You are on page 1of 4

Originea și particularitățile rondelului

”Un gând și un cuvânt pentru un poet al rozelor, al rondelului, cu vers briant ce este înscris

pe harta stelelor.”
Supranumit poet al rondelurilor, Alexandru Macedonski este primul reprezentant al
simbolismului în literatura română. S-a format ca poet sub influența literaturii franceze, a curentului
romantic inspirat de romantismul francez, mai ales de opera poetului Alfred de Musset.
Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și balada,
pe refren, care a apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau.
Originile rondelului se regăsesc în cântec. La început, rondelul era legat de muzică și dans,
astfel că la sfârșitul secolului al XV-lea era considerat o formă muzicală prin excelență. Prin urmare,
de la originea sa cel mai important a fost aspectul oral, și anume rimele și refrenul.
Rondelurile macedonskiene au fost scrise intre anii 1916 - 1920 si apartin creatiei de
maturitate a poetului, care le-a publicat in volumul intitulat "Poema rondelurilor" abia in 1927.
Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare având titluri semnificative: "Rondeluri pribege", "Rondelurile
celor patru vanturi", "Rondelurile rozelor", "Rondelurile Senei", "Rondelurile de portelan".
Poema rondelurilor, acest volum apărut postum a fost socotit pe orbita simbolismului cu
certe infiltraţii parnasiene. Se face ordonarea tematică a rondelurilor: oraşul mic de provincie,
sensibilitatea lucrurilor, nostalgia după vremurile de altădată, evadarea din prezent, călătoriile în
necunoscut, simbolul polisemantic al aurului, opţiunea poetului pentru arta pură, perenitatea şi
armonia naturii, tentaţia de a transcende realitatea, luxurianţa florală, sinesteziile. Toate acestea
simboluri, această ordonare tematică vin ca o noutate în literatură, Macedonski fiind considerat un
“anti-eminescianism”. Rondelurile urmează, în interpretarea lui Nicolae Oprea, un traseu de iniţiere
estetică, ducând spre niveluri de abstractizare tot mai înalte, de la parfumuri şi culori la
contemplaţie, extaz, reverie.
Vorbind de opțiunea poetului pentru arta pură , iubirea este arta care salvează mii de
suflete, un sentiment înălțător reliefat în “Rondelul meu”. Se observă o antiteză dintre ură și iubire
care provoacă ispită, deznădejde, disperare, dar care totuși iubirea salvează. Eul vede în sentimentul
iubirii o creștere în suflet spre tărîmul cunoașterii binelui și adevărului.Viața e plina de greutăți și de
ură: “Știu: toate sunt o-ndurerare,/ Prin viață trecem în neștire,/ Dar mîngîierea e-n iubire”.
Sentimentul de iubire este înălțător, ducînd la descătușarea energiei negative a ființei: „Ești mare
cînd n-ai îndurare/ Dar te ridici mai sus de fire/ Cînd ți-este inima iubire,/ Cînd ți-este sufletul
iertare.
Tema principală a poeziei este mîntuirea prin iubire, eul liric îndemnînd să învingem puterea
răului, să iertăm și să iubim căci numai așa ne vom salva, iar motivele precum: dragostea, ura, viata, timp
confirmă tematica “Rondelului meu”.

Poetul devine un simbol în împrejurări simbolice.Rondelul rozelor de august” este o meditație filosofică pe tema destinului „Zadarnic al vieţii cuvânt /A stins bucuriile mele‘şi are ca mesaj o atitudine optimistă a poetului: „Mereu când zâmbesc. dar și simbol al regăsirii. care. izolare. care denotă perisabilitatea lor. al trecerii timpului care afectează inevitabil ființa umană.construcția atributivă "ce mor". care înfloreşte atunci când sămânţa simbolică a credinţei (“Spre Meka îl poartă credinţa-voinţă”) creşte şi devine iubire faţă de Dumnezeu. reprezintă laitmotivul care are rolul de a accentua apăsarea sufletească. în care eul liric se simte claustrat.cît și în cel interior:"și mor și-n mine".gingășia naturii. de înflorire. are ca temă visul prin care poetul se detașează de lumea reală. Tema poeziei este enunțată chiar din titlul acesteia și anume de rozele de august. a căror atingere prezentă este pusă în antiteză cu trecutul lor.referindu-se la destinul tragic și totuși acceptat cu resemnare și desigur la moarte: "E vremea rozelor ce mor". ea are implicații existențial-umane. O sugestivă poezie este „Rondelul rozei ce-nfloreşte” . simte că natura îi oferă recompensă pentru suferințele vieții. manifestată atît în plan exterior. a vieţii . la nivel simbolic.. Ea este sursa dătătoare de viață. Simbolul oglinzii sugerează înclinația eului liric spre reflectare. spirituală. Rondelul oglindei”. meditație asupra lumii. o ars poetica. “ Rondelul oglindei”.” "Rondelul rozelor ce mor" este cel mai cunoscut poem încadrat în cel de-al treilea ciclu. iar crinii. Roza sugerează viaţa spirituală. “Nori se bat la orizon. Natura ia forme specifice prin opera lui Macedonski. Motivul poeziei îl formează viaţa sufletului. care trebuie să fie asemeni unei grădini de flori. Visul este o stare de evadare a eului liric din lumea reală. singurătate.Ca și speranța efemeră în eternitatea clipei. în esență. care aduce o altă înţelegere a lumii. Alexandru Macedonski relevă această temă a visului în “ Rondelul crinilor. uit şi cânt / în ciuda cercărilor grele”. fapt care accentuează starea de tristețe care domină întreaga poezie:"S-au fost atât de viață pline". se naște din nou.Tema morții universale este bine relevată în “Rondelul rozelor ce mor”. simbol al declinului. . . acestuia i se alătură. În aparență. Simbolul rozei sugerează această a doua naştere. viaţa spiritului./ Tot apusul sângerează. simbolul oglinzii fiind considerat punct de plecare al tuturor dedublărilor. cea din urmă lună a verii. în literatură. lăsînd în urmă nostalgia poetică. “Din al oglindei luciu rece” refrenul poeziei. transfigurează realitatea prin “beția cea rară”. corespondenți ai rozelor. sufocantă ce îi provoacă sentimente apăsătoare de tristețe. dar și conceptul de armonie şi echilibru. al cunoașterii interioare. a doua naştere."în grădini". însă. Destinul individului este similar cu cel al rozelor. iar tematica acesteia contopește emoțiile eului liric. Oglinda este sursa care îl îndeamnă la reflectare pe eul liric. ce exprimă concepţia despre poet şi poezie a lui Macedonski. poezia descrie ofilirea rozelor în grădini. rozele mor. prin spectacolul înfloririi rozei. Laitmotivul poezieirozele-simbolizează puritatea.frumusețea.de fiecare dată. fiind construit pe tema perisabilității.

dar şi de simbol. dar. de sinesteziile simboliste dar şi de retorismul romantic. spre universul de senzaţii. Ipostaza unui eu romantic: „Priveam dintre oameni. din care vor răsări rozele parfumate ale extazului conştiinţei de sine. ea vine din repetiţii şi refrenul acestuia. spre stele” echivalează cu emirul. Metafora pune în poziţie accentuată un cuvânt cheie. cunoscutul topos al lui ubi sunt. ci inventată şi experimentată de Baudelaire şi Rimbaud. Atras şi de alegorie. transmis dinspre exterioritatea realului spre interioritate. pe care o dobândeşte. susţinând rozele ca semn al unei realităţi transcendente. în acest sens: „zadarnic al vieţii cuvânt / a stins bucuriile mele". o apropie de conceptul de armonie şi echilibru specific clasicismului. Eul liric apare cu un sentiment tulburător al precarității traducând în modulație modernă. . a unei alte înţelegeri. reunind senzaţii olfactive şi vizuale: „şi tot parfumate şi ele". ca simbol al regenerării şi speranţei în forţa vitalistă a eului şi a lumii. Rondelurile macedonskiene nu reprezintă evocarea unui contact direct cu natura. un amestec semnificativ de frumuseţe şi de tulburătoare agonie. Ipostaza eu-lui simbolist este rezultatul unei maturizări. ele sunt prin stilizare şi lipsa de naturaleţe. depăşind cadrul concret al universului terestru: „Priveam. romantismul. chemările de dispariţie ce le surpă fiinţa adâncă. cu evaziunea romantică. dar şi din topică sau structura armonică a versului care relevă starea de spirit a eului liric prin aspiraţia spre absolut. optimismul şi încrederea deplină în forţele vitale ale acestuia ce se exprimă în al doilea catren prin metafore cu valoare simbolică: „falnic avânt". spre stele". ci un mod de a transcede simţurile. de a se ridica deasupra lor prin amestec şi aneantizare." Catrenul al treilea evocă destul de banal greutăţile şi dezamăgirile existenţei. Prezenţa stelelor aşează această aspiraţie metaforică în zona cosmicului. Repetiţia primelor versuri se constituie într-un refren al speranţei şi încrederii: „Mai sunt încă roze . parfumul florilor nu este o simplă delectare olfactivă. a eternului. saltul spre poezia de cunoaştere. Există. de ornamentul metaforic ori de inovaţiile formale. Macedonski realizează în Rondeluri ceea ce a fost important în toată poezia simbolistă. în acelaşi timp. Formula nu e nouă.mai sunt. abstracte. Macedonski vădeşte în versurile lui o sensibilitate fascinată de muzicalitatea cuvântului. simbolismul şi parnasianismul. în trecătoarea lor somptuozitate s-ar întrevedea chiar fiorul sfârşitului. dând un sens înalt poeziei. Optimismul se reafirmă în final prin repetiţia primului vers. Prin înlocuirea picturalului cu descoperirea transcendentului tradus în simboluri. dintre oameni. artificiale.Poetul este asemeni unui iscusit grădinar. În ciclul Rondelurile rozelor. ce cultivă în sufletele oamenilor seminţele. Imaginea „rozei" este concepută încă de la început ca o sinestezie. care aduce o notă de triumf: „în ciuda cercărilor grele". Lirica lui Macedonski e considerată una situată la întretăierea mai multor orientări. de trăiri şi de stări sufleteşti al unui eu liric ce-şi presimte la rându-i structura perisabilă. Muzicalitatea poemului este deosebită. în ţesătura poeziei lui Macedonski. Melancolia acestor dezamăgiri este atenuată prin forma complementului circumstanţial concesiv. de parcă în această expresivitate a rozelor. lenta lor trecere.

.captivă aspiraţiilor spre ideal. spre un absolut al simţirii şi al trăirii estetice.