1

Importanta curentelor culturale si literare “Umanism” si “Iluminism”
pentru dezvoltarea literaturii.
Cele doua curente s-au manifestat in spatiul european si romanesc in secolele 16-17 si 18.
ILUMINISMUL este un curent ideologic si cultural manifestat in Franta in secolul al XVIII-lea numit si secolul luminilor datorita
evolutiei neasteptate a stiintelor.
UMANISMUL EUROPEAN reprezinta un curent literar aparut in timpul Renasterii (secolul XIV – XVI), mai intai in Italia, extinzanduse la nivelul Europei care promova o cultura laica si milita pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane, bazandu-se pe
redescoperirea valorilor antichitatii greco-latine.
In viziunea mea, atat umanismul cat si ilummnismul au pus bazele dezvoltarii culturale si ca urmare literare, deoarece prin doctrina,
principii si estetica, cat si prin manifestarile culturale si literale au pus baza de pornire penturu perioadele ulterioare.
Un prim argument in sustinerea viziunii ar fi caracteristici ale curentelor.
ILUMINISMUL EUROPEAN – institutiile feudale erau supuse unor critici severe; se cereau anularea privilegilor feudale, drepturi
sociale si politice egale pentru intregul popor. Idealul politic al iluministilor este “moharul iluminat”, care isi guverneaza supusii cu
intelepciune, garantandu-le drepturi. Are un spirit rationalist si materialist. Ratiunea constituie pentru iluministi calitatea
fundamentala cu care natura l-a inzestrat pe om. Are caracter anticlerical si laic. Iluministii pledeaza pentru eliberarea spiritului de
prejudecati sau superstitii si cauta, ca si umanistii, sa elibereze individul de sub puterea bisericii. Propune accesul poporului in
educatie si emanciparea lui prin cultura. Educatia tine in egala masura de trup si suflet.
Reprezentantii iluminismului european in Franta sunt Voltaire, Jean-Jackques Rousseau, in Anglia Daniel Defae, Jonnathan Swift,
in Germania Johann Wolfgang Goethe.
ILUMINISMUL ROMANESC – iluminismul in Tarile Romane patrunde intre anii 1780-1830. Manifesatrile curentului literar si cultural
au ecouri mai slabe in Tarile Romane si datorita regimului de asuprire sociala si politica, ecourile sunt puternice in cadrul
Transilvaniei. In Tarile Romane se remarca prezenta episcopului ilumist Chesarie de la Ravnic, in special filozof si istoric. In zona
Transilvaniei aflata sub ocupatie austroungara se regasesc coordonate ale manifestarilor iluministe apusene. La final de sec. 18 si
inceput de sec. 19 este inregistrata activitatea unei grupari cunoscuta si sub numele de scoala Ardeleana, cea care isi propune sa
lupte pentru libertate si egalitate in drepturi sociale si politice cu celelalte natiuni privilegiate din Transilvania. Se remarca
discriminarea intre natiunile ce compun populatia Transilvaniei in documentul intitulat unirea celor trei natiuni (Unio-TriumNatiorum). Documentul numea pe nobilii sasi, secui si maghiari ca locuitori cu drepturi depline in zona transilvana, iar in timp ce
romanii, cea mai numeroasa populatie si mai veche pe acele meleaguri erau tolerati. Scoala Ardeleana, in plan cultural, si-a
indreptat atentia catre studiul istoriei si a limbii romane.
Reprezentantii iluminismului romanesc Chesarie de la Ravnic, Samuil Micu Klein, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai
Deleanu.
UMANISMUL EUROPEAN reprezinta un curent literar aparut in timpul Renasterii (secolul XIV – XVI), mai intai in Italia, extinzanduse la nivelul Europei care promova o cultura laica si milita pentru dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane, bazandu-se pe
redescoperirea valorilor antichitatii greco-latine. Umanismul are ca preocupare omul si problematica sa considerand o fiinta umana
perfecta, care este armonios fizic si intelectual, pasionat de toate formele de cunoastere, cu o cultura vasta, stapan pe limbile
clasice, muzica, filozofie si stiinte. Prototipul omului universal fiind reprezentat prin excelenta de Leonardo da Vinci. Printre
trasaturile umanismului european se numara urmatoarele. Acesta pune accept pe faptul ca omul este o fiinta rationala, libera,
inzestrata cu demnitate si liber arbitru, capabil sa decida ceea ce este bine si rau, avand un caracter perfectibil. Invamanatul se
orienteaza si el catre disciplinile umaniste: studierea limbilor vechi, a poeticii, a istoriei, a filozofiei, a moralei, dar si a educatiei
fizice si a igienii, punandu-se accent si pe sanatate fizica.
Reprezentantul umanismului european este Leonardo da Vinci.
UMANISMUL ROMANESC s-a manifestat mai tarziu decat cel european, mai precis in secolele XVI-XVIII, fiind considerat perioada
de maxima efervescenta a acestui curent literar in Tarile Romane. A patruns la noi prin scrierile in limba greaca si latina care
circularu in tipariturile romanesti. Cronicarii moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, erau boieri luminati, cunoscatori
de limbi straine cu studile facute in strainatate. Scopul lucrarilor istorice realizate de acestia era fomrarea cunostintei nationale,
formarea cunostintei apartenente la o tara si un neam. In acelasi timp, lucrarile istorice apartinand acestora argumenteaza
etnogeneza romaneasca si latinitatea limbii romane.
Reprezentantii umanismului romanesc sunt cei trei cronicari moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce.

