You are on page 1of 6

1.

Concepţii actuale asupra Sistemului Adaptiv Complex (CAS)
K. Dooley se referă la trei principii care trebuie să stea la baza definirii unui sistem
adaptiv complex. Primul principiu afirmă că ordinea şi controlul în astfel de sisteme sunt
proprietăţi emergente şi nu predeterminate. Al doilea principiu specifică faptul că istoria lor este
ireversibilă, iar al treilea principiu este acela că viitorul în aceste sisteme este incert.
Un CAS este inerent auto-organizator. Ordinea, creativitatea şi progresul pot emerge în
mod natural din interacţiunile unui CAS. Mai mult, într-un CAS, controlul este distribuit prin
intermediul interacţiunilor dintre agenţi. Acest lucru intră în contradicţie cu concepţia clasică
privind managementul organizaţiilor, conform căreia organizarea şi controlul sunt funcţii de bază
ale oricărui sistem de conducere, iar acesta trebuie să exercite permanent acţiuni care să menţină
sau să restabilească ordinea şi controlul în toate compartamentele sau părţile organizaţiei.
Putem sintetiza principalele caracteristici şi proprietăţi definitorii ale acestor sisteme:
a) sistemele de acest tip sunt compuse din agenţi individuali;
b) agenţii au interpretări şi desfăşoară acţiuni bazate pe propriile lor modele mentale;
c) agenţii pot avea, fiecare, propriul său model mental sau îl pot împărtăşi cu ceilalţi
agenţi;
d) modelele mentale se pot schimba; drept urmare, învăţarea, adaptarea şi co-evoluţia
sunt posibile în aceste sisteme;
e) interacţiunile dintre agenţi şi dintre sisteme sunt încorporate altor sisteme;
f) comportamentul sistemului în ansamblul său emerge din interacţiunile dintre agenţi;
g) acţiunile unui agent schimbă contextul altor agenţi;
h) sistemul poate învăţa noi comportamente;
i) sistemul este neliniar; adică mici modificări pot conduce la schimbări majore în
sistem;
j) comportamentul sistemului este, în general, impredictibil la nivel de detaliu;
k) predicţiile pe termen scurt asupra comportamentului sistemului sunt, uneori, posibile;
l) ordinea este o proprietate inerentă sistemului şi nu trebuie impusă din afară;
m) creativitatea şi noutatea emerg din comportamentul de ansamblu al sistemului;
n) sistemele sunt capabile de auto-organizare.
2. Întreprinderea ca Sistem Adaptiv Complex
Termenul de Sistem Adaptiv Complex se referă la un sistem interdependent compus din
subsisteme cuplate între ele care co-evoluează într-un mod neliniar, uneori haotic în vederea
adaptării şi auto-organizării în concordanţă cu condiţiile impuse de mediul înconjurător.
Întreprinderea este unul dintre cele mai bune exemple de CAS. Studiile şi aplicaţiile
legate de complexitatea întreprinderii sunt la început, dar ele oferă o mare varietate de noi căi şi
mijloace de a aborda şi rezolva diferite probleme legate de organizarea şi funcţionarea
întreprinderilor. Sistemele complexe conţin agenţi care sunt componente sau entităţi funcţionale
colaborative ale sistemului de întreprindere. Între aceşti agenţi se stabilesc interconexiuni de o
mare varietate şi intensitate, alcătuind la nivelul întreprinderilor adevărate reţele care
condiţionează realizarea funcţiilor şi scopurilor acestora. Funcţiile realizate de către întreprinderi
le fac să aibă o structură alcătuită din subsisteme specializate, dar care formează între ele procese
1

separate şi dispersate în timp şi în spaţiu. Scopurile şi obiectivele Întreprinderii Total Integrate (TIE) Întereprinderile sunt părţi ale unei mulţimi complexe de elemente diferite. Arhitectura Întreprinderii Total Integrate TIE Arhitectura TIE depinde de robusteţea componentelor sale şi de existenţa unor interfeţe bine definite între diferite procese care au loc la nivel de întreprindere. Sistemul de producţie este compus din mulţimea de echipamente şi metode de producţie deţinute de aceste companii. Ele însă au nevoie. Mediul de afaceri actual este puternic specializat şi corelat la scară globală. Aceste bucle feedback conferă întreprinderii un caracter de sistem neliniar. Din această cauză se vorbeşte despre două mari tipuri de arhitecturi: arhitectura orientată pe componente(caracter static) şi arhitectura orientată pe proces(caracter dinamic). de exemplu. lucrări de construcţie pe care le obţin prin contractarea cu un antreprenor din domeniul construcţiilor sau servicii de transport pe care le furnizează un prestator de servicii din domeniu. pe lângă echipamentele şi tehnologiile utilizate în procesele de producţie. sau aflate sub comanda unei întreprinderi. Elementele de bază ale întreprinderii constau din management. şi cele mai potrivite în ceea ce priveşte colaborarera şi organizarea virtuală. în anumite etape ale dezvoltării produselor.şi mecanisme feedback cu ajutorul cărora întreprinderile se pot regla şi autoregla în funcţie de evoluţioa complexă a altor sisteme economice şi sociale din mediul lor înconjurător. astfel încât întreprinderea actuală poate fi considerată mai mult ca un lanţ în care sunt integrate diferite întreprinderi şi capacităţi de producţie. O astfel de arhitectură trebuie să specifice clar care sunt principalele componente ale întreprinderii. 4. de implementare a unor produse soft sau sisteme informatice etc. afaceri. dificilă şi costisitoare. ce loc ocupă acestea în ansamblul întreprinderii şi care sunt relaţiile dintre ele. producţie şi capacităţile de susţinere şi facilitare deţinute de. 3. cum ar fi. inginerie. 2 . de exemplu o firmă de distribuţie. Cel mai important avantaj al utilizării arhitecturii bazate pe componente este că poate fi uşor modificată. cu costuri minime şi cu un risc minimal. Doar atunci când relaţia cu clientul este privită ca o componentă a unui lanţ de întreprinderi permiţând ca un produs integrat să ajungă la cumpărător putem vorbi despre TIE. aplică o funcţie valoare – adăugată şi furnizează outputuri. Arhitectura bazată pe procese Un proces este o transformare: el primeşte inputuri. Întreprinderile din sistem oferă diferite bunuri şi servicii finite clienţilor care plătesc pentru a le obţine. De asemenea. Arhitectura orientată pe componente depinde de numărul de componente şi de relaţiile dintre acestea. Arhitecturile modulare ale întreprinderilor pot fi uşor modelate şi simulate pentru a putea studia impactul pe care îl au diferite schimbări înainte ca ele să fie implementate. deci şi posibilitatea de a funcţiona la limita haosului sau chiar în regim de haos atunci când sunt necesare anumite procese autoorganizatoare prin care ea să devină mai bine adaptată mediului extern. Vehicularea marii cantităţi de informaţie şi materiale prin acest amalgam de companii separate este lentă. fiecare dintre acestea având roluri şi responsabilităţi bine definite şi desfăşurând procese de afaceri diverse după reguli diferite. totodată. şi de alte bunuri şi servicii. Întreprinderile modulare sunt. este nevoie de serviciile unor firme de consultanţă sau de marketing.

procurarea le timp şi eficientă a componentelor produselor. În acelaşi timp. Aceste noi modele de afaceri nu înlocuiesc bilanţurile contabile sau organigramele. 6. managementul stocurilor. Începând cu anii 80 – 90 ai secolului trecut. conducerea organizaţiilor necesită sisteme informatice eficiente pentru a îmbunătăţi competitivitatea prin reducerea costurilor şi o mai bună logistică. în principal. Multe dintre acestea reprezintă doar modele mentale pe care le utilizează managerii atunci când iau decizii privind diferitele procese şi activităţi pe care le conduc. Există patru mari tipuri de modele de afaceri: 1) modele de afaceri motivaţionale. În ultimul timp. Blocul de bază este un proces. şi 4) modele ale regulilor de afaceri. Este recunoscut de către toată lumea că întreprinderile mari şi cele mici şi mijlocii care sunt capabile să obţină informaţia de care au nevoie la momentul potrivit sunt capabile într-o măsură mult mai mare să supravieţuiască şi să se dezvolte într-o lume competitivă globală dominată de afaceri din ce în ce mai complexe. managementul resursele umane şi al distribuţiei de bunuri şi servicii. brevetate reprezintă soluţii standardizate necesitând consultanţă pentru a fi proiectate şi implementate în raport cu cerinţele 3 . mai mult.Una dintre cele mai utilizate metode de identificare a proceselor de producţie şi fluxurilor de produse este cea bazată pe construirea blocurilor de bază asociate unei componente. Ele sunt însă capabile să reprezinte tot mai bine realitatea complexă a mediului de afaceri şi. Restricţiile de control şi reglare ale afacerii se referă. O componentă reprezintă o entitate fizică. încadrarea în buget şi respectarea programului de producţie. cunoscute sub denumirea de Enterprise Resource Planning Systems (ERP) au apărut pe piaţă. 3) modele ale proceselor de afaceri. dezvoltarea producţiei de calculatoare şi de software au influenţat toate aspectele aplicaţiilor calculatoarelor în cadrul organizaţiilor. Rolul sistemelor Enterprise Resources Planing (ERP) în TIE Creşterea fără precedent a tehnologiilor de prelucrare şi transmitere a informaţiei determinată de microelectronică. costisitoare. 5. Modele de afaceri în Întreprinderea Total Integrată (TIE) Întotdeauna la nivel de firmă au fost folosite modele. mediul de afaceri a devenit de o complexitate crescută. Ea este suma resurselor (oameni. noi sisteme software şi concepţii de implementare a acestora. cuprinzând unităţi funcţionale necesitând din ce în ce mai multe fluxuri de date între acestea şi unităţile decizionale. urmărind să fie introduse de cele mai complexe organizaţii de afaceri complexe. Mecanismele care permit desfăşurarea procesului sunt resursele. În acest context. pot fi utilizate în diferite activităţi pentru a analiza sau simula dinamica acestuia. iar dacă ele sunt exprimate valoric avem un lanţ al valorii (value chain). facilităţi şi mijloace) care execută un proces definit cerut de afacere sau de cerinţele clientului. evidenţa contabilă. Aceste sisteme complexe. puternice. 2) modele de afaceri organizaţionale. Dacă inputurile şi outputurile din acest lanţ sunt exprimate fizic atunci avem un lanţ al ofertei (supply chain). aceste forme clasice de modele au început să fie completate de noi modele de afaceri care s-au dezvoltat treptat într-un adevărat domeniu mai mult sau mai puţin independent de studiu. Alte modele sunt reprezentări ale diferitelor fluxuri care se formează în cursul procesului de producţie. ta trei elemnte: respectarea cerinţelor clientului.

informaţionale şi manageriale operează într-o arhitectură distribuită. pe lângă dezvoltarea mijloacelor simple de ordonare şi facturare care îmbunătăţesc calitatea şi reduce costurile pentru toate părţile. compentenţele şi forţa intelectuală ale membrilor săi pentru a câştiga un avantaj competitive şi a maximiza performanţele întregii întreprinderi extinse. furnizorilor şi clienţilor. Childe (1998) defineşte o EE ca "o unitate conceptuală de afaceri sau sistem care constă dintr-o companie producătoare şi furnizori care colaborează strâns într-un astfel de mod care maximizează veniturile fiecărui partener". tradiţionale şi proiectate de regulă de către companii. evaluare şi revizie care sunt făcute aproape simultan. 4 . adică “o relaţie pe termen lung cu un număr limitat de furnizori pe bază de încredere reciprocă”. ci tinde să fie completată cu aplicaţii orientate către interior şi către exterior prin intermediul cărora se extinde funcţionalitatea aplicaţiilor din cadrul ERP. Sistemul ERP nu mai reprezintă o soluţie atotcuprinzătoare. Aceste aplicaţii se află în cadrul întreprinderii şi pot fi descries ca fiind aplicaţiile interne care utilizează fluxul intern de informaţii. spre deosebire de sistemele vechi. Aceste soluţii software. O companie devine într-adevăr extinsă când această conectivitate cu partenerii săi de afaceri devine complet integrată cu sistemul său ERP.companiei. Întreprinderea Extinsă reprezintă o strategie de afaceri caracterizată printr-un process evolutiv de planificare. Această co-makership permite partenerilor să lucreze împreună pentru creşterea valorii produsului lor. Întreprinderea Extinsă este o organizaţie bazată pe cunoaştere care utilizează puterea intelectuală distribuită a membrilor săi. implementare. de planificare a producţiei şi de management al resurselor umane. Arhitecturi ale Întreprinderii Extinse (EE) În centrul EE se află un sistem ERP sau aplicaţii care realizează funcţii financiare. Definiţii ale Întreprinderii Extinse (EE) Conform celor arătate de Browne(1995) conceptual de Întreprindere Extinsă (EE) derivă din ceea ce Christopher (1992) denumea “Co-makership”. lipseşte deoarece sarcina de integrare este destul de rar tratată de către integratori datorită complexităţii şi dificultăţii acesteia. ele silesc companiile să-şi redimensioneze activităţile şi procesele de afaceri pentru a se potrivi logicii şi modulelor software care interconectează fluxurile de date din cadrul organizaţiei. sunt pachete comerciale de multi-module integrate potrivite pentru dimensionarea şi completarea lor atunci când este necesar. orientată către atingerea unor obiective generale ce corespund realizării performanţelor maxime de către fiecare componentă (întreprindere) în parte. furnizorii şi distributorii. De observat că acest pas final din evoluţia întreprinderii este cel care. 7. În multe cazuri. Cunoaşterea şi încrederea sunt resursele cheie într-o EE. Deci EE reprezintă o afacere ale cărei sisteme operaţionale. O întreprindere începe să fie extinsă cănd sistemele sale informaţionale încep să fie orientate către exterior. 8. dar care cooperează strâns şi-şi coordonează activităţile astfel încât din exterior să se perceapă ca un singur sistem cu o funcţionalitate unitară. de regulă. EE este o organizaţie bazată pe cunoaştere care utilizează capacităţile distribuite. permiţând conectivitatea cu clienţii.

10. Aplicaţiile SCM reprezintă o evoluţie semnificativă faţă de sistemele de planificare ale întreprinderii precedente. furnizorii săi şi distribuitorii produselor acesteia. Aceasta se realizează prin două măsuri principale şi anume identificarea oportunităţilor de consiliere şi creşterea fidelităţii clienţilor prin îmbunătăţirea serviceului post vânzare. analiza şi diseminarea în cadrul întreprinderii a datelor despre clienţii potenţiali şi cei existenţi. Pentru a îndeplini aceste obiective. cum ar fi MRP. prietenos şi să transforme întreaga întreprindere într-o reţea de vânzare integrată. 9. 2. Susţinerea relaţiilor existente cu clienţii. vânzare şi service şi are drept obiectiv o mai bună înţelegere a clienţilor şi anticiparea interesului lor pentru un anumit produs sau serviciu realizat de întreprindere. Cele trei principale scopuri ale sistemului SCM sunt următoarele: 1. 3. 2. Customer Relationship Management (CRM) în EE Aplicaţiile Customer Relationship Management (CRM) reprezintă interfeţele destinate să faciliteze capturarea. Acest process apare în etapele de marketing. Permite companiei o mai eficientă identificare. Îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor prin creşterea vitezei de livrare a produselor şi adaptabilitate. Supply Chain Management (SCM) în EE Supply Chain Management (SCM) sunt aplicaţii finale desemnate să lege furnizorii. în ceea ce priveşte posibilităţile lor de a integra un partener de afaceri al întreprinderii într-un process de producţie. Reducerea costurilor generale ale producţiei prin integrarea fluxurilor de bunuri din cadrul procesului de producţie şi prin îmbunătăţirea fluxului de informaţie dintre întreprindere. stocate şi organizate. Principala calitate al unui sistem CRM este abilitatea sa să integreze informaţia despre clienţi furnizată de toate mijloacele de care dispune întreprinderea într-un format în timp real. contactare şi atragere de noi clienţi. aceste date pot fi analizate şi accesate de un număr de ori şi sub diferite forme de diferiţi utilizatori din cadrul întreprinderii. consolidarea. de desfăşurare a campaniilor de marketing într-o varietate de media şi de conducere a procesului de stabilire a ofertelor prin negociere cu cei mai potriviţi clienţi. 5 . distribuitorii şi vânzătorii într-o reţea coerentă de producţie şi distribuţie şi deci să permită unei întreprinderi să urmărească şi să integreze fluxurile de materiale şi date din cadrul proceselor de producţie şi de distribuţie către clienţi. O aplicaţie CRM are două obiective principale: 1. Anumite aplicaţii CRM automatizează procesul de generare a profilelor clienţilor şi pieţelor. Descreşterea costurilor de stocare prin adecvarea producţiei la cerere. Odată colectate.În aceste condiţii sistemele de ERP încep să integreze un număr de noi aplicaţii destinate să conecteze întreprinderea cu mediul său înconjurător. un sistem CRM complet integrat obţine date despre orice număr de clienţi utilizând orice mijloace legale disponibile şi depozitează aceste date întrun depozit de date (Data Warehouse). producătorii. Customer Relationship Management şi Supply Chain Management — precum şi o nouă categorie de aplicaţii — Enterprise Application Integration — reprezintă cele trei componente care stau la baza formării şi funcţionării EEs.

6 . componentelor asamblate şi produselor finalizate. stocarea şi mişcarea materilor prime.Aplicaţiile Supply Chain Execution utilizează informaţia generată de instrumentele SCP pentru a orienta producţia fizică. Supply Chain Planning.Aplicaţiile Supply Chain Planning sunt instrumente utilizate pentru a accesa şi analiza informaţia stocată în baza de date a companiei pentru a prognoza cererea de produse şi a planifica în concordanţă activităţile de fabricaţie. Supply Chain Execution.Piaţa Supply Chain Management poaste fi segmentată în două sectoare: Supply Chain Planning (SCP) şi Supply Chain Execution (SCE).