You are on page 1of 49

ASPECTE NURSING ÎN

AFECŢIUNILE APARATULUI RENAL


• SEMNE ŞI SIMPTOME ÎN AFECŢIUNILE
RENALE
• EXAMENE PARACLINICE
• PRINCIPII ŞI RAŢIONAMENTE NECESARE
PRACTICII NURSING
• PRINCIPII DE TRATAMENT ÎN AFECŢIUNILE
RENALE
• TULBURĂRILE FUNCŢIILOR APARATULUI
RENAL
• AFECŢIUNI ALE APARATULUI URINAR
1. SEMNE ŞI SIMPTOME APARUTE
ÎN AFECŢIUNILE RENALE

• În suferinţele aparatului renal se descriu o serie


de semne şi simptome, care pot fi:
- generale, datorate răsunetului afecţiunii
renale la nivelul organismului;
- locale, caracteristice suferinţelor renale:
• 1.1 Durerea
• 1.2 Modificarea diurezei
• 1.3 Tulburări de emisie ale urinei
• 1.4 Modificări ale aspectului urinei
1.1. Durerea

• Se poate prezenta sub mai multe


forme în funcţie de localizare:
– Durerea lombară
– Cistalgia
– Durerea pelviperineală.
Durerea lombară poate fi:
• colicativă (colica renală),
• necolicativă.
Colica renală

• Reprezintă o durere paroxistică, de intensitate mare,


unilaterală, care debutează în regiunea lombară şi iradiază pe
traiectul ureterului spre faţa internă a coapsei, regiunea
inghinală, organe genitale şi faţa internă a coapsei respective.

• Poate fi acompaniată de simptome:


– urinare: polakiurie, disurie, hematurie, oligurie;
– digestive: greţuri, vărsături;
– cardio-circulatorii: bradicardie sau AV normală, paloare,
transpiraţii.
• În timpul colicii bolnavul este anxios, agitat, caută o poziţie
antalgică. Apare în următoarele afecţiuni renale: litiaza 90%,
TBC, cancer. Dispare progresiv sau brusc.
Durerea necolicativă
• uni- sau bilaterală, continuă sau intermitentă,
de intensitate variată, se prezintă sub formă :
- acută: fără iradiere descendentă şi fară
tulburări de micţiune
(glomerulonefrita acută şi pielonefrita acută);
- cronică: de intensitate mai redusă (afecţiunile
renale cronice).
Cistalgia

• durere de origine vezicală, este


localizată în hipogastru, cu iradiere către
gland la bărbat şi meatul urinar la
femeie.
• cauze: inflamaţii acute şi cronice ale
vezicii urinare (cistite), litiaza vezicală.
Durerea pelviperitoneală
• apare în infecţii ale prostatei sau ale uretrei.
Intervenţii nursing:
• administrarea analgeticelor prescrise de medic, în orice
tip de durere,
• administrarea antispasticelor prescrise de medic în
colica renală,
• evitarea factorilor favorizanţi: trepidaţii, căldură
excesivă, efort fizic,
• calmarea durerilor prin: repaus, aplicaţii locale fierbinţi,
băi calde generale, clisme calde,
• restrângerea aportului de lichide în prima zi de colică,
• monitorizarea diurezei, TA, pulsului, evoluţiei durerii.
1.2. MODIFICAREA DIUREZEI

• Diureza este reprezentată de volumul


urinar în 24 ore (N=1000-2000ml);
urmărirea diurezei este importantă
pentru evaluarea funcţionalităţii
aparatului urinar. Pot fi sesizate:
- poliuria,
- oliguria,
- anuria.
Poliuria
• creşterea volumului urinar peste 2000 ml în 24 ore. Poate
• fi tranzitorie sau persistentă.
Poliuria tranzitorie apare:
• în convalescenţa bolilor infecţioase acute,
• în faza poliurică a IRA,
• după aport crescut de lichide,
• după administrarea de diuretice.
Poliuria permanentă se întâlneşte în:
• diabetul insipid sau zaharat,
• în boli renale cronice, IRC compensată.
Intervenţii nursing:
• măsurarea şi înregistrarea aportului de lichide,
• monitorizarea pulsului şi TA,
• în poliuria determinată de diuretice este necesară creşterea
aportului de lichide pentru a compensa pierderile.
Oliguria