Un al doilea argument pentru fundamentarea viziunii personale ar fi dezvoltarea umanismului cu privire la cei trei cronicari
moldoveni si letopisetul Moldovel, cat si domnitorul Dimitrie Cantemir cu cateva lucrari, continuandu-se cu dezvoltarea scolii
ardelene si cateva lucrari.
Grigore Ureche redacteaza Letopisetul Tarii Moldovei (intre anii 1942-1647), singura sa lucrare cunoscuta, ramasa neterminatal
aceasta marcheaza inceputul istoriografiei in limba romana. Forma originala a lucrarii s-a pierdut, parte din text s-a reconstituit
dupa notite si dat mai departe in copii cu interventiile sau interpolarile calugarilor copisti Simion Dascal, Misail Calugarul si Axinte
Uricariul. Inaintea Letopisetului exista un capitol introductiv, intitulat “Predoslovie” in care cronicarul isi expune intentiile si scopul
scrierii.
Miron Costin scrie Letopisetul Tarii Moldovei (1975), reconstituind evenimentele petrecute intre anii 1595 si 1661. Letopisetul Tarii
Moldovei scris de Miron Costin subliniaza la randul sau, momentul etnogenezei romanesti, un moment foarte important in
continuarea scrierii istorice. Isi exprima indoiala cu privire la sursele prin care reconstituie partea de inceput, dar considera ca
aceeasi constiinta a faptului bine-scris, i-a determinat si pe cei din izvoarele istorice. In Letopiset se regaseste aceeasi parte

2
introductiva numita Predoslovie. Miron Costin prezinta in Letopiset de la Aron Voda inoace, dupa ce Cronica lui Ureche se oprise.
El continua sa scrie despre dificultatea vremurilor, de atunci, cate incercari treceau peste popor. Incearca sa-i faca pe oameni
constienti de cum era situatia atunci. Acest Letopiset este scris pentru a se pastra cursul tarii, continand tot ceea ce este mai
important pentru istoria tarii adica razboaiele si schimbarile importante de-a lungul anului. El considera ca Letopisetul nu trebuie dat
uitarii, chiar daca el va muri, oamenii trebuie sa continue acest document.
Spre sfarsitul vietii sale, Ion Neculce, scrie Letopisetul Tarii Moldovei, talentul lui fiind remarcabil. Pe langa istoria grafica, Ion
Neculce scrie si volumul o sama de cuvinte. Volumul este anticipat de 42 de legende, care circulau in vremea aceea in T.M. si prin
care sunt explicate o serie de nume ale persoanelor epocii, o serie de evenimente ce au schimbat cursul istoriei sau anumite
evenimente din razboaiele date.
Pentru emanciparea poporului prin cultura, Gheorghe Sincai initiaza un program la educatie militand pentru infiintarea a 300 de
scoli in limba romana. Datorita nevoii de manuale se scriu abecedare, aritmice si carti. O parte din aceste suporturi de curs au fost
scrise de membrii eruditi ai scolii Ardelene Samuil Micu Klein, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu. Toti acestia au
facut studii in strainatate, Roma si Viena, unde au cercetat documente ce atestau originea latina a poporului roman s a limbii latine,
continuitatea si unitatea istrica a poporului roman. Ca un aspect aparte fata de iluminismul european, manifestarile scolii Ardele
imbratiseaza emanciparea nationala in cadrul dorintei de obtinere a dreptului pentru romani cu iluminarea prin cultura.
Reprezentantii scolii Ardelene pledau, ca si iluministii europeni pentru accesul poporului la educatie si emanciparea lui prin cultura;
de aceea ei pun bazele invatamantului romanesc in Transilvania. Din punct de vedere literar, iluminismul romanesc nu este foarte
bine reprezentat. Ajutorul celor mai importante opere literare a iluminismului romanesc si, totodata al primei epopei din literatura
romana Tiganiada, este de Ion Budai-Deleanul scrisa dupa modelul Iliadei lui Homer.

Ca urmare a celor evidentiate, ilustrate si argumentate anterior, curentele culturale au pus baza celor literare, asigurant dezvoltarea
culturii in spatiile de manifestare si ca urmare au dezvoltat literatura.

