You are on page 1of 28

1

Drumul spre viața veșnică
traducere de Melania Serviss

22 Noiembrie 1963, a fost o zi care a șocat și întristat întreaga lume – a fost
ziua în care Președintele Statelor Unite, John F. Kennedy a întâlnit moartea, fiind
împușcat de un asasin. Lumea în graba ei s-a oprit, în timp ce unul din marii ei
lideri a căzut.

Impactul enorm al acestui eveniment s-a resimțit în întreaga lume; a avut
însă o însemnătate și mai mare în orașul Dallas, unde a luat loc acest eveniment.
Pentru oamenii care au fost martori la acea scenă, a fost o zi care nu va fi uitată
niciodată. Printre cei care urmăreau acel spectacol groaznic, era și fiul meu cel
mai tânăr, Dennis.

În dimineața zilei de 22 Noiembrie 1963, Dennis și alți doi băieți, s-au urcat
în Volkswagen-ul lui roșu, și au pornit înspre aeroportul Dallas Love Field. Pe
drum, au observat ceasul cel mare de pe o clădire de lângă șosea, care arăta că
este puțin trecut de ora unsprezece. Trebuiau să se grăbească, deoarece știau că
președintele urma să aterizeze în curând, în avionul său mare. Au ajuns la aeroport
chiar înainte ca avionul să sosească. Curând avionul a aterizat, și în câteva minute,
mașina președintelui a venit de pe pistă și a intrat pe poartă. Unul dintre băieți s-a
urcat pe Volkswagen și a făcut niște poze. Președintele l-a privit pe băiat, a zâmbit
și apoi a făcut cu mâna mulțimii, pe măsură ce procesiunea înainta.

Dennis și prietenii lui au reușit să obțină bilete la evenimentul în care
președintele urma să țină un discurs, o oră mai târziu. După puțin timp, pe
măsură ce se plimbau în jurul pieței, au văzut un reporter care fugea către standul
fotografilor, cu un reportofon. În acel moment, o mașină, care avea sirenele
pornite, a venit în grabă pe șosea. A trebuit să încetinească pentru a lua curba.
Dennis făcea poze acum, cu un aparat de filmat. Uitandu-se în obiectiv, ceea ce a
văzut l-a înfiorat. Președintele era întins pe jos, și doamna Kenedy și încă un om,

2

erau aplecați deasupra lui. Unul dintre fotografi a exclamat: „Președintele a fost
împușcat!”

Băieții s-au urcat în Volkswagen și au mers pe urmele mașinii care se deplasa
în grabă spre spital. Încă nu fusese desemnat nici un om de la serviciile secrete
pentru a păzi ușa. Cu o curiozitate copilărească, ei au intrat în încăpere. Au urmărit
un reporter până în camera unde a fost transportat președintele rănit. O asistentă
a venit în grabă și a întrebat ce grupă sanguină au, și dacă vor să doneze sânge
pentru transfuzie, dacă este nevoie. Dennis a spus că ar face acest lucru cu plăcere,
însă, înainte ca să fie luată orice decizie, doctorii au chemat asistenta înapoi în
cameră, și i-au spus că nu mai este nevoie. Președintele nu mai putea fi ajutat de
nici un om. După puțin timp, s-a anunțat că președintele era mort.

În timp ce se întorceau către școală, băieții erau foarte gânditori. Nimeni nu
spunea nimic. Au trecut pe lângă ceasul la care se uitaseră cu două ore în urmă.
Nu aveau nici o idee că arma asasinului a fost declanșată chiar sub acel ceas.

Mergând spre Oak Cliff, ei au mai avut încă un șoc! Au ajuns în mijlocul
scenei unor împușcături pe stradă. Pe jos era sânge, și polițiștii urmăreau cu
disperare pe un om care a ucis un polițist. Capturându-l în grabă, polițiștii l-au
dus la secția de poliție, unde au aflat că el este probabil persoana care a ucis
președintele. Mai târziu s-a dovedit că el era ucigașul președintelui.

A fost o zi grea, și plină de evenimente pentru băieți. L-am întrebat pe Dennis
în ce mod l-a impresionat acest eveniment tragic, dar și istoric, la care a fost
martor. El a răspuns cu seriozitate: „Ne-a arătat tuturor cât de scurtă poate fi viața
și cât de subit poate veni moartea. M-a făcut să realizez că, chiar dacă ai sute de
oameni care te păzesc, poți fi luat într-o secundă, și trebuie să fi pregătit.”

Există viață după moarte?

De când Iov a pus întrebarea: „Dacă moare un om, va trăi el din nou?”,
omenirea se întreabă: De unde venim? Unde mergem? Care este destinația
omului? Dacă omul va trăi din nou, ce formă va avea viața?

Există ceva în inima umană- o dorință puternică și instinctivă de a avea
nemurirea. Există ceva în om care spune că mormântul nu va fi sfârșitul. Întradevăr, sunt puțini oameni în lume care nu cred în viața de după moarte.

Omul este categoria cea mai înaltă dintre toate creaturile care trăiesc pe fața
pământului- însă, chiar și umilele animalele posedă instincte remarcabile. De
exemplu, dacă iei un porumbel, îl pui într-o cutie sigilată, și îl duci într-un loc la
kilometrii depărtare, unde nu a mai fost niciodată, ce se va întâmpla? Imediat ce îi
dai drumul, începe să zboare, se rotește de câteva ori în aer ca să își adune puterile,
apoi pornește direct către casă. În scurt timp va ajunge înapoi la locul din care l-ai
luat.

Este posibil ca instinctul porumbelului să îl direcționeze în siguranță către
casa lui, însă instinctul din om să nu-l poate conduce către Dumnezeu, și casa lui

3

cerească? Cu cât mai multă este valoarea unui om față de cea a unui porumbel?
Isus a vorbit despre aceste lucruri, când a spus: „Nu se vând oare două vrăbii la
un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât
despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi
sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”( Matei 10:29-31).

Natura ne învață că există viață după moarte. Un bob de grâu cade pe jos,
aparent, doar pentru a pieri. Dar nu este așa! Natura crează o minune. Din moarte
vine viață! Bobul de grâu care a murit, nu doar că primește viață, ci se și multiplică.
Cu siguranță, omul valorează mai mult decât un bob de grâu.

Isus ne-a învățat cu claritate, că există viață după moarte. Când saducheii
au negat că există înviere, El a spus: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici
Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi
citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam,
Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu
al celor morţi, ci al celor vii”(Matei 22:29, 31, 32).

Da, și eu și voi vom trăi din nou după această viață. Singura, și cea mai
importantă întrebare este: dacă acea existență va fi una fericită, sau- Doamne
ferește- va fi una în care vom fi conștienți de oportunitatea pe care am avut-o pe
durata vieții noastre de pe pământ, și pe care am pierdut-o.

Cine este Dumnezeu?

Aproape fiecare persoană din lume, cu excepția locurilor în care ateismul a
devenit o formă guvernamentală în stat, crede într-o Putere Mai Mare- o Ființă
Supremă, care nu este om, și pe care o numim Dumnezeu. Omul, fiind creat după
chipul lui Dumnezeu, Îl cheamă în mod instinctiv, atunci când este deznădăjnuit
și când trece prin încercări. În acel moment, rațiunea îi spune că Dumnezeu există.
Opera spune că trebuie să existe un Autor. Creația declară că trebuie să fie un
Creator. Efectul spune că trebuie să existe o cauză.

Deși aproape toți oamenii cred că există Dumnezeu, mulți dintre ei cunosc
foarte puține lucruri despre El. Unde, și cum pot fi obținute aceste cunoștințe?
Filozofii și oamenii de știință ne spun câte ceva despre lucrările Lui- ele sunt
infinit de mărețe; Universul este organizat, ordonat, și stăpânit de legi imutabile.
Natura Îl prezintă pe Dumnezeu ca și un Creator al frumuseții și varietății infinite.
Dintre milioanele de fulgi de zăpadă ce cad pe pământ, nu există nici măcar doi
identici. Cu toate acestea, știința și natura nu pot dezvălui aspectele morale ale
lui Dumnezeu. Ele nu ne pot spune că El este un Tată iubitor , sau că este un
Dumnezeu al sfințeniei, care urăște păcatul. Această cunoștință trebuie să vină
prin revelație. Doar o singură carte din întreaga lume ne poate da această revelațieSfintele Scripturi, Biblia.

4

Biblia revelează faptul că Dumnezeu este duh. Oamenii din vechime erau
siguri că îl observau pe Dumnezeu într-un cer vizibil. Ei se închinu la soare, lună
și stele.Grecii se închinau la semi-zei- femei și bărbați. Alți oameni Îl concepeau
pe Dumnezeu ca fiind imaginea unei fiare sau a unui șarpe. Însă Isus ne-a dat
adevărata revelație despre cine este Dumnezeu. El a declarat că există doar un
Dumnezeu și că El este duh, „și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh
și în adevăr” (Ioan 4:24).

Deoarece Dumnezeu este duh, El poate fi în orice loc, în același timp. Puterea
Lui nu are limite. Deși nu putem vedea duhul cu ochii noștrii naturali, totuși știm
că el există. Și noi avem un duh care trăiește într-un trup. Când trupul moare,
duhul nostru supraviețuiește.

