You are on page 1of 17

Ethosul ironico-parodic postmodernist în literatura română din Basarabia

Comunicarea pune în discuţie tehnicile poetice ironico-parodice afirmate în literatura
română din Basarabia, luând în vizor conjunctura specială de adopţie a postmodernismului şi
de particularităţile asimilatoare ale paradigmei literare locale. În ciuda cosmopolitismului
administrat programatic structurii nodale literare, se fac simţite tensiuni polemice ironice care
anunţă tentative de căutare a specificului diferenţiativ: nonconformismul teribilist la Nicolae
Esinencu; exploatarea ingenioasă a ironiei în poezie şi registrul prodigios deconstructiv de
presiune ideologizantă în romanele lui Busuioc; spectacolul ironic al rafinamentului stilistic şi
al exerciţiului intertextual la Em. Galaicu-Păun; nihilismul ironic, justiţiar afişând limita
ontologică la Vsevolod Ciornei; nervul ironic pus sub semnul lucidităţii menţinute activ, dar şi
al răzvrătirii împotriva conformismului deformator de identitate la Andrei Ţurcanu. Abordarea
parodicului basarabean a descoperit natura lui paradoxală pe plan local şi caracterul izolat de
manifestare. De apreciat sunt individualizarea scriiturii neconvenţionale prin refacerea ironică
a lumii şi convertirea tiraniei autorului în autoreflexivitate şi parodie în romanul Povestea cu
cocoşul roşu de Vasile Vasilache; performanţa discursivă dialogică a parodiei în Hronicul
Găinarilor de Aureliu Busuioc care nu mai rămâne a fi doar unul din procedeele dominante în
eşefodajul tehnic, ci ajunge să-şi revendice statutul autotelic incontestabil, producând un
autentic roman parodic.
Atunci când încercăm să punem în discuţie tehnicile ironico-parodice poetice afirmate în
literatura română din Basarabia, trebuie să ţinem cont de existenţa unei conjuncturi speciale de
adopţie a postmodernismului şi de particularităţile asimilatoare ale paradigmei literare locale.
Iniţial postmodernismul pătrunde, graţie reformelor garbacioviste, prin lecturi care denotă
interesul pentru filiere eterogene, dar în consonanţă cu statulul geopolitic basarabean: „Noua
generaţie de prozatori a profitat de căderea «cortinei de fier», făcând cunoştinţă cu textualismul
şi optzecismul din România, cu literatura postmodernistă occidentală şi rusă şi cu filosofia
poststructuralistă.”1 Cu toate că insistă asupra sursei formatoare anglo-americane, Nicolae Leahu
nu poate trece sub tăcere influenţa mai extinsă a literaturii ruse asupra optzecismului basarabean,
deschis şi pentru nonconformismul creator de origine estică: „Dialogul optzeciştilor basarabeni
cu poezia rusă, în general, şi cu cea a şaizeciştilor ruşi, în special, este unul semnificativ fie în
linia angajării existenţiale a eului poetic, fie în cea a dezvoltării unor teme, motive, mituri sau
mărci exterioare ale discursului” 2 Sincronizarea cu literatura română contemporană se realizează
1

Iulian Ciocan 2002/4/50 Sud- Est De la sămănătorism la postmodernism
OPTZECISMUL
DIN
BASARABIA
ŞI
POEZIA
ŞAIZECIŞTILOR
RUŞI
Nicolae
LEAHUhttp://www.upm.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari2/Nico
lae_Leahu.pdf
2

2

. şaizeciste.( Vitalie Ciobanu).romlit.html 8 In mod vizibil.„brusc la nivelul generaţiei optzeciste”. în forma în care e surprins la acea dată. Aliona GRATI Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţ 152-158 ww. mai intii. nu mai poate continua.ro/Postmodernism-a-la-Chisinau-actiuneperformance*articleID_1566-articles_details.upm.md/old/2001/83-85/230_2. ci e vorba de o sensibilitate.. să-şi multiplice mijloacele de expresie pentru a re-compune şi a re-defini o cu totul altfel de lume. „nu este un gen literar sau nişte teze la modă. organizat de redacţia revistei Contrafort în august 2001. şi se cristalizează într-un proces de mare anvergură.romlit. fiind sufocat de excesul de gratuitate şi artificializare. confortului în anacronisme cu motivaţie patriotică: „Lirismul basarabean.2/16_Grati.începutul secolului XXI contrafort 9-11 2001 http://www. OMUL ŞI REALITATEA SOCIALĂ ÎN LITERATURA POSTSOVIETICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA Conf.o nouă/veche mişcare literară la sfârşitul secolului XX . saptezeciste şi se ajunge exclusivist să se conchidă că „un scriitor tânăr valoros nu 3 Privighetori printre vrăbii de Ion Simuţ rom literară 2005 nr 35 http://www. dr. căci era necesară o perioadă de tranziţie în care se impunea ca necesitate lepădarea de complexele înrădăcinate.” 7 (Vasile Gârneţ). impulsionarea polemică.pdf 5 Postmodernismul de peste Prut de http://www. după cum confirmă criticul Ion Simuţ. este o nevoie acuta de a fi postmodern in Republica Moldova.ro/privighetori_printre_vrbii 4 Gratii 152 DIALOGISMUL – PRINCIPIU DE PREZENTARE POETICĂ.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/Lucrari3/r omana/Texte_Lit. au accentuat faptul că pentru ei postmodernismul devenise semnul unei noi epoci. „atitudine în câmpul culturii: absorbţie a influenţelor din exterior şi voinţă antiizolaţionistă”. urmat de refacerea normală a circulaţiei de cărţi între cele două maluri ale Prutului şi de afirmarea unor voci distincte apreciabile la nivel naţional: „în cadrul postmodernismului valorile poetice din cele două părţi ale Prutului sunt sensibil apropiate”. Statutul de scriitor „postmodern” este încărcat de valenţe locale de rupere de paradigmele anterioare: păşuniste 8.6 P 66 Scriitorii basarabeni. unii scriitori din proaspăta republică suverană. univ. dar şi acţiunea de redresare culturală: „Sub presiunea noilor semne culturale.observatorcultural.contrafort. purtând o discuţie cu Ion Bogdan Lefter şi Andrei Bodiu pe marginea postmodernismului din Basarabia în cadrul atelierului Postmodernismul – o nouă/veche mişcare literară la sfârşitul secolului XX . cât şi împotriva exuberanţei patetice naţionale.rom.4 În Basarabia postmodernismul era o necesitate stringentă.începutul secolului XXI. „a controlului ideologic şi a auto-mulţumirii naţionale” 5.ro/postmodernismul_de_peste_prut 6 chiperi 7 Ion Simuţnr 24 2005 Romania literara Postmodernismul . un antidot atât împotriva literaturii anchilozante. mai ales printre cei mai tineri.html 3 . caci a fi postmodern aici inseamna.3 Rezultatele nu au fost evidente imediat.”. au fost nevoiţi să recupereze decalaje. a nu fi pasunist Autor: Dorina BOHANTOV nr 78 2001 Observator cultural http://www.

Poetul Andrei Țurcanu. prea solemnă. 2007.12 În ciuda cosmopolitismului administrat programatic structurii nodale a literaturii române din Basarabia.ro/Postmodernism-a-la-Chisinau-actiuneperformance*articleID_1566-articles_details.S.15 Totuşi în critica literară transpare intenţia de a indica ca dimensiune formatoare tendinţa optzecismului basarabean de a depăşi decalajele generaţiei şaizeciste atât cele stilistice10. teXtUAliSM P 128-135 p129 11 http://www. Editura Universității Petru Maior. nr. descoperind cantonarea în 9 Autor: Dorina BOHANTOV nr 78 2001 Observator cultural http://www. de mai mulţi ani. Contrafortistul Gheorghe Chiperi observă o diferenţiere a ţintei atacurilor subversive ale postmodernismului basarabean. ci global.”9.S. p. PoStModerNiSM. 1-2(17). punct de reper al lumii postmoderne.. ilustraţii perfecte ale teoretizărilor lui Mallarme sau T.ISSN: 1844-2048 Universitatea Petru Maior. uneori ermetică. redimensionând întreaga viziune literară prin introducerea practicilor ironice şi parodice. Eliot. Anul VIII.ro/facultati_departamente/stiinte_litere/conferinte/situl_integrare_europeana/L ucrari2/Nicolae_Leahu.”. Întâiul.”11 Detaşarea de lirica şaptezecistă este trecută în condică detectând tensiunile estetice. dezvoltat până la ritual. 2008. ci s-a născut dintr-o reacţie normală la ceea ce era anchilozat în literele din R. P 87 4 . generaţia imediat precedentă.scribd.com/doc/98341456/Metaliteratura-1-4-23-24-2010-001-277-Final20100913-ora-1-12-25-CS3 GRIGORE CHIPER Universitatea din Tiraspolcu sediul la Chişinău GEnERAţIE.. Criza de identitate.pdf OPTZECISMUL DIN BASARABIA ŞI POEZIA ŞAIZECIŞTILOR RUŞI Nicolae Leahu p 16 Proceedings of the International Conference European Integration between Tradition and Modernity.observatorcultural.upm. OPTzECISM. anunţând schimbarea tranşantă a macazurilor estetice: „Optzecismul basarabean a apărut în condiţii diferite faţă de cel românesc. S. astfel îndreptăţind critica română să aducă obiecţia că „oamenii sânt postmoderni aici mai întâi prin excludere şi apoi prin convingere. 87-90. TârguMureș. mai păstrau însemnele aflării într-un sistem totalitar chiar şi agonal.html 10 „Generaţia ’80 reacţionează la această poezie a limbajului ceremonios. se fac simţite tensiuni polemice care anunţă tentative de căutare a specificului diferenţiativ. în Metaliteratura. cât şi cele ce vizează universul reprezentării şi strategiile textuale. El nu a operat o opoziţie faţă de o generaţie anume. convenţională. alteori grandilocventă a şaizeciştilor. nefiind orientat delimitativ contra vreunei generaţii anume. optzeciştii se declară adepţi ai doctrinei postmoderniste şi se pronunţă împotriva modernismului literar. o poezie pe care tinerii scriitori o simte artifcială. 2007 p 14-19 12 Leahu Nicolae. eschivându-se să formuleze – atenţie: asemeni şaizeciştilor ruşi! – o critică directă a sistemului. obţine în spaţiul basarabean statutul de subiect predilect amplificat dramatic.poate fi decât postmodern”28. care în ciuda anunţatei emancipări. cu o dominantă ludicoironică a discursului: un efort de a conjuga neputinţa zdruncinării partidului-stat cu tentaţia de a nu ceda presiunilor ideologice. pp. De aceea. dar încă periculos pentru atacuri directe: „De unde şi nevoia optzeciştilor de a înlocui gravitatea.M. evidenta evitare a vizionarismului supralicitat cât şi a tezismului militant şi fundamentarea optzecismului pe aceeaşi proteiformitate a ironiei revigorante „cu scânteieri de cinism şi senzorialitate despuiată”. identificat cu generaţia şaizeciştilor http://ru.

sub clopotul de sticlă a optzecismului şi abia ulterior din interiorul lui le delimitează în baza principiului estetic şi a metodei semice în postmodernişti propriu-zişi. luciditatea elaborării textual.ernu. (neo)onirişti şi (neo)suprarealişti. 17 Diversitatea formulelor literare ajunge să fie prea largă atât la nivelul registrelor stilistice mixate. celor mai de preţ „achiziţii ale poeziei de după poezie”15. 13 Iulian Ciocan 2002/4/50 Sud. de pe ambele maluri ale Prutului. şi sensibilitatea ultragiată social şi politic.ro/presa/ereticii-integratori/ „Înclinaţiei spre ludicul giumbuşlucar şi gratuit îi ia locul. ironici. Dimpotrivă! Pentru nivelul general foarte înalt al poeziei scrise de generaţia 80 . biologic. radicali. Nr. neoimpresionişti cu deschidere spre minimalism18. − nu i-au costat nimic pe autorii acesteia. cât şi la cel al afirmării structurilor diferite care impun paradigme derivate. perifericului şi al tranziţiei necontenite.16Constituirea structurilor personale creatoare poate fi observată abia spre anul 2003. aşa numitul melanj exotic.14 Estetizarea prin ironie şi parodie a realităţilor locale nu a conferit automat valoarea scontată. aici. ci devin un mod de „angajare critică în istorie şi societate”. Iulian Ciocan concluzionează tranşant că „postmodernismul este pentru prozatorii basarabeni un proiect mai mult existenţial decât literar”13 Atitudinea ironică şi parodică asumate de registru textual nu urmează principiile active ale derizoriului şi ale textualizării sofisticate. Poetul şi criticul basarabean vede paradoxal avantajul proliferării practicilor ironiei şi autoironiei. conştiinţa ironică a realului. biografic. când pot fi înregistrate mutaţii fecunde prin trecerea „de la consumul de mode şi modele din ţară la efortul de a se impune cu voci distincte”.complexul decalajului. Urmărind etapele de asimilare hibridă a stării de spirit postmoderniste în Basarabia. Ciobanu Sud est 2012 /2 Metamorfozele poeziei: caruselul basarabean 5 . unde predomină dezinformarea deliberat întreţinută. Mircea V. 15 Galaicu-Păun Poezia de după poezie p 268 14 16 17 18 Galaicu-Păun Poezia de după poezie p 270 Nicolae leahu Comedia cumană şi vodevilul peceneg 103 Mircea V. în pofida afişatei liberalizări demagogizate. dar şi prejudiciul valoric regretabil al experimentării lor ca tehnici poetice: „Ar fi o mare greşeală să se creadă că achiziţiilor poeziei de după poezie − conştiinţa parodică a textului. intertextuali. sa plătit cu … capodopere individuale nescrise…”. Simulacrele poetice aglutinează mozaicul local. apetenţa pentru o atitudine de gravitate dramatică. înclinată spre cruzime şi sarcasm dezabuzat”. eclectismul etc. Instituind formula personală pentru poezia basarabeană contemporană − „poezia de după poezie” − Galaicu-Păun detectează rupturile de nivel ontologic şi impunerea poeziei eului mic care recuperează eul individual. Ciobanu în Metamorfozele poeziei: caruselul basarabean nu renunţă la ideea de a comprima iniţial toate formulele literare. 421 / 8-14 martie 2012 http://www. livreşti.Est De la sămănătorism la postmodernism Eretici integratori Un text despre “literatura basarabeană” de Paul Cernat / Dilema Veche. asumarea corporalităţii umane.

87-90. 23 Ironia. împletirea de sarcasm şi sentimentalism supravegheat.html http://infoportal.net/articol~din-cultura~info-3531177~toamna-lui-aureliu-busuioc.rtv.ro/ironie_i_patetism 24 Victoria Fonari..20 Apariţia spiritului ironic a marcat momentul în care solemnitatea a cedat teren desolemnizării. p 60-61 23 Cronică LiterarăIronie şi patetism de Gheorghe Grigurcu rom lit 2000 nr 3 http://www.”. mit. absurdul. dar şi ironia satirică.com/Library/A1uw07/RevistaVatraveche102/resources/content/61. Jocul frondei conciliază inflaţia anecdoticului şi bravada cu măştile vulnerabilităţii. 24 dar şi cultivă gustul pentru un cinism al sincerităţii. Poetul Andrei Țurcanu. oferă libertatea inovaţiei relativizând jovial contradicţiile vieţii. Valeriu Matei. prostia.19 Adoptarea ironiei ca principiu de producere textuală este o reacţie iconoclasta la regimul ideologic totalitarist.Omul scriitor. Gheorghe Postolachi. numite şi teribilisme.md/articol/aureliu-busuioc--toamna--37865. 2008. atât de prolific mai târziu în proză. Întâiul. ireverenţa. care oferea imediat o dublă-triplă interpretare”. Teo Chiriac. pp. 22 Leo Butnaru va continua să profite de disponibilităţile ironice ca modalitate de desprindere de clişeele tradiţionale. plasate sub zodia unor orizonturi apocaliptice. P 87 20 21 UN OM LIBER: NICOLAE ESINENCU Adrian Dinu RACHIERUhttp://convorbiriliterare. etalând o alură raţionalizată: „Leo Butnaru se exprimă prin intermediul unui limbaj studiat. de care uzează frecvent. Emilian Galaicu-Păun. Nonconformismul subversiv al lui Nicolae Esinencu anunţa în plină literatură angajată ideologic asumarea temerară a neseriozităţii prin acte apreciate deliberat drept „excentrice”. care conferă modelelor simţul proporţiilor reale şi nu intenţionează să demareze un proces drastic destructiv. Ironia galantă din poezia lui Aureliu Busuioc obţine statutul de superioritate adiţionând atitudinea persiflantă: „Autorul descompune incultura. fronda opun rafinamentului frumuseţii un rafinament al ironiei”. de sancţionare a anacronismelor: „Andrei Ţurcanu. Anul VIII. dar şi la versiunile ludice şi ironice ale acestora. recurgând la simbolul alegoric. Aura Cristi aduc o mărturie nouă despre soarta Basarabiei şi destinul omului contemporan.dntis.ro/RACHIERUian6.html 6 . marcând schimbarea fenomenologiei şi a esteticii literare: „Nonconformismul.romlit. ironia consumându-se în cheie sentimentală21. trecut prin alambicurile disciplinei şi disimulării pe care le presupune ironia”. Vatra veche nr. în bună măsură aş pierde lirismul. Nicolae Esinencu. supraveghind întregul spectacol al pluralităţii identitare: „Dacă aş pierde ironia.. Scriitorul însuşi conştientizează că ironia deţine un statut forte în întreaga arhitectură lirică neconvenţională. recuzita sa amplă incluzând grotescul. unele din canale ce conduc în subtext”.swf p 61 Vitalie Răileanu Podul de cărţi. 2012. Criticul Ion Ciocanu va remarca exploatarea ingenioasă a ironiei şi va diagnostica metodic caracterul ironic şi zeflemitor al 19 P 87 Nicolae.Valorificarea postmodernistă a specificului local de multe ori este subordonată strategiei de instituire a unei terapiei estetice prin ironie. 1-2(17). aroganţa prin această ironie voltaireiană. nr.timpul.htm 22 http://content. 07:01 http://www. 10.doctor conferenţi Toamna lui Aureliu Busuioc publicat în Carte pe 5 Noiembrie 2012.yudu. în Metaliteratura. Vlad Neagoe.

” 30 Relatarea istoriilor unor destine mutilate de societatea totalitară este contrapunctată de registrul ironic al autorului care deconstruieşte subversiv orice presiune ideologizantă oferind pista alternativă autentică a adevărurilor istorice: „i ronia savuroasă. de cele mai multe ori pitite îndărătul glumelor şi replicilor studentului Richi..).scrisului în proza lui Busuioc. prin care se obţine relaxarea de obligativitatea tematică. e tot o formă de luptă contra regimului sovietic. Radu Negrescu este învestit de Dumitru Crudu cu statutul de personaj. ironie şi neimplicare. convertirea sufletului uman la trădare şi laşitate http://mariasleahtitchi..”26.Autobiografică în Aureliu Busuioc Biobiliografie Chişinău 2010 „Magna-Princeps” SRL.. 2010.wordpress.. neapărat comunist. care nu este decât autorul însuşi. la o şcoalăetc.” 27. S. Pagina 33 26 Ion CIOCANU DINCOLO DE IRONIE ŞI ZEFLEMEA Sud est 2008 nr 4 27 Dumitru Crudu: Un roman care a supravieţuit Uniunii Sovietice http://inliniedreapta. travestit cu abilitate în acest narator deosebit de volubil.. element persiflator narativ. cartea este ţesută în mod ingenios din atare adevăruri.com/2013/01/14/recviem-aureliu-busuioc-si-a-fost-noapte/ 30 Grati Aliona Cuvântul celuilalt Dialogismul romanului românesc Academia de Ştiinţe a Moldovei. Spune-mi Gioni (2003) şi Hronicul Găinarilor (2006). Subiectele acestor romane aduc în literatura română căderea morală. Profesional Service SRL. iar ironistul debordant şi incorigibil Riki. care a reparat lucrurile in cateva zile. demitizarea 25 Iniţial romanul fusese conceput ca o parodie la proza ce se publica de unii nechemaţi. spuse în mod aluziv.2011.net/monitorul-neoficial/dumitru-crudu-un-roman-care-a-supravietuituniunii-sovietice/ 28 . Ion CIOCANU DINCOLO DE IRONIE ŞI ZEFLEMEA Sud est 2008 nr 4 Or. captivantă. deconspirarea. cât şi complexitatea structurii narative „instaurând în discursul romanesc un regim al plurivocităţii limbajului literar şi extraliterar. Ironia este introdusă programatic25 în registru narativ modernizat pentru a submina schematismul previzibil al tipului anterior de naraţiune.. dar a venit un preşedinte (un director. subtil şi – mai subliniem o dată – agreabil!. 29 Şleahtiţchi Celelalte trei romane care au urmat. însă neapărat şi de haz şi spirit. dar şi pentru a servi jocului dezinvolt al autoruluiscriptor care „ia în zeflemea seriozitatea excesivă şi siguranţa de sine a personajelor (de fapt – a autorilor respectivi) şi dezumflă mostrele de naivităţi. o replică la era rău intr-un kolhoz (la o intreprindere. un responsabil etc.).C. Aşa se face că modalitatea literară preconizată de romancier – una întemeiată pe ironie şi zeflemea – asigură cititorului o lectură agreabilă.. Am putea spune că jumătate din succesul romanului este asigurat de Richi. fiind şi marca unui scepticism exagerat şi al unui individualism al superiorităţii afişat cu frondă. deschid o nouă direcţie tematică în opera lui Aureliu Busuioc.disident insistând pe faptul că „acesta protestează prin tăcere.. căderea sub povara vremilor tragice. inventiv. bineînţeles – nu în afara preocupărilor scriitorului legate de psihologia personajelor. propunând cititorului o istorie plină de adevăr. – 152 p. va fi declarat porta-voce auctorială prin care se controlează registrul eroic şi satiric din romanul Unchiul din Paris şi se insinuează abil adevăruri care denunţă poncifele proletcultismul sovietic. Autorul regîndeşte şi aşează în albia adevărului istoria mai apropiată sau mai îndepărtată a basarabenilor. . Este incontestabilă performanţa de a crea aşa numite personaje anti-eroi pentru care ironia e un modus vivendi demascator de convenţionalisme. 28 La apariţia romanului Pactizând cu diavolul(1999) critica va observa o mutaţie calitativă atât în ce priveşte substanţializarea tematică 29. 332 p 263 7 .

php?option=com_content&view=article&id=2097:voci-dinbasarabia&catid=233:cafeneaua-literara-august-2009&Itemid=113 Centrul cultural pitesti 2009 Votez contra cerului vostru senin” VSEVOLOD CIORNEI SAU NIHILISMUL RETORIC. finalitatea fiind constatarea stării de falit a poeticului. Nihilismul lui ironic. ci are acoperire existenţială. La Em. Profesional Service SRL. p 8-9 34 Nicolae Laehu Vsevolod Ciornei sau poatica escatologiilor comunicării Semn 2012 nr.ro/index.” La debutanţii mai vârstnici. din loc în loc.. 332 p 263 32 Armele grăitoare ale lui Emilian Galaicu-Păun de Dumitru Chioarunr 1 2011 Ramuri 33 Ion Pop.C. noiembrie 2010 nr 197 . dar şi rafinamentele stilistice. pretinzând a ţine în echilibru partiturile plurivoci şi tensionante. al atitudinii fracturate şi obosite de împotrivirea faţă de normele goale ale poeticului. Ironia care însoţeşte exerciţiul intertextual devenită exuberantă şi chiar excesivă este amendată în unele cazuri de critica literară: când „ieşirea (prea) jucăuş-relativizantă din ritual poate altera grav însuşi sensul comunicării lirice… acest exces în exerciţiul intertextualităţii. p45-48. Registrul ironic subtil şi prodigios va pune de acord. parodia şi parabolicul predilect în Hronicul găinarilor şi O sumă de cuvinte. nu de puţine ori. Conştiinţa ironică a realului nu este gratuită totuşi în scriitura labirintică textualizantă: „Ştiinţa deconstrucţiei se asociază cu ironia şi. TRIBUNA „ARMELE GRĂITOARE” ALE LUI EMILIAN GALAICUPĂUNpp 7-9.3. Galaicu-Păun nu înseamnă doar joc cu limbajul/ cu alte texte.poeticii sincerităţii şi a angajamentului grav. cu formule poetice personale şi stiluri inconfundabile. Primul val de optzecism introduce ironia în proiectul liric inovator care pretinde a fi de ruptură. cu riscuri în descumpănire a ponderilor celor două componente ale „mesajului” şi derapaje. mai târziu. în care şi livrescul este un dat ontologic”. Seria experimentelor personale eşuate e circumscrisă retoric tatonărilor paradoxale de a evada din „puşcăria portativă” a sinelui.2011. către jocuri de limbaj cumva frivol-relativizante. pag 45 35 P 137 Chiperi 36 http://www. S. rămâne a fi mai mult amară îngroşarea liniilor de forţă a comunicării ironice în lirica lui Vsevolod Ciornei. Deşi pare a fi tendenţios caustică. radicalizant.” 33 ”sau când „un demon al divagaţiei asociativdisociative îşi vâră mereu coada neagră. esteticul încorporându-se eticului..2009 nr 8 august Voci din Basarabia scris de ADRIAN DINU RACHIERU 8 .centrul-cultural-pitesti.32. ia parte la spectacolul vervei. justiţiar are un „substrat melancolic în pofida negativismului”36. Dar rafinamentul stilistic al lui Em. parodierea ludico-sarcastică a formelor de distorsionare a spiritualităţii româneşti fac valabile Învăţăturile lui Aureliu Busuioc în contextul noii paradigme culturale”31. GalaicuPăun maniera ironică se teatralizează. semnalată de degradarea în cinism a registrului ironic: „Umorul îmbătrâneşte şi se 31 Grati Aliona Cuvântul celuilalt Dialogismul romanului românesc Academia de Ştiinţe a Moldovei. ironic-turbulentă în cerneala deja agitată a poemelor sale. „cu personalitate”34. spre a spulbera clişeele în care riscă să se aşeze comodă gândirea. cu cinismul. care urmează primului val optzecist ironia iese din „pletora textualizantă”35 şi devine complicele cinic al unui hiatus dureros. ritmicităţii ideilor şi al „euforiei stilistice”.

probată epuizant de poet până la abandonarea lejeră odată cu înţelegerea faptului imposibilităţii de a atinge miza scontată a re-modelării care ar depăşi simpla pastişare. Patosul lucidităţii la Andrei Ţurcanu este cuprins şi el de o „vehemenţă îndurerată”38. Ironia nihilistă afişează ultimul stindard al ironiei. marile idealuri defuncte. şioricum încerc a-ntoarce capul. clocând o decepţie netrucată livresc. 61 Cuvinte dintre tăceri). dar şi „povara absenţei cuvintelor” (55 Fără proiecte şi deviz) alunecă în ironia inutilităţii şi a lepădării de propriul scris: „ Poetu-i ca Petru. Radiografiind programul poetic vsevolodciornist Nicolae Leahu descoperă schimbări surprinzătoare de direcţie. Atunci când ironia deturnează în „Am ars poetica” (p. scrisule cel necitit.php? option=com_content&task=view&id=4149&Itemid=99 ADRIAN DINU RACHIERU Cafeneaua liteară piteşti Andrei Ţurcanu si calvarul lucidităţii 39 NINA CORCINSCHIInstitutul de Filologie UN ZODIAC PENTRU INTERIORUL metaliteratura 1-2 2012 îN ROŞU APRINS metaliteratura 107-109 9 . Refuzul de a scrie versuri fără esenţă.” Textele îşi extrag poeticitatea din ironia sceptică./Ce mai 37 Nicolae Laehu Vsevolod Ciornei sau poatica escatologiilor comunicării Semn 2012 nr.”(Einstein zâmbeşte p. cu ardere interioară. în revelaţia ludică a epuizării marilor poveşti legitimatoare”37. pag 47 38 Cafeneaua literara 2011 august nr 8 http://www. p45-48. adică acea staţie terminus a discursurilor de cunoaştere care sucombă. Fiind imposibil refugiul „rătăcit în silabe” (Destin întors p 44). condamnând falsitatea şi frivolitatea rolului burlesc ce i se impune. 63p. mistuind devorator şi fără milă chiar şi propriile resorturi identitare. lăsând locul unui gol existenţial şi al unei irecuperabile singurătăţi blazate: „Un caz mortal: capra sparge speranţa-n patru/Marile adevăruri sunt false.ro/index. Când i se recomandă şi este îndemnat „Ascultă ce-ţi spune bufonul din tine El unicul ştie ce spune”(p. 41). ratarea nu este dramatizată. Adio..3.” (p. Bravura de a induce în eroare cenzura este relativizată ironic. trecută prin formele de atitudine ale eului: „hipersensibilitate acutizată în absolut de o conştiinţă implacabilă”39.transformă-n satiră”.. dar spiritul protestatar nu este anemic şi buf. ironia este durută. deşi mărturiseşte amar că nu se poate mântui pe deplin de el: „Aceste destin ce mi-i străin îmi vrea doar bine şi iar bine/şi ca argintul viu renaşte în straiele oglinzii sparte. nonşalanţa ludică nu poate obtura acuitatea durerii care s-a infiltrat în jocul contradicţiilor: „Ştiu că este un joc tragedia aceasta în care am fost distribuit/arbitrar/dar cine a permis accesul durerii în joc?”(p 23).). Trei cocoşi număraţi pân-la ziuă. limita ei ontologică.centrul-cultural-pitesti. 31 Destin arlechinesc Istoria geloasă). slugă de mituri.. poetul se revoltă şi refuză categoric destinul arlechinesc fals şi impropriu.. nu pot fugi de mine însumi.(Cuvinte printre tăceri p 7 În puşcăria portativă Cartier 2002. sentenţios ironic sunt blamate resorturile demagogice în ţara lui Papură: „Moaşă de purici./Iartă-mă. ci este perorată până la anularea sensului grav. dar şi instituirea „escatalogiei comunicării. Şi îl revăd multiplicat ironizându-mă din cioburi. unul după altul.36) tehnica reciclării postmoderniste.

