3/24/10  

Piaţța  financiară  internaţțională  
  Pe  piaţța  financiară  internaţționala  se  întalnesc  posesorii  de  

active  cu  utilizatorii  de  active,  din  diferite  ţțări  sau  din  aceeași   ţțară,  pentru  a  tranzacţționa  valute.     Piaţța  financiară  internaţțională  nu  este  supusă  restricţțiilor   financiare  ale  ţțării  în  care  este  plasată  dar  respectă  indicaţțiile   organismelor  financiare  internaţționale.     Pe  aceste  pieţțe  s-­‐au  acumulat  fonduri  importante  ceea  ce  a   condus  la  apariţția  marilor  instituţții  de  credit:  Banca  Mondilă,   Banca  Reglemetelor  Internaţționle,  Fondul  Monetar   Internaţțional.     Principalele  pieţțe  financiare  internaţționale  sunt:  New  York,   Londra,  Paris,  Frankfurt,  Zurich,  Amsterdam,  Milano,  Tokyo.  

1  

3/24/10  

cont.  
  Pentru  ca  o  piaţță  financiară  să  funcţționeze  ca  piaţță  fianciară  

internaţțională  trebuie  să:  
         

  În  cadrul  pieţțelor  financiare  internaţționale  sunt  foarte  importante  
relaxării  supravegherii  și  controlului  asupra  tranzacţțiilor  dintre  clienţți      stimularea  investiţțiilor  și  creșterea  eficienţței  pieţței;   apariţției  instrumentelor  de  plată  derivate  și  complexe;   electronizării  trazacţțiilor  în  bursă;   dezvoltării  mijloacelor  de  transmitere  a  ordinelor  și  a  informaţțiilor  în   negocieri.  

existe  importante  capacităţți  de  finanţțare;   existe  o  monedă  stabilă;   existe  relaţții  permanente  cu  diversi  corespondenţți  din  lume;   aibă  posibilitatea  convertirii  si  transferării  valutelor;   fie  apreciată  și  credibilă  pentru  organismele  financiare  internaţționale.  

pieţțele  de  capital.     Dezvoltarea  și  creșterea  importanţței  burselor  de  valori  s-­‐a  datorat:  
       

  Dezvoltarea  a  avut  ca  efect  neasteptat  apariţția  unor  pieţțe  

internaţționale  fluctuante  și  chiar  a  unor  căderi  ale  burselor.  

Finanţțarea  internaţțională  
  Prin  finanţțare  se  înţțelege  punerea  la  dispoziţția  unei  

instituţții  a  unor  fonduri  pe  termen  lung,  necesare  realizării   de  către  beneficiar  a  unor  obiective  economice  importante   care  depășesc  posibilităţțile  financiare  proprii.  

  Finanţțarea:     se  rambursează  indirect  prin  exploatarea  investiţției;     poate  fi  neramburabilă  -­‐  sub  forma  unor  ajutoare  sau   asistenţță  financiară;     poate  deveni  împrumut  pe  termen  lung  garantat  de  instituţții   financiare  internaţționale.  

2  

3/24/10  

Finanţțarea  –  cont.  
  Finanţțarea  internaţțională  se  prezintă:     prin  cumpărarea  de  valori  mobiliare,  acţțiuni  și  obligaţțiuni  emise  de  solicitantul   de  fonduri;     prin  acordarea  de  împrumuturi  pe  termen  lung  garantate  cu  obligaţțiuni,  titluri   de  stat,  bonuri  de  tezaur;     prin  acordarea  de  împrumuturi  ipotecare;     prin  transferuri  de  valori  mobiliare  straine  pentru  creșterea  capitalului  social  al   solicitantului.     Operaţțiunile  de  finanţțare  trec  prin  următoarele  stadii:     se  întreprin  de  cadrul  instituţțional  al  pieţței  financiare  acţțiuni  de  acumulare  de   fonduri  pe  pieţțele  naţționale;     se  evaluează  pe  plan  internaţțional  fondurile  atrase;     se  face  dirijarea  fondurilor  evaluate  în  bani-­‐etalon  internaţțional  pe  destinaţții;     se  realizează  mișcarea  de  fonduri  spre  economiile  naţționale  care  le-­‐au  solicitat.     Operaţțuni  financiare  internaţționale  sunt:  investiţțiile  internaţționale  directe,  

finanţțarea  pentru  plasamentul  internaţțional  de  titluri,  ajutoarele  financiare   internaţționale,  asigurări  și  reasigurări.  