Unii oameni încearcă să înțeleagă cu rațiunea lor, cine este Dumnezeu. Nu
putem să Îl înțelegem pe Dumnezeu cu mintea noastră, și nici nu putem înțelege
cum a creat El lumea din nimic, sau cum a existat El de la început. Îl înțelegem și
Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin credință.

Nu putem vedea undele radio, dar știm că există. Ele se află în mașinile
noastre și în casele noastre. Astăzi, dacă aprindem radioul, putem auzi o emisiune
care este difuzată la sute de kilometrii distanță. La fel este și cu Dumnezeu; deși
nu Îl putem vedea cu ochii noștrii naturali, prin credință știm că El este prezent și
că ne aude când ne rugăm. După cum spune Biblia: „Mă veți căuta, și mă veți găsi,
dacă mă veți căuta cu toată inima.”

Ce îi desparte pe oamenii de Dumnezeu?

Biblia ne arată că Dumnzeu este plin de o dragoste blândă, de milă, dar este
și un Dumnezeu al sfințeniei. Deoarece omul este păcătos și Dumnezeu este sfânt,
s-a creat o prăpastie între ei. Dumnezeul sfințeniei nu poate să aprobe păcatul.
Din acest motiv, părtășia dintre om și Dumnezeu a fost ruptă. Păcătosul nu poate
restaura prin puterile lui această părtășie, și nici nu poate să se înalțe pe sine la cer.
Dacă nu găsește pe cineva care are puterea să îl mântuiască, omul este despărțit de
Dumnezeu pe vecie.

Cum a pătruns păcatul- care îl desparte pe om de Dumnezeu- în lume?
Nimeni nu poate nega faptul că păcatul există. Unii oameni nu se identifică ca
fiind păcătoși, însă toți trebuie să fim deacord că păcatul există în lume. Dacă
citim ziarul, și vedem reportajele despre crime, violență și delicte, realizăm că
în societatea noastră, ceva este foarte greșit. Trebuie doar să observăm numărul
delicvențelor juvenile, numărul ridicat al crimelor violente, miile de tinere care își
folosesc trupul pentru prostituție și trăiesc o viață plină de rușine, instituțiile de
stat care nu mai fac față persoanelor cu mințile rătăcite, pentru a ști cu siguranță
că ceva este greșit în această lume.


Păcatul nu este comis doar de către delicvenți. Societatea geme din cauza

5

faptelor rele care se petrec în diversele categorii sociale- infidelitate în căsnicii,
divorțuri, beții, perversiuni și corupție. După cum este scris în Biblie: „Nu este
niciun om neprihănit, niciunul măcar . . . căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de
slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:10, 23).

Care este originea păcatului?

Întrebarea este: de unde vine păcatul? A existat întotdeauna în lume? Dacă
nu, care îi este începutul? Pentru a găsi răspunsul, trebuie să ne gândim la ce s-a
întâmplat în grădina Edenului. Când Dumnezeu l-a creat pe om și l-a pus în grădina
Edenului, el era perfect și fără nici un defect. Deoarece a fost creat după chipul
lui Dumnezeu, omul are puterea de a alege. Fără aceasta, el nu putea fi o făptură
morală. Omului i s-a dat libertatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu, sau
de a se împotrivi lor. Într-adevăr, el deținea oportunități nelimitate de exprimare
și dezvoltare. Dumnezeu i-a spus să domnească pe pământ și să-l stăpânească
(Geneza 1:28). Omului i-a fost dată această domnie, cu condiția să treacă un test.
Adam a ales să fie neascultător; el nu a înțeles că trebuie să treacă acest test,
și întreaga omenire a suferit consecințele, de atunci încoace. Dumnezeu a spus
că neascultarea va aduce moarte, și din acestă cauză, lumea a fost transformată
într-un cimitir imens. Povestea omenirii, din timpul lui Adam și până în zilele
noastre, este plină de: suferință, dezamăgiri, decepții, nefericire și inimi zdrobite.
Boala păcatului a fost moștenită de la Adam, și dată la fiecare generație. Fiecare
persoană din rasa umană este un păcătos (Romani 5:12).

Păcatul este ceea ce l-a împiedicat pe om să își atingă potențialul maxim,
speranțele și idealurile. Păcatul a făcut ca toate civilizațiile să aibă parte de eșecuri.
Omul a încercat, prin numeroase eforturi, să construiască o utopie pe pământ, dar
de fiecare dată a eșuat. Starea tragică a lumii în prezent, este un martor expresiv
al faptului că omul se depărtează tot mai mult de scopul lui.

Ce este acest lucru numit ”PĂCAT”?

Păcatul a existat în grădina Edenului, unde omul a preferat să aleagă calea
lui, și nu calea lui Dumnezeu. Omul își urmează dorințele, în loc să-L urmeze pe
Dumnezeu și voia Lui.

Satan a căzut, deoarece a ales să își urmeze voința. El a fost creat ca o ființă
perfectă și sfântă, însă a decis să își urmeze propria dorință, în loc să urmeze voia
lui Dumnezeu. A vrut să-și creeze propria împărăție. El a decăzut spiritual, iar
apoi a fost aruncat pe pământ, unde a devenit o creatură depravată.

Abilitatea omului de a-și alege voința proprie, de a-și satisface scopurile
egoiste, a îndreptat lumea spre suferința și starea groaznică în care se află acum.
Chiar dacă omul speculează că există un impuls ascendent în natură, pentru ca

6

procesul „evoluției” să creeze supermeni în rasa umană, fără Hristos, totul va fi
nimicit.

Nu îndrăznim să privim păcatul cu ușurință. Păcatul este o încălcare a legilor
lui Dumnezeu. Natura coruptă a omului îl face să creadă că păcatul este ceva
normal, și să îl ia ca pe o glumă. Isus a spus că natura păcătoasă a omului poate da
naștere la orice fel de nelegiuire.

„Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile,
curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de
rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și
spurcă pe om” (Marcu 7:21-23).

Unii presupun că anumite păcate sunt mai grave decât altele. Deși este
adevărat că unele păcate sunt mai evidente decât altele, orice păcat duce la moarte.
Lumea spune despre hoți sau criminali, că sunt extrem de malefici. Dar despre un
om care înșeală umpic, înjură puțin, minte umpic și nu este în închisoare, se spune
că este un om destul de bun. Oricum, păcatele, fie ele mari sau mici, exprimă
natura decăzută a omului. Pericolul cel mai subtil pe care îl întâlnește un om, este
acela că crede că nu este la fel de rău ca și alți oameni, așa că nu are nevoie de
mântuire. De fapt necredința, după estimarea lui Dumnezeu asupra păcatelor, este
o insultă la adresa veridicității Lui. Prin neascultarea față de Biblie, care declară
că toți oamenii trebuie să se pocăiască de păcate, oamenii își asigură osânda.

De obicei, păcătosul nu recunoaște pericolul păcatului.El tinde să micșoreze
importanța păcatului- să își găsească o scuză, spunând că alți oameni, nu doar că
au făcut același lucru, ci și lucruri mai grave. Dar păcatul are un rezultat ciudat.
El cuprinde omul și devine parte din el. Biblia ne spune că Moise a ales „mai bine
să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o
clipă ale păcatului” (Evrei 11:25). Păcatul aduce plăcere pentru un timp, dar este
doar o plăcere temporară. Există un moment în care păcatul întoarce favoarea, și
devine el stăpânul.

Este o poveste despre un dresor de animale sălbatice din Londra, care a
cumpărat un șarpe boa de mic, și l-a crescut până a ajuns la proporții uriașe. La
sfârșitul unui spectacol, animalul s-a apropiat pe scenă. La comanda dresorului,
șarpele s-a ridicat și a început să se încolăcească în jurul lui. Continuând să se
încolăcească, nu a mai lăsat să se vadă nimic din corpul dresorului; tot ce se
putea vedea, era capul oribil al monstrului, fluturând în aer. Publicul a început
să aplaude nebunește, până ce deodată au rămas îngroziți. Un urlet de durere
s-a auzit din interiorul șarpelui. Publicul auzea oasele dresorului sfărmându-se
unul câte unul, până când nu s-a mai auzit nimic. Șarpele devenise stăpânul lui.
Dresorul s-a jucat prea des cu șarpele. Aceasta este o imagine adevărată a modului
în care păcatul acționează asupra victimelor sale.

7

Ce se întâmplă cu omul care moare în păcat?

Ce se întâmplă cu păcătoșii care mor fără a-l cunoaște pe Hristos? Încetează
să mai existe? Oare mai au suflet, sau sunt într-o stare de conștiență? Chiar există
un loc numit iad? Este de așteptat ca o persoană nemântuită să nu aibă dorința de
a accepta ideea iadului. Oricum, este de asemenea foarte clar că dacă o persoană
crede acest lucru sau nu, situația nu se schimbă.

Într-adevăr, subiectul iadului este unul dintre cele mai grele subiecte din
Biblie. Billy Graham spune că în mod obișnuit, el dedică o seară întreagă în
fiecare din campaniile sale, pentru a discuta despre acest subiect. El spune, de
asemenea, că multe zile după aceea, editorii ziarelor primesc numeroase scrisori
de la oamenii care au ceva de spus pro sau contra acestui subiect.

Sunt anumite persoane care dau învățături despre faptul că, dacă există iad,
acesta nu este veșnic. Totuși, trebuie să evidențiez că același cuvânt care este
utilizat pentru a descrie faptul că neprihăniții au parte de o eternitate fericită, este
folosit și pentru a descrie că necredincioșii au parte de eternitate.

Sunt alți oameni care învață că cei ce-l resping pe Hristos vor avea o a doua
șansă. Pot doar să spun că dacă acest lucru este adevărat, Scriptura nu spune nimic
despre asta. Pe de altă parte, ei declară mereu: „azi e ziua mântuirii . . . astăzi este
dacă auziți glasul Lui!”

Este evident că trebuie să existe o înțelegere clară a ceea ce este iadul, și
de ce ajung oamenii acolo. Anumiți extremiști spun că oamenii ar trebui să fie
deacord să fie aruncați în iad, dacă este pentru gloria lui Dumnezeu. Aceasta este
o greșeală gravă, deoarece ei Îl prezintă pe Dumnezeu ca și pe diavol, care dorește
moartea păcătosului. De fapt, este exact opusul. Isus a spus: „Fiindcă atât de mult
a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16).Biblia ne explică cu claritate că
Dumnezeu a pus la dispoziție toate resursele, inclusiv moartea Fiului Său, pentru
ca toți oamenii să poată fi mântuiți.

Să reflectăm asupra unor întrebări care se pun în general despre moarte. Ateii
sunt de părere că dacă o persoană moare, moare ca și un animal- și asta e totul.
Această opinie, însă, este contrară atât instinctului uman, cât și experienței acelora
care au văzut alte persoane murind. Chiar și Biblia are o învățătură semnificativă
despre faptul că duhul omului este conștient după moarte. Isus i-a spus hoțului
de pe cruce că „astăzi vei fi cu mine în rai”. El spune despre Avraam, Lazăr și
despre tânărul bogat, că erau conștienți după moarte. Pavel este deacord cu asta,
spunând:„Să părăsim trupul, ca să fim acasă, cu Dumnezeu”. Din lipsă de spațiu,
nu voi cita toate pasajele din Biblie care vorbesc despre acest adevăr. Nu pot spune
decât că dovezile sunt atât de copleșitoare, încât Biserica, a dat în permanență
învățătura că oamenii sunt într-o stare de conștiență după moarte.

De fapt întrebarea nu este dacă cei morți sunt conștienți sau nu, ci dacă se află

8

într-o stare de pace, sau într-una de nefericire. Mulți cred că neprihăniții merg în
rai, însă nu știu cu siguranță ce se întâmplă cu cei păcătoși. Ar fi oare Dumnezeu
așa de nemilos, încât să îi arunce din rai? Dar ne întrebăm, de asemenea: oare va fi
păcătosul fericit în rai, împreună cu păcatele lui? Cât timp se află pe pământ, unde
merge și ce prieteni are? Îi place să fie în casa Domnului? Merge la întâlnirile
de rugăciune? Se bucură el împreună cu cei ce se bucură, când un păcătos este
mântuit? Sau preferă compania păcătoșilor și a celor cu o minte carnală? Acțiunile
unui om în această lume, răspund la întrebarea: unde va merge acesta în continuare?
… nelegiuiții vor să fie în compania celor nelegiuiți, în timp ce neprihăniții doresc
să fie în compania celor neprihăniți. Aceasta este legea atracției și a respingerii.
Legea nu e valabilă doar în această lume, ci și în cea viitoare.

Moartea nu produce o schimbare fundamentală în natura omului. Dacă omul
iubește răul înainte să moară, el va fi atras de rău și după aceea. Dacă unui om
îi place compania celor mântuiți în această lume, el va fi atras la ei și în lumea
viitoare.

Dacă păcătosul, care moare în păcatele lui, ar merge în prezența celor sfinți
și mântuiți, el ar fi extrem de nefericit. El s-ar simți complet inadecvat într-o
atmosferă de închinare. De aceea, Isus le-a spus evreilor neconvertiți, care nu i-au
primit învățăturile: „Eu Mă duc, și Mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru;
acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni” (Ioan 8:21).

Când un om moare, duhul lui trebuie să meargă undeva. Dar unde merge el?
Amintește-ți: ceea ce îți place, te atrage. Neprihănitul spălat de sangele lui Isus
este atras pe tărâmul celor neprihăniți. Păcătosul este atras pe tărâmul păcătoșilor
și nelegiuiților. Dacă neprihăniții ar merge pe tărâmul nelegiuiților, ei ar suferi
enorm. Din acest motiv, Dumnezeu a creat o prăpastie mare între cei nelegiuiți și
cei neprihăniți.

Hades este un loc unde merg cei nemântuiți. Legea atracției îi apropie pe
cei care nu sunt curățați de sângele lui Hristos, într-o regiune a păcătoșilor. Așa
s-a întâmplat și cu omul bogat despre care Isus povestea în Luca 16:19-31. Câtă
vreme a trăit pe pământ, el se îmbrăca în purpură și in subțire și mânca fastuos în
fiecare zi. Nu se menționează dacă era un delicvent, sau un om rău în ochii lumii.
Cu siguranță era privit ca un om de afaceri plin de succes. Omul acesta era așa de
absoribit de bogățiile lui, încât nu a avut timp să se pregătească pentru lumea de
apoi.

Pe de altă parte, cerșetorul Lazăr, care zăcea la poarta bogătașului, plin de
bube și îmbrăcat în zdrențe, nu avea nici o speranță, decât pe Dumnezeu. Când a
murit, a fost dus de îngeri în rai.

Bogătașul a murit și el, și probabil a avut o înmormântare luxoasă. Acesta a
fost sfârșitul bogătașului pe pământ, după cum ne relatează povestea; însă Hristos
continuă povestea lui. Numai Domnul poate îndepărta vălul lumii de apoi. Buzele
cele mai bune și tandre care au vorbit oamenilor vreodată, ne spun că bogătașul
a mers în Hades. Acolo, el a suferit nu din cauza flăcărilor fizice, ci din pricina

9

focului ce există în regiunile în care domnește răul și întunericul.

În forma spirituală, bogătașul avea aceleași aptitudini care corespund celor
pe care le avea când era încă în trupul său fizic. Putea să vadă, deoarece l-a văzut
pe Avraam în depărtare. Putea simți; putea auzi; putea conversa; putea gusta; avea
remușcări. Zadarnic a încercat el să îl pună pe Lazăr să transmită un mesaj celor
cinci frați ai lui, pentru ca aceștia să se schimbe, și să nu ajungă în locul în care era
el. De asemenea, bogătașul nu avea nici o speranță că poate evada din acel loc. O
prăpastie adâncă îl despărțea pe bogătaș de locul în care se afla Lazăr.

În principal, Hades sau iadul, este un loc al separării de Dumnezeu, o regiune
unde nu există nimic bun. Este un tărâm al nopții sau al întunericului; iadul, după
cum este descris în Biblie, nu se va îmbunătăți deloc în viitor.

Ce se întâmplă cu creștinul, după moarte? După cum am menționat, Lazăr a
fost purtat de îngeri, într-un loc în care se află cei neprihăniți, numit Rai. Pavel
spunea că a fost răpit în al treilea cer, și a văzut lucruri atât de glorioase, încât,
atunci când s-a întors pe pământ, nu i-a fost îngăduit să le dezvăluie (2 Corinteni
12:1-4). În Apocalipsa, Ierusalimul nou este descris ca fiind viitoarea locuință a
bisericii. Descrierea dată în Apocalipsa capitolul 21 și 22, arată că Dumnezeul cel
infinit și-a utilizat resursele pentru a crea un Rai dincolo de imaginația umană.
Există două căi- calea vieții și calea morții. Isus vorbește de ele în Matei 7:13, 14:

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce
la pierzare și mulți sunt acei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este
calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află”.

Nu toți cei ce-și spun creștini vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ci doar cei
ce fac voia lui Dumnezeu. „Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra
în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei
7:21).

Cum mă poate mântui Hristos?

Am acordat un spațiu considerabil pentru a evidenția consecințele păcatului,
și influența lui asupra păcătosului, în lumea viitoare. Omul nu poate înțelege pe
deplin rolul lui Hristos în planul mântuirii, până când nu vede păcatul ca și pe o
boală mortală. Omul începe să caute o cale de scăpare, doar atunci când realizează
puterea păcatului de a-l blestema și ruina.

Hristos este calea de scăpare. El a spus:„Eu sunt calea, adevărul și viața.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Oamenii au încercat toate metodele, înafară de Dumnezeu, ca să aducă
umanitatea înapoi la perfecțiunea din grădina Edenului, dar nimeni nu a reușit
asta vreodată. Omul e căzut, ruinat, și nu se poate mântui singur. Nu există nici o
soluție, decât dacă este cineva care să plătească prețul păcatului. Îi mulțumesc lui

10

Dumnezeu că este Cineva care poate face asta- Mântuitorul Isus Hristos.

