea. Şi iată de ce-ţi spun acestea : după ce arcaşii duşmanilor si-or isprăvi d'e tras săgeţile lor şi voi pe ale voastre. In timp ce fata sta la Susa (după ce acasă la părinţi fusese plânsă ca pierdută şi moartă). cînd auzi ce-i cere. pe unde ea şedea cu alte câteva femei. şi-am să te dau în grija ei. pre câte ştii. se uită la fată. privind-io drept în faţă si începu să lăcrămeze . strânse năvoadele în grabă si întorcându-se la fată. de îţi era mai mare dragul să vezi ce bine se înţeleg. fără să spuie cine este si de pe unde vine. prinse a lucra cu ele si în aşa măsură ştiu să dobândească bunăvoinţa si iubirea doamnei si a celorlalte fete. Or. un tânăr cu mare trecere în Granada. Şi cum grăi aşa făcu. Paznicul spuse aceste vorbe mai marelui său. să te sileşti să-i fii pe plac. urmîndu-l. ani-as birui vrăjmaşii. fără să ştie cum si din oe pricină anume. Carapresa. felurite lucruşoare. o sărăcim bătrână şi miloasă. cu ajutorul lor. după ce-io înveli din cap pfină-n picioare într-o broboadă a ei.

pe cită vreme ai lor VOT duce mare lipsă. şi fie pe de o parte din cauza celor pătimite. atât amar de vreme . cît ai clipi din ochi i se az-vîrli la piept cu braţele deschise. Şi zicînd astfel. cu învoirea regelui. în casa mea s-a nimerit să pice un servitor de-al tău venit din Lipari si care doreşte să-ţi 101 vorbească în taină . 102 Povestea a treia Pietro Boccamazza fuge cu Agnolella . nu fără multe lacrimi vărsate da Gostanza. o ia de nevastă şi se întoarce cu ea la Roma.Dacă-i aşa. Regele. dîndu-i şi daruri potrivite cu ea si starea ei. Martuccio se însura cu fata şi multă vreme apoi se bucurară dimpreună în bună pace si în tihnă de roadele iubirii lor. văzînd că se sfîrşeşte. prinse a grăi astfel : . fu cît p-aci să moară de-atîta bucurie şi. Şi într-o bună zi. Zvonul acestor întâmplări se răspândi în toată ţara si află de. Martuccio rămase înmărmurit o clipă si apoi grăi suspinînd : . trimiţînd după Gostanza si aflînd din gura ei cum că Martuccio nu minţise. cu lacrimile-n ochi. om cu scaun la cap. se întoarseră în Lipari. si aflînd din gura ei că-i teafăr si c-ajun-sese om de vază. îmbrăţişîndu-l cu iubire . Din cîţi se aflau de faţă. nimeni nu ştie ce s-a-ntîmplat cu tine. Regele se miră de toate aceste întîmplări si. îi porunci Elisei să spună mai departe. simţi cum se aprinde într-ânsa cu ne-gîndită vilvătaie iubirea amorţită oleacă. unde împreună cu Gostanza fu găzduită la o rudă de-a ei cu multă omenie. Martuccio. fata se ascunde într-o pădure şi apoi e dusă într-un castel. cînd îl văzu.Trăieşti. îi spuse : — Martuccio. Martuccio îi mulţumi si apoi porni cu ea spre casă. nemaiputîndu-se stăpîni. Drept care îi povesti stă-pînei la care sta tot ce păţise şi c-ar dori să meargă pîn' la Tunis să-si sature acolo ochii cu cele cîte auzise despre Martuccio Gomito. Gostanza o trimise să afle ştiri despre Martuccio . Pe urmă. se duse drept la rege şi-i povesti toată povestea. de aceea.săgeată cu crestătură largă . porni să plîngă pe tăcute. si apoi plecă. dornică fiind să-i deie ascultare. fie din cauza bucuriei. urcîndu-se cu ea într-o barcă. după ce sezură mai multă vreme ele povesti. nici unul nu scăpă prilejul de-a lăuda povestea Emiliei . primiţi fiind de toată lumea cu negrăită bucurie. Stăpîna îi lăudă dorinţa şi ca o mamă adevărată. se întilnesc cu nişte hoţi. îşi luă rămas bun de la dînsa. printr-însa-şi birui vrăjmaşii. cum o luase împreună cu dînsa si pe Carapresa. rînduindu-şi o nuntă ca-n povesti. pe drept cuvînt. dar scapă din miinile tîlharilor şi după felurite peripeţii nirnc-reşte la castelul unde se află Agnolella. iar regina. de aceea am venit eu însămi să te înştiinţez. Gostanza îi povesti peripeţiile ei toate şi-i spuse cît de omenos o găzduise doamna la care se aciuase. iubita mea ? E atîta amar de vreme de cînd am auzit că te-ai pierdut în lumea largă si nici la noi măcar. grăi : . Din care pricină Martuccio îi dobândi milostivirea şi ca atare în scurtă vreme ajunse om de vază în Tunis si mare bogătaş. drept care ai voştri vor putea să tragă din belşug săgeţi. în Lipari. dădu din ele o parte fetei şi alta lui Martuccio. stăpîna vru cu dinadins să fie ea cea care să-i spună lui Martuccio că draga lui Gostanza venise anume ca să-l caute. Elisa. după credinţa creştinească. urcîndu-se într-o corăbioară cu Cara-presa dimpreună. căci m-a rugat să nu mai spun şi altora cîte mi-a spus). se duse pîn' la Tunis. si cele ce răbdase el. Fata. găsi pe placul său po-vaţa lui Martuccio şi urmînd-o cu sfinţenie. o sărută şi-o îmbrăţişa cu multă duioşie. Or. Şi acolo. şi cele ce răbdase fata. după ce-o cinsti pe doamna aceea cumsecade ce-o găzduise pe Gostanza si mulţumi de toate cîte le să-vîrsise pentru fată. ducîndu-se la el acasă. Martuccio. Pietro e prins. aflând acum că-i teafăr. trezind din nou la viaţă nădejdea ei cea moartă. mai adăugind la urmă c-avea de gînd acum să se cunune cu Gostanza. care-l pMnsese pe Miartuc-cio soeotinctu-l mort. lăsînd la voia lor să facă ce le-ar fi fost mai drag. Văzînd-o în faţa lui. fără să poată scoate o vorbă. ţi-ai cîştigat bine bărbatul ! Şi poruncind să i se aducă daruri bogate şi frumoase. dânsul şi Gostanzia. împinşi de vînt prielnic. plecind de la Gostanza. cu învoirea lui.

îşi îndreptă degrabă roibul către-o pădure adîncă şi-l îmboldi cu. o ceru de nevastă. îl lăsară în plata Domnului pe Pietro. îşi puse în gînd să facă astfel. Dar nimeni nu-i dădea răspuns şi el nu cuteza să se întoarcă înapoi si nici să meargă înainte. pe nume Pietro Boccamazza. dacă văzu aşa. împins de dragostea-i fierbinte. cînd socoti că-i la adăpost de cei care-l prinseseră si de ceilalţi veniţi pe urmă. Drept care pregâtindu-şi fuga din vreme. dar fiindcă după dînsa urmat-au zile fericite (şi deci povestea mea nu se abate nicidecum de la subiectul rîn-duit). fu prins si dat jos de.—. din care. cum n-apucase să-i zărească pe ostaşi aşa de repede ca dînsa. s-o ieie pe-o cărare la stînga. se întîmplă ca-n loc s-o ţie pe dreapta. Şi n-apucară să călărească două leghe. oameni de toată încrederea. porni călare cu Agnolella şi-o luă către Anagni. pe unde avea niscaiva prieteni. în timp ce sta si se uita să vază de unde vin. Dar 103 fiindcă n-ave-a încotro. Ci Pietro. iar pe de altă parte se mai temea si pentru el şi pentru draga lui de fiarele sălbatice. v-o povestesc cu drag : La Roma. pe cal . ştiind bine ce-l aşteaptă. văzînd că nu e chip să mai îndure chinul pe care i-l pricinuia dorinţa aprinsă după fată. sări pe cal si-o luă la goană spre pădure. simţind împunsătura. înfiptă bine în oblînc .). nici prieten.pintenii. nici rudă. Pietro. singura cale potrivită prin care socotea s-ajungă a-şi împlini dorinţa. căci se temeau că-s urmăriţi.Graţioase doamne. văzînd că i se aţine calea. strigînd : — Pe ei ! Măcelăriti-i ! Familie nobilă din Roma (n.. nişte oşteni. se hotărî cu ea împreună să fugă amîndoi din Roma. văzîndu-si de apărare . tocmai cînd socotea că merge ţintă înainte . şi aflînd printr-o a treia gură că Agnolella se învoieşte. după ce spuse. Dar ai săi. de atîta plîns şi de . se apucă să plîngă si să cutreiere pădurea. stri-gînd-o pretutindeni. pe unde apucase fata. Iar cînd se apropiară bine. copila unui oarecare Gigliuozzo Saullo. nu mai puţin de douăzeci şi cinci la număr. puţini la număr ca duşmanii. ieşiră de îndată vreo doisprezece ostaşi. în timp ce el se dezbrăca. o luă întins la fugă. dar pînă mai la urmă. trăia nu de mult un tî-năr. Şi tînărul acesta se îndrăgosti de-o fată tare frumoasă si plăcută. dar tare drag celor clin Roma. ducînd-o pe stăpînă în codru. cum ar fi trebuit. un om de rînd si fără vază. nici urmă de potcoavă. nu l-ar fi socotit nicicînd. s-ar fi însurat totuşi cu fata. Pietro. ca să plesnească de ciudă toţi Orsinii1. fiind văzuţi. fu cît p-aci să moară de atîta supărări . s-o luăm la fugă. Umblă dar Pietro al nostru zi de vară pînă-n seară. căci nu ştia unde-ar ajunge. în ciuda rubedeniilor. îi porunciră lui Pietro să se dezbrace de veşminte. se puseră pe fugă şi ceilalţi după ei. strigînd întruna prin pădure si făcînd cale întoarsă. văzînd că nu-si găseşte iubita nicăieri. care se uita mai mult la ea decît la drum. Şi. fata îi văzu si strigă : —• Pietro. ostaşii se apucară să sfătuiască între ei. si. dacă ar fi vrut si fata . sau de urs. roibul. neştiind bine drumul. cam la vreo opt leghe de Roma. zicîncl : — Asta-i de-al duşmanilor noştri . într-o dimineaţă sculîndu-se cu noaptea-n cap. căci de-ar fi cutezat s-o facă. el unul. săriră toţi pe capul lui si-l ocăriră straşnic. ică vin asupra noastră ! Şi cum se pricepu mai bine.. incit s-ajungă tot acolo. că se treziră aproape de un castel micuţ. Pietro. după ce căzură cu toţii la învoială. Şi în-drăgind-o tînărul. pe nume Agnolella. fără să aibă timp săracii să se desfete ca de nuntă. dar pricepând că-s mai. dacă tatăl fetei s-ar fi învoit. Ci Pietro. dădură buzna peste ceilalţi. t. care odinioară se afla în fruntea întregii lumi după cum azi e-n coada ei. îşi luă degrabă hainele. cit ce-aflară de una ca aceasta. ce alta am putea să-i facem decît să-i luăm veşmintele şi calul şi apoi să-l spînzurăm de vreun stejar. făcu el ce făcu şi pînă la urmă fata prinse a-l iubi şi ea pe el nu mai puţin ca el pe dînsa. vlăstar al uneia din cele mai nobile familii din Roma acelor vremi. fără pereche de-mîhnit. vorbeau de dragoste si uneori se sărutau. fu ajuns de ei din urmă. Şi călărind ei doi aşa. Dar nefiind chip să afle în codru nici drum. 104 Ostaşii luaţi aşa deodată. părînidu-ijse întruna c-o vede pe Agnolella sfîşilată de lupi. şi întrebat fiind cine era.. iar pe de altă parte îi trimiseră vorbă lui Gigliuozzo Saullo ca nu cumva să-şi puie mintea cu vorbele lui Pietro. nici cărăruie. îmi vine-n minte o noapte înfricoşătoare pe care au petrecut-o doi tineri neprevăzători .

să meargă mai departe. lăsîndu-se minată de bunul plac al calului. La care dînsa zise : —• N-aţi face bunătatea să-mi daţi sălăşluirea aicea peste noapte. risipiţi în dreapta şi în stânga. Fata. după ce călări cale de două leghe 105 si poate mai bine. pătrunse aşa de adînc în codru. la drept vorbind. zări din depărtare o casa. De aceea eu ţi-o spun de-acuma ca nu cumva pe urmă. spre care se îndreptă pe cît putu mai iute . ca nu cumva să-l sfîşie vreo fiară. să dai vina pe noi. îşi luă degrabă seama şi se-opri tăcînd chitic. da' vezi că pe la noi p-aicea şi zi şi noapte întruna se. La care omul. ba încă aşa de aproape încît îi sfîşie veşmîntul. se aruncă pe-un pat micuţ. neştiind ce să mai facă.abat tot soiul de drumeţi. după ce-şi. că drumeţii. să pot trage la el? — Nici unul nu-i aşa de aproape ca să ajungi pe zi la el. văzînd că-i noapte afară. să se dea de gol. unul din ei. După ce se depărtară o bucăţică bună. si foarte adesea lasă prăpăd pe urma lor . că pînă acolo-i cale lungă. se duse întro curte mare care se afla înapoia casei şi acolo. cu roibul ăsta -. neîndrăznind să doarmă. Cînd o văzu că-i singurică. dar Pietro. să nu-l mănînce lupii. plecară într-ale lor. să cadă -— deşi. sculîndu-se degrabă.. de care nu trăgea nici o nădejde de mai bine. ducând cu ei si roibul fetei. de vreme ce aiurea n-am unde să mă duc ? Moşneagul îi răspunse : . din zori si pînă-n asfinţit Be învîrti zadarnic printr-acel loc sălbatic. e numai bun de noi. se caţără în stejar. ferit-a Domnul. Şi abia se ascunsese. — Dacă-i aşa.strigare.Noi te primim cu drag. dînd de un stejar vînjos se coborî din sa şi îşi legă murgul de pom . care trăia în căsuţa aceea cu bătrî-nica lui. că ş-asa n-are alt stăpîn. îşi azvîrli lancea în fîn şi fu mai. nevăzînd-o pe fată nicăieri. lîngă cei doi bătrîni şi nu mai conteni cît fu noaptea de lungă cu suspinatul şi cu plînsul. se duse şi se ascunse într-însa. dar amintindu-şi unde se află. . Fata grăi atunci : — Da' oare nu-i vreun han p-aici. în cele de pe urmă însă. cum începea să se însereze. răspunse : — Nu-i nimeni. unde cină sărăcăcios cu dînsii dimpreună cu ce se nimeri si apoi. si acolo nimeri peste un moşneag de treabă. şi dacă ceasul rău ar face să vie acu' că eşti aicea vreo ceată de haiduci de-aceia. mai s-o împlânte în fată şi dânsa. precum am spus mai înainte. bătînd să le deschidă. spre revărsat de zori i se păru că aude zgomot de paşi pe afară . fu cît p-aci să ţipe. o adunătură de nemernici. găsind roibul copilei cu şa cu tot pe el. văzînd că Pietro nu mai vine. jelin106 du-se amar de soarta ei şi de-a lui Pietro. bătrînul o întrebă : — Fata moşului. TSlharii. mai mult ca douăsprezece postii. luînd-o la sănătoasa fără să ştie încotro. ca oamenii aceia să n-o găsească aşa de iute. o să se dea la tine si-au să-ţi aducă necinstire . deşi cuvintele moşneagului o înspăimântară. căzu răpus si nu fu chip. numai noi . dînd peste o potecuţă. Şi cînd văzu că se înnoptează. răspunse moşul către fată.veghe mai toată noaptea. îi răspunse : . da' cum de umbli tu de una singură p-aici. Iar dacă o fi să mi sentîmple ce-aţi spus. de-o fi. căci lancea îi trecu pe lîngă sînul stîng. văzîndu-te frumoasă şi tinerică precum eşti. intră în casa moşneagului. şi buni şi răi. mîneiînd şi bînd pe săturate. fripsară pe jar niscaiva iezi si altă darne. Drept care dînsa. de-ar fi venit acolo. temîndu-se că e rănită. aşa într-o doară. Nu după mult ieşi şi luna în noaptea limpede de vară . Imprăstiindu-se dar tîlharii prin casă. ca nu cumva. după ce coborî de pe cal. de aceea. Fata. nici de-ar fi fost la adăpost şi tot n-ar fi putut dormi ele atîta supărare si grijă pentru fată -. acu' la vremea asta ? Fata. se şi năpustiră asupra uşii. o apucă pe-acolo si tot ducînd-o roibul.nu ştiu zău de unde-o fi fugit — ne-am pomenit aseară aicea si l-am adus în casă. iar noi n-o să putem să te-ajutăm. aşa îmbrăcată. o parte din ei se duse în curte şi acolo. de frică şi de foame. Şi cum şedea aşa. zărind într-un ungher o grămadă mare de fîn. grăi vătaful hoţilor.Dacă ne-ajută Dumnezeu. răspunse că se pierduse în pădure de cei care o însoţeau şi întrebă cît mai avea de mers pîn' la Anagni. fetico . încît nu mai putu să vază locul pe unde pătrunsese . apăi din două rele mai bine rabd să fiu pîngărită de oameni decît să mă sfîşie vreo fiară din (pădure^ Şi zicînd astfel. plîngînd şi suspinînd şi blestemîndu-şi nenorocul. punîndu-si scuturile jos si lăncile pe lîngă ele. cînd aşteptînd si cînd umblînd. tot tînguindu-şi soarta. întocmai ca şi Pietro. La care moşul îi răspunse : — Păi nu e ăsta drumul ce duce la Anagni . plîngînd. să se întîmple aşa. o să scăpăm si dumneavoastră si eu de-o pacoste ca asta. cînd hohotind si cînd strigîndu-l. Iar după ce moşneagul le descuie şi intrară în casă. iar el. îl întrebară pe bătrîn cine era acolo. de aceea.

Ciobanii îi răspunseră că la vreo trei postii de acolo erau nişte palaturi ale lui Liello di Campo di Fiore. îi sfîrtecară grumazul şi-i spintecară burta cît ai clipi din ochi. Pietro. unde dădu peste nişte ciobani. când o văzu în preajma ei pe AgnoMla. o apucă într-acolo si tot umblînd cu spor înainte. dînd să fugă . îşi zise în sinea ei : „De ce-imi sfarm capul pe degeaba ? Copiii ăştia se iubesc şi se cunosc unul pe altul. rugă pe careva din ei să-l ducă pană acto'lo şi doi ciobani mai săritori îi împliniră voia. şi amânldol de fiare. De aceea îi zise fetei : — De vreme ce nu ştii nimic de Pietro al tău. spre norocul fetei. Fata. căci era prieten cu bărbatul ei. la urmă însă lupii îl doibo-rîră la pământ. ajunse pîn' la foc. rămase năucit. rămâi cu mine pîn-am să aflu un prilej să te trimit la Roma fără primejdie pentru tine. De aceea. în care tocmai se afla nevasta cavalerului. După ce ajunse la castel. mîncînd şi petredînd. ca la vreo leghe poate. Dar când văzu că-i hotărât şi că din partea ei copila afât aştepta şi eia. O lume întreagă ar fi dat s-o poată săruta. Şi dacă el fu bucuros. se afundară în pădure. Piettrta le povesti ce pătimise şi cum de ajunsese singur prin părţile acelea şi-i întrebă apoi de nu se află prin preajma locului vreo casă sau vreun castel unde să tnagă. pînă la nişte pal'aturi 'aicea nu departe. dar într-acestea fu chemat să se înfăţişeze doamnei. dar. nespus de bucuros să ştie că nu-ncăpuse pe mâna tâlharilor. cum sta sărmanul în stejar cu inima zdrobită de atîta suferinţă. văzînd că-i zi de-a binelea. după ce află din gura lui cum se întlrm'plasle treaba. iar celălalt de bătaia lăncii. După ce mancă si se încălzi la foc. nespus de bucuros. de prieteni. şi care-l luară între ei de milă. drept care moşul. Ori dacă unul a scăpat de la spânzurătoare. Fata o luă de la capăt şi-i povesti toată povestea. Castelul era al unui nobil din familia Orsinilor. fiind înconjurat de lupi nu izlbuti si se apără mult timp cu dinţii şi copitele . şi. lă-sînid numai ciolanele. fu sigură că-i mort. ieşi din fîn . apăi nici bucuria feltei nu fu de toc mai mică. că n-am văzut-o nicăieri. poftind să afle cu amănuntul cum de ajunsese acolo. care toţi. amândoi sânt prieteni cu bărbatul meu si dorinţa îior e cinstită. cum se ruşina de doamnă. strînşi roată în jurul lui. ca Ha vreo 107 l cinci leghe de drum. în timp ce zgribulea în stejar aproape mort de frig. e seimn că Dumnezeu n-are . dîndu-se jos din pom cu teamă. Doamna. gîndindu-se că niciodată n-avea să poată să mai iasă din codrul cela blestemat. Fata. iar după ce-l mâncară tot. cum tot căuta cu ochii în jur. simţindu-i. îi spuse : —. care în roib găsise un prieten şi un sprijin. că blestemaţii de tâlhari care-au plecat de-alcea ţi-au şterpelit căluţul. îl dojeni că nu-şi ascultă părinţii si că vrea dinaidins să se însoare potrivnic vrerii lor. unde-ai să fii la adăpost : dar va să vii pe jos. se afla tocmai acolo. se amărî la suflet de cele întâmplate si aflînd unde fusese prins. îi rugă frumos s-o ducă la castel. drept care pornin-du-se la drum.Acu' că e lumină afară noi te-nsoţim. împăcându-se cu gîndul că rămăsese fără cal. primindu-l si cinstindu-l ca pe un oaspe drag. zări în faţa lui. Pietro se duse de îndată si. Roibul. fu cît p-aci să dadă jos de aiffitia bucurie. zmuci capul şi rupse frîul. Şi către dimineaţă. îşi stăpâni pornirea. Pîetro. care îl cunoştea deopotrivă si pe Pietro.moşneagul o întnabă pe babă : — Ce-o fi cu fata noastră. cît ce-i văzură calul. o cunoseu numaidecât şi o primi cu bucurie. Pietro încercă să afle chip spre a cerceta pădurea. cam pe la miezul nopţii zări venind o haită ca de vreo douăzeci de lupi. Când o văzu pe fată. spre seară ajunseră acolo. pe care îl chema LieilLo di Campo di Fiore . Pietro. dacă pofteşti. cît ce zarea se lumină de-a binelea. o femeie tare bună la suflet şi evlavioasă. Doamna. simţind că hoţii plecaseră. ca so gălseialseă pe Ag-nolella . de cînd ne-am deşteptat ? Baba îi răspunse că nu ştie si începu s-o caute. dînd peste nişte cunoscuţi. dar. făcură cerc în jurul lui. sărmanul. nevasta cavalerului. o vîlvăt/aie mare.

aflînd prilej prielnic si luîndu-si inima în dinţi. dar numai ţie-ţi stă-n putere să mînui viaţa ta si-a mea. Si întoircîndu-se spre tineri. Şi acest răspuns. îl îndemnă să-i spună : — Eu. pe la numitul messer Lizio pe acasă umbla deseori şi se ţinea cu el în vorbă un tînăr frumuşel şi proaspăt ca o floare. Dar dacă nu găseşti o cale pe care eu. Atuncea fata îi răspunse : — Ricciardo. dar îşi păzi cu mare grijă taina iubirii lui. de aceea am de gîrud să v-arăt acum. dar scurtă. tu vezi doar ce straşnic sînt păzită . îi zise : — Caterino. încât acum — ca s-o mai dreg şi să răscumpăr oarecum durerea ce v-'am pricinuit — mă văid silit să povestesc o istorioară mai hazlie. îmbărbătîndu-l şi bucurîndu-l pe Ric-cardo. cum părinţii ei o aveau numai pe dînsa. fără a se da în lături. cît de frumoasă-i fata lor. Pietro în culmea fericirii. cum a ajuns la bun sfîrsit iubirea a doi îndrăgostiţi. şî cavalerului acestuia — tîrziu. iar doamna se trudi să le cinstească nunta pre cât putu mai bine acolo sus la munte. Iar el văzînd. cfa să vă fac să rîdeţi. te rog frumos nu mă lăsa să mor de dragul tău. Iar Pietro cu Agnolella lui trăiră pan' la bătriîneţe în tihnă şi-nitru desfătare. se întoarseră la Rama. Pe urmă. să n-am a pătimi ruşine . Povestea a patra Ricciardo Manardi e găsit de messer Lizio din Valbona cu fata lui. crescînd. ajunse să se facă o frumuseţe de fată. amestecată cu ruşine. sînt gata orisicînd să fac tot ce pofteşti . Că mai pe urmă. mai mîndră si mai drăgălaşă ca oricare alta din partea locului. şi nu-i prea mult de-atunci. la vreo cîteva zile. pe nume madonna Giacomina. o dră-gosteau şi o iubeau ca pe ochii lor din cap. ur-mînd-o. de aleasă întru deprinderi şi numai bună de măritat. prinse a-l iubi şi ea pe tînăr. decât doar câteva suspine şi-o spiaimă zdravănă. spre bătrîneţe — nevas-tă-sa. de-mpăcat. unde. Fî-lostnato începu rîzând : — Multe din dumneavoastră de-atâtea ori m-au ocărit fiindcă v-am silit să povestiţi si sascultaţi poveşti de jale si de plâns. păzind-o cu nespusă grijă şi asteptînd să o mărite cu cine ştie ce fecior de neam si casă mare. prealuminate doamne. 110 Acu. aflându-i pe părinţii lui Pietro foc şi pară de ceea ce făcuse. Or. şi AgnoMla şi mai şi. pe care apoi o ia de nevastă şi se împacă cu bătrînul. de care messer Lizio si doamna lui nu se păzeau cu nici un pic mai mult decît s-ar fi păzit de ua fecior de-al lor. dîndu-si seama că-i îndrăgită pe aocuns. vă-mpac eu cu părinţii. Ricciardo după nume. regina îi porunci lui Pilostrato să spună şi el o poveste . mai din vreme încă. dar la o adică amuţea. Trăia dar în Romagna. se îndrăgosti cu foc de dînsa. Ci fata. ce n-au avut de pătimit. care se gîndise la multe. le zise : — Dacă vouă vă stă pe suflet să vă luaţi. un cavaler curtenitor şi foarte de ispravă. dinspre partea mea. de plăcută. mi-o spune fără frică si am să fac precum pofteşti. ba azi ba mîine. unde cei doi îndrăgostiţi gustară mai întîi roadele duliei ale iubirii. doamna porni cu 108 109 ei călare şi. i La care fata zise iute : — Ferească Dumnezeu să nu mor eu de-al tău.nimica împotrivă dacă poftesc să se cunune. străjuiţi de pază bună. cît de gingaşă. răspunse cu grăbire : . îi dărui o copilită care. de care lucru el fu foarte mulţumit. printr-o poveste mai seurituţă. Facă-se dar pe voia lui". de aceea mi-e cu neputinţă să văd ce-aş putea face ca să te-aduc la mine. Şi cum de atîtea ori îi sta pe limbă să-i vorbească. îi împacă cu tinerii. se cununară acolo. Ricciardo. pe care-l chema messer Lizio din Valbona .. odată. eu n-am nimica împotrivă : să fie cum vreţi voi si nunta s-o serbăm aici pe cheltuiala lui Liello. din neamul Manardilor de Brettinoro. După ce EliSa tăcu ascultând laudele pe care tovarăşele ei le aduce'au povestii spuse de dansa.

messer Lizio zise : — Bine. cît ce auzi că pretutitndenea-i tăcere. Ci messer Lizio. şi cum se pregătea să doarmă acolo peste noapte. cînd nu-i decît o copilită ? Doar t'nerii de când e lumea se-mibie la de-alde astea. deşi e tare înalt. aş sta cu mult mai bine afară decît la dumneata-n odaie. cum vremea era către sfîrsit de mai. simţind că faita se culcase. cu ce te supără dacă doarme afară în foişor ? Cît e de lungă noaptda s-a zvârcolit de cald. copila asta a noastră . te miri că-i place să. prin care dînsul pricepu ce-ar fi trebuit să facă. da' ce să-ţi fac ? Doar n-oi fi vrînd să poruncesc si vremii acu ! Vremea e vreme si se cade s-o rabzi aşa cum vine.. Ci Caterina zise : — Măicuţă. copila începu. A doua zi. tot văietându-se de cald. aflând acestea. să-ţi facem ? o întrebă femeia. Messer Lizio. se vede treaba. Dar nu prea-i obiceiul ca nopţile să se răcească tocmai cînd e să vie vara. eu as pune să-mi facă un pătuţ în foişorul care dă deasupra în grădină. Bătrîna îi zise atunci : . cum era om bătrîn. Poate să fie mai răcoare la noapte şi-ai să dormi mai bine. de unde căţărându-se pe nişte pietre mai ieşite. — Şi-atunci ce-ai vrea. La care fata îi răspunse : — De nu v-ar fi cu supărare ţie si tatii. ajunse pînă-n vârful lui. auzind de la nevasta dumnealui ce vrea să facă fata. n-are decât să doarmă şi să tot tragă cu urechea pândind privighetoarea. îi răspunse : — Ce naiba de privighetoare îi mai lipseşte acu ? Ia să mă lase-n pace ! Că dacă nu. dumitale. eu cred c-oi izbuti să fac într-asa chip. mă rog. asculte cîntînd privighetoarea. şi m-aş culca acolo . când auzi ce vorlbă îi trimite părintele. bine ! Pune să-i facă un pat cît. să încapă-n foişor.ur-cîndu-se pe un zid cu ajutorul unei scări. nu atât de cald. fii pe pace . unde . ar trebui să zici „după părerea mea" şi-atuncea poate-ai spune drept. 111 Ricciardo îi răspunse c-avea să vie negreşit şi. Ricciardo. la urmîa urmelor. eu nu ştiu zău ce alta ai putea face decît să vii sau să te culci afară-n foişorul cela ce dă-n grădina casei voastre si unde — dac-oi şti că eşti acolo peste noapte —• m-oi strădui să viu şi eu. fetiţo. La care maică-sa îi răspunse : — Ce fel de cald. după ce închise u'şa din odaia lui. ascultînd privighetoarea si fiind mai la răcoare. nu ţi-i dragă. de-a fost să cadă. Fata. La care Caterina zise : — Dacă te-ncumeţi să te urci. în noaptea următoare nu doar că nu dormi. şi cu primejdie pentru dânsul — ajunse în foişor. i-arăt eu ei şi-o adorm. Şi-apoi. zicînd astfel. Dacă văzu aşa. să se tot vaite că de cald si multă zăpuşeală nu izbutise nicidecum să-nchidă ochii toată noaptea. se duse şi el să se culce. bine zici. pândi pînă ce ajunse să-'l vază pe Ricciardo şi îi făcu un semn statornicit între ei doi. pu-ne-i si-o perdea împrejur şi-apoi. Femeia îi zise atunci : — Aşa-i fetiţo. se sărutară o dată în fugă şi-apoi se despărţiră. care propteau un alt perete — cu multă osteneală. de faţă cu măicuţa ei. dar n-o lăsă nici barem pe ma'i-că-sa să închidă ochii.Măcar de-ar fi aşa cum zici! răspunse Caterina. puse degrabă să-i aştearnă un pat în foişor . —. i-oi spune şi lui taică-tu si-om face cum vrea el. încît să pot dormi acolo. femeie.Bine.. Drept care a doua zi femeifa se duse dis-de-d'im'iineaţă la messer Lizio şi în spuse : — Bărbate. care dădea în foişor. mai mult de ciudă. lîngă odaia tatii. şi ca atare cam sucit oleacă.— Caterinuţo dulce. da' vezi că dumneata nu te gîndeşti pesemne cu cît mai calde-s fetele decît femeile bătrîne. fetiţo ? Ba chiar că n-a fost cald deloc. cu ţîrîit de greieri ! 112 Fata.

fără să se trezească. începu să plângă cu sughiţuri.am arătat mai sus . dormind îmbrăţişaţi precum . vino iute să vezi minunăţie ! Că fie-ti privighetoarea i-a fost aşa de dragă. Şi ridicindu-se pe pat în capul oaselor. mai mângâiată oarecum. că odihnise bine şi că pe lângă toate prinsese şio privighetoare. într-acest chip poţi dobândi si pentru mine bună pace. i se păru c-o gheară îi smulge-inima din piept. aproape toată noaptea se desfă'tară cu plăcere unul pe . după multe sărutări. fata cu braţul drept 8 — Decameronul. după ce se încredinţa că tînărul «na Ricciando. 114 Nu după multă vreme Rieicardo se trezi şi. lăsând -privighetoarea şi acope-rindu-se. îi zise : — Vai. fu cât p-aci să ţipe şi vru săi ocărască . zise : — Ţi-oi spune eu ce-i de făcut ! Cînd îl văzu Ricciardo. indură-te de mine ! Ştiu. goluţi. ce vrei cu mine . că cel puţin aşa are să bage privighetoarea în 'Colivia lui. că sînt vrednic să plătesc cu capul ce-am făcut. acuma să şi-l ţie.Dacă l-a vrut cu 'dinadins. dacă-i cu putinţă. iar când ajunseră la pait. tăcu din gură mulţumită. deschise uşa încet-încet. dând glas privighetorii de foarte multe ori. II — cd. Femeia se îmbrăcă în fugă şi-o luă tiptil pe urma lui . Şi mai făcând un pas. pentru ca tu să scapi cu viaţă şi să mă cruţi pe mine de-o ruşine ca aceasta. dădu încetişor 'deoparte 'perdeaua care împrejmuia de patru laturi patul si îi văzu pe amândoi descoperiţi si goi. şi. taci din gură. fă-ţi cruce şi roagă-te lui Dumnezeu să te primească. ca om netrebnic. ca să rămîie a ta de-a pururi. ba apro-piindu-se şi ziua (fără ca ei să-şi deie seama).si şi-o ţine-n mână. înfier-bîntaţi precum erau de joacă si de zăpusală. nu-ntr-a altuia. De aceea. se socoti pierdut. m-a prins aicea ziua ! Ce-i de făcut ? La oare messer Lizio făcu un pais înainte si. fii bun şi cruţă-mi viaţa. de aceea fă. precum a fost si-n noaptea asta. şi amintindu-şi că fetica dormea afară-n foişor. ferin-du-se a flace zgomot . căzură biruiţi de somn si adormiră goi. zicîndu-şi : „Ia să vedem noi cum a dormii't Caterinuţa la cântecul privighetorii". . încrederea pe care ţi-am dovedit-o pururi" şi dragostea ce ţi-am purtat nu meritau din parte-ţi atare răsplătire. Ci nopţile fiind scurte şi desfătarea mare. cindi văzu că-i ziuă afară. dar messer Lizio îi zise : •—• Femeie. de ne-ncuscrim cu-ai lui. c-a prins-o . fără cinste şi fără de cuvânt ce sînt . Ricciardo e băiat de neam şi are şi parale . printre drepţi. Şi dormind ei într-acest chip. în-soară-te cu Caterina. vă e ruşine să vorbiţi de faţă cu bărbaţii. nevastă. dar totuşi. La care messer Lizio zise : — Ricciardo. grăi : — Messere. că de unde nu. voi. ţinîndu-se batjocorită si înşelată de Riociardo. dacă ţi-i drag de mine ! . Doamna. atunci dintâi să mi se-nsoare . şi pentru tine izbăvire . iar cu mlnuţa stingă ţlnîn-du-l de ceva de care vouă. şi. dar dacă a fost să fie aşa si dacă tinereţea ta te-a împins la astfel de greşeală. dac-o vrea să plece de aici cu binişorul. văztînd că soţul ei nu-i necăjit de treaba asta si socotindu-se înde ea că fata avusese parte de-o noapte fericită. Femeia se miră : — Ei asta-i bună ! Cum se poate ? — Vino degrabă si-ai să vezi ! îi zise messer Lizio. strigînd-o deci pe Caterina. după ce foraseră perdeaua. madonna Giacomina putu să vadă desluşit cum fie-sa prinsese şi-acu ţinea privighetoarea. pentru Dumnezeu. Intre acestea Caterina. culcîn-du-se împreună. ii apucă şi ziua. 113 pe după gâtul lui Ricciardo. Şi drept aceea doamna. ieşind din foişor. doamnelor.celălalt.copila îl primi cu mare bucurie. iubito. pe care atâta îşi dorise s-o audă cântând. se duse ţintă în odaia jievesti-si s-o cheime si-i zise : — Scoală. ridicând perdeaua. iar messer Lizio într-aceslea se deşteptă din somn . să ştii că facem treabă bună.

întinse acolo o nuntă de pomină şi după aceea.rugîndu-se de messer Lizio să-l ierte pe Ricciardo şi pe de altă parte rugîndu-se şi de Ricciardo săi deie ascultare bătrânului. e dată de nevastă lui Minghino. fiecare cum socotea mai bine. Apoi. Doamnele. văzînd ei că nu-i chip s-ajungă — din dreaptă pricină — la fată. Dar pentru o treabă ca aceasta nici nu era nevoie de-atîtea rugăminţi . fiindcă fata avea acum ca la vreo cincisprezece ani. îmbrăţişîndu-se. pe care el o îndrăgea si se purta cu ea ca un părinte adevărat. îi porunci să povestească mai departe. regina îi zise lui Filostrato : — Să ştii că dacă ieri ne-ai întristat. după ce se sculară şi după ce Ricciardo puse la cale treaba cu tatăl fetei pe îndelete. dintre toţi. întorcîndu-se către Neifile. se întâmplă la vremea aceea ca Faenza — cetate oropsită şi multă vreme zdruncinată de lupte şi nenorociri — să ajungă la mai bine. doi mai cu seamă. acolo chiar în faţa lor. Şi după ce rîseră o vreme. iar pe celălalt Giacomin din Pavia. fiindcă nu se învoiau. războindu-se cu unii şi cu -alţii. iar pe ăe altă parte de teamă să nu moară si din dorinţa de-a scăpa nevătămat. ascultînd povestea cu privighetoarea. că pasămite aveţi trebuinţă mai mult de somn ca de-alte cele. le spuse: — Acu să v-odihniţi. plecînd cu doamna dimpreună. 116 Pe urmă. ca într-acest chip să poată multă vreme. la Faenza. pe de o parte din ruşine şi din dorinţa de a îndrepta isprava săvîrşită. Acu. încît. in cele de pe urmă. care trăise odinioară pe locurile acelea. cerînd madonnei Giacomina să-i deie Lin inel de-al ei. astăzi în schimb atîta ne-ai făcut să rîdem. pînă s-ajungă a se scula mai străbătură încă două şi într-un sfîrşit puseră capăt zilei dinţii cu bine. făcură atîta haz. fără primejdie pentru dânşii. cum peste noapte nu umblaseră mai mult de şase leghe. aflîndu -se că fata e sora lui Giannole. Spun dar că în cetatea Fano trăiau pe vremuri doi lom-barzi. drept care stăpînirea îngădui să se întoarcă într-însa orişieui i-ar fi plăcut s-o facă. ducînd mireasa cu mare alai la el acasă. dacă părinţii lor s-ar fi învoit la asta . se apucară. Povestea a cincea Guidotto din Cremona îşi lasă fata lui Giacomin din Pavia şi moare. încît din gelozie ajunseră să se urască unul pe altul peste poate . pe unul îl chema Giannole di Severino. în tihnă si desfăt. să încerce a dobîndi copila pe alte căi. ba pe deasupra şi din cauza iubirii pătimaşe pe care i-o purta copilei şi din dorinţa de-a ajunge s-o aibă numai 115 pentru el. mai prinseră privighetori un car de vreme încă. Apoi. pe-atît era şi de cinstită şi de îngrijit crescută. cu dînsa împreună. prinse a grăi precum urmează : — De vreme ce Filostrato s-a abătut şi prin Romagna.mult ica-n Giacomino. într-acestea crescînd. Ricciardo. nu după multă vreme se cunună din nou cu dînsa de faţă c-o mulţime de prieteni si de rude. Giannole di Severino şi Minghino di Mingole se îndrăgostesc de dînsa şi se încaieră. să mai petreacă şi-alte nopţi ca noaptea ce trecuse. muri. tinerii. Şi după ce plecară ei. dar. nu izbuteau nicidecum să-şi stăpînească rîsul. dar. văzîndu-se pe patul morţii şi neavînd nici un fecior. se întoarse la Faenza cu toate ale sale şi-o luă cu el si pe copila lăsată de Guidotto. ca de vreo zece anişori. De aceea Giacomino. ambii încărunţiţi de ani si care în tinereţea lor trăiseră mai toată vremea în oaste. bucuroasă. 117 . după ce-i destăinui o seamă de întîmplări din viaţa lui. cu tot ce avea pe lume şi. îi cunună pe loc. si zi si noatpte după plac. tinerii bucuroşi s-ar fi însurat cu dînsa. Iar dînsa. şi se simţise bine acolo. doi băieţi frumoşi şi de ispravă se înflăcărară aşa de tare. lăsă în grija acestuia pe o copilită a lui. deşi Filostrato isprăvise de mult cu povestitul. nici altă rudă ori prieten în care să se-ncreadă mai. Or. precum se cuvenea să facă. Copila. căci. răspunse fără a sta pe 'gînduri că-i gata să-l asculte pe messer Lizio. nesilit'de nimeni. dintre care pe unul îl chema Guidotto din Cremona. Din care pricină mulţi tineri porniră a suspina de dragul ei. cred că-mi va prinde bine şi mie să mă învîrtesc oleacă cu povestirea mea prin părţile acelea. Şi după ce-o făcu si p-asta. ajunsese să se facă cea mai frumoasă fată din cîte se aflau la vremea aceea în Faenza şi pe cît era de frumoasă. încît nici una dintre noi nu s-ar mai putea plînge pe drept cuvînt de tine. Acesta. iar pe celălalt Minghino di Mingole. Şi într-o bună zi Guidotto.

Giannole. la fată. dacă ar fi fost ea Giacomino dintr-o anume pricină să plece seara de acasă. care mai că se aprinsese şi ea de focul lui . si atîta se ţinu de capul ei. se îmbiau care pe care să meargă la culcare ca să rămîie singuri. Crivello cu bătrîna. Cînd se însera afară. porniră fiecare c-un pîlc de prieteni înarmaţi. si pe urmă. se sfătui cu el ca la un semn de-al lui să. prin mijlocirea lui Crivello. nici unul nu putea să-l mişte pe celălalt din loc. urlară într-un glas : — S-a mîntuit cu voi ! Vă arătăm noi vouă. fu foarte necăjit de întâmplarea aceasta . vie.Giacomino avea la el acasă o slujnică bătrînă şi un servitor glumeţ şi tare prietenos. dacă Giacomino s-ar fi plâns. ostaşii stăpînirii dădură peste ei şi. Minghino cu ai săi se duse în casa unui prieten vecin cu Giacomino. cei care-l rugau. să meargă în-tr-o seară la cină la un prieten . gîndeau ei. A doua zi de dimineaţă. trimise vorbă lui Minghino că Giacomino în seara aceea avea să plece de acasă si ca atare îl sfătui să şază undeva pe aproape şi la un semn de-al ei să intre înăuntru. Giannole veni iute cu doi tovarăşi de ai săi si după ce pătrunse în casă. Vecinii. înhăţîndu-i pe mai mulţi. rămase cu ai lui afară în apropierea casei. se duseră la dînsul şi începură să se roage de el cu vorbe prietenoase să nu ia în seamă Ocara pătimită din pricina smintelii feciorilor necopţi la minte. pe drept cuvînt. cei doi îndrăgostiţi. Crivello însă. auzindu-i glasul.. Ci. trăgîndu-şi spadele din teacă. pînă a n-apuca să se despartă încăieraţii. sărmanul. Nu după multă vreme se înitîmplă ca Giaoomino. cînd socoti că-i vremea. Crivello îi zise femeii : — Nu te mai culci o dată ? Ce mi te tot învîrţi prin. ştiu biae că-nicicînd n-aş izbuti s-o fac să-mi deie ascultare. care-si vîrîse coada. Slujnica pe de altă parte. îi spuse de iubirea lui si îl rugă să-i dea o mână de ajutor ca să-si aline focul. Criveillo. Minghino pe de altă parte se împrieteni şi el cu slujnica. ba pe deasupra îi făgădui să-l ducă şi la dînsa.Da' tu ? Ce naiba mai aştepţi de nu te duci după stăpîn. Ci fata se împotrivi si începu să ţipe cu slujnica împreună. porniră a ocărî şi ei atare silnicie şi săriră în ajutorul lui Minghino.. Minghino. îi duseră la închisoare. Iar mai tîrziu. făgăduiesc . ciondănindu-se astfel. ce să-ţi spun : tot ce pot face e să te duc la fată o dată cînd stăpînul o fi poftit pe la vreo cină . dar. cînd văzu că ceilalţi scoteau fata pe uşă afară. dintru început. printre care si pe Minghino şi pe Giannole cu Crivello. pîn' ce femeia îi duse vorba. văzînd că se făcuse ceasul pe care-l hotărîse . cu care. Drept care. cît si tinerii care-I făcuseră ruşinea sînt gata s-o răscumpere . după o luptă dîrză. împrietenindu-se Ciannole. făgăduindu-i cîte-n lună si-n stele pentru treaba asta. o au pentru dînsul. îşi zise în sinea lui : . dacă nu-si ţine gura !" Şi făcînd semnul rînduit. de m-as apuca să-i spun ceva din parte-ţi.Ce-mi pasă mie de bătrîna ? Lasă că-i arăt eu ei. după ce le plecă Sftăpînul. chiar de mai multe ori. se repezi cu-ai săi în casă şi. înştiinţîndu-l pe Giannole. căci uşa ar fi fost deschisă. aflînd părinţii tinerilor adevărul asupra celor întâmplate şi cunoscînd ce rele ax fi putut să li se tragă băieţilor întemniţaţi. că. dacă vrei s-o fac. mişeilor ! Ce silnicie-i asta ? Şi zicînd astfel.mai dinainte cu Giannole. iar celălalt. să vorbească. Giannole îi răspunse că nici n-ar fi dorit mai mult şi aşa rămaseră înţeleşi. care într-acestea ieşiseră afară cu torţe şi cu arme să vadă ce se întîmplă. Minghino izbuti să-i ieie fata lui Giannole şi apoi s-o ducă înăuntru.. dacă eşti în starer fă tu ce crezi că e mai bine. se duse să deschidă uşa . se linişti oleacă şi hotărî în sinea lui să o mărite cît mai iute. ca să aştepte somnul statornicit. Da' asta. Crivello după nume. casă ? 118 Iar slujnica îi răspundea : . de ei. ci mai degrabă dragostea şi prietenia pe care. La care slujitorul zise : — De. acum c-ai mîncat de cină ? Şi. astfel ca-n viitor să nu se mai întîmple istorii ca acestea. ca unii ce se bănuiau amarnic între dînsii. tăbărîră pe ei cu spadele. deşi nici unul nu ştia ce avea de gînd celălalt. cînd zarva se potoli şi Giacomino se întoarse acasă. cum nu ştia nimic de toată socoteala asta. cu gînd să fure fata. eer-cetînd apoi cum se întâmplase treaba si aflînd că fata nu-i de vină. o luă cu gînd s-o ducă. în119 credinţîndu-l mai la urmă că ei înşişi. aflînd copila în prînzitor.

de n-aş fi un străin aicea la Faenzar. îşi aminti că fata avea un semn ca o cruciuliţă deasupra urechiuşii stingi. 121 după surori şi fraţi şi. deşi nici eu. de aceea. arătîndu-le-o la toţi si povestin-du-le întîmplarea. căci în învălmăşeala •aceea mi s-a pierdut şi . cu tot ce se mai afla prin casă. dimpreună cu toate ale sale şi îmi legă de suflet să o mărit şi să-i dau drept zestre tot ce fusese al ei. dinspre partea mea voi face tot ce-mi cereţi în astă împrejurare. mă ştie Dumnezeu. cu cît ocara săvîrsită. ce spune Giacomino ? Şi Bernabuccio îi zise : — Aud şi tocmai mă gîndeam. bietul. deşi copila se ferea. o luă cu sine şi-o duse. de faţă cu mai . dar părăsită de stăpîni si-n care nu află decît pe copilita asta. Dar. care fusese cu Guidotto cînd se întimplase jaful si care ştia bine a cui fusese casa prădată de răz120 îboinici . iar acolo. ea e aceea . Cîndeşte-te. l-am auzit odată chiar pe Guidotto povestind unde 'se 'petrecuse jaful si-am priceput de îndată că-i vorba despre casa ta. fără de alta. căci fata nu e din Cremona. făcîndu-i-se milă de ea. mio dădu mie. gîndindu-se mai bine. nici cel care mi-a dat-o nu ştim a cui copilă este . oricînd . la Fano . văzu semnul cu pricina . nici ea. poate ai putea s-o recunoşti după vreun semn . Giacamino îl duse bucuros si o chemă pe fată. şi. văzîndu-l printre ceilalţi pe stăpînul casei. de aceea pînă azi noi am crezut c-a ars cu casa dimpreună. nespus de fericit de această întîmplatre — o luă cu el şi-o duse acasă. eu bucuros aş mărita-o. asta-i copila mea. dar totuşi nu i-ani găsit bărbat să-mi placă. ci e şi dînsa ca si voi de aicea din Faenza. de bună seamă. Din pricina aceasta. de îndată ce-o văzu. precum îşi închipuiesc destui. după alte rude de-ale fetei. Giacomino. îi ceru lui Giacomino îngăduinţa să-i ridice copilei olecuţă părul de pe 'urechea stângă şi Giacomino încuviinţă. cînd auzi acestea si cînd văzu că Bernabuccio e un om în toată firea. deşi. ca unul ce vi-s prieten sincer as face după voia voastră si-n astă împrejurare si-ntr-al-tele. fiind jafu-n toi. împinsă de un imbold lăuntric. nefiind mulţumit cu atîta. îl rugară să fie aşa de ibun si să le spuie cum de fata se afla la el şi cum ştia că e şi dînsa din Faenza. se apucă să plîngă si să şi-o strîngă în braţe cu multă duîoşie. nevastă-mea . pune s-o caute şi-ai să vezi că-i fata ta. el a intrat cu tovarăşii lui într-o casă pe care a găsit-o plină cu toate celea. Lui Bernabuccio. se întoarce împotriva voastră. dădu crezare vorbelor si. se lăsă îmbrăţişată şi se porni şi ea cluios să plîngă cu dînsul dimpreună. şi îl rugă să-l ducă pînă la el acasă si să-i arate fata. . de aceea.. căci eu. si nu e nici de la Pavia. Fata. Iar Giacomino le răspunse : — Guidotto din Cremona mi-a fost tovarăş şi prieten . Oamenii aceia de ispravă se minunară auzind că fata e din Faenza si.în orice chir> ar fi poftit. care şedea cam ruşinată.a fost chiar casa noastră şi-n silnicia pătimită a fost uitată înăuntru de mama ei. ba chiar cu atît mai mult se cade să îmi aplec urechea la cele cîte-mi cereţi. Se afla acolo printre alţii si un oarecare Guiglielmino din Medicina. i se păru-că vede în faţă chipul nevesti-si. în orăşelul dumneavoastră. Acum. copila-i numai bună de măritat. cînd îl ajunse moartea. căci într-aceeaşi zi i-au pus jefuitorii foc. mulţumind lui Giacomino pentru răspunsul lui mărinimos. care se afla încă pe acolo. care era frumoasă încă.mulţi. Drept care fără de zăbavă se apropie de Giaooonino. care în viaţa lui văzuse multe şi de toate si mai era si bun din fire. Apoi grăi spre Giacomino : —• Frate. cunoscînd-o că-i fata lui. Bernabuccio trimise apoi degrabă după nevastă-sa. Casa prădată de Guidotto . după ce fu întâmpinată cu nesfîrşită bucurie şi mii de îmbrăţişări •— fiind Giacomino. numai să nu se mai întâmple ce s-a întîmplat aseară. Bernabuccio. de pe urma unui neg pe care cu puţin înainte de întîmplarea aceea pusese să i-l taie. după ce îi ridică cu mîna dreaptă părul.mie o fată de vîrsta copilitei de •care vorbeşte Giacomino. Atunci Ber-nabuiccio se apropie de fată. se apropie de el si zise : — Auzi tu. răspunse fără multă vorbă : •— Domnii mei. de-aceea. La care Guiglielmino spuse : —• De bună seamă. Bernabuccio. de aceea de pe patul morţii mi-a povestit c^atunci cînd împăratul Frederic a subjugat cetatea asta. care avea la vremea aceea ca la vreo doi-trei ani şi care-i zise tată cînd îl văzu urcînd pe scări.

drept care amândoi se socotiră fericiţi. fie de dragul umbrei. dîndu-şi seama că pe acolo nimeni nu-<l ştie cine este. urcîndu-se pe ea. se hotărîră între ei s-o fure şi s-o ducă. acelaşi lucru mi-e drag să vi-l arăt şi eu. sărind din stîncă in stîncă tot dezlipea la scoici din pietre cu un cuţit în . pretutindeni tot întrebînd de fată. fiind găsit cu iubita lui. încît Giannole şi cu Minghino se împăcară.Aflînd de toate acestea. într-o zi se nimeri s-o vază pe fată la un geam. venea şi noaptea adeseori si cînd se nimerea să nu găsească luntre. Povestea a şasea Gianni din Procida. Zis şi făcut.. Şi dîndu-şi seama Gianni că locu-i singuratic. cum trecea adesea prin dreptul grădinii cu pricina. care ştia că cel închis. cu el deodată îi dete drumul şi lui Crivello si celorlalţi care fuseseră închişi din pricina aceasta. sărmana.mînă — se întâmplă. Gianni porni într-acolo pe cit putu mai iute şi. pe cînd dragostea aceasta atît de înflăcărată era în toiul ei. o îndrăgea cu patimă. îşi pregăti si dînsul una şi. spre primejdii negîndite şi peste poate de îndurat îi mînă pe îndrăgostiţi.. Şi dîn-du-i lui Minghino. Or. Isprăvindu-se povestea Neifilei. mai fericit ca nimeni altul. singurică pe malul mării. pentru a fi ars pe rug cu dînsa dimpreună. cutreieră în grabă coasta de la Minerva la Scalea. drept care. •şi ceea ce-i rnîhnea -îndeosebi pe toţi era că nu puteau să ştie cine fuseseră tîlharii. află că fata fusese dăruită regelui. frumoasă şi sprin-•ţară. si ea la fel pe dînsul. la Scalea i se spuse că nişte sicilieni o luaseră cu dînşii spre a o duce la Palermo. o insuliţă nu departe de Ischia. şi voia îi fu împlinită. pe unde. din Proeida. trăi mulţi ani cu dînsa în pace şi bună înţelegere. fiind recunoscut de Ruggieri dell'Oria. în care. cînd văzură ei cit de frumoasă-i fata. Şi. pe fată de nevastă.. nefiind chip s-ajungă la înţelegere. care o ţinea sub pază în Cuba . Şi tînărul acesta. ci. Iar după aceea tînărul. trimise înapoi corabia şi. 122 Ischia e o insulă în apropierea Neapolului. pînă se înzdrăveni oleacă. Iar dînsa. printre alte fete. om tare de ispravă. văzînd-o că-i frumoasă. cîrmuitorul cetăţii. care plăcuse foarte mult doamnelor de faţă. Marin Bolgaro . pe nume Restituia — eapila unui nobil din Ischia. pierzînd orice nădejde. o urcară în barcă şi apoi p-aci ţi-i drumul. trăia pe vremuri una. pînă la urmă scapă şi se însoară cu iubita sa. o dată ajuns. povestea unui tînăr îndrăgostit. de nu putea mai mult. care suferea mai 123 mult ca toţi ceilalţi. venea înot numai să vadă. se apropie pe cît putu de ferestruică şi-i vorbi. Agnese după nume. se desfăta cu de-alde astea . iar după ce află din gura ei ce . Iar când ajunseră în Calabria. necum s-o aibă înapoi. o îndrăgi. de aceea. care veniseră acolo din Napoli c-o barcă. cîteştrei făcură astfel. se întâmplă ca fata — aflîndu-se într-o zi de vară singură. dădu porunci ca fata să fie găzduită si mai ales slujită bine în nişte palaturi minunate pe care le avea într-o grădină a lui. cum nu-i era de ajuns să vină numai ziua de la Procida în Ischia spre a sta cu draga lui de vorbă. plăcute doamne. totuşi. la vremea aceea tînăr fiind. precum s-a dovedit din cele povestite azi şi-n zilele trecute . făcu o nuntă ca-n poveşti şi apoi. •dar. prinse a grăi numaideeît : — Nespus de mari. rege al Siciliei. ce nu-i zărise încă. deşi copila striga. zic. măcar şi zidurile casei în care (locuia copila. se adăpostiseră de soare niscaiva tineri sicilieni. Totuşi. să ajungă pe un loc ferit de nişte stînci. vă-zînd-o singurică. sînit puterile iubirii şi spre cumplite osteneli. or. spre marea mulţumire a tuturor rudelor sale. cum era plăpînd şi cam bolnăvicios din fire. ca din gură de şarpe.. duoînd-o pe mireasă acasă la ai lui. şi. căreia-i zicea Cuba . fără s-astepte în Ischia să dea de urma lor. cum se temeau de şi mai rău şi n-ar fi vrut din cauza ei să-şi strice prietenia. ştiind încotro o apucase corabia prădătorilor. ridicîndu-şi obrazul surîzător. şi-aşa făcură de îndată ce coborîră la Palermo. porniră a se sfătui între ei a cui să fie fata şi în scurtă vreme fiecare ajunse s-o dorească. se hotărî în sinea lui să treacă cu vederea greşeala săvîrşită de tînăr . istorisindu-vă. Prinzînd-o dar. în Ischia răpirea fetei stîrni nespus de mare zarvă . tot cercetînd în dreapta şi în stînga. care fusese dăruită regelui Frederic? e legat de un stîlp. si auzind una ca asta se tulbură nespus de tare. în Calabria. regina îi porunci Pampineei să spună si ea una. căci nu credea care s-ajungă nici barem s-o mai vază. fie îmbiaţi de un izvor cu ape reci. căzură la învoială s-o deie in dar lui Frederic. îi era fiu lui Bernabuccio şi fetei frate dulce.. ţinut pe loc de dragoste. Regele Firederic. Giannole adică.pe care un tînăr pe nume Gianni. Dar Gianni. care. vorbindu-se cu Bernabuccio si Giacomino. şi ea pe el. rămase la Palermo . unde.

Fata. negreşit. tot aşteptând din ceas în ceas cumplita moarte a focului. se duse către locul unde erau . se întoarse şi. aşteptînd să se înnopteze bine. pătrunzînd în casă. zvonul despre păcatul lor. pînă ce n-apucară să facă alte cele. rugîndu-l ca pe Dumnezeu s-o scape de acolo şi-apoi s-o ducă oriunde ar voi. după ce-o înnoiră în repetate rînduri. cînd se apropie de pat. eăţărîndu-se prin nişte locuri atît de primejdioase. să-i vază toată lumea. gustară din plăcerea peste ale cărei margini iubirea n-a trecut nicicînd . bieţii. se purtase cam îndărătnică cu Gianni. la fel ^şi ele îl lăudau cu prisosinţă pe băiat : ce bine e legat la trup şi cît e de frumos. cu un cuţit pe care şi-l ţinea la şold. De care lucru el se tulbură cumplit si se mînie atît de tare. căruia fata îi plăcuse foarte mult la cea dinţii vedere. văzu în el pe cei doi tineri dormind îmbrăţişaţi şi goi. atît bărbaţi cât şi femei. şi. Dînsa. fură duşi la Palermo. Găsind-o dar deschisă. încît de abia se stăpâni să nu-i omoare acolo. în propria lui casă nu se sfiise să-i aducă aşa ocară si necaz. văr-sînd potop de lacrimi. Dar bieţii îndrăgostiţi. chiar sub ochii lor. pînă să le vie ceasul. plini de irusine amîndoi. ca să pătrundă cît mai iute la dînsa în odaie. Pe urmă însă. îi spuse : — Ce zici de ticăloasa asta. s-ar fi îngrijit de treaba asta. Apoi. deşi era spre ziuă. se întâmplă să ajungă şi la urechea lui Ruggieri dell'Oria. cît ai clipi din ochi. şadă un pic cu dînsa . se trase sus pe el. Gianni intră tiptil si se culcă alăturea de fata care nu dormea. se duse pe ascuns în Cuba. gîndindu-se c-ar fi mai nimerit să-i ardă în văzul tuturor. viteaz printre viteji. tot îşi pierduse cinstea. se stăpîni. Regele. dîndu-şi cu socoteala că-n ochii lumii acu. să fie prinşi şi cetluiţi în funii. se hotărî să meargă să. amintindu-şi de ea în noaptea aceea. pătrunse în grădină şi. goi cum erau. intră pur-tînd în mînă un sfeşnic cu două luminări aprinse . se hotărîse în sinea ei să-i facă voia întru totul . ţinuţi aşa vreun ceas sau două. cum se simţea mai bine. cuprinzîndu-se cu dor nespus în braţe. si. Plecă dar regele mînios şi porunci ca vinovaţii. Lucru pe care ei văzîndu-l. dînd peste un par. o groază de ostaşi dădură buzna peste tineri si nu numai că-i deşteptară. crăpa de ziuă să fie duşi până-n piaţă la Palertno. Şi. Acolo. şi precum dânşii o lăudau pe fată că-i frumoasă din cap pînă-n picioare şi bine încheiată. iar cînd se va. care umbla din gură în gură. întru păzirea căreia odinioară. cînd ar fi fost să vie a doua oară. Cel întrebat răspunse că nu-si amintea să-l mai fi văzut vreodată.anume ar fi trebuit să facă spre a ajunge să-i vorbească mai îndeaproape. căzură biruiţi de somn şi adormiră îmbrăţişaţi. fu pregătit rugul şi focul în care aveau să fie arşi la ceasul poruncit de rege. necum pentru un rege. legaţi de un par în piaţă si acolo. Pe urmă. îl rezemă de ferestruica pe care i-o arătase fata şi apoi. în care mi-am pus nădejdea ? Apoi îl întrebă dacă-l ştia pe ticălosul care mersese cu îndrăzneala pînă-ntr-acolo. dar fără pic de •milă îi prinseră de îndată şi îi legară zdravăn. după porunca regelui. şi vrînd şi el să vadă. gîndindu-se că nimănui n-ar fi putut să i se deie cu mai vârtos temei ca lui şi socotind că într-acest chip îl va putea îndupleca s-o fure.pe rug. se repezi numaidecât să-i vază pe îndrăgostiţi : bărbaţii se împingeau cu toţii s-o vază pe copilă. care era la vremea aceea mare amiral al regelui . de îndată ce-ar fi fost să plece. încît nici barem o ciocănitoare nu s-ar fi căţărat pe ele. după ce puse să-i descuie uşa odăii în care dormea fata. Iar după aceea. La care Gianni îi răspunse că asta îşi dorea şi el mai mult ca 124 orişice pe lume şi ca atare. o lăsă. iar pe de altă parte femeile se buluceau să-l vază pe băiat. şi-n cele de pe urmă arşi. de frica morţii apropiate si cît se jeluiră. fără pereche de mînios. aşa cum meritau. să-si deie seama. să înjunghi doi oameni goi în somn e un lucru josnic şi urît. Şi răsucindu-se înapoi către un însoţitor. oricum. îi spuse tot ce avea pe suflet. şedeau cu frunţile în pământ şi-si căinau ursita. pe loc. Norodul din Palermo. vîrîndu-şi bine în cap înfăţişarea locului. fără. şi. 125 După ce regele plecă. luîndu-şi cîţiva slujitori. ca atare lăsase de cu seară fereastra larg deschisă. încît. Iar după ce dădu porunca se întoarse la Palermo şi se încuie în iatacul lui. socotind că pentru orişicine. singurul care pătrunsese cu dînsul în odaie. fiind ei ţinuţi într-acel chip. nu-i greu să vă închipuiţi cât se spe-riară. astfel încît. legaţi de un par cu spatele unul la celălalt. fără să scoată o vorbă însă. s-o poată lua cu el.

care şedeau cu sufletul la gură tot aştep-tînd să vază de vor fi arşi îndrăgostiţii. de poate fi numit păcat o faptă să-virşită de tineri din iubire. Povestea a şaptea Teodora e îndrăgostit de Violante. dădu în 'grija Lauret-tei povestea următoare şi dînsa.Monsegnore. ca să-ţi dai seama cît de lesne te laşi pradă mîniei. căci. după ce le află cu de-atmăhuntul starea. Pe rege. prin mijlocirea căruia eşti rege în Si-cilia. Ruggieri al întrebă atunci ce-l adusese în starea aceea. şi. îl cunoscu pe amiral şi îi răspunse : . Băiatul. nu gîndul de a-ţi face ţie vreo ocară. vreau deci să-mi fie îngăduit ca-n loc să stau cu spatele către copila asta pe care am iubit-o mai mult ca pe ochii mei din cap. ca într-acest chip murind. copiii se iubesc de mult şi numai dragostea. să-mi pot da duhul mîn-gîiat. curînd voi fi silit să mor . şi ea la fel pe mine. după ce auzi de-a fir-a-păr toată povestea. voia îi fu îndeplinită. copila lui messer Amerigo. auzind acestea si încredinţîndu-se că omul spusese adevărul. dar în curând n-am să mai fiu. aflând că ambii se înviorau l'a cununie. 126 Ruggieri îl întrebă ce anume. pe vremea cînd Sicilia se afla sub stăpânirea bunului rege Guiglielmo. fii bun şi-mi cere un hatâr din partea celui care m-a pedepsit astfel. i-a îndemnat spre acest păcat. gîindindu-se să dreagă cu daruri şi cinstire ruşinea pe care le-o făcuse. iar mai apoi. 3-a care Gianni îi răspunse : . sub lovituri de bice. Cînd auzi una oa asta. recunoscut {iind de tatăl său.si apropiindu-se de el îl întrebă de nu cumva era chiar Gianni din Procida. după •ce porunci să fie înveşmântaţi în haine potrivite cu starea lor. Gianni. cu ce faptă te-au ruşinat copiii aceia pe care ai poruncit să-i ardă acolo jos în piaţă ? Şi. uitândumă în ochii ei. deşi îl află mî-nios. să fim întorşi cu faţa unul spre celălalt. la fel şi-o binefacere se cade răsplătită. încărcîndu-i cu 'daruri împărăteşti. pe drum către spînzurătoare. după cum o vină se cere pedepsită. îl însura pe Gianni cu fata si. bucuroasă. cînd auziră c-au scăpat. stăpinul său . prinse a grăi astfel : — Preafrumoase doamne. îi trimise mulţumiţi arasă. dar îi păru şi rău de cele ce făcuse . Ruggieri îi zise atunci rîzînd : — N-ai grijă ! Am să fac aşa încît ai să te saturi de cît ai să te uiţi la dînsa. Şi atunci de ce să-i osândeşti. Dar. iar Gianni îi răspunse :. trăia în insulă un nobil. în afară de aceasta. dacă nu ştii. o lasă grea şi-i osîndit la ştreang. când îşi întoarse privirea către tânăr.legaţi. Ruggieri vru să ştie mai cu amănuntul întîmplarea . am fost cu adevărat acela de care întrebi domnia-ta. după ce regele îi spuse. unde. e lăsat liber şi apoi se însoară cu Violante. Şi. însă. nu-l ascultă si nu-l lăsă să-i spună ce gândeşte. ridicând obrazul. chemîndu-l înapoi. Acolo mai întâi o cercetă pe fată şi-i lăudă mult frumuseţea . pe care îl chema messere Amerigo Abate din Trapani şi care. depărtîndu-se de el. de aceea po127 tunici pe dată ca tinerii amândoi să fie dezlegaţi de stlîlpi si aduşi în faţa lui . dădu să plece . care a fost frate dulce cu messer Gian din Procida. Băiatul e feciorul însuşi al lui Landolfo din Procida. nu numai că nu duse osînda la împlinire. ci-i zise : — Doamne. a cărui forţă face ca stăpînirea ta să dăinuiască în Ischia. le porunci acelora care trebuiau să ducă osînda la îndeplinire să nu mişte un deget pînă ce nu le-ar fi venit poruncă nouă de la rege . dar nu din partea ta . se bucurară foarte si mulţumiră Domnului. primiţi fiind cu mare sărbătoare. — Pre cîte văd. îi zise : — De-i cu putinţă. trăiră apoi ani mulţi în bucurii si desfătare. chiar mai presus de mila si îndurarea unui rege. monsegnore. îl cunoscu pe dată . Ruggieri continuă astfel : — Greşeala săvîrsită e vrednică de atare osînda. Doamnele. Iar cînd regina auzi sfîrşitul istorioarei. şi fără de zăbavă ise duse apoi la dînsul. printre alte . Ştii cine sînt aceia pe care 'ai pus să-i ardă ? Regele îi răspunse că nu ştia si atunci Ruggieri îi zise : — Ţi-oi spune eu. cînd dimpotrivă s-ar cădea să-i preacinsteşti cu daruri şi multe bucurii ? Regele. Şi.Iubirea mai întâi şi apoi mânia regelui. Iar fata e copila seniorului Marin Bolgaro.

zisă Violante. ajunseră să se înţeleagă astfel. Din care pricină. nu îndrăznea să-i spună că-l iuibeişte. de care pilcul doamnelor se adăposti în casa unui ţăran din. le întrecură în mers pe celelalte doamne care veneau cu mama fetei mult în urma 9 — Decameronul. prinseseră 'o mulţime de copii. lăsînduse împinşi pesemne nu mai puţin de dragoste decît de groaza vremii. şi. îi rîndui botez.bunuri lumeşti. siliţi fiind să se atingă ca să încapă amîndoi sub atîtica acoperiş. ducîndu-se la locul acela şi luîndu-l şi pe Pietro cu ele. printre ceilalţi copii. care nu o dată o cercetase pe furiş. găsi prilejul să le alunge sfiala temătoare care-i oprea să-şi vorbească. precum se întîmplă de multe ori în toiul verii. n — cd. umblînd pe cît puteau mai iute. cînd auzi una ca . care era aproape. dar într-o bună zi fata rămase grea — lucru de care amîndoi se necăjiră foarte — şi ca atare încercă prin multe meşteşuguri să scape împotriva firii de sarcină . dar ii era grozav de frică să nu-si dea seama cineva de dragostea aceasta. 80 129 lor . crezîndu-i turci. drept aceea doamna cu toate prietenele ei. drept care Pietro cel dinţii prinse a grăi zicînd : —• O. unde nevasta lui cu fetele şi alte. pe nume Teodore. ca la vreo leghe depărtare de Trapani. ca să-i dea îndrăzneală. printre ei.sufle o vorbă celuilalt. Pietro cu fata. se afla şi un băieţaş care părea mai subţirel ia chip si mai cioplit oleacă. frumoasă si gingaşă . ca şi cum anume s-ar fi gândit la asta. Şi. messere Amerigo îl slobozi de la robie şi. îşi dete seama c-o iubeşte şi. şi fata aşij-derea şi ea. v«i spune doar că vremea nu apucă să se ndrepte până ce ei. Iar cînd furtuna conteni. se slobozi un ropot de tunete şi apoi de-ndată o grindină mare si deasă. Or. Pietro. se îndrăgosti de Pietro . care crescu pe lingă casă cu ceilalţi copilaşi ai lui messere Amerigo. deşi îl iubea si-i preţuia deprinderile şi purtarea. Drept care. îi îndemnă să deie glas dorinţelor ce-i frămîntau. dădură fuga într-o căsuţă veche şi cam dărăpănată. avea messere Amerigo si-o fată. deşi fieştecare numai atît aştepta. neavînd alt adăpost la îndemînă. o luară înapoi spre Trapani. cu toate acestea însă. se gîndi să fugă şi îi spuse fetei. căci pricepea că fapta lui e vrednică de ocară. se întîmplă. messere Amerigo. cum credea că-i turc. gustând cele mai de pe urmă plăceri ale iubirii. în care nu locuia nimeni. care. pînă într-atîta încît. căci Pietro. incit nu se simţea fericit deoît atunci cînd o vedea . îşi cumpără şi el câţiva. ca nu cumva furtuna să le apuce acolo. care-l urmărea cu drag. de e să stau cum stau acum ! La care fata zise : — Şi mie mi-ar fi tare drag ! Şi la vorbele acestea ajunseră să mi se prindă de mîinî si să se strîngă. în timp ce îndrăgostiţii ardeau deopotrivă în vîlvătaia dragostei. încît şi-n viitor să-si poată împărţi pe ascuns plăcerile si bucuria. Dar ea. cum şedeau aşa. 128 deşi nimeni nu-l socotea mai mult decît o slugă . se înghe-suiră unul într-altul. şi fata asta. îmboldit mai degrabă de firea lui cea bună decît de îfltîm-plarea care-l zvîrlise printre oameni de neam. prinse a vădi cu vremea deprinderi frumuşele şi o purtare aleasă. ca să nu mai povestesc cu de-amănuntul totul. si într-alte rînduri se întîlniră spre bucuria lor . dar-ar Dumnezeu să ţie grindina cît lumea. punîndu-i numele de Pietro . se puseră s-o aştepte pe mama fetei la marginea oraşului. Atîta doar că dragostea o anîntui de grija aceasta. avea la casa lui si o groază de copii. iar apoi se întoarseră cu dînsa acasă. îi arătă că-i mulţumită. şi de la strâns ajunseră la îmbrăţişat şi apoi la sărutat. dar nu fu chip. doamne şi femei mergeau adeseori ca să petreacă acolo . si. fiindu-i ruşine. plăcîndu-i tare mult de el. Şi apropierea aceasta îm-bărbătîndu-i oarecum. apoi îi dete lui pe mină grija si socoteala întregii lui averi. ca cerul să se acopere ca din senin de nouri groşi şi. Acu. în timp ce afară grindina nu contenea să bată. care era tînăr. Ci soarta. într-acest chip cei doi sezură multă vreme. deşi ceilalţi ai fi jurat că vin de-a dreptul de la oi. cutre-ierînd coastele Armeniei. Acolo. după ce se depărtară de nici nu-i mai vedeau pe ceilalţi. ca unuia în care avea toată încrederea. şi într-o zi de arşiţă. punînd la cale treaba în mare taină si cu grijă. Avea messere Amerigo un loc tare frumos. temîndu-si viaţa. Dar Pietro. necutezînd nici unul să . avînd trebuinţă de slugi si nimerindu-se tocmai la vremea aceea să vină din Levant nişte galere de piraţi din Genova. voi. după aceea. Fata. şi acolo. sub o grindă ce n-apucase să se surpe. precum era într-adevăr. cum bătrînul cam zăbovea cu măritişul. apropiere. se îndrăgosti si el de dînsa ou atîta patimă.

venind de la vînat. fu cît p-aci să o înjunghie . rugînd-o s-o ajute. Acolo. o trimise la o moşie de-a lor la ţară. pus fiind la cazne.şi care. să treacă chiar pe lîngă odaia unde striga copila şi. spre a pune lucruri mari la cale cu papa. messere Amerigo. Doamna. se apropiară de fereastră să vadă şi ei vinovatul. Fata. să mai rămîn aici ? Sarcina ta o să ne dea de gol pe amîndoi : pe tine au să te ierte lesne. rămîn. ca petele pe . atunci ar fi iertat-o . putea fără de alta să-şi ia rămas bun de la viaţă. Fata. unul din cei trei soli pe care îl chema Fineo. ce se vedea că nu-i văp-sită. în legătură cu o cruciadă apropiată . că dacă nu. care umbla cu mîinile legate înapoi şi gol de la brîu în sus. uimit. iubito. dar fii încredinţat c-al tău n-o să se ştie niciodată. îi spuse că-i cu neputinţă ca fata să nu ştie cine o lăsase grea si ca atare vru cu orice preţ să afle . dar ai de grijă să-ţi ţii făgăduinţa. se apucă într-o zi şi c-un potop de lacrimi îi spuse maică-si adevărul. Pe urmă. aşa cuim merită. ci de la sine sta în piele. calcă făgăduinţa dată şi-i spuse tot ce se întîmplase între ea si Pietro. Fata. prin faţa unui han în care se aflau trei nobili din Armenia. după ce destăinui ruşinea pătimită din pricina lui Pietro unuia zis messer Currado. omuL porni la drum. te omor pe loc. Femeia se căzni pe cît putu să-l mulţumească cu cele ce spusese fata. La care vorbe. se întîmplă ca dînsul. fiind primiţi cu mare cinste de către oamenii de neam din Trapani şi mai cu seamă de către Amerigo. trimişi drept soli la Roma de către împăratul lor. gîn-dindu-se să facă astfel. să ştii că mă omor. să spuie adevărul.De vreme ce-mi făgăduieşti.. dar ce să vezi ! Cum maică-sa nu se gîndise că bărbatul. Şi privindu-l pe Pietro. se ridică mîhnită şi-i povesti ce pacoste se abătuse asupra fetei. înfierbîntat de ciudă.Ori spui cine ţi-a fost ibovnic. ca din partea mea. Bărbatul. Atuncea Pietro îi spuse : . împreună cu un pumnal. cînd îi veni vremea să nască. se repezi cu spada trasă să se arunce asupra fetei — care într-acestea adusese pe lume un băieţaş — şi-i zise : . fata începu si ea să ţipe. că dea buzna înăuntru si să întrebe ce se întîmplă. îi zise : — Du-te cu ele la Violante şi spune-i. messere Amerigo. puse otravă într-o cupă cu vin si încredinţînd-o unui om de încredere. zdrobeste-i capul de perete si aruncă-l să-l mănînce cîinii. ca să ascundă pozna fetei. 130 — Pietro. pe cîtă vreme dacă nu. care-si ţinuse sarcina pe cît putuse ascunsă. ar fi putut să pice tocmai la vremea aceea. zicea. temîndu-se de moarte. încît cei doi îndrăgostiţi cu copilaşul lor să moară cîtestrei deodată. auzind ei că trecea convoiul ce-l ducea pe Pietro. şi nobilii aceştia trăseseră la han ca să se. Dar el.răcorească si să se mai odihnească oleacă. cum fac femeile îndeobşte . îmbrobodind într-alt chip adevărul. eu pun s-o ardă în faţa întregului oraş.asta. ori. după ce locţiitorul îl osîndi la bice şi ştreang. de la o vreme dîndu-şi seama că n-o mai /poate tăinui. dar nu fu chip. dacă nu.mărturisi tot ce făcuse. mai mult îndemnat să facă rău decît să facă bine. s-aleagă fără de zăbavă una din aste două morţi r cuţitul sau otrava . mergînd spre spînzurătoare şi-n drum fiind biciuit. răspunse fata. scorni un basm. mînat de bunul plac al celor care-4 conduceau. trecu. dar eu în schimb am să plătesc şi vina ta şi-a mea. care de cînd e lumea nu mai fusese acolo. o sudui cu vorbe grele si apoi dori să afle cum se întîmplase treaba. Pe urmă ia-i pruncul nou-născut. cu gîndul să-l mîntuie pe Pietro.. puse pe loc să-l prindă pe tînăr —. de către ostaşii stăpînirii. dînd obraz cu el. după ce-i zvîrli în faţă veninul vorbelor pe care i le adunase în piept 131 minia. se întoarse în goană la Trapani şi. văzu pe pieptul lui o pată purpurie. Pietro. între acestea Pietro. mîhnită peste poate. răspunse : — Cum ai vrea. om vîrstnic si cu greutate. care o iubea nespus de mult.care bietul habar n-avea să se păzească . că de-ar fi fost. căruia nu-i trecuse mînia nici prin osînda lui Pietro. mai neîncrezător decît fusese dînsa. urcîndu-se pe cal. care era la Trapani locţiitorul regelui. păcatul meu de bună seamă are să fie cunoscut . Femeia. din pricină că se îngrosa din ce în ce mai mult la trup. ieşit din minţi de furie. dar. Cînd auzi una ca asta. Cu atare fioroasă poruncă împotriva fetei şi a pruncului. Or. . îi spuse : — Dacă pleci. de n-ai să-l spui chiar tu cumva. dată de un părinte atît de crud. iar mamă-sa îi dădu crezare si.

care femeile de aici le-au poreclit rupe. de-i vrea. mărturisind că nobilul grăise cu dreptate. Fineo îl iertă deodată si-i zise : — . cînd auzi eă-l strigă. dacă era pe voia iar. Şi cît i-o văzu pe piept îşi aminti de un băieţaş de-al lui. iar dacă băiatul nu primeşte s-o ieie de nevastă. nici să nu se îndeplinească. atunci osânda s ă-si urmeze calea. feciorul unuia pe nume Fineoy dar de mic copil am fost adus aicea. şi începu să-l -bănuiască din pricina acelui semn ca nu cumva să fi fost chiar el.. deşi se bucura că-şi regăsise tatăl. . Trimisul găsi pe omul de încredere al lui messere Amerigo batjocorind-o pe Violante cu vorbe de ocară. şi socotind ce vîrstă putea să aibă bietul tînăr care umlbla încovoiat suib loviturile de bice. n-aş şti să spun de cine. căci nu-i venea să-şi crează urechilor. de vina sorţii. moartea.Omul răspunse că e gata s-aştepte bucuros porunca. Violante i-ar fi dată de nevastă. 133 Messer Currado. care într-acestea aflase din ce pricină fusese osîndit băiatul. t. dacă ar fi fost să facă după dorinţa ei. făcîndu-si loc printre soldaţi .Eu socot c-aşa e bine să se facă. drept care-i gata să se-nsoare cu aceea căreia se zice că i-ar fi luat el fecioria : de aceea fii bun si întîrzie îndeplinirea osîndei. — Teodoro î Pietro. 1 în diferite ţări exista o lege după care un condamnat Ia spînzurătoare era graţiat. zicând că dacă Teodoro doreşte s-o ia pe fată. Apoi trimiseră la fată să afle şi dorinţa ei. de-ar fi fost. se bucură atât de mult. se căina amarnic de cele ce făcuse. auzind că Pietro e fiul lui Fineo. auzind acestea. rugă pe căpitanul străjii care-l ducea la ştreang s-aştepte acolo pînă cînd i-ar fi venit poruncă să-d ducă înapoi. care credea că fata cu nepoţelul dimpreună fuseseră omo-rîţi. cînd se apropie de el. nu de-a lui. dar că. Căzînd dar la învoială. încă mai tremura de frica morţii apropiate . din supuşenie şi respect faţă da oaspetele de vază. plîngînd. n-ar fi avut altă dorinţă mai mare ca aceasta. auzind că dacă ar vrea. încât i se păru că sare din iad de-a dreptu-n rai şi le răspunse că el unul. deşi îi arătase cuţitul şi •otrava. de-ar fi trăit. el bucuros i-o dă. de unde îşi aştepta. se bucură puţin si apoi răspunse că. se minună din cale-afară . Fineo. fiindcă. trimiţînd după Amerigo. îi dete pace fetei şi se întoarse la stăpân să-i spună cum mersese treaba. îşi dete seama că băiatul era fără îndoială chiar cel pierdut de dînsul. ca sclav. strigă . Băiatul.si-l întrebară dacă vrea s-o ia pe fată de nevastă. luîndu-şi tovarăşii cu sine şi slugile ce-i însoţeau. e liber si mi-e fiu. căci pricepu că •dacă dînsa ar mai fi fost în viaţă. ca nu cumva. din care pricină. auzind cele întâmplate cu Teodoro. şi fiindu-i oarecum ruşine. părinţii îndrăgostiţilor se duseră împreună la Teodoro — care. căci zvonul se împrăstiase ca focul pretutindeni. pînă ce-om şti de fata îl vrea pe dînsul de bărbat. nimic n-ar fi putut s-o fericească mai deplin ca gândul de-a ajunge nevasta îui Teodoro . cugetînd că. fata nu izbutea să ia o hotărâre aşa la repezeală. care fusese prins cu cincisprezece ani în urmă de nişte hoţi de mare pe coasta din 132 Lajazzo si despre care niciodată nu «mai putuse afla nimic . Dînsa. iar după ce-i zvîrli pe umeri o mantie din stofă scumpă pe care -o avea în spate. Messer Amerigo. bietul. se coborî din han cu ceilalţi doi tovarăşi şi alergă să-l strângă în braţe. Fineo. ca cea mai necăjită femeie de pe lume. totuşi trimise un sol în goană la locul unde se afla fata.). cu vorbă ca porunca lui. după îndelungă stăruinţă. de nu fusese împlinită. cit şi cele care urmau să se întâmple. să te trezeşti c-ai călcat legea1. astfel că Pietro îi răspunse: — De fel sînt din Armenia. în cazul cînd s-ar fi găsit o fată care să se mărite cu el (n. se dus& ţintă la messer Currado şi îi zise : — Messere. Străjerii care-l duceau. tînărul pe care l-ai prigonit cu moartea. îi spuse tot ce aflase. . îl îndemnă degrabă să se întoarcă acasă şi. Messer Amerigo se dezvinovăţi de cele întâmplate pe cât ştiu mai bine şi îşi ceru iertare cu lacrimile în ochi. ar fi avut aceeaşi vîrstă acum. îşi de te seama că băiatul. cît şi de graiul armenesc. ar fi trebuit să--si amintească de numele lui şi al părintelui său. Când auzi însă porunca. toate ar fi mers acum •ca pe roate . se opriră în loc. or. iar el vroia s-o pună s-aleagă cu de-a sila ori una ori cealaltă. ridică iute faţa şi atunci Fineo îl întrebă pe limba armenească : — De unde eşti si-al cui ? .

stiindu-se pesemne fără pereche de frumoasă şi nobilă. iar dânsul. i se păru deodată c-^aude un plîns . ca la^ vreo trei mile de oraş. plecă de la Ravenna şi-o luă spre un loc din apropiere. ureîndu-se pe cal şi însoţit fiind de un alai întreg de prieteni. să o urască barem aşa cum îl ura si dînsa. si spre a vă dovedi aceasta. nici de nimica altceva. Cât ce tăcu Lauretta. în foarte scurtă vretme s-ar fi pierdut pe sine. de parc-ar fi plecat în Franţa. iar printre dânşii un tînăr. prietenii săi si rudele îşi dădură seama că cle-ar mai fi dus-o mult astfel. Ci totuşi. stăpînindu-se. drept care. îngrozindu-ae. veche cetate din Romagna. căci el avea de gînd să rămîie pe loc. ajunse într-o pădurice de pini din apropiere. poftind pe unii si pe alţii la cină sau la prînz. încît de multe ori din pricina durerii — tot gîndi. îl ia de bărbat pe Nastagio. prin tot ce săvîrşea în cinstea şi de dragul ei. pe atâta de plăcută. de aceea în mai multe rînduri îl sfătuiră şi-l rugară să plece din Ravenna şi să se ducă în altă parte să şază o bucată . ii duse la Lajazzo. Stăruind deci Nastagio în dragostea aceasta şi-n cheltuieli nesăbuite. căci se părea că dragostea. poruncind slugilor să plece şi să-l lase singur. precum se întîmplă adeseori cu tinerii. am să vă spun o istorioară pe cît de înduioşătoare. luîndu-şi cu sine pe corabie băiatul. La Ravenna. se înfăţişă bătrânului Fineo. se întîmplă să-i vină în minte neîndurătoarea lui iubită. Statorniein-du-şi dar Nastagio popas pe locul acela. la porunca reginei. pierzîndu-si si averea . Povestea a opta Nastagio degli Oneşti. o taie şi o dă la dini. -nici ce făcea nu era chip să-i placă. care fusese aşteptat să se întoarcă de la Roma. după ce împărţi porunci să i se întindă corturi. cu atît a se aprindea mai tare. avea să facă ce-i poruncea părintele său. le rîndui la tineri o nuntă ca-n poveşti. rugat de-ai săi. în Spania sau mai ştiu eu unde. c-are s-o facă şi pe dînsa să-l îndrăgească deopotrivă. şi-i dovedi toată cinstea de care-i vrednic un părinte . iubind o fată din neamul Traversărilor. pe care îl chema Nastagio degli Oneşti. iar după ce se ridică din pat. după ce-o omoară. şi vede acolo un cavaler gonind din urmă o iată. Dar în zadar lua hotărîri. ea se ţinea atît de semeaţă şi de încrezută.oricum. căci în atare chip ar fi putut să-şi scadă şi dragostea şi cheltuiala.ndu-. dar dimpotrivă ai fi zis că mai degrabă îi strică. nora şi nepotul. deşi faptele îi erau măreţe şi frumoase şi vrednice de toată lauda. Dar. nu numai că nu-i foloseau. cit şi spre a vă îndemna s-o alungaţi cu totul din inimile dumneavoastră. fără. nemai-putînd să zică nu. primind-o şi ţinînd-o pe noră ca pe fata lui. către început de mai. Dar într-o bună zi. tot umblînd îngîndurat. se îndrăgosti de o copilă a lui Pablo Traversări — de neam cu mult mai mare ca el — nădăjduind. spre marea mulţumire a întregului oraş. Făcînd dar pregătiri uriaşe. îşi cheltuieşte averea fără sa fie răsplătit de ea cu aceeaşi dragoste . dacă mila e o virtute pentru care sântem adesea lăudate. mîn-gâiată cum era. atît de crud. 135 ce după moartea tatălui şi-a unui unchi de-al său rămase putred de bogat. Pofteşte la o masă pe-ai săi şi pe iubită . pleacă la Chiassi. Ori treaba asta îl mîhnea atît de tare pe Nastagio. care veniseră cu dînsul. ajunse mai apoi să încerce de-atîtea şi atîtea ori s-o dea dinadins uitării sau.se în zadar — îl ispitise gîndul să-şi pună capăt zilelor. Nastagio nu o dată îşi rîse de povaţa asta . loc ce se cheamă Chiassi şi acolo. se aflau pe vremuri o mulţime de nobili şi bărbaţi de neam. se puse pe petre136 ceri şi prinse a duce o viaţă mai strălucită ca oricare. să se întoarcă la Ravenna. fiind neînsurat. băteau mereu la cap. fiindcă-l. cu alai şi cu petrecere. unde cei doi îndrăgostiţi trăiră cîte zile avură. pe ce meleaguri depărtate. de teamă să nu păţească tot aşa. le spuse prietenilor săi. încît nici el. dar pînă mai la urmă. făgădui să plece. Filomena începu astfel : — Plăcute doamne. Şi către amiază. Iar după vreo câteva zile. 134 Prin bună învoială dar. după obiceiul său. cu străşnicie-i pedepsită de cel Atotputernic . Şi tînărul acesta. ca să poată în voie gîndi la draga lui. pe care. foarte mulţumit de-o noră aşa frumoasă. cum se afundase cale de-o poştă aproape în păduricea aceea. se făcu chiar mai frumoasă ca înainte . pe-o vreme minunată. de aspru si de sălbatic se purta iubita lui cu dînsul : căci. dînsa vede cum o sfîsie clinii pe iată urmărită şi. să-i pese nici de foame. Apoi Violante dădu copilul să i-l crească si. băiatul se însura cu fata. cruzimea noastră în schimb. an pace şi huzur. dacă ar fi putut. cu cît slăbeau nădejdile. se apucă să hoinărească şi.

