You are on page 1of 5

Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad

  MONONUCLEOZA 
INFECTIOASA

            Hornea Paula Alexandra,
             MG VI, Grupa IV

Mononucleoza infectioasa, numita si “boala sarutului”,
este o boala infecto-contagioasa frecvent intalnita, in special la
copii si tineri intre 5-25 ani. La varsta de adult, peste 90% din
populatie a trecut la un moment dat prin aceasta infectie. Multi
dintre copiii cu varsta de pana la 5 ani trec prin aceasta boala,
dar frecvent la aceasta varsta boala nu se manifesta, fiind astfel
asimptomatica. Statisticile indica faptul ca aceasta boala se
manifesta de obicei la adolescenti si tineri care nu au fost
expusi in copilarie, atat la fete cat si la baieti, frecventa mai
mare fiind in jurul varstei de 14-18 ani, avand si un caracter
sezonier: primavara si toamna.
Infectia este cauzata in peste 90 % dintre cazuri de un
virus care apartine familiei Herpesviridae, denumit virusul
Epstein-Barr, care
este unul dintre cele mai contagioase virusuri herpetice. In
restul cazurilor, boala este determinata de alte virusuri, cum ar fi
CMV (citomegalovirusul).
Transmiterea:
Virusul Epstein-Barr (VEB) se inmulteste la nivelul
nasului si gatului. Orice lichid care vine in contact cu aceste
parti ale corpului si anume: saliva, lacrimi, secretii nazale, pot fi
infectate cu VEB. Transmiterea lui are loc atunci cand o
persoana intra in contact cu secretiile infectate ale unui bolnav
sau purtator faringian de virus. Astfel, mononucleoza este
raspandita prin sarut, tuse sau orice alt contact cu saliva unei
persoane infectate cu virus, de unde si denumirea de “boala
sarutului”. De asemenea poate fi transmisa si prin folosirea
obiectelor sanitare, tacamurilor, veselei, periutei de dinti sau
chiar si ruj, luciu de buze. De asemenea poate fi transmisa prin
sange si pe cale sexuala.
Virusul este prezent in perioada acuta a bolii si cateva luni
dupa (chiar pana la 18 luni), dar uneori poate fi prezent ci in
continuare, cu intermitenta, mai multi ani.

Imunitatea apare dupa trecerea prin boala, indiferent daca
au existat sau nu simptome, si este puternica si de durata
Simptome:
Perioada de incubatie (timpul scurs intre primul contact al
organismului cu virusul si aparitia primelor simptome) este intre
4-8 saptamani.
Boala incepe cel mai frecvent lent, dar posibil sa inceapa
si brusc, cu stare de oboseala, scaderea poftei de mancare,
indispozitie, dureri de cap si dureri de gat, febra (uneori cu
frison), transpiratii.
Dureri in gat: in peste 80-90% dintre cazuri, copilul
acuza dureri la inghitire, fiind prezenta o angina eritematoasa
(gatul este rosu), cu amigdale mari, rosii. Durata acestei angine
este variabila, de la 2-3 zile pana la 2 saptamani. In multe cazuri
pot sa apara depozite la nivelul amigdalelor, uneori aspectul
fiind de membrane care imbraca suprafata lor.
Adenopatiile (inflamatii ale ganglionilor): deoarece
sistemul imunitar lupta impotriva virusului, ganglionii limfatici
se inflameaza. Adenopatiile sunt intotdeauna prezente, dureaza
in medie cam 2-3 saptamani si dispar lent. Intotdeauna exista o
reactie a ganglionilor de la nivelul gatului, marimea lor variind
de la un bob de mazare pana la cea a unei alune.
Febra: poate ajunge uneori pana la 39-400C, fiind
prezenta in peste 90% dintre cazuri, uneori asociat aparand si
frisoanele.
Simptome asemanatoare gripei: ca si in orice alta
infectie virala, pot sa apara dureri musculare, dureri de cap, stare
de rau, indispozitie, pierderea poftei de mancare. Starea de
oboseala se intensifica progresiv, fiind adesea unul dintre
motivele pentru care parintii se adreseaza medicului.
Splina fiind un organ care face parte din sistemul
imunitar, in jumatate dintre cazuri creste lent in dimensiuni, mai
ales in a doua si a treia saptamana de boala. Aceasta
caracteristica a bolii este foarte importanta, deoarece in aceasta
situatie splina se poate rupe usor, la traumatisme chiar minore,

uneori chiar si spontan, ducand astfel la complicatii nedorite.
Rareori poate provoca dureri usoare in partea superioara stanga
a abdomenului.
Afectarea ficatului se poate manifesta prin cresterea in
dimensiuni a acestuia, rareori putand fi insotita de icter si apare
de asemenea in a douasaptamana de boala, putand fi prezenta
timp de 2-6 saptamani.
Uneori pot sa apara edeme (inflamatii) la nivelul
pleoapelor, dar care sunt tranzitorii.
Alt semn clinic care mai poata sa apara in mononucleoza
este o eruptie cutanata, nepruriginoasa, care insa dispare de la
sine, in cateva zile.
Este binecunoscuta aparitia aproape intotdeauna a unei
eruptii alergice, pruriginoase, daca copilului i se administreaza
Ampicilina.
Evolutia bolii este in mod obisnuit favorabila in decurs de
7-14 zile, dar exista si cazuri a caror evolutie se prelungeste
pana la 21-30 zile. Infectia cu virus Epstein-Barr poate
determina cronicizare sau recurente (persista peste 6 luni),
putand determina in timp afectare hepatica severa.
Complicatiile mononucleozei:
In cazuri rare, in evolutia bolii pot sa apara complicatii. Cele
mai de temut complicatii sunt:

Anemie, scaderea numarului de trombociti, modificari care
remit spontan in 3-8 saptamani

Complicatii neurologice: encefalita, paralizii de nervi
cranieni (in special paralizia faciala), meningoencefalita

Ruptura splinei, care se poate produce spontan sau in
urma traumatismelor, chiar usoare, aparand de obicei in a doua
sau a treia saptamana de boala

Complicatii respiratorii: pneumonia interstitiala

Complicatii cardiace: miocardita, pericardita

Suprainfectia bacteriana, de obicei suprainfectia anginei
cu germeni bacterieni de tipul streptococ β-hemolitic,
stafilococ, Haemophilus. Este o complicatie relativ frecventa a

mononucleozei. De asemenea mai pot sa apara otita sau
sinuzita, dar rareori.
Diagnosticul:
Mononucleoza este suspicionata pe baza triadei: febra,
adenopatie, angina. Prezenta splinei marite sau a ficatului marit
sunt argumente in plus pentru acest diagnostic.
Un diagnostic cert nu se poate afirma decat dupa ce se
efectueaza si analize de laborator, care evidentiaza modificari
sugestive ale hemoleucogramei si tabloului sangvin
(limfomonocitoza). De asemenea se poate efectua testul pe lama
in monospot, care este foarte sensibil si este specific. Anticorpii
specifici impotriva virusului Epstein-Barr apar la toti pacientii
cu mononucleoza, astfel incat determinarea lor este o metoda de
confirmare a diagnosticului.
Afectarea ficatului este usoara in majoritatea cazurilor,
fiind pusa in evidenta prin cresterea transaminazelor, care
ulterior se normalizeaza.
Tratamentul
Tratamentul in mononucleoza infectioasa este in
principal igieno-dietetic si simptomatic. Cel mai bun tratament
este multa odihna, mai ales in perioada de inceput a bolii, atunci
cand simptomele sunt mai severe. Repausul la domiciliu si la pat
este recomandat pe o perioada de 7-14 zile, putand fi insa
prelungit in cazul in care apar complicatii sau in cazurile severe
de boala. De asemenea, in aceasta perioada este recomandat
consumul de lichide in cantitate crescuta, pentru a preveni
deshidratarea.
Tratamentul simptomatic se face cu antitermice,
antialgice. Atrag atentia parintilor sa nu administreze niciodata
Aspirina unui copil care are o infectie virala, deoarece acest
lucru a fost asociat cu aparitia sindromului Reye, care poate
duce la insuficienta hepatica si poate fi fatal.