ELITE ŞI LIDERI POLITICI

I. Elitele politice – între teorie şi realitate

II. Lider şi leadership
III. Liderul politic; note de personalitate
IV. Tipologia liderilor politici: democraţi, autoritari, totalitari
V. Elite şi lideri

I. Elitele politice – între teorie şi realitate

1.1. Conceptul de elită politică
Elitele politice = desemnate prin diverse concepte: "conducători" (Platon), "supraomul"
(Nietszche), "eroii" (Carlyle), "elită" (Pareto), "leadership" (Lasswell, Kaplan),
"oameni reprezentativi" (Emerson), "clasă politică", "clasă conducătoare"
(Mosca), "personalitate istorică" (Hegel, Marx), "conducător carismatic"
(Weber), "oameni de vocaţie" (C. Rădulescu-Motru), "personalitate
autoritară"
(Adorno), "clasă conducătoare" (Dahrendorf), "grup de elită" (Giddens), "elită
tehnocratică" (Galbraith, Burnham, Meynaud), "elită conducătoare" (Dahl),
"elita puterii" (Mills), "grupuri de veto", "coaliţii învingătoare" (Riesman) etc.

Elita = desemnează acei oameni deosebiţi prin pregătire şi talent care se disting prin creaţii
de valoare în diverse domenii ale societăţii (ştiinţă, artă, cultură, politică).
Elita puterii = minoritatea care deţine pârghiile puterii, cea care influenţează decisiv
elaborarea şi adoptarea deciziilor politice cu valoare strategică pentru evoluţia
sistemului social global.
Elita este specifică şi celorlalte domenii (motiv pentru care se vorbeşte de o mulţime
elitară)
Istoria este rezultatul acţiunii conjugate a maselor şi elitelor politice, acestora
revenindu-le poziţia de factori catalizatori, ordonatori şi diriguitori ai proceselor istorice.

OPINII
M. Weber = elitele politice reprezintă segmentul cel mai reprezentativ al elitelor care-şi pune
amprenta asupra societăţii; ele se disting prin competenţă, specializare,
profesionalizare (oameni pentru care politica devine o profesie) şi carismă;
V. Pareto ("Tratatul de sociologie generală", "Sistemele socialiste")
- elita politică este constituită din cei dotaţi pentru conducere, acei indivizi care au
cel mai ridicat potenţial de capacitate în domeniul lor de activitate;
- este mobilă şi stratificată: elita guvernamentală şi elita non-guvernamentală.
- în istorie, câştigătoare devin elitele capabile, nu cele aflate la putere.
G. Mosca ("Elemente de ştiinţă politică","Clasa conducătoare")
- elita se confundă cu clasa conducătoare; este omogenă prin faptul că este o
minoritate;
- indiferent cum exercită puterea – legitim/ilegitm, democratic/dictatorial,
- manifest/disimulat, violent/persuasiv –, elita (minoritatea sau clasa politică)
urmăreşte perpetuarea puterii;
- puterea sa este expresia dominaţiei integrale asupra societăţii pe care o
înfătuieşte clasa politică conducătoare;
- orice clasă conducătoare îşi găseşte o "formulă politică" ce îi justifică dominaţia

