Eugen Bunaru - Apropiere

Femeia trista (fara sa stie asta) soarbe un coniac dublu la masa în gradina de vara Solidar cu masca ei ancestrala cu gândurile ei tulburi cu ochii ei fara vreo asteptare te lasi furat de punctul unei pasari departe ostenit pe cerul neputincios de albastru Sub ramuri retezate de fumul tigarii printre capetele rarilor consumatori gângurind aberant în febra amiezii pentru câteva clipe ai ramas suspendat pentru câteva clipe atârni - razbunatoare priveliste? - de propriile tale nari în mireasma abisala a unei crengi de iasomie Brusc fiecare parte a corpului tau are o memorie a sa distincta o memorie flagelata de vârtejuri tot mai arhaice ale simtirii Brusc esti amantul aerului te contopesti cu carnea lui pe cât de feciorelnica pe atât de batrâna si ceea ce în sfârsit te îmbata e un gust orbitor de lumina pâna într-acolo unde adie - tot mai palpabila -o seducatoare inexistenta.

Eugen Bunaru - O frunza
E amiaza cu pesti somnolenti sângerând în acvariu Un cersetor scormoneste Biografie concentrica dezlegând izul pribeag-amarui al moartelor anotimpuri Copil iluzoriu un batrânel urineaza pe malul apei si o pala de fum adulmeca ici colo harazirea rugului O frunza în cadere lina decoreaza aerul cu tacerea ei rapciugoasa în care ochii tai întrezaresc brusc iesirea din trup.

Eugen Bunaru - Ras alarmant
Ea era alarmant de tânara si râdea pe dos adica pe fata adica din toata inima si cu toti dintii si asculta chicotind printre mobile darapanate vorbele de duh ale unor oameni cu experienta si totul dar absolut totul adica toate adica oamenii aceia suri adica lumina aceea sura adica gândurile mele ca întotdeauna învalmasite (adica adolescente si sure) deci toate gravitau jubilau se îmbulzeau în jurul picioarelor ei înalte si primavaratice si atât de feline si sarutate atât de marunt de auriu de puful nelamurit al clipelor care tipau si dantuiau o încolaceau nepermis de tacut de subtil de straveziu adica în acordul total al râsului ei alarmant adica din toata inima si din tot trupul adica sub privirile gâfâinde ale unor oameni suri si cu experienta adica s-o spunem pe sleau: niste scaieti niste pramatii niste lichele.

Eugen Bunaru - Un semn ratacit
Bat clopote. E ora universului. Proba atârnarii de sine. O pana leviteaza deasupra-ti: blânda caligrafie decodând în transparenta batrâna a zilei un adio infim lasat parca fara nici un instinct de precautie cuibului golas ce se jeleste apocaliptic în vânt Te rememoreaza retina arhaica a unor pasi urme si umbre ce-ti par semne ermetice ale unei profetii invincibile Bagheta unui dirijor invizibil te suspenda într-o misterioasa si derizorie acustica a înfrângerii Ratacesti prin locuri vibrând launtric aidoma - iarna - unor ghirlande funebre Ratacesti drogat de extractul unei disperari risipite în versuri ca petalele unei flori secrete stoarse în fiole meschine din care nari ahtiate abia mai salveaza esenta si boarea parfumului Brusc adulmecarea aceasta (tot mai vetusta) te adauga pe strazi periferice în amiaza de toamna unui convoi funerar în timp ce pasii tai îndragostiti de orbitoarea lor insomnie se ospateaza cu propriul ecou Si Doamne - întrebi - urmarea de buna voie a acestei respiratii iluzorii e un semn ratacit de la Tine ca nu ma alungi? ca ma astepti? ca ma chemi?

Eugen Bunaru - Întoarcere
Într-o realitate împaienjenita cu înfatisari de demult ce respira totusi pe-aproape ca fiul risipitor ma întorc orbecaind spre un “ce” iertator O floare publica îsi poarta racoarea spre sfârseala zilei de mâine Câtiva oameni nu-i mai întâlnesc în orasul acesta, mi se spune chiar - pe tonul cel mai atent - ca au plecat de pe lume Estimp batrânul adolescent va fi amorezul tot mai fidel al unei miresme eterne de tei podidind aceeasi strada usor povârnita usor fantomatica pe care dispare - încotro? - sub un fluture întors din copilarie, fata cu sâni migdalati.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful