You are on page 1of 17

Războiul de treizeci de ani începuse Învingător al cehilor în bătălia de la

Muntele Alb, din 1620, Ferdinand II declanşează în Boemia o violentă reacţie
politică şi religioasă, mai ales de germanizare parţială şi de eliminare a
protestantismului. În acelaşi timp, el se răzbună pe electorul palatin, confiscândui bunurile şi privându-l de înalta funcţie electorală în folosul ducelui de Bavaria,
catolic şi conducător al Sfmtei Ligi. Principii protestanţi, din ce în ce mai
neliniştiţi, caută sprijin în afara Imperiului, mai întâi la regele Danemarcei
(intervenţia acestuia fiind însă un eşec), apoi la regele Suediei. Gustav Adolf,
preocupat să extindă dominaţia suedeză în Europa de nord (vrea "să facă din
Baltica un lac suedez") şi, în aceeaşi măsură, să apere luteranismul, se lasă
convins de principii protestanţi şi de Franţa, hotărând să intervină. În cadrul unei
impresionante campanii în Germania de nord, învinge trupele imperiale,
înaintând până în Renania, dar e ucis la Lützen la 6/16 noiembrie 1632, în seara
în care repurtase o nouă victorie. Ferdinand II, eliberat provizoriu de pericolul
suedez, propune principilor germani o pace de compromis, în 1634. În Franţa
însă, Richelieu consideră că sosise momentul să se angajeze deschis împotriva
Habsburgilor. Opera de restabilire a autorităţii monarhice şi de creştere
economică întreprinsă de Henric IV, în ultima parte a domniei sale, e brutal
întreruptă, în 1610, de asasinarea regelui. În timpul regenţei mamei sale, Maria
de Medici, apoi singur, tânăruI Ludovic XIII încearcă să ţină piept intrigilor de
Curte şi răscoalelor protestanţilor, până când, în 1624, hotărăşte să facă apel la
episcopul de Luçon, Richellieu, pe care-l numeşte şef al Consiliului. Acesta îşi
propune ca scopuri, cum va scrie mai târziu regelui, "să nimicească partidul
hughenot, să umilească aroganţa înaltei nobilimi, să oblige toţi supuşii săi să-şi
facă datoria şi să-i înalţe numele în rândul naţiunilor străine acolo unde trebuia să
se afle". De fapt, nu e vorba de un plan prestabilit executat punct cu punct:
Richelieu, a cărui putere depinde în întregime de încrederea pe care i-o acordă
regele, ştie să se supună împrejurărilor. În general însă, el duce la bun sfârşit
programul pe care şi-l fixase: zădărniceşte diversele conspiraţii ale nobilimii,
destinate să-l răpună; îi reduce la tăcere pe protestanţi, cărora le ruinează
puterea politică şi economică punând stăpânire pe La Rochelle, dar cărora le
menţine privilegiile religioase şi civilc înscrise în Edictul din Nantes; reprimă
numeroasele răscoale populare datorate fiscalităţii excesive. Aceasta e ea însăşi
rezultat al războiului, mai întâi ,,nedeclarat”, apoi „pe faţă”, pe care ministrul a
hotărât să-l ducă până la capăt şi cu orice preţ împotriva Habsburgilor, convins că
e în joc însăşi existenţa Franţei ca mare putere. Când moare, în 1642, cu câteva
luni înaintea lui Ludovic XIII (1643), Richelieu îi încredinţează sarcina de a
continua opera începută italianului Mazarin, succesorul său, care exercită
puterea unui prim-ministru mulţumită încrederii şi prieteniei pe care io arată
regina Ana de Austria, regentă în numele minorului Ludovic XIV. Într-adevăr, în
pofida Frondei (1648-1653) (august 1648-martie 1649: Fronda Parlamentului cere
introducerea impozitelor numai prin edicte înregistrate, abolirea sistemului
intendenţilor etc.; 1650-1653: Fronda prinţilor constituie ultima revoltă a marii
nobilimi franceze împotriva absolutismului regal), război civil mult mai grav decât
i-o arată numele şi în cadrul căruia toţi nemulţumitji se ridică împotriva tânărului
rege, a reginei-mamă şi, mai ales, împotriva detestatului Mazarin, acesta
continuă şi duce la bun sfârşit războiul împotriva Habsburgilor. Istoriografia

1630-1635. fie ca împărat.olandezi. Pe de altă parte. într-o încercare de sinteză. Toate textele cunoscute sub numele de Tratatele Westphalice consacră eşecul ambiţiilor Habsburgilor de la Viena şi victoria politicii franceze. Franţa obţine recunoaşterea oficială a celor Trei Episcopate şi cedarea de către Ferdinand III. Condé îi bate pe spanioli la Lens. Tratatele Westphalice. şi .războiul (faza) boemian (ă). răsculaţi împotriva Madridului cu începere din 1640. Clauzele păcii de la Augsburg sunt nu numai confirmate. trupele franceze obţin succese în Alsacia. în acelaşi timp.) daneză. 1618-1625. fie în calitate de cap al Casei de Austria. pe toţi adversarii Habsburgilor . viitorul prinţ de Condé zdrobeşte. dar şi catalani. iar Brandenburgul. Negocierile au început între beligeranţi încă din 1644. ea controlează gurile marilor fluvii germane Oder. care voia să “resupună” Provinciile Unite şi să sporească puterea spaniolă. Spania decide să continue lupta împotriva Franţei. Halberstadt şi Magdeburg. la stăruinţele principilor catolici germani. reluându-i politica pe cont propriu. cred că putem aprecia că principalele prevederi ale „păcii din Westphalia” constau în: -reînnoirea termenilor păcii de la Augsburg. După o perioadă de greutăţi. tocmai Spania e cea căreia îi declară Franţa război în 1635. dar s-au desfăşurat cu încetineală. deja) li se recunoaşte independenţa şi li se acordă privilegii comerciale şi avantaje teritoriale. . o parte din Pomerania Orientală (cu portul Stettin/Szczecin) şi Episcopatele Bremen şi Verden. Artois. În ce priveşte Suedia. De aceea. ca şi ambiţiile lui Ferdinand III. Spania semnează o pace separată cu Provinciile Unite în ianuarie 1648.faza (răzb. în faţa cetăţii Rocroi. acestora (după cum am arătat. napolitani. marcate de luarea cetăţii Corbie de către spanioli în 1636. portughezi. În 1646 şi.faza (răzb.) suedezo-franceză. Franţa şi aliaţii ei reduc. La 20 august 1648. principi protestanţi germani.faza (răzb. susţinându-I. se semnează Pacea Westfalică. sporindu-le pe cele ale celor 350 de state germane. aliaţii săi. suedezi. fiul electorului palatin recapătă demnitatea electorală şi Palatinatul renan. aceasta primeşte Pomerania Occidentală. 1625-1629. puterile împăratului în Imperiu. generalul Turenne şi suedezii îi înving pe imperiali în Bavaria şi ameninţă Viena. o armată spaniolă ce se îndrepta spre Paris. în 1648.detaliază cele 4 faze ale războiului (ceea ce nu voi face în cele de faţă!). . La 19 mai 1643.) suedeză. a Brisachului şi a celei mai mari părţi din Alsacia (cu excepţia oraşului liber Strassburg şi a republicii Mühlhausen). în acest fel. Câteva săptămâni mai târziu. 1635-1648 Pe Richelieu îl nelinişteau la fel de mult intrigile lui Olivares. primeşte cea mai mare parte din Pomerania Orientală şi Episcopatele secularizate Minden. care a urmat. regele Spaniei. tratatele cer din partea lui Ferdinand III să menţină divizarea religioasă a Imperiului şi să slăbească autoritatea imperială. Roussillon. prim-ministru al lui Filip IV. semnează pacea cu Franţa şi Suedia la 24 octombrie 1648. Asigurată din această direcţie. În materie de „satisfacţii teritoriale”. Elba şi Weser.tatălui său în 1637. În numele „libertăţilor germanice”. Dar împăratul. adică fiecărui stat german i se . cât pot. dar calviniştii se bucură pe viitor de toate avantajele acordate luteranilor. Într-adevăr. adversarul cel mai ferm al Habsburgilor. Reluând. din nou. .

războiul continuă între Franţa şi Spania. Bavaria obţimea o parte din Palatinat şi un loc în Colegiul electoral. . -Franţa primea cele trei episcopate din Lorena. amintite mai sus. Pacea în sine şi evenimentele permise de prevederile tratatelor de la Münster şi Osnabrück au determinat importante schimbări în peisajul politic european postwestphalian Astfel. Imperiul avînd. pacea generală în Europa. mai târziu). de acum. Bradenburgul primea Pomerania de Est. totuşi. Rinul de către Olanda. În timp ce Germania „se întorcea în haosul feudal”. s-a apreciat pe bună dreptate. războaiele religioase s-au încheiat (deşi componenta religioasă în viaţa internă şi internaţională mai rămâne importantă!). blocată prin intrarea în vigoare a acestor tratate. iar problemele Europei de nord nu sunt rezolvate. mai mult!). ca gurile principalelor râuri germane să fie cotrolate de nongermani – Oder. bazat pe „balanţa puterilor” (sau „echilibrul de forţe”). pentru cel puţin 300 de ani (de fapt. . Arhiepiscopatul de Magdeburg şi 2 episcopate mai mici. fixa taxe şi impozite. cetralizîndu-se sub regimul monarhiilor absolutiste. 8 electori. fără acceptul celor peste 300 de state şi oraşe libere Tratatele westphalice (de la Münster şi Osnabrück). Elba şi Weser de Suedia. -protestanţii rămân în posesia bisericilor şi teritoriilor secularizate după 1552 (ceea ce. primite cu uşurare într-o Germanie epuizată şi devastată de treizeci de ani de război necruţător.confirmă dreptul de a-şi stabili propria-i confesiune. însă. -Olanda şi Elveţia sunt recunoscute ca suverane (independente). alte ţări europene se consolidau. şi a impus. Imperiul nu putea impune legi. Contra-reforma (sau Reforma catolică) era. -calvinismul se adaogă lutheranismului şi catolicismului ca drept confesiuni recunoascute. cum s-a apreciat in istoriografie. de fapt) de stătuleţe germane suverane (sau aproape!) au căpătat dreptul de a desfăşura o diplomaţie proprie şi de a încheia tratate cu statele străine. şi drepturi în Alsacia (care vor provoca atâtea tulburări. un nou sistem european – sistemul statelor suverane. a „Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană”. -regele Suediei primea Episcopatele de Bremen şi Verden şi jumătatea de vest a Pomeraniei. ajungâdu-se la situaţia generatare de conflicte mai târziu. nu aduc.peste 300 (343. cum am arătat deja. de fapt. practic. -în interior. recruta soldaţi. confirma dezintegrarea lumii germane.

Regatul pe care Mazarin îl lasă la moarte tânărului Ludovic XIV (1661) este nu doar mai mare şi mai bine apărat. în Camera Imperială de Justiţie intrau 26 de catolici şi 24 protestanţi. căruia Pacea westphalică i-a dat o lovitură în plus. Izolată şi învinsă. Spania. dar dispune de adepţi ce cuprind aproape toate statele europene. Habsburgii de la Viena se orientează spre constituirea unui vast stat dinastic centrat pe Austria şi Boemia. 123 ecleziastice şi 62 oraşe libere. iar din secolul al XV -lea „Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană”. pe care vocaţia maritimă le face concurente. îi promite ajutor militar. iar Suedia . bătând în retragere în privinţa Germaniei. au mai fost admişi în Consiliul aulic şi 6 membri protestanti. care va sfârşi (şi va triumfa!) în colapsul regenerator al Revoluţiei. Casa de Austria ocupa Alsacia. ieşită din izolare după războiul civil (1642-1648). Anglia. numite şi imperiale). Toul şi Verdun. numit după secolul al XI-lea „Sfântul Imperiu” (Sacrum Imperium). aproape întreaga provincie Artois şi o serie de oraşe din Flandra până în Luxemburg. încetează să se mai numere printre puterile de primă mărime. în care se prevede că infanta renunţă la drepturile pe care le avea la coroana Spaniei şi se mijloceşte plata unei zestre de 500 000 de scuzi de aur. Mazarin contând pe faptul că o asemenea sumă nu va putea fi niciodată plătită. Prin Tratatul de la Pirinei. Din punct de vedere politic. Din punct de vedere politic. Franţa şi Suedia. de la început a fost o entitate hibridă. Pe de altă parte. îngăduindu-i să continuie lupta. Spania se hotărăşte să încheie pacea. Europa după Pacea din Westphalia. împreună cu Provinciile Unite. a cetăţii Wismar şi a unor insule . Numărul statelor care alcătuiau Imperiul a fost fixat la 343 (dintre care: 158 laice. axat pe Dunăre şi cu posibilităţi de extindere spre est pe seama Imperiului Otoman. Pacea westphalică stabilea un nou raport de forţe în Europa. Werden. Franţa obţinea trei episcopate: Metz. care. căruia Otto I i-a pus bazele în 962. republica lui Cromwell (1649-1659) şi încoronarea lui Carol II (1660). În aceeaşi zi. în ciuda izolării şi epuizării sale. e semnat contractul de căsătorie al lui Ludovic XIV şi al infantei Maria Tereza. Imediat după sfârşitul tulburărilor. executarea regelui Carol I (1649). situaţia s- . Imperiul Romano-German de la Pacea westphalică la desfiinţare (1648-1806) Imperiul Romano-German. sunt mari puteri. Mazarin caută alianţa cu Anglia lui Cromwell. slăbită şi amputată. a porturilor Bremen. De asemenea. independente şi extinse teritorial. Faptul esenţial rămâne însă întâietatea dobândită de Franţa. bazat pe preponderenta franceză. rezultatul cel mai real a fost eşecul politicii Habsburgilor (care deţineau coroana Imperiului din 1438). în schimbul portului Dunkerque. e foarte diferită de cea a anilor 1560 sau 1600: Casa de Austria nu mai reprezintă un pericol pentru pacea europeană. prestigiul intelectual şi artistic al Franţei sporeşte necontenit. ea cedează Franţei comitatul Roussillon. Suedia. Pentru statele germane din Imperiu. ce domină zona Balticii. Începea epoca hegemoniei franceze în Europa. Imperiul ieşind micşorat teritorial în favoarea adversarilor săi.devenea cea mai importantă dintre puterile protestante din Germania. semnat pe insula de pe râul Bidassoa la 7 noiembrie 1659.tulburările provocate de Frondă în Franţa slujesc Spaniei.prin ocuparea Pomeraniei occidentale.

la moartea acestuia (1740). adică Leopold I. electorul de Brandenburg obţinea Arhiepiscopatul de Magdeburg (la moartea episcopului de Saxa) şi. dar structura pe verticală rămânea următoarea: în fruntea Imperiului se afla împăratul. ca reprezentanţi ai puterii supreme.domeniile ereditare ale Casei de Austria. Transilvania. Rezultatele au fost minore. mai mult decât de unitatea Imperiului. Insuccesele Austriei din deceniul 4 al secolului al XVIII-lea au dăunat mult şi împăratului.1705). Galitia. împăratul lasă moştenire toate posesiunile sale austriece fiicei sale.ca şi Prusia. baterea monedei. demnitatea electorală şi Palatinatul Superior revenind Bavariei (art. dintre care: 62 laici şi 36 ecleziastici).a rezolvat astfel: principele palatin reintra în posesia Palatinului Inferior.). imediat. Colegiul oraşelor era format din reprezentantii oraşelor imperiale şi avea ca scop să-şi apere interesele. ales pe viaţă (în continuare.XIII). în persoana celui de Hanovra). consfinţându-se dezintegrarea politică a Germaniei. iar după moartea lui Leopold I (1705) şi a fiului său Iosif I (1705-1711). dar intervenţia străină a fost stopată la Va1my (1792). Banatul. Prusia şi principii cei mai importanţi ai Imperiului vor ridica armele împotriva propriului suveran. perceperea vămilor etc. deoarece. făcând concesii statelor europene şi propriilor săi subordonati. ducele de Mecklemburg primea episcopatele Ratzburg şi Schwerin (art. pe care le vor amplifica ulterior (Ungaria. care adoptau şi capitulaţiile electorale. Rastadt (1714) şi Passarowitz (1718). Peste câteva luni. Imperiul şi-a extins posesiunile ereditare ale Casei de Habsburg (Ungaria. Este drept că Habsburgii au reuşit să-şi păstreze . Prin păcile de la Karlowitz (1699). Minden. cât şi cele europene. ultimul amestecându-se şi în reprimarea Revolutiei franceze. Bucovina etc. aliaţii lui Napoleon.1658. care primeşte Hanovra. Napoleon îl somează . a fost ales tot un Habsburg. în timp ce electorii de Würtenberg şi Bavaria.IV). Carol al VII-lea (1745). din care se va forma viitorul Imperiu austriac. adică îngrădirile puterii sale. care aproba numirea generalilor şi funcţionarilor superiori. împăratul Carol al VI-lea (1711-1740) va fi preocupat de menţinerea dinastiei. a fost recunoscut împărat Francisc I (1745-1765). alături de împărat erau cei 8 prinţi electori (din 1692 a apărut şi al 9-lea. În urma înfrângerii de la Austerlitz (decembrie 1805) a trupelor austriece şi prin pacea de la Presburg (1805).salvându-le de farâmiţare . Problemele importante ale Imperiului intrau în competenta Dietei imperiale (Reichstag). devin regi. Banatul. Până la urmă. Camin şi Pomerania Orientală (art. în cazul stingerii liniei bărbăteşti a Casei de Habsburg. o dietă specială a fost convocată la Nüremberg (1653) spre a statua noua situatie creată şi de a face unele reforme. Transilvania. soţul Mariei Tereza. împăratul era ales de Consiliul celor 9 prinţi electori.XIII). Astfel. îşi măresc posesiunile . în 1806. Prin Pragmatica Sanctiune. Austria intra în rândul marilor puteri europene. episcopatele Halberstadt. Puterea efectivă o avea Colegiul prinţilor din cadrul Reichstagului (erau 98. Împăraţii Iosif al II-lea (1765-1790) şi Leopold al II-lea (1790-1792) s-au ocupat mai mult de posesimrile austriece. Maria Tereza. care avusese şansa ca să moară rivalul său.XI). Habsburgii pierd numeroase teritorii. iar langraful de Hessa şi ducele de Braunschweig păstrau abaţiile secularizate (art. Prin toate acestea – redate pe scurt în cele de faţă s-a stabilit egalitatea religioasă şi politică în Imperiu. Pe baza Tratatelor din Westphalia. după lupte care au cuprins o mare parte din statele germane. Serbia şi zone din teritoriul Italiei).

la posesiunile ereditare s-au adăugat: Ungaria de Nord-Vest. care i-au rămas. Francisc al II-lea s-a mulţumit cu posesiunile Casei de Austria. Pacea westphalică a diminuat considerabil rolul împăratului în cadrul statelor germane. Dacă Tratatul din Westphalia a izolat Habsburgii austrieci de Imperiu şi de Spania. ales şi împărat al Germaniei. mai ales. cehă. Carintia. care erau exploatate în stil mercantilist. Stiria. Carintia. nucleul de bază în jurul Austriei se lărgea (Austria Superioară. Rudolf de Habsburg (1273-1291). Stiria. Situaţia din teritoriile Casei de Habsburg de la Pacea westphalică (1648) până la crearea Imperiului Austriei (1806) Austria propriu-zisă a fost feudă a Habsburgilor. dându-şi seama că nu mai pot exercita controlul eficient asupra statelor germane . furnizând Habsburgilor importante sume de bani. Habsburgii recuperează tronul Imperiului. înglobând Austria. şi îşi ia titulatura de împărat al Austriei. le-a asigurat o completă libertate de actiune în ţările dunărene. care ar fi putut cocheta cu otomanii şi sabota pe imperiali.deşi deţineau titlul de împărat. părţi din Ungaria. să renunţe la titlu. Cu ajutorul nobilimi mici şi mijlocii. ocupând cursul mijlociu al Dunării. Astfel a dispărut de pe arena istoriei acest edificiu hibrid.pe împăratul Sfântului Imperiu Roman de Natiune Germană. în conjunctura luptelor şi hărtuielilor permanente cu otomanii şi a politicii provocatoare a lui Ludovic al XIV-lea. aceasta păstrându-şi statutul politic de regat aparte. Cehia. într-o serie de situatii. cât şi în extinderea granitelor spre Est şi Sud-Est. în schimb.teritorii revendicate şi de regii cehi din dinastia Premysl. cu centrul la Viena. Habsburgii. Silezia. Carniolia (1278) . o parte din Croaţia şi Cehia (Boemia şi Moravia). părţi din Croatia. dar. totuşi. iar în urma dezastrului trupelor ungaro-cehe. cea maghiară. Francisc al II-lea. regele Cehiei. Se realiza astfel conlucrarea între finanţarea de războaie şi obtinerea de noi teritorii. Finanţarea deselor şi grelelor războaie ale Austriei în această primă jumătate a secolului al XVIII-lea. Habsburgii. Carol I de Luxemburg. Austria Inferioară. a favorizat apariţia şi dezvoltarea mercantilismului în Imperiul Habsburgic. Carniolia). Tirolul. viteaz şi priceput organizator. îşi canalizează eforturile atât în întărirea puterii asupra posesiunilor ereditare. Statul centralizat austriac se formase ca un stat multinaţional. ca şi administrării noilor provincii. a făcut din Praga centrul său politic şi a inclus Cehia în cadrul Imperiului. şi desfiinţarea Regatului maghiar (1541). După stingerea dinastiei Premysl (1306). a extins teritoriile Germaniei de est. bun diplomat. nobil din Zurich. sub numele de Francisc I. care s-a mentinut 844 de ani (962-1806). ca . erau obligati să menajeze nobilimea croată. În 1438. sub numele de Carol al IV-lea (13471378). la Mohacs (1526). necesare susţinerii armatei şi războiului.

iar prevederile tratatelor de la Utrecht (1713) şi Rastadt (1714) au adus Habsburgilor austrieci noi achizitii în Italia (arătate la capitolul respectiv) şi Ţările de Jos spaniole (în linii mari. breşa deschisă spre sud-estul Europei la Karlowitz luând acuma proportii: Banatul Timişoarei. care de multe ori erau apărătorii subiectivimsului regional. or erau schimbaţi cu persoane agreiate de cabinetul de la Viena. Belgia şi Luxemburgul).1 şi 3). încep o politică de limitare a autonomiei feudale. a supunerii treptate. Trapezunt. Cenadului (art. puternic ancorată în centrul Europei. se dezvoltă un puternic aparat administrativ. în Peninsulele Apenină şi Balcanică. Venetia şi Rusia. Ungaria. Guvematorii provinciilor (Landeshauptmann). în 1716. ieşind la Marea Neagră. Tratatul de pace de la Passarowitz (1718) a încununat o nouă victorie a Habsburgilor asupra Imperiului Otoman. numită de cartografii timpului Europa austriacă. Tratatul de la Karlowitz semnifica. În politica externă. Campaniile Austriei împotriva Imperiului Otoman. Monarlria habsburgică devine o mare putere. .cu caracter absolutist. Încă pe timpul lui Leopold I (1658-1705). reuşeşte să ocupe Belgradul (18 septembrie 1717). un nou război împotriva Imperiului Otoman. a magnaţilor maghiari. Habsburgii . Oltenia şi partea nordică a Serbiei. Casa de Austria ajungând să aibă frontieră comună cu Ţara Românească şi Moldova. Lipovei. sau soldat cu un succes deplin. sultanul se obliga să distrugă fortificaţiile Lugojului. Acest stat eterogen. Creşte importanţa instituţiilor centrale în detrimentul celor locale. în secolul al XVIII-lea deveneau tot mai mult dependenti de puterea centrală. Crimeea. decăderea puterii otomane şi marca răsturnarea raportului de forte între ei şi Habsburgi. materializat prin Tratatul de pace de la Karlowitz (1699). cu Belgradul. când asediul Vienei (1683) întreprins de otomani a eşuat. dar subtil condus. Caransebeşului. tendinta spre o monarhie . au trecut la contraofensivă.şi a burgheziei în formare. Austria a dezlănţuit o serie de acţiuni militare ofensive.ca organ consultativ. Astfel. Astfel. dând posibilitatea Habsburgilor să aibă liberă navigatie pe Dunărea inferioară. Se facilita chiar negustorilor austrieci posibilitatea unui comert pe uscat şi mare cu Persia. în stăpânirea austriecilor trece o parte din Slovacia. cu ieşire la Atlantic prin Ţările de Jos spaniole (acuma. pentru siguranţa graniţelor habsburgice. locul Dietelor locale pe stări scade vizibil (Landtag). Transilvaniei şi a tinutului Bacsa (art. desfăşurate între 1683-1697. intrau direct sub dominaţia Vienei. una dintre cele mai puternice fortificaţii din Europa. începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. puterea efectivă pe lângă suveran era Consiliul de Stat .principalii beneficiari ai tratatelor impuse de coaliţia victorioasă împotriva Bourboni1or din Franta şi Spania . pornind. cu accesul spre Belgrad şi provincia românească Transilvania.după pacea de la Rastadt nu mai respectă clauzele Tratatului de pace de la Karlowitz. în mod categoric. iar generalul Eugeniu de Savoia.2). Principalele clauze ale tratatului austro-otoman prevedeau intrarea în stăpânirea Austriei a Ungariei. în aliantă cu Polonia. Tratatul era completat cu unul de comert şi navigatie. întinzându-se . iar de acolo la Istanbul. învingător la Petrovaradin şi Timişoara.ca organ executiv şi Consiliul Militar. dublată de o vastă campanie diplomatică pentru obiectivarea proiectelor sale de expansiune teritorială în sud-estul Europei. Habsburgii au fost norocoşi. Incontestabil. austriece). Cancelaria austriacă a Curţii . sloveni şi croaţi.tot mai vizibilă . Războiul de succesiune la tronul Spaniei (1700-1713) a angrenat o serie de state din Europa Apuseană şi Centrală.

cultivat. au fost făcute concesii unor provincii proprii: Ungaria. cu efective de până la 300. suprafata statului austriac era de circa 600. totuşi. în aprilie 1713. A fost introdusă o legislatie uniformă pentru întregul regat (1753). Portugalia şi zona Magrebului (Alger. mai întâi sotul Mariei-Tereza.au favorizat teritoriile Casei de Austria. Maroc. În jurul anului 1780. va primi două lovituri. fiind presat de timp Carol al VI-lea (1711-1740). reglementat regimul presei. iar cenzura scoasă din atributiile clerului (1781). făcând compromisuri ori cedând pozitii deja câştigate. dar şi în Mediterana . iar în noile provincii anexate. Acelaşi istoric afirmă. Prusiei. A doua lovitură este legată de "Pragmatica Sanctiune". Totodată. a functionat o organizare modernă pentru acel timp. Cehia. modernizând şi centralizând institu. în special de von Kaunitz. că Maria Tereza a fost nevoită să reorganizeze întregul sistem administrativ al tării. MariaTereza (1740-1780) deşi va pierde Silezia.ţiile. Ţările de Jos şi pe unguri. precum erau Galitia şi Bucovina. soţ şi tată ideal. a fost reorganizat şi modernizat Consiliul aulic de război (1746). Această companie urmărea o intensificare a comertului cu Istanbulul. Iar acest aparat administrativ a fost osatura solidă pe care s-a bazat Imperiul Habsburgic. Spaniei. prin pacea de la Belgrad (1739) pierde Oltenia şi întreaga provincie a Serbiei. apoi fiul său Iosif al II-lea (1765-1790) . acaparând o nouă provincie românească. Franţei. Habsburgii . în 1790. . Francisc I (1745 1765). într-un nou război cu otomanii (1736-1739). Danemarcei. ţesături şi importa lână şi vite. Kaunitz detinând functia-cheie de cancelar. pe bună dreptate.Constitutio criminalis Thereziana. emisă de Carol al VI-lea. care exporta produse de fier.000 km2. Înfrântă.cu Spania. iar din 1770 întregul învătământ va fi controlat de puterea centrală. a luat fiintă prima Companie comercială cu Orientul (în sensul Imperiului Otoman). fin. care stabilea posibilitatea succesiunii la tronul Austriei şi pe linie feminină. dar au nemulţumit profund biserica. Reformele se încadrau în spiritul absolutismului luminat. mare duce de Toscana) a fost nevoit să facă fată. Istoricul austriac Erich Zollner arată. dorea sanctionarea Pragmaticei pentru fiica sa. profund catolic. până la furtuna dezlănţuită de Revolutia din 1848. separate finantele de administratie (1760). Belgradul jucând rolul unei importante pieţe de schimb.000 militari şi 12 nave de cursă lungă pentru comertul oceanic (în 1763).aprovizionarea Vienei. cu Persia. practicat de Maria Tereza şi Iosif al II-lea.de la Canalul Mânecii până în sudul Italiei şi din Tirol până în Silezia şi Oltenia. a luat fiintă a doua Companie comercială cu Orientul. secularizate o parte din domeniile bisericeşti şi desfiintate peste 400 de mânăstiri şi ordine călugăreşti. Provinciilor Unite. murindu-i unicul fiu (1716). Bucovina (1775). şcolile devin de stat (1749). mai ales pentru. încât fratele său mai mic (Leopold. abolită şerbia (1783-1785).detinând şi demnitatea supremă în Imperiul RomanoGerman. reorganizând. înconjurată de sfetnici buni. participând la prima împărţire a Poloniei (1772) şi. prin vicleşug. că o serie de actiuni ale lui Iosif al II-lea au fost spectaculoase. născută în 1717. toate acestea obligau la o politică de anvergură în afara continentului. arhiducesa Maria-Tereza. o armată bine echipată. în 1768 a fost adoptat un cod penal . În 1719. va câştiga noi teritoriis. Încă din 1667. unei succesiuni de compromisuri. învăţând din înfrângerile militare şi dându-şi seama de superioritatea sistemului centralizat prusaian. Este drept că împăratul a obţinut acordul Angliei. Din 1742. abolită tortura (1777). Croatia etc. a fost înfiinţată Cancelaria aulică şi de stat.

socotită mai accesibilă. iau fiinţă trei manufacturi de metalurgie. la diferite servituţi. deşi acestea poartă un pronunţat caracter feudal. ulterior. scoţieni. Stepan Razin şi Emilian Pugaciov. dar. a contribuit în cea mai mare măsură la înfăptuirea acestora. iar pe timpul Ecaterinei a II-a. Însuşi ţarul. în afară de clacă şi dijmă. iar la începutul secolului al XIX-lea. Ceva mai târziu. în ciuda serviciilor aduse.000 locuitori. o mare parte a latifundiilor bisericeşti a fost trecută în patrimoniul statului. instituţiile medievale ca Zemski Sobor (convocat ultima dată în 1653). Kiev. spre sfârşitul secolului al XVII-lea. creşte populaţia orăşenească. Situaţia grea a ţărănimii şi procesul de intensificare a legării de glie au generat războaiele tărăneşti din secolele XVIIXVIII. urmată de Iaroslavl. propagat de Anglia şi Olanda. germani formau echipajele. Marinari şi negustori flamanzi. La mijlocul secolului al XVII-lea. capul bisericii ruse Nikon este surghiunit la o mânăstire din nordul îndepărtat. Are loc întărirea continuă a domeniului feudal. nici la Marea Neagră. de sub conducerea lui Ivan Bolotnikov. Absolutismul în ascensiune se izbeşte de pretenţiile bisericii de a avea întâietate faţă de puterea laică. apar manufacturi (în 1632. în senul că riposta Angliei şi Olandei ar fi fost mai palidă. Prin alipirea Ucrainei la statul rus (1654) şi extinderea spre Siberia. În cadrul domeniului sporeşte rezerva seniorială. francezi. În această perioadă. iar pe plan extern să înfrângă Suedia. din dinastia Romanovilor. Rusia nu ajunsese încă nici la Baltica. la Tula). sub domnia lui Petru cel Mare. instaurată în 1613. Prin dezvoltarea forţelor de productie. existau în Rusia circa 225 de oraşe. populatia ajunge la circa 11-12 milioane locuitori. Incontestabil. făcându-se uz de principiul liberului schimb. Ţinta a fost Asia. Aspecte din istoria Rusiei în secolele XVII-XVIII Dinastia Romanovilor.Tunisia . Kostroma. din nordul Africii. care a realizat reforme remarcabile. capitala Moscova având circa 200. fie prin danii acordate de către stat în noile teritorii cucerite. se dezvoltă comerţul. Triestul şi Fiume capătă statutul de porto-franco şi erau folosite activ Livomo şi porturile din sudul Italiei. dintre care 3% reprezenta populatia orăşenească. din ale cărei profituri să acopere în primul rând costul staţionării armatei şi acoperirea plăţilor administraţiei din Ţările de Jos. îşi pierd importanţa.aflate sub jurisdictie otomană). etc. Vologda. irlandezi. ţăranii fiind obligaţi. Astrahan. Recurgând la originea divină a puterii suveranului. concurent la bogăţiile din celelalte continente. văzând aparitia unui nou stat rival. demnitatea de patriarh a fost desfiinţată. care grupează şi cele mai bune terenuri. dar se întindea de la Nipru până la ţărmul de la Pacific al Siberiei şi de la Marea Albă până la Caucaz şi Marea . prin calitătile sale. figura cea mai marcantă s-a dovedit a fi Petru I (1682-1725). se fac primele încercări de expansiune colonială ale Austriei. vor primi denumirea de colegii (pe timpul lui Petru cel Mare). ca şi Boiarskaea Duma. Măsura va atrage imediat mânia Olandei şi Angliei. vor deveni ministere. Carol al VI-lea a favorizat crearea Companiei comerciale de la Ostende (1722). Administraţia centrală a statului era dirijată de către Pricazuri (circa 40) care. care sporeşte fie prin presiuni asupra ţărani1or. Prin intermediul acestei companii comerciale. din a doua jumătate a secolului al XVII-lea încearcă să treacă la monarhia absolutistă. în urma unui război care a durat 21 de ani (1700-1721). prin modernizare. care funcţionează concomitent şi alături de puterea ţarului.

îşi dă silinţa să ridice nivelul de instruire şi dispune traducerea în limba rusă a unor cărţi de ştiinţă din cultura europeană. ea e divizată în două clase. procurorul general. prin Tratatul de la Nystadt (1721). suscită curând numeroase rezistenţe şi alimentează opoziţia dintre adepţii occidentalizării şi slavofili. oraşul e deja un port activ. Pentru a controla Biserica. foarte legaţi de tradiţiile lor. care. să le cedeze tot bazinul răsăritean al Mării Baltice: Livonia cu portul Riga. îmbunătăţeşte sistemul de impozite. legaţi de glie. pune stăpânire. chemată să cuprindă întreaga societate. Când moare. Petru îşi propune un dublu scop: transformarea internă a Rusiei şi deschiderea ei spre Baltica şi Marea Neagră. Şi o face cu o inteligenţă. va număra 20 000 de oameni. nu fără greutăţi. reorganizează aparatul de stat. copleşiţi de corvezi. o încăpăţânare şi o cruzime ieşite din comun. a căror bogăţie e de natură funciară. începe edificarea noii sale capitale. în schimb. a primelor regimente de artilerie. dezvoltă. Estonia cu Revel. Nobilii. În 1696. a sistemului de recrutare regulată: din 1702. Nu reuşeşte s-o facă decât în urma unui lung război. din absolutismul bizantin şi francez. în 1703. împarte Rusia în opt. Toate aceste reforme întreprinse cu o mână de fier. Din punct de vedere economic. burghezia . Cu începere din 1698. Sankt-Petersburg. se inspiră din modele occidentale. sunt obligaţi să-I slujească pe ţar ca funcţionari (mai ales. în ce priveşte societatea rusă. . îl înlocuieşte pe patriarhul Moscovei cu Sfântul Sinod.în curs de formare fiind încă foarte puţin numeroasă. Continuând politica lui Aleksei. multe dintre ele lovindu-se de sentimentul naţional şi religios al ruşilor. în schimb. tolerând.Caspică. hotărăşte să profite de tinereţea lui Carol XII ca să pună mâna pe provinciile baltice. Petru emite o serie de ucazuri care au în vedere transformarea profundă a ţării. Suedia a fost nevoită. ei se bucură de drepturi foarte importante pe seama ţăranilor lor. la sfârşitul domniei sale. boierii) sau ca militari.şi creează o birocraţie omniprezentă. Inspirându-se. apoi în douăsprezece gubernii . dar transformarea economiei şi a societăţii ruseşti pe care se strădui se s-o ducă la bun sfărşit abia începuse. dar. în acelaşi timp. a unei flote militare maritime şi a voinţei de fier a ţarului Petru I.circumscripţii militare şi fiscale . Petru cel Mare lasă moştenire un stat puternic şi deschis către Europa. fiecare 50 de case erau obligate să dea câte un recrut). în 1720. lipsiţi de majoritatea drepturilor civile. Iniţiativele lui Aleksei de a face din acest uriaş ansamblu un stat mai bine centralizat rămăseseră cu totul insuficiente. obligă femeile nobile să renunţe la izolare. industriile necesare nevoilor unei armate moderne. pe care o ia de la turci. pe Marea de Azov. toate teritoriile din Golful Finic şi o parte din Finlanda sudică. În urma eforturilor Rusiei (crearea unei cavalerii. ca şerbia să ia proporţii şi să se adâncească. Propunânduşi „să îmbrace în oameni turma sa de vite”. interzice bărbaţilor să poarte barbă şi păr lung. ca şi din experienţele practice suedeză şi prusacă. în mlaştinile estuarului Nevei. care începe să se deschidă timid spre influenţele europene.negustorii . fereastră a Rusiei spre Baltica. printr-o reglementare de tip colbertist. nobilimea şi ţărănimea. în 1725. În urma unei lungi călătorii în Europa Centrală şi Occidentală. ca să o scoată din stagnare. în cadrul căruia este el însuşi este reprezentat de un funcţionar laic. cu oraşul Vâborg. leagă şi mai strâns nobilimea de serviciul administraţiei sau de armată. colegiu de prelaţi.

Cotonadele se introduc în Normandia. Restauratorul lor. Dar chiar şi în domeniul sau propiu. Rusia creşte necontenit în sec. după o perioadă de declin la începutul veacului. regimul corporativ a fost atenuat sau ocolit. în 1786. Cu toate prescripţiile regimului corporativ. Franţa deţinea jumătate din capitalul mobiliar al Europei. le tiers Etat. corporaţiile n-au fost restabilite în forma lor primitivă. fizionomia clasică a Franţei industriale şi miniere. Aşa se constituie. Abolite de Turgot în 1775. ia un puternic avînt şi elimină aproape cu desăvîrşire concurenţa engleză. comerţul exterior al Franţei a crescut de cinci ori. industria metalurgică şi minieră în nord şi în jurul Masivului Central. Acesta n-a putut deci împiedica formarea marii industrii şi dezvoltarea comerţului. muncitorii industriilor rurale erau prin însăşi izolarea lor ocrotiţi contra regulamentelor regimului corporativ. care se înmulţesc şi în care capitalismul începe să predomine. al XVIII-lea. Maşinismul importat din Anglia transformă industria textilă şi dă un mare avînt industriei metalurgice. În ajunul revoluţiei. Celebrele uzine Creuzot iau fiinţă în 1781. în primul rând. Dar fenomenul capital al vieţii economice din sec. burghezie în înţelesul strict al cuvîntului. opera burgheziei ajunsă la maturitate politică. în 1778. încă din sec. Cea mai mare parte din acest capital era în mîinile burgheziei. au sporit considerabil bogăţia şi influenţa acestei clase. Astfel. Parisul joacă rolul principal. pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. Guvernul a acordat apoi unor manufacturi privilegii de fabricaţie care le scoteau de sub controlul regimului corporativ. s-a emancipat de sub tutela acestui regim. Comerţul oriental. Marile întreprinderi. Rostul revoluţiei va fi nu atât să cucerească această libertate. Franţa era aproape de regimul libertăţii muncii şi a comerţului. în Franţa clasa mijlocie era esenţialmente urbană. Guvernul francez inaugurează o nouă politică comercială. Burghezia forma. Industria lyoneză de mătăsuri fine şi de stofe de aur devine exportatoare. papetăria în Dauphine. în industria mică urbană şi în comerţul mijlociu şi mic. Pe de altă parte. Cantitatea mărfurilor exportate în Italia. s-o consacre şi s-o garanteze. prin varietatea şi întinderea operaţiilor sale. a trebuit să facă concesii spiritului timpului: numărul corporaţiilor a fost redus şi regulamentele lor au fost simplificate. Comerţul mare. Legăturile comerciale cu ţările străine se strîng. La Paris erau cartiere întregi în care industria era complet liberă. Stofele de lînă se dezvoltă la Sedan. boneteria se stabileşte la Troyes. După calculele lui Necker. al XVIII-lea îl constituie apariţia marii industrii. rup cadrele înguste ale regimului corporativ. Abbeviile şi Elbeuf. încheind tratate de comerţ cu Statele Unite. Capitalurile acumulate de comerţul maritim şi colonial încep să fie investite în întreprinderile industriale şi să înlesnească concentrarea reclamată de invenţiile tehnice. Ţările Scandinave. şi cu Anglia. Germania. Clugny. împreună cu proletariatul urban şi cu ţărănimea. Operaţiile de bancă pe care se întemeiază îi împrumută ceva din varietatea şi libertatea de acţiune a băncii. Spre deosebire de Anglia. trecînd de la 210 la 1062 milioane. De la 1715 la 1789. ordinul al treilea. industria şi comerţul au luat un avînt prodigios în secolul al XVIII-lea. Comerţul şi industria. Părăsind ideile prea înguste ale mercantilismului.Revoluţia franceză a fost. El deţine deja monopolul tuturor articolelor cunoscute sub numele de „articole de . cât so completeze. în necontenită dezvoltare de la moartea lui Ludovic al XIVlea. In acest prodigios efort de invenţie şi de muncă. ai XVIII-lea. libertatea comerţului de grâne înăuntru şi a exportului în alte ţări se impune definitiv în 1789.

După dezbateri îndelungate Congresul s-a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. Proletariatul ar fi putut împiedica libertatea de mişcare a burgheziei. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. Congresul de la Viena. Calfele corporaţiilor. Prusia primea . Congresul s-a ţinut la Viena. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. Monarhia franceză. burghezia pune stâpânire pe capitală. dintre Anglia şi Rusia. Restul e în mâna burgheziei. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. care era nevoit să-şi satisfacă necesităţile cu sistemul de venituri al unui stat feudal. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. paralizate de rivalităţile intestine. Comerţul de librărie atinge în 1774 cifra de 45 de milioane. În esenţă. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. toalete.Paris". cei mai mulţi erau ţărani care nu vedeau în salariul industrial decît un supliment la veniturile lor agricole. Din cele 25. abia câteva sute aparţin nobilimii.000 de suflete. Această clasă concepe. În locul mlaştinilor de pe malul drept al Senei. un oraş modern cu bulevarde largi şi drepte. ingineri şi antreprenori bine organizaţi. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Au fost antrenate în discuţii Prusia. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ceea ce a existat înainte de începutul războaielor. Îmbogăţită prin muncă şi economie. ceea ce însemna anul 1792. în primul rînd. însăşi evoluţia monarhiei moderne a stabilit între guvern şi capital legături care aveau să ducă fatal la supremaţia politică a burgheziei. apar unele din cartierele şi squarele elegante de azi. nu se gîndeau decît să ajungă patroni. Profitînd de disputele dintre aliaţi. lucrează la modernizarea oraşului. marele diplomat Talleyrand. dintre Rusia şi Prusia. Dar el nu forma nicăieri grupuri compacte. De altfel. al legitimităţii şi al echilibrului. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. mobile. Un corp de arhitecţi. cu străzi întortochiate şi strâmte. aşa cum s-a constituit în sec. care adăpostesc o populaţie de 700. Au participat. Consecinţe politice. al XVI-lea. opere de artă. Burghezia comercială şi industrială a atins deci în secolul al XVIII-lea un grad aşa de înalt de dezvoltare economică şi socială încât e matură pentru conducerea politică. Dintre muncitorii industriilor rurale. bijuterii. obiecte de modă. Cursul Senei e regularizat şi fixat între cheiuri de piatră. prezenta aspectul paradoxal al unui stat centralizat şi modern. trăsuri. finanţează şi execută lucrările care vor face din Parisul medieval.000 de clădiri. dacă ar fi fost organizat şi stăpânit de o puternică conştiinţă de clasă. Financiarii. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. Marea industrie era abia la începuturile ei. industriaşii şi comercianţii bogaţi îşi construiesc palate care întrec în frumuseţe şi confort tot ceea ce vechea nobilime a putut concepe. de patru ori mai mare decît a librăriei londoneze. Austria şi Rusia.

a evidenţiat. în urma războiului din 1870-1871. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară hărţii politice a Europei. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. Înfrîngerea Franţei. Belgia era dată Olandei. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. la început. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. din iulie 1876. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. Austro-Ungaria şi Anglia. parte din Saxonia. stabilea bazele unei colaborări pentru rezolvarea crizei. Semnalul a fost dat de către Rusia prin anularea prevederilor Tratatului de la Paris (1856) privind Marea Neagră. Obţinînd de la Rusia dreptul de a anexa Bosnia şi Herţegovina. în economia acestora. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. era formată Confederaţia germană. Poznan. în funcţie de planurile şi proiectele pe care le aveau. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. În concluzie. Alianţa. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. pe . Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. Intensificarea crizei. a fost intensificată lupta naţională. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. Deschiderea care a fost dată. Austria relua teritoriile pierdute. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. Austria şi Prusia. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Problema orientală. liberalismul care a apărut şi a evoluat. Pe de altă parte. parte din Westfalia şi regiunea renană. urmare a înfrîngerilor militare. Represaliile otomane au determinat Serbia şi Muntenegru să declare război Porţii. AustroUngaria promitea să nu se opună aplicării proiectului rus de rezolvare a crizei şi de anexare a Basarabiei şi Batumului.Pomerania. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. au reacţionat. Danzig. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. Rusia. a modificat echilibrul de forţe în Europa şi a dat posibilitatea repunerii pe tapet a problemei orientale. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. Pe de altă parte. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. Norvegia era dată Suediei. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. Foarte repede marile puteri. Înţelegerea ruso-austro-ungară. pe de o parte. din care au făcut parte. apărată de Sfînta Alianţă. Manifestarea conştiinţei naţionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. de la Reichstadt. Pericolul desfiinţării Serbiei. Între restauraţie. a determinat acţiuni mai deosebite. Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. divergenţele dintre marile puteri şi. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. în a doua jumătate a anului 1876. Insurecţia din Bosnia şi Herţegovina a provocat o nouă criză. evoluţia sentimentului naţional. dar în acelaşi timp şi un început. Rusia.

au fost elaborate legi care introduceau serviciul militar obligatoriu. declanşate datorită pretenţiilor noilor veniţi. ruso-turce.U.de altă parte. Încurajată de Germania. Acesta din urmă a fost schimbat cu sud-vestul Basarabiei. Declanşarea conflictului.a. Guvernul vienez a cerut Rusiei “să nu pună Europa în faţa unui fapt împlinit”. concurenţa. din Balcani.La 28 iunie 1914 aici a fost asasinat moştenitorul tronului austro-Ungar. Tripla Alianţă şi Antanta au acţionat pentru găsirea de aliaţi. Împărţirea Europei în două grupări. La 15 februarie 1878 Anglia şi-a trimis flota în Mediterana orientală. Poarta a fost obligată să recunoască independenţa Serbiei. PRIMUL RĂZBOI MONDIAL Cauze profunde şi imediate.A. Cele care domină sunt determinate de expansiunea colonială. mai mult decît s-a prevăzut. în ianuarie 1877. Formele de manifestare a acestor contradicţii au fost diverse. Rivalităţile franco-germane. cauza imediată a războiului a rămas atentatul de la Sarajevo. au încurajat Rusia să pregătească războiul. sunt elementele care caracterizează situaţia la sfîrşitul secolului al XIXlea şi începutul secolului al XX-lea. după atentat. Înaintarea armatei ruse spre Constantinopol şi succesele obţinute în Caucaz au atras atenţia Austro-Ungariei şi Angliei. Campania militară a fost dură şi de lungă durată. Austro-Ungaria lăsa să se înţeleagă că este gata să înceapă războiul. Conferinţa de la Constantinopol. Cu sprijinul armatei române a fost cucerită Plevna. Prin acest act Rusia primea unele teritorii în Caucaz şi Dobrogea. Noua înţelegere semnată cu Austro-Ungaria. Japonia şi S. pentru Alsacia şi Lorena. a fost perfecţionată tehnica militară. Germania. Jalonarea fronturilor. la 27 iulie 1914 a început operaţiunile militare. În contextul acestei situaţii. susţinerea de către Rusia a necesităţii unui război împotriva Porţii. Eşecul conferinţei a oferit diplomaţiei ţariste prilejul de a pregăti războiul. Muntenegrului şi României. primul război mondial a fost determinat de contradicţiile dintre marile puteri. Au fost sporite efectivele militare. Prin ultimatumul adresat Serbiei. au crescut cheltuielile pentru dotarea armatelor. Datorită acesteia contradicţiile coloniale au determinat o serie de crize. a amplificat contradicţiile dintre marile puteri. Situaţia internaţională a devenit deosebit de complexă datorită mobilizării . colonialismul aduce în prim plan lupta pentru împărţirea şi reîmpărţirea sferelor de influenţă. Rusia. Situaţia din Europa completa tabloul contradicţiilor. au impulsionat pregătirea militară. Rusia a fost obligată să încheie tratatul de la San Stefano. rivalităţile ruso-austroungare. Devenit politică de stat. Tripla Alianţă şi Tripla Antantă. Toate acestea au fost susţinute de o pregătire diplomatică. situaţia internă a acestora a fost o cauză care nu trebuie neglijată. O dovadă că a fost vorba de un pretext o oferă pregătirea militară pe care marile puteri au făcut-o. la 12 aprilie 1877. prin Alianţa celor trei împăraţi. iniţiată de diplomaţia engleză. dominaţia şi controlul pieţei europene. Pe de altă parte. Semnînd tratatul cu România. Rusia putea să declare războiul. a fost o încercare de a se evita conflictul militar. şi atitudinea Angliei. ş. arhiducele Frantz Ferdinand. în strînsă legătură a fost şi lupta de eliberare şi unitate a popoarelor asuprite de Austro-Ungaria. decembrie 1876. Sprijinul moral şi material oferit insurgenţilor şi apropierea de Germania. au fost stabilite planurile militare. Eveniment cu profunde consecinţe asupra evoluţiei ulterioare a lumii.

de măcinare a forţelor. din proprie iniţiativă. în anul 1915 frontul din Mediterana. pe o parte a teritoriului. În anul 1916 au avut loc multe operaţiuni navale. Japonia a atacat teritoriile deţinute de Germania. Atît Germania. frontul de vest şi frontul de est. În primele momente Puterile Centrale (Germania şi AustroUngaria) se aflau în faţa forţelor Triplei Antante (Anglia. Datorită acestei acţiuni armata rusă a fost obligată să se retragă. Germania n-a putut înfrînge rezistenţa anglo-franceză în marile bătălii de la Verdun. Puterile Centrale au fost primele care au simţit aceste dificultăţi. menită să atragă noi aliaţi. Franţa şi Anglia. Franţa şi Rusia). Aceasta ar putea explica situaţia mai puţin bună din anul respectiv. La 3 august. în prima etapă. Puterile Centrale au atras de partea lor Bulgaria şi Turcia. Forţele combatante pe frontul din Balcani au fost trupele sîrbe şi austro-ungare. Din punct de vedere militar Europa a fost împărţită în trei fronturi: frontul din Balcani. Bilanţul anului 1916 a fost favorabil Antantei. Antanta a reuşit să atragă Italia şi România. în Europa. în răsărit a fost declanşată ofensiva germană pe un front între Vistula şi Carpaţi. iar la 4 august Anglia a declarat război Germaniei. în care un rol important a revenit aviaţiei şi artileriei. Puterile Centrale au avut dificultăţi în aprovizionarea tehnicomaterială. Puterile Centrale au suferit înfrîngeri pe frontul de vest şi au reuşit o stabilizare parţială în est. Aliaţii din Antantă au deschis. În bilaţul anului respectiv sunt cuprinse şi serioase dificultăţi economice. frontul se va întinde pînă în Caucaz şi Palestina. În Extremul Orient. Intervenţia armatei germane a salvat Austro-Ungaria de la un dezastru. cu o răsturnare de planuri militare.forţelor militare aliate. cît şi. La sfîrşitul anului 1914. Pe frontul de vest s-au înfruntat armata germană cu Belgia. confruntarea a fost cîştigată de armata rusă. a avut multe probleme alimentare. La jumătatea anului 1916 ruşii au reluat ofensiva pe frontul de răsărit. S-a dovedit că războiul nu va fi unul scurt. Pînă la sfîrşitul anului 1914 Japonia a obţinut succese. Antanta a rezolvat mai repede dificultăţile tehnice. prezenţa trupelor germane. în Europa. a fost cîştigată de Anglia. “Bătălia Iutlandei”. Anul 1916 a fost mai bogat în acţiuni ofensive. Campania militară din anul 1914 s-a încheiat. A fost un război de uzură. La începutul anului 1915. Germania a declarat război Franţei. Comandamentele militare au trecut la elaborarea de noi planuri. Succesele armatei germane au pus probleme serioase aliaţilor. De fapt doar industria germană era cea care trebuie să doteze armatele proprii şi cele aliate. s-a trecut la războiul de poziţii. Austro-Ungaria s-au aflat în pragul unor crize alimentare. Dacă în vest se menţinea un război de poziţii. Franţa care a avut de suportat. Cea mai mare bătălie. Astfel. Intrarea acestora în război a modificat mult situaţia de ansamblu. Germania a pierdut multe din bătăliile de pe fronturile africane. mai ales. Datorită acestor fenomene au apărut multe probleme politice. în afara Europei. . Singurul avantaj pentru Anglia şi Franţa a fost consolidarea poziţiei la Salonic. Aceasta şi pentru faptul că. Anul 1915 s-a încheiat cu un uşor avantaj pentru Puterile Centrale. Perioada a fost marcată şi de o activitate diplomatică deosebită. au fost deschise alte fronturi. Acţiunea denumită “Dardanele” s-a încheiat însă cu un insucces. Italia şi România au intrat în război fără să poată exploata succesele obţinute în prima etapă. Parisul a fost salvat cu preţul a cîteva sute de mii de morţi. Ţările Antantei nu au fost scutite de o scădere a nivelului de trai. Pe frontul de est. prin intrarea Turciei alături de Puterile Centrale. Anglia şi-a trecut trupele pe continent în ajutorul Franţei.

Germania şi-a prezentat oficial punctele de vedere privind încheierea păcii în care se propunea: Franţa să-i restituie o porţiune din Alsacia şi Saar. a prezentat un alt proiect. Antanta nu a putut trece la o ofensivă generală. Nici războiul submarin. despăgubiri pentru intreprinderile şi germanii care au avut de suferit. Proiectul austro-ungar prevedea: instaurarea dominaţiei în Balcani. asigurarea supremaţiei maritime a Angliei. Proiectul francez a avut în vedere. Pe de altă parte bătăliile şi agravarea situaţiei interne a fiecărei mari puteri au adus în prim plan problema încheierii păcii. Situaţia militară nu s-a schimbat foarte repede. să încheie o pace de compromis sau să continue lupta. Anul 1917. Proiectul englez prevedea: menţinerea echilibrului de forţe în Europa. Constantinopolului şi strîmtorilor Bosfor şi Dardanele. Puterile Centrale (Germania întrucît Austro-Ungaria era tot la slăbită) aveau două alternative. O primă încercare a făcut Austro-Ungaria. Puterile Centrale erau obligate să plătească daune. restaurarea Belgiei. În primul rînd. ceea ce n-a împiedicat-o să facă comerţ cu ambele tabere. La 2 aprilie 1917. a fost părăsită această poziţie. Armata turcă a capitulat dînd posibilitate englezilor să ocupe Gaza. restituirea Alsaciei şi Lorenei. nici acţiunile terestre n-au reuşit să îngenuncheze Antanta. Conferinţa interaliată de la Roma.Opoziţia antirăzboinică era tot mai cuprinzătoare şi mai activă. Se cerea: restaurarea Belgiei. de la Rusia erau luate Polonia. nu a reuşit să convingă. erau anexate Germaniei. ruse şi române. Bielorusia şi guberniile baltice. evacuarea teritoriilor franceze. În al doilea rînd. Pe fronturile europene n-au fost obţinute victorii decisive. o frontieră care să garanteze securitatea Germaniei şi a Poloniei din partea Rusiei. restaurarea Belgiei. Proiectul rus se referea la întărirea autorităţii imperiului asupra Prusiei Orientale. Proiectul german avea la bază principiul anexărilor teritoriale. care nu a fost prea insistentă. Consecinţele acestui act au fost multiple. Datorită situaţiei militare. În aceste condiţii. Dacă la începutul conflictului America s-a declarat neutră. Serbiei. preşedintele Wilson a anunţat intrarea în război alături de Antantă. Germania a fost prima care a solicitat preşedintelui american. Proiecte privind încheierea războiului. Muntenegrului şi despăgubiri pentru ele. rectificarea frontierelor cu România şi Italia. Belgia era anexată Germaniei. restituirea Alsaciei şi Lorenei la Franţa. Wilson să înceapă medierea pentru încheierea păcii. Mai deosebit a fost succesul Angliei pe frontul din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Pe frontul de est situaţia s-a schimbat şi datorită revoluţiei ruse din februarie 1917. redarea coloniile germane ocupate de Antantă. În ianuarie 1917. Jaffa şi Ierusalim. respectarea drepturilor naţionalităţilor. a sporit forţa militară a aliaţilor. Germania a decis să reia ofensiva. în primul rînd. distrugerea supremaţiei navale a Angliei şi acapararea vastului ei imperiu colonial. pentru mersul războiului. constitutirea statului polonez sub controlul Austro-Ungariei. Neînţelegerile . Intrarea SUA în război. Între evenimentele importante ale anului 1917 a fost şi intrarea SUA în război. Bilanţul militar al anului 1917 lasă să se înţeleagă că războiul va continua. ianuarie 1917. Anul 1917 a debutat. Lituania. Mediaţia Statelor Unite. teritoriile franceze Longwy şi Somme. fără a mai avea sprijinul austro-ungar. Se propunea încheierea păcii pe baza “statu quo ante”. sub imperativele bilanţului anului precedent. cu dorinţa de a salva Austro-Ungaria. datorită torpilării unor vase americane. destrămarea dublei monarhii austro-ungare. Galiţiei. Poznaniei. Evenimente politico-militare. Papa Benedict al XV-lea a propus o pace de compromis.

1.000 tunuri grele. toate submarinele. În dimineaţa zilei de 11 noiembrie 1918. au făcut ca pacea să rămînă doar un vis. guvernul german. Germania a reluat ofensiva în vest. Armata germană a fost oprită. restul flotei era dezarmată. Puterile Centrale şi aliaţii lor au suferit înfrîngeri după înfrîngeri pe toate fronturile. La 30 octombrie Turcia a încheiat armistiţiu. Lupta de eliberare a popoarelor aflate sub dominaţia austro-ungară duce de dezmembrarea imperiului dualist şi formarea statelor naţionale. trupele germane din AustroUngaria şi Turcia trebuie retrase imediat.000 locomotive. căi ferate şi şosele. Prin nota trimisă preşedintelui american. Durata în timp – 52 de luni. În urma revoluţiei din octombrie 1917 Rusia are o altă orientare politică. flota comercială. terenuri agricole. La acestea se adaugă pierderi materiale. Bilanţul războiului. pentru întreţinerea armatelor şi fabricarea armelor şi muniţiei necesare.dintre cele două tabere. trupele germane din Africa vor capitula. se instituie o blocadă asupra Germaniei pînă la semnarea păcii. Prin participarea la război a Statelor Unite şi a Japoniei are loc o schimbare a raportului de forţe pe plan mondial. State participante – 28.156 morţi şi răniţi. Bilanţul politic al războiului cuprinde o serie de elemente. Germania renunţă la prevederile tratatelor de la Brest-Litovsk (încheiat cu Rusia) şi Bucureşti. 5. total sau parţial. Comandamentul german a sperat să amîne capitularea. armatele aliate vor ocupa malul stîng al Rinului. Pierderi umane – 37. s-a semnat capitularea Germaniei şi încheierea primului război mondial.000 miltraliere. Din 8 august Antanta a început ofensiva generală pe frontul de vest.000 de vagoane. 150. fabrici şi uzine distruse. Cheltuieli – 331. Germania va elibera toţi prizonierii. Este firesc ca în aceste condiţii operaţiunile militare să fie reluate anul următor. în 1917. la Compiègne.700 avioane. Forţă demografică angajată – 75 milioane de oameni. este menţionată schimbarea raportului de forţe în politica colonială. La 29 septembrie a capitulat Bulgaria. ca şi neînţelegerile din cadrul acestora. şeptel bovin. cu excepţia regiunii de răsărit. 10 cuirasate. În al doilea rînd. 5.494. Europa era subordonată economic SUA prin cele 9 miliarde de dolari împrumutaţi în timpul războiului. a încercat să obţină condiţii mai puţin severe. La 3 noiembrie Austro-Ungaria a semnat capitularea necondiţionată. imobile distruse. 8 crucişătoare. tot atît de incapabili de a-i pune capăt…”.6 miliarde de dolari. Între 25 iulie şi 7 august 1918 s-a dat a doua bătălie de pe Marna. urmare a revoluţiei din octombrie. Germania a fost exclusă din rîndul posesoarelor de colonii. Preşedintele Wilson a cerut capitularea necondiţionată. În primul rînd. condus de Max von Baden. . 5.000 autocamioane. “Oamenii care în 1914 – spunea istoricul Launay – au fost incapabili să împiedice declanşarea conflictului s-au dovedit. Condiţiile armistiţiului au fost: evacuarea tuturor teritoriilor ocupate în decurs de 15 zile. au fost evidenţiate cu claritate cauzele care l-au generat. După ieşirea din luptă a Rusiei. Germania va da învingătorilor 25.