You are on page 1of 5

Aspecte ale mitului- Mircea Eliade

Mythos si logos
In cadrul scrierilor specializate ale lui Mircea Eliade, volumul Aspecte ale mitului se situeaza in mod evident
ca mediator intre doua categorii de lucrari: pe de o parte cele care si-au propus definirea si precizarea unor realitati
care isi depasesc restrictiva delimitare conceptuala ori simpla dihotomie (Sacrul si profanul), pe de alta, tratate si
studii savant alcatuite, avand ca problematica mitologia si istoria religiilor, dar de asemenea si abordari comparatiste
ale simbolisticii (Tratat de istorie a religiilor, Istoria credintelor si ideilor religioase, Mitul eternei reintoarceri,
Religii australiene, Imagini si simboluri etc.). Aspecte ale mitului nu este nici o carte in care se incearca exclusiv
delimitarile terminologice, dar nici nu intra in seria tratatelor, incercand mai degraba sa imbine cele doua tipuri de
discurs si prin aceasta sa ofere imaginea unui compendiu, a unui „manual” destinat insa intelegerii „marelui public
cultivat” (dupa cum precizeaza autorul in Cuvant inainte).
Primul capitol figureaza necesitatea acestui studiu raportind dimensiunile gandirii mitice (specifica
societatilor considerate „primitive”) la situatia specifica omului contemporan, la gandirea de tip rationalist, stiintific,
pentru care lumea se defineste prin categoriile spatiului si timpului desacralizate, supuse „terorii istoriei”, progresului
„civilizatiei”. Importanta „mitului viu” nu trebuie sa fie restransa numai la depistarea si explicarea evenimentelor
mitice in comunitatile de origine ale miturilor; M. Eliade formuleaza un obiectiv mult mai profund, acela al
comprehensiunii, al fortei de a patrunde semnificatiile acelor fapte, pe care le analizeaza, de altfel, nu doar din
perspectiva sprijinirii cu exemple concrete a definitiilor si a aproximarilor teoretice. Istoricul religiilor considera acele
evenimente si actiuni mitice ca modele de comportament, ca „valori absolute, paradigme ale tuturor activitatilor
omenesti”, caracter pe care il subliniaza si antropologul francez Claude Lévi-Strauss in capitolul „Structura miturilor”
dar cu alte procedee, specifice antropologiei structurale. „Ceea ce ne intereseaza inainte de toate e sa sesizam sensul
acestor comportari stranii, sa intelegem cauza si justificarea acestor excese. Caci a le intelege – spune Eliade –
inseamna a le recunoaste drept fapte omenesti, drept fapte de cultura, drept creatii ale spiritului, iar nu rabufniri
patologice ale instinctelor, drept bestialitate sau infantilism.” (Aspecte ale mitului, p. 3, s.n.).
Natura axiologica a mitului nu este asigurata doar de „istoria” povestita de el, ci mai degraba de caracterul
acesteia: sacralitatea evenimentelor survenite in illo tempore si implicit adevarul lor, verificabil prin raportarea la
referinta (realitatile intemeiate prin actiunea fiintelor supranaturale, fiintarea lor si degradarea lor in timp). Astfel, M.
Eliade construieste aparatul conceptual din perspectiva interna, asigurand mitului definitii plurale, neunivoce, o
definire structurata atat pe nivelul de suprafata, al continutului narat, al faptelor si evenimentelor „istoriei”, cat si pe
nivelurile de profunzime, care depasesc „fabula” si releva semnificatiile, sensurile ascunse, dar justificate, motivate de
faptul ca substanta mitului echivaleaza cu ontofania (manifestarea Fiintei: „sacrul este realul prin excelenta”, spune
M. Eliade in Sacrul si profanul, p. 89). Expresia mitului, a discursului sau – ce include atat situatiile specifice reiterarii
povestii, cat si calitatile povestitorului – a devenit termenul substituibil ontologiei (ca ontos + logos = cuvant /
discurs / stiinta despre fiinta si fiintare). Metoda lui Eliade este globalizanta, autorul asimileaza si concentreaza in
spatiul restrans al definitiei mitului aspectele de narativitate ale „istoriei adevarate”, alaturi de conditiile de existenta
in timp ale acesteia: definitia nu face abstractie de contextul rememorarii faptelor, ca un act de cunoastere trait „in chip
ritual”. Numai in acest sens mitul poate fi numit o structura, datorita asumarii si constientizarii functiilor lui dincolo
de dimensiunea temporalitatii, rezistind in formele de „camuflaj” si „supravietuire” pe care le imbraca mitul in durata

critice. se ajunge la historia (doar „povesti”. prin trans-figurarea faptelor. neofitii „cruzi” sint fizic si psihic „mutilati” pentru a capata in final o noua identitate culturala. – identitatea mitica. cunoasterea lumii si stapanirea ei prin cuvant. Ca prima stiinta a semnificarii. perceputa cel mult ca mythos + logos = cuvant / discurs despre mituri. se opereaza. Renastere si pana in sec. intr-o definitie implicita. Initiatii experimenteaza faptul ca sint in mod considerabil mai mult decit aveau cunostinta despre ei insisi inainte. la Homer. se explica intreaga actiune a sacrului in lume. datorita „clasicizarii”. in gnosticism. p. scheme. asimilarea realitatii. „Pipa fumata de indianul Sioux era pipa «de demult». in care nu se mai pot determina secventele trecut. care folosesc mitul (incepand cu Antichitatea tarzie. „fabulatii”). mai mult sau mai putin sistematice: Roland Barthes. E. Mythologies. integrata fiintei. artistilor. conditionat la origine prin acele „dramatice izbucniri in lume ale sacrului”. De altfel. fenomenul dezarticularii. invatarea mitului. al arbitrarului. al XVII-lea) nu ca modalitate de cunoastere totala. In cadrul ritualului de initiere. Claude Lévi-Strauss.(in crestinism. de adevar. filosofilor. chiar „miturile lumii moderne” si contemporane refac structuri. Iar obiectele sacralizate sint acele obiecte din illo tempore (intr-o interpretare recenta. chiar involuntar si inconstient. mitul cunoaste. ca traditia mitologica devine bun cultural. in resemantizarile politice si ideologice sau publicitare produse in lumea moderna). prin actiunea poetilor. filosofice. Eliade sustine ca modelele arhetipale (patterns) vehiculate de mituri mentin in actualitate. expresia desemneaza un timp calitativ diferit de cel al perceptiei obisnuite. Tratat de istorie a religiilor). chiar daca fusese sculptata numai cu putin timp in urma: «Aceasta pipa pe care mi-ai adus-o este intr-adevar la fel de sacra ca si pipa originara care ne-a fost data de White Buffalo Cow Woman. Prin aceasta pozitie privilegiata a mitului. Homo religiosus si viata miturilor 2 . de semnificatie. constiinta si consistenta unei alte lumi (a stramosilor. Mitul este un limbaj motivat epifanic. Mythologiques. Pentru Hans Peter Duerr (Dreamtime and Dreamtime Journey) este vorba de o identitate profunda aflata in afara timpului. Cassirer. de a oferi insusi modelul. ci ca o sursa exterioara pentru operele literare. De la mythos ca experienta plenara. interiorizata. de a fi generator de modele. cat si ca discurs stiintific ce-si ia ca obiect de studiu mitul in scrierile estetice. Eliade arata in capitolul „Maretia si decaderea miturilor” (Aspecte ale mitului). tipare ancestrale. ca literatura si arta inspirate din marile mituri ale lumii. M. cel mai putin dureros. precum si in problematizarile pe care le subliniaza prin ideea „degradarii miturilor” (v. care ulterior aveau sa fie elaborate si sistematizate de speculatiile metafizice” (Aspecte ale mitului. in mass-media. laolalta cu invatarea cintecelor. care face separatia dintre natura si cultura. 131). considerat atat la nivel artistic. prezent si viitor). a actelor in texte. a dansurilor si cunoasterea mastilor spiritelor tribului este circumscrisa de Eliade perioadei adolescentei. prima treapta a culturalizarii. Intradevar. la rationalisti. Se poate spune ca mitul este. prin actiunea avangardelor. a divinitatilor) si confera semnificatie activitatilor omenesti: „prin intermediul experientei a ceea ce e sacru se contureaza ideile de realitate. Hesiod. Filosofia formelor simbolice. pentru cine intelege ele sint intr-adevar acelasi lucru»”.

inconstantei prezentului. accentuand importanta functiilor acestor „istorii primordiale”: „Mitul nu este. prin constientizarea valorii repetitiilor. tulburatoare (tortura victimelor in folosul recoltelor. In Aspecte ale mitului. 1956). canibalismul. prin raportarea acestuia la criteriul esentialitatii (criteriu prefigurat si-n Aspecte ale mitului. cu eternul si transcendenta. iar M. devine modelul exemplar al tuturor activitatilor umane: el este singurul in masura sa dezvaluie realul. Ritualurile prin care se reitereaza mituri dramatice. Acest „ceva” e „sacru”. Mitul este asadar din perspectiva lui Eliade un subtil operator al rearmonizarii relatiilor individ – cosmos. semnificatiile si functia pe care le vor exercita ulterior asupra comunitatii. Prin repetarea miturilor. mitul care povesteste ontofania sacra. Functia lui e de a revela modele si de a oferi astfel o semnificatie atat lumii cat si existentei omenesti. 91). modelatoare si dobandeste caracter de „obiect absolut”. deoarece teoreticianul este dublat de omul care traieste „in chip ritual” 3 . M. in Sacrul si profanul (Le Sacré et le prophane. realitatea va fi reinvestita cu sacru.Daca in Aspecte ale mitului (Aspects du mythe. nu considera din exterior formarea lui homo religiosus. p. 131-132). adica transuman si translumesc. lumea este perceputa drept un cosmos perfect articulat. om – divinitate. Repetarea periodica a ceea ce a fost facut in illo tempore impune certitudinea ca ceva exista in mod absolut. ultimul stadiu fiind. istorii insotite de acte violente. ci doar comuniune cu infinitul. Datorita fortei de esentializare. ci mai ales sensurile care i se acorda. ca etape ale devenirii omului religios. Insa M. un instrument de reglare a coeziunii dintre mundan si transcendent. eficienta” (Sacrul si profanul. principiu conform caruia „esentialul precede existenta”). eu – celalalt. inteligibil si semnificativ. o ierarhie in cadrul careia de la homo aesteticus – cel supus clipei.” (Aspecte ale mitului. ci va folosi credinta ca fundament in relevarea trasaturilor mitului si a modului de functionare a acestuia in comunitatile traditionale. in siajul principiului care guverneaza gandirea „primitivilor” si a societatilor orientale. a parasirii arbitrarului prin acte structurante. non-didacticesti. dar accesibil experientei umane. Eliade acorda repetitiei (reiterarii miturilor) aceleasi valente pe care Sören Kierkegaard le atribuia experientelor reluate. homo religiosus. ontologie. supraabundenta. ascensiune in trepte.” (Aspecte ale mitului. si in aceasta organizare. Astfel. o garantie de «bunatate». Eliade arata ca nu actiunea ritualica in sine este valoroasa. mitul devine o structura paradigmatica. p. 136). o imagine armonioasa a inceputurilor. in mod paradoxal. se trece la homo eticus. manifestarea victorioasa a unei plenitudini a fiintei. stadiu in care nu mai exista secventialitate. Eliade nu incearca sa idealizeze continutul miturilor. asemeni Erlebnis-ului diltheyan). Din acest motiv. ceva se vadeste a fi in fluxul universal fix si durabil. „Creatia se face dintr-un surplus de substanta ontologica. 1963) definitia conceptului este sustinuta de criteriile ce trimit spre substantialitate (sacralitate si adevar) si experienta (in sensul trairii si cunoasterii mitului din interior. cu transcendentul. in conceptia lui Kierkegaard. p. Eliade construieste in mod indirect definitia mitului. dupa sintagma ce ii apartine lui Claude LéviStrauss. va fi reordonata. Eliade nu amplifica aceasta idee. in sine. omul isi va regasi locul si rolul / sensul in mijlocul lucrurilor. istorie”. in capitolul „Mitologie. orgiile) – toate acestea nu alcatuiesc o „Arcadie arhaica”. Stadiile acestei pozitii privilegiate parcurg. M. ci ramane la nivelul obiectiv de prezentare. (…) Multumita mitului. ca trepte spre implinire. de concentrare prin cuvant a substantei ontice. In aceasta carte explicatiile sunt neostentative. Se afirma limpede ca datorita „repetitiei continue a unui gest paradigmatic. omul este readus in starea de comunicare directa cu lumea stramosilor. nici de moralitate.

Asadar. aceea a zeilor. Demersul lui Eliade nu urmareste definirea mitului in relatie cu prezentul si viitorul. Este evident acum de ce. a istoriei conditiei umane” (Sacrul si profanul. momente in care are loc acel regressus ad uterum. Observatiile cu privire la criza contemporana ce a cuprins atat dimensiunea realitatii. prin care transpare eterna lupta impotriva demonului numit Timp. cunoasterea si intelegerea miturilor primordiale si a modului lor de functionare ne ajuta sa dezvaluim ce se ascunde in spatele „povestilor” lumii secolului XX. 99). omul religios nu este o stare pasiva. Insa. iar ipostaza de homo religiosus este luata drept conditie sine qua non a existentei.. omul religios „participa la Fiinta”. o lume in care s-au produs. potentat prin reactualizarea mitului. simbolica „intoarcere in urma”.. amenintandu-ne sau seducandu-ne.” (Aspecte ale mitului. mituri de origine – mituri cosmogonice. lui ii datoram „pastrarea adevaratei istorii. „(…) omul religios se vrea altul decat cel care se considera a fi in planul experientei profane. 2). al inceputurilor”. Traseul implinirii ideale trebuie astfel. autentica. sunt continuate. ci inseamna devenire. apropiindu-se de modelele divine. transistorice. in viziunea lui Eliade. prin insasi clipa in care intelegerea istoriei mitice – a evenimentelor esentiale si sacre – l-a facut sa aiba sens in univers si sa isi „asume consecintele” acestei existente. singura Istorie care-l intereseaza este. creator secund in care M. retrairi ale „istoriei adevarate si sacre”. asupra elitismului avangardelor. 93).” (op. insa. in istoria gestelor divine. cu intentia de a deduce din aceste fenomene persistenta unor „reziduuri” structural-mitice. Eliade vede „atat dorinta de sanctitate. Spiritul riguros al savantului opereaza deseori delimitari conceptuale pe principiul dihotomiei. la fel ca omul profan. Mitul este justificarea existentei. uitare – memorie. inseamna deopotriva a intelege mai bine o categorie de contemporani de-ai nostri. timp istoric – timp liturgic. caci uitarea Istoriei sacre este considerata un pacat. p. o data in plus.” (Sacrul si profanul. 87). Istoria sacra revelata de mituri. p. inscaunare – cosmogonie. [Rodica Ilie] 4 . se considera facut de istorie. activarii si perpetuarii miturilor: „Pentru homo religiosus existenta reala. Aceste modele (…) sunt pastrate in mituri. afirmatie a devenirii autentice. Prin urmare. cat si a limbajelor culturale ce traduc aceasta realitate. sunt necesare permanente rememorari. un dublu al divinitatii. caracteristici pertinente ale mitului: „istorie adevarata” – „istorie falsa”. cit. pentru „a te vindeca de efectele timpului”. p. devine el insusi co-participant la creatie. el asigura modelele. direct sau mediat. incepe in clipa in care primeste comunicarea acestei istorii primordiale si isi asuma consecintele ei. cu scopul regasirii „timpului tare. arhetipale. la randul sau. memorie „primordiala” – memorie „istorica”. p. Aceasta intentie este figurata chiar din primele pagini ale volumului: „A intelege structura si functia miturilor in societatile traditionale (…) nu inseamna numai a elucida o etapa din istoria gandirii omenesti. 95). inevitabil. Omul religios nu este dat: el se face pe sine insusi. prin meditatia asupra „miturilor lumii moderne”. omul religios. s-au deconstruit si s-au reconvertit mituri. cat si nostalgia ontologica” (op. cit. Reactualizand miturile. cateva exemple revelatoare stabilesc. p. Toate raportarile mitului la aceste perechi de contrarii sunt argumentate si supuse probei validitatii in diverse spatii cultural-spirituale.mitul.

liderul spiritual al comunită ții.  Ritualurile ezoterice: erau secrete.  Ritualurile publice erau de tipul serbărilor dionisiace. Ce este mitul? Mitul →cuvânt sacru. Tipuri de ritual: . Reîntoarcerea la tim 2.1. înainte de momentul crea ției. Ele nu se recitau oricând și nu de către oricine. Omul devenea nemuritor. care are o dogmă religioasă a facerii. împreună. care vorbes ște despre faptele și vorbele zeilor. fapte petrecute într-un timp mitic.Identficare cu zeii. participan ții care ascultau mitul erau egali cu zeii. Mitul se interpreta într-un context ritualic.publice și ezoterice. era recitat de șaman. Ce este ritualul? Ritualul →gest sacru este punerea în practică a mitului. Ele funcț. . nu în timp recent.Este o formă de cunoaștere irațională. Mitul . presupuneau punerea la încercare a neofitului promiteau nemurirea. Timpul mitic este timpul înainte de istorie. era o descărcare a energiei. via ța veșnică 5 . cât dura ritualul. au un rol foarte important și în zilele noastre. este o narațiune sacră.