Doar Hristos a putut plăti prețul. Doar El se califică pentru a lua locul
păcătosului, însă cum poate El să facă asta? Dacă Hristos ar lua locul păcătosului,
El ar trebui să devină om, să fie făcut după asemănarea omului. Dacă trebuie să
biruiască ispita, El trebuie să fie ispitit în toate, așa cum suntem și noi. Dacă ar
plăti prețul răscumpărării, ar trebui să îl plătească cu propriul Lui sânge. După
cum spunea și Petru:„căci știți că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur ați
fost răscumpărați… ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără
prihană” (1 Petru 1:18,19).

Deoarece prețul păcatului este moartea, dacă Hristos ar lua locul păcătosului,
El ar trebui să experimenteze moartea ca și un păcătos. El ar trebui să moară cum
moare un păcătos- părăsit de Dumnezeu. A făcut Hristos toate aceste lucruri? Da,
și încă mai mult decât atât! A fost născut din fecioara Maria, a crescut până a
devenit adult, ca și fii celorlalți oameni. La maturitate, El a predicat Evanghelia,
a ajutat pe cei nevoiași, a vindecat bolnavii, a fost ispitit în toate, ca și noi, și-a
vărsat sângele, a murit pe Cruce ca să-i răscumpere pe mulți, și apoi a înviat.

Sunt unii oameni pe care îi trec fiorii când se gândesc că sângele Lui Isus a
fost necesar pentru a mântui omenirea. Ei spun că capacitățile lor emoționale sunt
mult prea „rafinate” pentru a accepta așa o religie „trupească”. Ei nu cred că este
nevoie ca cineva să moară pentru ei. Dar să ne gândim o clipă la ce s-a întâmplat
în anul 1940, când armatele naziste au încercat să cucerească Anglia. Franța și
Țările de Jos erau deja învinse. În acel moment părea că totul este pierdut. Mulți
spuneau că nimic nu mai poate salva Anglia.

Însă ceva s-a întâmplat cu adevărat, salvând acea națiune. Tinerii s-au urcat
în avioanele Spitfires și au atacat armata aeriană vastă a lui Hitler, care zbura
deasupra Angliei având ca misiune, distrugerea. Încercând să lupte în disperare,
tinerii i-au făcut pe cei ce bombardau Anglia și încercau să o distrugă, să se
întoarcă înapoi. Însă, a fost un preț de plătit. Înainte ca lupta cu Anglia să se
sfârșească, cel mai bun pilot al Forței aeriene Britanice a fost omorât. Ei au murit,
pentru ca alții să poată trăi. Credeți că oamenii din Anglia au privit jertfa acestor
tineri curajoși, cu nepăsare? Nicidecum! Națiunea a realizat că le datorează
acestor tineri atâta recunoștință, care nu va putea fi răsplătită niciodată. Winston
Churchill a exprimat asta cel mai bine, cu niște cuvinte nepieritoare:„Niciodată nu
au datorat atât de mulți oameni așa de mult, unor oameni atât de puțini.”

Există totuși o excepție. Întreaga omenire îi datorează șansa de a avea
mântuire, unui singur Om- Isus Hristos. El s-a luptat cu dușmanul de unul singur,
și a biruit, când toți au eșuat. Doar prin El ne sunt iertate păcatele, și suntem
scăpați de moartea veșnică.

11

De aceea cântăm cântecul marii chemări:
Așa cum sunt, eu vin, fără nici o scuză.
Pentru că sângele Tău a fost vărsat pentru mine,
Și tu Îmi ceri să vin la Tine,
O Mielul Divin, eu vin, eu vin.

Unii oameni sunt convinși că Hristos îi poate mântui, dar nu sunt siguri că își
pot păstra mântuirea. Ei se tem că la un moment dat, vor avea parte de ispite pe
care nu le vor putea birui. Răspunsul este că noi suntem mântuiți prin har, și ne
păstrăm mântuirea tot prin har. Dumnezeu ne dă har pentru întreaga viață, dacă ne
îndreptăm privirea spre Hristos.

Îmi amintesc povestea unei fetițe care a trebuit să călătorească departe cu
trenul. În timpul zilei, trenul ei a trecut deasupra mai multor râuri. Apa, pe care o
vedea din depărtare, întotdeauna o făcea pe fetiță să aibă îndoieli, și să îi fie frică.
Nu înțelegea cum se putea ca trenul să treacă în siguranță deasupra râurilor. Însă,
pe măsură ce se apropiau de apă, vedea un pod care trecea deasupra râului. De
mai multe ori s-a întâmplat același lucru. Până la urmă, ea a oftat ușurată:„Cineva
a pus poduri pe tot parcursul drumului”. La fel și pentru noi, Hristos a pus poduri
pe tot parcursul drumului.

Mântuirea este, deci, mai mult decât a îndrepta, sau a întoarce o pagină nouă.
Este o experiență supranaturală. Este ca și cum te-ai fi născut din nou.

Ce înseamnă a fi născut din nou?

„Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate
vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3).

Un lider religios din Israel, pe nume Nicodim, a venit la Isus noaptea, spunând
că Isus este un profet. Isus nu a spus nimic despre asta, însă i-a arătat lui Nicodim
de ce are nevoie. Deși acest fariseu avea o funcție religioasă înaltă, acest lucru
nu îi asigura intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Isus i-a spus că poate intra în
Împărăția lui Dumnezeu, doar dacă este născut din nou. Aceste cuvinte l-au uimit
pe fariseu. Mai târziu însă, Nicodim a înțeles ce i-a spus Isus, punându-și în
pericol funcția din Sinedriu. El a mers la Iosif din Arimateea și i-a cerut trupul lui
Hristos, pentru a-l înmormânta, după crucificarea și moartea Lui.

Nașterea din nou nu este doar o îndreptare, ci o transformare. Omul nu scapă
de păcate văruindu-le; ci ele trebuie spălate în sângele lui Hristos. Nimic nu-l
poate face pe un om capabil să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Nașterea din nou
se mai numește convertire. Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți
întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți
intra în Împărăția cerurilor”(Matei18:3).

12

Deseori, oamenii încearcă să facă multe lucruri atunci când sunt îngrijorați
de mântuirea sufletului lor. Unii încearcă să găsească pacea, împlinind poruncile,
însă poruncile nu au puterea de a mântui. Biblia spune:„Căci nimeni nu va fi
socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii” (Romani 3:20).

Alți oameni încearcă să obțină mântuirea prin a scăpa de anumite obiceiuri
rele. A scăpa de obiceiurile rele este bine. Însă, dacă încerci să faci acest lucru fără
ajutorul lui Hristos, este ca și cum ai încerca să scapi de buruieni, tăindu-le doar
tulpina. Rădăcinile sunt încă acolo, și buruienile cresc din nou și se extind, așa că
situația va fi mai rea decât înainte.

Unii încearcă să câștige mântuirea prin a fi „buni”. Când un om comite
o infracțiune, este iertat, doar pentru că promite că nu va mai face acel lucru
niciodată? Să presupunem că omul încetează să mai păcătuiască- ceea ce nimeni
nu poate face prin propriile puteri- el ar trebui să ia la socoteală pedeapsa pentru
păcatele pe care le-a comis deja.

Unii oameni fac o greșeală atunci când sunt conștienți că au păcătuit- ei cred
că dacă încearcă să fie mai buni, și încetul cu încetul să nu mai păcătuiască, ei
se vor putea mântui singuri. Omul nu poate deveni mai bun, reducând numărul
păcatelor sale, ci pocăindu-se de ele și crezând în Isus. D.L. Moody, celebrul
evanghelist, a spus următoarele lucruri în una dintre predicile sale:

„Oamenii vin la mine și protestează, deoarece eu spun că Dumnezeu poate
mântui un om într-o clipă. Ei îmi spun că omul este mântuit treptat, și că puțin
câte puțin, omului îi este dat har. Acest lucru nu are sens. Să presunpunem că un
om vine la mine, și îmi spune:„Domnule Moody, sunt într-o situație disperată. Am
furat 1.500 de dolari de la șeful meu. Ce să fac?” Ar trebui să îi spun acelui om să
se gândească la ce a făcut, și să nu facă nici o schimbare pripită? Sau să îi spun că
anul viitor să fure doar 1.000$, iar anul următor doar 500$, și în trei sau patru ani
să nu mai fure aproape deloc? Cu siguranță nu-i voi spune asta omului. Pocăința
și credința în Hristos se întâmplă într-un moment.”

Ce este convertirea?

Oameni trebuie să fie convertiți; ei trebuie să se nască din nou. Ei trebuie
să primească o viață nouă. Apostolul Pavel spunea:„Căci, dacă este cineva în
Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate s-au făcut noi” (2
Corinteni 5:17).

Unicitatea și gloria creștinismului îi dau omului o viață nouă. Unii oameni au
trăit o viață foarte păcătoasă. Ei au fost atât de răi, încât aproape că nu se pot ierta
pe ei înșiși. Când privesc înapoi, la anii pe care i-au risipit, ei ajung să-și urască
trecutul. Și care este răspunsul? Numai în Hristos găsim un răspuns. În El, murim
față de viața noastră cea veche și ne naștem încă o dată într-o viață nouă. Devenim
întru totul o creatură nouă în Hristos.

Unii oameni fac o mare greșeală. Ei nu cred că sunt păcătoși. Ca și fariseii, ei

13

se consideră neprihăniți. Cel mai mare păcat nu este crima, tâlhăria, și nici măcar
adulterul, deși acestea sunt păcate grave. Cel mai mare păcat este a-l respinge pe
Hristos ca și Mântuitor. Hristos l-a iertat pe criminal; Hristos a iertat-o pe femeia
care trăia în adulter, dar ce poate face El pentru persoanele care consideră ca un
lucru neînsemnat, faptul că El și-a vărsat sângele pentru noi? Autorul cărții Evrei
scrie:„Cine a călcat legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau
trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare
pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfințit, și va
batjocori pe Duhul Harului?” (Evrei 10:28-29).

Oamenii au concepții greșite când este vorba despre convertire. Unii au o
experiență emoțională puternică, când sunt mântuiți- și cu siguranță emoțiile
joacă un rol în convertire. Totuși, este o greșeală dacă o persoană se așteaptă să
aibă o experiență identică cu cea a unui alt om. Există un element necesar oricărei
convertiri: schimbarea inimii. Dacă omul și-a trăit viața după propria voință, acum
el dorește să-și predea viața lui Hristos.

Unele convertiri se întâmplă ca și rezultat al unei situații de criză. Poate că
acea persoană a suferit o pierdere sau o dezamăgire mare. Fiind în nevoie, omul
se întoarce la Dumnezeu. Câteodată, atunci când pierdem o persoană iubită,
realizăm golul unei vieți trăite departe de Dumnezeu. Pot exista circumstanțe care
să producă convertiri puternice sau dramatice. Cu câțiva ani în urmă, un om care
era cunoscut pentru opoziția sa notorie față de Evanghelie, a fost dintr-o dată
schimbat, transformat. El a devenit unul dintre cei mai credincioși urmași a lui
Hristos. Acest om a fost Apostolul Pavel.

Este de asemenea adevărat faptul că sunt mulți oameni care nu au parte de o
experință atât de dramatică, dar sunt și ei cu adevărat convertiți. Câteodată ei sunt
tulburați de faptul că nu au experimentat ce au experimentat alții. De obicei acești
oameni au fost convertiți devreme în viață, și de aceea ei nu au păcătuit așa de
mult, ca și ceilalți oameni. Acest lucru însă, nu trebuie să îi îngrijoreze. Nu există
nici un avantaj pentru cei care au trăit o viață foarte păcătoasă înainte ca să se
întoarcă la Hristos.

O schimbare reală a inimii este singurul și cel mai important element în
convertirea omului. Mulți au o credință intelectuală în Biblie. Ei dau o explicație
mentală lucrurilor spuse de Hristos, dar convingerile lor nu sunt niciodată suficient
de adânci pentru a face o diferență. Bisericile sunt pline de oameni care nu au fost
cu adevărat convertiți. Viețile lor nu s-au schimbat în mod fundamental. Ei nu au
experimentat niciodată o dragoste reală pentru Hristos, și nici o ură puternică față
de păcat. Ei nu și-au devotat cu adevărat viețile lui Dumnezeu.

Ce înseamnă cu adevărat să crezi în Hristos? Este o poveste despre un acrobat
renumit, care a trecut peste cascada Niagara Falls, pe un cablu. Această poveste a
fost spusă de multe ori, însă ilustrează ceea ce vreau să evidențiez.

14

Când acest acrobat renumit a anunțat planul său îndrăzneț, oamenii au crezut
că este nebun. Mulți au spus că o să moară încercând să treacă deasupra cascadei,
dar era o femeie în vârstă, care spunea că îl cunoaște pe acest om. Ea era sigură
că acrobatul va reuși să ajungă pe partea cealaltă, și acrobatul chiar a reușit! A
doua oară, acrobatul a spus că va merge pe cablu, împingând o roabă. Încă o dată,
mulțimea s-a îndoit de el, însă bătrâna avea încredere în el:„Cred că poate face
asta”, a spus ea. Și din nou, a reușit. Pentru a treia oară, el a spus că va merge pe
cablu, de data aceasta însă,cu o persoană în roabă. Spre surprinderea lui, nimeni
nu s-a oferit voluntar. Până la urmă, cineva a sugerat ca acea persoană să fie
femeia în vârstă, care credea cu atâta convingere în el. Însă nimic în cer sau pe
pământ, nu a putut-o convinge să intre în roabă. Ea avea o credință mentală, și nu
una care vine din inimă. Ea credea că acrobatul poate să ajungă în siguranță pe
cealaltă parte a cascadei, cu oricine în roabă, dar nu cu ea. Sunt mulți oameni care
cred cu mintea lor, dar nu cred din inimă în Hristos. Ei cred că El Îi poate mântui
pe alții, dar nu și pe ei.

Chiar dacă convertirea este una dramatică, sau se produce în liniște, rezultatul
este același. Perspectiva asupra vieții se reînnoiește. Va exista și o schimbare în
afecțiuni, și în modul de viață al omului. Omul nu își schimbă modul de viață
pentru a obține mântuirea. Ci modul său de viață se schimbă deoarece viața cu
Hristos i se pare mai captivantă.

Cum devine un om creștin?

Am văzut importanța convertirii; omul nu poate fi un creștin cu adevărat, fără
a avea parte de această experiență. Întrebarea este: cum poate fi un om convertit?
Răspunsul este format dintr-un singur cuvânt- pocăința. Pocăința înseamnă a-ți
schimba calea, sau a renunța la păcat. Înseamnă predarea vieții unui om Lui
Hristos,din toată inima.

Pocăința nu a fost niciodată un subiect celebru, deoarece este în conflict cu
mândria oamenilor. Când își vede vina, păcătosul nu se simte confortabil sau
fericit. Starea lui este ca și cea a unui acuzat de la tribunal,care este găsit vinovat.
Există doar o diferență: prizonierul trebuie să își execute sentința, dar Dumnezeu
a dat un Înlocuitor pentru cel care s-a pocăit de păcate … Unul care să ispășească
pedeapsa păcătosului. Primul pas este acela de a-și recunoaște vina; păcătosul
nu trebuie să privească cu ușurință la păcatele sale. Hristos a murit, luând locul
păcătosului, și acestui lucru trebuie să-i dăm importanță.

Doi oameni care au fost prieteni din tinerețe, s-au întâlnit la tribunal. Unul
dintre ei era judecătorul, și celălalt acuzatul. Cazul s-a derulat, iar acuzatul a fost
găsit vinovat. Ar putea oare judecătorul, pe baza prieteniei sale cu acuzatul, să
schimbe sentința? Nu, el trebie să își facă datoria; trebuie să se facă dreptate, și el
trebuie să se supună legilor statului. Judecătorul a dat sentința: paisprezece zile
de muncă grea, sau o amendă de 50 de dolari. Acuzatul nu avea cu ce plăti, așa că

15

trebuia să meargă la închisoare. Imediat după ce judecătorul a pronunțat sentința,
și-a dat jos roba, a coborât și a plătit amenda acuzatului. Apoi i-a spus:„John, vino
să cinăm la mine acasă”.

Într-o zi niște oameni au venit la Isus și i-au spus că niște galileeni au fost
omorâți de Pilat. Isus i-a întrebat dacă acești oameni, în opinia lor, au păcătuit
atât de mult, încât să fi meritat o pedeapsă așa de aspră. El le-a amintit despre alți
oameni care au murit deoarece turnul din Silon a căzut peste ei. Erau acei oameni
cei mai mari păcătoși, pentru că li s-a întamplat una ca asta? Priviți răspunsul lui
Isus:

„Credeți voi, le-a raspuns Isus, că acești galileeni au fost mai păcătoși decât
toți ceilalți galileeni, pentru că au pațit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă
pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13:2,3).

Dacă oamenii mor datorită unui accident, din cauze naturale, sau din cauza
unei infracțiuni comise, soarta lor va fi aceeași, dacă nu se pocăiesc de păcate.

De-a lungul Bibliei se vorbește despre pocăință. Ioan Botezătorul, „vocea ce
strigă în pustiu”, predica despre pocăință. Isus a dat marea trimitere ucenicilor
Lui, și le-a cerut să spună tuturor oamenilor să se pocăiască. În ziua Cinzecimii,
Petru predica:„“Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, “și fiecare din voi să fie botezat în
Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul
Sfântului Duh” (Faptele apostolilor 2:38).

Pocăința înseamnă a-ți părea rău pentru păcatele tale, însă are și o semnificație
mai adâncă. Unii oameni au remușcări față de trecutul lor păcătos, dar nu este
deajuns pentru a-i face să își schimbe modul de viață. Pocăința adevărată înseamnă
regretul față de păcatele făcute și îndreptarea spre bine. Este o poveste a unui
fermier care s-a rugat:„Doamne, sunt un păcătos. Am furat 47 clăi de fân de la
Farmer Green. Doamne, de fapt consideră că sunt 50, pentru că mă duc să mai fur
încă trei, mâine.”

Petru a comis un păcat serios, negând faptul că îl cunoaște pe Hristos, dar
s-a pocăit cu sinceritate. Pe de altă parte, Iuda a avut remușcări mari, însă nu s-a
pocăit de faptele rele pe care le-a făcut.

Diverse biserici se comportă cu păcătoșii în moduri diferite. Unele se
așteaptă ca noii creștini să plângă pentru un timp îndelungat. Alte biserici îi pun
pe oameni să se ridice și să se roage. Metoda folosită nu contează. Lucrul care
contează este: dacă persoana s-a pocăit cu adevărat, sau nu. Oare a ajuns Duhul
lui Dumnezeu adânc în conștiința sa? Lacrimile de pocăință sunt un semn bun.
Deseori convertirea este însoțită de o experiență emoțională puternică. Vameșul
se bătea cu pumnul în piept și spunea: „Doamne ai milă de mine, păcătosul”.
Întrebarea cea mai importantă este: ne-am pocăit noi cu adevărat? Oare urâm noi,
și ne este silă de păcat- pe care înainte îl iubeam? Suntem determinați să stăm
departe de păcat pentru totdeauna?

Lucrarea Duhului Sfânt este importantă atunci când o persoană se întoarce
la Dumnezeu. De aceea rugăciunea este atât de necesară, în acord cu efortul

16

renașterii. Fără puterea de convingere a Duhului Sfânt, un predicator cu talent
poate să dea un înțeles intelectual adevărurilor biblice. Astfel, acesta poate obține
rezultatele pe care le obține și un orator politic strălucit. Mulți vorbitori publici,
care au fost rebeli faimoși, au făcut audiența să râdă și să plângă, însă niciodată nu
a putut-o determina să se pocăiască.

Acțiunea Duhului Sfânt asupra Cuvântului lui Dumnezeu este cea care
sfarmă inima de piatră, făcându-l pe om să vadă cine este cu adevărat. Dar numai
convingerea nu este de ajuns. Când Pavel predica despre neprihănire și judecata
viitoare, Felix tremura; însă acest lucru nu a fost îndeajuns pentru a-l determina
să se întoarcă de la păcatele sale. El i-a spus lui Pavel:„Aproape că m-ai convins
să devin creștin” (Faptele apostolilor 26:28). Deci împăratul Agripa nu a fost
niciodată convins în întregime.

Convertirea este ceva care schimbă în totalitate viața unui om. În cartea sa
excepțională, „Pace cu Dumnezeu”, Billy Graham a făcut o declarație uimitoare
despre practicarea unei religii obișnuite, în multe din bisericile din ziua de azi:

„În America există sute de oameni care au funcții în biserică. Ei merg la
biserică și susțin activitățile care se desfășoară acolo. Dau mâna cu pastorul după
slujbă, și îi spun că a predicat un mesaj splendid. Vorbesc limbajul creștinilor,
și mulți dintre ei pot cita multe versete din biblie, însă nu au experimentat cu
adevărat pocăința. Atitudinea lor față de religie este una de genul: ori așa, ori dă-i
pace. Ei vin la Dumnezeu și se roagă atunci când sunt într-o circumstanță dificilă,
iar în restul timpului nici nu se gândesc la asta. Biblia ne învață că atunci când o
persoană se întoarce la Hristos, are loc o schimbare care se reflectă în tot ceea ce
face acea persoană.

Nu este nici un verset în Biblie care spune că dacă ești creștin, îți poți trăi
viața după propria plăcere. Când Hristos vine în inima unui om, vrea să fie Domn
și Stăpân. El cere predare completă și vrea să aibă control asupra procesului
intelectual. Isus vrea ca trupul omului să îi fie supus doar Lui. El vrea să aibă
talentele și abilitățile tale. El vrea ca toată munca și osteneala ta să fie făcute în
numele Lui.”

Credința în Hristos- calea mântuirii

Omul care s-a pocăit este pregătit pentru mântuire. Căința este partea pe care
omul trebuie să o facă. După ce s-a căit, omul trebuie să-i permită lui Dumnezeu
să își facă partea lui. Nici măcar păcătosul care s-a pocăit nu se poate mântui
singur. El trebuie să se încreadă total în faptul că Dumnezeu îi poate da mântuirea,
deoarece El a dus la îndeplinire jertfa de pe Golgota.

Ce înseamnă „lucrarea terminată a lui Hristos”? Se referă la cuvintele pe
care Isus le-a spus pe cruce:„s-a isprăvit”, adică la planul mântuirii, care în acel
moment era împlinit pe deplin. Nu mai era nimic de făcut. Omul nu poate face

17

nimic mai mult; el nu se poate face mai bun de unul singur; nu poate în nici
un fel să merite mântuirea. Noi putem fi mântuiți doar din pricina lucrării de
răscumpărare realizate de Isus, la Golgota.

Aceeptarea lui Isus nu trebuie să fie un experiment temporar, ci o decizie
permanentă. Trebuie să ne predăm în întregime lui Hristos. Ca și un bun soldat,
care își apără țara în primejdii și greutăți, la fel și soldatul crucii merge înainte,
fără a se întoarce. El arde toate podurile din urma sa. El este determinat de un scop
pe care nici nenorocirile, nici încercările vieții nu-l pot schimba. Decizia lui este
că: orice vine sau trece prin calea lui, dacă trăiește sau moare, dacă se înneacă sau
trebuie să înnoate, el e determinat să-l urmeze pe Hristos cât va trăi. Nici un om
nu trebuie să considere că:„Voi încerca, și voi vedea dacă este ceea ce am sperat
eu să fie”.

Isus a spus:„Oricine pune mâna pe plug, și se uită înapoi nu este destoinic
pentru Împărăția lui Dumnezeu”(Luca9:62). Când un om lasă nesiguranța să-i
pătrundă în minte, el se înfrânge singur, și devine o pradă ușor de capturat pentru
inamic.

Credința este lucrul care îl diferențiază pe om de fiare. Un animal mânâncă,
bea, se împerechează, dar nu are abilitatea de a-l cunoaște pe Dumnezeu; nu are
capacitatea de a-și cunoaște în mod conștient Creatorul. Acest lucru este rezervat
doar pentru om. Este trist că unii oameni nu au credință. Ei mânâncă, beau,
împărtășesc binecuvântările obișnuite ale vieții, dar în ceea ce privește credința,
nu vor să fie mai presus decât animalele.

Fiind la conducere, Nichita Khrushchev le-a spus astronauților săi,batjocoritor,
când i-a trimis în spațiu: „căutați-L pe Dumnezeu”. Mai târziu, ei i-au spus că nu
L-au putut găsi pe Dumnezeu, iar Khrushchev le-a spus să caute în continuare, și
poate-L vor găsi. Bineînțeles că ei nu L-au găsit pe Dumnezeu. Oamenii care nu
au credință, nu-l pot vedea pe Dumnezeu.

Putem vedea simplitatea mântuirii, în convertirea hoțului de pe cruce. Pe
măsură ce-L privea pe Mântuitor cum agonizează, și totuși are o compasiune
infinită pentru umanitate- deoarece se ruga pentru dușmanii Săi- el a devenit
convins ca Isus este Mântuitorul. El l-a mustrat pe celălalt tâlhar de pe cruce,
pentru că nu își regreta păcatele, declarând că ei suferă pe bună dreptate, însă Cel
ce este atârnat între ei, este nevinovat. Apoi el i-a spus lui Isus: „Doamne, adu-Ți
aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta! Isus a răspuns: „Adevărat îți spun
că astăzi vei fi cu Mine în rai”. A fost atât de simplu. Este clar că hoțul care urma
să moară nu merita ce a primit. Însă Isus i-a promis că în acea zi va fi cu El în
rai. Cum era posibil așa ceva? Era posibil datorită faptului că Isus a dus la capăt
lucrarea mântuirii, prin jertfa lui de la Golgota.

După cum am mai spus, unii oameni parcă nu au credință. Biblia ne spune
însă, că orice om se naște cu o măsură de credință. Dacă nu am avea credință, nu
am putea face nimic în viață. Oamenii nu ezită să se urce la bordul unui avion
mare, și să călătorească cu el într-un oraș îndepărtat. Dacă echipajul avionului nu

18

ar lua măsurile de siguranță necesare, sau dacă nu ar urma instrucțiunile explicite
ale dispecerului, toți pasagerii ar putea muri. Totuși, oamenii au credință; ei au
încredere în faptul că echipajul, care a fost foarte bine instruit în arta navigării,
îi va duce în siguranță la destinație. Toți oamenii, fie ei sfinți sau păcătoși, au
credință; însă unii nu au credință în Dumnezeu.

De aceea, când spunem că omul și-a pierdut credința, ne referim la faptul că el
și-a pierdut credința în Dumnezeu. Este ceva normal ca un copil să aibă credință.
Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu
vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”
(Matei 18:3). După ce oamenii se maturizează, și intră în contact cu îndoiala,
scepticismul și păcatul, ei își pierd credința.

Unii oameni cred că trebuie să știe totul despre Dumnezeu înainte să accepte
mântuirea. Aceasta este o teorie absurdă. Există multe lucruri pe care mințile
noastre limitate nu le pot înțelege. Nu putem înțelege cum a creat Dumnezeu
lumea din nimic. Nu înțelegem cum a existat Dumnezeu dintotdeauna. Însă creația
demonstrează că există un Creator. Timpul arată că există eternitate. Credința în
Dumnezeu este un lucru simplu. Înseamnă doar să te încrezi în bunătatea Lui.
Dumnezeu împlinește ceea ce spune. Promisiunile Lui nu dezamăgesc. El nu
a creat omul ca să-i dea promisiunea mântuirii, doar pentru a-și bate joc de el.
Dumnezeu, care are puterea de a aduce Universul acesta mare în existență, nu este
atât de imprevizibil. După cum un tată dorește ca fiul său să aibă încredere în el,
tot astfel vrea și Dumnezeu.

Ce este credința?

Într-o zi, o fetiță l-a întrebat pe tatăl ei la ce se referea predicatorul când a
predicat despre credință. El i-a spus să aștepte puțin până îi dă răspunsul. Câteva
zile mai târziu, tatăl ei lucra în pivniță- unde se intră pe o trapă din tavan. Fetița
i-a spus: „Pot să vin jos la tine, tată?”

„Da”, i-a răspuns el. Fetița a vrut să coboare în pivniță, însă a observat că
cineva a luat scara.

„Nu pot coborî”, a spus ea. „Scara nu este aici”

„Sari”, i-a spus tatăl.

„Dar nu pot vedea nimic”, i-a spus fetița.

„Am să te prind”, a strigat tatăl.

„Dar nu te pot vedea”, a spus ea.

„Dar eu te pot vedea”, a răspuns el. „Sari, și cu siguranță te voi prinde. Brațele
mele sunt întinse.” Fetița nu a mai stat pe gânduri. Ea era sigură că tatăl ei o va
prinde, chiar dacă ea nu putea să îl vadă. A sărit, și a ajuns în brațele tatălui ei fără,
să pățească nimic.

19

Așa este și credința noastră. Calea pare întunecată. Nu-L putem vedea pe
Dumnezeu, dar Dumnezeu este acolo, gata să ne primească atunci când venim la
El. Dacă-L accepți prin credință, vei simți cum brațele Sale eterne te vor îmbrățișa
și te vor ține strâns.

Așa este și când ne întoarcem la Hristos. Noi credem, și Isus realizează
miracolul mântuirii. Într-adevăr este un miracol, se întamplă ceva real. Trecem
de la moarte la viață, și avem o natură nouă. „Cele vechi s-au dus: iată că toate
lucrurile s-au făcut noi.”

Chemarea lui Dumnezeu la dragoste

Cel mai puternic îndemn pentru ca omul să se întoarcă la Dumnezeu este
chemarea Lui minunată, la dragoste. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că a dat …”. Dumnezeu îl cheamă pe păcătos pentru că îl iubește.

Un predicator povestea despre un tânăr pe care l-a întâlnit într-o zi când
călătorea cu trenul. A observat că tânărul era neliniștit și agitat. După un timp,
predicatorul a început să vorbească cu el. I-a spus că a observat că e neliniștit și
i-ar plăcea să-l ajute.

La început, tânărul a fost foarte rezervat, dar apoi a fost deacord să-și descarce
inima. I-a spus că a trăit o viață păcătoasă, și din cauza comportamentului său,
părinții lui au suferit mult. Când părinții lui au încercat- într-un mod iubitor- să-l
ajute să se schimbe, el a izbucnit în mânie și le-a spus că pleacă și nu se va mai
întoarce acasă niciodată. El i-a părăsit, lăsându-i întristați și cu inima frântă.

Timp de câțiva ani, asemeni fiului risipitor, el și-a urmat calea, bucurându-se
de plăcerile lumești, sau cel puțin așa a crezut el. Dar, ca și în cazul fiului risipitor,
el a avut parte de zile grele și a început să se gândească la mama și la tatăl lui, cu
care s-a comportat într-un mod atât de batjocoritor.

Gândindu-se la păcatele lui din trecut, el și-a dat seama că a greșit și a început
să aibă amărăciune. Tânjea să se întoarcă acasă și să înceapă o viață nouă. Apoi
și-a amintit că le-a spus părinților săi că nu se va mai întoarce acasă niciodată.
Era tentat să creadă că după felul în care s-a comportat cu ei, nu-l vor mai primi
acasa. După câtva timp, s-a decis să le scrie părinților lui o scrisoare în care să
le spună că a greșit și că dacă sunt și ei deacord, se va întoarce acasă. El nu era
sigur dacă părinții lui îl mai vroiau. În scrisoare, le-a spus că se va întoarce cu un
anumit tren, dar că și-a luat bilet pentru o destinație mai îndepărtată. Casa lor era
în apropiere de gară, așa că le-a spus să îi pună un semn, pe care îl poate vedea
din tren. Semnul trebuia să fie o batistă atârnată pe o ramură copac, care crescuse
între casa lor și calea ferată. Dacă va trece cu trenul și va vedea batista, va ști că
este dorit de părinții lui. Dacă nu o va vedea, va înțelege și își va continua drumul.

În timp ce tânărul își încheia povestea, trenul se apropia de oraș. Dintr-o dată
a realizat că odată ce iau curba, vor putea să vadă casa lui cea veche. Fiind copleșit

20

de emoții, i-a spus predicatorului: „Domnule, uită-te în locul meu. Eu nu mă pot
uita! Te rog uită-te și spune-mi ce vezi”.

Predicatorul a privit pe fereastră și i-a răspuns: „Tinere, văd casa pe care miai descris-o. Văd, de asemenea, un cuplu care stă pe scări și privește cu atenție
încoace.”

Tânărul a spus: „O, domnule, dar vezi și o batistă atârnată de un copac?”

Predicatorul i-a răspuns: „Repede fiule, privește tu însuți! Nu este doar o
batistă pe acel copac, ci este câte o batistă care atârnă pe fiecare ramură a acelui
copac!”

Dumnezeu a folosit toate resursele necesare pentru a-i arăta omului dragostea
Lui. A fost și este câte o batistă care atârnă pe fiecare creangă din Copacul Vieții.
„Celui ce ii este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată!”

Cum să trăim pentru Hristos

Ce se întâmplă după ce îl accepți pe Hristos? După cum un bebeluș trebuie
să învețe să umble în lumea naturală, așa și un bebeluș în Hristos trebuie să învețe
să umble în lumea spirituală. Iată câteva lucruri importante pentru proaspătul
convertit, care își începe viața de creștin.

În primul rând, găsește o biserică spirituală bună. Hristos le-a spus ucenicilor
Săi: „pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor
birui” (Matei 16:18). Hristos a format Biserica, și credincioșii ar trebui să facă
parte din ea. Cu alte cuvinte, creștinii ar trebui să meargă la biserică. Deși este
bine să ascultăm programe religioase la radio sau televizor, acest lucru nu trebuie
să ia locul mersului la biserică. Unii oameni schimbă mereu bisericile. Acest lucru
nu este bun. Este important să găsești o biserică la care să mergi mereu, și unde
vei avea oportunitatea cea mai mare să crești spiritual.

În al doilea rând, începe o viață constantă de rugăciune. Nici un creștin nu
poate crește, decât dacă este o persoană dedicată rugăciunii. Domnul este un
Dumnezeu care răspunde la rugăciuni. Una din cele mai mari bucurii ale vieții
de creștin este atunci când vezi răspunsul la rugăciunile tale. Rugăciunea nu
trebuie să fie ratată. Trebuie să îți stabilești o oră, și să te rogi zilnic. O viață
fără rugăciune este o viață lipsită de putere. Biserica primară se ruga o oră pe
zi (Faptele apostolilor 3:1). Hristos acorda mult timp rugăciunii. La început ți
se poate părea că rugăciunile tale sunt slabe. Însă, pe măsură ce continui să te
rogi, vei învăța să te rogi mai eficient. Cu timpul vei aștepta ora de rugăciune cu
încântare și bucurie.

În al treilea rând, citește-ți Biblia în mod regulat. Isus a zis: „Omul nu trăiește
numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

21

Așa cum trupul tău fizic are nevoie de mâncare, și sufletul tău trebuie hrănit. Noi
creștem spiritual, citind Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai bine este să începi să
citești Evangheliile și Faptele apostolilor. Apoi poți citi Geneza și Exodul. Pe
urmă citește cărțile istorice și Psalmii. La început, poate nu înțelegi nimic din
Biblie, dar nu te lăsa descurajat. Pe măsură ce continui să citești, interesul tău
va crește, și Biblia va deveni pentru tine o sursă nepieritoare de binecuvântare și
zidire.

În al patrulea rând, mărturisește-l pe Hristos. Folosește înțelepciune atunci
când îți împărtășești mărturia, dar spune lumii în ce poziție te aflii, și vei fi
respectat pentru asta. Hristos a zis: „De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea
oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei
10:32). Nu uita niciodată că ești un martor prin viața pe care o trăiești, dar și prin
cuvintele pe care le rostești. Este remarcabilă puterea pe care o are mărturia unui
proaspăt creștin, asupra păcătoșilor.

Botezul în apă este o mărturie; el mărturisește moartea noastră împreună
cu Hristos, și este, de asemenea, o demonstrație publică a credinței noastre. Isus
a spus: „Cine va crede și se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va
fi osândit”(Marcu 16:16). Botezul în apă este mărturia în fața lumii că acum tu
îi aparții lui Hristos. Nu există bucurie mai mare decât să câștigi suflete pentru
Hristos. Biblia spune: „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, și cei ce
vor învăța pe mulți să umble în neprihănire (vor ajuta pe mulți să se întoarcă spre
neprihănire- Biblia versiunea din limba engleză) vor străluci ca stelele, în veac și
în veci de veci” (Daniel 12:3).

În al cincelea rând, fii un creștin autentic. Viața unui creștin nu este doar o
ocupație, ea este o posesie. Mulți cred că religia adevărată înseamnă a avea o
teologie corectă. Deși este important să crezi în doctrina corectă, numai teologia
sau cunoștința mentală nu sunt deajuns. Trebuie să Îl avem pe Hristos în inimile
noastre. Trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, din tot sufletul și cu
întreaga minte. Ar trebui să mergem însă și mai departe; trebuie să îi iubim și pe
ceilalți oameni, pe aproapele nostru, ca pe noi înșine. Isus a spus: „Prin aceasta
vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”
(Ioan 13:35). Nu există o regulă mai bună decât regula de aur: „Tot ce voiți să vă
facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12).

În al șaselea rând, sprijinește Biblia. Când Iacob a primit viziunea de la
Betel, el a făcut un jurământ să își plătească zeciuielile Domnului (Geneza 28:2022). Oamenilor care sunt credincioși în a-și da zeciuelile, le-a fost promisă o
binecuvântare specială (Maleahi 3:6-8). Dumnezeu ne dă o poruncă
cu două sensuri: să dăm zeciuielile pentru ca Evanghelia să poată fi predicată, și
să predicăm Evanghelia noi înșine. Isus a spus: „Evanghelia aceasta a Împărăției
va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.
Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14). Toți ar trebui să fim creștini misionari.

În al șaptelea rând, fi un creștin care se detașează. Prin acest lucru, nu mă

22

refer la faptul că omul trebuie să se comporte ciudat sau straniu. Unii oameni cred
că sunt mai spirituali dacă bocesc sau sunt triști. Un creștin adevărat ar trebui să
fie vesel și să radieze de bucurie. Planul lui Dumnezeu nu este ca oamenii să fie
triști sau deprimați. Însuși Isus a spus: „nu fiți ca fățarnicii, care au o înfățișare
tristă”.

Creștinii vor avea însă de trecut încercări, și câteodată ele vor fi grele.
Diavolul este real, el luptă împotriva copiilor lui Dumnezeu și încearcă să pună
obstacole în calea lor. Însă cu ajutorul credinței, poți birui și sta deasupra oricărui
atac. Nu te lăsa condus de sentimente, deoarece sentimentele sunt temporare, ele
se pot schimba. Fii însă condus de Cuvântul lui Dumnezeu, care este permanent,
el nu se schimbă niciodată. Cere-i Lui Dumnezeu să te umple cu Duhul Său,
deoarece prin puterea Duhului Său suntem capabili să trăim o viață creștină plină
de biruință.

Odată ce ai luat această decizie importantă, nu te întoarce înapoi niciodată.
După ce ai biruit totul, rămâi în picioare. Este o mare bucurie să-i slujești lui
Hristos în această viață, iar în lumea viitoare, vei moșteni viața veșnică.

Acceptă-l pe Hristos acum

L-ai primit pe Hristos în viața ta? Mulți intenționează să ia această decizie,
mai devreme sau mai târziu, dar o amână până este prea târziu. Nu mai aștepta.
Acceptă-l pe Hristos acum! Pentru ca în ultima ta clipă în această lume, să nu
regreți că nu ai făcut acest lucru. Astăzi s-ar putea să fie ultima ta șansă.

Imaginează-ți un tânăr, în America de nord, care culege ouă de pelican.El
coboară cu o frânghie, de pe o stâncă, deasupra apei. Stând pe o margine îngusta,
lângă un cuib de pelican, frânghia alunecă, și se leagănă departe, deasupra
prăpastiei. Apoi vine din nou aproape de el. Este mai aproape de el decât va fi
oricând; și nici măcar nu este foarte aproape. Ce poate să facă? Încetișor, frânghia
vine din nou spre el. Dacă ratează această șansă, următoarea dată nu va mai veni
așa de aproape. Tânărul se pregătește să prindă frânghia; face un salt și se prinde
de frânghie. Aproape că a leșinat pe acea margine îngustă, când s-a aplecat mai
tare, pentru ca frânghia să-l tragă sus.

Așa este și cu Dumnezeu. Isus este lângă tine astăzi. Poate nu a fost mai
aproape de tine niciodată, dar este îndeajuns de aproape, ca tu să-L apuci- pe El și
tot ce are El pentru tine. Îl vei accepta acum?

23

Pașii necesari mântuirii

1. RECUNOAȘTE: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui
Dumnezeu.” (Romani 3:23). „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”
(Luca 18:13). În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să recunoști că ești un
păcătos.

2. POCĂIEȘTE-TE: „Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri
la fel” (Luca 13:3). „Pocăiți-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi
se șteargă păcatele” (Fapte 3:19). Trebuie să vezi cât de îngrozitor este păcatul, și
apoi să te pocăiești de el.

3. MĂRTURISEȘTE: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și
drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).
„prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Romani 10:10). Mărturisește-ți
păcatele lui Dumnezeu.

4. RENUNȚĂ: „Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de
gândurile lui, să se întoarca la Domnul … care nu obosește iertând” (Isaia 55:7).
Regretul pentru păcate nu este deajuns. Trebuie să vrem să renunțăm la păcat
odată pentru totdeauna.

5. CREDE: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci sa aibă viață veșnică”
(Ioan3:16). ” Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în
inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit” (Romani 10:9). Crede
în lucrarea de răscumpărare, terminată de Hristos de la cruce.

6. PRIMEȘTE: „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor
ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii
ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:11,12). Dacă vrei să fii născut din nou, trebuie să-L
primești peHristos în inima ta, în mod personal, prin credință.

24

Dacă vrei să spui următoarea rugăciune, îl vei putea primi pe Isus Hristos în
sufletul și în viața ta:
Dragă Tată ceresc,
aproapele, așa cum și Tu m-ai iubit.
Îți mulțumesc că mă iubești.
Și, Doamne, arată-mi pas cu pas, planul
pe care Îl ai cu viața mea.
Îi cer Fiului Tău Isus, să vină în viața
Te laud și mă
mea. Știu că am păcătuit și că am
făcut fapte care nu Îți sunt pe plac.
închin Ție, Creatorul și Domnul meu.
Îți voi mulțumi mereu pentru că
Îți cer acum să mă ierți pentru
aceste păcate și să-mi curățești viața.
L-ai jertfit pe Fiul Tău pe cruce,
Ajută-mă să te urmez pe Tine și
pentru ca eu să pot avea viață veșnică,
învățăturile tale. Apără-mă de Satan împreună cu Tine. Ajută-mă să-i aduc
și de rău. Învață-mă să te pun pe Tine și pe alții la Hristos. Aștept revenirea
pe Primul loc, în toate gândurile și
lui Hristos pentru a mă duce în Ceruri.
Vino curând, Doamne Isuse. Amin
acțiunile mele. Ajută-mă să iubesc pe

Cum să primești botezul cu Duhul Sfânt

1. Trebuie să fii născut din nou. Asta înseamnă să îi ceri lui Isus să îți ierte
păcatele, iar apoi să accepți iertarea lui Dumnezeu, știind: „Căci toți au păcătuit
și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”, și că „oricine va chema Numele Domnului
va fi mântuit” (Romani 3:23 și 10:13).

2. Dacă l-ai acceptat pe Isus ca Mântuitor, Duhul Sfânt locuiește în tine. Ioan
14:7; 1 Corinteni 3:16; 16:19.

3. Duhul Sfânt este o persoană și îți va vorbi, dacă îi vei permite.

4. Duhul Sfânt va folosi buzele tale, limba și vocea ta, dacă Îl vei lăsa- ca și
atunci când vorbești în românește.

5. Când ești umplut cu Duhul Sfânt , trebuie să începi să vorbești, prin
credință. Faptele apostolilor 2:4 spune: „Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și (ei)
au început să vorbească.”

6. Pentru a-l primi pe Hristos ca Mântuitor a fost nevoie de o acțiune a
credinței. Vindecarea este rezultatul unui act al credinței. Vorbirea în alte limbi
necesită o acțiune a credinței.

7. Când începi să vorbești în alte limbi, prin credință, Duhul Sfânt te va
ajuta să te exprimi- îți va da cuvintele pe care să le spui. Aici intervine lucrarea
supranaturală.

25

8.Credincioșii trebuie să fie „plini de Duh”, (Efeseni 5:18). Chiar și mama lui
Isus, Maria și frații lui de sânge, au fost plini de Duhul Sfânt. Iacov, Iosif, Simon
și Iuda (Matei 13:55), (Faptele apostolilor 1:14) și discipolii Lui l-au primit pe
Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 2:4). A-l primi pe Duhul Sfânt nu este o opțiune.

9.Relaxează-te. „Iată odihna … ” Isaia 28:12

10. Duhul Sfânt este un dar. Faptele apostolilor 8:20; 2:38; 11:17; Luca 11:13.
Nu trebuie să te milogești, sau să lucrezi ca să primești un dar, ci îl primești pur și
simplu.

11. Începe fiecare zi prin a te ruga în Duhul Sfânt, pentru a te zidi- este ca și
cum îți încarci bateriile spirituale. 1 Corinteni 14:4, 18.

12. Primește acum, Închinându-te lui Isus în inima ta, și vorbind prin credință
în limbi necunoscute, cu cuvintele pe care ți le dă Duhul Sfânt, care este în tine.

26

27

28