Inteligența emoțională

DUMITRAȘCU ROXANA CRISTINA MODUL PSIHOPEDAGOGIC NIVEL I

Inteligența emoțională
Pornind de la capacitatea de a conştientiza semnificaţia aspectelor legate de viaţa afectivă, P. Salovey şi J. Mayer1 (1990) au definit inteligenţa emoţională ca fiind un set de abilităţi care favorizează evaluarea acurată, exprimarea şi reglarea emoţională. Aceasta permite oamenilor să nu îşi nege trăirile, să se implice activ şi să îşi îndeplinească propriile scopuri fără consum inutil de energie psihică. De exemplu, cei care au un coeficient ridicat al inteligenţei emoţionale, în situaţii stresante speculează cauzele şi nu se lasă copleşiţi de efectele negative ale acestora. Ei sunt capabili să comunice propriile trăiri, sentimente, diminuându-se astfel posibilitatea apariţiei simptomelor psihosomatice, ca rezultat al evenimentelor conflictuale, tensionate. R. Feldman (1993) afirmă că este la îndemâna oricui să îşi dea dea seama că există persoane deosebit de dotate din punct de vedere intelectual, dar lipsite de sensibilitate sau cu abilităţi foarte sărace în domeniul afectiv sau, dimpotrivă, indivizi foarte sensibili, dar nu extraordinari de inteligenţi în sensul tradiţional. Noţiunea de inteligenţă emoţională a fost popularizată de D. Goleman, în volumul cu acelaşi titlu. Autorul afirmă că inteligenţa emoţională este la fel de puternică, uneori de două ori mai puternică decât coeficientul de inteligenţă. Inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter şi intra-personale. Diferenţa între un individ cu QI mare, care se integrează cu dificultate în viaţa socioprofesională şi unul cu un QI modest care se descurcă surprinzător de bine este dată de inteligenţa emoţională, care include autocontrolul, perseverenţa, capacitatea de automotivare2. Toate aceste caracteristici le pot fi insuflate copiilor, pentru a avea o şansă în plus în viaţă, independent de potenţialul intelectual primit pe linie genetică. La nivel mondial se înregistrează o creştere a problemelor emoţionale ale copiilor: aceştia sunt mai emotivi, deprimaţi, anxioşi, instabili, agresivi. De aceea nu ar trebui ignorată educarea inteligenţei emoţionale a copiilor. Acest lucru ar fi posibil prin introducerea unor cursuri inovatoare în curriculum, care să permită familiazarea copiilor cu specificul unor calităţi umane deosebit de importante în viaţă: conştiinţa de sine, autocontrolul şi empatia, arta de a asculta, de a rezolva conflictele, de a coopera.
1 2

Mihaela ROCO, „Creativitate şi inteligenţă emoţională”, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pp. 131-133 Elena STĂNCULESCU, „Psihologia educaţiei: de la teorie la practică”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p. 264

2

Măsurarea inteligenţei emoţionale s-a centrat pe folosirea celor două teste: MEIS (Multifactor Emotional Intelligence Scale) şi MSCEIT (Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test)3. Ambele teste măsoară acele trăsături esenţiale ale constructului luat în discuţie: perceperea emoţiilor (identificarea emoţiilor în funcţie de expresia facială a persoanelor din imagini), cunoştiinţele referitoare la diverse tipuri de emoţii (primare, superioare) şi gestionarea trărilor afective. În literatura de specialitate există trei modele teoretice4 referitoare la inteligenţa emoţională: modelul – abilitate (Mayer şi Salovey), modelul factorial (Bar-On) şi modelul mixt (Goleman). Explicaţia primei teorii se bazează pe ideea că emoţiile sunt încărcate de semnificaţii atribuite relaţiilor interpersonale. Mayer şi Salovey afirmă că inteligenţa emoţională presupune existenţa unei percepţii acurate a emoţiilor şi a exprimării acestora, precum şi abilitatea de a favoriza trări emoţionale care stimulează cogniţia. Ulterior, definiţia li s-a părut autorilor incompletă şi au completat-o. Ei au luat în considerare şi sentimentele ca forme superioare, complexe, relativ stabile ale afectivităţii, cu rol în armonizarea dintre raţional şi afectiv. Studiind geneza inteligenţei emoţionale, cei doi psihologi au ajuns la concluzia există patru niveluri ale acesteia: 1. percepţia acurată a conţinutului emoţional atât la propria persoană, cât şi la ceilalţi, evaluarea şi exprimarea emoţiilor 2. efectul iradiant al emoţiilor asupra gândirii, prin semnalarea modificărilor importante şi necesare unei bune adaptări 3. descifrarea semnificaţiilor emoţiilor complexe, în funcţie de situaţiile contextuale în care se produc, precum şi capacitatea de a folosi cunoştiinţele despre emoţii în interpretarea sentimentelor 4. reglarea emoţiilor pentru a promova creşterea emoţională şi intelectuală, în sensul moderării emoţiilor negative şi amplificării celor tonice În concepţia lui R. Bar-On inteligenţa emoţională depinde de următorii cinci factori: 1. intrapersonali (conştientizarea propriilor emoţii, asertivitate, autorealizare, independenţă) 2. interpersonali (empatie, relaţii interpersonale pozitive, responsabilitate socială) 3. adaptabilitate (flexibilitate, testarea realităţii, rezolvarea problemelor) 4. controlul stressului

3 4

Mihaela ROCO, op. cit., p. 142 Elena STĂNCULESCU, op. cit., p. 265-268

3

5. abilitatea de a menţine o dispoziţie afectivă pozitivă, chiar şi în situaţii nefavorabile, tensionate Modelul mixt de abordare a inteligenţei emoţionale propus de D. Goleman adaugă competenţe sociale, trăsături caracteriale şi de comportament. Asistăm la o extensie a termenului de inteligenţă emoţională, prin implicarea unor trăsături care par a ţine mai mult de caracter sau personalitate: optimism, perseverenţă, capacitatea de a amâna satisfacţiile, conştiinciozitatea. Elementele definitorii ale inteligenţei emoţionale sunt, în viziunea autorului următoarele: conştiinţa de sine, autocontrolul, motivaţia, empatia, aptitudinile sociale5. D. Goleman propune câteva modalităţi6 prin care trebuie exersate principalele dimensiuni ale inteligenţei emoţionale: I. Conştiinţa propriilor emoţii implică recunoaşterea şi denumirea gamei largi de trăiri emoţionale, desluşirea cauzelor declanşării acestora, recunoaşterea diferenţelor dintre sentimente şi acţiunile declanşate de acestea. Cunoaşterea emoţiilor personale presupune identificarea şi exprimarea lor coerentă, într-un context dat. În orice relaţie exprimăm informaţii, sentimente, fapte, amintiri. Uneori însă, ne este greu să exprimăm clar ceea ce vrem să spunem sau simţim nu suntem coerenţi, iar alteori ne este greu să înţelegem ceea ce ni se spune - intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor. Aceste situaţii sunt generatoare de conflict. Pentru a le evita este important să putem codifica şi decodifica mesajele transmise la nivelul verbal sau non-verbal, astfel încât să transmitem şi să înţelegem corect sensul mesajelor. II. Controlul emoţiilor presupune rezistenţa la frustrare, stăpânirea izbucnirilor necontrolate şi exprimarea naturală a trăirilor negative, fără manifestare agresivă. Gestionarea emoţiilor se referă la capacitatea noastră de a alege modalitatea prin care ne vom exprima într-o anumită situaţie. Pentru a ne gestiona emoţiile este important să ţinem cont de: ce exprimăm, cum exprimăm, când, unde și cui exprimăm. III. Motivarea personală induce necesitatea exploatării emoţiilor, într-un sens productiv, prin cultivarea responsabilităţii, a capacităţii de concentrare asupra unei sarcini IV. Empatia favorizează sensibilitatea faţă de sentimentele altora. Este posibilă prin transpunerea imaginativ-ideativă în interioritatea celorlalţi.
5

Daniel GOLEMAN, „Inteligenţa emoţională”, traducere Irina-Margareta Nistor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, p. 290 6 Daniel GOLEMAN, op. cit., pp. 293-294

4

V. Dirijarea relaţiilor interpersonale presupune nu numai cultivarea abilităţilor de a înţelege şi analiza interacţiunile cu alte persoane, ci şi capacitatea de a negocia şi rezolva situaţiile conflictuale. După efectuarea unei cercetări privind inteligența emoțională, Jack Block7 (Universitatea Berkeley din California) a stabilit profiluri tipologice pentru bărbaţi şi femei, care se află într-una din situaţiile următoare: coeficient intelectual înalt şi coeficient emoţional mai redus, coeficient emoţional înalt şi coeficient intelectual peste medie. I. Profilul psihologic pentru un bărbat cu coeficient intelectual înalt Este ambiţios şi productiv, perseverent, calm, imperturbabil la ceea ce îl priveşte, fiindcă crede că are dreptate şi nu poate fi vulnerabil. Este predictibil, poti prezice cum se va comporta în diferite situaţii, cum va reacţiona la cele mai diverse contexte socio-profesionale. Tinde să fie critic şi condescent, cusurugiu, dificil, inhibat şi jenat de experienţa sexuală şi senzuală. II. Profilul psihologic pentru un bărbat cu coeficient emoţional înalt Posedă un echilibru social în relaţiile interumane. Are o capacitate mare de a se angaja în rezolvarea problemelor altor persoane, se poate dedica unor cauze nobile, este responsabil din punct de vedere social şi are în vedere latura morală a împrejurărilor în care se găseşte. Este simpatetic şi grijuliu în relaţiile interpersonale. Are o viaţă afectivă bogată, se simte confortabil cu sine şi cu ceilalţi. III. Profilul psihologic al unei femei cu coeficient intelectual înalt Are încredere în intelect, în forţa de cunoaştere a raţiunii. Are fluenţă în exprimarea gândurilor. Apreciază în mare măsură valorile intelectuale, dând dovadă de interese pregnante pentru domeniile intelectuale sau estetice. Are tendinţa spre introversiune, fiind orientată spre propria persoană. Este predispusă la anxietate, disecarea firului în patru, exacerbarea propriilor greşeli care o macină în timp, sentiment acut de vinovăţie. Eyită să îşi exprime mânia sau supărarea într-un mod natural, deschis. IV. Profilul psihologic al unei femei cu coeficient emoţional înalt Tinde să fie pozitivă exprimându-şi direct, natural sentimentele, simţindu-se bine în pielea ei, gândurile despre propria persoană fiind pozitive. Pentru ea viaţa are sens şi merită trăită din plin. Este o fiinţă sociabilă, care îşi exprimă adecvat sentimentele şi se adaptează bine la stres. Este glumeaţă, jucăuşă, spontană, naturală, face uşor noi cunoştiinţe

