You are on page 1of 37

BIOSINTEZA

PROTEINELOR
TRANSLAŢIA
Dana Liana David
Catedra Biochimie
UMF “V. Babeş“Timişoara

01.05.16

1

Biosinteza ADN
Elementele procesului de translaţie
ARNm
– transportă informaţia de la genă la ribozomi participând
direct la procesul de sinteză proteică.
– Informaţia transportată este codificată sub forma
codonilor .
– Fiecare codon va dirija locul şi felul fiecărui AA din
viitoare proteină.
ARNt
- recunoaşte, leagă, activează şi transportă AA din citoplasmă
la complexul de sinteză.
− transportă un singur tip de AA, dar un singur AA poate fi
transportat de mai multe tipuri de ARNt. La om s-au
identificat 32 ARNt.
− Anticodonul - complementar cu codonii din ARNm.
ARNr
- orientarea moleculelor ARNt,
- fixare şi derularea ARNm.
01.05.16

2

Ribozomii
* sediul sintezei proteice.
- independenţi – sintetizează proteine de structură
- legaţi de RE, formează RER – sintetizează proteine de
secreţie.
- constituit din 2 subunităţi :
- subunitatea mică (30 S la procariote, 40 S la
eucariote)
- subunitatea mare (50 S la procariote, 60 S la
eucariote).
Subunitatea mare prezintă 3 loci:
- aminoacil (A),
- peptidil (P)
- eliminare (E), ataşaţi ARNt.
- Peptidiltranferaza - tranfera un ARNt dintr-un locus
în altul.
Subunitatea mică
− fixează ARNm
− fixarea este laxă, permiţând derularea acestuia şi
incadrarea
codonilor din secvenţa ARNm în locii
subunitatii mari.
01.05.16
3

• Activarea aminoacizilor din citoplasmă şi formarea complexelor aminoacil –ARNt • Iniţierea sintezei proteice • Alungirea catenei polipeptidice • Terminarea sintezei şi eliberare proteinei 01.aceleaşi etape la procariote cât şi la eucariote.16 4 .Etapele biosintezei .05.

05.16 5 . • aminoacil-ARNt.Pentru fiecare AA există un ARNt specific ce expune un anticodon specific. 01.proces endergonic.sintetaza Formarea complexului aminoacil-ARNt: .Legătura ARNt – AA este macroergică (7kcal/mol).1. Activarea AA Citoplasmă. . . energie furnizată de hidroliza a 2 legături macroergice ATP.

01. reasocierea lor fiind realizată de către ARNm. IF2. se leagă de un ARNt special (ARNt de iniţiere).la eucariote. recunoscut de un factor de iniţiere specific.2.05. Iniţierea sintezei proteice • • • • AA ce iniţiază sinteza: formil – metionină la procariote metionină . • În afara procesului de biosinteză ribozomii se găsesc sub formă disociată a celor două subunităţi.16 6 .

05.16 7 .formarea complexului de preiniţiere Factorii de iniţiere: • IF1 leagă subunitatea mare 50S. • IF2 recunoaşte şi leagă ARNt.2. Iniţierea sintezei proteice . • IF3 leagă subunitatea mică 30S de ARNm la capătul secvenţei Shine-Dalgano 01.formil-Met.

AA 2.3. • Fixarea .05. • peptidiltransferaza hidrolizează AA din locusul peptidil (P) şi îl leagă de AA 2 din locusul aminoacil (A) printr-o legătură peptidică. • formil – Met va constitui capătul N terminal al viitoare proteine. • ARNt liber din poziţia P ajunge în poziţia E de unde va fi eliberat. pe o distanţa de 3 nucleotide (un codon). al cărui anticodon este complementar codonului ARNm încadrat de locul aminoacil. • sub acţiunea unui factor de elongare EF-G (translocază) şi cu consumul unei molecule GTP are loc mişcarea ribozomului (translocarea) de-a lungul ARNm pe direcţia 5’ → 3’.factor de elongare (EF-Tu) şi prin hidroliza 1 mol GTP. 01. • ARNt liber în poziţia P şi un dipeptid (H2N .formilMet – AA 2) în poziţia A. Elongarea • În locusul aminoacil (A) liber din complexul de iniţiere se va fixa prin complementaritate complexul ARNt . .16 8 • ARNt-dipeptid din poziţia A ajunge în poziţia P.

• Procesul se repetă. Elongarea • În poziţia A (liberă) este încadrat următorul codon pe direcţia 5’ → 3’ din ARNm.05.16 9 . urmând aceleaşi etape. 01. fiecărui codon din sectorul codant al ARNm fiindu-i ataşat câte un AA transportat de ARNt cu anticodon complementar.3.

UGA).05.16 10 .4. UAG. Terminarea sintezei şi eliberarea proteinei • apariţia în secvenţa ARNm ce ajunge la citire in locusul A a unor codoni non-sens (UAA. • 3 factori de eliberare: • RF1 şi RF2 recunosc codonii stop • RF3 şi o moleculă GTP eliberează proteina şi disociază complexul de iniţiere în elementele componente 01.

01. • Factorii de iniţiere.6.Diferenţe ale procesului de translaţie la eucariote • Primul AA.16 11 . din complexul de iniţiere al translaţiei este metionina. • ARNm nu are secvenţa de recunoaştere ShineDalgano pentru fixarea ribozomilor • Ribozomul începe translaţia la codonul AUG. localizat într-o secvenţă specifică = secvenţă de consens Kozak (CAAAAUG).05. eiF .

2 .2 .Energetica procesului de translaţie • Legarea unui AA printr-o legătură peptidică necesită consumul a 4 legături macroergice: .activarea AA şi formarea complexului aminoacil-ARNt.16 12 . .05. 01.în procesul de elongare.

Efectul Wobble • Legarea complementară codon – ARNm – anticodon ARNt nu este perfectă.05. ea nu va avea repercursiuni asupra structurii proteice. având ca scop limitarea efectului mutaţiilor. • cuplat cu degenerarea codului genetic. pentru cea de-a 3-a există mai multe variante. • dacă mutaţia afectează doar a 3-a nucleotidă dintr-un codon ARNm.16 13 . • obligatorie complementaritatea doar a primelor două nucleotide din codon. 01.

Fidelitatea sintezei proteice depinde de acurateţea celor două mecanisme de adaptare: • legarea fiecărui AA de molecula de ARNt corespunzătoare • complementaritatea perechilor de baze din codonii ARNm cu anticodonii ARNt. Celulele si-au dezvoltat mecanisme de reparare “proofreading” pentru a reduce numărul de erori. 01. conform secvenţei ARNm.05. • 1 din 25 molecule proteice de mărime medie (400 AA) poate să conţină o eroare de sinteză.16 14 . • un AA greşit încorporat la 104 AA încorporaţi corect.Fidelitatea procesului de translatie Rata de eroare: • măsurarea frecvenţei de incorporare a unui AA în structura unei proteine ce în mod normal nu conţine acel AA în secvenţă.

asupra celulelor cresc .proteinele de şoc termic (Hsp = Heat shock proteins). 01.adoptarea conformaţiei proces asistat.şocul termic . . .05.Hsp70 şi Hsp 60 au fost denumite Chaperone (proteine de asistenţă).identice cu proteinele ce asistă adoptarea conformaţiei corecte la sinteza proteinelor mari. .16 15 .Realizarea conformaţiei finale a proteinelor (folding) - sinteza proteinelor mari .

16 16 .Realizarea conformaţiei finale a proteinelor (folding) • Chaperonele fixează capătul N-terminal şi proteina în sinteză.05. – 2 enzime: .Protein-disulfit–izomeraza(PDI) . 01.sintetizate proteinele de secreţie. .Concentraţia crescută în RE .rupe punţile S-S incorecte şi le reface în locurile corecte.Peptidil-prolin-izomeraza(PPI) . .aranjează resturile de prolină în poziţiile cis şi trans. ca într-o cuşcă de protecţie ferind proteina de interacţiuni • Proteina îşi dezvoltă conformaţia corectă dictată de structura primară.

caracteristic proteinelor de secreţie. . Importul posttranslaţional. .16 17 .Dirijarea şi secreţia proteică Când lungimea polipeptidului în curs de sintetizare in complexul ribozom . 2. Importul cotranslaţional.ARNm ajunge la aproximativ 30 AA.05.proteinelor de membrană 01. capătul său N-terminal: 1.

Prokariote.realizarea secvenţa proteinei mature.ataşează exteinele (analogi proteici ai exonilor din ARNm) .MET înlăturată întotdeauna din proteina matură. Modificari chimice. . .preproinsulină. ex.MET şi AA N-terminali sunt îndepărtaţi din structura proteinei finale. Eucariote.05. 2. -sinteza insulinei: sintetizată iniţial .înlătură inteinele (analogi proteici ai intronilor din ARNm) . 3. 01. este scindată succesiv în – proinsulina.Modificări posttranslaţionale 1. Scindări ale catenei polipeptidice. . de mărime şi conformaţie ale catenei polipeptidice.16 18 . Procesul de „splicing” proteic (analog cu splicing-ul ARN). . apoi insulina.N-formil .se elimină fragmente ce menţineau proteina în stare inactivă.

glicozilarea hemoglobinei .activatoare sau inhibitorii ale activităţii biologice.reversibile / ireversibile Modificări neenzimatice • Racemizarea AA.Ex. 01.05. . • Carbamilarea .enzimatice/ neenzimatice . afectează proteinele parţial distruse şi nefuncţionale de la persoanele în vârstă. Modificări chimice ale AA .16 19 .realizată de ureea din sânge asupra proteinelor plasmatice.legarea neenzimatică printro legătură ceto-amidică a glucozei de grupările amino ale proteinelor plasmatice. • Oxidarea catenelor laterale ale AA din proteine.Modificări posttranslaţionale 4. trecând din forma L în D • Glicarea (glicozilarea) .

La eucariote . punţi ditirozină. iodinarea Tir . Acilarea proteinelor .  carboxilarea Glu.05.16 20 . 3. 01.acilarea grupărilor amino cu acizi graşi (miristic. Ataşarea de resturi glucidice → glicoproteine .Modificări posttranslaţionale Modificări enzimatice 1. Formarea de legături intra sau inter – catenare punţi de S.asigură: • realizarea structurilor necesare pentru funcţia biologică • protecţie împotriva proteazelor Rezultă 2 tipuri de glicozilări : a) N-glicolizarea – modificare cotranslaţională b) O-glicolizarea – modificare posttranlaţională 2. palmitic).mai ales proteinele de secreţie şi proteinele membranare .

regiune codantă = porţiunea din ARNm care corespunde secvenţei AA din proteină .procariote . .16 21 . .nivelul tuturor etapelor procesului: genă  ARNm  proteine. Proteinele sunt considerate produsul final al expresiei genelor.eucariote . Controlul sintezei proteice = controlul expresiei genelor.majoritar la nivelul transcripţiei .secvenţe adiţionale netranslatabile. care nu codifică AA. .tip negativ (inhibiţie) .mutaţiile regiunii terminale determină alterarea expresiei genice ceea ce demonstrează rolul lor indirect în exprimarea genei.05.Expresia genică • procesul prin care o genă duce la sinteza unei proteine. 01.tip pozitiv (activare). la fiecare capăt 3’ si 5’. • o genă nu este tradusă direct într-o proteină ci este exprimată prin formarea unui compus intermediar numit ARN mesager. .

Controlul expresiei genelor la procariote teoria operon nivelul transcripţiei. • Jacob şi Monod (1962) .teoria operon .16 22 . Modelul admite: • Э genei reglator – controlează gena structurală prin intermediul unei proteine. • Activarea represorului inhibă sinteza ARNm → inhibarea translaţiei • Inactivarea represorului permite transcripţia genei structurale controlate → sinteză proteică 01.represia enzimatică porneşte de la premiza existenţei mai multor tipuri de gene grupate intr-un cluster numit operon. • mecanism de reglare : inducţia şi represia.model de reglare a biosintezei proteice .05. a cărui sinteză o specifică = represor.

coli crescute într-un mediu fără lactoză nu secretă lactază 01.Controlul expresiei genelor la procariote teoria operon - - - Legarea represor – operon → bloc.05.16 23 . culturi de E. ARN-polimerazei la promotor → suprimarea transcripţiei genei structurale Abilitatea represorului de a se lega ↔ operator/inductor este responsabilă de represia sau inducţia enzimatică.

genele ce contribuie la aceiaşi cale metabolică sunt situate împreună. coli. dar în lipsa lactozei expresia ei este inhibată. fiind reglate împreună.16 24 . 01.05. • În cromozomul procariot. • segmentul de genă corespunzător sintezei unei catene polipeptidice se numeşte cistron.Controlul expresiei genelor la procariote teoria operon Concluzii: • informaţia (gena) pentru lactază există în genomul E.

16 25 .05. 01.Controlul expresiei genelor la eucariote Reglarea: • activarea genelor cu proteine activatoare • reglare pozitiva . clasificate: • proteine comune tuturor celulelor din organism • proteine caracteristice unor anumite ţesuturi Modificările posttranscripţionale şi posttranslaţionale: . Diversitatea celulară nu este produsul pierderii unor gene în cursul diferenţierii celulare ci al modificărilor expresiei genelor.1 genă genereaza o întreagă familie de proteine. Proteinele = reflexia finală expresiei genelor.mai avantajos să activezi 2% din materialul genetic decât să inhibi 98%.

ARN şi proteine.codificat în secvenţa ADN. 2) genetic pe termen lung (ireversibil) .16 26 .implică mecanisme legate de diferenţierea celulară şi care au loc în cursul dezvoltării ontogenice.05. .Controlul expresiei genelor la eucariote Reglarea . Nivele de control ale expresiei genelor: • controlul transcripţional • controlul procesării ARN • controlul transportului şi localizării ARN • controlul translaţional • controlul degradării ARNm • controlul activităţii proteinelor 01.se modifică activitatea unor gene fapt exprimat prin fluctuaţii în sinteza de ADN.2 tipuri de mecanisme: 1) genetic pe termen scurt (reversibil) .

05.Controlul expresiei genelor la eucariote Puncte de control ale reglării expresiei genelor 01.16 27 .

mascarea unui domeniu de activare a transcriptiei. 01. .esentială . Controlul la nivelul transcriptional – expresie genica • forma predominantă Represia transcriptiei .proteine represoare actioneaza asupra genelor ţintă: • direct .I. .îndepartează un activator de ADN. • indirect . .domeniile de legare a ADN.interactiunea cu proteinele legate de ADN .05.16 28 .blochează interacţiunea dintre un activator si alte elemente ale complexului de transcripţie.

• Daca acest proces inhiba transcriptia genelor supresoare de tumori. Cromatina activă transcriptional este nemetilată. Controlul la nivelul transcriptional Metilarea ADN interfera cu procesul de transcriptie la nivelul rest CIT din segmentul promotor. 01.16 29 .05. • Promotorii genelor sunt nemetilate asigurând transcriptia acestora. SINES). • predominant in regiunile repetitive. necesare legarii factorilor de transcriptie. Factorii de transcriptie cis au situsuri de legare bogate in GC metilarea resturilor de CIT va anula capacitatea de legare a acestora si implicit va bloca transcriptia.I. • ADN metiltransferaze . in timp ce metilarea din promotorii genelor inhiba transcripţia. • Reducerea metilarii regiunilor repetitive creează instabilitate genomică favorizând aparitia de mutatii. atunci se creează condiţii de dezvoltare a procesului neoplazic. cum ar fi ADN satelit sau elemente transpozabile (LINES.

.marker precoce severitate / stadializare / metastaze  Hipermetilarea aberantă a genomului → modificări de structură a cromatinei → inhibarea transcripţiei genei respective.05.16 30 . Controlul la nivelul transcriptional Metilarea ADN şi cancerul  metilarea – demetilarea ADN. 01.genomul cc – hipometilat → instabilitate genomică → reactivarea promotorilor transpozomilor → reglare aberantă prin interferenţă transcriptională/transcripţii antisens. .demetilarea AND .I.

factori de creştere sau alimentari. • răspuns faţă de diferiţi factori de mediu (temperatură .) 01.16 31 .05.defosforilare a unor factori de iniţiere a translaţiei . infecţii etc.Controlul vitezei de iniţiere al transcripţiei • factorii amplificatori sau inhibitori ce cresc/reduc viteza de transcripţie prin formare complexului de iniţiere. IF-2. • reglarea prin fosforilare .

• Reglarea splicing-ului ARN generează diferite versiuni ale aceleiaşi proteine în diferite ţesuturi.16 32 .05.Splicing alternativ • 1/3 din genele umane produc proteine multiple utilizând acest mecanism. 01. • Reglarea se face pe baza competivităţii situsurilor de splicing obţinută prin acţiunea proteinelor reglatoare.

Reglarea transportului ARN din nucleu în citoplasmă • 1/20 din totalul ARN sintetizat în nucleu trece în citoplasmă.05.16 33 . 01. • ARN este degradat în nucleu de un complex proteic numit exozom • proces incomplet de splicing.

II.prelungirea vietii ARNm .blocaţi/activaţi prin acţiunea unor inhibitori. 2. . . . Controlul la nivel translational Etape: 1. Centre interne multiple ale ARNm pentru iniţierea sintezei proteice.degradarea ARN prin scurtarea cozii de poliA. fosforilare/defosforilare. orientează sinteza proteinelor virale 3. .ARNm este degradat rapid.alungirea poliA cu noi unităţi.îndepărtarea protecţiei de la capătul 5’ . Controlul stabilităţii ARNm. 4. reglate de efectul fiziologic al proteinei translatate. .mecanism viral. 34 . elongare si terminare). blocheză sinteza proteică a gazdei. Blocarea situsului de start al translaţiei de către proteine supresoare. Controlul factorilor de translaţie (factori de iniţiere.

05. . Controlul expresiei genelor prin molecule ARN • 2% din ADN-ul uman codifică proteine • 98% este implicat în reglarea genelor din cei 2%.III. Funcţiile acestor tipuri de ARN : • legare şi blocare a ARNm (inhibitori translaţie). • legare şi blocare a ADN (control transcripţie) • legare şi blocare proteine (blocare transcripţie) Aceste procese sunt incluse în termenul genetic de interferenţă ARN.2 tipuri de ARN: • micro ARN • ARN scurt de interferenţă 01.16 35 . • 98% din ARN obţinut prin transcripţie provine din zona necodantă pentru proteine.

fie pentru eucariote (cicloheximidă. Avantajtoxicitatea redusă.mucegaiul Penicilium produce inhibitori antibacterieni.16 36 . Inhibitori ai transcripţiei • inhibitori ai ARN polimerazei. Ex. Inhibitori ai translaţiei • inhibitori ai sintezei proteice la nivel ribozomal (substanţe antibiotice) sunt utilizate microorganisme ca arme chimice împotriva competitorilor sau paraziţilor. tratamentul TBC blocând dezvoltarea Mycobacterium tuberculosis. aceste antibiotice sunt selective fie pentru procariote (streptomicina. tetraciclină. 01. care datorită acestei propietăţi este utilizată ca antibiotic selectiv. care blochează selectiv ARN polimeraza II (ce sintetizează ARNm) de la eucariote. Din acest motiv produce intoxicaţii grave la om.Inhibitori naturali si chemoterapeutici ai expresiei genelor A. puromicină). • Datorită diferenţelor structurale între ribozomii de la procariote şi eucariote.05. B.  -amanitina este o toxină din ciuperca Amantina phaloides. eritomicină). ARN polimeraza de la procariote este inhibată de rifampicină. Ex.

demeclociclină) se leagă reversibil la subunitatea 30 S. gentamicină. doxiciclină. inducând modificări conformaţionale ce împiedică alinierea codonilor ARNm cu anticodonii ARNt. • Macrolidele (eritromicină. tobramicină.05. blochează factorul de elongare EF-2 (translocază) de la eucariote. blocând activitatea peptidil transferazei • Tetraciclinele (tetraciclină. • Streptograminele (quimpristină. neomicină.16 37 . azitromicină. dalfopristină) împiedică legarea ARNt de subunitatea 50 S. amikacină) se leagă ireversibil de subunitatea 30 S a ribozomilor bacterieni.Inhibitori naturali si chemoterapeutici ai expresiei genelor • Aminoglicozidele (streptomicină. blocând astfel regenerare celulară. 01. • toxina difterică. proteină produsă de microorganismul Corynebacterium difterie. • În cazul bacteriilor cu creştere rapidă blocarea sintezei proteice va bloca dezvoltare microorganismelor. claritromicină) se leagă reversibil de subunitatea 50 S şi inhibă activitatea peptidil transferazei.