You are on page 1of 4

EXAMENUL CLINIC OBIECTIV

Examenul clinic trebuie sa fie riguros si sistematic.
Inspectia
Se va aprecia comparativ tegumentele precizandu-se prezenta semnelor inflamatorii a
hipervascularizatiei sau a cicatricelor existente. Se va cauta prezenta semnelor de paralizie
faciala incompleta sau partiala. Se va cauta prezenta semnului lui Charles-Bell si a reflexelor
pielosului fetei (semnul lui Babinski). Se va nota eventual prezenta sindromului lui Claude
Bemard-Horner, modificari ale pavilionului, prezenta unor fistule regionale, se va inspecta C
A E si timpanul. Se vor aprecia tumefactiile si prezenta unor tumori de vecinatate, a plagilor
si a cicatricelor.
Palparea
Trebuie facuta conjugat cu examenul endobucal, apreciinduse si consistenta si
aspectul orificiului canalului lui Stenon, Warton si Rivinus.
Palpare va preciza situatia tumefactiilor in raport cu reperele osoase ale regiuni
examinate, intinderea si limita tumefactiilor, consistenta (elastica, dura, fluctuenta sau
renitenta, omogena sau neomogena), mobilitatea in raport cu pielea si planurile profunde
caracterul dureros sau nu, existenta unor pulsatii, expansiuni sau zgomote palpare.
Ascultatia
Poate fi utila, ea putand depista sufluri sistolice in caz de fistula arterio-venoasa.
Examenul endocavitar
Examenul cavitati bucale si a bucofaringelui este obligatoriu. El se va adresa
aspectului mucoasei si va preciza prezenta inflamatiei, va aprecia starea danturii, atingerea de
fapt a glandelor salivare accesorii, prezenta inflamatiei sau a turgescentei la nivelul orificiilor
canalelor salivare si in final va aprecia aspectul salivei la expresia glandelor salivare.
Se va aprecia aspectul orofaringelui, eventual asimetria valului, aspectul amigdalei,
eventuale bombari ale peretelui lateral al faringelui lateral provocate de prezenta unor tumori
situate in spatiul subparotidian anterior sau posterior, se va aprecia mobilitatea si
sensibilitatea valului.
Palpare bimanuala este indispensabila pentru aprecierea tumefactiilor si a mobilitati
tesuturilor. Se va proceda si la palparea glandelor salivare comparativ.
Se vor explora sistematic ariile ganglionare cervicale. Se va cauta prezenta spleno sau
bepatomegaliei.

In cursul examenului clinic se poate elimina unele diagnostice cum ar fi: o hipertrofie de apofiza transversara a atlasului. o saliva parotidiana cu un pH superior lui 6 pledeaza pentru o infectia bacteriana (bacteriile piogene elibereaza proteaze care cresc pH) sau pledeaza pentru transformarea mucoida a salivei. BILANTUL PARACLINIC Studiul secretiei salivare pentru fiecare glanda in parte Din punct de vedere diagnostic. Arteriografia se justifica in prezenta angeodisplaziilor iar fleblografiile sunt utile in angioamele venoase. o saliva parotidina mucoasa este considerata patologica. ramanand ca indicate pentru tumorile lobului profund al glandei parotide si pentru prelungirile eventuale spre fosa pterigomaxilara si in spatiul parafaringian. o hipertrofie a meseterilor. adenopatiile cervicale inalte. morfologice si functionale. Ecografia este utila in diagnosticul tumorilor parotidiene. a cancerului glandei parotide si in diagnosticul fistulelor salivare. o tumoara a ramuri ascendente a mandibulei. Gamma-camera este o metoda de explorare izotopica a glandei parotide ce permite explorarea morfologica a glandei salivare si studiul dinamicii functionale salivare. Tomodensitometria in diagnosticul afectiunilor parotidiene este destul de limitata. Sialografia este un mijloc de diagnostic mai ales in afectiunile medicale ale glandei parotide. topografice. ca in sindromul Gugerot-Sjogren. . indicatiile fiind relativ limitate la tulburarile secretorii ale glandelor salivare. Radiografia simpla si tomografia indispensabile pentru aprecierea extensiei tumorale. Termografia lojii parotidiene permite inregistrarea temperaturii si a emisilor inflarosii fiind folosita in diagnosticul tumorilor maligne si in precizarea zonelor de dezordine vasculara. Suspiciunea prezentei unei leziuni parotidiene consecutiva unei afectiuni imunologice justifica studiul imunoglobulinelor salivare. Teletermografia este utila in explorarea glandelor salivare. Explorarea izotopica a glandelor parotide aduce argumente diagnostice. Sialografia cu substanta de contrast ofera imagini utile pentru diagnosticul litiazei. putanduse diagnostica sialitele si sialozele.

In stagiul actual un nnumar mare de virusi se considera ca sunt responsabili de inflamatia glandei parotide.PAROTIDITELE ACUTE Parotiditele acute virale O perioada lunga de timp. brdicardiie. contactul cu bolnavul. uneori reactiie mengiala frustra si otalgie uni sau bilaterala. Evolutie este de regula beligna la copii. absenta antecedentelor urliene. pe notiunea de contact cu pacientul bolnav si pe detaliul de incubatie al afectiuni. . care in acest stadiu prezinta o contagiozitate extrema si trebuie imobilizat la pat 24-48 ore diagnosticul este confirmat de aparitia tumefactie parotidiene. parotidita urliana a fost considerata singura parotidita virala. durerea provocata in punctele Rillet si Barthez (regiunea temporomandibulara. Infectia este endemica in zonele temperate izbugnind in mici epidemii la sfarsitul ierni si primavara. Diagnosticul odata ous. parotidita urliana apare cel mai frecvent la copii. cefalee. Reactiile serologice care vizeaza cresterea titrului de anticorpi specifici (reactia de deviere a complementului si reactia de inhibitie a hemaglutinari)daurezultate pozitive dupa a douazecea zi de contact. mastoidiana si retrotemporomaxilara)ne orienteaza spre diagnostic. Se transmite prin contact direct si prin picaturi de saliva. Chiar de la debut se poate constata la bucofaringoscopie o rosata si o turgescenta a orificiului canalului lui Stenon. de adenopatie submaxilara si pretragiana moderata. Incubatia este de 21 de zile. imunizat si dotat cu putere hemaglotinata. dar tumefactia parotidiana poate persista un timp mai indelungat. Clinic. trebuie izolat copilul. Secretia salvara diminua ca volum dar ramane clara. Parotidita urliana Def: Inflamatia glandei parotide cu virusul urlian Etiologie: agentul cauzal este un paramixovirus din grupul II de mixovirusi. Diagnosticul pozitiv se pune pe baza simtomelor mai sus amintite si se confirma prin examenul sangelui care indica o linfocitoza si hiperamilazemie. Un titru al antigenilor marit de 4 ori este o dovada de infectie urliana. Aceste elemente si cefaleea frecvente. saliva si urina) poate fi utila. Izolarea virusului din lichidele biolegice (LCR. cu sindrom febril. Palparea dureroasa da o senzatie de rezistenta elastica. de o faringita si stomatita cu inflamatia orificiului canalui lui Stenom. Debutul boli este insidios. Este un virus ARN cu tropism glandular si nevraxic. cu simptone generale atenuate. Semnele generale dispar in 4-5 zile. Tumefierea bilaterala a glandei este semnul caracteristic al boli si se aconpaniaza de durere spontana si surda ls nivelul regiuni auriculare.

antalgice: 4. 5. mamare sau tiridiene sunt mult mai rare iar localizarea meningiala pune problema meningitei linfocitare acuta. 6. Tratamentul se limiteaza la: 1. care antreneaza aparitia verijului si o surditate de perceptie definitiva este destul de frecventa. cu virusul Koxsackie de tip A care poate determina necroze.dieta va fii hidrica pe tot parcursul bolii si se limiteaza dulciurile.Formele clince sunt dominate prin sintomele de localizare ale infectiei si la alte organe. .tratamentul cu gama-globuline specifice si cu ser de convalescent sunt indicate la persoanele cu imunodepresie. 2. Dupa pubertate otita urliana poate fi o posibila localizare. ovariene. Nevrita acustico-vestibulara. lacrimale.cu virusul influenzae tip A.acesta din urma putand afecta glandele salivare inca din primele zile de viata ale copilului si care antreneaza un retard mintal al nou-nascutului. cu virusul Epstein-Bar. hepatosplenomegalie. Alte parotidite virale Sunt urmare a infectiei cu virusul gripal. purpura trombocitopenica si uneori o atingere a SNC.izolarea pacientului.parasimpaticomimeticele sunt capabile sa scurteze faza de deficit salivar. 3. cu virusul Echo. cu citomegalovirusuri.repaus la pat. Localizarile pancreatice.