You are on page 1of 15

Stafilococul auriu

Mădălina Irina Mateescu
Chimie Criminalistică An II
1/17/2016

......................................................................................................................................................................................................................................................... 14 1 ............................................................... 11 8.. 10 8........... Imunitatea în infecţiile stafilococice ......................................................... Diagnosticul de laborator....................... 11 8....................................1 Infecţii invazive şi generalizate ...................................1.......................................................................... 9 7.............................................................................. 2 2................................................. Introducere ................................................ Bibliografie .................................................................................................................................... Exotoxine şi enzime............................................................................................................. 3 3......................2 Sensibilitatea la chimioterapice antiinfecţioase ........... 3 4................................................................... Morfologia şi caracterele culturale ............. 4 5..................................................................... 11 8.............................1 Izolarea şi identificarea ....................................................... 6 6......................... 6 6.......................................................................................................................................1......................................................................................................Cuprins 1................................................................................. Patogenie .................... 5 6.2 Sindroame toxice .............. Structura ....................1 Examen microscopic ........................ Infecţiile stafilococice.. 13 9..................................................................

Frecvent.  peretele celular al bacteriei conține mai multe substanțe care declanșează reacțiile inflamatorii în organism.1. stafilococii ocupă locul doi în rândul celor mai frecvente cauze de producere a infecțiilor nosocomiale (infecții intraspitalicești). de infecție ale plăgilor chirurgicale. Astfel:  capsula (un strat subțire care învelește bacteria) protejează bacteria de acțiunea celulelor și mecanismelor de aparare ale organismului (fagocitoză. este important de cunoscut structura acestuia și modul de acțiune. Staphylococcus aureus este un germene deosebit de rezistent. fiind pintre primii agenți patogeni care au putut fi identificați în laborator. motiv pentru care diseminează rapid in mediu spitalicesc. dar și ale materialelor protetice. De asemenea. 2 . precum infecții purulente superficiale și profunde. să infecteze și să se raspândească în organism. Introducere Stafilococii colonizează în mod obișnuit tegumentele gazdei umane. Stafilococul auriu (S. intoxicații sistemice și infecții ale tractului urinar. aureus) își exercită patogenitatea atât prin structura sa cât și printr-o multitudine de enzime pe care le produce. Pentru a înțelege cum reușește această bacterie să patrundă. care ajută la atașarea stafilococilor de suprafețele mucoaselor. în ciuda mecanismelor de apărare proprii organismului. grefe etc[1].  tot la nivelul peretelui celular există acizi teicoici. stafilococii reprezintă o cauză importantă în apariția toxiinfecțiilor alimentare[1]. și cum se explică varietatea clinică a afecțiunilor determinate de stafilococ. stafilococii reprezintă principala cauză de bacteriemie. atunci când contaminează produsele alimentare. În produse patologice uscate şi praf stafilococii se pot izola chiar şi după câteva luni. leucocite. Traversează tubul digestiv. macrofage) și favorizeaza în același timp aderența bacteriei de catetere și de alte materiale sintetice: proteze valvulare. El rezistă peste 30 de minute la 60C. șunturi. stimulează sinteza de pirogeni endogeni (substanțe sintetizate în organism care determină apariția febrei) și inhibă mecanismele de aparare ale organismului. În zilele noastre. Ei produc o serie de boli. fiind prezent viu în materiile fecale. proteze articulare.

3. aureus se fixează de fibrinogenul din ţesuturile lezate. Majoritatea tulpinilor de S. Tolerează concentraţii de peste 5% NaCl. caracteristic bacteriilor Gram pozitive. Nu trebuie confundată cu “coagulaza liberă”. Cresc pe medii uzuale.5µm. mezofili (se dezvoltă între 10-42ºC). dispuşi în grămezi. La majoritatea tulpinilor de S. denumită “clumping factor” sau coagulază legată. Fig. Morfologia şi caracterele culturale Aceștia sunt coci Gram pozitivi cu diametrul de 0.1)[1].5-1. de care sunt legaţi la exterior acizii teichoici. aureus este format din stratul bazal de mureină. imobili. aureus. facultativi anaerobi. Prin intermediul clumping factorului S. care transformă fibrinogenul în fibrină. Structura Peretele celular al S. 2005) 3 . de regulă necapsulaţi.. nesporulaţi. cu dezvoltare optimă la 37ºC. catalazo-pozitivi. ceea ce conferă stafilococilor proprietăţi antiopsonizante(Fig. legată de peretele celular. aureus (modificată după Muray P. peptidoglicanul este acoperit de proteina A. Aceasta are proprietatea de a lega în mod nespecific anticorpii prin fragmentul Fc. aureus au la suprafaţa lor o enzimă. secretată în exteriorul celulei bacteriene şi care este caracteristică speciei S. pe care formează colonii rotunde. Pe geloză sânge produc o hemoliză completă. iar unele specii sunt chiar halofile (tolerează concentraţii de 10-15% NaCl)[3].2. aerobi. aureus. 1: Structura peretelui celular la S. pigmentate galben auriu. de implante medicale precum şi de cateterele pe care s-a depus in prealabil fibrinogen. convexe.

Leucocidina. 96% din tulpinile de Staphylococcus aureus elaborează o coagulază liberă care. B. Coagulaza este markerul de virulenţă al S. C1. fiind un factor de virulenţă. caracterizat pe 4 . Tipurile A şi B sunt cel mai frecvent asociate cu producerea toxiinfecţiilor alimentare. care la rândul ei catalizează conversia fibrinogenului în fibrină insolubilă[4]. termostabile (30 de minute la 100ºC) şi rezistente la acţiunea enzimelor digestive.i E)[2]. β. Are valoare de diagnostic pentru Staphylococcus aureus deoarece este prezentă doar la foarte puţine tulpini de SCN[4]. iar enterotoxina B este implicată în enterocolita pseudomembranoasă postantibioterapie. γ şi δ. este toxică pentru eritrocite dar şi pentru alte tipuri de celule. Ele acţionează ca superantigene.Capsula. Hemolizine sau hemotoxine.C2 . Se cunosc 7 tipuri antigenice de enterotoxine (A. Fibrinolizina lizează stratul de fibrină ce se formează în jurul unui abces stafilococic. Este o toxină dermolitică. degradând sfingomielina. formează staphylotrombina. aureus. Exfoliantina A şi B este secretată de 5% din tulpinile de Staphylococcus aureus. Tipurile C şi D contaminează produselor lactate. lizează leucocitele polimorfonucleare neutrofile şi macrofagele şi conferă astfel o rezistenţă crescută la fagocitoză. în urma reacţiei cu un factor globulinic din plasmă. în parte responsabile de manifestările clinice ale infecţiilor stafilococice. fiind astfel un factor de difuziune în ţesuturi. Enterotoxine secretate de aproximativ 50% din tulpinile de Staphylococcus aureus sunt proteine solubile. prezentă doar la unele tulpini creşte proprietăţile antifagocitare ale stafilococilor. Mai importante în patologia umană sunt alfa-toxina (hemolizina). Exotoxine şi enzime Staphylococcus aureus secretă în mediu o serie de enzime şi toxine. răspunzătoare de producerea sindromului pielii opărite. Dezoxiribonucleaza hidrolizează ADN-ul şi este un factor de difuziune. Se cunosc 4 hemolizine: α. care produce o liză a eritrocitelor şi lezează trombocitele şi beta-toxina care. 4. secretată mai ales de către tulpinile izolate din furuncule.

Catalaza. colagenul din ţesutul conjunctiv. Factorii favorizanţi ai infecţiilor stafilococice sunt locali şi generali. în apă şi oxigen molecular. Patogenie Staphylococcus aureus este un germene condiţionat patogen. acumulat în cursul metabolismului bacterian sau eliberat prin fagocitoză. fiind implicate astfel în patogenia furunculelor şi carbunculelor. agranulocitoza. prezenţa unor implante. o enzimă protectivă. Ele sunt responsabile de invazia stafilococului la nivelul ţesuturilor cutanate şi subcutanate. toxina nu difuzează. diabetul zaharat). Lipazele sunt secretate de Staphylococcus aureus şi de peste 30% din CNS. β-lactamazele. Fiind un superantigen. protrombină. sunt secretate de numeroase tulpini şi reprezintă unul din cele mai importante mecanisme de rezistenţă la aceste antibiotic[7]. Factorii generali sunt deficienţe ale imunităţii antiinfecţioase ce caracterizează unele afecţiuni (SIDA. dând naştere leziunilor buloase generalizate. care catalizează conversia peroxidului de hidrogen toxic. Ataşarea stafilococilor de piele şi mucoase este mediată de adezine (acizi teichoici). 5 . Toxina şocului toxic 1 (TSST-1) este produsă de 1% din tulpini mai ales intr-un mediu cu conţinut redus de Mg++. fiind responsabilă de leziunile localizate de tip "impetigo bulos"[1]. tratamentul imunosupresor etc[6]. facilitând astfel diseminarea infecţiei. Toate tulpinile de stafilococi sunt producătoare de catalază. deficienţe ale sistemului complement. deci produce infecţii atunci când străbate barierele apărării naturale şi eludează mecanismele apărării antiinfecţioase. fapt esenţial în supravieţuirea stafilococului la nivelul glandelor sebacee (pentru care au un tropism deosebit).plan clinic prin leziuni buloase. În prezenţa anticorpilor. granulocitopenia. catetere etc. cu rol în inactivarea β-lactaminelor. 5. Dintre cei locali amintim leziuni ale tegumentelor. Hialuronidaza depolimerizează substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv. stimulează în mod nespecific limfocitele TCD4 cu eliberare necontrolată de TNFα şi IL-2 ceea ce duce la declanşarea sindromului şocului toxic[5]. toxina poate difuza în organism. clumping factor precum şi de enzimele care se leagă de fibrină. Au rol în hidroliza lipidelor. În absenţa anticorpilor serici. fibronectină.

iar produşii secundari rezultaţi – C5a şi C3a. Acesta se formează sub acţiunea coagulazei care delimitează iniţial.aureus la rădăcina foliculilor piloşi. capsula de fibrină va fi solubilizată de fibrinolizină iar stafilococii vor disemina mai departe. Fig 2.Diseminarea este favorizată de lipaze. caracteristic infecţiilor cu Staphylococcus aureus[8]. focarul infecţios. Infecţiile stafilococice Staphylococcus aureus determină[8]: - infecţii localizate care evoluează invaziv - infecţii generalizate septicemice - sindroame toxice 6. alfa-hemolizina) precum şi blocarea receptorilor Fc a anticorpilor prin fixarea la acest nivel a proteinei A. hialuronidază. Baza foliculului devine tumefiată şi eritematoasă cu o mică colecţie de puroi la nivelul epidermului[1]. atrag un număr mare de polimorfiste nucleare în focarul infecţios rezultând puroiul. Acizii teichoici şi mureina din peretele celular activează complementul. Se constituie o nouă capsulă de fibrină infecţia evoluând deci după modelul „step and go”[7]. În jurul acestuia se vor aglomera polimorfisme nucleare. prin formarea unui înveliş de fibrină. După ce stafilococii au epuizat substanţele nutritive din focarul infecţios.1 Infecţii invazive şi generalizate Foliculitele sunt infecţii piogene determinate de localizarea S. colagenaze şi alte enzime hidrolitice. 6. enzimele antileucocitare (leucocidina. Ca factori antifagocitari acţionează capsula de fibrină formată în jurul focarului infecţios sub acţiunea coagulazei. Foliculită la nivelul feței 6 . O leziune tisulară caracteristică infecţiei stafilococice localizate este abcesul. Vor fi atacaţi de leucocite formându-se astfel puroiul.

Mastită la nivelul sânului Impetigoul este o infecţie superficială la nivelul feţei şi membrelor. Impetigo la nivelul feței 7 . însoţită de ţesuturi necrozate. apoi pustulă. Fig 3. Carbuncul Hidrosadenita este o infecţie a glandelor sudoripare apocrine. cu localizare la nivel axilar. Hidrosatenită axială Mastita este infecţia glandei mamare. leziunea fiind mare şi foarte dureroasă[9]. care afectează mai ales copilul mic. aceasta apare la femeile care alăptează. cel mai frecvent în cea de-a doua sau a treia săptămână de lăuzie. Fig 4. Fig 5.aureus se izolează de obicei atât de la mamă cât şi de la nou-născut. care devine veziculă. perineal sau în zonele genitale. rezultat al extinderii infecţiei la mai multe glande pilosebacee şi la nivelul ţesuturilor subcutanate profunde. Fig 7. Debutează cu apariţia unei macule mici. Ruperea pustulelor duce la formarea crustelor. Clinic se caracterizează prin apariţia unui nodul eritematos şi formarea unui abces canalicular. Fig 6.Furunculele apar datorită extinderii infecţiei la nivelul glandelor sebacee şi se caracterizează prin formarea unei colecţii apreciabile de puroi. pe fond eritematos. Furuncul Carbunculul rezultă din confluenţa mai multor furuncule. Leziunile drenează în general spontan prin formarea de sinusuri. S.

). Se asociază frecvent cu diseminare septică secundară de obicei la nivelul endocardului şi apariţia endocarditelor acute. însoţite de hemoculturi pozitiv. S. durere şi acumulare de puroi[11]. cu posibilitatea unor embolizări septice[12]. fie post chirurgical. Bacteriemia şi endocardita. în absenţa unui corp străin în plagă a (fire de praf. rareori la nivelul oaselor lungi şi se manifestă clinic prin dureri vertebrale însoţite de febră. aşchii. după proceduri chirurgicale. bronşiectaziile. Dacă nu se intervine în regim de urgenţă. Osteomielită la nivelul membrelor lungi Clinic se manifestă prin dureri osoase. bronhopneumonia cronică obstructivă. Diseminarea hematogenă la copii se produce de regulă la nivelul zonelor metafizare ale oaselor lungi şi a zonelor intens vascularizate de creştere osoasă. Fig 9. starea pacientului se deteriorează rapid. Radiografie pulmonară Osteomielita şi artrita septică pot apărea ca rezultat al diseminării septice secundare unor infecţii stafilococice cu alte localizări sau postraumatic. infecţii severe. medical sau chirurgical. aureus este cauză frecventă a bacteriemiilor. Semnele radiologice de osteomielită apar la doar 2-3 săptămâni de la debutul clinic al infecţiei[13]. Clinic infecţia se caracterizează prin edem şi eritem local. Sunt mai întâlnite la vârstele extreme. localizarea este mult mai frecventă la nivel vertebral.Infecţiile plăgilor se produc fie post traumatic. Pneumonia şi empiemul pulmonar apar frecvent prin aspirare de secreţii sau diseminare sanguină a microorganismului de la un alt focar septic. La indivizii imunocompetenţi stafilococii nu sunt capabili să producă infecţia. La adulţi. cu o mortalitate ridicată. Fig 8. gripa. 8 . precum şi la cei cu afecţiuni cronice cum sunt fibroza chistică. acestea fiind cel mai adesea dobândite în mediul spitalicesc. febră. deseori determinate de pătrunderea în plagă a microorganismelor de pe tegumente. etc.

Debutul este brusc. greţuri. însoţită de un grad variabil de deshidratare. toxiinfecţia stafilococică este rezultat al contaminării produsului alimentar de către purtătorii sănătoşi. articulară etc. Apar cel mai frecvent în sezoanele calde (iulie-august). dureri abdominale. Cel mai frecvent implicate sunt produsele din carne de porc puse la saramură (mediu hiperclorurat). Ele pot avea diverse localizări: cutanată. În cazul acestor tulpini. aureus pot cauza enterocolite (manifestate clinic prin febră. etc). Infecţiile nosocomiale produse de S. aureus rezistent la meticilină (MRSA) sunt în continuă creştere. administrate pe cale orală. Încălzirea sau fierberea alimentului distruge bacteria dar nu inactivează toxina. Spre deosebire de alte forme de toxiinfecţii alimentare. în care sursa de infecţie animală este importantă. şuncă. digestivă. PVL este. respiratorie. diaree apoasă profuză. vărsături. prin mâini contaminate. s-au semnalat însă tot mai multe cazuri de infecţii comunitare produse de MRSA. leucocidina Panton Valentine (PVL) a fost izolată mult mai frecvent decât în cazul tulpinilor nosocomiale de MRSA. rar evoluţia durează 24 ore. 9 . responsabilă de necroza tegumentară şi a ţesuturilor moi şi mult mai rar de o formă de pneumonie necrozantă fatală. care distrug flora normală a colonului. se pare. osoasă. precum şi la cei cu tulburări de dinamică articulară. Alimentul contaminat nu are aspectul sau gustul alterat. salate de cartofi. prin intermediul purtătorilor sănătoşi de germeni (portaj nazal. Recent. după infiltraţii intraarticulare. Risc crescut prezintă copiii care practică sporturile de contact şi indivizii instituţionalizaţi în aşezăminte de tipul închisorilor[1].2 Sindroame toxice Toxiinfecţiile alimentare sunt produse prin consumul de alimente contaminate cu enterotoxine stafilococice. aureus poate fi de asemenea cauza primară a unor artrite septice la copiii mici şi adulţi. permiţând înmulţirea S. deshidratare). Anumite tulpini de S. îngheţate. Transmiterea se face mai ales prin contact direct. renală. Asemenea enterocolite au fost descrise pentru prima oară la indivizii trataţi cu antibiotice cu spectru larg. aureus. Perioada de incubaţie este de aproximativ 4 ore. 6. sau pot fi generalizate. toxiinfecţia se caracterizează prin diaree apoasă. Clinic. cefalee[12].S.

7. Ulterior.aureus începe la nivelul bontului ombilical. portajul de scurtă sau lungă durată la copilul mare şi la adult a fost mai frecvent constatat la nivelul nazofaringelui. soluţii antiseptice[7]. urmate de descuamarea epiteliului. ariei perineale[1]. toate persoanele au SCN la nivelul tegumentelor. Aderenţa la nivelul epiteliul mucoasei este determinat de existenţa la acest nivel a receptorilor pentru acizii teichoici ai stafilococului. germeni microbieni şi leucocite absente. urogenital. Dermatită exfoliativă la nivelul întregului corp Se formează apoi vezicule (cu lichid clar. În mod virtual. Fig 10. suprafeţelor tegumentare. Diversitatea antigenică a stafilococilor precum şi mecanismele de eludare a rezistenţei antiinfecţioase prin enzimele secretate şi blocarea anticorpilor prin proteina A împiedică apariţia unei imunităţi postinfecţioase eficiente. transmiterea infecţiei pe această cale este frecventă şi responsabilă de apariţia infecţiilor nosocomiale. Transferul microorganismului la indivizii sensibili se poate realiza fie prin contact direct. Epidemiologia şi profilaxia infecţiilor stafilococice Stafilococii sunt ubicuitari. S.aureus este caracteristică colonizarea tranzitorie a zonelor tegumentare sau a mucoaselor umede. fie indirect (haine 10 . datorită faptului că patogenitatea este determinată de toxina bacteriană). Pentru S. dezinfectante. Colonizarea nou-născutului cu S. Refacerea epiteliului are loc în 7-10 zile. tract gastrointestinal.Dermatita exfoliativă (sindromul pielii opărite.aureus şi CNS au mai fost izolaţi în orofaringe. Se caracterizează prin eritem perioral. maladia Ritter sau impetigo bulos) În 1878 Ritter descrie la copiii cu vârsta sub 1 lună dermatite buloase exfoliative. Stafilococii sunt sensibili la temperaturi crescute. când apar anticorpii protectori. Întrucât portajul este tegumentar sau nazofaringian. Imunitatea în infecţiile stafilococice Organismul se apără faţă de infecţiile stafilococice prin fagocitoză mediată de complement şi anticorpi. Sunt capabili să supravieţuiască pe suprafeţele umede perioade îndelungate de timp. care în decurs de 2 zile cuprinde întreg corpul[7].

Pentru diagnosticul speciei. de tipul tioglicolatului poate fi utilizat ca mediu de îmbogăţire. pot fi folosite medii selective cu adaus de antibiotice (de tipul agar Columbia cu colistin şi acid nalidixic). uroculturi. 8. Identificarea pe baza caracterelor culturale nu este însă suficientă[1].1 Izolarea şi identificarea Stafilococii cresc uşor pe medii de cultură uzuale. hemolitice. 11 . Un mediu lichid. 8. pe geloză-sânge. Pentru produsele patologice intens contaminate. netede.sau lenjerie contaminată). secreţii de plagă) pot utiliza medii diferenţiale de tipul agarului şi/sau bulionului trehaloză-manitol (fosfat).1.1 Examen microscopic Examenul microscopic direct aduce informaţii valoroase cu rol în elaborarea unui diagnostic precoce (al genului Staphylococcus) şi instituirea în timp util a tratamentului. lichidul articular. se poate constata cu uşurinţă prezenţa cocilor Gram pozitivi. ca mediu selectiv. pentru orientarea într-o singură etapă a diagnosticului de specie. precum şi din alte fluide biologice. iar mediul hiperclorurat Chapman solid. pentru a preveni transferul germenilor la sau între pacienţi[11]. alături de numeroase polimorfonucleare neutrofile. Diagnosticul de laborator Diagnosticul bacteriologic al infecţiilor invazive şi generalizate constă în evidenţierea microscopică directă şi izolarea stafilococilor din puroi sau alte produse patologice în funcţie de sediul infecţiei[1]. cel mai des folosită fiind gelozasânge. coloniile de S. ceea ce impune reguli stricte de spălare pe mâini la cadrele medicale. dispuşi în grămezi. După 24 de ore incubare la 37◦C. Pe frotiurile colorate Gram. este însă necesară însămânţarea pe medii de cultură[3]. uneori pigmentate cu un pigment auriu. Laboratoarele care prelucrează un număr mare de prelevate (hemoculturi. aureus sunt rotunde. efectuate din exudatele purulente. 8.

Coagulaza legată (clumping factorul). atunci când testul este negativ. Mediu geloza.aureus neproducătoare de coagulază legată (5%).aureus. Din această ultimă categorie. care pot fi (într-un procent variabil) producătoare de coagulază legată.Fig 11. aureus. cu ajutorul unei tehnici simple.saprophyticus sunt cele mai importante din punct de vedere clinic[2]. există şi alte specii (S. Fig 12. pe lângă S. se poate detecta cu uşurinţă. Deoarece au fost raportate tulpini de S. S. sunt raportate ca fiind coagulazo-negative. de aglutinare pe lamă (care foloseşte pentru screeningul tuturor coloniilor suspecte).epidermidis şi S. aureus este testul coagulazei. schleiferi şi S.sânge Principalul marker cu rol în identificarea tulpinilor de S.intermedius). Tulpinile neproducătoare de coagulază (liberă sau legată). sau de iepure. S. 12 . Colorare Gram a S. care produce coagularea plasmei umane. trebuie testată producerea de coagulază liberă (printr-un test mai laborios.lugdunensis. De asemenea trebuie ţinut cont de faptul că. de aglutinare în tuburi)[1].

PCR-RFLP). 13 . macrolide. Este natural rezistent la polimixine (colistin) şi la quinolonele de generaţia întâi (acid nalidixic). aureus din alimentul incriminat. prin biotipie. Pentru bacteriologia alimentelor este indicat mediul hiperclorurat ca mediu de îmbogăţire. glicopeptide (vancomicină şi teicoplanina) rifampicine şi acid fusidic. oferă o alternativă tot mai frecvent utilizată pentru atingerea dezideratelor privind rapiditatea şi fiabilitatea rezultatelor relevante din punct de vedere clinic şi epidemiologic[2]. Centrul Naţional de Referinţă pentru Stafilococ din cadrul Institutului Cantacuzino asigură identificarea curentă a tulpinilor provenite din focare de infecţii sau toxiinfecţii alimentare.În prezent.1. În România. clindamicina. 8. fosfomicina. dar şi de pe mâinile şi/sau cavitatea nazală a personalului care a prelucrat sau manipulat alimentele. Evidenţierea enterotoxinelor stafilococice în alimentele contaminate se realizează prin metode imunologice[2]. de tipul API. vomismente. carbapeneme. În sindromul toxicoseptic diagnosticul se bazează în primul rând pe simptomatologia clinică corelată cu prezenţa S. materii fecale.2 Sensibilitatea la chimioterapice antiinfecţioase Stafilococul este în mod natural sensibil la majoritatea familiilor de antibiotice: betalactamine (excepţie ceftazidim). metodele moleculare (PCR. Toxina se evidenţiază prin metode imunologice. precum şi teste automate de identificare a tuturor speciilor de Staphylococcus. antibiotipie şi lizotipie[1]. Pe de altă parte. există pe piaţă o serie de teste rapide pentru efectuarea coagulazei legate (Difco. PFGE. În toxiinfecţiile alimentare se urmăreşte izolarea tulpinilor de S. Bio Merieux. Evoluţia rezistenţei la antibiotice a stafilococului ilustrează sugestiv succesele şi limitele antibioticoterapiei în general[10].aureus în sânge şi în secreţia vaginală. etc).

CRĂCIUNESCU M. MANDELL GL. 7th Ed.curs de microbiologie specială Vol. FISHEY RA – Lippincott’s Illustrated Reviews Microbiology.. Churchill Livingstone. Canada. BUIUC D. Lito U. Garland Science Publishing. 2002. HOGEA E. LINŢA M.I Bacteriologie. New York and London 2005 6. 2005 9. 2006 7. United States of America.istorie şi actualitate. Mosby Elsevier. . CRĂCIUNESCU M. TRAVERS P. 6edition.Tratat de microbiologie clinică. BRANEA D.Curs de Microbiologie medicală vol II. UMFT. BREHAR CIOFLEC D. ROTH DB. 2007 5. MAYHALL CG – Hospital Epidemiology and Infection Control.. 9-17 8. New York.. ROXANA MOLDOVAN.Rezistenţa la antibiotice . 2010 11. BERCEANU –VĂDUVA D. Lippincott Williams & Wilkins.. DAN L. KHARDORI N – Infectious Disease Clinics of North America... 2004 12.. LICKER M.. HORHAT F. DOUGLAS GR. JANEWAY CA. BENNET JE + Principles and Practice of Infectious Diseases.. LICKER M. CHAMPE PC. Eurostampa. LITO 2013. Melbourne.M. LORIAN V – Antibiotics in Laboratory Medicine. Ed.. FISCHBACH F . 2000 4. DUMITRAŞCU V . ROITT I – Immunology. 2. MOLDOVAN R. Timişoara.9. 3rd Edition.. WALPORT M. Bibliografie 1.. London.. 2nd Edition. 2006 10. HARVEY RA.NEGUŢ M. Lippincott Williams & Wilkins. STÂNGĂ L. Editura Medicală Bucureşti 2008 3.F. POPA M. 7edition.Imuno-Biology-The immune system in health and disease.A manual of laboratory & diagnostic tests. MOLDOVAN R. 5th Edition. BROSTOFF J. Lippincott Williams & Wilkins. SHLOMCHIK MJ . Edinburgh. MONICA LICKER. 2005 14 . Lippincott Williams & Wilkins. MALE D.T.