Pregătirea copilului pentru şcoală, obiectiv prioritar în învăţământul preşcolar În cadrul reformei învăţământului, de o atenţie specială s-a bucurat şi învăţământul

preşcolar, ca primă verigă a sistemului de învăţământ din ţara noastră. Aceasta are ca sarcină principală pregătirea copiilor preşcolari pentru o integrare mai uşoară şi o adaptare rapidă la regimul muncii şcolare. Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului, capacităţi, abilităţi, priceperi şi deprinderi absolut necesare şcolarităţii. Accentul cade pe dezvoltarea dimensiunii formative a pregătirii, deoarece nu însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală ci mai ales, dobândirea unor capacităţi , abilităţi şi operaţii necesare actului de cunoaştere, care favorizează învăţarea. Ce trebuie să se înţeleagă prin „pregătirea psihologică” a copilului preşcolar pentru şcoală? După cum am arătat, dezvoltarea multilaterală a personalităţii copilului de vârstă şcolară mică se poate realiza în condiţii optime numai dacă exercitând influenţele instructiv-educative, învăţătorul se întemeiază pe nivelul dezvoltării copilului în perioada precedentă. De aici, rezultă că a pregăti preşcolarul pentru şcoală însemnă a-i asigura acel nivel de dezvoltare psihică generală, care să permită învăţătorului să realizeze sarcinile instructiv-educative prevăzute de programa clasei I. Aşadar, a pregăti multilateral copilul pentru şcoală înseamnă a realiza sarcinile programei activităţilor instructiv-educative în grădiniţe cu privire la educaţia fizică, intelectuală, estetică şi morală, pentru ca preşcolarul de ieri să poată face faţă cerinţelor clasei I. Noţiunea de „pregătire” echivalează aici cu noţiunea de „dezvoltare”. A-l pregăti pe copil pentru şcoală înseamnă, după cum am văzut, a-i asigura nivelul de dezvoltare intelectuală, motivaţională, afectiv-auditivă, pe care îl reclamă învăţătura. În ceea ce priveşte pregătirea fizică a preşcolarului pentru şcoală, grădiniţa, printr-o muncă educativă corespunzătoare, trebuie să satisfacă mai multe cerinţe. La intrarea în şcoală, organismul copilului trebuie să fie clădit sănătos, rezistent la eforturi, îndeajuns de bine călit, ca să reziste la intemperii, capabil să desfăşoare o muncă susţinută (accesibilă vârstei) fără a obosi uşor etc. de asemenea, este necesar ca preşcolarul de ieri să fie stăpân pe mişcările fundamentale: mersul, alergare, căţăratul, aruncarea, târâtul. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite înseamnă că, scopul educaţiei fizice în grădiniţă a fost atins, iar sarcinile educaţiei fizice au fost realizate. O importanţă deosebită prezintă pregătirea preşcolarului pentru învăţătură. Acest obiectiv se asigură printr-o corespunzătoare dezvoltare intelectuală a copilului în grădiniţă. La intrarea în şcoală, copilul trebuie să fie înarmat cu un anumit volum de cunoştinţe despre mediul înconjurător, adică să aibă un cerc determinat de reprezentări şi noţiuni elementare despre oameni-viaţă şi activitatea lor – despre produsele muncii sociale; despre fauna şi flora ţării noastre etc. de

asemenea, copiii trebuie să aibă suficient de dezvoltate spiritul de observaţie, memoria şi imaginaţia, precum şi unele reprezentări cantitative, raporturi cauzate etc. se impun unele cerinţe şi în cea ce priveşte nivelul cerinţelor, iar legarea trebuie să fie corectă şi clară; iar legarea lor în propoziţii şi fraze să fie structurată dn punct de vedere gramatical, coerentă şi expresivă. Vocabularul preşcolarului trebuie să fie suficient de bogat, pentru ca după intrarea în şcoală să înţeleagă explicaţiile învăţătorului. Pe lângă cunoştinţe, reprezentări şi noţiuni elementare, copiii trebuie să aibă dezvoltare la nivelul cerut şi unele deprinderi. Din această categorie fac parte: deprinderea de a ţine corect creionul în mână, de a număra, de a compara mulţimile concrete, de a face unele calcule orale cu folosirea beţişoarelor în cadrul primului concentru. De asemenea, sunt necesare şi deprinderile de a rezolva probleme ( de adunare şi scădere cu 1-2 unităţi) şi de a asculta în mod independent o sarcină primită etc. prezintă importanţă şi dezvoltarea nivelului cerut al deprinderilor necesare pentru desen, pictură, modelaj şi cărţi. Dacă toate aceste cunoştinţe, reprezentări, noţiuni şi deprinderi elementare au atins nivelul de dezvoltare cerut, înseamnă că preşcolarul este pregătit pentru şcoală. Desigur, pregătirea intelectuală a copilului pentru şcoală începe de la grupa mică, continuă la grupa mijlocie şi se sfârşeşte la grupa mare. Acum se pune în mod special problema nivelului de pregătire a copilului în vederea şcolarizării lui. În legătură cu pregătirea intelectuală se ridică o altă problemă, de interval egal pentru educatoare şi învăţător. Unii din copiii care frecventează grădiniţa, datorită educaţiei intelectuale primite în familie, au un nivel de dezvoltare superior vârstei (între altele ştiu să scrie şi să citească, cunoştinţele şi deprinderile lor devansează cu mult vârsta). Sarcina educatoarei este să semnaleze învăţătorului aceste cazuri. Pentru a forma şi acestor copii obişnuinţa de a învăţa sistematic, învăţătorul va fi preocupat să găsească procedee de tratare individuală, dându-le teme corespunzătoare nivelului lor de dezvoltare. În caz contrar, nesolicitaţi la eforturi, aceşti copii devin delăsători şi sunt ameninţaţi să rămână în urmă la învăţătură. Pregătirea pentru şcoală ridică şi unele cerinţe în ceea ce priveşte dezvoltarea morală a copilului în grădiniţă. Copilului i se formează aici diferite emoţii şi sentimente morale, cum ar fi ataşamentul afectiv faţă de părinţi, faţă de colectivul de copii, faţă de oameni; sentimente de prietenie, de solicitudine şi ajutor reciproc. Copiilor li se formează, de asemenea şi unele obişnuinţe de comportare civilizată: să fie politicoşi, să respecte pe cei mai în vârstă, să salute, să facă un serviciu, să ofere etc. De asemenea, preşcolarii sunt obişnuiţi să fie perseverenţi, harnici, sensibili, disciplinaţi, cinstiţi. Fiind încă în grădiniţă, copilul doreşte să devină şcolar. Dragostea, respectul şi interesul pentru şcoală se educă la copii nu numai în cadrul activităţilor obligatorii. Prin aceste activităţi se creează premisele desfăşurării cu succes a muncii de instruire şi educare a copiilor în şcoală.

