You are on page 1of 84

INTRODUCERE Scurt istoric

1. La nivel mondial:

Operaţia de cezariană este astăzi ceva aproape banal. Folosită la începuturi pentru a salva vieţi (a mamei, a bebeluşului sau a amândurora) a devenit acum o intervenţie de rutină. Siguranţa şi rapiditatea crescută la care s-a ajuns în cazul acestei intervenţii chirurgicale majore fac uitate riscurile la care sunt supuşi atât mama cât şi bebeluşul (riscuri foarte reale, de altfel, care nu se rezumă doar la cele câteva zeci de minute petrecute în sala de operaţie, ci se pot întinde pe o perioadă mult mai mare de timp). Puţini ştim însă de unde şi-a căpătat numele această operaţie şi care este istoria ei. Se presupune că numele vine de la modul în care s-a născut Iulius Cezar, însă o versiune mult mai credibilă este aceea că împăratul Pompilius a dat o lege conform căreia cadavrele femeilor însărcinate nu puteau fi îngropate înainte de a scoate fătul din uter; se întâmpla astfel că uneori să fie scoşi feţi vii, care supravieţuiau. Legea, rămasă în vigoare pentru multă vreme, a luat numele de "lex caesarea", de la verbul "a tăia". Până în secolul 16 cezariana pare să fi fost rezervată doar cazurilor în care mama deceda. Abia în secolul 16 apare prima înregistrare despre o cezariană făcută unei mame care a şi supravieţuit ulterior. Textul care vorbeşte despre această operaţie făcută de un castrator de porci soţiei sale care nu putea naşte, nu menţionează secţionarea uterului; se presupune că ar fi fost mai degrabă vorba de o sarcină extrauterină, nu de o cezariană adevărată; în sprijinul acestei presupuneri vine şi faptul că femeia a născut ulterior încă şase copii. Odată cu dezvoltarea medicinei, cezariana a fost perfecţionată, devenind un adevărat instrument care salva vieţi în caz de pericol imediat. Pentru că la început timpul era critic, cezariana se făcea prin incizii verticale atât la nivelul pielii cât şi al uterului. Metodă, deşi într-adevăr rapidă, presupunea destul de multe complicaţii ulterioare (sângerări, infecţii, aderenţe, ocluzii intestinale, risc crescut de rupere a muşchiului uterin în cazul altor sarcini). Lucrurile au evoluat după cel de-al doilea război mondial, odată cu perfecţionarea tehnicii de tăiere, care acum secţiona transversal muşchiul uterin. Concomitent a luat amploare folosirea antibioticelor, transfuziile au devenit posibile, anestezia a ajuns din ce în ce mai sigură, toate acestea ducând la transformarea cezarienei dintr-o intervenţie destul de periculoasă, făcută doar în caz de nevoie absolută, la o intervenţie relativ sigură. La sfârşitul anilor 60 chirurgii au început să facă transversal şi incizia de la nivelul pielii, astfel că „stigmatul” cezarienei nu mai era vizibil nici măcar în costum de baie; cezariana a devenit din ce în ce mai acceptabilă. Anii 80 au venit cu altă noutate în domeniul obstetricii – anestezia epidurală sau rahianestezia. Operaţia cezariană a devenit astfel din ce în ce mai

„uşoară”, mai accesibilă. N-a durat mult până să treacă de la statutul de intervenţie salvatoare de vieţi la cel de intervenţie comodă, făcută uneori chiar la cererea mamei. Medicii au ajuns şi ei să prefere cezariana deoarece ia mai puţin timp şi este adesea programată. Nu e deci de mirare că există ţări în care rata cezarienelor poate atinge chiar valori record de 80% (în zone urbane)! Ceea ce se uită adesea este însă faptul că, deşi e o intervenţie salvatoare atunci când nu există altă soluţie, cezariana comportă totuşi riscuri mult mai mari decât naşterea naturală pentru mamă, bebeluş şi chiar bebeluşii viitori.

2. În România:

În anul 2004, una din cinci femei a născut prin cezariană (19%), în creștere cu 8 puncte procentuale față de 1999, când rata nașterilor prin cezariană a fost de numai 11%. În 1999 femeile din mediul urban au avut o probabilitate de aproape două ori mai mare de a naște prin cezariană (15%) față de cele din mediul rural (8%). Rata nașterilor prin cezariană aproape s-a dublat în mediul urban, între anii 1999 (15%) și 2004 (27%). În mediul rural, unde nașterile prin cezariană din cei cinci ani anteriori studiului din 2004 sunt în proporție de

aproape 12%, creșterea nu a fost la fel de mare ca şi în urban, fiind de numai aproape patru puncte procentuale.

România ocupă locul 3 în topul ţărilor cu cele mai multe naşteri prin cezariană

Cu un procent de 36,9% de cezariene din numărul total de naşteri, România se situează pe locul trei în Europa după Italia cu o rată de 38% şi după prima clasată, Cipru, cu 52,2%. Naşterea prin cezariana atinge său depăşeşte procentul de 30% şi în Germania, Luxemburg, Malta, Polonia sau Elveţia. La polul opus, cu cele mai puţine naşteri prin cezariana se situează Olanda, Slovenia, Finlanda, Suedia, Islanda şi Norvegia.

Scurt istoric al lucrării

Obiectivele prezentului proiect sunt: noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului genital feminin, nașterea prin cezariană (prezentare generală), rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientei operate cu cezariană, procesul de îngrijire al pacientei operate cu cezariană și educația pentru sănătate a pacientei operate cu cezariană.

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competențe profesionale:

  • 1. Planifică acțiuni de educație pentru sănătate.

  • 2. Identifică problemele de dependență.

  • 3. Aplică procesul de îngrijire (nursing).

  • 4. Analizează nevoile fundamentale specifice ființei umane.

  • 5. Pregătește pacienta pentru tehnici și investigații.

6. Aplică tehnici de nursing și investigații. 7. Descrie aparatul genital și bazinul obstetrical. 8. Analizează modificările organismului în timpul sarcinii, semne și simptome de sarcină. 9. Supraveghează perioada de lăuzie și revenirea femeii în familie. 10. Elaborează planul de îngrijire.

Aplicarea procesului de îngrijire la pacientele operate cu cezariană s-a finalizat prin analiza unui caz de naștere prin cezariană – caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat problemele de dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale - conform principiului Virginiei Henderson.

În final a fost elaborat planul de îngrijire al unei paciente operate cu cezariană respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonome și delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

CAPITOLUL I ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

1.1Anatomia aparatului genital feminin

Aparatul genital feminine este alcătuit din organe genital externe, interne şi glande anexe. Sistemul reproducător feminine, spre deosebire de cel masculine prezintă modificări structural ciclice ce coincid cu fazele ciclului menstrual, la rândul său dependent de hormonii estrogeni şi progesterone.

Reproducerea este o caracteristică fundamental a oricărei ființe şi se realizează prin participarea a două organisme de sex diferit. Este rezultatul fecundării gametului feminine (ovul) de către gametul masculin (spermatozoid). Oul rezultat se grefează în cavitatea uterină, unde rămâne şi se dezvolta până când fătul devine viabil şi poate fi expulzat din uter prin actul naşterii.

Organizarea morfofuncţională a sistemului reproducător la ambele sexe este extreme de complexă. Gonadele au funcţia de producere a gameţilor şi de a secretă hormonii sexuali care la rândul lor asigură condiţii optime pentru reproducere.

Aparatul genital feminine se compune din:

Ø Organe genital externe;

Ø Organe genital interne; Ø Glande anexe.

Organele genitale externe cuprind:

ü MUTELE LUI VENUS: Regiunea anatomică dinaintea simfizei pubiene, acoperită, de la pubertate cu păr. Este bogat în ţesut grăsos, fibroconjuctiv, oferindu-i un relief uşor proeminent şi o consistenţă moale de „periniţă”.

ü LABII MARI: sunt pliuri cutaneo-mucoase constituite din fibre musculare şi ţesut grăsos şi conjunctiv. Ele sunt acoperite pe fata externă de piele, iar pe partea internă de o mucoasă prevăzută cu un epiteliu pavimentos. Prezintă foliculi polisebatici pe fata externă şi glande sudoripare a căror funcţie debutează la pubertate.

Anatomic se unesc şi formează comisura anterioară, extremităţile posterioare se unesc, la fel între ele şi formează comisura posterioară (furculiţa). Conţin un

bogat plex venos care în cazuri de traumatisme produce hemoragie profundă şi hematoame extinse. ü LABII MICI: Sunt formate din ţesut conjunctiv şi fibre musculare, printre care se găsesc rare fibre de tip erectil. Sunt acoperite de o mucoasă prevăzută cu un epiteliu pavimentos. Prezintă glande sebacee şi eventual glande sudoripare.

(Fig.1)

bogat plex venos care în cazuri de traumatisme produce hemoragie profundă şi hematoame extinse. ü LABII

CLITORISUL: Este constituit din doi corpi cavernoşi, separaţi printr-un sept incomplet. Se termină cu o extremitate proeminenta denumită gland, prevăzută cu un fren.

HIMENUL: Obliterează parţial orificiul vaginal şi este format din ţesut conjunctiv bine vascularizat, fiind acoperit de un epiteliu pavimentos.

GLANDELE BERTHOLIN: Sunt situate pe cele două laturi ale extremităţii inferioare a vaginului în grosimea labiilor mari. Sunt glande tubulare ramificate, alcătuite din lobi formaţi la rândul lor din acini glandulari cu funcţie muco secretorie.

GLANDELE SKENE: Sunt aşezate para uretral şi se deschid pe părţile laterale ale orificiului uretral.

BULBII VESTIBULARI: Sunt organe erectile incomplet dezvoltate.

LIMFATICELE VULVEI: Sunt drenate de ganglionii limfatici inghinali superficiali şi profunzi şi de ganglionii femurali superficiali şi profunzi.

PERINEUL: Este o formaţiune musculo-aponevrotică, care închide în jos excavaţia osoasă a bazinului.

Organele genitale interne cuprind:

1. VAGINUL: Este un organ fibro muscular cu lumenul turtit în sensul antero- posterior. Vaginul are rol în copulaţie (depunerea spermatozoizilor) şi serveşte drept canal – trecerea fătului şi anexele sale în timpul naşterii. Datorită

elasticităţii are posibilitatea de a se deschide în special în cursul naşterii, când pereţii săi pot veni în contact cu pereţii bazinului, pentru că după aceea să revină la dimensiunile obişnuite.La femeile în vârstă înaintată vaginul îşi pierde supleţea transformându-se într-un conduct foarte rigid. Vaginul are o direcţie oblică de sus în jos şi dinapoi, înainte având o lungime aproximativ de 12 cm şi diametrul de 2 cm. În drumul sau oblic, străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în partea de jos a trunchiului. Muşchii din această regiune denumită perineu sunt susţinătorii vaginului şi în bună parte a tuturor organelor bazinului.Pe fata internă a vaginului se afla mucoasa vaginală alcătuită din mai multe straturi de celule suprapuse. Suprafaţa mucoasei este neregulată, cu cute transversale, care pornesc de o parte şi de alta a unor formaţiuni mai îngroşate. Aceste cute au un rol important în mărirea suprafeţei de contact în timpul actului sexual şi în menţinerea lichidului spermatic depus în vagin. Mucoasa vaginală se modifică în raport cu secreţiile de hormoni sexuali din organism, în special cu secreţia de estrogeni. Vaginul în partea de sus se continua cu colul uterin iar în partea de jos se deschide în vulvă. În partea dinapoi vine în raport cu rectul, iar în parte dinainte în raport cu vezică şi uretra.

  • 2. UTERUL: Este organul în care nidează şi se dezvolta produsul de concepţie şi care produce expulzia acestuia după dezvoltarea la termen. Este situat în regiunea pelviană, pe linia mediană şi reprezintă raporturi anatomice:

anterior – cu vezica urinară posterior – cu rectul inferior – se continua cu vaginul superior – cu organele intestinale şi colonul lateral – cu ligamentele largi Uterul este un organ cavitar, care măsoară la nulipare 6,5 cm lungime, iar la multipare 7,8 cm lungime, are un diametru transvers de 5 cm la bază şi 3 cm în porţiunea medie a colului şi un diametru antero-posterior de 2,5 – 3 cm. Este format din trei porţiuni: corpul, istmul şi colul.

  • 3. CORPUL UTERIN – are aspectul unui con turtit antero-posterior căruia i se descriu două fete şi două margini. - Fata anterioară – uşor convexa este acoperită de peritoneu până la istm, unde acesta se reflecta pe vezica formând fundul de sac vezico-uterin. - Fata posterioara – mai convexă, cu o creastă mediană este acoperită de peritoneu care coboară pe istm şi pe primii centimetri ai peretelui vaginal posterior, apoi se reflecta pe rect formând fundul de sac vagino-rectal (Douglas). Este în raport cu ansele intestinale şi colonul ileo-pelvin. Marginile laterale sunt rotunjite şi în raport cu ligamentele largi. Pe marginile uterului se găsesc vasele uterine şi se pot afla vestigii ale canalului Wolff cum este canalul Malpighi – Gartner. Marginea superioară sau fundul uterului este îngroşata şi rotunjita, concava sau rectilinie la fetiţe şi net convexa la multipare. Prin intermediul peritoneului este

în contact cu ansele intestinale şi colonul pelvian. Unghiurile laterale denumite coarne uterine se continua cu istmul tubar şi sunt sediul de inserţie al ligamentelor rotunde şi utero-tubare.

în contact cu ansele intestinale şi colonul pelvian. Unghiurile laterale denumite coarne uterine se continua cu

(Fig.2)

  • 4. ISTMUL - continuă corpul uterin şi reprezintă o zonă retractilă a acestuia.

  • 5. COLUL UTERIN - este mai îngust şi mai puţin voluminos decât corpul şi are forma unui butoiaş cu două fete convexe şi două margini groase şi rotunjite. Vaginul se însera pe col după o linie oblică ce urca posterior, inserţia să divizând colul în porţiune supra şi sub-vaginală. Porţiunea supra-vaginală vine anterior în contact cu peretele postero-inferior al vezicii prin intermediul unui ţesut celular puţin dens, care decolează uşor pe linia mediană. Fata posterioara, acoperită de peritoneu corespunde fundului de sac Douglas. Marginile laterale sunt în raport cu baza ligamentelor largi şi spaţiul pelvio-rectal superior. Porţiunea vaginală a colului este delimitata de suprafaţa de inserţie a vaginului ce se face pe o înălţime de 0,5 cm şi este la nivelul unirii treimii superioare cu două treimi inferioare posterior, iar anterior la unirea treimii cu treimea inferioară. Porţiunea intravaginala proemina în vagin ca un con cu vârful rotunjit şi centrat de orificiul extern care la nulipare este circular sau în fanta transversală îngustă, fanta care la multipare se lungeşte până la 1,5 cm. Buza anterioară mai proeminentă şi rotunjita, cea posterioara mai lungă creează asemănarea cu botul de linx cu care este comparat. Colul este separat de pereţii vaginului prin cele patru funduri de sac.

