218

Comentariu

de la 1,27. Iosif și Maria nu sunt încă soț și soție, dar pleacă
împreună spre Betleem. El vrea să-i aducă pe cei doi la Betle­em, leagănul dinastiei davidice. 2,6 „s-au împlinit zilele”:
coincidență sau calcul din partea lui Iosif și a Mariei? Dacă
recensământul ar fi căzut mai devreme sau mai târziu, pruncul nu S-ar fi născut la Betleem, ci în alt loc, sau poate chiar la
Nazaret. Conform profeției și planului divin, Iisus trebuia să
Se nască la Betleem, din stirpea lui David; dar și Iosif și Maria,
prin decizia lor, au conlucrat la împlinirea acestui plan.
2,7  „întâiul născut”: gr. prototokon (πρωτότοκον). Uneori
există și combinația prototokos monogenes, pentru a clarifica
sensul (adică este vorba de primul născut, dar și de singurul
copil născut). Unii cititori deduc, din etimologia lui prototokos,
că Maria a mai avut și alți copii. Prototokos se referă la faptul că
Iisus este „primul născut” și, ca atare, beneficiază de anumite
privilegii conferite de Legea mozaică: cf. Ex. 13,2; Num. 3,12‑13;
18,15-16; Deut. 21,15-17. 2,7 „iesle”: gr. phatnei (φάτνῃ). Luca
este singurul care transmite acest detaliu. Tradiția conform
căreia Iisus S-a născut într-un staul a fost ulterior îmbogățită,
astfel încât iconografia care Îl înfățișează pe pruncul Iisus în
iesle cuprinde în mod tradițional două animale: boul și măgarul pomeniți în Isaia 1,3: „Boul cunoaște pe cel ce l-a dobândit
/ și asinul ‒ ieslea stăpânului său”. Lectura suprapusă a textului lucanian și a profeției isaianice a alimentat și instituția
așa-numitului presepio (reprezentarea prin statui și figurine a
Scenei Nașterii Domnului), apărută în Italia, în Evul Mediu
târziu, și difuzată apoi în tot creștinismul occidental. Conform
Protoevangheliei lui Iacob (sec. al II-lea) Iisus S-ar fi născut într-o
grotă. Această versiune este cunoscută și de Iustin Martirul
(Dialogul cu Trifon 78) și de Origen (Contra Celsum 1,51). Iată un
scurt fragment din Protoevanghelie (traducerea mea C.B.):
„Când ajunseră la vreo trei mii de pași de Betleem, Iosif
întoarse capul și văzu că Maria suferea. Își zise în gând: «Tare
o mai chinuie pruncul din ea.» Mai întoarse o dată capul și o
văzu râzând. Atunci îi zise: «Ce-i cu tine, Maria? Ba ești veselă

Capitolul 2

219

peste poate, ba întristată.» Iar Maria răspunse: «Văd două
popoare înaintea ochilor: unul plânge și se zbuciumă, altul se
bucură și se veselește.» La jumătatea drumului, Maria grăi
către Iosif: «Dă-mă jos de pe măgăriță, căci pruncul din mine
vrea să-L scot la lumină.» El făcu întocmai și o întrebă: «Unde
să te duc, ca să te feresc de ochii lumii? Prin preajmă nu se află
nicio casă.» Până la urmă au găsit o peșteră. Iosif intră, o lăsă
pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moașă evreică
prin ținutul Betleemului.” În momentul nașterii lui Iisus universul încremenește. Asistăm la o palingenezie. Iosif o descrie,
la persoana I, ca în transă mistică. Apoi întâlnește o moașă,
care-l însoțește la peșteră. Aceasta era „umbrită de un nor
luminos” (XIX). Moașa se închină în fața miracolului, plină de
evlavie. Nu la fel se întâmplă cu Salomeea, o cunoscută a
moașei, care neagă fecioria Mariei. Are loc o scenă bizară,
cvasi­grotescă, menită să confirme fecioria Maicii Domnului
ante partum, in partu et post partum (înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere). Salomeea „pune degetul între
picioarele” lehuzei, dar pe loc mâna i se face scrum. Scena este
reprezentată în iconografia creștină. ♦ „popas”: gr. katalymati
(καταλύματι). Termenul provine de la katalyein, „a dezlega”
sau „a desface” (bagajele). Același cuvânt în episodul cu Zaheu
(19,7). Unii traduc prin „han”. Pentru „han” însă limba greacă
dispune de cuvântul pandocheion. Este vorba mai degrabă de o
încăpere largă unde se odihneau drumeții obosiți. Din cauza
aglomerației datorate recensământului se presupune că încăperea era arhiplină. Observațiile lui Bovon merită reproduse
telles quelles: „Katalyma desemnează un loc unde omul se poate
opri, deshăma calul, cămila sau animalul de tracțiune și eventual petrece noaptea. Popoarele semitice n-au avut decât târziu hanuri, probabil sub influență greacă. Înainte, călătorii
contau pe datoria sacră a ospitalității. Totuși, în epoca Noului
Testament, pe lângă ospitalitatea privată, existau case de primire aparținând sinagogilor, cabane construite pentru pelerini, hanuri și caravanseraiuri, ca și numitele mutationes

220

Comentariu

(popasuri pentru animalele de tracțiune) și mansiones unde se
putea dormi noaptea, mai ales în orașe” (ad locum). Același
Bovon presupune că ar fi vorba despre o încăpere într-o casă
privată, unde călătorii puteau dormi peste noapte. Ne putem
întreba cum de Iosif, originar din Betleem, după scenariul
lucanian, nu a tras la casa părintească ori n-a beneficiat de
ospitalitatea vreunei rude. Conform Protoevangheliei lui Iacob
momentul nașterii a venit pe neașteptate; Iosif și Maria nu vor
fi avut timpul necesar căutării unui loc potrivit. Regula era ca
femeile să nască acasă, ajutate de o moașă. Să menționăm și că
termenul katalyma denumește, în Lc. 22,11, încăperea din Ierusalim unde Iisus și apostolii vor lua Cina de taină. 2,8 „păstori”: gr. poimenes (ποιμένες). Dintre evangheliști, doar Luca
vorbește despre păstori. Unii exegeți presupun că „ieslea”
unde S-a născut Iisus aparținea chiar acestor păstori. Așadar
prezența lor acolo e normală. Pe de altă parte, ei nu știu ce s-a
întâmplat la Betleem, îngerul le vestește minunea nașterii
Domnului. Pentru Luca, păstorii trimit la biografia lui David,
el însuși păstor al turmelor tatălui său, Iessai, atunci când a
fost ales de Dumnezeu pentru a deveni rege al lui Israel. În
unele pasaje din VT păstorii nu se bucură de o reputație prea
bună. În Iezechiel, Dumnezeu îi trage la răspundere pentru
rătăcirea turmei. Profetul nu se referă la păstori în sens literal,
ci în sens figurat: conducătorii politici și spirituali ai poporului. Deși probabil cunoaște profeția respectivă, ca și faimoasele
comparații ale lui Platon din Republica și Legile, evanghelistul
se referă aici la păstori de oi, care-și păzesc turmele, pe câmp,
la ceas de noapte. Ne aflăm în sezonul cald, când turmele stau
pe câmp. Evanghelistul ne spune că păstorii „își păzesc” turmele, nu le pasc, lucru ce poate fi interpretat și din punct de
vedere simbolic: păstorii adevărați stau și noaptea să-și
păzească turmele, spre deosebire de cei delăsători. Ei nu dorm,
veghează. Ne putem întreba dacă informația poate fi luată și în
sens literal: adică, turmele pasc noaptea? În ținuturile calde și
mai ales în zilele de caniculă păstorii își pasc turmele noaptea.

Related Interests