You are on page 1of 13

Spaţiul public urban în viaţa oamenilor

07 august 2014 Andrei Constantin Slavuteanul Mentalitati
25 afisari
Abstract: “Aveţi mare grijă de oameni şi de viaţa nepreţuită din spaţiile publice
(…) O abordare de succes în proiectarea unor oraşe optime pentru oameni trebuie
să aibă viaţa şi spaţiul urban ca puncte de plecare. Este cea mai importantă şi mai
dificilă, etapă, care nu poate fi lăsată pe mai târziu în proces.” (Gehl,2012)
Spaţiul public urban este privit de mulţi ca fiind un spaţiu al politicului, spaţiul public
atrage sau respinge, adună sau dispersează, ne place sau nu ne place, avem sau nu
nevoie de el? Pentru mulţi oameni spaţiul public nu reprezintă nimic, pentru foarte
puţini înseamnă totul…ce reprezintă defapt spaţiul public urban în viaţa oamenilor?
Cuvinte cheie: oameni, activităţi, viaţa, public, calitate, specialist.

Introducere
Această lucrare propune o structură cu mai multe niveluri de analiza. Studiul
porneşte iniţial cu definirea sintagmei de spaţiu public, continua cu analizarea
spaţiului public în cadrul celor patru componente esenţiale ale existenţei societăţii –
componenta socială, economică, culturală şi politică- arătând în final implicaţiile pe
care procesele de proiectare şi planificare le au în existenţa şi durabilitatea spaţiilor
publice.
Spaţiul public este o sintagmă care cunoaşte numeroase interpretări şi astfel nu
poate fi redusă doar la o definire unică a conceptului, decât din motive pur
subiective. (Gradinaru, 2012)
De multe ori în literatura universală spaţiul public este analizat din două perspective
diferite, pe de-o parte cea urbanistică, legată de totalitatea elementelor fizicomateriale ale spaţiului public (Frick, 2006), pe de altă parte de aspectele psihosociale din acest cadru (Bahrdt, 1988; Klamt, 2007).

Eu am pornit de la definiţia unanim acceptată a “spaţiului public”, ca fiind spaţiul
social, deschis şi accesibil tuturor oamenilor. Se constituie din străzi/reţea stradală,
pieţe publice, scuaruri şi parcuri publice, însă se poate regăsi şi în cadrul unor
ansambluri rezidenţiale – ca şi spaţiu public accesibil tuturor locuitorilor acestuia.
Deasemenea am avut în vedere, semnificaţia politică a spaţiului public în conflictul
dintre actorii participanţi la viaţa oraşului. Astfel, chiar dacă spaţiul public este
accesibil tuturor, acesta este reglementat iar decizia politicului şi a celor ce
participa la proiectarea şi planificarea spaţiilor publice este foarte importantă.
“Proiectarea urbană reprezintă configurarea spaţiilor în cadrul unui oraş, astfel încât
să facă faţă schimbărilor urbane, pe când planificarea urbană reprezintă procesul de
schimbare în cadrul oraşului.”[1]

Problema apare atunci când oamenii ajung să întreprindă numai activităţi necesare neglijându-le pe celelalte două. iar pentru aceasta oamenii au nevoie de spaţii în aer liber unde să se întâlnească. Spaţiul public urban în cadrul social. a vorbi de spaţii publice este ca şi cum am vorbi despre apa – sunt esenţiale! Oraşul este locul unde se realizează schimburi între oameni. etc. În oraşul secolului XXI. altele doar de bătrâni. Activităţile de zi cu zi şi oportunităţile de a se întâlni cu semenii lor. în parc. pe faleză.(Gehl. aprovizionare. Astfel putem spune că în spaţiile publice au loc numeroase activităţi. Spaţiul public este o componentă esenţială a oraşului şi contribuie la aprecierea calităţii vieţii şi a stării de bine. defineşte imaginea urbană în memorabila sa lucrare “The image of the city” (1960) ca fiind “rezultatul unui proces. prezenţa altor persone şi desfăşurarea diverselor evenimente. cultural şi politic al societăţii De ce este important spaţiul public urban pentru oameni? “Oraşul este înainte de toate o comunitate umană” [2]. utilizează zilnic spaţiile destinate publicului larg. din punct de vedere urbanistic. este consecinţa faptului că oamenii sunt diferiţi. a identităţii urbane şi a peisajului urban. toate aceste activităţi se desfăşoară în spaţiul public al orasului – pe stradă. le oferă oamenilor şansa să vadă. celelalte de categorii sociale defavorizate. fie că sunt opţionale (deplasarea oamenilor către parc) sau fie ele activităţi sociale. fie pentru deplasare. să audă şi să se confrunte cu experienţele de viaţă ale altora. economic. 2011) Astfel spaţiile publice trebuie să poată oferi cadrul fizic necesar întreprinderii activităţilor. Fiecare individ. Kevin Lynch.(Lynch. Fie că fac schimb de idei. însă majoritatea spaţiilor publice adăpostesc toate categoriile de oameni.Aş dori să precizez faptul că. ce are loc între observator şi mediul înconjurător”. Astfel unele spaţii sunt agreate şi frecventate de tineri. socializare sau petrecerea timpului liber. acest studiu de cercetare este realizat că un comentariu despre spaţiul public şi are ca scop stabilirea importanţei spaţiului public urban în viaţa oamenilor. au nevoi distincte şi întreprind diverse activităţi. oamenii întreprind în permanenţă cel puţin una din cele trei categorii de activităţi. Faptul că oamenii sunt nevoiţi să trăiască împreună în oraşe. Fie că sunt activităţi necesare (deplasarea oamenilor către locul de muncă). schimburi economice sau pur şi simplu schimba un zâmbet. în piaţă. Spaţiile publice contribuie foarte mult la conturarea imaginii oraşului. Percepţia socială reprezintă relaţionarea . duce inevitabil la interacţionarea acestora între ei.1960) Ideea că oamenii preferă mai mult sau mai puţin un spaţiu public anume.

Spaţiul public trebuie apropriat. Un exemplu concret dat de Gabriel Moser în cartea sa “Introducere în psihologia mediului” este cel din SUA unde oamenii se feresc de spaţiile publice. că există încă o imposibilitate a oamenilor de a comunica. însă necesitatea acesteia ne forţează să ne documentăm. piste de biciclişti. mobilier urban (spaţii de . ceea ce favorizează crearea caracterului personal.(Rodoslav. sunt indispensabile. acestea din urmă. Acest lucru se întâmplă datorită lipsei calităţii spaţiului şi a unei educaţii care să încurajeze comunicarea şi convieţuirea oamenilor. iar acest lucru se datorează evoluţiei tehnice rapide şi pune la încercare necesitatea spaţiului public. din maşină. ne spune Dumitru Bortun. 2011) Dar ce se întâmplă când spaţiile publice nu mai satisfac nevoile oamenilor de a-şi desfăşura activităţile cotidiene? Fie că sunt neglijate de către autorităţile administrative. Bineînţeles că nu se vor forma astfel numai oameni de ştiinţă şi doctori docenţi. cadrul fizic al spaţiilor publice trebuie să beneficieze de o mare atenţie a administraţiei publice locale deoarece. 2009) Plecând de la teoria lui Ţigănaş. El trebuie să reflecte interesul public. este un spaţiu vital. Dacă noi asociem spaţiul public cu “democraţia. 2011) Faptul că tinerii petrec mai mult timp în spaţiul public şi interacţionează între ei duce la manifestarea anumitor comportamente şi mai apoi la o cunoaştere a identităţii personale. Societatea modernă este una de tip “privat”. (Moser. de idei şi de libertate” sunt numeroase societăţi care gândesc exact opusul. suntem de acord cu Radu Rodoslav când spune că spaţiul public este definit de “un anume spaţiu. din birou…din interiorul lor.”(Ţigănaş. fiind subliniat gradul ridicat de subiectivitate. “Spaţiul public are mize şi este spaţiul valorilor împărtăşite. să analizăm şi în final să obţinem aceste locuri în aer liber – spaţiile publice urbane. 2011) cred. staţii de transport public corect amenajate. de un anume timp. de un anume proprietar şi de un anume set de regului”. faptul că spaţiul public nu este alcătuit doar din spaţii neconstruite. Având în vedere acest lucru. sau băncute şi coşuri de gunoi la umbra vreunui copac bătrân…nu! Spaţiile publice (şi în special cele de calitate) care sunt amenajate pentru oameni şi nevoile lor cuprind spaţii de servicii şi comerţ. fără a exista sentimentul de frică şi de nesiguranţă. fie că sunt degradate din cauza mediului său sunt distruse de oameni mai puţin educaţi ai societăţii. Este bine de ştiut.dintre realitatea obiectivă şi lumea imaginară a fiecărui individ. de ieşi din casă. cu schimbul de bunuri . Cultura spaţiilor publice urbane este un subdomeniu al urbanismului destul de nou ceea ce-l face să fie încă la început de drum. care este o variantă negociată a binelui comun. Oamenii pot fi foarte reticenţi. care spunea că “Antonimul spaţiului public este deşertul” (Ţigănaş. însă spaţiile publice trebuie să poată asigura dezvolatarea unor activităţi şi relaţii benefice între oameni. locuri de joacă pentru copii.

În Bucureşti activităţile comerciale sunt într-un proces de eliminare.etc). Poate că ar trebui să ne gândim în primul rând la oameni atunci când concepem spaţiile publice. şi anume târgul de crăciun care s-a organizat în Piaţa Universităţii cu câteva săptămâni în urmă. la fel cum avem dreptul la apă potabilă”. 2012) Care este rolul spaţiului public urban în economie? Ne aflăm într-un moment al istoriei în care oraşele lumii şi cu precădere cele din Europa sunt în curs de modernizare. datorită suprafeţelor mai mari sau mai mici de care dispune. beau un pahar de vin fiert. chioşcuri. Charta de la Leiptzig (2007) sau Declaraţia de la Toledo (2010). spaţiile aferente pieţelor aglomerate. iar acestea sunt doar câteva elemente esenţiale. face că economia de piaţă a oraşului şi mai apoi a ţării să crească. dar totuşi nu în totalitate. Spaţiul public. pe perioada desfăşurării sale şi mi-a plăcut. Din momentul deschiderii şi până la terminarea sărbătorilor. produse ecologice. fântâni. de paşte. m-am simţit bine. Faptul că oamenii nu sunt nevoiţi să se ducă până la Viena pentru un asemenea târg. sunt doar câteva din documentele adoptate de Uniunea Europeană în vederea dezvoltării urbane. Există cultură în spaţiul public? . mâncau covrigi sau cumpărau produse alimentare tradiţionale romaneşti de la producătorii aflaţi la târg. Exemplul concret care îmi vine acum în minte este unul recent.(Gehl. Comerţul ambulant legal sau ilegal este bine reprezentat în zonele cu trafic intens de pietoni cum ar fi pieţele centrale. etc). În unele oraşe central şi vest europene activităţile comerciale se desfăşoară preponderent pe străzi. cred că am trecut pe la târg în fiecare săptămână. sunt echipate cu surse de energie electrică şi spaţii de adăpostire. Eu personal. pergole. este de cele mai multe ori locul în care se pot desfăşura târguri de diverse produse (alimentare. locul a fost plin de oameni care pur şi simplu se plimbau şi ascultau colinde. haine tradiţionale.odihnă. ce recomandă crearea şi asigurarea de spaţii publice şi de bună calitate care au un rol important în sănătatea cetăţenilor şi pot reprezenta motorul dezvoltării economice al unui oraş. Competiţia economică a dus la schimbări semnificative în procesul de proiectare şi dezvoltare al oraşelor iar spaţiul publicreprezintă un subiect de actualitate ce generează multiple interpretări şi abordări. spaţii de relaxare. elemente de iluminat. deoarece după cum spune Richard Rogers “cu toţii avem dreptul la spaţii libere şi uşor accesibile. cu specific-de crăciun. guri de metrou şi staţii de transport public în comun. De exemplu comerţul ambulant este prezent şi astăzi în structura economică.

. “Monument al renasterii. Şi nu oricum. aspectul cultural al unui spaţiu reflecta societatea şi tipologia umană care se foloseşte de locul respectiv.2012) Care este legătura dintre politic şi spaţiile publice? Un rol foarte important într-un spaţiu public îl are şi politică prin funcţia care îi poartă numele.este “oglinda societăţii”. politicul are o mare influenţă în luarea deciziilor asupra multor proiecte urbane. a unor decizii politice care se remarca pe de o parte în viaţa socială. acolo este construit şi un ansamblu monumental situat în Piaţa Palatului din Bucureşti. cele care îi fac pe oameni să se adune şi să-şi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe. Acum. Populaţia se adună în pieţele de această natură. Este motivul pentru care. discursuri. Şi nu în ultimul rând.Funcţia culturală a spaţiului public. De multe ori acestea din urmă sunt “mutilate”. De ce? Deoarece oamenii politici sunt votaţi de publicul larg. pentru că orice campanie electorală se desfăşoară în spaţiul public şi poate pentru că anumite partide politice. cât şi interesul dat de un partid sau altul pentru nevoile şi dorinţele populaţiei. ridicat în memoria victimelor Revoluţiei romane din 1989. (Selle. în aer liber. datorită unei abordări corecte a administraţiei locale şi a unor parteneriate fructuase. Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană în anul 2007. în opinia mea este foarte importantă deoarece este determinată în primul rând de activităţile cu caracter cultural. demonstraţii.2003) România duce lipsa de spaţii publice culturale însă fără a ne apuca să inventăm roata putem să împrumutăm din bunele practici ale altor oraşe dezvoltate din Europa. insuficient dezvoltate sau pur şi simplu neaprobate din cauza intereselor politice şi economice. Cred că latura culturală a spaţiului public este dată de istoria locului respectiv şi de valorile celor care de-a lungul timpului şi-au pus amprenta pe caracteristicile acelui spaţiu. (Siebel.000 de oameni au cerut demisia lui Ceauşescu. Consider că în acest moment ducem lipsa unor spaţii publice culturale în aer liber. Pentru a întări ceea ce spune Siebel anterior. care impregnează imaginea oraşului şi joacă un rol important în stabilirea identităţii sale şi a indivizilor ce îl frecventează. Practic. 2008). (Păcescu. pot influenţa prin mandatele lor anumite investiţii publice făcute pentru a îmbunătăţi (sau nu) viaţa oamenilor. Din alt punct de vedere. adunări etc. aceste spaţii sunt folosite ca instrumente în promovarea sau criticarea unor idei politice prin mitinguri. Revin şi spun că există posibilitatea ca acest spaţiu cu caracter cultural să fie în mare măsură influenţat şi de calitatea estetică a spaţiului respectiv.Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Romane din Decembrie ’89”. aflate la putere. un exemplu foarte bun ar fi Piaţa Revoluţiei din Bucureşti unde pe 22 decembrie 1989 peste 100. tocmai prin caracterul deschis al publicului de masă. cea cu care aş dori să continui. datorită poate.

(Gehl. La ideologiile apărute în cele două perioade se adauga industrializarea. fapt ce a condus la segregare socială. şi alţii. şi anume cel al proiectării şi planificării dezvolatrii durabile. arhitecţi. şi am ajuns la concluzia că scopul şi caracterul acestuia sunt puternic determinate de cadrul fizic.(Gehl. Următoarea schimbare majoră a ideologiilor de proiectare şi planificare urbană s-a petrecut în jurul anului 1930 şi a fost reprezentată de curentul funcţionalist. sociologi. total opusă celei din epoca renascentistă.”.Procesele de proiectare şi planificare urbană Până acum am vorbit despre spaţiul public şi diversele sale implicaţii în cadrul societăţii de astăzi. a fost o schimbare a modului de gândire a aşezărilor. a diminuat posibilităţile de contact şi în final a condus la reducerea activităţilor în aer liber. epoca Renaşterii a adus cu sine diverse ipoteze de “cum ar trebui să arate oraşul” şi astfel a apărut conceptul de “aşezare planificată”. În toate aceste schimbări. proiectarea şi planificarea s-au bazat foarte mult pe aspecte fizice şi estetice promovate de celebrii artişti ai epocii. În ziua de astăzi. 2011) Pe fondul unor aşezări dezvoltate spontan în Evul Mediu. 2011) Principiile generate de aceste perioade istorice alături de dezvoltarea continuă a societăţii au condus la ceea ce numim astazi-orasele în care trăim. Astfel. niciodată nu s-a luat în calcul aspectul social al aşezărilor umane. care a avut ca efect pe de o parte zonificarea funcţională a oraşelor şi pe de altă parte apariţia automobilului care a dictat numeroase principii de proiectare a oraşului şi nu în ultimul rând a spaţiilor publice. În această epocă. Spaţiile au fost reconfigurate ţinându-se cont doar de criteriile funcţionaliste şi mai puţin de cele estetice. nu fac altceva decât să încerce să repare efectele pe care principiile mai sus menţionate le-au avut asupra oraşelor noastre.2011) . urbanişti. Atenţia este foarte mult îndreptată care un nou curent contemporan. Jan Gehl este de părere că în istoria planificării aşezărilor urbane două momente sunt relevante pentru discuţia despre spaţii publice: “pe de o parte Renaşterea iar pe de altă parte Industrializarea şi mişcarea funcţionalista”. devenind mai târziu adevărate criterii de arhitectură. Practic. economişti. Pornind de la cercetarea medicală. Pentru că nevoile generaţiilor viitoare să poată fi satisfăcute de cadrul fizic al oraşelor de astăzi. Gabriel Moţcanu este de părere că “Proiectarea unui loc de success presupune reunirea elementelor de mediu.(Moţcanu. în continuare voi vorbi despre influenţa proiectării şi planificării urbane asupra spaţiilor publice. De ce?… pentru a nu se mai ajunge în punctul în care suntem astăzi. sociale şi economice care sunt necesare pentru că acesta să fie adevărat durabil. a apărut şi ideea de sănătate şi curantenie şi astfel atenţia planificatorilor s-a îndreptat asupra proiectării cartierelor de locuinţe care să asigure un mediu de viaţă sănătos.

Atenţia este îndreptată către spaţiile publice. Orice spaţiu public are caracteristicile sale şi este utilizat până la un moment dat. Multitudinea de elemente care influenţează viaţa într-un mediu urban trebuie să ne ducă cu gândul la o planificare și proiectare care să încurajeze interacţiunile și desfășurarea de activităţi în spaţiul public (Frank et al. Faptul că timpul este duşmanul secolului XXI şi că oamenii fac totul în grabă este o variabilă pe care nu o putem modifica-este societatea în care trăim şi în a cărei agitaţie suntem prinşi. Oamenii îşi îndreaptă acum atenţia către un mod de viaţă mai sănătos. se pare că aceasta perioda începe să ia sfârşit. specialiştii în proiectare şi planificare urbană avem un rol foarte important în conturarea unei vieţi de calitate în oraşe. mai relaxant şi mai plăcut. Trebuie să înţelegem simţurile umane. Noi. Nimic nu este veşnic şi orice spaţiu public (ca orice al lucru) are o anumită perioadă de viaţă. către centrele istorice ale marilor oraşe (vezi Cluj. şi specialiştii nu înţelegeau că a face doar un PUZ colorat pe hârtie nu înseamnă urbanism. . Numai înţelegând oamenii şi ceea ce percep ei. În concluzie spaţiile publice sunt esenţiale în cadrul unui oraş şi cu precădere în viaţa oamenilor iar acest lucru trebuie avut în vedere în primul rând de către spacialisti încă din faza de proiectare şi planificare urbană. privind către viitor. Dacă fiecare individ încearcă în particular să-şi adapteze un pic modul de viaţă după nişte principii sănătoase sunt convinsă că exemplul va fi preluat şi de ceilalţi. nu numai aspectul fizic-precum în epoca renascentistă sau funtionalismul din epoca funcţionalista. cred că putem fi totuşi optimişti. trebuiesc în permanenţă adaptate şi corelate pentru a putea satisfice cerinţele societăţii. Concluzii Deşi există numeroase dezbateri pe tema dispariţiei spaţiului public. datorită evoluţiei tehnologiei şi a competiţiei economice. Oamenii se plictisesc repede şi au mereu alte nevoi. şi faptul că mediul fizic pe care noi îl proiectăm trebuie să fie de mare calitate. Aproape a luat sfârşit perioada în care automobilul a dictat legile şi regulile de proiectare ale oraşelor şi implicit ale spaţiilor publice.Cred că are dreptate deoarece în ziua de astăzi. Sibiu. 2003). Bucureşti) şi lucrurile încep să se mişte încet încet. Iaşi. Astfel spaţiile publice. vom ştii ce nevoi au aceştia şi abia atunci vom putea fii capabili să proiectăm spaţii publice de calitate. trebuiesc luate în calcul toate aspectele societăţii. Chiar dacă începutul a fost mai greu. mai pe scurt către un mod de viaţă eco. Preocupările despre latura proiectării şi planificării urbane au început să ia amploare cel puţin în ultimii 10 ani şi în România.

(2006). Viaţa între cladiri-Utilizările Bucureşti. Lynch K.T. pag. Bahrdt H. Öffentliche Räume. în Die alte Stadt. Spaţiul public. Wiesbaden. Verortete Normen. Frick D. articol publicat în revista Arhitectură. VSVerlag für Sozialwissenschaften. (2012). M. Editura igloomedia.I. Normen.-P. Klamt M. Kontrolle und Verhalten. Oraşe pentru oameni. Staedtische Lebensformen în Zukunft. (2007). România. 6/2012. spaţiului public. Gehl J. 1/1988. The Image of the City. Ernst Wasmuth Verlag.Bibliografie Gehl J. Zur baulich-räumlichen Organisation von Stadt. 68-82. Theorie des Städtebau. (2012). România. (1988). Cambridge. Grădinaru T. Tübingen. Editura igloomedia.Press&Harvard University Press. (2011). . (1960). Bucureşti.

(2011). Desenarea interacţiunilor dintre oameni şi locuri pentru crearea unui spaţiu urban de calitate. gr. gr. În ordine inversă. Island Press. pag. Ţigănaş Ş.A. Moser G. element cheie în administrarea oraşului. Iaşi. Introducere în psihologia mediului. 9/2011. Health and Community Design. Selle K. The impact of the built environment on physical activity. De ce iubim spaţiul public. (2012). Konzepte. prima dintre ele priveşte sintagma „spaţiul publicului” şi se referă la ruptura contemporană dintre spaţiu şi public. U. (2009). Arhitectura spaţiului public.Rodoslav R. Moţcanu-Dumitrescu M. publicat în revista INCD Urban-Incerc. Frank L.. Design-ul urban al dezvoltării durabile. România. (2003). Să explic pe rînd cele două idei. a desena cu lumina [ (φotoς.2. Shmid T. Siebel W. Washington D. articol publicat în revista Arhitectură. 6/2012. Vol. Zum Wandel des oeffentlichen Raums.) – lumină / (γραφειν. (2008). desena].S. (2011). 88-95. fuer die Praxis: Gute. 1/2011. Fotografia ar putea fi atunci amintirea despre ceea ce scapă invaziei lumii prin umbră… Astfel. Dar a fotografia înseamnă în aceeaşi măsură a scrie sau a desena cu întunericul. (2003). . Intervenţia grafică şi formularea eliptică din titlu sînt menite să rezume şi să anunţe cele două idei majore pe care le voi dezvolta mai jos.. A doua idee are în vedere arta: este posibil ca ea să fie azi una dintre rarele „strategii” prin care spaţiul şi publicul pot să fie readuse laolaltă. articol publicat în revista Arhitectură. în Aus der Praxis.C. la fel ca şi în cazul altor lucruri care contează fotografia este ceea ce numele său ascunde că ar fi. pag. Spaţiul public.) – scrie.11-14. Was ist los mit den öffentlichen Räumen? Analysen. articol publicat în revista Urbanismul-Serie Noua.. Engelke P. Păcescu A. (2011). Positionen. 2/2011. autor: Zamfir Andra Filofteia A fotografia Etimologia FOTOGRAFIEI: a scrie. Editura Polirom.

sintagma „spaţiu public” nu mai vorbeşte nici despre spaţiu şi nici despre însuşirea unei raţionalităţi şi/sau sensibilităţi de a fi publice şi de a se . eliberaţi de povara preocupărilor casnice şi cu totul dedicaţi edificării spaţiului public şi politic al cetăţii. care oferă amîndoi modele reale (deşi uşor idealizate) ale unui spaţiu public occidental burghez. sau ceea ce se invocă mai degrabă în numele lui. fie se decide în cabinete de experţi. Depublicizare apoi. dar diferite. Este o transformare care are loc în acelaşi timp cu vidarea politicii de conţinutul său plural. persoane. locuri de rezistenţă la opresiunea statală şi de tampon între un stat mereu suspect de dominaţie excesivă şi o sferă a interesului şi a vieţii private ce se cuvine protejată. de clienţi ai industriilor de servicii şi de fluxuri. pe platformele virtuale. creator. cînd spaţiul public suportă două procese divergente şi simultane: pe de o parte. depublicizarea spaţiilor urbane despre care se spera sau se imagina că vor putea adăposti astfel de dezbateri. Această prejudecată provine din textele clasice consacrate subiectului. ele descriu realităţi desuete sau epuizate în zilele noastre. Sînt texte care descriu apariţia şi funcţionarea unor locuri anume în care se produce dezbaterea publică: în cazul lui Habermas. flexibile. la evenimente zise „culturale” propuse neobosit de industriile de divertisment. topografice. în cazul Hannei Arendt. pentru că spaţiul urban pare – în numele administrării performante a fluxurilor tot mai intense de mărfuri. în mall-uri. pe care nu le mai putem numi publice decît în virtutea unei inerţii şi nu pentru valenţele lor creative. informaţii şi în numele imperativelor de securizare – acest spaţiu urban pare deci tot mai puţin apt să îngăduie practici ale existenţei sensibile în comun. litigioase. fie se discută. O transformare care produce subiectivităţi precare. Prin urmare. Oraşul sigur al fluxurilor reduce experienţele comuniunii la întîlniri fugare pe traiectorii dinainte stabilite ori la concentrări de mase de oameni pe stadioane. cel mai adesea inutil. se produce în afara locurilor urbane. Interesul public. ca teren predilect pentru exersarea şi rafinarea mecanismelor de manipulare.Discursurile actuale despre „spaţiul public” funcţionează în marea lor majoritate după prejudecata că există ceva de genul unei realităţi spaţiale. fie devine spectacol pe platourile de televiziune. asimilabile nu unor comunităţi cu practici şi reprezentări concurente. informaţii şi spaţiu. de disciplinare şi de control. pe de altă parte. experienţe şi senzaţii comune. întrucît esenţialul a ceea ce mai este azi o dezbatere publică. capitaluri. Aceste modele nu mai sînt însă de actualitate. ci unor publicuri-ţintă. el este în cel mai bun caz o sumă de locuri cu public. disensuale ori chiar conflictuale – singurele care pot da naştere unei dimensiuni etice şi politice a spaţiului public – la oraşele cu spaţii private protejate şi cu spaţii de folosinţă comună. Transformarea care se produce este aceea a trecerii de la oraşele îngăduind. provocînd prezenţe. despaţializarea locurilor în care ceva de ordinul unei dezbateri publice mai are loc şi. care ar găzdui şi ar îngădui practici publice. cu deosebire din scrierile lui Jürgen Habermas şi Hannah Arendt. cu diminuarea accelerată a calităţii de „cetăţean” din kitul de calităţi al locuitorilor oraşelor în profitul creşterii exponenţiale a rolului lor monoton de consumatori de produse. dar şi cu funcţionalizarea arhitecturii şi designului urban. ale întîlnirii cetăţenilor care discută şi construiesc o lume împreună. Spaţiul nu mai este public. respectiv specific agorei din Grecia antică. locuri politice prin excelenţă. Ca paradigme ale unor lumi apuse. Despaţializare.

ea face loc venirii unor idei. Fiecare dintre noi purtăm pe dinăuntrul nostru formele arhitecturale care ne înconjoară de aceea arhitecții poartă marea responsabilitate a ceea ce purtăm în noi. graţie unei arte ea însăşi capabilă să-şi reformuleze obiectivele. „Arta în spaţiul public” înseamnă atunci în mod precis următorul lucru: arta. ale preumblării ori odihnei. să o surprindă sau să o stimuleze. celui dintîi atributul publicităţii (cu totul alta decît aceea asimilată sărăcăcios advertising-ului) şi celui de-al doilea o spaţialitate reală. ale contemplării sau trecerii. dislocîndu-ne corpurile.RELAŢII MOTTO:“După 40 de ani de dezastru. să o trezească. performance-uri). strategiile. parteneri şi rivali într-o competiţie pentru definirea şi asumarea binelui public. evenimente. Spaţiul public nu este doar o chestiune de schimb argumentat de idei şi nici o distribuţie echitabilă de locuri ale circulaţiei şi şederii. Suntem înconjurați de forme care n‐au memorie şi n‐au devenire. în jocul de roluri. naraţiuni ori prezenţe corporale multiple. prin gesturile sale. (Text publicat in numarul din luna martie 2011 al revistei Arta) Arta : spaţiul publicului SPAŢIU PUBLIC / SPAŢIU PRIVAT . mijloacele de prezentare publică şi locurile de manifestare. Ea creează spaţii în locuri. în jurul nostru spațiile sunt terne şi monotone şi înăuntrul nostru este intoleranța. mai poate doar să se propună ca magnet între „spaţiu” şi „public”. provizoriu. redînd parţial. punctual. prin sensibilitatea pe care poate să o re-creeze. gusturi. Ca exerciţiu de sensibilitate. prin intervenţiile sale. arta este una din ultimele şanse ale heterotopiei de devianţă care se (mai) numeşte spaţiu public de a rezista nenumăratelor presiuni distopice. avem pe dinăuntru formele dezastrului care ne înconjoară.manifesta public. prejudecăţile ori simţurile amorţite de confortul promis şi oferit de societatea de consum. poate fi un spaţiu al întîlnirii dintre subiectivităţi şi sensibilităţi eterogene şi ireductibile la moduri unice de întrebuinţare ale simţurilor noastre comune. în curajul apariţiei în faţa celorlalţi ca diferiţi. cu deosebire în formele lor contemporane (instalaţii. pot să reabiliteze spaţiul public. mai degrabă. El este sau. pe care o înţeleg aici în dimensionalitatea sa sensibilă. Operele de artă. Discurs şi practică heterologică. happening-uri.”(ANDREI PLEŞU) ARGUMENT . ea lucrează prin dislocări repetate ale locurilor atent distribuite de formele actuale de putere.

un simplu refugiu. . Atât “SPAŢIUL PUBLIC” cât şi “SPAŢIUL PRIVAT” şi-au pierdut atributele spaţiilor de comuniune – cea a comunităţii (în cazul “SPAŢIULUI PUBLIC”) şi cea a familiei (în cazul “SPAŢIULUI PRIVAT”). “SPAŢIUL PRIVAT” a devenit unul al însingurării. preocupat mai degrabă să-şi flateze vizitatorii şi să ofere o “marcă” uşor reconoscibilă şi cu beneficii turistice. articularea lor armonioasă. mai degrabă se va însista asupra relaţiei între un spaţiu deschis publicului şi unul cu un anumit grad de intimidate. Această sinteză ridică pe o treaptă superioară studiul ambientului în totalitatea sa. “SPAŢIUL PRIVAT” exprimă realităţi ale aceleiaşi societăţi umane în relaţie cu îndividual şi aria de proximitate a vieţii sale. aspectele culturale. prin întrepătrunderea noţiunilor sau elementelor legate de memoria locului. pe arhitectura de obiect. la rândul său. Pentru o definire a “SPAŢIULUI PUBLIC” pot fi luate ca argument fapte din varii sfere ale vieţii omeneşti. Se declară ca fiind al tuturor (sau al oricui) dar se dovedeşte tot mai mult al nimănui. evidenţiind suita spaţiilor intermediare ce le leagă. istorice. dar fără să poată mulţumi îndeajuns o populaţie eterogenă. “SPAŢIUL PUBLIC” a devenit unul impersonal şi aseptic. Mai mult. Legăturile dintre cele două categorii sunt asemenea legăturilor între viaţa privată şi cea publică. spaţiu/forma urbană şi metafora arhitecturii imaginate. ci pe acest complex sistem de relaţii. o protecţie faţă de un mediu toxic. au dispărut spaţiile intermediare despre care se putea spune cu greu în ce proporţii sunt “SPAŢII PUBLICE” şi “SPAŢII PRIVATE”. Este un spaţiu omogen. Accentual nu mai cade pe formă sau funcţiune. Metropola modernă nu mai oferă repere celor care o populează. Această temă propune stabilirea relaţiei dintre cele două tipuri de spaţii. “SPAŢIUL PUBLIC” şi “SPAŢIUL PRIVAT” nu trebuie să fie abordate neapărat în ipostazele lor extreme. Gândirea arhitecturală a spaţiului public este un argument pentru atitudinea şi opţiunile de organizare fizică a acestuia. Tema cadru a acestui semestru urmăreşte explorarea relaţiei dintre “SPAŢIUL PUBLIC” şi “SPAŢIUL PRIVAT”. într-un context urban la care participă clădiri cu funcţiuni complexe. peisajul natural. întrucât acesta (“SPAŢIUL PUBLIC”) este expresia societăţii şi a individului. Există între ele doar un prag – pragul uşii. sociale şi politice sunt exprimate în felul de a trăi în comunitate. ci.Programul sugerează conturarea unui model de peisaj urban cu multiple valenţe semantice şi estetice rezultate din interferenţa mediilor natural şi artificial. tranziţia şi gradualitatea expresiilor se reflectă în confortul şi calitatea vieţii individului şi a grupului căruia îi aparţine.

ci se poate vorbi despre un mozaic de sisteme de valori care adună grupuri mici. Înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă. . urbanism şi ştiinţe tehnice. OBIECTIVE: Experimentarea unui model de pregătire INTEGRAT între arhitectură. formate din indivizi risipiţi pe suprafaţa amorfă a aşezării. Însuşirea metodologiei de elaborare a unui PUD. oferindule totodată posibilitatea exprimării libere a propriei personalităţi. într-un context urban existent.Această situaţie este favorizată şi de faptul că locuitorii săi nu împărtăşesc acelaşi sistem de valori. Explorarea relaţiilor dintre spaţiul public şi spaţiul privat. Înţelegerea valenţelor formative ale sistemului de proiect întegrat. Studiul de sit – locul – factor determinant pentru configurarea spaţial funcţională şi volumetrică. Înţelegerea valorilor spaţiului architectural în dialog cu aspectele funcţionale şi problemele tehnice. Punerea studenţilor în contact cu problematica unor amplasamente reale. a problemelor de mediu şi ecologie.