• reprezintă reducerea diurezei sub 800 ml în 24


ore (până la 200-400ml).
• Apare după: reducerea aportului de lichide,
diaree, vărsături.
• Patologic apare prin scăderea filtratului
glomerular (insuficienţă cardiacă, şoc
hemoragic, deshidratări, glomerulonefrita acută
şi cronică) sau prin creşterea reabsorbţiei
tubulare (nefropatii tubulare), blocarea parţială
a scurgerii prin uretere (calculi, stenoze,
compresiuni).
Anuria

• reprezintă suprimarea formării urinei la nivelul


rinichiului (diureza scade sub 100-150 ml în 24 ore).
Este întodeauna patologică şi are aceeaşi patologie ca şi
oliguria, dar are semnificaţie mai gravă. Anuria trebuie
diferenţiată de retenţia de urină, diferenţa se face prin
sondaj vezical.
Intervenţii nursing:
• măsurarea şi înregistrarea urinei eliminate,
• reducerea aportului de lichide corelat cu eliminarea
urinară,
• restricţia de sare,
• monitorizarea potasiului, sodiului, pulsului, TA.
1.3. TULBURĂRILE DE EMISIE ALE
URINEI (MICŢIONALE)

Polakiuria se caracterizează prin micţiuni frecvente, fără


raport direct cu volumul urinar din 24 ore.
Cauze:
• poliuria,
• cistite,
• calculi vezicali,
• compresiuni vezicale,
• adenom sau cancer de prostată.
Intervenţii nursing:
• asistenta trebuie să asigure accesul facil la toaletă.
• Micţiunea imperioasă reprezintă senzaţia
stringentă de a urina, uneori dublată de
un efort micţional, care nu reuşeşte să
elimine întreaga cantitate de urină
(tenesme vezicale).
• Apare în cistite, prostatite.
Disuria sau micţiunea dificilă şi dureroasă, este
recunoscută şi exprimată de bolnav prin:
• depunerea de efort pentru începerea, desfăşurarea şi
terminarea micţiunii,
• reducerea calibrului şi presiunii jetului urinar, cu
apariţia durerii în timpul şi după micţiune,
• întreruperea micţiunii şi reluarea ei după noi eforturi.
Este determinată de:
• procese inflamatorii: cistite, uretrite;
• obstacole la nivelul căilor urinare inferioare (calculi,
stenoze congenitale sau câştigate, tumori, corpi
străini);
• suferinţe ale organelor de vecinătate care pot
determina compresiuni sau iritaţia căilor urinare
inferioare.
Intervenţii nursing:
• evaluarea factorilor şi cauzelor determinante cum
sunt: infecţia, activitatea sexuală (simptomele au
apărut la 24-48 ore dupa un act sexual),
• măsuri pentru creşterea confortului (băi de şezut,
comprese calde perineale),
• creşterea aportului de lichide pentru a avea o micţiune
la 2-3 ore, în caz de infecţie,
• evitarea iritanţilor cum sunt: alcoolul, cafeaua, ceaiul
negru,
• pentru reducerea acidităţii urinare, care va duce la
diminuarea arsurilor, durerilor, se recomandă
administrarea alcalinelor (cum ar fi bicarbonatul de
sodiu).
• Retenţia de urină este definită prin incapacitatea
vezicii urinare de a-şi goli conţinutul. Poate fi completă
sau incompletă. Retenţia de urină completă produce
distensia vezicală (globul vezical). În cadrul retenţiei
incomplete bolnavul urinează dar nu-şi goleşte complet
conţinutul. Urina care rămâne se numeşte reziduu
vezical şi se poate infecta rapid.
• Retenţia de urină poate fi acută sau cronică.
• Apare în tumori ale prostatei, calculi sau stricturi
urinare, leziuni ale sistemului nervos, după operaţii
abdomino-pelvine.
• În cazul retenţiei complete de urină se practică sondajul
vezical.
Intervenţii nursing:
• evitarea infecţiei prin măsuri de igienă personală
(toaleta regiunii perineale dinspre vagin spre anus, la
femei),
• în spital sondajul vezical temporar trebuie să respecte
regulile de asepsie şi antisepsie pentru a evita infecţia