7

Mihaela ROCO, op. cit., 148-150

5

Implicaţiile educaţionale ale teorii inteligenţei emoţionale
Creatoarea programei unei discipline care să dezvolte competenţele cheie ale inteligenţei emoţionale este Karen Stone McCowen, fondatoare a Nueva School. Aceasta consideră că nu trebuie să existe o breşă între dezvoltarea cognitivă şi cea afectivă. Subiectele preferate în cadrul noii discipline (întâlnită sub diferite denumiri: ştiinţa sinelui, dezvoltare socială, capacităţi necesare în viaţă, studiul social şi emoţional) sunt preluate din viaţa cotidiană, prin discutarea unor cazuri reale care îi preocupă pe copii: neînţelegerile care pot degenera în acte violente, suferinţa de a fi marginalizaţi, neputinţa în faţa eşecului, invidia, mânia. Stăpânirea de sine se bazează pe înţelegerea a ceea ce se află în spatele unui sentiment, precum şi asumarea responsabilităţii faţă de comportamentul tău. Deficitul inteligenţei emoţionale sporeşte spectrul de risc pe termen lung, eşuarea în viaţa de cuplu, în rolul de părinte, antrenând apariţia violenţei, instabilităţii psihice, dependenţelor de tot felul (alimentare, toxicomanie, alcoolism). Programa Ştiinţei Sinelui există de aproape 20 de ani8 şi este un model de predare al inteligenţei emoţionale. Uneori lecţiile sunt surprinzător de sofisticate. Directoarea de la Nueva School, Karen Stone McCoewen, mi-a spus: „Când ţinem cursurile despre mânie, îi ajutăm pe copii să înţeleagă că aproape întotdeauna exustă şi o a doua reacţie şi că trebuie să caute ce este dedesubt – eşti jignit? Gelos? Copii învaţă că întotdeauna există diverse alegeri în privinţa reacţiei la emoţie şi cu cât sunt mai multe căi, cu atât existenţa va fi mai bogată.” La Ştiinţa Sinelui nu se dau note; viaţa în sine este examenul de diplomă. Dar la sfârşitul clasei a opta, când elevii se pregătesc să plece la liceu, fiecare dă un test socratic, un examen oral de cunoaştere de sine. Dacă ar fi mai trăit, Aristotel, care era atât de preocupat de talentul în rezolvarea problemelor emoţionale, precis că ar fi fost de acord cu acest curs. Programa Ştiinţei Sinelui Principalele componente9: 1. Conştientizarea de sine – a observa propria persoană şi a recunoaşte sentimentele personale; crearea unui vocabular al sentimentelor; cunoaşterea relaţiei dintre gânduri, sentimente şi reacţii

8 9

Mihaela ROCO, op. cit., p. 157 Mihaela ROCO, op. cit., p. 159

6

2. Luarea de hotărâri personale – a examina acţiunile şi a cunoaşte consecinţele lor; aflarea dacă la baza unei acţiuni se află un gând sau un sentiment; 3. Administrarea sentimentelor – a supraveghe „dialogul cu sine” pentru a detecta mesajele negative; înţelegerea a ceea ce se află în spatele unui sentiment 4. Stăpânirea stresului 5. Empatia 6. Comunicarea 7. Autodezvăluirea 8. Acceptarea de sine 9. Răspunderea personală 10. Afirmarea 11. Dinamica de grup 12. Rezolvarea conflictelor

7

BIBLIOGRAFIE

1. GOLEMAN, Daniel, Inteligenţa emoţională, traducere Irina-Margareta Nistor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001 2. ROCO, Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2001 3. STĂNCULESCU, Elena, Psihologia educaţiei: de la teorie la practică, Editura Universitară, Bucureşti, 2008

8

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful