You are on page 1of 5

Elev: POPA VERONICA

Clasa: BFT 1

BOLI ALE APARATULUI URINAR LA COPII
Infecțiile urinare la copii reprezintă una dintre cele mai frecvente infecții care afectează
populația pediatrică. Un diagnostic prompt și un tratament adecvat pentru o infecție febrilă de
tract urinar poate preveni această avansare către o boală ireversibilă de rinichi.
Cele două mari categorii clinice de infecții urinare la copii sunt pielonefritele (infecții de
tract urinar superior) și cistitele (infecții de tract urinar inferior). Cele mai frecvente
microorganisme cauzatoare ale acestor două tipuri de infecții urinare sunt germenii
aparținând florei intestinale, în general bacilii gram negativ, cel mai întâlnit fiind E. Coli. Cu
toate acestea foarte multe microorganisme pot determina infecții urinare la copii, inclusiv
fungii (Candida albicans) și virusurile.
Copilul febril care nu prezintă alte semne de infecție cu altă localizare, chiar și în
absența simptomelor sistemice trebuie evaluat pentru pielonefrită. Majoritatea episoadelor de
infecții urinare ce debutează în primul an de viață sunt pielonefritele.
Copiii cu infecții urinare care prezintă simptome asociate micțiunii sau disurie, au
temperatura puțin ridicată sau sunt afebrili și nu prezintă simptome sistemice au cel mai
probabil cistită. După vârsta de 2 ani cistita este mai frecventă la fetițe.
Foarte rar infecția urinară la copii este datorată unei anomalii neurogene a aparatului de
excreție. Unele dintre aceste anomalii pot fi diagnosticate încă din viața intrauterină cu
ajutorul ultrasonografiei.

Elemente de anatomie
Aparatul urinar este sistemul de excreție al substanțelor toxice și al apei în exces.
Aparatul urinar este format din doi rinichi, două uretere, o vezică urinară și o uretră. Rinichii
sunt organe pereche de forma unor boabe de fasole, cu diametrul maxim de 11-13 cm,
localizați imediat sub arcurile costale, în lateralul coloanei vertebrale. Cantitatea de urină
produsă de un adult pe zi este de circa 1.500 ml. Copiii vor produce o cantitate mai mică de
urină zilnic, această cantitate crescând odată cu vârsta. Ureterele se vor vărsa în vezica
urinară, la locul de pătrundere al acestora în vezică existând sfincterele vezico-ureterale care
împiedică refluxul urinei din vezică înapoi în uretere. Infecția urinară de tract inferior
cuprinde uretra și vezica urinară, fiind numită uretrită sau cistită, iar infecția de tract urinar
superior cuprinde ureterele și rinichii fiind numită pielonefrită.

Etiologie
Infecțiile bacteriene sunt cea mai frecventă cauză a infecțiilor urinare la copii, E. coli
fiind microorganismul incriminat cel mai des, cauzând 75-90% dintre aceste infecții. Alte
bacterii implicate sunt: Klebsiella, Enterococcus, Proteus, Staphylococcus saprophyticus (în
special la fetele adolescente active sexual), streptococul de grup B (în special la nou-născuți)
și Pseudomonas aeruginosa.
Fungii cauzează mai rar infecții urinare. În acest caz cel mai frecvent implicat
microorganism este Candida albicans, în general după manevre de instrumentare a tractului
urinar (cistoscopie). Infecțiile virale în general cu adenovirus sunt foarte rare, dar cauzează
cistită hemoragică. Există și anumiți factori genetici care predispun la infecții urinare
recurente și recidivante.

1

igiena deficitară. cea mai frecventă anomalie morfologică la copil fiind refluxul vezico-ureteral. care se cronicizează sunt următoarele:     cicatrici și leziuni glomerulare renale creșterea inadecvată în dimensiuni a rinichiului alterarea funcției renale creșterea presiunii arteriale. refluxul vezico-ureteral al urinei din vezică în uretere și apoi în rinichi care este prezent încă de la naștere și aproximativ 30-50% din copiii cu infecții urinare sunt diagnosticați cu această afecțiune. Acești agenți pot altera flora gastrointestinală și flora periuretrală. Pentru nou-născuții de sex masculin. La anumiți copii o infecție urinară poate determina probleme repetate de micțiune și dureri lombare persistente. circumcizia la naștere scade substanțial riscul de infecție urinară. Acest risc este în general mare în primele 3 luni de viață apoi scade. Se poate apela și la proceduri chirurgicale în vederea corectării disfuncțiilor anatomice care pot fi implicate în anumite cazuri. odată ce s-a depășit această vârstă și infecțiile urinare reapar trebuie căutată o anomalie a aparatului urinar. utilizând echipament imagistic. Deoarece infecțiile urinare sunt frecvente la băieți doar în primele 4 săptămâni de viață. Alți factori de risc implicați în apariția infecțiilor urinare sunt: anomaliile anatomice de structură ale rinichilor sau ale tractului urinar (o malformație a rinichiului sau un blocaj pe traiectul scurgerii urinei). Retenția prelungită de urină poate permite incubarea bacteriilor la nivelul vezicii urinare.Factori de risc pentru infecții urinare la copii Susceptibilitatea pentru dezvoltarea unei infecții urinare la copii este mai crescută dacă sunt prezenți unul sau mai mulți factori:     anomalii ale florei bacteriene periuretrale date de terapia cu antibiotice anomalii și malformații anatomice ale tractului urinar disfuncții ale intestinului și ale vezicii urinare constipația Copiii supuși tratamentului cu antibiotice precum amoxicilina și cefalexina pentru alte infecții au un risc crescut de infecție urinară. Disfuncția de golire a vezicii urinare trebuie evaluată și tratată corect. Disfuncțiile de golire a vezicii sunt mai puțin frecvente și apar în general la copiii cu vezică neurogenă (disfuncție a vezicii urinare datorată unei anomalii a sistemului nervos periferic și a nervilor periferici cu rol în controlul micțiunii). Anumite infecții urinare acute care au debut brusc și sunt foarte severe pot amenința viața. utilizarea spumelor de baie și a săpunurilor iritante și istoricul familial de infecții urinare. în special în momentul în care se ajunge la septicemie. Constipația care duce la dilatația cronică a rectului din cauza retenției fecale determină apariția golirii incomplete a vezicii urinare datorită compresiei pe care o exercită asupra acesteia. Evaluarea acestor copii presupune atât efectuarea unor teste sanguine cât și investigarea amănunțită a aparatului urinar. Complicații în infecțiile urinare la copii Complicațiile unei infecții urinare nedepistate la timp și netratate. fetele fiind mai afectate după această vârstă deoarece uretra feminină este mult mai scurtă și mai aproape de orificiul anal. 2 . riscul de afectare a rinichiului fiind cu atât mai mare cu cât vârsta copilului este mai mică. dereglând mecanismele naturale de apărare ale tractului urinar împotriva colonizării cu bacterii patogene.

La copiii între 2-6 ani preșcolari apar următoarele simptome:  vărsături  durere abdominală  febră  urină cu miros neplăcut  enurezis (incontinență urinară)  simptome legate de micțiune (disurie. Orice febră de etiologie neprecizată trebuie investigată. Durerea suprapubiană sau abdominală poate fi prezentă și urina are în general un miros neplăcut. întrucât cistita nu va ridica temperatura la peste 38 grade Celsius. Copiii cu cistită acută prezintă tulburări de micțiune cu sau fără creșterea temperaturii. în timp ce cistita se poate prezenta cu tulburări de micțiune. La febră se asociază și simptome precum pierderea apetitului. însă trebuie alcătuit un istoric amănunțit al bolii care să cuprindă tipul și frecvența simptomelor precum și antecedentele familiale. singurul semn fiind febra. 3 . creșterea frecvenței micțiunilor. Nu există un semn sau simptom specific sau patognomonic pentru infecția urinară la copil. Infecțiile urinare neonatale apar la copiii între 0 și două luni și sunt în general pielonefrite ce nu prezintă simptome localizate la nivelul tractului urinar.Simptome de infecție urinară la copii Istoricul și evoluția clinică a unei infecții urinare la copii variază în funcție de vârsta pacientului și de diagnostic. Prin urmare se va face evaluarea în vederea diagnosticului diferențial cu sepsisul neonatal. Pot sau nu să fie prezente tulburări ale micțiunii. care îngreunează diagnosticul și astfel se amână o perioadă începerea terapiei cu antibiotice. în cazul în care aceasta crește ajungând până la maxim 38 grade Celsius. probabil și datorită lipsei localizării simptomelor. Simptomele pentru copilul de această vârstă sunt:  icter  febră  incapacitatea de a lua în greutate  alimentația dificilă  vărsăturile  iritabilitatea Copiii între două luni și 2 ani cu infecție urinară pot avea următoarele simptome:  dificultăți în alimentație  febră  vărsături  urină urât mirositoare  durere abdominală  iritabilitate Pielonefrita la aceste vârste nu va da simptome localizate pe tractul urinar. creșterea frecvenței urinărilor și nevoia iminentă de a urina) Copiii din acest grup de vârstă care sunt febrili au cel mai probabil pielonefrită. disurie și incontinență urinară. Tulburările de micțiune presupun apariția nevoii iminente de a urina. dureri în flanc sau dureri în zona lombară. Cele mai frecvente simptome de infecție urinară la copii sunt disconfortul suprapubian sau durerea abdominală și disuria. Pacienții din cele două grupe de vârste prezentate mai sus prezintă cel mai mare risc de leziuni renale ulterioare infecției urinare. plâns în timpul șezutului pe oliță și miros fetid al urinei în absența febrei. iritabilitate.

dar sunt febrili și iritabili. Majoritatea infecțiilor urinare la copii se vindecă rapid într-o săptămână dacă se primește tratament antibiotic adecvat. vărsături durere abdominală durere în flanc sau în zona lombară miros neplăcut al urinei disurie creșterea frecvenței micțiunilor enurezis incontinență. în timp ce cei cu cistită pot prezenta rezistență la palpare în zona suprapubiană. Astfel se alege antibioticul potrivit pentru tratarea infecției. Copiii mai mari cu pielonefrită prezintă în general rezistență la palpare în flanc sau în unghiul costovertebral. uropatia obstructivă sau masele tumorale (la copil este frecventă tumora Wilms). 4 . proteine în urină și pentru urocultură. La nou-născuții până în două luni de viață numărul de colonii bacteriene care pune diagnosticul este mai mic 10.000-50. Urocultura este realizată în laboratorul de microbiologie unde se încearcă cultivarea urinei în vederea observării coloniilor bacteriene. Fetele cu pielonefrită la vârste mici. La examenul clinic nou-născuții și copiii mici cu pielonefrită nu prezintă în general semne localizate. hematii. Sunt de asemenea predispuse la recurența infecției urinare în timpul sarcinii. Modul de prelevare a mostrei de urină depinde de vârsta copilului. la cei ce au probleme în ceea ce privește golirea vezicii urinare (copiii cu spina bifida) sau la cei cu igienă precară. Diagnosticul de infecție urinară la copii Criteriile Academiei Americane de Pediatrie pentru diagnosticul unei infecții urinare la copilul între două și 24 de luni sunt:  prezența piuriei și/sau bacteriuriei la analiza microscopică a urinei  prezența a cel puțin 50. Urografia este efectuată de către urolog. Urografia pune în evidență anomaliile tractului urinar precum hidronefroza. Mostra de urină prelevată va fi folosită pentru efectuarea sumarului de urină care este o analiză microscopică ce caută prezența de leucocite. ureterelor. precum și o urografie. Recurențele sunt frecvente la copiii cu malformații anatomice ale aparatului renal. Copiii mai mari pot urina într-un recipient steril însă la cei aflați încă în scutece se va atașa o pungă colectoare de urină cu bandă adezivă.000 colonii bacteriene/mL la urocultură. După efectuarea examenului clinic și a istoricului medicul va cere prelevarea unei mostre de urină pentru a o analiza microscopic și a identifica bacteria cauzatoare a infecției.Copiii cu vârste peste 6 ani și adolescenții pot prezenta următoarele simptome:         febră.000 colonii/ml. Prezența hipertenisunii arteriale la un copil trebuie să ridice suspiciunea de hidronefroză sau boală renală parenchimatoasă. substanță care este eliminată apoi pe cale renală și se efectuează clișee radiografice ale rinichilor. Pentru urografie se injectează substanță de contrast intravenos. Se va realiza la acești copii o ecografie a rinichilor și a vezicii. vor prezenta în general episoade recurente de cistită la înaintarea în vârstă. Se va realiza apoi și o antibiogramă pentru a se observa sensibilitatea la antibiotice a coloniei bacteriene vizualizate la urocultură. inclusiv cele cu pielonefrită cauzată de refluxul vezicoureteral. vezicii urinare și uretrei pe măsură ce substața de contrast le traversează.

amoxicilina și acidul clavulanic. Pentru tratamentul oral se utilizează sulfametoxazolul și trimetoprimul.Prevenția infecțiilor urinare la copii La copilul mic și la sugar. În momentul în care copilul învață să meargă la toaletă acesta trebuie învățat să-și mențină o igienă riguroasă a organelor genitale. Este important ca orele de administrare să fie respectate. Fetițele de vârstă școlară trebuie să evite folosirea spumelor de baie și a săpunurilor cu foarte mult parfum deoarece acestea pot cauza iritații ale organelor genitale externe. îngrijirea lor realizându-se acasă. mai ales dacă sunt febrili. schimbarea frecventă a scutecelor poate opri răspândirea bacteriilor ce cauzează infecțiile urinare. Tratamentul infecțiilor urinare la copii Copiii cu infecții urinare necesită rareori spitalizare. care trebuie să respecte indicațiile medicului curant. de preferat ceai sau apă. În cazul în care copilul are dureri care îl împiedică să urineze și este extrem de iritabil din această cauză. gradele mai avansate trebuie corectate chirurgical prin practicarea reimplantării ureterelor în vezica urinară. Temperatura trebuie monitorizată dimineața și seara și doctorul trebuie alertat în momentul în care temperatura depășește 38 grade Celsius. Tratamentul anomaliilor de tract urinar Anumite anomalii morfologice ale tractului urinar se remit de la sine pe măsură ce copilul crește. Orice medic va prescrie cel puțin trei zile de antibiotic. După câteva zile de antibiotic se vor realiza din nou un sumar de urină și o urocultură pentru a se stabili dacă infecția persistă sau nu. După fiecare scaun. pentru a preveni ca germenii din zona anală să contamineze uretra. În timpul acestei proceduri chirurgul repoziționează conexiunile dintre uretere și vezică. Copilul trebuie încurajat să bea cât mai multe lichide. cefotaxima. De cele mai multe ori infecțiile urinare necomplicate răspund foarte bine la tratamentul cu fluide și antibiotic. Se folosesc în general ceftriaxona. Aceste simptome ar trebui să se amelioreze la 2-3 zile după începerea terapiei antibiotice. ampicilina și gentamicina ca antibiotice pe cale parenterală. Toți copiii trebuie învățați să nu se abțină în momentul în care simt nevoia să urineze și să ceară voie la toaletă. În timp ce gradele 1 și 2 de reflux vezicoureteral se pot ameliora spontan. Tipul de antibiotic utilizat depinde de bacteria care determină infecția și de rezultatul antibiogramei. Terapia cu antibiotic parenteral (intravenos) este efectuată până în momentul în care se obține afebrilitate timp de 24 de ore apoi se va continua cu antibiotic pe cale orală timp de 10-14 zile. cefepima și nitrofurantoinul. deoarece stagnarea urinei în vezică creează un mediu propice pentru creșterea bacteriilor. 5 . însă altele pot necesita corecție chirurgicală. Se preferă de asemenea folosirea lenjeriei intime din bumbac. fetițele trebuie învățate să folosească hârtia igienică dinspre față înspre spate și niciodată invers. iar părintele să urmărească de câte ori merge copilul la baie zilnic și să-l întrebe privitor la simptome precum durere și usturime în timpul micțiunii. Copiii cu vârsta mai mică de două luni sunt în general spitalizați. de către părinți. Această procedură poate fi efectuată atât clasic cât și laparoscopic. medicul poate prescrie un medicament care să amelioreze acest simptom precum antiinflamatoarele nonsteroidiene sau paracetamolul. astfel încât urina nu va mai reflua retrograd. cefalexina. Copiii cu cistită afebrilă nu necesită în general altă terapie cu excepția antibioticului oral timp de 4 zile.