Dacă nivelul dezvoltării fizice, intelectuale şi morale al copiilor proveniţi de la grădiniţă şi înscrişi în clasa I este corespunzător, învăţătorul poate să rezolve cu succes sarcinile muncii instructiv-educative. Dimpotrivă, dacă sub aspectul dezvoltării fizice, de exemplu, unii copii nu au încă însuşite mişcările de bază, aceasta constituie o frână serioasă în realizarea educaţiei fizice în şcoală. La fel sunt situaţii când, sub aspectul dezvoltării intelectuale, unii dintre copii nu au formate într-o măsură corespunzătoare vârstei lor, priceperile şi deprinderile, nu posedă toate cunoştinţele necesare pentru şcolarizare. De exemplu: unii nu stau liniştiţi în bancă, ceea ce dovedeşte că mecanismele frânătoare sunt slab dezvoltate; nu se pot concentra în mod susţinut la lecţii, lăsânduse uşor distraşi; nu sunt în stare să desfăşoare o activitate mintală de mai lungă durată, deoarece obosesc repede. De asemenea, limbajul unor copii nu este dezvoltat la nivelul cerut, fac greşeli în pronunţare, înţeleg denaturat cuvintele uzuale, auzul lor fonematic este slab dezvoltat ceea ce îngreunează însuşirea citirii în perioada abecedarului. Şi sub aspectul dezvoltării morale unii copii se pot prezenta nesatisfăcător: sunt nedisciplinaţi, nu pot depune eforturi voluntare accesibile vârstei; reprezentările lor morale sunt imprecise. Toate acestea constituie un indiciu sigur al nepregătirii lor pentru şcoală. Se înţelege că particularităţile mai sus menţionate nu ţin de natura copilului, ci sunt generate de cerinţele pregătirii lui în grădiniţă. Cunoaşterea acestor lipsuri reale şi posibile în dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a copilului preşcolar prezintă o mare importanţă. Atentă la posibilitatea apariţiei lor, educatoarea va şti în ce direcţie să acţioneze pentru a le preveni. Asigurarea unui nivel corespunzător de pregătire a copilului din punctul de vedere al limbajului şi comunicării, pentru a se putea adapta la sarcinile diverselor discipline şcolare şi al solicitărilor diverselor discipline şcolare şi al solicitărilor diverselor situaţii comunicaţionale, şcoală prin direcţie prioritară a pregătirii copilului pentru şcoală prin întreaga activitate în grădiniţă. Pregătirea scrierii presupune activităţi de echilibrare a mişcărilor chinestezice cu percepţiile vizuale şi auditive, precum şi cu intuiţie spaţială, formarea percepţiilor spaţiale; dezvoltarea muşchilor mici ai mâinii, formarea deprinderilor grafice de redare a imaginii obiectelor observate, dezvoltarea deprinderilor tehnice de mânuire a creionului. Scrierea nu poate fi realizată cu succes atâta timp cât percepţia identităţii şi non identităţii figurilor nu permite copilului diferenţierea grafismelor. De aceea eu consider că ar fi necesară introducerea activităţii de exerciţii grafice, ca activitate obligatorie cu preşcolarii. Pregătirea psihologică a preşcolarului pentru şcoală nu se reduce la asigurarea unui nivel intelectual adecvat şcolarizării, ci ea implică şi pregătirea sa afectivă şi cea voliţională pentru viitoarea viaţă şi muncă de şcolar.. în concluzie, putem spune că grădiniţa are rolul de a sistematiza şi integra cunoştinţele, experienţele şi influenţele dobândite de copii în primii lor ani de viaţă, de a lărgi contactele lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea şi modalităţile de receptare şi

comunicare a informaţiei fizice, estetice şi afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoii lor de relaţii sociale şi de activitate. Deci, ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi în accelerat proces de modernizare. Considerată tot mai frecvent nu numai ca o treaptă distinctivă şi necesară a sistemului de învăţământ, ci şi ca parte integrantă a structurilor educative globale, ca primă fază a educaţiei permanente, învăţământul preşcolar îşi reevaluează obiectivele, conţinutul, tehnologia didactică în perspectiva noii concepţii. Având în vedere atât incidentele educative permanente cu educaţia preşcolară, precum şi repercusiunile educaţiei preşcolare asupra educaţiei permanente, se pune problema sporirii eficienţei pe care o are educaţia cu aceasta, necesitatea instituirii unei etape de pregătire pentru şcoala primară.

Gradinita: pregatirea psihologica a copilului pentru scoala In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat, ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita, copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale. Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational. Structura formala si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecarecopil este, in acelasi timp, si actor, si spectator. Problema debutului scolar Problema debutului scolar reprezinta o preocupare atat pentru educatori cat si pentru parinti. Acesta este optim in conditiile in care copilul e pregatit atat sub aspect cognitiv cat si socio-afectiv. Debutul scolar e influentat pozitiv sau negativ in functie de reprezentarea pe care copilul o are despre viitoarea sa activitate scolara - reprezentare formata copiilor prin aportul parintilor, educatorilor, invatatorilor - ca unitate de idei, conceptii si actiuni. Orice fel de disfunctionalitati existente la nivelul relatiei dintre copil-educatoare, parintieducatoare privind pregatirea copilului pentru scoala se va rasfrange negativ asupra viitorului elev. La gradinita prescolarul se va integra si adapta la activitatea de aici in functie de metodele pe care le foloseste educatoarea, de felul cum il stimuleaza interesul de a se implica in jocurile cu copiii, de ambianta pe care o pregateste pentru ca acesta sa se simta in gradinita in siguranta si sa poata relationa. O adevarata educatoare este cea care iubeste si intelege copilul, oferindu-i sanse egale si ajutandu-l sa-si rezolve nevoile si trebuintele in functie de ritmul sau propriu de dezvoltare si de particularitatile sale individuale. La gradinita, printr-o munca sistematica a educatoarelor, copilul isi dezvolta aptitudinea de scolaritate care presupune existenta unui ansamblu de calitati, insusiri in plan senzorio-motor, cognitiv, afectiv-motivational si relational, care permit celui in cauza sa faca fata cerintelor formulate in scoala - insusiri ce asigura desfasurarea cu succes a activitatii scolarului in clasa I. Cea mai importanta problema legata de aptitudinea de scolaritate este cea referitoare la capacitatile necesare prescolarului de a se integra cu succes in clasa I. Fiind o aptitudine speciala, complexa, in componenta ei relationeaza urmatorii factori: dezvoltarea fizica, intarirea sanatatii, dezvoltarea motorie complexa, pregatirea mainii pentru scris, dezvoltarea intelectuala, formarea unor reprezentari si notiuni, capacitatea de a intelege fenomene simple, capacitate perceptiva, de vorbire cursiva, de gandire logica, de memorare, atentie si imaginatie, orientare in spatiu si timp, insusirea unor concepte morale si estetice, educarea spiritului creativ, formarea unor deprinderi de munca intelectuala, formarea deprinderilor de comportare civilizata si adaptare sociala.

Dezvoltarea socio-afectiva implica rezolvarea unor sarcini care necesita efort de vointa si atentie, perseverenta si cooperare cu altii, subordonarea intereselor personale celor colective si trezirea interesului pentru activitatea scolara. Aptitudinea de scolaritate este o notiune complexa care se raporteaza la starea multidimensionala a personalitatii copilului, cuprinzand si sfera afectiva, volitionala si sociala. La reusita scolara participa urmatorii factori: biologici, psihologici, sociali, pedagogici, invatatorul, cu personalitatea sa, metoda folosita, dozarea cerintelor scolare si gradul de activare a elevului. Toate acestea cunosc o dinamica individualizata, specifica fiecarei relatii ce intervine intre invatator si elev. Copilul este un adult in devenire, care aspira cu o energie nesfarsita laviata de om mare. La nastere, el poseda potentialitati si predispozitii, este fragil si neajutorat, insa de-a lungul anilor va deveni parte integranta a unei societati complicat organizate. Treptat, copilul incepe sa faca primii pasi intr-o lume a uriasilor, capata autonomie, initiativa, isi satisface nevoi variate, invata sa se comporte „ca un om mare”. Copilul, dintr-o fiinţă cu rol secundar şi limitat în cadrul familiei, devenit şcolar, capătă un rol şi un loc important în planul vieţii sociale, cel al angajărilor, al responsabilităţilor, al acţiunilor cu finalitate şcolară. Schimbarea activităţii de joc cu cea de învăţare didactică organizată sub conducerea învăţatorului atrage dupa sine modificări importante. Copilul se simte frustat de unele libertăţi de care dispunea pâna acum, dar are ocazia de a obţine nenumărate satisfacţii. Cu acestă etapă, cunoaşterea copilului reprezintă problema de a cărei rezolvare depinde succesul muncii şcolarului. Deşi scopul şcolarizării îl constituie progresul individual, educaţia este un proces social. Perspectiva psihosocială în domeniul învăţării în şcoală se justifică prin aceea că educaţia poate fi văzută ca un proces de interacţiune. Ĩn mod tradiţional, psihologia educaţiei a descris dinamicile psihice ale individului angajat în activitatea de învăţare. Totuşi, numai rareori elevul învaţă singur. Cea mai mare parte a timpului, cât se află la şcoală, el este un membru al grupului şi această apartenenţă îi marchează în mod decisiv performanţele. Succesul şcolar nu se obţine numai în urma efortului de asimilare a materialului de predat de către cadrul didactic; el presupune învăţarea normelor ce guvernează comportamentele acceptate în grupurile de elevi şi în organizaţia care este şcoala. Personalitatea şcolarului mic se distinge şi prin modul cum se manifestă el în planul relaţiilor cu ceilalţi. Interacţionând şi comunicând cu ceilalţi, şcolarul mic ajunge să înţeleagă bine ce înseamnă cinste, sinceritate, corectitudine, curaj, mândrie, modestie. Astfel, creşte indicele de socializare a copilului şi se amplifică şansele de integrare intrând în viaţa socială. Un rol deosebit în procesul integrării elevului din clasele mici în colectivul şcolar îi revine sistemului de interrelaţionare cu ceilalţi, climatului socio-afectiv care se dezvoltă în cadrul grupului. Calatoria vietii poate fi palpitanta, fascinanta, dar in acelasi timp plina de obstacole si dificultati. Adultul este cel care insoteste copilul, pana la un anumit punct, in aceasta minunata aventura a descoperirii de sine, a invatarii, a constientizarii. Dezvoltarea psihocomportamentala,

intelectuala si sociala a copilului se afla in mainile adultului, care are o sarcina esentiala, dar si o extraordinara responsabilitate. Adultul (parinte, educator) are menirea de a-i construi, consolida, imbogati psihismul si, ulterior, de a-l seconda pe copil in eforturile lui de a lua in stapanire lumea inconjuratoare. Gradinita este prima experienta a vietii in societate a copilului. Ea constituie un cadru nou pentru el, prin dimensiunile si continuturile sale, prin activitatile variate, noi si interesante. Este o insiruire de metamorfoze, cu o incarcatura afectiva intensa si un dinamism nestavilit. Adaptarea la noul mediu va fi de lunga durata, cu progrese si regrese, cu eforturi perseverente si de durata, atat din partea copilului insusi, cat si a adultilor care-l sustin. Copilul paseste intr-un nou univers social, o lume plina de necunoscut si de provocari, care il confrunta cu experiente inedite :
• • • • •

experienta vietii in grup; experienta concentrarii pe sarcina; experienta dialogului si a ascultarii; experienta ordonarii lumii in cifre si litere cu sens; experienta jocului, a intrecerii si competitiei

In cadrul organizat al gradinitei, copilul nu doar ia parte la o serie de activitati specifice invatamantului prescolar, ci si intra in contact cu mediul extern; evenimentul are un caracter predeterminat, ceea ce-l deosebeste de numerosii stimuli pe care copilul ii recepteaza din jur. Cand intra la gradinita, copilul se afla in perioada celor mai importante acumulari, care vor sta la baza personalitatii sale. Frecventarea gradinitei favorizeaza conturarea unui autentic comportament interrelational. Structura formala si informala a grupului de copii din gradinita genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este, in acelasi timp, si actor, si spectator. Educatorul il ghideaza pe copil in toate formele de invatare, fara a substitui propriul nivel de intelegere celui al copilului, ci facandu-l pe acesta sa gandeasca singur, sa exerseze singur diverse activitati, stimulandu-i interesul real pentru obiectele si oamenii din jur. De-a lungul prescolaritatii, copiii castiga mult sub raport fizic, mental si emotional; curiozitatea prescolarilor constituie baza invatarii si a educatiei din anii urmatori. Pregatirea copilului pentru invatarea continua incepe de la gradinita; aici, el dobandeste primele comportamente intelectuale, face cunostinta cu primele povestiri fantastice, cu primele continuturi stiintifice. Ulterior, copilul va trebui sa se integreze intr-o noua ambianta, cu o invatatoare noua, cu noi colegi; e necesar deci sa-si ajusteze instrumentele de comunicare pentru a putea stabili relatii optime. Analizand situatia din punct de vedere adaptativ, realizam ca, pana la inceputul scolii, se dezvolta capacitatea de a intra in relatii acceptabile, confortabile cu ambianta. In plan afectiv, intensitatea trairii emotionale depinde de experienta pe care o are copilul in ceea ce priveste intrarea in contact cu persoane noi. Copiii care se despart de familie, de mama, pentru prima data fac parte din categoria celor carora le lipseste exercitiul despartirii temporare. Copilul care traieste in prima zi de scoala prima separare de familie este cuprins de teama; de aceea, parintii trebuie sa-si obisnuiasca de timpuriu copiii cu ideea separarii.

In cadrul contextului interpersonal in care se dezvolta copilul, conteaza foarte mult calitatea interactiunilor intrafamiliale, raporturile de comunicare dintre parinti, dintre acestia si copil, ele avand o influenta puternica asupra pregatirii psihologice a copilului pentru scoala. Pana la intrarea la scoala, dezvoltarea lingvistica, cea afectiva si cea mentala sunt puternic influentate de familie. Traversand perioada prescolaritatii, copilul ia contact cu mediul de gradinita, diferit de cel familial si intersectat cu mediul social. In aceste conditii, se pun bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea capacitatilor de cunoastere, comunicare si perceptiv-observative. Fluiditatea acestui plan de produse psihice alimenteaza imaginatia, comportamentele si strategiile mentale, care sunt incarcate de o simbolistica ampla si de o emotionalitate complexa. Deosebit de activa este formarea comportamentelor implicate in dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi si obisnuinte. Copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de adaptare culturala, amplu concentrate in asa-numitii „cei 7 ani de acasa”. Perioada prescolara poate fi impartita in trei subperioade: 1. Prescolaritatea mica (3-4 ani), caracterizata printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a aptitudinilor implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului. 2. Prescolaritatea mijlocie (4-5 ani), cu procese de crestere pentru copil : se intensifica dezvoltarea limbajului, jocul devine o activitate de baza, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant relatiile dintre fenomene. 3. Prescolaritatea mare (5-6 ani), cand copilul manifesta o mai mare forta, agilitate, inteligenta ; capacitatea de invatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere. La gradinita, copilul prezinta particularitati specifice, precum instabilitate psihomotorie, capacitate limitata de concentrare a atentiei, gandire predominant intuitiva, dar cu posibilitati de deschidere catre asimilarea structurilor operationale concrete. Copilul gandeste contextual, iar invatarea se realizeaza preponderent pe baza de imagini concret senzoriale, prin perceperea spontana sau dirijata verbal a obiectelor naturale si a substitutelor lor; in acelasi timp, invatarea este orala si actionala, sub forma de joc, iar evaluarea este tot orala, stimulativa si realizata pe baza de aprecieri verbale. Drumul parcurs de copil traversand substadiile prescolaritatii este lung si bogat. Din etapa in etapa, copilul iese din lumea lui confuza si se indreapta spre inceputul evolutiei personalitatii sale. Este „o insiruire de metamorfoze, minunate si miscatoare pentru adultul care le este martor, de victorii triumfatoare pentru copil, victorii ale activitatii, ale sensibilitatii, ale imaginatiei”

Pregatirea prescolarului pentru scoala Pregatirea pentru primul an de scoala nu inseamna doar cumpararea ghiozdanului si a altor rechizite. Prescolarul trebuie sa fie obisnuit sau cel putin familiarizat cu ceea ce inseamna scoala, o institutie in care isi vor petrece o buna parte din viata, iar acest lucru nu se realizeaza in cateva zile, ci in cativa ani. Tot ceea ce inseamna scoala este nou pentru un copil prescolar - trezirea de dimineata, reguli noi, pauze, cladiri mari si impozante, colegi foarte multi si de varsta mai mare, teme, etc. Este pregatit copilul pentru scoala? In tara noastra exista dezbateri cu privire la varsta optima de scolarizare: prima data la scoala la 6 sau la 7 ani? Parintii trebuie sa stie ca nu atat varsta este importanta, cat nivelul de pregatire si dezvoltare fizica si intelectuala al copilului. Scoala presupune invatarea desfasurarii activitatilor in mod independent, iar pentru aceasta copilul trebuie sa fie capabil sa: • asculte linistit atunci cand cineva vorbeste; • lucreze independent; • decupeze corect cu foarfeca si sa deseneze formele geometrice; • tina corect creionul / stiloul in mana; • se inteleaga cu copii de aceeasi varsta; • recunoasca lucrurile care ii apartin si sa nu le piarda; • participe la activitati structurate, cum ar fi jocul cu reguli si cititul povestilor; • isi focalizeze atentia asupra unei singure persoane; • aiba aptitudinile sociale necesare intr-un mediu de invatare, in care elevii il asculta pe profesor; • isi lege singur sireturile si sa se imbrace si dezbrace singur. Motivele pentru care copiii nu sunt pregatiti pentru scoala au legatura in general cu situatia financiara si / sau psihologica a familiei: saracie, familie monoparentala, lipsa de preocupare a parintilor pentru educatia copilului, etc. Totodata, copiii care nu au mers la gradinita prezinta un risc foarte mare de a nu se adapta bine la mediul scolar. Acestia "sufera" din cauza lipsei deprinderii de a se concentra, a fi atenti si de a ramane cuminti in banca, deoarece au trecut brusc de la "libertatea copilului fara griji" la un program cu restrictii si cerinte dificile. Gradinita ii ajuta pe copii sa-si dezvolte numeroase aptitudini in plan fizic si motor, cognitiv, afectivmotivational si relational, necesare integrarii in scoala. Principalul rol al parintilor este acela de a motiva copilul sa invete si de a-i insufla entuziasmul pentru scoala. • Discutati din timp cu copilul despre scoala si despre toate lucrurile noi si interesante pe care le va face impreuna cu noii colegi si doamna invatatoare. • Invatati prescolarii sa-si stranga singuri hainele, jucariile si dati-le sarcini simple in casa astfel ii veti invata sa accepte responsabilitatile si sa fie independenti.

• Petreceti mult timp cu copii, jucandu-va, citindu-le si desfasurand activitati ce promoveaza aptitudini de rezolvare a problemelor, creativitatea si imaginatia. • Inspirati-le placerea de a descoperi lumea din jur. • Incurajati-i sa va puna intrebari si raspundeti-le. • Familiarizati copii cu alfabetul si cu cifrele. • Asigurati-le copiilor sansa de a interactiona cu alti copii in cadrul gradinitei si a grupurilor de joaca. • Incurajati un comportament respectuos. • Vizitati impreuna cu copilul scoala la care va invata; familiarizati-l cu salile de cursuri si cu baia / toaleta scolii, interactionati cu invatatoarea si eventual cu viitorii colegi. Prescolarii pot avea tot felul de temeri mai mult sau mai putin naive; important este sa luati aceste "fobii" in serios si sa faceti tot ce puteti pentru a-l convinge pe copil ca nu are de ce sa ii fie frica. • Majoritatea copiilor sunt obisnuiti sa doarma pana mai tarziu si din acest motiv este bine sa-i obisnuiti cu ceva timp inainte de a incepe scoala cu o ora de culcare si de trezire mai devreme. • Cumparati impreuna rechizitele si lasati-l pe cel mic sa-si pregateasca singur ghiozdanul pentru scoala. • Daca prescolarul dumneavoastra este un copil hipersensibil luati toate masurile pentru ca acesta sa nu aiba temeri - povestiti-i in detaliu cum va decurge prima zi de scoala, exersati din timp "despartirea" si asteptati-l dupa ore, asigurandu-va ca va va vedea imediat ce va iesi de la scoala. O altfel de pregatire pentru scoala Caiete, penar, uniforma, ghiozdan, acuarele... asa arata lista cu pregatirile pentru marele eveniment, emotionant atat pentru copil cat si pentru parinti. Numai ca pregatirea pentru scoala nu se rezuma numai la partea materiala si nu trebuie sa inceapa odata cu scoala sau cu cateva zile inainte, ci cu cel putin un an, doi, mai devreme. Despre intrarea in colectivitate si importanta socializarii timpurii s-a vorbit si o consideram o etapa depasita anterior, odata cu intrarea la gradinita, macar in grupa pregatitoare. Despre altfel de pregatiri as vrea sa va atrag atentia acum. Este vorba de probleme pe care le-am intalnit frecvent la copiii si parintii scolarilor mici: atentia si banalul stat la masa de studiu. Am fost intrebata adeseori de parinti de ce copiii lor nu stau la masa atunci cand trebuie sa isi faca temele. De ce frecvent, si acasa si la scoala, se fataie pe scaun, cauta motive de a se ridica (mi-e foame, mi-e sete, trebuie sa ascut creionul, etc.) sau pur si simplu stau in picioare, scriind sau cititnd in pozitii improprii. Bineinteles ca si atentia lor lasa de dorit. Dar cel mai grav aspect, este acela de a nu-si face temele decat in prezenta si sub supravegherea stricta a parintilor, uneori la ore tarzii din noapte pentru ca atunci se intorc acasa de la servici. Raspunsul e simplu. Pentru ca acesti copii nu au fost invatati, educati, pregatiti pentru responsabilitatile si regulile scolare din timp. Nu au fost invatati sa stea la masa de lucru, nu au fost invatati sa se concentreze asupra lucrului pe care trebuie sa-l faca, nu au fost invatati sa lucreze singuri fara ajutorul si prezenta permanenta a parintilor. Au fost luati brusc dintr-un program de

voie permanent si trecuti brusc intr-un regim strict, autoritar, cu reguli impuse si restrictii temporare, cu cerinte noi si dificile... Pregatirea pentru atributiile scolare trebuie sa inceapa cu un an, doi, inainte de scoala propriu-zisa. Copilul trebuie antrenat in activitati care sa-i solicite statul pe scaun la masa de lucru, intai in episoade scurte si apoi din ce in ce mai lungi. Trebuie sa fie invatat sa coloreze, decupeze, etc. singur , fara supervizarea stricta a parintilor, iar abia apoi impreuna sa rectifice sau rezolve ceea ce nu a putut singur. Trebuie sa invete sa se concentreze asupra a ceea ce are de facut pentru ca astfel lucrul va fi terminat mai repede si mai bine. In caz contrar, superficialitatea, va determina o reluare a activitatii si deci... mult timp pierdut care ar putea fi folosit in alte scopuri mai placute. Cel mai important este sa-i antrenati atentia. O atentie fluctuanta, poate afecta serios rezultatele scolare chiar daca copilul este unul foarte inteligent. Fara atentie si concentrare greselile sunt frecvente. Exersarea poate incepe de timpuriu prin jocuri care sa-i solicite micutului atentia. Puneti-l sa urmaresca cu degetul pe un desen diferite parti ale corpului, sa descopere cat mai multe animale intr-o carte de colorat, sa urmareasca acele labirinturi din jocurile pentru copii. Cereti copilului sa va deseneze stand la masa in pozitie corecta un anumit obiect sau animal, lasati-l singur si nu uitati sa-l felicitati sau sa corectati impreuna daca s-au strecurat greseli. Invatati copilul sa lucreze singur atat cat poate, si abia apoi ajutati-l sa corecteze sau sa rezolve ceea ce nu a putut sigur. Altfel acesta nu va face absolut nimic fara voi speculand faptul ca prezenta voastra ii usureaza munca sugerandu-i adesea rezultatul fie din graba fie din obisnuinta. O alta metoda foarte buna de concentrare a atentiei sunt colectiile. Filatelia, albumele cu poze decupate, vederile, hartiile de guma de mestecat cu masini sau papusi Barbie pentru fetite pot antrena atentia unui copil. Cereti copilului sa-si aranjeze colectia dupa anumite criterii de exemplu. Pe langa acestea sunt multe alte obiceiuri prin care acest tip de pregatire pentru scoala poate fi benefic. Cititi-i povesti, va invata sa urmaresca discursul cuiva (al invatatoarei la scoala de pilda). Cereti-i sa va povestesca un desen animat cu lux de amanunte inainte ca acesta sa inceapa, sub pretextul ca va intereseaza dar nu aveti timp sa-l urmariti impreuna cu el. Antrenati-l in jocuri de imbinare dupa scheme desenate, etc. Insa faceti toate aceste a cu rabdare. Nu-l fortati si nu uitati ca pauzele sunt necesare pentru destindere si revenire la capacitatile intelectuale maxime.

Sfaturi pentru părinţi Pregatirea copilului pentru scoala Pregatirea pentru scoala nu trebuie sa inceapa odata cu inceperea scoalii elementare. Daca aveti un copil prescolar puteti urma cativa pasi pentru a-l pregati si a-i dezvolta aptitudinile necesare pentru scoala traditionala. Incepand aceste activitati in casa la varsta potrivita, veti imbogati viata copilului si il veti ajuta sa-si insuseasca cunostintele necesare in diferite domenii. 1. Distrati-va! Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie sa-l aveti in vedere cand pregatiti pentru scoala copilul. El nu are nevoie de un intreg set de instructiuni in acest stadiu. Scopul principal este sa-l introduceti intr-o varietate de lucruri care ii vor spori cunostintele despre lumea care il inconjoara. Starnitii curiozitatea. Lasati-l sa exploreze lumea lui si fiti pregatiti sa-i raspundeti la intrebari. Copiii vor invata mult mai mult cand se distreaza si participa la actiune. 2. Incepeti cu culorile de baza si cu formele simple. Invatati-l cum sa recunoasca culorile si formele utilizand resturile de hartie creponata, afise sau creioanele de desen. Vorbiti despre formele pe care le vedeti in casa si despre cele pe care le observati cand iesiti in imprejurimi. Dupa ce au invatat formele, rugati-i sa se uite dupa aceste forme in mediul inconjurator. Puteti face acelasi lucru cu culorile. Intrebati copilul daca poate vedea un patrat sau culoarea galbena spre exemplu, si rugati-l sa va arate exact unde este. 3. Fiti in cautare de carti si idei noi. Impartiti materialele cu alte mamici atat cat este posibil. 4. Incurajati numaratul prin activitatile zilnice. Numarati impreuna bucatelele de morcovi pe care le mananca copilul la pranz. Numarati prosoapele de maini pe care le impaturiti impreuna cu copilul. Numarati furculitele, cestile si lingurile pe masura ce asezati masa pentru seara. Cu cat numarati mai mult, cu atat copilul va vedea corelarea dintre numere si lumea reala. 5. Ajutati-va copilul sa invete literele tiparind fiecare litera pe o foaie separata. Puteti petrece o saptamana sau cateva zile la fiecare litera. Vorbiti despre ce spune litera respectiva, si despre ce cuvinte incep cu acea litera. Puteti invata literele alfabetului pentru a intari cunoasterea literelor. In timp ce conduceti, ii puteti arata diferitele litere. Si cel mai important, cititi copilului cate ceva in fiecare zi. 6. Puneti copilul sa faca miscare in fiecare zi. Petreceti o anumita perioada din dimineata sau din dupa amiza afara. Incurajati-l sa alerge, sa sara si sa prinda. Este important sa-si dezvolte abilitatile motrice la aceasta varsta. Alegeti anumite jocuri pe care sa le jucati impreuna cu copilul afara, jocuri care sa va faca atat pe copil cat si pe Dvs. sa faceti miscare. Exercitiile vor ajuta atat la dezvoltarea corpului cat si la dezvoltarea creierului copilului. 7. Supuneti copilul la cat mai multe experiente noi cu putinta. Alaturati-va unui grup de joaca unde copilul poate interactiona cu alti copii si poate invata anumite aptitudini sociale, cum ar fi impartitul, asteptatul la rand si cooperarea cu alti copii de aceeasi varsta. Dezvoltarea sociala este la fel de importanta ca si dezvoltarea intelectuala si vor face diferenta in timpul scolii, fie ca-i veti trimite la scoala imediat sau mai tarziu.

Aceasta perioada de dezvoltare este foarte importanta pentru copii. Faceti tot ce este necesar pentru a satisface necesitatile copilului si a-i incuraja dezvotarea mentala, fizica si emotionala. Prima zi de scoala 1. Incepi sa-ti pregatesti copilul cu cateva saptamani inainte de "marea zi". Zilele de vacanta in care copilul s-a culcat la orice ora a vrut sunt pe sfarsite. Este bine sa il trezesti in fiecare dimineata un pic mai devreme si sa-i modifici si ora de culcare. Treptat, trebuie sa-l reobisnuiesti cu rutina somnului de pe timpul scolii. Ai grija insa ce metoda folosesti pentru a trimite copilul la culcare. Daca-l grabesti prea mult, ii poti lasa impresia ca nu mai ai nici timp, nici chef de el. 2. Planuieste o zi dedicata cumparaturilor pentru scoala si trateaz-o ca pe un eveniment special. Stabileste-ti un buget general, dar asigura-te ca ai si o resursa secreta pentru a indeplini una dintre "extravagantele copilului". De exemplu, daca pe timpul gradinitei a avut cel mai frumos penar (cu zane, zmei, balauri), poate ca a venit timpul sa-i cumperi un ghiozdan pe care este imprimat cel mai in voga erou al desenelor animate - Pikachu, Power Puff Girls etc. 3. Este bine sa vizitezi scoala impreuna cu viitorul elev. Prezinta-i cladirea, pozitionarea salilor de curs, a toaletelor si a salii de sport. 4. Daca drumul pana la scoala implica mersul cu un mijloc de transport in comun, gaseste ruta cea mai potrivita si parcurge-o de cateva ori pana se obisnuieste copilul cu ea. Daca va merge pe jos, este indicat sa procedezi in acelasi fel. 5. Sarbatoreste ziua cea mare! Ofera-i intregii familii o masa in oras sau pregateste ceva special acasa! 6. Asigura-te ca principalele sfaturi pe care i le-ai dat copilului nu au fost uitate pe timpul vacantei. Verifica daca cel mic stie ce sa faca in situatia in care pierde autobuzul, cheia sau este interpelat de un necunoscut. 7. Cand conduci copilul in prima zi de scoala nu uita ca pupicii si imbratisarile dragastoase il pot stanjeni in fata noilor colegi. 8. Prezinta-te in fata invatatoarei. Este bine sa-i arati ca-ti pasa de cum isi va insusi copilul noile cunostinte. Asigura-te ca te pozitionezi in aceeasi tabara cu invatatoarea, nu in tabara adversa. 9. Stabileste impreuna cu micutul un loc linistit in casa pentru facutul temelor. 10. Pentru ca i se va aglomera programul, incearca sa institui regula "fara televizor". Este surprinzator cate ore poate castiga copilul de indata ce respecta aceasta regula. Astfel timpul va fi impartit mult mai bine in: ore dedicate studiului(temele, cititul), jocului, comunicarii cu familia etc.

JOCUL Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. In mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului-o modalitate de a-şi consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber,şi nu numai. Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Incorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu si mai atragător, aduce varietate si o stare de bună dispoziţie functională, de veselie si bucurie,de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii. Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează , precizează şi chiar verificăcunoştinţele elevilor, le imbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale acestora Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecţii,sporind interesul de cunoaştere fată de conţinutul lecţiei. O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viaţa copilului începe procesul de integrare în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare,care devine o preocupare majoră. In programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânâd o problemă majoră în prioada copilăriei. Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea didactică simulată. Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane, în general ,în anumite momente ale evoluţiei sale ontogenice, în mod special. Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în învăţământul preşcolar şi primar. Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a acţiona creativ, pentru cş strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea,inventivitatea, initiaţiva, rabdarea, îndrazneala,etc. Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare şi se succed în ordinea implicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii. In acest caz, intenţia principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea puterilor, ci învăţătura care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoştinţele. Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă,aduce variaţie în procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv. Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive :- conţinuturi - sarcina didactică- regulile jocului- acţiunea de joc Prima latură-conţinuturi-este constituit din cunoştinţele anterioare ale copiilor însuşite în cadrul activităţilor comune cu întrega clasă,cunoştinţe ce se referă la plante, animale,anotimpuri,reprezentări matematice,istorice,etc. Cea de a doua componentă

a jocului-sarcina didactică-poate să apară sub forma unei probleme de gândire, de recunoaştere, denumire, reconstituire,comparaţie,ghicire. Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de rezolvat,de fiecare dată altele. A treia latură-regulile jocului-decurge din însăşi denumirea ei. Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace,cum să rezolve problema respectivă.Totodată regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre copii. Ultima latură-acţiunea de joc-cuprinde momente de aşteptare, surprize, ghicire, întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută si atractivă pentru elevi. Dacă vin în completarea lecţiei,jocurile didactice,pot fi grupate după obiectivele urmărite şi tipul lecţiei. După obiectivele urmărite, joculeste folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar după tipul lecţiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, sistematizare, recuperare a cunoştinţelor. Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe elev să-şi angajeze întregul potenţial psihic,să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare şi de echipă. In cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecţii,acesta devine un procedeu didactic. Metodica desfăşurării unui joc didactc cuprinde : -introducerea in joc-executarea jocului-complicarea jocului-încheierea jocului Jocul didactic nu poate fi desfăşurat la întamplare ; În aplicarea lui trebuie să se ia în considerare următoarele condiţii: · jocul să se constituie pe fondul activităţii dominante urmărindu-sescopul şi sarcinile lecţiei ;· să fie pregătit de învăţător în direcţia dozării timpului şi a materialului folosit ;· să fie variat, atractiv,să îmbine forma de divertisment cu cea de învăţare ;· să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală ;· să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperăriienergiei nervoase a elevilor ;· să antreneze toţi copiii în activitatea de joc· să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă şi structurat în raport cu tipul şi scopul lecţiei desfăşurate ; · să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă ;· după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferenţiat pentru a preîntampina rămâneri în urmă la învăţătură ;· să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă posibilităţile intelectuale ale elevilor ;· activităţile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecţiei ;· să nu afecteze fondul de timp al lecţiei propriu-zise ;· să fie repartizate, după caz, în diferite secvenţe, sarcinile didacticeavând caracter progresiv ;· indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare,corecte, precise,să fie conştientizate de către elevi şi să le creeze o motivaţie pentru activitate ;· activităţile de joc să se desfăşoare într-un cadru activ, stimulator şi dinamic ;· să nu se facă abuz de joc,încât procesul de învăţare să se transforme în joc şi să fie luat ca atare ;· să nu fie prea uşoare, nici prea grele ;· regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmăreasca respectarea lor de către elevi. Elementele de joc : ghicirea, mişcare, întrecerea, surpriza, etc.creează stări emoţionale care întreţin interesul şi dau un colorit viu activităţii. Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învăţare ne va demonstra că : -randamentul orei este mai mare, verificarea cunoştinţelor făcându-se

în mod plăcut, activ,temeinic ; -gândirea elevilor este mereu solicitata şi astfel în continuă formare ; -independenţa, creativitatea se formează de timpuriu ; -iniţiativa copiilor creşte,în joc devine mai curajos, mai degajat ; -prin jocuri îi putem cunoaşte pe copii mai repede şi mai bine ; -prin vrietatea lor, prin creare unor situaţii-problemă, ele dezvoltă spiritul de observaţie, de analiză, de judecată, înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-şi dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă ; -jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc elevii şi de a modela logica gândirii lor. Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem folosi în cadrul lecţiilor din toate ariile curriculare iar măestria învăţătorulul va duce la rezultate deosebite. Lista jocurilor folosite în cadrul activitatilor este vastă. Rebusul şcolar - jocul ce poate fi folosit la toate disciplinele şi care este un joc al inteligenţei. Privit ca un frate mai mic al rebusului şi ruda cu integramele atât de gustate în zilele noastre rebusul şcolar îl face pe micul participant ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri şcolare să se simtă şi el mai aproape de fraţii mai mari, de adulţi. In acelaşi timp însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului: gândirea, limbajul, memoria,atenţia, creativitatea,voinţa; poate fi folosit si ca metodă/mijloc de învăţare şi evaluare sau procedeu în cadrul unei metode. Dorinţa de a rezolva orice problemă de tip rebusist intensifică interesul pentru studierea disciplinelor necesare în soluţionarea cerinţelor date şi astfel rebusul ajută la dezvoltarea intelectuală a elevului. Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale învăţării este importantă prin faptul că poate interveni stimulativ o dată cu creşterea curbei oboselii. Mijloc activ şi eficace de instruire şi educare a şcolarului, rebusul poate fi folosit cu succes în captarea atenţiei pe tot parcursul activităţii didactice,conducând la evitarea plictiselii,dezinteresului. Relevând legatura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa aportul jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că ,,toate metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se,ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului.’’ Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregatit şi organizat, contribuie,prin rezolvarea sarcinilor didactice, la exersarea deprinderilor la consolidarea şi la valorificarea lor creatoare.Este un mijloc de educaţie indirect.Fiecare rebus are un obiectiv al său, o structură şi reguli sub forma unor succesiuni ordonate.Rolul regulii este acela de a păstra structura şi desfaşurarea jocului. Jucătorul trebuie să accepte şi să realizeze ordinea structurală a jocului. Rebusul oferă învăţătorului posibilitatea observării comportamentului elevului la nivelul tuturor componentelor personalitatii, deoarece in rezolvarea rebusului elevul depune efort voluntar şi rezolvă motivat de bucuria succesului o multitudine de probleme,în care este implicată inteligenţa, afectivitatea, temperamentul,caracterul. Rebusul şcolar contribuie, într-o bună măsură, la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi combaterea insucceselor. De ce să nu recunoaştem, că, dacă am promite elevilor din clasă că cei ce vor termina primii exerciţiile date spre rezolvare vor primi ca recompensă un rebus interesant, aceştia s-ar grăbi, chiar

şi cei cu un ritm mai lent, să-şi indeplinească cât mai bine şi mai repede sarcina dată. Reprezentanţii teoriei intelectualiste învăţării (Bruner, Galperin) apreciază că orice elev poate asimila un conţinut dacă sunt folosite căi adegvate de activitate cu acestia. De aici, rezultă că adevărata problemă a succesului şcolar nu constă în a stabili dacă un elev este apt sau nu să obţină rezultate vizate de şcoală, ci în a găsi metode şi mijloace potrivite pentru aceasta.Astfel, succesul şcolar se raportează la totalitatea elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică, cât şi dezvoltarea capacităţii de a se instrui, de a deveni. Rebusul şcolar sprijină succesul şcolar prin : a) cunoştinţele însuşite; capacităţile intelectuale; abilităţile de aplicare a cunoştinţelor în rezolvarea unor probleme; trăsături de personalitate;b) evaluarea-măsură în care sunt îndeplinite obiectivele activităţii didactice. Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului;corelează potrivit cu performanţă şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult. Una dintre cele mai puternice structuri motivaţionale ar fi starea de curiozitate ce se manifestă în dorinţa rapida de a rezolva rândurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi cuvântul (cuvintele) de pe verticala A-B. Dar pentru aceasta, orice învăţător, în realizarea sau folosirea rebusului,trebuie să-şi precizeze dinainte: -conţinutul urmărit ( o lecţie,un capitol etc.) ; - modul de realizare ( individual sau în grup ); - finalitatea urmărită( memorare,aplicare,transfer,creaţie); - modul de evaluare (oral, scris, test). Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi posibilitatea organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi instructive. La cercurile de specialităţi: limba româna, istorie, geografie,ştiinţe se poate folosi rebusul ca auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de creativitate. Se pot organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi, comemorării unor date, personălitaţi,unde rebusul şcolar se poate folosi,potrivit temei propuse, pentru a fi rezolvat sau solicitat ca o creaţie. In concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară (lecţie, cerc, concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la orice vârstă şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare. Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor, consolidare,fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a tuturor proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului. Pentru obţinerea acestor rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare » meşter » în a şti când, cum, unde poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru care copiii, de orice vârstă şcolară au o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve,folosindu-şi toate cunoştinţele căpătate în şcoala, ca şi cele din cultura lor generală. Vorbind despre jocurile didactice, Ursula Schiopu preciza că ele “educă atentia, capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”. Poate că e bine să ne amintim ,atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm, că vârsta lor este vârsta jocului,iar înactivităţile didactice ce le desfăşurăm cu ei să fie folosite cât mai multe jocuri didactice şi atunci…..succesul este garantat.

Cum poti sa-ti inveti copilul prescolar matematica intr-un mod distractiv. Cum sa-l inveti prin jocuri adunarea si scaderea, numaratul pana la 100 si intelegerea formelor geometrice ??? Invatatul bazat pe memoria vizuala Jucati-va cu modelele repetitive De exemplu, ofera-i copilului tau boabe de strugure verzi si mov. Roaga-l sa le aranjeze in modele repetitive de genul verde, mov, verde, mov, sau verde, verde, mov, verde, verde etc. Uitati-va dupa modele repetitive si in natura, de exemplu cercurile de pe rame si lucrurile care au pereche (ochi, urechi, maini etc). Aceste jocuri ii vor dezvolta gandirea abstracta. Invatatul bazat pe exercitii fizice Jucati-va zaruri sau carti. Arunca doua zaruri si intreaba-l care are valoare mai mare decat celalalt – va recunoaste gruparile de puncte din vedere. Puteti sa va jucati si "razboi" cu carti de joc, unde cine are cartea cu valoare mai mare castiga. Prin aceste jocuri va invata conceptele de "mai mare decat", "mai mic decat". Deschideti-va propriul magazin. Luati mai multe obiecte din casa, asezati-le pe o masa si puneti-le preturi la fiecare. Da-i copiluli cativa banuti. Tu vei fi vanzatorul iar el cumparatorul. Lasa-l sa cumpere ce vrea sa sa plateasca atat cat face fiecare produs. Schimbati rolurile. Acest lucru il va invata sa se descurce cu banii. Masurati inaltimea membrilor familiei. Folositi o ruleta si masurati-va tot inaltimea. Comparati cifrele si adunati-va toate inaltimile pentru a vedea cat de inalti sunteti impreuna. Jucati-va Monopoly Junior sau orice alt joc care foloseste inumaratul si bani de hartie. Invatatul prin sunete Ascultati si invatati cantece de genul "Un elefant se legana pe o panza de paianjen". Il vor invata adunarea si scaderea. Jucati-va jocuri de ghicit (foarte bune pentru atunci cand mergeti cu masina). Pune-l pe copilul tau sa se gadeasca la un numar intre unu si zece, de exemplu, si incearca sa-l ghicesti. Pune intrebari de genul: "Este intre 5 si 10?", "Este mai mare decat 3?" si apoi schimbati rolurile.

Pregătirea copilului pentru începerea şcolii presupune şi schimbarea programului de somn Stabilirea programului de somn pentru elevi trebuie să înceapă cu cel puţin o săptămână înainte de primul clopoţel din noul an şcolar, susţin experţii americani. Înainte de a începe noul an şcolar, elevii mai mici sau mai mari ar trebui să îşi schimbe obiceiurile de somn de peste vară. Dacă acest lucru nu se întâmplă, aceştia ar putea suferi de un deficit de somn care ar putea să le afecteze performanţele la învăţătură, avertizează experţii americani de la Academia de Medicină a Somnului. „Este dificil să schimbi ora de mers la culcare, din momentul în care programul a fost stabilit. Este nevoie de mai multe zile sau săptămâni pentru a pune la punct un nou program. Acest lucru nu se poate face peste noapte. Nu întâmplător, în primele săptămâni de cursuri, mulţi copii şi adolescenţi nu reuşesc să doarmă suficient”, spune dr. Daniel G. Glaze, expert pediatru de la Spitalul de Copii Texas din Houston şi membru al asociaţiei americane. Schimbarea de la programul de somn din perioada vacanţei de vară la cel de şcoală „înseamnă o mare problemă pentru şcolari”, susţine Ralph Downey, şeful de la Centrul de Tulburări de Somn de la o unitate din California. Specialistul californian recomandă ca schimbarea programului de somn şi de trezire pentru şcolari să se facă cu cel puţin o săptămână înainte de a începe şcoala. Copiii şi adolescenţii au nevoie de mai multe ore de somn decât adulţii, deoarece ritmul circadian este mult mai uşor de dereglat, spune şi dr. William Kohler, de la Institutul de Somn Florida din Spring Hill. În funcţie de vârstă, experţii americani susţin că elevii au nevoie de cel puţin 9-10 ore de somn pe noapte, iar părinţii ar trebui să-i constrângă să aibă orele necesare de somn şi să le asigure condiţii sănătoase pentru a se odihni suficient. „Performanţa unui elev este dictată de numărul de ore de somn din noaptea anterioară”, a adăugat dr. Kohler. „Un copil sau un adolescent care doarme frecvent suficient îşi va îmbunătăţi performanţele şcolare, va avea o atitudine pozitivă în privinţa propriei educaţii şi va fi capabil să interacţioneze mai bine cu colegii de la şcoală şi cu cadrele didactice”, explică acelaşi expert american. Academia Americană de Medicina Somnului are şi câteva trucuri pentru părinţii care au copii care trebuie să înceapă şcoala. Important este ca părinţii să stabilească o anumită rutină în ce priveşte ora de „stingere”. De asemenea, experţii americani spun că elevii trebuie să evite produsele şi băuturile care conţin cofeină, precum şi orice medicament care ar conţine stimulente, înainte de a merge la culcare. Este important ca elevul să nu stea până târziu în noapte să îşi facă temele sau să „tocească” pentru un test sau examen care va avea loc a doua zi. Experţii americani mai spun că este indicat ca elevul să nu se ducă la culcare cu stomacul gol, dar nu este o soluţie nici o masă copioasă chiar înainte de ora de culcare. Cu 6 ore înainte de a merge în pat nu sunt indicate eforturile fizice intense. Părinţii trebuie să asigure liniştea în dormitorul copilului, să fie întuneric şi o atmosferă puţin răcoroasă. Este recomandat ca în dormitor să nu se afle vreun televizor sau computer. De asemenea, experţii americani mai spun că este important ca elevul să se trezească la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă.

Viitorul şcolar

Copii sunt diferiţi. Educaţia diferenţiată şi idividualizată ar trebui să asigure realizarea idealului educaţional, în pregătirea copilului pentru şcoală. Voi enumera o serie de comportamente, uşor observabile, pe care un copil la intrarea în şcoală ar trebui să le aibă formate: • • • • • • • • • • • • • • Să răspundă la întrebări în propoziţii, correct formulate; Să descrie o imagine, sesizând legăturile logice între elmentele acesteia; Să asculte o poveste şi să o poată repovesti; Să înţeleagă utilizarea cărţilor şi legătura dintre cuvintele scrise şi vorbite; Să pună la un loc şi să sorteze elemente după o însuşire dată: mărime, formă, culoare, grosime etc.; Să numere conştient până la 10, să facă simple exerciţii de scădere şi adunare cu 1-2 unităţi, manipulând obiecte sau cu cifre şi semnele convenţionale; Să deseneze contururi şi din imaginaţie obiecte din lumea înconjurătoare; Să mânuiască corect creionul, cartea, caietul; Să dovedească independenţă în acţiunile sale; Să ducă la bun sfârşit o acţiune; Să coopereze cu ceilalţi copii, cu educatoarea, învăţătoarea; Să se concentreze perioade de timp cât mai îndelungat; Să fie capabil să ajute şi să se lase ajutat; Să fie capabil să se autoservească etc. La acest ,, portret”i se mai pot adăuga şi alte lucruri de care noi educatorii şi părinţii trebuie să ţinem seama. Pregătirea psihologică pentru un debut şcolar optim mi se pare un lucru la fel de important. Mulţi copii care vor merge la şcoală se tem de începutul acesta. Deci şi pregătirea afectivă este necesară şi benefică. Noi educatoarele o realizăm prin forme diverse, ce ţin de creativitatea celui ce o realizează.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful