You are on page 1of 5

“Ca să nu mor ca un bou”, de Gabriel Liiceanu

Alexandru Dragomir era cu șapte ani mai tânăr decât Noica. A murit în 2002. În 1942-1943 a fost
doctorand al lui Heidegger la Freiburg. Era un „răsfățat” al profesorului. După 1947 nu s-a mai îndeletnicit
niciodată la scenă deschisă cu filozofia. A preferat tot soiul de travestiuri profesionale: a fost sudor la
„Industria sârmei” și și-a sfârșit „cariera” ca economist la „ISCE Exportlemn”. A ratat „de puțin”, în 1959,
arestarea în „lotul Noica-Pillat”. Filozofia a transformat-o într-o afacere particulară, practicată cu asiduitate
după orele de serviciu și apoi, fără graniță de timp, după ce a ieșit la pensie.
Dragomir era singura „instanță” de care Noica „se temea”, singurul căruia-i dădea textele înainte de
publicare și de ale cărui observații ținea cont. După moartea lui Noica, în 1987, Sorin Vieru, Andrei Pleșu
și cu mine, rămași „orfani”, am fost „preluați” de Alexandru Dragomir (după o vreme ni s-a alăturat și
Horia Patapievici). A început să facă cu noi „seminarii private” sau să ne țină prelegeri despre „crase
banalități metafizice” (despre uitare, despre bărbat și femeie, despre autoînșelare, despre greșeală,
despre trezitul de dimineață, despre istorie, despre firul de praf, despre progres, despre „ținutul urâtuluiscârbosului”, despre bătrânețe, despre talent, despre minciună…) Cunoștințele lui de filozofie erau de
prim ordin. Cita pe de rost din filozofii greci și germani cu trimitere la pagină. Dar părea că nu are obiceiul
să scrie și că nici n-ar fi scris vreodată un text destinat publicării.
Într-o dimineață (era după 1990), ducându-mă la el acasă, pe strada Arcului, l-am găsit cu un caiet pe
măsuța de lucru. „Aha, deci scrieți!”, am strigat triumfător, ca și cum l-aș fi prins făcând ceva necurat. „Și
atunci de ce nu publicați?”, am continuat. – „Pentru că nu mă in-te-re-sea-ză!” – „Atunci de ce scrieți?” –
„Nu scriu, în sensul în care înțelegi dumneata asta. Îmi iau note. Notez. Scriu pentru mine.” – „De ce?” –
„De ce? Ca să înțeleg. Ca să nu mor bou!”
E cu putință dialogul?
Alexandru Dragomir mi-a dat primul senzația întâlnirii cu acel tip uman care își propune, cu o tenacitate
programată și socotind că asta e suprema îndatorire a omului, să înțeleagă lumea cu mintea lui. De aceea
își începea ziua cu o lungă plimbare prin piața de idei a omenirii. Dar cum poți alege, după ce ai vizitat o
bună parte din tarabele culturii, exact acele idei care, strânse într-un ghem al minții, te fac să ajungi la o
înțelegere care e mai aproape de adevăr decât de o erudiție găunoasă sau de o năroadă bătaie de
câmpi? Noica avea un recurs prompt la delirul speculativ. Dragomir, la obligația morală de a înțelege
lumea curățind în prealabil mintea care judecă de prejudecățile ei, dar deoptrivă de patimile sufletului și de
trufiile eului. A sta pe gânduri în fața fiecărui gând, a nu lua de bună nici o afirmație primită de-a gata, a
căuta la tot pasul demarcația fină dintre „a ști” și „a nu ști” erau pentru el elementele obligatorii ale unei
diete spirituale sănătoase. Dragomir a fost ultimul (sau primul?) om de cultură de la noi preocupat de
aflarea unui răspuns la întrebarea „ce înseamnă a gândi?” și de practicarea gândirii în puritatea actului ei.
Am să dau un exemplu. Dragomir și-a pus problema condițiilor în care e cu putință un dialog. Socrate
fusese primul individ din specia noastră care fixase regulile lui „a sta de vorbă” cu un scop bine precizat.
Este nevoie, le spunea el celor cu care intra într-o discuție, să ne întâlnim, după ce ne-am pus eurile în

la rândul lor. În contact cu un imbecil. dar asta nu oferă garanții asupra faptului că nu ai fost. Educatorii buni sunt la fel de rari ca geniile. care nu are nici conducător. și nici care este prețul vieții. Pe scurt. este un lucru mai presus de specialități profesionale și apartenențe sociale. Autorul precizează de la început că legile imbecilității nu se adresează imbecililor. și care reușește totuși să opereze în perfectă armonie. de încremenire într-o configurație sumară. pentru nimic în lume. Nu știm neapărat care sunt lucrurile care „se fac” și cele care. „Clasicul” problemei. se poate discuta cu oricine? Se poate porni la vânătoarea regală a adevărului cu vânători care. Imbecilii. numită logos. fără să câștige însă nimic din răul făcut. Ne putem mântui cu toții de inocența noastră primară? Care sunt căile depășirii ei? Câte feluri ale lui „a fi bou” există? Prima variantă e cea în care te naști bou și nu mai e nimic de făcut. dar câștigă el). Acest grup. trebuie mai întâi să acceptăm că. oricum. precizează Cipolla. într-un loc aflat mai presus de noi și care ne înglobează pe toți. spune Cipolla. este un individ care face rău altor persoane.paranteză și am uitat de „dreptatea fiecăruia”. Nu știm cum arată viața în toate cotloanele ei și nici ce loc anume avem să ocupăm noi în ea. – Comuniștii și extrema dreaptă. le aparținea tuturor. Cipolla. Poți să te naști și să rămâi bou. a fixat într-o cărțulie care nu depășește cincizeci de pagini „legile fundamentale ale imbecilității umane”[1]. au deja propriul lor vânat în desagă? Nu cumva există oameni blocați într-o prezumție de cunoaștere care îi face inapți pentru căutarea liberă a adevărului? Cu aceste întrebări în minte. nici președinte. nici cum trebuie să evaluăm oamenii. Așadar. corija sau contesta. economist cu studii la Sorbona și London School of Economics. de un har al prostiei pe care nimeni nu ți-l poate răpi. – Fanaticii de orice fel. reprezintă un „grup de indivizi ce fac. nu e vina nimănui dacă vei aparține acestei categorii și nimeni nu e acuzat sau pedepsit pentru asta. cunoscându-i legile. Carlo M. neconsfințit. Condiția dialogului era atingerea acelei regiuni impersonale a spiritului. a descoperi în tine vocația individualului și nu pe cea a unui exemplar de turmă. Poți să ajungi chiar și un savant de renume. spre deosebire de răufăcător (care face rău altuia. că ne-am putea apăra cumva. este „una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și progresul omenirii. dar sigur cel ortodox. Chestiunea acestei nașteri nefericite e una de fatalitate. – Mincinoșii. Dar dacă e așa. este pesemne una de hartă a neuronilor. – Posesorii adevărului. în speranța. decât complexul militarindustrial. Nu vei înțelege niciodată „mersul lumii”. „Bou” nu e o invectivă. ci „celor care au de-a face cu ei”. nu ești sau nu vei fi în eternitate analfabet existențial. ghidat parcă de o mână nevăzută…”. destul de șubredă de altfel. de efectele devastatoare ale imbecilității.” Imbecilul. ne naștem așa. „nu se fac”.” Câte feluri de „a fi bou” există? Pentru a afla ce trebuie să facem „ca să nu murim boi”. așa cum poți să te naști și să rămâi șchiop.) nu reprezintă întotdeauna o garanție că vom ajunge să ne așezăm în viață pe picioarele noastre. El este opusul absolut al inteligentului care. – Proștii care se cred deștepți. Dragomir ne-a făcut într-o zi inventarul categoriilor umane cu care dialogul nu e cu putință. decât comunismul – este vorba de un grup neorganizat. „rațiune”. odată capturat. familia etc. la plecare. Acest grup este mai influent decât Mafia. ci un mod lapidar pentru a numi instalarea în viață fără nici o răspundere față de tine însuți și față de semenii tăi. prin ceea ce . a fi „om adevărat”. în care singurul lucru important e adevărul. Dar ce-i de făcut mai departe? Cei care ne poartă o vreme de mână (școala. nici reguli. de „osificare” prematură a lor. toată lumea pierde. Țin să subliniez că aici nu e vorba de nimic „incorect politic”. parte din neamul omenesc. Iată-l: „Clerul de orice religie. Cei ce dialogau semănau cu o ceată de vânători cărora vânatul.

Finlanda a trecut în fruntea țărilor civilizate ale Europei. Mă rezum să reproduc aici prima dintre cele cinci legi: „Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea”. 2. cu atât cei inteligenți vor plăti un preț mai mare. Educație. să nu faci sofisme. poate. subînțelegea faptul că. Primul lucru de făcut pentru mântuirea de bovitate ține așadar de o toaletă spirituală. Un important neurolog contemporan (Antonio R. după părerea mea. în sensul lui Cipolla. Eroarea lui Descartes. Când Dragomir îmi spunea că nu vrea să moară bou. Altfel spus. a „iluminării”. Din calea unui inocent abisal nu poți decât să te ferești. de pe urma segregației rasiale: aparțineau populației de culoare. să ai un vocabular bogat. „este atât de comod să fii minor”. educat fiind. și nicidecum o garanție de anulare a ei. să vrei să înțelegi lumea „ca să nu mori bou”. Kant a numit chestia asta „ieșirea din minorat”. A doua variantă a lui „a fi bou” privește cazul oamenilor inteligenți care se prostesc în urma întunecării minții pe baze afective. nimic nu e”).face. să înțelegi ușor. să te exprimi clar. Ține de evidență să spui că nu poți face o casă bună cu cărămizi proaste și o societate civilizată cu indivizi needucați. Ea poate fi o pre-condiție pentru pierderea inocenței tâmpe. educația nu poate decât un singur lucru: să transforme un imbecil needucat într-unul educat. rațiunea și creierul uman) a arătat că dacă rațiunea noastră ar fi „pură”. Și rămân atunci. și când anume ea devine orbire care . și-ar pierde eficacitatea existențială. cu părul vâlvoi. Și. alocând educației cel mai mare procent din buget. Omenirea ar câștiga enorm dacă și-ar asuma analogia care există între toaleta corporală și cea spirituală: așa cum e de preferat să nu ieși pe stradă oricum (murdar. cât și faptul că. adică lipsită de ingrediente emoționale. Educația. limita educației. Un bou educat nu e mai puțin un bou. decenii la rând. în cele din urmă. Vom da deci deoparte cazul bovității înăscute. prin efortul „iluminării”. Trebuie examinat de fiecare dată când anume componenta afectivă a rațiunii este benefică (de lamania. orice om poate. doar două lucruri care dau o șansă pentru mântuirea de această insuficiență nefastă. a maturizării este imbecilitatea însăși. Damasio. O să vă las pe dumneavoastră să descoperiți legile imbecilității. pe scurt. Cu cât cantitatea de imbecili e mai mare într-un grup. să ajungă să-și folosească capacitatea de înțelegere fără să recurgă la ghidajul altuia. să pronunți corect numele străine etc. Educația nu poate anula imbecilitatea odată ce ea există. să știi să asculți. Se impune însă aici o precizare. 3. câștigă și el și-i face și pe ceilalți să câștige. ar fi de preferat să mânuiești limba corect. așadar. Primul l-aș numi „trecerea de la faza de pom sălbatic la cea de pom cultivat”. în cazul lui. nespălat pe dinți sau puțind). pasiunea erotică platoniciană care înaripează și pregătește sufletul pentru fapte mărețe. fiindu-ți milă de el și de tine în aceeași măsură. pentru că aici nu se mai pune problema dragomiriană a lui ce s-ar putea face pentru a nu muri bou. în cazul ei. fascinați de seducția distribuției echitabile a rațiunii în specia umană. ea și-ar pierde capacitatea de a lua hotărâri juste. să facă pasul de la „mărul sălbatic” la „mărul cultivat” și să nu moară bou. Rezultatul după două decenii: cele mai inteligente și competente discuții pe care le urmărise la televizor în sejurul ei de la Johannesburg aveau ca protagoniști pe cei ce suferiseră. O prietenă care s-a întors recent din Africa de Sud îmi spunea că guvernul Mandela a avut trei priorități: 1. Nu puțini gânditori. existau unele certitudini referitoare la faptul că efortul de a înțelege ar fi urmat să dea rezultatele dorite. Orice individ care nu este un imbecil caracterizat. deschizând cartea lui Cipolla. și până la paulinicul „dacă iubire nu e. Nu se mai poate face nimic. Deși. Educație.[2] au ignorat atât figura imbecilității. Educație. După 1990. spune Kant. Emoțiile. să poți purta o discuție agreabilă. să ai dicție. să ai umor.

de iubita sau iubitul lui. să scindeze societăți. Și atunci vor fi totdeauna vinovate două categorii: 1. de echipa lui de fotbal. de opțiunile făcute în tinerețe etc.blochează drumul minții în efortul ei de a distinge falsul de adevăr. laolaltă cu imbecilii și distorsionații afectiv (majoritari).? De ce oare. un enorm obstacol: când puterea încape pe mâna răufăcătorilor bine organizați care-i manipulează pe imbecili sau care-i . trebuie să punem la loc de cinste inteligența? se întreabă Erskine. de religia lui. după cum am văzut. 2.Cei ce ar fi avut condițiile intrinseci pentru a se dezbăra la timp de inocența acută (ignoranța existențială și politică). Altfel spus. să provoace războaie. Altfel spus. una a urii și a crimei?[3] De ce a-ți propune „să nu mori bou” este o îndatorire morală Și. În calea acestui deziderat se ridică. terenul judecăților religioase. politice și naționale este cel mai tare expus distorsiunilor afective care pot ajunge să strice prietenii. Dacă există o „virtute a inteligenței”. pe parcursul istoriei ei. în tabla virtuților. Toată lumea având drept de vot în virtutea unei prezumate egalități a indivizilor care aparțin speciei (egalitate reală a drepturilor. o societate care-și urmărește binele propriu are ca supremă îndatorire să facă tot ce poate pentru a dezvolta inteligența membrilor săi. după cum am avut timp să aflăm în „anii tranziției”. să-i așeze pe oameni sub regnul urii și să-i împingă la crimă? Cum poate. Concluzie – Ideea lui Dragomir că datoria față de ceilalți începe cu datoria pe care o ai față de tine însuți. Iar când nivelul acesta este scăzut. de nația lui. se întâlnește (dezvăluindu-și întreaga încărcătură morală) cu titlul celebrului eseu din 1915 al lui John Erskine. de partidul lui. în care cei inteligenți (și minoritari) vor suferi. nu cumva complacerea în minorat și imbecilitate. De aceea. te întrebi. de pildă. discernământul rațiunii. Cu cât cantitatea de inteligență va fi mai mică într-un grup. atunci „ca să nu mor bou” devine un imperativ etic suprem. adică a celor incapabili să calculeze cu binele celorlalți). potrivit nomenclatorului lui Cipolla –. efectele opțiunilor imbecililor și distorsionaților afectiv. adică de a înceta să fim manipulabili. dar nu și a dotărilor pe baza cărora se fac judecățile). poate un om. aici. atunci când e vorba de copilul lui. cu excepția imbecililor caracterizați. o religie a iubirii să devină. Cei care au suferit „din mers” trauma deraiajului afectiv. oricât de inteligent ar fi. temporar sau definitiv. se poate întâmpla ca numărul imbecililor (educați și needucați) și al indivizilor orbiți de pasiuni funeste să fie mai mare decât cel al inteligenților capabili să se cenzureze afectiv. cu iradierea ei negativă asupra tuturor semenilor tăi. apți să descifrăm semnele lumii. pierzându-și. va suferi de pe urma celor care decid și votează în concordanță cu o eclipsă totală sau pasageră a inteligenței. orice putere are datoria publică (și obligația de a-și face din asta un program politic) de a crea condițiile pentru a ne împiedica „să murim boi”. Toată societatea. este un păcat? Dacă e adevărat că binele și răul unei societăți depind în întregime de prostia și inteligența fiecărui membru al ei. dar care n-au făcut nimic pentru asta. dimpotrivă. Nu cumva. devenind. Rezultatul va fi o societate în derivă. democrația trebuie să-și asume ca pe un element fatal nivelul de înțelegere a lumii pe care l-a atins o societate. „Dragomirian” vorbind. să-i eviți pe cât îți stă în putință). căderea minorității înțelegătoare în sclavia răufăcătorilor și a inocenților manipulabili este un rezultat scontat. cu care nu e nimic de făcut (singura apărare imaginabilă este. stă la pândă drama democrațiilor. The Moral Obligation to Be Intelligent. formulată de el în maniera dezinvoltă a lui „ca să nu mor bou”. cu atât toți membrii grupului (și cei inteligenți și nevinovați. să nu-și piardă rațiunea și să rămână „obiectiv”. printre ei) vor plăti un preț mai mare. cu excepția răufăcătorilor rămași nepedepsiți (în această schemă nu e luată în calcul categoria ticăloșilor – a „răufăcătorilor”.

De aceea. are în el in potentia toată cunoașterea. Kriminalgeschichte des Christentums („Istoria criminală a creștinismului”). The Basic Laws of Human Stupidity. cu exemplul copilului de sclav care. română Legile fundamentale ale imbecilității umane. Kant cu „conștiința în genere” (das Bewusstsein überhaupt). odată încadrat aici. pornind de la Dragomir. desigur. Il Mulino. Altminteri. că face parte din această categorie? Pe de altă parte. chiar dacă faptul de a aparține acestei categorii nu e. Descartes. discuția privitoare la imbecili și imbecilitate nu se poate face niciodată ad personam. un motiv de satisfacție. Cipolla. cu credința că orice ființă umană. 2014) Trebuie precizat încă o dată că termenul „imbecil” la Copolla. însăși recunoașterea l-ar scoate automat din ea. . e o chestiune de maturitate personală să identifici un imbecil și să te fereștui de el. București. Humanitas. aliindu-se cu ei la guvernare. cine ar recunoaște. Bologna.selectează pe cei mai proeminenți dintre ei. rațională fiind. ci trebuie teoretizată numai în termenii fluizi și impersonali ai sociologiei. [2] Platon. inteligenții devin neputincioși. pentru că nu există cluburi ale imbecililor. e capabilă să distingă adevărul de fals (le bon sens est la chose du monde la mieux partagée). 1986–2013. de pildă. [3] Vezi. în acest text este folosit strict constatativ și tehnic-descriptiv. De altfel. 1988 (trad. opera în zece volume a lui Karlheinz Deschner . ______________________________________ [1] Carlo M. în virtutea alcătuirii sale genetice. ca și cel de „bou” utilizat. Toate civilizațiile care s-au dus de râpă au devenit victima conjuncției letale dintre ticăloși și imbecili.