UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE
MASTER ȘTIINȚE PENALE

PREVENIREA ȘI COMBATEREA
CRIMINALITĂȚII

Coordonator ştiinţific:
Lect.univ.dr. Mariana Mitra
Absolvent:
Urtoi George

Constanţa
2015

CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................4
CAPITOLUL

I.

CRIMINALITATEA

ȘI

VICTIMELE

ACESTEIA.

PREVENIREA VICTIMIZĂRII...................................................................................7
1.1 Aspecte generale......................................................................................................7
1.2 Aspecte privind protecția victimelor în legislația specială......................................8
1.2.1 Victimele actelor de terorism. Mijloace de limitare a infracțiunilor de
terorism......................................................................................................................8
1.2.2 Victimele traficului de droguri. Prevenirea traficului de droguri...................10
1.2.3 Victimele traficului de persoane.....................................................................11
1.3 Poziția și drepturile victimei în noul Cod de procedură penală............................12
CAPITOLUL II. TEORIA GENERALĂ A PREVENIRII CRIMINALITĂȚII.....13
2.1 Politica penală preventivă. Noțiune. Obiective.....................................................14
2.2 Principiile politicii penale de prevenire a criminalității........................................17
2.2.1 Principiul sferei de aplicare determinată........................................................17
2.2.2 Principiul parteneriatului................................................................................17
2.2.3 Principiul contractualizării.............................................................................18
2.3 Tipuri de acțiuni preventive...................................................................................18
2.3.1 Prevenția delincvenței în general și a delincvenței juvenile...........................18
2.3.2 Prevenția generală și prevenția specială.........................................................22
2.3.3 Prevenția socială și prevenția situațională......................................................26
2.3.4 Prevenţia defensivă şi prevenţia emancipativă..............................................28
CAPITOULUL III. ACȚIUNI LA NIVEL INTERNAȚIONAL ÎN DOMENIUL
PREVENIRII CRIMINALITĂȚII..........................................................................30
3.1 Principalele etape privind organizarea activităților în domeniul prevenirii
criminalității................................................................................................................30
3.2 Rezoluția 46/156 a Adunării Generale din 19 decembrie 1991.............................32
3.2.1 Declaraţie de principii....................................................................................37

3.2.2 Programul de acțiune......................................................................................39
CONCLUZIE.................................................................................................................48
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................50

INTRODUCERE

În lucrarea de față sunt analizate metodele de prevenire și combatere a criminalității la
nivel mondial, metode necesare în contextul creșterii ratei infracționalității și al globalizării.
Acest material își propune sa analizeze și să studieze principalele aspecte ale politicii penale de
prevenire, având ca puncte de reper definiția, principiile politicii de prevenire, obiectivele,
tipologii ale acțiunii preventive – prevenția delincvenței în general și a celei juvenile în special,
prevenția generală și prevenția specială, cea defensivă și cea emancipativă, dar și prevenția
socială și cea situațională.
În definirea conceptului de politică penală preventivă trebuie avuți în vedere trei
dimensiuni: legislația penală în vigoare cu privire la sistemul de sancțiuni împotriva infractorilor,
criminalitatea și reacția sociala împotriva acesteia și instituțiile specializate în prevenirea
criminalității și în control social.
Politica penală preventivă, cu strategiile și măsurile specifice care îi sunt circumscrise,
poate avea un impact mai puternic decat politica penală de represiune, în ceea ce privește
diminuarea ratei criminalității și consider ca reprezintă o soluție mai eficientă în raport cu costul
crimei.
Din cauza dinamicii fenomenului infracțional din ultimii ani și a eforturilor instituțiilor
statului dar și ale societății civile de a-i face fața intr-un mod eficace, s-a impus realizarea unei
strategii naționale de prevenire a criminalității. Un lucru posibil, deoarece există o baza teoretică
destul de bogată destinată acestui domeniu: programe și recomandări ale Consiliului Europei, dar
și ale O.N.U., acte normative românești, dar și strategii elaborate in legislațiile altor țari.
În perioada contemporană se încearcă elaborarea unei strategii pe termen lung prin care
să se evite mersul spre o societate terorizată de pericolul criminalității pentru dezvoltarea sociala.
Totodata această criminalitate crescândă este un pericol iminent la dreptul cetățenilor de a trăi în
siguranță și securitate și de a avea protejate valorile sociale pe care cei care nu săvârșesc fapte
penale le respecta și le prețuiesc.

4

La nivel mondial se constată creșteri importante ale criminaliății și pe măsura acestor
creșteri și eforturi din ce în ce mai mari pentru a-i face față atât la nivel de stat dar mai ales la
nivel comunitar. Cetăţenii şi comunităţile devin din ce în ce mai vizibili în domeniul complex al
ordinii sociale și al creșterii calității vieții dar serviciile de poliție rămân în continuare esențiale
pentru combaterea și prevenirea criminalității.
În aceasta perioadă pe care o traversăm, la flagelurile sociale mari cunoscute – corupția,
sărăcia, drogurile, alcoolismul, șomajul – se adaugă terorismul, degradarea mediului urban,
criminalitatea organizată, precum și factori subtili ca discriminările, absența controlului,
abuzurile și promovarea violenței prin mass-media.
Grupurile care au de suferit cel mai mult din cauza ratei înalte a criminalității rămân în
continuare tinerii, vârstniacii, femeile, cei care trăiesc în cartiere marginalizate, persoanele
singure, etc. Prevenirea criminalității minorilor devine imperativă pentru această perioadă în
România, prin atingerea obiectivelor principale – ordinea sociala, formarea și solidarizarea
publicului la acțiunile preventive, supravegherea și evaluarea riscurilor în timp și spațiu, dar și
consolidarea mecanismelor de aplicare a legilor.
Astfel, este nevoie ca Ministerul Justiției să conceapă o strategie națională de prevenire
a criminalității care sa ducă la diminuarea acesteia, mai ales în rândul minorilor, strategie în care
coordonarea programelor la nivel național, județean și local sa se realizeze de puterile publice.
Un aspect important în ceea ce privește prevenirea criminalității îl constituie prevenirea
criminalității în randul minorilor prin educarea responsabilă și corectă a acestora, cu scopul ca
aceștia să se poată integra în societatea pe care mai târziu o vor susține. În această societate,
obiectivele principale sunt consolidarea mecanismelor de aplicare și respectare a legilor, ordinea
socială, dar și supravegherea și evaluarea riscurilor care exista în societate la un moment dat.
În ultimii ani la nivel mondial au fost elaborate mecanisme de prevenire a criminalității
din cele mai diversificate. Astfel pot afirma că două modalității sunt cele mai folosite în lume. În
primul rând este vorba de prevenirea socială, prin care apelându-se la educație, la instituții și
specialiști, se încearca împiedicarea deviereilor comportamentale ale tinerilor în societate. În al
doilea rând vorim despre prevenirea situațonală prin care se urmărește protejarea bunurilor
persoanelor și a acestora prin intermediul organelor de poliție și a experților în domeniu care au
datoria de a stabili măsuri eficace în teren, de a instrui cetățenii, etc.

5

este necesară conceperea unui cadru legislativ adecvat. Un element important al luptei împotriva criminalității îl constituie informarea și educarea publicului despre valorile sociale care trebuie protejate și despre drepturile fiecărei persoane. influenței prietenilor dar și în sărăcie și în violența promovată în presă. Din acest motiv este necesară formarea unor specialiști în domeniu care să fie capabili să pună în aplicare aceste programe. limitele sistemului penitenciar. în școli. o soluție de reducere a stării infracționale o poate reprezenta o serie de programe de reducere a săraciei.etc. Astfel este necesară elaborarea unor programe de prevenire a faptelor antisociale. etc. drepturi care nu pot fi încalcate. Astfel educarea cetățenilor s-ar face ușor și organizat. Un rol important în înțelegerea fenomenului infracțional îl constituie Institutul Național de Criminologie vine în ajutorul legiuitorului și al statului prin explicarea legăturilor de cauzalitate în faptele antisociale. Coordonarea și conducerea programelor de prevenire ar trebui să se desfășoare atât la nivel național cât și la nivel local. Criminalitatea este identificată ca datorându-se în mare parte alcoolului. cauzele acesteia. domeniile și principiile care fundamentează acțiunile și programele de pevenire. Astfel. programe care vor putea fi concepute în urma unor studii și cercetări aprofundate a mediului infracțional. Pentru a se asigura prevenirea criminalității la nivel național. tendințele criminalității în timp și spațiu. investigații în teren. dar pe de altă parte este necesară și implicarea directă a cetățenilor în activitățile de prevenire și combatere a fenomenului infracțional. de creștere a severității sentințelor dar și de creștere a numărului de polițiști. Pentru ca prevenirea faptelor penale să dea rezultate foarte bune. 6 .Prevenirea criminalității este o sarcină destul de dificilă și complexă și de aceea se impun clarificări teoretice. Acest lucru poate fi realizat prin includerea in strategia de prevenire a fenomenului criminalității a unor serii de probleme cum ar fi: sursele vulnerabilității sociale. dar și o bună comunicare cu lumea științifică din țară și de peste granițe. sunt necesare o serie de măsuri pe care statul și administrațiile locale ar trebui să le conceapă și să le pună în aplicare. de creștere a locurilor de muncă. drogurilor. Pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de programe de educare bine concepute și care să-și atingă scopul prin aplicare. în primării. Prin educarea în timpul adolescenței se va forma cetățeanul model care va respecta ordinea publică și care nu va săvârși fapte prevazute de legea penală.

2012. criminalitatea informatică. Vasile Teodorescu. Se vorbește despre victimologie atunci când eșuează măsurile de prevenire. Când vine vorba despre marea criminalitate. și ajungând la traficul de persoane. pe doua paliere și anume. Totodata fiecare tip de infracțiune genereaza alte prejudicii. de arme. CRIMINALITATEA ȘI VICTIMELE ACESTEIA. în principal. morale. cât și fizică. fapt care se întâmplă din păcate din ce în ce mai des. Putem afirma că pentru fiecare grupă de infracțiuni există o anumită categorie de victime. Emilian Stănișor. și de droguri. fie dezvoltarea fără precedent a organizațiilor infracționale. unul legislativ. în unele cazuri1. care să confere anumite drepturi 1 Rodica Stănoiu. care au ca principal scop reabilitarea atât psihologică și socială. Organizarea acestor măsuri este făcută. Această recunoaștere nu este însă suficientă dacă nu se trece și la luarea anumitor măsuri de protejare a acestora. București. care sunt un factor important al criminalității din zilele noastre. politicile penale se orientează către victime și către drepturile care trebuie acordate acestora. Constantin Sima. care cunoaște o dezvoltarea urișă și fara precedent n contextul globalizării. exista un grad de pericol mai ridicat în ceea ce privește aceste infracțiuni. Datorită eforturilor victimologiei din ultimii ani. acte de terorism și mari fapte de corupție. dar și către masurile de intervenție ulterioare fenomenlui de victimizare. fizice sau patrimoniale și astfel formeaza categorii distincte de victime. Acest lucru denotă fie o politică penala de prevenire precară. Marea criminalitate în contextul globalizării. Fie că vorbim de traficul de persoane. pornind de la simple infracțiuni de furt. victimei i se recunoaște și i se acordă statutul de victimă de către societate. de droguri sau fapte de coruptie ori acte de terorism exista întotdeauna o specificitate a victimei. PREVENIREA VICTIMIZĂRII 1. În cazurile în carem măsurile penale de prevenire a criminalității nu și-au atins scopul. p.CAPITOLUL I. În zilele noastre. criminalitatea îmbracă forme din ce în ce mai diverse. 164 7 .1 Aspecte generale Reversul marii criminalități îl constituie victimele acestui fenumen. Aura Preda. deoarece acestea se săvârșesc în mod organizat.

lucru efectuat. Această categorie prezinta o serie de caracteristici speciale. Calitatea vieții este afectată în mod direct de astfel de acte de terorism. Astfel victimele care au nevoie de protecție socială și de protejarea drepturilor. deoarece probabilitatea de a supraviețui unui atac terorist este extrem de scăzută. 1. acela prin care se susține și se ajută efectiv la reintegrare în societate.1 Victimele actelor de terorism. aceștia putând suferi traume emoționale. Lupta împotriva terorismului este una dintre cele mai importante acțiuni de prevenire a infracționalității la nivel global. La nivelul opiniei publice. încrederea în autorități și în capacitatea acestora de a preveni astfel de evenimente șocante scade. 8 . sunt rudele apropiate ale victimelor principale ale infracțiunii. victima unei infracțiuni. lucru care duce la degradarea morală a societății și la tendința de victimizare a acesteia. ecoul terorismului. în mod evident. acestea având un impact dintre cele mai mari asupra gradului de confort și siguranță în societate. duce la destabilizarea societății și la scăderea gradului de siguranță resimțit de populație. În cele mai multe cazuri exita doar victime secundare sau indirecte ale infracțiunilor de terorism. prin prevederea expresă în legislație a măsurilor de protecție și a drepturilor acestora. Totodată.victimelor. Totodată există și victime terțiare ale infracțiunilor de terorism și acestea sunt persoanele care au fost martore la săvârșirea infracțiunii sau chiar personalul medical și de poliție prezent la fața locului. Mijloace de limitare a infracțiunilor de terorism O categorie improtantă de victime ale marii criminalități este categoria victimelor actelor de terorism. și unul practic.2. rezultate din modul în care sunt săvârșite infracțiunile de terorism.2 Aspecte privind protecția victimelor în legislația specială Un lucru important care s-a întamplat în ultimele decenii este acela că victimei i s-a recunoscut poziția în cadrul procedurilor penale și totodată statutul acestia a fost consolidat. 1.

Prevenirea acestor infracțiuni este destul de dificilă. deoarece acest fenomen este un fenomen infracțional carea se realizează în mod organizat. iar forțele de ordine pot acționa într-o manieră abuzivă. care se poate dovedi crucială în viitorul apropiat.O latură importantă a acestui fenomen o constituie victimizarea. adoptată la Varșovia și ratificată de România prin Legea nr. să se acționeze în limitele legale. Acest lucru se poate realiza doar printr-un program de măsuri de prevenire a terorismului bine pus la punct. rezultatul lipsei de control social asupra acestuia fiind reprezentat de abuzurile săvârșite de forțele de ordine. acolo unde măsurile preventive au eșuat. În ceea ce privește nivelul legislativ. nu se cunosc adevății autori ai acestor acte complexe de terorism. De cele mai multe ori. prin reținerea de persoane arbitrare. care se bucură de un fond financiar impresionant. În concluzie. abuzuri care pot fi uneori detenții forțate. Aceste măsuri denotă faptul că fenomenul terorismului este un flagel puternic și ca acesta este greu de controlat. dar și dreptul la despăgubire și sprijinire prin Convenția Consiliului European privind prevenirea terorismului. Este foarte important ca pentru a asigura un climat de ordine și legalitate în societate. Cooperarea este importantă atât din punctul de vedere al prevenirii actelor de terorism. Este de preferat ca aceste măsuri de sprijinire și protejare a victimelor infracțiunilor de terorism să nu mai fie nevoite. cât și din punctul de vedere al protejării victimelor. victimelor acestui fenomen li s-a acordat dreptul la măsuri de protecție. torturi sau rele tratamente. 9 . până la aparate și mecanisme de detectare a armamentelor în aeroporturi dar și in alte puncte de atracție din marile orașe. Măsurile elaborate la nivel internațional sunt din cele mai diversificate. Este necesar ca statele să își unească forțele în această misiune importantă. aceștia acționând de multe ori guvernați de religie sau de alte credințe puternice. 411/2006. care poate fi realizată chiar de către forțele de ordine. care sunt considerate suspecte. Nu este posibil aplicarea de măsuri de corectarea a comportamentului în rândul teroriștilor. de la identificarea atenta a potențialilor teroriști. la care participă un număr foarte mare de persoane necunoscute. ca reacție la accentuarea din ce în ce mai evidentă a terorismului. deoarece. pentru o prevenire cât mai eficientă a faptelor de terorism este necesară colaborarea tuturor țărilor și ajutorul reciproc. Acest tip de infracțiuni pot fi prevenite numai prin sisteme performante de securitate și interceptare. fenomenul terorismului este de departe cel mai periculos dintre flagelurile existente. pentru a se evita victimizarea de către oamenii legii.

în virtutea dublei sale calități – autor de fapte penale care atrag represiunea statului.2. iar mai apoi traficul de droguri. sau în scopul evitării transformării consumului experimental în consum regulat. Toate aceste intervenții au la baza anumite programe adecvate de tratament de reintegrare socială și reabilitare. Prevenirea traficului de droguri Deoarece nu se poate realiza o distincție între consumatorul de droguri și victima traficului de droguri.1. procurorul poate dispune evaluarea consumatorului de către un organism specializat. cu scopul includerii acestuia în sistemul integrat de asistență persoanelor consumatoare de droguri.2 Victimele traficului de droguri. Sume uriașe de bani sunt obtinute din traficul de droguri care mai apoi sunt folosiți pentru săvârșirea altor tipuri de infracțiuni sau pentru finanțarea terorismului. 10 . potrivit principiului că dacă nu ar exista cererea. dar și victimă care are nevoie de măsuri de protectie și asistență pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Cererea fiind din ce în ce mai mare. nu ar exista nici oferta. având la bază slabiciunile persoanelor care le consumă în doze din ce în ce mai mari. Prin această măsură se urmărește atât combaterea fenomenului de trafic de droguri. este evident că și oferta va crește proporțional. aceste victime reprezintă o categorie aparte. Traficul de droguri este un flagel care evoluează din ce în ce mai mult în zilele noastre. Din această cauză. La nivelul Uniunii Europene se subliniează faptul ca nevoile specifice ale consumatorilor de droguri necesită intervenția concertată cu scopul evitării consumului de droguri. cât și asistența consumatorului de droguri. În general. care au ca scop principal scăderea cererii de droguri și evident a ofertei. se poate afirma că victimele traficanților de droguri sunt consumatorii acestora. este sancționat prin lege consumul de droguri. legiutorul are o sarcina dificilă în a concepe un set de măsuri și mecanisme care sa prevină și să combată mai întâi consumul. În cazul săvârșirii infracțiunii de consum de droguri. cu scopul de a se descuraja fenomenul de trafic de droguri. Astfel. Astfel se încearcă și prevenirea transformării consumatorului de droguri în traficant de droguri.

Una dintre caracteristicile importante ale traficului de persoane este faptul că acesta se realizează la nivel internațional. juridică. se poate aduce o contribuție importantă în lupta împotriva traficului de persoane. asigurându-li-se totodată protecția identității și a vieții private. sau de donare de organe ori celule de origine umană. o limitare imediată a traficului de persoane se poate face prin instruirea copiilor cu privire la această faptă și cu privire la metode de a evita această situație. 11 . de prostituție.3 Victimele traficului de persoane După recunoașterea poziției victimei în cadrul procedurilor penale și după consolidarea statutului acesteia. este instituită o cauză de nepedepsire a persoanei supuse traficului care a săvârșit infracțiunea de cerșetorie. cât și prevenirea și combaterea traficului de persoane prin introducerea răspunderii penale a clienților traficului.2. cum sunt femeile și copiii. Asftel. De aceea este esențială cooperearea interstatală în ceea ce privește lupta impotriva acestui flagel. Traficul de persoane vizează in general persoanele mai slabe. sunt aproape imposibile prevenirea și combaterea traficului de persoane și mai ales asistarea si recuperarea victimelor acestui fenomen. Aceasă măsură urmărește atat protejarea victimelor acestei infracțiuni. care nu se pot apăra. O altă măsură de protecție a victimei este incriminarea faptei aceluia care se folosește de serviciile unei persoane despre care beneficiarul știe ca este victimă a traficului de persoane sau a traficului cu minori. cum ar fi iluminatul eficient al străzilor. de trecere frauduloasă a graniței unui stat. Fără o cooperare solidă între state. s-a conceput un cadru legislativ care să cuprindă anumite norme care să confere și sa protejeze drepturile victimelor. Spre exemplu. mediclă și socială. Totodată prin măsuri luate de către administrațiile publice.1. Victimele traficului de persoane beneficiază de asistență psihologică. supravegherea video cât mai cuprinzătoare și suplimentarea numărului de agenti de pază în localități.

acolo unde metodele clasice de prevenire în rândul posibililor făptuitori au eșuat. 170 12 . lucru care nu ar mai fi posibil odată cu pregătirea atât fizică cât și psihică a populației. Prin urmare. care poate interveni pe parcursul procedurilor penale1. În ceea ce privește politicile penale moderne. educare ce poate sta la baza reducerii semnificative a numărului faptelor penale. op. p. Deși măsurile de protecție care sunt luate în favoarea victimei au ca principal scop protejarea acesteia. Emilian Stănișor. acestea promovează medierea din doua rațiuni. inculpatului îi pot fi impuse anumite restricții care să îl împiedice pe acesta să mai săvârșească fapte penale cu privire la victimă. care face parte din subiecții procesuali principali. a procesului penal. printre obligațiile impuse acestuia de către organul judiciar. Aura Preda. În primul rând este urmărită „dejudiciarizarea„ acolo unde este cu putință. infractorii săvârșesc mult mai ușor fapte penale. Astfel. slăbiciunea sau necunoștința unor personae. reabilitarea socială și reintegrarea în societate. corespunzătoare noii ei poziții procesuale. Un al doilea scop al medierii este acela al evitării revictimizării secundare.3 Poziția și drepturile victimei în noul Cod de procedură penală Un prim element de noutate este reprezentat de reconfigurarea instituției părții vătămate. se poate număra și obligația de a nu se apropia de persoana vătămată sau de membrii familiei acestuia și de a nu comunica în nici un fel cu persoanele arătate mai sus. in cazul instituirii măsurii controlului judiciar. cit. pe lângă scopul principal și un scop secundar și anume prevenirea criminalității. Acesteia i se arată totodata și drepturile și obligațiile specifice. Se încearcă prin aceste programe și măsuri. Vasile Teodorescu. Constantin Sima. având consecințe în reducerea costurilor presupuse de funcționarea sistemului de justiție penală. În noul Cod de procedură penală se face înlocuirea părții vătămate cu persoana vătămată. o educare penală a populației.1. Protejarea si instruirea victimelor infracțiunilor este primul pas către evitarea săvârșirii altor infracțiuni asupra acestora. Bazându-se pe naivitatea. acestea mai au.. 1 Rodica Stănoiu. O stare de vigilență generală este cheia către evitarea creșterii numărului de crime contra societății. în special a persoanelor care au fost victimele unor asfel de infracțiuni.

termenul de prevenire este limitat doar la măsurile care urmăresc diminuarea criminalității prin acțiuni asupra cauzelor. existența unui centru de informare și documentare pe aceste teme puse la dispoziția publicului larg și nu în ultimul rând implicarea cetățenilor. Pe de altă parte există și anumite condiții care asigură eficacitatea programelor de prevenire. nu se poate aprecia în toate cazurile starea mentală de moment a unor delincvenți. Spre exemplu. ajutorul victimelor. o perspectivă luată pe termen lung. care include pe de altă parte și pedepsele alternative. înainte de săvârșirea infracțiunilor. obiectivitatea mass-media. reinserția socială dar și tratamentul aplicat delincvenților. În crimininologie. aceasta nefiind coercitivă și actionează. prevenirea criminalității implică acele măsuri de politică penală care au ca finalitate limitarea posibilității de săvârșire a infracțiunilor. TEORIA GENERALĂ A PREVENIRII CRIMINALITĂȚII Din punct de vedere științific. varietatea infracțiunilor este așa de mare încât nu pot fi prevenite toate în aceiași măsură. Personalitatea omului poate fi modificată prin educație dar și prin schimbarea contextelor situaționale și prin acestea dinamica trecerii la act poate fi influențată in mod semnificativ. Prevenirea are caracter colectiv. implicarea sectorului privat de securitate. depenalizarea. cum sunt voința politică și alocarea de fonduri suficiente. statistici oficiale uniforme. în timp ce unele modalități de intervenție presupun un cost foarte ridicat.CAPITOLUL II. spre deosebire de măsurile de protecție a victimelor. Atitudinea Consiliului Europei in ceea ce privește prevenirea este redata prin Recomandarea R(87)7 si aceasta afirmă că prevenirea este un instrument distinct al politicii penale. chiar decisiv. Totodată. 13 . Totuși trebuie avut în vedere și faptul ca există anumite limite ale activității de prevenire.

M. Potrivit acestor dimensiuni. care să aiba o finalitatea socială neutralizantă asupra criminalității2. Obiective În definirea și evaluarea conceptului de politică penala de prevenire a criminalității este necesar să se țină seama de trei dimensiuni1. p. Evoluția criminalității în România în perioada 1988-1993. îl are asupra conduitei și comportamentului indivizilor dintr-o societate. 200-201 3 S. Brezeanu. grupurilor și instituțiilor. Ed. Casa de Editură și Presă „Șansa” S. Banciu. Brezeanu. Banciu. prin incriminările și sancțiunile prevăzute. În doctrina română s-a format opinia conform căreia noțiunea de prevenție are două conotații3. Oscar Print. op. 87 14 . Prima dimensiune se referă la legislația penală în vigoare privind sistemul de sancțiuni aplicate celor care săvârșesc fapte penale. precum și pedepsirea si reintegrarea în societate a persoanelor cu comportamente delincvente.. p. dar și protecția și apărarea socialpă a indivizilor. Sociologia crimei și criminalității. București.R.1 Politica penală preventivă. Cea de-a doua dimenisune include instituțiile specializate de prevenire și control social specializat împotriva criminalității. O. cit. 224 2 O. Noțiune.2. în timp ce cea de-a treia include relația socială față de crimă și de criminalitate. În al doilea rând vorbim despre o conotație cu caracter sociologic și criminologic. Dianu. 1994. majoritatea legislațiilor penale în vigoare și a sistemelor de tratament penitencinar urmăresc controlul și neutralizarea criminalității pe de o parte. în R.. 1 S. care are în vedere efectul pe care legislația penala. dar și elaborarea unui set de măsuri care să creeze modele.M Stănoiu. T. explicării și diminuării cauzelor și condițiilor generale și speciale. care se referă la ansamblul de activități ce sunt desfășurate în scopul identificării. Rădulescu. Mai întâi este vorba despre una cu un caracter juridico-penal.L. 1996. Culegere de studii”. D. D. Prin elaborarea unei teorii a prevenției se generează o serie de probleme care vizează clasificările de ordin conceptual. În acest caz se face deosebirea dintre prevenția generală și cea specială. strategii și tehnici de prevenire eficiente.M Rădulescu. „Tranziția și criminalitatea. p. București.

Partea generală. pe de o parte. cum este cazul supravegherii electronice. București. Astfel. ca rezultat al aplicării sancţiunilor de drept penal. „întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure. Bulai. Manual de drept penal. 1997. O altă limită care afecteaza eficacitatea politicii preventive este necunoașterea în unele cazuri a efectelor măsurilor aplicate în cadrul programelor de prevenți. prevenirea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală. Acțiunile preventive presupun utilizarea unor tehnici specifice care presupun costuri ridicate. Polirom. Un factor important care constituie deasemenea o limita în lupta împotriva criminalității îl constituie imposibilitatea de înlăturare a cauzelor profunde ale delincvenței. chiar dacă nu sunt înlăturate. Bocancea. realizarea funcţiei preventive generale a legii penale. iar.Trebuie precizat însă ca eficacitatea politicii preventive poate fi afectată de anumite limite inerente precum imposibilitatea de a elimina complet delincvența. Sancţiunile penale sunt instrumentele prin care dreptul penal urmăreşte aceste finalităţi: instrumente care nu sunt 1 C. 1999. cât şi de alte persoane”2. social și de grup. p. se poate acționa pentru reducerea lor la nivel individual. ca rezultat al cunoaşterii şi respectării legii sau ca urmare a măsurilor preventive prevăzute de lege în acest scop. p. Funcţia dreptului penal este cea de prevenire a infracţiunilor. sau pot determina restrângerea unor libertăți individuale. Potrivit principiului prevenirii săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. 218-220 2 C. Altele pot genera un sentiment de insecuritate la anumite categorii de populație. 51 15 . Elemente de asistență socială. pe calea prevenirii faptelor prevăzute de legea penală. Ed. G Neamțu. atât de cei cărora li s-au aplicat astfel de sancţiuni. facându-le foarte dificil de aplicat. din simplul motiv ca aceasta face parte din orice societate1. Iași. Acest lucru se poate explica prin dificultatea de evaluare a câmului social dar și prin complexitatea programelor de prevenție. Aplicarea şi realizarea sancţiunilor de drept penal trebuie să se întemeieze pe necesitatea prevenirii săvârşirii de noi fapte antisociale. Ed. în principal. pe de altă parte. All. Realizarea scopului legii penale trebuie să aibă loc. de a împiedica deci comiterea infracţiunilor (prevenţia generală) şi recidiva (prevenţia specială). Prin urmare obiectivul științific al oricărei acțiuni de prevenire îl constituie limitarea fenomenului infracțional și o mobilizare mai rațională și mai eficientă a resurselor de combatere a comportamentelor infracționale.

în pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. de premisa politico-ideologică. statele membre trebuie să promoveze şi să încurajeze cercetările în vederea cooperării internaţionale în domeniul prevenirii.unice. îndeosebi ale celor din familie. care face referire la următoarele aspecte importante. dezaprobă orice idee de vendetă publică. să încurajeze şi să menţină la nivel naţional. Politica penală de prevenire a criminalității. care depăşeşte diferenţele existente la nivel naţional cu privire la strategiile preventive. sau o măsură curativo-reeducativă? Răspunsul este condiţionat. Totodată acestea trebuie să creeze. de executare inumană a pedepsei1. dar care sunt necesare în scopul de a controla criminalitatea. În final. Dreptul penal al opresiunii sau cu o funcţie prevalentă de apărare socială pune accentul pe caracterul intimidant al pedepsei. Consiliul Europei a elaborat o serie de recomandări specifice. Funcţia primară de prevenire a comiterii infracţiunilor (prevenţia generală) are la bază o rigoare sancţionatorie care îşi găseşte cele mai drastice expresii în pedeapsa capitală. Acest model valorifică o concepţie de „prevenire la scară mică. cât şi descurajarea de a le comite. căutarea unor soluţii eficace pentru actele de mică gravitate. şi rezolvarea lor informală. În acest context prima problemă legată de perena dialectică între „libertatea subiectului” şi „apărarea socială” este următoarea: care sunt aceste instrumente? O pedeapsă retributivă pentru răul comis. p. descentralizarea strategiilor şi aplicarea unor programe ce cooptează organisme locale interesate. în primul rând. de pedeapsă disproporţionată. în cruzimea şi tratamentul inuman al executării pedepsei. căutarea de mijloace care să determine creşterea încrederii cetăţenilor în autorităţile publice. ce presupune mobilizarea unor resurse locale”. Statele membre trebuie să includă prevenirea ca misiune permanentă în programele guvernamentale şi să stabilească acţiunile concrete de prevenire a criminalităţii. 2013. nici cele mai eficace întotdeauna. Dreptul penal al libertăţii. Timișoara. 1 Florentina Olimpia Muțiu. reducerea posibilităţilor de a comite infracţiuni şi de a mări riscul pentru delincvent de a fi descoperit. fără însă a abdica de la exigenţa de apărare a societăţii împotriva crimei. În ceea ce priveşte domeniul prevenirii criminalităţii. În contextul acestor preocupări pentru prevenirea criminalităţii s-a configurat un model european de prevenţie. regional şi local organismele de prevenire a criminalităţii și să stabilească şi să promoveze programe de prevenţie care să vizeze soluţii privind problemele specifice criminalităţii. autorităţi locale şi locuitori. care relevă: stabilirea unui parteneriat efectiv între poliţie. Relevantă este Recomandarea (1987)19 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. 4 16 . elaborarea de programe care să cuprindă atât măsuri de reducere a ocaziilor infracţionale. exemplară.

1 Principiul sferei de aplicare determinată Acest principiu evidențiază faptul că o acțiune de prevenire trebuie să se desfășoare întrun teritoriu determinat. p.2 Principiul parteneriatului 1 V.limitarea delictelor comise de tineri. Duculescu. G. p. 2. 160-163 17 . a reieșit un nou principiu. 2002. în măsura în care acestea sunt respectate și concretizate în practicile din țări europene2. G. Acesta constituia structura asupra asupra căreia se va acționa cu un ansamblu de măsuri dintre care amintesc optimizarea socio-culturală. de tip local1. care este detaliat în cele ce urmează. Mecanisme. Prin aceasta nu trebuie să se înțeleagă o diminuare a rolului instituțiilor statale. cit. Din aceasta idee. Neamțu. 2. ameliorarea habitatului. ce pot fi pedepsite cu detenţie. Boancea. Ed. şi găsirea unor soluţii alternative. Justiția europeană. deziderate și perspective.2. acestea fiind in continuare parteneri în lupta împotriva criminalității. 169-170 2 C.. integrarea profesională. etc. Lumina Lex. București. op. Dunculescu.2. 2.2 Principiile politicii penale de prevenire a criminalității Prin principiile politicii penale preventive se urmărește conferirea de rigoare acțiunilor preventive.

inclusiv cea internaţională în domeniul prevenirii criminalităţii. În primul rând. dar și a specialiștilor în scopul asigurării unei mai bune securități atât la nivel local. reprezentanților locali. este necesar ca demersul preventiv să aibă continuitate în timp. cât şi cooperarea la toate nivelurile. cât și creşterea ratei infracţionalităţii. 2. incluzând aici prevenția penală. Astfel noile politici se axeaza pe obținerea suportului publicului în mai multe domenii și direcții de activitate.2. cât și la nivel regional. dintre care amintesc prevenția socială cu toate componenentele sale. cel putin la individualizarea pedepselor prin măsuri ce pot fi aplicate în cadrul comunității și totodată și măsuri specifice de tratament al delincvenților. Din această cauză sunt facilitate atât apariţia la nivelul naţional. şomajul. Este din ce în ce mai importantă participarea publicului la îndeplinirea unor obiective ce țin de prevenția criminalității. prin susținerea financiară de care este foarte mare nevoie în lupta împotriva criminalității. generală și specială. elaborarea şi susţinerea unor programe concrete şi a unor cercetări în domeniul prevenirii. 2. chiar dacă este vorba despre probleme identificate de către aparatul local de investigare și securitate.. Mai amintesc aici și reformarea sistemului de pedepsire. Este foarte important ca aceste aspecte să fie corelate cu dinamica realităţii sociale care evidenţiază atât multiplicarea factorilor de risc precum criza economico-financiară. regional sau local a organismelor publice de coordonare şi planificare a prevenirii.3 Tipuri de acțiuni preventive 18 .3 Principiul contractualizării Acest principiu aduce în prim-plan statul ca principal pilon de elaborare și aplicare al măsurilor preventive. continuitate care poate fi oferită doar de către stat. reducerea posibilităţilor de integrare socială a tinerilor prin inserţie profesională etc. dar și în scopul prevenirii săvârșirii faptelor penale.Prin acest principiu este impusă exigența cooperării la nivel local și regional a cetățenilor. În acest context este necesară o aplicare mai eficientă a măsurilor incluse în programele de prevenţie. cu urmatoarele precizări. O altă direcție în care se dorește participarea publicului este conceperea și punerea în aplicare de mijloace și metode de reacție socială contra delincvenței.

3 O. Nicolăescu. Supraveghere. geografic și ecologic. Finalitățile dreptului. Abraham. Craiovan. Național. intensitatea şi felul sancţiunilor adoptate. Brezeanu. 2-4. potrivit autorilor europeni. culturale și de natură prospectivă4. delincvența este „o formă severă de devianță socială care afectează valorile și relațiile sociale protejate de normele juridice cu caracter penal”1 și aceasta desemnează „ansamblul faptelor care încalcă legea penală”2. spre deosebire de poziția autorilor americani. economice. 1998. Totodată. p. prin evaluarea acesteia în medii. Minorul și legea penală. Ed.. Ed. București. Fiind un fenomen complex.3. dar și modalităţile de resocializare a persoanelor delincvente. juridică și sociologică. motivaţia şi mobilul comiterii delictului. București. social.1 Prevenția delincvenței în general și a delincvenței juvenile Așa cum este apreciată în literatura de specialitate. acest comportament are un scop distructiv. precum și la abaterile civile. Dimensiunea psihologică este aceea care aduce în prim plan structura personalităţii individului delincvent. V. delincvența mai cuprinde și „contravenții. iar fapta săvârșită face obiectul unor interdicții sau constrângeri formulate de legea penală. Astfel prin dimensiunea statistică se evidențiază starea și dinamica delincvenței în timp și spațiu. proocente și indici ai diferitelor infracțiuni. București. 1995. 13. București. în timp ce autorii americani sunt de părere că pe lângă acestea. 2-4 4 I. p. p. asistență și consiliere a infractorilor condamnați la sancțiuni neprivative de libertate. periculozitatea socială a delincvenţilor. Semnificația delinvenței este văzută diferit în Europa. 1998. chiar și în cazul delincvenței juvenile. Iașnic. Continent XXI. 2001. 166 19 . Astfel. All Beck. op. atitudinea delincventului faţă de fapta 1 P. gravitatea prejudiciilor produse. Prin dimensiunea juridică sunt evidențiate tipul normelor juridice care sunt încălcate prin fapte antisociale.2. Un comportament delincvent se distinge prin aceea că acesta prezintă o serie de consecințe negative deoarece acesta poate prejudicia interesele întregii societăți. 2 O. Ș. disciplinare și chiar la actele banale de încălcare a regulilor morale sau de politețe”3. deliberat și antisocial. Ed. și prin corelarea acestora cu o serie de indicatori și variabile cu caracter cultural.B. Introducere în probațiune. Brezeanu. cât și aspecte pshilologicice. în sfera delincvenței intră doar faptele penale. cit. delincvența include aspecte atât de natură statistică. p.

T. ceea ce reclamă o abordare interdisciplinară a acestui fenomen de către jurişti.. 2006.comisă. Tratamentul infractorului minor în materie penală. Se observă.M. Criminalitatea constituie o formă de devianţă socială care include ansamblul manifestărilor antisociale. dar şi găsirea unor soluţii adecvate care să asigure prevenirea şi diminuarea surselor potenţiale de criminalitate3. Caracterele generale şi specifice ale diferitelor fapte antisociale ce sunt circumscrise fenomenului criminalităţii sunt definite de normele penale. drepturile şi libertăţile individuale. criminalitate1. În cele din urmă. 25-26. etc. Ed. 1 O. p 7-9 4 R. p. cit. în prezent. ce aduc atingere celor mai importante valori şi relaţii sociale protejate prin normele penale: viaţa. criminal.H.M Rădulescu. Beck. Aspecte de drept comparat. Bucureşti. 34-35 20 . 1994. cit. p. practic şi metodologic. iar dimensiunea sociologică este centrată pe identificarea. specialişti cu funcţii de răspundere în domeniul aplicării legilor şi al prevenirii criminalităţii.. o reîntoarcere la conceptele tradiționale de crimă. 3 2 S. În ultimele decenii s-a constatat. când vorbim de dimensiunea economică. ceea ce determină diferenţe de la o ţară la alta şi de la un sistem legislativ la altul. Stănoiu. sau consecințele directe dar și indirecte pe care le are infracțiunea din punct de vedere material și moral. aceste abordări permit identificarea şi explicarea cauzelor şi condiţiilor care generează criminalitate în societate. Editura Oscar Print. o creştere a ratei criminalităţii şi o agravare a formelor actuale de criminalitate. p. psihologi. 72 3 A. O. Dianu. Brezeanu. Crișu. criminologi. Criminalitatea implică o serie de probleme şi aspecte abordate la nivel teoretic. Brezeanu. București. 1998. op. atât în plan internaţional. explicarea şi prevenirea socială a infracţiunilor. aceasta evidențiază evoluția delincvenței precum și predispoziția anumitor indivizi sau grupuri sociale. ordinea publică. C. Tranziţia şi criminalitatea. ne referim la costul crimei. cu privire la incriminarea diferitelor fapte antisociale şi la sancţionarea acestora2. precum şi o participare activă a comunităţii în activitatea de prevenire4. D. București. Banciu. În ceea ce privește dimensiunea prospectivă. Culegere de studii. persoana şi integritatea acesteia. sociologi. op. spre criminalitate. dezorganizare şi devianţă existente în societate şi cu formele de reacţie socială faţă de diferitele infracţiuni. cât şi în plan european. în raport cu multiplele aspecte de inadaptare.

op.1. cit. sunt stabilite măsuri de prevenire şi de combatere a infracţiunilor în rândul minorilor. implicit. măsuri care trebuie să răspundă exigenţelor privind coerenţa. lipsa de afectivitate și de comiunicare în relația dintre părinți și copii și câteodată. În scopul elaborării măsurilor de prevenire în armonie cu aceste exigențe. Crișu. trebuie facută analiza profundă a acestora în contextul larg al dinamicii delincvenței juvenile. provoacă atitudini de respingere din partea copilului. Un alt factor cauzal amintit în literatura de specialitate este caracterul deficitar al funcției educative de la nivelul familiei. de regulă. trebuie cunoscuți factorii favorizanți ai delincvenței juvenile. Trebuie însă menționat că fiecare delict sau act comportamental antisocial al minorului este determinat de specificitatea circumstanțelor fiecărui minor.1 Prevenția delincvenței juvenile la nivel internațional La nivel internaţional. care prezintă particularităţi determinate de anumite caracteristici biologice. dar şi european se acordă o atenţie deosebită problematicii delincvenţei juvenile şi. în urma mai multor congrese și convenții.. soluţiilor care vizează cu precădere controlul şi reducerea nivelului delincvenţei juvenile. care generează limitări ale procesului educativ şi care afectează posibilităţile şi perspectivele minorului pentru integrarea socioprofesională. 2006. nivelul redus de instruire şcolară al părinţilor.3. care să facă posibilă diminuarea acțiunii acestor factori.Printre principalele elemente ce trebuie avute în vedere în domeniul criminalităţii și a delincvenţei în general. p 16-17 21 . dar și identificarea resurselor materiale. 1 A. eficienţa şi adecvarea lor la realitatea concretă. Astfel s-au adoptat o serie de măsuri în acest sens. de înţelegere socială şi de control social. manifestat prin situaţii familiale tensionate ce se rezolvă prin mijloace care. 2. care poate fi cauzat de anumite verigi din lanţul procesului de socializare. psihologice şi sociale ale minorilor ce au săvârşit infracţiuni. pe care legiuitorul le-a avut în vedere atunci când a reglementat răspunderea lor penală1. financiare și umane. se înscriu şi clarificările cu privire la elementele ce definesc delincvenţa juvenilă. Printre principalii factori cauzali menționați de literatura de specialitate se numără disfuncţiile procesului de şcolarizare. de înţelegere şi control manifestă contradicţii ale căror disfuncţii pot influenţa comportamentul infracţional al minorilor. pe baza acstor caracteristici.

Grija legiuitorului este. desfășurat la Geneva în 1955 s-a abordat problema stabilirii unei definiții comune tuturor statelor. dar pot fi şi mai uşor reeducaţi decât aceştia din urmă.1. C. Bucureşti. „instituţia de reeducare a minorului constituie un mijloc specific prin care societatea îşi exprimă poziţia faţă de această categorie de infractori şi totodată exprimă opţiunea sa privind mijloacele principale care trebuie folosite pentru realizarea constrângerii penale şi pentru recuperarea minorilor vinovaţi2. 1998. Ideea contrurată de doctrină este aceea potrivit căreia „faptele săvârşite de minori sunt considerate că prezintă un grad de pericol social legal mai redus decât atunci când sunt săvârşite de majori. 2-4 22 . Mateuţ. cât şi postdelictuală. adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1996. Minorii pot fi mai uşor determinaţi să comită fapte penale decât majorii.U.N. Aşa după cum remarcă O. Brezeanu. accentul se pune pe prevenţie. G. V.N. care stabileşte ca noţiunea de delincvenţă juvenilă să fie folosită numai în cazul faptelor prevăzute de legea penală. ale cărei prevederi sunt în consens cu cele ale Convenţiei O. deci. din care cauză starea de minoritate constituie o cauză de diferenţiere a răspunderii penale şi.N. a regimului sancţionator.U. Editura All Beck. Butiuc. Codul penal comentat şi adnotat. a noțiunii de delincvență. privind drepturile copilului. I. Basarab. a fost adoptată o Recomandare. în primul rând. pentru ei se aplică reguli speciale privind gradul şi limitele răspunderii penale.2 Prevenția delincvenței juvenile la nivel european În ceea ce privește reglementările europene în materia delincvenței juvenile. Brezeanu. 2. deoarece dezvoltarea lor fizică şi psihică fiind în curs. Hamangiu. 2. pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților.Cu ocazia primului Congres al O. pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor.3. De aceea. atât antedelictuală. Minorul şi legea penală. 2007 2 O.3. acestea au fost introduse prin Convenţia Europeană cu privire la drepturile copilului. Paşca. Ca atare. să-i reeduce şi numai în ultimă instanţă să-i sancţioneze”1.2 Prevenția generală și prevenția specială 1 M. Bucureşti. unele deprinderi negative nu s-au sedimentat în aceeaşi măsură ca la majori. vol. În cadrul celui de-al doilea Congres al O. Ed.U. p. desfăşurat la Londra în 1960.

premisa reflectă că sancţiunile de drept penal nu-şi pot îndeplini scopul de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni. prevenţia generală se realizează ca urmare a prevederii pedepsei de către norma penală. pentru a evidenţia mai bine distincţia dintre prevenţia generală şi prevenţia specială3. cât şi prin aplicarea concretă asupra infractorului şi deci prin exemplaritatea care este dată pentru celelalte persoane. cât şi din partea altor persoane. 2002. G. Ed. deci. Prevenţia generală are ca principal scop determinarea cetăţenilor să nu comită infracţiuni.Scopul pedepsei decurge din necesitatea vitală a apărării sociale împotriva infracţiunilor iar pedeapsa realizează scopul prevenţiei atât prin simpla ei prevedere în legea penală. cit. Drept penal. Astfel. în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni ea fiind un instrument al dreptului.. V. Basarab. particularităţilor persoanei făptuitorului dar și nevoilor acestuia de a se îndrepta şi reeduca sau cerinţelor de înlăturare a stării de pericol1. C. numai dacă este prevăzută de lege. În doctrină se discută nu numai despre scopul pedepsei prin care se pune accent pe complementaritatea celor două forme de prevenţie. op. 52 2 M. prin cunoaşterea şi aderarea membrilor societăţii la dispoziţia normei respective dar şi prin teama de pedeapsă sau altă sancţiune. I. Paşca. pedeapsa are. Basarab. şi nu pot influenţa asupra conştiinţei infractorului decât dacă sunt perfect adaptate cazului individual. Butiuc. un rol preventiv anteinfracţional. Astfel. cea generală şi cea specială. Cu alte cuvinte. Mateuţ. Bucureşti. Partea generală. Bulai. Lumina Lex. ci şi despre scopurile pedepsei. vol. respectiv de noi fapte prevăzute de legea penală. numai unui infractor şi numai de către organele de judecată. p. Prevenţia generală are loc şi ca urmare a aplicării pedepsei concrete celor care au comis infracţiuni. 2007 3 M. 238-239 23 . Bazele acestei preocupări 1 C. p. atât din partea făptuitorului. Un lucru foarte important este faptul că pedeapsa poate fi aplicată în concret. cit. deoarece unele persoane care s-ar fi gândit să săvârşească o infracţiune se vor abţine datorită faptului că ştiu deja cum au fost sancţionaţi unii infractori. Astfel scopul pedepsei constă în evitarea sau în reducerea riscului ca oricare dintre noi să se transforme din delincvent „potenţial” în delincvent „real”. deoarece se bazează pe justiţie2.. op.

atenția nu mai este îndreptată spre funcţia intimidantă pe care pedeapsa o exercită asupra potenţialilor infractori pentru a-i determina să nu comită infracţiuni. ideea de bază este aceea că pedeapsa ajută în mod eficient la formarea conştiinţei morale a cetăţeanului. subiecte diferite de autorul delictului deja comis. când acest raport este menţinut sau desconsiderat. sentimentul de respect pentru lege şi pentru valorile ocrotite de ordinea juridică. În acest context. eficacitatea preventivă rezultă din mesajul intimidant-descurajator pe care dreptul îl transmite fiecărui cetăţean.preventive constau în ideea că criminalitatea nu este urmarea unor tendinţe patologice individuale. la majoritatea persoanelor. Aici. şi. Raportul de proporţionalitate între infracţiune şi pedeapsă constituie în teorie fie o limită de garanţie. fie o condiţie de eficacitate a prevenţiei generale însă nu este uşorde stabilit. o versiune mai sofisticată a prevenţiei. 24 . În ceea ce privește prevenția generală negativă. disproporţionate în raport cu gravitatea infracţiunii care trebuie sancţionată. în ultimii ani. dacă pedepsele cu efect descurajator nu sunt în fapt aplicate. necesare datorită exigenţei de a împiedica repetarea infracţiunilor de acelaşi tip de către terţi. În cazul prevenției generale trebuie făcută distincția între prevenția generală negativă și prevenția generală pzoitivă. Astfel dreptul penal apare ca un instrument de educare colectivă şi totodată îndeplineşte un rol util în beneficiul majorităţii cetăţenilor care reuşesc să rămână corecți în fața legii. Totuși contrar acestei idei. Exista astfel în ziua de azi preocupări pentru identificarea efectelor neliberale ale prevenţiei generale negative. Prevenţia generală pozitivă este considerată. de la caz la caz. care se află în centrul cercetărilor. chiar şi dreptul penal al prevenţiei trebuie să recupereze în cadrul său principii care să corespundă aceloraşi criterii de limitare care sunt specifice statului de drept modern. În situaţia în care perspectiva prevenţiei generale negative este dusă până la consecinţe extreme. oricum. În aceste condiții. s-ar putea impune ameninţarea cu şi/sau aplicarea de pedepse destul de severe. finalitatea preventivă este redusă deoarece dreptul îşi pierde orice credibilitate. întărind. din această perspectivă fiind predispusă la comiterea unui delict doar o minoritate de subiecţi anormali. încercând să ofere o altă perspectivă faţă de cea a prevenţiei generale negative supuse unei critic şi unei îndoieli cu privire la eficacitatea reală a unei prevenţii generale înţeleasă ca intimidare sau descurajatoare. tendinţa de a încălca legea penală – chiar dacă întrun grad diferit – este iminentă la toţi cetăţenii.

este mai puţin expusă riscului de a fi infirmată de fapte iar această caracteristică contribuie la explicarea succesului pe care îl are teoria prevenţiei generale pozitive în cadrul gândirii penale. să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate – și aceea de intimidare . Din acest punct de vedere prevenţia generală pozitivă. în momentul în care este executată sau socotită ca executată pedeapsa. atât cea negativă cât şi cea pozitivă. Infractorul este considerat. Daneş. care a luat cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus. trebuie să înţeleagă semnificaţia exigenţelor şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate. adevărat că nu ar fi raţional a nega faptul că pedeapsa este capabilă să îl producă. p. 2003. idee care are avantajul de a fi plauzibilă. dar se amplifică odată cu aplicarea şi. care depinde de felul acesteia. Prin prevenţia specială se urmăreşte împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat şi constituie scopul direct al pedepsei aplicate. 1 Ş.forţa intimidantă a pedepsei există încă din momentul prevederii sale în lege. consecutiv. Ed. Bucureşti. aceasta trebuind să-l împiedice pe cel condamnat să mai săvârşească din nou o infracţiune. de asemenea. Este adevărat. care a săvârșit deja o infracţiune. că nu pot fi aduse dovezi empirice pentru a demonstra într-un mod incontestabil când şi cum pedeapsa produce acest efect. prin îndeplinirea celor două funcţii ale sale. V. ca fiind reeducat iar pedeapsa are astfel un rol preventiv postinfracţional.Principala idee care stă la baza teoriei prevenţiei generale pozitive este aceea că pedeapsa aduce un aport la formarea şi întărirea conştiinţei morale a cetăţenilor. are ca obiectiv evitarea faptului ca acelaşi subiect. spre deosebire de prevenţia generală negativă.din momentul condamnării. Papadopol. Juridică. 54-68 25 . executarea pedepsei concrete – O deosebire intre cele două tipuri de prevenție este aceea că. prevenţia generală se realizează doar prin intermediul funcţiei de intimidare a pedepsei1. Individualizarea judiciară a pedepselor. aceea de reeducare . spre deosebire de prevenţia specială. infractorul. de a avea o comportare onestă şi disciplinată în timpul executării pedepsei. ca o consecinţă a infracţiunii. dar este. Prevenţia specială este considerată primul scop al oricărei pedepse. Prevenţia specială. aceasta este realizată prin funcţia corectivă a pedepsei. În acest caz pedeapsa are o funcţie educativă sau moral-pedagogică. să mai poată comite alte infracţiuni în viitor. condamnatului îi sunt destinate măsuri care să-i influenţeze în mod pozitiv conştiinţa. de durata sau cuantumul ei concret şi de modul cum este executată. caracterul şi deprinderile. însă.

Sunt necesare tehnici diverse pentru a urmări un astfel de obiectiv. puse în contact cu gravitatea obiectivă a infracţiunilor care sunt în discuţie. şi anume 1 C. ci are efecte pozitive asupra personalităţii autorului infracţiunii. Prevenţia specială negativă reprezintă coacţiunea materială directă şi conduce la eliminarea periculozităţii infractorului. limite care trebuie respectate1. Teorii moderne. înainte de toate. 2006. prin care să se urmărească în principal prevenirea criminalităţii. exprimând exigenţa garantistă de a pune limite presiunii drepturilor individuale „sacrificate” de sancţiunea penală. Rotaru. cum ar fi în cazul pedepsei cu închisoarea.3. se poate explica. C. Ed. reflectă un raport de proporţie între infracţiune şi sancţiune.H. 163-168 26 . Din această perspectivă de compromis. Astfel de limite. în primul rând. Așadar. faptul că nu poate fi conferit acesteia un primat absolut faţă de celelalte finalităţi ale pedepsei. Fundamentul pedepsei. recurgând la tehnica corecţiei morale sau a reeducării. aceasta constând în aplicarea unui tratament punitiv care tinde să promoveze motivaţii care să nu permită infractorului să repete comportamentul infracțional. Exista și anumite obiecţii cu privire la prevenţia specială și acestea vizează. Beck. Prevenţia specială pozitivă nu se limitează doar la împiedicarea în mod direct a recidivei. 2.3 Prevenția socială și prevenția situațională Pentru a se conforma Recomandărilor Consiliului Europei în domeniul prevenirii criminalităţii. trebuie acordată importanţă şi celorlalte finalităţi ale pedepselor şi principiilor garantiste ale unui stat de drept modern. cum urmărirea finalităţii special preventive nu-l împiedică pe legiuitorul contemporan de a fixa în continuare limite maxime şi minime de durată ale pedepsei. Intimidarea operează sub forma coacţiunii psihologice. p. fiecare stat membru al Consiliului Europei are datoria să adopte o politică penală coerentă şi raţională. Bucureşti. între care putem distinge intimidarea. în cazul tipic al pedepsei cu închisoarea care are efectul împiedicării materiale a deţinutului de a comite infracţiuni în realitatea externă închisorii. prevenţia specială negativă și prevenţia specială pozitivă.

prin care să se asigure reintegrarea socială a delincvenţilor şi ajutorarea prompta și eficace a victimelor. Prin prevenţia situaţională se arată faptul că diminuarea sau eliminarea situaţiilor predelictuale poate fi realizată prin implicarea directă a comunităţii şi a publicului în acţiunea de prevenire a criminalităţii şi de neutralizare a delincvenţilor. este reprezentat de diminuarea factorilor criminogeni din cadrul familiei. concretizată în programe specifice. populaţiile vulnerabile la victimizare. sociale şi culturale. pentru a fi cât mai eficiente. op. Principalul obiectiv al prevenţiei sociale. grupuri sau instituţii. dar prevenţia socială trebuie să fie îndreptată către actorii sociali. În cadrul prevenției sociale sunt urmărite identificarea factorilor care favorizează delincvenţa şi desfăşurarea de programe de acţiune prin care se dorește o diminuare a efectelor delincvenţei. trebuie să aibă în veder resursele economice. diminuare a prejudiciilor sociale produse de fapta penala dar și acțiuni de restabilire a ordinii sociale. Prin modelul prevenţiei sociale este reflectată ideea că delincvenţa. un aspect important 1 C. participării la acţiunile corpului social și responsabilităţii. fapt ce impune acţiunea la nivelul cauzelor profunde ale acestor disfuncţionalităţi. precum indivizi. dar şi stimularea solidarităţii. ca și fenomen social. ce vizează predelincvenţa. Din această cauză. modelul care s-a aplicat cu precădere în Franţa în anii ’80. Prevenţia imediată sau apropiată. 227-231 27 . neutralizare şi pedepsire a delincvenţilor. şcolilor. Ceea ce este important de remarcat. cât şi prevenţia situaţională realizată prin adoptarea de măsuri care să ducă la reducerea ocaziilor şi a mijloacelor de săvârșire a infracţiunilor. dar și participarea activă a instituţiilor cu rol de socializare şi control social la acţiuni de identificare şi combatere a surselor potenţiale de criminalitate. Din această perspectivă. Bocancea. pune accentul pe acţiunile de prevenire a criminalităţii iniţiate şi desfăşurate de poliţie ca partener al altor autorităţi şi asociaţii cu rol determinant în domeniul prevenţiei.. are o anumită eficacitate. Neamţu. p. intervenţia de tip punitiv în sistemul delincvenţional trebuie să se axeze pe resursele ante-penale pentru a intra în concordanţă cu proiectele actuale de dezvoltare socială1. cit. dar și de trebuinţele şi problemele specifice ale populaţiei căreia i se adresează aceste programe. grupurile de risc delictual. grupurilor profesionale. realizată prin adoptarea de măsuri socioeconomice de educare şi informare a populaţiei. este faptul că programele de prevenire. G. Din acest motiv. reprezintă un indicator al disfuncţionalităţilor sociale. prin promovarea unor măsuri de sancţionare şi de individualizare a sancţiunii. grupurilor informale etc.atât prevenţia socială.

că la participanţii la programul Neighborhood Watch sentimentul de insecuritate este atenuat2. deci se încearcă prin acesta o limitare a victimizării. p. Poliţia publică buletine informative cu privire la dinamica delincvenţională şi totodată oferă recomandări în ceea ce priveşte prevenirea criminalităţii. cit.M. Rădulescu. îl reprezintă programul Neighborhood Watch (Supravegherea Cartierului) din Marea Britanie. Modelul prevenţiei situaţionale. Rezultatele programului depind de mai multi factori. G. 2.3. este aplicat mai ales în Marea Britanie şi în ţările nordice și vizează în principal victimele potenţiale şi modificarea situaţiilor. op. Neamţu. dintre care cei mai importanți sunt condiţiile locale și acţiunile preventive desfăşurate. una dintre cele mai recente tipologii cu privire la mijloacele şi obiectivele prevenţiei. Banciu. 227-231.. p. D. Astfel.4 Prevenţia defensivă şi prevenţia emancipativă Un aspect important relevat de politica penală română este acela potrivit căruia. participanţii la acest program au un coordonator local şi menţin legătura permanentă cu poliţia locală sau de sector care ocupă un rol determinant în conducerea şi desfăşurarea programului de prevenire. reflectă două 1 S.care trebuie respectat este informarea publicului şi a indivizilor din anumite zone criminogene despre potenţialele dar și realele pericole ale comiterii unor infracţiuni. 28 . Bocancea.. Un exemplu relevant în acest caz. 227-237 2 C. care are la baza principiul potrivit căruia locuitorii din diverse comunităţi trebuie să supravegheze în mod activ actele şi conduitele şi să semnaleze poliţiei orice acţiune care pare suspectă. precum și despre existenţa unor factori de risc în anumite zone1. op. cit. pentru a le face mai puţin favorabile comportamentelor delincvente. În urma acestei activități de prevenire a criminalității.

noul drept penal vizează fiinţele sociale care au obligaţii faţă de comunitate şi vede în criminal. 222-225 29 .forme ale prevenţiei. persoanal care aduce atingere ordinii sociale. p. fie existenţa unui consens relevant în ceea ce priveşte criminalizarea. de 1 C. este singurul și principalul remediu pentru delict şi singura compensaţie rezonabilă pentru fapta comisă. în primul rând despre prevenţia defensivă. iar pedeapsa. ca instrument propulsiv de noi concepţii etico-sociale. este necesar ca sancţiunea penală să fie adecvată pentru realizarea obiectivelor de protecţie avute în vedere: de aici exigenţa de a culege date empiricocriminologice capabile să indice fie eficacitatea reală a diverselor instrumente sancţionatorii. Bocancea. se pune accentul pe ideea că utilizarea instrumentului penal este justificată doar în cazuri de strictă necesitate pentru reprimarea comportamentelor socialmente periculoase. criminalul este responsabil. deoarece fapta este conştientă şi voluntară. actul este conţinut în gândire. G. a celor vinovaţi. Neamţu. În al doilea rând vorbm despre prevenţia emancipativă care. o prevenție axată pe valorile fricii şi excluderii. în timp ce dreptul penal clasic îl izolează pe cel vinovat de ceea ce-l înconjoară şi analizează mai ales voinţa sa în momentul în care a comis infracţiunea. Îndepărtarea de principiul personalităţii răspunderii şi a pedepsei ar putea conduce la pedepsirea celor nevinovaţi și la nepedepsirea proporțională cu gravitatea faptelor. fiind axată pe valorile includerii şi integrării. în acord cu Aristotel. dar substanţial neliberale care îl privesc şi îl etichetează ca instrument de promovare socială. Asfel. Caracterul defensiv al dreptului penal este oportun revalorizat în faţa unor concepţii aparent progresiste. prin consecinţele sale. În ultima perioadă se observă o transformare a dreptului penal în sensul că.. Potrivit școlii clasice. ca exteriorizare a unei gândiri culpabile şi criminalul ca individ inteligent şi liber care comite răul fiind conştient că îl comite şi având intenția de a-l comite. op. cit. are încredere în posibilităţile spontane ale populaţiei. Este vorba. faţă de care s-au dovedit a fi inadecvate mijloacele disponibile în alte ramuri de drept. În dezbaterea privind dreptul penal ca extrema ratio a politicii sociale. Având în vedere aceste considerente. ca fiind pregătită pentru a reacţiona la orice tip de problemă1. în sensul clasic al cuvântului. iar crima este considerată întotdeauna. care pune problema de a face faţă unei anumite situaţii de nedorit.

Aici este vorba în special despre modul în care este privită evaluarea complexă pe care legiuitorul trebuie să o facă. Exigenţa de a valoriza dreptul penal într-o perspectivă emancipativă indicată de art. dreptul penal nu poate să fie utilizat ca instrument de transformare socială sau ca instrument apt să conducă la dobândirea de bunuri viitoare. prin natura sa.asemenea. (2) din Constituţia italiană nu trebuie să fie greşit înţeleasă și anume. de aici decurge exigenţa unei aprecieri ulterioare în legătură cu gradul de (in)tolerabilitate a atingerii aduse unui bun. ACȚIUNI LA NIVEL INTERNAȚIONAL ÎN DOMENIUL PREVENIRII CRIMINALITĂȚII 30 . tinde să garanteze sau să consolideze protecţia de bunuri deja existente. 3 alin. Demersul privind criminalizarea nu este lipsit de tensiuni consistente. Funcţia propulsivă a dreptului penal relevă faptul că este conceput ca un instrument care contribuie la realizarea modelului şi a scopurilor promovării sociale prefigurate în Constituţie. CAPITOULUL III. Dreptul penal. bunuri pe care conştiinţa socială le percepe ca având nevoie de protecţie. precum şi sarcina complexă şi delicată de a selecta comportamentele punibile.

Consiliul economic şi social consideră că ONU trebuie să ofere direcţia de activitate în domeniul prevenirii crimei şi tratamentului delincvenţilor. Cu această ocazie s-a creat şi un comitet consultativ special din 7 experţi de reputaţie internaţională. Consiliul pentru prevenirea crimei şi lupta contra delincvenţei a fost însărcinat cu pregătirea din 5 în 5 ani a câte unui congres ONU pe această temă. lucru realizat în 1951. Aceste 31 . miniştrii. Această comisie a purtat în acest sens negocieri cu Comisia internaţională pentru probleme penale şi penitenciare.1 Principalele etape privind organizarea activităților în domeniul prevenirii criminalității La 21 iunie 1946. Acest lucru se intampla în anul 1948. criminologi. sociologi şi economişti. În 1950. de asemenea. Acest organism poate realiza studii şi elabora rapoarte şi recomandări. poate convoca conferinţe internaţionale. experţi aleşi de Consiliul economic şi social dintre candidaţii desemnaţi de statele membre. avocaţi. ţinând cont de organizaţiile internaţionale şi naţionale în domeniu. preşedinţi în tribunale. Până în anul 1991. care era însărcinat să consilieze secretarul general şi Comisia de probleme sociale şi să ajute la elaborarea unor serii de programe în vederea unei acţiuni internaţionale în domeniul tratamentului delicvenţei și prevenirii criminalității. Adunarea generală aprobă un plan privind transferul funcţiilor Comisiei internaţionale referitoare la problemele penale şi penitenciare către Organizaţia Naţiunilor Unite. conducători în închisori. utilizând cunoştinţele şi experienţa acestora. În anul 1965. Consiliul economic şi social a rugat Comisia de probleme sociale să studieze mecanismele eficace ce ar putea fi adoptate in ceea ce privește mijloacelor de prevenire a crimei şi tratamentul delicvenţilor. a căror funcţie putea fi diferită: judecători. Consiliul a lărgit compoziţia acestui comitet la 15 membrii şi l-a denumit Consiliul pentru prevenirea crimei şi lupta contra delincvenţei. 3.La nivel internațional domeniul prevenirii și combaterii criminalității a fost repartizat Constiliului economic și social de către Organizația Națiunilor Unite. acest comitet a ajuns să aibă 27 de membrii. Consiliul economic şi social a ridicat numărul membrilor acestui grup la 10 şi a decis să fie numit Consiliul consultativ pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor iar în 1971. poate formula proiecte în convenţii pentru a fi supuse Adunării generale şi.

a rezoluţiilor şi politicilor ONU. Acesta formulează opţiuni politice şi promovează aplicarea instrumentelor internaţionale. o are reuniunea ministerială care a avut loc la Paris. La această reuniune au participat 107 delegaţi. serviciul de prevenire a crimei şi justiţie penală se află la sediul ONU din Viena şi are o serie de atribuţii. Organizația Națiunilor Unite realizează activităţile sale în domeniul prevenirii crimei şi justiţiei penale prin intermediul mai multor organisme și mecanisme. 32 . În anul 1970 a fost instituit postul de consilier interregional pentru prevenirea crimei criminalității. Organizația Națiunilor Unite consideră că prevenirea crimei şi justiţia penală sunt o funcţie guvernamentală şi nu reprezintă o atribuție a diferiţilor experţi. lupta contra criminalităţii organizate. de formare a specialiştilor.2 Rezoluția 46/156 a Adunării Generale din 19 decembrie 1991 Adunarea generală. 3. ţările membre sunt încurajate să contribuie la Fondul Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi justiţie penală. Acesta mai faciliteaza și cooerarea între ţări şi furnizează servicii tehnice şi consultative. Acest serviciul a realizat numeroase activităţi de creare a consiliilor naţionale pentru prevenirea criminalității. în zilele de 21. prevenirea criminalităţii urbane. Pentru a finanţa activităţile în domeniu. 23 noiembrie 1991. 65 de miniştrii. Astfel. de prevenire a delincvenţei juvenile. numeroşi reprezentanţi din organizaţii interguvernamentale şi non-guvernamentale.congrese pot fi considerate o tribună internaţională la care ţările pot să-şi descrie politicile cele mai eficace şi poate fi stimulată cercetarea în domeniul justiţiei penele și mai ales în domeniul prevenirii criminalității. actualizează şi difuzează date. prin acesta sunt realizate studii şi sunt organizate congresele ONU în domeniu din cinci în cinci ani. Un lucru important de precizat. O alta atribuție a serviciului de prevenire a crimei este aceea de a centraliza cunoştinţele internaţionale privind prevenirea crimei. Totodată. primeşte. O semnificaţie aparte în istoria recentă a preocupărilor ONU privind prevenirea criminalităţii. este acela că acest serviciu lucrează în strânsă relaţie cu funcţionarii responsabili ai ţărilor membre dar și cu organizaţiile interguvernamentale şi non-guvernamentale. aplicarea legilor. și a adoptat soluţii de înlocuire a pedepsei cu închisoarea.

Luând notă cu aceeaşi satisfacţie de lucrările Reuniunii ministeriale însărcinate să elaboreze un program eficace al Naţiunilor Unite în materia prevenirii crimei şi al justiţiei penale. Alarmată în egală măsură de costurile umane şi materiale ridicate ale criminalităţii. Reamintind că în rezoluţia sa 45/108 din 14 decembrie 1990. ţinută la Paris între 21 şi 23 noiembrie 1991. ea a decis să constituie un grup de lucru interguvernamental însărcinat cu stabilirea unui raport în care să formuleze propuneri în vederea elaborării unui program eficient privind prevenirea crimei şi justiţia penală şi să indice cel mai bun mod de a executa acest program. mai ales de formele sale noi şi transnaţionale. şi conştientă de consecinţele sale pentru state şi pentru victime.Alarmată de amploarea criminalităţii şi de pericolele pe care le prezintă pentru bunăstarea tuturor naţiunilor progresia criminalităţii şi mai ales numeroasele forme de activităţi criminale de dimensiuni internaţionale. a ameliora funcţionarea justiţiei penale şi ghidarea legilor şi îmbunătăţirea respectării drepturilor individului. 33 . Considerând criminalitatea o preocupare majoră a tuturor naţiunilor şi că ea solicită o atenţie concentrată din partea comunităţii internaţionale pentru a combate crima şi recidiva. Luând notă de principiile conţinute în Planul de acţiune Milano şi de Principiile directoare relative la prevenirea crimei şi la justiţia penală în contextul dezvoltării şi al unei noi ordini economice internaţionale dar şi de alte instrumente pertinente formulate de congresele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor şi aprobate de Adunarea generală. Ştiind că un program al Naţiunilor Unite consacrat prevenirii crimei şi justiţiei penale nu poate fi eficace decât dacă statele membre participă activ la acesta. Convinse că principalul obiectiv al unui asemenea program trebuie să fie furnizarea unei asistenţe practice statelor în lupta lor contra criminalităţii atât a celei naţionale cât şi transnaţionale. Luând notă cu satisfacţie de lucrările grupului de lucru interguvernamental însărcinat cu elaborarea unui program eficace privind criminalitatea şi justiţia penală. care s-a reunit la Viena între 5 şi 9 august 1991.

Roagă secretarul general să ia măsurile necesare. Adoptă declaraţia de principii şi programul de acţiune anexat prezentei rezoluţii şi recomandând aplicarea unui program al Naţiunilor Unite în problema prevenirii crimei şi a justiţiei penale. conţinutul şi priorităţile programului Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală. pentru a răspunde priorităţilor şi nevoilor celor mai urgente ale comunităţii internaţionale în faţa comunităţii atât naţionale cât şi transnaţionale. schimb de informaţii şi date privind experienţa şi formarea pentru a atinge obiectivele care sunt prevenirea crimei pe plan naţional şi transnaţional şi ameliorarea luptei contra criminalităţii. 5. Preconizează o definire mai precisă a mandatului programului privind prevenirea crimei şi justiţia penală. 1. 4. sub egida şi conducerea ONU. Considerând că este urgent a încuraja şi a intensifica cooperarea internaţională privind prevenirea crimei şi justiţia penală şi că această cooperare nu poate fi eficace decât dacă ea este dusă cu participarea directă a statelor beneficiare. de exemplu. 34 . Decide că programul Naţiunilor Unite de prevenire a crimei şi de justiţie penală va servi să furnizeze statelor un ajutor practic sub forma. 3. activităţilor programelor Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală. conform cu principiile enunţate în declaraţia de principii şi programul de acţiune. ţinând cont de nevoile şi priorităţile lor. Iau act cu satisfacţie de raportul Reuniunii ministeriale însărcinate elaboreze un program al Naţiunilor Unite eficace în ce priveşte prevenirea crimei şi al justiţiei penale. 7. Roagă secretarul general să acorde un rang înalt de prioritate. în limitele ansamblului de mijloace de care dispune ONU şi conform cu reglementările financiare şi regulile de gestiune financiară a Organizaţiei.Reamintind rezoluţiile sale pertinente în care a fost subliniată importanţa Comisiei pentru drepturile omului şi a Centrului pentru drepturile omului al Secretariatului în privinţa respectării drepturilor omului în administrarea justiţiei. 6. şi să furnizeze resursele cerute pentru a asigura buna funcţionare a programului Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală. în cadrul lucrărilor ONU şi în limitele ansamblului de mijloace de care dispune organizaţia. Invită statele membre să sprijine politic şi financiar şi să ia măsuri care să permită asigurarea aplicării dispoziţiilor declaraţiei de principii şi a programului de acţiune care să întărească structura. 2. unei colecţii de date.

pentru a facilita procesul de tranziţie. Decide de asemenea să conserve în profitul programului Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală. să fie acordate şi creditele necesare pentru finanţarea lucrărilor noii comisii să fie înscris în bugetul-program de exerciţiu bienal 1992-1993. c) Să aprobe rolul şi funcţiile congresului Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. Decide că membrii actuali ai Comitetului pentru prevenirea crimei şi luptă contra delincvenţei trebuie să fie invitaţi să participe la primele două zile ale sesiunii inaugurale ale noii comisii. conform cu recomandările enunţate în declaraţia de principii şi programul de acţiune. 14. pe cheltuiala guvernelor respective în afară de cazul membrilor Comitetului. instituţiile specializate şi organizaţiile interguvernamentale şi non-guvernamentale competente să ajute Naţiunile Unite să se achite de sarcinile sale în programul privind prevenirea crimei şi justiţia penală. în sesiunea sa de organizare din 1992: a) Să dizolve Comitetul pentru prevenirea crimei şi lupta contra delincvenţei. privind măsurile luate pentru a aplica declaraţia de principii şi programul de acţiune. care vin din ţări mai puţin avansate. a cărei sesiune inaugurală se va ţine în 1992. Roagă secretarul general să facă un suport pentru a 47-a sesiune. congresele ONU pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. fără a prejudicia fondurile suplimentare care pot fi eliberate de secretarul general. Decide să recomande ca o comisie pentru prevenirea crimei şi justiţia penală. Roagă Consiliul economic şi social. în special comisiile regionale. 12. reprezintă toate resursele economisite din restructurare. 10. Roagă insistent toate entităţile sistemului Naţiunilor Unite. 9. 13. 35 .8. 11. Îndeamnă toate ţările dezvoltate să revadă programele lor de ajutor pentru a se asigura că întreaga contribuţie cerută este acordată domeniului justiţiei penale în cadrul global al priorităţilor de dezvoltare. institutele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. toate fondurile alocate în prezent acestui program. conform cu recomandările enunţate în declaraţia de principii şi programul de acţiune. b) Să creeze comisia pentru crimă şi justiţie penală ca o nouă comisie tehnică a Consiliului economic şi social. să fie creată ca o comisie tehnică a Consiliului economic şi social şi recomandă ca o reuniune a Comitetului pentru prevenirea crimei şi lupta contra delincvenţei prevăzută pentru februarie 1992.

reunite la Paris pentru a examina mijloacele de promovare a cooperării internaţionale în ce priveşte prevenirea crimei şi justiţia penală şi de a întări programul Naţiunilor Unite privind crima şi justiţia penală pentru al face pe deplin eficace şi adaptat nevoilor şi priorităţilor statelor membre. statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Convinse că trebuie găsite de urgenţă mecanisme internaţionale mai eficace pentru a veni în ajutorul statelor şi a facilita strategiile corespunzătoare în domeniul prevenirii crimei şi a justiţiei penale. Considerând că este esenţial să se obţină un sprijin activ în vederea aplicării programului Naţiunilor Unite eficace în privinţa crimei şi justiţiei penale. cu consecinţele sale financiare. să asigure respectarea drepturilor omului şi să promoveze normele cele mai înalte de echitate. umanitate şi comportament profesional. sex. înscris în Carta Naţiunilor Unite este acela de a realiza cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor internaţionale de ordin economic social. economice şi sociale. limbă sau religie. dezvoltând şi încurajând respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi. consolidând astfel rolul central al ONU în această privinţă. Considerând că unul din scopurile ONU. fără deosebire de rasă. Fiind prezent spiritul obiectivelor ONU în domeniul prevenirii criminalităţii şi al justiţiei penale care urmăresc să reducă criminalitatea. Notând importanţa principiilor conţinute în Planul de acţiune Milano şi Principiile directoare relativ la prevenirea crimei şi justiţia penală în contextul dezvoltării şi unei noi ordini economice internaţionale. 36 . să întărească eficacitatea şi eficienţa aplicării legilor şi a administrării justiţiei. Reafirmând responsabilitatea asumată de ONU în privinţa prevenirii crimei şi justiţia penală.Declaraţia de principii şi programul de acţiune al programului Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală Noi. Profund preocupate de amploarea şi creşterea criminalităţii. ca şi mijloacele necesare acestui scop şi punerea la punct a mecanismelor potrivite de aplicare. ca şi a altor instrumente pertinente formulate de congresele ONU pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor şi aprobat de Adunarea generală. intelectual sau umanitar.

să aplice directivele Naţiunilor Unite. a promova respectul pentru drepturile individului şi salvgardarea drepturilor victimelor criminalităţii şi a securităţii publicului în general.2.1 Declaraţie de principii 37 . Cosiderând că prima responsabilitate privind prevenirea crimei şi justiţia penală revine statelor membre. şi conştiente de consecinţele sale atât pentru state cât şi pentru indivizii care devin victime. Ştiind că există o unanimitate asupra necesităţii de a crea un program al Naţiunilor Unite privind prevenirea crimelor şi justiţia penală care să fie nou şi puternic şi că există acordul asupra necesităţii de a stabili un organ interguvernamental însărcinat cu elaborarea politicilor şi definirea priorităţilor astfel încât să întărească eficacitatea serviciului competent al Secretariatului în sânul Centrului pentru dezvoltare socială şi afaceri umanitare al Oficiului Naţiunilor Unite de la Viena. c) stabilind schimbul de informaţii privind aplicarea şi eficacitatea normelor şi regulilor ONU în materia prevenirii crimei şi justiţia penală. Subliniind necesitatea întăririi cooperării regionale şi internaţionale pentru a combate crima şi recidiva. Determină să traducem voinţa noastră politică în acţiune concretă: a) creând mecanisme indispensabile pentru a stabili o colaborare practică contra problemelor comune. a ameliora funcţionarea sistemelor de justiţie penală. b) elaborând cadrul unei colaborări între state pentru a face faţă noilor forme grave şi aspectelor şi dimensiunilor transnaţionale ale criminalităţii. e) costituind o bază de resurse adecvate pentru un program al Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală într-adevăr eficace. naţionale şi transnaţionale. în particular ţările în curs de dezvoltare. d) furnizând mijloacele de existenţă în particular în ţările în curs de dezvoltare. în vederea unei preveniri a crimei mai eficace şi pentru o justiţie mai umană. Proclamăm adeziunea noastră fermă la principiile de mai jos şi am convenit cele ce urmează: 3. să crească cooperarea tehnică pentru a ajuta ţările. inclusiv în domeniul formării.Alarmate de costurile umane şi materiale ridicate ale criminalităţii dar şi de formele sale noi.

este foarte important să se prevadă evenimentele şi ajutorul dat statelor membre pentru a aplica strategiile adecvate de prevenire şi represiune. progresul şi dezvoltarea vor deveni victime ale criminalităţii. este urgent ca statele membre să încerce să rezolve. şi libertăţi esenţiale. Noi credem de asemenea că internaţionalizarea din ce în ce mai rapidă a criminalităţii trebuie să suscite noi reacţii care să fie pe măsura pericolului. protejând valorile fundamentale şi drepturile inalienabile ale popoarelor. Noi credem că o justiţie formată pe statul de drept este stâlpul pe care se clădeşte societatea civilizată. cooperare internaţională. lumea de azi este tot mai expusă la violenţă şi la alte forme grave de criminalitate. Dacă această situaţie se prelungeşte. Totuşi. Toate drepturile persoanei trebuie să beneficieze de protecţia legii.1. Incidenţa şi răsunetul acestei 24 criminalităţi riscă să crească încă în anii viitori mai ales dacă nu se vor lua măsuri preventive raţionale. În ciuda diferenţelor sistemelor juridice. între alţi factori. În ciuda acestor progrese. Noi constatăm că numeroase crime au dimensiuni internaţionale. respectând suveranitatea ţărilor. 38 . 6. Suntem conştienţi că lumea suferă modificări foarte importante rezultând un climat politic favorabil pentru democraţie. problemele care se pun în ce priveşte adunarea elementelor de probă extrădarea suspecţilor şi asistenţa mutuală când aceste delicte sunt comise direct în frontiere sau când frontierele sunt folosite pentru a scăpa de descoperire sau de urmărire. un exerciţiu mai larg al drepturilor fundamentale ale omului. De asemenea. proces în care sistemul de justiţie penală joacă un rol esenţial. Noi ştim că diminuarea ratei de criminalitate la scară mondială este legată. Noi încercăm să-i ameliorăm calitatea. În acest context. Ţările dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare au cunoscut situaţii dificile în această privinţă. Un sistem în justiţia penală umană şi eficace poate fi un instrument de echitate şi evoluţie socială constructivă şi în justiţia socială. 2. 5. şi realizarea aspiraţiilor tuturor naţiunilor la dezvoltarea economică şi bunăstarea socială. 4. 3. problemele specifice întâlnite de ţările în curs de dezvoltare justifică acordarea unei priorităţi situaţiei din aceste ţări. Crima organizată exploatează maleabilitatea contextului la frontieră care vizează să favorizeze comerţul legitim şi deci dezvoltarea. Noi credem despre creşterea crimei că este un obstacol în dezvoltarea şi în bunăstarea generală a umanităţii şi este o sursă de insecuritate generală în societăţile noastre. Aceste fenomene oriunde se produc ameninţă statul de drept. de ameliorarea condiţiilor sociale ale populaţiei.

Noi trebuie să facem astfel ca la orice creştere a posibilităţilor şi capacităţii delincvenţilor să răspundem printr-o creştere corespunzătoare a forţelor de represiune şi în justiţia penală. De asemenea. unde situaţia economică şi socială critică creşte dificultăţile în acest domeniu. notăm că o creştere a resurselor consacrate executării progresului a fost cerută la al şaselea. al şaptelea şi al optulea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor. care nu au putut fi realizate în trecut la întregul lor potenţial. Punând în comun cunoştinţele noastre şi elaborând contramăsuri potrivite. noi recunoaştem că democraţia şi calitatea vieţii nu pot înflori decât într-un context de pace şi securitate pentru toţi. Acest raport. Notăm în plus că. în vederea expansiunii şi întăririi infrastructurii necesare unei preveniri eficace a criminalităţii şi aplicării sistemelor de justiţie penală eficientă. Cunoaşterea insuficientă îndelungată a resurselor consacrate aplicării programelor. inclusiv ţările în curs de dezvoltare şi micile ţări. Noi recunoaştem mai ales necesitatea ameliorării şi întăririi mijloace lor puse la dispoziţie de activităţile însărcinate cu prevenirea criminalităţii şi lupta contra crimelor în ţările în curs de dezvoltare. care a fost aprobat la al optulea Congres a jucat un rol important în stabilirea programului Naţiunilor Unite privind prevenirea crimei şi justiţia penală. 9. Comitetul a aprobat în unanimitate un raport al subcomitetului privind necesitatea stabilirii unui program internaţional eficace în domeniul criminalităţii şi justiţiei. Comitetul pentru prevenirea crimei şi lupta contra delincvenţei a consacrat sesiunea a unsprezecea unei atenţii particulare concluziilor şi recomandărilor unui subcomitet însărcinat cu stabilirea unui studiu general al Criminalităţii şi determinarea mijloacelor cele mai eficace de a promova acţiuni internaţionale concrete că sprijinul statelor membre. 8. 7. Noi cunoaştem contribuţia pe care programele Naţiunilor Unite în domeniul crimei şi justiţiei penale o aduc comunităţii internaţionale. echitabilă şi umană. noi putem spera un succes maximal în prevenirea crimei şi un recul al victimizării. Prevenirea crimei şi justiţia penală ţinând cont de drepturile omului. În rezoluţia 11/3 din 16 februarie 1990.experienţa a arătat că asistenţa mutuală şi cooperarea pot constitui contramăsuri eficace şi contribuie la prevenirea conflictelor de jurisdicţie. De asemenea. conform dispoziţiilor rezoluţiei 45/108 a Adunării Generale. 39 . 10. aplicând rezoluţia 44/72 a Adunării generale din data de 8 decembrie 1989. Criminalitatea constituie o ameninţare contra stabilităţii şi securităţii mediului. Noi angajăm comunitatea internaţională să crească sprijinul pentru activităţile de asistenţă şi de cooperare tehnică pentru binele tuturor ţărilor. aduc o contribuţie directă la menţinerea păcii şi securităţii.

ajutând statele membre în eforturile lor vizând reducerea incidenţei şi costurilor crimei şi asigurând o bună funcţionare a sistemelor lor în justiţia penală.Recomandăm deci o cooperare internaţională mai strânsă în prevenirea crimei şi justiţie penală.2.Noi credem ferm ca examinarea programului trebuie sa vizeze întărirea eficacităţii sale. 12.1 Definiție 14. 3. Suntem convinşi că este necesar ca guvernele să definească mai clar rolul şi funcţiile programului Naţiunilor Unite în domeniul prevenirii crimei şi a justiţiei penale.2. în timp util. mai ales la elaborarea unui program al Naţiunilor Unite eficace în domeniul prevenirii crimei şi justiţia penală. 3.2. o asistenţă practică pentru a ajuta la rezolvarea problemelor puse de crima la nivel naţional şi transnaţional.11. Introducerea acestui program se va efectua după modalităţile definite mai jos şi în cadrul ansamblului resurselor de care dispune ONU. ameliorarea calităţii sale şi să creeze o structura de susţinere adecvată în secretariat.2 Programul de acțiune 3. Programul Naţiunilor Unite în domeniul prevenirii crimei şi justiţia penală integrează activităţile comisiei pentru prevenirea crimei şi justiţia penală. 40 . a Reţelei mondiale de informare asupra crimei şi justiţiei penale şi a congreselor Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. a institutelor Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. cel al secretariatului acestui program şi să determine priorităţile în sânul acestora.2. 13. a reţelei de corespondenţă naţională desemnată de guvern în domeniul prevenirii crimei şi justiţia penală.Programul va fi conceput într-o manieră care să ajute comunitatea internaţională să răspundă nevoilor presante care există în domeniul prevenirii crimei şi justiţiei penale şi să furnizeze ţărilor.2.2 Obiective 15.

regional şi naţional asupra anumitor probleme de prevenire sau măsuri de justiţie penală. mai ales în ce priveşte măsurile novatoare şi rezultatele aplicării lor.2. Promovarea normelor cele mai elevate de echitate. c). justiţie şi comportament profesional. respectând drepturile omului pentru toţi cei afectaţi de crime şi de către toţi cei care participă la sistemul de justiţie penală. e). Administrarea mai eficace şi eficientă a justiţiei. c). justiţia penală şi lupta contra crimei transnaţionale. Programul are următoarele obiective generale: a). f). Anchete internaţionale periodice datorate evaluării tendinţelor criminalităţii şi evoluţiei modului de funcţionare a sistemelor de justiţie penală şi a strategiilor de prevenire a crimei. Avem în vedere: a). Prevenirea crimei în interiorul statelor şi între acestea. Lupta contra crimei atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional.16. 41 .3 Structura programului Naţiunilor Unite în domeniul prevenirii crimei şi justiţiei penale 17. Integrarea şi consolidarea eforturilor statelor membre urmărind prevenirea şi combaterea crimei transnaţionale. umanitate. d).2. 3. b). Cercetări şi studii la nivel mondial.Programul prevede forme adecvate de cooperare în vederea sprijinirii statelor să facă faţă la problemele puse de criminalitatea atât naţională cât si transnaţională. b). Schimbul şi difuzarea de informaţii între state privind prevenirea crimei şi justiţia penală. d). Întărirea cooperării regionale şi internaţionale în domeniul prevenirii crimei. Formarea şi perfecţionarea personalului care lucrează în diverse domenii ale prevenirii crimei şi justiţia penală.

Asistenţă tehnică. Necesitatea pentru ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare care se confruntă cu dificultăţi particulare datorate circumstanţelor naţionale sau internaţionale. În finalul acestor forme de cooperare statele membre trebuie să stabilească si să menţină căile de comunicare eficace şi fiabile între ele şi în Organizaţia Naţiunilor Unite.2. comunităţii locale. Probe empirice inclusiv concluziile cercetărilor şi alte informaţii privind natura. naţionale şi internaţionale precum şi dezvoltării. detaşări. deci va fi necesar să elaboreze şi să promoveze noile instrumente în materie. servicii consultative. 20. pentru a răspunde nevoilor statelor membre. cursuri. servicii consultative. 18. fără o dublă folosire în activităţi din alte mecanisme existente. seminarii şi proiecte experimentale şi proiecte pilot. Organizaţia Naţiunilor Unite va trebui să execute ea însăşi activităţile de cooperare susmenţionate. Programul va putea fi de asemenea orientat spre examinare în caz de necesitate ţinând cont de principiul suveranităţii statelor. 42 . vizite de studii. de a apela la experţi şi la alte resurse pentru a institui şi a elabora programe de prevenire a crimei şi de justiţie penală care să fie adoptată la nivel naţional şi local. sau să asigure funcţionarea unui agent de coordonare sau de promovare. domeniile prioritare vor fi determinate în funcţie de nevoile şi preocupările statelor membre şi insistând în mod particular pentru: a).4 Priorităţile programului 21. În elaborarea programelor. În cadrul proiectului. de formare şi în ce priveşte utilizarea tehnicilor moderne de comunicare şi informare. O atenţie deosebită va trebui să fie acordată creării mecanismelor care să permită furnizarea de o manieră suplă a unei asistenţe adecvate. Această asistenţă va putea lua forma de exemplu. c).e). a eficacităţii şi aplicării instrumentelor internaţionale relativ la prevenirea crimei şi la justiţia penală. 3. amploarea şi tendinţele criminalităţii. aplicării şi evaluării programelor de prevenire a crimei şi a justiţiei penale. b). mai ales în domeniul planificării. 19. a burselor de studiu. cererilor acestora. financiare şi altele pe care diversele forme de criminalitate şi de luptă contra criminalităţii le impun individului. Costurile sociale.2.

Mandatul membrilor va fi de trei ani. În bugetul ONU vor fi înscrise credite pentru plata cheltuielilor de transport a reprezentanţilor din ţările mai puţin avansate. Protecţia drepturilor omului şi administrarea justiţiei şi în prevenirea crimei şi în lupta contra delincvenţei.1 Comisia pentru prevenirea crimei şi justiţie penală 23. totodată mandatul a jumătate din membrii aleşi în prima sesiune. va expira după 2 ani.2.2. Compoziţie 24. membrii ai comisiei. f).2. Comisia va fi abilitată să creeze grupuri speciale de lucru şi să numească raportorii speciali după cum va considera util. Evaluarea domeniilor unde acţiuni concentrate la nivel internaţional şi în cadrul programului vor fi mai eficace. Necesitatea de a evita suprapunerea cu activităţile altor organisme ale ONU.5 Structură şi administrare 3. Necesitatea de a stabili un echilibru în programele de muncă între concepţia programului şi acţiunea practică. al căror nume va fi tras la sorţi.Comisii pentru prevenirea crimei şi justiţia penală nu-şi va mai ţine mandatul conferit înainte de crearea sa iar ea îl va evalua aplicând principiile menţionate în paragraful 21. g). Fiecare stat membru va face tot ce este posibil ca delegaţia să cuprindă experţi şi înalţi funcţionari care au primit o formaţie specială şi au acumulat o experienţă practică în prevenirea crimei şi justiţia penală. 43 . e). Comisia va cuprinde 40 de state membre ale ONU alese în consiliul economic şi social după principiul unei repartizări geografice echitabile.5.2. O comisie pentru prevenirea crimei şi justiţia penală va fi creată cu rol de comisie tehnică a Consiliului economic şi social. 3. 22.d). de preferinţă în funcţie de responsabilităţi.

comisia să le ceară sfatul de fiecare dată când va fi nevoie. d). Să fixeze orientările generale ale ONU în domeniul prevenirii crimei şi a justiţiei penale. Să dezvolte.2 Comitetul pentru prevenirea crimei şi luptă contra delincvenţei 27. 3. ajutând la pregătirea lucrărilor comisiei şi asigurându-le cu grijă. 28. Va fi indispensabil să se asigure participarea unui anumit număr de experţi independenţi în domeniul prevenirii crimei şi a luptei contra delincvenţei. Avizul lor va fi transmis comisiei pentru examinare.5. Comisia va ţine sesiuni anuale a căror durată nu va depăşi 10 zile lucrătoare. Să faciliteze activităţile instituţiilor ONU pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor şi să ajute la coordonarea lor.2. Se va conveni ca.Sesiuni 25. fie în interiorul grupurilor de lucru. Comisia va face apel în caz de nevoie la serviciile unui număr limitat de experţi calificaţi şi experimentaţi care lucrează fie izolat. conform principiilor de prioritate vizate în paragraful 21. b). Una din principalele sarcini ale experţilor să fie să ajute la pregătirea congreselor ONU pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor.2. Comisia va avea următoarele funcţii: a). Funcţii 26. Să mobilizeze susţinerea statelor membre pentru program. e). Comitetul pentru prevenirea crimei şi luptă contra delincvenţei va trebui să fie dizolvat de către Consiliul economic şi social atunci când comisia pentru prevenirea crimei şi justiţia penală va fi creată de către Consiliu. să urmărească şi să examineze aplicarea programului pe baza unui sistem de planificare pe termen mediu. 44 . c). Să pregătească congresele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor şi să examineze sugestiile pe aceste teme care ar putea fi înscrise în programule de muncă prezentate de congrese.

Prezintă comisiei spre examinare propunerile privind subiectele susceptibile de a fi înscrise în programul de lucru. Congresele se vor reuni la 5 ani pentru o perioadă de la 5 la 10 zile lucrătoare. 45 . aceste organe vor permite: a) Schimbul de vederi în state. Identificarea tendinţelor şi problemelor noi în domeniul prevenirii crimei şi al justiţiei penale. Pentru a ameliora eficacitatea programului şi a obţine cele mai bune rezultate. e). organizaţii interguvernamentale. d).2. Furnizează comisiei pentru prevenirea crimei şi justiţia penală avizul şi observaţii asupra problemelor care au fost supuse comisiei. c). Comisia va examina necesitatea de finanţare a acestor reuniuni. prin intermediul bugetului ordinar al ONU. c). organizaţii nonguvernamentale şi experţii reprezentând diversele profesii şi discipline. la organizarea acestor reuniuni. Comisia va trebui să aleagă pentru congrese teme definite cu precizie care să permită discuţii fecunde şi aprofundate.5. Institutele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor vor trebui să participe plenar. dreptului şi al elaborării de politici.3 Congresele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor 29. 30. b) Schimbul de date privind experienţa în domeniul cercetării. d). după necesităţi. mai ales în regiunile în curs de dezvoltare. b). vor trebui adoptate următoarele angajamente: a). Reuniuni regionale cincinale vor fi ţinute sub egida comisiei care va examina aspectele legate de ordinea de zi a comisiei sau a congreselor sau orice alte subiecte.3. Congresele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor îşi exercită funcţiile de organ consultativ al programului. Vor trebui încurajate ateliere de cercetare aplicată pe subiectele alese de comisie şi înscrise în program de un congres sau de reuniunile subsidiare asociate acestora. cu excepţia când o regiune nu consideră necesar să organizeze o asemenea reuniune.2.

4. Veghează ca resursele potenţiale de asistenţă în domeniul justiţiei penale să fie puse în relaţie cu ţările care au nevoie de o astfel de asistenţă. fără a pierde din vedere structura Oficiului Naţiunilor Unite de la Viena. e). congresele şi orice alte activităţi relative la program. 32. dat fiind rangul ridicat de prioritate care trebuie acordat programului. b). d).2.3. Mobilizarea resurselor existente. Coordonarea cercetării. instituţiile specializate şi organizaţiile interguvernamentale ale căror activităţi interesează programul.2. ale cărui priorităţi vor fi stabilite de comisia pentru prevenirea crimei şi justiţia penală. Pune în lumină interesul de asistenţă în domeniul justiţiei penale pe lângă instituţiile de finanţare potrivite. în legătură cu agenţii administraţiilor naţionale competente. Cei care administrează programul vor avea denumirea de „funcţionari de prevenire a crimei şi de justiţie penală”. Secretariatul programului va fi un organ permanent însărcinat să faciliteze aplicarea programului. Recomandă secretarului general ca. mai ales prin intermediul reţelei mondiale de informare asupra crimei şi justiţiei penale.5. Ca urmare lui îi revine: a). Ajută comisia la organizarea lucrărilor sale şi pregăteşte conform cu directivele date de ea. organizaţiile interguvernamentale organizaţiile non-guvernamentale şi alte autorităţi competente pentru aplicarea programului. Structura organizaţională a secretariatului şi a programului 31. trebuie să fie efectuată cât mai curând posibil în condiţiile în paragraful 14. formarea şi adunarea datelor privind crima şi justiţia penală şi furnizarea unei asistenţe tehnice şi de învăţământ practic ţărilor membre. 46 . Secretariatul programului va fi dirijat de un înalt funcţionar însărcinat să asigure gestiunea şi supervizarea generală zi de zi. 34. ajută comisia să evalueze progresul realizat şi să analizeze dificultăţile întâlnite. c). inclusiv institutele. 33. o reclasare a serviciului de prevenire a crimei şi de justiţie penală al Centrului pentru dezvoltare socială şi probleme umanitare al Secretariatului.

Institutele trebuie să se informeze reciproc şi să informeze comisia pentru prevenirea crimei şi justiţie penală privind programul de lucru şi executarea sa. Reţeaua de corespondenţi naţionali numiţi de guvern în domeniul prevenirii crimei şi al justiţiei penale.2.2. 37. 39. 38. informaţiile privind legile şi reglementările naţionale.2. măsuri de prevenire a crimei şi probleme penitenciare.6. ştiinţifică şi tehnică.2. organizarea sistemului de justiţie penală.1 Institutele Naţiunilor Unite pentru prevenire crimei şi tratamentul delincvenţilor 35. 47 . Coordonarea între institutele Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor 36. Comisia va face eforturi să obţină sprijin extrabugetar pentru activităţile institutelor. Statele membre trebuie să desemneze unul sau mai mulţi componenţi naţionali în domeniul prevenirii crimei şi al justiţiei penale în calitate de coordonatori însărcinaţi să menţină contacte directe cu secretariatul programului şi alte elemente ale acestuia. 40. Comisia poate cere institutelor. Corespondenţii naţionali vor facilita contactele cu secretariatul în următoarele domenii: cooperare juridică. sub rezerva fondurilor disponibile. Activităţile institutelor Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. politica juridică.2.3.2.2. Comisia poate de asemenea să propună domenii care să facă obiectul activităţii comune între institute.6 Sprijin pentru program 3.6. să execute anumite elemente ale programului. formare. 3.

organizând cursuri şi seminarii de formare şi furnizând materialele şi serviciile necesare.2. Reţeaua mondială de informare asupra crimei şi justiţiei penale 41. schimbul şi difuzarea. date privind dinamica. conform nevoilor. structura şi amploarea criminalităţii şi cele referitoare la aplicarea strategiilor adoptate pentru prevenirea crimei şi justiţia penală. Statele membre sunt încurajate să verse contribuţii la Fondul cu destinaţie specială al ONU pentru apărarea socială. 42.3. a informaţiilor şi centralizarea datelor furnizate de către organizaţiile non-guvernamentale şi instituţiile ştiinţifice în domeniul prevenirii crimei şi al justiţiei penale. Contribuţia lor trebuie să fie exploatată din plin pentru elaborarea şi executarea programelor. de sprijin şi ajutor. Statele membre vor ajuta ONU să introducă şi să gireze reţeaua mondială de informare asupra crimei şi justiţiei penale pentru a facilita colectarea. 6.2. Organizaţiile interguvernamentale şi non-guvernamentale precum şi comunitatea ştiinţifică constituie o sursă preţioasă de cunoştinţe specializate. detaşând special personal. care va deveni Fondul ONU pentru prevenirea crimei şi justiţia penală. regulat şi la cerere. Organizaţii interguverguvernamentale şi non-guvernamentale 43.3.6. Creditele deschise pentru asistenţa tehnică vor putea fi completate prin contribuţiile voluntare directe ale statelor membre şi organismele financiare interesate. analiza. Ţările membre sunt de asemenea încurajate să contribuie în natură la activităţile operaţionale ale programului. Programul va fi finanţat prin fondurile prelevate de la biroul ordinar al ONU. Statele membre se vor angaja să furnizeze secretarului general.Finanţarea programului 44. 48 .

cât și nevoii de a avea o societate netemătoare. influenţa prietenilor sau în violenţa promovată prin presă. droguri. Deşi identificarea şi prevenirea riscurilor are deseori o conotaţie politică. Așadar. Actuala politica penală preventivă. atât la nivel local. are un impact mai puternic decat politica penală de represiune. în ceea ce privește diminuarea ratei criminalității și consider ca reprezintă o soluție mai eficientă în raport cu costul crimei. Problema actuală a prevenirii criminalităţii este una complexă şi deaceea impune atât clarificări teoretice. De obicei populaţia identifică cauzele criminalitatii în alcool. 49 . dar și creşterea severităţii sentinţelor şi a numărului de poliţişti. investigaţii de teren cât şi o bună colaborare cu lumea ştiinţifică din ţară şi străinătate. Pentru a fi eficiente. cu măsurile și strategiile specifice care îi sunt circumscrise. acest lucru fiind datorat atât accentuării fenomenului infracțional. sursele tradiţionale ale ordinii sociale.CONCLUZIE Lupta pentru prevenirea criminalității a ajuns sa fie printre principalele direcții de activitate ale organelor de autoritate. Printre problemele importante ce trebuie abordate în proiectul de strategie națională trebuie avute in vedere tendinţele criminalităţii în timp şi spaţiu. deoarece aceasta este condiția de bază a calității vieții. dar și necesitatea acţiunilor proactive. ameliorarea prevenirii. O valoare importantă lezată de criminalitate estesentimentul de securitate personală. și mai ales în care să planeze sentimentul de siguranță. cauzele acesteia. Pentru a se asigura protejarea acestui sentiment de securitate personala este necesară dezvoltarea și elaborarea unor programe și metodologii de prevenire a criminalității. metodele și strategiile de prevenire și combatere a criminalității trebuie să fie bine puse la punct și totodată trebuie sa fie foarte bine puse în practică. nu este suficient ca o strategie sa fie bine structurată. limitele sistemului penitenciar. domeniile şi principiile care fundează acţiunile şi programele de prevenire. ci trebuie sa fie pusă în aplicare cu strictețe de către organe competente. Soluţiile de reducere a stării infracţionale sunt considerate diminuarea sărăciei. sursele vulnerabilităţii sociale. cât și la nivel național și internațional.

Așa cum am menționat și mai sus. Prevenirea toatală a criminalității nu este posibilă. dar totodată și constituirea de strategii prin care să se reducă infracțiunile. În concluzie. sunt de părere că o bună funcționare a societății depide de sentimentul de siguranță care planeaza în cadrul acesteia. cooperarea la nivel național dar și internațional este foarte importantă pentru rezultate bune în acest domeniu. 50 . Astfel pentru asigurarea și apărarea acestei valori este necesară aplicarea legii.ministerele şi asociaţiile societăţii civile ar trebui să aibă o largă autonomie pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. dar limitarea acesteia prin programe bine puse la punct este un lucru care poate fi făcut cu ușurință.

2001 11. Cristina Rotaru. Teorii moderne. Aspecte de drept comparat. Drept penal. Hamangiu. Politica penală de prevenire a criminalității. Ed. Finalitățile dreptului. Cristian Bocancea. 1998 10. vol. Iași. Ed. Fundamentul pedepsei. București. Timișoara. 2012 12. Rodica Stănoiu. Partea generală. Ed. George Neamțu. Ortansa Brezeanu. Beck. București. I. 8. București. Elemente de asistență socială. Ed. Ed. Bucureşti. 2006 2. asistență și consiliere a infractorilor condamnați la sancțiuni neprivative de libertate. Florentina Olimpia Muțiu. Matei Basarab. Introducere în probațiune. Victor Nicolăescu. Codul penal comentat şi adnotat. 1999 4. Continent XXI. Tratamentul infractorului minor în materie penală. 2002. monografii 1. Constantin Sima. Ștefăniță Bogdan Iașnic. 2013 6. Rodica Stănoiu. Constantin Butiuc. Ortansa Brezeanu. Cărți.H. Supraveghere. Ion Craiovan. București. Național. Editura Oscar Print. vol. 2007 9. Pavel Abraham. Bucureşti.H. Lumina Lex. C. 1997 3. Polirom. cursuri. Bucureşti. 1994 51 . tratate. Vasile Teodorescu. Gheorghe Mateuţ. I. Minorul și legea penală. Marea criminalitate în contextul globalizării. Ed. București. Anastasiu Crișu. All Beck. Emilian Stănișor. Partea generală. Culegere de studii. Manual de drept penal. 1995 7. 2006 5. Aura Preda. Tiberiu Dianu. Ed. Viorel Paşca. Beck. Matei Basarab. Costică Bulai. C. Tranziţia şi criminalitatea. Ed. All. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE A. Ed. București.

. Legislație 1. Ed. Rezoluția 46/156 a Adunării Generale a O. Casa de Editură și Presă Șansa S.R. Ed.N. Victor Duculescu. Juridică. București. 1996 14. Dan Banciu. Mecanisme. Bucureşti. Sorin Rădulescu. Sociologia crimei și criminalității. Justiția europeană. Individualizarea judiciară a pedepselor.U.13. Georgeta Dunculescu. Ştefan Daneş. deziderate și perspective. 2002 B. din 19 decembrie 1991 52 .L. Vasile Papadopol. Lumina Lex. București. 2003 15.