în loc de aer. odinioară. restrângând cadrul la nonşalanţa şi aviditatea consumeristă. remarcă faptul că ironia lui Andrei Ţurcanu ar putea fi în acelaşi timp atât semnul ralierii. ce bulimie!/Între stuchituri şi hârcâituri/Multe cuvinte./ascunse cu grijă sub fardul unor cuvinte frumoase./salve de adevăr./are un creier ca un bisturiu în stare să despice firul în patru/şi doi plămâni care. cu efect de moment. fără a se exclude însă şi pe sine din verbul comun la persoana întâi plural44:„Ne ştergem picioarele de liberul-arbitru/şi nu ne mai săturăm să 40 Interior în rosu prefaţa răchieru Al Burlacu Un Ullyse posmodern pe insula lui Circe Texistenţe p 94 Chişinău 2012 Profesional Service./Mai ales dimineţile e mare învălmăşeală aici. Ridiculizarea sistematică şi muşcătoare a condiţiei de manipulaţi şi indolenţi în ţara-stână domină atitudinea lirică: „Închipuirea de ţară se întâlneşte zilnic/la gropile de gunoi cu închipuirea de popor. Criticul Alexandru Burlacu perseverează în a accentua angajarea totală a poetului în „readucerea literaturii în albia firească a lucrurilor”. şi nu trageri (spectaculoase) cu tunul în vrăbii sunt poeziile. din norii grei ai suferinţei care ne ţine./Neamul cel. evitând elucubraţiile textualiste.. şi nici merite deosebite nu are. complexate de teroarea implacabilă ce se abate detestator asupra lor. sfântă hârtie. dar şi al răzvrătirii împotriva conformismului deformator de identitate atunci când sunt invocate intertextual mitologemele antice pentru a „rezista în somnambulia colectivă dezagregantă şi a supravieţui miturilor ei opresante cu reducţia lor la vid…” 42 O replică ironică autoreferenţială mimează deconstructiv vocea criticilor ignorante sau detractoare. tot fără oprire.” p 9441 Nervul ironic este semnul lucidităţii menţinute activ. diferenţiindu-se în viermuiala literatorilor genialoizi40 prin vocaţia adevărului şi acuitatea maximă cu care face să fie auzit problematicul: „Nu ţinte false. ca tirul unei baterii de artilerie./Economie de piaţă/e şi în traiul acesta precar de azi pe mâine. sacadat.” 43 Postmoderntitatea este vizată polemic. care-l şi deosebeşte totodată de congenerii săi mai estetizanţi./apoi aruncă afară.” (Printre mogâldeţe de lut scâncetul lunii).zaveră./fără instinctele celea străvechi. dar şi indicele individualizării prin impunerea unei specifice ironii tăioase inegalabile: „Dar există în scrisul său şi o plăcere aproape diabolică de a cultiva o poetică a ironiei polisemantice. caută Andrei Ţurcanu.”(Andrei Ţurcanu). răvăşitoare./fără creştineştile sfâşieli de la ieslea de aur a suveranităţii moldave./dar fără excesele democraţiei. trag fără oprire/din pâcla mizeriei. căutând să găsească vreo tangenţă cu registrele poetice optzeciste./doar nişte ochi care fixează cu necruţare/tot ce-i diform şi urât printre noi./din ceţurile groase ale minciunii şi din reziduurile prostiei. 42 Cămaşa lui Nessos” p 9) Cartier Rotonda 1996 41 43 Grigore Canţâru : Reafirmarea literalităţii poeziei 12 (98) 2002 Contrafort 44 Elegii pentru minte ce de pe urmă 10 . numeros al dacilor/e în competiţie acerbă cu seminţia câinilor de pripas. şi se coagulează temerar într-un contradiscurs de afirmare a atitudini necruţătoarea a poetului: „Nu are inimă-n el.280 p. Grigore Canţâru.” (Destin întors p 75).

fie ca un registru adiacent satirei.romlit. în primul rând. Parodia insituită printre tehnicile narative moderne în romanul Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache a semnalat individualizarea scriiturii neconvenţionale: „O notă discordantă. eu. Editura GUNIVAS . un roman care se singularizează în multe privinţe. poate fi detectată doar izolat. construind hipotextul în spiritul lui. dar consideră a fi prepoderent etosul umoristic. fără să-mi 45 Postmodernitate Estuar 2008 46 Ieşirea în larg a romanului basarabean (II) de Ion Simuţ Rom lit 2004. plăcută.ro/ieirea_n_larg_a_romanului_basarabean_ii 47 Alexandru Burlacu Scara lui Osiris sau despre bouţul lui vasile Vasilache p 18-29 în Proza basarabeană din sec al XX-lea. decentralizarea deliberată a discursivităţii transfigurează orice convenţie. Parodia în literatura basarabeană este destul de rară. Criticul Alexandru Burlacu îi aplică un model de lectură postmodernist textului şi declară romanul non-mimetic. din ambiguitatea programatică care pune în evidenţă substratul dublu-codificat polemic al romanului: pe de o parte „Povestea cu cocoşul roşu este un roman politic sau. însemnând pentru el o formă de a răzbuna neputinţa conjuncturală de manifestare a activismului scriitoricesc: „Ei bine. Impulsul ludic. pe de altă parte „Vasilache mai dă o replică subtilă întregii literaturi realist-socialiste. intenţia satirică fiind de fapt centrală. instaurând un epic al deriziunii şi al absurdului. pluralitatea discontinuă. Formulele tradiţionale de parodie. cu utopiile ei solare”p 2247. Intertext.muşcăm/din fructul hazardului”45. nr 43http://www. Prin intermediul unei băsniri hazlii şi folclorice spărgeam. fantastic. 218 p. urmărind perseverent ca discursul liric să nu deraieze în retorică goală sau ideologie. Registul parodic este bazat pe critica incisivă concentrată în producerea de portrete caricaturale individualizante ale confraţilor. Text..”p 23. de fronda prestidigitaţionistă exuberantă sau obosită. fac comicul. 11 .” 46. predilecte la Petru Cărare. ci nu cel aluziv subversiv: „Imaginea e abordată cu o accentuată undă de umor vădind sub pojghiţa de agresiune şi intoleranţă un aspect de bufonerie accentuată. parodia şi ironia din Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache.” P 18 48 Autorul mărturiseşte prin 1995 raţiunile conştiente şi orientate teleologic de utilizare a codului parodic. carnavalesc etc. Ironia subversivă scapă la Andrei Ţurcanu de negativismul infinit. fie ca mod coparticipativ în structura sintetică narativă cu dominanta subversivă ironico-parabolică. am scris parodia şi titlul o spune: Povestea cu cocoşul roşu. Context. marcă a „unei sinuoase conştientizări artistice a esenţei totalitarismului sovietic”. încercând să dezvăluie aspectele concludente ale operelor.e un roman politic şi apoi social. din deznădejde.2010 111 p 48 Andrei Ţurcanu Arheul marginii şi alte figuri Iaşi Tipomoldova 2013. prelungesc prin ironia parodică originalul. remarcat prin parodierea modelelor consacrate care transpare din jocul de măşti metatextuale şi fragmentarismul deliberat polifonic.. Exegetul Andrei Ţurcanu identifică în roman reflexe ale deviantului totalitarist. de înscenările de-poetizării voite.

autorul este atât de preocupat de a întinde curse încât se îndepărtează de funcţia sa principală de a nara. Lăsându-l pe Academician să nareze. pp 114-116 12 . Nicodată n-a fost fără nicicum să fi fost”. Îmi vine astăzi să cred că era găoacea mea proprie – sumeţia de creator. Neconvenţională apare încorporarea conştiinţei ironico-parodice a poziţiei auctoriale în text. "Rigorile şi splendorile prozei “rurale”. intervenind într-o formă sau alta: comentator. Chişinău. cum a fost. o găoace.ele nu au când să polemizeze. Dacă în primele opt capitole autorul pare a fi ascuns în umbră. despre opera sa: „merită să cităm un caic de opus. declarând plin de scorneli acest plus adevăr. p. impunând un final arborescent. îşi păstrează dreptul de a „scormoni” pe parcurs şi de a da verdictul. ele trăiesc şi se depărtează. recurgând totuşi din nou la un extras din jurnalul intim al Academicianului pentru faptul că există un fapt comun ridicol: „a avut şi el o păţanie cu un tânţar”. Sub pavăza acestei pretenţii . într-un fel. 103. cât şi ipostaza inventării lumii prin povestire pe plan metaliterar. asigurându-şi complicitatea cititorului. ci apreciem originalitatea refacerii ironice a lumii şi a problematizării propriei ficţiuni: etalarea aventurii scriiturii şi convertirea tiraniei autorului în autoreflexivitate şi parodie. vorba veche-rău cu rău. a spune povestea. abrogând toate intervenţiile şi născocirile în afara propriului discurs. lovit intenţionat asupra mărunţişurilor.dau seama. recitind şi fiind plin de nedumeriri. glosator. fie realităţi sociale.capăt de vorbă. p 46 şi ale scrutării ştiinţifice a realităţii ficţiunii. Verva narativă parodică cuprinde prototipul relativizat al basmului. 9-10. personajul din nou rămânând la discreţia propriei dorinţe. dacă vrei. nu-mi păsa… ”49. cînd caţi iaca-i bine”p 45. p12. Academicianul preia noua funcţie a autorului de a face note corective. De celelalte. şi astfel personjelor nu le râmâne decât să acţioneze fără de nicio prescripţie . fie şi ideologice. tâlcuitor.aceasta este ipostază în carea apare cel mai des: citeşte. Lucrarea critică a Academicianului re-face clişeele dialecticii filosofice duse la nonsens: „ fiinţa fiind mereu sub fiinţări. 2000. 50 Emilian Galacicu –Păun „ Povesteq cucocoşul roşu sau gălceva lumii cuînţeleptul” Basarabia nr. Firma editorial-tipografică “Tipografia Centrală“. începând cu capitolul nouă iese la suprafaţă textului şi se apucă să citeze studiul unui academican despre personajul său şi. Studiu asupra creaţiei literare a lui Vasile Vasilache". deconspirator. În acest duel de 49 Ion Ciocanu. citează şi contracarează. care se vor spune chiar dacă a fost.cumva garantat că a fost. substituindu-l pe autor continuă povestea după planul său. căutând date informaţionale şi urmărind veridicitatea cu orice preţ. 1994. Introducerea noului personaj -Academicianul în textura discursivă şi întoarcerea autorului în text ca instanţă comunicativă metanarativă confirmă ieşirea romanului din albia romanului –parabolă. împotriva căruia va riposta vehement Autorul care se întoarce definitiv în roman. Emilian Galaicu – Păun reconstituie aceeaşi apropiere de tehnica şi intenţia narativă postmodernistă reţinând construcţia bicefală a romanului (două începuturi) şi fabula luată doar ca pretext .50 Nu insistăm asupra facturii postmoderniste a romanului. Autorul încearcă anevoie să polemizeze cu astfel de texte .

Parodierea basmului intervine activ când se ia un alt capăt de vorbă despre personajul sucit Serafim pe care mama îl vrea pus la o cale. întoarsă pe dos de aceeaşi autoreflexivitate dublă a romanului amintită anterior. Universul experienţei sociale este dizolvat şi apoi refăcut ca ficţiune într-un construct parodic. folclorice. se simulează un criticism metarealist care este supus în cele din urmă parodierii prin notele comice infiltrate destabilizator. iar aparenta logică a discursului contrastează cu ridicolul speculaţiilor. efect al mimesis-ului umoristic: nu se produce o schelărie complicată de stări grave.Chirică a Nădejdii.naşterea dintr-un deal. ci se riscă şarjarea care suprapune fiorului grandilocvent artificial accentele hazlii. compromite mijloacele narative anterioare şi duce la derularea evenimentelor în virutea habitudinii iraţionale.replici mai mult decât groteşti dintre autor şi psudo-autor. dar contrapunctiv şi melodramatismului exasperant. critica ficţiunii şi cea a autoreflexivităţii sunt desfiinţate în emulaţia lor. specifică morfologiei textuale. O anumită demagogie verbală e dezvăluită în şubrezenia eşafodejelor. În loc să se releve resorturile structurii formale sau a intenţiei narative. În consecvenţa registrului stilistic adoptat. dincolo de insolitarea relatării se remarcă intenţia de a da replică formulei subiective suprapsihologizante. Ţâcneala lui Serafim e prolifică pe linia personajelor masculine . fiind creat un alt sistem de referinţă discreditant. E întors pe dos chiar şi metaromanul. autorul anulează şi lupta binelui cu răul. Am lăsat să discutăm aspectul relativizării parodice a prototipului basmului ca formă a spunerii după prezentarea jocului multiplu al autorului. Toate perspectivele vizionare asumate diseminează descriptivismul tradiţional. oferind o metarealitate redusă. prezentând din interior ingineria sufletească a animalelor. hiperboliza viaţa. dezarticularea hiporbolică a discursului. pentru a avea clară stereosopia parodică pe care sunt grefate referinţele biblice. E luată în răspăr originea insolită a personajului: se propun variante pline de ironie . referinţele poetice din Paul Valery. ci ajunge să-şi revendice statutul autotelic 13 . Chiar de la început să dezvăluie burlescul şi comicul banalului în maniera parodiei critice a dialogul animalelor „cu vederi”. a cărui forţă argumentativă se destramă pe măsură ce se aglomerează vorbele. plăcerea jocului anunţă lipsa detaliului plastic aşteptat. autoreflexivitatea serioasă. Evitând himera eroului de basm pozitiv. travestiul animalelor cugetătoare. Se prăbuşeşte şi acest ultim suport al semnificaţiei şi se descoperă un anti-roman incipinent la nivel metanarativ. livreşti. moş Zahariaşu. Critica basarabeană nu a întârziat să ia în vizor odată cu apariţia romanului Hronicul găinarilor al lui Aureliu Busuioc faptul că parodia nu mai rămâne a fi doar unul din procedeele dominante în eşefodjul tehnic al romanului. toate personajele fiind din start caricturizate. cititorul nu mai poate reţine cine narează şi cine supune criticii parodice cele narate. comedianţi ai vieţii oferind libertatea de a nu înţele şi a încurca . Impactului ironic sunt supuse spunerea evanghelică. facerea din humă.

ci devine discursivă. conjuncturisme inofensive ori fatale.”51. fără precedent în proza basarabeană. parody directed at genre. Miza romanului este extinsă de Mircea V. având o structură combinată care nu anulează forţa activă a niciunuia din constituienţi: parodia şi parabola. Se anunţă că textul este subminator de clişee ale istoriografiei naţionale uzând preponderent de remodelarea textualizantă a farsei: „o spectaculoasă replică la adresa acestor întreprinderi diabolice.”. 53 dialogică şi polifonică cu implicaţii ideologice. Autorul-scriptor mimează procesul scrierii de hronic despre întemeierea satului Găinari. înclinări de axe existenţiale. dar şi cinsimul relativizant. 14 . corupere de optică asupra lumii.” Meritul textului este de a tămădui prin parodie şi ironie cugetele deformate de idiologeme dogmatice prin inocularea unui bun simţ şi a unei doze masive de adevăr-protest. Totuşi parodia romanescă propusă nu mai este orientată spre subminarea stilurilor personale sau a genurilor sistemice . Busuioc scoate dividende din constatările acestei stupidităţi de a privi istoria. denaturări de sens. întăreşte şi indică nivelul direct al angajamentului istoric.2009 г. cât despre prezent sau despre prostia noastră funciară. cât şi dezvăluite pe parcursul aventurii scrierii „va 51 A Grati Aureliu Busuioc despre găinăriile istoriografiei sovietice22 Octombrie 2012.”52. insistă asupra faptului că în roman nu se manifestă o activitate ironico-ludică dezinteresată. Nil Peter Lang. vehiculate în jurul ideii de Istorie integrată a Moldovei) şi a tuturor utopiilor (mai vechi sau mai noi) încercate pe fiinţa naţională a românilor din stânga Prutului. invenţii propagandistice. atfel constatăm că auto-reflexivitatea ironică nu slăbeşte. ci din contra este prolifică sincretic producând „patosul demistificator. Ciobanu Despre „Hronicul găinarilor” şi felul de a scrie istoria Ediţia de Vineri Nr. demascatorul ”tuturor clişeelor istoriografice (sovietice şi a celor foarte recente. Fiecare popor explorează ce are mai mult. ticuri ideologice.”23. utopii colective. ci dimpotrivă. a căderii sale în derizoriu şi neant. 144 Three major parodic kinds are specified: parody directed at texts and personal styles. 52 Mircea V. care vizează delaolaltă caricaturi de mentalitate. Andrei Ţurcanu. deplasări de centri simbolici. producând un autentic roman parodic. formula lucid-ironică păstrează eleganţa. Registrul parodic asumat de Busuioc nu conţine o cheie postmodernistă etalată. and parody directed at discourse. ci discursul conţine în fond „naraţiunea-parabolă a hibridizării unui popor. care i-au garantat originalitatea în registrele probate secvenţial în romanele anterioare. iar noi avem suficientă prostie. revolta fiind transpusă într-o farsă literară ce contrabalansează cu mijloace artistice o enormă farsă a istoriei şi a interpretării acesteia.schematismul previzibil al tipului anterior de naraţiune.2008 /184 din 07 noiembrie 2008 53 KINDS OF PARODY FROM THE MEDIEVAL TO THE POSTMODERN Korkut. de etică socială şi de limbaj.incontestabil. având ambiţioase convingeri anunţate atât la începutul romanului „ p 13 e vorba de ceva unic în literatura istorică mondială!. Ciobanu luând în considerare toate subterfugiile autorerefenţiale care ţintesc denaturarea şi detoxificarea stereotipurilor etnopsihologice actuale: „La o lectură atentă este clar că autorul nu vorbeşte atât despre trecutul nostru.

adică epigonic.. instrumentele răspândirii ideologiei: „-Ia stai. pentru a fi destructurate ironic prin deriziunea infiltrată metodic. veridică sursă istorică: „Puteţi să mă condamnaţi pentru stilul înnvechit pe care l-am adoptat.” p 177 . pe lângă faptul că produc efect comic imediat. Toate privirile se îndreptară spre vorbitor. când se va scrie istoria(ştiinţifică!) a Găinarilor.. care deconspiră inferioritatea subiectului luat în obiectivul cronicarului: „ mare pleaşcă istoria unui sat. de fapt. ci o strategie discursivă care acumulează multiple suprapuneri şi intersectări ale proiecţiilor unor atitudini auctoriale inversate simptomatic spre parodie.cronicar: „Iaca ce zic eu. Autoreferenţialitatea metanativă este abundentă în substaţa romanului şi depăşeşte considerabil admisibilul de comentarii permise de formula cronicărească. tovarăşe. mai vechi şi mai multinaţionale în comunicarea naratorului. Convenţiile cronicului sunt instaurate declarativ în discurs odată cu stilului scientoidal. ci o constrângere impusă de tendinţele grandomane de a realiza o notorie. dar şi prin dubla codificare stilistică. iar spectacolul compensator. demonstrează condamnabilul fenomen de trecere a tiparelor limbii de lemn de toate tipurile. Cine a făcut şcolă politică la Pavel Tkacenco nu are nevoie de demagogia!. nu putera fi realizat. chit că vor numi şi ei scrisul meu provincial. Însuşirea debitului cronicarului care pretinde a scrie o istorie vie şi preocuparea deschisă a metaficţiunii istoriografice pentru receptare şi pentru cititorul ei constituie provocări pentru a infiltra factorul perturbator care alterează şi distorsionează 15 . De ce faci demagogia? Eşti cumpărat de români? De boieri? Aiasta este provocaţia! Iaceika de partid s-a cunoscut cu biografia lui tovarăş Avadanov. savanţii să aibă pe ce se bizui. dar de simţul actual al proprietăţii nu erau lipsiţi. dar şi în cea a personajelor.. el a stat la katorgă cu Pavel Tkacenco!. nu se repeziră imediat să-l linşeze pe vinovat constituie un argument serios pentru cele afirmate mai sus.servi ca unică temelie pentru fundamentarea şi definitiva istorie a aşezării numite” p 41”. atunci când nu se manifestă ca vorbire deteminată de context. ajuns în două sute de ani până la numărul cinci-şase cu gospodăriile!! P 13. Contrastează puternic emiterea de evluvii militante auctoriale pentru stilul canonic arhaic narativizant cu surogatele de comunicare modernizante de care nu poate scăpa naratorul: parodia enunţării se realizează prin inserarea de clişee verbale în textul unor exprimări neutre pentru a asigura contrapunctul discordant al jocului buf cu registre multiple dicursive: „Mai mult: şi faptul că.!”p 23. şi o asemenea provocare nu putea fi trecută cu vederea sau iertată!. P 6 Astfel de relatări bombastice vădit trucate împânzesc întreg textul. Resuscitarea „stilului clasic” nu este o preferinţă. ci ajunge să definească contextul. astfel semnalând că nu este propriu-zis forma de relevare a mecanismului generării textului. puşi în faţa flagrantului cu orătăniile. adică înălţarea în ştreang a celui ce ţinuse în şah o aşezare întreagă timp de cinci ani. Cum perspectiva unei despăgubiri era vădit nulă cauza insolvabilităţii ticălosului. îl opri preşedintele.cătun. dar vreau ca peste ani. oamenii se simţeau cel puţin frustraţi” p 21.

Plutarh.. e bine să le îmbrăţişăm pe amândouă. de comenzi.. încearcă să anuleze orice învinuire de pastişare sau plagiat a stilului rigid sau romantic din cronicile naţionale (Neculce. după ce uzează pe deplin de această practică extinzând arborescent relatarea.! p 11. pentru ca în imediata apropiere să-şi permită să recunoască întrun ton jovial aproprierea lor: „ Aşa că. ajungând să tânguie dubios. P 73. Dar fapt e că în sat rămase o vorbă folosită adesea de bărbaţiii mai inimoşi. se contrazice acceptând talentul şi extraordinara fantezie a autorilor de poeme istorice pentru a-şi motiva inserţia de „lucruri de necrezut . Intenţii subversive sunt detectate în momentele în care autorul se adresează cititorului cu privire la convenţiile şi procedeele folosite de prozatorii contemporani.gravitatea reflexivă.” P 62. şi nu de romantice întâmplări. lăieşa Rada. sunt sigur că şi fără mine lucrurile merg cum trebuie. cât şi a lipsei de martori oculari care ar asigura veridicitatea faptelor: „ N-au fost martori să-l vadă pe Penteleu părăsind satul. Insistând asupra faptului că „totul e făcut cu bună ştiinţă”. Sunt contracarate defensiv toate posibilităţile critice ale cititorului „mai săritor la paiul vecinului decât la bârna proprie” care ar putea diminua pretinsa valoare a „relatării veridice. cum e cazul hronicului nostru. iscate de eroii hronicului de faţă”. dar şi de imitare de procedee vădit experimentate de istoricii antici Tacit.”. asigurându-l că „ totul e săvârşit cu martori oculari.. Negând că scrie biografii comparate/vieţi paralele. de necesităţi. dar cu efect comic spectaculos. dar absolut reale. a plăieşei Catinca şi a fiului ei.. Nesuferind beletrizarea evenimentelor în documentele istorice din cauza falsificării la Titus Livius. parafrazând tonalitatea russoniană care nu acceptă nedreptatea: „Până când vom fi atât de indiferenţi şi lăsători cu ceea ce ne aparţine de drept?!. anunţă încheierea cu succes a acestei activităţi: „ Aici se opreşte descrierea vieţilor paralele a plăieşului Pătru şi a fiului său.luxul de amănunte importante şi tendinţa de a compara biografiile personajelor. indiferenţa naţională. într-o paranteză narativă. apoape un reportaj”. Cercetări serioase sunt propuse în cazul unor ipoteze absurde când se adjudecă prioritatea descoperirii penicilinei de farmazoana Parascheva sau întâietatea observării defectului de vedere daltonisml de flăcăului analfabet Trifan.) p 89. totul păstrat cu sfinţenie în memoria contemporanilor” p 14. dar ochiul perspicace a cititorului poate identifica uşor în relatarea premărgătoare dovezi contrare de precaritate atât a memoriei colective: „ Adevărul nu se va şti niciodată. Ureche). într-un joc al duplicităţii devine tranparent relativismul criritic: „ Dar scriu toate acestea nu pentru a aproba sau dezaproba noua proză. Panteleu. le scriu pentru a 16 . Panteleu. „ p 61 Contradicţiile sunt evidente şi între aversiunea anunţată frecvent faţă de falsificarea adevărului istoric în legende şi pledoaria pentru ineditul întemeireii şi romanticitatea evenimentului: „ Totul ţine de ordinele date. dacă e să alegem între două rele . a iobagului Panteleu şi a soaţei sale . în albia lor firească.aducând argumente care duc până al ultimele consecinţe derutarea acuzaţiilor.”p 41. deşi pare că renunţă treptat la intenţia de a condamnă excentrităţile democrtatizării scriiturii.

fiind în afara istoriei. sisteme de semnificaţii făurind un sens al trecutului: .p 182. 17 . autorul însuşi dându-i lecţii de atac direct a tendinţelor istoricilor din „noua generaţie” care scriu bazaconii. şi mai ales-faţă de Istroie. care refuză cu încăpăţîânare şă-şi toarne lumină în cap12 p 103. P 193 Atragerea atenţiei asupra posibilelor omisiuni din documentele istorice şi asupra potenţialului constant de eroare. dar şi la literatură ca nişte dicursuri. Istoria ca politică a trecutului a fost ţinta provocării lansate de regândirea istoriografiei narative tradiţionale. se impune şi un registru grav care descoperă întoarcerea problematizatoare la istorie. fetişând faptele.”. Problema epistemologică a modului în care cunoaştem trecutul se alătură celei ontologice: încercarea de a re-scrie istoria este prezentată ca un act extrem de problematic. legendă. afectate de absurd şi inconfruitate de toate felurile. Un soi de suspiciune radicală vis-a-vis de actul istoriografiei ia în considerare limitele şi forţa prezentă a scrierii trecutului confruntând critic procesul de fundamentare şi fundamentele: „ Există . în care se supun unui proces de alterare degradantă orice născocire. se exprimă cinic obiecţiile faţă de rescrierea inversă a Istoriei de istoriografia sovietică. găsindu-se boala istorică: „Dar asta-i soarta unui popor întunecat.. adică în imagini.am fi în stare să înţelegem de ce suntem acolo unde ne aflăm. suntem totuşi un neam de mâna a doua. alteori ca rezultat al inadvertenţelor. strategic dozate şi controlate de „instinctele” romancierului. o fac şi în zilele noastre . dar şi când o face în scopuri satirice. am gândit. dar şi necesar: „ Numai demonstrăându-ni-se practic. o responsabilitate fermă a cronicarului faţă de cititor. în numele criticii sociale: „deşi nu nu suntem o naţie din lumea treia. este valorificată în dublu registru tragico-ironic: violentarea ironică a cunoscutei istorii ne face conştienţi de nevoia de a pune sub semnul întrebării versiunile oficiale ale istoriei. am realizat în trecut. P 180 Paralela comparativă întreţinută între trecut şi prezent are drept concluzii aceleaşi deducţii: „treburile stăteau cam tot aşa”p 138. înscriind o criză în istoricitate prin contestarea atât a convenţiilor istoriografiei cât şi aceea a naturii şi a statutului informaţiilor noastre despre trecutul Basarabiei. Orice abatere de la acest principiu poate aduce la urmări imprevizibile. interogând metodic. preluată de cei care scot de al naftalină şi continuă să inventeze istoria integrată: „sunt mulţi cei ce ling coşurile de gunoi ale istoriei. ce şi cum am făcut.cel puţin trebuie să existe . când şi de ce am greşit”. Mefienţa generalizată faţă de fantezii şi mituri este productivă de divagaţii multiple(„îngrelând atfel lectura hronicului”.dovedi că sunt un contemporan al propriei vărste..”p 22 Printre farsele prin care se menevrează abil publicul. constructe umane. Parodia ia în mod cert dimensiuni ideologice când acţionează în sensul problematizării oricărei erori: „vom examina atent cadrele ce ne vor arăta unde. „ p 99 Cititorul este învăţat să pună la îndoială orice afrimaţie. uneori chiar fatale. p 50). uneori deliberată..

când voi încredinţa tiparului prezentul Hronic. scrierea continuă „din bunăvoinţă” cu o cronologie a datelor biografice a locuitorilor satului.” p 35. 18 . în primul caz.pauca verba. Adevărul e cu totul altul.. azi.Mitologiile lumii nu rezistă testelor de deconstruire parodică a „ marilor naraţiuni” la care sunt supuse:„Mitologiile au inversat lucrurile. nu există nicio cale de îndreptare. dar pentru orice eventualitate o zic eu: comunismul. Repudierea modelelor grandioase nu are resorturi postmoderniste. dragule cititor. ci e determinată de ethos polemic foarte marcat vizat de parodia pseudo-miturilor. siguranţă. până în anul de graţie 2006...„ p 220. poate fi definit. cărora li se atribuie sensul unei mistificări politice trădând non -inocenţa ideologică: „ Nu ştiu.ca o mitologie a viitorului(fireşte cel luminos!) p 192. iar postscriptumul intermediar descoperă grav şi amar ca o sentinţă fatidică faptul că finalul este imposibil. prezentul s-a omologat cu trecutul prin perpetuarea sâmânţei găinarilor:„istoria dinastei celui ce a întemeiat Găinarii nu avea sfârşit şi cu. simulând imposibilitarea neglijării curiozităţii cititorului. Pletora narativă ironcico-parodică nu poate permite de două ori să fie pus punct hronicului. nu se va sfârşi niciodată! Sau cel puţin. dacă a mi zis-o cineva.