1
 şi o legitimează în faţa celor guvernaţi;
- este structurată pe două niveluri: "conducătorii" şi "tehnicienii" (s.n.); destinul
societăţii depinde de cei care reprezintă primul nivel (sănătatea morală şi tăria
structurilor politice ale statului) nu de cei care pun în mişcare şi "conduc
maşinăria statului";
- mobilitatea din sfera elitelor sunt procese mai lente în perioade de stabilitate
politică şi mai accelerate în perioadele revoluţionare.
R. Michels ("Partidele politice", "Curs de sociologie politică")
- elita este un grup social opus maselor care sunt incapabile de a se guverna;
- principala expresie a elitelor o constituie aristocraţia;
- există o pluralititate elitară;
- puterea politică este exercitată de elite şi susţinută de către componenta
economică;
- întotdeauna puterea a fost deţinută de aristocraţie.
- stabilitatea şi continuitatea puterii nu pot fi concepute decât în strânsă
dependenţă cu dimensiunea proprietăţii aristocraţiei.
- elitele economice, aprecia autorul, au fost şi au rămas în fruntea naţiunilor şi-şi
exercită dominaţia printr-o permanentă luptă cu noile elemente ale elitei
propulsate de dinamica vieţii sociale.
A. Gramsci ("Intelectualii şi cultura"; "Ordine nouă")
- clasa conducătoare nu-şi poate menţine dominaţia doar prin forţă şi corupţie,
ci şi cu ajutorul hegemoniei culturale şi intelectuale;
- într-o astfel de atmosferă de hegemonie a convingerilor şi clasa muncitoare
susţine un sistem potrivnic, pe termen lung, intereselor claselor dominante;
- hegemonia culturală conduce la crearea "blocurilor istorice" (sisteme de alianţe
- în procesul configurării hegemoniei culturale, intelectualii joacă un rol hotărâtor;
proiectându-se ca "actori importanţi în drama istoriei";
- muncitorii vor putea juca rolul clasei conducătoare doar în momentul în care îşi
- vor creea propria lor cultură hegemonică, aceasta fiind dintotdeauna apanajul
intelectualităţii.
Ortega y Gasset ("Revolta maselor")
- societatea reprezintă unitatea dinamică a doi factori: minorităţile şi masele,
diferenţiate prin calificare: minorităţile se definesc prin calificare specială, iar
masa (nu numai masele muncitoreşti) exprimă omul mediu, fără o anumită
calificare;
- societatea este "întotdeauna aristocratică";
- diviziunile evocate nu se confundă cu împărţirea societăţii în clase superioare
şi inferioare;
- distincţia era motivată de un alt criteriu – cel al rolului, al valorificării sociale;
- elitele nu înseamnă a priori superioritate, ci autoexigenţă, aspiraţii superioare,
sincronizare cu exigenţele vremii, asumare de îndatoriri fără a pretinde
recompense sau alte forme de recunoaştere socială (viaţa nu are sens decât
dacă este pusă în serviciul unei obligaţii superioare); masele reunesc pe
indivizii fără idealuri ("pentru care a trăi nu cere nimic deosebit de la dânşii"),
nedispuşi la autoperfecţionare, angajaţi social, fără scopuri şi orizont
("plutind ca nişte geamanduri în derivă");
- nu este convins de posibilitatea recursului la revoluţie ca pârghie de
schimbare socială, totuşi nu o neagă în totalitate ca soluţie potenţială;
- neagă vehement rolul maselor în progresul societăţii;