3
Contributia cronicarilor romani la dezvoltarea literaturii romane

De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si Dimitrie Cantemir au saltat
literatura romana pe cele mai inalte culmi.
In conceptia despre lume si viata, Grigore Ureche, primul cronicar care a scris in limba tarii, este un
providentialist. Ca toti contemporani sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o carmuieste,
facandu-si simtita prezenta in anumite fenomene naturale.
Ideile sale politice sunt acelea ale marii boierimi. Domnul este unsul lui Dumnezeu pe pamant, insa trebuie sa
conduca tara dupa sfatul boierilor, sa fie “o matca fara ac”. Iubirea de tara si dorinta de a o vedea
independenta se stravede la tot pasul in paginile cronici, de unde atitudinea lui antiotomana. De aici admiratia
lui Ureche pentru figura lui Stefan cel Mare, caruia ii consacra, pe drept cuvant, un insemnat numar de pagini
in cronica sa. Facandu-si studiile in Polonia, la Lvov, si venind in contact cu ideile umanismului, cronicarul
acorda o mare importanta rolului personalitatii in dezvoltarea istoriei. Independenta Moldovei, ca si intrega
epoca de inflorire de pe timpul lui Stefan cel Mare, se datoreste, dupa Grigore Ureche, aproape exclusiv
personalitatii exceptionale a marelui voievod, pe care scriitorul il reda cu mandrie ca exemplu,
contemporanilor sa. Scrisul lui Ureche are insa un caracter sobru si concis, restrans aproape numai la faptele
domnitorului, pe care le comenteaza lapidar in cate o “invatatura” sau “nacazanie”. Relatarea se face intr-un
limbaj popular, de povestire si, pe alocuri, de pomelnic, simbla insiruire de fapte. Cronicarul e un moralist,
observa caracterele si le judeca, in lumina conceptiilor sale, folosindu-se adesea, pentru conciziune, de
maxime preluate din Biblie sau din vorbirea curenta. Toate aceste trasaturi ale scrisului lui Ureche pot fi aflate,
in mic, in cunoscutul paragraf consacrat portretului lui Stefan cel Mare, iesit parca din pana lui Tit Liviu
roman. In cadrul expunerii cronicii, Stefan cel Mare, are un rol ilustrativ, de gravura, menita sa emotioneze pe
cititor, dupa ce, in paginile anterioare s-a edificat asupra personalitarii domnitorului prin expunerea faptelor
acestuia.
Mai invatat decat Grigore Ureche, Miron Costin, care de asemenea isi facuse studiile in Polonia, la un colegiu
iezuit din localitatea Bar, are aceleasi conceptii filozofice si politice ca si predecesorul sau. In plus, am putea
adauga la el o anume nota de sceptism cu privire la posibilitatea scuturari jugului otoman, lucru ce se explica
prin epoca in care a trait cronicarul, cand dominatia turceasca din afara, favoriza tot mai mult asuprirea
feudala si decadera dinauntrul tarii.
Ca scriitor, Miron Costin este mai “cult” decat Grigore Ureche, si fraza sa, pastrand unele elemente populare,
este stilizata in chip constient, pentru urmariea efectelor. “Miron observa sistematic, compune, si ceea ce iese
de sub pana lui, mult mai putin spontan, este rodul unei arte” – scrie George Calinescu in “istoria literaturii
romane”. Avand adesbateri o problema foarte importanta, aceea a demonstarii latinitatii poporului nostru si a
inlaturarii asertiunii calomnioase venita din partea lui Simion Dascalul, in “De neamul moldovenilor…”,
cronicarul cauta din capul locului, tinuta demna, intelectuala. Ceea ce imprezioneaza in acest inceput al
dezertatiei sale este stapanirea vibratiei emotive, izvorata din patriotism ardent, dar acoperita intr-o expunere
ce cauta a convinge prin justetea si obiectivitatea argumentarii. Imprumutand din sintaxa latina punerea
verbului din principala la sfarsit si constructia ampla, cronicarul realizeaza pe deplin ceea ce isi propune.
Moralist si el, costin cauta a caracteriza lapidar, dar cu patrundere si plasticitate, pe istorici care s-au ocupat
inaintea sa de problema in chestiune.
In sfarsit, din straduinta oentru conciziune, lui Miron Costin i se intampla uneori sa spuna cate o vorba
memorabila, care se constituie in maxima, cu caracter inalt moralizator: “… sa aibi vreme si cu cetitul cartilor
a face iscusita zabava, ca nu este alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viata omului, zabava, decat
cetitul cartilor”. Din scripturi “agonisim nemuritoriu nume”; “Cercati scripturile. Scriptura departe lucru de
ochii nostrii, ne invata cu acele trecute vremi, sa pricepem cele viitoare”.
Privite indeaproape, sub raport stilistic indeosebi, fragmentele lui Ion Neculce, din “O sama de cuvinte” sunt
niste instantaneie epice, schite si nuvele in raccourci, de o mare conciziune. Romanticii de la mijlocul
seculuilui trecut, un Negruzzi, un Bolintineanu, sau un Alecsandri i-au reluat si dezvoltat motivele, in spiritul

4
pasoptist al epocii. Fireste, nota patriotica a fost mult accentuata, insa urmasi, oricat de talentati, sunt
departe de arta spontana a cronicarului (am spune, sunt lipsiti de autenticitate). In orice caz, ca poeti
romantici, ei pun avant si solemnitate, lucru ce nu sunt de gasit la Neculce, prozator si povestitor intru totul
apropiat lui Ion Creanga. Ca si Creanga, cel din povesti si cel din povestiri, Neculce este un colportor care
trage cu urechea: “ ase vorbascu oamenii”, ”dzic sa fie..”, etc., dand apoi in vileag cate o intamplare sau cate
un gest memorabil al cutarui,sau cutarui personaj istoric, daca nu adevarat,posibil totusi, caci, spune
cronicarul, in prezentarea anecdotelor sale: ”Deci, cine va ceti si le va crede, va fi bine, iara cine nu le va
crede, iara va fi bine; cine pre cum ii va fi voia asa va face”. Neculce ne apare ca primul nostru culegator de
folcror, e drept, numai al unui anumit soi de folclor, acela care tine de legenda istorica. Insa, ca si mai tarziu
Anton Pann si Creanga, Neculce nu este un culegator de folclor, pur si simplu.Marca personala a artei
prozatorului se vede, precum se descrie in cronica, printr-o punere in pagina bine masurata, desi altcum
spontana. Mai mult inca, asemenea, din nou, lui Anton Pann si lui Creanga, Neculcea obisnuieste, cel mai
adesea, sa aduca, odata cu relatarea faptului, comentariul sau foarte personal. Ceea ce se intampla si aici, in
ultimele siruri, unde mentalitatea boierului cu respect pentru vechile oranduieli si dispret fata de
amestecaturile prostimii parvenite. Modalitatea narative directa, stilul firesc si apropiat de cel popular,
continutul epic si general-uman atat al cronicii, cat si al legendelor, toate au constituit un bogat izvor de
inspiratie a literaturii noastre ulterioare.
Personalitate enciclopedica, “Inorogul alb” al gandirii romanesti, cum il considera Lucian Blaga, Dimitrie
Cantemir s-a afirmat ca scriitor, geograf, filozof, teolog, lingvist, folclorist, etnolog si om politic. Solidim format
in variate domeni, politolog, diplomat innascut, beizadeaua crestina a castigat increderea sultanului Ahmed al
III-lea, de la care a obtinut favoarea de a consulta documentele istoriei imperiala, pe care le-a uzitat in
realizarea celebrei opere “Cresterea si descresterea Curtii otomane”, ramasa si astazi o lucrare de referinta in
bibliografia de specialitate.
Creatia sa este diversa, de la studiile de logica la literatura de fictiune. Un loc important, ocupa in opera lui
Cantemir “Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor”, locrare redactata intre anii 1719 – 1722. Desi
Cantemir era concentat mai ales asupra operelor sale de anvergura, dedicate Imperiului Otomani si natiei
sale, cea mai cunoscuta lucrare a sa ramane “Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae)”, redactata in limba
latina si publicata in 1716, la cerea Academiei de Stiinte din Berlin, consusa atunci de prestigiosul G.W.
Leibniz, fondatorul si primul ei presedinte. De-abia in 1895 a fost publicata, intaia oara in limba nationala,
spiritualitatea romaneasca redobandind, abia duba un secol de la moartea autorului, scrierea sa cea mai
moderna. “Hronicul vechimei…” este ultima sa scriere si cea mai erudita, in care, trateaza critic si stematic,
istoria romanilor de la originile sale, privind cronologic evenimentele si dispunand informatia in jurul temei
centrale, aceea a continuitatii existentei poporului nostru. Cantemir este un spirit continuator, preluand
afirmatiile cronicarilor moldoveni, dar exagerand in sustinerea origiini pur latine a neamului romanesc, idee
regasita si in operele istoriciilor Scolii Ardelene. Dimitrie Cantemir a sustinut originea romantica a natiuni si a
limbii noastre in spiritul ideilor umaniste, pledand in favoarea afirmatiei sintetice ca “suntem urmasii unui
popor care a creat o civilizatie si o cultura clasica.
Aparuta in epoca elenista, continuata in Antichitatea tarzie si dezvoltata, indeosebi in Bizant, cronica este
bogat reprezentata de-a lungul Evului Mediu.
In cuprinsul manifestarilor ce caracterizeaza inceputurile culturii romane, pe langa literatura populara si
scrierile religioase, primele semne de literatura apar o data cu istoriografia cronicarilor.
In Moldova: Grigore Ureche “ Letopisetul Tarii Moldovei”, cuprinzand istoria Moldovei de la 1359 pana la a-II-a
domnie a lui Aron – Voda (1594)
Miron Costin “Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron – Voda incoace”, prezentand istoria Moldovei de la 1595
pana la Dabija – Voda (1661)
Ion Neculce “Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija – Voda pana la a-II-a domnie a lui Constantin Ioan
Mavrocordat (1661-1743)”, precedata de un numar de 42 de legende isorice, adunate sub titlul “O sama de
cuvinte…”.
In Muntenia: “Letopisetul cantacuzinesc” si “Cronica Balenilor”;
Radu Greceanu, a scris cronica domniei lui Constantin Brancoveanu intitulata mai tarziu “Viata lui Constantin
– Voda Brancoveanu”.
Radu Popescu, a consemnat “Istoriile domnilor Tarii Romanesti”.

5

Iluminismul-eseu

Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare ideologică și culturală,
antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei,
ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societă ți „ra ționale”, prin
răspândirea culturii, a „luminilor” în mase. . Prin iluminism se atacã fundamentele absolutismului în viaţa
politicã, pe cele ale dogmatismului în ştiinţã şi religie, introducându-se o perspectivã mai criticã şi
sistematicã.
Au existat multe și diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept
pătrunzătoare și dominante. O abordare rațională și științifică a aspectelor religioase, a problemelor de ordin
social, politic și economic a promovat o viziune seculară asupra lumii și o orientare generală către progres și
perfecționare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat și promulgat
ideile noi pentru publicul larg. Acești "profeți" ai Iluminismului aveau o credin ță în ra țiune care era de

6

nezdruncinat, ei au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și
societatea, și să acționeze în baza acestora. Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios și
științific, dogmatismul, intoleranța, cenzura, precum și constrângerile economice și sociale . Printre
personalitatile importante ale iluminismului se numara:David Hume, John Locke, Isaac Newton, Daniel
Defoe, Jonathan Swift, in Anglia , Immanuel Kant, Friedrich von Schiller, Gotthold Ephraim Lessing,
in Germania , Denis Diderot, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, in Franța , Cesare
Beccaria , Francesco Mario Pagano, in Italia , Ion Budai Deleanu, Ienăchiță Văcărescu, Anton Pann,
Samuil Micu, Gheorghe Șincai,in România , Benjamin Franklin, Thomas Jefferson , Thomas Paine
in SUA
Curent ideologic și cultural , iluminismul a promovat raționalismul, caracterul laic, antireligios,
anticlerical, a combatut fanatismului și a dogmele, a răspândit cultura în popor, literatura preocupată de
problemele sociale și morale; Temele și motivele abordate sunt: «monarhul luminat», «contractul social»,
emanciparea poporului prin cultură; Genurile și speciile predominante sunt liric, epic (povestire, nuvelă,
roman), dramatic (tragedie, comedie);
In Tarile Romane, iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu
reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare
a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului. Iluminismul românesc va
recurge la argumentele istorice în favorea unor revendicări politice.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor
din Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX -lea. Cărturarii
acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
Totodata ,acestia vin în contact cu varianta preocupatã de rolul educaţiei, de rãspandirea cãrţilor, de
întemeierea şcolilor publice, astfel invățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor iluministe.
Deasemenea academiile domnești din Țara Românească si din Moldova au reprezentat si ele într-adevar un
însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox.
O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de căr ți. Procentul
de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.Cea mai reprezentativă operă realizată în
spirit iluminist este epopeea eroicomică Țiganiada de I.Budai-Deleanu.
"Tiganiada" este capodopera literara a iluminismului romanesc si reprezinta cea mai celebra epopee
din literatura romana. Ea are ca tema calatoria alegorica calatoria pe care o face neamul tiganesc in
cautarea unei forme statale .Compozitia este complexa si se desfasoara pe patru planuri: pe planul istoric
avem lupta lui Vlad Tepes si a armatei romane impotriva turcilor,pe planul comic avem falsa lupta a
tiganilor cu turcii, pe planul mitic avem lupta dintre ingeri si demoni : ingerii il ajuta pe Vlad Tepes si peromani, demonii ii ispitesc pe tigani ca sa nu-i ajute pe romani, planul comentariului in care autorul se
preface ca o serie de savanti au studiat textul si-l explica, dar explicatiile lor sunt complet false si comice .
Actiunea se desfasoara in Muntenia lui Vlad Tepes. Domnitorul se hotaraste sa-i inarmeze pe tigani
pentu a lupta impotriva turcilor deoarece dorea sa evite folosirea acestora ca iscoade. Tiganii se lasa greu
convinsi, mai intai avand loc un sfat care are rolul de-ai evidentia caracterul eterogen si instabil. In schimbul
intrarii in lupta Vlad Tepes le ofera ca recompensa localitatea Spateni plasata strategic intre Barbatesti si
Inimoasa.Denumirea localitatilor este una evident parodica ea desemnand lipsa curajului si a tragerii de
inima din partea tiganilor.
Mai intai tiganii sunt supusi unor probe de curaj. Vlad Tepes si armata lui se deghizeaza in turci fara
a fi recunoscuti de tigani iar apoi pune in calea acestora carele cu bucate. La cele doua probe tiganii esueaza
dovedind lipsa curajului si o pofta de mancare nemasurata. Odata intrati in lupta tabara tiganilor este
tulburata de interventia Satanei care o rapeste pe Romica, logodnica viteazului Parpangel. Pentru a-si regasi
iubita acesta porneste intr-o calatorie initiatica la capatul careia trebuie sa dovedeasca faptul ca este apt de a
se insura, de a-si intemeia o familie si de a conduce etnia tiganilor. Bineinteles ca aceasta calatorie este tot
parodica. Parpangel este supus unor probe astfel trece printr-o padure vrajita si poposeste la un han care in
mod miraculos se transforma dimineata intr-o balta cu broaste. Satana reuseste de fiecare data sa-l
amageasca pe Parpangel. Dezamagit, eroul se hotaraste sa se intoarca in tabara tiganilor.

7

Pe drum se intalneste cu viteazul Argineanu imbracat in armura vrajita si fac schimb de haine. Astfel
Parpangel intra in lupta impotriva turcilor. Infricosati de vederea armurii si crezand ca este Argineanu turcii
bat in retragere si toata aceasta aventura eroica se termina cu o banala cadere de pe cal a lui Parpangel.
Lesinat mai mult de frica eroul calatoreste in iad si in rai. Cand revine o regaseste pe Romica si fac nunta.
La ospatul de nunta Parpangel povesteste tuturor tiganilor cele vazute in iad si in rai. Dupa acestea tiganii
pornesc un sfat in vederea stabilirii formei de organizare statala. Nu reusesc din cauza naravurilor innascute
ale acestora. Totul se incheie cu o dezbinare a tiganilor fiecare apucand pe o alta cale.

8

Mesajul iluminist consta in discutarea urmatoarelor idei:lupta pentru drepturile
omului (in discursul lui Janalau),combaterea intolerantei religioasei de pe pozitii
materialiste, critica adusa institutiile si moravurile feudale, (ca in defilarea tiganilor),
sustinerea egalitatatii in drepturi in virtutea dreptului natural, (in discursul lui
Janalau).,negarea dreptul divin feudal, (prin discursul lui Goleman), discutarea formelor
de guvernamant iluministe: republica sau monarhia luminata (in discursul lui Slobozan),
avem prototipul domnului luminat in figura lui Vlad Tepes, o conceptie materialista
exprimata in descrierea raiului tiganesc, lupta pentru libertate nationala ca afirmare a
conceptului iluminist - "poporul suveran".

9

Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Periada pasoptista marcheaza inceputul literaturii romane moderne. Scriitorii acestei perioade provin din
clase aristrocratice sunt educati in apus si pot fi considerati promotorii renasterii nationale.
Acesti scriitori incearca o sincronizare a culturii si literaturii romane cu spiritul european.
Romantismul este un curent literar si artistic manifestat la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul
secolului al XIX-lea, ca reactie la clasicism si iluminism. In prima perioada intalnim ecouri ale
romantismului european.
Generatia de la 1848 a fost prima generatie literara care a acut un program coerent cu preponderenta
romantica, formulat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program al revistei "Dacia literara".
Scriitorii pasoptisti au reusit sa realizeze unul dintre d
ezideratele cele mai importante ale acestui program si anume, realizarea unei literaturi nationale,
folosind sursele de inspiratie recomandate de Mihail Kogalniceanu, care constituie nucleul climatic al
acestei literaturi.
Ion Heliade Radulescu si Mircea Kogalniceanu au purtat in acest timp rolul de indrumatori cultural-literar,
goaguland toate eforturile pentru a realiza o cultura nationala.
In prima etapa, atat I. Eliade Radulescu, cat si Mihail Kogalniceanu vor redacta o serie de ziare- "Curierul
romanesc", "Curierul de ambele sexe", "Dacia literara" . In cadrul acestor jurnale, ei vor cere scriitorilor
autenticitate, inspirati din istoria tarii si din pitorescul obiceiurilor.
Introductia la "Dacia literara" programul estetic al romantismului romanesc, care promoveaza patru mari
obiective:
1. Combaterea imitatiilor si a traducerilor inutile : "Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa,
pentru ca omoara in noi duhul national. Traductiile nu fac o literatura!"
2. Promovarea unei literaturi originale prin inspiratia din sursele autohtone, conform romantismului
(istorie, folclor, natura si geografia tarii) : "Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre
tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice, ca sa gasim si la noi
sujeturi de scris!"
3. Intemeierea spiritului critic prin promovarea principiului estetic: "Critica noastra va fi nepartinitoare.
Vom critica cartea, iar nu persoana!"
4. Afirmarea idealului de realizare a unei limbi unitare: "Telul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa
aiba o limba literara comuna pentru toti."
Scriitorii pasoptisti se afirma in cadrul curentului national literar de la "Dacia literara" . Literatura
pasoptista se dezvolta sub semnul romantismului european dupa cum remarca in "Istoria literaturii
romane", Nicolae Manolescu.
"Romantismul romanesc poate fi considerat de tipul biedemaier, atat prin ecletismul sau (combinare) cat
si prin inclinatiile sale spre forme neradicale si de totalitate catre istorie si etnic, cu forme si nuante
absolut particulare" .
Principalele particularitati ale romantismului pasoptist sunt:
A. Interesul pentru istorie s-a canalizat in mai multe directii:
1. Incercari de epopee nationala: Gheorghe Asachii- "Stefanoida", Costache Negruzzi – "Stefaniada", E.
Radulescu – "Mihaiada", Dimitrie Bolintineanu – "Traianida" ;
2. Incercari de poem socio-gonic (care are ca tema omul si fortele) : Ion Eliade Radulescu- "Anatolida"
3. Meditatii pe tema ruinelor si a mortmintelor: Vasile Carlova- "Ruinele Targovistei", Ion Eliade
Radulescu- "O noapte pe ruinele Targovistei", Grigore Alexandrescu- "Umbra lui Mircea la Cozia"
4. Aparitia baladei istorice : Dimitrie Bolintineanu- "XXX"
5. Aparitia poemului eroic, prin scrierea lui Vasile Alecsandri – "Dan capitan de plai"

10

6. Aparitia dramei isotice, prin creatia aceluiasi Vasile Alecsandri – "Despot Voda"
7. Nuvela istorica ia nastere prin scrierea "Alexandru Lapusneanu", de Costache Negruzzi.
B. Preocuparea pentru folclor s-a concretizat in:
1.
2.
3.
4.

Balada fantastica: Ion Eliade Radulescu- "Zburatorul", Vasile Alecsandri – "Baba Cloanta"
Poezia traditiilor si a obiceiurilor: Dimitrie Bolintineanu- "Macedonele"
Literatura paremiologica: Costache Negruzzi- "Pacala si Tandala"
Culegeri de folclor: Vasile Alecsandri – "Poezii populare ale romanilor"

C. Sentimentul naturii ia forme diverse in creatiile autorilor romani:
1. Peisajul ca stare de spirit, intalnmit in operele lui Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, E. Radulescu;
2. Miscarea ciclica a anotimpurilor este nuantata in operele lui Vasile Alecsandri- "Pasteluri"
3. Apar peisajele dionisiace in creatiile literare, prin operele lui Caesar Bolliac.
Pe termen lung, scopul publicatiilor romanesti din perioada pasoptista a fost formarea unei limbi comune
pentru toti romanii pregatindu-i astfel pentru unirea intr-un stat national.
Publicatiile romanesti isi asuma totodata un rol educativ prin promoarea literaturii, combaterea
traducerilor si nuantarea importantei creatiilor originale, indeplinind in acelas timp si o functie culturala
importanta.
Reprezentantii primei generatii pasoptiste au fost in:
1. Moldova: Mihail Kogalnicenu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negri.
2. Tara Romaneasca: Nicolae Balcescu, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Ion
Bratianu.
3. Transilvania si Banat: Eftimie Murgan, Simion Barnutiu, Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian,
Alexandru Muresanu, Alexandru Saguna.
A doua generatie pasoptista continua eforturile inaintasilor, editeaza reviste literare si magazine istorice,
facand vizibila functia politica a culturii. Scriitorii si oamenii politici implicati in evenimentente,
organizeaza revolutia de la 1848. Traiesc apoi in exil, atragand atentia unor mari personalitati din Franta
pentru cauza patriei lor, iar creatia lor literara oglindeste sirul experientelor trecute.

11

Scoala Ardeleana - expresie a iluminismului romanesc -eseu
dintai nucleu iluminist din cultura romana l-a constituit Scoala Ardeleana, miscarea intelectualitatii din
Transilvania de la sfarsitul secolului XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, aparuta ca urmare a
excluderii romanilor de la viata social-politica conform actului cunoscut sub numele de "Unio trium
nationum" (1437).
Programul politic al miscarii este sintetizat in memoriul din 1791, "Supplex libellus valachorum
Transsilvaniae" trimis imparatului Leopold II, prin care se cerea recunoasterea romanilor din Transilvania
ca natiune egala in drepturi cu celelalte ce intrau in componenta Imperiului Habsburgic.
Preluan esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au asezat la temelia programului
lor de lupta principiile de egalitate si libertate, de suverani
tate a poporului, pe temeiul ideii dreptului national si al contractului social.
Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si filologice ale lui
Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. toti patru au facut studii teologice,
filozofice si de drept canonic la Roma si Viena, si au fost minti stralucite, eruditi, savanti de talie
europeana, poligloti.
In ansamblu, activitatea Scolii Ardelene cunoaste doua directii fundamentale:
1) prima, socio-culturala, este in stransa legatura cu esenta miscarii iluministe, si urmarea emanciparea
oamenilor prin educatie si cultura. In acest scop, se dezvolta si se organizeaza invatamantul in limba
romana. Gheorghe Sincai, ca director al scolilor romane, infiinteaza 300 de scoli; se tiparesc manuale
scolare, carti de popularizare stiintifica, calendare si carti populare.
2) cealalta directie este erudita si cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele mai
importante dintre acestea sunt: "Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" de Samuil Micu, "Hronica
romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul romanilor in Dachia" de
Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de Samuil Micu si Gheorghe Sincai,
"Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si "Lexiconul de la Buda", primul dictionar
etimologic al limbii romane.
Studiile de istorie acorda un interes deosebit mai ales procesului de formare al poporului roman,
contestandu-se afirmatiile tendentioase ale celor care falsificau istoria pentru a justifica inechitatea care
se facea romanilor. Reprezentantii Scolii Ardelene au adus argumente istorice, filologice si demografice
privind originea latina a limbii si poporului roman, continuitatea si unitatea sa etnica , punandu-se astfel
bazele lingvisticii romanesti.
Aportul Scolii Ardelene la dezvoltarea limbii este la fel de pretios. In aceasta epoca s-a pus problema
adoptarii alfabetului latin in locul celui chirilic, a fixarii normelor gramaticale ale limbii, a imbogatirii
vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.
Reprezentantii Scolii Ardelene au fost mai ales istorici si filologi, ei nu pot fi insa socotiti scriitori.
Totusi, Scoala Ardeleana are marele merit de a fi creat un mediu favorabil literaturii, in mijlocu caruia Ion
Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a creat "Tiganiada". Opera este o sinteze
artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima demonstratie de valoare a posibilitatilor poetice
ale limbii romane, fiind sub acest aspect o neasteptata capodopera.
Iluminismul Scolii Ardelene reprezinta prima etapa de modernizare a culturii noastre, inscriindu-se in
felul acesta, prin aspectele lui specifice, in iluminismul european.
Iluminismul caracterizeaza pe plan ideologic si cultural secolul al XVIII-lea. Adeptii sai pun un accent
deosebit pe cunoasterea stiintifica, iar miscarea isi manifesta un puternic accent laic, anticlerical.
Iluminismul preconizeaza emanciparea poporului prin cultura, si acorda un interese deosebit ei prin scoli
si lucrari de popularizare. Se pun in circulatie concepte ca: egalitatea si dreptul natural, suveranitatea
poporului, sistem de guvernare prin republica.

12

TIGANIADA
de Ion Budai-Deleanu
Din intreaga generatie de carturari ai Scolii Ardelene, Ion Budai-Deleanu este
unicul om de litere a carui opera patrunde foarte tarziu in constiinta publica.
Format in institutiile habsburgice, fiind nevoit sa traiasca departe de tara,
admirator al operelor unor scriitori iluministi francezi, Ion Budai-Deleanu nu poate
fi apreciat la justa lui valoare decat printr-un act firesc de reintegrare intre
coordonatele specifice ale epocii sale.
Opera lui este fructul unei perioade de mare efervescenta spirituala, cand se
configura procesul de modernizare a culturii romanesti.
“Tiganiada” este o epopee cu bogate elemente alegorice, cu o actiune sustinuta
de evenimente eterogene, desfasurate pe planuri multiple. De aceea, de la
evenimentul istoric real se face adesea foarte usor saltul intr-o lume imaginara.
Alternanta de evenimente si personaje se conjuga in permanenta cu mutatia
viziunii asupra lumii. Prezenta alegoriei ii permite scriitorului sa opereze cu un
anumit transfer de planuri dintr-o relitate in alta ceea ce duce la amplificarea
fortei satirice din acest poem epic de idei. Deci “Tiganiada” este o alegorie cu
cheie, ale carei sensuri se impun sa fie explicate. Prezenta planului real si a
planului fictiv permite sa fie aplicat principiul despre constructia in suprafata si in
adancime.
Preludiul este situat de scriitor sub zodia universului comic. Naratiunea despre
tigani penduleaza in permanenta intre universul real si cel imaginar. Deasupra
tiganilor, pusi pe “galceava amara” fiindca nu ajungeau la un consens, cum “sa-si
aleaga/Un voda-n tara si o stapanie”, ca si dedesubtul domnului Vlad Tepes, cel
amenintat de turci, se gaseau fortele raului, reprezentate de Urgie, Zavistie si
Satana. Acestea intretin spiritul de dezagregare a unui popor si avertismentul lui
Draghici este un fel de lectie prin care Budai-Deleanu isi vizeazsa propriul sau
popor. Astfel apare in toata plinatatea o lume care cauta valori degradate intr-un
univers degradat.
Actiunea are loc in Muntenia secolului al XV-lea. Pentru a evita anumite tentative
de tradare din partea tiganilor, Vlad Tepes ii organizeaza intr-op oaste inarmata,
pe care o indreapta spre Spateni De fapt, tiganii nu creeaza o actiune, ci doar o
suporta, iar situatiile-limita pe care le traverseaza au semnificatii diferite, in
functie de sensul parabolic cu care autorul le investeste. De aceea, dupa
alocutiunea grava a batranului Draghici,, imaginea unui univers rasturnat apare
din nou prin acea secventa de mare forta comica, reprezentata de defilarea
armatei tiganilor. Autorul surprinde imaginea de ansamblu a grupului uman.
Portretul este reconstituit prin elemente vizuale de natura vestimentara, care
genereaza si ele comicul.
Actiunea “Tiganiadei” realizeaza un anume progress in spirala prin acumularea
continua de fapte eteroclite, toate subsumate unor idei fundamentale ce

13
reprezinta coloana axiala a operei. In centrul poemului este reprezentat destinul
poporului roman, dar si o anumita conditie esentiala a omului in general.
In drum spre Spateni, tiganii trec prin diverse peripetii, menite sa le tulbure
dorinta de tihna. Satan – sprijinitorul turcilor – o rapeste pe Romica, logodnica lui
Parpangel. Acesta pleaca in cautarea iubitei pe care o descopera in “padurea
nalucita”. Cei doi indragostiti sunt supusi unei puternice ispite. Dar preludiul
erotic nu este finalizat. Interventia miraculoasa a Sf. Spiridon, protectorul
femeilor, creeaza un adevarat suspens cu efecte comice. La un semn al sfantului,
speriat de ceea ce era sa se intample, palatul fermecat in care se gasea Romica
dispare si Parpangel ramane din nou singur si melancolic.
Se creeaza un fel de atmosfera de basm, unde totul este posibil. In peregrinarile
sale pe urmele iubitei pierdute, Parpangel bea apa vie, capata puteri de urias,
dupa care imbraca armura eroului popular Argineanu si face minuni de vitejie
impotriva turcilor. Episodul nuntii este introdus in fluxul epic dupa o anumita
tehnica a montajului, permitand reconstituirea trecutului apropiat al eroului trecut
prin paradis si infern, cat si fixarea cadrului prezent, infuzat de un erotism gata sa
invadeze universul. Scena de ceremonial a nuntii este sincopata, epopeea comica
si satirica convertizandu-se intr-un poem epic cu accente grave.
Tiganii, odata ajunsi la Spateni, doresc sa puna bazele unui stat, si incep astfel o
interminabila discutie despre sistemul ideal de guvernare. Cei trei tigani-filozofi,
care discuta despre formele de guvernare, par a fi trei ganditori din secolul
luminilor. Intregul episod este alegoric. Baroreu, de pilda, socoteste “monarhia
dintre toate mai harnica”, republica parandu-i-se “o tarina pustie”, unde din
cauza arivismului celor mai tari “venitul de obste piere”. Intr-un asemenea proces
de idei, argumentele lui Baroreu sunt combatute de Slobozan, partizanul
republicii. El demonstreaza cu iscusinta ca monarhii buni sunt foarte rari, dupa un
suveran bun putand sa urmeze unul “neghiob dara la minte. Sau trandav,
nebagator de sama”. Peroratia lui Slobozan se termina printr-o pledoarie deschisa
pentru republica, regimul republican fiind singurul unde “legea pe toti asemene-i
pune”. Episodul acesta allegoric despre sistemele de guvernare se incheie printrun suspens comic.Plictisiti de polemicile interminabile ale celor trei filozofi, tiganii
invadeaza adunarea si totul se termina printr-o incaierare generala.
Salvatorul lumii este Vlad Tepes, tipul de monarh luminat, care realizeaza ceea ce
si-a propus, ca legea sa nu fie ascultata doar de “cei slabi si misei”, dimpotriva,
“Zicea ca boierii sunt supusi/Asa domniei ca si taranii”. Conflictul dintre romani si
turci este infatisat in intreaga lui amploare si semnificatie, iar dialogul grav dintre
Vlad Tepes si solul sultanului devine o lectie civila de eroism, prin care se afirma
vointa de independenta a poporului – comunicata intr-un stil inalt
In acest conflict de vaste proportii epice, declansat intre turcii cotropitori si
poporul roman, sunt angajati, ca si in epopeile homerice, zeii. De data aceasta,
mitologia crestina cu sfintii ei este din plin pusa la contributie de autor. De la
aceasta se produce o alta mutatie de secventa epica, destinata sa deschida
perspectiva campului de lupta, cu scoaterea in evidenta a vitejiei poporului
roman. Tehnica agresiunii eroice este sugerata prin maretia impetuoasa a fortelor

14
naturii. Naratiunea scoate in relief eroismul romanilor, dar si incercarile grele la
care sunt supusi de masivele forte cotropitoare ale turcilor. Fuziunea dintre real si
imaginar devine din nou evidenta. Vlad, eroul central al epopeii, poate comunica
cu anumite forte supranaturale, soarta lui ca si a poporului sau este prestabilita.
“Vlade! (striga cereasca solie)/Asa zice Faptuitorul a toate:/Zadarnica-i a ta
maiestrie!/Vecinice hotarari nemutate/Vor poporul tau inca sa fie/Lunga vreme-n
pagana robie!”. Versurile exprima supunerea lucida a domnului, tradat de boieri,
in fata unei necesitati istorice, dar nu resemnarea fatalista a poporului.
Calatoria lui Parpangel in iad reprezinta, in ansamblul “Tiganiadei”, episodul cu
cele mai puternice implicatii satirice. Viziunea infernului este evident dantesca.
Exista o anumita ierarhie a raului, se deruleaza imaginea celor damnati pentru
vesnicie din cauza pacatelor lor. Traiectoriile celor trei personaje centrale ale
poemului, care intr-o masura mai mare sau mai mica au pierdut perceptia exacta
a realitatii, sunt simbolul unei lumi degradate, impulsionata in viata doar de
dorinta de parvenire. Hrisoavele false, mezalianta femeilor varstnice, ce nu-si mai
puteau suporta vaduvia, banii cu care se cumparau titlurile boieresti, fac parte
din arsenalul vietii acestei lumi ametite de ascensiunea spre varful piramidei
sociale.
Demitizarea acestei societati cu moravuri degradante se face prin ironie si umor.
Opera de idei prin excelenta, “Tiganiada” pune in lumina resursele literare bogate
ale unui scriitor inzestrat cu un adevarat geniu verbal.