Failibilismul lui Karl Popper

Pornind de la intelegerea primara a cuvantul lui failibil, se contureaza ideea unui individ
care poate gresi, un individ care se supune esecului sau greselii. Fiinta omeneasca este
inzestrata cu multiple calitati, dar cu tot atatea defecte care pot sta sau nu in calea realizarii
obiectivelor sale riguros creionate sau abia conturate. Omul inteligent, reactioneaza in
conformitate cu limitele sale vizibile, fiind constient de orizontul sau apropiat prin sintagma
nu am toate raspunsurile. Tot el, este gata oricand sa depaseasca aceste limitari si sa le
transforme intr-o rampa de lansare spre o dimensiune largita, cu mai multe perspective de
viitor. Oricare informatie noua intalnita se integreaza in propriul sistem de cunostinte, valori
sau orientari specifice personalitatii sale. Sistemul sau de functionare se adapteaza frecvent
noilor intrari, astfel putand fii evitat contradictia dintre noile si vechile cunostinte.
Sir Karl Raimund Popper, filozoful grec de origine austriaca considerat unul dintre cei mai
importanti filozofi ai stiintei din secolul al XX-lea, este totodata si fondatorul rationalismului
critic, el opunandu-se oricarei forme de scepticism, conventionalism si relativism in stiinta si
in activitatea umana, sustinand astfel ideea unei societati deschise. Karl Popper construieste
teoria failibilismului, potrivit careia stiinta poate nu poate progresa doar adevar in adevar,
ci dimpotriva din eroare in eroare. Atunci cand savantii propun o idee noua menita sa
revolutioneze lumea, teoria are doua variate: se demonstreaza a fi falsa si se renunta automat
la ea sau se aduc argumente sustinute in favoarea ei, ulterior stiinta reorganizandu-se in jurul
ei. Cel mai bun exemplu in care se aplica teoria lui Popper este domeniul cosmologiei in care
de-alungul anilor s-au implementat si s-au depasit numeroase erori. Daca la inceput Pamantul
era vazut ca o farfurie plata, daca limitele Universului erau vizibile si daca prin teoria
heliocentrica Soarele a fost considerat centrul Universului, mai apoi se propune ideea ca
Universul nu are centru si ca el evolueaza ca urmare a unui Big Bang initial. Din punct de
vedere cronologic, aceasta teorie este ultima, dar cu siguranta nu cea definitiva.
In plan personal, failibilismul se poate manifesta intr-o maniera poate la fel de surprinzatoare.
Fiecare dintre noi are un set de cunostinte dobandite pe parcursul vietii, cunostinte adanc
inradacinate in constiinta noastra. Demontarea acestora sau adaptarea lor lor la ultimele
inovatii poate avea un efect bulversant asupra intelegerii si rationalizarii noastre.

-Fenomene anomice in societatea contemporana-

Societatea contemporana in care traim se dezvolta intr-o maniera excesiv de rapida, de

agasanta si tulburatore pentru majoritatea indivizilor ai caror adapdabilitate necesita mai mult
timp, deci mai multe concesii din partea celorlati. Privind din aceasta perspectiva, inevitabil
iau nastere fenomene deloc rare in societatea noastra, fenomene care denigreaza, dezarmeaza
si cel mai probabil dezumanizeaza treptat individul.
Se creeaza in acest mod o devianta care se refera la orice conduita sociala si la orice act social
care sunt diferite de comportamentele si actiunile generale ale membrilor unei societati si care
risca prin aceasta diferenta sa provoace reactii ostile sau sanctiuni din partea colectivitatii. Din
punct de vedere atimologic, termenul anomie provine din limba greaca ( a nomos fara
norme) semnificand la origine starea de dezordine, nedreptate sau abuz.
Sociologul francez Emile Durkheim a fost cel care a intrebuintat pentru prima data
acest concept , in lucrarea Diviziunea muncii sociale. Pentru el notiunea de anomie
semnifica :o stare de dereglare normativa ;incapacitatea de dirijare adecvata si a
moralitatii ;dislocarea constiintei colective si a moralitatii. Pentru Durkheim conceptul de
moralitate implica mai mult decat simplul simt al moralitatii fiecarui individ in parte.
Moralitatea semnificand atat o sursa a solidaritatii sociale, cat si un important factor de reglare
, de limitare reciproca a intereselor, inevitabil egoiste, ale indivizilor.
Se contureaza in acest fel mai multe tipuri de deviante precum infractiunitele si delictele
(omucidere, furt), sinucidere, consum de droguri, transgresiuni sexuale (prostitutia), deviante
religioase, boli mentale, handicapuri.
Ca raspuns la toate aceste anomii exista mai multe tipuri de adaptare a comportamentului
individual la starea anomica, in functie de scopurile valorizate social si mijloacele
institutionalizate : conformitatea, inovatia, ritualismul, retragerea sau evaziunea, razvratirea.
Printre cele mai comune fenomene anomice ale societatii noastre se regaseste coruptia.
Aceasta se defineste ca acte sau fapte ilicite de utilizare frauduloasa a puterii
(politice,administrative etc.), ca obtinere a unor avantaje personale de catre functionarii
publici (manageri, judecatori etc.) sau ca modalitati de obtinere a unor foloase personale
(imorale,ilegale) precum evaziunea fiscala sau abuzul in serviciu. De cele mai multe ori se
leaga anumite realtii de complicitate intre persoana sau grupul care corupe, acestea avand
rolul de a influenta alt individ sau alt grup.
Delicventa juvenila este si ea o actiune foarte des intalnita si reprezinta conduitele morale
inadecvate ale tinerilor care nu au implinit inca varsta majoratului. Acest fenomen apare in
absenta sprijinului moral oferit de adulti, a lipsei de protectie in familie, a esecului in educatia
din scoala.

Pe langa aceste, se contureaza o alta problema majora, un fenomen al acestei perioade :

saracia. Desi economia prospera, inovatiile curg si apogeul cunostiintei este atins, paradoxal

o parte a plantei este inca intr-o stare precara de saracie. Definiia dat de Consiliul
European n decembrie 1984 srciei este urmtoarea: considerm c sunt srace acele
persoane, familii sau grupuri ale cror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt
att delimitate nct i exclud de la acele standarde minime de via care sunt
recunoscute drept acceptabile n societile n care triesc. In consecinta, trasand o linie,
fenomenul saraciei inca se manifesta crud in multe parti ale lumii, lasand impresia regresului
si nu a evolutiei spre o societate elevata.

In concluzie, anomia poate fi pusa in corelatie cu o multitudine de fenomene sociale si de

consecinte la nivelul individului, ea fiind asimilata dezorganizarii individuale, inadaptarii
personale sau a fanteziei rebele. Teoria anomiei este de o importanta fundamentala intr-o
societate caracterizata de schimbari rapide unde comportamentele indivizilor se afla din
pacate pe o panta descendenta, intr-o cadere lenta,dar sigura.

Apostol Cristina Alexandra

Clasa a XII- a E