You are on page 1of 51

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ECONOMIA SERVICIILOR

Lector univ. drd. COSMINA REMEŞ

Pentru uzul studenţilor anului II
Specializarea ECONOMIA COMERŢUILUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ARAD
2009

1

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ECONOMIA SERVICIILOR
MODULUL I

LOCUL SERVICIILOR
ÎN ECONOMIE
Lector univ. drd. COSMINA REMEŞ

Pentru uzul studenţilor anului II
Specializarea ECONOMIA COMERŢUILUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ARAD
2009

2

1. CONŢINUTUL SERVICIILOR.
EVOLUŢIA GÂNDIRII ECONOMICE DESPRE SERVICII
1.1.
1.2.
1.3.

Conceptul de serviciu
Caracteristicile serviciilor
Evoluţia gândirii economice despre servicii
1.3.1. Teorii economice despre servicii în sec. XVII – XVIII
1.3.2. Serviciile în gândirea economică a secolului al XIX-lea
1.3.3. Gândirea economică despre servicii în sec. XX

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol, ar trebui să puteţi:
- să definiţi serviciile şi să evidenţiaţi principalele elemente care le deosebesc de produsele
tangibile:
- să prezentaţi caracteristicile serviciilor şi implicaţiile acestora asupra comerţului
“invizibil”;
- să comparaţi teoriile economice privind serviciile şi evoluţia lor în timp, reţinând opiniile
valabile şi în prezent în teoria economică;
- să recunoaşteţi şi să explicaţi “miturile false” referitoare la servicii;
- să explicaţi trăsăturile caracteristice ale “economiei serviciilor”.

CUVINTE CHEIE
● servicii = activităţi al căror rezultat este nematerial;
= activităţi oferite la vânzare care produc avantaje şi satisfacţii fără a antrena un
schimb fizic sub forma unui bun;
= ansamblu de avantaje şi satisfacţii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bun
pe care l-a achiziţionat beneficiarul serviciului, sau a dreptului de a-l utiliza;
= schimbări în condiţia unei persoane sau a unui bun, care sunt rezultatul
activităţii, pe bază de comandă, a unei alte unităţi economice;
= activităţi economice care nu sunt nici agricultură, nici industrie, nici construcţii;
● servucţie = procesul de producţie a serviciilor;
● sector terţiar = ansamblul unităţilor a căror activitate principală constă în producţia şi/sau
comercializarea serviciilor;
● imaterialitate = caracteristica serviciilor de a nu putea fi percepute cu ajutorul simţurilor;
●nestocabilitate (perisabilitate) = caracteristica serviciilor de a nu putea fi păstrate în
vederea unui consum ulterior;
● eterogenitate (variabilitate) = caracteristica serviciilor de a nu fi omogene (de a fi
diferite);
● terţializarea economiei = preponderenţa serviciilor în crearea PIB şi în ocuparea
populaţiei;

3

REZUMAT
Evoluţiile din ultimele decenii îndreptăţesc caracterizarea economiilor ţărilor
dezvoltate ca „economii ale serviciilor”, determinând intensificarea preocupărilor
specialiştilor de a depăşi relativa rămânere în urmă a teoriei faţă de practică. Aceste
preocupări s-au concentrat în primul rând asupra definirii conceptului de serviciu, problemă
dificilă datorită extremei eterogenităţi a serviciilor.
Cele mai multe definiţii enunţă una sau mai multe caracteristici ale serviciilor care le
diferenţiază de produsele tangibile. Alte definiţii pun accentul pe utilităţile, avantajele sau
satisfacţiile produse de activităţile de servicii sau pe schimbările determinate de
acestea asupra bunurilor, persoanelor sau relaţiilor sociale. Există şi definiţii negative ale
serviciilor, care le definesc prin ceea ce de fapt nu sunt (prin excludere).
Cu toate că nu există, până în prezent, o definiţie “perfectă” a serviciilor, definirea
serviciilor ca reprezentând “o activitate umană cu un conţinut specializat, având ca rezultat
efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale” apare
satisfăcătoare în încercarea de a delimita serviciile de bunurile materiale.
Serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile (perisabile), nedurabile, inseparabile
de persoana prestatorului şi a utilizatorului, eterogene (variabile), producţia şi consumul lor
sunt simultane, iar preţul serviciului este un preţ al cererii. Aceste caracteristici îşi
pun puternic amprenta asupra producţiei şi comercializării serviciilor.
Astfel, în sistemul procesului de producţie a serviciilor (denumit de unii specialişti
“servucţie”) clientul reprezintă unul dintre elementele fundamentale, participând de multe ori
direct la prestarea serviciului. De asemenea, calitatea serviciului este determinată într-o
măsură esenţială de calităţile prestatorului, existând din acest punct de vedere numeroase
posibilităţi de diferenţiere a serviciilor. Imaterialitatea şi intangibilitatea serviciilor fac
evaluarea serviciilor mai dificilă şi obligă prestatorii să găsească soluţii pentru a le face
“vizibile”. Aceste caracteristici au de asemenea, importante implicaţii asupra modalităţilor de
comercializare a serviciilor în străinătate. Nestocabilitatea (perisabilitatea) serviciilor creează
probleme îndeosebi legate de posibilitatea apariţiei unor dezechilibre între cerere şi ofertă şi
impune utilizarea unor strategii vizând atenuarea acestor dezechilibre.
Evoluţia gândirii economice despre servicii, vizând combaterea unor “mituri false” şi
evidenţierea ideilor valabile din teoriile mai vechi sau mai noi privind serviciile, poate fi
structurată în trei etape: a sec XVII-XVIII, a sec. XIX şi a sec. XX.
În secolele XVII-XVIII serviciile nu sunt tratate distinct în gândirea economică ci în
ansamblul activităţilor considerate utile din punct de vedere social.
Reprezentanţi importanţi ai gândirii economice şi despre servicii, în această perioadă
sunt: mercantiliştii (care consideră comerţul peste mări şi transporturile maritime activităţile
cele mai rentabile), Gregory King şi William Petty (care împart populaţia activă în: cei care
produc şi au venit şi cei care nu produc şi nu au, incluzând în prima categorie şi ocupaţii de
servicii ca: marinarii, soldaţii, comercianţii) şi fiziocraţii (care considerau că numai
proprietarii de pământ şi cultivatorii acestuia erau productivi, în timp ce artizanii,
manufacturierii şi comercianţii sunt utili, dar neproductivi).
Remarcabile în această perioadă sunt şi ideile enunţate de Adam Smith, referitoare la
împărţirea muncii în productivă şi neproductivă, la care s-au raportat mult timp
teoriile economice. A. Smith consideră în general serviciile neproductive (cu excepţia
comerţului), deoarece serviciile se pierd chiar în momentul producerii lor şi deci nu
produc valoare şi profit.
În secolul al XIX-lea discuţiile despre servicii l-au avut ca autor de referinţă pe A.
Smith. Unii economişti i-au adoptat într-o măsură mai mare sau mai mică ideile (cum ar fi:
D.
Ricardo, James Mill, John Stuart Mill, Karl Marx ş.a.) iar alţii l-au combătut, ca de exemplu:
J.B. Say şi Fr. Bastiat.
În prima perioadă a sec. XX marcăm apariţia şi modernizarea concepţiilor referitoare
la clasificarea sectorială a economiei, avându-i ca protagonişti pe: Allan Fisher, Colin
Clark, Jean Fourastié ş.a.
4

După 1950 încep să se afirme şi teoriile post-industriale (avându-l ca reprezentant de
seamă pe Daniel Bell) precum şi neoindustriale (a “self-service-ului”, a
transformărilor structurilor productive, a economiei informaţionale şi a industrializării
serviciilor).
Deosebit de importante şi din ce în ce mai răspândite sunt teoriile care susţin că
societatea viitoare (în fapt prezentă deja în ţările dezvoltate) poate fi caracterizată ca
o economie a serviciilor având ca trăsături caracteristice:
integrarea orizontală a tuturor activităţilor economice şi sfârşitul clasificării sectoriale
verticale a economiei;
- reconsiderarea importanţei ofertei în economie, datorită, în principal, acutizării
problemelor ecologice;
creşterea riscului şi a incertitudinii pentru care trebuie să ne pregătim şi să adoptăm
strategii macro şi micro-economice adecvate.
Referitor la “miturile” dovedite ca fiind în mare parte false de realităţile
economice prezente amintim: afirmaţiile că serviciile sunt cele mai puţin receptive la
progresul tehnic şi sunt caracterizate de sporurile cele mai lente ale productivităţii muncii ca
şi cele că serviciile sunt
neproductive iar dezvoltarea acestora ar conduce la
“dezindustrializare”, creştere economică lentă sau chiar stagnare.

TESTE DE AUTOEVALUARE
Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
1. Cum pot fi definite serviciile din punct de vedere:
a) al caracteristicilor care le delimitează de bunurile materiale;
b) al marketingului;
c) al modificărilor pe care le produc
2. În ce constă definiţia negativă a serviciilor?
3. Cum poate fi definit sectorul terţiar?
4. Ce implicaţii are asupra comercializării serviciilor:
a) caracterul nematerial şi intangibil;
b) nestocabilitatea;
c) simultaneitatea producţiei şi consumului;
d) inseparabilitatea serviciilor faţă de persoana prestatorului şi a utilizatorului;
e) eterogenitatea.
5. Cum împarte John Stuart Mill utilităţile create de servicii?
6. Care sunt aspectele specifice referitoare la servicii evidenţiate de Jean Baptiste Say?
7. Care sunt trăsăturile caracteristice ale societăţii post-industriale?
8. Cum argumentează D. Bell faptul că societatea post-industrială va fi o societate a
serviciilor?
9. În ce constă teoria neo-industrială bazată pe “self-service”?
10. Care sunt principalele caracteristici ale societăţii informaţionale?
11. Ce se înţelege prin tendinţa de “industrializare” a serviciilor?
12. Care sunt principalele trăsături ale “economiei serviciilor”?
13. Care sunt “miturile false” privind serviciile?
Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1.

Între caracteristicile serviciilor se numără: nematerialitatea (1); netangibilitatea (2);
neperisabilitatea (3); nestocabilitatea (4)
a) 1;2;3
b) 1;3;4
c) 2;3;4
d) 1;2;4
5

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

Care din următoarele afirmaţii este adevărată?
a) serviciile sunt neproductive
b) serviciile sunt omogene
c) există şi servicii materiale
d) serviciile sunt tangibile
Evaluarea serviciilor este mai dificilă şi adesea subiectivă datorită caracteristicii lor de:
a) nestocabilitate
b) absenţă a proprietăţii
c) nematerialitate
d) nici una dintre aceasta
Între strategiile de îmbunătăţire a sincronizării ofertei cu cererea de servicii pentru
stimularea cererii se pot folosi:
a) preţuri diferenţiate
b) servicii complementare oferite în perioadele de vârf
c) oferte de servicii speciale
d) toate acestea
În condiţiile în care oferta de servicii este mai mare decât cererea, între consecinţele ce
pot apare se numără:
a) creşterea tarifelor
b) cerere nesatisfăcută
c) imobilizări de fonduri
d) toate acestea
Fiziocraţii considerau că sunt productivi:
a) proprietarii de pământ şi cultivatorii acestuia
b) cultivatorii de pământ şi comercianţii
c) manufacturierii şi comercianţii
d) proprietarii de pământ şi manufacturierii.
Între trăsăturile societăţii post-industriale formulate de D. Bell nu se numără:
a) preponderenţa clasei profesioniştilor
b) trecerea de la un model economic la unul sociologic de gestiune a economiei
c) industrializarea serviciilor
d) faptul că se va baza pe servicii
Afirmaţia despre integrarea orizontală a sectoarelor productive în economia serviciilor
aparţine lui:
a) J. Gershuny
b) J. Naisbitt
c) O. Giarini
d) D. Bell
Reconsiderarea importanţei ofertei în economia serviciilor este determinată de:
a) îmbătrânirea populaţiei
b) probleme ecologice
c) creşterea şomajului
d) toate acestea
În economia serviciilor, pentru orice produs, din totalul preţului de vânzare, costurile de
fabricaţie propriu-zise reprezintă cel mult:
a) 65%
b) 25%
c) 85%
d) 45%

6

2. LOCUL ŞI ROLUL SERVICIILOR ÎN ECONOMIE
2.1.
2.2.

2.3.

Serviciile şi sectorul terţiar
Sectorul serviciilor: dimensiuni şi interdependenţe
2.2.1. Dimensiunile sectorului terţiar
2.2.2. Interdependenţele serviciilor în economie şi societate
Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială
2.3.1. Contribuţia serviciilor la creşterea economică
2.3.2. Serviciile şi calitatea vieţii

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol, ar trebui să puteţi:
 Să evidenţiaţi criteriile de clasificare sectorială a economiei şi ramurile incluse în fiecare
sector.
 Să prezentaţi limitele clasificării sectoriale şi relaţiile între sfera serviciilor şi sectorul
terţiar.
 Să comparaţi, cu ajutorul unor indicatori specifici, dimensiunile şi locul
sectorului serviciilor în diferite ţări şi, în speţă, în România.
 Să înţelegeţi corelaţiile economico-sociale ale serviciilor în context internaţional.
 Să explicaţi contribuţia serviciilor la creşterea economică şi modul cum aceasta poate
fi măsurată.
 Să explicaţi diferenţele între consumul de servicii – ca indicator al calităţii vieţii.
 Să evidenţiaţi rolul serviciilor în creşterea şi utilizarea timpului liber.
 Să prezentaţi relaţiile serviciilor atât cu deteriorarea cât şi cu protejarea
mediului înconjurător.

CUVINTE CHEIE
● productivitatea relativă a muncii = raportul între ponderea unui sector economic în PIB şi
ponderea aceluiaşi sector în populaţia ocupată;
● sector cuaternar = sectorul informaticii;
● internalizarea serviciilor = organizarea şi exercitarea serviciilor de producţie în exteriorul
întreprinderilor producătoare;
● creşterea economică = sporirea avuţiei materiale şi nemateriale a unei ţări (regiuni, zone
etc.);
● calitatea vieţii = calitatea aspectelor materiale şi spirituale ale vieţii oamenilor, calitatea
relaţiilor umane şi perceperea subiectivă a tuturor aceste aspecte de către
individ;
● coeficienţii bugetari ai serviciilor = ponderea cheltuielilor pentru servicii în consumul
familiilor;
● loisir = timp liber petrecut de bună voie şi cu plăcere;

7

REZUMAT
Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în
sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi
mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. Criteriile utilizate de
protagoniştii acestor clasificări (A. Fisher, C. Clark, J. Fourastié) au fost natura tehnică a
activităţilor, precum şi receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de creştere ale
productivităţii muncii. Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar se caracterizează prin
receptivitatea cea mai mică la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale productivităţii
muncii. După anii 1970-1980 această afirmaţie începe să nu mai fie adevărată pentru un
număr din ce în ce mai mare de domenii ale serviciilor, unde progresul tehnic se extinde mai
ales prin intermediul informaticii, electronicii şi tehnologiilor moderne de telecomunicaţii. De
altfel, aceasta reprezintă una dintre limitele clasificării sectoriale a economiei, alături de
tendinţa de pătrundere a funcţiilor de servicii în toate sectoarele economiei şi de integrare
orizontală a acestora.
Analiza diacronică şi sincronică a dimensiunilor sectorului serviciilor evidenţiază
puternica tendinţă de “terţiarizare” a economiilor ţărilor dezvoltate precum şi corelaţia între
nivelul de dezvoltare a serviciilor şi gradul de dezvoltare a economiilor naţionale. Astfel, în
ţările dezvoltate ponderea serviciilor în populaţia ocupată depăşeşte 60 şi chiar 70%,
existând totuşi unele diferenţieri chiar în cadrul acestor ţări, determinate de particularităţile
modelelor de creştere economică, diferenţele de tradiţii şi obiceiuri etc.
În acelaşi timp, în ţările mediu dezvoltate ponderea sectorului terţiar în ocuparea
populaţiei se situează la un nivel de asemenea mediu, de 50-60%, pe când în ţările cu un nivel
scăzut de dezvoltare acest indicator ia valori corespunzător mai reduse (30-40%). Acesta este
de altfel şi cazul României cu o pondere a populaţiei ocupate în servicii de numai 31,2% în
anul 2000.
Concluzii asemănătoare pot fi desprinse şi din analiza ponderii serviciilor în crearea
PIB, statisticile internaţionale referitoare la acest indicator relevând, pentru toate categoriile
de ţări, ritmuri superioare de creştere a PIB în servicii, comparativ cu celelalte sectoare ale
economiei.
Alţi indicatori importanţi care evidenţiază creşterea dimensiunilor sectorului
serviciilor în economia contemporană se referă la: numărul agenţilor economico-sociali activi
din economie, numărul întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri, mărimea şi structura
imobilizărilor corporale, a investiţiilor etc.
Sistemul intercondiţionărilor serviciilor în economie şi societate se structurează pe
două direcţii principale: impactul cu procesul de producţie de bunuri materiale şi asupra
omului cu nevoile sale.
Referitor la primul aspect, serviciile de producţie se află fie în raport organic cu
producţia de bunuri, fie în raport funcţional cu aceasta, serviciile putând fi, din acest punct de
vedere, internalizate sau externalizate. În prezent, se manifestă ambele tendinţe în
organizarea serviciilor de producţie, atât de internalizare cât şi de externalizare, totuşi cea
mai puternică este tendinţa de exteriorizare, datorită avantajelor certe pe care aceasta
le furnizează beneficiarilor.
O altă concluzie importantă, demonstrată de realităţile economice, este că serviciile
pot fi considerate în acelaşi timp, premisă şi efect al industrializării.
În privinţa serviciilor destinate consumului final, acestea sunt implicate atât în
satisfacerea unor nevoi materiale, cât şi spirituale sau sociale, intrând în acest proces în
relaţii complexe cu bunurile materiale, relaţii ce pot fi de concurenţă (substituţie) sau de
stimulare (complementaritate).
Teoriile economice moderne au revenit asupra rolului serviciilor în creşterea

8

economică, recunoscându-se rolul de prim rang pe care acestea îl au în prezent în realizarea
progresului economic şi social.
Astfel, funcţiile serviciilor se înscriu între activităţile cele mai importante creatoare de
avuţie materială şi spirituală. Dintre acestea se remarcă funcţiile de: cercetare-dezvoltare,
educaţie (formare şi perfecţionare profesională), întreţinere (mentenanţă), aprovizionare şi
stocaj, distribuţie, potenţarea utilizării produselor, gestiunea şi reciclarea deşeurilor. Aceste
funcţii înglobează, cu diferenţieri în funcţie de natura produselor, până la 80% din costurile
totale ale acestora.
Pe de altă parte, eterogenitatea serviciilor face ca diferite prestaţii să nu contribuie la
fel la creşterea economică, serviciile împărţindu-se din acest punct de vedere în: intensive în
muncă (personal) şi intensive în cunoaştere (inteligenţă).
Aportul cel mai mare la creşterea economică îl au serviciile intensive în inteligenţă,
care contribuie la progresul tehnic în sens larg, contribuţie ce poate fi analizată şi măsurată cu
ajutorul funcţiilor de producţie.
Contribuţia serviciilor la calitatea vieţii se referă la trei aspecte mai
importante:
consumul de servicii, relaţiile serviciilor cu timpul liber şi cu mediul înconjurător.
Consumul de servicii este un indicator important al calităţii vieţii, existând diferenţieri
importante în privinţa coeficienţilor bugetari ai serviciilor (care exprimă ponderea
cheltuielilor pentru servicii în cheltuielile totale de consum ale populaţiei) între diferite ţări,
precum şi pe categorii socio-profesionale, determinate de diferenţele în ceea ce
priveşte veniturile reale ale populaţiei.
Relaţiile serviciilor cu timpul liber vizează atât mărimea acestuia cât şi modalităţile lui
de utilizare, serviciile fiind implicate atât în creşterea loisirului, cât şi în crearea condiţiilor
pentru loisir şi petrecerea acestuia.
În sfârşit, raporturile serviciilor cu mediul înconjurător se concretizează atât în
deteriorarea acestuia (prin diferite forme de poluare) cât şi în protejarea lui prin:
îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice, servicii de epurare, de salubritate etc. şi nu în ultimul
rând, prin educarea ecologică a utilizatorilor productivi şi finali.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Cine au fost protagoniştii clasificării sectoriale a economiei?
2. Care sunt activităţile (ramurile) cuprinse în:
a) sectorul primar
c) sectorul terţiar
b) sectorul secundar
d) sectorul cuaternar
3. Care sunt criteriile de clasificare sectorială a economiei?
4. În ce constau limitele clasificării sectoriale verticale a economiei?
5. Cu ce indicatori se pot măsura dimensiunile sectorului serviciilor şi cum se diferenţiază
aceştia pe categorii de ţări?
6. În ce constă tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor dezvoltate?
7. Ce se înţelege prin tendinţa de internalizare, respectiv de externalizare a serviciilor?
8. Care sunt funcţiile serviciilor în crearea de avuţie materială şi spirituală?
9. Cum se clasifică serviciile în funcţie de contribuţia lor la creşterea economică?
10. Cum poate fi măsurată contribuţia serviciilor la creşterea economică?
11. Cum se explică diferenţele privind mărimea coeficienţilor bugetari ai serviciilor pe
categorii de ţări şi pe categorii socio-profesionale?
12. În ce constau relaţiile serviciilor:
a) cu timpul liber
b) cu mediul înconjurător.
27

II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

După anii 1970-1980 care din următoarele afirmaţii nu mai este adevărată:
a) serviciile pure au efecte nemateriale
b) serviciile sunt cel mai puţin intensive în capital şi tehnologie
c) serviciile sunt cel mai puţin intensive în muncă
d) serviciile sunt indirect productive
În România, faţă de ţările dezvoltate (de exemplu, Marea Britanie) ponderea PIB creat în
sectorul terţiar se situează la aproximativ:
a) 1/10
b) 1/5
c) 1/4
d) 1/ 2
Prin tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor dezvoltate se înţelege:
a) serviciile contribuie cu 1/3 la crearea PIB
b) serviciile contribuie cu 1/3 la ocuparea populaţiei
c) costurile determinate de funcţiile serviciilor reprezintă aproximativ 1/3 din costurile
totale
d) nici una dintre acestea
Productivitatea relativă a muncii în Austria în anul 1996 a avut valoarea de 1,035, iar în
România în 1997 1,088. Semnificaţia acestor rezultate este că:
a) eficienţa utilizării factorului muncă în servicii în România este superioară celei din
Austria
b) România a reuşit să devanseze Austria din punct de vedere al productivităţii muncii în
servicii
c) ponderea serviciilor în PIB în România este superioară faţă de Austria
d) nici una dintre acestea
Care din următoarele mutaţii în economia românească în ultimii ani: creşterea ponderii
sectorului terţiar în populaţia ocupată (P.O.) (1); creşterea ponderii sectorului primar în
P.O. (2); scăderea ponderii sectorului secundar în P.O. (3); devansarea ponderii sectorului
terţiar în P.O. de către ponderea acestui sector în PIB (4) reprezintă “semne” ale
modernizării economiei:
a) 1,2,3
b) 2,3,4
c) 1,2,4
d) 1,3,4
Care este criteriul de clasificare în cele 3 sectoare (primar, secundar, terţiar):
a) receptivitatea faţă de progresul tehnic
b) complexitatea proceselor de producţie
c) intangibilitatea
d) eterogenitatea
Dintre ţările dezvoltate, au cel mai mare grad de terţiarizare:
a) SUA şi Olanda
b) Olanda şi Spania
c) SUA şi Austria
d) SUA şi Italia
Ansamblul serviciilor şi sectorul terţiar se află în următoarea relaţie:
a) primul îl include pe al doilea
b) al doilea îl include pe primul
c) sunt egale
d) nu au legătură
Împărţirea economiei în sectoare în funcţie de nivelul progresului tehnic şi receptivitatea
faţă de acesta aparţine lui:
a) J. Naisbitt
28

b) J. Fourastié
c) D. Bell
d) J. Nusbaumer
10. În decursul ultimelor două secole, mărirea duratei medii de viaţă s-a produs în
beneficiul:
a) timpului de muncă, transport, şcolarizare
b) timpului de transport, şcolarizare, liber
c) timpului de muncă, şcolarizare, liber
d) timpului de muncă, transport, liber

29

3. TIPOLOGIA SERVICIILOR

3.1. Clasificări statistice ale serviciilor
3.2. Categorii de servicii

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui:

Să recunoaşteţi activităţile de servicii cuprinse în diferite clasificări
(nomenclatoare)
oficiale, internaţionale sau naţionale.
 Să vă formaţi un punct de vedere referitor la termenii utilizaţi referitor la activităţile de
servicii în limbajul uzual, precum şi în cel de specialitate.
 Să cunoaşteţi structura serviciilor după diferite criterii şi problemele specifice pe care
le implică gestiunea resurselor şi conducerea proceselor pentru diverse categorii de
servicii.

CUVINTE CHEIE






servicii marfă (market, de piaţă) = servicii procurate prin relaţii de vânzare-cumpărare;
servicii ne-marfă (non-market) = servicii procurate din alte surse decât piaţa;
self-service = auto-producţia de servicii;
servicii publice = servicii care satisfac nevoi de interes public;
servicii intermediare = servicii pentru întreprinderi (agenţi economici, producţie);
servicii finale = servicii de consum (pentru populaţie);
servicii transferabile („in situ”)
=
servicii care, pentru a putea fi
comercializate, presupun deplasarea factorilor de producţie (trebuie furnizate „pe loc”);
 serviciu „pur” = serviciu cu efect nematerial;

REZUMAT
Clasificările statistice ale serviciilor sunt grupări ale rezultatelor producţiei (clasificări
pe produs), ale unităţilor de producţie (clasificări pe activităţi), ale meseriilor (clasificări pe
ocupaţii) etc., furnizând date care servesc analizei producţiei, comerţului sau consumului de
servicii.
Cele mai multe clasificări internaţionale pe produs conţin şi bunuri şi servicii ca de
exemplu, Clasificarea Centrală pe Produs (CCP), Clasificarea Centrală pe Produs a
Comunităţii Europene (CCPCOM), Clasificarea Bunurilor şi Serviciilor Gospodăriilor
(CBSG), fiind mai puţine cele specializate numai pentru servicii, cum ar fi: Clasificarea
Schimburilor Invizibile (CSI).
Clasificările internaţionale pe activităţi, dintre care remarcăm: Clasificarea
Internaţională Tip pe Industrii (CITI), Nomenclatorul Activităţilor din Comunitatea
Europeană (NACE) ca fiind cele mai semnificative, utilizează pentru gruparea unităţilor de
producţie caracteristici cum ar fi: natura tehnică a producţiei, destinaţia produselor şi altele.
După modelul clasificărilor internaţionale amintite, în anul 1992 a fost elaborată şi la
noi în ţară o nouă Clasificare a Activităţilor din Economia Naţională (CAEN), care este o
clasificare ierarhică (pe mai multe niveluri) cuprinzând: secţiuni, subsecţiuni, diviziuni, grupe
şi clase, codificate cu litere şi cifre, pentru a permite prelucrarea electronică a datelor.
O problemă importantă atât din punct de vedere teoretic, dar şi practic este
30

armonizarea clasificărilor naţionale şi a celor internaţionale, aceasta având implicaţii asupra
comparabilităţii datelor privind dimensiunile şi structura sectorului terţiar în diferite ţări, dar
şi asupra rezultatelor financiare ale firmelor implicate în comerţul exterior cu servicii.
Pe lângă astfel de clasificări statistice ale serviciilor, există o multitudine de grupări
ale acestora, după diferite criterii economice, rezultând diferite categorii de servicii care se
diferenţiază în privinţa comportamentului economic al prestatorilor şi/sau al utilizatorilor,
metodelor optime de gestiune a resurselor, modalităţilor de evaluare a performanţelor ş.a.m.d.
Astfel de categorii au la bază criterii ca: sursele de procurare a serviciilor (servicii
marfă şi ne-marfă), natura nevoilor satisfăcute (servicii private şi publice), beneficiarul
(utilizatorul) serviciilor (servicii intermediare şi finale sau servicii care afectează bunurile,
persoanele sau ambele), funcţiile economice îndeplinite (servicii de distribuţie, producţie,
sociale, personale), natura prestatorului (public, privat, asociativ sau cu scop lucrativ sau
nelucrativ), natura efectelor (servicii materiale şi nemateriale), modalităţile de comercializare
(transferabile şi netransferabile), raportul capital / muncă (servicii care se bazează pe personal
sau pe echipamente) şi multe altele.
Multitudinea de clasificări ale serviciilor evidenţiază diversitatea tipologică a acestora,
demonstrând în acelaşi timp dificultatea înţelegerii mecanismelor şi legităţilor economice
specifice diferitelor categorii de activităţi terţiare precum şi necesitatea continuării
cercetărilor metodologice şi aplicative destinate unui astfel de deziderat.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
1. În ce constau dificultăţile trasării frontierelor:
a) între bunuri şi servicii
b) în interiorul sectorului terţiar
2. De ce este necesară armonizarea clasificărilor naţionale şi a celor internaţionale?
3. Care sunt criteriile utilizate în clasificările internaţionale:
a) pe produse
b) pe activităţi
4. Care sunt principalele clasificări internaţionale:
a) pe produse ,
b) pe activităţi
5. Daţi câteva exemple de secţiuni de servicii din Clasificarea Activităţilor din Economia
Naţională (CAEN).
6. Cum pot fi clasificate serviciile după:
a) sursele de procurare
b) natura nevoilor satisfăcute
c) destinaţie (beneficiar)
d) funcţiile economice îndeplinite
e) natura efectelor
f) raportul capital/muncă
g) posibilităţile de comercializare
h) asocierea bunuri/servicii în cadrul ofertei
i) momentul apariţiei
j) natura prestatorului
7. Ce sunt serviciile ne-marfă şi cum poate fi evaluată valoarea acestora?
8. Ce sunt serviciile publice şi dacă şi de ce este necesară existenţa lor?
9.
Cum pot fi îmbunătăţite rezultatele economice şi satisfacţia clienţilor în serviciile
publice?
10. Ce sunt serviciile intermediare şi cum pot fi ele organizate?
11. Ce sunt serviciile finale şi în ce constă importanţa lor?
12. Care este natura actului de serviciu în funcţie de beneficiarul său direct?
31

13. Ce
implicaţii
are
netransferabilitatea
serviciilor
internaţionale invizibile?
14. Daţi câteva exemple de servicii care se bazează pe:
a) personal
b) echipamente
15. Daţi câteva exemple de servicii pure.
16. În ce constă relaţia modern/clasic în servicii?

asupra

schimburilor

II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1. Care din următoarele clasificări face parte din categoria clasificărilor pe “produs”:
a) Clasificarea Internaţională Tip pe Industrii (CITI)
b) Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN)
c) Clasificarea Bunurilor şi Serviciilor pentru Gospodării (CBSG)
d) Nomenclatorul Activităţilor din Comunitatea Europeană (NACE)
2. Printre caracteristicile folosite pentru clasificarea produselor se numără:
a) mărimea unităţilor de producţie
b) natura rezultatelor producţiei
c) forma juridică a unităţilor de producţie
d) toate acestea
3. Care din următoarele clasificări face parte din categoria clasificărilor pe “activităţi”:
a) Clasificarea Bunurilor şi Serviciilor pentru Gospodării
b) Clasificarea Internaţională Tip pe Industrii (CITI)
c) Clasificarea Schimburilor Invizibile (CSI)
d) Nici una dintre acestea
4. Serviciile de “Hoteluri şi restaurante” reprezintă în Clasificarea Activităţilor din
Economia Naţională (CAEN):
a) o secţiune
b) o diviziune
c) o clasă
d) o grupă
5. Activitatea de alimentaţie publică este considerată în ţara noastră
a) producţie industrială alimentară
b) comerţ
c) servicii
d) nici una dintre acestea

32

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ECONOMIA SERVICIILOR
MODULUL II

PIAŢA SERVICIILOR
Lector univ. drd. COSMINA REMEŞ

Pentru uzul studenţilor anului II
Specializarea ECONOMIA COMERŢUILUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ARAD
2009

33

4. PIAŢA SERVICIILOR
4.1.
4.2.

4.3.

Caracteristicile pieţei serviciilor
Intervenţia statului şi tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor
4.2.1. Forme de intervenţie
4.2.2. Justificarea economică a intervenţiei
4.2.3. Tendinţe de liberalizare
Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor

OBIECTIVELE CAPITOLULUI




După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
Să distingeţi particularităţile pieţei serviciilor.
Să prezentaţi formele de intervenţie a statului în sectorul serviciilor şi să le recunoaşteţi
pe cele care nu mai sunt actuale de cele viabile şi necesare în continuare.
Să recunoaşteţi teoriile care într-adevăr justifică intervenţia statului în sectorul serviciilor
de cele “cuvertură”, utilizate de economişti şi politicieni pentru a motiva amestecul
autorităţilor în sectorul terţiar.
Să explicaţi în ce constau tendinţele de liberalizare în sectorul serviciilor şi care sunt
avantajele liberalizării.
Să înţelegeţi ce forme îmbracă raporturile între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor şi
modalităţile prin care acestea pot fi măsurate, analizate şi previzionate.

CUVINTE CHEIE
● piaţa serviciilor = sfera economică în care se confruntă, prin intermediul preţurilor, oferta
şi cererea de servicii;
= totalitatea tranzacţiilor cu servicii;
● monopol (oligopol) natural = monopol (oligopol) justificat economic;
● pieţe contestabile = pieţe pe care se poate intra (ieşi) uşor, deoarece costurile de intrare
(ieşire) sunt relativ mici;
● economii de scală = economii relative obţinute ca urmare a creşterii cifrei de afaceri a
întreprinderii mai rapid decât suma costurilor;
● concurenţă distructivă = concurenţă excesiv de mare, care poate duce la falimente;
● efecte externe pozitive ale serviciilor = efecte pozitive ale serviciilor pentru întreaga
societate (învăţământ, sănătate, cultură, protecţia mediului, etc.)
● efecte externe negative ale serviciilor = daune (pagube) provocate de servicii pentru
întreaga societate (poluarea, falimente bancare, epidemii, etc.)
● liberalizarea sectorului serviciilor = diminuarea intervenţiei statului în sectorul
serviciilor;
● dereglementarea serviciilor = eliminarea (diminuarea) reglementărilor administrative din
sectorul serviciilor;
● marea privatizare = privatizarea întreprinderilor mari;
● mica privatizare = privatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii;

34

REZUMAT
Chiar dacă din punct de vedere conceptual nu există deosebiri între piaţa bunurilor şi
cea a serviciilor, aceasta din urmă prezintă anumite caracteristici care
influenţează comportamentul economic al prestatorilor şi utilizatorilor, metodele de studiere şi
previziune a dimensiunilor de ansamblu şi ale diferitelor componente ale pieţei serviciilor,
măsura şi modalităţile intervenţiei statului în sectorul terţiar ş.a.m.d.
Dintre aceste caracteristici se remarcă cele referitoare la modul de manifestare a
concurenţei pe piaţa serviciilor care determină ca majoritatea tipurilor de piaţă în acest sector
să fie cele cu concurenţă imperfectă.
Imperfecţiunile concurenţei în domeniul serviciilor sunt, în parte, şi motivul unei
intervenţii mai puternice a statului în acest sector.
Principalele forme ale acestei intervenţii sunt: întreprinderile publice, concesionarea,
finanţarea sau subvenţionarea unor servicii şi calea multiplă a reglementărilor (tehnice,
administrative, fiscale, controlul preţurilor etc.).
Printre teoriile economice care de-a lungul timpului au încercat să justifice intervenţia
statului în sectorul serviciilor se numără: teoria monopolului natural şi a pieţelor contestabile,
teoria concurenţei distructive, a efectelor externe pozitive şi negative.
Procesul de liberalizare în sectorul serviciilor, început prin anii 1970-1980 în ţările
dezvoltate şi în primul rând în SUA a repus în discuţie şi unele din aceste teorii, cum ar fi
cele referitoare la monopolul natural, pieţele contestabile şi concurenţa distructivă.
Liberalizarea, constând în diminuarea intervenţiei statului în domeniul serviciilor, mai ales
prin privatizare şi dereglementare, conduce la creşterea concurenţei şi pe această cale la
reducerea tarifelor şi creşterea calităţii serviciilor.
Între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor există relaţii complexe care pot fi de:
concurenţă (substituţie), stimulare (complementaritate) sau indiferenţă.
Relaţiile de concurenţă pot fi puse în evidenţă prin analiza coeficienţilor bugetari sau a
raportului între volumul vânzărilor de mărfuri cu amănuntul şi cel al serviciilor de piaţă
prestate pentru populaţie.
Pot fi, de asemenea, folosite metode directe de cercetare (anchete selective) sau
metode statistico-matematice (curbele de indiferenţă, lanţurile Markov, modelele de
substituţie etc.).
Raporturile de stimulare sunt, de asemenea, prezente între cele două pieţe - ca de
exemplu între piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată şi cea a serviciilor de reparare şi
întreţinere a bunurilor respective sau între piaţa serviciilor turistice şi piaţa bunurilor care
însoţesc consumul turistic etc.
Relaţiile de indiferenţă se manifestă mai ales între piaţa bunurilor şi serviciilor de
primă necesitate.
Aceste tipuri de relaţii se regăsesc atât pentru piaţa bunurilor şi serviciilor destinate
populaţiei, cât şi pentru cele având ca destinaţie consumul productiv.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
1. Care sunt caracteristicile pieţei serviciilor?
2. Care sunt modalităţile de intervenţie a statului în sectorul serviciilor şi care dintre acestea
sunt viabile?
3. Dintre teoriile care justifică intervenţia statului în domeniul serviciilor care se susţin şi
care sunt “cuvertură” ?
4. În ce a constat dereglementarea în sectoarele telecomunicaţii, bancar şi transporturi în
SUA?
5. Care sunt efectele liberalizării în sectorul serviciilor?
6. Cum pot fi analizate şi previzionate raporturile între piaţa bunurilor şi serviciilor:
a) de substituţie;
35

b) de stimulare.
II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1. Totalitatea actelor de vânzare – cumpărare de servicii, în interdependenţa lor exprimă:
a) cererea de servicii
b) piaţa serviciilor
c) sfera serviciilor
d) consumul de servicii
2. Monopolul natural este justificat prin:
a) economii de scală
b) pieţe necontestabile
c) economii de sinergie
d) toate acestea
3. Concesionarea este o formă de:
a) privatizare a proprietăţii
b) privatizare a gestiunii
c) leasing imobiliar
d) nici una dintre ele
4. În sectoarele de servicii cu efecte externe negative este necesară intervenţia statului prin:
a) reglementări administrative
b) reglementări tehnice
c) controlul preţurilor
d) nu este necesară
5. Teoria “concurenţei distructive” justifică intervenţia statului prin:
a) reglementări administrative
b) reglementări tehnice
c) reglementări fiscale
d) nu justifică intervenţia statului
6. Care din următoarele domenii are piaţa cea mai contestabilă:
a) telecomunicaţiile
b) transporturile feroviare
c) restauraţia
d) sectorul bancar
7. Economiile de scală se obţin ca urmare:
a) reducerii cifrei de afaceri (CA) şi reducerii costurilor
b) creşterii CA şi reducerii absolute a costurilor
c) creşterii CA şi reducerii relative a costurilor d)
reducerii CA şi reducerii personalului
8. O piaţă este contestabilă atunci când:
a) costurile de intrare sunt mici
b) costurile de intrare sunt mari
c) există foarte puţini ofertanţi
d) există foarte puţini cumpărători
9.
Metoda curbelor de indiferenţă foloseşte pentru previziunea relaţiilor între piaţa
serviciilor
şi piaţa bunurilor de:
a) substituţie
b) stimulare
c) indiferenţă
d) toate acestea

36

5. OFERTA ŞI TARIFELE PENTRU SERVICII
5.1. Oferta de servicii
5.1.1. Caracteristici ale ofertei de servicii
5.1.2. Tendinţe în evoluţia ofertei de servicii
5.1.3. Valoarea adăugată de servicii
5.2. Tarifele pentru servicii
5.2.1. Criterii şi metode de stabilire a tarifelor pentru servicii destinate pieţei
5.2.2. Raportul preţ / calitate în domeniul serviciilor
5.2.3. Tarifarea serviciilor publice
5.2.3.1. Definirea şi caracteristicile bunurilor publice şi serviciilor
colective
5.2.3.2. Criterii de tarifare a serviciilor publice
5.2.3.3. Aspecte ale tarifării unor servicii publice în România

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
 Să definiţi, în sens specific, oferta de servicii.
 Să evidenţiaţi rolul clienţilor şi al personalului de contact în prestarea şi comercializarea
serviciilor.
 Să explicaţi raportul diferenţiere / asemănare (personalizare / standardizare) în cadrul
ofertei de servicii.
 Să utilizaţi diferite metode pentru dimensionarea ofertei de servicii în condiţii de risc.
 Să argumentaţi tendinţa de creştere a ofertei de servicii în ritmuri superioare celorlalte
sectoare ale economiei.

Să explicaţi şi să exemplificaţi tendinţa de disociere / asociere în cadrul ofertei de
servicii
şi faţă de oferta de bunuri materiale.
 Să demonstraţi necesitatea creşterii continue a calităţii ofertei de servicii.
 Să distingeţi modul de calcul al valorii adăugate în sectorul serviciilor în funcţie de
specificul activităţilor (de producţie sau de intermediere).

Să calculaţi valoarea adăugată în servicii în preţuri comparabile utilizând
metodele extrapolării şi deflaţiei.
 Să explicaţi şi să folosiţi metodologia de aplicare a TVA în sectorul serviciilor
 Să evidenţiaţi criteriile ce stau la baza stabilirii şi aprecierii tarifelor din punct de vedere
al vânzătorului şi din punct de vedere al cumpărătorului.
 Să recunoaşteţi şi să utilizaţi diferite metode de stabilire a tarifelor la servicii.

Să evidenţiaţi criteriile de diferenţiere a tarifelor şi argumentele care stau la baza
acestora.
 Să cunoaşteţi modul de manifestare a concurenţei prin preţ pe piaţa serviciilor.
 Să evidenţiaţi influenţa calităţii serviciilor asupra modului de stabilire şi apreciere
a tarifelor.

Să definiţi bunurile publice şi serviciile colective şi să evidenţiaţi caracteristicile
acestora.
 Să înţelegeţi criteriile de tarifare a serviciilor publice.
 Să cunoaşteţi metodologia de stabilire a tarifelor pentru energie electrică şi termică şi
pentru serviciile de telecomunicaţii de bază.

37

CUVINTE CHEIE
● oferta de servicii (în sens generic) = producţia de servicii destinată comercializării pe
piaţă;
● oferta de servicii (în sens specific) = capacitatea prestatorilor de a furniza servicii pentru
piaţă;
● standardizarea serviciilor = stabilirea unor standarde (norme) privind producţia şi
comercializarea serviciilor;
● asocierea ofertei de servicii = gruparea serviciilor în „pachete” care sunt oferite
consumatorilor;
● disocierea ofertei de servicii = separarea (specializarea) unor servicii în cadrul ofertei
globale şi producerea şi/sau comercializarea lor autonomă;
● catering = servicii de asigurare a preparatelor culinare şi băuturilor pentru anumite ocazii
sau categorii de consumatori de către unităţi specializate;
● valoarea adăugată de servicii = diferenţa între producţia globală a unei întreprinderi de
servicii şi consumul intermediar;
● consumul intermediar = cumpărările de bunuri şi servicii de la terţi pentru realizarea
producţiei globale;
● deflaţie = eliminarea influenţei inflaţiei (a creşterii) preţurilor;
● tarif = valoarea pe piaţă a serviciilor;
● redevenţă = cotă procentuală din cifra de afaceri, reprezentând contravaloarea serviciilor
legate de achiziţionarea de licenţe, know-how, etc.
● venit marginal = venit suplimentar aşteptat din vânzarea unei cantităţi de servicii peste
nivelul iniţial;
● cost marginal = cost suplimentar pentru producţia unei cantităţi de servicii peste nivelul
iniţial al producţiei (pe termen scurt, este egal cu costul variabil unitar);
● consumator captiv = consumatorul unui serviciu (de exemplu, energie electrică) obligat
să contracteze furnizarea serviciului respectiv cu un anumit distribuitor;

REZUMAT
Două dintre cele mai importante categorii ale pieţei serviciilor sunt: oferta şi tarifele.
O primă caracteristică a ofertei de servicii rezultă chiar din modul ei specific de
definire. Astfel din oferta de servicii, definită ca fiind capacitatea organizatorică a
prestatorilor de a furniza servicii destinate pieţei, fac parte forţa de muncă, baza tehnică
precum şi sistemul de relaţii între ofertanţi şi consumatori. Alte caracteristici importante ale
ofertei de servicii se referă la raportul diferenţiere / asemănare (personalizare /
standardizare), împletirea elementelor cu grad înalt de rigiditate şi a celor cu o
anumită flexibilitate şi dimensionarea ofertei de servicii în condiţii de risc.
Dintre tendinţele în evoluţia ofertei de servicii, pe plan mondial, se remarcă sporirea
acesteia, în ultimele decenii în ritmuri superioare ofertei celorlalte sectoare ale economiei,
dubla tendinţă de disociere / asociere, atât în raport cu oferta de bunuri cât şi în interiorul
ofertei de servicii înseşi şi accentul din ce în ce mai puternic pus pe calitatea serviciilor.
În calculul valorii adăugate de servicii apar o serie de dificultăţi legate de neluarea în
calcul a valorii economice a serviciilor gratuite şi evaluarea evoluţiei valorii adăugate de
servicii în timp. Pentru măsurarea valorii adăugate de servicii în preţuri constante
(comparabile) se pot folosi metodele ”deflaţiei” sau ”extrapolării” (simple sau duble).
Asupra valorii adăugate create de servicii se aplică TVA, existând în acest sens
operaţiuni impozabile şi neimpozabile sau scutite de TVA precum şi două cote de impozitare,
respectiv, după ultimele reglementări, de 19% şi cota 0.
Pentru plata serviciilor se folosesc mai multe noţiuni, cum ar fi cele de: tarif,
preţ, taxă, redevenţă, onorariu etc.
În economia de piaţă, tarifele serviciilor sunt stabilite liber, fiind fundamentate pe o
serie de criterii, avute în vedere de producători (vânzători) şi, respectiv, de utilizatori
38

(cumpărători).
Din punct de vedere al vânzătorului criteriile cele mai importante care stau la baza
deciziei de stabilire a tarifului se referă la: costuri, raportul între cerere şi ofertă şi tarifele
practicate de concurenţă.
Din punct de vedere al cumpărătorului tariful este apreciat în funcţie de calitatea şi
utilitatea serviciului, veniturile disponibile, comparaţia cu preţul bunurilor substituibile sau cu
efortul de a şi-l face singur.
Dintre metodele de fundamentare a tarifelor se evidenţiază: metoda marjei de profit
adăugată la costuri, metoda determinării pragului de rentabilitate (punctului mort), metoda
venitului marginal egal cu costul marginal.
Diferenţierea tarifelor la servicii se face după o serie de criterii cum ar fi: variaţia
cererii în timp, destinatarul serviciilor, modalitatea de cumpărare a serviciilor, frecvenţa
cererii şi motivaţia acesteia, categoria unităţii prestatoare, executarea unor servicii în regim de
urgenţă, la domiciliul consumatorului, cantitatea serviciilor consumate etc.
Cu toată valabilitatea generală a acestor criterii, mecanismele cererii şi ofertei şi ale
concurenţei prin preţ au forme specifice de manifestare în sectorul serviciilor.
Din punct de vedere al clientului, elementul cel mai important în aprecierea tarifului îl
reprezintă calitatea serviciului, existând o relaţie directă între tarif şi calitate.
Serviciile colective furnizate de bunurile publice pure au modalităţi specifice de
tarifare, bazate pe caracteristicile lor dintre care se remarcă: non-rivalitatea şi nonexcluderea consumului. Probleme similare pune tarifarea serviciilor furnizate de bunurile
publice mixte datorită a trei factori: importanţa costurilor fixe suportate de producători,
efectele externe şi voinţa colectivă de a favoriza sau de a defavoriza anumite consumuri.
Tarifarea serviciilor publice are la bază o serie de criterii legate de producţie, de
schimb sau de consumul acestora.
Dintre criteriile legate de producţie se disting cele legate de cantitate, calitate şi
modul de producţie, cele legate de schimb se referă la: împrejurările consumului şi tipul
indicatorilor de cantitate, iar cele legate de consum se referă la: utilizator sau la modul de
utilizare.
Prin aplicarea acestor criterii, în tarifarea serviciilor publice se ajunge la confruntarea a
două tendinţe şi anume aceea de uniformizare (tarifare în acelaşi mod a tuturor
utilizatorilor) şi aceea de diferenţiere (discriminare).
În cazul concret al preţurilor şi tarifelor pentru energie electrică şi termică în
România se practică două categorii de preţuri şi tarife şi anume: rezultate din mecanismul
concurenţial al pieţei pentru consumatorii eligibili şi tarife reglementate pentru
consumatorii captivi. Dacă în primul caz tarifele se stabilesc liber, pentru consumatorii
captivi acestea se stabilesc de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei
(ANRE).
Tarifele reglementate pentru consumatorii finali industriali de energie electrică pot
fi de tip “monom” sau “binom”, simple sau diferenţiate, iar pentru consumatorii
casnici pot fi: de tip social, de tip monom cu abonament şi de tip monom
diferenţiat cu abonament.
Tarifele pentru energia termică sunt diferenţiate pe tipuri de energie şi pe tipuri de
consumatori, unitatea fizică supusă tarifării fiind gigacaloria.
Tarifele pentru serviciile de telecomunicaţii de bază sunt stabilite şi ajustate cu
avizul Oficiului Concurenţei şi al Ministerului Comunicaţiilor.
Tarifarea acestor servicii cuprinde o parte fixă, abonamentul şi o parte variabilă, în
funcţie de numărul de impulsuri consumate şi tariful pe impuls.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
17. Cum poate fi definită în mod specific oferta de servicii?
8. Care sunt caracteristicile ofertei de servicii?
39

9. Ce tendinţe se manifestă în evoluţia ofertei de servicii?
10. Prin ce metode poate fi calculată valoarea adăugată de servicii în preţuri comparabile ?
11. Care sunt activităţile de servicii neimpozabile sau scutite de TVA ?
12. Care sunt principalele criterii de stabilire (apreciere) a tarifului de către:
a) vânzător;
b) cumpărător.
13. Ce metode pot fi folosite pentru stabilirea tarifelor la serviciile destinate pieţei?
14. Ce criterii pot fi folosite pentru diferenţierea tarifelor la servicii ?
15. Ce dimensiuni ale calităţii serviciilor influenţează stabilirea tarifelor ?
16. Care sunt particularităţile manifestării concurenţei prin preţ în domeniul serviciilor ?
17. Care sunt caracteristicile: a) bunurilor publice pure; b) bunurilor publice mixte.
18. Care sunt criteriile de tarifare a serviciilor publice:
a) legate de producţie; b) legate de schimb; c) legate de consum.
19. Ce tendinţe se manifestă în tarifarea serviciilor publice ?
20. Care sunt criteriile de stabilire a preţurilor şi tarifelor în România pentru:
a) energie electrică şi termică;
b) servicii de telecomunicaţii de bază.
II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
11. Pentru dimensionarea ofertei de servicii în condiţii de risc se poate folosi metoda:
a) venitului marginal egal cu costul marginal c) mini-max
b) deflaţiei
d) nici una dintre acestea
12. Standardizarea ofertei de servicii se referă la stabilirea unor norme care să:
a) uniformizeze nivelul ofertei b)
echilibreze cererea cu oferta
c) stabilească sarcini clare pentru fiecare angajat
d) toate acestea
13. Pentru calculul valorii adăugate de servicii în preţuri comparabile se poate folosi metoda:
a) corelaţiei
b) trendului
c) elasticităţii
d) extrapolării
14. Un restaurant a avut în perioada de bază 5000 de clienţi, iar în perioada curentă 6000 de
clienţi. În această perioadă preţurile restaurantului au rămas aproximativ constante, dar
valoarea cumpărărilor de mărfuri de la terţi a crescut cu 20%. În aceste condiţii, valoarea
adăugată creată de restaurant:
a) a rămas constantă
c) a crescut cu mai puţin de 20%
b) a crescut cu 20%
d) a scăzut cu 20%
15. Pentru activitatea de intermediere a tranzacţiilor cu bunuri şi servicii TVA plătită de
intermediari se calculează la:
a) încasări inclusiv TVA
c) comision exclusiv TVA
b) însumarea TVA colectate şi TVA deductibile d) încasări exclusiv TVA
16. Pe termen scurt costul marginal este egal cu:
a) costul total unitar
c) costul variabil unitar
b) costul fix unitar
d) costul fix total
17. Cunoscând că un hotel are 100 de locuri şi că la un tarif de 500.000 lei s-ar ocupa 40 de
locuri, iar reducerea tarifului la 450.000 lei ar conduce la creşterea cu 20% a numărului de
locuri ocupate, venitul marginal obţinut de hotel va fi de:
a) 3.600.000 lei b) 90.000.000 lei c) 1.600.000 lei d) 20.000.000 lei

40

6. CEREREA DE SERVICII
6.1. Rolul cererii în economia serviciilor
6.2. Caracteristici ale cererii de servicii
6.3. Factorii care influenţează cererea de servicii
6.4. Metode de studiere a cererii de servicii
6.4.1. Metode de studiere a cererii de servicii pe piaţa internă
6.4.2. Metode de studiere a cererii de servicii pe piaţa mondială
6.4.3. Selectarea şi implementarea unei strategii internaţionale pe piaţa serviciilor

OBIECTIVELE CAPITOLULUI





După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
Să precizaţi rolul cererii în economia serviciilor.
Să evidenţiaţi caracteristicile cererii de servicii.
Să înţelegeţi natura şi sensul influenţei diferiţilor factori asupra cererii de servicii.
Să cunoaşteţi metodele de studiere a cererii de servicii pe piaţa internă şi internaţională.
Să explicaţi riscurile asociate afacerilor internaţionale.
Să cunoaşteţi formele de organizare a activităţilor internaţionale de servicii.

CUVINTE CHEIE
● cererea de servicii = partea solvabilă a nevoii de servicii manifestată pe piaţă;
● migrarea cererii de servicii = mobilitatea spaţială a cererii de servicii;
● cerere fermă de servicii = cerere de servicii pentru care decizia de cumpărare se ia înainte
de cumpărarea propriu-zisă;
● cercetare directă a cererii de servicii = cercetare efectuată asupra purtătorilor cererii;
● estimarea cererii de servicii prin analogie = estimarea cererii pentru un serviciu prin
comparaţie cu calcularea raportului între un indicator economic global pentru
două sau mai multe ţări;
● metoda lanţurilor Markov = metodă utilizată pentru analiza şi previziunea modificărilor
structurale;

REZUMAT

Economiştii clasici, confruntaţi cu problemele insuficienţei producţiei şi-au concentrat
preocupările asupra ofertei şi stimulării producţiei. În această perioadă, crizele economice
erau legate de supra-producţie şi deflaţia reală.
După anii 1920, datorită mai ales revoluţiei industriale, s-a constatat că nevoia
solvabilă nu era suficientă pentru a absorbi oferta, nedefinit elastică. Astfel, economiştii
neoclasici şi-au focalizat atenţia asupra rolului cererii, stimularea acesteia, reprezentând, în
opinia lor, soluţia asigurării echilibrului economic general, al pieţei produselor şi factorilor de
producţie.
J. M. Keynes susţine, de asemenea, necesitatea stimulării cererii efective prin
încurajarea investiţiilor şi a consumului, subliniind rolul guvernului în acest proces. Spre
deosebire de el, gânditorii neoclasici afirmă că economia dispune de mecanisme de autoreglare, iar rolul statului trebuie să fie unul neutru.
J. R. Hicks introduce în teoria economică ideile de risc şi incertitudine şi echilibru
41

economic dinamic.
După anii 1970 au apărut probleme noi legate de o anumită rigiditate a ofertei, în
principal datorită randamentelor descrescânde ale tehnologiilor şi rolului serviciilor
în realizarea producţiei. Acestea au acutizat problemele inflaţiei şi şomajului. În aceste
condiţii, optica economică s-a schimbat în sensul reconsiderării importanţei ofertei şi a
stimulării performanţei în timp a rezultatelor producţiei, bunuri sau servicii. În acest
proces, cererea îndeplineşte funcţia de mecanism de selecţie nu numai pentru produsele
oferite pe piaţă ci şi pentru proiectele şi ideile de produse noi. În acelaşi timp, creşte rolul
consumatorului acesta devenind, de fapt, “prosumator”, respectiv co-producător în
sistemele complexe de producţie-consum.
Cererea de servicii a populaţiei are drept caracteristici de bază faptul că acoperă
numai o parte a nevoilor de consum de servicii; faptul că din punct de vedere al mobilităţii
teritoriale, serviciile nu admit, permit sau impun migrarea cererii; elasticitatea ridicată în
raport cu factorii care o influenţează.
Cererea de servicii pentru întreprinderi prezintă ca particularităţi: disparitatea
cererii, caracterul ferm şi dominant tehnic al acesteia şi rolul mai redus al factorilor
psihologici în influenţarea cererii.
Cei mai importanţi factori care influenţează cererea de servicii a populaţiei sunt:
veniturile şi timpul liber, oferta de servicii, tarifele, factorii demografici, concurenţa între
bunuri, servicii şi self-service, factorii psihologici şi sociali.
Dintre factorii care influenţează cererea de servicii a întreprinderii se detaşează:
creşterea complexităţii ştiinţifice şi tehnice interne (în cadrul întreprinderilor) şi creşterea
complexităţii externe (a mediului extern al întreprinderii).
Cererea de servicii internaţionale este influenţată de: creşterea veniturilor şi
modificarea cheltuielilor de consum ale populaţiei, creşterea şi liberalizarea comerţului cu
bunuri, progresul ştiinţific şi tehnic, expansiunea activităţii corporaţiilor multinaţionale şi
transnaţionale, strategiile de substituire a importurilor şi de industrializare implementate de o
serie de ţări în curs de dezvoltare.
Cererea manifestată pe piaţa internă a serviciilor poate fi studiată folosind metode
indirecte bazate pe evidenţe statistice, precum şi folosind metode directe, utilizând
informaţii obţinute din observări empirice, sondaje statistice sau cercetări de tip panel.
Pentru studierea cererii pe piaţa mondială a serviciilor se pot folosi, de asemenea,
metodele directe şi cele indirecte de cercetare. Dintre cele din urmă se evidenţiază:
examinarea schemelor creşterii economice, metoda lanţurilor Markov, metode de trend, de
corelaţie, estimarea prin analogie.
Lansarea în afaceri pe piaţa internaţională a serviciilor, presupune confruntarea
întreprinderilor în cauză cu numeroase riscuri, atât de natură comercială cât şi politică.
Afacerile internaţionale cu servicii pot lua ca forme de organizare diferite forme, şi
anume: exportul indirect, exportul direct, acordurile de marketing, licenţierea, franciza,
birourile de vânzări, societăţile mixte sau întreprinderile subsidiare în străinătate.
Managementul întreprinderilor care activează în străinătate trebuie să găsească, de
asemenea, combinaţia optimă privind utilizarea managerilor locali şi străini.
În concluzie, decizia întreprinderilor de a opera în străinătate este deosebit de
profitabilă cu condiţia unei cercetări aprofundate a pieţei şi în particular a cererii de servicii
efective şi potenţiale.

42

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ECONOMIA SERVICIILOR
MODULUL III

DESTINAŢIA SERVICIILOR

Lector univ. drd. COSMINA REMEŞ

Pentru uzul studenţilor anului II
Specializarea ECONOMIA COMERŢUILUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ARAD
2009

43

7. SERVICII PENTRU ÎNTREPRINDERI
7.1. Semnificaţii, rol, evoluţii
7.2. Externalizare – internalizare; modalităţi de organizare
7.2.1. Criterii de alegere a soluţiei “interne” sau “externe”
7.2.2. Modalităţi de organizare
7.2.3. Cumpărare, sub-contractare, co-producţie
7.3. Argumente pentru trecerea la societatea informaţională
7.4. Tipologia serviciilor pentru întreprinderi
7.4.1. Gruparea serviciilor pentru producţie
7.4.2. Caracterizarea principalelor categorii
7.4.2.1. Comerţul
7.4.2.2. Transporturile
7.4.2.3. Serviciile de telecomunicaţii
7.4.2.4. Serviciile de intermediere financiară
7.4.2.5. Serviciile de cercetare-dezvoltare

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
Să prezentaţi funcţiile serviciilor pentru producţie în economia modernă.
Să argumentaţi sporirea importanţei funcţiilor de servicii în întreprinderi.
Să explicaţi caracteristicile majore ale serviciilor destinate agenţilor economici.
Să cunoaşteţi principalele etape în evoluţia serviciilor moderne de producţie.
Să explicaţi înclinaţia crescândă a întreprinderilor pentru servicii externalizate.
Să cunoaşteţi criteriile de alegere între soluţia “internă” şi cea “externă” de realizare a
serviciilor pentru întreprinderi.
 Să evidenţiaţi modalităţile practice de organizare a serviciilor pentru producţie.
 Să prezentaţi asemănările şi deosebirile între cumpărarea serviciilor de către întreprinderi,
sub-contractare şi co-producţie.
 Să explicaţi argumentele pentru trecerea la societatea informaţională.
 Să prezentaţi rolul diferitelor categorii de informaţii în activitatea întreprinderii.
 Să recunoaşteţi tipurile de servicii incluse în categoria serviciilor pentru producţie.
 Să evidenţiaţi grupele de servicii moderne prezente în structura serviciilor comerciale
pentru agenţii economici în economia românească.
 Să explicaţi importanţa comerţului în economie şi avantajele comerţului electronic.
 Să cunoaşteţi avantajele şi dezavantajele diferitelor forme de transport de mărfuri şi de
persoane.
 Să prezentaţi rolul şi tendinţele moderne în evoluţia serviciilor de telecomunicaţii.
 Să cunoaşteţi mecanismul derulării operaţiunilor de leasing, formele şi avantajele
leasingului.
 Să explicaţi în ce constă factoringul şi care sunt avantajele acestui tip de servicii de
intermediere financiară.
 Să argumentaţi rolul activităţii de cercetare-dezvoltare în economia oricărei ţări.





CUVINTE CHEIE
● economii de localizare = economii rezultate dintr-o grupare pe un spaţiu restrâns a
activităţilor din acelaşi sector;
44

● costuri de tranzacţie ale serviciilor = cheltuieli ocazionate de găsirea celui mai bun
furnizor pentru cumpărarea serviciilor din exteriorul întreprinderii;
● charter = curse organizate direct, evitându-se opririle intermediare şi schimbarea
mijloacelor de transport;
● leasing = serviciu de închiriere a unui bun (mobil sau imobil);
● leasing financiar = formă de leasing ce prevede că la expirarea contractului de leasing se
transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
● leasing operaţional = formă de leasing care nu prevede că la expirarea contractului de
leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
● factoring = serviciu prin care o parte, numită „aderent” transferă în proprietatea unei alte
părţi, numită „factor”, o anumită categorie a creanţelor sale;
● factoring tradiţional = factorul plăteşte creanţele aderentului în momentul primirii
acestora;
● factoring la scadenţă = factorul plăteşte creanţele aderentului în momentul scadenţei
acestora;

REZUMAT
Funcţiile serviciilor pentru întreprinderi pot fi clasificate în cinci categorii: înainte de
producţie (cercetare-dezvoltare, studii de piaţă, aprovizionare etc.), în timpul producţiei
(controlul calităţii, întreţinerea şi repararea utilajelor ş.a.), vânzarea producţiei, în timpul
utilizării produselor (leasing, consultanţă ş.a.), după utilizarea produselor (managementul
deşeurilor, reciclare etc.).
Creşterea importanţei funcţiilor de servicii în întreprinderi este demonstrată de
ponderea lor în costurile de producţie (până la 80%), ponderea meseriilor de servicii în
structura angajărilor, ponderea investiţiilor nemateriale în totalul investiţiilor.
Serviciile pentru întreprinderi se particularizează de celelalte categorii de servicii prin
trei caracteristici majore: o concentrare spaţială cu mult mai mare, o internaţionalizare
mult mai puternică, un rol foarte important în dezvoltarea regională şi cea a
comunităţilor locale.
Evoluţia serviciilor moderne pentru producţie poate fi prezentată ca succesiune a trei
“valuri” şi anume: apariţia şi cristalizarea serviciilor cu rol periferic pentru
întreprinderi
(primul val); tendinţa de externalizare a serviciilor (al doilea val); dezvoltarea explozivă a
serviciilor “avansate” de producţie (al treilea val).
Înclinaţia crescândă a întreprinderilor spre servicii externalizate se explică prin
avantajele pe care acestea le oferă, cum ar fi: realizarea unui spor de productivitate, calitatea
superioară a serviciilor etc.
Totuşi, procesele de externalizare şi internalizare sunt reversibile, alegerea între cele
două soluţii depinzând de: costurile de producţie pe care le antrenează, costurile de
tranzacţie (care la rândul lor depind de: frecvenţa de utilizare a serviciului, caracterul specific
sau nu al nevoii de servicii), problemele de protecţie a informaţiilor.
În funcţie de asemenea criterii, precum şi de multe altele, modalităţile de organizare
a serviciilor pentru producţie cuprind o paletă largă de soluţii, cum ar fi: compartimente
specializate în cadrul întreprinderii (soluţia integrării), entităţi autonome sau asociate ale
întreprinderii (soluţia quasi-integrării), întreprinderi sau persoane specializate (soluţia
externă), utilizarea simultană a soluţiei “interne” şi “externe” (soluţia mixtă).
Demarcaţia între cumpărarea serviciului şi sub-contractare nu este atât de clară ca
în cazul bunurilor materiale, deoarece atunci când se cumpără un serviciu se face, de regulă,
apel la un prestator de serviciu, efectuându-se, în fapt, plata prestării serviciului.
În legătură cu noţiunea de co-producţie, aceasta se referă la participarea activă a
clientului în producţia serviciului.
Asistăm în prezent la trecerea de la o economie bazată pe energie la o economie
bazată pe informaţie.
45

Creşterea nevoii de informaţii, devenite resurse strategice ale întreprinderilor,
determină trei fenomene complementare şi anume: specializarea, externalizarea şi privatizarea
activităţilor informaţionale.
Informaţiile necesare funcţionării întreprinderilor pot fi regrupate în următoarele
categorii principale: informaţii comerciale, industriale, ştiinţifice, tehnologice şi tehnice,
despre reglementări, asupra activităţii proprii a întreprinderii.
Diversitatea serviciilor pentru producţie impune gruparea lor în mai multe categorii
care să le permită o analiză unitară.
Pot fi identificate astfel următoarele categorii mai importante:
 servicii administrative, financiar-contabile şi de personal;
 servicii de gestiune a producţiei bunurilor materiale diverse;
 servicii comerciale;
 servicii logistice, de comunicare şi transport;
 servicii publice.
Deşi în totalitatea lor, serviciile comerciale destinate agenţiilor economici s-au înscris,
după 1990, în ţara noastră pe o curbă descendentă, ponderea relativ ridicată în structura
acestora a unor grupe ca: tranzacţii imobiliare, informatică, arhitectură, inginerie şi
consultanţă, publicitate ş.a. este expresivă pentru a marca progresele înregistrate în acest
domeniu.
Importanţa comerţului pentru orice ţară este demonstrată de ponderea lui în PIB
(între
10-20%), în ocuparea populaţiei (7-12%), în numărul întreprinderilor (până la 20%). În
acelaşi timp, exportul reprezintă una din cele mai eficiente modalităţi de valorificare a
producţiei, de creştere a avuţiei unei ţări şi de echilibrare a balanţei de plăţi externe, iar
importul reprezintă o sursă de diversificare şi complementare a ofertei interne.
În ultimele decenii, creşterea explozivă a Internetului a revoluţionat şi activitatea
comercială, comerţul electronic determinând schimbări radicale în economie.
Transporturile au, de asemenea, o contribuţie importantă în dezvoltarea economică,
ponderea lor în PIB variind între 3-7%, în majoritatea ţărilor lumii.
Transporturile rutiere, datorită avantajelor pe care le prezintă, constituie mijlocul
privilegiat pentru transportul de mărfuri şi persoane pe distanţe relativ scurte, pe distanţe
lungi fiind recomandate, mai ales, transporturile maritime (cea mai ieftină modalitate de
transport), cele fluviale (pe locul doi în privinţa costurilor de transport cele mai reduse),
feroviare (preferate datorită vitezelor mari pe care le realizează şi altor avantaje) şi aeriene,
având ca atuuri rapiditatea transporturilor, buna organizare şi derulare a traficului, confortul şi
siguranţa crescândă a zborurilor.
Cu o istorie relativ recentă, industria telecomunicaţiilor a fost şi este marcată de
transformări revoluţionare cum ar fi: apariţia sateliţilor de telecomunicaţii, a telefoniei mobile
şi convergenţa acesteia cu Internetul, media şi industria spectacolului.
Între serviciile de intermediere financiară se remarcă prin importanţă şi ritmurile
rapide de evoluţie în ultimele decenii, leasingul şi factoringul.
Leasingul reprezintă o modalitate de finanţare a investiţiilor de primă importanţă,
fiind întâlnite în practică mai multe forme cum ar fi: leasing financiar şi leasing operaţional,
lease-back, time-sharing, renting ş.a.
Factoringul, constând în contractul prin care un “aderent” transferă în proprietatea
unei societăţi financiare, numită “factor”, o anumită categorie a creanţelor sale, poate fi, de
asemenea, de mai multe feluri, între care amintim factoringul tradiţional (old line factoring)
şi factoringul la scadenţă (maturity factoring).
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, serviciile de cercetare-dezvoltare au un rol esenţial
în realizarea progresului economic şi social, recunoscut în ţările dezvoltate prin alocarea a 23% din PIB, prin finanţarea publică sau privată substanţială a acestei activităţi.

46

TESTE DE AUTOEVALUARE
I.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

15.
16.
17.
18.
19.
20.

Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
În ce constau funcţiile serviciilor pentru întreprinderi?
Cum puteţi argumenta creşterea importanţei funcţiilor de servicii în întreprinderi?
Care sunt caracteristicile majore ale serviciilor pentru producţie?
Care sunt etapele în evoluţia serviciilor moderne de producţie?
Ce avantaje prezintă “externalizarea” serviciilor pentru agenţii economici?
Care sunt criteriile de alegere între soluţia “internă” şi cea “externă” de realizare
a serviciilor pentru întreprinderi?
Care sunt modalităţile de organizare a serviciilor pentru întreprinderi?
În ce constau asemănările şi deosebirile între: cumpărarea de servicii şi sub-contractarea
lor?
În ce constă “co-producţia” în servicii?
Prin ce se caracterizează noul model economic care se prefigurează în ţările dezvoltate?
Ce fenomene complementare determină creşterea nevoii de informaţii a întreprinderilor?
Care sunt principalele categorii de informaţii necesare întreprinderilor?
În ce constă dinamismul comerţului contemporan?
Ce avantaje şi dezavantaje prezintă:
a) transporturile rutiere;
b) transporturile feroviare;
c) transporturile maritime;
d) transporturile fluviale;
e) transporturile aeriene.
În ce constau transformările revoluţionare din industria telecomunicaţiilor?
Care este mecanismul de derulare a operaţiunilor de leasing?
Care sunt deosebirile între leasingul financiar şi cel operaţional?
În ce constă factoringul?
Care sunt avantajele:
a) leasingului;
b) factoringului.
În ce constă importanţa activităţii de cercetare-dezvoltare?

II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1. Transporturile şi telecomunicaţiile intră în categoria serviciilor:
a) nonmarket
b) factor
c) intermediare
d) nici una dintre acestea.
2. Al doilea val în evoluţia serviciilor de producţie se caracterizează prin:
a) tendinţa de externalizare a serviciilor
b) apariţia serviciilor cu rol periferic pentru producţie
c) dezvoltarea explozivă a serviciilor informatice
d) nici una dintre acestea
3. Serviciile pentru producţie pot fi organizate sub forma:
a) unor societăţi specializate
b) unor compartimente în cadrul întreprinderilor
c) unor compartimente în cadrul societăţilor de tip holding
d) sub toate formele menţionate

47

8. SERVICII PENTRU POPULAŢIE
8.1. Conţinut, rol, structură, tendinţe
8.2. Servicii de piaţă prestate populaţiei
8.3. Servicii publice finanţate de la buget

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
 Să explicaţi în ce constă rolul economic şi social al serviciilor pentru populaţie.
 Să evidenţiaţi structura şi complexitatea serviciilor de consum.
 Să prezentaţi sursele de informaţii şi metodele de măsurare a nivelului consumului de
servicii al populaţiei.
 Să evidenţiaţi şi să explicaţi structura cheltuielilor pentru plata serviciilor pe categorii de
gospodării în ţara noastă şi tendinţele în evoluţia serviciilor de piaţă destinate populaţiei şi
a celor finanţate public.

CUVINTE CHEIE
● servicii personale = servicii pentru care consumul este individualizat (la nivelul persoanei,
familiei sau gospodăriei);
● servicii colective (utilităţi publice) = servicii de interes public; pot fi personalizate
(învăţământul, sănătatea, etc.) sau destinate colectivităţii în ansamblul
său (apărare naţională, ordine publică, protecţia mediului, etc.);
● servicii independente = servicii de sine stătătoare;
● servicii asociate bunurilor = servicii care asigură utilităţi noi bunurilor;
● servicii cu caracter industrial = servicii similare activităţilor din industrie, prin tehnicile
de producţie şi organizare;
● consum total de servicii = consum care include serviciile marfă şi ne-marfă;
● consum lărgit de servicii = consum care include serviciile marfă şi ne-marfă şi
contravaloarea prestaţiilor comerciale (adaosul comercial);

REZUMAT
Serviciile destinate populaţiei au în primul rând rolul de a satisface multitudinea
trebuinţelor oamenilor, influenţând nivelul şi calitatea consumului final. In acelaşi timp însă,
ele sunt implicate în sfera distribuţiei şi a producţiei.
După natura relaţiilor economice şi financiare ce intervin între prestator şi beneficiar
serviciile pentru populaţie se clasifică în două mari grupe şi anume: servicii de piaţă (marfă)
şi servicii non-market (ne-marfă). După caracteristicile beneficiarului pot fi identificate două
grupe ale serviciilor pentru populaţie, şi anume: servicii personale şi colective
(individualizate sau destinate colectivităţii în ansamblul său). Din punct de vedere
existenţial, serviciile de consum se structurează în: servicii independente şi servicii asociate
bunurilor, iar în funcţie de conţinutul activităţii pot fi: servicii cu caracter industrial sau
servicii cu caracter neindustrial. După nivelul de dezvoltare şi importanţa pentru consumul
populaţiei serviciile pot fi: organizate ca ramuri distincte ale economiei sau organizate ca
activităţi separate în interiorul unor sectoare.
Pentru analiza sincronică şi diacronică a serviciilor pentru populaţie se cer a fi utilizate
atât sursele de informaţii statistice cât şi cele obţinute din cercetări directe.
48

Măsurarea consumului de servicii al populaţiei presupune parcurgerea a trei etape şi
anume: luarea în considerare în prima etapă a serviciilor de piaţă (marfă), în a doua etapă şi
a serviciilor ne-marfă (obţinându-se “consumul total al populaţiei”) şi în a treia etapă şi a
marjei brute a comerţului cu amănuntul (obţinându-se “consumul lărgit de servicii”).
În ţara noastră, la nivelul anilor 1999-2000, serviciile de piaţă reprezintă cca. 17%,
consumul total de servicii are o pondere de aprox. 30%, iar consumul lărgit de servicii
înseamnă aprox. 47% din totalul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor.
Cheltuielile pentru locuinţe şi întreţinerea acesteia, împreună cu cheltuielile pentru
transport şi telecomunicaţii, reprezintă cca. 60% din totalul plăţilor pentru servicii.
În ceea ce priveşte tendinţa, după 1990 se manifestă o evoluţie fluctuantă, tendinţa
dominantă fiind totuşi aceea de scădere (în preţuri comparabile) atât pentru serviciile de piaţă,
cât şi pentru cele finanţate public.
Serviciile prestate în turism şi alimentaţie publică reprezintă în totalul serviciilor de
piaţă (exclusiv transporturi, poştă şi telecomunicaţii) grupa cea mai importantă cu o pondere
de 46,6% în 2000.
În ultimii ani, a început să fie concurată din ce în ce mai puternic de grupa serviciilor
recreative, culturale şi sportive, între care se remarcă prin dinamism cele de radiodifuziune
şi televiziune.
O categorie de servicii, ce se adresează atât populaţiei cât şi agenţilor economici o
reprezintă asigurările şi reasigurările, servicii ce sunt mai puţin dezvoltate în ţara noastră,
dar care în ţările dezvoltate se remarcă prin pondere şi dinamism.
Serviciile finanţate de la buget cuprind servicii publice: administrative, colective şi
personalizate.
Serviciile publice personalizate se referă la activităţi social-culturale destinate să
asigure starea de sănătate a populaţiei, educarea şi ridicarea nivelului cultural-ştiinţific al
oamenilor, crearea condiţiilor pentru loisir şi afirmarea personalităţii umane.
Învăţământul reprezintă, pentru toate ţările lumii, unul dintre serviciile cele mai
importante din categoria celor finanţate de la buget. Nivelul de dezvoltare a învăţământului
poate fi exprimat cu ajutorul unor indicatori cum ar fi: ponderea cheltuielilor cu învăţământul
public din PIB sau cheltuielile bugetare, populaţia şcolară, personalul didactic, baza
materială. Caracterizarea nivelului serviciilor de sănătate publică poate fi realizată cu
ajutorul unor indicatori, între care amintim: proporţia cheltuielilor alocate sănătăţii de la buget
sau din PIB, numărul locuitorilor care revin la 1 medic, numărul paturilor de spital la 1000
locuitori.
Alte domenii importante care pot fi incluse în categoria serviciilor publice
personalizate sunt: activităţile din domeniul asistenţei sociale şi serviciile culturale şi de
artă.
Din categoria serviciilor publice destinate colectivităţii în ansamblul său se remarcă
prin importanţă: serviciile de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ale
autorităţilor publice, de dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape.
Constatând că majoritatea categoriilor de servicii, atât de piaţă, precum şi cele
finanţate public au cunoscut un declin după 1990 se impune adoptarea unei politici
economice care să conducă la redresarea sectorului românesc de servicii.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
1. În ce constă rolul economic şi social al serviciilor pentru populaţie?
2. Cum pot fi clasificate serviciile finale din punct de vedere:
a) al relaţiilor economico-financiare între prestator şi beneficiar;
b) caracteristicilor beneficiarului;
c) existenţial;
d) al conţinutului activităţii;
e) al nivelului de dezvoltare.
49

3.
4.
5.
6.
7.
8.

9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.

17.
18.
19.

Care sunt sursele de informaţii pentru analiza consumului de servicii al populaţiei?
Ce etape presupune metodologia măsurării consumului de servicii finale?
Care este ponderea consumului de servicii în cheltuielile de consum ale gospodăriilor în
ţara noastră?
Care sunt grupele de cheltuieli băneşti pentru servicii cu ponderea cea mai mare în
serviciile plătite de populaţie?
Ce tendinţe au înregistrat după 1990 serviciile pentru populaţie?
Ce evoluţie au cunoscut după 1990:
a) serviciile prestate în hoteluri şi restaurante;
b) serviciile recreative, culturale şi sportive;
c) serviciile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, a bunurilor personale şi
gospodăreşti;
d) serviciile prestate de agenţiile de turism şi asistenţă turistică.
Care sunt factorii care au condus la creşterea incertitudinii şi a riscurilor în economia
serviciilor?
Care sunt evenimentele care provoacă pagube materiale şi/sau pot afecta viaţa şi
integritatea corporală a oamenilor?
Cum pot fi clasificate serviciile de asigurare după:
a) domeniul la care se referă;
b) forma juridică de realizare.
Care sunt, în ţara noastră, categoriile de asigurări cu ponderea cea mai mare în:
a) primele de asigurare directă;
b) daunele plătite.
Cât cheltuieşte un român, în medie, anual, pentru asigurări comparativ cu locuitorii altor
ţări mai mult sau mai puţin dezvoltate?
Care este capitalul social minim prevăzut de proiectul noii legi a asigurărilor în România
pentru o societate de asigurare?
Cum pot fi clasificate serviciile publice finanţate de la buget?
Cum poate fi măsurat şi care este la ora actuală nivelul de dezvoltare în ţara noastră a:
a) învăţământului public;
b) serviciilor de sănătate publică;
c) activităţilor de asistenţă socială.
Care sunt etapele evoluţiei istorice a mijloacelor de comunicare culturale?
Care sunt principalele servicii finanţate public destinate colectivităţii în ansamblu şi ce
tendinţe au înregistrat ponderile acestor servicii în cheltuielile bugetului de stat?
Ce măsuri de politică economică se impun pentru redresarea sectorului românesc de
servicii?

II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1. Serviciile de sănătate sunt servicii:
a) non-marfă
b) intermediare
c) destinate colectivităţii în ansamblul său
d) colective personalizate
2. Care din următoarele servicii finale sunt organizate ca ramuri distincte ale economiei:
transporturi (1); închirieri de maşini şi echipamente (2); poştă şi telecomunicaţii (3);
iluminatul public (4); sănătate (5); cultura (6).
a) 1; 2; 3; 4..
b) 1; 3; 5; 6.
c) 1; 3; 4; 6
d) 2; 3; 4; 5.
3. Una din relaţiile de mai jos defineşte corect raportul (din punct de vedere al sferei de
cuprindere) între serviciile de învăţământ public (S.Î.P.), serviciile finale (S.F.), serviciile
non-market (N.M.)
a) S.Î.P. = N.M. > S.F.
50

4.
5.

6.

7.

8.
9.

b) S.Î.P. < N.M.< S.F.
c) N.M.> S.Î.P.> S.F.
d) S.Î.P. < N.M.> S.F.
Armata şi poliţia intră în categoria serviciilor:
a) non-market
c) marfă
b) intermediare
d) market
Care din următoarele afirmaţii nu este adevărată: “serviciile de consum de sine stătătoare
au rolul de”:
a) înlocuire în consum a unor produse
b) a realiza cadrul optim utilizării în consum a produselor
c) completare a ofertei de bunuri de consum
d) a satisface mai bine decât bunurile anumite nevoi
Serviciile asociate bunurilor pot fi în relaţii de:
a) substituire faţă de consumul de produse
b) indiferenţă faţă de consumul de produse
c) independente de consumul de produse
d) nici una din aceste variante
Serviciile personale (coafură, frizerie) se încadrează în categoria serviciilor:
a) intermediare
b) finale cu caracter industrial
c) finale cu caracter neindustrial
d) nici una dintre aceste variante
Ţările dezvoltate alocă învăţământului o cotă de PNB de:
a) 3-4% b) 5-6%
c) 6-9%
d) 10-12%
În România, numărul locuitorilor ce revin în medie la 1 medic se situează în jurul valorii
de:
a) 250
b) 350
c) 520
d)1150

51

9. SERVICII INTERNAŢIONALE
9.1.
9.2.
9.3.
9.4.

Conceptul de comerţ internaţional cu servicii
Avantajul comparativ şi comerţul internaţional cu servicii
Dinamica şi locul comerţului cu servicii în schimburile internaţionale
Tendinţe în schimburile internaţionale de servicii
9.4.1. Turismul internaţional
9.4.2. Transferul internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, opere literare şi
artistice
9.4.2.1. Comerţul cu brevete, drepturi de autor şi know-how
9.4.2.2. Serviciile tehnice
9.4.2.3. Comerţul şi drepturile de proprietate intelectuală
9.4.3. Serviciile bancare şi de asigurări internaţionale
9.4.4. Fluxurile financiare investiţionale
9.5. Perspective de liberalizare a schimburilor internaţionale de servicii

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
 Să definiţi comerţul internaţional de servicii în sens restrâns şi în sens larg.
 Să explicaţi dacă teoria avantajului comparativ se poate aplica în comerţul internaţional
cu servicii.
 Să prezentaţi locul comerţului internaţional cu servicii în comerţul mondial.
 Să prezentaţi domeniile cele mai dinamice ale schimburilor internaţionale de servicii
şi particularităţile pe categorii de ţări ale acestora.
 Să evidenţiaţi tendinţele înregistrate în turismul internaţional în ultimele decenii.
 Să identificaţi formele transferului internaţional de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice.

Să explicaţi în ce constau drepturile de proprietate intelectuală şi cum pot fi ele
protejate.

Să susţineţi importanţa serviciilor bancare şi de asigurări, explicând cauzele
creşterii riscurilor în economia modernă şi care sunt instituţiile financiare care se
ocupă cu problemele riscului.

Să prezentaţi rolul investiţiilor directe în străinătate şi măsurile întreprinse în ţara
noastră
pentru atragerea investitorilor străini.

Să explicaţi în ce constă procesul de liberalizare a schimburilor internaţionale de
servicii
şi care sunt principiile după care se realizează acest proces.

CUVINTE CHEIE
● servicii transfrontiere = servicii transferabile (non-factor) care nu presupun deplasarea
factorilor de producţie în străinătate;
● consumul în străinătate = modalitate de furnizare a serviciilor internaţionale care
presupune deplasarea consumatorilor;
● prezenţa comercială = modalitate de furnizare a serviciilor internaţionale care presupune
prezenţa persoanelor juridice în străinătate;
● prezenţa persoanelor fizice = modalitate de furnizare a serviciilor internaţionale care
presupune prezenţa persoanelor fizice în străinătate;
● avantajul comparativ = producerea mai eficientă de către o ţară a unui serviciu
52

comparativ cu alte produse (bunuri sau servicii);
● licenţa = contractul prin care posesorul unui brevet de invenţie cedează cuiva dreptul de
exploatare a invenţiei sale;
● drepturi de proprietate intelectuală = includ drepturi de proprietate industrială şi drepturi
de autor (copyright);
● drepturi de proprietate industrială = drepturile asupra oricărei invenţii în probleme
tehnice, sau în sectorul economic sau social;
● copyright = privilegiul exclusiv de a face copii după creaţiile literare sau artistice şi de a
utiliza programele pentru calculatoare;
● investiţie directă = participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi în oricare
din formele juridice prevăzute de lege;
● investiţie de portofoliu = dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital organizate şi
reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea
societăţii comerciale;
● liberalizarea comerţului cu servicii = înlăturarea (atenuarea) barierelor sau măsurilor
protecţioniste practicate de diferite ţări împotriva desfăşurării libere a
comerţului cu servicii;
● tratamentul (clauza) naţiunii celei mai favorizate = principiul prevăzut în GATS
(Acordul General pentru Comerţul cu Servicii) prin care se stipulează că
fiecare membru GATS acordă partenerilor în comerţul internaţional cu
servicii aceleaşi avantaje şi privilegii pe care le-a acordat sau le va acorda
oricărei alte ţări semnatare a acordului;
● tratamentul naţional = fiecare membru GATS va acorda serviciilor şi furnizorilor de
servicii ai oricărui alt membru un tratament nu mai puţin favorabil decât
cel pe care îl acordă propriilor servicii sau furnizori de servicii;

REZUMAT
Prin analogie cu comerţul cu bunuri, comerţul internaţional cu servicii poate fi definit,
în sens restrâns, ca activitatea de export-import de servicii. Dar, datorită caracteristicii de
imaterialitate a serviciilor, multe dintre acestea nu pot fi exportate ca atare în străinătate, fiind
necesară furnizarea lor “in situ”, deci efectuarea de investiţii în ţara străină. În acest context,
modalităţile de furnizare a serviciilor internaţionale au fost extinse, fiind instituţionalizate în
cadrul GATS patru modalităţi de livrare a serviciilor în schimburile internaţionale şi anume:
transfrontiere, consumul în străinătate, prezenţa comercială şi prezenţa persoanelor
fizice. Categoriile de servicii rezultate ca urmare a acestor modalităţi specifice de furnizare a
serviciilor internaţionale sunt înregistrate distinct în balanţa de plăţi externe, respectiv
serviciile comercializabile în balanţa operaţiunilor curente, veniturile (cheltuielile) din
investiţii în balanţa mişcărilor de capital, veniturile (cheltuielile) din muncă în postul
“transferuri private“, iar serviciile oficiale la postul “transferuri curente“. În raport cu
comerţul internaţional cu bunuri, tipologia comerţului cu servicii cuprinde: servicii
încorporate în bunuri, complementare comerţului cu bunuri, ce se substituie comerţului cu
bunuri, ce se comercializează independent.
Pornind de la principiile avantajului comparativ, teorii economice mai noi tind să
sugereze că ţările dezvoltate posedă un avantaj comparativ în servicii, iar ţările în dezvoltare
în bunuri. În realitate între comerţul cu bunuri şi servicii există o intercondiţionare reciprocă,
astfel încât mai degrabă se poate spune că ţările dezvoltate au avantaj comparativ în bunuri
şi servicii intensive în cunoaştere, iar cele în dezvoltare în bunuri şi servicii intensive în
muncă. Atuurile ţărilor în dezvoltare pentru extinderea exporturilor de servicii se referă la:
preţurile mai scăzute ale serviciilor, tendinţele de liberalizare a muncii temporare, necesitatea
proximităţii fizice a producătorului şi consumatorului.
În perioada postbelică, volumul schimburilor internaţionale de servicii a cunoscut un
dinamism deosebit, aşa încât în prezent, acestea reprezintă aproximativ 50% din volumul
comerţului mondial cu bunuri şi peste 30% din totalul comerţului mondial.
Din totalul schimburilor internaţionale de servicii aproximativ 50% aparţin fluxurilor
53

investiţionale (legate de capitalurile investite în străinătate) şi cele legate de deplasarea în
străinătate a forţei de muncă.
În structura “serviciilor comercializabile“ se remarcă tendinţa de creştere a
categoriei
“alte servicii“ (care cuprinde comerţul cu servicii de comunicare, financiare, asigurări nonmarfare, reparaţii, culturale, leasing, informatică etc.), precum şi a turismului internaţional.
Ţările dezvoltate deţin partea dominantă din totalul mondial atât al exporturilor de
servicii (88,8% în anul 1995), cât şi al importurilor (85,2% în anul 1995). Cel mai mare
exportator şi importator de servicii este SUA, cu o pondere de 18,2% din exporturile
mondiale şi 12,7% din importurile mondiale în anul 1998.
Dintre ţările în dezvoltare, se remarcă prin dinamismul comerţului cu servicii ţările
Asiei, cum ar fi Hong-Kong care în topul exportatorilor de servicii comercializabile a trecut
de pe locul 21 în 1980 pe locul 10 în 1998 precum şi Republica Coreea.
În 1998, serviciilor comercializabile româneşti le-a revenit o pondere nesemnificativă
în volumul total al exporturilor mondiale, respectiv de 0,09%, ceea ce situează ţara noastră la
o distanţă apreciabilă nu numai de ţările dezvoltate, dar şi faţă de ţări în curs de tranziţie
(Polonia 0,7%, China 1,8%).
Un loc important în cadrul schimburilor invizibile revine turismului internaţional.
În 1999 încasările din turism în valoare de aprox. 455 mld. lei, reprezentau mai mult de 8%
din valoarea mondială a exporturilor de mărfuri şi mai mult de 30% din valoarea exporturilor
de servicii comercializabile.
Europa rămâne destinaţia cea mai vizitată a lumii, cu o pondere de 59,3% în sosiri şi
de 51,5% în încasările din turismul internaţional în 1999. Liderul mondial al turismului
internaţional în 1999 a fost la sosiri Franţa, iar la încasări şi cheltuieli SUA.
Sosirile de turişti internaţionali în România în 1999 au scăzut cu aproximativ 20% faţă
de anul 1990, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au scăzut cu cca. 44% în aceeaşi
perioadă.
Transferul internaţional de tehnologii (TIT) cunoaşte un puternic dinamism sub
impulsul RŞT, realizându-se într-o multitudine de forme, fără sau cu permisiunea
deţinătorului. Dintre ultimele (cu permisiunea deţinătorului) amintim: TIT gratuit,
automat, în contrapartidă, prin contracte, care la rândul lui poate fi: prin cooperare,
marginal şi contractual propriu-zis (cesiunea teritorială a brevetului, arendarea
invenţiei brevetate, licenţierea, contractul internaţional pentru transferul de know-how
sau soft).
Comercializarea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice, operelor literare şi artistice trebuie
realizată cu respectarea normelor privind drepturile de proprietate intelectuală (DPI):
drepturile de proprietate industrială şi de autor (copyright).
Titluri de protecţie industrială foarte importante sunt: brevetele şi mărcile (de
fabrică, de comerţ şi de servicii).
Conceptul de copyright se referă la privilegiul exclusiv de a face copii după creaţiile
literare sau artistice, fiind extins în ultima perioadă şi asupra protecţiei softului.
DPI sunt protejate prin reglementări naţionale, dar şi prin convenţii internaţionale,
măsurilor de ordin legislativ adăugându-li-se, măsuri de ordin economic pentru combaterea
pirateriei, contrafacerii şi a concurenţei neloiale.
Interesele diferitelor ţări în protecţia DPI sunt adesea divergente, având totodată un
caracter dinamic, acest fapt încercând să fie explicat de teoria “ciclului produsului“ a lui
Raymond Vernon.
Serviciile bancare şi de asigurări internaţionale s-au dezvoltat şi diversificat odată
cu amplificarea circulaţiei internaţionale a bunurilor materiale şi a persoanelor şi a creşterii
riscurilor în economia modernă.
Investiţiile directe în străinătate (IDS) în domeniul serviciilor deţin în prezent 5560% din fluxurile legate de IDS, un rol esenţial deţinându-l în această privinţă corporaţiile
transnaţionale.
Pe piaţa investiţională internaţională se manifestă în ultimii ani o concurenţă severă
între ţări pentru atragerea capitalului străin. Între ţările puternic interesate de atragerea
54

investitorilor străini se numără şi România, care a încercat să creeze, în acest scop, un cadru
legislativ adecvat şi stimulativ.
Tendinţa de liberalizare a schimburilor internaţionale de servicii se referă la
înlăturarea sau atenuarea barierelor sau măsurilor protecţioniste împotriva desfăşurării libere
a acestor schimburi.
Cadrul instituţional pentru realizarea liberalizării progresive a
comerţului internaţional cu servicii a fost creat prin semnarea GATS.
Principiile de bază, statuate în acord, în conformitate cu care se va realiza în timp
liberalizarea schimburilor internaţionale de servicii sunt: tratamentul naţiunii celei
mai favorizate, transparenţa, tratamentul naţional, accesul liber pe piaţă, deplasarea
liberă a forţei de muncă.
În afara acestui cadru multilateral pentru comerţul cu servicii oferit de GATS, există
acorduri sectoriale (valabile pentru sectoare ale serviciilor, ca de exemplu: transporturi,
telecomunicaţii, turism etc.), bilaterale sau regionale (zonale) pentru toate sectoarele de
servicii sau pentru anumite sectoare.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
1. Care sunt elementele structurale care compun comerţul internaţional cu servicii, în sens
larg ?
2. Care sunt modalităţile de furnizare a serviciilor internaţionale ?
3. Cum sunt înregistrate schimburile internaţionale invizibile în balanţa de plăţi externe ?
4. În ce constă avantajul comparativ în comerţul internaţional:
a) al ţărilor dezvoltate;
b) al ţărilor în dezvoltare.
5. Ce loc ocupă comerţul internaţional cu servicii în comerţul mondial ?
6. Care este ponderea în schimburile internaţionale de servicii a serviciilor comercializabile
(non-factor) ?
7. Ce tendinţe se manifestă în structura serviciilor comercializabile ?
8. Ce cotă deţin în exporturile (importurile) mondiale de servicii
a) ţările dezvoltate;
b) ţările în dezvoltare.
9. Care sunt principalele articole de export (import) de servicii:
a) ale ţărilor dezvoltate;
b) ale ţărilor în dezvoltare.
10. Care sunt principalii exportatori (importatori) mondiali de servicii ?
11. Ce loc ocupă România în exporturile mondiale de servicii ?
12. Care este liderul mondial al turismului internaţional la:
a) sosiri;
b) încasări;
c) cheltuieli.
13. Ce loc ocupă România în turismul internaţional la:
a) sosiri;
b) încasări.
14. Cum se poate realiza transferul internaţional de tehnologii (TIT) fără permisiunea
deţinătorului ?
15. Ce forme îmbracă TIT cu permisiunea deţinătorului ?
16. De câte feluri sunt drepturile de proprietate industrială (DPI) ?
17. Care sunt principalele titluri de protecţie a drepturilor de proprietate industrială ?
18. În ce constă fenomenul:
a) pirateriei;
b) contrafacerii
şi care sunt măsurile de combatere ?
19. În ce constă teoria ciclului produsului a lui R. Vernon şi ce legătură are cu protecţia DPI?
20. Care sunt cauzele creşterii riscurilor obiective în economia modernă ?
21. Ce loc şi rol deţin investiţiile directe în străinătate în servicii ?
55

22. Cum comentaţi cadrul legislativ creat pentru atragerea investitorilor străini în România ?
23. În ce constă tendinţa de liberalizare a schimburilor internaţionale de servicii?
24. În ce constă în comerţul internaţional cu servicii:
a) tratamentul naţiunii celei mai favorizate;
b) principiul transparenţei;
c) tratamentul naţional;
d) accesul liber pe piaţă.
25. Daţi exemple, în schimburile internaţionale de servicii, de aranjamente:
a) sectoriale;
b) bilaterale;
c) regionale (zonale).
26. Care sunt avantajele (dezavantajele) liberalizării comerţului internaţional cu servicii
pentru România?
II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă:
31. Serviciile transfrontiere presupun:
a) prezenţa persoanei fizice în străinătate
b) prezenţa persoanei juridice în străinătate
c) prezenţa consumatorului în străinătate
d) nici una din aceste variante
32. Veniturile din muncă sunt înregistrate în balanţa de plăţi externe la:
a) operaţiuni curente
b) transferuri private
c) mişcări de capital
d) transferuri oficiale
33. Care din următoarele afirmaţii nu este adevărată:
a) marca reprezintă un titlu de protecţie a drepturilor de proprietate industrială
b) marca reprezintă un titlu de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI)
c) marca nu are legătură cu DPI
d) marca reprezintă un instrument de diferenţiere a produselor
34. Dezvoltarea rapidă a informaticii şi telecomunicaţiilor antrenează creşterea rapidă a
serviciilor:
a) “in situ“
b) non-factor
c) non-market
d) nici una dintre acestea
35. Cerinţa de diferenţiere şi personalizare a serviciilor favorizează furnizarea serviciilor
internaţionale:
a) transfrontiere
b) prin deplasarea consumatorilor
c) “in situ“
d) nici una dintre acestea
36. Franciza, leasingul, serviciile de reparaţii şi întreţinere fac parte din categoria serviciilor
internaţionale:
a) încorporate în bunuri
b) complementare comerţului cu bunuri
c) ce se comercializează independent de comerţul cu bunuri
d) ce se substituie comerţului cu bunuri
37. Care din următorii factori pot influenţa pozitiv exporturile de servicii ale ţărilor în curs
de dezvoltare:
a) liberalizarea exportului de servicii
b) liberalizarea investiţiilor
c) liberalizarea muncii temporare
d) liberalizarea comerţului cu bunuri şi servicii
38. Principiul “tratamentului naţional“ stă la baza:
a) reglementării schimburilor de servicii
56

b) liberalizării
c) unor măsuri protecţioniste
d) avantajului comparativ
39. Ţările dezvoltate au avantaj comparativ în:
a) bunuri
b) servicii
c) bunuri şi servicii intensive în cunoaştere
d) bunuri şi servicii intensive în muncă
40. Teoria “ciclului produsului“ a lui R. Vernon susţine:
a) un regim strict de protecţie a DPI pentru ţările dezvoltate
b) un regim strict de protecţie a DPI pentru toate ţările
c) un regim lejer de protecţie a DPI pentru toate ţările
d) nu are legătură cu protecţia DPI.

57

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ECONOMIA SERVICIILOR
MODULUL IV

RESURSELE UMANE ŞI
MATERIALE ÎN SERVICII
Lector univ. drd. COSMINA REMEŞ

Pentru uzul studenţilor anului II
Specializarea ECONOMIA COMERŢUILUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ARAD
2009

58

10. RESURSELE UMANE ŞI MATERIALE
ÎN SECTORUL SERVICIILOR

10.1. Resursele umane
10.1.1. Rolul serviciilor în ocuparea populaţiei
10.1.2. Caracterizarea muncii şi a modelelor de ocupare a forţei de muncă
în servicii
10.1.3. Productivitatea muncii în servicii: particularităţi, evoluţie
10.2. Resursele materiale
10.2.1. Conţinutul şi rolul capitalului tehnic în dezvoltarea serviciilor
10.2.2. Investiţiile şi eficienţa lor

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
Să prezentaţi tendinţele în evoluţia populaţiei ocupate pe sectoare de la începutul
secolului nostru până în prezent.
 Să explicaţi în ce constă tendinţa de terţiarizare a categoriilor profesionale
 Să diferenţiaţi piaţa primară de piaţa secundară a muncii în servicii.
 Să explicaţi cum se clasifică serviciile, din punct de vedere al gradului de competitivitate
al diferitelor categorii profesionale, în cadrul economiei globale.

Să comentaţi modelul Giarini-Liedtke de ocupare a forţei de muncă în
economia serviciilor.
 Să prezentaţi factorii care determină eterogenitatea ocupaţiilor şi sistemelor de ocupare a
forţei de muncă în sectorul terţiar.
 Să explicaţi specificităţile clasice şi noi ale pieţei muncii în servicii.
 Să comentaţi modelul de gestiune flexibilă a forţei de muncă în servicii.
 Să explicaţi dificultăţile măsurării productivităţii muncii în servicii.
 Să comentaţi teza despre sporurile mici (lente) ale productivităţii în servicii.
 Să explicaţi în ce constă “productivitatea indirectă” a activităţilor de servicii.
 Să comentaţi relaţia între intensificarea preocupărilor pentru creşterea productivităţii şi a
celor pentru sporirea calităţii serviciilor.
 Să prezentaţi metodele de măsurare a productivităţii în servicii.

Să explicaţi algoritmul ce trebuie parcurs pentru analiza şi îmbunătăţirea
productivităţii serviciilor.
 Să prezentaţi conţinutul şi caracteristicile capitalului tehnic în servicii.
 Să evidenţiaţi formele investiţiilor în servicii şi criteriile de alegere a celei mai eficiente
variante de investiţii.

CUVINTE CHEIE
● servicii de rutină în producţie = operaţii repetitive asemănătoare cu munca la banda
rulantă;
● servicii de analiză conceptuală = activităţi care presupun identificarea de probleme şi
alegerea strategiilor pentru rezolvarea acestora;
● concentrare economică = desfăşurarea activităţii economice în întreprinderi de dimensiuni
mari;
● angajări cu timp parţial =angajări pentru o durată de timp sensibil mai redusă decât durata
59

normată (legală) a muncii;
● productivitatea medie a muncii = eficienţa cu care este utilizată forţa de muncă. În
servicii, se exprimă, de regulă, valoric, calculându-se ca raport între
cifra de afaceri realizată de întreprindere într-o anumită perioadă de
timp (lună, trimestru) şi numărul mediu de angajaţi. La nivelul
sectorului terţiar, productivitatea medie a muncii se calculează ca raport
între PIB (VAB) creat în sectorul terţiar şi populaţia ocupată în acest
sector;
● capital tehnic = capital fix + capital circulant;
● investiţie = cheltuieli făcute cu dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor tehnice;
● investiţia de înlocuire = investiţia care compensează uzura mijloacelor fixe din cursul
proceselor de producţie anterioare;
● investiţie brută = investiţia de înlocuire + investiţia netă;
● investiţie netă = investiţie care creşte capacitatea de producţie;
● investiţia de productivitate = investiţie care conduce la creşterea productivităţii;
● termenul de recuperare a investiţiei = durata după care valoarea investiţiei se
recuperează din profitul estimat a se realiza prin darea în funcţiune a investiţiei;
● profitul actualizat = profitul recalculat ţinându-se seama de deprecierea unei încasări
viitoare în raport cu o încasare actuală;

REZUMAT
Evoluţia populaţiei angajate în servicii poate fi analizată pe ramuri sau sectoare de
activitate şi pe categorii profesionale.
Analiza evoluţiei populaţiei ocupate pe sectoare ca şi pe categorii profesionale
evidenţiază tendinţa de “terţiarizare” a economiei ţărilor dezvoltate, îndeosebi după 1980.
Piaţa muncii în servicii se caracterizează prin existenţa unei pieţe “primare“,
constituită din angajări cu statut favorabil, cu posibilităţi de carieră etc. şi a unei pieţe
“secundare“, cu angajări cu nivel mediocru de calitate şi stabilitate.
Din punct de vedere al gradului de competitivitate pe care o au diferitele categorii
profesionale în cadrul economiei globale, serviciile pot fi: de rutină în producţie, pentru
public şi de analiză conceptuală.
Pornind de la noile realităţi ale economiei serviciilor şi de la consideraţii morale, O.
Giarini şi P. Liedke propun un model cu trei niveluri de ocupare a forţei de muncă, menit să
rezolve global problema şomajului.
Principalii factori care determină eterogenitatea ocupaţiilor şi a sistemelor de
ocupare a forţei de muncă în servicii sunt: eterogenitatea tehnică, formele de organizare,
concentrarea economică şi interesele economice şi instituţionale.
Faţă de modelul industrial al pieţei muncii, cel terţiar are mai multe
caracteristici, printre care: ponderea mai mare a angajărilor din servicii publice, feminizarea,
folosirea într-o măsură mai mare a angajărilor cu timp parţial etc.
Modelul de gestiune flexibilă a forţei de muncă în servicii cuprinde mai multe
categorii de angajaţi şi anume: specialişti, tehnicieni şi alţi profesionişti de nivel înalt, salariaţi
permanenţi, angajaţi cu timp parţial, angajaţi cu contracte cu durată determinată, lucrători
temporari, forţă de muncă angajată prin sub-contractare.
Productivitatea muncii în servicii este mai dificil de evaluat datorită faptului că
serviciile sunt, în general, foarte diversificate şi puţin standardizabile.
Astfel pentru aceste servicii nu dispunem de o definiţie şi de o măsură a produsului,
care să se refere, ca în cazul bunurilor, la criterii sau specificaţii tehnice, obiective şi precise.
Prin urmare, nu putem identifica unitatea de producţie, şi în consecinţă nici preţul pe
unitatea de produs. Atunci când vorbim de un bun – de exemplu, un automobil – putem
descrie produsul cu obiectivitate şi precizie, făcând referire la un număr de specificaţii
tehnice, cum ar fi suprafaţa planşeului, numărul de cilindri, puterea motorului, tipul de
schimbare a vitezei, viteza de vârf, consumul de energie, fiabilitatea. La acestea se adaugă un
60

set de elemente calitative, mult mai subiective: designul, linia, culoarea, detaliile.
Pentru prestaţiile de servicii cum ar fi cele ale medicului, profesorului, consilierului,
avocatului dispunem în mică măsură de această posibilitate de referire la specificaţii tehnice,
în timp ce elementele calitative specifice şi subiective devin din ce în ce mai importante.
Dar, deşi ţine de esenţa serviciului, calitatea nu este şi nu poate fi luată în considerare
direct în definirea şi măsurarea producţiei, fiind repartizată de o manieră arbitrară, mai ales
în componenta preţ a produsului. Aceasta este şi una din explicaţiile sporurilor mai lente ale
productivităţii în servicii. În condiţiile în care valoarea producţiei se calculează în preţuri
constante, creşterea volumului producţiei este subestimată, iar creşterea preţurilor
supraestimată.
Constatările referitoare la slaba creştere a productivităţii în servicii sunt contrazise de
constatările referitoare la productivitatea relativă, care este în numeroase cazuri mai ridicată
în activităţile terţiare decât în celelalte activităţi productive.
În plus, serviciile au pe lângă efecte imediate (directe) şi rezultate indirecte
(multiplicatoare şi pe termen lung) şi deci o productivitate indirectă.
O tendinţă actuală în activităţile de servicii este îmbinarea preocupărilor pentru
creşterea productivităţii cu cele privind sporirea calităţii serviciilor şi a
satisfacţiei consumatorilor.
Cu toate dificultăţile legate de măsurarea productivităţii în servicii, acest demers este
necesar, printre metodele ce pot fi folosite în acest scop, numărându-se: ratele output / input,
normele de timp sau de muncă, analizele comparative, modelele deterministice.
Cunoscând aceste metode, algoritmul de parcurs pentru analiza şi îmbunătăţirea
productivităţii serviciilor presupune: determinarea obiectivelor analizei, analiza sistemului de
furnizare a serviciului, specificarea caracteristicilor serviciului în fiecare etapă a procesului de
producţie, selectarea şi aplicarea metodelor de măsurare a productivităţii, analiza rezultatelor
şi propunerea unor măsuri de îmbunătăţire.
Capitalul tehnic – format şi în sectorul serviciilor din capitalul fix şi capitalul
circulant – este caracterizat printr-o puternică eterogenitate. Din acest punct de vedere,
serviciile pot fi clasificate ca necesitând în proporţie mai mare personal sau, dimpotrivă,
echipamente.
O caracteristică a echipamentelor tehnice în multe sectoare de servicii o reprezintă
ponderea mare a clădirilor care au un rol mai important decât în celelalte sectoare
ale economiei.
În ultima perioadă, progresul tehnic a început să pătrundă şi în sectorul serviciilor,
investiţiile jucând un rol din ce în ce mai important în dezvoltarea serviciilor.
În sens restrâns investiţiile se referă la cheltuielile efectuate cu dezvoltarea sau
modernizarea echipamentelor tehnice (capitalului fix).
Investiţiile brute cuprind investiţiile noi (nete) care cresc capacitatea de producţie şi
investiţiile de înlocuire care compensează uzura mijloacelor de producţie din procesele de
producţie anterioare.
De asemenea investiţiile pot fi de “capacitate”, urmărindu-se creşterea capacităţilor de
producţie şi de “productivitate“, având ca obiectiv perfecţionările tehnice menite să conducă
la creşterea productivităţii.
Pe lângă investiţiile materiale (în imobile, echipamente etc.) un rol din ce în ce mai
important revine investiţiilor nemateriale (în materie de strategii, cercetare-dezvoltare,
formare de personal etc.).
Din punct de vedere al motivaţiei investiţiilor acestea pot fi: pentru reducerea
costurilor şi înnoirea producţiei, în infrastructură şi de ordin strategic.
Decizia de a investi depinde de: nevoia de a investi, posibilitatea de a investi şi
posibilitatea de a prevedea.
Alegerea celei mai eficiente variante de investiţie se face pe baza unor criterii dinte
care cele mai folosite sunt: durata (termenul) de recuperare, profitul actualizat, taxa de
rentabilitate.
Determinarea necesarului de investiţii are la bază dimensionarea unităţilor de prestări
de servicii care se face prin luarea în calcul a unor indicatori cum ar fi: cifra de afaceri
61

(încasările) posibilă de realizat şi randamentul scontat pe un metru pătrat, numărul de clienţi
estimat şi suprafaţa de servire ce trebuie să revină fiecărui client etc.

TESTE DE AUTOEVALUARE
I. Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
1. Ce modificări s-au produs în evoluţia populaţiei ocupate pe ramuri sau sectoare de
activitate şi pe categorii profesionale ?
2. Prin ce se caracterizează:
3. piaţa primară a muncii în servicii;
4. piaţa secundară a muncii în servicii.
5. Cum pot fi clasificate serviciile din punct de vedere al gradului de competitivitate a
diferitelor categorii profesionale în cadrul economiei globale ?
6. Care sunt cele trei niveluri de ocupare a forţei de muncă în modelul Giarini-Liedtke ?
7. Care sunt principalii factori care determină eterogenitatea ocupaţiilor şi a sistemelor de
ocupare a forţei de muncă în servicii ?
8. În ce constă modelul de gestiune flexibilă a angajărilor în servicii ?
9. Care sunt dificultăţile legate de măsurarea productivităţii muncii în servicii?
10. Cum putem contrazice afirmaţiile despre sporurile mai lente ale productivităţii în servicii
?
11. În ce constă productivitatea indirectă a serviciilor ?
12. Ce caracteristici prezintă capitalul tehnic în servicii ?
13. De câte feluri sunt investiţiile în servicii ?
14. Cum se poate determina necesarul de investiţii în servicii ?
15. Care sunt criteriile şi indicatorii cu ajutorul cărora se pot compara diferitele variante de
investiţii ?
II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1. Piaţa “primară“ a forţei de muncă în servicii se referă la:
a) slujbe în servicii ce satisfac nevoi primare
b) slujbe bune în servicii
c) profesiuni de servicii în sectorul primar
d) toate acestea
2. Productivitatea relativă a muncii în domeniul serviciilor se obţine raportând:
a) ponderea serviciilor în PIB la ponderea serviciilor în populaţia ocupată (PO)
b) ponderea serviciilor în PO la ponderea serviciilor în PIB
c) valoarea PIB din servicii la PO în servicii
d) cifra de afaceri la numărul de lucrători
3. Tendinţa de “terţiarizare“ a economiei ţărilor dezvoltate este ilustrată de faptul că
serviciile au o pondere de peste 60-70% în:
a) ocuparea populaţiei (1), crearea PIB (2), comerţul mondial (3)
b) 1, 2, cumpărările de bunuri şi servicii (4)
c) 1, 3, 4
d) nici o variantă nu este corectă

62

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” ARAD
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

ECONOMIA SERVICIILOR
MODULUL V

EFICIENŢA SERVICIILOR
Lector univ. drd. COSMINA REMEŞ

Pentru uzul studenţilor anului II
Specializarea ECONOMIA COMERŢUILUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

ARAD
2009

63

11. EFICIENŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A SERVICIILOR
11.1. Conţinutul şi particularităţile eficienţei în sfera serviciilor
11.2. Criterii de evaluare, indicatori de exprimare şi căi de creştere a eficienţei
11.3. Relaţiile între calitate şi eficienţă în activităţile de servicii
11.3.1. Abordarea calităţii în domeniul serviciilor
11.3.2. Măsurarea şi controlul calităţii serviciilor
11.3.3. Îmbunătăţirea calităţii în activitatea firmelor de servicii
11.3.4. Raporturile între calitate şi eficienţă

OBIECTIVELE CAPITOLULUI
După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:
Să explicaţi în ce constă eficienţa tehnică, de alocare, economică şi socială în
domeniul serviciilor.
 Să evidenţiaţi diferitele tipuri de efecte ale activităţilor de servicii.
 Să prezentaţi criteriile de evaluare şi indicatorii de exprimare a eficienţei economice şi
sociale în servicii.
 Să reliefaţi căile de creştere a eficienţei activităţilor de servicii.
 Să explicaţi în ce constă specificul abordării calităţii serviciilor şi conceptul de calitate
totală.
 Să prezentaţi metodele de măsurare şi control a calităţii de pe poziţia consumatorului.
 Să evidenţiaţi căile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor.
 Să explicaţi relaţiile între calitate şi eficienţă în activităţile de servicii.

CUVINTE CHEIE
● eficienţa = expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) şi cheltuiala (efortul) făcută
pentru obţinerea lui, sau invers, raportul între efort şi efect;
● eficienţa tehnică = cantitatea inputurilor folosite pentru a produce un nivel de output. Este
echivalentă cu productivitatea parţială (a unui factor de producţie) sau totală
(a tuturor factorilor de producţie);
● eficienţa de alocare = mixul (combinaţia) factorilor de producţie pentru a produce un nivel
de output;
● efecte directe = efecte asociate fiecărui factor de producţie utilizat;
● efecte indirecte (multiplicatoare) = impulsuri date altor ramuri sau sectoare ale
economiei;
● efecte mediate = rezultate care depind de implicarea utilizatorilor (beneficiarilor);
● efecte economice = rezultate pentru întreprindere, ramuri, sectoare şi întreaga economie;
● efecte sociale = rezultate ale activităţii întreprinderilor de servicii pentru consumatori;
● rentabilitatea = capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit;
● rezultatul brut al exerciţiului = diferenţa între venituri şi cheltuieli (poate fi profit sau
pierdere);
● rata rentabilităţii comerciale = raportul procentual între rezultatul exerciţiului şi cifra de
afaceri sau producţia exerciţiului;
● rata rentabilităţii economice = raportul procentual între rezultatul exerciţiului şi activele
totale;
● rata rentabilităţii financiare = raportul procentual între rezultatul exerciţiului şi
capitalurile proprii sau capitalurile permanente;
64

● nivelul relativ al costurilor = cheltuielile la 100 sau 1000 lei cifră de afaceri;
● numărul de rotaţii ale capitalului = raport între cifra de afaceri realizată într-o anumită
perioadă de timp şi capitalul utilizat în perioada respectivă;
● viteza de rotaţie a capitalului = raportul între numărul de zile al perioadei şi numărul de
rotaţii;
● rata autonomiei financiare = raport între capitalul propriu şi capitalul total al
întreprinderii;
● rata solvabilităţii generale = raport între activele totale ale întreprinderii şi obligaţiile
exigibile + creditele de rambursat;
● fondul de rulment permanent = diferenţa între capitalurile permanente şi activele
imobilizate sau ca diferenţă între activele circulante şi datoriile pe termen scurt;
● calitatea serviciului = diferenţa între serviciul furnizat şi cel aşteptat de consumatori;

REZUMAT
În accepţiunea sa cea mai generală, eficienţa este expresia raportului dintre efectul
util (rezultatul) şi efortul (cheltuiala) făcut pentru obţinerea lui, sau invers, raportul între
efort şi efect.
Eficienţa economică agregată (totală) are două componente: eficienţa tehnică şi
eficienţa de alocare.
Eficienţa tehnică poate fi calculată raportând nivelul outputului la volumul de intrări
(inputuri). Astfel, eficienţa tehnică este echivalentă cu noţiunea de productivitate (parţială sau
totală).
Eficienţa de alocare se referă la mixul (combinaţia) imputurilor (intrărilor de factori de
producţie). Combinaţia optimă a factorilor de producţie este determinată de preţurile lor
relative, care reflectă raritatea lor relativă, scopul fiind minimizarea costurilor de producţie.
Eficienţa economică a serviciilor se referă la rezultatele economice ale
întreprinderilor de servicii şi, prin însumare, la nivelul întregii economii. Eficienţa socială se
referă la rezultatele activităţilor de servicii din punct de vedere al consumatorilor şi se
concretizează în gradul de satisfacere al trebuinţelor, în nivelul calitativ al serviciilor.
Efectele activităţilor de servicii mai pot fi clasificate în efecte directe (asociate
fiecărui factor de producţie utilizat, fiecărei componente a activităţii) şi efecte indirecte,
multiplicatoare, exprimate prin impulsul dat celorlalte ramuri şi sectoare ale economiei.
Pentru multe sectoare ale serviciilor, efectele sunt mediate prin intermediul
utilizatorilor, fiind determinate de participarea şi implicarea acestora.
Criteriile principale de evaluare a eficienţei în sectorul serviciilor sunt: rentabilitatea,
nivelul costurilor, eficienţa utilizării factorilor de producţie, eficienţa investiţiilor şi
eficienţa socială.
Rentabilitatea constă în capacitatea întreprinderii de a obţine profit. Ea se măsoară cu
ajutorul indicatorilor absoluţi (nivelul profitului) şi a indicatorilor relativi respectiv rata
rentabilităţii: comerciale, economice şi financiare.
Nivelul costurilor se exprimă, de asemenea, cu ajutorul indicatorilor absoluţi (suma
cheltuielilor) şi a indicatorilor relativi (nivelul costurilor la 100 sau 1000 lei cifră de afaceri).
Eficienţa utilizării factorilor de producţie exprimă productivitatea parţială sau
totală
a factorilor de producţie.
Productivitatea medie a muncii se calculează ca raport între cifra de afaceri realizată,
într-o anumită perioadă de timp şi numărul de angajaţi care au contribuit la realizarea cifrei de
afaceri.
Pentru a corespunde criteriilor de eficienţă economică, este necesar ca sporirea
productivităţii medii a muncii să fie superioară creşterii salariului mediu, iar creşterea cifrei
de afaceri să devanseze creşterea fondului de salarii. În felul acesta, se obţine reducerea
nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile şi economii relative la fondul de salarii.
Eficienţa economică a utilizării capitalului se exprimă prin calculul unor indicatori
65

cum ar fi: numărul de rotaţii al capitalului, rata autonomiei financiare, rata solvabilităţii
generale, fondul de rulment, rata curentă a lichidităţii, rata rapidă a lichidităţii, rata de
recuperare a creanţelor ş.a.
Eficienţa investiţiilor se evaluează cu ajutorul unor indicatori cum sunt: termenul de
recuperare a investiţiei, profitul actualizat, rata de rentabilitate a investiţiei etc.
Eficienţa socială se referă la nivelul calitativ al serviciilor, exprimat cu ajutorul unor
modele cum este cel elaborat de L.S. Simon, sau cu indicatori cum ar fi: numărul de unităţi de
servicii la 1.000 de locuitori, număr de locuitori la un medic, număr de studenţi la 100.000
locuitori, timpul necesar efectuării cumpărăturilor etc.
Căile de creştere a eficienţei în sectorul serviciilor se referă, în esenţă, la:
maximizarea veniturilor şi raţionalizarea cheltuielilor. Creşterea veniturilor poate fi realizată
prin creşterea încasărilor, modificarea structurii activităţilor, mărirea cotelor de adaos
comercial (comision) etc. Raţionalizarea cheltuielilor poate fi obţinută prin creşterea
productivităţii muncii, accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului, perfecţionarea
managementului.
În sens specific, calitatea serviciilor este definită ca diferenţă între serviciul aşteptat
de client şi serviciul efectiv prestat. Prin urmare, aprecierea calităţii serviciului depinde de
standardele de calitate ale clientului şi ale producătorului.
Evaluarea de către clienţi a calităţii serviciilor depinde de împrejurările prestării
serviciului, frecvenţa apelării la serviciul respectiv etc.
Conceptul de calitate totală în servicii are în vedere obţinerea de zero defecte,
întreruperi, întârzieri, rupturi de stoc, hârtii ş.a.
Factorii non-calităţii în servicii sunt reprezentaţi de: necunoaşterea aşteptărilor
clienţilor, absenţa normelor, discordanţa între serviciul oferit şi norme.
Măsurarea şi controlul calităţii serviciilor se referă la standardele de calitate ale
producătorului, pe de o parte, şi ale consumatorului, pe de altă parte.
Din punct de vedere al producătorului, calitatea poate fi analizată sub forma unor
balanţe, comparându-se costurile calităţii (de asigurare, de prevenire, internalizate şi
externalizate) cu cele ale non-calităţii.
Controlul total al calităţii (CTC) se referă la auto-controlul calităţii la nivelul fiecărei
faze a procesului de producţie şi al fiecărui angajat al firmei.
Un important avans în controlul calităţii îl reprezintă controlul statistic de proces
(CSP). Un prim pas în realizarea CSP este elaborarea hărţii serviciului.
Alte metode importante de realizare a CSP sunt: analiza cauză-efect (diagrama
“schelet de peşte”) şi analiza Pareto.
Din punct de vedere al consumatorului, calitatea serviciilor poate fi măsurată şi
controlată utilizând metodele: incidentului critic, gestiunea reclamaţiilor, clientul misterios,
lista de comentarii, ancheta de satisfacţie.
Îmbunătăţirea calităţii serviciilor poate fi realizată prin perfecţionarea
echipamentelor, îmbunătăţirea pregătirii şi comportamentului personalului şi realizarea unui
echilibru între aceste grupe de elemente.
Relaţiile între calitate şi eficienţă se referă la calitate pe de o parte, şi costul,
utilizarea şi eficienţa utilizării resurselor, pe de altă parte.
Scopul (ţinta) întreprinderilor de servicii este obţinerea unei calităţi ridicate a
serviciilor cu costuri joase, utilizarea superioară şi eficienţă maximă a folosirii resurselor.
TESTE DE AUTOEVALUARE
I.
1.

Răspundeţi succint la următoarele întrebări:
În ce constă, în sectorul serviciilor, eficienţa:
a) tehnică;
b) de alocare;
c) economică;
d) socială.
66

2.

3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.

Ce se înţelege în domeniul serviciilor, prin efecte:
a) directe;
b) indirecte;
c) imediate;
d) mediate.
Care sunt principalele criterii de evaluare a eficienţei în sectorul serviciilor?
Cum se poate măsura rentabilitatea activităţilor de servicii?
Cu ce indicatori se poate aprecia nivelul costurilor în servicii?
Cu ce indicatori se poate măsura productivitatea muncii în servicii, ce corelaţii trebuie
respectate între indicatorii de muncă şi de remunerare a muncii în servicii şi care sunt
efectele economice ale respectării acestor corelaţii?
Cu ce indicatori se poate evalua eficienţa utilizării capitalului în activitatea de servicii?
Cum se poate evalua eficienţa socială a activităţilor de servicii?
Cum poate fi definită calitatea serviciilor?
Cum este apreciată calitatea serviciului după împrejurările şi frecvenţa utilizării
serviciului?
În ce constau conceptele de “calitate totală” şi “control total al calităţii”?
Care sunt metodele de măsurare şi control al calităţii serviciilor, din punct de vedere al:
a) producătorului;
b) consumatorului.
Care sunt metodele de îmbunătăţire a calităţii serviciilor?
În ce constau relaţiile între calitate şi costurile, utilizarea şi eficienţa utilizării resurselor?

II. Teste grilă cu o singură variantă de răspuns corectă
1. Nivelul relativ al cheltuielilor prestatorilor de servicii se obţine prin:
a) scăderea din venituri a cheltuielilor
b) raportarea cheltuielilor la cifra de afaceri
c) raportarea veniturilor la cheltuieli
d) raportarea numărului de lucrători la cheltuieli
2. Eficienţa socială a serviciilor se calculează:
a) raportând ponderea serviciilor în populaţia ocupată (PO) la ponderea lor în PIB
b) raportând cifra de afaceri la numărul de lucrători
c) raportând numărul de unităţi de prestări servicii la populaţie
d) raportând fondul de salarii la numărul de lucrători
3. Timpul de efectuare a cumpărăturilor este un indicator care exprimă:
a) sintetic eficienţa economică a comerţului
b) eficienţa investiţiilor comerciale
c) eficienţa socială a comerţului
d) nici una dintre acestea
4. Dacă în ultimul semestru al anului “X”, viteza de rotaţie a capitalului unei societăţi de
servicii a fost de 15 zile, în condiţiile realizării unei cifre de afaceri de 600 mil.lei,
capitalul folosit a fost de:
a) 6,66 mil. lei
b) 300 mil. lei
c) 50 mil. lei
d) 40 mil.lei
5. Rata rentabilităţii comerciale se calculează ca raport între:
a) cifra de afaceri şi profit
b) rezultatul exerciţiului şi cifra de afaceri
c) cifra de afaceri şi rezultatul exerciţiului
d) profit şi capital
6. Din punct de vedere al conţinutului, cheltuielile fixe sunt:
a) cele legate de imobilizările acorporale
b) echivalente cu nivelul costurilor la 1000 lei mijloace fixe
c) convenţional constante
d) nici una dintre aceste variante
67

7.

Care din următoarele categorii de cheltuieli nu intră, de regulă, în categoria cheltuielilor
variabile:
a) cu publicitatea
b) cu depozitarea
c) generale ale întreprinderii
d) cu transportul
8. Dacă la o societate de servicii nivelul încasărilor creşte cu 5% şi numărul de lucrători
scade cu 10%, productivitatea medie a muncii:
a) va creşte cu 5%
b) va creşte cu mai mult de 5%
c) va scădea cu 10%
d) situaţia nu este posibilă
9. Dacă o societate de servicii realizează într-o lună o cifră de afaceri de 100 mil. lei cu un
capital de 50 mil. lei viteza de rotaţie a capitalului este:
a) 2 zile
b) 5 zile
c) 15 zile
d) 30 zile
10. În sens specific, calitatea serviciilor este definită ca:
a) aptitudinea serviciilor şi bunurilor de a satisface nevoile utilizatorilor
b) diferenţa între preţul cerut de furnizor şi cel oferit de cumpărător
c) situaţie, poziţie care oferă dreptul de utilizare a serviciilor
d) diferenţa între serviciul furnizat şi cel aşteptat de consumator.

68

BIBLIOGRAFIE
1.

Maria Ioncică, Economia serviciilor. Teorie şi practică, – Ediţia a III-a, revăzută şi
adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 2003,
2. Fr. Ecalle, L’économie des services, PUF, Paris, 1989,
3. Daniela Morariu, Funcţiile serviciilor în economia mondială, Ed. Mirton, Timişoara,
1999,
4.
Maria Ioncică, Rodica Minciu, Gabriela Stănciulescu, Economia serviciilor –
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 1999,
5.
André Tordjman, Stratégies de concurrence dans le commerce: les services aux
consommateur, Les Editions d’Organisation, Paris, 1983
6. J. Cl. Delaunay, J. Gadrey, Les enjeux de la société de service, Presse de la Fondation
Nationale des Sciences Publiques, Paris, 1987,
7.
P. Eiglier, E. Langeard, Servuction. Le marketing de services, Ediscience
International, Paris,
1996,
8. A. Palmer, Principles of Services Marketing, McGraw-Hill Book Company, London,
1994,
9. V. Olteanu, Marketingul serviciilor. Teorie şi practică, Ed. Uranus, Bucureşti, 2002,
10. Rodica Minciu, Rodica Zadig, Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publică
şi turism, A.S.E., 1984,
11. T.P. Hill, On Goods and Services, The Review of Income and Wealth, dec. 1977,
12. Ion Roşu-Hamzescu, Comerţul internaţional cu servicii, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1989,
13. Ph. Kotler, Managementul marketingului, Ed. Teora, Bucureşti, 1997,
14. Louis Reboud, Modernisation et services, Cahiers des Sciences Economiques
nr.9/1990, Grenoble, mai 1990
15. Ph. Kotler, G. Armstrong, J. Saunders, Veronica Wong, Principiile marketingului, Ed.
Teora,
1998,
16. Al. Jivan, Serviciile moderne - o provocare pentru teoria şi practica economică, Ed.
Mirton, Timişoara, 1996,
17. I. Cosmescu, Livia Ilie, Economia Serviciilor, Ed. Universităţii “Lucian Blaga” din
Sibiu, 1999,
18. Jacques de Bandt, Services aux entreprises. Informations, produits, richesses, Ed.
Economica, Paris, 1995,
19. James Brian Quinn, L’entreprise intelligente. Savoir, services et technologie, Ed.
Dunod, Paris,
1994,
20. Daniel Bell, The Coming of Post-industrial Society: a Venture in Social Forecasting,
Basic Books, New-York, 1973
21. A. Toffler, Al treilea val, Ed. Politică, Bucureşti, 1983,
22. John Naisbitt, Megatedinţe, Ed. Politică, Bucureşti, 1989,
23. M. Porat, The Information Economy, Stanford, Stanford University Press, 1976
24. Orio Giarini, W.R. Stahel, Limitele certitudinii, Edimpress-Camro, Bucureşti, 1996
25. Orio Giarini, Patrick Liedtke, Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii, Ed. All
Beck,
2001

69