cu germeni rezistenţi la antibiotice,
• în condiţiile realizării sondajului vezical, evitarea
îndepărtării unei cantităţi mai mare de 500 ml de
urină, deoarece se poate declanşa o hemoragie
masivă.
• În retenţia acută de urină, care apare postoperator,
sunt indicate:
• încurajarea eliminării urinare naturale şi nu prin
sondaj vezical,
• administrarea analgeticelor.
• Incontinenţa urinară poate apare la orice vârstă; la copil poartă
numele de enurezis.
• Enurezisul nocturn se defineşte ca micţiunea involuntară, completă
şi inconştientă, care se produce mai ales în timpul nopţii.
Poate fi cauzată de:
• întârzierea maturării sistemului nervos,
• capacitate redusă a vezicii urinare,
• stresuri emoţionale,
• factori ereditari.
Intervenţii nursing:
– evaluarea factorilor etiologici:
• vezică urinară cu volum mic,
• somn profund,
• reacţie la stres (acasă sau la şcoală).
– promovarea unei bune relaţii copil-părinţi,
– pentru a-şi mări capacitatea vezicii, după ce bea lichide, copilul
trebuie încurajat să-şi întârzie actul micţional cât mai mult
posibil,
– să micţioneze înainte de culcare,
– dacă este sculat de părinţi să urineze, trebuie trezit complet
pentru a
• conştientiza actul micţional,
– aportul lichidian trebuie redus înainte de culcare.
• Incontinenţa urinară la adult este definită ca o micţiune anormală,
continuă, involuntară şi inconştientă. De regulă, este expresia unei
suferinţe organice severe de origine nervos centrală sau urologică.
Poate apare şi în condiţiile scăderii tonusului muscular, infecţiilor
urinare, datorită factorilor psihici.
Intervenţii nursing:
• în funcţie de etiologie se recomandă consult medical şi urmarea
prescripţiilor indicate de medic,
• în condiţiile scăderii tonusului musculaturii pelvine se
recomandă efectuarea de exerciţii care să crească acest tonus,
• pentru a preveni episodul de incontinenţa în timpul nopţii se
recomandă întreruperea aportului lichidian după ora 6 p.m,
• scăderea aportului de cafea, ceai, suc de grapefruit, datorită
efectului lor diuretic,
• asistenta să se asigure dacă pacientul are acces la ploscă, toaletă,
semnal de alarmă,
• stabilirea unui orar pentru micţiune, care să ţină cont de aportul de
lichide şi de programul obişnuit al pacientului.
1.4 MODIFICĂRI ALE ASPECTULUI
URINEI
• Hematuria constă în eliminarea unui număr crescut de hematii în
urină. Se prezintă ca hematurie microscopică sau macroscopică; în
acest caz urina capată o culoare roşie-brună.
Cauze:
– renale (litiază, cancer, glomerulonefrită),
- vezicale,
- prostatice,
- uretrale,
– generale: sindroame hemoragipare.
Intervenţii nursing:
• recoltarea urinei pentru efectuarea examenului macroscopic şi
• microscopic,
• monitorizarea pulsului şi tensiunii arteriale,
• administrarea şi urmărirea tratamentului prescris de medic,
• pentru a determina provenienţa hematuriei se face proba celor trei
pahare.
Piuria (prezenţa puroiului în urină) se traduce macroscopic printr-un
aspect tulbure al urinei, nu se clarifică la încălzire sau adaus de
acizi, uneori franc purulent, cu miros neplăcut chiar fetid.
Cauzele piuriei sunt determinate de infecţii:
• pielo-renale,
• vezicale,
• uretro-prostatice.
Intervenţii nursing:
• recoltarea urinei pentru a efectua examenul macroscopic,
microscopic şi recoltarea de urină sterilă pentru urocultură şi
antibiogramă,
• monitorizarea temperaturii, pulsului, tensiunii arteriale,
• proba celor trei pahare pentru a determina provenienţa piuriei,
• administrarea antibioticului prescris de medic.
2. EXAMENE PARACLINICE PENTRU
INVESTIGAREA APARATULUI RENAL

2.1 Aspecte generale


2.2 Examenul complet al urinei
2.3 Explorări funcţionale
2.3.1 Examenul sângelui
2.3.2 Explorarea funcţiei glomerulare
2.3.3 Explorarea funcţiei tubulare
2.4. Explorări radiologice şi radioizotopice renale
2.4.1 Explorări radiologice
2.4.2 Explorări radioizotopice
2.5 Cistoscopia
2.6 Puncţia biopşie renală
2.7 Alte explorări renale
EXPLORARE SCREENING
• Examenul complet al urinei
EXPLORĂRI FUNCŢIONALE
• Examenul sângelui
• Explorarea funcţiei glomerulare
• Explorarea funcţiei tubulare
EXPLORARI MORFOLOGICE
• Radiografia renală simplă
• Ultrasonografia
• Cistoscopia
• Pielografia ascendentă
• Tomografia computerizată
• Puncţia biopsie renală
EXPLORARI MORFOFUNCTIONALE
• Urografia intravenoasă
• Explorarea cu radioizotopi
• Arteriografia renală
EXPLORARI ETIOLOGICE ŞI PATOGENICE
• Teste imunologice
• Explorarea funcţiei de coagulare
• Teste inflamatorii nespecifice
• Analiza proteinelor plasmatice
2.2 EXAMENUL COMPLET AL URINEI

• Această examinare constituie baza investigaţiilor paraclinice în patologia


renală. Examenul complet al urinei cuprinde studiul macroscopic,
microscopic, fizico-chimic şi bacteriologic al urinei.
• Valoarea acestei explorări poate fi compromisă datorită erorilor de
recoltare a urinei. De aceea asistenta trebuie să aibă în vedere
următoarele:
– urina poate fi recoltată dintr-o singură emisie sau poate fi colectată
timp de 24 ore,
– recoltarea urinei începe dimineaţa, la ora 8; prima micţiune se aruncă
iar celelalte se colectează într-un recipient curat, acoperit, păstrat la
rece. Ultima urină se colectează în dimineaţa zilei următoare, într-un
recipient separat.
– pentru recoltarea urinei proaspete este recoltată urina de dimineaţă,
– la femei este necesară o prealabilă toaletă a regiunii vulvo-vaginale sau
prepuţiale,
– în mod obişnuit nu se fac examene de urină în timpul fluxului menstrual.
• La examenul macroscopic se
determină: cantitatea, aspectul,
culoarea, mirosul. Examenul fizico-chimic
al urinei informează în legătură cu:
reacţia urinei (pH urinar), osmolaritatea
urinei, compoziţia ei chimică, ionograma
urinară.
• Examenul microscopic se efectuează din
sedimentul urinar, obţinut din urina
recoltată proaspăt şi centrifugată.
• Pentru urocultură este necesară recoltarea unei probe de urină în
condiţii de asepsie (10-15 ml).
Intervenţii nursing:
• pentru a reduce contaminarea este necesar: spălarea mâinilor,
toaleta glandului cu apă şi săpun, la bărbaţi dezinfectarea meatului
cu soluţie antiseptică, la femei toaleta prealabilă a vulvei şi
eliminarea primului jet urinar,
• se recoltează urina din jetul mijlociu într-o eprubetă sterilă,
• pentru a recolta urina sterilă, puncţia suprapubiană este o metodă
ideală, dar se efectuează numai în anumite cazuri.
Prin urocultură se identifică cantitativ şi calitativ germenii din
infecţiile urinare şi se testează sensibilitatea lor la antibiotice;
rezultă antibiograma, examen obligatoriu înainte de a începe un
tratament cu antibiotice.
2.3.EXPLORĂRI FUNCŢIONALE

Examenul sângelui
Studiul concentraţiei serice a unor substanţe
eliminate prin urină oferă date importante asupra stării
funcţionale renale. Acestea sunt reprezentate de:
• uree (valori normale: 2-4 mg%),
• creatinină (valori normale: 0,6-1.2mg),
• acid uric (valori normale: 2-4mg),
• ionograma serică (Na=136mEq/l, K=4mEq/l),
• pH sanguin (N=7,3-7,4) şi rezerva alcalînă
(N=27mEq/l).
Alterarea funcţionalităţii renale se poate reflecta în
creşterea peste valori normale a ureii, creatininei,
potasiului şi scăderea pH şi rezervei alcaline.
Explorarea funcţiei glomerulare
• Principiul metodelor de clearance are în vedere studiul paralel şi
comparat al concentraţiei plasmatice şi urinare a aceleaşi
substanţe pe unitatea de timp.
• Clearance-ul unei substanţe se consideră a fi cantitatea de
plasmă epurată de acea substanţă în unitatea de timp şi se
calculează după formula:
C=UxV/ P

U=concentraţia substanţei în urină,


P=concentraţia plasmatică a substanţei,
V=volumul urinar,
C=clearance-ul.
• Clearance-ul este utilizat pentru determinarea filtrării
glomerulare şi a fluxului plasmatic renal. Pentru determinarea
filtratului glomerular se folosesc substanţe ce se elimină
exclusiv prin filtrare glomerulară, cea mai utilizată fiind
creatinina endogenă.
Clearance-ul creatininei endogene
• Bolnavul aflat în repaus la pat ingeră 500 ml lichide, pe
nemâncate, la 6 dimineaţa. La ora 7 a.m. bolnavul va
micţiona, urina se aruncă şi va ingera încă 300 ml
lichide. La orele 8 şi 9 a.m se recoltează două probe de
urină, în recipiente separate. Între probele de urină se
recoltează sânge (5 ml). Probele de urină şi cea de
sânge se trimit la laborator. În tot acest timp pacientul
va fi în clinostatism, pentru a nu modifica filtratul
glomerular şi fluxul plasmatic renal. Se notează
greutatea şi înalţimea pacientului.
• Valoarea normală a clearance-ului creatininei endogene
este N=140ml / min, scăderea acestei valori sub 70
ml/min denotă un anumit grad de insuficienţă renală.
• Pentru măsurarea fluxului plasmatic renal este folosit
clearance-ul acidului paraaminohipuric (PAH) care se
elimină prin glomeruli şi tubi la o singură trecere prin
rinichi (N=500-700 ml/mîn).
Explorarea funcţiei tubulare

• Capacitatea renală de diluţie sau de


concentraţie a urinei, precum şi secreţia
tubulară pot fi apreciate cu ajutorul unor
probe simple, dar care aduc informaţii
valoroase privind funcţia renală.
Proba diluţiei şi concentraţiei
(Volhard)
Tehnica probei de diluţie
• Dimineaţa, după golirea vezicii urinare, bolnavul ingeră
1500 ml apă sau ceai neîndulcit, în decurs de 30 minute,
după care se colectează urinile din jumătate în
jumătate de oră timp de patru ore, în vase diferite. În
tot acest timp bolnavul stă la pat.
• Normal, după patru ore se elimină între 1300-1500 ml
urină. În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate
din volumul total al urinei. Densitatea în toate
eşantioanele de urină este scăzută (1000-1003).
Tehnica probei de concentraţie

• După terminarea probei de diluţie, la orele 13 şi 20, bolnavul


primeşte câte un prânz alcătuit din alimente care conţin cât mai
puţine lichide (carne, ouă, brânză, pâine), iar pentru satisfacerea
senzaţiei de sete se vor permite în timpul probei maximum 500 ml
apă. Urina se recoltează din patru în patru ore ziua şi din şase în
şase ore noaptea, până a doua zi la ora 8.
• Normal cantitatea de urină eliminată variază între 300-750 ml la o
densitate a eşantioanelor care depăşeşte 1025.
• În stări patologice, în funcţie de gradul de insuficienţă renală, la
proba de diluţie se obţine o diureză mai redusă, cu densitate
urinară care nu coboară sub
• 1010, iar la proba de concentraţie eliminările de urină sunt mai
mari decât cantitatea de lichide ingerate iar densitatea nu este mai
mare de 1020. În leziunile grave renale apare oliguria cu
izostenurie (densitatea nu variază fiind de aproximativ 1010).
• Administrarea unei cantităţi mari de lichide, necesară pentru
realizarea probei de diluţie, este contraindicată în HTA, insuficienţă
cardiacă; de aceea în aceste cazuri se practică numai proba de
concentraţie.
• Proba Zimnitki nu necesită nici o ingestie de
lichide. În cadrul unui regim alimentar şi hidric
obişnuit, echilibrat, se recoltează urina din trei
în trei ore, timp de 24 ore. Se notează volumul
şi densitatea fiecărei probe. Cu cât cifrele
obţinute sunt mai variate de la o probă la alta
cu atât funcţia renală este mai bună.
• Explorarea secreţiei tubulare se realizează cu
ajutorul testului cu fenol-sulfonftaleina (PSP),
care este o substanţă ce se elimină exclusiv prin
tubi.
Tehnica probei cu PSP
• Dimineaţa, pe nemâncate, se administrează
intravenos 1 ml PSP solutie 0,6%. Se
recoltează două probe de urină: prima la 15
minute, iar proba a doua se recoltează la 60
minute.
• Normal după 15 minute se elimină minimum
55% din cantitatea injectată.
• Întârzierea eliminării semnifică o suferinţă
tubulară.
2.4 EXPLORĂRI RADIOLOGICE
ŞI RADIOIZOTOPICE RENALE

• au o importanţă deosebită în stabilirea


diagnosticului în bolile renale.
Radiografia renală simplă

• Informează asupra datelor morfologice renale.


Intervenţii nursing:
• asistenta trebuie să pregătească pacientul din punct de vedere
psihic, intervenţie ce trebuie realizată la toate examinările
radiologice,
• pregătirea tractului intestinal pentru evacuarea gazelor; înainte cu
2-3 zile pacientul va fi supus unui regim usor, se vor evita
alimentele cu reziduuri multe (fructe, legume, zarzavaturi). Seara
nu mănâncă decât pâine prăjită cu ceai, iar în dimineaţa zilei de
examinat se efectuează clisma evacuatorie şi pacientul nu mai
mănâncă nimic,
• asistenta va însoţi pacientul la examinările radiologice pentru a-i
oferi ajutorul necesar (îmbrăcare, dezbrăcare).
Urografia intravenoasă
• Este o metodă foarte preţioasă care dă informaţii despre funcţia
renală şi despre modificările anatomice ale tractului urinar. Constă
în efectuarea unor radiografii renale seriate: prima radiografie
efectuată este o radiografie renală simplă, iar celelalte se
efectuează după introducerea intravenoasă a unei substanţe de
contrast pe baza de iod (Odiston), la 10-20-30 minute. În prezent
se folosesc substanţe care au un conţinut scăzut în iod
(Omnipaque).
Intervenţii nursing:
• bolnavul va fi pregătit ca şi în cazul radiografiei renale simple,
• restricţie de apă şi solide cu 12 ore înainte de examinare,
• este obligatorie testarea sensibilităţii la iod,
• asistenta medicală va trebui să prevină pacientul asupra
fenomenelor care pot să apară în cursul administrării substanţei
iodate (durere de-a lungul venei respective, senzaţie care se
resimte doar în cursul injectării substanţei, greţuri, ameţeli, dureri
abdominale).
Pielografia ascendentă
• Constă în introducerea substanţei de contrast
iodate printr-o sondă în ureter, sub controlul
cistoscopului. Pielografia dă informaţii asupra
stării anatomice a căilor excretoare (uretere,
bazinete, calice).

Arteriografia renală
• Se realizează prin injectarea substanţei de
contrast în aortă sau în artera renală şi
efectuarea de radiografii la intervale mici.
Studiază sistemul vascular al rinichiului.
Ecografia renală este o metodă neinvazivă, fără riscuri şi
poate fi repetată de câte ori este nevoie.
Intervenţii nursing:
• pacientul este pregătit prin clisme şi administrarea de
cărbune vegetal pentru o buna evacuare a gazelor,
• înainte cu aproximativ 2 ore pacientul va ingera 2 litri
de lichide astfel că ecografia se va realiza cu vezica
urinară plină (nu va urina înainte).

Tomografia computerizată
• Demonstrează clar prezenţa chisturilor şi a tumorilor
(maligne sau benigne) renale sau suprarenale.
Explorarea radioizotopică renală

• oferă informaţii preţioase asupra integrităţii


morfofuncţionale renale.
Nefrograma radioizotopică se realizează prin
administrarea intravenoasă a unei substanţe cu
eliminare electiv renală (acidul
paraaminohipuric marcat cu iod radioactiv) şi
înregistrarea curbei radioactivităţii.
Scintigrafia renală se realizează prin
înregistrarea hărţii radioactive renale după
administrarea unei substanţe radioactive.
2.5 CISTOSCOPIA
• Cistoscopia este o metodă endoscopică prin care se inspectează
uretra, colul vezical şi vezica urinară. Cu ajutorul cistoscopului se
pot elimina calculi, polipi, tumori de prostată şi se administrează
substanţa de contrast pentru pielografia ascendentă.
Intervenţii nursing:
• pacientul va fi informat de utilitatea, scopul şi modul de
desfăşurare a intervenţiei,
• intervenţia se efectuează pe nemâncate şi după golirea vezicii
urinare,
• pacientul va fi aşezat în poziţie ginecologică,
• se efectuează toaleta regiunii perineale,
• se verifică funcţionalitatea cistoscopului, se asigură
semiobscuritate, se racordează cistoscopul la reţeaua electrică, se
oferă materialul medicului la cerere,
• se supraveghează pacientul în timpul examinării (puls, respiraţie,
stare generală).
2.6 PUNCŢIA BIOPSIE RENALĂ
• are mare valoare în diagnosticarea unei proteinuriei sau
la suspicionarea unei afectări glomerulare, precum şi în
insuficienţa renală de cauză neclară, în stadii precoce.
Intervenţii nursing:
• pacientul va fi informat despre scopul, utilitatea,
durata, posibilul disconfort şi riscurile intervenţiei,
• se analizează anumite date de laborator, mai ales
coagularea,
• se pregătesc materialele necesare efectuării puncţiei şi
recipientele pentru colectarea materialului bioptic,
• se dezinfectează tegumentele şi se secondează medicul
în funcţie de cererile acestuia,
• se supraveghează locul de puncţie şi se informează
medicul dacă apar: hemoragie, infecţie,
• fragmentul de ţesut biopsiat este păstrat şi etichetat
corespunzător şi trimis la laborator.
2.7 ALTE EXPLORĂRI RENALE CU
VALOARE ETIOPATOGENICĂ

Testele imunologice au valoare:


• etiologică (anticorpii antistreptococici, antivirali, antinucleari),
• patologică: dozarea complexelor imune circulante, dozarea
complementului, etc.
O serie de alte teste, cum ar fi: detectarea produşilor de
degradare ai fibrinei în urină, teste de coagulare, determinarea
vitezei de sedimentare a hematiilor, proteina C reactivă, analiza
proteinelor plasmatice, informează asupra etiopatogeniei
afecţiunilor renale.
Intervenţii nursing:
• asistenta va recolta probele după tehnica specifică fiecărei analize
în parte,
• produsele recoltate vor fi etichetate şi trimise la laborator.

You might also like