You are on page 1of 1

Text argumentativ despre singurătate ca formă de întoarcere spre sine

,
de redescoperire a sinelui
Singurătatea sau solitudinea este o stare emoțională de izolare, când o anumită
persoană resimte lipsa relaționării cu ceilalți.
Este dificil de afirmat cu exactitate dacă singurătatea este un avantaj sau un dezavantaj
al modernității. Așa cum solitudinea este adesea apreciată ca timpul când se poate munci,
gândi sau odihni fără întreruperi putând solicitată cerută în vederea rezolvării de chestiuni
private, tot așa, singurătatea poate deveni o stare de grație dar și un prilej de suferin ță. În
societățile tradiționale oamenii conviețuiau în cadrul unor familii, singurătatea fiind un
concept străin. Mai târziu, oamenii au fost forțați de împrejurări să împartă o cameră cu alte
persoane, de care erau sau nu apropiați prin legături de sânge, ei puteau doar să viseze la
singurătate.
În zilele noastre, ne simțim din ce în ce mai claustrați, cu familii risipite în diferite
colțuri ale lumii, singurătatea ne apare mai degrabă ca un blestem, ca o decădere din rostul
nostru de oameni. Cu toate acestea, singurătatea își păstrează calitatea de a ne pune în contact
cu lumea interioară, cu propriile gânduri deoarece ea are capacitatea de a deschide lumi în
interiorul sinelui.
Pe de o parte, cei care apreciază singurătatea o văd ca pe o decuplare de la via ța
cotidiană. Să fii singur înseamnă să poți gândi limpede și liber demersurile tecute și viitoare.
Un exemplu în acest sens este ilustrat de oamenii de spirit, călugării care obișnuiau să
iasă din lume atunci când intenționau să-l descopere pe Dumnezeu, cel din lume sau cel din ei
înșiși. Singurătatea are capacitatea de a te pune față în față cu tine însuți, cu propriile gânduri,
îți oferă reale momente de introspecție. Un alt exemplu îl constituie geniul eminescian care
este condamnat întotdeauna la singurătate pentru că existența tumultuoasă alungă ideile și
conduce către o iremediabilă mediocritate.
Pe de altă parte, singurătatea ar trebui să intervină mai ales în preajma marilor
momente și decizii din viața noastră, în momente de bilanț existențial, atunci când trebuie să
apreciezi urmările acțiunilor tale ori când îți cauți rostul. Cu siguranță că poți asculta opiniile
altora sau poți urma exemplul lor, dar abia în intimitatea propriei ființe îți poți decide calea.
În concluzie, ființa devine și se desăvârșește printre oamenii cu care interac ționează,
dar în singurătate ea se poate regăsi pe sine.