You are on page 1of 10

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

„ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI
Facultatea de Agricultură
Specializarea: Agricultură

REFERATE
LA
DISCIPLINA

FLORICULTURã

STUDENT: Ioan PUȘCUȚĂ
GRUPA: 114
ANUL: IV

CUPRINS REFERAT 1: Înmulțirea plantelor floricole prin marcotaj REFERAT 2: Cultivarea lalelelor .

se separă de planta mamă după înrădăcinare. În funcţie de specificul plantei. O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare. Philodendron scandens etc. Marcotajul se poate produce şi natural. sau cu un alt mediu favorabil. Passiflora coerulea. etc. Phlox. Pandanus weitchii). în cazul înmulţirii exclusiv pe cale vegetativă.  prin aplecare (simplu. sănătoase şi obţinute în condiţii de agrotehnică superioară. Dezavantajele acestui tip de înmulţire sunt coeficientul mic de înmulţire. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a arcotelor. Cissus sp. Ficus pumila. în contact cu solul sau cu medii umede. numite marcote. Chrysanthemum. Un prim avantaj al înmulţirii vegetative este obţinerea unor plante identice cu plantele mamă atât din punct de vedere genotipic cât şi fenotipic. Hydrangea. posibilitatea mare de transmitere a bolilor criptogamice. În funcţie de modul de executare. Pholx subulata. Philodendron scandens. În cazul înmulţirii vegatative se acordă o atenţie deosebită plantelor mamă de la care se vor recolta părţile sau fragmentele folosite la înmulţirea vegetativă.Înmulțirea plantelor floricole prin marcotaj Înmulţire vegetativă se bazează pe însuşirea unor părţi sau fragmente de plantă de a reface întreaga plantă. Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi:  terestru. Puse în cpndiţii optime de înrădăcinare. Se aplică la Hedera sp. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. în funcţie de lungimea ramurii. arcuit) şi şerpuit (multiplu). Tradescantia viridis. Un alt avantaj este obţinerea de plante mature într-un timp mai scurt comparativ cu înmulţirea prin seminţe. din genurile Dianthus.. Plantele mamă folosite trebuie să fie tipice solului sau speciei. acestea formează rădăcini şi reproduc caracterele ereditare ale plantei mamă.). asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii dăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor. spre deosebire de butaşi care. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. . aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de -10 cm. dau naştere la noi plante (Hedera helix. a virozelor şi degerarea în timp. se execută folosind diferite procedee:  prin muşuroire (vertical). Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate. Hoya carnosa. Scindapsus aureus.

 orizontal (chinezesc) . vor putea fi separaţi ulterior. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed.se acoperă totul cu folie de polietilenă. când rădăcinile adventive sunt bine formate.  aerian se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire.în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive.se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia). Hedera sp. Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape: . . se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular.. cultivate ca plante la ghivece: ficus. Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv. sub un mugure.după 1-3 luni. . . leandru. se poate separa marcota. cordiline. care va constitui mediul de înrădăcinare. strâns legată la ambele capete. dracena.se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. . presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. . Ficus pumila etc. Se aplică la Phlox subulata. azalee. croton. ca plante noi.

aerian .Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e .

alternativ aranjat. striate cu roșu mai ales spre vârf. în mod obişnuit denumită lalea. Înălțimea lalelei este cuprinsă între 30-35cm. prezintă aproximativ 150 de specii de plante cu flori bulboase din familia Liliaceae. Sortimentul originar de specii cuprinde Europa de Sud. Florile mari apar pe tulpini care în mod obişnuit nu au bractee. viu colorate în roșu . Frunzele au un aspect oarecum cărnos. dar câteva specii au până la patru flori. Speciile de lalea fac parte din familia Liliaceae. iar pe dosul petalelor cu striuri verzi.portocaliu. Tulpinile sunt fără frunze sau au doar câteva. Tulpina fosteriana. cu unele specii care au până la 12 frunze. din Anatolia şi Iran la vest – nord-est de China. sunt plante perene geofite (rezistă peste iarnă) din bulbi. Inima sortimentelor celor mai diverse se află în munţii Pamir şi Hindu Kush şi în stepele din Kazahstan. Cele două frunze inferioare ale lalelei sunt late de 4-5 cm. lungi de 15 cm. această lalea are centrul galben. în mod obişnuit de culoare verde mediu. bulbi cu straturi concentrice. care în majoritatea cazurilor sunt numite tepale (un tip de petale la care potirul şi corola nu sunt clar diferenţiate). Floarea deschisă a lalelei are . subspecii şi culturi de lalea sunt derivate din Tulipa gesneriana. ascuțit. Soiuri de lalele Tulipa caufmanniana. Înfloresc primăvara timpuriu (sfârșitul lunii martie . avand o mărime mijlocie. Ovarele sunt superioare cu trei camere.Cultivarea lalelelor Tulipa. de culoare castanie.începutul lunii aprilie). aproximativ 20-25 cm. unele specii mari având câteva frunze iar la alte specii mici lipsind total. Plantele au de obicei. cu diviziunile ascuțite. Speciile cuprind plante de la înălţimi reduse şi creştere lentă la înălţimi care ating de la 10 la 70 de centimetri. Bulbul lalelei este piriform. 2 – 6 frunze. are frunzele alungite. folosite ca plante pentru ghiveci sau pentru flori proaspăt tăiate. Frunzişul are formă de cordon. Cele trei fructe unghiulare sunt capsule cu textura/structura tare. în formă elipsoidală subglobulară / subsferică. Cele şase petale sunt deseori marcate aproape de bază cu linii întunecate. Acestă lalea are flori mari. colorate şi atractive. În mod obişnuit. deseori produşi la capetele stolonului şi acoperiţi cu spini la diferite învelişuri subţiri (ca foaia de hârtie). Fiind de culoare albă în exterior. speciile au o floare pe tulpină. Un număr de specii şi multe culturi hibride sunt crescute în grădini. Bulbul este de culoare cafenie. Această lalea are tulpina destul de scurtă. Lalelele pot să crească chiar pe anotimp friguros şi cu zăpadă multă. în formă de lance și de un verde-albăstrui. Cea mai mare parte din speciile cultivate. flori decorative pe tije rigide care apar în mijlocul unei rozete de frunze de un verde mai închis. deoarece acestea sunt aproape identice. alungite. cu învelişul ca de ceară/ceruit. Africa de Nord şi Asia. Petalele sunt colorate în alb crem. având forma liniar-lunguiaţă/dreptunghiulară. Florile în formă de cupă. purtând în vârf flori mari. Tulipa turkestanica. La baza celor trei diviziuni externe au câte o pată galbenă portocalie. Tulipa Greigii. timpurii. care conţin numeroase seminţe în formă de disc plat aranjate pe două rânduri. prezintă trei petale şi trei sepale. Florile au la dispoziţie şase stamine distincte şi fixate la bază cu filamente mai scurte decât tepals iar stigmele prezintă trei lobi.

Cel mult îngrășarea se va face cu un an înainte. Au culoarea verde palid albăstruie. Înflorirea abundentă şi uniformă determină valoarea deosebită a acestei specii pentru rabate. cu partea exterioară roz sau roșie. Este o specie multi floră (are pe o tijă mai multe flori). ascuţindu-se spre vârf. recurgem. Înălțimea plantei nu depășește 30 cm. cu câte o pată neagră la bază. Înfloresc în luna aprilie. . în timpul culturii. stricarea bulbilor. Are bulbul ovoid ascuțit. Chiar cantitățile mici de balegar proaspăt dăunează. După efecuuarea plantării. Florile au petalele oval ascuţite. Tulipa praestans. cu cupă largă. Cand suntem nevoiți să facem o cultură pe un sol la care timpul nu ne-a permis să aplicăm o gunoire plantei premeregătoare. iar în cazul solurilor nisipoase. Este luminoasă. Una dinrte cele mai importante lucrări pentru solul acestor lalele este arătura adâncă sau săpatul solului cu cazmaua la 40-45 cm. Florile sunt mari. fapt care ar provoca apariţia bolilor criptogamice şi în consecinţă. Specie rustică. roşii portocalii. care protejează bulbii contra înghețului. soiurile tardive pot fi amplasate la semiumbră unde înfloresc mai îndelung. În cultura liberă înfloresc în jurul datei de 1 mai.diametrul de 12-15 cm. să aibă suprafață plană. Solurile nisipoase sau grele pot fi folosite numai în cazul în care li se aplică. Tulipa Praecox. argilo-nisipos. anumite tratamente. Forma frunzelor este lată. cu o lungime medie de 6 cm. Baza şi vârful petalelor sunt galbene. previne formarea crustei și reduce creșterea buruienilor. iar restul petalei este roşu stacojiu închis. putem folosi. un mediu de creștere bine structurat. Totuşi. deoarece de felul cum se face această pregătire depinde. Alegerea şi pregătirea terenului Alegerea terenului. si îngrășămintele chimice. Bulbii de lalele nu sunt pretențioşi față de condiţiile de sol. Terenurile destinate culturilor de lalele trebuie să fie expuse la soare. Tulpina are în medie 11 cm înaltime. stâncării şi culturi forţate. Pregătirea terenului în vederea plantării are o importanţă foarte mare. fără adâncituri în care să stagneze apa. Florile sunt mici. cu câteva luni înainte de plantarea bulbilor. Este o specie destul de veche și crește spontan în regiunea mediteraneană. deci bine luminate și protejate de vânturile reci. se înmulțește greu prin bulbi și semințe. Cand solul este prea acid. calitatea bulbilor şi a florilor. mai ales în perioada de vegetaţie. Rolul ei este de a asigura plantei. în afară de îngrășămintele organice. se va adăuga mraniţa bine putrezită sau pamânt de ţelina. la planta premregatoare sau la ogorul negru. În cazul unui sol argilos va trebui îmbunătăţită compoziţia prin adăugarea de nisip de râu. la aplicarea mranitei bine putrezită. cu un parfun destul de plăcut. Totuşi se obţin rezultate mai bune într-un pamânt bine lucrat. în mare măsură. Se introduc în seră la 25 ianuarie. terenul se acoperă cu un strat de cca 8 cm turbă în stare umedă. Lalelele nu suportă îngrășarea solului cu bălegar proaspat înainte de plantare deoarece aceasta duce la putrezirea sistemului lor radicular. de culoare albă. deoarece pe terenurile puternic umbrite. Trebuie evitată vecinătatea construcţiilor. Tulipa clusiana. bulbii de lalele sunt mici. în prealabil. dar cu multă prudență în respectarea dozelor. cu rezultate bune. bogat în humus şi cu o reacție neutră. cu condiţia ca orizontul superior să fie bine aerisit. ondulată. de culoare castanie. gardurilor şi a arborilor. este moale și păroasă spre vârf. Este originară din sudul Europei. cu diviziunile recurbate în afară. Pot atinge 25-30 cm înălțime. Lalelele se dezvoltă foarte bine în terenurile în care apa freatică este aproape de suprafața solului.

astfel ca bulbii să aibă timp să se înrădăcineze până la venirea gerurilor. pe cale chimică. folosirea substantelor chimice ca formalina. tuberobulbii se plantează la o adâncime cam de trei ori grosimea bulbilor. În general bolile lalelelor sunt provocate de diferiți agenți patogeni. ciuperci. deci în medie 12 cm adâncime. la vase în diferite aranjamente. ca: viruși. Cu cât temperatura încăperilor este mai scăzută și umiditatea relativă a aerului menținută la 75-80 %. Cel mai rapid și usor mijloc pentru dezinfectarea solului este. Preventiv se combat insectele dăunătoare și se folosește un material sănătos pentru plantare. excepție făcând lalelele târzii. cu atât timpul de păstrare a lalelelor este mai mare. odată cu formarea crustei la suprafața solului sau apariția buruienilor. care se pot planta până la o adâncime de 20 cm. se plantează soiurile timpurii. etc. . la vaze. Lucrările de îngrijire încep înainte de răsărirea plantelor. Principalele boli ale lalelelor. apoi cele semitimpurii și pe urmă cele tardive. Pe solurile mai ușoare. Întrebuințările lalelelor Lalelele pot fi folosite ca flori la ghivece. Boala este transmisă în mod direct prin insecte sugătoare cum sunt: păduchii de frunză și prin cepele infectate. Prima dată. sau în parcuri pentru îmbogățirea decorului de primăvară. mai ales după fiecare ploaie mai abundentă. Plantatul lalelelor se execută manual.Dezinfectarea solului este faorte necesară. bacterii. Operația de plantare se face toamna. ca flori tăiate la buchete. însă. Se poate face cu aburi. Virozele sunt cauzate de virusuri. Afânarea solului și distrugerea buruienilor se fac de câte ori este nevoie și. ca formalină sau cu preparate organo-mercurice. plantarea se face mai adânc cu 2 cm față de solurile grele. De regulă.

SOIURI DE LALELE Tulipa caufmanniana Tulpina fosteriana Tulipa Greigii Tulipa turkestanica .

Tulipa clusiana Tulipa Praecox Tulipa praestans .