(Fig.3) 6. TROMPELE UTERINE sau salpingele sunt cele două conducte musculo membranoase situate în partea superioară

(Fig.3)

6. TROMPELE UTERINE sau salpingele sunt cele două conducte musculo membranoase situate în partea superioară a ligamentelor largi. Ele se întind de la coarnele uterine până la fata superioară a ovarelor.

La nivelul trompei are loc întâlnirea ovulului cu spermatozoizii şi constituirea iniţială a oului. Trompele au o lungime de 10-12 cm cu diametre care variază pe traiectul lor intră 2 – 4 cm până la 6 – 8 cm, în partea terminală. Fiecare trompă prezintă 4 părţi:

Partea interstiţială situată în grosimea peretelui uterin. Istmul care continua partea internă şi are o lungime de 3 – 4 cm. Ampula cu o lungime de 7 – 8 cm – mai dilatata. Pavilionul, porţiunea terminală, cu o formă de pâlnie care este dotată cu câte 10 – 15 franjuri pe margine (fimbrii) Trompele sunt dotate cu o mare capacitate de mobilitate.

Poziţia lor este asigurată de ligamente largi, ligamente ovariene, precum şi mezosalpinx. Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din arterele ovariene şi arterele uterine.

7. OVARELE: Sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuală feminină, cu funcţie endocrină şi în acelaşi timp producătoare a ovulelor. Sunt situate în cavitatea în cavitatea pelviană, pe peretele sau posterior. Au o formă ovoidala, cu diametru longitudinal de 3 cm, lăţimea de 2 cm şi grosimea de 1 cm. Suprafaţa este netedă până la pubertate, iar după aceea uşor neregulate. Fata superioară a ovarelor este în raport anatomic cu pavilionul trompei. Hilul ovarian se găseşte pe marginea lor. Ovarul este fixat prin ligamentul utero- ovarian, tubo-ovarian şi lombo ovarian, precum şi prin mezo-ovarian. Arterele ovarului provin din arcada vasculară formată din artera ovariană cu o ramură a arterei uterine şi din care se desprind 10 – 12 arteriole care pătrund în ovar la nivelul hilului.

Funcţii ovariene Ovarul, gonada feminină are funcţia de a forma şi eliberă în fiecare lună un ovul şi de a secretă hormonii care favorizează fecundarea ovulului şi pregătesc organismul feminin pentru graviditate.

a) Ovogeneza – consta dintr-o serie de transformări pe care le suferă celula germinativă foliculară (primordială) până la stadiul de ovul matur. Celula germinativă primordială are un număr complet (diploid) de cromozomi (44 somatici şi 2 sexuali XX). Ea se divide formând ovogonii, iar prin diviziune mitotică a acestora rezultă ovocitele de ordinul I.În momentul ovulaţiei se produce prima diviziune meiotică din care rezultă o celulă mare – ovocitul ÎI şi primul globul polar. Ovocitul ÎI este expulzat prin ruperea foliculului, în trompa uterină, unde are loc a doua diviziune, rezultând preovulul, care nu se divid şi devine oul fecundabil cu numărul de cromozomi redus la jumătate (22 + x) şi al doilea globul; l polar. Ovulul ajunge prin trompele uterine prin uter şi dacă nu a fost fecundat este eliminat cu secreţiile uterine. Dacă ovulul nu este fecundat, corpul galben în aproximativ a douăzeci şi patra zi a ciclului începe să degenereze, se cicatrizează. Dacă ovulul a fost fecundat, corpul galben persistă, are o activitate endocrină intensă în primul trimestru al sarcinii.

a) Secreţia de hormoni ovarieni

Consta din estrogen şi progesteron. Hormonii estrogeni sunt sintetizaţi de celule foliculare în timpul maturării foliculului, de celulele corpului galben, în timpul sarcinii de placenta, iar în cantităţi mai mici de către corticosuprarenale şi testiculi. Estrogenii acţionează în primul rând asupra organelor genitale feminine, simulând proliferarea mucoasei şi a musculaturii uterine. Progesteronul este secretat de către celulele corpului galben, de corticosuprarenale şi în timpul sarcinii de către placentă. Acţiunile sale constau

în modificarea secretorie a mucoasei uterine. Secreţia hormonală ovariană este controlată de către hormonii gonadotropi hipofizari.

1.2Fiziologia aparatului genital feminine:

Menstruaţia: consecinţa coloraţiilor neuro hormonale la femeie, este reprezentată de o hemoragie asociată cu necroza superficială a mucoasei uterine, care se produce ciclic, începând cu pubertatea şi sfârşind cu menopauza, constituind expresia activităţii genitale feminine. În realitate sunt mai multe cicluri, care converg şi se condiţionează reciproc: ciclul hiptalmo-hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin şi endocrin, ciclul uterin (endometrial), ciclul vaginal, ciclul mamar şi ciclul genital. Ciclul endometrial:

Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două straturi cu caracteristici anatomice şi evolutive diferite:

ü startul profund sau bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual, este format din partea profundă a tubilor glandulari şi a corionului. ü stratul superficial, numit şi funcţional, care prezintă importante modificări în cursul ciclului menstrual.

Ciclul

menstrual

se

poate

împărţi

în

3

faze:

proliferativa, secretorie şi

menstruală.

 

Faza proliferativă Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin treptat hipotrofice, iar lumenul lor se lărgeşte. În celule nu se mai găsesc nici mucus, nici glicogen. Spre ziua 13 - 14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influenţa mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu acţiune proliferativă asupra mucoasei.

Faza secretorie (progesteronică sau pregravidică) În cea de-a 15 -17-a zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele devin dantelate, glicogenul de deplasează spre partea apicală a celulei, pentru a excreta către ziua a 25-a. În acest moment celula se încarcă cu mucus. Arterele spiralate se diferenţiază în zilele 25 - 27, tot acum stroma se micşorează în grosime prin resorbţia edemului.

Determinismul fazei secretorie este: L.H. - Progesteron - faza secretorie.

Faza menstruală

Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 - 10 cm în grosime şi se elimină. Menstruaţia apare ca un clivaj hemoragic al mucoasei uterine, realizat prin jocul modificărilor vasculare.

Ciclul vaginului În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală are patru zone de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual. Acestea sunt:

zona superficială, zonă intermediară, zona parabazală şi zona bazală. În timpul fazei estrogenice, epiteliul marginal creşte şi atinge maximum de dezvoltare înainte de evoluţie. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de asemenea şi cele din zonă intermediară, care se stratifică şi cresc în volum. Această creştere rezultă din dezvoltarea celulelor şi proliferarea lor. Conţinutul celular în glicogen creşte în această fază. Spre sfârşitul fazei estrogenice (avansată), straturile zonei superficială se multiplică (conificare). Ovulaţia se caracterizează prin debutul modificărilor regresive care se manifestă prin oprirea dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele se turtesc şi sunt eliminate în placarde. Pe măsură ce faza estrogenică avansează, activitatea epiteliului încetează, iar descuamarea lui se continuă. Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor şi o creştere a acidofilei şi a indicelui pinotic. Faza progesteronică se caracterizează prin descuamarea celulelor care se plicaturizează şi se elimină în cantitate foarte mare.

Ciclul mamar În cursul unui ciclu menstrual la nivelul glandelor mamare se produc modificări morfofiziologice sub acţiunea celor 2 hormoni ovarieni: foliculina şi progesteronul. Foliculina, în prima fază a ciclului ovarian determină hiperplazia ţesutului conjunctiv şi a canalelor galactofore. În faza a două sub acţiunea progesteronului are loc dezvoltarea ţesutului lobulo-alveolar. În timpul sarcinii, sub acţiunea foliculinei, glandele mamare se măresc şi sunt dureroase. La examinarea mamelonului chiar în primele luni, va apărea colostrul. Mamelonul şi areola se pigmentează mai intens. De asemenea, circulaţia devine mai intensă, venele superficiale se dilată şi devin foarte evidente prin transpiraţia pielii, constituind reţeaua Haller. După naştere, se declanşează lactaţia, în ziua a 3-a, a 4-a datorită începerii secreţiei de prolactină, precum şi datorită excitării mamelonului prin actul suptului, intervenind şi o cale neuroreflexa.

(Fig.4) CAPITOLUL II – CEZARIANĂ 2.1 Definiţia cezarienei: Cezariana reprezintă procedura chirurgicală prin care copilul se

(Fig.4)

CAPITOLUL II – CEZARIANĂ

  • 2.1 Definiţia cezarienei:

Cezariana reprezintă procedura chirurgicală prin care copilul se naşte în urma inciziei abdomenului şi apoi a uterului. Deşi exista cazuri în care se apelează la cezariană pentru a salva viaţa mamei şi copilului, exista şi altele în care medicul sau femeia aleg cezariana pentru că este mai la îndemână, pe considerente de genul că elimina frica de naştere sau o parte din problemele medicale caracteristice naşterii pe cale vaginală.

(Fig.4) CAPITOLUL II – CEZARIANĂ 2.1 Definiţia cezarienei: Cezariana reprezintă procedura chirurgicală prin care copilul se

(Fig. 5) În trecut, majoritatea femeilor care năşteau prin cezariana mureau. Această operaţie era varianta prin care se putea salva doar copilul. Primele note despre practicarea cezarienei datează din secolul XVI. Cu toate acestea, până în secolele XVIII şi XIX nu se putea vorbi despre supravieţuirea celor doi: mama şi copil, şi aceasta în special datorită infecţiilor şi hemoragiilor puternice ce apăreau după efectuarea operaţiei. Abia din secolul XIX s-a apelat la coaserea uterului şi abdomenului după efectuarea unei cezariene. Deşi cezariana a devenit o cale de naştere tot mai des întâlnită, cu riscul morţii scăzut (2%), acesta este încă mai mare decât în cazul naşterii vaginale. Motivele pentru care cezariana are această rată a mortalităţii, şi cele pentru care pot apare multe complicaţii după aceea, se datorează procedurii chirurgicale, care include atât incizia la nivelul abdomenului cât şi cea la nivelul uterului.

(Fig.6) Operaţia de cezariană este indicată când naşterea vaginală pune la risc mama sau copilul. Nu

(Fig.6)

Operaţia de cezariană este indicată când naşterea vaginală pune la risc mama sau copilul. Nu toate condiţiile patologice sunt responsabile pentru efectuarea unei cezariene. Cezariana se indica când apare distocia, distressul fetal, prolaps de cordon, probleme ale placentei.

În următoarele cazuri cezariana este mai sigură decât naşterea vaginală atât pentru mama cât şi pentru făt:

– travaliul nu progresează. Aceasta e cea mai frecventă cauza a practicării operaţiilor de cezariană. Travaliul poate fi încetinit atunci când colul uterin nu este dilatat suficient, în ciuda contracţiilor puternice. Uneori capul bebeluşului este prea mare pentru bazinul mamei (disproporţie feto- pelviană); monitorizarea cordul fătului indică un aport de sânge redus. Dacă fătul nu primeşte suficient sânge sau dacă ritmul său cardiac este neregulat, obstetricianul poate recomanda efectuarea cezarienei; – prezentarea proastă a fătului. Angajarea fătului prin filiera pelvi-genitala (canalul naşterii) cu picioarele sau cu şezutul înaintea capului necesită operaţia de cezariană pentru a reduce riscul complicaţiilor. Cezariana este de asemenea obligatorie în cazul prezentaţiei transversale a fătului; – sarcina multiplă (gemeni, tripleţi). În cazul sarcinilor multiple, unul sau mai mulţi copii au o poziţie anormală în uter. În această situaţie, naşterea prin cezariană este mai sigură decât naşterea vaginală. – atunci când placenta se desprinde de peretele uterului înaintea începerii travaliului, sau când placenta acoperă colul uterin naşterea prin cezariană este cea mai sigură opţiune. – când cordonul ombilical alunecă prin colul uterin înaintea fătului se recomandă de regulă practicarea cezarienei. Unii copii sunt pur şi simplu prea mari pentru a fi născuţi vaginal fără riscuri. atunci când mama suferă de o afecţiune: diabet, boli cardiace, pulmonare, hipertensiune arterială, obstetricianul poate induce travaliul mai devreme pentru a reduce riscul complicaţiilor. Dacă nu se reuşeşte inducerea travaliului, este necesară intervenţia chirurgicală. – atunci când fătul prezintă malformaţii: închiderea incompletă a coloanei vertebrale (spina bifidă) sau acumularea excesivă de lichid cefalorahidian (hidrocefalie). – dacă mama a mai suferit o cezariană înainte. În funcţie de tipul de incizie practicată şi de numeroşi alţi factori, se poate încerca o naştere vaginală după cezariană.

(Fig. 7. A) (Fig.7. B)
(Fig. 7. A)
(Fig.7. B)

Rata de mortalitate pentru cezariană şi naşterea vaginală continua să scadă astăzi. Ca şi în toate tipurile de intervenţie chirurgicală pe abdomen, o cezariană este asociată cu riscuri de adeziuni postoperatorii, hernii incizionale şi infecţii de plagă. Dacă o cezariană este efectuată în situaţii de urgenţă, riscul poate fi crescut datorită unor factori speciali. Stomacul pacientei poate să nu fie golit crescând riscul de anestezie. Alte riscuri cuprind hemoragia severă şi cefaleea post anestezică.

O operaţie de cezariană este efectuată în unele cazuri din alte motive decât cele medicale. Motivele alegerii unei cezariene variază între cele ale medicului, centrului medical şi ale mamei. În general, când medicul aminteşte cezariană, precizează că naşterea vaginală este de preferat, dar că sunt cazuri în care cezariana este necesară.

La sfatul medicului, se impune operaţia de cezariană dacă fătul are o poziţionare nefirească şi dacă gravidă:

– are o cicatrice uterină anterioară cezarienei, pentru că există riscul apariţiei unor complicaţii; are miopie accentuată (medie sau forte); – suferă de boli de inimă, ceea ce o împiedica să facă efort mare; – a mai făcut o cezariană.

2.2

Transformări survenite în timpul sarcinii şi după cezariană:

2.2 Transformări survenite în timpul sarcinii şi după cezarian ă : (Fig. 8 - Aspectul colului

(Fig. 8 - Aspectul colului uterin)

Uterul este un organ musculo cavitar situat în pelvis deasupra vaginului, având anterior vezica urinară şi posterior rectul. Are rolul de a primi ovulul fecundat, să-l protejeze pe perioada dezvoltării sarcinii şi să-l expulzeze după

270-280

de

zile

(40 de săptămâni). După expulzia placentei uterul se retractă, fundul uterin găsindu-se la nivelul ombilicului. Înălţimea fundului uterin scade cu 1-1,5 cm/zi, astfel că în 10 zile devine organ pelvian.

Endometrul este supus unor modificări hormonale ciclice şi se elimină lunar prin menstruaţie sau primeşte ovulul fecundat şi este supus altor modificări, influenţat de hormonii de sarcină (progesteronul în timpul sarcinii şi ocitocina în expulzia fătului) ..

Trompele uterine (salpingele) sunt două conducte legate de uter pe fiecare parte a lui şi cu deschidere în abdomen spre ovare. Au rol de a capta şi a conduce ovulul spre locul de unire cu spermatozoidul (în treimea externă a

trompei), apoi

a

oului

spre cavitatea uterină.

Ovarele sunt organ pereche cu rol excretor prin producerea celulei sexuale femeieşti-ovulul şi cu rol secretor (endocrin) prin producere de hormoni. Pe perioada sarcinii ovarele nu excretă ovule. Ovarele şi trompele formează împreună anexele uterine.

Glandele anexe ale aparatului genital feminin

Glandele mamare. Sânii proemină pe faţa anterioară a toracelui. Ei au rol esenţial în funcţia de procreaţie. Încep să se dezvolte în pubertate şi au dezvoltare maximă în sarcină şi alăptare. Au formă sferică şi în mijlocul feţei convexe se observă o zonă circulară de culoare roz-brună numită areolă mamară, iar în mijlocul areolei se găseşte mamelonul, o formaţiune cilindrică la nivelul căreia se deschid porii galactofori. Ca structură este o glandă tubulo-acinoasă

formată din lobi, lobuli şi acini glandulari, care sunt elemente secretoare. Secreţia lactată are loc sub influenţa hormonilor (prolactină şi ocitocină) şi pe cale neuro reflexă (după naştere prin actul suptului).

2.3 Fiziopatologie

Menstruaţia

Reprezintă consecinţa coloraţiilor neuro-hormonale la femeie, este reprezentată de o hemoragie asociată cu necroză superficială a mucoasei uterine, care se produce ciclic, începând cu pubertatea şi sfârşind cu menopauza, constituind expresia activităţii genitale feminine. În realitate sunt mai multe cicluri, care converg şi se condiţionează reciproc: ciclul hiptalmo-hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin şi endocrin, ciclul uterin (endometrial), ciclul vaginal, ciclul mamar şi ciclul genital.

1. Ciclul endometrial

Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două straturi cu caracteristici anatomice şi evolutive diferite: startul profund sau bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual, este format din partea profundă a tubilor glandulari şi a corionului. Stratul superficial, numit şi funcţional, care prezintă importante modificări in cursul ciclului menstrual. Ciclul menstrual se poate împărţi în 3 faze: proliferativa, secretorie şi menstruală.

A.Faza proliferativă

Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin treptat hipotrofice, iar lumenul lor se lărgeşte. În celule nu se mai găsesc nici mucus, nici glicogen. Spre ziua 13-14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influenţa mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu acţiune proliferativă asupra mucoasei.

B. Faza secretorie (progesteroniă sau pregravidică) În cea de-a 15-17 zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele devin dantelate, glicogenul se deplasează spre partea apicală a celulei, pentru a excreta către ziua a 25-a. În acest moment celula se încarcă cu mucus. Arterele spiralate se diferenţiază în zilele 25- 27, tot acum stroma se micşorează în grosime prin resorbţia edemului. Determinismul fazei secretorie este:

– L.H. – progesteron – faza secretorie.

C. Faza menstruală

Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 – 10 cm în grosime

şi se elimină.

Menstruaţia apare ca un clivaj

realizat prin jocul modificărilor vasculare.

hemoragic al mucoasei uterine,

2. Ciclul vaginului

În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală

are patru zone de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual. Acestea sunt:

zona superficială; – zonă intermediară; – zona para bazală; – zona bazală.

În timpul fazei estrogenice, epiteliul marginal creşte şi atinge maximum de dezvoltare înainte de evoluţie. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de asemenea şi cele din zonă intermediară, care se stratifica şi cresc în volum. Această creştere rezulta din dezvoltarea celulelor şi proliferarea lor. Conţinutul celular în glicogen creşte în această fază. Spre sfârşitul fazei estrogenice (avansată), straturile zonei superficială se multiplică (conificare). Ovulaţia se caracterizează prin debutul modificărilor regresive care se manifesta prin oprirea dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele se turtesc şi sunt eliminate în placarde. Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor şi o creştere a acidofilei şi a indicelui pinotic. Faza progesteronică se caracterizează prin descuamarea celulelor care se plicaturizează şi se elimină în cantitate foarte mare.

3. Ciclul mamar În cursul unui ciclu menstrual la nivelul glandelor mamare se produc modificări morfo-fiziologice sub acţiunea celor 2 hormoni ovarieni: foliculina şi progesteronul. Foliculina, în prima fază a ciclului ovarian determina hiperplazia ţesutului conjunctiv şi a canalelor galactofore. În faza a două sub acţiunea progesteronului are loc dezvoltarea ţesutului lobulo-alveolar. În timpul sarcinii, sub acţiunea foliculinei, glandele mamare se măresc şi sunt dureroase. La examinarea mamelonului chiar în primele luni, va apărea colostrul. Mamelonul şi areola se pigmentează mai intens. De asemenea, circulaţia devine mai intensă, venele superficiale se dilată şi devin foarte evidente prin transpiraţia pielii, constituind reţeaua Haller. După naştere, se declanşează lactaţia, în ziua a 3-a, a 4-a datorită începerii secreţiei de prolactina, precum şi datorită excitării mamelonului prin actul suptului, intervenind şi o cale neuroflexă.

2.4 Anatomie patologică:

ETIOPATOGENIE

Operaţia de cezariană este indicată când naşterea vaginală expune la risc mama şi/sau copilul. Nu toate condiţiile patologice sunt mandatorii pentru efectuarea unei cezariene. Cezariana se indica când apare distocia, distresul fetal, prolaps de cordon, probleme ale placentei. În următoarele cazuri cezariana

este mai sigură decât naşterea vaginală atât pentru mama cât şi pentru făt:

1. Travaliul nu progresează. Aceasta e cea mai frecventă cauză a practicării operaţiilor de cezariană. Travaliul poate fi încetinit atunci când colul uterin nu este dilatat suficient, în ciuda contracţiilor puternice. Uneori capul bebeluşului este prea mare pentru bazinul mamei (disproporţie feto- pelviană).

  • 2. Monitorizarea cordul fătului indică un aport de sânge redus. Dacă fătul nu primeşte suficient sânge sau dacă ritmul său cardiac este neregulat, obstetricianul poate recomanda efectuarea cezarienei.

  • 3. Prezentarea proastă a fătului. Angajarea fătului prin filiera pelvi-genitală.

Modificări generale după operaţie:

Dispare pigmentaţia de la nivelul fetei, regiunii mamare şi liniei albe, iar

vergeturile se decolorează şi devin sidefii. Glandele sudoripare au o secreţie crescută în primele zile post-partum, astfel că transpiraţiile persistă aproximativ 2 săptămâni.

Sistemul osteo muscular

Dispare treptat îmbibaţia dureroasă de la nivelul articulaţiilor bazinului şi

relaxarea simfizei, iar muşchii îşi recăpăta tonusul şi elasticitatea.

Aparatul cardiovascular

Hemodinamica normală se restabileşte în prima săptămână postpartum. Volumul sangvin creşte, imediat postpartum. Debitul cardiac şi presiunea venoasă centrală cresc în cursul primelor ore post-partum şi revin la normal în primele două săptămâni. Pulsul bradicardic în primele 24 de ore, revine la normal după 2-3 zile. Tahicardia apare în caz de anemie şi infecţie. Tensiunea arterială, uşor crescută în travaliu revine la valorile de dinainte de sarcină.

Sistemul hematologic

Hemoglobina şi hematocritul pot fi scăzute din cauza pierderilor sangvine din timpul naşterii. Leucocitoza se menţine ridicată în prima săptămână. Factorii de coagulare se menţin crescuţi 10-12 zile, ceea ce explica frecventa trombozelor în lăuzie. VSH păstrează, de asemenea valori ridicate.

Aparatul respirator

Respiraţia după naştere este profundă, lentă, prin dispariţia dispneei cauzată de ascensiunea diafragmului în sarcină.

Aparatul urinar

În primele 2-3 zile, lăuza are poliurie tranzitorie din cauza eliminării surplusului de apă din sectorul interstiţial. Hipotonia căilor urinare retrocedează în 4 săptămâni. Traumatismele utero-vezicale pot duce la retenţii de urină ce necesită sondaj vezical.

Aparatul digestive

Hipotonia intestinală se poate menţine în lăuzie, determinând constipaţie.

Hemoroizii, exageraţi după naştere, cedează treptat în prima săptămână.

Sistemul nervos

După naştere, femeie este calmă şi liniştită, dar în următoarele zile poate apărea o labilitate psiho-afectivă (plâns uşor, stare depresivă) ce pare cauzată de dezechilibrul brusc hormonal şi de oboseală acumulată. Întregul comportament psihic al lăuzei este dominat de instinctual matern.

Lactaţia

Lactaţia reprezintă procesul prin care se realizează şi se menţine secreţia

lactată şi include următoarele etape: mamogeneza, lactogeneza şi galactopoieza. Alăptarea la sân are următoarele avantaje:

Maturarea sistemului imunitar la nou-născut;

Dezvoltarea emoţională şi chiar intelectuală a copilului;

Involuţia uterine şi protecţia împotriva cancerului mamar.

Mamogeneza

Reprezintă etapă pregătitoare a sânilor pentru nutriţia nou-născutului. Anatomic în această etapă este definitivată maturizarea glandei mamare pentru funcţiile de lactogeneza şi galactopoieza manifestate post-poartum. Pregătirea dezvoltării glandei mamare începe la pubertate. Instalarea sarcinii determină continuarea accelerată a dezvoltării glandei mamare care se desfăşoară în două stadii: proliferativă, în prima jumătate a sarcinii şi secretorie, în cea de-a doua jumătatea a sarcinii.

Lactogeneza

Se declanşează intre zilele 2-5 post-partum şi constă în fabricarea şi depozitarea laptelui matern de către celulele epiteliale şi alveolo acinoase. Până în momentul instalării lactaţiei, epiteliul alveolo acinos secretă, în gestaţie colostru. Colostrul este o secreţie galbenă, apoasă şi bogată în imunoglobuline şi conţine în raport cu laptele matur mai multe minerale şi proteine şi mai puţine glucide şi grăsimi.

Galactopoieza

Reprezintă excreţia laptelui şi întreţinerea lactaţiei. Reflexul de supt este principalul factor responsabil de menţinere a lactaţiei prin eliberarea de prolactină. O treime din volumul sânilor este reprezentată de depozitul lactic care poate dura 48 de ore. Dacă golirea sânilor nu se produce în acest interval, secreţia lactică regresează. Golirea sistematică a sânilor poate menţine secreţia lactată ani de zile. Lactaţia inhibă funcţia ovariană reproductive a femeii. Prima ovulaţie şi mentruatie apare în primele 6 săptămâni postpartum la 40% din femeile ce nu alăptează şi la 5% din cele ce alăptează.

2.5 Investigaţii paraclinice

Recoltarea sângelui se face dimineaţa pe nemâncate sau, cel mult după un mic dejun care să nu fi cuprins nici o formă de grăsime animală sau vegetală

(lapte,

unt,

ouă,

ciocolată, margarină, etc).

De asemenea, cina din seara precedentă trebuie să fi fost lipsită de grăsimi. Asistenta medicală pregăteşte materialele necesare pentru manevrele medicale, pregăteşte psihic pacientul, pregăteşte locul de elecţie, i se explică pacientului tehnica şi necesitatea ei, se recoltează produsul patologic, se etichetează produsul, se trimite la laborator şi se notează în foaia de observaţie. Recoltarea hemoleucogramei, se realizează prin puncţie venoasă sau prin înţeparea pulpei degetului şi sunt necesare eprubete mov cu două picături de anticoagulant cu 0,1 ml EDTA, recoltându-se 2-3 ml în funcţie de eprubetă. Se poate evidenţia hemoglobina, hematocritul, globulele albe, globulele roşii, trombocitele, formula leucocitară şi indicii hematologici (VEM, CHEM).

Valori

• Hematii= 4,5–5milioane/mm³ • Leucocite = 5000–9000/mm³ • Trombocite=150.000-300.000/mm³ Formula leucocitară • neutrofile =60–70% • bazofile =0,5–1% • eozinofile =1–4% • monocite =5–8% • limfocite =20–27%

Hemoglobina – se recoltează 2 ml Valori: 12 – 15 % - femei

sânge

pe citrat

de

sodiu sau EDTA

Glicemia – se recoltează prin puncţie venoasă aspirând 2 ml sânge, având ca

anticoagulant, Valori: 80–120mg/dl

fluorura

de

sodiu–4mg

Colesterolul

Valorile normale variază

în

funcţie

de

vârstă,

regim

alimentar

şi zona geografică. Limita superioară admisă este de 200 mg % ml (Europa) Utilitatea testului: detectarea tulburărilor lipidelor plasmatice în vederea evaluării riscului potenţial al unor afecţiuni coronariene atero-sclerotice.

Fibrinogenul – se recoltează 4,5 ml sânge prin puncţie venoasă, având drept anticoagulant citratul de sodiu3,8%-0,5ml

Valori:200-400mg/dl

Ionograma – se aspiră 4,5-5 ml sânge prin puncţie venoasă, fără anticoagulant Valori:

• Na = 135–145mEq/l • Ca= 4,3–5,7mEq/l

• Cl = 100–110mEq/l K = 3,5 – 5 mEq/l

Electroforeza proteinelor

Valori:

• α1 =2–4% (0,2–0, g/dl)

• α2 =6–21% (0,4–0,8g/dl)

• β=8–14% (0,5–1,0g/dl) γ = 13 – 33% (0,6 – 1,2 g/dl)

Pentru recoltarea indicilor de coagulare sunt necesare eprubetele albastre care conţin 0,5 ml citrat de sodiu recoltându-se 4,5 ml de sânge. Se pot evidenţia timpul de protrombină, activitatea de protrombină, aPTT, timpi de coagulare, INR, fibrinogenul.

Valori normale: TS = 2'- 4' TC = 5'- 8' Pentru recoltarea VSH-ului se folosesc eprubete negre cu 0,4 ml de anticoagulant citrat de sodiu, recoltându-se 1,6 ml se sânge. Valori normale: 2 – 13mm/1h

2.6 Accidente în operația de cezariană

Accidentele cele mai frecvent întâlnite în operația cezariană sunt:

Accidente anestezice;

Leziuni ale aparatului urinar; Hemoragii; Șoc intra și post-operatorie; Infecţii; Insuficiența endocrină.

Leziunile aparatului urinar se întâlnesc când se face incizie longitudinală pe segmentul inferior ce necesită o decolare largă a vezicii urinare, astfel încât pot fi lezate vezică și ureterele. Se pot leza și plexurile venoase perivezicale, determinând hemoragii grave. Hemoragiile prin deficit de coagulare, hipo-fibrinogenemie și a fibrinogenemie, prin fibrinoliză, pot fi întâlnite atât în timpul cât și după intervenția cezariană, punând viața femeii în pericol. Hemoragiile prin incoagulabilitate apar în decolarea prematură a placentei normal înserată, embolie amniotică și eclampsie. Șocul în operația de cezariană poate fi determinat atât de elementul hemoragic nestăpânit, cât și de actul operator sau extragerea rapidă a fătului și exteriorizarea uterului care poate facilita modificări importante circulatorii, mai ales că starea de graviditate se caracterizează tocmai printr-o labilitate manifestă circulatorie. Noțiunea de șoc în obstetrică, presupune un factor suplimentar - terenul specific stării de graviditate, care explică frecvența mai mare a anumitor etiologii ale șocului, având ca rezultantă și un risc fetal. La menținerea echilibrului hemodinamic, normal participă 5 factori:

Pompa cardiacă; Arborele bronșic; Capilarele și venele cu presiune joasă; Fluidul din sistemul cardiovascular; Starea de graviditate necomplicată cumulează echilibrul hemodinamic la alt nivel, în cadrul limitelor fiziologice.

2.7 Tratamentul de urgență al șocului poate fi schematizat astfel:

1. Oxigenare; 2. Restabilirea masei sangvine circulante cantitativ și calitativ, ameliorarea scurgerilor de sânge; 3. Substanțe vaso active alfa și beta-blocante; 4. Corectarea dezechilibrelor metabolice cu soluții de bicarbonat sub controlul pH-lui sangvin.

Bacteriemia sau șocul toxic se întâlnește uneori consecutiv operației cezariene fiind determinat de germenii gram-pozitivi sau gram-negativi. Tratamentul șocului toxico-septic comportă un plus de tratament față de șocul general prin administrare de antibiotice. Insuficiența endocrină este determinată de starea de graviditate și se manifestă prin hiperfuncția glandelor endocrine, mai ales a glandei hipofize și suprarenale; aceasta explică relativa frecvență a sindromului Sheenon și a necrozelor corticale suprarenale după nașteri complicate și operații de cezariană cu hemoragii mari și infecții grave.

2.8 Pronostic

Prognosticul matern în cezariană s-a modificat considerabil în ultimii 20 de ani. Acest lucru se datorează în primul rând progresului realizat în anestezie- reanimare și folosirii unor tehnici din ce în ce mai bune în practică chirurgicală, a utilizării raționale a antibioterapiei și a urmăririi atente a lăuzei în postoperator. În ceea ce privește morbiditatea maternă, date statistice arată o scădere mult mai mare în operația de cezariană. Prognosticul tardiv, care constituie de fapt una dintre gravele complicații ale operației de cezariană îl constituie rupturile uterine de-a lungul cicatricei de histerotomie cu ocazia unei noi sarcini sau nașteri spontane, post-cezariană. Operațiile de cezariană corporale dau cifre mai ridicate privind rupturi uterine în raport cu operația de cezariană segmentară, pe lângă aceste exemplificări, se știe astăzi că operația de cezariană este urmată de încă o serie de complicații materne și fetale, cum ar fi:

Tulburări menstruale;

Sindromul aderenţial postcezariană cu pelvialgii şi fenomene colice şi

subocluzive; Scăderea fertilităţii;

Naşteri premature cu ocazia altor sarcini;

Tulburări de dinamică uterine cu ocazia unei naşteri postcezariene.

Prognosticul fetal este în funcţie de cauzele care au determinat practicarea operaţiei cezariene. Se ştie că suferinţa la boli asociate sarcinii cum

ar fi cardiopatiile, placentapraevia, anemiile hemolitice, prematuritate, sarcini prelungite, disgravidiile, rupturi uterine, dau un prognostic fetal mai puţin bun. De asemenea, anestezia folosită și chiar operaţia cezariană însăși dau traumatizarea fătului la extragere, precum și nerespectarea indicațiilor și condițiilor în practicarea operației cezariene sunt cauze care influențează negativ prognosticul fetal. În ceea ce privește mortalitatea în operaţia cezariană, cifrele se situează între 0,28% și 4,6%. După prematuritate și placenta praevia, mortalitatea fetală este cel mai mult consecința rupturilor uterine, suferinței fetale, disgravidiilor tardive, izoimunizării prezentației transverse neglijate. Nașterea pe cale naturală după operaţia de cezariană este posibilă când travaliul evoluează în limite fiziologice, când indicațiile operatorii cezariene anterioare nu mai sunt de actualitate și când urmărirea travaliului pe uterul cicatricial se face cu multă atenție.

2.9 Complicaţii

Statisticile mortalității din marile servicii obstetricale moderne frapează încă prin indicele crescut de complicații post-cezariană.

Infecții localizate Cele mai frecvente sunt localizate pe segmentul inferior și sunt date de hematomul infectat al suturii uterului cu necrozare și eliminare vaginală.

Endometrita Este una din cele mai frecvente complicații cauzată de pătrunderea germenilor patogeni în cavitatea uterină. Lohiile se modifică căpătând o culoare cărămizie, cremoasă sau chiar purulentă și cu miros fetid.

Metrita parenchimatoasă Metrita parenchimatoasă sau metrita totală se caracterizează prin agresiunea microbiană ce interesează sinusurile venoase ale peretelui uterin, alcătuind mici limfoflebite, cu fenomene de infarct și necroză a peretelui uterin. Apar microabcese ce confluează formând abcesul care cuprinde peretele uterin în totalitate. Invazia microbiană pe cale limfatică determină într-un prim stadiu flebita periuterină, iar mai târziu pelviperitonita, peritonita generalizată, tromboflebita, complicații pulmonare și chiar septicemia prin generalizarea infecției.

Infecția și dezlipirea plăgii peretelui abdominal Începând cu ziua a 4-a sau a 5-a sau chiar mai târziu, după intervenție la nivelul peretelui abdominal pot apărea infecții, fie datorită unui hematom sub

aponevrotic infectat, fie unui abces al peretelui abdominal datorită stafilococului, streptococului, bacilului coli sau anaerobilor de la nivelul tegumentului și hipodermului.

Infecții propagate Flegmoanele pelviene sunt infecții propagate de la uter pe cale limfatică la țesutul celular pelvian. În aceste condiții agresiunea microbiană prin propagare realizează celulita pelviană difuză și flegmoane ale pelvisului în care colecții purulente se pot constitui în teaca hipogastrică, la baza ligamentului larg sau între cele două foițe ale acestuia la anexe, dând abcese tubo-ovariene, între uter și peretele abdominal, realizând abcesul utero-parietal care fistulizând dă fistula utero-parietală. Pelviperitonita în operația cezariană este infecția peritoneului pelvian cu stafilococ, streptococ, coli, etc. Peritonita generalizată este una dintre cele mai grave complicații ale operației cezariene urmată de deschiderea colecțiilor purulente tubulo-ovariene. Ale ligamentului larg, ale tecii hipogastrice, ale abceselor utero-ovariene, etc. Peritonita poate fi primitivă sau secundară.

Boala tromboembolică Tromboflebitele venelor pelviene și ale venelor profunde ale membrelor inferioare care pot apărea după operație prezintă plus tahicardic ce se accelerează treptat, durere, embolie, senzație de greutate în membrul inferior afectat, impotență funcțională. Embolia cerebrală este întâlnită mai rar după operația cezariană, dar nu imposibilă.

2.10 Îngrijirea postoperatorie a plăgii chirurgicale

Orice intervenţie chirurgicală se încheie cu sutura plăgii operatorii. Scoaterea firelor de la nivelul plăgii constituie actul final al vindecării, care permite externarea bolnavului chirurgical. De la punerea firelor şi până la scoaterea lor, plaga trece printr-o serie de faze. Dacă plaga evoluează fără nici o problemă, firele se scot în a 5-a zi la operaţiile mici, în a 8-a zi la operaţiile mijlocii şi în a 10-12 zi la neoplazici, vârstnici, denutriţi. Plagă va fi controlată zilnic la vizita. Dacă evoluţia este normală, ea este suplă, nedureroasa, iar pansamentul este curat. În acest caz pansamentul se schimbă la două zile. Pansamentul îmbibat cu secreţii se schimbă zilnic, iar dacă secreţia este abundentă, se schimbă de mai multe ori pe zi, pentru a evita iritarea pielii prin stagnarea secreţiilor. În cazul unei evoluţii nefavorabile a plăgii, în a treia sau a patra zi de la operaţie, apare febra însoţită de senzaţia de tensiune, durere, usturime la nivelul plăgii. La ridicarea pansamentului se constată o zonă congestionată (roşie, bombata cu tegumente locale calde). Uneori printre fire se scurge lichid seropurulent. Explorarea plăgii se face cu un stilet sau cu pensă, constatându-se apariţia unei serozităţi, sânge sau puroi. Apariţia puroiului impune scoaterea firelor, debridarea plăgii, spălarea cu apa oxigenată şi cloramina şi eventual drenarea ei. Se va recolta puroi într-o eprubetă sterilă pentru examenul bacteriologic şi antibiograma. Plăgile supurate pot conduce la complicaţii severe (septicemii, gangrene, evisceraţii etc.). Plăgile drenate din timpul operaţiei, vor fi controlate zilnic pentru a se urmări eficacitatea şi calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitatea secreţiilor drenate. Când secreţiile se reduc, tuburile vor fi mobilizate, scurte şi fixate cu ace de siguranţă.

CAPITOLUL III – ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTELOR CU CEZARIANĂ

3.1 ROLUL PROPRIU AL ASISTENŢEI MEDICALE

Asistenta medical este o persoană care a parcurs un program complet de formare care a fost aprobat de CAM (consiliul asistentelor medicale), autorizată să practice această profesie, asistenta medical este pregătit pentru promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și îngrijirea persoanelor bolnave.

Rolul autonom al asistentului medical constă în:

– supraveghează bolnavă și manifestările legate de sistemul nervos central:

tulburări de vedere, cefalee, grețuri, vărsături, convulsii; – urmărește ritmicitatea BCF; asigură liniștea și odihnă, confortul psihic;

– – măsoară și supraveghează funcțiile vitale, observă comportamentul și reacțiile pacientei; în convulsii, se izolează pacienta într-un salon liniștit, întunecos; asigură o poziție pentru facilitarea respirației;

– – măsoară și supraveghează funcțiile vitale, observă comportamentul și reacțiile pacientei; face bilanțul ingesta-excretă pentru a putea asigura un aport hidric necesar pe 24 ore; asigurarea igienei corporale a pacientei; asigurarea lenjeriei de pat și de corp; ajutarea persoanei bolnave sau sănătoase, să-și recapete sănătatea sau să- și mențină sănătatea (sau să-l asiste în ultimele clipe de viață), să asiste indivizi, familii și grupuri; are obligația de a supraveghea bolnavă; stabilește relații de încredere cu pacientă, familia; transmite informații, ascultă și susține pacienta; culege date despre starea de sănătate a pacientei; satisface nevoile de bază- igienă, alimentație, mișcare, eliminare, odihnă, ;

protecție, nevoi special; previne sau îngrijește escare; participă activ la promovarea unor condiții mai bune de viață și sănătoase; – planifică, organizează și aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase; asigură toate îngrijirile prescrise; participă la examinarea bolnavei; pregătește fizic și psihic bolnavă pentru diferite examinări; – în educarea pacientei pentru a evita apariția recidivelor; – păstrarea și întreținerea mobilierului, a instrumentarului, aparaturii;

trebuie să semnaleze orice modificări ce apar în urma administrării tratamentului; să aibă cunoștințe de patologie și terapie, să cunoască semnele și simptomele bolilor; să cunoască contraindicațiile și incompatibilitățile medicamentelor; educație pentru sănătate; – cercetare de nursing; – dezvoltarea unor calități specifice, pregătire profesională și morală.

3.1.1 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE MEDIU

Instalarea lăuzei Se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, care va fi curate, bine aerisita, liniştită, în semiobscuritate, având temperatura cuprinsă intre 18 şi 20 o C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţii de oxigen montate pe perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu aparatura pentru aspiraţie.

Patul va fi accesibil din toate părţile

Căldura excesivă a patului produce transpiraţii, ceea ce duce la pierderi de apă, iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor. Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleza bine întinsă, fără perna. Poziţiile pacientei în pat Transferul de pe patul rulant pe pat va fi efectuat de către trei persoane, ale căror mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea lăuzei. Cea mai frecventă poziţie este în decubit dorsal, cu capul într-o parte, până când îşi recapătă cunoştinţa. Pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali, câteodată patul este uşor înclinat. În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va schimba din 30 în 30 minute, pentru a uşura drenajul cailor respiratorii. Această poziţie împiedica lichidul de vărsătura să pătrundă în căile aeriene.

3.1.2 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A PACIENTEI

Bilanţul clinic

1) Bilanţ clinic general:

Asistenta medicală printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientei are obligaţia:

Să observe şi să consemneze aspectul general al pacientei, înălţimea şi greutatea, vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii ne ajută să cunoaştem starea de hidratare sau deshidratare a organismului, ţinuta, faciesul, mersul, starea psihică. Să urmărească atent şi sistematic, necesităţile pacientelor şi manifestările de dependenţa generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiectivele evaluabile pentru o îngrijire pertinenta şi de calitate. Să ia cunoştinţa globală în care se afla pacienta şi într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care apar în evoluţia ei şi utile pentru explorarea preoperatorie. Să culeagă dată din diverse surse: foaia de observaţie, foaia de temperatură, familia pacientului, ceilalţi membri ai echipei de îngrijire, însă principala sursă rămâne pacientă. Culegerea datelor să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu scăpa problemele importante şi pentru a face o evaluare corectă alor. Toate datele privind starea generală a pacientei şi evoluţia acesteia se notează permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a obţine un tablou clinic exact, care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza unui nursing de calitate.

2) Culegerea de date privind antecedentele pacientei. A. Familiale:

dacă în familie au fost bolnavi: neoplasme, diabet, H.T.A, cardiopatii, tuberculoza etc. B.Chirurgicale:

dacă a mai suferit aflate intervenţii şi dacă au avut o evoluţie bună sau au fost complicaţii. C. Patologice:

se vor nota bolile care au influenţa asupra anesteziei şi intervenţiei

dacă a avut afecţiuni pulmonare sau dacă este fumătoare

afecţiuni cardiace, boli cronice, epilepsie. 3) Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative:

Tensiunea arterială Pulsul Respiraţia

Temperatura

Diureza

Scaunul 4) Examenul clinic pe aparate:

Este făcut de medic prin: inspecţie, palpare, percuţie, auscultaţie.

3.1.3 SUPRAVEGHEREA LĂUZEI

Supravegherea operatei

Este sarcina fundamentală a asistenţei medicale. Supravegherea este permanenta, în vederea depistării precoce a incidentelor şi a complicaţiilor

postoperatorii. Prezenţa permanentă lângă pacienta permite asistenţei medicale, pe lângă

elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze orice alte mici modificări şi acuze subiective (durerea) şi să administreze la timp tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membri ai echipei.

Elemente de supravegheat

Supravegherea operatei se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor complementare.

Date clinice

Aspectul general al operatei Coloraţi pielii (normală roz) sesizând paloarea şi cianoza;

Coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei;

Starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului urechilor mâinilor şi

picioarelor, starea mucoaselor, limba uscată sau umedă; Starea de calm sau agitaţie, ştiind că toropeala sau agitaţia externă

exprima

o

complicaţie

postoperatorie etc)

chirurgicală

(hemoragie internă, peritonita

Diferiţi parametri fiziologici; Tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie, în primele două ore de la operaţie din 15 în 15 minute, din 30 în 30 minte în următoarele şase ore şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de reanimare;

Pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţă, ritmicitatea, amplitudinea, care se notează. În cazul în care apar modificări (bradicardie sau tahicardie), se va sesiza medicalul reanimator;

Respiraţia – se notează frecvenţă, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează, de asemenea, medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Astăzi datorită pipei Mayo, lăsate până la apariţia reflexelor şi pe care pacienta o elimina când se trezeşte, înghiţirea limbii este imposibilă. Cea mai mică modificare a

respiraţiei va fi semnalizata anestezistului, care, în funcţie de caz, va indica o aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea de oxigen; Temperatura se măsoară dimineaţa şi seară şi se notează în foaia de observaţie.

Pierderi lichidiene sau sanguine. Reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun; la început cantitatea de urină nu este abundentă, dar în două zile revine la normal.Se măsoară cantitatea şi se observa aspectul; dacă emisă de urină lipseşte, se practica sondajul vezical, nu înainte însă de a se folosi acţiuni specifice asistenţei medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuveta să curgă, fluieratul unei melodii, etc.

Scaunul Se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminarea de gaze; în cazul în care nu apar gaze, se foloseşte tubul de gaze, iar în cazul în care scaunul nu este spontan, se face o clismă evacuatoare.

Vomismentele

 

Se

vor

nota

cantitatea,

aspectul

şi caracterul (bilioasa, alimentară,

sanguinolenta)

Pierderile prin drenaj Se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte

Alte semen clinice Sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din atribuţiile asistenţei medicale, ele fiind semne importante în evoluţia postoperatorie; starea abdomenului (balonare, contractare, accelerarea peristaltismului intestinal) starea aparatului respirator. Supravegherea postoperatorie a pacientei începe în momentul terminării intervenţiei chirurgicale, deci înainte ca ea să fie transportată în cameră. Din acest moment, lăuza devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea spitalului.

Reîntoarcerea în cameră

În general pacienta este adusă în cameră, însoţită de medical anestezist şi de asistenta de anestezie, care vă urmării respiraţia, ca şi modul în care este transportata şi aşezată în pat.

Transportul pacientei operate:

Este indicat a se pace cu patul rulant.

Pacienta va fi acoperită pentru a fi ferită de curenţi de aer sau de schimbările de temperatură. Asistenta medicală care o însoţeşte se va asigura că pacientă stă comod, că este în siguranţă şi că eventuala tubulara (dren, sonde, perfuzii) nu este comprimată. Patul va fi manevrat cu atenţie, ferit de smucituri şi opriri sau porniri bruşte. În timpul transportului asistenta va urmări: aspectul feţei (cianoza), respiraţia, pulsul, perfuzia.

3.1.4 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE A PACIENTEI CU CEZARIANĂ

1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientei

  • 2. Pregătirea generală: A. Bilanţ clinic B. Bilanţ paraclinic

  • 3. Pregătirea pentru operaţie (sau îngrijiri preoperatorii)

Pregătirea pacientei înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de prevenire a infecţiilor postoperatorii.De ea depinde reuşita operaţiei şi evoluţia postoperatorie. Reducerea posibilităţilor de contaminare a pielii, prin utilizarea de antiseptic.

Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate infecţii ORL sau urinare recente ori vindecate, paraziţi externi, posibilităţi de alergie.

Pregătirea fizică şi psihică a pacientei

Ajunşi în secţia de chirurgie, pacientei trebuie asigurate confort fizic şi psihic.

Pacientele internate sunt agitate, speriate, inhibate de teama intervenţiei chirurgicale, de anestezie, de durere, de moarte. Asistenta medicală are obligaţia, ca prin comportamentul şi atitudinea ei să înlăture starea de anxietate în care se găseşte pacienta înainte de operaţie:

Să o ajute să îşi exprime gândurile, grijile, teama;

 

Să-i insufle încredere în echipa operatorie;

Să-i

explice

ce

se

va întâmpla în timpul

transportului şi în sala de

preanestezie, cum va fi aşezată pe masa de operaţie, când va părăsi patul, când va primi vizite;

Să o asigure că va fi însoţită şi ajutată;

Stările de tensiune din cadrul echipei de îngrijire trebuie disimulate faţă de pacient. Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism siguranţă şi promptitudine la solicitările tuturor pacientelor, încât acestea să capete încredere în serviciul în care a fost internat.

Prin atitudinea ei, nici distant, dar nici familiar, nici dura dar nici cu slăbiciune, binevoitoare dar şi autoritară, va reuşi cu siguranţă să inspire pacientei încredere. Este foarte importantă şi utilă cunoaşterea examenului clinic pe aparate, pentru complectarea bilanţului clinic preoperator.

În ziua precedentă:

  • A) repaos

  • B) regim alimentar:

Uşor digerabil

Consum de lichide pentru: menţinerea T.A, dezintoxicarea şi mărirea

diurezei,

diminuarea

postoperatorii.

În seara zilei precedente

setei postoperatorii, diminuarea acidozei

Baie generală la dus, inclusive spălarea părului (după clisma evacuatoare)

Se limpezeşte abundent

Se şterge foarte bine

Se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axilele, unghiile (scurte, fără lac de unghii), picioarele, spaţiile interdigitale.

Toaleta buco dentară; Toaleta nasului;

Râs: cât mai aproape de momentul intervenţiei pentru a evita proliferarea germenilor la nivelul escoriaţiilor cutanate, cu aparat de râs propriu, badijonaj sau alte soluţii antiseptice colorate, pansament antiseptic curat.

Alimentaţie lejeră (supă de legume, băuturi dulci sau alcaline)

În ziua intervenţiei

Pacienta nu mai bea

În cameră (salon) Se îndepărtează bijuteriile; Se mai face, eventual, o clismă cu patru ore înaintea intervenţiei;

Se îndepărtează proteza dentară mobile (se păstrează în cană cu apă); Se badijonează, cu un antiseptic colorat, regiunea rasă; Se îmbracă pacientă cu lenjerie curate; Se pregătesc documentele: F.O, analize, care vor însoţii pacientă.

Transportul pacientei în sala de operaţie

Se face numai însoţită de asistenţă medicală, care are obligaţia să predea pacienta asistentei de anestezie, împreună cu toată documentaţia şi alte observaţii survenite ulterior şi foarte importante pentru intervenţia chirurgicală. Transportul se face cu brancardier, cărucior, pat rulant. Pacienta trebuie să fie aşezată confortabil şi acoperită.

În sala de preanestezie:

se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii (eczeme, etc.); se verifică starea de curăţenie: regiunea inghinală, ombilicul, axilele, spaţiile interdigitale, unghiile; Se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară; Se pregătesc zonele pentru perfuzie, prin badijonare cu antiseptice colorate.

În sala de operaţie

Se execută ultima parte a pregătirii pacientei;

Se instalează şi se fixează pacienta pe masa de operaţie;

Monitorizarea funcţiilor vitale;

Obţinerea unui obord venos;

Pregătirea câmpului operator;

Badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţarea pielii de antisepticul anterior; Badijonarea cu tinctura de iod sau alt antiseptic colorat, se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie şi se termină cu zonele septice; Ajută la instalarea câmpului steril.

2. Supravegherea postoperatorie şi îngrijirile pacientei operate

Supravegherea postoperatorie a pacientei începe în momentul terminării intervenţiei chirurgicale, deci înainte ca ea să fie transportată în cameră. Din

acest moment, lăuza devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea spitalului.

Reîntoarcerea în cameră

În general pacienta este adusă în cameră, însoţită de medical anestezist şi de asistenta de anestezie, care vă urmării respiraţia, ca şi modul în care este transportata şi aşezată în pat.

Transportul pacientei operate:

Este indicat a se pace cu patul rulant;

Pacienta va fi acoperită pentru a fi ferită de curenţi de aer sau de

schimbările de temperatura. Asistenta medicală care o însoţeşte se va asigura ca pacientă sta comod, că este în siguranţă şi că eventualele tuburi (dren, sonde, perfuzii) nu sunt comprimate; Patul va fi manevrat cu atenţie, ferit de smucituri şi opriri/porniri bruşte.

În timpul transportului asistenta va urmări: aspectul feţei (cianoza), respiraţia, pulsul, perfuzia.

Instalarea lăuzei Se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, care va fi curate, bine aerisita, liniştită, în semiobscuritate, având temperatura cuprinsă intre 18 şi 20 o C (căldura excesivă deshidratează şi favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţii de oxigen montate pe perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu aparatura pentru aspiraţie. Patul va fi accesibil din toate părţile; Căldura excesivă a patului produce transpiraţii, ceea ce duce la pierderi de apă, iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor; Patul va fi prevăzut cu muşama şi aleza bine întinsă, fără perna.

Poziţiile pacientei în pat Transferul de pe patul rulant pe pat va fi efectuat de către trei persoane, ale căror mişcări trebuie să fie sincrone, pentru a evita bruscarea lăuzei. Cea mai frecventă poziţie este în decubit dorsal, cu capul într-o parte, până când îşi recăpăta cunoştinţa. Pentru a favoriza irigarea centrilor cerebrali, câteodată patul este uşor înclinat. În foarte multe cazuri, poziţia este decubit lateral drept sau stâng, care se va schimba din 30 în 30 minute, pentru a uşura drenajul cailor respiratorii. Această poziţie împiedica lichidul de vărsătura să pătrundă în căile aeriene.

Supravegherea pacientei operate

Este sarcina fundamentală a asistenţei medicale. Supravegherea este permanenta, în vederea depistării precoce a incidentelor şi a complicaţiilor postoperatorii. Prezenţa permanentă lângă pacienta permite asistenţei medicale că, pe lângă elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze orice alte mici modificări şi acuze subiective (durerea) şi să administreze, la timp, tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale, fără a ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membri ai echipei.

Elemente de supravegheat

Supravegherea operatei se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor complementare.

Date clinice

Aspectul general al pacientei operate:

Coloraţi pielii (normală roz) sesizând paloarea şi cianoza;

Coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei;

Starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului urechilor mâinilor şi picioarelor, starea mucoaselor - limba uscată sau umedă, saburala sau curate - indica starea de hidratare a pacientei.

Starea

de calm

sau

agitaţie, ştiind că toropeala sau

agitaţia externă

exprima

o

complicaţie

chirurgicală

(hemoragie

internă,

peritonita

postoperatorie etc)

Diferiţi parametri fiziologici:

Tensiunea arterială s măsoară ori de câte ori este nevoie, în primele

două ore de la operaţie din 15 în 15 minute, din 30 în 30 minte în următoarele şase ore şi din oră în oră pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de reanimare. Pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţă, ritmicitatea, amplitudinea, care se notează. În cazul în care apar modificări (bradicardie sau tahicardie), se va sesiza medical reanimator.

Respiraţia – se notează frecvenţă, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează, de asemenea, medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Astăzi datorită pipei Mayo, lăsate până la apariţia reflexelor şi pe care pacienta o elimina când se trezeşte, înghiţirea limbii este imposibilă. Cea mai mică modificare a respiraţiei va fi semnalizată anestezistului, care în funcţie de caz, va indica o aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea de oxigen Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara, şi se notează în foaia de observaţie Pierderi lichidiene sau sanguine Reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun; la început cantitatea de urină nu este abundentă, dar în două zile revine la normal.Se măsoară cantitatea şi se observa aspectul; dacă emisă de urină lipseşte, se practica sondajul vezical, nu inainte însă de a se folosi acţiuni specifice asistenţei medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuveta să curgă, fluieratul unei melodii, căldura suprasimfizar etc. Scaunul Se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminarea de gaze; în cazul în care nu apar gaze, se foloseşte tubul de gaze, iar în cazul în care scaunul nu este spontan, se face o clismă evacuatoare. Vomismentele Se vor nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasa, alimentară, sanguinolenta) Pierderile prin drenaj. Se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte. Alte semen clinice. Sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din atribuţiile asistenţei medicale, ele fiind semen importante în evoluţia postoperatorie;

starea abdomenului (balonare, contractare, accelerarea peristaltismului intestinal), starea aparatului respirator.

Îngrijiri acordate pacientei operate

De

calitatea

acestor

îngrijiri

depinde,

în

mare

parte,

postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.

evoluţia

În momentul trezirii:

În momentul trezirii şi până la acesta, asistenta medicală va supraveghea, permanent operată, pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor:

Vărsăturile asistenta medicală va aşeza operata cu capul într-o parte, fără perna, pentru a evitarea trecerii acestora în căile aeriene. Agitaţia prezentă asistenţei medicale este obligatorie lângă pacient. La trezire, în stare de semiconştienţă, operata tinde să îşi tragă de pansamente de drenuri sau sonde. Imprudente posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apa (în acest caz asistenta medicală este cea care-i va da să bea 1-3 linguriţe de apă, după trezire, dacă pacienta nu a vomit în ultimele două ore), sau ca membri ai familiei aflaţi lângă pacienta să-i dea să bea fără discernământ.

Imediat după trezire Asistenta medicală va menţine pacienta in decubit dorsal în primele ore, decubit lateral

dreapta

sau

stânga,

apoi

semişezând,

exceptând pacientele operate cu

rahianestezie. Va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând, de mai multe ori pe zi, că cearceaful să nu aibe cute, îndreptând bine aşternutul seara, înainte de culcare, îi va curăţa gura menţinând-o umedă în permanenţă. Toaleta zilnică este completă cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând toaleta cavităţii bucale, de 3-4 ori în 24 de ore. Lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat şi de câte ori este nevoie. Bazinetul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, a fost încălzit la temperatura corpului, iar după folosirea lor se va face, obligatoriu, toaleta perianala. Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte, fără conversaţii zgomotoase, fără mulţi vizitatori. Va încuraja pacienta să se mişte în pat, să se întoarcă singură de pe o parte pe alta, să-şi mişte picioarele şi mâinile, şi să se ridice în poziţie semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce, în prima zi după operaţie, exceptând cazurile în care este contraindicată. Va încerca să respecte micile obişnuinţe ale fiecărei paciente.

Primele zile postoperatorii

Sunt cele mai dificile pentru pacienta şi datorită faptului că, în aceste zile,

îngrijirile sunt foarte numeroase.

  • a) Lupta împotriva durerii

La originea durerii postoperatorii stau mai mulţi factori, care sunt precizaţi înainte de a prescrie analgezicele de rutină. De menţionat că nu se vor administra calmante fără prescripţie medicală şi fără a cunoaşte exact caracterul durerii.

  • b) Lupta împotriva insomniei

Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele

ce pot fi administrate fiecărei paciente pentru a obţine efectul dorit. În plus asistenta medicală are la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri calmante, asigurarea unui climat de linişte etc.

  • c) Lupta împotriva anxietăţii

Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul chirurgical continuă şi postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele face ca anxietatea pacientului operat să fie prezentă. Aici intervine rolul moral al asistenţei medicale, care va trebui să facă operatului să aibă încredere în echipa de chirurgie, în echipa de asistente medicale, să-l facă să înţeleagă evoluţia postoperatorie şi faptul ca vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.

  • d) Lupta împotriva complicaţiilor pulmonare

La pacientele cu obezitate, sau probleme pulmonare cronice, expuse complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor pulmonare prin staza secreţiilor bronşice şi suprainfecţiei, este necesară o profilaxie activă prin:

Dezinfecţie nazofaringiană; Evitarea frigului, în special noaptea; Exerciţii respiratorii de două ori pe zi; Obligarea pacientei să scuipe, provocând tuse prin “tapping”.

  • e) Lupta contra distensiei digestive

Toate intervenţiile abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu retentive de gaze şi lichide intestinale. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată, nedepăşind 3 zile. Aceasta distensie abdominal devine nociva când se prelungeşte şi antrenează întârzierea tranzitului intestinal, împiedicând o alimentaţie normal şi favorizând eviscerarea postoperatorie. Până la reluarea tranzitului intestinal, se practica tubul de gaze, clisme evacuatoare mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea funcţiilor intestinale.

De asemenea se administrează produse care favorizează reluarea

peristaltismului intestinal sau, în anumite cazuri, se instalează o aspiraţie continuă cu o sondă gastroduodenala.

  • f) Lupta împotriva stazei venoase.

Cu toate produsele terapiei anticoagulante, accidentele trombozei venoase rămân complicaţia majoră în chirurgie. La pacientele imobilizare la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua prin mişcări active şi contracţii muscular statice ale membrelor inferioare, alterate cu perioade de repaos (10 contracţii successive- pauză) repetate de mai multe ori pe zi. Prin flexia şi extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia genunchilor, mişcări pedelare în pat, antrenând şi articulaţia şoldului. Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea complicaţiilor venoase. În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei intervenţiei sau a doua zi dimineaţă. Această manevră simplă este benefică datorită faptului că favorizează amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară, tusea şi expectoraţia, accelerând reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în mod pozitiv psihicul pacientei. Înainte de a se ridica din pat, va fi necesar să:

Verificam dacă nu exista edeme ale membrelor inferioare; Măsurarea tensiuni arterial culcat şi apoi în ortostatism; Ridicarea se va face treptat: întâi la marginea patului, îşi balansează gambele, face un pic de gimnastică respiratorie, cu braţele ridicate în inspiraţie şi coborâte în expiraţie; Nu trebuie să meargă singură, ci sprijinită de asistenţă medicală şi să nu exagereze de prima dată; Se va ţine cont şi de ce spune pacientă, dacă vrea să mai meargă sau dacă vrea să se oprească; După ce nu mai vrea să meargă, pacienta trebuie să se aşeze într-un fotoliu înainte de a se reîntoarce în pat; Primul sculat din pat al operate este considerat prima plimbare precoce. Sculatul din pat precoce este indicat în majoritatea intervenţiilor chirurgicale. Starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea, nici varicele – stări ce nu trebuie să constituie o scuză, ci, dimpotrivă, la persoanele cu antecedente în flebita, plimbarea va avea loc cât mai precoce posibil. Natură sau complexitatea operaţiei nu împiedica ridicarea din pat precoce, care nu va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor. Existenta complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea, acolo unde este posibil.

G) rehidratarea

După intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestive, alimentaţia normal se reia după o perioadă relative lungă. Până la reluarea acesteia, este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi caloric suficientă acoperirii necesitaţilor cotidiene.

3.1.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALĂ ÎN ALIMENTAŢIA LĂUZEI

Rehidratarea

După intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestive, alimentaţia normal se reia după o perioadă relative lungă. Până la reluarea acesteia, este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi caloric suficientă acoperirii necesitaţilor cotidiene.

Alimentaţia şi realimentaţia În cele mai multe cazuri, simple, de chirurgie obişnuită, se va ţine cont de următoarele principii:

ü Pacienta va bea atunci când nu vomită ü Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze. ü Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces.

3.1.6

ROLUL

ASISTENŢEI

MEDICALE

ÎN

EDUCAŢIA

LĂUZEI

Asistenta medicală va instrui lăuza să prevină apariţia prolapsului genital prin:

Ø Instruim lăuza să nu forţeze planşeul prin şedere în poziţie şezând în primele zile de la naştere; Ø Instruim pacienta să menţină igiena locală şi să prevină incontinent (spălarea

şi uscarea

repetată a regiunii genital, folosirea tampoanelor, evitarea

ortostatismului

prelungit,

evitarea

alimentelor

care

produc

gaze

şi

constipaţie); Ø Asistenta medicală că observă cantitatea şi aspectul lohiilor; Ø Spălarea pe mâini şi dezinfectarea cu soluţii antiseptic; Ø Unghiile să fie tăiate scurt şi se pilesc deformaţiile; Ø Sânul se spala înainte şi după fiecare supt cu apă călduţă şi se şterge cu prosop curat; Ø După fiecare supt sânul se unge cu un unguent ce conţine foliculina;

Ø Zilnic se examinează sânul (declanşarea secreţiei lactate, anomali. Alte stări patogene); Ø În primele 2-3 zile după naştere, glanda mamară secretă colostru (lichid gălbui cu conţinut crescut de minerale şi protein şi scăzut de lipide şi glucide, conţine anticorpi) care are rol important în imunizarea pasivă a nou născutului; Ø În următoarele zile se stabileşte secreţia lactată propriu zisă care devine tot mai abundentă; Ø Dacă apar fisuri mamare sânul va fi pus în repaus, laptele va fi extras prin mulgere, se îngrijesc fisurile; Ø Când lăuza are hipolactaţie, copilul se pune la sân; Ø În “furia laptelui”. Se reduce cantitatea de lichide;

Ø Pregătirea lăuzei pentru alăptare şi respectarea igienei personale: Lăuza va îmbrăca halatul de protecţie, îşi va coperi părul cu basma de pânză, iar gura nou născutului cu masca de tifon; Ø Se asigura igiena personală zilnic; Ø După 6 săptămâni lăuza poate face baie generală; Ø Asigurarea regimului alimentar: Primele 24 de ore regim hidro-vegetal, a 2-a zi regim complect, bogat în lichide. Zilnic se consuma zarzavaturi, fructe, legume crude, pentru tranzitul intestinal; Ø În primele zile lăuza se va ridica din păr doar pentru alăptarea copilului, servirea mesei şi pt toaleta; Ø Treptat se trece la o viaţă normal; Ø Mobilizarea precoce se aplică după a 2-a zi de lăuzie cu mişcări uşoare de gimnastică medicală pentru refacerea muşchilor abdominali, refacerea planşeului pelvi-perineal; Ø În primele 24 de ore se execută mişcări de respiraţie amplă prin ridicarea şi coborârea braţelor, mişcări active ale membrelor inferioare de 3 ori pe zi câte 10-15 minute. În următoarele zile se complectează gimnastică medicală şi se fac mişcări de flexie şi extensie a coapselor, de pedalare, de forfecare, mişcări de contracţii ale muşchilor ridicători anali, mişcări pentru întreţinerea muşchilor peretelui abdominal.

Realizarea alăptării copilului. Ø În primele 24-48 de ore lăuza poate să stea în decubit lateral; Ø Îi se asigură un scaun cu spătar: aşezată pe scaun, cu piciorul din dreptul sânului din care va suge copilul sprijinit pe un scăunel; Ø Ajutăm lăuza să sprijine copilul cu capul pe antebraţul ei şi cu faţa întoarsă spre sân; Ø Îi arătam cum să îşi susţină mamela ca naşul copilului să fie liber; Ø O instruim pe lăuza ca după 6 săptămâni să se prezinte pentru examen local; Ø Reluarea locului de muncă se face după concediul post-natal;

Ø Educam lăuza să evite contactul sexual 6 săptămâni postpartum.

3.2 ROLUL DELEGAT

Rolul delegat al asistentului medical constă în:

– oxigenoterapie 2-3 l/minut pe sondă; să prindă o linie venoasă, să monteze o sondă urinară; de a efectua tratamentul după indicația medicului; asigură toate îngrijirile prescrise; aplică metode de investigare; de a urmări și de a preveni toate complicațiile; – la indicația medicului executarea procedurilor, tratament, observarea modificărilor provocate de boală; observă modificările provocate pacientei de boală sau tratament și le transmite medicului; aplică metode de readaptare specifice; alimentație pe cale artificială;

– – îngrijirea plăgilor și a drenurilor.

Bilanţul paraclinic

Complectează examenul clinic, permite o apreciere exactă a viitoarei mămici. Rezultatele examenelor paraclinice depinde de profesionalismul şi corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice si patologice sau au pregătit bolnavul pentru investigaţie. Pentru o mai bună înţelegere a pregătirii preoperatorii, putem clasa examenele paraclinice în:

1) Examene de rutină:

Sunt examenele de laborator, obligatorii înaintea tuturor investigaţiilor chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătire soi indiferent de starea generală a pacientului: timp de sângerare şi coagulare, determinarea grupei sangvine, hematocrit, glicemie, uree sanguină. 2) Examene complete:

Hemoleucograma completă, V.S.H, ionograma, E.A.B (echilibrul acido- bazic), coagulograma completă, probe de disproteinemie, proteinemie, transaminaze, examen de urină, electrocardiograma, radiografie sau radioscopie pulmonară. Alte pregătiri pentru intervenţii speciale:

Antibiotice când se anticipează apariţia unei infecţii postoperatorii;

Spălaturi vaginale repetate cu antiseptice, pentru intervenţii ginecologice; Clisma evacuatoare (se face duş după clismă).

În sala de preanestezie: Instalarea sondei urinare (sau, după caz, se goleşte vezica urinară) de către asistentă de sala, după spălatul chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul vu echipament steril, câmp steril în zona genitor-urinară.

3.2.1 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A LĂUZEI

Îngrijiri acordate pacientei operate

De

calitatea

acestor

îngrijiri

depinde,

în

mare

parte,

postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.

evoluţia

În momentul trezirii:

În momentul trezirii şi până la acesta, asistenta medicală va supraveghea, permanent operată, pentru a împiedica eventualele incidente şi urmările lor:

Vărsăturile asistenta medicală va aşeza operata cu capul într-o parte, fără perna, pentru a evitarea trecerii acestora în căile aeriene; Agitaţia – prezenta asistenţei medicale este obligatorie lângă pacient. La trezire, în stare de semiconştienţă, operata tinde să îşi tragă de pansamente de drenuri sau sonde. Imprudente posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să bea apa (în acest caz asistenta medicală este cea care-I va da să bea 1-3 linguriţe de apă, după trezire, dacă pacienta nu a vomit în ultimele două ore), sau ca membri ai familiei aflaţi lângă pacienta să-i dea să bea fără discernământ.

Imediat după trezire Asistenta medicală va menţine pacienta în decubit dorsal în primele ore, decubit lateral

dreapta

sau

stânga,

apoi

semişezând,

exceptând pacientele operate cu

rahianestezie. Va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând de mai multe ori pe

zi că cearceaful să nu aibe cute, îndreptând bine aşternutul seara, înainte de culcare, îi va curăţa gura menţinând-o umedă în permanenţă. Toaleta zilnică este complecta cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând toaleta cavităţii bucale, de 3-4 ori în 24 de ore.

Lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat şi de câte ori este nevoie. Bazinetul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, a fost încălzit la temperatura corpului, iar după folosirea lor se va face, obligatoriu, toaleta perianala. Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte, fără conversaţii zgomotoase, fără mulţi vizitatori. Va încuraja pacienta să se mişte în pat, să se întoarcă singură de pe o parte pe alta, să-şi mişte picioarele şi mâinile şi să se ridice în poziţie semişezând pentru a pregăti sculatul din pat precoce, în prima zi după operaţie, exceptând cazurile în care este contraindicat. Va încerca să respecte micile obişnuinţe ale fiecărei paciente.

Primele zile postoperatorii

Sunt cele mai dificile pentru pacienta şi datorită faptului că, în aceste zile,

îngrijirile sunt foarte numeroase.

a)Lupta împotriva durerii La originea durerii postoperatorii stau mai mulţi factori, care precizaţi înainte de a prescrie analgezice de rutină. De menţionat că nu se vor administra calmante fără prescripţie medicală şi fără a cunoaşte exact caracterul durerii.

b)Lupta împotriva insomniei Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele ce pot fi administrate fiecărei paciente pentru a obţine efectul dorit. În plus asistenta medicală are la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri calmante, asigurarea unui climat de linişte etc.

c)Lupta împotriva anxietăţii Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul chirurgical continuă şi postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele face ca anxietatea operatului să fie prezentă. Aici intervine rolul moral al asistenţei medicale, care va trebui să facă operatului să aibă încredere în echipa de chirurgie, în echipa de asistente medicale, să-l facă să înţeleagă evoluţia postoperatorie şi faptul ca vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.

d)Lupta împotriva complicaţiilor pulmonare La pacientele cu obezitate, sau probleme pulmonare cronice, expuse complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor pulmonare prin staza secreţiilor bronşice şi suprainfecţiei, este necesară o profilaxie activă prin:

Dezinfecţie nazofaringiană;

Evitarea frigului, în special noaptea;

Exerciţii respiratorii de două ori pe zi;

Obligarea pacientei să scuipe, provocând tusa prin “tapping”.

e)Lupta contra distensiei digestive Toate intervenţiile abdominale sunt urmate de pareze intestinale, cu retentive de gaze şi lichide intestinale. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată, nedepăşind 3 zile. Aceasta distensie abdominal devine nociva când se prelungeşte şi antrenează întârzierea tranzitului intestinal, împiedicând o alimentaţie normal şi favorizând eviscerarea postoperatorie. Până la reluarea tranzitului intestinal, se practica tubul de gaze, clisme evacuatoare mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea funcţiilor intestinale. De asemenea se administrează produse care favorizează reluarea peristaltismului intestinal, sau în anumite cazuri, se instalează o aspiraţie continua cu o sondă gastroduodenala.

