You are on page 1of 6

7 oglinzi relaționale pentru o viața în armonie cu divinitatea

Ce din tine îți oglindesc eu acum?
Nu știu omule bun cum ești tu și ce pățești, cum te cunoști pe tine, cum te uiți în
tine, cum îți dai seama că evoluezi, cum reacționezi atunci când te umpli de spume
într-o situație sau și mai subtil, simți o ușoară schimbare de senzație în corpul tău.
Vara asta am citit o carte a lui Greg Bradden, un tip, geolog care a studiat foarte
mult și a încercat să caute legătura între religii și corespondența lor, mai mult decât
atât legătura cu știința, mai exact fizica cuantică. Printre alte chestii interesante
citite prin ea, am aflat de un popor de dinaintea lui Cristos, care printre altele avea 7
legi de relaționare prin a te oglindi în partenerul tău de comunicare. Eu am
început să le folosesc ca să mă cunosc mai bine și azi o să vi le redau pur și simplu
pentru ca să alegeți și dumneavoastră ce vreți să faceți cu ele.
În esență trăim ceea ce suntem și suntem ceea ce trăim. Adică în universul
nostru material trăim doar acele lucruri și experiențe la care suntem acordați. De
aceea când vrem să ne schimbăm, acționam undeva în interiorul nostru, în universul
nostru nematerial, asupra modului în care gândim astfel încât să gândim diferit sau
facem ceva diferit în universul material ca să constatăm și să lăsăm corpul nostru să
constate că lucrurile pot fi și diferite.
O să-ți dau un exemplu simplu legat de vânzare. În fiecare dintre noi e un vânzător
și suntem capabili să inițiem și să facem un schimb oferind ceva ca să
primim în schimb altceva – o facem mai mult sau mai puțin conștient cu toții.
Dacă inima și mintea și sufletul ne sunt aliniate cu divinitatea într-un aspect al
vânzării, nici nu contează dacă e conștient sau nu. Ceea ce e important este că
putem face „vânzarea” foarte ușor.
Vezi tu omule bun știm și eu și tu că nu e atât de ușor să le ai aliniate în toate
aspectele în care vrem să reușim, să ne iasă treaba, să ne atingem obiectivul, să ne
iubim cu persoana cu care vrem noi, să ne înțelegem cu șeful, cu părintele, cu
copilul… N-ai fost niciodată în situația să apeși pe accelerație cu disperare și totuși
să nu-ți iasă treaba? Și totuși au existat și există situații clare din viața noastră și
relațiile în care lucrurile ies pur și simplu cu ușurință naturală fără ca să urmăm vreo
rețetă a vreunui guru. În aceste circumstanțe pur și simplu ne iese.
Ca să mă întorc de unde am plecat, eu cred că soluția la a trăi cu ușurință, cu
naturalețe, în arii specifice din viața noastră este să ne cunoaștem foarte bine și să
fim acele aspecte din viața noastră.Vrem să trăim iubire, atunci putem să oferim
iubire. Dacă vrem să fim bogați, îi ajutăm pe alții să fie bogați. Dacă vrem să primim
ceva nou în viața noastră, atunci îi ajutăm pe alții să primească ceva nou în viața lor.
Cum zice Gregg Braden:

Odată cu el și emoții foarte puternice. Dacă vrem efecte diferite. în mod inconștient și inventăm tot felul de dependențe legate de prezent. Cele 7 mistere ale oglindirii prin intermediul relațiilor: 1. putem să schimbăm comportamentul și mai adânc modul prin care noi suntem și generăm acel comportament. etc. Ce e important la aceste reflexii în oglindă este să facem legătura dintre modul în care repetarea unui comportament sau mod de a gândi (cauză) conduce la același tip de rezultat (efect). curajul de a ne juca. a fost atât de fain dar acum îmi este frică să mai trăiesc asta. Deși cei din jurul nostru au fost calzi și ok. Să-ți dau cel mai simplu exemplu. sau stai să mai pun o melodie înainte de a mă apuca de lucru. Dar noi nu suntem gândurile și comportamentele noastre. În esență ceea ce am pierdut atunci este doar o perspectivă pe care am avut-o la acel moment. Putem povesti la fel despre felul în care ne-am pierdut virginitatea. noi nu ne putem abține să nu ne simțim neplăcut atunci când din „neatenție” stricăm ceva. Și unde să regăsim aceste resurse. 2. minte. Acestea vor dispare atunci când vom putea avea compasiune față de cei la care le vedem căci atunci vom putea să avem compasiune față de un comportament sau mod de a gândi pe care-l purtăm și noi. Putem să ne cunoaștem și să fim cine vrem prin intermediul relațiilor pe care le avem cu alții. Și frica asta se întâmplă din cauza unei concluzii pe care am tras-o singurei la un . Mai stau să fumez o țigare. nu se implică. A fost atât de bine să fiu pe podium. aceste perspective diferite altundeva decât în noi. Oglindă a ceea ce judecăm în acest moment. Și-atunci ne este frică. cedat la un moment dat. sau deliberez non sens și dau tot felul de detalii care n-au nici o legătura cu ce vreau și unde vreau să ajung. de ne bucura. Oglindă a ceea ce am pierdut. Oglindă a ceea ce suntem în acest moment. inocența. oferit. nu-și ține promisiunile. am stricat o jucărie. Ăstea sunt exemple de judecăți pe care le percepem (vedem. Să ne imaginăm că judecăm faptul că cineva fură. Ori de câte ori vedem pe cineva care se joacă avem grijă ca acesta să nu-și mai strice jucăria pentru ca să nu mai treacă prin aceeași suferință pe care am trăit-o atunci când ne-am pierdut jucăria. De care fugim inconștient și asta pentru că avem credințe care ne limitează și care sunt în conflict cu ideea de a trăi din nou succes. simțim. posibilitatea de a mai face copii. prin (cu) noi înșine. Să presupunem că am trăit odată în viață succes deplin. Să presupunem că în trecutul nostru în perioada noastră fragedă. amăgește. 3. că cineva păcălește. auzim. Oglindă a celei mai uitate dragoste pierdută (sau mare frică) pe care le-ai avut la un moment dat și le mai ai și-acum. abordează relațiile superficial. gândim). 4.Trebuie să mai întâi să devii ceea ce alegi să ai cel mai mult în viața ta. o sarcină. jucându-ne cu ceva. meșterind la ceva.

Percepem modul în care suntem tratați de alții prin modul în care ne tratăm pe noi înșine. Apoi mi-a zis: nu știu cum se face că deși am văzut munca mamei de a conduce și face lucrurile să funcționeze mi-am luat tot un om cumsecade. Îmi vorbea despre expresivitatea mamei și cât de vie și implicată este și modul în care este un lider în acea casă și despre tatăl care este foarte calm. cuminte. poți să accepți orice primești ca mai apoi să alegi să faci ce vrei tu. Este momentul în care putem schimba lumea. Observați cum în mod inconștient doamna a moștenit și a repetat modurile comportamentale și tipul de parteneri pe care i-a avut în familie. mânie și ura noastră vom primi prin oglindire înapoi ceea ce transmitem. Rămâne doar la liberul nostru arbitru. În această oglindă este vorba despre a ne cunoaște pe noi înșine în cele mai întunecate circumstanțe. Dacă vom transmite lumii lipsa noastră de disconfort cu noi înșine. . să descoperim aceste lucruri moștenite și dacă vrem să alegem să rupem acest tipar sau să mergem cu el înainte. doar pentru că acela a fost singurul model pe care l-am cunoscut în profunzime. Și atunci putem să alegem ceea ce vrem să fim și să primim dăruind ce-avem mai bun. Și iată că acum eu sunt cea care are inițiativă și conduc lucrurile în casa și relația noastră. iubește-te pe tine însuți. Pentru a a trece mai departe. Stăteam odată de vorbă la o întâlnire cu o doamnă care-mi descria părinții. Disconfortul e dat aici de oglinda măsurii în care vrem să păstrăm alele lucruri de care ne agățăm pentru că ținem mult la confortul de a le avea în viață. cunoscută și ca și oglinda celui mai mare act de compasiune. 5. 6. Integrarea vine din acceptarea și conștientizarea acelor calități care ne-au făcut să trecem peste momentele acestea „întunecate”. N-avem nevoie decât de iertarea noastră. Acceptând comportamentele tale. Și dacă nu ne iertăm noi. Oglinda a modului în care ne percepem pe noi înșine. așa cum l-am moștenit. O cale de a obține orice este să te accepți așa cum ești indiferent de circumstanțele prin care treci. 7. Oglindă a cuceririi Întunericului cunoscută și sub numele cucerirea nopții negre a sufletului. Oglindă a mamei. Vindecarea survine doar atunci când putem vedea lucrurile din mai multe perspective. atunci când trăim cele mai cumplite frici ale noastre. tatălui și respectiv a Creatorului. Dumnezeu sau universul ne dă doar atât cât putem duce.moment dat în trecutul nostru. mai profund. cuminte și calm. vei putea în acest fel să-i iubești și pe alții. cumsecade. inclusiv din perspectiva celor în relația cărora s-au întâmplat aceste lucruri. peste ceea ce trăim sau am trăit. Dacă vrei să fii iubit. avem posibilitatea să integrăm ceea ce ne-a displăcut în aceea experiență ca să ne cunoaștem mai bine. atunci cine să ne ierte? Dumnezeu ne iubește necondiționat. începând cu noi. Prin oglinda către sine ne este reflectat modul în care ne percepem pe noi înșine.

Cu cât suntem mai deschiși la inimă și mai neprotejați. La o primă vedere știu că mulți oameni acceptă funcționarea acestei legi universale.link ). surse: Essene wisdom the 7 mirrors Cele 7 mistere ale relaționării cu noi înșine și cu ceilalți Cea mai incomodă dintre legile universale este fără îndoială Legea Oglindirii. având în vedere că a apărut cu mult înainte (secolele II-I î. la orice. atunci veți observa ușor că Legea Oglindirii este practic o altă formulare a acesteia. Până exact în punctul când apar mai multe persoane și întâmplări care ne oglindesc aspectele pe care nu le acceptăm la noi înșine (detalii în documentarul "Efectul umbrei" . amintesc cea mai scurtă dintre formulările sale: "Exteriorul reflectă interiorul".Atunci când percepem și „rezolvăm” ceva la nivelul unei oglinzi putem alege să trecem la nivelul celei următoare. ca să ajungi la Divinul din tine și tot ce te-nconjoară. După opinia mea. Dacă mai e cineva care nu o cunoaște. Tu. Această poveste este independentă de religia pe care o trăiești și NU înlocuiește cunoașterea și trăirea ce ți-o poate da un preot.concept . secretul pentru a putea evolua. cu ce rămâi din povestea asta? Vrei să faci ceva diferit? ps. Adică: în fiecare clipă a vieții noastre. Dacă ați vizionat documentarul Legea Rezonanței . cam așa cum se întâmplă și în justiția zilelor noastre :)) Acest lucru se întâmplă de obicei din cauza unei necunoașteri suficiente a modului în care se aplică această lege în cazurile reale de viață dar mai ales din cauza egoului nostru care este foarte greu de "dresat" :)) Acesta este motivul pentru care dau astăzi mai departe un material video pe care îl consider cel mai clar și cel mai bogat în explicații privind Legea Oglindirii . oamenii pe care-i întâlnim și experiențele pe care le trăim ne reflectă ceea ce cuprindem în interiorul nostru. una inițială. Însă acceptul "durează" până la un punct.link. ca în final să ne acceptăm pe noi așa cum suntem. trăi și accepta ceea ce primim de la univers este să avem inima deschisă. perfecți în imperfecțiunea noastră. un mod de a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă. un fel de "ocolire" sau măcar inventarea unei excepții imaginare. Ceea ce construim la nivelul la care ne aflăm este bazat pe nivelul precedent și are rolul de a schimba relația noastră cu fricile asociate acelui nivel. ca să ni le acceptăm. cu atât suntem mai puternici. În acest punct mulți oameni încearcă o reinterpretare a legii. E doar o sursă complementară.Hr).

Oglinda a ceea ce suntem în momentul prezent. regăsirea armoniei în relațiile interumane și comunicare. a tatălui și respectiv a Creatorului.link. cunoaștere universală. 2.comandă online aici-link. Oglinda cuceririi Întunericului cunoscută și sub numele de "cucerirea nopții negre a sufletului". 5. Oglinda a ceea ce judecăm în acest moment. Oglinda celei mai mari iubiri pierdute sau a celei mai mari frici pe care le-am avut/le avem. Materialul este complex și se înscrie foarte bine în seria "Informații care mi-au schimbat viața". "Secretul umbrei" . Articole ce conțin materiale importante despre relații se găsesc aici-link. .. deci sigur o să vă placă. aici-link și aici-link. Așa cum se poate bănui din titlu. Oglinda mamei.atât de util în autocunoaștere. 7. Oglinda a ceea ce am pierdut/oferit/cedat la un moment dat. 4. dar am ales să-l încadrez în serie doar cu tag pentru a fi mai ușor de găsit de către cei ce caută soluții reale și profunde în rezolvarea problemelor din relații și comunicare. Merită fiecare minut investit atât pentru valoare informațiilor cât și pentru blândețea terapeutică din glasul lui Gregg Braden și modul său de exprimare pe înțelesul tuturor. cunoscută drept oglinda celui mai mare act de compasiune. Fiind vorba despre legea oglindirii și umbra noastră "cea de toate zilele" găsesc potrivit să recomand din nou cărțile lui Debbie Ford care mi-au fost ghizi în călătoria spre înțelegerea acestor concepte (transport gratuit pentru orice comandă oriunde în țară): "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" . ♥ În completare recomand cele două documentare "de bază": "Legea Rezonanței" link și "Efectul Umbrei" . Oglinda modului în care ne percepem pe noi înșine. Vizionare plăcută. conferința conține cele 7 mistere ale oglindirii prin intermediul relațiilor: cu noi înșine și cu ceilalți: 1. discursul conține o mulțime de scurte povestiri de viață ca exemple de aplicare a fiecărei "oglinzi". Materialul video conține o conferință susținută de Gregg Braden intitulată de acesta: "Cele 7 oglinzi eseniene". În plus. 3. 6.comandă online aici-link.

Darurile acestui seminar interactiv. îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală pe care am definit-o aici-link. Mă găsiți înBucurești pe 7. Te mai aștept cu drag ♥ . Poți primi direct pe mail articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în formularul din dreapta.care conține și alte informații de top dar și exerciții minunate pentru armonia întregii ființe. Pentru că împreună e întotdeauna mai ușor! Vă aștept cu drag♥ *** Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate". 8 martie și Iași pe 14.comandă online aici-link. Resurse video. Recomand de asemenea minunatele cărți ale lui Adrian Nuță în cazul în care aveți norocul să le mai găsiți pe la anticariate (din câte cunosc. cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din acceași coloană (sus). mărturii ale participanților și celelalte detalii despre înscriere se găsesc la secțiunea "Evenimente" a acestei pagini aici-link. Cărțile lui Gregg Braden (pe care le-am recomandat și în penultimul articol) pot fi comandate online de aici-link (transport gratuit)."De ce oamenii buni fac lucruri rele" . în librării s-au epuizat). 15 martie. *** *** Pentru argumentele științifice care m-au condus spre înțelegerea și acceptarea totală a acestei legi universale vă invit la workshop-ul Regăsirea Potențialului Interior .