trezindu-i pîn' la urmă şi mila de-sărmana fată. ţipînd şi hohotind întruna . strigînd să i se dea iertare . auzind acestea. din iubit ajung să-i fiu duşman de moarte. o spintecă pînă la sale si apoi. e-un pumnal în mină. de-ar fi putut. punînd mînă la repezeală pe un cuţit. opriră fata în loc. Lasă-mă dar să fac pe voia dreptăţii celei sfinte şi nu te-mpotrivi puterii cu care n-ai putea să lupţi.Nastagio. se prăbuşi grămadă. depărtare : —. din pricina mîndriei şi a cruzimii ei. nu ca pe-o iubită. flămînzi si hămesiţi. ca un dulău turbat se năpusti. Să nu-ţi închipui însă că-n celelalte zile avem răgaz să ne odihnim. ajungînd-o. trezit din dulcea lui visare. învie şi începe iar să fugă amarnic. ci dimpotrivă zi de zi o ajung mereu în alte locuri. cît ce fu străpunsă. cîinii. Dar acesta. n-am mai putut sămi rabd durerea şi cu pumnalul ăsta pe care-l vezi la mine-n mînă m-am omorît din deznădejde si Dumnezeu m-a osîndit la chinurile veşnice. în care ea şi-a dovedit cu fapta si cu gîndul cruzimea ei faţă de mine. care plîngea şi se ruga. Nu după multă vreme dînsa.e o femeie lipsită de apărare. strîngînd pumnalul în mînă. Atunci Nastagio se apropie şi-i zise : — Nu ştiu cine eşti. goală. Apoi. ci cîştigă în ochii tuturor — fu osîn-dită şi ea la chinurile iadului. negru ca ceaunul. în . strigă la el din. iară pe mine. iar cavalerul. straşnice sudălmi. nu te amesteca ! Lasă-mi dulăii si pe mine-să facem precum merită femeia asta ticăloasă. dar eu atîta-ţi spun că-i lucru ruşinos să vezi un cavaler cu 137 arme asupra lui că vrea cu dinadins să junghi. cîini. că cerul ne şi rîndui osînda laolaltă. şi fiindcă-n pragul morţii nu se căi nici de cruzimea pe care mi-o arătase. le înghiţiră . văzu venind un cavaler înveşmântat în negru. Priveliştea aceasta îl copleşi de spaimă şi totodată de uimire. Şi într-adevăr. ca şi tine am văzut şi eu lumina zilei la Havenna. Şi ori de cîte ori o ajung. precum ve-dea-vei de îndată. vîrînd în. drept măciulie smuci o creangă dintr-un pom şi încercă s-aţie calea dulăilor si-a călăreţului care venea din urmă. iar eu cu cîinii în urma ei. căci asta-i voia Domnului şi-a dreptei sale judecăţi. muri. sfîrsind ce avea de spus. iar cavalerul. care. care de moartea mea se bucurase peste fire. de groază. pe ea punînd-o să alerge în faţa mea. dar tu erai de-abia un prunc la vremea în oare eu — căruia mi s-a zis pe lume messer Guido degli Anastagi — eram îndrăgostit de ticăloasa asta cu mult mai mult decît eşti tu de fata Traversărilor. se trase cu sfială în lături şi aşteptă înfricoşat. îşi ridică obrazul să vadă ce se întîmplă si se miră cînd se trezi în inima pădurii. să vază ce se întîmplă.ascuţite ca de femeie parcă. uitîndu-se înainte. asupra fetei — care în genunchi. ca şi cum niciodată n-ar fi murit. La care cavalerul răspunse după cum urmează : — Nastagio. vîrîndu-şi colţii în coapse. Nu după multă vreme însă. Eu unul nu mă-mpac cu asta si fii încredinţat că am s-o apăr cu dîrzenie. gonind pe un armăsar mai.care n-au pătruns nici mila. osînda mă sileşte s-o unmă138 resc într-acest chip ani mulţi. Copila. ea pumnalul pînă de ceea parte. Şi fiindcă n-avea arme-asupra lui. cu părul răvăşit si toată numai zigîrieturi. eiare o muşcau fără de milă cînd izbuteau să o ajungă . le zvîrli la cîini. iar pe upma ei. Şi-n fiecare vinere o ajung la ceasul ăsta aici şi săvîrşesc măcelul pe care ai să-l vezi de-ndată. Nastagio. cu părul ridicat măciucă în vîrful capului. foarte mînios la faţă si care. ţinută zdravăn de cei doi. punîndu-i şi dulăi pe urme. nici de bucuria cu care chinurile mele o desfătaseră în viaţă •— ca una care îşi închipuia că nu păcătuieşte prin asta. o ameninţa cu moartea. milă din care apoi miji dorinţa să o scape. Şi numai ce se afundă în iad. cu acest pumnal cu care m-am înjunghiat odinioară. Şi într-o bună zi. Şi. nici iubirea — •si apoi. Din care pricină. care-am iubit-o atîta. strigîndu-i vorbe îngrozitoare si. printr-un bungeit de copăcel si mărăcini văzu venind în goană către dînsul o frumuseţe de copilă. de mă cunoşti aşa de bine. se coborî din sa.. cu măruntaie cu tot o azvîrl cîinilor. de parc-ar fugări o fiară. o înjunghii şi o despic în două. s-o fugăresc ca pe-o duşmancă de moarte. precum vezi. cu ochii ţintă la copilă. cînd văzu ce face. scoţîndu-i inima şi cele dimprejur. şi mai văzu de asemeni c-o fugăreau sălbatic de-o parte şi de alta doi cîini cumplit de răi şi mari. scoţîndu-i inima din piept — inima aceea aspră si rece că de gheaţă. Şi atuncea cavalerul.sfîşietor şi nişte ţipete . atîţia cîte luni m-a chinuit si ea în viaţă. cerea îndurare — şi o lovi cu sete în piept. de chin şi moarte.

de-mi îndepliniţi si voi o rugă. deşi fata se lăsă cam greu înduplecată. de se învoia şi dînsa. încălecînd şi luîndu-şi de pe jos pumnalul. căci era gata a face întocmai cum i-ar fi fost pe voie lui. aceia fură printre dînsii. îşi aminti de asprimea pe care pururi o vădise sărmanului Nastagio şi ca atare îşi dete seama că întîmplarea aceea si vorbele auzite erau pentru ea în primul rînd si abia pe urmă pentru ceilalţi . Curînd însă copila. cît şi altele. si să pun capăt risipei . se si vedea fugind cu el mî-nios pe urme şi cu dulăii pe de lături. trăind pe urmă fericiţi. se întoarse la ai săi şi apoi.. la mine. cîte femei se aflau de faţă (şi dintre care multe. nu ei. Iar cînd veni duminica. Şi veţi afla atunci şi pricina care mă îndeamnă să vă cer aceasta. pînă la urmă totuşi veni şi ea cu ceilalţi. De care lucru cei de faţă miraţi peste măsură. se-ridică iute în picioare şi începu din nou s-alerge cu cîinii după dînsa spre malurile mării. dar pînă mai la urmă îi căşună că treaba asta. încît. şi încă de minune. cuprins de milă şi de teamă . după toate astea. şi iată anume care : să faceţi tot ce-i cu putinţă ca vinerea ce vine messer Paolo Traversări. Căci ea. care ştia prea bine că n-atîrna decît de ea să-i fie ori nu nevastă.. care văzuse si auzise limpede tot ce se petrecuse. din care pricină înfricoşată. Nastagio îi răspunse că era foarte bucuros de vorbele trimise. Şi. pe cavaler si cîini . cea care se îngrozi mai tare fu tocmai nemiloasa iubită a lui Nastagio. iar cavalerul cu copila pieriră în depărtare. le spuse părinţilor ică-i bună bucuroasă să se mărite cu Nastagio . sînt gata să v-ascult. se auziră dintr-o dată plînsul şi ţipetele fetei care fugea gonită. Fata. purtîndu-şi singură solia. şi aşezîndu-si musafirii la masă. însemnîndu-şi locul. dar că. sezu mult timp îngîndurat. cu nevasta şi toate celelalte doamne ce se înrudesc cu dînsii. ca si cum vis ar fi fost 'toate. poftea s-o aibă în chip cinstit. Pe cînd mesenii dar gustau din ultimele feluri. se ridicară în picioare să vază ce-i şi atunci zăriră copila îndurerată. nu iubită. Cei ce fuseseră rugaţi găsiră simplă treaba asta si după ce se-ntoarseră la Ravenna. Tînărul. toate porniră a hohoti cu atîta jale şi durere.într-o clipită. Dar cavalerul. toţi cei care-i văzuseră se apucară să vorbească de întîmplarea aceasta şi multă vreme îi suciră pe-o parte si pe alta tîlcul. O larmă asurzitoare se încinse în jurul clinilor si-a cavalerului şi mulţi săriră în ajutorul copilei urmărite. în preajma locului unde văzuse întîmplarea cu fata nemiloasă . răspunse că se ânvoieşte. se puse iar s-o fugărească. agrăindu-i pe -toţi cu aceleaşi vorbe cu care îl agrăise si pe Nastagio prima oară. ori că-si mai aminteau şi-acum de dragostea şi moartea lui). trimise în taină o slugă credincioasă la Nastagio. îi potrivi aşa încît iubita lui să şază cu faţa către locul unde avea să se petreacă cumplita întâmplare. Nastagio pregăti din vreme ospăţ îmbelşugat si mîndru porunci ca mesele să fie aşezate sub pini. care-l rugă din partea ei să aibă bunătatea să vie pîn' la dînsa. nu numai că-i făcu să dea înapoi. preschimbîndu^şi ura în dragoste. Şi cînd măcelul se sfîrsi. de care dînsii fură nespus de mulţumiţi. si pînă a n-apuca să se dezmeticească bine. dar pe deasupra îi şi băgă-n sperieţi şi-i ului cu vorba lui . cînd socoti că-i vremea. Cît despre spaimă trasă. şi în curînd se mistuiră departe în zări. i-ar fi putut sluji. Şi-asa-i pătrunse spaima în oase. ori că fuseseră înrudite cu fata sau cavalerul. Iar cavalerul. De aceea. pe urma . să vie aici la prînz. Drept care. pierind din ochii lui Nastagio. la vremea potrivită poftiră 139 la ospăţ pe toţi chemaţii lui Nastagio. care vreţi voi. din piept. iar cînd se năpusti s-o spintece pe fată. ca nu cumva să aibă a pătimi şi ea 140 aceeaşi soartă îngrozitoare. abia aşteptă să afle prilejul potrivit (care de altfel se ivi chiar în aceeaşi seară) şi. drept soaţă legiuită adică.multă vreme s-o dau uitării pe aceea ce mi-e duşmană. văzînd că nimeni dintre dînşii nu ştie ce se întîmrplă. trimise după rude si prieteni şi le spuse: — Voi mă-ndemnaţi de . ea nu fu numai pricina acestui singur bine : căci doamnele de la Ravenna înfricoşate foarte. le scoate inima. de vreme ce se întîmplă în fiecare vinere. Dar dintre toţi. cu fata. de-ai fi crezut că lor. Nastagio se însura cu fata şi rînduiră nuntă mare.

mai vrednic de renume prin darurile firii şi prin purtarea lui decît prin neamul lui cel vechi. auzind aceasta. pe cît de frumoasă. i-l dă în bucate doamnei îndrăgite. rînduia aşijderea ca monna Giovanna. Şi acolo. si se ruga de el să-i spuie ce. nu lua nimica în seamă. de-ai izbuti să cîştigi pentru -mine şoimul lui Federigo. mereu aceeaşi rugare. Femeia. pe care o iubise cu credinţă. căci de-i şedea în puteri. Ştia prea bine că Federigo o iubise vreme îndelungată. iubite doamne. hotărî să se aşeze la Campi. monna Giovanna pe nume. iar de s-ar fi întîmplat ca băiatul să moară fără urmaş. Şi. Din care pricină. nici fapta săvîrşită. printre alte minunate întîmplări. cînd e pe drept s-o daţi. se întîmplă într-o bună zi ca bărbatul monnei Gio-l42 vanna să cadă la pat . dimpreună cu băiatul ei. Povestea a noua Federigo degli Alberighi iubeşte fără a fi iubit. rămas cu un singur şoim. si cum văzuse adesea şoimul lui Federigo zburînd. socotită pe vremea aceea drept una dintre cele mai frumoase şi mai plăcute doamne din cîte se aflau în Florenţa. la ţară. monna Giovanna. al lui messer Filippo Alberighi. dar cunoştea de asemeni că ea. înduioşată. precum uşor se întîmplă. destul de măricel. se întîmplă ca băiatul să se îmoblnăvească . cînd regina. Băiatul. pe nume Federigo. şi cu un şoim de soi. de bine de rău. omul îşi făcu testamentul şi rîndui moştenitor al avuţiilor sale. nu-l învrednicise nici măcar c-o privire . dar nu cuteza să i-l ceară. în luptele călări. iar dînsa. îşi risipeşte avutul în dărnicii şi pîn' la urmă. iubind mai tare ca ori-cînd si părîndu-i-se cu neputinţă să mai rămîie la oraş aşa sărac cum era. se îndrăgosti de o doamnă. Tî-nărui. c-o biată mosioară de pe urma căreia trăia cu strîmtoare. si eu. Se cade dar să ştiţi că lacopo di Borghese Domenichi. cred că m-aş face bine. se bucura să-şi treacă vremea povestind cu vecinii sau cu cine se nimerea despre întîmplări trecute. unde-şi avea moşia. Rămînînd văduvă. cel rînduit să spună povestea de pe urmă. cum putea. fără a lăsa ca soarta s-o împartă după capul ei. îl îndrăgise din cale-afară . întrucîtva asemănătoare celeilalte. s-ar fi trudit oricum să-i împlinească voia. din partea ei. irosindu-şi pe necumpătate avutul. ca una ce doar pe el îl mai avea pe lume şi îl iubea ca pe ochii din cap. pe cînd Federigo scăpătase cu desăvîr-şire. tînărul se războia în întreceri.în oraşul nostru. Or. auzind şi azi si inîine. ajuns la bă-trîneţe. pe o moşie vecină cu pămîntul lui Federigo. precum se întîmplă adeseori cu cei bogaţi la suflet.acestei întâmplări se înduplecară mult mai iute la poftele bărbaţilor decît mai înainte vreme. cu maî bună aducere aminte şi cu vorbe mai alese ca nimeni" altul. după bunul ei plac. afară doar de Dio-neo. Aşa stînd lucrurile. de aceea îşi spunea în sine : „Cum aş putea trimite după . socotit de toţi ca un om de mare vază şi cu multa greutate. nu contenea cu mîngîierile şi-l întreba mereu de nu-si dorea cu osebire ceva anume. pe un fiu al lui. ca să izbutească a-i dobîndi iubirea. nu doar ca să pricepeţi din tîlcul ei ce poate face frumuseţea voastră cu inimile alese. după obiceiul femeilor noastre. şi văzîndu-si sfîrşitul aproape. cuart nu găseai altul. îndurerată foarte. Filomena îşi isprăvise vorba. orînduia ospeţe si-şi dăruia îmbelşugat mesenii. Or. fără a dobîndi nimica în schimb. fără să ceară nimănui nimica. să-i rămîie moştenitoare . zise : — Măicuţă. rămase pe gînduri şi apoi începu să cugete la cele ce avea de făcut. voioasă prinse a zice : — E rîndul meu acum. apoi îşi dădu sufletul. din care pricină niaică-sa. Din care pricină băiatul prinse a se împrieteni cu cavalerul şi a prinde drag de păsări si de cîini . ci numai pe unii îi prisoseşte. nici pe făptaşul ei. mâi preţuit decît oricare altul din Toscana pentru iscusinţa cu care mânuia armele şi pentru curtenia lui desăvîrşită. care a trăit — şi poate mai trăieşte şi astăzi . căci ştia prea bine cît de dragă îi era cavalerului pasărea. îşi purta cu răbdare sărăcia. sînt bucuroasă să deapăn o poveste. cît e ziua de mare nu se mişca de lingă el. pe atît de cinstită.si-ar fi dorit cu tot dinadinsul să-l aibă. ce-i preacinstise casa. dar si ca să în141 văţaţi â dărui voi înşivă răsplata cuvenită. îl ia de soţ şi face dihtr-însul om bogat. îşi petrecea verile.. umblînd la vînătoare. văzând că nimeni altul nu mai avea de povestit. într-acestea. lucru pe care se pricepea să-l facă cu mai multă rînduială. Cheltuind dar Federigo peste puterile sale. Căei ea de obicei nu dă cu judecată. obişnuia bătrînul să povestească că trăia pe vremuri la Florenţa un tînăr. multe şi nemăsurate. Dar doamna.. dădu de fundul sacului şi se trezi sărac.

după cîte aud. nu să trimită.ta de bunăvoie încoace. Femeia.. şi atare mi-e răsplata. se întoarse în grădină. se miră foarte şi-i ieşi bucuros în cale. dimpreună cu însoţitoarea. vremea nu se arătase a fi prielnică vînă-torii. sînt sigură că m-ai ierta măcar în parte. Apoi. ridicîndu-se de la masă. cum alţii nu-s peaici. 143 hotărî. la plimbare si. puse mîna pe el şiv văzînd că-i gras. zbuciumat din cale-afară. fie ce-o fi.Doamnă. încît de-am fost cîndva mai vrednic decît alţii. cu multă ruşine pentru sărăcia lui. o pofti în casă si apoi o plimbă prin grădină . dar de-ai avea copii sau de-ai fi avut măcar.şoim sau să mă duc chiar eu să-l cer. Fiindcă nici în ziua aceea şi nici mai înainte. aşternu 'masa cu feţe ca zăpada şi. se nimeri să dea cu ochii de bunătatea lui de şoim. spunîndu-i monnei Giovanna că masa. ce sta proptit pe un leat în cămăruţa lui. cu vîrf şi îndesat îşi căina risipa. de-ţi aminteşti cumva de viaţa ta de odinioară şi de purtarea mea. — Doamnă. ci numai bine . spuse : . ei. Şi apoi urmă : Am venit să-ţi răsplătesc toate neajunsurile pe care le-ai pătimit pe vremea când (mă iubeai . monna Giovanna. astfel încît prin ei să-ţi fie dat să judeci câtă putere adună iubirea părintească.vreau acum. ajungînd la căsuţa lui Federigo. dacă nu pe de-a . Ci pînă mai la urmă. sta locului muncită de îndoieli. La care Federigo răspunse cu umilinţă : |. pasărea e cea mai vrednică din cîte zboară pe lume şi pe deasupra îi aduce şi foloase ? Şi cum m-ar lăsa inima să-i iau unui om cumsecade singura bucurie care i-a mai rămas pe lume ?" Şi. în dimineaţa aceea însă. deşi la om sărac mi te minară paşii. după ce primi bineţe de la dînsul. femeia. mîn~ cară bietul şoim. păru că prinde iar puteri. Federigo se afla cu treabă în grădină. Federigo. că mîine dimineaţă îţi făgăduiesc că nu mapuc de nici o treabă pînă nu m-oi duce după şoim să ţi-l aduc încoace. îi spuse : — Bine te-am găsit. porni înaintea lui cu zîmbetul pe buze . iar pe de altă parte nevrînd să ieie cu împrumut nici barem de la slujitorul său. că . deşi era încredinţată c-ar fi fost de ajuns să-l ceară ca să-l dobîndească pe dată. şi acolo. nevasta slujitorului meu.pe chezăşie. porni. auzind-o de la poartă pe monna Giovanna că întreabă de dînsul. cînd. e mulţumită ţie şi dragostei ce pururi ţi-am purtat. femeia asta de treabă. fără a cunoaşte bucatele. bucuros nevoie mare.minţi. A doua zi de dimineaţă. auzind pricina ce mă aduce la tine . fiind şi tîrzie ora. fără a mai sta pe gînduri. Deşi era sărac ca vai de lume acum. îl socoti vrednic să sadă în talgerul unei femei ca dînsa. văzîndu-I că vine. nu mă-ndoiesc c-ai să te miri de îndrăzneala mea. Federigo n-avusese încă: prilejul să-şi dea seama cit de nesocotit îşi risipise avutul. după slabele-i puteri rînduită. luînd cu sine o însoţitoare. Tăzbită de dragostea pentru copil. Băiatul. întrebă de el. Şi cum n-avea încotro. pînă ce eu rn-oi îngriji de masă. mă bucur mult mai mult decît de mi-ar fi dată averea întreagă înapoi s-o împrăstii iarăşi ca-nainte. Apoi. neştiind ce să-i răspundă bălaiului. şi în el mare dorinţa de a-şi ospăta iubita măcar cu cit de cît. punîndu-l la frigare. ne-aflînd nici bani nici altceva să dea . De aceea. Iar de venirea ..Băiatul mamei. Şi. ipe care poate aspră si crudă ai socotit-o. Şi. blestemîndu-şi ursita şi învîrtindu-se de colo pînă colo ca ieşit din . li zise dar :: . ţi-o ţine de urît. sculîndu-se. Doamna. ci să meargă chiar ea după soim si să i-l aducă de îndată. porni la masă si. după ce petrecuseră o-bucată de vreme vorbind de una şi de alta. în bună prietenie să stau la masa ta. nu-mi amintesc să fi pătimit vreun neajuns din parte-ţi. ca să-i facă pe voie. Şi. îi suci gîtul şi-l dădu degrabă unei slujnicuţe să-l cureţe de pene şi să-l grijească bine. era gata.şi. cu glas duios prinse a grăi : — Federigo. hărţuită de gînduri. atît de mult. ne-aflînd pe nimeni mai potrivit să-i ţie tovărăşie. bucuros nevoie mare. neaflînd în casă nimic cu ce să poată ospăta femeia de dragul căreia cinstise 144 odinioară a'tîta amar de lume. dimpreună cu Federigo ce le servea cu plecăciune. chipurile. îi. zicînd acestea. din bruma de albituri ce-o mai păstrase. socotind că-i vremea să-i spună lui Federigo de ce venise. fii pe pace şi caută de mi te fă bine. dimpreună cu însoţitoarea mea aici de faţă.

întregul. a sorţii. altă mîngîiere sau desfătare în afară de asta). iar eu. ştiindu-l pe Federigo. amintindu-mi de şoimul ce mi-l ceri. căci era încă tînără si bogată pe deasupra. 80 145 în dar . nu-i chip să ţi-l pot da . ori poate frînt de boală. voi. plecă mîhnită foarte şi se întoarse acasă. gîndind că-i dau prea bună şi vrednică întrebuinţare. căci îi dăduse şoimul în bucate. pricepîndu-i fapta îl dojeni mai întîi că-şi omorîse mîndreţea lui de soim de dragul unei femei. nici un cuvînt să spuie. îi spuseră : — Da' proastă eşti ! Auzi ce zice ? îl vrea pe Federigo. era cit pe-aci -să-i spună că nu-l imai vrea în dar. Acolo. n — cd. împotriva mea şi-a oricărei cuviinţe şi îndatoriri. mă tem că-l va răpune boala şi mi-l va lua din viaţă. şi le zise fraţilor : — De-ar fi pe voia voastră. fraţii doamnei se apucară s-o îmboldească să se mărite iar. . în care n-ai venit pe vremea cînd teaştepta bogată. să te omenesc cu bucate mai iscumpe decît acele ce obişnuit se dau mesenilor la masă. pe măsura puterilor mele. Apoi. văzîndu-se îmboldită. om de ispravă. picioarele. cînd omorîse şoimul spre a o cinsti pe dînsa.. eu una nu vreau altul decît pe Federigo degli AlberighL La care fraţii doamnei. bătîndu-şi joc de dînsa. Şi după lacrimi multe şi jale nesfîrşită. Fraţii. Doamna.. Iar doamna. de nesfîrşite ori am socotit că •soarta mi-e aprigă vrăjmaşă si m-am şi plîns de dînsa . . şi am să-ţi spun şi pricina. de nu i-l duc. 146 Şi zicând acestea porunci să i se arate doamnei. eu aş rămîne bucuroasă.deşi nu prea voia. făcură voia doamnei şi i-o dădură de nevastă cu averea ei cu tot. îşi aminti cu drag de Federigo şi de ^mărinimia pe care o dovedise în fapta de pe urmă. penele şi pliscul. Federigo. Dar dacă tu nu ai copii. văzîndu-i lacrimile amare şi crezînd dintîi că plînge din pricina mâhnirii că s-ar despărţi de şoim. am socotit că s-ar cădea. acolo-n faţa ei. din vina ei. gîndindu-mă la rangul şi vrednicia ta. sărmanul. Cînd 'mi-a fost dat s-aud cum că pofteşti să-mi cinsteşti masa.&• 147 . Dar. tot n-am să o iert — gîndind e-ai pus piciorul în casa mea săracă. Federigo răspunse : . spre amărăciunea multă si grea a maicii sale. drept bună mărturie. Iar el. fiindcă văd acuma că l-ai fi dorit viu. de dorul după şoim. dar. ce ştiu că ţi-e mai drag ca orişice pe lume (şi pe bună dreptate. Şoimul ţi-l cer 10 — Decameronul.mă supun şi eu acestei legi si. mă văd silită acum să-ţi cer tm dar. la foarte scurtă vreme se petrecu din viaţă.. atîta amar mă-ncearcă. că-l şi podidi plînsul. Şi într-un tîrziu. ce-ai dovedit că-i mai presus decît a celorlalţi prin curtenia ei. nu pentru -dragostea ce-mi porţi. am socotit că-i vrednic să ţi-l aşez în faţă . Dar dînsa le răspunse : — Eu ştiu c-aveţi dreptate . îi lăudă multa mărinimie pe care sărăcia nu izbutise si nici n-avea să izbutească a i-o ştirbi vreodată. Căci de-oi trăi şi o mie de ani. H. faţă de care n-ai nici o îndatorire. aşteptă cuminte să-i treacă amărăciunea şi să-i auză glasul.Doamnă. mai bine om o dată să fie vrednic de-avere. cît şi de preţul lui. se cade dar să . si tocmai adineauri ţi l-am servit pe talger. la un răstimp. ca prin atare dar să zic şi eu că mi-am scăpat copilul de la moarte si c-am făcut din el un om ce-ţi va purta de-a pururi mulţumită. iar mai apoi. vădindu-se mai chibzuit în mînuirea banilor decît fusese odinioară. stăpînindu-şi vorba. temîndu-se că boala îi va răpi copilul. feciorasul. aşa cum sînt : dar de vă e cu dinadins să îmi aleg bărbat. ci pentru inima-ţi aleasă. şi c-ai venit să-mi ceri un dar mărunt. încît în veci n-oi izbuti să-mi aflu somn ori alinare. căci soarta ta vrăjmaşă nu ţi-a lăsat altă bucurie. dar te rog. dacă văzură c-asa vrea ea şi pace. dar decît multă avere să-si: caute om s-o ţie. din ziua în care Domnul mi-a răsădit în piept iubirea pentru tine. Şi-atuncea. să fii atît de bun şi să mi-l dai. De aceea. Doamna. văzîndu-se însurat cu cea pe care o îndrăgise mai mult ca orice pe Iunie şi pe deasupra si bogat.. şoimul pe care copilul meu l-a îndrăcit a>tît de . nu prididi. auzind ce-i cere monna Giovanna si ştiin-•du-se neputincios să-i împlinească voia. trăi cu ea în desfătare pin' la sfîrsitul vieţii. luîndu-si nădejdea si gîndul de la şoim. deşi sărac. •dar relele trecute âmi par nimica toată faţă de răul crunt cu care acum mă-ncearcă. care-i sărac lipit. în sinea ei.mult încît. eu am şi ca atare nu pot să lepăd legea ursită părinţilor .

zău. din blăstămă-ţia lui. sădită în sufletele noastre de obiceiurile ticăloase. sau din păcat firesc îndemnul de a rîde de cele rele mai degrabă decît de cele bune si mai cu seamă atunci cînd nu pe noi ne atinge răul. Trăia în Perugia. Că eu mă împotrivesc doar legii. mărturisi bătrî-nei tot ce-i şedea în gînd să facă si dînsa îi . de să mă ţie minte ! Că eu im-am măritat cu el si i-am adus zestre frumoasă ştiindu-l bărbat si ca atare gîndeam că —de ! — pofteşte şi el la /ce poftesc si chiar şi trebuie să poftească bărbaţii. Regina îşi isprăvise povestea si cei de faţă îl preamăreau pe Dumnezeu. bărbatul se întoarce şi ea îl ascunde pe tînăr sub o coşarcă de găini. deşi subiectul povestirii mele nu-i tocmai prea cinstit. culegeţi trandafirii. Din nenorocire. dintru început se necăji amarnic şi nu o dată îşi sudui cu vorbe grele omul. ca să-şi preschimbe gîndul pe ascuns în faptă împlinită. unde cinase el. un bogătaş pe care îl chema Pietro din Vinciolo şi care se însura într-o bună zi. cît mai degrabă. păstrîndu-vă pe altă dată mila pentru cei ces urgisiţi. de vreme ce osteneala pe care mi-am dat-o şi-ntr-alte rînduri si pe care sînt gata să mi-o dau şi acum nu urmăreşte altceva decît s-alunge întristarea din inimile dumneavoastră. şi să vaducă veselie şi zîmbete pe faţă. căruia nu-i sta capul nici cît de cît la ea. care-i dăduse răsplata cuvenită bietului Federigo. şi tocmai ei. asta una nu mai 'merge ! Că eu. Pe urmă însă. Oricum. cu care zi şi noapte tot într->o sfadă o ducea. dac-aş fi vrut să nu mai ştiu de lume. si nu o dată. dar nu atît de dragul căsniciei. dac-oi şedea s-aştept plăcere de la el. care ştia. băiatul strigă. tre-cînd în ochii tuturor drept o adevărată sfînta . nu demult. vezi bine. fusese aflat un tînăr adus în casă de nevastă. cînd 148 149 cugetă femeia că-i vremea să vorbească. căreia doi bărbaţi i-ar fi trebuit. iar cînd oi fi bătrînă are să-mi vie mintea la cap siare să-mi pară irău că mi-am pierdut zadarnLc tinereţile. Dar dumnealui. în mine e vrednică de laudă. apăi să ştii că numai bine îmbătrânesc tot aşteptând. prinse a grăi astfel : — Eu nu ştiu. si. îndrăgostite doamne. o roşcovană plină de draci. eu totuşi am B-O povestesc.-da' las' c-am să i-o fac eu lui. să vie oare dintr-o meteahnă în-tîmplătoare. cu mîna voastră cea gingaşă. care nicicînd nu aştepta îmbiere. care aducea leit cu sfînta Verdiana — aceea de-i hrănea pe şerpi — si care pururi cu rozariu-n mîini cutreiera bisericile şi nu le vorbea de alte cele decît de viaţa sfinţilor ori despre rănile sfîntului Francisc. Pietro îi povesteşte că-n casa Ercolanilor. pînă la urmă se împacă.Povestea a zecea Pietro din Vinciolo cinează la nişte prieteni. şi-n schimb veţi rîde bucuroase de păcălelile nevestei. faceţi cum obişnuiţi a face şi cînd intraţi în-tr-o grădină şi cînd. spre a-i înşela pe ceilalţi si spre a mai risipi părerea pe care şi-o făcuseră toţi perugienii despre dînsul. Nu el tnă-nvaţă oare mai bine ca oricare altul. un catîr pune copita pe degetele tînărului. că-s femeie. cu vremea dîndu-si seama. nu unul. pricepând că toate astea mai degrabă îi vestejeau ei tinereţea decît îl îndreptau pe el. dacă veţi da deoparte omul rău din istorioară. ci la cu totul altceva. cu pilda lui. femeia o face de două parale pe nevasta lui Krcolano. se nimeri să-i pice un soţ de soiul ăsta. voinică şi-n putere. poftind să am parte de ea si aflîndu-mă într-însa. şi soarta se găsi să-i mulţumească pofta cu o nevastă tînără si zdravănă. căci e cu haz. care. să-mi fac de cap şi să mă-mbii şi eu la ce se-mbie dumnealui ? Pe cîtă vreme în el atare desfătare e ruşinoasă si hulită. iar nevastă-sa îşi aduce în casă un tînăr. iar spinii îi lăsaţi deoparte . lăsîndu-l să se bălăcească întru necinste şi năpastă." Gîndindu-se femeia într-acest chip. Pietro îl vede şi află înşelăciunea nevesti-si cu. ca el sâ-şi facă mendrele în voie cu bărbaţii . eînd Dioneo. -m-as fi călugărit şi pace . pasămite. îşi zise în sinea ei : „Nenorocitul ăsta mă dă pe mine la o parte. de ce ni-a luat dacă nu rabdă să vază în ochi muierile ? Zău. pe cită vreme aşa. intră în vorbă c-o bătrînă. dar şi firii. pe cîtă vreme el nu numai legii. care şedea pitit sub coş. De care lucru dînsa. că de ştiam că nu-i bărbat nu-l luam în ruptul capului. sărmana. Iar dumneavoastră ascuitînd-o. cum se ştia pe sine proaspătă si frumoasă. lucru pe care ele astă dată îl veţi putea îndeplini.

cu bărbaţii nu-i aşa : că ei din naştere sînt buni la cîte toate treburi şi nu la una singură. care-i atoateştiutor. si. cînd hop. pică si Pietro. după ce intră în casă. fiindcă noi sîntem făcute anume pentru asta. Şi abia se aşezaseră femeia cu băiatul la anasă să mănînce. chiar de n-ai avea o pricină anume. că nici de obiele nu mi-^s bună. că dumnealor îşi fac şi rîs de noi si zic : „la tinerele plă150 cinţele.să nu-l fac să-rni îndeplinească voia. Rămase dar femeia bun înţeleasă cu bătrâna că dacă ar fi văzut un tînăr care trecea cam des pe acolo — aşa şi aşa. Unde mai pui că o femeie e-n stare să sleiască nenumăraţi bărbaţi. cei drept. Că doar de-aceea se şi nasc si d-aia sînt iubite. ca nu cumva la bătrîneţe să te trezeşti că sufletul îţi bagă vină trupului. — Şi pentru ce. precum şi-i alegea femeia. să meargă să cineze c-un prieten. apoi dădu fuga la uşă ca să-i deschidă dumnealui şi. îi făcu vînt cu Dumnezeu. vrea să crezi c-am fost o proastă). şi cînd mi-aduc aminte' de asta şi mă văd în halu-n care sînt. Acu. si ai putea să vezi c-asa e cum îţi spun. 'numai după asta una. Femeia. Dar bietele femei numai de asta-s bune . dac-am îmbătrînit o dată. Că noi. încer-cînd să vadă de-l poate ascunde pe băiat. si tu şi orişice femeie 'de anii tăi. ba pe deasupra la bătrîneţe mulţi din ei plătesc mai mult ca-n tinereţe. ca una ce-s săracă şi vreau chiar de pe acum să mi te pomenesc în toate rugăciunile. dar totuşi. că adică nouă. ca Dumnezeu să-ţi facă parte şi ţie şi la morţii tăi de viaţă veşnică şi bine. biata de mine ! Vezi. care se cade să folosim prilejul şi vremea ce ni-e dată mai mult decît bărbaţii. la babe lături si stropsele" şi alte cîte necuviinţe. îl piti acolo sub o coşarcă de găini care-i era la îndemînă si azvîrli deasupra ei un sac pe care peste zi pusese să-l golească . da' repede aţi mai cinat în astă-seară ! Pietro răspunse : — Da' de unde ! Nici n-am pus gura pe mîncare. de cîte ori putea.zise aşa : •— Oopila mea. mă-ntorc şi zic că bine faci dacă-i plăteşti bărbatului ocară cu ocară. îţi spun chiar de pe acum că nimănui n-ai fi putut să-ţi descarci sufletul mai bine şi cu mai mult folos ca mie : că nu-i bărbat pe lumea asta. nevastă-sa şi cu imine — şi-am auzit ca . Ba chiar mai rău. mi-l arată şi pe urmă las' pe mine ! Da' să nu uiţi. de pomădat şi înţolit. bărbatul. cum nu-i dădea prin cap să-l scoată pe undeva afară ori să-l pitească în-tr-altă parte. să fie cît de spilcuit. mă rog ? îl întrebă femeia. pre cîte vezi. căci nu-i durere mai amară pentru. femeile. chemînd de afară să-i deschidă. şi-atunci femeia porunci codoaşei să-i aducă în casă pe un tînăr — unul din cei mai chipeşi şi mai plăcuţi holtei din Perugia — iar bătrîna i-l aduse iute-iute. îi zise : •— Ţii. numai şi numai spre a nu vă pierde tinereţea. cu fereală de bărbat. dîndu-i o bucată de carne afumată. dac-am îmbătrî-nit. ştie că nu greşeşti dac-ai să faci precum mi-ai ispus : şi. se socoti pierdută . ca noi . la care eu să . nu l-am pierdut chiar tot (n-aş. ne stă capul numai şi. Alege-ţi unul. mă şltie Dumnezeu ce pătimesc. Din viaţă si din lumea asta atîta ai cît îţi iei singur : şi mai cu seamă noi. . de asta si de prunci. pe cîtă vreme mulţi bărbaţi nu dau de cap unei femei. ci ne gonesc în cuhnie şi băsmuim cu mîţa ori să. dar totuşi nu l-am folosit pe cît mi-ar fi plăcut. căruia-i zicea pe nume Er-colano . aceia care ajung s-o simtă chiar pe pielea lor deeît să ştii că ţi-ai pierdut degeaba tinereţea.nu cutez a-i spune tot ce e de lipsă si nici aşa de aspru ori necioplit. c-astept si eu ceva. încă ar trebui s-o faci. Nu după multă vreme bătrîna îi aduse în casă pe tînărul cu pricina si după cîtva timp pe altul. ce. TDa' ca să nu mai lungesc vorba. c-abia acu la bătrî-neţe şi fără de folos îmi dau seama cu durere si cu straşnice păreri de rău ce de mai timp mi-am irosit în tinereţea mea . încît eu una să nu-l înmoi si . se nimeri într-o seară ca dumnealui.laca-ţi spun : de abia ne aşezasem la masă — Ercolano. nu se sfia să-şi facă pofta. auzindu-l. cel veşnic. apăi să ştii că eu îs aia . Si-aci sfîrşi cu vorba. copilă dragă. aflîndu-se lîngă odaia în care ei şedeau la masă o prispă. şi-i spuse din cap pînă-n picioare cum arată băiatul — să facă ce ştia . Or. 151 Pietro răspunse : . De n-ar fi să-ţi dai seama dintraltele de lucrul ăsta. purtăm de grijă la blide şi la străchini. la ce naiba 'mai sîntem bune decît să stăm la gura vetrei si să păzim cenuşa ? Şi dac-o ştie cineva şi-ţi dă încredinţare. numai la iubire. Că noi. nici bărbăţelul si nici dracul nu ne mai caută-n coarne.

să mă trăsnească Dumnezeu. da' de femei ca astea n-are la ce să-ţi fie milă : toate ar trebui omorîte. nici să-l cotonogească. doar-doar o da de apă . El. fără de nici o desluşire alta. spurcăciunea ! Muiere ticăloasă şi mîrsavă ce e. vreme afară. fiindcă din cotlonul cela i se păruse c-auzise strănutul.. Acu. Pe urmă însă. de nu teoi învăţa eu iminte !" Femeia. amintindu-şi că îşi lăsase ibovnicul acolo la doi paşi. Femeia. grăi : — Frumos îi sade. cum şedea în patru labe. şi se împrăştie oleacă fumul. pe care nu l-am luat în seamă nici prima nici a doua oară . pricep eu acum de ce-am şezut irnai înainte atîta. să ardă aşa de vii şi cenuşa să se aleagă de ele. îşi întinsese degetele de la o mînă afară si. deşi din cînd în cînd o mai lovea ceasul cel rău pe una sau pe alta . aşa că bună bucuroasă ar fi sărit în apărarea nevestei lui Ercolano . stri-gînd în gura mare. încît de-ar mai fi stat puţin acolo. ci de mîncare. fiindcă femeia ne ţinuse cam multişor la uşă pînă să ne deschidă. si-a patra. care se ciondănise oleacă cu nevastă-sa. n-am ce zice ! Şi încă mai făcea pe •sfînta ! Aşa -credinţă de nevastă cinstită zic şi eu ! Auzi ! Şi m-aş fi spovedit la ea. si-a cinoea. nu l-am lăsat nici să-l. Errolano. în care să înfunzi de toate. descuie uşiţa care dădea înăuntru şi cît ce o deschise se împrăştie în casă o straşnică putoare de pucioasă.. care. spre nenorocul lui. ba chiar zvîrlite-n foc. ci am sărit să-l apăr. în seara aceea se nimeriseră pe acolo. da' ăl de strănutase.Drept care Ercolano îl trase afară de un picior şi-acu căuta de zor o brişcă să-l junghie si-alta nu. simţind ceva. dacă îi ţii de rău pe ceilalţi pentru greşeala lor. sau poate spre norocul lui. Cînd îl văzu Ercolano. măgarul îl calcă pe mînă. nu se mişca din loc nici mort.Mai adineauri am albit nişte tulpane cu pucioasă şi-am pus pe urmă sub scara de colo tigăiţa în care o presăraseni ca să le afume bine . strigă : „Aha. Dar eu. precum găseşti în orice casă. am prins a ne mira cu toţii . de frică să nu-mi fac de lucru cu acîrmuirea. Trăsni-o-ar Dumnezeu pe ea şi ceasul rău care a aidus-on lume.si alte înţelepte ca ea.Frumoasă pildă le mai dă la cele tinerele. . omoare. nemaiputînd de sete. după ce descuie uşiţa.. şi tot 152 153 umblînd aşa. într-un grăjduţ chiar lingă prispă. ieşi din grajd şi umbla acum adulmecînd ici-colo. drept care el. La care dînsa răspunse : — Auzi ! Dac-am ceva de cină ! C-am căpiat să-mi fac de lucru cînd dumnealui pleacă de-acasă ! Da' ce.. drept care Erco-lano. căci îl pişcă. daia miroase aşa". cum vrei să-i spui. săracul. dădu peste coşarcă sub care sta pitit băiatul. săracul. da' el. pînă-ai catadicsit să ne deschizi. se duse către o scară care se afla. scoţîndu-şi capul din căpăstru. Mă ierte Dumnezeu. îşi dete seama că pe lume erau .. straşnic duhoarea şi-l îneca pucioasa aşa de tare. nici de strănutat. care-o ţinea pe palme. drept care se adunaseră vecinii. niscaiva salahori care lucrau la Pietro şi care-şi aşezaseră catîrii. fără să-i adape. că nu se mai îndură să moară o dată. auzind ce spune şi dîndu-şi seama c-o prinsese cu mîţa-n sac. ocara si ruşinea femeilor de pe pămînt ! Că lepădîndu-şi cinstea. se apucă să-i deie ghes lui Pietro să se culce. fugi degrabă de la masă şi nu ştiu unde s-o fi dus. şi de mai multe ori la rînd.un strănut de undeva de-aproape. degeaba îl tot poftea să iasă. văzu pe cel ce strănutase şi încă strănuta. un fel de cotlon făcut din scînduri. mai lesne-ţi poţi face de cap. eu îs nevasta lui Ercolano ? Du-te o dată ! Te culcă si ţi-o fi mai bine. îl tot poftea să iasă afară pe ăl de strănutase . acolo si care avea sub ea. dar socotind că. îl scoaseră din casă şi-l duseră aiurea. Iar între-acestea Ercolano. cu încărcătură de la ţară. o întrebasem de miros — femeia ne spusese : . o întrebă de nu cumva are ceva la cină. urlă o dată ca înjunghiat. credinţa juruită bărbatului şi pe deasupra şi preţuirea lumii. Şi. Şi unul din catîri. simţind pînă-n rărunchi durerea. uitându-se înăuntru. de dragul unui terchea-berchea. topit. luîndu-l mai mult mort decît viu. n-am apucat măcar să înghit o îmbucătură. nici de nimic n-ar mai fi fost în stare. Din astă pricină pe urmă nu ne-am mai pus la -masă şi precum vezi. grăi înciudat : „Ce naîba-i asta ? Cine strănută aici ?" si ridicîndu-se de la masă. nu s-a sfiit să-l ruşineze — si pe ea cu el deodată — pe omul ăla cumsecade şi bun ca pîinea caldă. chiar ea care-i bătrînă. Dar cum lui Pietro nu-i ardea de somn. sub corfă. care nu băgase de seamă că dînsa o ştersese. de credincioasă ce-<mi părea ! . auzind acestea. mai strănu-tînd şi-a treia oară. Deşi mai înainte — cînd noi.

cînd auzi că strigă. fă-i-o şi tu . are de la bărbatul •ei tot ce-i pofteşte inima şi el si-o ţine dragă. care din pofta lui cea strîmbă îl urmărise multă vreme. ca unul •căruia nu-i păsa de ea. ţine-l minte pînă ţi-o fi la îndemînă. să fie adusă cina. de-aş :fi şi eu ca nevasta lui Ereolano. puse degrabă să se aştearnă masa. cînd îl întrebă „ce cauţi aici". părîndu-i-se că dumnealui se zbenguieste ele bucurie că se ţine de mînă c-un băiat aşa de frumos ca ăla. fără să ştie nici el bine ce-a fost mai mult în noaptea aceea. regina. femeile. care. ci dimpotrivă îl apăsa tot mai. din care pricină. prinse îndrăzneală şi grăi : 154 — Te cred c-ai vrea să ne trăsnească. Trăsni-v-ar Dumnezeu pe toate. fu însoţit pînă în piaţă. luîndu-l de mînă îl duse în casă. nevastă-sa ar fi meliţat pînă la zori de zi . ridi-cînd-o. ca fiecare să-şi primească răsplata după faptă. Măcar îţi fac atîta cinste că nu mă înhait cu oricine. Pricepe o dată. grăi : — Muiere. femeie ori bărbat. n-ai la ce-mi spune vorbe grele. zise Pietro. că ţie. avan. zău. tacă-ţi gura . Da' cum de nu ziceai de tine ? Or. ci se apucă să-i roage . Dar. se minună si-si dete seama că ţipătul venea de undeva din casă.Pietro. cînd pricepu că dumnealui e mulţumit. cu orice păduchios ar fi să-mi iasă în cale. văzînd că-acu deodată n-o vătămase cu nimic altminterea decît cu vorba. Ieşind dar din odaie şi auzind iar văicăreli. un singur lucru vă mai spun : de-ţi face cineva bucata. cum te-a răbdat inima atunci să spui de ea. Iar Pietro bucuros că dase peste dînsul şi nu mai puţin vesel pe cît de amantă era ne-vastă-sa.. dădu cu ochii de băiat. Pietro îşi dete seama că. noi. hai ? Mai bine aş umbla îerfeniţoasă si desculţă. Pietro se aşeză. fiind recunoscut de Pietro. Atîta ştiu c-a doua zi de dimineaţă. aşa bătrînă. era şi mort de frică şi tremura ca. — Te cred. adă-ne iute de mîncare şi apoi de treaba aia moi îngriji eu ca să n-ai la ce te plînge altă dată. hai ? Şi-i tot dădeai cu gura că s-ar cădea să fie arsă şi că-i ruşinea voastră a tuturor femeilor.. da'spune-mi cum de eşti aici si din ce pricină anume ? Băiatu-i spuse tot. îţi sîntem dragi ca sarea în ochi : da' vezi că treaba aista nu nierge cum vrei tu. dacă nu-ţi venea să zici. dîndu-şi sema că tînărui sfârşise cu tot ce avea . nu îi răspunse. ridicîn. La care Pietro zise : — Scoală si nu te teme că n-a-m de gînd să-ţi fac nimic. Că dacă am ce îmbrăca si încălţa. pe lîngă ce răbda din. tu bine ştii că dinspre partea cealaltă n-am mai nimic. omule. pe cîtă vreme eu n-am parte de aşa ceva. mai iute de ruşine decît că nu le-ar fi plăcut. Femeia. du^te. n-as şti să vă spun. Şi acum. în faţa ei pe un scaun si-i spuse : — Parcă o blestemai mai adineauri pe nevasta lui Er-colano. preouim se cade a-si ţine orice bărbat nevasta. cînd doar ştiai că întocmai aşa ai făcut si 'tu ? De bună seamă că la asta nu te-a îndemnat decît aceea că voi sînteţi făcute toate pe acelaşi calapod şi vă munciţi s-ascundeţi nemernicia voastră cu vina altcuiva. că sînt şi eu femeie ca toate celelalte şi că mă-mbii şi eu la ce se îmbie ele .. tînărul. că tocmai ne aşezam la masă cînd te-a pus dracu să te-ntorci. şi apoi cu omul cel rău şi cu holteiul dimpreună cinară toţi cu bucurie. iar 155 de nu poţi. care era gata făcută.. varga să nu-i facă ceva. că-mi pare că băiatul ăsta n-a pus niniica-n gură nici el în astă-seară. cum zici tu : că ea. ce-a născocit bărbatul spre mulţumirea a cîteşitrei. de era pe vorbe. De cîtă vreme nu te-ai culcat cu mine. băiatul. — Hai. de care doamnele de faţă nu prea îndrăzniră a rîde.du-se. făcu femeia. soi rău şi blestemat ce sînteţi ! Femeia.pe sfinţi şi Dumnezei să nu-i facă vreun rău. Acu însă fă bunătatea si adu-ne ceva la cină. pricina mîinii strivite. sărmana. dacă umblu aiurea să caut ce n-am în casă. Iar după cinia aceea. pe care. las' că te-oi mulţumi eu bine. decît să . iubite doamne. da-n pat să-mi fii bărtbat.am 'tot ce-iini trebuieşte şi-apoi să rabd ce rabd. habotnică şi prefăcută cum e. Isprăvindu-se povestea lui Dioneo. fiindcă măgarul nu-şi mutase copita de pe mînă băiatului. strigă : — Care-i acolo ? şi dete fuga la coşarcă. dretpt care. Tare-as pofti să ştiu în schimb de ce anume mi te pl'îngi : că bine-ar fi de mine. unde femeia îl aştepta mai mult moartă decît vie.

stăpînă iubită. toarnă-n bute. De care toate doamnele se puseră pe rîs şi mai ales regina. cîntă altceva. De dragul meu fă-o să guste puţin Din focul ce altora-l dai. Ţie. Dioneo lăsă deoparte fleacurile şi începu. Văzînd aşa. purtîndu-l în gînd. monna Aldruda. Dar încă mă tem şi bine nu ştiu De dragostea mea si credinţa cinstită Ştiută cu gînd desluşit 157 De-aceea ce-n veci a robit Mintea mea toată eu-atîta putere. răspund pe dată înţepînd ori scapă de vreo pagubă. luîndu-şi de pe frunte cununa ei de lauri.de spus. deşi suratele rîdeau. dacă ne-ajută Dumnezeu. Hotărîrea reginei fu foarte lăudată de cavaleri si doamne. aşa c-alege dumneata. durerii^mi dă grai . cînd greierii amuţiră. •—. drept care dînsa. zicîndu-i : — De multe ori ni s-a întîmplat să auzim cum -unii.La naiba. stăpînă-ndrăgită Şi mila ţi-aştept prea smerit. îi învoi lăsîndu-i liberi pînă la ceasul cinei. sculîndu-se în picioare. La care Dioneo răspunse : — Domni