2
 - "Revolta maselor poate, într-adevăr să fie o cale spre o nouă organizare
a umanităţii, fără egal acum, dar poate fi o catastrofă pentru specia umană".
R. Aron ("Clasă socială, clasă politică, clasă conducătoare")
- termenul de elită desemnează pe toţi cei care ocupă o poziţie în vârful ierarhiei în
diferitele sectoare de activitate sau deţin o poziţie privilegiată care se bazează pe
bogăţie sau prestigiu.
- structurează societatea în mase şi oligarhii care subsumează minoritatea
definită, funcţie de autori, elită, clasă politică, clasă conducătoare;
- distinge între conţinutul acestor concepte: elita are sfera cea mai cuprinzătoare;
- clasa conducătoare se referă la membrii societăţii care nu deţin funcţii politice, dar
dispun de autoritate morală, financiară, economică, exercitată direct sau indirect,
deopotrivă asupra politicienilor cât şi asupra maselor; iar clasa politică defineşte
minoritatea guvernantă;
- în orice regim regăsim o clasă politică care deţine rolul hotărâtor în societate,
problema fundamentală este dacă clasa politică respectivă reprezintă sau nu o
elită.
M. Archer, S. Giner ("Europa contemporană")
- în democraţiile occidentale există următoarele grupuri elitare: elitele politice
(parlamentari, miniştri, şefi de partide, lideri ai organizaţiilor sociale), elitele
funcţionăreşti (tehnicienii care conduc procesele sociale), elitele militare şi elitele
ştiinţifice.
Mills ("The Power Elite")
- conceptul de "elită a puterii" reflectă unitatea dintre "elitele economice", "elitele
politice" şi "elitele militare" în ascensiune;
- identifică elita puterii cu complexul militar-industrial, grup format din marii
bogătaşi, conducătorii marilor corporaţii, ai armatei şi un număr restrâns de
politicieni cheie, caracterizat prin coeziune;
- elita puterii americane se bazează pe bogăţie, putere şi prestigiu.
R. Dahl ("Democraţia şi criticii ei")
- elita defineşte conducătorii grupurilor sociale active, iar liderul devine centrul de
concentrare a intereselor grupului.
- minoritatea dominantă (elita conducătoare) deţine un control direct sau indirect
asupra tuturor deciziilor privind agenda guvernării, deţine şi întreţine convingeri
despre legitimitatea, dezirabilitatea sau acceptabilitatea structurilor politice,
economice şi sociale majore, reuşeşte să-şi impună politicile favorabile intereselor
sale fundamentale;
- activismul este funcţie de anumite variabile: poziţia socială, bogăţie, rangul elitar
realizat;
H. Lasswell ("Power and Personality")
- elita reprezintă clasa cea mai puternică, segmentele care au cea mai multă
putere într- un grup, clasa de vârf a puterii sau grupul "păstrătorilor puterii"
într-un corp politic.
- face distincţia dintre "structura de putere" şi "structura de elită".
J. Meisel = susţine teoria celor trei C; elita fiind caracterizată prin conştiinţă de grup,
coerenţă şi conspiraţie
R. Dahrendorf = elita are un caracter de castă, ea accede la dominaţie în virtutea unei
descendenţe, origini aristocratice.
1. 2. Criteriile de identificare şi funcţiile elitelor
P. Zanoni ("Conceptul de elită") = criteriile care deosebesc elitele de non-elite: eficienţa

3
 (Pareto), meritul (Mosca), poziţia în cadrul organizaţiilor
(Michels), meritul moral (Gasset), proprietatea (Marx),
statutul social şi poziţia în cadrul instituţiilor (Mills),
proprietatea resurselor de putere (Dahl).
criteriul altimetric (cantitativ) – ordine ierarhică; este operaţional doar în
G. Sartori sistemele oligarhice, ierarhice, nu stratarhice
(orizontale)

criteriul meritului - individul este la vârf pentru că merită puterea

V.O. Key = credinţele, standardele, competenţele liderilor de opinie şi activiţştilor politici

Rousseau, D. Bell, = calitatea celor care conduc şi a formelor de conducere

f. de organizare şi conducere a societăţii (managementul politic al comunităţii,

luarea deciziilor şi dezvoltarea
societăţii)
f. de modernizare şi progres politic (promoveză noul, organizează schimbarea,
înnoirea doctrinară şi instituţională)

Funcţ.
elitelor f. de socializare, modelare, mobilizare şi creştere a gradului de participare
a maselor la viaţa politică (sensibilizează ideologic şi acţional masele;
le influenţează convingerile prin formulare de idealuri,
aspiraţii)

f. de regenerare morală, spirituală a societăţii (prin exemplu personal sau

modele de personalitate şi
conduită socială configurate
potrivit exigenţelor dezvoltării)
f. de selectare şi propulsare a liderilor politici, a tehnicienilor puterii, a
personalului politic, administrativ).

II. LIDER ŞI LEADERSHIP

2.1. Semnificaţia conceptelor
LEADERSHIPUL = capacitatea de a-i conduce eficient pe alţii (W. Bennis);
= "procesul de mobilizare şi antrenare a membrilor unei organizaţii într-o
anumită direcţie pentru realizarea unor obiective"
LIDERUL, sensuri = a) influenţa interpersonală bazată pe comunicarea directă, sinceră
pentru realizarea obiectivelor;
b) arta influenţării oamenilor prin persuasiune sau exemplu personal;
c) principala forţă dinamică ce motivează şi coordonează organizaţia
pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea;
d) abilitatea de a inspira încredere şi susţinere printre oameni, acţiuni
necesare pentru îndeplinirea scopurilor.
= se identifică cu individul care are capacitatea de a influenţa
comportamentul, acţiunile altora, care se angajează în actul de
conducere, devine instrument al organizării, are cea mai mare
influenţă asupra indivizilor, organizării şi sintalităţii grupului.

4
 = liderii se fac (printr-un proces de învăţare) nu se nasc;
NB. Leadershipul reprezintă conducerea realizată la nivel grupal, informal, iar liderul,
conducătorul acestui grup.
2.2. Tipologia liderilor
cr.procedeelor luării deciziei: directivi, suportivi, participativi, orientaţi spre
realizări
cr. autorităţii: autocratic, democratic

cr. civilizaţional: I Val, II Val, III Val

cr.pragmatic: lid. de succes, de insucces, populari, transformaţionali

Tipologie
cr. regimului politic: democratici, autoritari, totalitari

cr. obiectivelor: previzional, strategic, excepţie, inovator

cr. manifestării: oficiali, spontani

cr. zonal: tip A (nord-american şi european), J (Japonia şi China) şi Z

(tendinţă de perfecţionare a leadership-ului american)
cr. fundamente şi resurse comport.: principiali, carismatici, tranzacţionali,
tranformativi, strategici

cr.domeniului de activitate: politici, militari, instituţionali

2.3. Importanţa liderilor (N.M. Tichy, E. Cohen)

5satisfac nevoia de schimbare a organizaţiei;
5fac ca lucrurile să se realizeze
5revoluţionează domeniul (oferă soluţii problemelor, încurajează
şi pe membrii organizaţiei să procedeze la fel)
2.4. Comportamentul liderilor
∗variabile dependente de lider (personalitatea lid): sistemul său de valori;

∗variabile dependente de membrii grupului: intensitatea trebuinţei de independenţă,

disponibilitatea de a-şi asuma
responsabilitatea faţă de luarea deciziei,
interesul pentru problemă şi importanţa
acordată acesteia, înţelegerea şi identificarea
cu scopurile de grup-organizaţionale
∗variabile dependente de situaţie: tipul de organizaţie, eficienţa grupului, natura problemei,
presiunea timpului.

2.5. Legităţile leadershipului

g Liderul este impus de trei exigenţe:

5
¯nevoia de coordonare, administrare şi comunicare în contextul accentuării
complexităţii sociale;
¯răspunsul adecvat la provocările istoriei implică un răspuns colectiv, nu individual;
¯creşterea eficienţei acţiunii sociale.
J. Maxwel identifică şi formulează cele 21 de legi ale leadership-ului:
LEGI Conţinut
Ÿlegea pragului limitativ Tipul de conducere determină şi nivelul său
de eficienţă
Ÿlegea delegării numai liderii încrezători pot oferi forţă şi
altora
Ÿlegea influenţei măsura liderului este influenţa
Ÿlegea multiplicării numai un lider poate forma alt lider
Ÿlegea progresului capacităţile de lider se dezvoltă continuu
Ÿlegea acceptării oamenii acceptă mai întâi liderul şi apoi
viziunea sa
Ÿlegea navigaţiei oricine poate ţine cârma unei nave, dar
numai un lider cunoaşte cursul
Ÿlegea victoriei liderii găsesc întotdeauna o modalitate ca
echipa lor să învingă
Ÿlegea lui Hutton când un lider vorbeşte, oamenii îl ascultă
Ÿlegea marelui AV momentul propice este prietenul cel mai
bun al unui lider
Ÿlegea bazei solide încrederea stă la baza leadership-ului
Ÿlegea priorităţilor liderii ştiu că a fi activ nu este echivalent cu
a avea succes
Ÿlegea respectului oamenii respectă lideriii care sunt mai
puternici decât ei
Ÿlegea sacrificiului un lider trebuie să ştie să renunţe pentru a
evolua
Ÿlegea sincronizării armonizarea direcţiei, obiectivelor cu
modalităţile de acţiune

Ÿlegea intuiţiei liderii evaluează totul prin prisma dorinţei

Ÿlegea magnetismului cine se aseamănă se adună

Ÿlegea dezvoltării explozive pentru dezvoltare, fiţi liderul celor care vă

urmează – pentru multiplicare, fiţi liderul
altor lideri
Ÿlegea conectării liderii îţi cuceresc inima înainte de a-ţi cere
ajutorul
Ÿlegea moştenirii Valoarea permanentă a unui lider se
măsoară prin intermediul succesorilor lui
Ÿlegea cercului intim potenţialul unui lider este determinat de cei
care îi sunt apropiaţi

6
 2.6. Trăsăturile liderului

MOŞTOFLEI & DUŢU BENNIS

Ÿcunoaşterea generală a organizaţiei (a Ÿmanag. atenţiei (capacitatea de a atrage
obiectivelor stabilite) oamenii prin crearea şi comunicarea unei
viziuni şi determinarea lor, prin exemplu
personal, de a o urma şi îndeplini)
Ÿcompetenţe şi aptitudini (comunicare şi Ÿmanag. semnificaţiei
ascultare) (capacitatea de a comunica inteligibil
semnificaţia, obiectivele şi direcţiile de
acţiune implicate)
Ÿcapacitatea de a lucra în echip㠟manag. încrederii
(gândeşte şi acţionează călăuzit de (capacitatea de inspira încredere, trăinicie,
sloganul noi şi nu eu) soliditate şi consistenţă mesajului)
Ÿcapacitate predictic㠟manag. propriei persoane (capacitatea
(anticiparea viitorului org.) de autocunoaştere, de cunoaştere a
limtelor maxime şi
minime, pentru evitarea sau a înţelegerea
unui potenţial eşec).
Ÿcapcitatea de a-şi asuma riscul (spirit
inovator şi temerar)
Ÿcapacitatea de a recunoaşte valoarea
celorlalţi (să promoveze valoarea, să
respecte munca celorlalţi membri)

2.7. Distincţiile dintre liderii eficienţi şi ineficienţi

LIDERI EFICIENŢI LIDERI INEFICIENŢI

Ÿactivismul
Ÿcentrat pe scopuri
Ÿcapacitatea de a ierarhiza
funcţie de scopuri
Ÿmentalitate de învingător
Ÿempatic
Ÿautoperfecţionare continuă
Ÿpreocupare pentru coeziunea grupului
Ÿlipsit de iniţiativă
Ÿarbitrari şi excesiv de autoritari
acţiunile Ÿincapacitatea de a valoriza
Ÿpredestinat eşecurilor
Ÿnu-şi apără subalternii aflaţi în
dificultate, nu are încredre în ei
Ÿrutină
Ÿdezinteres pentru problemele
subalternilor

Ÿpromptitudine în luarea deciziei Ÿdecizii contradictorii

Ÿfolosirea raţională a timpului Ÿcronofagi
Ÿvalorificarea oprtunităţilor Ÿspiritul critic excesiv
Ÿidentificarea şi rezolvarea problemelor Ÿeschivarea de la rezolvarea
problemelor
Ÿasumarea răspunderii Ÿneasumarea răspunderii

7
 Ÿvizionari Ÿincapacitate de a gândi strategic
Ÿspirit de echip㠟incapacitate de a de a construi o
echipă
Ÿau idei şi valori proprii Ÿimitatori

Ÿformatori de lideri Ÿdependenţi de mentor

Ÿorientaţi spre conducere şi oameni Ÿorientaţi doar spre propria persoană

III. LIDERUL POLITIC; NOTE DE PERSONALITATE

3.1. Gândirea românească despre liderul (omul) politic
C. Rădulescu-Motru, I. Brucăr, D.D. Roşca = "personalitate de vocaţie", "om de acţiune"
E Speranţia = "exponent al elitei politice", "creator de valori impuse de cerinţele timpului"
D.D. Roşca= "om de stat", "valoare supremă, providenţială"
T. Brăileanu = conducător
S. Mehedinţi = "om politic" (caracterizat de cunoaşterea profundă a poporului, înţelegerea
deplină a intereselor sale naţionale, originalitate, absenţa viciilor)
E. Cioran = individul care-şi subordonează actele sale unui singur obiectiv: puterea,
inexistenţa acestuia generează tirani sau aventurieri, dar nicidecum oameni
politici;
3.2. Conceptul de lider politic. Funcţii şi trăsături
♦Lider politic = şeful "instituţional al unui grup şi care... influenţează, conduce ... exprimă
interesele unui grup, formulează scopurile şi elaborează strategiile şi
tacticile politice … care să corespundă ... aşteptărilor grupului ... şi
necesităţilor momentului"
= reprezintă puterea legitimată, puterea recunoscută şi acceptată
f. de elaborare a politicii grupului

f. de planificare a realizării obviectivelor

f. executivă (de realizare a sarcinilor)

f. de expertizare
Funcţ.
liderilor f. de control (al relaţiilor interne)

f. de mediere (rezolvarea conflictelor interp.)

f. de influenţare (exemplu comportamental)

f. ideologică (sursă de convingeri, valori)

f. compensatorie (ţap ispăşitor)

8
 f. formativă (de lideri noi, nu discipoli)

TRĂSĂTURILE LIDERILOR POLITICI

ŸVocaţia puterii (p.hard, p. soft, p. utilitară)
ŸCompetenţa politică (cultură polit. şi managerială)
ŸPrestigiul (hotărâtor: testul adeziunii de masă)
ŸPasiune, responsabilitate, clarviziune şi discernământ în evaluarea şi înrâurirea
fenomenului politic
ŸPerseverenţă, voinţă, spirit de acţiune şi încredere în victorie, concentrare şi
disciplină
ŸInteligenţă şi instrucţie (inteligenţa emoţională)
ŸFlexibilitate, adaptabilitate, arta de a negocia
ŸAutoritate carismatică
IV. Tipologia liderilor politici; lideri democraţi, autoritari, totalitari

tradiţionali

tipurile de dominaţie legali

(Weber)
carismatici

intelectual (raţiune, imaginaţie)

lid.transformator
(îşi pune amprenta reformator (intuieste necesitatea istorica,
geneza puterii şi asupra transf.)
a liderilor revolutionar (actionează asupra
(J. Burns) întregului)

lid. tranzacţional - face apel la puterea utilitară, transformă

poziţia în monedă de schimb în relaţiile
cu adepţii şi susţinătorii.
Tipologie
lid.pol.
lid. care fascinează (lid. prefabricat, invenţie a mass- media)

imagine lid. om obişnuit (modelul proiectat de psihologia mulţimilor)

( R.G. Schwartzenberg)

liderul-tată (mitul biblic, se confundă cu conductătorul căruia trebuie

să i te supui necondiţionat)

democratici - lid. oglindă (o copie după propria imagine,

se recrutează dintre liderii care
fascinează şi lid. oameni
-obişnuiţi)

9
 t. de autoritate

totalitari şi autoritari
– lid. unic, lid. erou, lid.părinte
(Mussolini, Hitler, De Gaulle, Lenin, Stalin,
Mao, Ceauşescu, Franco, Salazar etc.)
lid. totalitar- cond. suprem, putere nelimitată, infalibil,
carismă, popularitate;
- scopul lor nu este de a stăpâni prin forţă sau a-şi
distruge adversarii, ci de a-şi determina supuşii să
gândească sincer aşa cum vor ei, conducătorii;
- fanatism, populism, aroganţă;
- lid. comunist – o specie a lid. totalitari şi autoritari.

V. Elite şi lideri
g Distincţii

ELITE LIDERI
Ÿ au caracter colectiv Ÿcaracter individual
Ÿ conducătorii grupurilor sociale Ÿcentrul de concentrare a intereselor
active grupului
Ÿ copii ale liderilor Ÿcomponenţi ai structurii elitare,
exponenţii cei mai reprezentativi ai
elitelor politice
Ÿ pot fi alcătuite din lideri Ÿnu fac parte întotdeauna din elită

Ÿ Jh. Naisbitt = noul tip de lider va fi "unul care facilitează, nu unul care dă ordine", într-o
comunitate care a trecut de la "puterea pe verticală la cea pe orizontală"
Ÿ trecerea la societatea informaţională, bazată pe civilizaţia tehnologică, o societate
raţională şi raţionalizată va face inutilă şi inoportună problematica personalităţii politice,
care probabil va fi deposedată de privilegiile tradiţionale de către un alt tip de
personalitate – expertul. Politica, anticipa J. Gerstlé, se tehnicizează şi
profesionalizează.

10