You are on page 1of 200

Dr. ing.

LUCIAN GAVRILĂ

Vol. II
TRANSFER DE CĂLDURĂ ŞI DE MASĂ

Editura ALMA MATER
BACĂU 2000

UNIVERSITATEA din BACĂU
FACULTATEA DE INGINERIE
UNIVERSITATEA BACĂU

Dr. ing. LUCIAN GAVRILĂ

FENOMENE
DE
TRANSFER
Vol. II
TRANSFER DE CĂLDURĂ ŞI DE MASĂ

Editura ALMA MATER
Bacău 2000

Copyright © 2000 Lucian Gavrilă
Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi
reprodusă sau transmisă sub nici o formă şi prin nici un fel de mijloc –
electronic sau mecanic – inclusiv prin fotocopiere, înregistrare magnetică sau
prin alt sistem de stocare şi redare a informaţiei, fără permisiunea scrisă a
deţinătorului de Copyright.

Referenţi ştiinţifici:

Prof. dr. ing. STELIAN PETRESCU, Facultatea de Chimie
Industrială, Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi
Prof. dr. ing. ABDELKRIM AZZOUZ, Facultatea de Inginerie,
Universitatea Bacău
Lucrarea “FENOMENE DE TRANSFER” a fost discutată şi avizată
în cadrul Catedrei de Chimia şi Tehnologia Produselor Alimentare –
Facultatea de Inginerie, Universitatea Bacău.
Tehnoredactare computerizată, grafica şi coperta:
Lucian Gavrilă
Rotaprint executat la Universitatea Bacău, Str. Spiru Haret nr. 8

CUPRINS
4.
4.1.
4.1.1.
4.1.2.
4.1.3.
4.1.4.
4.2.
4.2.1.
4.2.2.
4.2.3.
4.2.3.1.
4.2.3.2.
4.2.3.3.
4.2.4.
4.2.4.1.
4.2.4.2.
4.2.4.3.
4.2.4.4.
4.2.5.
4.3.
4.3.1.
4.3.2.
4.3.3.
4.3.4.
4.4.
4.4.1.
4.4.2.
4.4.3.
4.4.4.
4.4.5.
4.4.5.1.
4.4.5.2.
4.4.5.3.
4.4.5.4.
4.4.5.5.
4.4.5.6.
4.4.5.7.
4.5.
4.5.1.
4.5.1.1.

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Transferul de căldură şi principiile termodinamicii
Noţiuni fundamentale
Mecanisme de transmitere a căldurii
Conceptul de rezistenţă termică
TRANSFER DE CĂLDURĂ PRIN CONDUCTIVITATE
Ecuaţiile diferenţiale ale conductivităţii termice
Distribuţia temperaturilor într-un mediu imobil
Coeficientul de conductivitate termică
Conductivitatea termică a gazelor
Conductivitatea termică a lichidelor
Conductivitatea termică a materialelor solide
Transfer termic conductiv în regim staţionar
Transfer termic prin pereţi plani simpli
Transfer termic prin pereţi plani compuşi
Transfer termic prin pereţi cilindrici simpli
Transfer termic prin pereţi cilindrici compuşi
Transfer termic conductiv în regim nestaţionar
TRANSFER DE CĂLDURĂ PRIN RADIAŢIE
Noţiuni fundamentale
Legile radiaţiei termice
Transfer termic radiant între corpuri solide
Radiaţia gazelor şi vaporilor
TRANSFER DE CĂLDURĂ PRIN CONVECŢIE
Stratul limită termic
Coeficientul individual de transfer termic
Ecuaţia diferenţială a transferului termic convectiv
Ecuaţii criteriale ale transferului termic convectiv
Determinarea coeficienţilor individuali de transfer termic
Transfer termic la curgerea prin conducte şi canale
Transfer termic la curgerea peste fascicule tubulare
Transfer termic la curgerea pe suprafeţe plane
Transfer termic la amestecarea lichidelor cu agitatoare
Transfer termic la fierberea lichidelor
Transfer termic la condensarea vaporilor
Valori orientative ale coeficienţilor individuali de transfer termic
TRANSFERUL GLOBAL DE CĂLDURĂ
Transfer global de căldură indirect între două fluide
Transfer global de căldură la potenţial termic constant

I

1
1
1
3
4
6
6
6
9
10
11
12
14
15
16
18
19
21
22
23
23
25
26
27
28
28
29
32
34
36
37
40
42
43
44
47
58
59
61
61

5.2.1.2.1.1.4. Transfer termic direct cu schimbarea stării de agregare 4. 5.4. 5.2.2.1.1.2.2.4.2. Variaţia temperaturilor în timp şi în spaţiu 4. 5. Legea I a lui Fick Coeficientul de difuziune Coeficienţi de difuziune în gaze Coeficienţi de difuziune în lichide Coeficienţi de difuziune în solide Difuziunea turbulentă Difuziunea convectivă.3. 5. 5.4. 5.1.1.2.4.5.2. 5.6.1.4. 5. 5.2. Transfer termic la potenţial variabil în regim nestaţionar 4.1.5.2.2. Analiza coeficientului global de transfer termic 4.6.1. 5. Ecuaţia diferenţială a difuziunii Ecuaţii criteriale ale difuziunii DIFUZIUNEA ÎNTR-O SINGURĂ FAZĂ Difuziunea într-un amestec binar de gaze Procedee de separare bazate pe difuziunea într-o singură fază Difuziunea moleculară sub gradient termic Difuziunea moleculară sub gradient de presiune Difuziunea de masă DIFUZIUNEA ÎNTRE DOUĂ FAZE Mecanismul transferului de masă interfazic Teoria celor două filme Teoria reînnoirii suprafeţei Teoria reînnoirii întâmplătoare a suprafeţei Teoria film – penetraţie Coeficienţi individuali de transfer de masă II 100 100 101 102 103 104 108 111 114 115 119 125 125 126 126 127 129 130 132 132 133 135 136 138 . 5.2. Transfer termic direct fără schimbarea stării de agregare 4. 5.1.2.2.2. 5. 5. Variaţia temperaturilor numai în timp 5.2.4.5.2. 5.2.2.1. 5.4. 5.1.1.1.2.1.2.1.4.2.2. 5.3.1. 87 87 87 90 91 93 97 99 5.2.2.3.5. 5.5. 5. 5.4.2. Transfer global de căldură direct între două fluide 4.4.2.1. 5.5.1.3. 5.3.3.2. flux masic unitar Mecanisme de transfer de masă Difuziunea moleculară ordinară.2.1.1.2.4.3.4.5.2.3.5.1.3.2.5. Transfer global de căldură la potenţial termic variabil 4. 5. TRANSFERUL DE MASĂ NOŢIUNI INTRODUCTIVE Exprimarea compoziţiei fazelor Echilibrul între faze Legea fazelor a lui Gibbs Legea lui Raoult Legea lui Henry Legea de repartiţie a lui Nernst MĂRIMI ŞI ECUAŢII FUNDAMENTALE ALE TRANSFERULUI DE MASĂ Flux masic.2.4.4.7. Transfer termic la potenţial variabil în regim staţionar 4.4. 5.2.3. 5.2.3. 5.2.2.5.1.1.1. BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU APROFUNDARE 64 67 69 69 72 74 75 76 79 82 86 5.3. Valori orientative ale coeficientului global de transfer termic 4. 5.1.2. 5.

1.2.2.6. 7.5.3. 6.4.1.5.3.3.5. CĂLDURĂ ŞI MASĂ TRANSFERUL SIMULTAN DE IMPULS.4. 6. 5. Transfer global de masă la potenţial variabil 5. Transfer global de masă la potenţial constant 5.2.2.5.4.3.1.4.1. 6.4.1.4.5. ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS.2.5.1.4.3. Calculul înălţimii din suprafaţa de transfer de masă 5.3.5. DIMENSIONAREA TEHNOLOGICĂ A UTILAJELOR DE TRANSFER DE MASĂ 5.1.2.4.2.2.5. 6.3.2. 6. BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU APROFUNDARE 6.2. 6. CĂLDURĂ ŞI MASĂ ELEMENTE COMUNE FENOMENELOR DE TRANSFER MECANISME DE TRANSFER Transfer prin mecanism radiant Transfer prin mecanism molecular Transfer prin mecanism convectiv Transfer interfazic TRANSFER MOLECULAR.2.4.4. Calculul înălţimii coloanelor cu contact diferenţial 5. 5.5.7.6.2. 6. 6. Transferul global de masă 5.3.6.3. 6. 5.2.3. 6. 6.3.3. 6.4.2.2.5.4. Calculul înălţimii coloanelor cu contact în trepte 5. 6. 5.2.1.2. Coeficienţi individuali de transfer în sisteme gaz – solid 5.5. Calculul înălţimii coloanelor de transfer de masă 5.4.2.2.2. Coeficienţi individuali de transfer în coloane cu pereţi udaţi Coeficienţi individuali de transfer în coloane cu umplutură Coeficienţi individuali de transfer în coloane cu talere Coeficienţi individuali de transfer în coloane cu barbotare Coeficienţi individuali de transfer în sisteme gaz – lichid prevăzute cu agitare mecanică 5. Calculul diametrului coloanelor de transfer de masă 5.3.5.5.5.2. Calculul potenţialului global mediu al transferului de masă 5. Calculul înălţimii ca produs între înălţimea unităţii de transfer (IUT) şi numărul unităţilor de transfer (NUT) 5. 6. CONVECTIV ŞI TURBULENT ANALOGIA FENOMENELOR DE TRANSFER Analogia Reynolds Analogia Prandtl – Taylor Analogia von Kármán Analogia Chilton – Colburn SISTEMATIZAREA CRITERIILOR DE SIMILITUDINE BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU APROFUNDARE BIBLIOGRAFIE GENERALĂ III 141 142 144 147 148 149 152 153 156 158 162 163 163 164 166 166 167 168 169 171 171 173 175 175 175 178 179 179 182 182 184 187 188 189 191 193 . Calculul înălţimii ca produs între numărul de trepte teoretice de contact (NT) şi înălţimea echivalentă a unei trepte teoretice de transfer (IETT) 5.2.3.4. 6.5.

4. ecuaţia (4. în regim staţionar.1) Ecuaţia (4.1.1. TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 4. Legile transferului termic stau la baza conceperii şi exploatării unui număr mare de procese.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 4. în care energia termică la anumiţi parametri se transformă tot în energie termică. principiu exprimabil pentru sistemele izolate prin următoarea ecuaţie generală de bilanţ termic: Qcedat = Q primit (4. aparate şi instalaţii industriale. biochimice sau nucleare. două fluide.3) ∑ dEi = 0 1 . transferul de căldură decurge conform principiului conservării energiei. În cazul sistemelor neizolate.1) capătă forma: Qcedat = Q primit + Q pierderi (4.2) în care ultimul termen din membrul drept reprezintă cantitatea de căldură schimbată cu mediul înconjurător. caracteristice nu numai industriei alimentare.1) exprimă faptul că într-un sistem izolat. ca rezultat al existenţei unei diferenţe de temperatură (potenţial termic) între acestea. transferul de căldură se ocupă cu procese dinamice. Dacă în cazul termocineticii şi termodinamicii clasice se tratează procese şi stări de echilibru sau procese de transformare a energiei termice în energie mecanică. reprezentat de schimbul de energie termică între două corpuri solide. două regiuni ale aceluiaşi corp. NOŢIUNI INTRODUCTIVE Transferul de căldură este un fenomen complex.1. Transferul de căldură şi principiile termodinamicii Principiul întâi al termodinamicii (principiul conservării energiei) poate fi scris sub forma: (4. Formularea este valabilă în cazul absenţei din sistem a unor surse de căldură: reacţii chimice. cantitatea de căldură cedată de corpul cu temperatura mai ridicată este egală cu cantitatea de căldură primită de corpul cu temperatura mai scăzută. Cantitativ. dar la alţi parametri. Existenţa unui potenţial termic determină transferul spontan de energie de la corpul cu temperatura mai ridicată la corpul cu temperatura mai scăzută.

variaţia energiei termice într-un proces termodinamic va fi o funcţie de proces. Astfel de procese sunt procesele de transformare de fază: topirea. ecuaţia (4.3) devine: dQ = dU + dL (4.9) T →0 O consecinţă importantă a acestui principiu este inaccesibilitatea temperaturii de zero absolut (0 K). Principiul al doilea al termodinamicii (principiul creşterii entropiei) stabileşte sensul transformărilor spontane. Deoarece T > 0. Cantitatea de căldură schimbată în aceste procese poate fi exprimată funcţie de entalpia iniţială (i1) şi cea finală (i2) a sistemului: (Q )P . sunt funcţii de succesiunea stărilor intermediare între stare iniţială şi cea finală a procesului.6) căldura poate fi definită ca parametru de stare în procesele izobare (P = ct. 2 .) şi izobar – izoterme (P = ct. . acumularea de căldură decurge cu creşterea entropiei. În cazul în care energiile transferate sunt energia internă şi energia mecanică. Căldura şi lucrul mecanic nefiind parametri de stare (diferenţiale totale exacte). Conform acestui principiu.T = i2 − i1 = r (4.8) dS ≥ dQ T semnul “=” fiind expresia proceselor reversibile.4) respectiv “căldura schimbată de sistem cu mediul exterior este dată de suma variaţiei energiei interne şi a lucrului mecanic efectuat în interacţiunea dintre sistem şi mediu”. dQ şi dS au întotdeauna acelaşi semn: ca urmare.). principiul I se poate scrie: dQ = di − VdP (4. fierberea.5) şi înlocuind în (4. respectiv de transformare. condensarea. Entalpia este un parametru de stare definit de expresia: i = U + PV (4. Ca urmare.5) Diferenţiind (4. Parametrul de stare care determină sensul transformării de energie este entropia (S): 1 (4. cristalizarea. “orice proces spontan tinde să se petreacă de la o stare mai puţin probabilă la una mai probabilă”.6) Cu ajutorul relaţiei (4. iar cedarea căldurii decurge cu scăderea entropiei sistemului. sublimarea.FENOMENE DE TRANSFER adică “suma variaţiilor tuturor energiilor într-un sistem închis este nulă”. iar semnul “>” fiind expresia proceselor ireversibile. Principul al treilea al termodinamicii (principiul lui Nernst) arată că entropia tinde către o valoare finită când temperatura tinde către zero: lim ΔS = 0 (4.7) r reprezentând căldura specifică (latentă) a transformării de fază. T = ct.4).

14) ∂l n ∂x ∂y ∂k Deoarece gradientul de P temperatură este un vector al cărui P sens corespunde creşterii de P Δl Δl temperatură. . z . ci existenţa în permanenţă a unei forţe motrice de transfer. . Variaţia temperaturii între două izoterme ( ) 3 2 1 2 n [ ] 0 3 3 .2.1)... Între două izoterme vecine. 4. variaţia temperaturii pe diferite distanţe Δl1. Temperatura este un parametru scalar de stare.0 = i+ j+ k = ∇T (4. y .13) Δln →0 Δl ∂l n n Gradientul de temperatură este o mărime vectorială. y . .15) T + ΔT P Cantitatea de căldură T transferată în unitatea de timp poartă denumirea de debit (flux) de căldură: Fig. . t ) (4..TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 4.12) Δl1 Δl 2 Δl n a cărei valoare maximă se obţine pe direcţia normală.10) funcţie denumită ecuaţia câmpului de temperatură în regim termic nestaţionar. la timpul t. T şi T + ΔT. În regim staţionar. ecuaţia câmpului de temperatură are forma: T = f ( x. 4. Noţiuni fundamentale În transferul de căldură nu se urmăreşte atingerea unui echilibru termic.. gradientul cu semn Δl negativ va reprezenta o cădere de temperatură. va fi o mărime variabilă de forma: ΔT ΔT ΔT . determinată de diferenţa de temperatură dintre două puncte. (4. Δl2. . z ) (4. care se poate scrie: ∂T r ∂T r ∂T r ∂T r grad T = ln...11) Izoterma reprezintă totalitatea punctelor care la timpul t au aceeaşi temperatură.1. Dimensional: [grad T ] = Θ ⋅ L−1 = K ⋅ m −1 (4. Δln (fig. Limita raportului dintre variaţia temperaturii şi distanţa normală la izotermele considerate poartă denumirea de gradient de temperatură: ΔT ∂T = lim (4. definit de funcţia: T = f ( x..1.

atomi şi ioni (în reţele cristaline). Transferul se realizează prin intermediul unor purtători de căldură microscopici: molecule (în fluide). În majoritatea cazurilor întâlnite în practică. Fluxul termic unitar se va măsura corespunzător în J/(m2. Mecanisme de transmitere a căldurii Există trei modalităţi de transmitere a căldurii: prin conducţie. Pierderea de căldură a unui corp cald în mediul înconjurător se realizează prin toate cele trei mecanisme de transfer.1.18) q= = ⎟= ⎜ dA dA ⎝ dt ⎠ dA ⋅ dt Pentru condiţii de staţionaritate a procesului de transfer termic se poate defini un flux unitar mediu (solicitare termică medie): ΔQ q= (4. acest mecanism fiind mecanismul determinant de transfer termic. Transferul de căldură se realizează din aproape în aproape în interiorul unui corp sau între două corpuri aflate în contact nemijlocit. conductivitate) apare în medii imobile (solide) sau fără mişcări aparente (fluide). În unele cazuri. transmiterea căldurii se realizează simultan prin două sau chiar prin toate trei mecanismele amintite mai sus. măsurându-se în J/s = W. Transferul de căldură conductiv (conducţie. Purtătorii de căldură din zona aflată la temperatura mai ridicată sunt caracterizaţi printr-o energie cinetică mai 4 .19) ΔA ⋅ Δt Cantitatea de căldură având dimensiunile unei energii.16) t →0 Δt dt În regim termic staţionar. fluxul termic este constant în timp. deşi căldura se transferă prin toate cele trei mecanisme. unul dintre ele deţine ponderea cea mai mare în transferul global. Qs = lim 4.17) Δt Fluxul termic unitar (solicitarea termică) este definită ca fiind cantitatea de căldură transferată în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă: dQs d ⎛ dQ ⎞ d 2 Q (4. electroni liberi (în reţele metalice).3. prin radiaţie şi prin convecţie.s) = W/m2.FENOMENE DE TRANSFER ΔQ dQ = (4. fără o deplasare aparentă de substanţă. putându-se astfel defini debitul (fluxul) mediu: ΔQ Qs = (4. Întotdeauna transmiterea căldurii prin convecţie este însoţită de un transfer conductiv de căldură. fluxul termic este o energie raportată la unitatea de timp.

Dacă mişcarea fluidului apare sub acţiunea unor gradienţi de presiune produşi de acţiunea mecanică a unui dispozitiv de transport (pompă. aerul încălzit de la partea inferioară a unei incinte formează curenţi ascendenţi care transportă căldura la parte superioară a incintei. explicându-se astfel conductivitatea termică net superioară a metalelor în comparaţie cu alte materiale. sau a unui dispozitiv de amestecare (agitator. mişcarea fluidului are loc într-un aparat sau într-o conductă. datorită marii mobilităţi a electronilor liberi din banda de conducţie. care coboară. În cazul metalelor. compresor. Acestea se pot transforma parţial sau total în căldură în momentul în care întâlnesc un corp în calea lor. Întrucât convecţia este însoţită întotdeauna de mişcarea fluidului. Datorită caracterului ondulatoriu al radiaţiei termice. În cazul solidelor cristaline transmiterea căldurii se realizează ca urmare a mişcării relative de vibraţie a atomilor sau ionilor în nodurile reţelei. Prin ciocniri elastice între molecule. conductivitatea termică a solidelor cristaline nemetalice este mai scăzută în comparaţie cu conductivitatea termică a lichidelor. Transferul de căldură convectiv (convecţia) se realizează concomitent cu mişcarea unei mase de fluid. etc. apărute ca urmare a diferenţelor de temperatură existente între diferite puncte ale fluidului.). Se numeşte convecţie liberă modul de transmitere a căldurii în care mişcarea fluidului este determinată numai de diferenţele de densitate din masa fluidului. datorită naturii electromagnetice a radiaţiei termice.). respectiv legile 5 . ajungându-se în final la egalizarea energiilor cinetice. injector. transferul de căldură radiant poate avea loc şi în absenţa unor purtători materiali de căldură.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ ridicată. de exemplu în vid. transferul conductiv este rapid. Întrucât această mişcare este mai puţin intensă decât mişcarea moleculelor în fluide. sau între faze diferite aflate în contact. În majoritatea cazurilor practice. deci şi a temperaturii. etc. De exemplu. Se poate deci afirma că transferul convectiv de căldură are loc la deplasarea fluidului de-a lungul unui contur solid mai cald sau mai rece. Transferul de căldură radiant (radiaţia termică) este modul de transfer al căldurii sub formă de energie radiantă. Căldura se transmite ca efect al deplasării macroscopice a fluidelor calde în interiorul aceleiaşi faze. Orice corp aflat la T > 0 K emite energie radiantă sub formă de unde electromagnetice. mai greu. înlocuind aerul rece. moleculele cu energie cinetică mai ridicată cedează o parte din aceasta moleculelor sărace în energie. ventilator. legilor transferului de căldură li se adaugă şi legile curgerii. transmiterea căldurii se realizează prin convecţie forţată.

Ecuaţiile diferenţiale ale conductivităţii termice Ecuaţia de bază care determină transferul de căldură conductiv este legea lui Fourier. drum determinat de gradientul de temperatură.1. Astfel. Deoarece la limita între fluidul în curgere şi conturul solid vitezele sunt mici. pot fi aplicate transferului termic o serie de concepte din teoria curentului continuu (un circuit electric are un circuit termic echivalent şi viceversa) şi alternativ (modelarea electrică a proceselor termice tranzitorii). În baza acestei analogii.2.K)/W dacă celelalte mărimi sunt exprimate în unităţi SI: [q] = [W/m2] şi [ΔT] = [K].4. Analogia electrică a transferului termic poate fi utilizată ca instrument de calcul şi vizualizare a ecuaţiilor transferului de căldură. are o formă analogă în transferul termic.20) Re R unde R se exprimă în (m2. q= (4. în această zonă devine important transferul termic conductiv (din aproape în aproape. ecuaţiile care descriu comportarea unui sistem pot fi convertite în ecuaţiile celuilalt sistem prin simpla substituire a simbolurilor variabilelor. Conceptul de rezistenţă termică Dacă două sisteme sunt analoge (respectă ecuaţii similare care au condiţii la limită similare). diferenţa de tensiune (potenţial) ΔU şi rezistenţa electrică Re. legea lui Ohm care exprimă legătura dintre intensitatea curentului electric I. TRANSFER DE CĂLDURĂ PRIN CONDUCTIVITATE 4. 4. diferenţa de temperatură (potenţialul termic) ΔT şi o mărime denumită rezistenţă termică R: ΔU ΔT I= . tinzând spre zero. prin relaţia dintre fluxul termic unitar q.1. 4. legea Fourier are expresia: 6 . prin mecanism molecular).2. care se bazează pe principiul al doilea al termodinamicii şi arată că drumul urmat de fluxul termic este cel de minimă rezistenţă. respectiv cel mai scurt drum între două izoterme învecinate.FENOMENE DE TRANSFER transferului de impuls. Scrisă pentru un flux termic unidirecţional.

24) ∂ ∂ ∂ x y z ⎝ ⎠ Coeficientul de proporţionalitate λ poartă denumirea de coeficient de conductivitate termică sau. a . fără surse interne de căldură. Procesele de transfer termic conductiv se pot desfăşura într-o mare diversitate de condiţii: • materialul este omogen sau neomogen.1 prezintă ecuaţiile diferenţiale generale ale temperaturii în transferul conductiv. conductivitate termică. care caracterizează posibilitatea de egalizare a temperaturii într-un corp încălzit neuniform. • transferul termic are loc uni-. bi. În ecuaţiile din tabel s-au mai introdus notaţiile: qv . q z = −λ (4. Semnul minus aplicat gradientului termic arată că transferul decurge în sensul scăderii temperaturii. pe scurt.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ ∂T (4. În majoritatea aplicaţiilor tehnice. • regimul termic este staţionar sau nestaţionar. în regim staţionar.difuzivitate termică. q y = −λ . m2/s. W/m3. • materialul este izotrop sau anizotrop. Tabelul 4. Qs .21) se scrie: ∂T q = −λ (4. În termeni de flux unitar.23) q x = −λ ∂x ∂y ∂z sau: ⎛ ∂T ∂T ∂T ⎞ ⎟⎟ = −λ∇T + + q = −λ ⎜⎜ (4. unidirecţional. x = −λA 7 .flux termic volumic al surselor termice interne. transferul conductiv decurge prin materiale omogene şi izotrope. ecuaţia (4.sau tridirecţional.22) ∂x Pentru un mediu omogen şi izotrop în care temperatura variază spaţial. ecuaţia Fourier se scrie: ∂T ∂T ∂T . conform principiului II al termodinamicii.21) ∂x Această ecuaţiei indică faptul că fluxul termic transmis prin conductivitate în regim staţionar este direct proporţional cu aria secţiunii normale pe direcţia de propagare a fluxului şi cu gradientul de temperatură. • materialul conţine sau nu conţine surse interne de căldură.

Coordonate Carteziene Cilindrice Sferice Expresiile laplacianului temperaturii Transfer liniar Transfer spaţial (unidirecţional) (tridirecţional) 2 d T ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T + + dx 2 ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ∂ 2T 1 ∂T 1 ∂ 2T ∂ 2T + + ⋅ + ⋅ ∂r 2 r ∂r r 2 ∂ϕ 2 ∂z 2 d 2T 1 dT + ⋅ dr 2 r dr ∂ 2T 2 ∂T 1 ∂T + ⋅ + 2 ⋅ + 2 ∂r r ∂r r tgψ ∂ψ d 2T 2 dT + ⋅ dr 2 r dr + 8 1 ∂ 2T 1 ∂ 2T ⋅ + ⋅ r 2 ∂ψ 2 r 2 sin 2 ψ ∂ϕ 2 . şi anume: • condiţii geometrice. 4. care determină forma şi dimensiunile corpului. Expresiile laplacianului temperaturii (∇2T) sunt redate în tab. 4.2. care exprimă distribuţia temperaturii sau fluxul termic pe suprafaţa corpului sau temperatura mediului ambiant şi legea schimbului de căldură între corp şi mediu. Ecuaţiile diferenţiale ale temperaturii în transferul termic conductiv Denumire Tipul transferului Ecuaţia q 1 ∂T Ecuaţia generală Regim nestaţionar cu sursă ∇ 2T + v = ⋅ a conducţiei internă de căldură λ a ∂t q Regim staţionar cu sursă ∇ 2T + v = 0 Poisson internă de căldură λ 1 ∂T Regim nestaţionar fără sursă ∇ 2T = ⋅ Fourier internă de căldură a ∂t Regim staţionar fără sursă Laplace ∇ 2T = 0 internă de căldură Regim staţionar cu o funcţie Helmholtz ∇ 2T + B 2T = 0 liniară a termenului temperatură Pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ale transferului conductiv este necesară stabilirea condiţiilor de univocitate pentru proces. precum şi legea distribuţiei şi variaţiei spaţio-temporale a surselor termice interne.1. • condiţii de contur. Tab. 4.FENOMENE DE TRANSFER Tab.2. care stabilesc valorile mărimilor fizice a şi λ. • condiţii fizice. • condiţii iniţiale. care determină distribuţia temperaturii în interiorul corpului la momentul iniţial.

27) = λ ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ = λ∇ 2T ∂t x y z ∂ ∂ ∂ ⎠ ⎝ sau sub forma: 9 .2): (Qs )acumulat = (Qs )intrat − (4. tot pe direcţia x va ρ ⋅ dxdydz ⋅ c p ⋅ fi q x x + dx ⋅dydz . 4.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 4. ecuaţia (4. În mod similar se pot scrie şi expresiile fluxurilor termice intrate şi ieşite pe direcţiile y şi z.26) ρ ⋅cp = −⎜⎜ x + + ∂t ∂y ∂z ⎟⎠ ⎝ ∂x Înlocuind expresia fluxului unitar din relaţiile (4.2. Fig.regim nestaţionar.23). iar fluxul termic ieşit din volumul elementar.2. Cu aceste înlocuiri. Transfer termic prin . 4.absenţa surselor interne de călconductivitate dură. qz . ecuaţia (4.corp imobil. Energia termică acumulată în volumul elementar în unitatea de timp va fi: ∂T ∂t Fluxul termic care intră în volumul elementar pe direcţia x este q x x ⋅dydz .2. Ecuaţia z qz+dz diferenţială a câmpului de qy temperatură se obţine din bilanţul termic al unui element de volum paralelipipedic (forma nu este restrictivă) ΔV = dxdydz prin care qx+dx qx are loc transferul termic (fig.25) − (Qs )iesit x O Bilanţul se întocmeşte pentru următoarele condiţii: qy+dy y . omogen şi izotrop.26) se va scrie sub forma: ⎛ ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T ⎞ ∂T ρ ⋅cp (4.25) devine după simplificări şi împărţire prin dV: ⎛ ∂q ∂q y ∂q z ⎞ ∂T ⎟ = −∇q (4. Distribuţia temperaturilor într-un mediu imobil Legea Fourier permite determinarea căldurii transferate prin conducţie dacă se cunoaşte distribuţia temperaturilor în corp (expresia câmpului de temperatură).

atunci ecuaţia de bilanţ (4. conductivitatea termică λ este o proprietate fizică specifică fiecărui tip de material. Coeficientul de conductivitate termică Coeficientul de conductivitate termică sau. cp) şi reprezintă inerţia termică a sistemului.27).25) s-ar scrie sub forma: (Qs )acumulat = (Qs )intrat − (Qs )iesit + (Qs )generat (4. c p .31) ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂y ⎝ ∂y ⎠ ∂z ⎝ ∂z ⎠ ∂t cunoscută drept ecuaţia Fourier generalizată. sau se lucrează cu valorii medii ale acestor mărimi. 4. reacţii chimice sau transformări de fază.T ) = ∂ ⎛⎜ λ x ∂T ⎞⎟ + ∂ ⎛⎜⎜ λ y ∂T ⎞⎟⎟ + ∂ ⎛⎜ λ z ∂T ⎞⎟ + qv (4.2. reacţii de fisiune nucleară. ecuaţia (4. în absenţa surselor interne de căldură şi pe un interval de temperatură nu prea mare. ca şi coeficientul de difuziune D.29) −3 −1 −1 ⎥ ⎢⎣ ρ ⋅ c p ⎥⎦ ⎣ kg ⋅ m ⋅ J ⋅ kg ⋅ K ⎦ ⎣ s ⎦ ( )( ) Coeficientul de difuzivitate termică are aceeaşi unitate de măsură ca şi viscozitatea cinematică. pe scurt. ρ. Luând în considerare sursa internă de căldură şi ţinând cont de faptul că λ. Dimensiunile conductivităţii termice rezultă din condiţia de omogenitate dimensională a ecuaţiei (4. υ. cp ca funcţii de temperatură. iar corpul nu este omogen.21): [λ ] = ⎡⎢ (J /2s ) ⋅ m ⎤⎥ = ⎡⎢ W ⎤⎥ (4. se poate neglija variaţia mărimilor λ. În calcule practice. ρ. Dimensional: ⎡ ⎤ ⎤ ⎡ m2 ⎤ W ⋅ m −1 ⋅ K −1 =⎢ ⎥ [a] = ⎢ λ ⎥ = ⎡⎢ (4.30) Existenţa unei surse interne de căldură se poate datora uneia sau mai multor cauze cum ar fi: transformarea energiei electrice în energie termică. degradarea energiei mecanice (disipare viscoasă).3. cp sunt funcţii de temperatură. şi. care exprimă comportarea acestuia la transferul termic conductiv.27) capătă forma: ∂ (ρ . ρ. Dacă în elementul de volum considerat ar exista o sursă internă de căldură.28) = ∇ 2 T = a∇ 2 T ∂t ρ ⋅ c p Coeficientul de difuzivitate termică a este o funcţie numai de proprietăţile fizice ale materialului prin care se propagă căldura (λ. aşa cum se va arăta în capitolul 5.FENOMENE DE TRANSFER λ ∂T (4.32) ⎣ m ⋅ K ⎦ ⎣m⋅ K ⎦ 10 . astfel încât se poate utiliza ecuaţia (4.

densitate. aliaje).33) în care μ reprezintă viscozitatea cinematică (Pa.1.K-1). Gaze organice si vapori Materiale izolante amorfe Uleiuri Gaze anorganice si vapori Lichide organice Lichide anorganice Solutii anorganice apoase Solutii organice apoase Materiale pulverulente Materiale refractare Cristale Metale lichide Aliaje metalice industriale Metale pure 0. Conductivitatea termică a gazelor Coeficientul de conductivitate termică pentru gaze poate fi dedus pe baza teoriei cinetico-moleculare şi exprimat prin ecuaţia Maxwell: λ = B ⋅ cv ⋅ μ (4.001 0. În fig. 4. 4. iar B este un coeficient care ţine seama de interacţiunea moleculară: 11 . Conductivitatea termică a unor materiale Alegerea materialelor pentru construcţia aparaturii de transfer de căldură se face şi în funcţie de λ: pentru accelerarea transferului termic se utilizează materiale cu valori λ ridicate (metale.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Conductivitatea termică este dependentă de proprietăţile fizice ale materialului: temperatură.3.2. cv este căldura specifică la volum constant (J. mărime necesară pentru calculul coeficientului global de transfer termic.3 este prezentat intervalul de variaţie al conductivităţii termice pentru diverse materiale. 4.01 0. De asemenea.3. iar pentru reducerea sau inhibarea transferului se utilizează materiale cu valori λ scăzute (materiale izolante). în procesele de transfer termic este necesară cunoaşterea sau determinarea conductivităţii fluidelor.1 1 λ [W/(m. porozitate.K)] 10 100 1000 Fig. umiditate.s).kg-1.

K)] [W/(m.2..33) în care căldura specifică a amestecului se calculează aditiv. 4.3. iar viscozitatea amestecului se calculează cu relaţia: x μ M 1Tcr1 + x2 μ 2 M 2Tcr 2 + . 4.0077 0.. λ0 este conductivitatea la 273 K. iar C este o constantă caracteristică fiecărui gaz (tab.FENOMENE DE TRANSFER cp 9k − 5 .52 pentru gaze monoatomice.. funcţie de căldurile specifice ale componenţilor.K)] 0.0243 102 Amoniac 0. Cu excepţia apei şi glicerinei.0234 144 Clor 0. 12 .2. + xi μ i M iTcri μ am = 1 1 (4. pentru calculul conductivităţii unui amestec de gaze se foloseşte relaţia (4. (4. + xi M iTcri în care xi sunt fracţiile molare (volumice). Valorile λ0 şi C din ecuaţia (4.0200 0.35) C λ0 λ0 Gazul [K] [W/(m. conductivitatea termică a lichidelor scade cu creşterea temperaturii aşa cum reiese din fig.3.35) ⎟ ⎜ T + C ⎝ 273 ⎠ în care λT este conductivitatea la temperatura T.0234 122 Dioxid de sulf 0.90 pentru gaze diatomice. 1.3). 4.34) k= cv 4 Deoarece pentru gazele cu un anumit număr de atomi indicele adiabatic k este aproximativ constant. Variaţia conductivităţii termice cu temperatura este dată de relaţia lui Sutherland: B= 32 273 + C ⎛ T ⎞ λT = λ0 (4. conductivitatea termică a lichidelor este funcţie de temperatură şi de presiune.4. Gazul Hidrogen Azot Aer Oxigen Tab. 1. Mi masele molare şi Tcri temperaturile critice ale componenţilor amestecului. coeficientul B ia următoarele valori: 2.0072 C [K] 156 626 396 351 Conductivitatea termică nefiind o mărime aditivă.36) x1 M 1Tcr1 + x2 M 2Tcr 2 + . Conductivitatea termică a lichidelor Ca şi în cazul gazelor. μi viscozităţile dinamice.1594 94 Oxid de carbon 0.0215 0.75 pentru gaze triatomice. 4. T este temperatura absolută..

Variaţia conductivităţii termice a lichidelor cu temperatura Conductivitatea termică a soluţiilor apoase este mai redusă decât a apei şi scade cu creşterea concentraţiei solutului.K-1). 2 . Pentru lichide rău conducătoare de electricitate.38) Ν ⎝M ⎠ unde ℜ reprezintă constanta universală a gazelor. λ =3 13 .acid formic. ρ densitatea şi M masa molară a lichidului. Fig.37) – (4. λ/1.m-3) şi M masa molară a lichidului (kg. valorile obţinute prin calcul prezentând abateri faţă de cele determinate experimental. 0C 120 140 1 .metanol. ρ densitatea (kg. 11 .nitrobenzen.glicerina anhidra.K) TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 45 10 0 20 40 60 80 100 Temperatura. N numărul lui Avogadro. λ se poate calcula cu relaţia lui Bridgeman: 23 ℜ ⎛ ρ ⎞ ⋅ vs ⋅ ⎜ ⎟ (4. Ecuaţiile (4. 6 .22.etanol. 4 .acetona. 8 .58.toluen 12 .10-8 pentru lichide asociate (apă).benzen. 5 .acid acetic. λ/1. 7 .38) au un caracter orientativ. cp căldura specifică la presiune constantă (J. 10 .16 W/(m2.16 W/(m2.apa (pe ordonata din dreapta).xilen. 3 .37) M în care k este un coeficient care depinde de gradul de asociere al lichidelor [k = 3.kg-1. k = 4.butanol. 9 . vs viteza sunetului în lichid.ulei de vaselina.10-8 pentru lichide neasociate (benzen)]. Conductivitatea termică a lichidelor poate fi calculată cu relaţia aproximativă a lui Weber: λ = k ⋅cp ⋅ ρ ⋅3 ρ (4.4. 4.26 61 24 59 22 57 20 55 18 53 16 51 14 49 47 12 Conductivitatea termica. 13 .K) Conductivitatea termica. 14 .kmol-1).anilina.

39) λ ≅ λm ⎝ ⎛ 3λm ⎞ 1+ ⎜ − 1⎟ ⋅ ε ⎜ 2λ + λ ⎟ p ⎝ m ⎠ unde λm este conductivitatea materialului propriu zis.K-1 • materiale refractare λ = 8.K-1 • materiale metalice Umiditatea măreşte mult conductivitatea termică a materialelor. conductivitatea termică a materialului umed este mai mare decât suma conductivităţilor apei şi materialului uscat. Materialele metalice au cea mai ridicată conductivitate termică.50 W. Funcţie de valoarea λ.40) sau: λT = λ0 (1 + β ⋅ T ) (4. materialele solide se împart în: λ = 0. λp conductivitatea fluidului din pori.12 W. tinzând către conductivitatea termică a aerului (0. în conformitate cu legea Wiedemann. 25 de ori mai mare decât aerul).41) în care coeficienţii b şi β sunt caracteristici fiecărui material în parte.K-1 • materiale izolante λ = 0. coeficientul de conductivitate al materialului se modifică în mod considerabil. Conductivitatea materialelor poroase se poate calcula cu relaţia: ⎛ 3λ p ⎞ ⎟ ⋅ε 1 − ⎜1 − ⎜ 2λ + λ ⎟ m p ⎠ (4. Pentru materialele poroase.K-1 la 20 0C).3. funcţie de natura şi proprietăţile materialului.02 – 0.2. conductivitatea termică scade cu creşterea porozităţii (a densităţii aparente). proprietăţile izolante ale acestuia înrăutăţindu-se.42) . iar ε este porozitatea (fracţia de goluri) materialului. Conductivitatea termică a metalelor pure este aproximativ proporţională cu conductivitatea electrică. Coeficientul de conductivitate termică creşte aproximativ liniar cu creşterea temperaturii după o funcţie de forma: λT = λ0 + b ⋅ T (4.60 – 3.m-1.70 – 458 W.m-1. Dacă în porii materialului pătrunde umiditatea (care are conductivitatea termică de cca.m-1.m-1.FENOMENE DE TRANSFER 4. Conductivitatea termică a materialelor solide Coeficientul de conductivitate termică pentru materiale solide are valori foarte diferite.023 W.3. Franz şi Lorenz: λ λel ⋅ T = nL 14 (4.

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ

în care nL este numărul lui Lorenz iar λel este coeficientul de conductivitate
electrică. Impurităţile prezente în metale conduc la scăderea considerabilă a
conductivităţii termice a acestora. Aliajele metalice au o conductivitate
termică mai scăzută decât metalele constituente aflate în stare pură.
Cu excepţia cuprului şi aluminiului, conductivitatea termică a
metalelor scade cu creşterea temperaturii după o relaţie de forma:
λ = λ0 1 − k1T − k 2T 2
(4.43)
în care k1 şi k2 sunt constante specifice fiecărui metal (aliaj) pe un anumit
domeniu de temperatură. Pentru calcule aproximative, se poate considera o
dependenţă liniară a conductivităţii de temperatură, de forma:
λ = λ0 (1 − k1T )
(4.44)
În tab. 4.4. sunt prezentate valorile orientative ale unor coeficienţi de
conductivitate termică pentru o serie de materiale metalice şi nemetalice.

(

)

Tab. 4.4. Conductivitatea termică a unor materiale solide
Materiale
T
Materiale
λ
λ
metalice
[K]
nemetalice
[W/(m.K)]
[W/(m.K)]
azbest
0,15 - 0,21 alamă
303
113
azbociment
0,35
aluminiu
373
207
beton
1,28
argint
373
416
cărămidă
0,69 – 0,81 bronz
303
189
lemn de fag
0,23 – 0,41 cadmiu
291
94
lemn de brad
0,17 – 0,35 cupru
373
378
nisip uscat
0,35 – 0,81 fontă
373
49
plută
0,04 – 0,05 grafit
373
151
polistiren
0,04
nichel
373
59
poliuretan
0,04
oţel (1%C)
291
45
rumeguş
0,07 – 0,09 oţel inoxidabil
293
16
sticlă
0,70 - 0,81 plumb
373
33
vată minerală
0,07
staniu
373
59
vată de sticlă
0,03 - 0,07 tantal
291
55
zgură
0,22 - 0,29 zinc
373
110
4.2.4. Transfer termic conductiv în regim staţionar

Regimul staţionar este definit prin constanţa în timp a câmpului de
temperatură. Ca urmare, temperatura oricărui punct din sistem rămâne
constantă, fluxul termic care trece prin orice secţiune a sistemului este
15

FENOMENE DE TRANSFER

constant, fluxurile care trec prin suprafeţele izoterme sunt egale şi
acumularea de căldură în sistem este nulă. Condiţia de staţionaritate se scrie:
∂T
=0
(4.45)
∂t
În condiţii de regim staţionar ecuaţia (4.27) devine:
a∇ 2T = 0
(4.46)
Întrucât difuzivitatea termică este diferită de zero, (4.46) se scrie:
∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T
∇ 2T = 2 + 2 + 2 = 0
(4.47)
∂x
∂y
∂z
Ecuaţia (4.47) poate fi rezolvată analitic pentru câteva cazuri
particulare care prezintă importanţă practică.
4.2.4.1. Transfer termic prin pereţi plani simpli

Se consideră (fig. 4.5) un
perete plan, omogen, a cărui
suprafaţă este infinit mare
λ
comparativ cu grosimea δ a
acestuia. Transferul termic are
T1
loc unidirecţional, pe direcţia x,
normală la suprafaţă peretelui.
În aceste condiţii, ecuaţia
T2
(4.47) se scrie:
d 2T
qx
=0
(4.48)
dx 2
După o primă integrare rezultă:
x1
x2
dT
= k1
(4.49)
dx
Fig. 4.5. Transfer termic conductiv prin de unde printr-o nouă integrare
pereţi plani omogeni simpli
se obţine:
T = k1 x + k 2
(4.50)
ecuaţie care arată că variaţia temperaturii în interiorul peretelui este liniară
dacă λ este constant în raport cu temperatura.
Constantele de integrare k1 şi k2 se obţin din condiţiile la limită:
pentru x = 0, T = T1
(4.51)
pentru x = δ , T = T2
Înlocuind prima condiţie la limită în (4.50) se obţine:
δ

16

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ

k 2 = T1
(4.52)
Din a doua condiţie la limită şi valoarea k2 înlocuite în (4.50) şi
ţinând cont de (4.49), se obţine:
T − T2
dT
=− 1
(4.53)
k1 =
δ
dx
ecuaţie care dă expresia gradientului de temperatură pentru un perete plan,
omogen, de grosime δ. Înlocuind (4.53) în legea lui Fourier (4.22) se obţine
relaţia care permite calculul fluxului unitar pentru aceste condiţii de transfer:

q=

λ
(T − T )
δ 1 2

(4.54)

Fluxul termic total va fi dat de expresia:
Qs =

λ
λ
A(T1 − T2 ) = AΔT
δ
δ

(4.55)

în care A este suprafaţa peretelui prin care are loc transferul, iar ΔT este
forţa motoare a procesului de transfer termic. Evident, dacă temperaturile pe
cele două feţe ale peretelui sunt egale (T1 = T2), forţa motoare a procesului
se anulează şi transferul de căldură încetează (Qs = 0).
Dacă diferenţa de temperatură ΔT pe feţele peretelui este prea mare
pentru ca λ să mai poată fi considerat constant, fie se împarte peretele în mai
multe “felii” subţiri de λ constant, calculul efectuându-se ca în cazul
pereţilor compuşi, fie se foloseşte o valoare medie a conductivităţii termice
pe intervalul de temperatură considerat:
~

δ

T

1 2
λ=
λdT
T2 − T1 T∫1

(4.56)

λ

fie se foloseşte ecuaţia Fourier
T1
generalizată (4.31), scrisă pentru
transfer unidirecţional, în regim
x
staţionar, fără sursă internă de
Tx
căldură:
T2
d ⎛ dT ⎞
(4.57)
⎜λ
⎟=0
dx ⎝ dx ⎠
qx = q
în care λ este o funcţie de
x=0
x=δ
temperatură, redată, de exemplu,
de ecuaţia (4.41).
În practică este uneori
Fig. 4.6. Temperatura în interiorul unui
necesară cunoaşterea valorii
perete plan, omogen
temperaturii
în
interiorul
17

FENOMENE DE TRANSFER

peretelui, la o distanţă oarecare x faţă de suprafaţă (fig. 4.6). Fluxul unitar
care trece prin peretele de grosime δ este dat de ecuaţia (4.54). Analog, prin
stratul de grosime x va trece fluxul:

λ

(T1 − Tx )
(4.58)
x
În regim staţionar cele două fluxuri sunt egale (q = qx) şi deci:
qx =

λ
(T1 − T2 ) = λ (T1 − Tx )
x
δ

(4.59)

de unde rezultă valoarea temperaturii Tx la distanţa x în interiorul peretelui:
x
(4.60)
Tx = T1 − (T1 − T2 )

δ

4.2.4.2. Transfer termic prin pereţi plani compuşi

Se consideră un perete format din n straturi paralele (fig. 4.7) cu
grosimile δ1, δ2, ..., δn, având conductivităţile termice λ1, λ2, ..., λn şi cu
căderile de temperatură corespunzătoare ΔT1, ΔT2, ..., ΔTn astfel încât:
ΔT1 + ΔT2 + ... + ΔTn = T0 − Tn
(4.61)
T0 şi Tn fiind temperaturile pe feţele exterioare ale peretelui.
Regimul fiind staţionar, fluxurile termice transmise prin fiecare strat
sunt egale între ele:

λ
λ1
λ
ΔT1 = 2 ΔT2 = ... = n ΔTn = q
δ1
δ2
δn

λ1

λ2

(4.62)

Din (4.62) se poate scrie:

δ1
λ1
δ
ΔT2 = T1 − T2 = q 2
λ2

λn

ΔTtotal

ΔT2

ΔT1

ΔT1 = T0 − T1 = q

(4.63)

................................

δn
λn
Adunând ecuaţiile (4.63),
q
δ
δ
δ
membru cu membru, se obţine
T
T
T
T
T
expresia:
n
δ
T0 − Tn = q ∑ i
(4.64)
Fig. 4.7. Transfer termic conductiv prin
i =1 λi
ΔTn

ΔTn = Tn−1 − Tn = q

2

1

0

1

n

2

n-1

n

pereţi plani compuşi

18

Inversul acestuia este rezistenţa totală la transmisia căldurii prin conducţie.2. căderea de temperatură va fi proporţională cu grosimea stratului. r+d r T r Considerând un perete r cilindric omogen de lungime l.66) unde: k= 1 δi ∑ i =1 λi n ⎡ W ⎤ ⎢⎣ m 2 ⋅ K ⎥⎦ (4. 4. (4. exprimată ca sumă a rezistenţelor termice parţiale (raportate la unitatea de suprafaţă): ⎡ m2 ⋅ K ⎤ 1 n δ (4.8. 4.4. Transfer termic conductiv scrie (în coordonate cilindrice): prin pereţi cilindrici simpli e e i i 19 . δ.8) în care căldura se transmite din interior spre exterior (deci T1 > T2).68) RT = = ∑ i ⎢ ⎥ k i =1 λi ⎣ W ⎦ Din ecuaţiile prezentate se pot deduce următoarele: • pentru aceeaşi grosime δ a peretelui.65) δi ∑ i =1 λi Notând căderea totală de temperatură cu ΔT. având raza interioară ri şi raza exterioară re (fig. ecuaţia Fourier pentru transfer termic conductiv unidirecţional se Fig.3. Transfer termic prin pereţi cilindrici simpli Transferul de căldură prin pereţi cilindrici este un fenomen des întâlnit. • pentru materiale cu acelaşi λ.65) se poate scrie: Q = k ⋅ A ⋅ ΔT (4.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ care poate fi pusă şi sub forma: T −T T −T q = 0n n sau Q = 0n n ⋅ A δi ∑ i =1 λi (4.67) reprezintă coeficientul total de transfer de căldură conductiv. căderea de temperatură va fi cu atât mai mare cu cât λ este mai mic. 4. multe din aparatele de transfer r termic din industria alimentară sau din dT T T+ T biotehnologii fiind de tip tubular.

(r2 – r1).FENOMENE DE TRANSFER dT (4.73) ( A2 − A1 ) ⋅ (T1 − T2 ) ΔT =λ = λ ⋅ Am (r2 − r1 ) ln( A2 A1 ) Δr unde prin Am s-a notat aria medie logaritmică a suprafeţei de transfer termic: A − A1 Am = 2 (4.69) se Qs = −λA scrie: dT (4. temperatura variază după o curbă logaritmică.69) dr Suprafaţa normală la fluxul termic este A = 2πrl şi ecuaţia (4.72) scrisă sub forma: Q r T1 − Tx = s ⋅ ln x (4. considerând că λ este independent de temperatură. fluxul termic specific pe unitate de lungime va fi: 2πλ (T1 − T2 ) q= [W/m] (4.74) ln ( A2 A1 ) Dacă în relaţia (4.70) dr Separând variabilele şi integrând. în interiorul unui perete cilindric omogen. 20 .76) 2πλl r1 permite calculul temperaturii în interiorul peretelui la o rază oarecare.72) se înmulţeşte şi numitorul şi numărătorul cu grosimea peretelui cilindric.72) se adoptă l = 1 m.77) 2πλl r1 ln (r2 r1 ) r1 Analizând ecuaţia (4.71) r r1 T1 Qs = −2πλrl Rezolvând integralele şi grupând termenii se obţine în final: 2πλl (T1 − T2 ) πλl (T1 − T2 ) = (4. rezultă: 2πl (r2 − r1 ) ⋅ (T1 − T2 ) Qs = λ = (r2 − r1 ) ln(r2 r1 ) (4.75) ln (r2 r1 ) Ecuaţia (4.77) se poate constata că. rezultă: r2 T2 dr Qs ∫ = −2πλl ∫ dT (4. rx: Q r r T −T Tx = T1 − s ⋅ ln x = T1 − 1 2 ⋅ ln x (4.72) Qs = r2 d2 ln ln r1 d1 unde d1 şi d2 sunt diametrele corespunzătoare razelor r1 şi r2. Dacă în (4.

.4... fluxurile termice transmise prin Fig. δ2... • sub 1% când re/ri < 1....9) cu grosimile δ1.79) şi: Q 2πλ1 (T1 − T2 ) q1 = s1 = ln (r2 r1 ) l n n-1 n-1 n 2 3 1 2 1 q2 = Qs 2 2πλ2 (T2 − T3 ) = ln (r3 r2 ) l . 4. în locul razei medii se poate folosi re sau ri..TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Pentru pereţi nu prea groşi calculul se poate simplifica....24 şi se lucrează cu re sau ri. respectiv exterioară a peretelui.... având conductivităţile termice λ1. Transfer termic conductiv fiecare strat sunt egale între ele: prin pereţi cilindrici compuşi q1 = q2 = . Transfer termic prin pereţi cilindrici compuşi Se consideră un perete format din n straturi cilindrice concentrice (fig.... pentru pereţi subţiri. Aceste simplificări introduc următoarele erori: • sub 10% când re/ri < 3... 4.9. ΔT2.80) puse sub forma: 21 (4..2....5 şi se lucrează cu media aritmetică.. r r .. înlocuind raza medie logaritmică cu raza medie aritmetică: rma = ½(re + ri).. • sub 1% când re/ri < 1..2 şi se lucrează cu media aritmetică. ΔTn-1 T r astfel încât: r ΔT1 + ΔT2 + ... ..... = qn = q (4..80) .. . • sub 10% când re/ri < 1... + ΔTn−1 = T1 − Tn (4..02 şi se lucrează cu re sau ri.... Regimul fiind staţionar.... 4..78) T1 şi Tn fiind temperaturile pe faţa interioară... qn = Qsn 2πλn−1 (Tn−1 − Tn ) = l ln (rn rn−1 ) Ecuaţiile (4....4. λ2. δn-1. λn-1 şi cu căderile de temperatură T T T r corespunzătoare ΔT1.

.5. corpuri cu o conductivitate termică relativ ridicată şi având o suprafaţă exterioară de contact cu mediul ambiant mare în comparaţie cu volumul corpului...80... opririi sau modificării de sarcină a instalaţiilor termice care funcţionează predominant în regim staţionar... q ⋅ ln (rn rn−1 ) Tn−1 − Tn = 2πλn−1 şi adunate membru cu membru conduc la expresia: ln (rn rn−1 ) ⎤ q ⎡ ln (r2 r1 ) ln (r3 r2 ) (4...84) λ l V 22 .83) = exp(− Bi ⋅ Fo ⋅ G ) T0 − T f în care: a ⋅t A⋅l α ⋅l Bi = . La încălzirea sau răcirea mediilor conductive.2.82) 4.. conducţia în regim nestaţionar apare în cazul pornirii....FENOMENE DE TRANSFER T1 − T2 = T2 − T3 = q ⋅ ln (r2 r1 ) 2πλ1 q ⋅ ln (r3 r2 ) 2πλ2 (4..... În industriile de proces.a) . respectiv a fluxului total Qs: q= π (T1 − Tn ) n −1 r 1 ⋅ ln i +1 ∑ ri i =1 2λi respectiv Qs = π ⋅ l ⋅ (T1 − Tn ) n −1 r 1 ⋅ ln i +1 ∑ ri i =1 2λi (4. temperatura T a corpului la momentul t se determină din ecuaţia: T −Tf (4. Transfer termic conductiv în regim nestaţionar În cazul proceselor nestaţionare...... temperatura şi fluxul termic într-un punct oarecare sunt mărimi variabile în timp. În cazul corpurilor cu rezistenţe termice interne neglijabile... G = (4..81) ⋅⎢ + + . cazurile limită fiind reprezentate de corpurile cu rezistenţe interne neglijabile şi de corpurile cu rezistenţe de suprafaţă neglijabile.... fluxul termic depinde de rezistenţele termice interne şi de suprafaţă... + T1 − Tn = 2π ⎣ λ1 λ2 λn−1 ⎥⎦ de unde rezultă expresia fluxului unitar q. Fo = 2 ...

este emisă de orice corp aflat la temperaturi superioare lui zero absolut. la temperaturi normale (300 – 400 K). de natură termică. n = 1. În procesele industriale în care intervine transferul termic. este important transferul de energie radiantă la temperaturi cuprinse între 700 – 2200 K. TRANSFER DE CĂLDURĂ PRIN RADIAŢIE Energia radiantă. λ este conductivitatea termică a corpului (W.3. iar G este un factor geometric (G = 1 pentru plăci infinite. de grosime L.10): o parte este absorbită (QA). l reprezintă raza suprafeţei sau semigrosimea corpului (m). străbătând corpul. Aceşti coeficienţi 23 . iar transferul radiant decurge concomitent cu transferul conductiv şi convectiv. T0 − Ts π i =1 n ⎝ L ⎠ ⎢⎣⎝ 2 ⎠ ⎥⎦ 4.3. Tf. Q = Q A + QR + QD = AQ + RQ + DQ = ( A + R + D) ⋅ Q (4.2. ponderea sa în transferul global de căldură este neglijabil.. Fo criteriul lui Fourier (timpul relativ).. Noţiuni fundamentale Energia radiantă Q incidentă pe suprafaţa unui corp se distribuie astfel (fig. iar restul este difuzată (QD). 4.86) A+ R + D =1 unde A. a este difuzivitatea termică a corpului (m2.m-1. T0 este temperatura iniţială uniformă a corpului.K-1).K-1). G = 3 pentru cuburi şi sfere). În cazul corpurilor cu rezistenţe termice de suprafaţă neglijabile.m-2. Deşi emisia de radiaţii termice are loc la orice temperatură. este constantă în timp şi egală cu temperatura fluidului. o parte este reflectată (QR). coeficientul de reflecţie şi coeficientul de difuzie sau de permeabilitate.3.85) ⎟ ⋅ Fo⎥ . D şi R reprezintă respectiv coeficientul de absorbţie.1.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ unde Bi reprezintă criteriul lui Biot. A reprezintă suprafaţa corpului (m2). G = 2 pentru cilindri infiniţi şi bare pătrate infinite. Ts. variaţia în timp a temperaturii în planul central (z = 0) este de forma: ⎡⎛ nπ ⎞ 2 ⎤ T − Ts 4 n 1 ⎛ nπ ⎞ = ∑ sin ⎜ z ⎟ exp ⎢⎜ (4. cu temperatura iniţială uniformă T0. iar V este volumul acestuia (m3). α este coeficientul individual de transfer termic între corp şi fluid (W. 4. temperatura suprafeţei..s-1). În cazul unei plăci plane infinite.. Tf este temperatura fluidului cu care corpul este pus în contact.

• Corpul diaterm este transparent pentru toate radiaţiile incidente. spectrul radiaţiei incidente. • Radiaţia monocromatică corespunde unei anumite frecvenţe (ν) sau lungimi de undă (λ). între cele două mărimi existând relaţia: c λ= (4. • Radiaţia integrală cuprinde întreg spectrul de radiaţii cu lungimi de undă variind de la zero la infinit. unghiul de incidenţă fiind egal cu unghiul de reflecţie. R = D = 0. starea suprafeţei sale. • Corpurile cenuşii absorb pe toate lungimile de undă o anumită proporţie din radiaţiile incidente. • Corpurile mate reflectă parţial radiaţiile incidente în toate direcţiile. în funcţie de natura corpului. • Corpurile lucioase reflectă parţial radiaţiile incidente într-o direcţie determinată.FENOMENE DE TRANSFER iau valori cuprinse între 0 şi 1. A = D = 0. Q QR QA QD Fig. 4. A = R = 0. temperatură. pe unitatea de suprafaţă. Aceste corpuri au A < 1 = constant. • Puterea totală de emisie (E) reprezintă cantitatea de energie radiată de un corp în unitatea de timp.87) ν în care c reprezintă viteza luminii. • Corpurile colorate absorb selectiv radiaţia incidentă pe anumite lungimi de undă. în toate direcţiile şi pe toate lungimile de undă: 24 . • Corpul alb reflectă toate radiaţiile incidente: R = 1.10. Distribuţia energiei radiante • Corpul negru absoarbe toate radiaţiile incidente: A = 1. având: D = 1.

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ

Q
[W/m 2 ]
(4.88)
A
în care Q reprezintă energia radiată de corp în unitatea de timp, iar A este
suprafaţa de radiaţie.
• Factorul de emisie (e) este raportul dintre puterea totală de emisie a
corpului (E) şi puterea totală de emisie a corpului negru (E0):
E
e=
(4.89)
E0
• Intensitatea de radiaţie (Iλ) este energia radiată de unitatea de suprafaţă
a unui corp, în unitatea de timp, pe o anumită lungime de undă, λ:
dE
(4.90)
Iλ =
[W/m 3 ]

Dacă se cunoaşte legea de distribuţie a energiei radiante în funcţie de
lungimea de undă, se poate determina puterea totală de emisie a corpului:
E=

E = ∫ dE = ∫ I λ dλ
0

(4.91)

0

4.3.2. Legile radiaţiei termice
Legea lui Planck este legea de distribuţie a intensităţii de radiaţie Iλ,
funcţie de λ, pentru corpul negru, la diferite temperaturi:
k
1
(4.92)
I λ = 15 ⋅ k2 / λT
[W/m 3 ]
λ e
−1
în care k1 = 0,374.10-15 W.m2 şi k2 = 1,4388.10-2 m.K reprezintă prima şi
respectiv a doua constantă a lui Planck. Din această lege rezultă că
intensitatea de radiaţie creşte cu creşterea temperaturii şi că prezintă un
maxim pentru fiecare temperatură T. Valoarea lui λmax se obţine prin
anularea primei derivate a intensităţii de radiaţie în raport cu lungimea de
undă:
dI λ
const
= 0 ⇒ λmax =
(4.93)

T
Ecuaţia (4.93) reprezintă legea de deplasare a lui Wien, potrivit
căreia maximul intensităţii de radiaţie se deplasează cu creşterea
temperaturii către lungimi de undă mai mici.
Legea Stefan – Boltzmann stabileşte, pe baza legii lui Planck,
dependenţa puterii totale de emisie a corpului negru (E0) de temperatura sa:
25

FENOMENE DE TRANSFER
4

⎛ T ⎞
E 0 = ∫ I λ dλ = c0 ⎜
[W/m 2 ]
(4.94)

100


0
unde c0 = 5,67 W.m-2.K-4 este coeficientul de radiaţie al corpului negru.
Pentru corpurile cenuşii, legea Stefan – Boltzmann are expresia:
4

4

⎛ T ⎞
⎛ T ⎞
E = e ⋅ E0 = e ⋅ c0 ⋅ ⎜
(4.95)

⎟ = c ⋅⎜
⎝ 100 ⎠
⎝ 100 ⎠
în care e = c/c0 < 1 este factorul de emisie al corpului cenuşiu, iar c este
coeficientul de radiaţie al corpului cenuşiu, exprimat în W.m-2.K-4.
Legea lui Kirchhoff exprimă legătura dintre cantitatea de energie
emisă şi absorbită de către un corp negru sau cenuşiu, în anumite condiţii de
temperatură. Această lege stabileşte că raportul dintre puterea totală de
emisie (E) şi coeficientul de absorbţie (A) este acelaşi pentru toate corpurile,
egal cu puterea totală de emisie a corpului negru (E0), şi este funcţie numai
de temperatură:
4

E
E1 E 2
⎛ T ⎞
=
= ... = 0 = E0 = c0 ⋅ ⎜
(4.96)
⎟ = f (T )
A1 A2
A0
⎝ 100 ⎠
O consecinţă importantă a legii lui Kirchhoff este că pentru un corp în
echilibru termodinamic, coeficientul de absorbţie A este egal cu factorul de
emisie e.

4.3.3. Transfer termic radiant între corpuri solide

Între două corpuri solide având temperaturi diferite se stabileşte un
schimb reciproc de emisii şi absorbţii de energii radiante, fluxul radiant al
corpului cu temperatură mai mare fiind mai mare. După un timp, între
corpuri se stabileşte un echilibru termic: temperatura celor două corpuri se
egalează şi potenţialul transferului se anulează. Transferul de căldură
încetează, dar corpurile continuă să emită şi să absoarbă energie radiantă,
fiecare corp cedând tot atâta energie câtă primeşte.
Se consideră două suprafeţe negre plan – paralele, având
temperaturile T1 şi respectiv T2. Emisia de energie în unitatea de timp
(fluxul termic) pentru condiţia T1 > T2 va fi:
4

4

⎛T ⎞
⎛ T ⎞
Qs ,1 = c0 ⎜ 1 ⎟ A respectiv Qs , 2 = c0 ⎜ 2 ⎟ A
(4.97)
⎝ 100 ⎠
⎝ 100 ⎠
Fluxul termic net (primit de suprafaţa cu temperatura mai mică) va
fi:
26

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ

⎡⎛ T1 ⎞ 4 ⎛ T2 ⎞ 4 ⎤
(4.98)
Qs = Qs ,1 − Qs , 2 = c0 ⎢⎜
⎟ ⎥⋅ A
⎟ −⎜
⎣⎢⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 ⎠ ⎦⎥
Dacă cele două corpuri au o poziţie arbitrară în spaţiu, fluxul termic
net va fi:
⎡⎛ T1 ⎞ 4 ⎛ T2 ⎞ 4 ⎤
Qs = Qs ,1 − Qs , 2 = c0 ⎢⎜
(4.99)
⎟ ⎥ ⋅ A1 ⋅ k1, 2
⎟ −⎜
⎢⎣⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 ⎠ ⎥⎦
în care k1,2 este un factor geometric, numit coeficient mutual de iradiere,
reprezentând fracţia din radiaţia emisă de suprafaţa A1 cu temperatura T1, pe
care o primeşte suprafaţa A2 cu temperatura T2.
În cazul unor suprafeţe reale, fluxurile radiante se corectează prin
introducerea coeficienţilor de emisie e:
⎡⎛ T1 ⎞ 4 ⎛ T2 ⎞ 4 ⎤
Qs = c0 e1, 2 ⎢⎜
⎟ ⎥ A1k1, 2 =
⎟ −⎜
⎣⎢⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 ⎠ ⎦⎥
(4.100)
⎡⎛ T1 ⎞ 4 ⎛ T2 ⎞ 4 ⎤
= c0 e2,1 ⎢⎜
⎟ ⎥ A1k 2,1
⎟ −⎜
⎢⎣⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 ⎠ ⎥⎦
Ecuaţia (4.100) se poate scrie şi sub forma:
⎡⎛ T1 ⎞ 4 ⎛ T2 ⎞ 4 ⎤
Qs = Qs ,1 − Qs , 2 = c0 ⎢⎜
(4.101)
⎟ ⎥ ⋅ A1 ⋅ K1, 2
⎟ −⎜
⎢⎣⎝ 100 ⎠ ⎝ 100 ⎠ ⎥⎦
în care K1,2 este un coeficient care include atât influenţa factorului geometric
cât şi a coeficienţilor de emisie.
4.3.4. Radiaţia gazelor şi vaporilor

Spre deosebire de corpurile solide, gazele şi vaporii prezintă o serie
de particularităţi în ceea ce priveşte absorbţia şi emisia radiaţiei termice. În
timp ce solidele au spectre continue de radiaţie, gazele au un caracter
selectiv, absorbind şi emiţând energia numai în anumite intervale de lungimi
de undă, în altele fiind transparente (diaterme). Absorbţia şi radiaţia energiei
de către gaze nu are loc în stratul superficial, ca în cazul solidelor, ci în
volum, datorită drumului mediu liber al moleculelor de gaz mult mai mare
decât distanţa între particulele corpului solid.
Gazele mono- şi diatomice (He, Ar, O2, N2, H2) sunt practic complet
transparente pentru radiaţia termică, în timp ce gazele poliatomice (CO2,
27

FENOMENE DE TRANSFER

H2O, NH3, SO2, etc.) posedă o mare capacitate de emisie sau absorbţie a
radiaţiei termice.
Fluxul termic specific schimbat prin radiaţie de un gaz având
temperatura Tg şi factorul de emisie eg cu un perete având suprafaţa S,
temperatura Tp şi factorul de emisie ep se poate calcula cu relaţia:
4
⎡ ⎛ Tg ⎞ 4
ep +1
⎛ Tp ⎞ ⎤
⎟⎟ − Ag ⎜⎜
⎟⎟ ⎥ [W]
(4.102)
⋅ c0 ⋅ S ⋅ ⎢e g ⎜⎜
q=
2
⎢⎣ ⎝ 100 ⎠
⎝ 100 ⎠ ⎥⎦
în care Ag reprezintă coeficientul de absorbţie al gazului la temperatura Tp a
peretelui. Coeficientul de emisie al gazului, eg se determină pe baza unor
relaţii reprezentate grafic sub forma:
(4.103)
eg = f (T p , p ⋅ b )

în care mărimea p.b reprezintă produsul dintre presiunea parţială p a gazului
(exprimată în bar) şi grosimea b a stratului de gaz (exprimată în m).

4.4.

TRANSFER DE CĂLDURĂ PRIN CONVECŢIE

Transferul termic convectiv apare datorită mişcării macroscopice a
fluidelor, sub formă de turbioane sau de curenţi. Cele două cazuri limită ale
transferului convectiv sunt convecţia liberă (naturală) şi convecţia forţată. În
ambele cazuri, mişcarea fluidului este guvernată de legile transferului de
impuls.
În regim de curgere laminar, transferul de căldură după normala la
direcţia de curgere decurge preponderent prin conductivitate, în timp ce în
regim turbulent determinant este transferul de căldură care se face simultan
cu mişcarea elementelor macroscopice de fluid. Transferul de căldură va fi
cu atât mai intens, cu cât regimul de curgere va fi mai puternic turbulent.
4.4.1. Stratul limită termic

Se consideră deplasarea unui fluid de-a lungul unei plăci plane, între
fluid şi placă realizându-se un schimb de căldură. Regimul termic este
staţionar, iar curgerea fluidului este laminară. Fluidul are iniţial (la x = 0)
temperatura T0, iar placa are temperatura constantă Tp (fig. 4.11).
Se consideră T0 > Tp. Drept urmare, fluidul adiacent la placă se va
răci, având pe diverse zone, temperaturi intermediare între T0 şi Tp. Distanţa
de la placă, pe direcţia y, pentru care temperatura T a fluidului este cuprinsă
28

la intrarea fluidului pe placă se formează stratul limită cu curgere laminară.4.11. În domeniul laminar al stratului limită. 4. este grosimea stratului limită termic. stratul limită termic suferă unele modificări care conduc la schimbarea profilului de temperatură. Formarea stratului limită termic la curgerea laminară de-a lungul unei plăci plane În regim de curgere turbulent. După cum reiese din fig. în stratul limită apare o mişcare turbulentă. La o anumită distanţă (x = xcr) de capătul de atac al plăcii. Această zonă în care mişcarea fluidului se menţine laminară poartă denumirea de substrat laminar.12. gradienţii de temperatură sunt mult mai mari faţă de domeniul turbulent al stratului limită. 4. 4. Deoarece vitezele de curgere ale fluidului în apropierea peretelui 29 . iar zona de existenţă a variaţiei de temperatură de-a lungul suprafeţei plăcii se numeşte strat limită termic. în care mişcarea se menţine laminară.2. Coeficientul individual de transfer termic Zona din stratul limită în care apare căderea cea mai mare de temperatură se consideră ca fiind zona determinantă de rezistenţă termică în transferul de căldură. y T0 T0 T0 T0 T 0 > T > TP TP x0 = 0 TP TP x1 x2 TP x3 x Fig. iar grosimea stratului limită termic creşte mult mai repede decât în mişcarea laminară.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ între T0 şi Tp. În interiorul stratului limită rămâne întotdeauna în apropierea peretelui o zonă de grosime redusă.

apar doi coeficienţi de transfer convectiv.104) Rt = = λ R = 1/α Tfluid Tperete δ y Fig. arată intensitatea cu care se petrece transferul de căldură într-un fluid în mişcare şi poartă denumirea de coeficient de transfer convectiv.13) toată rezistenţa la transferul termic concentrată în stratul limită termic. iar λ este coeficientul de conductivitate termică a fluidului. 4.FENOMENE DE TRANSFER sunt mici. Deoarece în transferul termic global schimbul de căldură are loc între două fluide. tinzând la zero la perete. Mărimea α. Din acest motiv. inversul rezistenţei termice. y ΔT ΔT substrat turbulent strat limita laminar substrat laminar x Curgere laminara Curgere turbulenta x = xcr x=0 Fig.12. δ este grosimea stratului limită. Zona de variaţie maximă a temperaturii 30 α unde Rt este rezistenţa termică la transfer. astfel încât: δ 1 T (4. şi în special în apropierea suprafeţei de transfer. unde vitezele de curgere sunt foarte mici. Formarea stratului limită termic la curgerea turbulentă de-a lungul unei plăci plane Dacă se consideră (fig.13. . se poate admite că în această zonă transferul de căldură decurge preponderent prin mecanism conductiv. 4. 4. se poate considera că transferul termic se realizează prin conductivitate.

Creşterea turbulenţei (respectiv creşterea lui Re) va conduce la creşterea gradientului termic. de natură hidrodinamică. Fluxul termic convectiv care trece printr-o suprafaţă A este dat de legea de răcire a lui Newton. geometrică. T .TRANSFERUL DE CĂLDURĂ mărimea α se mai numeşte şi coeficient individual (parţial) de transfer termic.. ducând implicit şi la creşterea coeficientului individual de transfer termic. ⎡ ⎤ ⎡ W ⎤ Qs (4.106) cu (4. ecuaţia (4.106) Transferul în stratul limită termic realizându-se conductiv. etc. Studiul transferului termic convectiv se poate realiza fie prin utilizarea unor modele matematice (bazate 31 .) (4. Dimensional.107) dQs = λ ⎜⎜ ⎝ dy ⎠ Egalând (4. t .105) forma: Pentru α şi (Tf – Tp) variabile. l . Pentru proiectare este necesară estimarea lui α pentru anumite condiţii de transfer termic impuse de procesul tehnologic. prin cunoaşterea cantităţii de căldură schimbate între fluid şi perete şi a temperaturilor fluidului şi peretelui.105) se poate scrie sub dQs = α (T f − T p )dA (4. Re. termică.108) ⋅ ⎜⎜ α= T f − T p ⎝ dy ⎟⎠ Ecuaţia (4. Ecuaţiile (4.110) Coeficientul individual de transfer termic α ar putea fi determinat experimental.108) arată că α reprezintă fluxul termic transferat pe unitatea de suprafaţă sub acţiunea unei forţe motrice de 1 K.108) arată că mărimea α creşte cu creşterea gradientului de temperatură. este aplicabilă legea Fourier: ⎛ dT ⎞ ⎟⎟dA (4. astfel încât: α = f (ρ . care se poate scrie: Qs = α ⋅ A ⋅ (T p − T f ) sau Qs = α ⋅ A ⋅ (T f − T p ) (4. Această determinare experimentală se poate face doar în cazul aparatelor aflate în exploatare.107) se obţine expresia coeficientului individual de transfer termic: ⎛ dT ⎞ λ ⎟ (4. c p .105 – 4...109) [α ] = ⎢ ⎥=⎢ 2 ⎥ ⎣⎢ A ⋅ (T f − T p )⎦⎥ ⎣ m ⋅ K ⎦ Asupra coeficientului individual de transfer termic influenţează o multitudine de factori..

toţi parametrii care definesc starea şi dinamica sistemului nu variază în timp (derivatele acestor parametri în raport cu Qx+dx Qx timpul sunt nule). dy. fie pe baza unor teorii statistice.111) La ieşirea din paralelipipedul elementar. Regimul se consideră z a fi staţionar: în orice punct al Qz+dz Qy sistemului considerat.14. nu există acumulare de substanţă sau de energie.3. 4. 4.112) ∂x iar temperatura T devine: ∂T (4.4. fie direct din ecuaţiile diferenţiale.14). Transfer termic convectiv căldură: Qx = c p ⋅ ρv x ⋅ T ⋅ dy ⋅ dz (4. fluxul elementar de fluid (vxρ) devine: ∂ (ρv x ) vx ⋅ ρ + ⋅ dx (4. Ecuaţia diferenţială a transferului termic convectiv Cantitatea de căldură transmisă prin convecţie este căldura transportată de un fluid aflat în mişcare. şi.FENOMENE DE TRANSFER pe ecuaţii diferenţiale).113) T+ ⋅ dx ∂x Fluxul termic ieşit din paralelipiped pe direcţia x va fi: 32 . În cazul în care rezolvarea analitică a ecuaţiilor diferenţiale care descriu transferul convectiv de căldură este imposibilă – datorită complexităţii fenomenelor şi a numărului mare de parametrii care influenţează procesul – se face apel la ecuaţiile criteriale. Debitul de fluid care x O intră pe direcţia x în paralelipiped este: Qy+dy y ρv x ⋅ dy ⋅ dz Qz Acesta introduce în paralelipiped cantitatea de Fig. Se consideră într-un curent de fluid un paralelipiped elementar de laturi dx. ca urmare. pe direcţia x. 4. ecuaţii care se pot obţine fie aplicând analiza dimensională. dz (fig.

111) şi (4. Excesul de căldură pe care fluidul îl lasă în timpul trecerii prin paralelipipedul elementar este: (4.117) ⎡ ∂T ⎤ ∂T ∂T + ( ρv x ) ⎥ dV + ( ρv x ) + c p ⎢ ( ρv x ) ∂z ⎦ ∂y ∂x ⎣ Caracterul de regim staţionar al curgerii se introduce prin următoarele două condiţii: • Lipsa acumulării de substanţă. din exteriorul paralelipipedului.114) ∂x ∂x ⎠ ⎣ ⎦ ⎝ Efectuând calculele în (4.116) dQ = (Qx+dx + Qy+dy + Qz +dz ) − (Qx + Qy + Qz ) sau: ⎡ ∂ ( ρv x ) ∂ ( ρv x ) ∂ ( ρv x ) ⎤ dV + dQ = c pT ⎢ + + ∂z ⎥⎦ ∂y ⎣ ∂x (4.121) ∂x ∂y ∂z 33 .119) dQ = λ ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟dV ∂z ⎠ ∂y ⎝ ∂x Introducând aceste două condiţii în ecuaţia (4. care cere ca excesul de căldură dQ luat de curentul de fluid din paralelipipedul elementar să fie adus.b): ∂ (ρv x ) ∂ (ρv y ) ∂ (ρv z ) + =0 (4.115) se pot scrie ecuaţiile fluxurilor termice intrate şi ieşite din paralelipiped pe direcţiile y şi z. ecuaţia (4.120) ∂z ⎦ ∂y ∂x ∂z ⎠ ∂y ⎣ ⎝ ∂x sau: ∂T ∂T ∂T vx + vy + vz = a∇ 2T (4.121. prin conductivitate. Încălzirea conductivă a paralelipipedului este dată de ecuaţia: ⎛ ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T ⎞ (4. exprimată prin ecuaţia continuităţii (3.118) + ∂x ∂z ∂y • Lipsa acumulării de căldură.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ ∂ (v x ⋅ ρ ) ⎤ ⎛ ∂T ⎡ ⎞ ⋅ dx ⎥ ⋅ ⎜ T + Qx + dx = c p ⋅ ⎢ ρv x + ⋅ dx ⎟ ⋅ dy ⋅ dz (4.115) ∂x ∂x ⎦ ⎣ În mod analog cu ecuaţiile (4.117) se obţine: ⎛ ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T ⎞ ⎡ ∂T ⎤ ∂T ∂T c p ⎢( ρv x ) + (ρv y ) + ( ρv z ) ⎥ = λ ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ (4.114) se scrie: ∂T ⎤ ⎡ ∂ ( ρv x ) + ( ρv x ) ⎥ dV Qx + dx = c p ⋅ ( ρv x ) ⋅ T ⋅ dydz + c p ⎢T (4.114) şi neglijând diferenţialele de ordin doi şi superior.

121) devine: ⎛ ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T ⎞ ⎡ ∂T ∂T ⎤ ∂T ∂T ρ ⋅ c p ⎢ + vx + vz + vy ⎥ = λ ⎜⎜ ∂x 2 + ∂y 2 + ∂z 2 ⎟⎟ (4. in regim staţionar şi fluide imobile (vx = vy = vz = 0). Ecuaţii criteriale ale transferului termic convectiv În cazul transferului termic convectiv.4.121) este cunoscută drept ecuaţia diferenţială Fourier – Kirchhoff.125) ⎥=0 ⎢ ⎥−⎢ 2 ⎥+⎢ l t l ⎦ ⎣ ⎣ ⎦ ⎣ ⎦ Cel de-al treilea termen al ecuaţiei (4. 4. Astfel. Trecând la formula dimensională generalizată. ecuaţie care redă distribuţia câmpului de temperatură pentru un fluid aflat în mişcare staţionară. Pentru a putea stabili criteriile de similitudine care intervin în transferul termic convectiv. În regim nestaţionar.126) ⎢ ⎥=⎢ 3 ⎥=⎢ ⎥=⎢ 3 ⎥ t ⎣ ⎦ ⎣l ⋅t ⎦ ⎣ l ⋅t ⎦ ⎣ l ⎦ 34 .47)].120) sau (4.124) se poate scrie: ⎡ ρ ⋅ c p ⋅ v ⋅T ⎤ ⎡ λ ⋅T ⎤ ⎡ ρ ⋅ c p ⋅T ⎤ (4. (4. Ecuaţia (4.123) = a∇ 2T dt unde DT/dt este derivata substanţială a temperaturii.123) poate căpăta forme mai simple. formă care corespunde transferului termic conductiv în regim staţionar [vezi ecuaţia (4. ecuaţia (4.122) se pune sub forma: ⎡ ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2T ⎤ ⎡ ∂T ∂T ∂T ⎤ ∂T ρc p ⎢v x = 0 (4.123) se reduce la forma ∇2T = 0.125) reprezintă cantitatea de căldură Q acumulată în unitatea de volum de fluid în unitatea de timp: ⎡ ρ ⋅ c p ⋅ T ⎤ ⎡ Q ⎤ ⎡α ⋅ l 2 ⋅ T ⋅ t ⎤ ⎡ α ⋅ T ⎤ (4.124) au dimensiunea unei energii raportate la unitatea de volum [W/m3]. respectiv al coeficienţilor individuali de transfer termic.122) nu este posibilă. ecuaţia (4. integrarea analitică a ecuaţiei (4.124) − λ ⎢ 2 + 2 + 2 ⎥ + ρc p + vz + vy ⎥ ∂t ∂z ⎦ ∂y ∂z ⎦ ∂y ⎣ ∂x ⎣ ∂x Se poate observa că toţi termenii ecuaţiei (4.122) z y x ∂ t ∂ ∂ ∂ ⎣ ⎦ ⎝ ⎠ sau: DT (4. (4.cp) reprezintă difuzivitatea termică a mediului prin care are loc transferul. Întrucât în aceste forme complete ecuaţia Fourier – Kirchhoff este imposibil de rezolvat analitic.4. În anumite condiţii. ecuaţia (4. pentru calculul profilului temperaturii.FENOMENE DE TRANSFER în care a = λ/(ρ. se face apel la ecuaţii criteriale.

el este criteriul determinant. Fr. 1 . iar ecuaţia criterială (4.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Înlocuind cantitatea de căldură Q din legea de răcire a lui Newton (4. . Nu ) = constant (4. Nu.132) ρ ⋅v ⋅l Re λ a μ Criteriul Pr conţine doar constante fizice ale fluidului prin care are loc transferul de căldură şi reprezintă raportul dintre viscozitatea cinematică (ν ) şi difuzivitatea termică (a) a fluidului.. Întrucât criteriul Nusselt conţine parametrul care trebuie determinat (α). Raportul dintre termenii I şi II reprezintă criteriul Péclet: ρ ⋅ c p ⋅ v ⋅T ρ ⋅cp ⋅v ⋅l l = = Pe (4. iar cel de-al treilea cantitatea de căldură transferată. Re.125) devine: ⎡ ρ ⋅ c p ⋅ v ⋅ T ⎤ ⎡ λ ⋅ T ⎤ ⎡α ⋅ T ⎤ (4.127) ⎢ ⎥−⎢ 2 ⎥+⎢ ⎥=0 l ⎣ ⎦ ⎣ l ⎦ ⎣ l ⎦ în care primul termen reprezintă viteza transferului termic convectiv.131) f ⎜⎜ Pe.126). care se obţine raportând criteriul Péclet la criteriul Reynolds: ρ ⋅cp ⋅v ⋅l cp ⋅ μ ν Pe λ Pr = = = = (4.130) Pe lângă condiţia de similitudine termică (PeM = PeP) se adaugă şi condiţiile de similitudine hidrodinamică (ReM = ReP . ⎟⎟ = constant l0 l0 ⎠ ⎝ Se preferă înlocuirea criteriului Péclet cu un alt criteriu.105) în (4. formula dimensională generalizată (4. astfel încât funcţia criterială completă va fi: ⎛ ⎞ l l (4.. criteriul Prandtl.131) capătă forma: 35 .128) λ ⋅T λ l2 iar raportul dintre termenii III şi II reprezintă criteriul Nusselt: α ⋅T λ = α ⋅ l = Nu (4. FrM = FrP) şi condiţiile de similitudine geometrică. 2 . cel de-al doilea viteza transferului termic conductiv.129) λ ⋅T λ l2 Funcţia criterială care descrie transferul termic convectiv va fi: f (Pe.

134) v ⎝ μ ⎠ ⎝μ⎠ în care produsul adimensional βΔT. Fr. G2. coeficienţii individuali de transfer de căldură α se determină cu ajutorul ecuaţiilor criteriale.) lichide în convecţie liberă Nu = f(Pr. ⎟⎟ λ l0 l0 ⎠ ⎝ (4.. Pr = 0. . 4. s-a constatat că pentru substanţe având acelaşi număr de atomi în moleculă. G1. G 2 ..) (4..5. G2. Pr. dintre coeficientul de dilatare cubică şi diferenţa de temperatură.FENOMENE DE TRANSFER Nu = ⎛ ⎞ l l α ⋅l = f ⎜⎜ Re. Pr. G2. Gr. utilizând teorema π (vezi capitolul 2).. G2.00 (gaze tetraatomice). Ecuaţia (4.135) în care G1.. ecuaţia criterială (4. Este de preferat însă substituirea sa cu un alt criteriu..133) capătă forma generală: Nu = f (Re. G1..) gaze în convecţie liberă Nu = f(Gr. G2. G1. Forme particulare ale ecuaţiei criteriale (4. având următoarele valori: Pr = 0. Pr.5...) În cazul gazelor. . criteriul Prandtl este practic constant. Ţinând cont de criteriul Grashof.5. 2 Tab. Determinarea coeficienţilor individuali de transfer termic Cu foarte puţine excepţii.133) Deoarece criteriul Fr provine din raportul dintre energia potenţială şi energia cinetică.. 1 . . Ecuaţiile criteriale 36 . .) gaze în convecţie forţată Nu = f(Re. criteriul Grashof: 2 2 ⎛ρ⎞ gl ⎛ ρvl ⎞ ⎟⎟ β ⋅ ΔT = gl 3 ⎜⎜ ⎟⎟ β ⋅ ΔT Gr = Fr ⋅ Re ⋅ β ⋅ ΔT = 2 ⎜⎜ (4.135) Transmiterea căldurii prin: Ecuaţia criterială lichide în convecţie forţată Nu = f(Re. Pr = 0. el poate fi omis în cazul convecţiei forţate în regim turbulent. G1. criteriul Fr nu poate fi neglijat. Gr.74 (gaze diatomice)..4. . . 2 . Pr = 1. 4.80 (gaze triatomice). G 1 .. Ecuaţiile criteriale pentru descrierea transferului de căldură pot fi deduse şi prin analiză dimensională..67 (gaze monoatomice).. 4. În cazul convecţiei naturale. sunt criteriile de similitudine geometrică.135) poate lua una din formele simplificate redate în tab. exprimă cauza care produce deplasarea liberă a fluidului.. când deplasarea fluidului şi deci şi transferul căldurii se realizează sub influenţa diferenţei de densitate a fluidului la temperaturi diferite.

02 1. fiecare ridicat la o putere: m n p Nu = c(Re ) (Pr ) (G1 ) .. 4. aceste ecuaţii se scriu sub forma unor produse de criterii..137) Nu = 0.136) Utilizată sub această formă.03 2. frecvent utilizate.07 1. Coeficientul de corecţie εl.1. 0 . de (vezi ec.23 1.106 1. ecuaţia criterială îşi restrânge aria de valabilitate. Valorile constantei c şi ale exponenţilor m.00 1.03 1.00 1. n.8 0 . Extrapolarea fără discernământ a ecuaţiilor criteriale în afara domeniului lor de valabilitate. p. 4. . Valorile acestui coeficient sunt prezentate în tab.105 1.021ε l Re Pr ⎜ ⎜ Pr ⎟ p ⎝ ⎠ în care criteriul Prp se calculează cu constantele fizice ale fluidului la temperatura peretelui.13 1. Pentru a putea fi utilizate..5.05 1.4.18 1. de = d.00 1. se determină pe cale experimentală.04 1.10 1.02 1. p.135) nu pot fi utilizate pentru determinarea coeficienţilor α. arată influenţa raportului dintre lungimea conductei L şi diametrul acesteia d asupra coeficientului de transfer α.00 1. 25 ⎛ Pr ⎞ ⎟ (4.01 37 > 50 1. sunt prezentate în cele ce urmează. Ecuaţia criterială este valabilă doar în cadrul domeniului în care s-au determinat experimental parametrii c.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ scrise sub forma generală (4.03 1. n.06 1.104 1. 4. (4. 43 Tab. Temperatura determinantă este temperatura medie a fluidului.10 1. În cazul secţiunilor de curgere circulare.6.00 .05 1. mărimea caracteristică l este diametrul echivalent al secţiunii de curgere. poate duce de multe ori la erori grave în conceperea echipamentelor de transfer termic. 3.08 1.10 1..02 1.6. Valorile coeficientului de corecţie εl Raportul L/d Valoare Reynolds 10 20 30 40 4 1.13 1.103). Câteva astfel de ecuaţii criteriale. Transfer termic la curgerea prin conducte şi canale • La curgerea turbulentă deplin dezvoltată (Re > 104) se recomandă utilizarea relaţiei: 0 .10 1.02 4 5. m.

141) în care temperatura determinantă este temperatura medie a fluidului.139) D unde d este diametrul interior al conductei.33 ⎜ ⎟ ⎜ L Pr ⎝ ⎠ ⎝ p⎠ în care temperatura determinantă este temperatura medie a lichidului. iar mărimea geometrică caracteristică este diametrul conductei sau lăţimea canalului. • În cazul curgerii în regim α la convecţia forţată în regim laminar (Re < 2 300). 4. valoarea lui α obţinută cu ecuaţia (4.140) unde C este un coeficient specific fiecărui gaz.Pr5/6. În cazul gazelor.FENOMENE DE TRANSFER Pentru serpentine. iar D este diametrul spirei serpentinei.10 Fig.8 (4. sau la valori Re apropiate de 104 se poate utiliza ecuaţia: Nu = 0. iar mărimea -3 geometrică caracteristică este Re.143) Nu = 1.018.54 (4. 4 ⎛ Pr ⎞ d⎞ ⎛ ⎟ (4. C = 0.(d/L) < 15 se poate utiliza ecuaţia aproximativă: 38 .4⎜ Re⋅ ⎟ Pr 0. când este îndeplinită condiţia: Gr ≤ 4 ⋅ Re ⋅ Nu (4. 25 ⎛ Pr ⎞ 10000).15. Se poate utiliza graficul din fig.138) d x = 1 + 3. 25 0. Pentru aer. ecuaţia (4. Dacă Re. • Pentru curgerea în regim Nu intermediar (2300 < Re < 0 .43 ⋅ ⎜ ⎜ Pr p ⎟ mai puţine şi prezintă un grad ⎝ ⎠ mai ridicat de empirism.9 Pr 0. 4.137) se simplifică la: Nu = C ⋅ ε l ⋅ Re 0.142) se utilizează relaţia de calcul valabilă pentru Re > 10 şi L/d > 10: 0 .15. relaţiile de calcul sunt ⎟ Pr 0. în absenţa intermediar unei influenţe însemnate a convecţiei libere.137) se multiplică cu coeficientul x care ţine seama de curbura serpentinei: α s = x ⋅α (4. 43 (4.008 Re 0. Determinarea coeficientului diametrul echivalent.

Transfer termic convectiv în regim laminar 1 – conducte verticale. dreapta A-A – în absenţa convecţiei libere 39 .16.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 0 . Valorile determinate corespund domeniului în care produsul Gr.145) influenţa convecţiei libere este însemnată [criteriul Nu se calculează din ecuaţia (4. iar criteriul Gr din ecuaţia (4. 25 ⎛ Pr ⎞ ⎟ (4.105. 3 – conducte verticale. 2 – conducte orizontale.144) Nu = 4⎜ ⎜ Pr ⎟ p ⎠ ⎝ Dacă este îndeplinită condiţia: Gr > 4 ⋅ Re⋅ Nu (4.(d/L) Fig. 4.Pr are valori de (8.25). În aceste condiţii.16.143). Constantele fizice ale fluidului se calculează la temperatura stratului limită (media aritmetică între temperatura peretelui şi temperatura fluidului).. 4. pentru l = d]. sensuri contrare pentru mişcarea liberă şi forţată a lichidului.. Nu Re.Pr. respectiv al coeficientului α se pot determina din graficul redat în fig. pentru calculul criteriului Nu. acelaşi sens pentru mişcarea liberă şi forţată a lichidului.134).

iar ΔT este diferenţa dintre temperatura peretelui şi temperatura fluidului. se pot utiliza relaţiile criteriale: 14 Nu = 0. 3.3 < lg(Gr ⋅ Pr ) < 12 (4.150) ⎜ Pr ⎟ ⎝ p⎠ Temperatura determinantă este temperatura medie a fluidului.5. valorile sale fiind redate în tab. Transfer termic la curgerea peste fascicule tubulare • În cazul curgerii transversale peste un fascicul de ţevi netede. pentru fascicule de ţevi nedecalate: ™ ⎛ Pr ⎞ ⎟ ⋅ εφ Nu = 0.4 ⋅ Re ⋅ Pr ⋅ ⎜ (4.65 0 .6 0 .FENOMENE DE TRANSFER Tot în cazul convecţiei libere a fluidelor în spaţii largi. mărimea geometrică caracteristică este diametrul exterior al ţevilor.148) – (4. 36 40 .3 (4. valorile lui α pot fi considerate drept valori medii pentru întreg fasciculul.150) dau valorile coeficientului α pentru al treilea rând de ţevi din fascicul şi următoarele. 0.64). 36 (4.55(Gr ⋅ Pr ) pentru 3 < lg(Gr ⋅ Pr ) < 7. 36 0 . pentru fascicule de ţevi decalate: 0.147) în care în expresia criteriului Gr dimensiunea caracteristică este lungimea ţevii (pentru ţevile verticale) sau diametrul interior (pentru ţevile orizontale). pentru fascicule decalate şi nedecalate: 0 .22 ⋅ Re ⋅ Pr ⋅ ⎜ ⎜ Pr ⎟ ⎝ p⎠ La valori Re > 1000. Pentru un număr suficient de mare de rânduri. 4.146) respectiv: 13 Nu = 0. Coeficientul εφ este funcţie de unghiul de atac φ (vezi fig. Valorile proprietăţilor fizice ale fluidului se iau la temperatura stratului limită. se disting următoarele situaţii: ™ La valori Re < 1000.5 0 .4. 4. în care transferul termic se realizează prin deplasarea liberă a unui fluid ca efect al variaţiei densităţii sale (datorată diferenţelor de temperatură).2. 25 (4.149) ⎛ Pr ⎞ ⎟ ⋅ εφ Nu = 0.13(Gr ⋅ Pr ) pentru 7.148) 0 . 25 ™ ⎛ Pr ⎞ ⎟ ⋅εφ Nu = 0. Relaţiile (4.56 ⋅ Re ⋅ Pr ⋅ ⎜ ⎜ Pr ⎟ p ⎝ ⎠ La valori Re > 1000.7. 25 0.

se ia εφ = 0.151) Nu = C ⋅ ⎜ ⎟ ⋅ ⎜ ⎟ ⋅ Re n ⋅ Pr 0.17): d este diametrul exterior al ţevii.18.94 0. Ţeavă cu aripioare transversale Pentru fascicule de ţevi decalate: C = 0.42 În cazul schimbătoarelor de căldură multitubulare prevăzute cu şicane transversale în manta. 54 0 . 4. iar h înălţimea aripioarelor.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Tab.25 şi n = 0.78 0.65 Pentru fascicule de ţevi nedecalate: C = 0.72 Temperatura determinantă este temperatura medie a fluidului. în rest unghiul de atac fiind mai mic de 900. αr. din graficul prezentat în fig.98 0.6.116 şi n = 0. 90 φ 1.17.151) este valabilă pentru 3000 < Re < 25000 şi respectiv pentru 3 < d/t < 4.151). d h D t Fig. Relaţia (4.88 0.67 0.52 0. se determină. 4 ⎝h⎠ ⎝d ⎠ în care (fig.. iar mărimea geometrică caracteristică este pasul aripioarelor (t). • La curgerea fluidelor peste fascicule de ţevi prevăzute cu aripioare transversale se utilizează relaţia: 0 . 4.8.7.00 εφ Valorile coeficientului εφ în funcţie de unghiul de atac φ 80 70 60 50 40 30 20 10 1. 4. Aext): 41 .00 0. Pe baza coeficientului α calculat din ecuaţia (4. 4. coeficientul redus de transfer. coeficient care se utilizează şi în calculul coeficientului global de transfer termic (raportat la suprafaţa exterioară totală a ţevilor.14 ⎛t⎞ ⎛t⎞ (4. t este pasul aripioarelor. considerându-se că fluidul care circulă printre ţevi se mişcă perpendicular pe ţevi doar pe o parte a drumului parcurs.

5 ⋅ Pr 0 . iar mărimea geometrică caracteristică este lungimea suprafeţei pe direcţia mişcării curentului de fluid.3.67 Ga 2 ⋅ Pr 3 ⋅ Re Pentru curgerea turbulentă a peliculei (Re > 2000): 13 Nu = 0. α 4.153) 0 . 25 ⎛ Pr ⎞ ⎟ Nu = 0.157) . în funcţie de α de lungime (inclusiv ambele feţe ale aripioarei). 4. Calculul coeficientului redus. 25 pentru Re < 5 ⋅10 5 (4.8 (4. α2 este coeficientul individual de transfer termic al fluidului care circulă prin ţevi.18.FENOMENE DE TRANSFER K= αr 1 (4. Aint este aria suprafeţei interioare a ţevii pe unitatea de lungime.01(Ga ⋅ Pr⋅ Re ) 42 (4. Transfer termic la curgerea pe suprafeţe plane • La curgerea unui fluid de-a lungul unei suprafeţe plane.032 ⋅ Re 0.8 0 .5. Pentru aer. relaţia (4.037 ⋅ Re ⋅ Pr ⋅ ⎜ pentru Re > 5 ⋅10 5 (4.154) se simplifică la: Nu = 0.152) 1 1 Aext + ⋅ + ∑r α r α 2 Aint în care Aext reprezintă aria suprafeţei exterioare totale a ţevii Fig.66 ⋅ Re 0. se utilizează relaţiile: ™ Pentru curgerea laminară a peliculei (Re < 2000): 0. 43 ( ™ ) 19 Nu = 0.156) (4. transferul termic convectiv este guvernat de ecuaţiile criteriale: Nu = 0. iar Σr reprezintă suma rezistenţelor termice ale peretelui şi depunerilor.154) ⎜ Pr ⎟ ⎝ p⎠ Temperatura determinantă este temperatura medie a fluidului. 33 ⎛ Pr ⋅⎜ ⎜ Pr ⎝ p ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0 . cu aripioare raportată la unitatea αr.4.155) • In cazul curgerii peliculare a lichidelor pe suprafeţe verticale.

d este diametrul cercului descris de paletele agitatorului. 4. grosimea peliculei se poate determina din ecuaţia teoretică: 3⋅ M m ⋅ μ (4. iar b este grosimea peliculei. din ecuaţia debitului rezultă: M Mm (4. m.162) Valorile C. q şi υ pentru diverse tipuri de agitatoare sunt redate în tab.163) Nu = . Re = . Dacă schimbătorul de căldură pelicular are n ţevi prin care curg Mm kg/s lichid. iar n este turaţia agitatorului (rot/s).4.4. Transfer termic la amestecarea lichidelor cu agitatoare Calculul încălzirii sau răcirii lichidului într-un recipient prevăzut cu agitare se face folosind ecuaţia generală: Nu = C ⋅ Re m ⋅ Pr q ⋅υ (4.159) ρ ⋅v = m = A ⋅ n π ⋅ (d − b ) ⋅ b ⋅ n şi deci: ρ ⋅ v ⋅ de 4M m Re = (4.5. Pr = λ μ λ în care D reprezintă diametrul recipientului. Criteriile de similitudine care intervin în ecuaţia (4.162) se calculează cu relaţiile: cp ⋅ μ α ⋅D ρ ⋅n⋅d 2 (4. iar mărimea geometrică caracteristică este înălţimea suprafeţei (H) în criteriile Nu şi Ga.158) Pu d în care d este diametrul interior al ţevii.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Temperatura determinantă este temperatura medie a stratului limită. 43 .8.161) b=3 Pu ⋅ ρ 2 ⋅ g 4. respectiv diametrul echivalent (de = 4A/Pu) în criteriul Re. Pentru curgerea peliculară a lichidului pe suprafaţă interioară a unei ţevi verticale dintr-un schimbător de căldură pelicular: (d − b ) ⋅ b 4A A = π ⋅ (d − b ) ⋅ b .160) = μ π ⋅d ⋅n⋅μ La valori Re < 1500. Pu = π ⋅ d ⇒ d e = =4 (4.

33 ⎛ μ ⎜ ⎜ μp ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0.65 0..21 0. temperatura de fierbere (Tf) este puţin mai mare decât Ts.8. Cantitatea de căldură necesară pentru fierberea a 1 kg de lichid poartă denumirea de căldură latentă de vaporizare.09 0.14 recipient cu D = 1.87 0.50 1 m.25 d/D = 0. cu formare de bule de vapori. ⎜ μp ⎟ ⎠ ⎝ n = 120 rot/min Amestecător cu palete (paletă cu 2 braţe.1 4.37 ⎛d⎞ ⎜ ⎟ ⎝D⎠ 0.5. D/d = 0.4.54 0.FENOMENE DE TRANSFER Tab.14 0. În realitate.67 0.300 rot/min) transfer termic la şi de la manta transfer termic la şi de la serpentină 0. temperatura de fierbere este teoretic egală cu temperatura de saturaţie (Ts). 500 rot/min 0 . În cazul lichidelor pure monocomponente. 4.62 ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0 .17 0.5..14 0. procesul desfăşurându-se în toată masa lichidului. q şi υ în ecuaţia (4. 2 ⎞ ⎟⎟ ⎠ ⎛ μ ⋅⎜ ⎜ μp ⎝ ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0.14 0 .61 0.67 0.30 cu serpentină (ds – diametrul serpentinei) 0.33 ⎛ μ ⎜ ⎜ μp ⎝ Amestecător cu turbină cu şicane (h – înălţimea şicanei) 0.5 m. care este funcţie de natura lichidului şi de presiunea la care se desfăşoară procesul.63 0.166.162) Valoarea mărimii Tipul amestecătorului C m q υ Amestecător cu elice recipient cu D < 0. Transfer termic la fierberea lichidelor Din punct de vedere fizic.. d/D = 1/3. n = 50 . Notând cu Tp temperatura peretelui suprafeţei încălzitoare cu care se află în contact 44 . Mecanismul transferului termic între o suprafaţă care cedează căldură şi un lichid în fierbere este deosebit de complex. fierberea este procesul de transformare a unui lichid în vapori. n =200 . Fierberea este un proces endoterm care decurge în condiţii izobar – izoterme.. ⎛ μ ⎞ ⎟ ⎜ 0.36 0.4. m.67 0. 33 ⎛2⎞ ⋅⎜ ⎟ ⎝h⎠ ⎛d ⎜⎜ ⎝ ds 0. Valori C.

m-2. • dacă Tp continuă să crească. Substanţa apă benzen Valori critice de fierbere la presiunea atmosferică ΔTc [K] qc [kW/m2] αc [W.K-1] 23 – 27 1163 46520 47 407 8722. 105 Fierbere lichidul se încălzeşte şi se in film vaporizează fără să fiarbă. acestea fiind funcţie de natura lichidului şi de presiunea de lucru (tab. α [W/m2. intensitatea fierberii creşte cu creşterea diferenţei 102 ΔT = Tp – Tf. acest film are o conductivitate termică relativ scăzută. ΔT suprafaţa de încălzire. grosimea filmului de vapori creşte.5 45 . 4. funcţie de valoarea unirea bulelor de vapori de pe potenţialului termic.9). coeficientul individual de transfer termic de la perete la lichidul în fierbere este definit de ecuaţia: Q = α ⋅ A ⋅ (T p − T f ) (4.1 1 10 100 1000 • creşterea intensităţii fierΔT [K] berii atinge un maxim atunci când între suprafaţa de Fig. 4. Variaţia solicitării termice (q) încălzire şi lichid apare un şi a coeficientului α în cazul fierberii la film de vapori rezultat din presiune constantă. 4 10 • când Tp depăşeşte valoaq α rea Tf.19. fluxul termic scade mult datorită faptului că încălzirea lichidului se realizează acum prin intermediul stratului de vapori de grosime mare şi conductivitate termică scăzută. lichidul începe să 3 10 ΔTc fiarbă. 4.19. Variaţia mărimilor α şi q cu diferenţa ΔT este redată în fig. 0.165) = = A ⋅ (T p − T f ) T p − T f ΔT La creşterea temperaturii suprafeţei încălzitoare se c 106 pot observa următoarele fenomene: Fierbere in bule • atâta timp cât Tp < Tf. qc şi ΔTc corespunzătoare punctului de maxim.K] q [W/m2] α= Tab.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ lichidul în fierbere. conducând la scăderea intensităţii fierberii.164) care se poate scrie şi: Q q q (4.9. poartă denumirea de valori critice de fierbere. Valorile αc. 4.

numărul centrelor de fierbere este atât de mare. Atunci când se ajunge la ΔT = ΔTc. iar q încărcarea termică specifică (W/m2).023 ⋅ Re 0.58 ⋅ (ΔT )2.166) La fierberea cu bule. Abaterile datelor experimentale faţă de cele calculate variază între + 35%. lipsit de stabilitate. bulele de vapori formându-se în aşa-numitele centre de fierbere (vaporizare).168) ⎢⎣ ⎝ ρ l ⎠ ⎥⎦ λ este conductivitatea termică a lichidului (W.K-1).s-1).075 ⋅ ⎢1 + 10⎜⎜ ⎟⎟ ⎥ (4. Toţi parametrii lichidului se consideră la temperatura de fierbere. încât bulele se unesc într-un strat de vapori continuu. În cazul lichidelor care fierb în ţevi cu debite mari de lichid se poate utiliza ecuaţia: Nu = 0. şi mai mult relaţii empirice de calcul. natura. Ecuaţia (4.169) 5 7 iar pentru presiuni cuprinse între 0.0325 ⋅ P 0.2.33 (4. care se formează şi se rupe la intervale de timp dese şi neregulate. 46 .m .7 (4.90 ⋅ q (4. σ este tensiunea superficială (N.K . fierberea este moderată. presiunea de lucru.167) α = b ⋅ ⎜⎜ ⎟ ⎝ν ⋅σ ⋅T f ⎠ în care b este un coeficient adimensional funcţie numai de densităţile lichidului şi vaporilor: 23 ⎡ ⎛ ρv ⎞ ⎤ b = 0.10 Pa şi 1.m-1). ν este viscozitatea cinematică (m2.167) permite calculul coeficienţilor α la fierberea lichidelor în volum mare şi în ţevi. când q < qc.10 Pa: α = 0. Pentru fierberea apei la presiune atmosferică se recomandă relaţia: α = 1100 + 0.FENOMENE DE TRANSFER La valori ΔT < ΔTc. Aceste centre corespund unor denivelări sau impurităţi ale suprafeţei de încălzire. se pot enumera natura lichidului. Această perioadă a fierberii poartă denumirea de fierbere cu bule. q în W. se folosesc mai puţin ecuaţiile criteriale. 4 (4. Dintre factorii care influenţează fierberea.m-1.m .8 ⋅ Pr 0. rugozitatea şi starea de curăţenie a suprafeţei de transfer termic. Pentru calculul coeficientului individual de transfer la fierbere.176 ⋅ q 0. se poate utiliza relaţia: 13 ⎛ λ2 ⎞ ⎟ ⋅ q2 3 (4. ΔT în K şi α în W.171) -2 -2 -1 în care P se exprimă în Pa. Această perioadă a fierberii poartă denumirea de fierbere în film. adjuvanţii folosiţi.170) sau: α = 0.335 ⋅ P 0.

25 ⎛ cp ⎞ ⎛ ρ ⎞ ⎛ β ⎞ α ⎛λ ⎞ ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜ ⎜c ⎟ α a ⎝ λa ⎠ ρ β ⎝ a⎠ ⎝ a⎠ ⎝ p . 19 pentru benzen la presiune atmosferică). 25 ⎛ μ ⋅ ⎜⎜ ⎝ μa ⎞ ⎟⎟ ⎠ −0 . 4. iar d este diametrul interior al ţevilor.91 heptan 0. calculat pe baza relaţiilor (4.31 soluţie apoasă 26% glicerină 0. condensarea este fenomenul de trecere a unei substanţe aflate sub formă de vapori în stare lichidă.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Pentru calcule aproximative la fierberea cu bule a lichidelor în volum mare pe suprafaţa exterioară a unui fascicul de ţevi şi în evaporatoare verticale în domeniul încărcărilor termice moderate (până la 0.174) −0 . 7 (4.4. Valori ale coeficientului ϕ din ecuaţia (4.a ⎞ ⎟ ⎟ ⎠ 0 .36 soluţie apoasă 10% Na2SO4 0.12 ⎛ μ ⋅ ⎜⎜ ⎝ μa ⎞ ⎟⎟ ⎠ 0 .174) – (4.5 0 . 75 0. va exista un transfer de căldură de la vaporii care condensează fie către 47 . 94 (4.0.72 ⋅ ϕ ⋅ Pabs ⋅ q 0.86 gazolină 0.46 Relaţiile (4. se poate utiliza relaţia: 0. Pentru fierberea în interiorul ţevilor cu înclinare mică: α = c ⋅ d 1. Tab.m-2): α ⎛λ ⎞ =⎜ ⎟ α a ⎜⎝ λa ⎟⎠ 0 .45 soluţie apoasă 25% zahăr 0.172) Lichidul Lichidul ϕ ϕ apă 1.m-2): 0 .169) – (4.173) în care c este o constantă caracteristică lichidului (15 pentru apă.175) dau raportul dintre coeficientul de transfer α al lichidului şi coeficientul de transfer al apei. Transfer termic la condensarea vaporilor Ca fenomen fizic.a ⎠ • pentru fierberea intensă (q > 16500 W.6.10). 25 (4. 75 ⎛ ρ ⋅ ⎜⎜ ⎝ ρa ⎞ ⎟⎟ ⎠ 0.7 ⎛ cp ⋅⎜ ⎜c ⎝ p . 4 ⋅ ΔT (4.175) 4. αa. iar ϕ este un factor specific naturii lichidului care fierbe (tab.qc) şi presiuni de 0.10.83 etanol 0.27 soluţie apoasă 24% NaCl 0.2 – 10 ata.5. 4. 4 α = 2.171): • pentru fierberea lentă (q < 16500 W. Procesul fiind exoterm.56 soluţie apoasă 9% NaCl 0.4.31.62 benzen 0.00 petrol lampant 0.57 metanol 0.172) unde Pabs este presiunea absolută de lucru (ata).

fie către agentul termic (în cazul condensatoarelor de amestec). dacă procesul permite. transferul căldurii latente de condensare se face direct între picătura de condensat şi suprafaţa de transfer termic. • condensarea propriu-zisă. Dacă vaporii conţin anumite substanţe. Gazele necondensabile existente în vaporii supuşi condensării nu modifică felul condensării – peliculară sau în picături. se pot introduce în vapori 48 .20. 4. • condensarea în film (peliculară) – când condensatul udă perfect întreaga suprafaţă de transfer termic. Chiar dacă iniţial – datorită unei impurificări a suprafeţei de condensare – procesul decurge în picături. 4. transferul de căldură de la condensat la suprafaţa rece decurge prin intermediul filmului de condensat preexistent. Procesul de condensare este alcătuit din trei etape succesive: • transferul vaporilor de condensat prin volumul fazei gazoase către suprafaţa de condensare. Pentru a putea realiza condensarea permanentă în picături. doar o mică parte din vaporii ajunşi la interfaţă condensează. temperatură şi presiune. sau dacă suprafaţa rece este impurificată cu substanţe care micşorează tensiunea superficială a condensatului împiedicând udarea suprafeţei. film care induce o rezistenţă termică suplimentară. dar sub formă peliculară. Această modalitate de condensare este mai avantajoasă. procesul decurge în film. Tot pelicular se desfăşoară condensarea şi pe suprafeţele ruginite. etapă care poate deveni determinantă de viteză pentru proces dacă vaporii care sunt supuşi condensării se găsesc în amestec cu gaze necondensabile. marea majoritate revenind necondensaţi în volum fazei gazoase. • transferul căldurii latente de condensare către suprafaţa rece. în timp ce la condensarea peliculară (fig. Sub aspectul realizării procesului de condensare se poate discuta despre: • condensarea în picături – când condensatul udă doar anumite puncte ale suprafeţei de transfer termic. Căldura cedată de vaporii în condensare poartă denumirea de căldură latentă de condensare şi este funcţie de natura vaporilor. ulterior. Fenomenul este explicabil dacă se are în vedere mecanismul procesului de condensare. coeficienţii individuali de transfer termic sunt de 4 – 8 ori mai mari decât în cazul în care condensarea decurge în aceleaşi condiţii.20. Majoritatea covârşitoare a condensărilor industriale decurg în film. respectiv transformarea vaporilor în lichid la interfaţă.a).FENOMENE DE TRANSFER suprafaţa solidă pe care are loc condensarea (în cazul condensatoarelor de suprafaţă).b). condensarea decurge în picături. după ce suprafaţa este spălată chiar de către condensat. În cazul condensării în picături (fig.

• forţa de frecare f + df orientată în jos. Mecanismul procesului de condensare pe suprafaţă a –condensare în picături.21) un perete răcit. VAPORI + GAZE NECONDENSABILE transferul vaporilor prin volumul fazei gazoase condensarea propriu-zisa picaturi de condensat transferul caldurii latente de condensare catre suprafata rece film de condensat suprafata solida rece pe care are loc condensarea b) a) Fig. în lungul căruia se formează un strat de condensat. nichel. dy. având dimensiunile dx.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ mici cantităţi de substanţe care împiedică udarea suprafeţei: mercaptani pentru suprafeţele din cupru sau aliaje de cupru. vertical. Se consideră (fig. La o distanţă oarecare x de marginea superioară a peretelui şi y de perete. La curgerea cu viteză constantă.176) 49 . 4. 4. acid oleic pentru suprafeţe din cupru.20. Curgerea descendentă a stratului face ca grosimea δ a acestuia să fie crescătoare pe lungimea peretelui. Asupra acestui volum elementar acţionează următoarele forţe: • greutatea ρgdV orientată în jos. O altă soluţie o reprezintă acoperirea suprafeţei de condensare cu lacuri speciale. b – condensare pelicular㠙 Condensare peliculară pe suprafeţe verticale Ecuaţia fundamentală a condensării peliculare a fost dedusă de Nusselt. etc. alamă. 1 şi volumul dV = dxdy. crom. • forţa de frecare f orientată în sus. cele trei forţe sunt în echilibru: ρgdV + ( f + df ) = f (4. se izolează un paralelipiped elementar de condensat.

∂ 2 v x / ∂x 2 = 0. ecuaţia (3. 4. • curgere unidimensională pe direcţia x: vy = vz = 0. ecuaţia (3.181) dy dy 2 şi înlocuind în (4.21.FENOMENE DE TRANSFER Notând cu F forţa de frecare pe unitatea de suprafaţă şi ţinând cont de faptul că aria pe care acţionează forţele de frecare este A = dx ⋅1 . variabilă numai pe direcţia y: ∂v x / ∂x = 0.182) 2 μ dy Aceeaşi ecuaţie se obţine şi dacă în ecuaţia generală Navier – Stokes pentru curgerea pe direcţia axei x [ vezi volumul I.180) (f + df) dy unde dvx reprezintă creşterea vitezei Fig. Condensare condensatului când distanţa de la peretele peliculară pe suprafeţe rece creşte de la y la (y + dy).179) dy În cazul fluidelor newtoniene [vezi volumul I. ecuaţia (4.178) care se poate scrie sub forma: y dy dF f = − ρg (4. ∂ 2 v x / ∂z 2 = 0 .144)] scrisă sub forma: ∂v y ∂v x ∂v ∂v + vz z = + vx x + v y ∂y ∂z ∂t ∂x (4.180) în raport cu y: d 2vx dF =μ (4.179) se obţine: d 2vx ρg =− (4.183) ⎛ ∂ 2vx ∂ 2vx ∂ 2vx ⎞ 1 ∂P =g− + μ ⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ ρ ∂x ∂y ∂z ⎠ ⎝ ∂x se ţine cont de particularităţile curgerii condensatului: • regim staţionar: ∂vx/∂t = 0. y dx x 0 50 . • presiunea constantă la suprafaţa filmului: ∂P / ∂x = 0.176) devine: ρgdV + (F + dF )dx = Fdx (4.14)]. • viteză constantă a filmului de condensat pe direcţia x. forţa de frecare pe unitatea de suprafaţă are expresia: dv ρgdV F =μ x (4. Derivând verticale (4.177) sau: ρgdy + dF = 0 (4.

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Introducând aceste condiţii în (4. C1 = x (4.la y = 0 vx = 0 (la suprafaţa peretelui solid viteza este nulă) . din (4.188) μ iar ecuaţia (4.186) 2μ Constantele de integrare se obţin din condiţiile la limită (4.185) dy μ ρg 2 vx = − y + C1 y + C 2 (4. fluxul termic transmis convectiv de către pelicula de condensat spre perete trebuie să fie egal cu fluxul termic generat de căldura latentă de condensare.182).187) în (4.191) m x = v~x ρδ x = 3μ Debitul de vapori condensat pe întreaga lăţime a peretelui.184) 2 μ dy identică cu ecuaţia (4.192) μ Din considerente de conservare a energiei. Diferenţiind ecuaţia (4. Prin integrare succesivă. se obţine: ρ2g 2 dm x = δ x dδ x (4.186) rezultă valorile constantelor de integrare: δ ρg C 2 = 0 . vx.la y = δx dvx/dy = 0 (la suprafaţa filmului viteza este maximă) Înlocuind (4. adică: 51 . pe grosimea δx a filmului: ⎞ ρg 1 δx 1 δ x ⎛ ρg 2 ρg δ x y ⎟⎟dy = δ x2 (4.186) devine: vx = − ρg 2 ρg y + δ y 2μ μ x (4. pe înălţimea dx va fi dmx.190) v~x = ∫ v x dx = ∫ ⎜⎜ − y + δx 0 δ x 0 ⎝ 2μ μ 3μ ⎠ Debitul de vapori condensat pe întreaga lăţime a peretelui la nivelul x este: ρ2g 3 δx (4.183) se obţine: d 2vx ρg =− (4.184) se obţine: dv x ρg =− y + C1 (4.189) ecuaţie care redă distribuţia (profilul) vitezelor în filmul de condensat. Viteza medie a condensatului la distanţa x faţă de capătul peretelui rezultă din medierea vitezei instantanee.191).185) şi (4.187): .

Valorile proprietăţilor fizice care intervin în ecuaţia (4.193) cu (4. 943 α dx = ⋅ = ⋅ 4 4 x 3 4μH (Tv − T p ) H ∫0 μH (Tv − T p ) H (4.195) δ x4 x= 4μλ (Tv − T p ) din care rezultă expresia grosimii filmului de condensat la nivelul x: 4 μλx(Tv − T p ) (4. funcţie de temperatură.194) μλ (Tv − T p ) care prin integrare cu condiţiile la limită x = 0 .943 ⋅ 4 rρ 2 gλ3 μ (4. Combinând (4. implicit. Acest coeficient fiind funcţie de proprietăţile fizice ale vaporilor care condensează va fi.196) δx = 4 rρ 2 g Coeficientul local de transfer termic va fi în acest caz: αx = λ rρ 2 gλ3 =4 δx 4μx(Tv − T p ) (4. δx = 0 devine: rρ 2 g (4.199) 4 H (T − T ) v p în care α1 are expresia: α1 = 0.200) se iau la temperatura 52 . Tv temperatura vaporilor.200) şi este coeficientul individual de transfer termic pentru un perete vertical având înălţimea egală cu unitatea de lungime şi diferenţa dintre temperatura vaporilor şi temperatura peretelui egală cu unitatea de diferenţă de temperatură.FENOMENE DE TRANSFER λ (T − T )dx = r ⋅ mx δx v p (4.197) Valoarea medie a coeficientului individual de transfer termic pentru un perete vertical de înălţime H va fi: α= 1 4 rρ 2 gλ3 rρ 2 gλ3 0 . Tp temperatura peretelui.198) este ecuaţia lui Nusselt pentru vapori în condensare pe suprafaţa unei ţevi verticale.198) Ecuaţia (4. iar λ este coeficientul de conductivitate termică al condensatului. ecuaţie care mai poate fi scrisă sub forma: 1 α = α1 (4.192) se obţine: rρ 2 g dx = δ x2 dδ x (4.193) în care r reprezintă căldura latentă de condensare.

m . ducând implicit la creşterea coeficientului individual de transfer termic.K ] [W. Tab.11.m-2. 4.200) pentru vaporii de apă Temperatura Temperatura α1 α1 -7/4 -3/4 -7/4 [K] [K] [W.202) O relaţie aproximativă de calcul a coeficientului individual de transfer termic la condensare este: λ (4.K-1 şi μ este α = 7. Pentru vaporii de apă.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ medie Tm = 0.13 ⋅ 4 rρ 2 gλ3 rρ 2 λ3 = 2. condensarea are loc pe ţevi suficient de lungi astfel încât după o anumită distanţă de curgere la o grosime δ curgerea devine turbulentă.198) devine: α = 1. 4.11. Valorile coeficientului α1 din (4. Kutadeladze majorează coeficientul obţinut din ecuaţia lui Nusselt cu 20% pentru a ţine cont de influenţa valurilor.203) μ în care α este exprimat în W.s. 53 .201) μ Ondularea peliculei de condensat (curgerea cu valuri) are ca efect mărirea suprafeţei de contact film-vapori. În practică însă.5(Tv + Tp).m-1.K-1.2 exprimat în Pa. variaţia lui α1 cu temperatura este redată în tab.m .K-3/4] 273 6585 383 12515 283 7280 393 13015 293 7920 403 13410 303 8515 413 13780 313 9095 423 14165 323 9635 433 14525 333 10160 443 14850 343 10660 453 15140 353 11155 463 15365 363 11640 473 15550 373 12095 Ecuaţia lui Nusselt este valabilă doar în cazul curgerii peliculare laminare. λ este exprimat în W.04 ⋅ 4 μH (Tv − T p ) μH (Tv − T p ) (4. astfel încât (4. La curgerea peliculară criteriul Reynolds are expresia: 4ρ ⋅ v ⋅δ Re = (4.

206) în care α1 este dat de relaţia (4. se obţine expresia: α 0 = 0. identic cu α din ecuaţiile (4. Tot pentru calculul coeficientului αn se poate utiliza diagrama din fig. ™ Condensare peliculară pe o ţeavă orizontală Dacă se consideră peretele ţevii ca un perete format din porţiuni infinitezimale având înclinări variabile între 0o şi 180o.198). Din ecuaţia (4. (4. Diagrama redă dependenţa coeficientului ε = αn/α0 de numărul rândurilor de ţevi n şi de modul de dispunere a acestora în fascicul. 4.176) devine: ρ ⋅ g ⋅ sin ϕ ⋅ dV + ( f + df ) = f (4. 54 .22. construită pe bază de date experimentale. O valoare medie a coeficientului de transfer se poate calcula cu ajutorul ecuaţiei: α αn = 4 0 (4.FENOMENE DE TRANSFER ™ Condensare peliculară pe suprafeţe înclinate Calculul efectuat în cazul condensării peliculare pe suprafeţe verticale este valabil şi pentru suprafeţe înclinate.22 rezultă că aranjarea ţevilor în sistem Ginabat este cea mai avantajoasă.207) n în care α0 este coeficientul de transfer calculat pentru o singură ţeavă orizontală. 4. Din diagrama din fig. coeficientul individual de transfer va fi mai redus la ţevile de la partea inferioară a fasciculului. (4. iar d este diametrul exterior al ţevii. cele trei modalităţi de aranjare a ţevilor în fascicul sunt redate în fig. ecuaţia (4. Cu această observaţie.200).199).23. Schematic. datorită stratului izolant de condensat care curge de pe ţevile de la partea superioară a fasciculului pe ţevile de la partea inferioară.202).204).204) în care ϕ este unghiul pe care peretele înclinat îl face cu un plan orizontal. 4.205) în care α90 este coeficientul de transfer pentru peretele vertical (ϕ = 90o).725 ⋅ α1 4 d (Tv − T p ) (4. iar n reprezintă numărul de ţevi situate pe aceeaşi verticală. printr-un raţionament analog cu cel aplicat la condensarea pe pereţi verticali se ajunge la expresia coeficientului individual de transfer termic la condensarea pe suprafeţe înclinate: α ϕ = α 90 ⋅ 4 sin ϕ (4. cu condiţia să se ţină seama de direcţia forţei de greutate în raport cu suprafaţa înclinată de condensare. ™ Condensare peliculară pe un fascicul de ţevi orizontale În cazul condensării vaporilor pe un fascicul de ţevi orizontale.

n Fig. 4. 55 . Posibilităţi de amplasare a ţevilor într-un fascicul a – aranjament nedecalat. b – aranjament decalat.22. astfel încât filmul de condens care se scurge de pe ţevile superioare să atingă doar tangenţial ţevile inferioare. iar vaporii intră din direcţia în care grosimea filmului de condensat de pe ţeavă este minimă. b – aranjament decalat.9 0.23. Dependenţa coeficientului ε de numărul rândurilor de ţevi şi de dispunerea acestora a – aranjament nedecalat. 4.8 n 0. la care se adaugă înclinarea fasciculului de ţevi faţă de intrarea vaporilor. c – aranjament Ginabat Sistemul Ginabat realizează o dispunere decalată a ţevilor.4 1 3 5 7 9 11 13 15 17 19 21 numarul randurilor de tevi. c – aranjament Ginabat Fig.7 = / 0 0.5 0.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 1 c 0.6 b a 0.

24. Pentru 7 vaporii de apă. Valoarea maximă a raportului dintre lungimea (L) şi diametrul (d) serpentinelor în funcţie de presiunea vaporilor 490. ecuaţia (4. deoarece la capătul inferior al serpentinelor lungi se acumulează condensat care înrăutăţeşte transferul termic.208) în care A este un coeficient care înglobează constantele 9 fizico-chimice ale substanţei 8 care condensează. valorile raportului (L/d)max trebuie multiplicate cu coeficientul 6 / ΔTm . L – lungimea ţevii [m].12.0 1.0 3. 4. În plus. 4. lungimea serpentinei nu trebuie să fie foarte mare. 4.35 ⋅ d −0.FENOMENE DE TRANSFER ™ Coe ficie ntul A Condensare în interiorul ţevilor orizontale şi serpentinelor Coeficientul individual de transfer termic în aceste condiţii se calculează cu relaţia: α = 1.5 Presiunea [kPa] 5. C termic unitar [W/m2]. Dacă nu sunt evacuate ele se acumulează în spaţiul de condensare.5 0.5 ⋅ L0. 4. d – diametrul Fig. Valorile coeficientului A din interior al ţevii [m].fluxul Te mpe ra tura. micşorând mult valoarea coeficientului de transfer. deci scade diferenţa utilă de temperatură. în serpentinele cu abur viteza iniţială a vaporilor nu trebuie să depăşească 30 m/s.12. deci scade presiunea aburului. 25 (4. La o diferenţă medie de temperatură ΔTm = 30 – 40 K. 4 Ceilalţi termenii ai ecuaţiei 90 110 130 150 170 190 (4. variaţia lui A 6 cu temperatura de condensare 5 este redată în fig.8 vaporilor [at] 275 225 175 125 Raport (L/d)max Pentru alte valori ale lui ΔTm.5 294.208) La condensarea vaporilor în serpentine.36 ⋅ A ⋅ q 0.24.1 78. lungimea serpentinei se corelează cu presiunea aburului conform datelor din tab. 0 Tab.208) semnifică: q . ™ Condensarea vaporilor care conţin gaze necondensabile Gaze necondensabile (aer în special) se întâlnesc aproape întotdeauna în vapori.3 147. Din date practice. în serpentinele lungi creşte căderea de presiune. 56 .

Nu are o influenţă esenţială asupra valorii coeficientului α. • Starea suprafeţei de condensare.8 α v/ α În fig. • Poziţia verticală sau orizontală a ţevilor pe care decurge condensarea.0 0. 4.199) şi (4.0 0 1 2 3 4 5 6 7 8 X (kg ae r / kg vapori) Fig.25. Cu α s-a notat coeficientul individual de transfer termic la condensarea vaporilor de apă puri. straturile de rugină sau de depuneri măresc grosimea filmului de condensat. Conform ecuaţiilor (4.4 0. 0. coeficientul individual de transfer termic reducându-se – în unele cazuri cu până la 30%. Rugozitatea mare a suprafeţelor. • Supraîncălzirea vaporilor. direcţia şi turbulenţa curentului de vapori. Variaţia raportului αv/α funcţie de conţinutul de gaze necondensabile (aer) din vapori ™ Factori care influenţează condensarea vaporilor în film Procesul de condensare şi implicit coeficientul individual de transfer termic sunt influenţate în mare măsură de: • Viteza. Efectul este amplificat de creşterea presiunii vaporilor. respectiv micşorarea valorii coeficienţilor de transfer termic. 4. exprimată în kg aer / kg vapori. întrucât căldura sensibilă pe care o cedează vaporii supraîncălziţi până la atingerea temperaturii de saturaţie este mult mai mică în comparaţie cu căldura latentă de condensare. raportul dintre coeficientul de transfer α pentru o ţeavă verticală de înălţime H şi 57 .2 0.206).6 0.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 1. La viteze ale vaporilor mai mari de 10 m/s. frecările dintre condensat şi vapori devin importante.25 se prezintă modificarea valorii raportului αv/α în funcţie de concentraţia relativă a aerului în vaporii de apă. Mărimea X reprezintă concentraţia relativă a aerului în vapori. iar cu αv s-a notat coeficientul individual de transfer termic la condensarea vaporilor de apă care conţin aer. Rezultatul este mărirea. curgerea condensatului fiind accelerată (în cazul vaporilor descendenţi) sau frânată (în cazul vaporilor ascendenţi). presiunea.

4.430 4-6 (curgere laminară) Reaer = 750 – 1 900 Tm = 303 K Convecţie liberă 350 – 930 4–9 Presiune atmosferică Fierberea apei 2000 – 24000 Condensarea vaporilor Presiunea absolută a saturaţi pe suprafaţa vaporilor saturaţi = 4 kPa 9300 . 4.K-1] Observaţii tere a căldurii apă aer Convecţie forţată Tm = 303 K.03 m (curgere turbulentă) Reapă = 7 500 – 560 000 .5. 310 . rezultă că întotdeauna α < α0.209) = ⋅ α 0 0. Tab. precum şi lipsa în unele cazuri a spaţiului necesar pentru amplasarea orizontală a aparatului.7.03 m Convecţie forţată Reapă = 750 – 1 900. 4. d = 0.5800 35 – 60 Reaer = 15 000 – 280 000 .10000 70 – 100 Tm = 303 K.perpendicular pe ţevi 3100 .în ţevi şi canale 1200 .15000 exterioară a ţevilor d = 0. d = 0. este mai avantajoasă utilizarea aparatelor de condensare cu ţevi orizontale. Dificultatea evacuării condensatului din aceste aparate. fac ca aparatele condensatoare cu ţevi verticale să fie utilizate în multe aplicaţii.03 m orizontale 58 . pentru apă şi aer Modul de transmiValoare α [W. α. Din punct de vedere al eficienţei transferului termic.m-2.FENOMENE DE TRANSFER coeficientul de transfer α0 pentru o ţeavă verticală de diametru exterior d este: α 1 4 d (4.13.725 H Deoarece în aparatele industriale de transfer termic d/H << 1.4. Valori orientative ale coeficienţilor individuali de transfer termic În tab. Valori orientative ale coeficienţilor individuali de transfer termic.13 sunt prezentate valorile aproximative ale coeficienţilor individuali de transfer termic pentru cazurile de bază ale transferului termic convectiv.

4. b – “pierderi” de căldură 59 . într-un evaporator dintr-o instalaţie de concentrare a siropului de zahăr.transfer convectiv + radiant prin filmul de aer din jurul evaporatorului a b Fig. la realizarea schimbului global de căldură. 4 . după care are loc un nou transfer convectiv al căldurii (sau convectiv – conductiv în cazul evaporatoarelor peliculare) de la peretele ţevii la siropul de zahăr aflat în fierbere. 4. în diverse proporţii.transfer conductiv prin manta.transfer conductiv + convectiv prin filmul de lichid 1 . 3 .transfer convectiv prin filmul de vapori. 2 . convecţia şi radiaţia participă.26 a). Transfer global de căldură într-un evaporator a – transfer “util” de căldură. 2 . 4. căldura aburului utilizat drept agent termic se transmite prin convecţie forţată către suprafaţa exterioară a ţevilor vaporizatorului. care la rândul lor cedează căldură mediului ambiant (aşa – numitele “pierderi de căldură”) prin convecţie naturală şi prin radiaţie (fig. de la suprafaţa externă a ţevilor la suprafaţa internă căldura este transmisă conductiv prin materialul metalic din care sunt confecţionate ţevile.transfer conductiv prin izolatia termica.transfer conductiv prin crusta. pe pereţii interiori ai ţevilor evaporatorului se pot depune cruste de săruri minerale insolubile. care reprezintă o rezistenţă termică suplimentară (fig. o parte din căldura aburului este cedată pereţilor exteriori ai evaporatorului. 1 1 2 2 3 3 4 4 1 . În timp.26. Conducţia. TRANSFERUL GLOBAL DE CĂLDURĂ În majoritatea proceselor termice.transfer convectiv prin filmul de vapori.transfer conductiv prin peretele tevii.5. căldura nu este transferată printr-un mecanism unic. 3 .TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 4. 4 .26 b). Pe de altă parte. rău conducătoare de căldură. De exemplu.

Coeficientul K (exprimat în S.210) – (4. sub acţiunea unui potenţial termic de 1 K. de condiţiile geometrice şi hidrodinamice în care decurge procesul. Aşa cum se va arăta în cele ce urmează. transferul global de căldură poate fi redat prin ecuaţia: Q = K ⋅ A ⋅ ΔT (4.FENOMENE DE TRANSFER În cea mai simplă formă.210) în care Q reprezintă fluxul termic transferat (W). respectiv aerul din jurul instalaţiei de evaporare). de calitate a produsului prelucrat în aparat. etc. valorile coeficientului global de transfer K sunt funcţie atât de valoarea potenţialului termic. cuptoare. La proiectarea aparatelor în care un rol important revine transferului termic (încălzitoare.). În practică. pornind de la capacitatea de producţie cerută) şi se cunoaşte valoarea potenţialului termic impusă de diverse considerente (de ordin tehnologic. proiectarea oricărui utilaj în care determinant este transferul termic este practic imposibilă. uscătoare. etc.K-1) poartă denumirea de coeficient global de transfer de căldură şi reprezintă cantitatea de căldură transferată între două medii pe unitatea de suprafaţă şi în unitatea de timp. economic. 60 . în W. Dacă se analizează ecuaţiile (4.m-2.I. răcitoare.211). Cerinţa primară a proiectării este aceea de a determina valoarea suprafeţei necesare de transfer de căldură. condensatoare. cât şi de valorile absolute ale temperaturilor celor două medii între care decurge transferul termic. ΔT reprezintă potenţialul transferului termic (K). Altfel spus. K reprezintă fluxul termic specific transferat sub acţiunea unui potenţial termic unitar: Q q ⎡ W ⎤ = K= (4. concentratoare. se constată că fără cunoaşterea coeficientului global de transfer K. exprimat ca diferenţă între temperatura mediului care cedează căldura (aburul de încălzire în exemplul anterior) şi temperatura mediului care primeşte căldura (siropul de zahăr în fierbere. Dependenţa dintre Q şi ΔT (la A = ct. de temperatura mediilor şi de valoarea potenţialului termic la care decurge transferul.210) exprimă faptul că fluxul termic transferat este direct proporţional cu aria suprafeţei prin care are loc transferul şi cu potenţialul transferului. fierbătoare. A este aria suprafeţei prin care are loc transferul (m2).211) A ⋅ ΔT ΔT ⎢⎣ m 2 ⋅ K ⎥⎦ Ecuaţia (4.). evaporatoare. refrigeratoare.) este liniară doar pentru valori reduse ale potenţialului termic. coeficientul global de transfer depinde de natura şi proprietăţile mediilor prin care se transferă căldura. de obicei se cunoaşte cantitatea de căldură care trebuie transferată (pe baza întocmirii bilanţurilor de materiale şi de căldură ale aparatului proiectat. urmând ca pe baza acesteia să se stabilească dimensiunile constructive ale aparatului. boilere.

Fluxul termic transferat prin α1 α2 λ filmul de fluid (1) are expresia: T1 Qs1 = α1 ⋅ A ⋅ (T1 − T p1 ) (4.4.1.212) Fluxul termic transferat prin peretele solid are expresia: Qs 2 = ΔT1 λ ⋅ A ⋅ (T p1 − T p 2 ) (4.) în care se concentrează toate rezistenţele la transfer.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ 4. Profilul temperaturii se prezintă ca în fig.12). etc. unde viteza fluidului este nulă. deci: două fluide separate de un perete plan Qs1 = Qs 2 = Qs 3 = Qs (4. Deoarece în vecinătatea peretelui solid curgerea este laminară (vezi fig. La perete. Transfer global de căldură la potenţial termic constant De o parte şi de alta a peretelui care separă fluidele.215) 61 . compus. 4. fluxul termic este Fig. căldura se transmite atât prin mecanism conductiv. plan. cazul celor două fluide separate de un perete plan omogen poate fi asimilat cazului transferului conductiv de căldură printr-un perete plan compus din trei straturi având conductivităţi termice diferite (vezi 4. Dacă se consideră că în stratul limită convecţia poate fi neglijată.).) schimbă căldură între ele.213) δ Tp1 Tp2 ΔT2 Fluxul termic transferat prin filmul de fluid (2) ΔT3 Qs1 are expresia: Qs2 Qs 3 = α 2 ⋅ A ⋅ (T p 2 − T2 ) (4. se formează un strat limită termic (vezi 4.2. 4.4.1.2. fluidul cu temperatura mai ridicată cedând căldură fluidului cu temperatura mai coborâtă. Transfer global de căldură indirect între două fluide Acest mod de transmitere a căldurii este poate cel mai des întâlnit în practică: două fluide. Sensul transferului termic δ este dictat de faptul că T1 > T2. 4. separate de un perete (simplu.27. transferul termic este pur convectiv.5.1.5. Transfer termic între constant în orice secţiune. 4.1. cilindric.27. cât şi prin mecanism convectiv. prin intermediul peretelui.214) T2 Qs3 Dacă se consideră regimul staţionar. participarea convecţiei la transfer crescând cu distanţa de la perete.

217).217) A ⎝ α1 λ α 2 ⎠ A i =1 în care prin Ri s-au notat rezistenţele termice ale filmului de fluid (1). Ţinând cont de relaţiile (4. se pot scrie: 1 ΔT1 = (T1 − T p1 ) = Qs ⋅ α1 ⋅ A ΔT2 = (T p1 − T p 2 ) = Qs ⋅ δ λ⋅A (4. fluxul termic unitar se poate defini ca raport între potenţialul transferului termic şi suma rezistenţelor termice: T1 − T2 ΔT = (4. Din (4. Pentru transferul termic între două fluide separate prin pereţi plani.220) K= m δ ⎢⎣ m 2 ⋅ K ⎥⎦ 1 1 j +∑ + α1 j =1 λj 62 α2 .218) – (4.219) s-a considerat că transferul termic între fluide decurge printr-un perete plan compus din m straturi având grosimi şi conductivităţi termice distincte. aportul radiaţiei la transferul global fiind practic nul.216): n Q ⎛ 1 δ 1 ⎞ Q ΔT = T1 − T2 = s ⋅ ⎜⎜ + + ⎟⎟ = s ⋅ (R1 + R2 + R3 ) = q ∑ Ri (4. ale peretelui solid.212) – (4.FENOMENE DE TRANSFER Dacă procesul de transfer de căldură decurge la temperaturi nu prea ridicate. transferul de căldură prin radiaţie se poate neglija. prin peretele solid şi prin filmul (2) respectiv.219) α2 În ecuaţiile (4.215). coeficientul global de transfer de căldură are expresia: 1 ⎡ W ⎤ (4.216) ΔT3 = (T p 2 − T2 ) = Qs ⋅ 1 α2 ⋅ A Căderea totală de temperatură între cele două fluide se obţine însumând membru cu membru ecuaţiile (4. respectiv ale filmului de fluid (2).218) q= n m δ 1 1 j +∑ + ∑ Ri i =1 α1 j =1 λj α2 Fluxul termic va fi dat de expresia: 1 Qs = ⋅ A ⋅ (T1 − T2 ) = K ⋅ A ⋅ ΔT m δ 1 1 j +∑ + α1 j =1 λj (4. căderile parţiale de temperatură prin filmul (1).

4.221) d2 1 1 1 + ⋅ ln + d1 ⋅ α1 2λ d1 d 2 ⋅ α 2 Dacă peretele cilindric este format din mai multe straturi de grosimi şi conductivităţi diferite. T2 ΔT1 ΔT2 ΔT3 1/α1 δ/λ 1/α2 r2 r1 d2 d1 T1 ΔT Fig. atunci expresia fluxului unitar devine: (T1 − T2 ) ⋅ π (4. Transfer termic între două fluide separate de un perete cilindric Fluxul termic unitar (fluxul termic raportat la unitatea de lungime de perete circular.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Pe baza unui raţionament similar se poate stabili expresia coeficientului global de transfer de căldură la transferul termic între două fluide separate printr-un perete cilindric (fig. 63 .28). 4.222) q= n d i +1 1 1 1 +∑ ⋅ ln + d1 ⋅ α1 i =1 2λi d i d i +1 ⋅ α 2 Expresia fluxului termic se scrie: (T1 − T2 ) ⋅ π ⋅ l Q = q ⋅l = (4. W/m) exprimat ca funcţie de diametrele peretelui cilindric are expresia: (T1 − T2 ) ⋅ π q= (4.28.223) n d i +1 1 1 1 +∑ ⋅ ln + d1 ⋅ α1 i =1 2λi di d i +1 ⋅ α 2 în care l reprezintă lungimea peretelui cilindric.

Diagrama termică a unui proces transformare de fază izobar – izoterme. • atât în spaţiu cât şi în timp: ∂T / ∂t ≠ 0. Lichidul se evaporă pe seama căldurii latente pe care o cedează vaporii saturaţi care condensează.29.2.5. ΔT = constant monocomponent. Datorită acestuia. aflat la temperatura de fierbere cu fierbere lichid monocomponent T2 ajutorul căldurii cedate de vapori saturaţi care condensează.224) n ⎢⎣ m ⋅ K ⎥⎦ d i +1 1 1 1 +∑ ⋅ ln + d1 ⋅α1 i =1 2λi d i d i +1 ⋅α 2 4. În majoritatea cazurilor întâlnite în practică. 64 .29. el modificându-se. 4. Diagrama termică a unui astfel de proces este redată în fig. • numai în timp: ∂T / ∂t ≠ 0. ∂T / ∂l ≠ 0 . Ca exemplu de transfer termic la potenţial T constant se poate menţiona condensare vapori saturati transferul termic realizat la T1 vaporizarea unui lichid pur. ambele fluide sunt implicate în procese de A=0 A=A Fig. precum şi potenţialul transferului de căldură pot fi variabile: • numai în spaţiu: ∂T / ∂t = 0. ∂T / ∂l ≠ 0 . potenţialul transferului termic nu rămâne constant. În aceste condiţii. rămâne constant. adică diferenţa dintre temperaturile fluidelor între care se transferă căldura.FENOMENE DE TRANSFER Expresia coeficientului global de transfer de căldură prin pereţi cilindrici neomogeni va fi de forma: π ⎡ W ⎤ K= (4. Transfer global de căldură la potenţial termic variabil În foarte puţine cazuri practice. Temperaturile mediilor care schimbă căldură. ∂T / ∂l = 0 . principala cauză a modificării sale fiind însuşi transferul de căldură. 4. temperaturile mediilor care schimbă căldură variază. potenţialul transferului termic.1. temperaturile de transfer de căldură la ΔT = constant celor două fluide rămânând constante.

regimul este nestaţionar. într-un schimbător de căldură de tip “ţeavă în ţeavă” prin care curg două fluide în echicurent (fig.31 b). şi care este perfect izolat termic. De exemplu. T2e T2e T1e T1i T1e T1i T2i T2i T1i T1i T1e T T1e ΔT 2e T2i T2e ΔT T2i a b Fig. toţi parametrii se menţin constanţi în timp. temperaturile celor două fluide se modifică drept urmare a transferului termic de la fluidul mai cald către fluidul mai rece: temperatura variază în spaţiu.30 b). Dacă lichidul din recipient este puternic agitat (cazul ideal al “recipientului discontinuu cu amestecare perfectă” – RDAP). în fiecare punct de-a lungul schimbătorului fluidele au o anumită temperatură. dar variază în spaţiu). 4. 4. Pe lungimea schimbătorului de căldură însă. Transfer termic în regim staţionar într-un schimbător de căldură tip “ţeavă în ţeavă”: a – curgere în echicurent.30. astfel încât schimbul de căldură cu exteriorul să fie nul.30 a) sau în contracurent (fig.31 a). 4. În timp însă. 4.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ În primul caz regimul este staţionar (în fiecare punct al sistemului considerat. temperatură care se menţine constantă atâta timp cât condiţiile de curgere nu se modifică. temperatura fluidelor suferind variaţii în timp. temperatura lichidului din recipient se 65 . 4. b – curgere în contracurent În următoarele două cazuri. Este cazul recipientelor cu funcţionare discontinuă (în şarje) prevăzute cu agitator şi serpentină de încălzire sau de răcire (fig. în orice moment temperatura lichidului este identică în toate punctele din recipient (fig.

4. T2f T1 H=H T2i H=0 a) T T T1 T1 H = constant t = constant H=0 H=H b) T t=0 c) T H = constant t = constant T2 H=0 t=t T2 d) H=H t=0 e) t=t Fig. 4.31 d). ca urmare a schimbului de căldură cu agentul termic din serpentină (fig. Temperatura agentului termic din serpentină se modifică atât pe lungimea serpentinei (fig.31 c).31 e). Transfer termic în regim nestaţionar într-un recipient cu amestecare perfectă prevăzut cu serpentină de încălzire 66 . cât şi în timp (fig.31. 4. 4.FENOMENE DE TRANSFER modifică.

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ

4.5.1.2.1. Transfer termic la potenţial variabil în regim staţionar
În cazul curgerii fluidelor în echicurent (fig. 4.30 a), ambele
fluide intră prin acelaşi capăt al schimbătorului (A = 0), fluidul cald cu
temperatura T1i, fluidul rece cu temperatura T2i şi ies prin capătul opus al
schimbătorului (A = A) cu temperaturile T1e, respectiv T2e. Potenţialul termic
iniţial ΔT1 = T1i – T2i este maxim; de-a lungul schimbătorului el scade
continuu, ajungând ca la ieşire să aibă valoarea minimă ΔT2 = T1e – T2e.
Fluxul termic transferat printr-o porţiune infinitezimală dA din
suprafaţa ţevii interioare va fi:
dQs = K ⋅ (T1 − T2 ) ⋅ dA
(4.225)
Acest flux termic este cedat de către fluidul cald (1), a cărui
temperatură se micşorează cu dT1, fluidului rece (2), a cărui temperatură
creşte cu dT2. Se pot scrie deci următoarele ecuaţii parţiale de bilanţ termic:
dQs = −mm1 ⋅ c p1 ⋅ dT1
(4.226)

dQs = + mm 2 ⋅ c p 2 ⋅ dT2

(4.227)

în care mm1 şi mm2 sunt debitele celor două fluide (kg/s), iar cp1 şi cp2 sunt
căldurile lor specifice masice (J.kg-1.K-1). Semnul “minus” din ecuaţia
(4.226) indică faptul că fluidul (1) cedează căldură. Explicitând dT1 şi dT2
din ecuaţiile (4.226) şi (4.227) se obţine:


1
1
⎟ ⋅ dQs
+
dT1 − dT2 = −⎜
(4.228)
⎜ m ⋅c


m
c
m2
p2 ⎠
⎝ m1 p1
Notând expresia din paranteză cu f, (4.228) se mai poate scrie:
dT1 − dT2 = d (T1 − T2 ) = − f ⋅ dQs
(4.229)
sau:
d (T1 − T2 )
dQs = −
(4.230)
f
Egalând (4.225) cu (4.230) rezultă:
d (T1 − T2 )
K ⋅ (T1 − T2 ) ⋅ dA = −
(4.231)
f
Separând variabilele şi integrând (4.231) pe întreaga suprafaţă de
transfer termic, A:
T1e −T2 e
A
d (T1 − T2 )
=

f

K

(4.232)
∫ T1 − T2
∫0 dA
T1i −T2 i

rezultă:
67

FENOMENE DE TRANSFER

ln

(T1e − T2e ) = ln ΔT2
(T1i − T2i )
ΔT1

= − fKA

(4.233)

care se mai poate scrie:
ΔT2 = ΔT1 ⋅ exp(− f ⋅ K ⋅ A)
(4.234)
Analizând forma ecuaţiei (4.234) se poate constata că potenţialul
termic la intrare în schimbător (ΔT1) este egal cu potenţialul termic la ieşire
din schimbător (ΔT2) doar dacă A = 0, iar potenţialul termic la ieşire din
schimbător se anulează (ΔT2 = 0) pentru o arie infinită a suprafeţei de
transfer termic.
Prin integrarea ecuaţiei (4.230) pe întreaga suprafaţă de transfer
termic, se obţine expresia fluxului termic transmis de la fluidul (1) la fluidul
(2):
T −T
1 1e 2 e
1
Q=−
d (T1 − T2 ) = − (ΔT2 − ΔT1 )
(4.235)

f T1i −T2 i
f
Eliminând parametrul f între ecuaţiile (4.233) şi (4.235), se obţine:
ΔT − ΔT1
Q = K ⋅ A⋅ 2
= K ⋅ A ⋅ ΔTm
(4.236)
ΔT2
ln
ΔT1
Analizând ecuaţia (4.236) şi comparând-o cu ecuaţia (4.210), se
poate constata că la transmiterea căldurii în regim staţionar, la curgerea în
echicurent a două fluide despărţite printr-un perete solid, este valabilă
ecuaţia generală a transferului termic la potenţial constant, cu condiţia
înlocuirii diferenţei de temperatură ΔT cu media logaritmică a diferenţelor
de temperatură de la extremităţile schimbătorului de căldură, ΔTm.
În cazul curgerii fluidelor în contracurent (fig. 4.30 b)
rămâne valabil raţionamentul efectuat la transferul termic în echicurent, cu
observaţia că, în conformitate cu notaţiile din fig. 4.30 b, diferenţele de
temperatură care intervin în calculul valorii ΔTm au expresiile:
ΔT1 = T1e − T2i
ΔT2 = T1i − T2e
ΔTm =

(4.237)

ΔT1 − ΔT2 ΔT2 − ΔT1
=
ΔT1
ΔT
ln
ln 2
ΔT2
ΔT1

Observaţia 1. Dacă diferenţele de temperatură ΔT1 şi ΔT2 nu diferă
prea mult între ele, media logaritmică ΔTm se poate înlocui cu media
aritmetică, ½(ΔT1 + ΔT2). Dacă ΔT1/ΔT2 < 2, înlocuirea mediei logaritmice
cu media aritmetică introduce erori de sub 4%.
68

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ

Observaţia 2. În cazul suprafeţelor de transfer de căldură constituite
din pereţi cilindrici, în locul suprafeţei de transfer A se va considera
suprafaţa medie de transfer (Am), iar coeficientul global de transfer de
căldură se va calcula cu relaţia (4.224).
Observaţia 3. Dacă unul dintre fluide primeşte (cedează) căldură
latentă (la transferul termic cu schimbarea stării fizice: vaporizare,
condensare, topire, cristalizare, etc.), variaţia temperaturii fluidului respectiv
este nulă. În aceste condiţii, in expresia parametrului f din (4.228) termenul
corespunzător fluidului care-şi schimbă starea fizică se anulează.
Observaţia 4. Se poate întâmpla ca numai pe o porţiune din
schimbător să apară schimbul de căldură latentă. De exemplu, dacă fluidul
cald este abur supraîncălzit, în prima porţiune a schimbătorului aburul
cedează căldura sensibilă de supraîncălzire, până ce devine abur saturat, în a
doua porţiune a schimbătorului aburul saturat cedează căldura latentă de
condensare, până la condensarea totală, iar în ultima porţiune condensatul
cald cedează căldură sensibilă, răcindu-se. În acest caz se împarte
schimbătorul în trei porţiuni distincte care se tratează separat.
Observaţia 5. Dacă variaţiile de temperatură ale celor două fluide
sunt mari, iar precizia cerută calculelor este ridicată, trebuie luate în
considerare atât variaţia cu temperatura a căldurilor specifice masice (cp) cât
şi variaţia cu temperatura a coeficientului global de transfer de căldură, K. În
aceste condiţii se “împarte” schimbătorul de căldură în porţiuni pe care
variaţia de temperatură este mică, sau se aplică integrarea grafică sau
numerică.
4.5.1.2.2. Transfer termic la potenţial variabil în regim nestaţionar

Dacă transferul termic decurge în regim nestaţionar, câmpul de
temperatură variază în timp. Întrucât tratarea analitică a problemelor de
transfer termic în regim nestaţionar este dificilă, vor fi prezentate doar două
exemple simple, ale unor situaţii frecvent întâlnite în procesele de transfer
de căldură industriale.
4.5.1.2.2.1. Variaţia temperaturilor numai în timp

Se consideră (fig. 4.32 a) un recipient perfect izolat termic faţă de
mediul exterior, împărţit printr-un perete în două compartimente în care se
găsesc două fluide, având iniţial temperaturi diferite, suficient de bine
69

FENOMENE DE TRANSFER

agitate pentru a putea considera că în interiorul fiecărui fluid temperatura
este uniformă.

T1i

Fluidul 1
1

2

T1f
T2f

Fluidul 2
T2i
t=0

a)

t=t

b)

Fig. 4.32. Transfer termic în regim nestaţionar,
cu variaţia temperaturii numai în timp

Fluidul (1) are iniţial temperatura T1i, iar fluidul (2) are iniţial
temperatura T2i, cu observaţia că T1i > T2i. În timp, temperaturile celor două
fluide variază, tinzând să se apropie una de cealaltă (fig. 4.32 b). La
momentul t când fluidele au temperaturile T1 şi T2, cantitatea de căldură
transferată într-un interval infinitezimal de timp dt este:
dQ = K ⋅ A ⋅ (T1 − T2 ) ⋅ dt
(4.238)
Cantitatea de căldură dQ este cedată de fluidul cald (1), a cărui
temperatură scade cu dT1, şi este primită de către fluidul rece (2), a cărui
temperatură creşte cu dT2:
dQ = − m1 ⋅ c p1 ⋅ dT1
(4.239)
dQ = + m2 ⋅ c p 2 ⋅ dT2
Explicitând dT1 şi dT2 şi scăzând ecuaţiile (4.239) membru cu
membru, rezultă:
⎛ 1
1 ⎞⎟
+
dT1 − dT2 = d (T1 − T2 ) = −⎜
⋅ dQ = − f ⋅ dQ (4.240)
⎜ m ⋅c


m
c
1
p
1
2
p
2


Eliminând pe dQ între ecuaţiile (4.238) şi (4.240) se obţine:
70

244) f Eliminând parametrul f între ecuaţiile (4. Dacă în ecuaţia (4.245) ΔT ln ΔTi Q=− sau: Q = K ⋅ A ⋅ ΔTm ⋅ t (4. cu variaţia numai în timp a temperaturii. adică cele două temperaturi tind să devină egale. ΔT → 0 .241) între momentul iniţial (t = 0) şi un moment oarecare t.244) rezultă: ΔT − ΔTi Q = K ⋅ A⋅ ⋅t (4.241) T1 − T2 Integrând ecuaţia (4. cu amendamentul că potenţialul termic al transferului este dat de media logaritmică a diferenţelor de temperatură la momentul iniţial (t = 0) şi la un moment oarecare.242 c) şi (4. se obţine: T1 −T2 t d (T1 − T2 ) ∫ T1 − T2 = − f ⋅ K ⋅ A∫0 dt T1i −T2 i ln T1 − T2 = − f ⋅ K ⋅ A⋅t T1i − T2i ln ΔT = − f ⋅ K ⋅ A⋅t ΔTi (4.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ d (T1 − T2 ) = − f ⋅ K ⋅ A ⋅ dt (4.243) dQ = − d (T1 − T2 ) ∫0 f Δ∫Ti se obţine: 1 (ΔT − ΔTi ) (4. 71 .242) ΔT = ΔTi ⋅ exp(− f ⋅ K ⋅ A ⋅ t ) Se verifică faptul că pentru momentul iniţial (t = 0) ΔT = ΔTi şi că după un timp foarte lung ( t → ∞ ).240) se separă variabilele şi se integrează între limitele ΔTi şi ΔT: Q ΔT 1 (4. t.246) Se poate observa că şi în cazul transferului termic în regim nestaţionar. se aplică ecuaţia generală a transferului termic.

mm2.2. dt.2. Se cere să se calculeze temperatura lichidului din recipient (T1) şi temperatura fluidului rece la ieşirea din serpentină (T2) la un moment oarecare. răcit prin intermediul unei serpentine imersate prin care circulă un fluid rece. Variaţia temperaturilor în timp şi în spaţiu Este cazul des întâlnit al lichidului dintr-un recipient prevăzut cu agitator pentru uniformizarea temperaturii.247) Cantitatea de căldură primită de fluidul rece (2) este: dQ = + mm 2 ⋅ c p 2 ⋅ (T2 − T20 )⋅ dt (4.249) dQ = K ⋅ A ⋅ ΔTm ⋅ dt 72 .2. cp2 pentru răcirea lichidului din recipient până la temperatura Fig. Problema este cunoscută variaţia temperaturilor în timp şi în spaţiu în literatură ca problema lui Kasatkin.1. Se poate considera că. Schimbul de căldură cu mediul exterior se neglijează. pentru un interval de timp suficient de mic. 4. transferul de căldură decurge în regim staţionar. T2f). De obicei se cunosc: temperatura iniţială a lichidului cald (1) din recipient T1 (T1i.5. 4. precum şi caracteristicile geometrice şi termice ale sistemului. cp2 de fluid de răcire necesară T2 (T2i. Se poate considera şi cazul unui lichid rece în recipient. m1. Transfer termic nestaţionar cu dată. precum şi cantitatea T20. În acest interval de timp. cp1 (T1i).FENOMENE DE TRANSFER 4. mm2. T1f).248) Cantitatea de căldură schimbată de cele două fluide se poate scrie: (4.33.33). între cele două fluide se transferă cantitatea de căldură dQ. care trebuie încălzit prin intermediul fluidului cald care circulă prin serpentină (fig. temperatura fluidului rece (2) la intrarea în serpentină (T2i). Cantitatea de căldură cedată de fluidul cald (1) este: dQ = − m1 ⋅ c p1 ⋅ dT1 ⋅ dt (4.

257) (4.254) dQ = K ⋅ A ⋅ T1 − T20 ⋅ ⋅ dt B ⋅ ln B care integrată între limitele T1i(temperatura iniţială a fluidului (1)) şi T1f (temperatura finală a fluidului (1)) devine: T −T K ⋅ A B −1 (4.250) T1 − T20 T1 − T20 ln ln (T1 − dT1 − T2 ) (T1 − T2 ) 0 Eliminând pe (T2 – T2 ) între ecuaţiile (4.252) (T1 − T2 ) Înlocuind (4.248) . În aceste condiţii.249). valoarea sa rămâne constantă în timpul transferului de căldură.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ unde A reprezintă suprafaţa de transfer de căldură a serpentinei. K este coeficientul global de transfer termic şi ΔTm potenţialul termic mediu. rezultă: T −T 0 dQ = K ⋅ A ⋅ 2 2 ⋅ dt (4.250) rezultă: T1 − T20 K⋅A = (4.(4.256) Q = m1 ⋅ c p1 ⋅ (T1i − T1 f ) ( ) ( ( ( ) ( ) ) ) ( ) ( ) ( ) Eliminând produsul m1 ⋅ c p1 între ultimele două ecuaţii.252) în (4.258) .249) se obţine: T − T 0 − (T1 − dT1 − T2 ) T2 − T20 ΔTm = 1 2 = (4.253) ln B Prin eliminarea lui T2 între ultimele două ecuaţii se ajunge la următoarea expresie: B −1 (4.257) se mai poate scrie: Q = K ⋅ A ⋅ ΔTm* ⋅ t Q = K ⋅ A⋅ 73 (4.251) este funcţie doar de constantele aparatului şi de condiţiile de lucru.247) între limitele T1i şi T1f: (4. se poate introduce constanta B.255) ln 1i 2 = ⋅ ⋅t T1 f − T2 m1 ⋅ c p1 B ⋅ ln B Căldura transferată din momentul începerii răcirii fluidului (1) până la momentul t se obţine integrând ecuaţia (4.251) ln (T1 − T2 ) mm 2 ⋅ c p 2 Întrucât membrul drept al expresiei (4. Explicitând pe ΔTm din (4. definită de ecuaţia: T1 − T20 B= (4. rezultă: T1i − T1 f B −1 ⋅ ⋅t T1i − T2 B ⋅ ln B ln T1 f − T2 Ecuaţia (4.

260) B ⋅ ln B ln 1 1B Prin integrarea ecuaţiei (4. uscarea solidelor pulverulente sau granulare în curent de aer sau gaze de ardere.263) (B − 1) ⋅ T1 f + T20 T2 f = B T2m = 4. Încălzirea unor fluide prin barbotare de abur. Transfer global de căldură direct între două fluide Acest tip de transfer termic se întâlneşte frecvent în practica industrială.252) în care T1 se înlocuieşte cu T1i.5.248) între limitele t = 0 şi t = t se poate calcula debitul necesar de fluid de răcire (2): Q = mm 2 ⋅ c p 2 ⋅ (T2m − T20 ) (4. cel de-al doilea factor reprezentând media logaritmică dintre 1 şi 1/B: B −1 1 −1 B = (4. condensarea vaporilor în condensatoarele de amestec.263) ⋅ ΔTm* + T20 m2 ⋅ c p 2 Temperatura agentului termic la ieşirea din serpentină variază între T2i (la începutul procesului) şi T2f (la sfârşitul procesului).261) Q m 0 c p 2 ⋅ T2 − T2 Valoarea temperaturii medii a fluidului (2) la ieşirea din serpentină. respectiv cu T1f: (B − 1) ⋅ T1i + T20 T2i = B (4. răcirea apei în turnuri de 74 .259) ⋅ T1i − T 2 B ⋅ ln B ln T1 f − T 2 al cărei prim factor este media logaritmică dintre (T1i – T2) şi (T1f – T2). T2m rezultă din ecuaţia: Q = m2 ⋅ c p 2 ⋅ (T2m − T20 )⋅ t = K ⋅ A ⋅ ΔTm* ⋅ t (4.FENOMENE DE TRANSFER unde prin ΔTm* s-a notat expresia: T 1i − T 1 f B −1 ΔT m* = (4.2.262) mm 2 = ( ) de unde: K⋅A (4. Aceste valori ale temperaturii se pot calcula din (4.

ambele în mişcare continuă. În cazul transferului termic gaz – gaz sau lichid – lichid în aparate cu sau fără agitare.m-1.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ răcire. sunt numai câteva exemple de procese în care transferul termic are loc direct. Transfer termic direct fără schimbarea stării de agregare În schimbătoarele de căldură de amestec fără schimbarea stării de agregare.K-1].264) ∑ mi ⋅ c pi ⋅ Ti = Tm ∑ mi ⋅ c pi i i din care rezultă temperatura finală a amestecului. concomitent cu transferul termic au loc şi procese de transfer de masă. răcirea gazelor în scrubere goale sau cu umplutură. prin amestecarea fluidelor.m-2.2. transferul de căldură are loc foarte rapid. două gaze sau un solid (dispersat în particule foarte fine) şi un fluid (lichid sau solid). pe baza ecuaţiei generale de bilanţ termic: (4. agenţii termici pot fi două lichide. coeficientul global de transfer termic se calculează cu relaţia: 1 (4.268) 2 75 .266) K= 1 dp + α 2λ în care α reprezintă coeficientul individual de transfer termic fluid – solid [W.265) i În cazul unui amestec fluid – solid (fin dispersat). fără existenţa unui perete solid pentru separarea acestora. λ reprezintă coeficientul de conductivitate termică al particulelor solide [W.5. În multe astfel de procese. Tm: ∑i mi ⋅ c pi ⋅ Ti Tm = ∑ mi ⋅ c pi (4.K-1] iar dp este diametrul particulelor solide [m] considerate sferice. Temperaturile de calcul ale mărimilor fizice ce intervin în transferul termic sunt temperatura medie a fluidului (Tmf). Coeficientul individual de transfer de căldură α se calculează din ecuaţii criteriale specifice. În acest caz este necesar doar calculul temperaturii finale a amestecului. 4. datorită suprafeţei foarte mari de contact. temperatura medie a particulelor solide (Tms) şi temperatura medie a stratului limită (Tml): 1 Tml = (Tmf + Tms ) (4.1.

50 pentru glicerină).2. Transfer termic direct cu schimbarea stării de agregare Această modalitate de schimb de căldură se întâlneşte în aparatele în care interacţionează o fază lichidă cu una gazoasă sau de vapori: scrubere (coloane cu stropire).25 pentru apă. exprimată în MPa.35 pentru etanol. v este viteza de ieşire a jetului de lichid din injector [m/s].271) d = χ 2 [m] ρv în care σ este tensiunea superficială a lichidului [N/m]. În cazul coloanelor cu umplutură. iar χ este un coeficient adimensional care depinde de proprietăţile lichidului (χ = 0. 4. se micşorează însă viteza de variaţie a temperaturii. este dat de relaţia: 8σ (4. Suprafaţa de transfer de căldură a lichidului pulverizat se exprimă în funcţie de volumul de lichid pulverizat (Vl) şi de diametrul picăturilor (presupuse a fi sferice) de lichid (d): V (4. χ = 0.2.270) A = 6 l [m 2 ] d Diametrul picăturilor.vapori) constituie un factor determinant în transferul de căldură: ea este cu atât mai mare cu cât picăturile pulverizate sunt mai mici. preîncălzitoare prin amestec cu abur. condensatoare de amestec. 76 .269) A= = 3 d p 3 ρsd p Vs. O relaţie aproximativă pentru calculul diametrului picăturilor este: 3 ⋅10 −4 (4.gaz (lichid . În coloanele goale (fără umplutură sau amenajări interioare). Suprafaţa de contact lichid . la pulverizarea cu un injector mecanic. ms şi ρs reprezentând respectiv volumul. turnuri de răcire.272) [m] d≈ P unde P este presiunea lichidului la intrarea în injector. Cu cât diametrul picăturilor este mai redus.5. contactul dintre lichid şi gaz (vapori) se produce pe suprafaţa picăturilor de lichid pulverizat. χ = 0. contactul lichidului cu gazul (vaporii) are loc pe suprafaţa udată a corpurilor de umplere. masa şi densitatea particulelor solide.FENOMENE DE TRANSFER Suprafaţa de transfer termic solid – fluid este dată de suprafaţa totală a particulelor solide: 2 Vs 2 ms (4.

α se poate calcula din ecuaţia criterială: Nu = 2 + 1.175 (4.5 Pr 0. coeficientul global de transfer termic se determină cu relaţia lui Javoronkov: Ki = 0. l atribuiţi criteriilor Re şi Pr indică faptul că aceste criterii se calculează pentru faza gazoasă.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ În cazul coloanelor cu umplutură.33 Gu 0. respectiv pentru faza lichidă: 4v ⋅ ρ (4.276) Tuscat unde Tuscat şi Tumed sunt temperaturile aerului înconjurător.7 ⋅ Re l0. 7 ⋅ Prg0.05 Re 0.33 ⋅ ϕ 1.15 (4. Pentru valori Re cuprinse între 1 şi 200. Viteza picăturii în cădere este: d [m/s] (4. citite pe termometrul uscat şi respectiv umed.275) se calculează cu dimensiunea caracteristică egală cu diametrul picăturii. K.275) în care Gu este criteriul Guchmann: T −T Gu = uscat umed (4.273) Coeficientul global de transfer de căldură. suprafaţa de transfer termic se exprimă funcţie de suprafaţa specifică a umpluturii (As) şi de volumul total al acesteia (V): A = As ⋅V [m 2 ] (4.277) v = 162 ρg În cazul răcirii aerului cu apă în scrubere cu umplutură. care caracterizează transferul de căldură şi de masă între gaz şi lichid: K ⋅ d ech (4.274) 1 d + α 2λ unde α reprezintă coeficientul de transfer termic superficial în procesele de vaporizare. se determină cu ajutorul relaţiei: 1 K= (4.278) în care Ki reprezintă criteriul lui Kirpicev.17 Re 0g. Criteriile Re şi Nu din (4.279) Ki = λg Indicii g.280) Re g = g g μ g ⋅ As Rel = L ⋅ d ech μl ⋅ As (4.281) 77 .

cu atât valorile coeficientului K sunt mai mari. Ecuaţia criterială (4. .viscozitatea dinamică a lichidului (Pa. iar lungimea caracteristică l este grosimea peliculei de apă. Ranz şi Marshall propun ecuaţia: K ⋅l Nu = = 2 + 0.intensitatea de stropire (kg.densitatea gazului (kg/m3).283) λ valabilă tot în intervalul 0 < Re < 200.05 Re 0. În cazul răcirii apei cu aer în turnuri de răcire.50 Pr 0.coeficientul global de transfer termic (W. se poate stabili că: . ηg . în care lungimea caracteristică l este diametrul mediu al picăturilor de apă iar v (din criteriul Re) este viteza relativă a acestora.282) λ valabilă pentru 0 < Re < 200.s).m-2.s).K-1). λg . As .cu cât picăturile sunt mai mici.50 Pr 0.m-2. L .278) – (4. vg .m-1. Nesterenko şi Guchmann propun ecuaţia criterială: K ⋅l Nu = = 2 + 1. ρg .278) a fost determinată experimental şi este valabilă pentru o densitate de stropire de 3.K-1). În cazul turnurilor cu picurare (în care apa este pulverizată sub formă de picături).suprafaţa specifică a umpluturii (m2/m3).FENOMENE DE TRANSFER Notaţiile din relaţiile (4.175 (4.m-2. dech .coeficientul de conductivitate termică a gazului (W. în cazul picăturilor. explicabil prin aceea că. V’ .6 Re 0.umiditatea relativă a aerului (adimensional).33 (4.5 – 10 m3. ηl . grosimea stratului limită hidrodinamic este mai mică.281) au următoarele semnificaţii: ϕ .viteza relativă a aerului influenţează mai puţin valorile coeficientului K în cazul picăturilor decât în cazul curgerii peliculare. 78 . coeficientul global de transfer între apă şi aer se determină din ecuaţii criteriale deduse din date experimentale.s-1). . În cazul turnurilor peliculare (în care apa curge sub forma unui film continuu).volumul liber al umpluturii (m3/m3).diametrul hidraulic al umpluturii (m): dech = 4V’/As.h. K .viteza fictivă a gazului la intrarea în umplutură (m/s).33 Gu 0. Proprietăţile fizice care intervin în ecuaţie se iau pentru apă.în cazul stropirii apei sub formă de picături se obţin valori mai mari ale coeficientului K decât în cazul curgerii peliculare pe suprafeţe plane. Analizând cele două ecuaţii.viscozitatea dinamică a gazului (Pa.

027 Re 0g. 79 . Valori orientative ale coeficientului global de transfer termic Câteva valori ale coeficientului global de transfer termic (K) pentru o serie de procese termice uzuale sunt redate în tab. .viscozitatea cinematică a gazului (m2/s). tm .criteriul Nusselt la difuziune pentru gaz (4. t1 .m-2.09(t1 − t2 )(Ps − P ) (4.63). t2 . În tab.284) . Valorile prezentate sunt pur orientative şi nu pot fi utilizate pentru proiectarea aparaturii de schimb de căldură.temperatura finală (de ieşire) a apei (oC). 4.5. 4. νg .019 Re 0g.3.presiunea de vapori a apei la temperatura medie tm (mm Hg). coeficientul de evaporare (viteza de evaporare) se poate calcula din relaţia: ( ) Nu*g = 0.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ În cazul evaporării la suprafaţa unui lichid în curent turbulent de gaz în curgere forţată.½(t1 +t2) temperatura medie a apei (oC).coeficientul de difuziune (m2/s).15 sunt prezentate alte valori orientative pentru K.temperatura iniţială (de intrare) a apei (oC). Ps .288) în care: β* . În cazul răcirii apei. prin curgere peliculară printre canale prin care trece aer ( Prg* = 0. 33 (4.8 Prg* unde: Nu *g = Prg* = β ⋅d Dg νg Dg 0 .viteza de evaporare (g. 4. se poate utiliza relaţia simplificată: Nu *g = 0. viteza de evaporare se poate determina din relaţia: β * = 170 + 0.286) β Dg .83 (4.h-1). Ele au un caracter informativ şi pot servi la evaluarea rapidă şi aproximativă a posibilităţilor de realizare a transferului termic într-un aparat dat.criteriul Prandtl la difuziune pentru gaz (4.coeficientul de evaporare (m/s). P .presiunea parţială a vaporilor de apă în aer (mm Hg). evidenţiindu-se şi tipul aparatului în care are loc transferul de căldură.285) .287) Pentru apa aflată în contact cu aerul în repaus.14.

m-2.1700 140 – 340 120 – 270 30 – 60 800 – 3500 300 – 1200 120 – 340 60 – 170 300 – 800 230 – 460 - 300 – 2500 Tab. Valori orientative ale coeficientului global de transfer termic K (W. 4.15.8 – 58 Fluid 1 în convecţie forţată Aer la presiune normală în convecţie liberă Aer la presiune normală în convecţie forţată 80 12 .14. 4.12 Gaz 12 . uleiuri) Vapori în condensare – apă (condensatoare.8 – 58 Fluid 1 în convecţie liberă 5.58 Aparate Schimbătoare de căldură tubulare Supraîncălzitoare de abur Schimbătoare de căldură cu ţevi coaxiale Cazane de abur Radiatoare cu abur Conducte de abur (cu aer) Încălzire cu aer Radiatoare cu aripioare 5.8 .5 .m-2.35 Gaz Lichid în fierbere Vapori în condensare Lichid Gaz Fluid 1: gaze de ardere 5.23 Radiatoare cu apă caldă Răcitoare cu aer 12 – 58 Răcitoare Economizoare Cuptoare tubulare .FENOMENE DE TRANSFER Tab.K-1)pentru transferul global de căldură între două fluide prin intermediul unui perete despărţitor Fluidele între care decurge transferul de căldură: Gaz – gaz (la presiuni obişnuite) Gaz – lichid (răcitoare de gaz) Vapori în condensare – gaz (încălzitoare de aer) Lichid – lichid (apă) Lichid – lichid (hidrocarburi.K-1) în diverse aparate în care au loc procese termice Fluid 1 Fluid 2 Condiţii Valoare K 3. încălzitoare) Vapori în condensare – lichide organice (încălzitoare) Vapori de substanţe organice în condensare – apă (condensatoare) Vapori în condensare – lichide în fierbere (evaporatoare) Valoarea coeficientului global de transfer K în: curgere curgere forţată liberă 10 – 40 4 – 12 10 – 60 6 – 20 10 – 60 6 – 12 800 . Coeficientul global de transfer termic K (W.

curgere laminară. apă 230 – 810 Abur – lichide organice 580 – 2330 Abur – apă Lichide viscoase. convecţie liberă Lichide cu viscozitate mică. convecţie liberă 2330 – 4070 Vapori în condensare Vapori în condensare Lichid în fierbere Lichide cu viscozitate mică. fără agitator Răcitoare cu manta sau cu serpentină. viteze mari 930 – 2330 Lichide viscoase în fierbere 27 – 350 Amoniac în fierbere 120 – 810 Lichide viscoase 58 – 350 Vaporii lichidelor organice.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Fluid 1 Fluid 2 Gaz Lichid Lichid Lichide în fierbere Condiţii Valoare K Aer la 30 MPa în convecţie forţată 58 – 580 Lichide viscoase. cu agitator . convecţie liberă 58 – 290 Apă. în curgere turbulentă 290 – 930 Lichid în straturi subţiri. convecţie forţată 81 350 – 700 580 – 1160 1160 – 3500 Aparate Schimbătoare de căldură cu ţevi coaxiale Răcitoare în cascadă Răcitoare cu ulei Serpentine Răcitoare cu manta sau cu serpentină şi agitator Schimbătoare de căldură tubulare Răcitoare în cascadă Răcitoare cu manta sau cu serpentine. cu agitator Condensatoare tubulare Evaporatoare Răcitoare cu manta sau cu serpentină. cu agitator Schimbătoare de căldură cu ţevi coaxiale Schimbătoare de căldură spirale Răcitoare cu ulei Răcitoare cu saramură Vaporizatoarele frigoriferelor Încălzitoare cu ulei Condensatoare pentru vaporii lichidelor organice Aparate cu difenil Condensatoare tubulare Condensatoare în cascadă Răcitoare cu manta sau cu serpentină.

rezistenţa totală R este mai mare decât oricare dintre rezistenţele parţiale.4. K < α 2 . coeficientul global de transfer K fiind mai mic decât oricare dintre coeficienţii individuali de transfer termic: K < α1 . α.5. coeficientul global K este foarte apropiat ca valoare de coeficientul individual de transfer cel mai mic. În cazul transferului termic între două fluide separate printr-un perete plan simplu. Analiza coeficientului global de transfer termic În marea majoritate a calculelor termice.210).290) K α1 λ α 2 ea fiind egală cu suma rezistenţelor termice parţiale de-a lungul întregului proces de transfer. expresia coeficientului global de transfer termic este: 1 (4. caz în care rezistenţa termică totală este practic egală cu rezistenţa termică parţială maximă (R ≈ Rmax). fie la calculul suprafeţei necesare de transfer de căldură. Din exemplele care urmează. Datorită acestui fapt.289) K= 1 δ 1 + + α1 λ α2 Rezistenţa termică la transfer (R) este dată de expresia: 1 1 δ 1 R= = + + = R1 + R p + R2 (4.FENOMENE DE TRANSFER 4. pe baza ecuaţiei (4. 82 . deci : K < α min (4. K < λ / δ . fără depuneri. acesta utilizându-se ulterior fie la determinarea fluxului termic transferat. K. se poate deduce importanţa pe care o prezintă rezistenţele termice parţiale asupra eficienţei transferului termic global. adică: 1 Rmax = (4.292) α min În cazul în care coeficienţii individuali de transfer au valori mult diferite. coeficienţii individuali de transfer de căldură. rezultă că pentru intensificarea unui proces de transfer termic este necesară mărirea valorii lui αmin (prin modificarea condiţiilor şi a factorilor hidrodinamici). servesc la calculul coeficientului global de transfer termic.291) Valoarea coeficientului global de transfer termic fiind limitată de valoarea celui mai mic coeficient individual de transfer termic. Rezistenţa termică parţială este maximă pentru partea în care procesul de transfer de căldură este influenţat de coeficientul αmin.

K-1).000098 + 0.0004 0.m-2. coeficientul global K va avea valoarea: 1 1 W K= = = 6. mărimile α2 şi δ/λ putându-se evalua doar aproximativ.289): 1 1 1 W K= = = = 6.0143 + 0.97 2 0.0004 0.5 W.0004 + 0. λ = 46.99 2 0.K-1 la valoarea maximă de 14000 W.m-1. de exemplu. Transmiterea căldurii se efectuează de la gaze de ardere fierbinţi (α1 = 7 W.m-2. 83 . Având în vedere rezultatele calculelor de mai sus. Coeficientul global de transfer K va fi.1429 + 0.K-1 (o mărire de 10 ori). sau chiar neglija.1429 + 0.5 W.m-1.K-1) de aceeaşi grosime. se înlocuieşte peretele din oţel cu un perete din aluminiu (λ = 203. Prin neglijarea lor (K = α1).0004 0.3 2 1 0. la calculul coeficientului global de transfer K se va da o atenţie deosebită exactităţii calculului coeficientului individual α1.000098 + 0.K-1) prin peretele de oţel al cazanului (δ = 0.0151 m ⋅K + + 70 46. coeficientul global K va fi: 1 1 1 W K= = = = 66.96 2 1 0. presiunii sau turbulenţei acestora).02 1 0.5 2300 creşterea sa fiind de aproximativ 950 %.0004 + 0.1434 m ⋅K Dacă se măreşte valoarea coeficientului individual de transfer al apei de la 2300 W.02 1 0.K-1. Să se determine coeficientul global de transfer termic pentru un cazan cu abur. coeficientul global K va fi: 1 1 W K= = = 6.1431 m ⋅K Dacă însă se măreşte valoarea lui α1 de la 7 la 70 W. eroarea introdusă la calculul coeficientului global de transfer K este de maximum +5 %.020 m. Micşorarea rezistenţelor termice ale peretelui de oţel sau ale filmului de apă în fierbere nu modifică practic valoarea lui K.1437 m ⋅K + + 7 46. Dacă.5 2300 Se poate observa că practic K ≈ α1.m-2.m-2.1429 + 0. se poate concluziona că o îmbunătăţire a transferului termic se poate realiza numai prin măsuri care să conducă la creşterea coeficientului individual de transfer de partea gazelor de ardere fierbinţi (mărirea vitezei.K-1) la apă în fierbere (α2 = 2300 W. conform ecuaţiei (4.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ Exemplul 1.m-2. În plus.00007 0.

289): 1 1 1 W = = = 2000 2 K= 1 0. În aceste condiţii coeficientul global de transfer creşte cu peste 400% faţă de valoarea iniţială: 1 1 W K= = = 8354 2 −5 −5 −4 −4 0. toate cele trei obstacole termice influenţează în aceeaşi măsură valoarea coeficientului global de transfer K. conform ecuaţiei (4.197 ⋅10 m ⋅K Exemplul 3.K-1) sau din oţel inoxidabil (având λ = 17.0005 m ⋅K + + 4 10 46.FENOMENE DE TRANSFER Exemplul 2.K-1) în spaţiul intertubular al condensatorului.0001 + 0.m-1.m-2. Să se determine coeficientul global de transfer termic al condensatorului unei turbine de abur.K-1.67 ⋅10 + 1. în condiţiile în care condensatorul cu ţevi din alamă este cu 10% mai scump decât cel cu ţevi din oţel inoxidabil. va conduce la obţinerea unui coeficient global de transfer K de: 1 1 W K= = = 3194 2 −4 −5 −4 −4 1 ⋅10 + 1.3 ⋅10 + 2 ⋅10 3.m-2. Astfel. Să se calculeze coeficientul global de transfer de căldură pentru un evaporator din industria zahărului.01 1 0. Din această cauză. înlocuirea ţevilor din oţel cu ţevi din cupru (având δ = 0.m-2.1 ⋅10 m ⋅K valoare cu peste 150% mai mare decât valoarea iniţială.0002 0.5 W.002 m) pot fi confecţionate din alamă (λ = 93 W.5 5 ⋅103 Se poate observa că toţi termenii de la numitorul fracţiei sunt de acelaşi ordin de mărime.K-1).m-2.K-1) către soluţia de zahăr aflată în fierbere (având α2 = 5000 W.K-1). Transferul de căldură are loc de la vaporii de apă în condensare (abur având α1 = 10000 W.01 m şi λ = 46. Vaporii de apă condensează (α1 = 8000 W. Care ar fi materialul de construcţie optim pentru ţevile condensatorului. Prin ţevile condensatorului circulă apă de răcire 84 . micşorarea oricăreia dintre rezistenţele termice va duce la îmbunătăţirea performanţelor termice ale evaporatorului.005 m şi λ = 384 W.K-1).0002 + 0.m-1.K-1 şi α1 = 15000 W.m-1.K-1). Coeficientul global de transfer K va fi.m-2. Prin creşterea turbulenţei soluţiei de zahăr în fierbere şi prin mărirea presiunii şi vitezei aburului de încălzire se pot atinge valori ale coeficienţilor individuali de transfer α2 = 10000 W. ale cărui ţevi ( având grosimea δ = 0.5 W.3 ⋅10 + 1 ⋅10 1. prin pereţii ţevilor metalice ale vaporizatorului (având δ = 0. Ca urmare.m-1.

002 0.1 W.5% E (%) = alama 1547 K alama deci cu aproape 13% mai ridicată decât a condensatorului cu ţevi din oţel inoxidabil.TRANSFERUL DE CĂLDURĂ recirculată (având α2 = 2000 W. La momentul iniţial (când încă nu există depuneri de crustă în ţevile condensatorului).39 ⋅10 m ⋅K În absenţa depunerilor în ţevi. coeficientul global de transfer termic al condensatorului cu ţevi din alamă este: 1 1 W K= = = 1547 2 −4 −4 −4 −4 1.25 ⋅10 + 1. eficienţa termică a condensatorului cu ţevi din alamă va fi: − K otel 1547 − 1353 K ⋅100 = ⋅100 = 12.002 1 24. cu 10% mai scump decât cel cu ţevi din oţel inoxidabil. După un timp de exploatare. coeficientul global de transfer se modifică.465 ⋅10 m ⋅K iar cel al condensatorului cu ţevi din oţel inoxidabil este: 1 1 W = = 1353 2 K= −4 −4 −4 −4 1. 85 .m-1.215 ⋅10 + 5 ⋅10 6.1 2000 În cazul ţevilor din oţel inoxidabil K va avea valoarea: 1 1 W K= = = 391 2 −4 1 0.002 1 25. aceea a depunerilor.K-1). În cazul ţevilor din alamă K va avea valoarea: 1 1 W K= = = 405 2 −4 1 0.5% decât în condensatorul cu ţevi din alamă.1 2000 Eficienţa condensatorului cu ţevi din alamă va fi în acest caz: − K otel 405 − 391 K ⋅100 = ⋅100 = 3.K-1).46% E (%) = alama 405 K alama În aceste condiţii.25 ⋅10 + 0. astfel încât investiţia în condensatorul mai scump nu se mai justifică. După ce în ţevile condensatorului au apărut depunerile.665 ⋅10 m ⋅K + + + 8000 93 1.5 1. dat fiind faptul că apare o rezistenţă termică suplimentară.59 ⋅10 m ⋅K + + + 8000 17.m-2.002 0. S-ar justifica astfel investiţia în condensatorul cu ţevi din alamă. în interiorul ţevilor apar depuneri de crustă datorită sărurilor dizolvate în apa de răcire (crustă având δ = 2 mm şi λ = 1.14 ⋅10 + 5 ⋅10 7. coeficientul global de transfer este mai redus în condensatorul cu ţevi din oţel inoxidabil cu numai 3.

. I..G. 1986.. K. Tehnică. D.. Ed. Tehnică. Ed. Roman. 10. 1978.. 11. Floarea. Al. A. BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU APROFUNDARE 1. M. 1982. Coulson. Pergamon Press. 7.6.a. operaţii şi utilaje în industria chimică. şi Gavrilescu. 5. Dosoftei. Tehnică.Gh. Ed. I.. Ştefănescu. şi Dănescu. Popa. Oxford. Procese. 1977. şi Richardson. Bucureşti. 12. Ed. Instalaţii termice industriale.E. 8. Bratu. Ed. Ridicarea eficienţei aparatelor schimbătoare de căldură.. Tehnică. 1972. R.).. Romankov. H. Pavlov. Tehnică. Bucureşti. (coord.V. J. Bucureşti. M. 1978. vol. Şi Mădărăşan.F. Didactică şi Pedagogică.Gh. Operaţii unitare în ingineria chimică.Z.. Manualul inginerului termotehnician.. Fenomene de transfer în bioprocese. 86 . Bucureşti. 1980. şi Noskov. 4. Tehnică. II. Tehnică. 6. 1997. T.F. Răsenescu. Tudose.. Transferul de căldură în tehnică – culegere de probleme. ş.. A.FENOMENE DE TRANSFER 4. 1981. 9. Bucureşti. 1977. 1984. Bucureşti. Ed. Carabogdan. Tehnică. I – III. Ed. (coord. vol. Leca. Didactică şi Pedagogică. Marinescu. 2.A.. Ed. Bucureşti. Popa. Operaţii şi utilaje în industria alimentară..). Ed. P. vol. 3. Chemical Engineering. Ed. R. Schimbătoare de căldură industriale. ş. B. I. Iaşi.a. Operaţii şi utilaje în industria chimică – probleme. A.. Bucureşti.M. J.a. O. vol. Procese şi aparate în ingineria chimică – exerciţii şi probleme. Bucureşti. 1993. Theil.. Ed. B. vol. II. Bucureşti. I. şi Carabogdan. ş. I – II.

În cazul unui amestec omogen (soluţiile fiind evident amestecuri omogene). în majoritatea cazurilor trebuiesc separate în componente. fracţia molară a unui component oarecare se defineşte ca fiind raportul dintre numărul de moli ai componentului (ni) şi numărul total de moli din sistem (nT). distilarea. În cazul amestecurilor eterogene. separarea fazelor se poate realiza prin procedee mecanice sau fizice: sedimentare. mono. de masă. Fenomenul fizic care stă la baza transferului de masă este tocmai fenomenul de difuziune. uscarea. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 5. volumice). Acest fenomen fizic poartă denumirea de difuziune.sau polifazice. volumică). 5. rectificarea. Exprimarea compoziţiei fazelor În transferul de masă se folosesc două modalităţi principale de exprimare a compoziţiei fazelor: • sub formă de fracţii (molare. inclusiv în ramurile industriei alimentare. Pentru un sistem format din z componente.1. volumice). fracţia molară a unui component oarecare i va fi: 87 . extracţia. Uneori este suficientă doar corectarea concentraţiei unui anumit component din amestec. centrifugare.1. de masă. Prin înmulţirea fracţiilor cu 100 se obţine compoziţia procentuală (molară. Transferul de masă este acea parte a fenomenelor de transfer care se ocupă cu fenomenele şi legile de separare ale amestecurilor omogene prin difuziune. adsorbţia. lichide sau solide. Printre acestea pot fi enumerate: absorbţia. în urma unor transformări fizice sau chimice rezultă amestecuri de substanţe gazoase. • sub formă de rapoarte (molare. într-o altă zonă în care concentraţia sa este mai scăzută. Aceste amestecuri. filtrare. etc. TRANSFERUL DE MASĂ În multe dintre industriile de proces.1. Operaţiile care utilizează difuziunea poartă denumirea de operaţii de transfer de masă sau operaţii difuzionale. de masă.TRANSFERUL DE MASĂ 5. Noţiunea de transfer de masă denumeşte deplasarea unui component al unui amestec dintr-o zonă în care concentraţia sa este ridicată. Separarea amestecurilor omogene necesită însă utilizarea unui fenomen fizic care stă la baza deplasării unui component prin interiorul unei faze şi a trecerii sale dintr-o fază în alta. cristalizarea.

1) Fracţia masică a unui component se defineşte ca fiind raportul dintre masa de component i din amestec (mi) şi masa totală a amestecului (mT): xi = mi m ⎡ kg de component i ⎤ = i ⎢ ⎥ kg amestec m1 + m2 + ⋅ ⋅ ⋅ + mz mT ⎣ ⎦ (5.3) Pentru vapori şi gaze. calculate din legea lui Dalton: pi = yi ⋅ PT (5.5) Raportul molar reprezintă raportul dintre numărul de moli a doi componenţi dintr-un amestec. fracţiile (procentele) molare sunt numeric egale cu fracţiile (procentele) de volum.4) În cazul gazelor şi vaporilor. Egalitatea nu este valabilă însă în cazul lichidelor şi solidelor.2) Fracţia volumică se defineşte ca fiind raportul dintre volumul unui component oarecare i din amestec (Vi) şi volumul total (VT) al amestecului: yi = Vi V ⎡ m 3 de component i ⎤ = i ⎢ ⎥ V1 + V2 + ⋅ ⋅ ⋅ + Vz VT ⎣ m 3 amestec ⎦ (5. se poate demonstra uşor că suma fracţiilor tuturor componentelor din sistem este egală cu unitatea: z ∑x i =1 i z ∑x i =1 i z ∑y i =1 i = n n + L + ni + L + nz nT n1 n +L+ i +L z = 1 = =1 nT nT nT nT nT = m m + L + mi + L + mz mT m1 m +L+ i +L z = 1 = =1 mT mT mT mT mT = V1 V V V + L + Vi + L + Vz VT +L+ i +L z = 1 = =1 VT VT VT VT VT (5.FENOMENE DE TRANSFER xi = ni n ⎡ kmoli de component i ⎤ = i ⎢ ⎥⎦ n1 + n2 + ⋅ ⋅ ⋅ + nz nT ⎣ kmoli amestec (5. Ţinând cont de ecuaţiile de definiţie ale fracţiilor (molare. volumice). compoziţia se poate exprima şi prin presiunile parţiale ale componenţilor. Astfel. 88 . pentru un amestec cu z componenţi. masice.

.TRANSFERUL DE MASĂ concentraţia unui component oarecare i se poate exprima în raport cu oricare dintre ceilalţi (z – 1) componenţi: X i .1 = ni n1 X i. Astfel. pentru un amestec cu z componenţi. Concentraţiile componentului i sub formă de rapoarte volumice se scriu: 89 .. Exprimarea concentraţiei sub formă de rapoarte volumice este asemănătoare cu aceea a rapoartelor molare sau masice. Fie V1. se pot scrie următoarele rapoarte masice pentru un component oarecare i în raport cu oricare dintre ceilalţi (z – 1) componenţi: X i ..i....z = Acest mod de exprimare a concentraţiei se utilizează frecvent în calculul operaţiilor de extracţie.7) M X i.....z aflaţi în amestec.Vz volumele componenţilor 1.2 = mi m2 ⎡ kg de component i ⎤ ⎢ kg de component 1 ⎥ ⎦ ⎣ ⎡ kg de component i ⎤ ⎢ kg de component 2 ⎥ ⎣ ⎦ mi mz ⎡ kg de component i ⎤ ⎢ kg de component z ⎥ ⎦ ⎣ (5.6) M X i.1 = mi m1 X i.z = Exprimarea compoziţiei prin rapoarte masice este caracteristică proceselor de cristalizare din soluţii binare de săruri în apă sau alţi dizolvanţi...2..2 = ni n2 ⎡ kmoli de component i ⎤ ⎢ kmoli de component 1 ⎥ ⎣ ⎦ ⎡ kmoli de component i ⎤ ⎢ kmoli de component 2 ⎥ ⎣ ⎦ ni nz ⎡ kmoli de component i ⎤ ⎢ kmoli de component z ⎥ ⎣ ⎦ (5....Vi. Raportul masic reprezintă raportul dintre masele a doi componenţi dintr-un amestec.V2.

Comportări similare prezintă şi alte sisteme bifazice (lichid – gaz. 5. solid – lichid 1 – lichid 2. De exemplu. cum ar fi apa şi uleiul. iar suprafaţa de separaţie dintre ele constituie interfaţa. z = i Vz ⎡ m 3 de component i ⎤ ⎢ m 3 de component z ⎥ ⎣ ⎦ (5. trecerea de la fracţii la rapoarte şi invers se face cu relaţii de forma: xi = Xi Xi Y . se aşează sub acţiunea forţelor gravitaţionale în două straturi distincte. Echilibrul între faze Faza reprezintă o porţiune dintr-un sistem.FENOMENE DE TRANSFER Yi . două lichide nemiscibile. omogenă din punct de vedere fizic. respectiv kmol/m3).8) M Ţinând cont de relaţiile de definiţie ale fracţiilor şi rapoartelor. separată de celelalte părţi ale sistemului printr-o interfaţă. concentraţiile exprimându-se în kg/l (g/l) sau kmol/l (mol/l).). 90 . xi = .1 = Vi V1 Yi . gaz – solid.2. yi = i 1+ Xi 1+ Xi 1 + Yi y x x X i = i . Deseori se utilizează litrul ca unitate de volum.1. etc. Uneori concentraţia soluţiilor (solubilitatea) se exprimă în grame de solut (substanţă dizolvată) la 100 g solvent (dizolvant). Lichidul mai dens (apa) ocupă partea inferioară a recipientului. Concentraţiile soluţiilor utilizate în analiza chimică se pot exprima şi sub forma titrului. adică în g/ml.9) În practică se mai utilizează exprimarea concentraţiei prin masa sau numărul de moli dintr-un component din unitatea de volum (kg/m3. gaz – lichid 1 – lichid 2. lichid – solid) sau polifazice (gaz – lichid – solid. Yi = i 1 − xi 1 − xi 1 − yi (5. X i = i . 2 = Vi V2 ⎡ m 3 de component i ⎤ ⎢ m 3 de component 1⎥ ⎣ ⎦ 3 ⎡ m de component i ⎤ ⎢ m 3 de component 2 ⎥ ⎣ ⎦ V Yi . iar lichidul mai puţin dens (uleiul) partea superioară. introduse într-un recipient. Fiecare dintre aceste lichide constituie câte o fază.

emulsiile). Numărul gradelor de libertate ale sistemului (L). O diferenţă mare între parametrii de operare şi cei de echilibru conduce la aparate de volum redus. Starea sistemului la echilibru este caracterizată prin valoarea parametrilor de stare (presiune. extracţie lichid – lichid. se poate determina din legea lui Gibbs. mult mai costisitoare. Legea fazelor a lui Gibbs Între fazele unui sistem format din n componenţi se stabileşte un echilibru termodinamic. Pentru ca transferul de masă să aibă loc cu o viteză nenulă.1. conduce la aparate de dimensiuni mari. viteza transferului scade. Această lege este o lege calitativă.TRANSFERUL DE MASĂ În cazul unui sistem aflat în mişcare. Cu cât valorile parametrilor de operare sunt mai diferite decât valorile corespunzătoare echilibrului. mărimi care condiţionează în cele din urmă dimensiunile echipamentelor de transfer de masă. Dacă fazele se află la echilibru. fazele sistemului trebuie să se afle departe de echilibru. cum ar fi. în forma sa cea mai simplă scriindu-se: F +L=C+2 (5. Fazele unui sistem se pot afla la echilibru sau în afara condiţiilor de echilibru. de exemplu. cristalizare). fazele se amestecă între ele (de ex: uscare în strat fluidizat. 5. fazele ajungând la echilibru. Când potenţialul se micşorează. dar îndată ce mişcarea încetează. sunt corelate matematic de către legile de echilibru.2. temperatură) şi prin compoziţia fiecărei faze. iar la valoarea nulă a potenţialului transferul încetează. Aceste legi pot avea caracter calitativ (corelarea arată numai condiţiile care trebuie îndeplinite de un sistem pentru ca fazele lui să coexiste la echilibru) sau cantitativ (corelarea implică mărimi care caracterizează compoziţia sistemului). adică numărul parametrilor care pot fi modificaţi fără a perturba starea de echilibru a sistemului. Cunoaşterea condiţiilor de echilibru de fază şi a condiţiilor de operare permite aprecierea vitezei procesului şi a gradului de separare al componenţilor. respectiv echilibru. are loc procesul de separare a fazelor (excepţie fac sistemele eterogene stabile.10) 91 . în timp ce o diferenţă mică între valorile parametrilor de operare. cu atât potenţialul transferului (forţa motoare) este mai mare.1. Mărimile care definesc echilibrul de faze. viteza globală a transferului de masă interfazic este nulă: fluxul de component A care se transferă din faza 1 în faza 2 este egal cu fluxul de component A care se transferă din faza 2 în faza 1.

13) Ecuaţia (5. iar 2 reprezintă parametrii exterior care pot acţiona asupra sistemului (presiunea şi temperatura). ecuaţia (5. Concentraţiile solventului B sunt dependente de acestea prin intermediul relaţiilor deduse pe baza ecuaţiilor generale (5. y2 . acestea fiind concentraţiile independente. L) = 0 (5. x1 . T . concentraţia lui A în faza gazoasă. Între parametrii de stare şi compoziţia fazelor se stabileşte. iar yA fiind variabila dependentă.12) Se poate remarca faptul că în funcţia de stare intervin doar concentraţiile solutului A. T . 92 . concentraţia lui A în faza lichidă. temperatură. L este numărul gradelor de libertate ale sistemului. cât şi cantitativ.11) În cazul unui sistem bifazic (lichid – gaz sau lichid – vapori.FENOMENE DE TRANSFER în care F reprezintă numărul fazelor din sistem. L. La modul cel mai general aceasta se scrie: f (P. sistemul fiind cunoscut atât calitativ. Considerând drept variabile independente P. y A ) = 0 (5. Fixând trei din cele patru variabile. o dependenţă funcţională numită funcţia de stare a sistemului. y B = 1 − y A (5. C reprezintă numărul componenţilor independenţi care intervin în sistem. se poate urmări ce devine sistemul dat în condiţii de echilibru. x A .12) se scrie sub forma: y A = f (P. iar în cazul a trei sau mai multe variabile independente vizualizarea în spaţiul “clasic” tridimensional este imposibilă). se alege variabila independentă în funcţie de care se urmăreşte variaţia mărimii dependente. de exemplu) cu doi componenţi (solutul A şi solventul B). Întrucât reprezentarea grafică a unei mărimi dependente de mai multe mărimi independente este dificilă (în cazul a două mărimi independente este necesară o diagramă spaţială. la o anumită compoziţie a uneia din faze corespunde o compoziţie bine determinată a celeilalte faze. tridimensională. x A ) (5. pentru sisteme bifazice (F = 2) şi bicomponente (C = 2) rezultă L = 2. x2 . y1 . T şi xA. T . Conform legii lui Gibbs. Trebuie subliniat faptul că C nu reprezintă numărul total de componenţi din sistem. celelalte mărimi menţinându-se constante.5): xB = 1 − x A .14) Pentru o presiune şi temperatură constantă. ci numărul minim de specii moleculare cu ajutorul cărora poate fi exprimată compoziţia oricărei faze posibile din sistem. adică în sistem pot fi modificaţi simultan cel mult doi parametri fără a fi afectată starea de echilibru a acestuia. în condiţii de echilibru.12) reprezintă o funcţie de patru variabile (presiune. funcţia de stare a sistemului devine: f (P.

TRANSFERUL DE MASĂ În cazul sistemului bicomponent bifazic analizat anterior. echilibrul de faze va fi complet caracterizat.1.).1): • izoterma de echilibru: P = f ( x )T =ct (5. c – linia de echilibru Datele de echilibru care servesc la construirea diagramelor de echilibru se determină pe cale experimentală. Această lege. cât şi cantitativ.T =ct 1 0 pA pB = xA PB .17) y = f ( x )P .2. prin combinarea următoarelor variabile în funcţia de stare: P – x. lege aplicabilă strict amestecurilor de lichide ideale miscibile în orice proporţie. prezentate sub formă tabelară sau sub formă de diagrame.16) • linia de echilibru (diagrama de compoziţie la echilibru): (5.1. Legea lui Raoult Este o lege cantitativă a echilibrului între faze. xA A =P PT = PA Tf P A .x V+L yA + PB . b – izobara de echilibru.15) • izobara de echilibru: T = f ( x )P =ct sau T = f ( y )P =ct (5. etc. se enunţă astfel: 93 . se găsesc publicate în literatura de specialitate (manuale. 5. îndrumare. Astfel de date experimentale. bifazic. P T Vapori (V) Lichid (L) B 1 a) 0 xA. yA b) 1 0 xA 1 c) Fig. monografii. 5.2. 5. PB . Echilibrul va fi redat sub forma diagramelor de echilibru (fig. atât calitativ. care corelează presiunea parţială din faza de vapori cu compoziţia fazei lichide. y – x. bicomponent a – izoterma de echilibru. Diagrame de echilibru pentru un sistem ideal. T – x.

această lege se scrie: pi = Pi ⋅ xi (5. În cazul unui amestec binar. în echilibru cu faza lichidă.20): PT = p A + p B = PA ⋅ x A + PB ⋅ xB (5.24) PT − PA xB = = 1 − xA PB − PA 94 .20) i =1 Combinând legea lui Raoult (5.22) se poate scrie: PT = ( PA − PB ) ⋅ x A + PB (5. se obţin relaţiile de calcul ale compoziţiei la echilibru pentru un sistem bifazic lichid – vapori (L – V).18) unde pi reprezintă presiunea parţială a componentului i. iar xi este fracţia molară a componentului i în faza lichidă.21) pB = PB ⋅ xB iar conform legii lui Dalton (5.FENOMENE DE TRANSFER “Presiunea parţială a unui component din faza de vapori.20). 5. la temperatura de fierbere a amestecului.23) de unde rezultă fracţiile molare ale componenţilor A şi B în faza lichidă: P − PB xA = T = 1 − xB PA − PB (5.” Matematic. este egală cu produsul dintre presiunea de vapori a componentului în stare pură şi fracţia molară a componentului în faza lichidă.19) PT Presiunea totală a unui amestec de gaze (vapori) este dată de suma presiunilor parţiale ale componenţilor amestecului.19.18) cu legile lui Dalton (5. format din componenţii A (uşor volatil) şi B (greu volatil). în conformitate cu o altă lege a lui Dalton: z PT = p1 + p2 + L + pi + L + p z = ∑ pi (5.5). ecuaţia (5. conform legii lui Raoult: p A = PA ⋅ x A (5.22) Ţinând seama de proprietăţile fracţiilor molare (5. Pi este presiunea de vapori a componentului i în stare pură. Trecerea de la presiunea parţială pi la fracţia molară în faza de vapori yi se face pe baza legii lui Dalton conform căreia fracţia molară a unui component dintr-un amestec de gaze (vapori) este egală cu raportul dintre presiunea parţială a componentului i şi presiunea totală a amestecului: p yi = i (5.

dată de ecuaţia (5. în literatura de specialitate există o 95 .1 c). Compoziţia fazei de vapori se poate exprima în funcţie de compoziţia fazei lichide înlocuind presiunea parţială pi din (5. presiunea parţială pi corespunzătoare fazei lichide în echilibru. situându-se sub sau deasupra dreptei corespunzătoare legii lui Raoult. yB = γ B ⋅ PB (5.23) arată că presiunea totală a vaporilor rezultaţi dintr-un amestec ideal este o funcţie liniară de compoziţia amestecului. Uzual.19) cu expresia corespunzătoare din legea lui Raoult (5. curent utilizată în calculul şi analiza funcţionării coloanelor de rectificare. Reprezentarea grafică a compoziţiei fazei de vapori. aplicându-i-se legile lui Dalton. respectiv. mai mari decât cele corespunzătoare valorilor deduse din legea lui Raoult. Amestecurile neideale (reale) nu păstrează această liniaritate. de concentraţie şi de presiune. variaţia presiunilor parţiale este uşor neliniară. diagramele de echilibru de faze sunt asemănătoare cu cele ale amestecurilor ideale. se calculează cu ajutorul legii lui Raoult corectate cu un coeficient de activitate γi. dată de ecuaţia (5.25 a).25) p B PB ⋅ xB yB = = = 1 − yA PT PT Legea lui Raoult se aplică la separarea prin distilare a sistemelor lichide ideale. forţele intermoleculare în faza lichidă sunt mai mari sau mai mici decât în componenţii puri. ale cărui valori sunt supraunitare sau subunitare: p A = PA ⋅ x A ⋅ γ A . valorile γi se determină din datele de echilibru obţinute pe cale experimentală. În cazul amestecurilor neideale cu abateri relativ mici de la comportarea ideală.26) ⋅ xB PT PT În cazul acestor amestecuri. 5. Pentru amestecurile binare se consideră că faza de vapori se comportă ca un gaz perfect. xB = γ A ⋅ PA − γ B ⋅ PB γ B ⋅ PB − γ A ⋅ PA γ A ⋅ PA ⋅ xA .24 a) constituie curba de echilibru a sistemelor bifazice lichid – vapori (fig. pB = PB ⋅ xB ⋅ γ B xA = yA = PT − γ B ⋅ PB PT − γ A ⋅ PA . astfel încât presiunile parţiale pi vor fi mai mici. Coeficienţii de activitate γi sunt funcţie de natura componenţilor amestecului. În cazul amestecurilor neideale.18): p P ⋅x y A = A = A A = 1 − yB PT PT (5.TRANSFERUL DE MASĂ Expresia presiunii totale (5. funcţie de compoziţia fazei lichide. Abaterile sunt funcţie de concentraţie. Pentru corelarea coeficienţilor de activitate.

Wohl.2) prezintă modificări esenţiale în comparaţie cu diagramele sistemelor ideale. van Laar. cum sunt. f . etc. T = constant Presiunea Presiunea a pB PT = PA pA pA 0 + PB pB 1 xA 0 c d Tazeotrop > TB > TA Temperatura TB Temperatura TB 1 xA TA TA Tazeotrop < TA < TB 0 1 xA x=y 1 0 1 e yA x=y 1 xA f yA 0 xA x=y 1 0 x=y xA 1 Fig.amestecuri azeotrope negative 96 . În cazul amestecurilor binare cu abateri mari de la idealitate. de exemplu.amestecuri azeotrope pozitive. b. d. valorile coeficienţilor γi variază puternic cu compoziţia. 5. Redlich – Kiester. e . ecuaţiile Margules. fiind mult depărtaţi de unitate. b γ > 1 .2. total miscibile a.FENOMENE DE TRANSFER serie de relaţii care pornesc de la ecuaţia Gibbs – Duhem. T = constant PT = PA + PB γ < 1 . 5. Diagramele de echilibru (fig. c. Diagrame de echilibru pentru sisteme neideale.

acid clorhidric – apă.” Matematic. Legea lui Henry Această lege se aplică sistemelor ideale gaz – lichid (G – L) aflate la echilibru.2. f).TRANSFERUL DE MASĂ Astfel. Cantitatea de solut A dizolvată depinde de natura solutului şi a solventului: acelaşi gaz se dizolvă în cantităţi diferite în diverşi solvenţi. Interdependenţa dintre presiunea parţială a solutului în faza gazoasă şi concentraţia sa în faza lichidă este redată de către legea lui Henry (1802): “Presiunea parţială a unui gaz aflat în echilibru cu soluţia. este direct proporţională cu fracţia sa molară din soluţie. 5. valorile cele mai reduse ale coeficientului Henry. etc. Sistemele binare care au această comportare formează amestecuri azeotrope pozitive (cele cu γA > 1 – fig. Gazele cele mai solubile prezintă. 5. În tab. în funcţie de temperatură. până la atingerea stării de echilibru. acetonă – cloroform.1. respectiv negative (cele cu γA < 1 – fig. de natura solventului şi de temperatură. ciclohexan – benzen.) şi câteva sute de sisteme care formează amestecuri azeotrope negative (acid azotic – apă. solutul A trece în lichidul L (se dizolvă).2 a. Acestor izoterme le corespund curbe de fierbere (izobare) cu temperaturi de fierbere mai mici. 5. etanol – benzen.2 e. Aşa cum rezultă din diagramele izoterme şi din diagramele de echilibru (fig.2. iar gaze de natură diferită se solubilizează inegal în acelaşi solvent. Sunt cunoscute câteva mii de sisteme care formează amestecuri azeotrope pozitive (etanol – apă. aceste amestecuri nu pot fi separate prin distilare obişnuită. b). 5. ele având dimensiunile unei presiuni.3. Dacă se aduce în contact o fază gazoasă formată din solutul A şi inertul B cu o fază lichidă L.). d). Valorile sale se determină experimental. 5. după cum coeficienţii γi sunt supraunitari. aceasta se scrie: p A = k HA ⋅ x A (5. 5. în condiţii de temperatură constantă. 97 . respectiv subunitari (fig. care este funcţie de natura solutului A. în cazul izotermelor de echilibru se obţin pentru presiunea totală PT curbe cu punct de maxim sau de minim. etc.2 c).27) Coeficientul de proporţionalitate kHA poartă denumirea de coeficientul lui Henry.1 sunt redate valorile coeficientului lui Henry pentru câteva sisteme gaz – apă. Se constată că valoarea coeficienţilor kHA creşte cu creşterea temperaturii. amestecurile azeotrope fierb la o temperatură constantă la care concentraţiile la echilibru în cele două faze sunt egale. respectiv mai mari decât ale componenţilor puri.

5 90.0 - 353 K 7550 12760 10840 8570 7100 7100 7010 150 - 373 K FENOMENE DE TRANSFER 98 .5 80.7 72.2 40.4 97.5 6.208 273 K 6440 6760 5560 4480 3310 3010 1920 778 105.1.303 - 313 K 7750 11450 9590 7710 5960 5840 5070 287 89.45 0.1 21.6 1.9 53.666 0.2 39.294 0.0 13.305 - 323 K TEMPERATURA 7750 11350 10230 8320 6370 6340 5730 345 104 97.0 37.278 293 K 7380 9360 7810 5280 4810 4550 3460 1290 188 148 61.2 19.55 0.60 0.9 27. 5.9 17.3 8.4 11.71 2.17 4.1 27.85 0.71 0.7 66.246 0.279 0.262 0.321 303 K 7610 10500 8810 7050 5420 5290 4280 236 75. Valorile coeficientului Henry (kHA) pentru sisteme apă – gaz (MPa) 7650 12760 10840 8560 6960 6340 6710 137 97.299 - 333 K Tab.9 9.5 6.01 3.240 283 K 6920 8140 6730 5430 4060 3810 2660 1030 144 123 48.1 0.6 3.5 25.Hidrogen Azot Aer Monoxid de carbon Oxigen Metan Etan Etenă Dioxid de carbon Acetilenă Hidrogen sulfurat Clor Brom Dioxid de sulf Acid clorhidric Amoniac GAZUL 5870 5360 4380 3570 2580 2270 1280 559 73.

28) PT Relaţia (5. fiind Fig. 99 .19).28) indică o dependenţă liniară între concentraţia solutului A între cele două faze yA sisteme sisteme aflate la echilibru.27) se poate scrie într-o formă în care să permită calculul fracţiei molare a solutului A din faza gazoasă (yA). Se obţin astfel două faze lichide (dacă s-a pornit de la un amestec lichid – lichid) sau o fază lichidă şi una solidă (dacă s-a pornit de la un amestec solid – lichid). 5.3. liniaritate ideale reale valabilă doar pentru sistemele ideale (soluţii infinit diluate). a căror separare necesită prezenţa unui al treilea component. 5. În cazul sistemelor reale. Procesul global apare ca o repartiţie între doi solvenţi nemiscibili între ei.TRANSFERUL DE MASĂ Ţinând cont de legea Dalton (5.1. sisteme în care se realizează procesele de absorbţie şi desorbţie. Legea lui Henry poate fi considerată ca fiind un caz xA (xA)max 0 particular al legii lui Raoult. Legea de repartiţie a lui Nernst În multe cazuri se întâlnesc amestecuri formate din două lichide miscibile sau un lichid şi un solid.3.28) poate fi aplicată doar în cazul α gazelor greu solubile. aşa cum kHA = tg α . sau pe domeniul concentraţiilor mici în cazul gazelor solubile.2. Diagrama de echilibru aplicată în cazul sistemelor gaz – a sistemelor gaz . ecuaţia (5. ecuaţia (5.lichid lichid. în funcţie de concentraţia soluţiei (xA) şi de presiunea totală în sistem (PT): x y A = k HA ⋅ A (5. 5. Substanţa de extras din amestec se distribuie – din cauza dublei solubilităţi – între solventul adăugat şi componentul insolubil din amestecul iniţial.4. PT reiese şi din fig. adică un lichid în care se dizolvă preponderent numai unul dintre componenţii aflaţi în amestecul iniţial. cu compoziţii diferite. Peste aceste amestecuri se aduce un solvent selectiv.

MĂRIMI ŞI ECUAŢII FUNDAMENTALE ALE TRANSFERULUI DE MASĂ 5. Legea de repartiţie Nernst este strict valabilă numai pentru sisteme ideale (soluţii diluate). 5.30) JS = dt 100 . iar soluţia de B în A poartă denumirea de rafinat. ceilalţi componenţi purtând denumirea de inerţi sau componenţi inactivi.4. la o temperatură şi presiune date este o mărime constantă. A şi S fiind nemiscibile între ele.” Valoarea acestei constante depinde de natura sisteme reale sistemului şi de temperatură. Soluţia de B în S poartă denumirea de extract. Diagrama de echilibru dependenţă este neliniară. Fluxul de substanţă al solutului (JS) reprezintă cantitatea de solut care difuzează în unitatea de timp: dm (5. flux masic unitar Componentul transferat în cantitatea cea mai mare poartă denumirea de solut sau component activ.1. Concentraţia lui B la echilibru în extract şi în rafinat este definită de legea de distribuţie (sau de repartiţie) a lui Nernst: “Raportul concentraţiilor componentului B în extract (yB) şi în rafinat (xB). această Fig.FENOMENE DE TRANSFER Fie B componentul (solutul) care se poate dizolva atât în solventul iniţial A.2. 5. aşa a sistemelor lichid . dată de relaţia: yB = kB (5. cât şi în solventul adăugat S.29) sisteme xB yB ideale în care kB este constanta de α tg α = kB distribuţie (repartiţie) a lui Nernst. Flux masic.lichid cum reiese din fig. În xB (xB)max 0 cazul sistemelor reale.2.4. şi pe domeniul soluţiilor diluate are valoare constantă. Coeficientul de distribuţie se determină experimental. 5.

2. Datorită acestui fapt viteza de difuziune este mică.31) jS = A ⋅ dt Fluxul unitar de substanţă se exprimă. ea crescând cu creşterea temperaturii (deoarece creşte viteza moleculelor) şi cu scăderea presiunii (deoarece scade frecvenţa ciocnirilor). • În sisteme dinamice (faze aflate în mişcare). sau m3/(m2. 5. în kg/(m2. transferul de masă are loc ca efect al deplasării şi amestecării speciilor moleculare. Această lipsă locală de echilibru se poate datora: • existenţei unui gradient de concentraţie – difuziune moleculară (ordinară). 101 . Mecanisme de transfer de masă Legile transferului de masă reprezintă relaţii între fluxurile de substanţă transportată şi gradientul de concentraţie.s). transportul unei specii moleculare se realizează prin difuziune moleculară. iar t timpul. kmoli/s sau m3/s. Mecanismul transferului de masă este influenţat de condiţiile hidrodinamice din sistem: • în sisteme stagnante. în funcţie de unitatea de măsură a cantităţii de solut. Difuziunea moleculară poate fi definită ca fiind deplasarea reciprocă a componenţilor în interiorul unui amestec datorită lipsei de echilibru în toate punctele sale. Difuziunea moleculară rezultă din deplasarea individuală. cât şi ca sens.s). concomitent cu macroparticulele de fluid.TRANSFERUL DE MASĂ în care m reprezintă cantitatea de solut transferată. cu frecvente schimbări de viteză. respectiv m3.s). • existenţei unui gradient de temperatură – difuziune termică (termodifuziune). dezordonată a moleculelor printr-un mediu. Fluxul de masă se poate exprima în kg/s.2. prin difuziune convectivă. datorită energiei termice. kmoli/(m2. după cum mecanismul transferului de masă este difuzional sau convectiv. • existenţei unui gradient de presiune – difuziune de presiune. atât ca mărime. respectiv între fluxurile de masă şi produsul dintre concentraţie şi viteză. după cum cantitatea transferată m este exprimată în kg. Ciocnirile cu celelalte molecule fac ca deplasarea să se realizeze în zigzag. kmoli. Fluxul unitar de substanţă al solutului (jS) (denumit şi viteză de difuziune sau viteză de transfer) este definit ca fiind cantitatea de substanţă transferată în unitatea de timp printr-o unitate de suprafaţă (A): dm (5.

prin difuziune turbulentă. difuziunea moleculară este descrisă de 102 . ciocniri soldate cu modificări de viteză atât ca direcţie. de ordinul sutelor de metri pe secundă. presiune) este mai mare. Deşi viteza moleculelor este foarte mare. sunt operaţii care au la bază transferul simultan de impuls. Cantitativ. difuziunea de presiune şi difuziunea forţată se caracterizează prin fluxuri reduse. Forţa motoare a difuziunii moleculare o constituie gradientul de concentraţie în amestec. Legea I a lui Fick Acest tip de difuziune constă numai în deplasarea la scară moleculară a unei substanţe printr-un fluid. În difuziunea convectivă. unui agitator sau unui alt dispozitiv şi convecţia liberă. 5. Difuziunea convectivă apare în fluide aflate în mişcare şi intensitatea sa depinde atât de proprietăţile de transport.FENOMENE DE TRANSFER • acţiunii diferenţiate a unor forţe exterioare asupra componentelor amestecului – difuziune forţată. atunci când deplasarea fluidului are loc ca urmare a unei diferenţe de densitate generată de o diferenţă de concentraţie sau de temperatură. fluctuaţiile concentraţiei conduc la un transport suplimentar de substanţă. apare suplimentar şi transferul de căldură. uscarea. Difuziunea convectivă este întotdeauna însoţită şi de difuziunea moleculară. Difuziunea moleculară ordinară. ca urmare a numărului mare de ciocniri. cât şi de caracteristicile dinamice ale fluidului. Intensitatea transportului de substanţă este cu atât mai mare cu cât gradientul (de concentraţie. fiind utilizate în special pentru purificări avansate într-o singură fază. în mod similar. masă şi căldură. Cristalizarea. transferul de masă este însoţit de transfer de impuls.3. viteza efectivă a difuziunii moleculare este foarte redusă. Termodifuziunea. Ca şi în cazul transferului de impuls sau de căldură se poate deosebi convecţia forţată. sublimarea. aportul celor două mecanisme depinzând de condiţiile hidrodinamice. distilarea. valorile locale ale parametrilor care caracterizează proprietatea transportată (impuls.2. rectificarea. temperatură. căldură. cât şi ca mărime. La curgerea turbulentă. atunci când curgerea este provocată de introducerea în sistem a unei energii externe. După cum în curgerea turbulentă fluctuaţiile vitezei conduc la un transport suplimentar de impuls. deplasarea moleculelor are loc prin ciocniri succesive între molecule. Conform teoriei cinetice a gazelor. substanţă) nu sunt constante. ci variază haotic ca mărime şi sens. prin intermediul unei pompe. iar atunci când fazele apar ca urmare a schimbării stării de agregare a amestecului.

iar dl este lungimea pe care se produce variaţia concentraţiei componentului A.32) J A = − DAB ⋅ A ⋅ A dl unde DAB este coeficientul de difuziune al lui A prin B. Legea lui Fick sau ecuaţia diferenţială a difuziunii echimoleculare. fluxul masic transferat este proporţional cu un coeficient de difuziune şi cu gradientul de concentraţie.34) se înlocuieşte în ecuaţia de definiţie a fluxului unitar de substanţă (5. Dimensional. coeficientul de difuziune moleculară reprezintă capacitatea de migrare a unui component într-un mediu gazos. 5. s-a extins ulterior atât la difuziunea prin lichide cât şi prin solide.33) J B = − DBA ⋅ A ⋅ B dl în care DBA reprezintă coeficientul de difuziune al lui B prin A. aceasta se scrie: dC (5. Conform legii lui Fick. 103 . demonstrată iniţial pentru o fază gazoasă.31) se obţine ecuaţia diferenţială a cantităţii de substanţă difuzate: dC dm A = − DAB ⋅ dA ⋅ A ⋅ t (5.35) dl Semnul minus din ecuaţie indică faptul că difuziunea moleculară are loc în sensul scăderii concentraţiei lui A. Înlocuind fluxurile cu fluxuri unitare se obţin următoarele expresii ale legii I a lui Fick: dC j A = − DAB ⋅ A dl (5.34) dC B jB = − DBA ⋅ dl Dacă fluxul unitar de solut A din ecuaţia (5. Pentru difuziunea componentului A din amestecul (A + B). Coeficientul de difuziune Din punct de vedere fizic. el se exprimă în SI în m2/s.2. lichid sau solid. într-un sistem staţionar. Această lege intuitivă este analogă cu legea lui Fourier pentru transferul termic conductiv şi cu legea lui Newton pentru transferul de impuls. dCA este variaţia concentraţiei componentului A.TRANSFERUL DE MASĂ legea I a lui Fick. O relaţie identică se poate scrie şi pentru difuziunea în sens invers a componentului B din amestec: dC (5.4.

FENOMENE DE TRANSFER

Coeficientul de difuziune moleculară depinde de presiune,
temperatură şi natura componenţilor. La lichide depinde şi de concentraţie.
Se determină experimental sau se calculează cu ajutorul unor relaţii, de
regulă semiempirice sau empirice. Valorile exacte sunt numai cele
experimentale.
5.2.4.1. Coeficienţi de difuziune în gaze

Difuzivitatea gazelor este estimată, în general, cu o precizie care
poate atinge 5%, pe baza unor considerente teoretice. Coeficienţii de
difuziune în gaze au valori cuprinse aproximativ în limitele 10-5 – 10-4 m2/s.
Pe baza teoriei cinetico-moleculare a gazelor s-au dedus ecuaţii de
calcul ale coeficientului de difuziune în funcţie de proprietăţile moleculare
ale gazelor. La presiuni totale mici, de până la 0,1 MPa, coeficienţii de
difuziune sunt independenţi de concentraţie.
O relaţie de calcul a coeficientului de difuziune este ecuaţia lui
Maxwell - Gilliland, care dă rezultate satisfăcătoare:
1
1
T3 2 ⋅
+
MA MB
[m 2 /s]
(5.36)
DAB = 4,3 ⋅ 10 −4
13
13 2
P ⋅ VA + VB
în care T reprezintă temperatura absolută (K), P este presiunea absolută
(Pa), MA şi MB sunt masele molare ale gazelor A şi B, iar VA şi VB reprezintă
volumele molare ale gazelor A şi B (m3/kmol), determinate ca sumă a
volumelor atomice ale elementelor care intră în compoziţia gazului.
O altă relaţie de calcul a coeficientului de difuziune în gaze pentru
condiţii normale de temperatură şi presiune este ecuaţia Andrusov, care dă
rezultate cu o eroare de maximum 7%:
1+ M A + M B
0
DAB
= 62 ⋅
(5.37)
[m 2 /s]
13
13 2
VA + VB ⋅ M A + M B
notaţiile având aceeaşi semnificaţie ca şi în relaţia (5.36). Pentru alte
condiţii de presiune şi temperatură, coeficientul de difuziune se calculează
cu relaţia:

(

(

(

)

)

32

)

P ⎛T ⎞
DAB = D ⋅ 0 ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟
(5.38)
P ⎝ T0 ⎠
În tab. 5.2 sunt redate volumele atomice ale unor elemente, precum
şi volumele molare ale principalelor gaze.
0
AB

104

TRANSFERUL DE MASĂ

Tab. 5.2.
Volume atomice şi volume molare
Volum atomic . 103
Volum molar . 103
3
[m /kmol]
[m3/kmol]
Bor
27,0
H2
14,3
Carbon
14,8
O2
25,6
Clor
24,6
N2
31,2
Hidrogen
3,7
Aer
29,9
N în amine primare
10,5
CO
30,7
N în amine secundare
12,0
CO2
34,0
N în combinaţii cu 2 legături saturate
15,6
SO2
44,8
O în combinaţii cu 2 legături saturate
7,4
NO
23,6
O în aldehide şi cetone
7,4
N2O
36,4
O în eteri micşti
9,1
NH3
25,8
O în eteri simpli
9,9
H2O
18,9
O în eteri superiori
11,0
H2S
32,9
O în acizi
12,0
COS
51,5
O în combinaţii cu S, P, N
8,3
Cl2
48,4
Sulf
25,6
Br2
53,2
Iod
37,0
I2
71,5
Constante de structură*
* Pentru calculul volumului
inel din trei atomi
-0,0060 molecular al unei combinaţii
inel din patru atomi
-0,0085 chimice, valoarea
inel din cinci atomi
-0,0115 corespunzătoare a constantei de
inel benzenic
-0,0150 structură trebuie adunată
inel naftalenic
-0,0300 algebric la suma volumelor
inel antracenic
-0,0475 atomice.
Câteva valori ale coeficientului de difuziune moleculară pentru unele
gaze şi vapori sunt redate în tabelele 5.3 şi 5.4.
Tab. 5.3. Coeficienţi de difuziune ai unor esteri organici în aer
(T = 298 K; P = 1,013.105 Pa)
Numărul atomilor de DAB .106 Numărul atomilor de DAB .106
carbon din moleculă
[m2/s]
carbon din moleculă
[m2/s]
2
11,7
6
6,9
3
9,7
7
6,5
4
8,6
8
5,7
5
7,8
9
4,9
105

FENOMENE DE TRANSFER

Tab. 5.4. Coeficienţi de difuziune ai gazelor şi vaporilor (DAB) în aer
(T = 298 K; P = 1,013.105 Pa)
DAB .106
DAB .106
Substanţa
Substanţa
[m2/s]
[m2/s]
Amoniac
23,6
Acid i-butiric
8,1
Dioxid de carbon
16,4
Acid valerianic
6,7
Hidrogen
41,0
Acid i-capronic
6,0
Oxigen
20,6
Dietilamină
10,5
Vapori de apă
25,6
Butilamină
10,1
Disulfură de carbon
10,7
Anilină
7,2
Acid clorhidric
13,0
Clorbenzen
7,3
Dioxid de sulf
10,3
Clortoluen
6,5
Eter etilic
9,3
Bromură de propil
10,5
Metanol
15,9
Iodură de propil
9,6
Etanol
11,9
Benzen
8,8
Propanol
10,0
Toluen
8,4
Butanol
9,0
Xilen
7,1
Pentanol
7,0
Etilbenzen
7,7
Hexanol
5,9
Propilbenzen
5,9
Acid formic
15,9
Difenil
6,8
Acid acetic
13,3
n-Octan
6,0
Acid propionic
9,9
Mezitilen
6,7
Pentru calcule precise se recomandă utilizarea relaţiei propuse de
Chapman-Enskog:
1
1
T32 ⋅
+
MA MB
DAB = 1,8829 ⋅10 −4
[m 2 /s]
(5.39)
2
P ⋅ σ AB ⋅ Ω D
în care:
T
- temperatura amestecului (K);
MA, MB
- masele molare ale celor doi componenţi;
P
- presiunea absolută (Pa);
σAB
- diametrul de coliziune (nm);
ΩD
- integrala de coliziune, funcţie de temperatură şi de câmpul
potenţialului intermolecular pentru o moleculă A şi o
moleculă B (tab. 5.6);
χ
- constanta lui Boltzmann (1,38.1016 erg/K);
εAB
- energia de interacţiune pentru sistemul binar AB (erg).
106

TRANSFERUL DE MASĂ

Parametrii σAB şi εAB se obţin din date experimentale de viscozitate;
se pot utiliza şi valori calculate (tab. 5.5). Când nu se dispune de date, se
utilizează relaţii empirice de forma:
13

σ = 1,18 ⋅ V

13
f

; σ = 0 ,841 ⋅ V

13
c

⎛T ⎞
; σ = 2,44 ⋅ ⎜⎜ c ⎟⎟
⎝ Pc ⎠

(5.40)

εA
ε
= 0,77 ⋅ Tc ; A = 1,15 ⋅ T f
χ
χ

(5.41)

în care Vf reprezintă volumul molar la temperatura normală de fierbere Tf în
cm3/mol (tab. 5.2), Vc este volumul critic molar în cm3/mol, Tc şi Pc sunt
temperatura (K) şi presiunea (atm) critică a componentului care difuzează.
Pentru amestecuri binare nepolare se pot utiliza relaţiile empirice:
1
σ AB = (σ A + σ B )
(5.42)
2

ε AB
εA εB
=

χ
χ χ

(5.43)

Pentru amestecuri gazoase multicomponente, coeficientul de
difuziune al componentului i din amestecul de gaze se calculează cu relaţia:
n
y
(5.44)
Di ,m = (1 − yi ) ∑ i
j =1 Di , j
j ≠i

Tab. 5.5. Parametrii ε şi σ din ecuaţia (5.39)
σ
εA/k
εA/k
Componentul
Componentul
Acetilenă
Aer
Benzen
i-Butan
n-Butan
Dioxid de carbon
Sulfură de carbon
Oxid de carbon
Tetraclorură de carbon
Clor
Cloroform
Ciclohexan
Etan
Etanol
Etenă
n-Heptan

[K]

[nm]

185
97
440
313
410
190
488
110
327
357
327
324
230
391
205
282

0,4221
0,3617
0,5270
0,5341
0,4997
0,3996
0,4438
0,3590
0,5881
0,4115
0,5430
0,6093
0,4418
0,4455
0,4232
0,8880

107

n-Hexan
Hidrogen
Acid clorhidric
Metan
Metanol
Clorură de metilen
Clorură de metil
Oxid de azot
Azot
n-Nonan
n-Octan
Oxigen
n-Pentan
Propan
Dioxid de sulf
Apă

σ

[K]

[nm]

413
33,3
360
136,5
507
406
855
119
91,5
240
320
113
345
254
252
356

0,5909
0,2968
0,3305
0,3822
0,3585
0,4759
0,3375
0,3470
0,3681
0,8448
0,7451
0,3433
0,5769
0,5061
0,4290
0,2649

pe baza teoriei Stokes – Einstein se obţine o relaţie de forma: 0.8422 0. În amestecuri lichide de neelectroliţi moleculele difuzează ca atare.85 0.65 1.40 1.45 0.70 4.00 20.877 1.FENOMENE DE TRANSFER Tab.00 10.4. Valorile integralei de coliziune ΩD din ecuaţia (5.10 3.9328 0.00 8.00 60. iar electroliţii ionizează în soluţie şi difuzează ca ioni.5756 0.00 100.041 1.70 1.8568 0.30 0.2.153 1.8740 0.140 1.375 1.00 4.00 0.8652 0.40 3.9406 0.80 1.95 1.50 2.5960 0. Pentru soluţii de neelectroliţi.20 4.75 1.65 0.184 2.70 1.45 1.9256 0.15 1.20 3.562 1.012 0.30 4.612 1.8610 0.39) ΩD kT/ε ΩD kT/ε ΩD kT/ε 0.5256 0.00 90.9058 0. Coeficienţi de difuziune în lichide Coeficienţii de difuziune în lichide au valori cuprinse aproximativ între 10-9 – 10-10 m2/s şi depind de concentraţie datorită variaţiei viscozităţii şi a gradului de idealitate al soluţiei.90 3.35 1.10 2.1 ⋅ χ ⋅ T DAB = [m 2 /s] (5.8888 0.026 1.95 2.7896 0.406 1.8530 0.075 1.667 1.6.60 1.9996 0.346 1.00 40.233 1.084 1.798 1.5464 0.105 1.10 1.40 2.25 1.55 2.60 4.9770 0.8124 0.318 2.116 1.476 1.40 0.00 70.00 7.90 4.00 30.80 4.5170 5.20 2.662 2.9878 0.50 4.70 2.9120 0.9490 0.253 1.90 1.729 1.7424 0.8836 0.75 0.057 1.966 1.8942 0.40 4.8788 0.30 3.80 0.85 1.20 1.80 2.8492 0.6232 0.80 3. 5.45) 6π ⋅ r ⋅ μ 108 .70 0.00 9.60 0.476 2.00 50.128 1.00 80.9186 0.30 2.439 1.90 0.00 6.60 2.517 1.6640 0.50 3.5352 0.215 1.9576 0.182 1.10 4.35 0.198 1.9672 0.55 0.066 1.60 3.50 1.7712 0.320 1.5596 0.00 1.2.50 0.296 1.30 1.8998 3.7556 0.00 3.167 1.8456 0.05 1.00 2.90 5.273 1.094 1.8694 0.

9 pentru metanol.s).(val/cm3).5 pentru etanol.49) 13 13 μ ⋅ V f − VB în care T este temperatura (K).0228 pentru benzen). μ viscozitatea lichidului (Pa.sunt valenţa cationului şi respectiv valenţa anionului.008 pentru apă. heptan). eter.48) DAB = ⎛ 1 1 ⎞ 2 ⎜⎜ 0 + 0 ⎟⎟ ⋅ Fa ⎝ Λ+ Λ− ⎠ în care: R . iar k este un parametru care ţine seama de gradul de asociaţie al moleculelor solventului (2.7 ⋅10 −16 T DAB = [m 2 /s] (5.0 pentru benzen.K) – constanta universală a gazelor. 0.s).temperatura (K). Vf este volumul molar al solutului (m3/kmol). ( ) 109 . Relaţia este valabilă şi pentru ioni polivalenţi dacă se înlocuieşte constanta numerică 2 cu (1/n+ + 1/n-). (A/cm2). în care n+ şi n.47) 0. 0.6 μ ⋅V f în care μ este viscozitatea soluţiei (Pa. 1.s). Vf este volumul molar al solventului la temperatura normală de fierbere (m3/kmol).TRANSFERUL DE MASĂ utilizabilă în cazul difuziunii particulelor coloidale. coeficientul de difuziune pentru o sare monovalentă într-o soluţie diluată se calculează cu relaţia lui Nernst: 2 ⋅10 −4 RT [m 2 /s] (5.conductanţa ionică limită. Λ+ .46) 13 μ ⋅V f în care μ este viscozitatea dizolvantului (Pa. Λ− .(V/cm). MB este masa moleculară a solventului.05 ⋅10 −10 ⋅ T DAB = [m 2 /s] (5.3143 J/(mol. În soluţii de electroliţi. Fa .67 ⋅10 −10 [m 2 /s] (5.0149 pentru metanol.96500 C/val – constanta lui Faraday.6 pentru apă. iar pentru difuziunea moleculelor mari: 1. Termenul VB (m3/kmol) depinde de natura solventului (0. Pe baza teoriei Eyring s-a dedus ecuaţia lui Wilke şi Chang: T ⋅ k ⋅MB DAB = 4. 1. iar r este raza particulelor care difuzează (m).8. Pentru calcule estimative ale coeficientului de difuziune în soluţii diluate se poate utiliza ecuaţia empirică: 7. T0 0 . 1.

06 0.45 1.77 0. 5.23 1.00 0. 5.7 şi 5.80 1.50 1.54 2.93 0.92 0.35 1.8.60 0. valoarea acestuia la o altă temperatură T se determină cu relaţia: ⎡ ⎤ μ T0 T ( = DAB ⋅ ⎢1 + 0.11 1.41 1.88 1.20 5. iar ρ este densitatea acestuia (kg/m3).56 0. 109] 0.43 0.73 2.64 1.80 0.40 0.22 1.84 0.37 0.2 DAB T − T0 )⎥ (5. Coeficienţi de difuziune în apă la 293 K Solutul Oxigen Dioxid de carbon Protoxid de azot Amoniac Clor Brom Hidrogen Azot Acid clorhidric Hidrogen sulfurat Acid sulfuric Acid azotic Acetilenă Acid acetic Metanol Etanol Propanol DAB [m2/s .51 1. Coeficienţi de difuziune în solvenţi organici la 293 K Solut Dioxid de carbon Fenol Cloroform Fenol Cloroform Acid acetic Dicloretan Solvent etanol etanol etanol benzen benzen benzen benzen 110 DAB [m2/s . Tab. 109] 1.70 0.FENOMENE DE TRANSFER Dacă se cunoaşte valoarea coeficientului de difuziune la o temperatură T0 .51 Tab.72 0.13 1.64 2.50) 3 ρ ⎣⎢ ⎦⎥ în care μ reprezintă viscozitatea lichidului (mPa.92 2.80 1.58 0. 109] 3.s).28 1.8.60 1.87 Solutul Butanol Alcool alilic Fenol Glicerină Pirogalol Hidrochinonă Uree Rezorcină Uretan Lactoză Maltoză Glucoză Manitoză Rafinoză Zaharoză Clorură de sodiu Hidroxid de sodiu DAB [m2/s .7. Câteva valori ale coeficientului de difuziune în lichide sunt prezentate în tabelele 5.43 0.76 1.45 .77 1.

• difuziune Knudsen.3. Între microgranule se formează o reţea de goluri formată din pori cu diametre cuprinse între 102–106 nm. Din punctul de vedere al ingineriei proceselor fizico – chimice interesează în special primul aspect. 5. Cel de-al doilea aspect este întâlnit în special în procesele metalurgice. 3 – micropori.2. macrogranule poroase proveniţi din microgranule şi 1 – microgranule. 5. întâlnit frecvent în operaţiile de adsorbţie. ca urmare a mişcării atomilor. distanţa de difuziune în direcţie radială se obţine înmulţind raza cu factorul de tortuozitate θ care redă abaterile de la forma cilindrică a porilor şi intervenţia interconexiunilor dintre pori. macropori (104 – 106 nm) rezultaţi din spaţiile libere dintre microgranule.4. uscare.5).5. Un solid poros poate fi considerat ca fiind alcătuit din microgranule aglomerate într-o macrogranulă (fig. 2 – macropori. precum şi în cataliza eterogenă. ia valori cuprinse între 111 . 2 Structura poroasă este alcătuită Fig.TRANSFERUL DE MASĂ 5. Difuziunea moleculară 1 3 prin porii unui solid poate avea loc prin trei mecanisme: • difuziune moleculară (Fick). Dintre mărimile care caracterizează structura poroasă se pot menţiona raza medie a porilor ( r ) şi factorul de tortuozitate (θ ) al acestora. pentru gaze relativ dense (sau aflate la presiuni ridicate). desorbţie. Structura unei din micropori (102 – 104 nm). Coeficienţi de difuziune în solide Difuziunea moleculară în solide prezintă două aspecte: unul referitor la difuziunea gazelor şi a lichidelor prin structura poroasă a solidului şi unul referitor la interdifuziunea constituenţilor solidului. Difuziunea este caracterizată de un coeficient efectiv de difuziune moleculară (Def) care ia în considerare faptul că traiectoria de difuziune nu este dreaptă şi porii au geometrii variate. 5.6 a) apare în porii de diametru relativ mare. Acest factor. • difuziune superficială. Structura poroasă este complicată de prezenţa interconectărilor între pori de diferite dimensiuni şi lungimi. extracţie L – S. Difuziunea moleculară (Fick) (fig. Pentru o granulă de porozitate ε în care porii se consideră ca fiind cilindrii de rază r . determinat experimental.

Coeficientul de difuzie Knudsen se poate calcula conform teoriei cinetice a gazelor cu relaţia: 12 ⎛ 2 RT ⎞ 4 ⎟⎟ [m 2 /s] (5. A ⋅ A ⋅ A dl a) b) (5. moleculele se ciocnesc mai frecvent de pereţii porilor decât între ele.A este: 112 (5.6 b) se manifestă în cazul în care densitatea gazului este redusă (gaz la presiuni scăzute) sau porii sunt de dimensiuni mici.51) iar fluxul de difuziune Fick printr-un mediu poros se poate scrie: dC J A = − Def .6. A = ⋅ r ⋅ ⎜⎜ ⋅ 3 ⎝ P MA ⎠ Acest coeficient se corectează în mod analog celui molecular. A [m 2 /s] θ O altă relaţie pentru calculul lui Def.K. c – difuziune superficială Difuziunea Knudsen (fig. 5. b – difuziune Knudsen. 5.53) DK . În acest caz. Reprezentarea schematică a difuziunii prin pori a – difuziune moleculară (Fick). În aceste condiţii.54) .FENOMENE DE TRANSFER 1. A = ε ⋅ DAB [m 2 /s] θ (5.5 şi 10 (valoarea medie fiind în general 4). fiind apoi reflectate în direcţii întâmplătoare. A = ε ⋅ DK .K . fiecare moleculă se comportă ca şi cum ar fi singură.52) c) Fig. coeficientul efectiv de difuziune va fi: Def . rezultând un coeficient de difuziune Knudsen efectiv: Def .

1. A Def .10-15 113 .10-15 He în sticlă pyrex 773 2.0. Pentru un sistem format din două gaze care difuzează echimolecular în contracurent în interiorul unui solid.6 – 2.S .10-12 H2 în SiO2 773 (0.55) în care ψ este un factor de formă adimensional.5.10-20 Hg în Pb 293 2.10-12 Bi în Pb 293 1. Moleculele adsorbite au o anumită mobilitate şi dacă concentraţia substanţei reţinute variază pe suprafaţa mediului poros.6 c) are loc pe suprafaţa internă a unui mediu poros pe care se adsoarbe o parte din componentul difuzat.58) Def Def .10-19 Sb în Ag 293 3. 5.50. A În tab.1). Tab. A Def .10-12 H2 în Ni 438 10.S este concentraţia superficială a componentului A (kg/m2). Difuziunea superficială (fig.10-12 358 1.5. ele se pot deplasa de la un punct la altul.3. Fluxul de difuziune se poate scrie sub forma: dC j A = DS ⋅ A.10-34 Cd în Cu 293 2.9 sunt prezentate pentru exemplificare câteva valori ale coeficientului de difuziune în solide. iar ρ este densitatea solidului (kg/m3).7.5. acesta are expresia: 1 1 1 1 = + + (5. iar CA.10-25 Al în Cu 293 1.4 – 5.10-14 293 4.TRANSFERUL DE MASĂ Def .K .16. Într-un mediu poros pot coexista toate cele trei tipuri de difuziune.56) dl în care DS este coeficientul de difuziune superficială (m2/s).K . Coeficientul de difuziune în solide Sistemul Temperatura [K] DAB [m2/s] He în SiO2 293 (2. A = 19400ε 2 T [m 2 /s] ⋅ θ ⋅ψ ⋅ ρ MA (5.5). 5.S (5.9. experimental determinându-se coeficientul de difuziune efectiv global. 5.

Deoarece acest coeficient include atât coeficientul de difuziune moleculară DAB cât şi coeficientul de difuziune 114 . iar x A vx’.FENOMENE DE TRANSFER 5. În curgerea turbulentă. C reprezintă medii temporale ale valorilor într-un punct dat. DL. fluxul de substanţă total va fi: ~ dC A (5. y + j A. analog profilului universal de viteze: ~ dC A (5. T .62) j A. în cazul curgerii turbulente. valorile locale ale parametrilor care caracterizează proprietatea transportată nu sunt constante. ci variază continuu ca mărime şi sens. Statistic. temperatură şi concentraţie se poate scrie: ~ ~ v x = v~x + v x ' . CA’ reprezintă valorile instantanee ale fluctuaţiilor (a se vedea şi volumul I. Difuziunea turbulentă Aşa cum se ştie. C A + C A ' (5. în direcţia curgerii.T = −(DAB + DT ) ⋅ dy Considerând turbulenţa deplin dezvoltată şi neglijând ponderea mecanismului molecular cu excepţia zonei de lângă perete (interfaţă) rezultă un profil universal de concentraţii.5.1.2. Pentru viteză. numit şi difuzivitate de turbulenţă.tot = − DT ⋅ dy Pentru calculul coeficienţilor de difuziune turbulentă există relativ puţine relaţii de calcul. definite prin coeficientul de difuzie axială (numit şi coeficient de amestecare axială sau coeficient de dispersie longitudinală). Considerând transferul de substanţă în direcţia y perpendicular pe direcţia de curgere (x) prin difuziune moleculară şi turbulentă (în absenţa convecţiei).59) ~ ~ unde v~ .T = − DT ⋅ dy în care DT este coeficientul de difuziune turbulentă. iar acestea au un grad de precizie mai scăzut decât al relaţiilor de calcul pentru coeficienţii de difuziune moleculară.tot = j A.). valoarea instantanee a unui parametru se poate exprima ca sumă a valorii medii temporale şi a valorii fluctuaţiei acestuia.61) j A. Dacă curgerea fluidului are loc pe direcţia x. fluctuaţiile concentraţiei conduc la un transport suplimentar de substanţă prin mecanism turbulent.60) j A.2. T = T + T ' . paragraful 3. fluxul net mediu de component A transferat prin mecanism turbulent se scrie într-o formă similară legii lui Fick: ~ dC A (5.4. transportul de masă prin mecanism turbulent se datorează şi amestecării axiale. T’. în mod similar. Aşa cum fluctuaţiile vitezei conduc la un transport suplimentar de impuls.

întotdeauna DL > DT. infinit. cu o contribuţie practic neglijabilă. concentraţia la suprafaţa lichidului este de 87. În afară de turbulenţa care se manifestă în întreaga masă a fluidului. o agitare moderată a lichidului din recipient. determinată de trei cauze principale: 1. diferenţe între densităţile celor două faze care variază. fapt care conduce la apariţia vortexurilor (efectul Marangoni). 115 . diferenţe între mărimea şi direcţia vitezelor celor două (apar vortexuri). datorită difuziunii moleculare şi în absenţa altor fenomene (convecţie. Difuziunea convectivă este mult mai intensă decât difuziunea moleculară. pentru mecanismul turbulent de transfer de masă interesează şi turbulenţa interfacială.5 rot/sec. cu temperatura şi concentraţia. variaţia tensiunii interfaciale cu concentraţia şi temperatura.5% din valoarea terminală. peste un strat de apă. atinge. datorită tensiunii interfaciale care apare. Aceasta apare ca rezultat al instabilităţii hidrodinamice a interfeţei. iar intensitatea sa depinde atât de proprietăţile de transport.75 m plasat peste un strat de soluţie salină de 0. dar şi aspectele de dispersie datorate formei profilului de curgere. se formează aproape instantaneu o emulsie de apă în faza organică.TRANSFERUL DE MASĂ turbulentă DT. dacă o soluţie de 10% metanol în toluen este turnată lent.5 m diametru. faza apoasă rămânând clară: în cazul menţionat. După trecerea a 10 ani. Difuziunea convectivă. Mecanismele de transfer de masă care grăbesc omogenizarea lichidului (difuziunea turbulentă. 3.. într-un rezervor de 1. Ecuaţia diferenţială a difuziunii Mecanismul convectiv de transport de masă se manifestă în fluidele aflate în mişcare. S-a calculat că un strat de apă de 0. 5.2.6. De exemplu. conduce la omogenizarea compoziţiei stratului lichid în mai puţin de un minut. convecţia) nu exclud difuziunea moleculară care rămâne prezentă. Se atinge 99% din această concentraţie după încă 18 ani. Turbulenţa interfacială conduce la fluxuri de transfer de masă mult mai mari decât în cazul difuziunii moleculare. teoretic.75 m grosime. În schimb. lângă interfaţă. cât şi de caracteristicile dinamice ale fluidului. transferul de masă poate fi urmărit vizual. agitare mecanică) o concentraţie uniformă într-un timp. fără amestecare. 2. de exemplu cu un agitator rotit cu 0. Transportul de substanţă prin mecanism convectiv se datorează deplasării globale a fluidului şi se exprimă în funcţie de viteza medie locală.

fluxul total JA (denumit convectiv) de substanţă transportată să se exprime printr-o ecuaţie generală.FENOMENE DE TRANSFER Fluxul masic transferat prin difuziune convectivă este dat de produsul dintre debitul total de fluid şi concentraţia în amestec a speciei moleculare transferate: J A = mV ⋅ C A = v ⋅ S ⋅ C A [kg/s] (5. Fluxul unitar masic va fi deci: j A = v ⋅ C A [kg ⋅ m -2 ⋅ s -1 ] (5. 5. în care se izolează un element de volum dV = dx.66) . În elementul de volum. Legea conservării masei aplicată componentului A în elementul de volum se poate scrie sub forma următoarei ecuaţii de bilanţ: ⎡Flux de A acumulat prin ⎤ ⎡Flux de A intrat prin ⎤ ⎡ Flux de A iesit prin ⎤ ⎢ difuziune convectiva ⎥ = ⎢difuziune convectiva⎥ − ⎢difuziune convectiva⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢ ⎥ ⎢⎣ ⎥⎦ ⎢⎣ si moleculara ⎥⎦ ⎢⎣ si moleculara ⎥⎦ si moleculara 116 (5.63) 3 unde mV reprezintă debitul volumic de fluid (m /s). componentul A intră (iese) prin feţele paralelipipedului prin două mecanisme: • prin difuziune convectivă iniţiată de curgerea fluidului prin elementul de volum. • prin difuziune moleculară cauzată de gradientul de concentraţie. v este viteza medie a fluidului (m/s).65) în care kC este coeficientul individual de transfer de masă iar ΔCA reprezintă diferenţa dintre concentraţia solutului A la interfaţă şi concentraţia (medie) a acestuia în masa fluidului în mişcare (când transferul de substanţă are loc la interfaţă). Această ecuaţie corespunde ecuaţiei câmpului de temperatură din transferul de căldură prin convecţie. Pentru simplificare se consideră procesul neînsoţit de procese de transformare: nu se generează şi nu se consumă din elementul de volum molecule de component A prin reacţii chimice. analogă relaţiei lui Newton din transferul termic: J A = k c ⋅ ΔC A (5.dz (fig. Se consideră un sistem binar izoterm compus din speciile moleculare A şi B. Descrierea matematică a procesului de difuziune convectivă o face aşa-numita ecuaţie diferenţială a difuziunii sau ecuaţia diferenţială a distribuţiei concentraţiei într-un fluid aflat în mişcare.7). iar S este aria secţiunii de curgere (m2). În aceste cazuri. Concentraţia solutului A este exprimată în kg/m3.dy.64) Denumirea de transfer de masă convectiv s-a încetăţenit în literatură pentru transferul de masă între două fluide nemiscibile aflate în mişcare sau între un fluid în mişcare şi o suprafaţă solidă în repaus.

68) .pe directia y : C A ⋅ v y y ⋅Δx ⋅ Δz (5.pe directia x : − DAB ⋅ A x ⋅ Δy ⋅ Δz ∂x ∂C A (5. viteza fluidului pe direcţia respectivă şi aria suprafeţei prin care are loc transferul: . 5.TRANSFERUL DE MASĂ z C A ⋅ vz z + Δz ΔxΔy ∂C − DAB ⋅ A ∂z z + Δz C A ⋅ v y y ΔxΔz ΔxΔy − DAB ⋅ C A ⋅ v x x ΔyΔz C A ⋅ vx ∂C − DAB ⋅ A x ΔyΔz ∂x ∂C − DAB ⋅ A ∂x y ΔxΔz ΔyΔz x + Δx ΔyΔz x O y x + Δx ∂C A ∂y CA ⋅ vy y + Δy C A ⋅ v z z ΔxΔy ΔxΔz ∂C − DAB ⋅ A ∂y y + Δy − DAB ⋅ ΔxΔz ∂C A z ΔxΔy ∂z Fig.69) .pe directia z : C A ⋅ v z z ⋅Δx ⋅ Δy Fluxul de A care intră printr-o faţă a paralelipipedului în elementul de volum prin mecanism molecular este dat de legea I a lui Fick: ∂C .Volum elementar pentru deducerea ecuaţiei diferenţiale a difuziunii Fluxul de component A acumulat în elementul de volum prin cele două mecanisme de difuziune are expresia: ∂C A ∂C A ⋅ ΔV = ⋅ Δx ⋅ Δy ⋅ Δz (5.pe directia z : − DAB ⋅ A z ⋅ Δx ⋅ Δy ∂z 117 .67) ∂t ∂t Fluxul de A care intră printr-o faţă a paralelipipedului în elementul de volum prin mecanism convectiv este dat de produsul dintre concentraţia componentului A (kg/m3 sau kmoli/m3).7.pe directia y : − DAB ⋅ y ⋅ Δx ⋅ Δz ∂y ∂C .pe directia x : C A ⋅ v x x ⋅Δy ⋅ Δz .

ecuaţie care redă profilul concentraţiei componentului A intr-un fluid aflat în mişcare nestaţionară.71) în ecuaţia de bilanţ (5. atunci ∇ v = 0 şi (5.FENOMENE DE TRANSFER În mod similar se pot scrie expresiile fluxurilor ieşite din elementul de volum prin mecanism convectiv: .70) ⋅Δx ⋅ Δy ∂C A x + Δx ⋅ Δy ⋅ Δz ∂x ∂C (5.pe directia x : 118 − DAB ⋅ . ţinând cont că suma primilor patru termeni din membrul stâng reprezintă derivata substanţială a concentraţiei componentului A: DC A + C A ⋅ ∇v = DAB ⋅ ∇ 2C A (5.72) 2 2 2 ⎡ ∂ CA ∂ CA ∂ CA ⎤ + DAB ⋅ ⎢ 2 + + 2 x y ∂ ∂ ∂z 2 ⎥⎦ ⎣ Diferenţiind şi regrupând termenii.75) dt .66). Pentru diverse cazuri particulare. Dacă fluidul este incompresibil. ecuaţia nu poate fi integrată analitic.pe directia z : respectiv prin mecanism molecular: C A ⋅ vz z + Δz ⋅Δx ⋅ Δz (5.74) devine: DC A = DAB ⋅ ∇ 2C A (5.74) este ecuaţia diferenţială a difuziunii. ecuaţia diferenţială a difuziunii capătă forme mai simple. după trecere la limită şi împărţirea tuturor factorilor cu ΔV se obţine ecuaţia: ⎡∂ ⎤ ∂C A ∂ ∂ = − ⎢ (C A ⋅ v x ) + (C A ⋅ v y ) + (C A ⋅ v z )⎥ + ∂t ∂y ∂z ⎣ ∂x ⎦ (5.71) . În această formă.72) se scrie: ⎛ ∂v ∂v ∂C A ∂C ∂C ∂C ∂v ⎞ + v x ⋅ A + v y ⋅ A + v z ⋅ A + C A ⋅ ⎜⎜ x + y + z ⎟⎟ = ∂t ∂x ∂y ∂z ∂z ⎠ ⎝ ∂x ∂y (5.67 – 5.74) dt Ecuaţia (5.pe directia y : CA ⋅ vy y + Δy .73) ⎡ ∂ 2C A ∂ 2C A ∂ 2C A ⎤ = DAB ⋅ ⎢ 2 + + ∂y 2 ∂z 2 ⎥⎦ ⎣ ∂x sau.pe directia z : − DAB ⋅ A z +Δz ⋅ Δx ⋅ Δy ∂z Înlocuind ecuaţiile (5.pe directia y : − DAB ⋅ A y +Δy ⋅ Δx ⋅ Δz ∂y ∂C .pe directia x : C A ⋅ v x x+ Δx ⋅Δy ⋅ Δz . ecuaţia (5.

76) scrisă sub forma desfăşurată: ⎡ ∂ 2C A ∂ 2C A ∂ 2C A ⎤ ∂C A (5. Pentru alte situaţii.74) nu are soluţii analitice.74) ∂C A = DAB ⋅ ∇ 2C A (5. ca de exemplu transferul de masă în stratul limită laminar.77) se scriu respectiv: ∂C ∂C ∂C v x ⋅ A + v y ⋅ A + v z ⋅ A = DAB ⋅ ∇ 2C A (5. şi ecuaţia (5.82) + = DAB ⋅ ⎢ 2 + ∂t ∂y 2 ∂z 2 ⎥⎦ ⎣ ∂x se utilizează pentru descrierea transportului difuzional de substanţă în solide. vx = vy = vz = 0 şi ecuaţia (5. 5. transferul de masă în stratul limită 119 .78) ∂vx ∂v y ∂v z + + =0 ∂x ∂y ∂z iar ecuaţiile (5. Există soluţii analitice exacte pentru unele cazuri simple sau simplificate. Ea este cunoscută sub numele de legea a II-a a lui Fick.79) ∂x ∂y ∂z ∂ 2C A ∂ 2C A ∂ 2C A + + =0 ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 (5. cum ar fi.2.77) ∂t ∂x 2 În cazul curgerii în regim staţionar apar condiţiile suplimentare: ∂C A =0 ∂t (5.76) ∂t Pentru difuziune unidirecţională într-un fluid incompresibil. transferul de masă de la un gaz la un film de lichid. ∇ v = 0.TRANSFERUL DE MASĂ devine: Dacă fluidul se află în repaus.74) devine: ∂C A ∂ 2C A = DAB ⋅ (5.7. vy = vz = 0. Ecuaţii criteriale ale difuziunii Ecuaţia diferenţială a difuziunii într-un mediu mobil (5.75) – (5.80) d 2C A =0 (5. în lichide staţionare şi pentru difuziunea echimoleculară în contracurent în gaze.81) dx 2 Ecuaţia (5. transferul de masă de la o placă plană la un fluid în curgere laminară în lungul acesteia. de exemplu.

cunoscut şi drept criteriul Nusselt difuzional (NuD). fie făcând apel la analiza dimensională prin aplicarea teoremei π. datorită analogiei sale cu criteriul Nusselt din transferul termic. Acest raport este cunoscut ca fiind criteriul Péclet difuzional (PeD) analog criteriului Péclet din transferul termic: 120 . Criteriile de similitudine pentru transferul de masă se pot obţine. prin rezolvarea separată a ecuaţiilor curgerii. ecuaţia (5. Raportul dintre termenii II şi III reprezintă raportul dintre fluxul de substanţă transferat prin mecanism convectiv şi fluxul de substanţă transferat prin mecanism molecular. Când integrarea – analitică sau numerică.86) Acesta este criteriul Sherwood. fie direct din ecuaţia diferenţială a difuziunii. se pot găsi soluţii aproximative. respectiv difuziunii.83) ⎢⎣ t ⎥⎦ + ⎢⎣ l ⎥⎦ + ⎢⎣ l 2 ⎥⎦ = 0 I II III Termenul I reprezintă cantitatea de substanţă acumulată în unitatea de timp. aşa cum s-a arătat în capitolul 2. exactă sau aproximativă – a ecuaţiilor diferenţiale ale difuziunii nu este posibilă. se face apel la analiza dimensională şi la teoria similitudinii.85) ⎢⎣ l ⎥⎦ + ⎢⎣ l ⎥⎦ + ⎢⎣ l 2 ⎥⎦ = 0 I II III Raportul dintre termenii I şi III reprezintă raportul dintre fluxul total de substanţă şi fluxul de substanţă transferat prin mecanism molecular: I Flux total de substanta = = III Flux transferat prin mecanism molecular k ⋅ CA l2 k ⋅l = ⋅ = = Sh l DAB ⋅ C A DAB (5. Acest termen se mai poate scrie sub forma: ⎡CA ⎤ ⎡ k ⋅ CA ⎤ (5.FENOMENE DE TRANSFER turbulent.83) devine: ⎡ k ⋅ C A ⎤ ⎡ v ⋅ C A ⎤ ⎡ DAB ⋅ C A ⎤ (5. Ecuaţia diferenţială a difuziunii (5.73) se poate scrie sub forma ecuaţiei diferenţiale generalizate: ⎡ C A ⎤ ⎡ v ⋅ C A ⎤ ⎡ DAB ⋅ C A ⎤ (5. Cu această substituţie.84) ⎢⎣ t ⎥⎦ = ⎢⎣ l ⎥⎦ în care k este un coeficient parţial de transfer de masă exprimat în m/s.

90) În cazul transferului de masă prin convecţie liberă. Deoarece transferul de masă are loc concomitent cu transferul de impuls. ecuaţia criterială a transferului de masă are forma: Sh = f (Sc.). Fr.94) Le = D = ⋅ = Pe DAB ρ ⋅ c p ⋅ v ⋅ l ρ ⋅ c p ⋅ DAB 121 . cunoscut şi sub denumirea de criteriul Prandtl difuzional (PrD).G2 . după caz. funcţia criterială va include. L) (5. Gr. La modul general.l din expresia criteriului Péclet se poate elimina prin împărţire la criteriul Reynolds: μ μ υ Pe v ⋅ l = ⋅ = = = Sc (5. G1. Re.TRANSFERUL DE MASĂ II Flux de substanta transferat prin mecanism convectiv = = III Flux de substanta transferat prin mecanism molecular (5.G2 .89) devenind: Sh = f (Sc. Re ) respectiv (5. criteriul Froude se înlocuieşte cu criteriul Grashoff difuzional (GrD). Fr. Ca şi criteriul Pr. relaţiile (5.91) În cazul sistemelor asemenea din punct de vedere geometric. Re. criteriile Re. ecuaţia (5.88) Re DAB ρ ⋅ v ⋅ l ρ ⋅ DAB DAB Se obţine în acest mod criteriul Schmidt..89) În cazul convecţiei forţate.91) devin: Sh = f (Sc.92) Sh = f (Sc. criteriul Sc este funcţie numai de proprietăţile fluidului. .G2 . precum şi simplecşii geometrici (G1.89) devine: Sh = f (Sc. L) (5. G1.93) Sh = C ⋅ GrDm ⋅ Sc n Când au loc simultan fenomene de transfer de masă şi căldură.87) v ⋅ CA l2 v ⋅l = ⋅ = = Pe D l DAB ⋅ C A DAB Produsul v.. GrD . G1. G2. criteriul Fr se neglijează. L) (5. se utilizează criteriul Lewis (Le). GrD ) care pot fi scrise şi sub formele: Sh = C ⋅ Re m ⋅ Sc n (5. iar (5. prin analogie cu criteriul Prandtl din transferul termic.90) şi (5. Acesta reprezintă raportul dintre fluxul termic transferat prin conductivitate şi fluxul de substanţă transferat prin mecanism molecular: v ⋅l λ λ Pe (5.

v. π 3 ) = 0 (5.T-1 D coeficientul de transfer de masă L. di. cele trei grupuri sunt: [π 1 ] = M (c1+d1 ) ⋅ L(a1+b1−3c1−d1 ) ⋅ T (−b1−d1 ) [π 2 ] = M (c ) ⋅ L(a +b −3c −d ) ⋅ T (−b −d ) [π 3 ] = M (c ) ⋅ L(a +b −3c −d ) ⋅ T (−b −d ) 2 2 2 3 3 3 2 3 21 3 2 3 2 (5. bi. câte una din celelalte. d 2 = −b2 . L.T-1 μ coeficientul de difuziune L2. ρ ca mărimi comune. Mărimi care influenţează transferul de masă în curgere forţată Mărime Simbol Formulă dimensională diametrul coloanei L d viteza gazului L. Se obţin astfel expresiile: π 1 = d a1 ⋅ v b1 ⋅ ρ c1 ⋅ μ d1 π 2 = d a ⋅ vb ⋅ ρ c ⋅ D d 2 2 2 π 3 = d a ⋅ vb ⋅ ρ c ⋅ k d 3 3 3 (5.96) 2 3 În formă dimensională.T-1 v densitatea gazului M. iar lungimea caracteristică este diametrul coloanei.FENOMENE DE TRANSFER Pentru stabilirea ecuaţiei criteriale a transferului de masă folosind teorema π se consideră următoarele două exemple. b3 = −d 3 . Se apreciază că fenomenul este influenţat de mărimile redate în tab. toate afectate de exponenţii ai.98) . ci. în conformitate cu teorema π (vezi cap. 5.L-3 ρ viscozitatea gazului M. c2 = 0 a3 = 0.97) 3 Din condiţia de adimensionalitate a grupurilor π se obţin următoarele valori ale exponenţilor: a1 = c1 . Tab. π 2 .10. 5. T). pe rând.95) Pentru formarea grupurilor adimensionale π se aleg primele trei mărimi. Exemplul 1.10. d1 = −c1 a2 = b2 .T-1 k Deoarece sunt m = 6 mărimi fizice şi constante dimensionale şi n = 3 mărimi fundamentale (M. fenomenul fiind descris de ecuaţia: f (π 1 .L-1. b1 = c1 . d. Să se găsească grupurile adimensionale care intervin în cazul transferului de masă la curgerea în contracurent a unui gaz printr-o coloană cu pereţi udaţi. c3 = 0 122 (5. la care se adaugă. 2) se vor obţine i = m – n = 3 grupuri π.

101) (5.T-2 coeficientul de transfer de masă L.92a) şi (5.100) f ⎢Re .11. Transferul de masă prin convecţie naturală apare atunci când în fluidul considerat se produce o diferenţă de densitate cauzată de o diferenţă de concentraţie.93a) obţinute pornind de la ecuaţia diferenţială a difuziunii. Exemplul 2.102) Sh = C ⋅ Re m ⋅ Sc n care este identică cu forma redată de relaţiile (5. Re ) sau : Sh = (5. π 3 = ⎜ ⎟ ⎝ D ⎠ ⎝v⎠ ⎝ μ ⎠ Conform teoremei π. 5.T-1 μ coeficientul de difuziune L2.11. Pe D .T-1 D forţa ascensională g. 5. Mărimi care influenţează transferul de masă în convecţia liberă Mărime Simbol Formulă dimensională înălţimea peretelui L H densitatea fluidului M.βD. transferul de masă prin convecţie forţată este descris de ecuaţia generală: d3 ⎤ ⎡ c b2 ⎛ k ⎞ 1 (5. Se consideră transferul de masă de la un perete plan vertical la un fluid adiacent în convecţie naturală. deoarece exponenţii sunt arbitrari. Variabilele care influenţează procesul sunt redate în tab.L-3 ρ viscozitatea fluidului M. se pot efectua următoarele rearanjări: k v⋅d k ⋅d ⋅ = v D D μ υ Pe v ⋅ d Sc = = ⋅ = Re D ρ ⋅v⋅d D astfel încât funcţia generală ia forma: Sh = f (Sc.99) ⎟ = Pe D2 . Lungimea caracteristică se va considera înălţimea H a peretelui.ΔyA L. π 2 = ⎜ π 1 = ⎜⎜ (5. Tab.TRANSFERUL DE MASĂ care înlocuite în expresiile grupurilor π conduc la: c1 b d 2 3 ⎛ ρ ⋅v⋅d ⎞ ⎛k⎞ ⎛v⋅d ⎞ b ⎟⎟ = Re c1 .L-1.T-1 k 123 . ⎜ ⎟ ⎥ = 0 ⎝ v ⎠ ⎦⎥ ⎣⎢ în care.

Grupurile adimensionale π vor fi: c3 = d 3 (5. b1 = −2d1 .104) 2 3 Înlocuind mărimile fizice cu formulele lor dimensionale şi punând condiţia de adimensionalitate a grupurilor π anterior definite. 124 .107) (5. GrD ) sau : (5.103) devine: Sh = f (Sc. se obţin următoarele grupuri adimensionale: π 1 = H a1 ⋅ μ b1 ⋅ ρ c1 ⋅ (g ⋅ β D ⋅ Δy A )d1 π 2 = H a ⋅ μ b ⋅ ρ c ⋅ Dd 2 2 2 π3 = H a ⋅ μb ⋅ ρc ⋅ kd 3 3 3 (5. μ.92b) şi (5.103) Alegând drept mărimi comune mărimile H.105) d1 ⎛ H 3 ⋅ ρ 2 ⋅ g ⋅ β D ⋅ Δy A ⎞ ⎟⎟ = GrDd1 π 1 = ⎜⎜ 2 μ ⎠ ⎝ d2 ⎛ ρ⋅D⎞ ⎟⎟ = Sc -d2 π 2 = ⎜⎜ μ ⎝ ⎠ (5. c1 = 2d1 a2 = 0.108) Sh = C ⋅ Sc m ⋅ GrDn identică cu relaţiile (5. b2 = −d 2 . π 3 ) = 0 (5. π 2 .FENOMENE DE TRANSFER Ca şi în exemplul anterior. c2 = d 2 a3 = d 3 . ρ şi utilizând tehnica folosită în exemplul anterior.106) d3 ⎛ H ⋅ ρ ⋅k ⎞ ⎟⎟ π 3 = ⎜⎜ ⎝ μ ⎠ Operând transformarea: H ⋅ ρ ⋅k μ Sh = ⋅ μ ρ⋅D relaţia generală (5. b3 = −d 3 . se obţin următoarele relaţii între exponenţi: a1 = 3d1 .93b) obţinute pornind de la ecuaţia diferenţială a difuziunii. i = m – n = 3. astfel încât procesul va fi descris de relaţia generală: f (π 1 .

1. iar ℜ este constanta universală a gazelor. unul din scopurile principale ale difuziunii este separarea unui amestec prin trecerea unui component dintr-o fază în alta.36). iar DBA este coeficientul de difuziune al lui B în A. respectiv B. se poate scrie: p A ⋅V = nA ⋅ ℜ ⋅ T (5. Considerând gazul format din componentele A şi B şi aplicând legea lui Fick. nA. Mecanismul prin care substanţa ajunge şi pleacă de la interfaţa care separă cele două faze aflate în contact nu poate fi considerat transfer de masă. difuziunea celor două componente pe direcţia x va fi dată de ecuaţiile: dC J A = − DAB ⋅ A dx (5.TRANSFERUL DE MASĂ 5. După cum reiese din ecuaţia (5. DIFUZIUNEA ÎNTR-O SINGURĂ FAZĂ După cum s-a mai menţionat. componentele gazului vor difuza tinzând să uniformizeze compoziţia amestecului. V este volumul total al amestecului gazos.111) n pA = A ⋅ ℜ ⋅T = CA ⋅ ℜ ⋅T V respectiv: p B ⋅ V = nB ⋅ ℜ ⋅ T (5. pB reprezintă presiunile parţiale ale celor doi componenţi.3. aceşti doi coeficienţi sunt egali: DAB = DBA = D (5.109) dC B J B = − DBA ⋅ dx în care DAB este coeficientul de difuziune al lui A în B. nB reprezintă numărul de moli de component A.112) n pB = B ⋅ ℜ ⋅ T = CB ⋅ ℜ ⋅ T V în care pA. T este temperatura absolută. 5. CA.110) În ipoteza că A şi B sunt gaze ideale. Difuziunea într-un amestec binar de gaze Dacă într-o regiune a unui volum de gaz există o diferenţă de concentraţie. CB reprezintă respectiv concentraţiile molare ale celor doi componenţi.3. Presiunea totală în sistem va fi: 125 .

1 − p A.115) se obţine: D p A.113) ceea ce permite să se scrie: dp A = −dp B (5.2. 5.109) şi ţinând cont că fluxurile de componenţi sunt fluxuri molare. într-un amestec binar. în zonele calde concentrându-se moleculele cu diametru mai mic.3. Separarea unui amestec gazos sub influenţa unui gradient termic poartă denumirea de termodifuziune.1 NB = ⋅ =− ⋅ ℜ ⋅T x2 − x1 ℜ ⋅T x2 − x1 în care indicii 1 şi 2 se referă la două puncte ale amestecului. difuziunea componenţilor este echimoleculară şi în contracurent.115) D dpB JB = NB = + ⋅ ℜ ⋅ T dx adică: N A = −NB (5.1.114) Înlocuind (5. osmoză.114) în (5.117) D p A. când procedeele convenţionale nu sunt utilizabile. Procedee de separare bazate pe difuziunea într-o singură fază Aceste procedee sunt aplicate fie ca metode de purificare (topire zonară. 2 NA = ⋅ x2 − x1 ℜ ⋅T (5. Difuziunea moleculară sub gradient termic Gradienţii termici fac să apară în masa unui gaz fenomenul de difuziune moleculară. 5.FENOMENE DE TRANSFER P = p A + pB (5. Integrând ecuaţiile (5. rezultă: D dp A JA = NA = − ⋅ ℜ ⋅ T dx (5. 2 − pB . în timp ce moleculele uşoare se concentrează în zonele mai calde.116) Rezultă că.2. 2 − p A. fie ca metode de separare a izotopilor cu mase atomice mai mari de 40.3. Dacă moleculele au aceeaşi masă moleculară.).1 D pB .111) – (5. 126 . etc. în zonele reci se concentrează moleculele cu diametru mai mare. Moleculele mai grele se concentrează în zonele mai reci ale masei de gaz.

Apariţia curenţilor convectivi se datorează diferenţei de masă moleculară. între cei doi cilindri existând o cădere de temperatură de câteva sute de kelvini. Mişcarea radială a moleculelor face posibilă separarea amestecului în componente. apar simultan două categorii de fluxuri: unul de difuziune radială a moleculelor Fractiune Fractiune mai grele dinspre peretele grea grea interior (cald) spre peretele Fig. În primul caz.2. iar cel exterior este răcit. cum ar fi separările izotopilor oxigenului. Curentul din vecinătatea peretelui cald este ascendent. 5. în recipientul care conţine amestecul. Cilindrul interior este încălzit.TRANSFERUL DE MASĂ Perete cald Perete rece O coloană de termodifuziune (fig. Principiul separării prin exterior (rece) şi unul convectiv termodifuziune formaţi din curenţi verticali de sens opus. neonului. gradientul de presiune se realizează fie prin intermediul unui câmp de forţe centrifugal. 127 . clorului. Difuziunea moleculară sub gradient de presiune Moleculele din specii diferite dintr-un amestec se pot separa dacă. 5. Sub acţiunea forţei centrifuge. denumit spaţiu de difuziune.8) este formată din Fractiune Fractiune usoara doi cilindri verticali. coaxiali. moleculele cu masă mai mare se deplasează spre periferia recipientului aflat în rotaţie.3. respectiv de densitate. în timp ce curenţii de convecţie permit evacuarea din aparat a celor două fracţiuni (grea şi uşoară). 5. în timp ce moleculele cu masă mai mică se deplasează spre axul recipientului. usoara între aceştia existând un spaţiu inelar foarte îngust. hidrogenului. se creează un gradient de presiune de valoare ridicată. Din cauza temperaturii diferite a pereţilor. De obicei. pentru separarea amestecurilor gazoase.8. argonului. kriptonului. separarea se realizează în tamburul ultracentrifugelor. iar cel de lângă peretele rece este descendent. Termodifuziunea este utilizată pentru separări dificile.2. fie prin intermediul unor jeturi de gaz având viteze foarte mari.

9). de secţiune variabilă (fig. 5. 4 – lamă de separare. 4 – alimentare. al unui gradient termic. iar cel uşor la peretele interior. 2. 3 – şicană rotativă.10. În al doilea caz.10). 5. se pot atinge viteze periferice de ordinul a 420 m/s (tambur din titan) şi chiar 527 m/s (tambur armat cu fibră de sticlă). Principiul jetului separator 1 – jet de gaz. Datorită vitezei foarte mari a curentului de gaz şi formei secţiunii de curgere. Într-o centrifugă Zippe (fig. 3 – suprafeţe curbe.FENOMENE DE TRANSFER 4 5 6 1 2 3 Fig. 6 – evacuare fracţiune grea. transpunerea în practică este dificilă. xenonului. cu tambur având lungimea de până la 3 m şi raza între 4 şi 22 cm. 5. se utilizează mai multe trepte în serie. Procedeul are dezavantajul unui consum energetic ridicat. Deşi principiul de separare este simplu. kriptonului. . care permit separarea izotopică a argonului. cu ajutorul unor pompe. Ultracentrifuga Zippe 1 – tambur rotativ. fiind necesare aparate care să funcţioneze la turaţii foarte mari. componentul greu se acumulează la peretele exterior. 5 – evacuare fracţiune uşoară. uraniului (ca hexafluorură). 128 Performanţele ultracentrifugelor cresc dacă se realizează o circulaţie a fracţiilor în contracurent. 2 – orificii de alimentare.9. aparate care necesită materiale de construcţie cu rezistenţă mecanică deosebit de ridicată. Fractiune usoara Amestec de separat 1 4 Fractiune grea 2 3 Fig. sau al unor elemente fixe de dirijare a curenţilor. 5. amestecul care trebuie separat este injectat cu viteză supersonică expandând între două suprafeţe curbe. Efectul de separare la o singură trecere fiind redus.

11. amestecul va fi mai sărac în component A decât la intrare.TRANSFERUL DE MASĂ 5.2. Peretele poros al celulei de difuziune nu are rol un separator ci numai unul pur hidrodinamic. 5. O parte din componentul C va difuza prin peretele poros.3. cu coeficient de difuziune DAC mai mare va trece mai repede decât componentul B prin peretele poros. uzual abur. Amestecul de separat (A + B) Mediul de separare (C) 1 3 Fractiunea usoara 2 3 4 Fractiunea grea 4 condensat condensat Fig. iar componentul C va conţine componenţii A şi B într-un raport de concentraţii favorabil componentului B. 5. La ieşire. Deoarece o singură trecere prin celula de difuziune este de cele mai multe ori insuficientă. 5. Schema de principiu a separării prin atmoliză este redată în fig.12. se utilizează separatoare cu mai multe celule. Se obţin în final două fracţiuni în care concentraţia componenţilor A şi B este diferită de cea iniţială. 2 – perete poros. corespunzător ales. Celula de difuziune este despărţită printr-un perete poros în două spaţii: prin unul din aceste spatii trece amestecul de separat (A + B) iar prin celălalt . conectate conform schemei din fig.11.în contracurent – mediul în care are loc separarea (C). Schema de principiu a separării prin difuziune de masă 1 – celulă de difuziune. 4 – separatoare de condensat. Difuziunea de masă Difuziunea de masă sau atmoliza este specifică separării unor amestecuri de gaze.3. 129 . 3 – condensatoare. Componentul A. Separarea componenţilor amestecului se realizează datorită diferenţei dintre valorile coeficienţilor de difuziune moleculară ai fiecăruia într-un alt component gazos.

D5 – celule de difuziune. precum şi la separarea componenţilor unor amestecuri de gaze dificil de separat prin alte metode: heliu – neon. 5. vaporii şi lichidul se aduc în contact în coloana de fracţionare. (5. componentul mai volatil transferându-se din faza lichidă în faza de vapori.12.C Metoda difuziunii de masă se aplică la separarea izotopilor carbonului.118) dC B J B = − DB .C ⋅ A dx Comparând relaţia (5. rezultă din expresiile fluxurilor molare ale componenţilor: dC J A = − DA. aşa cum s-a arătat anterior: C A + C B = C = ct. D1 . este întâlnită în mod curent. prin traversarea unei interfeţe.. azot – hidrogen.C ⋅ A dx (5. de exemplu.4. neonului.120) J B = DB . DIFUZIUNEA ÎNTRE DOUĂ FAZE În secţiunile anterioare s-a discutat despre transferul de substanţă în interiorul unei faze în care nu există discontinuităţi. rezultă evident îmbogăţirea în A a componentului C dacă este îndeplinită condiţia: (5.121) DA. în procesele de distilare. trecerea unui component dintr-o fază în alta. etc.FENOMENE DE TRANSFER Fractiunea I D1 D2 (A+B) D3 C D4 D5 Fractiunea II Fig. concomitent cu transferul 130 .118) cu relaţia (5. 5.condensatoare.C > DB . De exemplu. În cazul marii majorităţi a proceselor industriale bazate pe transferul de masă.119) dC B = −dC A expresia fluxului de component B devine: dC (5. etc.pompe. Separator multiplu prin difuziune de masă (principiu) Îmbogăţirea în component A. .C ⋅ dx Întrucât. .120).

Şi în cazul unor procese care implică două faze lichide nemiscibile sau un lichid şi un solid apare fenomenul de traversare a interfeţei de către unul sau mai mulţi componenţi. Partea din faza gazoasă insolubilă în lichid (inertul. Difuziunea componentului transferat de la interfaţă către interiorul celeilalte faze. din faza 2 în faza 1.TRANSFERUL DE MASĂ componentului mai puţin volatil în sens opus. gazul solubil difuzează către suprafaţa lichidului (interfaţa gaz – lichid). etc. solutul se transferă în faza lichidă prin interfaţa solid – lichid. iar concentraţiile componentului difuzionat rămân constante. În general. Viteza procesului de transfer între două faze depinde de proprietăţile fizice ale celor două faze. rezultă că viteza de transfer de fiecare parte a interfeţei este aceeaşi şi deci gradienţii de concentraţie se modifică în aşa fel încât să fie permanent proporţionali cu rezistenţa la transfer din faza respectivă. fazele între care are loc transferul curg continuu prin utilaj. Transferul de masă interfazic este un proces complex. ca urmare a absenţei echilibrului între fazele contactate. La echilibru. de aria interfeţei şi de gradul de turbulenţă al fazelor. în contracurent. schimbul net de substanţă între cele două faze încetează. Întrucât la interfaţă nu se acumulează substanţă. Utilajele pentru transfer de masă sunt astfel concepute încât să ofere o suprafaţă de contact între faze cât mai mare şi să asigure o turbulenţă cât mai ridicată fluidelor puse în contact. care difuzează din faza 1 în faza 2 este egal cu fluxul de solut A care difuzează în sens invers. iar aria suprafeţei de contact dintre faze nu poate fi cunoscută cu exactitate. 3. iar în procesele de dizolvare a cristalelor. Transferul de substanţă în interiorul fiecărei faze este determinat de existenţa unui gradient de concentraţie faţă de interfaţă. De regulă. Echilibrul astfel stabilit este un echilibru dinamic: transferul nu încetează. este vorba aici despre o difuziune echimoleculară în contracurent. procesele sunt caracterizate de faptul că apare un transfer de substanţă printr-o interfaţă. Traversarea interfeţei. solutul dintr-un lichid se transferă în extractant. din faza de vapori în faza lichidă. se dizolvă şi apoi difuzează în volumul fazei lichide. gazul purtător. de exemplu. caracterul curgerii este atât de complex încât nu poate fi descris în termeni matematici. de diferenţa de concentraţie. În cazul proceselor de absorbţie. În toate exemplele prezentate anterior.) nu se transferă practic în lichid. 2. În majoritatea echipamentelor industriale. 131 . transferul interfazic are loc în trei etape succesive: 1. dar fluxul de solut A. Difuziunea componentului care se transferă din masa fazei spre interfaţă. Astfel. în procesele de extracţie lichid – lichid.

modelul film – penetraţie (Toor şi Marchello. transferul de masă are loc preponderent prin difuziune moleculară în regim staţionar. Mecanismul transferului de masă interfazic Pentru descrierea condiţiilor existente la suprafaţa de separaţie dintre faze au fost propuse mai multe modele fizice. el netraversând interfaţa şi rămânând permanent în faza gazoasă.FENOMENE DE TRANSFER 5. e) La interfaţă se stabileşte instantaneu echilibrul între faze. nu variază în timp şi nu opune nici o rezistenţă la transfer. 1923). rezistenţa totală la transfer fiind dată de suma rezistenţelor straturilor limită.1. cele mai cunoscute sunt: . Teoria celor două filme Această teorie. b) Întreaga rezistenţă la transferul de masă într-o fază se concentrează în stratul limită corespunzător fazei respective. iar transferul de masă decurge prin difuziune turbulentă. . g) În afara straturilor limită curgere este turbulentă. transferându-se în faza lichidă alcătuită din lichidul L. 1935). 5. c) În stratul limită.4.1. Concentraţia solutului este practic uniformă în volumul fazelor. 1951). Componentul B al fazei gazoase are rol de inert. . .13 este reprezentat modelul celor două filme pentru un proces gaz – lichid (absorbţie.modelul reînnoirii întâmplătoare a suprafeţei (Danckwerts. cunoscut fiind faptul că viteza difuziunii turbulente este mult mai mare decât viteza difuziunii moleculare.4.1. Dintre acestea. f) Rezistentele celor două straturi limită sunt în serie.modelul celor două filme (Withman. iar concentraţia variază liniar de la interfaţă către interiorul fazelor.modelul reînnoirii suprafeţei (Higbie. 132 . În conformitate cu aceste considerente. Acestea urmăresc să coreleze parametrii specifici ai transferului de masă precum şi pe cei hidrodinamici. de exemplu) în care componentul A din faza gazoasă este solutul care traversează interfaţa. în fig. d) Interfaţa este plană. 1958). cunoscută şi ca “teoria stratului dublu” are la bază următoarele consideraţii: a) De ambele părţi ale interfeţei se formează câte un strat limită în care curgerea este laminară. 5.

turbioanele provenite din faza gazoasă sunt puse în contact pentru o perioadă de timp (aceeaşi pentru toate turbioanele) 133 . x În conformitate cu acest Film de gaz model. fiind utilizat şi la ora actuală. La interfaţă. Modelul se apropie de realitate atunci când timpul necesar pentru stabilirea gradientului de concentraţie este mic în comparaţie cu timpul de contact sau când capacitatea filmului este neglijabilă.rezultatele experimentale dovedesc o dependenţă între coeficientul individual de transfer de masă (k) şi coeficientul de difuziune (D) mai apropiată de proporţionalitatea cu D1/2 decât cu D.TRANSFERUL DE MASĂ Consideraţiile decurgând CA FAZA FAZA din acest model vor fi utilizate GAZOASA LICHIDA δ δ L G pentru definirea coeficienţilor (A + B) (L + A) parţiali şi totali de transfer de masă. 5. două filme Teoria celor două filme conţine unele aspecte controversate. 5. Reprezentarea modelului celor cu grosimea filmului.2. cum ar fi: .1. chiar la viteze nu prea mari ale fazei lichide se constată turbulenţe în vecinătatea interfeţei.4.este greu de acceptat că filmul în care se realizează efectiv schimbul de masă este staţionar. acest model a permis rezolvarea multor probleme de cercetare şi proiectare în ceea ce priveşte transferul de masă. transferul de masă la interfaţa gaz – lichid se face prin intermediul unor turbioane de fluid care vin din masa fluidului şi pătrund până la interfaţă.13. cunoscută şi sub denumirea de “teoria penetraţiei”. Modelul nu permite y determinarea valorii coeficienţiFilm de lor parţiali de transfer de masă lichid yi deoarece grosimile celor două xi filme (δg şi δl) nu se cunosc şi interfata nici nu se pot măsura. Teoria reînnoirii suprafeţei În conformitate cu această teorie. coeficientul parţial de transfer de masă este direct l proporţional cu coeficientul de difuziune şi invers proporţional Fig. aşa cum rezultă din teoria celor două filme. . Deşi simplu şi cu toate imperfecţiunile pe care le prezintă.

Modelul reînnoirii suprafeţei II-a a lui Fick scrisă pentru difuziunea unidirecţională [ecuaţia (5. prin mecanism molecular.15 este redată variaţia în timp a concentraţiei în funcţie de adâncimea de penetraţie. Faza lichida În aceste condiţii. fără Perechi de gradient de viteză.14. Soluţia ecuaţiei (5. în regim nestaţionar.i concentraţia la interfaţă.132) C A.i (5. • concentraţia la interfaţă este constantă. 5.14. 134 . x = 0 : C A = C A. 5. x.V s-a notat concentraţia constantă din volumul fluidului. după care turbioanele se reîntorc în volumul fiecărei faze. cu CA. x = ∞ : C A = C A.133) e erf ⋅ ∫ 2 t⋅D π 0 2 t⋅D În fig. iar cu x distanţa de la interfaţă. în conformitate cu modelul reînnoirii suprafeţei.V 2 t⋅D în care erf reprezintă funcţia erorilor sau funcţia lui Gauss: x 2 t ⋅D x2 − 2 dx x 4 t ⋅D = ⋅ (5.i − C A x = erf ⋅ (5.77)]: ∂C A ∂ 2C A = D⋅ (5. turbioane • difuziunea în direcţia curgerii in contact este neglijabilă.FENOMENE DE TRANSFER cu turbioanele provenite din faza lichidă.V La t > 0.V unde cu CA. Modelul fizic al acestui mecanism de transfer este redat Interfata în fig. 5. În acest interval de timp are loc transferul de substanţă între faze. în direcţia în care are loc difuziunea.i − C A. Teoria mai presuFaza gazoasa pune că: • lichidul de lângă interfaţă este în curgere laminară. Turbioane de inlocuire procesul este descris de legea a Fig.130) ∂t ∂x 2 cu următoarele condiţii la limită: La t = 0 : C A = C A.131) La t > 0.130) redă profilul concentraţiei sub forma: C A.

f(t). definită ca aria suprafeţei reînnoite raportată la aria totală a interfeţei (considerată unitară). Teoria reînnoirii întâmplătoare a suprafeţei Această teorie preia ipotezele teoriei penetraţiei. probabilitatea ca un turbion să fie îndepărtat de la interfaţă şi amestecat în volumul de fluid fiind independentă de vârsta acestuia. 5. Deşi teoria nu permite calculul direct al lui k.65) care introduce coeficientul individual de transfer de masă.V ) = jA = π ⋅ t A. este independentă de vârsta turbioanelor. interfaţa apare ca fiind formată din turbioane distribuite pe grupe de vârstă. ea are meritul de a evidenţia influenţa hidrodinamicii asupra transferului de substanţă. s. mai apropiată de realitatea datelor experimentale. Ca urmare. conform căreia fracţiunea elementelor de suprafaţă.133) în ecuaţia de definiţie a fluxului unitar (5. Este greu de crezut că formarea turbioanelor are loc în plane paralele cu interfaţa. propunându-se o distribuţie statistică a vârstei acestora. k.34). la intervale egale de timp.V t=0 t1 t3 t2 x Fig. rezultând ecuaţia: D (C − C A. astfel încât să le corespundă accesul la interfaţă şi reînnoirea ordonată. Profilul concentraţiei în conformitate cu teoria reînnoirii suprafeţei Fluxul unitar de component A transportat la interfaţă se obţine înlocuind (5.i (5. cu excepţia timpului de expunere la interfaţă. Modelul implică o funcţie de distribuţie pe vârste a interfeţei.132) şi (5. rezultă expresia acestuia: D (5.4.TRANSFERUL DE MASĂ CA t=∞ CA. iar pe de altă parte creşterea coeficientului parţial de transfer de masă la scăderea timpului de expunere t. a turbioanelor de la interfaţă.3. raportată la suprafaţa 135 . Duratele expunerii la interfaţă ale turbioanelor sunt diferite. Viteza de reînnoire a suprafeţei.1.135) π ⋅t Se poate constata pe de o parte proporţionalitatea dintre k şi D1/2. Un aspect contestat al teoriei este cel referitor la premisa reînnoirii ordonate.15.134) D = ⋅ ΔC π ⋅t Ţinând cont şi de ecuaţia (5. k= 5.i t4 CA.

139) Şi în conformitate cu acest model. lângă interfaţă (ca în modelul celor două filme).V ) ⋅ s ⋅ ⋅ e dt π ∫0 t Utilizând schimbarea de variabilă st = q2 şi efectuând calculele. Întrucât s-a considerat că interfaţa este formată din turbioane de fluid având vârstele cuprinse între zero şi infinit.i − C A. Prin natura statistică a acestei mărimi. Teoria film . din care se scad elementele înlocuite de o suprafaţă proaspătă în intervalul dt: f (t )dt = f (t − dt )dt [ f (t − dt )dt ]⋅ s ⋅ dt (5. Reînnoirea suprafeţei de contact dintre faze are loc la anumite intervale. 5. însă consideră că transferul de masă decurge în regim nestaţionar (ca în teoria reînnoirii suprafeţei).1. Modelul presupune că rezistenţa la transferul de masă în fiecare fază este concentrată într-un film laminar. cât şi teoria reînnoirii suprafeţei. se obţine în final: j A = D ⋅ s ⋅ (C A. fluxul unitar mediu pentru întreaga arie a interfeţei (arie considerată egală cu unitatea) va fi: ∞ D ⋅ dt = j A = ∫ (C A.4.134).V ) (5.4. având vârsta cuprinsă între t şi t + dt va fi f(t). prin 136 .137) Deoarece transferul de substanţă decurge prin difuziune moleculară în regim nestaţionar. fluxul unitar instantaneu pentru elementele de vârstă t are expresia (5.dt.136) Soluţia ecuaţiei (5. mărimea s nefiind măsurabilă.i − C A.i − C A. Aria elementelor din această grupă de vârstă este egală cu aria elementelor de vârstă cuprinsă între (t – dt) şi t.penetraţie Această teorie încearcă să cuprindă într-un singur model atât teoria filmului.i − C A.136) este funcţia de distribuţie pe vârste a suprafeţei de contact: f (t ) = s ⋅ e − s⋅t (5.138) ∞ D 1 −st = (C A.V ) = k ⋅ (C A.V )⋅ f (t ) ⋅ π ⋅t 0 (5. modelul reînnoirii întâmplătoare a suprafeţei este mai apropiat de realitate decât cele anterior prezentate. rezultă aceeaşi dependenţă a coeficientul individual de transfer de masă de coeficientul de difuziune ca şi în teoria reînnoirii suprafeţei.FENOMENE DE TRANSFER totală. Nici această teorie nu permite determinarea coeficienţilor individuali de transfer de masă.

cu observaţia că filmul are o grosime finită. sau pentru coloane echipate cu corpuri de umplere de dimensiuni reduse. Soluţia ecuaţiei (5.142)]. modelul film – penetraţie se reduce la modelul celor două filme [ec. b şi d) reprezintă o serie infinită care. poate lua una dintre următoarele forme: l2 • pentru 0 < <π : D ⋅t π 2 ⋅D⋅t − 2 ⎞ D ⎛⎜ (5. cu o eroare de nu mai mult de 8. Ca urmare.143)].130) rămâne valabilă.l ) ⋅ ⋅ 1 + 2e l ⎟ ⎟ l ⎜ ⎝ ⎠ 2 l • pentru π < < ∞: D ⋅t l2 ⎞ − D ⎛⎜ j A = (C A.131 a. modelul se reduce la modelul reînnoirii suprafeţei [ec.TRANSFERUL DE MASĂ aducerea unor elemente de fluid de către turbioanele care apar datorită turbulenţei.142) D ⋅t l l2 D (5.131 d) în care l reprezintă grosimea filmului.141) ⋅ 1 + 2e D⋅t ⎟ ⎟ π ⋅ t ⎜⎝ ⎠ Cel de-al doilea termen din ecuaţiile (5.142) se recomandă pentru coloane cu pereţi udaţi sau pentru coloane cu umplutură echipată cu corpuri de umplere de dimensiuni mari.l (5.140) şi (5.143) π< < ∞: jA = ⋅ (C A.i − C A. când se stabileşte un gradient staţionar de concentraţie.i − C A. Transferul de masă decurge ca în modelul reînnoirii suprafeţei.i − C A. iar pentru timpi de expunere mici.l ) ⋅ (5. de asemenea rămân valabile şi condiţiile la limită (5. Ecuaţia (5.130) cu condiţiile la limită (5.141) nu reprezintă niciodată mai mult de 8.64% din primul termen. Ecuaţia (5. x = l : C A = C A. se pot scrie următoarele expresii ale fluxului unitar: l2 D 0< <π : j A = ⋅ (C A.64%. (5.i − C A. Ecuaţia (5. 137 . după unele simplificări.140) j A = (C A.l ) π ⋅t D ⋅t Pentru timpi mari de expunere.131 a şi b). (5. ţinând seama de convergenţa seriei.143) se recomandă pentru cazul în care una din faze este dispersată sub formă de picături (coloane cu pulverizare). elementele de fluid amestecânduse după traversarea filmului. Ultima condiţie la limită se scrie: La t > 0.l ) (5.

k. timpul de staţionare al turbioanelor la interfaţă (t). Dependenţa coeficientului individual de transfer de masă.i − C A.1.FENOMENE DE TRANSFER 5. indică faptul că. sau viteza de reînnoire a suprafeţei (s). Modul în care se modifică valoarea coeficientului individual de transfer de masă la schimbarea condiţiilor de operare poate fi însă prezis pe baza teoriei care concordă cel mai bine cu procesul în discuţie. D Modelul Dependenţa k = f(D) k= film D δ D π ⋅t reînnoirea suprafeţei k= reînnoirea statistică a suprafeţei film . coeficienţii individuali de transfer de masă nu pot fi calculaţi pe baza relaţiilor deduse din diverse teorii.12). iar dependenţa k = f(D) depinde de modelul de transfer adoptat (tab. 5.4.2.145) ΔC A 138 . D. viteza transferului de masă este direct proporţională cu forţa motoare a procesului. Coeficientul individual de transfer de masă poate fi definit pe baza ecuaţiei (5. Acest coeficient de transfer este funcţie de coeficientul de difuziune.144) care defineşte fluxul transferat: j k= A (5. Coeficienţi individuali de transfer de masă Toate teoriile analizate în secţiunea 5. în absenţa difuziunii convective şi turbulente. Tab.12.penetraţie δ2 • pentru 0 < <π : k = D⋅s D ⋅t • pentru π < δ2 D ⋅t < ∞: k= ⎡ π 2 D ⋅ t ⎤⎫ D ⎧ ⋅ ⎨1 + 2 exp ⎢− ⎬ δ ⎩ δ 2 ⎥⎦ ⎭ ⎣ k= ⎡ δ 2 ⎤⎫ d ⎧ ⋅ ⎨1 + 2 exp ⎢− ⎥⎬ π ⋅t ⎩ ⎣ D ⋅ t ⎦⎭ În majoritatea cazurilor. exprimată ca diferenţă de concentraţii: j A = k ⋅ (C A. cum ar fi grosimea stratului limită (δ).V ) (5. k.144) Factorul de proporţionalitate este tocmai coeficientul individual de transfer de masă.12) conţin mărimi nemăsurabile. 5.4. de coeficientul de difuziune. întrucât relaţiile de calcul (tab. 5.

s-1]. Pentru faza gazoasă. şi coeficienţii individuali de transfer de masă vor avea expresii şi unităţi de măsură diferite.148) În cazul transferului echimolecular în contracurent (caracteristic operaţiilor de rectificare). coeficienţii individuali de transfer de masă se exprimă în unităţi corespunzătoare. în unităţi volumice [m3.m . 5.13.151) Dacă fluxurile specifice de substanţă transferată sunt exprimate în -2 -1 [mol. coeficienţii individuali de transfer de masă vor fi exprimaţi în unităţile de măsură prezentate în tab.144) se scrie: j A = kG ' ( p A1 − p A 2 ) = k y ' ( y A1 − y A 2 ) = kC ' (C A1 − C A 2 ) (5. p ℜ ⋅T k ' kL ' = x . (5. Între coeficienţii individuali de transfer de masă prezentaţi în tab. 5.149) =∞ j A + jB Pentru faza gazoasă. se poate scrie: jA jB = 0. C = (5.13 există următoarele relaţii de transformare: kG = ky kC .146) =1 j A + jB Acest caz este întâlnit în mod frecvent în operaţiile de absorbţie. se poate scrie: jA j A = − jB . respectiv diferenţa de concentraţie poate fi exprimată în diverse moduri. sau. pentru fiecare caz în parte.144) se scrie: j A = kG ( p A1 − p A2 ) = k y ( y A1 − y A 2 ) = kC (C A1 − C A 2 ) (5. În aceste cazuri.m-2.m-2.s ].TRANSFERUL DE MASĂ Întrucât concentraţia. Astfel. p ℜ ⋅T k kL = x . Fluxurile specifice transferate se mai pot exprima şi în unităţi masice [kg. C = kG ' = 139 ky ' kC ' . (5. ecuaţia (5. în cazul gazelor. ecuaţia (5.152) . în cazul transferului componentului A peste un strat de inert B netransferabil.147) iar pentru faza lichidă se scrie: j A = k L (C A1 − C A 2 ) = k x ( x A1 − x A2 ) (5.s-1].150) iar pentru faza lichidă se scrie: j A = k L ' (C A1 − C A 2 ) = k x ' ( x A1 − x A 2 ) (5.

Într-o formă generală. v.13. • factori referitori la geometria echipamentului de contactare a fazelor. analitică sau numerică) ecuaţiilor difuziunii şi a ecuaţiilor curgerii.153) Pentru determinarea valorii coeficienţilor individuali de transfer de masă pot fi utilizate următoarele metode: • analiza dimensională şi teoria similitudinii. pe de altă parte datorită numărului mare de factori care îl influenţează. viscozitate (μ). În literatură există un număr mare de relaţii de calcul pentru 140 . G1 . • factori referitori la curgerea fluidului: viteza (v) şi distribuţia câmpului vitezelor în masa fluidului. 5.FENOMENE DE TRANSFER LICHIDĂ GAZOASĂ Tab. este determinant. L) (5. coeficient de difuziune (DAB). Calculul acestor coeficienţi este dificil. coeficientul individual de transfer de masă se poate scrie ca o funcţie de variabilele enumerate mai sus: k = f ( ρ . pe de o parte datorită complexităţii fenomenului. completate de experiment. însoţit sau nu de o reacţie chimică. • determinarea experimentală. Dintre factorii care influenţează coeficienţii individuali de transfer de masă se pot menţiona: • factori referitori la natura fluidului: densitate (ρ). • rezolvarea (exactă sau aproximativă. μ . DAB . Unităţi de măsură ale coeficienţilor individuali de transfer de masă Faza Coeficientul Unitatea de măsură moli transferati timp ⎡s⎤ kG = =⎢ ⎥ suprafata × timp × presiune lungime ⎣ m ⎦ kG’ moli transferati ⎡ mol ⎤ ky = suprafata × timp × fractie volumica ⎢⎣ m 2 ⋅ s ⎥⎦ ky’ kC kC’ kL kL’ kx kx’ moli transferati lungime ⎡ m ⎤ = =⎢ ⎥ moli timp ⎣s⎦ suprafata × timp × volum moli transferati lungime ⎡ m ⎤ = =⎢ ⎥ moli timp ⎣s⎦ suprafata × timp × volum moli transferati ⎡ mol ⎤ = suprafata × timp × fractie molara ⎢⎣ m 2 ⋅ s ⎥⎦ Cunoaşterea coeficienţilor individuali de transfer de masă este deosebit de importantă pentru dimensionarea echipamentelor în care transferul de substanţă. G2 . • analogia fenomenelor de transfer.

156) D În ecuaţiile (5. Pentru determinarea coeficientului individual raportat la faza lichidă se măsoară viteza de absorbţie sau desorbţie a unui gaz foarte puţin solubil.155) D H ⎝H ⎠ La curgerea turbulentă a fazei gazoase: (Sh )G = kG ⋅ d = 0.44 (5.025 m fluxul de gaz.1.156).50 ⋅ Re⋅ Sc ⋅ d pentru Re ⋅ Sc ⋅ d < 4.4. Câteva exemple de astfel de relaţii sunt prezentate în continuare.16) se utilizează la determinarea experimentală a coeficienţilor individuali de transfer de masă. Coeficientul individual raportat la LICHID faza gazoasă se determină fie prin GAZ măsurarea cantităţii absorbite dintr-un gaz foarte solubil. 5. criteriile de similitudine folosite au expresiile: 141 . având marele avantaj că permite măsurarea exactă a ariei interfaciale prin care are loc transferul de masă.5 (5. Acest tip de coloană (fig. La curgerea fazei gazoase în regim laminar se utilizează ecuaţia: (Sh )G = kG ⋅ d = 0.16. 5.5 m GAZ 1/3 (Sh )G = kG ⋅ d = 1.023 ⋅ Re0. când Fig.154) – (5. Coeficienţi individuali de transfer de masă în coloane cu pereţi udaţi În coloanele cu pereţi udaţi fluxul de lichid curge sub forma unui film descendent pe suprafaţa LICHID interioară a unui tub vertical prin centrul căruia circulă ascendent 0.154) D H H h > 0. 5.5 m ≈ 1.62 ⋅ Re1/ 3 ⋅ Sc1/3 ⋅ ⎛⎜ d ⎞⎟ pentru Re ⋅ Sc ⋅ d > 13 (5. Coloană cu pereţi udaţi rezistenţa filmului de lichid se poate neglija.2.TRANSFERUL DE MASĂ coeficienţii individuali de transfer de masă. când rezistenţa filmului de gaz este neglijabilă. fie prin măsurarea cantităţii evaporate dintr-un lichid pur într-un flux de gaz.83 ⋅ Sc0.

μ – viscozitatea lichidului [Pa. Pu – perimetrul udat al coloanei [m]. (5. ρ – densitatea lichidului [kg. v – viteza gazului prin coloană [m.2.m-3]. d – diametrul coloanei [m].s-2].s].5 ⋅ ⎜ ⎟ D ⎝H ⎠ 0.h-1].4. H – înălţimea coloanei [m].FENOMENE DE TRANSFER 3600 ⋅ μ (5. mm – este debitul masic al fazei lichide [kg.33 ⋅ Sc 0.86 pentru şei Berl).h-1].160) DG μG ρ G ⋅ DG C este un factor adimensional care caracterizează tipul umpluturii (C = 0.157) ρ⋅D în care: kG – coeficientul individual de transfer de masă raportat la faza gazoasă [m.s-1].159) este valabilă în domeniul (Re)G = 100 – 10 000 şi 142 .s]. DG – coeficientul de difuzie în gaz [m2. ρ – densitatea gazului [kg. Pentru curgerea fazei lichide este valabilă relaţia: Re = ρ ⋅v⋅d μ Sc = (Sh )L = k L ⋅ δ ⎛δ ⎞ = 0. (Re )G = G p . (Sc )G = μG .m-3]. g – acceleraţia gravitaţională [m. Relaţia (5. dp – diametrul nominal al umpluturii [m]. mG* . μ – viscozitatea gazului [Pa.33 (5.725 ⋅ Re 0.m-3]. H – înălţimea coloanei [m]. Coeficienţi individuali de transfer de masă în coloane cu umplutură Pentru calculul coeficientului kG [m/s].h-1].159) în care: k ⋅d m* ⋅ d (Sh )G = G p . kL – coeficientul individual de transfer de masă raportat la faza lichidă [m.s-1].2.5 (5. 5.59 ⋅ (Sc )G0. D – coeficientul de difuziune prin filmul de gaz [m2. este grosimea filmului de lichid [m].69 pentru inele Raschig şi C = 0.debitul de gaz raportat la unitatea de secţiune a coloanei (viteza masică a gazului) [kg. Semmelbauer recomandă ecuaţia: (Sh )G = C ⋅ (Re )G0. ρG – densitatea gazului [kg.s-1].s].m-2. μG – viscozitatea gazului [Pa.s].158) în care: Re = δ =3 4mm Pu ⋅ μ μ2 ρ2 ⋅ g este criteriul Reynolds al fazei lichide.

165) = 0.166) în care C.debitul de lichid raportat la unitatea de secţiune a coloanei (viteza masică a lichidului)[kg.25 pentru şei Berl).1 ÷ 0.14).8 ⎛ μG ⎞ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎝ ρ G ⋅ DG ⎠ 0 .TRANSFERUL DE MASĂ pentru valori dp cuprinse între 0.m-3].s].2) ⋅ ⎜⎜ G ⎟⎟ DG ⎝ a ⋅ μG ⎠ 0 .05 m.015 ⋅ ⎜⎜ L ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ DL ⎝ ρ L ⋅ DL ⎠ ⎝ a ⋅ μL ⎠ în care dech este diametrul mediu de volum al umpluturii (diametrul unei sfere care ar avea acelaşi volum cu volumul elementului de umplutură) [m].s]. μL – viscozitatea lichidu-lui [Pa. acelaşi autor recomandă ecuaţia: (Sh )L = C ⋅ (Re )0L.162) DL μL ρ L ⋅ DL (Ga )L = d p3 ⋅ g ⋅ ρ L2 μ L2 [criteriul Galilei] (5.05 m.01 şi 0. kL. Relaţia este valabilă pentru (Re)L = 3 – 3 000 şi pentru valori ale dp între 0. 66 0 . se poate calcula şi cu ajutorul relaţiei: Sh = C ⋅ Re m ⋅ Sc n (5. 5. iar a este suprafaţa specifică a umpluturii [m2/m3].01 şi 0. abaterea în aceste condiţii este de circa 20%.s-1]. Van Krevelen şi Hoftizzer recomandă următoarele relaţii de calcul. aplicabile sistemelor gaz – lichid (sisteme întâlnite în operaţiile de absorbţie): ⎛ m* ⎞ kC ⋅ d ech = (0. Coeficientul individual de transfer prin filmul de lichid. (5. DL – coeficientul de difuzie în lichid [m2.59 ⋅ (Sc )0L.32 pentru inele Raschig şi C = 0. n sunt funcţie de tipul şi caracteristicile umpluturii (tab. (Re )L = .17 (5. 33 (5.m-2.s-1].161) în care: kL ⋅ d p mL* ⋅ d p μL (Sh )L = . Pentru calculul lui kL [m. ρL – densitatea lichidului [kg.163) C este un factor adimensional care caracterizează tipul umpluturii (C = 0. m. 33 0 . precizia relaţiei în aceste condiţii este de +50%. 143 . (Sc )L = .33 ⋅ (Ga )0L.164) ⎛ μL ⎞ ⎛ m* ⎞ k L ⋅ d ech ⎟⎟ (5. mL* .

a – suprafaţa specifică a umpluturii [m2/m3]. Pentru coloane cu talere cu clopote se poate utiliza relaţia de calcul a lui Andrew: 1/ 4 1/ 2 ⎛ m** ⎞ ⎛ D ⎞ (5.5 Peste 380 Pentru sisteme vapori – lichid (caracteristice distilării. 25 ⋅ Sc -0.013 0. P – este presiunea în sistem [atm].2 ⋅ ⎜⎜ G ⎟⎟ ⋅ ⎜ G ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ρG ⎠ ⎝ h f ⎠ în care mG** reprezintă debitul de gaz raportat la unitatea de arie activă a coloanei (secţiunea coloanei minus de două ori aria de deversare a lichidului). kC.167) ⋅ Re −0.14.fracţia de goluri a umpluturii [m3/m3].FENOMENE DE TRANSFER Tab.125 pentru inele Raschig aşezate în vrac având dech cuprins între 9 şi 50 mm. pentru alte tipuri de talere. hf se poate înlocui cu semiînălţimea 144 .2.m-2. 5.156160 Şei Berl 12 – 37 0. Valorile constantelor C.h-1] Inele Raschig 25 – 50 0.65 0. 5.07 pentru şei Berl având dech între 12 şi 38 mm.s-1].78 0.156160 Inele Raschig 12 0.h-1].67 ⎢ 2 ε ⋅ A⋅ P ⎣ m × h × atm ⎥⎦ în care criteriul Reynolds pentru faza de vapori are expresia: ρ ⋅v ⋅d ρ ⋅v Re = v f ech = 4 ⋅ v f (5. Constanta C se ia 0.169) kC ≅ 2.4. ε .5 980 .007 0.168) μv ⋅ ε μv ⋅ a mnv – este debitul molar de vapori [kmol.0082 0.72 0.5 980 . iar Hf reprezintă înălţimea [m] a fantei scufundate în lichidul de pe taler. m şi n din ecuaţia (5. A – este aria secţiunii coloanei [m2]. respectiv 0.50 0.006 0. rectificării) se poate utiliza următoarea ecuaţie pentru calculul coeficientului individual de transfer prin faza de vapori: mnv kmol ⎡ ⎤ kv = C ⋅ (5. coeficientul de transfer. Coeficienţi individuali de transfer de masă în coloane cu talere În coloanele cu talere.3.50 0. este de regulă proporţional cu DG .166) Diametrul Densitatea de Tipul umpluturii C m n stropire umpluturii [mm] [kg.5 980 . vf – este viteza fictivă a vaporilor [m.156160 Inele Raschig 12 .

5 ⋅ ⎜⎜ G ⎟⎟ ⋅ ⎜ L ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ρG ⎠ ⎝ h f ⎠ Alte corelaţii iau în considerare şi diferite dimensiuni geometrice ale talerului.0 ) ⋅ ⎜⎜ G G ⎟⎟ DG ⎝ μG ⎠ 145 0.diametrul coloanei [m].s-1]. do .5 ⎛d ⎞ ⋅ ⎜⎜ o ⎟⎟ ⎝ hl ⎠ (5. vo . kL). în coloanele cu talere.5 0 .TRANSFERUL DE MASĂ stratului de amestec L-G (stratul cu spumă) de pe taler.5 ⎛v ⋅d ⋅ ρ ⎞ ⋅ ⎜⎜ o o G ⎟⎟ μG ⎝ ⎠ ⎛ μL ⎞ kL ⋅ do ⎟⎟ = 100 ⋅ ⎜⎜ DL ⎝ ρ L ⋅ DL ⎠ 0. kC).9 ⎛ μG ⎞ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎝ ρ G ⋅ DG ⎠ 0 . 60 ⎛d ⎞ ⋅ ⎜⎜ o ⎟⎟ ⎝ hl ⎠ 0.175) . Pentru calculul coeficientului de transfer raportat la faza lichidă.5 0 . hl De regulă. 63 ⎛ lf ⎞ kL ⋅ l f ⎛ μ L ⎞ ⎛ mL* ⋅ d c ⎞ ⎟ ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜ = 100 ⋅ ⎜⎜ ⎜h +h ⎟ DL 0 lfs ⎝ ρ L ⋅ DL ⎠ ⎝ μ L ⎠ ⎝ ⎠ respectiv pentru talerele sită: kC ⋅ l f ⎛ μG ⎞ ⎟⎟ = 4. coeficienţii individuali de transfer de masă au valori cuprinse între 10-2 – 10-1 m/s (coeficienţii raportaţi la faza gazoasă.173) (5.7 ⋅ ⎜⎜ ⎝ ρ G ⋅ DG ⎠ ⎛ v ⋅l ⋅ ρ ⎞ ⋅ ⎜⎜ f f G ⎟⎟ μG ⎝ ⎠ kC ⋅ d o ⎛ μ G ⎞ ⎟⎟ = ⎜⎜ DG ⎝ ρ G ⋅ DG ⎠ 0. lf .172) (5. respectiv 10-4 – 10-7 m/s (coeficienţii raportaţi la faza lichidă. . 25 (5.174) în care: .5 0 .lăţimea fantei [m].înălţimea lichidului degazat de deasupra marginii superioare a hlfs fantei [m]. Pentru calculul coeficienţilor de transfer de masă în coloanele de rectificare cu talere se pot utiliza ecuaţiile: ⎛ ρ ⋅v ⋅l ⎞ kC ⋅ l = (1.înălţimea părţii deschise din fantă prin care circulă gazul [m].înălţimea lichidului degazat de pe taler [m]. h0 .viteza gazului prin orificii [m.170) k L ≅ 3. acelaşi autor propune relaţia: 1/ 2 1/ 4 ⎛ m** ⎞ ⎛ D ⎞ (5.171) (5. Se pot menţiona ecuaţiile lui Asano pentru talerele cu clopote: 0.1 ÷ 2.diametrul orificiilor talerelor sită [m]. dc . 63 ⎛ lf ⎞ ⎟ ⋅⎜ ⎜h +h ⎟ DG ⎝ 0 lfs ⎠ 0. 75 ⎛ m* ⋅ d ⎞ ⋅ ⎜⎜ L c ⎟⎟ ⎝ μL ⎠ 0 .

023 ⋅ vr ⋅ ⎜⎜ ⎝ ρ⋅D⎠ Pentru picături cu circulaţie internă complet dezvoltată. pentru care ρorganic > ρapos. se poate determina cu relaţia: −1 ⎛ μ ⎞ k d = 0.00375 ⋅ ⎜⎜1 + d ⎟⎟ [m/h] ⎝ μc ⎠ iar pentru picături cu circulaţie se utilizează relaţia: k d = 17. σ . 146 . se poate utiliza relaţia: Sh = − 178 + 3. Pentru extracţia în coloane cu talere perforate în sisteme lichid organic – lichid apos.lungimea caracteristică [m]. 43 −0 . d se referă la faza continuă.177) – (5. 5 ⎛ μ ⎞ ⎟⎟ [m/h] (5.176) în care: l= 2σ ρG ⋅ g .62 ⋅ Re1/ 2 ⋅ Sc1/3 (5.178) k c = 0.9 ⋅ μd (5. vc sunt vitezele celor două faze [m. 62 (5.181) [m/h] Sd 1 − Sd dp este diametrul mediu al picăturilor [m]. în care indicii c.tensiunea superficială [N.8 ⋅10 −4 ⋅ ⎜⎜ ⋅ DL ρ D ⎝ L L⎠ 0 . şi faza dispersă este faza organică.180). 58 ⎛ d p ⋅ vr ⋅ ρ ⎞ ⎛ μ ⎞ ⎟⎟ ⎜⎜ ⎟⎟ k c = 0. . kd.m-1]. lc = 1 Pentru calculul coeficienţilor individuali de transfer de masă la extracţia în coloane cu talere perforate se pot utiliza relaţiile (5. vr reprezintă viteza relativă a fazelor: v v vr = d + c (5. respectiv la cea dispersă: −0 .FENOMENE DE TRANSFER ⎛ μL ⎞ k L ⋅ lc ⎟⎟ = 3.179) (5. iar viteza este viteza de cădere a picăturii prin faza apoasă. vd.725⎜⎜ vr (1 − S d ) [m/h] (5. Dimensiunea caracteristică este diametrul echivalent al picăturii.h-1]. coeficientul individual de transfer de masă.182) Relaţia este valabilă pentru 50 < Re < 800. Sd este reţinerea dinamică a fazei disperse [adimensional].180) [m/h] dp În relaţiile anterioare.lungimea caracteristică [m].177) μ ⎝ ρ⋅D⎠ ⎝ ⎠ −0 .

184) 1/ 2 0 . Ecuaţii criteriale pentru determinarea kL (bule cu suprafaţă mobilă aflate în mişcare liberă) Condiţii Corelaţia 1/ 2 Sh = 0. Ecuaţii criteriale pentru determinarea kL (bule cu suprafeţe rigide aflate în mişcare de urcare sau coborâre liberă) Condiţii Corelaţia Sh = 0.9 ⋅ Re −1/ 2 10 < Re < 100 Sh = 0.190) ( ) 1/ 2 Re >> 1.4. viteza de transfer a oxigenului din faza gazoasă în faza lichidă este determinată de coeficientul individual de transfer raportat la faza lichidă.185) 1/ 2 1/ 3 Sh = 0.188) (5. 35 Sh = 2 + 0. a [m2/m3].2.183) 1/ 3 Sh = 1.192) (5.01 ⋅ Pe Re < 1. Tab.15. Coeficienţi individuali de transfer de masă în coloane cu barbotare Coloanele cu barbotare sunt utilaje frecvent întâlnite în procesele biotehnologice.65 ⋅ Pe Re < 1.191) (5. kL şi de aria interfacială specifică gaz – lichid. Pe >> 1 Sh = 1.57 ⋅ Re ⋅ Sc Re >> 1 (5.99 ⋅ Re1/ 3 ⋅ Sc1/ 3 Curgere laminară.17.13 ⋅ Pe1/ 2 Sh = 0.186) 1/ 2 1/ 3 Sh = 2 + 0. În aceste bioreactoare. Pe >> 1 (5.01 – 0.16. Re < 1 (5.15 – 5.65 ⋅ Pe1/ 2 ⋅ (1 + 0. Câteva ecuaţii criteriale obţinute prin corelarea datelor experimentale sunt prezentate în tab.189) Tab.95 ⋅ Re ⋅ Sc 10 < Re < 10 000 (5.73 ⋅ Re ⋅ Sc (5.13 ⋅ Re 3 / 4 ⋅ Sc1/ 3 1/ 3 (5.03 m/s.13 ⋅ 1 − 2.193) (5.TRANSFERUL DE MASĂ 5.42 ⋅ Sc1/ 2 ⋅ Gr1/ 3 Re > 1 000 dbule > 2.5 ⋅ Re ) Sh = 1.194) .5 mm ⋅ Pe1/ 2 1/ 2 147 (5.187) Pentru aglomerări de bule mici Re pentru turbulenţă izotropă Sh = 2 + 0. 5.4.31 ⋅ (Gr ⋅ Sc ) Sh = 0. Pe >> 1 (5. 5. iar valorile kL se situează de cele mai multe ori în intervalul 0. 5. Dimensiunile bulelor variază între 1 şi 5 mm.

deci şi a coeficientului de transfer de masă.195) legea puterii (n – indice de 2n + 1 ⎥⎦ ⎣ curgere) Bule mari cu cap sferic. fie ecuaţii care corelează acest coeficient cu consumul specific de putere şi cu viteza fictivă a gazului: m ⎛P ⎞ n (5. Datele din literatură indică faptul că m variază între 0. în (3α 2 + 4)2 / 3 ⋅ Pe1/ 2 Sh = 1.198) kV = k L a ⎢ ⋅ 3 = s -1 ⎥ ⎣s m ⎦ raportat la unitatea de volum a aparatului.17. amestecarea mecanică inducând o serie de avantaje. VL este volumul fazei lichide [m3].. iar n între 0 şi 0.2.5. reducerea grosimii filmului la interfaţa gaz – lichid sau lichid – solid. Ecuaţii criteriale pentru determinarea kL (bule în mişcare prin fluide nenewtoniene) Condiţii Corelaţia Pentru fluide care respectă 1/2 ⎡ 4n(n − 1) ⎤ Sh = 0.199) k L a = C ⋅ ⎜⎜ G ⎟⎟ ⋅ (v f ) ⎝ VL ⎠ în care PG este consumul de putere în sistemul gaz – lichid [W].65 ⋅ [1 − 1.5 ( α 2 + 4) lăţimea / înălţimea bulelor 1/2 Sh = 0. Coeficienţi individuali de transfer de masă în sisteme gaz – lichid prevăzute cu agitare mecanică Astfel de sisteme se întâlnesc tot în cadrul proceselor de natură biotehnologică. Întrucât în aceste echipamente aria interfacială (a) este dificil de estimat.196) lichide viscoase. creşterea timpului de reţinere a gazului în lichid. Coeficientul C şi exponenţii m şi n se determină experimental. etc. cum ar fi: mărirea ariei interfaciale.197) Fluide nenewtoniene 5.4. Van’t Riet demonstrează că valorile coeficientului volumic de transfer de masă (la densitate constantă a fluxului de gaz) sunt funcţie numai 148 . 5.65 ⋅ ⎢1 − ⋅ Pe1/ 2 (5. se utilizează aşa-numitul “coeficient volumic de transfer de masă”: ⎡ m m2 ⎤ (5.7.0. Re.62(n − 1)] ⋅ Pe1 / 2 (5. distribuţia uniformă a bulelor în întregul volum al utilajului. α = 3.79 ⋅ (5. iar vf este viteza fictivă a gazului [m/s]. Sc. Pentru determinarea coeficientului volumic de transfer de masă în condiţiile menţionate se utilizează fie ecuaţii criteriale bazate pe analiza dimensională care corelează criteriile Sh.4 şi 1.FENOMENE DE TRANSFER Tab.

5 Nenewtonian necoalescent (soluţii de săruri) 0. de forma: Sh = α + β ⋅ Re1/ 2 ⋅ Sc1/ 3 (5.3 şi 1.203) în care α este o funţie de criteriul Grashoff.4.4 0.79.0. Acelaşi autor stabileşte valorile coeficienţilor din ecuaţia (5. Tab.026 0. Coeficienţi individuali de transfer de masă în sisteme gaz .6. se poate utiliza ecuaţia: k ⋅d Sh = G p = 2. valorile predominante fiind în intervalul 0.94 ⋅ Re1/ 2 ⋅ Sc1/ 3 (5.2. ( ) Pentru transferul de masă în straturi granulare fixe se pot utiliza ecuaţii de forma generală: Sh = C ⋅ Re m ⋅ Sc n (5. 5.18).201) valabilă pentru sfere având dp cuprins între 1 şi 150 mm. se poate aplica ecuaţia lui Frössling: Sh = 2.205) d ech = a în care ε este porozitatea stratului granular [m3/m3].0 ⋅ 1 + 0. iar a este suprafaţa 149 .202) Pe baza datelor existente în literatură. Rowe introduce o corelaţie generală. m şi n din ecuaţia (5.solid Pentru transferul de masă între o granulă (picătură) sferică şi un gaz imobil.2 5. independent de tipul agitatorului.68 – 0. la valori Re < 250. 5. Coeficientul β variază între 0.TRANSFERUL DE MASĂ de puterea consumată.199) funcţie de tipul lichidului (tab. tinzând către valoare 2 când Gr tinde spre zero.18.204) în care lungimea caracteristică din criteriile Sherwood şi Reynolds este diametrul echivalent al stratului granular: 4ε (5.002 0.200) DG Dacă fluidul se află în convecţie forţată.199) C Tipul fluidului m n Newtonian coalescent (apă) 0.0 (5.7 0. Valorile coeficienţilor C. Pentru Re > 250 este propusă ecuaţia: Sh = 0.276 ⋅ Re1/ 2 ⋅ Sc1/ 3 (5.

datorită faptului că cvasitotalitatea datelor au fost obţinute în experimente care foloseau doar granule sferice de dimensiuni mici.204) determinate pe bază de date experimentale..395 0.208) DG μG ⎝ ⎠ în care dp este diametrul mediu al granulelor de adsorbant.Re 0.204) Condiţii Precizia C m n experimentale ecuaţiei 4 30 < Re < 8. Tab. Pentru uscare în strat fix. m.515 0. În tab. respectiv CV reprezintă concentraţia componentului difuzionat la suprafaţa particulei.10 . 415 1/ 3 Re ⋅ ScG Re Pentru transferul de masă în strat fluidizat. Cs. 0.FENOMENE DE TRANSFER specifică a stratului [m2/m3].. Pentru procesele de adsorbţie în strat fix se recomandă relaţia: 0 . când se manifestă şi influenţa convecţiei libere (Gr > 104.19 sunt redate valorile constantelor C. 54 kG ⋅ d p ⎛ ρ G ⋅ vG ⋅ d p ⎞ ⎟⎟ = 1.7 jd = (5.6 < Sc < 3600 0. respectiv în volumul fazei fluide. 0. când faza fluidă (gazoasă sau lichidă) se află în echilibru cu suprafaţa particulei solide. 5.6 < Sc < 3600 0.6 ⋅ ⎜⎜ (5. cu o precizie de + 50 %. Valorile constantelor C.19.01 < Re < 2.725 0.33 + 20 % (încălzire sau răcire în regim nestaţionar) Pentru procesele care decurg la valori Re = 0.33 + 15 % 2 < Re < 30. se poate utiliza.206) în care criteriul Grashoff difuzional are expresia: g ⋅ d p3 ε ρ s − ρ f g ⋅ d p3 ε Cs − CV (5.33 + 25 % 50 < Re < 5000 0.725 0.207) Gr = 2 ⋅ ⋅ = 2 ⋅ ⋅ υ f 1− ε ρf υ f 1− ε CV în care ρf este densitatea medie a fazei fluide. 5.Re).166 0. n din ecuaţia (5.01 . prin trecerea agentului de uscare prin stratul de material se poate utiliza ecuaţia criterială (valabilă pentru domeniul 10 < Re < 2500) dedusă pe baza analogiei Chilton – Colburn: Sh 1. ecuaţia: 1/ 3 Sh = 0.209) = 0. 150 .115 ⋅ ε ⋅ (Gr ⋅ Sc ) (5.64 0. ρs este densitatea fazei fluide la saturaţie.85 0.47 0. 2.33 + 15 % 0. m şi n din ecuaţia (5. deşi literatura de specialitate oferă un volum foarte mare de date. Gr < 104. utilizarea lor este discutabilă.

TRANSFERUL DE MASĂ O ecuaţie generală pentru calculul coeficientului global de transfer de masă este de forma: a b ⎛H ⎞ ⎛H⎞ Sh = C ⋅ Re m ⋅ Sc n ⋅ Ar p ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ ⎜ ⎟ (5. sunt: • Ecuaţia Resnick – White. 44 Sh ⎛ Re ⎞ jd = 1 .625 jd = = 0. m. p se determină experimental pentru fiecare sistem în parte.327 Pentru transferul de masă în strat în suspensie gaz – solid se pot menţiona ecuaţiile Jones – Smith.210) ⎜ ⎟ ⎝ d st ⎠ ⎝ d p ⎠ în care H este înălţimea stratului fluidizat.25 ⋅ Re1p/ 3 ⋅ Re1D/ 6 ⋅ Sc1/ 3 (5. 19 Re ⋅ Sc1G/ 3 Re 0. Coeficientul C şi exponenţii a.687 jd = = pentru Re > 120 Re ⋅ Sc1G/ 3 Re 0.214) • pentru curgerea turbulentă: Sh = 2 + 0.212) −0 . dp este diametrul echivalent al particulelor.507 pentru Re < 120 1/ 3 Re ⋅ ScG Re (5.213) Sh 0. obţinute pe baza analogiei Chilton – Colburn. b. 27 • Ecuaţiile lui Chu: −0 . pe lângă numărul Re al particulelor solide. n. Alte relaţii. valabilă pentru Re < 25: d 3p / 2 Sh jd = = ⋅ (5.055 ⋅ Re p ⋅ Re1D/ 2 ⋅ Sc (5.215) În aceste ecuaţii. 77 pentru 30 < Re < 10 4 = ⋅ ⎜ ⎟ 1/ 3 Re ⋅ ScG ⎝1− ε ⎠ (5. Rep. ReD.70 ⋅ ⎜ ⎟ Re ⋅ Sc1G/ 3 ⎝1− ε ⎠ • Ecuaţiile Mc Cune – Wilhelm: Sh 1. apare şi numărul Re la difuzie. obţinute prin extinderea corelaţiilor lui Frössling: • pentru curgerea laminară: Sh = 2 + 0. Re D = (5. în care dst este diametrul conductei prin care circulă stratul în suspensie: ρ ⋅v⋅dp ρ ⋅ v ⋅ d st Re p = . 78 Sh ⎛ Re ⎞ jd = pentru 0 < Re < 30 = 5.216) μ μ 151 .211) 0 . dst este diametrul stratului.

notaţie generică pentru fazele “1” şi “2” din ecuaţia (5. 152 .concentraţia componentului A în volumul fazei “m”. Diferenţa de concentraţie dintre faze se poate menţine constantă în timpul transferului. Ecuaţiile de tip (5. 2 în care: . xA.217). În conformitate cu modelul celor două filme.m .217) j A 2 = k X 2 ⋅ (x A. respectiv un coeficient global de transfer de masă. kXm xA. rezistenţa totală la transfer este dată de suma rezistenţelor individuale. coeficient care înglobează ambii coeficienţi individuali de transfer de masă. Concentraţiile la interfaţă fiind diferite în cele două faze. transferul global de masă trebuie analizat separat pentru fiecare dintre aceste două situaţii. m .coeficientul individual de transfer de masă prin faza “m”. mărimi care nu pot fi determinate experimental.i1 ) = k X 1 ⋅ Δx A.). Din acest motiv.V 1 − x A. Ca urmare.i 2 − x A. întrucât acesta conţine concentraţiile la interfaţă. Transferul global de masă Fluxul de substanţă transferat printr-o fază către interfaţă. se exprimă forţa motoare dintr-o fază într-o formă echivalentă cu forţa motoare din cealaltă fază. în practică se utilizează un potenţial global al transferului de masă. jAm .potenţialul transferului de masă raportat la faza “m”. poate fi exprimat printr-o ecuaţie generală de forma: j A1 = k X 1 ⋅ (x A. sau poate să se modifice. Forma expresiei fluxului este aceeaşi indiferent de modelul de transfer adoptat (film. etc. Se obţin astfel doi coeficienţi globali de transfer de masă.217) nu pot fi utilizate în practică.V 2 ) = k X 2 ⋅ Δx A. deoarece potenţialul individual al transferului de masă (Δx) nu poate fi măsurat.fluxul unitar de component A transferat prin faza “m”. potenţialul global al transferului nu poate fi obţinut prin simpla însumare a potenţialelor individuale.4. ΔxA. ca urmare. rezistenţele transferului de masă în cele două straturi limită adiacente interfeţei sunt în serie.3.Vm . respectiv de la interfaţă către volumul fazei. Singurele concentraţii măsurabile direct experimental fiind concentraţiile în volumul celor două faze.1 (5. câte unul raportat la fiecare fază.FENOMENE DE TRANSFER 5.im . penetraţie. utilizând legile echilibrului termodinamic.concentraţia componentului A la interfaţă în faza “m”.

13). Pentru sisteme ideale.3.218) Regimul fiind staţionar. Între presiunile parţiale din faza gazoasă şi concentraţiile din faza lichidă se stabileşte o corespondenţă.222) membru cu membru.220) în (5.221) k HA Din (5. se consideră un sistem bifazic gaz – lichid.1.221) se pot explicita expresiile potenţialelor individuale de transfer de masă: 1 p A − p Ai = j A ⋅ kG (5.TRANSFERUL DE MASĂ 5. Faza gazoasă se consideră a fi formată din inertul B şi componentul transferabil A. adică: j A = kG ⋅ ( p A − p Ai ) = k x ⋅ ( x Ai − x A ) (5. În sistem nu există reacţii chimice.219) se obţine: k j A = kG ⋅ ( p A − p Ai ) = x ⋅ p Ai − p *A (5. Raţionamentul aplicat acestui sistem rămâne valabil pentru orice sistem eterogen bifazic. în timp ce faza lichidă este alcătuită din componentul L în care se solubilizează componentul A provenit din faza gazoasă (vezi fig. 5. fluxul transferat este identic în ambele straturi limită.222) k HA * p Ai − p A = j A ⋅ kx Însumând ecuaţiile (5. această corespondenţă este dată de legea lui Henry: p A = k HA ⋅ x A (5. x A = A (5.4. în faza lichidă are concentraţia xA.219) Prin intermediul legii lui Henry se exprimă concentraţiile din faza lichidă în funcţie de presiunile parţiale din faza gazoasă: p p* x Ai = Ai .220) k HA k HA în care pA* reprezintă presiunea parţială de echilibru corespunzătoare concentraţiei xA din faza lichidă. iar regimul este staţionar. iar la interfaţă xAi. iar la interfaţă pAi. Transfer global de masă la potenţial constant În conformitate cu teoria celor două filme. se obţine expresia potenţialului global al transferului de masă raportat la faza gazoasă: ( 153 ) . La interfaţă se stabileşte instantaneu echilibrul între faze. Componentul A care se transferă are în faza gazoasă presiunea parţială pA. Înlocuind concentraţiile (5.

în unitatea de timp. 5. presiunile parţiale pA şi pAi funcţie de concentraţiile corespunzătoare din faza lichidă.223) (5.Pa-1 [s.226) J A = K p ⋅ A ⋅ Δp respectiv cantitatea totală de component A transferată într-un timp oarecare t.s-1. atunci: n A = K p ⋅ A ⋅ Δp ⋅ t [kmol] (5. Notaţia coeficientului global de transfer de masă este însoţită de un indice care arată unitatea de măsură a potenţialului.m-2. prin intermediul legii lui Henry.230) x*A − x A = Δx = j A ⋅ ⎜⎜ + ⎟⎟ ⎝ kG ⋅ k HA k x ⎠ ( ) În aceste condiţii.220) scrise sub forma: p Ai = x Ai ⋅ k HA .223) se poate scrie sub forma: j A = K p ⋅ p A − p *A = K p ⋅ Δp ( ) (5.s-1 şi Δp este exprimat în N.225) 1 k HA + kG k x Coeficientul global de transfer de masă Kp reprezintă cantitatea de substanţă transferată dintr-o fază în alta. se obţine expresia potenţialului global de transfer de masă raportat la faza lichidă. prin unitatea de suprafaţă. Din ecuaţia (5. exprimat ca diferenţă de fracţii molare de component A: ⎛ 1 1⎞ (5.219) se înlocuiesc. Astfel. Dacă JA este flux molar [kmol/s].m-1].228) se obţine următoarea expresie a fluxului unitar transferat: (5. în conformitate cu ecuaţiile (5.229) j A = kG ⋅ k HA ⋅ x*A − x Ai = k x ⋅ ( x Ai − x A ) După explicitarea potenţialelor individuale de transfer din (5. coeficientul global Kp va fi exprimat în kmol.13). p *A = x A ⋅ k HA (5.FENOMENE DE TRANSFER ⎛ 1 k ⎞ p A − p *A = Δp = j A ⋅ ⎜⎜ + HA ⎟⎟ ⎝ kG k x ⎠ Ecuaţia (5. Se poate constata că unitatea de măsură a coeficientului global de transfer este identică cu unitatea de măsură a coeficientului individual de transfer kG (tab.229) şi adunarea membru cu membru a ecuaţiilor rezultate.224) conform căreia coeficientul global de transfer de masă raportat la faza gazoasă are expresia: 1 Kp = (5. dacă fluxul unitar jA este exprimat în kmol.m-2 (Pa).224) se poate exprima fluxul total transferat: (5.227) Dacă în ecuaţia (5. fluxurile de masă transferate se pot scrie: 154 .m-2.

TRANSFERUL DE MASĂ ( ) j A = K x ⋅ x*A − x A = K x ⋅ Δx (5. în timp ce inversul coeficienţilor globali de transfer poartă denumirea de rezistenţe totale la transfer: 1 1 k HA (5. ecuaţiile fluxului de component A transferat se pot scrie şi sub formele: j A = K y ⋅ A ⋅ y A − y *A = K y ⋅ A ⋅ Δy jA = KC j A = KY ( ) * A ( ) ⋅ A ⋅ (C − C ) = K ⋅ A ⋅ ΔC ⋅ A ⋅ (Y − Y ) = K ⋅ A ⋅ ΔY ⋅ A ⋅ (X − X ) = K ⋅ A ⋅ ΔX (5.232) se pot scrie şi în termeni de rezistenţe la transfer.235) = + K p kG k x * A 155 . iar kf este constanta de echilibru a fazelor.225).234) YA = HA ⋅ X A = k f ⋅ X A P în care P este presiunea totală din sistem. Legătura între rapoartele molare YA din faza gazoasă şi rapoartele molare XA din faza lichidă se obţine. rapoarte molare din faza lichidă. A.13). Inversul coeficienţilor individuali de transfer poartă denumirea de rezistenţe parţiale. Ecuaţiile (5. respectiv (5. kx. mărime în funcţie de care se stabilesc dimensiunile principale ale echipamentelor de transfer de masă. concentraţii molare din faza lichidă. Ţinând seama şi de celelalte modalităţi de exprimare ale coeficienţilor individuali de transfer de masă (tab. rapoarte volumice din faza gazoasă.232) 1 1 + kG ⋅ k HA k x Unitatea de măsură a coeficientului global Kx este identică cu cea a coeficientului individual de transfer prin faza lichidă. 5. din legea lui Henry scrisă sub forma: k (5. Ecuaţiile (5.236) * A A * A A C Y jA = K X A X după cum potenţialul transferului este exprimat în fracţii volumice din faza gazoasă.231) J A = K x ⋅ A ⋅ x − x A = K x ⋅ A ⋅ Δx în care coeficientul global de transfer de masă raportat la faza lichidă are expresia: 1 Kx = (5.233) 1 1 1 = + K x k G ⋅ k HA k x (5.233) servesc la calculul suprafeţei de transfer de masă. în cazul sistemelor ideale.

de exemplu). Print transferarea fluxului de solut dNA. concentraţia acestuia în faza gazoasă scade cu dYA.2.3. 5. În cazul gazelor cu solubilitate scăzută (O2 în apă. de exemplu) constanta lui Henry are valori foarte mici. coeficientul global de transfer de masă înglobând ambii coeficienţi individuali de transfer. Se consideră sistemul gaz – lichid din paragraful anterior. Transfer global de masă la potenţial variabil În majoritatea cazurilor întâlnite în practică. Pentru gazele cu solubilitate medie (CO2 în apă. rezistenţa filmului de gaz fiind practic nulă. astfel încât ultimul termen al ecuaţiei (5. Pentru calcule se utilizează o valoare medie a potenţialului global de transfer de masă.FENOMENE DE TRANSFER În cazul gazelor cu solubilitate ridicată (HCl în apă. se poate considera potenţialul transferului ca fiind constant. Pe o suprafaţă infinit mică. valabilă pe tot domeniul de variaţie al concentraţiilor. exprimate sub formă de rapoarte molare {[kmol A / kmol B]. dA.235) este neglijabil şi: 1 1 (5.236) se poate neglija şi: 1 1 ≈ respectiv K x ≈ k x (5. respectiv la faza lichidă.237) ≈ respectiv K p ≈ kG K p kG adică întreaga rezistenţă la transferul de masă este concentrată în filmul de gaz. procesul de transfer interfazic este controlat de rezistenţa ambelor filme. ( ) ( 156 ) . rezistenţa filmului de lichid fiind nulă. KY şi KX sunt coeficienţii globali de transfer de masă raportaţi la faza gazoasă. respectiv lichidă. iar concentraţia sa în faza lichidă creşte cu dXA. de exemplu). kHA are valori foarte mari.4. cu observaţia că forţa motoare a procesului de transfer de masă este variabilă pe suprafaţa de transfer de masă A.238) K x kx adică întreaga rezistenţă la transferul de masă este concentrată în filmul de lichid de la interfaţă. astfel încât primul termen din ecuaţia (5. YA. XA sunt concentraţiile componentului A în faza gazoasă. respectiv [kmol A / kmol L]}. YA*. forţa motoare globală variază în lungul aparatului. în aparatele în care se efectuează transferul de masă. astfel încât fluxul de solut A transferat din faza gazoasă în faza lichidă va fi: dN A = KY ⋅ YA − YA* ⋅ dA = K X ⋅ X A* − X A ⋅ dA (5.239) unde NA este fluxul de A transferat [kmol A / s]. XA* sunt concentraţiile de echilibru ale lui A.

240) se obţin următoarele ecuaţii diferenţiale: • pentru faza gazoasă: K Y ⋅ YA − YA* ⋅ dA = −G ⋅ dYA (5. YA = YIN .244) cu ecuaţiile (5.240): YFIN NA N ∫0 dN A = −G ⋅ Y∫ dYA ⇒ G = YIN − AYFIN IN NA ∫ dN 0 A = L⋅ X FIN ∫ dX A ⇒ X IN NA L= X FIN − X IN (5.245) Combinând ecuaţiile (5.241) * (5. se obţin expresiile: Y G IN dYA A= ⋅ ∫ K Y YFIN YA − YA* (5.243) La A = A.242) • pentru faza lichidă: K X ⋅ X A − X A ⋅ dA = + L ⋅ dX A Separând variabilele şi integrând cele două ecuaţii cu următoarele condiţii la limită: La A = 0. respectiv ieşire (final) din aparat.245) se obţin expresiile fluxului de component A transferat. YA = YFIN .TRANSFERUL DE MASĂ Notând cu G debitul de gaz inert B din faza gazoasă [kmol B / s] şi cu L debitul de solvent inert L din faza lichidă [kmol L / s]. respectiv FIN indică valorile concentraţiilor la intrare (iniţial). X A = X FIN unde indicii IN. se poate scrie următoarea ecuaţie de bilanţ de materiale: dN A = −G ⋅ dYA = + L ⋅ dX A (5.246) X FIN − X IN = K X ⋅ A ⋅ ΔX med N A = K X ⋅ A ⋅ X FIN dX A ∫ X A* − X A X IN în care ΔXmed şi ΔYmed reprezintă potenţialul global mediu al transferului de 157 .240) Combinând ecuaţiile (5.244) X L FIN dX A A= ⋅ K X X∫IN X A* − X A ( ( ) ) Debitele G şi L rezultă din integrarea ecuaţiei (5.239) şi (5. ecuaţii care reprezintă ecuaţiile transferului global de masă la potenţial variabil: Y − YFIN = KY ⋅ A ⋅ ΔYmed N A = KY ⋅ A ⋅ YININ dYA ∫ Y − YA* YFIN A (5. X A = X IN (5.

Ecuaţia care corelează aceleaşi mărimi la echilibru este ecuaţia liniei de echilibru.17. trebuie rezolvate YFIN ilib h ec integralele care intervin în ecuaΔYFIN de a i Y*FIN n ţiile de definire a potenţialului Li XA global mediu.247) este necesară cunoaşterea valorilor iniţiale (la Y*IN intrarea în aparat) şi finale (la X HA k ieşirea din aparat) ale concen= Y* traţiei componentului transferat.17) potenţialul devine o funcţie liniară de compoziţie. 5.246) se explicitează aria suprafeţei de transfer de masă: NA NA NA NA NA (5. (fig.FENOMENE DE TRANSFER masă.247) dp A dy A dx A ∫ p A − p*A ∫ y A − y*A ∫ x*A − x A xIN yFIN pFIN Pentru calculul de dimensionare al aparatelor de transfer de masă. Δymed = yININ . ecuaţia care face Fig. Ambele linii pot fi drepte sau curbe. fracţii volumice (Δymed) sau fracţii molare (Δxmed): p − pFIN y − y FIN x − xIN Δpmed = pININ . 5. ru De asemenea. respectiv la faza gazoasă.3. Când liniile de operare şi de echilibru sunt drepte.248) necesită cunoaşterea valorilor potenţialului global YIN mediu al transferului de masă.248) A= = = = = KY ⋅ ΔYmed K X ⋅ ΔX med K G ⋅ Δpmed K y ⋅ Δymed K x ⋅ Δxmed 5. Linia de operare şi linia de legătura între concentraţiile echilibru pentru sisteme G – L actuale (curente) ale fazelor care respectă legea lui Henry aflate în contact. Calculul potenţialului global mediu al transferului de masă Li ni ad eo pe ra re Rezolvarea ecuaţiilor YA (5. din ecuaţiile (5. X*IN X*FIN Într-un aparat de transfer de masă. În mod asemănător se pot defini şi expresiile potenţialului global mediu al transferului exprimate în termeni de presiuni parţiale (Δpmed). Δxmed = xFINFIN (5. iar integrala din ecuaţiile 158 . Pentru calculul potenţialului global mediu cu ajutorul ecuaΔYIN ţiilor de tip (5.4.3. raportat la faza lichidă. poartă denumirea de ecuaţia liniei de operare.

rezolvarea integralei nu se mai poate efectua pe cale analitică. De regulă. ΔCmed. se cunosc concentraţiile 159 .249) YIN − YFIN Constanta Γ din ecuaţia (5.250) dYA dYA YIN − YFIN de unde rezultă: Y − YFIN dYA = IN ⋅ dΔYA (5. Pentru determinarea grafică a potenţialului mediu este necesară cunoaşterea liniilor de operare şi de echilibru ale sistemului considerat.247) se poate rezolva analitic. potenţialul global mediu al transferului de masă este dat de media logaritmică a potenţialelor de transfer la extremităţile aparatului. Linia de operare se obţine pe baza bilanţului de materiale al componentului care se transferă. se obţine: Y − YFIN Y − YFIN ΔYmed = YININ = IN (5. Dacă cel puţin una din linii este curbă. Calculul analitic al potenţialului global de transfer de masă Se poate efectua atunci când este valabilă situaţia din fig. Potenţialul global variază de la ΔYIN la ΔYFIN. ΔYFIN reprezintă respectiv potenţialele globale la intrarea şi la ieşirea din aparatul de transfer de masă.TRANSFERUL DE MASĂ (5. Δymed. Δxmed. 5. În mod similar se obţin şi expresiile potenţialelor medii ΔXmed. 5. Δpmed.17.252) ΔYIN dYA ∫ YA − YA* ln ΔYFIN YFIN în care ΔYIN. astfel încât potenţialul global mediu să poată fi determinat analitic. Panta dreptei este: ΔYIN − ΔYFIN =Γ (5. În toate aceste expresii.196) este egală şi cu raportul diferenţialelor: dΔYA dΔYA ΔYIN − ΔYFIN =Γ ⇔ = (5. Calculul grafic al potenţialului global de transfer de masă Sunt extrem de rare cazurile din practica industrială în care atât linia de echilibru cât şi linia de operare sunt drepte.251) ΔYIN − ΔYFIN Înlocuind expresia lui dYA în expresia potenţialului global mediu. Semnificaţia acestor mărimi este evidenţiată în fig.17.

Y1. 5. date obţinute pe cale experimentală. 5. în cele două faze. Yj*. de pe linia de echilibru. Pentru fiecare valoare Yj aleasă se citeşte... datorită acestui fapt ea apare întotdeauna ca o dreaptă. aşa cum se indică în fig. corespunzătoare. la intrarea şi la ieşirea din aparat (coordonatele punctelor M şi N din fig.FENOMENE DE TRANSFER componentului transferat. Y2. Yn. . valoarea concentraţiei de echilibru. fie pe baza unor relaţii de echilibru de forma: YA* = f X A* (5. Linia de operare se trasează unind cele două puncte.18. 5.18) se construieşte fie pe baza datelor de echilibru pentru sistemul considerat. Alura exactă a liniei de operare poate fi determinată numai pe baza datelor experimentale.18). Cu perechile de valori Yj – Yj* se construieşte funcţia: ( ) 160 .. Determinarea concentraţiilor la echilibru prin metoda grafică Linia de echilibru (curba OP din fig. 5.18. YA N YIN Y1 P Y2 Y*IN Y3 Y4 Y*1 Y Y*2 FIN M Y*3 Y*4 Y*FIN XA O XIN XFIN Fig.253) Între concentraţiile corespunzătoare intrării (YIN) şi ieşirii (YFIN) din aparat se aleg câteva valori intermediare.

19).246 b) este tocmai aria delimitată de curba f(X) = 1/(X* – X) şi de dreptele f(X) = 0. Calculul grafic al potenţialului raportat la faza lichidă a – determinarea concentraţiilor la echilibru.255) Fig.246 a) YIN este tocmai aria delimitată de dY * curba f(Y) = 1/(Y – Y ) şi de AI = dreptele f(Y) = 0. Y −Y * YFIN Y = YIN. Y = YFIN.20 a). 5. Expresia potenţialului global mediu de transfer de masă raportat la faza gazoasă devine: 0 Y Y3 Y4 YIN YFIN Y1 Y2 YIN − YFIN ΔYmed = (5.19.20. (5. din diagramă citindu-se de pe linia de echilibru valorile Xj* corespunzătoare valorilor Xj de pe linia de operare (fig. f (Y ) = * ∫ YA 1 X* − X N Y IN P X FIN AI = Y FIN O X IN M XA X IN ∫ X 1 X 2 X 3 X 4 X FIN X *2 X *4 X *IN X *1 X *3 X *FIN 0 X IN X 1 X 2 dX X* − X X 3 X 4 X FIN Fig.TRANSFERUL DE MASĂ 1 1 (5. b – rezolvarea grafică a integralei 161 X . 5.254) * Y−Y Y −Y Reprezentând grafic funcţia f(Y) între Y = YFIN şi Y = YIN (fig. Rezolvarea pe cale grafică a AI integralei din expresia ΔYmed Pentru calculul potenţialului global mediu raportat la faza lichidă se procedează în mod similar. Valoarea integralei din ec. 5. valoarea integralei din ec. (5. 5.

grătare. 5. sunt considerate aparate cu contact în trepte.5. 5. prevăzut sau nu cu amenajări interioare (talere. extracţia.256) AI 5. Coloanele prevăzute cu talere. iar coloanele cu umplutură. prin care fazele implicate în proces curg în echicurent. umpluturi. 2 – cu pulverizare. Fig.21). sau diferenţial.) necesită punerea în contact a celor două faze între care are loc transferul de substanţă. cu pulverizare. etc. cu funcţionare continuă sau discontinuă. când concentraţia fazelor variază continuu. Majoritatea instalaţiilor industriale folosesc pentru contactarea fazelor aparate de tip coloană. contracurent sau curent încrucişat. distilarea. X = XFIN (fig. lichid gaz lichid lichid gaz gaz lichid gaz a. rectificarea.). iar potenţialul global raportat la faza lichidă devine: X − X IN ΔX med = FIN (5. 3 – cu pereţi udaţi.20 b). Tipuri de coloane pentru operaţii bazate pe transferul de masă a – Coloană cu contact în trepte (cu talere). Un aparat de tip coloană este un recipient tubular având înălţimea mult mai mare decât diametrul.FENOMENE DE TRANSFER X = XIN. b3. b1. b2. Punerea în contact a fazelor în aparatele tip coloană se poate realiza în trepte. indiferent de construcţia talerului. distruibuitoare. etc. 5. când concentraţia fazelor variază în salturi. cu pereţi udaţi sunt considerate aparate cu contact diferenţial (fig. DIMENSIONAREA TEHNOLOGICĂ A UTILAJELOR DE TRANSFER DE MASĂ Operaţiile unitare bazate pe transferul de masă interfazic (absorbţia. 162 .21. b – Coloane cu contact diferenţial: 1 – cu umplutură.

desorbţie. dintre care se pot menţiona tipul procesului (absorbţie. rectificare.4. 5. viteza fictivă a fazei continue este funcţie de viteza de inversie a fazelor (vezi secţiunea 3. taler sită. iar v este viteza fictivă a acesteia [m/s]. Viteza fictivă corespunzătoare punctului de înecare a coloanei (de inversie a fazelor) se poate determina. distilare. Determinarea înălţimii se face funcţie de modul de contactare a fazelor în coloană: în trepte sau diferenţial. faza care ocupă o fracţie mai mare din aparat este considerată faza continuă. de forţa motoare şi de viteza transferului de masă.5.TRANSFERUL DE MASĂ Coloanele destinate realizării proceselor de transfer de masă trebuie să asigure fazelor puse în contact o secţiune de curgere care să asigure o hidrodinamică optimă pentru realizarea procesului. În cazul coloanelor cu talere. precum şi o suprafaţă de transfer de masă corespunzătoare.5. cu ajutorul ecuaţiei (3. din vol. contracurent sau în curent încrucişat. Viteza fictivă a fazei continue depinde de mai mulţi factori.257) d= π ⋅v în care mv este debitul volumic al fazei continue [m3/s]. etc. viteza admisibilă a fazelor depinde de tipul talerului (cu clopoţei. extracţie) există întotdeauna minimum două faze care circulă în echicurent. Suprafaţa de transfer de masă este dată de înălţimea coloanei. etc. Secţiunea de curgere este dată de diametrul coloanei. O relaţie simplă care permite estimarea diametrului coloanei este derivată din ecuaţia debitului mediu de fază continuă: 4mv [m] (5.) şi de caracteristicile geometrice ale acestuia.5. I). 163 . I. cealaltă fază fiind faza dispersă (discontinuă).3. extracţie. Calculul diametrului coloanelor de transfer de masă În coloanele de transfer de masă (de absorbţie. De obicei. distilare. 5.) şi modul de contactare al fazelor (în trepte sau diferenţial). În cazul coloanelor cu umplutură.1.361) din vol. pentru procesele de absorbţie şi de rectificare. aceasta fiind o măsură a eficacităţii separării. Calculul înălţimii coloanelor de transfer de masă Înălţimea coloanelor depinde de gradul de separare impus. acesta fiind o măsură a capacităţii coloanei.2.

sau o combinaţie de utilaje în care fazele sunt contactate în scopul realizării transferului de masă. un utilaj. linia de echilibru.22. grafice sau grafo-analitice. Întrucât majoritatea aparatelor cu contact în trepte sunt coloane cu talere. Treapta de contact reprezintă o porţiune a unui utilaj. Calculul înălţimii coloanelor cu contact în trepte Y* =f (X ) Coloanele cu contact în trepte sunt aparate prevăzute cu mai multe trepte (unităţi) de contact. Fie în punctul R concentraţia iniţială (la intrarea în aparat) a componentului de separat în faza I (gaz. 5. Din 1 se trepte teoretice de contact prin metoda duce o dreaptă paralelă cu OX grafică 164 . Y* = f(X) şi linia de operare. Yin R PR. în utilajele industriale nu se atinge echilibrul termodinamic în treptele de contact. dispuse astfel încât fazele contactate în aparat să le parcurgă în contracurent sau în curent încrucişat. Determinarea numărului de bru în punctul 1. Când concentraţiile fazelor sunt în echilibru. extracţie lichid – lichid). 5. treapta respectivă poartă denumirea de treaptă teoretică de contact. după care acestea se separă. iar în punctul P 2‘ concentraţia finală (la ieşirea 2 din aparat) a componentului 3’ de separat în aceeaşi fază I. Practic. treapta teoretică de contact este denumită uneori taler teoretic. Datorită acestui fapt.2. întrucât acest lucru ar necesita un timp de contact foarte îndelungat.FENOMENE DE TRANSFER 5.1. 1’ lichid uşor – după cum este 1 vorba respectiv de absorbţie. ca în fig.5. vapori. Se trasează la scară. specifice fiecărui proces în parte.22. O metodă rapidă şi care oferă rezultate satisfăcătoare este metoda grafică prezentată în continuare. rectificare. Determinarea numărului treptelor teoretice de contact (NT) se poate efectua prin metode analitice. Yfin 3 P Din punctul R se duce o 4 construcţie în trepte astfel: se 0 X XA Xfin in coboară din R o dreaptă paralelă cu OY până la intersecţia cu curba de echiliFig. treapta teoretică de contact este un concept idealizat.

Numărul treptelor teoretice de contact este dat de numărul punctelor de intersecţie ale construcţiei în trepte cu curba de echilibru. Eficienţa globală a aparatului reprezintă raportul dintre numărul treptelor teoretice de contact (NT) şi numărul real al treptelor de contact (NR) necesare unei separări impuse. eficienţa unei trepte de contact este dată de raportul dintre variţia concentraţiei într-o fază. concentraţia fazei II creşte de la 1’ la 1. 5.260) Numărul real de trepte de contact se determină din ecuaţia (5. şi aşa mai departe. şi variaţia maximă a concentraţiei la atingerea echilibrului. Înălţimea aparatelor cu contact în trepte (H) se determină înmulţind numărul real al treptelor de contact cu distanţa dintre două trepte consecutive (h): H = NR ⋅ h (5. Aceste variaţii au loc în treaptă şi punctul de intersecţie al dreptei R1 cu dreapta 1’1 marchează treapta teoretică de contact. Din 1’ se duce o dreaptă paralelă cu OY până la intersecţia cu curba de echilibru în punctul 2. fiind o mărime care se determină pe cale experimentală. ca urmare a contactării cu cealaltă fază. în punctul 2’. Distanţa 165 .22. numărul real al treptelor de contact necesare este mai mare decât numărul treptelor teoretice de contact rezultat din determinarea grafică.259). Eficienţa globală a aparatelor este funcţie de natura şi hidrodinamica fazelor. Când concentraţia fazei I scade de la R la 1. numărul treptelor teoretice de contact este NT = 4.TRANSFERUL DE MASĂ până la intersecţia cu linia de operare PR. pe baza numărului treptelor teoretice de contact determinat grafic şi a eficienţei globale a aparatului apreciată din date experimentale. până când ultima dreaptă orizontală se trasează sub punctul P.259) NR După cum se poate observa. iar cele orizontale reprezintă variaţia concentraţiei fazei II. Abaterea de la atingerea echilibrului se exprimă prin eficienţa unei trepte: Y −Y X − X1 EY = 1 2* sau E X = 2* (5. În cazul prezentat în fig. Segmentele verticale ale construcţiei în trepte reprezintă variaţia concentraţiei fazei I. Întrucât în aparatul real nu se atinge echilibrul între faze. Din 2 se duce o dreaptă paralelă cu OX până la intersecţia cu linia de operare PR.258) Y1 − Y2 X 2 − X1 sau prin eficienţa globală a ansamblului de trepte (eficienţa globală a aparatului): N EG = T (5. în punctul 1’.

Suprafaţa de transfer de masă.4. Calculul înălţimii din suprafaţa de transfer de masă Se utilizează ecuaţiile transferului global de masă (5..255). Explicitând Hu din ecuaţia (5. σu este suprafaţa specifică a umpluturii [m2/m3 strat].3.256).2. suprafaţa de transfer este dată de suprafaţa exterioară a picăturilor fazei disperse. Considerând picăturile de formă sferică. D este diametrul coloanei [m] iar Hu este înălţimea stratului de umplutură [m]. suprafaţa de transfer de masă este dată de suprafaţa umpluturii: πD 2 A = Vu ⋅ σ u ⋅ f = H u ⋅ ⋅σ u ⋅ f (5. A.263) 4 în care Vu reprezintă volumul umpluturii [m3].263) şi înlocuind suprafaţa de transfer din (5.1.2. se explicitează funcţie de tipul constructiv al coloanei: • pentru coloanele cu pulverizare. suprafaţa de transfer se poate calcula cu relaţia (4.261). iar potenţialul mediu al transferului de masă se determină cu relaţii de forma (5.246) din care se calculează suprafaţa de transfer de masă. iar δ este grosimea filmului de lichid.261) KY ⋅ ΔYmed K X ⋅ ΔX med Fluxul de masă NA se calculează din bilanţul de masă al solutului.FENOMENE DE TRANSFER dintre trepte (h) se alege pe bază de încercări experimentale efectuate în instalaţii similare celor care sunt dimensionate.2. se obţine: 166 . 5. (5. coeficienţii globali de transfer de masă KY şi KX se determină din ecuaţiile prezentate în secţiunea 5. f (subunitar) este factorul adimesional de udare al umpluturii.2. fie de la numărul treptelor de contact. 5.262) unde D este diametrul interior al coloanei.270).5. H este înălţimea peretelui udat al coloanei.5.252) sau (5. Calculul înălţimii coloanelor cu contact diferenţial Calculul se poate efectua fie pornind de la suprafaţa de transfer de masă. A: NA NA A= = (5. suprafaţa de transfer este dată de suprafaţa peliculei de fază lichidă: A = π (D − 2δ ) ⋅ H (5. • pentru coloanele cu umplutură. • pentru coloanele cu pereţi udaţi.1.

şi explicitând în funcţie de Hu. utilizată în special pentru calculul înălţimii coanelor cu umplutură. Pentru calculul înălţimii umpluturii conform acestei metode se porneşte de la ecuaţia transferului global de masă la potenţial variabil (5. în care suprafaţa de transfer de masă A se înlocuieşte cu expresia (5.TRANSFERUL DE MASĂ Hu = 4A 4N A = = 2 πD ⋅ σ u ⋅ f πD ⋅ KY ⋅ ΔYmed ⋅ σ u ⋅ f 2 4N A = 2 πD ⋅ K X ⋅ ΔX med ⋅ σ u ⋅ f (5. concept introdus de către Chilton şi Colburn în 1935.263) şi (5. se poate scrie. Calculul înălţimii ca produs între înălţimea unităţii de transfer (IUT) şi numărul unităţilor de transfer (NUT) Metoda. iar rapoartele din faţa integralelor au dimensiunile unor înălţimi.2. Conform acestei metode. se bazează pe conceptul de înălţime a unităţii de transfer. rezultă: 4G Hu = ⋅ KY ⋅ πD 2 ⋅ σ u ⋅ f Hu = YIN ∫ dY Y −Y * YFIN 4L ⋅ K X ⋅ πD 2 ⋅ σ u ⋅ f X FIN ∫ (5.245): N A = G ⋅ (YIN − YFIN ) = L ⋅ ( X FIN − X IN ) (5. iar fluxul molar NA se explicitează din bilanţul solutului.5. pe baza ecuaţiilor (5. iar (NUT) este numărul unităţilor de transfer.266) Înlocuind (5. reprezentând înălţimea unităţii de transfer (IUT).246). Ecuaţiile (5.265) în care (IUT) reprezintă înălţimea unităţii de transfer.2.267) sunt numere adimensionale reprezentând numărul unităţilor de transfer (NUT). de exemplu). În cazul unui proces gaz – lichid (absorbţie.263).246).2.264) 5. înălţimea Hu a stratului de umplutură este dată de relaţia: H u = (IUT ) × ( NUT ) (5.267) dX X *−X X IN Valorile integralelor din relaţiile (5.267) se pot scrie sub forma: 167 .266) în ecuaţiile (5.

de modul de contactare şi hidrodinamica fazelor. Y −Y * YFIN X FIN (NUT )l = ∫ dX X *−X (5.3. IETT este funcţie de forma şi mărimea umpluturii. acestea având însă valabilitate restrânsă.5. se determină folosind aceleaşi metode care se utilizează în cazul coloanelor cu contact în trepte.271) H u = NT ⋅ IETT Numărul treptelor teoretice. deşi gradul de separare este diferit pe fiecare treaptă.5. Determinarea IETT se face pe cale experimentală. O astfel de metodă este prezentată în secţiunea 5.2. În literatură există şi o serie de relaţii de calcul a IETT. 168 . Valoarea numerică a IETT se ia aceeaşi pentru toate treptele teoretice.269) 4L (IUT )l = K X ⋅ πD 2 ⋅ σ u ⋅ f sunt înălţimile unităţilor de transfer raportate la faza gazoasă. 5. Câteva valori experimentale ale IETT pentru coloane cu umplutură sunt redate în tab. În cazul coloanelor cu umplutură. NT.270) X IN reprezintă numărul unităţilor de transfer raportat la faza gazoasă. Înălţimea echivalentă a unei trepte teoretice este înălţimea porţiunii din aparat în care se obţine. 5.268) H u = (IUT )l × ( NUT )l în care: (IUT )g = 4G KY ⋅ πD 2 ⋅ σ u ⋅ f (5.1. la o fază.20. de sistemul care se separă.FENOMENE DE TRANSFER H u = (IUT )g × ( NUT )g (5.2. de geometria aparatului. Calculul înălţimii ca produs între numărul de trepte teoretice de contact (NT) şi înălţimea echivalentă a unei trepte teoretice de transfer (IETT) Metoda permite determinarea înălţimii umpluturii din coloanele cu contact diferenţial înmulţind numărul de trepte teoretice cu înălţimea echivalentă a unei trepte teoretice: (5. iar: YIN (NUT )g = ∫ dY . respectiv la faza lichidă.2. respectiv la faza lichidă. o variaţie a concentraţiei egală cu aceea dintr-o treaptă teoretică.

050 n-Heptan – metilciclohexan 12. R. P.425 0.176 0. Floarea.E.090 0. London.00 0. J.70 0. mV ⎡ kg ⎤ ⎢ m2 ⋅ s ⎥ ⎣ ⎦ IETT [m] 1. Operaţii unitare în ingineria chimică.2 1.6. Floarea..00 0.5 2.74 0.103 BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU APROFUNDARE 1.950 0.00 0.58 0.335 0. Procese de transfer de masă şi utilaje specifice. 169 .137 0.58 0.305 0. vol. J. ş. Bratu.035 25 2.300 12.. Didactică şi Pedagogică.050 şei Berl de 12. vol.035 etanol .300 25 3. D – diametrul coloanei.067 0.455 0. A. Bucureşti.05 0.050 d – diametrul corpurilor de umplere.F.58 0.58 0. Chemical Engineering.300 ceramice 12.apă de sticlă 10.150 0. Hu – înălţimea stratului de umplutură.05 0.950 1.58 0. Physikalische Grundlagen der Verfahrenstechnik. 1993. 1995. 6.5 2. 1983. 1985. Grassmann. 4.. Coulson. Bucureşti.050 aluminiu 12. Frankfurt/Main.5 3.950 1.00 0. şi Richardson. III. Academic Press. 1980.158 0.170 0. Ed.58 0.M.365 0. 1984.5 2. P. Bioprocess Engineering Principles.74 0. IETT – înălţimea echivalentă a unei trepte teoretice.670 0. 5. Doran.068 0. Oxford. Operaţii şi utilaje în industria chimică – probleme. O. Ed. 3.125 inele Raschig 10.355 0.20.TRANSFERUL DE MASĂ Tab. Pergamon Press. O.300 şei Berl 12.a.111 1.150 1. 5. Otto Sale Verlag und Verlag Sauerlander.273 0.050 12. Valori experimentale ale înălţimii echivalente unei trepte teoretice de contact (IETT) în coloane cu umplutură Tipul umpluturii d [mm] Hu [m] D [m] Amestecul de separat 50 3. 2.5 2.5 2. Didactică şi Pedagogică. inele Raschig ceramice 5.300 25 2. şi Dima.250 0. Bucureşti.2 1.271 0.744 0.628 0.5 2..M.203 1. I.300 0.. Tehnică.050 12.5 3.404 0.5 2... Ed.300 12. MV – debitul specific de vapori.257 1.

FENOMENE DE TRANSFER 7. 1981.a. Ed. C.G. Bucureşti.. 1997. Ecuaţiile fenomenelor de transfer de masă şi căldură. M.V. Procese şi aparate în ingineria chimică – exerciţii şi probleme. Fenomene de transfer în bioprocese. Iordache. Ed. şi Gavrilescu. Bucureşti. Ed. A. 9.F. Bucureşti. Bucureşti. Strătulă. Didactică şi Pedagogică. Iaşi. Purificarea gazelor.Z. 11. O. K.. operaţii şi utilaje în industria chimică. Tehnică. Tehnică. 170 . 10. Ed.. Romankov. O. R. Dosoftei. ş. P. 8. şi Noskov.. Tudose.. R. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1984.A. 1981. Roman. Ed.. 1977. Procese. şi Smigelschi.. Pavlov.

CĂLDURĂ. etc. procesele de distilare fracţionată (rectificare) sau de absorbţie a unui gaz într-un lichid au loc în coloane cu umplutură. între straturile adiacente de fluid apare un transfer net de impuls de la stratul cu viteză mai mare la stratul cu viteză mai mică. despre mecanismele prin care are loc transferul de substanţă între faze sau în interiorul aceleiaşi faze. sunt implicate unul sau mai multe procese de transfer de impuls. Cele trei procese fundamentale de transfer nu numai că sunt similare din punct de vedere fizic. Umplutura are rolul primordial de a asigura o suprafaţă de contact între faze cât mai mare. dar între ele se pot stabili chiar relaţii cantitative. au fost tratate ca fenomene independente. TRANSFERUL SIMULTAN DE IMPULS. În aceste coloane se poate vorbi de existenţa simultană a transferului de impuls şi de masă. transferul de căldură şi transferul de masă. sub formă de vapori în faza gazoasă). deplasarea purtătorilor moleculari are tendinţa de a reduce orice gradient de temperatură sau de concentraţie (dacă fluidul este alcătuit din doi sau mai mulţi componenţi). efectele transferului molecular sunt contracarate de forţele de frecare de suprafaţă. De exemplu. transferul de căldură (de la aerul cald către material) şi transferul de masă (trecerea apei din materialul umed. datorită efectului de frânare produs de conturul solid. Vitezele 171 . vortexuri. La contactul cu conturul solid. căldură sau masă. În majoritatea operaţiilor unitare întâlnite în practică. prin care vaporii sau gazul circulă în contracurent cu faza lichidă. peste procesele de transfer prin mecanism molecular se suprapun procese de transfer prin purtători de natură turbulentă (turbioane. În procesele de uscare cu aer cald apar simultan transferul de impuls (între aerul în curgere şi particulele supuse uscării). ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. Acest fapt se datorează trecerii continue a purtătorilor de impuls de tip molecular dintr-un strat în altul.). CĂLDURĂ ŞI MASĂ 6. 4 şi 5 s-a discutat în mod amănunţit despre forţele de frecare care se manifestă între straturile unui fluid aflat în mişcare. MASĂ În capitolele 3. Se ştie că în curgerea turbulentă deplin dezvoltată. Toate aceste probleme majore: transferul de impuls. cât şi transferul de masă decurg cu viteze mari. În mod similar.1. Dacă mişcarea fluidului este turbulentă. Este bine cunoscut faptul că la curgerea laminară a unui fluid de-a lungul unei suprafeţe solide. atât transferul de impuls. curenţi turbionari. şi de a induce o turbulenţă cât mai avansată în cele două fluide. CĂLDURĂ ŞI MASĂ 6. despre transferul conductiv şi convectiv al căldurii.

1. (2) zona substratului turbulent a stratului limită (aşa-numita zonă tampon). respectiv termic. curgerea poate fi împărţită în mod convenţional în trei zone (fig. şi 4. 6.4.FENOMENE DE TRANSFER proceselor de transfer sunt funcţie de gradul de turbulenţă. La curgerea turbulentă a unui fluid de-a lungul unei suprafeţe plane. principala rezistenţă la transfer va apărea în acele zone în care transferul are loc numai prin mecanism molecular. căldura şi cantitatea de substanţă pot fi şi ele transferate fie numai prin difuziune moleculară. Întrucât efectele difuziunii turbulente sunt mult mai mari decât cele ale difuziunii convective. Într-un fluid puternic turbulent. principala rezistenţă la transferul de căldură sau de masă către o suprafaţă apare în zona substratului 172 . vitezele de transfer prin cele două mecanisme pot fi de acelaşi ordin de mărime. Pentru fluide cu turbulenţă redusă.1): y zona curgerii turbulente deplin dezvoltate substrat turbulent strat limita laminar substrat laminar x Curgere laminara x=0 Curgere turbulenta x = xcr Fig. 6. în care singura deplasare normală la direcţia de curgere este datorată difuziunii moleculare. Alături de impuls. (3) zona exterioară stratului limită (zona curgerii turbulente deplin dezvoltate). în care difuziunea moleculară şi difuziunea turbulentă sunt comparabile ca ordin de mărime.1) s-a discutat despre stratul limită hidrodinamic. Zone convenţionale de curgere (1) zona substratului laminar. în care difuziunea turbulentă este mult mai mare în comparaţie cu difuziunea moleculară. În capitolele anterioare (secţiunile 3.3. viteza transferului prin mecanism molecular este insignifiantă în comparaţie cu viteza transferului prin mecanism turbulent. fie atât prin difuziune moleculară cât şi prin difuziune turbulentă. Astfel.3.

este explicabil de ce coeficienţii de transfer de căldură şi de masă cresc la creşterea valorii Re. În primul rând. în timp ce cantitatea de căldură şi cantitatea de substanţă sunt mărimi scalare. 173 . cantitatea de căldură (energia termică). şi transferul de căldură şi masă. la punctul iniţial al transferului. căldură. pe de o parte. • purtători difuzionali (atomi. asperităţi ale conductelor. cantitatea de mişcare). molecule). Funcţie de tipul lor. Aceste forţe apar datorită tensiunilor tangenţiale dintre straturile adiacente de fluid care se mişcă cu viteze diferite. purtătorii de sarcină pot fi: • purtători radianţi (fotoni. este datorată forţelor de frecare de formă. electroni. masă. relaţiile cantitative sunt aplicabile numai acelei părţi a transferului de impuls care rezultă din cauza forţelor de frecare de suprafaţă. (2) Purtătorii de sarcină Proprietatea care se transferă este transportată de către purtători de sarcină. CĂLDURĂ ŞI MASĂ laminar a stratului limită. O altă parte a transferului de impuls. Aceste forţe de natură inerţială apar datorită vortexurilor formate atunci când fluidul întâmpină o rezistenţă cauzată de contactul cu suprafaţa unui contur solid: o şicană. care au capabilitatea de a prelua porţiuni din cantitatea de proprietate care se transferă.2. ELEMENTE COMUNE FENOMENELOR DE TRANSFER Fenomenele de transfer de impuls. posedă o serie de elemente comune. 6. Trebuie menţionat faptul că există anumite limite în aplicarea analogiei între transferul de impuls. sau să fie debitată continuu. etc. Întrucât grosimea acestuia este invers proporţională cu valoarea criteriului Re. pe de altă parte. cantitatea de substanţă (masa). nu trebuie uitat faptul că impulsul este o mărime vectorială. ioni. fără corespondent în transferul de căldură sau de masă. umpluturi.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. de a o transporta către un anumit punct şi de a o “livra” în punctul respectiv. În al doilea rând. respectiv deplasată de la un punct la altul. Proprietăţile transferate în cazul celor trei fenomene de transfer sunt respectiv: impulsul (momentul. şi anume: (1) Proprietatea transferată Fiecare dintre fenomenele de transfer studiate are o anumită proprietate care trebuie transferată. Această proprietate trebuie să existe acumulată. molecule la presiuni extrem de reduse).

respectiv de a decurge după linia de pantă maximă a câmpului de potenţial. mobilitatea (viteza momentană şi viteza medie). ∂Φ este diferenţa (căderea) de potenţial. (4) Itinerarul parcurs Tendinţa naturală a oricărui fenomen de transfer este aceea de a urma calea minimei rezistenţe. ∂Π / ∂t este fluxul proprietăţii transferate. Existenţa acestei diferenţe de potenţial permite transferul proprietăţii de la nivelul superior al potenţialului către un nivel inferior al acestuia. • diferenţa de concentraţie pentru transferul de masă. • diferenţa de temperatură pentru transferul de căldură. turbioane. porţiuni de lichid.1) în care Π este proprietatea transferată. (3) Forţa motoare a transferului Transferul este posibil doar atunci când există o forţă motoare sau o diferenţă de potenţial. Φ este potenţialul transferului. Cele mai importante proprietăţi ale purtătorilor de sarcină sunt: mărimea sarcinii transportate. La modul cel mai general. transferul unidirecţional al unei proprietăţi poate fi descris de următoarea ecuaţie diferenţială: ∂Π ∂Φ = −χ ∂t ∂x (6.FENOMENE DE TRANSFER • • • • • purtători convectivi (asociaţii moleculare. ∂x reprezintă porţiunea de itinerar. drumul liber mijlociu. Mărimea inversă a acestei rezistenţe la transfer poartă generic denumirea de conductivitate. (5) Mediul de transfer Influenţa mediului asupra transferului este caracterizată de rezistenţa pe care acesta o opune deplasării proprietăţii transferate. iar ∂Φ / ∂x reprezintă gradientul diferenţei de potenţial. Forţa motoare este caracteristică fiecărui fenomen de transfer: • diferenţa de viteză pentru transferul de impuls. 174 . fluxul (debitul raportat la unitatea de secţiune). χ este conductivitatea mediului. vortexuri).

3.2) ∂t ∂x • legea lui Fourier pentru transferul de căldură: ∂ (ρ ⋅ c p ⋅ T ) ∂T (6. deci şi cu transfer de sarcină către alţi purtători.3. • transfer difuzional sau molecular. Transfer prin mecanism molecular În acest caz.2. între două modificări aleatoare de direcţie. • transfer convectiv. CĂLDURĂ ŞI MASĂ Funcţie de proprietatea transportată.1. 6. 6.3. Itinerarul este parcurs în porţiuni scurte. sau dacă itinerarul parcurs este o dreaptă (cazul moleculelor de gaze la presiuni extrem de scăzute). ei parcurg un drum sinuos. cu frecvente ciocniri şi devieri.4) A ⋅ ∂t ∂x 6. legea fundamentală a transferului unidirecţional exprimată prin ecuaţia (6.1) devine respectiv: • legea lui Newton pentru transferul de impuls: ∂(ρ ⋅ v ) ∂v = −υ (6. atunci se poate considera că transferul de proprietate decurge după un mecanism radiant.3) = −a ∂t ∂x • legea lui Fick pentru transferul de masă: ∂m ∂C = −D (6. variaţia în timp a potenţialului se exprimă printr-o ecuaţie de forma: 175 . Direcţia generală a transferului este însă direcţia căderii de potenţial. purtătorii de proprietate sunt de tip molecular. inegale. MECANISME DE TRANSFER În funcţie de tipul purtătorilor de sarcină şi de condiţiile în care are loc transferul. Transfer prin mecanism radiant Dacă purtătorii de sarcină sunt de tip radiant (radiaţiile termice. de exemplu). În cazul transferului prin difuziune moleculară.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. se pot considera următoarele mecanisme de transfer: • transfer radiant.

Semnul minus indică faptul că transferul căldurii are loc de la zona cu temperatură ridicată la zona cu temperatură mai redusă.7) = D ⋅ ∇ 2C ∂t pentru transferul de căldură. Pe baza legii I a lui Fick (5.5) pentru transferul de căldură sau de masă. în fluide aflate în repaus. iar tensiunea tangenţială acţionează în sensul opus sensului de mişcare a fluidului.6) ∂t respectiv ale celei de-a doua legi a lui Fick [vezi şi ec.74)]: ∂C (6.123)]: ∂T = a ⋅ ∇ 2T (6. Din ecuaţia Fourier a transferului termic prin conductivitate (4.FENOMENE DE TRANSFER ∂Φ = B ⋅ ∇ 2Φ (6.9) ρ ⋅ cp dy dy dy Termenul ρ.8) dy ρ dy dy Tensiunea tangenţială τyx este o măsură vitezei de transfer a impulsului pe unitatea de suprafaţă într-o direcţie normală (y) la direcţia de curgere (x). Dacă se consideră un fluid newtonian cu densitate constantă aflat în curgere laminară. Întrucât ρ. viteza de transfer a impulsului pe unitatea de suprafaţă este proporţională cu gradientul concentraţiei impulsului pe direcţia y. respectiv de masă. (5. se obţin formele particulare ale ecuaţiei Fourier – Kirchhoff [vezi şi ec. el poartă denumirea de viscozitate cinematică. tensiunea tangenţială poate fi scrisă în conformitate cu legea de frecare a lui Newton [vezi şi ec.14)]: μ d (ρ ⋅ vx ) dv d (ρ ⋅ vx ) τ yx = − μ ⋅ x = − ⋅ = −υ ⋅ (6. astfel încât fluxul termic transferat este proporţional cu gradientul pe direcţia y a concentraţiei volumice a căldurii. Coeficientul de proporţionalitate a poartă denumirea de difuzivitate termică şi se exprimă în m2/s.34) se poate scrie că fluxul de masă 176 .cp. în regim nestaţionar. la o distanţă y faţă de suprafaţă este: d (ρ ⋅ c p ⋅ T ) λ d (ρ ⋅ c p ⋅ T ) dT =− ⋅ = −a ⋅ q y = −λ ⋅ (6.vx poate fi considerat drept concentraţia impulsului. Dacă se scrie ecuaţia (6. (3. cantitatea de căldură transferată în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă.T reprezintă cantitatea de căldură conţinută în unitatea de volum de fluid. Semnul minus indică faptul că impulsul se transferă de la fluidul cu viteză mai mare către fluidul cu viteză mai mică. (4. Coeficientul de proporţionalitate este dat de raportul dintre viscozitatea dinamică a fluidului şi densitatea acestuia.5) ∂t în care B este difuzivitatea mediului la proprietatea transferată. şi este măsurat în m2/s.21).

2.4 Raporturile dintre aceste mărimi sunt numere adimensionale utilizate drept criterii de similitudine: a υ υ = Pr (Prandtl). căldurii şi masei sunt proporţionale cu gradienţii de concentraţie ai acestor mărimi. Asemănarea esenţială între cele trei procese de transfer descrise de ecuaţiile (6.9) şi (6. pentru acelaşi gaz. Mai mult.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. = Le (Lewis) (6. a şi D.05 Oxid de carbon 0.71 0. Viscozitatea cinematică.1).79 0. 6. = Sc (Schmidt).73 1. Se observă valorile apropiate ale acestor criterii.70 0. CĂLDURĂ ŞI MASĂ transferat al componentului A dintr-un amestec este proporţional cu gradientul de concentraţie al componentului respectiv: dC j A. 6.73 0. În cazul gazelor. au aceeaşi dimensiune.76 1. Valorile criteriilor Prandtl.73 0. Coeficienţii de proporţionalitate υ.5 18.11) a D D În tab.8).7 18. (6. y = − D ⋅ A (6.9 Hidrogen 94. 6.0 129. Valorile υ.85 177 .T-1.10) este că vitezele de transfer ale impulsului.04 Oxigen 0. a şi D sunt foarte apropiate (tab. Schmidt şi Lewis pentru câteva gaze GAZUL a/D = Le υ/a = Pr υ/D = Sc Aer 0. L2. difuzivitatea termică şi coeficientul de difuziune sunt mărimi proporţionale cu produsul dintre drumul liber mijlociu al moleculelor şi viteza medie a acestora.67 0.7 136.2 sunt prezentate valorile acestor criterii de similitudine pentru câteva gaze. Tab.6 19.1 Oxigen 13.97 Hidrogen 0. a şi D pentru câteva gaze [m2/s] GAZUL a D υ Aer 13. valorile υ.10) dy Coeficientul de proporţionalitate D poartă denumirea de coeficient de difuziune şi se exprimă în m2/s.0 8.9 10. 6. se poate da şi o semnificaţie fizică similară a acestor mărimi.1.8 18. Tab. Semnul minus indică faptul că transferul de masă decurge în sensul scăderii concentraţiei componentului A.0 Oxid de carbon 7.

12) ∂t ∂x ∂x în care vx este viteza fluidului pe direcţia x. Transferul convectiv – laminar decurge prin purtători de tip molecular. pompare. etc. parcurg o distanţă oarecare după care dispar. În cazul convecţiei forţate. având volume şi durate de viaţă diferite.3.13): ∂Φ ∂ 2 Φ ∂ (vx ⋅ Φ ) = (B + Bt ) ⋅ 2 − (6. iar transferul decurge în conformitate cu ecuaţia (6. Datorită masei şi sarcinii mari a purtătorilor de tip convectiv.12) şi (6. 6.13).13) ∂t ∂x ∂x în care termenul Bt este “difuzivitatea de turbulenţă”. temperatură sau concentraţie) sau unor forţe aplicate sistemului din exteriorul acestuia (agitare.13) devin respectiv: ∂Φ ∂ 2Φ ∂Φ = B ⋅ 2 − vx ⋅ (6.12) sau (6. Pentru descrierea acestui tip de transfer se foloseşte o ecuaţie similară cu ecuaţia (6. astfel încât ecuaţiile de transfer (6.FENOMENE DE TRANSFER În cazul lichidelor nu este posibilă exprimarea proprietăţilor fizice în funcţie de viteza şi drumul liber mijlociu al acestora.3. după cum regimul de curgere este laminar sau turbulent. peste transportul prin mecanism molecular se suprapune transportul prin mecanism convectiv.14) ∂t ∂x ∂x 178 . viteza vx a fluidului nu mai depinde de potenţialul Φ. În cazul convecţiei libere. după cum el se datorează unor neomogenităţi locale de proprietate (diferenţe locale de densitate. fiind descris de ecuaţia (pentru transfer unidirecţional după direcţia x): ∂Φ ∂ 2 Φ ∂ (v x ⋅ Φ ) = B⋅ 2 − (6. Transfer prin mecanism convectiv În cazul fluidelor aflate în mişcare.). transferul turbulent este mult mai eficient. Transferul convectiv – turbulent decurge prin purtători de tip convectiv. cedând mediului sarcina transferată. o noţiune care descrie în mod formal transferul turbulent. în care purtătorii de proprietate de tip convectiv sunt antrenaţi în mişcarea locală şi generală a mediului. Transferul prin mecanism convectiv poate fi liber sau forţat. Aceşti purtători se formează din cauze locale. viteza vx este funcţie de potenţialul Φ.

difuzivitatea termică (a) 179 . Coeficientul de transfer ki este definit de ecuaţia: dΠ = ki ⋅ A ⋅ ΔΦ i (6. caracterizându-se prin schimbarea speciei purtătorilor în fiecare fază şi prin apariţia unor rupturi de pantă ale gradientului de potenţial la interfaţă.aria suprafeţei de transfer.coeficientul individual de transfer prin faza “i”.numărul fazelor de pe itinerarul transferului. Admiţând teoria celor două filme. Numitorul ecuaţiei (6. Transfer interfazic Când itinerarul proprietăţii transferate traversează o interfaţă transferul devine interfazic. conform căreia viscozitatea cinematică (υ). Prin analogie cu teoria cinetico-moleculară a gazelor. RT). TRANSFER MOLECULAR. 6.17) dt în care ΔΦi reprezintă căderea de potenţial corespunzătoare transferului prin faza “i”. Rezistenţă la transfer este micşorată prin crearea de turbulenţă în straturile vecine interfeţei.3.diferenţa totală de potenţial. în straturile limită de la interfaţă apar gradienţi mari de potenţial.4.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. căldură sau masă apar ca rezultat al mişcării aleatorii a purtătorilor de proprietate de tip molecular.16) reprezintă suma tuturor rezistenţelor care se opun transferului (rezistenţa totală la transfer. CONVECTIV ŞI TURBULENT În secţiunea anterioară s-a arătat că într-un fluid static în care există gradienţi de viteză.15) 6. n . temperatură sau concentraţie. Ecuaţia de transfer între mai multe faze se poate scrie sub forma generală: ΔΦ ΔΦ dΠ (6. transferul de impuls.4.16) = n = 1 dt RT ∑ i =1 ki ⋅ A în care: ΔΦ . A . ki . CĂLDURĂ ŞI MASĂ ∂Φ ∂ 2Φ ∂Φ = (B + Bt ) ⋅ 2 − vx ⋅ ∂t ∂x ∂x (6.

10) se pot defini tensiunile tangenţiale turbulente. (6.10) şi turbulent (6. jt: d (ρ ⋅ vx ) τ t = −υt ⋅ (6.(6.21) dy În cazul curgerii turbulente. în tab.24) dy Asemănarea grupurilor de ecuaţii [(6. at şi Dt să fie proporţionale cu produsul dintre o viteză şi o lungime.3 180 . Let = t . Pentru exemplificare.22) . qt. Sc t = t . υt. forme similare. fiind funcţie de caracterul curgerii.8) . presiune şi temperatură valori unice.19) .8) şi turbulente (6.8) – (6.(6.t = −(D + Dt ) ⋅ A (6. respectiv difuziune de turbulenţă (Dt).20) dy dC j A. 6. fluxul termic total este dat de suma fluxurilor difuzional (6. iar fluxul masic total este dat de suma fluxurilor masice difuzional (6. tensiunea tangenţială totală este dată de suma tensiunilor difuzionale (6. de asemenea. fluxurile termice unitare turbulente.d + j A. Extinzând analogia.t = − Dt ⋅ A (6. valorile lor variind de la un punct la altul în interiorul fluidului. Se pot defini astfel numerele adimensionale turbulente: a υ υ Prt = t .10)]. respectiv fluxurile masice turbulente.21)] şi [(6. bine determinate. Ecuaţiile diferenţiale care descriu conservarea impulsului. energiei şi masei au. at şi Dt depind de intensitatea turbulenţei. ambele caracteristice turbioanelor din fluid. transferul cantităţii de căldură şi transferul cantităţii de substanţă.9) şi turbulent (6. este de aşteptat ca υt.21): d (ρ ⋅ vx ) τ T = τ y + τ t = −(υ + υ t ) ⋅ (6. [(6.18) at Dt Dt Adoptând pentru curgerea turbulentă ecuaţii similare cu ecuaţiile (6.19) dy d (ρ ⋅ c p ⋅ T ) qt = −at ⋅ (6.FENOMENE DE TRANSFER şi coeficientul de difuziune (D) sunt proporţionale cu viteza moleculelor şi cu drumul mijlociu al acestora.24)] indică analogia existentă între transferul cantităţii de mişcare.20). având pentru un fluid de o anumită compoziţie.22) dy d (ρ ⋅ c p ⋅ T ) qT = q y + qt = −(a + at ) ⋅ (6.T = j A.19).(6. Prandtl introduce noţiunile de viscozitate cinematică de turbulenţă (υt). difuzivitate termică de turbulenţă (at). În timp ce υ. a şi D depind de natura fluidelor.23) dy dC j A. τt.

CĂLDURĂ ŞI MASĂ sunt redate expresiile ecuaţiilor Navier – Stokes [vezi şi (3. iar difuziunea moleculară este descrisă de termenii care conţin derivatele parţiale de ordinul II. adică o acceleraţie. etc.). difuzivitate termică şi coeficient de difuziune constante.3. respectiv de substanţă (Sj). cantităţii de substanţă (Fick) ⎛ ∂ 2v ∂v x ∂v ∂v ∂v ∂ 2v ∂ 2v 1 ∂P + vx x + v y x + vz x = − + υ ⎜⎜ 2x + 2x + 2x ∂t ∂x ∂y ∂z ρ ∂x ∂z ∂y ⎝ ∂x ⎛ ∂ 2T ∂ 2T ∂ 2 T ∂T ∂T ∂T ∂T + vx + vy + vz = a⎜⎜ 2 + 2 + 2 ∂t ∂x ∂y ∂z ∂y ∂z ⎝ ∂x ⎞ ⎟ + gx ⎟ ⎠ ⎞ ⎟ + Sq ⎟ ⎠ ⎛ ∂ 2C ∂ 2C ∂ 2C ⎞ ∂C ∂C ∂C ∂C + vx + vy + vz = D⎜⎜ 2 + 2 + 2 ⎟⎟ + S j ∂t ∂x ∂y ∂z ∂y ∂z ⎠ ⎝ ∂x Termenii care dau sursele sunt foarte diverşi. Mărimea g corespunde surselor de impuls pe unitatea de masă. având viscozitate cinematică. iar Sj corespunde surselor de substanţă ( masa schimbată cu exteriorul. Pentru transferul impulsului s-a considerat curgerea pe direcţia x în câmp gravitaţional.122)]. masa generată/consumată prin reacţii chimice. Fourier – Kirchhoff [vezi şi (4. 181 . etc. cantităţii de căldură (Fourier – Kirchhoff).ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. efectul termic al unei reacţii chimice. Pentru transferul termic.). Ecuaţiile diferenţiale de conservare ale cantităţii de mişcare (Navier – Stokes).144)].73)]. Fick [vezi şi (5. Sq corespunde surselor termice (mediul exterior. convecţiei sau surselor interne. 6. Tab. se consideră existenţa unor surse interne de căldură (Sq). Asemănarea celor trei ecuaţii prezentate în tabelul 6. Convecţia este descrisă de termenii care conţin derivatele parţiale de ordin I. respectiv transferul de masă. Ecuaţiile sunt scrise pentru fluide newtoniene aflate în curgere laminară. Variaţia în timp a mărimii transferate este datorată difuziunii moleculare.3 este o consecinţă a faptului că toate cele trei transferuri se realizează prin acelaşi mecanism fizic: deplasarea întâmplătoare a purtătorilor de sarcină de tip molecular sau convectiv.

T∞. sau cele utilizate pentru determinarea coeficienţilor individuali de transfer de căldură. ANALOGIA FENOMENELOR DE TRANSFER Analogia existentă între transferul de impuls. Astfel. coeficientul individual de transfer termic α. Un volum egal de fluid este deplasat simultan în direcţia opusă. este posibilă determinarea coeficienţilor individuali de transfer de masă utilizându-se relaţiile de calcul pentru coeficientul de frecare de la curgerea fluidelor. Existenţa substratului limită laminar şi a substratului limită turbulent este neglijată. acest element nu se amestecă cu porţiunile de fluid pe care le străbate. şi anume: • proprietăţile fizice ale fluidelor sunt constante. Astfel. într-un fluid aflat în curgere există un transfer de impus. se poate scrie: 182 . sau de masă (dacă există un gradient de concentraţie). iar la interfaţă atinge instantaneu echilibrul. CA. • profilul vitezelor nu este afectat de transferul de masă şi/sau energie. Aplicarea analogiilor formale este limitată de aplicarea unor condiţii restrictive.19) – (6.1.i. Cantitativ. utilizându-se rezultatele teoretice sau experimentale obţinute pentru acesta din urmă. de la interfaţă (suprafaţă) către masa de fluid.FENOMENE DE TRANSFER 6. • în sistem nu se generează/consumă masă sau/şi energie. Analogia Reynolds Această analogie permite stabilirea unei legături între rezistenţa la curgere. respectiv între coeficientul de frecare λ. şi coeficientul individual de transfer de masă.∞. prin intermediul altui fenomen mai uşor de abordat. plecând de la ecuaţiile difuziunii turbulente [(6. • în sistem nu intervine emisia/absorbţia de energie radiantă.5. transferul de căldură şi transferul de masă face posibilă tratarea unui fenomen. Se consideră că un element de volum de fluid este adus de către turbioane din masa de fluid către interfaţă (sau către o suprafaţă solidă). precum şi un transfer simultan de căldură (dacă există un gradient de temperatură).21)]. rezistenţa la transferul termic şi rezistenţa la transferul de substanţă.5. k. • în sistem nu intervine energia disipată prin frecare. Tp sau CA. proprietăţile sale luând valorile de echilibru: v0. 6. fenomen care se desfăşoară în condiţii similare. proprietăţile sale luând valorile: v∞. greu sau imposibil de descris cantitativ.

30) şi (6.t = Δvx = v∞ − 0 ΔT = T∞ − Tp (6.25) dy d (ρ ⋅ c p ⋅ T ) (6.t = qt = τ t ⋅ c p ⋅ ΔT Δv x (6.i iar tensorul τt corespunde valorii y = 0 (lângă perete). l = lh = ld.26) qt = −v~x' ⋅ lh ⋅ dy dC j A.29) se pot scrie: j A.34) .31) devin respectiv: τ ⋅c qt = 0 p =α T∞ − Tp v∞ j A.∞ − C A.59).27). ecuaţiile (6.29) ⋅ ρ dv x dy Întrucât mărimile v x .32) ΔC A = C A.33) (6. În ipoteza egalităţii lungimilor de amestec.27) dy În relaţiile (6.20).t τ = 0 =k C A. T . respectiv (6. rezultă: dT dy qt = τ t ⋅ c p ⋅ (6.t = −v~x' ⋅ ld ⋅ A (6. iar parametrii vx.i ρ ⋅ v∞ 183 (6. C A variază proporţional. CĂLDURĂ ŞI MASĂ d (ρ ⋅ vx ) (6. prin împărţirea relaţiilor (6. difuzivitatea termică de turbulenţă şi difuziunea de turbulenţă s-au scris ca produse între viteza medie a moleculelor şi drumul liber mijlociu al acestora. T şi CA sunt descrişi de relaţiile (5. adică τt = τ0.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS.30) τ t ΔC A (6. relaţiile (6. viscozitatea cinematică de turbulenţă. (6.25) – (6. având acelaşi mecanism de transport şi acelaşi profil. În aceste condiţii.19). cele trei forţe motoare au expresiile: j A.28).21) cu relaţia (6.28) dv x dy τ t = −v~x' ⋅ l ⋅ τ t dC A dy (6. exprimat sub forma lungimilor de amestec.31) ⋅ ρ Δv x Considerând transportul de proprietate de la fluid la perete.∞ − C A.

neglijează contribuţia transferului de proprietate prin mecanism molecular.167). Analogia Prandtl – Taylor ia în considerare un model fizic conform căruia stratul limită este format din substratul laminar şi substratul turbulent. fluxurile de impuls.35) se restrânge pentru cazurile în care Pr = Sc = 1. Analogia Prandtl . Ts . 6.FENOMENE DE TRANSFER Pentru a evidenţia analogia dintre fenomene.∞ − C A.s j A.19) – (6. căldură şi masă sunt date de relaţiile: 184 . aceste relaţii se confirmă experimental numai pentru sisteme în care rezistenţa la curgere este datorată doar frecării de suprafaţă.33) şi (6.Taylor Analogia Reynolds prezentată anterior consideră că turbulenţa se extinde până la interfaţă (sau până la conturul solid). Se neglijează acea zonă a fluidului în care cele două mecanisme de transfer (cel molecular şi cel turbulent) coexistă. Relaţiile (6.36) τ t C A.5.s .34) se scriu: α k τ λ f (6. fluxurile de căldură şi substanţă din zona turbulentă se scriu: T −T qt = τ t ⋅ c p ⋅ ∞ s v∞ − vs (6.35) = = 02 = = ρ ⋅ c p ⋅ v∞ v∞ ρ ⋅ v∞ 8 2 unde λ este coeficientul adimensional de frecare definit prin ecuaţia (3.t = ⋅ ρ v∞ − vs Pentru substratul limită laminar. Neţinând cont de existenţa substratului limită laminar. valabilitatea relaţiilor (6. C A.35) permit calculul valorii coeficientului parţial de transfer de masă sau de căldură când se cunosc valorile coeficientului de frecare şi viceversa.2. unde prin indicele s s-a notat suprafaţa de separaţie dintre substratul limită laminar şi substratul limită turbulent (vezi şi fig. scrise pentru limitele zonei considerate v∞ . De asemenea.21). după împărţirea cu v∞ şi rearanjarea termenilor. fiecare cu mecanismul corespunzător de transfer. 6. Cu aceste notaţii.1). Datorită simplificării introduse (l = lh = ld). iar f este factorul de frecare. Pentru zona turbulentă sunt valabile ecuaţiile (6.∞ şi respectiv vs . pentru sistemele în care criteriile Pr şi Sc au valori diferite de unitate. C A. T∞ . ecuaţiile (6.

Explicitând potenţialul transferului din (6.s .x ⋅ μ dv x dy μ vs (6.s = j A ⋅ C A. y = − D ⋅ A . Ts .40).39) se poate scrie: v −v T∞ − Ts = q ⋅ ∞ s .41) Adunând (6.s − C A.i .i (v∞ − vs ) ⋅ ρ . în final se obţine expresia potenţialului termic global.37) pot fi scrise sub forma: a ⋅ ρ ⋅ c p dT dy a ⋅ ρ ⋅ c p Ts − Tp ⋅ = τ y. j A. τ 0 ⋅ cp (6.pentru frontiera cu τ y. T = Tp . q y = −a ⋅ .x ⋅ ⋅ q y = τ y .t = j A.39) j A.38) D dC A dy D C A. y = τ yx ⋅ ⋅ μ dvx dy μ vs În regim staţionar.pentru frontiera cu peretele solid (sau cu interfaţa).38) şi ţinând cont de condiţiile de staţionaritate (6. τ0 μ ⋅ vs . = jA ⋅ τ0 ⋅ D (6.x = τ 0 qt = q y = q (6.∞ − C A.i = τ yx ⋅ ⋅ j A. respectiv (6.37) dy dy dy Ţinând seama de liniaritatea profilului proprietăţilor şi de faptul că limitele domeniului corespund valorile vs . CĂLDURĂ ŞI MASĂ dv x dT dC .40) μ ⋅ vs . respectiv expresia potenţialului difuzional global: ⎤ q ⋅ v∞ ⎡ vs (6.x = −μ ⋅ substratul limită turbulent şi v x = 0.41).s − C A. fluxurile transferate prin mecanisme diferite sunt egale: τ t = τ y. Ts − Tp = q ⋅ τ 0 ⋅ a ⋅ ρ ⋅ cp şi respectiv: C A. relaţiile (6. membru cu membru. rezistenţele la transferul de proprietate se însumează. C A. C A = C A. y = j A Cele două zone ale stratului limită fiind în serie.42) ⋅ ⎢ (Pr − 1) + 1⎥ T∞ − Tp = τ 0 ⋅ c p ⎣ v∞ ⎦ 185 . (6.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS.36) şi (6.

i ρ ⋅ v∞ 1 + vs (Sc − 1) v∞ Înlocuind raportul vitezelor din stratul limită în funcţie de factorul de frecare f sau de coeficientul de frecare λ: vs f λ = 5⋅ = 5⋅ (6.43) ⋅ ⎢ (Sc − 1) + 1⎥ τ0 ⎣ v∞ ⎦ Relaţiile (6.i = α ⋅l f = Nu = ⋅ 2 λh Re ⋅ Pr Re ⋅ Pr λ = ⋅ (6.K-1].FENOMENE DE TRANSFER ⎤ j A ⋅ ρ ⋅ v∞ ⎡ vs (6.46) v∞ 2 8 ecuaţiile (6.43) permit calculul coeficientului individual de transfer termic.47) α= f 1+ 5⋅ ⋅ (Pr − 1) 2 f ⋅ v∞ 2 k= (6.45) k= C A.44) şi (6.∞ − C A.50) = Sh = ⋅ = ⋅ 2 8 D f λ (Sc − 1) (Sc − 1) 1+ 5⋅ 1+ 5⋅ 2 8 În ecuaţia (6.49) 8 f λ (Pr − 1) (Pr − 1) 1+ 5⋅ 1+ 5⋅ 2 8 Re ⋅ Sc Re ⋅ Sc k ⋅l f λ (6. respectiv al coeficientului parţial de transfer de masă. S-a folosit această notaţie pentru a-l diferenţia de coeficientul de frecare λ [adimensional].48) f 1+ 5⋅ ⋅ (Sc − 1) 2 sau sub forma criteriilor Nusselt. respectiv Sherwood: C A.42) şi (6.∞ − C A. notat uzual tot cu λ. 186 .44) α= T∞ − Tp v∞ 1 + vs (Pr − 1) v∞ τ 1 jA = 0 ⋅ (6.49) termenul λh reprezintă coeficientul de conductivitate termică [W.m-1.45) se pot scrie: f ⋅ ρ ⋅ c p ⋅ v∞ 2 (6. în funcţie de mărimile caracteristice celor două zone – laminară şi turbulentă – ale stratului limită: τ ⋅c 1 q = 0 p⋅ (6.

3.21). mecanism molecular şi turbulent pentru zona de tranziţie de la substratul laminar la substratul turbulent.8) – (6. Relaţiile finale cu ajutorul cărora se determină coeficienţii individuali de transfer de căldură şi de masă sunt de forma: α= f ⋅ 2 ρ ⋅ c p ⋅ v∞ f 2 1+ 5⋅ 1 ⎡ ⎤ ⋅ ⎢Pr − 1 + ln (1 + 5 ⋅ Pr )⎥ 6 ⎣ ⎦ (6. temperatură.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS.54) . Prin însumarea potenţialelor parţiale ale fiecărei zone se obţin potenţialele totale: (v∞ − 0 ). fluxurile transferate sunt descrise de ecuaţiile (6. Analogia von Kármán Această analogie ţine seama de mecanismul de transfer prin toate zonele stratului limită: mecanism molecular pentru substratul laminar.i ) .24).51) respectiv: k= f ⋅ 2 v∞ 1+ 5⋅ f 2 1 ⎡ ⎤ ⋅ ⎢Sc − 1 + ln (1 + 5 ⋅ Sc )⎥ 6 ⎣ ⎦ (6. Pentru celelalte două zone se utilizează analogia Prandtl – Taylor. iar pentru zona de tranziţie de ecuaţiile (6. CĂLDURĂ ŞI MASĂ 6.53) (6. (T∞ − Tp ).52) sau scrise sub formă criterială: Nu = f ⋅ 2 Sh = f ⋅ 2 Re ⋅ Pr f 1+ 5⋅ 2 respectiv: ⎡ ⎛ 1 + 5 ⋅ Pr ⎞⎤ ⋅ ⎢Pr − 1 + ln⎜ ⎟ 6 ⎠⎥⎦ ⎝ ⎣ Re ⋅ Sc f 1+ 5⋅ 2 ⎡ ⎛ 1 + 5 ⋅ Sc ⎞⎤ ⋅ ⎢Sc − 1 + ln⎜ ⎟ 6 ⎠⎥⎦ ⎝ ⎣ 187 (6.19) – (6. mecanism turbulent pentru substratul turbulent. pentru zona substratului turbulent de ecuaţiile (6. Pentru zona substratului laminar.10).22) – (6. respectiv (C A. concentraţie în această zonă. Adoptând o ecuaţie empirică pentru descrierea profilului vitezelor în zona intermediară se determină diferenţele de viteză.5.∞ − C A.

Ecuaţia (6. dar dă rezultate satisfăcătoare şi pentru alte geometrii care nu prezintă rezistenţă de formă la curgere. având expresiile: α Nu Nu = ⋅ Pr 2 / 3 = St h ⋅ Pr 2 / 3 = ⋅ Pr 2 / 3 (6. Dacă se compară (6.57) este dedusă pentru curgerea de-a lungul unei plăci plane.57) a fost confirmată de rezultatele experimentale in intervalul 0.50) şi (6.53) egal cu Pr2/3. at = v~y' ⋅ lh .54).6 < Pr < 100. Analogia Chilton .Colburn Pe baza unui număr mare de date experimentale.56) 1/ 3 v∞ Re ⋅ Sc Re ⋅ Sc în care cu Sth şi Std s-au notat respectiv criteriile Stanton termic şi Stanton difuzional.58) permite evaluarea coeficienţilor de transfer de masă din date de transfer termic. termică şi difuzională) au valori diferite: υ t = v~y' ⋅ l .49) şi cu (6.4. iar pe cel al ecuaţiilor (6.59) l l mh = h . (6.56) cu (6.49) şi (6. (6.55) cu (6. difuziunii şi transferului termic. căldură şi masă se scrie sub forma: jd = 188 . Pentru corpurile care au rezistenţă de formă la curgere se poate admite că: f jh = jd ≠ (6.58) 2 Relaţia (6.57) 2 8 La acelaşi rezultat se ajunge şi prin rezolvarea exactă în condiţiile stratului limită a ecuaţiilor curgerii. Relaţia (6. md = d . l l În aceste condiţii. Dacă în sistem intervine şi frecarea de formă.5. respectiv (6.50) şi cu (6.55) jh = 1/ 3 ρ ⋅ c p ⋅ v∞ Re ⋅ Pr Re ⋅ Pr k Sh Sh = ⋅ Sc 2 / 3 = St d ⋅ Sc 2 / 3 = ⋅ Sc 2 / 3 (6.6 < Sc < 2500 şi 0.54) egal cu Sc2/3. analogia dintre transferul de impuls. şi permite evaluarea coeficienţilor individuali de transfer de masă pe baza datelor privind transferul termic. Dt = v~y' ⋅ ld .FENOMENE DE TRANSFER 6.53).6 < Sc < 2500. fiind aplicabilă în domeniile: 0.57) se completează cu rapoartele mh şi md care ţin cont de faptul că lungimile de amestec (hidrodinamică. se poate scrie: f λ = = jh = j d (6. Chilton şi Colburn definesc aşa-numiţii “factori de transfer j”: jh (heat) – factorul de transfer de căldură şi jd (diffusion) – factorul de transfer de masă. considerând numitorul ecuaţiilor (6.

Experimental. respectiv a coeficienţilor individuali de transfer de masă.62 b) şi (6. masă.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS.6. SISTEMATIZAREA CRITERIILOR DE SIMILITUDINE În foarte puţine cazuri. de exemplu. 33 Nu = 0. pentru fluide aflate în curgere turbulentă. ajungând până la valoarea 2 în zona din aval la curgerea peste un cilindru. iar pentru calculul coeficientului de frecare λ se foloseşte ecuaţia lui Blasius (vezi tab.023 ⋅ Re ⋅ Sc Relaţiile (6. reactoare. cât şi de proprietăţile fizice ale fluidului considerat.184 ⋅ Re −0. valoarea lor fiind funcţie atât de intensitatea turbulenţei. analitică sau numerică. Pentru proiectarea echipamentelor în care au loc procese bazate pe transferul de impuls.61) în care Re se calculează pe baza vitezei medii.6): λ = 0. 2 (6. pe baza experimentelor efectuate pe un model la 189 . se consideră transferul termic printr-o conductă. a căror rezolvare să fie posibilă cu ajutorul unui aparat matematic adecvat. este imposibilă. aparate.8 0 .8 0 . rezolvarea lor. mai mici sau mai mari.62) 8 0 . au loc simultan mai multe fenomene de transfer care evoluează în spaţiul tridimensional. s-a determinat pentru difuziunea turbulentă în gaze valoarea md = 1. se obţine succesiv: • pentru transferul de căldură: 0.4.023 ⋅ Re ⋅ Pr • pentru transferul de masă: 0. într-o primă etapă. 2 jh = St h ⋅ Pr 2 / 3 = (6. se cunosc însă şi alte valori. căldură (maşini. sau transferul de substanţă într-o coloană cu pereţi udaţi. Dacă.63 b) sunt frecvent folosite în calculul coeficienţilor individuali de transfer de căldură. bioreactoare) se face încă apel la metoda similitudinii (vezi capitolul 2). Conform acestei metode. 6. 2 jd = St d ⋅ Sc 2 / 3 = (6. 3. v.60) 2 8 mh md Rapoartele mh şi md sunt diferite de unitate. fenomenele de transfer se pot descrie prin intermediul unor ecuaţii simple.184 ⋅ Re −0. În majoritatea cazurilor întâlnite în practică.63) 8 0 . CĂLDURĂ ŞI MASĂ f λ 1 1 = = ⋅ jh = ⋅ jd (6. astfel încât chiar dacă se cunosc ecuaţiile sau sistemele de ecuaţii diferenţiale care descriu procesul respectiv. 33 Sh = 0.184 ⋅ Re −0.

6.4. Celelalte crierii au fost notate cu simbolurile K1.4. energetică. La ora actuală sunt cunoscute câteva sute de criterii de similitudine utilizate în ingineria proceselor fizice. sensul săgeţilor de la una din extremităţile fiecărei linii arată şi sensul raportului. 6. se determină tipul. 6. Aceste şase fluxuri luate două câte două formează 15 criterii posibile. precum şi condiţiile de operare pentru obţinerea unor rezultate optime. În etapa a doua are loc transpunerea datelor obţinute la scara modelului de laborator sau pilot la scara prototipului semiindustrial sau industrial.3)..4. 6. etc (vezi şi tab. 2. ingineria chimică şi biochimică. opt sunt criteriile cele mai frecvent întâlnite în ingineria proceselor fizice. Criterii de similitudine posibile formate din fluxurile unitare difuzionale şi turbulente de impuls. Tab. 6. căldură (Q) şi masă (J). Această transpunere la scară sau “scale-up” se realizează pe baza egalităţii unor criterii de similitudine scrise pentru model şi pentru prototip.FENOMENE DE TRANSFER scară de laborator sau pilot. termotehnică. redate în tab. Reprezentarea mai are şi proprietatea că valoarea fiecărui criteriu 190 .K7. Cele şase fluxuri sunt înscrise în colţurile hexagonului. forma şi dimensiunile echipamentului.. ele purtând numele unor cunoscuţi oameni de ştiinţă. Peretz a scris rapoartele posibile între fluxurile difuzional (d) şi turbulent (t) (difuzional + convectiv) de impuls (R). Peretz şi Bratu sistematizează cele 15 criterii de similitudine din tab.4 într-un graf hexagonal (fig.2). căldură şi masă Rt v ⋅ l Qt α ⋅ l Jt k ⋅ l = = Re = = Nu = = Sh Rd Qd υ λ Jd D Rd υ Rd υ Qd a ≈ = Pr ≈ = Sc ≈ = Le Qd a Jd D Jd D Rt v ⋅ l Rt v ⋅ l α ⋅l Qt ≈ = Pe ≈ = K1 ≈ = K2 Nd cp ⋅ ρ ⋅ D Qd a Nd D Qt α ≈ = St Rt c p ⋅ ρ ⋅ v Nt k ≈ = K3 Rt v Qt α ≈ = K4 Nt c p ⋅ ρ ⋅ k Rd c ⋅ ρ ⋅ v ≈ = K5 α ⋅l Qt υ Rd ≈ = K6 Nt k ⋅ l α Qd ≈ = K7 Nt k ⋅ l Din cele 15 criterii redare în tab. fiecare linie periferică sau diagonală reprezintă un criteriu de similitudine ca raport al celor două fluxuri de la extremităţile liniei.

Coulson. 1983. A. New York. I.. Brodkey.2.E. 1988.ANALOGIA ÎNTRE TRANSFERUL DE IMPULS. CĂLDURĂ ŞI MASĂ de similitudine este egală cu produsul criteriilor de similitudine luate pe oricare drum (linie frântă) parcurs între extremităţile liniei pe care este notat criteriul care interesează (ţinând seama de sensul săgeţilor). Pergamon Press. şi Myers.. Operaţii unitare în ingineria chimică. Transport Phenomena.. Bucureşti.7. 4.. 3. Momentum.M şi Richardson. Bratu. Heat and Mass Transfer. McGraw – Hill. Ed. R. BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU APROFUNDARE 1. vol. 191 . 6. 1993. McGraw-Hill. şi Hershey.O. De exemplu: 1 K1 K Pe ⋅ K 7 Pe Sh Re = = = = = 1= (6. vol. Chemical Engineering. Bennett.64) St ⋅ K 5 K 2 ⋅ K 5 Sc K6 Pr K 3 ⋅ Sc Rt Nd Qt Qd Rd Nt Fig. 1985.C. 2.F. 3rd ed. III. Graf hexagonal pentru sistematizarea unor criterii de similitudine 6.E. New York.S. J. J. Tehnică. Oxford. C. H. J.

Bucureşti. Ed. 1982.. O. 192 . O. Săvulescu. Ed. Cercetări matematice în teoria modernă a stratului limită. Ed.. Curgeri turbulente în tehnică. O. Procedee intensive în operaţiile unitare de transfer. 6. Ed. Ecuaţiile fenomenelor de transfer de masă şi căldură. şi Smigelschi. N.J. Academiei. Tehnică. A. Iordache. Bucureşti.FENOMENE DE TRANSFER 5. Floarea. 1982. O. 9. 8. 7. Reynolds.. Bucureşti. Ed. Şt. şi Jinescu. 1981.... Tehnică. Bucureşti. Bucureşti. Analiza dimensională şi teoria similitudinii. 10. Ed. 1969. 1981.A. Vasilescu. Procese polistocastice aplicate la fenomenele de transfer. A. G. Academiei. Iordache. Academiei. Bucureşti. Tehnică. 1975.

J. Ed. vol. – Caracteristici termofizice ale produselor alimentare. – Bilanţuri energetice în procese industriale. 12. 2. – Constante termofizice ale principalelor produse alimentare. Oxford. London. Ed. Ruja. . vol. şi Stamatoiu..BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 7. Bucureşti. I-III. Ed. I. Alexandru.M. ş.Chemical Engineering. . T. T. Gh. 1993.F. 1985. J. 4.. M. operaţii şi aparate în industria alimentară .Fenomene de transfer. şi Panaitescu. 8. 1976. Bucureşti. Zidaru. Petrovici. 5. 1983. R. Academic Press. G. Ed. . Ed. Gh.. Bucureşti. Ionaşcu. 16. Bucureşti. Ed. 7. Ritzinger. 1982. Tehnică. 1995. R. – Operaţii şi utilaje în industria chimică – probleme. Bucureşti. Floarea. E. .Procese hidrodinamice şi utilaje specifice în industria chimică. . Ed. G.. I.. C. Frankfurt/Main. Tehnică. 1995. 9.E. I II.M. Berinde. Otto Sale Verlag und Verlag Sauerlander. Coulson. Pergamon Press. 15. R. Jinescu. Ed. T. diagrame şi nomograme generale. – Physikalische Grundlagen der Verfahrenstechnik. N. Balaban. Tehnică. şi Richardson. Robescu. 13. 1987. – Fenomene de transfer: tabele.G. Banu. Iliescu.. – Mecanica fluidelor şi masini hidropneumatice – probleme. 1984-85.îndrumar de laborator. 6. C.Manualul inginerului de industrie alimentară. Tehnică. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 1983. Tehnică. 1971. O. 10. V. D. (coord.. Florea. şi Varvari. Bucureşti. Bucureşti.a. Resiga.M. 3. Bucureşti. Jâşcanu V. Bucureşti.. 1998. P. UK. J. Didactică şi Pedagogică. Tehnică. Seteanu. 193 . 1982. Florea. 1980. Doran. D. Jinescu. 11. E. I. 14. Didactică şi Pedagogică. – Bioprocess Engineering Principles. – Dinamica fluidelor polifazice şi aplicaţiile ei tehnice. Iliescu.Modelarea şi simularea în ingineria chimică. şi Vasile. Ed.. Berinde. P. şi Berinde. vol.A. Ed. Gh. 1985. Tehnică. P. Tehnică. Grassmann. Bucureşti. – Întocmirea şi analiza bilanţurilor energetice în industrie. R. Ed. Vasilescu. C. Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi. Franks. Bratu. T. 1979.. J. Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi. şi Dima.. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 1.Operatii unitare în ingineria chimică.) .

Tehnică. – Procese şi aparate în ingineria chimică – exerciţii şi probleme. – Hidrotransport. R.) – Manualul inginerului termotehnician. Bucureşti 1983. Marinoiu. Tehnică. C.Procese. C. R. Bucureşti. 1997.a. Rose.Reologia compuşilor macromoleculari. Tehnică.. Ed. Craiova 1986. Ed. 23. – Industria chimică – operaţii şi utilaje de bază. – Măsurarea parametrilor fluidelor – echipamente şi sisteme.V.. – Operaţii şi utilaje în industria alimentară. vol. şi Mămăligă. Ed. Răşenescu I.IIII. 25. I. Tudose. 1991. 26. şi Noskov.J. M. Bucureşti.M. Bucureşti. Ed.Gh. Strătulă. 28.a. Scrisul Romanesc. – Hidrodinamica fluidizării şi transportul pneumatic. 1982. 1981. – Dimensional Analysis and Scale-up in Chemical Engineering. S. I. P. I. operaţii. K. 30.. 1997. Tehnică. 1979. – Ingineria proceselor chimice.G. utilaje în industria chimică. şi Mămăligă. ş. Petrescu. Ed. I-III. Ed. . Editura Academiei. Reynolds. A. 31.V.. A.F. 35. Bucureşti. Pop. Iaşi. 1977. 33. P. Tehnică.A. Nicolae. şi Gavrilescu. – Fenomene de transfer în bioprocese. I. Ed. şi Grigorescu. Asachi. (coord. V. Bucureşti. si Carabogdan. – Metode numerice aplicate in ingineria chimică. Ed. II. Iasi. Pătrăşcioiu. Amsterdam. – Analiza dimensională şi teoria similitudinii. şi Marinescu. Răşenescu. 1979. A. Lungu. Gh. Soare. 1997. 1982. Universitatea “Petrol şi Gaze” Ploieşti. 1971. I III. Ed. Ed. L. R. Roman. 19. 1989. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 32.A. 22. Elsevier Scientific Publishing Co... ş. I. Bucureşti. vol. Didactică şi Pedagogică. . Ed. 21. fasc. Bucureşti. Bucureşti. şi Cismaru. 27. M. Soare. Bucureşti. 29. C. Dosoftei. 1986. 1981. Didactică şi Pedagogică.M. 1984. 1987.. N. S. 1969. Springer Verlag. 1986.FENOMENE DE TRANSFER 17. Petcu. Stancu. Tudose. I. Ed.Z. 1978. Popa. 194 .vol. – Chemical Reactor Design in Practice.Procese hidrodinamice. – Curgeri turbulente în tehnică. 20. Pavlov. Romankov.. Ed. S. B. Bucureşti. Cermi. D. Al. . C. Ed.Operaţii şi utilaje în industria alimentară.Z. Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi. 34. 24. Tehnică. A. Zlokarnik. I. Iaşi. Tehnică. vol. Roman. 1982. R. Berlin. . Vasilescu. 18. – Teoria stratului limită nestaţionar. 1978.