F) Lupta împotriva stazei venoase Cu toate produsele terapiei anticoagulante, accidentele trombozei venoase rămân complicaţia majoră în chirurgie. La pacientele imobilizare la pat, lupta contra stazei venoase se va efectua prin mişcări active şi contracţii muscular statice ale membrelor inferioare, alterate cu perioade de repaos (10 contracţii succesive - pauză) repetate de mai multe ori pe zi. Prin flexia şi extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia genunchilor, mişcări pedelare în pat, antrenând şi articulaţia şoldului. Sculatul din pat precoce reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea complicaţiilor venoase. În afara contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara zilei intervenţiei sau a doua zi dimineaţă. Această manevră simplă este benefică datorită faptului că favorizează amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară, tusea şi expectoraţia, accelerând reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în mod pozitiv psihicul pacientei.

Înainte de a se ridica din pat, va fi necesar să:

Verificam dacă nu exista edeme ale membrelor inferioare.

Măsurarea tensiuni arterial culcat şi apoi în ortostatism.

Ridicarea se va face treptat: întâi la marginea patului, îşi balansează gambele, face un pic de gimnastică respiratorie, cu braţele ridicate în inspiraţie şi coborâte în expiraţie. Nu trebuie să meargă singură, ci sprijinită de asistenţă medicală şi să nu exagereze de prima dată. Se va ţine cont şi de ce spune pacientei, dacă vrea să mai meargă sau dacă vrea să se oprească.

După ce nu mai vrea să meargă, pacienta trebuie să se aşeze într-un fotoliu înainte de a se reîntoarce în pat. Primul sculat din pat al pacientei operate este considerat prima plimbare precoce. Sculatul din pat precoce este indicat în majoritatea intervenţiilor chirurgicale. Starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea, nici varicele – stări ce nu trebuie să constituie o scuză, ci, dimpotrivă, la persoanele cu antecedente în flebita, plimbarea va avea loc cât mai precoce posibil. Natură sau complexitatea operaţiei nu împiedica ridicarea din pat precoce, care nu va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor. Existenta complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea, acolo unde este posibil.

3.2.2 ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA TRATAMENTULUI

Să cunoască şi să controleze:

– Medicamentul prescris pacientei. Doza corectă de administrare. Timpii de execuţie. Acţiunea farmaceutică a medicamentelor. Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze. Efectul ce trebuie obţinut. Contraindicaţiile şi efectele secundare. Interacţiunile dintre medicamente.

Să verifice şi să identifice:

– Calitatea medicamentelor. Integritatea medicamentelor. Culoarea medicamentelor. Decolorarea sau supracolorarea. Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii. Lichefierea medicamentelor solide. Opalescenţa soluţiilor.

Să respecte:

Calea de administrare prescrisă.

Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.

Incompatibilitatea medicamentelor.

Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.

Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături,

injecţii, supozitoare, ovule vaginale). Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Să informeze şi să anunţe:

– Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare, cantitatea, efectul scontat, eventualele reacţii secundare. – Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a medicamentelor.

– Condiţii de administrare:

Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare.

– – Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale sau intraspitaliceşti.

Căile de administrare a medicamentelor:

– Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se administrează pilule, tablete, comprimate, soluţii, caşete, drajeuri, supozitoare, clisme. – Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter, cloroform, clorură de etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare), unele antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice – sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicament fin dispersat), oxigen.

Modul de administrare:

– prin aspirare directă din balon, inhalare prin sondă, mască său cort de oxigen. – Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin fricţionare, comprese, ionizare (cu ajutorul curentului galvanic), badijonări, emplastre, băi medicinale. – Calea urinară. – Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.

Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinând cont de următoarele considerente:

Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului.

Particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului.

Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia.

Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare).

Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare.

Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.

Reguli generale de administrare a medicamentelor:

1. Respectarea medicamentului prescris. 2. Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să cunoască forma de prezentare, culoarea, mirosul.

3.

Verificarea calităţilor (timp de valabilitate, ambalaj, înscrisuri, aspect, miros,

culoare, integritate).

  • 4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie! Soluţiile

uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se

administrează strict intravenos.

  • 5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic – unele

medicamente se administrează înainte de masă – pansamentul gastric, altele se administrează în timpul mesei – fermenţii digestivi, altele după masă – antiemetizante.

  • 6. Respectarea dozei de administrare.

  • 7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.).

  • 8. Evitarea incompatibilităţilor. Prin asociere unele medicamente pot deveni

toxice sau dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu

acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor. Unele

incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalina, morfină cu atropina) pentru a obţine efectul terapeutic scontat. 9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicament.

  • 10. Respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor: tablete, capsule,

soluţii, picături, injecţii, ovule, supozitoare.

  • 11. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (asistenta trebuie să

cunoască indicaţii, contraindicaţii, incompatibilităţi, efecte secundare).

  • 12. Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor.

  • 13. Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis.

  • 14. Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti.

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

3.3.1 Instalarea și întreținerea unui cateter venos periferic

  • 1. Definiție: Cateterul intravenos periferic (branulă)-canulă flexibilă-este

prevăzut cu mandrin și dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sânge.

  • 2. Scop:

Un cateter periferic permite administrarea de soluții lichide, sânge și

derivate din sânge. Administrarea tratamentului prin branule scutește pacientul de multiple

înțepături. Se permite menținerea unei linii venoase continue și administrarea de bolusuri etc.

  • 3. Locul inserției cateterului venos periferic:

– Vena cefalică sau bazilică a brațului. Venele de partea dorsală a mâinii.

Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită). Se va începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncționării din ce în ce mai proximal. – Dacă se administrează o substanță iritantă sau un volum mare de lichide se alege o venă mare.

  • 4. Materiale și instrumente necesare:

Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă; Cateter i.v. cu canulă și valvă. Soluția de injectat/perfuzat. Seringă cu capacitate adaptată cantității de soluție de injectat. Seringă cu soluție normal salină sau cu soluție diluată de heparină (diluția

de heparină se pregătește cu 10 până la 100 de unități pe ml din care se trage în seringă de 3 ml). Garou, Tăviță renală; Tampoane cu alcool, eter →pentru dezinfecție. Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter. – Mănuși de protecție.

  • 5. Pregătirea bolnavului:

Se confirmă identitatea pacientului. Se anunță bolnavul și se explică tehnica și necesitatea ei.

– – Se așează bolnavul în repaus comod – cu brațul dezvelit, sprijinit și

poziționat în jos pentru a permite umplerea venelor brațului și mâinii.

  • 6. Montarea (inserția) cateterului venos:

– Se spală și se dezinfectează mâinile și se îmbracă mănuși de protecție. – Se aplică garoul cu cca.15 cm. mai sus de locul inserției. Garoul nu se menține mai mult de 3 minute, iar dacă nu s-a reușit inserarea cateterului se va desface garoul pentru câteva minute și se reia tehnica.Se verifică pulsul radial și dacă nu este palpabil se va lărgi puțin garoul pentru a nu face ocluzie arterială. – Se verifică integritatea ambalajului și termenul de valabilitate. – Se desface ambalajul de sus în jos. – Se îndepărtează protecția acului. – Se dezinfectează locul puncției cu alcool și se așteaptă evaporarea. – Se întinde și se imobilizează pielea antebrațului. – Se execută puncția venoasă cu branula ținută între degete sau de „aripioareˮ – Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade, direct prin piele până în venă printr-o singură mișcare→dacă apare sânge în capătul cateterului se confirmă prezența în venă. – Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în venă: Se desface garoul și se continuă împingerea cu grijă a cateterului până la jumătatea sa, apoi se scoate acul în același timp cu împingerea totală a canulei de plastic, atașând imediat fie perfuzorul fie seringa; se

presează ușor vena pentru a împiedica sângerarea. Fie se scoate acul imediat după puncționarea venei și apariția sângelui și se atașează rapid și steril perfuzorul soluției de administrat.Se pornește perfuzia în timp ce cu o mână se fixează venă și cu cealaltă se împinge canula de plastic. – Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la capătul cateterului.

  • 7. Intervenții după montarea cateterului:

După introducerea cateterului se curăță locul cu tampon alcoolizat.

Acul cateterului se aruncă în recipientul de înțepătoare.

– – Se reglează ritmul de administrare și se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe piele. – Fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind bine marginile pentru a preveni ieșirea accidentală a cateterului.

  • 8. Întreținerea unui cateter venos:

– Se dezinfectează capătul branulei unde se va atașa seringă sau perfuzorul. Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge →dacă branula este corect poziționată și este permeabilă. Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns deasupra locului unde este branula și se menține aproximativ un minut, apoi se aspiră încă o dată. Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul și se injectează fără a forța, câțiva ml de soluție normal salină sau heparină diluată. – Dacă nu se întâmpină rezistență se va administra apoi soluție normal salină (pentru a spăla eventualele urme de heparină care pot fi incompatibile cu unele medicamente) observând cu atenție dacă apare durere sau semne de infiltrare a tegumentelor. ATENȚIE! Dacă apare durerea, semne de rezistență la injectare și se observă infiltrație, se va scoate branula și se va monta una nouă! – După administrarea medicației cu seringa se va spăla branula cu soluție normal salină și apoi cu heparină diluată pentru a nu se forma trombi. – După fiecare injectare se spală cu soluție diluată de heparină sau soluție normal salină pentru a preveni formarea cheagurilor.

  • 9. Incidente și accidente:

Flebite (roșeață de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori febră). Extravazarea soluțiilor (apare o tumefacție la locul de inserție).

Impermeabilitatea cateterului datorită neheparinizării periodice a cateterului după fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de sânge atunci când sângele umple cateterul și staționează

acolo.

Hematom datorită perforării peretelui opus în timpul inserării cateterului.

– – Secționarea cateterului introdus în venă prin reinserția acului de-a lungul tecii de plastic. Reacții vaso-vaginale (colaps brusc al venei în timpul puncționării, – paloare, amețeală, greață, transpirații, hipotensiune) prin producerea spasmului venos în anxietate și durere. Tromboze (durere, roșeață, umflătură, impermeabilitatea cateterului).

– – Infecții sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane, indispoziție fără motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariției flebitelor, fixare insuficientă a branulei, menținerea îndelungată a cateterului, imunitate scăzută, soluții perfuzabile contaminate. Reacții alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de inserție a cateterului). – Embolie pulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creșterea presiunii venoase centrale, hipotensiune, pierderea conștienței) datorită împingerii aerului în venă prin schimbarea flacoanelor de soluție și împingerea aerului în venă. 10. Observații:

Nu se utilizează la pacienți cu hipersensibilitate la materiale plastice. Dacă se spală cu soluție diluată de heparină sau se administrează heparina ca tratament, înaintea fiecărei administrări de alt medicament se va spăla întâi cu soluție normal salină. – Branula chiar funcțională se schimbă la 48-72 ore, schimbând și locul inserției.

3.3.2 Administrarea soluțiilor perfuzabile

  • 1. Definiție:

Introducerea pe cale parenterală — intravenoasă — picătură cu picătură a soluțiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică și volemică se execută prin perfuzie.

  • 2. Scop:

Terapeutic. Hidratare și mineralizare, completarea proteinelor sau a altor componente sanguine. Scop depurativ diluând și favorizând excreția din organism a produșilor toxici.

  • 3. Locul puncției pentru perfuzie:

– Venele de la plica cotului. – Venele epicraniene sau jugulare la copii mici și sugari. Venele de pe suprafața dorsală a mâini.

4.

Materiale și instrumente necesare:

– Flaconul cu soluția perfuzabilă pregătit, suspendat în stativ. Materiale pentru puncție venoasă. Injectomat, branulă, ac pentru puncție. Leucoplast. Tăviță renală. Mănuși de protecție. Tampoane cu soluție dezinfectantă—alcool, eter, alcool iodat.

  • 5. Pregătirea pacientului:

Se anunță bolnavul și se explică tehnică, necesitatea și importanța ei.

Se obține consimțământul pacientului (familiei sau aparținătorului).

Se roagă bolnavul să urineze. Se protejează patul cu mușama și aleză.

– – Se așează bolnavul comod, cu brațul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport). – Se acoperă bolnavul cu învelitoare.

  • 6. Execuția perfuziei:

Se examinează calitatea venelor, se aplică garoul și se alege locul

puncției. Se dezinfectează locul ales și se execută puncția venoasă. Se verifică poziția acului și se atașează la ac amboul perfuzorului pregătit. – Se deschide prestubul și se reglează ritmul perfuziei→obișnuit 60

 

picături pe minut

sau

în

funcție

de

recomandări

și

de

soluția

administrată.

  • 7. Îngrijiri după tehnică:

 

Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului.

Se aplică un tampon cu alcool la locul puncției și se extrage acul brusc din

venă. Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncției.

Se așează bolnavul comod și se învelește.

Se supraveghează și dacă nu sunt contraindicații, se pot administra lichide calde.

  • 8. Incidente și accidente:

Hiperhidratare →prin perfuzie în exces.La cardiaci poate determina edem pulmonar acut, tuse, expectorație hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Embolie gazoasă →prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Revărsat lichidian →în țesuturile perivenoase poate da naștere la flebite, necroze. Frison și stare febrilă →prin nerespectarea condițiilor de asepsie.

Infecții prin aspirație și diaree →prin hrănire îndelungată prin perfuzie.

Compresia vaselor sau a nervilor →datorită aparatelor de susținere a brațului. Coagularea sângelui pe ac sau cateter. Tromboză →prin mobilizarea cheagului de sânge. – Limfangită→apariția durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere.

9. Observații:

Instalarea perfuziei se va face în condiții de asepsie perfectă.

– Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă a flaconului pentru a reține 2-3 ml de soluție pentru control, în caz de intoleranță. Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de administrare, a componenței soluțiilor perfuzate, medicamentele adăugate, ora de întrerupere a perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia.

Administrare de glucoză, indiferent de concentrație, impune tamponarea

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ

cu insulină. În caz de perfuzie pe branulă, se adaptează perfuzorul la branulă și se

reglează rata de curgere; când se termină perfuzia se procedează ca la injectarea cu serină.

CAZUL I:

Nume şi prenume: A.G.

Vârsta: 26 de ani

Stare civilă: căsătorită

Religie: ortodoxă

Naţionalitate: romană

Ocupaţie: salariată

Antecedente heterocolaterale: neagă Antecedente personale fiziologice şi patologice:

§

Menarhă-12 ani

§

Cicluri menstruale – regulate

§

Ultima menstruaţie: 15 martie 2014

§

Naşteri: 0

§

Avorturi:0

§

Contraceptive: întrerupte de un an

§

Internări anterioare - nu

§

Obiceiuri de viaţă – nefumătoare:

§

Greutate iniţială – 58kg.

§

Greutate actuală – 69kg

Diagnostic de internare: Sarcina 36 de săptămâni, făt viu, membrane rupte 17.03.2015 la ora 20:15, bazin eutocic, debut de travaliu. Sarcina a fost depistată la 7 săptămâni. Controale prenatale lunare, cu evoluţie fiziologică normală. Intervenţie chirurgicală principală: operaţie de cezariană.

Motivele internării:

Pacienta A.G. în vârstă de 26 de ani se internează în data de 17.03.2015 în clinica de obstetrica cu modificări de sarcină în 36 de săptămâni. Ø Fără CUD Ø Col şters, nedilatat Ø Scurgere de LA Ø Prezentaţie pelviană Ø Circumferinţa abdominal 109 cm Ø IFU 38 cm Ø Tonus uterin normal Ø T.A. 140/80 mmHg, P. 92b/min Pacienta doreşte cezariană. În data de 17.03.2015 naşterea a fost declanşată prin cezariană. Pacienta a dat naştere unui făt viu, de sex M, cu 3300 g, L-50 cm, fără traumatisme, fără malformaţii, scor APGAR 9 iar la 4 minute 10. Delivrenţa placentei 10 minute.

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ

Nevoia

Manifestări de

Surse de

Problema de

Grad de

fundamentală

dependenţă

dificultate

dependenţă

dependenţă

1. A RESPIRA ŞI A

Alterarea

AVEA O BUNĂ

Tahicardie

Sângerare

circulaţiei

Dependent

CIRCULAŢIE

moderată

2. A MÂNCA ŞI A

Vărsături,

Inapetenta

Alterarea

Dependent

BEA

greaţa

stării de

 

nutriţie

3. A ELIMINA

Ischiurie

Dereglarea

Alterarea

Dependent

 

metabolismulu

eliminărilor

i

4. A SE MIŞCA ŞI A

Durere

Alterarea

AVEA O BUNĂ POSTURĂ

Repaus la pat

mobilităţii

Dependent

     

Alterarea

 
  • 5. A DORMI ŞI A SE

Insomnie

Durere,

somnului din

Dependent

ODIHNI

anxietate

punct de

vedere

calitativ şi

cantitativ

  • 6. A SE ÎMBRĂCA ŞI Deficit de auto-

Fatigabilitate

Alterarea

Dependent

DEZBRACĂ

îngrijire

capacităţii de a se îmbrăca

  • 7. A MENŢINE

       

TEMPERATURA CORPULUI ÎN

Independent

 

LIMITE

NORMALE

  • 8. AFI CURAT,

       

ÎNGRIJIT ŞI A

Alterarea

PROTEJA

Dificultate în

Repaus la pat

capacităţii de

Dependent

TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE

auto-îngrijire

a se îngriji

9. A EVITA PERICOLELE

 

Independent

10.

A COMUNICA

 

Independent

11. A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI

     

Independent

 

12.

A FI

     

Independent

PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

13. A SE RECREA

Incapacitatea de a îndeplini o activitate

Anxietate

Alterarea capacităţii de a se recrea

Dependent

recreativă

14.

A ÎNVĂŢA CUM

Deficit de auto-

Lipsei de

Alterarea

Dependent

SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATEA

îngrijire

informare

capacităţii de a se auto-

îngrijire

Plan de îngrijire

Diagnostic de

Obiectiv

Intervenţii autonome şi delegate

Evaluare

îngrijire

Rol propriu

Rol delegat

1. Alterarea

Pacienta să

  • - Asigurarea unui mediu

  • - Recoltare probe

18.03.2015, ora 07:00

circulaţiei

prezinte o

ambient adecvat;

biologice: HL; VSH; Uree;

Pacienta prezintă o stare

datorită sângerării

bună

  • - Monitorizarea funcţiilor

glicemie; TSH, TC;

generală relativ bună

moderate cauzată

circulaţie.

vitale (TA, puls, respiraţie)

ionograma, transaminaze,

T.A.120/70mmHg,

de cezariană,

măsurarea pulsului la fiecare

fibrinogen.

P.=65b/min.,

manifestată prin

4 ore;

  • - Colaborarea cu

19.03.2015, ora 07:00

tahicardie.

  • - Învăţ pacienta tehnici

dieteticianul şi familia.

T.A.130/70mmHg,

corecte d

necesitatea lor;

  • - Administrare de fier;

P.=66b/min.,

E respiraţie şi explic

  • - Învăţ pacienta să consume alimente ce

conţin fier.

20.03.2015, ora 07:30

T.A.120/60mmHg,

  • - Se linişteşte pacienta -se

P.=70b/min

face bilanţul hidro- electrolitic al lichidelor - Se observa faciesul, tegumentele;

Asigur suport fizic şi psihic.

2. Alterarea

Asigurarea,

  • - Susţinerea pacientei în

  • - Administrarea de

18.03.2015, oră: 14:00

nutriţiei datorită

pacientei,

timpul vărsăturilor, curat la

medicamente la indicaţia

Pacienta prezintă

scăderii aportului

unui regim

locul incident şi aerisesc

medicului;

inapetenta, reducerea

caloric manifestat

adecvat.

camera.

  • - Hidratare orală;

greţurilor şi vărsăturilor;

prin greaţa şi

  • - Ofer pacientei apa cu sau

  • - Regim hipolipidic,

19.03.2015,

vărsături

 

fără o soluţie aromată pentru

hipocaloric, hiposodat

Pacienta prezintă o stare

a-şi clăti gura după.

imediat după anestezie, apoi trecem la un regim

bună, fără greaţa şi vărsături;

normal, bogat.

20.03.2015,

Pacienta prezintă interes pentru alimentaţie, fără

vărsături şi greaţă.

  • 3. Alterarea

Să prezinte

  • - Se verifica prezenţa

  • - Administrarea medicaţiei

18,19.03.2015

eliminărilor

eliminări

globului vezical

prescrise de medic;

Ischiurie combătuta cu

datorită dereglării

adecvate

  • - Introducerea bazinetului

  • - Efectuarea sondajului

diureza de 1300ml şi

metabolismului,

cald sub pacientă.

vezical, în condiţii de

stare generală bună

manifestată prin

  • - Lasă robinetul deschis să

asepsie.

T.A.130/80mmHg,

ischiurie

curgă apă (să fie auzită de

  • - Introduc mâinile pacientei

P.=74b/min.,

pacientă)

în apă caldă.

R=16resp. /min., Temp. =36,7, Diureza=1300ml

20.03.2015

Eliminări adecvate fără

sonda vezicala

  • 4. Alterarea

Pacienta să

  • - Explic pacientei cauzele

  • - Administrarea de

18.03.2015

mişcării datorită

aibă o

durerii

antalgice la indicaţia

Pacienta refuza să facă

durerii şi plăgii

mobilitate

  • - Evaluez caracteristicile

medicului:

câteva mişcări;

manifestată prin

corespunză-

durerii: localizare,

Durerea încă persista.

repaus la pat

toare

Intensitate, durată,

19.03.2015

frecvență, factori care cresc

Pacienta se mobilizează

   

intensita-tea;

 

încet;

  • - Ajutarea pacientei pentru

Durerea nu mai persista.

adoptarea unei poziţii de

20.03.2015

confort.

Pacienta se mobilizează singura

T.A.110/50mmHg,

P.=68b/min.,

R=16resp. /min., Temp.

=36,5, Diureza=1500ml

  • 5. Alterarea

Pacienta să

  • - Îi explic bolnavei să evite

Administrez medicaţia

18.03.2015

somnului datorită

aibă un somn

oboseala, eficienta somnului

prescrisă de medic:

Pacienta nu se poate

durerii,

odihnitor, să

şi a odihnei

Anxiolitice uşoare

odihni, prezintă agitaţie;

manifestată prin

nu mai

  • - Aerisesc salonul

19.03.2015

insomnie

prezinte

  • - Asigur condiţii optime

Pacienta se linişteşte şi se

durere şi să

pentru că bolnavă să se

odihneşte bine

aibă o stare

poată odihni

20.03.2015

de bine fizic

  • - Îi recomand activităţi

Pacienta nu mai prezintă

şi psihic

recreative - plimbări în are

deficit de odihnă

liber însoţită la început

  • 6. Alterarea

Să prezinte

  • - Se practică spălatul

Administrez medicaţia

18.03.2015

capacităţii de a se

tegumente

pacientei pe regiuni la pat

prescrisă de medic

Pacienta se

îngriji datorită

integre

  • - Folosirea tampoanelor

îmbracă/dezbracă cu

fatigabilităţii

sterile şi curate şi

mare dificultate

manifestată prin

schimbarea lor ori de câte

19.03.2015

dificultate în

 

ori este nevoie

 

Pacienta accepta ajutorul

îngrijire

  • - Controlează involuţia uterină.

şi reuşeşte să se adapteze la noua să condiţie

20.03.2015

Pacienta prezintă tegumente integre şi se

simte mai confortabil.

  • 7. Alterarea

Pacienta să

  • - Favorizez adaptarea

Administrez tratamentul

Anxietate diminuată

capacităţii de a se

îşi exprime

recrea, datorită limitelor cognitive manifestată prin teamă, anxietate, vulnerabilitate

temerile, să

beneficieze

de siguranţă

psihologică

pacientei la mediul spitalicesc asigurând un

climat de calm şi securitate ;

  • - Identific cu pacienta cauza

anxietăţii şi o educa privind

rolul de mama.

prescris de medic. - Pun pacienta în legătură

cu un psiholog şi

administrez, dacă este cazul, medicaţia prescrisă.

  • 8. Alterarea

Pacienta să

  • - Educarea pacientei şi

Administrez tratamentul

18.03.2015

capacităţii de a a

aibă noţiuni

familiei privind prevenirea

prescris de medic.

Pacienta nu are informaţii

se auto-îngrijire, datorită deficitului de

despre tratamentul de îngrijire şi

infecţiilor şi a recidivelor prin utilizarea articolelor de igienă personale;

despre tratament şi îngrijire/auto-îngrijire.

  • - Educarea pacientei să

20.03.2015

cunoştinţe despre

auto-îngrijire

apeleze la medicul de

  • - Educ pacientă cu privire la

Pacienta a înţeles

tratament şi auto-

la domiciliu.

familie ori de câte ori apar

informaţiile primite.

îngrijire la domiciliu,

modificări, chiar şi minore în starea de sănătate;

manifestată prin deficit de auto- îngrijire.

 

noul statut de mama şi cu privire la nou-născut. - Educ pacientă cu privire la starea plăgii, care se poate modifica în orice moment, sau nu şi la igiena adecvată zonei şi nu numai. În cazul în care apar unele modificări, de culoare, sau apar colecţii purulente, să se prezinte la cel mai apropiat

   

spital.

Evaluare

Evoluţia pacientei a fost favorabilă. Pacienta prezintă o stare de bine, cunoaşte şi respectă regimul igieno-dietetic. Se externează cu recomandarea de a reveni pentru scoaterea firelor din urma intervenţiei, să îşi schimbe pansamentul zilnic şi să limiteze efortul fizic până la închiderea definitivă a suturii.

Ziua Zile de boala 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Ziua
Zile de boala
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
1
2
3
4
5
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
D
S
35
30
16
41
0
°
30
25
14
40
0
°
25
20
12
39
0
°
20
15
10
38
0
°
15
10
80
37
°
10
5
60
36
°
Lichide ingerate
Diureza
Scaune
Resp.
T.A.
Puls
Temp.

Dieta

FOAIE DE TEMPERATURA ADULTI

Anul………Luna…… .. Nr.foii de observatie… .. … Numele……………………… Prenumele………………….………… Nr.salon……….Nr.pat…… ... ...
Anul………Luna……
..
Nr.foii
de observatie…
..
Numele………………………
Prenumele………………….…………
Nr.salon……….Nr.pat…… ...
...

Cazul 2

Nume si prenume: S.C.

Varsta: 25 de ani

Stare civila: casatorita

Religie: ortodoxa

Nationalitate: romana

Ocupatie: salariata

Antecedente heterocolaterale: - neaga Antecedente personale fiziologice si patologice:

menarha la 11 ani

cicluri menstruale neregulate

ultima menstruatie 15 august

Nasteri -0

Avorturi -0

Contraceptive –orale 2005-2009

Greutate initiala – 57kg.

Greutate actuala –

68kg

Conditii de viata si de munca: corespunzatoare Comportament : nu fumeaza, nu bea alcool. Diagnostic de internare:

Sarcina 38 saptamani, fat viu, membrane rupte (18.05.09) , debut de travaliu, bazin eutocic. Interventie chirurgicala principal: operatie de cezariana Se interneaza acuzand CUD pt asistenta la nastere

Motivele internarii:

Pacienta S C in varsta de 25 de ani, se interneaza in data de 18.05.2010 , in clinica de obstetrica cu modificari induse de sarcina in 38 de saptamani. Ø Circumferinta obdominala : 103 cm

Ø

IFU :32 cm

Ø Contractii uterine : la 7 minute

Ø Tonus uterin normal Ø Col sters Ø Membrane rupte Ø Lichid amniotic clar

Ø Prezentatie pelvina Ø T.A.150/80 mmHg, P.=87b./min. Datorita pozitiei fatului, pacienta are indicatii de operatie. In data de 19.05.2010 la ora 02:36 , nasterea a fost declansata cu cezariana. Pacienta da nastere unui fat de sex F, cu 3000 g, L=55cm, fara malformatii, fara traumatisme, scor APGAR -8 , iar la 5 minute 10. Delivrenta placentei -20 min.

 

GRILA DE DEPENDENŢĂ

 

Nevoia

Manifestări

Surse de

Problema

Grad de

fundamentală

de

dificultate

de

dependenţă

dependenţă

dependenţă

1. A RESPIRA ŞI A

Sângerare

Alterarea

AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE

Tahicardie

moderată

circulaţiei

Dependent

2. A MÂNCA ŞI A

Greaţă şi

Alimentaţiei

Alterarea

Dependent

BEA

vărsături

deficitare

stării de

nutriţie

3. A ELIMINA

Ischiurie

Dereglării

Eliminări

Dependent

 

metabolismului

inadecvate

4. A SE MIŞCA ŞI A

Plăgii dureroase

Alterarea

AVEA O BUNĂ POSTURA

Repaus la pat

mobilităţii

Dependent

5. A DORMI ŞI A SE ODIHNI

Deficit în a se odihn

Durere

Somn inadecvat din punct de vedere calitativ şi cantitativ

Dependent

6. A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRACĂ

Independent

7. A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE NORMALE

     

Independent

8. AFI CURAT,

   

Alterarea