Inves;ţții  internaţționale  directe  
  Au  drept  scop  realizarea  unor  obiective  economice  

importante.       Investiţția  poate  fi  integrală  sau  parţțială.     Prin  aceste  investiţții  se  obţțin  avantaje  pentru  ambele  parţți:  
  finanţțatorul  –  obţține  materii  prime  mai  ieftine,  o  piaţță  de  

desfacere  asigurată,  facilităţți  fiscale  și  vamale,  posibilitatea  de   scoatere  din  ţțară  a  beneficiului  realizat,  garanţții  pentru   proprietatea  asupra  obiectivului  construit.     beneficiarul  –  primește  un  aport  valutar,  îmbunătăţțirea   nivelului  tehnic  de  valorificare  a  resurselor  interne,  creează  noi   locuri  de  muncă.  

3  

3/24/10  

 Etapele  de  realizarea  a  unei  inves;ţții   internaţționale  directe  sunt:  
  etapa  pregătitoare  –  fiecare  parte  se  informează  și  

realizează  o  documentare  asupra  partenerului;  Se  încheie   cu  un  acord  internaţțional  de  investiţții;     etapa  de  execuţție  –  se  trece  la  finanţțarea  lucrărilor   obiectivului,  se  evaluează  contribuţția  cu  fonduri,   materiale;     etapa  de  exploatare  a  investiţției;     etapa  de  lichidare  a  investiţției  –  se  face  în  cazul  vânzării   obiectivului  către  beneficiar  sau  în  cazul  apariţției   falimentului.  

Plasamentul  internaţțional  de  ;tluri  
  Instituţțiile  de  pe  pieţțele  financiare  cu  disponibilităţți  de  

capital  pot  face  plasamente  prin  achiziţționarea  de  titluri   (acţțiuni,  obligaţțiuni,  titluri  ipotecare,  bonuri  de  tezaur)  în   altă  ţțară.     Plasamentul  internaţțional  de  titluri  se  poate  face:  
  pe  piaţța  naţțională  a  altei  ţțări  –  instituţția  emitentă  vinde  titluri  

în  altă  ţțară;     pe  piaţța  internaţțională  (investiţții  de  portofoliu)  –  se  face  în   cadrul  pieţței  financiare  internaţționale.  

  Partenerii  din  cadrul  pieţței  financiare  sunt  preocupaţți  de  

tranzacţții  rapide,  valoroase,  sigure  și  de  aceea  au  introdus  noi   instrumente  si  titluri  finaciare  –  euroobligaţțiunile.  

4  

3/24/10  

Euroobligaţțiunile  
  Sunt  obligaţțiuni  cu  o  circulaţție  internaţțională,  exprimate  în  

altă  monedă  decât  cea  a  ţțării  emitentului.     Sunt  emise  de  către  bănci  sau  de  sindicate  de  bănci  înfiinţțate   pentru  emisiunea  respectivă.     Oferta  publică  este  facută  simultan  în  mai  multe  ţțări.  
  Caracteristirile  euroobligaţțiunilor  sunt:     emise  în  afara  ţțării  în  a  cărei  monedă  sunt  exprimate;     pot  fi  emise  de  către  împrumutaţți  domiciliaţți  în  orice  ţțară;     pot  fi  achizitionate  de  către  orice  investitori;     au  puţține  restricţții  referitoare  la  emisiune  si  tranzacţționare;     pot  fi  emise  oricând  și  nu  sunt  impozitate  la  sursă.  

Euroobligaţțiunile  –  ;puri:  
  euroobligaţțiuni  directe  –  cu  rata  fixă  a  cuponului  –  au  

aceeași  dobândă  până  la  scadenţță;     euroobligaţțiuni  cu  opţțiune  la  cumpărare  –  permit   emitentului  să  le  răscumpere  înainte  de  scadenţță;     euroobligaţțiuni  cu  opţțiune  la  vânzare  –  daca  emitentul   dorește  un  termen  mai  lung  decât  este  dispus  investitorul  să   accepte;     euroobligaţțiuni  cu  rata  dobânzii  variabilă  –  rata  dobânzii   variază  în  funcţție  de  LIBOR  (London  Inter-­‐Bank  Offered   Rate).  

5  

3/24/10  

România  
  România  a  lansat  prima  emisiune  de  euroobligaţțiuni  în  1996  

prin  intermediul  băncii  de  investiţții  americane  ”Merill   Lynch”.  Valoarea  emisiunii  225  mil.  USD.  Rata  cuponului   9,75%.  Randamentul  2,75  puncte  procentuale  peste  LIBOR  la   6  luni.  Scadenţța  3  ani.  Sumă  folosită  de  BNR  pentru  a  crește   rezervele  valutare.  

  BNR  a  plasat  obligaţțiuni  pe  piaţța  japoneză  de  capital.  Valaore  

plasament  52  mld.  JPY  (500  mil.  USD).  Dobândă  fixă  5,2%.  

Alte  operaţțiuni  financiare  internaţționale  
  Leasingul  –  contract  folosit  în  cazul  în  care  cumpărătorul  

vrea  să  importe  utilaje,  mijloace  de  transport,  bunuri  cu   valoare  ridicată  și  uz  îndelungat  pentu  care  nu  dispune  de   sumele  necesare.     Franchising-­‐ul     Factoringul  –  finanţțarea  unui  exportator  care  este  în  posesia     mai  multor  creanţțe  pe  termen  scurt  provenite  din  vânzarea   de  mărfuri.     Forfetarea  –  finanţțarea  unui  contract  de  export  de  către  un   intermediar  în  sistem  de  credit.     Ajutorul  financiar  internaţțional  –  ajutorul  pentru   dezvoltarea  regiunilor  (nerambursabil)  –  PHARE,  ISPA,   SAPARD,  Fonduri  Structurale.  

6  

3/24/10  

Posibilitatea  de  acces  la  finanţțarea  internaţțională  
  Pentru  ca  o  ţțară  să  poată  accesa  finanţțări  internaţționale  

trebuie  să  îndeplinească  următoarele  condiţții:  

  să  aibă  relaţții  financiare  și  politice  bune  cu  ţțările  posesoare  de  

capital  disponibil;     să  aibă  relaţții  financiare  bune  cu  organismele  și  instituţțiile   financiare  internaţționale;     să  prezinte  o  situaţție  economică  favorabillă,  cu  un  buget   echilibrat,  o  monedă  stabilă,  cu  o  balanţță  de  plăţți  excedentară   și  cu  datorii  externe  mici;     să  aibă  o  situaţție  politică  internă  care  să  promoveze  încrederea   investitorilor;     situaţția  socială  internă  să  fie  una  stabilă,  forţța  de  muncă  să  fie   instruită,  organizată  și  ieftină.  

Creditarea  internaţțională  
  Piaţța  internaţțională  de  credit  reprezintă  relaţțiile  de  credit  

de  pe  piaţța  mondială  dintre  instituţțiile  financiare   internaţționale  și  naţționale  prin  care  se  acumulează  fonduri  și   se  concentrează  cereri  de  credit.     Specificul  operaţțiunii  de  creditare  este  dat  de:  
  rambursarea  sumei  primite  la  termenul  convenit  prin  contract;     perceperea  unei  dobânzi  care  se  situează  în  jurul  procentului  

stabilit  pe  piaţța  de  dobânzi;     obiectul  creditului  și  valoarea  lui;     condiţționări  de  natură  economică,  politică  sau  monetară.  

  Principalii  participanţți  pe  piaţța  creditului  sunt  instituţțiile  

financiar-­‐bancare.  

7  

3/24/10  

Clasificarea  creditului  
  În  funcţție  de  obiectul  de  creditare:     credite  pentru  operaţțiuni  de  import-­‐export  –  se  acordă  pentru   80-­‐85%  din  valoarea  contractului;     credite  pentru  alte  scopuri:  
     

 

credite  bancare  –  acordate  de  bănci  exportatorului  sau  importatorului   credite  obţținute  prin  lansarea  pe  piaţță  a  unor  obligaţțiuni   credite  pentru  nevoi  de  balanţță  –  beneficiază  un  stat  în  scopul  de  a   acoperi  solduri  deficitare  ale  balanţței  de  plăţți   credite  internguvernalmentale  

  În  funcţție  de  durata  creditului:     credite  pe  termen  scurt  –  6-­‐12  luni     credite  pe  termen  mediu  –  1-­‐5  ani  

Clasificarea  creditului  –  cont.  
  În  funcţție  de  natura  creditului:     creditul  de  export  –  acordat  de  exportator  importatorului  prin   livrarea  marfurilor  cu  o  plată  ulterioară     creditul  de  import  –  credit  bancar  acordat  de  o  bancă  din  ţțara   exportatorului  direct  importatorului     În  funcţție  de  modalitatea  de  acordare  sau  primire:     credit  de  scont  –  se  obţține  prin  scontarea  efectelor  de  comerţț   realizultate  din  tranzacţțiile  comerciale     creditul  de  cont  curent  –  pentru  acoperirea  unor  cecuri     creditul  de  rambursare  –  acordat  celor  care  au  contract  de  împrumut   pe  piaţța  internaţțională  și  la  scadenţță  nu  au  fonduri  suficiente  pentru   returnare     creditul  pentru  constituirea  de  depozite  –  se  acordă  când  este  necesar   să  se  creeze  depozite  bancare  pentru  deschiderea  de  acreditive  cu   confirmare  

8  

3/24/10  

Elementele  care  intervin  în  tehnica  creditului  
  Determinarea  plafonului  creditului:       aprecierea  capacităţții  de  credit  a  băncii  partenere;     natura  tranzacţției;     rentabilitatea  operaţțiunii  de  credit.     Determinarea  termenului  de  rambursare  a  creditului:     obiectul  creditului;     raportul  dintre  cerere  și  ofertă;     capacitatea  economică  a  firmei.     Determinarea  costului  creditului:     fixarea  dobânzii;     stabilirea  primelor  de  asigurare  și  a  comisioanelor  bancare.     Rambursarea  creditului:     perioada  de  graţție;     perioada  dintre  prima  și  ultima  tranșă  de  rambursare;     eșalonarea  plăţții.  

Creditele  în  eurovalute  
  Eurodeviză  –  orice  deviză  deţținută  în  afara  ţțării  emitente.     Pentru  ca  o  operaţțiune  comercială  să  fie  clasificată  drept  

operaţțiune  cu  eurovalută  trebuie:  

  valuta  utilizată  să  fie  straină  faţță  de  ţțara  în  care  se  desfășoară  

operaţțiunea;     nici  una  dintre  parţțile  contractante  să  nu  fie  rezident  al  ţțării  emitente   a  valutei.  

  Piaţța  eurovalutelor  a  luat  naștere  în  1957  datorită  diferenţței  mari  

între  ratele  dobânzii  cotate  în  Marea  Britanie  și  cele  cotate  în  SUA.     Importanţța  eurodolarului  a  crescut  datorită:  
  creșterii  deficitului  balanţței  de  plăţți  americane;     creșterea  eurodolarului  reprezintă  o  multiplicare  a  creditului  pe  

pieţțele  internaţționale     avantajul  caștigat  de  bancile  centrale  prin  deţținerea  de  eurodolari  și   posibilitatea  de  a  interveni  pe  piaţța  devizelor.  

9  

3/24/10  

Avantajele  operaţțiunilor  cu  eurovalute  
  Avantajele  operaţțiunilor  cu  eurovalute  sunt:     profit  mai  mare  pentru  depunător  –  dobânda  este  mai  mare   decât  la  depuneri  în  valută;     securitate  sporită  –  depunătorul  evită  restricţțiile  autorităţților   emitente;     comoditate  –  depunerile  se  pot  face  la  orice  eurobancă     Riscurile  operaţțiunilor  cu  eurovalute  sunt:     nu  există  nici  o  limită  impusă  împrumutatului  asupra  modului   de  folosire  a  eurodevizelor;     nu  există  compensare  și  singura  garanţție  este  credibilitatea   paritcipanţților;     riscul  unor  restricţții  asupra  schimbului  este  mare  deoarece  este   greu  de  prevăzut.  

Riscurile  și  garanţțiile  în  creditul  internaţțional  
  Pe  lângă  riscurile  oricărui  credit  (insolvabilitatea  debitorului,  

întârzirea  plăţții,  modificarea  elementelor  de  cheltuieli)  apar   riscuri  specifice  pieţței  creditului  internaţțional:  
  Riscul  valutar  apare  datorită  fluctuaţției  valutelor,  fie  datorită  

deprecierilor  și  devaloirizărilor,  fie  în  urma  aprecierilor  și   revalorizărilor.     Riscul  de  pret  apare  prin  subestimarea  preţțului  la  export  sau   acceptarea  de  preţțuri  supraevaluate  la  import.     Riscul  dobânzii  apare  la  creditele  pe  termen  lung,  deoarece  pe   piaţța  financiară  internaţțională  se  poate  modifica  raportul   dintre  cererea  si  oferta  de  capital.  

  Garanţțiile  sunt  masuri  de  asigurare  prin  acoperirea  riscului.  

Garanţția  este  cerută  de  banca  finanţțatoare  și  cheltuiala  pe   care  o  implică  este  suportată    de  debitor.  

10  

3/24/10  

Posibilităţți  de  acces  la  creditul  internaţțional  
  Posibilitatea  de  acces  la  creditul  internaţțional  este  

dependentă  de:  

  conjunctura  economică  pe  piaţța  mondială;     condiţțiile  care  ar  trebui  îndeplinite  de  solicitantul  de  credit.  

  Pentru  ca  instituţțiile  finanţțatoare  internaţționale  să  fie  ferite  

de  riscul  investiţției  în  anumite  ţțari  au  apărut  companii   specializate  care  studiază  condiţțiile  de  investire  în  toate  ţțarile   în  curs  de  dezvoltare.  Rezultatele  sunt  catalogate  într-­‐o  scară   a  valorilor  denumită  rating.     Rating-­‐ul  cel  mai  folosit  la  nivel  mondial  este  cel  stabilit  de   celebra  firmă  americană  Standard  &  Poor’s.  

11  

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful